Sunteți pe pagina 1din 155

UNIVERSITATEA PETRE ANDREI FACULTATEA DE DREPT MASTER: DREPT EUROPEAN

CONSTRUCIE EUROPEAN suport de curs

Prof.univ.dr. CTLIN BORDEIANU

"Nimic nu este posibil fr indivizi, nimic nu este durabil fr instituii..." Jean Monnet. Memori

"Omul trebuie s priveasc lumea ca locuin comun a speciei umane". Seneca "Noi toi suntem locuitorii unei aceleiai patrii, Europa, dup cum noi toi suntem membrii unei aceeai familii, omenirea". Giuseppe Mazzini

Configuraia instituiilor reflect originile funcionale ale Comunitii i modul n care au evoluat puterile n condiiile n care nu s-a ajuns la o constituie european cu care s poat fi confruntate sau nspre care s tind. Dei au existat ncercri de elaborare a unei constituii i au circulat proiecte relativ la viitorul instituional al Uniunii ele nu au fost creditate cu prea mult entuziasm i pentru faptul c statele membre au baze constituionale tradiionale i politic intern diferit. nc nu a fost gsit un limbaj conceptual comun n domeniul celor mai dorite aranjamente la nivel european. Aceast dificultate complic dezbaterea privitoare la uniunea politic, motiv pentru care s-a acceptat ca proiectul s avanseze lundu-se ca baz cel mai mic numitor comun. La rndul lor, Instituiile Comunitii s-au structurat pe buci i n etape. Tratatul de la Maastricht a raionalizat evoluiile folosind denumirea de piloni. Uniunea European este definit ca incluznd Comunitile europene, tradiionale (pilonul unu), politica extern i de securitate comun (pilonul doi) i cooperarea ntre statele membre n domeniul justiiei i al afacerilor interne (pilonul trei). n plus, Tratatul de la Maastricht a modificat structura intern a diferitelor instituii.

n ani de zbuciumat istorie i perpetu cutare a stabilitii i echilibrelor de putere, pe continentul european s-a conturat treptat i a supravieuit n timp tuturor micrilor orgolioase ale entitilor naionale ideea de Europa. Esena ideii de Europ unit a gsit un nesperat izvor de inspiraie i susinere n contiina i sentimentul identitii europene dat de unitatea cultural i intelectual. Justificat apare astfel reflecia lui Jean Monnet sufletul creator al Europei cnd, dup ani de zbateri, de evoluii i involuii n unificarea federativ a rilor europene, spunea: Dac ar fi s rencep, a ncepe prin cultur. Cultura este cea care d liantul european i poate menine o unitate durabil ntr-o att de vast diversitate. Pentru a trece ns de la ideea unificrii la transpunerea ei n proiecte precise i instituionalizarea unor noi structuri a fost nevoie de un timp n care ceea ce unea popoarele Europei s devin mai puternic, raportat la ceea ce diferenia i le separa; un timp n care, de la simpl aspiraie a artitilor, filosofilor sau a unor oameni politici, ideea european s anime larg att de puternicile individualiti umane i entiti naionale i s se transpun astfel ntr-o voin politic n msur s-i confere finalitate.

1. Identitate european
Continent al unor popoare aspirnd dintotdeauna la identitate naional i la afirmarea lor economic, politic i cultural, Europa a cunoscut o evoluie conflictual, caracterizat de rivaliti comerciale, coloniale i rzboaie, ca manifestri ale naionalismelor exacerbate ce le-au dominat existena. Hamilton Fish, mult timp senator n Congresul american, referindu-se la europeni ntre cele dou rzboaie mondiale, fcea trimitere la un discurs al lui Thomas Jefferson: Interesele lor politice sunt complet diferite de ale noastre (ale SUA-n.n.). Invidiile lor reciproce, echilibrele de putere, alianele complicate, formele i principiile lor de guvernare ne sunt, toate, strine. Sunt naiunile unui venic rzboi. Toate energiile lor sunt cheltuite pentru distrugerea averii i vieii cetenilor lor.[1] Suntem cu siguran tentai s refuzm o astfel de imagine asupra Europei. Nu putem ns s nu acceptm c divizarea politic, economic si religioas a continentului european constituie o permanen. Cum a fost atunci posibil integrarea european? ncercnd s-i explice o astfel de mutaie de proporii n evoluia Europei, Louis Carton este de prere c, dei divizat, Europa prezint o constant comunitatea civilizaiei, neleas astfel: Dar, dac Europa este divizat n aciune, rmne o comunitate a civilizaiei. O comunitate care nu nseamn unitate sau monolitism. Dimpotriv, diversitatea i varietatea caracterizeaz civilizaia comun a Europei. Ea este fondat pe o anumit concepie a individului. Dar, fiecare individ este complex i poart n el dou capaciti care uneori se completeaz, alteori se contrazic: inteligena, partea raional a spiritului, apt s analizeze, s neleag, s construiasc i imaginaia, intuiia, parte iraional care urmeaz impulsuri adesea misterioase. Complexitatea civilizaiei Europei este imaginea spiritului uman. Este de altfel construit pe dublul aport al tradiiei pgne axat pe raiunea uman i al celei cretine, fundamentat pe credin. Ca i spiritul uman, civilizaia occidental va fi constant solicitat de spirit i de raiune. Uneori una din sursele tradiiei europene va domina: Evul Mediu va fi era credinei, Renaterea va dezvolta influena raiunii. Alteori, credin i raiune se vor echilibra, n indivizi ca i n societate [].[2] Comunitatea civilizaiei nu semnific aadar uniformitate. Ceea ce o caracterizeaz nu este asemnarea indivizilor, ci specificul comun: capacitatea de a nelege i de a asimila aceleai idei. Comunitatea civilizaiei europene st n capacitatea comun a europenilor de a simi, de a reaciona, de a asimila. Determinat politic, unificarea european este n esen un proces instituional i cultural; i dac instituiile sunt obiectivarea culturii[3], rezult c Europa unit se datoreaz apartenenei popoarelor la cultura european, manifestrii n fapt a aceluiai sistem de valori. Definirea culturii europene este esenial pentru stabilirea apartenenei la Europa, ntr-un moment n care aceasta se redefinete i se caut. Ce fel de Europ i pn unde? Mult timp Europa a fost identificat cu zona de dominant catolic i uneori chiar numai cu partea ei occidental, unde s-ar fi transmis i conservat cultura antic. Argumentul esenial ine de sciziunea bisericii, prin care cretinismul greco-ortodox a transmis alte valori dect catolicismul.

Optica s-a modificat ns dup Reforma protestant i mai ales prin contribuia lui Nietzsche[4]. Pentru Nietzsche, Europa este dat de specificul ei cultural i este format din acele popoare i pri de popoare care au trecutul comun n grecism, romanitate, iudaism i cretinism. Similar, Andr Philip caracterizeaz cultura european prin trei concepte: conceptul grec al individualitii, conceptul roman al justiiei i al ceteanului i conceptul biblic al persoanei umane[5]. Comunitatea este astfel dat de umanismul i raionalismul greco-latin, mbogit prin cretinism. Specificarea culturii europene s-a fcut prin desprinderea de Orient, apoi de Africa i n timpurile moderne de America. Proudhon, Goethe, Baudelaire, Kierkegaard, Dostoievski, Nietzsche vorbesc chiar de o desprire de vechea Europ, ncepnd cu Renaterea; este momentul n care individul ncepe s fie animat mai mult de raiune i s se ndeprteze n aciunile sale de etic i moral. Din acest motiv, Renaterea este considerat a marca o criz a contiinei europene; ea semnific ns i o revoluie intelectual care se va transmite n plan economic, social i politic i care va face din Europa principala scen pe care s-a desfurat istoria universal. Europa nu mai nseamn ns Europa capitalismului modern, sistemul mondial modern al lui Wallerstein, ci Europa unitii spirituale, constnd din autonomia valorilor i recunoaterea de legi i reguli generale care susin valoarea fundamental a solidaritii. Accentul n identificarea Europei cade n prezent pe conceptele de solidaritate i de identitate. Europa se cldete pe cultivarea sentimentului de identitate european, de apartenen la un sistem comun de valori care d specificarea Europei, se constituie n baza progresului individual i social i permite manifestarea solidaritii ca expresie a opiunii pentru un bine comun european. Identitatea european poate fi definit, dup A. Marga, prin: conceptul cunoaterii orientat spre atingerea scopurilor umane; conceptul raionalitii care presupune cutarea eficienei aciunilor noastre; conceptul dreptului ca ansamblu de reguli generale; conceptul individualismului prin care individul se manifest liber; conceptul persoanei umane care nseamn dorina individului de dezvoltare spiritual; conceptul adevrului ca valoare fundamental i conceptul sferei publice ca mediu al stabilirii voinei politice. Preocuparea pentru a oferi identitate Europei vine din convingerea c, pentru a se putea manifesta, indivizii au nevoie de sentimentul apartenenei i din contientizarea faptului c Europa unit nu mai poate fi susinut doar la nivelul elitelor. Alfonso Mattera este convins c obiectivele Uniunii Europene pot fi atinse doar dac se acioneaz pentru manifestarea n fapt a unui cetean european avnd identitate proprie, contient i convins c aparine unei culturi europene, unui sistem comun de valori pe care trebuie sl protejeze i s-l promoveze.[6] Sentimentul identitii europene a fost trit pn n sec. XX de elita intelectual i de grupuri mai largi n momentele de zbucium ale istoriei. Foarte multe nu s-au schimbat nici astzi. Europenii i dau foarte bine seama c fr sentimentul larg al apartenenei la o identitate comun european, mai important dect identitatea naional, nu se poate asigura solidaritatea i voina politic necesar construciei europene; c fr acceptarea existenei unui bine comun european, Europa risc s devin cu mult mai puin dect este astzi.

Dar, dac pentru a merge mai departe n procesul unificrii europene, este nevoie de o mutaie de proporii n plan cultural, comunitatea civilizaiei dat de valorile spirituale comune a pliat identitatea european pe identitile naionale, oferind justificare i for procesului de integrare. Pe acest fond, manifestarea n fapt a unui bine comun european n anii 50 dat de acceptarea unui real pericol ideologic venit din partea Rusiei sovietice, a unui pericol de hegemonie din partea SUA i a unui pericol de conflict armat ca urmare a rzboiului rece, a fcut posibil unificarea european. Fundamentat pe comunitatea economic, construcia european presupune un efort constant de a menine unitatea diversitilor. De modul n care identitatea european se va transmite n planul aciunilor umane depinde esenial viitorul continentului european.

2. De la idee la Tratatele constitutive


Ideea c popoarele au valori i rdcini culturale comune, care au supravieuit n istorie tuturor antagonismelor naionaliste, a generat, chiar din secolul trecut, sperana ntr-o Europ unit, de la Atlantic la Urali i de la Marea Mediteran la Marea Nordului. O contiin european, dat de unitatea cultural i intelectual axat pe universalismul cretin, constituie, dup, G. Usctescu, nsi ideea de Europa.[7] Ea este cea care a animat spiritele luminate ale secolului XIX i le-a fcut s simt posibilitatea unitii n diversitate pe spaiul european. Sub forma unor simple idei i nu de puine ori a unor proiecte concrete, scriitori, filosofi, reprezentani ai bisericii, oameni politici i-au prezentat speranele i viziunile lor despre viitorul continentului european. Pot fi citate diverse lucrri religioase, scrierile din epoca luminilor, ideile Revoluiei franceze, memoriile lui Napoleon (1815), discursul lui Victor Hugo despre Statele Unite ale Europei (1848), concepiile lui Paul Valry despre spiritul european (1817-1945).[8] Dintre lucrrile concrete, detaliate, care se refer la condiiile, cile i necesitatea crerii unei Europe unite, Edouard Gruter prezint ntr-o colecie de texte privind ideea de integrare european:[9] - proiectul pcii perpetue a abatelui St. Pierre, privind Societatea European (1713); - principiile i condiiile organizrii Europei n viziunea lui Saint-Simon (1814); - proiectul privind aliana franco-german ca premis a pcii i unitii europene Victor Hugo (1842); - argumentarea principiului federativ pentru organizarea Europei de ctre Proudhon (1863); - concepia lui P.Y.B. Bouchez despre condiiile realizrii unei uniti federale europene (1831); - argumentarea rolului pe care constituirea Statelor Unite ale Europei l-ar putea avea n rezolvarea diferendelor ntre statele europene i pentru triumful pcii i libertii Bakunin (1902).

Proiectul Pcii perpetue abatele Saint-Pierre, 1713 Suveranii prezeni deputai semnatari convin asupra urmtoarelor articole. I. Va exista din acest moment o Societate, o Uniune, permanent i perpetu ntre toi Suveranii cretini pentru a asigura Pacea n Europa i, n acest scop, Uniunea va ncheia, dac este posibil, cu Suveranii mahomedani vecini tratate pentru meninerea pcii. [] Suveranii vor fi reprezentai de Deputai ntr-un congres sau Senat permanent ntr-un ora liber. II. Societatea European nu se va implica n guvernarea unui Stat, dect pentru a pstra forma fundamental i pentru a acorda un ajutor prompt Prinilor n Monarhii i Magistrailor n Republici, contra Instigatorilor i Rebelilor. [] III. Fiecare Suveran va dispune liber, att el ct i succesorii lui, de teritoriul pe care l posed n prezent sau pe care trebuie s-l posede conform prezentului Tratat. Suveranii nu pot schimba ntre ei nici un teritoriu dect cu consimmntul i sub garantarea Uniunii cu trei sferturi din cele 24 de voturi, iar Uniunea va deveni garanta respectrii promisiunilor reciproce. [] IV. Deputaii vor lucra n permanen la redactarea Articolelor de Comer n general, i la diferite acte de comer n particular, n aa fel nct Legile s fie egale i reciproce pentru toate naiunile i fondate pe echitate. [] V. Nici un suveran nu va ndrepta armele i nu va aciona ostil dect mpotriva celui care se va declara inamicul Societii europene; dar dac va exista un motiv de plngere mpotriva unuia dintre membri sau o cerere, atunci va trebui s nainteze prin Deputat un memoriu ctre Senat i Senatul va concilia diferendele prin Comisarii si Mediatori sau va judeca diferendul i va decide cu unanimitate de voturi i cu trei sferturi de voturi n recurs. [] Suveranului care va ridica armele fr ca Uniunea s declare rzboi sau care va refuza s execute un Regulament al Uniunii, i se va declara rzboi pn va fi dezarmat, va plti cheltuielile de rzboi i prin Pacea care va fi ncheiat va fi pentru totdeauna nlturat de la conducerea Statului su. [] IX. n Senatul Europei vor fi 24 de Senatori sau Deputai ai Suveranilor unii. [] Fiecare Deputat va avea un vot. X. Membrii i Asociaii Uniunii vor contribui la cheltuielile Societii i la subsidiile de garanie proporional cu veniturile i bogia popoarelor lor. [] XII. Nu se va schimba nimic din cele 11 articole fundamentale mai sus exprimate, fr consimmntul unanim al tuturor membrilor; Societatea va putea ns, cu trei sferturi de voturi, s adauge sau s aduc clarificri dac va considera c se impune pentru utilitate comun." Denis de Rougemont, Vingt-huit siecles dEurope, Ed. Payot, Paris , 1961, pp. 109-111. Principii i condiii privind reorganizarea Societii Europene - Saint Simon, 1814 "Organizarea Europei, aa cum era ea n secolul al patrusprezecelea, este infinit superioar proiectului abatelui Saint Pierre. Orice organizare politic, ca i orice organizare social, are principiile sale fundamentale care reprezint esena sa i fr de care ea nu poate nici s existe, nici s produc efectele care se ateapt de la ea. Aceste principii, pe care a fost fondat organizarea papal, nu au fost cunoscute de abatele Saint Pierre; le putem reduce la patru;

1. Orice organizare politic instituit pentru a lega ansamblul mai multor popoare, conservnd fiecruia independena sa naional, trebuie s fie sistematic omogen, ceea ce nseamn c toate instituiile trebuie s fie rezultatul unei concepii unice i, prin consecin, guvernul, la toate nivelurile, trebuie s aib o form asemntoare; 2. Guvernul general trebuie s fie total independent de guvernele naionale; 3. Cei care compun guvernul general trebuie s aib vederi generale i s se ocupe special de interese generale; 4. Ei trebuie susinui de o putere care rezid n ei i care s nu aib nimic de a face cu o for din afar: aceast putere este opinia public. Astfel, nu mai este dect un pas pn la a realiza cea mai bun constituie posibil a unei societi a popoarelor. Este suficient s se adauge la principiile stabilite urmtoarele trei condiii: 1. Ca cea mai bun constituie posibil s se aplice guvernului general i guvernelor naionale; 2. Ca membrii guvernului general s fie constrni prin fora lucrurilor s lucreze la binele comun. [] 3. Ca fora lor n opinia public s fie fondat pe raporturi pe care nimic s nu le zdruncine i care s se menin oricnd i n orice loc." Saint Simon, De la Reorganisation de la Societe Europeenne (1814), Centre de Recherche europeennes, Lausanne, 1967, pp. 39-40.

"Aliana Franei cu Germania este constituia Europei" Victor Hugo, 1842 "S recapitulm. Acum dou sute de ani, dou state invadatoare presau Europa. Altfel spus, dou egoisme ameninau civilizaia. Aceste dou state, dou egoisme, erau Turcia i Spania. Europa s-a aprat. Cele dou state au czut. Astzi problema alarmant se reproduce. Alte dou state, pe aceleai baze ca i precedentele, amenin Europa. Aceste dou state, aceste dou egoisme sunt Rusia i Anglia. Europa trebuie s se apere. Vechea Europ, care era o construcie complicat, este demolat; Europa actual este de o form mai simpl. Ea se compune esenial din Frana i Germania, dublu centru pe care se sprijin la nord ca i n centru grupul de naiuni. Aliana Franei cu Germania este constituia Europei. Germania, ostil Franei, las s intre Rusia; Frana, ostil Germaniei, las s intre Anglia. Deci, ceea ce trebuie s fac cele dou state invadatoare este s dezbine Germania i Frana. Aceast dezbinare a fost pregtit cu abilitate n 1815 de politica ruso-englez.

Aceast politic a creat un motiv permanent de animozitate ntre cele dou naiuni centrale. Acest motiv de animozitate este malul stng al Rinului care aparine de drept Franei. Pentru ca prada s fie bine pstrat, ea a fost dat celui mai tnr i mai puternic dintre popoarele germane, Prusiei. [] Pericolul crete din zi n zi. Un an profund s-a spat. Un mare incendiu mocnete probabil n tenebre. Anul trecut, graie Angliei, focul era ct pe ce s cuprind Europa. Or, cine ar putea spune ce-ar deveni Europa ? [] Civilizaia ar pieri." Victor Hugo, Le Rhin, Conclusion, (1842), Ed. Club Francais du Livre, Paris, 1968, p. 535.

Se poate observa c: ideile de unificare a rilor Europei sunt generate determinant de factori politici, respectiv de dorina de a menine pacea i stabilitatea; proiectele propun o unificare politic ntr-un domeniu restrns, n cadrul unor aliane confederative care s respecte suveranitatea popoarelor; participarea la alian presupune opiunea pentru aprarea unor interese generale i acceptarea unei limitri a suveranitii; se propun instituii independente, cu reprezenani ai statelor membre, dar care s acioneze n favoarea interesului general; uniunea va genera un drept comun care se va impune rilor membre; uniunea va funciona pe baza principiului proporionalitii; sistemul de vot limiteazi independena i suveranitatea rilor membre. Practic, se regsesc n aceste proiecte idei i principii care i-au dovedit justeea i realismul prin aplicarea efectiv n procesul de integrare, ce-i drept, dup dou secole. n perioada interbelic renate ideea uniunii europene i au loc o serie de evenimente care intr prin natura lor n istoria proceselor de integrare vest- european. n 1923, la iniiativa contelui Richard Coudenhove-Kalergi, se constituie la Viena micarea Pan-European. Rolul ei era s militeze pentru crearea unei confederaii europene pe fondul reconcilierii franco-germane n scopul aprrii de dou pericole: unul politic la Est (Rusia Sovietic) i unul economic la vest (Statele Unite ale Americii). n prezent, micarea se constituie ntr-o alternativ confederal la unificarea pe baze federaliste a Comunitii Europene[10]. Un alt eveniment avea ns s marcheze aceast perioad: propunerea prezentat de Aristide Briand (ministrul de externe al Franei) n 1929, Adunrii Societilor Naiunilor privind elaborarea unui proiect de creare a Statelor Unite ale Europei. Scopul urmrit consta n meninerea pcii i prosperitii prin stabilirea unei legturi federale ntre popoarele europene. Climatul specific nceputului de deceniu patru face ca proiectul Briand s fie lipsit de finalitate; a rmas totui, ca moment de referin,un fel de debut n planul procesului de constituire a Comunitii Europene.
Aristide Briand Discurs n faa Adunrii Societii Naiunilor, reunit la Geneva la 5 sept. 1929 M-am asociat n ultimii ani la o propagand n favoarea unei idei pe care am binevoit a o califica generoas poate pentru a ne dispensa de a o califica imprudent. []Aceast idee care a obsedat imaginaia filosofilor i poeilor [] a sfrit prin a apare ca rspunznd unei necesiti. [] Nu m-am ferit n acest timp s constat dificultile unei astfel de ntreprinderi, s evaluez

toate inconvenientele pentru ca un om de stat s se lanseze n ceea ce am putea numi o astfel de aventur. Dar cred c, n toate actele oamenilor, cele mai importante i cele mai nelepte, exist ntotdeauna un grunte de nebunie sau de temeritate. Atunci m-am druit total i fac un pas nainte. l fac cu pruden. Realizez c improvizarea ar fi regretabil i nu ascund c problema ar putea fi puin n afara programului Societii Naiunilor. Se ataeaz totui, deoarece Societatea, de la nceputuri, nu a ncetat s preconizeze apropierea popoarelor i a unitilor regionale chiar i cele mai ntinse. Cred c ntre popoare care sunt geografic grupate aa cum sunt popoarele Europei, trebuie s existe un gen de legtur federal. Aceste popoare trebuie s aib n orice moment posibilitatea s intre n contact, s-i discute problemele, s ia soluii comune; ele trebuie, ntr-un cuvnt, s stabileasc ntre ele o legtur de solidaritate care s le permit s fac fa, la momentul oportun, circumstanelor grave care ar apare. Aceasta este, Domnilor, legtura pe care eu a dori s o realizez. Evident, asociaia va aciona mai ales n domeniul economic, cea mai presant problem. Cred c, n acest domeniu, putem obine succese. Dar sunt sigur, de asemenea, c din punct de vedere politic sau din punct de vedere social, legtura federal, fr a atinge suveranitatea nici uneia dintre naiunile care ar putea face parte dintr-o astfel de asociaie, ar putea fi benefic.

Se impune totui s remarcm prudena manifestat n propunerea de federalizare. Briand a inut s precizeze c obiectivul este economic iar n plan politic nu va fi afectat suveranitatea naiunilor. Aadar, o legtur federal care s nu aduc atingere drepturilor suverane ale statelor membre. Principiul este reluat i n Memorandumul lui Alexis Leger din mai 1930 privind organizarea unui regim de Uniune Federal European. rile Europei sunt chemate la un efort de asociere prin cooperare politic pe baz de solidaritate. Scopul final ar urma s fie o federaie de state fondat pe ideea de uniune i nu de unitate, cu alte cuvinte, suficient de supl pentru a respecta independena i suveranitatea naional a fiecruia dintre state, asigurndu-le n acelai timp beneficiul solidaritii colective n reglementarea chestiunilor politice.[] Concepia despre organizarea economic trebuia s urmreasc [] o apropiere a economiilor europene realizat sub responsabilitatea politic a guvernelor solidare i s fie subordonat concepiei politice. Nici acest proiect nu duce la o realizare concret, ideea unui federalism european, orict de nuanat i lipsit de consecine practice, ridicnd foarte multe obiecii n rndul membrilor Societii Naiunilor. Pe un plan restrns, se face i primul pas concret spre integrare economic n Europa Occidental, ntre Luxemburg i Belgia, prin Convenia de instituire a Uniunii Economice Belgiano-Luxemburgheze (UEBL), ncheiat la 25 iulie 1921.i urmeaz Convenia de la Onchy din 1923, prin care UEBL i Olanda i propuneau eliminarea restriciilor comerciale reciproce.Dei neratificate, aceste convenii vor conduce la semnarea n 1944 ntre cele trei ri a unei Convenii vamale i n 1958 la ncheierea tratatului de constituire a Benelux, ca o uniune economic cu un ridicat nivel de integrare. Sfritul celui de-al doilea rzboi mondial punea ns statele europene n faa unei situaii absolut noi, deosebit de dificile. Distrugerile rzboiului erau imense: pierderi economice, dislocarea profund a ntregului aparat productiv, divizarea continentului prin crearea de blocuri politico-militare i declanarea rzboiului rece. Metropol a geniului

uman, centru economic al lumii pn la al doilea rzboi mondial, Europa vedea pierdut rolul su de centru de putere mondial. Cele dou conflagraii i tensiunile provocate de factori economici i politici impuneau cutarea unor soluii viabile pentru a face fa noii conjuncturi internaionale. Truman era convins c, pentru a mpiedica Europa s cad sub influena ideologiei comuniste, aceasta avea nevoie de un ajutor economic i financiar prompt. Secretarul de stat cu afaceri economice William Clayton, n urma unei cltorii prin Europa, ntocmete un raport secret privind distrugerile rzboiului. Concluzia era c, dei remediul inea de Europa nsi, ajutorul de plecare trebuia furnizat de S..U.A. Sprijinul american a fost grbit ns de decizia Marii Britanii, luat n februarie, de a suspenda sprijinul militar acordat Greciei i Turciei, ajutor la care se angajase dup rzboi pentru a ntri linia de rezisten n faa presiunilor sovietice[11].La propunerea lui Truman de a sprijini financiar i militar Grecia i Turcia n eforturile de a rezista inteniilor de a fi supuse prin mijloace armate sau presiuni externe, George Marshall (secretar de stat) rspunde cu iniierea unui plan de ajutor al Europei. Jean Monnet apreciaz planul ca fiind momentul apariiei unui nou tip de relaii internaionale: a ajuta pe alii pentru a se ajuta pe sine.[12] SUA erau interesate n ajutorarea Europei nu doar pentru evitarea promovrii i extinderii comunismului, ci i pentru a-i oferi o soluie la recesiunea economic prin care treceau. Planul Marshall a fost conceput sub forma unei contribuii la un efort european de relansare economic. Se solicita rilor europene elaborarea unui plan comun pe baza evalurii resurselor i deficitelor existente. aisprezece ri ale Europei Occidentale i Rusia sovietic (reprezentat de Molotov) se ntlnesc la Paris.Refuzul sovieticilor de a participa la un program de ansamblu contrar suveranitii naiunilor este urmat de refuzul sateliilor URSS i se produce astfel ruptura decisiv a Europei. Beneficiarele planului vor fi doar rile Europei Occidentale care, pentru a rspunde ofertei fcute de americani, semneaz la Paris n 1948 Convenia de Cooperare Economic European, constituind OECE (Organizaia European pentru Cooperare Economic). Semnificativ pentru nelegerea evoluiei ulterioare a Europei de Vest este prerea lui Monnet despre aceast organizaie, exprimat ntr-o scrisoare ctre Georges Bidoult, preedintele Consiliului Europei: Efortul diferitelor ri, n cadrele naionale actuale, nu va fi dup prerea mea suficient. Ideea c 16 ri suverane coopereaz efectiv este o iluzie. Eu cred c doar crearea unei federaii la Vest, cuprinznd Anglia, ne va permite n timp rezolvarea problemelor i, n final, mpiedicarea rzboiului. ntr-o alt scrisoare, ctre R. Schuman, precizeaz dup o perioad de edere n SUA: Nu m pot opri s fiu uimit de natura relaiilor care risc s se stabileasc ntre aceast mare ar dinamic i rile Europei, dac ele se menin n forma i mentalitatea actual: nu este posibil, dup prerea mea, ca Europa s rmn dependent mult timp i aproape exclusiv, privind producia sa, de creditele americane, i privind securitatea sa, de fora american, fr consecine aici i n Europa. Soluia, n viziunea lui Monnet, nu putea fi dect o federaie a Vestului.[13] Prin interesele pe care, pe de o parte americanii, pe de alt parte sovieticii, le aveau cu privire la Germania, aceasta ncepea s reprezinte din nou un pericol pentru Europa i mai ales pentru Frana. n aceast conjunctur, singura soluie era considerat o aciune imediat asupra unui punct esenial. Acest punct a fost gsit n producia de crbune i oel a Franei i Germaniei.

Reconcilierea celor dou venice rivale era mijlocul prin care se spera n meninerea pcii pe continent. Importana produciei de crbune i oel, precum i complementaritatea existent n acest domeniu ntre Frana i Germania a fcut ca aici s se ntrevad soluia. La 9 mai 1950, Robert Schuman, la ndrumarea lui Monnet, propune Germaniei plasarea ansamblului produciei franco-germane de crbune i oel sub o autoritate internaional deschis participrii i altor ri ale Europei.ase ri au acceptat planul i au semnat la Paris la 18 aprilie 1951 tratatul de constituire a Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului (C.E.C.O.). Prin instituiile i mecanismele de funcionare, C.E.C.O. a reprezentat prima realizare concret pe drumul unificrii Europei pe baze federale.

Jean Monnet Memorandum, 3 mai 1950, privind plasarea produciilor de oel i crbune franceze i germane sub o organizare comun "Spiritele se cristalizeaz asupra unui obiectiv simplu i periculos: rzboiul rece. [] n fapt, deja suntem n rzboi. Trebuie s schimbm cursul evenimentelor. Pentru asta, trebuie s schimbm spiritul oamenilor. Vorbele nu mai sunt suficiente. Singur o aciune imediat asupra unui punct esenial poate schimba starea actual. Trebuie o aciune profund, real, imediat i dramatic care s schimbe lucrurile i s fac realizabile speranele pe care popoarele sunt pe punctul de a nu le mai avea. i astfel s dm popoarelor ri libere, speran n cele mai ndeprtate obiective pe care le pot stabili i s crem dorina de a le urmri. Situia german devine rapid un cancer periculos pentru pacea n viitorul ndeprtat, i pentru Frana n viitorul imediat, dac dezvoltarea sa nu orienteaz germanii spre speran i colaborare cu popoarele libere. Aceast situaie nu poate fi reglat prin unificarea Germaniei, cci ar trebui un acord USA-URSS, imposibil de conceput pentru moment. Ea nu poate fi reglat prin integrarea Vestului german cu Occidentul, - pentru c Germania de Vest s-ar menine din acest motiv, fa de Est, n situaia de a fi acceptat separaia, n timp ce unitatea trebuie s fie n mod necesar obiectivul lor constant; - pentru c integrarea pune problema narmrii Germaniei i ar antrena rzboiul, prin provocarea fa de URSS; - pentru chestiuni politice nerezolvabile. Cu toate acestea, Americanii vor insista ca integrarea Vestului s se fac, - pentru c ei vor ca ceva s se fac i pentru c nu au alte soluii; - pentru c ei se ndoiesc de soliditatea i de dinamismul francez. Unii cred c e timpul s se gseasc un nlocuitor pentru Frana. Nu trebuie ncercat reglarea problemei germane, cci ea nu poate fi realizat n condiiile actuale. Trebuiesc schimbate condiiile, transformndu-le. Se impune o aciune dinamic care s transforme situaia german i s orienteze spiritul german spre a nu cuta o reglare n baza datelor actuale. Continuarea relansrii Franei va fi stopat dac problema produciei industriale germane i a capacitii sale de concuren nu va fi reglat imediat.

Baza superioritii pe care o recunosc industriaii francezi tradiional Germaniei este producia sa de oel la un pre pe care nu-l poate concura Frana. De unde ei trag concluzia c toat producia francez este handicapat. Deja Germania cere ridicarea produciei sale de la 11 la 14 milioane tone. Noi refuzm, dar Americanii insist. n final, vom avea rezerve, dar vom ceda. n acelai timp producia francez stagneaz sau chiar scade. Este suficient s enunm aceste realiti pentru a nu mai fi nevoie de descris n detaliu consecinele: Germania n expansiune; dumping german la export; cerere de protecie pentru industria francez; stoparea liberalizrii scimburilor; reconstituirea cartelurilor de dinainte de rzboi; orientarea eventual a expansiunii germane spre Est, preludiu la acordurile politice; Frana reczut n rutina unei producii protejate. Deciziile care vor duce la aceast situaie vor fi lansate, dac nu chiar luate, la conferina de la Londra sub presiune american . Or, SUA nu doresc ca lucrurile s evolueze astfel. Ele vor accepta o alt soluie dac este dinamic i constructiv, mai ales dac este propus de Frana. Cu soluia propus ar dispare problema dominaiei industriei germane, a crei existen ar crea n Europa o team, cauz a unor perturbri constante i care, n final, ar mpiedica uniunea Eoropei i ar cauza o nou pierdere Germaniei nsi. Aceast soluie creeaz, dimpotriv, att pentru industria francez, ct i pentru cea german i european, condiiile expansiunii comune n condiii de concuren dar fr dominaie. Din punct de vedere francez, o astfel de soluie pune industria naional pe aceleai baze de plecare cu industria german, elimin dumpingul la export care ar surveni din partea industriei germane de oel, face s participe industria francez de oel la expansiunea european, fr team de dumping, fr tentaia cartelului. Teama industriailor, care ar antrena malthusianismul, stoparea "liberalizrii" i, n final, ntoarcerea la rutin s-ar elimina. Cel mai mare obstacol n continuarea progresului industrial francez ar fi ndeprtat. Am fost, pn n acest moment, angajai ntr-un efort de organizare a Vestului, concomitent economic, militar i politic: O.E.C.E., pactul de la Bruxelles, Strasburg. Experina celor doi ani - discuiile din O.E.C.E. asupra acordurilor de pli, liberalizarea schimburilor, etc., programul de narmare supus ultimei reuniuni de la Bruxelles, discuiile de la Strasburg, eforturile fr rezultat de constituire a unei uniuni vamale franco-italiene, arat c nu facem nici un progres real spre scopul pe care ni l-am asumat i care este organizarea Europei, fr dezvoltare economic i fr securitate colectiv. Anglia, dornic s colaboreze cu Europa, nu va consimi la nimic care s aib consecine asupra legturilor sale cu Dominioanele sau care s afecteze relaiile cu America. Germania, element esenial al Europei, nu poate fi angajat n organizarea european n condiiile actuale, pentru motivele prezentate mai sus. Este sigur c, continuarea aciunii ntreprinse pe calea pe care suntem angajai conduce la un impas i risc s amne lucrurile, n timp ce cealalt organizare a Europei ar fi posibil."

Publicat n "Le monde" la 9 mai 1970

Declaraia lui Robert Schuman, 9 mai 1950 Europa nu se va face dintr-o dat i nici printr-o construcie de ansamblu: ea se va face prin realizri concrete, crend mai nti o solidaritate de fapt. Mulimea de naiuni europene cere ca opoziia secular ntre Frana i Germania s fie eliminat: aciunea ntreprins trebuie s ating n primul rnd Frana i Germania. n acest scop, guvernul francez propune aciunea imediat asupra unui punct limitat, dar decisiv. Guvernul francez propune plasarea ansamblului produciei franco-germane de crbune i oel sub o nalt Autoritate comun, ntr-o organizare deschis participrii altor state ale Europei. Plasarea n comun a produciilor de crbune i oel va asigura imediat stabilirea de baze comune dezvoltrii economice, prim etap a Federaiei europene, i va schimba destinul acestor regiuni mult timp dedicate fabricrii armelor de rzboi ale crora au fost cele mai constante victime. Solidaritatea care va fi astfel asigurat va face orice rzboi ntre Frana i Germania nu doar de neconceput, dar materialicete imposibil. Constituirea acestei uniti puternice de producie deschis tuturor rilor care vor dori s participe, furniznd tuturor rilor pe care le va cuprinde elementele fundamentale ale produciei industriale n aceleai condiii, va pune bazele reale ale unificrii lor economice. Aceast producie va fi oferit ntregii lumi fr distincie i fr nici o excludere, pentru a contribui la ridicarea nivelului de via i la progresul pcii. Europa va putea, cu mijloace sporite, s-i urmreasc unul din scopurile sale eseniale: dezvoltarea continentului african. Asfel va fi realizat simplu i rapid fuziunea de interese indispensabile stabilirii unei comuniti economice i introducerea fermentului unei comuniti mai largi i mai profunde ntre ri mult timp opuse prin divizri sngeroase. Prin punerea n comun a produciei de baz i instituirea unei nalte Autoriti, ale crei decizii vor lega Frana, Germania i celelalte ri care vor adera, se vor asigura primele baze concrete ale unei Federaii europene indispensabil meninerii pcii. R. Hostiou, "Robert Schuman et l'Europe", Ed. Cujas, Paris, 1969, pp.137-138.

Un alt eveniment deosebit de important al anului 1950- invadarea, la 25 iunie, a Coreei de Sud de ctre nord-coreeni, determin o alt reacie francez. Teama de pericolul comunist i-a fcut pe americani s propun acceptarea narmrii Germaniei

pentru a se apra mpotriva unei eventuale agresiuni din partea Uniunii Sovietice. Francezii se simt ei nii ameninai i dui de istorie spre un destin fatal. Reacia lor se concretizeaz n planul Pleven. Un rol important revine i de aceast dat lui Jean Monnet, care se adreseaz lui Ren Pleven, preedintele Consiliului Europei, pentru a-l convinge de necesitatea unei decizii urgente i constructive pentru a crea un front comun european de aprare. Planul Pleven cuprindea propunerea de a nfiina, pentru aprarea comun, o armat european, sub conducerea unei autoriti europene politice i militare unice. Aceleai ase ri care au semnat Tratatul C.E.C.O. semneaz la Paris, pe 27 mai 1952, Tratatul de constituire a Comunitii Europene de Aprare (CEA). ns dorina de a constitui o armat european s-a dovedit a fi prematur i a dunat unirii Europei. Controverselor ntre federaliti i naionaliti din cadrul acestui organism li se atribuie lipsa n viitoarele tratate ale EURATOM i ale Comunitii Economice Europene a unor organe executive puternice de tipul naltei Autoriti a C.E.C.O.[14] CEA s-a soldat cu un eec general i a creat o bre puternic ntre cei ce sperau n integrarea politic a Europei i cei care optau pentru meninerea strii de fapt sau cel mult ntr-o Europ a patriilor de tip confederal. Aceast prim etap a construciei europene ne permite s precizm factorii care au stat la baza procesului de integrare: meninerea pcii i stabilitii pe continentul european, teama de pericolul reprezentat de comunismul din Est, dorina statelor vesteuropene de a se desprinde de dependena american i de a-i recpta locul pierdut pe scena politic i economic internaional. Dou cauze principale par a fi determinante n eecurile nregistrate: contradicia existent ntre federaliti i naionaliti i ncercarea de a unifica rile europene pe baze politice. O nou etap ncepe n 1955 prin iniiativa lui Monnet de constituire a unui Comitet de aciune pentru realizarea Statelor Unite ale Europei. Monnet pleca de la convingerea c simpla cooperare ntre state suverane nu este suficient i se impune ca statele s delege o parte din puterile lor unor instituii federale europene. n acelai timp, dorita unitate politic depindea de realizarea efectiv a uniunii economice. Factori economici se mpletesc cu cei politici deja menionai i orienteaz aciunile viitoare pentru crearea Europei unite. Prima sesiune a Comitetului de aciune s-a inut la Paris la 18 ianuarie 1956. Rezultatul unui an de dezbateri a fost o declaraie prin care se cerea crearea unei comuniti n domeniul energiei nucleare dup modelul C.E.C.O. Comitetul a nsrcinat pe belgianul Paul Henri Spaak cu elaborarea a dou proiecte de tratat: unul viznd crearea unei comuniti ntr-un domeniu restrns (energia atomic) i altul, mai amplu, de realizare a unei piee comune. ase ri (Benelux, Frana, Germania i Italia) vor semna la Roma, n martie 1957, dou tratate: unul privind instituirea Comunitii Economice Europene (C.E.E.) i al doilea privind Comunitatea European a Energiei Atomice (Euratom). Din acel moment, etape succesive vor accentua treptat gradul de integrare economic a rilor vesteuropene, scopul final declarat fiind unitatea politic a Europei. (Tabloul 1.1). Momente principale n construcia european

-18 aprilie 1951, Tratatul de la Paris privind construirea Comunitii Economice a Crbunelui i Oelului (CECA); -27 mai 1952, semnarea la Paris a tratatului privind Comunitatea European de Aprare; - 25 martie 1957, Tratatele de la Roma asupra Comunitii Economice Europene (CEE) i asupra Comunitii Economice a Energiei Atomice (EURATOM); - 1 ianuarie 1959, declanarea procesului de eliminare a barierelor vamale interne; - 4 ianuarie 1960, constituirea Asociaiei Europene a Liberului Schimb (AELS), grupnd Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Austria, Elveia, Portugalia, Danemarca; - august 1961, candidatura Marii Britanii i a Danemarcei; - ianuarie 1962, acord asupra principiilor politicii agricole comune (PAC) i crearea Fondului European de Orientare i Garantare Agricol (FEOGA); - 1 iunie 1964, intrarea n vigoare a Conveniei de la Iaound care asociaz la CEE optsprezece ri africane i Madagascar; - 8 aprilie 1965, tratatul de la Bruxelles de fuzionare a instituiilor celor trei comuniti ; - iunie 1965, Frana adopt politica scaunului gol ; - ianuarie 1966, compromisul de la Luxemburg privind aplicarea regulii unanimitii cnd sunt n joc interese vitale ale unui stat; - 1 iulie 1968, eliminarea tarifelor vamale interne; - 1 ianuarie 1973, intrarea n CEE a Irlandei, Marii Britanii i Danemarcei; - 10 decembrie 1974, decizia ca Parlamentul european s se formeze prin sufragiu universal direct; - 28 februarie 1975, Convenia de la Lom ntre CEE i statele ACP (Africa, Caraibe, Pacific); - 1 ianuarie 1981, intrarea Greciei n Comunitate; - 1 iunie 1985, Consiliul convoac o conferin interguvernamental nsrcinat cu revizuirea Tratatului de la Roma i se public Cartea Alb asupra formrii pieei interne; - 1 ianuarie 1986, intr n CEE Spania i Portugalia; -17 februarie 1989, semnarea Actului Unic European care relanseaz construcia european; - 19 iunie 1990, acordul de la Schengen (Frana, Germania , Belgia, Olanda, Luxemburg) asupra liberei circulaii a persoanelor; - 7 februarie 1992, Tratatul de la Maastricht privind Uniunea European - CEE devine Uniunea Economic European (UEE ); - 2 mai 1992, Acordul asupra Spaiului Economic European (SEE) privind crearea unei zone de liber schimb ntre CEE i AELS; - 1 ianuarie 1993, intrarea n vigoare a pieei unice, consacrnd libera circulaie a mrfurilor, capitalurilor, serviciilor i forei de munc; - 1 noiembrie 1993, intrarea n vigoare a tratatului asupra Uniunii Europene ; - 1 ianuarie 1994, intrarea n vigoare a SEE; - martie 1994, semnarea actelor de adeziune la UE de ctre Austria, Finlanda, Norvegia, Suedia; - 9 decembrie 1994, ntlnirea de la Essen prin care se decide extinderea UE; - 1 ianuarie 1995, intrarea n UE a Austriei, Finlandei i Suediei n baza referendumurilor naionale;

- 10 noiembrie 1997, Acordul Consiliului asupra strategiei de preaderare Agenda 2000 pentru o Uniune mai puternic i mai larg - decembrie 1997, Tratatul de la Amsterdam privind reforma cadrului instituional al UE; - 12-13 decembrie 1999, Consiliul european de la Luxemburg; se decide nceperea negocierilor cu 6 dintre cele 12 candidate la aderare - 30 martie 1998, lansarea procesului de adeziune a celor 10 ri candidateee ale Europei Centrale i de Est i a Ciprului; - 31 martie 1998, intrarea Italiei n spaiul Schengen; - 1-3 mai 1998, Consiliul minitrilor de finane ai celor 15 i Consiliul european, privind intrarea na treia faz a instituirii monedei unice. - 1 ianuarie 1999, 11 ri intr n a-3a faz a monedei unice; - 1 mai 1999 , intr n vigoare a Tratatului de la Amsterdam; - 10-11 decembrie 1999, Consiliul european de la Helsinki; se decide nceperea negocierilor i cu celelalte ri care ndeplinesc criteriile de aderare; - decembrie 2000, Tratatul de la Nice privind reforma instituiilor europene; - 26 februarie 2001, semnarea Tratatului de la Nice ; - 1 ianuarie 2002, intr n circulaie Euro. ; - 28 februarie 2002, debutul Conventiei europene cu privire la viitorul Uniunii Europene ; - dec 2002, Uniunea Europeana decide sa se extinda spre 10 din cele 12 tari cu care este in proces de negociere (mai putin Romania si Bulgaria) ; - iulie 2003, adoptarea de catre Conventie a proiectului de Constitutie ; - 4 octombrie 2003, inceprea celei de-a 6-a Conferinte interguvernamentale (Roma).

3. Federalism i cooperare interguvernamental n construcia politic a Uniunii Europene


Uniunea European este un proces de integrare deplina, economic, social, instituional i, prin fora lucrurilor (expresie folosit de ctre specialiti cu referire la manifestarea unei legi cumulative de integrare odat nceput, procesul continu n mod obiectiv, dac exist voin politic), un proces de integrare politic. Uniunea s-a construit politic n cadrul unui proces caracterizat de confruntarea ntre dou orientri: federal i confederal.

3.1. Curente fundamentale n integrarea politic a Europei


ncepnd cu prima Comunitate European (CECO - 18 aprilie 1951), s-a putut constata tendina vest-europenilor de a crea o structur de tip federal care, progresiv, s se substituie vechilor state. Robert Schuman, ministru francez al afacerilor externe, prin oferta fcut guvernului R.F. Germane, nu fcea altceva dect s demareze procesul construirii unei federaii europene, indispensabil pstrrii pcii.[15] Pentru

prima dat, o instituie nalta Autoritate , compus din membri independeni, era nsrcinat cu puteri supranaionale i urma s acioneze conform intereselor Comunitii. CECO avea s fie astfel prima etap a constituirii federaiei europene. Federalismul european, inspirat din tradiia democrat-cretin i experiena german, este un federalism prin integrare. Scopul este atingerea unei mai mari eficaciti, nerealizabil ntr-un cadru naional. Datorit acestui fapt, pentru federaliti pare absurd dorina naiunilor de a crea o Europ unit, conservnd n acelai timp structurile vechi i refuznd renovarea acestora. Federalitii detest naionalismul pentru c separ oamenii de ali oameni i-l consider piedic n calea manifestrii solidaritii umane. Federalismul i face pe oameni mai responsabili i liberi, stimulndu-le iniiativa civic. n acelai timp, el este singurul care asigur coexistena panic a grupurilor diferite, respectndu-le identitatea i eliminnd orice form de asimilare a minoritii de ctre majoritate (situaie caracteristic naiunii). Spre deosebire de federaie, confederaia e o simpl asociere de state pe baza unui tratat, pentru realizarea n comun a unui obiectiv, de obicei aprarea; confederaia e situat la jumtatea drumului ntre superstat i alian.[16] Fiind o asociaie contractual ntre suverane, confederaia reprezint o categorie a dreptului internaional (spre deosebire de federaie, care eman din dreptul public intern).[17] n cadrul Confederaiei, statele membre i pstreaz toate competenele, meninndu-se principiul suveranitii i al egalitii juridice. Obiectivele sunt, aadar, urmrite n baza regulilor cooperrii interguvernamentale. Din punct de vedere politic, confederalitii combat opiunea federal n integrarea Europei cu argumente ce in, ndeosebi, de naiune i de identitate. Naiunile Europei sunt puternice iar naionalismul, chiar n Europa de Vest, nu ine de domeniul trecutului; ele dau culturii continentului bogia i diversitatea. Naiunile alctuiesc cadre politice adnc nrdcinate n istorie i n contiina popoarelor i confer indivizilor identitate, sentimentul de apartenen. Un sistem confederal coordoneaz entitile, conservndu-le personalitatea, suveranitatea, n timp ce sistemul federal las componentelor sale o autonomie limitat. Europa politic nu poate fi n consecin dect confederal. Doar astfel poate s cuprind i rile din centrul i estul continentului, care prin cultur i istorie sunt ataate valorilor europene. Ca soluie de compromis, Andr Postel-Vinay propune, fie o federaie politic cu caracter democratic, fie o Europ a nelegerii. n primul caz s-ar pune problema caracterului democratic al instituiilor i al votului (folosirea majoritii calificate i a dreptului de vot pentru fiecare stat sau grupuri de state). Competenele federale ar trebui limitate la afacerile externe, aprare, moned i comer exterior. A doua soluie este mai realizabil n conjunctura actual. Ea presupune meninerea instituiilor i regulilor anterioare Maastrichtului, crearea de comitete suple, stabilirea concesiilor rilor membre asupra orientrilor, principiilor i modalitilor de aplicare, fr nici o atingere a libertii de decizie a statelor membre. Aadar, modele apropiate mai curnd de federaie dect de confederaie. Maurice Duverger propune n schimb europenilor un nou tip de federalism, bazat pe dubla natur a ntregului ce urmeaz a fi organizat i respectnd principiul dublei legitimiti.[18] n aceast comunitate federal se va produce o evoluie n dou sensuri: cooperare acolo unde hotrrile nu pot fi luate dect de unanimitate i supranaionalitate

n celelalte situaii. Trecerea de la cooperare la supranaionalitate se va face treptat. Sistemul propus se dorete a fi un rspuns la btlia federalism-naionalism care nu poate avea un nvingtor deoarece fiecare exprim un element de baz al Europei, una din laturile dublei sale naturi.

