Sunteți pe pagina 1din 98

DREPTUL AFACERILOR Capitolul I 1. 1.Scurte consideratii introductive 1.1.1.

Spre a ne plasa pe terenul unei discipline de specialitate adresata unor persoane cu aspiratii in a deveni profesionisti ai comertului, deci ai unui domeniu de actualitate si deopotriva de viitor, consideram necesara o asezare a materiei in curricula disciplinelor dreptului, in general, si, totodata o definitie a ei, spre a ne permite sa o intelegem dincolo de semnificatia profana, usor accesibila a sintagmei. Notiunea de drept, in general, poate primi o multitudine de sensuri, de acceptiuni. Rezumandu-ne la cele cu semnificatie juridica, putem distinge intre : a) drept, ca ansamblu de reglementari, de reguli, norme juridice aplicabile populatiei unui anumit stat. Din acest punct de vedere, se poate diferentia dreptul roman de dreptul altor state, francez, german, etc. Acest ansamblu de reglementari constituie, dintr-o alta perspectiva, dreptul obiectiv, pozitiv, deci dreptul vazut ca totalitate de norme juridice aplicabile in limitele teritoriale ale unui stat; b) intr-o a doua acceptiune, dreptul poate fi inteles ca facultate, (in sensul de posibilitate) pe care dreptul obiectiv, (adica ansamblul de norme juridice aplicabile pe teritoriul unui stat), o recunoaste unei persoane de a adopta o anumita conduita, sau, altfel spus, posibilitatea de a lua o anume atitudine, de a savarsi un anume act, de a pretinde altei persoane recunoasterea unui drept, realizarea unei anume obligatii bazate pe o lege, pe o anume reglementare. De exemplu, dreptul fiecarui cetatean la munca, a fiecarui individ la un nume, dreptul de proprietate, etc, sunt, fiecare dintre ele, drepturi subiective, raportate la individ ca subiect de drept. c) In sfarsit, spunand drept se poate avea in vedere stiinta dreptului ca ramura de invatamant sau de cercetare stiintifica avand ca obiect tocmai

studiul ansamblului de reglementari, deci a dreptului obiectiv precum si a drepturilor subiective, deopotriva. Din acest punct de vedere se poate face distinctia dintre stiinta dreptului, in general si alte ramuri ale cunoasterii umane, sau, intr-o varianta mai restransa, intre diversele ramuri ale dreptului, (civil, penal, constitutional, etc.) 1.1.2. Privit ca ansamblu de norme juridice care reglementeaza raporturile sociale, dreptul este divizat, in mod traditional, in doua mari ramuri: dreptul public si dreptul privat. Nu este singura clasificare, este insa cea considerata fundamentala, de baza. Distinctia dintre cele doua ramuri este data de natura raporturilor sociale dintre subiectele participante la aceste raporturi. Astfel; a) dreptului public1 ii sunt specifice raporturi de subordonare intre participanti, raporturi dintre guvernanti si guvernati, sau, altfel spus, dintre stat si particulari, in cadrul carora statul este cel care impune regulile, guverneaza, iar particularul este cel obligat sa le respecte; apartin acestei mari diviziuni ramuri ca: dreptul constitutional, dreptul financiar, international public, penal, etc. b) dreptul privat2 se caracterizeaza prin pozitia de egalitate dintre participanti; studiaza raporturi sociale create intre particulari, vizand, deci, ordinea juridica privata. Reprezentativ pentru aceasta categorie este dreptul civil, care cuprinde ponderea reglementarilor dreptului privat. Exceptie fac reglementarile care, avand un anumit specific, s-au desprins din dreptul civil, s-au autonomizat, definind in prezent alte ramuri ale dreptului privat. Acestei ultime categorii ii apartine si dreptul afacerilor. Desprins din drepul civil si dobandindu-si propria identitate, propria autonomie, el reprezinta, in prezent, una din ramurile de baza ale dreptului privat. In raport cu el, dreptul civil ramane dreptul comun,

Mircea Muresan, Drept civil, Parte generala, Ed. Cordial SRL, Cluj-Napoca, 1992, pag.7; Ioan Schiau, Curs de drept comercial, Ed. Rosetti, 2004, pag.5; 2 idem

ale carui reguli completeaza reglementarile speciale ale dreptului afacerilor.3 1.2. Denumirea si definitia dreptului afacerilor; 1.2.1. Denumirea Dreptul afacerilor sau drept comercial ? Sunt denumirile diferite ale aceleasi discipline de studiu sau, indica, fiecare dintre ele, o materie distincta, cu obiect de studiu propriu ? Sintetizam raspunsurile doctrinare la aceasta intrebare in urmatoarele concluzii: a. in timp ce dreptul comercial cuprinde totalitatea normelor juridice, deci a regulilor aplicabile operatiunilor comerciale, (actelor de comert) si, deopotriva comerciantilor, ca autori ai actelor si faptelor de comert, ca subiecte calificate, dreptul afacerilor inglobeaza, in plus fata de dreptul comercial, reglementari ce apartin dreptului concurentei, protectiei consumatorilor si, chiar dreptului fiscal, bancar, valutar, transporturilor. 4 Este distinctia majoritar sustinuta de teoreticienii in materie, justificata, in opinia lor, de evolutia si complexitatea dobandita de activitatea comerciala intr-o epoca acut marcata de tendinta de globalizare si care atribuie, drept urmare, dreptului comercial, in varianta sa traditionala, domenii de competenta noi, firesti, transformandu-l intr-o ramura pluridisciplinara. De necontestat insa, esenta dreptului afacerilor, centrul sau vital este reprezentat de dreptul comercial. b. nu exista, asadar, potrivit teoriilor juridice dominante, o identitate perfecta intre obiectul de studiu al disciplinei numita Drept comercial si cel al Dreptului afacerilor. In timp ce prima dintre ele constituie disciplina de studiu traditionala, cea care a justificat autonomizarea acestei ramuri a dreptului din ansamblul generos de reglemenari ce defineste dreptul civil, cea de-a doua denumire, in schimb, acopera atat materia de studiu traditionala, proprie dreptului comercial
3

In acest sens, art.1 Cod Comercial, reglementeaza expres: In comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica codicele civil. 4 Ion Turcu, Dreptul afacerilor, Ed. Fundatiei Chemarea Iasi, 1992, pag.5;

cat si domenii suplimentare, care se integreaza in alte subramuri ale dreptului. Se poate afirma deci, ca obiectul de studiu al dreptului afacerilor nu este diferit de cel al dreptului comercial ci doar mai amplu ca sfera de cuprindere decat acesta. In mod prioritar si preponderent, substanta sa de baza este identica cu cea a dreptului comecial, si deci, consta, ca si in cazul acestuia, in analiza regulilor, a normelor juridice aplicabile activitatii de comert si comerciantilor, statutului lor juridic si operatiunilor savarsite in acesta calitate. 1.2.2.Definitia Cele aratate la punctul anterior, bazate pe elementul de studiu al disciplinei, ne ingaduie sa definim dreptul afacerilor ca fiind o materie pluridisciplinara constituita din totalitatea normelor juridice care reglementeaza operatiunile comerciale, statutul profesional al subiectelor acestor operatiuni, comerciantii, precum si acele aspecte si institutii juridice care desi pot fi atribuite altor ramuri sau discipline de studiu a dreptului, cum ar fi dreptul concurentei, protectiei consumatorilor, fiscal, definesc complementar dimensiunile activitatii comerciale privita ca afacere. 1.3. Obiectul de studiu al dreptului afacerilor Definitia disciplinei ofera reperele determinarii obiectului dreptului afacerilor : normele juridice aplicabile activitatii comerciale in sensul de afacere, precum si comerciantilor. Durata cursului insa, dimensionata la un semestru, nu ne va permite o abordare exhaustiva, ci, dimpotriva, ne impune o riguroasa selectie si sinteza a institutiilor analizate. Reper in acest demers devine utilitatea informatiei raportata la profilul profesional al viitorilor absolventi. 1.4. Scurt istoric Inainte de a deveni disciplina de studiu sau ramura de drept distincta, materia analizata poate fi identificata ca segment al vietii individului, pragmatic si bine orientat spre activitati aducatoare de beneficii, de profit. Analizate din perspectiva

istorica, pana sa devina profitabile aceste activitati au raspuns nevoilor de existenta ale individului. Astfel; 1.4.1 In antichitate; spre a-si acoperi necesarul existential, oamenii au inceput sa schimbe intre ei produsele de care dispuneau, fie realizate prin munca lor, fie obtinute din mediul inconjurator. Schimbul, asadar, in varianta sa primitiva numita troc, a fost rezultatul constientizarii ideii de proprietate, a dreptului de a dispune liber asupra unor bunuri. Mai tarziu, pe masura cresterii nevoilor oamenilor si a dezvoltarii, a intensificarii relatiilor dintre ei, au aparut targurile, ca locuri de intalnire organizate periodic in vederea realizarii schimbului de produse. Este perioada din istoria omenirii in care nu se poate vorbi inca de nevoia unor reglementari in materie comerciala, in primul rand datorita preponderentei componentei agricole si pastorale a vietii. Nevoia unor reglementari in materie a aparut treptat, pe masura dezvoltarii comertului. Contributii semnificative in acest sens, (al dezvoltarii comertului), si-au adus fenicienii, egiptenii, grecii, ultimii fiind si cei care au instituit primele reguli aplicabile activitatii comerciale, in principal celei maritime. In perioada de glorie a imperiului roman, careia ii apartin importante reglementari de natura civila, comertul nu s-a bucurat de succes, principalele surse de agoniseala fiind agricultura si razboaiele purtate pentru expansiune teritoriala. Mai mult, romanii considerau activitatea in domeniul comertului ca fiind degradanta, adecvata doar pentru sclavi si popoarele supuse lor. Ca urmare, considerau ca reglementarile lor in materie civila erau suficiente si pentru domeniul comercial. 1.4.2. In evul mediu; Prabusirea imperiului roman a avut ca efect atat

faramitarea puterii politice cat si dezmembrarea sistemului de drept unitar. Au aparut statele cetati italiene, (Milano, Bolognia, Genova, Florenta, Pisa), si odata cu ele, interesul comerciantilor de a se organiza in corporatiuni, spre a-si reprezenta interesele proprii. Corporatia, cuprinzand comerciantii si mestesugarii apartinand unei anumite ramuri, a inceput sa-si configureze reguli proprii care au devenit, practic, primele norme aplicabile in materie comerciala. Cu timpul, ele au

fost coagulate in asa numite statute, fiecare dintre ele reprezentand ansamblul reglementarilor proprii unei corporatii. 1.4.3. Epoca moderna. Dezvoltarea comertului a impus inlocuirea acestor norme cutumiare cu altele care au inceput sa alcatuiasca dreptul scris. Prima care a marcat aceasta trecere a fost Franta, care, dupa reguli comerciale scrise de mai mica anvergura, a adoptat, marcand un moment istoric de referinta, primul Cod Comercial, in plina perioada de glorie a lui Napoleon, la 1807. Momentul are, totodata, meritul de a separa reglementarile in materie civila de cele comerciale. Dupa revolutia franceza, influenta ei in Europa a avut ca efect si raspandirea codului comercial francez in diverse state europene, care l-au adoptat ca lege proprie in materie comerciala. Dintre acestea, la 1882, Codul comercial francez a fost preluat in Italia, oferind o conceptie moderna asupra comertului. El a stat la baza adoptarii in 1887 a Codului comercial roman, in vigoare si in prezent. In Germania, Codul comercial a fost adoptat in anul 1897, impreuna cu Codul civil. Ambele au intrat in vigoare in anul 1900. 1.4.4. In Romania, la inceputurile sale si pentru o lunga perioada de timp, comertul a fost guvernat de reguli cutumiare. Primele reguli scrise nu se refereau la comert in mod special, fiind, ca urmare, aplicabile deopotriva comerciantilor si necomerciantilor. Este cazul Codului lui Andronache Donici din 1814, a Codului Caragea din 1817, in Muntenia, a Codului Calimah din 1828, in Moldova. Toate preced Codul Comercial adoptat in 1887, prima lucrare de anvergura in materie comerciala, si prima care este in totalitate consacrata reglementarii domeniului comercial la a carui dezvoltare a contribuit.5 Intrucat nu era in concordanta cu principiile economiei socialiste, planificate, el nu a mai fost aplicat in raporturile economice interne fiind considerat desuet, in intreaga perioada de economie etatizata. Cu toate acestea, nu a fost formal abrogat, avandu-si aria de aplicabilitate restransa la sfera raporturilor juridice de comert exterior. De abia
5

Codul este structurat in patru parti, intitulate carti : Cartea I, Despre comert in general, Cartea a II a, Despre comertul maritim, Cartea a III a, Despre faliment, (in prezent abrogata), Cartea a IVa, Despre exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor

dupa 1989, odata cu trecerea la economia de piata, Codul a revenit in actualitate oferind prima reglementare cu caracter general a activitatii comerciale proprii economiei de piata. Sigur, o parte a dispozitiilor sale nu mai corespundea momentului istoric, evolutia vietii comerciale moderne justificand abordari legislative noi, care vor contura in timp cadrul juridic necesar domeniului economic si, corelativ, materia de studiu a disciplinei dreptul afacerilor.6 CAPITOLUL II Faptele de comert 2.1. Codul Comercial roman a preluat conceptia obiectiva de calificare si determinare a sferei de reglementare a dreptului comercial. Astfel, potrivit lui, se supun legii comerciale operatiunile comerciale, faptele de comert, in mod obiectiv, indiferent de calitatea de comerciant sau necomerciant a celor care le realizeaza. Codul nu ofera o definitie a faptelor de comert, se limiteaza doar la enumerare a lor, in textul art.37, dar, fara pretentia de a le inventaria in mod exhaustiv. Asadar, nu doar faptele indicate in text au atributul de a fi comerciale. O atare pretentie ar fi artificiala, nerealista atat in raport cu anul adoptarii textului, 1887, si, cu atat mai mult in raport cu operatiuni economice aparute ulterior, ca
6

Reglementarile in materie comerciala adoptate dupa 1990 permit sistematizarea pe materii, cum sunt: legislatia societatilor comerciale (ex. Legea nr.31/1990, privind societatile comerciale), legislatia privind registrul comertului, (ex. Legea nr.26/1990); legislatia privind insolventa (ex.Legea nr.85/2006), legislatia pietei de capital, (ex. Legea nr.297/2004), legislatia bancara, a asigurarilor (ex. Legea nr.136/1995), etc. Ele constitutie ceea ce doctrina juridica defineste drept izvoare ale dreptului afacerilor. 7 Potrivit art.3 Cod comercial, sunt comerciale urmatoarele fapte: cumpararea de produse sau marfuri spre a le revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus la lucru ori numai spre a se inchiria; asemenea si cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit ce se afla in comert; vanzarile de produse, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate si vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert, cand vor fi fost cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere; contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau altor tipuri de credit circuland in comert; cumpararile sau vanzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale; intreprinderi de furnituri, intreprinderi de spectacole publice, intreprinderi de comisioane, agentii si oficii de afaceri; intreprinderi de constructii, fabrici, manufactura si imprimerie; intreprinderi de editura, librarie si obiecte de arta cand altul decat autorul vinde; operatiuni de banca si schimb; operatiuni de mijlocire in afaceri comerciale; intreprinderi de transport de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat; cambiile si ordinele in producte sau marfuri; construirea, cumpararea vanzarea si revanzarea de tot felul de vase pentru navigatie interioara si exterioara si tot ceea ce priveste echiparea, armarea sau aprovizionarea unui vas; expeditiile maritime si inchirierile de vase; imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si la navigatie; asigurarile terestre in contra daunelor si asupra vietii; asigurarile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiei; depozitele pentru cauza de comert; depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warant) sau asupra scrisorilor de gaj eliberate de el.

expresie a evolutiei societatii, a modernizarii si diversificarii activitatilor. Meritul articolului 3 este insa acela de a permite identificarea criteriilor de comercialitate in functie de care, alte operatiuni, pot, la randul lor, sa fie calificate ca fiind comerciale. Identificarea criteriilor de comercialitate a reprezentat o alta tema neunitar solutionata in doctrina juridica. Dintre opiniile conturate relevante sunt urmatoarele; a) sunt comerciale operatiunile speculative, cele realizate in scopul obtinerii de profit; teroria distinge, asadar, operatiunile de natura civila de cele comerciale dupa cum finalitatea urmarita este una profitabila sau, dimpotriva, vizeaza satisfacerea unor nevoi personale; (ex. cumpararea unor produse pentru a le revinde, inchiria; cumpararea unor materiale, materii prime, etc. pentru a le ncorpora in produse cu valoare superioara ce urmeaza sa fie vandute); b) sunt comerciale operatiunile care indeplinesc trasaturile unei intreprinderi, adica, a unei activitati metodic, sistematic organizate, de catre un intreprinzator care o coordoneaza, pe riscul sau, in scopul obtinerii de profit. Fiecare dintre teoriile enumerate surprinde elemente valabile, trasaturi proprii actelor, faptelor de comert, dar nu suficiente. Spre a le defini, utile sunt exemplele oferite de jurisprudenta. 2.2. Definitia faptelor de comert. Sintetizand, actele sau faptele de comert sunt acele acte juridice si operatiuni economice prin care se realizeaza productia de marfuri, executarea de lucrari, prestarea de servicii sau interpunerea in circulatia marfurilor, precum si operatiunile conexe acestora, accesorii ale actelor de comert obiective, de la care absorb caracterul comercial, toate, realizate cu scopul de a produce profit. 2.3. Clasificarea faptelor de comert Doctrina dreptului comercial a oferit diverse criterii de clasificare a faptelor de comert. Ramanand la cea traditionala, oferita de Codul Comercial, pot fi enumerate: a) fapte de comert obiective - cele reglementate de textul art.3

din Codul Comercial, deci, fapte comerciale prin vointa legii; sunt, cele mai multe dintre ele, operatiuni economice ca: vanzarea-cumpararea, comertul propriu-zis, activitatile productive, proprii intreprinderii, (ex. intreprinderile de constructii, de furnizare servicii, furnitura, in terminologia Codului Comercial, de spectacole artistice adica, impresariat, de comision, agentiile sau oficiile de afaceri, adica agentiile de turism, de publicitate, imobiliare, etc., intreprinderile de editura, tipografie, librarie, vanzare a obiectelor de arta, intreprinderile de transport, de asigurare, activitatea specifica depozitelor; fapte de comert conexe (sau accesorii), respectiv acele operatiuni care dobandesc caracter comercial datorita legaturii stranse pe care o au cu fapte de comert obiective. Exemple de astfel de fapte: cumpararea sau vanzarea de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale, contul curent si cecul, contractele de mandat, de comision si consignatie, etc. b) Fapte de comert subiective; daca faptele de comert obiective subiective sunt

isi pastreaza caracterul comercial indiferent de calitatea de comerciant sau necomerciant a autorului lor, in schimb, faptele de comert considerate ca fiind comerciale tocmai datorita calitatii de comerciant a persoanei care le-a realizat. Important este, in acest caz, autorul faptei. Daca el este comerciant, se aplica prezumtia de comercialitate tuturor faptelor sale, se presupune, asadar, ca acestea au fost realizate in interesul comertului sau, (Art.4, Cod Comercial); c) Fapte de comert unilaterale sau mixte; atunci cand o

operatiune comerciala este incheiata intre doi comercianti, ea este considerata bilaterala; cand, insa, aceeasi operatiune este comerciala doar pentru una dintre parti, ea este denumita fapta de comert unilaterala sau mixta. Cel mai frecvent exemplu de astfel de operatiune comerciala il oferim chiar noi, in postura de cumparatori, (necomercianti) ai produselor necesare existentei de fiecare zi din magazinele reprezentand societati comerciale, (deci comercianti). Potrivit

Codului Comercial, aceste acte de comert, comerciale doar pentru una dintre parti, (in exemplul dat, pentru vanzator), sunt supuse legii comerciale. 2.4. Importanta practica a determinarii corecte a faptelor de comert; a) delimitarea lor exacta fata de cele civile permite determinarea legii aplicabile, civile sau comerciale, dupa caz, inclusiv a instantei competente sa solutioneze eventualele litigii aparute in derularea lor. CAPITOLUL III Comerciantii, ca subiecte ale dreptului comercial 3.1. Delimitarea comerciantilor de alte categorii profesionale prezinta o importanta practica necontestata datorita statutului lor juridic distinct, definit de : 1.) un ansamblu de obligatii profesionale specifice, cum ar; a) obligatia inregistrarii in registrul comertului atat la momentul inceperii activitatii comerciale cat si ulterior, a actelor si faptelor realizate de ei si pentru care legea impune o atare inregistrare, si, evident, obligatia inregistrarii incetarii activitatii; b) obligatia de a tine anumite registre comerciale in care vor reflecta activitatea desfasurata, sau aceea c) de a respecta regulile unei concurente oneste, loiale; 2.) supunerea activitatii lor comerciale unor dispozitii legale proprii, specifice, distincte de cele aplicabile actelor juridice de natura civila; 3.) procedura insolventei le este uzual si covarsitor aplicabila comerciantilor; 3.2. Categorii de comercianti Clasificarea traditionala a Codului Comercial distinge intre doua categorii de comercianti : a) comercianti persoane fizice; b) comercianti persoane juridice.

10

Legislatia actuala, conturata incepand din 1989, mentine distinctia dar o armonizeaza si o racordeaza la evolutia societatii si, in acest
8

context, a

activitatilor economice. Ca efect, enumera urmatoarele categorii de comercianti: a) comercianti persoane fizice si intreprinderi familiale b) societatile comerciale c) regiile autonome d) grupurile de interes economic cu caracter comercial si grupurile europene de interes economic cu caracter comercial e) organizatiile cooperatiste, sau, potrivit sintagmei actuale promovate de legea aplicabila acestei categorii de comercianti, societati cooperative Comerciantii enumerati de la b)-d) fac parte din categoria comerciantilor persoane juridice. Ponderea, in aceasta categorie, o detin societatile comerciale. Vom analiza in cele ce urmeaza fiecare categorie, pentru o corecta determinare a regimului juridic propriu fiecareia, alocandu-le, insa, in acest demers, spatiul adecvat, direct proportional cu reprezentativitatea si ponderea detinuta in realitatea economica. 3.3. Comerciantul persoana fizica 3.3.1. Conditii de fond, necesare dobandirii calitatii de comerciant Spre deosebire de societatea comerciala, care se naste comerciant, in sensul ca este infiintata cu scopul de a realiza operatiunile comerciale determinate prin actele sale constitutive, o persoana fizica dobandeste aceasta calitate, potrivit Codului Comercial, daca intruneste cumulativ urmatoarele conditii: a) realizeaza acte de comert obiective; b) realizeaza actele de comert in mod efectiv, cu caracter de obisnuinta, de continuitate, deci, la modul profesional, astfel incat sa-i asigure, daca nu singura, cel putin una din principalele surse de existenta;
8

Legea nr.26 din 1990 privind registrul comertului, enumera, la art.1, alin.(2), urmatoarele categorii de comercianti: persoane fizice si asociatii familiale care efectueaza in mod obisnuit acte de comert, societati comerciale, companii nationale si societati nationale, regii autonome

11

c) realizeaza actele de comert in nume propriu, deci, pe riscul sau, comportandu-se ca un intreprinzator; aceasta ultima conditie diferentiaza comerciantul persoana fizica de auxiliarii sai, de reprezentantii pe care ii foloseste in activitate. 3.3.2. Conditii de forma Desfasurarea actelor de comert in conditiile legii impune, in plus, respectarea de catre comerciantul persoana fizica si a unei a doua categorii de conditii, de forma. In prezent, ele sunt reglementate de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.44 din 20089 si sunt efectul preocuparii legiuitorului roman de a reglementa si a supune autorizarii orice activitate desfasurata. Potrivit lui, obtinerea de catre persoanele fizice a autorizatiei necesare desfasurarii activitatii lor economice se poate solicita astfel: a) b) c) individual si independent, ca persoane fizice autorizate, (identificate cu abrevierea PFA), ca intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale ca membri ai unei intreprinderi familiale

Anterior inceperii activitatii, comerciantul va solicita : a) inregistrarea in registrul comertului b) acordarea autorizatiei de functionare. Competenta solutionarii cererii sale revine, in toate cele trei cazuri enumerate mai sus, oficiului registrului comertului de pe langa tribunalul corespunzator judetului in care comerciantul isi declara sediul social. De retinut ca Ordonanta de Urgenta nr.44/2008 modifica in premiera in legislatia autohtona teoria traditionala privitoare la dobandirea calitatii de comerciant de catre persoana fizica. Ea ramane in continuare valabila doar cu privire la persoana fizica autorizata. In ce o priveste, inregistrarea in registrul comertului si autorizarea functionarii constituie conditii de legalitate a exercitarii
9

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.44 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr.328 din 25.04.2008.

