Criminalistica stiinta despre cercetarea infractinii. 1. Evolutia si consolidarea criminalisticii ca domeniu stiintific 2.

. Locul criminalisticii in sistemul stiintelor contemporane (legatura criminalisticii cu alte domenii stiintifice) 3. Obiectul, sistemul si sarcinile criminalisticii 4. Metodele criminalisticii Camil Suciu Criminalistica 1972 Lucian Carja si Mircea Chiperi Criminalistica: Traditie si Modernism Termenul criminalistica era aplicat cu semnificatia tuturor stiintelor destinate luptei cu crima. In 1883 marele savant austriac si magistru Hans Gross a scris prima carte de Criminalistica "Handbuch fur Untersuchungsrichter, Polizeibeamte, Gendarmen, u.s.w." in care s-a straduit sa argumenteaze si necesitatea si existenta unei stiinte foarte importante. Un mare savant francez Locard in 1893. Dupa el criminalistica consta din tehnica criminalistica, politia stiintifica, antropologia penala. In secolul XX a cunoscut o dezvoltare rapida; personalitati: Dalton Francesco; Minovici; Gurinski (fizician, ultimii 9 ani ai vietii a consacrat fotografiei stiintifice in domeniul criminalisticii); Patapov Pe parcursul consolidarii sale, criminalistica a cunoscut multitudini de discutii stiintifice, foruri in care se ridicau probleme legate cu criminalitatea si se propuneau solutii. Insasi notiunea de criminalistica multi ani la rand provoca discutii. La bunurile sale inceputuri criminalistica era tratata ca o ramura stiintifica destinata aplicarii in justitia penala a realizarilor stiintelor naturale. Criminalistica este o stiinta autonoma preocupata de mijloacele si metodele de aplicare a acestora in activitatea de descoperire si prevenirea faptelor ce constituie infractiuni. Criminalistica este stiinta despre legitatile procesului de formare a probelor infractiunii si care in baza cunoasterii acestor legitati elaboreaza mijloace si metode de descoperire, cercetare si prevenire a faptelor penale. Functia constructiva: criminalistica elaboreaza tehnici, metode, de lucru. Functia comunicativa: criminalistica acumuleaza anumite date stiintifice si prin sistemul de instruire si prin publicitate comunica organelor chemate sa efectueze justitia penala. Functia cunoasterii: criminalistica obtine date. Hans Gross a definiti criminalistica ca stiinta realitatii in procesul penal. Criminalistica, cunoscand mecanismele logice si psihologice dupa care se ghideaza activitatea umana propune elaborarea si punerea in practica a unei serii de procedee tactice care se aplica in activitatea organelor penale. Obiectul criminalisticii cuprinde: modul de savarsire a unor categorii de infractiuni si reflectarile acestuia in mediul inconjurator. Criminalistica are ca obiect de studiu activitatea infractionala si a organelor menite sa combata acest fenomen. Obiectul este bipartit: pe de o parte infractiunea ca obiect de studii si tehnologia descoperirii si cercetarii crimei; Metodele si mijloacele se disting dupa natura lor si dupa destinatie. Unele metode criminalistice au la baza lor realizarile stiintelor naturale. In totalitatea lor acestea constituie un prim compartiment al stiintei criminalistice, cunoscut sub denumirea de tehnica criminalistica. Alte metode si procedee sunt bazate pe mecanisme logice si psihologice de cunoastere de catre fiinta umana a realitatii materiale. In totalitatea lor, acestea constituie un mare compartiment al stiintei, cunoscut sub

denumirea de tactica criminalistica. O mare parte din metodele criminalistice au la baza lor cunoasterea modului de savarsire a infractiunilor, a realizarilor tehnicii si tacticii criminalistice si in totalitatea lor creeaza o a treia componenta a criminalisticii cunoscuta sub denumirea de metodica. Aceste trei componente sunt anticipate de un sir de doctrine, teorii. A patra componenta este metodologia. 1. Cercetarea urmelor materiale infractiunilor. 2. Adaptarea stiintelor naturale la necesitatea cercetarii urmelor. 3. Generalizarea si analiza practicii efectuarii activitatilor de urmarire penala in vederea perfectionarii tacticii efectuarii acestor activitati. 4. Elaborarea metodicilor cercetarilor criminalisticii. 5. Elaborarea metodelor de protejare a valorilor sociale; elaborarea capcanelor criminalistice. 6.Cunoasterea modalitatilor de savarsire a celor mai frecvente/periculoase categorii de infractiuni si elaborarea metodicilor de cercetare a acestora. Totalitatea actiunilor si operatiunilor a caror aplicare asigura insusirea de catre organele de urmarire a realitatii obiective legate de savarsirea si cercetarea infractiunii Metodele criminalisticii. Conditii de aplicare a metodelor: 1.sa fie stiintific argumentate; 2. metodele trebuie sa corespunda normelor etico-morale; 3. Metodele criminalisticii si metodele criminalistice. Metodele se clasifica in 3 mari categorii: metodele general stiintifice (metoda masurarii valorificara calitativa si cantitativa a obiectelor de studiu; metoda observarii; metoda experimentala, cu 3 variante: experimentul stiintific, in procedura de urmarire penala, in activitatea expertilor; metoda modelarii; metoda descrierii); metodele particular stiintifice (metoda matematica; metoda fizico-chimica; metoda antropologica); metodele special criminalistice (metodele de identificare traseologica, metodele de identificare balistica, metodele de fotografie judiciara; metode de cercetare ale anumitor categorii de infractiuni). Specificul cercetarii penale decurge din caracterul retrospectiv al metodei de cercetare. O infractiune e mereu un eveniment trecut care nu poate fi perceput direct. Stabilirea solutiilor in urmarire se face prin decodare, depistare si apreciere a informatiei probante pe care o poarta obiectele intr-un mod sau altul implicate in actul infractional. De aceea cercetarea penala presupune in mod obligatoriu stabilirea obiectelor din spatiul infractional, obiectelor legate cu fapta penala la nivel individual. Nu poate functiona un obiect in procedura penala daca nu a fost stabilit la nivel individual. In justitia penala stabilirea obiectelor la nivel individual se efectueaza prin intermediul identificarii criminalistice. Categoria de identificare (de la latinul Identicus) se aplica cu semnificatia unei activitati specifice de stabilire a identitatii fiintelor si obiectelor materiale. La baza acestei activitati de stabilire a identitatii se afla urmatoarele premise stiintifice: principiul identitatii tuturor obiectelor lumii materiale; principiul reflectivitatii lumii materiale (in anumite conditii orice obiect material poate reflecta sau fi reflectat de alte obiecte); principiul relativei stabilitati a obiectelor lumii materiale; fiinta umana este apta sa cunoasca obiectele materiale cu care s-a confruntat. Identitatea proprietatea fiintelor/obiectelor materiale de a se manifesta in mod individual si prin caracteristicile sale de a se deosebi de tot ceea ce inconjoara. Factori: factorul de timp potrivit caruia orice obiect al identificarii criminalistice de la momentul aparitiei lui pana la identificarea criminalistica trece un timp scurt in care obiectul nu isi schimba calitatile sale; factorul conform caruia toate obiectele criminalisticii se iau sub protectia organelor de justitie penala. Identificare in criminalistica se deosebeste de identificarea in toate alte sfere de activitate penala prin faptul ca: 1.rezultatele identificarii criminalistice se aplica in justitia penala in calitate de probe; de aici

identificarea criminalistica se efectueaza cu respectarea tuturor cerintelor normelor procesuale; Identificarea are importanta atat in stabilirea identitatii, cat si lipsei identitatii. Identificarea criminalistica se realizeaza nu prin cercetarea directa a obiectelor de identificat, ci prin examinarea reflectarilor acestor obiecte. In criminalistica se aplica 2 forme de reflectarea: memoriala si material-fixata care se foloseste, se studiaza prin intermediul expertizelor. 6 genuri de expertiza: grafoscopica; dactiloscopica; traseologica (de identificare a uneltelor si mecanismelor utilizate la savarsirea infractiunilor); balistica; fotoportrectica; odorologica. Obiectul identificarii criminalistice si clasificarea lui: Potapov considera ca totul ce se face in procedura penala nu este altceva decat o identificare criminalistica. Obiecte: urme; cadavre, parti ale acestora; Categorii: obiectele de identificat (scop care se cer stabilite: persoane, cadavre); obiectele identificatoare; obiectele de verificat/verificate; mostrele de comparatie/modele de comparatie. 1. Notiunea si rolul evidentei criminalistice 2. Sistema, obiectul evidentei criminalistice 3. Evidenta infractorilor 4. Cartotecile de evidenta antropometrica si importanta lor 5. Evidenta dupa modul de operare 6. Alte genuri de evidenta criminalistica Legea 216 sistemul integral automatizat de evidenta a infractiunilor, cauzelor penale, persoanelor care au savarsit infractiuni. Legea 1549 inregistrarea dactiloscopica de stat. Hotararea 1202 cu privire la aprobarea conceptiei sistemului informational integrat al organelor de drept. Hotararea 565 cu privire la aprobarea conceptiei sistemului informational automatizat Trecerea de la metodele inumane de desfigurare a delincventilor la cele argumentate din punct de vedere stiintifici s-a realizat in Franta in 1830 de Eugene Vidocq care a introdus fisele personale ale delincventilor bazate pe elemente de indentificare dupa modus operandi, mai tarziu fiind introduse fisele de evidenta nominala. Un merit considerabil l-a adus Bertillon care a propus pentru prima data introducerea sistemului antropometric de evidenta a infractorilor 1880 in baza cartotecilor ce cuprindeau semnele fizice; sistemul a dus in decursul a 3 ani rezultate considerabile. Sistemul s-a dovedit a fi extrem de greoi si inexact fiind inlocuit prin sistemul dactiloscopic; intemeietor acestuia Henry Faults, William Herschel, Francis Galton, etc. O contributie a fost adusa de Juan Vucetich. Prima tara din Europa care a introdus sistemul de evidenta a fost Anglia in 1900. Prima tara din lume a fost Argentina unde sistemul a fost introdus in 1892. La momentul actual aceste sisteme sunt completate de evidenta nominala (alfabetica) de inregistrare a faptuitorilor, ceea ce reprezinta mijloc sigur de lupta impotriva infractionalitatii Notiune: evidenta criminalistica reprezinta o ramura distincta a criminalisticii, un sistem elaborat stiintific de metode si mijloace tehnice de inregistrare, sistematizare, prelucrare a datelor cu privire la persoane, obiecte, dar si anumite date de relevanta criminalistica. Astfel scopul evidentei criminalistice consta in asigurarea identificarii ulterioare atat la etapa desfasurarii masurilor operative de investigatie a urmaririi penale cat si a judecarii

