Organizarea sociala a geto-dacilor in epoca prestatala.

Stramosii nostri sunt numiti geti in izvoarele istorice grecesti si daci in izvoarele istorice romane. Unii istorici afirma ca dacii erau stabiliti in interiorul arcului carpatic, iar getii in zona extra-carpatica. Strabo afirma ca getii si dacii vorbesc aceeasi limba si constituie acelasi popor. Avem numeroase izvoare latine si grecesti, pe baza carora putem reconstitui modul de viata al geto-dacilor si organizarea lor sociala. Astfel de izvoare avem de la istoricul Herodot care ne descrie expeditia persilor, condusi de Darius, impotriva scitilor in anul 514 I.Hr. Istoricul Arian ne relateaza desfasurarea expeditiei militare a lui Alexandru cel Mare in 335 I.Hr. la nord de Dunare. Diodor din Sicilia ne transmite informatii cu privire la conflictul dintre Lisimac, urmas al lui Alexandru cel Mare in sudul Dunarii, Dromihete, regele getilor, conflict ajuns la apogeu in anii 292 I.Hr. Iustinius ne relateaza despre luptele getilor cu bastarzii. Inscriptiile descoperite la Histria ne arata ca in secolul 3 I.Hr. cetatile grecesti din Dobrogea se aflau sub ascultarea regilor geti. Din scrierile acestor istorici putem afirma ca geto-dacii formau o populatie sedentara care practica agricultura si mestesugurile si ca dispuneau de cetati si armate puternice. Conducerea cetatii era exercitata intr-o forma nestatala, intrucat nu exista statul. Puterea era exercitata de catre popor, in sistemul democratiei militare. Mai rezulta ca, din secolul 3 I.hr. autoritatea regelui se consolideaza, anuntand aparitia elementelor specifice statului. Normele de conduita ale geto-dacilor in acea perioada prestatala erau exprimate sub forma unor obiceiuri care nu erau obligatorii, pentru ca nu exista statul care sa impuna prin constrangere respectarea lor. In scrierile istoricilor mentionati, intalnim datele referitoare la organizarea familiei, la incheierea conventiilor dintre parti, precum si date cu privire la juramintele pe vetre regale precum si date cu privire la pedepsirea furtului.

Statul si dreptul geto-dac

Izvoarele istorice ne arata ca statul geto-dac s-a format si consolidat sub lunga domnie a lui Burebista intre anii 82 44 i.hr. Trecerea de la organizarea gentilica la stat, a fost determinata de factori interni si externi: - Profundele transformari economice si sociale, ca urmare a dezvoltarii mestesugurilor si comertului, - Amplificarea schimburilor pe plan intern si extern, indeosebi in Grecia, cu grecii si romanii. - Decaderea popoarelor din imediata vecinatate ca urmare a luptelor indelungate cu romanii. - Proliferarea tot mai amenintatoare a pericolului expansiunii romane. Statul dac s-a constituit pe teritoriul cuprins la est, dincolo de Nistru, la vest, de Dunarea mijlocie, la sud, de lantul M-tilor Balcani si la nord, de Carpatii Padurosi. In acest teritoriu erau cuprinse si cetatile grecesti de pe malul Marii Negre. Referindu-se la esenta

statului geto-dac, mentionam ca acesta nu a atins niciodata nivelul clasic al sclaviei. La geto-daci, productia materiala s-a bazat pe munca oamenilor liberi. Alaturi de latifundiile private se aflau si obstile teritoriale formate din tarani liberi, care stapaneau pamanturile cu titlurile de proprietate publica, colectiva, dar exercitau o stapanire individuala asupra loturilor de pamant. Din randul celor bogati erau desemnati toti factorii de conducere in stat, si anume : regele, marele preot, dregatorii. In fruntea ierarhiei sociale si politice se afla regele, care detinea puterea suprema in stat. Acesta exercita atributiuni legislative, administrative, militare, judiciare, ca judecator suprem. La nivel central regele avea un aparat de dregatori, ierarhizat, si cu o activitate continua in exercitarea atributiilor. Marii preoti aveau atributii extrem de largi si sunt numiti, in scrierile unor istorici, ca adevarati vice-regi. Unii dregatori locali exercitau atributii de ordin administrativ, iar altii de ordin militar. Asemenea dregatorii locale denota imparirea teritoriului si a populatiei in unitati administrativ-teritoriale. Dreptul geto-dac a fost exprimat in forma obiceiurilor juridice si in forma legilor. obicei juridic = regula nescrisa, indelung folosita. Aceste obiceiuri juridice s-au format in perioada de trecere de la societatea gentilica, la societatea organizata in stat. La formarea statului, aceste obiceiuri stravechi care s-au deovedit utile si convenabile intereselor generale, au fost sanctionate de catre stat, devenind obligatorii si s-au aplicat prin forta de constrangere a statului. Noile realitati economice si sociale au impus noi reguli de conduita sociala, care aplicate repetat au fost sanctionate de catre stat, devenind obiceiuri juridice. Istoricul Iordanes, care a trait si a scris in secolul VI d.hr. , spune ca geto-dacii au avut si legi scrise care erau porunci ale regelui, care s-au transmis din generatie in generatie, ajungand pana la el. Niciun alt istoric nu a mai pomenit de aceste legi. Acestea nu au ajuns pana la noi, de aceea tot ceea ce afirmam despre geto-daci o facem pe baza surselor indirecte, precum si pe baza urmelor lasate asupra dreptului de mai tarziu. Din aceste surse rezulta ca geto-dacii cunosteau proprietatea privata asupra pamantului, asupra constructiilor si asupra minelor. Mai rezulta ca geto-dacii cunosteau si proprietatea obsteasca asupra pamantului. Atribuirea loturilor individuale se facea anual prin tragere la sorti. Rezulta din aceste surse ca familia geto-dacilor era monogama, dar adulterul era pedepsit cu moartea. Mai rezulta ca furtul era aspru pedepsit. Se concluzioneaza ca statul geto-dac s-a organizat si consolidat intre domniile lui Burebista si Decebal.

Statul si dreptul in Dacia provincie Romana

Conflictul dintre daci si romani a dus la campaniile militare dintre anii 101-102 si 105106, prin care imparatul Traian a supus statul daca si a transfomat Dacia in provincie Romana. Dacia, ca prov. Romana a fost organizata de catre Traian, care a stabilit si granitele : la vest, fluviul Tisa de la confluenta cu Dunarea, pana la confluenta cu Muresul. La nord se urma in amonte firul Muresului, de la confluenta cu Tisa pana la Deva. Apoi o linie in nord pana in Zalau. Se urma o linie paralela cu Somesul, pana la Pasul Oituz. La est, granita era situata pe versantul transilvaniei, al Carpatilor, se urma

firul Oltului, de la izvoare pana la Dunare. In sud Dunarea, de la confluenta cu Oltul pana la confluenta cu Tisa. La 117 dupa moartea lui Traian, imparatul Adrian a reorganizat provincia, iar imparatul Marc Aurelian a desavarsit acea organizare intre anii 168 169. Referindu-se la organizarea locala, mentionam ca unitati administrativ teritoriale orasele si satele. Orasele se imparteau in 2 categorii : colonii si municipii. Coloniile erau orase puternic romanizate, locuitorii lor avand plenitudinea drepturilor politice si civile. Municipiile erau orase cu o pozitie inferioara coloniilor, locuitorii acestora aveau un statut juridic inferior cetatenilor romani. Orasele din Dacia romana erau vechi asezari ridicate la rangul de municipii si apoi unele dintre ele la cel de colonii. Singurul oras construit de catre romani a fost Ulpia Traiana. Cunoscut in epoca imparatului Adrian, colonia AugustaDacia-Sarmizegetusa. Acest oras a fost fondat prin colonizarea cetatenilor romani, a fost considerat sediul administrativ al provinciei. Conducerea oraselor era autonoma, asemanatoare cu cea a celorlalte orase din imperiu, avand ca model organizatoric si conducerea Romei. Conducerea unui oras era asigurata de catre consiliul orasenesc numit ordodecurionum. Acest consiliu avea ca atributii coordonarea activitatii lor administrative, precum si fiscale, administrarea de terenuri, solutionarea problemelor edilitare, indeplinirea obligatiilor de cult, alegerea magistratilor si strangerea impozitelor. Cea mai mare parte a populatiei din Dacia Romana traiau in satele ce erau organizate fie dupa modelul roman, fie in forma traditionala a dacilor, in obsti teritoriale. Un sat organizat dupa modelul roman era numit pagus, sau vicus. Pagus-ul era satul situat pe teritoriul unui oras, si era condus de catre un prefect care era si decurion. Vicus-ul era satul situat in regiuni fara orase si avea o conducere proprie.

Dreptul in Dacia provincie romana

In primele 4 decenii de stapanire romana in Dacia, s-au aplicat 2 sisteme distincte de drept. Dreptul roman si cel local, al geto-dacilor. In aceasta perioada dreptul a avut un caracter statutar, in sensul ca fiecare categorie de oameni liberi avea un statut juridic bine individualizat. Astfel cetatenii romani aveau plenitudinea drepturilor civile si politice. Aceste drepturi erau iuscomerci, dreptul de a incheia acte juridice potrivit dreptului civil roman. Iusconubi, dreptul de a incheia o casatorie potrivit legii romane. Iusmilitie, dreptul de a face parte din legiunile romane. Iussufragi, dreptul de vot. Iushonorum, dreptul de a fi ales intr-o magistratura. O alta categorie de persoane o formau latinii fictivii, ce se bucurau de iuscomerci. Latinii, cei ce erau inruditi cu romanii, sens etic, sens juridic. A treia categorie de persoane erau peregrinii, ce se imparteau in 2 categorii. Cei obisnuiti, erau locuitorii cetatilor care au incheiat un tratat de alianta cu Roma. Acestia puteau incheia acte juridice intre ei, potrivit dreptului local, iar cu romanii puteau incheia acte juridice potrivit dreptului gintilor. In Dacia romana se realizeaza o sinteza intre valorile romane si geto-daci, inclusiv o sinteza intre institutiile juridice romane si cele geto-dace. S-a nascut astfel un sistem de drept nou, original drept daco-roman. Astfel, in materia proprietatii, dreptul dacoroman reglementeaza 3 forme de proprietate. In primul rand proprietatea chiuvitara(?)/ chiuritare(asa zici tu ), proprietatea cetatenilor romani, care erau numiti chiuviti. Proprietatea princiala era egal cu dreptul de folosinta exercitat de catre autohtoni asupra