12

comertului sau, nu de dobandire a calitatii de comerciant. In schimb, intrepinzatorii titulari ai unei intreprinderi individuale si membrii unei intreprinderi familiale devin comercianti din momentul inregistrarii lor in registrul comertului. Asadar, in cazul acestor doua forme de exercitare a comertului, spre deosebire de prima, persoana fizica autorizata, inregistrarea in registrul comertului produce un dublu efect juridic : a) un efect constitutiv, intrucat determina momentul din care persoanele fizice titulare a acestui comert devin comercianti si b) unul de legalitate, confera legalitate comertului realizat. Coexista asadar, in temeiul acestui act normativ, doua reguli diferite privitoare la dobandirea calitatii de comerciant de catre o persoana fizica. Astfel, a) persoana fizica autorizata este comerciant indiferent de inregistrarea sa in registrul comertului, daca indeplineste in mod cumulativ cele trei conditii de fond; ca urmare, in ce o priveste, inregistrarea in registru are doar meritul de a o transfera din categoria comerciantilor care practica un comert ilicit in a celor liciti, autorizati legal sa desfasoare aceasta activitate; b) intreprinzatorul titular al unei intreprinderi individuale si membrii unei intreprinderi familiale devin comercianti din momentul inregistrarii lor in registrul comertului; in ce ii priveste, inregistrarea produce un efect constitutiv, le confera calitatea de comerciant, ca si in cazul comerciantilor persoane juridice. Analizand regimul juridic aplicabil celor trei forme de desfasurare a comertului de catre persoana fizica devine dificil de explicat care au fost argumentele legiuitorului in reglementarea in mod diferit a efectelor inregistrarii lor in registrul comertului. Singura distinctie notabila din acest punct de vedere ar putea fi anvergura diferita a activitatii, mai mare in cazul intreprinzatorilor titulari ai unei intrepinderi individuale si ai intreprinderii familiale decat in cazul persoanei fizice autorizate dat fiind faptul ca activitatea primelor doua categorii poate beneficia de aportul a mai multe persoane decat a celei dintai. Aceasta, intrucat persoana fizica autorizata nu poate angaja cu contract de munca terte persoane pentru desfasurarea activitatii pentru care a fost autorizata dar, in

13

schimb, are acest drept intreprinzatorul titular al unei intreprinderi individuale. Intreprinderea familiala, beneficiaza, la randul ei, de contributia in munca a tuturor membrilor sai. Pot desfasura activitati economice, in una din cele trei forme enumerate, persoanele fizice care: a) au implinit varsta de 18 ani, necesara pentru desfasurarea comertului in conditiile enumerate la lit.a) si b), precum si pentru reprezentantul intreprinderii familiale, respectiv de 16 ani, in cazul membrilor intreprinderii familiale; b) nu au savarsit fapte sanctionate de legile financiare, vamale si cele care privesc disciplina financiar-fiscala, de natura celor care se inscriu in cazierul fiscal; c) d) au un sediu profesional declarat intr-un imobil asupra caruia au un drept de folosinta dobandit in conditiile legii; declara pe proprie raspundere ca indeplinesc conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si al protectiei muncii. Ca efect al solutionarii cererii de inregistrare si autorizare a functionarii se elibereaza certificatul de inregistrare continand codul unic de inregistrare al comerciantului. Este documentul care atesta inregistrarea comerciantului in registrul comertului, autorizarea functionarii precum si luarea in evidenta de catre autoritatea fiscala competenta. Altfel spus, este documentul care confera legalitate comertului realizat de o persoana fizica. 3.3.3 Regimul juridic al al persoanelor fizice autorizate, (PFA); a) are dreptul de a colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, cu intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale, cu reprezentantii unei intreprinderi familiale, cu alte persoane fizice sau juridice, in scopul desfasurarii activitatii pentru care a fost autorizat; b) nu poate angaja cu contract de munca terte persoane pentru desfasurarea

14

activitatii pentru care a fost autorizata; c) poate cumula calitatea de persoana fizica autorizata cu cea de salariat al unei terte persoane indiferent ca functioneaza in acelasi domeniu sau intr-unul distinct, in schimb nu poate cumula aceasta calitate cu cea de intreprinzator persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale; d) este asigurata in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurata in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj; e) poate fi supusa procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii nr.85/2006; f) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca aceasta a fost constituit, si, in completare, in masura in care acesta nu este suficient, cu averea sa personala. 3.3.4. Regimul juridic al intreprinzatorului persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale a) poate angaja terte persoane cu contract individual de munca, poate colabora cu alte PFA, cu alti intreprinzatori persoane fizice titulari ai unor intreprinderi individuale sau reprezentanti ai unor intreprinderi familiale, cu alte persoane juridice; b) poate cumula calitatea de intreprinzator titular al unei intreprinderi individuale cu cea de salariat al unei terte persoane, indiferent ca activitatea acesteia este in acelasi domeniu sau intr-unul distinct; c) este asigurat in in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurat in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj; g) poate fi supus procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii nr.85/2006; d) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta a fost constituit, si, in completare, cu averea sa personala. 3.3.5. Regimul juridic al intreprinderii familiale a) este constituita din 2 sau mai multi membri ai unei familii care pot fi

15

simultan PFA sau titulari ai unor intreprinderi individuale sau pot cumula calitatea de salariat al unei terte persoane cu activitate in acelasi domeniu sau unul distinct de cel al intreprinderii familiale; membrii familiei incheie un acord de constitutire, a carui forma scrisa este o conditie de validitate. In continutul lui va fi indicat numele membrilor, al reprezentantului intreprinderii, data, participarea fiecarui membru la ntreprindere, cotele procentuale in care se vor imparti veniturile intre acestia, raporturile dintre ei, conditiile de retragere. Elementele obligatorii ale acordului sunt comparabile cu cele ale actelor constitutive ale societatii comerciale, desigur intr-o forma simplificata, corespunzatoare structurii mai putin complexe si lipsite de personalitate juridica a intreprinderii familiale; b) membrii intreprinderii familiale sunt asigurati in sistemul public de pensii si si au dreptul de a fi asigurati in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj; c) nu poate angaja terte persoane cu contract de munca; d) poate colabora cu toate tipurile de comercianti ( PFA, intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, societati comerciale, etc.) e) nu are personalitate juridica si nu are, ca urmare, un patrimoniu propriu; prin acordul de constituire, membrii acesteia pot insa conveni asupra constituirii unui patrimoniu de afectatiune reglementand si cotele fiecarui membru la constituirea acestui patrimoniu; f) membrii raspund solidar si indivizibil, cu patrimoniul de afectatiune, pentru datoriile contractate de reprezentantul intreprinderii; in lipsa patrimoniului de afectatiune sau, in completarea lui raspund cu intreg patrimoniul, corespunzator cotelor de participare convenite prin acordul de constituire. 3.3.6. Patrimoniul de afectatiune; OGU nr.44/2009 consacra in premiera acest concept cu referire la subiectele dreptului comercial. El reprezinta ansamblul bunurilor alocate de comerciantul persoana fizica, autorizat in oricare din cele trei forme permise de lege, desfasurarii comertului sau. Ca urmare, creditorii personali ai comerciantului PFA, intreprinzatorului titular al unei intreprinderi individuale sau

16

membrii intreprinderii familiale nu vor putea sa urmareasca, in scopul recuperarii creantelor lor, bunurile din patrimoniul de afectatiune, ci doar pe cele personale ale comerciantului. La fel, creditorii comerciali vor urmari cu prioritate bunurile din patrimoniul de afectatiune si doar in mod complementar pe cele personale ale debitorului lor comerciant persoana fizica. Se face astfel distinctia intre doua categorii de creditori ai comerciantului persoana fizica, creditorii comertului si respectiv creditorii personali. 10 Capitolul IV COMERCIANTI PERSOANE JURIDICE Societatile comerciale

4.1.

Aspecte introductive.

Daca dimensiunile activitatii comeciantului persoana fizica, in oricare din cele trei forme de organizare a activitatii sale, reglementate de OGU nr.44/2008, sunt direct raportate la persoana sa, dobandind, ca urmare, anvergura permisa de energiile unui singur individ, corespund deci, unei afaceri de mica anvergura, in schimb, societatea comerciala devine forma adecvata de derulare a actelor de comert atunci cand amploarea acestora impune concentrare de resuse umane si materiale, si, inerent, o organizare corespunzatoare. Aparitia ei a reprezentat, ca urmare, consecinta fireasca a evolutiei economice si sociale a societatii omenesti. Din punctul in care satisfacerea nevoilor a depasit posibilitatile unui singur individ a devenit necesara asocierea de resurse umane si materiale, scopul convergent urmarit fiind realizarea unor activitati profitabile. De la formule de asociere restranse, reunind cateva persoane, care isi puneau impreuna bunurile si priceperea pentru a da eficienta activitatii lor comerciale, s-a ajuns in timp la asocieri de anvergura, de sute, chiar mii de persoane, care, inerent, au impus solutii adecvate de organizare si coordonare a afacerii. Desigur, complexitatea acestora este expresia directa a dimensiunilor afacerii si a
10

a se vedea Gheorghe Piperea, Drept comercial, Vol.I, Ed. C.H.Beck, Buresti, 2008, pag.45

17

numarului persoanelor implicate in realizarea ei. Este indisolubila legatura dintre evolutia activitatii economice si cea a structurilor juridice create pentru realizarea ei. Privita deci, din perspectiva istorica, devine usor de inteles de ce, in prezent, societatea comerciala a devenit o institutie juridica configurata cu exactitate prin dispozitii legale, capabila sa concentreze energii umane, materiale, financiare, cu scopul de a satisface nevoile intrepinzatorilor, si, indirect ale societatii omenesti. Ea insasi si-a structurat formele de organizare in directa corelatie cu interesele activitatii comerciale aflate in expensiune. Este explicabil, deci, de ce, in prezent, constituie ponderea comerciantilor persoane juridice. 4.2. Scurt istoric. Inceputurile societatii comerciale dateaza inca din antichitate. La inceput nu avea personalitate juridica, inspirata fiind de reglementarea societatii civile din dreptul roman. Evoluand, isi defineste principalele atribute caracteristice in evul mediu, cand apare societatea in comandita simpla. In perioada capitalismului colonial, (secol XVII), isi are geneza societatea pe actiuni. Codul comercial francez de la 1807 o denumeste societate anonima si reglementeaza cele doua forme ale ei, societate pe actiuni si in comandita pe actiuni. La sfarsitul secolului al XIX-lea, din imbinarea trasaturilor societatii in nume colectiv si ale celei pe actiuni apare societatea cu raspundere limitata. 4.3 Definitia. Societatea comerciala poate fi definita ca fiind entitatea cu personalitate juridica, constituita potrivit legii, prin asocierea mai multor persoane in conditiile reglementate prin actul constitutiv, pentru a realiza activitati comerciale cu scopul de a obtine profit.11 4.4. Personalitatea juridica a societatii comerciale.
11

O grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate si beneficiind de personalitate juridica, in care asociatii se inteleg sa puna in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comert, in scopul realizarii si impartirii profitului rezultat. Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman Ed. a VI-a revazuta si adaugita, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2007, pag.156;

18

Potrivit legii, societatea comerciala devine persoana juridica din momentul inregistrarii ei in registrul comertului. Ea dobandeste asadar, o identitate proprie, distincta de cea a asociatilor elemente care o personalizeaza : a) are o organizare de sine statatoare, convenita de asociati prin actul constitutiv, cu respectarea conditiilor impuse de lege, in functie de forma juridica ; b) are un patrimoniu propriu, ca ansamblu de drepturi si obligatii cu continut economic,
12

care o constituie, configurata de urmatoarele

distinct si independent

de patrimoniul

oricarei alte persoane, inclusiv al asociatilor ; elemente specifice ale patrimoniului societatii comerciale sunt capitalul social si fondul de comert ; patrimoniul este afectat realizarii activitatii comerciale ; c) d) e) are propriile elemente de identificare, decurgnad din calitatea sa de subiect de drept distinct, (denumire, sediu ) ; are propria sa vointa, (voina sociala), manifestata prin organele sale ; are nationalitate proprie, distincta de cea a asociatilor, si care este nationalitatea tarii pe teritoriul careia si-a stabilit sediul social ; f) are capacitate juridica, (responsabilitate juridica) proprie, distincta de cea a asociatilor, ceea ce ii permite sa participe in nume propriu la raporturile juridice, corespunzatoare realizarii obiectivelor specializata) ; Societatea comerciala este comerciant din momentul dobandirii personalitatii juridice. Spre deosebire de persoanele fizice care devin comercianti, ea se naste comerciant si isi pastreaza aceasta calitate pe toata
12

si

scopurilor

sale,

(capacitate

de

folosinta

Notiunea de patrimoniu social este o notiune compozita: ea se compune a) din activ, in care figureaza bunurile si drepturile reale sau personale, cu valoare economica, apartinand societatii comerciale si b) din pasiv, exprimand datoriile acesteia fata de terti si fata de asociati. Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, 2007, pag.33

19

durata existentei sale, indiferent daca desfasoara sau nu activitate. Ca urmare, actele ei juridice sunt comerciale si sunt supuse legii comerciale, chiar daca sunt realizate cu necomercianti, (art.56 Cod Comercial). 4.5. Reglementare Actul normativ care constituie dreptul comun in materia societatilor comerciale, oferind regulile de infiintare, organizare si functionare, reorganizare, dizolvare si lichidare a lor este Legea nr.31/1990.13 Prin ultimele modificari ce i-au fost aduse, legea a fost armonizata cu reglementarile europene in materie. Pentru anumite domenii economice, de regula, cele cu un mai mare impact asupra populatiei si, deci, in scopul protejarii intereselor ei, au fost adoptate acte normative proprii domeniului respectiv, care, avand caracter special, devin prioritar incidente pentru domeniul reglementat. In cazul lor, Legea nr.31/1990, devine complementar aplicabila. 4.6.
14

Formele de organizare a societatilor comerciale Legea societatilor comerciale reglementeaza cinci forme juridice in care se

poate constitui societatea comerciala si anume : 1.societatea in nume colectiv 2.societatea in comandita simpla, 3.societatea pe actiuni; 4.societatea in comandita pe actiuni 5.societatea cu raspundere limitata Sunt, in principiu, formele juridice reglementate si in legislatia altor state,
13

Legea nr.31/1990, republicata in 2004 Monitorul Oficial nr.1066 din 17 noiembrie 2004, modificata si completata prin: Legea nr.302/2005, publicata in M.Of. nr.953 din 27 octombrie 2005; Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei , publicata in M.Of. nr.359 din 21 aprilie 2005; Legea nr.164/2006 , publicata in M.Of. nr.430 din 18 mai 2006; Legea nr.441/2006, publicata in M. Of. nr.955 din 28 noiembrie 2006; Legea nr.516/2006, publicata in M. Of. nr.14 din 9 ianuarie 2007, Ordonanta de Urgenta nr.82/2007, publicata in M. Of. nr.446 din 29 iunie 2007;
14

Exemple de astfel de acte : Legea bancara nr. 58 din 5 martie 1998, Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, etc.

20

nefiind produse de laborator ci rezultatul experientei si practictii indelung verificate in statele cu economie de piata. Cele cinci forme sunt limitativ prevazute de lege ; viitorii asociati au libertatea de a opta pentru oricare dintre ele dar, din momentul alegerii, sunt obligati sa respecte dispozitiile legale proprii formei juridice alese ; nu vor putea imagina forme juridice noi, sui generis, nici chiar preluand si combinand selectiv trasaturi proprii celor cinci tipuri reglemenate. Pe de alta parte, dreptul de optiune este limitat in situatiile in care domeniul de activitate al viitoarei societati impune organizarea intr-o anume forma juridica, dispusa prin acte normative speciale. Este cazul societatilor bancare, sau celor de investitii financiare pentru care legi speciale incidente impun constituirea lor in forma juridica de societate pe actiuni. Evident, optiunea asociatilor pentru una sau alta dintre formele de societate va avea sansa de a fi corecta, corespunzatoare starii lor de fapt, numai in masura in care cunosc trasaturile ce definesc fiecare tip de societate in parte. 4.7. Clasificarea societatilor comerciale

Cele cinci forme juridice de societati comerciale pot fi clasifiate in functie de mai multe criterii. Avem in vedere, in cele ce urmeaza, doar doua dintre ele, considerandu-le esentiale in intelegerea regimului lor juridic, in configurarea exacta a trasaturilor ce le particularizeaza. Astfel ; 4.7.1. In functie de natura asocierii, de argumentul acestei asocieri sunt : a) societati de persoane ; cele in care asocierea este consecinta relatiei dintre asociati, a increderii reciproce pe care si-o acorda ; societatea este constituita, asadar, in considerarea persoanei asociatilor, ( intuitu personae ). Relevanta relatiei dintre asociati, imprima societatilor din acesta categorie o serie de elemente specifice, cum ar fi cele legate de atribuirea denumirii, numarul relativ restrans de asociati, raspunderea nelimitata si solidara a acestora, conditiile rigide de transmitere a partilor de interes, deci, de dobandire a calitatii

21

de asociat, cauzele de dizolvare a societatii, etc. Fac parte din acesta categorie societatea in nume colectiv, (cea mai reprezentativa), si societatea in comandita simpla. b) societati de capitaluri; in care relevanta relatiei dintre asociati se estompeaza in favoarea importantei marimii aportului adus la capitalul social ; determinanta este investitia de capital a asociatilor. Ca urmare, sunt societati care reunesc un numar mare de asociati, care, de cele mai multe ori, nici nu se cunosc intre ei. Dobandirea calitatii de actionar nu mai este conditionata, in cazul societatilor din aceasta categorie, de acordul celorlalti actionari, si nu mai reprezinta, ca urmare, element de modificare a actelor lor constitutive. Prototipul il reprezinta societatea pe actiuni. Face parte din aceeasi categorie si societatea in comandita pe actiuni. c) Societatea cu raspundere limitata nu este integrata complet in nici una din categoriile mentionate. Ea reprezinta o forma intermediara, un hibrid, creat din imbinarea de trasaturi proprii atat societatilor de persoane cat si celor de capitaluri. De exemplu, ca si in cazul celor de persoane, infiintarea ei este bazata pe relatia dintre asociati, ceea ce justifica dealtfel, limitarea numarului maxim al acestora la 50. Raspunderea asociatilor este limitata, ca si in cazul actionarilor societatilor de capitaluri si regulile de organizare si functionare sunt, la randul lor, asemanatoare acestei din urma categorii. Prin vointa asociatilor, exprimata in actul constitutiv, pot fi accentuate trasaturile proprii societatilor de capitaluri sau, dimpotriva, celor de persoane. Dealtfel, tocmai pentru ca este produsul influentelor preluate de la ambele categorii de societati, a aparut ultima din punct de vedere istoric. 4.7.2. In functie de intinderea raspunderii asociatilor sunt: a) societati in care asociatii raspund nelimitat si solidar; societatea in nume colectiv si societatile in comandita (simpla si pe actiuni) in privinta asociatilor comanditati.

22

Cele doua coordonate ale raspunderii se definesc astfel: 1. Nelimitata: asociatii raspund pentru obligatiile societatii nu doar in limita aportului lor patrimoniul societatii ci, in subsidiar, si cu propriul patrimoniu, in masura in care cel al societatii este insuficient pentru a acoperi integral obligatiile sociale. 2. solidara; fiecare dintre asociati va raspunde pentru intreaga obligatie a societatii, neacoperita din valorificarea patrimoniului acesteia. Raspunderea fiecarui asociat fata de creditorii societatii nu este, asadar, dimensionata la valoarea aportului sau la capitalul social. Acest aport primeste relevanta numai in relatia cu ceilalti asociati, de la care asociatul poate pretinde, pe cale de regres, recuperarea sumei corespunzatoare cotei lor de participare la capital, dupa ce el a achitat creditorilor intreaga datorie a societatii. Solidaritatea raspunderii este, dealtfel, caracteristica obligatiilor comerciale in general, spre deosebire de obligatiile civile unde divizibilitatea raspunderii constituie regula iar solidaritatea este exceptia.15 b) societati in care asociatii raspund limitat, societatea pe actiuni, societatea cu raspundere limitata, societatile in comandita, (simpla si pe actiuni), in privinta asociatilor comanditari. Raspunderea limitata consta in obligatia fiecarui asociat de a raspunde pentru obligatiile societatii numai in limita aportului sau la capitalul social. Creditorii nu au dreptul de a-si extinde urmarirea, in vederea recuperarii creantelor lor fata de societate, asupra patrimoniului personal al asociatilor. De precizat ca raspunderea in limita aportului la capitalul social nu se

15

obligatiile divizibile se divid, conform legii, de plin drept, activ si pasiv, fiecare creditor putand pretinde debitorului sau debitorilor sai numai cota-parte din creanta ce i se cuvine si fiecare debitor fiind expus urmaririi creditorului sau creditorilor sai numai pentru cota-parte din datoria la care s-a obligat. Mircea N. Costin, Calin M. Costin , Dictionar de drept civil de la A la Z, Editia a 2-a, Ed. Hamangiu, 2007, pag. 327;

23

identifica cu plata in favoarea creditorilor, de catre fiecare asociat, a unei sume corespunzatoare aportului sau la capitalul social, ci cu riscul sau de a nu-si recupera cel putin investitia adusa cu titlu de aport, scadenta la data lichidarii societatii. Raspunderea limitata echivaleaza, deci, cu raspunderea societatii pentru obligatiile sale sociale. Din exemplele de mai sus devine evidenta particularitatea caracteristica societatilor in comandita simpla si pe actiuni care, reunind asociati cu raspundere limitata, (comanditarii) si asociati cu raspundere nelimitata si solidara, (comanditatii), se regasesc in ambele categorii de societati.

