Sunteți pe pagina 1din 28

Cotoman Mihaela Studii Anglo-americane Anul I

Karl Raimund Popper i societatea deschis

Karl Popper este n general considerat ca fiind unul dintre cei mai mari filosofi ai secolului 20. El a fost, de asemenea, un filozof social i politic de statura considerabila, un auto-declarat "critic-raionalist", un oponent dedicat tuturor formelor de scepticism, convenionalism, i relativism n tiin i n viaa omului, n general, un aprtor fervent al "societatii deschise", i un critic implacabil al totalitarismului n toate formele sale. Karl Popper s-a nscut n Viena la 28 iulie 1902, ntr-o familie de evrei convertit la protestantism, fiu al unui avocat, cu preocupri de filozofie i cultur clasic, care a transmis fiului su interesul pentru fenomenele sociale i politice. Dup absolvirea gimnaziului, se nscrie n 1918 la Universitatea din Viena, unde studiaz matematica i fizica, apoi obine i titlul de Doctor n Filozofie (1928). l intereseseaz Teoria relativitii, respinge ns marxismul i psihanaliza, considerndu-le lipsite de fundament tiinific. Din aceste confruntri cu temele cel mai mult dezbtute n acel timp se cristalizeaz preocuprile care vor forma centrul activitii sale ulterioare, anume metodologia critic a tiinei. Devine un susintor consecvent al raionalismului critic i adversar hotrt al neopozitivismului cunoscut si ca empirism logic dominant n micarea filozofic cunoscut sub numele de

"Wiener Kreis" (Cercul vienez), ai crui principali reprezentanti erau Moritz Schlick si Rudolph Carnap. n 1937, sub ameninarea infiltrrii nazismului care avea s duc la anexarea (Anschlu) Austriei de ctre Germania, Popper se stabilete n Noua Zeeland, unde rmne pn n 1945 ca profesor la Canterbury University din Christchurch. n 1946 se ntoarce n Europa i, pn la obinerea titlului de emeritus (n 1969), Popper pred n calitate de profesor de logic i de metodologia tiinei la School of Economics din Londra, care devine un renumit centru internaional de cercetri n domeniul teoriei tiinelor. n anii aizeci, mpreun cu Hans Albert, a fost principalul combatant n disputa cu pozitivsmul reprezentat de "coala din Frankfurt" (Frankfurter Schule). n 1965, Karl Popper a fost nnobilat ("Knight of the British Empire"), devenind "Sir". A primit titlul de "doctor honoris causa" de la mai multe universiti din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii i Noua Zeeland. Popper a ncetat din via la 17 septembrie 1994 n Londra. Una dintre cele mai remarcabile caracteristici ale gndirii lui Popper este domeniul de aplicare al influenei sale intelectuale. n lumea modern i tehnologizat de astzi, oamenii de tiin sunt rareori constienti de munca depusa de filosofi; este aproape fara precedent atitudinea pe care acestia au avut-o in cazul lui Popper, accea de a admite semnificativul impact benefic pe care lucrrile sale l-au avut asupra muncii lor. Dar, in pofida faptului c el a scris cu desavrit claritate despre aspectele cele mai tehnice, domeniul de aplicare al muncii lui Popper este de aa natura inct a devenit o obinuin ca oamenii de tiin s aib tendina de a se ocupa cu elementele epistemologice, tiinifice i sociale ale gndirii sale n mod disparat, fr a ine cont de legtura dintre ele, astfel nct unitatea fundamental a viziunii sale filosofice a fost n mare msur disipata.

O serie de caracteristici biografice pot fi identificate ca avnd o influen deosebit asupra gndirii lui Popper. n primul rnd, apropierea sa de marxism din perioada adolescentei l-a familiarizat cu viziunea acestuia asupra ecomomiei, razboiului de clasa si istoriei. n al doilea rnd, el a fost ngrozit de eecul partidelor democratice in ceea ce priveste stoparea valului de dezvoltare a fascismului n Austria sa natal n anii 1920 i 1930. Marxismul a acionat coform fundamentulului ideologic pe care a fost constituit si anume implozia capitalismului i victoria final revoluionara a comunismului. Acesta a fost un factor care a dus la Anschluss-ul mult temut, anexarea Austriei de ctre Reich-ul german, a carui anticipare l-a fortat pe Popper sa traiasca in exil. "Mizeria istoricismului (1944) i Societatea deschisa i dumanii si ( 1945), cele mai pline de zel i strlucitoare opere sociale, reprezinta o aprare puternic a liberalismului democratic ca filozofie social i politic, i o critic devastatoare a principalelor presupoziii filosofice care stau la baza tuturor formelor de totalitarism. n al treilea rnd, Popper a fost profund impresionat de diferenele dintre pretins "tiinificele" teorii ale lui Freud i Adler i revoluia realizata de ctre teoria relativitii a lui Einstein n fizic, n primele dou decenii ale acestui secol. n lucrarea sa principal "Logik der Forschung" ("Logica cercetrii", 1934, Viena), Karl Popper dezvolt Teoria falsificrii" drept condiie fundamental a cercetrii tiinifice. n contrast cu reprezentanii "Cercului vienez", Popper respinge principiul induciei, considerndu-l lipsit de baz tiinific, pentru c, de regul, n special n domeniul tiinelor naturii, nu este niciodat posibil s se cerceteze i s se experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natur. De aceea, niciun sistem tiinific nu poate pretinde a fi n mod absolut i pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de lucru cu caracter de model provizoriu prin care, n cel mai bun caz, se formuleaz probabiliti. Este suficient o singur abatere pentru

infirmarea unei ipoteze, care rmne numai att timp adevrat, pn cnd este invalidat (dovedit "fals"). n tiin nu se pot face progrese prin acel tip de experiene, care nu fac dect s verifice legi nc valabile, ci prin probe, care dovedesc "falsitatea" lor i, n consecin, conduc la formularea de noi ipoteze. O ipotez este tiinific, doar atunci cnd permite invalidarea ei. Teoriile, care n mod sistematic nu admit nicio contradicie, respingnd probele evidente constatate empiric, sunt pseudotiinifice i capt astfel - datorit unor interese de grup, fanatismului sau nepsrii un caracter ideologic. Sunt denunate astfel autosigilarea sistemelor netiinifice care caut s fie neinfirmabile experimental: psihanaliza lui Freud, istoricismul lui Marx, psihologia individual a lui Adler i astrologia. Criteriul de demarcaie dintre tiin i pseudotiin este cel al falsificabilitii. Popper introduce pentru aceasta conceptele de "coninut empiric" (clasa falsificatorilor poteniali) i "coninut logic" (mulimea de consecine). Gradul de informaie pe care nil ofer o teorie este direct proporional cu coninutul ei empiric. Astfel c o teorie ne spune mai multe dac ea interzice ct mai multe fenomene. Ea trebuie s mpart clasa tuturor enunurilor de baz (enunuritest) n dou clase nevide: clasa celor cu care este n contradicie, pe care le interzice (clasa falsificatorilor poteniali ai teoriei) i clasa enunurilor pe care teoria le permite. ns o teorie face aseriuni numai despre falsificatorii ei poteniali (legile naturii sunt interdicii), despre enunurile pe care le permite nici nu spune c sunt adevrate. Interzicand ct mai multe fenomene, teoria devine una puin probabil. n tiin nu sunt relevante enunurile adevrate, dar banale ci sunt cutate acele enunuri care aduc noul, care revoluioneaz modul nostru de a gndi. Noi nzuim la sporirea cunotinelor noastre, vrem enunuri cu un coninut informaional ridicat deci formulm enunuri care au o probabilitate sczut. Cu ct ceva devine mai probabil, cu att este mai lipsit de coninut i neinteresant. Astfel, pentru a progresa trebuie s

