Sunteți pe pagina 1din 11

Exceptia de necompetenta

1.1. Definirea notiunii de necompetenta Daca, asa cum stim, competenta este definita1 ca fiind aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti, unui alt organ de jusridictie sau cu activitate jurisdictionala de a judeca un anumit litigiu, putem deduce logic ca necompetenta este opusul notiunii de competenta si este acea situatie n care au fost ncalcate regulile de competenta statornicite de lege, prin sesizarea unei instante necompetente. S-a aratat ca exceptia de competenta este un mod de contestare a competentei instantei sau organului cu activitate jurisdictionala sesizat, n favoarea unei alte jurisdictii. Exceptia de necompetenta constituie mijlocul procedural prin care partile participante n proces, precum si procurorul, cer, n cazul sesizarii unei instante necompetente, ca aceasta sa se desesizeze si sa-si decline competenta n favoarea instantei competente. n cazul necompetentei absolute, exceptia poate fi ridicata chiar de catre instanta, din oficiu. Cnd instanta de judecata este sesizata cu o actiune care se considera a nu fi de competenta ei se pune problema rezolvarii mai multor chestiuni: stabilirea sferei persoanelor participante la proces care pot invoca necompetenta, conditiile si formele procedurale n care necompetenta poate fi invocata, termenul n care poate fi invocata, cum va proceda instanta pentru a rezolva o astfel de cerere. Toate aceste aspecte se afla ntr-o strnsa legatura. Modul n care va proceda instanta depinde de natura necompetentei, de faptul ca necompetenta a fost sau nu invocata n fata instantei de fond, apel, recurs; forma n care exceptia de necompetenta poate fi ridicata depinde de natura competentei, de faza procesuala n care se ridica, etc. Pentru rezolvarea tuturor acestor chestiuni distinctia ntre necompetenta aboluta si cea relativa are o mare importanta2.

Stoenescu, S. Zilberstein, op.cit., p. 134; V. M. Ciobanu, op.cit., pag.371 Al. Bacaci, op.cit., pp. 172-173

Este reglementata prin norme imperative, si este absoluta, competenta generala, materiala si teritoriala exclusiva n pricinile privitoare la starea si capacitatea persoanelor si n cazurile prevazute de art. 13-16. n celelalte cazuri, competenta teritoriala este reglementata prin norme dispozitive, si este relativa.

Regulile necompetentei absolute sunt urmatoarele3: a) partile nu pot, prin conventia lor, sa deroge de la regulile competentei absolute, neputnd acoperi viciile acesteia, prin vointa lor expresa sau tacita; b) necompetenta absoluta poate fi invocata de oricare din partile din proces, chiar de catre reclamantul care a sesizat gresit instanta prin actiune; c) daca partile nu invoca necompetenta absoluta, ea poate fi ridicata de catre instanta din oficiu, aceasta fiind obligata sa-si decline competenta, iar cnd procurorul participa la procesul civil al are si ndatorirea de a invoca aceasta exceptie; d) exceptia de necompetenta absoluta poate fi ridicata n orice stare a procesului, att n fata instantei de fond, ct si acelei de apel, recurs. Necompetenta relativa prezinta urmatoarele particularitati. a) partile pot, prin conventia lor tacita sau expresa, sa deroge de la regulile de necompetenta relativa; b) poate fi invocata numai de catre partea n interesul careia a fost creata, adica de catre prt la prima instanta; c) instanta de judecata nu poate ridica din oficiu aceasta exceptie. n virtutea rolului sau activ instanta va putea sa atraga atentia partii interesate cu privire la dreptul sau de a invoca necompetenta instantei;
3

