Sunteți pe pagina 1din 20

Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice Sectia: Relatii Internationale si Studii Europene

Puterea in Relatiile Internationale

Botez George Vladimir R.I.S.E. Anul II Grupa I

Cuprins

Argument..pagina 3 Introducerepagina 4 1.Puterea in Relatiile Internationale ca conceptpagina 5-6 1.1.Definirea puterii in Relatiile Internationale.pagina 6-7 1.2.Viziunea Sociologicapagina 8-11 2.Caracteristicile puterii in Relatiile Internationalepagina 12 2.1.Caracterul dual al puterii..pagina 12-13 2.2.Caracterul altruist al puterii.pagina 13-14 2.3.Caracterul relational al puterii.pagina 14-15 2.4.Caracterul contextualpagina 15-17 3. Capacitatea de reinnoire a puterii in sistemul international pagina 17-18 Cuprins si Bibliografie...............................................................pagina 19-20

Argument

Am dorit sa aleg aceasta tema deoarece puterea in zilele actuale se manifesta in multe moduri atat pe plan intern cat si pe plan international astfel dezvoltandu-se diferite concepte nu numai ideologice cat si realiste asupra impactului pe care puterea o are asupra unei natiuni dar nu numai.Politica si ea este afectata de aceasta putere, fiecare formatiune luptandu-se pentru suprematie si astfel acaparand majoritatea puterii asupra lor.

Introducere

Puterea este o relatie sociala caracteristic oricrei comunitati umane, indiferent de dimensiunile ei, att la scar naional, ct i la scar internaional. Puterea social se manifest sub forme diferite, funcie de domeniul n care acioneaz cum ar fi puterea politica,economica sau chiar si cea militara sau tehnologica. Ca element de organizare i reglare a vieii sociale, puterea fixeaz scopurile activitii umane i mijloacele necesare realizrii obiectivelor. Puterea impune ordinea social, iar la rndul ei, ordinea social genereaz putere, cele dou elemente condiionndu-se reciproc. Fenomen extrem de complex, puterea prezint trsturi proprii: reprezint un element esenial i permanent al relaiilor sociale, prin intermediul cruia se asigur funcionarea comunitii

se prezint sub forma unor centre ale puterii, ierarhizate pe ansamblul vieii sociale, n raport de poziia ierarhic i resursele celor care o exercit, precum i de domeniul n care acioneaz

reprezint relaia dintre dou categorii de subieci cei care conduc i cei care sunt condui, i aceasta indiferent de natura i amploarea mediului n care acioneaz.

1.Puterea in Relatiile Internationale ca concept


Puterea se afla n epicentrul sistemului international. Concepte precum puteri regionale, mari puteri, superputeri sau hiperputeri fac parte din limbajul de zi cu zi. Comportamentul fiecarui stat ct si dinamica sistemului international si au izvorul n structura si distributia puterii mondiale. Asa cum vom vedea n continuare, puterea reprezinta o realitate multidimensionala, ntruct se manifesta att ca obiectiv ct si ca instrument al statelor. Pentru paradigma realista, puterea reprezinta cheia de bolta a relatiilor internationale. Toate teoriile realiste considera ca preocuparile legate de putere, balanta de putere, dinamica puterii reprezinta motorul afacerilor internationale. Puterea reprezinta un instrument principal, daca nu singurul, pentru mplinirea intereselor nationale. Ca urmare, teoriile realiste postuleaza ca statele sunt ntr-o continua competitie pentru putere. Dar, argumentele folosite sunt diferite de la un curent la altul. Hans Morgenthau, ntemeietorul realismului clasic, supranumit "realism al naturii umane, considera ca statele au o "pofta nemarginita pentru putere" ntruct sunt conduse de fiinte umane care au "vointa de putere" nca de la nastere si, n consecinta, sunt permanent n cautarea de oportunitati pentru a prelua ofensiva si a-si impune dominatia asupra altor state.1 Daca natura umana reprezinta cauza profunda a competitiei pentru putere n viziunea lui Morgenthau, anarhia sistemului joaca acelasi rol n opinia lui Keneth Waltz, ntemeietorul realismului defensiv. Waltz postuleaza ca, desi urmaresc n primul rnd supravietuirea n sistem, fiind tentate sa se comporte defensiv prin mentinerea balantei de putere, statele profita totusi de stimulentele pe care le ofera sistemul international pentru
1. Clin Vslan, Politologie, Editura Economic, Bucureti, 1996.

