Sunteți pe pagina 1din 429

LICENTA FARMACIE 2011

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ

ŞI FARMACIE „GR

T.POPA”

IAŞI

FACULTATEA DE FARMACIE TEMATICA PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ Sesiunea 2011

1. Farmacocinetică generală (1)

2. Farmacodinamie generală (1)

3. Farmacotoxicologie generală(1)

4. Antibiotice cu structură

betalactamică (1)

5. Antibiotice din alte clase

structurale: macrolide, aminoglicozide, tetracicline, fenicoli şi polipetide (2)

6. Analgezice antipiretice (2)

8.

Anticonvulsivante (2)

9. Antiparkinsoniene (2)

10. Simpatomimetice şi

simpatolitice (2)

11. Parasimpatomimetice şi

parasimpatolitice (2)

12. Antiinflamatoare steroidiene şi

nesteroidiene (2)

13. Antiacide, antiulceroase (2)

14. Antihipertensive (2,3)

15. Antialergice (2)

16. Antiastmatice (2)

17. Antitusive, expectorante (2)

18. Diuretice (2,3)

19. Vitamine liposolubile şi

hidrosolubile (9)

20. Formularea şi

biodisponibilitatea medicamentelor

(7,8)

21.

Condiţionarea medicamentelor

(8)

22.

Preparate lichide pentru uz oral

(8,10)

23. Preparate parenterale (8,10)

24. Preparate oftalmice (8,10)

25. Preparate nazale (8,10)

26. Suspensii farmaceutice (7,10)

27. Unguente.Preparate

transdermice (7,10)

28. Preparate rectale (7,10)

29. Comprimate, capsule (7,10)

30. Exercitarea profesiei de

farmacist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România (11) 31. Aplicaţiile metodelor

cromatografice în controlul medicamentelor (6,10)

32. Metode volumetrice în controlul

medicamentelor (10)

33. Metode spectrofotometrice de absorbţie în ultraviolet şi vizibil în controlul medicamentelor (6,10)

34. Toxicomania şi doppingul (5)

35. Alcaloizi tropanici, izochinolici şi

indolici – generalităţi şi produse vegetale (Belladonae

radix şi folium, Opiu, Chelidonii herba, Ipecacuanhae radix, Rauwolfiae radix, Secarae cornutum ) (4) BIBLIOGRAFIE

1. Aurelia Nicoleta Cristea,

Farmacologie generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1998;

2. Aurelia Nicoleta Cristea, Tratat

de Farmacologie, sub redacţia, Ed. Medicală, Bucureşti, 2005;

3. Ana Mureşan, Medicaţia în boli cardiovasculare, Ed. Medicală Universitară “Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, 2005;

4. Ion Ciulei, Emanoil Grigorescu,

Ursula Stănescu, Plante medicinale, fitochimie şi fitoterapie,

Ed. Medicală, Bucureşti, 1993;

5. Marţian Cotrău, Teodor Stan,

Lidia Popa, I. Preda, Maria Kincsesz- Ajtay, Toxicologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1991;

6. Marius Bojiţă, Liviu Roman,

Robert Săndulescu, Radu Oprean, Analiza şi controlul medicamentelor, vol. 1 şi 2, Ed. Intelcredo, Cluj-Napoca, 2002;

7.

Sorin Leucuţa, Tehnologie

farmaceutică industrială, Ed.

Dacia, 2001;

8. Iuliana Popovici, Dumitru

Lupuliasa, Tehnologie farmaceutică, Ed. Polirom, Iaşi,

2001;

9. Veronica Dinu, Ed. Truţia, Elena

Cristea Popa, Aurora Popescu, Biochimie medicală, Ed. Medicală, Bucureşti, 1998;

10. *** Farmacopeea Română,

Ediţia a X-a, Ed. Medicală, Bucureşti, 1993;

11. Legea nr. 95 din 14.IV.2006

privind reforma în domeniul sănătăţii publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 372 din 28.IV.2006. Titlul XIV (Exercitarea profesiei de farmacist.

Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România).

GRILE EXAMEN LICENŢĂ 2011 Disciplina Analiza medicamentelor, Legislaţie şi deontologie farmaceuticã 30. Exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România 30. 1. Exercitarea profesiei de farmacist este incompatibilă cu:

A. profesia de medic

B. starea de sănătate fizică sau

psihică necorespunzătoare pentru

exercitarea profesiei de farmacist

C. orice ocupaţie de natură a aduce

atingere demnităţii profesiei de farmacist

D. farmacistul căruia i s-a aplicat

pedeapsa interdicţiei de a exercita

profesia E. farmacistul care a fost

condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească 30. 2. Certificatul de membru al Colegiului Farmaciştilor din România:

A. are valabilitate 5 ani

B. se avizează anual pe baza

asigurării de răspundere civilă

C. are valabilitate pe toată durata

de exercitare a profesiei

D.

necesită aprobare din partea

Casei de Asigurări de sănătate

E. devine operativ numai după

încheierea asigurării de răspundere

civila

30. 3. *Certificatul de membru al

Colegiului Farmaciştilor din România se acordă pe baza

următoarelor acte, exceptând:

A. diploma de bacalaureat

B. documentele care atestă

formarea în profesie

C. certificat de sănătate

D. certificat de cazier judiciar

E. declaraţia pe propria răspundere

privind îndeplinirea condiţiilor de

incompatibilităţi şi nedemnităţi

30. 4. Colegiului Farmaciştilor din

România este un organism:

A. profesional

B. apolitic

C. cu scop patromonial

D. de drept public

E. fără autonomie instituţională în

domeniul său de competenţe

30. 5. Pe ce criterii se organizează

şi funcţionează Colegiului Farmaciştilor din România?

A. teritoriale

B. la nivel naţional

C. la nivel judeţean

D. la nivel internaţional

E. la nivelul municipiului Bucureşti

30. 6. Care dintre următoarele

enunţuri constituie atribuţiile Colegiului Farmaciştilor din România:

A. atestă onorabilitatea şi moralitatea profesională a membrilor săi

B. apără demnitatea şi promovează

drepturile şi interesele membrilor

săi în toate sferele de activitate

C. colaborează cu Ministerul

Educaţiei şi Cercetării la elaborarea

metodologiei de acordare a gradului profesional şi a tematicii de concurs D. colaborează cu Garda Financiară şi participă la activitatea de inspecţie farmaceutică organizată de aceasta

E. elaborează şi adoptă

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Farmaciştilor din România 30. 7. Membrii Colegiului Farmaciştilor din România au următoarele drepturi, cu excepţia:

A. să aleagă şi să fie aleşi în

organele de conducere de la nivelul

structurilor teritoriale sau naţionale ale Colegiului Farmaciştilor din România

B. să participe la orice acţiune a

Colegiului farmaciştilor din România şi să primească

informaţiile

solicitate

C. să participe la şedinţele ori

adunările la care au fost convocaţi

D. să păstreze secretul profesional

E. să conteste sancţiunile primite

30. 8. Membrii Colegiului Farmaciştilor din România au următoarele obligaţii:

A. să rezolve sarcinile ce le-au fost

încredinţate în calitate de membri sau reprezentanţi ai corpului profesional

B. să poarte însemnele Colegiului

Farmaciştilor din România

C. să se adreseze organelor

abilitate ale Colegiului Farmaciştilor

din România şi să primească informaţiile solicitate D. să solicite ajutoare materiale pentru situaţii deosebite

E. să păstreze secretul profesional

30. 9. Obligaţiile membrilor Colegiului Farmacistilor din Romania, ce decurg din calitatea lor specială de farmacişti sunt:

A. să respecte şi să aplice în orice împrejurare normele de deontologie farmaceutica

B. să participe la şedinţele sau

adunările la care au fost convocaţi

C. să respecte drepturile legale ale

pacienţilor

D.

să achite, în termenul stabilit,

cotizaţia datorată în calitate de

membru al Colegiului Farmaciştilor din România

E. să acorde, cu promptitudine,

asistenţă farmaceutică de urgenţă,

ca o îndatorire fundamentală, profesională, civică

30. 10. Colegiului Farmaciştilor teritorial:

A. are personalitate juridică

B. are patrimoniu şi buget propriu

C. poate funcţiona în afara

Colegiului Farmaciştilor din

România

D. sediul este în orice oraş din

judeţ

E. cuprinde toţi farmaciştii care

exercită profesia în unitatea admnistrativ-teritorială respectivă

30.

11. *Organele de conducere ale

Colegiului teritorial sunt

următoarele, cu o excepţie:

A. consiliul

B. adunarea generală a

farmaciştilor

C. biroul executiv

D. biroul consiliu

E. preşedintele

30. 12. Adunarea generală a

farmaciştilor din Colegiului teritorial :

A. cuprinde toţi farmaciştii înscrişi

în colegiul teritorial respectiv

B. se întruneşte anual în primul

trimestru

C. se întruneşte anual în ultimul

trimestru

D. se întruneşte la convocarea

biroului consiliu

E. se întruneşte la convocarea

consiliului

30. 13. *Membrii consiliului

structurilor teritoriale şi

reprezentanţii în Adunarea generală naţională se aleg pe o perioadă de:

A. 4 ani

B. 5 ani

C. 3 ani

D. 1 an

E. 10 ani

30.

14. Biroul consiliu este format

din:

A. 1 preşedinte

B. 5 vicepreşedinţi

C. 2 secretari

D. 3 vicepreşedinţi

E. 1 secretar

30. 15. Atribuţiile Adunării generale

naţionale sunt următoarele:

A. elaborează statutul Colegiului

Farmaciştilor din România

B. elaborează Codul deontologic al

farmacistului

C. aprobă bugetul de venituri şi

cheltuieli

D. alege comisia de cenzori

E. stabileşte sistemul de credite de

educaţie continuă 30. 16. Consiliul naţional al

Colegiului Farmaciştilor din România are următoarele atribuţii:

A. aprobă statutul Colegiului

Farmaciştilor din România

B. aprobă Codul deontologic al

farmacistului

C. colaborează cu Ministerul

Educaţiei şi Cercetării la elaborarea

tematicilor, metodologiilor, concursurilor şi examenelor pentru farmacişti

D.

fixează cotizaţia care trebuie

plătita obligatoriu de către fiecare

farmacist

E. alege, dintre membrii săi, pe cei

care vor forma comisiile de lucru

30. 17. *Comisiile de disciplina la

nivel teritorial conţin:

A. 3 membri

B. 7 membri

C. 2 membri

D. 5 membri

E. 10 membri

30. 18. Sancţiunile disciplinare

sunt:

A. mustrare

B. amendă

C. avertisment

D. vot de blam

E. suspendarea calităţii de membru

al Colegiului Farmaciştilor din

România pe o perioadă

determinată, mai mare de 3 ani

30. 19. *Cuantumul cotizaţiei de

membru al Colegiului Farmaciştilor din România se stabileşte de către:

A. Adunarea generală a

farmaciştilor

B. Biroul consiliu

C. Consiliul Naţional al Colegiului

Farmaciştilor din România

D. Biroul executiv

E. Preşedintele

30. 20. Profesia de farmacist se

exercită pe teritoriul României:

A. de către persoane fizice

absolvente a unei instituţii de

învăţământ superior

B. conform Legii nr. 95/2006

C. de către persoane juridice

posesoare ale unui titlu oficial de

calificare în farmacie

D.

de către cetăţeni ai statului

român posesori ai unui titlu oficial

de calificare în farmacie

E. de către cetăţeni ai unui stat

membru al Uniunii Europene, posesori ai unui titlu oficial de calificare în farmacie 30. 21. Prin titlu oficial de calificare

în farmacie se înţelege:

A. diploma de farmacist eliberată de Ministerul Sănătăţii Publice

B. certificatul de farmacist

specialist, eliberat de o instituţie de învăţământ superior medicofarmaceutic acreditată în România

C. diploma de farmacist eliberată

de statele membre ale Uniunii

Europene

D. certificatul sau alt titlu de

farmacist dobândite într-un stat

terţ şi recunoscute de unul din statele membre ale Uniunii Europene

E. certificatul de farmacist primar,

eliberat de o instituţie de învăţământ superior 30. 22. Conform legii nr. 95/2006, Titlul XIV:

A. profesia de farmacist este o profesie independentă

B. în timpul exercitării profesiei,

farmacistul este funcţionar public

C. apărarea principiilor

farmaciştilor este asigurată de

Colegiul Farmaciştilor din România D. profesia de farmacist se exercită în regim salarial

E. profesia de farmacist nu se

exercită pe bază de contract de muncă

30.