I. Les, op.cit., p. 116

d) necompetenta relativa poate fi ridicata numai prin ntmpinare sau la prima zi de nfatisare. Se vede, asadar, importanta pe care o prezinta mpartirea normelor de competenta n norme cu caracter imperativ si norme cu caracter dispozitiv. n literatura juridica4, se arata ca normele de competenta absoluta sunt obligatorii, att pentru parti, ct si pentru instanta de judecata. Partile nu pot, pe cale de conventie, sa deroge de la aceste reguli si nici nu pot a stabili competenta unei alte instante. Pe de alta parte, instanta investita cu judecarea cererii nu va lua n considerare o eventuala conventie a partilor, derogatorie de la aceste reguli. ncalcarea normelor de competenta absoluta se poate invoca de oricare din parti, chiar si de reclamant, daca s-a sesizat ca instanta este necompetenta. Exceptia necompetentei absolute poate fi ridicata si de procurorul care participa la procesul civil indiferent daca el a avut initiativa procesului, sau daca a intervenit n procesul angajat de parti. Chiar instanta nsasi este obligata sa-si verifice din oficiu competenta absoluta, si, n cazul n care constata ca nu este competenta, problema competentei este supusa dezbaterii contradictorii a partilor, urmand ca instanta sa-si decline competenta n favoarea altei instantei sau a unui agent jurisdictional competent. Necompetenta absoluta a instantei poate fi invocata in orice moment al desfasurarii procesului. Caracterul imperativ al normelor de competenta absoluta justifica ridicarea necompetentei direct n fata instantei de apel sau recurs, fara ca ea sa fi format obiect de discutii n fond. Nerespectarea competentei absolute atrage dupa sine, ca si consecinta, nulitatea hotarrii. Viciile unui act procesual efectuat cu ncalcarea unei norme imperative nu pot fi acoperite prin vointa expresa sau tacita a partilor. Normele de competenta relativa dau posibilitatea partilor sa deroge, pe cale de ntelegere expresa, determinndu-se, prin vointa lor, competenta unei alte instante dect aceea stabilita de lege. Instanta va fi tinuta sa ia act de o asemenea conventie, afara de cazul n care, pe aceasta cale, partile ar ncerca sa eludeze dispozitii imperative ale legii, sa aduca atingere intereselor statului ori tertilor. ncalcarea normelor de competenta relativa poate fi invocata numai de catre
4

I. Stoenescu, S. Zilberstein, op.cit., pp. 180-181; Al. Bacaci, op.cit., p. 175

prt, ntruct aceste norme sunt stabilite n favoarea sa. Reclamantul nu poate obiecta cu privire la necompetenta relativa a instantei, nu numai pentru ca exista o dispozitie de interdictie n cuprinsul art. 158 alin. final5 Cod proc.civ., dar si pentru ca el este presupus a-si fi manifestat vointa de a se judeca la o instanta necompetenta pe care a sesizat-o, iar daca prtul n drept sa se plnga nu o face, acordul partilor leaga instanta sesizata care este obligata sa judece. Nici procurorul, indiferent de forma n care participa n procesul civil, nu poate cere declinarea competentei n cazul competentei relative, el fiind, de asemenea, tinut sa respecte caracterul dispozitiv al normelor de competenta relativa. Ct priveste instanta de judecata, desi ea este obligata sa-si verifice si competenta relativa din oficiu, daca constata ca nu este competenta nu va putea sa-si decline din oficiu, competenta. Singura sa obligatie, ntr-o asemenea situatie, obligatie decurgnd din principiul fundamental al rolului activ al judecatorului, consacrat n art. 1296 si 130 Cod proc.civ., este aceea de a nvedera prtului ca este n drept sa ceara declinarea competentei, ramnnd ca prtul sa aprecieze daca i convine a se judeca la instanta sesizata sau i-ar fi mai convenabil sa ceara instantei declinarea competentei. Necompetenta relativa nu poate fi invocata de prt dect n in limine litis, prin ntmpinare sau cel mai trziu la prima zi de nfatisare. Neridicarea necompetentei relative, n termen, n fata instantei de fond, are drept consecinta, decaderea prtului din dreptul de a mai invoca aceasta ncalcare a dispozitiilor de competenta, fiind prezumata vointa sa de a achiesa la judecarea n fata instantei sesizate7. Dupa ce am vazut care este importanta practica a deosebirii dintre normele de competenta absoluta si normele de competenta relativa, este necesar sa precizam n ce cazuri competenta este absoluta si cnd ea este relativa. Art.159 Cod proc.civ. prevede ca: necompetenta este de ordine publica:
5