cauzei. Prin intermediul evidentei criminalistice se realizeaza urmatoarele sarcini: determinarea tragerii la raspundere penala la etapa anterioara a faptuitorului; depistarea faptuitorului neidentificat care se sustrage de la raspunderea penala precum si a persoanelor ce au evadat din locurile de detentie; identificarea faptuitorului dupa urmele lasate si modul de operare; identificarea cadavrelor necunoscute; furnizarea altor informatii necesare scoaterii din impas a urmaririi penale. Sistemul, obiectul, principiile. Sistemul de evidenta criminalistica conform 216 reprezinta totalitatea surselor si tehnologiilor informationale, mijloacelor tehnice de program, metodologiilor, personalului aflate in interconexiune destinate pastrarii precum si evidentei infractorilor. Acest sistem are la baza sa urmatoarele principii: evidenta unica si inregistrarea centralizata a infractiunilor si a persoanelor care le-au savarsit; inregistrarea infractiunilor in ordine cronologica; atribuirea fiecarei infractiuni a unui numar in ordinea inregistrarii ei; utilizarea formularelor tip ale actelor de evidenta: formularele de evidenta primara se intocmesc si se modifica de MAI dupa coordonare cu ceilalti participanti la sistem si se aproba de catre procurorul general; temeinicia, plenitudinea, oportunitatea informatiei inregistrate; accesul sanctionat si limitat la info; protectia si securitatea informatiei; controlul asupra utilizarii informatiei; extinderea sistemului de evidenta asupra noilor obiecte de evidenta criminalistica. Actele de evidenta primara sunt: fisa infractiunii constatate; fixa cu privire la derularea cauzei; registrul de evidenta a infractiunilor, a cauzelor penale si a persoanelor care au savarsit infractiuni, si a materialelor cu privire la infractiuni. Inregistrarea criminalistica a persoanelor care au savarsit infractiuni si a pedepselor care le-au fost aplicate precum si evidenta centralizata a altor categorii de persoane se realizeaza dupa principiile teritorial si departamental. La nivel centralizat, la nivel de minister evidenta se realizeaza prin intermediul Directiei informatiei si evidentei operative si la nivel local se realizeaza prin intermediul comisariatelor de politie. Evidenta informatiei cu caracter criminalistic este organizata la nivelul registrelor informationale dintre care putem nominaliza: registrul informatiei criminalistice si criminologice; registrul dosarelor judecatoresti; registrul procedurilor de executare; registrul persoanelor retinute, arestate si condamnate; registrul de stat al armelor; registrul obiectelor explozibile; registrul accidentelor rutiere; registrul dactiloscopic; registrul infrastructurii organelor de drept; pot fi create si alte registre. Functiile de baza: exploatarea sistemului si completarea registrelor revin MAI, procuraturii generale, CCCEC, Serviciilor vamal si graniceri. In sistemul evidentei criminalistice sunt introduse urmatoarele categorii de obiecte: 1.persoanele retinute banuit de savarsirea unor infractiuni; 2.persoanele invinuite de comiterea infractiunii carora li s-a aplicat o masura procesuala de constrangere; 3.persoanele condamnate de savarsirea infractiunii; 4.persoanele absolvite de raspunderea penala in legatura cu expirarea termenului de prescriptie, ca urmare a unui act de amnistie, daca prin aceasta a fost anulata aplicarea pedepsei pentru infractiunea savarsita, daca persoana a fost gratiata, in caz de deces sau in legatura cu schimbarea situatiei; 5.persoanele iresponsabile ce au comis o infractiune; 6.faptuitorii dati in urmarire generala; 7.persoanele luate la evidenta in scopuri profilactice; 8.persoanele disparute fara veste; 9.persoane cu identitate necunoscuta; 10.armele sustrase, pierdute, predate in mod benevol care au teava ghintuita; proiectilele, tuburile de cartuse, depistate la locul comiterii infractiunii in cazul in care infractiunea nu a fost descoperita; 11.obiectele ridicate de la faptuitor provenienta carora nu poate fi stabilita; 12.animalele.

Evidenta delincventilor se desfasoara prin doua modalitati de baza: 1.alfabetica sau nomicala; 2.dactiloscopica. Evidenta nominala consta in identificarea persoanei care a comis infractiuni dupa caracteristicile sociale in baza cartotecilor alfabetice in care se noteaza urmatoarele: numele, prenumele, patronimicul, numele anterior, data si locul nasterii, nationalitatea, resedinta, locul de munca, specialitatea, functia detinuta, starea civila, antecedentele penale, starea militara, supranumele, relatiile cu alti delincventi. Pe cartoteca se indica si formula dactiloscopica daca aceasta persoana a fost luata la evidenta criminalistica. Se amprenteaza degetul aratator al mainii drepte (falanga). Tot pe fisa se aplica fotografia. In mod obligatoriu se consemneaza fapta pentru care persoana este luata la evidenta. Codificarea cartotecilor de evidenta nominala se efectueaza dupa prima litera a numelui, a doua a prenumelui si a treia a patronimicului, dupa care urmeaza ziua, luna si anul nasterii. Evidenta dactiloscopica a faptuitorilor se bazeaza pe principiul unicitatii, fixitatii, inalterabilitatii desenelor papilare. Ea asigura solutionarea urmatoarelor 3 sarcini de baza: identificarea faptuitorului dupa urmele de maini; stabilirea identitatii persoanelor dupa documentele false pe care le prezinta prin amprentarea acestora si verificarea lor in baza de date; identificarea cadavrelor. In practica se aplica doau formule de baza: formula Henry si Galton; formula Galton. Cartotecile de evidenta antropometrica si importanta lor. Evidenta antropometrica se aplica prioritar in cazul infractiunilor savarsite de recedivisti, a infractorilor aflati in cautare si a faptuitorilor necunoscuti ce se sustrag de la raspunderea penala, exteriorul carora a fost retinut de catre victima sau de catre alti martori. Acest sistem se bazeaza pe efectuarea fotografiilor de recunoastere si descrierii semnalmentelor dupa metoda fotografierii (fotografiile sunt sistematizate si pastrate in albumuri fotografice sau in cartoteci fotografice, iar cartotecile cu descrierea persoanei in forma de cartoteci ale semnalmentelor persoanei). In cadrul acestei metode o deosebita importanta o prezinta semnele persoanei retinute de catre martorii oculari sau de catre victima. Evidenta antropometrica este destinata in principal evidentei persoanelor disparute fara veste si a cadavrelor cu identitate necunoscuta. Acest gen de evidenta se aplica atat la nivel central cat si la nivel local si se realizeaza prin intermediul a 2 cartoteci de evidenta interconexate, in una dintre care se inregistreaza persoanele disparute fara veste iar in cealalta cadavrele cu identitate necunoscuta. Cartoteca persoanei disparute fara veste se completeaza in 2 exemplare. In cartoteca se consemneaza timpul si imprejurarile in care a disparut persoana, modul de viata, relatiile cu alte persoane, deprinderile si alte caracteristici. Concomitent sunt descrise datele demografice, semnalmentele morfofunctionale, este descrisa imbracamintea si incaltamintea persoanei purtate cat mai recent de disparitie, sunt inscrise obiectele pe care persoana le obisnuia sa le poarte si caracteristicile lor. In scop de rationalizare se recomanda a fi anexate fotografiile persoanei disparute, executate la un timp cat mai redus din momentul disparitiei ei. Se anexeaza amprentele de maini cu conditia ca acestea au fost obtinute de pe obiectele cu care doar persoana disparuta a venit in contact. Daca persoana a fost dactiloscopiata, se anexeaza copia de pe cartoteca dactiloscopica. Cartotecile sunt sistematizate initial dupa sex iar dupa aceasta dupa varsta si inaltime. Evidenta criminalistica a cadavrelor. Cadavrele identitatea carora nu poate fi stabilita sunt inregistrate in doua exemplare de cartoteci: in ele se indica locul si timpul depistarii cadavrului, sexul, inaltimea, semnalmentele exterioare in special particularitatile aparatului dentar; sunt introdusi indicii caracteristici: hainele, incaltamintea. Concomitent

sunt introduse datele din cadrul expertizei medico-legale: timpul si cauza mortii, grupa sangelui, datele cu privire la maladiile de care a suferit persoana; in cazul cadavrului de sex feminin se atesta prezenta graviditatii; se atesta savarsirea violului, avortului, prezenta himenului. Se anexeaza fotografiile cadavrului. De la cadavru se ridica amprentele digitale. Daca cadavrul este intr-o stare avansata de putrefactie, se aplica metoda manusii mortii. Tema: Traseologia judiciara 1. Notiunea traseologiei 2. Aspecte generale privind urmele infractiunii si clasificarea lor 3. Reguli generale privind cautarea, descoperirea, fixarea, ridicarea si conservarea urmelor 4. Cercetarea urmelor de maini 5. Cercetarea urmelor de picioare 6. Cercetarea altor urme forma lasate de corpu uman 7. Cercetarea urmelor biologice de natura umana 8. Cercetarea urmelor de instrumente si mecanisme Bibliografie: Emilian Stancu, Tratat de criminalistica; etc. Notiunea si sarcinile: reputatul savant Edmond Locard afirma ca este imposibil pentru un raufacator sa actioneze si mai ales sa actioneze cu intensitatea pe care o presupune actiunea criminala fara sa lase urme ale trecerii sale. Orice proces, orice interactiune dintre obiecte, persoane, fenomene produce modificari, transformari atat la nivel de structura precum si la nivel de ambianta. Aceste modificari poarta denumirea criminalistica de proces de creare a urmelor. Acest proces poate avea loc atat in mod activ (urme lasate de tamponarea mijloacelor de transport, urme lasate in cazul folosirii armelor de foc) precum si prin contact pasiv (prafuirea suprafetelor sub actiunea timpului, alterarea substantelor sub actiunea timpului); un domeniu tehnic al criminalisticii care se ocupa de cercetarea urmei poarta denumirea de traseologie. Traseologia reprezinta o ramura a domeniului tehnic destinata cercetarii urmelor care reprezinta reflectari materiale ale constructiei exterioare a obiectelor in scopul identificarii lor si realizarii altor sarcini de diagnosticare; in sensul larg al cuvantului traseologia consta atat in studierea urmelor create in reproducerea constructiei exterioare corpurilor sau obiectelor, iar in sens restrans examinarile traseologice vizeaza urme de instrumente sau agenti vulneranti. Obiectul traseologiei consta atat in studierea mecanismului de creare a urmelor cat si in inlaturarea regulilor de cautare, relevare, fixare, ridicare si interpretare a lor; Astfel identificarea obiectelor in baza reflectarilor materiale nu poate fi realizata in afara traseologiei. Sarcinile traseologiei actuale: cunoasterea legitatilor formarii urmelor; elaborarea metodelor si mijloacelor tehnico-stiintifice destinate administrarii eficiente a urmelor; dezvoltarea si punerea la punct a metodelor, procedeelor si mijloacelor tehnicocriminalistice de investigare a urmelor in cadrul expertizelor traseologice; acumularea sistematizarea cunostintelor privind urmele infractiunii in scopul elaborarii metodelor de prevenire si stopare a atentatelor infractionale. Potrivit principiului reflectivitatii materiale a obiectelor, in literatura de specialitate se intelege orice modificare intervenita

