Sunteți pe pagina 1din 4

Teorii i politicii monetare

Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul careia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie. Importanta politicii monetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preturilor, la care se adauga limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei. Responsabilitatea indeplinirii acestor obiective revine bancii centrale, care detine monopolul in formularea si transpunerea in practica a obiectivelor politicii monetare. Stabilitatea preturilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, in acelasi timp, reprezinta un obiectiv central al politicii economice, alaturi de: cresterea economica durabila, ocuparea deplina a fortei de munca, sustenabilitatea balantei de plati. Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecarei tari, sunt identificate instrumentele care sa conduca la cele mai bune rezultate, dintre care cele mai insemnate sunt: politica fiscala, politica veniturilor, politica monetara, politica valutara si politica comerciala . Politica monetara contribuie la realizarea politicii economice si prin obiectivele specifice care constau in urmatoarele: a) cresterea masei monetare pana la un nivel optim b) mentinerea ratei dobanzii la un nivel corespunzator c) practicarea unui nivel optim al ratei de schimb d) alocarea optima a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) in cadrul economiei

Istoria politicii monetare:


Evoluia politicii monetare este determinat de evoluia sistemului monetar i de evoluia gndirii economice.

Pe parcursul mai multor secole promovarea politicii monetare se reducea la luarea deciziilor de batere a monedei metalice i de emitere a banilor de hrtie. Crearea primelor bnci centrale (bnci cu drept de emisie monetar) a fost influenat de ideea meninerii paritii bancnotelor n raport cu metalul preios i n raport cu bancnotele altor state. Respectiv, obiectivul politicii monetare a fost meninerea etalonului aur. mpreun cu contientizarea ciclicitii n activitatea economic (sfritul sec. XIX nceputul sec. XX) s-a modificat i obiectivul politicii monetare, incluznd i supravegherea stabilitii sistemului financiar. Crizele i panicile bancare au impus bncilor centrale rolul de mprumuttor de ultima instan i au demonstrat rolul ratei dobnzii n stimularea creditului bancar. n anii 1980 mai muli economiti au nceput s pledeze pentru independena bncilor centrale de celelalte organe de stat.

Obiectivele politicii monetare:


Teoria politicii monetare, precum i practica internaional, cunoate urmtoarele tipuri de obiective finale: Creterea economic durabil Ocuparea deplin a forei de munc Stabilitatea preurilor Stabilitatea ratelor dobnzii Stabilitatea extern (stabilitatea cursurilor de schimb valutar i sustenabilitatea balanei de pli) Stabilitatea sistemului financiar i alocarea optim a fondurilor (resurselor) financiare Banca central nu poate s urmteasc toate aceste obiective concomitent.

Instrumentele politicii monetare

Instrumentele utilizate pentru atingerea obiectivelor economice sunt: Operaiuni pe pia deschis (open-market) Operaiunile pe pia deschis reprezint activitatea bncii centrale pe vnzare i cumprare de titluri ale pieei monetare. Prin intermediul acestor operaiuni autoritile monetare modific rezervele bncilor i indirect influeneaz cantitatea de moned n circulaie. Atunci cnd banca central vinde titluri, ea retrage o parte din lichiditile bncilor i micoreaz oferta de moned n circulaie. n cazul invers, al cumprrii de titluri, banca central injecteaz lichiditate suplimentar, majornd masa monetar. Rata rezervelor obligatorii Sistemul rezervelor obligatorii presupune obligaia bncilor de a pstra depozite la banca central. Mrimea acestor depozite (rezerve) se stabilete n dependen de suma mijloacelor bneti atrase de la ageni economici i de rata de rezervare. Atunci cnd autoritatea monetar mrete rata de rezervare, bncile sunt obligate s constituie rezerve suplimentare, micorndu-se astfel potenialul de creditare a economiei i de creare de depozite noi. n cazul invers, al micorrii ratei rezervelor obligatorii, bncile au posibilitatea de extindere a activitilor de creditare. Unele ri (Canada, Elveia, Australia) au renunat la sistemul rezervelor obligatorii.

Ratele dobnzii
Cantitatea de moned aflat n circulaie poate fi influenat i prin modificarea ratei de baz (ratei dobnzii percepute pentru creditele bncii centrale) sau a ratei de rescont (percepute pentru scontarea titlurilor prezentate de bnci).

Atunci cnd autoritatea monetar coboar rata sa de baz, ea stimuleaz interesul bncilor pentru refinanare, respectiv solicitarea mai multor mprumuturi. Acestea se folosesc pentru creditarea economiei naionale i provoac majorarea masei monetare. n cazul invers, al creterii ratei de baz, banca central scumpete creditul su, descurajnd practica de refinanare i micornd potenialul bncilor de a credita economia.

Limitarea creditului
Incadrarea creditului constituie un instrument al politicii monetare, practicat de majoritatea tarilor dezvoltate cu exceptia Germaniei (unde nu figureaza printre mijloacele de actiune ale Bundesbank-ului si numai o revizuire a statutului de functionare al bancii, ar permite aplicarea unei asemenea masuri). In SUA, s-a practicat limitarea creditului, cu succes, pana in anii 80. Italia, Elvetia si Marea Britanie au utilizat acest instrument in trecut, in deceniul 70, iar modalitatile tehnice au prezentat o mare variabilitate. In prezent, practica asemenea masuri Japonia si Portugalia, iar Spania si Tarile de Jos au repus in aplicare limite ale cresterii creditului. Incadrarea creditului se concretizeaza in controlul cantitativ direct, respectiv in fixarea unui plafon al cresterii volumului creditelor, in decursul unei anumite perioade.

Paulescu Dragos Grupa 8112