Art. 158 alin. 5 C.pr.civ. Daca necompetenta nu este de ordine publica, partea care a facut cererea la o instanta necompetenta nu va putea cere declararea necompetentei. 6 Art. 129. Partile au indatorirea ca, in conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin. 1, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile. Judecatorul va pune in vedere partilor drepturile si obligatiile ce le revin in calitatea lor din proces si va starui, in toate fazele procesuale, pentru solutionarea amiabila a cauzei Alin. 3 abrogat Legea nr. 219/2005 Cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca in sustinerea pretentiilor si apararilor lor, judecatorul este in drept sa le ceara acestora sa prezinte explicatii, oral sau in scris, precum si sa puna in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare. Judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca partile se impotrivesc. In toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii 7 I. Stoenescu, S. Zilberstein, op.cit., pp. 181-182

- cnd pricina nu este de competenta instantelor judecatoresti; - cnd pricina este de competenta unei instante de alt grad; - cnd pricina este de competenta unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot nlatura. Art.19 Cod proc.civ. prevede ca: ,,Partile pot conveni prin nscris sau declaratie verbala n fata instantei ca pricinile privitoare la bunuri sa fie judecate de alte instante dect acelea care, potrivit legii, au competenta teritoriala, afara de cazurile prevazute de art.13, 14, 15 si 16. Din art. 159 pct. 1, rezulta ca ne aflam n fata necompetentei absolute n cazul n care instanta judecatoreasca a fost sesizata, desi pricina este de competenta unor alte organe cu activitate jurisdictionala. Necompetenta este absoluta n toate cazurile cnd s-au ncalcat normele de competenta generala a instantelor judecatoresti, prin ele facndu-se delimitarea sferei de activitate a instantelor judecatoresti fata de cea a altor organe cu activitate jurisdictionala aceasta fiindca normele competentei generale au caracter imperativ. Asa cum rezulta din art. 159 pct. 2, necompetenta este absoluta si atunci cnd pricina este de competenta unei instante de alt grad. Astfel, o judecatorie nu va putea solutiona un litigiu care e de competenta tribunalului, dupa cum nici tribunalul, la rndul sau, nu va putea solutiona un litigiu care e de competenta judecatoriei s.a.m.d. n fine, punctul 3 al art.159 n coroborare cu art.19 Cod proc.civ. stabileste regula potrivit careia necompetenta teritoriala este absoluta n cazurile prevazute de art. 13, 14, 15, 16 Cod proc.civ., adica n pricinile privind starea si capacitatea persoanelor, imobilele, succesiunile, falimentul si societatile, iar n celelalte cazuri, competenta este relativa. Astfel, n materie de competenta teritoriala, partile pot conveni ntre ele pentru determinarea unei instante care sa judece pricina, cu exceptiile aratate. n cazul acestor exceptii, normele au caracter imperativ, ncalcarea lor atrage necompetenta absoluta. Ca o concluzie, determinarea caracterului normelor de competenta si gaseste expresia n urmatoarele reguli formulate n literatura juridica8. a)competenta generala a instantelor judecatoresti este absoluta, o instanta neputnd judeca o cauza a carei rezolvare este data prin lege n competenta unui alt organ jurisdictional;
8

