Sunteți pe pagina 1din 65

DREPT INTERNATIONAL PUBLIC

examen: tip grila - raspuns corect 0.5 / 0.25 de cumparat: cartea de grila si cartea de curs (cartea de id scrisa de Dumitra Popescu) -raluca besteriu - fac de dr de stat -tratat de drept international public - ion diaconu -alexandru bolintineanu, adrian nastase

gdtgvhbbfhrtyuiop;lkjhgfdsa (OPERA DE ARTA A MADALINEI)

Dreptul international public si societatea internationala totalitatea rel care se stabiliesc la nivel international prin tratate - raporturile dintre subiectele dr internationale (statele, miscarile nationale si partidale, si instituttiile internationale interguvernamentale-organizatiile internationale). se bazeaza pe vointa statelor, care coordoneaza activitatea celorlalte subiecte de drept international. fundamentul dr international : acordul de vointa al subiectelor in principal al statelor.

CURS 2 Dreptul international public si societatea internationala Fiecare societate beneficiaza de un sistem de norme juridice care reglementeaza relatiile sociale din cadrul societatii respective; lafel se intampla si in cazul societatii internationale, in care dreptul international public are rolul de a reglementa rapoartele care se stabilesc intre subiectele de drept international. Pentru prima data notiunea de drept international a fost utilizata de juristul si filozoful englez Jeremy Bendha in lucrarea sa din 1789 numita ''O introducere asupra principiilor privind morala si regulile''. Anterior se utiliza in mod constant termenul de dreptul gintilor, preluat din dreptul roman, insa acesta are o arie mult mai cuprinzatoare decat dreptul international public. Dreptul gintilor cuprindea si raporturile dintre state dar si cele intre cetatenii romani si pelegrinii. In consecinta dreptul international public nu este un drept al gintilor, ci este un drept al relatiilor dintre state, in principal, dar si intre celelalte subiecte de drept international. In cazul in care statele nu actioneaza in aceasta calitate, raporturile juridice la care participa nu cad sub influenta dreptului international public. (ex. un stat incheie un contract de achizitionare a unui sediu pentru stabilirea reprezentatiei diplomatice, acestea sunt dispozitii apartinand dreptului privat.) Alaturi de state, in categoria subiectelor de drept international sunt incluse si organizatiile internationale interguvernamentale. Organizatiile internationale sunt subiecte derivate ale dreptului international din rezultatul acordului de vointa al statelor materializat prin actele constitutive care stau la baza formarii organizatiilor. La ora actuala in societatea internationala se inregistreaza un numar foarte mare de organizatii, acestea fiind considerate principala forma de

cooperare a statului in plan international. In categoria subiectelor de drept international sunt incluse si natiunile (popoarele) care lupta pentru eliberare si care beneficiaza de o serie de drepturi si isi asuma anumite obligatii, inainte de a dobandi calitatea de stat independent. Recunoasterea unui statut special pentru Vatican determinam recunoasterea calitatii acestuia de subiect de drept international, chiar daca in literatura de specialitate exista controverse asupra clarificarii acestuia ca stat cu trasaturi proprii. Pe langa aceste entitati care au calitatea de subiecte de drept international se mentioneaza prezenta in sfera internationala a: marilor societati transnationale, organizatiilor neguvernamentale si persoanelor fizice. Opinia majoritara din literatura de specialitate recunosc implicarea acestor entitati in piata internationala dar nu le recunoaste calitatea de subiect de drept international. Dreptul international public cuprinde totalitatea normelor juridice create de catre state in principal, dar si de celelalte subiecte de drept international pe baza acordurilor lor de vointa, norme exprimate prin mijloacele specifice si anume tratate sau cutume care reglementeaza relatiile dintre subiectele invocate, si sunt aduse la indeplinire de buna voie sau daca nu prin constrangere aplicata in mod individual de catre state sau colectiv prin intermediul organizatiilor internationale. Dreptul international public si privat Dreptul international privat reprezinta normele juridice care apartin dr privat al unui stat si prin care se stabileste norma aplicabila in cazul in care apar conflicte de legi sau de jurisdictii. Normele juridice ale dr international privat reglementeaza rapoartele care se stabilesc intre persoanele fizice si juridice si care contin un element de extrastrainatate

ceea ce ar putea determina un conflict intre mai multe sisteme de drept. In categoria raporturilor juridice de drept international privat sunt incluse raporturile de drept civil, comercial, procesual civil, dreptul transporturilor, etc. Dreptul international public si transnational apartine dreptului transnational si a fost determinat de intensificarea raporturilor la care participa marile societati transnationale. Analizandu-se aceste raporturi s-a constatat ca nu pot fi supuse regulilor de drept international public dar nu cad sub incidenta regulilor de drept intern. Astfel, s-a sustinut ca atunci cand un stat incheie un contract cu o mare societate transnationala persoana juridica respectiva va fi supusa unor reguli speciale incadrate in domeniul transnational. Delimitare DIP si Politica externa a statelor: Stabilirea si infaptuirea rap. de DIP se realizeaza prin intermediul politicii externe a statului. Intre DIP si pol. externa exista o interactiune continua. DIP este considerat un instrument al pol. externe, dar si un mijloc de orientare al acesteia. DIP este rezultatul acordului de vointa al sub de dr. international; astfel, un stat poate influenta prin pol. externa normele de dr. international, dar nu le poate forma in mod unilateral. Prin urmare, DIP orienteaza pol. externa a statelorin vederea realizarii unor obiective comune. Principala modalitate de realizare a pol. externe este diplomatia. Dreptul international public si morala internationala Regulile de morala influenteaza formarea normelor de drept ininternational. Astfel valori ca pacea, libertatea, demnitatea umana, si-au gasit concretizarea in normele de dr international public. Insa la nivel international gasim reguli care apartin moralei internationale si care influenteaza comportamentul statelor in plan international dar care nu au forta juridica obligatorie. Regulile de morala sunt respectate

datorita presiunii opiniei publice; ele sunt necesare pentru stabilitatea reporturilor dintre state. In categoria curtuoaziei internationale sunt incluse acele practici uzante care nu au forta juridica obligatorie, dar care sunt respectate de state in vederea stabilirii relatiilor de prietenie dintre acestea. Respectarea acestor practici sau uzante nu atrage sanctionarea statelor in cauza. Fundamentul dr international public este rezultatul acordului de vointa al statelor care se afla la un momentdat in societatea internationala. Statele in conditii de egalitate in drepturi si pe baza liberului lor consimtamant dau nastere normelor de dr international exprimate in tratate si cutuma. Caracterul coordonator al vointei statelor sta la baza obligativitatii dr international public. Se sustine ca niciun stat nu este obligat sa respecte o norma de drept international fata de care nu si-a exprimat consimtamantul. Manifestarea consimtamantului poate fi facuta expres sau tacit si determina totodata si asumarea raspunderii statului in plan international. Realizarea acordului de vointa este rezultatul unui proces complex si de lunga durata realizat in urma unor concesii reciproce in vederea identificarii unor politici echitabile. Exista o categorie de norme care sunt principii fundamentale ale dr international, care trebuiesc respectate de fiecare stat in parte. In rest nici un stat nu este obligat sa respecte un lucru la care nu si-a dat acordul de vointa. Dreptul international public si dreptul intern Dreptul international public prezinta anumite particularitati care il deosebesc de dr intern. In ceea ce priveste elaborarea normelor, aplicarea normelor, controlul respectarii normelor, si sanctionarea nerespectarii normeleor de dr international. In ceea ce privesre elaborarea normelor, mentionam ca in dr international nu exista o autoritate superioara legislativa ca in dr intern. Chiar daca elaborarea normelor se realizeaza uneori sub egida unor organizatii inernationale sau in cadrul unor unor

conferinte internationale acest lucru nu echivaleaza cu o autoritate superioara legislativa. In consecinta normele de drept international sunt rezultatul acordului de vointa a statelor. De asemenea, in ceea ce priveste aplicarea normelor, precizam ca nu avem in dr international autoritati similare cu autoritatile administrative din dr intern. Statele sunt autoarele normelor de dr international dar si destinatarele acestora. Este adevarat ca uneori prin intermediul dispozitiilor din tratate se stabilesc anumite organe care sa urmareasca aplicarea normelor. Insa acest lucru nu echivaleaza cu existenta unei autoritati superioare privind aplicarea normelor. In ceea ce priveste controlul respectarii normelor, mentionam ca in caz international, desi exista instante internationale, caracterul acestora este facultativ. Recurgerea la instantele internationale se realizeaza in momentul in care statele si-au exprimat acordul in acest sens. Sanctionarea nerespectarii normelor precizam ca se aplica sanctiunile specifice dr international.