in conditiile savarsirii infractiunii, intre fapta savarsita si reflectarile ei materiale existand un raport de cauzalitate. Alfredo Niceforo a formulat o definitie accesibila a urmei infractiunii ca orice modificare produsa ca urmare a interactiunii dintre faptuitor si elementele componente ale mediului unde isi desfasoara activitatea infractionala. Modificarile examinate individual sau in totalitate pot conduce la stabilirea faptei, identificarea faptuitorului, mijloacele folosite, lamurirea imprejurarilor cauzei. Potrivit savantului Camil Suciu, urme ale infractiunii sunt considerate totalitatea elementelor materiale a caror formare este determinata de savarsirea infractiunii sub cele mai variate schimbari care pot interveni in mediul inconjurator ca rezultat al actiunii infractorului. Cunoasterea criteriilor de clasificare a urmelor se impune din necesitatea aplicarii coerente si in ansamblu a mijloacelor tehnico-stiintifice de administrare a acestora. In literatura de specialitate sunt inaintate si sustinute mai multe criterii de clasificare a urmelor: 1)dupa natura urmei: urme forme - urme formate prin reproducerea constructiei exterioare a obiectelor, de imbracaminte, instrumentelor de spargere; urme materiale se prezinta sub totalitatea de obiecte, materii organice si anorganice; la randul lor, urmele forma se clasifica dupa criteriul procesului de miscare in momentul formarii si modificarile aduse corpului primitor (urme statice care se formeaza atunci cand cele doua obiecte creator si primitor de urme intra in contact prin apasare, lovire, tamponare, fara ca suprafetele acestor obiecte sa alunece intre ele (urma de incaltaminte lasata in zapada, urme de dinti in coprul victimei). Urme dinamice sunt create prin alunecare si frecarea suprafetelor obiectului primitor si creator de urme. Ex: striatiile create de plinurile tevei armei de foc pe suprafata proiectilului. Dupa nivelul modificarilor aduse corpului primitor urme de forma se clasifica in urme de adancime/de volum, care reprezinta modificari in profunzimea obiectului primitor de urma si de regula redau imaginea negativa a structurii obiectului creator de urma; urme de suprafata apar drept urmare a stratificarii sau destratificarii suprafetelor obiectelor venit in contact fara ca sa schimbe forma corpului primitor. Urmele de suprafata in functie de procesul formarii pot fi urme de stratificare si de destratificare. Urmele de stratificare si cele de destratificare pot fi atat vizibile cat si latente. Urmele periferice sunt urmele care redau configuratia sau conturul unui obiect, pozitia caruia a fost schimbata recent investigarii faptei fata de pozitia in care acesta s-a aflat in timp indelungat. Urmele materiale se clasifica in urme create de om homeoscopice si urme mecanoscopice. Cele homeoscopice se subclasifica in cele create cu diferite parti ale corpului uman si cele de natura biologica. Urmele mecanoscopice de regula reproduc forma si structura obiectelor solide; acestea la randul lor se subclasifica in urme create de imbracaminte, in urme ale uneltelor de spargere, urme ale armelor de foc, urme ale mijloacelor de transport. In literatura de specialitate pot fi intalnite si categorii specifice de urme, precum ar fi urmele create de animale, urmele create de vegetatie. Dupa criteriul de identificare a urmei distingem urme nedeterminate, care nu indica relatiile lor cu faptuitorul si urme determinate care reflecta legatura dintre faptuitor si alte obiecte, fapt care permite identificarea faptuitorului. Pe langa criteriile enuntate in literatura de specialitate se mai fac distinctia dintre urmele locale si cele periferice supranumite si negative care redau conturul obiectelor precum si posibilitatile oferite de urme pentru identificarea obiectului creator sau numai pentru stabilirea apartenentei de grupa a acestuia. Administrarea urmelor materiale presupune o activitate de cercetare si fixare bazate pe procedee si tehnici speciale; depistarea si descoperirea urmelor presupune in primul rand

o activitate de cautare a lor; in functie de natura locului si de modul de savarsire a faptului sunt formulate reguli sistemice speciale de cautare a urmelor. Majoritatea situatilor de cercetare a faptei presupun imprejurari diverse, fapt ce impune procedee si mijloace tehnice distincte de descoperire a urmelor. Descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor se realizeaza prin respectarea urmatoarelor reguli cu caracter general: respectarea stricta a legislatiei procesual penale ce reglementeaza desfasurarea actiunilor de urmarire penala ce constituie procedee probatorii unice destinate administrarii urmelor; aplicarea in ansamblu a mijloacelor tehnico criminalistice in scopul cresterii eficientei cautarii, descoperirii, fixarii si ridicarii urmelor; protectia maxima in mijloace tehnico criminalistice a urmelor infractiunii; respectarea regulilor de fixare a urmelor; urmele ce nu pot fi ridicate de sine statator impreuna cu obiectul purtator de urme; daca obiectul purtator de urme are dimensiuni mari sau poate fi supus riscului de a fi deteriorat sau distrus in urma transportarii sau acesta prezinta o valoare, formele vor fi fixate prin mulare/mulajare. Limitarea numarului persoanelor doar la specialisti in vederea efectuarii cercetarii urmelor; cautarea si ridicarea urmelor in masura respectarii regulilor de tactica criminalistica Dactiloscopia este ramura tehnicii criminalistice care se ocupa de examinarea, clasificarea si elaborarea mijloacelor tehnice de administrare a urmelor de maini in vederea identificarii persoanei. Savantul criminalist Constantin Surai identifica dactiloscopia ca stiinta privind studiul desenelor papilare. Urmelor de maini prezinta modificari produse obiectelor mediului inconjurator, create prin atingerea lor fie de catre palma integral sau partial cand aceasta este murdara de anumite substante datorita depunerii acesteia pe anumite suprafete sau prin detasarea de pe suprafata obiectelor prafuite sau prelucrate cu alte substante pe suprafata palmei. Prima identificare a unui infractor in baza urmelor digitale este atribuita lui Henry Faults realizata la Tokyo cu prilejul investigarii unui caz de omor in 1879. O contributie deosebita la studierea amprentelor digitale poate fi pusa pe seama precursorului dactiloscopiei Marcello Malpighi, savantul Purkinje in secolul XVII, lucrarea acestuia aparand in 1823. Ulterior acestora s-au alaturat altii. Identificarea criminalistica are la baza urmatoarele premise stiintifice: 1. unicitatea desenelor papilare; 2. fixitatea desenului papilar detaliile desenului papilar se formeaza in luna 6 a dezvoltarii embrionare. Cresterea dimensiunilor desenelor papilare nu influenteaza asupra caracteristicilor identificatoare; 3. inalterabilitatea desenelor papilare desenele papilare nu pot fi practic modificate sau distruse; orice interventie a faptuitorului asupra distrugerii sau modificarii desenelor papilare duce la aparitia cicatricilor ce constituie un material valoros in identificarea faptuitorului; 4. plasamentul avantajos al desenelor papilare desenele papilare sunt amplasate pe acea parte a organismului cu care faptuitorul vine intotdeauna in contact; astfel el nu poate desfasura nici o activitate fara a se folosi de maini; 5. inevitabilitatea crearii urmelor de maini la fata locului. In functie de regiunea in care sunt intalnite desenele papilare se clasifica in desene papilare palmare, plantare, digitale. Din punct de vedere anatomic suprafata palmei este constituita din 2 regiuni: regiunea digitala si regiunea palmara. Cea digitala la randul ei se divizeaza in regiunea falangelor, regiunea falanginilor, regiunea falangetelor, iar regiunea palmara in regiunea digito-palmara, tenara si hipotenara. Din punct de vedere dactiloscopic un interes deosebit il reprezinta regiunea digitala, in special cea a falangetelor deoarece desenele papilare ale celorlalte

regiuni se intalnesc sub forma de urma mult mai rar si reflecta informatii mult mai reduse. In criminalistica degetul mare se mai numeste police, degetul aratator index, degetul mic auricular. Din punct de vedere structural desenele papilare ale falangetelor se impart in 3 regiuni: zona bazala, centrala si periferica. Fiecare zona cuprinde un fascicul de creste papilare orientate in diferite directii care alcatuiesc desenul propriu zis. Clasificarea desenelor papilare: in dependenta de figura formata de crestele papilare ale celor 3 zone distingem urmatoarele tipuri de desene papilare: 1)desene papilare tip arc in zona centrala crestele papilare au forma unor arcuri de cerc, se curbeaza spre centru; desenele papilare in arc sunt simple, unde toate crestele papilare din zona centrale se curbeaza lin spre centru, si in arc plin, in care se curbeaza brusc spre centru avand una sau mai multe creste papilare sau fragmente de creste papilare in pozitii verticale; subtipul arc plin are 3 varietati: arc plin vertical, spre dreapta si spre stanga; 2)desene papilare tip lat crestele zonei centrale se prezinta sub forma de lat; inceputul fasciculului de creste porneste de la o latura a falangetei si ajungand spre partea centrala, revin spre aceeasi latura; la intersectia crestelor zonei bazale, zonei centrale si zonei periferice se creeaza o figura denumita delta. In raport cu plasamentul deltei desenele papilare de tip lat se divid in doua subtipuri: lat dextrodeltic (delta e pe dreapta, latul se deschide spre stanga); lat sinistrodeltic (delta e pe stanga, deschizatura pe dreapta). Desenele papilare variaza in functie de numarul crestelor papilare, in functie de desenele papilare ale celor 3 zone, forma lor. Astfel distingem desene papilare simple in lat si sub aspect general de racheta in care braturile laturilor se concentreaza in centru si curbe in care laturile zonei centrale au o forma incovoiata. Desenele papilare de tip cerc se deosebesc prin faptul ca crestele papilare din zona centrala iau forma de cercuri concentrice, spirale, ovale. Specific acestui tip de desene papilare este prezenta a doua delte. In practica pot fi intalnite desene papilare combinate, polideltice. Au o raspandire mica si se caracterizeaza prin faptul ca in zona centrala crestele papilare crestele papilare alcatuiesc atat desene papilare lat cat si desene papilare de tip cerc. La cele combinate se intalnesc minimum 5 delte. In literatura de specialitate se mentioneaza existenta tipurilor amorfe: acele desene papilare figura carora nu poate fi distinsa clar din cauza maladiei suferite, arsurilor primite si altor factori distructivi. Detaliile caracteristice ale desenelor papilare: identificarea dactiloscopica, ca si orice alt tip de identificare parcurge a doua etapa: etapa propriu-zisa. Cel mai frecvent cea propriu-zisa a faptuitorului dupa urmele de maini se realizeaza in cadrul expertizelor dactiloscopice; pentru ca acest obiectiv sa poata fi atins, expertii se bazeaza pe anumite puncte caracteristice denumite detaliile caracteristice ale desenelor papilare, care reprezinta elemente individuale ale amprentelor digitale alcatuind obiectul examinarilor de identificare. Acestea sunt: inceputul de linie papilara; sfarsitul de linie papilara; ramificarea liniei papilare; contopirea liniei papilare; fragment papilar; punct papilar; inel papilar; butoniera papilara; inel punctat; depasire papilara; carlig papilar; intrerupere de creasta; anastomoz papilar. Cercetarea urmelor de maini reprezinta o activitate complexa de cautare, depistare, relevare, fixare, ridicare si interpretare intreprinsa de OUP precum si de catre experti in scopul identificarii faptuitorului si a stabilirii faptei comise; ca si orice alta categorie de urme, urmele de maini se intalnesc sub forma de urma statica (cea mai sporita valoare pentru identificare) si urma dinamica; urmele de adancimi, urmele formate de plastilina, ceara, noroi, sapun si urmele de suprafata create prin stratificare adica prin depunerea de substante pe obiect; urme vizibile/invizibile. Orice categorie de urme presupune aplicarea

