Sunteți pe pagina 1din 9

Rezumat Dreapta si Stanga

Cap. 1 Dreapta si stanga sunt doi termini antitetici, dar autocuprinzatori. Nicio doctrina nu poate fi in acelasi timpo de dreapta si de stanga. Perechea de termini antagonici dreapta-stanga poate fi folosita in sens descriptive, axiologic sau istoric. Exista dualitati in care cei doi termini sunt antagonici, in altele insa sunt complementari. Perechea drepata-stanga apartine primului tip.Deoarece maniera de gandire prin triade e generate de gandirea dualista , fiind intr-un fel dezvoltarea ei, vom ajunge in mod diferit la ea daca pornim de la perechea de termini antagonici sau de la cea de termini complementari. In primul caz ne vom folosi de o sinteza dialectica sau de negarea negatiei; in al doilea se va folosi metoda compozitiei. Se sustine ca diferentierea dreapta-stanga si-a redus la minimum capacitatea semnficicativa, astfel incat ar putea fi inlocuita mai degraba cu cea dintre progresisti si conservatori. Altii au respins insa aceasta distinctive, sustinand ca si aceasta ultima diferentiere arfi o prostiepoliticianista, care ar trebui eliminate, pentru a lasa loc de acum inainte unor noi asocieri, motivate de problem si nu de orientari. O alta viziunea consta presupune ca intr-o lume politica tot mai complexa, precum ceaa marilor societati democratice, separarea prea categorica in doua tabere adverse devine tot mai nepotrivita. Se obiecteaza de fapt ca intr-un univers pluralist, precum cel al marilor societati democratice, problemele nu se mai pun sub forma antagonica, ori stanga ori dreapta,daca nu esti de stanga esti de dreapta si invers. Cu toate acestea, obiectia nu este hotaratoare, intrucat diferenta intre o dreapta si o stanga nu exclude catusi de putin imaginea unei linii continuea, a unei pozitii intermediare care ocupa spatial central dintre cele doua extreme, denumit centru. Astfel,s-ar putea spune ca viziunea dualista a politicii, ce imparte spatiul politic in doar doua tabere adverse excluzandu-se reciproc putea fi caracterizata prin Tertul exclus.Viziunea triadica, care admite existent unui spatiu intermediar care nu e nici de dreapta, nici de stanga, poate fi caracterizata prin Tertul inclus. Antiteza originara nu se schimba prin faptul ca in multe siteme democratice cu pluralism accentuat, Tertul inclus are tendinta de a devein atat de apasat incat ocupa cea mai mare parte a sistemului politic, impingand stanga si dreapta catre extreme; iar central neputandu-si revendica alta denumire.

Diferenta dintre Tertul inclus si Tertul care include este ca primul isi face loc intre doi opusi si ii indeparteaza, adica desfiinteaza alternative rigida, dand loc unei a treia solutii. Tertul care include are tendinta de a trece dincolo de cei doi opusi prin inglobarea lor intr-o sinteaza superioara, anulandu-i ca atare. In timp ce Tertul inclus poate fi definit prin formula nici nici, Tertul care include se poate caracteriza prin formula si si. Un al treilea motiv pentru a declara vechiul dualism desuet consta in faptul ca si-a pierdut valoarea descriptiva, deoarece societatea in continua transformare si aparitia unor problem politice noia dat nastere unor miscari care nu se incadreaza in schema traditional de contrapunere dintre dreapta si stanga.Un exemplu este cel al Verzilor, despre care putem spune ca sunt o miscare transversala. Cei doi termini ai unei diade se sprijina reciproc: exista o dreapta pentru ca exista o stanga si avem o stanga in masura in care avem o dreapta. Prin urmare,pentru a declara irelevanta diferentierea dreapta-stanga e de ajuns sa deposedam de autoritate unui din cei doi termeni; daca totul este de stanga nu mai exista nici dreapta si invers. In cuplul antietic dreapta-stanga insa, forta termenilor depinde de epoca si de imprejurari. Ultimul motiv pentru a tagadui dualitatea se refera la admiterea evidentei ca cele doua etichete sau transformat in pure fictiuni. Cei de drepta si cei de stanga spun aceleasi lucruri, formuleaza pentru uzul si indoctrinarea alegatorilor programe mai mult sau mai putin asemanatoare si isi propun pe termen scurt aceleasi scopuri.

