Sunteți pe pagina 1din 11

Sfant si sfintenie in Vechiul Testament

STUDENT: AN: II. GRUPA: a 10-a. DISCIPLINA: Studiul Vechiului Testament.

Definitie

SFINTENIE s.f. Calitate a ceea ce este sfant . Loc.adv. Cu sfintenie=cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. Sfant + suf. -enie. Cuvantul sfant apare in limba ebraica in forma vwOdq,;;;;;,,, [qados]. El exprima cel mai adesea notiunea sacrului, a sfinteniei prin radacina

vdq [qds]. Sub raport

etimologic este vd;q; [qadas] care inseamna separat. Mai exista inca trei cuvinte care au radacina comuna cu qados si care fac parte din aceeasi familie semantica. Unul dintre ele

vd{{eQ; [qades] care inseamna prostituata cu referire la prostitutia sacra practicata de popoarele pagane. Vd,Q, [qedes] inseamna sanctuar, iar vd,QO
este [qodes] inseamna sfintenie, lucru sfant. Qados (sfant) apare in Vechiul Testament de 116 ori, iar qodes (sfintenie) de 469 de ori. In numeroase texte din afara Bibliei, care lamuresc asupra originii acestui cuvant, qds este o notiune religioasa, de cult, si nu una morala; ea nu exprima prin sine insasi separatia si nu poate fi confundata cu ceea ce este curat. Septuaginta si dupa ea Noul Testament utilizeaza de obicei (gr. hagios) si derivatele sale drept echivalente ale termenilor obtinuti din radicalul qds. Termenii de "sfant" si "sfintenie" sunt cei mai frecvent intalniti in cartile Sfintei Scripturi. Asfel sfintenia este trasatura cea mai caracteristica lui Dumnezeu, asa cum se desprinde din textul sfant al Vechiului si Noului Testament. Sfintenia desemneaza esenta sacrului si in acelasi timp lipsa absoluta de orice impuritate. Autorul textului sacru il prezinta ca sfant prin excelenta doar pe Dumnezeu care este infinit separat de tot ceea ce este comun, necurat sau profan. Chiar daca am insirui toate atributele sfinteniei, este insuficient pentru a explica pe de-a intregul intelesul ei, pentru ca cel care a experiat prezenta sfinteniei stie ca intotdeauna ramane ceva ce nu poate fi definit. Fiind legata de Dumnezeu, se intelege ca omul nu poate contempla direct ceea ce este caracteristic si apartine Fiintei Sale, care ramane inaccesibila pentru om, fara numai daca El insusi se lasa contemplat sub o forma vizibila care se adapteaza in acelasi timp posibilitatilor omenesti de intelegere.

Concordanta biblica

Cuvinte cu aceeasi radacina ca vdq [qds], sfant erau folosite de catre toate popoarele semitice in legatura cu o zeitate, sau cu o persoana, sau cu lucruri consacrate zeitatii. Fenicienii vorbeau despre zei sfinti iar printre sirieni gasim persoane consacrate zeilor. Aproape intreg sensul termenului "qadhos", cand se refera la persoane inchinate slujirii lui Iahve, este fundamental legat de cult si implica o distinctie, o separatie neta de profan in contul unui raport direct cu Dumnezeu. El implica deci o separatie de profan, dar numai in baza si in vederea unei legaturi cu Dumnezeu, Care El insusi a luat initiativa. Un alt motiv pentru care lucruri sau persoane au devenit sfinte este ca ele nu mai apartin omului, ci lui Dumnezeu in exclusivitate. Nici chiar omul care a fost consacrat nu-si mai apartine sie insusi ci Domnului care l-a ales pentru slujirea Sa.

a.Sfintenia si focul.

Cea mai izbitoare asociere a sfinteniei este asocierea cu focul. In foc, Iahve se manifesta foarte frecvent, in special in teofaniile din vremea lui Moise (Iesire 3,2-3; 19,18; 24,17; Deuteronom 4,12-24; 5,22-27; 9,3; Psalmi 18,8-14; II Regi 22,19-15; Ezechiel 1,4-28; Avacum 3,3-4); acestea si alte versete sunt associate cu sfintenia. Judecata divina se face tot prin foc, in special in Ziua Domnului (Isaia 34,8-10; Sofonie 1,18; Amos1, 3-2,16).

b.Sfintenia si gelozia.
Iahve este un Dumnezeu gelos1. Este in natura Lui sa mentina unicitatea si integritatea divinitatii Sale. Taina coplesitoare este revelata prin zelul Fiintei Sale divine: Cci Domnul, Dumnezeul tu, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.(Deut.4,24). Forta dinamica a geloziei Sale este atat de mare incat pare sa se identifice cu sfintenia insasi. Chiar numele Lui
Grecescul inseamna zel, ardoare,ravna, dar si gelozie,emulatie,rivalitate; inseamna zelos sau gelos; sensul e dictat de context. Dumnezeu isi revendica in exclusivitate fidelitatea si iubirea celor cu care a incheiat legamantul;Dumnezeu nu admite mariajul sau adulterul spiritual cu nicio alta divinitate.
1

este gelos (Iesire 34,14; Deut.4,24; 6,15; Ezechiel 39,25). Pasiunea sa imprevizibila, impulsul patosulul divin este legat de gelozia Sa, si exprima vitalitatea si perseverenta intensa a sfinteniei Sale. In acest context, trebuie sa citim pasajele care se refera la ura lui Iahve (Ps. 11,5; Isaia 1,14; Osea 9,15; Amos 5,21; Maleahi 1,3); nu poate tolera modul in care este venerat, simtindu-se sfidat in natura sa. Aceasta se refera si la natura sa razbunatoare (Isaia 63,3). Este important sa intelegem astfel de versete in relatiile lor contextuale, unde uneori citim despre parerea de rau sau induiosarea lui Iahve (Ieremia 18,8; 26,3,13,19), care apartin aceleiasi terminologii dinamice ca gelozia, razbunarea si mania.

c.Sfintenia si mania.
Strans legata de problema discutata anterior sta mania sfanta a lui Iahve. Aici vedem din nou asocierea cu focul. Antropomorfismele si antropopatismele2 sunt prezente in pedepsele divine. Cand Nadab si Abihu ofera foc spurcat , foc vine de la Iahve sa ii mistuie, deoarece intru cei ce se apropie de Mine ma voi sfinti(Leviticul 10,3). Tinand cont de rolul important pe care judecata divina o are in Biblie, nu este surprinzator faptul ca terminologia este bogata si ca NT insista la fel de mult ca VT asupra 3. Ziua lui Iahve este zi de manie (Ezechiel 7,5-13; Sofonie 1,14-18). Este clar ca in toate versetele in care este mentionata mania lui Iahve, avem de a face cu o manifestare sfanta, chiar si atunci cand cuvantul sfant nu este mentionat. Peste tot, tiparul simbolistic este limpede, ca in profetia lui Ezechiel impotriva lui Gog (cap. 38-39), in special 38,18-23, unde imagistica maniei si a sfinteniei sunt descrise intr-o concentratie nemaivazuta.

d.Sfintenia si frica.
Intelesul biblic al sfinteniei include sfere mari si diverse ale fricii, terorii, temerii pline de veneratie. Acest raspuns primar catre sfintenie este compus din varii sentimente. Terminologia este astfel bogata si diversa intr-un mod corespunzator. Cand Iacov se trezeste din somn, este speriat si spune cat de infricosator este locul acesta ! Aceasta nu e alta fara numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului ! (Facere 28,17). Motivul infricosarii persista in VT. Iahve este sfant si infricosator (Ps. 89,7; 99,3; 111,9); sfant in lucrarea Sa (Iesire 15,11; II Regi 7,23; Ps. 66,3,5; Isaia 64,3); minunat intru sfintenie (Iesire 15,11,15; Deut. 26,8; Ps. 106,22); legamantul (Iesire 19; 34,12), si cucerirea (Iesire 23,27; Iosua 5,111,9). Pentru o buna intelegere a acestui aspect a sfinteniei divine este esential sa observam contextele. Cuvantul mare este asociat de regula cu infricosat (Deut. 7,214); un Dumnezeu mare si infricosator care tine legamintele (Neemia 1,5); Israel preaslaveste marele si
2

ANTROPOPATSM s.n. Atribuirea de nsuiri psihice i de stri afective specific umane animalelor sau obiectelor nensufleite. [< fr. anthropopatisme]. 3 Mania lui Dumnezeu. 4 Nu te inspaimanta de ei, ca Domnul Dumnezeul tau, Cel ce din mijlocul tau, este Dumnezeu mare si minunat(Biblia ed. Sinodala); Nu te temen fata lor, ca Domnul, Dumnezeul tau, i tine, Dumnezeu mare si puternic (Biblia Anania ed. Jubiliara); S nu te nspimnti de ei; cci Domnul, Dumnezeul tu, este n mijlocul tu, Dumnezeul cel mare i nfricoat. (Biblia Cornilescu) in versiunea ebraica apare [yare] a (se) teme;

arey:

infricosatul Sau nume (Ps. 99,3); Iahve este mare si infricosat peste toate cele ce sunt in jurul Lui (Ps. 89,7 ). Din nou, Iahve este infricosator in locasul Sau: Ce nfricoat eti, Dumnezeule, din locaul Tu cel sfnt! Dumnezeul lui Israel d poporului Su trie si mare putere. Binecuvntat s fie Dumnezeu! (Ps.68,35). Este limpede ca ne aflam intr-o zona destul de spatioasa a sfinteniei. Nuantele cuvantului sunt maiestuozitatea, sublimitatea, evlavia. Judecata infricosatoare a lui Dumnezeu este o afirmare a stapanirii Sale, frecvent intalnita in Ezechiel, ca sa stiti ca Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru ! (Ezechiel 20,20). Inaintea venirii Sale, cerurile si pamantul se cutremura (Iesire 19; Ps.68,7-8).

e.Sfintenia si separarea.
Constiinta distantei radical dintre uman si divin isi are radacina in tabu, si este ilustrata prin legea herem-ului5 prin care omului ii este interzis sa isi improprieze ceea ce apartine lui Dumnezeu, si interdictiile frecvente impotriva profanarii. Sfintenia este inaccesibila; omul nu trebuie sa se apropie. Deci Moise nu trebuie sa se apropie, pentru ca locul in care se afla este

Xdq

(Iesire 3,5; Iosua 5,15). Cand Iahve urmeaza sa coboare pe Muntele Sinai, accesul oamenilor este restrictionat; oricine se va atinge de munte va muri (Iesire 19,12-13, 20-24). Oricine se va atinge de lucruri sfinte va pati acelasi lucru (Numerii 18,3). Niciun om nu poate sa il vada pe Dumnezeu si sa traiasca (Iesire 33,20); oricine va privi catre Sinai atunci cand Iahve se coboara pe munte, va pieri (Iesirea 19,21; Judecatori 13,22). Cand oamenii din BetSemes profaneaza sfintenia Chivotului, un mare macel izbucneste si ei striga: Cine poate sta naintea Domnului, naintea acestui Dumnezeu sfnt?(I Regi 6,20). Cand Chivotul Legii cade in mainile filistenilor, conscecintele sunt inspaimantatoare (II Regi 6,7). Astfel, observam ca evlavia israelitilor este patrunsa de sentimentul distantei fata de sfintenie (Ps.8,5; 9,20; Isaia 31,3; Osea 11,9),

f.Sfintenia si curatia.
Contrastul dintre sfant (vwOdq,;;;;;,,, [qados]) si profan (Loho [hol]) este uneori comparat cu contrastul dintre curat (rwOhj;,,,, [tahor]) si necurat (amej;,, [tameh]) Levitic 10,10; Ezechiel 22,26; 44,23. Relatia dintre cele doua contraste este atat de apropiata, incat uneori se sugereaza ca intelesul lor este identic. Se face un raport intre curatirea si sfintirea altarului (Levitic 16,19; Ezechiel 43,26), sau a templului (II Cronici 29,15-16) sau a zidurilor Ierusalimului (Neemia 12,30). Cu toate acestea, cele doua nu sunt sinonime; puritatea sau curatia sunt doar aspecte ale sfinteniei, importante desigur, asa cum vedem in referirile la ceremonii cultice in special in cartea Leviticului (11,32; 13,6; 34,58; 15,13, 28; Ezechie 24,13; 36,25). Pentru a fi siguri, exista pasaje notabile in care cuvintele se muta in sfera moralei sau a eticii, ca in Iov 17,29; Avacum 1,13; in descrierea frapanta a cuvintelor lui Iahve din Ps. 12,6 si cererile patimase din Ps. 50,11: inima curata zideste intru mine, Dumnezeule.

g.Sfintenie si maretie.
5

~r,xe [herem] ceva dedicat lui Dumnezeu, destinat distrugerii, tabu.

Un alt complex de termeni este legat de calitatea si caracterul sfinteniei: maretia, splendoarea, stralucire, frumusetea, etc. in timp ce fiecare dintre acestia pot fi reprezentati prin cate un termen distinct in limba ebraica, ele au tendinta de a se intrepatrunde in conotatii. Iahve este minunat in sfintenie (Iesire 15,11). Ca rege sfant al Israelului, El este imbracat in maretie (Ps. 93,1); stralucire si maretie (Ps. 104,1); maretie infricosata (Iov 37,22). Maretia si stralucirea sunt inaintea lui (I Cronici 16,27; Ps 96,6; 111,3), de aceea Israel Il lauda in imne (Ps. 104,31-35; 145,5; 148,13) deoarece ei contempleaza frumusetea lui Iahve (Ps. 27,4). Numele lui este marit in tot pamantul (Ps. 8,1) maretia Celui Sfant este deasupra cerului si a pamantului (Ps. 148,13; Avacum 3,3).

h.Sfintenia tainica, incomprehensibila si incomparabila.


Niciun om nu poate intelege aspectele profunde ale lui Dumnezeu. Granitele si tainele cailor sale sunt mai presus de duhul omului (Iov 11,3-12). Cunoasterea Lui este minunata pentru psalmist, este atat de inalta, incat nimeni nu o poate patrunde cu gandul (Isaia 40,13-14; I Co 2,11). El este incomparabil in sfintenia Sa. De la inceput Iahve a fost Domnul nevazut al lui Israel. Nu este nimic intre zei ca Domnul in sfintenia Sa (Iesire 15,11; I Regi 2,2; Ps. 77,13). Unicitatea lui Iahve este unicitatea sfinteniei Lui, de aceea orice comparatie este inutila. Dumnezeu este in ceruri, iar omul pe pamant (Eccleziast 5,2).

i.Sfintenia minunata.
Caile Domnului nu sunt pentru oameni (Isaia 55,2-9); ele sunt mai presus de controlul lor, pentru ca sunt sfinte (Ps. 77,13). El apare atunci cand omul se asteapta mai putin; elemental surpriza si uimirea sunt deci concomitente teofaniilor (Facere 28,17; Judecatori 6,22-23). Nici omul nu trebuie sa cerceteze numele Lui, pentru ca este minunat (Judecatori 13,18). Tufisul care arde si nu se mistuie este o vedere minunata (Iesire 3,2). Inainte ca Iahve sa faca minuni in Israel, oamenii trebuie sa i se sfinteasca (Iosua 3,5). Omul poate cerceta lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu (Iov 13,24; Isaia 45,15; 48,6; Ieremia 33,3), insa nu le poate afla, pentru ca sunt prea minunate (Iov 42,3). Dar Israel nu inceteaza a lauda faptele Sale minunate (Iesire 15,11; Deut. 26,8; Ps. 9,1).

j.Sfintenia mareata.
Acest termen are conotatii extreme de puternice; ele sugereaza spatialitatea, magnitudinea si nemarginirea, cand psalmistul contempleaza sfintenia lui Iahve, exclama: Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru? (Ps. 77,13). Intr-un pasaj incarcat de sentimente adanci si imagistica izbitoare, Ezechiel spune: Imi voi arta astfel mrimea i sfinenia, M voi face cunoscut naintea mulimii neamurilor, si vor sti c Eu snt Domnul (38,23). Acest motiv al maretiei lui Iahve este ilustrat mai departe de mai multe pasaje unde adjectivul maret preceda minunile lui Dumnezeu sau lucrurile care ii apartin. Astfel, Ziua Domnului este o zi mareata (Sofonie 1,14).

k.Sfintenia exaltata.
Sfantul lui Israel este foarte inalt (Isaia 6,1); El este exaltat pentru ca salasluieste in inaltime (Isaia 33,5). Este numit !wyl[ [elyon], prea inalt. Desi acesta devine una din denumirile lui Dumnezeu (Ps. 7,17; 9,2; 50,14; 57,2), conotatiile originale ale exaltarii, suprematiei si maretiei sunt rareori pierdute (Ps. 47,4; 91,9; Daniel 4,2, 17, 25, 32; 5,18). El este exaltat in putere (Iov 36,22; Ps. 21,13), printre popoare si in tot pamantul (Ps. 57,5, 11). In ziua lui Iahve este impotriva tuturor pretentiilor civilizatiei si culturii, impotriva tuturor acelor lucruri mandre si dispretuitoare. Locul classic pentru Cel Preainalt (exaltat) este Isaia 57,15: Cci aa vorbete Cel Prea nalt, a crui locuin este vecinic i al crui Nume este sfnt. ,Eu locuiesc n locuri nalte si n sfinenie; dar snt cu omul zdrobit i smerit, ca s nviorez duhurile smerite, i s mbrbtez inimile zdrobite.

l.Sfintenia Dumnezeului Celui Viu.


Viata lui Iahve si sfintenia Sa sunt strans legate una de cealalta. Legamantul divin: Asa cum Eu sunt viu si echivalentul uman: Viu este Domnul(III Regi 17,12), apartin aceluiasi limbaj ca si sfintenia. Dumnezeu Cel Viu este un Dumnezeu Sfant; viata Sa este viata sfanta (Deut. 32,40; Iosua 3,10; Ps. 42,2; 84,2-4; Ieremia 10,10). Aceasta este redata foarte bine in Deuteronom 5,23-26, unde terminologia sfinteniei si simbolismul sunt extraordinar de bogate. Aici temele principale sunt viata si moartea. A auzi cuvintele Domnului si a-L vedea inseamna moarte sigura, si totusi aici este taina sfinteniei lui Iahve omul inca traieste, traieste din mila Lui. Acesta este sensul cuvintelor nu te teme ale teofaniilor. Un scriitor noutestamentar rezuma maretia VT inaintea sfinteniei: Grozav lucru este s cazi n mnile Dumnezeului celui viu! (Evrei 10,31). Sfintenia inseamna judecata si moarte, insa Cel Sfant consacreaza oameni care sa-I slujeasca, le atribuie puteri sfinte, in manie isi aminteste de mila, si cheama oameni la viata in prezenta Sa.

Observatii
Sfintenia nu poate fi echivalata pur si simplu cu perfectiunea sau cu dreptatea pentru ca asta ar insemna sfidarea sensurilor multor pasaje. Conotatiile cuvantului sunt mai largi. In plus, unele contexte, ca acelea care privesc Chivotul au putin continut moral. Indicatiile associate cu sfintenia trebuie intelese in contextul lor pentru ca se intrepatrund iar si iar, numai deslusindu-le in totalitatea lor putem spera sa intelegem sensul sfinteniei. Aproape peste tot, simbolismul focului este intrebuintat si in contextul imagisticii acolo unde sfintenia nu este mentionata, cat si in pasajele in care sunt associate in mod expres. Discutia cu privire la terminologie nu este nicidecum exhaustiva intrucat sunt prezente si alte relatii, ca de exemplu puterea si maretia. Forta sfinteniei este simtita in fiecare sfera a existentei. In aceasta legatura ce explica sfintenia ca mijloc de judecata, mantuire si mila. Exista o diversitate teologica impresionanta in intelesul biblic al sfinteniei. Uneori intelegerea isi are radacina in ideea de sfintenie printre celelalte popoare cum ar fi sfintenia localizata intr-o zona distinct sau in practicile purificatoare, sau in prezenta prostituatelor sacre din sanctuare. Definitiile si descrierile sunt in ele insele cai inadecvate de a zugravi realitatea sfinteniei divine in VT si in NT. Mai degraba intalnim puterea ei pe masura ce sfintenia se descopera in cuvinte sfinte si in intamplari minunate, efectele pe care le produce acelora care experiaza prezenta ei, si manifestarile ei concrete si diverse.

Sursele Yahviste si Elohiste in Facere


Aceste surse nu contin cuvantul sfant dar exista mai multe context unde sfintenia este subinteleasa, ca in staruinta lui Avraam pentru salvarea Sodomei si a Gomorei: Iat, am ndrznit s vorbesc Domnului, eu care nu snt dect praf i cenu (Facere 18,27). Aici patriarhul este covarsit de sentimentul ca este o creatura inaintea tainei lui Iahve. In mod asemanator in viziunea de la Betel, Iacov simte infricosarea sfinteniei atunci cand se trezeste. Cel mai bun exemplu ramane totusi legamantul lui Iahve cu Avraam din Cap. 15. Frica si mare intuneric se abat asupra patriarhului dupa pregatirile pentru jertfa: Dup ce a asfinit soarele, s'a fcut un ntunerec adnc; i iat c a ieit un fum ca dintr'un cuptor, si niste flcri au trecut printre dobitoacele despicate.(Facere 15, 17). Este interesant ca acest pasaj este considerat uneori a fi o prefigurare a Muntelui Sinai. In relatarile timpurii ale revelatiei lui Moise, sfintenia ocupa un loc central. Aici avem o intalnire sfanta personala dintre Moise si Iahve. Moise nu se poate apropia de tufa pentru ca pamantul din jurul ei este sfant, dar vocea care vorbeste din tufa este a lui Iahve. Este o experienta istorica concreta cu un Dumnezeu sfant si personal. In mod asemanator in revelatia poporului israelit de la munte, Dumnezeu cel Sfant vorbeste oamenilor din mijlocul focului, legand o relatie personala cu ei si chemandu-i sa ia o hotarare. Decalogul (Iesire 20,1-17) si mai apoi Tora apartin aceluias context al sfinteniei. Intregul capitol 19 din Iesirea este o istorisire vie in care totul este sfant, iar promisiunea lui Iahve ca Israel va fi un popor sfant (versetul 6) primeste un cadru potrivit. Iesirea Cap. 15 este ulterioara epocii Mozaice, dar pastreaza o amintire autentica in ce priveste sfintenia. Intrarea lui Iahve intr-un dialog sfant cu poporul la Muntele Sinai este sursa si originea vietii oamenilor sfinti si inceputul acelei miscari care a continuat pe cai confuse uneori, prin razboaiele sfinte ale cuceririi si anuntarea profetilor, in NT, unde a fost amintita, adancita si ia fost oferita o perspective noua. Israel putea da marturie: Iahve Dumnezeul nostrum este sfant ! (Ps. 99,9) pentru ca Iahve care se facuse cunoscut ca Dumnezeu Sfant, isi rostise Numele Sau Sfant, isi chemase oameni sfinti ca sa-I slujeasca.

In cartea Iosua
Iosua reia multe motive mozaice, inclusive episodul cu pamantul sfant (5,13-15). Amintind de profanarea herem-ului (Iosua 7), oamenii trebuie sa se sfinteasca iar in legamantul de la Sichem (Iosua 24) in mod semnificativ, accentul ramane pus pe Iahve ca Dumnezeu sfant si zelos. In timp ce in cartea Judecatorilor, radacina vdq apare doar o singura data (17,3) si asta numai intr-o sursa speciala, avem istorisiri vii ale inzestrarii carismatice legate de razboiul sfant. Duhul lui Iahve (hwhy xwr) invesmanteaza conducatorii si ii inzestreaza cu puteri extraordinare. Iahve este in mijlocul taberei inamice, face ravagii si seamana confuzie printre vrajmasi. Razboiul este o initiativa sfanta, drept urmare participantii sunt sfinti. Istorisirile Chivotului (I Regi 3,1-7,2) ilustreaza puterile supranaturale ale paladiului6 sfant si efectele sale mortale asupra celor care ii profaneaza sfintenia. Dar orice aspect primitiv ar contine aceste relatari, este bine sa ne amintim ca Chivotul era tronul pe care Iahve sedea in chip nevazut ca Rege al Israelului. Vicisitudinile din orasele filistene si ghinionul lui Uza (II Regi 6,6-9) arata forta teribila si impersonala a tabuului.

La profeti
Profetii Israelului erau mostenitori ai unei traditii sfinte ce isi avea originea in vremea lui Moise, cand Voia Sfanta a lui Iahve si scopul erau determinante pentru existenta poporului sfant. Cantecele cultice ii preaslaveau minunile sfinte (Iesire cap. 15), si legile cultice erau raspunsul israelitilor la legamant (Iesire 19,5-6; 20,23-23,33). Amandoua au exercitat o influenta puternica asupra profetilor, asupra teologiei lor si asupra formelor literare in care si-a gasit expresie. Afirmatia Iahve Dumnezeul nostru e Sfant devine acum articulate in identificarea naturii lui Iahve cu sfintenia. Faptul ca Iahve jura pe sfintenia sa (Amos 4,2) este echivalent cu a jura pe El Insusi (Amos 6,8). Osea accentueaza motivul antic al prezentei in mijlocul tau (11,9; Iesire 34,9; Numeri 5,3; 14,14; Iosua 24,5) si ii ofera o adancime a intelesului ce transcende interpretarea legamantului. Esenta relatiei sfinte, ca si sfidarea structurilor conventionale ii ofera un loc unic in teologia Israelului despre sfintenie. In timp ce justitia este atribuita activitatilor primitive si distructive ale sfinteniei, acum gaseste o expresie mai profunda in dragostea sfanta inradacinata in legamantul milei: Eu snt Dumnezeu, nu om. Eu snt Sfntul n mijlocul tu, i nu voi veni s prpdesc (Osea 11,9). Cu isaia din Ierusalim absolutul sfinteniei divine este purtata pe inaltimi nemaivazute. Iahve este Sfantul lui Israel (1,4; 5,19, 24; 10,20; 12,6; 17,7; 29,19, 23; 30,11-12, 15). El este Rege absolut si Sfant absolut dar sfintenia primeaza. El este stapanul sfant. Dar ceea ce da substanta teologiei lui Isaia despre sfintenie este modul in care motivele traditionale associate cu sfintenia primesc reformulari noi. Este limpede ca o profunda influenta asupra profetului a avut-o cultul, la fel cum el a influentat ambii sai succesori profetici, Avacum (1,12-13; 3,3), Ezechiel (5,11; 28,22, 25; 36,22-23), si Deutero-Isaia. Deutero-Isaia a fost la fel de radical in reformularea contextelor si calitatilor dinamice ale sfinteniei, la fel ca si Isaia. Pentru ca Iahve nu e doar Sfantul absolute (Isaia 40,25; 41,14-16; 43,3), ci si Sfantul in relatie cu actiunea de mantuire (41,14; 43,3, 14; 47,4). Totusi profetul Exilului nu proiecteaza nimic nou, pentru ca sfintenia mantuirii lui Iahve din sclavie apartine traditiilor pe care el mai mult decat altii si le-a insusit, desi intr-o dimensiune eshatologica.
6

PALDIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, ntrebuinat drept catalizator n unele reacii sau ca nlocuitor al platinei n construcia unor instrumente de precizie, a unor obiecte de art etc. Din fr. palladium.

Este limpede ca profetii lui Israel au orientat sfintenia catre curentul principal al Bibliei, care si-a avut inceputurile in religia lui Moise. Insa sfintenia a mai fost transformata si aprofundata de o accentuare asupra personalului: sfintenia lui Dumnezeu este sfintenie personala si e activa in intreaga istorie la fel ca si in vietile slujitorilor Lui.

In traditia preoteasca
Luand in considerare locul pe care sfintenia il ocupa in viata si practica sacerdotala, este esential sa recunoastem ca sursele relativ tarzii, sfintenia si preotia reflecta adesea atitudini si activitati care nu doar ca sunt foarte timpurii, ci si contemporane cu slujirea profetilor. Din nou este important sa retinem ca o portiune substantial a VT apartine preotimii Israelului. Tendinta moderna de a exalta religia profetica a avut adesea efectul de a voala o parte importanta a vietii religioase a israelitilor. Deci credinta lui Israel este privita dintr-o perspective gresita. In fine, este dificil de trasat o linie clara intre profet si preot. Cele doua categorii au avut mai multe in comun decat suntem inclinati sa credem. Nu erau doar indatorati unii catre ceilalti, dar ambii apartineau aceluias cult si erau deci consacrati sfinteniei. Totusi, in aceasta lume comuna a credintei, exista miscari si directii pe care trebuie sa le luam in considerare in special in perioada exilica si post-exilica (dupa 587 I.Hr.)

Concluzii

In Vechiul Testament, sfintenia este un laitmotiv prezent si extreme de larg in ce priveste sensurile pe care le poate imbraca. Termenul in sine pare simplu de acoperit la prima vedere, insa odata ce incep a fi cercetate combinatiile terminologice legate de sfintenie, noi orizonturi sunt deschise. Este clar ca sfintenia este un atribut al lui Dumnezeu, sta in stransa legatura cu denumirile lui Dumnezeu, iar atunci cand este asociata in vreun fel cu oamenii, tot in relatie cu Dumnezeu se afla. Oamenii sunt pusi in legatura cu acest termen fie pentru ca sunt consacrati slujirii lui Dumnezeu, implinesc voia Lui, sau respecta legamintul incheiat cu El. Este interesant cum absolut orice atribut al lui Dumnezeu este automat legat de sfintenie. Mania lui Dumnezeu este sfanta, gelozia Lui este sfanta, etc. Toate aratarile Lui sunt sfinte, chiar si acelea care au consecinte dezastruoase (ex. Ziua Domnului hwhy ~wOy) [yom Yahweh]). Sfintenia este incomprehensibila, mintea omului neputand sa o inteleaga pe deplin, iar profanarea ei este un mare pacat. Asocierea antitezei dintre curatie si necuratie cu antiteza dintre sfintenie si profan este o tema predilecta in Vechiul Testament, dar toate aceste aspecte trebuie intelese in contextul in care ele apar pe parcursul pasajelor Vechiului Testament.

Bibliografie:

1) Anania, Bartolomeu Valeriu, IPS 2009, Biblia sau Sfanta Scriptura, Editura Renasterea, Cluj-Napoca. 2) Biblia sau Sfanta Scriptura, Editia Sinodala, Editura Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti- 1991. 3) Biblia sau Sfanta Scriptura Vechiul si Noul Testament, traducerea G. Cornilescu, T. Popescu si E. Constantinescu, 1990 Gute Botschaft Verlag (GBV) Dillenburg, West Germany. 4) DEX DICTIONARUL EXPLICATIV AL LIMBII ROMANE, Editia a II-a, Academia Romana Institutul de Lingvistica Iorgu Dan, Univers Enciclopedic, Bucuresti 1998. 5) Ionescu, Laurentiu, 2006 Lect.univ., DICTIONARUL STUDENTULUI EBRAICROMAN ROMAN-EBRAIC, Editura Societatii Biblice Interconfesionale din Romania. 6) Peters, John P., The Hebrew Idea of Holiness, Vol. 14, No. 5 (Nov., 1899), pp. 344-355, The University of Chicago Press. 7) Semen, Petre, Pr.Prof.Dr., Sfintenia lui Dumnezeu si sfintenia oamenilor in

Vechiul si in Noul Testament, http://www.crestinortodox.ro/diverse/sfinteniadumnezeu-sfintenia-oamenilor-vechiul-in-noul-testament-69389.html 2011)


8) THE INTERPRETERS DICTIONARY OF THE BIBLE An Illustrated

(13

aprilie

Encyclopedia, Abingdon Nashville.