4.8. Formele juridice de societate. Prezentare succinta. Dupa ce la punctul 6 am enumerat cele cinci tipuri de societati reglementate de lege, in cele ce urmeaza vom incerca sa le descriem sintetic, configurandu-le trasaturile specifice. 4.8.1. Societatea in nume colectiv Este cea mai veche dintre formele de societate, azi considerata usor desueta. Reuneste, de regula, un numar mic de persoane, a caror asociere este intemeiata pe relatiile dintre ele, pe increderea reciproca ce si-o acorda. Asa cum am mai afirmat, este prototipul societatilor de persoane. Este adecvata penru afaceri de mici dimensiuni, de familie. Caracteristici: a) raspunderea asociatilor este nelimitata si solidara ; b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin unuia dintre asociati, insotit de sintagma societate in nume colectiv scrisa in intregime, nu abreviat. Acesta regula privind atribuirea firmei (denumirii) pune in evidenta relevanta persoanei asociatilor in acest tip de societate, inclusiv pentru terti. Ca urmare, daca denumirea societatii contine numele unei persoane straine de societate, ea va deveni raspunzatoare nelimitat si solidar pentru obligatiile

24

societatii, asemeni asociatilor. Printr-o atare reglementare, legiuitorul a urmarit sa protejeze interesele tertilor care obtin o prima informatie despre societate chiar din denumirea ei, increderea acordata societatii fiind prioritar raportata la persoana asociatilor care o constituie. c) Actul constitutiv al societatii, semnat de toti asociatii, este contractul de societate, incheiat in forma autentica ; d) Capitalul social este divizat in parti de interes. Legea nu impune o limita minima a capitalului social. El societatii si se compune din : 1. aporturi in numerar, cu caracter obligatoriu si, eventual, 2.aporturi in natura, constand in bunuri cu valoare economica, 3.creante, caz in care asociatul va ramane raspunzator pentru societate pana la incasarea de catre aceasta a valorii creantei aportate de el; e) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a caror valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea beneficiilor si a activului social ; f) deciziile societatii se adopta cu votul asociatilor reprezentand majoritatea capitalului social, cu exceptia celor care privesc modificarea actului constitutiv sau revocarea administratorilor, pentru care este necesar acordul tuturor asociatilor. g) administrarea societatii poate fi atribuita unuia sau mai multor administratori, asociati sau neasociati, persoane fizice sau juridice. Daca sunt mai multi administratori, in actul constitutiv se va reglementa daca acestia sunt obligati sa lucreze impreuna sau separat. h) asociatii au obligatia de a nu face concurenta societatii, fiindu-le interzisa calitatea de asociat cu raspundere nelimitata intr-o alta societate cu obiect similar sau concurent ; au, de asemenea, obligatia de a nu efectua operatiuni in acelasi fel de comert sau intr-unul asemenator ; i) societatea se dizolva daca, urmare a falimentului, incapacitatii, va fi varsat integral la data constitutirii

25

excluderii sau retragerii unuia dintre asociati numarul acestora s-a redus la unul singur si acesta nu decide transformarea societatii in societate cu raspundere limitata cu unic asociat sau, in cazul decesului, in lipsa prevederilor in actul constituiv de continuare a societatii cu mostenitorii. Sunt cauze speciale de dizolvare, la care se adauga cele cu caracter general, aplicabile oricarei forme juridice de societate. Analiza acestora se va face in cadrul capitolului consacrat dizolvarii si lichidarii societatilor comerciale. 4.8.2. Societatea in comandita simpla Denumirea societatii este legata de contextul aparitiei sale, in Evul Mediu, intr-o perioada in care categoriile sociale care dispuneau de capitaluri, clerul nobilimea, militarii, nu aveau posibilitatea de a le valorifica in activitati comerciale, fie pentru ca legea le interzicea, fie pentru ca activitatea de comerciant era considerata degradanta pentru pozitia lor sociala. In acest context, solutia gasita de ei pentru valorificare banilor de care dispuneau a devenit contractul de commenda, in baza caruia incredintau sume de bani unor negustori in vederea fructificarii lor in afaceri si impartirii beneficiilor rezultate. Accest tip de colaborare, avand ca liant increderea, a generat si formele diferite de raspundere proprii societatii : limitata, corespunzatoare capitalurilor investite, (asociatii comanditari), respectiv nelimitata si solidara, in cazul celor carora le erau incredintati banii in vederea fructificarii lor in afaceri eficiente, (deveniti asociati comanditati). Caracteristici : a) prima trasatura este legata de prezenta, in cadrul societatii, a celor doua categorii de asociati, comanditari si comanditati ; suportul asocierii lor il reprezinta increderea, asemeni societatii in nume colectiv ; numarul minim de asociati este de doi ; desi legea nu plafoneaza numarul maxim, de regula acesta este mic ; b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin unuia dintre asociatii comanditati, insotit de mentiunea societate in comandita

26

simpla, scrisa in intregime. Ratiunile pentru care legiuitorul impune cuprinderea in denumire a cel putin unuia dintre numele asociatilor cu raspundere nelimitata si solidara sunt similare celor de la societatea in nume colectiv. Ca urmare, daca numele unui asociat comanditar sau chiar al unei persoane terte in raport cu societatea figureaza in denumire, aceasta, la randul ei, devin raspunzatoare fata de societate in mod nelimitat si solidar, asemeni asociatilor comanditati. Se protejaza, si in acest caz, intereselor creditorilor societatii. c) actul constitutiv al societatii este contractul de societate, incheiat in forma autentica ; d) nu are o limita minima a capitalului social, si in acest caz, ca si in cazul societatii in nume colectiv, garantia creditorilor fiind prioritar data de asociati, nu de valoarea capitalului social. Aporturilor asociatilor la capitalul social, prevazute in actul constitutiv, sunt similare cu cele de la societatea in nume colectiv; e) ca si in cazul asociatilor societatii in nume colectiv, asociatii comanditati se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a caror valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea beneficiilor si a activului social ; f) deciziile societatii sunt luate de asociatii reprezentand majoritatea absoluta a capitalului social, cu exceptia celor referitoare la modificarea contractului de societate si la revocarea administratorilor, pentru care este necesar acordul tuturor asociatilor. Votul se exercita, ca si in cazul societatii in nume colectiv, in mod direct proportional cu participarea asociatilor la capitalul social. g) dreptul de a administra societatea il au numai asociatii comanditati; restrictia este reglementata, si in acest caz, in vederea apararii intereselor tertilor ; comanditarilor li se recunoaste dreptul de a realiza in numele societatii numai anumite operatiuni, incredintate de reprezentantii acesteia prin procura inscrisa in registrul comertului. Daca un asociat comanditar realizeaza acte de administrare in lipsa unei astfel de procuri, el devine raspunzator fata de terti in mod nelimitat si solidar, asemeni comanditatilor.

27

h) cauzele de dizolvare sunt similare cu cele reglementate pentru societatea in nume colectiv. De retinut : raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor imprima societatilor de persoane o serie de trasaturi comune, specifice: 1) numai in cazul acestora denumirea va cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin unuia dintre asociati, respectiv a unuia dintre comanditati, si, numai in cazul acestora, denumirea va fi insotita de precizarea formei juridice a societatii, scrisa in intregime, nu cu initiale ; ) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a carui valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea beneficiilor si a activului social ; numai in cazul acestora legea nu impune o valoare minima a capitalului social. Argumente : credibilitatea acestor tipuri de societate este prioritar fundamentata pe persoana asociatilor ; capitalul social fiind nesemnificativ, si, pe de alta parte, asociatii avand o raspundere nelimitata si solidara, tertii se vor putea raporta la ei pentru a-si evalua riscurile de a contracta cu societatea. 4.8.3. Societatea pe actiuni Este forma reprezentativa a societatilor de capitaluri ; ca urmare, in cazul ei, relevant devine aportul la capital al actionarilor, in detrimentul relatiei dintre asociati, a carei importanta dispare. Ca o consecinta, caracteristic pentru acest tip de societate este numarul mare de actionari, care, de cele mai multe ori, nici nu se cunosc intre ei. Denumirea care i se mai atribuie, de societate anonima, pune suplimentar in valoare aceasta trasatura. Este cea mai complexa, mai evoluata dintre formele juridice de societate, adecvata pentru afaceri de mari dimensiuni, care absorb capitaluri considerabile. Pentru a raspunde unui atare scop, atat pentru infiintarea societatii cat si pentru infuzia suplimentara de capital se poate recurge la subscriptia publica, (oferta publica). Numarul mare de actionari si valoarea mare a capitalului social, caracteristice pentru societatea pe actiuni, au impus reglementarea unor structuri

28

adecvate, a unor organe cu atributii si competente bine definite, functionand pe principul separatiei puterilor. Vom acorda spatiul adecvat analizei acestor structuri la capitolul consacrat organizarii si functionarii societatilor comerciale. Caracteristici : a) Actionarii raspund limitat pentru obligatiile sociale; b) Pentru infiintarea societatii este necesar un numar minim de doi actionari, persoane fizice si/sau juridice ; (dealtfel, acelasi numar este necesar in cazul fiecarei forme juridice de societate, cu exceptia societatii cu raspundere limitata cu unic asociat). c) Firma societatii cuprinde o denumire proprie, distincta de a altor societati si va insotita de mentiunea societate pe actiuni scrisa in intregime sau de initialele S.A ; d) Actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si statutul care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv, sub semnatura privata sau avand data certa ; forma autentica devine necesara numai in cazul in care la capitalul social au fost subscrise terenuri sau cand societatea s-a constituit prin subscriptie publica ; e) In functie de modul de asigurare a capitalului social al viitoarei societati comerciale, aceasta se poate constitui : 1) prin subscriere integrala si simultana a capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv ; procedura de infiintare, in acest caz, nu este diferita de cea urmata in cazul celorlalte forme juridice de societate ; 2) prin subscriptie publica, caz in care capitalul social este asigurat si de alte persoane decat cele care au initiat infiintarea societatii. Vom analiza procedura aferenta ambelor modalitati de constituire la capitolul consacrat acestei teme. In functie de modalitatea de infiintare a societatii, (simultana, concomitenta), sau continuata, (prin subscriptie publica), societatile de capitaluri pot fi clasificate in societati inchise, cele infiintate simultan, sau de tip deschis, cele infiintate prin oferta publica. Se integreaza celei de-a doua categorii si cele

29

care, desi s-au infiintat simultan, ulterior constituirii au apelat la o majorare a capitalului social prin subscriptie publica. Reciproca e valabila : societatile de tip deschis se pot transforma, la randul lor, in societati inchise. f) Limita minima a capitalului social este de 90.000 lei. Capitalul va fi constituit din aporturi in numerar, si/sau aporturi in natura evaluabile economic si aporturi in creante, acestea din urma numai in cazul societatii pe actiuni constituite simultan. La infiintare este obligatorie varsarea a cel putin 30% din valoarea capitalului social subscris, diferenta de 70% urmand a fi varsata in termen de 12 luni, in cazul aporturilor in numerar, respectiv de 2 ani, in cazul celor in natura. g) Capitalul social este divizat in fractiuni egale ca valoare, de minim 0,10 lei, indivizibile, numite actiuni. Ele pot fi nominative, (1), cand indica titularul actiunii, sau la purtator (2), cand titularul nu este nominal indicat, si se considera, ca urmare, ca proprietatea asupra actiunii apartine posesorului ei. In actul constitutiv se va reglementa, in mod obligatoriu, atat numarul cat si felul actiunilor emise de societate. Actiunile sunt titluri de valoare negociabile, (sau titluri de credit) care incorporeaza in ele o anume valoare patrimoniala, corespunzatoare valorii patrimoniului societatii emitente. Au trasaturi ale titlurilor de credit fara a fi insa perfect asimilabile acestora, intrucat le lipseste caracterul perfect autonom, independenta fata de actul juridic din care decurg, in speta, fata de actul constituiv al societatii emitente. Detinerea unei actiuni presupune implicit dependenta la o anume societate si, deci, dobandirea drepturilor si obligatiilor reglementate prin actul constitutiv al respectivei societati. Drepturile fundamentale garantate oricarui detinator de actiuni, (deci actionar) : a) dreptul de a participa si a vota in adunarile generale ; b) dreptul de a incasa dividende. Actiuni preferentiale cu drept de dividend prioritar ; reprezinta o categorie speciala de actiuni care confera titularului lor dreptul de a incasa profit in mod prioritar, din profitul distribuibil, inaintea oricarei prelevari. Nu confera

30

dreptul de a vota ci doar de a participa la lucrarile adunarilor generale ale actionarilor. Pot deveni, asadar, modalitati de investire eficienta a resurselor banesti de catre titularul lor, cu conditia ca societatea sa fie profitabila. h) Organizarea si functionarea societatii sunt realizate prin intermediul organelor sale, cu competente si atributii bine definite, structurate pe principiul separatiei puterilor: (1), adunarea generala, cu cele doua forme de lucru ale sale, ordinara si extraordinara, (2), administratorii societatii, de regula constituiti in organul colegial numit consiliu de administratie, si directorii, (in cazul sistemului unitar de administrare), sau consiliul de supraveghere si directoratul, (proprii sistemului dualist de administrare a societatii), (3) cenzorii/auditorul financiar ; Vom analiza competentele, modul de lucru al acestor organe la capitolul consacrat organizarii si functionarii societatii comerciale. i) are dreptul de a emite obligatiuni, ca modalitate tipica de capitalizare a acestui tip de societate ; atunci cand are nevoie de fonduri banesti si cand nu poate sau nu are interesul de a recurge in acest scop la majorarea capitalului social si cand nici solutia contractarii unui credit bancar nu este convenabila, poate emite titluri de valoare numite obligatiuni. Competenta adoptarii unei astfel de hotarari revine adunarii generale extraordinare a actionarilor si va fi pusa in aplicare printr-o oferta publica formulata prin emiterea unui prospect de emisiune. Valoarea totala a obligatiunilor emise are semnificatia unui imprumut contractat de societate de la obligatari, (cei care au subscris obligatiuni). Asemeni actiunilor, obligatiunile pot fi, la randul lor, nominative sau la purtator. De asemenea, asemeni actiunilor, obligatiunile sunt titluri de valoare, egale si indivizibile. Ele confera insa titularului lor, obligatarul, drepturi distincte de cele ale actionarilor societatii. Spre deosebire de acestia, obligatarii au doar dreptul de a li se restitui suma datorata, incorporata in valoarea obligatiunii, precum si dobanda aferenta ei, indiferent daca societatea a inregistrat sau nu profit. Nu vor putea insa vota in cadrul adunarilor generale ale actionarilor si nu vor incasa dividende, aceste drepturi fiindu-le rezervate numai actionarilor. Pentru reprezentarea intereselor lor, (de exemplu, in situatia nerambursarii la scadenta a obligatiunilor), obligatarii se pot intruni in adunare generala.

31

4.8.4.Societatea in comandita pe actiuni Face parte din categoria societatilor de capitaluri. Are doua categorii de actionari, comanditati si comanditari, asemeni societatii in comandita simpla, dar, diferit de aceasta, are capitalul social divizat in actiuni, asemeni societatii pe actiuni. Caracteristici ; a) are doua categorii de actionari, comanditati si comanditari ;e necesar un numar minim de doi actionari in vederea constituirii societatii ; b) actul constitutiv al societatii este contractul de societate si statul care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv ; nu este necesara forma autentica a actului constitutiv, cu exceptiile obisnuite, constituirea societatii prin subscriptie publica sau aportarea de terenuri la capitalul social; c) se poate constitui atat simultan cat si in forma continuata, (prin subscriptie publica) ; d) firma societatii contine o denumire proprie, diferita de a altor societati existente, insotita de precizarea societate in comandita pe actiuni , scrisa in intregime ; e) se supune dispozitiilor legale incidente societatii pe actiuni cu privire la capitalul social, divizarea acestuia in actiuni, felurile actiunilor, emiterea de obligatiuni, adunarile generale, cenzori ; f) administrarea societatii se poate organiza in exclusivitate dupa regulile sistemului unitar ; administratorii pot fi desemnati numai din randul actionarilor comanditati, deci a celor cu raspundere nelimitata si solidara ; Este o forma de societate putin intalnita in practica. Inconvenientele pe care le prezinta pentru actionarii comanditari care, desi asigura consistenta capitalului social, nu pot paticipa la administrarea societatii decat renuntand la raspunderea lor limitata, ar putea oferi explicatia acestei realitati. In plus, faptul ca cele mai multe dintre dispozitiile legale ce o guverneaza apartin societatii pe

32

actiuni, face usor explicabila preferinta pentru aceasta a doua forma juridica in raport de care societatea in comandita pe actiuni prezinta doar dezavantaje. 4.8.5. Societatea cu raspundere limitata A fost reglementata in premiera in Germania in anul 1892. Este rezultanta imbinarii unor trasaturi ale societatii in nume colectiv, deci ale unei societati adecvate pentru afaceri mici, si ale celei pe actiuni, ca forma juridica proprie afacerilor de mari dimensiuni, asa incat, ea corespunde exigentelor valorificarii capitalurilor de valoare medie. Se imbina, asadar, in acest tip de societate, personalizand-o, trasaturi proprii ambelor tipuri de societati din care se inspira. Caracteristici ; a. asociatii, persoane fizice sau juridice, sunt animati de afectio societatis , ca si in cazul societatilor in nume colectiv si au raspundere limitata, asemeni actionarilor din societatile pe actiuni ; este singura societate care se poate constitui in forma atipica de societate cu unic asociat si singura al carei numar maxim de asociati este limitat la 50; b. actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si statutul care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, act constitutiv ; c. firma societatii se compune dintr-o denumie proprire, in masura sa o diferentieze de a altor societati, insotita de sintagma societate cu raspundere limitata sau de initialele S.R.L. d. capitalul social minim este de 200 lei si este divizat in fractiuni numite parti sociale, cu o valoare minima de 10 lei. In actul constitutiv se va indica aportul fiecarui asociat si numarul partilor sociale detinute ; este obligatorie varsarea integrala a capitalului social la constituirea societatii, ca si in cazul societatilor de persoane ; Sursele capitalul social la constituirea societatii, vor fi : aporturi in numerar, obligatorii, si, eventual, aporturi in natura, constand in bunuri evaluabile economic. Nu sunt permise aporturile in creante. In cazul aporturilor in natura, in

33

actul constitutiv va fi indicat modul de evaluare a lor, prin intelegerea asociatilor sau prin expertiza; Spre deosebire de actiuni, partile sociale nu sunt titluri negociabile, nu pot fi tranzactionate liber, societatea pastrand trasaturi ale societatilor de persoane. Ca urmare, transmiterea lor in favoarea unor terte persoane se poate face numai cu acordul asociatilor care detin cel putin trei patrimi din capitalul social. In plus, ea impune modificarea actelor constitutive ale societatii si inregistrarea in registrul comertului ; e. Organizarea si functionarea societatii sunt asigurate de adunarea generala a asociatilor, ca organ cu puteri depline de decizie, si de administratorul/administratorii acesteia, care pot fi atat asociati, cat si neasociati. Potrivit vointei lor, prin actul constitutiv, asociatii pot accentua trasaturile de societate de persoane sau, dimpotriva, de capitaluri a societatii. Astfel, de exemplu, prin vointa lor, exprimata in actul constitutiv, pot stabili ca hotararile avand ca obiect modificarea actelor constitutive ale societatii se fie adoptate nu cu unanimitatea voturilor asociatilor, asemeni celor ale societatilor de persoane, ci cu majoritatea expres reglementata prin actele constituive, ca si in cazul societatilor pe actiuni ; f. Controlul gestiunii societatii se exercita fie de catre asociati, in mod nediferentiat, asemeni societatilor de persoane, fie de cenzor/cenzori, ca structura specializata, dupa modelul oferit de societatile de capitaluri. Cand numarul asociatilor este mai mare de 15, desemnarea acestuia/acestora devine obligatorie ; g. societatea se poate constitui in forma atipica de societate cu raspundere limitata cu unic asociat sau se poate transforma intr-o astfel de societate ca efect al modificarii numarului de asociati ; unicul act constituiv al societatii, in acest caz, este statutul. Legea impune o serie de norme speciale aplicabile societatii cu raspundere limitata cu unic asociat, si anume : 1. o pesoana fizica sau juridica poate detine calitatea de asociat unic intr-o singura societate comerciala ;

34

2. o societate cu raspundere limitata cu unic asociat nu poate detine calitatea de asociat unic intr-o societate cu raspundere limitata ; 3. valoarea aporturilor in natura la capitalul social se determina prin expertiza, spre deosebire de societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi asociati, in cazul careia aporturile in natura pot fi evaluate prin acord de catre asociati. 4.9. Regimul juridic al filialelor, sucursalelor, celorlalte sedii secundare ale societatii comerciale Nevoia dezvoltarii societatii comerciale, interesul consolidarii pozitiei ei intr-un mediu economic concurential devin argumentele hotararii de expansiune a activitatii, realizabila prin crearea unor structuri exogene, exterioare sediului sau social. Cele mai cunoscute dintre ele sunt filiala si sucursala societatii comerciale. Desi frecvent intalnite in practica, ele beneficiaza de o reglementare sumara in cuprinsul Legii nr.31/1990. Pe baza acestor dispozitii legale, doctrina a reusit sa configureze cu exactitate regimul lor juridic. 4.9.1. Filiala. Este singura dintre structurile exogene ale societatii comerciale care are personalitate juridica, fiind, deci, o entitate distincta de societatea (mama) care a constituit-o. Ca urmare, ea poate avea forma juridica si chiar nationalitate diferite de cele ale societatii mama. Va respecta, in vederea infiintarii, dispozitiile legale corespunzatoare formei sale juridice si va avea regimul juridic propriu formei alese. Are propriul patrimoniu si o organizare de sine statatoare, adecvate realizarii obiectivelor si scopurilor reglementate prin actele constitutive. Dependenta sa fata de societatea-mama, legatura de filiatie dintre ele este asigurata prin controlul pe care mama il exercita in virtutea cotei majoritare de participare la capitalul social al filialei. Societatea-mama are, asadar, in filiala, comportamentul adecvat pozitiei si rolului sau de asociat/actionar majoritar, si, intr-un singur caz, de unic asociat (intrucat poate constitui o singura societate ca

35

asociat unic). Postura mamei de asociat/actionar majoritar sau unic asociat in societatea filiala este singura care defineste relatia sau cu filiala. Alte forme posibile de control al mamei, realizabile, de exemplu, in temeiul unor relatii de contractuale de afaceri sau prin administrarea ambelor societati de catre aceleasi persoane, nu definesc relatia juridica filiala - societate-mama. Legea nu impune o regula expresa privitoare la atribuirea denumirii filialei. Fiind o societate comerciala distincta, ea va respecta, evident, dispoziile legale incidente, in functie de forma juridica in care se constituie. Conditia de unicitate a denumirii nu va permite functionarea ei cu numele societatii mama decat daca i se va atasa mentiunea de filiala, si se va indica sediul acesteia. Daca tinem seama de faptul ca, in general, ratiunea infiintarii unei filiale este aceea de a diversifica clientela societatii mama, de a-si extinde zona de influenta economica in arii geografice noi, e de prespus, ca, in mod obisnuit, se va opta pentru acesta ultima solutie de atribuire a numelui comercial al filialei. 4.9.2. Sucursala Spre deosebire de filiala, sucursala este un dezmembramant fara personalitate juridica al societatii comerciale. Ca urmare, ea nu poate actiona independent de societatea-mama care a constituit-o. Dobandeste din partea acesteia doar o anumita autonomie in limitele careia isi desfasoara activitatea. Activitatea sa nu poate fi diferita de cea a societatii mama, va fi identica sau parte din aceasta. Este dublu dependenta fata de societatea mama: juridic si economic. Din punct de vedere juridic, lipsindu-i personalitatea, nu va avea denumire, nationalitate, organizare de sine statatoare, patrimoniu si capital social proprii. Economic, ea nu poate detine bunuri proprii, cele pe care le utilizeaza in activitate apartinandu-i societatii mama. Stabileste raporturi juridice cu tertii strict in numele societatii mama, in calitate de mandatar sau comisionar al acesteia. Sucursala are acelasi regim juridic cu cel aplicabil altor sedii secundare ale societatii comerciale, denumite, potrivit vointei acesteia, agentii, reprezentante, puncte de lucru, oficii, etc. Diferenta dintre ele si sucursala este data doar de obligatia inregistrarii celei din urma in registrul comertului corespunzator sediului

36

sau social. Chiar daca ea va avea sediul in acelasi judet cu societatea-mama, se va inregistra in registrul comertului distinct de aceasta. In schimb, celelalte sedii secundare vor fi evidentiate numai in registrul comertului in care este inregistrata societatea mama, indiferent de judetul unde sunt amplasate. 8.3. O societate comerciala straina are dreptul de a-si infiinta in Romania, cu respectarea legii romane, atat filiale cat si sucursale daca acest drept ii este recunoscut de legea statutului sau organic. Filialele din Romania ale societatilor comerciale straine vor avea nationalitate romana in timp ce sucursalele acestora isi vor pastra nationalitatea societatii care le-a constituit.

