Sunteți pe pagina 1din 10

A.C.CUZA SI ANTISEMITISMULUI ROMÂNESC

“Antisemitismul este o anumita perceptie despre evrei, care poate fi exprimata prin ura contra evreilor. Manifestarile verbale si fizice de antisemitism sunt indreptate contra unor indivizi evrei si ne-evrei sau/si contra proprietatilor lor, impotriva institutiilor comunitare evreiesti si a unor lacasuri religioase.”

“Rădăcinile antisemitismului românesc se împletesc cu originile statului român modern şi cu apariţia bogatei tradiţii culturale naţionale care a însoţit unirea principatelor, independenţa şi crearea României Mari. Antisemitismul care s-a manifestat în România între cele două războaie mondiale a crescut direct din seminţele sădite în evenimentele majore ale dezvoltării ţării începută la jumătatea secolului al XIX-lea. Din motive care puteau diferi de la o persoană la alta sau de la un grup la altul, în viaţa politică, culturală şi spirituală a societăţii româneşti au existat, în forme variate şi cu diverse intensităţi, puternice curente antisemite. Acestea au fost prezente în cea mai mare parte a secolului care a precedat ascensiunea la puterea a Partidului Naţional Creştin în 1937, instalarea dictaturii regale în 1938 şi a statului naţional-legionar condus de Ion Antonescu în 1940 - cu alte cuvinte, a secolului care a culminat cu Holocaustul. Acţiunile antisemite ale acestor guverne succesive s-au inspirat din temele antisemite care pătrunseseră în lexiconul românesc de idei cu mult înainte de anii 1930 şi de creşterea influenţei şi a puterii naziste în Germania. În timp ce fiecare dintre aceste trei guverne a amestecat în mod oarecum diferit elementele esenţiale ale unor concepte antisemite răspândite – accentuând mai mult sau mai puţin anumite teme, poate adăugând unor concepte locale noţiuni adaptate din exprimarea antisemită ne-românească şi propunând uneori mai multă, alteori mai puţină violenţă pentru îndeplinirea scopurilor lor - toate aceste guverne au reprezentat o

continuitate esenţială cu ideile antisemite româneşti care îşi aveau originea în perioada de dinaintea primului război mondial. Este adevărat că politicienii cu vederi antisemite radicale au căpătat o mai mare legitimare în ochii publicului după venirea la putere a lui Hitler în Germania. Dar ceea ce a fost nou sub Partidul Naţional Creştin, în timpul dictaturii regale şi mai ales când puterea a fost luată de Garda de Fier şi de Antonescu, nu a fost natura antisemitismului pe care ei l-au adoptat, ci faptul că antisemitismul a trecut din registrul expresiilor verbale şi al izbucnirilor ocazionale de violenţă, în cel al politicii guvernamentale şi al acţiunii de stat. Politicile antisemite ale guvernului Partidului Naţional-Creştin, ale dictaturii regale şi ale statului naţional-legionar au pregătit terenul pentru evenimentele mult mai grave care aveau să se întâmple în timpul războiului sub regimul Ion Antonescu. Acesta din urmă a dorit să elimine evreii din România prin românizare (deposedarea evreilor de bunurile şi de mijloacele lor de existenţă), deportare şi, în fine, prin ucidere. Această schimbare a fost sprijinită – sau cel puţin acceptată – de majoritatea elitei politice, culturale şi religioase. Şi nici acest lucru nu e de mirare. Chiar şi această modificare a politicii s-a făcut în cadrul unei continuităţi fundamentale cu ideile care fuseseră parte integrantă din discursul politic, intelectual şi spiritual al luptei din secolul XIX pentru crearea unui stat românesc independent, pe care Antonescu şi acoliţii săi doreau să-l restabilească.” 1

O adevărată explozie de antisemitism deschis exprimat s-a produs pe măsură ce dobândirea independenţei naţionale devenea o certitudine. În timpul discuţiilor cu privire la noua Constituţie din 1866, liderii români au început să-i prezinte pe evrei ca fiind principalul obstacol în cale independenţei, prosperităţii şi culturii în România. Ulterior, dezbaterile lărgite asupra acceptării sau respingerii cererii inclusă în Tratatul de la Berlin care garanta independenţa României cu condiţia ca evreii să primească cetăţenia, au dus la radicalizarea acestor opinii.