Cap. 2 Teza negarii care atarna mai greu decat orice alt argument este: migrarea de la dreapta la stanga si invers a cate unui autor , proclamat model de comportare si inglobat in cercul restrans al maestrilor spirituali din vointa discipolilor.Cateva exemple ar fi Nietzsche, Marx sau Carl Schmitt. Georges Sorel, care a jucat din punct de vedere politic rolul de inspirator al miscarilor de stanga, a devenit in ultimii ani de viata un admirator al lui Mussolini si al lui Lenin deopotriva. Ceea ce au in comun revolutia si contrarevolutia nu depinde de apartenenta la o orientare sau alta, denumite in mod traditional stanga sau dreapta. Ceea ce ii aseamana pe autorii revolutionary si contrarevolutionari si respectivele miscari este apartenenta lor la aripa extremista, opusa celei moderate. Cuplul extremism-moderatism nu coincide cu cel de dreaptastanga. Atat extremismul de stanga cat sic el de dreapta au in comun antidemocratismul. Sentimentul comun antidemocratic nu este provocat de orientarile politice, ci de pozitia lor catre extremele acestor orientari.

Antidemocratismul nu este de fapt decat unul din punctele de accord existente intre extremismele opiuse. Un alt punct comun al extremisemului este vana puternica antiiluminista. Si aici ne referim la anti-iluminismul irrational, evidentiat in specialintimpurile noastre. Din punctulde vedere mai restrans al filosifiei istoriei, moderatismul este adeptul gradualitatii si al evolutionismului, considerand ca actiunea trebuie subordonata ideii dezvoltarii, pe cand extremismul este de natura catastrofica:istoria este interpretata ca o inaintare prin salturi calitative a omenirii. Teza extremismelor opuse si-a primit o confirmare, desi intr-un cadru istoric minor, in asa zisii ani de plumb, cand societatea italiana a fost tinuta tot timpul in stare de soc de actele teroriste provenite din ambele parti ale extremelor spectrului politic. Extremistii de pe ambele laturi au pareri asemanatoare si in ceea ce priveste morala si virtutea,afland motive commune pentru a se opune moderatilor: virtuti razboinice, eroice,curajul si indrazneala sunt contrapuse virtutilor appreciate in mod dispretuitor drept mercantile: prudent, toleranta, ratiunea prevazatoare,rabdarea in intermedieri; virtuti necesare doar in relatiile de piata. Fascismul si comunismul reprezinta pe parcursul acestui secol marea antiteza dintre dreapta si stanga. Criteriul de diferentiere intre dreapta si stanga nu coincide cu cel ce ne permite sa diferentiem aripa extremista de cea moderata. Asa se face ca in practica politica fascismul si comunismul se exclud, desi au un dusman comun, democratia formala, ale carei reguli permit alternarea dreptei cu stanga. Si se exclude reciproc tocmai pentru ca reproduce caracterele cele mai izbitoare ale unei drepte sau ale unei stangi tipice. Extremismul si moderatismul se diferentiaza mai cu seama prin metoda, antiteza dintre dreapta si stanga se refera in special la scopurie ultime. Faptul poate explica de ce in anumite imprejurari de grava criza istorica o alianta intre extremistii si moderatii de dreapta poate avea success, cum s-a intamplat pe vremea regimurilor fasciste.Tot astfel se poate explica si de ce la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, frica de o restaurare a trecutului i-a determinat pe socialisti sa se alieze cu comunistii.

Cap 3 In universal politic, constituit predominant din raporturi antagonice intre partile contrapuse (partide, grupari de interese, popoare, natiuni, neamuri),maniera cea mai fireasca, simpla si comuna de a le reprezenta este dualitatea sau dicotomie, dovada fiind si celebrele exemple precum: patricieni-plebei, ghelfi-ghibelini etc.

Categoria insasi de politica este reprezentata intr-o bine cunoscuta teorie, prin perechea prietendusman, care rezuma la cel mai inalt nivel de abstractizare ideea de politica inteleasa ca spatiu al antagonismului, a carui forma extrema este razboiul, in mod firesc de natura dicotomica. Denumirile de dreapta si stanga atribuite in politica celor doua parti se datoreaza unui fapt accidental. Intrebuintarea lor dateaza de la Revolutia franceza si a fost o metafora spatial de origine pur intamplatoare la vremea aceea, avand functia de a denumit intr-un fel persistent de doua secole a alcaturii fundamental dicotomice prin care se definste universal politic. In afara metaforei spatiale, un rol important il are in limbajul politic si metafora temporal care ne permite sa distingem intre innoitori si conservatori, progresisit si traditionalisti .\ Viziunea dualista nu si-a pierdut forta, in ciuda marilor schimbari istorice din acesti ultimi ani, care ne-ar putea lasa pe buna dreptate ca una din cele doua axe si-a pierdut sensul antagonic. Dreapta si stanga , ca termeni proprii limbajului politic au o semnificatie descriptiva si una estimativa. Desi semnficatia descriptivapoate varia, ea nu va acorda aceluiasi cuvant semnficatii contrarii. In limbajul politic current, asa numit politicianist, cuvintele pot capata un inteles ambiguu, cu mai multe posibilitati de interpretare, crescand in felul acesta numarul celor care ii primesc mesajul, fara a se ajunge la rasturnarea intelesului obisnuit. In ceea ce priveste semnificatia estimativa, avand in vedere ca termenii se refera la o antiteza,prin acordarea unui inteles pozitiv unuia dintre ei se ajunge in mod necesar la incarcarea celuilalt cu un inteles negativ. Pentru a stabili care din cei doi e in realitate pozitiv si care e negativ nu vom porni la de la descriere, ci de la judecati de valoare asupra lucrurilor descrise. Nu toate dualismele sunt reversibile din punct de vedere axiologic. Cuplul dreapta-stanga are cu siguranta acest character in limbajul comun, dar nu in cel politic.