3. 2. Confruntarea federalism - cooperare interguvernamental n procesul construciei politice a UE


La 9 mai 1951, n faa Adunrii Societii Naiunilor, Robert Schuman ddea citire actului de natere al procesului de integrare ce a dus la actuala Uniune European. Au rsunat atunci i au devenit celebre cuvintele: Europa nu se va face dintr-o dat i nici printr-o construcie de ansamblu: ea se va face prin realizri concrete, crend mai nti o solidaritate de fapt..[...] Plasarea n comun a produciilor de crbune i oel sub o nalt Autoritate comun, ntr-o organizare deschis participrii altor state ale Europei[...] va asigura imediat stabilirea de baze comune dezvoltrii economice, prima etap a Federaiei europene, i va schimba destinul acestor regiuni mult timp dedicate fabricrii armelor de rzboi [...]. Prin punerea n comun a produciei de baz i crearea naltei Autoriti [...] se vor asigura primele baze concrete ale unei federaii europene indispensabil meninerii pcii. Concretizat prin cele trei Tratate ale Comunitilor CECO, CEE i EURATOM, metoda de integrare propus (numit metoda comunitar sau Jean Monnet) a salvat practic ideea de Europa, intrat n criz din cauza eecurilor de integrare pe baze politice i a opoziiei ntre federaliti i confederaliti. Metoda comunitar n procesul construciei europene n urma Congresului de la Haga din 1948, M. Britanie, Frana, Olanda, Belgia i Luxemburg au alctuit Comitetul permanent pentru studiul i dezvoltarea federaiei europene. Europa se lansa astfel ntr-un efort comun de gsire a celor mai convenabile i totodat eficiente metode de unificare politic. Negocierile purtate au fost dominate de dou curente fundamentale: metoda supranaional, susinut de francezi i metoda interguvernamental, promovat de britanici. Rezultatul a constat n crearea Consiliului Europei - primul organ de cooperare politic n Europa - prin semnarea de ctre 10 state, la 5 mai 1949, a Tratatului de la Londra. Cu un Consiliu de minitri cu rol executiv, compus din reprezentanii statelor membre, i cu o Adunare parlamentar consultativ, Consiliul Europei reprezenta o soluie de compromis ntre interguvernamental i supranaional. Din acel moment, cele dou metode au intrat n competiie. Dup cum diverii oameni politici cu rol important n istoria Europei au aderat la una sau alta dintre concepii, integrarea politic a nregistrat o evoluie fie spre formula federal, fie spre cea a cooperrii interguvernamentale. Din punct de vedere politic, ratificarea primului Tratat al Comunitilor privind CECO are ca semnificaie orientarea Europei spre federalism, chiar dac textul este lipsit de precizie cu privire la finalitatea politic. nalta Autoritate, format din 9 membri desemnai de guvernele statelor membre dar n total independen i libertate de aciune i ale cror decizii vor avea titlu executoriu, este o expresie clar a supranaionalismului. n aceeai perioad, opiunea federalist primea ns o puternic lovitur prin eecul planului Pleven.. Ren Pleven, preedinte al Consiliului, propunea n octombrie 1950 un

proiect care s transpun federalismul parial al lui Schumann n domeniul militar, prin crearea Comunitii europene a aprrii. Considerat un atentat la suveranitatea naional (armata urma s fie ataat instituiilor politice ale Europei unite i plasat sub comanda unui ministru european responsabil n faa Adunrii europene), proiectul a fost respins i integrarea european prea s intre n criz. Procesul a fost relansat n 1955 la iniiativa Benelux de creare a unei piee comune. Comitetul interguvernamental condus de belgianul P.H. Spaak a elaborat un raport ce propunea dou comuniti - CEE i EURATOM; raportul a fost aprobat rapid i a intrat n vigoare la 1 ian. 1958. Cel mai important este indiscutabil Tratatul CEE prin fundamentul juridic pe care l-a asigurat procesului de integrare: instituii cu rol, funcii i proceduri proprii. n planul integrrii politice, CEE a nsemnat un pas napoi fa de CECO. Sistemul instituional era format din patru instituii politice: Adunarea european, Consiliul de minitri, Comisia i Curtea de justiie. Primele dou erau expresie a cooperrii interguvernamentale, iar urmtoarele expresie a supranaionalismului. Puterile Comisiei ca instituie central cu rol executiv erau ns inferioare celor ale naltei Autoriti iar esenialul competenelor revenea Consiliului de Minitri ca organ interguvernamental. Mai trziu, deceniul apte, caracterizat de succese incontestabile pe calea integrrii economice, a fost definit politic printr-un climat incert i contradictoriu. Primul moment important l constituie planul Fouchet. La iniiativa Franei, Consiliul de Minitri a decis formarea unei comisii, condus de Christian Fouchet, pentru elaborarea unui proiect de uniune politic. Sub influena concepiei gaulliste, definit sintetic prin refuzul supranaionalitii, uniunea politic propus se prezenta ca o organizaie internaional tradiional, fr personalitate juridic. Uniunea urma s fie condus de un Consiliu format din efii de state i guverne care ar fi decis n unanimitate, o Adunare parlamentar cu rol consultativ i o Comisie politic european cu rol tehnic, format din specialiti. Era, aadar, un proiect pe baz de cooperare interguvernamental, n care s-a vzut o ameninare pentru structurile Comunitilor existente. Belgia i Olanda s-au opus i ceea ce se spera a fi ansa unificrii politice a rmas drept marea ocazie ratat. Pe de parte, ns, cel mai cunoscut moment al controversei federalism cooperare interguvernamental, un fel de expresie sintetic a confruntrii ntre cele dou modele privind Europa, l constituie criza scaunelor goale, prima criz instituional din istoria procesului de integrare. Conflictul a fost generat de propunerea Comisiei de creare a unui sistem de resurse bugetare proprii, necesar finanrii cheltuielilor comune, ndeosebi a celor antrenate de aplicarea Politicii Agricole Comune. Bugetul CEE ar fi urmat s capete caracteristicile unui buget federal, Comunitatea avnd rolul de administrare, n conformitate cu prevederile Tratatului. n plus, se cerea o ntrire a rolului Parlamentului care ar fi trebuit s participe la procedura bugetar. Propunerea a aprut ntr-o faz n care rile membre se pregteau s intre n ultima etap a perioadei de tranziie, perioad n care ar fi urmat s treac la votul cu majoritate calificat n Consiliul de minitri, n locul regulei unanimitii - expresia cea mai sigur a intangibilitii suveranitii naionale. Frana a refuzat i s-a retras de la masa negocierilor, blocnd luarea deciziilor n Consiliu.. Frana a revenit n ianuarie 1966 prin aa numitul compromis de la Luxemburg: pentru domeniile ce cdeau sub incidena votului majoritar, dac o ar invoca un interes foarte important, discuiile trebuiau s continue pn se gsea un acord unanim. Excepia a devenit regul pn la Actul unic

(1986), majoritatea deciziilor n Consiliu lundu-se n unanimitate. Compromisul de la Luxemburg a confirmat nc o dat c integrarea era un proiect cu pretenii federaliste, realizat prin cooperare interguvernamental. Rolul esenial revenea statelor membre i orice ncercare de accentuare a caracterului supranaional al Comunitilor era aspru penalizat. Europa trebuia s aparin europenilor i instituiile supranaionale nu puteau fi deasupra statelor naionale. Deceniul opt a relansat procesul integrrii politice prin Decizia Consiliului din aprilie 1970 de nlocuire a contribuiilor naionale la bugetul comunitar prin sistemul resurselor proprii. Era indiscutabil un succes al federalitilor, al principiilor fondatoare: instituii comune, independente, cu structuri i mijloace proprii. Extinderile au ntrit ns grupul rilor puternic ataate intereselor naionale. Franei s-au adaugat M. Britanie, Danemarca i Grecia. n Consiliu, unanimitatea devenise o regul, iar n 1974 s-a creat Consiliul european care a devenit instituia politic decisiv n construcia Europei. Consiliul european este o structur interguvernamental care orienteaz i coordoneaz aciunile statelor membre, respectnd responsabilitile instituiilor comunitare. Balana sa nclinat, astfel, spre interguvernamental. Ca o compensaie, s-au extins competenele Parlamentului n procesul decizional, ntrindu-se astfel segmentul federativ pentru a crea un echilibru ntre dimensiunea supranaional i cea interguvernamental. n acelai sens au contribuit mai trziu Actul unic European (1987) i Tratatul de la Maastricht (1992). Rezult c integrarea european a evoluat printr-un proces conflictual axat pe cuplul supranaional-interguvernamental, avnd drept consecin n plan practic un dualism instituional acuzat astzi ca fiind cauza slbiciunilor Europei politice. Dorina europenilor de a crea o uniune european s-a lovit mereu de o anume ambiguitate cu privire la definirea formei acesteia, practic la finalitatea procesului de integrare. Formula Statele Unite ale Europei, lansat cu mult timp n urm de ctre Victor Hugo, a coalizat energiile n direcia construciei politice a Europei unite n primii ani postbelici. A fost ns rapid abandonat n favoarea unor formule mai suple - Europa naiunilor, Europa popoarelor, Europa cetenilor, Federaia european, fr ns un efort de definire a formei i a modului de realizare. Tratatele s-au limitat la a preciza c rile semnatare i propun o uniune tot mai strns ntre rile membre. Ambiguitatea conceptual s-a transmis i n planul aciunilor, ducnd la frecvente crize n planul integrrii politice. Proiectul european a beneficiant ns de un element de continuitate metoda funcionalist. A integra prin economic, cu pai mruni, ntr-un model de cooperare care s permit accentuarea interdependenelor i dezvoltarea solidaritii, altfel spus, nvluirea politicului printr-o strategie economic de cretere funcional[19] n baza unei logici cumulative de integrare i respectnd ritmul de evoluie specific fiecrui stat membru constituie esena metodei funcionaliste, comunitare. Metoda comunitar a permis, indiscutabil, progrese pe calea aprofundrii integrrii europene i orientarea, astfel, a proiectului european n direcia unificrii politice. Plasarea n comun a produciei de crbune i oel, apoi a energiei atomice, crearea pieei comune, moneda unic au pus, pas cu pas, bazele construciei politice a Europei i au meninut viu interesul pentru adncirea gradului de integrare ntre rile membre. Cu toate acestea, fiecare etap de progres pe calea integrrii economice nu a fost posibil dect printr-o voin politic ferm. Este suficient s ne amintim de compromisul de la Luxemburg (1965) care a permis depirea primei crize

instituionale, Acordul de la Fontainbleau (1984) care a asigurat depirea poate a celei mai grave crize bugetare, Actul Unic European (1987) care a relansat procesul de realizare a pieei interne i de adoptare a monedei unice. Economicul s-a dovedit insuficient pentru a stimula statele participante s parcurg etapele unei integrri depline, n aa fel nct, integrarea politic s fie doar consecina ultim a logicii cumulative de integrare. De altfel, proiectul european este un proiect politic, n care economicul nu joac dect rolul de instrument. Ideea european nu a decurs dintr-o filosofie materialist, cantitativist, ci este mai curnd de esen filozofic, idealist. Este suficient s citim art. 2 al Tratatului de la Maastricht: Misiunea Comunitii este ca [...] s promoveze o dezvoltare armonioas i echilibrat a activitilor [...] o cretere durabil i neinflaionist care s respecte mediul [...], un nivel nalt al ocuprii forei de munc i al proteciei sociale [...] coeziunea economico-social i solidaritatea ntre statele membre. n plus, dac ne gndim la argumentele fondatorilor, Europa Unit s-a construit politic n jurul obiectivului securitii i pcii pe continentul european i din dorina de a se menine pe scena politic a lumii ca leagn al culturii i civilizaiei moderne. Astzi, dup ce procesul de integrare european a avansat att de mult din punct de vedere economic, obiectivul iniial i pstreaz fora de atracie i menine n joc naiuni cu puncte de vedere diferite asupra finalitii integrrii. Nivelul ridicat de prosperitate, solidaritatea antrenat prin metoda comunitar de integrare, modelul social promovat de europeni i extrem de atractiv ntr-o lume aflat n plin criz a valorilor morale, plasat sub domnia cantitii, sunt puncte de sprijin, repere valorizante pentru susinerea procesului de integrare. Dar, dac metodei comunitare i revine meritul de fi salvat ideea de Europa unit, n prezent, ea se dovedete incapabil, cel puin din anumite perspective, s se constituie n suport tehnic, metodologic, pentru unificarea politic. Adepii unei uniuni sub formul federativ sunt de prere c se impune un salt n planul metodei de la funcionalism la politic. Funcionalismul s-a dovedit eficient pentru etape intermediare de integrare economic, un numr relativ redus de ri i cu niveluri, n general, apropiate de dezvoltare economic. Dar, utilitatea lui n planul integrrii politice i al democratizrii Europei s-a dovedit a fi limitat[20]. Acolo unde rile membre au considerat c le este mai favorabil, au refuzat participarea la un mecanism de integrare (spre exemplu, moneda unic, Europa social, spaiul Schengen), ducnd la o Europ cu geometrie variabil. ntr-un anume fel, tocmai aceast flexibilitate a fcut posibil acordul politic al attor ri cu opiuni i interese divergente de avansare pe calea integrrii economice. n acelai timp, ns, o difereniere din ce n ce mai puternic, pe msura aprofundrii integrrii i a extinderii, pe fondul limitelor sistemului instituional comunitar actual, risc s se transforme ntr-un factor de dezintegrare. Deja, metoda comunitar a permis o accelerare a procesului de integrare economic, provocnd un decalaj fa de integrarea politic. Europa economic a evoluat ctre cel mai ridicat nivel de integrare uniune monetar, cu un numr impresionant de politici comune, fr o reform instituional. Conceput pentru funcionarea unei uniuni vamale i a unei piee comune, sistemul instituional comunitar a suportat doar cteva cosmetizri. Ele i-au adus contribuia la depirea crizelor Europei, dar Uniunea European va trece n actualul deceniu de la 15 membri la cel puin 27. Creterea numrului de membri, pe fondul amplificrii competenelor comunitare pentru asigurarea funcionalitii uniunii

economice i monetare, ridic dou probleme importante: eficacitatea i reprezentativitatea democratic. Este evident c, pentru a evita diluarea ntr-o simpl zon de liber schimb, nainte de a se extinde, Uniunea trebuie s devin puternic, dotat cu mecanismele i instrumentele necesare gestionrii unui ansamblu de peste 500 milioane de locuitori, sisteme economice, sociale, politice, culturale diferite, ntr-o lume supus tot mai puternic competiiei globale. n faa provocrii unei extinderi rapide, Uniunea are drept singur soluie pentru a evita diluarea ntr-o simpl zon de liber schimb sau cel mult o pia comun, trecerea n ultima etap a integrrii unificarea politic printr-o reform fundamental la nivel conceptual i instituional. Problema este ns de a defini uniunea politic i de a gsi cea mai potrivit formul pentru o Europ extins n aa fel nct s se conserve realizrile de pn acum i s se menin capacitatea de aciune a Uniunii pe scena politic a lumii. Scenarii politice europene La 11 decembrie 2000, Conferina interguvernamental de la Nice a lansat oficial dezbaterile asupra perspectivelor politice ale Uniunii Europene prin adoptarea Declaraiei cu privire la viitorul Uniunii. Declaratia propunea ca dezbaterile s aib loc n jurul a patru teme prioritare: delimitarea competenelor ntre Uniune i statele membre; definirea statutului Cartei drepturilor fundamentale proclamat la Nice; simplificarea tratatelor; definirea rolului parlamentelor naionale n arhitectura instituional european. La 15 decembrie 2001, Consiliul european de la Laeken a adoptat Declaraia asupra viitorului Uniunii Europene, afirmnd c Uniunea are nevoie de o nou concepie, adaptat extinderii i capabil s fac fa dublei provocri: pe plan intern, limitele sistemului instituional, acuzat de lips de transparen, eficacitate i reprezentativitate democratic i pe plan extern, un mediu tot mai mondializat, aflat n cutarea unui nou echilibru. Europa i dorete un rol de prim plan, stabilizator, pe msura trecutului su istoric, i a valorilor pe care le-a transmis umanitii, o Europ comunitar clar, transparent, eficace i democratic, respectnd specificitile naionale i regionale, capabil s gseasc soluii i s-i asume responsabiliti n rezolvarea unor probleme concrete, ndeosebi asigurarea cadrului pentru o calitate mai bun a vieii. Dincolo de cuvinte, ideea central a Declaraiei este c Europa nu mai poate funciona ca pn acum. Metoda comunitar i sistemul instituional bazat pe cei trei piloni unul comunitar Piaa Comun i doi interguvernamentali - politica extern i de securitate i afacerile interne i justiia - au permis evoluia integrrii ntr-un proces cu un numr redus de state i ntr-o perioad n care nivelul de integrare a fost relativ redus. n prezent, rile membre se afl deja n faza unificrii monetare, iar Uniunea trebuie s-i asigure mijloacele necesare integrrii n aceast faz i a trilor candidate, fr riscuri de dezintegrare prin disfuncionalitate. In acest scop, se impune cutarea unor soluii pentru: asigurarea celei mai bune definiri i repartiii a competenelor comunitare. Uniunea este deseori acuzat c face prea mult n unele domenii i prea puin n altele. Aplicarea eficace a subsidiaritii va permite, prin renaionalizri ale unor politici i transfer de competene n cazul altora, o delimitare clar ntre competenele exclusive ale Uniunii, cele exclusive ale statelor i cele mprite ntre stat i Uniune. Dificultile vin mai ales din gradul foarte ridicat de integrare i disparitile structurale

care impun o coordonare a politicilor economice i politici comune care s menin un nivel minim de coeziune economico-social n spaiul european; acestea se vor amplifica prin extindere, avnd n vedere creterea dispariilor i capacitatea redus a rilor candidate de aplicare a acquis-ului comunitar; simplificarea instrumentelor i mecanismelor de integrare. Tratatele europene au modificat i complicat sistematic eafodajul tehnic al integrrii: politici comune, armonizare, recunoatere mutual, coordonare, subsidiaritate, reglementri, directive, etc. Acum problema e de adaptare a acestora la o Europ probabil de peste 30 de membri i de cretere a eficienei n aplicare, n aa fel nct s asigure funcionalitatea sistemului comunitar ntr-o uniune politic; conferirea de mai mult democraie, transparen, eficacitate Uniunii. n acest scop, sunt necesare modificri de profunzime la nivelul sistemului instituional care s amelioreze eficacitatea procesului decizional i a funcionrii instituiilor prin: ntrirea autoritii i eficacitii Comisiei, a rolului Parlamentului european i a celor naionale, a rolului Preedintelui Comisiei, apropierea proiectului european de cetean; elaborarea unei Constituii care s confere mai mult legitimitate Uniunii. n prezent, Uniunea dispune de o Constituie format din tratatele de baz. Extrem de complicate, acestea trebuiesc fcute mai lizibile pentru ceteni i incluse ntrun document constituional propriu-zis. Strict tehnic, Uniunea nu poate avea Constituie fr a fi un stat federal, dac avem acceptm c o Constituie este legea fundamental a unui stat suveran, ceea ce nu e cazul UE. Un concept mai flexibil ar fi cel de tratat constituional care ar conserva suveranitatea naional, cuprinznd doar aspectele constituionale ale tratatelor i, eventual, Carta drepturilor fundamentale. Perspectivele elaborrii unei constituii depind ns de formapolitic pe care o va avea Uniunea european: stat federal, federaie de naiuni sau o combinaie original de stat federal i confederaie care s permit o evoluie a procesului de integrare conform cu opiunile particulare ale tuturor rilor membre. Pentru a da impulsul necesar accelerrii dezbaterilor asupra temelor de mai sus, Consiliul de la Laeken a convocat Convenia asupra viitorului Europei. Convenia a fost lansat la 1 martie 2002, a fost nsoit de un Forum de dezbateri la nivelul socitii civile i a avut rolul de a pregti un document final care s includ diferitele opiuni i recomandri cu privire la Europa politic. Lucrarile Conventiei s-au finalizat in iulie 2003 cu proiectul de Constituie. El va fi dezbatut n cadrul celei de-a 6 a Conferine interguvernamentale care a debutat la Roma la 4 octombrie 2003. Se anticipeaz c Tratatul constituional (sau Constituia) va fi semnat n 2004 i va intra n vigoare dup ratificare, n 2005 (unele articole, ncepnd cu 2009). Dou opiuni fundamentale au dominat n dezbaterile care au avut loc n special la nivel politic nalt: metoda francez interguvernamental i metoda german federal, inspirat din federalismul german. Metoda confederal urmrete meninerea naiunii ca perimetru optim al dezvoltrii civilizaiei europene ntr-un model european de integrare politic flexibil i eficient. Ideea este de a crea o Europ a naiunilor suverane, nu un super stat european, care s conserve statul naiune cu tradiiile sale culturale i democratice. In acest scop, noua arhitectur european trebuie s introduc elemente de flexibilitate n cadrul oferit

de cooperarea ntrit. J. Delors propune, spre exemplu, operarea unei distincii ntre o Uniune fundamentat geopolitic i o avangard deschis organizat su forma unei federaii la care s-ar altura UE. Uniunea ar rmne un simplu spaiu de liber circulaie (cele patru liberti) cu un minim de reglementri necesare asigurrii convergenei naionale i regionale. Sistemul instituional ar trebui conceput n aa fel nct s conserve factorul naional i, astfel, specificitatea european. Metoda de integrare ar fi cea comunitar, pe fondul unei reforme instituionale care s eficientizeze mecanismele decizionale i s apropie Uniunea de ceteanul european. Un numr redus de state i-ar putea asuma dimensiunea federal, avnd n vedere progresele obinute pe calea integrrii i opiunea politic pentru un sistem de organizare cu importante limitri ale suveranitii naionale. La baza federaiei ar sta un tratat ad-hoc i nu o Constituie, federaia urmnd s fie reprezentat n Uniune, dar cu o anume separaie instuional (Consilii diferite, Parlamente diferite). Ideea nu este nou. n 1994, a fost prezentat n Bundestag un memorandum n care era propus promovarea unei integrri accentuate doar pentru un numr redus de state care ar putea i, n acelai timp, i-ar dori s evolueze mai rapid ctre uniunea politic. Constituirea unui nucleu dur ar reprezenta pentru celelalte state membre un punct de atracie i, treptat, rile interesate ar putea s i se alture. Practic, Europa nucleului dur sau a cercurilor concentrice ar fi o soluie temporar de compromis care s permit o accelerare a procesului de unificare politic. Britanicii mbrieaz opiunea confederal, dar se opun ideii avangardei. Ei nu exclud cooperarea ntrit dar apelul la aceasta nu ar trebui s introduc diferene eseniale de ritm n integrare, generate de eterogenitatea Europei extinse. Este clar ns c, aplicarea acestui principiu ar echivala cu o ncetinire de ritm, dac nu chiar cu o diluare a gradului de integrare, avnd n vedere eterogenitatea economico-social i politic pe care o va induce Uniunii urmtoarea extindere. Ca reform instituional, britanicii propun o serie de msuri care s ntreasc dimensiunea confederal: a doua camer parlamentar format din reprezentani ai parlementelor naionale, un Consiliu mai activ structurat pe trei domenii (finane i economie, afaceri externe i aprare, justiie i afaceri interne), o Comisie cu responsabiliti strict tehnice, un Parlament european cu funcie predominant de control democratic.. Metoda german const n adoptarea unui federalism construit pe mprirea suveranitii ntre Europa i statul naiune i conservnd diversitatea culturilor politice i opiniilor publice naionale. Din punct de vedere funcional, Joschka Fisher propune un Parlament bi-cameral care s reprezinte att Europa statelor naionale, ct i Europa cetenilor; un executiv puternic, format fie prin transformarea Consiliului european n guvern, fie pe structura actualei Comisii dar cu alegerea direct a Preedintelui acesteia; un tratat constituional care s reglemteze cu precizie repartiia competenelor ntre federaie i statele naionale, lsnd ns federaiei doar domenii eseniale ale suveranitii. Europa politic ar fi n aceast viziune o federaie aflat la jumtatea drumului ntre stat naional i stat federal, o federaie a statelor i cetenilor, conservnd statul naional. Metoda de integrare va trebui s permit o difereniere a participrii rilor membre la proiectul european, conform cu ritmul propriu de evoluie n plan economic, social, politic, dar avnd grij ca aceast difereniere s nu duc la o pierdere a identitii europene i la o incoeren care s blocheze procesul de integrare.

O sintez a propunerilor politicienilor i teoreticienilor integrrii n legtur cu perspectivele Europei politice ne permite s conturm trei soluii posibile: soluie minim confederal; o soluie medie, pe structura Europei comunitare, meninnd dualismul structural federalism interguvernamental; o soluie maximal, prin formarea unei federaii. n prima variant, rile membre ar participa la o zon de liber schimb care, avnd n vedere gradul deja ridicat de integrare economic, ar prezenta mai curnd caracteristicile unei piee comune. Soluia ar conserva suveranitatea naional, relaiile derulndu-se pe baza cooperrii interguvernamentale. Riscurile anticipate in de efectele negative ale concurenei interne i externe asupra economiilor slab competitive. Neparticiparea acestora la politicile comunitare le-ar priva de mecanismele de protecie i sprijin (politica de coeziune, politica social, politica agricol) ntr-o lume supus procesului liberalizrii globale, cu impact dur asupra ocuprii i nivelului veniturilor. A doua soluie ar presupune n primul rnd o simplificare a Tratatelor i reformarea sistemului instituional (pentru a face fa monedei unice i extinderii) i realizarea unui echilibru ntre cei trei piloni: Comunitatea, CIG pentru politica extern i de securitate comun i CIG pentru afaceri interne i Justiie.[21] Practic, integrarea european s-ar opri la stadiul unei uniuni economice i monetare, funcionnd pe principiul geometriei variabile, prin obinuitele derogri(n domeniul monetar, social, de mediu, agricol) incluse n tratate. Transferul de suveranitate ar ramne totui ridicat, mai ales pentru rile participante la pilonul comunitar. Gradul ridicat de integrare ar obliga la continuarea armonizrii i convergenei politicilor guvernamentale, limitnd marja de aciune la nivel naional, n condiii de transfer a dezechilibrelor n toate rile membre prin existena zonei de liber schimb. O astfel de perspectiv prezint ns serioase riscuri de dezintegrare prin disfuncionalitate ntr-o Uniune de 27-30 de membri. Schema clasic, folosit de Comunitate pentru extinderile anterioare, presupune o aderare difereniat, evolutiv, strict corelat cu posibilitile rilor candidate de participare la diferitele etape ale integrrii i cu capacitatea de absorbie pe plan intern. Concret, s-ar induce ritmuri diferite de integrare fiecrei candidate, n funcie de performanele economice i de dorina de participare la politicile Uniunii. Tratatul de la Maastricht a creat bazele acestei integrri difereniate, prin introducerea perioadelor de tranziie i a derogrilor. Metoda ar conduce spre o Europ cu "geometrie variabil", n care fiecare ar ar participa la acele politici pentru care este pregtit i/sau pe care le consider ca fiind conforme cu propriile interese. O astfel de strategie are avantajul fexibilitii, dar exist riscul major ca regulile de baz ale "jocului comunitar" s se schimbe. Derogrile tranzitorii s-ar putea prelungi, producnd distorsiuni n funcionarea pieei interne i antrennd costuri ridicate de ajustare sau s-ar putea transforma n regul a procesului de integrare, diminnd natura comunitar a Uniunii. Din punct de vedere instituional, nivelul comunitar de decizie ar slbi, pilonul comunitar diminndu-i fora. Dac, ns, principiul geometriei variabile ar fi aplicat ca soluie tranzitorie i n condiiile unui ritm de extindere corelat cu evoluiile interne ale Uniunii i cu performanele rilor candidate, metoda poate asigura o evoluie a procesului de integrare european spre uniune politic. Soluia maximal poate fi conceput att n variant francez, ct i n variant german. Metoda comunitar adaptat i extins la pilonii inerguvernamentali, strategia cooperrii ntrite, derogrile, perioadele de tranziie, nucleul dur pot fi folosite combinat

printr-o adaptare continu n aa fel nct s permit unificarea politic ntr-o formul flexibil conservnd statul naional. Reuita unificrii politice depinde ns de modul n care proiectul european va fi apropiat de cetean, de msura n care acesta se va regsi n proiecia politic. Amplificarea pluralismului cultural prin extindere, pe fondul lipsei sentimentului de apartenen la o identitate european, risc s amplifice diferenele de opinii i ateptri legate de viitorul Europei. O Uniune puternic este strict condiionat de stabilirea unei limite a extinderii, ca i a aprofundrii. n acest sens, un sprijin poate fi gsit n sentimentul de apartenen la un spaiu comun de valori care trebuie aprat mai presus de contradiciile de interese ntre naiunile membre i costurile pe termen scurt. Accentul pus pe solidaritate i coeziune economico-social are tocmai rolul de a crea bazele unei uniti n diversitate, diversitate pe care popoarele europene doresc s o pstreze. Sunt pregtii ns europenii s accepte ideea de apartenen la o identitate european i n numele acesteia s accepte costurile aprofundrii i ale extinderii? Richard Beer redactor ef la Semaine de l'Europe - este de prere c europenii sunt ngrijortor de "dezinteresai, indifereni, nemulumii i recalcitrani" n legtur cu proiectul european. [22] Exist deja un decalaj puternic ntre opinia public i deciziile Uniunii. Ce se va ntmpla n condiiile extinderii spre populaii care neleg i mai puin strategia integrrii i opiunile comunitare? Exist cu adevrat valori comune care pot conduce spre conturarea unei identiti europene suficient de puternic pentru a da un contur bine definit i for unei Europe federale? ntr-un sistem democratic, puterea trebuie s se sprijine pe voina cetenilor. Asigurarea bazelor democratice pentru promovarea proiectului de uniune politic ar trebui s constituie azi o prioritate, att n actualele ri membre, ct i n rile candidate. A contura o identitate european, a crea sentimentul de apartenen, a convinge de existena unui patrimoniu comun, a unui bine comun , a genera o cetenie european presupune un efort concertat, la toate nivelurile educaionale, i orientat cu precdere ctre generaiile de mine. Aparinnd btrnului continent, leagn al civilizaiei moderne, europenii ar putea fi atrai de fora ce eman din ideea participrii active la un proiect comun de readucere a Europei n centrul lumii. Proiectul european poate fi vndut cetenilor sub aceast formul, adresat mai curnd spiritului european. n plus, pierderea suveranitii la nivelul naiunilor va fi compensat prin conturarea suveranitii la nivelul Uniunii, mult mai puternic ntr-o lume n care rolul statului naional pe scena economic, politic i militar a lumii este pe o pant descendent. Prin urmare, viitorul politic al Uniunii europene ine de modul n care cetenii vor fi cucerii de ideea de a aparine unei noi identiti i de a participa la un proces, poate costisitor din punct de vedere material pe termen scurt, dar nobil i garantnd o lume mai bun pe termen lung. O Europ puternic nu se va construi fr sentimentul de apartenen i de identitate comun.

ntrebri i exerciii pentru verificarea cunotinelor


1. Ce nelegei prin identitate european i ce rol are acest concept n definirea perspectivelor unficrii europene?

2. Analizai proiectele de unificare a Europei prezentate pe scurt n text i ncercai s determinai scopuri, factori, principii i instrumente de realizare a proiectelor de unificare? 3. Ce rol au jucat factorii politici n demararea procesului de integrare european? 4. Ce metode de integrare s-au confruntat n procesul unificrii europene i care este obiectivul final al integrrii? 5. Care snt cele mai importante momente n istoria eforturilor de coalizare a energiilor n direcia acordului pentru realizarea unei Comuniti europene? TEMA PENTRU STUDIU INDIVIDUAL: Analizai comparativ rolul instituiilor europene propus n cadrul conveniei de catre diverse tari europene. Ce conceptie caracterizeaza sistemul institutional propus in proiectul de Constitutie?

CONSTRUCIA EUROPEAN CONTEMPORAN CRONOLOGIE

1945, Mai 1947, Martie

Sfritul celui de-al doilea rzboi mondial n Europa. Belgia, Olanda i Luxemburg stabileasc o uniune vamal, n octombrie 1947 o uniune economic, iar n ianuarie 1948 se introduce tariful vamal comun. Marea Britanie i Frana semneaz Tratatul de la Dunquerque mpotriva unei posibile agresiuni germane n viitor. Lansarea Doctrinei Truman: Statele Unite ale Americii sunt gata s ofere asisten i suport tuturor celor ameninati de agresiunile comuniste.

1947, Iunie

Discursul Secretarului de Stat american, George Marshall, prin care se ofer ajutor economic Europei n cazul n care statele europene vor coopera ntre ele.

1948, Martie

Marea Britanie, Frana i statele Benelux ncheie Tratatul de la Bruxelles n vederea aprrii comune mpotriva U.R.S.S. (i Germaniei iniial).

1948, Aprilie 16 state europene formeaz Organizaia European de Cooperare Economic (OECE). 1948, Mai 1949, Aprilie 1949, Mai 1950, 9 Mai La Haga are loc Congresul European. 12 state europene i nord-americane semneaz Tratatul Atlanticului de Nord. 10 state europene semneaz la Strasbourg Statutul Consiliului Europei. ntr-un discurs inspirat de Jean Monnet, Robert Schuman, Ministrul de Externe al Franei, propune ca Frana, R.F.G. i orice alt stat european doritor, s-i uneasc resursele de crbune i oel. 1950, Iunie 1951, 18 Aprilie 1952, Iulie 1954, August 1954, Octombrie 1955, Iunie Atacul nord-coreean asupra Coreei de Sud. Cei ase semneaz la Paris Tratatul pentru nfiinarea Comunitii Europene pentru Aprare (CEA). CECO i ncepe activitatea. Parlamentul francez respinge Tratatul Comunitii Europene pentru Aprare. n urma Conferinei de la Londra se semneaz la Paris un acord de modificare a Tratatului de la Bruxeles i se semneaz actul de natere a UEO. Minitrii de externe ai Celor ase hotrsc la Conferina de la Messina s extind procesul de integrare european la toate ramurile economiei. 1957, 25 Martie La Roma se semneaz Tratatul pentru nfiinarea CEE i a EURATOM.

I. EUROPA SPATIU, IDEE, ACTIUNE 1.1. Europa o creatie mitologica Mitologia consemneaza legenda greceasca in care printesa Europe/Europa, fiica regelui Agenor, al Feniciei, datorita frumusetii devine obiect de disputa intre doua tinuturi, cu chip de femei: tinutul Asiei", care vroia s-o ocroteasca si s-o pastreze, si tinutul din fata", care conform dorintei lui Zeus, voia s-o duca dincolo de ape. Coplesit de dragostea pentru ea, Zeus, imbraca forma unui taur si in timp ce se plimba cu alte printese pe malul marii, o rapeste si o duce in Creta, unde Europe ii daruieste trei fii: Minos al Cretei, Radamantus al insulelor Ciclade si Sarpedon al Luciei, viitori regi sau printi. Regele Asterion al Cretei se va casatori mai trziu cu ea, si ii va adopta copiii. Va fi venerata de popor sub numele de Hellotis, pna trziu. Idila printesei Europe se va regasi ilustrata in manuscrisele operelor lui Ovidiu, va decora zidurile orasului Pompei si ale caselor din Italia, Gallia, Britannia si Germania, va constitui un motiv pentru pictori, ca Perugino, Tizian sau Boucher1. Relatarea alexandrinului Moschos nu este singura. In alte legende, Europa este una din Oceanide, fiicele lui Oceanos si ale zeitei Tethys, sau cea care s-a casatorit, cu Poseidon si l-a avut pe Euphenos, insotitorul lui Iason in cautarea Lnii de Aur.. Mai trziu, traditia crestina urmareste nu numai diferentierea continentului european, ci si reconsiderarea numelui insusi. Sf. Ieronim si Sf. Ambrozie, relund in sec.IV istoria lui Noe din Cartea Genezei, acorda fiecaruia dintre fiii acestuia un teritoriu: Ham primeste Africa, Sem - Asia si Iafet - Europa. In astronomie apare o alta conotatie a Europei: asa ar fi botezat un astronom german al patrulea satelit, ca marime, al planetei Jupiter, descoperit de Galilei. In Cosmografia Universalis" a lui Sebastian Munster, editia 1588, Europa reprezinta o femeie al carei cap este Spania, iar picioarele Grecia si Scitia. Reprezentarile fictive continua cu Iconologia" lui Cesare Ripa din 1593, unde Europa este incoronata ca regina a lumii. Rubens realizeaza la 1615 Cele patru continente", in care patru barbati puternici tin in brate patru tinere, insistnd in acelasi timp pe forta fluviilor Dunarea, Nilul, Rio de la Plata si Gangele. Mai trziu, in Anglia, protestantul Samuel Purchas, insistnd pe ideea ca Europa este teritoriul crestinismului, afirma ca Isus si-a intors fata dinspre nerecunoscatoarea Asie, unde s-a nascut si dinspre Africa unde s-a refugiat si a devenit cu totul european. Intre attea incertitudini, sigura ramne afirmatia lui Herodot: Despre Europa nu stie nimeni ... nici de unde si-a luat acest nume, nici cine ar putea sa fie cel care i l-a dat"2

1.2. SPATIUL EUROPEAN Cu o suprafata de 10 milioane kilometri patrati, Europa este penultimul continent in ordinea marimii si nu ocupa dect 7% din suprafata uscatului masoara 4000 km de la Capul Nord pna in Creta si 5000 km de la Lisabona la Ural Componenta a blocului asiatic si cuprinsa intre Atlantic si Ural, Oceanul Inghetat de Nord si Mediterana, limitele sale sunt usor de descifrat. La est, se desfasoara sirul crestelor Muntilor Ural si axa care face legatura cu Marea Caspica. La sud, Caucazul, Marea Neagra si Mediterana. Cea din urma isi intinde printre insulele Corsica, Sardinia, Sicilia, Creta, Malta, Cipru, ramificatiile tireniana, adriatica si egeeana, unindu-se prin Marea Marmara cu Marea Neagra si Marea Azov (care odata comunicau cu Marea Caspica si Marea Aral). La vest, Oceanul Atlantic ce separa prin Golful Gascogne lantul cantabric si Bretagne, apoi Marea Mnecii, Marea Nordului si Marea Baltica cu cele doua golfuri, Botnic si Finic. Sunt incluse aici Insulele Britanice, Islanda, nu si Groenlanda, Madeira si Insulele Azore aflate la 1000 si respectiv 1400 km de continent. La nord, Oceanul Inghetat de nord, cu arhipelagul Svalbard, Marea Barents, arhipelagul Novoia Zemlia si Marea Kara. Nici un punct al Europei nu se afla la mai mult de 700 km de mare (daca nu luam in calcul Rusia; cu ea, 1600km). Precum ansamblul Missouri Mississipi in America, sau Nilul in Egipt, axele vietii europene au fost Sena, Rinul, Elba, Dunarea si Volga, si nu in ultimul rnd importantul culoar de la Turgai (Poarta Turgai) dintre Ural si Marea Caspica, folosit cu preponderenta pentru patrunderea in Europa dinspre Asia. Aceasta prezentare a continentului reprezinta insa un demers insuficient pentru o analiza valida a spatiului european din perspectiva integrarii, unificarii. A lua in considerare numai incadrarea geografica este rezultatul eludarii celorlalte coordonate, pe care, atunci cnd explica filozofia unificarii europene, Andrei Marga la identifica in: apartenenta istorica, vazuta ca participare la crearea formelor institutionale si culturale ale continentului, incepnd cu polisurile continund cu revolutiile moderne si pna la apararea fundamentelor societatii libere". apartenenta institutionala, care presupune organizarea si legislatia specifica unei societati deschise. apartenenta culturala, adica recunoasterea unei atitudini in cunoastere si in viata practica" specifica. Insumarea acestor apartenente geografice, istorice, institutionale si culturale da valoare apartenentei europene. Urmarind procesul evolutiv al societatii, in general, pe directiile respective, constatam ca Europa a fost principala scena pe care s-a desfasurat istoria universala" Primul epicentru european a fost in Mediterana. Aici, reprezentantii Europei, grecii, sau opus reprezentantilor Asiei, persanii, la Marathon si Salamina si au incercat s-o defineasca prin morala lui Socrate, idealurile lui Platon si prin politica lui Aristotel. In aceeasi perioada cu Atena, Roma aducea institutiile, dreptul si democratia. Monahii, iubitori ai vietii interioare, patrund din Valea Nilului in Europa aducnd cu ei un model de vietuire in comun.

Inteligentei si ratiunii greco-romane i se adauga credinta si dragostea fata de semeni, specifica spiritului crestin. Imperiul roman adopta ca religie oficiala crestinismul, iar Constantin fondeaza Constantinopolul (330 d. Cristos). Greci, romani, crestini ... In fata lumii exterioare ia nastere o constiinta colectiva europeana". Este inceputul unui proces evolutiv in cinci etape (dupa Alexandru Dutu): a) Respublica christiana, pna in sec. XV, sprijinita de biserica. Aetius il invinge pe Attilla la 451 in Cmpiile Catalunice, Cidul spaniol ii opreste pe mauri in Spania iar mongolii sunt opriti de slavi in stepele Asiei. In bataliile de la Tours si Poitiers din 732, Carol Martel ii infrnge pe arabi oprind astfel inaintarea musulmana in vestul Europei, iar armata sa, primeste titlul de forta europeenses". Apoi Carol cel Mare este denumit pater Europae", dupa incoronarea ca imparat de catre papa Leon III (in 800). Inceputul Marii Schisme dintre Biserica romana si cea din Constantinopol (din 1054) marcheaza separarea dintre Occident si Orient (excomunicarea reciproca ia sfrsit oficial in 1966). Ideea unei crestinitati unificate in imperii" anima desfasurarea celor opt cruciade ale Europei crestine intre 1095 si 1270, pentru recuperarea locurilor sfinte din Palestina. b) Respublica letteraria (o Europa umanista) in care oamenii se regrupeaza in jurul cartii, iar factorul de unificare il reprezinta cultivarea limbii latine. Pericolul otoman devine spaima Europei, urmare a victoriei turcilor impotriva cneazului srb Lazar in batalia de la Kossovopolje (Cmpia Mierlei, din 1389) si asupra cavalerilor cruciati occidentali in batalia de la Nicopole (din 1396). In principatele romne, Stefan cel Mare, supranumit de Papa de la Roma atletul lui Hristos", reuseste sa opreasca amenintarea europeana la hotarele acesteia. Concomitent, datorita spiritului critic tot mai prezent, se dobndeste o noua dimensiune: domnia legii. c) Europa luminilor, datorita Razboiului de 30 de ani (1618-1648) si a Pacii de la Westfalia, descopera si accepta in acelasi timp libertatea religioasa si politica, termenii de civilizatie si progres, sufera un proces de dilatare" marcat prin expansiunea coloniala. Diderot, in articolul despre Europa din Enciclopedia, text prelucrat si de Grigore Rmniceanu in 1798, va afirma ca Europa este podoaba lumii". d) Europa revolutionarilor si a natiunilor este creata ca urmare a incercarilor de materializare a viselor imperiale, pe celelalte continente, sau pe propriul continent prin unitate sub o singura coroana; planurile lui Napoleon, Sfnta Alianta, Reich-ul lui Bismarck. In timp ce socialismul da nastere la internationale, Nietzsche vorbeste despre nebunia nationalitatilor". e) Europa uniforma si a diversitatii. Efectele infricosatoare ale primului razboi mondial au generat respingerea, condamnarea sistemelor politice, a statului de catre nationalisti, in consonanta cu socialistii. Cauza: neputinta celor dinti de a preintmpina razboiul. Contele Richard Coudenhove - Kalergi constata in 1923: cauza declinului Europei este politica, nu biologica. Europa nu moare din cauza imbatrnirii, ci pentru ca locuitorii ei se distrug si se omoara unii pe altii cu instrumentele stiintei moderne. Popoarele Europei nu sunt senile sistemul lor politic este senil" In privinta apartenentei culturale europene, majoritatea autorilor pornesc in specificarea ei de la mostenirea greaca, mostenirea latina, mostenirea crestina si mostenirea epocii moderne. Constantin Noica, in De dignitate Europae" (1988) defineste cultura europeana prin potentialul de evolutie constanta a unei individualitati pna la

nivelul impunerii si recunoasterii generalului, construirea acelei individualitati care sa obtina unitatea. Considernd cultura europeana ca ansamblu al ideilor, simbolurilor, teoriilor ce se regasesc in trairea sociala a vietii, se pot delimita subsistemele: competenta tehnica, comportamentul economic (caracterizat de rationalitate, randament), indemnarea administrativa (cultura dreptului), actiunea politica, cultura spirituala". Daca delimitarea spatiului european este posibila fara prea mari dificultati, cnd se pune problema identificarii regiunilor se ivesc o sumedenie de controverse, in functie de criteriul avut in vedere: geografic, istoric, politic, cultural, confesional. Marea Mediterana, mult timp Mare nostrum", a fost centrul civilizatiei, sudul avansat in comparatie cu nordul. Acutizarea Marii Schisme din 1054, conflictul religios dintre Imperiul Roman, de origine germanica, si cel de rasarit, guverneaza contradictia Est-Vest care va marca harta politico-ideologica a continentului. Urmarind coordonatele istorice, constatam ca majoritatea autorilor plaseaza originile istoriei europene in perioada Imperiului carolingian, in jurul anului 800. Cristalizarea Vestului este plasata intre anii: 500 si 800, cnd partea apuseana a Imperiului Roman este cucerita de barbari, ulterior acesta extinzndu-se spre nord si est. Europa de est se naste mai greu; ea se contureaza la inceputul mileniului, in jurul Bizantului, mostenirea rasariteana a Imperiului Roman. Se apreciaza ca spre sfrsitul perioadei de formare, care coincide cu debutul erei noi, centrul este acaparat de Moscova. Liniile de demarcatie sunt considerate a fi initial granitele de est ale regatelor polonez si ungar si ale teritoriilor Ordinului Teutonic din Prusia Orientala. In Evul Mediu, acestea se vor suprapune peste limita estica a Imperiului carolingian, respectata apoi cu precizie diabolica la Conferinta de la Ialta (1945). Incepnd cu sec.VIII, sudul Europei crestine ia contact cu lumea islamica, care va ocupa Peninsula Iberica. Caderea Constantinopolului in 1453 va distruge Imperiul Bizantin si dinastia otomana patrunde in Peninsula Balcanica, ajungnd de doua ori la portile Vienei (1520 si 1683). Odata cu patrunderea otomana in Europa, islamul va pierde al-Andalusia (Spania), urmare a caderii Granadei in 1492. Extinderea Imperiului Otoman pe continentul european incepnd cu sec.XIV, se va produce pe un teritoriu situat intre regiunile extreme ale Europei, care va constitui obiectul marilor tensiuni, dispute sau conflicte dintre puterile diverselor momente istorice. Istoricul maghiar Jeno Szucs, in studiul Cele trei regiuni ale Europei" publicat in 1983 vorbeste de: Europa de Vest, Europa central-estica si Europa de Est. Aceasta zona intermediara, Europa Centrala sau Europa central-estica este luata in discutie mult mai devreme insa. Contururile sunt foarte vagi, corespunzator imprejurarilor si nu coincid cu realitati geografice. In sensul de Mitteleuropa, apare cel mai adesea in discursurile germane inca de la Razboiul de 30 de ani ca o nostalgie a Sfntului Imperiu roman germanic. Pentru Fr. Ratzel (1898) spatiul Europei Centrale se intinde din Alpi pna la Marea Nordului, de la Canalul Britanic pna pe culmile Carpatilor de-a lungul Rhinului si Dunarii. De aceea, forta germanilor trebuie sa stea in constituirea puterii central-europene intre marile puteri mondiale Anglia, Rusia si Statele Unite". Mitteleuropa (sau Zwischeneuropa) intra

in vocabularul uzual german in 1914 si este marcata de ideologia pangermanista, fiind insusita si promovata de credinciosii ideii de Reich. De remarcat, in acest context, ca Metternicht considera Reichul ideal, cel care includea nordul Italiei, teritoriile istorice ale Casei de Habsburg si Confederatia germanica. Sunt motivele pentru care notiunea displace astazi si pentru delimitarea de nuanta pangermanista se foloseste cuvntul Zentraleuropa de catre austrieci si Ostmitteleuropa de catre germani. Ideea trezeste neincrederea francezilor, determinndu-l pe Joseph Ronan sa spuna ca cine propovaduieste ideea Mitteleuropei vrea ori sa distruga Europa, ori s-o impiedice". Pentru sociologul F. List, Europa Centrala o reprezenta toate tinuturile dominate de cultura germana situate intre partea apuseana si cea rasariteana. In conceptia geopoliticienilor germani, nucleul este Germania si Austria. Tomas G. Masaryk (presedinte cehoslovac intre 1918 si 1935), considera ca Europa Centrala cuprinde Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Estonia, Litonia, Lituania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia, Romnia, Bulgaria, Albania, Turcia si Grecia. Este vehiculata si teza conform careia aceasta zona cuprinde regiunile invecinate direct cu Europa bizantina. Polonezul K.. Pomian sustine ca Europa Centrala apartine crestinatatii latine, dar a fost mult timp influentata in mod direct de cultura ortodoxa. Mai departe spune ca nu se poate vorbi de unitate culturala daca nu exista constiinta apartenentei la Europa Centrala". Urs Altermatt impartaseste ideea lui Jacques L. Rider, cum ca aceasta parte a Europei constituie o comunitate dictata de destin in perioade de criza, care genereaza in permanenta noi utopii".Scriitorul ceh M. Kundera defineste Europa Centrala ca o parte a Occidentului latin ajuns sub stapnire ruseasca, care din punct de vedere geografic se afla in centrul continentului, in privinta culturii este tributara Vestului, dar politic este legata de Est". Daca pentru rusi Europa Centrala este o identitate vaga si fac distinctie doar intre Occident si Orient, in 1994, Departamentul de stat american a inlocuit denumirea de Eastern Europe" cu Central Europe" datorita schimbarilor produse dupa dezintegrarea Uniunii Sovietice. Pna in anii '90 considerente exclusiv geopolitice si geostrategice au stat la baza definirii celor doua blocuri europene. Acestea veneau in contradictie cu realitatile geografice, cu granitele culturale sau religioase. Ratiuni care au introdus Grecia ortodoxa, Spania lui Franco sau Portugalia lui Salazar in lumea libera" a Europei Occidentale. Jocul politic a dictat impartirea in regiuni distincte. Europa s-a impartit dupa cum si-a construit existenta politica - de o parte o societate permisiva, care ingaduie cetateanului initiativa si-i impune raspundere; de cealalta parte o societate a constrngerii care cerea cetateanului sa participe ... si-i impune ascultare" O intrebare care apare cu aceeasi insistenta este: unde se termina zona Centrala si unde incep Balcanii, care este Europa de Sud - Est. Peninsula Balcanica este o zona care s-a deschis alternativ cnd spre Orientul apropiat, cnd spre Occident, alaturi de Europa Centrala. Sec. XIX marcheaza inceputul unei perioade de translatie catre centrele politice si culturale ale apusului. Ortodoxia, pe lnga faptul ca a modelat comportamente si a apropiat popoare, a creat individualitatea Sud - Estului european. Aceasta contributie este

completata prin construirea statelor nationale si modernizarea fortata a societatilor. N. Iorga remarca in conferinta despre Sud - Est, Rusia, desi ortodoxa,, a cunoscut un alt destin. Asa cum Grecia se deschide spre Mediterana, lumea romneasca se deschide spre Europa Centrala". Destinul nostru s-a impletit cu destinul lumii danubiene. Mai mult, constructia si mentinerea structurilor politice in principatele romne ne indeparteza de zona balcanica si ne integreaza in ansamblul central-european. Locul Romniei este unul aparte: ea apartine unei traditii de civilizatie", a jucat rolul unui centru de conexiuni. Frontierele mentale, stereotipurile sunt cele care ne orienteza in acceptarea zonelor europene. Termeni ca bizantism, balcanism, orientalism, occidentalism pot crea si pune in miscare imagini provocatoare de tensiuni. Regiunile au trasaturi persistente si altele mobile care dau in fond, unitatea constientului. Regiunile se pot constitui intr-o Europa libera, dupa afinitati si interese comune".

1.3. DE LA STATUL NATIUNE LA NATIUNEA EUROPEANA Europa Occidentala a constientizat lacunele paradigmei nationale, care a dominat-o lunga vreme si a trecut, economic, politic, dar si cultural, la o noua paradigma, care integreaza interogatiile, chiar pe cele nationale, prin originea, sfera si semnificatia lor, intr-o abordare europeana. Orizontul national este inscris in orizontul mai cuprinzator, dar tot mai putin abstract, al continentului nostru". Cauza dar si efect organizarea europeana pe principiul separarii entitatilor nationale intra in criza, iar pe de alta parte, o noua organizare, bazata pe principiul unitatii europene, a devenit o problema si o preocupare practica nemijlocita". Europa, unitara geografic, adaposteste o diversitate de popoare - natiuni, cu indepartate origini istorice, divizate in trei grupuri importante: latini, germanici si slavi. Cel mai de pret produs al istoriei europene, acceptat dar si contestat in acelasi timp, este natiunea. Latinescul natio" (de la nasci = a fi nascut) inseamna comunitate de origine. Incercarile de definire a natiunii si mai departe a identitatii nationale, sunt diverse, la fel ca si interpretarile formulate. Pascal Mancini defineste natiunea moderna printr-o societate naturala de oameni, evidentiata prin unitatea de teritoriu, de origini, de obiceiuri, de limba, adaptata unei comunitati de viata si de constiinta sociala". Ideile Revolutiei franceze ii inspira francezului Ernest Renan urmatoarea definire pentru natiune: o mare comunitate solidara, sustinuta de spiritul jertfelor aduse si de cele pe care este hotarta sa le mai aduca ... Viata natiunii este un plebiscit zilnic". Istoricul american H. Kohn face deosebirea intre natiunea vestica (subiectiv politica) si cea estica (obiectiv culturala). Cea dinti este ancorata puternic in realitatea politica si in luptele prezente, fara legaturi afective cu trecutul. A doua este construita din mitul trecutului si din visele legate de viitor". Sub presiunea ideologiilor extremiste, conceptul de natiune a fost devalorizat: conceptul statului fascist italian, comunitatea de snge sau rasa ariana sau realitatea tranzitorie ce urmeaza a fi inlocuita cu poporul sovietic.

In abordarea natiunii se recurge de cele mai multe ori la un sistem de referinta. Reperul analistilor occidentali il constituie statul, fara de care nu se poate vorbi de natiune. Translatata astfel in zona juridicului, ea este considerata mit si inventie" sub aspectul unitatii culturale si al traditiei nationale. Cultura, originea si limba sunt factori secundari sau nu joaca absolut nici un rol. J.S. Mill echivaleaza natiunea cu guvernul propriu si apartenenta statala. In acest model national-statal se considera ca statele nationale moderne s-au constituit din comunitatile politice, ca o comunitate de cetateni pe care suveranitatea i-a inglobat intr-o natiune". De cealalta parte, in modelul national-cultural (denumit si central sau est european) postulatul se fundamenteaza pe elemente culturale integrate intr-un sistem politic. Asa cum spunea L. Blaga, natiunea se defineste prin organic. Sistemul de referinta il reprezinta identitatea culturala si cultura nationala, cu ascendent asupra factorului politic. Nu natiunea noastra a fost creata de un stat - afirma N. Iorga - ci statul nostru a fost creat de o natiune. La noi statul este o creatie a natiunii". Consistenta elementelor spirituale si culturale il determina pe D. Gusti sa considere natiunea o creatie voluntara, singura realitate care cuprinde umanitatea adevarata, pentru ca insumeaza toate eforturile creatoare ale indivizilor. Mergnd pe aceeasi idee a manifestarilor individuale in cadrul organizatiilor, diferentiate la rndul lor de organizarile inglobante, L. Culda este de parere ca natiunile nu pot fi dect organizari sociale ce incorporeaza alte organizari sociale si, odata constituite, le conditioneaza, se cere a fi acceptata si afirmatia: sunt imposibile interventiile pertinente in procese sociale, oricare ar fi acestea, daca se ignora natiunile, caracteristicile lor ca organizari sociale ce fiinteaza prin socio-organizarile care le intretin". Se pare ca produsul european numit natiune este pe cale de transformare in Europa. Miscarea catre entitatea europeana reprezinta incercarile care se fac pentru a se formula un raspuns pertinent la noile provocari. Daca se va ajunge la o solutie intr-o zi, este putin probabil - spune Jean Baechler - ca aceasta se va intemeia pe o natiune europeana, deoarece clivajele nationale sunt mult prea profunde ... Cum o natiune nu se obtine prin decret, succesele au fost si sunt foarte variate in functie de conditiile de plecare". Dilema care se iveste in jurul identitatii europene este problema legitimitatii istorice a acesteia, precum si raportul cu identitatea nationala. Andrei Marga identifica drept un obstacol principal in articularea identitatii europene, identitatea culturala, proces care, tocmai de aceea, nu suporta utilizarea constrngerilor" si instrumentarea fortei ... in cmpurile actiunii comunicative, unde sunt adecvate strategii argumentative". Daca framntarile nationale pe cmpurile de lupta, de orice natura, au dat nastere identitatii nationale, in urma unui proces firesc, natiunea europeana si identitatea europeana vor fi rezultatele unui proiect conceput si aplicat cu meticulozitate. In abordarea conceptului de natiune s-a recurs la explorari de suprafata utilizndu-se caracteristici comune unei organizari sociale. De exemplu, americanii sunt o natiune desi nu au o comunitate de snge", elvetienii sunt o natiune desi nu au o comunitate de limba", evreii sunt o natiune desi nu au o comunitate de viata economica", romnii (englezii, francezii, germanii etc.) sunt o natiune desi nu au o comunitate statala" (traiesc in diferite state). De aceea rezultatul unui asemenea proces poate fi pozitiv doar

in masura in care profunzimea explorarilor va pune in evidenta elemente comune, absolut necesare pentru formarea unei natiuni europene si de aici identitatii europene. Initiatorii miscarii paneuropene considerau ca, zona cea mai fertila este cea spirituala, cultura si educatia generala, idee valabila si impartasita de majoritatea teoreticienilor si astazi. Natiunile sunt mari scoli - nu mari familii. Natiunile sunt comunitati spirituale, ce ating coeziunea prin profeti, conducatori, educatori si dascali. Ideile purtatoare ale unei natiuni patrund prin numeroase canale in constiinta maselor ... Astfel, natiunile sunt mari comunitati ale spiritului". Nu trebuie uitat insa ca obtinerea comunizarii spirituale, cerinta fundamentala pentru conturarea natiunii europene, este mijlocita de comunizarea economica, politica, institutionala. Demarajul constructiei europene incorporat in Tratatul de la Roma" si realizarile obtinute au calitatea de a intari explicatiile favorabile acestei idei. Insa, trebuie sa avem un interior si un exterior. Att timp ct Europa traieste numai in afara, in materie, ea nu poate fi Europa, trebuie sa aiba un spirit, un interior viitoarea civilizatie va fi facuta prin intermediul omului" (Christian de Bartillat). Mai concret, a accepta normele europene inseamna a traduce in viata concluziile gndirii celor care apartin familiei tale largite". (A. Dutu) Comunizarea spirituala reclamata de presupusa natiune europeana, inseamna in cele din urma depasirea particularitatilor specifice entitatilor nationale si statale, nu insa ignorarea sau eliminarea acestora, si atingerea performantei de a gndi european. Ce inseamna acest lucru? A gndi european inseamna formarea unei mentalitati si practici europene materializata prin participarea constienta la imbogatirea mostenirii europene prin punerea in valoare tocmai a particularitatilor nationale amintite. Convingerile, valorile, metodele de raspuns impartasite de membrii viitoarei comunitati europene, constituite in paradigma europeana", se doresc a fi diferite de cele nationale (paradigma nationala") prin solidaritatea in conditiile unui destin comun, un sens superior al vietii percepute ca unica" (A. Marga). Existenta alternativelor in privinta apartenentei la viitoarea unitate europeana - poate fi subiectul unei intrebari legitime. Dar, in conditiile unui refuz general al izolarii, este imperativa asocierea la ideile propagate de epicentrul" civilizatiei europene, indiferent unde este localizat astazi. A fost Constantinopolul si Istanbulul, apoi Paris, Viena si Berlin, acum este Occidentul. Intelegem prin civilizatie, ceea ce concis a exprimat A.Braudel, elita umanitatii" si nu elaborarile tendentioase sau discriminatorii (vezi Huntington). Se pot intretine dezbateri numai in privinta cailor modalitatilor si mijloacelor utilizate pentru atingerea telului. Strategia este una singura, tacticile sunt mai multe.