23. Activităţi prin care se

realizează exercitarea profesiei de

farmacist:

A. prepararea formelor

farmaceutice ale medicamentelor

B. fabricarea şi controlul

medicamentelor

C. activităţi didactice sau de

administraţie sanitară D. prepararea, controlul,

depozitarea şi distribuţia medicamentelor în farmacii deschise publicului

E. acordarea de informaţii şi

consultanţă privind medicamentele

30. 24. Faţă de persoana care i se

adresează pentru obţinerea serviciilor farmaceutice, în exercitarea profesiei, farmacistul trebuie să dovedească:

A. profesionalism

B. devotament

C. aroganţă

D. respect

E. disponibilitatea

30. 25. Profesia de farmacist poate fi exercitată pe teritoriul României de persoanele care

îndeplinesc următoarele condiţii, exceptând:

A. deţin un titlu de calificare în

domeniul medical, prevăzut de

lege

B. nu se găsesc în vreunul dintre

cazurile de nedemnitate

C. sunt membri ai Colegiului

Medicilor din România

D. sunt apte din punct de vedere

medical pentru exercitarea profesiei de farmacist

E. nu se găsesc în vreunul dintre

cazurile de incompatibilitate 31. Aplicaţiile metodelor cromatografice în controlul medicamentelor 31. 1. *La baza tuturor metodelor cromatografice de separare stau următoarele procese

fundamentale, cu excepţia:

A. repartiţia între faza staţionară şi aceea mobilă

B. adsorbţia pe suporturi solide

C. schimbul ionic

D. adsorbţia pe suporturi lichide

E. excluderea – difuzia;

31. 2. Dacă faza mobilă este

lichidă, iar cea staţionară solidă, procesul cromatografic poate fi:

A. Cromatografie de repartiţie

B. Cromatografie de adsorbţie

D.

Cromatografie de absorbţie

E. Cromatografie de schimb ionic

31. 3. De care dintre următorii

parametri depinde viteza liniară

medie vm, în cromatografie:

A. temperatură

B. presiunea impusă fazei mobile

C. presiunea impusă fazei

staţionare

D. natura coloanei

E. natura fazei staţionare.

31. 4. * In cromatografie,viteza

liniară medie vm depinde de următorii parametri, cu o excepţie:

A. presiunea impusă fazei mobile

B. temperatură

C. presiunea impusă fazei

staţionare

D. natura coloanei

E. natura fazei staţionare.

31.

5. Caracteristici comune

metodelor cromatografice:

A. analiţii se repartizează între faza

staţionară şi faza mobilă

B. cele două faze sunt nemiscibile

C. între cantitatea de analiţi

repartizaţi între cele două faze nu există un echilibru

D. migrarea analiţilor de-a lungul fazei staţionare se realizează cu aceeaşi viteză

E. separarea constă în eluarea

continuă a analiţilor ce părăsesc succesiv coloana.

31. 6. Care dintre următoarele

afirmaţii sunt adevărate, referitor

la raportul de retenţie:

A. se notează cu RR

B. este egal cu raportul dintre

viteza medie de deplasare a analitului (vA) şi viteza medie de

deplasare a fazei mobile (vM)

C. este egal cu raportul dintre

timpul mort tM şi timpul de retenţie tR

D. este egal cu raportul dintre

timpul de retenţie tR şi timpul mort

tM

E.

este egal cu raportul dintre

distanţa parcursă de volumul mort de fază mobilă şi distanţa până la maximul picului analitului A 31. 7. *Care dintre următoarele

afirmaţii nu sunt adevarate, referitor la raportul de retenţie:

A. este egal cu raportul dintre

timpul mort tM şi timpul de retenţie

tR

B.

este egal cu raportul dintre

viteza medie de deplasare a analitului (vA) şi viteza medie de deplasare a fazei mobile (vM)

C.

este egal cu raportul dintre

timpul de retenţie tR şi timpul mort

tM

D.

se noteaza cu RR

E.

este egal cu raportul dintre

distanţa parcursă de volumul mort de fază mobilă şi distanţa până la maximul picului analitului A

31. 8. Gelurile utilizate ca suporturi în cromatografia de excludere sterica trebuie să prezinte anumite proprietăţi:

A. diametrul porilor

B. forma şi mărimea particulelor

C. să aibă o afinitate crescută faţă

de subsţantele dizolvate în soluţiile

de analizat

D. să nu reacţioneze cu solvenţii

E. să aibă consistenţă spumoasă,

semirigidă sau rigidă

31. 9.*Gelurile utilizate ca suporturi în cromatografia de excludere sterică trebuie să prezinte anumite proprietăţi, mai puţin una:

A. să aiba consistenţă spumoasă,

semirigidă sau rigidă

B. diametrul porilor

C. să nu reacţioneze cu solvenţii

D. forma şi mărimea particulelor

E. să aibă o afinitate crescută faţă

de substanţele dizolvate în soluţiile de analizat 31. 10. Care dintre următoarele afirmaţii nu sunt adevărate, privind răşinile schimbătoare de ioni, dacă se consideră reacţia de schimb dintre 2 ioni A şi B:

A. dacă răşina are o afinitate mai

mare pentru ionul B decât pentru ionul A, valoarea constantei de

echilibru este mai mare decât unitatea, KA/B>1

B. dacă răşina are o afinitate mai

mare pentru ionul B decât pentru

ionul A, valoarea constantei de echilibru este mai mică decât unitatea, KA/B<1

C. valoarea constantei de echilibru

este mai mare cu cât diferenţa dintre afinităţile pentru ionii A şi

B

este mai mare

D.

valoarea constantei de echilibru

este mai mare cu cât diferenţa dintre afinităţile pentru ionii A şi

B este mai mică

E. valoarea constantei de echilibru

este mai mică cu cât diferenţa dintre afinităţile pentru ionii A şi

B este mai mare

31.

11. Identificarea spoturilor

analiţilor în CSS se poate efectua

prin următoarele procedee:

A. examinarea plăcii

cromatografice în UV

B. expunerea plăcii cromatografice

la vapori de iod

C. măsurarea picurilor de pe

cromatogramă

D. pulverizarea de soluţii caustice

E. utilizarea de soluţii etalon

31. 12. *Măsurarea densitometrică

a analiţilor separaţi prin CSS se poate face prin următoarele metode, cu excepţia:

A. reflexie

B. transmisie

C. emisie fluorescenţă

D. refracţie

E. stingerea fluorescenţei

31.

13. *Pentru determinarea

concentraţiei componenţilor

separaţi prin GC se pot utiliza următoarele procedee, mai puţin unul:

A. metoda examinării în UV

B. metoda normării ariilor

C. metoda standardului intern

D. metoda curbei de calibrare

E. metoda adaosului de standard

31. 14. *Cum se defineşte Rf-ul

cromatografic:

A. mărime ce depinde de natura

gazului purtator

B. raportul b/a; a = distanţa de

migrare a probei; b = distanţa de

migrare a frontului fazei mobile

C. raportul a/b; a = distanţa de

migrare a frontului fazei mobile; b = distanţa de migrare a probei

D.

raportul a/b; a = distanţa de

migrare a probei; b = distanţa de

migrare a frontului fazei mobile

E. mărime ce depinde de timpul şi

volumul de retenţie

31. 15. Care dintre următoarele

enunţuri sunt adevărate cu privire la cromatografia de gaze:

A. este o metodă fizico-chimică de

separare cromatografică

B. faza mobilă este un gaz

C. faza mobilă este un lichid

D. faza staţionară este un lichid

E. faza staţionară este un solid

31. 16. *Care dintre următoarele

enunţuri nu sunt adevărate cu

privire la cromatografia de gaze:

A. este o metodă fizico-chimică de

separare cromatografică

B. faza mobilă este un gaz

D.

faza mobilă este un lichid

E. faza staţionară este un solid

31. 17. Faza staţionară în

cromatografia de lichide sub

presiune este constituită din:

A. un solid cu granulaţie fină

B. un solid impregnat cu un lichid

C. un solid pe care sunt grefate

grupări anorganice

D. un solid cu granulaţie mare

E. un solid pe care sunt grefate

grupări organice

31. 18. Evidenţierea spoturilor de

pe cromatogramă se face conform

FR X astfel:

A. examinare în lumină UV la 366 nm

B. examinare după tratare cu

reactivi în lumină vizibilă

C. examinare în lumină UV la 150

nm

D.

examinare în lumină UV la 254

nm

E. examinarea ca atare în lumină

vizibilă 31. 19. Cromatografia de gaze se poate utiliza:

A. la separarea substanţelor nevolatile

B. pentru identificarea speciilor

chimice separate, utilizând volumul

de retenţie specific

C. pentru identificarea speciilor

chimice separate, utilizând timpul de retenţie relativ

D. pentru identificarea speciilor

chimice separate, utilizând indicele

de retenţie

E. pentru identificarea speciilor

chimice separate, utilizând indicele de separare

31.

