Sunteți pe pagina 1din 13

Din toata terminologia comportamentului privirii, privirea mutuala a fost cea mai des investigata.

Kirkland si Lewis [1976] au atras atentia asupra faptului ca terminologia folosita de cercetatori in studiul comportamentului ocular este haotica si au efectuat un studiu pentru a afla diferentele periodicitatii fixarilor oculare. In ordinea duratei [de la scurta la lunga], rezultatele au fost: 1. 2. 3. 4. 5. 6. privire foarte scurta [glance]; privire scurta [look]; privire medie/atentie [regard]; uimire [gape]; atentie sporita/urmarire [watch]; holbare [stare].

Cercetatorii nu ofera si durata acestor tipuri de priviri [Kirkland si Lewis, 1976]. De asemenea, desi termenii privire si atentie vizuala pot fi separati, majoritatea cercetatorilor ii folosesc ca sinonimi [Parkhurst et al., 2002]. Von Cranach [1971] considera ca privirea este o parte a unui comportament de orientare general. In cadrul limbajului nonverbal, privirea este unica datorita faptului ca ochiul este un organ atat senzorial, cat si de semnalare sociala. Goffman [1963] a discutat de regulile sociale care sunt legate de privire, cum ar fi ignorarea vizuala a altor oameni sau regula de a nu ne holba la persoanele straine in public [Harrigan, 2005]. Comportamentul privirii este strans legat de procesele cognitive si ale atentiei. Contactul vizual sporit apare catre persoanele care sunt percepute pozitiv si de la care se asteapta o reactie pozitiva. Paradoxal insa, contactul vizual sporit apare si in conflict: privirea fixa [holbatul] poate fi rezultatul incercarii de a inhiba exprimarea nonverbala completa a furiei. Pe de alta parte, contactul vizual scazut, intr-un cuplu, de exemplu, poate exprima dezaprobare, dominanta/control scazut, sau intimitate redusa. Cand persoanele evaluate ca fiind negative [ex. cele violente] impun sumisivitate, frecventa contactului vizual poate sa scada, insa apare un fenomen invers: privirile de control, care sunt specifice atunci cand cineva se teme de o persoana si ii verifica starea in mod constant pentru a incerca sa anticipeze comportamentul viitor. Acest comportament este similar cu cel din flirt, insa emotia dominanta aici este frica pura, nu jena [aceasta din urma fiind insa tot o variatie a fricii]. CLIPIREA In cursul vietii, durata totata a clipitului este egala cu cea petrecuta penru mancat: aproximativ cinci ani. In medie, o persoana clieste de 10-20 de ori pe minut si de peste 6 miliarde de ori pe an [French si Veys, 2007]. Clipitul este o miscare de inchidere rapida a pleoapleor care dureaza 300-400ms. Clipitul reflex are loc ca raspuns la stimulii externi si protejeaza globul ocular de particule straine, lumina, sau vatamare. Clipitul spontan este acel tip de clipire care apare fara un stimul extern aparent, avand ca scop umezirea globului ocular prin crearea unei pelicule lacrimale [tear film], eliminarea particulelor de pe suprafata ochiului si facilitarea drenarii lacrimale[1] [tear drainage]. D.p.d.v. anatomic, clpitul consta intr-o miscare de relaxare a muschiului pleoapei superioare, acesta fiind coborata, iar pleoapa inferioara sufera o miscare mediala cu o intensitate mult mai mica [French si Veys, 2007].

