Sunteți pe pagina 1din 109

Prof. univ. dr. DAN CHIRICĂ

DREPT CIVIL. SUCCESIUNI ŞI TESTAMENTE

SYLLABUS

TITLUL I

DESPRE SUCCESIUNI ÎN GENERAL

Capitolul I

INTRODUCERE

1. Precizări terminologice cu privire la cuvântul „succesiune”. Termenul de succesiune

desemnează într-o primă accepţiune un mod specific de dobândire sau de transmitere a proprietăţii pentru cauză de moarte (mortis causa), şi anume succesiunea legală (ab intestat), alături de acesta art. 644 C. civ. enumerând şi legatul, care este tot un mod de dobândire (transmitere) a proprietăţii pentru cauză de moarte (mortis causa), dar care are la bază voinţa celui decedat, iar nu legea cum se întâmplă în cazul moştenirii ab intestat. Obiect al transmisiunii succesorale poate să îl constituie fie întregul patrimoniu al defunctului (transmisiune universală), fie o cotă parte din acest patrimoniu (transmisiune cu titlu universal), fie un bun sau altul – individual determinat sau de gen - din acest patrimoniu (transmisiune cu titlu particular). Aşadar, spre deosebire de actele juridice între vii care nu pot fi decât cu titlu particular, patrimoniul unei persoane în viaţă fiind incesibil ca atare, obiectul transmisiunii succesorale poate fi şi un patrimoniu în întregul său sau o cotă parte din acesta, adică un ansamblu de drepturi şi obligaţii cu conţinut patrimonial care a aparţinut unei persoane fizice decedate.

2. Felurile succesiunii (în înţelesul de dobândire sau transmitere a proprietăţii). Potrivit

art. 650 C. civ., „succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voinţa omului, prin testament”. De aici rezultă că succesiunea poate fi legală sau testamentară. Alături de acestea, Codul civil a reglementat (art. 821, 933, şi 934) şi succesiunea contractuală. 1°) Succesiunea legală. În cazul în care o persoană decedează fără a lăsa un testament prin care să dispună de bunurile sale după moarte, patrimoniul succesoral se va transmite rudelor defunctului, soţului supravieţuitor sau statului, conform regulilor stabilite de lege. Regulile succesiunii legale se aplică şi atunci când cel decedat dispune valabil prin testament doar de o

parte din bunurile sale, iar pentru restul nu, aceste din urmă bunuri deferindu-se conform legii. Succesiunea legală se mai numeşte şi succesiune ab intestat (fără testament). Alături de succesiunea legală de drept comun există şi o succesiune legală extraordinară sau anomală (anormală), adică în afara regulilor (a-nomos). Succesiunea anomală, denumire care provine din vechiul drept francez, constituie o derogare de la principiul caracterului unitar al devoluţiunii succesorale şi desemnează o devoluţiune întemeiată pe natura sau provenienţa bunurilor succesorale , fără a ţine seama de regulile moştenirii legale ordinare. Succesiuni anomale există şi la ora actuală în dreptul nostru, acestea urmând a fi analizate ca excepţii de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale. 2°) Succesiunea testamentară este cea care se deferă în virtutea voinţei lui de cujus, manifestată pe timpul cât acesta a fost în viaţă prin una din formele de testamente prevăzute de lege. 3°) Succesiunea contractuală. Numită şi instituire contractuală, este „actul prin care

instituantul dispune, pentru timpul când nu va mai fi (s. a

de tot sau o parte din bunurile sale

în favoarea instituitului care acceptă”. Cu alte cuvinte, este vorba de instituirea (desemnarea) unei persoane ca succesor al dispunătorului printr-un contract de donaţie, adică printr-un act juridic bilateral între vii, iar nu prin testament (act juridic unilateral). Instituirea contractuală este un act hibrid, în sensul că se face printr-un contract (act juridic între vii), care, în principiu,

nu poate fi revocat unilateral, ci numai prin acordul ambelor părţi, dar care, asemenea testamentului, conţine liberalităţi pentru cauză de moarte, neconferind instituitului nici un drept actual asupra bunurilor dispunătorului, ci numai un drept eventual asupra bunurilor pe care instituantul le va lăsa la data decesului său.

),

Capitolul II

CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMISIUNII SUCCESORALE

Transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor care alcătuiesc patrimoniul unei persoane fizice decedate la moştenitorii acesteia, adică transmisiunea succesorală, este una specifică, distinctă

de transmisiunea prin acte juridice între vii. Ea se caracterizează prin faptul că este o transmisiune mortis cauza (a), prin faptul că este universală (b) şi prin faptul că este unitară (c).

a). Transmisiunea succesorală este o transmisiune mortis causa Art. 651 C. civ. prevede că „succesiunile se deschid prin moarte”. Faptul morţii unei persoane fizice determină dispariţia ca subiect de drept, dar nu şi a patrimoniului acesteia. Patrimoniul succesoral se transmite la moştenitorii care acceptă moştenirea chiar de la data şi ca urmare a decesului lui de cujus (art. 688 C. civ.), iar nu de la data acceptării. Transmisiunea succesorală poate opera doar cu privire la patrimoniul persoanelor fizice, iar nu şi al persoanelor juridice. În cazul desfiinţării (încetării) unei persoane juridice (cazurile de desfiinţare fiind diferite de la o categorie de persoane juridice la alta) patrimoniul acestora se transmite la alte persoane (fizice sau juridice) prin diverse acte juridice (administrative sau civile), altele decât succesiunea.

b) Caracterul universal al transmisiunii succesorale

Decesul unei persoane fizice face ca, urmând anumite reguli (ale succesiunii legale, testamentare sau contractuale) patrimoniul lui de cujus să se transmită de la acesta la succesorii săi cu vocaţie universală (la întregul patrimoniu) sau cu titlu universal (la o cotă parte ideală din patrimoniu). Patrimoniul unei persoane fizice constituie însă o universalitate de drept

cuprinzând ansamblul drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut patrimonial ale acelei persoane, prin opoziţie cu universalităţile de fapt care nu constituie decât grupe distincte de bunuri în

cadrul aceluiaşi patrimoniu (cum ar fi cazul unui fond de comerţ sau cazul unui portofoliu de valori mobiliare). Orice moştenire conferă cuiva (moştenitorilor legali, legatarilor universali sau cu titlu universal, ori , în cazul moştenirilor vacante, statului) vocaţie la întregul patrimoniu succesoral (cuprinzând deopotrivă elementele de activ şi de pasiv) sau la cote-părţi ideale din acesta, chiar dacă întregul activ este consumat prin donaţii sau legate particulare, adică prin acte de transmisiune individuale. În acest sens, transmisiunea succesorală are un caracter universal.

c) Transmisiunea succesorală are un caracter unitar

Regula. În dreptul modern, pe a cărui linie se înscrie şi Codul civil român, transmisiunea succesorală are, în principiu, un caracter unitar. Aceasta înseamnă că devoluţiunea moştenirii se

face nu după provenienţa sau natura bunurilor care compun masa succesorală, ci după regulile moştenirii legale, testamentare sau contractuale. Excepţii de la regulă. Succesiunile anomale. Caracterul unitar al transmisiunii succesorale cunoaşte însă şi anumite excepţii. Mai exact, există situaţii în care anumite bunuri se transmit pe cale succesorală după alte reguli decât cele obişnuite, fiind aşadar vorba de succesiuni anomale. Este cazul bunurilor la care se referă art.5 din Legea nr. 3l9/1944 privitoare la dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor (1°), al succesiunilor cu elemente de extraneitate (2°), al dreptului de locaţiune transmis în caz de deces al titularului în temeiul art.27 din Legea nr. 114/1996 a locuinţei (3°) şi al bunurilor reprezentând amintiri de familie (4°).