avem teorii ct mai informative (enunuri mai puin probabile) i ct mai sever testabile. Ajungem la conceptul de tiin eroic n care progresul se face numai atunci cnd sunt idei ndrznee care au un grad nalt de falsificabilitate. Noul este ntotdeauna improbabil. Teoriile trebuie s fac predicii riscante (ct mai exacte i cu privire la fenomene necunoscute), s aib un nalt nivel de generalitate, s explice o mare varietate de fapte, s aib un coninut bogat deci, s aib consecine importante. tiina eroic se bazeaz pe un fel de intuiie creatoare bergsonian, chiar i Einstein vorbete despre cutarea acelor legi de cel mai nalt nivel de generalitate din care poate fi obinut, prin pur deducie, o imagine asupra lumii. La aceste legi nu duce nici un drum logic ci, numai o intuiie bazat pe ceva de tipul unei contopiri cu obiectele experienei . Astfel Popper ne face un portret romantic al geniului tiinific: intuiie deosebit, fantezie creatoare, independen n gndire i atitudine critic necrutoare. Modelul inductiv, pe care l consider de propagand baconian, este nlocuit cu modelul ipoteticodeductiv. Aceasta pentru c noi nu pornim de la observaii pure (considerate astzi un mit epistemologic), ci ntotdeauna avem anumite ipoteze pe care le lansm n exterior. Nu avem o observaie, ci o facem. Noi avem zilnic anumite ateptri cu privire la mediul nconjurtor, de care ne dm seama abia cand ele ne sunt nelate deci, realitatea ne rspunde cu un feedback negativ, care determin reconfigurarea ateptrilor noastre. Observaiile joac un rol important n procesul de modificare a dispoziiilor de a reaciona, dispoziiile de a reciona trebuie s fie prezente mai nti, pentru a putea s fie modificate. Popper folosete, pentru a explicita aceast opiune, metafora gleii i a reflectorului: n viziunea spiritului gleat, mintea noastr este asemenea unui container cu deschideri n care percepiile i cunoaterea se acumuleaz (Bacon vorbete despre percepii ca despre "struguri " care trebuie adunai i din care, dac i presm, iese "vinul pur al cunoasterii"). n

opoziie cu aceast viziune este cea care vede omul ca un reflector care lumineaz ntunericul din jurul su. Popper combate toate sursele care se erijeaz n autoriti: percepiile, raiunea, etc. Exist o mulime de surse ale afirmaiilor noastre, ns nici una nu are autoritate. De aceea ntrebarea: "care este sursa afirmaiilor tale?" este greit pus. Ea caut dictatur i se aseamn cu ntrebarea lui Platon: cine trebuie s conduc? Astfel c Popper o nlocuiete cu ntrebarea: cum putem evita eroarea? Iar noi nu trebuie s ne ntrebm cine trebuie s conduc ci, mai degrab, cum ar trebui condus un stat. Cele mai importante surse ale cunoaterii noastre sunt: tradiia i cunoaterea apriori. Prin critic, noi modificm cunoaterea care nea parvenit pn n momentul de fa. Teoria lui Popper poate fi rezumat de fraza: aceasta nu este o lume a confirmrii adevrurilor ci una a infirmrii erorilor. Noi nelegem doar dac eliminm eroarea. Popper reactualizeaz teoria celei mai bune lumi de pan acum - persiflat la vremea ei de Voltaire n Candide. El critic coala de la Frankfurt (Theodor Adorno, Max Horkheimer, Walter Benjamin, Herbert Marcuse, Jrgen Habermas) pentru c introduc un pesimism ideologic care corupe tineretul. Societatea de astzi este considerat de Popper cea mai bun de pan acum, ns aceasta nu nseamn c ea nu poate fi mbuntit. Popper extinde acest punct de vedere n opera sa de filozofie social, "The Open Society and Its Enemies" ("Societatea deschis i dumanii ei", 1945), n care apr democraia mpotriva oricrei forme de totalitarism, combtnd att concepia lui Platon asupra societii ct i materialismul istoric al lui Karl Marx. Progresul tiinific este favorizat numai de acele societi n care sunt garantate libertatea gndirii i libera confruntare a ideilor. Acestea sunt societile deschise, n contrast cu cele nchise, n care domnete autoritarismul politic pe baze ideologice contrare raionalismului critic. Pe aceast linie, Popper critic ceea ce el numete "Istoricism"

("The Poverty of Historicism", "Mizeria Istoricismului", 1957), concepie dup care evoluia istoric a umanitii ar fi predeterminat pe baza unor reguli intrinsece. Se recunoate aici doctrina lui Marx asupra socialismului tiinific, care prsete terenul unei analize formulate de el nsui, pentru a se face profetul unei societi viitoare, legitimnd regimurile autoritare. Popper consider democraia pluralistic, cu toate imperfeciunile sale, ca form de organizaie statal care are drept scop garantarea libertii individuale i a progresului relaiilor interumane. Ea permite corectarea treptat a imperfeciunilor prin reformele sociale. Rmne ns totdeauna pericolul absolutizrii unor principii, n contradicie cu raionalismul critic. Critica este considerat de filosoful austriac drept singurul mod de a progresa, iar limbajul este att de important, tocmai pentru c face posibil critica. Filosoful teoretizeaz un mod n care critica ar trebui s fie fcut. Fiecare trebuie s i critice propria teorie, s o pun la cele mai severe teste. Un savant onest trebuie s zic: "sar putea ca tu s ai dreptate". ns muli (Kaufmann, Singer,etc.) l acuz pe Popper c nu a aplicat normele sale i la critica lui mpotriva lui Hegel, Heidegger, Jaspers din Societatea deschis i dumanii ei. Karl Popper a dezvoltat concepia epistemologic de ce poart denumirea de raionalism critic, concepie care exprim convingerea c raiunea, n problema cunoaterii empirice, nu poate avea o funciune riguros demonstrativ, ci una de atitudine critic. Raiunea nu legitimeaz adevrul unei teorii, ea este implicat n critica teoriei nsi i are astfel sarcina de a individualiza eventualele erori ascunse n cuprinsul teoriei respective. Dac aseriunile de baz nu vin n contradicie cu experiena, sau dac tentativa raiunii de a falsifica coordonatele expuse nu are un rezultat pozitiv, nseamn c teoria este adevrat, cel puin n mod provizoriu, innd seama de faptul c afirmaiile considerate n prezent adevrate pot fi n viitor anulate, prin acumularea de noi cunotine empirice. Popper ilustreaz astfel propria sa

