Sunteți pe pagina 1din 5

Dilema de securitate in comportamentul international al statelor

n abordarea tradiional a securitii, creterea securitii unui actor nseamn, de multe ori, diminuarea securitii altuia. n perioada rzboiului rece,dezvoltarea unei tehnologii militare avansate de ctre una dintre superputeri genera o stare de inferioritate militar celeilalte superputeri. Iniiativa rzboiul stelelor a SUA a contribuit, n cele din urm, la prbuirea URSS. Aceasta situaie a fost descris n studiile de securitate ca dilema securitii. Dilema securitatii se produce atunci cand multe dintre mijloacele prin care un stat incearca sa-si sporeasca securitatea conduc la diminuarea securitatii altor state (Robert Jervis, 1978). Consecinte ale dilemei securitatii: 1. reducerea propriei capacitati militare a statului care initiaza dilema securitatii; 2. cresterea valorii pe care adversarul o ataseaza ideii de expansiune, ceea ce ingreuneaza descurajarea adversarului; 3. consum inutil de resurse. Reducerea securitatii adversarului poate reduce propria securitate, prin cresterea valorii pe care adversarul o ataseaza expansiunii. Expansiunea este o sursa de crestere a securitatii: asigura frontiere mai stabile, adancime strategica, resurse mai insemnate, etc. - ex. Uniunea Sovietica Daca un stat se inarmeaza, consecinta indirecta poate fi diminuarea securitatii sale: adversarul va reactiona prin inarmare si va fi mai greu de descurajat; Daca acceptam ca starea naturala a lumii este cea de insecuritate, este atunci mai usor de inteles conceptul central in scoala realista a relatiilor internationale, cel de politica de putere (power politics). Dupa Hans Morgenthau, politica internationala, ca orice politica este o lupta pentru putere. Rezultatul politicii de putere promovata de state este, asa cum am mentionat, echilibrul puterii (balance of power). Din perspectiva studiilor strategice se pot desprinde cateva principii generale privind sursele de insecuritate: Ernst Haas identifica cel putin opt intelesuri ale echilibrului de putere: (citat din Terriff et al, 1999) 1. Orice distributie a puterii; 2. Un echilibru al puterii sau un proces de echilibrare; 3. Hegemonie sau actiuni pentru obtinerea hegemoniei; 4. Stabilitate si pace prin intermediul unui concert al puterii; 5. Instabilitate si razboi; 6. Politica de putere in general;

7. O lege universala a istoriei; 8. Un sistem si un ghid pentru decidentii politici. Ideea de concert al puterii este inspirata din politica internationala a secolului al XIXlea in Europa cand, la sfarsitul razboaielor napoleoniene (1815), marile puteri instaureaza asa-numitul Concert al Europei, prin care se garanta pacea si stabilitatea pe continent in urma actiunilor concertate ale Austriei, Rusiei, Prusiei si Angliei. Metode pentru instaurarea si mentinerea echilibrului de putere: 1. O politica de divizare si control (divide et impera), pentru a diminua puterea celui mai puternic si al aduce la nivelul celui mai slab; 2. Compensatii teritoriale dupa incheierea conflictului, pentru a compensa avantajele obtinute de invingator; 3. Crearea statelor-tampon; 4. Formarea aliantelor; 5. Crearea si mentinerea sferelor de influenta; 6. Interventia; 7. Negociere diplomatica; 8. Rezolvarea disputelor pe cale legala si pasnica; 9. Reducerea armamentelor sau angajarea in cursa inarmarilor; 10. Declansarea razboiului, pentru a mentine sau instaura un echilibru de putere favorabil. 1. Competitia necontrolata sau insuficient controlata a statelor pentru putere (si pentru alte valori obtinute prin intermediul puterii) conduce la insecuritate persistenta (pervasive insecurity) pe plan international. 2. Obtinerea securitatii se realizeaza pe baze individuale (la nivel de stat) cat mai mult posibil (datorita absentei unor norme efective stabilite de o autoritate internationala superioara si/sau datorita incertitudinii obtinerii de garantii sau asistenta ferma din partea altor state; aliantele de securitate (bazate in primul rand pe principiul common defense vezi NATO) sunt create pentru a completa securitatea individuala a fiecarui membru al aliantei; aliantele nu asigura securitatea in mod absolut. 3. Nevoia de a te baza pe forta si pe amenintarea cu forta in diferite instante alimenteaza insecuritatea; 4. Aplicarea foarte limitata a principiilor de moralitate creste insecuritatea, datorita incertitudinii comportamentului altor state. Este suficient ca un singur stat sa se comporte imoral pentru a pune in incertitudine moralitatea celorlalti. 5. Aparitia dilemei de securitate cresterea securitatii unui stat conduce la scaderea securitatii altora alimenteaza insecuritatea in sistemul international. Abordam aceasta relatie stat-securitate in doua planuri: - social-politic, in sensul in care ideea de stat, ca stare de spririt impartasita de populatie, este un obiect major al securitatii nationale; - baza fizica a statului - teritoriu, geografie, resurse.