Clipirea apare in timpul procesarii senzoriale timpurii si dupa procesarea continua, persistenta, a informatiei. Pe de alta parte, dilatarea pupilei reflecta procesarea continua a informatiei [Siegle at al, 2008]. Rata clipirii este de obicei constanta, insa poate fi afectata de conditii externe, cum ar fi vremea, activitatea cognitiva si afectiva, sau de conditia suprafetei oculare. Aceasta din urma, tinand cont ca una din functiile clipirii este restabilirea peliculei lacrimale, poate declansa clipire atunci cand pelicula lacrimala este slaba sau chiar inexistenta. Factori precum aerul conditionat, incalzirea, umiditatea aerului scazuta, fumul de tigara sau spatiile inchise vantoase amplifica rata clipitului. Nou-nascutii au o rata a clipitului spontana foarte scazuta datorita unei pelicule lacrimale stabile. De asemenea, contrar opiniei clinice populare, lentilele de contact afecteaza rata clipitului [French si Veys, 2007]. Desi functia clipirii spontane este considerata a fi curatarea si irigarea globului ocular, aceasta poate fi constanta si independenta de factori precum lumina, temperatura, umiditatea, sau integritatea nervilor cranieni II si VI, sugerand faptul ca este mediata de S.N.C. si serveste si altor functii. Clipirea cauzeaza o expunere rapida si repetata a retinei la lumina din mediu prin filtrul rosu/portoclaliu al pleoapelor sau membranelor inchise [in cazul animalelor]. Clipirea declanseaza potential electric si activitati neuronale multiple in cortexul vizual si nucleii subcorticali ai pisicii [Kirsten si Kirsten, 1983]. O varietate bogata de activitati cognitive au fost studiate in legatura cu clipitul: vorbirea [Karson, et al., 1981; von Cramon si Schuri, 1980], memorarea [De Jong si Merckelbach, 1990], si aritmentica mintala [Telford si Thompson, 1933] amplifica frecventa clipirii. Citirea [Karson et al., 1981; Telford si Thompson, 1933], visul diurn [Holland si Tarlow, 1975], si concentrarea atentiei vizuale [De Jong si Merckelbach, 1990; Tada, 1978] de obicei reduc rata clipirii spontane. Oboseala vizuala [Kaneko si Sakamoto, 2001] si minciuna [Fakuda, 2001] au fost legate de anumite trasaturi ale clipirii spontane. Totodata, rata clipirii este mai mare in vorbire decat in ascultare [Caplan si Gathrie, 1994; Bacher si Smotherman, 2004a]. In ciuda factorilor cognitivi, rata clipirii unei persoane poate fi relativ stabila sub conditii de mediu constante; de asemenea, nu au fost gasite diferente intre sexe [Doughty, 2002]. Aproximativ 10-20% din populatie clipeste incomplet [inchiderea incompleta a pleoapelor] in timpul actiunilor vizuale. Rata clipitului incomplet variaza in cadrul populatiei si poate fi influentata de factori externi cum ar fi conditiile mediului, oboseala, anxietate, sau dificultatea in citire. Clipitul incomplet poate reprezenta o incercare de a inhiba clipitul spontan din timpul unnui obiectiv vizual complex [McMonnies, 2007]. Prin urmare, rata clipitului incomplet poate fi legata direct de activitatea mintala sau vizuala complexa. Consecinta clipirii incomplete poate fi o pelicula lacrimala mai subtire in corneea inferioara, care este mai predispusa la instabilitate [French si Veys, 2007]. Clipirea involuntara are loc in mod spontan, in timp ce clipirea voluntara tine de control. Cea din urma se poate divide in doua ramuri: clipire voluntara spontana, care se produce la intervale constante de timp; clipire voluntara reflexa, care rezulta din stimulii corneei externi. Clipirea involuntara dureaza intre 290 si 750ms si poate fi influentata de factori externi: temperatura, lumina, ventilatie, umiditate, patologii oculare, sau nivelul atentiei. Absenta clipirii, sau o rata

scazuta a acesteia, poate conduce la afectarea peliculei lacrimale si poate cauza disconfort, efort ocular, lacrimare excesiva, tendinta de a tine ochii inchisi, durere, cheratoza [keratisis], alterarea vazului, sau diminuarea capacitatii vizuale [Schaefer et al., 2009]. De regula, clipirea spontana are o durata mai mica decat clipirea voluntara [Kaneko si Sakamoto, 1999], clipirea voluntara avand cea mai mare amplitudine [Bacher si Smotherman, 2004a]. Factori care pot amplifica rata clipirii [French si Veys, 2007]:
y y y y y

conversatia; afecte: anxietatea, supararea, sau excitarea/agitatia [excitement]; oboseala; conditii dificile de mediu [aer conditionat, umezeala scazuta etc.]; instabilitatea peliculei lacrimale.

Factori care pot diminua rata clipirii [French si Veys, 2007]:


y y y y

cititul; obiective vizuale complexe; folosirea computerului; anestezia corneei [emg. corneal aneasthesia].

Factori care pot contribui la amplificarea ratei clipirii incomplete [French si Veys, 2007]:
y y y y y y

oboseala; incarcatura cognitiva[2], alerta; folosirea computerului; lentile de contact; obiective vizuale complexe; conditii dificile de mediu [aer conditionat, umezeala scazuta etc.].

Altele: 1. Inchiderea ochilor: poate semnala faptul ca persoana doarme, e obosita, are probleme de vedere, sau are dureri in zona ochilor. Mai poate insemna izolarea fata de exterior: inchiderea ochilor in timpul unei conversatii poate fi un indicator al unei sarcini cognitive foarte complexe, pentru ca oamenii pot vizualiza mai bine ceva cu ochii inchisi, izolarea fata de exterior creste imaginatia. Inchiderea completa a ochilor mai apare atunci cand se incearca represarea unor memorii neplacute; cand actiunea este dublata de acoperirea acestora cu mainile sau degetele, cenzura sau incercerea de cenzura a conflictului internal este foarte puternica [Ekman, 1997b]. 2. Clipitul: este o actiune invlountara care depinde de mediul inconjurator, in primul rand lumina puternica, umiditate, temperatura. O persoana care are ochii sensibili la diversi factori externi clipeste mai des. O serie rapida de clipiri [flutters] poate insemna cenzuara mintala. Aceasta cenzura poate fi constienta sau nu [Ekman, 1997b]. Oamenii clipesc rar

cand se concentreaza foarte tare [activitate cognitiva intensa] si des cand sunt anxiosi/agitati.