20. Cromatografia de gaze se

poate aplica la:

A. controlul purităţii materiilor

prime utilizate în sinteza de

medicamente

B. cercetarea impurităţii solvenţilor

utilizaţi la cristalizare şi recristalizare

C. separarea substanţelor

nevolatile

D. controlul produsului finit

E. determinarea stabilităţii în timp

a medicamentelor

31. 21. In care din următoarele

metode cromatografice, cele 2 faze, mobilă şi staţionară nu sunt lichide:

A. cromatografia de repartiţie cu

fază legată normal sau inversă

B. cromatografia de excludere prin

separări polare

C.

cromatografia de repartiţie cu

fază adsorbită normal sau inversă

D. cromatografia de excludere prin

separări nepolare

E. cromatografia de schimb ionic cu

răşini chelatante

31. 22. In cromatografia de gaze,

creşterea temperaturii nu

determină:

A. ieşirea substanţelor separate

mai lent din coloană

B. ieşirea substantelor separate

mai repede din coloană

C. lărgirea picului în funcţie de

volumul de retenţie D. micşorarea volumului de

retenţie E. îngustarea picurilor în funcţie de volumul de retenţie

31. 23. Care dintre următoarele

enunţuri nu sunt adevărate cu

privire la eluţia selectivă în analizele

ion cromatografice:

A. sunt eluaţi toţi ionii reţinuţi, cu ajutorul unui eluent judicios ales

B. se utilizează când coeficienţii de

repartiţie au valori apropiate

C. se utilizează un gradient de

concentraţie al eluentului prin modificarea compoziţiei sale

D. se elueză un singur ion din cei reţinuţi cu ajutorul unui eluent judicios ales

E. coeficienţii de repartiţie trebuie

să fie foarte diferiţi 31. 24. *Care dintre următoarele enunţuri nu sunt adevărate cu privire la faza staţionară din cromatografie:

A. particulele de fază staţionară se caracterizează prin diametrul mediu

B. este formată din particule fine,

solide, sferice, pe suprafaţa cărora se produc interacţiile cu analiţii – cromatografia de adsorbţie

C. este formată din particule fine

solide care sunt suportul pe care se

fixează faza staţionară lichidă – cromatografia de repartiţie

D. în coloanele capilare din

cromatografia de gaze, faza

staţionară este fixata în stare neomogenă, sub forma unui film pe pereţii interiori

E. particulele de fază staţionară se

caracterizează prin suprafaţă

specifică

31.

25. La baza tuturor metodelor

cromatografice de separare stau

următoarele procese fundamentale:

A. adsorbţia pe suporturi solide

B. repartiţia între faza staţionară şi

aceea mobilă

C. adsorbţia pe suporturi lichide

D. schimbul ionic

E. excluderea – difuzia;

32. Metode volumetrice în controlul medicamentelor

32. 1. * Conform FR X, morfina din

T-ra Anticholerina, se dozeazã:

A. conductometric

B. spectrofotometric

C. acido-bazic

D. direct pe tincturã

E. polarografic

32.

2. Urmãtoarele substanţe se

pot doza complexonometric,

conform FRX :

A. carbonat bazic de magneziu

B. sulfat de aluminiu

C. bromurã de sodiu

D. benzoat de sodiu

E. gluconat de calciu

32. 3. Conform FRX nu se pot doza

complexonometric urmãtoarele

substanţe:

A. sulfat de aluminiu

B. bromurã de sodiu

C. gluconat de calciu

D. benzoat de sodiu

E. carbonat bazic de magneziu

32. 4. * Conform FRX se pot doza

prin metoda iodometricã

urmãtoarele substanţe:

A. clorurã de potasiu

B. fenazonã

C.

clorurã de sodiu

D. acidul benzoic

E. clorhidratul de procainã

32. 5. *Factorul de molaritate al

soluţiei de acid percloric 0.1mol/l în dioxan se stabileşte conform FRX utilizând:

A. hidrogenoftalat de potasiu

B. hidroxid de sodiu

C. acid oxalic

D. hidrogenoftalat de potasiu uscat

în prealabil

E. acid benzoic

32. 6. *Conform FR X factorul de

molaritate al soluţiei de metoxid de sodiu 0.1 mol/l se stabileşte folosind ca substanţã de referinţã:

A. salicilat de sodiu

B. acid salicilic

C. benzoat de sodiu

E. acid benzoic

32. 7. Titrosubstanţele folosite

pentru prepararea soluţiilor volumetrice trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii:

A. sã fie stabile

B. sã aibã o compoziţie bine

definitã

C. sã fie insolubile în solventul ales

D. sã fie solubile în solventul ales

E. sã conţinã impuritãţi pirogene

32. 8. Titrosubstanţele folosite

pentru prepararea soluţiilor

volumetrice trebuie sã îndeplineascã

urmãtoarele condiţii, mai puţin:

A. sã aibã o compoziţie bine definitã

B. sã conţinã impuritãţi pirogene

D.

sã fie stabile

E. sã fie solubile în solventul ales

32. 9. Fenilbutazona din unguentul

cu fenilbutazonã se dozeazã:

A. dupã dispersare în amestec alcool-eter

B. dupa dispersare în amestec

alcool-eter neutralizat

C. prin titrare cu HCl 0.1 mol/l

D. în prezenta indicatorului roşu de

fenol

E. dupã dispersare în apã

32. 10. Care dintre urmãtoarele

afirmaţii cu privire la dozarea fenilbutazonei din unguentul cu fenilbutazonã nu sunt adevãrate:

A. se titreazã dupã dispersare în apã

B. se titreazã dupã dispersare în

amestec alcool-eter

C.

se titreazã dupa dispersare în

amestec alcool-eter neutralizat

D. se titreazã cu HCl 0.1 mol/l

E. se utilizeazã indicator roşu de

fenol

32. 11. *Factorul de molaritate al

soluţiei de complexon III se stabileşte conform FRX cu:

A. zinc granule

B. clorurã de sodiu

C. carbonat de calciu

D. acid oxalic

E. clorurã de potasiu

32. 12. Conform FR X urmãtoarele

substanţe nu se dozeazã cu EDTA- disodic:

A. oxid de zinc

B. clorurã de potasiu

C. sulfat de magneziu

D. bicarbonat de sodiu

E. oxid de magneziu

32.

13. Conform FR X urmãtoarele

substanţe se pot doza cu EDTA-

disodic:

A. carbonat de calciu

B. gluconat de calciu

C. clorurã de sodiu

D. clorurã de calciu

E. bromurã de potasiu

32. 14. Care dintre urmãtoarele

substanţe nu se pot doza cu EDTA-

disodic, conform FR X:

A. clorurã de sodiu

B. bromurã de potasiu

C. carbonat de calciu

D. gluconat de calciu

E. clorurã de calciu

32. 15. Factorul de molaritate

pentru soluţia de HCl 1 mol/l se

stabileşte conform FR X folosind:

A. hidrogenocarbonat de potasiu

B. carbonat de potasiu

C.

apã distilatã

D. apã distilatã proaspãt fiartã şi

rãcitã

E. metil oranj (I)

32. 16. Factorul de molaritate al

soluţiilor volumetrice:

A. se stabileşte pe o substanţã de

referinţã

B. se stabileşte cu o soluţie

volumetricã cu factor de molaritate

cunoscut

C. se verificã periodic

D. rãmâne neschimbat la variaţiile de temperaturã

E. se stabileşte cu o soluţie

volumetricã cu factor de molaritate

necunoscut

32. 17. Metronidazolul din

supozitoarele cu metronidazol se dozeazã:

A. cu HCl 0.1 mol/l

B. cu HClO4 0.1 mol/l în dioxan

C. utilizând roşu de metil în

cloroform (I)

D. tratând masa de supozitor cu

cloroform E. tratând masa de supozitor cu apã

32. 18. Care dintre urmãtoarele

afirmaţii sunt adevãrate :

A. acidul benzoic se titreazã cu NaOH 0.1 mol/l

B. pentru dozare, acidul benzoic se

dizolvã în apã

C. pentru dozare, acidul benzoic se

dizolvã în alcool D. pentru dozare, acidul benzoic se dizolvã în alcool neutralizat

E. se titreazã cu HClO4

32. 19. Dozarea clorhidratului de

procainã din soluţia injectabilă:

A. se efectueazã direct pe soluţia

injectabilã

B. se efectueaza prin extracţie în

cloroform dupã prealabilã

alcalinizare

C. se dozeazã cu NaNO2 0.1 mol/l

D. se utilizează bromura de potasiu

catalizator

E. nu se utilizeazã catalizator

32. 20. Care dintre urmãtoarele

enunţuri nu sunt adevãrate cu privire la stabilirea factorul de molaritate al soluţiei de HCl 0.5 mol/l, conform FR X, utilizând:

A. titrosubstanţã –

hidrogenocarbonat de potasiu

B. titrosubstanţã – clorurã de sodiu

C. indicator metil oranj

D. indicator galben de metanil în

dioxan

E. indicator fenolftaleina

32.

21. Care dintre urmãtoarele

enunţuri sunt adevarate cu privire

la stabilirea factorul de molaritate al soluţiei de HCl 0.5 mol/l, conform FR X, utilizând:

A. titrosubstanţã –

hidrogenocarbonat de potasiu

B. titrosubstanţã – clorurã de sodiu

C. indicator metil oranj

D. indicator galben de metanil în

dioxan

E. indicator fenolftaleina

32. 22. Conform FR X, factorul de

molaritate al soluţiei de tiosulfat de

sodiu 0.05 mol/l se stabileşte utilizând:

A. titrosubstanţã – acid oxalic

B. indicator - galben de metanil

C. titrosubstanţã – dicromat de

potasiu

E. indicator - fenolftaleinã

32. 23. *Factorul de molaritate al

soluţiei de nitrat de argint 0.1 mol/l se stabileşte, conform FRX, folosind ca substanţã de referinţã:

A. tiocianat de amoniu

B. clorurã de sodiu

C. cromat de potasiu

D. alaun de fer şi amoniu

E. clorurã de calciu

32. 24. Care din urmãtoarele

afirmaţii sunt adevãrate referitor la

clorhidratul de papaverinã:

A. dozarea se realizeazã prin titrare

directã cu acid percloric

B. are caracter slab bazic

C. dozarea are loc în mediu neapos

D. cu acetatul mercuric, ionul de

Cl- este trecut în clorurã de mercur

E. dozarea cu acid percloric se face

dupã tratare cu acetat de mercur

32.

25. *Care din urmãtoarele

afirmaţii nu sunt adevãrate

referitor la clorhidratul de papaverinã:

A. dozarea cu acid percloric se face

dupã tratare cu acetat de mercur

B. are caracter slab bazic

C. dozarea are loc în mediu neapos

D. cu acetatul de mercur, ionul de Cl- este trecut în clorurã mercuricã

E. dozarea se realizeazã prin titrare

directã cu acid percloric

33. Metode spectrofotometrice de absorbţie în ultraviolet şi vizibil în controlul medicamentelor

33. 1. Inregistrarea spectrelor în

UV-VIS se face prin reprezentarea

graficã pe:

A. abscisã – lungimea de undã,

ordonatã – absorbanţa

B. abscisã – absorbanţa, ordonatã -

lungimea de undã

C. abscisã – transmitanţa, ordonatã

- lungimea de undã

D. abscisã – lungimea de undã,

ordonatã – transmitanţa

E. abscisã – numãrul de undã,

ordonatã – absorbanţa

33. 2. Pentru determinarea pKa al unui acid slab, se înregistreazã spectrele soluţiei la:

A. pH = 2, când predominã forma molecularã purã, acidul nefiind ionizat

B. pH = 2, când predominã forma

ionizatã purã, acidul fiind ionizat

C. pH = 8, când predominã forma

molecularã purã, acidul fiind ionizat

D. pH = 8, când predominã forma

ionizatã purã, acidul fiind ionizat

E. pH = 5.5 când existã un

echilibru între cele 2 forme

33. 3. Spectrele derivate din

spectrometria de absorbţie prezintã urmãtoarele caracteristici, cu excepţia:

A. oferã o rezoluţie mai bunã decât

spectrul iniţial

B. rezoluţia creşte odatã cu ordinul

derivatei

C. rezoluţia scade odatã cu ordinul

derivatei D. amplitudinea picurilor derivate creşte cu ordinul derivatei

E. nu oferã o rezoluţie mai bunã

decât spectrul iniţial

33. 4. *Domeniul spectral UV

apropiat este cuprins între:

A. 185 – 600 nm

B. 400-600 nm

C.