Capitolul III

DESCHIDEREA MOŞTENIRII

Studierea deschiderii succesiunii implică implică analiza cauzei (1), a datei (2) şi a locului deschiderii moştenirii (3).

1. Cauza deschiderii moştenirii. Prin deschiderea moştenirii se înţelege faptul care dă naştere

transmisiunii succesorale. Acest fapt este moartea persoanei fizice, art. 651 C. civ. precizând că „succesiunile se deschid prin moarte”. Deschiderea moştenirii nu se confundă cu deschiderea procedurii succesorale notariale reglementate de Legea nr. 36/1995 privitoare la notarii publici şi activitatea notarială. Deschiderea moştenirii este declanşată de faptul juridic al morţii unei persoane fizice, în timp ce deschiderea procedurii succesorale notariale se face la cererea oricărei persoane interesate, a procurorului sau a secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu (art. 68 alin.1 din Legea nr. 36/1995).

2. Data deschiderii moştenirii. Stabilirea momentului deschiderii moştenirii este important

întrucât:

-în raport cu această dată se determină persoanele care au vocaţie la moştenire (în temeiul legii, al testamentului sau al contractului), capacitatea succesorală a acestora, precum şi drepturile ce li se cuvin asupra moştenirii; -aceasta este data până la care retroactivează acceptarea sau renunţarea la moştenire; -aceasta este data de la care începe să curgă termenul de prescripţie prevăzut de art. 700 C. civ. pentru acceptarea moştenirii; -în raport cu această dată se stabileşte compunerea masei succesorale; -în cazul în care există mai mulţi moştenitori, aceasta este data de la care se naşte starea de indiviziune între moştenitori şi în raport cu care se va produce efectul declarativ al partajului la ieşirea din indiviziune; -în cazul succesiunii în timp a unor legi succesorale diferite, legea aplicabilă succesiunii este cea în vigoare la data deschiderii acesteia. Se impune însă precizarea că actele ulterioare succesiunii, dar referitoare la aceasta, cum este cazul acceptării sau renunţării la succesiune, vor fi supuse legii în vigoare la data săvârşirii lor în temeiul principiului aplicării imediate a legii noi.

Prezumţia legală a momentului morţii în cazul comorienţilor. Există situaţii în care două sau mai multe persoane care au vocaţie reciprocă (de exemplu, tată şi fiu) sau unilaterală (de exemplu, un frate care are descendenţi şi un frate care nu are, caz în care fratele care are descendenţi are vocaţie legală la moştenirea fratelui său în timp ce acesta nu are vocaţie la moştenirea lui legală) de a se moşteni decedează în aceeaşi împrejurare (incendiu, cutremur, atentat, accident rutier etc.) fără a se putea stabili momentul decesului fiecăreia dintre acestea. Având în vedere dificultăţile practice de soluţionare a unei asemenea situaţii, art.21 din Decretul nr. 31/1954 stabileşte că „în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare , fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia ,ele sunt socotite că au murit deodată”. Aceste persoane poartă denumirea de comorienţi, legea prezumând că au decedat în acelaşi moment.

3. Locul deschiderii moştenirii. Importanţa practică. Locul deschiderii moştenirii constituie criteriul unic de determinare a competenţei teritoriale a unor organe cu atribuţii în materie succesorală. Astfel, în funcţie de locul deschiderii moştenirii se determină:

a) secretarul consiliului local competent să ceară deschiderea procedurii succesorale

notariale în cazul în care în masa succesorală lăsată de defunct se află bunuri imobile şi, dacă

este cazul, să ceară luarea unor măsuri de conservare (art.68 alin. 1 şi art. 70 din Legea nr.

36/1995);

b)

notarul public competent să efectueze procedura succesorală notarială (art. 10 lit.a

din Legea nr. 36/1995);

c) instanţa judecătorească competentă să judece acţiunile privitoare la moştenire,

indiferent dacă moştenirea conţine sau nu bunuri imobile situate în circumscripţia altei instanţe.

Locul deschiderii moştenirii este cel de la ultimul domiciliu al defunctului. Prin urmare, locul deschiderii moştenirii nu se confundă cu locul decesului lui de cujus, acesta putând deceda într-un loc în care se află doar întâmplător şi care nu are nici o legătură cu viaţa, activitatea şi bunurile sale. Conform dispoziţiilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică sau principală”. În cazul celor declaraţi morţi judecătoreşte, locul deschiderii succesiunii este acela al domiciliului celui dispărut la data stabilită prin hotărâre ca fiind cea a morţii prezumate.

Capitolul IV

CONDIŢIILE CERUTE DE LEGE PENTRU A PUTEA MOŞTENI

Conform Codului civil, pentru a putea moşteni o persoană trebuie să întrunească două condiţii: una pozitivă, aceea de a „exista” la data deschiderii moştenirii, adică de a avea capacitate succesorală (Secţiunea I), şi una negativă, aceea de a nu fi nedemnă (Secţiunea II). La aceste condiţii expres cerute de lege, doctrina a mai adăugat una, şi anume aceea a existenţei vocaţiei (chemării) la moştenire (Secţiunea III).

Capacitatea succesorală şi vocaţia la moştenire sunt condiţii care trebuie să fie întrunite atât în cazul moştenirii legale, cât şi a celor testamentară şi contractuală, în timp ce condiţia inexistenţei nedemnităţii este specifică doar moştenirii legale. Nedemnitatea succesorală are însă un corespondent specific celorlalte două forme de moştenire, şi anume revocarea judecătorească pentru ingratitudine (art. 831 şi 930 C. civ.).

I. CAPACITATEA SUCCESORALĂ. Orice persoană care există la momentul deschiderii moştenirii are capacitatea de a moşteni, deci de a dobândi succesiunea, iar orice persoană care nu există la data deschiderii moştenirii nu are capacitatea de a moşteni. Această cerinţă este o ilustrare a concepţiei potrivit căreia nu poate exista nici un moment un patrimoniu fără titular, specifică şi dreptului român.

§ 1. Persoanele care au capacitate succesorală

Au capacitate succesorală următoarele categorii de persoane: persoanele fizice în viaţă la data deschiderii moştenirii (a); persoanele dispărute (b); copilul conceput dar nenăscut la data deschiderii succesiunii (c); persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii succesiunii (d).

§ 2. Persoanele care nu au capacitate succesorală

Nu au capacitate succesorală persoanele fizice care nu sunt în viaţă şi persoanele juridice care nu sunt în fiinţă la deschiderii data succesiunii (a), precum şi comorienţii (b).

