Sunteți pe pagina 1din 505

STRABON

GEOGRAFIA Vol. I

CARTEA I CARTEA A II-A CARTEA A III-A CARTEA A IV-A

STUDIU INTRODUCTIV

Strabon, pentru noi ast zi, nu este un nume, ci o pre ioas sintez a tuturor tiin elor antice despre „p mîntul populat". Cu toate acestea, antichitatea îl trece aproape complet sub t cere 1 , iar dic ionarul Suda îi consacr abia o noti impersonal de dou rînduri 2 . Dar dac contem- poranii s i l-au ignorat, secolele urm toare nu au pregetat s osteneasc într-o anevoioas trud de copist, transmi îndu-ne un mare num r de manuscrise ale vastei enciclopedii f urite de acesta. Istovitoarea migal cu care s-a transcris în repetate rînduri Geografia lui Strabon constituie o gr itoare m rturie a pre uirii de care s-a bucurat în timpurile str vechi. În prezent, a ijderea, aceast oper este socotit de speciali ti „cea mai mare lucrare a vremii sale" 3 . În acela i timp, Strabon consemneaz în opera sa suficiente date despre propria-i via , astfel înrît i aceast lacun , prin eruditele conjecturi ale savan ilor moderni, a fost într-o oarecare m sur înl turat .

1 Pîn la sfîr itul secolului al IV-lea en Strabon este citat de cel mult cinci ori, vezi Studiul prezent,

2.8

2 La articolul „Strabon din Amaseia, om de tiin ; a tr it pe timpul împ ratului Tiberiu; a scris o geografie în 17 c i"

3 A M. Croiset, Histoire de la litterature grecque, vol. V, Paris 1899, p. 384

l.

VIA A

1.1. Limitele vie ii lui Strabon. Ast zi se cunoa te cu toat certitudinea Strabon este un grec din Asia Mic , de obîr ie din ora ul Amaseia Pontului, care a tr it pe vremea împ ra ilor Augustus i Tiberius. Dar toate încerc rile de a încadra via a lui între limite precise duc la simple supozi ii fragile ce dau loc la discu ii, deoarece înse i datele pe care se sprijin sînt aproximative. Îndeob te, înv ii pornesc de la pasajele în care Strabon men ioneaz anumite evenimente istorice, cunoscute i din alte izvoare i datate azi, pe care le refer la propria sa via . În felul acesta el precizeaz unele fapte s-au întîmplat „cu pu in înaintea noastr " sau „în vremea noastr " &' ri sau, în sfîr it. „acum, în prezent". Punctul mai ubred dar inevitabil al argument rii moderne este din nou o presupunere c men iunile de mai sus au neap rat în vedere data na terii autorului. Iat , deci, în continuare cele mai importante conjecturi moderne privitoare la na terea lui Strabon: P. Meyer 1 , sprijinindu-se pe pasajul (XIV, 5, 10) în care Strabon men ioneaz restabilirea castei sacerdotale în ora ul Olba din Cilicia, eveniment petrecut nu mult dup distrugerea pira ilor cilicieni de c tre Pompeius (în anul 67 î.e.n.) i înf at de Strabon cu men iunea „deja pe vremea noastr ", fixeaz na terea geografului antic în anul 68 î.e.n. G. F. Unger îi apropie i mai mult na terea de evenimentul de mai sus, presupunînd c acesta s-a scut în iarna anilor 67/66 î.e.n. B. Niese, H. Tozer, E. Pais, E. Honigmann, H. Jones i G. Aujac 2 sînt de p rere c mai multe evenimente converg spre anii 64/63 î.e.n. ca dat a na terii autorului nostru. Astfel Strabon înf eaz drept întîmpl ri petrecute în timpul s u domnia lui

1 Quaestiones Strabonianae, Leipzieger Studieri, II, 1879, pp 49—72. 5 Philologus, LV, 1896, pp.

247—256.

2 B. Niese, Beiträge zur Biographie Strabos, Hermes, 13, 1878, pp. 33—45; H. F. Tozer, Selections from Strabo, with an introduction on Strabos life and works, Oxford, 1893; E. Pais, Intorno al tempo ed al luogo in cui Strabone compone la geografia storica, Italia antica, 1922, I, pp. 267—316; E. Honigmann, R. E., vezi Strabon IV, A 1 , 1931, pp. 76—155; H. L. Jones, The Geography of Strabo, Londia, 1917 (Introduction); G. Aujac — Fr. Lasserre, Strabon, Geographie, I, partea 1, Paris, 1969, pp. VII—IX (c rora le dator m foarte mult în privin a datelor biografice).

Ptolemeu Auletes pe tronul Egiptului (XVII, 1, 11), care se desf oar între anii 80 i 51 î.e.n.; diviziunea Galatiei între trei dina ti (XII, 5, 1) care a avut loc probabil la sfîr itul anului 63 i începutul lui 62 î.e.n.; Tarcondimotos, rege în Cilicia (XIV, 5, 18) cam în aceea i perioad , i un nou ora în insula Kephallenia, creat în 59 î.e.n. de C. Antonius, unchiul lui Marc Antoniu (X, 2, 13). De asemenea Strabon fixeaz cu pu in înaintea sa na terea filozofului Antiochos (XVI, 2, 29) care a avut loc, se pare, cu pu in dup 68/67 î.e.n.; colonizarea pira ilor cilicieni în ora ul Dyme din Achaia (VIII, 7, 5), cut de Pompeius dup nimicirea pira ilor Mediteranei (în 67 î.e.n.); i, în sfîr it, împ irea Paflagoniei interioare între mai mul i suverani (XII, 3,41) înf ptuit tot de Pompeius în anul 64 î.e.n. Apropiindu-se de aceast datare, dar punînd temei pe un alt argument, W. Aly 1 atribuie lui Strabon vîrsta de 37 ani în anul 25 î.e.n. cînd acesta a vizitat Egiptul c torind pe Nil în sus, împreun cu prietenul s u, Aelius Gallus, prefectul Egiptului (II, 5, 12); de aici, el înclin pentru anii 63—62 ca dat a na terii lui Strabon. În sfîr it Gercke 2 propune ca limite extreme ale na terii acestuia anii 66—60 î.e.n. Dintre toate evenimentele pe care se sprijin supozi iile de mai sus, i pe care Strabon le-a consemnat cu men iunea , cel mai recent i mai cert datat pare s fie diviziunea Paflagoniei între mai mul i cîrmuitori, fapt petrecut în anul 64 î.e.n. Prin urmare, acest an pare s con in ultimele referiri ale lui Strabon la faptele premerg toare lui. Dintre întîmpl rile pe care geograful nostru le socote te contemporane cu el, cel mai vechi ar p rea s fie restabilirea castei sacerdotale în ora ul Olba al Ciliciei, înf ptuit dup r zboiul cu pira ii, deci dup 67 î.e.n. Pe acest fapt se sprijin argumentarea lui P. Meyer care, de aici, fixeaz în 68 na terea autorului studiat. Credem îns c P. Meyer a interpretat gre it pasajul în discu ie, pe care pentru l murire, îl red m în rîndurile ce urmeaz : „Dup nimicirea acestora (a tîlharilor), deja pe vremea noastr , aceast regiune se chema împ ia lui Teucros ca i domina ia

1 Strabon von Amaseia, Bonn, 1957, pp. 165—170

2 Gercke, Rheinisches Museum, N. F. LXII, 1907, p. 119.

sacerdotal " (XIV, 5, 10). P. Meyer asociaz referirea personal a lui Strabon din acest pasaj cu nimicirea pira ilor din 67 î.e.n., or cuvintele „pe vremea noastr ", ca orice complement circumstan ial, l muresc predicatul propozi iei, în situa ia de fa se chema i nu complementul precedent „dup nimicirea pira ilor", ceea ce se adevere te din îns i topica lor: în mod regulat, determinantul precede în greac determinatul. În afar de aceasta, adverbul deja dep rteaz în timp cele dou complemente, ar tînd a trecut o vreme de la nimicirea pira ilor pîn pe vremea lui Strabon cînd s-a instaurat din nou aici domina ia preo ilor. Rezult deci c nimicirea pira ilor cilicieni din 67 î.e.n. nu a avut loc în cursul vie ii lui Strabon, ci înaintea lui, iar restabilirea castei sacerdotale întîmplate deja pe vremea sa a putut s aib loc chiar cu cî iva ani mai tîrziu (de 67) i, ca atare, nici na terea lui nu poate fi fixat în 68 î.e.n. Un alt fapt vechi pe care Strabon îl declar contemporan cu el, anume domnia lui Ptolemeu Auletes în Egipt, prin durata de aproape 30 de ani a acesteia (80—51 î.e.n.) nu poate servi la elucidarea chestiunii în discu ie. R mîn, prin urmare, dou evenimente pe care le putem socoti printre primele petrecute, dup Strabon, în timpul vie ii sale: este vorba de împ irea Galatiei între trei suverani (XII, 5, 1) i de instaurarea lui Tarcondimotos rege în Cilicia (XIV, 5, 8), întîmpl ri care au avut loc în anii 63/62 î.e.n. În concluzie, dac ultimele fapte petrecute cu pu in înaintea na terii lui Strabon nu dep esc anul 64 î.e.n. i dac primele întîmpl ri din timpul vie ii lui nu urc mai sus de anul 63 î.e.n., înseamn c na terea lui Strabon a avut loc în intervalul 64—63 î.e.n. În privin a mor ii lui Strabon, p rerile sînt la fel de împ ite; conjecturile sînt dificile, deoarece i datele referente sînt foarte s race. Îndeob te se admite azi c Strabon a apucat i domnia împ ratului Tiberius, deoarece men ioneaz cîrmuirea în eleapt a acestuia, care imit întru totul pe p rintele s u Augustus (VI, 4, 2). Pentru o riguroas limitare, înv ii moderni, în general, fac apel la data mor ii lui Iuba al II-lea, regele Numidiei, consemnat în repetate rînduri de Strabon în ultima carte a operei sale. În special trei pasaje aferente au suscitat discu ii printre înv i: unul dintre ele se refer la Iuba I, regele Numidiei, care