Cap 4 In cartea lui Laponce Left and Right. The Topography of Political Perceptions , publicata in 1981, autorul face observatii generale si suggestive despre metaforele spatiale existente in limbajul politic si distinge in principal asezarea spatial vertical inalt-jos de cea spatial orizontala drepta-stanga. Autorul considera ca asezarea pe vertical este divizare puternica, cea pe orizontala fiind o divizare slaba, nascuta prin substituirea raportului pe verticala cu cel pe orizontala.Amandoua sunt prezente in mod normal in acelasi timp, dar se pot micsora pe rand in situatii extreme. Cele doua au functii diferite, iar sfera relatiilor politice este in totalitate reprezentata doar prin existenta amandurora.

Dualismul in democratie se datoreaza unui principiu universal, cel al majoritatii, dupa care pentru luarea oricarui tip de decizie colectiva se creeaza in mod automat o majoritate si o minoritate. A spune ca stanga inseamnsa negarea dreptei si invers nu include o judecata de valoare negative asupra stangii sau a dreptei, deoarece apecierea axiological negativa a unei negatii depinde doar de acordarea unei aprecieri axiologice positive lucrului negat. Nu putem trece insa cu vederea conotatia pozitiva a termenului drepata, in comparative cu stanga, in context religios si chiar social. Dar univocitatea nu este valabila in limbajul politic, unde atat dreapta cat si stanga pot reprezenta latura pozitiva sau , in mod corespunzator, cea negativa a contrapunerii traditionale. Cap. 5 Potrivit lui Dini Cofrancesco,prin devalorizarea Marxism-leninismului, intelesul maniheist al opozitiei drepata-stanga a luat sfarsit, fara a-si pierde complet sensul. Spre deosebire de Laponce, nu sacrul , ci traditia capata o functie importanta in definirea dreptei in aceasta noua interpretare, in timp ce characteristic pentru stanga ar fi conceptul de emancipare. Autorul insista asupra legitimitatii dualismului, impotriva tuturor detractorilor vechi sau noi , incercand sa redefineasca mai degraba dreapta decat stanga, in contextul istoric in care dreapta a fost mai mult pusa in discutie,Spiritul dreptei poate fi exprimat in cateva cuvinte : Nimic in afara si impotriva traditiei, totul in si pentru traditie. Cofrancesco desprinde sase semnificatii care se dau traditiei: ca arhetip, ca deovtamen fata de natiune, ca memorie istorica, ca o comunitate a destinului, in sfarsit ca intelegere constienta a complexitatii realului. Dreapta si stanga nu mai sunt concept absolute, ci relative din punct de vedere istoric, adica doar doua modalitai posibile de catalogare a diferitelor idealuri politice. Astfel, el afirma cao persoana de dreapta este cea care se preocupa , inainte de toate, de apararea traditie; iar o persoana de stanga intelege, mai presus de orice, sa-si elibereze semenii din lanturile impuse prin privilegiile de rasa, de patura sociala, de clasa etc. Traditie si emancipare pot fi interpretate si ca scopuri finale sau fundamentale,la care nu va putea renunta nici una dintre parti: ele pot fi realizate prin mijloace diferite in functie de vremuri si de situatii. Cofrancesco examineaza anumite probleme care nu sunt in sine nici de dreapta nici de stanga, ele apartinand ambelor parti chiar prin contrapunerea lor de fond: militarismul, laicitatea, anticomunismul, individualismul, progresul tehnic, recursul la violenta. Cofrancesco adauga o alta diferentiere, bazata pe doua atitudini care tin de cunoastere si nu de evaluare, denumite una romantic sau spiritualista,iar cealalta clasica sau realista. Din cele sase ideologii nascute in secolul al XIX-lea si secolul XX, trei sunt clasice: conservatorismul,

liberalismul si socialismul stiintific, trei sunt romantice: anarhia libertara, fascismul si traditionalismul. In timp ce Cofrancesco porneste de la necesitatea de a deosebi elemental definitoriu essential al cuplului de cele lipsite de relevant, Elisabeta Galeotti isi propune ca o prima exigenta distinctuia celor patru contexte in care este folosit cuplul: limbajul comun, cel ideologic, analiza istoricosociologica, studiulimaginarului social. Scopul analizei sale este de a identifica conceptele care sa permita clasificarea prin simplificarea la maximum a ideologiilor care au dominat ultimele doua secole.Cei doi termeni alesi sunt ierarhie si pentru dreapta si egalitate pentru stanga. Galeotti ataca o alta problema de mare interes: diversitatea, despre care se spune ca ar fi dus la criza dualismului dreapta-stanga. Autoarea observa insa ca lucrurile nu stau tocmai asa: prezenta diversitatii este compatibila atat cu ideologia dreptei cat si, in mod firesc, cu cea a stangii, ca un ideal nu ca o realitate. Egalitatea propovaduita de stanga este mai intotdeauna o egalitate sequindum quid si nu una de facture absoluta. Consideratiile istorice si critice ale lui Marco Revelli despre dreapta au fost provocate de dezbterea referitoare la noua dreapta. Convins de complexitatea problemei, Ravelli examineaza punctele devedere din care poate fi privit dualismul si subliniaza variatele criteria pe baza carora poate fi sustinut si care au fost adoptate pe rand pe parcursul istoriei. In ceea ce priveste natura dualismului, el afirma ca cele doua concept nu sunt absolute ci relative; nu sunt calitati intrinsece ale universului politic, ci sunt locuri ale spatiului politic; reprezinta o topologie politica determinata, fara legatura cu ontologia politica. Cei doi termeni pot desemna diferite continuturi care depinde de epoca si de situatii. Faptul ca ele reprezinta o opozitie inseamna doar ca nu poti fi in acelasi timp si de dreapta si de stanga, fara ca prin aceasta sa avem vreun indiciu despre continutul partilor contrapuse. Alte dihotomiii din universul politic sunt fie mai puternice : progresisti/conservatori, fie mai slabe dpdv descriptiv: albi/negri. In stiinta politica este cunoscut fenomenul stangism, simetric celui intitulat dreptism, prin care tendinta alunecarii spre extremele pozitiilor are ca efect, in imprejurari tensionate social, formarea unei stangi radical si a unei drepte radical, fata de cele oficiale: extremismul de stanga o impinge stanga spre dreapta, iar extremismul de dreapta impinge dreapta mai spre stanga. Revelli propune cinci criterii de diferentiere a dreptei de stanga: conform timpului, dupa spatiu, dupa persoane, dupa functie, dupa modelul de cunoastere. El acora un rol deosebit criteriului egalitate-inegalitate, ca fiind cel care le-ar fundamenta intr-un fel pe celelate si le-ar si justifica.

Cap 6 Pentru a diferentia dreapta de stanga cel mai frecvent criteriu adoptat este atitudinea diferita a oamenilor care alcatuiesc o societate fata de idealul egalitatii , unul din telurile finale,alaturi de cel al libertatii si al pacii, pe care aspira sa le atinga si pentru care sunt dispusi sa lupte. Conceptul de egalitate este relative, nu absolute. Este relativ cel putin in functie de trei variabile de care trebuie sa tinem seama intotdeauna atunci cand abordam discutia despre accentul preferential si/sau despre o mai mare sau mai mica dezirabilitate a ideii de egalitate: a) persoanele intre care urmeaza sa fie abordate ideile sau functiile b) bunurile sau functiile de impartit c) criteriul care sta la baza unei repartitii. Doctrinele egalitare variaza dupa numarul mai mare sau mai restrans de persoane interesate, dupa cantitatea si valoarea bunurilor de impartit si dupa criteriul stabilit prin care acele bunuri sunt repartizate grupului de persoane in cauza. In privinta criteriului, maxima fiecaruia dupa nevoi este mai egalitara decat cea a fiecaruia dupa rang, caracteristica statului bazat pe ierarhie sociala, opus statului liberal. Atunci cand se afirma ca stanga este egalitara si dreapta este inegalitara, nu inseamna ca cei de la stanga vor sustine principiul egalitatii totale a oamenilor, indifferent de vreun criteriu diferential, fiindca s-ar ajunge astfel la o viziune utopista. A afirma ca stanga e egalitara nu inseamna ca este si egalitarista. O doctrina egalitara tinde spre reducerea inegalitatilor sociale si la atenuarea celor naturale, pe cand egalitarismul adopta deviza: egalitate in toate a tuturor. Egalitatea este totodata numitorul comun al cetatilor ideale imaginate de utopisti, dupa cum o inegalitate cumplita este semnul prevestitor si amenintator al reversului utopiilor sau distopii Inegalitatile natural exista , iar daca unele din ele pot fi attenuate, majoritatea lor nu poate fi eliminate. Inegalitatile sociale exista si ele, iar daca unele pot fi micsorate sau desfiintate,multe din ele pot fi doar zagazuite, in special cele provocate de oamenii insisi. Atunci cand i se atribuie stangii o mai mare dispozitie pentru diminuarea inegalitatilor, nu inseamna ca ea ar pretinde ca poate elimina toate inegalitatile sau ca dreapta doreste sa le pastreze pe toate, cel mult doar ca prima este mai accentuat egalitara , iar a doua mai inclinata spre inegalitate. Oamenii sunt tot atat e egali, cat sunt pe cat sunt de inegali. Sunt egali in anumite privinte si inegali in altele. Exemplul cel mai elocvent este urmatorul: sunt egali in fata mortii deoarece toti sunt muritori, dar sunt inegali in felul de a muri deoarece fiecare moare altfel. Egalitarul pleaca de la coningerea ca majoritatea inegalitatilor care ii provoaca mania si pe care doreste sa le desfiinteza sunt cele sociale si ca atare ele sunt sortite disparitiei, pe cand inegalitarul crede ca inegalitatile sunt in majoritatea lor natural si nu pot fi eliminate.

Este egalitar cel care are tedinta de a micsora diferentele si inegalitar cel care doreste sa le reliefeze. Cap. 7 Egalitatea ca ideal supreme sau chiar ultim al unei comunitati este de obicei alaturata idealului de libertate, tot atat de inalt si de intens dorit. Trebuie clarificat in ceea ce priveste cel de-al doilea termen, daca vorbim despre sensul de a vrea al libertatii sau cel de a actiona. Exista situatii in care libertatea si egalitatea sunt compatibile in alcatuirea unei societati juste si situatii in care cele doua concept devin incompatibile si se exclude reciproc. Istoria recenta ne-a oferit marturia dramatic a unui sistem social in care infaptuirea egalitatii,nu doar de forma dar in multe cazuri si de esenta, s-a obtinut in defavoarea libertatii, in toate sensurile sale . Din nefericire, nici unul dintre cele doua idealuri nu poate fi transpus in practica, pana la ultimele sale consecinte, fara ca infaptuirea unuia sa nu il limiteze pe celalalt. Spre exemplu, o norma egalitara care ar impune tuturor cetatenilor sa foloseasca numai mijloacele de transport public pentru a usura traficul , ar leza libertatea de alegere a mijlocului de transport preferat. Egalitatea are ca efect limitarea libertatii , atat a bogatului cat si a saracului, dar cu o diferenta: bogatul pierde o libertate de care se bucura la propriu, saracul pierde o libertate posibila. Expresia libertate egala este ambigua si generica. Doctrina liberala o afirna in principiu pe prima, dar in practica nu o poate asigura pe cea de-a doua decat prin emiterea de prevederi egalitare limitative. Conceptele de egalitate si libertate nu sunt simetrice.In timp ce libertatea este o stare a unei persoane, egalitatea ne indica o relatie intre doua sau mai multe finite. Pe langa dualismul egalitate-inegalitate trebuie sa mai avem in vedere cuplul libertate-autoritate. In definirea stangii si a dreptei, deosebirea dintre cele doua dualism este foarte importanta, intrucat una din modalitatile cele mai obisnuite de a caracteriza dreapta fata de stanga este prin contrapunerea stangii egalitare cu dreapta libertara. In cazul in care avem ca criteria modalitatea diferia de evaluare a ideii de egalitate si atitudinea diferita fata de libertate, avem urmatoarea clasificare: a) la extrema stanga se afla miscarile egalitare si autoritare, b) la centru- stanga sunt miscari si doctrine egalitare si libertare reunite azi prin denumirea socialism liberal., incluzand toate partidele social-democrate, indifferent de practica politica. c) la centru dreapta se afla doctrine si miscari libertare si inegalitare apartinand partidelor conservatoire.d) la extrema dreapta stau doctrine si miscari antiliberale si antiegalitare , precum fascismul sau nazismul.