Problema comorienţilor necesită o abordare atentă. Între persoanele care au vocaţie succesorală una faţă de alta este important care dintre acestea a supravieţuit celeilalte întrucât, aşa cum am văzut, capacitate succesorală au doar persoanele în viaţă la data deschiderii moştenirii, iar nu şi cele predecedate. De exemplu, în cazul a doi fraţi, A şi B care sunt căsătoriţi, dacă A decedează mai întâi, moştenirea sa este culeasă de soţia sa şi de fratele său B, iar dacă B decedează şi el ulterior, patrimoniul succesoral, incluzând şi cota-parte ce i-a revenit din moştenirea lui A, va reveni soţiei sale, iar dacă ordinea deceselor este inversă (B decedează mai întâi şi A ulterior), patrimoniul lui A, incluzând şi cota-parte din moştenirea lui B, va reveni soţiei sale.

Cronologia deceselor este aşadar decisivă pentru stabilirea capacităţii succesorale şi, implicit, în ultimă instanţă, a beneficiarilor patrimoniului succesoral. Există însă situaţii în care persoane fizice care au vocaţie succesorală una faţă de alta decedează într-o împrejurare în care nu se poate proba în nici un fel care dintre ele a supravieţuit celeilalte, cum ar fi: un accident aviatic, auto sau feroviar, un cutremur, inundaţii, prăbuşirea unei clădiri, naufragiu etc. Pentru a tranşa într-un fel problema, art. 21 din Decretul nr. 31/1954 prevede că „în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată”. Persoanele decedate în asemenea împrejurări poartă denumirea de comorienţi. Consecinţa practică imediată a aplicării prezumţiei morţii concomitente în cazul comorienţilor este aceea că aceştia nu se pot moşteni, căci nesupravieţuind unul altuia, sunt lipsiţi de capacitate succesorală. Pe cale de consecinţă, fiecare va fi moştenit de ceilalţi succesibili ai săi. De exemplu, dacă doi fraţi căsătoriţi, A şi B, sunt comorienţi, fiecare va fi moştenit de soţia sa, niciunul dintre ei neavând capacitatea succesorală de a-l moşteni pe celălalt.

II. MOŞTENITORUL SĂ NU FIE NEDEMN. Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală constă în decăderea unui succesibil din dreptul de a moşteni o persoană decedată datorită săvârşirii unor fapte grave - anume prevăzute de lege - faţă de defunct sau memoria acestuia, cu toate că are capacitate succesorală şi vocaţie efectivă la moştenirea defunctului. Ea operează doar în cazul succesiunii legale şi înlătură pe cel vinovat de la moştenire în totalitate, chiar dacă este moştenitor rezervatar. Nedemnitatea nu funcţionează nici în cazul moştenirii testamentare, nici în cazul instituirii contractuale. Nedemnitatea este o pedeapsă civilă, datorită faptului că îl afectează doar pe cel vinovat, nu şi pe succesorii acestuia care pot veni la moştenire în nume propriu. Deşi produce efecte identice cu exheredarea, adică îndepărtarea de la succesiune, nedemnitatea nu se confundă cu aceasta întrucât în timp ce prima este opera voinţei lui de cujus, putând fi revocată până la data decesului de cel care a dispus-o, cea de a doua este opera voinţei legii şi nu poate fi înlăturată, chiar dacă înainte de a deceda defunctul l-a „iertat” pe nedemn.

§ 1. Cauzele de nedemnitate. Art. 655 C. civ. prevede în mod expres şi limitativ următoarele

cauze de nedemnitate: atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea (a); acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea (b); nedenunţarea omorului căruia i-a căzut victimă cel despre a cărui moştenire este vorba (c).

§ 2. Modul în care operează nedemnitatea. Decăderea de plin drept a nedemnului din dreptul

de a-l moşteni pe defunct. La ora actuală este unanim admis că nedemnitatea operează de plin drept, fără a fi necesară aplicarea (pronunţarea) ei de instanţa de judecată. Evident că în cazul

în care între nedemn şi persoanele interesate să invoce nedemnitatea se iveşte un litigiu în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor care atrag această pedeapsă civilă, soluţionarea acestuia va fi de competenţa instanţelor judecătoreşti, dar dacă se constată îndeplinirea condiţiilor cerute de lege instanţa nu pronunţă sau aplică nedemnitatea, ci doar constată survenirea acesteia, neavând nici o putere de apreciere. Cu alte cuvinte, o asemenea hotărâre judecătorească nu poate avea decât un caracter declarativ, iar nu constitutiv. Fiind declarativă, hotărârea de declarare a nedemnităţii, pe de o parte, poate fi pronunţată după moartea nedemnului, iar pe de altă parte produce efecte retroactive, de la data morţii lui de cujus.

Nedemnitatea nu poate fi „iertată” sau „confirmată”, astfel încât dacă cei îndreptăţiţi nu o invocă, trebuie invocată din oficiu de instanţă sau de notarul public în faţa căruia se dezbate succesiunea. Nedemnitatea succesorală poate fi invocată de orice persoană interesată, categorie care include: comoştenitorii chemaţi la moştenire împreună cu nedemnul, care vor beneficia de dreptul de acrescământ; moştenitorii subsecvenţi, care culeg moştenirea în locul nedemnului decăzut din dreptul de a moşteni; donatarii sau legatarii care vor păstra în întregime liberalităţile primite, fiind puşi la adăpost de acţiunea în reducţiune a rezervatarului nedemn; creditorii celor de mai sus acţionând pe cale oblică (art. 974 C. civ.); instanţa de judecată sau notarul public din oficiu; chiar şi nedemnul.

§ 3. Efectele nedemnităţii

Nedemnitatea produce efecte specifice în raport cu nedemnul (a), în raport cu descendenţii

nedemnului (b) şi în raport cu terţii

este

excluderea nedemnului de la dreptul de a moşteni pe defunct. Este vorba de decăderea din dreptul de moştenire legală (ab intestat), nu şi din dreptul de moştenire testamentară sau contractuală, care, fiind liberalităţi, nu pot fi desfiinţate decât pentru ingratitudine în temeiul dispoziţiilor art. 831 şi 930 C. civ, sancţiune care nu operează de drept, ci numai la cerere (art. 832 C. civ.). Înlăturarea nedemnului de la moştenire este completă, el neputând culege nici rezerva succesorală. Pedeapsa civilă a nedemnităţii produce efecte relative, în sensul că nedemnul este exclus numai de la moştenirea celui faţă de care s-a făcut vinovat de faptele prevăzute de lege, nu şi de la moştenirea altor rude care l-au moştenit pe de cujus, în patrimoniul cărora poate regăsi, eventual, elemente ale patrimoniului celui faţă de care a fost nedemn. De asemenea, nedemnul exclus de la moştenirea unei persoane poate reprezenta pe de cujus, venind în locul şi gradul acestuia la moştenirea unui ascendent sau colateral privilegiat în grad de rudenie mai îndepărtat. De exemplu, fiul poate urca în locul şi gradul tatălui său faţă de care este nedemn pentru a-l moşteni pe bunicul său. Explicaţia rezidă în faptul că, în acest caz, nedemnul nu exercită drepturi succesorale proprii faţă de cel în raport cu care este nedemn, ci drepturi ale acestuia faţă de succesiunea unui terţ.