VARIABILIATEA PUPILELOR Una din functiile principale ale irisului este sa mareasca diametrul pupilei in lumina slaba si sa il diminueze in lumina puternica. Pupila ochiului uman poate varia de la 1,5 mm [cand este contractata] la 8-9 mm [in dilatare], si poate reactiona la stimuli in 0,2 s, cu apogeul raspunsului intre 0,5 si 1 s. Variatia diamentrului pupilei este produa in mare parte de SNV prin intermediul muschilor irisului. Mai exact, neuorni ai SNP [sistemul nervos parasimpatic] inerveaza fibrele circulare ale irisului, declansand constrictia pupilei, in timp ce excitarea data de neuronii SNS [simpatic] care actioneaza asupra fibrelor musculare radiale produce dilatarea pupilei [Andreassi, 2006]. Schimbarile diametrului pupilei sunt controlate de doi muschi: dilator al pupilei si sfincter, acestia fiind influentati in mod diferit de activitatea subsistemelor simpatic si parasimpatic. Activitatea simpatica mare amplifica contractia m. dilatator al pupilei, in timp ce inhibarea activitatii parasimpatice reduce constrictia m. sfincter, care are ca rezultat tot dilatarea pupilelor. Prin urmare, dilatarea pupilei poate fi mediata de activitatea uneia din cele doua ramuri ale SNV [Bradley et al., 2008]. Constrictia si dilatarea pupilei are loc in primul rand datroita reflexului de luminanta si a reflexului de acomodare. Schimbarile mici ale diametrului pupilei [de obicei mai mici de 0,5 mm] reflecta procesare cognitiva sau alte activitati comportamentale [Andreassi, 2006]. Activarea emotionala, de orice valenta, este posibil sa fie reflectata in magnitudinea dilatarii pupilei [Steinhauer si Hakerem, 1992], un efect exploatat de femei prin consumul de Atropa belladonna [Harriosn et al., 2007]. Variatia este mai mare in cazul persoanelor cu irisul de culoare deschisa [ex. albastru sau verde; Ekman, 1978].

TABELUL 24.1.TERMINOLOGIE PRIVIREA privirea mutuala/ contact apare atunci cand doi indivizi se privesc reciproc vizual mutual X observa directia privirii lui Y si isi urmarirea privirii redirectioneaza directia privirii catre aceeasi linie vizuala a lui Y X observa directia privirii lui Y si isi atentia comuna redirectioneaza atentia catre exact acelasi punct de focalizare a lui Y

atentia participativa [shared]

evitarea privirii sacada fixare [sau durata fixarii] frecventa/rata privirii reflex de acomodare omisia privirii [gaze omission] CLIPITUL rata clipirii

este o combinatie intre atentia comuna si atentia mutuala; concetrarea ateniei atat a lui X, cat si a lui Y este directionata catre acelasi punct in spatiu, iar amandoi indivizii stiu ca atentia celuilalt este concentrata catre acelasi stimul ["Stiu ca te uiti la acea pisica, dar si tu stii ca eu ma uit la acea pisica"] Evitarea privirii mutuale [evitare partiala sau totala], in special prin rotiraea capului si/sau a globului ocular miscarea privirii prin care se realizeaza trecerea de la un punct de fixare a privirii la altul Stabilirea privirii in cadrul unei zone mici, un punct, din cadrul campului vizual; durata are cel putin 100 ms numarul de fixatii schimbarile de adaptare care apar in momentele in care privirea [amandoi ochii] sunt concentrati asupra unei tinte vizuale [Andreassi, 2006] absenta privirii

Numarul de clipiri, de obicei pe minut clipirea care apare fara un stimul extern aparent, avand ca scop umezirea globului ocular prin clipire spontana crearea unei pelicule lacrimale [tear film], eliminarea particulelor de pe suprafata ochiului si facilitarea drenarii lacrimale [tear drainage] Tine de controlul voluntar, constient; se poate divide in doua ramuri: clipire voluntara spontana, vlipire voluntara care se produce la intervale constante de timp; clipire voluntara reflexa, care rezulta din stimulii corneei externi clipire generata de un raspuns de protectie la evenimentele din mediul extern, precum un sunet puternic, suflu de aer, soc electric aplicat pe piele, clipire reflexiva obiecte straine ajunse pe globul ocular, sau aproape orice alt stimul neasteptat si intens [Irwin si Thomas, 2010] VARIABILITATEA PUPILEI [Andreassi, 2006] FACTOR EFECT ASUPRA DIMENSIUNII PUPILEI dilatare monentana data de intreruperea unei reflex de intunecime adaptari constante la lumina constrictia pupilei ca rezultat al expunerii la reflex de luminanta lumina puternica, sau dilatarea care apare in cazul [light reflex] luminii slabe, vagi [Andreassi, 2006]

stimularea unui singur ochi afecteaza amandoi ochii in mod egal reflex de focalizare constrictie data de diminuarea punctului de [near reflex] focalizare reflex de clipire constrictie momentana urmata de redilatare refacerea/restaurarea efectelor diminuate generate reflex psihisenzorial de o stimulare externa diametru micsorat si variablitate mare odata cu varsta imbatranirea Odata cu familiarizarea diamentrul se micsoreaza, viteza constrictiei se mareste, iar magnitudinea deprindere/familiarzare reflexului se diminueaza odata cu prezentarile continue de stimuli constrictia este mai mare cand amandoi ochii sunt insumare bioculara stimulati simultan reflex consensual