CURS 3 Raporturile dintre DIP SI DI In literatura de specialitate a dreptului international o controversa referitoare la raporturile dintre dreptul international si dreptul intern . in acest sens au fost promovate 2 doctrine: monismul si dualismul. Potrivit monismului, dreptul beneficiaza de o structura unitara in care-si gasesc locul atat Dr international, cat sic el intern. In cadrul monismului s-au sustinut 2 teorii: una dintre teorii stabileste primatul dreptului intern asupra dr international. Teoria corespunde stadiului in care conceptual de suveranitate era absolutizat, astfel, statul, in virtutea suveranitatii, are dreptul de a-si hotari toate

problemele ce tin de ordinea interna,inclusiv liniile directoare ale pol externe. In consecinta, dreptul international era considerat o prelungire a dreptului intern. Teoria prezentata nu mai este acceptat In lit de specialitate actuala. a doua teorie elaborate in cadrul monismului stabilea primatul dreptului international asupra dreptului intern, avandu-se in vedere importanta domeniilor care trebuie reglementate in special la nivel international. Doctrina dualista mentiona existent a doua ordini juridice cu obiect de reglementare si subiecti diferiti. Astfel, dreptul international era considerat un drept al statelor suverane , iar dreptul intern era considerat o ordine juridical prin care se reglemnteaza relatiile la nivel intern intre personae fizice si juridice. Raportul dintre dreptul international si dreptul intern , conform doctrine dualiste, se asigura prin incorporarea normei de drept international in dreptul intern. In afara celor doua doctrine prezentate, sunt autori care sustin ca cele doua sisteme sunt diferite neavand domenii commune de interactiune si astfel existand imposibilitatea sa vorbim de primatul unuia sau altuia. Concluzia la care se ajunge stabileste ca sunt doua sisteme de drept diferite care se influenteaza reciproc. Referitor la controversa dintre monism si dualism se mentioneaza aplicarea in cele mai multe cazuri a monismului cu primatul dreptului international insa de fiecare data cu unele precizari. EX: Aceasta idee este data de arbitrajul realizat intre SUA si MB In cadrul Alabama. Speta Lotus intre Franta si Turcia (accident intre doua nave, nava fr a intrat in cea turca si a produs pagube f mari, accidental s-a produs in ape teritoriale care nu erau sub jurisdictia niciunui stat si s-a pus problema unde se judeca-> comandantul navei Fr a fost arestat -. Turcia a procedat correct pt ca a aplicat dispozitiile interne, dar care se aplicau si DI.), Speta Avena(intre SUA si Mexic), Speta

Lagrant. Referitor la raportul dintre dreptul international si dreptul intern, in Constitutia Romaniei revizuita, se consacra atat dualismul , cat si monismul. Art.11, care stabileste ca Romania terbuie sa respecte toate tratatele la care este parte reflecta teoria dualista, iar Art.20, adoptat in material drepturilor omului consacra teoria monista. In cadrul acestui raport este mentionata si ordinea juridical specifica UE. Se afirma ca aceasta este o ordine intermediara intre dreptul international si dreptul intern al statelor member. Totodata , conform dispozitiilor adoptate la nivelul UE, aceasta isi asuma obligatia de a respecta dreptul international;in consecinta obligatia de a respecta principiile dreptului international si normele imperative ale acestuia.

EVOLUTIA ISTORIA A DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC ANTICHITATE Descoperirile arheologice au demonstrat ca in perioada Antica, in Orientul Apropiat, se stabileau relatii diplomatice , se incheiau tratate si se folosea o limba diplomatica oficiala intre entitatile statale din acea vreme. In acest sens, mentionam ca in Mesopotamia, incheierea unui tratat in anul 3100 i.Hr, intre doi conducatori a doua cetati din Mesopotamia. Tratatul incheiat stabilea inviolabilitatea frontierelor dintre cele doua cetati,modalitati de garantare a executarii tratatului, dar si o clauza de arbitraj la care se apela in cazul declansarii unor conflicte intre cele doua cetati. Egiptul Antic Mentionam descoperirea tablitelor de la Tel Amarna care dovedesc existent unor relatii international intense ale Egiptului cu alte state , inclusive utilizarea unei limbi oficiale diplomatice

si anume limba babiloniana. De asemenea, mentionam incheiera in anul 1292 iHr a tratatului sublim intre Ramses al IIlea , faraonul Egiptului si Hatusi al III-lea , regale hititilor. Tratatul este invocate datorita continutului acestuia care demonstreaza existent unor reguli care mai tarziu pot fi identificate ca institutii de drept international. Tratatul este interpretat ca un pact de neagresiune pe picioir de egalitate intre cele doua entitati chiar daca Egiiptul era invingator. De asemenea, este reactivata o dispozitie mai veche referitoare la apararea comuna. I n continutul tratatului sunt Incluse dispozitii privind expulzarea si garantarea executarii tratatului. In lit de specialitate se mentioneaza impotranta si influenta dispozitiilor din Biblie asupra formarii institutiilor de drept international public. Roma Antica In ceea ce priveste Roma Antica se mentioneaza importanta influentei geniului juridic roman asupra sistemului de drept. Totodata, se precizeaza ca influenta Romei Antice a avut la baza raportul de superioritate a Imperiului asupra celorlalte popoare. In ceea ce priveste dreptul international, putem preciza ca in Roma Antica sunt formate reguli de incheiere a tratatelor, se stabilesc reguli privind protectia strainilor, dar si protectia ambasadorilor. la relatiile pe care le stabilea Roma Antica, acestea aveau la baza existent unor tratate. Astfel, romanii incheiau diferite tratate la care erau prezenti fetiales(cod care continea reguli privind relatiile externe). In categoria tratelor incheiate mentionam: tratatele de prietenie, tratatele de ospitalitate, tratatele de alianta, si tratatele de vasalitate. In primele 3 categorii erau incluse si clause privind arbitrajul. In ceea ce priveste ambasadorul, persoana acesteia era inviolabila, suprimarea vietii unui ambassador fiind motiv de conflict armat. In ceea ce priveste dreptul de azil (protectia strainilor) o data ce era acordat acest regim juridic, persoanele respective erau inviolabile si nu puteau fi extradate. Grecia Antica

In Grecia Antica, relatiile international se desfasurau numai intre cetatile grecesti considerandu-se ca numai acestea au acelasi grad de dezvoltare culturala. Restul poparelor erau considerate barbare si implicit aservite grecilor. In derularea relatiilor international ale Greciei Antice se identifica reguli privind arbitrajul , reguli privind protectia strainilor, incheiera de tratate, reguli de purtare a razboiului si reguli privind federalismul. Arbitrajul era considerat cel mai efficient mijloc de rezolvare a diferendelor. Din scrierile lui Cruciride rezulta existent unei proceduri , a unnei competente, a unui mod de organizare f bine stabilite pt curtile de arbitraj. Referitor la protectia strainilor mentionam institutia Proxeniei care poate fi identificata cu reguli apartinand dreptului diplomatic si consular de astazi. Proxenul se bucura de anumite privilegii, beneficiind de securitate personala, de securitatea bunurilor si de scutiri fiscale. Acesta reprezenta statul al carui cetatean era pe teritoriul unui alt stat avand ca atributie principal negocierea de tratate si stabilirea de relatii diplomatice. Tot in cadrul protectiei strainilor sunt mentionate si alte Institutii care stabileau urmatoarele reguli: se recunostea strainului acelasi regim juridic aplicabil cetatenilor statului respective, se recunostea inviolabilitatea propietatilor unui stat , inclusive a locurilor cu character religios, Asylium, si se recunostea posibilitatea comerciantilor sa aleaga dispozitiile care se aplicau in relatiile lor comerciale. Chiar daca numarul tratatelor incheiate cu alte state este redus, totusi rezulta ca existau regului referitoare la incheierea tratatelor si executarea acestora. Tratatele erau negociatte de ambasadori care semnau acea intelegere si garantau ca reprezinta interesul poporului lor . tratatul era interpretat conform textului si conform principiului bunei credinte, inscriptionarea textului in piatra ar fi urat ? inviolabilitatea acestuia si garantarea executarii lui .in ceea ce priveste regulile de purtare a razboiului , grecii acordau cu atentie deosebita pacii si securitatii collective. Referitor la purtarea razboiului se stabileau anumite reguli, astfel prizonierii

