Sunteți pe pagina 1din 5

Ce este montajul ?

de Gheorghe Daniel-Ionut
De-a lungul istoriei cinematografului, montajul constituie elementul cel mai specific al limbajului filmic, realizand organizarea planurilor unui film in anumite conditii de ordonare si de durata si anume in timpul si spatiul virtual al unui film. Montajul este partea creativa a procesului de post-productie al unui film. Acesta presupune selectarea si combinarea cadrelor in secvente, in final alcatuind produsul finit, filmul. Montajul este defapt arta de a povesti in imagini. Montajul este singura arta unica cinematografiei, separand realizarea filemelor de celelalte forme de arta care il preced (cum ar fi fotografia, teatrul, dansul, scrisul si regizoratul), desi poezia si scrierea de romane sunt paralele apropiate procesului de editare. Montajul mai este cunoscut si ca arta nevazuta, deoarece, atunci cand este bine practicata, privitorul devine atat de implicat in actiunea filmului incat de cele mai multe ori nu este constient de treaba facuta de monteur. La nivel fundamental, montajul este arta, tehnica si practica asamblarii cadrelor intr-un tot coerent. Un monteur este persoana care practica montajul de film prin asamblarea filmarilor. Totusi, treaba monteurului nu este doar de natura mecanica (lipirea pelicului, taierea acesteia sau editarea scenelor de dialog), acesta trebuie sa lucreze cu suprapunerea de imagini, poveste, dialog, muzica, ritm si chiar si cu jocul actoricesc pentru a reimagina si chiar sa rescrie povestea filmului pentru a creea un tot coeziv. Monteuri, de obicei, joaca un rol dinamic in procesul de facere al unui film. O data cu avansul in tehnica montajului digital, editorii si asistentii acestora au devenit resposabili peste mai multe arii ale productiei de film, de care normal raspundeau alti oameni. Spre exemplu, in trecut, editorii se ocupau doar cu montarea imaginilor. Sunetul, muzica si (recent) efectele vizuale erau indatoririle altor persoane, care colaborau indeaproape cu monteurul si cu regizorul. In cele din urma, sistemele digitale au inceput sa puna aceste responsabilitati in mainile monteurului. Aceasta practica este comuna, in special, la productiile cu buget restrans ca asistentii monteurului sau chiar monteurul insusi sa alipeasca muzica si sunetul, sa creeze efecte vizuale si sa adauge efecte sonore. Aceste elemente temporare sunt de obicei inlocuite cu versiuni mai rafinate facute de catre echipele de sunet, muzica si efecte vizuale angajate in acest scop. Montajul filmic este o arta care poate fi folosita in diverse feluri. Poate creea montaje senzuale si provocative; poate deveni un laborator pentru cinematografia experimentala; poate evidentia starile emotionale ale personajelor; poate creea puncte de interes in timpul evenimentelor din film; controleaza povestea si ritmul filmului; poate creea iluzia unui pericol cand defapt nu este niciunul; pune accent pe lucruri care altfel ar trece neobservate; si chiar poate creea o legatura emotionala la nivel subconstient cu privitorul, printre multe alte posibilitati.

Primele experimente
Edwin S. Porter este considerat primul realizator de filme american care a folosit montajul in film. Porter a lucrat ca electrician inainte de a se alatura laboratorului de film al lui Thomas Alva Edison, la sfarsitul anilor 1890. Primele filme ale lui Thomas Edison (a carui companie inventase o camera si un proiector), cat si ale celorlalti erau filme de scurt-metraj compuse dintr-un singur cadru lung si static. Miscarea prinsa in cadru era in deajuns pentru a amuza publicul, in consecinta primele filme aratau activitati precum traficul de pe o strada aglomerata. Filmul nu prezenta nici o poveste si nici editare. Fiecare film rula atat timp cat camera avea pelicula. Cand studioul de film al lui Edison a vrut sa creasca durata de rulare a scurtmetrajelor, Edison ii s-a adresat lui Porter. Porter a realizat filmul Viata unui pompier american in 1903. Acesta a fost primul care avea o poveste, actiune si chiar un gros-plan cu mana unui pompier ce trage alarma de incendiu. Alte filme au urmat, cum ar fi Marele jaf al trenului, care inca este folosit ca material didactic in scolile de film pentru a evidentia metode de montaj. A fost produs in anul 1903 si a fost unul dintre primele exemple de montaj dinamic, alipind scene filmate la timpi si locuri diferite, ceea ce era imposibil de facut intr-un cadru lung si static. In timpul productiei, Porter, a inventat si utilizat pentru prima data efectele speciale, cum ar fi: dubla expunere, filmari in miniatura si split-screen. Porter a descoperit aspecte important in ceea ce priveste limbajul filmic, spre exemplu o imagine nu trebuie sa arate o persoana completa din cap pana in picioare, ci alipind doua imagini creeaza in mintea privitorului o relatie contextuala. In anul 1918, regizorul rus Lev Kuleshov a facut un experiment care demonstreaza aceasta relatie contextuala din mintea privitorului. A luat o bucata dintr-un film vechi in care era prezentat un prim-plan cu un actor rus titrat si l-a intercalat cu un cadru ce avea ca punct de interes un castron cu supa, apoi altul cu un copil ce se joaca cu un ursulet de plus si in cele de urma un cadru cu o femeie batrana intr-un cosciug. Cand Kuleshov a aratat publicului filmul sau, acestia au laudat jocul actoricesc foamea pe care o simtea in timp ce se uita la castronul cu supa, bucuria de al privi pe copil jucandu-se si durerea pe care o simtea cand se uita la femeia din cosciug. Bineintele cadrul ce il portretiza pe actor a fost filmat cu ani inainte ce celelalte cadre sa fie filmate, iar acesta nu a vazut niciunul dintre acele lucruri. Simpla juxtapunere a cadrelor intr-o secventa a facut relationarea dintre acestea.