PRIVIREA Conceptual, a sti si a presupune [sau ghici/intui] sunt doi poli ai dimensiunii cunoasterii. Acest continuum al cunoasterii este dependent de informatia stocata in memoria de lunga durata. Daca raspunsul la o intrebare este stocat aici, atunci persoana stie raspunsul, sau cel putin stie destul de multe despre acesta. In celalalt caz, daca raspunsul nu este stocat in memoria de lunga durata si nu poate fi obtinut prin procesarea informatiei, nivelul de cunoastere este inexistent sau scazut, iar raspunsul nu poate fi decat presupus [McCarthy, 2000]. Privirea in directia dreapta reflecta o activitate sporita a emisferei stangi a creierului, in timp ce privirea catre stanga este insotita de activarea emisferei drepte este o relatie emisfera-direcie inversa. Emisfera dreapta este implicata in procesarea informatiei nonverbale, vizio-spatiale, si holistica. Emisfera stanga este specializata in procesarea informatiilor verbale, analitice, secventiale si rationale. Cercetarile mai vechi sugereaza faptul ca persoanele cu emisfera stanga dominanta au tendinta sa priveasca in dreapta si sunt mai analitice, rationale si verbale, in timp ce emisfera stanga este asociata cu privitul in stanga si cu gandirea spatiala, creativa si nonverbala [Barkan, 1971; Day, 1964; Gur, 1975; Iacicino, 1993; Libby, 1970; Libby si Yaklevich, 1973; McCarthy, 2000]. Pe de alta parte, cercetari din ultimii patru ani releva partial faptul ca acest bias atentional catre una din cele doua directii nu este neaparat o marca a dominantei uneia din cele doua emisfere, ci o asimetrie a sitemului dopaminic din creier, aproximatix 15% din populatie avand tendinta sa priveasca in partea dreapta. EVITAREA PRIVIRII

Evitarea privirii poate fi un mod de management a incarcarii cognitive asociate cu procesarea informatiei din mediul vizual, sau poate servi la atenuarea afectelor sociO-emotionale negative [ex. frica de esec - o emotie auto-constienta]. In cazul copiilor, desi factorii sociali joaca un rol relativ important in evitarea privirii din timpul secventelor pedagogice intrebare-raspuns, in acest caz functia primara a evitarii privirii este de a gestiona incarcatura cognitiva implicata in procesarea informatiilor din mediu. In acest experiment, Doherty-Sneddon [2005] considera ca evitarea privirii este un raspuns al dificulatatii cognitive, nu sociale: in timpul intrebarilor puse fata in fata sau prin intermediul unei legaturi video directe, copiii au evitat privirea mai mult in cazul inerogatoriului fata in fata; cu toate acestea, dificultatea intrebarii a avut o influenta puternica asupra evitarii privirii, indiferent de conditiile interviurilor. NEUROBIOLOGIA EVITARII PRIVIRII ContexTul in care comportamentul ocualr are loc este foarte important. De exemplu, cand participantii pot vedea experimentatorul, privitul in jos apare rar, insa cand acesta/aceasta nu este vizibil, privitul in jos apare mult mai des decat in primul caz. De asemenea, cand experimentatorul este vizibil, nu exista o diferenta notabila intre presupunere sau minciuna si comunicarea adevarului in ceea ce priveste comportamentul ocular [pentru participanti]. Cand fata experimentatorului este ascunsa de participanti, acestia mentin contactul vizual mai mult [evitarea privirii apare rar] atunci cand presupun sau mint decat atunci cand spun adevarul. De asemenea, raspunsurile care necesita solicitarea memoriei pe termen lung sunt asociate cu privirea directa. Oamenii sunt in general constienti de comportamentul ocular stereotipic specific minciunii[1] si incearca sa ascunda sau sa mascheze propriul comportament in prezenta celorlalti pentru a se comporta corespunzator d.p.d.v. social [Leathers, 1997]. In absenta altor oameni, comportamentul ocular in minciuna este diferit de cel al comunicarii adevarului. Cu toate acestea, privirea este influentata de cultura si dezvoltare, iar evaluarile oamenilor asupra privirii celorlalti sunt influentate in mod similar. Indivizii folosesc comportamentul ocular pentru a evalua personalitatea si activitatea cognitiva a celorlalti, insa aceste evaluari nu sunt [decat rar] conforme realitatii[2]. Este posibil ca presupunerea, minciuna si gandirea, desi sunt activitati mintale partial diferite, sa declanseze acelasi comportament ocular [McCarthy, 2000]. Sinteza legata de dominanta si activarea emisferelor creierului [McCarthy, 2000]:
y

oamenii privesc prima data in partea stanga atunci cand reflecta asupra problemelor spatiale pentru ca este accesata emisfera dreapta a creierului, responsabila pentru procesarea informatiei nonverbale, vizio-spatiale si holostice; oamenii privesc prima data in partea dreapta atunci cand reflecta asupra problemelor verbale pentru ca este accesata emisfera stanga a creierului, responsabila pentru procesarea informatiei verbale, secventiale, analitice si rationale; oamenii privesc mai mult fie catre stanga, fie catre dreapta in functie de emisfera dominanta a propriului creier.