erau la dispozitia celui care-I capturau sau se puteau interzice utilizarea anumitor instrumente cum ar fi de exemplu sagetile otravite, fiind considerate impotriva credintei divine. EVUL MEDIU In aceasta perioada se indentifica factori care au impiedicat dezvoltarea dreptului internationat, dar si factori care au incursionat dezvoltarea dreptului international. In prima categorie includem dreptul canonic, format sub autoritatea bisericeasca si care a avut o influenta deosebita asupra dreptului international. Desi dreptul canonic se considera un drept al lumii crestine, totusi nu se poate pune semnul egalitatii intre acesta si dreptul international medieval. Este adevarat ca biserica a influentat mult dezvoltarea dreptului international,stabilind reguli privind pacea si razboiul. In categoria factorilor care au incursionat dezvoltarea dreptului international include dreptul imperial care prin normele adoptate incerca sa contrabalanseze influenta dreptului canonic. Adaugam prezenta in aceasta perioada a elementului feudal care avea in vedere doua parti: seniorul si vasalul si interventia fortei militare. De asemenea precizam intensificarea relatiilor comerciale dezvoltate in special intre statele italiene (Venetia, Genova, Milano) DREPTUL INTERNATIONAL MODERN Aparitia dreptului international modern este marcata de anul 1648 cand a avut loc pacea west-falica. Aceasta reprezenta incheierea unui conflict de lunga durata intre Papa si Imparat, intre dreptul bisericesc si dreptul laic , conflict in care dreptul international public nu-si gasea locul. Aparitia conceptului de stat, formarea statelor suverane si independente(Anglia, Franta, Spania), noile descoperiri, au determinat formarea unei comunitati international care a pus bazele dreptului international modern. Totodata se declanseaza studiul in cadrul stiintei dreptului international

mentionand in acest sens specialist ca Francisco de Vittoria. Tot in aceasta perioada merita mentionate cele 2 tratate incheiate in anul 1815 prin care se instituie sfanta alianta intre Austria Rusia si Prusia avand ca obiectiv comun mentinerea pacii,instituirea unui sistem de securitate colectiva si asigurarea respectarii religiei crestine. Intre prima perioada al se 19 si prima perioada a sec 20 inregistram urmatoarele particularitati in dr international public: -distinctia in ceea ce priveste procedura de elaborare a normelor de dr international intre mari puteri si state mici -crearea unor zone de influenta a marilor puteri -afirmarea principiilor fundamentale ale dr international si anume principiul egalitatii,suveranitatii si principiul libertatii de navigatie pe fliviile internationale -afirmarea normelor privind neutralitatea in dr international -promovarea dr umanitar prin crearea in 1864 a comitetului crucii rosii si declansarea procesului de elaborare a unor norme in acest domeniu. -promovarea protectiei dr omului prin lupta impotriva sclaviei In prima jumatate a sec 20 se incearca reducerea sau limitarea influentei marolor puteri.Primul razboi mondial reprezinta un moment de rascruce in evolutia dr international,formarea uniunii sovietice,cresterea influentei statelor unite si diversificarea domeniilor de cooperare determina luarea unor masuri la nivel international,astfel se creaza prima organizatie internationala sub numele de liga natiunilor care avea ca principal obiectiv excluderea razboiului din categoria mijloacelor de rezolvarea diferentelor internationale. Tot odata cu infiintarea ligii natiunilor a aparut si prima instanta internationala competenta sa judece diferentele dintre state intalnita sub denumirea de curea permanenta de justitie internationala.In aceasta perioada merita mentionat pactul brian...din 1928 prin care se exclude razboiul din categoria mijloacelor a diferendelor.In aceatsa perioada se continua

activitatea in domeniul protectiei dr omului punandu-se accentul pe drepturile minoritatilor nationale.Deasemenea se exclude regimul capitulatiilor din raporturile dintre state.In perioada de dupa cel de-al 2-lea razboi mondial dr international public inregistreaza un mare progres,in primul rand prin infiintarea ONU.onu e la ora actuala organizatie multifunctionala. In aceasta perioada se inregistreaza formarea unui nr foarte mare de organizatii internationale inter guvenamentale dar si neguvernamentale,deasemenea mentionam aparitia instantelor internationale penale pentru judecarea persoanelor care se faceau vinovate de crima contra umanitatii in anumite evenimente. In aceatsa perioada s-a inregistrat un nr foarte mare de codificari in domenii diverse cum ar fi dr diplomatic,dr consular,dr tratatelor,dr marii etc. Izvoarele drept international public Prin izvoare formale intelegem mijloacele de exprimare a mormelor de dr international formata de catre state dar si de alt subiecte de dr international. Conforma art 38 din statutul Curtii Internationala de justitie care face parte...din carta ONU si la care sunt parti toate statele membre avem in vedere urmatoarele: -cureta a carei misiune este de a rezolva conform dr internaitonal diferentele dintre state va aplica: a)conventiile internationale generale si speciale care reprezinta reguli recunoscute si acceptate de catre state b)cutuma ca o practica generala aplicata in mod repetat si uniform in raporturile dintre state fiind privita ca o regula cu forta juridica c)principiile generale de drept d)sub rezerva dispozitiilor ar 59 hot judecatoresti si doctrina celor mai calificati specialisti in domeniu in calitate de mijloace auxiliare.Curtea poate sa recurga la entitate in vederea solutionarii litigiilor pe baza acordului dintre parti.

Precizare:acest articol a fost preluat din statutul curtii permanente de justitie internationala din 1920 si din aceatsa cauza se sustine ca are un continut incomplet. Evolutia societatii internationale a adus in dicutie problema actelor unilaterale astfel se discuta asupra valorii juriidice a acestora indiferent de autoritatea de la care emana si anume state sau organizatii internationale.Aceste acte nu sunt enumerate in art 38. Prin acest articol se face o delimitare intre mijloace principale si mijloacele auxiliare.In categoria izvoarelor principale sunt incluse tratatul,cutuma si principiile generale de drept.In categoria mijloacelor auxiliare sunt incluse hotararile judecatoresti si arbitrale si doctrina.Se sustine ca prin acest art se realizeaza si o ierarhizare a izvoarelor principale.in consecinta prin art 38 se urmareste stabilirea si enumerarea izvoarelor dr international si nu reglementarea acestora. Tratatul izvor principal al drept international: Tratatul reprezinta actul juridic prin intermediul caruia se realizeaza acordul de vointa intre state in principal dar si intre alte subiecte de drept international realizat in forma scrisa, guvernat de regulile dr international prin care se nasc,se modifica sau se sting normele de dr international. Trasaturile caracteristice ale tratatului: -claritatea cu care se exprima normele de dr international -utilizarea unor tehnici sofisticate si percise -forma stricta ceea ce determina dovada mult mai usor de realizat -frecventa utilizarii sale -mijloc principal de realizare a cooperarii dintre state. Cutuma: Este cel mai vechi izvor al dr international public,primele norme aplicabile in acest domeniu s-au format pe cale cutumiara.Se sustine ca acest izvor poate fi definit pe scurt ca o regula nescrisa cu valoare juridica obligatorie.Nu trebuie sa

confundam cutuma cu obiceiul pentru ca acesta nu beneficiaza de recunoasterea juridica. Cutuma poate fi definita ca o practica generala relativ indelungata si uniforma privita ca o norma de conduita cu valoare juridica obligatorie.Analiza definitiei determina identificarea a 2 elemente care trebuie intrunite cumulativ pentru a se putea vorbi de o norma formata pe cale cutumiara.In acest sens vom analiza elemntul material sau obiectiv si elementul psihologic sau subiectiv. In cadrul elemntului material trebuie analizate aspecte privind aplicabilitatea generala,constanta,uniforma si durata de timp necesara formarii unei nrome pe cale cutumiara. Se sustine ca o norma pe cale cutumiara se formeaza atunci cand beneficiaza de aplicabilitate generala adica cand este aplicata intre un nr de state. Nu trebuie inteles faptul ca avem o aplicare universala ci doar aplicarea intre un nr reprezentativ de state.In ceea ce priveste durata de timp se sustine ca o prectica trebuie aplicata o anumita perioada de timp pt a dobandi forta juridica.In trecut s-au inregistrat aplicarea unor practici,perioade de timp diferite cum ar fi 5 ani,10 ani sau chiar mai multi ani.In societatea actuala contemporana norma se formeaza pe cale cutumiara intrun timp relativ scurt de 3-5 ani,se sustine ca importanta nu e durata de timp ci uniformitatea si modul constant de aplicare.Pe de alta parte desi se considera ca e un vechi izvor al dr international,cutuma e forte des folosita si astazi datorita aparitiei unor noi domenii de cooperare in care statele nu au ajuns la un nivel suficient de cunoastere,pe de alta parte imposibilitatea relizarii acordului de vointa si a elaborarii unor norme pe cale conventionala determina aplicarea unor norme aplcate pe cale cutumiara.In ceea ce priveste elementul subiectiv avem in vedere existenta constiintei ca nroma respectiva repr dreptul,convingerea ce repr dreptul sua necesitatea adica opinio iuris sive nnecesitatis Dovada cutumei se face se statul care invoca existenta

acelei cutume pentru a dobandi un drept sau pentru a respinge o pretentie ne fondata.Fiind un izvor nescris dovada se face prin invocarea mijloacelor de manifestare a reprezentantilor statelor la nivel international sau chiar intern.Astfel pot fi invocate opiniile exprimate in cadrul conferintelor internationale sua in cadrul organelor organizatiilor internationale,pot fi invocate actele interne care au legatura cu problema respectiva. Pentru ca un at sa fie public si sa fie luat in considerare acesta trebuie sa fie comunicat cel putin unei parti. Opozabilitatea cutumei: un stat poate invoca ne recunoasterea unei cutume doar in cazul in care acesta s-a manifestat constant impotriva regulii respective.