loturilor de pamant atribuite din ager-publicus. Proprietatea peregrina era egala cu proprietatea exercitata de catre peregrini, adica straini. In materia obligatiilor, fizionomia dreptului daco-roman este aratata prin continutul tripticelor din Transilvania, care erau bucati din scandura de brad 25 pe 8 cm, tablite cerate puteau fi scobite pe una sau ambele fete sau parti, aplicand un strat de ceara. Cand sunt 2 tablite suprapuse, scrierea se face pe partea inferioara, acestea fiind legate cu snur de matase sigilate cu ceara. duplice = 2 tablite suprapuse Cand sunt 3 tablite, cea din mijloc este scrisa pe ambele fete sau parti triptice. Au fost descoperite intr-o mina de aur parasita in mtii Apuseni, Alburnus Maior, adica Rosia Montana intre anii 1786-1855. Au starnit un interes pentru istoricii filologi si juristi, au fost descoperite 25 de asemenea tablite, din care 14 sunt lizibile si cuprind : 4 contracte de vanzare, 3 contracte de munca, 2 contracte de imprumut, un certificat de depozit, 1 contract de societate, lista cheltuielilor ocazionale de organizarea unui banchet, o declaratie de garantie. Din analiza continutului lor, rezulta ca au fost incheiate conform dreptului daco-roman. Tripticele din Transilvania sunt documente inestimabile. Analiza tripticelor ne arata ca actele juridice cuprinse in acestea nu corespund in intregime sub aspectul formei si continutului cerintelor dreptului roman aplicat la Roma la data intocmirii acestor acte juridice. Actele juridice poarta diferite date 130-167. Ultimul contract este din 29 mai 167, contract de depozit. Astfel, din cele 4 contracte de vanzare avem inserate declaratii distincte pentru fiecare din obligatiile vanzatorului, cumparatorului. Astfel avem declaratii distincte cu privire la obligatiile vanzatorului de a pastra/reda bunul, de a garanta pentru vicii si defectiuni. In dreptul roman de la data intocmirii acestor contracte, simplul acord de vointa dintre parti insemna asumarea tuturor obligatiilor care reveneau acestora. In contractele de munca avem o indepartare de la dispozitiile dreptului roman cu privire la asumarea riscului in contract. In contractele de munca din triptice, muncitorul care incheia contract cu patronul isi asuma riscul in contract. In dreptul roman de la data intocmirii acelor contracte, riscul devenea patronul. In contractele de imprumut, calitatea de creditor o avea o femeie. Femeia, in dreptul roman de la data incheierii acestor contracte nu avea capacitate juridica. Rezulta ca obligatia debitorului de a plati dobanzi rezulta dintr-un contract de buna credinta , ori in dreptul roman de la acea vreme o asemenea obligatie rezulta dintr-un contract solemn numit STIPULATIUNE. La contractul de depozit se constata ca acesta a fost incheiat aprobatione, adica pt a aproba o obligatie anterioara si nu pt a genera obligatii bancherului de a restitui deponentului suma de bani depusa. Se constata ca la dacoromani stipulatiunea continua sa indeplineasca muliple functiuni, ori de la sfarsitul republicii fiecare functie a stipulatiunii a fost preluata de contractele de distincte. Toate aceste abateri de la cerintele dreptului roman ne arata ca in Dacia romana de la mijlocul sec. al II-lea , a inceput sa se aplice un sistem de drept nou, dreptul daco-roman, in care principiile si normele dreptului roman au dobandit noi functii si finalitati.

Obstea Sateasca

La retragerea aureliana din Dacia, administratia centrala a fostei provincii s-a desfiintat, iar o alta administratie centrala nu a luat locul celei anterioare. In aceste conditii, au ramas numai formele locale de organizare. Astfel, orasele au continuat sa existe, dar se constata decaderea treptata a acestora dupa invazia devastatoare a hunilor din 376. Pe ruinele oraselor s-a intins lumea satelor, care au primit noi denumiri. Satele au continuat sa se dezvolte, ramanand forma predominanta de organizare administrativa. Sapaturile arheologice au stabilit ca 80% din satele existente in secolul 14 datau din epoca Daciei Romane. Vechimea acestora este confirmata si de argumentele terminologice, astfel ca localitatile rurale erau desemnate in epoca Daciei Romane prin cuvantul CATUN. Cuvant care este de origine traca, si sat, origine latina. Aceste cuvinte sunt utilizate cu acelasi sens si in evul mediu. Daca s-au pastrat cu sensul original, rezulta ca si realitatea desemnata prin aceste cuvinte a supravietuit. Aceste date ne sunt confirmate si de izvoarele scrise. Astfel, intr-o scrisoare din sec. 4 adresata de catre o comunitate crestina din Dacia, unei comunitati crestine din Capadocia, referitoare la patimirile Sf. Sava ce traise intr-un sat de langa Dunare. Din nordul Dunarii se gasesc reforme cu privire la existenta unor sate cu o populatie sedentara, care practica agricultura si cu inceput de diferenta intre saraci si bogati. Intr-o lucrare intitulata Strategicom, redactata de catre imparatul bizantin Mauricius, in sec. 6, este mentionata populatia romanica din nordul Dunarii, vorbind limba latina cu sate asezate de-a lungul raurilor, avand ca ocupatie agricultura si cresterea animalelor, iar ca mod de organizare obstile agricole. Aceste izvoare ne arata ca dupa retragerea autoritatilor romane populatia autohtona a continuat sa traiasca in sate pe baza unor puternice relatii de solidaritate intre membrii acestora. Satul, ca totalitate a locuitorilor sai si ca teritoriu apartinand acestora, a format inca inainte de cucerirea romana o obste sateasca. Prin obste sateasca se intelege o forma de organizare sociala, in vederea desfasurarii in cele mai bune conditii a muncii si vietii. Obstea sateasca avea un caracter teritorial. O apartenenta la obstea sateasca era fundamentata pe stapanirea in comun a teritoriului, spre deosebire de obstea gentilica, bazata pe rudenie de sange. Aceasta forma de organizare prezinta caracteristici proprii, neputand fi incadrata nici in societatea sclavagista sfarsita, nici in cea feudala. Obstea sateasca realizeaza tranzitia de la societatea sclavagista, la cea feudala. Ea prezinta unele elemente comune cu societatea organizatorica in stat, dar prezinta si unele trasaturi ale societatii prestatale. Criteriul teritorial este caracteristic, atat obstei satesti, cat si statului. Doar obstea sateasca nu cunoaste stratificarea sociala, trasatura proprie numai statului. Modul de organizare al obstii satesti a putut fi reconstituit pe baza metodei retrospective. Potrivit acestei metode, daca in 2 momente distantate in timp pe acelasi teritoriu, este semnalata o institutie, inseamna ca aceasta a existat si in intervalul de timp dintre cele 2 momente. Asa este cazul institutiilor care tin de obstea sateasca existenta atat la daci cat si la tarile romane in evul mediu. Din aceasta constatare s-a desprins concluzia ca obstea sateasca a continuat sa existe si intr-un interval de timp dintre retragerea aureliana si formarea statelor feudale romanesti. Din datele astfel obtinute, constatam la obstea sateasca omogenitatea sociala a membrilor sai si a democratiei pe baze elective. Astfel, obstea sateasca se autoadministreaza si isi alege singura organele de conducere. Conducerea obstei satesti era exercitata de catre adunarea membrilor obstei, numita Adunarea Megiesilor, care se pronunta in toate problemele de interes comun. Aceasta adunare alegea sfatul oamenilor buni si batrani, care era investit cu atributiuni judiciare,

alegea judele obstei care avea atributiuni judecatoresti si de sef militar al statului, fiind insarcinat cu paza acestuia. Avand in vedere ca toti membrii obstei erau egali, oricare dintre ei puteau primi anumite sarcini din partea adunarii megiesilor. Obstile aflate in regiuni cu o configurare geografica sau economica unitara( valea unui rau, o depresiune montana sau un drum important) formau regiuni de obsti. In cadrul uniunii, obstile isi pastrau autonomia si organizarea proprie. Reprezentantii obstilor constituiau un sfat al uniunii pt rezolvarea problemelor comune. Normele de conduita in cadrul obstei satesti nu aveau o caracteristica juridica, nu erau aplicate prin constrangere, pt ca nu exista statul care sa exercite prin organele specializate acea constrangere. Aceste norme exprimau interesele tuturor, si erau respectate de bunavoie. Ele se refereau la desfasurarea muncilor agricole, la sistemul de folosire a pamantului, la statutul persoanelor, la organizarea familiei, la schimbul de bunuri si la rezolvarea litigiilor. Astfel, normele privitoare la proprietate prevedeau ca pamantul pe care era asezata si muncea obstea, exercitau o stapanire comuna denumita in limbajul juridic stapanire de-a valma, colectiva. Potrivit acesteia membrii obstei aveau un drept de folosinta comun asupra pamantului. Cu aprobarea adunarii megiesilor unele loturi de pamant puteau trece in stapanirea si folosirea personala, obstea pastrand asupra acestora un drept de supraveghere si control. Prima desprindere din fondul de valmasi a fost terenul pe care membrii obstei si-au intemeiat casa si curtea. Ulterior, din campul de culturi, conducerea obstei a atribuit pentru totdeauna fiecarei familii un lot de pamant numit sorti. Adunarea megiesilor putea aproba extinderea terenurilor aflate in folosinta individuala prin defrisari a unor terenuri din fondul de valmasi. Folosinta de valmasa a continuat sa se mentina asupra padurilor, apelor, paraurilor, terenurilor comune, fondului de rezerva pentru anii secetosi precum si asupra subsolului din care se exploatau diferite minereuri. Normele privitoare la relatiile de munca se refereau la stabilirea si repartitiile campurilor de cultura a membrilor obstei, desfasurarea muncilor agricole, stabilirea fondului de rezerva pentru anii secetosi, stabilirea locurilor si perioadelor de pasunat, vanatoarea in comun. Aceste norme recunosteau celor care au deprins anumite meserii dreptul asupra bunurilor produse, precum si posibilitatea de a lucra pentru altii contraplata. Normele privitoare la statutul persoanei prevedeau ca in cadrul obstei satesti toti membrii acestora erau egali in drepturi, egalitate bazata pe stapanirea comuna a pamantului si participarea tuturor la producerea bunurilor. Organizarea familiei s-a intemeiat pe egalitatea dintre toti membrii acesteia. Temeiul drepturilor ambilor soti si a copiilor asupra patrimoniului familiei era munca acestora in cadrul acelei familii. Aceasta egalitate se manifesta si in obligatia de intretinere reciproca intre soti, precum si intre parinti si copii. Casatoria se realiza prin liberul consimtamant al sotilor, urmat de binecuvantarea religioasa. Divortul putea fi cerut de oricare dintre soti, acestia fiind egali in privinta invocarii motivelor de divort. Toti descendentii aveau egala vocatia succesorala si se recunostea si sotului supravietuitor un drept de mostenire. Membrii obstei aveau capacitatea de a incheia diverse tranzactii. Dintre acestea, vanzarea era contractul cel mai raspandit, avand ca efect transmiterea proprietatii prin simplul consimtamant al partilor. Se practica schimbul de bunuri, dat fiind caracterul natural al economiei. Asemenea acte aveau loc atat in interior, cat si in targurile de la granita de pe linia Dunarii. Conflictul in cadrul obstei se rezolva de catre judele obstei si sfatul oamenilor buni si batrani. Pedeapsa cea mai grava era alungarea din obstea sateasca.

Aparitia primelor formatiuni politice de tip feudal.