1.4. NASTEREA SI EVOLUTIA IDEII DE EUROPA UNITA

Crizele profunde carora Europa a fost obligata sa le faca fata, au dat nastere ideii europene, au relansat-o si intretinut-o de attea ori pe parcursul secolelor.

Intr-o analiza a fenomenului constiintei europene, Iosif Constantin Dragan (in Idealuri si destine") identifica unei stadii de evolutie corespunzatoare incercarilor de materializare. a) stadiul biologic" perioada popularii spatiului ce se va numi Europa, de catre grupul indo-european, caracterizat prin omogenitate biologica. b) stadiul geografic" corespunde perioadei pax romana" in care Roma incearca refacerea statului european, bazat pe unitatea biologica si divizat intre timp in grupuri etnice. c) stadiul spiritual" caracterizat prin spiritualitatea latina.. d) stadiul francez" Revolutia Franceza, efect al actiunilor de universalizare a omului, reuseste sa dea valoare particularismelor europene, transformndu-le in natiuni. e) stadiul european" marcat de tentativele de identificare a unui model politic apt sa gestioneze in mod corespunzator convietuirea natiunilor pe continent. Cele opt cruciade ale Europei crestine pentru recuperarea locurilor sfinte, impletite cu setea de putere a unor regi, l-au influentat pe florentinul Dante Alighieri (1265-1321) sa se gndeasca la o Putere suprema care sa arbitreze litigiile monarhilor europeni, pe baza respectarii diversitatii de popoare si obiceiuri". Reprezinta ideea unificarii sub o monarhie unica, inspirata din spatiul roman (Da Monarchia, 1303). Pierre Dubois, contemporan cu Dante, autor al primului sistem de gndire internationalista, De recuperatione Terrae Sanctae (1305-1307) ii sugereaza regelui Filip cel Frumos al Frantei constituirea unei Republici crestine (Republique tres chretienne) cu un consiliu al suveranilor, abilitat sa adopte hotarri de conciliere. Propusa federatie trebuia sa recupereze si pamnturile sfinte ocupate de musulmani. Dupa Razboiul de o suta de ani (1337-1450) purtat de Anglia impotriva Frantei, aceasta idee este preluata in 1464 de regele Boemiei, Georges Podiebrad, care spera in crearea unei ligi a reprezentantilor suveranilor, Congregatio Concordiae. Conceput in principal pentru a stavili pericolul otoman (pozitie la care s-a alaturat si Matei Corvin), proiectul pornea de la principiile non-agresiunii si ajutorului mutual si lansa propunerea unui sistem politic european, compus din Adunare, Curte de justitie, Buget comun, armata comuna. Pe timpul si dupa Razboiul de 30 de ani (1618-1648) in care, religia este amestecata cu politica si incheiat cu Tratatul de la Westfalia (acesta marcheaza inceputul statuluinatiune in Europa), devin tot mai frecvente planurile de federalizare. Emeric Cruce cuprinde in sistemul sau de organizare internationala, din lucrarea, Le nouveau moyen d'etablir une paix generale et la libert de comerce pour tout le monde" (1623) toate popoarele lumii, indiferent de credinta (inclusiv Turcia, Japonia). Adunarea Permanenta cu sediul la Viena, alcatuita din reprezentanti ai tuturor popoarelor urma sa solutioneze conflictele pe baza principiilor juridice. Sully, fost ministru al regelui Frantei, Henric al IV-lea, sub titlul Marele proiect al lui Henric al IV-lea" in 1638 isi dezvolta conceptia sa despre o Europa alcatuita din 15 state independente (sase monarhii ereditare, sase monarhii elective si trei republici federale), condusa de 7 consilii, dintre care 6 cu competente si sedii regionale (Danzig, Nurnberg, Viena, Bologna, ....); cel de al saptelea, Consiliul foarte crestin" sau Consiliu al Europei" ar fi tratat probleme de interes comun si trebuia sa cuprinda delegati din toate statele participante la uniune. In sprijinul acestui consiliu se prevedea si o armata

comuna. Britanicul William Penn propune pentru prima data in Eseu pentru pacea actuala si viitoare a Europei" (1693) o schema in care ideea unificarii este pusa pe o baza nonreligioasa. Propune o federatie pentru coloniile americane (realizata de altfel si in memoria caruia s-a dat numele Pennsylvaniei) si similar o federatie europeana. Sugereaza o guvernare a Europei printr-o Dieta compusa din reprezentantii statelor in care deciziile ar fi luate cu o majoritate de trei patrimi iar Dieta ar fi dotata cu o forta armata. Abatele de Saint-Pierre in planul de pace perpetua, Paix Perpetuelle" (1712), propune un Senat european cu puteri legislative si judiciare compus din 40 de membrii care sa se reuneasca la Haga. Este formulat pentru prima data principiul garantiei teritoriale (care va aparea ulterior in Pactul Societatii Natiunilor, art.10). Sunt consemnate drept conditii alianta suveranilor, respectarea deciziilor senatului si interventia colectiva impotriva statelor recalcitrante. Acest proiect este considerat de Th. Ruysseu in momentul publicarii, drept un vis care nu va inceta sa staruie in constiinta umanitatii". Planul unificarii europene al cardinalului Alberoni (1735) incheie perioada proiectelor indreptate spre alungarea turcilor din Europa, iar dupa Razboiul de sapte ani (1756-1763), care marcheaza debutul partajului sferelor de influenta, majoritatea ideilor vor avea ca scop pacificarea europeana. Filosoful german Immanuel Kant avanseaza in Zum ewigen Frieden" (Asupra pacii eterne, 1795), cu ocazia Tratatului de la Basel, urmatoarele propuneri: federalizarea statelor libere intr-un stat de natiuni, apt sa garanteze libertatea cetatenilor sai; democratizarea statelor membre prin aplicarea unei constitutii republicane; practicarea unei diplomatii deschise; dezarmarea si desfiintarea armatelor permanente; condamnarea oricarui amestec in treburile interne ale altor state. Influenta lucrarii asupra presedintelui Woodrow Wilson si in special asupra Programului in 14 puncte al acestuia va fi considerabila. Odata cu nasterea statelor-natiune, pe baza principiului nationalitatilor, se diversifica si ideile despre organizarea continentului european. Ducele de Saint-Simon vede Europa condusa de deputati alesi de corporatii (socialist-tehnocratia), Doamna de Stael crede intr-un spirit european, de transformare a Europei intr-un stat federativ sub o monarhie unica (planurile napoleoniene), iar socialistul francez Proudhon propune in 1863 o confederatie de confederatii" compusa din federatii succesive (comune, provincii). De foarte multe ori ideea europeana coincide cu cea de securitate colectiva internationala. Relevante sunt cuvintele lui Victor Hugo: Va veni o zi cnd bombele vor fi inlocuite ... de venerabilul arbitraj al unui mare Senat suveran care va fi in Europa, ceea ce Adunarea legislativa este in Franta". In 1849, cnd prezideaza Congresul prietenilor pacii", este primul care lanseaza celebra formula Statele Unite ale Europei". In concluzie: pna la primul razboi mondial istoria ideii europene este marcata de cteva momente importante: incercarile de constituire a monarhiei universale" in spatiul european de catre Carol Quintul in secolul XVI; incercarile habsburgice de organizare a continentului sub deviza Austriae est imperare orbi universa" (Ii este dat Austriei sa conduca lumea), prin cuceriri militare si inrudiri strategice cu alte case regale; aplicarea ideilor Revolutiei franceze de catre Napoleon pentru constituirea unei Europe politice si economice. Esecul napoleonian va da nasterea insa Directoratului european. De fapt, Congresul de la Viena (septembrie 1814 - iunie 1815) reprezinta reconstructia Europei

sub tutela celor Patru Mari, reuniti mai trziu in Cvadrupla Alianta instrumentul de aparare a suveranilor legitimi". Infrngerea revolutiilor de la 1848 va insemna mentinerea ideii doar sub forma aspiratiilor scriitorilor, filosofilor si politicienilor (Hugo, Nietzsche, Hegel, Napoleon al III-lea). De remarcat insa actiunile germane din aceasta perioada pentru realizarea unei uniuni economice. Economistii germani F. List si Nibenius propun, in variante proprii, realizarea prin negocieri multilaterale a unei Comunitati economice in cadrul Confederatiei germanice. In martie 1833 are loc semnarea tratatului care instituia Uniunea navala germana cunoscuta sub numele de Zolverein". A intrat in functiune la 1 ianuarie 1834 si a reunit cinci state: Prusia, Bavaria, Wurtenburg si cele doua Hesse. Ulterior se va extinde la 25 de state membre. Bismark va dota Uniunea vamala cu institutii, cu un Parlament, ceea ce va permite ca dupa realizarea Uniunii politice din 1871, Zolverein sa se dilueze in Germania unita. Inglobarea statelor germane in asanumita Comunitate economica germana" a jucat un rol determinant in formarea unitatii germane. Sfrsitul primului razboi mondial marcheaza iesirea Americii din izolationism si implicarea activa a presedintelui W. Wilson in materializarea ideii de unificare europeana, ca parte componenta a procesului de unificare a statelor lumii. Europa cunoaste acum doua conceptii despre viitoarea sa constructie: Prima are in vedere cooperarea fara depasirea suveranitatilor statale, iar cea de-a doua depasirea acestei suveranitati printr-un proces de integrare. Pe linia celei de a doua conceptii, federalista, contele Richard Graf Coudenhove Kalergi publica la Viena, dupa Tratatul de la Saint-Germain, manifestul Paneuropa", in care arata ca Problema Europei se reduce la doua cuvinte: unificare sau prabusire". El crede ca declinul Europei este o urmare a declinului ei moral: Europa depinde de europeni! ... Drumul spre o innoire a eticii europene duce la hiperetica drumul spre innoirea politicii europene duce la pan Europa. Hiperetica vrea sa recladeasca etica ce s-a prabusit in spiritul lui Confucius si Socrate, Goethe si Nietzsche, fara ipoteci dogmatice, pe fundamentele vesnice ale frumusetii. Miscarea paneuropeana vrea sa implineasca testamentul politic al lui Kant, Napoleon si Mazini si sa puna in locul Europei destramate o Europa libera si federativa. Aceasta pace europeana durabila trebuie sa creeze cadrul pentru o noua inflorire a culturii europene". Sub patronajul contelui, urmare a unui Congres tinut la Viena in 1926, apare miscarea Uniunea Pan-europeana. Danezul Heerfordt, in eseul Europa Comunius" publicat in 1924, critica slabiciunea Societatii Natiunilor privind interzicerea recurgerii la razboi si lanseaza ideea infaptuirii unui stat federal european prin alcatuirea unui sistem institutional Europe comunius": o adunare parlamentara, un directorat de sefi de state cu drept de veto, un minister federal raspunzator in fata adunarii, un regim special pentru agricultura si o perioada de tranzitie inainte de realizarea unei uniuni vamale. Alfred Nossia (1924) prezinta proiectul unei Noi Europe" care sa faca fata concurentei americane si expansiunii sovietice, iar Gaston Rion (1926), autorul cartii Europe, una patrie" propune o Uniune economica si vamala. Edouard Herriot (1930) considera necesara realizarea unei intelegeri europene in cadrul Societatii Natiunilor, cu propriul secretariat permanent si propriile conferinte. Aristide Briand (1929-1930) raliindu-se notiunii de federalism, propune intr-un discurs

tinut pe 7 septembrie 1929, in fata celei de-a 10-a sesiuni a Adunarii Societatii Natiunilor o legatura federala intre popoarele europene. Cred ca intre popoarele care sunt grupate geografic, asa cum sunt popoarele Europei, trebuie sa existe un liant federal". Dar, precizeaza el, nu va trebui sa atinga suveranitatea nici uneia dintre natiunile care ar putea face parte din aceasta asociatie". Memorandumul care urmeaza este respins insa de Marea Britanie si privit cu prudenta de celelalte state, fiind interpretat sub forma unui nou raport de dominare (este vorba de memorandumul privind Uniunea Federala Europeana", redactat de Alexis Leger si prezentat Adunarii Societatii Natiunilor pe 1 mai 1930). Toate aceste planuri se vor lovi insa de opozitia nationalistilor si comunistilor, asa cum avea sa constate contele Kalergi: al doilea razboi mondial a fost, in fond, nu un razboi intre natiunile europene, ci infruntarea intre trei ideologii, al caror tel era o Europa unita. Un razboi intre Hitler, Stalin si Churchill. Hitler voia o Europa unita sub conducerea celui de-al III-lea Reich; Stalin voia o mare Europa comunista; Churchill preluase programul paneuropean al unei Europe libere si unite". In ultimii ani ai celui de-al doilea razboi mondial, grupurile de rezistente isi pun problema ordinii postbelice, din perspectiva unitatii europene: miscarea Lupta" in Franta, grupul Partidul de actiune" in Italia. Intr-un proiect de declaratie, acestea vor constata, la Geneva in 1944, ca in intervalul unei singure generatii, Europa a fost epicentrul a doua conflicte mondiale care, inti de toate, au avut ca origine existenta a treizeci de state suverane pe acest continent. Este important sa remediem aceasta anarhie prin crearea unei Uniuni federale intre popoarele europene".

1.5. INTEGRARE SAU UNIFICARE In anii '50 a aparut notiunea de comunitate", in sensul de entitate a celor sase tari fondatoare (Anglia, .) care pentru unii continea elemente de integrare, iar pentru altii avea un sens functional. Mai trziu s-a ajuns la un consens, cum ca formarea Comunitatii" este de fapt un proces care se numeste integrare. Dupa 1990, Andrei Marga utilizeaza notiunea de unificare prezentnd diferentele terminologice si aducnd argumente in favoarea folosirii acestuia. Integrarea reprezinta varianta moderata" pe cnd unificarea este perspectiva radicala". Termenul de integrare presupune includerea unui element strain intr-un ansamblu sau formarea unui ansamblu din elemente eterogene; reunirea intr-un tot coerent a unor elemente diverse, in scopul realizarii unitatii. Multitudinea intrebuintarilor in filosofie, psihologie, economie, politica matematica, au dat termenului o mare flexibilitate. In limbajul economic, de exemplu, acest termen se foloseste, in general, pentru a sublinia cresterea interdependentelor dintre economiile nationale in dezbaterile privind cooperarea economica multilaterala regionala sau subregionala. Problematica integrarii economice a evoluat in perioada postbelica sub forma teoriei uniunilor vamale si zonelor de liber schimb, piata comuna, uniune economica si monetara. Dupa M. Bye, integrarea economica se defineste prin a face ct mai compatibile planurile centrelor de decizie. ... Aceasta integrare ar urma sa fie condusa de o autoritate sau de un ansamblu de autoritati

si presupune politici comunitare ... precum si o planificare comunitara". Pentru B. Balassa, integrarea ca proces, cuprinde diverse masuri pentru abolirea discriminarilor intre unitati economice nationale, iar ca situatie de fapt semnifica absenta discriminarilor dintre economiile nationale". J. Timbergen concepe integrarea ca fiind o centralizare optimala a politicii economice". De asemenea fenomenul de integrare, este analizat nu numai ca proces al cresterii interdependentelor componentelor sistemului economic national, ci si sub raportul constituirii unui ansamblu de relatii specifice intre state.. Se foloseste. in anumite domenii distincte politic, militar, economic pentru a caracteriza apropierea statelor, in conditiile in care acestea au convenit sa urmeze impreuna obiective determinate. F. Perroux introduce in analiza elemente ca unitati motrice", efecte de antrenare", considernd integrarea ca fiind o combinatie de unitati motrice si de medii apropiate". Aceasta ar avea efecte, pozitive sau negative, prin natura actiunilor la care este supus mediul prin unitatile motrice, adevaratele forte ale integrarii. Dupa el, problema fundamentala este: ce se integreaza, in beneficiul cui se opereaza integrarea"? Teoreticienii occidentali prezinta mai multe modalitati de integrare, dupa nivelul de intensitate. In primul rnd ar fi aranjamentul pe baza celui mai mic numitor comun", in cadrul caruia actiunea nu depaseste nivelul celor mai reduse concesii pe care vrea sa le faca unul dintre parteneri. Al doilea ar fi aranjamentul de impartire a diferendului", in care partile ramn egale si autonome, dar admit interventia unei autoritati terte. Ultimul, aranjamentul la nivelul interesului comun cel mai inalt", in care partile cad de acord sa redefineasca conflictul la nivel superior. Andrei Marga introduce termenul de unificare europeana", spunnd ca cel de integrare europeana acopera mai bine ceea ce s-a petrecut pna acum in Europa Occidentala: o cuplare a economiilor si institutiilor, de la cele juridice, trecnd prin cele educationale, la cele culturale, in asa fel inct Comunitatea Europeana sa functioneze sub ct mai multe aspecte ca un intreg. Aici termenul integrare are o semnificatie apropiata de cea din limbajul curent, prin el intelegndu-se stabilirea unei interdependente crescnde intre tarile comunitare, inct, treptat, ele sa devina parti ale unui intreg". Studiile europene avanseaza doua teorii in privinta integrarii. Integrarea formala este inteleasa sub aspectul schimbarii reglementarilor pentru realizarea compatibilitatii intre parteneri si asigurarea unei depline functionalitati a comunitatii. Cea de a doua, integrarea informala, are in vizor obtinerea unei dinamici constructive a relatiilor si sistemelor de comunicatie. Argumentele autorului sus mentionat, aduse in favoarea notiunii de unificare europeana se refera in primul rnd la scopul politic al procesului european, conform art.2 al Tratatului de la Roma, care subordoneaza integrarea sectoriala: intr-o modalitate prin care comunitatea are drept misiune, prin instituirea unei piete comune si prin apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre, sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice in intreaga Comunitate, o extindere continua si echilibrata, o stabilitate crescuta, o ridicare accelerata a nivelului de viata si relatii si mai strnse intre statele pe care le reuneste". Al doilea argument adus este insuficienta potentialitate fata de prevederile Acordului de la Maastricht, destinate sa consolideze U.E., chiar daca pentru perioada Comunitatii Europene termenul era satisfacator. Al

treilea argument are ca subiect perspectiva indepartata a scopului final si posibilitatea evaluarii periodice a procesului, corespunzator etapelor parcurse.

1.6. ROMNII SI EUROPENISMUL

Asezati intr-un spatiu de interferente politice, comerciale, culturale si strategice, romnii au fost dintotdeauna purtatorii unei constiinte europene; argumentele sunt originea etnica, istoria, cultura, viata spirituala. Prin urmare, afirmarea necesitatii integrarii europene, imediate, este mai mult dect falsa. Poate fi acceptata doar in versiunea alinierii la standardele occidentale, pentru anularea handicapului incontestabil, in multe domenii, datorat regimului dictatorial din perioada postbelica. Inca de la afirmarea politica, in sec.XIV, Principatele romne sunt scena unor confruntari puternice politice si confesionale. Ele vor sprijini vechile patriarhii Ierusalim, Antiohia, Alexandria, Constantinopol cauta sprijin la Roma, crestinismul crend certitudinea apartenentei la o comunitate universala, ca forma superioara de civilizatie. Constituite in adevarate bastioane ale crestinatatii, Principatele romne vor fi cuprinse in planurile de cruciade, iar principii romni sunt considerati de puterile europene atleti ai lui Hristos" (Mircea cel Batrn, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul). Sub semnul crucii, elitele politice ale neamului si-au asumat in mai multe rnduri misiuni crestine in numele Europei. In Respublica letteraria" umanistii romni (Miron Costin, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir) sunt atrasi de problemele politice si implicati in derularea afacerilor europene". Acestia se orienteaza spre directia in care are loc translatio studiorum". De exemplu, Italia pentru Miron Costin este scaunul si cuibul a toata dascalia si invatatura, cum era intr-o vreme la greci Athena, acum Padova la Italia, si de alte iscusite si trufase mestesuguri"26. Latinitatea romnilor este evidentiata in aceeasi masura cu apartenenta la crestinatate. Att stolnicul Cantacuzino, ct si Dimitrie Cantemir regreta ca imparatul (Carol cel Mare) nu s-a implicat in partile sud-est europene: de ar mai fi trait el, spune stolnicul ... ar fi scos toata crestinatatea de sub jugul si robia pagnatatii turcesti". Grigore Rmniceanu face prima referire la ideea de Europa, in prefata la Triodul" din 1798 (aici prelucreaza articolul cavalerului de Jaucourt din Enciclopedia lui Diderot). Numind Europa podoaba lumii", el se intreaba pentru ce pricina, acele insusiri firesti ce dau geografii la Europa nu fac si la noi pre toate acele savrsiri cte fac la alti europeni". Societatea romneasca a sec. XIX face un nou pas spre europenizare prin efectele reformismului austriac, jozefinist, asupra mediului de viata al taranilor transilvaneni si bucovineni si prin reorientarea gndirii politice, in directia puterilor crestine europene, fapt care duce la declansarea unor aprige dispute intre adeptii modelului comunitar si respectiv asociationist. Ideea de libertate specifica modelului asociationist este promovata in special de Scoala ardeleana. In timp ce Titu Maiorescu condamna tentatia de a imita modelul politic european, Pompiliu Eliade considera modernizarea rapida a societatii romnesti, inlocuirea vechiului regim, cu un cler abuziv" si o boierime

slugarnica", ca singura salvare din ceea ce el numeste ignoranta si iresponsabilitate". Cnd analizeaza pozitia culturii in contextul european, Alexandru Dutu propune urmatoarea delimitare a curentelor manifestate in gndirea romneasca: curentul laic, de inspiratie mai mult franceza", amintindu-i aici pe Eugen Lovinescu, Garabet Ibraileanu si pe o pozitie mai radicala Emil Cioran, care catalogau drept reactionare institutiile trecutului si sustineau ralierea cu Occidentul, prin imitatie.. o imbinare a traditiei ortodoxe cu nationalismul", distingndu-i pe Nicolae Iorga, P.P. Panaitescu si la extrema pe Nichifor Crainic. In aceasta idee, N. Iorga considera necesara pastrarea si promovarea traditiei in cadrele ideologiei nationaliste, lund ca exemplu America. C. Radulescu-Motru sustine adeziunea la ideile contemporane de pe continent" dar si reconstituirea traditiei, P.P. Panaitescu reaminteste legaturile vechi cu lumea slava" iar Gh. Bratianu cere deschiderea spre centrul clasic al continentului prin Marea Neagra". combinarea traditiei ortodoxe cu idei europene occidentale, formula in care se incadreaza Lucian Blaga (prin acea matrice stilistica" nascuta din spiritul popoarelor"), N. Titulescu si Grigore Gafencu. In esenta, dezbaterile se axeaza pe analiza celor doua modele: comunitar si asociationist. Modelului comunitar traditional specific de altfel acestei zone a Europei si sprijinit de ideea ca etnicul este baza vietii spirituale, ii este opus modelul asociationist construit pe ideea de libertate politica. Aici, in sud-estul continentului constructia politica intemeiata pe etnic", ideea de natiune va moderniza continutul modelului comunitar, pentru ca mai apoi sa adapteze modelul asociationist la lupta de eliberare nationala si sa dea nastere statului national balcanic". Diferentierea intre cele doua modele este data de pozitia in ecuatie a elementelor etnic - natiune - stat national - societate civila (aceasta este specifica modelului comunitar), si de functionarea raportului traditie / modernizare. Vasile Prvan declara: ridicarea poporului nostru la nivelul culturii europene, pe baze nationale ... e o idee sfnta pentru care au luptat fara sa aiba intotdeauna clara constiinta ei, stramosii nostrii ... Sovairea ... in aceasta privinta e o crima". La rndul lui, C. Radulescu Motru, in Ideea europeana, sustinea necesitatea corelarii culturii nationale cu ceea ce numim cultura europeana", mai exact cu o credinta in progres". Romnii trebuiau sa se sincronizeze cu Occidentul, purtatorul stindardului progresului si protectorul lor natural fata de amenintarile anexioniste. Indeosebi dupa razboaiele napoleoniene din 1799-1814 Europa popoarelor" ridicata impotriva Europei dinastiilor", este privita de poporul nostru ca o sansa unica de salvgardare a existentei sale nationale. Napoleon este primul occidental alarmat de expansionismul rus si care i-a inclus pe romni in proiectele sale antirusesti, rezultat a unei corecte evaluari strategice a Europei centrale. A conceput in acest sens, proiectul unei Confederatii a Dunarii, formata din Valahia, Moldova, Serbia si Bulgaria sau, ca alternativa, anexarea celor doua Principate romnnesti la Imperiul Habsburgic. Proiectele napoleoniene si traseele urmate de armatele otomane, au constituit surse de inspiratie pentru rusi si rusofili, cnd au planuit formarea unor state federative eterogene, cu scop ofensiv, ariergarzi ale imperialismului rus. Renegatul boier Nicolae Roznoveanu, in Memoriul trimis in 1826, Cancelariei din Sankt-Petersburg, propune un asemenea stat,

invecinat cu Rusia si Peninsula Italica, ca o poarta deschisa spre Apus si pentru a incercui Austria. Promovarea si dezvoltarea ideilor Revolutiei Franceze, vor crea imaginea unui continent in care frontierele confesionale si imperiale pot fi inlocuite cu frontierele spatiilor nationale. Artizanul acestei imagini este Giusepe Mazzini, care la 15 aprilie 1834 intemeiaza organizatia secreta Tnara Europa" pentru a facilita exportul de revolutie. Construita ca o miscare paneuropeana, Revolutia din 1848 a fost receptata in societatea romneasca drept ocazia, dupa cum aprecia N. Balcescu, de a inlatura jugul tiraniilor feudala si absolutista. Puternica manifestare a constiintei nationale dar si resentimentele, il vor determina pe Mazzini sa fondeze in iunie 1850, la Londra, Comitetul Central Democratic European, din care a facut parte si Dimitrie Bratianu, care a semnat actul de adeziune la sectia rasariteana, numita Comitetul Revolutionar al Europei Rasaritene, in ziua de 11 septembrie 1851. Din Transilvania se va auzi insa avertismentul lui Simion Barnutiu, adresat lui Mazzini: numai dupa ce va fi constituita si organizata natiunea romna, pe temeiul libertatii egale, atunci sa se faca federatiune cu ungurii pentru aparare comuna, cum face o natiune libera cu o alta natiune libera". Aceasta conditionare il va determina pe initiator sa afirme, de acum cu tarie, ca pentru ca un sclav sa fie egal in drepturi cu stapnul trebuie sa aiba aceleasi drepturi ca el". Mazzini isi daduse acordul pentru realizarea unei Confederatii Danubiene fundamentate pe principiul lui Barnutiu inca din iunie 1851. Concomitent cu proiectul mazzinian, Napoleon al III-lea a fondat Alianta gintei latine", existenta si in 1882 si in 1923, cnd a fost preluata de Mussolini. Nucleul revolutionarului Mazzini il va cuprinde si pe Ion Eliade Radulescu, iar din 1864 pe Eugeniu Coroda. In contrapondere la planurile tariste catolice si bonapartiste, Congresul International al Pacii" din 9-11 septembrie 1867 va lansa proiectul lui Mazzini de constituire a Statelor Unite ale Europei. Intrebarea adresata congresului a fost: conditia esentiala a unei paci perpetue intre natiuni nu este, pentru fiecare popor in parte, dect libertatea si, in relatiile dintre popoare, stabilirea unei confederatii democratice libere, constituind Statele Unite ale Europei?" Mijloacele prin care se preconiza realizarea confederatiei, au fost considerate oportune: reintoarcerea la marile principii ale Revolutiei ... reunificarea tuturor libertatilor individuale si politice; apelul la toate energiile morale; desteptarea constiintei; difuziunea instructiei publice; distrugerea prejudecatilor de rasa, de nationalitate, de secte, de spirit umanitar; abolirea armatelor permanente; armonia intre politica si morala". Spre sfrsit, s-a decis ca in momentul istoric cnd vom pune piatra de temelie a Confederatiei Europene, coloana vertebrala a lucrarii noastre sa fie concordia franco-germana". Harta Noii Europe gndita de Mazzini in 1843 arata astfel: Peninsula Iberica, Franta, Confederatia Tarilor de Jos si Belgia, Statele Britanice, Scandinavia (cuprinznd Suedia, Norvegia si Danemarca), Confederatia germana, Confederatia Alpilor (formata din Elvetia, Savoia si Tirolul german), Italia, Grecia (cu insulele arhipelagului, Epirul, Macedonia, Rumelia si Constantinopolul), Iliria (sau Iugoslavia), Confederatia romna (pod intre slavi si latini), Confederatia formata din Boemia, Moravia si popoarele slovace din Ungaria, Polonia (cu granitele dinainte de 1772) si Rusia. Pentru aceasta trebuia creata o constiinta de apartenenta la Europa" si conceput un model european" care sa uniformizeze mentalitatea societatii civile. Prin fondarea Societatii de emancipare

balcanica" va milita pentru o confederatie sud-dunareana care urma sa se extinda spre nord, pentru a cuprinde si celelalte state de civilizatie bizantina". Pe baza acestui model proiecta de fapt o confederatie latina si alta protestanta (germanica) utiliznd sistemul republican, fiind singurul care confera egalitate intre state si posibilitatea conducerii lor absolute de catre noi". In ziua de 6 noiembrie 1866 Mazzini lanseaza manifestul Aliantei republicane universale". Teoriile acestuia vor fi preluate de Albert Pike, care le va impleti cu principiile filosofului Paracelsus. In acelasi timp va avea in vedere elemente ale doctrinelor politice enuntate de Alexis de Tocqueville si Marx. El echivaleaza cele trei faze ale construirii sistemului cu trei razboaie universale": primul pentru distrugerea imperiilor europene si a celui chinez si experimentarea doctrinelor antagoniste; al doilea trebuia sa puna bazele confederatiilor continentale si sa accentueze progresul tehnic; ultimul, urma sa proclame triumful pacii si bunastarii sociale. Emanuel Badescu apreciaza ca probabil Aurel C. Popovici s-a inspirat din teoria lui Pike cnd si-a imaginat federalizarea Imperiului Austro-Ungar, prezentata de altfel arhiducelui Franz Ferdinand drept singura solutie de salvare a Coroanei Habsburgice. Arhiducele marturisea: voi face din Ungaria patru fragmente, din Boemia doua si din celelalte tari attea ct vor fi necesare. Fiecare fragment, inzestrat cu autonomie marginita in gestiunea afacerilor interne, va trebui, in ceea ce priveste lucrurile externe si armata, ca si administratia centrala, sa se supuna unui guvern general". Spera sa fie atrasi si romnii de peste munti si srbii, care sa-si realizeze uniunea nationala in cadrul Statelor Unite ale Austriei Mari. Calea deschisa de revolutia paneuropeana si generatia pasoptista a facilitat evolutia societatii romnesti pe drumul progresului la sfrsitul sec.XIX. Sunt de subliniat aici principalele reforme interne si consistenta europeana a actiunilor de politica externa a Romniei care au servit interesele nationale. Aportul romnesc la implinirea idealurilor supreme si materializarea principiilor Europei Natiunilor" se traduce prin Unirea din 1859, Independenta din 1877-1878 si Romnia Mare din 1918. Activitatea diplomatica a lui Nicolae Titulescu in directia consolidarii pacii si securitatii internationale, in cadrul Ligii Natiunilor va da noi dimensiuni misiunii europene a romnilor in perioada interbelica. Sfrsitul primului razboi mondial marcheaza sfarmarea imperiilor German si Habsburgic, dinastiei Romanovilor si oligarhiei ruse, expansiunea ideologiilor extremiste, comunismul, fascismul si nazismul. Forma federativa de organizare a continentului ramne insa ideea cea mai impartasita. Alexandru Vaida-Voevod va combate in aceasta perioada intentiile de infiintare a Confederatiei Dunarene, cu centrul in Ungaria. Astfel se va forma prima federatie inter-statala si inter-nationala europeana", Mica Intelegere, o asociatie federativa constituita pe principiile lui Simion Barnutiu intre Cehoslovacia, Regatul Romn si Regatul srbilor, croatilor si slavilor (initial se dorise si cuprinderea Poloniei si Greciei), care va functiona pna in 1938. Confederatii de tip zonal au fost proiectate si de Moscova, Uniunea Sovietica a Republicilor Socialiste din Balcani". Proiectele moscovite erau generate de ideea ca Romnia nu este intemeiata pe principiul national; ele urmareau asadar nu cooptarea Romniei intr-o federatie, ci federalizarea ei in cadrul unei federatii".

Fata de toate acestea, concluzia generala este ca intre noi si popoarele continentului nu pot fi evidentiate frontiere de civilizatie si obiceiuri, de mentalitate si traire. Mihail Eminescu spunea ca (iunie 1878) chestiunea romna e o chestiune europeana si daca puterile europene ar sacrifica interesele Romniei, ar nesocoti interesele lor proprii, acesta este rezultatul faptelor istorice".

II. STRUCTURI EUROPENE SI EUROATLANTICE UE, NATO, OSCE.

2..1. Demarajul constructiei europene dupa al doilea razboi mondial La sfrsitul celui de-al doilea razboi mondial, ideea europeana nu era noua.Inca din octombrie 1942, intr-un memorandum adresat ministrului sau, Anthony Eden, Winston Churchill lanseaza formula de "Statele Unite ale Europei", idee care se inscria in noua ordine mondiala, reflectata in Carta Atlanticului din 1941, document ce cuprinde strategia comuna pentru organizarea lumii dupa razboi. Dupa ce la 5 martie 1946, la Fulton in SUA, denunta amenintarea sovietica, omul de stat britanic, revine asupra temei, pe 19 septembrie 1946, intr-o conferinta tinuta la Universitatea din Zurich, motivat de dorinta "de a reconstitui familia europeana si de a-i asigura o structura care sa-i permita sa traiasca si sa se dezvolte in pace, suveranitate si libertate". Afirma cu deplina convingere ca: "trebuie sa cream ceva de felul Statelor Unite ale EuropeiPrimul pas este formarea unui Consiliu al Europei. Daca la inceput nu toate statele Europei vor sa intre in Uniune, trebuie ca noi sa lucram pentru a alatura si uni acele state care o doresc si o vor In realizarea acestei sarcini urgente, Franta si Germania trebuie sa preia conducerea. Marea Britanie, Commonwealth-ul britanic al natiunilor, puternica America si eu sper, Rusia sovietica, ar putea fi prietenii si sustinatorii noii Europe si cei ce se pronunta pentru dreptul ei la viata si stralucire ". Aceasta provocare vine pe un teren favorabil, intemeindu-se pe experienta americana si pe convingerea ca razboaiele europene avusesera cauze preponderent economice. De fapt, in acest moment gndirea europeana federalista este alimentata de miscarea paneuropeana a contelui Kalergi si de programul politic pentru federatia europeana, semnat de Ernesto Colorni, Ernesto Rossi si Altiero Spinelli (ulterior deputat in Parlamentul European) in1941, "Manifestul de la Ventotene "(cunoscut si sub numele de "Pentru o Europa libera si unita)". Manifestul facea o "analiza asupra pervertirii politice si economice la care conducea nationalismul" si recurgea la o prezentare "rationala a alternativei federale ."Se considera ca "problema care trebuie rezolvata mai intieste aceea a abolirii definitive a diviziunii Europei in state nationale suverane". Numarul din 17 februarie 1943 al revistei "Resistance" scria: "de doua secole exista o dilema : sau o Europa prusaca (a la prussienne), sau o comunitate europeana compusa din popoare libere, egale ".1

In aceasta perioada statele Europei apusene se gaseau intr-o dezordine social-politica si economica: intoleranta ideologica si necesitatea reluarii practicii democratice; competitii politice interne; inflatie generalizata; sistem monetar inexistent; somaj, saracie si foame. Prin urmare Franta constientizeaza ca modernizarea si industrializarea este posibila numai prin asociere cu alte tari, de aceea va alege "modernizare si dependenta" in locul "independentei si declinului".. Marea Britanie accepta "o limitare voluntara a independentei in cadrul unei asocieri europene" in scopul recstigarii unei pozitii importante in structura postbelica a lumii. Italia percepe ca nu se poate reconstrui fara a recurge la asociere. Alternativa, pentru fiecare in parte si pentru toti la un loc, a fost asocierea prin acorduri, deci stabilitate si progres, sau acceptarea confruntarilor cu efectele corespunzatoare. Politicile au fost directionate spre prima optiune, ducnd la crearea "nucleului Europei". Cele doua superputeri, SUA si URSS, isi imparteau militar si ideologic continentul. Sovieticii acaparau fara jena "teritoriile eliberate " de armata rosie si impuneau acolo ideologia lor. SUA, apreciind "problema germana" ca fiind o problema cruciala, isi va orienta telurile si va gndi structura Europei pe directia sprijinirii europenilor pentru lichidarea diviziunii; crearii si consolidarii Europei unite, precum si promovarea unei aliante atlantice pentru a contracara expansiunea sovietica. Bipolarismul va domina de acum relatiile europene. Acestea sunt conditiile in care revirimentul Europei Occidentale depinde de inceperea unei noi constructii, a unui nou proces politic. "Europe must federate or perish" (Europa trebuie sa se federalizeze sau sa piara) va constata primul ministru britanic Attlee, succesorul lui W.Churchill. Demarajul constructiei europene se va produce la 15 ani de la prezentarea proiectului de catre A.Briand in Societatea Natiunilor, in 1929. Realizarea primei structuri subregionale, Benelux-ul, isi are originea in proiectul de Uniune economica, incheiat la Londra intre guvernele din exil al Belgiei, Olandei si Luxemburg si care va deveni operational in octombrie 1947. De fapt, anul 1947 este anul in care intentiile americane vor capata concretete, odata cu lansarea "Planului Marshall", prin care se acorda ajutor Europei, in cazul in care statele europene vor coopera intre ele, si a "Doctrinei Truman", in care SUA isi exprima disponibilitatea de a oferi asistenta si suport tuturor celor amenintati de agresiunile comuniste. Sunt elemente ale modelului geopolitic de raspuns ale factorilor de decizie de la Casa Alba, la provocarile sovietice.

2.1.1. PLANUL MARSHALL Pe 5 iunie 1947, intr-un discurs tinut la Universitatea Harward, secretarul de stat american, generalul Marshall declara "razboi foamei, saraciei, disperarii si haosului din Europa" pentru ca, spune el, "reconstructia structurii economice va cere evident mult mai mult timp si eforturi mai mari dect am prevazut noi". Scopul acestui program, numit oficial "European Recovery Program" (ERP), era de a contribui la "renasterea unei economii active in lume pentru a crea conditiile politice si

sociale in care sa poata sa existe institutii libere". Conditia formulata insa, pentru aplicarea lui este "sa se realizeze un acord de catre toate tarile Europei asupra nevoilor lor actuale si asupra a ceea ce aceste tari vor face ele insele pentru a eficientiza toate masurile pe care acest guvern ar putea sa le ia. Nu ar fi nici bine, nici util ca guvernul SUA sa stabileasca el insusi un program destinat punerii pe picioare a economiei europene. Aceasta este problema europenilor.". Rolul SUA se va rezuma la acordarea "unui ajutor prietenesc, la stabilirea unui program european si sa ajute apoi la aplicarea cestuia in masura in care va fi posibil sa o faca". La sfrsitul Conferintei franco- anglo-rusa de la Paris, pe 2 iulie, aliatii vor refuza participarea la program, iar Molotov va declara: "statele isi pierd autonomia lor economica si independenta nationala in profitul unor mari puteri" 2. Pentru a inventaria nevoile economice comune, la 12 iulie 1947, se desfasoara la Paris o "Conferinta de Cooperare Economica Europeana". Problemele asupra carora s-a obtinut acordul comun, in privinta rezolvarii imediate, au fost: un mare efort de productie; obtinerea si mentinerea stabilitatii financiare interne; dezvoltarea cooperarii economice intre statele asociate; solutionarea penuriei de dolari. La 16 aprilie 1948, se constituie Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE), avnd ca membre: Austria, Belgia, Danemarca, Elvetia, Franta, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Suedia, Turcia, zona de vest a Germaniei si teritoriul Triest. Ulterior vor mai fi admise RFG in 1955 si Spania in 1959. Tot acum este stabilit "Programul Global de Reconstructie a Europei", care viza: promovarea productiei industriale si agricole, obtinerea si mentinerea stabilitatii monetare si bugetare; cresterea schimburilor internationale intre tarile participante, in particular pe seama reducerii barierelor comerciale. In aceste conditii, planul Marshall va fi administrat de doua institutii: ECA (Economic Cooperation Administration) de partea americana si OECE de partea europeana. Organizatia va contribui la: repartitia ajutorului american; coordonarea politicilor economice nationale; crearea unui sistem multilateral de plati (in 1950 este creata Uniunea Europeana de Plati); liberalizarea schimburilor si eliminarea restrictiilor cantitative. Intre august 1948 si ianuarie 1952 suma neta a creditelor bugetare s-a ridicat la 12817 milioane dolari (85% sub forma de materiale sau produse si 15% imprumuturi). Din aceasta suma au beneficiat Marea Britanie-24,9%, Franta-29,9%, Germania-10,3%, Olanda-7,7%, Grecia-5,5%, Austria-5,3%, S-a transferat astfel in Europa peste 1%din PIB-ul american , adica 3,5% din PIB-ul european (fara ajutorul militar). Programul de ajutor american, a avut ca efecte (dupa Rene Girault): stoparea extinderii comunismului in Occident; realizarea coeziunii Europei de Vest; demonstrarea ca SUA sunt gata sa promoveze o politica economica coerenta, pentru refacerea Europei. A fost "arma economica" care a servit eficient scopurile politice. De asemenea a permis depasirea nivelului mediu de dezvoltare de dinainte de razboi, in 1949, si a creat conditiile consolidarii structurilor economice si a politicilor liberale3 .

2.1.2. UNIUNEA OCCIDENTALA Parca pentru a contrazice istoria, ministrii afacerilor externe francez si britanic, G. Bidault si E. Benin, semneaza pe 4 martie 1947, Tratatul de alianta si asistenta mutuala la Dunkerque, impotriva unei posibile agresiuni germane in viitor. Refuzul sovietic, de a participa la Planul Marshall, descopera un nou dusman virtual. Semnatarele Tratatului de la Dunkerque invita statele Benelux-lui sa participe la un sistem de garantie mutuala. Pe 17 martie 1948 se semneaza la Bruxelles, Tratatul Uniunii Occidentale (UO), care presupune angajarea la asistenta impotriva oricarei agresiuni. Sunt stabilite prin tratat relatii militare, politice, economice si culturale. La Fountainbleau este instalat inca din timp de pace un stat major interaliat, si sunt constituite forte militate comune, gata de a fi plasate in caz de razboi, sub comanda maresalului Montgomery. Generalul Beaufre scrie in eseul "NATO si Europa": "aceasta polisinodie nu corespundea micii organizatii pe care noi o constituisem in acea vreme cu aproximativ 20 de ofiteri pentru fiecare comandament nu dispuneam la inceputul unui conflict dect de vreo 10 divizii stationate in Germania in raport cu cele 22 de divizii sovietice din Europa Centrala". Dupa semnarea Tratatului Atlanticului de Nord, UO pierde din continut, structurile militare fiind asimilate de alianta. La 14 decembrie 1960, OECE se transforma in Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica, care, cuprinznd si Australia, Canada, Japonia, Noua Zeelanda si SUA, se va transforma intr-o comunitate a statelor industrializate. Obiectivul statelor membre este de a realiza "expansiunea considerata posibila, a economiei si ridicarea nivelului de viata in tarile membre, pentru a contribui la dezvoltarea comertului mondial pe o baza nediscriminatorie si multilaterala" 4.

2.1.3. CONSILIUL EUROPEI La cteva luni de la Zurich, unde a lansat chemarea "Ridica-te , Europa!", W. Churchill infiinteaza in Marea Britanie "United Europe Moment" (Miscarea pentru Europa Unita). In Franta, Raul Dantry creeaza "Consiliul Francez pentru Unitatea Europei". Henri Brugmans prezideaza in decembrie 1946 "Uniunea Europeana a Federalistilor", Coudenhow-Kalergi reconstituie "Uniunea Paneuropeana". La inceputul anului 1947 se contureaza "Miscarea Socialista pentru Statele Unite ale Europei". Daca aceste grupari exprimau curente politice, cele precum "Liga Europeana de Cooperare Economica" (LECE) creata de belgianul Paul von Zeeland exprimau interese de afaceri. Unificarea miscarilor europene, are loc in decembrie 1947, sub denumirea de "Comitetul International de Coordonare pentru o Europa Unita" prezidat de ministrul britanic Duncan Sandys. Sarcina acestuia era de a pregati un Congres la Haga, in perioada 7-10 mai 1948. Rezolutia politica finala a Congresului Europei care cerea constituirea unei "Adunari Parlamentare Europene" transmite un semnal: "a venit ora pentru natiunile Europei sa transfere unele din drepturile lor de suveranitate, in vederea coordonarii si dezvoltarii resurselor lor". Tot acum, sunt lansate primele idei cu privire la

institutii comune, piata comuna, carta drepturilor omului, curte internationala de justitie. Statele membre ale UO vor alcatui un "Comitet Permanent pentru Studiul si Dezvoltarea Federatiei Europene", pentru a materializa continutul rezolutiei Congresului. Apar insa divergente intre reprezentantii celor 5 state. Britanicii doreau aplicarea metodei interguvernamentale, adica, o stricta dependenta de guvernele nationale. Ideea francobelgiana sustinea aplicarea metodei supranationale, conform careia institutia sa aiba caracter parlamentar si sa i se acorde competente extinse. Compromisul la care ajung negociatorii este tratatul semnat la 5 mai 1949, la Londra, de cele 5 state ale UO, la care se alatura Irlanda, Italia, Danemarca, Norvegia, Suedia si care statueaza Consiliul Europei. Pentru structura Consiliul Europei (a nu se confunda cu Consiliul European, creat la 10 decembrie 1946 la Paris, ca structura superioara de conducere a UE) sunt stabilite doua institutii: Adunarea Parlamentara Consultativa, care reflecta, dimensiunea federalista, pur consultativa si compusa din reprezentantii fiecarei tari membre, alesi de catre parlament; Comitetul de Ministri (ai Afacerilor Externe), organ de decizie, compus din reprezentatii guvernelor. Obiectivul CE "este de realiza o uniune mai strnsa intre membrii sai, in vederea salvgardarii si promovarii ideilor si principiilor ce reprezinta patrimoniul lor comun si al favorizarii progresului lor economic si social". Competenta recunoscuta CE se manifesta in domeniile: economic, social, cultural, stiintific, juridic, administrativ si etnic. Art. 1, al. "d." exclude explicit "chestiunile relative la apararea nationala". Totusi, Adunarea isi rezerva dreptul de a dezbate aspectele politice ale problemelor militare, abtinndu-se de la cele de natura tehnica. Mijloacele de care dispune CE sunt, conform art. 1, al. "b." :examinarea problemelor, incheierea acordurilor, adoptarea unei actiuni comune. De la infiintarea ei si pna azi, organizatia s-a dezvoltat gradual. Acum are 41 de membri. Inca din anii 50, membri CE semneaza o Conventie Europeana a drepturilor omului (viata, constiinta, expresie, asociere, proprietate, educatie, securitate) si instituie o comisie de protectie a acestora (Comisia Europeana a Drepturilor Omului). In 1961 s-a semnat la Roma Carta Sociala Europeana, document pe care CE il considera o completare in domeniul social a Conventiei Europene a Drepturilor Omului. In 1961 se mai constituie Consiliul pentru Cooperarea Culturala. Principalele obiective, formulate la Viena (1993) si Strasburg (1997), sunt: acceptarea principiilor democratiei si statului de drept; asigurarea protectiei minoritatilor nationale; intarirea coeziunii sociale; protejarea securitatii cetateanului; gasirea raspunsurilor adecvate la sfidarile de natura culturala si educationala; perfectionarea sistemului de monitorizare a respectarii angajamentelor luate de statele membre.

2.1.4. COMUNITATEA EUROPEANA A CARBUNELUI SI OTELULUI

La 9 mai 1950, textul pregatit de J.Monnet a fost prezentat intr-o Declaratie Oficiala, de catre ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman. Este lansat planul prin care Franta si Germania urmau sa puna sub administratie comuna industria carbunelui si a otelului din cele doua tari, plan ce fusese aprobat de Consiliul de ministri francez. Acest lucru a fost sugerat de cancelarul Adenauer, inca din 1 ianuarie 1949, care propusese inlocuirea controlului unilateral asupra Ruhrului exercitat de invingatori, cu o "asociatie de drept international pe baza cooperativa". Asociatia ar fi cuprins " Germania cu feroasele din Ruhr, Franta cu minereul din Lorena, Franta, Germania, Saar, Luxemburgul si Belgia cu industria grea". Planul Schuman combina insa aspectele economice, tehnice cu un proiect politic mult mai vast. "Strngerea la un loc a natiunilor europene necesita ca opozitia seculara a Frantei si Germaniei sa fie eliminata". De aceea, "guvernul Francez propune plasarea intregii productii franco-germane de carbune si otel sub o Inalta Autoritate Comuna, intro organizatie deschisa participarii celorlalte tari din Europa". Autorii planului sunt convinsi ca "stabilirea acestei unitati de productie deschisa tuturor tarilor va pune bazele reale ale unificarii lor economice". Initiatorii cred ca "prin punerea in comun a productiilor de baza si instituirea unei noi Inalte Autoritati, ale carei decizii vor lega Franta, Germania si celelalte tari care vor adera la ea, aceasta propunere va avea ca rezultat primele fundamente concrete ale unei Federatii Europene, indispensabila pentru mentinerea pacii. Principalele obiective ale Inaltei Autoritati, conform declaratiei, erau: "modernizarea productiei si ameliorarea calitatii sale; furnizarea carbunelui si otelului in conditii identice pe piata franceza si germana, ca si pe piata celorlalte tari care adera; omogenizarea in progresul conditiilor de viata ale fortei de munca din aceasta industrie". Declaratia se mai refera la compunerea Inaltei Autoritati, din "personalitati independente desemnate pe o baza prioritara de catre guverne; un presedinte ce va fi ales de comun acord, de catre guverne, deciziile sale vor fi obligatorii Un reprezentant al Natiunilor Unite pe lnga aceasta Autoritate, va fi insarcinat sa faca de doua ori pe an un raport public la ONU, dnd seama de functionarea noului organism". Primirea facuta de Europa a fost favorabila, majoritatea acceptnd "transferul de drepturi suverane in unele sectoare economice si administrarea acestor sectoare prin institutii cu caracter supranational".4 Singura Marea Britanie va refuza sa participe la negocieri, finalizate prin Tratatul de la Paris, din 18 aprilie 1951, semnat de Franta, Germania, Italia si cele 3 state ale Benelux-ului prin care se instituie Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO). Prima comunitate economica europeana avea un sistem institutional compus din: a. Inalta Autoritate Federala, formata din 9 membri desemnati de guvernele statelor membre, investita cu independenta si autoritate legala. Deciziile sale erau obligatorii, iar aceasta era controlata de cei 78 de membri ai Adunarii, careia anual ii adresa un raport, ce putea fi respins cu majoritatea de 2/3. Avea dreptul de: a studia pietele si preturile si de a stabili strategii pe termen lung; a publica informatii referitoare la piata; a avea propriul capital; a asista la programele de investitii prin oferirea de imprumuturi si garantii firmelor; a lua masuri directe in cazul in care are loc o reducere a cererii; a stabilii daca este necesar un pret minim

si maxim pe Piata Comuna; a opri formarea de catre statele membre de trusturi, carteluri sau alte intelegeri care sa afecteze concurenta5. A disparut in anul 1967, fiind asimilata de Comisia Europeana, unde munca este impartita pe directorate generale. b. Consiliul de Ministri, reprezentnd statele membre, dar cu puteri restrnse. c. Adunarea Parlamentara, alcatuita din deputati ai parlamentelor din statele membre; in timp va deveni Parlamentul European. d. Curtea de Justitie, care va deveni o forta majora in UE. Piata unica este prognozata a se realiza progresiv, in doua perioade, pregatitoare si de tranzitie, trebuind sa permita adaptarea industriilor nationale la noile conditii. Tratatul va intra in vigoare la 25 iulie 1952. Odata incheiata perioada pregatitoare, in cursul careia sunt organizate institutiile, Piata comuna va fi deschisa pe 10 februarie 1953 pentru carbune, minereu de fier si fier vechi si pe 1 mai 1953 pentru otel. 2.1.5. PIATA COMUNA Conferinta de la Messina, Italia, din 1-2 ianuarie 1955, a ministrilor de externe a statelor membre CECO a luat in discutie initiativa tarilor din Benelux, cuprinsa in Planul Beyen si care propunea crearea unei piete comune cu libera circulatie a marfurilor, serviciilor, capitalurilor si muncitorilor. Este momentul relansarii constructiei comunitare, dupa esecul Comunitatii Europene de Aparare. Reprezentantii la Conferinta au aprobat initiativa si pe 9 iulie 1955, sub presedintia belgianului Paul Henri Spaak un Comitet Interguvernamental isi incepe activitatea, fiind insarcinat sa studieze un program privind: stabilirea unei retele europene de cai de transport; dezvoltarea schimburilor de gaze si curent electric; organizarea comuna a utilizarii pasnice a energiei atomice; pregatirea progresiva a unei piete comune fara taxe vamale si licente de import. Pe 23 aprilie 1956, Comitetul Spaak, prezinta celor 6 state un raport prin care se propune crearea unei Comunitati Economice Europene (CEE) si a unei Comunitati Europene a Energiei Atomice (EURATOM). Raportul este discutat si aprobat cu prilejul Conferintei de la Venetia, 29-30 mai 1956. La Roma, pe 25 martie 1957, sefii de guvern din Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda semneaza cele doua tratate instituind Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energie Atomice (EURATOM). Vor intra in vigoare pe 1 ianuarie 1958. Scopul CEE, cuprins in tratat, este ca "prin instituirea unei piete comune si prin apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre, sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice in intreaga comunitate, o extindere continua si echilibrata, o stabilitate crescuta, o ridicare accelerata a nivelului de viata si relatii si mai strnse intre statele pe care le reuneste". Obiectivele continute in Tratatul CEE sunt: eliminarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative la intrarea si iesirea marfurilor; stabilirea unui tarif vamal comun si a unei politici comerciale comune in relatiile cu terte tari; abolirea intre statele membre a obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalurilor;

politica comuna in domeniul agriculturii; politica comuna in domeniul transporturilor; stabilirea unui regim de concurenta veritabila; aplicarea unor proceduri pentru coordonarea politicilor economice ale statelor membre si prevenirea dezechilibrelor in balantele de plati; apropierea legislatiilor nationale in masura necesara functionarii pietei comune; crearea unui Fond Social European pentru a ridica standardul de viata; crearea unei Banci Europene de Investitii (BEI) pentru sprijinul expansiunii economice; asocierea cu tari si teritorii extra-comunitare Realizarea obiectivelor este asigurata de urmatoarele institutii majore: Parlament, Consiliu, Comisia si Curtea de Justitie. Consiliul si Comisia sunt asistate de un Comitet Economic si Social, cu functii consultative. Controlul conturilor este asigurat de o Curte de Conturi. Institutiile Comunitatii, conform art.6, pct.2, "vegheaza la necompromiterea stabilitatii financiare interne si externe a statelor membre. Consiliul, la propunerea, Comisiei si in cooperare cu Parlamentul European, poate decide cu majoritate calificata, orice reglementare. Art.48 prevede instituirea treptata a Pietei Comune pe parcursul unei perioade de tranzitie de 12 ani, divizata in trei etape de cte patru ani, fiecarei etape urmnd sa i se stabileasca un numar de actiuni ce trebuiesc incepute si continuate concomitent.