185 – 400 nm

D. 700 – 1100 nm

E. 400 – 1100 nm

33. 5. Sursa de radiaţii în VIS:

A. este o lampã cu fir de wolfram

B. este o lampã de hidrogen

C. este o lampã cu deuteriu

D. furnizeazã un fascicul cu radiaţii

în domeniul 160 – 380 nm

E. furnizeazã un fascicul cu radiaţii

în domeniul 320-2500 nm

33. 6. Urmãtoarele enunţuri nu

sunt adevãrate cu referire la tranziţiile de tip d-d*:

A. sunt specifice compuşilor

anorganici care implicã electronii

din orbitalii moleculari d

B. sunt însoţiţi de o absorbtivitate

micã

C. se produc în domeniul UV

D.

sunt specifice compuşilor

organici care implicã electronii din

orbitalii moleculari d

E. se produc în domeniul VIS

33. 7. Care dintre urmãtoarele

enunţuri sunt adevãrate cu referire

la tranziţiile de tip d-d*:

A. se produc în domeniul UV

B. se produc în domeniul VIS

C. sunt specifice compuşilor

anorganici care implicã electronii din orbitalii moleculari d

D. sunt însoţiţi de o absorbtivitate

micã

E. sunt specifice compuşilor

organici care implicã electronii din

orbitalii moleculari d

33. 8. Legea Lambert-Beer:

A. este legea fundamentalã a

absorbţiei

B. este valabilã numai pentru

soluţii concentrate

C. stabileşte relaţia dintre lumina

absorbitã, structura şi concentraţia

în substanţa de analizat a soluţiei şi grosimea stratului absorbant

D. este valabilã numai pentru

soluţii diluate

E. include temperatura mediului

33. 9. Erorile datorate aparatelor în

UV-VIS prezintã urmãtoarele cauze:

A. zgomotul de fond al sursei luminoase

B. zgomotul de fond al

fotomultiplicatorului

C. procesele de refracţie

D. procesele de difuzie

E. procesele de reflexie

33. 10. Alegeţi informaţiile false

despre efectul hipsocromic:

A. constã în deplasarea benzilor de

absorbţie spre lungimi de undã mai

mari

B. constã în creşterea intensitãţii

benzilor

C. constã în apariţia carbocationilor

D. constã în deplasarea benzilor de absorbţie spre lungimi de undã mai

mici

E. se întâlneşte la caroteni

33. 11. Din punct de vedere al participãrii sau neparticipãrii electronilor existenţi într-o moleculã, la

tranziţii electronice, se disting urmãtoarele tipuri de electroni:

A. electroni de tip σ

B. înveliş de electroni închis, în

care electronii sunt implicaţi în legãturi chimice

D.

electroni de tip π

E. electroni care se gãsesc sub

forma perechilor de electroni neparticipanţi în învelişul exterior al unor atomi uşori 33. 12. *Care dintre urmãtoarele afirmaţii nu sunt corecte despre

spectrometria derivatã:

A. se aplicã când spectrele

compuşilor din amestec nu sunt suficient de diferenţiate

B. are aplicaţii în analiza şi

controlul medicamentelor, în

analiza biochimicã şi de laborator clinic

C. este importantã când

absorbanţa este denaturatã

D. este importantã în cazul în care

în soluţia de analit apare un fenomen de reflexie a luminii

E. picurile spectrelor derivate sunt

mai accentuate, mai diferenţiate

33. 13. Conform FR X absorbanţa

este:

A. este logaritmul zecimal al inversului transmitanţei

B. logaritmul zecimal al raportului

dintre intensitatea luminii incidente

şi intensitatea luminii transmise

C. logaritmul zecimal al raportului

dintre intensitatea luminii

transmise şi intensitatea luminii incidente D. este proportionalã cu concentraţia în substanţa de analizat

E. este proporţionalã cu grosimea

stratului absorbant

33. 14. *Conform FR X

absorbtivitatea este:

A. este raportul dintre concentraţia soluţiei substanţei de analizat şi produsul dintre grosimea stratului absorbant şi absorbanţa soluţiei de analizat

B. este raportul dintre absorbanţa

soluţiei substanţei de analizat şi produsul dintre concentraţia

soluţiei substanţei de analizat şi grosimea stratului absorbant

C. este raportul dintre grosimea

stratului absorbant şi produsul

dintre concentraţia soluţiei substanţei de analizat şi

absorbanţa soluţiei de analizat D. este raportul dintre intensitatea luminii transmise şi intensitatea luminii incidente

E. este o mãsurã a absorbţiei

luminii la o anumita lungime de

undã

33.

15. Conform FR X

absorbtivitatea molarã:

A. este o mãsurã a absorbţiei luminii la o anumitã lungime de

undã, într-un strat cu grosimea de

1

mm al soluţiei de analizat cu concentraţia de 1 mol/l

B. este o mãsurã a absorbţiei

luminii la o anumitã lungime de

undã, într-un strat cu grosimea de

1

cm al soluţiei de analizat cu concentraţia de 1 mol/l

C. este independentã de

concentraţie D. este dependentã de concentraţie

E. variazã cu lungimea de undã

33. 16. Conform FR X absorbanţa

specificã:

A. este o constantã caracteristicã

fiecãrei substanţe

B. reprezintã absorbanţã

corespunzatoare unui strat de

soluţie cu grosimea de 1 cm

C. reprezintã absorbanţã

corespunzatoare unui strat de soluţie cu grosimea de 1 dm

D. reprezintã absorbanţã corespunzatoare unui strat de soluţie ce conţine 1 mg de substanţã în 100

ml

E.

reprezintã absorbanţã

corespunzatoare unui strat de soluţie ce conţine 1 g de substanţã în 100 ml 33. 17. Tranziţiile σ – σ*:

A. necesitã puţinã energie

B. apar în UV îndepartat

D.

sunt tranziţii puternice

E. apar în UV apropiat

33. 18. Electronii n:

A. se gãsesc sub forma perechilor

de electroni neparticipanţi în învelişul exterior al unor atomi uşori

B. sunt mai puternic atraşi de

nucleele acestor atomi decât electronii σ

C. pot fi excitaţi cu radiaţii UV-VIS

D. pot contribui la absorbţii în

domeniul IR

E. nu pot fi excitaţi cu radiaţii UV-

VIS

33.

19. Tranziţiile π – π*:

A. au loc în sisteme nesaturate care conţin o dublã legãturã etilenicã izolatã

B. au loc în sisteme saturate

C.

le corespund benzi de absorbţie

foarte intense

D. le corespund benzi de absorbţie

slabe

E. le corespund benzi de absorbţie

spre 295 nm

33. 20. *Conform FR X domeniul

vizibil este cuprins între:

A. 400 -900 nm

B. 185 – 400 nm

C. 400 – 800 nm

D. 400 – 1100 nm

E. 700 – 1100 nm

33. 21. In spectrometria derivatã,

spectrul derivat de ordinul 3 prezintã urmãtoarele caracteristici, cu excepţia:

A. prezintã 2 maxime, unul mai

mic, al doilea mai mare

B. prezintã 2 minime, din care unul

mai important

C. prezintã 2 maxime ce corespund

celor 2 puncte de inflexiune ale

primei derivate

D. ţine seama de maximele şi

minimele spectrului derivatei de ordin imediat inferior

E. picul cel mai important este

situat la aceeaşi lungime ca şi maximul picului de ordinul zero 33. 22. In spectrometria derivatã,

spectrul derivat de ordinul 3 prezintã urmãtoarele caracteristici:

A. prezintã 2 maxime ce corespund celor 2 puncte de inflexiune ale primei derivate

B. ţine seama de maximele şi

minimele spectrului derivatei de ordin imediat inferior

C.

prezintã 2 minime, din care unul

mai important

D. prezintã 2 maxime, unul mai

mic, al doilea mai mare

E. picul cel mai important este

situat la aceeaşi lungime ca şi maximul picului de ordinul zero 33. 23. Care dintre urmãtoarele

enunţuri nu sunt adevãrate cu referire la tranziţia n-π*:

A. constã în saltul unui electron de

pe un orbital molecular de

nelegãturã n pe un orbital molecular de antilegaturã π*

B. este o tranziţie de intensitate

mare

C. se întâlneşte la sisteme

nesaturate, compuşi carbonilici

D. este o tranziţie de intensitate

micã

E.

apare în UV îndepãrtat (sub 200

nm)

33.

24. Care dintre urmãtoarele

enunţuri sunt adevãrate cu referire

la tranziţia n-π*:

A. se întâlneşte la sisteme

nesaturate, compuşi carbonilici

B. constã în saltul unui electron de

pe un orbital molecular de nelegãturã n pe un orbital molecular de antilegãturã π*

C. apare în UV îndepãrtat (sub 200

nm)

D. este o tranziţie de intensitate mare

E. este o tranziţie de intensitate

micã

33. 25. Efectul hipercromic:

A. constã în deplasarea benzilor de absorbţie spre lungimi de undã mai mici

B. constã în creşterea intensitãţii

benzilor

C. se întâlneşte la beta-caroten,

forma trans D. constã în scãderea intensitãţii benzilor E. constã în deplasarea benzilor de

absorbţie spre lungimi de undã mai mari

1

GRILE EXAMEN LICENŢĂ 2011 Disciplina de Farmacologie Tema nr. 1 FARMACOCINETICĂ GENERALĂ 1.1. Următoarele medicamente, din diferite grupe farmacodinamice, produc fenomenul

de inducţie enzimatică:

A. Antiepileptice (fenitoina,

fenobarbital, carbamazepina);

B. Antihistaminicele H2

(cimetidina);

C. Antibiotice (rifampicina,

griseofulvina); D. Hipnotice şi sedative

(barbiturice, glutetimida, cloralhidrat);

E. Analgezice-antipiretice

(pracetamol, acid acetilsalicilic).

1.2. Următoarele medicamente, din diferite grupe farmacodinamice, produc fenomenul de inhibiţie enzimatică:

A. Antidepresivele triciclice

(nortriptilina) şi inhibitori de

monoaminoxidază

(IMAO);

B. Antibiotice (cloramfenicol,

eritromicină);

C. Tranchilizante şi neuroleptice

(meprobamat, unele

benzodiazepine ca diazepam şi clordiazepoxid; clorpromazina);

D. Antihistaminice H2 (cimetidina);

E. Antiepileptice (fenobarbital,

fenitoina, carbamazepina). 1.3 Factorii care influenţează difuziunea medicamentelor în ţesuturi, dependenţi de organism, sunt:

A. Structura chimică;

B. Perfuzia cu sânge a ţesuturilor;

C. Tipul de membrană biologică;

D. Liposolubilitatea şi hidrosolubilitatea;

E. Permeabilitatea capilară.

1.4. Factorii care influenţează difuziunea medicamentelor în ţesuturi, dependenţi de medicament, sunt:

A. Concentraţia plasmatică şi

interstiţială;

B. Activitatea metabolică a

ţesutului şi gradul de oxigenare;

C. Greutatea moleculară (GM) şi

pKa;

D. Liposolubilitatea şi hidrosolubilitatea;

E. Structura chimică;

1.5. Dezavantajele căii orale de

administrare a medicamentelor sunt:

A. Biodisponibilitatea este

influenţată negativ de efectele

primului pasaj intestinal şi hepatic;

B. Absorbţia este dependentă de

funcţionalitatea tractului gastro-

intestinal;

2

C.

