TEORII EXPLICATIVE IN DOMENIUL DELINCVENTEI JUVENILE

1. Teorii fundamentale in evaluarea cauzelordelincventei juvenile

Timp de aproape un secol, criminologii au trecut in revista toate elementele care puteau fi considerate drept cause posibile ale delincventei; dar nu au reusit sa dovedeasca ca frecventa unuia dintre ele ar fi cu mult mai mare in lumea raufacatorilor. Delincventa este comisa in mare parte de: Indivizi de sex masculin Indivizi ce apartin categoriei de varsta cuprinsa intre 15 si 25 de ani Indivizi celibatari Indivizi care traiesc in orase mari Indivizi care au cunoscut o mobilitate rezidentiala ridicata sau care locuiesc in zone caracterizate printr-o importanta mobilitate a domiciliului. Acesti indivizi ar fi mai putin angajati in delincventa daca: 6. Ar fi puternic atrasi de activitatile scolare 7. Ar avea aspiratii scolare si profesionale inalte. Si, dimpotriva, sunt mai inclinai spre deviant daca: 8. Au rezultte scolare mediocre si au relatii bune cu delincventii. Acesti indivizi ar fi mai putin dispusi sa recurga la infractiuni daca : 9. Ar fi avut o legatura mai stransa cu parintii lor 10. Ar crede cu fermitate in respectarea legilor. TEORIA dezorganizarii sociale Se concretizeaza in ipoteze si teorii care incearca sa puna in evidenta influenta dezorganizarii legate de ecologia urbana asupra fenomenului de infractionalitate. In accord cu acest punct de vedere, delincventa juvenila in special este maxima in zonele central si minima in cele periferice. O serie de sociologi contemporani considera delincventa ca un efect nemijlocit al proceselor de urbanizare, industrializare si dezvoltate economica, private ca indicatori ai dezorganizarii si schimbarii sociale. Cercetarile lor incearca sa deonstreze ideea ca progresul economic afecteaza structura politica, juridical si sociala a societatii, in asa fel incat sa genereze o scadere a influentei mecanismelor de control social si implicit, cresterea ratelor de crima si devianta. 1. 2. 3. 4. 5.

TEORIA rezistentei la frustrare Aceasta teorie incearca concilierea punctului de vedere sociologic cu cel psihologic. Teoria rezistentei la frustrare a fost elaborate de W. Reckless, care pornind de la critica conceptului de cauza a delincventei, propune elaborarea unui system de ipoteze explicative capabil sa suplineasca deficientele teoriei cauzale. Modelul de abordare a delincventei din perspectiva acestei teorii are ca fundament conceptual structura interioara a individului , care poate fi caracterizat ca un adevarat scut de rezistenta impotriva abaterilor de la normele sociale si a demoralizarii. Reckless subliniaza ca exista o structua sociala externa si o structura psihica interna care actioneaza ca mecanisme de protectie in calea frustrarii si a agresivitatii tanarului. Structura sau rezistenta externa este alcatuita din grupurile sociale la care tanarul participa ( familie, vecinatate , prieteni) si care ofera posibilitatea dobandirii unui status, sentimentul identificarii cu grupul. Iar structura sau rezistenta interioara reprezinta o adevarata matrice care asigura tanarului constiinta identitatii si a imaginii de sine in raport cu alte grupuri, convingerea orientarii spre scopuri dezirabile si tolerant la frustrare. TEORIA asocierilor diferentiale Potrivit acestei teorii, comportamentul delincvent este alcatuit atat din elemente care intra in joc in momentul comiterii faptei cat si din elemente care au influentat anterior viata delincventului. Geneza conduitei criminale si cea a comportamentului deviant: 1. Comportamentul criminal este invatat, nefiind mostenit, el este de fapt produsul unei educatii 2. Acest comportament este invatat in interactiune cu alte persoane, prin intermediul unui proces de comunicare , aceasta fiind verbala sau o comunicare a deprinderilor 3. Principalul continut al invatarii comportamentului criminal apare ca un rezultat al influentelor exercitate de carte grupurile cu intim si personal; mass media joaca numai un rol secundar 4. Procesul de invatare a comportamentului criminal cuprinde : tehnicile de comitere a crimei, directiile specifice ale motivelor, impulsurilor, atitudinilor asociate acestui comportament 5. O persoana devine delincventa din cauza expunerii excesive la definitii favorabile violarii normelor, in detrimentul definitiilor nefavorabile acestei violari 6. Atat comportamentul criminal cat si cel noncriminal reprezinta o expresie a acelorasi trebuinte si valori generale.