Excluderea

de

la

moştenirea

defunctului.

Efectul

principal

al

nedemnităţii

şi

momentul îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru survenirea nedemnităţii ori momentul constatării acesteia nedemnul intră în posesia bunurilor succesorale, acesta are obligaţia de a restitui bunurilor respective celor îndreptăţiţi (nedemnul este un deţinător fără titlu al bunurilor succesorale). Restituirea se va face în natură, afară de cazul în care bunurile succesorale au fost înstrăinate unor terţi care nu pot fi obligaţi la restituire către moştenitorii de drept (este vorba de dobânditorii de bună-credinţă ai bunurilor mobile sau de dobânditorii de bunuri imobile care se pot prevala de principiul error communis facit jus) sau de cazul pieirii acelor bunuri, când restituirea se va face prin echivalent.

Restituirea bunurilor

succesorale.

Dacă între

momentul

deschiderii succesiunii

III. VOCAŢIA (CHEMAREA) LA MOŞTENIRE. Vocaţia succesorală sau chemarea la moştenire este conferită fie prin voinţa legii, fie prin voinţa lui de cujus exprimată prin testament sau donaţie de bunuri viitoare (instituire contractuală). Determinarea persoanelor cu

vocaţie la moştenirea unei persoane decedate poartă denumirea de devoluţiune succesorală. După cum devoluţiunea se face prin lege, prin testament sau prin contract, aceasta poate fi legală, testamentară sau convenţională.

TITLUL II

DEVOLUŢIUNEA LEGALĂ A MOŞTENIRII

Capitolul I REGULILE GENERALE APLICABILE DEVOLUŢIUNII LEGALE A MOŞTENIRII

Devoluţiunea legală a moştenirii se face, în principiu, atunci când defunctul nu a dispus de bunurile sale prin testament sau atunci când, deşi a dispus prin testament, acesta este lipsit de efecte întrucât este nevalabil sau caduc. De aceea, ea se mai numeşte şi moştenire ab intestat (fără testament). Dreptul nostru admite coexistenţa moştenirii legale şi testamentare cu privire la una şi aceeaşi moştenire. Aşa, de exemplu, în cazul în care există moştenitori rezervatari, dispunătorul nu poate face liberalităţi (donaţii şi legate) decât în limitele cotităţii disponibile a moştenirii, rezerva fiind deferită rezervatarilor în virtutea legii. De asemenea, în cazul în care o persoană a dispus prin testament numai de o parte din patrimoniul său, restul patrimoniului succesoral va fi deferit celor în drept conform regulilor moştenirii legale. Studierea devoluţiunii legale a moştenirii necesită analizarea criteriului şi sferei persoanelor din rândul cărora vor fi desemnaţi moştenitorii (I), a principiilor generale de stabilire a persoanelor chemate efectiv la moştenire şi a excepţiilor de la acestea(II) , precum şi a reprezentării succesorale (III).

I.

CRITERIUL

ŞI

SFERA

PERSOANELOR

DIN

RÂNDUL

CĂRORA

VOR

FI

DESEMNAŢI MOŞTENITORII. Pentru a se evita fărâmiţarea excesivă a succesiunilor, legea a

stabilit o anumită ordine de preferinţă în care rudele defunctului sunt chemate la moştenirea legală a acestuia. Potrivit dispoziţiilor art. 669-676 C. civ., rudele defunctului sunt ierarhizate în patru clase de moştenitori, fiind chemate la moştenire în această ordine:

-clasa I – clasa descendenţilor în linie dreaptă, este alcătuită din copiii, nepoţii, strănepoţii etc. defunctului, fără limită de grad; -clasa II – clasa ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi, cuprinde părinţii defunctului, fraţii şi surorile defunctului, precum şi pe descendenţii fraţilor şi surorilor până la gradul al patrulea inclusiv; -clasa III – clasa ascendenţilor ordinari, include pe bunicii, străbunicii, stră-străbunicii etc. defunctului, fără limită de grad; -clasa IV – clasa colateralilor ordinari, cuprinde rudele în linie colaterală ale defunctului până la gradul patru inclusiv, altele decât cele din clasa a doua, şi anume: unchii, mătuşile (fraţii şi surorile părinţilor), verii primari (copiii unchilor şi mătuşilor), fraţii şi surorile bunicilor defunctului. Conform dispoziţiilor Legii nr.319/1944, soţul supravieţuitor al defunctului este chemat la moştenire în concurs cu fiecare clasă de moştenitori. Chemarea rudelor şi a soţului supravieţuitor în această ordine la moştenire se explică atât prin afecţiunea prezumată a defunctului faţă de aceştia, cât şi prin ideea existenţei unei obligaţii morale şi sociale a defunctului faţă de cei apropiaţi. În cazul în care nu există moştenitori în grad succesibil în nici una din cele patru clase şi nu există nici soţ supravieţuitor, iar defunctul nu a dispus în mod valabil de bunurile sale nici prin testament, moştenirea este vacantă şi se cuvine statului în temeiul puterii sale suverane (art. 680 C. civ.).

II. PRINCIPIILE GENERALE DE STABILIRE A PERSOANELOR CHEMATE EFECTIV LA

MOŞTENIRE ŞI EXCEPŢIILE DE LA ACESTEA. Principiile de stabilire a persoanelor chemate efectiv la moştenire sunt următoarele: principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea stabilită de lege între moştenitorii făcând parte din clase diferite (a); principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă (b) şi principiul împărţirii moştenirii în părţi egale (pe capete) între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad (c).

a) Principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea stabilită de lege între moştenitorii din clase diferite. Codul civil a împărţit rudele defunctului în patru clase de moştenitori, chemându- le la moştenire în ordinea acestora. Astfel, dacă există moştenitori în clasa întâi care nu au renunţat la moştenire şi care nu sunt nedemni, aceştia înlătură de la succesiune pe moştenitorii din clasele subsecvente. Moştenitorii din clasa a doua vin la succesiune doar dacă nu există moştenitori din clasa întâi sau dacă aceştia sunt renunţători sau nedemni, cei din clasa a treia doar dacă nu sunt moştenitori din primele două clase şi aşa mai departe. Când există moştenitori cu vocaţie succesorală din clase diferite, pentru chemarea efectivă la moştenire esenţial este criteriul ordinului clasei, iar nu acela al gradului de rudenie cu defunctul. Aşa, de exemplu, nepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul doi, moştenitor făcând parte din clasa întâi, înlătură de la moştenire pe tatăl defunctului, moştenitor din clasa a doua, deşi acesta din urmă este rudă de gradul întâi. Prin derogare de la această regulă, conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 319/1944, soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu fiecare clasă de moştenitori. El nici nu înlătură, dar nici nu este înlăturat de la moştenire de nici o clasă de moştenitori.