Substanţele cu gust sau miros

neplăcut se pot încorpora în forme farmaceutice orale, care le maschează aceste caracteristici; D. Latenţa (debutul acţiunii) este

relativ mare şi deci nu reprezintă o cale pentru urgenţele medicale;

E. Biodisponibilitatea

medicamentelor este mai mică decât pe căi parenterale. 1.6. Biotransformarea (metabolizarea) medicamentelor prezintă următoarele caracteristici:

A. Substanţele medicamentoase

pot fi nemetabolizate (puţine);

B. Majoritatea substanţelor

medicamentoase sunt metabolizate

parţial sau total;

C. Biotransformarea

(metabolizarea) este obligatorie pentru toate substanţele medicamentoase; D. Biotransformarea creşte viteza de eliminare a medicamentelor pe cale renală

prin urină şi pe cale cutanată prin transpiraţie;

E. Biotransformarea se produce, în

general, în sensul apariţiei de metaboliţi cu hidrosolubilitate mai mare decât medicamentul respectiv. 1.7. Care din următoarelor enunţuri definesc biodisponibilitatea:

A. Cantitatea de substanţă activă,

precum şi viteza cu care aceasta este cedată de medicament, este absorbită în organism, ajunge la locul de acţiune şi îşi manifestă efectul biologic; B. Fracţiunea din doza administrată

care este liposolubilă;

C. Fracţiunea din doza administrată

care este hidrosolubilă; D. Cantitatea de substanţă activă eliberată dintr-o formă farmaceutică şi absorbită în circulaţia sistemică; E. Viteza cu care substanţa activă este eliberată şi absorbită. 1.8. Condiţii obligatorii, generale, pe care trebuie să le îndeplinească formele farmaceutice injectabile:

A. Izotone sau slab hipertone;

B. Sterile;

C. Facultativ sterile;

D. pH egal aproximativ cu 7,4;

E. Apirogene.

1.9. Administrarea medicamentelor

pe cale rectală prezintă următoarele avantaje:

A. Ocolirea primului pasaj intestinal

şi hepatic;

B. Absorbţia incompletă;

C. Apariţia eventuală a reflexului

de respingere, care micşorează perioada de

retenţie în rect, deci timpul de contact;

D. Abordabilă la copii, bolnavi cu

vărsături, bolnavi în comă;

E. Absorbţie inegală.

1.10 Următorii factori intervin în transferul substanţelor medicamentoase prin membranele biologice şi depind de substanţa medicamentoasă:

A. Doza şi concentraţia;

B. Liposolubilitatea formei

nedisociate (coeficientul de

repartiţie în lipide – apă);

C. Greutatea moleculară (masa

moleculară);

3

D.

Starea fiziologică sau patologică

a membranei;

E. Structura chimică; 1.11. Căi de administrare utilizate exclusiv pentru acţiunea generală (sistemică) sunt:

A. Calea intravenoasă;

B. Calea subcutanată;

D.

Calea intramusculară;

E. Calea oculară.

1.12. Inducţia enzimatică are următoarele caracteristici:

A. Se manifestă prin stimularea sintezei de enzime ca o consecinţă a creşterii cantităţii de substrat (reprezentat

de medicament);

B. Durata lungă de administrare a

medicamentului nu favorizează inducţia enzimatică;

C. Dozele mari favorizează inducţia

enzimatică;

D. Durata lungă de administrare a

medicamentului favorizează inducţia enzimatică;

E. Dozele mici favorizează inducţia

enzimatică.

1.13. Formele în care medicamentele pot fi transportate în sânge sunt:

A. Substanţele medicamentoase

pot fi transportate în plasmă numai sub formă liberă (dizolvate în plasmă); B. Substanţele medicamentoase

pot fi transportate în plasmă, o parte sub formă liberă (dizolvată în plasmă);

C. Substanţele medicamentoase

pot fi transportate în plasmă numai sub formă legată de proteinele plasmatice; D. Substanţele medicamentoase pot fi transportate în plasmă, o parte sub formă legată de proteinele plasmatice (formă de depozit);

E. Substanţele medicamentoase

(puţine) pot fi transportate în sânge

şi în elementele figurate.

1.14. Capacitatea de a trece prin

membranele biologice este mai

mare pentru substanţele:

A. Cu un coeficient de partiţie

lipide/apă foarte mare ;

B. Legate de proteine, datorită masei moleculare mari;

C. Cu greutate (masă) moleculară

mai mică;

D. Nedisociate;

E. Mai liposolubile.

1.15. Căile fiziologice de eliminare

a medicamentelor sunt:

A. Calea digestivă, de elecţie

pentru substanţele neabsorbabile,

administrată pe

cale orală;

B. Calea renală, de elecţie pentru

substanţele hidrosolubile absorbite;

C. Calea cutanată, pentru

substanţele volatile şi lipofile; D. Calea parenterală, pentru substanţele administrate pe cale injectabilă;

E. Calea respiratorie, de elecţie

pentru substanţele gazoase şi

volatile.

4

1.16. Pe calea intravenoasă se pot administra:

A. Substanţe care produc hemoliză;

B. Substanţe iritante pentru

ţesuturi (de exemplu digoxină, aminofilină, săruri de

Ca2+);

C. Substanţe exclusiv hidrosolubile;

D.

Substanţe care precipită

proteinele plasmatice;

E. Soluţii iritante datorită pH-ului

care nu este egal cu 7,4 (pH-ul

sângelui şi al lichidului interstiţial) sau/şi unei presiuni osmotice mai mari de

0,9%.

1.17. În cadrul căii orale de administare a medicamentelor, mucoasa intestinului subţire, reprezentând locul

principal de absorbţie, prezintă următoarele particularităţi:

A. Suprafaţa foarte mare de absorbţie (aproximativ 100 m2);

B. Vascularizaţia foarte bogată

(sanguină şi limfatică);

C. Suprafaţa foarte mică de

absorbţie;

D.

pH-ul mucoasei variază între 4,8

şi 8,2, în funcţie de segment; E. Vascularizaţie foarte redusă. 1.18. Avantajele căii orale de administrare a medicamentelor sunt:

A. Poate fi utilă pentu medicamente cu efect retard;

B. Reprezintă calea naturală,

fiziologică de aport;

C. Poate fi utilă mai ales pentru

administrări repetate şi tratament

de întreţinere;

D. Prezintă o posibilitate comodă

de autoadministrare a medicamentelor;

E. Latenţa (debutul acţiunii) este

relativ mare şi deci reprezintă o

cale adecvată pentru urgenţe medicale.

1.19.Căi de administare utilizate exclusiv pentru acţiunea locală sunt:

A. Calea intravaginală;

B. Calea intraarticulară;

C. Calea subcutanată;

D. Calea oculară;

E. Calea intravenoasă.

1.20. Următoarele căi de

administrare a medicamentelor

sunt căi artificiale, injectabile, parenterale:

A. Calea intramusculară;

B. Calea oculară;

C. Calea intravenoasă;

D. Calea subcutanată;

E. Calea cutanată.

1.21. Următorii factori intervin în

transferul substanţelor medicamentoase prin

membranele biologice şi depind de membrană:

A. Sistemele membranare active de

transport;

B. Doza şi concentraţia;

C. Starea fiziologică şi patologică a

membranei;

D. Constanta de disociere (pKa) şi

gradul de disociere;

E.

Tipul membranei.

5

1.22. Următoarele căi de

administrare a medicamentelor sunt căi naturale:

A. Calea intravenoasă;

B. Calea orală;

C. Calea intramusculară;

D. Calea sublinguală;

E. Calea respiratorie.

1.23.

Avantajele căii sublinguale de

administrare a medicamentelor

sunt următoarele:

A. Absorbţia este rapidă şi latenţa scurtă;

B. Ocoleşte bariera hepatică fiind

utilă pentru medicamentele biotransformate în

procent mare în ficat;

C. Reprezintă o cale de urgenţă în

crize (angină pectorală, astm bronşic);

D. Permite absorbţia moleculelor puternic ionizate;

E. Ocoleşte degradarea

medicamentelor sub influenţa

sucurilor digestive.

1.24. Substanţele medicamentoase

eliminate pe cale renală sunt:

A. Substanţe liposolubile care se

elimină prin secreţie tubulară

pasivă;

B. Substanţe hidrosolubile, care se

elimină prin filtrare glomerulară;

C. Substanţe nedisociate la pH-ul

acid urinar se pot reabsorbi tubular şi au o

eliminare lentă (acizi slabi); D. Substanţe cu structuri speciale, care se elimină prin secreţie tubulară activă;

E. Substanţe insolubile.

1.25. Modificările de

biodisponibilitate a medicamentelor pot induce variaţii din punct de vedere farmacoterapeutic (echivalente cu o modificare de doză) şi anume în:

A. Durata efectului;

B. Timpul de debut al efectului;

timpul efectului maxim;

C. Costul tratamentului;

D. Intensitatea şi fecvenţa efectelor

adverse;

E. Intensitatea efectului

farmacologic.

Tema nr. 2

FARMACODINAMIE GENERALĂ 2.1. Etapele fazei farmacodinamice a interacţiunii (contactului) medicament - organism, având ca rezultat apariţia acţiunii farmacodinamice sunt următoarele:

A. Apariţia efectului farmacodinamic (Ef) (etapa farmacodinamică propriu-zisă);

B. Apariţia unor modificări locale,

declanşate de prezenţa

complexului

medicament-receptor (MR) la locul de acţiune (acţiunea primară);

C. Legarea medicamentului (M) de

substratul reactiv, respectiv de

receptori (R);

D. Formarea complexului

medicament-receptor (MR);

E. Legarea medicamentului de

proteinele plasmatice. 2.2. Eficacitatea maximă a acţiunii farmacodinamice depinde de următoarele:

A. Organism;

B. Activitatea intrinsecă (numărul

de receptori pe care substanţa medicamentoasă îi poate activa);

C. Proprietăţile farmacocinetice ale

substanţei active;

D. Potenţa;

E. Proprietăţile farmacodinamice

ale substanţei active. 2.3. Potenţa acţiunii farmacodinamice a unui medicament este dependentă de:

A. Afinitatea substanţei active pentru substrat (numărul de receptori ocupaţi,

conform teoriei ocupaţionale);

B. Organism;

C. Proprietăţile farmacodinamice

ale substanţei active;

D. Eficacitatea maximă (efectul maxim);

E. Proprietăţile farmacocinetice ale

substanţei active. 2.4. Acţiunea farmacodinamică a medicamentelor:

A. Este rezultatul contactului medicament-organism (substratul reactiv);

B. Este manifestată ca o modificare

a unei funcţii fiziologice (în sens

stimulator sau inhibitor);

C. Nu este rezultatul contactului

medicament-organism;

D. Se manifestă ca fenomen fizic,

chimic, biochimic şi fiziologic;

E. Se manifestă ca diminuarea sau înlăturarea unei tulburări a unei funcţii

fiziologice.