s-a luptat cu Caesar (XVII, 3, 7), i care a murit în 46 î.e.n.; al doilea aminte te de moartea lui Iuba al II-lea, fiul lui Iuba I, petrecut pe vremea lui Strabon (XVII, 3, 9); al treilea consemneaz cu men iunea „în prezent" pe fiul i succesorul lui Iuba al II-lea (XVII, 3, 25). Dac aceste trei pasaje sînt autentice 1 i mai sigur ele apar in autorului Geografiei, înseamn c Strabon a apucat moartea regelui numid Iuba al II-lea, care a avut loc, dup Tozer i Jones 2 , în anul 21 e.n., dup al ii, printre care J. Carcopino 3 , în 23 e.n. De aci, primii fixeaz moartea lui Strabon în 21, ultimii, în 23 e.n. Luînd în considerare anul 23 ca dat a mor ii lui Iuba, G. Aujac 4 presupune c Strabon, chiar dac a mai tr it, nu a mai avut o activitate fructuoas dup anul 24 sau 25 e.n. Încli-nînd i noi s socotim anul 23 ca dat a mor ii lui Iuba al II-lea, credem c , pentru a sprijini teza, merit s fie luate în considerare înc dou am nunte: întîi, Strabon men ioneaz ca un fapt proasp t nu numai moartea lui Iuba al II-lea, ci i pe urma ul acestuia, Ptolemeu, ceea ce înseamn c , cel pu in la începutul domniei acestuia, geograful nostru mai era înc apt de munc ; în al doilea rînd, Strabon vorbe te de ora ul Cyzik care „se men ine liber pîn în prezent" (XII, 8, 11). Iar ast zi se tie c Cyzicul i-a p strat autonomia administrativ pîn în anul 25 e.n. Putem presupune deci ca Strabon a tr it pîn prin 25 sau chiar 26 e.n., apropiindu-se ca vîrst de 90 de ani.

1.2. Locul na terii. Patria de obîr ie a lui Strabon este regatul Pontului; acesta a fost creat prin 3C2 î.e.n. pe o fî ie îngust de p mînt ce se întindea de-a lungul rmului sud-estic al Pontului Euxin, de c tre un urma al tiranilor din Kios, numit Mithridates. Despre acest fundator vorbe te i Diogenes Laertios (III, 20), care îl socote te prieten al per ilor i, în acela i timp, adeptul filozofiei platonice. Pontul, a adar, înainte de a deveni, pe vremea str mo ilor lui Strabon, o mare împ ie, ad postea o popula ie pestri , alc tuit din tibareni, chalybi, mosynici, greci, per i,

1 E. Honigmann, op. cit, pp. 77—78, F. Jacoby, R.E., Iuba II, IX, 1916, 2387, au contestat autenticitatea acestor pasaje, considerîndu-le adaosuri ulterioare.

2 Vezi G. Aujac — Fr. Lasserre, op. cit., I, 1, p. X

3 Le Maroc antique, Paris, 1943, pp. 35

4 Vezi op. cit., p. IX—X

paflagoni, cappadocieni i al ii. Ora ele lui, Amisos i Trapezuntul, erau întemeiate de greci pe malul m rii, altele ca Zela, Kerasont, Comana-Pontic , Themiskyra i, cel mai important dintre toate pentru noi, ora ul Amaseia, locul de na tere al lui Strabon, aveau alte obîr ii. ezat în inima mun ilor, la poalele masivului Ophlimos, azi Djanik, pe fluviul Iris, ast zi Iekil-Ermak, Amaseia a fost, în vremurile ei de glorie, cetatea de scaun a suveranilor Pontului. Mun ii cu p duri dese i fluviul erau neclintite paveze naturale, ce ofereau în acela i timp încînt toare priveli ti, cum precizeaz Strabon însu i: „Amaseia, ora ul nostru, se g se te într-un defileu larg i adînc, prin care curge la vale fluviul Iris: minunat înzestrat de geniul omenesc i de fire, el poate servi ca ora i, în acela i timp, ca cetate fortificat . C ci o stînc uria i povîrnit st aplecat peste fluviu, iar într-o parte a ei se afl zidul, chiar pe malul apei, acolo unde s-a a ezat ora ul, în cealalt , el urc din dou laturi spre creste; dou dintre acestea sînt concrescute laolalt i înzestrate

cu turnuri de toat frumuse ea. În aceast incint se g sesc palate rege ti i

" (XII, 3, 39). În partea de miaz noapte a

monumente de-ale regilor

ora ului se întind cîmpii roditoare, pîn la Halys. „Întreaga regiune este bine împ durit i cuprinde bogate p uni pentru cai i pentru alte animale i. În întregime, este bine populat . i Amaseia a fost d ruit regilor (ca re edin a), iar în prezent ea este sub st pînire roman " (XII, 3, 39). Acest ora vechi mai d inuie i ast zi, cu numele aproape nestr mutat, Amasieh, vestit pentru femeile sale de o rar frumuse e i prin

numeroasele vestigii ale timpurilor apuse.

1.3. Familia. Strabon este vl starul unei str lucite familii din Pont, a rei soart se împlete te strîns cu nestatornicul destin al regilor pontici. Istoria acestei familii, dup cum ne-o face cunoscut Strabon însu i, începe o dat cu Mithridates Euergetul, rege ahemenid, a c rui domnie ine din 150 pîn în 120 î.e.n. Unul dintre prietenii intimi ai acestuia, pe a rui nestr mutat credin i pricepere s-a sprijinit regele, a fost Dorylaos „tacticianul", str mo ul lui Strabon. „C ci Dorylaos — poveste te autorul — era un priceput organizator de o ti, unul dintre prietenii lui Mithridates

Euergetul. Acest Dorylaos, pentru c avea experien a recrut rii de trupe mercenare, era de multe ori desemnat (în acest scop) pentru Elada i pentru Tracia, dar adesea i pentru cei care veneau din Creta, pe vremea cînd romanii înc nu st pîneau insula, deoarece în ea se afla o mare mul ime de mercenari i de o ti din care, obi nuit, se completau i trupele de jaf. Pe cînd Dorylaos se afla, a adar, în Creta, se întîmpl s izbuc- neasc un r zboi între cnossieni i gortynieni. Ales comandant (de c tre cnossieni) i cî tigînd în grab r zboiul, a ob inut cele mai înalte onoruri. Ceva mai tîrziu, cînd afl c Mithridates Euergetul a fost ucis prin vicle ug, într-un complot pus la cale la Sinope tocmai de prietenii lui, i c succesiunea la tron a trecut asupra so iei i a fiilor acestuia, luîndu- i dejdea de la soarta treburilor din Sinope, Dorylaos se statornici la Cnossos" (X, 4,10). Dup moartea lui Mithridates Euergetul, mo tenitoarea tronului din Pont a devenit so ia sa, Laodiceea, în numele celor doi fii ai s i minori, Mithridates i Chrestos. Ajungînd la putere, ea a îndep rtat din înaltele direg torii pe to i prietenii regelui defunct. De aceea Dorylaos nu s-a mai întors în patrie ci s-a statornicit în Creta. „Aici — continu Strabon — so ia sa macedonean cu numele Sterope îi n scu doi fii, pe Lagetas i pe Stratarchas, dintre care pe Stratarchas i noi l-am vizitat la cap tul b trîne elor sale; ea a mai n scut i o singur fiic " (X, 4,10). Pe de alt parte, regina Laodiceea nu mult vreme s-a putut men ine pe tronul regatului pontic, ci a fost asasinat , la rîndul sau, în 116 î.e.n. Fiul ei mai vîrstnic i al lui Mithridates Euergetul, cu numele Mithridates Eupator Dionysios, n scut în jurul anului 132 î.e.n., de i mo tenitor de drept al tat lui s u, a fost îndep rtat la început de la tron de propria sa mam . În 111 î.e.n., Eupator a p truns cu for a în Sinope, în fruntea unei tiri, i a cucerit tronul cu arma în mîn la vîrsta de 11 ani. El s-a încon- jurat din nou de prietenii tat lui s u. Iat aceste fapte în relatarea lui Strabon: „Cum Euergetul avea doi fii, a mo tenit domnia Mithridates supranumit Eupator, la vîrsta de unsprezece ani; împreun cu acesta a fost crescut Dorylaos, fiul lui Philetairos, iar Philetairos era fratele lui Dorylaos tacticianul. Cînd regele a ajuns la vîrsta b rb iei, într-atît s-a sim it de legat de Dorylaos (cel tîn r) pentru farmecul tov iei acestuia,

