Sunteți pe pagina 1din 5

PROBA DREPTULUI

Cuvantul proba deriva din latinescul probatio/probus (bun, onest). In Dreptul Privat, spre deosebire de Dreptul Penal, nu exista o definitie legala a probei, dar in Dreptul Privat (Drept Procesual Privat) avem definitia legala a prbei (art.63, alin.1, C.Pr.Civ.) In opinia majoritara, notiunea de proba are un sens larg si unul restrans. Astfel: in sens larg (largo senso), prin proba se intelege actiunea de stabilire a existentei sau inexistentei unui fapt, mijlocul legal de dovedire a faptului pretins si rezultatul obtinut prin folosirea... in sens strict (strico senso), prin proba se intelege mijlocul de proba utilizat pentru un fapt (inscris, raport de expertiza, depozitie a martorului, etc) sau faptul probator (fapt material care a fost dovedit printr-un mijloc de proba si care serveste acum la dovedirea unui alt fapt material).

Prin urmare, rezulta ca putem defini PROBA ca fiind mijlocul de stabilire a existentei dreptului subiectiv de prezentare in justitie a mijloacelor de proba, precum si a rezultatului obtinut din acestea in scopul aflarii adevarului. CLASIFICAREA PROBELOR Dupa caracterul lor originar, probele se impart in: probe imediate (primare) acestea provin direct de la sursa, dovedind situatia de fapt fara interventia unei alte persoane (de ex. Inscrisul original, depozitia* martorului) (*atentie!!! Este vorba de DEPOZITIA martorului, nu de martor!!! Depozitia este cea care se constituie in proba, nu martorul!!!) probe mediate (secundare) acestea au caracter intermediar; ele dovedesc veridicitatea unui fapt care va servi ulterior la dovedirea altui fapt.

Dupa legatura cu faptul ce trebuie probat, probele se impart in: probe directe care dovedesc in mod nemijlocit obiectul probatiunii probe indirecte care dovedesc numai existenta unui fapt vecin si conex.

Dupa cum sunt sau nu constituite in fata organelor judiciare, probele pot fi: probe judiciare acestea se realizeaza in fata organelor abilitate (depozitia martorilor, raportul de expertiza, marturisirea) probe extrajudiciare acestea sutn acele elemente care srevesc ca mijloace de proba dar care nu sunt constituite in fata organelor abilitate (de ex. Contractele)

Dupa natura lor, probele pot fi:

Probe materiale care dovedesc obiectul probatiunii prin intermediul unui fapt material (atentie!!! Nu este vorba neaparat ca proba consta intr-un obiect material, ea poate constitui si o fapta, o injurie, o agresare, etc) Probe personale care dovedesc obiectul probatiuinii prin intermediul oamenilor

Dupa momentul in care sunt constituite, probele pot fi: Probe preconstituite acestea au o existenta anterioara nasterii necesitatii de a se proba (de ex. un Contract de vanzare-cumparare) Probe survenite acestea se nasc dupa aparitia necesitatii de a se proba (de ex.Expertizele)

SISTEME PROBATORII In principal, exista 2 mari sisteme probatorii consacrate:

1. Sistemul acuzatorial (sistemul probei morale) se caracterizeaza prin aceea ca partile au sarcina probei si exclusivitatea initiativei procesului. 2. Sistemul inchizitiorial (sistemul probei legale) se caracterizeaza prin aceea ca administrarea probelor este lasata la aprecierea instantei, atat sub aspectul naturii probei, cat si sub aspectul administrarii lor. Acest sistem se intalneste de regula in materia Dreptului Penal, unde organele judiciare au obligatia de a proba din oficiu acuzatiile impuse unei persoane. In cadrul acestui sistem, rolul si conditiile de admisibilitate sunt precis stabilite de catre legiiuitor. Totusi, in Dreptul Penal se pot intalni ambele sisteme probatorii, folosindu-se pe latura penala sistemul inchizitorial, iar pe latura civila, sistemul inchizitorial. In sistemul nostru de drept, se face distinctie intre litigiile de Drept Civil si Drept Penal. Aceste sisteme au un caracter mai atenuat pentru ca legiuitorulconfera judecatorului prerogativa rolului activ (posibilitatea de a cere probe din oficiu), precum si libertatea de apreciere a probelor. OBIECTUL PROBEI Obiectul probei reprezinta ansamblul de imprejurari (acte sau fapte) pentru care legea prevede producerea de consecinte juridice, mai excat acele acte/fapte a caror existenta dovedita conduce la producerea unor consecinte juridice. Faptele care constituie obiectul probei : In Dreptul Civil, faptele pot fi: materiale (nasterea, moartea, desfiintarea unei constructii , eroarea) psihologice (reaua credinta).

