Sunteți pe pagina 1din 13

Simbolistica la animalele salbatice

Leul Magnificul leu, conform traditiei, este regele animalelor, semnul conducator al regalitatii. El este inzestrat cu diferite virtuti ale vietii: putere, dominare, vitejie, intelepciune, mandrie, autoritate, curaj i aparare. Datorita puterii, tinutei regale, coamei i blanii sale aurii, leul este un simbol antic al Soarelui si intruchipeaza puterea pamanteasc, facandu-1 dusmanul vulturului. Iar leoaica reprezint Luna, feminitate si maternitate salbatica, in arta egipteana, doi lei stand spate n spate semnifica rasaritul si apusul soarelui, trecutul i viitorul; faraonii egipteni au fost deseori asemanati cu leul. Joaca un rol important in mitologie greco-romana ca simbol al fertilitatii. Alti lei legendari sunt cei ai lui Andro-cles, Daniel si Sf. Jerome. n hinduism, leul este un avatar al lui Vishnu, calul lui Durga (distrugatorul demonilor) si atributul lui Devi. Leul este aparatorul legii la budisti, iar Buddha sta pe un tron n forma de leu. n traditia crestina leul poate fi personificarea lui Dumnezeu, emblema Sf. Marco (si astfel si a orasului sau, Venetia). Odinioara se credea ca leul se nastea mort si ca primea viata prin suflarea tatalui sau, de aceea leul mai simbolizeaza invierea. Mai tarziu, s-a crezut despre leu ca nu-si inchide niciodata ochii si aceasta inseamna vigilenta. Pentru ca leul este un animal salbatic si viguros, el nu poate fi imblanzit. Multe culturi orientale cred ca leul protejeaza oamenii de demoni. Leul este cel mai popular animal in arta heraldica, unde simbolizeaza putere, virilitate si aptitudini de conducator, este de asemenea emblema suveranilor englezi. Leul este soarele-conducator in zodiac, este arzator si masculin, este focul luminos al universului.

Tigrul chinezii privesc tigrul ca fiind regele animalelor. In Orient , Tigrul are o mare semnificatie simbolica unde reprezinta animalele vii, asadar, energie, putere, ferocitate, regalitate si protectie, aparare. El pazeste mormintele si a fost pentru chinezi gardian al vanatorii, iar mai tarziu al agriculturii. Tigrul alb are atribute yin, opuse dragonului, si deoarece vede noaptea, el simbolizeaza iluminare si luna noua. Tigrii pot fi si yang, simbolizand razboi si vitejie. Ei sunt emblema zeului bunastarii si a jocurilor de noroc, pentru ca ei pot pazi banii. La budisti, un tigru gasind o poteca prin jungla simbolizeaza lupta spirituala, in timp ce in budismul chinezesc, tigrul este unul dintre cele trei animale de prada,fara mila, semnificand furie. Tigrul este cel de-al treilea semn al zodiacului chinezesc si simbolizeaza curaj, entuziasm si generozitate, dar si razvratire, nepasare si imprevizibilitate. In Japonia, se credea ca tigrul traieste o mie de ani si simboliza razboi. Pentru hindusi tigrul reprezinta pierderea controlului. Shiva si Durga calareau tigri cand distrugeau demonii, deci tigrul este o emblema a regalitatii si a castelor razboinicilor.

Ursul primul simbol al ursului este acela al curajului si al puterii si, de aceea, este un popular simbol heraldic in Europa. Ursul este emblema Rusiei si a orasului elvetian Berne precum si la capitaliei Germaniei, Berlin. Culturile siberiene considera ca ursul, este o calauza a samanilor. Unele triburi bastinase din America, din nordul Asiei, practica un cult al ursului ca sa pacifice sufletele ursilor vanati. Din cauza ca ursii hiberneaza, el poate insemna inviere. Ursul are legatura cu luna, iar el era sacru pentru Artemis, zeita lunii la greci iar zeita Hera o transforma nimfa Callisto si fiul ei in constelatia ursului, Ursa Mare si Ursa Mica. In traditia crestina, ursul este un animal negativ,cu un temperament rau, maleficul, cruzimea, lipsa de mila, lacomia si uneori pe Satana. Totusi, deoarece se credea ca ursul se nastea fara forma si ca era intrupat de mama sa, ursul poate simboliza si schimbarea paganului si nasterea Fecioarei. Candva se credea ca ursul gras are puteri mistice de vindecare iar in psihanaliza ursul reprezinta pericolele inconstientului. Ursul grizzly de pe sigiliul statului California inseamna hotarare, determinare.