încît nu numai pe el l-a ridicat la cele mai înalte onoruri, ci i de rudele lui s-a îngrijit i a trimis i dup cei din Cnossos. Ace tia erau membrii familiei lui Lagetas, pentru c tat l lor (Dorylaos tacticianul) murise, iar ei erau acum b rba i în fire i venir la (Mithridates) p sind tot ce aveau în Cnossos. Iar fiica acestui Lagetas a fost mama mamei mele" (X, 4, IO). În felul acesta, familia lui Strabon s-a întors în patria str bunilor i s-a bucurat de înalte onoruri conferite de tîn rul rege Eupator, din prietenie pentru Dorylaos, v rul lui Lagetas care era str bunicul lui Strabon. Acest rege, cunoscut în istorie sub numele de Mithridates al VI-lea, s-a dovedit un b rbat tenace i un monarh iscusit, care a urmat o politic foarte ambi ioas cu totul ostil Romei, acoperind de glorie numele s u i pe al patriei. Ascensiunea lui s-a r sfrînt i asupra familiei lui Strabon. Astfel, dup ce cuceri Chersonesul Tauric (Crimeea), care i-a cerut sprijinul împotriva sci ilor, i ocup Bosforul, el i-a extins domina ia asupra regiunilor centrale i apusene din Asia Mic . Pentru a crea o punte de leg tur între Chersonesul Tauric i posesiunile lui asiatice, ocup Colchida. Aici trimise ca guvernator pe un membru al familiei lui Strabon, cu numele Moaphernes. „Cînd Mithridates Eupator a dobîndit o mare putere — spune acesta — ara Colchidei a ajuns în st pînirea lui. El tri- mitea mereu aici un prieten ca prefect i guvernator al rii. Unul dintre ace tia a fost i Moaphernes, unchiul dinspre tat al mamei mele" (XI, 2,

18).

Cînd în Italia a izbucnit r zboiul cu socii, Roma fu din nou tulburat de ac iunile lui Mithridates Eupator în Orient, ale c rui ambi ii s-au lovit de interesele romanilor în Asia. Trei r zboaie, care ocup aproape întreaga jum tate a primului secol î.e.n., a purtat Roma împotriva acestui rege nesupus din Orient. Primul r zboi, care a durat din 89 pîn în 84 î.e.n., a conferit sor ii de izbînd lui Mithridates. Acesta i-a f urit o mare împ ie. Dar, amestecîndu-se i în revoltele din Elada împotriva st pînirii romane, cu care prilej s-a ciocnit cu legiunile conduse de invincibilul general Sulla, o tirea lui Mithridates din Europa a suferit lovituri la Cheroneea i Orchomenos, în 86 î.e.n. În Asia s-au mai men inut în bun parte posesiunile cî tigate, ba s-au mai ad ugat i unele

noi. Cel de al doilea r zboi (83—81 î.e.n.) fu cî tigat tot de Mithridates. Dar al treilea r zboi (74—63 î.e.n.) a pricinuit un dezastru ireversibil temerarului rege pontic. În 72 î.e.n., comandantul roman Licinius Lucullus trunse în statele lui Mithridates, unde cî tig asupra acestuia o victorie decisiv . În 71 î.e.n., regele Pontului se refugie la socrul s u, Tigranes, în Armenia. Toate încerc rile lui de-a se întoarce în Pont îi fur z rnicite pentru moment. În acest timp, Lucullus, prin intrigi i mari f duin e, unelti s i atrag pe înal ii demnitari din Pont, printre care pe puternicul pontifice din Comana, care nu era altul decît însu i Dorylaos, prietenul îndr git al lui Mithridates, pentru care regele a rechemat din Creta i a conferit o situa ie str lucit familiei lui Strabon. Iat cum prezint autorul însu i evenimentele: „Am vorbit mai înainte de Dorylaos tacticianul, care a fost str mo ul mamei mele, precum i de un alt Dorylaos, care a fost fiul fratelui aceluia, cu numele Philetairos; am ar tat c ultimul Dorylaos, printre alte onoruri înalte pe care le-a ob inut de la Eupator, a primit i demnitatea de mare pontif la Comana. El a fost surprins închinînd domnia romanilor" (XII, 3,33). Tr tor s-a dovedit i bunicul lui Strabon, numit probabil Ainiates, cum restabile te textul E. Pais 1 : 6 „bunicul nostru dinspre tat Ainiates", în loc de lec iunea dificil transmis 6 „dinspre ea". „Cî iva prieteni — zice Strabon — au apucat s -l p seasc (pe Mithridates) mai înainte, cum a cut bunicul meu dinspre tat Ainiates, care v zînd c sor ii regelui în timpul r zboiului cu Lucullus cad r u i totodat înstr inat de el din mînie pentru c se întîmplase s -i ucid de curînd v rul (sau nepotul?) cu numele Tibios 2 i pe fiul acestuia, Theophilos, a pornit s -i r zbune atît pe ace tia cît i pe el însu i i, luînd de la Lucullus z loage de credin , îi pred acestuia 15 fort re e" (XII, 3, 33). Credincios pîn la cap t regelui în restri te i-a r mas numai Moaphernes din rudele lui Strabon. „Mai tîrziu — specific autorul — Moaphernes, unchiul dinspre tat al mamei mele, a atins o înalt treapt , deja spre sfîr itul domniei (lui Mithridates

1 Op. cit, . 295, 2 2 Numele Tibios nu este elen, ceea ce îndrept te presupunerea c familia lui Strabon avea i sînge „barbar".

Eupator), i din nou a îndurat nenorocirile împreun cu regele, atît el însu i, cît i prietenii lui, afar doar de cî iva care au apucat s -l seasc mai înainte" (XII, 3,33). Fratele acestui Moaphernes a fost so ul fiicei lui Lagetas, adic al bunicii dinspre mam a lui Strabon. Luptele politice din Roma, în urma c rora i s-a luat lui Lucullus comanda r zboiului împotriva lui Mithridates, au u urat întru cîtva situa ia regelui pontic. În r stimpul de aproximativ un an, pîn ca romanii s reia ostilit ile împotriva lui, Mithridates, reîntorcîndu-se în Pont, avu r gazul necesar s -i pedepseasc pe prietenii s i necredincio i i în primul rînd pe Dorylaos. Cu un accent de triste e, Strabon vorbe te despre declinul acestuia i totodat al familiei sale: „Cît vreme, a adar, Dorylaos s-a bucurat de o soart fericit , i ace tia (adic rudele) s-au împ rt it din

fericirea lui; dar din momentul în care acesta a c zut în dizgra ie, pentru c

a fost surprins c unelte te s închine regatul romanilor cu condi ia s fie

pus el pe tron, s-au pr bu it împreun cu el i sor ii acestora i au dec zut

mult. S-au r rit apoi i leg turile lor cu cei din Cnossos, dar i aceia au trecut prin foarte multe încerc ri" (X, 4, 10). În anul 66 î.e.n., r zboiul din Orient a fost încredin at lui Pompeius. Acesta a cî tigat cîteva victorii nedecisive asupra lui Mithridates. Dar prelungirea r zboiului a creat multe nemul umiri printre supu ii acestuia din urm . Revolta guvernatorului Phanagoriei i mai cu seam r scoala propriului s u fiu, Pharnakes, l-au împins pe Mithridates la o extrem

disperare; în palatul s u din Panticapaion, el porunci sclavului s u celt s -l

str pung cu sabia. Evenimentul s-a petrecut în 63 î.e.n. „Cînd Mithridates

a fost r sturnat — adaug Strabon — întreaga lui împ ie s-a distrus i

s-a destr mat iar în mai multe p i" (XI, 2, 18). Soarta pu inilor lui prieteni care i-au r mas credincio i pîn la cap t, cum a fost i Moapher-nes, a fost jalnic . Dar, în afar de fiul s u Pharnakes, c ruia Pompeius i-a acordat regatul Bosforului, declarîndu-l „rege prieten i aliat", nici tr torii nu s-au bucurat de o soart mai bun . Pompeius le-a refuzat pre ul tr rii f duit de Lucullus. „Acestora — zice Strabon —

preluat conducerea r zboiului, a tratat ca du mani pe to i aceia care l-au slujit cu ceva pe acela (pe Mithridates), din cauza du niei ce i-o nutrea; apoi, dup ce a încheiat r zboiul i s-a întors în patrie, a ob inut de la senat nu ratifice onorurile pe care le-a promis Lucullus unora din Pont, pentru este nedrept ca, dup ce unul a dus la bun sfîr it r zboiul, pre ul zboiului s fie la cheremul altuia, la fel i împ irea r spl ilor (XII,

3,33).

a s-a stins, prin urmare, epoca de glorie a familiei lui Strabon. Despre membrii ei de pe vremea sa nu pomene te nimic. Se poate presupune îns , f gre , c aceast familie a pierdut din str lucirea ei politic , dar nu i din bun starea material sau, cel pu in, nu mult din ea. Altfel nu s-ar putea explica studiile vaste pe care le-a f cut Strabon, toriile numeroase i întinse pe care le-a întreprins, r gazul însu i de-a scrie. Cel pu in despre Strabon se crede c a fost în strînse raporturi 1 cu Phythodoris, regina v duv a Pontului, despre care el are numai cuvinte de laud (XII, 3, 29; XIV, 1, 42) 2 .