De asemenea mai pot fi: pozitive (cand s-a intamplat ceva) negative (cand nu s-a intamplat ceva)

In Dreptul Penal, faptele ce trebuiesc dovedite se clasifica in: Fapte principale (probe directe) Fapte probatorii (probe indirecte) (de ex.relatia de dusmanie in cazul infractiunii de omor)

In Dreptul Civil nu pot constitui probe faptele notorii si prezumtiile legale. Cu alte cuvinte, nu se poate cere probarea unui fapt indeobste cunoscut/cert/evident, respectiv nu se poate cere probarea acelor situatii pe care legea le prezuma (de ex.culpa debitorului in cazul nerealizarii unei obligatii contractuale). In Dreptul Penal nu trebuiesc dovedite faptele evidente (care decurg din experienta umana), faptele notorii, faptele necontestate de parti (acele situatii cu privire la existenta carora nu exista niciun dubiu sau controverse). Daca totui Instanta apreciaza ca pentru darea unei solutii mai riguroase este necesar sa se probeze si aceste fapte necontestate, instanta poate dispune probarea lor.

SARCINA PROBEI Se defineste ca fiind obligatia procesuala a participantilor intr-un litigiu de a dovedi imprejurarile de acre se prevaleaza sau pe care le contesta. In Dreptul Civil, cel care afirma o pretentie trebuie sa o dovedeasca. Inseamna ca sarcina probei revine reclamantului. In Dreptul Penal, cel care lanseaza o acuzatie trebuie sa dovedeasca temeinicia ei. Inseamna ca sarcina probei revine organelor judiciare. Insa partile pot propune probe, participand activ la justa solutionare a cauzei. Exceptie: Paratul are sarcina probei atunci cand invoca o exceptie (in excipiendo reus fit actor) sau cand formuleaza o cerere reconventionala.

RASTURNAREA SARCINII PROBEI

Aceasta apare cand cel care poarta sarcina probei face dovada aspectului ce trebuie probat, iar partea adversa ridica pretentii proprii cu privire la faptul/actul dovedit. In aceasta situatie, sarcina probei este rasturnata, intrucat cel care contesta are calitatea celui care ridica o pretentie. Prin RISCUL PROBEI se intelege situatia/consecinta pe care urmeaza sa o suporte cel care are sarcina probei si nu reuseste sa dovedeasca faptul pretins, situatie din care rezulta respingerea pretentiei lansate (in Dr.Civ.), respectiv a acuzatiei lansate (in Dr.Pen.) MIJLOACE DE PROBA 1.Proba inscrisului. Prin inscris se intelege acel suport material care constata o situatie de fapt sau alte elemente care pot servi la solutionarea cauzei prin dovedirea pretentiilor deduse judecatii. Inscrisurile pot fi de mai multe feluri, din care mentionam : *Inscrisul autentic = este inscrisuril care emana de la organe ce poarta autoritate de stat (institutii publice, notari publici, hotarari judecaoresti, institutii judiciare, parchete, etc). Acest tip de inscris are cea mai puternica forta probanta in raport cu celelalte tipuri de inscrisuri. Pentru a constitui mijloc de proba, inscrisul autentic trebuie sa fie valabil incheiat, adica sa emane de la autoritatea competenta care il emite, respectiv sa fie incheiat cu respectarea conditiilor de fond si de forma (stampila autoritatii, incheierea de autentificare, timbru sec, etc) *Inscrisul sub semnatura privata = se caracterizeaza prin aceea ca devine valabil prin simpla lor semnare de catre persoanele emitente. In conditiile in care un act autentic (de ex.unul emis de un Notar Public) nu este valabil incheiat (de ex.ii lipseste incheierea de autentificare), dar el poarta semnatura partilor, acel inscris nu este valabil ca si inscris autentic, insa este valabil ca si inscris sub semnatura privata. In cazul inscrisurilor sub semnatura privata, legea impune in functie de raportul juridic pe care-l constata, 2 formalitati: a). formalitatea multiplului exemplar = este o formalitate ceruta de lege atunci cand exista raporturi reciproce intre parti, inscrisul incheindu-se in atatea exemplare cate parti cu interese contrare sunt. (atentie!!! Numarul de exemplare nu este egal cu numarul de persoane, ci al partilor cu interese contrare!) Pe fiecare exemplar, trebuie sa se mentioneze expres in cifre si litere numarul total de exemplare. Semnatura inscrisului sub semnatura privata in mod corect trebuie sa fie asezata la sfarsit, aratandu-se astfel ca tot ceea ce se afla deasupra a fost citit. b). formalitatea mentiunii bun si aprobat = este ceruta in ipoteza in care se incheie acte juridice ce au ca obiect darea unei sume de bani sau o ctime oarecare de bunuri. Trebuie scrisa de catre cel care trebuie sa primeasca.