CAPITOLUL 5 Constituirea societatilor comerciale Infiintarea societatii comerciale, in oricare din cele cinci forme juridice reglementate de lege, este rezultatul parcurgerii unei proceduri precis reglementate, la sfarsitul careia societatea dobandeste personalitate juridica. 5.1. Actele constitutive ale societatii comerciale. Primul moment in acest demers procedural este marcat de manifestarea vointei asociatilor, concretizata prin incheierea actului constitutiv/actelor constitutive al/ale viitoarei societati. El/ele va/vor deveni fundamentul viitoarei societati comerciale, instrumentul juridic prin care asociatii isi exprima vointa de asociere.16 In cazul societatilor de persoane, ca forme juridice mai simple, legea reglementeaza contractul de societate ca unic act constitutiv. In schimb, in cazul societatilor cu grad sporit de complexitate, cum sunt cele de capitaluri precum si societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi
16

Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007, pag.42;

37

asociati, constitutiv.

contractul de societate este completat de statut, ca al doilea act

Cele doua pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, reunind clauzele proprii ambelor si denumit generic act constitutiv. Daca Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale enumera in mod expres prevederile obligatorii ale contractului de societate, pentru fiecare din cele cinci tipuri, in schimb, se rezuma la a preciza necesitatea statutului, ca al doilea act constitutiv, fara a dispune in vreun fel asupra continutului acestuia. Atribuindu-i acceptiunea de act constitutiv complementar contractului de societate, doctrina a apreciat ca in el ar trebui sa se regaseasca dispozitii speciale convenite de asociati, privind organizarea si functionarea societatii, comparabile cu cele proprii regulamentelor de organizare si functionare. In practica, insa, distinctiile dintre continutul celor doua acte sunt adesea nesemnificative. Se poate constata frecvent intentia de a prelua in statut clauze din contractul de societate. In astfel de situatii, preferabila devine alternativa oferita expres de lege, a redactarii celor doua acte sub forma unui inscris unic denumit generic act constitutiv. In cazul societatii comerciale unipersonale, (societatea cu raspundere limitata cu unic asociat), in lipsa unui raport de asociere, unicul act constitutiv este statutul, ca act de vointa al unei singure persoane, asociatul unic, (sintagma neinspirat atribuita de lege). 5.2. Forma actelor constitutive La capitolul consacrat descrierii sumare a societatilor comerciale am precizat deja forma impusa de lege pentru actele constitutive. Sintetic, reamintim ca ea este direct legata de forma de raspundere a asociatilor. Astfel, in cazul societatilor in care acestia raspund in limita aportului lor la capitalul social, ca regula, actul constitutiv, semnat de toti asociatii, va fi incheiat sub semnatura privata, cu exceptia cazului in care au fost aportate terenuri la capitalul social,

38

cand forma autentica devine obligatorie. Actele constituive realizate sub semnatura privata dobandesc data certa fie ca urmare a aribuirii ei de catre un avocat sau notar, in exercitarea atributiilor lor profesionale, fie prin inscrierea in registrul comertului. In acest ultim caz, suntem in prezenta unei aplicatii a dispozitiei legale generale cuprinse la art.1185 Cod Civil, in conformitate cu care, data certa a unui act, deci data de la care el devine opozabil tertilor, se dobandeste printre altele, prin prezentarea actului unei institutii de stat, prin inregistrarea lui intr-un registru public, sau prin mentionarea intr-un inscris redactat de un functionar public. Contractul de societate al societatilor de persoane, caracterizate prin raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor, sau cel putin a unora dintre ei, (in cazul societatii in comandita simpla), va fi realizat in forma autentica. Aceeasi forma o vor avea actele constitutive ale societatii pe actiuni infiintate prin subscriptie publica. 17 5.3. Elemente obligatorii ale contractului de societate Analiza textelor legale care reglementeaza elementele obligatorii ale contractului de societate pentru fiecare din cele cinci forme juridice de societati, permite concluzia potrivit careia majoritatea clauzelor sunt comune tuturor tipurilor de societati. Desigur, inerenta este si prezenta prevederilor contractuale specifice, derivand din trasaturile proprii fiecarei forme de societate, dar acestea sunt complementare celor comune obligatorii. Din categoria dispozitiilor contractuale comune fac parte: a) clauze privind identificarea asociatilor; (numele, prenumele, cetatenia, domiciliul data si locul nasterii, codul numeric personal al asociatilor persoane fizice, respectiv, denumirea, nationalitatea, adresa sediului social, numarul sau codul unic de inregistrare, dupa caz); b) clauze privind identificarea cele care stabilesc:
17

viitoarei societati comerciale, si anume,

De regula, forma autentica a actelor reprezinta o exceptie de la cea privind valabilitatea lor in forma inscrisului sub semnatura privata si este justificata de interesul, preocuparea legiuitorului de a proteja semnatarii respectivului act, in speta asociatii care raspund nelimitat si solidar, respectiv subscriitorii, in cazul societatii pe actiuni constituita prin subscriptie publica.

39

b.1.) denumirea societatii, atribuita in condiile impuse de lege; b.2.) sediul social, ca spatiu in care sunt tinute documentele societatii, se realizeaza corespondenta, se afla organele de conducere ale acesteia. Functia indeplinuita de sediul social nu este, asadar, indispensabil legata de activitatea comeriala a societatii comerciale. In prezent, potrivit legii, la aceeasi adresa pot fi declarate sediile a mai multe societati comerciale numai daca e indeplinita una din urmatoarele conditii:1) structura imobilului permite functionarea respectivelor societati; 2) acestea au cel putin un asociat comun,3) imobilul se afla in proprietatea a cel putin unuia dintre asociati. b.3.) forma juridica a societatii; optiunea pentru o anumita forma juridica trebuie exprimata prin actul constitutiv cu consecinta asumarii obligatiei de a respecta prevederile legale proprii formei juridice alese; c) clauze privind obiectul de activitate al societatii; obiectul de activitate, cel care da profilul economic al societatii, este configurat de totalitatea actelor de comert convenite de asociati spre a fi realizate in scopul obtinerii profitului. Determinarea lui se face uzandu-se de nomenclatorul CAEN, (clasificarea activitatilor din economia nationala). E de precizat ca in cuprinsul acestuia activitatile nu sunt selectate si enumerate pe criterii de comercialitate. Dimpotriva, realizand o evidenta utilizata in activitatea de raportare statistica, nomenclatorul contine si activitati necomerciale, asa incat, in vederea configurarii obiectului de activitate al unui comerciant devine necesara selectarea din cuprinsul lui a celor care pot fi calificate ca acte de comert. Devine, in plus, necesara indicarea in actul constitutiv, a activitatii principale precum si a domeniului in care se incadreaza aceasta activitate, ca sursa principala a profitului societatii. Pe de alta parte, societatea va putea efectua numai acele operatiuni comerciale care ii sunt configurate in actul constitutiv, ca expresie a principiului specialitatii capacitatii sale de folosinta in virtutea caruia isi va asuma obligatiile si isi va valorifica drepturile recunoscute prin actul sau de infiintare.

40

Se impune precizarea ca desfasurarea unora dintre activitatile selectate in cuprinsul actului constitutiv poate fi conditionata de obtinerea unor autorizatii administrative suplimentare, unele prealabile infiintarii societatii, altele ulterioare acestui moment dar anterioare initierii efective a respectivelor activitati. d) clauze privind capitalul social si aportul asociatilor; actul constitutiv va preciza valoarea totala a capitalului social, structura acestuia, (in numerar, in natura, creante, dupa caz), precum si valoarea aportului fiecarui asociat, in functie de care vor fi precis determinate drepturile acestuia in relatia sa cu societatea, (dreptul la vot, la dividende, etc.). Vor fi indicate si diviziunile capitalului social, (parti sociale, actiuni, dupa caz), precum si modul de repartizarea a acestora intre asociatii societatii. In cazul societatilor comerciale pentru care legea impune o limita minima a capitalului social, evident, devine necesara respectarea acesteia. In cazul aporturilor in natura, vor fi descrise bunurile aportate precum si modalitatea de evaluare a lor, conventionala sau prin expertiza de specialitate, dupa caz. Se impune precizarea ca pentru capitalul social interes prezinta valoarea bunului, nu bunul in materialitatea sa, ca existenta fizica. In cazul societatilor pe actiuni, unde este ingaduita varsarea unei cote de pana la 70% din capital ulterior infiintarii societatii, se va indica si termenul de varsare a acesteia, evident, incadrat in limita legala, (12 luni pentru aporturile in numerar, respectiv 2 ani pentru cele in natura). purtator). e) Clauze privind administrarea si controlul societatii; actul constitutiv va indica nominal administratorii societatii, precum si elementele lor de identificare. Vor fi precizate puterile ce le sunt acordate, daca vor lucra impreuna sau separat, cui ii revine dreptul de a reprezenta societatea in raporturile cu tertii.
18

18

La acelasi tip de societati devine

necesara indicarea numarului si felului actiunilor emise, (nominative sau la

Capitalul subscris este cel stabilit de fondatori prin actul constitutiv, reprezentand, reprezentand, asadar, promisiunea acestora de a transmite societatii comerciale aporturi pana la concurenta valorii acestui capital. Capitalul varsat este expresia valorica a aproturilor efectiv transmise de asociati la data constituirii societatii comerciale- Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole, Ed. Hamangiu 2007, pag.59-60;

41

Complexitatea societatilor de capitaluri este pregnant demonstrata de regulile privitoare la administrare. Ca urmare, in cazul acestora, actul constitutiv va trebui sa determine sistemul de administrare ales, si, corespunzator acestuia, modul de distribuire a competentelor legate de administrare si reprezentare a societatii, durata mandatului, modul de lucru. Definirea lor corecta devine conditie a functionalitatii acestor structuri de care depinde, in cele din urma, eficienta activitatii societatii. In cazul societatilor in care controlul gestiunii societatii este necesar a fi atribuit si exercitat prin structuri specializate, si anume cenzori sau auditor financiar, in actul constitutiv vor fi cuprinse datele de identificare ale primilor cenzori sau primului auditor financiar, dupa caz, precum si durata mandatului acestora. Desemnarea acestor structuri de control profesionale este obligatorie in cazul societatilor de capitaluri si a celei cu raspundere limitata cu mai mult de cincisprezece asociati si facultativa, in celelalte situatii. La societatile de persoane si la cea cu raspundere limitata cu mai putin de cincisprezece asociati acest control revine asociatilor. f) Durata societatii; este la latitudinea asociatilor sa determine durata pentru care constituie societatea, iar o atare mentiune, indiferent ca au optat pentru o durata limitata sau nelimitata de timp, va fi precizata ca atare in cuprinsul actului constitutiv. Daca societatea a fost infiintata pentru o perioada limitata de timp, implinirea termenului devine cauza de dizolvare a societatii, daca, anterior acestei date, asociatii nu au decis prelungirea lui. g) Participarea la beneficii si pierderi; obtinerea de beneficii si distribuirea lor intre asociati sub forma de dividende, (asocierea la risc), reprezinta, finalmente, ratiunea esentiala a infiintarii societatii, pentru fiecare dintre asociatii acesteia. Este criteriul de baza al delimitarii societatii comerciale de alte structuri asociative, cum sunt, de exempu, asociatiile si fundatiile, a organizatii nonprofitabile. Este firesc, asadar, ca in cuprinsul actului constitutiv sa fie definite regulile dupa care sunt distribuite beneficiile, si, in mod corelativ, sunt suportate

42

pierderile societatii. Se pot conveni reguli de repartizare care sa recunoasca efortul diferentiat al asociatilor la realizarea activitatii societatii sau, dimpotriva, se pot conveni cote de distribuire egale, necorelate cu aporturile neegale la capital. Exista o singura limitare a libertatii de decizie a asociatilor in problema participarii la beneficii si pierderi, si anume, evitarea inserarii unor clauze leonine, respectiv a unor clauze prin care unul sau o parte dintre asociati sa dobandeasca toate benficiile societatii, fara a participa la pierderile acesteia. O atare prevedere este considerata nula, fara a atrage insa nulitatea intregului contract de societate. In locul ei devin aplicabile dispozitiile supletive ale legii in conformitate cu care participarea la beneficii si pierderi va suporta regula proportionalitatii cu cota de participare a fiecarui asociat la capitalul social al societatii. h) Clauzele privind sediile secundare ale societatii; asociatii vor indica in cuprinsul actului constitutiv adresa postala a sediilor secundare pe care au decis sa la infiinteze sau cel putin conditiile in care acestea urmeaza sa fie deschise. j) clauze prind dizolvarea si lichidarea societatii; finalitatea celor doua operatiuni, si anume, incetarea existentei societatii, justifica necesitatea inserarii unor clauze in acest sens in cuprinsul actului constitutiv. Conditia este considerata realizata atat in cazul preluarii, in contractul de societate, a dispoziilor legale incidente cat si in cazul in care se face doar trimitere la ele. 5.4. Formalitati procedurale necesare constituirii Pentru redactarea actelor constitutive cu respectarea conditiilor de forma si continut mai sus enumerate se impune cu prioritate verificarea disponibilitatii firmei (denumirii), atat din puncul de vedere al noutatii sale, (elementelor care o disting de firmele existente) cat si al unicitatii, in sensul ca nu a fost deja atribuita unei societati existente sau in curs de constituire. Operatiunea se solutioneaza

43

prin rezervarea firmei la oficiul registrului comertului.19 Dovada eliberata probeaza parcurgerea acestui prim control de legalitate. In termen de 15 zile de la data incheierii actului constitutiv, fondatorii, sau, dupa caz, reprezentantii acesteia vor cere inmatricularea societatii in registrul comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul societatea. Cererea de inmatriculare, (formular tipizat, emis de Oficiul National al Registrului Comertului),va fi insotita de urmatoarele acte : a) actul constitutiv, in forma ceruta de lege; b) dovada efectuarii varsamintelor constand in aporturile asociatilor, potrivit actului constitutiv; in cazul aporturilor in natura, vor fi depuse documentele care probeaza dreptul de proprietate al asociatului asupra bunurilor aportate la capital, si daca e cazul, raportul de expertiza prin care a fost determinata valoarea bunurilor aportate, de catre expertul desemnat numit de judecatorul delegat; c) dovada sediului declarat20 si al disponibilitatii firmei; d) declaratia pe proprie raspundere a fondatorilor, primilor administratori si, dupa caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului si consiliului de supraveghere, ai primilor cenzori, privind indeplinirea condtitiilor legale pentru a detine respectivele calitati; e) eventualele acte sau avize impuse de legi speciale, (este cazul autorizatiei emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, necesara societatilor de asigurare, sau a autorizatiei provizorii emise de Banca Nationala pentru societatile comerciale bancare, etc.)
19

Registrului comertului ca instrument de evidenta si publicitate a comerciantilor si activitatilor lor este gestionat de institutia numita Oficiul registrului comertului, organizata pe langa tribunale, in fiecare judet si in municipiul Bucuresti, in temeiul Legii nr.26/1990, modificata. Registrul central al comertului este tinut de Oficiul National al Registrului Comertului, institutie publica cu personalitate juridica subordonata Ministerului Justitiei. Registrul comertului este public, fiind, ca urmare, obligat sa elibereze, la cerere, contra cost, copii certificate de pe inregistrarile efectuate in registru si de pe actele depuse precum si informatii despre datele inregistrate. Inmatricularea si mentiunile operate in registrul comertului devin opozabile fata de terti de la data efectuarii inregistrarii ori de la publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IVa sau in alta publicatie, acolo unde legea dispune astfel. 20 detinerea legala a spatiului in care este declarat sediul societatii se va face, dupa caz, cu extras CF, contract de inchiriere, de comodat etc.).

44

In termen de 5 zile de la indeplinirea tuturor cerintelor de legalitate, cererea de inmatriculare este solutionata de judecatorul delegat la oficiul registrului comertului care, in urma exercitarii controlului de legalitate a actelor constitutive si documentelor care le insotesc, se va pronunta printr-o sentinta (incheiere) de autorizare a constituirii societatii si de inmatriculare a ei in registrul comertului. In termen de 24 de ore de la data pronuntarii incheierii judecatorului delegat societatea va fi inmatriculata in registrul comertului. Tehnic, incheierea judecatorului delegat este comunicata in format electronic Ministerului Finantelor Publice care atribuie si comunica registrului codul unic de inregistrare a societatii. Un alt exemplar al incheierii este comunicat dupa inmatriculare, Monitorului Oficial, in vederea publicarii. Cu data inregistrarii, societatea dobandeste personalitate juridica. Certificatul de inregistrare, continand codul unic, denumirea, forma juridica, sediul societatii si activitateea ei principala, numarul de ordine in registrul comertului, atesta inregistrarea societatii, existenta ei ca subiect de drept. Cu aceeasi data, societatea este inregistrata si ca subiect fiscal. Procedura de inmatriculare integreaza si componenta care vizeaza autorizarea functionarii societatii, solutionata in temeiul unei declaratii pe proprie raspundere a reprezentantului acesteia, privind indeplinirea conditiilor legale de mediu, sanitare, sanitar-veterinare, de protectia civila, protectia muncii, dupa caz. Ulterior inmatricularii, in functie de natura activitatii, societatea isi va asuma responsabilitatea legalitatii acestor activitati, obtinand, daca e cazul, autorizatiile sau avizele necesare. 5.5. Constituirea societatilor pe actiuni prin subscriptie publica Este cea de-a doua modalitate care poate fi urmata pentru infiintarea unei societati pe actiuni, pe langa procedura obisnuita, (constituire simultana), comuna tuturor formelor juridice de societate reglementate de lege. Cunoscuta in doctrina si sub denumirea de constituire continuata, ea reprezinta o modalitate proprie strict societatii pe actiuni, justificata de nevoia asigurarii unei capitalizari masive a societatii, inca din momentul constituirii. Procedura, initiata de fondatorii

45

societatii, respectiv de grupul de persoane care isi asuma responsabilitatea si cheltuielile infiintarii societatii, parcurge urmatoarele etape: a) emiterea prospectului de emisiune, adica a ofertei adresate publicului, in general, de a subscrie actiuni la viitoarea societate comerciala. In continutul lui vor fi indicate, ca urmare, in mod obligatoriu, elementele esentiale ale viitoarei societati, proprii actului constitutiv, cu exceptia celor privind organele de conducere si control alegerea acestora urmand a fi realizata in adunarea constitutiva. Sub sanctiunea nulitatii, prospectul de emisiune va fi realizate in forma autentica. b) depunerea prospectului de emisiune la oficiul registrului comertului, in vederea vizarii lui de catre judecatorul delegat, in scopul publicarii in presa; c) subscrierea actiunilor; persoanele interesate de oferta lansata prin prospect, vor putea subscrie actiuni ale viitoarei societati, semnand pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune si varsand cel putin jumatate din valoarea actiunilor subscrise in contul indicat in continutul prospectului. d) adunarea constitutiva; in termen de 15 zile de la inchiderea perioadei de subscriere, fondatorii vor convoca adunarea constitutiva, alcatuita din toti cei care au subscris actiuni ale viitoarei societati, (subscriitori). In cadrul acesteia, fiecare subscriitor are dreptul la un singur vot, indiferent de numarul actiunilor subscrise. Principalele atributii ale adunarii, exercitate prin hotararile adoptate, se refera la: verificarea cerintelor legale privind capitalul social, validarea raportului expertilor privind evaluarea aporturilor in natura, (daca este cazul), aprobarea operatiunilor efectuate de fondatori in contul societatii precum si acordarea avantajelor reglementte de lege in favoarea acestora, constand in atribuirea unei cote suplimentare de pana la 6% din profitul societatii, pentru o perioada de maxim 5 ani de la constituirea acesteia, desemnarea membrilor organelor de conducere si control ale societatii, aprobarea actului constitutiv si desemnarea

46

persoanelor care, in numele subscriitorilor, vor reprezenta societatea in scopul autentificarii actului si finalizarii formalitatilor de constituire. e) Dupa autentificarea actelor constitutive, formalitatile procedurale devin identice cu cele urmate in cazul constiturii simultane. Se impune sublinierea rolului decisiv al fondatorilor in procedura de constituire a societatii prin oferta publica. Responsabilitatea legata de emiterea prospectului de emisiune, organizarea adunarii constitutive, efectuarea varsamintelor, exactitatea informatiilor comunicate, valabilitatea operatiunilor incheiate in numele societatii anterior constituirii, ofera doar cateva din argumentele reglementarii si acordarii unor avantaje si drepturi in favoarea lor. In practica, procedura a avut pana in prezent o aplicabilitate destul de restransa. Mai frecvente au fost situatiile de majorare a capitalului social prin subscriptie publica. Si intr-un caz si in altul, societatile care au recurs la oferta publica pentru constituirea sau majorarea capitalului social devin societati de tip deschis, supuse legislatiei speciale aplicabile in domeniul valorilor mobiliare.

Capitolul VI Organizarea si functionarea societatilor comerciale 6.1. Scopurile si obiectivele societatii, definite prin actul constitutiv, vor fi realizate prin intermediul organelor sale, structurate pe trei niveluri diferite, cu competente si functiuni precis delimitate: adunarea generala, administratorii, (managerii) si cenzorii/auditorii financiari ai societatii. Ele materializeaza vointa societatii ca persoana juridica, distincta de vointa proprie a asociatilor acesteia, tot la fel cum bunurile din patrimoniul societatii nu se identifica cu bunurile proprii ale asociatilor. O buna si eficienta functionare a societatii este, ca urmare, expresia corectei indepliniri a atributiilor specifice fiecareia dintre cele trei categorii de organe. Structurate ierarhic, fiecare dintre ele beneficiaza de reglementari 47

clare, care, daca sunt fidel respectate, confera societatii exactitatea unui mecanism functional bine articulat, bazat pe principiul separatiei puterilor, a atributiilor, pe o precisa configurare a limitelor de competenta. In aceasta analiza, societatea pe actiuni devine exemplul cel mai concludent, complexitatea sa fiind confirmata tocmai prin regulile dupa care se organizeaza si functioneaza organele sale. Relevanta, in acest sens, este sustinerea doctrinara potrivit careia societatea comerciala pe actiuni este similara ca organizare societatii statale bazate pe principii democratice.21 In privinta celorlalte tipuri de societati, inclusiv al celei cu raspundere limitata cu mai putin de cincisprezece asociati, lipseste, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, cea de-a treia categorie de organe, cenzorii, desemnarea lor fiind facultativa si nu obligatorie, rolul de a controla gestiunea societatii revenind in acest caz asociatilor. Sintetic, vom analiza in continuare cele trei categorii de organe. 6.2. Adunarile generale Alcatuite, fara exceptie, din totalitatea asociatilor/.actionarilor societatii, in sensul ca fiecare dintre ei are dreptul de a participa si de a vota in cadrul acestora, ca detinator al numarului de voturi determinat de numarul actiunilor/partilor sociale/partilor de interes pe care le detine, adunarile generale reprezinta organul deliberativ cu caracter suprem la nivelul societatii. Lor le revine rolul de a hotari atat in problemele curente cat si in cele fundamentale, ce tin de strategia si directiile de baza ale evolutiei societatii comerciale. In modul cel mai expresiv, vointa societatii se manifesta la nivelul adunarii generale.22 Vointa personala a fiecarui actionar cu privire la societate se va putea materializa numai prin vot, contribuind, prin numarul de voturi exprimate, la articularea vointei societatii. Asadar, actele emise de societate nu sunt actele actionarilor, ci ale societatii, care se exprima prin organele sale. 6.2.1. Forme de lucru. Atributii.