CURS 4 Izvoare 1.Principiile generale de drept - sunt mentionate pe locul 3 dupa tratat si cutuma in art. 38 din Statutul curtii internationale de justitie. Semnificatia si continutul acestor principii au constituit obiect al controverselor/ constradictiilor in dreptul international, in special in ceea ce priveste autonomia acestora fata de cutuma. Pe de alta parte, se critica expresia utilizata de principii generale ale natiunilor civilizate. Cei care critica aceasta expresie sustin ca aceasta contravine continutului Cartei ONU. O alta parte din specialistii in drept international, incercand sa justifice utilizarea acestei expresii, sustin ca s-a avut in vedere faptul ca principiile generale de rept sunt extrase din cele mai evoluate sisteme juridice interne (justificarea prezentata nu este acceptata). Astfel, autorii de dr. international au considerat principiile generale de dr. izvoare subsidiare ale dr. international. In sensul afirmatiei au invocat

dispozitiile articolului corespunzator din Statulul CPJI afirmand ca atunci cand a fost elaborat s-a avut in vedere acoperirea lacunelor dreptului international. Totodata, se invoca dispozitiile art. 21 din Statutul Curtii Penale Internationale, care arata ca aceasta instanta poate aplica principii preluate din sistemele juridice interne ale statelor, in special, din sistemul juridic al statului care era competent sa solutioneze crima. Definitie: Principiile generale de drept sunt principii comune ale marilor sisteme juridice interne care sunt utilizate in plan international pentru a acoperi anumite lipsuri, lacune. Exemple: Autoritatea de lucru judecat; nimeni nu poate fi judecator si parte in acelasi caz; legea speciala deroga de la legea generala; raspunderea pentru prejudiciile determinate etc. Hotararile instantelor internationale, jurisdictionale si arbitrale Hotararile instantelor sunt considerate mijloace subsidiare in ceea ce priveste formarea normelor de dr. international. Dupa cum se stie, judecatorul nu creeaza normele de drept, ci doar aplica dreptul. Astfel, conform art. 59 din Statutul Curtii Internationale de Justitie, hotatrarile curtii sunt obligatorii doar pentru partile diferendului respectiv si pentru cazul adus in fata curtii. Avand in vedere dispozitiile art. 59, afirmam ca hotararile instantelor internationale precedente judiciare, insa se poate recunoaste efectul relativ al acestora. Curtea Internationala de Justitie a invocat de foarte multe ori dispozitii din hotarari precedente in cazuri aflate pe rolul ei. In consecinta hot. instantelor au rol in interpretarea regulilor de drept international identificarea unor necorcondanta si propunerea unor solutii juste. Avand in vedere prevederile art. 59, afirmam ca hotararile instantelor internationale nu pot fi considerate precedente

judiciare, insa se poate recunoaste efectul relativ al acestora. Curtea Internationala de Justitie a invocat de foarte multe ori dispozitii din hotarari precedente in cazuri aflate pe rolul ei. In consecinta, hotararile instantelor internationale au rol in interpretarea regulilor de drept international, identificarea neconcordantelor si propunerea unor solutii juste. Tot in categoria mijloacelor auxiliare este inclusa si doctrina celor mai calificati specialisti in domeniu. Prin doctrina, intelegem lucrarile de specialitate, documentele sau rezultatul activitatilor desfasurate de asociatia de drept international precum si de institutul de drept international si alte organizme asemanatoare. De asemenea, in doctrina sunt incluse opiniile separate sau individuale exprimate de judecator cu ocazia solutionarii unui litigiu, dar si activitatea Comisiei de Drept International (C.D.I.) a ONU, organ subsidiar care are un rol important in activitatea de codificare si dezvoltare progresiva a dreptului international. Prin urmare, desi doctrina nu are rol creator de drept, totusi este considerata mijloc auxiliar prin interpretarea si explicarea normelor de drept international dar si a problemelor societatii internationale. In art. 38 mai este mentionata si echitatea; cf acestui art. 38, paragraful 2, curtea poate aplea la echitate numai pe baza acordului partilor implicate in diferent. In literatura de specialitate influenta echitatii asupra normelor de drept international a fost prezentata in diferite moduri, si anume: - a fost considerata fundamentul moral a normelor DIP, - a fost considerata o modalitate prin care normele se interpreteaza astfel incat sa se ajunga la o solutie echitabila - a fost prezentata ca o norma cu caracter de sine statator. In cele din urma, a dominat opinia cf careia echitatea se aplica acolo unde exista o lacuna in dreptul international sau acolo unde este necesara o adaptare a aplicarii normei de drept international. Dovada invocarii echitatii rezulta atat din jurisprudenta CPJI cat si din jurisprudenta CJI. In ceea ce priveste reglementarile internationale, echitatea a

fost mentionata in instrumente internationale din domeniul drepturilor omului, din domeniul dreptului international economic, din domeniul dreptului marii, de exemplu in art. 74 si respectiv art. 83 din conventia privind dreptul marii din 1982, se sustine ca zonele maritime ale statelor situate fata in fata se vor delimita avand in vedere echitatea. In ceea ce priveste practica comisiei de drept international, principiile echitatii au fost invocate de exemplu in conventia privind utilizarea fluviilor internationale, in alte scopuri decat navigatia din 1992. Astfel, se mentioneaza libertatea de utilizare a apelor fluviilor tinandu-se cont de faptul ca acestea sunt considerate resurse naturale partajabile. Desi in mod constant, atunci cand se trateaza problema izvoarelor se face referire la art. 38, totusi se afirma ca acesta are un continut incomplet. Evolutiile inregistrate au adus in atentia literaturii de specialitate problema actelor unilaterale. Actele unilaterale sunt considerate manifestari unilaterale de vointa, ale unui subiect de drept international, care produc efecte in sfera relatiilor internationale fie angajand subiectul de la care emana, fie creand drepturi si obligatii pentru alte subiecte de drept international. Fiind considerate manifestari unilaterale de vointa, acestea sunt contestate de o parte a literaturii de specialitate consideranduse exceptii de la natura consensuala a dreptului international. In categoria actelor unilaterale includem actele unilaterale ale statelor dar si actele unilaterale ale organizatiilor internationale. 1) Actele unilaterale ale statelor: preocuparile specialistilor in domeniu s-au concretizat prin elaborarea unui gid de principii privind actele unilaterale ale statelor, adoptate de CDI a ONU in 2006. Astfel cf gidului actele unilaterale ale statelor sunt definite ca fiind declaratii publice prin care statele isi manifesta vointa de a creea obligatii la nivel international. De asemenea, din principiile exprimate in gid, rezulta anumite conditii de fond, care trebuie avute in vedere in cazul unui act unilateral. Prin urmare intentia neechivoca, caracterul autonom, publicitatea,

intentia de a produce efecte juridice si capacitatea de a formula acte unilaterale pot fi considerate conditii de fond. 2) Actele unilaterale ale organizatiilor internationale:

CURS 5 Actele unilaterale ale organizatiilor international Cresterea nr organizatiilor international a determinat aparitia anumitor probleme in sfera international. Una dintre acestea este considerata ca fiind calificarea actelor adoptate de organelle organizatiilor. In literature de specialitate s-au formulat 3 teorii: Prima teorie incerca sa incadreze actele unilaterale ale organizatiilor in categoria izvoarelor prevazute de Art38 din Statutul 5-Curtii Internationale de Justitie, motivand ca acestea practice ar fi rezultatul consimtamantului statelor member ONU. A doua teorie considera ca actele unilaterale ale organizatiilor pot fi considerate o noua categorie de izvoare. A treia teorie sustinea existenta unui drept slab (soft law) Din practica internationala si din jurisprudenta a rezultat ca actele unilaterale au fost considerate o categorie speciala interpretate ca opinie juris colectiva practica colectiva ce ar avea ca rezultat formarea unor norme pe cale cutumiara. Actele unilaterale ale organizatiilor internationale nu sunt prevazute in Art 38 din Statutul 5. In vederea calificarii actelor unilaterale ale organizatiilor trebuie sa se distinga intre actele care privesc dreptul intern al organizatiei si care desi sunt obligatorii nu au nicio valoare pt problema izvoarelor. Categoria care prezinta importanta este aceea a actelor care privesc infaptuirea obiectivelor organizatiei. Comisia de drept international a considerat ca nu este