Tehnici de montaj
1. Metoda Cut-Cut Se face prin schimbarea brusca a incadraturilor, printr-un cadru. Este cea mai simpla dar in acelasi timp cea mai complicata metoda pentru ca trebuie sa stapanesti regulile de montaj. Motive stilistice a taieturii directe: - schimbarea decorului, a scenei de desfasurare a povestirii - comprimarea timpului in povestire (scurtam lungimea cadrului) - schimbarea punctului de observatie, de statie - schimbarea ritmului povestirii (prin taietura) - motive legate de miscare, de indicii de detaliu - de mesajul verbal: taietura la sfarsit de fraza, la idee noua sau pentru a da un plan de ascultare exprimand o reactie Un lucru bun de precizat este faptul ca mesajul trece la spectator chiar si daca nu-l vede tot timpul pe cel ce vorbeste. Merita sa-i aratam pe cei ce vorbesc numai daca figura sau gesturile lor mai spun ceva, sau pur si simplu pentru ca iata, asta e marturia lor. Asta e diferenta intre cinematografie/televiziune si literatura, pentru ca in prima varianta putem arata simultan mai multe lucruri. Acestea sunt doar cateva motive pentru a taia, dar ramane ca cel care isi asuma rolul de povestitor sa decida cand, daca si pe ce taie. O trecere, intre doua cadre cu alte semnificatii, se poate realiza prin:

2. Fade in fondu
De obicei intunecarea imaginii pana la innecarea ei completa in negru. Din fondu, din negru imaginea incepe sa apara pana la valoarea necesara, vazuta la fel ca si celelalte imagini ce se proiecteaza. Este posibil ca din punct de vedere dramaturgic sa fie necesar sa se faca aceste fonduuri si in alb sau orice alta culoare din spectru vizibil, potrivita cu decorul sau altceva. 3. Dissolve Dizolvarea, topirea imaginii a doua cadre unul in altul. In timp ce un cadru se dizolva, dispare, in acelasi timp un al doilea apare, in asa fel incat pe ecran apare inlocuirea unui cadru cu altul prin mixarea lor. 4. Wipe Fie o linie in miscare schimba o imagine cu alta, sau o cortina electronica, ce se misca stanga-dreapta sau sus-jos, fie o figura geometrica: patrat, cerc, triunghi, etc. Pentru a realiza impresia de fluenta a povestirii, a continuitatii prin montaj, taietura nu trebuie sa deranjeze, sa nu iasa in evidenta si sa dea