Jaguarul - simbolistica jaguarului este cea mai importanta printre triburile bastinase ale Americii Centrale, ale caror traditii deriva din culturile antice Aztece si Maya. In credinta Maya jaguarul era considerat stapanul animal al infernului care cunoaste misterele pamantului si conduce sufletele mortilor. Ochii sai reflectorizanti erau considerati o trecere spre lumea de dincolo si dezvaluie viitorul celor ce-i privesc lung. Zeita azteca a Pamantului era prezentata sugestiv cu gheare de jaguar si se credea ca jaguarii pazeau cele patru carari ale lumii. La tolteci, in timp ce vulturul simboliza Soarele, jaguarul reprezenta luna (precum si tunetul si ploaia), iar venirea zorilor era descrisa printr-un jaguar care devoreaza soarele. Deoarece jaguarul, a carui blana patata se aseamana cu cerul instelat, s-a corelat cu Zeul razboinic aztec al noptii. Tezcatlipoca, zeu care a preluat aceasta infatisare dupa caderea sa pe pamant. In culturile samanilor din America Centrala de astazi, jaguarul este considerat conducatorul principal al acestora despre care se spune ca lua aceasta infatisare. In Europa occidentala, jaguarul este cunoscut mai mult prozaic fiind adoptat ca emblema a fabricii de masini. Jaguar, ca atribut al vitezei, al gratiei si al puterii acestei feline.

Elefantul - specific Africii si Asiei, rezonanta simbolica a elefantului este cea mai mare pe aceste continente.El reprezinta diferite calitati de putere, regalitate, demnitate, rabdare, intelepciune, longevitate si fericire si este un simbol al norocului. Unele culturi cred ca elefantul este un animal cosmic care poarta in spate lumea, aceasta imagine a fost transpusa si in arhitectura. Prin viata sa lunga, simbolizeaza longevitatea si memoria -elefantul nu uita niciodata. Elefantul alb este sfant in budism, deoarece Buddha a luat aceasta infatisare pentru a intra in pantecele mamei sale, May si a imprumutat calitatile rabdarii si intelepciunii de la Buddha fiind Bijuteria Legii. In traditia crestina, elefantul este personificarea virtutilor si cumpatarii si de asemenea este simbolul lui Christos care calca in picioare un sarpe. Din 1874 cand Harper s Weekly a publicat desenul unui elefant care calca in picioare inflatia si haosul, a devenit simbolul Partidului Republican al S.U.A.

Camila este simbolul arogantei, incapatanarii, lenei si al unui temperament impulsiv insa in tarile in care este folosita ca animal de

povara, este incarcat cu simbolism pozitiv. Din cauza ca in Africa de Nord, de exemplu, se credea ca ea depoziteaza apa in cocoasele sale si foloseste proviziile cu economie, poate reprezenta sobrietatea si cumpatarea. Pentru ca se asaza pe genunchi ca sa fie incarcata cu poveri, traditia crestina accepta ca este un animal care ingenuncheaza in fata lui Dumnezeu, semnificand umilinta si obedienta.Datorita prezentei sale, in scena biblica alaturi de cei trei Magi, ea a devenit un simbol al regalitatii si demnitatii, precum si al rezistentei. Legenda zice ca Sfantul Ioan Botezatorul ar fi purtat o haina din par de camila. In Roma antica camila simboliza Arabia.