â

â

ş ă ă ş î

ţ ă ş â

â

1 Elie Wiesel , “Raport fina. Comisia international pentru studierea Holocaustului in Romania”, Ed. Polirom , Iasi, 2005, p. 19

Exprimarea antisemită nu s-a limitat doar la întemeietorii elitei politice româneşti. Ea a fost de asemenea răspândită printre elitele culturale şi intelectuale ale ţării, adică printre oameni instruiţi să înţeleagă importanţa valorilor universale, oameni care, prin geniul lor, au instaurat valorile culturale ale naţiunii. În 1866, cum Brătianu, Bolliac şi alţii stabiliseră temele antisemite care vor răsuna timp de un secol în viaţa politică, filologul Bogdan Petriceicu-Haşdeu scria că evreii atrag asupra lor ura şi provoacă ruină economică deoarece sunt carcterizaţi prin trei trăsături îngrozitoare: “tendinţa de a câştiga fără muncă, lipsa simţului demnităţii şi ura contra tuturor popoarelor” 2

Când Puterile europene au stipulat în articolele 43 şi 44 ale Tratatului de la Berlin din 1878 că recunoaşterea independenţei României urma să fie condiţionată de acordarea cetăţeniei şi a drepturilor egale pentru evrei, vocile elitei culturale ale noii ţări au fost la fel de scandalizate ca şi cele din zona politică. Filosoful Vasile Conta, susţinând că adevăratul scop al evreilor era să alunge românii din România şi să stabilească acolo un stat pur evreiesc, declara în Camera Deputaţilor: „Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca naţiune” 3 . Aceleasi atacuri violente impotriva evreilor au venit si din partea lui Vasile Alecsandri , Ioan Slavici ce afirma in “Chestiunea ovreilor din Romania”ca acestia sunt o “boala” de care practic este imposibil să scapi, şi aborda subiectul antisemitismului religios care motiva mai mult populaţia pe larg decât elitele, descriind iudaismul ca “negarea tuturor religiilor”, iar pe Dumnezeul evreilor ca “tăgăduirea tuturor Dumnezeilor”. Blamându-i pe evrei pentru problemele României, Slavici sugera expulzarea acestora, dar era sigur că nimeni nu i-ar fi primit.

î

ă â

ă

ă

â ă

ă ă

î

ţ ă

ă ă ă

ă â ă

ă â ţă

Astfel că din cele mai timpurii decenii ale dezvoltării României moderne a existat un puternic curent antisemit în viaţa politică şi intelectuală a ţării şi care nu se afla la periferia societăţii, ci

2 Bogdan Petriceicu Hasdeu , “Industria Nationala, industria staina si industria ovreasca fata cu principiul concurentei”,Bucuresti , 1866, p.30

3 Discursul din 5 septembrie , 1879 , in Vasile Conta , Opere Complecte , Libraria Scoalelor , Bucuresti , 1914,

p.647,660

4 Ioan Slavici, .Semitismul (IV)., Tribuna, vol. XII (1908), nr. 133 (18 iunie/1 iulie).

chiar în mijlocul ei. Mai mult, limbajul folosit în discuţiile despre evrei era un limbaj extremist, chiar şi în acei ani de început. În scena românească au apărut destul de devreme restricţii legate de locurile unde evreii se puteau stabili, refuzul cetăţeniei, al posibilităţii de a-şi câştiga mijloacele de trai, expulzarea fizică, acuzaţii de luare de sânge, discuţii despre aruncarea în Dunăre, asaltul asupra credinţelor şi practicilor evreieşti, descrierea evreilor ca agenţi străini, duşmani ai statului – limbaj al separării, dezumanizării şi crimei. În fapt, limbajul antisemit extremist introdus în acei ani a fost folosit şi în deceniile care au urmat, până la, în timpul, şi chiar după Holocaust. S-a scris mult despre antisemitismul lui Mihai Eminescu, Octavian Goga, Nicolae Iorga , A.C.Cuza, Nichifor Crainic . Unul dintre cei mai important precursori antisemiti a fost Alexandru C. Cuza (1857- 1947) ce se numara printre intemeietorii miscarii antisemite din Romania, fiind totodata si unul dintre cei care l-au insprat ce mai mult pe Corneliu Zelea Codreanu. Ca o scurta biografie a acestuia putem amintii ca acesta se tragea dintr-o veche familie din Maramures,ce a copilărit pe moşiile Leţcani, Spinoasa şi a studiat la pensionul lui Anton Frey. Iar după moartea părinţilor, A. C. Cuza a plecat din ţară pentru a-şi aprofunda studiile. Intre 1871-1873 a studiat la Dresda. După 1877 a lăsat coala germană pentru cea franceză. A sus inut bacalaureatul in litere şi filosofie la Paris i s-a inscris la Facultatea de Drept din oraş – apoi la Universitatea Veche din Bruxelles (1882) unde a obţinut un titlu de doctor in drept. A devenit profesor universitar la Iasi, publicist, om politic cu o bogata si indelungata activitate, Cuza caruia ii placea teribil sa se identifice cu figura intemeietorului Romaniei, a avut o influenta puternica in epoca asupra numeroase generatii de student. Tonul curentelor antisemite este data de “veteranii” deoctrinelor social-politice, afirmati inca in ultimele decenii ale secolului trecut , care-si fac din atisemitism un program politic, chiar si un crez filozofic si o ideologie. Grupul lor este dominat de figura profesorului universitar A.C.Cuza. “Activitatea sa in cercurile si publicatiile socialiste apare inca din 1888.Cuza a fost cel mai consecvent teoretician si propagator al antisemitismului , in presa , la catedra, in viata politica si in manifestarile publice.” 5 Lucrarile “Generatia de la 48” si “Era noua” reprezinta transformarea graduala si un palid inceput al anisemitismului. Cuza incerca să se apere, de asemenea, prin evitare, impingand cat mai devreme (1889) momentul convertirii la antisemitism şi al aderării la „cauza naţională-