b). Principiul proximităţii gradului de rudenie cu defunctul între moştenitorii din aceeaşi clasă. Principiul priorităţii clasei de moştenitori este completat de principiul proximităţii gradului de rudenie, conform căruia, în cadrul aceleiaşi clase, rudele în grad mai apropiat cu defunctul înlătură rudele în grad mai îndepărtat. Aşa, de exemplu, fiul defunctului şi nepotul de fiu al defunctului sunt ambii moştenitori din clasa întâi, dar la moştenirea legală a acestuia nu vor veni amândoi, ci doar fiul defunctului, rudă de gradul întâi, care înlătură de la moştenire pe nepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul doi. Tot astfel, unchiul defunctului, frate al unuia dintre părinţii acestuia, rudă de gradul trei, înlătură de la moştenire pe vărul primar al defunctului, rudă de gradul patru, deşi ambii fac parte din clasa a patra de moştenitori. Principiul proximităţii gradului de rudenie cu defunctul între rudele din aceeaşi clasă de moştenitori cunoaşte două excepţii:

- în clasa a doua de moştenitori, conform dispoziţiilor art. 671 şi 673 C. civ., părinţii defunctului, rude de gradul întâi, vin la moştenire împreună cu colateralii privilegiaţi, care pot fi rude de gradul doi (fraţii defunctului), trei (nepoţii de frate ai defunctului) sau patru (strănepoţii de frate ai defunctului);

- reprezentarea succesorală, care permite unei rude în grad mai îndepărtat cu defunctul să urce în locul şi gradul unui ascendent predecedat să moştenească în locul acestuia, constituie şi ea o excepţie de la regula mai sus menţionată 1 .

c). Principiul împărţirii moştenirii în părţi egale (pe capete) între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad. În cazul în care la moştenire vin mai mulţi moştenitori din aceeaşi clasă şi acelaşi grad de rudenie cu defunctul, moştenirea se împarte pe capete, adică în atâtea părţi egale câţi moştenitori sunt (art. 669, 670, 674 şi 675 C. civ.). De exemplu, dacă la moştenire vin trei fii ai defunctului, aceştia vor împărţi moştenirea în trei părţi egale, iar dacă vin doi fraţi ai defunctului aceştia vor primi fiecare câte o jumătate din moştenire. De la acest principiu există o excepţie, şi anume, cazul în care la moştenirea defunctului sunt chemaţi fraţi şi surori care nu au aceeaşi părinţi, situaţie în care împărţirea moştenirii se va face pe linii, fraţii consangvini (care au comun doar tatăl, mamele fiind diferite) şi uterini (care au comună doar mama, taţii fiind diferiţi) culegând moştenirea fratelui lor decedat doar pe linia (jumătatea) părintelui comun (paternă sau maternă, după caz), pe care o împart între ei în părţi egale, în funcţie de numărul fraţilor rămaşi în viaţă în fiecare din aceste linii, numai fraţii buni cu defunctul (care au aceeaşi părinţi) culegând moştenirea atât pe linie paternă, cât şi maternă, deci mai mult decât fiecare frate consagvin sau uterin în parte (art.674 C. civ.).

Secţiunea III

REPREZENTAREA SUCCESORALĂ

1. Noţiune. Reprezentarea succesorală este instituţia care permite anumitor moştenitori legali (descendenţilor în linie dreaptă şi descendenţilor fraţilor şi surorilor defunctului) să urce în locul şi gradul unui ascendent decedat anterior deschiderii succesiunii, pentru a culege în locul acestuia partea ce i s-ar fi cuvenit din moştenire dacă ar fi fost în viaţă. Ascendentul predecedat se numeşte reprezentat, iar moştenitorul care vine la moştenire prin reprezentare – reprezentant.

2. Fundamentul reprezentării se regăseşte, pe de o parte, în ideea de a sustrage devoluţiunea succesorală hazardului unei cronologii accidentale a deceselor, contrare celei fireşti (copiii care decedează înaintea părinţilor), iar pe de altă parte în asigurarea respectului egalităţii tulpinilor, pornind de la ideea că afecţiunea lui de cujus faţă de succesorii săi ca şi sentimentul de datorie faţă de familie nu se apreciază individual (pentru fiecare succesor în parte), ci faţă de tulpina pe care fiecare dintre aceştia o formează împreună cu descendenţii lor.

3. Domeniul reprezentării. Potrivit Codului civil român, reprezentarea succesorală este permisă numai (a) în cazul descendenţilor în linie dreaptă ai defunctului (art. 665) şi (b) în cazul descendenţilor colateralilor privilegiaţi (art. 666 C. civ.). Problema reprezentării succesorale nu se poate pune, aşadar, în cazul ascendenţilor privilegiaţi, a ascendenţilor ordinari, a colateralilor ordinari şi nici a soţului supravieţuitor.

a). Reprezentarea în cazul descendenţilor în linie dreaptă. Potrivit dispoziţiilor art. 665 alin. l C. civ., „reprezentarea se întinde nemărginit în linie directă descendentă”. Aceasta înseamnă că, în linie directă descendentă, reprezentarea operează indiferent de gradul de rudenie al reprezentantului cu defunctul. Astfel, un nepot de fiu, rudă de gradul doi cu defunctul poate moşteni partea părintelui său predecedat, fiu al defunctului, în concurs cu unchiul său (fiul defunctului) rămas în viaţă. De asemenea, un strănepot de fiu, rudă de gradul trei cu defunctul, poate moşteni pe străbunicul său alături de un fiu al defunctului rămas în viaţă, dacă pe tulpina pe care o reprezintă sunt întrunite condiţiile reprezentării din grad în grad între el şi bunicul său pe care îl reprezintă la moştenirea străbunicului său.Tot astfel, un stră- strănepot poate moşteni prin reprezentare pe stră-străbunicul său şi aşa mai departe. Pentru a opera reprezentarea în asemenea cazuri este însă necesar ca în fiecare grad intermediar prin care trebuie să treacă reprezentantul pentru a ajunge în locul şi gradul reprezentatului să fie întrunite condiţiile cerute de lege, reprezentarea neputând opera per saltum sau omisso medio. Dacă însăşi raţiunea de a fi a reprezentării este aceea de a păstra egalitatea între tulpini, rezultă că aceasta nu poate opera decât dacă există mai multe tulpini, iar nu şi în cazul în care există una singură.

b). Reprezentarea în cazul descendenţilor colateralilor privilegiaţi. Potrivit dispoziţiilor art. 666 C. civ., „în linie colaterală, reprezentarea este admisă în privinţa copiilor şi descendenţilor fraţilor sau surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa în concurs cu unchi sau mătuşă, întâmple-se ca toţi fraţii şi surorile defunctului, fiind morţi mai dinainte, succesiunea să se găsească trecută la descendenţii lor, în grade egale sau neegale”. Aşadar, pentru descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului până la gradul patru inclusiv (nepoţi şi strănepoţi) reprezentarea operează în condiţii similare celor ale descendenţilor defunctului. Reprezentarea în linie colaterală produce efecte atât în cazul descendenţilor fraţilor şi surorilor buni (bune) – care au comuni ambii părinţi -, cât şi în cazul celor consângeni sau uterini – care au comun cu defunctul doar un singur părinte, fie tatăl, fie mama -, cu precizarea că reprezentanţii acestora din urmă nu pot moşteni mai mult decât poate moşteni reprezentatul în locul şi gradul căruia vin la moştenire, adică fie numai în linie maternă, fie numai în linie paternă.