unui sistem propriu de mijloace si procedee tehnico-stiintifice. Descoperirea urmelor de maini presupune mai intai de toate o reconstituire mintala a desfasurarii infractiunii, parcurgand direct sau indirect drumul facut de faptuitor. Cercetarea urmelor incepe de regula cu examinarea cailor de acces, cercetarea clantelor usilor, a lacatilor, uneori chiar si a geamurilor. O capacitate mai mare de a pastra urmele de maini o au suprafetele obiectelor din metal, plastic, sticla, hartie, pe cand suprafetele relativ neregulate de exemplu covoarele, buretele, zidul unei cladiri, alte suprafete poroase nu pastreaza suficient de bine urmele de maini. In situatia in care faptuitorul s-a folosit de manusi nu trebuie exclusa si posibilitatea aparitiei unor desene papilare spre sfarsitul drumului parcurs de infractor, spre exemplu fiind nevoit sa desfasoare o activitate migaloasa, faptuitorul poate scoate manusile din cauza incomoditatii create, sau uneori poate intrerupe activitatea infractionala pentru a lua o pauza. De asemenea nu trebuie exclusa nici valoarea informativa a urmelor create de manusi, urme specifice de talc in baza carora poate avea loc identificarea generala. Pentru cautarea urmelor papilare latente se recomanda folosirea unei surse de lumini precum ar fi lanterna cu care se va ilumina oblic obiectul. O alta metoda aplicata in conditii speciale presupune pulverizarea pe obiectul presupus a fi purtator de urme a unei solutii pe baza de luminol. Sub actiunea razelor UV urma va aparea intr-o luminiscenta specifica pe o perioada scurta de timp. In conditii de obscuritate se recomanda utilizarea lampii portabile care intra in componenta trusei criminalistice cu lumina UV. In prezent se aplica tehnici nedistructive de genul razelor laser sau lumina emisa de un dispozitiv polilight(?). Relevarea urmelor de mana forme latente de maini sunt relevate de regula prin doua metode de baza: fizica, care consta in prelucrarea cu diferite prafuri asupra fetelor, obiectelor purtatoare de urma; metoda mai este numita si metoda prafuirii. Aderand la transpiratia din componenta urmei, praful vine in contrast cu suportul, iar dupa inlaturarea resturilor, ea devine clar vizibila si pronuntata. Este de asemenea necesara ca praful sa adere doar la materia din urma si nu la intreg suportul; pentru aplicarea prafului sunt utilizate pensula fleits, pulverizatoare de plastice, sprayuri sau pensula magnetica. In calitate de astfel de prafuri pot servi ciruza, avand o culoare alba, negrul de fum, rosul de sudan, argintoratul, pulberea de aluminiu, oxidul de zinc, cafeniu intunecat, praful de xerox. Relevarea urmelor pe suprafete multicolore se realizeaza cu substante fluorescente activate sub actiunea UV. Metoda chimica consta in prelucrarea urmelor latente cu anumite substante chimice care intrand in reactie cu transpiratia, capata o anumita culoare. Aceasta metoda este aplicata mai rar, de cele mai dese ori fiind considerata distructiva de urme; necesitatea aplicarii sale apare in cazul urmelor vechi. Urma va aparea pe o perioada scurta de timp iar tratarea repetata poate sa nu dea rezultate. Exemplu: prelucrarea obiectelor cu vapori de iod, aplicarea ninhidrinei rezultatul este stabil si nu e distructiv de urma; cel mai des se aplica in cazul ridicarii urmelor de maini de pe suprafata documentelor sau de pe hartie. De asemenea se utilizeaza nitratul de argint, rudamina B, solutii care sunt frecvent utilizate la organizarea capcanelor criminalistice. Metoda optica prin folosirea laserului, dispersiei luminoase, aplicate sub un unghi de 45 grade, fiind fixate nemijlocit prin fotografieri. Ridicarea urmelor de maini se realizeaza prin intermediul transferarii urmelor pe pelicule adezive denumite si folio pin intermediul hartiei fotografice, mulajelor, prin aplicarea gipsului dentar sau a altor substante polimere. Se intocmeste proces verbal.

Legea cu privire la arme; Hotararea explicativa a plenului CSJ cu privire la practica judiciara in cauzele penale despre purtarea (portul), pastrarea (detinerea), transportarea, fabricarea, comercializarea ilegala, sustragerea armelor de foc, a munitiilor sau a substantelor explozive, pastrarea neglijenta a armelor de foc si a munitiilor nr.31 din 1998; Proiect de lege: regimul armelor si munitiilor cu destinatie civila. Surse bibliografice: Macelaru, Balistica Judiciara; 1. 2. 3. 4. 5. 6. Notiunea, obiectul, sarcina balisticii judiciare Notiunea si clasificarea armelor de foc Cercetarea criminalistica a urmelor produse de armele de foc Cercetarea locului faptelor comise prin aplicarea armelor de foc si a explozivelor Expertiza balistica judiciara a armelor de foc si a urmelor acestora Cercetarea criminalistica a armelor albe

Din punct de vedere etimologic balistica provine de la grecesul balo ce inseamna a arunca sau a proiecta si reprezinta o ramura relativ tanara; inceputurile si le are in anii 20 ai sec XX; are un obiect propriu de studiu si metode specifice de cercetare. Balistica judiciara reprezinta o ramura distincta a tehnicii criminalistice destinate examinarii armelor de foc si urmelor acestora prin metode si mijloace tehnico-stiintifice specializate in scopul determinarii imprejurarilor in care a fost folosita o arma la comiterea faptei si a identificarii sale; urmeaza sa facem distinctia intre balistica generala si cea judiciara, dintre balistica externa tintei si cea interna se preocupa de studierea mecanismului de expulzare a proiectilului din arma de foc si urmele create de subansamblurile armei pe munitie. Obiectul de studiu al balisticii judiciare il reprezinta cercetarea armelor de foc folosite la savarsirea infractiunilor precum si a fenomenelor fizico-chimice ce insotesc impuscatura si urmele acestora. Balistica judiciara isi propune urmatoarele sarcini: descoperirea si studierea urmelor create prin folosirea armelor de foc la comiterea faptelor ilicite, stabilirea armei de foc si a munitiei utilizate; examinarea proiectilelor: gloante, alice, mitralii, a tubului cartus sau a gurilor pentru a putea stabili compozitia si modul de fabricare; elaborarea procedeelor de cercetare la fata locului in vederea determinarii imprejurarilor tragerii din arma de foc in special a directiei, vechimii impuscaturii, distantei de tragere, numarul acestora, succesiunea lor; stabilirea legitatilor crearii urmelor produse de armele de foc in vederea elaborarii si perfectionarii metodologiei de expertizare in vederea identificarii armelor de foc si a munitiilor; oferirea datelor necesare medicinei legale in vederea determinarii caracterului si mecanismului de creare a plagilor produse de arma de foc si sistematizarea unor reguli de cercetare comune; stabilirea pulberii folosite pe baza particulelor nearse sau arse incomplet care au fost descoperite pe suprafata obiectelor ce au servit drept tinta; stabilirea starii de functionare a armei de foc in vederea determinarii posibilitatii de a fi aplicata la comiterea unei infractini; verificarea armelor si examinarea detaliata in vederea identificarii generale si propriu-zise atat a celor cu teava ghintuita cat si a celor cu teava lisa. Cunostintele de balistica judiciara sunt necesare organului judiciar atat in vederea desfasurarii cercetarii la fata locului, perchezitiei, constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizei cat si realizarea experimentului in vederea adresarii corecte a intrebarilor care vor fi inaintate expertului.

Prin arma la general intelegem orice obiect sau dispozitiv care este conceput sau adaptat prin care un glont, plumb, alt proiectil sau substanta nociva gazoasa, solida, lichida, in alta stare, poate fi descarcata cu ajutorul unei presiuni explozive gazoase sau atmosferice sau prin intermediul altor agenti propulsori. Prin arma de foc se intelege arma a caror principii de functionare are la baza forta de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori din arderea unei incarcaturi sau a detonarii acesteia. Sunt asimilate armelor de foc si ansamblurile, subansamblurile, dispozitivele ce se pot constitui si functiona ca arme de foc. Pe plan doctrinar arma de foc sunt acele arme a caror functionare determina aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substante aprinse ori luminoase, imprastierea de gaze nocive ori de neutralizare, principiul de functionare are la baza expansiunea gazelor provenite din detonarea unei capse ori explozia unei incarcaturi. Clasificarea armelor de foc reprezinta o utilitate din punct de vedere al procesului identificarii datorita posibilitatii de a determina grupul, categoria, marca din care face parte arma ce a fost folosita la savarsirea infractiunii. In literatura de specialitate sunt recunoscute urmatoarele criterii: 1)modul de functionare: simple, cu repetitie, semiautomate, automate; 2) constructia tevei armei de foc: arme cu teava ghintuita; cu teava lisa; cu teava combinata; 3)lungimea tevei: cu teava scurta, mijlocie, lunga; 4)calibrul tevei: calibru mic <6.35; mediu <9; mare >9; 5)destinati armei: arme militare; arme de aparare; arme de tir; de vanatoare glont, alice, mixte; arme cu gaze; arme ascunse; de panoplie; de recuzita; arme de avertizare. Criterii de clasificare proprii balisticii judiciare urmaresc in esenta stabilirea celor mai adecvate repere capabile sa faciliteze identificarea de grup, pentru restrangerea cercului de arme suspecte precum si identificarea armei de foc utilizate la comiterea infractiunii. La folosirea armelor de foc apar una din urmatoarele grupe mari de urme: urme pe munitie; urmele create pe corpul victimei sau pe suprafata altor obiecte asupra carora siau exercitat actiunea proiectilul; urmele create de factorii suplimentari ai impuscaturii. Urmele create pe munitie: mecanismul de creare a urmelor armei de foc pe suprafata tuburilor de cartus si pe suprafata proiectilului se realizeaza pe parcursul la 3 etape succesive: 1)la incarcarea armei; 2)la efectuarea tragerii; 3)la ejacularea tubului de cartus ars. La etapa incarcarii sunt create un fascicul specific de linii pe suprafata exterioara a cartusului datorat trecerii tubului cartus din incarcator in camera de detonare; o alta categorie de urme se prezinta sub forma striatiilor pe fondul rozetei, urme ce reflecta constructia exterioara a inchizatorului aceasta categorie de urme se formeaza de regula la introducerea tubului de cartus in camera de detonare. La momentul trageri pe suprafata exterioara a rozetei si anume in centrul capsei se creeaza o urma forma de adancime care reflecta structura percutorului. Pentru armele de vanatoare aceasta urma este considerata a fi un element valoros de identificare. Concomitent cu crearea urmei pe rozeta pot fi depistate si urme ale iregularitatii peretilor interiori ai camerei de detonare. La momentul ejacularii tubului cartus se creeaza 4 grupuri mari de urme: urme create pe suprafata exterioara a gulerului rozetei de catre gheara extractoare a armei; urmele create de pragul aruncator sub forma unor striatii pe partea exterioara a rozetei; urma marginii ferestruicii de aruncare care se prezinta sub forma unor striatii liniare, paralele, situate de regula pe suprafata sau regiunea superioara a tubului cartus; urme dinamice create de catre iregularitatile interioare ale camerei de detonare sub forma de striatii longitudinale pe suprafata tubului cartus create prin procesul de deformare a cartusului in momentul exploziei incarcaturii. Urmele create pe corpul victimei, pe suprafata altor obiecte.