senzatia de trecere lina, fluenta, fireasca, lipirea cadrelor in film trebuie sa tina cont de anumite aspecte: - continuitatea directiei de miscare - continuitatea ritmului in cadrele ce se vor taia sau lipi - personajul sa ocupe aceeasi pozitie in compozitia noului cadru - schimbarea incadraturii (de la Plan Intreg la Plan Mediu), niciodata nu se taie pe cadru, adica Plan General peste Plan General al aceluiasi loc sau Prim Plan urmat de Prim Plan al aceluiasi personaj. - schimbarea unghiului din care se povesteste sau se filmeaza scena. Se filmeaza un plan din stanga axului de privire, urmatorul cadru, racord (decor, recuzita, stare, machiaj) se va monta din partea dreapta a axului de privire al personajului. - completarea actiunii: spatial, contextual, simbolic, sugestiv. Taietura are intotdeauna rostul mentinerii unei continuitati prin adaugarea a ceva nou. De exemplu, o persoana incepe sa deschida o usa din interiorul unei camere, in cadrul urmarit, filmata de partea celalta a usii, continua sa deschida usa. Sau, cu elipsa, dar pivotand pe continuitatea logica, deschide o usa iar in urmatorul cadru inchide alta usa in alta locatie. O masina iese din cadru de noapte si intra in cadrul urmator ziua. Din cauza ca spectatorul este absorbit de urmarirea miscarii in sine, dar si a sugestiei logice sau simbolice asociate, nu percepe taietura ca pe o discontinuitate, ci isi completeaza viziunea asupra povestirii cinematografice.

5. Jump cut Saritura


Este trecerea brusca de la o scena la alta. Trecerea brusca de la o scena la asta, de la o actiune la alta, se poate face in mod deliberat pentru a creea un suspans dramatic. Uneori aceasta saritura in povestire (montaj) este folosita ca inceput sau final de noua actiune, pentru a ne surprinde si mentine atentia.

Continuitatea in film
Filmul este cursiv din punct de vedere al actiunii lui. Spectatorul percepe filmul ca pe o realitate virtuala luata de afara. Responsabilitatea regizorului este sa nu distraga atentia de la subiectul principal, prin anomalii ale imaginii sau a logicii filmului. Astfel, filmul are o continuitate, de la cadru la cadru. Cand vorbim de continuitate vorbim de racord. Adica, ce am vazut la cadrul precedent, se leaga logic cu ce se vede la cadrul actual? E ceva ce ne distrage atentia anormal? Continuitatea se tine de toate partile filmului, imagine (in special), decor (obiecte aflate in cadru), miscarea actorilor sau a obiectelor filmate, sunet si asa mai departe. Exista oameni in echipa de filmare care au grija in mod special de continuitate. Principalele racorduri care trebuie sa realizeze continuitatea:

Imagine - Racordul luminii. E necesar sa avem lumina egala de la cadru la cadru. Se poate intampla, mai ales in exterior ca un cadru tras sa fie mai luminos (cu soare), iar celalalt sa fie cu diferenta de lumina (daca apar norii). In studio se poate intampla la fel, cheia de lumina va trebui sa pice la fel in toate cadrele dintr-o secventa care necesita continuitate. - Miscarea de aparat este legata de miscarea subiectului. De obicei cand pornim o miscare a camerei intr-o anumita directie, apoi trecem la alt cadru care urmareste aceeasi deplasare a subiectului in cadru, e necesar sa pastram miscarea si directia acesteia. De exemplu, urmarind un actor sau o masina care se deplaseaza de la stanga la dreapta in cadru, pornind cu o panoramarea stanga-dreapta la Plan Intreg, apoi vrand sa continuam aceeasi urmarire la Plan Mediu, vom panorama tot de la stanga la dreapta. - In functie de treime. Luam acelasi exemplu cu panoramarea stangadreapta pe subiect. Pentru a parea normal ochiului trebuie sa pastram pozitia subiectului in compozitie. Daca la plan intreg subiectul se afla in prima treime, la al doilea cadru mai strans il vom plasa tot in prima treime. Pastrarea proportiei nu da senzatia spectatorului ca s-a schimbat cadrul, ceea ce este esential in film. Decor Racordul decorului este cel mai frecvent uitat. Obiecte sau actori amplasati in decor la un cadru, trebuie sa existe in aceeasi pozitie si la urmatorul cadru pentru a realiza continuitatea.

Miscarea subiectului Sunet Racordul de ambianta in special, se simte urat cand auzim ca la schimbarea cadrului se schimba anormal fundalul. Nivelul vocilor trebuie egalat astfel incat vocile sa nu se auda pe mai multe intensitati in doar cateva secunde. Este deranjant cand se aud in aceeasi fraza cuvinte mai tari, apoi mai joase cand logic ar trebui sa fie egale. Continuitatea da senzatia de firesc. Daca un actor intra in cadru prin stanga si iese din el prin dreapta, in urmatorul cadru va trebui sa intre tot prin stanga si sa iasa prin dreapta pentru a se realiza continuitatea drumului pe care il parcurge. Contrar, se va intelege ca subiectul se intoarce sau merge haotic, cauta ceva. Viteza cu care se misca ar trebui sa fie aceeasi in ambele cadre.