Maimuta - fiind animalul cel mai asemanator omului, si datorita inteligentei sale, maimutei de orice specie i s-a acordat respect, insa si neincredere. Maimuta este un animal inteligent, sociabil, isi foloseste abil mimica, de asemenea este si un animal egoist fiind un animal lacom, astfel ca in culturile orientale, maimuta trancanitoare simbolizeaza distractie, dar cand este imblanzita, simbolizeaza inteligenta si loialitate. In China, simbolizeaza sanatate, succes si protectie dar ea este considerata poznasa, avand un caracter jucaus,fiind un animal nu prea frumos, dar foarte vanitos. Maimuta din zodiacul chinezesc, reprezinta fantezie si o figura inselatoare, fiind baza caracterului uman. In hinduism, maimutele sunt sacre, au caracter pozitiv, zeul maimutelor, Hanuman reprezinta curaj, viteza, abilitate si putere, si poate transforma focul in energie spirituala. Credinta crestina vede maimuta ca simbol al unor pacate, ca pofta, rautatea, lacomia, betia, lenea si vanitatea.

Cerbul cerbul este simbolul universal pozitiv al vietii, intelepciunii si al virilitatii. Din cauza coarnelor sale ramificate, semanand cu niste

ramuri, el a fost comparat de multe culturi cu Pomul vietii. Din cauza ca cerbul isi reinnoieste anual coarnele, el este sinonim cu regenerarea si renasterea. Prin forma si inaltimea lor, coarnele pot fi identificate cu razele soarelui. In credinta celtica, cerbul a condus sufletele prin intuneric si a fost emblema zeilor razboinicilor si vanatorilor, in Scandinavia, cei patru cerbi de la Yggdrasil reprezinta cele patru puncte cardinale. Cerbul este considerat sacru pentru Artemis (Diana), zeita vanatorii in credinta grecoromana, si simboliza viata. In credinta crestina, cerbul simbolizeaza puritate, solitudine. Samanii se imbraca deseori ca cerbii, sperand ca vor primi intelepciunea animalului. La fel si in budism, cerbul auriu reprezinta stiinta.

Lupul este un animal cu o simbolistica complexa si poate reprezenta raul, cruzimea, salbaticia, zgarcenia si pacatele de moarte, ale lacomiei si pizmei, dar si a dragostei materne si a vitejiei, ultimele atribute deriva de la lupoaica ce i-a alaptat pe Romulus si pe Remus, fondatorii Romei. Lupul este acum o emblema a acestui oras. Datorita vederii lui nocturne, el simbolizeaza lumina fiind un atribut al lui Apollo si Ares (Marte), zeul razboiului. In China, un lup sacru pazeste palatul ceresc, in timp ce la mongoli el este stramosul lui Genghis-Han. In hinduism, el este muntele zeitatilor rele si un semn al noptii. Dupa traditia nordica, un lup cosmic, Fenris, celtii de asemenea credeau ca un lup devoreaza Soarele in fiecare noapte. Lupul poate insemna victorie. Ex: calarit de Odin (si Val-kyrii), cu toate ca insotitorii lui Odin, lupii, Skoll si Hati inseamna repulsie si ura. Americanii bastinasi privesc lupul ca pe un prietenos ghid spiritual. Fiind animal de prada, crestinii credeau ca lupii devoreaza oaia pierduta , cu toate ca el este emblema lui Francisc de Assisi, care l-a imblanzit lupul Gubbio. In timpurile medievale, lupul a fost asociat cu vrajitoria. Traditia populara a acestui tip de lup era asociata cu werewolf sau omul-lup, infatisare umana in timpul zilei transformandu-se in lup, dupa miezul noptii.

Coiotul viicleanul coiot nu este de incredere, totusi el si haita lui este respectata de amerindineni. Acest lup de prerie nordamerican este privit de unele triburi ca o intruchipare a raului si ca si o creatura lunara, animal aducator de inundatii, luni aspre de iarna si de moarte. La vest de Muntii Stancosi, el este considerat seful, capul animalelor, si lui i-a fost atribuita calitatea de trisor, inselator, fiind un maestru al rautatii, ticalosiei, aratandu-se ocazional prieten al oamenilor.