Statele feudale romanesti au luat nastere in procesul descompunerii obstilor satesti. In sec. 8-9, pamanturile au fost acaparate de catre alesii obstii care s-au inconjurat de un aparat de slujitori care a prefigurat viitorul stat. A avut loc unirea obstilor in uniuni de obsti. Acestea din sec 10 au format tarile ca prime formatiuni politice de tip feudal. Aceste tari erau desemnate prin determinative de ordin geografic sau etnic, ori purtau numele conducatorilor lor. Exemplu Tara Lovistei, Tara Barsei. In toate aceste tari s-au constituit relatii de tip feudal pe probleme economice, sociale si politice. Acest fapt nu este confirmat si de informatia care ne-a fost transmisa prin diploma Ioanitilor din anul 1247. Aceasta diploma este un contract intre regele Ungariei Bela 4 si Rembaldus, conducator al ordinului ospitalier. Acest ordin avea o organizare militara. Prin diploma si-a asumat obligatia sa apere zona din sudul Carpatilor. La randul sau, regele ungar si-a asumat anumite obligatii fata de cavaleri. Diploma Ioanitilor a fost incheiata in primul moment in care ungurii au venit in contact cu romanii din sudul carpatilor. In acel moment, la sud de carpati erau gata formate relatiile economice, structurile sociale si organizatorice politice de tip feudal. Acest fapt reiese din diploma mentionata, in care regele Ungariei promite cavalerilor ospitalieri ca isi vor putea insusi o parte din veniturile, slujbele si foloasele care se percepeau de pe marile domenii feudale din TurnuSeverin, Farcas...etc. Veniturile, slujbele si foloasele mentionate in diploma nu sunt altceva decat cele 3 forme ale rentei de tip feudal si anume : renta in bani, in munca si in produse. Rezulta ca existau mari domenii de pe care se percepeau aceste forme ale rentei. Diploma ii desemneaza pe marii proprietari funciari ca mai marii pamantului, iar pe tarani rusticii valahi. Diploma mentioneaza existenta unor tari aflate sub conducerea unor voievozi. Aceste date nu sunt confirmate si de alte documente. Astfel, intr-o scrisoare adresata de o comunitate crestina din sudul Moldovei in sec. 14 papei Inocentiu al 3-lea se vorbeste de marii proprietari de pamant numiti cei puternici. Conducerea in aceste tari era exercitata de catre juzi, cuzi si voievozi. Juzii si cuzii erau subordonati voievozilor. In sec. 14 in procesul maturizarii relatiilor de tip feudal si in conditiile cresterii pericolului maghiar, sau creat premisele formarii statelor feudale de sine statatoare prin unirea formatiunilor politice in jurul unui singur domn. De institutia domniei, asa cum rezulta din consemnari, statele feudale romanesti sunt creatii ale stramosilor nostri. Subliniem aceasta intrucat o teorie vehiculata sustine ca feudalismul este de origine germana. Dupa cum rezulta si din diploma ioanitilor, la venirea ungurilor in contact cu romanii din sudul Carpatilor relatiile feudale erau deja formate aici.

Dreptul feudal romanesc

Formarea, sfera de cuprindere, definirea legii tarii.... Vechiul drept romanesc dupa cum afirma si Dimitrie Cantemir, a fost Ius Nonscriptum. Referindu-se la aceasta, Nicolae Balcescu afirma: Dupa intemeiere , tarile romane nu au cunoscut legile scrise pana la jumatatea sec. 17, dreptul nostru comun a fost obiceiul juridic constituit intr-un veritabil sistem de drept. Existenta dreptului romanesc nescris are o puternica identitate. A fost recunoscuta si de catre vecinii nostri, astfel obiceiul juridic romanesc a fost de mult in documente oficiale redactate in limba latina in cancelariile iusvalahicul(??) In sintagma obiceiul pamantului, termenul de pamant este utilizat cu sensul de tara. Expresia legea tarii sugereaza cel mai bine continutul obiceiului juridic romanesc, dovada este si faptul ca sintagma Legea Tarii nu este insotita de un act determinativ. In toate tarile romanesti dispozitia Legea Tarii erau aceleasi. In doctrina juridica romaneasca s-au formulat mai multe teorii cu privire la originea Legea Tarii. Astfel Ioan Peret afirma ca dreptul nostru ar fi de origine romana. Sustine ca asa cum am preluat limba latina, asa am preluat si dreptul roman. Aceste idee a fost dezvoltata de catre Andrei Radulescu intr-o comunicare din 1938 la Academia Romana. A cautat sa dovedeasca identificarea de fizionomie a institutiilor, legea tarii si a institutiilor dreptului roman. Gheorghe Fotinot a sustinut ca legea tarii ar fi de origine traca. Profesorul Constantin a sustinut ca legea tarii ar fi de origine slava. Aceste teorii vad originea Legea Tarii, intr-un singur sistem de drept, si pleaca de la presupunerea ca stramosii nostri au renuntat la traditiile lor juridice si au preluat fie dreptul roman, fie dreptul trac, fie cel slav. Marele istoric Nicolae Iorga subliniaza originalitatea Legea Tarii, aratand ca aceasta este o creatie romaneasca izvorata din modul de viata al stramosilor nostri. Aceasta se bazeaza pe realitatea potrivit careia Legea Tarii s-a format pe fondul juridic daco-roman. Astfel, in epoca Daciei romane poporul daco-roman a creat un nou sistem de drept original, dreptul daco-roman, in care institutiile juridice romane au dobandit noi functii si finalitati. Dupa retragerea aureliana, acest drept a fost preluat in obstile satesti, iar la formarea statelor feudale romanesti aceste norme au fost sanctionate de catre stat. Totodata, in procesul cristalizarii creatiei feudale, fondul juridic daco-roman a fost imbogatit cu noi reglementari juridice determinate de realitate societatii economice ale vremii.

Legea Tarii

Doctrina juridica romaneasca a dezbatut si sfera de aplicare a legii tarii, astfel Gheorghe Fotinot sustine ca legea tarii a reglementat dreptul de proprietate imobiliara. Istoricul Xernopol considera ca legea tarii a fost un drept cuzian, care a reglementat organizarea primelor forme politice de tip feudal. Iar N. Iorga sustine ca legea tarii a reglementat toate relatiile in domeniul agrar si pastoral. Referindu-se la acest aspect N. Balcescu a afirmat ca multa vreme la romani, legea tarii a tinut loc si de constitutiune politica, si de condica civila( cod civil ) si criminala ( cod penal).

Sintetizand aceste afirmatii putem defini legea tarii ca fiind un sistem de drept atotcuprinzator format din totalitatea normelor de drept nescris, care a reglementat organizarea statelor feudale romanesti la nivel central si local, regimul juridic al proprietatii, statutul juridic al persoanelor, organizarea familiei, succesiunile, contractele, raspunderea colectiva in materie penala si fiscala, reprimarea faptelor infractionale si judecarea proceselor.

Prevederile legii tarii cu privire la sfatul domnesc si dregatori.

Potrivit legii tarii, statele romanesti erau conduse de catre domni, sfatul domnesc si dregatori. Cuvantul domn = dominus (stapan). Astfel, potrivit legii tarii, domnul era seful statului si se afla in varful ierarhiei feudale, exercitand atributiuni administrative, militare, judiciare si legislative. In plan administrativ domnul hotara cu privire la organizarea administrativ-teritoriala, stabilea impozitele, numea si revoca inaltii dregatori. Avea dreptul de a bate moneda, de a incheia tratate internationale, declara stare de pace/razboi, exercita tutela asupra bisericii, potrivit careia confirma mitropoliti episcopi si ecumeni. In acest timp, domnul era comandantul suprem al armatei, judecator suprem. Cu aceasta calitate putea judeca orice proces civil sau penal in prima sau ultima instanta. Procesele erau judecat de catre domn, impreuna cu sfatul domnesc, iar hotararile erau pronuntate in nume propriu si nu se bucura de autoritatea lucrului judecat. Urmatorii domni puteau rejudeca procesul si da hotarari contrare celei anterioare. Domnul exercita atributiuni legislative prin intermediul hrisoavelor. Acestea se impart in 2 categorii: Prima, hrisoave cu caracter individual, care erau acte de aplicare a dreptului la anumite situatii concrete. Acestea nu erau izvoare de drept in sens formal. A doua categorie, hrisoave cu caracter general, prin care se introduceau noi reglementari juridice. Acestea se numeau hrisoave legislative si erau izvoare de drept cu sens formal. Aceste hrisoave erau adoptate de regula cu acordul sfatului domnesc. Succesiunea la tron avea la baza sistemul electivo ereditar. Potrivit acestuia domnul era ales de catre tara, fiind reprezentata de adunarea generala(??), varful societatii feudale, si anume boieri, cleri, comandanti ai armatei. Se cerea ca urmatorul domn sa faca dovada ca este de os domnesc, adica ruda de sange in linie directa sau colaterala cu unul din domnii anteriori. Se mai cerea ca domnul sa fie roman, crestin-ortodox si sa nu fie resemnat, adica sa nu aiba o infirmitate. Boierii, in scopul protejarii intereselor proprii, conditionau alegerea domnului de respectarea privilegiilor boieresti, iar controlul respectarii de catre domn al acestor privilegii era asigurat de catre boieri prin sfatul domnesc. Prin acestea boierii participau la conducerea statului. Sfatul domnesc era un organism colectiv care isi desfasura activitatea pe langa domn. Era format din reprezentantii marii domnii si ai clerului. Nr. membrilor era intre 12 25. Era convocat in locuri si date stabilite de catre domn. In cadrul atributiilor sale

acest organism il sfatuia pe domn in probleme destat, confirma titlurile de proprietate, intrarea, donatiile domnesti si acordarea de imunitati feudale, dand garantia respectarii acestora. Participa la judecarea proceselor de catre domni, exprimandu-si acordul fata de solutia acestuia. Garanta respectarea de catre domn a tratatelor internationale. Dregatorii erau inalti demnitari ai statului care exercitau atributiuni militare, administrative si judiciare. Dregatoriile s-au format sub influenta bizantina, mai intai in Tara Romaneasca si apoi in Moldova, sub domnia lui Mircea cel Batran, respectiv Alexandru cel Bun. Deoarece in societatea feudala nu erau clar delimitate formele de activitate in cadrul statului, competenta dregatorilor era caracterizata prin confuzie de atributii. Astfel, in perioada imediat urmatoare intemeierii, cand domnia nu se consolidase inca, dregatorii indeplineau numai anumite atributii legate de persoana domnului. Dar treptat, paralel cu ingradirea imunitatii boieresti si intarirea aparatului central de stat, dregatorii au preluat in numele domnului conducerea efectiva a treburilor sfatului. Acestia erau numiti si revocati de catre domn, fata de care depuneau juramant de credinta. Erau considerati mari dregatori cei care faceau parte din sfatul domnesc, iar subalternii lor erau considerati mici dregatori. Mari dregatori au fost banul(??).... Cel mai mare dregator din Tara Romaneasca. Avea atributii similare cu cele ale domnului in dreapta Oltului, astfel acesta administra Oltenia, comanda armata si judeca procesele. Daca aceasta dregatorie este specifica numai in Tara Romaneasca, celelalte dregatorii sunt intalnite in ambele tari romanesti. Astfel, logofatul era seful cancelariei domnesti, el pastra si aplica sigiliul domnesc pe actele oficiale si avea si unele atributii de ordin judiciar. Vornicul era conducatorul slujitorilor curtii domnesti si asigura paza hotarelor. In acest timp judeca anumite procese penale. Postelnicul era translator si sfetnicul domnului, coordonand relatii cu alte state. Vistiernicul raspundea de strangerea veniturilor statului si asigura mijloacele necesare pentru intretinerea curtii si armatei. Camarasul administra veniturile domnului. Spatarul pastra spada domneasca si era comandantul armatei in caz de razboi. Stolnicul administra camarile, gradinile si pescariile domnesti. Paharnicul raspundea de pivnitele domnesti. Comisul raspundea de grajdurile domnului.

Dispozitiile legii tarii cu privire la organizarea armatei

Dupa intemeierea statelor feudale romanesti, fiecare boier avea armata proprie cu obligatia ca in situatiile de razboi sa se prezinte la chemarea domnului. Ca expresie a centralizarii statului incepand din sec. 15, se organizeaza si se consolideaza armata proprie a domnului, denumita oastea mica. Aceasta era formata din curteni, mica nobilime si taranii liberi. La nevoie, in caz de mare primejdie, se forma oastea mare, care insemna ridicarea la lupta a intregului popor. Domnul exercita conducerea armatei ajutat de anumiti dregatori, spatarul, hatmanul(???) si banul Olteniei.