atitudine, care recunoate " c eu m pot nela, c tu s-ar putea s ai dreptate, c noi mpreun am putea probabil s descoperim drumul spre adevr". El exprim un punct de vedere prudent optimist, considernd c toate cunotinele empirice sunt incerte, fr a nega existena unui adevr absolut. Aceste concepii sunt expuse n special n operele The Open Society and its Enemies ("Societatea deschis i inamicii ei", 1945), Conjectures and Refutations ("Prezumii i infirmri", 1963), In Search of a Better World ("n cutarea unei lumi mai bune", 1984). Raionalismul critic i asum sarcina de a gsi metoda cu care problemele tiinei sau ale societii pot fi investigate n mod nedogmatic, sistematic i raional. Pentru aceasta, caut o soluie prin care - pe de o parte - se poate alege ntre absolutizarea tiinei (scientism) i opinia, dup care tiina trebuie dezvoltat pe date pozitive (pozitivism), iar - pe de alt parte - ntre punctul de vedere, conform cruia adevrul depinde de unghiul din care este privit (relativism) i opinia, dup care adevrul este abandonat hazardului, n cazul imposibilitii gsirii unor dovezi plauzibile (scepticism). Raionalismul critic pornete de la convingerea existenei lumei reale, existen independent de capacitatea uman de cunoatere. Datorit imperfeciunii mecanismului de percepie, aceast capacitate este ns limitat, n asemenea msur nct omul nu poate afirma cu certitudine definitiv, c experienele i opiniile sale corespund ntr-adevr realitii (tez ntlnit i n realismul critic). El trebuie s admit, c fiecare din ncercrile sale de rezolvare a unei probleme poate fi principial fals ("conceptul de failibilitate", n englez: fallibilism, de la fallibility = posibilitatea de a se nela). Acest fapt implic - pe de o parte - un permanent examen critic al convingerilor i presupunerilor, iar - pe de alta - folosirea cu precdere a unor procedee metodice i raionale n rezolvarea problemelor realitii (raionalism

metodic). Raionalismul critic, de exemplu, nu se ntreab cum poate fi dovedit valabilitatea unei teorii tiinifice, ci caut s descopere dac teoria respectiv nu conine erori i ce anume trebuie ntreprins n cazul descoperirii unei aseriuni eronate. Pn la Karl Popper, n problema cunoaterii tiinifice se considera c, argumentarea unei teorii ar putea fi posibil prin metoda induciei, adic prin generalizarea unui fapt, pornind de la obsrvaii individuale. Raionalismul critic neag eficiena induciei i propune ca alternativ metoda "falsificrii", ceea ce nseamn, descoperirea unor exemple contrarii prin experimente i observaie. Punctul de vedere al raionalismului critic n problemele politicii nu difer de cel din cunoaterea tiinific. Se consider c pe primul plan nu se situeaz metoda gsirii celei mai bune conduceri politice pentru realizarea unor condiii ideale, mult mai important este obinerea - cnd este cazul - a unor metode eficace pentru ndeprtarea cu mijloace lipsite de violen a unui conductor ru i restabilirea unor condiii social-politice normale. i n problemele morale, important nu este fundamentarea unor norme, ci mai de grab ameliorarea regulilor existente i eliminarea oricrei dogme. Raionalismul critic propune o societate deschis, pluralistic i tolerant, n care oamenii sunt liberi, cu un sens individual n problemele actualitii i ale viitorului, n care conflictele s fie rezolvate prin discuii i apel la raiune. n consecin, se combate orice fel de punere sub tutel de ctre o autoritate, se condamn intolerana i ideologiile, totalitarismul sub orice form i iraionalismul. Intenia obinerii unor aseriuni valabile cu ajutorul teoriilor duce n mod obligatoriu la necesitatea recunoaterii realitii. n lucrarea sa "Logik der Forschung" ("Logica cercetrii", Viena 1934), Karl Popper dezvolt "Teoria falsificrii" drept condiie fundamental a cercetrii tiinifice. n contrast cu reprezentanii "Cercului vienez", Popper respinge principiul

induciei, pentru c, de regul, n special n domeniul tiinelor naturii, nu este niciodat posibil s se cerceteze i s se experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natur. De aceea, niciun sistem tiinific nu poate pretinde a fi n mod absolut i pentru toate timpurile valabil (principiul "failibilitii"). Se pot emite, cel mult, prezumii sau ipoteze de lucru cu caracter de model provizoriu prin care, n cel mai bun caz, se formuleaz probabiliti. Este suficient o singur abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rmne numai att timp adevrat, pn cnd este invalidat (dovedit "fals"). Falsificabilitatea reprezint, n concepia lui Popper, metoda de descoperire a adevrului fr a se recurge la inducie sau la principiul regularitii fenomenelor, ntru ct teoriile empirice nu sunt decisive. Aceast metod ofer n acelai timp o soluie alternativ n problema demarcrii tiinelor empirice de tezele metafizice. Scopul raionalismului critic const n acest caz, n furnizarea unui instrument raional, sistematic i obiectiv pentru verificarea teoriilor tiinifice, cu ajutorul criteriului falsicabilitii. Afirmaiile care nu sunt falsificabile, nu pot fi deci infirmate, nu aparin tiinelor empirice, sunt metafizice. Este adevrat c, n anumite domenii, cum ar fi astronomia sau fizica nuclear, prin faptul c nu sunt posibile totdeauna experiene adecvate, nu se pot face observaii directe. Tot astfel, axiomele matematice nu sunt falsificabile. Infirmarea unei axiome nu este posibil dect prin crearea unui alt sistem: axioma liniilor paralele i pstreaz valabilitatea n geometria euclidian, infirmarea ei a dus la dezvoltarea unei alte geometrii - geometria neeuclidian neliniar -, fr de care nu ar fi fost posibil enunarea teoriei relativitii. Aceasta nu a nseamnat ns falsificarea geometriei euclidiene. n tiin nu se pot face progrese prin acel tip de experiene, care nu fac dect s verifice legi nc valabile, ci prin probe, care dovedesc "falsitatea" lor i, n consecin, conduc la formularea de noi ipoteze. Teoriile, care n mod sistematic nu