2.2. DE LA COMUNITATILE EUROPENE LA UNIUNEA EUROPEANA Din momentul semnarii si pna la Tratatul de la Maastricht, in 1992, Tratatul CEE va suferii ajustari in continut si modificari in interpretari, determinate de natura si fluxul evenimentelor politice interne si externe: evolutia sistemului institutional al comunitatii; noi competente in luarea deciziilor si fuziunea executivelor comunitatilor; extinderea comunitatilor prin aderarea de noi state membre; largirea sferei de actiune la noi domenii si completarea sistemului de cooperare economica cu problemele de politica externa (Actul Unic European, din 1986). Chiar daca, isi faceau simtita prezenta primele semne de prosperitate economica, evolutia de la un proces de integrare economica spre UE se gasea sub incidenta factorului politic. Marea confruntare, ce se manifesta in plan politic, avea ca subiect organizarea constitutionala a Europei, in privinta careia se formasera doua viziuni. Una a europenilor, sustinuta de generalul de Gaulle, care condamna "anumite organisme, mai mult sau mai putin extranationale, care au valoarea lor tehnica, dar nu au si nu pot avea autoritate si prin urmare, eficacitate politica"6. Statele sunt "singurele entitati care au dreptul sa ordone si puterea de a fi ascultate. In sustinerea Europei statelor, a posibilitati unei constructii cel mult confederale, se atacau componentele Europei comunitare, considerate "o figuratie de executiv, o figuratie de legislativ si o tehnocratie in mare parte straina, un aeropag tehnocratic, apatrid si iresponsabil" 7.

Adeptii celeilalte viziuni, respectiv Europa supranationala, erau ferm convinsi de superioritatea constructiilor supranationale asupra cooperarii interstatale traditionale. "Europa europenilor" este opusa in acest mod "Europei atlantice", pentru faptul, ca singurul reper politic stabil era considerat statul national, idee opusa federalizarii atlantice. Presedintele francez explica: "Europa integrata, cum se spune, unde nu va exista politica, va depinde de cineva din spatele ei si care va avea o politica a sa. Va exista un federator, dar unul care nu va fi european".8 Aceasta explicatie, formulata in mai 1962, a fost un raspuns dat SUA in privinta initieri unei politici de inglobare a ansamblului european (discursul presedintelui Kennedy, Philadelphia, iulie 1961). Politica de "partnership," propusa, avea ca obiectiv crearea unei zone de liber schimb in regiunea Atlanticului. Raspunsul francez merge mai departe astfel inct cererea Marii Britanii, de a intra in Piata Comuna, este respinsa de doua ori, in 1963 si 1967, pe motivul ca ar putea reprezenta "calul troian al americanilor in Europa".

2.2.1. PLANURILE FOUCHET Dupa prima intlnire la nivel inalt intre sefii de state si de guverne din cele 6 state comunitare, in 18 iulie 1961, conferinta de la Bonn se finalizeaza cu "Declaratia de la Bad Godesberg", prin care o comisie interguvernamentala este insarcinata sa studieze si sa propuna un proiect de uniune politica, considerat parte integranta a Tratatului de la Roma. Primul proiect supus dezbaterii, Planul Fouchet I, relua ideile enuntate in declaratia din iulie, cu accent pe supranationalitate, aparare si problema Marii Britanii. Amendamentele aduse, in principal de Belgia si Olanda vizau cteva prevederi calificate drept inacceptabile. In primul rnd se solicita precizarea obiectivului clauzei de revizuire. Aceasta clauza, stipulata in proiect, prevedea ca la 3 ani dupa intrarea in vigoare a Planului, acesta sa fie revizuit pentru ca uniunea sa poata stabili o politica externa comuna si o centralizare in sensul uniunii. In al doilea rnd, in domeniul apararii, se dorea mentinerea atributelor de aparare si politica mondiala in competenta NATO, adica acceptarea unei politici europene de aparare, dar fara a aduce prejudicii Aliantei. In al treilea rnd, se contesta absenta valorilor federaliste si conditionarea acestui proiect de acceptarea candidaturii Marii Britanii. In 18 februarie 1962, este prezentat un nou proiect, Fouchet II, in care sunt facute, de catre Franta, cteva concesii: "este recunoscuta legatura dintre politica comuna de aparare si colaborarea ce trebuie stabilita in cadrul NATO, introducndu-se si elemente comunitare, un secretar general independent scos de sub influenta statelor, o adunare parlamentara, ale carei puteri sa depaseasca treptat simpla consultare, o clauza de revizuire specificata pentru a elimina orice incertitudine privind integritatea structurilor comunitare"9. De asemenea, este formulat principiul conform caruia, statele care vor adera la Comunitatile Europene se vor angaja sa adere si la Uniune. In cadrul negocierilor purtate ulterior, partile vor intra din nou in dezacord, in privinta respectarii concurentei

economice, a competentei NATO, introducerea votului majoritar in Consiliu, precizarea rolului Adunarii Parlamentare si regruparea Comunitatilor si Uniunii intr-un cadru care sa respecte tratatele de la Paris si Roma. Robert Bloes si Susanne Bodenheimer sunt de parere ca factorii care au contribuit la complicarea situatiilor au fost impactul constant al candidaturii britanice, ambiguitatea si intransigenta pozitiei olandeze, stilul iritant de negociere al francezilor, precum si tactica "iesirilor violente" adoptata de acestia, care urmareste bruscarea partenerilor in momentele de impotmolire" 10. Ideea unificarii politice europene va fi reluata de germani si italieni in 1964, separat, dar propunerile lor se vor lovi din nou de scepticismul Frantei, care le va respinge in 1965.

2.2.2. CRIZELE COMUNITATILOR Controversele privind institutiile comunitare si functionarea CEE se vor acutiza in momentul instituirii Pietei Comune Agricole si incercarilor de alcatuire a unui buget comunitar. In 1964, Comisia propune Parlamentului European urmarirea efectelor financiare ale politicii comune agricole: "interventii destinate sa regularizeze pietele, subventionarea preturilor, restituirile la export catre tarile terte". De aceea se considera necesar, nu numai alcatuirea unui buget federal, ci si participarea Parlamentului la procedura bugetara, adica sporirea competentei acestuia. Se face trecerea de la contributiile statelor membre la resurse comunitare. Executivul olandez, de exemplu, nu accepta constituirea resurselor proprii CEE dect sub controlul Parlamentului. Demersurile coincid cu cea de a treia faza a perioadei de tranzitiei a Pietei Comune. Incepnd cu 1 ianuarie 1966 deciziile in cadrul Consiliului urmau a fi luate pe baza regulii majoritatii. Prin urmare Franta se va retrage de la Bruxelles, ea declarndu-se de la inceput impotriva institutiilor tehnocratice si a transferului de prerogative guvernamentale. Franta va reveni insa si la 28-30 ianuarie 1966 se va semna "Compromisul de la Luxemburg". De acum incolo, se va aplica regula majoritatii, dar "in cazul in care un stat invoca un interes foarte important pentru el, discutiile trebuiau sa continue pna se gasea un acord unanim" intr-un termen rezonabil. "Insa nici o procedura nu a fost prevazuta pentru a determina care probleme prezinta interese foarte importante". Exceptia va deveni regula pna la Actul unic din 1986. CEE este afectata in anii 70 de "schimbarea regulilor de joc" monetar international si de criza energetica. Ordinea monetara mondiala instituita prin sistemul de la Bretton Woods in 1944 si "planul Keynes" al britanicilor vor avea drept consecinte: "dolarul devine singura moneda stabila, convertibila in aur la un pret fix de 35$ uncia"; vor fi respectate "principiile de stabilitate a taxelor de schimb, interdictia de manipulari monetare, convertibilitatea monedelor".

La 15 august 1971, presedintele american Nixon anunta devalorizarea dolarului si suspendarea convertibilitatii sale in aur. Urmarile sunt considerabile: monedele devin o marfa si se supun regulilor pietei, mobilitatea masei monetare creste, fluctuatiile sunt mari. Robert Marjolin avea sa declare in 1975 ca "eforturile intreprinse din 1969 pentru o uniune economica si monetara s-au soldat cu un esec".11 Criza petrolului declansata ca urmare a reluarii ostilitatilor din 1973 dintre evrei si arabi si interpunerii statelor nealiniate in dialogul politic est-vest va afecta in aceeasi masura comunitatile. Suspendarea livrarilor de petrol catre SUA si Olanda si limitarea acestora pentru celelalte state occidentale va determina: aparitia unei noi mase monetare (petro-dolari); cresterea costurilor produselor de import; cresteri masive ale somajului si preturilor; moderarea consumului energetic; necesitatea exploatarii propriilor resurse.

2.2.3. EXTINDEREA COMUNITATII Noul presedinte al Frantei, ales in 1969, Georges Pompidou, va declara la prima conferinta de presa: "ne straduim in primul rnd sa trecem la perioada definitiva. Acest lucru are prioritate, intre preocuparile noastre .. in al doilea rnd aprofundarea vietii comunitare, folosind noile politici comunitare ; in sfrsit, largirea Comunitatilor, dupa o pregatire comuna serioasa a Celor Sase". In replica, cancelarul Willy Brandt va enumera ratiunile largirii: "o amnare a examinarii acestei probleme ar paraliza viata comunitara; o Comunitate largita ar fi mai capabila sa-si mentina pozitia si sa-si asume responsabilitati mondiale; largirea este mai necesara ca oricnd in aceasta perioada a apropierii intre Est si Vest".12 In comunicatul final al summit-ului de la Haga din 1-2 decembrie 1969 se stabileste un nou cadru pentru procesul comunitar: finalizarea, aprofundarea si extinderea. Finalizarea exprima "vointa de a trece de la etapa de tranzitie la cea definitiva in Comunitatea Europeana", adica, perfectionarea politicii agricole comune, rezolvarea problemelor privind resursele Comunitatii si puterea de control a Parlamentului European. Prin decizia 729/21 aprilie 1970 a Consiliului se stabileste : contributiile financiare ale statelor membre sunt inlocuite cu resursele comunitare proprii, provenite din dreptul de vama si 1 % din TVA; Parlamentul European va exercita puterea sa de control si de decizie asupra a aproximativ 3,8% din bugetul comunitar si cheltuielile administrative. Aprofundarea viza elaborarea, in cursul anului 1970, a unui plan pe etape in vederea crearii unei uniuni economice si monetare. Presedintele guvernului luxemburghez, in cadrul " Planului Werner" defineste ca obiectiv ideal inlocuirea monedelor nationale cu o moneda comuna. Pna atunci, monedele nationale ramneau interschimbabile dupa o paritate fixa. Decizia din 21 martie 1972 fixeaza limitele, permise fluctuatiilor monedelor europene, la 2,25 ("sarpele monetar european"). Planul presupunea o politica economica de ansamblu si stabilirea unui centru comun de decizie, pentru politica economica, si a unui

sistem comunitar al bancilor centrale. El va servi ca fundament in realizarea unei uniuni economice si monetara. In privinta extinderii, documentul final al Conferintei de la Haga preciza: "atta timp ct statele candidate accepta tratatele si finalitatile lor politice, deciziile intervenite dupa intrarea in vigoare a tratatelor precum si optiunile luate, sefii de state si de guverne si-au dat acordul pentru deschiderea negocierilor intre Comunitate, de o parte, si statele candidate, de cealalta parte". Regula de baza, ce urma a fi aplicata era: candidatii sa accepte tratatele si asa numitul "aquis communantaire" si sa se stabileasca o perioada de tranzitie, pentru ca statele care vor adera sa se adapteze conditiilor comunitare. Dupa dezbateri, Consiliul a stabilit urmatoarele conditii: acceptarea tratatelor si finalitatilor lor politice, a deciziilor de orice natura intervenite de la intrarea in vigoare a tratatelor si optiunile de dezvoltare; purtarea negocierilor asupra stabilirii masurilor de tranzitie si nu asupra modificarii regulilor existente; masurile de tranzitie vor fi limitate in timp si insotite de un calendar precis; progresele in domeniul politicii agricole trebuie sa fie paralele; in domeniul schimburilor, perioada de tranzitie va fi aceeasi pentru toti; diferitele tratate de aderare vor intra in vigoare la aceeasi data; este insusit principiul responsabilitatii fata de tarile in curs de dezvoltare. Pe 30 iunie 1970 se deschid la Luxemburg negocierile cu tarile candidate, negocieri axate in principal asupra perioadei de tranzitie necesare adaptarii la sistemul economic comunitar. Tratatele de adeziune la Comunitate a Danemarcei, Irlandei, Marii Britanii si Norvegiei sunt semnate pe 22 ianuarie 1972 si vor fi aplicabile incepnd cu 1 ianuarie 1973. Ratificarea tratatelor va demonstra complexitatea procesului de integrare. Danemarca ratifica tratatul prin referendum, la 26 septembrie 1972 cu 63,5% voturi pentru si 36,5% contra. O situatie deosebita apare in 1982, cnd Groenlanda se retrage din comunitate. La data ratificarii tratatului, insula era provincie daneza, dar din 1979 obtine un statut aparte, de teritoriu autonom atasat coroanei daneze. Atitudinea insularilor se explica prin interesul strategic manifestat de americani (baza militara din Thule) si sperantele in vnzarea drepturilor de pescuit in apele teritoriale. Irlanda ratifica tratatul de adeziune la Comunitatile Europene prin referendumul din 10 mai 1972 cu 68% voturi pentru si 32% contra. In Marea Britanie a fost legiferat Actul Comunitatilor Europene, votat in Camera Comunelor la 13 iulie 1972: 301 voturi in favoarea aderarii si 284 voturi impotriva. Ulterior, britanicii vor beneficia insa de doua runde de negocieri. Subiectul primei etape, din 1974, il constituie importul de brnza din tarile extracomunitare si de unt neozeelandez, diminuarea PIB-ului si a standardelor de viata. Referendumul privitor la ramnere in CEE trece in iunie 1975 cu 67,7 % voturi pentru. A doua etapa, 1979, se axeaza pe chestiunea bugetara: "se reuneau interesul si doctrina; Anglia importnd mult din alte tari, varsa sume substantiale, dar, tara putin agricola, beneficia intr-o maniera limitata de sustinerea Comunitatii". Problemele sunt rezolvate printr-un acord al Consiliului (1984, Foutainebleau). Contributia britanica este redusa, iar in cadrul actiunilor comunitare in regiuni defavorizate, Tare Galilor si nord-vestul Angliei primesc contributii suplimentare. In ratificarea tratatului Norvegia va furniza o surpriza. La referendumul organizat, norvegienii se vor opune: 46,7% voturi pentru, 53,3% voturi contra (26 septembrie 1972).

Alinierea la conditiile comunitare nu corespundea cu interesul agricultorilor, subventionati cu aproximativ 77% din venitul agricol si cu politica in domeniul pescuitului, unde realiza jumatate din productia de peste a statelor comunitare luate la un loc. Prin urmare, norvegienii sunt primii care refuza integrarea si o vor mai face odata in anii 90. Vor incheia in schimb un acord de liber schimb cu Comunitatea largita in mai 1973. Grecia la 12 iunie 1975, Portugalia la 28 martie 1977 si Spania la 28 iulie 1977 isi vor depune candidatura la CEE. Inca din 1961 Grecia beneficia de un acord de asociere cu Piata Comuna. Tratatul de aderare se va semna la 29 mai 1979 si va intra in vigoare la 1 ianuarie 1981. Acesta cuprindea: o perioada de tranzitie de 5 ani pentru alinierea preturilor la produsele agricole; eliminarea drepturilor de vama in 5 ani; libera circulatie a persoanelor dupa 7 ani; beneficierea de Fondurile structurale ale comunitatii. Spania intra in CEE la 1 ianuarie 1986, chiar daca pe perioada negocierilor se inregistreaza o reducere a cresterii economice, inflatie, somaj (22% in 1985), degradare a balantei de plati. La finalizarea procesului de extindere CEE devine cea mai mare putere comerciala a lumii si isi va ridica prestigiul politic in organizatiile internationale. In 1986, dupa ultima extindere, va avea un spatiu economic cu 320 milioane de cumparatori si o suprafata agricola de 134,2 milioane km2. Relatiile comunitare se vor extinde prin Marea Britanie cu statele din Commonwealth si prin Spania si Portugalia cu America Latina.

2.2.4. CONSOLIDAREA INSTITUTIONALA Raportul adoptat la Luxemburg, pe 27 octombrie 1970, de catre sefii diplomatiilor statelor Comunitatii, avea ca obiectiv " studierea celei mai bune modalitati de realizare a progreselor in domeniul unificarii politice". Se are in vedere "asigurarea, prin informari si consultari regulate, unei mai bune intelegeri reciproce privind marile probleme de politica internationala. Intarirea solidaritatii favoriznd o armonizare a punctelor de vedere, concertarea atitudinilor si, cnd se va dovedi posibil si dezirabil, actiuni comune". Se evoca mai departe, intarirea ulterioara a cooperarii politice concomitent cu dezvoltarea structurilor si serviciilor Comunitatilor: "guvernele se vor stradui sa suprime divergentele din politicile lor externe care ar putea pune obstacole progresului integrarii economice; statele candidate la Comunitati vor trebui sa adere la gentlemans agreement de la Luxemburg; in asteptarea aderarii vor fi informate in mod regulat de lucrarile Celor Sase in domeniul cooperarii politice". In "Declaratia asupra identitatii europene" din 14 decembrie 1973 de la Copenhaga se aminteste ca "am stabilit un sistem de cooperare politica spre a ajunge la atitudini concertate si pe ct posibil si dezirabil la actiuni comune". Se stabileste o cooperare permanenta la nivel guvernamental si o planificare comuna pe termen mediu si lung in materie de politica instituita prin intermediul "grupului special de analiza si sinteza".

Raportul lanseaza statelor initiativa "de a nu fixa in cele mai multe cazuri, pozitia nationala inainte de a-si fi consultat partenerii, in caz de urgenta consultarea va putea avea loc dupa decizie; in orice caz, realizarea consultarii este subordonata existentei unei reale vointe unanime". Intlnirea sefilor de stat si de guvern de la Paris din 9-10 decembrie 1974 isi propunea discutarea urmatoarelor probleme:" reglarea divergentelor cu Marea Britanie; crearea Fondului European de dezvoltare regionala; masuri comune pentru preintmpinarea crizelor; intarirea institutionala si extinderea competentei dincolo de domeniul economic. Rezultatul a fost luarea a doua decizii institutionale importante: crearea Consiliului European si alegeri directe pentru Parlamentul European. Consiliul European va deveni institutia politica cheie in constructia europeana. Juridic, va fi consacrat in 1986 in AUE. Din acest moment, insa, CE este: "un organ interguvernamental care orienteaza si coordoneaza actiunile statelor membre dar care respecta responsabilitatile si competentele institutiilor guvernamentale". "o forma a Consiliului de Ministri, institutie comunitara principala alaturi de Comisie". un organ care printr-o implicare politica originala actionnd uneori ca organ interguvernamental, alteori drept Consiliu de Ministri si bazat pe legimitatea pe care o au sefii de stat si de guvern, poate fi considerat, fara nici o indoiala, instanta politica suprema in constructia europeana".13 Din comunicatul de la Paris si mai ales din declaratia solemna de la Stuttgart din 1983, reies urmatoarele competente ale CE: de impuls si relansare politica; liderii politici pot interveni in functionarea mecanismelor comunitare; de a formula directiile de actiune in procesul de integrare si de a stabili prioritatile; de a coordona si asigura corespondenta intre politicile nationale si cele comunitare; defineste si faciliteaza extinderea procesului de integrare spre noi domenii; Controversele dintre conceptiile supranationale si interguvernamentale au mentinut Adunarea Europeana intr-o pozitie ambigua. Reluarea negocierilor in cadrul procesului european din anii 70 au favorizat transformarea Adunarii Europene in Parlamentul European. Daca, din 1974, CE va actiona de pe pozitii guvernamentale, Parlamentul era destinat sa asigure jonctiunea intre dimensiunile nationale si supranationale. La 20 septembrie 1976, Consiliul de Ministri: decide alegerea reprezentantilor in Parlament prin vot universal direct, pe o perioada de 5 ani; modalitatea de vot va fi aleasa de fiecare in parte; stabileste numarul de locuri in adunare; fixeaza ca perioada de votare 7-10 iunie 1978. Cu o participare la vot de 85,5% europenii au ales in parlament 113 socialisti, 105 membri ai grupului democrat-crestin, 65 conservatori, 44 comunisti (francezi si italieni), 39 liberali, 24 democrati si 28 alti deputati. Chiar daca functiile nu au fost schimbate de

supraveghere si consultare acesta isi putea intari prerogativele legislative sau colegislative.

2.2.5. ACTUL UNIC EUROPEAN In decembrie 1974, la Paris, premierul belgian Leo Tindemans este insarcinat de sefii de state cu redactarea unui raport care sa defineasca conceptul de Uniune Europeana. Terminat in1975, raportul contine, printre altele, urmatoarea afirmatie a premierului: "am refuzat intentionat sa fac un raport care ar avea pretentia de a fi, in parte, Constitutia viitoarei Uniuni Europene; mentatia calitativa legata de UE nu presupune o perturbare a cadrului institutional existent, ci o crestere a autoritatii sale, a eficacitatii, legimitatii si coerentei sale". Prin urmare, raportul aducea doua precizari importante: extinderea procesului spre domenii politice, politica externa, uniune economica si monetara, politica sociala si regionala; in al doilea rnd o extindere fara interventii majore in structuri comunitare, ci doar adaptarea acestora. Ministrul de externe al Germaniei; H. D. Genscher si ministrul de externe al Italiei, E. Colombo prezinta in 1980 Parlamentului European un proiect de Act european, care viza: dezvoltarea unei politici externe comune; armonizarea pozitiilor in privinta problemelor de securitate; cooperarea in domeniul culturii; instituirea unei uniuni juridice si intarirea unei constiinte europene comune in domeniul dreptului; actiuni concertate in domeniul ordinii publice si terorismului. Din punct de vedere institutional proiectul prevedea o structura de decizie sub autoritatea CE si redefinea importanta PE. Pentru luarea deciziilor se preconiza recurgerea la "interesul vital". Un stat care sustinea ca interesele sale vitale sunt in discutie trebuia sa ofere motivatia sa in scris, motivatie care urma sa stea la baza amnarii deciziei de catre Consiliu. "Proiectul Spinelli" adoptat la 14 februarie 1984 a aparut in urma initiativei primului Parlament European ales prin sufragiu universal direct. Noutatea proiectului consta in principiul de subsidiaritate, principiu specific statelor federale si care urma sa stea la temelia UE. El incorpora tratatele in vigoare si textele privind cooperarea politica si sistemul monetar. In privinta procedurilor de decizie, Parlamentului i se recunoaste puterea de decizie in materie legislativa si bugetara, alaturi de Consiliul de Ministrii, iar Comisia va fi investita de acum incolo de catre Adunare. Problema reformei institutionale este reluata in cadrul Consiliului European reunit la Fontainebleau (iunie 1984), care hotaraste constituirea unui comitet de lucru a carei baza sa fie Declaratia solemna de la Stuttgard" si Proiectul de UE" a Parlamentului. Raportul final, prezentat in martie 1985, prevedea: o Piata Comuna pna la sfrsitul decadei; imbunatatirea competitivitatii; promovarea valorilor comunitare comune; cautarea identitatii externe; un mecanism de vot in luarea deciziilor; intarirea rolului Comisiei; participarea Parlamentului in procesul legislativ; convocarea Conferintei pentru proiectarea tratatului asupra UE. Elementele comune ale Raportului Dooge" si ale Proiectului Spinelli" constau in: diagnosticarea identica a ineficacitatii institutiilor comunitare si a insuficientei actiunii

comune; largirea cooperarii politice in materie de politica externa si aparare; consolidarea actiunii comune. Cele doua documente vor sta la originea Actului Unic European. Reunit la Milano, in 28-29 iunie 1985, Consiliul European aproba Carta Alba a Comisiei, in care se stabileste programul si agenda pentru atingerea obiectivului de realizare a pietei interne complet unificate pna in 1992 si hotareste negocierea interguvernamentala a unui nou tratat. In Carta Alba se sustinea inlaturarea celor trei tipuri de bariere: fizice (timbrele vamale si controalele la frontiera), tehnice (standardele nationale diferite pentru bunuri si servicii) si fiscale (regimurile diferite de TVA). Incepnd cu 27 ianuarie 1986 AUE este deschis spre semnare statelor comunitare. Pe 28 februarie 1986 AUE este semnat de toate statele. Importanta acestui act rezida in faptul ca in continutul sau coexista dispozitii referitoare la comunitatea economica si la cooperarea politica, iar documentul se constituie intr-un tratat complementar in care sunt adunate amendamentele la tratatele fondatoare ale Comunitatilor si procedurile de cooperare. Realizarea spatiului fara frontiere reprezinta obiectivul esential al AUE. Principalele inovatii aparute sunt: modificari in procesul decizional cu exceptia sectorului social si a celui fiscal, toate deciziile referitoare la libera circulatie si realizarea pietei interne vor fi luate cu vot majoritar; libera circulatie a capitalurilor; liberalizarea activitatilor bancare si a sectorului asigurarilor, care vor beneficia de drepturi de rezidenta si libera prestatie; liberalizarea transporturilor aeriene; aproprierea taxelor TVA; dreptul de rezidenta pentru persoane in statul pentru care opteaza; suprimarea controalelor fizice la frontiere. Principiile fundamentale luate in calcul sunt: capacitatea juridica a Comunitatii de a legifera pe teritoriul comunitar, in domeniile de competenta; prioritatea liberei circulatii in dezvoltarea pietei interne; principiul subsidiaritatii (infaptuirea unei actiuni la nivelul de putere cel mai apropiat de cetateni); principiul de separare intre metoda comunitara si cooperarea in materie de politica externa.

2.3.2. ORGANIZATIA PENTRU SECURITATE SI COOPERARE IN EUROPA - OSCE La 3 iulie 1973 se deschid lucrarile Conferintei pentru securitate si Cooperare in Europa, cu participarea a 35 de state europene (fara Albania, dar cu SUA si Canada). La inceput a fost un proces de consultare politica, un forum multilateral de dialog si negociere, fara structuri permanente, care incerca sa organizeze destinderea pe continent. Statele membre au semnat la 30 iulie 1975 in capitala Finlandei, "Actul final de la Helsinki", document prin care sunt stabilite: principii fundamentale, destinate sa stea la baza relatiilor, dintre state; masuri de crestere a increderii in domeniul militar; hotarrea

statelor membre de a continua examinarea si elaborarea unei metode general acceptabile pentru reglementarea pasnica a disputelor; masuri in privinta respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; o baza de cooperare in domeniul economic, cultural, al stiintei si al tehnologiei. Conform Actului final de la Helsinki, s-a hotart continuarea si aprofundarea procesului CSCE. In acest scop, a functionat pna in 1990 sub forma unor reuniuni si conferinte, stabilind o serie de norme si angajamente si analiznd periodic felul cum sunt implementate acestea: Belgrad (77-78), Madrid (80-83), Viena (86-89). Dupa 1990 CSCE este forumul in care se stabilesc primele negocieri in materie de securitate europeana. La intlnirea la vrf de la Paris, din noiembrie 1990, se adopta Carta pentru o noua Europa", care marcheaza sfrsitul formal al razboiului rece si inceputul institutionalizarii CSCE. Tot acum, statele membre in cele doua aliante militare semneaza "Tratatul asupra fortelor armate conventionale in Europa" (CFE) care limiteaza fortele conventionale in Europa, de la Atlantic la Urali. Sefii de stat si de guvern din tarile participante la CSCE au adoptat la finalul reuniunii de analiza din iulie 1992 la Helsinki, Declaratia intitulata "Provocarile schimbarii".. Documentul precizeaza ca CSCE este un acord regional in spiritul cap.8 al Cartei ONU si reflecta acordul la care se ajunsese asupra intariri institutiilor CSCE, asupra elaborari unei structuri de alarmare rapida, de prevenire a conflictelor si de gestionare a crizelor (cuprinznd misiuni de ancheta si misiuni de raportori). Cu acelasi prilej se hotaraste crearea la Viena a unui forum CSCE pentru cooperarea in domeniul securitatii, Forum care in noiembrie 1993 a adoptat 4 documente importante privind masurile de stabilizare a situatiilor de criza localizate, principiile pe care sa se bazeze transferurile de arme conventionale, planificarea apararii, precum si contactele si cooperarea pe plan militar. La finalul conferintei de analiza a CSCE din 1994 de la Budapesta este adoptat documentul intitulat "Spre un parteneriat real intr-o era noua" si cuprinde: schimbarea de nume a CSCE, devenita de la 1 ianuarie 1995, Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE); continuarea dezvoltarii mijloacelor CSCE in materie de prevenire a conflictelor si de gestionare a crizelor; un cod de conduita asupra aspectelor politicomilitare ale securitatii. Summitul de la Lisabona din 1996, prin documentul "Un model de securitate comun si cuprinzator pentru Europa sec. XXI" prezinta provocarile la adresa securitatii statelor membre si posibilitatile de cooperare pentru preintmpinarea lor. La Istambul, in ianuarie 1999 au fost adoptate "Carta pentru securitatea europeana" si alte documente referitoare la masurile de incredere si securitate, precum si la reducerea fortelor armate conventionale in Europa. Astazi OSCE este o organizatie paneuropeana de securitate, care in rndul celor 55 de state membre (54 + Iugoslavia suspendata in 1992) include toatele statele europene, SUA, Canada si fostele republici sovietice din Asia Centrala. Este conceputa pentru a servi drept instrument de prima instanta pentru avertizarea din timp si prevenirea conflictelor, gestionarea conflictelor si reconstructia post-conflict in Europa. Regulile de baza sunt egalitatea membrilor si consensul in adoptarea deciziilor. OSCE este structurata astfel:

Consiliul Permanent, alcatuit din reprezentantii statelor membre ale organizatiei; se reuneste saptamnal la Viena, pentru a dezbate si lua decizii in toate domeniile aferente OSCE; Consiliul Superior; dezbate periodic aspectele de natura politica; Consiliul Ministerial, reunirea ministrilor de externe; Presedintele in exercitiu al OSCE, respectiv ministrul de externe al tarii desemnate, asistat de precedentul si urmatorul (Troica); detine intreaga responsabilitate a activitatii executive a organizatiei; Secretarul general al OSCE (ambasadorul Jan Kukis, Slovacia, pentru un mandat de 3 ani, incepnd cu iunie 1999), actioneaza in calitate de reprezentant al presedintelui in exercitiu, pe care il sprijina in toate activitatile destinate sa duca la indeplinirea obiectivelor OSCE. Secretariatul mai include: Centrul de Prevenire a Conflictelor, Departamentul de Administratie si Operatiuni si Coordonatorul activitatilor OSCE in domeniul economic si cel al mediului. Biroul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului; joaca un rol important in monitorizarea alegerilor si dezvoltarea de institutii nationale electorale sau de aparare a drepturilor mentionate. Inaltul Comisar pentru Minoritatile Nationale (functie ocupata acum de olandezul Max van der Stoel); are un rol important in semnalarea din timp si prevenirea conflictelor, prin recomandari si rapoarte incurajeaza mentinerea unei politici a nonconfruntarii. Reprezentantul OSCE pentru Libertatea Media; urmareste indeaproape evenimentele din aceasta sfera de activitate si reactioneaza promt fata de orice incarcare a principiilor organizatiei si angajamentelor statelor participante, in ce priveste libertatea de opinie si cea a presei. Adunarea Parlamentara; alcatuita din 300 de reprezentanti ai tuturor tarilor membre; isi desfasoara sesiunea anuala in luna iulie; dezbate teme de larg interes si adopta rezolutii si recomandari specifice profilului OSCE. Curtea de Conciliere si Arbitraj prin care statele semnatare ale Conventiei pot supune atentiei o problema in divergenta, urmnd ca aceasta sa fie reglementata de Tribunalul de Arbitraj sau de Comisia de Conciliere. OSCE si-a stabilit urmatoarele prioritati: consolidarea valorilor comune ale statelor membre si ajutarea lor in construirea societatii civile democratice, bazate pe suprematia legii; prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilitatii si readucerea pacii in zonele de conflict; surmontarea unor deficite, ori numai presupuse, ale starii de securitate a statelor membre si prevenirea unor noi destructurari ale acestora, prin promovarea unui sistem regional de securitate bazat pe cooperare. Instrumentele la dispozitia organizatiei sunt: misiunile de informare a raportorilor OSCE; misiunile sau alte activitati similare in teren, ca instrument principal pentru prevenirea pe termen lung a conflictelor , managementul crizelor, rezolvarea conflictelor si revenirea la normalitate;

reprezentantii personali ai presedintelui executiv, desemnati a-l asista in rezolvarea unor situatii survenite in diverse regiuni; grupurile de conducere, pentru indeplinirea unor misiuni sau sarcini concrete in domeniul prevenirii conflictelor, managementului crizelor si rezolvarii disputelor; mecanismele pentru rezolvarea pasnica a conflictelor; actiunile de mentinere a pacii;

NOTE EXPLICATIVE 1. Octav Bibere, op. cit., p.22 2. Nicolae Paun, Istoria constructiei europene, Editura Fundatia pentru Studii Europene, 1999, p.53 3. Idem, p.51-57 4. Bibere O., op.cit., p.32 5. Paun N., op.cit., p.84 6. Charles Zorgbibe, p.77 7. Idem, p.77 8. Cf. Bibere O., op.cit., p.45 9. Zorgbibe C., op.cit., p.80 10. Idem, op.cit., p.81 11. Bibere O., op.cit., p.51 12. Zorgbibe C., op.cit., p.100 13. Bibere O., op.cit., p.1977

III. UNIUNEA EUROPEANA - NOUL CADRU AL POLITICII EUROPENE 3.1. Concepte functionale ale procesului de constructie europeana organe si institutii comunitare In literatura de specialitate precum si in mass-media se opereaza in mod frecvent cu anumite concepte care vin sa evidentieze structura complexa si dinamica a procesului constructiei europene: institutii comunitare si organe comunitare. Conceptul de institutii comunitare se caracterizeaza prin urmatoarele elemente specifice: o au rolul de a pune in aplicare, in temeiul competentelor lor, regulile juridice fundamentale de constituire si de functionare a Comunitatilor si a U.E. o sunt create prin tratatele de infiintare a Comunitatilor Europene o in domeniile in care actioneaza sunt dotate cu puterea de a lua decizii si de a le impune statelor membre; din aceasta perspectiva ele reprezinta o desprindere de schemele traditionale ale cooperarii internationale, in care

executarea tratatelor este supusa disponibilitatii semnatarilor, suveranitatea nationala fiind cauza principala a asa-numitei "paralizii a tratatelor" o prin natura lor, ele reprezinta interesele statelor (Consiliul), interesele Comunitatilor (Comisia), interesele popoarelor (Parlamentul) si interesele dreptului (Curtea de Justitie) o beneficiaza de anumita autonomie juridica, administrativa si financiara, corolar al specificitatii lor functionale Organele comunitare se diferentiaza prin faptul ca: indeplinesc functii consultative, cu caracter tehnic ori financiar, auxiliar; sunt prevazute prin tratate, altele sunt create de catre institutii in vederea exercitarii atributiilor lor; cele infiintate prin tratate pot avea personalitate juridica sau o simpla autonomie financiara; cele create de institutii trebuie sa aiba fundamentul in tratate, sa nu fie dotate cu puteri proprii de decizie, ci numai cu functii de executie strict controlate, sa nu modifice echilibrul institutional. Institutiile comunitare sunt acele organe create prin tratatele de infiintare a Comunitatilor Europene, care neavnd personalitate juridica, reprezinta interesele statelor, ale comunitatilor si popoarelor, asigura respectarea dreptului si actioneaza in domenii strict limitate, fiind dotate cu puterea de a lua decizii la nivel comunitar, pe care le impune statelor membre. Organele comunitare sunt acele elemente structurale, create prin tratate sau de catre institutiile comunitare, in vederea indeplinirii unor functii consultative auxiliare cu caracter tehnic, financiar si de alta natura (Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic si Social). Sintagmele organizational-functionale: Comunitati Europene Comunitate Europeana Uniunea Europeana. Din punct de vedere doctrinar, conceptului de "Comunitati Europene" ii sunt caracteristice trei trasaturi fundamentale care corespund obiectivelor pentru care au fost create: prin structura institutionala si prin solidaritatea concreta pe care si le propun, atribuie Europei o identitate si o personalitate pe care nici una dintre organizatiile existente nu era in masura sa i le confere; tin de categoria organizatiilor regionale deschise, la care pot adera doar tarile care apartin regiunii, tratatele nedispunnd posibilitatea retragerii sau a excluderii membrilor; sunt organizatii specializate; specializare rezultata din personalitatea juridica conferita fiecarei comunitati prin tratatele constitutive. Comunitatea Europeana. Datorita fuziunii institutionale, si nicidecum functionale, a organelor motorii ale constructiei europene, organizate prin tratatul de la Bruxelles, fapt pentru care cele trei tratate ramn in vigoare simultan, Parlamentul European a adoptat pe 16 februarie 1978 o rezolutie referitoare la o denumire unica pentru Comunitate. Paragraful 1 contine aprecierea ca termenul de "Comunitate Europeana" este corespunzator pentru a desemna in primul rnd entitatea politica suprastatala realizata prin tratatele de instituire, si in al doilea rnd, grupul statelor membre. Mai departe, in paragraful 2 se incurajeaza utilizarea acestei denumiri in documente, in masura in care

este posibil si de dorit si se recomanda celorlalte institutii si statelor membre sa se conformeze acestei uzante (paragraful 3). Termenul are valoare simbolica si nu o semnificatie juridica, deoarece, din punct de vedere juridic, nu a avut loc fuziunea tratatelor, cele trei comunitati nu au fuzionat intr-una singura.

3.2. TRATATUL ASUPRA UNIUNII EUROPENE Actul Unic European prefigura doua dezvoltari ulterioare a constructiei europene pentru perioada 1986-1992: una economica si alta politica. In tratatul CEE este inserat un nou articol (120A) referitor la politica economica si monetara. Astfel, in ideea gasirii solutiilor pentru realizarea Uniunii Economice si Monetare (U.E.M.) in raportul prezentat Consiliului European la sedinta de la Madrid, din 1989, Comisia propune crearea unui sistem "european de banci centrale, de natura federala cu responsabilitatea conducerii politice monetare unice, bazata pe paritati fixe, irevocabile, intre monedele nationale."1 Evenimentele din Europa de Est si iminenta unificare a Germaniei vor determina Consiliul European intrunit pe 25-26 iunie, la Dublin, sa decida ca pe lnga Conferinta pentru U.E.M. sa se desfasoare si Conferinta asupra Uniunii Politice Europene (U.P.E.). Agenda Conferintei U.E.M. cuprindea "ajungerea la o moneda unica, managerii institutiilor monetare europene vor fi total independenti de guvernele nationale, finantarea monetara a deficitului sectorului public va fi interzisa si nu vor fi garantii pentru statele cu deficit cronic"2. In acelasi timp insa nu era creionata o agenda de lucru pentru Conferinta U.P.E. In privinta aplicarii "masurilor destinate stabilirii progresive a pietei interne in cursul unui termen ce expira la 31 decembrie 1992" (conf. Art.8A din A.U.E.), Comisia a realizat un studiu economic, Raportul Cecchini", publicat in 1988. Documentul sugera ca "integrarea economica ar putea, in decurs de ctiva ani, adauga intre patru si sapte procente la produsul intern al Comunitatii, ar reduce costurile si ar produce beneficii economice potentiale in valoare de peste 200 miliarde de ECU". Se preconiza ca piata unica va genera "o reactie in lant, cu efecte economice pozitive, prin care inlaturarea barierelor in cadrul pietei, ar scadea costurile si reduce preturile, ar stimula cererea suplimentara si ar permite firmelor sa-si mareasca productia; deficitul din sectorul public s-ar reduce si s-ar obtine un impact pozitiv, pe termen mediu, asupra gradului de ocupare a fortei de munca"3. La 7 februarie 1992, la Maastricht, in Olanda, 12 state europene Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, au decis sa instituie o Uniune Europeana (Tratatul de la Maastricht). In cuprinsul tratatului sunt reluate sau modificate texte din tratatele de la Paris si Roma. Ulterior, parte din dispozitii vor fi completate sau inlocuite conform Tratatului de la Amsterdam din 1997. Prin urmare, Comunitatile care au functionat pna acum vor fi inglobate intr-un ansamblu mai larg. Structura U.E., asa cum este conceputa in tratat se bazeaza pe trei piloni:

Comunitatea Europeana, cu Piata Comuna si Uniunea Economica si Monetara, PESC (politica externa si de securitate comuna) si Afaceri interne si de justitie. Uniunea instituita de partile contractante (conf. Art. A1) nu are personalitate juridica, nu poate incheia tratate, nu se poate angaja pe plan extern fata de terte state, dect pe plan politic. Comunitatile isi pastreaza personalitatea juridica, se pot angaja in acorduri internationale. PESC este o politica comuna a U.E. si a statelor membre, iar cooperarea in domeniile justitiei si al afacerilor interne este o cooperare a statelor membre. Singura institutie cu adevarat a Uniunii este Consiliul European; toate celelalte sunt institutii comunitare puse la dispozitia celorlalti piloni (cu exceptia Curtii de Justitie). Obiectivele Uniunii Europene sunt: (art. B2) promovarea unui progres economic si social, echilibrat si durabil, prin crearea spatiului fara frontiere interne, prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei uniuni economice si monetare incluznd in timp, o moneda unica; afirmarea identitatii pe scena internationala, in special prin punerea in practica a unei politici externe si de securitate comune, incluznd definirea in timp a unei politici de aparare comune, care, ar putea conduce la o aparare comuna; intarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre, prin instituirea unei cetatenii a Uniunii; mentinerea si dezvoltarea Uniunii ca o zona a libertatii, securitatii si justitiei, in cadrul careia, libertatea de miscare a persoanelor sa fie asigurata impreuna cu masurile adecvate controlului granitelor externe, azilului, imigrarii, precum si in materia prevenirii criminalitatii si a luptei impotriva acestui fenomen; mentinerea integrala a acquis-ului comunitar si dezvoltarea lui pentru a examina in ce masura ar fi necesara o revizuire a politicilor si formelor de cooperare instituite prin prezentul tratat, in vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor si institutiilor comunitare. Principiile pe care se fondeaza U.E. (art. F6) sunt cele ale: libertatii si al democratiei; respectului drepturilor omului si libertatilor fundamentale; statului de drept; respectului identitatii nationale a statelor membre. In cazul incalcarii principiilor enuntate, de catre unul din statele membre, la propunerea unei treimi din statele membre, sau a Comisiei si dupa obtinerea avizului Parlamentului European, Consiliul reunit la nivelul sefilor de stat sau de guvern, hotarnd cu majoritate calificata poate decide sa suspende anumite drepturi statului membru vizat, care, rezulta din aplicarea tratatului, inclusiv dreptul de vot si poate proceda in consecinta la suspendarea drepturilor si obligatiilor persoanelor fizice si juridice; pentru aplicarea acestei prevederi Parlamentul European hotaraste cu o majoritate de doua treimi din voturile exprimate, aceasta reprezentnd majoritatea membrilor sai./blockquote>

3.3. SISTEMUL COMUNTAR

Ceea ce deosebeste constructia europeana de modelele cunoscute in relatiile internationale sunt cteva particularitati:

"limitarea voluntara a suveranitatii nationale in unele domenii si administrarea acestora in comun prin componentele sistemului comunitar: institutii, buget, drept"4 (regulile jocului sunt in sarcina institutiilor comune, spre deosebire de alte organizatii internationale, unde executia tratatelor ramne la dispozitia statelor); pe lnga pastrarea echilibrului intre cele trei functii politice majore legislativ, executiv, justitie, specifice sistemelor democratice, apar si elemente ca asocierea interguvernamental supranational si suprapunerea functiei legislative cu cea executiva, cu legiferari ale Curtii de Justitie, alte institutii, competente, mecanisme si noi limitari de suveranitate.

3.3.1. INSTITUTIILE COMUNITATII Institutiile comunitatii se pot grupa in:


institutii de orientare, directie si decizie Consiliul European, Consiliul de Ministri si Comisia Europeana institutii de control Parlamentul European, Curtea de Justitie, Curtea de Conturi alte organisme: cu rol consultativ Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor; cu rol de legatura intre comunitate si statele membre COREPER; cu roluri diverse Comitetul monetar, Comitetul guvernatorilor bancilor nationale, Comitetul de gestiune agricola, Comitetul de gestiune al FEDER5.

3.3.1.1. PARLAMENTUL EUROPEAN Parlamentul European, cu baza la Strasbourg, este compus din 626 reprezentanti ai popoarelor statelor reunite in Comunitate, alesi prin sufragiu universal direct. Acesta se intruneste in fiecare luna pe durata unei saptamni, in sesiuni extraordinare la cererea majoritatii membrilor sai, a Consiliului sau a Comisiei, sau in sesiuni solemne. Organele de conducere sunt presedintele si biroul. Din birou alaturi de presedinte mai fac parte 14 vice-presedinti si 5 chestori, cu drept de vot consultativ. Sunt alese pentru o perioada de 2,5 ani. Parlamentul are capacitatea de a-si numi comisiile prevazute de regulamentul interior:

20 comisii permanente, specializate pe domenii si care pregatesc lucrarile parlamentului;

comisii temporare, constituite pentru o perioada de 1 an, cnd exista un subiect de interes european care necesita o analiza profunda; comisii de ancheta, formate atunci cnd parlamentul considera ca exista unele incalcari ale legii comunitare, sau cnd sunt sesizate aspecte negative ale vietii comunitare; comisii parlamentare mixte cu parlamentele statelor asociate, sau ale statelor cu care au fost angajate negocieri in vederea aderarii. Activitatea partidelor politice in cadrul parlamentului se desfasoara pe trei nivele: federatiile transnationale, realizate pe baza unor principii. Partidul Oamenilor (Poporului) Europei (E.P.P.), compus din partide crestin-democrate; Partidul Liberal Democrat si Reformist (ELDR) si Partidul Socialistilor Europeni (PES); alaturi de care functioneaza si alte grupari, aliante (verzilor, comuniste, extrema dreapta); grupurile politice constituite pe baza ideologiei comunitare si beneficiilor organizationale; partidele nationale; Competentele parlamentului: drept de codecizie in proiectarea legislatiei transmisa de Comisie, Consiliului; drept de a propune amendamente, pe care Consiliul trebuie sa le ia in considerare, sau cel de a bloca legislatia daca majoritatea se opune; dreptul de a aproba sau respinge numirea presedintelui Comisiei, de a aproba acorduri internationale si de acceptare de noi membri in Uniune; dreptul de a aproba sau respinge proiectul de buget, de a hotar cheltuielile nonobligatorii; dreptul de a cenzura, de a demite intreaga Comisie (ca in martie 1999) si dreptul de a emite opinii referitoare la activitatea U.E. Cele 626 de mandate in Parlamentul European sunt repartizate dupa cum urmeaza: Germania 99; Franta, Italia, M..Britanie cte 87; Spania 64; Olanda 31; Portugalia, Belgia, Grecia cte 25; Suedia 22; Austria 21; Finlanda si Danemarca cte 16; Irlanda 15 si Luxemburg 6. In baza hotarrilor luate in decembrie 2000, la Nisa , dupa primirea tarilor candidate la aderare, parlamentul va avea un total de 728 de deputati: pentru Franta, M.Britanie si Italia, acesta se va reduce la 72 de deputati; dintre tarile candidate, de exemplu, Romnia ar putea avea 33 de reprezentanti, Ungaria 20, Bulgaria 17 si Polonia 50..

3.3.1.2. CONSILIUL EUROPEAN Consacrat oficial sub numele de Consiliul Uniunii Europene, prin decizia 93-591 din 8 noiembrie 1993, este institutia care reprezinta direct statele membre si in care fiecare stat participa prin reprezentanti la sedintele care de obicei se tin la Bruxelles. A fost creat (conf. T.M., art.145) pentru a asigura coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre, pentru a actiona ca organ de luare a deciziilor si pentru a

defini operatiile de management general ale Comisiei. Este un organism interguvernamental, cu rol principal in luarea deciziilor in probleme majore, pe baza propunerilor Comisiei. Functioneaza pe mai multe "consilii" (agricultura, externe, comert), fiecare guvern fiind reprezentat de ministrul sau in sectorul respectiv. Consiliul este asistat de un secretariat general, iar in pregatirea lucrarilor rolul major il detine Comitetul reprezentantilor permanenti (COREPER). In afara de comitetele constituite formal, Consiliul este ajutat in munca de grupurile de lucru, responsabile in a face analize, la propunerile Comisiei sau a Parlamentului European, pentru Consiliu. Fiecare stat membru asigura presedintia Consiliului pe durata a sase luni, prin rotatie, intr-o ordine prestabilita. Consiliul este principala putere legislativa, pentru ca aici se hotaraste si se fixeaza cadrul vietii comunitare. Hotarrile Consiliului sunt obligatorii. Deciziile in cadrul Consiliului se iau prin trei modalitati de votare: a. votul in unanimitate, pentru domeniile politicilor comune si mai ales a armonizarii legislatiilor nationale; b. votul cu majoritate calificata (voturile statelor membre sunt dotate cu o pondere speciala in functie de anumite criterii) se aplica numai in ceea ce priveste mediul (pentru celelalte domenii s-a pastrat regula unanimitatii); c. votul cu majoritate simpla, calculata in raport cu membrii Consiliului si nu in raport cu membrii prezenti se foloseste la tarife anti-dumping si anti-subventie in contextul Politicii Comerciale Comune.

3.3.1.3. COMISIA EUROPEANA Comisia Europeana este puterea executiva a U.E. Este o institutie supranationala compusa din 20 de comisari alesi pe baza competentei lor generale si oferind toate garantiile de independenta. "Membrii Comisiei isi exercita functiile in deplina independenta, in interesul general al Comunitatii. In indeplinirea indatoririlor lor, ei nu solicita si nu accepta instructiuni de la nici un guvern si de la nici un organism, se abtin de la orice act incompatibil cu caracterul functiilor" (conf.art.157 din T.M.) Comisarii sunt numiti de statele membre pentru un mandat de 5 ani. Comisia isi desfasoara activitatea pe doua paliere: unul este Colegiul celor 20 de comisari, iar al doilea, personalul permanent care lucreaza la Bruxelles, divizati in 23 de departamente (sau Directorate Generale). Presedintele Comisiei coordoneaza activitatea acesteia, reprezinta institutia in relatiile externe, participa la lucrarile Consiliului European, la intlnirile la vrf in G7. Fiecare comisar dirijeaza un sector de activitate. In linii mari, Comisia are o organizare de tip guvernamental (ceea ce ii face pe partizanii federalismului in Europa sa vada in Comisie viitorul guvern federal). Functiile Comisiei (conf. T.M., art.155) sunt:

vegheaza asupra aplicarii dispozitiilor luate de institutii, precum si a prevederilor tratatului; formuleaza recomandari sau avize asupra materiilor care fac obiectul tratatului; ia decizii in domeniile specificate in tratat si participa la formularea actelor Consiliului si Parlamentului European; exercita competentele pe care Consiliul i le confera, pentru executarea regulilor stabilite de el. Ulterior cuprinderii in U.E. a actualelor state candidate, marimea Comisiei se va limita la 27 de membri. La reuniunea de la Nisa din decembrie 2000 s-a hotart mentinerea dreptului de veto in problemele de fiscalitate si securitate sociala. De asemenea, in luarea deciziilor, s-a introdus "fileul demografic", care presupune ca un stat membru poate cere sa se verifice, daca o majoritate calificata reprezinta cel putin 62% din populatia U.E. Toate aceste hotarri vor intra in vigoare la 01 ianuarie 2005.

3.3.1.4.CURTEA DE JUSTITIE Curtea de Justitie "asigura respectul dreptului in interpretarea si aplicarea tratatului" (conf. art. 164, din T.M.). Spre deosebire de Curtea Internationala de Justitie, careia i se pot adresa numai state si organizatii internationale si ale carei hotarri nu sunt obligatorii, Curtii de Justitie Europene i se pot adresa att statele ct si persoanele fizice, iar hotarrile luate sunt obligatorii. Este formata din 15 judecatori, cu sediul la Luxemburg si asistata de 8 avocati generali. Avocatul general "are ca rol prezentarea publica, cu deplina impartialitate si independenta a concluziilor motivate asupra cazurilor aduse in fata Curtii, in vederea asistarii acesteia in indeplinirea misiunii sale"(art.166, din T.M.). C.J. se intruneste in plen cnd este sesizata de un stat sau o institutie comunitara, sau in camere compuse din 3-5 judecatori, pentru alte cazuri, din ratiuni de eficienta. Rolul Curtii de Justitie este de a: veghea asupra relatiilor ce se stabilesc intre competentele atribuite institutiilor comunitare si ale celor ramase statelor; interpreta dreptul comunitar; proteja statele, persoanlele fizice sau juridice de eventualele abuzuri in derularea integrarii. Curtii de Justitie ii sunt atribuite urmatoarele competente: a. "controleaza legalitatea actelor adoptate in comun, de Parlamentul European si de Consiliu, a actelor Consiliului, ale Comisiei si ale BCE, diferite de recomandari si avize si a actelor Parlamentului European destinate sa produca efecte juridice fata de terti."(conf.art.173, din T.M.) In acest sens Curtea de Justitie poate anula, partial sau total, aceste acte, pentru incompetenta, violare a formelor substantiale, violare a prevederilor tratatului sau a oricarei reguli de drept la aplicarea sa, sau deturnare de putere de un stat, Consiliu si Comisie;

b. "de a statua cu titlu prejudicial" asupra: interpretarii tratatului; "validitatii si interpretarii actelor adoptate de instantele Comunitatii si de BCE"; interpretarii tratatelor organismelor create de un act al Consiliului (conf.art.177, din T.M.); c. de a se pronunta asupra oricarui litigiu dintre Comunitate si statele membre, in limitele si conditiile stabilite (art.179, din T..M.); d. de a judeca litigiile privind: executarea obligatiilor de catre statele membre; deliberarile Consiliului Guvernatorilor Bancii Europene de Investitii; executarea de catre bancile centrale nationale a obligatiilor rezultate din tratat si din statutul BCE (conf.art.180, din T.M.); e. "de a statua in virtutea unei clauze compromisuri continute intr-un contract de drept public, sau privat, incheiat de Comunitate sau in numele ei"(conf.art.181, din T.M.); f. de a se pronunta asupra oricarui diferend dintre statele membre, in legatura cu obiectul tratatului; Jurisdictia Curtii de Justitie nu cuprinde si domeniile politicii de aparare, politicii externe, cooperarii, afaceri interne si de justitie. La cererea Curtii, prin Actul Unic European si printr-o decizie a Consiliului din octombrie 1988, a fost creat Tribunalul de prima instanta, "limitat la chestiunile de drept, in conditiile fixate de statut"(conf.art.168a, din T.M.). Acesta nu este competent pentru a judeca cauzele cuprinse la art.177.