Dispozitiile legii tarii cu privire la organizarea fiscala

Organizarea fiscala s-a intemeiat pe sistemul rentei feudale potrivit caruia locuitorii tarii aveau fata de sclavi, obligatii in natura, in munca si in bani. Aceste obligatii erau numite dari. Taranii aserviti aveau asemenea obligatii atat fata de stat, cat si fata de boieri. Obligatiile in natura erau numite si dari in natura sau dijme domnesti. Mai erau numite zeciuiala in Tara Romaneasca si deseatina in Moldova. Sunt numite astfel intrucat se percepea a 10-a parte din cereale, vite, produse animale, peste, albinarit. Din sec. 16 unele obligatii in natura au fost transformate in bani. Obligatiile in munca erau numite munci sau slujbe, se realizau prin indeplinirea de munci la cetati, drumuri, poduri, efectuarea de transporturi, gazduirea curierilor domnesti si procurarea pentru acestia de cai de postalion. Din sec. 18 muncile puteau fi rascumparate in bani, iar unele au fost transformate in obligatii banesti. Obligatiile in bani numite dari in bani sau bir constau din impozitul platit de toate categoriile sociale, dar anumite categorii sociale ca dregatorii, curtenii, negustorii, beneficiau de scutiri de la plata impozitului. Impozitele erau percepute in sistemul Cislei. Potrivit acestuia, se fixa o suma globala pentru fiecare localitate, dupa care era repartizat pe familii dupa puterea economica a acestora. Baza fiscala a statului o constituia taranii liberi. Dupa starea materiala apreciata in functie de numarul vitelor, taranii erau impartiti in 2 categorii. Taranii instariti, care implateau impozite mai mari si cei saraci care plateau impozite mai mici. Starea materiala a boierilor in vederea impozitarii era apreciata dupa intinderea mosiei cultivate prin munca taranilor aserviti. Pentru perceperea impozitului se aplica principiul raspunderii colective. Conform acestuia, daca o familie nu isi platea cota impozabila, ceilalti locuitori ai localitatii trebuiau sa plateasca si acea cota impozabila. Daca un sat nu putea plati intreaga suma ce a fost fixata ca impozit, acel sat era aservit domnului tarii sau unui boier care putea prelua plata acelei sume de bani.

Dispozitiile legii tarii cu privire la organizarea administrativteritoriala

In tara romaneasca teritoriul statului feudal era impartit in judete, iar in Moldova in tinuturi. Numele judetelor venea de la cel al raului de-a lungul carora s-au format, pe cand numele tinutului de la cel al capitalei tinutului. Conducerea judetelor revenea unor dregatori locali care purtau nume de judeti, bani sau vornici, iar dregatorii din fruntea tinuturilor erau judeti, vornici sau parcalabi. Cei aflati in fruntea judetelor si tinuturilor aveau atributiuni administrative, militare si judecatoresti. Ei erau ajutati de slujitori locali, numiti vatafi, birari sau globnici. Orasele au luat nastere prin dezvoltarea anumitor targuri. Unele orase au fost intemeiate de catre domni, altele s-au dezvoltat in legatura cu

fondarea unor episcopii ori in legatura cu exploatatiile miniere sau comertul fluvial. Conducerea oraselor era exercitata de adunarea tuturor orasenilor care se intrunea cel putin o data pe an si solutiona problemele majore ale orasului. Aceasta adunare alegea un consiliu orasenesc care avea atributii cu privire la administrarea orasului, rezolvarea problemelor edilitare, strangerea impozitului, solutionarea problemelor si reprezentau orasul in relatiile cu domnul tarii. Aceste consilii aveau pecete proprie, iar unele dintre ele aveau si moneda proprie. In orase mai era o categorie de organe administrative formate din dregatori domnesti si anume vornicul, care avea atributiuni judecatoresti. Pristavul avea atributii de a anunta stirile oficiale. Starostele conucea un tinut aflat la marginea tarii, vamesul incasa taxele vamale. Teritoriul unui oras cuprindea 3 zone : vatra orasului, formata din cladiri, hotarul orasului, format din terenuri, ocolul orasuluisatele aflate in apropierea orasului. Satele se bucurau de autoconducere, dar cu timpul o serie de sate au fost aservite de catre domni, boieri sau manastiri incat si-au pierdut dreptul traditional de autoconducere. Acestea erau conduse de catre reprezentantii celor pe a caror mosie se aflau. Satele libere si-au pastrat autonomia avand organe proprii de conducere.

Dispozitiile legii tarii cu privire la proprietate

In Tara Romaneasca, proprietatea asupra pamantului avea un caracter divizat. Astfel, era pe de-o parte proprietate suprema asupra intregului teritoriu al statului numita dominum eminens. Era exercitata de catre domnul tarii. Boierii si taranii exercitau o proprietate efectiva numita dominum utile. Existenta lui dominum eminens este atestata de numeroase institutii juridice, astfel era pradalica(?) care insemna dreptul domnului de a veni la succesiunea tuturor pamanturilor ramase fara mostenitori. De asemenea, domnul avea dreptul de a face donatii boierilor credinciosi, precum si dreptul de retractare, adica dreptul de a revoca donatiile facute. Tot in drepturile domnului intra si confirmarea tranzactiilor cu privire la pamant. De asemenea, era consacrat dreptul domnului de a fonda noi asezari in domeniile pustii, adica ale nimanui. Tot in virtutea lui dominum eminens, se inscrie si dreptul domnului de a aplica impozite precum si de a confisca pamanturi boierilor vinovati de tradare. Dominum utile desemneaza marea proprietate feudala, proprietatea taranilor liberi si a celor aserviti. Marea proprietate feudala se formeaza inainte de intemeierea statelor feudale romanesti, in procesul descompunerii obstilor satesti al caror pamant a fost acaparat de catre alesii obstii numiti juzi si voievozi. Prin urmare, marile domenii feudale sunt mai vechi decat domnia statul feudal de sine statator. La originea proprietatii asupra domeniului feudal s-a dobandit prin mostenire sau prin acte de instrainare. Dupa intemeiere, proprietatea feudala putea fi dobandita si prin donatie domneasca. Initial aceste donatii aveau un caracter viager, adica nu treceau la mostenitor pentru ca din secolul 15 aceste donatii sa devina ereditare, sa poate fi mostenite. In functie de titular, proprietatea feudala era domneasca, boiereasca, manastireasca. Avem proprietate feudala domneasca pentru ca si domnul avea patrimoniul sau in calitate

de mare feudal. Trasatura caracteristica a marii proprietati feudale era imunitatea de tip feudal in virtutea careia marii proprietari feudali puteau exercita pe domeniile lor atributii de ordin statal si politic. Astfel, acestia administrau domeniul, strangeau impozitul, judecau procesele, aveau armate proprii si se bucurau de privilegii. Aceste privilegii si imunitati decurgeau automat din calitatea de mare proprietari. Ele trebuiau acordate de catre domni prin hrisov special. Existenta acestor privilegii si imunitati se explica prin faptul ca domnia a fost creata de catre boieri, iar in momentul intemeierii, boierii au renuntat la calitatea de conducatori politici in favoarea domnului. Totodata, ei au inteles sa isi pastreze unele din vechile atributii pe care le exercitau in calitate de conducatori politici. Ei au conditionat alegerea domnului de acordare a acelor privilegii si imunitati. In primele decenii de dupa intemeiere, autoritatea centrala era foarte slaba, aparatul de stat nu se constituise in toate articulatiile sale, si atunci o serie de functii ale statului erau exercitate de catre boieri prin aparatul propriu de slujbas. Initial, privilegiile si imunitatile se acordau printr-o forma concentrata in Tara Romaneasca, imunitatea numindu-se ohaba, iar in Moldova uric. Incepand din sec. 15, imunitatea si privilegiile se acordau tot mai rar si intr-o forma descriptiva, in sensul ca domnul preciza in amanunt ce contritbutii de ordin statal va exercita boierul pe domeniul sau.

Proprietatea taranilor liberi

Era exercitata in hotarul obstei, in hotarul statului care era impartit sub aspect juridic, in vatra satului si terenurile destinate culturii. Acestea erau stapanite cu titlul de proprietate privata, in timp ce padurile, pasunile, iazurile si micile ape curgatoare erau stapanite in comun. Toti cei care exercitau proprietate privata asupra terenurilor, destinate culturii, aveau acces si la cele stapanite in comun. Legea tarii permitea extinderea proprietatii private, fie cu aprobarea satenilor, constituiti in adunarea megiesilor, fie cu aprobarea domnului, daca era vorba de terenuri fara stapan. Obstea sateasca putea atribui cu titlul de proprietate privata unora dintre sateni terenuri pentru vie, fanete si chiar parti din padurea satului.

Taranii aserviti
Exercitau un drept de proprietate asupra casei, uneltelor si vitelor de munca. In acelasi timp exercitau un drept de folosinta asupra delnitelor (????????????????????????????????????????????????), adica loturilor de pamant care erau atribuite de boieri, deoarece orice mare domeniu feudal era format din doua parti : 1. Rezerva boiereasca ( o treime) 2. Pamantul atribuit taranilor aserviti ( 2/ 3) Asupra rezervei de o treime din mosie, boierul exercita o proprietate absoluta. Aceasta era muncita de catre tarani, iar recolta apartinea boierului. Cele doua treimi din mosie

erau muncite tot de tarani, dar cu pastrarea produselor. Taranii aserviti puteau exercita proprietate privata asupra unor suprafete de pamant situate in afara domeniului feudal.

Orasenii
Exercitau dreptul de proprietate al marfurilor asupra cladirilor, marfurilor si pamantului din hotarul orasului.

Robii
Exercitau un drept de proprietate asupra locuintei si uneltelor de munca.

Dispozitiile legii tarii cu privire la statutul juridic al persoanelor

Legea tarii a consacrat impartirea membrilor societatii in categorii inchise si ereditare. Principalele categorii sociale consacrate de legea tarii sunt: boierii, taranii liberi, aserviti, orasenii si robii. Notiunea de boier avea un sens economic si un sens politic. Dpdv economic, erau considerati boieri marii proprietari de pamant. In sens politic marii proprietari de pamant erau boieri numai daca erau innobilati de catre domnul tarii. Calitatea de boier cu sensul de nobil feudal se dobandea numai prin hrisov domnesc. La inceput, aceasta innobilare se acorda numai boierilor de tara, pentru ca, treptat, in procesul cristalizarii aparatului central de stat sa fie declarati boieri si dregatori. In documentele feudale erau numiti bani, in Moldova si jupani in Tara Romaneasca. Taranii liberi erau organizati in cadrul obstilor satesti sau in afara acestora. Cei care faceau parte din obstea sateasca erau numiti in Tara Romaneasca mosneni si razesi in Moldova. Statutul juridic al taranilor aserviti este diferit in primul rand prin dreptul de proprietate incompleta pe care boierii il exercitau asupra lor pentru ca ei puteau fi vanduti impreuna cu mosia pe care se aflau. Totodata, ei aveau fata de boieri obligatiile care decurgeau din cele 3 forme ale rentei feudale, precum si dreptul de a primi pamant in folosinta si de a pastra o parte din recolta. In sec. 15 erau numiti rumani in Tara Romaneasca si vecini in Moldova. In categoria orasenilor intrau cei care exercitau conducerea orasului, mestesugarii si negustorii, precum si agricultorii care lucrau hotarul orasului. Robii erau asemanati cu lucrurile, acestia nu aveau capacitate juridica, adica nu erau subiecte de drept, ci ei faceau parte din patrimoniul proprietatii, si puteau fi vanduti sau donati, avand drept de proprietate asupra locuintei si uneltelor de munca. Starea de robie putea inceta prin dezrobire fie gratuit, fie pe bani.