Vulpea in traditia occidentala vulpea este simbolul de baza al vicleniei, ipocriziei si inselatoriei, dar in unele culturi de bastinasi americani viclenia ei este transformata in intelepciune, iar in Orient vulpea inseamna longevitate si transformare. In Japonia ea era considerata un spirit al ploii si mesager al Zeuuil Orezului. Conform unor legende japoneze o vulpe neagra inseamna noroc, una alba dezastru, iar trei vulpi calamitate absoluta. Chinezii privesc vulpea cu suspiciune, crezand ca ea poate imbraca forme umane, aceea a unei fete frumoase precun si a altor creaturi. Vulpea greco-romana a fost un hot de struguri si de aceea a fost asociata cu Dionysus protector al vinului. Vulpea reprezinta in plus pacatele inselatoriei, injustitiei, lacomiei iar din cauza ca ea poate simula moartea pentru a-si prinde prada, este considrata diabolica.

Apreciata totodata ca o creatura de mare agerime unele culturi ale bastinasilor americani cred ca vulpea intruchipeaza lascivitatea si totodata este si ultimul trisor.

Iepurele - fiind animale nocturne, iepurii simbolizeaza Luna si, prin urmare, noaptea si renasterea. Iepurii de camp au multe interpretari simbolice. Ei sunt creaturi care se ascund in pamant, sunt prolifici, si de aceea reprezinta fertilitate si noroc. Iepurele era sacru pentru Hermes (Mercur), ca mesager, iute de picior, iepurele de camp a fost de asemenea dedicat zeitatilor dragostei, Aphrodita (Venus) si Eros (Cupidon) in Grecia si Roma antica. Zeita primaverii cu cap de iepure de camp Eostre (Oestra), la saxoni, sta la originea iepurelui de Pasti si a oului de Pasti, simbolism al reinnoirii vietii. In iudaism si crestinism aceasta calitate a dus la o asociere cu murdaria si lascivitatea. In crestinism rapiditatea iepurelui simbolizeaza trecerea vietii,precum si mestersugarul iscusit ce lucreaza repede. Iepurele a fost emblema imparatului chinez si insemna longevitate prin legaturile lui cu Luna. Iepurele alb de camp, ca si gardian al animalelor, inseamna divinitate, iar cel rosu si negru, noroc si prosperitate. Iepurele este semnul pentru feminitate si castitate in zodiacul chinezesc. Pentru budisti, iepurele de camp simbolizeaza sacrificiul de sine, pentru ca un iepure de camp s-a oferit drept hrana lui Buddha si, ca multumire, el 1-a plasat pe iepure in luna. Frica i-a dus pe iepuri la stari de timiditate si cateodata chiar la lasitate. Prin puterile procreative au fost priviti ca fiind magici in evul mediu. Piciorul de iepure se credea ca protejeaza de rau si aduce noroc, cu toate ca iepurele de camp ar putea fi un familiar al vrajitoarelor.

Soarecele un simbol aparent inofensiv al timiditatii si umilintei, soarecele semnifica ipocrizie (in iudaism) si distrugere (in crestinism). In vremurile vechi, scorpia a fost privita ca si sacra in Egipt, in timp ce in Roma, soarecele alb a fost un semn al norocului si un atribut al lui Jupiter si al lui Apollo. Fiind un rozator, pentru crestini el intruchipa puterea distructiva (el este cateodata descris ca rozand Pomul vietii), deci o forta a Raului. Ciuma raspandita de soareci era privita ca si pedeapsa de la Dumnezeu. In basmele populare ale lumii occidentale europene, soarecii erau personificari ale vrajitoarelor sau sufletelor mortilor, desi soarecii albi puteau intruchipa sufletele copiilor nenascuti.

Liliacul - este considerat un agent al puterilor intunericului, mortii si haosului. Imbinarea dintre corpul de soarece si aripile negre ca o panza de paianjen au starnit suspiciunea populara, ca de altfel si obiceiul sau de a dormi cu capul in jos. Se napusteste in mod imprevizibil, deci pentru budisti si japonezi acesta intruchipeaza atat o minte neastamparata, cat si ignoranta. Totusi, in unele culturi africane, datorita vederii sale nocturne, liliacul reprezinta atat inteligenta, cat si moartea sufletelor. In Europa medievala, liliecii erau considerati membri ai familiilor vrajitoarelor, liliecii fiind catalogati cca vampiri. Ca o creatura a noptii, in locuri pustii, liliacul poate simboliza invidia si ipocrizia datorita formei sale hibride. In China e invers. Liliacul reprezinta o viata lunga si fericita si este simbolul norocului, pentru ca cuvintele liliac si noroc sunt omofone (fu).