MEMORIA SI PRIVIREA In general, memoria este testata prin raport explicit verbal, insa aceaste metoda nu este sigura sau este sensibila la biasul raspunsului. Pe de alta parte, memoria poate fi testata prin monotorizarea

miscarilor oculare [EMM - eye movement monitoring], care este o unealta de testera in timp real si mult mai sigura. De exemplu, modelul miscarilor oculare care difera intre o versiune identica si o alta modificata/noua a unei imagini/scene observate anterior releva faptul ca stocarea in memorie a detaliului [sau a detaliilor] modificat s-a produs [Ryan et al., 2010]. Comportamentul ocular este afectat de experientele anterioare, iar memoria are un efect obligatoriu asupra acestui comportament: reprezentarile stocate in memorie pot fi accesate si comparate cu informatiile noi. Mai mult, informatiile stocate anterior in memorie pot influenta zonele si durata fixarilor din acel cadru vizual [Ryan et al., 2007b]. Pe de alta parte, informatia neceasara pentru a recunoaste lipsa sau modificarea unor obiecte dintr-o imagine din mediul real este obtinuta dintr-o zona relativ restransa a acelei imagini/scene, sugerand faptul ca procesarea informatiilor referitoare la elementele/obiectele imaginii este limitata spatial [Henderson et al., 2003], iar modificarile marginale, periferice, din imagine pot fi detectate chiar si fara fixarea catre acestea [Parker, 1978]. Pentru ca sistemul vizual uman este structurat cu o fovee centrala de rezolutie inalta si o rezolutie scazuta inconjuratoare, perceptia mediului este activa si dinamica: de 3-4 ori pe secunda oamenii selecteaza, prin miscari sacadice, o regiune anume a scenei pentru a fi prioritara in procesarea cognitiva si perceptuala [Henderson et al., 2003]. Riggs si colegii [2010] au examinat relatia dintre miscarile oculare si memorie. Tinand cont de efectul de compromis central-periferic[3] al memoriei, patternul privirii numarul de fixatii a demonstrat faptul ca memoria este amplificata de emotii in cazul imaginilor prezentate central si este slabita in cazul imaginilor/obiectelor periferice. Mai precis, observarea imaginilor/obiectelor centrale este caracterizata de un efect de repetitie o diminuare a numarului de fixari pentru scenele vazute in mod repetat, in comparatie cu scenele/imaginile noi [valabil pentru imaginile centrale negative, nu pentru cele neutre]. In acest studiu, comportamentul ocular a putut arata diferenta dintre imaginile nevative centrale noi si repetate/familiare, fapt ce sugereaza ca emotia nu doar sporeste probabilitatea de amintire ulterioara a imaginii, ci si faptul ca poate amplifica viteza cu care o reprezentare de durata se formeaza in memorie. De asemenea, cercetatorii au gasit faptul ca rata fixarilor catre obiectele noi, in comparatie cu cele repetate, a fost mai mare, acest fapt fiind raportat si de alti cercetatori [Ryan et al., 2000, 2007b; Ryan si Cohen, 2004] regiunile din campul vizual care sunt schimbate/modificate atrag atentia. Se ofera o posibila explicatie pentru aceasta amplificare a vizualizarilor catre noutate [Riggs et al., 2010]: prin cresterea numarului de fixari se poate obtine de catre indivizi o investigatie a schimbarilor din mediu, in special gasirea unei expelicatii pentru ce anume s-a schimbat, si de ce. Tinand cont de acest fapt, este posibil ca scenele vizuale modificate, in contrast cu cele familiare, sa necesite un proces de comparatie mai complex intre stimulul extern [nou] prezentat si reprezentarile interne ale memoriei, fapt care conduce la o ampificare a vizualizarii. Mai mult, aceasta sporire a vizualizarii poate reprezenta o re-legare/consolidare si/sau o actualizare a reprezentarilor memoriei. Deoarece participantii la acest test au aratat o fixare mai rapida si un numar mai mare de fixari catre imaginile noi/modificate, in comparatie cu cele repetate, cercetatorii au ajuns la concluzia ca scanarea vizuala a mediului poate contribui si/sau este relationata cu accesarea constienta a memoriei [Riggs et al., 2010].