Dispozitiile legii tarii cu privire la familie, rudenie si succesiuni

Potrivit legii tarii, familia e formata din rudele cele mai apropiate, avand ca nucleu parintii si copiii. Era consacrata o anumita egalitate intre soti, determinata de conditiile de munca si viata specifice feudalismului. Astfel, ambii soti exercitau putere parinteasca asupra copiilor. La moartea sotului, sotia supravietuitoare putea detine singura putere asupra copiilor minori. In familie exista obligatia reciproca de intretinere si protectie. Casatoria era un act religios bazat pe liberul consimtamant al sotilor. Inainte de oficierea casatoriei, era o succesiune de momente. 1. Vederea viitorilor soti. 2. Urmarea de vorba. Se duceau ................................. (????????????????????????????????????????) 3. Tratative intre parti pentru constituirea zestrei. 4. Intocmirea foii de zestre 5. Binecuvantarea parintilor. Oficierea casatoriei avea loc in biserica, prin binecuvantarea religioasa. Cu aceasta ocazie nu se incheia un act scris, existand credinta ca acea casatorie era scrisa in cer. Zestrea era considerata un drept al ambilor soti, rezultand un echivalent al muncii lor in gospodaria familiei. In sec. 17 au aparut foile de zestre, iar zestrea si-a pierdut imaginea traditionala, constituindu-se numai pentru viitoarea sotie. Erau impedimente la casatorie cu rudenia de sange, starea de robie a unuia dinre soti. Divortul era permis pe baza egalitatii intre soti. In invocarea motivelor dintre soti se putea obtine in biserica. Daca divortul era pronuntat din vina femeii, zestrea ramanea la barbat. Potrivit legii tarii, rudenia este o relatie speciala intre persoane. Prima forma de rudenie era rudenia de sange, in linie directa din linie colaterala. Rudenia de sange in linie directa este legatura dintre persoana care descind una din alta. Legea tarii cunoaste rudenia de sange suitoare si coboratoare, fiecare generatie insemnand un grad de rudenie. Rudenia de sange colaterala este legatura dintre persoanele care nu descind una din alta, dar care au un ascendent comun. Exemplu: tatal are un fiu si o fiica. Acestea sunt rude de gradul 2. Era o piedica la casatorie rudeniile pana la gradul 4. Rudenia prin alianta, bazata pe legaturi ce se creeaza intre grupul de rude al unui sot cu grupul celuilalt sot. Rudenia spirituala , relatia nas-fiu rezultata in urma botezului sau cununiei. Rudenia rezultata din infiere sau infratire; copiii, potrivit legii tarii puteau fi: legitimi din casatorie, naturali din afara casatoriei, adoptati copii de suflet, infiati, vitregi( cei care apartineau unuia dintre soti dinainte de casatorie). Legea tarii a consacrat si succesiunea, adica transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai. Au fost consacrate prin legea tarii doua sisteme succesorale, si anume : - mostenirea fara testament - mostenirea testamentala 1. Mostenirea fara testament

Se deschide atunci cand defunctul nu a lasat un testament sau candtestamentul acestuia nu a fost valabil intocmit. In aceasta situatie, mostenitorii vin la succesiune potrivit legii, motiv pt care succesiunea fara testament mai este denumita si succesiune legala. Potrivit legii tarii, copiii legitimi si adoptati aveau legala vocatia succesorala. Copiii naturali veneau numai la mostenirea mamei lor. In Moldova, fetele si baietii aveau egala vocatia succesorala, putand mosteni orice bunuri, imobile sau mobile. In tara romaneasca, era consacrat privilegiul masculinitatii, potrivit caruia pamantul de bastina putea fi mostenit numai de catre baieti. Fetele puteau mosteni numai pamanturile de cumparatura(??????????????????????????????????????????????????????????????????? ????). Dar parintii, pentru a nu indeparte fetele de la mostenirea pamantului de bastina, au recurs la procedeul infratirii, care in mod simbolic considera fetele ca baietii in privinta dreptului succesoral. Acea infratire trebuia sa fie aprobata de domnul tarii prin hrisov domnesc. Legea tarii permitea venirea la mostenire prin reprezentare. In acest fel, in locul mostenitorilor decedati, inainte de deschiderea succesiunii veneau urmasii acestora. De asemenea, recunoasterea sotului supravietuitor cu drept de mostenire in concurs cu copiii. Ca mostenire se transmiteau atat bunurile succesorale, cat si datoriile. 2 . Mostenirea testamentara Se deschidea pe baza testamentului care era actul solemn de ultima vointa, prin care testatorul instituie unul sau mai multi mostenitori. Erau consacrate doua forme de testament: cel scris, si cel oral. Testamentul scris (viafa), era scris, semnat si datat de testator, in prezenta martorilor care trebuiau sa fie mentionati in testament. Testamentul oral era egal cu testamentul cu limba de moarte, era exprimat tot in prezenta martorilor. Cum multi nu stiau carte, deseori testamentul imbraca forma hrisovului domnesc. Legea tarii a cunoscut si substitutia potrivit careia testatorul introducea in testamentul sau o clauza prin care il obliga pe mostenitor sa pastreze bunul, iar la moartea sa sa il transmita unei persoane precizate in acea clauza de catre testator.

Dispozitia legii tarii cu privire la contracte

Potrivit legii tarii contractele sunt acte juridice constitutive de drepturi si obligatii pt partile contractante. Cele mai multe contracte sunt denumite ca si cele din dreptul modern, totusi conditiile specifice feudalismului le-au determinat anumite particularitati. Principalele contracte reglementate de legea tarii sunt cele de vanzare, donatie, schimb, imprumut. Contractul de vanzare se realiza prin conventia partilor cu privire la obiect si pret. Acest contract necesita intrunirea a 3 elemente : consimtamantul, obiectul, pretul. Consimtamantul insemna manifestarea voita a unei parti, in sensul dorit de cealalta parte. Acesta trebuia sa fie liber, fara vicii si irevocabil. Obiectul vanzarii putea consta in bunuri mobile sau imobile, dar subiectul vanzarii putea fi si persoana umana. Astfel, taranii liberi isi puteau vinde stapanilor feudali libertatea, devenind tarani aserviti. Taranii aserviti puteau fi vanduti cu mosia pe care se aflau. Robii puteau fi vanduti separat de

mosie, fie cu familia. Obiectul cel mai frecvent al vanzarii era pamantul. Terenurile erau determinate in contracte prin semne naturale de hotar cu ingradiri sau stalpi. Pretul vanzarii era mentionat in bani sau natura. Contractul de vanzare se facea in scris sau verbal in prezenta martorilor. Uneori erau prezenti garantii si adalmasarii, care erau mentionati in contract. Adalmasarii erau adevarati martori preconstituiti, acestia in eventualitatea unui proces cu privire la continutul si executarea contractului puteau fi chemati sa depuna marturie. In situatia in care vanzarea avea ca obiect un teren din hotarul obstei satesti, se aplica dreptul de precumparare si rascumparare numit in legea tarii si dreptul de protivis(??????????????????????????????????????????????????????????????????) Acest drept putea fi exercitat de ceilalti membrii ai obstei satesti. Pentru exercitarea acestui drept, taranul din obste care intentiona vanzarea unei suprafete de pamant trebuia sa isi faca publica intentia la 3 targuri succesive, sau in 3 duminici la rand in biserica. Daca dupa intrunirea acestor forme de publicitate, niciun membru al obstei nu dorea sa cumpere acest pamant, acesta putea fi vandut unui strain de obstea sateasca. Insa in termen de un an de la vanzare orice membru al obstei putea intoarce pretul strainului de obste care a cumparat acel pamant. Dreptul de protivis al taranilor din obstea sateasca a fost contracarat de catre boieri prin intermediul infratirii pe mosie. Infratirea a fost la origini in epoca descompunerii gintilor o forma de realizare a rudeniei artificiale, deoarece odata cu descompunerea gintilor oamenii traiau sentimentul izolarii si se infrateau. Mai tarziu, in epoca feudala, infratirea a devenit o institutie juridica prin efect patrimonial. Astfel, mai multi proprietari isi puteau uni pamanturile, devenind coproprietari si frati nedespartiti. De asemenea, mai multe persoane se puteau infrati pe mosia uneia dintre ele, astfel incat toti cei infratiti deveneau co-proprietari ai mosiei celui care a constituit infratirea. Pentru a putea constitui dreptul de protivis, boierii se infrateau cu taranii din obste pe pamantul acestora. In acest fel boierii deveneau co-proprietari si puteau sa cumpere pamantul taranilor din obstea sateasca. Contractul de vanzare care avea ca obiect o suprafata de pamant trebuia sa fie confirmata de catre domnul tarii printr-un hrisov domnesc. Contractul de donatie avea aceleasi trasaturi ca si contractul de vanzare, iar in privinta consimtamantului si obiectului donatiei. (???????????????????????????????????????????) Prin donatie domneasca se urmarea recompensarea boierilor credinciosi sau ajutarea unor manastiri. La contractul de vanzare, obiectul donatiei putea fi si persoana, urmand ca taranul liber sa se inchine cu sufletul si averea unui stapan feudal, iar robii sa fie daruiti de catre stapanul lor. Donatiile catre biserica se faceau in scopuri pioase sau filantropice. Manastirea care a primit o donatie nu avea dreptul de a instraina acea donatie sub actiunea revocarii ei de catre donator. Deseori donatia pentru a fi intarita era facuta in fata domnului tarii si a sfatului domnesc. Contractul de schimb.... avea ca obiect sume de bani sau alte bunuri. Obligatia debitorului de a restitui creditorului la termenul fixat suma de bani primita putea fi garantata fie printr-o garantie reala numita ZALOG, fie una personala numita CHEZATIE(???????????????????????????????????????????).

Dispozitiile legii tarii cu privire la raspunderea colectiva

Potrivit legii tarii raspunderea colectiva functiona in materie fiscala si in materie penala. Raspunderea colectiva in materie fiscala era ca urmare a sistemului impozitarii pe baza CISLEI(??????????????????????????????????????????????). Potrivit acestui sistem, un sat avea fixata o suma globala ca impozit. Aceasta suma globala era impozitul pe gospodarii al numiti rabojari (???????????????????????????????????). Daca un localnic al satului nu isi putea plati cota impozabila sau pleca dintr-un sat ca sa nu plateasca, cei ramasi in sat trebuiau sa plateasca si partea celor care erau in imposibilitate de a plati. Daca satul nu platea acea suma globala, acel sat era aservit domnului tarii sau boierului care prelua plata acelui sat. In materie penala raspunderea colectiva era urmare a sistemului razbunarii sangelui. ATENTIE....ATENTIEE!!!! Potrivit acestui sistem, daca un membru al gintii a suferit o vatamare corporala, ceilalti membri ai gintii trebuiau sa ii vina in ajutor, exercitand dreptul de razbunare al victimei. Odata cu intemeierea sa, statul a preluat prin organizatiile sale specializate dreptul de a urmari si pedepsi pe infractori. Obstea sateasca si-a pastrat unele din vechile atributiuni, astfel daca era comisa o infractiune pe teritoriul obstei membrii acesteia erau obligati sa il depsiteze pe infractor si sa il predea organelor statului. Daca nu era predat si depistat, obstea era obligata sa plateasca o grea amenda numita ................... (???????????????????????????????????????????????????????????). Putea consta in sute sau chiar mii de vite. Daca aceasta amenda nu era platita, satul era aservit domnului tarii sau boierului care prelua plata acelei amenzi.