10

admit nicio contradicie, respingnd probele evidente constatate empiric, sunt pseudotiinifice i capt astfel - datorit unor interese de grup, partinice, fanatismului sau nepsrii - un caracter ideologic, dogmatic (Exemplu: teoria marxistleninist). Cu fiecarea falsificare rezult o modificare a teoriilor existente sau enunarea unor noi teorii, valabile att timp ct nu dovedesc trsturi false. Fiecare nou teorie este permanent "pus la prob". Progresul cunoaterii este cu att mai mare, cu ct o teorie este mai ndrznea, ntru ct astfel este pasibil de o nou falsificabilitate, ceea ce implic necesitatea altor experimente, furnizoare de noi cunotine. n cadrul acestui proces se obine un nivel tot mai nalt al cunoaterii. n caz contrar, noua teorie n-ar conine o cantitate mai mare de informaie fa de cea precedent, n loc de progres al cunoateri, ar rezulta o situaie tautologic. n timp ce progresul cunotinelor furnizeaz teorii care clarific fapte reale, nelegerea rezult din reconstrucia istoric a problemei, pentru care a fost enunat teoria respectiv. Scopul nelegerii este, prin urmare, emiterea unei noi teorii, care descrie o problem ce necesit o soluie. Descoperirea unei soluii reprezint ea nsi o ncercare de rezolvare a unei alte probleme, care - la rndul ei - devine accesibil capacitii de nelegere. Prin aceasta, Popper ia poziie mpotriva metodei hermeneutice a psihologizrii, lipsit de obiectivitate, ntruct totul este redus la motive individuale, i - n acelai timp - mpotriva istorismului, care ncearc s explice fenomenele prin necesitatea istoric i, n consecin, poate duce la dogmatism. Progresul cunotinelor i nelegerea dezvoltrii teoriilor alctuiesc mpreun o teorie a cunoaterii, care admite c nu este posibil o perspectiv global a problemelor. n consecin, fiecare ipotez precum i verificarea oricrei teorii tiinifice sunt motivate de un interes, care deriv din ncercarea soluionrii unei

11

probleme. Alegerea faptelor de observat i studiat depinde n mare msur de interesul cercettorului, care i selecioneaz metodele i instrumentele corespunztoare realizrii acestui interes. Faptele care nu se situeaz n focarul observaiei sale, pot fi cu uurin neglijate. Cu toate acestea, Popper admite posibilitatea unei cunoateri obiective, datorit faptului c rezultatele cercetrii sunt verificabile i reproductibile. Lumea material i lumea cunoaterii obiective, mediate de contiina uman, reprezint mpreun o realitate obiectiv. Raionalismul critic preconizeaz o societate deschis. Numai n societatea care nu este legat de dogme sau reguli de via rigide, sunt posibile reforme i o alegere liber ntre alternative. Popper respinge n mod critic teoria statului a lui Platon din Politeia, precum i dialectica social a lui Hegel i Marx, ntruct au caracter dogmatic i nu admit nicio critic. Afirmaiile marxismului asupra viitorului (de ex.: prezicerea unei societi comuniste fr clase) sunt ncrcate de dogme, nu corespund realitii istorice i au n consecin un caracter pseudotiinific. Teoria conform creia mersul istoriei ar fi determinat de legi proprii independente de interveniile oamenilor, mers care poate fi ns prevzut de un mare gnditor n posesia cunoaterii acestor legi, este supus istorismului i are un caracter teleologic. Teleologia este n istoria societii tot att de fals, ca i ambiia cunoaterii unui adevr absolut n tiinele naturii. Definirea unui ideal social, ctre care tinde evoluia istoriei, are drept consecin ideologic obligativitatea oricror mijloace pentru ajungerea la acest ideal. Conducerea oamenilor cu fora n direcia acestui scop, orict de bun ar fi el, nu poate avea loc dect prin abuz de putere i intoleran. Rezultatul este un regim totalitar, indiferent de culoarea politic, nazist sau stalinist. Singura alternativ raional o reprezint societatea deschis, n care democraia este insituionalizat. Democraia nu trebuie ns neleas n sensul literal simplist ca "putere a poporului", ci ca o instituie, n care este posibil controlul conductorilor,

12

respectiv al guvernelor, care pot fi cu uurin schimbate - n condiii date - fr recurgere la for. Karl Popper definete societatea deschis ca pe una in care conductorii politici pot fi dai jos fr vrsare de snge, n opoziie cu o societate nchis n care este nevoie de o revoluie sngeroas sau o lovitur de stat pentru a schimba conductorii. Democraiile sunt exemple de societate deschis, n timp ce dictaturile totalitare i monarhiile autocrate exemple de societate nchis. Popper apr democraia mpotriva oricrei forme de totalitarism, combtnd att concepia lui Platon asupra societii ct i materialismul istoric al lui Karl Marx. Pentru Popper, orice aciune uman nseamn rezolvare de probleme. Popper ne ofer aici o mare lecie de gndire filosofic: el ne atrage atenia asupra importanei cruciale a distinciei dintre probleme bine puse i probleme prost puse. Cartea lui Karl Popper despre societatea deschis a fost scris cu mult nainte de prbuirea dictaturilor comuniste. Aceste dictaturi nu numai c preau extrem de solide, dar chiar s-au extins dup ce Popper a formulat principalele sale idei cu privire la societatea deschis. Dictaturile comuniste promovau o versiune modernizat a conducerii de ctre filosofi a societii. Ele erau guvernate n numele unei tiine a construirii unei societi noi, mai bune. Vzut ca un apel pentru o societate deschisa i pentru instituiile democratice, lucrarea a fost considerat relevant n special n timpul erei Rzboiului Rece. O societate deschisa si dusmanii ei este prezentat n mare parte ca o carte de critic. Popper pune accent pe starea ctre care societatea ar trebui s aspire, i anume un fundament democratic la orice form de guvern, dar argumentul este n mare parte ncadrat ntr-o contestare a sistemelor populare. Cartea este mprit n dou pri. Prima parte este o critic devastatoare si extrem de incisiv la adresa filosofiei i ideologiei lui Platon. Cea de-a doua parte face

13

critica filosofiei lui Marx, dei Popper i nmoaie critica punnd o mare parte din ceea ce a scris Marx pe seama contextului vremurilor, adevarata int a criticii sale din aceast seciune, omul a crui munc este considerat cu mult mai duntoare, este Hegel. Popper pornete n demersul su cu o idee foarte clar a ceea ce este de dorit: este vremea pentru o societate deschis, aceea care elibereaz puterea critic a omului i n care indivizii sunt confruntai cu deciziile personale, un mare pas nainte fa de societatea tribal sau nchis. Dar meninerea societii deschise n acest fel nu este o sarcin uoar, totalitarismul pndete la orice col, unii susinnd chiar c este inevitabil. Popper nu accept acest fapt sub nicio form susinnd c democratia este cea mai bun solutie si poate triumfa. O parte important a argumentaei sale este i mpotriva istorismului, idea c, la fel ca legile tiinifice exist legi ale istoriei cu valoare predictiv, care ne permit s privim nainte i, mai important dect att, s planificm. Popper contrazice aceast idee, ea nu a funcionat i nici nu va funciona , ci ne va conduce pe un drum periculos. n seciunea crii care l vizeaz pe Platon, Popper face tot posibilul pentru a-i desfiina concepia. Acesta consider c ideile lui Platon privind guvernarea sunt scandaloase i prosteti; raportndu-se la argumentele rasiste ale lui Platon i la susinerea acestuia a ideii de pruncucidere, Popper consider c progrmul politic al lui Platon, departe de a fi din punct de vedere moral superior totaliarismului, este fundamental identic cu acesta. Popper susine c Platon este n mod constant interpretat greit, viziunile sale fiind idealizate astfel nct s nu par att de rele: Vedem aici c laton recunoate un singur standard suprem, interesul statului. Tot ceea ce promoveaz el este bun i virtuos i chiar tot ceea ce el amentin este ru i nedrept. Aciunile are l servesc