a cstiga putere pe seama rivalilor, ori de cte ori se iveste o asemenea oportunitate. Pe o asertiune asemanatoare se fundamenteaza si realismul ofensiv al lui John Mearsheimer, care nsa merge mai departe, afirmnd ca anumite caracteristici ale sistemului international ndeamna marile puteri sa se concureze pentru putere. Realismul ofensiv considera ca scopul fundamental al unui stat este sa devina hegemon n cadrul sistemului adica un stat att de puternic nct sa domine toate statele din sistem. Astfel, competitia pentru putere pare sa fie o dominanta a comportamentului sistemului international de state, competitie responsabila pentru majoritatea marilor evenimente care au marcat istoria moderna, n special razboaiele n care au fost implicate marile puteri n ultimele doua secole si ceva, mai precis de la razboaiele franceze si napoleoniene din 1792-1815 si pna acum. Toate acestea sunt reprezentate prin 5 mari caracteristici ce definitiveaza ca atare acest concept. Prima trasatura este ca sistemul international este anarhic, alcatuit din state independente, fara vreo autoritate deasupra lor. A doua este ca statele, n special marile puteri, detin o anumita capacitate militara, care le face reciproc periculoase, pericol care este potentat de cea de-a treia caracteristica: statele nu pot fi niciodata sigure de intentiile celorlalte state. A patra trasatura a sistemului international este ca, pentru state, securitatea, adica supravietuirea, este obiectivul fundamental, chiar daca la o prima vedere au obiective precum prosperitatea, pacea sociala . Cea de-a cincia caracteristica este ca statele sunt actori rationali, care sunt constiente de mediul lor si gndesc strategic despre cum sa supravietuiasca n acest mediu. ntr-un sistem descris de aceste cinci caracteristici, statele au de ales ntre trei modele de comportament cum ar fi: teama, "self help" sau auto-ajutorare si maximizarea puterii. Daca statele mici sunt condamnate sa aleaga unul dintre primele doua modele de comportament, pentru marile puteri, singura alegere rationala este sa valorifice orice

oportunitate de a-si spori puterea, ncercnd sa ajunga la situatia ideala: dobndirea hegemoniei.2

1.1 Definirea puterii in Relatiile Internationale Puterea reprezinta un concept central n relatiile internationale, dar si un instrument fundamental de analiza n stiintele politice si sociale. Definirea puterii s-a dovedit o sarcina extrem de dificila, ntruct este un concept multidimensional, cu sensuri multiple si uneori eluzive. Ca urmare, exista o multitudine de opinii referitoare la ce este puterea si cum poate fi ea masurata. Puterea a fost studiata nca din zorii istoriei cunoscute. Platon, Aristotel, Sun Tze, Confucius, Machiavelli, Thomas Hobbes, Montesqieu si alte sute de autori prestigiosi au abordat, fiecare din unghiul civilizatiei si vremurilor carora le apartineau, diversele aspecte si forme ale puterii. Din pacate, cti autori, cam tot attea viziuni sunt! Unii o vad ca fiind relationala, n sensul ca A l influenteaza pe B, altii ca fiind comportamentala, n sensul unui continuum de mijloace de actiune, mergnd de la atractivitate, convingere, plata, coercitie. Unii insista asupra puterii data de resursele detinute, adica asupra puterii potentiale, ca un concept mai larg, care include dimensiunile militara, economica, sociala si psihologica a unui stat, altii asupra efectelor exercitarii puterii si conditiilor n care exercitarea puterii este ncununata de succes. Puterea potentiala rezultata din detinerea unei cantitati oarecare de resurse este un concept clar, intuitiv si cuantificabil. Mai dificil de definit si de cuprins ntr-un model teoretic este puterea exercitata, pentru ca ea este rezultatul mai multor categorii de factori: resursele de putere, capacitatea interna a unui stat de transformare a acestor resurse n putere, conjunctura n care se exercita, caracteristicile subiectului asupra caruia se exercita (caracterul relational) s.a. Aceasta este principala dificultate n definirea puterii: extrema complexitate pe care i-o confera specificul sau relational, a aplicarii contextuale, a varietatii continutului, a diversitatii mecanismelor de actiune, a conditionalitatilor de eficienta.3 Nu exista o definitie,
2.Robert Keohane,Joseph S., Nye,Collegium, Relatii Internationale,Relatii Internationale / Politica si politologie, Collegium, 2009 3.Goldstein, Joshua S., Pavenhouse, Jon C., Relaii internaionale, Editura Polirom, Iai, 2008.