V. M. Ciobanu, S. Zilberstein, in Studii si cercetari juridice nr. 1/1983, p. 42

b)competenta materiala a instantelor judecatoresti (sub ambele aspecte: functional si procesual) este absoluta, o judecatorie neputnd rezolva o pricina data n competenta tribunalului sau invers; c)competenta teritoriala a instantelor judecatoresti este, n principiu, relativa. Pentru toate cazurile n care legea stabileste o competenta teritoriala alternativa, dreptul sa decida ce anume instanta trebuie sesizata, revine exclusiv reclamantului (art.12 Cod proc.civ.), instanta neputnd deci sa dispuna nici din oficiu si nici la cererea prtului, declinarea competentei 9. Ea este absoluta numai n cauzele privind starea si capacitatea persoanelor, imobilele, succesiunile, falimentul si societatile. Distinctia dintre competenta absoluta si cea relativa prezinta importanta pentru stabilirea regimului juridic al exceptiei de necompetenta, respectiv, pentru a determina cine poate invoca exceptia si pna la ce moment al procesului. 1.2. Invocarea exceptiei de necompetenta si conditiile n care se poate invoca exceptia de necompetenta Exceptia de necompetenta poate fi invocata de oricare din parti, de procuror sau de catre instanta din oficiu, n functie de caracterul competentei. Exceptia este n genere ridicata de prt, dar sfera persoanelor care pot invoca exceptia de necompetenta este diferita, dupa cum este vorba de necompetenta absoluta sau necompetenta relativa. Atunci cnd s-au ncalcat normele competentei absolute, exceptia de necompetenta poate fi ridicata de oricare din partile din proces, de procuror sau chiar de instanta din oficiu, care, dupa ce o pune n discutia partilor, este obligata sa-si decline competenta, din oficiu, n favoarea instantei competente. Mai mult, o atare ncalcare a normelor de competenta absoluta, poate fi invocata chiar de reclamantul care a sesizat instanta necompetenta10. Invocarea necompetentei relative determinata de caracterul dispozitiv al normei de competenta, nu se poate face dect de catre prtul din proces., fiindca aceste norme sunt edictate n favoarea sa, el fiind singurul n drept sa aprecieze daca este sau nu cazul sa o faca. Exceptia de necompetenta relativa va fi ridicata de acesta, prin ntmpinare sau cel mai trziu la prima zi de
9

10

C.S.J., sec.civ., dec. nr. 30/11.01. 2000, Dreptul nr. 5/2001, p. 243 Al. Bacaci, op.cit., p.182

nfatisare in limine litis, adica la inceputul procesului. Potrivit art. 158 alin. ultim Cod proc. civ., reclamantul care a facut cererea la o instanta necompetenta nu va putea cere declinarea competentei prezumndu-se ca si-a manifestat vointa de a se judeca la o instanta necompetenta, iar daca prtul, care este n drept sa obiecteze accepta judecata la instanta sesizata, nseamna ca a achiesat la cererea reclamantului sub aspectul competentei11. De asemenea, procurorul, daca participa la procesul civil, nu poate cere declinarea competentei. Ct priveste tertii participanti la proces, intervenientul principal sau accesoriu, ntruct nu este parte chemata n proces si avnd obligatia de a lua procedura n starea n care se afla n momentul admiterii interventiei, nu poate invoca necompetenta relativa a instantei cu actiunea principala. n cazul chemarii n garantie, daca cererea de chemare n garantie a facut-o reclamantul, deoarece cel chemat n garantie se substituie n drepturile procesuale ale reclamantului, nici el nu poate invoca aceasta exceptie12. De asemenea, exceptia de necompetenta teritoriala relativa, nu poate fi invocata nici de cel chemat n garantie de catre prt, chiar daca a fost introdus n proces nainte de prima zi de nfatisare. Dispozitiile art. 453 Cod procedura civila n sensul carora poprirea se nfiinteaza la cererea creditorului, de executorul judecatoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul ori sediul tertului poprit cuprind o norma de competenta absoluta, textul avnd un caracter imperativ. Conditiile n care se poate invoca si rezolva exceptia de necompetenta sunt reglementate de art. 158 Cod proc.civ. Potrivit acestui articol cnd n fata instantei se pune n discutie
11

n astfel de situatii, instanta nsasi este tinuta de manifestarea de vointa a partilor, neputnd din oficiu, sa-si decline competenta. 12 I. Stoenescu, S. Zilberstein, op.cit., pag.202, Al. Bacaci, op.cit., pag.182-183. Aceasta rezulta din dispozitiile art. 60 alin. 1 Cod proc.civ., solutia cererii de chemare n judecata depinznd de solutia data cererii principale. n masura n care cererea principala se admite, nseamna ca reclamantul nu a cazut n pretentii, astfel nct cererea de chemare n garantie facuta de reclamant se va respinge. Numai daca cererea principala a fost respinsa reclamantul a cazut n pretentii si, daca este fondata, va fi admisa cererea de chemare n garantie.

competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta, ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competenta. Instanta de judecata are, asadar, obligatia de a stabili care anume instanta sau organ cu activitate jurisdictionala are competenta de a solutiona pricina13. De regula partile sunt acelea care, pe calea exceptiei de necompetenta, semnaleaza ncalcarea prevederilor legale privind competenta, acest drept pricina. Ridicnd exceptia de necompetenta, prtul care o invoca cel mai adesea, poate cere instantei sa-si decline competenta n cazul necompetentei relative, acest lucru putndu-l face doar prin ntmpinare sau cel mai trziu pna la prima zi de nfatisare. Daca partile interesate nu invoca necompetenta relativa n conditiile aratate, opereaza sanctiunea decaderii. Sub aspectul momentului cnd ncalcarea normelor cu caracter imperativ, poate fi invocata, acest lucru se poate face n tot timpul procesului, att n fata instantei de fond, ct si a celei de apel sau recurs, chiar daca n-a format obiect de discutie n fata instantei de fond (ct priveste ultimele 2 cai). Potrivit art. 317 pct. 2 Cod proc.civ., se va putea cere anularea hotarrii date cu ncalcarea normelor imperative de competenta si pe calea contestatiei n anulare. Daca nsa necompetenta absoluta a fost ridicata n cursul judecatii pe cale de exceptie, dar exceptia a fost respinsa, aceasta problema nu va mai putea forma obiectul unei contestatii n anulare. Necompetenta relativa nu poate fi invocata direct n fata instantei de apel sau recurs, daca nu a format obiectul de discutie la instanta de fond, care sa o fi respins14. avndu-l procurorul, iar instanta odata sesizata are obligatia de a hotr daca este sau nu competenta sa solutioneze respectiva

13

Cu toate acestea, n practica judecatoreasca se ntlnesc cazuri n care instanta nu procedeaza potrivit dispozitiilor respectivului text. 14 Al. Bacaci, op.cit., pp. 186-187

1.3. Rezolvarea exceptiei de necompetenta si consecintele admiterii exceptiei de necompetenta Instanta sesizata cu judecarea actiunii principale este ndrituita sa solutioneze si exceptia de necompetenta (art.17 Cod proc.civ.). Conform art.137 Cod proc.civ., exceptia de necompetenta, odata invocata, trebuie rezolvata de catre instanta nainte de a intra n cercetarea fondului pricinii. Unirea exceptiei cu fondul nu se poate face asa cum prevede art. 137 alin. 2 Cod proc.civ. dect n cazul n care pentru rezolvarea ei este nevoie sa se administreze probe n legatura de dezlegarea n fond a pricinii. Daca instanta uneste n mod nejustificat exceptia cu fondul, aceasta nu produce nici o consecinta de ordin procedural fata de parti. Instanta de judecata va solutiona exceptia de necompetenta, daca s-a ridicat, sau o va pune n discutie daca este vorba de necompetenta absoluta, chiar daca partea nu a fost citata cu aceasta mentiune, n situatia n care procedura de citare a ei a fost legal ndeplinita pentru termenul respectiv15. Instanta care este sesizata cu judecarea actiunii principale va solutiona si exceptia de necompetenta. Daca exceptia de necompetenta a fost admisa, instanta de judecata, considerndu-se necompetenta, va pronunta o hotarre prin care se va dezinvesti de judecarea pricinii. Asa cum prevede art.158 alin.3 Cod proc.civ., de ndata ce hotarrea pronuntata ramne irevocabila, instanta care s-a considerat necompetenta va trimite dosarul instantei competente sau, dupa caz, altui organ de activitate jurisdictionala. Termenul de exercitare al caii de atac curge de la pronuntare, urmarindu-se sa nu treaca prea mult timp cu solutionarea acestui incident, care oricum duce la o prelungire a judecatii. Asadar, instanta de judecata pronunta o hotarre prin care-si declina competenta si nu respinge actiunea ca inadmisibila. Hotarrea de declinare a competentei, dupa ce a ramas definitiva, are autoritate de lucru judecat, la fel ca orice alta hotarre judecatoreasca. Hotarrea declinatorie nu are autoritate de lucru judecat dect cu privire la faptul ca instanta ce s-a
15

T.S., sec.civ., dec. nr. 2032/1974; R.R.D. nr.7/1995

dezinvestit este necompetenta, nu si cu privire la competenta instantei sau a organului jurisdictional caruia i se trimite dosarul. Aceste din urma organe au si ele dreptul de a hotr daca sunt sau nu competente sa solutioneze acea pricina16. Daca instanta judecatoreasca se considera necompetenta, pronunta o hotarre de declinare a competentei nu numai atunci cnd se invoca necompetenta jurisdictionala, dar si atunci cnd se invoca necompetenta generala a instantelor judecatoresti. Instanta va trimite dosarul instantei competente. n cazul n care cererea cu care au fost sesizate instantele judecatoresti este de competenta unui alt organ al statului, fara activitate jurisdictionala, solutia va fi aceea a respingerii actiunii ca inadmisibila17, iar nu aceea a declinarii competentei. Atunci cnd instanta considera nentemeiata exceptia de necompetenta, o va respinge, declarndu-se competenta, pronuntnd o ncheiere interlocutorie care leaga instanta. Fiind o ncheiere premergatoare, ea nu poate fi atacata dect odata cu fondul18. Am vazut ca necompetenta absoluta poate fi invocata oricnd n fata instantei de fond, apel, recurs, pe calea contestatiei n anulare, dar se poate ntmpla ca o hotarre judecatoreasca daca cu ncalcarea normelor imperative de competenta sa ramna n vigoare fara a fi desfiintata prin vreuna din modalitatile admise de lege. Astfel, se pune ntrebarea daca necompetenta absoluta poate fi acoperita odata cu ramnerea irevocabila a hotarrii. Literatura noastra juridica considera ca o hotarre data cu ncalcarea normelor imperative de competenta, de vreme ce necompetenta absoluta nu a fost ridicata nici de parti, nici din oficiu de catre instanta, ramne definitiva, are putere de lucru judecat, acoperindu-se astfel si necompetenta absoluta. n fine, daca instanta judecatoreasca constata ca litigiul cu care a fost sesizata este de competenta unui organ de jurisdictie din alt stat, va respinge cererea ca nefiind de competenta instantelor romne. Efectul admiterii exceptiei de necompetenta, asa cum rezulta din prevederile art. 158 alin. 3 Cod de procedura civila, este acela al dezinvestirii instantei sau oraganului cu activitate
16 17

I. Stoenescu, S. Zilberstein, op.cit., p. 204, Al. Bacaci, op.cit.p. 189 V. M. Ciobanu,op. cit., p. 185, I. Stoenescu, S. Zilberstein op.cit.,p. 205 18 V. M. Ciobanu,op.cit.,p. 186, I. Stoenescu, S. Zilberstein, op.cit.,p. 203

jurisdictionala necompetent, exceptia de necompetenta avnd, daca este admisa, un efect declinatoriu. Atunci cnd se admite exceptia de necompetenta, termenul pentru exercitarea cailor de atac curge de la pronuntare. O hotarre declinatorie de competenta, ntocmai ca orice alta hotarre, dezinvesteste instanta sau organul de jurisdictie care a dat-o, binenteles daca nu este infirmata de o instanta superioara. Totodata, ea nvesteste cu dreptul de judecata instanta n favoarea careira s-a pronuntat declinarea de competenta din nsusi momentul pronuntarii19. Fiind admisa exceptia de necompetenta si dispunndu-se declinarea competentei, nseamna ca actele de procedura ndeplinite, pna n acel moment au fost savrsite de o instanta necompetenta. Potrivit art.105 alin. 1 actele de procedura ndeplinite de un judecator necompetent sunt nule. n literatura juridica se precizeaza ca notiunea de competenta nu se raporteaza la completul de judecata ci la instanta deoarece numai aceasta poate fi competenta sau nu, iar nu judecatorul care functioneaza la acea instanta. Conform art.160 din C.proc.civ. n cazul declararii necompetentei, dovezile administrate n instanta necompetenta ramn cstigate judecatii si instanta competenta nu va dispune refacerea lor dect pentru motive temeinice. Dispozitia este aplicabila n situatia declinarii competentei de catre instanta de fond ca urmare a admiterii si n aceea n care prima instanta a respins exceptia, iar instanta de apel sau recurs a casat hotarrea pentru necompetenta. Asadar, n acest caz, instanta de trimitere va putea aplica prevederile art.160 Cod procedura civila20.

19 20

T. S., sec.civ., dec. nr. 1070/1992, C.D. 1972, pp. 258-259 Vezi si Al. Bacaci, op.cit., p. 194