SCHEMA: partile componente ale statului (dupa Buzan, op.cit.p. 65) Popoarele,statele si teama se vrea o demonstratie despre modul in care un concept mai larg si mai bine stabilit poate conduce la o redefinire constructivism a problematicii securitatii natiunilor. Statul ocupa un loc central si in conceptul de securitate. Un stat isi asigura securitatea devenind mai puternic. Experienta razboiului rece a demonstrat ca aceste aranjamente din interiorul politicii de putere si al echilibrului puterii s-au dovedit a fi: a)scump e: obtinerea armamentului nuclear in cantitatile si de calitatea planificata ca necesara, dispunerea fortelor strategice pe mapamond (baze militare), mentinerea unor forte conventionale numeroase, echipamentele si armamentele conventionale (portavioane, submarine, sateliti) au grevat foarte serios bugetele nationale. Competitia militara a impus cheltuieli de aparare peste limitele pe care unele state si le-ar fi putut permite (vezi Tabelul cu cheltuielile militare la sfarsitul razboiului rece). Este mai mult decat clar ca participarea la competitia militara cu Vestul a contribuit la prabusirea URSS. b)pericu loase: distributia puterii putea fi oricand gresit interpretata in timpul razboiului rece. Statele nucleare, de exemplu, erau mult mai expuse decat credeau la ceea ce s-ar numi prima lovitura menita a reduce capacitatea lor de reactie in faza principala a razboiului. La acest lucru se puteau adauga riscurile de accidente. c)inn acc eptabile: desi a fost o stare de fapt, echilibrul puterii se referea in principal la cele doua superputeri (URSS si SUA). Unele state au respins politica de putere si au descurajat conflictul prin intermediul unei politici de pace. Este cazul statelor scandinave (ex. Suedia). Alte state, cele fara arsenal nuclear, s-au simtit inferioare si dependente excesiv de echilibrul celor doi mari si, in consecinta, au dezvoltat propriile mijloace nucleare. Este cazul Indiei si Pakistanului. d) intrinsec instabile: echilibrul puterii a fost in permanenta instabil. Pe de o parte, cursa inarmarilor permitea perioade scurte de echilibru real, de obicei intre generatiile noi de armamente. Pe de alta parte, managementul arsenalelor nucleare a generat instabilitate politica interna in statele detinatoare, datorita diferentelor de opinie intre gruparile politice. Miscarile pacifiste din Franta (anii 60), manifestatiile de protest din Germania

(anii 70-80), povara militara sovietica au generat instabilitate si, in cele din urma, cum este cazul URSS, au contribuit la dezintegrarea politica. Rezumand, in viziunea realista, capacitatile militare joaca rolul esential in definirea insecuritatii si in managementul securitatii. Alti factori care pot contribui la obtinerea securitatii sunt analizati ca relevanti in masura in care contribuie la realizarea capacitatilor militare considerate dezirabile. O economie puternica determina nivelul capacitatilor militare pe care un stat le poate dezvolta si mentine.Geografia determina resursele naturale ce pot fi trasferate sectorului militar si, in functie de asezarea geografica, vulnerabilitatea in fata agresiunii externe. Forma de guvernamant determina modul in care un stat poate realiza mobilizarea populatiei pentru scopuri militare. Leadership-ul politic determina modul in care pot fi optim utilizate resursele militare, economice, geografice. Fenomenul de spirala: cu cat un stat se orienteaza mai mult catre cresterea securitatii, cu atat celelalte state se simt mai amenintate si iau masuri proprii de crestere a securitatii. Ex. cursa inarmarilor Politici militare care nu conduc la spirala inarmarii: tratate si intelegeri pentru controlul armamentelor, prin care se limiteaza capacitatile ofensive; doctrine de aparare pur defensive; dezarmare unilaterala: A reduce capacitatile militare, B reactioneaza prin Dilema este o cauza principala a curselor inarmarilor in care statele irosesc sume mari de bani pentru arme cu care se ameninta reciproc, dar care in cele din urma nu ofera securitate. Dilema securitatii este o consecinta negative a anarhiei in sistemul international. Realistii tind sa priveasca dilemma ca pe una de nerezolvat, in timp ce liberalii sunt de parere ca ea poate fi solutionata prin dezvoltarea de norme si institutii. Intrarea in sistemul international se bazeaza pe recunoasterea de catre alte state a suveranitatii unui stat in cadrul teritoriului sau. Aceasta recunoastere este extinsa official prin relatii diplomatice si prin apartenenta la ONU. Realistii recunosc ca regulile relatiilor internationale creeaza deseori o dilemma a securitatii o situatie in care actiunile statelor menite a le asigura securitatea tind sa ameninte securitatea altor state, celelalte state ameninta la randul lor, primul stat. Dilema securitatii sta la baza politicilor internationale a puterii. Lipsa de rezultate a unor conferinte de elaborare a tratatelor de dezarmare isi are originea in dilema securitatii. BIBLIOGRAFIE: 1. RADU-SEBASTIAN UNGUREANU (2010), SECURITATE, SUVERANITATE SI INSTITUTII INTERNATIONALE, EDITURA POLIROM 2. MIHAIL VASILE OZUM (2007), STUDII DE SECURITATE SI APARARE, EDITURA FUNDATIA ROMANIA DE MAINE, BUCURESTI

3. IONEL NICU SAVA (2006), STUDII DE SECURITATE, EDITURA FUNDATIA ROMANIA DE MAINE, BUCURESTI