Andrei este un copil care speculeaza foarte usor o situatie care crede ca i-ar fi favorabila, crend imaginea ca datorita

unei anumite imprejurari se comporta intr-un anume fel. Este totodata foarte fricos, o frica care de cele mai multe ori este amplificata si de violenta verbala pe care o vede/aude in casa. Aceasta frica il determina sa caute, involuntar, sa se apere prin minciuna. Trebuie, dupa parerea mea, sa verificam permanent daca ceea ce spune este corect sau nu, desi exista riscul sa ii facem cu mana noastra o carte de vizita care il poate marca pentru toata viata in relatiile cu cei din jurul lui (profesori, colegi, prieteni). Pentru a spune adevarul este intotdeauna nevoie de curaj, iar el este un copil total lipsit de curaj. Nu vorbesc aici neaparat despre curajul raspunderii, ci despre curaj ca si trasatura de caracter. Mai periculos mi se pare faptul ca nu va avea curajul sa spuna NU atunci cand trebuie. Am sa ma ocup mai mult de el in incercarea de a-i arata riscurile pe care le prezinta aceasta lipsa de curaj. Cred ca asta ar elimina si tendinta de a minti, mai ales in situatii absolut banale (gen mam spalat, dar de fapt nu s-a spalat, am luat medicamentele, dar de fapt nu le-a luat, etc.). Eliminarea sentimentului de frica nu se poate realiza decat prin cresterea increderii in sine. Andrei este foarte sensibil si simte permanent nevoia laudelor, a aprecierilor. Este singurul lucru care ii da incredere in el. Orice apreciere negativa il inhiba, il face sa-si piarda increderea in noi, in cei din jur si atunci ne spune ce crede el ca am vrea noi sa auzim, ce crede ca l-ar situa pe o pozitie care sa-i aduca laude. Ex.: am raspuns la X materie, doamna/domnul a fost foarte multumit de mine, dar nu mi-a pus nota. Eu nu cred ca lucrurile nu pot fi indreptate, mai ales ca Andrei are un potential extraordinar. Este foarte inteligent si din aceasta cauza croseteaza usor in situatii delicate. Poate nici faptul ca ne minte atat de des nu este o nenorocire, cat usurinta cu care o face este ingrijoratoare. Deja nu mai deosebesti usor starea de surescitare specifica copilului care minte ca sa se apere. Cred ca are lumea lui, pe care si-o construieste intr-o alta realitate. CONCLUZIA: MULTA RABDARE SI DIPLOMATIE!

Frumos spus, dar vreau sa vad ca pui in aplicare tot ce ai scris aici. Si, pentru a avea caderea sa il verifici, sa il certi, sa il sfatuiesti, tu trebuie sa fii primul model. Si nu uita limbaj verbal violent fara un inceput nu exista, deci atentie la ce incepi, pentru ca si consecintele se vad aproape imediat.