CLIPIREA Activitatea mintala poate avea un efect important asupra ratei clipirii. Conversarea si amintirea verbala pot amplifica aceasta rata la peste 20 de clipiri pe minut. Totusi, anumite tipuri de activitate mintala pot reduce rata clipirii: citirea, obiective/sarcinile vizuale complexe, sau folosirea computerului. Ultimul tip de activitate inhiba clipirea spontana printr-un mecanism de marire a timpului dintre clipiri pana ce tinta vizuala dificila este fixata sau recunoscuta [French si Veys, 2007]. De asemenea, activitatile care implica dialogul sau accesarea memoriei sunt asociate cu o crestere a ratei clipirii, insa depinde de trasaturile de personalitate; in timpul dialogului, de obicei in punctuarile dintre fraze si sfarsitul propozitiilor apare clipirea. Se pare ca si stresul este asociat cu o amplificare a ratei clipirii [Hubbard et al., 2006]. Pe de alta parte, fanteziile constiente [daydreaming], care produc fixare vizuala, sunt asociate cu o rata mica a clipirii [Bentivoglio et al., 1997]. Rata clipirii spontane este un indicator clinic de incredere [Shukla, 1985]. Mai mult, studiile farmacologice facute pe primatele nonumane au aratat ca antagonicii dopaminei reduc rata clipirii, iar agonistii o amplifica [Kleven si Koek, 1996]. Clipitul poate fi afectat si de emotii sau dispozitii afective, amplificandu-se in enervare, anxietate si excitare/agitatie [excitement]. Rata clipirii este legata de afectivitate prin activitetea dopaminei din creier: odata ce activitatea aceasteia creste, se amplifica si rata clipirii. Pacientii care sufera de anumite psihize, cum ar fi schizofrenia, au o rata a clipirii relativ mare, in tmp ce boala Parkinson este caracterizata de [1] o rata scazuta a clipirii cauzata de nivele mici de dopamina [French si Veys, 2007] si de [2] miscari faciale periorale [zona gurii, in special buzele] slabe si rare[4] [Deuschl si Goddemeier, 1998]. Rata clipirii este redusa/inhibata in timpul procesarii unui stimul, iar dupa ce procesarea este completa, rata clipirii creste [de obicei brusc; Funkuda si Matsunaga, 1983]. In cazul somnolentei [subiective sau obiective[5]], cei mai buni indicatori sunt durata clipirii, intarzierea redeschiderii pleoapelor, intervalul dintre clipiri, si viteza completa sau standardizata a inchiderii pleoapelor. De asemenea, parametrii sacadici si durata fixarilor arata schimbari specifice odata cu amplificarea somnolentei [Schleicher et al., 2008]. Oboseala este ascociata cu o rata a clipirii mare si, dar si cu durata cliprii mare. Oboseala scazuta [tranzitia de la trezite completa la vigilenta redusa] este indicata de o crestere a frecventei ratei clipirii, iar tranzitia catre somnolenta puternica este acompaniata de o crestere a duratei clipirii. Frecventa/rata si durata clipirii sunt considerate doua aspecte independente ale comportamentului clipirii. Mai mult, o inchidere a pleoapelor completa care dureaza mai peste 500 ms este considerata un microsomn [microsleep]. In timpul starii de trezire totala nu exista o intarziere a inchiderii si deschiderii peloapelor, iar durata este de 1-4 ms. In timpul microsomnului pot sa apara intarzieri de 100 ms. De asemenea, dupa microsomn apare o usoara crestere a vigilentei [Schleicher et al., 2008]. In cazul privirii, viteaza sacadica este un parametru asociat cu oboseala. Pe de alta parte, fixarea nu a fost indentificata ca un indicator al acestei stari, posibil pentru ca fixarile de diferite durate reflecta procese neuronale diferite. Fixarile foarte scurte [< 150 ms] pot fi o categorie distincta cauzata de comportamentul viziomotor de nivel scazut [low level]; poate fi un aspect reflexiv