Aceasta categorie de urme se subclasifica in 3 subgrupe: de perforare (distanta de tragere mica sau grosimea obiectului nu e mare, densitate scazuta); canale oarbe (glontele ramane in interior din diferite motive); urme de ricosare. Urmele de perforare se caracterizeaza prin traversarea de catre proiectil a corpului in intregime si sunt caracterizate de prezenta a 3 elemente constitutive: orificiul de intrare; canalul de tragere; orificiul de iesire; orificiul de intrare urmeaza a fi deosebit de orificiul de iesire prin urmatoarele elemente: 1.dimensiunea; 2.forma; 3.orientarea marginilor; 4.minus sau plus de tesut. Urmele de ricosare se caracterizeaza prin prezenta adanciturilor, zgaraiturilor, crapaturilor, formate in functie de unghiul de lovire, distanta de tragere si particularitatile obiectului intalnit. Canalul orb se caracterizeaza doar prin prezenta orificiului de intrare; de regula proiectilul se afla inauntru, insa din cauza deplasarii tesuturilor, acesta este greu de descoperit. Factorii suplimentari genereaza 2 mari categorii de urme: produse direct sub actiunea factorilor suplimentari si Gabitoscopia sau identificarea dupa semnalmentele exterioare 1. Notiuni generale despre gabitoscopia 2. Descrierea semnalmentelor dupa metoda portretului vorbit 3. Domeniile de aplicare a metodei portretului vorbit 4. Mijloace moderne de identificare dupa semnalmentele exterioare In practica se intalnesc frecvent situatiile cand descoperirea autorului este posibila doar dupa informatia si datele furnizate de un martor care a retinut trasaturile exterioare ale faptuitorului. Preocuparile organelor in astfel de situatii este de a realiza in baza acestor trasaturi exterioare identificarea persoanei si de a crea pe baza acestor trasaturi un sistem organizat de evidenta a infractiunilor. Identificarea persoanelor dupa semnalmentele exterioare a preocupat omenirea inca din antichitate. Astfel reputatul criminalist francez Edmond Locard aminteste de cercetatorul Heindel, care cercetand papirusuri egiptene, a descoperit doua metode de descriere a persoanelor: ampla si prescurtata. Bazele portretului vorbit au fost argumentate stiintific de catre Leonardo da Vinci care a sistematizat organele corpului uman si a demonstrat ca tehnica descrierii exteriorului unei persoane consta in maniera de a retine si de a reproduce profilul unei persoane dupa ce a fost vazut o singura data. Totusi aplicativitatea practica a metodei portretului vorbit apartine lui Alphonse Bertillon considerat intemeietorul politiei stiintifice moderne care a creat si implementat metoda portretului vorbit si albumul fotografic, ultimul avand insemnatate pentru punerea la punct a fotografiei signalifice. Gabitoscopia reprezinta o ramura criminalistica ce studiaza legitatile de reflectare a infatisarii exterioare a persoanei si care elaboreaza in baza acestor cunostinte metode si mijloace tehnico-criminalistice de colectare, sistematizare si aplicare a datelor in scopul desfasurarii diferitor activitati de cautare, descoperire, identificare a persoanelor sau a cadavrelor. Metoda portretului vorbit reprezinta o metoda stiintifica de descriere a semnalmentelor si trasaturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor in vederea identificarii faptuitorului sau a altor persoane implicate in activitate infractionala. Semnalmentele exterioare reprezinta trasaturile exterioare generale si particulare in baza carora o persoana poate fi recunoscuta sau identificata. In practica si teoria criminalistica trasaturile sau semnalmentele exterioare sunt clasificate in 4 mari categorii:

semnalmentele anatomice (statice) particularitatile morfofiziologice ale corpului, capului, ale fetei si regiunilor adiacente ale acestora, care vor conduce la determinarea sexului, varstei, inaltimii, constitutiei fizice; semnalmentele functionale (dinamice) tinuta corpului, pozitia capului, alura mersului, expresia fetei, vocea, vorbirea, gesturi, activitati; semnalmentele particulare anumite particularitati anatomice sau deficiente ale persoanei dobandite ereditar sau pe parcursul vietii precum ar fi cicatricile, culoarea parului, tatuajele, ridurile; hainele si obiectele purtate de persoana acestea nu constituie elemente stabile si reprezinta un nivel scazut de informatii in vederea recunoasterii si identificarii persoanei. Principiile si premisele stiintifice permit identificarea persoanei si a cadavrului in baza semnalmentelor exterioare sunt: unicitatea persoanelor si stabilitatea relativa a trasaturilor exterioare. Perceperea si memorarea semnalmentelor exterioare prezinta un element relevant pentru identificarea. La audierea persoanei carea a realizat percepere este necesar de a tine cont de totalitatea factorilor care pot influenta perceperea si memorare. In literatura de specialitate acestia sunt clasificati in: obiectivi (natura locului in care s-a realizat perceperea), vizibiliatea in acel moment, conditiile atmosferice, distanta dintre locul desfasurarii faptei si cel al perceperii, durata perceperii, pozitia persoanei observate, imbracamintea ei, factorii subiectivi in care sunt puse deficientele celui care percepe varsta inaintata sau frageda, capacitatea de memorare, nivel intelectual, experienta de viata, profesia persoanei, factorul emotiv. Semnalmentele anatomice: 1.Talia: scunda <1.60; mijlocie >1.60 <1.75; inalta >1.78; 2.Constitutia fizica: se determina in functie de sistemul osos, masa musculara, tesutul adipos; constitutia poate fi solida/robusta, mijlocie/atletica, uscativa. Aspectul general sau tinuta corpului poate fi evaluat ca sportiva, eleganta, atletica, greoaie, asociata unor profesiuni: militari; 3.Descrierea capului: forma capului (alungita, ovala, dreptunghiulara, triunghiulara, baza sus sau jos, romboidala, colturoasa); conturul fetei (rombic, asimetric, etc.); conturul in dependenta de regiunile fronto-nazale pot fi: profil continuu, frant, paralel, curbat, ondulat; fata se imparte in 3 zone: frontala, nazala, bucala. Fiecare element component al fetii se descrie separat; Parul se descrie dupa culoare, insertie frontala, forma, desimea; Fruntea se descrie dupa latime, contur, inclinare, modul de ridicare, forma si distanta dintre riduri; Ochii se descriu dupa forma, pozitie, marime, asezare in orbite, culoare, particularitatile pleoapelor, genelor, sprancenelor, forma si culoarea acestora; Nasul se apreciaza dupa forma: rectiliniu, concav, convex; In raport cu baza; dupa inaltime, proeminenta, latimea bazei. Dupa varf: sfera, turtit, bilobat, dublu, ascutit. Gura si buzele: contur, marime, culoare, proeminenta buzei superioare fata de cea inferioara. Barbia: profil, inaltime, latime, particularitati (plata, ascutita). Urechea reprezinta un dublu caracter din punct de vedere al pozitiei sale statice, a nivelului informational care poate fi asociat desenelor papilare fiind unice; dupa departarea urechilor: lipite de cap, departare totala, etc. Semnalmentele functionale se refera la acele trasaturi exterioare caracteristice unei persoane care apar si pot fi observate in timpul desfasurarii anumitor activitati: tinuta corpului este determinata de comportarea muschilor si de armonia miscarii; tinutele sunt: rigide, sportive, agresive, cochete; se tine cont de pozitia mainilor in timpul miscarii, stationarii. Alura de mers este determinata de elementele sale constitutive precum ar fi lungimea pasului, latimea pasului, unghiul acestuia, modul de desprindere a talpii in timpul mersului, atitudinea corpului in timpul mersului, formele exagerate (balansarea umerilor, ondulatiile bazinului); expresiile fizionomiei (calma, enervata, mirata, confuza, frustrata, obosita, trista, rictusuri, ticuri);

expresia ochilor imobila, trista, fixa, care denota suparare, tristete, varsta, boala, bucuria. Gesticulatia determinata prin acte flexorice ale persoanei create prin obicei, care pot fi manifestate prin diverse forme, miscari voluntare sau involuntare (clipirea rapida a ochilor, miscarea sprancenelor in sus, miscarea capului, miscarea marului in adam, scobitul in dinti, roaderea unghiilor, pocnitul palmelor. Vocea si vorbirea: voce de copil, adult, femeie, batran; Pronuntie: suierata, balbaita, afectata, peltica. Atentie deosebita se atrage asupra particularitatilor vorbirii: utilizarea cuvintelor straine, dialectice, neologisme, regionalisme, vorbirea cu defecte. O atentie deosebita o reprezinta recunoasterea persoanelor dupa voce si vorbire. Semne particulare patologice, ereditare, datorate unor plagi, cicatrice, etc. Se descrie pozitia, forma. Culoarea pielii tenul, reprezinta diferenta dintre rase sau prezenta unor anumite boli, ingeratiilor de alcool, expunerea la anumite temperaturi inalte sau scazute, actiunea unor substante chimice, etc. Malformatii congenitale: piciorul plat, in forma de x, o, etc. modificarile coloanei vertebrale, strabismul; dimensiuni, culoare diferita a ochilor, polidactilie, amplasare diferit a urechilor. Cercetarea prealabila a documentelor Expertiza criminalistica a documentelor suspecte Desi notiunea de document nu este direct prevazuta de CPP in articolul 6, el serveste la definirea altor termeni si expresii, e.g. act procedural este definit ca document prin care se consemneaza orice actiune procesuala si anume ordonanta, proces verbal, rechizitoriu, incheiere, sentinta sau decizie. Act de constatare se defineste drept document prin care oganul de constatare consemneaza orice actiune premergatoare urmaririi penale, in vederea stabilirii si confirmarii banuielii rezonabile ca a fost savarsita o infractiune. Insa conform art. 93.2 documentul reprezinta un mijloc de proba care pot proveni atat pe cale oficiala cat si neoficiala. Astfel in continuare vom opera cu notiunea de document desi in literatura de specialitate sunt utilizati si alti termeni spre exemplu inscrisuri sau acte. De asemenea se recomanda de a exclude acceptiunea larga a termenului document din care fac parte fotografiile, benzile videomagnetice, schemele, plansele, etc. Din punct de vedere al cercetarilor criminalistice prin document se prezinta orice inscrisuri care provin de la autoritatile publice, intreprinderi, institutii, organizatii, alte persoane juridice si fizice continutul carora atesta anumite stari de fapt sau imprejurari necesare stabilirii adevarului intr-o cauza penala. Cercetarea criminalistica a documentelor in acceptiunea sa corespunzatoare reprezinta un domeniu distinct bine conturat al tehnicii criminalisticii care are urmatoarele obiective: 1)cercetarea tehnica a inscrisurilor de mana avand drept scop stabilirea autenticitatii scriitorului sau a persoanei care a operat modificari intr-un document, precum si depistarea unor astfel de modificari ca deghizarea sau imitarea scrisului; 2)cercetarea tehnica a actelor scrise destinate in special depistarii elementelor elementelor si semnelor de fals sau contrafacere a documentelor, inclusiv a celor dactilografiate; 3)cercetarea falsului de bancnote, monede, timbre, cecuri, opere de arta, indeosebi picturi. In literatura de specialitate documentele sunt clasificate dupa urmatoarele criterii: 1)aspectul procesual: documente mijloace de proba materiala, sunt documentele care au servit obiectul unui atentat infractional sau au servit la comiterea infractiunii; documente mijloace de proba scrise sunt totalitatea

