Sunteți pe pagina 1din 15

5.1.

Notiune Nulitatea poate fi definita ca fiind acea sanctiune de drept civil ce desfiinteaza actul juridic incheiat cu nerespectarea normelor juridice Deci, nulitatea intervine in cazul cand, la incheierea actului juridic, nu se respecta conditiile sale de validitate. Cum un asemenea act este contrar legii, el este considerat ca nici nu a existat, iar partile sunt repuse in situatia anterioara incheierii lui. Spre exemplu, legea declara inalien abile bunurile care se afla in domeniul public al statului (de interes national) si al unitatilor administrativ-teritoriale (de interes local). Aceasta inseamna ca ele nu pot fi instrainate. Ca urmare, orice act juridic prin care s-au vandut sau donat bunuri publice este lovit de nulitate, deoarece la incheierea lui s-au nesocotit prevederile legii. Ca urmare, se va considera ca el nu a fost nicicand incheiat, iar bunul public respectiv nu a parasit niciodata patrimoniul statului sau unitatilor administrativ-teritoriale. Nulitatea indeplineste mai multe functii: Functia preventiva consta in aceea ca partile, stiind ca incalcarea prevederilor legii atrage nulitatea actului incheiat, vor incheia actul cu respectarea conditiilor de validitate ale acestuia, pentru a-l feri de nulitate; Functia sanctionatorie consta in aceea ca se sanctioneaza nerespectar ea legii; Functia reparatorie consta in inlaturarea efectelor contrare legii si bunelor moravuri. 5.2. Delimitarea nulitatii de alte cazuri de ineficacitate a actului juridic Nulitatea nu este singura sanctiune care lipseste un act juridic de efecte. Configurarea ei corecta presupune distinctia fata de categoriile juridice cu care se invecineaza. 5.2.1 Raportul dintre nulitate si rezolutiune Rezolutiunea consta in desfiintarea, cu efect retroactiv, a unui contract sinalagmatic, cu executare dintr-o data, pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor de catre una dintre parti. Asadar, daca debitorul nu isi indeplineste obligatiile

contractuale, creditorul are posibilitatea de a opta intre: a solicita executarea silita (constrangerea debitorului sa-si execute obligatia) si a solicita rezolutiunea acestuia. Rezolutiunea apare ca fiind o sanctiune ce se poate aplica in cazul in care contractul, valabil incheiat, nu este ex ecutat. Desi atat nulitatea, cat si rezolutiunea au acelasi efect, constand in desfiintarea cu efect retroactiv a actului juridic, ca si cum acesta nu s-ar fi incheiat, ele nu pot fi identificate, ci se deosebesc prin urmatoarele elemente: - in timp ce nulitatea presupune un act nevalabil, rezolutiunea presupune un act juridic valabil incheiat. Aplicarea sanctiunii nulitatii se face independent de masura in care actul a fost sau nu executat (nu conteaza daca una dintre parti sau amandoua au executat deja actul conform prevederilor acestuia). Actul juridic era nascut mort; ceea ce s-a prestat deja se va restitui, fiind lipsit de temei legal. Dimpotriva, in cazul rezolutiunii avem de a face cu un act juridic pe deplin valabil; sanctiunea vizeaza doar neexecutarea culpabila a obligatiilor contractuale de catre una dintre parti ; - nulitatea se poate aplica oricarui act juridic civil, pe cand rezolutiunea se poate aplica doar contractelor sinalagmatice, cu executare dintr-o data; - in timp ce cauzele nulitatii sunt anterioare sau concomitente incheierii actului juridic, cauza rezolutiunii (neexecutarea culpabila a obligatiilor contractuale de catr e una din parti) este ulterioara momentului incheierii contractului. Spre exemplu, X incheie cu Y un contract de vanzarecumparare avand ca obiect un teren. Cei doi nu autentifica actul, ci incheie numai o intelegere sub semn atura privata. Ulterior, X isi executa obligatia contractuala, si ii preda lui Y terenul. Contractul insa este nul si orice s-a executat in temeiul lui este supus restituirii. Dreptul de proprietate asupra terenului nu a parasit nici o clipa patrimoniul lui X, deoarece legea impune, ca o conditie de validitate, incheierea acestui tip de contr acte in forma autentica. Daca,