5 Leon Volovici, “Ideologia nationalista si problema evreiasca”, Ed. Humanitas , Bucuresti , 1995, p.43

creştină”. Activitatea pentru care a rămas in istorie a inceput in 1892,cand poetul cu vederi politice confuze a intrat in Parlament– ca junimist. In 8 februarie 1893, a luat pentru prima oară cuvantul,susţinand excluderea evreilor din şcolile de meserii – caantisemit.Sfarsitul de secol l-a gasit in afara succeselor politice ,datorat tocmai doctrine ce doarea sa o promoveze. Din 1901 Cuza a devenit professor universitar la Facultatea de Drept din Iaşi, beneficiind de „ajutorul, foarte activ, al lui Ioan Bogdan” 6 – noul socru al lui Nicolae Iorga. In anul 1889 tocmai una dintre cele mai importane lucrari ale sale” Despre poporaţie”, i-au adus pe langă titlul de professor si un premiu din partea Academiei Romane (1899). Cuza se inscrie fără probleme in standardul profesorului mediocru, prin eforturile istovitoare de a afişa faptul că era la curent cu scrierile vremii. In urma cursurilor tinute la Vălenii de munte şi cursul său inaugural, publicat in 1901 sub numele Obiectul economiei politice şi insemnătatea ei,in care s-a maifestat mai explicit xenofob decat in lucrarea “Despre poporatie”. In orice caz, cursurile sale sau, mai exact, „predicile sale de naţionalism” au fost extrem de apreciate de studenţi precum C. Z. Codreanu. Controversatul profesor a abuzat ani la rand de pozi ia sa pentru a- i propaga ideologia, formand adep i. Oricum, in a doua jumătate de veac a vieţii, „pedagogia” lui A. C. Cuza s-a orientat cu precădere spre politica propriu-zisă. O parte din motivele pentru ultimele conflicte din universitate s-au datorat acestui aspect al carierei lui. Intrarea in viaţa politica secolului XX datorita girului oferit de Nicolae Iorga. Cele două personalităţi s-au armonizat incă de la apariţia Neamului Romanesc (10 mai 1906), dand naştere in 1910 Partidului Naţionalist Democratic, o grupare de nişă, asemenea Partidului Conservator- Democrat. Acest partid este prezentat ca avand o politica cu doctrina hibrida sau incerta.“A. C. Cuza apare in descrierile epocii ca fiind neschimbat din punct de vedere spiritual-ideologic, in ciuda faptului că incărun ise “ 7 ,scrierile sale confirm aceea i preferin ă pentru consecven ă. Referindu-ne strict la asocierea politică directă, putem men iona faptul că drumurile celor doi profesori s-au despăr it, la scurt timp (1914)insa din 1921i se alatura N. C. Paulescu – trei doctorate, recunoaştere internaţională şi un Premiu Nobel scăpat la mustaţă. Dar la fel de priceput ca primii doi in chestiunile sociale.

6 Nicolae Iorga,” O viață de om – așa cum a fos”t, Editura Minerva, București, 1984, p. 210. 7 Grigore V. Coban, “Fenomenul A. C. Cuza”, Tipografia „Alexandru Ţerek”, Marzescu 9, Colecţia „Cuget moldovenesc” Dir. M. I. Văluţă, Iaşi, 1939, p. 37

Intre anii 1929 si 1930 sub semnatura luiA.C.Cuza apar diferite articole in “Apararea Nationala” ce erau favorabile dictaturii. Cuza a prevăzut faptul că va obţine puterea poziţionandu-se ca „singură organizaţie de ordine” 8 ,era impotriva democratiei si detesta dictatura partidelor deoarece considera că acestea făceau imposibilă „orice manifestare de idei, in afară de organizaţiile de partid” 9 . La inceputul colaborării Cuza-Paulescu, svastica i-a făcut „debutul in publicistica romanească, chiar din primul număr al Apărării Naţionale – 1 aprilie 1922. Cuza şi cuzismul au devenit treptat un punct de referinţă şi un centru al dreptei antisemite, un centru care absorbea şi producea partide şi ligi.