necesar sa se realizeze o analiza amanuntita a actelor mentionate deoarece valoarea lor este stabilita prin actul constitutiv al organizatiilor. Analizand actele constitutive ale mai multor organizatii vom observa utilizarea unor denumiri diverse pt actele adoptate de organelle acelor organizatii si anume: rezolutii, declaratii, decizii, coduri de conduit, standarde international, programe s.a. . de exemplu, conform dispozitiilor Cartei ONU, Consiliul de Securitate adopta acte cu character obligatoriu in problemele reglementate in Capitolul VII din Carta ONU. Astfel, statele membre sunt obligate sa puna in aplicare sis a execute actele Consiliului de Securitate. In ceea ce priveste Adunarea Generala ONU, in afara de actele care privesc dreptul intern, Adunarea adopta rezolutii privind infaptuirea obiectivelor organizatiei . conform dispozitiei Cartei ONU au in principiu valoare de recomandare. Astfel statele membre decid daca le iau sau nu le iau in considerare. Adunarea generala ONU adopta o serie de rezolutii sub numele de declaratii. Avand in vedere domeniile care au constituit obiectul acestor declaratii in timp, s-a considerat ca aceste declaratii au o valoare superioara in dreptul international. Principiile fundamentale ale dreptului international Principiile fundamentale ale DIP nu trebuie confundate cu principiile generale de drept. Principiile fundamentale ale dreptului international au aparut si s-au dezvoltat odata cu aparitia si dezvoltarea statelor. Nr si continutul acestora a fost intr-o continua transformare si diversificare. Explicati maxima generalitate tridimensionala (subiect ) Se afirma ca principiile fundamentale ale dreptului internatiomnal beneficiaza de maxima generalaitate tridimensionala :

-sub aspectul domeniilor de aplicare se sustine ca se aplica tuturor domeniilor in dreptul international. -dpdv al continutului sunt rezultatul unui process de maxima generalizare si abstractizare -dpdv al sferei de aplicare se sustine ca principiile fundamentale suntrezultatul manifestarii de vointa a majoritatii subiectelor de drept international si sunt destinate majoritatii subiectelor de drept international. Principiile beneficiaza de un puternic character de universalitate, fortza juridica obligatorie fiind continute sau exprimate prin normele imperative ale dreptului international (jus cogens=normele imperative ale dreptului international). Intre principiile fundamentale nu se poate realiza o ierarhizare. Respectarea unuia presupune respectarea tuturor principiilor, incalcarea unuia implica incalcarea tutuor principiilor. Principiile fundamentale sunt consacrate intr-o serie de documente si instrumente international dintre care mentionam: Carta ONU, Declaratia privind principiile dreptului international referitoare la relatiile prietenesti si de cooperare dintre state adoptata de Adunarea Generala ONU in 1970prin Rezolutia 26/25, actul final de la Helsinki al CSCE (Conferintei pt Securitate si Cooperare in Europa) din 1975. Pt prima data , principiile au fost numite principia fundamentale in Declaratia Generala ONU din 1970. In categoria principiilor fundamentale au fost introduse urmatoarele 7 principii: -princiul egalitatii suverane -principiul autodeterminarii -principiul nerecurgerii la forta si la amenintarea cu forta -principiul solutionarii pe cale pasnica a diferendelor international -principiul neamestecului in drepturile interne ale statelor -principiul cooperarii -principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor internationale.

Actul final de la Helsinki adauga la aceste principia inca 3 si anume : -principiul integritatii teritoriale -principiul inviolabilitatii frontierelor -principiul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului . Principiul legalitatii suverane Comunitatea internationala este formata de un nr f mare de state cu personalitate juridical uniforma in care conceptele de suveranitate si egalitate sunt considerate elementele de baza. Suveranitatea de stat se caracterizeaza prin: indivizibilitate, inalienabilitate, exclusivitate, character original si plenar. Indivizibilitatea arata ca suveranitatea nu poate fi divizata , teritoriul de stat fiind supus unei singure suveranitati. Inalienabilitatea arata ca suveranitatea nu poate fi instrainata, nu poate fi cedata. Un stat isi exercita suveranitatea in mod exclusiv pe teritoriul care-I apartine , avand dreptul sa-si hotarasca in mod singur sistemul politic,economic,social, precum si liniile directoare ale politicii externe. Continutul legalitatii suverane se exprima prin urmatoarele elemente: -toate statele sunt egale dpdv juridic -statele se bucura de drepturi inerente,deplinei suveranitati. -fiecare stat trebuie sa respecte personalitatea altor state -fiecare stat trebuie sa respecte integritatea teritoriala si independent politica a celorlalte state, acestea fiind considerate inviolabile. -fiecare stat are dreptul de a-si hotari sistemul intern si aspectele externe. -statele au dreptul de a hotari daca devin parti la tratate sau nu,daca devin state membre ale organizatiilor internationale sau nu sau pot sa-si stabileasca un statut de neutralitate.

Principiul autodeterminarii In Declaratia din 1970, principiul invocateste intalnit sub denumirea principiul egalitatii in drepturi a popoarelor si dreptul de a dispune de ele insele. Este un principiu care are un subiect determinat si anume poporul/natiunea care lupta pt eliberare. In plan international se recunoaste calitatea de subiect de drept international a acestor entitati si implicit se recunosc anumite drepturi inainte de dobandirea independentei ca stat unitar. Conform dispozitiilor existente poporul are dreptul de a-si hotari sistemul politic, si de a stabili modul de dezvoltare a tuturor domeniilor de activitate. Lipsa de maturitate/experienta nu da dreptul statelor sa intervina, o astfel de interventie putand fi considerata ca o incalcare a principiului autodeterminarii dar si a principiului privind respectarea drepturilor si liberatilor fundamentale ale omului. Toate statele au obligatia de a se abtine si de a nu interveni in dreptul popoarelor respective, iar acestea pot solicita ajutor conform dispozitiilor dreptului international. Principiul nerecurgerii la forta si la amenintare cu forta Dintre instrumentele internationale care codifica problemele referitoare la acest principiu mentionam: pactul ligii natiunilor din 1919, pactul Briant-Kellogg din 1928 si Carta ONU. De asemenea putem mentiona Declaratia din 1970 si actul final de la Helsinki. Declaratia din 1970 de stiut despre ea, vom vb la fiecare principiu. Toate statele au obligatia de a nu interveni cu forta sau de a nu ameninta cu forta alte state . interventia avuta in vedere cuprinde atat actiuni directe exercitate asupra teritoriului unor state dar si actiuniindirecte. Astfel in categoria actelor de agresiune Declaratia Adunarii Generale ONU din 1974

include bombardarea teritoriului unui stat, atacul exercitat asupra teritoriului unui stat, dar si actiunile prin care un stat permite amplasarea pe teritoriul sau a fortelor armate ale altui stat in vederea atacarii statului vecin. De asemenea finantarea, sustinerea unor grupuri teroriste, unor grupari de mercenari in vederea destabilizarii sistemului politic al altui stat poate fi considerat un exemplu de agresiune. Indifferent de situatie pentru a se putea invoca legitima aparare trebuie sa existe un atac imediat si injust asupra statului respectiv. Mentionam ca dispozitiile Carta ONU recunosc invocarea legitimei aparari numai in cazul unui atac imediat. Practica statelor a adus in discutie teoria atacului preventive promovata in special de SUA, in special dupa evenimentele din 11 septembrie. Sustinerea teoriei atacului preventiv era justificata de actiunile imprevizibile ale gruparilor de teroristi sau de mercenari. O alta exceptie de la principiul invocat este posibilitatea recunoscuta Consiliului de Securitate de a interveni conform Capitolului VII din Carta ONU. A treia exceptie este considerata dreptul poporului care lupta pt independent de a apela la forta In vederea cuceririi independentei. Principiul functionarii pasnice a diferendelor internationale Pentru prima data principiul a fost mentionat in Conventiile de la Haga din 1899 si 1907 in care s-au mentionat si anumite mijloace care pot fi utilizate. In Carta ONU se emite obligatia de a rezolva diferendele pe cale pasnica apeland in acest sens la mijloacele indicate in Art33 din intrsumentul international invocate (Carta ONU). Dintre mijloacele indicate mentionam negocierile,medierea, concilierea, ancheta international, bunele oficii, arbitrajul international, mijloacele jurisdictionale internationale , precum si sistemele constituite la nivel regional.

Principiul cooperarii Conform instrumentelor internationale indicate statele sunt nevoite sa coopereze la nivel international in vederea mentinarii pacii si securitatii, in vederea stabilitatii economice mondiale si a promovarii progresului la nivel international. Statele sunt obligate sa coopereze in toate domeniile de activitate, principala forma de cooperare fiind organizatiile internationale.