dimpotriva, contractul s-a incheiat in forma autentica, dar X refuza sa ii permita lui Y accesul pe terenul care face obiect al contractului, desi Y a platit pretul convenit, contractul va putea fi supus rezolutiunii. Efectul rezolutiunii va fi acelasi ca si in cazul nulitatii (ceea ce s-a executat deja se restituie, iar ceea ce nu s-a executat nu se mai executa), dar cauzele aplicarii celor doua sanctiuni sunt complet diferite. 5.2.2 Raportul dintre nulitate si reziliere Rezilierea este incetarea cu efecte pentru viitor a unui contract sinalagmatic, cu executare succesiva, pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor de catre una dintre parti. Asa cum stim deja, rezilierea se deosebeste de rezolutiune prin aceea ca este aplicabila contr actelor cu executare succesiva si are efecte numai pentru viitor. Deosebirile dintre reziliere si nulitate pornesc tot de la cauzele celor doua tipuri de sanctiuni: nulitatea isi are cauza in chiar modalitatea de incheiere a contractului (cu nerespectarea prevederilor legii), in timp ce rezilierea vizeaza un contract valabil incheiat, dar neexecutat, in mod culpabil, de catre una dintre parti. De retinut ca in cazul actelor juridice cu executare succesiva si nulitatea opereaza numai pentru viitor. 5.2.3 Raportul dintre nulitate si caducitate Caducitatea consta in ineficacitatea unui act juridic valabil incheiat, care nu si-a produs inca efectele. Ea intervine din cauza unei imprejurari independente de vointa partilor sau a autorului actului juridic. De exemplu, un testament devine caduc daca persoana desemnata drept beneficiar al averii succesorale decedeaza inaintea testatorului. Tot astfel, o oferta de a contracta devine caduca atunci cand, inainte de a fi fost acceptata, intervine moartea ofertantului. Nulitatea si caducitatea sunt ambele cauze de ineficacitate, dar intre ele ex ista urmatoarele d eosebiri: - nulitatea presupune un act nevalabil, in timp ce

caducitatea presupune un act valabil incheiat; - nulitatea are ca efect restituirea prestatiilor deja efectuate, in timp ce in cazul caducitatii aceasta problema nu se pune, deoarece, prin ipoteza, inca nu s-a prestat nimic; - nulitatea presupune cauze anterioare sau concomitente incheierii actului juridic, iar caducitatea presupune o cauza ulterioara incheierii actului; - nulitatea intervine ca sanctiune p entru o conduita contrara legii, in timp ce caducitatea nu are caracter de sanctiune d eoarece intervine pentru motive independente de vointa partilor. 5.2.4 Raportul dintre nulitate si revocare Revocarea reprezinta sanctiunea civila ce consta in inlaturarea efectelor actului juridic din cauza ingratitudinii gratificatului (spre exemplu, a donatarului) sau neexecutarii culpabile a sarcinii. De asemenea, revocarea po ate interveni, asa cum stim deja, ca exceptie de la principiul irevocabiltatii actelor juridice. Spre exemplu, se pot revoca: donatia (cand donatarul savarseste delicte, cruzimi sau injurii grave -; in exprimarea Codului civil -; asupra donatorului, sau cand donatarul nu isi indeplineste sarcina stipulata in contract); mandatul (mandantul poate revoca pro cura data mandatarului pentru incheierea de acte juridice in numele si pe socoteala sa); renuntarea la succesiune (daca succesiunea nu a fost deja acceptata de alt mostenitor si nu au trecut 6 luni de la deschider ea succesiunii) s.a. Atat nulitatea, cat si revocarea sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil; ele se deosebesc, in principal, prin aceea ca: - nulitatea presupune un act juridic nev alabil, in timp ce revocarea presupune un act valabil incheiat; - cauzele nulitatii sunt anterioare sau concomitente incheierii actului juridic; cauzele revo carii sunt ulterioare incheierii actului juridic; - nulitatea se aplica oricarui act juridic civil in timp ce revocarea se aplica, de regula, numai actelor incheiate cu