1.4. Forma ia intelectual . Ca urma al unei familii de rang aproape princiar care a tr it în societatea oamenilor ridica i la cele mai înalte onoruri, Strabon, f îndoial , a absolvit „studiile ciclului elementar i ale etapei numite obi nuit educa ia liberal i filozofic " (1,1, 22). Aceasta reiese din propriile sale m rturisiri despre profesorii pe care i-a audiat. El pomene te patru din ei, probabil pe cei mai ilu tri; ace tia sînt:

Aristodemos, Tyrannion, Xenarchos i Boethos. Printre primii cu care a

studiat pare s fi fost Aristodemos, deoarece Strabon precizeaz c a urmat cursurile acestuia în fraged tinere e: „Au existat b rba i ilu tri la

ca Menecrates, elevul lui Aristarchos, ca i Aristodemos, fiul lui

Nysa

Menecrates, pe care noi l-am audiat la Nysa, înc foarte tineri, pe cînd el era la adînci b trîne e" (XIV, 1, 48). Iar dup ce enumer cîteva nume ilustre de gramaticieni din Nysa, Strabon adaug „Profesorul nostru a

1 Presupunere exprimat de . a i s, Italia antica, pp. 303 i urm 2 Vezi pentru via a lui Strabon i M. Dubois, Examen de la Geographie de Strabon, Paris, 1891, cap.

predat i retorica i a avut dou coli, i în Rodos i în patria sa, astfel c în tinere e el a predat retorica, iar la b trîne e, gramatica. Dar la Roma, unde s-a ocupat de educa ia fiilor lui Pompeius Magnus, se rezumase la coala de gramatic " (XIV, 1, 48). Strabon i-a completat apoi cuno tin ele urmînd cursurile ilustrului gramatician i filozof peripatetic Tyrannion. Acesta era un compatriot al lui Strabon, fiind de obîr ie din ora ul Amisos al Pontului sau poate dintr-o alt a ezare de pe cîmpia acestei localit i. „Aici s-au n scut — spune Strabon — oameni de tiin vrednici de pomenit în materie de educa ie ca Demetrios, fiul lui Rhathe- nos, i Dionysodoros care poart acela i nume ca geometrul din Melos, iar ca gramatician, Tyrannion, pe care noi l-am audiat" (XII, 3, 16). În timpul campaniilor lui Lucullus împotriva lui Mithridates Eupator, Tyrannion a zut prizonier i a fost dus la Roma, cam în jurul anului 70 î.e.n., deci înaintea na terii lui Strabon. La Roma, el a ajuns educatorul fiilor lui Cicero, care l-a socotit o autoritate în materie de geografie (ad Atticum, 2, 6, 1). El a predat la Roma teme de filozofie peripatetic , pe care Strabon le-a audiat probabil cu prilejul primului s u popas în capitala imperiului, ceea ce se presupune a fi fost în jurul anului 45 î.e.n. 1 . Probabil tot la Roma a urmat Strabon cursurile filozofului peripatetician Xenarchos din Seleucia, care „a tr it la Alexandria, apoi la Atena i, în sfîr it, la Roma, alegîndu- i cariera de educator. Bucurîndu-se i de prietenia lui Arius (Didymos) i mai tîrziu de a împ ratului Augustus, el a tr it în cinste pîn la b trîne e" (XIV, 5,4). Poate c la coala lui Xenarchos a cunoscut Strabon pe Boethos din Sidon „cu care" — declar acesta — „am parcurs filozofia aristotelic " (XVI, 2, 24). Forma ia intelectual a lui Strabon în mod firesc nu se reduce la etapele de studii parcurse, oricît de ilu tri profesori a audiat. El s-a cultivat personal, pe cale livresc , i prin c torii, a acumulat cuno tin e vaste în toate domeniile tiin elor exacte i mai cu seam în geografie, astronomie i istorie. i-a format gustul artistic, prin literatur i art . A înv at, din experien a str mo ilor i din istoria patriei sale, nevoia omului de-a se înt ri cu preceptele unui ideal filozofic ca pav împotriva vicisitudinilor

1 Vezi C. Wendel, cuv. Tyrannion, R. E., 2 serie, VII, A 2 , 1943, 1813

vie ii. A în eles i a propov duit obliga ia acestuia de a- i însu i armele cunoa terii împotriva însp imînt toarelor fantome ale ne tiin ei pentru a nu ajunge în postura homericului Odysseus care, pierzînd orientarea, a exclamat:

„Iubi ii mei tovar i, noi nu mai tim, iat , Întunericul nop ii de unde se-arat , Nici ale-aurorei prea sfinte izvoare, Nici unde apune lumin torul soare, Cînd telegarii s i pe sub p mînt coboar , i nici de unde vine cînd se întoarce iar " 1 .

În contrast cu omul care r ce te în bezna ne tiin ei, Strabon ne uime te prin vasta lui cultur . Savan ii, filozofii, istoricii, poe ii i arti tii enumera i de el pe tot parcursul operei sale au avut, la vremea lor, un renume r sun tor. Printre ace tia se num Homer i Anaximandros din Milet, Hecataios, Democrit, Eudoxos, Dicaiarchos, Ephoros, Eratosthenes, Polybios i Poseidonios (I, 1, 1). Totu i ace tia ca i Hipparchos, Pytheas, Theopompos, Apollodoros, Artemidoros, Timaios, Hellanicos, Demetrios din Skepsis i mai mul i al ii pe care îi citeaz în opera sa, sînt cuno tin e livre ti aprofundate, dovad spiritul critic i cînt rirea la care-i supune Strabon cînd face apel la informa iile lor. În afar de ace tia, descriind a ez rile omene ti, Strabon nu uit niciodat s men ioneze celebrit ile locale, mai cu seam pe t rîm cultural. Astfel vorbind de Stratonicea, Strabon men ioneaz pe retorul Menippos, „supranumit i Catocas, pe care Cicero îl laud mai presus de ceilal i retori asiatici pe care i-a audiat" (XIV, 2, 25). În leg tur cu ora ul Soloi din Cilicia, pomene te de urm torii b rba i celebri: „Chrysipp, filozoful stoic, al c rui tat a imigrat aici din Tars, Philemon, poetul comic i Aratos, care a descris fenomenele cere ti" (XIV, 5,8). Sau „Din ora ul Apameia (de pe Oronte) este Poseidonios stoicul, b rbatul cel mai înv at

1 Homer, Odiseea, X, 190 i urm., versuri citate de Strabon, în sensul celor ar tate de noi mai sus, în I, 1, 21

dintre filozofii din vremea noastr " (XVI, 2, 10), a c rui activitate s-a desf urat îns la Rodos (XIV, 2, 13). Din Tars î i au obîr ia filozofii stoici Antipatros, Archedemos i Nestor, ca i doi b rba i cu numele Athenodoros; unul dintre ei, supranumit Cordylion, a fost prieten cu Marcus Cato, cel lalt, Cananites, a fost profesorul lui Caesar; tot din aceast localitate provine filozoful academic Nestor, contemporan cu Strabon, care a fost profesorul lui Marcellus, fiul Octaviei, sora lui Augustus (XIV, 5,14). Din Ascalon este filozoful Antiochos care s-a scut pu in înainte de Strabon (XVI, 2,29), iar din Gadara provin Philodemos epicureanul, Meleagros i Menippos, autorul de satire, ca i Theodoros, retorul din timpul lui Strabon (XVI, 2,29). Pe m sura vastelor cuno tin e din domeniul tiin elor exacte este i forma ia literar i mai cu seam artistic a lui Strabon. El men ioneaz i citeaz fragmente din poe ii lirici, din tragici i comici, dar mai presus decît to i, în mintea i în inima lui se afl marele rapsod Homer. Acesta "nu numai c i-a întrecut pe to i, pe cei vechi i pe urma i, în m estria poeziei" (I, 1, 2), dar el merit chiar titlul de „p rinte al geografiei"

(1,1,2).

Pe de alt parte, lui Strabon nu-i scap niciodat prilejul s citeze, în descrierile regionale, marii arti ti ai grecilor i capodoperele create de ace tia, pe care în mare parte le-a v zut cu proprii s i ochi, le-a admirat frumuse ea i le-a cînt rit valoarea. Astfel, de pild , el pomene te pe Coîotas din Kyllene, care a creat „o admirabil statuie de lemn i filde a zeului Asclepios" (VIII, 3, 4). Este vorba de Colotas, contemporanul i colaboratorul marelui sculptor Phidias. Din Istoriile lui Polybios, declar Strabon, a aflat de tablourile lui Aristeides, unul, înf înd pe Dionysos, altul, pe Heracles muncit de chinurile pricinuite de tunica Deianeirei. Ultima lucrare n-a v zut-o, în schimb a admirat pe Dionysos, „o oper de art de toat frumuse ea, expus în templul Cererei din Roma" (VIII, 6, 23). Printre numeroasele monumente de art care au împodobit odinioar ora ul Olympia din Pelopones, „cea mai m rea din toate a fost statuia lui Zeus pe care Phidias atenianul, fiul lui Charmides, a f urit-o din filde de dimensiuni atît de uria e încît, cu toat în imea excesiv a templului,

pare c maestrul a sc pat din vedere propor iile; într-adev r, de i statuia înf eaz pe Zeus ezînd, ea aproape c atinge cu cre tetul capului tavanul, încît las impresia c , daca s-ar ridica în picioare, ar sparge acoperi ul templului" (VIII, 3, 30). La aceast descriere sugestiv care tr deaz vizionarea direct a operei de c tre Strabon, explica ia ce urmeaz în leg tur cu modelul ei denot c autorul nostru tie totdeauna aleag am nuntele cele mai semnificative: „Întrebat de Panainos dup ce model are de gînd s creeze chipul lui Zeus, Phidias i-a r spuns c dup acela descris de Homer în urm toarele versuri:

„Zise i semn de-nvoire f cu din sprîncenele- negre; Pletele-i dumnezeie ti din cre tetul cel f moarte S-au rev rsat pe obraz, i-a vuit de cutremur Olympul" 1

În templul Afroditei Alpheionia din celebra regiune a concursurilor sportive ale Olympiei se aflau — ne informeaz Strabon — picturi de-ale arti tilor Cleanthes i Aregon din Corinth (VIII, 3,12); ora ul Thespiai din Beo ia era vestit prin statuia lui Eros al lui Praxiteles, la care lumea f cea un adev rat pelerinaj (IX, 2, 25). În suburbia ora ului Cos sau Astypalaia de odinioar din insula Cos, se afla un templu al lui Asclepios împodobit cu numeroase ofrande. Printre acestea se distingea „Antigonos" al lui Apelles. Tot aici s-a aflat i un alt tablou al aceluia i pictor, anume „Afrodita (Venus) Anadyomene", care îns , pe vremea lui Strabon, se sea la Roma, unde el a v zut-o, consacrat de Augustus p rintelui s u Caesar (XIV, 2,19). Toate aceste nestemate ale crea iei elene sînt cu atît mai pre ioase în ochii lui Strabon cu cît ele r mîn patrimoniul nepieritor al Eladei, gloria ei ve nic ce nu poate apune 2 .

1.5. Concep ia filozofic . Dup Strabon, a a cum am semnalat, este imperios necesar ca omul s i f ureasc un ideal de via care s -i

1 Homer, Iliada, 528 i urm., trad. Murnu, pp. 524—526. Strabon, VIII, 3, 30. 2 Vezi aceast idee exprimat i de M. Duboi s, op. cit., p. 169, i de G. Aujac, op. cit., I, 1, p. XVI.

slujeasc drept scut împotriva nestatorniciei lucrurilor omene ti. De aceea curiozitatea înv ilor moderni de a ti care este concep ia filozofic a lui Strabon însu i apare pe deplin îndrept it . Numai c rezultatele la care au ajuns investiga iile acestora sînt cu totul contradictorii, deoarece i informa iile de care dispun sînt derutante. Dup unii înv i 1 , Strabon a fost în chip v dit stoic, dup al ii 2 , influen a stoicismului asupra lui a fost nul . Dac punem temei pe propriile sale m rturisiri, Strabon a îmbr at într-adev r filozofia stoic . El declar „al nostru" (1,2, 34) pe Zenon, întemeietorul stoicismului, i „ai no tri" (II, 3, 8) pe filozofii stoici. Pentru nici un alt reprezentant al vreunui curent filozofic Strabon nu a în- trebuin at un astfel de limbaj. Mai mult decît atît, ata amentul s u fa de stoicism reiese din prieteniile sale cu stoicii, ca de pild cu filozoful Athenodoros din Petra Arabiei Fericite, care era un discipol de-al lui Poseidonios i pe care îl declar f „prietenul nostru" (XI, 4, 21). Aceasta decurge apoi mai cu seam din indignarea sa pentru indiferen a lui Eratosthenes fa de Zenon din Kition, eful fundator al colii stoice (I, 2, 2). În schimb, Strabon, face permanent apel la informa iile stoicilor. Astfel, de la Poseidonios, care a fost eful colii stoice i, totodat , un savant cu largi orizonturi, Strabon împrumut foarte mult. Dar el nu declar nic ieri c a audiat direct pe acest filozof, de i în general presupunerile converg azi spre aceast mare personalitate a vremii, ca fiind cea mai indicat pentru a-l fi ini iat pe scriitorul din Amaseia în tainele doctrinei stoice. Athenaios (XIV, p. 657) afirm c Strabon l-a cunoscut personal pe Poseidonios. Dar realitatea nu este atît de sigur . În 51 î.e.n. Poseidonios avea 84 de ani, în vreme ce Strabon abia 12 sau 13. Dar cum datele cronologice de care dispunem sînt în genere foarte relative, nu este exclus ca b trînul filozof s se fi bucurat de o via lung i Strabon s fi atins totu i o vîrst precoce înainte de moartea lui. Fapt cert este c Strabon îl declar drept cel mai înv at om din timpul s u

1 Croiset, op. cit., V, p. 385, G. Aujac, op. cit., I» 1, pp. XX—XXIII

2 De pild M. Dubois, op. cit., I, 1.

(XVI, 2, 10). Prin urmare, chiar admi înd c nu l-a audiat personal, i probabil aceasta este realitatea, Strabon i-a însu it doctrina propov duit de Poseidonios. Altfel nu l-ar fi putut aprecia cu atîta convingere. Stoic este Strabon i în fondul multor teme pe care le trateaz . A a este, de pild , în teoria sferelor suprapuse, pe care o cunoa tem azi prin Diogenes Laertios (VII, 1, 155), i pe care Strabon o formuleaz aproape identic: „Toate converg spre un singur punct, spre centrul universului, în jurul c ruia s-au format sfere (concentrice); cea mai dens i mai central sfer este p mîntul, a doua sfer mai pu in dens i cea care urmeaz la rînd este apa. Ambele sînt sfere, una este solid , cealalt scobit pe din - untru, avînd p mîntul în centru" (XVII, 1, 36). Geograful din Amaseia î i seama c aceast teorie poate fi admis în principiu, practic îns este imposibil , deoarece oamenii nu pot tr i sub ap . De aceea, potrivit cuno tin elor de geologie i geografie fizic ale vremii, el arat c modific rile scoar ei p mîntului, care au creat masivi i depresiuni, au provocat retragerea apelor din unele p i, în care s-au dezvoltat apoi plantele, animalele i omul (XII, 1, 36). Tot stoic se dovede te Strabon în problemele mari ale fizicii:

„Adev rurile demonstrate de fizic sînt — spune el — urm toarele: forma sferic a universului i a cerului; înclinarea corpurilor grele spre centrul lor de greutate; p mîntul în form de glob, avînd acela i centru cu cerul, st pe loc, atît el cît i axul prelungit prin el i prin mijlocul cerului, cît vreme cerul se mvîrte te în jurul lui i al axului de la r rit la apus: o dat cu cerul se învîrtesc i stelele fixe care au aceea i vitez ca bolta cereasc ; stelele fixe sînt purtate în cercuri paralele" (II, 5, 2). Zonele p mîntului sînt redate, de asemenea, conform fizicii stoice: „Trebuie s presupunem cerul este împ it în cinci zone i tot în cinci zone este divizat i mîntul, iar zonele inferioare corespund zonelor superioare" (II, 5, 3). Strabon are în vedere morala stoic , atunci cînd prevede o anumit armonie a organiz rii vie ii sociale, care se datore te atît oamenilor, cît i divinit ii (XVI, 2, 38). Idealul stoic, în privin a organiz rii sociale, este redat de formula „o singur turm i un singur p stor" sau de expresia „cet ean al lumii". Plutarh vorbe te limpede de acest ideal:

„Forma de guvern mînt pe care Zenon, fundatorul i primul autor al colii filozofilor stoici, a imaginat-o se rezum aproape în întregime la ideea ca noi oamenii, în general, s nu tr im împ i în ora e, popoare i neamuri, separa i prin legi, drepturi i obiceiuri aparte, ci s socotim pe to i oamenii drept concet enii no tri, i s nu existe decît un singur regim de via , dup cum nu exist decît o lume, nici mai mult nici mai pu in decît dac ar fi aceea i turm p scînd în grija aceluia i p stor pe p uni comune" (Despre norocul sau virtutea lui Alexandru, I, 6). În aceea i ordine de idei, Strabon arat c marile imperii ca cel al romanilor „au pus în leg tur unele cu altele multe semin ii izolate înainte i au înv at pe cele mai lbatice s duc o via civilizat " (II, 5, 26). Ideea superiorit ii orînduirii colective o ap i cuvintele prin care Strabon condamn racilele organiz rilor sociale bazate pe proprietatea privat : „Nedrept ile se s vîr esc mai cu seam în leg tur cu învoielile i cu dobîndirea averilor" (VII, 3,4); filozofii în i, cînd fac apropierea între dreptate i în elepciune, pun pe primul plan via a lipsit i frugal cum a fost via a în comun a sci ilor (VII, 3,4). Exist prin urmare, suficiente teze stoice în opera lui Strabon, încît s fie îndrept it presupunerea ader rii acestuia la filozofia stoic . Dar, înainte de a trage o concluzie, se impune inerent întrebarea, oare Strabon a fost în întregime stoic? Socotim c propriile lui m rturisiri în leg tur cu profesorii pe care i-a audiat nu pot fi trecute cu vederea. Tyrannion i Xenarchos au predat lec ii de filozofie peripatetic , Boethos din Sidon, filozofia aristotelic . Este cu neputin s admitem, chiar în principiu, c ideile acestor somit i ale vremii nu au l sat nici o urm în formarea ideologic a lui Strabon. Peripateticienii sînt continuatori ai lui Aristotel i, ca atare, ei sus in, la fel ca acesta, teoria celor patru cauze aristotelice: materia, forma, cauza eficient i cauza final . Un anumit pasaj din Strabon ar p rea c neag categoric necesitatea cercet rii cauzelor datorit z rniciei lor propov duit de stoici. Red m acest pasaj: „Problemele care in mai degrab de fizic trebuiesc examinate în alte lucr ri sau nici m car s nu ne preocupe, deoarece Poseidonios duce multe discu ii despre cauze, imitîndu-l pe Aristotel, fa de care ai no tri