3.3.1.5. ALTE INSTITUTII COMUNITARE a. Curtea de Conturi, creata prin Tratatul de la Bruxelles, din 25 iulie 1975, asigura controlul financiar contabil (art.188A, din T.M.). Se constituie din 15 membri alesi de Consiliul European, dupa consultarea Parlamentului, pentru 6 ani. In cadrul Curtii functioneaza o Camera de expertiza, in care sunt pregatite deciziile. Art.188C prevede ca drepturile Curtii de Conturi sunt de a examina toate veniturile si cheltuielile comunitatii si de a se convinge asupra realitatii economice a bugetului. Pentru desfasurarea activitatilor colaboreaza cu institutiile nationale similare. Competentele Curtii de Conturi sunt: de a realiza expertiza bugetului U.E., de a verifica legalitatea, regularitatea si buna gestiune financiara a conturilor, intrarilor si cheltuielilor comunitare de a supraveghea Parlamentul si Consiliul in exercitarea competentelor bugetare. a. Comitetul Economic si Social este compus din reprezentanti ai diferitelor categorii ale vietii economice si sociale, ale statelor membre si este consultat obligatoriu de Consiliu si Comisie. Durata mandatului este de patru ani si functioneaza pe diverse sectiuni specializate pentru principalele domenii acoperite de tratat. Avizul obligatoriu este extins si la alte domenii: fiscalitate indirecta; apropierea dispozitiilor legislative; coeziunea economica si sociala; cercetarea si mediul inconjurator; politica sociala. b. Comitetul Regiunilor, compus din reprezentantii colectivitatilor regionale si locale, are caracter consultativ in legatura cu: actiunile de

promovare in domeniul educatiei, sanatatii publice si culturii; proiectele referitoare la retelele transeuropene; definirea misiunilor, obiectivelor prioritare si organizarii fondurilor structurale; crearea Fondului de coeziune. (conf.art.198, din T.M.) c. Banca Europeana de Investitii are personalitate juridica, iar membrii ei sunt statele semnatare ale tratatului. Misiunea bancii este de a "contribui, facnd apel la pietele de capital si la resursele proprii, la dezvoltarea echilibrata si continua a pietii comune in interesul comunitatii." Prin acordarea de imprumuturi si de garantii, finanteaza in toate sectoarele economiei: proiecte pentru punerea in valoare a regiunilor mai putin dezvoltate; "proiecte pentru modernizarea sau conversia intreprinderilor sau crearea de noi activitati, aparute prin stabilirea progresiva a pietei comune"; proiecte de interes comun, pentru mai multe state membre, care nu pot fi acoperite din mijloace de finantare proprii (conf.art.198, din T.M.); ameliorarea calitatii mediului;

3.3.2. SISTEMUL FINANCIAR Componentele sistemului financiar sunt bugetul comunitar, imprumuturile Bancii Europene de Investitii si ajutorul comunitatii catre 89 de state din Africa, Pacific si Caraibe. In alcatuirea bugetului comunitar, statele membre se orienteaza dupa urmatoarele principii: bugetul este anual unitar si universal; mentinere in echilibru a raportului intrari/cheltuieli; bugetul este alcatuit din resurse comunitare si nu din contributia statelor; cuplul Consiliu-Parlament asigura autoritatea bugetara [6]. Sursele bugetare sunt: resursele proprii: drepturi de vama, taxele aplicate produselor agricole, precum si alte taxe aplicate conform politicii agricole comune; resurse provenite din TVA (din statele membre conform plafonului de 1,4%) resurse din PNB, calculat la 0,19% din PNB pe comunitate. Fondurile bugetare sunt alocate pentru sustinerea cheltuielilor institutiilor comunitare si pentru cheltuielile in sectorul agriculturii, pentru actiunile fondurilor structurale (cc 20%), pentru finantarea programelor de cercetare si dezvoltare (cc 3%) si pentru alte politici comune. Fondurile structurale sunt destinate "promovarii dezvoltarii armonioase", "intarirea coeziunii economice si sociale", "reducerea diferentelor intre nivelul de dezvoltare a diverse regiuni" (art.130a, din T.M.). Obiectivele fondurilor structurale sunt: "promovarea dezvoltarii si amenajarea structurala a regiunilor ramase in urma; reconvertirea economica a regiunilor greu afectate de declin industrial; combatarea

somajului de lunga durata; facilitatea pregatirii profesionale a tinerilor; accelerarea adaptarii structurilor agricole; promovarea dezvoltarii in zonele rurale"7. Aceste obiective sunt indeplinite prin Fondul Social European, Fondul european de orientare si garantie agricola, Fondul european de dezvoltare regionala. Banca Europeana de Investitii acorda imprumuturi si garantii att in interiorul Comunitatii ct si in exteriorul acesteia. Avantajele sunt reprezentate de dobnzile reduse si garantiile de stat (pentru destinatia imprumuturilor, a se vedea subcapitolul in care este prezentata BEI).

3.3.3. DREPTUL COMUNITAR Dreptul comunitar isi are izvorul in urmatoarele surse (clasificare ce apartine lui Louis Cartou, in "LUnion europeenne", Paris, 1994): a. fundamentale, reprezentate de actele juridice, tratatele incheiate de statele europene, prin care s-a initiat procesul de integrare europeana si conventiile incheiate, destinate a reglementa domenii care nu au fost cuprinse in tratate; b. secundare, care se refera la actele comunitare emise de institutii, cu caracter obligatoriu (regulamentul, directiva si decizia), sau cu semnificatie politica (avizul, recomandarea, propunerea si rezolutia). Regulamentul are caracter general si este "obligatoriu in toate elementele sale si direct aplicabil in toate statele membre"(art.189, din T.M.). Nu trebuie confirmate de parlamentele nationale si prevaleaza fata de legea nationala. Sunt emise de Consiliu, iar Comisia le transpune in practica. Directiva este destinata statelor membre si le obliga in privinta rezultatului ce trebuie obtinut intr-o anumita perioada data, "lasnd instantelor nationale competentele privind forma si mijloacele"(art.189, din T.M.). Sunt emise de Consiliu la propunerea Comisiei. "Decizia este obligatorie in toate elementele sale pentru destinatarii pe care ii desemneaza" (art.189, din T.M.), fie ca sunt state, companii sau persoane fizice. Comisia este autoritatea care poate emite decizii. c. nescrise, izvorte din jurisprudenta Curtii de Justitie. Obiectul dreptului comunitar sunt tratatele, ca rezultat al cooperarii interstatale, legislatia comunitara, adica ceea ce defineste cadrul pietei, politicilor si actiunilor comune si o ultima categorie, dispozitiile comunitare, care urmaresc armonizarea normelor, regulilor la cele trei nivele national, supranational si interstatal. Relatia drept comunitar-drept national se stabileste pe baza urmatoarelor principii: primatul dreptului comunitar asupra dreptului intern; intre o norma comunitara si una nationala, prima va avea intietate; aplicarea imediata a dreptului comunitar; derivat din regulamente si decizii, nu este nevoie de o legiferare interna, pentru a fi aplicat si incorporat in sistemul juridic national;

subsidiaritatii; conf.art.3B din tratat, "comunitatea nu intervine, conform cu principiul subsidiaritatii, dect daca si in masura in care obiectivele actiunii, avute in vedere, nu pot fi realizate intr-o maniera suficienta de catre statele membre si tinnd cont de dimensiunea sau efectele actiunii respective, pot fi mai bine realizate la nivel comunitar." Fiind o problema de echilibru, ea poate fi interpretata sub aspectul eficientei, prin cea de proximitate, fiecare nivel asumndu-si sarcinile pe care le poate satisface in mod optim, inseamna cautarea esalonului celui mai adecvat problemei de reglat (dupa T.. de Berranger).

3.4.COMUNITATEA EUROPEANA Art.1 al Tratatului de la Maastricht prevede: Comunitatea Economica Europeana se transforma in Comunitatea Europeana, ca prima componenta a Uniunii Europene si in care este cuprinsa Piata Comuna si Uniune Economica si Monetara. Prin realizarea Pietei Comune si a Uniunii Economice Monetare, prin politici si actiuni comune, Comunitatea Europeana trebuie sa indeplineasca urmatoarele misiuni (art.2): dezvoltarea armonioasa, echilibrata si durabila a activitatilor economice; ridicarea gradului de ocupare a fortei de munca si de protectie sociala; egalitate intre barbati si femei; o crestere durabila si neinflationista; o inalta competitivitate si convergenta performantelor economice; ridicarea nivelului de protectie si ameliorarea calitatii mediului; ridicarea nivelului de trai si a calitatii vietii; coeziunea economica si sociala si solidaritatea intre statele membre. Pentru realizarea scopurilor prevazute, sunt vizate urmatoarele actiuni (art.3): eliminarea tarifelor vamale si a restrictiilor cantitative, la intrarea si iesirea marfurilor; o politica comerciala comuna; o piata interna bazata pe libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor; masuri relative, cu privire la circulatia persoanelor in spatiul comunitar; elaborarea unei strategii coordonate, pentru ocuparea fortei de munca din statele membre; o politica comuna in domeniul agriculturii si pescuitului; o politica comuna in domeniul transporturilor; stabilirea unui regim de concurenta in cadrul pietei interne; apropierea legislatiilor nationale; o politica in domeniul social; o politica in domeniul mediului inconjurator; intarirea competitivitatii industriei; promovarea cercetarii si dezvoltarii tehnologice;

realizarea unui nivel inalt de protectie a sanatatii; o politica in domeniul educatiei si culturii; promovarea cooperarii pentru dezvoltare; intarirea protectiei consumatorilor; politici si actiuni in domeniul energiei, protectiei civile si turismului; asocierea tarilor si teritoriilor de peste mari, pentru cresterea schimburilor.

3.4.1. CETATENIA UNIUNII Conventia Schengen (Olanda), din 14 iunie 1985 si aplicata dupa 26 martie 1995, a fost unul din pasii facuti pentru realizarea "spatiului fara frontiere interne", pentru eliminarea controalelor la frontierele intercomunitare. Prin art..8[17] al tratatului se instituie o cetatenie a Uniunii, de care beneficiaza orice persoana care poseda nationalitatea unui stat membru. In continuare se subliniaza faptul ca, cetatenia Uniunii nu inlocuieste, ci completeaza cetatenia nationala. Drepturile de care se bucura cetatenii Uniunii sunt: dreptul de a circula si de a locui liber pe teritoriul statelor membre; dreptul de a vota si de a fi ales in cadrul alegerilor municipale si europene, din statul membru unde isi are resedinta, in conditii egale cu ceilalti resortisanti ai statului; dreptul de protectie diplomatica si consulara in terte tari; dreptul de a adresa petitii. Opt din statele U.E. accepta dubla cetatenie: Portugalia, Irlanda, M.Britanie, Olanda, Belgia, Franta, Italia si Grecia.

3.4.2. PIATA COMUNA In virtutea Tratatului de la Roma (CEE), statele semnatare reinnoiesc angajamentul de a urma calea realizarii pietei comune, prin respectarea principiului liberei circulatii a marfurilor, serviciilor, persoanelor si capitalurilor. Pentru facilitarea finalizarii dificilului proces, declansat prin ridicarea restrictiilor de orice natura, sunt convenite reguli comune asupra concurentei, fiscalitatii si apropierii legislative. "Comunitatea se bazeaza pe o unitate vamala, care cuprinde ansamblul schimburilor de marfuri si care implica interzicerea, intre statele membre, a tarifelor vamale la import si la export si a tuturor taxelor cu un echivalent , ca si adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile lor cu tarile terte" (T.M. art. 9 [23]). Realizarea acestui obiectiv, a insemnat, in primul rnd, armonizarea, recunoasterea mutuala a normelor tehnice si apropierea fiscala. Exista insa sectoare economice cu statut strategic in unele state, precum gaz, electricitate,

posta, telefon. Libera circulatie a serviciilor, inseamna acordarea dreptului de exersare a unor activitati in spatiul comunitar, adica libertatea de acces, nondiscriminarea in raport cu autohtonii, care practica acelasi tip de activitati, nondiscriminari legislative. Sunt considerate servicii, activitati cu caracter industrial, comercial, artizanal si profesiunile liberale. Textul tratatului se aplica fara a prejudicia cu nimic, regimul proprietatii in statele membre. In privinta liberei circulatii a fortei de munca, aceasta implica "abolirea oricarei discriminari, bazate pe nationalitate, a fortei de munca din statele membre, in privinta angajarii, remunerarii si a celorlalte conditii de munca."(T.M., art.48[39]). Cuprinde dreptul: de a raspunde angajarilor oferite efectiv; de a se deplasa liber, in acest scop pe teritoriul comunitatii; de a sejurna in unul din statele membre, cu scopul de a ocupa un loc de munca, conform dispozitiilor legislative, regulamentare si administrative, care se aplica angajarii fortei de munca nationale; de a ramne, in conditiile in care vor face obiectul regulamentelor de aplicare stabilite de Comisie, pe teritoriul unui stat membru dupa ocuparea unui loc de munca in acel stat. Pentru instaurarea progresiva a liberei circulatii a capitalurilor, statele convin, de asemenea, asupra suprimarii, in masura necesara bunei functionari a pietei comune, a restrictiilor privind deplasarea capitalurilor apartinnd persoanelor rezidente, ca si a discriminarilor de tratamente, bazate pe nationalitatea sau resedinta partilor, sau pe localizarea plasamentului. Impactul pietii comune asupra economiei nationale este deosebit, pentru ca: autonomia macro-economica a statelor scade, solutiile fiind identificate tot mai mult la nivel comunitar; rezulta importanta influentei deciziilor centrale in realizarea interesului national; apare riscul dislocarii sau paralizarii , unor activitati din cauze de piata comuna sau de mondializare; se ingusteaza spatiul de manevra sociala, al rolului sectorului public, al modului in care se face si se aloca bugetul8.

3..4.3. POLITICILE COMUNITATII EUROPENE 3.4.3.1. Politica agricola comuna Misiunile cu care este lansata politica agricola comuna sunt: ameliorarea productivitatii agriculturii, prin "dezvoltarea procesului tehnic, asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole si utilizarea optima a factorilor de productie, si in special a fortei de munca"; cresterea nivelului de viata a agricultorilor, "prin marirea veniturilor individuale"; stabilizarea pietelor;

preturi rezonabile pentru consumatori; garantarea securitatii in aprovizionare (T.M., art. 39 [33]). Pentru aceasta, se va tine seama de partcularitatile structurilor sociale din agricultura diferitelor regiuni, ajustarile vor fi facute gradual si se va stabili o politica comuna de preturi, bazata pe criterii comune si pe metode de calcul uniforme.

3.4.3.2. POLITICA SOCIALA Eforturile de realizare a pietei interne au cuprins si dimensiunea umana, sociala, de combatere a "dumping-ului social". Tratatul consacra Fondul Social European, in scopul de a "ameliora posibilitatile de angajare a fortei de munca pe piata interna", contribuind la ridicarea nivelului de viata. Fondul vizeaza promovarea , in cadrul Comunitatii, "a facilitatilor de angajare si a mobilitatii, geografice si profesionale a fortei de munca, ca si facilitarea adaptarii la mutatiile industriale si la evolutia sistemelor de productie, in special prin formarea si recalificarea profesionala" (T.M.., art. 123 [146]). Asumndu-si deplina responsabilitate pentru continutul invatamntului si organizarea sistemului educatiei, actiunea Comunitatii vizeaza: dezvoltarea dimensiunii europene in educatie, prin invatarea si difuzarea limbilor statelor membre; recunoasterea academica a diplomelor si a perioadelor de studii; promovarea cooperarii dintre institutiile de invatamnt; realizarea schimbului de informatii si de experienta, asupra elementelor comune, ale sistemelor de educatie ale statelor membre; sprijinirea dezvoltarii educatiei la distanta. Agenda 2000 a propus si reformarea sistemului de asigurari sociale: asigurarea pensiilor, asigurarea medicala, asigurarea de ingrijire, asistenta sociala, protectia sociala a somerilor in U.E., protectia sociala a persoanelor handicapate si integrarea copiilor cu cerinte speciale, sau dezabilitati, in societate. Politica sociala europeana are la baza doua instrumente: Fondul Social European si "Charta sociala" care prevede cele 12 drepturi de baza ale muncitorilor si promovarea unor sanse egale femeilor si barbatilor. Bugetul politicii sociale europene aloca aproape 90% Fondului Social European, care contribuie la finantarea mobilitatii geografice si profesionale, combaterea somajului pe termen lung, introducerea tinerilor in lumea profesionala, schimbarea sistemului de productie, asigurarea protectiei sanatatii la locul de munca, finantarea dezvoltarii si ajustarea structurala a regiunilor cu populatie scazuta. Comisia Europeana a inscris, in decembrie 1989, masurile in domeniul social si asistentei sociale in Charta sociala, iar in 1994 a elaborat Charta Alba" in vederea aplicarii unor metode de reducere a somajului in U.E., pentru realizarea uniunii sociale. Aceasta cuprinde capitolele "crestere, capacitate concurentiala si ocuparea fortei de munca". In privinta sigurantei si protectiei sociale a somerilor, Cartea Verde" prevede linii de actiune pentru garantarea protectiei sociale si imbunatatirea educarii si formarii profesionale, in vederea unei mobilitati accentuate.

Agenda 2000 cuprinde, de asemenea, programe comunitare pentru integrarea persoanelor handicapate: HELIOS II masuri pentru reabilitarea functionala a handicapatilor, integrarea economica si sociala a lor, conducerea individuala si integrala a vietii sociale a acestora; HORIZON are in vedere integrarea handicapatilor pe piata muncii; TIDE este programul care se ocupa cu persoanele in vrsta, in scopul de a le oferi noi sanse si perspective de integrare in viata sociala.

3.4.3.3. POLITICA CULTURALA Incepnd cu TUE cultura se inscrie printre competentele Comunitatii Europene, care sprijina si completeaza actiunile statelor membre in urmatoarele domenii: ameliorarea cunoasterii si difuzarii culturii si istoriei popoarelor europene; conservarea si salvgradarea patrimoniului cultural de importanta europeana; schimburile culturale non-comerciale; creatia artistica si literara inclusiv in sectorul audio-vizual. In interiorul Comunitatii sunt derulate o serie de programe de formare profesionala, carora le este alocat 1% din bugetul comunitar: ERASMUS un program prin care se creeaza o retea europeana de cooperare intre universitati (schimburi de profesori, studenti, burse); COMETT un program destinat sa intareasca cooperarea intre universitati si intreprinderi; LINGUA un program destinat sa diminueze barierele lingvistice intre europeni; DELTA si EUROPECHET programe indreptate spre tehnologiile de vrf (imformatica, banci de date, retele de sateliti); SOCRATES si LEONARDO (al doilea si pentru tarile est-europene)- programe prin care se incurajeaza cooperarea intre universitatile europene, intre acestea si intreprinderi, programe care inscriu formatiunea profesionala intr-o dimensiune europeana. Actuala politica culturala demonstreaza ca U.E. nu doreste si nici "nu isi poate permite culturi politice de import, fara riscul de a crea disproportii notabile". Se considera, ca sub aspectul "culturii ca mod de viata", rezultata din organizarea societatii, din politic, si sub impactul tendintelor de mondializare, globalizare, uniformizare, "o cultura europeana si o Europa a culturilor au acelasi interes" 9.

3.4.3.4. PROTECTIA MEDIULUI Politica Comunitatii in domeniul protectiei mediului are ca obiective:

conservarea, protejarea si ameliorarea calitatii mediului;

protectia sanatatii persoanelor; utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale; promovarea, pe plan international, a masurilor destinate sa faca fata problemelor regionale, sau planetare, ale mediului. Conform Agendei 2000, politica ecologica se ocupa in special cu sectorul energetic, Comisia Europeana prin programele de actiune prevede reducerea consumului de energie, folosirea energiei care se recicleaza, a energiei atomice si preluarea responsabilitatilor, att la nivel comunitar, ct si national. Programele comunitare concretizate in programul SAFE II (1996-2000), ALTENER (1998-2000), SYNERGIE (1998), THERMIE (1995-1998) au prevazut protectia mediului, imbunatatirea capacitatii concurentiale, protectia spatiului maritim, cautarea unor tehnologii pentru asanarea ecologica a unor regiuni afectate de poluare. Pentru tarile candidate la U.E., in cazul tarilor din Europa Centrala si de Est, functioneaza programul PHARE, iar pentru CSI programul TACIS. Programul comunitar LIFE, pentru dezvoltarea dreptului protectiei mediului in UE, are in vedere masuri prioritare si ajutoare tehnice, protectia padurilor, combaterea poluarii si protectia impotriva catastrofelor naturale. Un exemplu elocvent al preocuparilor in directia conservarii mediului il constituie decizia unor state UE de a renunta definitiv la energia nucleara (Suedia, Germania, Italia si Elvetia), chiar daca ponderea energiei nucleare in productia de electricitate este destul de ridicata (Franta 78%, Belgia 60%, Suedia 46%, Elvetia 40%, Germania 35%, M.Britanie, Spania, si Finlanda 30%).

3.4.4. UNIUNEA ECONOMICA SI MONETARA (U.E.M.) TUE. Acelasi obiect il are Protocolul privind statutul Sistemului european de banci centrale si statutul Bancii Centrale Europene, precum si Protocolul privind Institutul monetar european (anexe la tratatul de la Maastricht). Obiectivul declarat si ireversibil al UEM este crearea unei monede unice. 3.4.4.1. Repere istorice Dupa incheierea Tratatului de la Roma, chiar daca initiatorii gndisera crearea unei monede comune (si nu unice), activitatea CEE se desfasura pe baza prevederilor aranjamentului Bretton-Woods si a sistemului de cursuri fixe. Pna in 1958 a functionat Uniunea Europeana de Plati, un sistem de clearing multilateral. In 1970 a fost publicat Planul Werner, care continea principalele elemente ale unei Uniuni Monetare Europene, ce urma a fi realizata in 3 etape, pe o perioada de 10 ani. Se avea in vedere: o convergenta a politicilor economice, convertibilitatea totala si ireversibila a monedelor, eliminarea marjelor de fluctuatie a cursurilor, completa liberalizare a miscarilor de capital. Singurul rezultat al planului a fost "sistemul european al limitelor inguste ale cursului valutar" supranumit "sarpele valutar", prin care statele membre isi luau angajamentul de a nu permite fluctuatii ale cursurilor valutare reciproce, mai mari de +/-

2,25%. Participau DM, monedele din Benelux si coroana olandeza. La 13 martie 1979, ca urmare a planului convenit intre presedintele Frantei Giscard dEstaing si cancelarul Germaniei Helmut Schmidt, intra in vigoare Sistemul Monetar European, cu rol principal in integrarea monetara. In cadrul sistemului se introduce ECUul (european currency unit), unitate de cont si instrument de plati si de rezerva, emisa de Fondul European de Cooperare Monetara. Acesta a rezultat dintr-un cos de monede nationale, greutatea fiecarei monede fiind direct legata de puterea economica a statului respectiv. SME s-a constituit pe parcurs intr-un instrument pentru lupta impotriva inflatiei, a redus imprevizibilitatea evolutiei cursurilor, a redus variabilitatea ratelor dobnzii.

3.4.4.2. ETAPELE UNIUNII ECONOMICE SI MONETARE Parti din UEM au fost puse in aplicare inaintea tratatului propriu-zis (1991) si inaintea TUE (1992), ca urmare a Raportului Delors, din aprilie 1989, referitor la UEM. Consiliul European, reunit la Madrid, in iunie 1989, stabilea ca etapa I, cu incepere de la 1 iulie 1990, sa contina eliminarea ultimelor bariere privind tranzactiile monetare, intarirea coordonarii politicilor economice si bugetare, intarirea cooperarii intre bancile centrale. Tratatul de la Maastricht stabileste conditiile si termenele pentru celelalte doua etape, si prevede transferul autoritatii monetare catre Sistemul European de Banci Centrale, precum si crearea unei Banci Centrale Europene. Obiectivul principal al SEBC este mentinerea stabilitatii preturilor si sprijinirea politicilor economice generale din Comunitate, prin actiuni conforme cu principiile economiei de piata. Misiunile fundamentale constau in definirea si punerea in practica a politicii monetare, conducerea operatiilor de schimb, detinerea si girarea rezervelor oficiale de schimb ale statelor membre, promovarea bunei functionari a sistemelor de plata. SEBC este compus din BCE si bancile centrale nationale si este condus de organele de decizie ale BCE care sunt Comitetul Guvernatorilor si Consiliul Executiv alcatuit din 6 membri, numiti de Consiliul European (art.105-106 din T.M.). Etapa a doua, a inceput la 1 ianuarie 1994. In cadrul ei a fost creat Institutul Monetar European, cu sediul la Frankfurt. Are personalitate juridica si este condus de un Consiliu, compus dintr-un presedinte si din guvernatorii bancilor centrale nationale; TUE stabileste pentru IME urmatoarele misiuni: intarirea cooperarii intre bancile centrale nationale, coordonarea politicilor monetare ale statelor membre; supervizarea functionarii Sistemului Monetar Europen; realizarea consultarilor asupra problemelor care tin de competenta bancilor centrale nationale si care pot afecta stabilitatea institutiilor si pietelor financiare; facilitarea utilizarii ECU si supravegherea evolutiei acestuia. Pentru declansarea celei de-a treia faze, IME trebuia sa: pregateasca instrumentele si procedurile necesare aplicarii politicii monetare unice; armonizeze regulile si practicile

privind colectarea, stabilirea si difuzarea statisticilor; elaboreze regulile pentru operatiunile pe care le vor intreprinde bancile centrale nationale in cadrul SEBC; incurajeze eficacitatea platilor transfrontaliere; supervizeze pregatirea tehnica a biletelor de banca emise in ECU. Pina la 31 decembrie 1996 IME trebuia sa precizeze cadrul regulamentar, organizational si logistic de care SEBC avea nevoie pentru a-si indeplini sarcinile in timpul celei de-a treia etape (cf.art.109F[117], din T.M.). Institutul a fost desfiintat incepnd cu 1 ianuarie 1999, intrnd in actiune BCE si SEBC. Etapa a treia (etapa finala) a inceput la 1 ianuarie 1999. De retinut, ca nu toate statele vor face trecerea la aceasta etapa, dect cele care indeplinesc criteriile de convergenta. Incepnd cu aceasta data, politica monetara va fi de competenta BCE, iar EURO, moneda unica, va inlocui monedele nationale din statele participante. Criteriile de convergenta sunt: "rata inflatiei, exprimata in indicele preturilor de consum sa nu depaseasca 1,5% din media celor mai performante trei tari din comunitate; rata nominala a cursului valutar, sa nu fie modificata cel putin 2 ani inainte de intrarea in etapa a III-a a uniunii monetare; rata dobnzilor pe termen lung, trebuie s se mentina in cadrul unei diferente de 2% fata de media ratelor dominante in trei tari cu cel mai bun rezultat in privinta inflatiei; criteriul fiscal: datoria publica totala sa nu fie mai mare de 60% din PIB, iar deficitul bugetar sa nu depaseasca 3% din PIB" [10]. Beneficiile introducerii monedei unice sunt considerate a fi: disparitia riscului valutar in spatiul european; cresterea stabilitatii in politica monetara europeana; fixarea cursurilor de schimb; reducerea costului tranzactiilor; cresterea transparentei pietei; reducerea discriminarilor in politica de preturi; intensificarea concurentei; siguranta procesului decizional; eficienta in alocarea si distribuirea resurselor; reducerea somajului; crestere economica si bunastare. Costurile aferente sunt pierderea autonomiei politicii monetare, pierderea posibilitatii de alegere a ratei inflatiei si pierderea cursului valutar, ca instrument pentru inlaturarea dezechilibrelor macroeconomice.

3.4.4.3. EURO MONEDA UNICA

Trecerea la moneda EURO se va realiza in trei etape. In prima etapa a intrat in functiune BCE care va pregati emisiunea de bacnote si monede. De asemenea vor fi promulgate o serie de acte normative si legislative, pentru sprijinirea implementarii monedei unice. In cadrul etapei a doua (1999-2002) se vor fixa cursurile valutare ale tarilor membre si se va stabili cursul de conversie la EURO al monedelor nationale. Pietele financiare vor functiona in aceasta moneda, iar bancile centrale nationale din statele participante vor pierde competentele in materie de politica monetara in favoarea BCE. Etapa a treia, de la 1 ianuarie 2002, incepe cu punerea in circulatie a monedelor si bacnotelor in EURO, apoi se ve generaliza carti bancare, cecuri, viramente. Monedele nationale vor circula in paralel cu EURO-ul sase luni, dupa care isi vor pierde statutul legal si functia de mijloc de plata. Se apreciaza ca moneda unica ar putea constitui un factor de stimulare a concurentei si cresterii economice, ar putea intari solidaritatea financiara in interiorul UE si ar aduce stabilitate la nivel microeconomic, inlesnind astfel efectuarea trecerii de la economia de piata sociala la economia de piata liberala. Cu toate acestea, ramn state care si-au anuntat refuzul de participare la moneda unica, ori si-au manifestat rezerve. Moneda unica europeana a trecut cu brio examenul, pe timpul valului de instabilitate care a zguduit pietele financiare eurasiatice si din America Latina. Multi investitori se retrag de pe pietele micilor,"tigri" sau "dragoni" asiatici, reorientndu-si capitalul spre mult mai eficientele si sigurele obligatiuni europene. In interiorul spatiului EURO, reculul cererii de pe pietele afectate de recesiune a fost compensat de cererea interna. Astfel ca produsul intern brut al comunitarilor nu va avea de suferit. De exemplu, monede scandinave cum ar fi coroana daneza si cea suedeza, care nu fac parte din zona EURO, au suferit, dupa crahul rus, o cadere libera. Adapostita sub umbrela EURO, marca finlandeza nu a facut obiectul crizei. Totusi, pentru a doua oara in ultimii zece ani, Danemarca trateaza cu refuz UEM (la ultimul referendum, din 2000, 53,1% din cele 95% de voturi exprimate au fost negative), dupa ce a respins tratatul de la Maastricht, M.Britanie si Suedia au ramas ultimele membre ale UE care nu au acceeptat inca intrarea in uniunea economica si monetara.

3.5.. AFACERI INTERNE SI DE JUSTITIE A treia componenta a UE o constituie cooperarea in afacerile interne si de justitie. De fapt, cooperarea incepuse inainte de Maastricht: in primul rnd, consultari intre Comunitate si alte state (in grupul TREVI) Austria, Canada, Elvetia, Maroc, Norvegia, SUA; in al doilea rnd, cooperarea intre statele comunitare in baza Acordului de la Schengen, din 14 iunie 1985, dintre cinci state (Belgia, Franta, Germania, Luxemburg, Olanda), la care au aderat apoi si alte state. Un asemenea tip de cooperare a devenit firesc, din momentul aplicarii libertatii de circulatie si de stabilire a persoanelor in interiorul Comunitatii. Obiectivele propuse sunt: reguli si metode de control la trecerea frontierelor

interioare; politica de azil si de emigrare; lupta contra fraudelor; lupta contra criminalitatii (terorism, droguri); lupta contra toxicomaniei; cooperarea vamala; cooperare judiciara in materie civila si penala. Metodele de cooperare constau in: informari si consultari la nivelul Consiliului, caruia i s-a adaugat si un Consiliu al ministrilor de interne si de justitie, in scopul armonizarii actiunilor statelor membre; pozitii, proceduri sau actiuni comune, pe care, la initiativa statelor sau Comisiei, Consiliul le poate hotar; cooperare bi sau multilaterala intre state. Conform declaratiei privitoare la cooperarea politieneasca, anexata la Tratat, statele isi pot acorda asistenta in anchete si cercetari, pot constitui banci de date, pot colecta si centraliza informatii, pot stabili strategii la scara europeana. In acest sens functioneaza la Haga un "Europol". Pentru urmarirea implementarii strategiei europene in domeniul drogurilor, a fost creat un organism special al UE: Centrul European de Monitorizare a Drogurilor si Dependentei de Droguri (EMCDDA). Unul din cele mai importante documente aprobate la Feira (Portugalia), in vara anului 2000, este cel privind spatiul european comun a AIJ. UE are misiunea de a integra problemele AIJ in ampla dimensiune a relatiilor externe. Prioritatile acestei actiuni includ urmatoarele aspecte: emigrare si azil; lupta impotriva crimei organizate si a terorismului; lupta impotriva traficului de droguri si a spalarii banilor; lupta impotriva criminalitatii "hi-tech" si a traficului de persoane; cooperarea in domeniul legislatiei civile; dezvoltarea parteneriatelor cu tarile dezvoltate. Se va asigura crearea unui "spatiu de libertate, securitate si justitie" fara ca dezvoltarea dimensiunii externe a AIJ sa devina deocamdata un obiectiv in sine. La baza stabilirii prioritatilor vor sta urmatoarele criterii: relevanta in termeni a creari unui spatiu existenta politicilor si masurilor interne, fiind parametrul cheie al justificarii necesitatii; valoarea adaugata actiunilor statelor membre; UE intervine numai daca actiunile sale furnizeaza o valoare adaugata actiunilor bilaterale ale statelor (principiul subsidiaritatii); contributia la obiectivele politice generale ale politicii extern a UE; realizarea obiectivelor intr-o perioada rezonabila de timp; aplicabilitatea pe o perioada mai lunga. Principalul organism al UE responsabil de problema spatiului european a AIJ este COREPER (din cadrul Consiliului de Ministri al UE), acesta urmnd sa supravegheze implementarea deciziilor si sa prezinte raportul asupra progreselor facute, la Summit-ul din decembrie 2001. ** Dosarele majore pe care Europa unificata le are de rezolvat in continuare sunt: reforma institutiilor comunitare, Comisia Europeana si Consiliul de Ministri, care dimensionate, dupa criterii invechite, nu mai fac fata actualului numar de membri; extinderea propriu-zisa, in urma analizarii celor 31 de domenii in care trebuie realizata armonizarea tarilor candidate cu UE; definitivarea Chartei drepturilor fundamentale pentru cetateanul comunitar", cu rolul de a apropia UE de omul obisnuit

crearea unei politice de aparare unitare si comune, sub umbrela comunitara, capabila sa actioneze eficient la nivelul continentului, fara a pune in pericol interesele SUA; rezolvarea problemei comertului, in conditiile in care UE nu mai poate justifica subventiile anuale de 50 miliarde dolari alocate fermierilor. NOTE EXPLICATIVE

1. Paun N., Istoria constructiei europene, Fundatia pentru Studii Europene, p.153 2. Idem, p.154 3. Ibidem, p.155 4. Bibere O., op.cit., p.111 5. Idem, p.119 6. Apud. Ibidem, p.153 7. Ibidem, p.156 8. Apud. Ibidem, p.190-191 9. Apud. Ibidem, p.206-207 10. Paun N., op.cit., p.244 11. Paun N., op.cit., p.622

IV. POLITICA EXTERNA SI DE SECURITATE COMUNA 4.1. Inceputurile apararii europene Pe 11 august 1950, in cadrul celei de-a cincea sesiuni a Adunarii Consultative a Consiliului Europei, W. Churchill propune crearea, imediata, a unei Armate Europene Unite, sub control democratic european si care sa actioneze in colaborare deplina cu S.U.A. si Canada. In acelasi timp, Germania urma sa primeasca asigurari in privinta sigurantei si libertatii. Prin urmare, presedintele Consiliului, primul-ministru francez Rene Pleven lanseaza Planul pentru o Comunitate Europeana pentru Aparare (C.E.A.), prezentat Adunarii Nationale a Frantei, la 24 octombrie 1950. Se prevedea, crearea unei armate europene, compuse din unitati furnizate de statele membre C.E.C.O., condusa de un ministru european al apararii, cu un buget comun si sub controlul Adunarii Parlamentare Europene.. Tratatul de constituire a C.E.A. este semnat la Paris, la 25 mai 1952, de statele din C.E.C.O. si protocoalele aditionale cu N.A.T.O. Incepnd cu iulie 1953, prin Actul de Securitate Reciproca, jumatate din ajutoarele militare americane destinate Europei erau alocate viitoarei C.E.A. Tratatul cuprindea si referiri la o Adunare, care urma sa devina o Comunitate Politica Europeana. Integrarea in domeniul apararii era considerata ultimul pas spre o integrare politica - crearea pentru apararea comuna a unei armate europene, atasata de institutiile politice ale Europei unite".

Pna in august 1954, Tratatul C.E.A.a fost ratificat de cinci state membre.. Respingerea intregului proiect de catre Adunarea Nationala a Frantei, printr-un vot in prealabil, fara al lua macar in discutie, a constituit sfrsitul C.E.A. si decesul" prematur al C.P.E. Acest prim esec al procesului european, marcheaza inceputul adaptarii comunitatii la problemele interne ale statelor, in special politice, si la cele internationale, crize si conflicte, reevaluari strategice. Diversificarea procesului european se accentueaza in momentul cnd Franta se retrage din structurile militare ale N.A.T.O., la 7 martie 1976. Va ramne insa in Consiliul Atlantic. A fost o urmare a constatarii presedintelui de Gaulle ca repartitia lumii in doua blocuri militare raspunde din ce in ce mai putin situatiei reale". Din punctul de vedere al securitatii militare, Europa Occidentala ramne atasata Americii, insa la initiativa britanicilor, se constituie un grup european in Alianta" (Eurogroup),fara personalitate juridica, care promova cooperarea europenilor in sectoare militare ca: Eurotrain (instructie militara), Eurolog (logistica), Euromed (medicina militara), Eurocom (telecomunicatiile). Apararea europeana, spunea Pierre Hassner, trebuie considerata nu ca un raspuns imediat la o amenintare militara urgenta si precisa", ci ca un test, reinnoit tot timpul, al prioritatilor respective ale europenilor, al vointei lor de uniune, al vointei si capacitatii lor de a refuza veto-urile externe Ce poate fi mai nerealist dect sa presupui o Europa realista ?" 1 In raportul care ii poarta numele, premierul belgian Leo Tindemans, este de parere ca o Uniune Europeana ramne incompleta att timp ct nu va avea o politica de aparare comuna. La momentul respectiv, decembrie 1975, au fost considerate drept obstacole in calea realizarii unei aparari comune europene, urmatoarele cauze: de natura constitutionala; crearea unei forte nucleare europene era considerata la fel de indepartata ca si alegerea unui presedinte federal european; dificultati tehnologice si juridice datorate interzicerii transferurilor de tehnologie nucleara militara (Legea Mac Mahon votata de Congresul S.U.A., in 1946); divizari diplomatice; constrngeri economice si psihologice, in special pentru marirea cheltuielilor militare anuale (dupa un calcul, aproximativ 80 de miliarde de dolari) si necesitatea convingerii opiniei publice; Sperantele pentru intreprinderea unor demersuri concrete, apar totusi din perspectiva urmatoarelor posibilitati: garantia nucleara americana pe termen mediu; instalarea unui sistem european de aparare conventionala, prin utilizarea noilor arme ghidate cu precizie"; avantajul tehnologic al fortelor europene occidentale fata de cele ale Pactului de la Varsovia; folosirea armelor nucleare franceze si britanice, in masura in care se ajunge la o coordonare in desemnarea vectorilor si utilizarea acestora care ar putea contribui la cresterea descurajarii eventualului adversar; aplicarea masurilor care privesc, pe termen scurt, transformarea industriilor europene de armament intr-un element constitutiv al apararii comune .

In privinta problemelor de securitate si cooperare, capacitatea C.E.E. este testata pe timpul fazelor elaborarii Actului final de la Helsinki, care este semnat de doua ori de Aldo Moro, o data in numele Italiei si inca o data in numele Consiliului Europei. Securitatea continentului european devine fondul cooperarii politice intre statele C.E.E. si subiectul diverselor sesiuni ale Consiliului European, care sesizeaza importanta relatiilor est vest. In Declaratia C.E. de la Dublin, din 4 decembrie 1984, cele zece state membre recunosc ca au o responsabilitate privind pacea si stabilitatea in Europa si securitatea populatiilor lor. Ei estimeaza ca opera de constructie europeana pe care o intreprind si pe care o continua cu hotarre are din acest punct de vedere o valoare iminenta. Ei se declara decisi sa mentina si sa-si intensifice contributia la ameliorarea raporturilor intre Est si Vest".

4.2. UNIUNEA EUROPEI OCCIDENTALE Originile organizatiei se gasesc in Tratatul asupra colaborarii economice, sociale si culturale si privind autoapararea colectiva", semnat la 17 martie 1948, la Bruxelles. Preambulul tratatului formuleaza drept scop garantarea reciproca a securitatii statelor semnatare si angajamentul ferm al acestora de a lua toate masurile necesare in cazul revenirii Germaniei la o politica de agresiune". In continuare, la articolul 5, se stipuleaza: statele semnatare se obliga sa acorde tot ajutorul militar si toata asistenta ce le stau in putere, oricarui stat membru care ar face obiectul unui atac armat in Europa". Prin Acordurile de la Paris din anul 1954, cnd au aderat la tratat R.F.G. si Italia, organizatia este rebotezata in U.E.O. Cu toate ca U.E.O. ii erau acordate competente largi, prin Tratatul de la Bruxelles, foarte repede activitatile principale vor fi incredintate altor organizatii. Imediat dupa semnarea Tratatului Atlanticului de Nord, in plan militar, structurile opertionale si statul major general al fortelor U.E.O., de la Fontainebleau si Versailles, au fost transferate Aliantei, in 1951. De fapt, continutul modificat al Tratatului de la Bruxelles confirma optiunea pentru apropierea decisiva de N.A.T.O.: in executarea tratatului, Inaltele parti contractante si toate organizatiile create de ele in cadrul Tratatului vor coopera strns cu Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord". Pentru a se evita orice dubla intrebuintare cu statele majore ale N.A.T.O., Consiliul si Agentia pentru controlul armamentelor, se vor adresa autoritatilor militare corespunzatoare, din cadrul N.A.T.O., pentru orice informatii si orice aviz asupra chestiunilor militare". Deposedata de dreptul de a-si dezvolta orice fel de structuri militare, pentru o lunga perioada de timp, U.E.O. nu s-a manifestat pe scena europeana. Impulsurile reactivarii apar la inceputl anilor 80, in contextul preocuparilor Comunitatii Europene de a se concentra asupra unei politici de aparare comune si manifestarii tendintei statelor europene de a crea pilonul european in cadrul N.A.T.O. Prima actiune concreta in acest sens este elaborarea din initiativa presedintelui Francois Mitterand, a Memorandumului Frantei" cu privire la U.E.O.si trimis guvernelor statelor membre. Ideea documentului este ca U.E.O. este singura instanta europeana competenta in materie de aparare". Rezultatul, a fost reactivarea Consiliului de Ministri al U.E.O., alcatuit din ministrii de externe si ministrii apararii din statele membre.

Declaratia de la Roma", din octombrie 1984, a Consiliului de Ministri cuprinde noile obiective politice si schimbarile structurale ale organizatiei. S-a stabilit, ca misiune principala, definirea identitatii europene de securitate si aparare, confirmnd astfel dorinta membrilor de cooperare si armonizare a punctelor de vedere asupra problemelor specifice legate de securitatea europeana. Reunit la Haga, in octombrie 1987, Consiliul U.E.O. a adoptat o Platforma asupra intereselor europene in materie de securitate", in care isi afirma in mod solemn hotarrea de a dezvolta pilonul european al N.A.T.O., oferind, in acelasi timp, o dimensiune de securitate si aparare pentru o Europa integrata. Platforma defineste si raporturile dintre U.E.O. si N.A.T.O., precum si cu alte instante si precizeaza modalitatile de largire a U.E.O. si conditiile necesare intaririi rolului sau, ca forum unde vor avea loc dezbateri asupra problemelor de aparare si securitate.

4.3. POLITICA EXTERNA SI DE SECURITATE COMUNA. EVOLUTII ALE U.E.O. U.E. instituita prin Tratatul de la Maastricht, completat cu Tratatul de la Amsterdam, are stabilit printre altele si obiectivul afirmarii sale pe scena internationala, in special prin punerea in practica a unei politici externe si de securitate comuna, incluznd definirea in timp a unei politici de aparare, care ar putea conduce, la momentul potrivit, la o aparare comuna. Conform aceluiasi tratat, politica externa si de securitate comuna (P.E.S.C.) constituie unul din pilonii U.E., alaturi de Comunitatea Europeana si Afacerile Interne si de Justitie. Obiectivele P.E.S.C. sunt: salvgardarea valorilor comune, a intereselor fundamentale si a independentei Uniunii; intarirea securitatii Uniunii si statelor membre sub toate formele; mentinerea pacii si intarirea securitatii internationale, conform principiilor Cartii O.N.U., a principiilor Actului Final de la Helsinki si a obiectivelor Cartei de la Paris; promovarea cooperarii internationale; dezvoltarea si intarirea democratiei si a statului de drept si respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; Metodele P.E.S.C., spre deosebire de metoda comunitara, proprie integrarii economice, se contureaza prin cooperarea sistematica intre statele membre, pentru conducerea politicilor si prin punerea graduala in practica a unor actiuni comune, in domeniile in care statele membre au interese in comun. In acelasi timp, statele isi asuma angajamentul de a sprijini activ si fara rezerve P.E.S..C., de a se abtine de la orice actiune contrara intereselor Uniunii, de a veghea la conformitatea politicilor lor nationale cu pozitiile comune, de a se informa reciproc asupra oricaror probleme de politica externa si de securitate si de a sustine pozitii comune in cadrul organizatiilor internationale. Competentele si procedurile privitoare la P.E.S..C. se concentreaza in principal spre

Consiliul European (sefii de state si de guverne) care ii defineste principiile si orientarile generale. Consiliul U.E., asistat de un Comitet politic, prin decizii luate in unanimitate, pun in aplicare orientarile generale. In titlul V, art. J.4, paragraful 1 din T.M. se stipuleaza Uniunea Europeana cere Uniunii Europei Occidentale, care este parte integranta a dezvoltarii Uniunii, sa elaboreze si sa duca la indeplinire deciziile si actiunile Uniunii, cu implicatii in domeniul apararii". Se mai precizeaza, ca P.E.S.C., nu afecteaza caracterul specific al politicii de securitate si de aparare a anumitor state membre si respecta obligatiile ce decurg pentru anumite state din Tratatul Atlanticului de Nord. Ministrii Afacerilor Externe si ai Apararii din statele membre ale U.E./U.E.O., reuniti lnga Berlin, au adaugat si dat publicitatii, la 19 iunie 1992, Declaratia de la Petersburg", care, pe baza Tratatului de la Maastricht, enunta liniile directoare pentru dezvoltarea viitoare a organizatiei. Membrii U.E..O. se angajeaza sa sustina actiunile de prevenire a conflictelor si de mentinere a pacii, in cooperare cu alte institutii de securitate. S-a hotart crearea unei Celule de Planificare Militara si punerea la dispozitie a unor unitati militare operative din trupele de uscat, aviatia militara si din marina militara, care vor ramne dislocate pe teritoriile de origine, dar, la nevoie, vor actiona impreuna sub comanda U.E.O. . Aceste forte, constituite intr-o structura comuna (F.A. W.E.U. Forces anwerable to W.E.U.) urmau sa indeplineasca trei tipuri de misiuni: umanitare sau de evacuare a resortisantilor; de mentinere a pacii si de gestiune a crizelor, inclusiv operatiuni de restabilire a pacii. Misiunea principala a Celulei consta in pregatirea operatiunilor sub egida U.E.O., la care se adaugau si responsabilitatile pe linia gestionarii F..A. W.E.U. si a actualizarii regulilor de angajare. Cu aceeasi ocazie, in scopul extinderii cooperarii U.E.O. cu tarile din Europa Centrala si de Est, Consiliul de Ministri a invitat ministrii Afacerilor Externe si ai Apararii din aceasta zona sa formeze un Forum de Consultare", care s-a reunit pentru prima oara la Londra, pe 14 octombrie 1992. Urmatorul pas in realizarea componentei de aparare a U.E. s-a facut cu ocazia reuniunii la nivel inalt a Aliantei Atlanticului de Nord, din 1994, de la Bruxelles, cnd statele N.A.T.O. si-au exprimat sprijinul deplin fata de dezvoltarea unei Identitati europene de securitate si aparare" si fata de pilonul european al Aliantei" prin intermediul U.E.O., ca o componenta a U.E. N.A.T.O. a fost de acord sa puna la dispozitia U.E.O. infrastructura si baza materiala a N.A.T.O. din Europa, in special mijloacele de comunicatii si cercetare strategica prin satelit, pentru organizarea si desfasurarea unor eventuale operatiuni militare in spatiul Europei, exclusiv sub autoritatea U.E.O. In contextul acceptarii I.E.S.A. a fost introdus si conceptul de Forte Operative Inter-arme Multinationale" (C.J.T.F.), destinat ducerii operatiunilor militare organizate si conduse de U.E.O., cu folosirea facilitatilor N.A.T.O.. Conditia este ca, dupa utilizare, aceste facilitati sa revina sub controlul N.A.T.O. In planul securitatii europene si euro-atlantice au loc doua procese: realizarea I.E.S.A. in cadrul N.A.T.O. si a P.E.S.C. in cadrul U.E. Acestea sunt concepte complementare si nu concurentiale, de unde si principiul separabil, dar nu separat" de N.A.T.O. in privinta utilizarii fortelor si mijloacelor. Din evolutia organizatiei face parte si decizia Consiliului Uniunii de a crea un Comitet

Militar cu scopul de a intari si clarifica rolul sefilor Statelor Majore ale Armatelor. Din acest moment pentru o perioada de timp, cele doua aliante militare distincte una exclusiv europeana, U.E.O., si una euroatlantica, N.A.T.O. vor coexista, vor coopera, dar nu se pot confunda si nu au raporturi de subordonare una fata de alta . Reuniunea din mai 1994, de la Luxemburg, a adoptat Declaratia de la Kirchberg" prin care Forumul de Consultare" este suspendat, iar celor 9 tari din Europa Centrala si de Est li se acorda statutul de partener asociat . Are loc o structurare pe patru paliere: membri (toti membrii U.E.O. sunt si membri N.A.T.O. si ai U.E.); membri asociati tari membre N.A.T.O. dar nu si membre ale U.E.; parteneri asociati care nu sunt membre nici in N.A.T.O., nici in U.E.; observatori membrii ai N.A.T.O. si/sau ai U.E.; Declaratia de la Ostend", din 19 noiembrie 1996, este un document de referinta ce atesta cresterea U.E.O. Reprezinta un punct de plecare in declansarea unei operatii importante, integrarea industriilor de aparare din statele membre ale U.E. si pe aceasta baza, aparitia unei piete de armament unice, cu reglementari legislative standard. Este declansat procesul de regrupare, restructurare si concentrare a industriilor militare din spatiul U.E. ca fundament material al U.E.O. si crearea pietei unice, integrate, de armament a U.E. / U.E.O. Declaratia de la Rhodos", din mai 1998, constata definitivarea realizarii tuturor instrumentelor operationale care sa-i permita U.E.O. organizarea si desfasurarea de operatiuni militare sub conducere proprie. Referirile la relatiile dintre N.A.T.O. si U.E.O. cuprind convingerea ca Alianta Atlanticului de Nord continua sa constituie baza unui concept colectiv de securitate potrivit prevederilor Tratatului de la Washington si va ramne forumul principal de consultatii intre aliati, intr-un context in care aliatii europeni isi asuma responsabilitati sporite pentru propria lor securitate si aparare" Raportul reuniunii Consiliului European, din 3-4 iunie 1999, a propus integrarea ct mai rapida a U.E.O. in U.E., ca o prima etapa si ulterior crearea unei armate europene. Liderii nord-europeni au considerat ca episodul Kosovo a confirmat pe deplin necesitatea si chiar urgenta afirmarii unei Europe a Apararii, care sa actioneze fie in snul Aliantei Atlantice, fie de maniera autonoma, in functie de natura crizelor". Proiectul elaborat la summit-ul de la Helsinki, din 10-11 decembrie 1999, afirma disponibilitatea statelor membre de a dezvolta mijloacele care le vor permite sa faca fata in mod autonom, gestiunii militare si nemilitare a crizelor. In raport cu N.A.T.O., forta ce va fi creata va opera in concentrare si in totala transparenta, in scopul principal de a evita repetarile sau eventualele paralelisme. Aceasta cooperare si transparenta deplina si integrala intre U.E. si N.A.T.O. va fi definita tinnd seama de nevoile tuturor membrilor U.E., precum si de cele ale altor state. Problemele care apar tin de pozitia U.E. fata de N.A.T.O. si de competentele exacte ale noilor structuri specific europene, carora le va da nastere aceasta optiune, de situatia tarilor membre din U.E. si de a celor care fac parte din N.A.T.O. dar nu inca din U.E. . Amintim ca, in prezent, Austria, Finlanda, Irlanda si Suedia fac parte din U..E., dar nu si din N.A.T.O., pe cnd Turcia, Islanda, Polonia, Cehia si Ungaria sunt membre N.A.T.O., dar nu fac parte din U.E. . Documentele discutate si aprobate la Feira (Portugalia), in iunie 2000, ating si dimensiunea relatiei de securitate dintre U.E. si N.A.T.O. si contin propuneri concrete

asupra eventualelor modalitati de implicare a tarilor care nu sunt membre N.A.T.O. sau U.E. in situatiile de criza monitorizate de U.E. . Ca modalitati de consultare si cooperare cu N.A.T.O., Consiliul U.E. a propus crearea a patru grupuri de lucru ad-hoc" intre cele doua parti, in problemele identificate in acest context: securitate, capacitati militare, modalitati ce permit accesul U.E. la bunurile si capacitatile N.A.T.O. si definirea aranjamentelor permanente de consultare U.E.-N.A.T.O. Prioritatea pentru U.E. este partea civila a managementului de criza, prin dezvoltarea instrumentelor de interventie si reactie precum si crearea unei forte de reactie rapida, acest lucru permitnd U.E. sa isi sporeasca sprijinul acordat in operatiuni conduse de organizatii internationale si regionale. S-a decis de asemenea crearea unui Comitet de Management al Crizelor Civile", copie a unui organism existent deja in cadrul N.A.T.O., infiintarea unei structuri permanente politice si militare si construirea unui sistem european de supraveghere prin satelit, menit sa reduca dependenta actuala fata de sistemul american de informatii. Pe 13 noiembrie 2000 s-a semnat la Marsillia actul de deces al U.E.O., care si-a cedat prerogativele U.E. Concret, Institutul de Studii Strategice din Paris si Centrul de Sateliti de la Torrejan, Spania, vor trece sub autoritatea U.E. Transformarea U.E.O. se va realiza progresiv, urmnd a fi incheiata la 1 iulie 2001. Statul Major al U.E.O. va fi dizolvat de indata ce va fi instituit cel al U.E. Totusi, cea dinti va mentine o structura care va continua sa functioneze pentru a veghea la garantarea apararii reciproce, iar U.E. se va concentra asupra operatiunilor de gestionare a crizelor. In acelasi timp, s-a aprobat crearea a trei organe politico-militare europene permanente, care trebuie sa fie operationale pna in vara anului 2001: un comitet politic si de securitate, un comitet militar si un stat major. Au fost stabilite mecanismele de evaluare a fortei comune de reactie rapida, pe care au decis sa o infiinteze pna in 2003 si a relatiilor permanente pe care le propun Aliantei si altor 15 tari europene din estul continentului, pe baza principiului fundamental al autonomiei de decizie a U.E.". Viitoarea Forta de Reactie Rapida este o structura militara conceputa sa se implice in prevenirea si solutionarea conflictelor regionale, cu un efectiv minim de 60.000 de militari care sa poata fi mobilizati in maxim 60 de zile si desfasurati in zona de conflict pe o perioada de un an de zile. Aceste forte vor putea fi folosite pentru misiuni ale U.E., ct si pentru misiuni ale N.A..T.O. Statele candidate la aderare care au fost invitate sa participe la aceasta forta, vor avea dreptul sa trimita trupe in cadrul F.R.R., insa nu vor putea participa la luarea deciziilor. Se discuta in acest sens despre crearea unei structuri consultative, in care sa fie cooptate si statele candidate. Contributia statelor U.E. la realizarea F.R.R. a Europei este anuntata a fi urmatoarea: Germania 13.500 de militari, Marea Britanie 12.000 de militari, Franta 12.000 de militari, Italia si Spania cte 6.000, Olanda 5.000, Grecia 3.000, Finlanda si Suedia cte 2.000, Belgia, Irlanda si Portugalia cte 1.000, iar Luxemburg 500. Danemarca si Austria, tari neutre, nu doresc sa participe la F.R.R. . Acestora li se adauga avioane de lupta si nave militare, numarul nefiind precizat inca. Eforturile pentru dezvoltarea identitatii europene demonstreaza o crestere a ponderii, raspunderii si nivelului fizic de implicare a europenilor in ceea ce ei definesc afaceri europene care trebuie girate de europeni" . Pentru realizarea acestui obiectiv ambitios trebuiesc depasite att reticentele aliatului transatlantic, ct si cele interne legate de problemele suveranitatii nationale si cheltuielile militare. In privinta bugetelor militare,

chestiunea nu consta in cresterea acestora, de catre statele U.E., ci in mai eficenta lor folosire, caci, desi europenii folosesc cam jumatate din cele 290 de miliarde de dolari alocate apararii de S.U.A., capacitatea lor militara reprezinta cam o zecime din cea a americanilor. Presedintele francez Jacques Chirac sublinia ca un sistem cu adevarat multipolar nu poate exista dect daca U.E. devine ea insasi o putere reala." Dupa crearea euro, trebuie deschis un al doilea mare santier", cel al Europei Apararii: Kosovo a confirmat pe deplin necesitatea si chiar urgenta afirmarii unei Europe a Apararii, care sa actioneze fie in snul Aliantei Atlantice, fie de maniera autonoma, in functie de natura crizelor." Episodul Kosovo este invocat si de Zbigniew Brzezinskz, care, relevnd slaba capacitate militara a U.E., afirma ca: pentru a fi un partener al Americii in sistemul international care se naste, Europa trebuie sa se uneasca, sa se integreze nu numai din punct de vedere economic, ci si politic si militar." Premisele unei armate europene exista, aceasta fiind perfect operationala, functionnd acum in cadrul structurii N.A.T.O.., integrata in Comandamentul Suprem al Fortelor Aliate din Europa, sub forma Corpului de Reactie Rapida (A.R.R.C.), constituit din divizii nationale, divizii de cooperare si divizii multinationale.