titlu gratuit; - nulitatea intervine pentru nerespectarea unor prevederi legale, in timp ce revocarea intervine ca efect al vointei partii care o pretinde. 5.3. Clasificari ale nulitatii 5.3.1 Clasificarea nulitatii dupa intinderea efectelor sale Dupa intinderea efectelor sale, nulitatea este partiala si totala. Nulitatea este partiala cand desfiinteaza doar o parte din efectele actului juridic civil, celelalte efecte ale acestuia producandu-se, in masura in care nu contravin legii; Nulitatea este totala cand desfiinteaza actul juridic civil in intregul sau. In dreptul nostru, nulitatea partiala reprezinta regula, iar nulitatea totala - exceptia. Cu alte cuvinte, se va cauta intotdeauna mentinerea actului juridic in fiinta, prin inlaturarea elementelor lipsite de valabilitate, si numai atunci cand aceasta nu este cu putinta, actul va fi desfiintat in intregime. Spre exemplu, in cazul unui imprumut cu dobanda, daca dobanda este mai mare decat cea permisa de lege, se va aplica nulitatea partiala si nu cea totala, desfiintandu-se numai clauza privitoare la dobanda, dar mentinandu-se restul efectelor actului. Tot astfel, un testament prin care o persoana lasa mostenire intreaga avere unui prieten, dezmostenind mostenitorii rezervatari (copii, parinti sau sot/sotie) va fi nul numai pentru partea care nesocoteste rezerva succesorala; pentru partea de care se poate dispune prin testament (denumita cotitate disponibila), testamentul isi va pastra valabilitatea. Daca insa nulitatea este atrasa de nesocotirea conditiilor de forma cerute d e lege ad validitatem, nulitatea nu poate fi decat totala. In exemplul de mai sus, daca nulitatea era cauzata de nesemnarea sau nedatar ea testamenului olograf (scris de mana), ea ar fi lovit intreg actul.

5.3.2 Clasificarea nulitatii dupa cum este sau nu prevazuta de lege Dupa cum este sau nu prevazuta de lege, nulitatea poate fi expresa sau implicita. Nulitatea este expresa atunci cand este prevazuta ca atare, intr-o dispozitie legala. Majoritatea nulitatilor sunt ex prese, fiind prevazute fie in Codul civil, fie in alte izvoare de drept civil. a De exemplu, art. 822 din Codul civil prevede: Este nula orice donatiune facuta cu conditii a caror indeplinire atarna numai de vointa donatorului. Nulitatea este virtuala (implicita, tacita) daca nu este prevazuta expres de lege, dar ea rezulta in mod neindoielnic fie din exprimarea normei legale, fie din scopul acesteia. a De exemplu, art. 813 Codul civil prevede: Toate donatiunile se fac prin act autentic. Desi textul nu o arata expres, consecinta nerespectarii formei inscrisului autentic este nulitatea. 5.3.3 Clasificarea nulitatii in functie de felul conditiei de validitate nerespectate In functie de felul conditiei de validitate nerespectate, se distinge intre nulitatea de fond si nulitatea de forma. Nulitatea de fond intervine in cazul lipsei sau nevalabilitatii unei conditii de fond a actului juridic: capacitate, consimtamant, obiect, cauza; Nulitatea de forma intervine in cazul nerespectarii formei cerute ad validitatem. 5.3.4 Clasificarea nulitatii in functie de natura interesului ocrotit In functie de natura interesului ocrotit (general sau individual) prin dispozitia legala care a fost incalcata la incheierea actului juridic, nulitatea poate fi absoluta sau relativa. Aceasta este, d e altfel, cea mai insemnata dintre clasificarile nulitatilor. Nulitatea absoluta intervine in cazul nerespectarii, cu prilejul incheierii unui act juridic, a unei norme ce ocroteste un interes general, public, al intregii comunitati (societati);