inconstient sau noncognitiv al controlului comportamental. Pe de alta parte, sacadele cognitive sunt considerata a avea o durata de 150-900 ms [150 ms sacade foarte scurte, 900 ms prelungite; Schleicher et al., 2008]. Creierul uman este limitat in ceea ce priveste numarul de stimuli care pot fi procesati pe rand. Printre altele, aceasta limitare este demonstrata de clipirea atentionala, care apare in momentele in care doi stimuli mascati sau greu de identificat apar intr-o succesiune temporala apropiata, cum ar fi prezentarile vizuale seriale rapide [rapid serial visual prezentation]: in timp ce primul stimulul [S1] poate fi identificat rapid, performanta celui de-al doilea stimul [S2] este foarte mica daca apare rapid dupa S1 [dupa 100-500 ms]. Consolidarea si procesarea S1 in memoria de lucru ocupa mecanismul limitat al atentiei, lasand resurse mici pentru procesarea S2, deoarece consolidarea S1 nu este completa [pentru o sinteza vezi Shapiro, 2001]. Clipirea atentionala reprezinta nu o miscare anatomica, ci un deficit al identificarii, procesarii sau raportarii S2 si este relationata limitarilor de procesare a memoriei de lucru. Colzato et al. [2008] au cercetat relatia dintre clipirea atentionala si rata clipirii spontana, cea din urma fiind un indicator al functionarii dopaminei [Blin et al., 1990; Karson, 1983; Kleven si Koek, 1996; Taylor et al., 1999]. Cercetatorii au gasit ca dopamina [in special subsistemul DA/D1], care are un rol in procesele memorie de lucru, are si un rol de modulare in clipirea atentionala. Dat fiind faptul ca exista o legatura intre dopamina si memoria de lucru [Goldman-Rakic et al., 2000; Sawaguchi si Goldman-Rakic, 1991], iar dimensiunea clipirii atentionale este data de capacitatea memoriei de lucru a indivizilor [Colzato et al., 2007], marimea clipirii atentionale variaza cu nivelul productiei de dopamina. De asemenea, rata clipirii spontane este un indicator al marimii clipirii atentionale: participantii cu o rata a clipirii mare [cei/cele cu o activitate sportita a dopaminei] au demonstrat o clipire atentionala mai mica, in opozitie cu participantii cu o rata a clipirii redusa [Colzato et al., 2008]. Tot in ceea ce priveste dopamina, Chermahini si Hommel [2010] au gasit o legatra cu creativitatea: gandirea convergenta, desi este asociata cu inteligenta, este corelata negativ cu rata clipirii spontana, sugerand faptul ca un nivel ridicat al dopameniei slabeste/deterioreaza gandirea convergenta. Autorii au semnalat necesitatea unei diferentiei conceptuale ale proceselor implicate in performanta creativitatii. De asemenea, un studiu genetic pe oameni a demonstrat o legatura puternica intre rata clipirii spontane si genotipul DRD4/7, care este relationat de controlul eliberarii dopaminei in striat [in nucleii bazali; dreisbach et al., 2005; Slagter et al., 2010]. Desi multe studii au aratat ca factorii cognitivi influenteaza clipirea, se pare ca si inversul este valabil. Clipirea poate interfera cu memoria vizuala si poate influenta alocarea atentiei vizuale. Memoria pozitiei spatiale a unui obiect sau fenomen este afectata cand clipirea are loc, iar cearea legaturii dintre informatia legata de identitatea stimulului si informatia pozitiei spatiale a aceluiasi stimul este de asemenea afectata, intarziata. Cele doua efecte pot fi rezultatul unei realocari involuntare ale atentiei vizuale, realocare indusa de clipire si asemanatoare cu cea observata in miscarile sacadice ale ochilor. Motivele si circumstantele pentru care clipirea afecteaza cognitia nu sunt inca stiute [Irwin si Thomas, 2010]. Acest fenomen de suprimare cognitiva data de clipire poate fi rezultatul unui amestec neural; clipirea se bazeaza pe cortexul parietal posterior, pe zonele prefrontale, si influenteaza activarea zonelor V1 si V3, iar acest fapt poate coduce la o amestecare cu reprezentarea si procesarea spatiala a informatiei in memoria

iconica[6]. Zona prefrontala este o zona corticala superioara care este asociata cu contientizarea schimbarilor din mediu [Irwin si Thomas, 2010; Thomas si Irwin, 2006].

VARIABILITATEA PUPILELOR Incarcatura cognitiva este legata de dilatarea pupilei[7]: alocare atentionala sporita, accesarea memoriei, sau interpretarea materialelor dificile [Beatty, 1982b; Steinhauer si Hakerem, 1992]. De semenea, pupilele raman dilatate in timpul in timpul incarcarii cognitive continue [Beatty, 1982a; Siegle et al., 2001]. Hess si Polt [1964] au aratat ca in timpul unor operatii matematice mintale [inmultire], dimensiunea pupilei creste odata cu magnitudinea numerelor. In primele sute de milisecunde, pupilele incep sa se dilate dupa declansarea nevoilor cognitive. Apogeul dilatarii este corelat cu magnitudinea incarcaturii cognitive asociata cu accesarea memoriei [Beatty si Kahnema, 1966] sau cu procesarea afectiva [Hess, 1965; Janisse, 1974]. Mai mult, Kunchinke si colegii [2007] au gasit o diferenta intre cuvintele folosite frecvent si cele cu frecventa de folosire redusa: dilatarea pupilei este mai mare in cazul cuvintelor folosite rar sau deloc; cercetatorii nu au gasit diferente pupilare in ceea ce priveste valenta afectiva a acelor cuvinte. Dilatarea pupilei este asociata cu alocarea resurselor pentru procesarea stimulilor afectivi ca intreg, nu neaparat a valentei individuale acelor stimuli [Kuchinke et al., 2007]. Paulsen si Laeng [2006] au gasit o legatura intre variabilitatea pupilei si sinestezie. Intr-un test bazat pe simboluri colorate, pupilele participantilor s-au dilatat mai mult in cazurile in care simbolul nu era congruent cu culoarea. Un stimul emotional puternic si neasteptat tresarirea poate declansa dilatarea pupilelor chiar si in contextele in care mediul este puternic luminat, indicand faptul ca raspunsul emotional poate trece peste constrictia pupilara. Studii pe animale au aratat ca dilatarea pupilelor apare cu stimularea hipotalausului, talamusului, si a formatiunii reticulare, zone implicate in comportamentul afectiv [Andreassi, 2006]. In cazul reglarii emotionale, dilatarea pupilei este puternica. Incercarile de reglare voluntara a afectelor negative necesita mai multa procesare decat simpla accesare a informatiilor negative [Urry et al., 2006; van Reekum et al., 2007]. Diametru pupilar marit in [adaptat pronind de la Adreassi, 2006]:
y y y y