4. Condiţiile

reprezentării. Reprezentarea necesită întrunirea

anumitor

condiţii

atât

în

persoana reprezentatului (a), cât şi în persoana reprezentantului.

a). Condiţiile cerute în persoana reprezentatului. Reprezentatul, pe de o parte, trebuie să fie predecedat lui de cujus (1°), iar pe de altă parte să fi avut chemare efectivă la moştenire dacă ar fi fost în viaţă (2°).

1°. Reprezentatul să fie predecedat lui de cujus. Reprezentarea presupune întotdeauna ca reprezentatul să fi decedat înaintea deschiderii succesiunii, căci, aşa cum prevede art. 668 alin.1 C. civ., „nu se reprezintă decât persoanele moarte”. Aceasta înseamnă că persoanele care renunţă la moştenire sau care, în viaţă fiind, sunt nedemne faţă de defunct nu pot fi reprezentate (art. 658 şi 698 fraza I C. civ.). În schimb, descendenţii renunţătorilor sau nedemnilor pot moşteni în nume propriu, dacă nu există moştenitori în rang preferabil. De pildă, dacă defunctul D lasă la moartea sa doi fii, A şi B, ambii renunţători, iar A are doi fii, A1 şi A2, iar B un fiu, B1, cei trei nepoţi ai defunctului, A1, A2 şi B1, vor veni la moştenirea bunicului lor în nume propriu, fiecăruia revenindu-i câte 1/3 din succesiune Întrucât persoanele dispărute sunt socotite în viaţă atâta timp cât nu a intervenit o hotărâre judecătorească definitivă declarativă de

moarte (art. 19 din Decretul nr. 31/1954), acestea nu pot fi reprezentate. După declararea judecătorească a morţii, în funcţie de data stabilită ca fiind cea a decesului, se va admite sau nu reprezentarea, conform regulilor de drept comun. În cazul comorienţilor, se prezumă că aceştia au decedat în acelaşi moment, orice „stabilire” a unei ordini a deceselor fiind nu numai arbitrară, ci chiar contrară atât reglementării legale în materie, cât şi definiţiei instituţiei. Nici unul dintre comorienţi nu poate veni la moştenirea celuilalt, nici în nume propriu, nici prin reprezentare, întrucât moştenirea fiecăruia se va deferi propriilor moştenitori, ca şi când celălalt nu ar fi existat.

2°. Reprezentatul să fi avut chemare efectivă la moştenirea lui de cujus dacă ar fi fost în viaţă Pentru ca reprezentarea să-şi poată produce efectele este necesar ca reprezentatul să fi avut aptitudinea de a-l fi moştenit efectiv pe de cujus dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii. Astfel, nedemnul, chiar predecedat lui de cujus, nu poate fi reprezentat de descendenţii săi. De asemenea, ţinând seama de faptul că moştenitorul care renunţă la moştenire „este considerat că nu a fost niciodată erede” (art. 696 C. civ.), „eredele renunţător nu poate fi reprezentat niciodată” (art. 698 fraza I C. civ.). Moştenitorii legali nerezervatari, cum este cazul fraţilor şi surorilor defunctului, care au fost exheredaţi total nu pot fi reprezentaţi de descendenţii lor întrucât ca urmare a exheredării au fost lipsiţi de aptitudinea de a-l moşteni pe defunct.

b). Condiţiile cerute în persoana reprezentantului. Venind la moştenirea lui de cujus, reprezentantul urcă prin voinţa legii în locul reprezentatului, dar moşteneşte pentru sine, iar nu pentru reprezentat. De aici decurge consecinţa că, pe de o parte, reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea de a-l putea moşteni pe defunct (1°), dar nu şi pentru a-l moşteni pe reprezentat

(2°).

1°. Reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea de a-l moşteni pe defunct. În acest sens, reprezentantul trebuie să fie în viaţă sau cel puţin conceput la data deschiderii moştenirii, să nu fie renunţător sau nedemn faţă de de cujus şi să aibă vocaţie proprie la moştenirea celui decedat. Această cerinţă se explică prin faptul că reprezentantul care moşteneşte prin reprezentarea unui ascendent predecedat culege succesiunea lui de cujus ca pe un drept propriu,

iar nu ca pe unul care ar fi aparţinut reprezentatului şi i-ar fi fost transmis lui de către acesta pe cale succesorală.

2°. Aptitudinea reprezentantului de a culege moştenirea celui reprezentat este indiferentă. Cu alte cuvinte, reprezentantul poate veni la moştenire prin reprezentare chiar dacă este nedemn faţă de reprezentat sau dacă a renunţat la moştenirea acestuia. De asemenea, exheredarea reprezentantului nerezervatar de către reprezentat, adică îndepărtarea sa de la moştenirea reprezentatului prin voinţa acestuia din urmă, nu afectează nici ea reprezentarea. Doctrina explică aceasta prin faptul că reprezentantul dobândeşte drepturi succesorale direct de la defunct prin efectul legii (reprezentării), iar nu de la reprezentat; drepturile succesorale ale reprezentantului nu tranzitează nici un moment patrimoniul reprezentatului înainte de a ajunge la reprezentant.

5. Efectele reprezentării. Reprezentarea succesorală produce efecte constând în plasarea reprezentantului în locul reprezentatului (A) şi împărţirea succesiunii pe tulpini (B). În cazul în care sunt întrunite condiţiile cerute de lege, reprezentarea operează de drept (C).

A. Plasarea reprezentantului în locul reprezentatului Ca efect al reprezentării, reprezentantul va fi plasat în locul reprezentatului, culegând partea ce ar fi revenit acestuia din moştenire dacă ar fi fost în viaţă. Reprezentarea permite aşadar reprezentantului să se prevaleze de rangul celui reprezentat, moştenind ceea ce i-ar fi revenit acestuia din moştenire dacă ar fi fost în viaţă, însă pentru sine, iar nu pentru reprezentat.

B. Împărţirea moştenirii pe tulpini

Există un efect principal al împărţirii moştenirii pe tulpini (a) şi unele efecte secundare ale aceleiaşi împărţiri (b).

i. Efectul principal al împărţirii moştenirii pe tulpini. Moştenirea se va împărţi în atâtea părţi câţi copii (descendenţi de rangul întâi) sau fraţi şi surori a avut defunctul, care vin efectiv la moştenire sau care, fiind predecedaţi, sunt reprezentaţi de descendenţii lor, iar nu pe capete,

indiferent dacă moştenitorii care culeg succesiunea sunt în grade diferite sau egale de rudenie cu defunctul. Împărţirea pe tulpini a moştenirii are drept consecinţă fie derogarea de la principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă,fie derogarea de la principiul împărţirii pe capete (în părţi egale) a moştenirii între succesorii făcând parte din aceeaşi clasă şi având acelaşi grad de rudenie, fie de la ambele principii în acelaşi timp. În interiorul fiecărei tulpini partajul părţii ce revine acesteia se va face pe capete (în funcţie de numărul moştenitorilor făcând parte din aceasta), afară de cazul în care unul dintre descendenţii tulpinii celui reprezentat ar fi la rândul său predecedat. În acest din urmă caz, dacă sunt întrunite condiţiile reprezentării, se va proceda la un nouă împărţire pe tulpini între ramurile (sub-tulpinile) tulpinii respective.