2.5. Care dintre următoarele afirmaţii privind latenţa acţiunii farmacodinamice (timpul de debut al efectului) sunt adevărate:

A. Medicamentele legate de proteinele plasmatice în precent mare au latenţa mai

mare (pentru că timpul de transport este mai mare);

B. Substanţele care acţionează prin

metabolit activ au latenţa mai

mică;

C. În administrarea intravenoasă

(i.v.) latenţa este mai mică (pentru că timpul de

absorbţie = 0); D. Formele farmaceutice retard au latenţa mai mare decât formele cu eliberare rapidă;

E. Medicamentele cu mecanism

indirect de acţiune au latenţa mai mare (pentru că timpul de apariţie a efectelor biologice este mai mare). 2.6. După mecanismul de acţiune, acţiunea farmacodinamică poate fi:

A. Acţiune farmacodinamică

directă;

B. Acţiune asupra metabolismului

substanţelor fiziologic active;

C. Acţiune farmacodinamică pe

receptori;

D. Acţiune locală (topică);

E. Acţiune farmacodinamică

indirectă.

2.7. Factorii care influenţează

acţiunea farmacodinamică, dependenţi de medicament, sunt:

A. Calea de administrare;

B. Factori farmacocinetici (profilul

farmacocinetic);

C. Factori fizico-chimici (de ex.

structura chimică); D. Factorii farmacografici (de ex. doza);

E. Factorii farmacodinamici (de ex.

locul, mecanismul acţiunii).

2.8. Sensul acţiunii

farmacodinamice poate fi:

A. Deprimant;

7

B.

Indiferent;

C.

Excitant;

D. Inhibitor;

E. Stimulator.

2.9. Interacţiunile medicamentoase

antagoniste au următoarele caracteristici:

A. Rezultatul asocierii poate fi

anularea acţiunii farmacodinamice (antagonism total);

B. Antagonismul apare când

substanţele medicamentoase acţionează în acelaşi sens;

C.

Rezultatul asocierii poate fi

diminuarea acţiunii

farmacodinamice (antagonism parţial);

D. Antagonismul apare când

substanţele medicamentoase

acţionează în sensuri opuse ;

E. Rezultatul asocierii poate fi chiar

inversarea acţiunii

farmacodinamice (antagonism total).

2.10. După sensul acţiunii, acţiunea farmacodinamică poate fi:

A. Acţiune inhibitoare;

B. Acţiune mimetică;

C. Acţiune principală;

D. Acţiune litică;

E. Acţiune stimulatoare.

2.11. Antagoniştii competitivi prezintă următoarele caracteristici:

A. Au afinitate şi sunt capabili să se

lege de receptori, la nivelul

situsurilor de legare ale agoniştilor specifici;

B. Diminuă potenţa agoniştilor

specifici, prin competiţia pentru

receptori;

C. Au activitate intrinsecă;

D. Nu sunt capabili să declanşeze un efect la nivelul receptorilor, pe care doar îi blochează;

E. Nu au activitate intrinsecă.

2.12. După criteriul farmacoterapeutic, acţiunea farmacodinamică poate fi de

următoarele tipuri, cu o excepţie:

A. De substituţie;

B. Indiferentă;

C. Fiziopatologică;

E. Etiotropă (cauzală).

2.13. Factorii dependenţi de mediul

natural care pot influenţa acţiunea farmacodinamică, sunt:

A. Temperatura ambiantă;

B. Lumina şi zgomotul;

C. Altitudinea şi presiunea;

D. Structura chimică a substanţei

active;

E.

Calea de administrare.

8

 

2.14.

Următoarele afirmaţii privind

factorii de care depinde eficacitatea maximă a acţiunii farmacodinamice sunt adevărate, cu o excepţie:

A. Proprietăţile farmacodinamice ale substanţei ale substanţei active;

B. Potenţa;

C.

Activitatea intrinsecă (numărul

de receptori pe care substanţa

medicamentoasă îi poate activa);

D. Proprietăţile farmacocinetice ale

substanţei active;

E. Organism.

2.15. Factorii de care depinde

durata de acţiune sunt următorii:

A. Factorii farmacocinetici;

B. Factori farmacodinamici (afinitatea pentru substrat şi tipul de legătură);

C. Denumirea substanţei active;

D. Factori biofarmaceutici;

E. Calea de administrare.

2.16. Selectivitatea acţiunii

farmacodinamice se referă la faptul

că:

A. Este proprietetea unei substanţe medicamentoase de a avea un număr cât mai limitat de acţiuni farmacodinamice;

B. Majoritatea substanţelor

medicamentoase au un număr „n” de efecte, pe un teritoriu mai mult sau mai puţin

larg;

C. Este proprietatea unei substanţe

medicamentoase de a influenţa un teritoriu cât

mai limitat din organism; D. Este proprietatea unei substanţe medicamentoase de a avea un număr cât mai mare de acţiuni farmacodinamice;

E. Este proprietatea unui

medicament de a manifesta efect benefic terapeutic, fără efecte secundare nedorite.

2.17. Următoarele afirmaţii privind sensul acţiunii farmacodinamice sunt adevărate, cu o excepţie:

A. Sensul stimulator rezultă prin stimularea unei funcţii;

B. Sensul inhibitor nu apare prin

stimularea excesivă a funcţiei

respective (până la epuizarea ei);

C. Sensul stimulator rezultă şi prin

deprimarea unei funcţii

antagoniste; D. Sensul inhibitor apare prin inhibarea unei funcţii;

E. Sensul acţiunii farmacodinamice

este dependent atât de substanţa activă cât şi de substratul biologic reactiv.

2.18. Interacţiunile medicamentoase sinergice au următoarele caracteristici:

A. Sinergismul de adiţie apare când substanţele medicametoase asociate acţionează pe acelaşi tip de receptori;

B. Sinergismul poate fi de adiţie şi

de potenţare;

C. Sinergismul apare când

substanţele medicamentoase

asociate acţionează în acelaşi sens;

D. Sinergismul de potenţare apare când substanţele medicamentoase asociate acţionează pe receptori diferiţi;

9

E. Sinergismul apare când se asociază substanţe medicamentoase care acţionează în sensuri opuse. 2.19. Acţiunea predominantă şi selectivă a unui medicament poate fi datorită:

A. Realizării unei concentraţii mai mari în ţesutul sau organul respectiv, datorită unei afinităţi deosebite pentru componentele acestora;

B. Existenţei de subtipuri de

receptori specifici, în anumite ţesuturi (de ex. receptori beta-2 adrenergici în

bronhiole sau beta -1 în miocard);

C. Realizării unei concentraţii mai

mici în ţesutul sau organul respectiv;

D.

Inexistenţei de subtipuri de

receptori specifici în anumite

ţesuturi;

E. Realizării unei concentraţii mai

mari în ţesutul sau organul respectiv, datorită unei permeabilităţi crescute a membranelor ţesutului respectiv.

2.20. Durata de acţiune depinde de

următorii factori, cu o excepţie:

A. Factori farmacodinamici (afinitatea pentru substrat şi tipul de legătură);

B. Calea de administrare;

C. Costul substanţei active;

D. Factori farmacocinetici;

E. Factori biofarmaceutici.

2.21. Următoarele afirmaţii privind

latenţa acţiunii farmacodinamice sunt adevărate, cu o excepţie:

A. Medicamentele legate de

proteinele plamatice în procent mare au latenţa mai mare (pentru că timpul de transport este mai mare); B. Substanţele care acţionează prin metabolit activ au latenţa mai mare (pentru că

apare şi timpul de metabolizare);

C. Medicamentele cu mecanism

indirect de acţiune au latenţa mai mare (pentru că timpul de apariţie a efectelor biologice este mai mare); D. Formele farmaceutice retard au latenţa mai mică decât formele cu eliberare rapidă; E. În administrarea intravenoasă (i.v.) latenţa este mai mică (pentru că timpul de

absorbţie =0).

2.22. După selectivitate acţiunea

farmacodinamică poate fi:

A. Acţiune farmacodinamică

selectivă (specifică), asupra unui sistem fiziologic, organ, receptor sau unui agent patogen;

B. Acţiune farmacodinamică

generală (sistemică), ce se

manifestă după absorbţie;

C. Acţiune farmacodinamică de

substituţie; D. Acţiune locală (topică), la locul administrării;

E. Acţiune farmacodinamică

neselectivă (nespecifică).

2.23. După criteriul

farmacoterapeutic acţiunea farmacodinamică poate fi de următoarele tipuri:

A. Acţiune farmacodinamică

simptomatică;

B. Acţiune farmacodinamică

etiotropă (cauzală);

C. Acţiune farmacodinamică

fiziopatologică;

D. Acţiune farmacodinamică

indiferentă;

E. Acţiune farmacodinamică de

substituţie.

10

2.24. După reversibilitate (durată)

acţiunea farmacodinamică poate fi:

A. Acţiune farmacodinamică

reversibilă (cu durată limitată);

B. Acţiune farmacodinamică

principală;

C. Acţiune farmacodinamică

selectivă (specifică);

D. Acţiune farmacodinamică

ireversibilă (cu durată nelimitată);

E. Acţiune farmacodinamică

secundară.

2.25. Factorii dependenţi de mediul natural care pot influenţa acţiunea farmacodinamică, sunt:

A. Temperatura ambiantă;

B. Structura chimică a substanţei

active;

C. Calea de administrare;

D. Lumina şi zgomotul;

E. Altitudinea şi presiunea.

Tema nr. 3

FARMACOTOXICOLOGIE GENERALĂ 3.1. Intoleranţa dobândită prezintă următoarele caracteristici:

A. Se mai numeşte

hipersensibilitate sau sensibilizare;

B. Nu are mecanism de producere

imunologic;

C. Apare în timpul vieţii şi este

temporară sau permanentă;

D.

Are mecanism de produce

imunologic;

E. Reprezintă o alergie la

medicamente.

3.2. Factorii favorizanţi ai apariţiei alergiei la medicamente, dependenţi de medicament, sunt:

A. Calea de administrare (apariţie mai frecventă la aplicare locală, pe piele şi mucoase);

B. Reactivitatea individuală (mai

mare la femei);

C. Frecvenţa contactului cu

organismul;

D. Atopia ereditară (predispoziţie

genetică la reacţii şi boli alergice);

E. Potenţialul antigenic al

medicamentului.

3.3.

Intoleranţa dobândită (alergia

la medicamente) prezintă

următoarele particularităţi, cu o excepţie:

A. Lipsa relaţiei gradate doză-efect;

B. Doze extrem de mici pot produce reacţii alergice foarte grave;

C. Anticorpii pot fi puşi în evidenţă

prin teste cutanate sau diverse

reacţii

serologice;

D. Prezintă o relaţie gradată doză- efect; E. Organismul sensibilizat posedă un titru ridicat de anticorpi (adeseori Ig E).

3.4. Factorii care condiţionează

instalarea farmacodependenţei sunt:

A. Mediul socio-cultural

B. Cantităţile consumate, frecvenţa

consumului; căile de administrare;

C.

Mediul ambiant natural;

11

D.

Substanţa incriminată (profilul

farmacodinamic, farmacocinetic şi

farmacotoxicologic);

E. Particularităţile şi antecedentele

individului.

3.5. Specificaţi exemple de

medicamente care produc efecte adverse mutagene:

A. Fungicide;

B. Agenţi fizici (radiaţii);

C. Epoxizi;

D. Citostatice alchilante;

E. Toxicele fusului de diviziune celulară (colchicina, podofilotoxina).

3.6.