Nulitatea relativa intervine in cazul nerespectarii, cu prilejul incheierii unui act juridic civil, a un ei norme ce ocroteste un interes particular, privat. In terminologia juridica se foloseste expresia act nul de drept pentru a desemna actul lovit de nulitatea absoluta si act anulabil pentru a desemna actul afectat de nulitatea relativa. Intre nulitatea absoluta si cea relativa exista deosebiri fundamentale d e regim juridic. Astfel: a) nulitatea absoluta poate fi invocata de catre orice persoana interesata si poate fi invocata si din oficiu, de catre instanta. Dimpotriva, nulitatea relativa poate fi invocata numai de persoana in interesul careia a fost prevazuta aceasta actiune; b) nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, actiunea in nulitatea absoluta fiind imprescriptibila. Dimpotriva, actiunea in anulabilitate (in nulitate relativa) este prescriptibila; deci nulitatea relativa poate fi invocata in termenul general de prescriptie extinctiva de 3 ani; c) nulitatea absoluta nu poate fi, in principiu, acoperita prin confirmare. Dimpotriva, actul nul relativ poate fi confirmat, fie printr-o confirmare expresa, fie printr-o confirmare tacita. Confirmarea expresa se face sub forma unui act juridic unilateral intocmit in acest scop si trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: - sa provina de la persoana care ar fi avut dreptul sa anuleze actul, deci de la persoana ale carei interese au fost afectate prin incheierea actului anulabil; - sa cuprinda, in mod explicit, cauza nulitatii; - sa prevada ca autorul intentioneaza sa renunte la actiunea in anulare; - cauza care antrena nulitatea sa fi incetat. Spre exemplu, daca actul era anulabil pentru ca, la incheierea lui, cosimtamantul uneia dintre parti fusese viciat prin eroare, el nu va putea fi confirmat decat dupa ce partea a iesit de sub imperiul erorii.

Confirmarea tacita poate rezulta fie din executarea, in cunostinta de cauza, a actului anulabil, fie din neinvocarea nulitatii relative inauntrul termenului de prescriptie. In unele ramuri de drept, cum este dreptul muncii si nulitatea aboluta poate fi acoperita, prin indeplinirea ulterioara a conditiei nerespectate initial. Spre exemplu, nulitatea contractului individual de munca datorata neefectuarii examenului medical, la angajare, poate fi acoperita prin efectuarea ulterioara a acestui examen. In dreptul civil insa, chiar daca ulterior conditia este indeplinita (spre ex emplu, se atentifica actul de donatie care fusese incheiat numai sub semnatura privata), aceasta nu poate avea efecte r etroactive. Actul nul absolut nu poate fi reinviat prin indeplinirea ulterioara a conditiilor impuse de lege. In timp ce nulitatea absoluta poate fi invocata printr-o actiune in constatarea nulitatii (deci actul este deja nul, instanta doar constata aceasta realitate), actiunea in nulitate relativa este o actiune in pronuntare (in sensul ca instanta decide daca din probele administrate decurge ca actul are sau nu valabilitate). Nulitatea absoluta Nulitatea relativa Poate fi invocata de Poate fi invocata doar de catre catre o rice p ersoana interesata partea interesata Este imprescriptibila Este prescriptibila (poate fi (poate fi invocata oricand) invocata doar inlauntrul termenului de prescriptie extinctiva) Nu poate fi acoperita Poate fi acoperita prin confirmare prin confirmare 5.4. Cauzele nulitatii Nulitatea absoluta si nulitatea relativa sunt cauzate de imprejurari diferite. Astfel, sunt cauze ce atrag nulitatea absoluta a actului juridic civil: lipsa unei conditii esentiale a actului juridic, si anume: a) lipsa consimtamantului; b) nerespectarea prevederilor