CURS 6 continuare - principiile dr. international Cooperarea a fost formulata si consacrata ca principiu odata cu adoptarea Cartei ONU. Conform dispozitiei Cartei ONU, stateke membre isi asuma obligatia de a actiona individual sau impreuna in cooperare cu organizatia in vederea mentinerii relatiilor pasnice si de prietenie. Ulterior, principiul a fost consacrat si in declaratia din 1970 a Adunarii Generale ONU. Conform declaratiei, statele au oligatia de a coopera la nivel international indiferent de gradul lor de dezvoltare sau de marimea acestora. Obiectivul cooperarii are in vedere domenii de maxima importanta la nivel international, cum ar fi: mentinerea pacii si securitatii internationale, promovarea respectului privind libertatile si indatoririle fundamentale ale oamenilor, cooperarea in domeniul economic, social, cultural,tehnic, stiintific si comercial, in vederea asigurarii bunastarii natiunilor la nivel international. Existenta obligatiei de a coopera presupune existenta dreptului statelor de a coopera. Cele doua aspecte nu trebuie sa fie interpretate ca avand un caracter absolut. Astfel statele decid in functie de interesele lor care sunt domeniile si partenerii cooperarii. Dreptul de a coopera trebuie exercitat fara nicio discriminare. Totodata, statele sunt oligate sa coopereze in domenii de maxima

importanta la nivel international. Cresterea numarului de organizatii internationale a avut o influenta deosebita asupra cooperarii, la ora actuala oragnizatiile pot fi considerate principala forma de cooperare la nivel international. Indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor asumate la nivel international (pacta sunt servanda) - este cel mai vechi principiu in drept international. Dintre instrumentele internationale care au consacrat acest principiu putem invoca dispozitiile Pactului Ligii Natiunilor. In conformitate cu prevederile preambulului, statele au obligatia de a respecta cu rigurozitate principiile dreptului international si de a indeplini obligatiile asumate. In acelasi sens sunt si prevederile din Carta ONU. Conform dispozitiilor din preambulu Cartei ONU statele membre trebuie sa creeze toate conditiile in vederea indeplinirii cu buna- credinta a obligatiilor izvorate din tratate, dar si din celelalte izvoare ale dreptului international. In art.2 se revine asupra acestui principiu, precizandu-se ca statele membre trebuie sa respecte obligatiile care decurg din Carta ONU. Conform dispozitiilor art. 103, daca exista divergente intre dispozitiile Cartei si dispozitiile tratatelor incheiate de state, prevaleaza dispozitiile din Carta ONU. Principiul pacta sunt servanda este reglementat si in conventia de la Viena din 1969 asupra dreptului tratatelor. Astfel, conform art.26 tratatele in vigoare trebuie respectate de statele - parti. Statele nu pot invoca o dispozitie a dreptului intern in vederea neexecutarii unui tratat. Precizam ca se au in vedere tratatele licite si nu tratatele ilicite. De exemplu, un tratat care inca din momentul incheierii sale contravenea unei norme imperative este considerat nul. De asemenea, tratatele incheiate prin amenintarea cu forta sau folosirea fortei sunt lipsite de valabilitate. Principiul pasta sunt servanda se aplicat atat obligatiilor nascute pe cale conventionala, dar si obligatiilor aparute pe cate cutumiara. In literatura de specialitate se afirma ca acets principiu poate fi invocat si in cazul actelor internationale. Dupa cum s-a vazut anterior, in actul final de la

Helsinki, pe langa principiile analizate mai sunt enumerate inca 3:- principiul inviolabilitatii frontierelor - referitor la acest principiu se afirma ca statele trebuie sa se abtina in relatii;e lor internationale de la orice act care ar putea aduce atingere frontierelor altor state. Modificarea frontierelor de stat se realizeaza pe baza acordului dintre state si prin mijloace pasnice - conform dispozitiilor din actul final de Helsinki se spune ca se condamna orice atentat de a acaparare sau uzurpare a teriotoriului oricarui stat participant. - principiul integritatii teritoriale - statele trebuie sa se abtina de la orice act incompatibil cu scopurile si principiile Cartei ONU prin care s-ar putea aduce atingere integritatii teritoriale si independentei politice a oricarui stat. Orice ocupatie sau forma de dobandire a unui teritoriu prin amenintarea sau folosirea fortei este considerata nelegala. - principiul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului - precizam ca acest domeniu a dobandit noi valente in sfera internationala. Astfel, atat dispozitiile din Carta ONU cat si dispozitiile si actul final de la Helsinki subliniaza importanta respectarii acestui principiu in relatiile internationala. Niciun stat nu trebuie sa desfasoare actiuni prin care sa intervina direct sau indirect, individual sau colectiv in treburi care privesc organizarea interna a unui stat. Statele au obligatia de a se abtine de la orice interventie armata sau de alta natura (economica) prin care se umareste destabilizarea modului de organizare statala si implicit afectarea suveranitatii si integritatii teritoriale. Normele imperative Desi au constituit obiect al analizelor di discutiilor in dr. international, singura dispozitie care defineste norma imperativa (jus cogens) se gaseste in Conventia de la Viena din 1969 asupra dreptului tratetelor. Conform art.53 o norma imperativa a dreptului international general este o norma acceptata si recunoscuta de comunitatea internationala de state , de la care nu se poate deroga dar care poate fi

modificata printr-o norma cu aceeasi valoare. S-a utilizat termenul de norma imperativa si nu de norma obligatorie deoarece toate normele dreptului international sunt obligatorii, insa numai in cazul normelor imperative nu se poate deroga. S-a utilizat termenul de derogare deoarece incalcarea este specifica tuturor normelor dreptului international, iar derogarea este specifica normelor imperativa. In consecinta, nu se poate deroga de la normele imperative, incalcarea este interzisa, iar modificarea este conditionata de adoptarea unei norme cu aceeasi valoare juridica. Precizam ca nu mai exista o norma conventionala care sa prevada care sunt normele imperative ale dreptului international. Prin urmare, nici carta ONU, nici conventia de la Viena din 1969 nu arata care sunt normele imperative. Conventia de la Viena din 1969 defineste norma imperativa in art. 53, in schimb in doctrina si in lucrarile comisiei de drept international s-a stabilit ca normele privind principiile fundamentale, normele privind drepturile omului si cele care privesc acordarea unor drepturi si libertati inerente statelor pot fi considerate norme imperative ale dreptului international. Analizandu-se instrumentele internationale existente se sustine ca in categoria normelor de comportament stabilite la nivel international, se pot distinge norme: -prohibitive -onerative - permisive - supletive - dispozitive O mare parte din normele onerative si prohibitive au valoarea de norme imperative.

Subiectele dreptului international

Pentru a se stabili daca o entitate are calitatea de subiect de drept international, trebuie sa se stabileasca personalitatea juridica internationala a acelei entitati, respectiv capacitatea de a actiona in plan international. Se cunoaste ca subiectele dreptului international sunt creatoarele normelor de drept international precum si destinatarele acestora. Normele dreptului international stabilesc drepturile si obligatiile specifice fiecarui subiect de drept international. Recunoasterea existentei mai multor subiecte de drept international nu inseamna recunoasterea unei identitati in ceea ce priveste personalitatea juridica internationala. Dupa cum se stie, in categoria subiectelor de drept international sunt incluse: - statele - organizatiile internationale interguvernamentale - miscarile de eliberare nationala - Vaticanul 1. Statul: subiect de drept international Statul este considerat subiectul principal, universal, originar, tipic, a dreptului international. Pentru recunoasterea unei entitati ca stat sunt luate in considerare dispozitiile conventiei de la Montevideo din 1933. Astfel cf art. 1, o entitate dobandeste personalitate juridica de tip statal, daca indeplineste cumulativ urmatoarele conditii: - existenta unui teritoriu - existenta unei populatii - autoriatea guvernamentala - capacitatea de a intra in raporturi cu alte subiecte de drept international Teritoriul reprezinta baza materiala a formarii unui stat. Acesta cuprinde solul si subsolul, apele interioare, apele maritime interioare, marea teritoriala si spatiul aerian. Populatia reprezinta colectivitatea permanenta, dar si temporara care se afla pe teritoriul unui stat. Legatura dintre stat si populatia permanenta se realizeaza in baza cetateniei. In ceea ce priveste cea de-a treia conditie, mentionam

faptul ca autoritatea guvernamentala trebuie sa fie exclusiva si efectiva. Exclusiva in sensul ca pe teritoriul unui stat trebuie sa se exercite puterea unei singure autoritati guvernamentale, si este efectiva daca autoritatea guvernamentala se exercita in mod real. Capacitatea de a participa la relatiile internationale implica urmatoarele aspecte: posibilitatea de a deveni stat parte la tratate posibilitatea de a deveni membru in organizatiile internationale capacitatea de a formula reclamatii la nivel international capacitatea de a stabilil relatii diplomatice si consulare Intrunirea cumulativa a celor 4 conditii stabilite in conventia de la Montevideo determina formarea unui stat suveran si independent. Suveranitatea cuprinde doua laturi si anume: suprematia puterii de stat in plan intern si independenta in plan extern. Suveranitatea se caracterizeaza prin: indivizibilitate, inalienabilitate, exclusivitate, caracter original si penal. Principiul suveranitatii a fost consacrat intr-o serie de instrumente internationale, dintre acestea mentionam Declaratia din 1970, care stabileste si continutul egalitatii suverane. Concepul de suveranitate a suferit modificari determinate de evolutia societatii internationale. Astfel problemele privind drepturile omului, problemele privind dreptul umanitar sau aparitia unor forme de cooperare intre state (UE), au determinat interpretari asupra conceptului de suveranitate. Indiferent de parerile exprimate, suveranitatea ramane cea mai importanta trasatura si caracteristica a unui stat la nivel international. Astazi se sustine ca suveranitatea nu mai poate fi considerata absoluta sau relativa, ci adaptabila, avand un continut variat.