Dispozitiile legii tarii in domeniul dreptului penal

Legea tarii in dispozitiile in domeniul dreptului penal apara valorile si ordinea de drept specifice societatilor feudale. Dispozitiile in domeniul dreptului penal au un caracter discriminatoriu intrucat infractiunile si pretextele sun apreciate si aplicate in functie de starea sociala a infractorului si a victimei. Infractiunile erau numite fapte si erau clasificate dupa gravitatea lor in fapte mari/ mici. Faptele mari....viclenia, tradarea comisa de catre boieri impotriva domnului. Domnul reprezenta statul, iar boierii prin tradare isi calcau juramantul de credinta prestat la inscaunarea domnului. Era considerata viclenie ridicarea impotriva domnului pentru a-l detrona sau a instaura un alt domn. Fuga in strainatate pentru a unelti impotriva domnului, furtul banilor din vistieria tarii si strangerea sau distrugerea de bunuri domnesti erau pedepsite cu moartea. Domnul tarii pronunta pedeapsa si tot el o executa prin lovirea cu buzduganul, dar au fost domni care au executat pedeapsa prin taierea

capului sau spanzuratoare, pedepse prevazute oamenilor de rand. Cosluga consta in neascultarea de catre boieri a poruncilor domnesti si era pedepsita cu moartea. Tot cosluga era si neexecutarea de catre taranii aserviti a obligatiilor ce le aveau fata de boieri, pedeapsa in acest caz fiind bataia si amenda in vite. Omorul, uciderea unei persoane era pedepsita cu moartea, iar daca faptasul nu era depistat se aplica DUSEGUBINA( ???????????????????????????????????????????????????????????????? ??????) asupra proprietarului locului unde s-a comis fapta sau asupra satului, daca fapta era pe teritoriul unui sat. Faptele impotriva proprietatii: furtul,furtul simplu, talharia. Furtul definit ca luarea pe ascuns a unui bun apartinand altei persoane era pedepsit cu moartea prin spanzuratoare cand hotul era prins asupra furtului flagrant. Furtul simplu cu flagrant era pedepsit cu amenzi si despagubiri. Talharia considerata ca fiind furtul comis cu violenta, cu arme la drumul mare sau prin patrunderea cu forta in casa. Era pedepsita cu spanzuratoarea, aceeasi pedeapsa aplicandu-se si gazdelor talharilor, precum si celor care au ascuns bunurile dobandite de catre talhari. Faptele mici : calomnia, injuria, hotarnicia(?????????????????????????????????) falsa, incendierea, erezia, lovirile( numite si ucisaturi, erau pedepsite cu amenzi. Daca lovirile au cauzat moartea victimei, pedeapsa erau moartea si confiscarea averii); marturia mincinoasa ( limba stramba, era pedepsita cu arderea cu fierul rosu pe fata si amenzi); denuntul calomnios ( sudalma mare, era pedepsita cu pedeapsa ce s-ar fi aplicat celui desemnat daca denuntul ar fi fost intemeiat); injuria ( sfada, consta in atingerea adusa onoarei sau reputatiei unei persoane prin cuvinte sau gesturi si era pedepsita cu amenzi); hotarnicia falsa ( mutarea semnelor de hotar in scopul insusirii pamantului altuia ; era pedepsita cu amenzi si despagubiri ); distrugerile cauzate avutului altuia prin incendiere sau alte mijloace erau pedepsite cu amenzi si cu obligatia despagubirii celui care a suferit paguba. Incendierea in scop de razbunare era pedepsita cu moartea. Erezia sau abaterea de la dogmele religioase si erosilia(profanarea, furtul obiectelor din biserica) erau sanctionate cu pedepse duhovnicesti. Legea tarii permitea ca cele mai multe infractiuni, chiar si unele pedepsite cu moartea sa poata fi rascumparate prin plata unei sume de bani. Face exceptie viclenia, ce nu poate fi rascumparata prin plata unei sume de bani. Potrivit legii tarii, pedepsele erau: fizice (taierea capului, spunzuratoare, bataie), inchisoarea la ocna sau temnita, amenzi constand in plata unei sume de bani sau in vite. Uneori erau aplicate si pedepse infamate, ca purtarea sau bataia infractorului pe ulita satului, ori la targ sau taierea barbii. Pedeapsa cu moartea era pronuntata de catre domn, marii vornici, marele ban si manastirile investite prin hrisov domnesc de a judeca in satele aservite lor, orice fapta mare sau mica.

Dispozitiile legii tarii cu privire la procedura de judecata si probe

Legea tarii a reglementat competenta instantelor de judecata, desfasurarea proceselor si probelor. Potrivit legii tarii, in sate unele procese erau solutionate de catre sfatul oamenilor buni si batrani. In orase solutionarea proceselor era de competenta consiliilor orasenesti. Peste acestea s-au suprapus organele de stat, si anume: vornicii, parcalabii si

bani, in conducerea judetelor si tinuturilor. Acestea aveau o competenta generala atat in materie penala, cat si in materie civila. Dregatorii indeplineau atat sarcini administrative cat si sarcini judecatoresti. Unii dintre ei aveau o competenta generala, altii numai o competenta speciala in sensul ca puteau judeca numai anumite procese. Boierii si manastirile puteau judeca numai anumite procese, competenta lor fiind precizata in hrisovul domnesc prin care li se confereau atributii judecatoresti. Partile aflate in litigiu puteau sa aleaga de comun acord unul sau mai multi boieri care sa judece diferenta dintre ele. In calitate de sef al statului domnul tarii putea judeca orice proces civil sau penal. Legea tarii nu cunostea caile de atac impotriva unei notiuni judecatoresti, cum ar fi apelul sau recursul, dar partea nemultumita de hotararea judecatoreasca putea sa redeschida procesul la aceeasi instansa sau la organele de stat superioare, ca sfatul domnesc sau domnul tarii. Unei hotarari judecatoresti, nu unei notiuni judecatoresti!! Nu exista principiul autoritatii lucrului judecat, ceea ce mentinea o stare de nesiguranta in relatiile judiciare. Pentru a se preveni rejudecarea proceselor, s-a stabilit ca partea care va redeschide procesul sa plateasca o taxa la vistieria statului numita zavesca. Cu privire la probe, potrivit legii tarii, pentru sustinerea pretentiilor in proces partile puteau administra probe scrise si orale. Cele scrise aveau fie un caracter oficial, fie privat. Actele oficiale folosite ca probe erau acelea care emanau de la domnul tarii si erau numite hrisoave sau carti domnesti. In cazul ca erau deteriorate sau pierdute, puteau fi reconstituite de catre sfatul domnesc pe baza depozitiilor martorilor. Actele scrise private folosite ca probe in proces erau numite zapise particulare. Probele orale erau formate din proba cu juratori, marturia simpla si juramantul cu brazda. Proba cu juratori avea cea mai mare forta juridica si se numea lege. Acea proba era acordata de catre domnul tarii prin hrisov domnesc, la cererea uneia dintre parti. Cand una dintre parti solicita acordarea acelei probe, se utiliza formula: a cerut lege, iar daca domnul tarii acorda proba solicitata, se utiliza forma : a dat lege. Proba cu juratori era o proba de AVEDITATE SI NU O PROBA DE VELITATE ( ????????????????????????????????????????????????). Aceasta pt ca juratorii se pronuntau in legatura cu credibilitatea partii pentru care se prezentau la proces, si nu in legatura cu imprejurarile cauzei constatate prin propriile simturi. La inceput juratorii erau persoane din aceeasi categorie sociala, cu partea pt care jurau. Treptat, judecatorii erau numai din randul boierilor. Daca domnul tarii acorda acea proba, fixa si numarul juratorilor care putea fi de 6, 12, 24 sau 48. Acestia aveau obligatia de a veni la proces impreuna cu partea pt care jurau. Hotararea judecatoreasca era data conform juramintelor lor. Partea care a pierdut procesul putea sa ceara rejudecarea procesului, adica sa ceara lege peste lege, cu nr. dublu de juratori, care puteau confirma sau infirma prima hotarare. Marturia simpla este declaratia facuta pentru a-si sustine pretentiile, precum si depozitia facuta de un martor in fata instantei de judecata in legatura cu imprejurarile cauzei constatate prin propriile simturi. Juramantul cu brazda mai era numit si juramantul cu brazda in cap. Este o proba practicata de ortodocsi prin care se invoca divinitatea pamantului si care era administrata in procese cu privire la delimitarea a doua proprietati. Partea care sustinea un anumit hotar intre doua terenuri lua tarana din acel hotar si o presara pe umeri si pe cap. Rostea un juramant cum ca acela este adevaratul hotar si apoi parcurgea acel hotar. Mai tarziu acea tarana era pusa intr-o tavita si purtata pe umar de cel care parcurgea hotarul in cauza. Apoi a intervenit biserica si a pus in mana celui care parcurgea hotarul in cauza o carte de blestem.

Aparitia si continutul pravilelor bisericesti

Pana la mijlocul secolului 15, legea tarii a fost unicul izvor de drept. La mijlocul sec. 15 au aparut primele legiuiri scrise. Acestea au fost pravilele bisericesti. Acestea intrucat in politica de consolidare si centralizare a puterii, domnii tarii romane s-au sprijinit pe biserica. In primul rand datorita faptului ca biserica avea o autoritate spirituala necesara pentru a-i determina pe cetateni sa ii respecte dispozitiile dreptului scris. In al doilea rand biserica avea organizarea ierarhica la scara intregului stat, fiind astfel in masura sa asigure aplicarea legislatiei scrise pe intregul cuprins al statului. Pravilele bisericesti au avut un caracter oficial pentru ca au fost initiate din intiativa domnului si a mitropolitilor, precum si pe cheltuiala acestora. Aceste pravile cuprind dispozitii atat in domeniul religios, cat si in domeniul juridic. In conceptia de atunci, normele de drept tineau de domeniul religios. Procesul crestinarii stramosilor nostri a inceput in Dacia traiana, si a continuat dupa retragerea aureliana, astfel ca primul stat al terminologiei religioase este de origine latina. In epoca feudalismului trupurile si ............................. (?????????????????????????????). Timpuriu, in sudul Dunarii s-au format statele slave. Asa se face ca in acea epoca influenta crestina a bizantului s-a exercitat la noi prin filiera slava. Odata cu intemeierea statelor feudale romanesti, a fost consacrata regula dupa care toate reglementarile bisericii ortodoxe trebuiau sa aiba ca model nomocanoanele(?????????????????????????????) bizantine. colectii de legi imperiale bizantine si de canoane ale sinoadelor bisericii ortodoxe. Domnii tarilor romane au respectat acea regula, insa nomocanoanele au fost preluate nu direct, ci prin intermediul statelor slave. Deci limba slavona a devenit limba cancelariei domnesti si a cultului ortodox. Astfel, primele pravile bisericesti au fost servite in limba slavona, cu toate ca poporul si nici macar toti preotii nu cunosteau aceasta limba.

Pravilele bisericesti in lb. slavona.

Prima pravila slavona a fost cea de la Targoviste 1452, scrisa de gramaticul Dragomir din ordinul domnitorului Vladislav. Pravilele de la manastirea Neamtului 1474, scrise de Gherbasie. Pravilele de la Bisericani 1512. A doua pravila de la manastirea Neamtului 1557. Pravila de la manastirea Putna 1581. Pravile de la manastirea Bistrita a Moldovei din 1618. Pravila de la manastirea Bistrita a Olteniei 1636. La mijlocul sec. 16 au aparut pravilele in limba romana. Pravilele lui Coresi de la Brasov, exemplu : Sfintii Apostoli aparute intre 1560-1580, numite si pravilele de la Eud. Pravilele Sfintilor dupa invatatura marelui Vasile, aparuta in Moldova la inceputul sec. 17, are un continut aproape identic cu pravilele lui Coresi. Pravilea Aleasa, scrisa de logofatul Dragos Eustratie din Moldova in 1632. Pravilele de la Govora, 1640, aparuta in limba in Tara Romaneasca, din ordinul lui Matei Basarab. Aceste pravile au folosit ca izvoare sintagma alfabetica a lui Matei Vlastaret 1335, scrisa la Salonic. Cuprinde fete

ale unor legiuiri bizantine, lucrari ale parintilor bisericii, hotarari ale sinoadelor bisericii ortodoxe.