21 22

Gheorghe Piperea, Drept comercial, Vol.I, Ed.C.H.Beck, 2008, pag.107 In acest sens, a se vedea, Gheorghe Piperea, op.cit. pag.171

48

In cazul societatilor pe actiuni, adunarile generale ale actionarilor se intrunesc in sedinte ordinare si extraordinare, in functie de problemele care urmeaza a fi aprobate, fiecareia revenindu-i atributii exprese, inconfundabile, si conditii de lucru proprii. Astfel; a) Adunarea generala ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in primele cinci luni de la incheierea exercitiului financiar, (adica 31 decembrie a fiecarui an), rolul ei fiind tocmai acela de a analiza activitatea anului incheiat, prin prisma rezultatelor reflectate de situatiile financiare, de raportul administratorilor/consiliului de supraveghere si cenzorilor/auditorului financiar. In competenta ei intra si problema alegerii sau revocarii acestor organe, precum si stabilirea remuneratiei ce li se cuvine pentru activitatea desfasurata. Sintetic, se poate afirma ca hotaraste, in general, asupra problemelor ordinare, adica obisnuite, de rand, ale societatii. b) Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este nevoie spre a decide in probleme de mai mare importanta pentru viata si evolutia societatii, (probleme extraordinare). Este vorba, in general, de hotarari care au ca efect modificarea actului constitutiv al societatii, (obiectul de activitate, sediul social, capitalul social, forma juridica, fuziunea sau divizarea societatii, dizolvarea si lichidarea, etc.) Diferenta intre competentele decizionale este evidentiata si de conditiile de cvorum si majoritate necesare, diferit reglementate pentru cele doua adunari. Astfel, in timp ce in cazul adunarii ordinare, pentru a fi valabil intrunita, la prima convocare este necesara prezenta actionarilor reprezentand cel putin o patrime din numarul total de drepturi de vot, la cea dea doua convocare, daca prima nu intruneste conditiile de cvorum legale sau statutare spre a se putea desfasura valabil, sau nu poate lucra valabil in lipsa majoritatii necesare pentru adoptarea hotararilor, sedinta este statutara indiferent de ponderea capitalului prezent sau reprezentat, hotararile urmand a fi adoptate cu votul majoritatii acestui capital. Adunarea generala extraordinara, in schimb, are nevoie de un cvorum minim atat

49

la prima cat si la cea de-a doua convocare, respectiv o patrime din numarul total de drepturi de vot, la prima convocare si o cincime din drepturile de vot, la cea de-a doua, daca prima nu se poate intruni valabil din lipsa cvorumului sau nu poate adopta hotarari in lipsa intrunirii majoritatii necesare. Diferentele de cvorum reglementate sunt justificate de obiectul hotararilor ce le intra in atributiile specifice. Dat fiind faptul ca in competenta adunarii ordinare sunt inscrise probleme ce tin de activitatea curenta a societatii, a nu putea adopta hotarari in privinta lor echivaleaza cu blocarea activitatii. Este motivul pentru care, la cea de-a doua convocare, adunarea generala ordinara este valabil intrunita indiferent de ponderea drepturilor de vot prezente sau reprezentate. Se impune precizarea ca actionarii pot conveni, prin actul constitutiv, cvorumuri mai rigide, mai ridicate decat cele legale, dar nicidecum inferioare acestora. 6.2.2. Reguli de convocare Numarul mare de actionari specific societatilor pe actiuni impune reguli exacte pentru convocarea lor la adunarile generale, in masura sa garanteze astfel respectarea dreptului fiecaruia de a participa si a vota in cadrul lucrarilor acestora. Orice abatare de la ele, ca, dealtfel, de la oricare din dispozitiile legale privitoare la organizarea si adoptarea hotararilor adunarilor generale, creeaza premisa desfiintarii lor cu succes de catre actionarii interesati si chiar de catre orice alta terta persoana interesata, daca aceasta poate proba motive de nulitate absoluta a respectivelor hotarari.

50

Ca urmare, regula consacrata de lege ca cea mai eficienta pentru realizarea procedurii de convocare consta in publicarea convocatorului in Monitorul Oficial si intr-un ziar de larga raspandire in localitatea sau zona sediului social al societatii. De la aceasta regula pot fi reglementate alternative aplicabile pentru in cazul societatilor pe actiuni cu actiuni nominative, (ex. scrisoare recomandata, scrisoare transmisa pe cale electronica). Convocatorul, publicat cu cel putin 30 de zile inainte de data fixata pentru tinerea adunarii, va cuprinde informatiile necesare si utile desfasurarii acesteia, (data si locul sedintei, ordinea de zi, etc). Materialele vor fi puse la dispozitia actionarilor, prin grija administratorilor/directoratului, spre a li se oferi astfel posibilitatea de a se documenta in scopul exercitarii corecte a drepturilor lor in cadrul adunarii. Cu acelasi scop, completarea ordinii de zi de catre actionarii interesati se poate face numai in primele cincisprezece zile ce au urmat publicarii convocatorului, completarea fiind, la randul ei publicata. Obligatia convocarii adunarii revine administratorilor/directoratului societatii, din proprie initiativa, sau la solicitarea actionarului/actionarilor reprezentand cel putin 5% din capitalul social sau chiar mai putin, daca un astfel de prag a fost determinat ca atare prin actul constitutiv. 6.2.3. Anularea hotararilor adunarii generale. Hotararile adoptate in conditiile legii si actelor constitutive sunt obligatorii pentru toti actionarii, inclusiv pentru cei care au votat impotriva lor, (majoritatea se supune minoritatii). Ele exprima, cum am mai afirmat in acest capitol, vointa societatii, ca persoana juridica distincta de a actionarilor care o constituie si, deci, de vointele individuale ale acestora. Hotararile nelegale si nestatutare pot fi atacate in justitie, pe calea actiunii in anulare, de catre actionarii care au votat impotriva si au cerut sa se consemneze in procesul verbal de sedinta votul lor, precum si de cei care nu au fost prezenti la lucrarile adunarii, sau chiar de terte persoane interesate, daca acestea pot proba motive de nulitate absoluta a hotararilor adoptate.

51

6.2.4. Adunarea asociatilor la societatile de persoane si societatea cu raspundere limitata Numarul restrans de asociati caracteristic societatilor de persoane si chiar celei cu raspundere limitata genereaza, firesc, consecinte semnificative asupra regulilor incidente forului cu competente depline de decizie. Astfel, in cazul societatilor cu raspundere limitata nu mai sunt institutionalizate cele doua forme de lucru ale adunarii generale, ordinara si extraordinara, ci doar adunarea asociatilor. Ca regula, aceasta hotaraste valabil cu majoritate de asociati si parti sociale, cu exceptia hotararilor avand ca obiect modificarea actului constitutiv, pentru care devine necesara unanimitatea acordului asociatilor, daca prin actul constitutiv nu s-a creat regula de rezerva, si anume ca modificarea sa poata fi realizata cu o anume majoritate de asociati si parti sociale. In cazul acestui tip de societate devin, de asemenea, incidente dispozitiile aplicabile societatilor pe actiuni, cu privire la desfiintarea hotararilor nelegale sau nestatutare pe calea actiunii in anulare. Gradul de institutionalizare a adunarii generale descreste, asadar, pe masura simplificarii formei juridice de societate, lipsind complet in cadrul societatilor de persoane. Devine impropriu, in cadrul acestora, sa se reglementeze adunarea generala a celor doi, trei asociati. Legea se rezuma, in cazul lor, la doua reguli de lucru de baza, si anume, adoptarea hotararilor curente cu acordul asociatilor reprezentand majoritatea capitalului social iar a celor privind modificarea actelor constitutive cu unanimitatea acordului acestora. 6.3. Administratorii si managerii societatii. Notiunea de administrare a societatii subsumeaza ansamblul activitatilor proprii realizarii efective a obiectului de activitate al societatii, cumuland atributii de gestiune a patrimoniului si de reprezentare a ei in relatiile cu tertii. Administratorii indeplinesc in principiu, un mandat general incredintat de adunarea generala a asociatilor, avand ca obiect realizarea efectiva a obiectivelor si scopurilor societatii. In relatia statornicita intre diferitele categorii de organe ale societatii, ei

52

reprezinta, ca urmare, organul structurat la al doilea nivel de competente, subordonat adunarii generale a asociatilor. Nivelul diferit de complexitate al celor cinci tipuri de societati comerciale este pregnant reflectat si prin dispozitiile privitoare la administratori. Astfel, ultimele modificari aduse Legii societatilor comerciale nr.31/1990, prin Legea nr.441/2006 si prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.82/2007, sunt consacrate in mod substantial administrarii societatii, in principal a celei pe actiuni. Efortul de integrare si armonizare a legislatiei autohtone in materia dreptului societar cu cea a Uniunii Europene este concludent evidentiat prin preluarea, in noua abordare a conceptului de administrare, a principiilor de guvernare corporatista, al caror scop, asa cum relevant a conchis doctrina de specialitate, este acela de a contribui la promovarea unor reguli care sa asigure transparenta, integritate si eficienta mediului de afaceri, prin distributia echitabila a atributiilor de deliberare, administrare si control intre diferitele centre de putere ale societatii, in conditiile protectiei corespunzatoare a interesului public.23 Noile dispozitii legale reconfigureaza conceptul de administrator, atribuind functiei un caracter profesional, devenindu-i proprii atribute ca diligenta profesionala, prudenta, buna credinta in deciziile de afaceri, loialitate. 6.3.1. Sisteme de administrare a societatilor pe actiuni. Aceleasi principii ale guvernarii corporatiste24 au condus la reglementarea a doua sisteme distincte de administrare in cazul societatilor pe actiuni, si anume: a) sitemul unitar, inspirat din legislatia franceza b) sistemul dualist; consacrat de legislatia germana si de inspiratie germana (tarile nordice).
23 24

Ioan Schiau, Titus Prescure, op.cit., pag.411 Principiile prevad reguli (a) privind exercitarea si protejarea drepturilor asociatilor, in conditiile asigurarii informarii corespunzatoare a acestora, pentru a facilita luarea unei decizii si a integra votul acestora intr-un mecanism deliberativ eficient si transparent, (b) privind tratamentul echitabil al asociatilor, cu speciala privire asupra protectiei corespunzatoare a asociatilor minoritari, (c) privind mecanismele de participare si implicare a persoanelor interesate in guvernarea societatii (cum ar fi creditorii, salariatii si organismele reprezentative ale acestora, furnizorii, clientii comunitatea si mediul de afaceri), d) privind accesul la informatii si transparenta mecanismelor decizionale precum si modalitatile de exercitare a unui control extern, eficient si calificat asupra activitatii societatii si, in final, (e) privind responsabilitatile administratorilor si managerilor societatii. Ioan Schiau, Titus Prescure, op.cit., pag.411-412;

53

Incercam sa surprindem sintetic, in cele ce urmeaza, principalele lor trasaturi. Astfel, 6.3.2. Sistemul unitar de administrare a societatii; Administrarea societatii revine administratorului/administratorilor, (intotdeauna in numar impar), desemnati prin vot secret de adunarea generala ordinara. In cazul societatilor ale caror situatii financiare sunt auditate, numarul administratorilor nu va fi mai mic de trei. Cand sunt mai multi administratori, acestia alcatuiesc consiliul de administratie, organ colegial al carui instrument e lucru devin deciziile adoptate cu majoritatea membrilor, (spre deosebire de situatia pluralitatii de administratori care, neorganizati in consiliu decid independent). Membrii consiliului de administratie pot fi actionari sau neactionari. Consiliul va fi prezidat de un presedinte desemnat dintre membrii sai, fie direct de catre adunarea generala, fie chiar de catre membrii consiliului. Administratorii pot decide ca o parte din atributiile ce le revin sa fie delegate in sarcina unor directori, persoane fizice, dintre care, unul va fi numit director general. Acestia vor exercita conducerea societatea sub supravegherea consiliului de administratie. Notiunea de director primeste, in sensul art.143 din Legea nr.31/1990, o semnificatie noua, distincta de cea care desemneaza persoanele cu functii executive de conducere, (director economic, tehnic, marketing, etc.). Ca urmare, obligatia instituita deopotriva in sarcina administratorilor si directorilor cu atributii delegate, de a nu fi salariatii societatii pe durata indeplinirii mandatului lor, nu se aplica decat strict acestei categorii de directori. Reprezentarea societatii in relatiile cu tertii apartine presedintelui consiliului de administratie sau directorului general, cand consiliul a recurs la delegarea de atributii. Directorii pot fi administratori sau neadministratori, cu conditia ca majoritatea administratorilor sa fie neexecutivi, (adica, sa nu fie directori). In plus, cel putin o parte a administratorilor vor fi independenti. Desi nu defineste notiunea, legea ofera exemplificativ criteriile care definesc statutul de independenta, (ex.; sa nu fi fost salariat al societatii sau al unei societati controlate de catre aceasta in ultimii cinci ani, sa nu fie actionar semnificativ al

54

societatii, sa nu aiba sau sa nu fi avut in ultimul an relatii de afaceri cu societatea, etc.). Pentru a beneficia de documentari specializate, profesionale in deciziile ce urmeaza sa le adopte, Consiliul de administratie poate constitui comitete consultative care vor elabora recomandari, informari specializate. 6.3.3. Sistemul dualist de administrare a societatii; Mecanismul conducerii societatii este reglementat pe doua nivele, cu atributii bine delimitate, si anume a) consiliul de supraveghere si b) directoratul. Analiza competentelor acestuia din urma permite concluzia ca ele sunt comparabile cu cele care revin consiliului de administratie in sistemul unitar. Astfel, membrii directoratului exercita conducerea societatii, ca manageri profesionisti, in masura sa asigura dezvoltarea sustenabila a societatii. In acest demers, consiliul de supraveghere devine supraveghetorul, controlorul activitatii directoratului. El nu exercita atributii efective de conducere. Cele doua functii, de conducere si de supraveghere a conducerii sunt complet separate, membrii directoratului neavand posibilitatea de a fi, in acelasi timp, membri ai consiliului de supraveghere. Reprezentarea societatii in relatiile cu tertii apartine membrilor directoratului. In timp ce desemnarea si revocarea membrilor directoratului revine consiliului de supraveghere, desemnarea si revocarea membrillor acestuia este de competenta adunarii generale ordinare. 6.3.4. Dispozitii comune celor doua sisteme de administrare Din categoria regulilor aplicabile deopotriva ambelelor sisteme, enumeram: a) durata mandatului administratorilor, respectiv al membrilor consiliului de supraveghere si directoratului este de maxim patru ani, cu exceptia mandatului primilor membri ai consiliului de administratie respectiv ai consiliului de supraveghere, care este de 2 ani;

55

b) directorii, in sistemul unitar si membrii directoratului, in sistemul dualist, sunt persoane fizice; in schimb, administratori sau membri ai consiliului de supraveghere pot fi si persoane juridice; c) o persoana fizica nu poate cumula mai mult de cinci mandate de administrator si/sau membru al consiliului de supraveghere in societati comerciale cu sediul in Romania; c) atat consiliul de administratie cat si cel de supraveghere lucreaza in sedinte care adopta hotarari cu majoritatea numarului membrilor si care se intrunesc ori de cate ori este nevoie dar nu mai putin de o data la trei luni. Ambele categorii de organe au dreptul de a crea consilii consultative in scopul informarii si documentarii, utile in adoptarea deciziilor; d) raporturile juridice stabilite intre cele patru categorii de organe si structurile care le-au desemnat sunt specifice contractului de mandat ; e) pe durata indeplinirii mandatului, administratorii, directorii, membrii consiliului de supraveghere si ai directoratului nu pot fi salariati ai societatii; e) raspunderea juridica a administratorilor, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere si directoratului este riguros reglementata de lege, iar solidaritatea acestei raspunderi ramane o caracteristica valabila pentru fiecare dintre ele. 6.3.5.Administrarea societatilor de persoane si a celei cu raspundere limitata; am enuntat regulile aplicabile in cadrul capitolului consacrat analizei succinte a fiecareia dintre aceste societati. 6.4. Controlul gestiunii societatii;

Este realizat prin organe specializate, in cadrul societatilor de capitaluri si a celei cu raspundere limitata cu mai mult de cincisprezece asociati. Cele doua structuri specializate pentru a realiza acest control sunt comisia de cenzori si auditorul financiar. Optiunea pentru una dintre ele este permisa cu exceptia situatiilor in care societatea pe actiuni este supusa obligatiei legale de

56

auditare sau cand a optat pentru sistemul dualist de administrare, cand obligatorie devine desemnarea auditorului financiar. 6.4.1.Cenzorii; desemnarea lor corespunde solutiei traditionale de exercitare a controlului gestiunii societatii iar competenta in acest sens revine adunarii generale. Potrivit legii, comisia de cenzori este alcatuita din trei membri, plus un supleant, desemnati pentru o perioada de trei ani, cu posibilitatea de a fi realesi. Cenzorii pot fi alesi dintre actionari. In mod obligatoriu, cel putin unul dintre ei va fi contabil autorizat sau expert contabil. Principalele lor atributii se refera la supravegherea gestiunii societatii, la verificarea situatiilor financiare, informand adunarea generala asupra modului in care a fost administrat patrimoniul societatii de catre administratorii acesteia, si, daca este cazul, asupra abaterilor constatate in aceasta activitate manageriala. 6.4.2. Auditorul financiar. Sunt specialisti, persoane fizice sau juridice, care dobandesc aceasta calitate in conditiile unei reglementari specifice profesiei, si care sunt, ca urmare, inscrisi in Camera Auditorilor Financiari din Romania. Auditorul financiar este extern societatii, angajeaza relatii contractuale cu aceasta, in urma alegerii sale de catre adunarea generala. Societatile comerciale care au optat sau au fost obligate sa desemneze auditorul financiar25 au complementar obligatia de a-si numi si un auditor intern. Spre deosebire de auditorul financiar care nu este salariatul societatii, cel intern poate detine o atare calitate. Atributiile specifice fiecareia dintre aceste profesii sunt reglementate prin dispozitii legale exprese. In ansamblu, ele sunt similare cu cele ale cenzorilor. CAPITOLUL VII Modificarea actelor constitutive ale societatii comerciale

25

Potrivit Ordinului Ministerului Finantelor Publice nr.1752/2005, sunt supuse auditarii situatiile financiare ale societatilor comerciale care, la data bilantului depasesc limitele a doua dintre urmatoarele criterii, denumite criterii de marime: a) total active 3.650.000 EURO, cifra de afaceri neta 7.300.000 EURO, si numarul mediu de salariati 50.

57

7.1. Realizarea de profit, atingerea scopurilor si obiectivelor in vederea carora a fost constituita, ca finalitate ce tine de esenta societatii comerciale, justifica adesea nevoia ei de modificare si adaptare la circumstantele si conditiile concrete ale mediului economic in care activeaza. Intrucat actul constitutiv al societatii este cel care o personalizeaza, ii defineste conditiile specifice, modificarea societatii se concretizeaza, in ultima instanta, in modificarea actului ei constitutiv. In general, pot face obiectul modificarii oricare din clauzele inserate in cuprinsul acestuia, ca, de exemplu, cele referitoare la asociati, forma juridica, obiect de activitate, capital social, durata de functionare, etc. 7.2. Procedura de modificare a actului constitutiv Fiind expresia vointei asociatilor, actul constitutiv va putea fi modificat tot ca rezultat al exprimarii vointei lor, in cadrul adunarii generale a societatii. O astfel de hotarare va a fi adoptata cu unanimitate de voturi, in cazul societatilor de persoane si a celei cu raspundere limitata, (daca, in cazul acesteia, prin actul constitutiv nu a fost instituita norma derogatorie care permite modificarea acestuia cu majoritate de parti sociale), respectiv, cu majoritatea necesara adoptarii hotararilor in cadrul adunarii generale extraordinare, in cazul societatilor de capitaluri. Pentru a dobandi opozabilitate fata de terti, hotararea modificatoare va fi inregistrata in registrul comertului, dupa prealabilul control de legalitate exercitat de judecatorul delegat la oficiul registrului comertului, si va fi publicata in Monitorul Oficial. Procedura devine astfel comparabila cu cea urmata la momentul infiintarii societatii. Actul modificator va fi realizat cu respectarea conditiilor de forma prevazute de lege pentru actul constitutiv. Totodata, el va fi insotit de actul constitutiv actualizat, cuprinzand toate modificarile succesive de care acesta a beneficiat. In cazul societatilor pe actiuni, daca consiliului de administratie sau, dupa caz, directoratului i-au fost delegate anumite competente ale adunarii generale,

58

privind modificarea actului constitutiv, evident, modificarea devine rezultatul hotararii acestor organe. Procedura sintetic redata mai sus corespunde solutiei amiabile, conventionale, general aplicabile. Ca alternativa de rezerva, accesibila in cazul imposibilitatii realizarii acordului legal sau statutar al asociatilor, modificarea poate fi dispusa, in anumite situatii, pe cale judiciara, (de exemplu in cazul excluderii unui asociat). 7.3. Modificarea capitalului social al societatii; Am selectat, din ansamblul modificarilor posibile ale societatii, pe cea referitoare la capitalul social. Este una din principalele si frecventele modificari ale societatii comerciale, si, deci, a actului ei constitutiv. Capitalul social, ca totalitate a valorii aporturilor asociatilor, reprezinta un element de pasiv in patrimoniul societatii, reflectand datoria acesteia fata de proprii asociati, scadenta la data dizolvarii si lichidarii ei. In timp ce patrimoniul este fluctuant, dinamic, direct influentat de activitatea societatii, capitalul este fix. Ca urmare, orice modificare a lui, in sensul majorarii sau reducerii, devine atributul adunarii generale a asociatilor sau, in cazul societatilor pe actiuni, a consiliului de administratie sau directoratului, daca au fost mandatate in acest sens de catre adunarea generala. 7.3.1. Reducerea capitalului social ; Tehnic, reducerea capitalului social se poate realiza prin urmatoarele procedee: a) reducerea numarului de actiuni sau de parti sociale, caz in care se mentine valoarea nominala a acestora; b) reducerea valorii nominale a actiunilor sau a partilor sociale; c) dobandirea de catre societate a propriilor actiuni, urmata de anularea lor Daca hotararea de reducere nu este justificata de pierderi, deci de scaderea activelor societatii sub valoarea capitalului social, se poate recurge si la alte procedee si anume: a) scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate; procedeul este aplicabil strict in cazul societatilor de capitaluri, intrucat

59

doar in cazul acestora legea permite varsarea integrala a capitalului social la o data ulterioara infiintarii societatii; b) restituirea catre asociati a unei cote parti din aporturi, proportionala cu reducerea capitalului social si calculata egal pentru fiecare actiune sau parte sociala; c) alte procedee prevazute de lege. Indiferent de cauza si modalitatea reducerii capitalului social, valoarea acestuia, ulterioara reducerii, nu va putea fi inferioara valorii minime stabilite de lege. Procedural, masura parcurge doua etape, pentru a putea fi finalizata. Este necesara o prima hotarare de reducere, de principiu, a adunarii generale a asociatilor, care, la un interval de doua luni de la publicarea in Monitorul Oficial, va putea fi urmata de cea de-a doua, de reducere efectiva. Intervalul de doua luni este reglementat in favoarea creditorilor societatii, detinatori ai unor creante anterioare publicarii hotararii de reducere a capitalului social. Ei au dreptul de a se opune masurii, caz in care, hotararea de reducere va putea fi finalizata numai dupa plata creantelor lor sau garantarea acestei plati. 7.3.2. Majorarea capitalului social Sursele economice utilizate pentru majorarea capitalului social pot fi : a) exterioare societatii, reprezentand finantarea asigurata de asociatii acesteia in una din formele reglementate si pentru constituirea societatii, si care constau in aporturile noi aduse de asociati, (in numerar, natura); b) surse interne, reprezentand o autofinantare a societatii; ele nu obliga asociatii la noi aporturi, majorarea realizandu-se din diferite resurse contabilizate in pasivul societatii, cum sunt: (1) incorporarea rezervelor, cu exceptia celei legale, (2) incorporarea beneficiilor sau (3) a primelor de emisiune, (4) compensarea creantelor asupra societatii cu actiuni ale acesteia. Hotararea de marire a capitalului din aceste surse se materializeaza, ca urmare, prin modificarea inregistrarilor in contabilitate intre aceste diferite conturi de pasiv, actiunile emise urmand a fi distribuite intre actionarii societatii cu respectarea cotelor lor de participare la