(= stoici) î i declin orice competen , datorit obscurit ii cauzelor" (II, 3, 8). Dac Strabon a respectat aceast declara ie înseamn c el nu a strat nimic din filozofia aristotelic i peripatetic pe care a studiat-o în tinere e. Dar opera sa întreag dovede te contrariul. Descriind diverse fenomene ale naturii, Strabon se întrece pe sine în consecven a cu care consemneaz un ir întreg de p reri care încearc s explice cauzele acelui fenomen, s adere la una sau alta dintre ele sau s i exprime propria rere. a stau lucrurile, de pild , cu explicarea m rilor interioare i a aluviunilor (I, 3, 5; I, 3,6; I, 3, 9); cu rev rs rile fluviilor (XVI, 1,25; XVII, 1, 5) cu fluxul i refluxul (1,3,11; 111,5,8—9); cu pu urile din Gadeira (111,5,7), cu cutremurele care provoac atîtea dezastre (VI, 1,6; IX, 2, 16; VIII, 7,2); cu erup iile vulcanice (VI, 2,8; VI, 2,11); tot astfel cu pietrele rotunde din cîmpia ce se întinde între Massalia i gurile Ronului (IV, 1,7) i cu multe alte fenomene. De asemenea, i teoretic, el declar obliga ia omului de tiin de a descoperi latura folositoare i vrednic de crezare a lucrurilor (I, 1, 19); ba chiar de a cerceta cauzele: „Ar fi ridicol dac cineva, în dorin a de-a descrie mai bine lumea populat , va îndr zni ating lucrurile cere ti i s le foloseasc în demonstra iile sale, dar nu se va preocupa de întreg p mîntul a c rui parte este lumea locuit , neinteresîndu-se s afle cît este de mare întinderea i volumul p mîntului, nici unde este situat el în univers, luat în întregime; de asemenea, nici dac se afl oameni pe unul singur din t rîmurile lui, pe al nostru, sau pe mai multe i pe cîte anume; i iar i cît este de mare partea nepopulat a mîntului, care este înf area ei i care cauza" (1,1,15). Iat deci suficiente motive care ne îndrept esc s -l socotim pe Strabon i un adept al „cercet rii cauzelor", deci înclinat s îmbr eze i teze ale altor doctrine decît cea stoic . Strabon a fost un om de tiin i nu filozof propriu-zis. De aceea pe el nu l-a obligat nimic s se m rgineasc la canonul unei singure coli filozofice i s nu aleag i alte precepte care nu se contraziceau, care completau de fapt pe celelalte. Stoic în explicarea orînduirii lumii, în fizic i moral , el nu este mai pu in peripatetician prin explicarea cauzelor. De altfel însu i Poseidonios care s-a aflat pîn pe

vremea lui Strabon în fruntea colii stoice a f cut aceast concesie aristotelismului: „Poseidonios duce multe discu ii despre cauze, imitîndu-l pe Aristotel" (II, 3, 8). Se poate conchide, a adar, c Strabon, a fost un eclect.

1.6. toriile. Strabon informeaz pe cititorii s i, nu f un oarecare sentiment de mîndrie, despre întinderea, dup sine aproape incomparabil , a c toriilor pe care le-a întreprins în cursul vie ii sale. Înc de la a doua introducere a Geografiei el ne avertizeaz c multe infor- ma ii din opera sa au fost culese cu prilejul vastelor c torii pe care le-a cut. „Vom înf a faptele — zice — în parte din informa iile culese în timpul c toriilor noastre pe uscat i pe mare" (11,5,11). Apoi schi eaz punctele extreme ale teritoriului pe care l-a str tut: „Noi am cutreierat lumea — spune el — spre asfin it, începînd din Armenia pîn prin p ile rii Tyrrheniene din preajma Sardiniei, spre miaz zi, de la Pontul Euxin pîn la hotarele Etiopiei" (11,5,11). Apoi, în continuare, comparîndu-se cu al ii, zice: „Dintre ceilal i autori de geografie nu s-ar putea g si nici unul care s fi parcurs cu mult mai multe teritorii decît noi. C ci cei care ne-au întrecut în drume iile lor în p ile Apusului, aceia n-au atins acela i nu- r de locuri din r rit, al ii, dimpotriv , au r mas în urm cu vizitarea regiunilor apusene; la fel stau lucrurile cu inuturile dinspre miaz zi i dinspre miaz noapte" (11,5,11). Acest cadru trasat de Strabon este binevenit, dar cu totul insuficient, deoarece nu mai apare nic ieri o expunere oricît de sumar a locurilor pe care le-a vizitat, a timpului în care le-a efectuat, a duratei lor. Dar cum, i de data aceasta, Strabon men ioneaz sporadic prezen a sa în anumite locuri, concomitent cu unele evenimente azi cunoscute i datate, se pot aduna la un loc toate aceste rturisiri risipite pentru a se închega o idee mai vie i mai conturat despre drume iile lui 1 . Se poate presupune azi, f pricin de îndoial , c Strabon, din

1 Vezi Fr. Schroeter care a consacrat o lucrare studiului cronologiei i itinerarului c toriilor lui Strabon; lucrarea se intituleaz „De Strabonis itineribus, dissertatio inauguralis", Lipsiae, 1874.

fraged copil rie, a vizitat ora ele cele mai însemnate ale Pontului, ca Amisos, Pharnakia, Trapezunt, sau pe cele care au jucat un anumit rol în via a familiei sale sau a regelui prieten Mithridates Eupator, cum au fost ora ele Comana, Zelis, Phanagoreia; de asemenea, curiozitatea sa istoric , dac nu i alte rela ii, trebuie s -i fi îndreptat de timpuriu pa ii spre capitala imperiului pontic, spre colonia greac Sinope, de pe litoralul paflagonian. Prima c torie mai lung , întreprins înc în fraged tinere e, în jurul anului 51 î.e.n., a fost în Caria, ar „barbar " cu adinei penetra ii elene, de pe rmul sud-vestic al Asiei Mici; aici el a venit cu un scop precis, pentru a studia cu primul s u dasc l, cu Aristodemos din Nysa, dup cum m rturise te personal (XIV, 1,48). Nu încape îndoial c tot de tîn r a vizitat punctele cele mai renumite ale întregii Asii Mici i în special litoralul mediteranean, unde înflorise odinioar cultura elen . Aluziile îns lipsesc cu des vîr ire i orice încercare f un punct cît de slab de sprijin este riscant . De aceea ne rezum m, în continuare, la propriile lui afirma ii. Ca om de cultur ce dispunea i de mijloace materiale, Strabon, cu siguran de tîn r, a fost atras de capitala imperiului, în care se strînser un num r considerabil de înv i, poe i, litera i i de arti ti cu prec dere latini i greci. Am v zut c doi dintre dasc lii s i au tr it o bun parte a vie ii lor la Roma, unde, poate, Strabon le-a audiat lec iile. Nu se cAunoa te ast zi num rul c toriilor lui Strabon la Roma, nici data i nici durata lor. Se presupune c el a vizitat cel pu in de trei ori ora ul lui Romulus i c de fiecare dat a z bovit mai mult. Cele mai vechi evenimente de care leag Strabon prezen a sa la Roma sînt întîlnirea cu Publius Servilius Isauricus i executarea lui Selurus, „Fiul Etnei". Vorbind de regiunea Isaurica a Lycaoniei cucerit de generalul roman care prime te cognomenul inutului, Strabon m rturise te c i el l-a v zut personal (XII, 6, 2). Înv ii moderni presupun c singurul loc unde l-a putut cunoa te Strabon pe Isauricus a fost Roma. inînd apoi seama de faptul c acest b rbat a murit în 44 î.e.n., Strabon trebuie s fi fost prima oar la Roma înaintea acestei date. Probabil tot cu prilejul primei sale torii la Roma a v zut sfîr itul tragic al unui bandit de pe Etna, relatat