Continutul pravilelor bisericesti.

Cuprind reglementari cu caracter juridic, dar si texte fara caracter juridic, referitoare la istoricul sinoadelor, parintii bisericii, fragmente de cronici, tabele pt. calcularea timpului si formulare pt redactarea unor acte oficiale. Dispozitiile cu caracter juridic nu sunt sistematizate pe materii, astfel dispozitiile de drept civil alterneaza cu cele de drept penal si de procedura, iar normele de drept canonic alterneaza cu cele de drept laic. Cele mai multe dintre textele juridice se refera la familie, logodna, casatorie, divort si rudenie. Prevederile referitoare la contracte sunt identice cu cele din dreptul bizantin. Dispozitiile de drept penal sunt marcate de conceptia bisericii cu privire la infractiuni si pedepse, astfel in conceptia bisericii infractiunile sunt socotitie pacata, iar pedepsele se aplica in scopul ispasirii pacatelor. Ex.: omuciderea este denumita pacatul uciderii. Pedepsele erau fizice...bataia si mutilarea, pedeapsa capitala, pedepse duhovnicesti, matanii, rugaciuni, posturi.

Aparitia si continutul pravilelor laice, cartea romaneasca de invatatura si indreptarea legii.

La mijlocul sec 17 au aparut pravilele laice. Prima pravila laica in istoria dreptului nostru este cartea romaneasca de invatatura elaborata de logofatul Dragos Eustratie din ordinul domnului Vasile Lupu si tiparita in 1646 la tipografia manastirii Trei Ierarhi din Iasi. Izvoarele acestei legiuiri au fost legea tarii, bazilicalele sau legiuirile imparatesti, legea agrara bizantina din sec. 18 si Tratatul de Drept Penal si Procedura Penala scris de catre italianul Prospero Farinacio, la inceputul sec. 17. In 1652 a fost tiparita la Targoviste din porunca domnitorului Matei Basarab Indreptarea Legii, denumita si pravila cea mare. Autorul acestei legiuiri este calugarul Daniel Panoneanul, ajuns mai tarziu Mitropolit al Ardealului. Indreptarea Legii este in esenta o versiune a Cartii Romanesti de invatatura, dar cuprinde in plus si unele traduceri si prelucrari din nomocanoanele bizantine, precum si probleme de interes general din domenii ca religia, medicina, gramatica si filozofia. Aceasta legiuire a avut si o traducere in limba latina facuta in anul 1722 din ordinul autoritatilor austriece pentru uzul romanilor transilvaneni. Cartea Romaneasca de invatatura si Indreptarea Legii au avut o structura asemanatoare, dispozitiile lor fiind sistematizate in capitole, sectiuni si articole. Aceste dispozitii pot fi clasificate in 2 categorii. Prima prinde dispozitii referitoare la relatii din agricultura, si a doua cuprinde dispozitii de drept civil, penal si procedura. Prima categorie de dispozitii prevede legarea taranilor de pamant, dreptul boierilor de a-i urmari pe tarani si de a-i readuce pe mosii, interdictia de a primi tarani fugari pe domeniile feudale, precum si obligatia de a-i preda adevaratilor stapani. Obligatiile taranilor aserviti fata de boieri si consecintele neindeplinirii acestora, paza bunurilor agricole si pedepsele celor care sustrageau sau distrugeau asemenea bunuri si normele dupa care trebuie sa se desfasoare activitatile in

agricultura. Dispozitiile de drept civil reglementeaza proprietatea, persoanele, familia, obligatiunile si succesiunile. Astfel, in materia proprietatii, bunurile sunt clasificate in bunuri mobile si imobile. Cele imobile sunt mai valoroase si protejate cu atentie sporita. De asemenea mai exista o clasificare a bunurilor in bunuri mirenesti care apartin laicilor si bunuri sfintite care apartin bisericii. Actiunea revendicare era imprescriptibila, adica se putea intenta oricand. Persoanele sunt clasificate pe criteriul situatiei sociale in : liberi ( oameni liberi) -> erau impartiti in boieri, tarani, saraci. Robii erau asimilati lucrurilor si constituiau elemente ale patrimoniului. Stapanii aveau asupra lor un larg drept de corectie si puteau dobandi libertatea prin dezrobire sau prin denuntarea stapanului care comitea o infractiune. Majoratul era fixat la 25 de ani, iar raspunderea persoanelor pentru faptele proprii de la varsta de 18 ani. Reglementarile cu privire la familie au la baza dispozitiile preluate din pravilele anterioare si din legea tarii. Casatoria continua sa fie un act religios si se oficia in biserica. Logodna producea anumite efecte juridice. In familie barbatul exercita puterea parinteasca asupra descendentilor si puterea maritala asupra sotiei, inclusiv un drept larg de corectie, precum si dreptul de a administra bunurile din dotare. Desfacerea casatoriei se putea face de catre biserica sau prin repudiere, pentru fapte ca adulterul, rudenia si bataia peste masura. In materia obligatiilor se precizeaza ca datoriile si creantele pot izvori din contracte si delicte. Contractele presupun conventia partilor, iar consimtamantul nu trebuie viciat prin violenta sau prin domn.?????????????????????????????????????????? Se precizeaza ca orice contract poate fi incheiat fie de catre parti, fie de catre reprezentantii acestora. In cele 2 regiuni sunt prevazute contractele de vanzare, inchiriere si donatii. De asemenea, sunt mentionate garantiile reale si cele personale. In materie succesorala este consacrata mostenirea fara testament si cea testamentara. Testamentul in forma scrisa era numi zapis, iar cel in forma orala era testamentul cu limba de moarte. Sunt precizate cauzele care justifica dezmostenirea, astfel nu puteau veni la mostenire cei condamnati pentru infractiuni contra moralei si ucigasii celor care urmau a fi mosteniti. Mostenitorii erau clasificati in descendenti si colaterali, mostenitorii legali. Copiii legali veneau numai la succesiunea mamei. Se precizeaza care este rezerva succesorala pe care o pot dobandi numai membrii familiei si care este cota disponibila pe care o pot dobandi si persoanele straine de familie. In materia dreptului penal, reglementarile curprinse in cele 2 legiuiri sunt cele mai evoluate, intrucat s-au inspirat din statutul modern de drept penal si procedura penala a lui Prospero Farinacio. Infractiunile erau numite vini/greseli, cele mai grave erau numite vini mari, iar cele mai putin grave vini mici. In aprecierea faptei penale se luau in considerare forma de vinovatie, locul si tipul comiterii infractiunii precum si caracterul flagrant sau neflagrant al acesteia. Se utilizeaza concepte moderne de drept penal ca tentativa, concursul de infractiuni, complicitatea, recidiva, cauzele care inlatura raspunderea penala si cauzele care micsoreaza raspunderea penala. Pedepsele prevazute in cele 2 legiuiri erau fizice si anume decapitarea, spanzurarea, tragerea in teapa, arderea in foc si mutilarea. Avem pedepse privative de libertate(ocna, temnita, surghiunul la manastire). Avem amenzi penale, expunerea infractorului ocolului public. Pt. anumite cazuri era prevazuta pedeapsa talionului, numita in cele doua legiuiri suflet pt suflet. De asemenea sunt prevazute si pedepse religioase, afurisenia, posturi, matanii, rugaciuni. Dintre faptele incriminate de cele 2 legiuiri mentionam viclenia, calpuzania, falsificatorul de moneda. Pedeapsa era decapitarea urmata de arderea cadavrului si confiscarea averii. Calpuzan= falsificator de moneda.

Omorul, pedepsit cu moartea, mutilarea, tortura, ocna, temnita sau amenda. Se face deosebire intre omorul premeditat si omorul cu greseala si fara voie. Patricidul consta in uciderea parintilor, rudelor, pedeapsa fiind moartea cumplita. Talharia consta intr-un furt insotit de violenta. Pedeapsa era moartea prin spanzuratoare, atat pentru talhar cat si pentru gazdele lor. Furtul , insusirea pe nedrept al lucrului altcuiva. Furtul mare, era pedepsit cu moartea, era considerat dupa valoarea obiectului furat, cel savarsit prin spargere si cel repetat de 3 ori indiferent de valoarea obiectului furat. Pedeapsa era ocna, mutilarea, bataia sau plata valorii duble a obiectului furat. Ranirile simple si lovirile simple erau pedepsite la aprecierea judecatorului. Cele 2 legiuiri prevad: nu se pedepsesc bataia aplicata cu masura si pentru vina de catre tatal feciorului, de catre fratele mai mare fratelui mai mic, de catre barbat sotiei, de catre egumen calugarului sau de catre stapan salariatului sau. Incalcarea hotarelor si incendierea bunurilor altuia se pedepsea cu bataia si despagubirea. Rapirea de fata sau de femeie, seductia, desfranarea, erezia, sodomia, incestul, adulterul, apostazia= indepartarea de la ceva, erosilia= profanarea, sacrilegiul=furtul de lucruri sfinte, alte infractiuni prevazute de cele 2 legiuiri, defaimarea, neascultarea poruncilor domnesti, nesupunerea hotararilor judecatoresti si juramantul mincinos. Instantele de judecata erau laice si bisericesti. Se constata in reglementarea activitatii judiciare, confuzia atributiilor judecatoresti si administrative, precum si inexistenta specializarii instantelor incat toate procesele, indiferent ca erau civile sau penale, erau solutionate de aceeasi dregatori. Actiunea penala putea fi intentata fie de catre victima, fie de catre alta persoana parinte pentru copil sau sot pentru sotie. Pentru anumite fapte se prevedea un termen de prescriere a actiunii astfel: daca victima nu intenta actiunea inauntrul termenului prevazut, exemplu : pt furt in 5 ani, sau pt ranire in 10 ani nu mai putea fi intentata actiunea. Actiunea valorificarii dreptului de creanta se prescria in termeni de 30 de zile. Ca mijloace de proba, cele 2 legiuiri prevedeau inscrisurile, martorii, juramantul si expertizele. In aprecierea nevinovatiei si stabilirea pedepselor, judecatorul avea largi posibilitati de interpretare. Cele doua legiuiri recomandau ca pedepsele fizice sa nu fie aplicate boierilor si alesilor, iar pedeapsa aplicata boierilor sa fie cea mai mica. De asemenea, judecatorul avea drept sa aprecieze marturiile partilor si ale martorilor, in fc. de conditia sociala a acestora. Cele 2 legiuiri nu prevad caile de atac, cum ar fi apelul sau recursul, dar partea nemultumita de hotararea pronuntata se putea adresa unui judecator superior.

Dreptul in perioada regimului turco-fanariot.

Regimul turco-fanariot a fost instaurat in Tara Romaneasca in 1716, iar in Moldova in 1711. In evolutia acestui regim distingem 2 faze: Faza intaia de la instaurare pana in 1714. Faza a doua de la 1774-1821.

Dreptul in prima faza a regimului turco-fanariot. Reformele lui Constantin Mavrocordat.