privind ingradirea capacitatii de folosinta; c) nerespectarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta de catre persoanele juridice; d) lipsa obiectului sau car acterul ilicit sau imoral al acestuia; e) lipsa cauzei, sau caracterul fals, ilicit sau imoral al acesteia; f) nerespectarea conditiei de forma cerut ad validitatem; incheierea actului juridic civil cu incalcarea normelor imperative ale legii, ordinii publice sau bunelor moravuri; lipsa sau nevalabilitatea autorizatiei administrative; frauda. Sunt cauze ce atrag nulitatea relativa a actului juridic civil: existenta unui viciu de consimtamant (eroare, dol, violenta sau leziune); lipsa discernamantului unei parti in momentul incheierii actului juridic civil; lipsa capacitatii de exercitiu (in cazul minorului sub 14 ani si al interzisului judecatoresc) sau a capacitatii depline de exercitiu (in cazul actului lezionar incheiat de catre minorul de 14-;18 ani, fara incuviintarea ocrotitorului legal sau a autoritatii tutelare); incheierea actului de catre reprezentantul persoanei juridice in lipsa sau cu depasirea puterilor acordate acestuia; Spre exemplu, managerul unei companii incheie un contract de vanzare-cumparare a companiei, desi inch eierea unui act de o asemenea insemnatate este posibil, potrivit actelor constitutive, numai cu acordul adunarii generale a asociatilor; nerespectarea unor incapacitati instituite pentru ocrotirea unor interese individuale, personale ( cum este, de exemplu, interdictia incheierii de contracte de vanzare intre soti); s.a. 5.5. Efectele nulitatii Prin efectele nulitatii intelegem consecintele juridice ale aplicarii sanctiunii nulitatii. Prin definitie, nulitatea conduce la desfiintarea actului juridic (sau numai a clauzelor nule ale acestuia) si a raportului juridic nascut in temeiul sau, in scopul restabilirii legalitatii. De aici decurg urmatoarele consecinte: daca actul juridic nu si-a produs inca efectele, nu si le va

mai produce; daca actul juridic a fost deja executat total sau partial, prestatiile ce au fost efectuate in temeiul actului anulat vor fi restituite; acele acte juridice incheiate de parti cu tertii in baza unui act juridic nul sau anulabil, acte prin care s-au constituit sau transmis drepturi fata de terti, vor fi desfiintate in baza anularii (nulitatii) actului initial. Ca urmare, putem spune ca efectele nulitatii sunt guvernate de trei principii: - retroactivitatea nulitatii ; - restabilirea situatiei anterioare; - lipsirea de efecte a actului nul. 5.5.1 Principiul retroactivitatii Potrivit acestui principiu, nulitatea nu produce efecte numai pentru viitor, ci si pentru trecut. Deci aplicarea principiului retroactivitatii nulitatii presupune inlaturarea efectelor actului juridic care s-au produs intre momentul incheierii acestuia si momentul anularii efective a actului. Astfel se ajunge in situatia in care ar fi fost partile daca n-ar fi incheiat actul juridic. De la principiul retroactivitatii exista si unele exceptii, care apar atunci cand acest principiu vine in con flict cu alte principii de drept, sau cu necesitatea protejarii anumitor drepturi. Constituie exceptii de la retroactivitate acele cazuri in care, pentru motive temeinice, efectele care s-au produs intre momentul incheierii actului si momentul anularii sale sunt mentinute. In aceste cazuri, nulitatea produce efecte numai pentru viitor, nu si pentru trecut: - in cazul anularii unui contract cu executare succesiva, efectele deja produse in temeiul acestuia se mentin. Spre exemplu, in cazul anularii unui contract de locatiune, dupa ce un timp chiria fusese platita si bunul fusese folosit, prestatiile nu se vor restitui intre parti (chiria deja platita nu se va restitui locatarului si, evident, folosinta bunului nu se va putea restitui locatorului);