CURS 7

2. Drepturile si obligatiile fundamentale ale statelor Problema drepturilor si obligatiilor fundamentale ale statelor a constituit obiectul reglementarii in cadrul Conventiei de la Montevideo (1933). Datorita interesului redus al statelor fata de aceasta conventie, a ramas doar un punct de reper in problema drepturilor si obligatiilor fundamentale. Astfel, dr si obligatiile fundamentale au fost mentionate in doctrina de specialitate si in declaratiile adunarii generale ONU, la ora actuala neexistand o conventie avand caracter general . Dintre drepturile fundamentale ale statelor, ex: - dr. la existenta; - dr. la egalitate suverana; - dr. la integritate teritoriala si inviolabilitatea frontierelor; - dr. de a incheia tratate la nivel international; - dr. de a fi membru in organizatii internationale. In categ. obligatiilor fundamental ale statelor pot fi incluse: - obligatia de a respecta personalitatea celorlalte state; - obligatia de a rezolva pe cale pasnica diferendele internationale; - obligatia de a coopera la nivel international; - obligatia de a-si indeplini cu buna-credinta angajamentele asumate etc 3. Formele de organizare statala (tipuri de state) In evolutia Dr. International se identifica o categorie a statelor unitare si o categorie a statelor compuse. Statul unitar se caracterizeaza prin existenta unui singur sistem de organe centrale, impartirea teritoriului in unitati administrativ- teritoriale nu influenteaza organizarea centrala a statului, deoarece acestea nu au atributii paralele sau concurente cu organele centrale. In ceea ce priveste formele compuse ale statelor, mentionam existenta: - uniunea personala;

- uniunea reala; - confederatia; - statul federal Uniunea personala reprezinta asocierea dintre doua state care au un suveran comun. Prin urmare, statele componente isi pastreaza autonomia la nivel international si implicit calitatea de subiect de drept international. Uniunea personala nu dobandeste calitatea de subiect de drept international. Existenta unor linii comune in ceea ce priveste desfasurarea unei politici externe nu aduce atingere existentei, pentru fiecare stat component, a reprezentantelor diplomatice. Ex: Tarile Romane conduse de Al. Ioan Cuza (1859-1861) Uniunea reala este asocierea dintre 2 state care pe langa suveranul comun au si reprezentante diplomatice comune, iar uneori pot desfasura, in comun, activitati privin apararea si finantele. Precizam ca uniunea reala dobandeste calitatea de subiect de drept international participand la viata internationala in limitele stabilite de asociere. De asemenea, statele componente isi pastreaza autonomia la nivel international (calitatea de subiect de drept international). ( 1961-1962Uniunea dintre Muntenia si Moldova) . Confederatia reprezinta asocierea dintre state realizata in baza unui tratat prin care se constituie si un organ comun numit dieda sau congres. Dobandeste calitatea de subiect de drept international actionand in sfera internationala, in principal, in probleme privind apararea comuna si mentinerea pacii si securitatii. Desi, in cadrul activitatii desfasurate de organul comun se pot adopta decizii cu unanimitatea de voturi, acestea nu pot fi puse in aplicare decat daca exista acordul organelor legislative interne ale statelor componente. Confederatia isi extinde efectele asupra statelor si nu asupra cetatenilor. Statele componente isi patstreaza calitatea de subiect de drept international. In literatura de specialitate se arata ca forma de asociere a confederatiei a fost intalnita ca forma anterioara a statelor care

ulterior au devenit federatie. Statul federal ( Federatia) reprezinta o forma de organizare in care entitatile componente ( statele federate) nu au autonomie la nivel international, prin urmare nu au calitatea de subiecte de drept international. Federatia are calitatea de subiect de drept international si reprezinta statul in plan international. 4. Neutralitatea statelor Neutralitatea a cunoscut diferite forme in plan international. Putem mentiona : - neutralitatea ocazionala - neutralitatea permanenta - neutralitatea diferentiata Neutralitatea ocazionala este intalnita si sub denumirea de neutralitate clasica si presupunea constituirea unei stari de neutralitate fata de un anumit conflict armat. Are in vedere urmatoarele aspecte : - abtinerea statului de a participa la conflictul armat dar si de a face parte din anumite asocieri care sustin acel conflict armat; - statul neutru are obligatia de a lua toate masurile necesare si de a nu permite desfasurarea de operatiuni militare pe teritoriul sau; - statul neutru trebuie sa adopte o atitudine impartiala fata de statele beligerante. Neutralitatea permanenta consta in adoptarea unei atitudini care are caracter permanent si se manifesta fata de toate conflictele armate existente la nivel international. Statul neutru permanent are obligatia de a nu participa la nici un conflict armat, precum si obligatia de a nu face parte din aliante militare sau aliante politice si economice care sustin acel conflict armat. De asemenea, statul neutru permanent are obligatia de a nu detine, experimenta sau produce arme nucleare si de distrugere in masa. Statul neutru mai are obligatia de a lua toate masurile astfel incat sa nu permita desfasurarea de

operatiuni militare pe teritoriul sau sau amplasarea de baze militare. Statul permanent neutru isi pastreaza dreptul la autoaparare, individuala sau colectiva, cf art. 51 din Carta ONU. Acesta are dreptul de a solicita ajutor in cadrul unei agresiuni si de a primi acest ajutor. De asemena, statul neutru are dreptul la recunoasterea si garantarea statutului sau in plan international. Statutul de neutralitate se constituie in baza unor acte interne, cum ar fi dispozitii constitutionale, legi interne sau alte acte adoptate de stat. Ulterior, acest statut este recunoscut si garantat la nivel international de catre state. Prin urmare pe langa drepturile si obligatiile specifice statului neutru trebuie sa precizam existenta drepturilor si obligatiilor pentru statele care au recunoscut si garantat acest statut. In epoca contemporana, se intalneste termenul de neutralitate diferentiata ceea ce implica o reconsiderare a impartialitatii. In acest context statul neutru are posibilitatea de a ajuta victima agresiunii si nu pe agresor. 5. Recunoasterea statelor si guvernelor Recunoasterea constituie un procedeu prin care un subiect de drept international, in special statele, recunosc o situatie sau un act la producerea careia nu a participat dar prin recunoastere determina aparitia unor efecte in plan international. Recunoasterea statelor reprezinta un act unilateral prin care un stat, sau un grup de state, recunosc unei entitati calitatea de subiect de drept international si implicit calitatea de a-si asuma drepturi si obligatii. recunoasterea este un act facultativ care deriva din suveranitatea de stat, fiind lasat la libera apreciere a fiecarui stat. Prin urmare recunoasterea nu constituie o obligatie a statelor, ci doar un drept, o posibilitate a acestora. Refuzul de a recunoaste fara o justificare temeinica, poate determina aparitia unor stari tensionate. In ceea ce priveste efectele recunoasterii, in literarura de

specialitate s-au elaborat doua teorii: a) teoria care promoveaza efectul constitutiv al recunoasterii: se sustine ca recunoasterea ar trebui considerata un element ce trebuie indeplinit cumulativ cu elementele prevazute in art. 1 din Conventia de la Montevideo, din 1933. Teoria prezentata a fost respinsa considerandu-se ca o entitate dobandeste personalitate juridica de tip statal daca are teritoriu, populatie si autoritate guvernamentala, recunoasterea avand efecte in ceea ce priveste stabilirea relatiilor la nivel international. b) teoria care promoveaza efectul declarativ al recunoasterii: ca urmare a primei teorii, formularea recunoasterii unei entitati, are ca rezultat stabilirea de relatii diplomatice, recunoasterea actelor autoritatilor legislative, executive, judecatoresti ale statului recunoscut, precum si recunoasterea dreptului statului recunoscut de a formula actiune in justitie pe teritoriul statului care l-a recunoscut cu privire la bunurile aflate pe acel teritoriu. (efect al recunoasterii) Recunoasterea imbraca mai multe forme: recunoasterea explicita si implicita (expresa sau tacita), recunoasterea de jure si de facto, recunoasterea individuala si colectiva. recunoasterea expresa sau explicita se realizeaza prin anumite acte ale autoritatilor statale cum ar fi: mesaje, telegrame, note diplomatice, formulate de seful statului, de seful guvernului sau ministrul afacerilor externe prin care se recunoaste existenta statului caruia se adreseaza. recunoasterea implicita sau tacita se realizeaza prin diferite manifestari cum ar fi: stabilirea de relatii diplomatice sau incheierea tratatelor bilaterale. recunoasterea de jure este definitiva, are efecte depline si este irevocabila. Spre deosebire de recunoasterea de jure, recunoasterea de facto este limitata, nu are efecte depline si poate fi revocata. De obicei statele apeleaza la aceasta modalitate in cazul in care entitatea care doreste a fi recunoscuta mai are anumite demersuri de facut.