14

sunt morale, aciunile care l pun n pericol sunt imorale. Cu alte cuvinte, codul moral al lui Platon este strict uitilitar; este un cod al utilitarianismului colectivist sau politic. Criteriul moralitii este reprezentat de interesul statului. Moralitatea nu este alceva dect igien politic. Popper face un caz convingtor din a pune individul nainte de stat. n spe, el argumenteaz c sistemul democratic este singurul acceptabil, innd cont de posibilele eecuri din cadrul acestuia , dar insistnd asupra faptului c este singurul system capabil s corecteze aceste eecuri: Democraia ofer cadrul instituional pentru reforma instituiilor politice. Acesta face posibila reforma instituiilor fr a folosi violena, i astfel utilizarea raiunii n proiectarea de noi instituii i de adaptare a celor vechi. Este destul de greit s dm vina pe democraie pentru deficienele politice ale unui stat democratic. Noi ar trebui s dm vina mai degrab pe noi nine, adic pe cetenii statului democratic. ntr-un stat nedemocratic, singura modalitate de a realiza reforme rezonabile este prin rsturnarea violent a guvernului, i introducerea unui cadru democratic. n volumul II al acestei cri Karl Popper analizeaz faptele care au dus la revoluia social i totodat sfritul capitalismului combtnd idelile lui Karl Marx. Popper susine c raionamentul lui Marx aduce n prim plan o idee de capitalism care vizeaz acumularea bogiei burgeziei concomitent cu accentuarea srciei clasei muncitoare. Aceast supoziie duce la dou concluzii. Prima concluzie este acea c profeia urmeaz s dispar pe cand burghezia i proletariatul s creasc.Teoria lui Marx face plauzibil ideea dispariiei unei clase de mijloc i anume capitalitii mruni iar cei rpui pot ajunge salariai. Aceast micare nseamn acumularea a tot mai mult capital n mini tot mai puine. Marx susine c proletariatul se recruteaz din toate clasele populaiei i c muli proletari provin din populaia rneasc. Cu toate acestea, Karl Popper rmne

15

la ideea c proletarul lui Marx este muncitorul industrial i capitalismul unul industrial. Analiza lui Marx arat c pentru burghezie este important s provoace dezbinare ntre salarai acest lucru nfaptuindu-se pe dou ci. Una dintre ele este crearea unei noi clase de mijloc, unui grup privilegiat de societate i cealalt cale folosirea pturii celei mai de jos, numit de Marx lumpen-proletariat, aici intrnd infractorii dispui s se vnd dumanului de clas. Una din premisele analizate de Popper este aceea c srcia nu poate fi eliminat nainte de ctigarea victoriei n revoluia social. Muncitorii ce opun rezistena vor fi mereu nfrni n ncercrile lor de a-i mbunti soarta. n opoziie cu Marx , Popper a constatat posibilitatea dezvoltrii unei structuri de clase: 1.burghezia, 2.marii proprietari funciari, 3.ali proprietari funciari, 4.muncitori rurali, 5.o noua clasa de mijloc, 6.muncitori industriali, 7.lumpenproletariat. Cea de-a doua concluzie privete revoluia social. Marx vede revoluia social ca fiind un concept istoric: revoluia proletariatului care face trecerea de la capitalism la socialism. Marx consider c revoluia social nu implic neaprat un razboi civil ntre cele dou clase dar c totui ansele evitrii rzboiului nu sunt prea mari. Marxismul insist pe faptul c viaa social este violenta, iar rzboiul de clas face victime n fiecare zi. n aceast lucrare K.R.Popper analizeaz dificultile cu care se confrunt civilizaia contemporan, care aspir spre umanism i raionalitate, spre egalitate i libertate. Aceast civilizaie se afl, dup cum considera filosoful, la vrsta copilriei i continua sa creasca in ciuda faptului ca a fost de atatea ori tradata de liderii intelectuali ai omenirii. Aceasta civilizatie nu si-a revenit inca pe deplin din socul nasterii sale, al tranzitiei de la societatea inchisa sau tribala supusa unor forte magice la societatea deschisa care elibereaza potentele creatoare ale omului. Socul tranzitiei

16

este unul din factoriicare au facut posibila nasterea acelor miscari reactionare ce au incercat si inca mai incearca sa naruie civilizatia. Filosoful isi propune prin aceasta lucrare sa contribuie la intelegerea totalitarismului precum si la intelegerea insemnatatii pe care o are lupta impotriva acestuia. De asemenea analizeaza principiile reconstructiei sociale democratice care incearca sa inlature unele din obstacolele ce stau in calea abordarii rationale a problemelor. Aceasta o face prin critica filosofiilor sociale care sunt raspunzatoare de atitudinea potrivnica fata de reforma democratica. Printre aceste filosofii se afla istoricismul. Popper afirma ca Societatea deschisa si dusmanii ei reprezinta un fel de introducere critica in filosofia societatii si a politicii, pentru ca istoricismul este o filosofie sociala, politica si morala (imorala) care a exercitat o puternica influenta asupra societatii de la inceputurile civilizatiei noastre pana in prezent. Este imposibil sa comentezi istoria fara a discuta in acelasi timp problemele fundamentale ale societatii, ale politicii si ale moralei. In alegerea problematicii, preferinta personala exista intr-o masura mai mare decat in cazul unui tratat stiintific. Deoarece o stiinta nu este doar un corp de fapte, ci ea este o colectie dependenta de interesul celui ce a cules respectivele fapte, adica un punct de vedere determinat de o teorie stiintifica. O scoala de filosofi ai metodei stiintifice au ajuns la concluzia ca stiinta totdeauna rationeaza circular si ca ne aflam in situatia cainelui ce alearga ca sa apuce propria sa coada cum afirma Eddington, deoarece nu putem scoate din experienta noastra factuala decat ceea ce am pus noi insine in ea sub forma teoriilor noastre. Acest rationament deoarece in general este perfect adevarat, nu este valid, desi in general este adevarat ca nu selectam decat fapte care au relevanta fata de o teorie preconceputa, si nu este adevarat ca selectam numai fapte care confirma teoria. Metoda stiintei consta in cautarea de fapte care ar putea sa