In Egipt de asemenea, craniile lililecilor erau amulete protectoare. Deoarece populeaza pesterile, considerate treceri catre viata de apoi, liliacul este simbolul imortalitatii si al renasterii in unele culturi bastinase americane.

Sobolanul - a fost intotdeauna privit cu neincredere, ca o creatura oportunista care aduc din afara ghinionul oamenilor, insotind epavele, moartea si putrefactia. In plus, ca si rozatoare, sobolanii sunt adesea priviti ca agenti distrugatori. In Japonia un sobolan alb este mesagerul fericirii si sanatatii, iar in budism este muntele zeului Ganesha, cap al sobolanilor, reprezentand stradania si prudenta. In China, este prima creatura din calendar si semnifica farmec si prosperitate, desi el e asociat zgarceniei si e privit ca purtator al ciumei , punct de vedere impartasit si de Egiptul antic si Europa occidentala. Tendinta sobolanului de a fugi de locurile osandite a facut din el un animal de augur si intelepciune: in Roma se spunea despre un sobolan alb ca aduce norocul. In alegoria crestina, sobolanul este o creatura machivelica echivalenta cu Raul, vrajitoarea si puterile sinistre ale intunericului. In Renastere, ziua si noaptea erau adesea descrise ca doi sobolani unul negru, celalalt alb reprezentand inexorabila trecere a timpului. Recent, agila jerboa (sobolan de desert) a fost adoptata de soldatii englezi ca emblema in timpul celui deal II-lea razboi mondial, din Africa de Nord, mascota fiind reinviata in 1991 de succesorii lor in razboiul din Golf.

Veverita in simbolistica moderna, prin obiceiul sau de cautare neobosita si de stocare a proviziilor de mancare pentru consum in timpul lunilor reci de iarna, veverita simbolizeaza o comoara. Aceasta interpretare intr-un fel laica are transcendenta in mitologia scandinava prin daunatoarea veverita rosie, care traieste pe crengile copacului cosmic, de unde a starnit un conflict intre un vultur stelar si un sarpele. Aceasta veverita a fost sacra pentru Thor, zeul focului si tunetului. In Irlanda, veverita a fost emblema zeitei celtice, Mebd. Pana la aparitia veveritei gri, o aparitie mai recenta, indigena veverita roscata s-a reprodus in Europa, iar culoarea ei a transformat-o intr-un simbol al focului. In credinta crestina aceasta asociere impreuna cu infaibila sa agilitate conduc la nefericita ei comparatie cu Raul , in timp ce provizia ei de mancare a dus la asocierea cu lacomia. In Japonia, ca si in America de Sud, unde odata a fost sacrificata zeilor Maya veverita simbolizeaza fertilitatea.

Ariciul - pentru ca ariciul se rostogoleste ca o minge stransa si intepatoare cand se simte amenintat, este un simbol clar al autoapararii. In culturile vechi, ca o justificare a formei sale rotunde si a exteriorului sau defensiv, ariciul a fost vazut ca o emblema a marii mame a zeitelor, babiloniana Ishtar. In alte traditii, tepii sai ficsi il identifica cateodata cu un simbol solar, iar in alegoria Renasterii acesta poate fi asociat simtului tactil. In interpretarea crestina, lacomul si irascibilul talhar, ariciul, este asimilat pacatelor de zgarcenie, lacomie si manie si este asemanat cu fotele rele , care fura sufletele oamenilor.

Pe de alta parte, ca si pradator de mancare si viermi, a fost candva vazut ca un inamic al fortelor diavolesti. Ca multe alte animale, acesta e considerat ca avand capacitatea de prezicere a vremii, fiind sensibil la schimbarile curentilor de aer. Potrivit unor superstitii populare occidentale, vrajitoarele pot lua infatisarea unui arici pentru a mulge laptele vacilor. In Orient, totusi, ariciul este simbolul bunastarii. Bibliografie : Clare Gibson Semne si Simboluri