daramite o teorie, care sa explice de ce o putere a avut cstig de cauza ntr-o situatie si a esuat n alta. Spre exemplu, nici una dintre definitii nu explica convingator "paradoxul puterii nerealizate",4 ilustrat, ntre altele de Statele Unite care au pierdut n fata unui Vietnam incomparabil mai slab dect Uniunea Sovietica, pe care au nvins-o n Razboiul Rece.

1.2 Viziunea sociologica

Sistemul International este o comunitate a statelor, asemanatoare n esenta unei comunitati umane oarecare, cu deosebirea ca partile componente nu sunt indivizi, ci statenatiune. De aceea, multi cercetatori care s-au aplecat asupra conceptului de putere n afacerile internationale s-au raportat ntr-un fel sau altul la diversele definitii ale puterii din sociologie. Rudolh Rummel analizeaza puterea, conflictul si cooperarea din punct de vedere sociologic si extrapoleaza concluziile la nivelul puterii si razboiului n relatiile internationale. Rummel porneste de la premisa ca puterea este capacitatea de a produce efecte si face o diferenta clara ntre puterea potentiala si puterea exercitata. n opinia lui aceasta diferenta consta n distinctia dintre capacitatea de a exercita puterea si resursele detinute pentru a o putea exercita cu succes, adica ntre o potentialitate si o realitate, adica ntre efecte si resurse ale puterii. Rummel investigheaza trei aspecte ale puterii exercitate: motivatiile, mecanismele si formele exercitarii puterii si propune o ecuatie a puterii, ecuatie capabila sa ofere cheia transpunerii resurselor n efecte ale puterii. n opinia sa, motivatiile care fac posibila exercitarea puterii sunt interesele pozitive, interesele negative si efectele constrngerii, iar mecanismele prin care se exercita puterea sunt amenintarea, promisiunea, persuasiunea, legitimitatea, admiratia sau dragostea, detinerea controlului asupra situatiei si oportunitatilor. n opinia lui Rummel, formele prin care se exercita puterea sunt (cu exemple din sfera relatiilor internationale):
4.Stefano Guzzini, Realism si relatii internationale, Iasi, Institutul European, 2000

Puterea neutra: capacitatea unui individ/entitati de a produce efecte neintentionat, prin simplul fapt al existentei sau activitatii sale (ex. ziua nationala a unui stat determina actiuni de felicitare din partea autoritatilor altor state)

Puterea n sine: capacitatea de a produce intentionat efecte n mediul n care functioneaza/exista un individ/entitate (ex. capacitatea Ucrainei de a executa lucrarile de amenajare a canalului Bstroe)

Puterea fizica: capacitatea existenta de a afecta intentionat integritatea unui individ/entitati (ex. existenta de baze militare americane n Asia de Nord Est). n sfera relatiilor internationale, puterea fizica este totuna cu puterea militara.

Forta: capacitatea utilizata de a afecta intentionat integritatea sau interesele unei entitati, mpotriva vointei acesteia (ex. atacul de la Pearl Harbour). n sfera relatiilor internationale forta provine din exercitarea puterii militare, dar si a puterii economice (ex. embargoul impus Cubei castriste de catre SUA este o manifestare de forta). n "Theory of Social & Economic Organization", Max Weber face o distinctie

extrem de importanta ntre "putere" si "autoritate": autoritatea este puterea exercitata legitim. Ei bine, de aici se desparte analogia dintre puterea n sociologie si puterea n relatiile internationale! Pentru ca daca n comunitatile omenesti, ca sisteme complexe, de la ceata si pna la stat, prin legitimare puterea se transforma n autoritate, n sistemul international autoritatea legitima lipseste. Din perspectiva weberiana, marea problema a puterii n relatiile internationale este faptul ca sistemul international, datorita caracterului sau anarhic, nu confera autoritate dect ntr-o masura redusa. n lipsa unui mecanism de legitimare autentica a puterii n sistem, statele accepta autoritatea unei mari puteri din alte motive dect legitimitatea: din frica, din interes, din admiratie. Aceasta autoritate este temporara, fiind "acceptata", doar atta vreme ct exista frica, interesul sau admiratia. ntr-un plan general, se poate afirma ca n deceniile care au urmat formularilor lui Max Weber, s-au conturat trei categorii de abordari teoretice ale puterii: abordarea psihologica;

abordarea sistemic-structurala; abordarea calcului cifrelor;