Anii 1926-1927 au fost favorabili dezbinărilor insa anul 1935 a adus noi achiziţii: mai intai Nechifor Crainic, care avea sarcina de a se ocupa de tineret, de „lăncieri”; apoi Octavian Goga. Octavian Goga l-a adus pe Cuza (A. C., dar şi pe Gheorghe A.) la guvern după alegerile din 1937( guvernare ce a durat 44 zile). Momentul a insemnat o incununare a indelungatei i perseverentei cariere a „nobilului octogenar” 10 . Antisemitismul lui Cuza era reprezentat si de rasism ce trebuia văzut ca „teorie, care

merită toată atenţia”.”Nationalitatii in arta “ una dintre cela mai importante reviste in care Cuza

a scris se poate observa o influenţă a nazismului iar la o privire superficială a textelor vremii, se poate inţelege că in secolul XX avem de a face cu o variantă biologizantă a antisemitismului. La

o privire mai atentă, putem vedea că discursul referitor la „pericolul integrării evreilor” poate să

nu aibă nicio legătură cu determinismul biologicci mai degraba la cel cultural. Formulată ca teză, poziţia lui A. C. Cuza faţă de asimilarea /integrarea evreilor ar fi următoarea: mă impotrivesc asimilării, pentru că evreii sunt neasimilabili. Chiar in ediţia din 1927 a “Naţionalitatii in arta”, cand a adăugat ultima anexă (XIX), Cuza incă sus inea (teza lui Mihai Eminescu) că evreii sunt neasimilabili, aducand ca „dovadă” faptul că evreii sunt incapabili să inveţe limba romană la un

nivel acceptabil pentru a fi considera i romani. A.C.Cuza a facut tot ce se putea pentru perpetuarea discursului antisemit afirmand ca “ o vorba schimba o lume intreaga”, nu geniul schimba lumea ci propaganda pe toate canalele eficiente disponibile. Să ne ocupăm, a adar, de problema rasei in lucrările lui A. C. Cuza. Mai

8 Lucian Butaru “Rasism Romanesc”, Ed.Fundatia pentru Stidii Europene, Cluj-Napoca, 2010, p.99

9 Lucian Butaru , ibidem , p.100 10 Octavian Goga, „Taina unui praznic: Sărbătoarea A. C. Cuza – A. C. Cuza implinește optzeci de ani” in Apărarea Națională. Organ de propagandă națională creștină, București, An XIV Nr. 15, 13 Aprilie 1937, p. 1.

intai ne vom ocupa de o formulare (teza 5, din broşura citată) care este incontestabil rasistă:

Religia naţiei jidăneşti: este productul acestei rase corcite şi degenerate” 11 . E o propoziţie clară, afirmand că factorul biologic (rasa) determină cultura (religia). Cu alte cuvinte, propozi ia spune că orice reprezentant (individ sau grup) al rasei respective va produce opere cu acelaşi caracter, dacă se va incumeta să producă; oriunde şi oricand, in orice condiţii sociale, economice, politice sau culturale – in mod inevitabil. Factorul cultural (religia) determină „caracterul” unui grup (evreii). Ideile doctrine antisemite se gasesc si in volumul de Poezii, epigrame şi cugetări in proză: „Moartea unei naţii se rezumă in două cuvinte: corcirea şi degenerarea. Fizică sau culturală.”. Sunt necesare cateva precizări. Se ştie din text că in vizor este „poporul corcit al jidanilor” 12 . Iar cuvantul corcit a fost folosit de Cuza cu sensul de steril, adică fără nici un folos. Acesta afirma ca acestia ” „vin cu deprinderi tehnice şi comerciale superioare, şi unii chiar cu capital, pentru a se stabili fără gand de intoarcere. Tocmai ceea ce le reproşează evreilor. Intr-un discurs ţinut in Parlament in iulie 1918, Cuza relua argumentul condiţionărilor religioase: „ei nu se asimilează. Pentru că religia lor, cu dogma fundamentală a poporului ales , este in principiu religia neasimilărei”. Deci, nici vorbă de „corcire”, pentru că nici măcar nu se amestecau – fie din motive biologice, din instinct, fie din motive culturale, religia neasimilării. „Neamestecandu-se cu noi – şi nici nu trebue să se amestece – ei nu pot trăi pe pămantul nostru decat inlăturandu-ne. Afirmarea existenţei lor, e negaţiunea existenţei noastre” 13 O altă teză preluată din instrumentarul rasist şi „denaturată” de Cuza se referă la ceea ce se numea „caracterul constant al popoarelor”. Sunt citaţi, in acest sens, o serie de autori destul de obscuri precum D. Chwolson, F. Von Hellwald etc. care susţineau că „insuşirile raselor, cari au rămas aceleaşi, de mii de ani de cand le cunoaştem, se explică prin puterea lăuntrică a naturei moştenite, care sfarşeşte prin a rezista cu success inrauririlor din afară” 14 . Cuza este parţial de acord cu această teză, reproducand-o cu propriile-i cuvinte şi exemple. Pentru Cuza a fi antisemit inseamnă mult mai mult decat a fi coerent cu vreo doctrină; inseamnă a duce o luptă pe toate planurile, folosind orice mijloc posibil, iar in final a incerca a