ii. Efectele secundare ale împărţirii moştenirii pe tulpini. Împărţirea pe tulpini a moştenirii are şi unele efecte secundare, cum sunt:

- în caz de renunţare la moştenire a unuia dintre reprezentanţi, partea acestuia din moştenire (atât activ, cât şi pasiv) va reveni moştenitorilor care fac parte din aceeaşi tulpină cu acesta, iar nu tuturor moştenitorilor; - în cazul în care există obligaţia de raport, reprezentantul ţinut la aceasta trebuie să raporteze nu numai donaţiile pe cere le-a primit el de la defunct fără scutire de raport, ci şi donaţiile nescutite de raport pe care le-a primit reprezentatul de la defunct; - calculul rezervei descendenţilor defunctului (fraţii şi surorile defunctului precum şi descendenţii acestora nu sunt moştenitori rezervatari) se va face în funcţie de numărul tulpinilor, iar nu în funcţie de numărul lor.

C. Reprezentarea operează de drept

Conform dispoziţiilor art. 686 C. civ., „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine”. Prin urmare, orice succesibil este liber să accepte sau nu o moştenire, după cum crede de cuviinţă. Odată însă acceptată moştenirea, reprezentarea succesorală operează de drept, adică în temeiul legii, fără a fi necesară vreo manifestare de voinţă din

partea reprezentantului. Reprezentarea succesorală operează doar în cadrul moştenirii legale, nu şi a celei testamentare sau a celei convenţionale.

Capitolul II APLICAREA PRINCIPIILOR DEVOLUŢIUNII LEGALE ÎN CAZUL CELOR PATRU CLASE DE MOŞTENITORI LEGALI

I. CLASA ÎNTÂI DE MOŞTENITORI – A DESCENDENŢILOR

1. Componenţă. Primele rude ale defunctului chemate de lege la moştenire sunt descendenţii

acestuia (art. 669 C. civ.). În această categorie intră copiii (fiii şi fiicele) defunctului şi urmaşii acestora la infinit, indiferent dacă s-au născut din căsătorie sau dinafara căsătoriei. De asemenea, în clasa descendenţilor sunt incluşi şi copiii adoptaţi de defunct.

2. Înlăturarea de la moştenire a celorlalte clase. Potrivit principiului priorităţii clasei de

moştenitori (supra nr. 46), descendenţii fiind incluşi în clasa întâi de moştenitori înlătură de la moştenire pe moştenitorii din clasele subsecvente. Soţul supravieţuitor, care nu face parte din nici o clasă de moştenitori, vine la moştenire în concurs cu fiecare dintre acestea, inclusiv cu 3. clasa întâi, având drepturi succesorale proprii (art. 1 lit.a din Legea nr. 319/1944).

3. Repartizarea moştenirii între descendenţi. Descendenţii sunt chemaţi la moştenire în

ordinea gradului de rudenie cu defunctul, astfel încât descendenţii în grad mai apropiat înlătură de la moştenire pe descendenţii în grad mai îndepărtat. De exemplu, fiul defunctului, rudă de gradul întâi, înlătură de la moştenire pe nepotul acestuia, rudă de gradul doi. Descendenţii de acelaşi grad chemaţi la moştenire în nume propriu împart moştenirea pe capete, adică în părţi egale. Atunci când sunt întrunite condiţiile reprezentării succesorale, moştenirea se împarte pe tulpini, astfel încât, prin derogare de la regulile menţionate mai sus, pe de o parte, pot veni la moştenire descendenţi de grade diferite de rudenie cu defunctul, iar pe de altă parte este posibil ca descendenţi rude de acelaşi grad cu defunctul să primească din moştenire cote diferite, iar nu egale.

4. Descendenţii în concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului. Dacă descenenţii vin la

moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor, cota de moştenire legală revenind acestuia se va

calcula în raport cu întreaga moştenire, iar restul se va împărţi între descendenţi conform regulilor menţionate mai sus.

5. Caracterele juridice ale dreptului de moştenire legală al descendenţilor. Descendenţii

defunctului sunt moştenitori rezervatari, ceea ce înseamnă că defunctul nu poate dispune prin liberalităţi (donaţii şi legate) decât în limitele cotităţii disponibile a moştenirii, rezerva revenindu-le de drept (art. 841 şi 842 C. civ.). De asemenea, descendenţii defunctului sunt moştenitori sezinari, ceea ce înseamnă că au dreptul de a intra în stăpânirea moştenirii fără a fi necesare îndeplinirea unor verificări sau formalităţi prealabile (art. 653 alin.1 C. civ.). În cazul în care la moştenire vin doi sau mai mulţi descendenţi ai defunctului, ori unul sau mai mulţi descendenţi şi soţul supravieţuitor al defunctului, între aceştia funcţionează obligaţia de raport, adică de a aduce la masa succesorală pentru a fi împărţite între ei donaţiile primite direct sau indirect de la defunct, afară de cazul în care donaţia s-a făcut cu scutire de raport (art. 751 C. civ. şi art. 3 din Legea nr. 319/1944).

II. CLASA A DOUA DE MOŞTENITORI – A ASCENDENŢILOR ŞI COLATERALILOR PRIVILEGIAŢI

1. Componenţă. Această clasă de moştenitori este una mixtă, care cuprinde pe părinţii, pe fraţii

şi surorile defunctului şi descendenţii acestora până la gradul patru inclusiv. Ea se numeşte clasa ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi întrucât aceştia sunt preferaţi altor ascendenţi şi colaterali ai defunctului, numiţi ordinari, care fac parte din clasele subsecvente de moştenitori.

2. Ascendenţii privilegiaţi. Părinţii defunctului. Părinţii defunctului sunt chemaţi la moştenirea acestuia indiferent de faptul dacă de cujus s-a născut din căsătorie sau dinafara căsătoriei. De asemenea, categoria ascendenţilor privilegiaţi include şi pe adoptatorii defunctului, indiferent dacă adopţia este cu efecte depline sau cu efecte restrânse. Întrucât în cazul adopţiei cu efecte restrânse adoptatul păstrează legăturile de rudenie cu părinţii săi fireşti, rezultă că la moştenirea sa au vocaţie legală atât adoptatorul, cât şi părinţii fireşti.

3. Cazul în care sunt chemaţi la moştenire. Ascendenţii privilegiaţi, ca şi colateralii privilegiaţi împreună cu care alcătuiesc clasa a doua de moştenitori, sunt chemaţi la succesiune doar în lipsa moştenitorilor din clasa întâi (a descendenţilor) sau în cazul în care aceştia sunt renunţători sau nedemni.