2. Proba cu martori Depozitia (martorului) consta in declaratia de regula verbala/orala pe care acesta o da in fata Instantei sau in fata organului judiciar cu privire la faptele pe care le-a perceput prin propriile simturi in mod direct. Martorul trebuie sa fie o persoana aflata in deplinatatea facultatilor mintale in momentul luarii de pozitie. Martorii se asculta intotdeauna separat; cei care nu sunt ascultati, stau inafara incintei de ascultare/interogare. Cand martorul intra in sala, este obligat sa se legitimeze iar instanta il va intreba cu privire la nume, prenume, ocupatie, daca se afla in raport de dusmanie cu vreuna din parti sau daca are vreun interes fata de una din parti. Apoi, martorul depune juramant (mai putin persoanele minore) in fucntie de confesiunea pe care o are (de ex.crestinii depun juramantul cu mana pe Biblie). Dupa aceea, instanta este obligata sa puna in vedere martorului faptul ca savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa se pedepseste cf. legii (Art.260, Cod Penal). Martorul incepe sa relateze liber aspectele. Din cand in cand, instanta opreste martorul si dicteaza grefierului sintetizand ce a spus martorul. Dupa ce termina declaratia, urmeaza etapa intrebarilor. Instanta ii poate pune intrebari martorului, de asemenea si partile o pot face. Mai intai, pune intrebari partea care l-a propus, apoi urmeaza partea adversa, apoi procurorul. Dupa intrebari, martorului i se inmaneaza declaratia data pentru a o citi si semna. Dupa aceea, depozitia este semnata de grefier, iar judecatorul este cel care semneaza ultimul. 3. Marturisirea (a nu se confunda cu marturia!!!) Este mijlocul de proba ce consta in cerinta impusa partii de cealalta parte de a raspunde la intrebarile pe care i le adreseaza. Partea isi va nota intrebarile pe o coala de hartie, pana la jumatatea ei, in coloana din stanga, dupa care va depune aceasta hartie la dosar. In timpul procesului, instanta cheama in fata cealalta parte, urmand sa-i citeasca intrebarile. Judecatrul noteaza raspunsurile date de parte in coloana din dreapta. Dupa ce termina intrebarile, se da coala de hartie, se verifica, se semneaza (urmand aceeasi procedura ca la proba cu martori)

4. Expertiza Este mijlocul de proba prin intermediul caruia se urmareste a se aduce precizari, lamuriri de ordin stiintific asupra unor chestiuni deduse judecatii (poate fi tehnica, medico-legala, topografica, criminalistica, balistica, etc) Desemnarea expertului se poate face de catre o singura parte, sau de catre ambele parti, sau de catre instanta, atunci cand partile nu se inteleg. Instanta desemneaza un expert din lista, in mod aleatoriu. Ceea ce constituie propriu-zis mijloc de proba este raportul de expertiza, adica rezultatul expertizei concretizat intr-un act/inscris realizat de catre expert. Partea care nu este de acord cu rezultatul, poate cere o contraexpertiza. La fel, si instanta poate cere o noua expertiza in cazul in care nu se considera pe deplin lamurita, apeland la acelasi expert, sau alegand un altul.

S-ar putea să vă placă și