10

Tot astfel, in dreptul muncii, nulitatea contractului de munca nu produce efecte retroactive astfel incat cel care a prestat munca in temeiul unui contract nul are totusi dreptul la remunerarea acesteia; - daca bunul care formeaza obiect al contractului nul este frugifer, fructele culese cu buna-credinta de catre dobanditor nu se vor restitui o data cu bunul. Buna-credinta presupune necunoasterea de catre dobanditor a caracterului nul al actului juridic. El a cules fructele crezand ca bunul ii apartine si ca actul juridic in temeiul caruia l-a dobandit (de pilda, un contract de vanzarecumparare sau un testament) este valabil. Pentru a rasplati buna-credinta a dobanditorului, legea prevede ca acesta va putea pastra pentru sine fructele culese anterio r anularii; in acest caz, neretroactivitatea efectelor nulitatii are la baza ideea de protectie a posesorului de buna credinta. Spre ex emplu, X a dobandit o suprafata de teren ca mostenitor al lui Y, desemnat prin testamentul lasat de acesta din urma. Ca proprietar, X a cultivat terenul dobandit si a cules recolta. Dupa doi ani, se descop era un nou testament, datat ulterior primului, prin care Y il desemneaza drept mostenitor pe Z. Aceasta insemna ca primul testament, prin care X devenea mostenitor, este nul. Ca urmare, ar decurge ca primul testament nu a putut produce nici un efect, iar X nu a fost niciodata proprietar al terenului respectiv. Daca s-ar aplica principiul neretroactivitatii, ar insemna ca X trebuie sa restituie nu doar terenul, ci si recolta culeasa. Dar, p rin exceptie, legea ii permite pastrarea fructelor culese, afara daca se poate proba reaua credinta a lui X, adica faptul ca el avea cunostinta despre existenta celui de al doilea testament. Dreptul de a pastr a fructele inceteaza la data cunoasterii cauzei de nulitate (adica inceteaza o data cu buna credinta). Recolta culeasa dupa ce s-a descoperit cel de al doilea testament va trebui restituita de catre X adevaratului proprietar (lui Z); - in dreptul familiei: nulitatea casatoriei nu produce efecte

11

retroactive in ceea ce priveste sotul de buna-credinta, sau in ceea ce priveste copiii rezultati, care isi pastreaza situatia de copii din casatorie. 5.5.2 Principiul repunerii in situatia anterioara Acest principiu este o consecinta a principiului retroactivitatii efectelor nulitatii. Principiul repunerii in situatia anterioara (denumit in latina principiul restitutio in integrum) este acea regula de drept potrivit careia tot ce s-a executat in temeiul unui act anulat trebuie restituit, in asa fel incat partile raportului juridic sa ajunga in situatia in care ar fi fost daca acel act nu s-ar fi incheiat. Exceptiile de la principiul repunerii in situatia anterioara sunt situatiile in care, pentru motive temeinice, prestatiile efectuate in temeiul actului anulat nu se restituie, ci se mentin, fie total, fie numai in parte. Spre exemplu, persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa restituie prestatia pe care au primit o in temeiul unui act juridic nul, doar in masura imbogatirii lor, adica numai in masura in care au profitat de avantaje patrimoniale de pe urma incheierii actului juridic. 5.5.3 Principiul conform caruia un act nul nu poate produce nici un efect In limba latina, acest principiu este astfel formulat: quod nullum est nullum producit effectum (ceea ce este nul produce efecte nule) Cea mai importanta aplicatie a acestui principiu consta in anularea actului subsecvent, ca urmare a anularii celui initial. Astfel, daca exista doua acte juridice inlantuite, desfiintarea primului va atrage si desfiintarea celui de al doilea: anularea actului primar atrage si anularea actului subsecv ent, ca urmare a legaturii sale cu primul. Aceasta decurge din aceea ca, potrivit unei reguli foarte vechi de drept, nimeni nu poate transmite un drept pe care nu-l are sau nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are el

12

insusi. Asadar, tot ceea ce s-a dobandit in temeiul unui act nul, in realitate nu s-a dobandit, asa incat nu se poate transmite mai departe. Spre exemplu, daca X i-a donat lui Y un apartament, fara a fi intocmit insa contractul in forma autentica, si contractul prin care Y doneaza, mai departe, apartamentul lui Z este nul, chiar daca acesta din urma s-a incheiat in forma autentica. Aceasta pentru ca, in realitate, dreptul de proprietate asupra apartamentului nu a parasit nici o clipa patrimoniul lui X. Y nedevenind proprietar, nu putea sa instraineze un bun care nu ii apartinea. In mod similar, daca este nul actul juridic principal, v a fi nul si cel accesoriu. Daca, spre exemplu, contractul de imprumut este anulabil, deoarece s-a incheiat prin vicierea consimtamantului uneia dintre parti, si gajul constituit pentru garantarea imprumutului va fi, de asemenea, anulabil. Soarta contr actului accesoriu urmeaza soarta contractului principal. Numim subdobanditor persoana care dobandeste (cumpara, primeste cadou, mosteneste etc.) bunul d e la dobanditor. Subdobanditorul este tert fata de primul act juridic, in temeiul caruia bunul a fost pentru prima data instrainat. De la principiul inlaturarii tuturor efectelor actului juridic nul exista insa si unele exceptii, cum ar fi: acele cazuri in care, desi actul initial se anuleaza, actul subsecvent este totusi mentinut, in general in scopul ocrotirii bunei-credinte a subdobanditorului. Astfel, spre exemplu, daca cel declarat mort este in viata, se poate cere, oricand, anularea hotararii prin care s-a declarat moartea. Cel declarat mort poate cere, dupa anularea hotararii declarative de moarte, inapoier ea bunurilor sale. Cu toate acestea, dobanditorul cu titlu oneros nu este obligat sa le inapoieze, decat daca se face dovada ca la data dobandirii stia ca persoana declarata moarta este in viata. De asemenea, ca regula, subdobanditorul de buna-

13

credinta si cu titlu oneros (cumparatorul) unui bun are dreptul de a-l pastra chiar daca titlul de proprietate al transmitatorului (vanzatorului) a fost declarat nul sau anulat; Uneori, actul juridic, desi nul, produce unele efecte indirecte. Este cazul conversiunii actului juridic. Intelegem prin conversiunea actului juridic inlocuirea (substituirea) actului juridic nul cu alt act juridic valabil. Manifestarea de vointa la incheierea unui act juridic nul poate av ea valoare pentru incheierea unui alt act juridic, de aceasta data valabil. Spre ex emplu, manifestarea de vointa nula ca vanzarecumparare, poate valora antecontract de v anzarecumparare. Ipoteza este urmatoarea: intre X si Y se inch eie un contract de vanzare-; cumparare a unui teren. Partile nu incheie actul in forma autentica, ceea ce face ca acesta sa fie lovit de nulitate. Totusi, din intelegerea incheiata sub semnatura privata decu rge intentia ferma a partilor de a vinde, respectiv de a cumpara. Actul incheiat produce efecte juridice ca antecontract, in sensul ca daca una dintre parti nu va accepta sa incheie contractul in forma autentica, va putea fi obligata la plata de despagubiri, pentru prejudicierea celeilalte parti. Tot astfel, daca un mostenitor vinde un bun care face parte din masa succesorala (din averea mostenita), gestul sau reprezinta acceptarea tacita a mostenirii. Chiar daca contractul de vanzare cumparare este nul, prin incheierea lui mostenitorul s-a comportat ca un proprietar, de und e decurge far a echivoc faptul ca acesta a acceptat mostenirea, cu toata nulitatea contractului de vanzare. Deci, acest contr act nu va produce nici un efect ca act de vanzare cumparare, dar va produ ce consecinte ca act de acceptare a mostenirii (spre exemplu, dupa incheiarea lui, vanzatorul nu va mai putea renunta la mostenire). In ipoteza situatiilor aparentei in drept, eroarea comuna (a tuturor) este considerata ca ar permite actului jurdic, chiar nul, sa produca efecte. Este cazul inregistrarilor in registrul de stare civila care au fost facute de o persoana necompetenta, dar care a

14

exercitat public atributia sa de delegat de stare civila. Acestea sunt considerate valabile, chiar daca persoana respectiva nu av ea, in realitate, aceasta calitate. Faptul ca toti cei prezenti au fost in eroare acopera, practic, nulitatea. Situatia este insa cu totul exceptionala.

15