17

infirme teoria, aceasta numindu-se testarea unei teorii pentru a vedea daca nu descoperim un neajuns in ea. Nu putem spune ca poate exista o teorie sau o ipoteza care sa fie in acest sens o ipoteza de lucru si sa ramana neschimbata. Pentru ca nici o teorie nu este definitiva si fiecare teorie ne ajuta sa selectam si sa ordonam anumite fapte. Pana aici pozitia istoriei este analoaga celei a stiintelor naturii, de exemplu a fizicii. Daca comparam insa rolul pe careil joaca un punct de vedere in istorie cu cel pe care il joaca un punct de vedere in fizica vom constata o mare deosebire, si anume in fizica punctul de vedere se prezinta ca o teorie fizica pe care o putem testa cautand fapte noi, iar in istorie problema este mult mai complicata. Rolul teoriei intr-o stiinta a naturii, cum este in fizica, este de a indeplini sarcini interconexate care ajuta la unificare stiintei, la explicare si predictia de evenimente. A da o explicatie cauzala unui anumit eveniment inseamna a deriva deductiv un enunt( prognoza) ce descrie acel eveniment folosind drept premise ale deductiei anumite legi universale alaturi de anumite propozitii singulare sau specifice, in calitate de conditii initiale. Intr-un exemplu se aplica mai multe ipoteze : 1. 2. ipoteza cu caracter de lege universala a naturii ; enunturi specifice ( conditiile initiale) privitoare la evenimentul particula in

chestiune. O anliza a explicatiei cauzale a unor evenimente conduce la urmatoarele idei: 1. nu putem vorbi niciodata de cauza si efect intr-un mod absolut, un eveniment fiind cauza altuia, care este efectul sau numai relativ la o lege universala sau alta; 2. folosirea unei teorii in scopul prezicerii unui eveniment specific nu este decat un alt aspect al folosirii ei pentru explicarea unui asemenea eveniment. Testarea unei

18

teorii se realizeaza comparand evenimentele prezise cu cele efectiv observate ceea ce conduce la ideea ca teoriile pot fi testate. In stiintelor teoretice sau generalizatoare (fizica, biologia, sociologia) ne intereseaza cu precadere legile sau ipotezele universale, adica validitatea acestora. Daca vrem sa stim ca sunt adevarate si cum nu ne putem asigura in mod direct de adevarul lor adoptam metoda eliminarii celor false. Stiintele generalizatoare pure si aplicate sunt preocupare de testarea de ipoteze universale si de predictia unor evenimente specifice, dar si de a explica un eveniment specific sau particular. Stiintele istorice sunt manifesta un interes pentru evenimente specifice precum si pentru explicarea acestora. Pe istorici ii intereseaza evenimentul particular si nu legile istorice universale. Generalizarea se inscrie pe o alta directie de interese, net diferite de interesul pentru evenimente specifice si pentru explicarea lor cauzala cu care se ocupa istoria. Interpretarile generale nu pot fi confirmate prin concordanta lor cu toate documentele disponibile specifice pentru ca nu trebuie sa uitam de circularitatea lor si nici de faptul ca vor exista intotdeauna un numar de alte interpretari care concorda cu aceleasi documente. Nu putem spune ca poate exista o istorie a trecutului asa cum a fost in fapt , dar pot exista numai interpretari istorice dintre care nici una nu este definitiva. Fiecare generatie are dreptul de a-si fauri o istorie proprie, aceasta fiind chiar si o obligatie. Interpretarea istoricista poate fi comparata cu un proiector indreptat spre noi insine, din cauza caruia ne este greu sau imposibil sa vedem in jur, actiunile fiind paralizate. Sensul acestei metafore este ca istoricismul ca noi suntem cei ce selectam si ordonam faptele istoriei. Istoricismul crede ca istoria insasi sau istoria omenirii ne determina prin legile ei inerente pe noi, problemele noastre, viitorul nostru si chiar punctul nostru de vedere.

19

Popper considera ca interpretarea istorica trebuie sa raspunda unei nevoi ce se naste din problemele si decizile practice cu care ne confruntam. El arata ca istoricismul crede in dorinta noastra de interpretare istorica si ca prin contemplarea istoriei putem sa descoperim taina sau esenta destinului omenirii. Istoricismul isi propune sa descifreze calea pe care omenirea este sortita sa mearga si totodata urmareste sa descopere cheia istorie sau sensul istoriei. Apare urmatoarea problema cheie : Exista un sens al istoriei ? La aceasta intrebare Popper raspunde : istoria nu are un sens. Istoria in sensul min care majoritatea oamenilor vorbesc de ea pur si simplu nu exista. Nu exista o istorie a omenirii, exista numai un numar indefinit de istorii care vizeaza diferite aspecte ale vietii umane. Unul dintre acetea este istoria puterii politice, care este ridicata la rangul de istorie a lumii. Aceasta istorie a luptelor pentru putere Popper o numeste istoria crimei internatioanale si a asasinatelor in masa. Multi istorici ai scris sub supravegherea imparatilor, a generalilor si a dictatorilor. Din punctul de vedere al dogmei crestine, Dumnezeu se dezvaluie in istorie, istoria are un sens; sensul ei este telul lui Dumnezeu. Referitor la aceasta viziune Popper o considera curata idolatrie si superstitie, el arata ca in spatele acestui istoricism teist se afla versiunea hegelianacare priveste istoria politica, ca pe o scena sau ca pe un fel de lunga piesa shakesperiana, ai carei eroi sunt marile personalitati istorice. Popper nu neaga faptul ca aspiratiile occidentale umanitarismul, libertatea, egaliatea le datoram influentei crestinismului. El considera ca singura atitudine ratioanala si crestineasca fata de istoria libertatii este ca noi insine suntem raspunzatori de ea in acelasi sens in care suntem raspunzatori de propriile noastre vieti si ca doar constiinta noastra poate sa ne judece si nu succesul nostru lumesc. Macmurray implica cultul succesului si ideea ca dreptatea va vi de partea celor umili pentru ca vor vi in tabara invingatoare. Aceasta traduce marxismul, teoria