Definitiile puterii trecute n revista mai sus raspund viziunii uneia sau mai multor asemenea abordari. De altfel, aceste trei curente de gndire asupra puterii si gasesc confirmarea n comportamentul statelor si dinamica puterii internationale. Iar principalele teorii realiste despre puterea n Relatiile Internationale, se articuleaza tot pe aceste trei directii de abordare teoretica. Realismul clasic "al naturii umane" elaborat de Hans Morghentau, este construit pe abordarea psihologica, iar realismul structural defensiv al lui Kenneth Waltz si realismul ofensiv al lui John Mearsheimer, si au bazele n abordarea sistemic-structurala. Toate celelalte viziuni cantitative despre puterea potentiala, adica puterea ca resurse, si trag radacinile din abordarea teoretica bazata pe calculul cifrelor. Hans Morgenthau afirma ca puterea este o relatie psihologica ntre cei care exercita puterea si cei asupra carora este exercitata. Pentru Morgenthau, cei care exercita puterea influenteaza deciziile celor care au mai putina putere. Cei slabi accepta situatia fie pentru ca astepta unele foloase, fie din teama, fie din respect pentru indivizii sau institutiile care exercita puterea. Morgenthau merge mai departe, definind interesul national n termeni de putere: orice actiune sau politica ce maximizeaza puterea statului este n interesul national si invers. Pentru Morgenthau, puterea este si mijloc si scop.5 Realistii structurali precum Kenneth Waltz si John Mearsheimer concluzioneaza ca structura sistemului, caracterizata de anarhia rezultata din absenta unei autoritati superioare care sa oblige statele sa respecte regulile jocului, de comportamentul statelor care urmaresc n primul rnd supravietuirea n sistem, de incertitudinea privind intentiile celorlalti, de capacitatea ofensiva inerenta a oricarei structuri militare, obliga statele la sporirea puterii proprii si la urmarirea atenta a balantei de putere din sistem, tintind hegemonia ca scop final. Acesta a fost rationamentul Frantei napoleoniene, al Germaniei wilhelmiene si apoi naziste, tari care n diverse momente ale istoriei ultimelor doua secole au
5.Daniel S. Papp, Contemporany International Relations, Macmillan Publishing Company, N.Y, 1991

10

cautat sa obtina hegemonia europeana, dar au esuat. Acelasi rationament a fost facut si de Japonia primei jumatati a secolului XX cnd a urmarit hegemonia n Asia de Nord Est. Acesta a fost resortul care, n secolul al XIX-lea, a facut din Marea Britanie gardianul ncununat de succes al balantei de putere europene. Acesta a fost si resortul care i-a scos pe americani din izolationismul timid al nceputului de secol XX, atunci cnd s-au implicat n Primul Razboi Mondial si din izolationismul acut de la mijlocul aceluiasi secol XX, cnd s-au implicat n al Doilea Razboi Mondial, ntr-un moment n care sistemul era amenintat de aparitia a doi noi hegemoni regionali, Germania nazista n Europa si Japonia n Orientul ndepartat. n fine, o pleiada de cercetatori precum Ray Cline, Klaus Knorr, Wilhelm Fucks, Asley Tellis, Huang Sonfeng prefera abordarea calcului cifrelor si definesc un set de variabile reprezentnd surse de putere, care, maximizate, asigura predominanta n sistem. n lipsa confruntarilor directe de putere, adica a razboaielor ntre marile puteri, dar cu teama/speranta ca balanta de putere se va putea schimba, statele puternice sunt preocupate sa-si mbunatateasca resursele care pot spori puterea si sa calculeze care dintre aceste resurse conteaza mai mult ntr-o viitoare confruntare calda sau rece. De aici s-au nascut o serie de modele matematico-statistice, care pornind de la nvatamintele istoriei, prescriu solutii cantitative de sporire a puterii potentiale a unui stat, stat vazut ca resources box. Se admite totusi ca masurarea puterii este extrem de dificila, daca nu imposibila, stiinta neoferind nca instrumente si modele teoretice suficient de rafinate. Data fiind natura relationala a puterii si caracterul contextual al aplicarii ei, este dificil sa atribui o valoare obiectiva chiar si celor mai tangibile elemente ale sale. Eventual, puterea ar putea fi masurata cu acuratete doar prin efectele consecutive exercitarii ei. Dintre multele viziuni posibile n definirea puterii n relatiile internationale, am ales-o pe cea care pare sa descrie cel mai bine caracterul relational si contextual al puterii: Puterea reprezinta capacitatea unui actor international de a influenta