Teorii care explica trecerea la actul criminal Cele mai importante teorii pentru delincventa juvenila sunt urmatoarele: Teoria infranarii Pornind de la intrebarea de ce oamenii comit acte criminale sau nu, s-a apelat la cercetari asupra delincventilor minoricare proveneau din familii destramate, cu o socializare defectuasa si un control familial discutabil, considerand ca actul criminal poate fi franat prin doua tipuri de bariere: una externa si una interna. Bariera externa reprezinta structura sociala, adica , mediul familial apropiat: familia , anturajul, iar bariera interna se afla la nivel individual. Teoria strategic M. Cusson a publicat lucrarea De ce delincventi? In care prezinta teoria analiza strategic a delincventei. El intelege delictul ca pe un comportament orientat carte rezultat, avand ratiunea sa proprie. Teoria psihomorala Potrivit lui Greff, fenomenul delincventei juvenile estee determinat de doua ggrupuri fundamentale de instincte: de aparare si de simpatie. Cand primele experiente de viata ale autorului sunt traite zbuciumat, instinctele se pot altera se instaleaza sentimentul de injustitie, starea de inhibitie si indiferenta afectiva. Individual sufera treptat o degradare progresiva a personalitatii in urma unor experiente esuate. Teoria derivei Delincventa si deriva explica actiunea criminala a delincventilor minori ca produsul unei alegeri libere , la capatul unui process de interactiune intens de alunecare, de abandonare de sine in deriva, care devine posibil prin doua mecanisme psihologice : contestarea culpabilitatii si aparitia sentimentului de injustitie. Deciziile minorului de a savarsii acte criminale sunt determinate de doi factori: prgatirea si disperarea. Alte tipuri de teorii explicativeale deviantei si crimei Sociologul Albert Ogien considera ca exista doua tipuri de teorii explicative ale deviantei si crimei:

Teorii cauzale care explica nu natura actelor si sensul lor, considerand ca se pot gasi cauzele crimei fie in personalitatea delincventului, fie in mediul in care a crescut si unde si-a desfasuratactivitatea continua . Teorii comprehensive , care incearca sa indice mecanismele si procedurile prin care unui act I se confera un caracter criminal si prin care atribuim responsabilitatea autorului sau . In opinia lui Sorin Radulescu, teooriile etiologice cu privire la devianta si criminalitate pot fi clasificate in urmatoarele categorii: Teorii normative care considera deviant si crima ca fiind o abatere de la normele societatii, ca o violare a regulilor ce vizeaza viata colectiva. Din acest punct de vedere , teoriile se pot clasifica in doua categorii: Teorii structurale care sustin ca devianta sau criminalitatea sunt produsul unor factori structurali sau care actioneaza la nivelul societatii. Teorii procesuale , considera devianta si crima un proces format din mai multe etape la capatul carora violatorul de norme asimileaza toate atributele identitatii de deviant. Teorii relativiste, care se bazeaza pe structurile traditionale care conduc la etichetarea unei anumite conduite ca fiind delincvente. Devianta este o notiune care nu are realitate de sine , ci doar prin procesul care o defineste. Teorii odeologice , considera devianta si crima ca fiind fapte care atenteaza la ordinea sociala si stabilirea sistemului social. Sociologul Dan Banciu considera ca incercand sa ofere o explicatie nuantata fenomenului de delincventa , noua crimonologie este o incercare de imbinare a unor transferuri de concept si imprumuturi de teorii de natura sociologica , economica ,psihologica . ea are insa meritul de a fi semnalat si factorii cei mai puternici implicate in etimologia fenomenului de delincventa, indicand modalitati si mijloace de interventie si prevenire a acesteia.

Bibloagrafie 1. Virgil Dragomirescu , Psihologia comportamentului deviant, editura stiintifica , Bucuresti 1976 2. Sorin Radulescu, Devianta, criminalitate si patologie sociala,editura lumina , Bucuresti 1999 3. M. Cusson, De ce delincvent? Editura Armand Colin, Paris 1990 4. Albert Ogien , Sociologia deviantei, editura Polirom , Iasi 2002 5. Sorin Radulescu, sociologia deviantei, editura Necter, Bucuresti