20

morala istoricista a lui Marx in limbajul unei prishologii a naturii umane si al profetiei religioase. Critica facuta de Kirkegaard lui Hegel, ofera un sprijin puternic ideii ca istoricismul este incompatibil cu crestinismul. Desi Kierkegaard nu s-a eliberat niciodata pana la capat de traditia hegeliana in care fusese educat. Popper desi sustine ca istoria nu are sens, dar facand aceasta afirmatie, el nu vrea sa spuna ca trebuie sa contemplam inmarmuriti istoria puterii polotici si sa o privim ca pe un spectacol sangeros. El sustine ca putem interpreta istoria puterii politice din punctul de vedere al luptei noastre pentru societatea deschisa, pentru domnia ratiunii, pentru dreptate, libertate, egalitate si pentru prevenirea nelegiuirilor internationale. Desi istoria nu are scopuri sau sens, noi ii putem impune aceste scopuri ale noastre si ii putem conferi un sens. Oamenii sunt cei care introduc scop si sens in natura si in istorie. Desi oamenii nu sunt egali putem decide sa luptam pentru drepturi egale. Istoriei putem sa-i conferim drept scop si sens lupta noastra pentru societatea deschisa si impotriva dusmanilor ei. Asemeni jocurilor de noroc, istoricismul s-a nascut din disperarea noastra in ce priveste rationalitatea si responsabilitatea actiunilor noastre, istoricismul este o speranta degradata, o credinta degradata, incompatibil cu orice religie care predica importanta constiintei morale, deoarece aceasta va trebui sa puna accentul pe responsabilitatea noastra suprema pentru actiunile noastre si pentru repecursiunile lor asupra mersului istoriei. Istoria poate fi facuta aparand si consolidand acele institutii democratice de care depinde libertatea si cu ea progresul. Istoria trebuie justificata ca un lucrul de care ea are mare nevoie. In conceptia lui Popper predictiile sunt posibile doar pentru sisteme bine izolate, stationare si recurente, ceea ce nu este si nu poate fi cazul cu societatea

21

umana unde printre factorii de capetenie care determina dezvoltarea se numara propriile noastre decizii de a reactiona intr-un fel sau altul la situatia in care ne gasim. Astfel de exemplu tehnologia care a ajuns sa exercite o influenta atat de puternica asupra societatii contemporane, nu poate fi prezisa nici macar in principiu cu un secol in urma. Popper considera ca optiunea si responsabilitatea raman inevitabil ale indivizilor, nu putem avea niciodata suficiente temeiuri pentru a spune : societatea nu poate sa evolueze decata in cuate mod indiferent daca membrii ei o vor sau nu. Pentru Popper in chestiuni practice ca si in cele teoretice nu putem fi niciodata siguri ca detinem raspunsurile corecte. Ceea ce il face sa pledeze pentru o cat mia mare libertate de a critica si experimenta, democratia fiind in viziunea sa un sistem, unde conducatorii ale caror solutii la problemele societatii nu se mai dovedesc a fi cele mai promitatoare, pot fi inlocuiti pe cale non violenta. Pentru el problema cruciala nu este cine trebuie sa detina puterea, ci in ce mod poate fi impiedicat abuzul de putere practicat in interesul unei dogme sociale sau politice, ori pentru avantaje personale. Popper a insistat si asupra concordantei dintre logica liberala a stiintei care accepta concurenta tuturor teoriilor pentru ca acestea sa fie supuse probei controlului empiric si societatile liberale sau deschise in raport cu societatile inchise(societatile comuniste) bazandu-se pe explicatii totalizatoare si de nerespins asupra lumii. Reflectia epistemologica da nastere in acest caz unei etici a adevarului propriu societatilor democratice. K. Popper propune omenirii un mod de viata activ, pentru a da un sens istoriei : In loc sa pozam drept profeti, trebuie sa devenim ziditori ai destinului nostru. Trebuie sa invatam sa facem lucrurile cat mai bine cu putinta si sa ne descoperim greselile, iar cand ne vom fi lepadat de ideea ca istoria puterii va fi judecatorul nostru,

22

cand vom fi incetat sa ne intrebam cu ingrijorare daca istoria ne va da sau nu dreptate, atunci poate ca vom izbuti intr-o buna zi sa aducem puterea sub controlul nostru Karl Popper despre democraie Dintr-o alt perspectiv, cea filosofic, Karl Popper a formulat i el un argument n favoarea superioritii democraiei ca instituie. Spre deosebire de Olson, n a crui viziune joac un rol att de mare presupoziiile referitoare la raionalitatea aciunii umane i la capacitatea crmuirilor de a furniza bunuri publice, la Popper un rol asemntor l joac ideea c orice aciune uman nseamn rezolvare de probleme. Cartea lui Karl Popper despre societatea deschis a fost scris cu mult nainte de prbuirea dictaturilor comuniste. Aceste dictaturi nu numai c preau extrem de solide, dar chiar s-au extins dup ce Popper a formulat principalele sale idei cu privire la societatea deschis.Dictaturile comuniste promovau o versiune modernizat a conducerii de ctre filosofi a societii. Ele erau guvernate n numele unei tiine a construirii unei societi noi, mai bune. Karl Popper, care a adus contribuii majore la dezvoltarea filosofiei tiinei, a criticat cu incisivitate preteniile intelectuale ale unei asemenea dictaturi. n primul rnd, dac dictatura ar proceda n chip tiinific, ea ar trebui s fac experimente. Or, arat Popper, a face experimente cu societi ntregi este absolut inacceptabil. Mai mult dect att, incompatibilitatea dintre tiin i dictatur, n perspectiv popperian, este chiar mai profund. Rezolvarea n chip tiinific a unei probleme presupune posibilitatea de a formula ipoteze alternative i de a le critica n mod liber.tiina mai presupune i posibilitatea de a nlocui teoriile care nu rezist criticii.A face ns aa ceva n cazul unei dictaturi ar fi un nonsens. Dictaturile comuniste nu erau bazate pe tiin infailibil pentru c o asemenea tiin nu exist n principiu, dup Karl Popper. n cel mai bun caz, se bazau pe o

23

teorie, una dintre multiplele teorii posibile despre societate. Pretenia de a fi totuna cu tiina nu avea ns nici un temei.Popper a risipit, ca s spunem aa, miturile moderne prin care bandiii ncercau s-i legitimeze actele. Nu mai pretindeau c sunt fiii Soarelui sau desemnai de ctre Divinitate, ci ncercau s se foloseasc de imensul prestigiu al tiinei n epoca modern. Din perspectiv instituional, aceast destrmare de mituri nu nseamn ns c am dus argumentul pn la capt. Dac ne uitm din nou peste discuia lui Olson despre bandii hoinari i sedentari, vedem c justificrile n care acetia i nvluie aciunile nu joac nici un rol n explicarea structurilor instituionale. La Popper, exist o achiziie n plan instituional n msura n care atenia ne este ndreptat ctre un sistem cu reguli care permit examinarea unor ci alternative de soluionare a problemelor. A fost fcut deci un pas ctre justificarea democraiei. Din punct de vedere popperian, democraia este sistemul adecvat pentru a cntri soluiile alternative ale problemelor care se pun n procesul guvernrii. Deliberarea joac un rol cheie n aceast perspectiv asupra democraiei. Dup cum am artat, pentru Popper, orice aciune uman nseamn rezolvare de probleme. Ce probleme poate rezolva deliberarea democratic? Cum trebuie puse aceste probleme? Popper ne ofer aici o mare lecie de gndire filosofic: el ne atrage atenia asupra importanei cruciale a distinciei dintre probleme bine puse i probleme prost puse. Vom ilustra aceast distincie cu ajutorul unui exemplu faimos oferit de Karl Popper. Probabil c, dac am face un sondaj de opinie, i am ntreba oamenii obinuii care este scopul alegerii preedintelui rii acetia ar opta pentru un rspuns de genul ''punerea n fruntea rii a celui mai bun'', ''alegerea celui mai drept om n fruntea rii''. Popper ne arat de ce nu att rspunsul, ct presupoziiile ntrebrii sunt eronate. Presupoziiile acestea sunt reprezentate de ideea c n fruntea rii trebuie s se afle un conductor capabil i drept. Este normal ca, atunci cnd pui aa problema, s dai peste