11 A.C.Cuza in “Doctrian nationalista crestina”, p.14

12 A.C.Cuza in “Nationalitatea in arta” Editura 1908 , p.157

13 Lucian Butaru , op.cit., p.111

14 A.C.Cuza, In “Despre Poporatie” , p.495

fi coerent, in măsura posibilităţilor, pentru a nu fi „prins”. Or, Cuza foloseşte argumente anti- rasiste pentru a-şi susţine cat mai ştiinţific posibil antisemitismul. Poziţia lui se sprijină pe determinismul cultural-economic. Mai incărcată de mize politice este o altă chestiune in care Cuza se va implica, luptand impotriva rasismului – pentru a lupta impotriva evreilor. Chestiunea in cauză e una demografică. In a doua jumătate a secolului XIX, tendinţa generală este de a inlocui „obstacolele represive cu obstacole preventive”. Instrumentarul antisemit se regăse te in toate lucrările autorului, insă bro urile sunt locul in care pare să se concentreze toată tipologia. De exemplu, in broşura “Doctrina naţionalista creştina”, de la 1928. Cuza a promovat denumirea de cuzism, pentru a desemna antisemitismul „veritabil” romanesc, diferit de„antisemitismul paralitic”150 al celorlalte partide. Prima din sursele importante ale cuzismului, care poate fi numită sursa originară sau matricea antisemitismului, este anti-iudaismul bisericii sau mai bine zis „lupta pentru credinta”” cu „lupta pentru ştiinta”. Cea de-a doua sursă importantă a cuzismului este naţionalismul. Recursul la naţionalism apare iniţial in lucrările lui Cuza ca fiind izvorat dintr-o dublă decepţie – socială şi naţională. In prefaţa ediţiei din 1927 a lucrării Naţionalitatea in artă Cuza pare să se fi străduit mai mult ca niciodată să intemeieze naţionalismul ca lege naturală: „Scopul este să dovedească existenţa unei legi a naţionalităţei, ca lege naturală. Activitatea didactică a profesorului A. C. Cuza pare a fi influenţat in mod decisiv activitatea politicianului antisemit A. C. Cuza – i invers. Lupta pe care acesta o ducea impotriva evreilor, care „otrăveau” stomacul cu băuturi spirtoase şi sufletul cu neincredere sau chiar ateism, nu avea la bază neapărat o fixaţie de ordin psihologic (după sentinţa multor istorici), ci mai degrabă o opţiune de natură teoretică. Această opţiune poate fi pe scurt definită drept „cale de mijloc”, concept cu iz de inţelepciune pentru o Romanie care avea de ales intre drumuri deja deschise şi bătătorite de alţii. Incercarea lui Cuza de a altoi doctrina conservatoare cu rămurele bine alese din Marxism şi liberalism a avut drept corolar antisemitismul. Pentru că antisemitismul a avut funcţia de a explica de ce „in realitate lucrurile se petrec altfel şi nu au aceeaşi precisiune absolută . Viziunea lui asupra economiei politice şi, in special, teoria asupra

claselor sociale devenea astfel imună la critică, fie din partea celor care credeau in justiţie socială, fie din partea celor care credeau in libertate economică, deoarece „clasa de mijloc alogenă” funcţiona in sprijinul teoriei sale ca „pătură izolatoare” care bloca drumul atat spre evoluţie socială a individului (de obicei, ţăran nefericit), cat şi drumul spre evoluţie economică a naţiei.

Ghita Oana –Loredana

Master Stiinte Politice , anul I Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative