Sunteți pe pagina 1din 6

Lucrarea nr. 2. ÎNCERCĂRI TEHNOLOGICE ALE TABLELOR ŞI SÂRMELOR

Încercările tehnologice au rolul de a stabili proprietăţile tehnologice ale materialelor, adică capacitatea acestora de a se preta la diferite metode de prelucrare la cald sau la rece. Încercările tehnologice le putem clasifica în două

grupe: I. Încercări tehnologice pentru determinarea proprietăţilor de prelucrare primară.

II. Încercări tehnologice pentru determinarea proprietăţilor de prelucrare

secundară. În prima grupă intră următoarele categorii de încercări:

I.1. Încercări de turnabilitate – stabilesc caracteristicile de bază privind comportarea materialului la turnare: fluiditatea, contracţia, tendinţa de segregare,

etc; I.2. Încercări de forjabilitate – stabilesc proprietăţile metalelor de a opune rezistenţă scăzută la deformare. În grupa a doua intră următoarele categorii de încercări:

II.1. Încercări de sudabilitate – stabilesc capacitatea metalelor de a forma îmbinări sudate; II.2. Încercări de aşchiabilitate – determină capacitatea metalelor şi aliajelor metalice de a se prelucra prin aşchiere; II.3. Încercări de uzură – permit aprecierea durabilităţii stratului superficial în diverse condiţii de frecare; II.4. Încercări de deformabilitate – aprecierea proprietăţilor tehnologice care se face pe baza măsurătorilor şi a stării suprafeţelor în urma încercărilor. În continuare se expun încercările de deformabilitate folosite în cadrul laboratorului pentru verificarea caracteristicilor metalelor. Acestea sunt:

- încercarea la îndoire;

- încercarea de răsucire a sârmelor;

- încercarea de ambutisare – după metoda Erichsen

2.1. Încercarea de îndoire. Principii teoretice.

Se execută asupra aliajelor feroase şi neferoase pentru a verifica capacitatea metalelor de a lua diferite forme prin încovoiere şi comportarea lor în timpul solicitării.

2.1.1. Încercarea la îndoire simplă Constă în deformarea unei epruvete rectilinii cu grosimea mai mare de 4 mm prin îndoire lentă şi continuă în jurul unei piese, până la formarea unui unghi între faţa unei ramuri a epruvetei şi prelungirea celeilalte ramuri îndoite.

10

Încercarea se execută pe maşina universală de încercat. Se deosebesc trei tipuri de încercări:

- îndoire liberă în dispozitiv cu role la diferite unghiuri sub 160 o (fig. 2.1.);

- îndoire în matriţă la anumite unghiuri (fig. 2.2.);

- îndoire completă la 180 o , la diferite distanţe între ferestrele interioare ale ramurilor deformate (fig. 2.3.).

ferestrele interioare ale ramurilor deformate (fig. 2.3.). Fig. 2.1. Schema îndoirii libere în diozitiv cu role:1

Fig. 2.1. Schema îndoirii libere în diozitiv cu role:1 – role de sprijin, 2 – epruvetă, 3 – dorn de apăsare, l 1 = D + 3 a; D r – diametrul rolei de sprijin, D – diametrul poansonului

– diametrul rolei de spriji n, D – diametrul poansonului Fig. 2.2. Schema îndoirii în matri

Fig. 2.2. Schema îndoirii în matriţă: 1 – matriţa, 2 – epruvetă,3 – poanson, l 1 = D + 3

a

În timpul îndoirii epruvetele se vor deforma, fibrele din partea exterioară se alungesc, iar cele din partea interioară se scurtează.

sunt

standardizate, plate, rotunde sau poligonale. Lungimea se ia 5Q + 100 mm, dar nu mai mică de 200 mm. Modul de lucru :

- Se măsoară epruveta trecând datele în tabelul 2.1.;

- Se aşează epruvetele pe rolele de sprijin sau matriţă;

- Se apasă dornul în mod continuu

fără şocuri asupra epruvetei până la un unghi sub 160 o ;

Epruvetele

- Pe epruvetele descărcate se măsoară unghiul diedru α;

11

Fig. 2.3. Schema îndoirii la 180 o : 1 – bacuri, 2 – epruvet ă

Fig. 2.3. Schema îndoirii la 180 o : 1 – bacuri, 2 – epruvetă, 3 - distanţier

- La îndoirea la 180 o, după deformarea în dispozitiv, se continuă deformarea până la 180 o când ramurilr ajung paralele, iar pentru reglarea distanţei între ramuri se folosesc cale de distanţare. Rezultatele se trec în tabelul 2.1. Tabelul 2.1.

   

Dimensiunile iniţiale ale epruvetei [mm]

Condiţii

Rezultate

Nr.

Materialul

de

de

crt.

încercat

 

încercat

a

b

d

l

0

D

l

1

α

Z

Interpretarea rezultatelor

- Se examinează starea suprafeţei. Unghiul de îndoire limită se consideră atins la apariţia primei fisuri de maximum 5 mm pe suprafaţa întinsă a epruvetei;

- Se apreciază care din materiale se pretează la deformarea plastică prin îndoire şi se apreciază calitatea suprafeţei după aspect.

2.1.2. Încercarea la îndoire alternată. Principii teoretice. Încercarea constă în îndoirea repetată la 90 o , în sensuri opuse, a unei epruvete fixate la un capăt, în jurul unor bacuri cu rază de racordare determinată. Se consideră îndoirea alternată îndoirea epruvetei la 90 o şi readucerea ei la poziţia iniţială. Epruvetele folosite se prelucrează din table, benzi sau sârme. Dispozitivul de încercat este prezentat în fig. 2.4.

Modul de lucru:

- Epruvetele în stare iniţială trebuie să fie plane;

- Se măsoară epruveta şi se trec datele în tabelul de rezultate (tab. 2.2.);

- Se fixează cu un capăt între fălcile dispozitivului;

12

- Se execută îndoiri alternative până la ruperea epruvetei. Ultima îndoire nu se ia în considerare deoarece ea nu este completă;

- Se păstrează viteza de îndoire constantă, iar aceasta nu trebuie să depăşească o îndoire pe secundă; Rezultatele se trec în tabelul 2.2.

pe secund ă ; Rezultatele se trec în tabelul 2.2. Fig. alternant ă 2.4. Dispozitivul încerc

Fig.

alternantă

2.4.

Dispozitivul

încercării

de

îndoire

1

– suport pentru bacuri;

 

2

bacuri

schimbabile,

cu

diverse

raze

de

racordare;

3 – antrenor cu fante;

4 – epruvetă.

Interpretarea rezultatelor Se va reprezenta grafic variaţia nr. de îndoiri f(R bac ) pentru fiecare material în parte; - Se vor trage concluziile asupra comportării materialului

-

Tabelul 2.1

   

Dimensiunile

iniţiale

ale

Nr.de îndoiri ptr. următoarele raze ale bacurilor

Nr

Materialul

de

epruvetei, [mm]

 

crt

încercat

d

a

b

l

0

h

R=2,5

R=5

R=7,5

R=10

2.2. Încercarea la răsucire a sârmelor.

Principii teoretice. Serveşte la evidenţierea comportării sârmelor de grosime minimă 0,3 mm la solicitarea de răsucire şi depistarea neomogenităţilor, defectelor interioare sau exterioare ale materialului. Încercarea constă în răsucirea unei epruvete în jurul axei sale până la rupere. Lungimea liberă a epruvetei este L 0 = 100d pentru sârme cu 1d<5 mm (L 0 = 50d pentru 5d). Încercarea se execută cu un aparat a cărui schiţă de principiu este prezentată în fig. 2.5.

Modul de lucru:

- Se fixează capetele în dispozitiv şi se tensionează sârme;

- Se pune în funcţiune aparatul;

- Se citeşte numărul de răsuciri înregistrate pe contorul aparatului;

- Se împarte cifra la 2 deoarece controlul înregistrează jumătăţi de tură;

- Se trec rezultatele în tabelul 2.3.

13

Tabelul 2.3.

Nr Materialul de Epruveta, [mm] Nr. de răsuciri Ob . încercat d L L N
Nr
Materialul
de
Epruveta, [mm]
Nr. de răsuciri
Ob
.
încercat
d
L
L
N
N
N
N
s
tot
0
t1
t2
t3
t
crt
med
.
Fig.
2.5.
Schema
de
principiu
a
pentru răsucire
1 – motor electric
2 – cuplaj
3 – reductor
4 – numărător de rotaţii
5 – cap fix care are mişcare de rotaţie
6 – cap glisant de întindere
7 – întrerupător
8 – cablu
– sistem de pârghii cu greutăţi
L 0 – Lungimea liberă.
9
Interpretarea rezultatelor
- Se
trag
concluzii
cu
comportarea materialului;
- Se
observă
forma
rupturilor;

- Se

face

încercarea

aparatului

privire la

şi aspectul

la

îndoire

alternantă a epruvetelor rupte la răsucire şi se trec concluziile.

2.3. Încercarea de ambutisare după metoda Ericksen. Principii teoretice.

Ambutisarea este procedeul de prelucrare a tablelor şi benzilor prin deformare plastică în scopul transformării lor în obiecte cave. În timpul ambutisării apar solicitări complexe care influenţează hotărâtor comportarea materialului. Pentru aprecierea comportării materialului, la ambutisare se pot utiliza mai multe metode dintre care metoda Ericksen este cea mai concludentă şi mai des folosită. Încercarea de ambutisare după metoda Ericksen constă în deformarea unei epruvete strânsă pe matriţa 1 printr-un inel de strângere 2, cu ajutorul unui poanson cu cap sferic 3, până la apariţia primei fisuri (fig. 2.6.) Adâncimea de ambutisare h exprimată în mm constituie indicele Ericksen. Epruvetele folosite sunt de formă pătrată sau circulară.

14

Modul de lucru:

- Se măsoară dimensiunile epruvetei;

- Se unge suprafaţa de contact a epruvetei cu poansonul pentru a micşora frecarea;

- Se fixează epruvete între matriţă şi inelul de strângere;

- Se aduce sistemul de măsurare la zero;

- Se efectuează încercarea;

- Se citeşte adâncimea de pătrundere a poansonului;

- Se trec datele în tabelul 2.4.

trundere a poansonului; - Se trec datele în tabelul 2.4. Fig. 2.6. Schema încerc ă rii

Fig. 2.6. Schema încercării de ambutisare: 1 – matriţă, 2 – inel de strângere, 3 – poanson, 4 – epruvetă, D m – diametrul matriţei, D p – diametrul poansonului, D i – diametrul inelului de strângere, H – adâncimea de ambutisare.

Tabelul 2.4.

Nr.

 

Materialul

Dimensiunile

Condiţii

 

de

Adâncimea

 

calotei,

Obs.

crt.

de

epruvetei,

încercare,

[mm]

 

încercat

[mm]

[mm]

 
 

g

a(d)

d

p

d

m

h

1

h

2

h

3

h

med

 

-

Se

compară

rezultatele

pentru

diferite

calităţi

de

 

tablă

şi

se

trag

concluziile.

Studiind lucrarea, studentul trebuie să găsească răspuns la următoarele noţiuni teoretice şi practice:

De ce la îndoire tablele se fisurează la unghiuri diferite? De ce o sârmă normală şi una care înainte a fost răsucită, în cazul îndoirii alternate peste bacuri cu raza dată se rupe după un număr diferit de îndoiri? Care sunt proprietăţile materialelor care influenţează adâncimea până la care un material poate fi ambutisat?

15