Efecte adverse

medicamentoase care sunt efecte

secundare sunt următoarele, cu o excepţie:

A. Uscăciunea gurii (hiposalivaţia)

dată de atropină; B. Hipovitaminoza, în cursul tratamentului cu antibiotice cu

spectru larg (ex. tetraciclina) pe cale orală;

C. Constipaţia produsă prin

atropină; D. Nefropatii (de ex. prin antibiotice aminoglicozide

nefrotoxice); E. Sindroame depresive induse de simpatolitice (reserpina, alfa- metildopa, beta-1 adrenolitice).

3.7. Substanţe capabile să producă

farmacodependenţă sunt:

A. Deprimante SNC (alcool,

hipnotice ca barbituricele,

tranchilizante ca diazepam);

B. Parasimpatolitice (atropina);

C. Opioide (morfinomimetice) (tip

morfină, heroină);

D. Stimulatoare ale SNC (tip

amfetamină, tip cocaină);

E. Parasimpatomimetice

(neostigmina). 3.8. Efectele secundare

medicamentoase prezintă următoarele caracteristici:

A. Sunt tulburări morfologice

diferite de efectele farmacodinamice, care apar la o parte din indivizii trataţi în condiţii similare;

B. Sunt consecinţa directă a

acţiunilor farmacodinamice

secundare ale medicamentelor;

C. Sunt tulburări funcţionale,

diferite de efectele farmacodinamice, care apar la o parte din indivizii trataţi în condiţii

similare; D. Sunt consecinţa indirectă a acţiunilor farmacodinamice secundare ale medicamentelor;

E. Sunt un răspuns anormal,

cantitativ şi/sau calitativ, la un medicament, deviat de la efectele farmacodinamice ale medicamentului, ce apare numai la o parte din

populaţie.

3.9. Reacţiile adverse (RA) medicamentoase au următoarele caracteristici:

A. Sunt reacţii fără nici o legătură

cu farmacoterapia;

B. Sunt reacţii nedorite;

C. Sunt reacţii ce apar la dozele

eficace terapeutic;

D. Sunt reacţii dăunătoare;

E. Sunt reacţii în legătură cu costul

medicamentelor.

12

3.10. Toleranţa dobândită cronică (obişnuinţa) prezintă următoarele caracteristici:

A. Durata, după întreruperea

tratamentului, este variabilă;

B. Este un fenomen reversibil

(dispare, la întrerupere, după un interval de timp variabil);

C.

Se instalează lent şi niciodată nu

este completă;

D. Este un fenomen ireversibil (nu dispare niciodată);

E. Se instalează cu intensităţi

diferite pentru diferitele efecte ale

unui medicament. 3.11. Mecanismele de instalare a

toleranţei cronice (obişnuinţei) ca efect advers medicamentos sunt:

A. Mecanism farmacocinetic:

creşterea eliminării;

B. Mecanism farmacodinamic:

„desensibilizarea” celulelor sau receptorilor (reglare „down”), manifestată prin „internalizarea” receptorilor în membrană;

C.

Scăderea vitezei de

metabolizare prin inhibiţie

enzimatică; D. Mecanism farmacocinetic:

diminuarea absorbţiei;

E. Mecanism farmacocinetic:

creşterea vitezei de metabolizare, prin instalarea

inducţiei enzimatice. 3.12. Frecvenţa mai mare a

reacţiilor adverse (RA) se întâlneşte la vârstnici, datorită unor factori multipli:

A. Particularităţi farmacodinamice

specifice organismului vârstnic;

B. Complianţa (respectarea

posologiei prescrise) frecvent deficitară;

C. Utilizarea, de obicei, de doze

mai mari la bătrân, decât la adultul

tânăr;

D. Particularităţi farmacocinetice specifice organismului vârstnic;

E. Polimedicaţia (număr mare de

medicamente utilizat) ca o

consecinţă a

polipatologiei.

3.13. Medicamente contraindicate (proscrise) la gravide, datorită

potenţialului

teratogen:

A. Antineoplazice antimetaboliţi (metotrexat, fluorouracil);

B. Anticogulante cumarinice

(acenocumarol, warfarina);

C. Antiepileptice (fenitoina, acid

valproic), antidepresive (triciclice,

litiu), tranchilizante benzodiazepine;

D. Antiacide;

E. Glucocorticoizi (doze mari).

3.14.

Factorii care cresc riscul

apariţiei reacţiilor adverse

medicamentoase ototoxice sunt:

A. Insuficienţa renală;

B. Tratamentul îndelungat;

C. Dozele mari;

D. Asocierea de medicamente

ototoxice;

E. Dozele mici şi tratamentul de

scurtă durată.

3.15. Sunt frecvent implicate, în

reacţii adverse (RA) alergice de tip I (anafilactic) următoarele medicamente, cu o excepţie:

A. Peniciline (penicilina G inj.,

ampicilina etc.);

13

B.

Acidul acetilsalicilic (aspirina);

C.

Substanţe iodate radiografice de

contrast;

D. Acidul ascorbic (vitamian C);

E. Anestezice locale administrate

i.v.

3.16.

Factorii care cresc riscul

apariţiei reacţiilor adverse medicamentoase ototoxice

sunt următorii, cu o excepţie:

A. Tratamentul îndelungat;

B. Dozele mari;

C. Asocierea de medicamente

ototoxice; D. Dozele mici şi tratamentul de scurtă durată;

E. Insuficienţa renală.

3.17. Exemple de efecte adverse

medicamentoase toxice sunt

următoarele, cu o excepţie:

A. Nefropatii după antibiotice

aminoglicozide nefrotoxice;

B. Citoliză hepatică produsă de

izoniazidă, rifampicină,

paracetamol;

C. Methemoglobinemie (după

derivaţi de anilină: paracetamol); D. Uscăciunea gurii şi constipaţie

date de atropină;

E. Ototoxicitate după antibiotice

aminoglicozide (kanamicină, gentamicină).

3.18. Factorii favorizanţi ai apariţiei alergiei la medicamente, dependenţi de organism, sunt:

A. Frecvenţa contactului cu

organismul;

B. Reactivitatea individuală (mai

mare la femei);

C.

Atopia ereditară (predispoziţie

genetică la reacţii şi boli alergice);

D. Calea de administrare (apariţie

mai frecventă la aplicare locală, pe

piele şi mucoase);

E. Potenţialul antigenic al

medicamentului.

3.19. Exemple de efecte adverse medicamentoase toxice sunt următoarele:

A. Ototoxicitatea după antibiotice

aminoglicozide (în special după kanamicină şi amikacină);

B. Sindromul neurologic

extrapiramidal produs de neuroleptice clasice;

C. Psihoze de tip schizofrenic în

hipercorticism provocat de

supradozarea

glucocorticoizilor;

D. Uscăciunea gurii şi constipaţia

produsă de atropină;

E. Citoliză hepatică produsă după

izoniazidă, rifampicină,

paracetamol.

3.20. Substanţe incriminate în producerea de efecte adverse

cancerigene sunt următoarele:

A. Hidrocarburi policiclice (din gudronul de cărbune, fum de ţigară);

B. Glucoza;

C. Nitrozaminele (apărute, de

exemplu, prin tranformarea

aminofenazonei în prezenţa acidului clorhidric în stomac);

D. Aflatoxinele produse de

mucegaiuri;

E. Substanţe alchilante (de

exemplu citostatice alchilante).

14

3.21. Efectele adverse medicamentoase toxice au următoarele caracteristici:

A. Sunt tulburări morfologice, diferite de efectele

farmacodinamice;

B. Sunt consecinţa directă sau

indirectă a acţiunilor farmacodinamice secundare ale medicamentelor;

C. Sunt tulburări funcţionale,

diferite de efectele farmacodinamice; D. Pot fi uşoare sau grave (uneori chiar fatale); se pot manifesta la nivelul tuturor ţesuturilor şi organelor;

E. Apar la o parte din indivizii

trataţi în condiţii similare.

3.22. Efectele adverse medicamentoase toxice au

următoarele caracteristici, cu o excepţie:

A. Pot fi uşoare sau grave (uneori

chiar fatale); se pot manifesta la

nivelul tuturor ţesuturilor şi organelor;

B. Apar la o parte din indivizii

trataţi în condiţii similare;

C. Sunt tulburări morfologice,

diferite de efectele

farmacodinamice;

D. Sunt consecinţa directă sau

indirectă a acţiunilor farmacodinamice secundare ale medicamentelor;

E. Sunt tulburări funcţionale,

diferite de efectele

farmacodinamice.

3.23. Factorii favorizanţi ai apariţiei

reacţiilor adverse (RA) medicamentoase sunt:

A. Numărul ridicat de medicamente asociate (polipragmazia), cu

posibilitatea apariţiei interacţiunilor (previzibile sau nu);

B. Stările patologice (insuficienţele

renală sau/şi hepatică);

C. Costul medicamentelor;

D. Dozele eficace mari (peste DE50) şi tratamentul prelungit;

E. Stările fiziologice particulare

(sarcină, vârstă înaintată).

3.24. Idiosincrazia (intoleranţa

congenitală de grup) prezintă

următoarele

particularităţi:

A. Deviaţia de la răspunsul farmacodinamic normal poate să fie cantitativă (efecte

de supradozare sau ineficienţă);

B. Se manifestă ca deviaţie de la

răspunsul farmacodinamic normal al populaţiei,

la medicament;

C. Nu apare la scurt timp după

începerea tratamentului sau chiar la prima doză; D. Deviaţia de la răspunsul farmacodinamic normal poate să fie calitativă (reacţie anormală diferită de acţiunea farmacodinamică); E. Apare la scurt timp după începerea tratamentului sau chiar la prima doză.

3.25. Exemple de efecte adverse medicamentoase care sunt efecte secundare sunt următoarele:

A. Uscăciunea gurii (hiposalivaţie) dată de atropină;

B. Sindromul neurologic

extrapiramidal produs de

medicamente neuroleptice clasice;

C. Constipaţia produsă de atropină

(scăderea tonusului şi peristaltismului normal intestinal);

D. Psihoze şi halucinaţii produse de antiinflamatoare nesteroidiene (indometacina, ibuprofen, sulindac);

15

E. Somnolenţă după trezirea din

somn produc hipnocoercitivele cu

acţiune de lungă durată (de exemplu fenobarbital). Tema nr. 4 ANTIBIOTICE CU STRUCTURĂ BETALACTAMICĂ 4.1. Administrarea penicilinelor este contraindicată:

A. În aplicare locală pe mucoase (creşte riscul alergizant);

B. În infecţii cu germeni sensibili;

C. În aplicare locală pe tegumente

(creşte riscul alergizant);

D. În caz de alergie;

E. În infecţii cu germeni rezistenţi

(în special stafilococ penicilinazopozitiv); 4.2. Din grupa penicilinelor antistafilococice fac parte:

A. Amoxicilina;

B. Dicloxacilina;

C. Oxacilina;

D. Ampicilina;

E. Cloxacilina. 4.3. Benzilpenicilina are următoarele indicaţii, cu o excepţie:

A. Infecţii cu pneumococ:

pneumonii, meningite, septicemii;

B. Cărbune, gangrenă gazoasă,

tetanos, difterie;

C. Infecţii cu streptococ hemolitic:

angine, erizipel, scarlatină,

septicemii; D. Infecţii cu germeni rezistenţi la peniciline;

E. Lues (sifilis).

4.4 Din grupa antibioticelor betalactamine fac parte următoarele:

A. Penami (peniciline);

B. Aminoglicozide;

C. Cefeme (cefalosporine);

D. Monobactami;

E. Macrolide.

4.5. Din grupa antibioticelor

betalactamine fac parte următoarele, cu o excepţie:

A. Monobactami;

B. Penami (peniciline);

C. Cefeme (cefalosporine);

D. Penemi (carbapenemi);

E. Macrolide.

4.6. Cefalosporinele prezintă

următoarele caracteristici:

A. Sunt denumite şi cefeme;

B. Sunt antibiotice având ca nucleu

de bază acidul 7-

aminocefalosporanic;

C. Sunt antibiotice cu structură

beta-lactamică;

D.