Repartizarea moştenirii. Repartizarea moştenirii se face diferit, după cum ascendenţii privilegiaţi vin singuri la moştenire (a), împreună cu colateralii privilegiaţi (b) sau în concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului (c). 1°) Ascendenţii privilegiaţi vin singuri la moştenire. În acest caz, conform principiului egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi acelaşi grad de rudenie cu defunctul, dacă la succesiune sunt chemaţi ambii părinţi, moştenirea se va împărţi în părţi egale (pe capete) între aceştia (art. 670 alin. 2 C. civ.), iar dacă este chemat un singur părinte, moştenirea va reveni în întregime acestuia. Dacă defunctul a fost adoptat cu efecte restrânse, la moştenirea sa vin atât părinţii buni, cât şi cei adoptivi. Atunci când la moştenire vin atât mama bună şi mama adoptivă, cât şi tatăl bun şi tatăl adoptiv, moştenirea se va împărţi între cei patru părinţi conform regulilor de mai sus. 2°) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire împreună cu colateralii privilegiaţi. În cazul în care defunctul lasă atât ascendenţi privilegiaţi, cât şi colaterali privilegiaţi, succesori care formează împreună clasa a doua de moştenitori, succesiunea se împarte diferit, după cum la moştenire vine unul sau mai mulţi ascendenţi privilegiaţi. Astfel, atunci când la moştenire vine un singur părinte, acesta va primi 1/4 din moştenire, restul de 3/4 revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul acestora, care o vor împărţi între ei în părţi egale sau pe tulpini, iar dacă la moştenire vin tatăl şi mama defunctului, aceştia vor primi 1/2 din moştenire, împărţind-o între ei în părţi egale (pe capete), restul de 1/2 revenind colateralilor privilegiaţi, care o vor împărţi între ei în părţi egale sau pe tulpini (art.671 şi 673 C. civ.). 3°) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor. În acest caz, cota legală a soţului supravieţuitor (art. 1 lit.b şi c din Legea nr. 319/1944) se va deduce din întreaga moştenire, iar cu privire la restul rămas după această operaţiune se vor aplica regulile menţionate mai sus la literele a şi b.

4.

Caracterele juridice ale dreptului de moştenire legală al ascendenţilor privilegiaţi. În

cazul ascendenţilor privilegiaţi nu se poate pune problema reprezentării succesorale, motiv pentru care aceştia nu pot veni la moştenire decât în nume propriu. De asemenea, ascendenţii privilegiaţi nu au obligaţia de a raporta donaţiile primite de la defunct în timpul vieţii acestuia. În schimb, asemenea descendenţilor defunctului, ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori rezervatari şi sezinari.

5. Colateralii privilegiaţi. Fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora. În categoria colateralilor privilegiaţi se includ fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora până la gradul patru de rudenie cu defunctul inclusiv, adică nepoţii şi strănepoţii de frate (soră). Este indiferent dacă rudenia rezultă din căsătorie sau dinafara căsătoriei. Sunt colaterali privilegiaţi atât fraţii buni (născuţi din aceeaşi părinţi), cât şi fraţii consângeni (consangvini) (care au acelaşi tată, dar mame diferite) şi uterini (care au aceeaşi mamă, dar taţi diferiţi). În schimb, nu intră în această categorie fraţii vitregi, ai căror părinţi sunt căsătoriţi, dar care nu au nici un părinte comun. Rudenia colateralilor privilegiaţi poate rezulta şi din adopţia cu efecte depline, cum se întâmplă, de pildă, în cazul în care un copil este adoptat de o familie (soţ şi soţie) care copii fireşti sau alţi adoptaţi cu efecte depline. În cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul devine rudă cu adoptatorul, dar nu şi cu rudele acestuia, astfel încât moştenirea în linie colaterală a celui adoptat este exclusă faţă de colateralii privilegiaţi ai adoptatorului, rămânând însă posibilă faţă de rudele sale fireşti, cu care păstrează legăturile de rudenie.

6. Cazul în care sunt chemaţi la moştenire. Ca şi ascendenţii privilegiaţi, împreună cu care

alcătuiesc clasa a doua de moştenitori, colateralii privilegiaţi sunt chemaţi la moştenirea legală a defunctului dacă nu există moştenitori din clasa întâi sau dacă aceştia sunt renunţători sau nedemni. Dacă vin la moştenire, colateralii privilegiaţi înlătură de la moştenirea legală a defunctului pe succesorii din clasele subsecvente (art. 672 C. civ.).

7. Repartizarea moştenirii între colateralii privilegiaţi care provin din aceeaşi părinţi. În

acest caz, trebuie făcută distincţie între situaţia în care moştenirea se împarte doar între

colateralii privilegiaţi (a), situaţia în care moştenirea se împarte între aceştia şi ascendenţii privilegiaţi (b) şi situaţia în care vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor (c). 1°) Colateralii privilegiaţi vin singuri la moştenire. Colateralii privilegiaţi care vin singuri la moştenirea defunctului împart între ei succesiunea în părţi egale (pe capete), dacă vin la moştenire în nume propriu, sau pe tulpini (subtulpini), dacă vin la moştenire prin reprezentare. 2°) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire împreună cu ascendenţii privilegiaţi. Colateralilor privilegiaţi le revine din moştenire o cotă de 3/4, atunci când vin la succesiune în concurs cu un singur ascendent privilegiat, sau o cotă de 1/2, atunci când vin la moştenire în concurs cu doi sau mai mulţi ascendenţi privilegiaţi (art. 672 şi 673 C. civ.). 3°) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor. În acest caz, ca şi în cazul ascendenţilor privilegiaţi, cota soţului supravieţuitor (art.1 lit.b şi c din Legea nr. 319/1944) se va deduce din întreaga moştenire, iar restul se va împărţi conform regulilor menţionate mai sus.

8. Repartizarea moştenirii între colateralii privilegiaţi care provin din părinţi diferiţi. Împărţirea pe linii a moştenirii. Conform dispoziţiilor art.674 C. civ., în cazul în care la moştenire vin fraţi şi surori din părinţi diferiţi, moştenirea se împarte pe două linii, maternă şi paternă. Fraţii uterini vor moşteni numai pe linie maternă, iar fraţii consângeni vor moşteni numai pe linie paternă. Fraţii buni vor moşteni în ambele linii. Împărţirea pe linii a moştenirii operează numai în cazul în care la moştenire vin efectiv fraţi şi surori din categorii diferite (uterini cu consângeni; consângeni cu fraţi buni; uterini cu consângeni şi fraţi buni; sau uterini cu fraţi buni), iar nu şi atunci când la moştenire vin fraţi din aceeaşi categorie (toţi uterini sau toţi consângeni), caz în care moştenirea se va repartiza după regulile menţionatemai sus . De asemenea, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 672, 673 şi 674 C. civ., împărţirea pe linii a moştenirii se realizează nu numai atunci când vin la moştenire fraţii şi surorile defunctului în nume propriu, ci şi atunci când succesiunea revine descendenţilor acestora, atât în nume propriu cât şi prin reprezentare.

9.

Caracterele juridice ale dreptului la moştenire legală al colateralilor privilegiaţi

Colateralii privilegiaţi pot fi reprezentaţi la moştenire de descendenţii lor. Ei nu sunt

rezervatari, nu beneficiază de sezină şi nu datorează raportul donaţiilor.

III. CLASA A TREIA DE MOŞTENITORI – A ASCENDENŢILOR ORDINARI

1. Componenţă. Această clasă include pe ceilalţi ascenden