de el dup cum urmeaz : „De curînd, în zilele noastre, a fost adus la Roma un anumit Selurus, zis Fiul Etnei, care condusese o oaste întreag de ho i i f cuse vreme îndelungat dese incursiuni de jaf în împrejurimile Etnei. Pe acesta l-am v zut noi în ine sfî iat de fiare în pia , în urma unei lupte de gladiatori. El a fost pus pe un podium înalt ca i cum ar fi Etna, dar, cînd acesta s-a dislocat subit i s-a pr bu it, el a c zut peste cu tile fiarelor aflate dedesubt, care erau anume potrivite s se sparg u or" (VI, 2,6). Dup E. Honigmann 1 , evenimentul s-a petrecut în 35 î.e.n., cu ocazia primei sale ederi la Roma i la un an dup fuga lui Sextus Pompeius din Sicilia. Strabon a mai vizitat probabil capitala imperiului i dup anul 31 î.e.n., cînd templul Cererei de aici a suferit un incendiu, în care a ars i tabloul lui Aristeides reprezentînd pe Dionysos (vezi VIII, 6,23). Dar tot a de bine se poate presupune c el a v zut tabloul cu prilejul primei sale ederi la Roma i despre incendiu s fi auzit doar. De asemenea, se presupune c a mai trecut prin capitala imperiului i în anul 29 î.e.n., cînd o escal la Corinth (X, 5,3) i apoi la Roma, dar despre ultima localitate personal nu vorbe te. Semnalarea frumuse ilor Romei, a cîmpului lui Marte cu numeroasele statui ce le cuprinde, a Capitoliului i a Palatinului, a teatrelor, a basilicilor i a porticurilor, i încîntarea (V, 3,8) ce o simte în fa a acestor minuni ale artei i ale firii denot faptul c geograful nostru le-a v zut personal. Dar azi nu se mai tie cu ce prilej. Un singur am nunt, i anume men ionarea porticului Liviei care a fost amenajat i dedicat în anul 7 î.e.n. ofer un oarecare punct de sprijin. Strabon s-a aflat, atunci sau în anii imediat urm tori, din nou la Roma. Tot în acest an i probabil tot la Roma a v zut Strabon darurile trimise din India de Porus împ ratului Augustus. „Darurile aduse — precizeaz el — i le-au înmînat opt sclavi goi, doar cu cing tori i un i cu miresme. Printre ele se afla i Hermas, un om cu bra ele trunchiate din copil rie, pe care i noi l-am v zut" (IV, 1,73). Acest om simboliza probabil supunerea. Cu prilejul acestei vizite sau a altora, azi nu tim, dar, dup propria sa rturisire, tot la Roma, a v zut Strabon britanni i corsicani (IV, 5, 2; V,

2, 7). Ultima sa c torie în capitala imperiului i ultimul sau popas despre care avem tiri pare s fie 1 dup moartea lui Augustus. În aceea i descriere

a Romei, ca martor ocular, se pot citi i urm toarele: „Aici au fost a ezate

i mormintele celor mai ilu tri b rba i i femei. Cel mai vestit dintre ele este a a-numitul Mausoleu, un tumul uria ce se afl pe malul fluviului (Tibru), pe un piedestal înalt de marmur alb , adumbrit pîn în vîrful s u de arbori verzi; deasupra lui se înal o statuie de bronz a lui Caesar Augustus, iar sub tumul se afl urnele, atît a acestui împ rat, cît i ale rudelor i ale membrilor familiei sale" (V, 3, 8). Împ ratul Augustus a murit în anul 14 e.n., deci ultima vizit a lui Strabon în capitala imperiului

a avut loc probabil dup acest an. Numeroasele c torii ale geografului din Amaseia în Italia nu s-au rezumat cu siguran la vizitarea doar a capitalei. Prezen a sa i în alte localit i ne-o semnaleaz ei însu i, m rturisind c a vizitat coasta Italiei între Poplonium i Pisa, de unde a z rit insulele Corsica, Sardinia i Aithalia (V, 2, 6; V, 2, 8). O alt serie de fapte procur informa ii despre c toriile lui Strabon în Egipt. În dou locuri, cel pu in, el men ioneaz trecerea i popasul s u la Alexandria din Egipt. Cu acest prilej, el a vizitat inunda iile din preajma Pelusionului i a muntelui Casios (I, 3,17); de asemenea vorbe te de straja puternic din portul acestui ora „care i ast zi mai exist i despre care ne-am încredin at noi în ine în lunga noastr edere la Alexandria" (II, 3,5). El m rturise te c a urcat cu corabia pe Nil în sus, împreun cu guvernatorul Egiptului Aelius Gallus, prietenul s u, pîn la Syene i la hotarele Etiopiei (11,5,12). Pe drum, oamenii din partea locului îi desemnau distan ele în schoine, dar, de la un loc la altul, schoina avea alt echivalent în stadii (XI, 11, 5; XVII, 1, 24). La cap tul acestei c torii, ei au trecut i în insula Philai pe care o încinge fluviul, nu f o oarecare team , se pare, de crocodili (XVII, 1,50). Tot în Egipt declar Strabon c a zut un arpe uria , adus acolo din India (XV, 1,45). Se presupune c Strabon a vizitat în mai multe reprize Egiptul. Plimbarea pe Nil cu Aelius

Gallus a avut loc, dup Schroeter, Chapot i al ii 1 , în 25—24 î.e.n. El mai era în Egipt, se pare, în 20 î.e.n., cînd Augustus s-a dus la Samos (XV, 1,45; XV, 1,73) 2 . Probabil în cursul c toriei sale de la Roma spre Egipt a putut vedea de pe mare ora ul Cyrene situat pe coasta Libyei (XVII, 3, 20) 3 . În Egipt fie c a r mas f întrerupere pîn în 13 î.e.n., fie c atunci l-a vizitat din nou, fapt este c men ioneaz Caesareum construit la aceast dat i consacrat în 10 î.e.n. 4 . Strabon a trecut i prin insulele grece ti; astfel el m rturise te c a vizitat în Creta pe unchiul s u str bun, pe Stratarchas (X, 4,10). Cu siguran , Strabon a vizitat Atena i alte localit i memorabile ale vechilor eleni. Informa iile îns lipsesc i astfel sîntem sili i s ne mul umim cu imaginea ce ne-o ofer datele, oricît de mutilat ar fi ea.

2 OPERA

2.1. Num rul lucr rilor i soarta lor. Strabon a compus dou lucr ri, una de istorie, a doua de geografie. Dar înc din vechime numele lui a fost asociat în mintea oamenilor cu geografia. Eustathios în Comentariile sale asupra lui Homer îl desemneaz prin simplul cuvînt: Geograful. Cu toate acestea, înainte de a compune o lucrare de geografie, Strabon a fost istoriograf. El a elaborat un vast tratat de istorie, intitulat " Comentarii istorice, în 47 de c i, azi pierdute. Dispunem totu i de cîteva informa ii asupra acestei lucr ri din aluziile pe care le face autorul însu i în a doua oper a sa i dintr-un num r cu totul neînsemnat de fragmente care se g sesc la C. Müller, Fragmenta Historicorum Graecorum, III, pp. 490—494 5 . Dup una dintre aceste referiri ale lui Strabon, cunoa tem azi c opera

1 Vezi V. Chapot, Le monde romaine, Evol. de l'humanité, nr. 22, 1927, p. 56, i W. Aly, op. cit., pp.

165—170.

2 Vezi i Dio Cassius, LIV, 9

3 Vezi W. Aly, op. cit., pp. 48 i 77

4 Vezi E. Honigmann, op. cit., p. 83

5 Vezi i F. Jacoby, Die Fragmente der griechischen Historiker, II, A, 1926, 430—436, i II, C, 291—

sa istoric nara evenimentele din continuarea Istoriilor lui Polybios. Astfel, în cursul operei sale geografice, vorbind despre p i, Strabon adaug : „Pentru c am înf at multe informa ii despre rînduielile p ilor în cartea a asea a Comentariilor Istorice sau în a doua carte a datelor care îl continu pe Polybios, vom trece peste ele aici ca s nu p rem c ne repet m" (XI, 9, 3). Acest pasaj, pe lîng faptul c men ioneaz opera sa de istorie, mai furnizeaz cîteva am nunte pre ioase. Astfel el precizeaz primele patru c i ale Comentariilor istorice alc tuiau, dup obiceiul istoriografiei grece ti, un soi de prefa , desemnat cu termenul Prolegomenai sau Preliminarii: adev ratele fapte „de dup Polybios" erau consemnate abia din cartea a VI-a de la începutul operei, ceea ce echivala în fapt cu cartea a II-a a Istoriei propriu-zise, a V-a carte fiind prima care continua „Istoriile" lui Polybios. A doua referire a autorului ne informeaz despre stadiul lucr rii, despre planul i scopul ei ca i despre felul în care a conceput-o. „De aceea noi, dup ce am compus Comentarii Istorice, folositoare, credem, filozofiei etice i politice, am luat hot rîrea s le complet m cu tratatul de fa ; c ci i acesta dispune de acela i plan i are în vedere pe aceia i b rba i, mai cu seam pe cei suspu i: ba mai mult, a a cum în prima noastr lucrare sînt pomenite numai faptele oamenilor i vie ile ilustre, în vreme ce lucr rile m runte i însemn tate sînt l sate la o parte, tot astfel i în cea de fa trebuie s trecem cu vederea întîmpl rile m runte" (I,1,23). Din afirma iile de mai sus afl m, a adar, c opera lui de istorie a fost terminat , c ea a avut acela i scop i acela i plan cu cea de a doua lucrare a sa, p strat , dup care azi putem s ne-o imagin m i pe cea dintîi. În sfîr it, din pu inele fragmente care au supravie uit pierderii, se poate deduce c Strabon, spre deosebire de Poseidonios, ale c rui Istorii erau tot o continuare a lui Polybios, insista mai mult asupra perioadei r zboaielor lui Lucullus i Pompeius în Asia, asupra isteriei Pontului, asupra Armeniei i a Siriei, teme care-l interesau cu siguran pe un grec din Pont, dar care probabil lipseau la Poseidonios. De asemenea, dup cîte ne las s întrevedem Iosephus Flavius, care face împrumuturi din opera de istorie a lui Strabon, se poate presupune c acesta a dat numeroase informa ii interesante asupra