60

capitalul social. Este ceea ce doctrina a denumit generic sporire contabila a patrimoniului, intrucat nici una din solutiile enumerate nu implica aporturi exterioare ale actionarilor/asociatilor. Ambele categorii de surse de marire a capitalului sunt accesibile tuturor formelor juridice de societate. 7.3.3. In cazul societatilor de capitaluri, procedura de majorare a capitalului social prin noi aporturi se realizeaza in doua etape; a) adoptarea hotararii de majorare, urmata de exercitarea dreptului de preferinta al actionarilor societatii, in interval de 30 de zile de la data publicarii hotararii in Monitorul Oficial; b) adoptarea hotararii de majorare cu suma efectiv subscrisa, in functie de exercitiul dreptului de preferinta. Dreptul de preferinta este un mijloc de protectie a vechilor actionari, care si-au asumat riscul lansarii societatii si s-au straduit pentru prosperitatea ei26. Este, asadar, o favoare creata acestora, de a subscrie cu prioritate actiuni din noua emisiune. Nerespectarea lui devine cauza de anulare a hotararii de majorare astfel adoptate. Legea permite ca, in situatii determinate, dreptul de preferinta sa fie limitat sau ridicat. Generalizarea uneia astfel de masuri este insa interzisa. Actiunile noi, emis in schimbul aporturilor in numerar vor fi varsate in proportie de 30% la data subscrierii iar diferenta va fi platita in maxim 3 ani de la aceasta data. In acelasi termen vor trebui varsate si aporturile in natura. Indiferent de sursa de majorare utilizata, hotararea adunarii generale produce efecte numai daca a fost adusa la indeplinire in termen de un an de la data adoptarii. Prin actul constitutiv sau modificator al societatii, organele de administrare ale acesteia pot dobandi mandatul de a mari capitalul social al societatii, in limitele
26

Ion Bacanu, Capitalul social al societatilor comerciale, Ed. Lumina Lex, 1999, pag.131;

61

autorizate de adunarea generala si intr-un interval de timp de maxim 5 ani de la data adoptarii acestei masuri. Limitele capitalului autorizat nu vor putea depasi, insa, jumatate din valoarea capitalului social subscris, existent la momentul autorizarii. Capitolul VIII Excluderea si retragerea asociatilor 8.1. Ambele operatiuni reglementeaza solutii de separare a asociatilor, de incetarea a acestei calitati, realizabile insa numai in anumite conditii si cu respectarea unor prevederi exprese ale legii, aplicabile cu scopul de a nu afecta insasi existenta societatii. 8.2. Excluderea asociatilor Institutia excluderii este operabila numai in cazul societatilor de persoane precum si a celei cu raspundere limitata si a celei in comandita pe actiuni, deci, in general, a tipurilor de societati la care are relevanta elementul affectio societatis. Nu este aplicabila societatilor pe actiuni, caracterizate prin lipsa relevantei relatiei dintre actionari. Or, excluderea, este, adesea, tocmai rezultatul alterarii acestor relatii, infrangerii iremediabile a convergentei de interese ce a reunit asociatii la momentul constituirii societatii. 8.2.1.Cauze de excludere Legea enumera urmatoarele cauze de excludere a asociatului unei societati in nume colectiv, in comandita simpla, cu raspundere limitata sau a comanditatului dintr-o societate in comandita pe actiuni : a) refuzul asociatului de a aduce aportul la capital la care s-a obligat, desi a fost pus in intarziere; b) falimentul asociatului cu raspundere nelimitata sau starea de incapacitate legala a acestuia; cauza este aplicabila numai asociatilor cu raspundere nelimitata. Principalul argument al excluderii devine, in acest caz, protejarea

62

intereselor societatii prin eliminarea riscului pe care asociatul falit sau incapabil il poate reprezenta pentru aceasta; c) in cazul asociatului cu raspundere nelimitata care (1) se amesteca fara drept in administratie, (2) utilizeaza capitalul societatii in interesul sau al altor altei persoane fara consimtamantul celorlalti asociati sau (3) realizeaza acte de concurenta neloiala fata de societate; d) in cazul asociatului administrator care comite o frauda in dauna societatii sau a folosit capitalul societatii sau a semnat in numele acesteia in operatiuni contrare intereselor ei. Prin actul constitutiv pot fi convenite si alte cauze de excludere decat cele avute in vedere de lege. 8.2.2. Procedura excluderii Indiferent de motivul care justifica excluderea, masura va fi dispusa, fara exceptie, de catre instanta de judecata. Hotararea judecatoreasca de excludere, ramasa irevocabila, devine actul pe baza caruia vor fi inregistrate in registrul comertului modificarile survenite in actul constitutiv ca efect al excluderii. 8.3. Retragera unui asociat din societate 8.3.1. Daca excluderea devine masura la indemana societatii sau a celorlalti asociati, impotriva vointei asociatului in cauza, cu efectul inlaturarii lui din societate, in schimb, retragerea reprezinta expresia intentiei si deci a manifestarii vointei asociatului de a pune capat acestei calitati. Spre deosebire de excludere, care poate fi dispusa, fara exceptie, numai de catre instanta, retragerea asociatului unei societati in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata se poate realiza atat in mod amiabil (1) cand a fost convenita de asociati sau reglementata prin actul constitutiv cat si pe cale judiciara, (2), cand asociatul in cauza va fi in masura sa probeze in fata instantei 63

existenta unor motive temeinice care justifica intentia sa de a se retrage din societate, (de exemplu, intelegeri ireconciliabile cu ceilalti asociati). Aceasta ultima modalitate de retragere, (judiciara), devine accesibila cand nu se poate intruni acordul asociatilor sau conditiile reglementate prin actul constitutiv privitoare la retragere. Ca si in cazul excluderii, hotararea judecatoreasca prin care s-a dispus retragerea, ramasa irevocabila, devine actul in temeiul caruia in registrul comertului vor fi operate modificarile pe care operatiunea le implica asupra actului constitutiv. 8.3.2. Asemeni excluderii, retragerea este specifica societatilor in care are relevanta relatia dintre asociati. Dealtfel, in cazul celor pe actiuni, incetarea calitatii de actionar devine o operatiune mult mai simpla, realizabila prin vanzarea libera a actiunilor, neconditionata de acordul celorlalti actionari ai societatii ci, eventual, doar de respectarea dreptului de preferinta al acestora, daca o atare conditie a fost instituita prin actul constitutiv al societatii emitente. Cu toate acestea, cu titlu de exceptie, legea are in vedere cateva situatii determinate, limitative, in care un actionar isi poate exercita dreptul de a se retrage din societate, si anume: cand adunarea generala extraordinara a hotarat (1) schimbarea obiectului principal de activitate, (2) mutarea sediului in strainatate, (3), schimbarea formei juridice a societatii, (4) fuziunea sau divizarea. Masura retragerii, in oricare din situatiile enumerate, a fost reglementata in scopul protectiei actionarilor minoritari care au astfel dreptul de a hotarari incetarea calitatii lor atunci cand deciziile societatii nu le mai reflecta interesele. 8.4. Drepturile asociatului exclus sau retras Asociatul exclus sau retras are dreptul la plata drepturilor banesti corespunzatoare, cotei sale de participare la capitalul social. Valoarea acestora va fi determinata prin acordul asociatilor sau, in caz de neintelegere, de catre un expert desemnat prin acord sau de catre instanta de judecata si va fi raportata la valoarea patrimoniului societatii la data operatiuni de excludere sau retragere.

64

In cazul societatilor pe actiuni, legea impune determinarea pretului actiunilor dupa anumite reguli a caror aplicare intra in obligatia expertului desemnat in acest scop de catre judecatorul delegat. In toate cazurile, obligatia de plata a drepturilor celui exclus sau retras revine societatii. CAPITOLUL IX Fuziunea si divizarea societatilor comerciale 9.1. Atat fuziunea cat si divizarea reprezinta procedee economico-juridice hotararea de reorganizare, de

complexe, ample, care materializeaza

restructurare a societatii, motivata de nevoia de adaptare la realitatile economice si de crestere a eficientei activitatii. In timp ce prima dintre ele, fuziunea, are ca efect concentrarea patrimoniilor societatilor comerciale implicate, cea de-a doua, divizarea, simetric opusa, imparte total sau partial patrimoniul societatii supuse divizarii in scopul alipirii lui la o alta/alte societate/societati comerciale existente sau care iau astfel fiinta. Ratiunea unui astfel de demers poate fi reprezentata de nevoia de specializare a activitatii, de preocuparea de a-i da dimensiuni mai usor de coordonat, de neintelegerile dintre asociati, etc. 9.2. Definitia si tipurile fuziunii Este operatiunea economico-juridica de reorganizare a societatilor implicate prin care : a) patrimoniul uneia sau mai multor societati, (absorbite), se transfera integral in favoarea altei societati, (absorbanta), iar actionarii/asociatii societatilor absorbite, care isi vor inceta existenta, vor dobandi, in schimb, actiuni/parti sociale la societatea absorbanta; b) patrimoniile a doua sau mai multe societati comerciale sunt transferate in favoarea unei societati care se constituie astfel; primele societati isi inceteaza existenta, (se dizolva fara lichidare), iar actionarii/asociatii lor dobandesc actiuni/parti sociale in societatea nou infiintata.

65

Prima definitie corespunde fuziunii prin absorbtie iar cea de-a doua fuziunii prin contopire. In ambele variante, repartizarea de actiuni/parti sociale in favoarea actionarilor/asociatilor societatilor implicate poate fi insotita si de o plata in numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor/partilor sociale astfel distribuite, (prima de fuziune), menita sa echilibreze drepturile actionarilor/asociatilor. 9.3. Definitia si tipurile divizarii Este operatiunea economico-juridica prin care : a) patrimoniul unei societati comerciale se imparte in totalitate intre doua sau mai multe societati existente sau care iau astfel fiinta, (divizare totala). b) o parte a patrimoniului societatii se desprinde spre a fi alipit altei societati preexistente sau care se constituie astfel, (divizarea partiala sau prin desprindere). Actiunile/partile sociale emise de societatea beneficiara a desprinderii, (cea la care s-a alipit patrimoniul desprins), vor putea fi repartizate : b.1. in favoarea actionarilor/asociatilor societatii careia i-a apartinut patrimoniul desprins, (desprindere in favoarea asociatilor); b.2. in favoarea societatii careia i-a apartinut patrimoniul desprins, (desprindere in interesul societatii). In esenta, atat in cazul fuziunii cat si al divizarii are lor un schimb de actiuni/parti sociale intre societatile implicate. Nu are relevanta forma juridica a societatilor comerciale implicate in fuziune sau divizare, fiind posibila realizarea operatiunii atat intre societati comerciale avand aceeasi forma juridica cat si cat si intre societati de forme juridice diferite. Evident, nu se poate realiza fuziunea sau divizarea intre sucursala si societatea mama sau oricare din sediile ei secundare, dupa cum nu se va putea realiza nici intre o societate comerciala si alte tipuri de comercianti, (persoane fizice, societati cooperative, etc.) 9.4. Etapele fuziunii si divizarii

66

Procedura parcurge aceleasi etape, pentru oricare din cele doua operatiuni, si anume : a) adoptarea hotararilor adunarilor generale ale societatilor comerciale implicate, cu unanimitate de voturi sau, in societatea pe actiuni, cu majoritatea necesara luarii deciziilor in adunarea generala extraordinara ; b) Elaborarea proiectului de fuziune/divizare, de catre administratorii societatilor implicate in operatiune; in continutul proiectului vor fi mentionate informatii privind societatile participante, fundamentarea si conditiile operatiunii, conditiile alocarii de actiuni/parti sociale in societatea beneficiara a fuziunii/divizarii, data de la care aceste actiuni/parti sociale dau detinatorilor dreptul de a participa la profit, rata de schimb, data la care au fost aprobate situatiile financiare ale societatilor participante, etc. c) Avizarea si publicarea proiectului de fuziune; proiectul de fuziune/divizare, semnat de administratori, se depune la registrul comertului la care este inmatriculata fiecare societate participanta. Dupa avizarea lui de catre judecatorul delegat se publica in Monitorul Oficial. d) Opozitia creditorilor societatilor participante la operatiune ; in termen de 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, creditorii detinatori ai unor creante anterioare datei publicarii proiectului, au dreptul de a face opozitie impotriva hotararii de divizare/fuziune, daca apreciaza ca operatiunea este de natura sa le diminueze sau chiar compromita sansele valorificarii creantei. Procedura va fi reluata fie dupa solutionarea opozitiei, fie dupa plata creditorilor in cauza sau dupa acceptarea de catre acestia a garantiilor de plata oferite de catre societatea debitoare. e) Adoptarea hotararii adunarii generale asupra fuziunii sau divizarii; Administratorii societatilor participante au obligatia de a informa actionarii/asociatii asupra conditiilor si consecintelor operatiunii. In acest scop, au

67

obligatia ca, anterior adunarii, sa le puna la dispozitie documentele necesare exprimarii votului in deplina cunostinta de cauza: proiectul de fuziune/divizare, raportul administratorilor, respectiv al membrilor directoratului, al expertilor desemnati in acest scop, situatiile financiare anuale si rapoartele de gestiune pentru ultimele trei exercitii financiare, raportul cenzorului sau, dupa caz, al auditorului financiar, evidenta contractelor cu valori care depasesc 10.000 lei aflate in curs de executare si modul lor de repartizare in cazul divizarii. f) Pe baza acestora, adunarea generala extraordinara a actionarilor sau, dupa caz, adunarea asociatilor, cu unanimitate de voturi, va analiza si vota asupra operatiunii aproband, de asemenea, modificarea actelor constitutive ale societatii absorbante sau divizate, precum si actele constitutive ale societatilor rezultate prin fuziune/divizare, daca este cazul. 9.5. Efectele fuziunii/divizarii; Operatiunea, complexa si cu o desfasurare de durata, (minim trei luni), isi va produce efectele cu data inregistrarii in registrul comertului a ultimei societati rezultate sau, dupa caz, a inregistrarii hotararii ultimei adunari generale care a aprobat operatiunea, in ambele cazuri, daca actionarii/asociatii nu au convenit asupra altei date in cursul exercitiului financiar. Principalele efecte pot fi clasificate in doua categorii : a) efecte legate de patrimoniul societatilor implicate; astfel, pe data fuziunii sau divizarii, patrimoniul societatilor absorbite, sau dupa caz, al celor care se contopesc, precum si al societatii integral divizate se transfera in favoarea societatii/societatilor beneficiare ale operatiunii marind in mod corespunzator patrimoniul acestora, implicit capitalul lor social; b) efecte legate de actionarii/asociatii societatilor care isi inceteaza existenta prin fuziune/divizare, (societati absorbite, contopite sau divizate); acestia devin asociati/actionari ai societatilor beneficiare ale operatiunii, (absorbanta, rezultata prin contopire sau divizare, dupa caz) dobandind numarul de actiuni/parti sociale determinat prin raportul de schimb, si,

68

eventual suma in lei aferenta acestui schimb; in cazul desprinderii in interesul societatii, actiunile/partile sociale, revin societatii din care s-a desprins patrimoniul, nu asociatilor/actionarilor acesteia; c) incetarea existentei societatii absorbite, a celor care fuzioneaza prin contopire sau al celei integral divizate, dupa caz. Transferul patrimoniului acestora in favoarea beneficiarelor operatiunii este asimilat unei dizolvari fara lichidare. Lipsite de patrimoniu, ele vor fi radiate din registrul comertului, incetand astfel sa mai existe ca persoane juridice. CAPITOLUL X Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale 10.1. Sunt cele doua etape care pregatesc incetarea existentei juridice a societatii. In timp ce procedura de infiintare corespunde nasterii societatii, regulile de organizare si functionare definesc perioada ei de existenta, de activitate propriu zisa, iar cele referitoare la dizolvare si lichidare sunt proprii momentului ei de final, de moarte, ca subiect distinct de drept. Importanta celor doua proceduri, si, dealtfel, complexitatea lor, este justificata atat de nevoia reglementarii raporturilor juridice cu diversii creditori cat si cu proprii asociati/actionari, context in care se va realiza si disolutia patrimoniului ei social. 10.2. Dizolvarea societatilor comerciale Dizolvarea reprezinta primul moment in procedura de incetare a existentei societatii. Asadar, intrarea societatii in procedura de dizolvare nu prespune incetarea existentei ei ca persoana juridica. Acest efect se va produce numai dupa finalizarea celei de-a doua proceduri, lichidarea, care se succede dizolvarii. Din momentul dizolvarii insa, societatea isi reconfigureaza prioritatile, nu va mai putea intreprinde activitatea ei obisnuita, specifica, ci strict operatiunile pregatitoare ale lichidarii. In caz contrar, administratorii devin personal si solidar raspunzatori de consecintele incalcarii acestei interdictii. Cauzele de dizolvare pot fi clasificate in :

69

a) generale, aplicabile tuturor tipurilor de societati comerciale ; b) speciale, aplicabile doar anumitor forme de societate 10.2.1. Cauze generale de dizolvare a) trecerea timpului stabilit pentru durata societatii ; vizeaza societatile comerciale constituite pentru o perioada determinata de timp. La implinirea termenului prevazut in actul constitutiv, societatea se dizolva de drept, fara a mai fi necesara indeplinirea vreunei formalitati. Spre a se evita dizolvarea, durata poate fi prelungita cu acordul asociatilor, exprimat cu cel putin trei luni inainte de implinirea termenului. b) Imposibilitatea realizarii obiectului de activitate sau realizarea acestuia ; este o cauza aplicabila societatilor constituite in vederea realizarii unui obiectiv determinat, de exemplu, edificarea unui stadion, a unui cartier de locuinte, etc. Finalizarea obiectivului sau, dimpotriva, imposibilitatea realizarii lui devin cauze de dizolvare a societatii. c) declararea nulitatii societatii , pentru una din cauzele expres reglementate de lege (ex. incalcarea dispozitiilor privitoare la capitalul social minim, la numarul minim de asociati, lipsa unor prevederi obligatorii din cuprinsul actului constitutiv, un obiect de activitate ilicit, etc). d) hotararea adunarii asociatilor; hotararea va fi adoptata cu unanimitatea voturilor asociatilor in cazul societatilor de persoane si a celei cu raspundere limitata si respectiv de catre adunarea generala extraordinara, in cazul societatilor de capitaluri. e) hotararea tribunalului ; este solutia de rezerva , incidenta cand motive temeinice impiedica adoptarea hotararii adunarii generale, (cum ar fi, de exemplu, gravele neintelegeri dintre asociati) ;

70

f) falimentul societatii ; intrarea societatii in faliment, potrivit Legii nr.85/2006, determina dizolvarea, pronuntata prin incheierea (hotararea) judecatorului sindic; g) alte cauze, reglementate de lege sau actul constitutiv; Notiunea de alte cauze susbsumeaza si acele cauze generale care pot fi invocate de orice persoana interesata pe cale judecatoreasca, (cauze de natura judiciara), si anume : 1. societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot intruni ; 2. societatea nu a depus, in cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situatiile financiare anuale sau alte acte, care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comertului ; 3. societatea si-a incetata activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu indeplineste conditiile referitoare la sediul social sau asociatii au disparut ori nu au domiciliul sau resedinta cunoscuta ; prima dintre ele opereaza numai daca lipsa de activitate, suspendarea functiunilor ei depaseste trei ani. 4. societatea nu si-a completat capitalul social, potrivit legii ; dispozitia este aplicabila strict societatilor care nu si-au indeplinit in timp obligatia de majorare a capitalului la limita minima impusa de lege, (cand aceasta limita minima a fost majorata ulterior infiintarii societatii). Cauzele enumerate de la 1 la 5 sunt definite de doctrina drept cauze sanctiune datorita rolului lor de a asana mediul economic de societatile care se abat de la obligatiile legale si profesionale. 10.2.2. Cauze speciale de dizolvare ; a) Societatea pe actiuni se dizolva (1) in cazul pierderii unei jumatati din capitalul social, (2) in cazul reducerii capitalului social sub minimul legal au cand societatea are un actionar si nu doi sau mai multi, pentru o perioada mai lunga de 9 luni. b) Societatea cu raspundere limitata se dizolva (1) in cazul pierderii a

71

jumatate din valoarea capitalului social si asociatii nu decid refacerea lui sau reducerea la suma ramasa, cu conditia ca aceasta sa nu fie inferioara valorii minime legale, precum si in cazul falimentului, incapacitatii, excluderii, retragerii sau decesului unuia dintre asociati, cand, datorita acestor cauze, numarul asociatilor s-a redus la unul singur si acesta nu decide transformarea in societate cu raspundre limitata cu unic asociat, sau, in cazul decesului, continuarea societatii cu mostenitorii celui decedat ; c) societatea in nume colectiv se dizolva pentru motivele de la pct.c), cu exceptia celui privind reducerea capitalului social. Motivele de la pct.c) sunt aplicabile si societatilor in comandita simpla si pe actiuni daca respectivele cauze se refera la unicul comanditat sau comanditar. 10.2.3. Procedura dizolvarii Dizolvarea poate fi (1) de drept, (de exemplu, la implinirea duratei societatii), (2) voluntara, (cand e hotarata de asociatii intruniti in adunare generala) sau (3) judiciara, cand e dispusa de instanta de judecata, pentru una din cauzele legale. Dupa caz, actul care a dispus dizolvarea (hotararea adunarii generale sau hotararea judecatoreasca) se va inregistra in registrul comertului si se va publica in Monitorul Oficial. 10.3. Lichidarea societatilor comerciale ; Este procedura subsecventa dizolvarii. Competenta derularii ei revine unor profesionisti - lichidatori - specializati si autorizati in acest sens. Ei vor fi desemnati fie de adunarea asociatilor/actionarilor fie de catre instanta de judecata, in functie de calea pe care a fost dispusa dizolvarea. Intrarea lor in functie este conditionata de indeplinirea unor formalitati de publicitate : inregistrare in registrul comertului si depunerea specimentului de semnatura. Cu data indeplinirii lor, mandatul aministratorilor societatii inceteaza, lichidatorii devenind actorii principali ai procedurii de lichidare, structurata pe urmatoarele operatiuni :

72

a) Efectuarea, impreuna cu administratorii, a unui inventar si a unui bilant al societatii, pentru a constata situatia exacta a activului si pasivului acesteia ; b) preluarea patrimoniului societatii precum si a registrelor acesteia, pe baza de proces-verbal de predare-primire, incheiat cu administratorii ; c) plata creditorilor societatii; in acest scop, sunt indreptatiti sa vanda bunurile societatii, bucata cu bucata, prin licitatie publica, si sunt, de asemenea, indreptatiti sa incaseze creantele societatii, urmarind debitorii acesteia, inclusiv prin actiuni in instanta formulate impotriva lor. Sumele astfel rezultate vor fi alocate platii creditorilor. Insuficienta patrimoniului societatii da dreptul lichidatorului de a urmari asociatii cu raspundere nelimitata, atunci cand este cazul. d) Ultimul act de lichidare va consta in realizarea situatiei financiare finale, insotita de propunerea de repartizare a activului net intre asociati/actionari. In mod normal, valoarea acestuia ar trebui sa permita restituirea valorii aporturilor asociatilor. Desigur, daca este superioara acestui aport, suma va fi repartizata intre asociati potrivit cotelor lor de participare la capitalul social. Evident, daca prin plata creditorilor societatii a fost epuizat activul acesteia, asociatii vor pierde sansa de a le fi rambursata valoarea aportului, devenind astfel scadenta raspunderea lor pentru datoriile societatii. Situatia financiara finala, insotita de proiectul de repartizare a activului vor fi inregistrate la registrul comertului. Asociatii/actionarii nemultumiti au dreptul de a face opozitie impotriva propunerii. Dupa solutionarea ei sau, dupa expirarea termenului legal in care opozitia poate fi formulata, propunerea de repartizare a activului se considera aprobata, asociatii/actionarii fiind indreptatiti la plata sumelor cuvenite. Procedura se finalizeaza prin radierea societatii din registrul comertului, la solicitarea lichidatorului, formulata in termen de 15 zile de la data ultimului act de lichidare. Cu data radierii, societatea isi inceteaza existenta ca persoana juridica,

73

ca subiect de drept distinct. Certificatul de radiere este actul de deces al societatii. Registrele societatii radiate vor fi arhivate, prin grija lichidatorului, pentru o perioada de 5 ani, fie la unul dintre asociati, desemnat de majoritate, in cazul societatilor de persoane si a celei cu raspundere limitata, fie la registrul comertului, in cazul societatilor de capitaluri. CAPITOLUL XI Fondul de comert 11.1. Definitie : ansamblul eterogen reprezentat de bunurile mobile si imobile, corporale si incorporale afectate de comerciant pentru realizarea activitatii sale comerciale, in scopul atragerii clientelei si obtinerii de profit. 11.2. Delimitari; 11.2.1. Nu poate fi confundat cu patrimoniul comerciantului, sau cu patrimoniul de afectatiune, care includ ansamblul drepturilor si obligatiilor cu valoare economica, sau, in cazul celui de afectatiune, a celor alocate realizarii comertului sau. Creantele si datoriile societatii sunt elemente ale patrimoniului, inclusiv a celui de afectatiune, in schimb, nu si ale fondului de comert. 11.2.2. Notiunea de fond de comert nu poate fi perceputa strict ca suma a elementelor sale componente, si, deci, ca suma a valorii individuale a acestor elemente, ci ca un ansamblu, ca un sistem unitar cu o valoare economica proprie, distincta de suma valorii componentelor. 11.3. Elemente ale fondului de comert; Cuprinde un complex eterogen de bunuri, componenta sa fiind direct determinata si influentata de activitatea si nevoile comerciantului. Ele pot fi clasificate in elemente incorporale (1) si elemente corporale(2).