Sunt antibiotice având ca nucleu

de bază acidul 6- aminopenicilinamic; E. Acidul 7-aminocefalosporanic

cuprinde un inel dihidrotiazinic condensat cu un nucleu beta-lactamic.

16

4.7. Administrarea benzatinbenzilpenicilinei este contraindicată în următoarele cazuri:

A. Antecedente alergice;

B. Infecţii grave care necesită

niveluri plasmatice ridicate de benzilpenicilină;

C. Infecţii cu germeni puţin

sensibili;

D. Copii sub 3 ani sau mai mari,

dacă au masă musculară redusă;

E. Infecţii uşoare cu germeni

sensibili la benzilpenicilină şi pentru profilaxie. 4.8. Aztreonamul prezintă următoarele caracteristici:

A. Este rezistent la majoritatea betalactamazelor produse de bacili Gram negativ

aerobi;

B. Este indicat în infecţii cu bacili

Gram negativ (septicemii, infecţii urinare, respiratorii);

C. Acţionează bacteriostatic prin

inhibarea sintezei proteice; D. Spectru antimicrobian cuprinde:

bacili Gram negativ aerobi (inclusiv Pseudomonas);

E. Mecanismul de acţiune este

bactericid, prin împiedicarea

sintezei peretelui

bacterian.

4.9. Benzilpenicilina se administrează corect în următoarele condiţii:

A. Soluţia se prepară extempore în ser fiziologic steril; nu se asociază cu alte medicamente în aceeaşi seringă;

B. Se administrează, cel mai

frecvent, intramuscular (i.m.)

profund sau intravenos (i.v.) în perfuzie;

C. În perfuzii se preferă soluţiile

acide (glucoza 5%) sau alcaline;

D. Stabilitatea în soluţie este de maximum 24 ore la frigider (+4°C);

E. Se poate asocia cu alte

medicamente în aceeaşi seringă. 4.10. Următoarele substanţe medicamentoase sunt inhibitori de beta-lactamaze produse

de stafilococi şi bacili Gram negativ, astfel încât în asociere cu peniciline cu spectru larg le lărgeşte spectrul antimicrobian:

A. Acid clavulanic;

B. Sulbactam;

C. Amoxicilina;

D. Ampicilină;

E. Ticarcilina. 4.11. Penicilinele (penamii)

prezintă următoarele caracteristici, cu o excepţie:

A. Sunt antibiotice de semisinteză

(unele);

B. Au ca nucleu comun acidul 6-

aminopenicilinamic;

C. Sunt antibiotice naturale (unele);

D. Au ca nucleu de bază acidul 7-

aminocefalosporanic;

E. Acidul 6-aminopenicilinamic este

format dintr-un inel tiazolidinic şi

un inel beta-lactamic; 4.12. Specificaţi grupele de antibiotice care acţionează asupra peretelui celulei bacteriene (inhibarea sintezei peptidoglicanului care intră în constituţia peretelui bacterian):

A. Carbapenemi;

17

B.

Cefalosporine;

C.

Tetracicline;

D. Monobactami;

E. Peniciline.

4.13 Din grupa penicilinelor de semisinteză fac parte următoarele:

A. Peniciline active faţă de enterobacteriacee (amidinopeniciline: ex. mecilinam);

B. Peniciline antistafilococice: ex.

oxacilina;

C. Peniciline injectabile cristalizate:

ex. benzilpenicilina; D. Peniciline active faţă de Pseudomonas (ex. carboxipeniciline: ex. carbenicilina);

E. Penciline cu spectru larg

(aminopeniciline) (ex. ampicilina).

4.14. Afirmaţiile cu privire la aztreonam sunt adevărate, cu o excepţie:

A. Spectrul antibacterian cuprinde

bacili Gram negativ aerobi (inclusiv Pseudomonas);

B. Este bactericid;

C. Este rezistent la majoritatea

betalactamazelor produse de bacili Gram negativ aerobi;

D.

Este indicat în infecţii cu bacili

Gram negativ (septicemii, infecţii

urinare, intraabdominale, respiratorii etc.);

E. Este bacteriostatic (inhibarea

sintezei proteice bacteriene).

4.15. Notaţi antibioticele cu potenţial mare de producere a reacţiilor adverse alergice:

A. Ampicilina;

B. Cefalosporine;

C. Procainbenzilpenicilina;

D. Eritromicina;

E. Benzilpenicilina;

4.16. În infecţiile cu stafilococi secretori de beta-lactamaze (penicilinaze) sunt indicate următoarele peniciline, cu o excepţie:

A. Oxacilina;

B. Nafcilina;

C.

Benzilpenicilina;

D. Cloxacilina;

E. Dicloxacilina.

4.17. Fac parte din grupa

penicilinelor antistafilococice următoarele antibiotice, cu o excepţie:

A. Dicloxacilina;

B. Ampicilina;

C. Oxacilina;

D. Cloxacilina;

E. Nafcilina.

4.18. Din grupul penicilinelor de

semisinteză, cu spectru larg, active

pe bacili Gram negativ, inclusiv Pseudomonas

aeruginosa (piocianic) fac parte:

18

A.

Carbenicilina;

B.

Ticarcilina;

D.

Fenoximetilpenicilina (penicilina

V);

E. Azlocilina;

4.19. Benzilpenicilina este

antibiotic de elecţie în:

A. Lues (sifilis);

B. Cărbune, gangrenă gazoasă,

tetanos, difterie;

C. Infecţii cu germeni rezistenţi la

peniciline;

D. Infecţii cu streptococ hemolitic

(angine, erizipel, scarlatină,

septicemii);

E. Infecţii cu pneumococ

(pneumonii, meningite, septicemii).

4.20. Din grupa penicilinelor

naturale fac parte următoarele:

A. Peniciline cu spectru larg

(aminopeniciline) (ex. ampicilina);

B. Peniciline injectabile cristalizate

(ex. benzilpenicilina);

C.

Peniciline orale (ex.

fenoximetilpenicilina, feneticilina);

D. Peniciline injectabile săruri cu

acţiune retard (peniciline depozit)

(ex.

procainbenzilpenicilina,

benzatinbenzilpenicilina);

E. Peniciline antistafilococice (ex.

oxacilina). 4.21. Penicilinele cu spectru larg

prezintă următoarele caracteristici:

A. Spectrul antimicrobian cuprinde

coci Gram pozitiv (cu excepţia stafilococului

penicilinazopozitiv) şi coci Gram negativ;

B. Cocii Gram pozitiv prezintă o

sensibilitate mai mică decât la

benzilpenicilină;

C.

Nu sunt active după

administrare orală, fiind distruse de

acidul clorhidric din stomac;

D. Spectrul antimicrobian cuprinde

bacili Gram negativ;

E. Sunt active după administrare

orală, nefiind distruse de acidul

clorhidric din

stomac.

4.22. Penicilinele (penamii) prezintă următoarele caracteristici:

A. Sunt antibiotice de semisinteză

(unele);

B. Acidul 6-aminopenicilinamic este

format dintr-un inel tiazolidinic şi

un inel beta-lactamic;

C. Sunt antibiotice naturale (unele);

D. Au ca nucleu comun acidul 6-

aminopenicilinamic;

E. Au ca nucleu de bază acidul 7-

aminocefalosporanic.

4.23. Următoarele afirmaţii în legătură cu penicilinele cu spectru larg sunt adevărate, cu o excepţie:

A. Cocii Gram pozitiv prezintă o sensibilitate mai mică decât la

benzilpenicilină;

B. Sunt active după administrare

pe cale orală, nefiind distruse de acidul clorhidric din stomac;

C. Spectrul antimicrobian cuprinde

coci Gram pozitiv (cu excepţia stafilococului penicilinazopozitiv) şi coci Gram negativ; D. Nu sunt active după administrare orală, fiind distruse de acidul clorhidric din

stomac;

19

E.

Spectrul antimicrobian cuprinde

bacili Gram negativ.

4.24. Din grupa penicilinelor naturale fac parte următoarele, cu o excepţie:

A. Peniciline orale (ex.

fenoximetilpenicilina, feneticilina);

B. Peniciline injectabile săruri cu

acţiune retard (ex. procainbenzilpenicilina);

C. Peniciline injectabile cristalizate

(ex. benzilpenicilina);

D. Peniciline injectabile- peniciline de depozit (ex. benzatinbenzilpenicilina);

E. Peniciline antistafilococice (ex.

oxacilina).

4.25. Din grupa penicilinelor de semisinteză fac parte următoarele, cu o excepţie:

A. Peniciline active faţă de Pseudomonas (ex. carbenicilina);

B. Peniciline injectabile cristalizate

(ex. benzilpenicilina);

C. Peniciline cu spectru larg

(aminopeniciline) (ex. ampicilina); D. Peniciline antistafilococice (ex. oxacilina);

E. Peniciline active faţă de

enterobacteriacee (amidinopeniciline) (ex. mecilinam). Tema nr. 5 ANTIBIOTICE DIN ALTE CLASE STRUCTURALE: MACROLIDE, AMINOGLICOZIDE, TETRACICLINE, AMFENICOLI ŞI POLIPEPTIDE

5.1.

Dintre antibioticele macrolide,

sunt substanţe naturale

următoarele:

A. Claritromicina;

B. Eritromicina;

C. Azitromicina;

D. Spiramicina;

E. Josamicina.

5.2. Eritromicina are următoarele

proprietăţi farmacologice:

A. Este un antibiotic natural din

culturi de Streptomyces erythreus,

cu caracter bazic; B. Are efect bacteriostatic sau bactericid în funcţie de

concentraţia antibioticului, microorganism şi faza de creştere a acestuia;

C. Nu este activă după

administrarea pe cale orală;

D.

Reprezintă medicaţie de

alternativă în infecţiile cu germeni

sensibili, inclusiv pentru profilaxia recăderilor în reumatism poliarticular acut;

E. Reprezintă o medicaţie de

alternativă la bolnavii alergici la

penicilină.

5.3. Următoarele antibiotice

macrolide sunt substanţe de

semisinteză, cu o excepţie:

A. Diritromicina;

B. Eritromicina;

C. Claritromicina;

D. Roxitromicina;

E. Azitromicina.

5.4. Dintre antibioticele

aminoglicozide se pot administra

ca medicamente antituberculoase următoarele:

A. Tobramicina;

B.

Gentamicina;

20

C.

Kanamicina;

D. Streptomicina;

E. Neomicina.

5.5. Scăderea biodisponibilităţii

orale a tetraciclinei se produce prin asocierea cu:

A. Alimente (mai ales produse lactate);

B. Medicamente care conţin calciu,