4.5. RELATIILE INTRE U.E. SI N.A.T.O. Actuala arhitectura de securitate europeana reflecta trasaturile esentiale ale mediului geopolitic in care se deruleaza: tranzitia catre sistemul international multipolar, competitia intre puteri in spatiul euroatlantic pentru redistribuirea rolurilor; adncimea integrarii in U.E.; tentativele Federatiei Ruse de a mentine statutul de mare putere pe arena mondiala si de a ocupa pozitii cheie in structurile europene de securitate. Securitatea se bazeaza att pe stabilitatea politica, dar si pe cea militara, acestea fiind conditionari complementare. Un sistem mobil de securitate europeana va putea fi edificat numai daca vor fi consolidate cele doua componente. Politica de securitate bazata pe cooperare (specifica O.S.C.E.) renunta la orice idee de a impune stabilitatea prin mijloace de confruntare. Scopul este promovarea cooperarii in vederea prevenirii conflictelor in sfera politica si a reducerii pericolului confruntarii armate. De asemenea, mai are scopul de a evita escaladarea potentialelor conflicte, punnd un accent deosebit pe promovarea deschiderii si a transparentei. Apararea si securitatea colectiva, pe de o parte, si securitatea bazata pe cooperare, pe de alta parte, sunt instrumente fundamental diferite, dar complementare, ale politicii internationale de securitate. Aplicarea principiului subsidiaritatii, in organizarea securitatii europene, presupune luarea in calcul a unui sistem de securitate multietajat: U.E., O.S.C.E., N.A.T.O. si O.N.U. Angajarea pe unul sau mai multe din aceste nivele va depinde de specificul sarcinilor de securitate avute in vedere. Necesitatea unei corelari, a optimizarii cooperarii intre diferitele institutii de securitate devine mai evidenta ca oricnd. Evolutiile in U.E., competitia dintre U.E. si N.A.T.O., posibilitatea ca interesele nationale ale unor state occidentale sa prevaleze asupra celor comune, evaluarea

securitatii de pe pozitii ideologice si nu financiare, lipsa unei diviziuni corecte a muncii intre statele participante, sunt principalii factori care influenteaza edificarea unui sistem eficient in domeniul securitatii europene. Progresele institutionale, evidentiate in subcapitolele anterioare, dau o forma concreta contributiei europenilor la securitatea euro-atlantica. Nivelul de interoperabilitate pe care se intemeiaza relatiile intre U.E. si N.A.T.O.dau continut capacitatii europene colective de gestionare a crizelor. Ralizarea I.E.S.A. este un proces ireversibil al carui cadru institutional va fi construit prin dezvoltarea relatiei existente intre N.A.T.O. si U.E., pe masura ce procesul de constituire a unei politici comune de securitate si aparare se va dezvolta. Chiar daca toate statele membre N.A.T.O. au recunoscut ca este necesar ca europenii sa dispuna de capabilitati militare, independente de contributia S.U.A., pentru promovarea politicii externe si de securitate comuna a U.E., a existat temerea ca aceasta ar putea duce la crearea unei aliante pur europene. si la discriminarea statelor europene, care sunt membre ale N.A.T.O., dar nu si ale U.E., precum si la o dublare a asumarii sarcinilor si alocarii resurselor de catre N.A.T.O. si U.E. . Dezvoltarea I.E.S.A. in cadrul N.A.T.O. si aplicarea principiului crearii unei forte europene, separabile, dar nu separate", afirmat in iunie 1996, la Consiliul Nord-Atlantic de la Berlin, sunt destinate evitarii acestor probleme. Formula aprobata la Washington, in 1999, ofera europenilor mai multa greutate in luarea deciziilor in cadrul Aliantei, iar U.E. (pna in 2000 U.E.O.) instrumentele de care are nevoie pentru a-si indeplini misiunile asumate. Aceasta se intemeiaza pe urmatoarele elemente: reafirmarea angajamentului de a intari legatura transatlantica, inclusiv starea de pregatire de lupta, pentru a indeplini obiectivele de securitate comune, prin intermediul Aliantei, ori de cte ori va fi nevoie; continuarea procesului de intarire a pilonului european al Aliantei, in baza Declaratiei de la Bruxelles, din 1994, si a pricipiilor convenite la Berlin in 1996; sunt incluse aici si optiunile referitoare la selectarea unui comandant general european si a unui cartier general N.A.T.O., pentru actiuni controlate de U.E., precum si termeni specifici de referinta pentru D.S.A.C.E.U.R. si pentru conceptul de C.J.T.F. (Forta Combinata de Interventie Inter-Arme); dezvoltarea sistemului de legatura intre cele doua organizatii, inclusiv planificarea, exercitiile si consultarea; recunoasterea faptului ca un rol european intensificat va contribui la intarirea Aliantei, constituind temelia apararii colective a membrilor; In comunicatul summit-ului de la Washington, din 24 aprilie 1999, respectndu-se prevederile Tratatului de la Amsterdam si a Declaratiei de la St. Malo, sunt formulate urmatoarele principii: capacitatea de actiune autonoma a U.E., dreptul de a lua decizii si de a aproba actiunea militara, acolo unde nu este angajata intreaga Alianta; dezvoltarea unei consultari reciproce efective, cooperare si transparenta, intre N.A.T.O. si U.E.;acordarea unui sprijin deplin membrilor U.E. si altor aliati europeni pentru intarirea capacitatilor lor de aparare, in special pentru noi misiuni, evitnd dublarea inutila;

asigurarea posibilitatilor implicarii aliatilor europeni care nu sunt membrii U.E.in operatiuni de raspuns la criza (operatiuni sub comanda U.E.), in baza unor acorduri de cooperare; folosirea unor capacitati si realizari N.A.T.O. separabile, dar nu separate", in operatiuni controlate de U.E.; Pentru aplicarea ultimului principiu, in situatia in care Alianta nu este angajata militar, se are in vedere incheierea unor acorduri care sa reglementeze: accesul la capacitatile de planificare ale N.A.T.O.; disponibilitatea capacitatilor prestabilite si a realizarilor comune ale N.A.T.O. in folosul operatiunilor conduse de U.E.; identificarea optiunilor de comanda europeana, dezvoltarea rolului D.S.A.C..E.U.R. si asumarea eficienta si deplina a responsabilitatilor; adaptarea sistemului N.A.T.O. de planificare a apararii, in scopul disponibilizarii fortelor pentru operatiuni conduse de U.E. . In noul concept strategic al Aliantei Nord-Atlantice se considera ca, dezvoltarea unei politici externe si de securitate comuna, care include elaborarea progresiva a unei politici comune de aparare, asa cum s-a cerut in Tratatul de la Amsterdam, este compatibila cu politica comuna de securitate si aparare, stabilita in cuprinsul Tratatului de la Washington. Cresterea mediului de securitate este direct proportionala cu sporirea responsabilitatilor si capacitatilor aliatilor europeni, cu accent pe securitate si aparare . Dezvoltarea I.E.S..A. in cadrul N.A.T.O., presupune din partea aliatilor europeni o contributie mai coerenta si mai eficienta la misiunile Aliantei, o intarire a parteneriatului transatlantic, o actiune autonoma, de la caz la caz, si, prin consens, sub controlul politic si conducerea strategica a U.E., sau altfel convenite. In aceasta idee, cooperarea in dezvoltarea unor concepte operative noi, ramne esentiala pentru a formula raspunsurile adecvate la provocarile la adresa securitatii. Aranjamentele practice detaliate si evitarea duplicarii capacitatilor si elementelor de aparare sunt elemente cheie ale unei colaborari aliate strnse . La rndul sau, U.E. (prin Declaratia statelor membre ale UEO care sunt si membre ale U.E., despre rolul U.E.O. si despre relatiile sale cu U.E. si cu N.A.T.O., Maastricht, 10 decembrie 1991) se declara gata sa dezvolte relatii de lucru strnse intre U.E.O. si Alianta si sa intareasca rolul, responsabilitatile si contributia statelor membre U.E.O.in snul Aliantei", ceea ce inseamna o echilibrare a burden sharing"-ului (a impartirii poverii) intre S.U.A. si Europa, dorita de americani din motive bugetare si de europeni din considerente politice. Doua sunt directiile principale, identificate in prima instanta si avute in vedere de europeni: eliminarea dependentei fata de N.A.T.O. in domeniul militar si cresterea operabilitatii U..E. prin ameliorarea interoperabilitatii fortelor nationale; derularea unui program de exercitii si de antrenamente impreuna cu N.A.T.O.si eliminarea insufientelor in materie de comunicatii si de observare prin satelit. Oficialii N.A.T.O. cred ca in ultimii 10 ani Alianta a descoperit faptul ca prapastia tehnologica dintre fortele armate americane si cele ale natiunilor europene devine din ce in ce mai mare . Acest lucru este legat de know-how ul tehnologic, dar si de faptul ca, dupa razboiul rece natiunile europene si-au redus fortele militare, stiind ca nu mai exista un pericol imediat venit din partea Uniunii Sovietice. Dar, campania aeriana din Kosovo a conturat limpede in mintea europenilor, ca, in abordarea intr-o maniera moderna a managementului de criza si in asigurarea unei maniere moderne de desfasurare a unei campanii in astfel de zone dificile, au un mare deficit fata de americani" (Klaus P.

Klaiber, seful diviziei probleme politice"din N.A.T.O.). Lista dificultatilor cu care s-au confruntat aliatii in Kosovo, au convins europenii ca trebuie sa lucreze foarte repede in rezolvarea problemelor legate de capacitatile moderne de management de criza: comunicatii, transport aerian rapid, operatiuni aeriene de recunoastere. Un subiect important pentru ambele organizatii, dar si pentru tarile Europei Centrale, este procesul de extindere a celor doua organizatii. Se doreste ca procesele de extindere sa fie compatibile si sa se consolideze reciproc, datorita manifestarii efectului cumulativ al garantiilor de securitate ale art. 5, al Tratatului de la Bruxelles modificat si cele ale art. 5 al Tratatului de la Washington . Pentru executarea articolului 5 al Tratatului de la Bruxelles modificat, toate tarile vizate trebuie sa fie membre N.A.T.O. . Cnd inca mai functiona U.E.O.. S.U.A. se opunea admiterii unor noi tari in U.E.O., cu statutul de membrii cu drepturi depline, daca acestea nu erau membre N.A.T.O. . De aceea este posibil ca extinderea U.E. sa depinda pe viitor de cea a Aliantei, pentru a se evita, asa cum se apreciaza, obtinerea unor garantii de securitate din partea N.A.T.O. prin mijloace oculte". Decizia europenilor de constituire (pna in 2003) a unei forte comune de reactie rapida, cu organisme distincte, separate, de planificare militara, a nemultumit profund Washingtonul, care considera ca, astfel, pozitia sa preponderenta in cadrul Aliantei Atlantice, determinata inclusiv de contributia financiara masiva, va fi mult slabita. Nemultumirea si-a gasit clar expresia in aprecierile dure ale ministrului american al apararii, William Cohen: nu poate exista un grup separat de interese al U..E. in N.A.T.O.", nu trebuie sa existe structuri paralele sau redundante, deoarece aceasta va slabi alianta". Exprimndu-si indoiala ca U.E. ar putea capata autonomie militara, prestigiosul politolog Zbigniew Brezezinski prezinta cele zece sfaturi de baza pentru politica americana fata de Europa: aliatul natural si principal al Americii ramne Europa; esentiala pentru relizarea unui echilibru durabil in Eurasia este o Europa atlantista; S.U.A. nu ar trebui sa se opuna crearii unei capacitati europene autonome de aparare, chiar daca aceasta este putin probabil de a fi realizata intr-un viitor apropiat; uniunea politica dintre aliati este mai importanta dect intarirea capacitatilor N.A.T.O.; nu trebuie luata nici o decizie in privinta desfasurarii unui scut antiracheta pna nu se obtine consensul aliatilor din N.A.T.O.pe aceasta tema; S.U.A. trebuie sa sprijine largirea aliantei in Europa dar nu dincolo de aceasta zona; mizele largirii europene sunt mai importante pentru S.U.A. dect cele ale progreselor facute in directia unificarii europene; realizarea concertata a largirii N.A.T.O.si cea a U.E.; trebuie avuta in vedere perspectiva aderarii att la N.A.T.O., ct si la U.E. a Turciei, Ciprului si Israelului; nici o tara nu trebuie exclusa a priori de la posibilitatea de a adera la Alianta Nord-Atlantica sau la U.E. (din Lumea Magazin", nr 12 / 2000, pag 49); Tot mai multe voci autorizate sunt de parere ca realitatile geopolitice si geostratregice ale inceputului de secol XXI, impun abandonarea evaluarilor de tipul ce a facut S.U.A. pentru Europa" si acceptarea modelului ce va face S.U.A. impreuna cu Europa".. NOTE

1.Pierre Hassner, L'impossible defense europeene", Paradoxes, august 1975, din. C. Zorgbibe, Constructia europeana. Trecut, prezent si viitor", Editura Trei, 1998

V. ASPECTE ALE PROCESULUI DE ADERARE LA U.E. 5. 1. Cadrul normativ si procedura de aderare In baza tratatului de fuziune a comunitatilor, din 1965, aderarea la Comunitatea Economica Europeana implica si aderarea la celelalte doua comunitati. Dupa Tratatul asupra Uniunii Europene din 1992, a fost instituita o procedura unica de aderare, care este valabila pentru toate instrumentele. Un stat candidat pentru aderare trebuie sa indeplineasca, in primul rnd, doua conditii principale. Sa posede calitatea de stat european", avndu-se in vedere criteriul strict geografic, pentru faptul ca U.E. include organizatii regionale a caror state membre trebuie sa fie europene. Este motivul pentru care in 1987 a fost respinsa candidatura Marocului. Respectarea principiilor fundamentale ale U.E., constituie cel de-al doilea tip de conditie, ceea ce face ca decizia admiterii unui stat sa fie o decizie politica. Articolul F. al T.M., completat cu art.6 din T.A. precizeaza ca Uniunea este fondata pe principiul libertatii, democratiei respectului drepturilor omului si libertatilor fundamentale, ca si pe principiul statului de drept, valori comune ale statelor membre. Articolul 49 din T.A. afirma ca pot deveni membre statele europene care indeplinesc principiile din art.6. Teoretic, putem vorbi de doua faze ale procedurii de aderare: procedura comunitara, conform careia cererea de aderare a unui stat trebuie sa primeasca avizul Consiliului, in urma exprimarii votului prin umanitate si dupa exprimarea acordului de catre Parlamentul european; procedura internationala care presupune incheierea unui acord intre statul candidat si statele membre in cadrul unei conferinte internationale, acord ce se regaseste in actul de aderare ce urmeaza a fi ratificat de statul candidat si statele membre. In practica se manifesta insa o accentuata intrepatrundere intre cele doua proceduri. Dupa primirea cererii de aderare, este analizata oportunitatea candidaturii de catre statele membre. In acelasi timp, comisia prezinta avizul preliminar, motivat, iar Consiliul formuleaza concluziile. Un aviz favorabil inseamna deschiderea negocierilor pentru aderare si trecerea la urmatoarea etapa, in care statele membre adopta o pozitie comuna in cadrul Consiliului, pozitie care va sta la baza negocierilor pna la aderare. Decizia de admitere emisa de Consiliu inaintea semnarii acordului se fundamenteaza pe avizul formal al Comisiei.. 5. 2. EVOLUTIA PROCESULUI DE ADERARE

Comunicatul Comisiei din august 1990 propune inlocuirea acordurilor economice limitate, incheiate in mod individual cu statele din Europa de Est, cu Acordurile Europene (sau de Asociere). Cadrul de desfasurare al acestora includea dialogul politic, comertul liber, cooperarea economica, culturala si financiara, institutii ale asocierii. Semnarea Acordurilor Europene cu Ungaria, Cehoslovacia si Polonia a avut loc in 1991, cu Romnia si Bulgaria in 1993. Problema viitoarei largiri a Comunitatii a fost dezbatuta in cadrul Consiliului European de la Lisabona din iunie 1992. Concluziile cuprindeau si referiri la aderarea tarilor asociate, semnificativ fiind in acest sens paragraful urmator: cu privire la relatiile cu Centrul si Estul Europei cooperarea va fi sistematic focalizata pe asistarea eforturilor acestora (a tarilor asociate) in pregatirea procesului de aderare la Uniunea Europeana, lucru pe care si-l doresc". Documentul intocmit de Comisie pentru Consiliul European de la Edinburgh, din decembrie 1992, intitulat Catre o noua aderare a tarilor din Centrul si Estul Europei" preciza conditiile pentru aderare si faptul ca nu se poate stabili o agenda a procesului de aderare. Mutatia fundamentala este surprinsa in invitatia lansata cu ocazia Summit-ului de la Copenhaga din iunie 1993, intitulat Catre o aderare mai rapida a tarilor Central si EstEuropene". structurata pe patru capitole: o Arie Politica Europeana, imbunatatirea accesului pe piata comunitara, crearea asistentei comunitare efective si integrarea economica rapida. Capitolul inti continea propunerea conform careia: Consiliul European ar trebui sa confirme intr-un mesaj politic clar angajamentul de sustinere a parteneriatului in cadrul Uniunii Europene incheiat cu semnatarii Acordului European doar in momentul in care acestia sunt in masura sa satisfaca conditiile cerute"1. Ca urmare a acestei decizii si-au depus candidatura: Ungaria - 31 martie 1994, Polonia - 5 aprilie 1994, Romnia - 22 iunie 1995, Slovacia - 27 iunie 1995, Letonia - 31 octombrie 1995, Estonia - 24 noiembrie 1995, Lituania - 6 decembrie 1995, Bulgaria - 14 decembrie 1995, Cehia - 17 ianuarie 1996 si Slovenia - 10 iunie 1996. Au fost incheiate acorduri de parteneriat si cooperare cu alte foste tari comuniste: Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia. Comisia a avizat favorabil demararea negocierilor de aderare cu cinci dintre state, incepnd cu 31 martie 1998: Estonia, Ungaria, Polonia, Cehia si Slovenia. O singura tara, Slovacia, a fost respinsa din cauza criteriului politic, considerndu-se ca statul de drept si democratia nu sunt inradacinate si ca nu este asigurata protectia minoritatilor. Pentru celelalte tari s-a apreciat ca exista progrese care trebuie facute si ca trebuie insistat pe problemele minoritatilor. De fapt, criteriile afirmate la Consiliul de la Copenhaga si care au stat la baza diferentierii statelor au fost: politice - institutii stabile care sa garanteze democratia. primatul dreptului, drepturile omului, respectul minoritatilor si protectia lor; economice - existenta unei economii de piata viabila, apta sa faca fata fortelor concurentiale din Piata Comuna si sa-si asume obligatiile uniunii economice si monetare; acquis-ul - presupune reluarea acquis-ului comunitar, asa cum exista in momentul aderarii. Acordurile de Asociere au pus piatra de temelie a fundamentului juridic al parteneriatului; la Copenhaga s-a subliniat obiectivul aderarii la Uniune, iar la Essen s-au pus bazele strategiei de aderare a tarilor asociate"2. Strategia de preaderare trebuia sa

includa, in lumina concluziilor Summit-ului de la Essen, din decembrie 1994 principalele probleme necesar a fi rezolvate pentru promovarea aderarii: s-au stabilit etapele derularii parteneriatului structurat. Presedintia Consiliului trebuia sa stabileasca anual o agenda a Consiliului de Asociere; s-a decis ca toate tarile asociate sa se alinieze declaratiilor, demersurilor si actiunilor comune in contextul Politicii Externe si de Securitate comuna; a fost promovat un studiu privind dezvoltarea relatiilor in domeniul agricol dintre U.E. si tarile asociate in perspectiva aderarii; s-a adoptat o strategie referitoare la utilizarea instrumentelor politicii comerciale. Scopul strategiei de preaderare era alinierea la acquis-ul comunitar prin concentrarea ajutorului pe nevoile proprii fiecarui candidat si adoptarea unui program national de integrare, supus unui calendar precis si axat pe domenii prioritare. Ajutorul financiar al U.E. urma a fi acordat sub forma conventiilor anuale de fiintare, subordonate realizarii anumitor obiective. De exemplu, peste 25% din fondurile Programului PHARE s-a decis sa fie utilizate in investitiile de infrastructura. Tot la Essen a fost acceptata propunerea franceza, de realizare a unui Pact pentru Stabilitate, care a condus la semnarea unor noi acorduri cu tarile asociate referitoare la tratamentul minoritatilor. Se dorea ca aceste tari sa nu aduca in U.E. problemele nerezolvate privind minoritatile si frontierele. Dupa Conferinta de la Paris din martie 1995, responsabilitatea pentru Pact a fost transferata O.S.C.E.-ului. Pe baza strategiei elaborate la Essen, Comisia a redactat, iar Consiliul European de la Cannes, din iunie 1995 a aprobat Carta Alba, care ofera imaginea de ansamblu a legislatiei comunitare dupa care tarile asociate ar trebui sa-si armonizeze legislatia interna. In aceasta sunt identificate masurile pentru fiecare sector al pietei si sunt sugerate secventele in care ar putea fi realizate. Carta Alba constituie un ghid pentru tarile asociate privind adoptarea progresiva a legislatiei si stabilirea structurilor necesare implementarii ei conform cerintelor viitoarei participari la piata interna, fixeaza ritmul adoptarii masurilor si stabileste programul pietei unice" adaptat prioritatilor reformei economiei ale fiecarei tari. In scopul materializarii recomandarilor cuprinse in Carta Alba, Comisia a propus un set de actiuni de urmat: a) Comisia - sa transmita tarilor asociate continutul Cartei si concluziile Consiliului: sa desfasoare consultari cu fiecare tara asociata in parte pentru stabilirea programelor nationale viznd toate aspectele cuprinse in Carta Alba; sa se infiinteze Oficiul pentru Schimbul de informatii privind Asistenta Tehnica" si initierea unui nou program multinational PHARE; sa furnizeze asistenta tehnica si sa monitorizeze evolutiile in materializarea recomandarilor Cartei Albe; sa informeze periodic statele candidate despre schimbarile intervenite in legislatia pietei interne; sa analizeze oportunitatea si sa demareze extinderea programelor in curs de desfasurare in uniune; sa mentina dialogul politic si sa dezvolte relatiile cu institutiile uniunii; sa inainteze rapoarte periodice cu privire la evolutiile inregistrate.

b) Tarile asociate au fost indrumate: sa identifice problemele legate de implementarea recomandarilor Cartei Albe; sa intocmeasca programe nationale pentru implementarea recomandarilor; sa evalueze impreuna cu Comisia stadiul armonizarii legislatiei si asistenta necesara pentru adaptarea la cerintele formulate; sa utilizeze eficient facilitatile oferite de Biroul pentru Schimbul de Informatii asupra Asistentei Tehnice. c) Statele membre se angajau sa puna la dispozitie servicii de consultanta, sa furnizeze informatii despre asistenta acordata si sa-si coordoneze eforturile pentru asigurarea sprijinului necesar prin mecanismele convenite3. Pachetul de masuri - Agenda 2000" discutat in cadrul Consiliului European de la Madrid din iulie 1997 indica, calea de urmat pentru realizarea aderarii. Impreuna cu documentul Opiniile Comisiei", statueaza faptul ca statutul de membru al U.E. presupune ca tara candidata sa dovedeasca: stabilitatea institutiilor ce garanteaza democratia, puterea legii, drepturile omului, respectul si protectia minoritatilor; existenta unei economii de piata functionale si capacitatea de a face fata competitiei din piata U.E.; capacitatea de a-si asuma obligatiile ce decurg din aderarea la uniunea politica si economica. Costul extinderii este estimat la aproximativ 75 mrd. ECU. In ce priveste estimarea duratei negocierilor de aderare, aceasta este greu de prognozat, datorita complexitatii si diversitatii problemelor, specifice fiecarui candidat in parte. Practica a demonstrat acest lucru: negocierile pentru aderare cu Austria, Suedia si Finlanda au durat 13 luni, pe cnd cele cu Spania si Portugalia, 7 ani. Sursele pentru realizarea asistentei financiare de care beneficiaza tarile din Europa Centrala si de Est sunt: bugetul PHARE care a fost planificat pentru perioada 1995-1999 la 6.693 unitare ECU; Banca Europeana de Investitii; Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare; imprumuturi ale U.E.; programe de asistenta bilaterala ale statelor membre; sisteme de asigurari de credit bilaterale si garantii de investitii; F.M.I.; Banca Mondiala. Consiliul Europei a stabilit ca pentru transpunerea obiectivelor din Agenda 2000, se cere a se aloca anual, pna in 2006, 3,1 mld. EURO pentru implementarea programelor de preaderare, repartizate astfel: instrumente structurale 1.040, program PHARE 1560 si instrumente agricole 520. Imprumuturile acordate de Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare tarilor candidate la aderarea la U.E. (milioane euro) au fost in anul 1999 astfel: Cehia 237, Polonia 187, Romnia 151, Ungaria 143, Slovacia 95, Slovenia 45, Bulgaria 35. Dupa summit-ul de la Feira, din Portugalia, din iunie 2000, presedintele Comisiei Europene, Romano Prodi, a declarat: Vreau sa evit crearea unui nou Zid al Berlinului nu trebuie sa mai construim niciodata un nou Zid al Berlinului, iar extinderea este un factor foarte important pentru a ne asigura ca acest lucru nu se va mai intmpla vreau sa ne asiguram ca extinderea este facuta cum se cuvine si ct mai repede posibil , dar in anii ce vor urma vom avea nevoie de sprijinul opiniei publice si de cel al guvernelor nationale pentru ca extinderea sa fie un succes". Totusi, pe agenda U.E. figureaza acum ca prioritati nu largirea spre Est, ci constructia politica, diplomatia si securitatea comuna, problema imigratiei. Desi initial, previziunile

privind admiterea in UE a primelor state candidate din Est erau pentru 2002 sau 2003 (tarile acceptate la Luxemburg), responsabilii uniunii estimeaza ca operatiunea va fi amnata cu cel putin 2-3 ani. Negocierile cu Polonia si Ungaria decurg anevoios, problemele spinoase fiind dosarul agricol si libertatea circulatiei fortei de munca. La reuniunea sefilor de state si de guverne ai U.E. de la Biarritz, din 13-14 octombrie 2000, un principiu profund disputat a fost acela al integrarii sporite" (o alta formulare a Europei cu doua viteze") care sa permita existenta unui fel de nucleu european, format dintr-un grup restrns de state mai avansate in adoptarea reformelor comunitare. Principiul a fost contestat att de Marea Britanie, ct si de statele nordice. Prestigiosul politolog Z. Brzezinski analizeaza in revista The National Interest, raporturile viitoare dintre S.U.A. si Europa in contextul procesului de largire a U.E. si formuleaza un decalog al dezvoltarii si perspectivelor Europei" (din Lumea Magazin" nr. 12/2000): 1. ideea de Europa exprima mai mult o utilitate dect o convingere; 2. U.E. nu va deveni o alta America, ci doar o Elvetie scrisa cu majuscule; 3. europenii nu vad in antiamericanism un motor al unificarii lor; 4. unificarea este un proces birocratic si nu creeaza o adevarata uniune; 5. largirea U.E. va intra fara indoiala in conflict cu orice adncire a unificarii; 6. la baza largirii U.E. stau ratiunile demografice si economice; 7. o federatie de state, care constituie un nucleu al Europei si care decide pentru toti ceilalti in materie de politica externa, nu este viabila din punct de vedere politic; 8. o largire graduala si o unificare birocratica, va duce la o uniune economica doar , nu si la o uniune politica; 9. este putin probabila realizarea unei autonomii militare de catre U.E.; 10. U.E. se va prezenta pe plan mondial ca un nou tip de identitate politica, dar cu influenta de natura economica si financiara.

5.3. ADERAREA ROMNIEI LA U.E. Inceputul procesului de aderare. Avantajele si dezavantajele aderarii Romnia a depus cerere de aderare la U.E. in iunie 1995 si a fost acceptata ca stat candidat, la Consiliul European de la Luxemburg din decembrie 1997. Deschiderea negocierilor cu Romnia a avut loc in urma deciziei luata de Consiliul European de la Helsinki din decembrie 1999. Aici s-a hotart ca singurul criteriu care trebuie indeplinit inaintea inceperii negocierilor este criteriul politic. Criteriile economice, legislative si administrative devin necesare abia in momentul aderarii. In esenta, aderarea la U.E. consta in adoptarea, aplicarea si dezvoltarea acquis-ului comunitar care reprezinta intreaga legislatie primara si derivata ca si ansamblul politicilor si institutiilor create pentru a asigura aplicarea si dezvoltarea corespunzatoare si continua a acestei legislatii. Acquis-ul comunitar este grupat in 31 de capitole deschise succesiv negocierii, care

cuprind de la libera circulatie a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor, trec prin politica industriala, cultura si audio-vizual pentru a ajunge la uniunea vamala si controlul financiar. Negocierile se desfasoara in cadrul unei Conferinte la care participa negociatorul tarii candidate si Consiliul Uniunii. Sarcina Comisiei Europene este de a identifica impreuna cu statul candidat acele concesii ce ar putea fi acceptate de catre Consiliul U.E. si care trebuie sa intruneasca acordul unanim al statelor membre. In cazul identificarii unor dificultati serioase si demonstrabile intr-un anumit domeniu privind aplicarea acquis-ului comunitar la data aderarii, se pot formula doua tipuri de cereri: o perioada de tranzitie sau o adaptare speciala a acquis-ului comunitar, in cazul cnd statul candidat reuseste sa convinga ca acea parte legislativa nu este suficient de evoluata. Negocierile au scopul de a stabili conditiile de participare ale noului stat membru la politicile comune ale U.E. si contributia la bugetul U.E. In perioada 1991-1999, Romniei i-au fost alocati peste un militard de EURO prin programul PHARE, fonduri care dupa 1998 au fost utilizate in proportie de 70% pentru investitii si infrastructura si 30% pentru consolidarea institutionala. Prin decizia Consiliului U.E. de la Helsinki din decembrie 1999, Romnia va primi anual pna in 2005 cte 640 milioane EURO, ca ajutor pentru aderare. La acestea se mai adauga 320 milioane de EURO proveniti din partea Pactului de Stabilitate plus fonduri deblocate in cadrul programelor bilaterale de cooperare. Apreciem ca avantajele aderarii Romniei la U.E.. sunt: beneficiul apartenentei la o mare familie de natiuni si la securitatea pe care aceasta apartenenta o confera; oportunitatea participarii la cea mai mare piata unica din lume, cu toate posibilitatile legate de cresterea economica si crearea de locuri de munca; consolidarea ireversibila a reformelor economice si politice realizate dupa 1989; facilitarea accesului la Fondurile Structurale destinate dezvoltarii regiunilor mai putin prospere ale Uniunii, fonduri care s-au dovedit benefice pentru tari ca Irlanda sau Portugalia, in primii ani dupa aderare. Sunt exprimate opinii, conform carora ar exista si dezavantaje, constnd in asa-zisa pierdere de suveranitate, de identitate nationala si vulnerabilitati in fata concurentei de pe Piata Unica. De fapt nu este o pierdere de suveranitate, ci o largire a acesteia prin cuprinderea sa intr-un "interes" mai larg, cresterea "greutatii" in organismele internationale. Este adevarat ca o concurenta sporita presupune o restructurare corespunzatoare, proces care ar putea avea impact negativ pe termen scurt asupra unor segmente ale societatii civile.

DESFASURAREA NEGOCIERILOR CU U.E. Guvernul Romniei si-a propus ca obiectiv pentru aderarea la U.E., 1 ianuarie 2007. La capitolul negocieri cu U.E., Romnia a raportat inchiderea a sase dosare de negocieri, si a anuntat pregatirea urmatoarelor trei, care sa fie deschise si eventual inchise cu aceeasi viteza. Este vorba de: politica externa si de securitate comuna; relatii externe;

educatie, formarea profesionala si tineret; stiinta si cercetare; intreprinderi mici si mijlocii, statistica. Termenul inchidere de capitole" este impropriu, fiind vorba despre o inchidere provizorie de capitole", ceea ce presupune ca, pna in momentul efectiv al aderarii, U.E. isi rezerva dreptul de a redeschide oricnd unul dintre capitole, in masura in care, la nivel comunitar, este adoptata o noua lege sau o noua directiva care trebuie sa se adauge celor deja integrate in pachetul existent la nivelul fiecarui capitol. Practic, nu se pot negocia dect derogarile partiale si perioadele de tranzitie, care vor ajuta in transpunerea acelor parti mai complicate ale legislatiei comunitare, intr-un interval de timp care nu va produce un soc. Se negociaza doar adaptarea la regulile jocului in U.E. si nu regulile in sine. a) Politica externa si de securitate comuna. Romnia este pregatita sa accepte si sa aplice acquis-ul in domeniul PESC a U.E. Structurile necesare transpunerii acesteia in practica au fost create, iar politica externa si de securitate a Romniei se bazeaza pe aceleasi principii si are aceeasi orientare cu cea promovata de U.E. Capacitatea de a participa activ la PESC a fost demonstrata prin dialogul cu statele membre si cu structurile U.E., precum si prin alinierea consecventa la declaratiile, demersurile si actiunile U.E. De asemenea, Romnia este un promotor activ al cooperarii regionale, prin participarea la o serie de organizatii sau grupari, aceasta se afla intr-un stadiu avansat al procesului de rezolvare a tuturor aspectelor legate de relatiile cu vecinii. Ca materializare a efortului privind pregatirea pentru intrarea in U.E. retinem: Aderarea la U.E.. si NATO reprezinta prioritati ale politicii externe si de securitate a Romniei, participarea la o serie de operatiuni de mentinere sau de sustinere a pacii si exprimarea disponibilitatii si interesului de a se implica in aranjamente ce vor fi convenite pentru cooperarea cu state terte. b) Relatii externe. Legislatia Romniei in domeniul politicii comerciale si al relatiilor externe este, in mare masura in concordanta cu legislatia comunitara. Romnia va aplica tariful vamal comun cel mai trziu din ziua aderarii la U.E. In relatiile cu terte tari, aplica aceleasi principii ca si U.E. De asemenea, in momentul aderarii Romnia va transfera politica sa comerciala sub responsabilitatea deplina a U.E., va asigura compatibilitatea deplina intre legislatia sa si acquis-ul comunitar in domeniul bunurilor cu dubla utilizare, va participa la negocierea Acordului European de Evaluare a Conformitatii, va deveni parte la Acordul privind Spatiul Economic European. c) Educatie, formare profesionala si tineret. Prin participarea la programele comunitare (Socrates, Leonardo da Vinci, Tineret pentru Europa) Romnia a dovedit ca dispune de capacitatea institutionala de a asigura un parteneriat sustinut la initiativele U.E. din acest domeniu. d) Stiinta si cercetare. Romnia se angajeaza ca prin politicile elaborate si aplicate recent in domeniu sa realizeze: mentinerea finantarii programelor lansate de sus in jos si restrngerea numarului de obiective pe baza relevantei fata de prioritati; implementarea unui sistem de finantare in regim descentralizat, bazat pe concurenta; restructurarea cadrului institutional; constituirea si dezvoltarea centrelor de excelenta; finantarea cu prioritate a proiectelor de cercetare orientate spre cerintele pietei. Potentialul de cercetare se va caracteriza prin alocarea a 1% din PIB pentru cercetare, dezvoltare (circa 300.000 EURO/cercetator). Se va asigura un numar de 20 de cercetatori la 10.000 de locuitori, infrastructura adecvata in nisele domeniilor competitive pe plan european si acces

generalizat la Internet, concomitent cu introducerea unor stimulente pentru intoarcerea tinerilor formati in tarile dezvoltate. Negocierile de aderare trebuie sa conduca la stabilirea: etapelor de parcurs in procesul armonizarii legislatiei; prioritatilor, cailor implementarii normelor comunitare pe masura integrarii Romniei in structurile U.E."4.. Armonizarea legislatiei romnesti cu legislatia comunitara este unul din ele mai complexe actiuni comune. Acest lucru nu inseamna o preluare mecanica" ci respectarea a doua faze distincte: apropierea" si apoi deplina adaptare si corelare" a legislatiilor5. Este pentru prima data cnd U.E. negociaza aderarea cu un numar att de mare de state candidate. De aceea, U.E. a adoptat o pozitie extrem de precauta in cadrul procesului de negociere: pna in prezent nu a fixat nici un termen precis pentru urmatoarele aderari si nu a negociat nici unul dintre dosarele considerate dificile din aquis-ul comunitarS agricultura, mediu, libera circulatie a persoanelor, libera circulatie a capitalurilor. Situatia capitolelor de negociere la cele 12 tari candidate (aprilie 2001) Deschise Polona Ungara R. Ceha Estonia Slovenia Cipru Letonia Lituania Slovacia Malta Bulgaria Romnia 16 15 16 13 15 8 7 9 6 6 3 3 Inchise 13 14 13 16 14 17 9 7 16 12 8 6 In curs de dezvoltare 1 1 1 1 1 1 14 14 14 12 19 21

NOTE EXPLICATIVE 1. Paun N., Istoria constructiei europene, Editura Fundatiei pentru Studii Europene, 1999, pp. 280-281 2. Idem, p. 284 3. Apud. Ibidem, p.p. 294-296 4. Mazilu D., Diplomatia integrarii europene - negocierile de aderare, in Lumea Magazin nr. 5/2000, p.65 5. Apud. Idem, p. 65

Anexa nr. 1 VICTOR HUGO: EUROPA ARE NEVOIE DE O NATIONALITATE EUROPEANA" Da, noaptea-i neagra; asistam la resurectia fantomelor; dupa Syllabus, iata Coranul; de la o Biblie la alta fraternizam; iungamus dextras; in spatele Sfintului Scaun, se ridica Sublima Poarta; ni se ingaduie sa alegem intunericul; si, vazind ca Roma ne oferea Evul sau de Mijloc, Turcia a crezut ca ni-l poate oferi pe al sau. De aici lucrurile care se intimpla in Serbia. Cind se va termina? Cind se va sfirsi martiriul acestei mici natiuni eroice? E timpul ca insasi civilizatia sa emane o interdictie solemna de a merge mai departe. Interdictia de a se perpetua crimele - asta cerem noi, popoarele, guvernelor. Dar ni se spune: uitati ca exista probleme. Sa asasinezi un om e o crima, sa asasinezi un popor e o problema. Fiecare guvern isi are problema sa: Rusia isi are Constantinopolul, Anglia are India , Franta are Prusia, Prusia are Franta. Iar noi raspundem: Si omenirea isi are problema ei; iar aceasta problema, iat-o, e mai mare decit India , Anglia si Rusia: e fatul din pintecele mamei sale. Sa inlocuim problemele politice cu problema omeneasca. In ea sta viitorul intreg. Sa nu ne ferim s-o spunem, orice-am face, viitorul va fi. Slujit de toate, chiar de crime. Cumpliti slujitori. Ceea ce se intimpla in Serbia demonstreaza necesitatea infaptuirii Statelor Unite ale Europei. Guvernelor dezbinate sa le urmeze popoarele unite. Sa terminam cu imperiile ucigase. Sa reducem la tacere fanatismele si despotismele. Sa fringem sabiile slujitoare ale superstitiilor si dogmele cu spada in mina.. Gata cu razboaiele, gata cu masacrele, gata cu macelurile; gind liber, liber schimb; fraternitate. Pacea, e oare atit de dificil de

realizat? Republica Europei, Federatia continentala, alta realitate politica in afara ei nu exista. Rationamentele o impun, ca si evenimentele. Asupra acestei realita4i, care este o necesitate, toti filozofii sint de acord, iar astazi calaii isi unesc demonstratia cu demonstratia filozofilor. In felul ei, si tocmai pentru ca este ingrozitoare, salbaticia sta marturie pentru civilizatie. Progresul e semnat Ahmet-pasa. Ceea ce atrocita4ile din Serbia asaza in afara oricarei indoieli e faptul ca Europa are nevoie de o nationalitate europeana, un guvern unic, un imens arbitraj fratern, democratia in pace cu ea insasi, toate natiunile surori avindu-si cetate si capitala Parisul, adica libertatea avindu-si capitala lumina. Intr-un cuvint, Statele Unite ale Europei, iata scopul, iata portul in care trebuie sa ancoram. Ieri, acest lucru nu reprezenta decit adevarul; multumita calailor Serbiei, astazi el constituie insasi evidenta. Ginditorilor li se adauga asasinii. Dovada fusese facuta de genii, iat-o facuta de monstri. Viitorul este un zeu tras de tigri. Paris, 29 august 1876." Sursa: Istoria Europei, J. Carpentier si F. Lebrun, Humanitas, 1997, p. 326

Anexa nr. 2 SFINTA ALIANTA (26 septembrie 1815) "In numele Preasfintei si Indivizibilei Treimi. Maiestatile Lor Imparatul Austriei, Regele Prusiei si Tarul Rusiei, ca urmare a importantelor evenimente care au determinat in Europa cursul ultimilor trei ani si cu deosebire a binefacerilor pe care dumnezeiasca Providenta s-a milostivit sa le reverse asupra statelor ale caror guverne si-au pus increderea si nadejdea in ea, si doar in ea, dobindind convingerea intima ca e necesar ca drumul de urmat de catre puteri in relatiile lor mutuale sa fie intemeiat pe sublimele adevaruri cuprinse in invatatura eternei religii a lui Dumnezeu mintuitorul : Declara solemn ca prezentul act nu are ca obiect decit dorinta de a manifesta in fata Universului hotarirea lor nestramutata de a nu adopta ca regula in conduita lor, fie in administrarea statelor lor respective, fie in relatiile lor politice cu orice alt guvern, decit preceptele acestei sfinte religii, precepte de justitie, dragoste si pace. [...] In consecinta, Maiestatile Lor au convenit articolele urmatoare : Art. I. In conformitate cu mesajul Sfintei Scripturi, care porunceste tuturor oamenilor sa se considere frati, cei trei monarhi contractanti ramin uniti prin legaturile unei fraternitati adevarate si indisolubile, considerindu-se membri ai aceleiasi patrii, si-si vor acorda in toate imprejurarile si in orice loc asistenta, ajutor si sprijin; considerindu-se fala de supusii si armatele lor ca niste capi de familie, ii vor conduce in acelasi spirit de fraternitate de care sint insufletiti in vederea apararii religiei, a pacii si justitiei. Art. II. In consecinta, singurul principiu de urmat, fie intre amintitele guverne, fie intre supusii lor, va fi acela de a se sprijini reciproc, de a da dovada printr-o bunavointa de neclintit de afectiunea mutuala de care trebuie sa fie animati, de a nu se considera cu totii decit membri ai uneia si aceleiasi natiuni crestine, cei trei suverani aliati

neconsiderindu-se pe ei insisi decit trimisi de Providenta sa guverneze trei ramuri ale uneia si aceleiasi familii, adica: Austria, Prusia si Rusia, proclamind astfel ca natiunea crestina din care ei si popoarele lor fac parte nu are cu adevarat alt suveran decit pe Cel caruia ii apartine ca singur posesor puterea, caci in El singur se afla reunite toate comorile dragostei, stiintei si nesfirsitei intelepciuni, adica pe Dumnezeu, divinul nostru Mintuitor Isus Cristos, verbul Celui Preainalt, cuvintul datator de viata. Maiestatile Lor recomanda in consecinta cu cea mai iubitoare solicitudine popoarelor lor, ca unica modalitate de a se bucura de aceasta pace care-si are originea in constiinta curata si care ea singura e durabila, sa se caleasca zi de zi tot mai mult in spiritul principiilor si al exercitarii datoriilor pe care dumnezeiescul Mintuitor le-a transmis oamenilor. Art. III. Toate puterile care vor dori sa marturiseasca solemn principiile sacre ce au dictat prezentul document si vor recunoaste cit este de important pentru fericirea natiunilor prea mult timp zbuciumate ca aceste adevaruri sa-si exercite de acum inainte asupra destinelor omenesti intreaga influenta de care dispun vor fi primite in aceasta sfinta alianta pe cit de calduros, pe atit de cordial. Facut in trei exemplare si semnat la Paris, in anul de gratie 1815, 14/26* septembrie. Francisc Frederic Wilhelm Alexandru" Sursa: Istoria Europei, J. Carpentier si F. Lebrun, Humanitas, 1997, p. 288-289

Anexa nr. 3 MAZZINI: ORGANIZATIA TINARA EUROPA" "Tinara Europa, Libertate, Egalitate, Omenie. Act de Fraternitate. Noi, subsemnatii, oameni ai progresului si libertatii, cu credin4a in egalitatea si fraternitatea oamenilor, in egalitatea si fraternitatea popoarelor, cu credinta ca omenirea e chemata sa purceada, printr-un progres continuu si sub imperiul legii morale universale, la dezvoltarea libera si armonioasa a propriilor sale facultati [... ], convinsi ca fiecare om si fiecare popor au o misiune de indeplinit (...), convinsi in sfirsit ca unirea oamenilor si a popoarelor trebuie sa imbine protectia liberei exercitari a misiunii individuale cu certitudinea ca totul e facut in vederea dezvoltarii misiunii generale [...], constituiti anterior in organizatii nationale libere si independente, nuclee de baza ale Tinerei Italii, ale Tinerei Polonii si ale Tinerei Germanii [...], Reuniti in cadrul acestei adunari [...], semnam un act de fraternitate valabil azi si mereu, relativ la tot ceea ce priveste telul general [...].. Berna, 15 aprilie 1834" Sursa: Istoria Europei, J. Carpentier si F. Lebrun, Humanitas, 1997, p. 290-291

Anexa nr. 4 MEMORANDUMUL LUI ALEXIS LEGER PRIVIND ORGANIZAREA UNUI REGIM DE UNIUNE FEDERALA EUROPEANA - 1 MAI 1930

NECESITATEA UNUI PACT DE ORDIN GENERAL, ORICT DE ELEMENTAR AR FI ACESTA, PENTRU A AFIRMA PRINCIPIILE UNIUNII MORALE EUROPENE SI PENTRU A CONSACRA SOLEMN EVIDENTA SOLIDARITATII INSTITUITE INTRE STATELE EUROPENE Intr-o formula ct mai liberala cu putinta, dar care sa indice clar obiectivul acestei asociatii in serviciul operei colective de organizare pasnica a Europei, Guvernele semnatare s-ar angaja sa se contacteze cu regularitate, in reuniuni periodice sau extraordinare, pentru a examina in comun toate chestiunile susceptibile sa intereseze in primul rnd comunitatea popoarelor europene. Observatii 1. Guvernele semnatare, aparnd legate, in acest fel, de orientarea generala a unei anumite politici comune, principiul Uniunii europene ar fi, de acum, in afara oricaror discutii si deasupra oricarei proceduri cotidiene de aplicare: studiul cailor si mijloacelor ar fi rezervat Conferintei europene sau organismului permanent, chemat sa constituie legatura vie de solidaritate dintre natiunile europene si astfel sa incarneze personalitatea morala a uniunii europene. 2. Acest pact simbolic initial, sub egida caruia se vor desfasura practic determinarea, organizarea si dezvoltarea elementelor constitutive ale asociatiei europene, ar trebui sa fie redactat intr-o modalitate destul de sumara, limitndu-se la definirea rolului esential al acestei asociatii. (Facilitarea extinderii eventuale a acestui pact de principiu pna la conceperea unei carte mai articulate este rezervata viitorului, in cazul in care acesta s-ar arata favorabil dezvoltarii Uniunii europene.) 3. Redactarea pactului european ar trebui totusi sa tina seama de rezervele esentiale indicate in prezentul memorandum. Ar fi importanta definirea caracterului Europei, considerata ca o intelegere regionala raspunznd dispozitiilor articolului 21 al Pactului Societatii Natiunilor si care isi exercita activitatea in cadrul Societatii Natiunilor. (Se va preciza mai ales ca Asociatia europeana nu se poate substitui Societatii Natiunilor in ceea ce priveste sarcinile incredintate acesteia din urma prin Pact sau prin Tratate si ca, chiar in domeniul propriu organizarii Europei, ea ar trebui sa-si coordoneze activitatea sa particulara cu activitatea generala a Societatii Natiunilor.) 4. Pentru a reafirrna subordonarea Asociatiei europene la Societatea Natiunilor, pactul european ar fi initial rezervat statelor europene membre ale Societatii. II NECESITATEA UNUI MECANISM PROPRIU CARE SA ASIGURE UNIUNII EUROPENE ORGANELE INDISPENSABILE REALIZARII TELULUI SAU A. Necesitatea unui organ reprezentativ si responsabil, sub forma de institutie periodica a Conferintei europene compusa din reprezentanti ai tuturor guvernelor europene membre ale Societatii Natiunilor si care ar ramne organul director esential al Uniunii europene, in legatura cu Societatea Natiunilor. Puterile acestei Conferinte, organizarea presedintiei si a sesiunilor sale, periodice sau

extraordinare, ar trebui determinate la viitoarea reuniune a statelor europene, care va trebui sa delibereze asupra concluziilor raportului de ancheta si care, sub rezerva aprobarilor guvernamentale sau a ratificarilor parlamentare indispensabile, va trebui sa asigure punerea la punct a proiectului de organizare europeana. Observatie Spre a evita orice preeminenta a unuia dintre state asupra celorlalte, presedintia Conferintei europene ar trebui sa fie anuala si exercitata prin rotatie. B. Necesitatea unui organ executiv, sub forma de Comitet politic permanent, compus doar dintr-un anumit numar de membri ai Conferintei europene si care practic ii asigura Uniunii europene un organism de studiu si un instrument de actiune totodata. Alcatuirea si puterile Comitetului european, modalitatea de desemnare a membrilor sai, organizarea presedintiei si sesiunilor acestuia, periodice sau extraordinare, ar trebui sa fie determinate la viitoarea reuniune a statelor europene. Activitatea acestui Comitet, ca si cea a Conferintei, trebuind sa se exercite in cadrul SN, reuniunile sale ar trebui sa aiba loc chiar la Geneva, unde sesiunile sale periodice ar putea coincide cu cele ale Consiliului SN. Observatii 1. In vederea sustragerii presedintiei Comitetului european din fata oricarei preeminente particulare, presedintia sa ar trebui exercitata prin rotatie. 2. Comitetul, neputnd sa cuprinda dect un numar restrns de reprezentanti ai statelor europene membre a1e SN, si-ar rezerva dreptul sa invite in orice moment pe reprezentantii celorlalte guverne europene care fac sau nu parte din SN, dar care ar fi in mod special interesati de examinarea unei anumite chestiuni. Mai mult, el ar fi abilitat, ori de cte ori ar considera necesar sau oportun, sa invite un reprezentant al unei Puteri extra-europene, care face sau nu parte din SN, sa asiste sau chiar sa participe (cu vot consultativ sau deliberativ) la deliberarile privind o anumita problema ce ar face obiectul interesului sau. 3. Una dintre primele sarcini ale Comitetului ar putea sa comporte: pe de o parte, examinarea generala a oricarei proceduri de realizare si aplicare a proiectului prevazut, in conformitate cu toate datele esentiale ale consultarilor cu Guvernele si cercetarea, in acest scop, a cailor si mijloacelor care sa degaje in mod tehnic elementele constitutive ale viitoarei Uniuni federale europene; pe de alta parte, inventarierea generala a programului de cooperare europeana, cuprinznd: a) studiul chestiunilor politice, economice, sociale s.a. interesnd in mod special comunitatea europeana si care inca nu au fost tratate de SN. b) actiunea speciala ce trebuie efectuata pentru a activa executarea de catre guvernele europene a hotarrilor generale ale SN. c) Dupa adoptarea programului general de cooperare europeana, Comitetul ar putea sa incredinteze unor comitete tehnice speciale studiul anumitor capitole asigurndu-se ca sunt indeplinite conditiile pentru ca munca expertilor sa se afle tot timpul sub controlul si

impulsul imediat al elementului politic, emanatie directa a guvernelor, ce ramn in mod solidar responsabile de continuarea actiunii lor internationale si care, numai ele, pot sa asigure acesteia succesul pe plan politic, acolo unde isi gaseste justificarea superioara. (In acest scop, presedintia Comitetelor tehnice ar putea fi incredintata unui om de stat european ales fie din cadrul, fie din afara Comitetului politic european.) C. Necesitatea unui serviciu de secretariat, orict de redus ar fi la inceput, pentru a asigura du punct de vedere administrativ executarea instructiunilor presedintelui Conferintei sau al Comitetului european, comunicarea intre guvernele semnatare ale Pactului european, convocarile pentru Conferinta sau Comitet, pregatirea discutiilor, inregistrarea si notificarea rezolutiilor acestora etc. Observatii l. La inceput, serviciul de secretariat ar putea fi incredintat, prin rotatie, guvernului insarcinat cu presedintia Comitetului european. 2. In momentul in care ar fi recunoscuta necesitatea unui Secretariat permanent, sediul acestui secretariat ar trebui sa fie acelasi cu cel al reuniunilor Conferintei si Comitetului, adica la Geneva.. 3. Organizarea serviciului de secretariat ar trebui sa fie examinata mereu tinnd cont de posibilitatile de utilizare, cel putin partiala si temporara, a serviciilor speciale ale secretariatului SN. III NECESITATEA DE A HOTARI DINAINTE DIRECTIVELE ESENTIALE CARE VOR TREBUI SA DETERMINE CONCEPTIILE GENERALE ALE COMITETULUI EUROPEAN SI SA IL GHIDEZE IN ACTIVITATEA SA DE STUDIU VIZND ELABORAREA PROGRAMULUI DE ORGANIZARE EUROPEANA (Acest al treilea punct putnd fi lasat la aprecierea viitoarei reuniuni europene) A. Subordonarea generala a problemei economice in raport cu problema politica. Orice posibilitate de progres pe calea uniunii economice fiind riguros determinata de problema securitatii, si aceasta problema fiind ea insasi intim legata de cea a progresului realizabil pe calea uniunii politice, planul politic este ce1 pe care ar trebui sa fie intreprins, inainte de toate, efortul constructiv ce urmareste sa confere Europei o structura organica. Mai mult, acesta este planul pe care ar trebui mai apoi sa se elaboreze, in linii mari, politica economica a Europei, precum si politica vamala a fiecarui stat european in parte. O ordine inversa nu ar fi doar lipsita de rost, dar ea ar aparea natiunilor celor mai slabe ca susceptibila de a le expune, fara garantii sau compensatii, riscurilor de dominatie politica ce poate rezulta dintr-o dominatie industriala a statelor celor mai puternic organizate. Este deci logic si normal ca sacrificiile economice pe care colectivitatea trebuie sa le faca sa nu-si poata gasi justificare dect intr-o dezvoltare a unei situatii politice care autorizeaza increderea intre popoare si concilierea spiritelor. Si chiar dupa realizarea unei

asemenea conditii de fapt, indeplinita prin stabilizarea unui regim de constanta si intima asociere pasnica dintre popoarele Europei, inca ar mai fi nevoie de influenta, pe plan politic, a unui sentiment superior al necesitatilor internationale, pentru a se impune membrilor comunitatii europene, in sprijinul colectivitatii, conceptia onesta si urmarirea efectiva a unei politici vamale cu adevarat liberale. B. Conceptia despre cooperarea politica europeana trebuie sa urmareasca acest scop esential: o federatie fondata pe ideea de uniune si nu de unitate, cu alte cuvinte, destul de supla pentru a respecta independenta si suveranitatea nationala a fiecaruia dintre state, asigurndu-le in acelasi timp beneficiul solidaritatii colective in reglementarea chestiunilor politice care privesc destinul comunitatii europene sau al unuia dintre membrii sai. (O asemenea conceptie ar putea avea drept consecinta dezvoltarea generala in Europa a unui sistem de arbitraj si de securitate, si extinderea progresiva asupra intregii comunitati europene a politicilor de garantii internationale inaugurata la Locarno, pna la a integra acordurile sau seriile de acorduri speciale intr-un sistem mai general.) C. Conceptia despre organizarea economica a Europei trebuie sa urmareasca acest scop esential: o apropiere a economiilor europene realizata sub responsabilitatea politica a Guvernelor solidare. In acest scop, Guvernele ar putea ele insele sa-si fixeze, in mod definitiv, intr-un act de ordin general si de principiu care ar constitui un simplu act de solidaritate economica, scopul pe care ele inteleg sa si-l fixeze ca ideal pentru politica lor vamala (stabilirea unei piete comune in vederea ridicarii la maximum a nivelului bunastarii umane pe intreg teritoriul comunitatii europene). In sprijinul unei asemenea orientari generale s-ar putea angaja practic urmarirea imediata a unei organizari rationale a productiei si schimburilor europene, pe calea liberalizarii progresive si a simplificarii metodice a circulatiei marfurilor, capitalurilor si persoanelor, sub unica rezerva privind necesarul apararii nationale din fiecare stat. O data consacrat, si intr-un mod definitiv, principiul acestei politici vamale in planul politicii generale a Guvernelor, studiul modalitatilor si cailor de realizare ar putea fi lasat in intregime spre examinarea tehnica a unui Comitet de experti in conditiile prevazute la Titlul II, B, observatia 4. IV OPORTUNITATEA DE A REZERVA, FIE IN URMATOAREA CONFERINTA EUROPEANA, FIE IN VIITORUL COMITET EUROPEAN, STUDIEREA TUTUROR PROBLEMELOR APLICARII, PRINTRE CARE URMATOARELE: A. Determinarea ariei de cooperare europeana, mai cu seama in domeniile urmatoare: l. Economie generala. - Realizarea efectiva, in Europa, a programului stabilit la ultima Conferinta economica a SN; controlul politicii uniunilor si cartelurilor industriale dintre diferite tari; examinarea si pregatirea tuturor posibilitatilor viitoare in materie de scadere progresiva a tarifelor etc. 2. Utilaj economic. - Realizarea unei coordonari intre marile lucrari publice executate de statele europene (rute de mare trafic, canale etc.).