74

11.3.1. Principalele elemente incorporale ale fondului de comert sunt drepturile referitoare la: a) Firma; este un element de identificare obligatoriu al comerciantului, constand in numele sau, (in cazul comerciantilor persoane fizice), sau intr-o denumire, (in cazul societatilor comerciale), atribuita cu respectarea prevederilor legii, (analizate pentru fiecare societate comerciala, in capitolul consacrat descrierii acestora). Ea dobandeste o valoare economica, prin functia indeplinita, de atragere a clientelei. Poate fi instrainata numai impreuna cu intregul fond de comert. b) Emblema; este un element incorporal al fondului de comert, asemenea firmei. Spre deosebire de aceasta, insa, emblema este facultativa si este menita sa diferentieze intre ei comerciantii care practica acelasi gen de comert, (de exemplu, distinge intre ei diversii comercianti care activeaza in domeniul publicitatii, sau constructiilor, etc). Spre a indeplini o astfel de functie trebuie sa asigure un supliment de individualizare intre comerciantii de acelasi gen, cu impact asupra clientelei. Continutul emblemei poate fi o denumire sau un semn grafic, avand suficiente elemente de noutate spre a o diferentia de emblemele deja inregistrate. Semnul grafic poate fi, la randul lui, figurativ, (cand sugereaza activitatea firmei), sau, nonfigurativ, (independent de profilul societatii). Spre deosebire de firma, emblema poate fi instrainata si separat de fondul de comert. c) Clientela ; este reprezentata de totalitatea persoanelor care apeleaza cu regularitate la acelasi comerciant, la fondul sau de comert, spre a beneficia de produsele sau serviciile sale. Are o importanta vitala pentru fiecare comerciant, fiind garantia, si, totodata, dovada succesului sau, a eficientei activitatii pe care o intreprinde. Ca urmare, chiar daca este reprezentata de o masa neomogena si variabila de persoane, asupra careia, in realitate, comerciantul nu are nici un drept din punct de vedere juridic, valoarea economica a clientelei este incontestabila. Vadul comercial, ca ansamblu al factorilor care atrag clientii, (amplasamentul, calitatea marfurilor/serviciilor, comportamentul personalului,

75

publicitatea), devine, in raport cu clientela, vehiculul care o atrage. In aceasta relatie, clientela reprezitnta finalitatea spre care converg elementele componente ale vadului comercial. d) Drepturile de proprietate industriala; apartin acestei categorii 1) creatii noi : inventiile, know-how-ul, desenele si modelele industriale; 2) semne noi: marcile, denumirile de origine. 11.3.2. Elemente corporale ale fondului de comert; Apartin categoriei bunurile mobile corporale (materii prime, materiale, etc.) precum si bunurile imobile, (cladiri, terenuri), utilizate in realizarea activitatii specifice a comerciantului. 11.4. Acte juridice referitoare la fondul de comert; Am apreciat utilitatea studierii fondului de comert, avand in vedere, in mod prioritar, operatiunile, actele juridice care pot avea ca obiect fondul de comert, si anume: 11.4.1. Vanzarea-cumpararea fondului de comert; ca bun unitar, distinct de elementele care il comun, fondul de comert poate face obiectul unor operatiuni de vanzare-cumparare. Vanzatorului ii revine obligatia de a nu intreprinde acte de concurenta fata de cumparator precum si de a inregistra actul de vanzare in registrul comertului. 11.4.2. Locatiunea (inchirierea) fondului de comert; in temeiul contractului de locatiune, locatarul, (chiriasul), dobandeste dreptul de a folosi fondul de comert fie sub numele sau fie folosind firma locatorului daca acesta a fost de acord. 11.4.3.Transmiterea fondului de comert cu titlu de aport la capitalul unei societati comerciale; titularul fondului, va dobandi, in schimb, fost aportat fondul de comert; parti sociale/actiuni, devenind asociat/actionar al societatii la al carei capital social a

76

11.4.4.Garantia reala mobiliara asupra fondului de comert; in temeiul unui contract de garantie, fondul de comert poate deveni obiectul unei garantii reale mobiliare, cu sau fara deposedare. Pentru a proteja dreptul creditorului, avizul de garantie reala mobiliara va fi inscris in Arhiva electronica a garantiilor reale mobiliare.

CAPITOLUL XII Regii autonome. Societati cooperative. Grupuri de interes economic si grupuri europene de interes economic Ne rezumam la o succinta prezentare a fiecareia dintre aceste categorii de comercianti persoane juridice spre a va permite distinctii corecte, utile in practica. 12.1. Regii autonome; Au fost consacrate juridic prin Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, unul dintre primele acte normative menite sa creeze cadrul legal adecvat trecerii la economia de piata. Constituite fie prin hotarare de guvern, fie prin actul de dispozitie al organelor administrative locale, in functie de importanta lor nationala sau locala, regiile autonome au personalitate juridica si functioneaza pe baza de gestiune si autonomie financiara. Sunt prezente in domenii strategice ale economiei, care s-a dorit a fi controlate de stat. Este de remarcat ca, in prezent, s-a redus semnificativ ponderea acestora in categoria comerciantilor, ca efect al reconfigurarii politicii economice, tot mai putin concordanta cu ideea de monopol al statului in domenii de interes economic. 12.2. Organizatii cooperatiste, (societati cooperative); Apartin categoriei cooperativele de consum, cele mestesugaresti, societatile cooperative mestesugaresti, societatile cooperative pe actiuni mestesugaresti, cooperativele mici mestesugaresti si asociatiile acestora.

77

Sunt persoane juridice cu capital privat, create prin asocierea libera a membrilor lor, (minim 5) in scopul realizarii actelor de comert identificate prin actele lor constitutive. Dobandesc personalitate juridica cu data inmatricularii in registrul comertului, ca si societatile comerciale. Au un capital social variabil, de minim de 500 lei, divizat in parti sociale cu o valoare nominala minima de 10 lei. Partile sociale detinute de un membru cooperator nu pot depasi 20% din capitalul social. Fiecare membru cooperator are dreptul la un singur vot in adunarea generala, fiind irelevant numarul partilor sociale detinute. De regula, calitatea de membru cooperator este cumulata cu cea de angajat al societatii cooperative. Dobandirea calitatii de membru, ca si retragerea sau excluderea, sunt conditionate de aprobarea adunarii generale. Incetarea calitatii de membru este urmata de plata partilor sociale, la valoarea nominala, si a eventualelor dividende calculate pe baza situatiilor financiare anuale incheiate la sfarsitul exercitiului financiar al anului in care a intervenit cazul de incetare. Patrimoniul societatii cooperative se compune dintr-o parte divizibila si una indivizibila Orice instrainare sau transmitere a folosintei imobilizarilor corporale aflate in proprietatea cooperativei este realizabila numai cu plata si numai daca a fost aprobata de adunarea generala. 12.3. Grupurile de interes economic, (GIE); De inspiratie franceza, au fost introduse in dreptul autohton in anul 2003, prin Legea nr.161. Reprezinta o asociere pe o perioada determinata a doua sau mai multe persoane fizice sau juridice cu scopul imbunatatirii activitatii economice a membrilor sai precum si a rezultatelor acestei activitati. Grupul poate avea calitatea de comerciant sau de necomerciant. Desi in ambele cazuri este obligatorie inregistrarea sa in registrul comertului, calitatea de comerciant nu este rezultatul acestei inregistrari ci a vointei membrilor grupului, exprimata ca atare in actul constitutiv, cu privire la natura activitatilor ce urmeaza a fi realizate. Dobandeste personalitate juridica cu data inregistrarii care se efectueaza pe baza actului constitutiv realizat in forma autentica. Constituirea capitalului social este facultativa, iar structura si valoarea acestuia sunt, la randul lor, liber hotarate

78

de catre membrii grupului. Capitalul nu da dreptul, pe de alta parte, la actiuni sau parti sociale in favoarea celor care l-au aportat. Adunarea generala a membrilor si administratorii sunt organele care asigura organizarea si functionarea grupului, dupa reguli similare celor aplicabile societatilor in nume colectiv. Comparatia ramane valabila si in privinta raspunderii nelimitate si solidare a membrilor grupului, pentru datoriile acestuia. 12.4. Grupurile europene de interes economic (G.E.I.E) Definitia data grupului de interes economic corespunde si celui european. Specificitatea acestuia deriva din urmatoarele trasaturi: a) membrii sai pot fi numai companii, firme, persoane juridice de drept public sau privat care au fost infiintate potrivit legislatiei unui stat membru, precum si persoane fizice care desfasoara activitati industriale, comerciale, mestesugaresti sau agricole sau care furnizeaza servicii profesionale pe teritoriul unuia din statele Uniunii Europene. Se inregistreaza in registrul special desemnat in acest scop de statul pe teritoriul caruia grupul si-a stabilit sediul social, inregistrarea realizandu-se pe baza contractului de asociere denumit act constitutiv. CAPITOLUL XIII Obligatiile comerciale 13.1. Ca raporturi juridice de drept privat, raporturile juridice comerciale sunt supuse atat regulilor Codului Civil, cat si ale Codului Comercial, primul, avand caracterul de norma generala, iar cel de-al doilea pe cel de reglementare speciala, prioritar aplicabila. Elementele de specificitate ale raporturilor juridice comerciale, cele care le diferentiaza de actele juridice de natura civila sunt reglementate, asadar, de dispozitiile Codului Comercial. In cele ce urmeaza, vom incerca sa surprindem, in acelasi mod sintetic valabil pentru intregul suport de curs, cateva din regulile speciale aplicabile obligatiilor de natura comerciala, izvorate din actele si fapte juridice comerciale. (In

79

categoria actelor juridice, cel mai important izvor al obligatiilor comerciale este, cu siguranta contractul, ca instrument de baza in activitatea comerciantilor). Unele dintre aceste reguli reprezinta simple derogari de la cele de natura civila (1), altele vin in completarea acestora, dezvoltandu-le (2), iar o a treia categorie creaza institutii juridice noi, exclusiv comerciale (ex. titlurile de credit, societatea comerciala, diverse tipuri de contracte comerciale, etc.) 13.2.Reguli speciale privind executarea obligatiilor comerciale Specificitatea regulilor aplicabile executarii obligatiilor comerciale este esential determinata de principiile fundamentale care guverneaza aceasta activitate, protectia creditului, celeritatea, (operativitatea, dinamismul)) executarii obligatiilor, etc. si a caror respectare se constituie intr-o veritabila garantie a eficientei activitatii comerciale, a mentinerii unui circuit fluent al banilor care o sustin. Astfel, 13.2.1.Regimul juridic al dobanzilor In conformitate cu prevederile art. 43 Cod Comercial, Datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile. Dispozitia, in ton cu principiul protectiei creditului ca instrument de baza in activitatea comerciala, este diferita de cea aplicabila in materia obligatiilor civile, pentru care dobanda poate fi calculata numai dupa punerea in intarziere a debitorului si cu incepere de la data chemarii in judecata a acestuia. Ea are un dublu rol, (1), preventiv, deteminandu-l pe debitor sa-si respecte termenele de plata pentru a nu risca plata dobanzii, si (2) sanctionator, prin cresterea valorii sumei datorate cu valoarea dobanzii aferente. Se prezuma ca, in comert, banii fiind fructiferi, prin neplata lor la scadenta, creditorul a fost prejudiciat, fiind impiedicat sa-i fructifice in propriile afaceri, si deci, sa-i redea circuitului comercial. Regula devine incidenta pentru urmatoarele obligatii de plata comerciale: a) datorii comerciale avand ca obiect o suma de bani;

80

b) suma de bani datorata trebuie sa fie lichida, adica sa aiba un cuantum precis determinat; c) obligatia de plata sa fie exigibila, adica scadenta. Nu este necesara, asadar, dovada prejudicierii creditorului, prezumandu-se ca lipsirea acestuia de suma ce i se cuvine reprezinta un prejudiciu, si nu este necesar ca acest efect - obligatia de plata a dobanzii- sa fi fost convenit ca atare in cuprinsul contractului dintre cele doua parti. El se produce in temeiul legii, datorita naturii comerciale a obligatiei de plata a debitorului. In prezent, cuantumul dobanzii legale comerciale, aplicabil in raporturile comerciale, indiferent de calitatea de comerciant sau necomerciant a debitorului obligatiei de plata este determinat legal, prin Ordonanta Guvernului nr.9/2000, si este egal cu dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei.27 13.2.2. Solidaritatea codebitorilor; Daca in materie civila obligatiile care implica o pluralitate de debitori sunt de regula, divizibile, fiecare codebitor fiind obligat sa suporte doar partea sa din datorie, in schimb, in materie comerciala, divizibilitatea devine exceptia, regula, simetric opusa celei civile, fiind solidaritatea codebitorilor. Ea este expres consacrata de textul art.42 Cod Comercial, in conformitate cu care In obligatiile comerciale, codebitorii sunt tinuti solidar, afara de stipulatie contrara. Potrivit ei, deci, creditorul este indreptatit sa pretinda intreaga datorie de la oricare dintre codebitori. Faptul ca unul dintre codebitori devine insolvabil, nu afecteaza, ca urmare, sansele creditorului de a-si recupera creanta, avand dreptul de a-i urmari pe ceilalti, de fapt, pe fiecare dintre ceilalti codebitori, pentru intraga suma ce i se cuvine. Pentru a opera astfel, regula nu trebui convenita in mod expres in raportul juridic dintre parti, ea este prezumata, conditia suficienta a aplicarii ei fiind natura comerciala a obligatiei codebitorilor. Este evident ca dispozitia se inscrie in categoria regulilor care protejaza creditul ca instrument de baza in activitatea comerciala : solidaritatea obligatiei codebitorilor simplifica demersurile
27

Dobanda de referinta a BNR se calculeaza ca medie, ponderata cu volumul tranzactiilor, intre dobanda la depozitele atrase de Banca Ntionala a Romaniei si vanzarile reversibile de titluri de stat efectuate de aceasta in luna anterioara celei pentru care se face anuntul.

81

creditorului, inlaturand nevoia si riscurile recuperarii datoriei pe cote datorate de fiecare dintre debitori, in favoarea dreptului de a pretinde intreaga suma de la unul din debitori, (preferabil cel mai solvabil). Se reduc astfel costurile si timpul necesar recuperarii si creste garantia eficientei acestui demers. In sustinerea acelorasi principii, prezumtia de solidaritate este extinsa si asupra fidejusorului, 28(garantului personal), chiar necomerciant al debitorului. In materia obligatiilor civile, obligatia fidejusorului este subsidiara, el se poate apara fata de creditor invocand beneficiul de discutiune, ( cerandu-i acestuia ca mai intai sa-l urmareasca pe debitor si numai dupa epuizarea demersurilor in raport cu acesta sa se indrepte impotriva fidejusorului,) si beneficiul de diviziune, (solicitandu-i creditorului sa-i urmareasca si pe ceilalti fidejusori, divizandu-si actiunea si impotriva acestora). In schimb, extinderea regulii solidaritatii si asupra fidejusorului, il impiediaca pe fidejusorul debitorului unei obligatii comerciale sa invoce cele doua exceptii, beneficiul de diviziune si de discutiune, dandu-i astfel posibilitatea creditorului de a pretinde executarea creantei in raport cu oricare dintre ei, debitor sau fidejusor, decisiva in alegerea sa urmand a fi, evident, solvabilitatea celor obligati la plata. Prezumtia de solidaritate nu se aplica, insa, in cazul necomerciantilor pentru operatiunile care, in ce ii priveste, nu sunt fapte de comert. Exceptia vizeaza categoria actelor de comert unilaterale sau mixte, (adica a actelor care au caracter comercial numai pentru una dintre parti). Potrivit ei, solidaritatea nu se aplica in cazul necomerciantilor care s-au obligat printr-un contract fata de un comerciant, chiar daca pentru acesta respectivul contract este de natura comerciala. De exemplu, daca mai multi autori se obliga fata de o anume editura sa predea materialul convenit in vederea editarii, nerespectarea obligatiei nu-i obliga solidar pe coautori, pentru ei, contractul nefiind comercial. Acesta regula este, la randul ei, o veritabila exceptie de la cea instituita la art.56 Cod Comercial, potrivit careia, daca un act este comercial numai pentru una dintre parti, se aplica legea comerciala cu privire la actul respectiv atat in ce-i priveste

28

Fidejusorul este persoana care se obliga fata de creditorul altei persoane (debitorul) sa execute obligatia debitorului, daca acesta nu o va executa, (art.1652 Cod Civil).

82

pe comercianti cat si pe necomerciantii semnatari, afara de cazurile cand legea ar dispune altfel.

CAPITOLUL XIV Insolventa comerciala 14.1. Institutia insolventei, indiferent de denumirea de care a beneficiat in timp, este una traditionala, avand inceputurile pierdute in antichitate. Definita generic, ea corespunde perioadei de criza a debitorului comerciant, manifestata prin imposibilitatea de a face fata obligatiilor sale de plata din lipsa disponibilitatilor banesti. In evul mediu, debitorul era tratat cu dispret, era discreditat, fiind considerat vinovat pentru esecul sau in afaceri.29 Perioada moderna, prin Codul Comercial francez de la 1807, (care ofera prima reglementare coerenta, sistematica in materia falimentului), nu s-a indepartat complet de aceasta abordare. Se mentine atitudinea infamanta fata de debitorul falit, care, pe durata procedurii este inchis in inchisoarea datornicilor sau retinut la domiciliul sau si, in plus, era decazut din anumite drepturi profesionale si civile cu scopul de a fi inlaturat din circuitul comercial. Codurile inspirate din cel francez, deci inclusiv Codul Comercial roman de la 1887 preiau aceeasi atitudine fata de debitorul falit. Doar perioadei contemporane ii revine meritul de a schimba accentul dinspre ideea de faliment, si, deci, de inlaturare a debitorului din viata comerciala, spre cea de incercare de salvare a lui, cu efectul benefic de a oferi, pe de o parte, creditorilor, sansa recuperarii creantelor lor, pe de alta parte, debitorului, o ultima posibilitate de salvare, de readucere a lui in circuitul comercial. A fost determinanta, in noua abordare, ideea ca nu intotdeauna dificultatile financiare survenite in activitatea debitorului sunt expresia neprofesionalismului sau, a
29

Legile romane tratau debitorul falit ca pe un infractor; il trimiteau, ca urmare, in inchisoare, sau il supuneau unor actiuni degradante, dezonorante, cum erau punerea la stalpul infamiei sau distrugerea, in prezenta altor negustori, a tejghelei pe care isi etala marfurile in piata. Dealtfel, din aceasta ultima operatiune, (distrugerea bancii, in acceptiunea de masa, tejghea , in italiana banca rotta), isi are geneza termenul de bancruta, avand semnificatia faptelor grave ce apartin debitorului falit, pedepsite de legea penala.

83

culpei sale in administrarea afacerii. Dimpotriva, ele pot fi independente de conduita lui, pot fi strict rezultatul unei conjuncturi economice nefavorabile. Ca urmare, intr-o astfel de situatie, cand dificultatile economice cu care se confrunta nu-i sunt imputabile, inlaturarea debitorului din circuitul economic nu mai pare a fi solutia optima. A fost rationamentul care a justificat o noua abordare legislativa, concretizata in reglementarea unei a doua proceduri, pe langa cea a falimentului, si anume a unei proceduri de redresare judiciara a activitatii debitorului, menita sa dea sansa supravietuirii lui. Falimentul ramane solutia extrema, aplicabila cand incercarea de redresare judiciara a esuat. Noul concept a fost pentru prima data configurat in plan legislativ autohton prin Legea nr.64/1995, (de puternica inspiratie americana), si a fost perfectionat prin legea care o inlocuieste, si anume Legea insolventei nr.85/2006. 14.2. Notiune; 14.2.1.Notiunea de insolventa Potrivit art.3 din Legea nr.85/2006, prin insolventa se intelege acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Starea de insolventa corespunde, asadar, incapacitatii de plata a debitorului, datorata lipsei disponibilitatilor banesti necesare efectuarii platii. Nu se confunda cu refuzul de plata; de exemplu, debitorul care refuza efectuarea platii pentru nerespectarea condtiilor de calitate convenite pentru marfa ce i-a fost livrata nu poate fi considerat in insolventa. In schimb, este in insolventa daca neplata se datoreaza strict lipsei lichiditatilor banesti necesare. Spre deosebire de insolventa, starea de insolvabilitate corespunde unui dezechilibru financiar produs in patrimoniul debitorului, concretizat in valoarea mai mare a elementelor de pasiv decat a celor de activ patrimonial. Pentru declansarea procedurii insolventei nu este necesar ca debitorul sa fie insolvabil, e suficient ca el sa fie in insolventa, adica: a) sa nu poate face fata obligatiei de plata a unei sume de bani din lipsa de lichiditati banesti;

84

b) datoria sa constea intr-o suma de bani certa, lichida si exigibila. Este certa datoria a carei existenta nu este contestata, este neindoielnica, nu face obiectul unui litigiu. Este lichida datoria al carei cuantum este determinat. Este exigibila datoria a carei scadenta s-a implinit, creditorul fiind indreptatit sa pretinda plata ei. Nu se iau, in considerare, asadar, pentru deschiderea procedurii, datorii care nu au ca obiect o suma de bani. Nu prezinta relevanta natura juridica a datoriilor debitorului; procedura poate fi declansata indiferent daca e vorba de datorii bugetare, comercicale, salariale, etc. In plus, pentru pentru declansarea procedurii insolventei, suma neplatita la scadenta trebuie sa aiba o valoare de minim 10.000 lei, (valoare prag). Datorii situate sub aceasta valoare prag nu pot justifica deschiderea procedurii. 14.2.2. Notiunea de procedur a insolventei; caile ei de realizare Procedura insolventei consta in ansamblul normelor juridice prin care se urmareste plata catre creditori a datoriilor debitorului aflat in stare de insolventa. Aceste norme reglementeaza doua categorii de proceduri, si anume: a) procedura generala potrivit careia, dupa perioada de observatie, debitorul este supus succesiv, procedurii de reorganizare judiciara si procedurii falimentului sau, separat, numai uneia din cele doua proceduri; Perioada de observatie este cea cuprinsa intre momentul deschiderii procedurii si cel al aprobarii planului de reorganizare, sau, dupa caz, intrarii in faliment. Se poate observa ca nu este obligatorie succesiunea celor doua proceduri, ca spre a fi deschisa procedura falimentului nu este invariabil necesara parcurgerea si esuarea in prealabil a procedurii de reorganizare judiciara.