comportamentul altor actori internationali pentru a-i determina sa ndeplineasca sau sa nu

11

ndeplineasca unele actiuni, n conformitate cu interesele si obiectivele acelui actor international care exercita puterea.

2.Caracteristicile puterii in Relatiile Internationale


Puterea n afacerile internationale, are unele caracteristici care o diferentiaza de alte forme de putere care se manifesta n domeniul politic si social. ntre acestea se afla caracterul dual, caracterul altruist, cel relational si cel contextual.

2.1 Caracterul dual al puterii n relatiile internationale, puterea are un caracter dual: reprezinta un mijloc n vederea atingerii unui scop si, totodata, un scop n sine. Puterea ca scop n sine nseamna detinerea ct mai multor resurse militare, economice, tehnologice, diplomatice etc., adica un potential de putere ct mai mare. Puterea ca mijloc de atingere a unui scop, reprezinta utilizarea efectiva a acestor resurse, acestui potential pentru obtinerea rezultatului dorit. De aici rezulta ca, n relatiile internationale, puterea are cel putin doua aspecte: potentialul de putere al unui stat si manifestarea de putere a statului respectiv. Puterea potentiala, orict de mare ar fi ea, nu conteaza n sistem dect daca produce efecte. Spre exemplu, n primii ani ai ambelor razboaie mondiale, considerabila putere potentiala a Statelor Unite nu a mpiedicat Germania wilhelmiana si apoi Germania nazista sa declanseze razboaiele mondiale sau Japonia Imperiala sa se extinda n Asia de Nord Est,

12

atta vreme ct nu s-a manifestat ca putere. Sporirea resurselor de putere, deci a puterii potentiale a unui stat, reprezinta un scop n sine, n vreme ce exercitarea puterii, adica puterea ca manifestare, reprezinta un mijloc n vederea atingerii unui scop. Se poate afirma ca puterea este instrumentul principal si obiectivul suprem al ntregului proces politic, fie el intern, fie extern.

2.2 Caracterul altruist al puterii Sistemul international de state este anarhic, dar nu haotic, irational, iar structura mondiala de putere nu este amorfa, neutra. Dimpotriva, este o structura ierarhizata, hegemonica, cu un centru dezvoltat la nivelul caruia se concentreaza decizia si care are relatii asimetrice cu restul sistemului. Istoria arata ca sistemul relatiilor internationale a functionat ntotdeauna ca o structura hegemonica de putere, sau a tins catre o situatie de hegemonie. Cele mai stabile perioade din istoria moderna a relatiilor internationale au fost acelea n care hegemonia nu era pusa n discutie. A fost cazul Concertului de putere European din secolul al XIX-lea cu preeminenta quasi-hegemonica a Marii Britanii. A fost cazul Razboiului Rece, cu structura sa hegemonica bipolara. Este cazul acestor ani de nceput de secol, cu hiperputerea americana. Dimpotriva, cele mai instabile si sngeroase perioade au fost cele n care hegemonia a putut fi pusa n discutie, spre exemplu, de Franta Napoleoniana, de Germania Wilhelmiana, Japonia Imperiala sau de Germania nazista. Am putea fi tentati sa privim puterea cu atributele sale hegemonice doar n termeni negativi, raportndu-ne doar la latura egoista a puterii. Trebuie notat nsa, ca un stat care se bucura de privilegiul puterii, ndeplineste totodata si unele functii n beneficiul sistemului mondial, precum acoperirea de securitate pe care a asigurat-o n secolul al XIX-lea Marea Britanie n Asia de Sud si n Orientul ndepartat sau cea pe care SUA o asigura de aproape 6 decenii n Europa, Asia de Nord Est si, dupa 2001, n Asia Centrala. Astfel o putere hegemonica are, pe lnga dimensiunea egoista, si o componenta altruista.

13

Istoria ultimelor doua secole demonstreaza ca puterea, att n manifestarile sale pozitive - conservarea stabilitatii si securitatii sistemului international, adncirea institutionalizarii, largirea domeniului reglementarii internationale etc., ct si negative -coercitia, amenintarea cu razboiul, santajul s.a., reprezinta un ingredient permanent al relatiilor internationale. Trebuie subliniat nca o data ca puterea, ca atribut esential al statelor-natiune, unitatile componente ale sistemului international, este n primul rnd un concept al paradigmei realiste. ntreaga teorie realista se nvrte n jurul manifestarilor de putere, esentiale att pentru latura descriptiva ct si pentru cea prescriptiva a paradigmei realiste.

2.3 Caracterul relational al puterii

Precum n orice comunitate si n sistemul international de state, puterea este un ingredient al relatiilor dintre partile componente ale sistemului, adica dintre state. Puterea unui stat este relevanta numai daca ea si gaseste utilitatea n relatiile cu celelalte state. Apelnd la acelasi exemplu, puterea SUA nu a produs nici un efect nainte ca americanii sa se implice n conflict, adica sa stabileasca un anumit gen de relatii cu partile beligerante, de alianta cu unii, de razboi cu altii. n general, manifestarile de putere nu sunt bidirectionale, ci produc efecte dinspre cel puternic spre cel slab. Un actor puternic poate forta sau influenta un actor mai putin puternic sa-si schimbe politica. si acest actor mai putin puternic poate, la rndul sau, sa forteze un actor slab sa-si schimbe obiectivele. Indirect, actorul puternic si poate impune vointa asupra politicii actorului slab. Invers nsa, statul slab nu este capabil sa determine schimbarea obiectivelor statului mai putin puternic si nici acesta din urma nu are instrumentele care sa i permita sa schimbe politica statului puternic. Caracterul autarhic al unor state aduc distorsiuni severe procesului de exercitare a puterii n relatiile internationale. Lipsa unor relatii normale cu celelalte state - spre exemplu, izolarea Coreei de Nord si Iranului - ridica probleme serioase de securitate pentru sistemul international din cauza amenintarii ca aceste state sa ajunga n posesia

14

armelor de distrugere n masa. Desi, practic toate statele sunt ngrijorate de perspectiva ca aceste state sa ajunga n posesia unui asemenea arsenal, din cauza precaritatii relatiilor cu aceste doua tari, nu se pot aplica mecanismele uzuale practicii internationale actuale pentru a gestiona amenintarea. Daca sistemul de relatii internationale ale acestor doua tari ar fi fost cel uzual, regulile exercitiului de putere din sistemul international ar fi mpiedicat proliferarea, asa cum s-a ntmplat cu alte state care au dorit sa se doteze cu arma nucleara. n plus, izolarea aproape totala a regimurilor autarhice din Coreea de Nord si Cuba - Iranul se afla ntr-o situatie mai fericita datorita petrolului - a condus la aparitia unor probleme interne severe legate de saracie si napoiere, probleme care la un moment dat se vor constitui n amenintari serioase la adresa securitatii statelor nvecinate.