odihna [Lowenstein si Lowenfeld, 1964]; diamentru pupilei se mareste proportional cu valoarea stimulului [Hess si Polt, 1960]; durere subiectiva [Chapman et al., 1999]; poate fi un indicator al excitarii sexuale, insa cercetatorii cred ca raspunsul de dilatare a pupilei la stimulii erotici este mai degraba declansat de combinatia a doua caracteristici ale acestor stimuli: noutate si interes [Chapman et al., 1969; pentu o comparatie intre

y y y

y y y y

y y

persoanele heterosexuale si cele homosexuale, vezi Bernick et al., 1971, si Hess et al., 1965]; pasaje audio citite continand mesaje erotice si neplacute [mutilare] [desi mesajele erotice si cele violente - prezentate separat - au declansat dilatarea pupilei, mesajele neutre au declansat si acestea dilatarea pupilei, insa doar pentru 10 s - nu 60 s ca in celelalte doua cazuri - sugerand un raspuns de orientare initial urmat de deprindere/familiarizare, adica revenirea la stadiul initial al pupilelor; White si Maltzman, 1977]; reactualizarea [retrieval] memoriei de lunga durata, in comparatie cu cea de scurta durata [Beatty si Keahneman, 1966]; memoria de scurta durata: pupila se dilata proportional cu numarul de elemente care trebuie amintit [Kahnemean si Beatty, 1967]; dilatarea este mai mare in amintire [recall] in comparatie cu recunoastere [recognize] cu cat efortul de accesare a memoriei este mai mare, cu atat pupilele se pot dilata mai mult -, cele doua operatiuni putand reflecta procesari mintale diferite [Stanners et al., 1972]; generarea unor imagnini vizuale [mintale] pe baza unor cuvinte abstracte [ex. libertate], in comparatie cu termenii mai concreti [ex. casa; Paivio si Simpson, 1966]; procesarea propozitiilor sau frazelor cu o complexitate gramaticala sporita [Ahern si Beatty, 1981; Beatty, 1982]; organizarea lingvistica a cuvintelor crearea unui sens pentru o propozitie in comparatie cu procesarea propozitiilor deja organizate lingvistic [Beatty, 1982]; stimulii care produc afecte pozitive sau negative; in cazul afectelor negative, situatia nu este atat de certa, constrictia pupilara data de stimulii negativi fiind controvesata constrictia poate fi un raspuns limitat la o mica parte a populatiei, sau generata de context [dilatarea pupilei ca urmare a stimulilor negativi sau pozitivi: Lowenfeld, 1966; Woodmansee, 1967; Libby et al., 1973; Janisse, 1974; Partala si Surakka, 2003; penru un rezumat, vezi Andreassi, 2006, p. 299-300]; Janisse [1974] a gasit o relatie intre dimensiunea pupilei si intensitatea afectiva, indiferent de valenta emotiei; diametrul pupilei este legat de viteza de procesare a informatiei pupila se dilata pana in momentul in care limita resurselor cognitive este atinsa, moment in care apare constrictia; mai mult, dilatarea pupilelor este mentinuta pe toata durata procesarii active [Poock, 1973; Granholm et al., 1996; Peavler, 1974];

Diamentru pupilar mic in [adaptat pronind de la Adreassi, 2006]:


y

y y

oboseala [Hess, 1972; Lowenstein si Lowenfeld, 1964]; de exemplu, dimensiunea pupilelor se diminueaza treptat de-a lungul zieli din cauza obiselii aceasta micsorare poate fi data de activitatea SNP; inaintea adormirii [Lowenstein si Lowenfeld, 1964]; cerere/necesitate de procesare cognitiva excesiva apare refuzul sau incapacitatea de a continua procesarea [Poock, 1973; Granholm et al., 1996];

[1] Este vorba despre comportamentul ocular presupus de fiecare persoana in parte, pentru ca in realitate minciuna nu este asociata cu evitarea privirii. De fapt, nu exista un indicator ceart al minciunii. [2] Cu toate acestea, persoanele care mentin contactul vizual direct sunt evaluate ca fiind cunoscatoare a unei intrebari anume, iar aceasta evaluare a fost validata intr-un raport de cercetare [McCarthy, 2000], deci nu toate evaluarile sociale sunt neaparat eronate. [3] Memoria legata de aspectele centrale, periferice, este amplificata, iar aspectele nonemotionale ale evenimentului sunt diminuate [Levine si Edelstein, 2009]. [4] Reflexele m. orbicular al ochiului sunt de obicei anormale in boala Parkinson, insa reflexele periorale si palmomentale apar des. De asemenea, miscarile periorale si rata clipirii sunt amplificate in torticolisul spasmodic [Deuschl si Goddemeier, 1998]. [5] Oboseala subiectiva si cea obiectiva sau masurabiala reprezinta doua aspecte diferite ale oboselii [Ahsberg et al., 2000]. [6] M. ICONICA este un tip de memorie de scurta durata legata de continutul informatiei vizuale. Durata m. iconice este sensibila la factori vizuali precum luminanta campului vizual care precede si urmeaza stimulii [Irwin si Thomas, 2010]. [7] Indiferent de iluminarea constanta si lipsa acomodarii oculare [Paulsen si Laeng, 2006].