85

b) procedura simplificata; este aplicabila debitorilor expres prevazuti de lege (enumerati la pct.12.3.); ei intra direct in procedura falimentului, fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de observatie de maximum 60 de zile. 14.2.3. Modalitatile de realizare a procedurii insolventei; Procedura insolventei este unica, dar realizabila pe caile si prin modalitatile expres reglementate. Ca modalitati, legea distinge intre: a) procedura reorganizarii judiciare, care presupune intocmirea, aprobarea si implementarea unui plan de reorganizare cu scopul de a asigura restructurarea operationala si/sau financiara a debitorului sau lichidarea unora din bunurile din averea acestuia in vederea continuarii activitatii specifice a debitorului pentru ca, din sumele obtinute sa fie platiti creditorii; b) procedura falimentului; consta in lichidarea averii acestuia in scopul platii creditorilor sai, atrasi in procedura, cu efectul incetarii activitatii si radierii debitorului din registrul comertului. 14.3. Caracterele procedurii insolventei; a) este o procedura judiciara, intrucat se deruleaza sub control judiciar, in instanta de judecata, de catre organele anume investite cu atributii in aplicarea procedurii; b) este o procedura concursuala, colectiva; caracterul este imprimat de aducerea, in cadrul procedurii, la masa credala, a tuturor creditorilor debitorului, cu scopul satisfacerii creantelor acestora; practic, acestia intra in concurs, fiecare urmarind plata creantelor proprii din patrimoniul debitorului; c) este o procedura cu caracter personal, intrucat in functie de persoana debitorului, de categoria din care face parte, se va putea determina daca i se aplica procedura generala sau simplificata;

86

d) are caracter de remediu, atunci cand se aplica procedura reorganizarii judiciare si are caracter de executare silita, cand, in cadrul falimentului, se executa averea debitorului. 14.4. Categoriile de debitori supusi procedurii insolventei 14.4.1.Potrivit legii, procedura generala poate fi deschisa impotriva urmatoarelor categorii de debitori: a) societati comerciale, indiferent de forma lor juridica; b) societati cooperative; c) organizatii cooperatiste, ca forme asociative din domeniul agriculturii ; d) societati agricole, constituite potrivit Legii nr.36/1991, ca societati de tip privat, cu capital variabil, numar nelimitat si variabil de membri, avand ca obiect exploatarea agricola a pamantului, uneltelor si a altor mijloace aduse in societate; e) grupuri de interes economic; f) orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara si activitati economice; este cazul asociatiilor si fundatiilor constituite in temeiul Ordonantei Guvernului nr.26/2000, care, pentru realizarea scopurilor lor neprofitabile, (umanitare, sportive, culturale, etc.) pot desfasura si activitati comerciale din ale caror venituri urmeaza sa fie sustinute scopurile si obiectivele asociatiei/fundatiei. 14.4.2. Procedura simplificata; Se aplica urmatoarelor categorii de debitori aflati in stare de insolventa; a) comercianti persoane fizice; b) comercianti persoane fizice titulari ai unei intreprinderi individuale; c) intreprinderi familiale; d) societatile comerciale, societatile cooperative, organizatiile cooperatiste si grupurile de interes economic care indeplinesc una din urmatoarele conditii :1) nu detin nici un bun in propriul patrimoniu; 2)nu pot fi gasite actele lor constitutive sau contabile; 3)administratorul nu poate fi gasit; 4)

87

nu mai au sediu social sau acesta nu corespunde adresei din registrul comertului; e) toate categoriile de debitori care au solicitat ei insisi deschiderea procedurii dar care, in termen de 10 zile de la inregistrarea cererii, nu depun urmatoarele acte: lista completa a tuturor bunurilor detinute in patrimoniu, lista creditorilor, a activitatilor curente pe care au intentia de a le desfasura in perioada de observatie, declaratia privind intentia de a intra in procedura simplificata sau de reorganizare; f) societatile comerciale dizolvate anterior cererii introductive; daca in faza de lichidare voluntara a societatii se constata ca acesta este in insolventa, ea va fi supusa procedurii falimentului; se modifica, astfel procedura de lichidare, derulata in temeiul Legii nr.31/1990, intr-o procedura judiciara, de faliment. g) debitorii care, prin cererea introductiva, si-au declarat intentia de a intra in faliment sau cei care, datorita faptului ca in ultimii 5 ani au mai fost supusi procedurii de reorganizare judiciara, au pierdut dreptul de a mai beneficia de aceasta procedura, intrand direct in faliment; 14.5.Participantii la procedura insolventei 14.5.1. O prima categorie de participanti este reprezentata de instantele de judecata, respectiv tribunalul in a carei raza teritoriala se afla sediul debitorului si curtea de apel, ca instanta de control, menita sa cenzureze pe calea recursului hotararile pronuntate de judecatorul sindic in exercitarea atributiilor sale in cadrul procedurii. Cerera de deschidere a procedurii este adresata tribunalului iar solutionarea ei va reveni unuia din judecatorii acestei instante, denumit judecator sindic. Prin atributiile ce ii revin el are rolul decisiv pe toata durata derularii procedurii insolventei, de la deschidere pana la finalizarea ei; dispune deschiderea procedurii, judeca eventuala contestatie a debitorului impotriva cererii de incepere a procedurii formulata de creditor/creditori, desemneaza provizoriu administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, dupa caz, (desemnarea lui

88

definitiva revenind primei adunari a creditorilor), judeca cererile de ridicare a dreptului debitorului de a-si mai conduce activitatea, de a-i fi atrasa raspunderea pentru culpa dovedita in modul de exercitare a atributiilor sale, judeca actiunile administratorului sau lichidatorului judiciar avand ca obiect anularea unor acte frauduloase intreprinse de debitor, pronunta hotararea de inchidere a procedurii, etc. 14.5.2.Administratorul judiciar; este persoana fizica sau juridica, autorizata in conditiile legii ca practician in insolventa30; desemnarea lui provizorie revine judecatorului sindic, prin sentinta de deschidere a procedurii generale; adunarea creditorilor, in prima sa intrunire, fie il va confirma, fie va desemna un alt administrator judiciar. Ii revine un ansamblu complex de atributii; in urma examinarii situatiei economice a debitorului va intocmi un raport privind cauzele care au generat starea de insolventa, indicand eventualele persoane vinovate si a caror raspundere ar putea fi angajata, va examina si va propune fie continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale, fie intrarea in procedura simplificata; va elabora planul de reorganizare a activitatii debitorului, va supraveghea operatiunile de gestionare a patrimoniului debitorului, ii va conduce partial sau integral activitatea, va convoca, prezida si asigura secretariatul sedintelor adunarii creditorilor, va formula cererile privind anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor, va decide asupra continuarii sau denuntarii unor contracte incheiate de debitori, va urmari incasarea creantelor acestuia, etc. Activitatea sa este supusa controlului judecatorului sindic, pe baza rapoartelor pe care le va intocmi pentru fiecare termen de judecata acordat in derularea procedurii. 14.5.3. Lichidatorul judiciar; daca in perioada de observatie si pe durata procedurii de reorganizare actorul principal este administratorul judiciar, in schimb, in cazul procedurii falimentului, (fie in procedura generala fie in cea simplificata), acest rol apartine lichidatorului judiciar, la randul sau desemnat din
30

Statutul juridic al practicienilor in insolventa este reglementat prin OG nr.79/1999;

89

randul practicienilor in insolventa. Regulile de numire a lui sunt cele urmate si in cazul administratorului judiciar. Exercita atributii comparabile cu ale acestuia, adaptate insa, firesc, procedurii falimentului, pe care o guverneaza sub controlul judecatorului sindic. Astfel, prioritatile sale sunt orientate si subordonate lichidarii averii debitorului in conditii eficiente spre a permite plata creditorilor inscrisi in procedura. 14.5.4. Adunarea creditorilor si comitetul creditorilor; Adunarea creditorilor este alcatuita din totalitatea creditorilor cunoscuti ai debitorului supus procedurii insolventei. Lucrand in sedinte convocate de administratorul sau lichidatorul judiciar, dupa caz, ea ofera cadrul juridic in care creditorii au posibilitatea de a discuta si aproba actele si operatiunile proprii procedurii. Comitetul creditorilor, desemnat de judecatorul sindic sau ales de adunarea creditorilor, intr-un numar de 3-7 sau 3-5 creditori dintre cei cu creante garantate si cei chirografari, in ordinea valorii, are competenta: de a analiza situatia debitorului si de a face recomandari adunarii creditorilor cu privire la continuarea activitatii debitorului si la planurile de reorganizare propuse, de a intocmi rapoarte pe care le va prezenta adunarii creditorilor privind masurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator, de a solicita ridicarea dreptului de administrare al debitorului, etc. 14.5.5. Administratorul special; Este persoana fizica sau juridica desemnata de adunarea generala a actionarilor/asociatilor debitorului aflat in insolventa, mandatata sa-i reprezinte interesele in cadrul procedurii. El va administra activitatea debitorului, cata vreme acest drept nu i-a fost ridicat. Din momentul ridicarii dreptului de administrare si preluarii lui de catre administratorul sau lichidatorul judiciar, dupa caz, administratorul special va avea doar rolul de a reprezenta interesele actionarilor/asociatilor debitorului.

90

14.6. Deschiderea procedurii insolventei si efectele ei Procedura insolventei este deschisa in temeiul unei cereri adresate tribunalului fie de catre debitor, fie de catre oricare dintre creditorii acestuia, sau de catre persoanele sau institutiile expres prevazute de lege. 14.6.1. Cererea debitorului; Cererea debitorului, de deschidere a procedurii, este: a) obligatorie, cand debitorul constata ca este in insolventa, respectiv ca din lipsa disponibilitatilor banesti este incapabil sa faca fata obligatiiilor sale de plata a unor/unei datorii certe, lichide, exigibile de cel putin 10.000 lei; Neintroducerea cererii, sau introducerea ei cu o intarziere mai mare de 60 de zile este sanctionata de lege, fiind calificata ca infractiune. b) facultativa; cand insolventa este iminenta, debitorul fiind in masura sa demonstreze, in sustinerea cererii, ca nu isi va putea onora la scadenta datoriile exigibile angajate; Prin cererea de deschidere a procedurii insolventei, debitorul are dreptul de a opta pentru aplicarea procedurii simplificate sau a celei de reorganizare judiciara, in cadrul procedurii generale, cu exceptia acelora dintre debitori care au mai fost supusi procedurii in ultimii cinci ani care au precedat deschiderea ei. 14.6.2.Cererea creditorilor; Dreptul de a cere deschiderea procedurii revine oricarui creditor care detine o creanta de minim 10.000 lei valoare, certa, lichida si a carei scadenta s-a implinit de cel putin 30 de zile. In practica, creditorii sunt cei mai frecventi initiatori ai cererilor de deschidere a procedurii. Cererea de deschidere a procedurii este solutionata de judecatorul sindic, care, daca constata indeplinirea conditiilor legale, o va admite. In cazul cererii creditorilor, debitorul are un termen de a o contesta, daca apreciaza si poate proba ca nu este in insolventa. In schimb, daca contestatia sa este respinsa, nu va mai putea solicita reorganizarea judiciara, acest drept avandu-l numai

91

administratorul judiciar sau creditorii care detin impreuna sau separat minim 20% din valoarea masei credale. 14.6.3. Efectele deschiderii procedurii; a) debitorul pierde dreptul de a-si mai conduce activitatea si a administra si a dispune de bunurile din propriul patrimoniu, cu exceptia cazului in care el, prin cererea introductiva, si-a declarat intentia de reorganizare. Aceste drepturi urmeaza a fi exercitate, asa cum am mai aratat, de catre administratorul sau lichidatorul judiciar; b) se suspenda actiunile judiciare si extrajudiciare initiate in mod individual de catre creditorii debitorului, anterior deschiderii procedurii, in vederea recuperarii creantelor lor; legea interzice atat continuarea actiunilor incepute cat si initierea unora noi; c) se suspenda cursul prescriptiei actiunilor pentru realizarea creantelor impotriva debitorului, pe toata durata procedurii insolventei; d) se suspenda curgerea dobanzilor, a majorarilor si penalitatilor; ele nu mai pot fi adaugate creantelor nascute anterior deschiderii procedurii, cu exceptia creantelor garantate; e) administratorilor debitorului persoana juridica le este interzisa instrainarea fara acordul judecatorului sindic a actiunilor sau partilor sociale pe care le detin la respectivul debitor; f) se suspenda tranzactionarea pe pietele reglementate a actiunilor debitorului, (cand debitorul este o societate comerciala de tip deschis); g) orice act juridic fraudulos sau prin care au fost transmise drepturi patrimoniale catre terti, incheiate de debitor in paguba creditorilor in cei trei ani care au

92

precedat deschiderea procedurii, poate fi anulat de catre judecatorul sindic, la cererea administratorului sau lichidatorului judiciar. Ca efect al anularii, prestatiile efectuate in temeiul actului anulat vor fi restituite in patrimoniul debitorului; h) administratorul judiciar are dreptul de a mentine sau denunta contractele debitorului aflate in derulare la data deschiderii procedurii; 14.6.4. Notificarea deschiderii procedurii; Deschiderea procedurii va fi notificata tuturor creditorilor, debitorului precum si oficiului registrului comertului sau registrului in care este inregistrat debitorul, dupa caz. 14.6.5. Declararea creantelor de catre creditori; Creditorii care detin creante anterioare datei deschiderii procedurii, vor depune la tribunal, la dosarul de insolventa, o cerere de admitere a creantelor lor. In urma verificarii lor de catre administratorul sau lichidatorul judiciar, va fi intocmit tabelul preliminar al creantelor. Aceste creante pot fi contestate de catre debitor, creditori sau orice alta persoana interesata. In urma solutionarii contestatiilor, tabelul creantelor devine definitiv. Creditorii ale caror creante se regasesc in acest tabel alcatuiesc ceea ce doctrina defineste masa credala. 14.7.Procedura de reorganizare judiciara Procedura generala de insolventa poate sa constea, asa cum am mai aratat, in reorganizarea judiciara sau in faliment. Procedura de reorganizare judiciara presupune elaborarea, aprobarea, implementarea si respectarea unui plan de reorganizare propus de debitor, administratorul judiciar sau unul sau mai multi creditori care detin cel putin 20% din valoarea totala a creantelor cuprinse in tabelul definitiv. Planul poate prevedea fie restructurarea si continuarea activitatii debitorului, fie lichidarea unora din bunurile sale, cu efectul restrangerii corespunzatoare a activitatii, fie o varianta combinata a celor doua alternative. El va indica, in mod obligatoriu, programul de plata a creantelor inscrise in tabel. Durata de aplicare a planului nu poate depasi 3 ani, cu incepere de la data

93

confirmarii lui. Judecatorul sindic va confirma planul care a fost acceptat de trei din cele patru categorii de creante reglementate de lege, si anume; 1) creditorii cu creante garantate, 2) creditorii bugetari, 3-4) creditorii chirografari, grupati in doua categorii. Asadar, procedura de reorganizare judiciara presupune realizarea planului de reorganizare confirmat. Nerealizarea lui va determina inceperea procedurii falimentului. Aceeasi consecinta se va produce si in cazul in care debitorul nu se conformeaza planului sau cand acesta nu este eficient, nu asigura redresarea. Intrarea in faliment nu obliga creditorii la restituirea sumelor primite in cadrul procedurii de reorganizare judiciara. 14.8. Falimentul Procedura falimentului este definita ca fiind procedura de insolventa concursuala, colectiva si egalitara care se aplica debitorului in vederea lichidarii averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea debitorului din registrul in care a fost inmatriculat.31 Potrivit legii, falimentul poate fi dispus in urmatoarele cazuri: a) la cererea debitorului de a intra in procedura simplificata, declarata prin cererea introductiva; b) cand debitorul nu si-a declarat prin cererea introductiva intentia de reorganizare, sau cand contestatia sa imporiva cererii creditorului de deschidere a procedurii a fost respinsa; c) cand nu a fost propus un plan de reorganizare de nici una din persoanele care aveau acest drept, potrivit legii, sau cand nici unul din planurile propuse nu a fost acceptat si confirmat; d) cand debitorul si-a declarat intentia de reorganizare dar nu a propus un plan de reorganizare sau acesta nu a fost acceptat si confirmat; e) planul de reorganizare s-a dovedit ineficient; f) la propunerea administratorului judiciar, in cazurile prevazute de lege. Hotararea judecatorului sindic privind intrarea in faliment va fi notificata
31

Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman, Editia a VIa, revazuta si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007, pag.682;

94

tuturor creditorilor, debitorului si oficiului registrului comertului sau, dupa caz, registrului in care debitorul este inregistrat. Intrucat in cadrul procedurii urmeaza a fi lichidat patrimoniul debitorului, in scopul producerii numerarului necesar platii creditorilor, devine necesara, inventarierea, in prealabil, a averii acestuia, mai exact a valorii activelor patrimoniale care pot oferi sursa de plata a creantelor. Bunurile care alcatuiesc aceasta avere vor fi inventariate, sigilate si conservate, in scopul valorificarii lor in cadrul procedurii. Lichidarea lor va fi realizata de catre lichidatorul judiciar, sub controlul judecatorului sindic. Vanzarea se poate realiza fie in bloc ca un ansamblu in stare de functionare, fie individual, prin licitatie publica, negociere directa sau o combinatie a celor doua solutii. Solutia adoptata va fi insa supusa aprobarii adunarii creditorilor. Banii obtinuti din vanzarea bunurilor vor fi depusi in contul deschis la banca in contul averii debitorului in scopul utilizarii lor pentru plata creditorilor. Distribuirea lor urmeaza a fi realizata pe baza planului intocmit in acest scop de catre lichidator si cu respectarea ordinii impuse de lege, in functie de natura creantelor.32 Titularii de creante dintro anumita categorie vor putea beneficia de suma numai dupa plata celor din categoria ierarhic superioara, iar la nivelul aceluiasi rang de prioritate sumele vor fi distribuite proportional cu suma alocata pentru fiecare creanta, prin tabelul definitiv consolidat. Daca sumele ce urmeaza a fi distrbuite sunt insuficiente pentru plata integrala a creantelor cu acelasi rang de prioritate, titularilor acestor creante li se va distribui o cota falimentara constand intr-o suma proportionala cu procentul pe care creanta il detine in categoria creantelor respective. Distribuirea
32

Potrivit art.123 din Legea nr.85/2006, distribuirea sumelor se va face in urmatoarea ordine: 1) taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiilor persoanelor implicate, angajate in procedura, ( ex.administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, etc.); 2) creantele izvorate din raaportul de munca, 3) creantele reprezentand creditele, cu dobanzile si cheltuielile aferente, acordate de institutii de credit dupa deschiderea procedurii, precum si creantele rezultand din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii; 4) creantele bugetare, 5) creantele reprezentand sumele datorate de catre debitor unor terti, in baza unor obligatii de intretinere, alocatii pentru minori sau de plata a unor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta; 6) creantele reprezentand sumele stabilite de jduecatorul sindic pentru intretinerea debitorului sai a familiei sale, daca acesta este persoana fizica; 7) creantele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile si dobanzile aferente, cele rezultate din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, precum si din chirii; 8) alte creante chirografare, 9) creantele subordonate, in urmatoarea ordine de preferinta :a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de catre un asociat sau actionar detinand cel putin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot in adunarea generala a asociatilor ori, dupa caz, de catre un membru al grupului de interes economic, apoi, creantele izvorand din acte cu titlu gratuit

95

finala a sumelor, cu respectarea regulilor mai sus mentionate, se va face de catre lichidator dupa aprobarea de catre judecatorul sindic a raportului sau final cu privire la lichidare. 14.9. Inchiderea procedurii insolventei Procedura insolventei va fi inchisa in urmatoarele situatii: a) nu s-a depus nici o cerere de admitere a creantelor de catre creditori, cand deschiderea procedurii a fost ceruta de catre debitor; b) cand nu exista bunuri in averea debitorului sau acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative si nici un creditor nu se ofera pentru a le achita; in aceste caz, odata cu inchiderea procedurii, judecaorul sindic va dispune si radierea respectivului debitor din registrul in care este inmatriculat; c) procedura reorganizarii judiciare se poate inchide de catre judecatorul sindic prin sentinta, daca au fost achitate toate obligatiile de plata asumate prin planul de reorganizare confirmat; d) procedura falimentului se va inchide dupa distribuirea integrala a sumelor rezultate din averea debitorului si eventuala depunere la banca a sumelor nereclamate, debitorul urmand a fi radiat; b) procedura poate fi inchisa chiar inainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate in intregime, dupa plata creditorilor, daca asociatii respectivului debitor solicita acest lucru. Bunurile ramase vor trece in proprietatea indiviza a asociatilor/actioanrilor, corespunzator cotelor lor de participare la capitalul social; c) in celelalte cazuri, procedura va fi inchisa numai dupa lichidarea completa a averii debitorului care va fi radiat. 14.10. Raspunderea membrilor organelor de conducere Cand starea de insolventa a debitorului este imputabila membrilor organelor sale de conducere, legea permite antrenarea raspunderii acestora, in anumite conditii, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, sau a comitetului creditorilor, cand administratorul judiciar sau lichidatorul nu isi

96

exercita aceste prerogative. Potrivit legii, poate fi antenata raspunderea oricarei persoane din categoria celor care au detinut functii de conducere sau supraveghere in cadrul debitorului persoana juridica si care, prin faptele proprii, au cauzat starea de insolventa a debitorului. In categoria faptelor imputabile acestora, de natura sa le antreneze raspunderea, legea are in vedere: a) folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in folosul propriu sau al altor persoane; b) savarsirea de acte de comert in interes personal, dar sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in mod evident persoana juridica la incetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara documente contabile sau nu au tinut contabilitatea potrivit legii; e) au deturnat sau au ascuns o parte a activului persoanei juridice sau au marit fictiv pasivul acesteia; f) in luna precedenta incetarii platilor au dispus sa se plateasca sau au platit in mod preferential un anumit creditor, in dauna celorlalti; Angajarea raspunderii impune dovedirea savarsirii oricareia dintre aceste fapte. Starea de incetare de plati nu este prin ea insasi dovada culpei organelor de conducere. Pentru ca ea sa le fie imputabila si, deci, in masura sa-i faca raspunzatori pentru pasivul debitorului, trebuie probate fapte de natura celor mai sus enumerate si care fac evidenta contributia, culpa lor la starea de insolventa a debitorului. Competenta solutionarii cererii privind angajarea raspunderii organelor de conducere revine judecatorului sindic, in cursul procedurii insolventei, dupa cunoasterea pasivului debitorului. Potrivit probelor administrate, accestia pot fi obligati la plata pasivului debitorului sau a unei parti din acest pasiv, ramasa neacoperita prin lichidarea averii lui. Dimensiunea raspunderii va fi, deci, corelata cu faptele ce ii sunt imputate. Se mentine regula solidaritatii raspunderii, in cazul in care se stabileste vina mai multor persoane.

97

98