3. Comunicatii si tranzit.. - Pe cale terestra, navala sau aeriana: reglementarea si ameliorarea circulatiei intereuropene; coordonarea lucrarilor comisiilor fluviale europene; intelegeri intre caile ferate; regim european de posta, telegraf, telefon; statutul radiodifuziunii etc. 4. Finante. - Incurajarea creditelor destinate sa puna in valoare regiuni din Europa mai putin dezvoltate din punct de vedere economic; piata europeana; chestiuni monetare etc. 5. Forta de munca. - Solutionarea anumitor probleme de munca speciala din Europa, precum munca in salandele fluviale sau in sticlarii; sau avnd un caracter continental sau regional, precum reglementarea efectelor sociale ale emigratiei intereuropene (aplicarea dintr-o tara in alta a legilor privind accidentele de munca, asigurarile sociale, pensionarile etc.), 6. Igiena. - Generalizarea anumitor metode de igiena experimentate prin organizarea igienei in SN (mai cu seama regenerarea regiunilor agricole; aplicarea asigurarii de boala; scolile nationale de igiena; epidemiologia europeana; schimburi de experienta si de functionare intre serviciile nationale de igiena; cooperare stiintifica si administrativa in lupta contra marilor flagele sociale, contra bolilor profesionale si mortalitatii infantile etc.). 7. Cooperare intelectuala. - Cooperare intre universitati si academii; relatii literare si artistice; concentrarea cercetarilor stiintifice; imbunatatirea regimului presei in relatiile dintre agentii si in transportul ziarelor etc. 8. Raporturi interparlamentare. - Utilizarea organizarii si lucrarilor Uniunii Interparlamentare" pentru dezvoltarea contactelor si a schimburilor de vederi intre mediile parlamentare din diferite tari din Europa (spre a pregati terenul politic realizarilor Uniunii europene, ce vor necesita aprobari parlamentare si, mai general, pentru a imbunatati atmosfera internationala din Europa prin intelegerea reciproca a intereselor si sentimentelor popoarelor). 9. Administratie. - Formarea de sectii europene in anumite birouri internationale mondiale. .. B. Determinarea metodelor de cooperare europeana in problemele pe care le-ar retine Conferinta europeana sau Comitetul european. Dupa caz, ar putea fi oportun ca: fie sa se creeze organisme de coordonare si de studiu acolo unde acestea nu exista (de exemplu, pentru utilajul european sau pentru diversele Comisii fluviale europene); fie secondarea eforturilor SN in chestiunile care fac deja obiectul studiilor sale metodice (pregatind, in special, prin schimburi de vederi si negocieri amiabile, intrarea in vigoare, in relatiile dintre statele din Europa, a conventiilor stabilite sau a recomandarilor formulate de SN); fie, in sfrsit, declansarea conferintelor SN, europene sau generale, in chestiunile susceptibile de a fi tratate de aceasta, dar care nu au fost inca tratate. (La orice conferinta europeana, statele extraeuropene ar fi invitate sa participe ca observatori si orice conventie care ar fi stabilita la o conferinta convocata la cererea statelor din Europa, atta vreme ct nu este, prin obiectul sau, strict continentala, ar ramne deschisa aderarii

statelor extra-europene.) C. Determinarea tuturor modalitatilor de colaborare intre Uniunea europeana si tarile situate in afara acestei uniuni. Solicitnd, in cele patru puncte mai sus-mentionate, avizul celor douazeci si sase de guverne din partea carora a primit mandat de ancheta, Guvernul Republicii tine sa formuleze aceasta observatie generala, ca s-a crezut dator sa se consacre, din ratiuni pur practice, unei conceptii ct mai schematic posibile despre consultarea sa: nu ca intelege sa limiteze, din dorinta sa, posibilitatile dezvoltarii viitoare a unei organizari federale a Europei, ci pentru ca, in stadiul actual al lumii europene si pentru a mari sansele unui asentiment unanim fata de o prima propunere concreta, susceptibila sa concilieze toate interesele si toate situatiile speciale in cauza, este important sa ne marginim la cteva observatii foarte simple. Pentru ca este o buna metoda sa incepi de la mai simplu catre mai complex, lasnd in seama timpului grija de a asigura, de la sine, printr-o evolutie constanta sl printr-un fel de creatie continua, dezvoltarea deplina a resurselor naturale pe care Uniunea europeana le-ar putea purta in ea insasi, O asemenea conceptie il calauzea deja pe reprezentantul Frantei atunci cnd, in fata primei reuniuni europene convocate la Geneva, acesta se multumea sa sugereze, in regim de prioritate, urmarirea instituirii unui simplu liant federal intre guvernele europene membre ale SN pentru a asigura practic cooperarea acestora. De fapt, nu este vorba deloc de edificarea integrala a unei constructii ideale care sa raspunda abstract tuturor nevoilor logice ale unui vast proiect de mecanism federal european ci, pastrndu-ne la distanta de orice prejudecata anticipativa, sa ne consacram practic realizarii efective a unei prime modalitati de contact si de solidaritate constanta intre Guvernele europene, pentru a rezolva in comun toate problemele ce privesc organizarea pacii europene si sistematizarea rationala a fortelor vitale ale Europei. Guvernul Republicii ar aprecia daca ar primi inainte de 15 iulie raspunsul guvernelor consultate, cu toate observatiile sau sugestiile spontane pe care acestea considera ca trebuie sa insoteasca comunicatul. Guvernul isi exprima speranta ferma ca aceste raspunsuri, inspirate din preocuparea generoasa de a indreptati asteptarile popoarelor si aspiratiile constiinjtei europene, vor furniza elementele de intelegere si de conciliere care sa permita instituirea, cu un prim embrion de organizare federala, a cadrului durabil pentru aceasta cooperare europeana al carei program va putea fi hotart la viitoarea reuniune de la Geneva. Niciodata n-a fost att de propice si att de presant momentul inaugurarii unei opere constructive in Europa. Rezolvarea principalelor probleme, materiale sau morale, consecinte ale ultimului razboi, va putea curnd sa elibereze noua Europa de ceea ce apasa cel mai mult asupra psihologiei sale, tot att ct si asupra economiei sale. Aceasta apare inca de pe acum disponibila pentru un efort pozitiv si care sa corespunda unei noi ordini. Moment decisiv, in care Europa vigilenta are posibilitatea sa dispuna de propriul sau destin. A se uni pentru a trai si a prospera: aceasta este necesitatea stringenta in fata careia se gasesc de acum Natiunile Europei. Se pare ca sentimentul popoarelor s-a manifestat deja cu claritate in aceasta problema. Astazi, le revine guvernelor sarcina de asi asuma responsabilitati sub amenintarea de a expune riscului initiativelor private si actiunilor dezordonate multimea de forte materiale si morale fata de care le revine datoria de a pastra controlul colectiv, in beneficiul comunitatii europene, tot att ct si in cel al

umanitatii. Sursa: Constructia europeana, Ch. Zorgbibe, Editura Trei, 1998, p. 11-19

Anexa nr. 5 DISCURSUL DE LA HARVARD AL GENERALULUI MARSHALL PRIVIND AJUTORUL CATRE EUROPA 5 IUNIE 1947 "Nu trebuie sa va spun, Domnilor, ca situatia mondiala este foarte grava. Acest lucru este absolut evident pentru orice om inteligent. Cred ca una dintre cele mai serioase dificultati este ca problema e de o att de mare complexitate inct chiar masa faptelor prezentate publicului prin presa si radio fac extrem de dificila pentru omul de pe strada o evaluare clara a situatiei. In plus, populatia acestei tari se afla foarte departe de regiunile intunecate ale globului si este foarte greu sa-ti imagineze mizeria, reactiile ce o insotesc la popoarele care au suferit indelung si efectul pe care aceste reactii il au asupra guvernelor in cursul incercarilor noastre de a restabili pacea in lume. Atunci cnd am cercetat necesarul pentru reconstructia Europei, pierderile in vieti omenesti, distrugerea satelor, uzinelor, minelor si a cailor ferate au fost estimate destul de exact, insa a devenit evident, in cursul lunilor care tocmai s-au scurs, ca aceste distrugeri vizibile sunt probabil mai putin grave dect dislocarea intregii structuri a economiei europene, De zece ani, situatia este absolut anormala. Pregatirile febrile pentru razboi si activitatea si mai febrila pentru sustinerea efortului de razboi au distrus toate ramurile economiilor nationale. Utilajul industrial n-a fost intretinut, a fost deteriorat sau este complet depasit. Sub dominatia arbitrara si distrugatoare a nazistilor, aproape toate intreprinderile au fost inhamate la masina de razboi germana. Vechile relatii comerciale, institutiile private, bancile, companiile de asigurari si companiile de navigatie au disparut, din lipsa de capital, ca urmare a absorbirii lor atunci cnd au fost nationalizate sau pentru ca au fost pur si simplu distruse. In multe tari, increderea in moneda nationala a fost grav zdruncinata. Prabusirea structurii comerciale a Europei s-a produs in timpul razboiului. Reinvierea economica a fost serios intrziata datorita faptului ca doi ani dupa incetarea ostilizatilor acordul cu privire la tratatele de pace cu Germania si Austria n-a fost inca stabilit. Dar, chiar daca o solutie mai rapida la aceste probleme era reclamata, reconstructia structurii economice a Europei va cere evident mult mai mult timp si eforturi mai mari dect am prevazut noi. Unu1 dintre aspectele acestei probleme este in acelasi timp interesant si grav: fermierul a produs intotdeauna bunuri alimentare pe care le poate schimba cu orasenii contra altor lucruri necesare vietii. Aceasta diviziune a muncii reprezinta baza civilizatiei moderne. La ora actuala, ea e amenintata de ruina. Industriile oraselor nu produc suficiente marfuri necesare schimbului cu fermierii producatori de produse alimentare. Lipsesc materiile prime si combustibilul. Utilajul industrial lipseste sau este prea uzat. Fermierul si taranul nu pot sa gaseasca pe piata marfurile pe care vor sa le cumpere, astfel inct vnzarea produselor lor in schimbul banilor pe care nu pot sa-i utilizeze le pare o tranzactie lipsita de interes. Deci, ei au incetat sa mai cultive intensiv cmpul pentru a obtine nutret in

ciuda faptului ca le lipseste imbracamintea si alte produse ale civilizatiei, In acelasi timp, locuitorilor oraselor le lipsesc hrana si combustibilul. Guvernele sunt deci formate sa se serveasca de resursele in devize straine si de credite pentru a cumpara din strainatate aceste produse indispensabile, epuiznd astfel fondurile de care au o nevoie urgenta pentru reconstructie. Deci, se creeaza rapid o situatie foarte grava care este de rau augur pentru intreaga lume. Sistemul modern care se bazeaza pe diviziunea muncii si pe schimbul de produse este in pericol de a se prabusi. Adevarul este ca nevoile Europei de hrana si de alte produse esentiale importate din strainatate - si mai ales din America - pentru urmatorii trei sau patru ani sunt mult mai mari dect capacitatea sa actuala de plata, inct ea va trebui sa primeasca un ajutor suplimentar foarte important sau sa se expuna unei dislocari economice, sociale si politice foarte grave. Remediul acestei situatii consta in sfarmarea cercului vicios si in restaurarea increderii locuitorilor intregii Europe. Fabricantul si fermierul din multe regiuni trebuie sa poata si sa vrea sa-si schimbe produsele contra monede a caror valoare constanta sa fie fara dubiu. In afara de efectul demoralizant pe care disperarea popoarelor in chestiune o are asupra intregii lumi si a tulburarilor pe care aceasta le poate provoca, ar trebui sa fie evidente pentru toti si consecintele acestei situatii pentru economia Statelor Unite. Este logic ca Statele Unite ar trebui sa faca tot ceea ce pot pentru a sprijini restabilirea sanatatii economice a lumii, in lipsa careia stabilitatea politica si pacea sunt imposibile. Politica noastra nu este dirijata impotriva nici unei tari, impotriva nici unei doctrine ci contra foametei, saraciei, disperarii si haosului. Scopul sau trebuie sa fie renasterea unei economii active in lume pentru a crea conditiile politice si sociale in care sa poata sa existe institutii libere. Acest ajutor, sunt convins, nu trebuie acordat cu zgrcenie, de fiecare data cnd survin crize. Orice ajutor pe care acest guvern ar putea sa-l dea in viitor ar trebui sa fie mai mult un remediu dect un simplu paleativ. Orice guvern care vrea sa sprijine relansarea economica se va bucura, sunt sigur de acest lucru, de intreaga cooperare din partea guvernului Statelor Unite. Orice guvern care va incerca impiedicarea relansarii economice a altor tari nu poate spera sa primeasca ajutorul nostru. In plus, guvernele, partidele si gruparile politice care cauta sa perpetueze mizeria umana pentru a avea un profit pe plan politic sau pe alte planuri se vor ciocni de opozitia Statelor Unite. Este deja evident ca inainte ca guvernul Statelor Unite sa poata sa continue eforturile pentru remedierea situatiei si sprijinirea Europei pe calea insanatosirii, ar trebui sa se realizeze un acord de catre tarile Europei, asupra nevoilor lor actuale si asupra ceea ce aceste tari ale Europei vor face ele insele pentru a eficientiza toate masurile pe care acest guvern ar putea sa le ia. Nu ar fi nici bine, nici util ca guvernul Statelor Unite sa stabileasca el insusi un program destinat punerii pe picioare a economiei europene. Aceasta este problema europenilor. Dupa parerea mea, initiativa trebuie sa vina din partea Europei. Rolul Americii trebuie sa constea in oferirea unui ajutor prietenesc la stabilirea unui program european si sa ajute apoi la aplicarea acestuia in masura in care va fi posibil sa o faca. Acest program va trebui sa fie unul general, stabilit in comun macar de catre un mare numar de natiuni europene, daca nu de toate.

Anexa nr. 6 REPARTIZAREA CREDITELOR SUA INTRE TARILE PARTICIPANTE LA PLANUL MARSHALL "

Din care Tara Anglia Franta Italia Total 3165,8 2629,8 1434,6 % Subventii % 24,4 20,2 1956,9 2212,1 21,0 23,8 12,6 11,6 8,6 6,0 5,5 0,3 2,3 2,1 0,7 0,2 0,1 0,2 Imprumuturi 336,9 182,4 73,0 150,7 68,1 31,0 35,0 72,8 128,2 20,4 36,7 4,3 % 29,6 16,0 6,4 13,2 6,0 2,7 3,1 6,4 11,2 1,8 3,2 0,4

Ajutor % conditionat 532,1 61,4 87,2 213,6 31,6 4,6 446,0 9,1 10,9 17,3 36,7 8,3 3,5 35,1 4,0 5,7 14,4 2,1 0,3 29,4 0,6 0,7 1,1 5,7 0,5 0,2

11,0 1174,4 10,1 8,3 5,0 4,8 4,2 2,1 1,9 1,4 1,1 0,8 0,4 0,2 1078,7 796,4 556,1 514,9 32,4 217,3 196,0 62,4 18,0 5,5 15,9

Germania de 1317,3 Vest Olanda Austria Grecia 1078,7 653,8 628,0

Belgia546,6 Luxemburg Danemarca 266,4 Norvegia Turcia Irlanda Suedia Portugalia Spania 241,9 184,5 146,5 107,1 50,5 26,8

TOTAL

12992,5

100

9290,2

100

1139,6

100

1517,2

100

* valori exprimate in milioane dolari Sursa: Alfred, Grosser, Occidentalii, Editura Du Style, 1999, p. 116-117

Anexa nr. 7 CODUL DE CONDUITA PRIVIND ASPECTELE POLITICO-MILITARE ALE SECURITATII PREAMBUL Statele Participante la Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa (CSCE), Recunoscnd necesitatea sporirii cooperarii privind securitatea, inclusiv prin incurajarea respectarii pe mai departe a normelor de comportament responsabil si cooperant in domeniul securitatii, Confirmnd ca nimic din continutul acestui Cod nu diminueaza validitatea si aplicabilitatea scopurilor si principiilor Cartei Natiunilor Unite sau ale altor prevederi din legislatia internationala, Reafirmnd valabilitatea nediminuata a principiilor calauzitoare si a valorilor comune ale Actului Final al Conferintei de la Helsinki, ale Cartei de la Paris si ale Documentului Helsinki 1992, reunind responsabilitatile Statelor unele fata de altele si ale guvernelor fata de propriile popoare, precum si validitatea altor angajamente CSCE, Au adoptat urmatorul Cod de Conduita privind aspectele politico-militare ale securitatii: I 1. Statele Participante accentueaza ca respectarea deplina a tuturor principiilor CSCE cuprinse in Actul Final de la Helsinki si aplicarea cu buna credinta a tuturor angajamentelor asumate in cadrul CSCE au o importanta fundamentala pentru stabilitate si securitate si reprezinta pentru toti, in consecinta, obiectul preocuparilor lor directe si legitime. 2. Statele Participante confirma mentinerea valabilitatii conceptului multilateral de securitate, asa cum este el prezentat i n Actul Final, care asociaza mentinerea pacii de respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Aceasta coreleaza cooperarea in domeniul economic si cel al mediului inconjurator cu relatiile pasnice intre state. 3. Ele ramn convinse ca securitatea este indivizibila si ca securitatea unuia este inseparabil legata de securitatea tuturor celorlalte. Ele nu isi vor intari propria securitate in detrimentul securitatii altor state. Acestea vor urmarii realizarea propriilor interese de

securitate in conformitate cu efortul comun de intarire a securitatii in aria de cuprindere a CSCE si dincolo de aceasta. 4. Reafirmndu-si respectul reciproc fata de egalitatea suverana si individualitatea fiecaruia, precum si fata de drepturile inerente suveranitatii, Statele Participante vor pune la baza relatiilor lor reciproce de securitate o abordare cooperanta. In legatura cu aceasta, ele accentueaza rolul cheie pe care il are CSCE. Ele vor continua sa dezvolte institutii complementare si care sa se sprijine reciproc, incluznd organizatii europene si transatlantice, initiative multilaterale si bilaterale, precum si diferite alte forme de cooperare regionala si subregionala. Statele Participante vor coopera pentru a conferi asigurari ca toate aceste aranjamentele de securitate sunt in armonie cu principiile CSCE si angajamente decurgnd din acest Cod. 5. Ele sunt hotarte sa actioneze solidar daca normele si angajamentele CSCE sunt violate si sa inlesneasca replici concertate la amenintarile privind securitatea, carora ar putea sa fie nevoie a le face fata, drept consecinta. Ele se vor consulta prompt, in conformitate cu responsabilitatile CSCE ce le revin, cu un Stat Participant in cautare de asistenta pentru realizarea autoapararii sale individuale sau colective. Ele vor analiza impreuna natura amenintarii si actiunile ce pot fi luate in considerare pentru apararea valorilor lor comune. II 6. Statele Participante nu vor sprijini in nici un fel actele teroriste si vor lua masuri corespunzatoare pentru prevenirea si combaterea terorismului in toate formele sale. Ele vor coopera deplin pentru combaterea amenintarilor activitatilor teroriste prin aplicarea instrumentelor internationale si a angajamentelor convenite in acest sens. Ele vor face demersuri, in mod special, pentru indeplinirea prevederilor acordurilor internationale prin care sunt obligate sa aduca in fata justitiei sau sa extradeze teroristii. III 7. Statele Participante amintesc ca principiile din cuprinsul Actului Final de la Helsinki au toate semnificatie primordiala si vor fi, in consecinta, aplicate in mod egal si fara rezerve, fiecare dintre ele fiind interpretate prin luarea in considerare a celorlalte. 8. Statele Participante nu vor asigura asistenta sau sprijin Statelor care incalca obligatia ce le revine de a se abtine de la amenintarea cu forta sau folosirea fortei impotriva integritatii teritoriale sau a independentei politice a oricarui alt Stat, sau se comporta de o maniera incompatibila cu Carta Natiunilor Unite si cu Declaratia asupra principiilor care guverneaza relatiile dintre Statele Participante", continuta in Actul Final de la Helsinki. IV 9. Statele Participante reafirma dreptul inerent la autoaparare individuala sau colectiva, asa cum este recunoscut in Carta Natiunilor Unite. 10. Fiecare Stat Participant, lund in considerare preocuparile legitime de securitate ale altor State, este liber sa hotarasca singur asupra propriilor interese de securitate, pe baza

egalitatii suverane si are dreptul de a-si alege liber propriile aranjamente de securitate, in conformitate cu dreptul international si cu angajamentele fata de principiile si obiectivele CSCE. 11. Statele Participante au, frecare, dreptul suveran de a apartine sau nu organizatiilor internationale, de a fi sau nu parte la tratate bilaterale sau multilaterale, inclusiv tratate de alianta; de asemenea, ele au dreptul la neutralitate. Fiecare are dreptul de a-si schimba statutul in aceasta privinta, conform procedurilor si acordurilor relevante. In legatura cu aceasta, fiecare va respecta drepturile tuturor celorlalti. 12. Fiecare Stat Participant isi va mentine doar attea capacitati militare cte sunt corespunzatoare cu nevoile sale legitime, individuale sau colective, de securitate, lund in considerare si obligatiile sale ce decurg din legislatia internationala. 13. Fiecare Stat Participant va hotari asupra propriilor capacitati militare pe baza procedurilor nationale democratice, tinnd cont de preocuparile legitime de securitate ale altor State si de necesitatea de a contribui la securitatea si stabilitatea internationala. 14. Un Stat Participant poate sa stationeze propriile forte armate pe teritoriul unui alt Stat Participant, in conformitate cu intelegerea lor liber negociata si cu dreptul international. V 15. Statele Participante vor aplica cu buna credinta fiecare din angajamentele asumate in domeniul controlului armamentelor dezarmarii si al masurilor de crestere a increderii si securitatii, ca un element important al securitatii lor indivizibile. 16. In scopul sporirii increderii si securitatii in zona CSCE, Statele Participante isi reafirma angajamentul de a continua sa actioneze pe linia controlului armamentelor, dezarmarii si masurilor de crestere a increderii si securitatii. VI 17. Statele Participante se angajeaza sa coopereze, inclusiv prin instituirea unor conditii prielnice de dezvoltare economica si in domeniul mediului inconjurator pentru a contracara tensiunile ce pot conduce la conflict. Sursele unor astfel de tensiuni includ violarile la adresa drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ca si a altor angajamente asumate in domeniul umanitar; manifestarile de nationalism agresiv, rasism, sovinism, xenofobie si antisemitism pun si ele in pericol pacea si securitatea. 18. Statele Participante accentueaza att importanta identificarii din timp a conflictelor potentiale, ct si a eforturilor lor comune in domeniul prevenirii conflictelor, gestionarii situatiilor de criza si al solutionarii pasnice a disputelor. 19. In cazul unui conflict armat, ele vor cauta sa inlesneasca incetarea efectiva a ostilitatilor si sa creeze conditii favorabile pentru solutionarea pe cale politica a conflictului. Ele vor coopera pentru sprijinirea acordarii de asistenta umanitara pentru alinarea suferintelor populatiei civile, inclusiv prin inlesnirea deplasarii personalului si a resurselor destinate acestor scopuri. VII

20. Statele Participante considera controlul politic democratic al fortelor militare, paramilitare si de securitate interna, ca si al serviciilor secrete si politiei, ca fiind un element indispensabil pentru stabilitate si securitate. Ele vor promova integrarea fortelor lor armate cu societatea civila, ca o expresie importanta a democratiei. 21. Fiecare Stat Participant va asigura si mentine in permanenta controlul si indrumarea efectiva a fortelor sale militare, paramilitare si de securitate prin intermediul autoritatilor desemnate constitutional si investite cu legitimitate democratica. Fiecare Stat Participant va efectua controale care sa asigure ca astfel de autoritati isi indeplinesc responsabilitatile constitutionale si legale. Ele vor defini cu claritate rolurile si misiunile acestor forte, precum si obligatia lor de a actiona numai in cadrul constitutional. 22. Fiecare Stat Participant va supune spre aprobare legislativului cheltuielile pentru aparare. Potrivit nevoilor nationale de securitate, fiecare Stat Participant va manifesta retinere privind cheltuielile militare si va asigura transparenta si accesul public la informatiile legate de fortele armate. 23. Fiecare Stat Participant, va avea grija ca fiecare membru al acestor servicii sa-si poata exercita drepturile civile si va asigura ca astfel de forte armate sunt neutre din punct de vedere politic. 24. Fiecare Stat Participant va lua si mentine masuri impotriva folosirii intmplatoare sau neautorizate a mijloacelor militare. 25. Statele Participante nu vor tolera sau sprijini forte care nu sunt in evidenta sau sub controlul autoritatilor lor constitutional instituite. Daca un Stat Participant nu este in masura sa-si exercite autoritatea fata de astfel de forte, acesta poate solicita consultari in cadrul CSCE pentru a analiza masurile de urmat. 26. Fiecare Stat Participant va asigura ca, in conformitate cu angajamentele sale internationale, fortele sale paramilitare se vor abtine de la a achizitiona capacitati pentru misiuni de lupta, in plus fata de cele pentru care au fost infiintate. 27. Fiecare Stat Participant va asigura ca recrutarea sau inrolarea personalului pentru a servi in fortele sale militare, paramilitare si de securitate, sa se faca in conformitate cu obligatiile si angajamentele privind respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. 28. Statele Participante vor reflecta in legislatia lor sau in alte documente relevante, drepturile si indatoririle personalului fortelor armate. Ele vor analiza si posibilitatea introducerii exceptarilor de la serviciul militar sau a introducerii serviciului militar alternativ. 29. Statele Participante vor populariza in tarile lor dreptul umanitar international al razboiului. Conform practicii lor nationale, ele vor reflecta angajamentele asumate in acest domeniu, in programele si regulamentele lor de pregatire militara. 30. Fiecare Stat Participant va instrui personalul fortelor sale armate in legatura cu dreptul, regulile, conventiile si angajamentele umanitare internationale care guverneaza conflictele armate si va asigura ca acest personal este constient de faptul ca este raspunzator, in mod individual, in fata legislatiei nationale si internationale pentru propriile actiuni. 31. Statele Participante vor asigura ca personalul fortelor armate investit cu autoritate de comanda, exercita aceasta conform legislatiei nationale si internationale

corespunzatoare, este constientizat de faptul ca ei pot fi raspunzatori in mod individual conform acestei legi pentru exercitarea ilegala a acestei autoritati si ca nu au dreptul sa dea ordine contrare legislatiei nationale si internationale. Responsabilitatea superiorilor nu scuteste pe subordonati de vreuna din responsabilitatile lor individuale. 32. Fiecare Stat Participant va asigura ca personalul fortelor sale militare, paramilitare si de securitate sa se bucure si sa-si poata exercita drepturile si libertatile lor fundamentale, asa cum isi gasesc ele reflectarea in documentele CSCE si legislatia internationala, in conformitate cu prevederile constitutionale si legale relevante si cu cerintele serviciului. 33. Fiecare Stat Participant va asigura proceduri corespunzatoare legale si administrative pentru protejarea drepturilor intregului personal al acestor forte. VIII 34. Fiecare Stat Participant va asigura ca fortele sale armate, att in timp de pace, ct si la razboi, sunt comandate, incadrate, instruite si echipate in modalitati conforme prevederilor legislatiei internationale, angajamentelor si obligatiilor sale corespunzatoare in legatura cu folosirea fortelor armate in conflictele armate, incluznd aici, dupa caz, Conventiile de la Haga din 1907 si 1954, Conventiile de la Geneva din 1949 si Protocoalele Aditionale din 1977, ca si Conventia privind folosirea anumitor armamente conventionale, din 1980. 35. Fiecare Stat Participant va asigura ca politica si doctrina sa de aparare sa fie conforme legislatiei internationale referitoare la folosirea fortelor armate, inclusiv in situatii de conflict armat si angajamentelor relevante asumate prin prezentul Cod. 36. Fiecare Stat Participant va asigura ca orice decizie, privind desemnarea fortelor sale armate pentru indeplinirea unor misiuni de securitate interna, sa fie luata conform procedurilor constitutionale. Astfel de decizii vor stipula misiunile fortelor armate, cu asigurarea ca ele vor fi indeplinite sub controlul efectiv al autoritatilor constitutional instituite si sunt subiect al legii. Daca in cazul indeplinirii misiunilor de securitate interna nu poate fi evitata recurgerea la forta, fiecare Stat Participant va asigura ca aceasta sa se exercite doar att ct este nevoie pentru constrngere, fortele armate actionnd astfel inct sa evite ranirea civililor sau provocarea de daune proprietatii acestora. 37. Statele Participante nu vor folosi fortele armate pentru a limita exercitarea pasnica si in cadru legal a drepturilor omului si a drepturilor civile de catre persoane individuale sau reprezentanti ai unor grupuri si nici pentru a-i priva de identitatea lor nationala, religioasa, culturala, lingvistica sau etnica. IX 38. Fiecare Stat Participant raspunde de punerea in aplicare a prevederilor acestui Cod. Daca i se solicita, un Stat Participant va furniza clarificari corespunzatoare in legatura cu modul cum aplica acest Cod. Pentru evaluarea, analiza si imbunatatirea daca este cazul, a aplicarii acestui Cod vor fi folosite organisme, mecanisme si proceduri CSCE corespunzatoare.

X 39. Prevederile adoptate prin acest Cod de Conduita sunt obligatorii din punct de vedere politic. Ca atare, acest Cod nu este obiectul inregistrarii potrivit Articolului 102 din Carta Natiunilor Unite. Prezentul Cod va intra in vigoare la 1 ianuarie 1995. 40. Nimic din continutul Codului nu afecteaza natura si continutul angajamentelor asumate prin alte documente CSCE. 41. Statele Participante vor urmari sa asigure ca procedurile si documentele lor interne relevante sau acolo unde este cazul, instrumentele legale reflecta angajamentele asumate prin acest Cod. 42. Textul Codului va fi publicat in fiecare din Statele Participante, care il vor populariza ct mai mult posibil.

Anexa nr. 8

TEMPLUL GREC DE LA MAASTRICHT Coloana 1 a Comunitatii Continut


o o

Coloana 2

Coloana 3 Cooperarea in probleme de Justitie si Afaceri Interne

Comunitatea Politica Comuna Externa si de Europeana Comunitatea Securitate (CFSP) Europeana a Carbunelui si Otelului Euratom (Titlurile II, III si IV ale Tratatului de la Maastricht) Interguvernamentale

Principiile Metoda Comunitatii de guvernare Importanta Comisiei

Interguvernamentale

Sursa: Nicolae Paun, Istoria constructiei europene, Editura Fundatiei pentru Studii Europene, 1999, p. 617

Anexa 9 CURTEA EUROPEANA DE JUSTITIE CURTEA DE JUSTITIE Curtea completa 15 judecatori 2 camere cu 5 judecatori fiecare, 4 camere cu 3 judecatori fiecare TIPUL PROCEDURII
Actiuni pentru lipsa de indeplinire a obligatiilor din tratate (Comisia sau statele membre v. statele membre) Actiuni in anulare (impotriva Consiliului Referinte ale curtilor sau a Comisiei) nationale pentru deciziile preliminare de clarificare a intelesului si scopului dreptului comunitar Actiuni de pozitii pentru lipsa in acte (impotriva Consiliului sau a Comisiei) Opinii Guvernele statelor membre aleg de comun acord Pretentii pentru despagubiri impotriva Comunitatii

15 judecatori si 6 avocati generali pe o perioadade 6 ani

TRIBUNALUL PRIMEI INSTANTE 12 judecatori Actiuni directe a persoanelor fizice si juridice (exceptie cazurile de antidumping), cazuri referitoare la personal, actiuni pe baza tratatului ECSC, actiuni auxiliare pentru despagubiri

Anexa 10

Statele membre ale Uniunii Europene


Statele membre Data adeziunii Suprafa (n mii km) Populaia* (n mii locuitori)

Austria Belgia Danemarca Finlanda Frana Germania Grecia Irlanda Italia Luxemburg Marea Britanie Olanda Portugalia Spania Suedia Total Uniune * **

1995 1951-1957 1973 1995 1951-1957 1951-1957 (1990**) 1981 1973 1951-1957 1951-1957 1973 1951-1957 1986 1986 1995

83,9 30,5 43,1 337,1 544,0 356,9 132,0 70,3 301,3 2,6 244,1 41,2 92,4 504,8 450,0 3234,2

8040 10134 5216 5099 58027 81553 10442 3577 57248 407 58276 15423 9912 39170 8816 371337

Date provizorii Unificarea Germaniei

Anexa 11 TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEAN (extras) Art. F. (1) Uniunea respect identitatea naional a statelor membre, ale cror sisteme de guvernmnt se bazeaz pe principii democratice. (2) Uniunea respect drepturile fundamentale, aa cum au fost garantate de Convenia european pentru aprarea drepturilor omului i a libertilor fundamentale, semnat la Roma n 4 noiembrie 1950, i aa cum rezult din tradiiile constituionale comune ale statelor membre, toate acestea fiind considerate principii generale ale dreptului comunitar. (3) Uniunea i asigur mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor i realizarea politicilor sale. [] Partea a doua Cetenia Uniunii Art. 8 1. Se instituie o cetenie a Uniunii. Este cetean al uniunii orice persoan care are naionalitatea unui stat membru.

2. Cetenii Uniunii se bucur de drepturile i sunt supui ndatoririlor prevzute de prezentul Tratat. Art. 8A 1. Orice cetean al Uniunii are dreptul de a circula i a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitrilor i condiiilor prevzute de prezentul Tratat i de dispoziiile date pentru aplicarea sa. 2. Consiliul poate da dispoziii care s faciliteze exercitarea drepturilor vizate la paragraful 1; dac prezentul Tratat nu prevede altfel, Consiliul adopt hotrri n unanimitate, la propunerea Comisiei dup obinerea avizului conform al Parlamentului European. Art. 8B 1. Orice cetean al Uniunii, care locuiete ntr un stat membru fr a fi cetean al acestui stat, are dreptul de a vota i a fi ales la alegerile municipale n statul membru n care locuiete, n aceleai condiii ca i cetenii acestui stat. Acest drept va fi exercitat conform reglementrilor detaliate adoptate de Consiliu pn la data de 31 decembrie 1994, care va hotr n unanimitate la propunerea Comisiei i dup consultarea Parlamentului European; aceste reglementri pot prevedea derogri atunci cnd problemele specifice ale unui stat membru le justific. 2. Fr a nclca prevederile art. 138 alin. 3 i hotrrile adoptate pentru aplicarea sa, orice cetean al Uniunii care locuiete ntr un stat membru fr a fi cetean al acestuia are dreptul de a vota i de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European n statul membru n care locuiete, n aceleai condiii ca cetenii acestui stat Art. 8C Orice cetean al Uniunii are dreptul ca, pe teritoriul unei ri tere n care statul membru al crui cetean este nu are reprezentan diplomatic, s beneficieze de protecie din partea autoritilor diplomatice i consulare ale oricrui stat membru, n aceleai condiii cu cetenii acestui stat Art. 8D Orice cetean al Uniunii are dreptul de petiionare naintea Parlamentului European, n conformitate cu dispoziiile art. 138D. Orice cetean al Uniunii poate s se adreseze Ombudsmanului n funcie, potrivit dispoziiilor art. 138E. [] Titlul VI. Dispoziii privind cooperarea n domeniile justiiei i afacerilor interne Art. K. Cooperarea n domeniile justiiei i afacerilor interne este reglementat de urmtoarele dispoziii. Art. K.1. n vederea realizrii obiectivelor Uniunii, n special a liberei circulaii a persoanelor, i fr a aduce atingere competenelor Comunitii Europene, statele membre consider c urmtoarele domenii sunt chestiuni de interes comun: 1. politica privind azilul; 2. regulile privind trecerea frontierelor externe ale statelor membre de ctre persoane i exercitarea controlului corespunztor; 3. politica privind imigraia i politica privind cetenii statelor tere: a) condiiile de intrare i circulaie a cetenilor statelor tere pe teritoriul statelor membre;

b) condiiile de edere a cetenilor statelor tere pe teritoriul statelor membre, inclusiv ntregirea familiilor i accesul la locuri de munc; c) lupta mpotriva imigrrii, ederii i muncii ilegale a cetenilor statelor tere pe teritoriul statelor membre; 4. lupta mpotriva toxicomaniei, n msura n care aceasta nu face obiectul punctelor 7, 8 i 9; 5. lupta mpotriva fraudei la scar internaional, n msura n care aceasta nu face obiectul punctelor 7, 8 i 9; 6. cooperarea judiciar n materie civil; 7. cooperarea judiciar n materie penal; 8.. cooperarea vamal; 9. cooperarea poliieneasc n vederea prevenirii i combaterii terorismului, traficului ilicit de droguri i a altor forme grave ale criminalitii internaionale, inclusiv, dac este necesar, anumite aspecte ale cooperrii vamale, n legtur cu organizarea la nivelul Uniunii a unui sistem de schimburi de informaii n cadrul unui Oficiu European de Poliie (Europol). Art. K.2. (1) Problemele care fac obiectul articolului K.l sunt tratate n conformitate cu Convenia European pentru aprarea drepturilor omului i a libertilor fundamentale din 4 noiembrie 1950, precum i cu Convenia privind statutul refugiailor din 28 iulie 1951, i innd cont de protecia acordat de statele membre persoanelor persecutate pentru motive politice. (2) Prezentul titlu nu aduce atingere exercitrii rspunderilor care incumb statelor membre pentru meninerea ordinii publice i protecia securitii interne. [] ANEXA 12 TRATATUL DE LA AMSTERDAM CARE MODIFIC TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEAN, TRATATELE INSTITUIND COMUNITILE EUROPENE l ANUMITE ACTE CONEXE Partea nti MODIFICRI DE FOND (extras) [] Articolul 6 (fost articol F) (1) Uniunea se bazeaz pe principiul libertii, al democraiei, al respectului drepturilor omului i libertilor fundamentale, precum i al statului de drept, principii care sunt comune statelor membre. (2) Uniunea respect drepturile fundamentale aa cum sunt ele garantate de Convenia European pentru Aprarea Drepturilor Omului i a Libertilor Fundamentale,

semnat la Roma la 4 noiembrie 1950, i aa cum rezult ele din tradiiile constituionale comune statelor membre ca principii generale de drept comunitar. (3) Uniunea respect identitatea naional a statelor membre. (4) Uniunea va dispune de mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor sale i pentru a i ndeplini mai bine politicile. Articolul 7 (fost articol F1) (1) Consiliul, ntrunit la nivelul efilor de stat sau de guvern i hotrnd n unanimitate, la propunerea unei treimi din statele membre sau a Comisiei, i dup obinerea avizului conform al Parlamentului European, poate constata existena unei violri grave i persistente a principiilor enunate n articolul 6, paragraful 1, din partea unui stat membru, dup ce a invitat guvernul acelui stat membru s i prezinte observaiile. (2) n cazul unei asemenea constatri, Consiliul, hotrnd cu majoritate calificat, poate decide s suspende statului membru n chestiune unele drepturi care decurg din aplicarea acestui tratat, inclusiv dreptul de vot al reprezentantului n Consiliu al guvernului statului membru. Procednd astfel, Consiliul ia n considerare posibilele consecine ale unei asemenea suspendri asupra drepturilor i obligaiilor persoanelor fizice i juridice. Obligaiile care revin statului membru respectiv n virtutea prezentului Tratat se menin n continuare, n orice situaie. (3) Consiliul, statund cu majoritate calificat, poate decide ulterior s modifice msurile luate conform paragrafului 2 sau s hotrasc ncetarea lor, ca urmare a modificrii situaiei care a impus aceste msuri. (4) n vederea aplicrii acestui articol, Consiliul hotrte fr a ine seama de votul reprezentantului guvernului statului membru n cauz. Abinerile membrilor prezeni sau reprezentai nu mpiedic adoptarea deciziilor prevzute de paragraful 1. Majoritatea calificat este definit ca fiind aceeai proporie a voturilor ponderate ale membrilor Consiliului ca cea fixat n articolul 205, paragraful 2, al Tratatului instituind Comunitatea European. [] TITLUL IV (FOST TITLU III) Vize, azil, imigraie i alte politici legate de libera circulaie a persoanelor Articolul 61 (fost articol 73 I) n vederea instituirii treptate a unui spaiu al libertii, securitii i justiiei, Consiliul adopt: a) ntr o perioad de cinci ani de la intrarea n vigoare a Tratatului de la Amsterdam, msuri menite s asigure libera circulaie a persoanelor conform articolului 14, conjugate cu msuri de acompaniament direct legate de materia controalelor la frontierele externe, azil i imigraie, n conformitate cu articolul 62, punctele 2) i 3), 63, punctul 1) lit. a) i punctul 2) lit. a), precum i msuri de combatere a criminalitii, conform articolului 31 lit. e) din Tratatul asupra Uniunii Europene;

b) alte msuri n domeniul azilului, imigraiei i proteciei drepturilor cetenilor statelor tere, conform articolului 63; c) msuri n domeniul cooperrii judiciare n materie civil, vizate de articolul 65; d) msuri corespunztoare pentru ncurajarea i ntrirea cooperrii administrative, vizate n articolul 66; e) msuri n domeniul cooperrii poliieneti i judiciare n materie penal, pentru a atinge un nivel nalt de securitate prin prevenirea i combaterea acestui fenomen n cadrul Uniunii, n conformitate cu dispoziiile Tratatului asupra Uniunii Europene. Articolul 62 (fost articol 73 J.) Consiliul, statund potrivit procedurii vizate n articolul 67, va adopta, ntr o perioad de cinci ani de la intrarea n vigoare a Tratatului de la Amsterdam: 1) msuri menite ca, n conformitate cu articolul 14, s asigure absena oricrui control asupra persoanelor care traverseaz frontierele interne, fie c este vorba de ceteni ai Uniunii, fie de ceteni ai statelor tere; 2) msuri referitoare la trecerea frontierelor externe ale statelor membre, care vor stabili: a) normele i procedurile pe care trebuie s le respecte statele membre la efectuarea controalelor persoanelor la frontierele externe; b) regulile referitoare la vizele de edere pe o durat maxim de trei luni, ndeosebi: I) lista statelor tere ai cror ceteni sunt obligai s aib viz atunci cnd trec frontierele externe i a statelor ai cror ceteni sunt scutii de aceast obligaie; II) procedurile i condiiile de eliberare a vizelor de ctre statele membre; III) un format uniform pentru vize; IV) norme privind o viz uniform; 3) msuri stabilind condiiile n care cetenii statelor tere pot circula liber pe teritoriul statelor membre pe o perioad a crei durat nu va depi trei luni. Articolul 63 (fost Articol 73 K. Consiliul, n conformitate cu procedura prevzut la articolul 67, va adopta ntr o perioad de cinci ani de la intrarea n vigoare a Tratatului de la Amsterdam: 1) msuri referitoare la azil, conforme cu Convenia de la Geneva din 28 iulie 1951 i cu Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiailor, precum i cu alte tratate pertinente, n urmtoarele domenii: a) criterii i mecanisme pentru a stabili statul membru responsabil cu examinarea cererii de azil introdus de ceteanul unui stat ter n unul din statele membre; b) norme minimale legate de primirea solicitanilor de azil n statele membre; c) norme minimale privind condiiile pe care trebuie s le ndeplineasc cetenii statelor tere pentru a putea pretinde statutul de refugiai; d) norme minimale referitoare la procedura de acordare sau de retragere a statutului de refugiat n statele membre; 2) msuri privind refugiaii i persoanele deplasate, n urmtoarele domenii:

a) norme minimale privind acordarea unei protecii temporare persoanelor deplasate, provenind din state tere, care nu se pot ntoarce n rile lor de origine i persoanelor care, din alte motive, au nevoie de protecie internaional; b) msuri pentru asigurarea unui echilibru ntre eforturile consimite de statele membre care primesc refugiai i persoane deplasate i care suport consecinele primirii lor; 3) msuri privind politica de imigrare, n urmtoarele domenii: a) condiii de intrare i de edere, precum i normele privind procedurile de eliberare, de ctre statele membre, a vizelor i a permiselor de edere de lung durat, inclusiv cele n scopul rentregirii familiei; b) imigraia clandestin i ederea ilegal, inclusiv repatrierea persoanelor fr drept de edere ntr un stat membru; 4) msuri care definesc cu ce drepturi i n ce condiii cetenii statelor tere cu drept de edere ntr un stat membru, pot beneficia de dreptul de edere n celelalte state membre. Msurile adoptate de Consiliu n baza punctelor 3) i 4) nu mpiedic un stat membru s menin sau s introduc, n domeniile respective, dispoziii naionale compatibile cu prezentul Tratat i cu acordurile internaionale. Msurile adoptate n virtutea punctului 2 litera b), punctului 3 litera a) i punctul 4 nu sunt supuse perioadei de cinci ani vizate mai sus. Articolul 64 (fost articol 73 L) (1) Prezentul titlu nu va afecta exercitarea responsabilitilor care revin statelor membre cu privire la meninerea ordinii publice i la salvgardarea securitii interne. (2) n cazul n care unul sau mai multe state membre se gsesc ntr o situaie de urgen caracterizat printr un aflux neateptat de ceteni ai statelor tere, Consiliul, fr a aduce atingere paragrafului 1, hotrnd cu majoritate calificat la propunerea Comisiei, va putea adopta msuri provizorii n beneficiul statului membru n cauz, pentru o perioad care nu va depi ase luni. Articolul 65 (fost articol 73 M) Msurile din domeniul cooperrii judiciare m materie civil cu inciden transfrontalier, care vor fi luate n conformitate cu articolul 67 i n msura n care sunt necesare pentru buna funcionare a pieei interioare, vor urmri, printre altele: a) s mbunteasc i s simplifice: sistemul notificrii transfrontaliere a actelor judiciare i extrajudiciare; cooperarea n domeniul strngerii probelor; recunoaterea i executarea hotrrilor n materie civil i comercial, inclusiv a hotrrilor extrajudiciare; b) s asigure compatibilitatea regulilor aplicabile n statele membre n materia conflictelor de legi sau de competen; c) s elimine obstacolele din calea bunei desfurri a procedurilor civile, promovnd, dac este necesar, compatibilitatea regulilor de procedur civil aplicabile n statele membre.

