Sunteți pe pagina 1din 2

Actiunea in romanelor Hortensiei Papadat Bengescu Hortensia Papadat Bengescu stim-a suferit pentru ca obligatiile de mama si sotie, dar

mai cu seama mentalitatea franc anticulturala a lui Nicolae Papadat au impiedicat-o multa vreme sa dea curs vocatiei ei literare. Desi incepuse sa scrie din copilarie, si-a vazut tiparite primele pagini abia in 1912, cand avea 36 de ani si cinci copii.Numai la staruintele Constantei Marino-Moscu, care o amenintase ca altfel ii publica lungile epistole a consimtit sa incredinteze Vietii Romanesti bucatile adunate apoi sub titlu Ape adanci. In prietena ei zdrobita moral de nemultumirile conjugale isi vedea propria imagine asa cum ave asa-i marturiseasca lui Ibraileanu. Sotul, om, fara vicii, nu-si ascundea violentul dispret fata de literatura..La noi in casa-striga el-ne reuneam in familie, se juca loton , asa ne petreceam timpul, dar sa citesti carti: phe!. Ne dam, asadar, seama cum o parte a eului autoarei ia infatisarea fecioarei despletite, repudiate , acoperite de blam, dar pastrand in inclinatia ei vinovata un imbold intim profund, o nevoie vitala, dupa cuvintele Hortensiei Papadat Bengescu. O persoana a H.P Bengescu a fost fata de famili, fiica ascultatoare care consimte la un sacrificiu si, desi a costat-o mult, paraseste studiile spre a se marita, cum doreau parintii ,si a devenit sotia magistratului Nicolae Papadat, compania lui fidela prin diversele targuri provinciale amarate si fara nici o viata intelectula, pe unde l-a purtat slujba, mama a cinci copii, impiedicata sa scrie, cata vreme acestia erau mici si reclamau o grija permanenta. A doua, nu ne e nici ea necunoscuta: A fost fetita indragostita de tatal ei, omul cult, cu gust pentru muzica si poezie, conlocutorul ei favorit pe marginea lecturilor adolescente, profund nemultumit ca are un ginere acultural, eleva excelentain sfarsit autoarea admirata in cercul lui Lovinescu , marea europeana, necitita si ramasa , o buna perioada, aproape necunoscuta publicului.Faza de inceput confesiva, lirica , impresionista cunoaste pentru un scurt rastimp o relativa si fragila coexistenta pasnica intre partile invrajbite ale eului scriitoarei. Pulsiunile senzuale puternice, fixatiile infantile obscure sunt mereu prezentate ca desfasurate in plan strict imaginativ, raman pure dorinte, neexteriorizate, iau forma de reverie inofensiva pentru instanta morala, cata

vreme isi pastreaza acest statut.Conflictul izbucneste, cu violenta, cand autoarea trecand la o literatura obiectiva se vede obligata sa-si istoriseasca, eul, sa-i figureze pornirile opuse prin personaje si planuri de tensiuni iscate intre ele.Acum scindarea interioara un mai poate fi ascunsa.In primele doua romane asa cum am constatat,centura morala, foarte patrunsa de rolul sau , se dezlantuie manioasa , fara indurare asupra celeilate parti a eului. O incompatibilitate raspicata provoaca divortul lor ,nemailasand loc nici unei concesii.