Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA ECOLOGICA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

ISTORIA PSIHOLOGIEI

REFERAT INTROSPECTIONISMUL

SOARE CRACIUN ADRIANA ANUL I SEMESTRUL I PSIHOLOGIE BRAILA

Introspectionismul-curent in psihologie

Introspectionismul are ca punct de plecare maxima lui Socrate: Cunoaste-te pe tine insu-ti, deci as putea spune ca e o metoda a stiintei sufletului de a observa fenomenele interioare de constiinta. Ca fondatori ai acestui curent dictionarele ii dau pe R. Descartes si J. Locke. Ei sustineau ca putem cunoaste si studia constiinta umana prin alte metode decat cele prin care cunoastem lumea externa si anume prin intermediul completarii interne sau a experientei interne care au ca obiect imaginile psihice, gandurile si trairile sufletesti. Descartes mediteaza in lucrarea Regulile pentru conducerea spiritului asupra cailor posibile de descoperire a adevarului si evitarea erorilor. El era de parere ca introspectia permite nu numai sa ne cunoastem ci sa ne conducem bine pentru a descoperi adevaruri pe care deseori le ignoram. Analiza carteziana consta in descompunerea fenomenelor in elementele lor si a pleca apoi de la simplu la complex. Nicolas Malebranche considera ca metoda introspectionismului este fundament al psihologiei, subliniind ca facultatile noastre de cunoastere sunt simturile, imaginatia si intelegerea. Toate acestea sunt insa izvoare de erori, N. Malebranche cautand in lucrarea Recherche de la verite sa descopere erorile comise in observatie interna si analiza fenomenelor psihice. Dupa el, posibilitatile introspectiei nu sunt nelimitate, deoarece nu cunoastem spiritual decat prin constiinta si de aceea cunoasterea pe care o avem despre aceasta este imperfecta. Melabranche examineaza in opera sa fenomenele psihice din doua puncte de vedere:fiziologic si psihologic. El sustine ca nu putem cunoaste fenomene psihice care se produc in constiinta noastra, decat pe calea introspectiei, analizandu-le, descoperindule, dar legaturile si raporturile dintre fenomene, precum si cauzele pe care le provoaca le putem stabili numai pe cale experimentala. Astfel Malebranche schitand limitele introspectiei afirma un paralelism psihofizic adaptat mai tarziu si de Spinoza ce militeaza pentru edificarea psihologiei ca stiinta experimentala. John Locke este considerat si el unul dintre intemeietorii introspectionismului. Pe acesta l-a interest in mod deosebit problema valorii cunoasterii pe care incearca sa o abordeze psihogenetic. Locke ajunge sa concluzioneze ca atat cunoasterea cat si celelalte fenomene complexe sunt derivate din senzatii. El apreciaza ca omul are 2 izvoare de cunoastere: 1)cunoasterea prin senzatii-simtul extern 2)cunoasterea prin simtul intern care este perceptia operatiilor propriilor noastre minti, rezultatul reflectarii sufletului asupra ideilor pe care el le-a primit. In esenta, simtul intern, introspectia, ramane pentru John Locke un procedeu de analiza, o metoda psihologica. Introspectionismul clasic isi are originea in Germania in laboratorul de psihologie infiintat in 1879 de Wilhem Wundt. Reprezentantii acestui curent concep psihicul ca un cerc de fenomene care isi au sursa in ele insele, fara nicio relatie de determinare cu lumea exterioara. Psihicul este considerat ca o lume suficienta siesi, o existenta sui-generis. Daca vrem sa studiem gandirea trebuie sa-l punem pe subiect sa gandeasca si sa-si descrie propria existenta. Deci a fi concomitent si obiect si subiect al cercetarii psihologice constituie exigent

fundamentala a metodei introspectiei. Aceasta metoda s-a dovedit a fi dificila datorita diferentelor de opinii ale introspectionistilor si de asemenea si stabilirea unui acord in ceea ce priveste elementele de baza ale unei anumite experiente mentale s-a dovedit a fi dificila. Totodata dedublarea cercetatorului in obiect si subiect nu dadea decat posibilitatea studierii propriilor functii psihice nu si pe acelea apartinand altor persoane. De aceea introspectionistii folosesc procedeul numit empatie, prin care cercetatorul se transpune in trairile si starile psihice ale altor persoane. Introspectionismul este numit si psihologia constiintei. W. Wundt a recurs la introspectie in studiul constiintei ca fapt mental neobservabil direct si nepretabil exprimarii. Coreland cauzele si efectele observabile ale fenomenelor psihice cu descrierile si relatarile subiectilor antrenati in sensul introspectiei, Wundt spera sa obtina date, concluzii valide despre fenomene interne. Unul dintre cei mai importanti psihologi specializati in preajma lui Wundt a fost Edward Titchner. Acesta spune ca inrospectia nu este un produs de privire in interior ci o tehnica inalta prin care se realizeaza evenimentele interne. Titchner exprima foarte sugestiv ideea: Continutul psihicului este pur, el nu are nicio legatura cu lumea externa materiala prin ceea ce numea eroarea stimulului. Cu toate ca activitatea ce are loc si conditiile in care aceasta se desfasoara sunt profund controlate, dupa opinia lui Titchner, cand oamenii sunt invitati sa-si relateze trairile, senzatiile, emotiile, ideile, ei fac greseala de a se referi la obiectul perceptiei, reprezentarii, sentimentului gandirii. Asadar, in loc de a caracteriza trairea, ei se refera la stimulul ei. Pentru a studia realitatea interioara, cercetatorul trebuie sa dedubleze in obiect si subiect al cercetarii, ceea ce reprezinta regula sine qua non a metodei introspectiei. Toate conditiile descriese de Titchner sunt menite sa stransforme introspectia intro metoda experimentala valida, iar actul insusi intr-o activitate complexa a cunoasterii. De altfel, in orice metoda utilizata in psihologie exista o componenta introspectiva ce are printre alte functii si pe aceea de a controla si a valida diferite ipoteze. Titchner este cel care a dus introspectia in America si a generat o orientare psihologica ce poarta denumirea de structuralism. Astfel el concepea constiinta ca o structura globala subiacenta tuturor conduitelor, ea constituind unicul si autenticul obiect de studiu al psihologiei. Din perspectiva structuralismului sarcina psihologica consta in a desprinde, a dezmembra structuri psihice complexe in elementele lor componente si a le studia pe fiecare dupa o serie de criterii: continut, calitate, intensitate. Aceasta conceptie era orientate impotriva zoopsihologiei care a avut reactii foarte violente. Pe de alta parte, Titchner crede ca psihologia nu trebuie sa-si formulize scopuri practice, singurul ei scop fiind acela al unei mai bune cunoasteri a constiintei prin introspective. Aceasta opinie era indreptata impotriva altor orientari psihologice, ce se desfasurau concomitent cu aceasta, exemplul fiind functionalismul promovat de James. Dupa opinia acestuia, constiinta nu este un simplu epifenomen, adica un produs derivat secundar ce indeplineste importante functii adaptive. Asadar functionarismul se preocupa de importanta, semnificatia si rolul functiilor psihice in vederea adaptarii individului si a organismului la conditiile de mediu. Studiind emotiile, James ajunge la concluzia ca nu centri nervosi superiori au o mare importanta ci cei periferici, cauza emotiei fiind modificarea organica ce apare in organism, potrivit acestei teorii, radem nu pentru ca suntem veseli ci suntem veseli pentru ca radem, fugim nu pentru ca ne este frica, ci ne este frica pentru ca fugim.

J. B. Watson a fost cel care a dat lovitura de gratie introspectionismului. El era nemultumit de sterilitate si lipsa de aplicabilitate practica a celor doua orientari mai sus mentionate(structuralismul si functionalismul). In ce masura descompunerea starilor mintale in elementele lor componente este folositoare omului petru a-si dirija viata, a-si ghida conduita, a se adapta la mediu? El sustinea ca psihologia subiectiva promovata de Titchner nu a permis acesteia nici sa devina stiintifica nici sa progreseze, datele ei fiind neverificabile. Mult mai tarziu, in 1987 apare lucrarea Comportament, cognitive, constiinta.Psihologia in cautarea propriului ei obiect al lui Paul Fraise. Incertitudinea acestuia daca psihologia se afla in cautarea obiectului ei de cercetare se transforma in certitudine, in urma simpozionului de la Lisabona unde acesta si-a prezentat lucrarea. Mielu Zlate in lucrarea Omul fata in fata cu lumea prezinta modul in care se formeaza si se dezvolta identitatea personala, din copilarie pana in adolescenta, odata cu dezvoltarea personalitatii si a eului, insistandu-se asupra adolescentului. In partea practica s-a folosit scala de evaluare a stimei fata de sine conceputa de Oubrayrie, Safont si Leonardis si metoda observatiei. Considerand ca stima de sine s-a aplicat pe 60 de subiecti din mediul rural si urban aceasta scala de evaluare care a oferit posibilitatea descoperii zonelor de fragilizare afectiva ce insoteste autoevaluarea identitatii sub aspect multiplu: fizic, emotional, scolar, social si prospectiv. Rezultatele cercetarii au demonstrat ca aprecierea obiectiva a propriei valori conduce la relatii adecvate in raport cu provocarile vietii, in timp ce un nivel scazut de sine conduce la anxietate, indecizie deci mediul social are un rol hotarator asupra dezvoltarii identitatii personale. S-a constata ca un mediu urban genereza aprecieri obiective ale propriei valori care contribuie la potentarea relatiilor proprii cu provocarile vietii. Mediul rural, prin dinamica scazuta a vietii sociale isi pune amprenta pe dezvoltarea identitatii personale generand o serie de efecte in plan comportamental si psihologic. Concluzia ar fi ca orientarea individului in lume este strans legata de atitudinea sa fata de sine si de viata, atitudine care ilumineaza traiectoria si il propulseaza de-a lungul ei ca un resort ce nu mai poate fi oprit decat printr-o schimbare fundamentala a mecanismului. Viata psihica interioara este cea mai raspandita modalitate de concepere a obiectului psihologie, aceasta imbracand mai multe forme cum ar fi conceptia si metoda psihanalitica, introspectia aparand intr-o dubla acceptiune atat in calitate de conceptie cat si in calitate de metoda de cercetare psihanalitica. Am putea scrie foarte multe despre curentul introspectionist. Trecut prin universitatea lui Wundt, Titchner sau prin cea de la Wuzburg, metoda introspectiei ba a fost ridiculizata, ba a fost numita metoda regala, princeps a psihologiei. Astfel ca dupa 1920, incep sa se dezvolte scoli care reprezinta reactii mai bine conturate despre introspectionism. Afirmat ca psihologie a constiintei, introspectionismul are meritul de a fi evidentiat structura si activismul psihicului uman. Evolutia ulterioara cunoasterii psihicului permite sublinierea a 3 limute majore ale introspectionismului: 1.nu investigheaza aspectele vietii psihice ce nu sunt constiente 2.nu cerceteaza actele externe de comportament 3.trateaza procesele psihice ca procese in sine din care nu se mai poate recompune imaginea subiectului uman integral

In cautarea propriului obiect, psihologia ca domeniu atat de vast al cunoasterii umane inregistreaza o serie de noi directii de dezvoltare, unele fiind chiar ca reactie la introspectionism, dorind chiar sa depaseasca limitele acestuia.

Bibliografie Descartes- Regulile pentru conducerea spiritului Nicolas Malebranche- Recherche de la verite Mielu Zlate- Omul fata in fata cu lumea