Articolul 66 (fost articol 73 N) Consiliul, statund potrivit procedurii prevzute la articolul 67, adopt msuri pentru a asigura cooperarea ntre serviciile competente din administraiile statelor membre n domeniile prevzute n prezentul titlu, precum i ntre aceste servicii i Comisie. Articolul 67 (fost Articol 73 O) (1) n timpul unei perioade tranzitorii de cinci ani de la intrarea n vigoare a Tratatului de la Amsterdam, Consiliul hotrte n unanimitate la propunerea Comisiei sau la iniiativa unui stat membru i dup consultarea Parlamentului European. (2) Dup aceast perioad de cinci ani: Consiliul hotrte asupra propunerilor Comisiei; Comisia examineaz orice cerere fcut de un stat membru prin care acesta i solicit s supun Consiliului o propunere; Consiliul, hotrnd n unanimitate dup consultarea Parlamentului European, va lua o decizie prin care procedura prevzut la articolul 251 s devin aplicabil tuturor domeniilor reglementate de prezentul titlu sau unora dintre ele i prin care s fie adaptate dispoziiile privind Curtea de Justiie. (3) Prin derogare de la prevederile paragrafelor 1 i 2, msurile vizte n articolul 62 punctul 2) litera b), subpunctele (I) i (III) vor fi adoptate de Consiliu, dup intrarea n vigoare a Tratatului de la Amsterdam, hotrnd cu majoritate calificat, la propunerea Comisiei i dup consultarea Parlamentului European; (4) Prin derogare de la paragraful 2, msurile vizate n articolul 62 punctul (2) litera b), subpunctele (II) i (IV) vor fi adoptate de Consiliu, dup trecerea unei perioade de cinci ani de la intrarea n vigoare a acestui Tratat, hotrnd n conformitate cu procedura prevzut la articolul 251. Articolul 68 (fost articol 73 P) (1) Articolul 234 este aplicabil n circumstanele i condiiile urmtoare: atunci cnd o chestiune privind interpretarea prezentului titlu sau privind validitatea sau interpretarea actelor adoptate de instituiile Comunitii pe baza prezentului titlu este ridicat n faa unei jurisdicii a unui stat membru ale crei decizii nu pot fi atacate n dreptul intern, iar aceast jurisdicie, dac apreciaz c pentru a se pronuna este necesar o decizie n aceast problem, solicit Curii de Justiie s se pronune asupra acestei chestiuni. (2) n orice caz, Curtea de Justiie nu este apt s hotrasc asupra unei msuri sau decizii luat n aplicarea articolului 62 punctul 1) privind meninerea ordinii publice i salvgardarea securitii interne. (3) Consiliul, Comisia sau un Stat membru pot solicita Curii de Justiie s se pronune asupra unei chestiuni de interpretare a prezentului titlu sau a actelor adoptate de instituiile Comunitii n baza acestuia. Hotrrea dat de Curtea de Justiie ca rspuns la o astfel de cerere nu este aplicabil sentinelor jurisdiciilor din statele membre care au dobndit putere de lucru judecat. Articolul 69 (fost articol 73 Q)

Prezentul titlu se aplic Regatului Unit i Irlandei, sub rezerva prevederilor Protocolului asupra poziiei Regatului Unit i a Irlandei, i ale Protocolului asupra poziiei Danemarcei i fr a aduce atingere Protocolului asupra aplicrii anumitor aspecte ale articolului 14 din Tratatul instituind Comunitatea European. ANEXA 13

ACTUL FINAL AL CONFERINEI DE LA HELSINKI CU PRIVIRE LA SECURITATEA I COOPERAREA N EUROPA (extras) [] VII. Respectarea drepturilor omului i libertilor fundamentale inclusiv libertatea de gndire, de contiin, de religie sau de convingeri Statele participante respect drepturilor omului i libertile fundamentale, inclusiv libertatea de gndire, de contiin, de religie sau de convingeri pentru toi, fr deosebire de ras, de sex, de limb sau de religie. Ele favorizeaz i ncurajeaz exercitarea efectiv a libertilor drepturilor civile, politice, economice, sociale, culturale i altele, care decurg toate din demnitatea inerent a persoanei umane i care sunt eseniale pentru dezvoltarea liber i integral a acesteia. n acest cadru, statele participante recunosc i respect libertatea individului de a profesa i practica, singur sau n comun, o religie sau o convingere, acionnd dup imperativele propriei sale contiine. Statele participante pe teritoriul crora exist minoriti naionale respect dreptul persoanelor aparinnd acestor minoriti la egalitatea naintea legii, le d posibilitatea nengrdit de a se bucura efectiv de drepturile omului i libertile fundamentale i, n acest fel, le protejeaz interesele legitime n acest domeniu. Statele participante recunosc importana universal a drepturilor omului i libertilor fundamentale a cror respectare este un factor esenial al pcii, justiiei i bunstrii necesare pentru asigurarea dezvoltrii relaiilor prieteneti i de cooperare ntre ele, ca i ntre toate statele. Ele respect n mod constant aceste drepturi i liberti n relaiile lor reciproce i depun eforturi, mpreun i separat, inclusiv n cooperare cu Naiunile Unite de a promova respectarea universal i efectiv. Ele confirm dreptul individului de a i cunoate drepturile i ndatoririle n acest domeniu i de aciona n consecin. n domeniul drepturilor omului i libertilor fundamentale, statele participante acioneaz n conformitate cu scopurile i principiile Cartei Naiunilor unite i a Declaraiei Universale a Drepturilor Omului.. Ele se achit totodat de obligaiile lor aa cum sunt enunate n declaraiile i acordurile internaionale n acest domeniu, inclusiv, ntre altele, Pactele internaionale referitoare la drepturile omului prin care pot constitui o baz comun.

[] ANEXA 14 CARTA DE LA PARIS PENTRU O NOU EUROP (extras) O nou er de democraie, pace i unitate. [] Drepturile omului, democraia i statul de drept Noi ne angajm s edificm, s consolidm i s ntrim democraia, ca unic sistem de guvernare a naiunilor noastre. n acest sens, ne conformm celor ce urmeaz: Drepturile omului i libertile fundamentale sunt inerente tuturor fiinelor umane, inalienabile i garantate prin lege. Prima responsabilitate a guvernelor este aceea de a le proteja i promova. Respectarea i exercitarea lor deplin fac ca ele s stea la baza libertii, justiiei i pcii. Un guvern democratic se sprijin pe voina poporului, exprimat la intervale regulate prin alegeri libere i corecte. Democraia se bazeaz pe respectul persoanei umane i pe statul de drept. Ea este cel mai bun garant al libertii de exprimare, al toleranei ntre toate grupurile societii i al egalitii de anse pentru fiecare. Democraia, prin caracterul su reprezentativ i pluralist, implic rspunderea fa de electorat, obligaia ce revine puterilor publice de a se conforma legii i exercitrii impariale a justiiei. Nimeni nu este mai presus de lege. Noi afirmm c, fr discriminare, orice individ are dreptul la: libertatea de a gndi, de a avea propria contiin i religie sau convingeri, libertatea de a se exprima, libertatea de se asocia i de a se ntruni panic, libertatea de a circula; Nimeni nu va fi supus: arestului sau deteniei arbitrare, torturii sau oricrui alt tratament sau pedeaps cu cruzime, inuman sau degradant; Fiecare are n schimb dreptul: de a i cunoate drepturile i de a face uz de ele, de a participa la alegeri libere i corecte, de a fi judecat n mod echitabil i public dac este acuzat de un delict, de a poseda un bun singur sau n asociere i de a administra ntreprinderi particulare, de a se bucura de drepturile sale economice, sociale i culturale. Afirmm c va fi protejat identitatea etnic, cultural, lingvistic i religioas a minoritilor naionale i c persoanele aparinnd acestor minoriti au dreptul de a se exprima, de a i pstra i dezvolta aceast identitate fr nici un fel de discriminare i n deplin egalitate n faa legii. Vom veghea ca fiecare s se bucure de un recurs efectiv, pe plan naional sau internaional, mpotriva oricrei violri a drepturilor sale. Respectarea deplin a acestor principii constituie baza pe care ne vom strdui s edificm noua Europ. Statele noastre vor coopera i se vor sprijini reciproc pentru a face ireversibile cuceririle democratice.

Libertatea economic i responsabilitatea Libertatea economic, justiia social i o atitudine responsabil fa de mediu sunt indispensabile prosperitii. Liberul arbitru individual, exercitat n democraie i protejat de statul de drept, constituie condiia necesar pentru o bun dezvoltare economic i social. Vom favoriza acea activitate economic prin care este respectat i promovat demnitatea uman. []

LISTA DE PRESCURTARI AIJ Afaceri Interne si de Justitie AUE Actul unic european BCE Banca centrala europeana BEI Banca europeana de investitii CE Comunitatea europeana CEA Comunitatea europeana de aparare CECO Comunitatea europeana a carbunelui si otelului CEE Comunitatea economica europeana CEEA Comunitatea europeana a energiei atomice CIG Conferinta interguvernamentala CJCE Curtea de justitie a Comunitatii europene CJTF Forte Operative Interarme Multinationale (Forta Multinationala Intrunita) CJTF-HQ Comandament CJTF COCONA Consiliul de cooperare Nord-Atlantic COREPER Comitetul reprezentantilor permanenti CSCE Conferinta pentru securitate si cooperare in Europa DPC Comitetul pentru planificarea apararii EAPC (CPEA) Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic ECU Unitate de cont europeana ESPRIT Programul strategic european pentru cercetare si dezvoltare in tehnologiile informaticii EUREKA Agentia europeana de cercetare EUROPOL Biroul de politie europeana FEDER Fondul european de dezvoltare regionala FEOGA Fondul european de garantie agricola FES Fondul social european FMI Fondul monetar international GATT Acordul general de tarife si comert IESA (ESDI) Identitatea Europeana de Securitate si Aparare IME Institutul monetar european IMS Structuri militare integrate IPG Obiective Initiale de Parteneriat

IPP (PIP) Programul Individual de Parteneriat JSRC Comandamente intrunite subregionale MAP Planul de Actiune pentru Aderare MCWG Grupul de lucru pentru cooperare militara MJLC Comandament Logistic Multinational NACC Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic NAFTA Acordul de liber schimb nord-american NATO Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord NIC Noul instrument comunitar NPG Grupul pentru Planificarea Nucleara OCDE Organizatia de cooperare si dezvoltare economica OECE Organizatia europeana de cooperare economica ONU Organizatia Natiunilor Unite OSCE Organizatia pentru securitate si cooperare in Europa PAC Politica agricola comuna PARP Procesul de Planificare si Analiza a Parteneriatului PCC Celula de Coordonare a Parteneriatului PE Parlamentul European PESC Politica externa si de securitate comuna PfP Parteneriatul pentru Pace PG Obiective de Parteneriat PHARE Ajutor pentru restucturare economica in Est PMSC Comitetul Director Politico-Militar PSO Operatii in sprijinul pacii RC Comandamente Regionale RMA Revolutia in afacerile militare SDI Initiativa de Aparare Strategica SME Sistemul monetar european SOP Prevederi de Operare Standard T.A. Tratatul de la Amsterdam T.M. Tratatul de la Maastricht TREVI Terorism, radicalism, extremism, vandalism international TUE Tratatul de uniune europeana UE Uniunea Europeana UEM Uniunea economica si monetara UEO Uniunea Europei Occidentale

BIBLIOGRAFIE GENERAL

1. Bordeianu, Ctlin- Decenii dominante ale democraiei n Occident, editura Libertatea 2004 2. Actes du Colloque organis par la Commission des Communauts europennes l'occasion du centennaire de la naissance de Jean Monnet, Bruxelles, 10 nov. 1988, Luxembourg, 1989. 3. Actul final al CSCE i Europa de azi, ediie ngrijit de Valentin Lipatti. Bucureti, Editura Fundaiei "Romnia de mine"; 1995. 4. Actul Unic European, European Union, Selected Instruments taken from the Treaties, volume I, 1995. 5. ADENAUER Konrad, Mmoires 1945-1953; 1953-1956; 1956-1963, Hechette, 1965. 6. Agenda 2000. Punctele de vedere ale Comisiei n legtur cu solicitarea Romniei de aderare la Uniunea European, 16 iulie 1997. 7. AHNSTROM L., Economic Growth, Stagnation and the Working Population in the Western Europe, Londres, Longman, 1990. 8. ALBU Cornel; ANDREESCU Eugen; CARATA Viorel, Piaa Comun i perspectiva anului 2000. Bucureti, 1993. 9. ALFRI Gheorghe, Reforma, economia de pia i privatizarea n Romnia. Bucureti, Abeona; 1993. 10. AMBROSI C., L' apoge de l'Europe. 1871-1918, Paris, Masson, 1993. 11. AMIN Ash; DIETRICH Michael, Toward a New Europe?, Edward Elgar Publishing Limited, 1991. 12. ANDERSON P., L'Etat absolue, ses origines et ses voies, tome I: L'Europe de l'Ouest, tome II: L'Europe de l'Est, Paris, Maspro, 1978. 13. ANDREESCU Gabriel, Romnia versus Romnia. Bucureti, Clavis; 1996. 14. ANDRUSZ G., HARLOE M., SZELENYI I., Cities after Socialism, Oxford, Blackwell, 1996. 15. ARCHER Clive, International Organizations. 2nd ed. New York, Routledge; 1993.

16. Idem. Organizing Europe: the Institutions of Integration. 2nd ed. London, New York, Melbourne, Edward Arnold; 1994. 17. ARCHER Clive; BUTLER Fiona, The European Community: Structure and Process. London, Pinter Publishers; 1992. 18. Idem. The European Union, 1996. 19. ARNOLD H.., Maastricht: the Beginning or the End, Aussen Politik, 3rd quarter, 1993, vol. 44, nr. 3, p. 271-280. 20. ASLUND Anders, Gorbachev's Struggle for Economic Reform. 2nd ed. London, Pinter Publishers; 1991. 21. Atlas des villes europennes, Datar-Ed. Reclus, Montpellier, 1988. 22. BAL Ana, Economii n tranziii Europa Central i de Est, Editura Oscar Print, Bucureti, 1997. 23. BALABANIAN O., DESLONDES O., BOUET G., LERAT S., Les tats mditerranens de la CEE: Espagne, Grce, Paris, A. Colin, 1991. 24. Idem. Les tats mditerranens de la CEE: Italie, Paris, A. Colin, 1991. 25. BANNIARD A., Gnse culturelle de l'Europe, Paris, Seuil, 1992. 26. BARDOS-FELTORONYI N., SUTTON N., L'Europe du Centre, 50 annes rvolues, Bruxelles/Paris, De Boeck, ditions universitaires, 1991. 27. BARNES Ian; BARNES Pamela M., The Enlarged European Union. London, New York, Longman, 1995. 28. BARON CRESPO Enrique, L'Europe l'aube du millnaire, Prefa de Carlos Fuentes, Ed. Kin, Paris, 1996. 29. BAUDIN Pierre, L'Europe face ses marchs agricoles, de la naissance de la politique agricole commune sa reforme. Paris, Economica; 1993. 30. BAYLIS Thomas A., The West and Eastern Europe, 20th Century Fund Book, 1994. 31. BEAUTHIER Georges-Henri, Les droits du citoyen europen. Luxembourg, Office des Publications Officielles des Communauts Europennes; 1990. 32. BEDDARD, Ralph. Human Rights and Europe. Cambridge, Cambridge University Press; 1993.

33. BLANGER Michel, Institutions conomiques Internationales, 5e ed., Economica, Paris, 1992. 34. BENNETT Gill (ed.), The End of the War in Europe, London, HMSO, 1996. 35. BENNETT R. J., Local Government in the New Europe, Londres, Belhaven Press, 1993. 36. BERGLUND Sten; DELLENBRANDT Jan Ake, The New Democracies in Eastern Europe: Party Systems and Political Clearages, Vermont USA, Edward Elgar; 1991. 37. BERNSTEIN S, Democraties, rgimes autoritaires et totalitarismes au XXe siecle, Paris, Hachette, 1992. 38. BERNSTEIN S.; MILZA P., Histoire de l'Europe contemporaine le XIX siecle (18151919); le XXe siecle (1919 nos jours), Paris, Hatier, 1992. 39. BERTRAND Christoph, Europa n balan. Bucureti, Clavis, 1996. 40. Bilan et perspectives de la construction europenne, EC, Commission, Luxembourg, CE, 1974. 41. BRSAN Maria, Integrarea economic european. Cluj-Napoca, Editura Carpatica; 1995. 42. BLOCH-LAINE Franois; BOUVIEW Jean, La France Restaure 1944-1954. Dialogue sur les choix d'une modernisation, Paris, 1986. 43. BOEGNER I. M., Le march commun de six a neuf, A. Colin, Paris, 1974. 44. BOGDAN H., Histoire des Pays de l'Est, Paris, Perrin, 1990. 45. BONN M.; WHITHER J., Europe Union or Partnership?, New York, 1952. 46. BONNET Henri; BERTHET Dominique, Les institutions financieres internationales, Paris, PUF, Que Sais-je?, nr. 44, 4e ed., 1987. 47. BOSSUAT Gerard, L'Europe Occidentale l'heure amricaine 1945-1952 (Plan Marshall et I'unite europene 1945-1952), Editions Complexe, Paris, 1992. 48. BOSSUAT Grard, Les fondateurs de l'Europe, Berlin Paris, 1994. 49. BOTEZ Mihai, Intelectualii din Europa de Est: intelectualii est-europeni i statul naional comunist: un punct de vedere romnesc. Bucureti, Editura Fundaiei Culturale Romne; 1993.

50. BOUCHERON A.; BELAUD J. F., The New Regional Policy of the E.C. Bruxelles, Club de Bruxelles; 1993. 51. BOULOUIS Jean, Droit institutionnel de l'Union Europenne. Paris, Montchrestien; 1995. 52. BOULOUIS Jean; CHEVALLIER Roger-Michel, Grands arrets de la Cour de justice des communauts europennes. Paris, Dalloz; 1991. 53. BOURJOL M., L'Intercommunalti et l'Union europenne, Paris, Librairie gnrale de Droit et de Jurisprudence., 1994. 54. BOURLANGES J. L., L'Europe trente: un objet virtual, Commentaire, 1995, vol. 18, nr. 70, p.. 229-242. 55. BOYER J.-C1., La frontire entre protestantisme et catholicisme en Europe', Annales de Gographie", no. 588, mars-avril 1996, p. 113-140. 56. BOYER Robert, La grande transformation de l'Europe de l'Est: une lecture regulationniste. Paris, C.E.P.R.E.M.A.P.; 1993. 57. BRETAUDEAU Henri, La Banque Mondiale, Paris, PUF, Que Sais-je?, nr. 2330, 1986. 58. BRETON R., Frontieres politiques et aires linguistiques dans la CEE, Revue geographique de l'Est", Nancy, no. 2, 1991. 59. BRZEZINSKI Z., A Plan for Europe, Foreign Affairs, January-February 1995, vol. 74, nr. 1, p. 26-42. 60. Idem. Europa Central i de Est n ciclonul tranziiei. Bucureti, Editura Diogene; 1995. 61. BRITAIN L., L'Europe qu'il nous faut, Paris, Plon, 1994. 62. BROCINER Andrew, L'Europe montaire, SME, UEM, Seuil, 1997.. 63. BRUGMANS H., L'Europe des Nations, Paris, Librairie gnrale de Droit, 1970. 64. BRUGMANS Henri (coord.), Prophetes et fondateurs de l'Europe: Virgilius, Dante, Henri le Navigateur, Erasmus, More, Vivcs, Guillaume Taciturnul, Sully, Comenius, Leibnitz, Paine, Saint-Simon, Masaryk, Nausn, Vermeylen, Churchill, Adenauer, Dautrry, Marshall, de Gasperi, Schuman, Saint Exupery, 22 de studii prezentate de M. J. Lory, Bruges College of Europe, Bruges, 1974.

65. BULLITT Orville H. (ed..), For the President Personal and Secret Correspondence Between Franklin D.. Roosevelt and William Bullitt, A. Deutsch, London, 1973. 66. Idem. M., Les Rgions de l'Europe du Nord, Paris, SEDES, 1983, 2 vol. Ouvrage fondamental. 67. CALMES R., MYKOLENKO L., L'Europe agricole, une nouvelle gographie des productions, Paris, Editions Marketing, 1985. 68. CARPENTIER J; LEBURN F., Histoire de l'Europe, Paris, Seuil, 1992. 69. CARRCRE D'ENCAUSSE H., L'Empire clat, la rvolte des nations en URSS, Paris, Flammarion, 1978. 70. Cartea Alb. Pregtirea rilor asociate din Europa Central i de Est pentru integrarea n piaa intern a Uniunii. De la Essen la Cannes.. Itinerarul strategiei romneti de integrare european, Editura Academiei Romne, Bucureti, 1995. 71. CARTER F., NORRIS H., Changing Shape of the Western Balkans, Londres, College London Press, 1994. 72. CARTOU Louis, L'Union Europenne, Editions Dallez, 1994. 73. CASTELLAN G., Le Monde des Balkans, poudriere ou zone de paix? Paris, Vuibert, 1994. 74. CATALA Nicole; HOUGET Patrick, LIGOT Maurice, La 13e Confrence des organes spcialises dans les affairs communautaires qui s'est tenue Madrid le 8 novembre 1995 et sur la participation collective des Parlements nationaux la construction europenne, Paris, Assemble nationale, 1995. 75. CLAVAL P., Cultures et rgions transfrontalires en Europe et l'aube du March unique, les enseignements, Revue gographique de l'Est, Nancy, no. 2, 1991, Cultures et espaces transfrontaliers". 76. Idem. Gopolitique et gostratgie. La pense politique, l'espace et le territoire au XXe siecle, Paris, Nathan-Universit, 1994. 77. CLOUT H., BLACKSELL M., KING R., PINDER D., Western Europe Geographical Perspectives, Londres, Longman, 1985. 78. COFFEY Peter, The Future of Europe, Ed. Edward Elgar, Cambridge University Press, .a. Comisia European. Unitatea de Studii Prospective. Scenarii: Europa n 2010. O Europ, cinci destine, Ed. Institutului de Economie mondial, Bucureti, 2000.

79. CORBETT Richard; JACOBS Francis; SHACKLETON Michael, The European Parliment, Third edition, Cartermill, Tottenham, 1995. 80. CORTI Mario, Politique agricole et construction de l'Europe, Etude compare des deux systems d'aide sur l'agriculture en Grande Bretagne et dans la Communaut conomique europenne en vue d'aboutir sur une politique agricole europenne favorable l'intert gnral, Bruxelles, 1971. 81. Culture, collectivits territoriales et construction europenne, Rencontres org. au Futuroscope Poitiers, les 24-25 mars 1995/par le Dpartement des affaires internationales du Ministere de la culture et l'Espace Information Culture, Paris, Documentation franaise, 1996. 82. DALMASSO E., GABERT P., L'Italie, Paris, PUF, 1984. 83. DE FOUCAULD Jean-Baptiste (dir.), La France et l'Europe d'ici 2010. Facteurs et acteurs decisifs, La documentation franaise, Fevrier, 1993. 84. DE LA SERRE F; LEQUESNE C.; RUPNIK J., L'Union europenne: ouverture vers l'Est, Paris, PUF, 1994. 85. DE MENIL Georges, Les sommets conomiques; les politiques nationales l'heure de l'independence, Paris, Inst. Franais des Relations Internationales, Economica, 1983. 86. DE MONTFERRAND B., Stabilit europenne: le plan Balladur", Politique internationale, Printemps, 1995, nr. 67, p. 237-248. 87. DE SCHOUTHEETE Philippe, Une Europe pour tous: Dix essais sur la construction europenne, prface de Jacques Delors, Paris, Ed. O. Jacob, 1997. 88. DE SENARCLENS Pierre, De Yalta au rideau de fer. Les grandes puissances et les origines de la guerre froide, Presses de la Fondation nationale des sciences politiques, Paris, 1993. 89. DE SILGUY Yves-Thibault, L'Euro, Ce livre de poche, Paris, Librair Generale Francaise, 1998. 90. DECROLY J.-M., VANLAER J., Atlas de la population europenne, Edit. de 1'Universit libre de Bruxelles, 1991. 91. DEGRYSE Christophe, Dictionnaire d'Union Europenne. Politiques. Institutions. Programmes. Preface de Paul Collowald, 2e edition, Ed. De Boeck Universit, ParisBruxelles, 1998.

92. DEHOUSSE Fernend, L'Europe et le Monde. Recueil d'Etudes de Rapports et de discours 1945-1960, Paris, 1960. 93. DEHOUSSE Renaud (ed.), Europe After Maastricht, Mnchen, 1994. 94. DELORS Jacques, La nouveau concert europen, Ed. Odile Jacob, Paris, 1992. 95.. Idem. Our Europe, Ed. Verso, 1992. 96. DZERT Bernard, L'Europe. Gographie, historique sociopolitique et economique, Nathan, Paris, 1998. 97. DIEBOLD William Jr., The Schuman Plan. A Study in Economic Cooperation 19501959, Published for the Council on Foreign Relations by Frederick A. Praeger, New York, 1959. 98. DINAN Desmond, Ever Closer Union?, London, Macmillan, 1994. 99. Idem. Historical Dictionary of the European Community, International Organisations, Series no. 1, London, The Sacrecrow Press, Inc. Methuen N.Y., 1993, p.. 29-291. 100. DOREL G., La CEE de Rome Maastricht, Histoire et gographie conomique, Paris, Bral, 1993. 101. DRSCH Hans J.; LEGNOS Henri, Les faits et les decisions de la communaut conomique europenne. 1958-1964. Chronologie des communauts europennes, Preface de W. J. Ganshof, Van der Mersch, vol I, II, Presses Universitaires, Bruxelles, 1969. 102. DRALLE L., Die Deutschen in Ostmittel und Osteuropa, Dortmund, Wissenschaft Politik Burgenschaft, 1991. 103. DU RAU Elisabeth, L'ide d'Europe au XXe siccle. Des mythes aux realits. Questions au XXe siccle, Ed. Complexe, Bruxelles, 1996. 104. DUMOULIN Michel; DUTRIENE Anne-Myriam, La Ligue europenne de cooperation conomique (1946-1981). Un groupe d'tude et de pression dans la construction europenne, Euroclio. Etudes et Documents, Berna, 1993. 105. DUROSELLE J.B., Histoire diplomatique de 1919 nos jours, Vie politique et relations internationales, Paris, PUF, 1991. 106. Idem. L'Histoire des peuples, Paris, Perrin, 1993. 107. DUVERGER M., L'Europe dans touts ses Etats, Paris, PUF, 1995.

108. ESAMBERT Bernard, La guerre conomique mondiale, Paris, Ed. Orban, 1991. 109. Europa Aeterna. Une vue d'ensemble de la vie de l'Europe et de ses peuples. Sa culture. Son conomie. L'Etat et l'homme, vol. III, Ed. Max et Metz, Zrich, Lausanne, Liege, Colmar-Freiburg, 1957. 110. Europe brise, Europe retruove. Novelles reflections sur l'unit europenne au XXe siccle, Sous la direction de Ren Girault et Grard Bossuat, Publications de la Sorbonne, 1994. 111. European Community Laison Committee of Historians (ECLCH), POIDEVIN Raymond (ed.), Origins of the European Integration: Papers Presented at a Colloquium November 28-30, 1984 in Strasbourg, Brussels, 1986. 112. European Union and European Community. A Handbook and Commentary on the 1992 Maastricht Treaties; Campiled for the University of Kent by CLIVE H. CHURCH, and DAVID PHINNEMORE, Prentice Hall/Hrvester Wheasts-heaf, 1998. 113. FABRE Pascale et Daniele, Histoire de l'Europe au XXe siecle, 1945-1974, 1cre partie, tome 3, Bruxelles, 1995. 114. FENET Alain; SINAY-CYTERMENN Anne, Union europenne: Intgration et coopration. Colloque organis Amiens le 16 dc. 1994 sur le theme Intgration et coopration dans le cadre de l'Union europenne"/par le centre de recherche universitaire sur la construction europenne (CRUCE) de l'Universit d'Amiens, Paris, PUF, 1996. 115. FENNELL Rosemary, The Common Agricultural Policy of the European Community, Granada, London-Toronto-Sydney-New York, 1979. 116. FRON Franois; THORVAL Armelle, L'Etat de l'Europe, Ed. La Decouverte, Paris, 1992.. 117. FONDATION ROBERT SCHUMAN, Les Nouvelles Frontieres de l'Europe, Paris, Economica, 1993. 118. FONTAINE Pascal, L'Union europenne, Editions du Seuil, 1994. 119. FONTANEL J., Organisations conomiques internationales, Paris, Masson, 1995. 120. FONTELA E., Union europenne: quatre scnarios l'horizon 2010, Paris, Futuribles, 1994. 121. FOREMAN-PECK James, A History of the World Economy. International Economic Relations since 1850, 1983 (rep. 1986), Brighton, Sussex.

122. FOUCHER M. (dir.), Fragments d'Europe, Paris, Fayard, 1993. 123. FOUCHER M., Fronts et frontires, Paris, Fayard, 1991. 124. FRECHET H., Histoire de l'Europe au XIXe siecle, Paris, Ellipse, 1991. 125. FRECHET H., Histoire de l'Europe au XXe siecle. Paris, Ellipse, 1994. 126. FREMONT A., L'Europe entre Maastricht et Sarajevo, Montpellier, Geographiques Reclus, 1996. 127. FURSDON Edward, The European Defence Community. History, Macmillan, London, 1980. 128. GAMBLIN A. (dir.), Images conomiques du monde, 1996-1997, Paris, SEDES, 1997. 129. GARDE P., Les Balkans, Paris, Flammarion, 1994. 130. Idem. Vie et mort de la Yougoslavie, Paris, Fayard, 1992. 131. GARTON HASH T., In Europe's Name Germany and the Divided Continent, Random House, 1993. 132. GAUTHIER A.; DOREL G., La CEE. De Rome Maastricht. Histoire et Gographie conomiques, Breal, Paris, 1993. 133. GEORGE S., Britain and European Integration since 1945, Oxford, Basil Blackwell, 1991. 134. Georges Pompidou et l'Europe. Preface d'Edouard Balladur, Postface de Jaques Chirac, Interventions, Editions Complexe, 1995. 135. GERBET P., Construction de l'Europe, Paris, Imprimerie nationale, 1983. 136. Idem. La Genese du Plan Schuman. Des origines la declaration du 9 mai 1950, Lausanne, 1962. 137. GERBET P.; GHEBALI V.; MOUTON M., Les palais de la paix, Societ des Nations et Organisations des Nations Unies, Paris, Ed. Richelieu, 1973. 138. GILLIGHAM John, Coal, Steel, and the Rebirth of Europe, 1945-1955. The German and French from Ruhr Conflict to Economic Community, Cambridge University Press, Cambridge, New York, Port Chester, Melbourne, Sydney, 1991.

139.. GIMBEL J., The Origins of the Marshall Plan, Stanford CA, 1968. 140. GIRAULT Ren (coord.), Identitate i contiin european n sec. XX, Hachette, 1994. 141. GYMANT, L. Preistoria construciei europene, Cluj-Napoca, Efes, 1998. 142. GOBIN Corinne, L'Europe syndicale, entre dsir et ralit: essais sur le syndicalisme et la construction europenne sur l'aube de XXIe siecle, Bruxelles, Labor, 1997. 143. GRAS Ch.; LIVET G., Rgion et rgionalisme, Paris, PUF, 1977.. 144. GRILLI Enzo R., The European Community and the De-veloping Countries, Cambridge University Press, 1993. 145. GROOTE Julie De, La personne au coeur de l'Europe: Project du nouveau PSC pour la poursuite de la construction europenne, Bruxelles, Ed. L. Pire, 1998. 146. GUELLEC A. (dir.) La Rgion europenne, la "marge de manoeuvre", Actes du Colloque de Rome, dc. 1994, Presses univ. de Rennes, 1995. 31 articles indits sur les Rgions d'Europe. 147. GUILLAUME P.; DELFOUD G., Nouvelle Histoire conomique, tome 2, Le XXe siecle, Paris, A. Colin, 1977. 148. GUTAHR L, Stability, Integration and Global Responsability: Germany's Changing Perspectives on National Interests, Review of International Studies, July 1995, vol. 21, nr. 3. 149. GUY Mollet, La construction europenne vue par un socialiste franaise, Paris, 1965. 150. HAMON Dominique; KELLER Ivan Serge, Fondements et tapes de la construction europenne, Paris, PUF, 1997. 151. HAUS Leah Van, Western Doctrines on East-West. Trade. Theory, History and Policy, St. Martin's Press, New York, 1992. 152. HELLER Agnes: FEHER Ferenc, De la Yalta la Glasnost, Editura de Vest, Timioara, 1993. 153. HEN C., LEONARD J., Europa, Ed. Humanitas, Bucureti, 1992.

154. Histoire des dbuts de la constructon europenne. Origins of the European Integration (March 1948-May 1950). Sous la direction de Raymond Poidevin, 1986. 155. HOGAN Michael F., The Marshall Plan: America, Britain and the Reconstruction of Western Europe 1947-1952, New York, 1987. 156. HOSTIOU Rene, Robert Schuman et l'Europe, Editions Cujas, Paris, 1969. 157. Hotrrea Guvernului Romniei nr. 140/9 martie 1999 privind constituirea i funcionarea Comitetului Interministerial pentru Integrare European. 158. Hotrrea Guvernului Romniei nr. 183/26 martie 1999 privind constituirea i funcionarea Echipei naionale pentru examinarea analitic a acquis-ului" comunitar n cadrul procesului de aderare a Romniei la Uniunea European, M. Of. al Romniei, nr. 125 din 26 martie 1999. 159. Hotrrea Guvernului Romniei nr. 60/2 februarie 1998 pentru modificarea i completarea articolului 3 din Hotrrea Guvernului nr. 141/1995 privind organizarea i funcionarea Departamentului pentru Integrare European. 160. Institutions Communautaires et institutions nationales dans le developpement des Communautes, Ed. de l'Institut de Sociologie, ULB, Institut d'Etudes Europennes, Bruxelles, 1968. 161. JALOWIECKI B. (dir.), Repenser l'Europe, Institut europen du dveloppement rgional et local, Universit de Varsovie, Actes du Colloque Europe unifie Le dfi de l'an 2000". 162. Jean Monnet Robert Schuman, Correspondence 1947-1953, Lausanne: Fondation Jean Monnet, 1986. 163. JOLIVET M., EIZNER N. (dir.), L'Europe et ses campagnes, Paris, Presses de I'Institut d'tudes politiques, 1996. 164. KAELABLE H., Vers une socite europenne. 1880-1980, Paris, Belin, 1988. 165. KESSELMAN Marc, KRIEGER Joel, ALLEN, Christopher S; Ost David, HELLMAN Stephen, ROSS George, European Politics in Transition, Third Edition, Boston New York, 1997. 166. KUKLINSKI A., Baltic Europe in the Perspective of Global Change, Officyna Naukowa, Varsovie, 1995. 167. KSTERS Hans Jrgen, Fondaments de la communaut conomique europenne. Office des publications officielles des CE, Ed. Labor, Luxemburg-Bruxelles, 1990.

168. L'Acte unique europen. Commentaire par Jean De Ruyt. Avant-propos de JeanVictor Louis, Preface d'Emile Nol, Etudes Europennes Collection, dirige par l'Institut d'Etudes Europennes, ULB, 1987. 169. 169. L'Europe balkanique, Historiens et Gographes", no. 337, 1992. 170. L'Europe des Communauts. Les grandes tapes de la construction europenne. France. Documentation franaise, Paris, 1974. 171. L'HERITEAU Marie-France, Le FMI et les pays du Tries-Monde, Paris, PUF, Coll. Tries-Monde, 1986. 172. La communaut europenne et l'Amerique Latine. Colloque organise par l'Institut d'Etudes europennes, Bruxelles, 9-10 mai 1980. Preface de Jean-Victor Louis, ULB, Bruxelles, 1981. 173. La contribution du Comit des rgions la construction europenne, UE, Comit des rgions, European Union, Luxembourg, EUR-OP, 1996. 174. LABASSE J., L'Espace polonais dans son nouveau contexte, Paris, Acta Gographica, Socit de Gographie, 1997/II, no. 110. 175. Idem. L'Europe des rgions, Paris, Flammarion, 1991. 176. Idem. Quelles rgions pour l'Europe?, Paris, Flammarion, 1994. 177. LACERF Jean, Histoire de l'unit europenne, Gallimard, Paris, 1965. 178. LACHAUX Claude, La guerre conomique: mythe u realit? n: Defense Nationale", oct. 1981, pp. 45-57. 179. LAMPE John R; JACKSON Marvin R., Balkan Economic History, 1550-1950. From Imperial Borderlands to Developing Nations, Indiana University Press, Bloomington, 1982.. 180. LAQUEUR Walter, Europe in Our Time. A History 1945-1992, Viking, New York, 1992. 181. LASOK D., BRIDGE J. W., Law and Institutions of the European Communities, Butterworths, London, 1991. 182. LAVROFF D. G., Histoire des ides politiques depuis le XIX siecle, Dalloz, 1991.

183. LAWSON Edward, Encyclopedia of Human Rights. With a Foreword by Jos Ayala-Lasso, United Nations High Commissioner for Human Rights. Introductory Essay by Laurie S. Wiseberg, Taylor and Francis, 1996. 184. Le March commun, facteur de prosprit sociale. Raport introductiv de la Confrence internationale de la LECE, Bruxelles, 1956. 185. Le Plan Fouchet et le probleme de l'Europe politique, Bruges, 1970. 186. Le role de l'Europe dans le nouvel ordre conomique international, Colloque organise le 13-14 oct. 1978 par l'Institut d'Etudes europennes, la Fondation Paul-Henri Spaak et l'Association pour les Nations Unies, ULB, 1979. 187. Le role de organisations non guvernamentales et le developpement (Publi par OECD), Paris, 1983. 188. LECE, L'Europe des annes quatre-vingts. Le Combat de la LECE, Bruxelles, 1981, 189. Les grandes figures de la construction europenne, Centre europen de la culture, Geneve, Georg, 1997. 190. LEWIS David W. P.; LANG Peter, The Road to Europe. History. Institutions and Prospects of European Integration 1945-1993, New York, Paris, 1993. 191. LIEUTAUD J., L'Italie: sixime puissance industrielle mondiale, Images conomiques du monde, Dossier no. 12, La CEE mediterranenne", Paris, SEDES, 1990, p. 221. 192. LIPGENS Walter, A History of European Integration, vol. 1, The Formation of the European Unity Movement 1945-1947, Oxford, 1982. 193. LOROT P., Les Pays baltes, Paris, PUF, coll. Que sais-je?", 1991. 194. LOUIS Jean-Victor, L'union europenne et l'avenir de ses institutions, Coll. La Cit Europenne", nr. 9, Presses Interuniversitaires Europennes, Bruxelles, 1996. 195. MACLEOD A., La Grande Bretagne: faire face ses responsabilits internationales, Relations internationales et strategiques, automne 1995, vol. 19, p. 90-100. 196. MARGA, Andrei. Filosofia unificrii europene, Cluj-Napoca, Apostrof, 1995. 197. MARGUAIRAZ Michel, Auteurs des accords Blum-Byrnes: Jean Monnet entre le consensus national et le consensus atlantique, Histoire, Economie et Societe", 3 (1982), p.439-470.

198. MARJOLIN Robert, Le travail d'une vie. Memoires 1911-1986. Prface de Raymond Barre, Robert Laffont, Paris, 1986. 199. MARTENS Wilfried, O Europ i cealalt, Ed. Metropol, Bucureti, 1995. 200. MASCLET J. C., Qu'en est l'Europe politique?, Paris, La documentation franaise, 1984. 201. Idem. L'Union politique de l'Europe, Paris, PUF, 1994. 202. MATTERA Alfonso, Le march unique europen. Ses regles, son fonctionement, Preface de Martin Bangemen, 2ed, Jupiter, Paris, 1990. 203. MAUREL M.-C1., Les Dcollectivisations en Europe centrale, tome II, Itinraires de privatisation, Espace rural", LIEU, publ. du Laboratoire de Gographie rurale de 1'Universit Paul-Valry, no. 33, mars 1994. 204. MAUREL M.-CI. (dir.), Changements administratifs et territoriaux dans la nouvelle Europe, Actes du Colloque de la Commission de l'U.G.I. Gographie et Administration publique", Montpellier, nov. 1993, Bulletin de la Socit languedocienne dee Gographie, tome XXVI, juillet-dcembre 1993, fasc. 3-4, p. 5-347. 205. MAURY Jean Pierre, La construction europenne, la scurit et la dfense, Paris, PUF, 1996. 206. MAYHEW Alan, Recreating Europe. The European Union's Policy towards Central and Eastern Europe, Cambridge University Press, 1998. 207. MAYNE Richard, The Community of Europe, London, 1962. 208. Idem. The Recovery of Europe, London, 1970. 209. MELAERTS Gatan, La genese du march Commun, Centre de recherches europennes, Lausanne, 1968. 210. MLANDRI P., Les Etats Unis face l'unification de l'Europe, 1945-1954, Paris, 1980. 211. MERLE Marcel, Sociologie des relations internationales, Paris, Dalloz, 3e ed., 1982. 212. Messages a Jean Monnet l'occasion de son quatre-vingt-dixieme anniversaire, le 9 nov. 1978, Centre de Recherches europennes, Lausanne, 1978. 213. MEYERS I., American Aid to NATO Allies in the 1990's. The Dutch Case, Grningen, 1994.

214. MIERT Karel Van; NICOLAS Muriel, RODRIGUES Nicolas, STOFFAES Christian, Dictionnaire conomique et juridique des services publics en Europe, Paris, Ed. ASPE Europe, 1998. 215. MILZA P. BERSTEIN, S. Istoria Secolului XX. T2 19451973. Lumea ntre rzboi i pace. T3 n cutarea unei noi lumi 1973. Pn n zilele noastre, Bucureti, Ed. BIC ALL, 1998. 216. MILWARD A. S., The Reconstruction of Western Europe 1945-1951, London, 1948. 217. 217. MONETTE Pierre-Yves, Ces etats-unis d'Europe, Preface de Caurent Fabuis, Wilfried Mertens, Ed. Neuwelaerts et Bruylant, Beauvechian-Bruxelles, 1991. 218. MONNET Jean, Les Etats-Unis d'Europe ont Commenc, Paris, 1955. 219. MORAVCSIK Andrew, The Choice for Europe. Social Purpose and State Power from Messina to Maastricht, UCL Press, 1998. 220. MOREAU DEFARGES P., Les Institutions europennes, Paris, A. Colin, Coll. Cursus, 1993. 221. Idem. Vers une Europe unie diffrencie?, Defense Nationale, decembre 1994, nr. 10, p. 99-107. 222. MOUSSIS Nicholas, Acces l'Union Europenne. Droit, conomie, politiques. Ed. Promethe, 1998. 223. Idem. Handbook of European Union, European Study Service, Rixensart, 1998. 224. Idem. Guide des politiques de l'Europe, Ed. Mols, 4eme edition, 1999. 225. MOWART R.. C.; PHIL M. A. D., Creating the European Community, Blandord Press, London, 1973. 226. NECHITA Vasile C., Integrare european, Ed. Deteptarea, Bacu, 1996. 227. NICOLAS F.; STERK H., L'Alemagne Une nouvelle hgmonie?, Paris, Dunod FRI, 1992. 228. NICOLL William; SALMON Trevor C., Understanding the European Communities, Philip Allen, Worcester, 1990. 229. Ordonana Guvernului Romniei nr. 15/29 ianuarie 1998 privind nfiinarea, organizarea i funcionarea Institutului European din Romnia.

230. PALEOLOGU Eustache, Les nouvelles relations economiques internationales, Paris, PUF, 1980. 231. Parlement Europen. Bilan. Perspectives.. 1979-1984, College d'Europe, Bruges, 1983. 232. PUN N. Construcia european modern, Cluj-Napoca, Efes, 1997 233. Idem., Bani i bnci n structuri europene, Cluj-Napoca, Apostrof, 1995. 234. Idem. Istoria construciei europene. Epoca postbelic, Cluj-Napoca, Efes, 1999. 235. PEYREFITTE A., La socit de confiance, essai sur les origines de la nature du dveloppement, Paris, Fayard, 1995. 236. PISANI-FERRY J., L'Europe geometri variable; une analyse conomique, Politique etrangere", 1995, nr. 2. 237. PNUD, Rapport mondial sur le developpement humain, ed. franaise, Paris, Economica, 1991. 238. POIDEVIN R., Robert Schuman. Homme d'Etat 1886-1963, Paris, 1986. 239. POLLARD Sidney, European Economic Integration 1815-1970, London, 1974. 240. Idem. The Integration of the European Economy since 1815, London, 1981. 241. POORTERMAN Jean, Jean Rey nous parle, Bruxelles, 1984. 242. POSTAN M. M., An Economic History of Western Europe 1945-1964, London, 1967. 243. PRVLAKIS G., Les Balkans, culture et gopolitique, Paris, Nathan, coll. Gographie d'aujourd'hui", 1994.. 244. Programul Naional de Aderare a Romniei la Uniunea European octombrie 1998. 245. RADVANYI J., La Nouvelle Russie. L'apres 1991: un nouveau temps des troubles". Gographie conomique, rgions et nations, gopolitique, Paris, Masson/A. Colin, 1996. Fondamental. 246. RADVANYI J., REY V. (dir.), Rgions et pouvoirs rgionaux en Europe de l'Est, Paris, Masson, 1989. 247. RADVANYI J., URSS: Rgions et Nations, Paris, A. Colin, 1990.

248. RAOUX Alain, TERRENOIRE Alain, L'Europe et Maastricht. Le pour et le contre, Coll. Documents, Ed. Le cherche midi, Paris, 1992. 249. RAYMOND Robert; CHAUSSARD Alain, Les relations conomiques et montaires internationales, Paris, Rev. Banque diteurs", 3e ed., 1986. 250. REES G. W., International Politics in Europe: "The New Agenda", Routledge, 1993. 251. REUTER P., La Communaut europenne du charbon et de l'acier, Paris, 1953. 252. REY Jean-Jaques, Institutions conomiques internationales, Bruxelles, ULB, 1988. 253. REY V. (dir.), L'Europe orientale, Russie, Asie centrale, Gographie universelle Reclus, Paris, Berlin, 1996. 254. Idem. L'Europe de 1'Entre-Deux, L'Encyclopdie de la Gographie, Paris, Economica, 1992. 255. Idem. Nouvelles campagnes de I'Europe centrale et orientale, Paris, CNRS, coll. Espaces et milieux", 1996. 256. RIVIERE D., L'Italie entre 1'Europe du Nord et l'Europe mditerranenne, Images conomiques du monde, Dossier no. 12, La CEE mediterranenne, Paris, SEDES, 1990, p. 261-273. 257. Idem. L'Italie et l'Europe vues de Rome. Le chass-crois des poltiques europennes, Paris, L'Harmattan, 1996. 258. RlALS S., Destin du fdralisme, Paris, LGDJ, 1986. 259. ROBERTSON A. H., Le Conseil de l'Europe. Ses fonctions et ses realisations. Preface de Guy Mollet, A. W. Sythoff-Leyde, 1962. 260. ROMUS P., L'Europe et les rgions, Paris, Nathan, 1979. 261. ROUGEMONT D. DE, Vingt-huit siecles d'Europe, Paris, C. de Bartillat, 1990. 262. ROUX M. (dir.), Nations, tats et territoires en Europe de I'Est et en URSS, Paris, L'Harmattan, coll. Pays de l'Est", 1992. 263. RUHLMANN Jean, Histoire de l'Europe au XXe siecle. 1900-1918. Tome 1, Bruxelles, 1994, 480 p.; GUIFFAN, Jean. op. cit., 1918-1945, Tome 2, Bruxelles, 252 p., 1995; FABRE, Pascale et Danile, op. cit. 1945-1974. 1ere partie, Tome 3, Bruxelles, 1995, 249 p.

264. SCHRTER H. G:, Cartelization and Decartelization in Europe, 1870-1995. Rise and Decline of an Economic Institution, n The Journal of European Economic History", 25, 1, 1996, Roma, Banca di Roma, p. 129-153. 265. SCHUMAN Robert; TRAUSCH Gilbert; CROIS-SCHRITZ Edme; NIESBERCHEM Martine, Le Luxembourg face la construction europenne, Luxembourg, Centre d'tudes europennes Robert Schuman, 1996. 266. SCHWARTZ H. P., Die ra Adenauer: Grnderjahre der Republik, 1949-1957, Stuttgart, 1981. 267. SCOTTO Marcel, Les institutions europennes: le rforme inacheve, Paris, Le Monde Editions, 1997. Secolul 20. Europele din Europa, nr. 1012/1999; 13/2000, Bucureti. 268. Secolul 20. Europele din Europa, nr. 1012/1999, 13/2000, Bucureti, 2000. 269. SELLIER A. et J., Atlas des Peuples d'Europe centrale, Paris, La Dcouverte, 1991. 270. SILVERMAN D. P., Reconstructing Europe after the Great War, Harvard University Press, 1982. 271. SIVIGNON M., Gographie conomique de la Grce. Quelques traits de son volution, Images conomiques du monde, Dossier no. 12, La CEE mediterranenne", Paris, SEDES, 1990, p. 289-298. 272. SOULET, I-Fr. Istoria comparat a statelor comuniste din 1945 pn n zilele noastre, Iai, Polirom, 1998. 273. SMOUTS Marie-Claude, Les Organisations internationales, Cursus, A. Colin, Paris, 1995. 274. SPIERENBURG Dirk; POIDEVIN Raymond, The History of the High Authority of the European Coal and Steel Community, London, 1994. 275. Strategia naional de pregtire a aderrii Romniei la Uniunea European, Snagov, 21 iunie 1995. De la Essen la Cannes. Itinerarul strategiei romneti de integrare european, Editura Academiei Romne, Bucureti, 1995. Strategia na]ional de dezvoltare a Romniei pe termen mediu (Internet) 276. TCHOUBARIAN Alexander, The European Idea in History in the Nineteenth and Twentieth Centuries. A View from Moscow, Frank Cass, Newbury, 1994. 277. The European Integration from the Schuman-Plan to the Treaties of Rome. Projects and Initiatives. Disappointments and Failures, edited by Gilbert Trausch, 1993.

278. The Oxford Companion to the Second World War, OUP, Oxford, New York, 1995. 279. THOM Francoise, Sfritul comunismului, Editura Polirom, Iai, 1996. 280. TIHANYL C., A History of the Middle Europe, New Brunswick, dit. Rutgers, 1976. 281. TISMNEANU Vladimir, Noaptea totalitar, Editura Athena Publishing and Printing, Bucureti, 1995. 282. Idem. Reinventarea politicului. Europa rsritean de la Stalin la Havel, Editura Polirom, Iai, 1997. 283. TOULEMON Robert, La construction europenne. Histoire, acquis, perspectives, 1994. 284. Traits instituant les Communauts europennes, Edition abrge, LuxemburgBruxelles, 1987. 285. Tratatul CECO (semnat la Paris, 18 aprilie 1951), European Union, Selected instruments taken from the Treaties, volume II, 1995. 286. Tratatul de la Amsterdam, 25 martie 1997, European Union, Selected instruments taken from the Treaties, volume II, 1995. 287. Tratatul de la Roma, 25 martie 1957, European Union, Selected instruments taken from the Treaties, volume I, II, 1995. 288. Tratatul EURATOM (semnat la Roma, 25 martie 1957), European Union, Selected instruments taken from the Treaties, volume II, 1995. 289. Tratatul Uniunii Europene (semnat la Maastricht n 7 februarie 1992), European Union, Selected instruments taken from the Treaties, volume I, 1995. 290. Uniunea European Romnia. Parteneriat pentru creterea economic, Brour publicat de Delegaia Comisiei Europene n Romnia, Bucureti, 1995. 291. USHER John A., EC Institutions and legislation, Longman, London-New York, 1998. 292. VAN HELMONT Jaques, Options europennes, 1945-1985. Avant-propos de Jean Franois Deniau, Coll. Perspectives europennes", Bruxelles, 1986. 293. VAN Peter, The EC, Eastern Europe and European Unity, Printer London and New York, 1993.

294. VANDERSANDEN Georges (dir.), L'Europe et les rgions. Aspects juridiques, Etudes Europennes, ULB, Bruxelles, 1997. 295. VON DER GROEBEN Hans, The European Community: The Formative Years, Luxembourg, 1987. 296. VOOD David M.; YESILAD Birola A., The Emerging European Union, Longman, 1994. 297. WACKERMANN G., La Nouvelle Europe centrale, Paris, Ellipse, 1997. 298. WALLACE William (ed.), The Dynamics of European Integration, Royal Institute of International Affairs, London, 1990.. 299. WEIDENFELD Werner (ed.), Central and Eastern Europe on the Way into the European Union, Bertelsmann Foundation Publishers, Gutersloh, Ediiile 1995, 1996, 1997. 300. WELFENS P. J. J., The EU and Eastern Central Countries: Problems and Options of Integration, Aussen Politik, 3rd quarter, 1994, vol. 45, nr. 1, p. 90-98. 301. WELSH Michael, Europe United?, St. Martin's Press, New York, 1996. 302. WESTLAKE Martin (ed.), The European Union beyond Amsterdam. New concepts of European integration, Routledge, London-New York, 1998. 303. WICKHAM Sylvian, L'conomie mondiale, Paris, PUF, Que Sais-je?, nr. 343, 3e ed., 1991. 304. WILLIAMS A. M., The European Community, Oxford, Blackwell Publishers, 1994, 2nd ed. 305. WILLIS F. R. (ed.), European Integration, New York , 1975. 306. WISTRICH Ernest, The United States of Europe, Routledge, 1994. 307. WOODBY Sylvia; COTTAM Martha L., The Changing Agenda. World Politics since 1945, Westview Press Boulder, San Francisco, Oxford, 1988 (1st ed.), 1991 (2nd ed.). 308. YOUNG John W., Britain, France and the Unity of Europe 1945-1951, Leicester University

[1] Hamilton Fish, Pearl Harbor, Yalta i trdarea Europei, Ed. Venus, Bucureti, 1993, p.8. [2] Louis Carton, LUnion europenne, Dalloz, Paris, 1994, p. 8-30. [3] Andrei Marga, Filosofia unificrii europene, Colecia Studii europene, Cluj 1995, p. 25. [4] Manfred Riedel, Herkunft und zukunft Europas. Nietzsche in unserer Zeit, n Studia Universitatis Babe- Bolyai, Philosophia, 1, Cluj, 1991, p. 9 -12., dup Andrei Marga, op. cit., p.28. [5] Andr Philip, For a European Policy, n The Absent Countries of Europe, Schriftenreihe der Osteuropa, Strasbourg, 1958, p.258. [6] Michael Dufranc, Confdration - fdration et identit, les Cahiers Universitaires Paneuropens, nr.1, Paris, 1994, p. 45. [7] Ioana Musta, George Usctescu, Pledoarie pentru Europa, Edit. Roza Vnturilor, Bucureti, 1990, p. 94-95. [8] Combes, Jean -LEuropa de la prehistoire nos jours, Horvath, Ecully, 1991, p. 3-4, 45-138, 195-196. [9] Gruter, Edouard - Lide europenne, Armand Colin, Nancy, 1971, p. 6-24. [10] Vasile C. Nechita, Integrarea european, Ed. Deteptarea, Bacu, 1996, p. 55. [11] Ignat, Ion - Uniunea Economic i Monetar European, Ed. Synposion, 1994, Iai, p. 13. [12] Monnet, Jean - Memoires, Fayard, Paris, 1976, p. 383. [13] Ibid., p.393. [14] Maurice Duverger, Europa de la Atlantic la Delta Dunrii, Omegapres, Bucureti, 1991, p. 75-80.
[15] Christian Philip - Textes institutifs des communauts europenes. Presses Universitaires de France, Paris, 1984, p.5. [16] Christine Gouaud - Reflxions sur le concept de confderation, les Cahiers Universitaires Paneuropens, nr.1, 1994, Paris, p.21. [17] Eliza Campus - Ideea federal n perioada interbelic, Editura Academiei Romne, Bucureti, 1993, p.16-18. [18] Maurice Duverger - Europa de la Atlantic la Delta Dunrii, Omegapress, Bucureti, 199, p.95-100.

[19] Octav Bibere, Uniunea European ntre real i virtual, Ed. All Educaional, Bucureti, 1999, p.113. [20] Joschka Fischer, De la Confdration a la Fdration: rflexion sur la finalit de lintgration europenne, Discurs pronunat la Universitatea Humbold, Berlin, 12 mai 2000. [21] Robert Toulemon, Quelle Constitution pour quelle Europe?, Revue de March Commun et de lUnion Europenne, N 448, mai 2001, p.297; [22] www.europe-semaine.com