In prima faza, nu s-au intocmit noi codificari legislative. Vechile reglementari erau considerate corespunzatoare relatiilor speciale existente, iar Turcia se opunea afirmarii autonomiei Tarii Romanesti pe plan juridic. In aceasta perioada, normele juridice adoptate imbracau forma hrisoavelor domnesti. Cele mai importante hrisoave au fost emise de catre Ctin Mavrocordat, domn in mai multe randuri in Tara Rom. si Moldova in per. 1740-1769. Acesta, prin hrisoave succesive, a modificat statutul juridic al boierilor, a reorganizat administratia locala, sistemul financiar si biserica. Astfel calitatea de boier decurgea din slujba indeplinita in cadrul statului si nu din calitatea de mare proprietar asupra pamantului. Dupa slujbele detinute, boierii au fost calificati in doua categorii. Boierii veliti si mazili. Cei veliti, mari dregatori ce erau scutiti de toate darile. Boierii mazili, boieri mai putin importanti, care erau scutiti numai de o parte din dari. In planul organizarii administrative, in dorinta de a pune capat concluziei de atributii, Ctin Mavr. a numit la conducerea fiecarui judet si apoi tinut cate 2 ispravnici care exercitau atributiuni administrative si judiciare. S-a introdus sistemul remunerarii regretarilor pt slujbele lor. In domeniul organizarii financiare, domnitorul mentionat a suprimat unele dari si le-a unificat pe celelalte. A introdus un impozit unic numit sama obsteasca, care era platit in rate, fiind denumit in documentele vremii si impozitul in 4 sferturi. Biserica a fost trecuta sub controlul statului, s-au creat epitropiile manastiresti, care aveau sarcina supravegherii administrarii bunurilor bisericesti. S-au restrans atributiile judiciare ale bisericii, si s-a hotarat ca preotii sa fie recrutati numai din stiutorii de carte. Clerul a fost scutit de plata darilor. Toate aceste reforme infaptuite pana in anul 1740 de catre Ctin Mvr. au fost sistematizate intr-un asezamant publicat in anul 1740. Prin acest asezamant, Mavrocordat a innasprit exploatarea taranilor aserviti, prin interzicerea stramutarii lor de pe mosii, ca si prin introducerea de noi prestatii in munca fara stabilirea unei limite. Fata de aceasta situatie, intre ani 1741-1746, jumatate din taranii aserviti au fugit din tara. Acest fenomen ameninta structurile economice si sociale ale tarii. In dorinta de a pune capat acestui fenomen, la 1 martie 1746 Mvr. a emis un hrisov prin care a precizat ca toti taranii fugari care se vor intoarce in tara vor fi eliberati de Rumanie pe baza unor certificate eliberate de catre divanul domnesc. Taranii reintorsi se puteau aseza pe orice mosie, iar fostii stapani nu ii puteau urmari. Taranii aveau fata de boieri, pe a caror mosie se asezau, obligatia de a munci un nr. de zile, si de a plati dijma, insa acest hrisov a avut o redactare defectuoasa, pentru ca nu s-a facut nicio precizare in legatura cu statutul juridic al taranilor aserviti ramasi in tara, si nu s-a prevazut termenul pana la care taranii fugari se puteau intoarce. Profitand de aceste lacune, au inceput sa fuga din tara si alti tarani, pentru ca la intoarcere sa se bucure de aceleasi avantaje. In aceste conditii, la 5 august 1746, Ctin Mvr. a emis un nou hrisov prin care a desfiintat Rumania. Stapanii, boierii si clerul erau invitati sa elibereze pe rumanii fara plata. Daca totusi stapanii nu voiau sa isi elibereze gratuit taranii, isi puteau rascumpara libertatea prin plata unei sume de 10 taleri. Din acest moment, rumanii au devenit clacasi. Relatiile dintre boieri si clacasi se stabilesc. Prin contractele incheiate, boierii se obliga sa atribuie taranilor clacasi loturi de pamant pe timp determinat, iar clacasii se obliga sa plateasca anumite sume de bani. Dupa executarea acestor obligatii, clacasii, daca doreau, se puteau muta pe

alte mosii. In 1749 Ctin Mvr. a infaptuit o reforma similara si in Moldova, cu deosebirea ca aici nu se mai conditiona eliberarea taranilor aserviti de plata unei sume de bani. Evolutia dreptului in a II-a faza a regimului turco-fanariot In faza a 2-a, s-au produs importante transformari interne si externe, care si-au pus amprenta asupra evolutiei dreptului. Asa se face ca dupa 1774 s-au realizat o serie de codificari moderne. Dintre legiuirile elaborate in acea perioada mentionam pravilniceasca condica, codul Calimac si legiuirea Caragea. Pravilniceasca condica a fost elaborata in Tara Romaneasca si promulgata de catre Alexandru Ipsilanti in 1775. A intrat in vigoare 1780, a fost scrisa in limba romana si greaca. Izvoarele acestei legiuiri au fost legea tarii, bazilicalele si jurisprudenta si doctrina juridica a vremii. Autorul acestei legiuiri nu este cunoscut, dar se pare ca el ar fi fost Enachita Vacarescu, intrucat el poseda cunostintele necesare elaborarii unei asemenea legiuiri. Prin aceasta legiuire s-a facut un pas important in directia modernizarii organizarii justitiei. Aceasta modernizare a fost promovata pentru a impiedica sistemul capitulatiilor in Tara Romaneasca. Acest sistem se aplica in Turcia. Potrivit acestui sistem, strainii aflati in Turcia erau judecati dupa legile tarii lor. Ca urmare, si strainii aflati in Tara Romaneasca pretindeau sa se aplice si aici regimul capitulatiilor. La aceasta cerinta, Alexandru Ipsilanti a precizat ca in Turcia nu se aplica Coranul. Fata de aceasta precizare, strainii au protestat aratand ca procedura de judecata in Tara Romaneasca este primitiva. De aceea, Al. Ipsilanti a urmarit in pravilniceasca condica modernizarea organizarii instantelor si a procedurii de judecata. Pe langa aceste reglementari, legiuirea mai cuprindea dispozitii de drept civil, administrativ si cu privire la raporturile dintre boieri si tarani. Codul Calimach a fost elaborat in anul 1817, in Moldova, la initiativa dlui. Scarlat Calimac. In lb greaca/romana in 1833. Autorii versiunii in limba greaca au fost Christian Flechtenmacher si Anania Cuzanos, iar in limba romana au fost Cristian Flechtenmacher si Petrach Asachi, Damaschin Bojinca. Izvoarele acestui cod au fost bazilicalele, Codul Civil Francez de la 1804, Legea Tarii, Codul Civil Austriac de la 1811. Prin forma si continut, acest cod s-a apropiat foarte mult de codurile europene ale vremii. Codul Calimach cuprinde o introducere si 3 parti.... - dreptul persoanelor - dreptul lucrurilor - inmarginiri ce privesc dimpreuna dreptul persoanelor si lucrurilor - dispozitii referitoare la licitatie si concursul creditorilor Acest cod este numit si Codica Tivila a Moldovei. Legiuirea Caragea a fost elaborata in Turcia, in 1818, la invitatia domnitorului Ioan Gheorghe Caragea. Mai este denumit si Codul Caragea. Izvoarele acestei legiuiri au fost Legea Tarii, legiuri romanesti anterioare, bazilicalele si jurisprudenta. Autorii au fost logofatul Nestor, Atanasie Hristopol si stolnicul Constantin si Ionita Balaceanul. Aceasta legiuire a fost structurata in 6 parti: - dreptul persoanelor

dreptul lucrurilor contracte donatii si succesiuni vini = fapte penale de-ale judecatilor

Norme de drept procesual: Primele 4 parti formau un adevarat Cod Civil. Partea a 5-a un Cod Penal. Si partea a 6-a un Cod de Procedura. Cele 3 legiuiri au fost pronuntate de catre domni la aparitie, si au fost abrogate in anul 1865, cand a intrat in vigoare Codul Civil Roman. Dispozitiile din Pravilniceasca Condica, Codul Calimach, Legiuirea Caragea. Aceste legiuri cuprind dispozitii referitoare la proprietati, la proprietatea persoanei, organizarea familiei, succesiuni, obligatiuni, drept penal si drept procesual. In materia proprietatii codurile mentionate au consacrat dreptul absolut de proprietate, facand distinctie intre proprietatea absoluta si proprietatea divizata. In cazul proprietatii absolute, numita si desavarsita sau neimpartita, si toate atributele dreptului de proprietate sunt exercitate de aceeasi persoana. In cazul proprietatii divizate, atributiile dreptului de proprietate se impart intre 2 persoane distincte. Legiuirile in cauza prevad ca raporturile dintre boieri si tarani se stabilesc pe baza contractului de arenda. In materia persoanelor, oamenii erau calificati in: liberi, robi si dezrobiti. Robii erau asimilati lucrurilor, facand parte din patrimoniul sateanului. Lista a recunoscut o anumita capacitate juridica, putand reprezenta pe stapanul lor, in relatia cu terte persoane. Persoanele juridice sunt pentru prima data reglementate in amanunt, facandu-se referire la infiintarea, administrarea si stingerea persoanei juridice. Sunt reglementari referitoare la formarea capitalului si impartirea castigului. Familia, rudenia si casatoria sunt reglementari in mare, conform dispozitiilor din legiuirile anterioare. Se interzic casatoriile intre crestini si necrestini, intre oameni liberi si robi. Zestrea fetelor la maritat trebuia apreciata in bani, in momentul constituirii pentru ca un eventual divort din vina barbatului, femeia sa redobandeasca bunuri cu aceeasi valoare cu zestrea avuta. Divortul, datorat adulterului sotiei, avea ca efect pierderea zestrei, care trecea in proprietatea barbatului. Sunt reglementate adoptiunea, tutela si fratela(??????????????????????????????????????????????). In materie succesorala cele 3 legiuiri reglementeaza atat succesiunea fara testament, cat si succesiunea testamentara. Se precizeaza care este rezerva succesorala, precum si cota disponibila, adica acea parte care poate fi lasata ca mostenire unor persoane straine de familie. In materia obligatiilor sunt cuprinse reglementari moderne, astfel este definit conceptul de obligatie, sunt aratate izvoarele obligatiilor, este definit contractul, sunt aratate elementele esentiale ale contractelor, sunt reglementate transferuri, stingerea obligatiilor precum si garantia persoanelor si garantiile reale. Sunt amanuntit reglementate contractele de vanzare, inchiriere, arenda, schimb, depozit si comodat. In domeniul dreptului penal, cele 3 legiuiri preiau in linii mari dispozitiile din legiuirile anterioare. Pt. prima data sunt incriminate faptele slujbasilor si dregatorilor,

cum ar fi abuzurile judecatorilor fata de parti, abuzurile ispravnicilor fata de cetateni, nedreapta luare a agentilor executori si nedreapta luare de catre vornici a amenzilor. Erau aspru pedepsiti plastografii, prin taierea mainii. Martorii mincinosi erau trecuti in condica siretilor, pentru a nu mai putea depune marturie in viitor. Urmarindu-se consolidarea economiei de schimb, erau aspru pedepsiti cei care, in mod fraudulos declarau ca sunt in stare de incetare a platilor, pentru a nu-si plati datoriile. In sistemul pedepselor se mentine: pedeapsa capitala pentru viclenie, mutilarea, bataia cu nuiele la spate sau biciuirea in public. Avem si pedepse infamante: tunsoarea, expunerea femeii in piata pentru adulter, taierea nasului. Avem pedepse privatoare de libertate: ocna si temnita. Avem pedepse precuniare: amenzile si despagubirile. In domeniul dreptului procesual, prevederile din cele 3 legiuiri au urmarit - modernizarea organizarii instantelor de judecata, - introducerea condicelor de judecata la toate instantele, - formularea in scris a hotararilor judecatoresti si motivarea acestora, - introducerea reprezentarii in justitie, - ierarhizarea probelor in justitie, - introducerea publicitatii tranzactiilor imobiliare prin tinerea la judecator de la judete pentru vanzarile de cladiri, precum si testamente si foi de zestre. Au fost stabilite reguli speciale cum sunt licitatiile, falimentul si judecata comerciantilor.