2.4 Caracterul contextual al puterii


Pe lnga caracterul relational, puterea are si un pronuntat caracter contextual, ntruct se manifesta diferit n contexte diferite. Puterea ca manifestare este orice, numai o constanta universala nu! Cineva, individ sau stat, care se dovedeste puternic ntr-o situatie, poate fi lipsit de putere n alta. Aspectul relational simplu al puterii este complicat la infinit de caracterul contextual al manifestarii puterii. Contextul n care este utilizata puterea poate face ca un parametru al puterii sa aiba o mai mare relevanta dect altul, sau sa nu aiba nici o relevanta. Detinerea unei puteri militare sau economice superioare este adeseori insuficienta. Istoria nu este ntotdeauna de partea marilor divizii sau a buzunarelor adnci. Spre exemplu, tehnologia militara ultramoderna pe care o stapneste SUA nu i-a mpiedicat pe teroristii lui Ossama bin Laden sa execute atentatele din 11 septembrie 2001. Ca sa gestioneze pericolul terorist, Washingtonul a trebuit sa-si utilizeze aliantele si capacitatea diplomatica pentru a constitui o coalitie internationala de lupta mpotriva terorismului international si sa articuleze o noua structura care sa asigure securitatea teritoriului national, Departamentul pentru Securitate Interna. Tot aspectul contextual face ca un atribut al puterii unui stat sa poata produce efectele dorite ntr-o situatie, dar sa fie irelevant ntr-alta. Pastrnd exemplul, armata SUA a fost suficient de

15

puternica pentru a zdrobi n cteva zile masinaria de razboi irakiana, dar este incapabila sa stavileasca valul de atentate teroriste din epoca post Saddam. Acelasi aspect contextual face sa nu existe o relatie de proportionalitate ntre puterea potentiala si puterea manifestata ca efecte. Puterea potentiala a unui stat, orict de mare ar fi ea, se poate dovedi incapabila sa obtina rezultatul dorit. De exemplu, America nu a putut ndeparta regimul castrist din Cuba aflata la 100 de mile de tarmul sau, dar a cstigat Razboiul Rece ntr-o competitie cu Uniunea Sovietica, incomparabil mai puternica dect Cuba, n termeni de putere potentiala. Datorita caracterului contextual, evaluarea raporturilor de putere, desi importanta, nu este suficienta. Pentru a obtine efectele dorite n procesul de exercitare a puterii, leadership-ul unui stat trebuie sa nteleaga bine regulile jocului, pentru ca aceleasi resurse de putere pot furniza capacitati diferite, n contexte diferite si la momente de timp diferite. Transformarea resurselor de putere n efectele dorite ale exercitarii puterii presupune strategii bine articulate, precum si mecanisme de comanda adecvate. Sunt cunoscute cazurile de strategii nepotrivite contextului sau de lideri care au facut evaluari gresite. De exemplu, greselile uriase facute de Germania si Japonia n 1941 cnd au atacat Uniunea Sovietica si Statele Unite, sau eroarea grava a invadarii Kuweitului de catre Saddam Hussein n 1990. Caracterul contextual al puterii este influentat de procesul intern, propriu fiecarui stat la un moment dat, de a transforma puterea potentiala n putere manifesta. Unui actor international, nu i este suficient sa detina resursele de putere potentiala. Pentru a obtine efecte ale puterii, actorul respectiv trebuie sa parcurga un proces de transformare n putere efectiva a potentialului reprezentat de resursele sale. Cel mai cunoscut exemplu este Uniunea Europeana, care poseda majoritatea resurselor de putere potentiala, dar este incapabila sa le transforme n putere efectiva. Cea mai buna ilustrare a fost prilejuita de razboiul din fosta Iugoslavie, cnd, ani la rnd, europenii nu au reusit sa produca puterea necesara pacificarii. Doar interventia puterii Statelor Unite, prin NATO, n 1999 n Kosovo a provocat ncheierea fazei fierbinti a ostilitatilor.