documentelor care prin continutul sau atesta anumite raporturi juridice ori stari, imprejurari, elemente de fapt referitoare la obiectul cauzei sau la persoana faptuitorului. 2)dupa modul de creare: documente manuscrise (alfabetice si criptografice); documente dactilografiate; documente in format electronic; 3)originalitatea: originale, copii; 3)dupa sursa emitenta: emise de autoritati publice, de institutii, intreprinderi, de persoane fizice; 4)dupa gradul de reflectare a veridicitatii informatiei: documente veridice; false; intocmite eronat. Cunoasterea criteriilor este importanta din punct de vedere al asigurarii specialistilor, inaintarii si elaborarii regulilor de manipulare a documentelor, examinarea prealabila, de ridicare, de conservare, dar si in domeniul expertizei criminalistice a documentelor la delimitarea si punerea la punct a sarcinilor expertizei respective, adica intrebarilor ce sunt inaintate expertului in ordonanta. OUP investit cu atributii de desfasurare a perchezitiilor, a ridicarii de documente, a cercetarilor la fata locului, este obligat ca la primul contact cu aceste documente sa respecte cerintele minime de precautie necesare pastrarii, conservarii documentului in starea in care a fost descoperit. De regula examinarea o efectueaza insasi ofiterul de UP sau specialistul criminalist. Examinarea prealabila a documentelor este o etapa initiala prin care se determina necesitatea expedierii documentului in institutia de expertiza. Sarcinile cercetarii prealabile: determinarea caracteristicilor generale sau de ansamblu care constau in stabilirea continutului textual, scopul intocmirii, natura suportului, materialele cu care s-a scris si destinatia acestuia. Stabilirea autenticitatii documentului consta in verificarea cerintelor de forma pentru document: numarul de inregistrare, data intocmirii, semnatura persoanei imputernicite, impresiunea de tampila, fotografia persoanei, fixa documentului si alte elemente. Termenii documentului ajuta la determinarea valabilitatii unor categorii specifice precum ar fi procurile, legitimatiile, permisele de acces, contractele de prestari servicii, etc. Prin cercetarea prealabila a documentelor, OUP poate determina vechimea aproximativa a documentului dupa; suport, specificul limbajului; depistarea semnelor de manipulare a continutului; datele privind persoanele care au intocmit documentul sau cele care au venit in contact acest document; necesitatea dispunerii criminalistice a documentului. Este necesar ca la examinarea documentelor OUP sa respecte regulile unanim elaborate de catre practica judiciara si teoria criminalistica: documentele presupuse a fi purtatoare de urme sunt ridicate de colturi cu ajutorul unei pensete, cleme, mana inmanusata; atentie deosebita la factorii de mediu; se interzic efectuarea precizarilor referitoare la continut, efectuarea sublinierilor, incercuirilor, mentiunile la aspectele si locurile asupra carora trebuie sa atraga o atentie sporita expertul pe suprafata documentului; documentele nu se cos, nu se pliaza, nu se capseaza, nu se pliaza, decat in situatiile speciale cand aceasta este absolut necesar si in acest caz numai in limitele urmelor de indoire deja existente; documentele, pentru a fi protejate sunt introduse in plicuri de hartie sau mape speciale; metodele de cercetare cu caracter distructiv sunt admise de a fi aplicate doar de catre expert in cadrul expertizei si doar cu incuviintarea prealabila a OUP. Prealabil de a purcede la aplicarea metodelor distructive, expertul este obligat sa efectueze o fotografie in culori a documentului pentru a pastra imaginea initiala a actului; reconstituirea documentului dupa partile sale componente se realizeaza doar in conditii de laborator cu participarea epxertului; partile sale componente/fragmentele pana la transportarea in institutie de expertiza se pastreaza in plicuri de hartie; fragmentele vor fi fixate intre 2 placi de sticla

dupa care se va efectua fotografia de a ansamblu a documentului obtinut; se interzice lipirea fragmentelor pe suprafete de hartie sau carton sau incleierea cu ajutorul scociului, altor materiale adezive; documentele arse partial sunt ridicate si plasate intr-o cutie peretii carora vor fi captusiti cu si asupra acestora moar vata; daca documentul a ars in intregime sau o mare parte a acestuia, se recomanda inainte de a purcede la ridicarea lui pulverizarea serlac pentru conferirea elasticitatii, sau cu o solutie de de 20% glicerina dizolvata in apa distilata care va conferi rigiditate documentului. Falsul in documente este raspandit sub 2 aspecte: fals intelectual care presupune expunerea imprejurarilor intr-un act scris ce nu corespund realitatii; falsul material consta in alterarea continutului initial al documentelor prin inlaturare, adaugire, refacere de text si contrafacerea rechizitelor. Verificarea suspiiunilor de fals, confirmarea lor, combaterea poate avea loc prin desfasurarea expertizei tehnice a documentelor. Falsul prin inlaturare de text: mecanica (razuirea si radierea lama, radierea, bisturiul) si chimica (corodare, decolorare apa oxigenata, solutia de var, acid citric concentrat, sulfit de natriu). Semnele inlaturarii mecanice sunt: subtierea hartiei in zona radierii; scamosarea hartiei; deteriorarea sau pierederea luciului, elementelor de protectie sau celor tipografice, inlaturarea semnelor invecinate, prezenta urmelor de coloranti a textelor invecinate, Semnele inlaturarii chimice: pierderea elasticitatii, pierderea luciului, decolorarea, aparitia fisurilor rezultate din deshidratarea si uscarea suportului de hartie dupa aplicarea substantei chimice; denivelarile zonei provocate de umezirea suportului, Falsul prin adaugire - consta in introducerea unor elemente straine in continutul intocmit initial; Adaugirea poate fi realizata atat de catre persoana care a intocmit textul, cat si de o alta persoana. La determinarea falsului material se iau in considerare 3 categorii de elemente caracteristice: indicii ordonarii scrisului, a deplasarii lui spatiale; elemetele caracteristice ale insusirilor substantelor de scris folosite pentru adaugire; inghesuirea textului; prescurtarile nejustificate. Contrafacerea rechizitelor: in practica OUP cel mai frecvent sunt depistate situatiile cand sunt falsificate urmatoarele rechizite: semnaturi, impresiuni de tampila, fotografia, etc. Semnaturile: contrafacute prin imitare (imitare dupa memorie sau dupa inchipuire), copiere (copiata prin transparenta, transfer cu ajutorul hartiei de calc sau indigo si cea creata prin apasarea traseului semnaturii autentice si trasarea ulterioara a conturului obtinut cu materialul de scris; semne: opriri neintemeiate in mijlocul de scris, inceput si sfarsit punctat al semnaturii; in cazul fotografierii cu hartie speciala sau prin apasare se vor crea respectiv urme lasate de indigo, dublari de trasee, forme de apasare. Impresiunea de tampila pot fi copiate prin mijloace rudimentare precum ar fi albusul de ou, hartie fotografica sau copiativa, precum si prin aplicarea mijloacelor electronice moderne, prin scanare, prelucrare, transferare. Copierea impresiunii de tampila poate fi realizata prin crearea impresiunii dupa modelul celei originale; semne ale falsulu: caracterul nestandardizat al literelor si cifrelor, lipsa uniformitatii semnelor grafice, simetria elementelor care reprezinta continutul impresiunii de tampila, deosebirea de pozitie a axelor longitudinale, ale semnelor fata de liniile de baza a inscrisului, inghesuiri nejustificate, prescurtari, etc.

Tactica Criminalistica. Tactica cercetarii la fata locului 1. Notiunea, sarcinile si importanta 2. Principiile tactice ale cercetarii la fata locului 3. Pregatirea desfasurarii cercetarii la fata locului 4. Desfasurarea propriu-zisa 5. Examinarea cadavrului la fata locului 6. Fixarea rezultatelor cercetarii la fata locului 1. Din art.118 CPP retinem ca in scopul descoperirii urmelor infractiunii, a mijloacelor materiale de proba, pentru a stabili circumstantele infractiunii ori alte circumstante importante, OUP efectueaza cercetarea la fata locului a terenurilor, incaperilor, obiectelor, documentelor, animalelor, cadavrelor. Cercetarea la fata locului reprezinta o activitate procesuala si tactica a ofiterului de UP ce presupune studierea, perceperea, depistarea fixarea si ridicarea nemijlocita a obiectelor, stabilirea starii si proprietatilor lor, a urmelor, indiciilor si pozitiei reciproce a acestora, importante pentru cazul cercetat. Cercetarea la fata locului este o activitate procesuala determinata de urmatoarele: actiune de urmarire penala initiala; reprezinta o activitate imediata si de neinlocuit ceea ce presupune ca se produce in mod direct; reprezinta o activitate investigationala; fata locului, scena faptei reprezinta o suprafata determinata a terenului, incaperii in care s-a desfasurat activitatea infractionala concreta, inclusiv locul in care s-au produs urmarile prejudiciabile. Astfel locul savarsirii faptei si locul parvenirii consecintelor prejudiciabile nu intotdeauna coincid. Totodata fata locului este considerata si locul pregatirii pentru infractiune. Cercetarea locului faptei are relevanta in aspectul asigurarii observarii nemijlocite si directe privind ansamblul si imprejurarile faptei, cercetarea ansamblului de urme si elaborarea versiunilor de urmarire penala, realizarea planului, colectarea corpurilor delicte. Nu in ultimul rand, in cadrul cercetarii la fata locului se impune sarcina determinarii cercului de persoane care vor participa in calitate de martori. Sarcinile cercetarii la fata locului raspund la urmatoarele intrebari de baza: 1)ce s-a intamplat la fata locului; cum s-a desfasurat evenimentul infractional; cine a fost implicat; ce a favorizat desfasurarea faptei; care sunt consecintele infractiunii si care sunt probele respective. Deosebim urmatoarele sarcini ale cercetarii: determinarea naturii juridice a faptei (formularea versiunilor); stabilirea timpului si locului in care a fost comisa fapta infractional. Indici: examinarea minutioasa a incaltamintei, care va determina prezenta urmelor de vegetatie nespecifice locului in care a fost descoperit cadavrul; absenta apei in plamanii cadavrului in cazul in care acesta a fost descoperit intr-un lac. Indici ai timpului: ora indicata de ceasul persoanei; ultimul apel efectuat de pe mobil; indicii mortii. Intelegerea mecanismului infractional: determinarea mijloacelor, procedeelor, metodelor actelor preparatorii de realizare si de tainuire a urmelor, stabilirea deprinderilor persoanei, aptitudinilor sau profesiunii; verificarea cartotecilor de evidenta criminalistica dupa modul de operare pentru a restrange cercul suspectilor; descoperirea, retinerea, identificarea faptuitorului; intreprinderea masurilor operative de investigatie, de cautare a persoanelor dupa urmele proaspete a infractiunii; determinarea numarului de faptuitori, sexul, varsta aproximativa, starea psihico-fiziologica, etc. Elucidarea scopurilor si