evreilor, a consemnat fuga lor în Egipt i în Cyrenaica i a men ionat raporturile lor cu Roma 1 . Pe baza acestor puncte de sprijin, înv ii moderni fac diverse supozi ii. În primul rînd se crede c cele patru c i de Preliminarii trec în revist pe scurt etapele principale ale istoriei universale pîn în secolul al II-lea î.e.n. S-a mai presupus c aceste c i introductive au relatat ispr vile lui Alexandru cel Mare, datorit urm torului pasaj: „To i cî i au scris despre India au fost, ca în multe alte privin e, ni te mincino i, dar mai presus decît al ii, un astfel de om a fost Deimachos, al doilea loc dup el îl ocup Megasthenes, Onesicritos i Nearchos, precum i al ii asemenea lor, care sînt ni te buimaci. Nou ne-a fost dat s b m de seam ceva mai bine acest lucru, cînd am compus comentariul ispr vilor lui Alexandru" (fr. 2, Müller III). Dar eroarea unei astfel de interpret ri a fost dovedit de Schwarz 2 , care a demonstrat c fragmentul de mai sus este o noti referitoare la expedi iile lui Alexandru men ionate de Strabon în tratatul s u de Geografie (II, 1, 9 § 70), pentru a ar ta regiunile pe care le-au f cut cunoscute cuceririle acestuia. Mai sigur, sus ine A. Croiset 3 , Strabon în Prolegomene a rezumat cuceririle romane de la origine pîn la mijlocul secolului al II-lea î.e.n. Dup primele patru c i introductive, deci din cartea a V-a, deoarece este vorba de Istorii de dup Polybios, Strabon a consemnat evenimentele din istoria Romei i universal , de la distrugerea Carthaginei petrecut în 146 î.e.n., fapt cu care se încheie opera lui Polybios, pîn în 31 î.e.n., cînd ia fiin imperiul. În sfîr- it, se presupune c aceast lucrare a lui Strabon a fost elaborata în prima parte a domniei lui Augustus, cam în acela i timp cînd Dionysios din Halicarnas a compus Istoria Romei. A doua oper a geografului din Amaseia, aceea care l-a consacrat ca om de tiin ( ), este un vast tratat de geografie, men ionat de antici sub dou titluri: primul este subîn eles "

1 Vezi fragmentele istorice ale lui Strabon: fr. 3, Müller III care corespunde la Iosephus Flavius cu Antichit i Iudaice, XIII, 10,4; fr. 5, cu XIV, 7,2; fr. 6, cu XIV, 7,2; fr. 9, cu XIII, 11,3; fr. 10, cu XIII, 12,6. Vezi i fr. 7 Müller III, la Plutarh, Sulla, 26; fr. 8 la u t a r h, Lucullus, 28.

2 Vezi articolul Arrianus în Pauly-Wissowa, R. E., pp. 1243—1244

3 Vezi Croiset, op. cit., V, p. 386

Comentarii geografice titlu ce figureaz în cit rile f cute dup Lexicul lui Pamphil i în toate manuscrisele ce deriv din arhetipul bizantin; al doilea este Comentarii de geografie, atestat în celelalte cit ri antice ca i în scholiile din secolul al V-lea e.n. la Apollonios din Rodos 1 . Deoarece în limba român , ca i în alte limbi moderne, substantivizarea unui adjectiv la forma de neutru plural apare nefireasc , traducerea folose te titlul „Geografia" care red în esen sensul originar. Aceast oper este alc tuit din 17 c i ce se p streaz , se pare, în întregime, afar doar de sfîr itul c ii a Vil-a care nu ne-a parvenit 2 . Pentru c toate observa iile noastre asupra vie ii i activit ii lui Strabon se întemeiaz pe opera lui p strat , ne rezum m în locul de fa la aceste scurte consemn ri. Urmeaz , în continuare, un examen critic al Geografiei i, în primul rînd, cuprinsul acestei lucr ri.

2.2. Con inutul Geografiei. Primele dou c i ale Geografiei, mai lungi decît oricare alt carte din rest, formeaz , ca în cazul primei lucr ri, acele Preliminarii care pun pe cititor în tem , oferindu-i no iuni de geografie general , i schi eaz sumar istoria geografiei, prezentînd un examen critic al înainta ilor. Ele cuprind în fapt dou introduceri: prima, rezervat problemelor generale de geografie i criticii precursorilor, epuizeaz întreg spa iul c ii I i al primelor patru capitole ale c ii a II-a; a doua introducere, de la capitolul V al c ii a II-a pîn la sfîr itul ei, red sumar propriile p reri ale autorului în problemele de geografie. Dup aceast ampl prefa , Strabon trece la Geografia regional , descriind pe p i întreaga „lume populat " ( subîn eles y ). El îi face ocolul potrivit, se pare, planului f urit de Eratosthenes, urmînd conturul Mediteranei, de la apus, prin nord, spre r rit, apoi înapoi prin sud, de la r rit spre apus. Potrivit acestui plan, prima regiune pe care o

1 Pentru preciz ri i am nunte în problem , vezi Studiul introductiv, 2, 8 2 Sfîr itul c ii a Vil-a este suplinit par ial de Epitome Palatina cuprins în mss. 398 din Heidelberg (secolul al X-lea e.n.), de Epitome Vaticana, din mss. 482 al bibliotecii Vaticanului (secolul al XIV-lea e.n.); de asemenea, el mai este suplinit de cîteva cit ri f cute de Stephanos Byzantinul i de Athenaios.

descrie este Iberia; aceasta cuprinde întreaga carte a III-a. Celtica sau Gallia, Britannia cu insula Ierne (Irlanda) i Thule, i, în sfîr it, regiunea Alpilor alc tuiesc con inutul c ii a IV-a. Italia, Sicilia i celelalte insule înconjur toare ocup spa iul c ilor a V-a i a VI-a. Regiunile nordice dintre Rin, Tanais (Don), lacul Maeotis (Marea Azov), inuturile din vestul M rii Pontice i din nordul Dun rii, adic teritoriul actual al patriei noastre, apoi sudul Dun rii i întreg nordul Peninsulei Balcanice, cuprinzînd Epirul, Thracia i Macedonia, formeaz cuprinsul c ii a VIl-a. Geografia Eladei i a insulelor ce-i apar in ocup trei c i, a VIII-a, a IX-a i a X-a, în urm toarea ordine: Peloponesul, Grecia nordic i central , apoi insulele adiacente. Cu acestea, Strabon încheie descrierea Europei. Continu apoi cu Asia, pornind de la Tanais (Don) spre r rit. El descrie astfel regiunile situate la nord de Taurus i prezint sumar popula iile „barbare" a ezate în intervalul dintre ace ti mun i i Golful Persic, la r rit de Tigru, cu insisten mai mare asupra Parthiei, Mediei i Armeniei, regiuni care alc tuiesc con inutul c ii a -a. O larg dezvoltare acord apoi Asiei Mici a c rei descriere ocup spa iul c ilor a XII-a, a XIII-a i a XIV-a. India i Persia sînt prezentate în cartea a XV-a. inutul cuprins între Mediterana, Marea Erythree i Persia constituie con inutul c ii a XVI-a. Cu Egiptul, înf at în prima parte a c ii a XVII-a, se încheie descrierea Asiei, al c rei hotar de apus îl forma, în concep ia celor vechi, Nilul. Restul c ii a XVII-a descrie sumar Libya, ultimul „continent" cunoscut pe vremea lui Strabon. În felul acesta, planul Geografiei apare limpede i logic întocmit pentru condi iile acelor vremuri. Cum Mediterana era socotit centrul „insulei terestre", descrierea pe regiuni urmeaz treptat conturul acesteia. Europa, în primul rînd, i apoi Asia, mai ales cea Mic , fiind regiunile cel mai bine cunoscute pe atunci, cap în lucrarea lui Strabon cea mai larg dezvoltare. Egiptul, de i cutreierat de autor, începînd de la Delta Nilului spre izvoare, pîn la fruntariile Etiopiei, este foarte sumar înf at, fiind expediat în spa iul unei jum i de carte. Pu in loc i însemn tate i se acord i Iudeii, Mesopotamiei i Orientului în general, de i acestea constituie leag nul civiliza iei omenirii. Dar repro urile ce s-ar putea

aduce în aceast privin azi nu se potrivesc cu vremurile de atunci. Pe lîng mijloacele de informare rudimentare de care dispunea pe vremea aceea un geograf, el nu putea s vad lucrurile cum le vedem noi ast zi. Înse i tiin ele care aveau contingen cu geografia nu dep eau limitele epocii. Meritul incontestabil al lui Strabon const în faptul c , în ciuda acestor condi ii, el nu a inventat fapte i date, c , i acolo unde este scurt, el d indica ii precise i exacte i, în general, ofer aproape cele mai bune informa ii pe care le-a putut procura cineva pe atunci. Aceasta se datore te faptului c Strabon a compus con tient un tratat de tiin , dup cum declar în repetate rînduri (vezi I, 2, 23). El a alc tuit o geografie general i regional (I, 1, 15), elaborat dup toate regulile tiin ei. În primul rînd, a luat în considerare toate condi iile de loc i de clim (I, 1, 13), fauna i flora (I, 1, 15), bog iile solului i ale subsolului; produsele folositoare i un toare (1,1,15). În al doilea rînd, el face apel i se sprijin pe cuceririle celorlalte tiin e, pe astronomie, geometrie, fizic i matematic (I, 1, 12; I, 1, 13). Ordinea enumer rii acestora apar ine lui Strabon. De aceea ar putea s apar curios faptul c astronomia, tiin a cerului, e considerat de Strabon de prim necesitate în descrierea p mîntului i numai în al doilea loc geometria,