16

3.Capacitatea de reinnoire a puterii in sistemul international

Istoria este o nesfrsita nsiruire de cresteri si descresteri ale puterii unui stat n sistemul international. Imperii, mari puteri, superputeri au aparut pe scena mondiala, s-au manifestat ct s-au manifestat, dupa care au decazut. n majoritatea cazurilor au disparut dintr-o cauza sau dintr-o combinatie de cauze: pierderea unor razboaie de anvergura (Rusia a pierdut Razboiul Rece, Germania si Japonia au pierdut al doilea Razboi Mondial), fenomenul de over-strech (cazul Imperiului Roman), macinarea interna (cazul Imperiului arist si al Imperiului Habsburgic), incapacitatea de a face fata competitiei tehnologice cu alte puteri emergente (cazul Chinei n competitia cu puterile europene sau cazul Imperiului Incas, zdrobit de o mna de spanioli dotati cu pusti). De aceea chestiunea rennoirii puterii este vitala pentru supravietuirea actorilor internationali. Aici nu este vorba de refacerea puterii unui actor, asa cum sunt cazurile Rusiei, Chinei, Germaniei sau Japoniei. Cu rare exceptii - Uniunea Sovietica nascuta pe ruinele Imperiului arist; posibil si China, n urmatoarele decenii - reconsolidarea puterii unui actor s-a facut pe un palier inferior pozitiei detinute anterior. Capacitatea de rennoire a puterii se refera la abilitatile unui actor international de a-si conserva pozitia de putere n timp, traversnd perioadele de criza, adaptndu-se noilor tendinte din sistem, extragnd mai multa putere din resursele hard pe care le are la dispozitie. Deocamdata, chiar daca n ultimele luni se confrunta cu o criza financiara amenintatoare, singurul actor international care demonstreaza capacitatea de rennoire a puterii este SUA. La nceputul noului mileniu, umanitatea se confrunta cu o situatie nemaintlnita n ntreaga sa istorie: exista un stat care este detinatorul, fara competitor, al tuturor atributelor puterii, att n domeniul militar, ct si economic, tehnologic, social, cultural. Nu numai ca Statele Unite se afla mult naintea oricaror altor actori internationali n termeni de putere, dar, pentru viitorul previzibil, par sa aiba si capacitatea de a rennoi atributele acestor raporturi de putere. Mai cu luciditate, dar mai mult cu ciuda, fostul ministru de externe francez, Hubert Vedrine a denumit Statele Unite hiperputere, calificndu-le ntr-o clasa superioara cunoscutei denumiri de superputere. Am facut aici aceasta precizare, pentru ca n aceasta perioada si n viitorul 17

previzibil, orice este legat de conceptul si de raporturile de putere n relatiile internationale va fi vital influentat de hiperputerea americana.6 n privinta puterii militare, Statele Unite sunt cu o generatie naintea oricarei alte puteri. Explicatia este simpla si tine de investitia n aparare pe care au facut-o si o fac americanii. Desi n procente, bugetul apararii al SUA este la fel cu cel al urmatoarelor 12 sau 15 state importante ale lumii, n termeni absoluti, data fiind dimensiunea economiei americane, Statele Unite consuma constant 40 - 45 % din ntregul volum al cheltuielilor militare ale tuturor statelor sistemului international. n vreme ce toate cele 27 state ale Uniunii Europene cheltuiesc pentru aparare aproape 290 miliarde de dolari, Statele Unite au alocat pentru 2008 peste 710 de miliarde de dolari. n toata perioada post Razboi Rece, bugetul american pentru aparare a depasit cu mult pe cel al restului lumii, n special n cercetare dezvoltare, unde investitiile Statelor Unite reprezinta 85 % din totalul mondial. Washingtonul se bucura de un inegalabil avantaj n materie de tehnologie militara, ncepnd cu diverse platforme de lupta si pna la tehnologia CCCCISR (Command, Control, Communications, Computing, Intelligence, Surveillance, Reconnaissance) care permite americanilor sa domine autoritar cmpul de lupta.

Concluzie

66.idem 3

18

O oarecare putere este necesara in tot sistemul intern si international deoarece acesta permite supretia unui stat asupra anumitor amenintari din partea unor alte state sau chiar din interiorul acelui stat astfel asigurandu-si pozitia pe plan international,consolidandu-si toate fronturile si axandu-se spre o bunastare mai evoluata al acelui stat.

Bibliografie:

1. Clin Vslan, Politologie, Editura Economic, Bucureti, 1996 2. Ionel Nicu Sava, Studii de securitate, Centrul Romn de Studii Regionale, Bucureti, 2005 3. Daniel S. Papp, Contemporany International Relations, Macmillan Publishing Company, N.Y, 1991. 4. Goldstein, Joshua S., Pavenhouse, Jon C., Relaii internaionale, Editura Polirom, Iai, 2008. 5. Robert Keohane,Joseph S., Nye,Collegium, Relatii Internationale,Relatii

Internationale / Politica si politologie, Collegium, 2009. 6. Stefano Guzzini, Realism si relatii internationale, Iasi, Institutul European, 2000. 7. Henry Kissinger, Diplomatia, ed. a 2-a, Bucuresti, BIC ALL, 2002.

19

20