motivelor comiterii infractiunii: infractorii incearca frecvent sa denatureze mobilul real si scopul infractiunii pentru a aduce OUP pe piste false de cercetare. Identificarea victimei serveste la determinarea legaturilor, corelatiilor acesteia cu faptuitorul (persoana dependenta, dependenta fizica sau de serviciu, starea de neputinta, etc.). Sunt multiple situatii cand faptuitorul incearca sa mutileze victima. Constatarea cauzelor, conditiilor, care au favorizat comiterea infractiunii si respectiv stabilirea si realizarea masurilor profilactice, de protectie, intreprinse de OUP. Obtinerea altor date necesare in scopul desfasurarii ulterioare a actiunilor de UP si a masurilor operative de investigatie necesare cercetarii cauzei. Conform art. 118 CPP pot fi numite urmatoarele genuri sau tipuri de cercetare la fata locului: cercetarea documentelor, vehiculelor, incaperilor, etc. Un gen deosebit e examinarea corporala a invinuitului, martorului, partii vatamate, realizata doar cu consimtamant sau in baza ordonantei motivate OUP cu autorizatia Judecatorului de Instructie. In literatura de specialitate se face distinctie dintre tipuri de cercetari: cercetarea initiala, repetata, suplimentara. Principiile tactice: ca si orice alta activitate de urmarire penala, cercetarea la fata locului se realizeaza cu respectarea anumitor reguli tactice care de altfel sunt comune. Se divizeaza in principii cu caracter procedural si cu caracter tactic. Cele procedurale: legalitatea actiunilor de cercetare; in cazul in care se impune cercetarea domiciliului persoanei este necesar ca ordonanta sa fie autorizata de judecator de instructie; antrenarea specialistilor; cunostintele speciale ale organului de urmarire penala nu inlatura participarea specialistului; fixarea completa si obiectiva a rezultatelor cercetarii; inadmisibilitatea aplicarii mijloacelor, metodelor, procedeelor, ce injosesc demnitatea persoanei sau pun in pericol viata persoanei; proces verbal unic act de fixare a rezultatelor cercetarii la fata locului. Principiile tactice: oportunitatea, operativitatea; conducerea unica a activitatii de cercetare; efectuarea in mod organizat a cercetarii la fata locului; obiectivitatea cercetarii (eliminarea descrierilor, inregistrarea concluziilor categorice si nu a celor de probabilitate ale specialistului). Activitatea de urmarire penala la fata locului se desfasoara in 3 etape: etapa de pregatire, etapa de desfasurare propriuzisa, etapa de fixare a rezultatelor. Pregatirea pentru cercetarea la fata locului: etapa de pregatire cuprinde un complex de actiuni cu caracter organizatoric care se desfasoara in 2 etape: pregatirea pentru desfasurarea cercetarii, pana la deplasarea organului; pregatirea cercetarii la locul comiterii faptei dupa sosire. La sediul OUP vor fi intreprinse: prelucrarea datelor de la persoana care a sesizat/informat se vor pune urm. Intrebari: unde, cum, in ce imprejurari s-a desfasurat fapta; de unde s-a aflat despre comiterea acesteia; cine este prezent la fata locului; cine a comunicat despre cele intamplate; verificarea mijloacelor tehnice; formarea echipei de cercetare (specialist medic legist, criminolog, criminalist, persoana cu functii operative; fortele de ordine ale politiei). La sosirea la fata locului, OUP va intreprinde urmatoarele actiuni: obtinerea de la persoanele prezente a informatiei privind modificarile survenite din momentul comiterii infractiunii si pana la sosirea OUP; determinarea cercului de persoane care au operat modificarile; verificarea eficientei pazei si indepartarea persoanelor straine; o deosebita importanta prezinta stabilirea persoanelor care manifesta interes vadit fata de cercetarea locului faptei precum si persoanele care se eschiveaza de la participarea in calitatea de martor; asistenta medicala victimei; delimitarea locului prin determinarea limitelor, cu stabilirea imprejurarilor adiacente; chestionarea martorilor oculari sau a persoanelor care au fost de fata sau care locuiesc in

preajma locului dat; atribuirea si delimitarea atributiilor si sarcinilor participantilor sau membrilor echipei de cercetare, explicarea drepturilor si obligatiilor acestora precum si a comportamentului la fata locului; Cercetarea propriu-zisa consta din faza statica si dinamica. Consecutivitate desfasurarii cercetarilor este determinata de specificul desfasurarii procesului cunoasterii: de la general la special. Faza statica: actiuni prelimiare, care constau in examinarea locului faptei astfel incat sa nu fie adusa nici o modificare sau atingere acestuia; obiectele vor fi examinate fara shimbarea pozitiei acestora, fara modificarea starii, integritatii. In aceasta faza sunt efectuate fotografia de orientare, schita si nodala. Pentru fixarea fenomenelor sau proceselor in starea lor dinamica se recomanda aplicarea mijloacelor de inregistrare video-magnetica. Faza statica incepe cu privirea de ansamblu a locului faptei si a imprejurarilor lui cu determinarea hotarelor sau a limitelor spatiului ce urmeaza a fi cercetat, cu solutionarea privind alegerea punctului incipient de cercetare si modalitatea de cercetare, adica cu stabilirea succesiunii cercetarii; determinarea pozitiei din care se va efectua fixarea fotografica; determinarea obiectelor ce se afla in campul infractional care vor fi examinate ulterior la faza dinamica de cercetare; determinarea pozitiei dintre obiecte, examinarea exteriorului si starii acestora. Tot in faza statica se va purcede la efectuarea desenului/planului schita. Faza dinamica: modificarea pozitiei obiectelor ce a fost stabilita inca la faza statica; fiecare obiect va fi cercetat atat izolat cat si in legatura cu alte obiecte de la locul faptei. Deosebita atentie imprejurarilor in care a fost descoperit obiectul respectiv, precum si spatiul dedesubtul acestor obiecte. In cazul in care obiectul permite, se va examina si interiorul acestuia. Faza dinamica presupune: examinarea nemijlocita, minutioasa a spatiului si a tuturor obiectelor depistate in mediul infractional; efectuarea tuturor masurilor necesare de investigare indreptate spre descoperirea urmelor infractorului si a infractiunii de pe suprafata obiectelor; selectarea obiectelor pe care sunt depistate urme sau ridicarea acestora de pe obiectele care nu pot fi ridicate sau deplasate; in caz de necesitate se fac copii. Fixarea imprejurarilor negative ale faptei: prin imprejurari intelegem acele elemente de fapt care exista la fata locului si care vin in concordanta cu starea respectiva. Efectuarea fotografiei de detaliu a urmelor de pe obiecte ce sunt considerate a fi principale. Cercetarea in faza dinamica poate fi efectuata in 3 moduri: modul concentric de regula in cazul de cercetare a furturilor, a omorului care presupune examinarea locului faptei de la periferii spre obiectul principal (cadavrul, safeul spart, epicentrul exploziei, etc.); modul excentric (in spirala se realizeaza de regula in cazul omorului, accidentelor rutiere, altor infractiuni, pornind de la obiectele principala spre periferie); cel mai frecvent se aplica in cazul cercetarii in incaperi spre deosebire de modul concentric care se realizeaza in cadrul locurilor deschise. Modul frontal reprezinta cercetarea liniara de la un capat al locului spre celalalt spre exemplu de la punctul de acces al hotilor spre cel pe care au fost evacuate bunurile sau locul pe unde persoanele au parasit incaperea. Se aplica de regula in cazul cercetarii pe sectoare, fragmente, sau in cazul savarsirii unor accidente pe teritorii intinse: accidentele aeriene, feroviare, infractiuni ecologice. Totusi responsabil de alegerea modului de efectuare a cercetarii este OUP. El nu e obligat sa respecte categoric cercetarea in baza unui mod ci il alege in baza imprejurarilor. Metoda subiectiva se bazeaza prioritar pe urmele subiectului; Metoda obiectiva. La sfarsitul activitatii urmeaza a fi solutionate o serie de probleme metodice si

organizatorice, care asigura utilizarea rezultatelor in activitatea ulterioara de urmarire penala. Examinarea cadavrului la fata locului constatarea mortii. Faze: starea preagonala inhibitia cunostintei, diminuarea pulsului, batailor cardiace, diminuarea reflexelor; pauza terminala disparitia cunostintei pulsului, reflexelor, respiratiei, scaderea tensiunii arteriale 5-10 sec la 3-4 min; agonia lipsa cunostintei, care se reintoarce scurt si periodic, deprimarea activitatii corticale a creierului, tahicardie usoara, respiratie rara si profunda, antrenata cu contractarea muschilor scheletici; moartea clinica inhibitia totala a cunostintei, pierderea reflexelor, a activitatii cardiace si respiratorii. Dupa aceste 4 etape, reanimarea e posibila. Moarte biologica schimbari ireversibile in SNC, sistemul cardiorespirator, moartea cortexului. Medicul legist constata semnele pozitive de moarte (modificari cadaverice); semnele negative de viata (diagnostic clinic al mortii). Modificarile cadaverice sunt reprezentate de: racirea (1 C pe ora; depinde de constitutie, de mediu; cadavru supraponderat se raceste mai greu). La determinarea temperaturii, se observa prezenta plagilor hemoragice abundente, hainele si loja cadavrului. Temp. se masoara in cavitatea bucala. Corpus se deshidrateaza; tegumentele descoperite prioritar; se incepe de la buze; drept rezultat are loc schimbarea culorii pielii initial galbena bruna. Lividitatile cadaverice: scurgerea sangelui (cu exceptia partilor compresionate ale corpului). Rigor mortis intepenirea muschilor, articulatiilor. Apare la 2h; apogeu la 24h. Autoliza alterare celulara cauzata de enzimele sangelui (alterarea sangelui); semne colorarea vaselor sangvine. Modificarile cadaverice tardive putrefactie, mumificare, saponificare. Doua etape: generala (descrierea pozitiei cadavrului/membrilor, stabilirea caracteristicilor generale varsta, sexul, rasa, constitutia, etc. obiecte in apropiere) si detaliata (se permite modificarea pozitiei se interzice tararea, rostogolirea, alte procedee; cadavrul se apuca de membre si e ridicat concomitent, fara deteriorarea lojei; se examineaza minutios hainele, captuseala, obiectele descoperite; se fixeaza semnele mortii si modificarile cadaverice; cu medic legist se descriu plagile, pozitia acestora, obiectele posibile a fi creatoare; cercetarea bucala, nazala, in vederea descoperii obiectelor sau resturilor care pot determina locul survenirii mortii). Tema: Tactica perchezitiei si ridicarii de obiecte si documente 1. Notiunea, sarcini, feluri 2. Pregatirea 3. Desfasurarea 4. Tactica ridicarii 1. Perchezitia actiune pentru descop. probelor materiale. Caracteristici: activitate procesuala, care presupune aplicarea unor forme de constrangere care vizeaza drepturi si libertati fundamentale; scop de cautare a persoanelor, obiectelor, documentelor ascunse; in cazul celor neascunse, nu se efectueaz percheziie, ci cercetare si ridicare; la efectuarea perchezitiei, OUP nu cunoaste apriori ce obiecte sau documente vor fi luate; ele pot fi doar presupuse, iar uneori nici cunoscute, necunoscandu-se chiar si locul amplasarii acestora. Se efectueaza in baza ordonantei motivate, sanctionate de judecatorul de instructie. Rezultat al actiunii raport, care asigura: descoperirea obiecte/documente ce poarta urme; descoperirea de obiecte/documente/valori folosite/destinate comiterea faptei; descoperirea de documente/obiecte/valori produse; descoperirea persoanelor

private ilegal de libertate sau care se sustrag de urmarire penala, de judecata sau de executare.; descoperirea persoanelor disparute, cadavrelor/partilor; descoperirea obiectelor materiale obtinute ilegal; descoperirea de obiecte, valori in patrimoniul banuit/invinuit, care fac obiectul indisponibilizarii pentru repararea prejudiciului cauzat de infractiune sau executarii pedepsei; fixarea si descoperirea locurilor tainice, modului lor de confectionare. In teorie sunt 3 criterii de clasificare: 1)natura obiectelor de cercetat in cadrul perchezitiei: locurilor deschise; incaperilor; persoanelor; mijloacelor de transport. Locurile deschise publicului nu pot fi perchezitionate. 2)numarul: primare, repetate. Se repeta atunci cand perchezitia precedenta a fost defectuaosa/superficiala din anumite cauze; se recomanda si ca procedeu tactic; perchezitia poate fi efectuata cu sau fara intreruperi zi/noapte, fara autorizatia judecatorului de instructie. 2. Inainte de a incepe perchezitia, OUP va determina scopul perchezitiei in raport cu cauza cercetata. OUP va specifica obiectele de perchezitionat, obiectele si valorile care umeaza a fi descoperite, natura acestora, etc. Informatia trebuie sa fie: corespunde regulilor referitoare la elaborarea prognozei asupra posibilitatii de ascundere si in consecinta sa directioneze activitatea de cautare; cunoasterea prealabila a locului ce urmeaza a fi perchezitionat reprezinta o alta conditie indispensabila perchezitiei; in cazul unei incaperi, intereseaza amplasarea ei, posibilitatile de comunicare, caile de acces, etc. La etapa de pregatire urmeaza a fi obtinute date despre persoana supusa perchezitiei: sfera sociala, indeletniciri, relatii cu lumea criminala, etc. De aceste date se va tine cont la formarea echipei. Deosebita atentie in cadrul perchezitiei se atrage asupra determinarii momentului oportun de desfasurare a perchezitiei. La alegerea momentului perchezitiei se vor lua in considerare pe de o parte prevederile legii procesual penale. Se va tine cont si de principiul tactic ca perchezitia se desfasoara iopinat si in perioade de timp ce asigura ridicarea de obiecte ce intereseaza cauza. In cazul unor infractiuni precum ar fi luarea de mita, sustragerea unor bunuri prin escrocherie si santaj in care mijloacele de proba si probele cu martori sunt limitate, perchezitia este efectuata prompt. Din anumite considerente perchezitia poate fi si amanata, cand datele de care dispune OUP justifica prezumptia precum ca obiectele ce urmeaza a fi descoperite nu va fi posibila in cadrul perchezitiei. Astfel, amanarea perchezitiei ca procedeu tactic urmareste scopul de a face impresie persoanei ca nu va fi perchezitionata, ca primejdia a trecut, ascunderea bunurilor nu mai este necesitate, persoana renuntand la ascunderea lor in continuare. Se recomanda ca perchezitia sa fie desfasurata in orele de dimineata, la inceputul zilei lucratoare, cand capacitatea de cautare a OUP este mai mare. Componenta echipei difera de la caz la caz si in functie de obiectul perchezitiei, de obiectele care vor fi descoperite si de persoana la care se va efectua perchezitia. Verificarea si pregatirea mijloacelor tehnice, indeosebi a instrumentelor de masurare, a surselor de lumina, a detectoarelor, aparatelor de scanare, materialele de ambalare, conservare a obiectelor sunt considerate o conditiei inevitabila a perchezitiei. 3. Desfasurarea propriu-zisa a perchezitiei presupune respectarea anumitor reguli tactice, de altfel cu caracter general: examinarea minutioasa si permanenta; mentinerea stabilitatii atentiei; adaptarea rapida la situatii concrete intalnite la locul perchezitiei aparute inevitabil in baza atat a factorilor emotivi, cat si alte circumstante obiective; manifestarea calmului, prudentei, rabdarii in timpul desfasurarii perchezitiei. Psihologia persoanei perchezitionate ofera elemente destul de importante pentru orientarea perchezitiei,

elemente pe care organul judiciar trebuie sa le mentina in vizorul sau sub supraveghere, intrucat fiind intrepretate cu pricepere pot contribui la reusita perchezitiei in mod direct. Principalele stari de tensiune psihica care pot fi observate in mod direct de catre OUP sunt: dereglarea respiratiei si a emisiei vocale, ragusirea cauzata scaderea salivatiei persoanei, miscare frecventa a marului lui adam, modificarea activitatii cardio-vasculare manifestata prin inrosirea persoanei, paloare, efectuarea diverselor miscari, actiuni nefiresti, modificarea timpului de reactie, individul tace sau intarzie cu raspunsul la intrebarea formulata. Persoane rezistente pastreaza calmul pana cand OUP nu se apropie de locul ascunderii, la care moment persoanele se agita. Alte categorii de persoane, care fiind vorbarete si extroverte, pana in momentul descoperirii locului tainic, moment in care devin tacute sau se blocheaza. Alte categorii de persoane protesteaza, tin ca perchezitia nu are nici un rost; ele sunt persoane oneste iar OUP aduce atingere drepturilor si libertatilor fundamentale, fiind cunoscut faptul ca o categorie de OUP sunt mai sensibili la argumentele respective. Deplasarea, intrarea la locul perchezitiei: deplasarea la locul perchezitiei urmeaza a fi pregatita cu multa atentie astfel incat sa nu fie prejudiciat momentul inopinat. Persoana perchezitionata trebuie sa fie abordata prin surprindere fara a i se oferi posibilitatea sa inlature obiectele sau inscrisurile vizate de OUP, sau in alte cazuri, sa dispara de la domiciliu. Automobilul cu care se deplaseaza echipa de perchezitie nu se parcheaza in dreptul intrarii blocului in care se va face perchezitia sau in apropierea acestuia. Perchezitia cu mai multe etaje liftul se opreste cu un etaj mai sus sau mai jos, preferabil fiind ca membrii echipei sa se urce pe scari, insa nu in grup ci dispersat fara a alerta atentie persoanei. Intrarea la locului perchezitiei se face in functie de particularitatile locului. De regula se suna sau se bate in usa, iar membrii echipei se plaseaza astfel incat in vizorul persoanei sa nu apara decat o singura persoana. Persoana este preintampinata ca usa poate fi fortata ci doar in cazul in care aceasta continua sa refuze, intrarea va fi fortata. Raportat la cerinta tactica a patrunderii rapide la locul perchezitionat, apreciem ca OUP este nevoit sa se adapteze la fiecare caz in parte. Perchezitia poate fi amanata. Primele masuri luate la locul perchezitiei: cel care conduce echipa se legitimeaza, prezinta autorizatia judecatorului de instructie in cazul in care perchezitia a fost autorizata. Se iau unele masuri cu caracter preliminar: inspectarea rapida a locului, indeosebi masinilor de spalat, WC, tuburilor de gunoaie, masinilor de gatit, oricaror altor instalatii care ar putea fi folosita in vederea distrugerii sau ascunderii bunurilor. Luarea masurilor de contracarare cu aplicarea violentei atat impotriva OUP precum si a persoanei perchezitionata. Strangerea tuturor persoanelor care se afla la locul perchezitionat, inclusiv acelor care dorm, doar cu exceptia celor grav bolnave intr-o singura incapere sub supraveghere in vederea evitarii posibilitatilor de comunicare intre ei. Se recomanda a fi blocate posibilitatile de comunicare a persoanelor cu mediul exterior. Regulile de efectuare a perchezitie difera in functie de obiectul. Ex. in cadrul perchezitiei domiciliului, perchezitia se efectueaza in minutiozitate, metodic si sistemic, fiind observat comportamentul persoanei perchezitionate; conducatorul echipeiva impune o atmosfera calma pentru a evita atitudinile sau actiunile abuzive de genul intimidarii persoanei, al distrugerii sau degradarii unor obiecte. In cadrul perchezitiei efectuate in locurile inchise se cerceteaza elementele de constructie ale cladirii, ale incaperii, ale anexelor; zidurile, plafoanele, etc. Cercetarea cladirii si elementelor de constructie presupune verificarea constructiei in ansamblul sau, precum si a fiecarei incaperi si a

dependintelor in parte. Cercetarea cladirii in ansamblu presupune efectuarea cautarilor in vederea descoperirii ascunzatorilor efectuate prin modificarea constructiei. Pentru aceasta vor fi examinate atat din exterior cat si din interior suprafetele zidurilor, peretilor, pilonilor, stalpilor. Pentru aceasta, fiind stabilita grosimea, in diferite puncte, lungimea zidurilor din iterior fiind comparata cu cea din exterior, masurarea unghiurilor dintre acestea si diferenta de inaltime. Examinarea cladirii incepe cu subsolul, pivnitele alte dependinte. Se va examina tencuiala, zugraveala, tapetul. Diferenta de vechime, de nuanta a tencuielii, zugravelii, vopselii, poate fi depistata atat cu ochiul liber sau cu ajutorul lampii UV. In locurile deschise se ascund in special cadavre. Se atrage atentia asupra diferentei de sol, datorata faptului ca in momentul astuparii probei, stratul mai argilos, prezenta sau absenta crustei, culoarea mai intunecata a solului, fisurile mai pronuntate, etc. Metoda turnarii apei pe suprafata solului, considerat a fi locul cu pricina; in cazul dat, spre deosebire de alte suprafete, apa va fi imbibata mai rapid; de asemenea se recomanda aplicarea in scara larga a detectoarelor de cadavre.