24

rspunsurile amintite. Presupoziiile acestea sunt ns greite pentru c nu in cont de situaia n care procesul alegerii conduce la desemnarea unui om ru n fruntea rii. Care ar fi atunci modul corect de a pune ntrebarea cu privire la conductorii rii? Trebuie s inem cont de posibilitatea ca alegerea fcut s fie una eronat. De aceea problema este nu cea de a desemna pe cel mai bun n frunte, ci de a-l mpiedica pe cel ru s fac prea mult ru atunci cnd ajunge la putere. Pentru a da o form practic acestei ntrebri trebuie s modelm n mod adecvat instituiile. Regulile jocului trebuie s limiteze puterea pe care o dein conductorii. De asemenea, trebuie s-i mpiedice s rmn permanent la putere. Trebuie lsat deschis posibilitatea de a-i nlocui. Cu o formul succint, putem spune c Popper argumenteaz n favoarea unei democraii deliberative limitate. Democraia aceasta este deliberativ pentru c este accentuat importana dezbaterii soluiilor alternative. Este limitat pentru c nu se poate delibera n orice problem. Nu se poate organiza, de pild, alegerea unui dictator sau a unui tiran. Instituiile joac un rol cheie n caracterizarea dat democraiei de ctre Popper. Chiar dac el insist asupra centralitii trecerii n mod panic a puterii dintr-o mn ntr-alta, nu trebuie s ne scape rolul pe care-l joac instituionalizarea limitelor puterii. Am putea interpreta viziunea lui Popper asupra democraiei i ntr-alt mod. Putem spune c Popper insist asupra contribuiei instituiilor democratice la articularea relaiilor din cadrul elitelor conductoare. n loc s se elimine fizic unii pe alii sau s se arunce periodic unii pe alii n nchisoare, regulile jocului i foreaz s cedeze panic puterea, s o exercite n chip limitat i s accepte examinarea public i a altor soluii dect cele preconizate de cei aflai la putere

25

Din perspectiva lui Popper, aa cum teoriile noastre trebuie s fie deschise la critic, instituiile unei societi trebuie s fie deschise la schimbarea rezultat din deciziile libere i responsabile ale indivizilor. Societatea deschis despre care vorbete Popper se afl sub semnul unor valori pe care le putem gsi n istoria Europei din Grecia antic pn n ziua de azi. Popper i-a ocat pe foarte muli prin ideea c valorile societii deschise nu au fost i valorile unor mari intelectuali europeni, ncepnd cu Platon i Aristotel i terminnd cu Hegel i Marx. Cu alte cuvinte, ar exista o tensiune ntre valorile societii deschise europene i o tradiie intelectual a Europei. n mod uzual, dac au o problem, oamenii sunt de prerea c ''trebuie consultat un expert''. Platon surprinde foarte bine aceast mentalitate cnd spune c atenienii, dac au o problem legat de construcii consult un arhitect, dac este vorba despre nave consult un constructor de nave. Este iritat ns de faptul c atunci cnd este vorba despre chestiunile politice fiecare ia cuvntul i cetenilor nu le trznete prin cap s consulte un expert. Nu experii i autoritile decid dac o teorie este acceptabil sau nu. Selecia teoriilor se face n baza testelor. Experii nu au nici un avantaj de principiu fa de oricine altcineva. Procesul de selecie a teoriilor ca atare este deschis ntr-un sens foarte radical: oricine poate inventa o teorie i oricine poate s propun teste care, eventual, s o doboare. Dac extindem i la cazul politicii metoda critic popperian, concluzia este aceeai: nu exist loc pentru experi i autoriti. Popper este astfel pe o poziie diametral opus oricui preconizeaz ca o societate s fie condus de nelepi sau de experi. Din punctul acesta de vedere Platon i Popper contrasteaz n mod radical. Prin analogie cu argumentul de mai sus putem construi unul pentru selecia oamenilor potrivii s ating un anumit scop. Gndirea obinuit ne ofer un principiu pe care lam putea generaliza sub forma ''oamenii potrivii la locul potrivit''. Ca i n cazul

26

experilor, acest principiu nu rezist din perspectiv popperian. Nu exist ''oameni potrivii'' pentru o treab sau alta. Un grup sau altul poate ncerca s ating un obiectiv. Reuita sau nereuita este decis de teste. Firmele ar fi un exemplu ideal din acest punct de vedere. Ele pot reui sau nu s supravieuiasc pe o pia. Singurul criteriu este ns capacitatea lor de a-i vinde produsele. Mai mult dect att, Popper este un modern, n sensul c respinge ideea unui scop al societii. Nu ar exista nici o noim n selectarea unui grup pentru a atinge ''scopurile'' unei societi. Epurarea etnic, nlturarea dumanilor poporului, a capitalitilor, deschiaburirea sau alungarea celor de alt religie au drept scop eliminarea celor nepotrivii pentru a atinge ''idealuri naionale'' sau ''sociale''. Principiul subiacent este cel al selectrii celor care pot atinge ''scopurile nalte'' de natur naional sau social. Contrastul dintre aceste aciuni i valorile societii deschise este ct se poate de limpede. Dac ne uitm ns la contrastul dintre viziunea lui Leo Strauss i cea a lui Karl Popper, vedem diferene ce in mai degrab de subtiliti. Categoric, cei doi i vd pe Platon i Aristotel ntr-o lumin foarte diferit. Chiar dac amndoi resping ideile lui Marx, o fac din raiuni care nu sunt similare. Pe de alt parte, regimul mixt susinut de Strauss, cu echilibrul su dintre nelepciune i consimmnt, este i el ct se poate de departe de epurri etnice sau sociale. Contrastul dintre Strauss i Popper nu are nimic maniheist n el. Am putea mai degrab afirma, metaforic vorbind, c el ne permite o viziune stereoscopic asupra instituiilor. Noi oamenii putem vedea n spaiu i pentru c ochii notri produc imagini uor diferite. Mintea noastr exploateaz diferenele dintre imagini pentru a descoperi felul n care obiectele sunt dispuse n spaiu.

27

28