De obicei recunoasterea este un act individual formulat de un singur stat. Dar practica internationala a consacrat existenta recunoasterii colectiva. Consiliul UE a adoptat in anul 1991 doua decizii care stabileau conditiile recunoasterii avandu-se in vedere fenomenele petrecute in Europa in acea perioada. Astfel pentru a fi recunoscute, statele trebuie sa aiba in vedere: - respectarea dispozitiilor din carta ONU, precum si din actul final de la Helsinky si Carta de la Paris pentru o noua Europa - respectarea drepturilor grupurilor etnice si nationale dar si a minoritatilor nationale - respectarea integritatii teritoriale si a inviolabilitatii frontierelor - asumarea angajamentelor privind dezarmarea si producerea armelor nucleare - rezolvarea tuturor problemelor pe calea arbitrajului sau prin acord intre state. 6. Oragnizatii internationale interguvernamentale ca subiecte derivate Cf art. 1 din Conventia privind reprezentarea statelor in cadrul organizatiilor internationale cu carcater universal din 1975, organizatiile sunt definite ca fiind ''asocieri de state realizate in baza unor tratate care au o constitutie proprie, un sistem de organe comune, precum si o personalitate juridica specifica, constituita in urma acordului de vointa realizat intre state''.

CURS 8 Organizatii internationale interguvernamentale definita in conventia din 1975- asociere de state constituite in baza unui trata in baza unei constitutii proprii ; Din definitie rezulta urmatoarele elemente care stau la baza

constituirii unei organziatii interntionale interguvernamentale: - organizatia e rezultatul asocierii dintre state, statele pe baza acordului lor de vointa stabilesc infiintarea, organizarea si functionarea asocierii dintre ele, tot aici precizarea e necesara deorece se face distinctie intre organizatiile interguvenamentale considerate subiecte derivate ale dreptului international si organizatiile neguvernamentale care au un mode de constituire diferit si implicit un statut diferit - la baza asocierii se afla un tratat care e considerat actul constitutiv al orgenizatiei, acesta poate purta denumiri diferite cum ar fi : carta, statut sau pact; - statele care pun baza organizatiei stablilesc prin actul constitutiv domeniul de activitate precum si functiile si atribtiile organizatiei; - in vederea functiilor stabilite organizatia beneficiaza de o structura de organe proprii cu activitate permanenta sau periodica; - cinform celor stabilite in actul constitutiv organizatia beneficiaza d eo personalitate juridica specifica diferita de cea a statelor care o compun. Personalitatea organizatiei se mainifesta atat la nivel international cat si in plan intern. In baza personalitatii juridice organizatiile internationale au capacitatea de a participa la relatiile internationale, prin urmare pot exercita drepturi si pot sa isi asume obligatii la nivel international. Capacitatea unei organizatii internationale are in vedere urmatoarele aspecte : - dreptul de a inchea tratate cu statele membre , cu statele terte si cu alte organizatii internationale (grile ) - organizatia beneficiaza de reprezentare diplomatica astfel, intalnim delegatii ale organizatiilor pe teritoriul statelor , totodata statele trimit delegatii pe langa organizatiile internationale - organizatia are dreptul de a formula reclamatia la nivel international si totodata se pot formula reclamatii impotriva

orgenizatiei atunci cand se creeaza anumite prejudicii prin cativitatea acesteia ex avizul consultativ din 1949. In concluzie persinalitatea juridica a organizatiilor internationale e derivata, limitata si specializata 7. Vaticanul Daca pana in anul 1870 , Vaticanul a existat ca entitate statala la nivel international dupa acest an acesta a fost anexat Italiei. Considerand ca statul papal reprezinta o entitate importatnta la nivel international fiind considerat centrul bisericii catolice in anul 1929 statul italian recunoaste jurisdictia suverana a Vaticanului asupra unui teritoriu de 44 de ha. Astefel prin tratau de la Laterano apare Vaticanul ca subiect distinct de drept international; o personalitate juridica specifica si limitata Tratatul de la Laterano era constituit dintr-un tratat politic, un tratat prin care se stabilea statutul juridic al Vaticanului si conventie financiara. Acestor instrumente internationale li s-a alaturat un alt tratat incheiat intre Vatican si Italia in 1984. In literatura de specalitate desi se recunoaste calitatea de subiect de drept intrenational a Vaticanului se contesta calitatea de stat a acestuia afirmandu-se ca acesta nu intruneste elementele deplinei statalitati exercitand asupra teritoriului o jurisdictie suverana si nu suveranitate ca in cazul statelor. In consecinta Vaticanul are dreptul de a incheia tratate in probleme de ordin general dar si tratate in domeniul religios numite concordate. De asemenea Vaticanul are drept de reprezentare diplomatica aspect consacrat si in conventia din 1961 privind relatiile diplomatice care acorda muntilor papali si intermuntilor statut diplomatic. Totodata Vaticanului i s erecunoaste calitatea de observator pe langa organizatiile internationale in functie de prevederile actelor constitive ale acestora. 8. Miscarile de eliberare nationala

Au fost considerate forme de organizare ale popoarelor care lupta pentru eliberare. Acestea si-au dobandit autonomia la nivel international prin recunoastrerea egalitatii in drepturi a popoarelor si a dreptului de a dispune de ele insele, principiu consacrat in carta ONU si intr-o serie de declaratii adoptate de adunarea generala ONU. Pentru afi recunoscuta la nivel intrenational miscarea de eliberare trebuie sa intruneasca anumite elemnete: - existenta unui teritoriu eliberat - exercitarea unei autoritati respective asupra acelui teritoriu ceea ce presupune existenta unor organe de conducere - constituirea unor forte oranizate capabile sa lupte pentru eliberare uitilizand metode pasnice sau chiar militatre Intrunind aceste elemnete miscraii de eliberare i se recunosc anumite drepturi la nivel international si anume: dreptul la autoaparare, dreptul de a solicita neamestecul in treburile interne, dreptul de a aplica fortelor care lupta penru eliberare regulile dreptului international umanitar, dreptul de a incheia tratate dar si recunoasterea calitatii de observator pe langa orgenaizatiile internationale. 9. Alte entitati care actioneaza la nivel international Individul, societatile transnationale, organizatiile neguvernamentale 10. Persoana fizica Dezvoltarea societatii internationale a adus in discutie si pozitia individului la nivel intrenational. In literatura de specialitate o mare parte din autori desi nu recunosc calitatea de subiect de drept intrenational a individului nu-i contesta o anumita pozitie in plan international. Cei care sustin calitatea de subiect de drept nternational invoca dreptul persoanei fizice de a formula cerere la curtea europeana a dreoturilor omului sau faptul ca individul raspunde pentru savarsirea crimelor

contra umanitatii, crimelor de razboi etc. In concluzie individul nu e cosiderat subiect de drept intrenational dar implicarea acestuia in viata internationala e recunoscuta atat in doctrina cat si in practica internationala 11. Marile societati transnationale Aparitia si evidentierea trasaturilor lor le-au adus in discutie la nivel international. Dintre argumentele invocate se mentioneza sustinerea faptului ca acestea au o activitate economica complexa si in domenii variate dar si faptul ca in anumite situatii acestea incheie anumite intelegeri cu statele intalnite sub denumirea de contracte de stat. Prin societate transnationala se intelege o intreprindere care e inregistrata pe teritoriul unui stat dar care isi desfasoara activitatea pe teritoriul mai multor state stabilinde centra de activitate cu sau fara personalitate juridica dar intotdeauna cu scop lucrativ. Din definitie rezulta in mod clar ca acestea in special societatea mama se supune legislatiei pe teritoriul statului unde s-a format; problema apare in cazul constotuirii de filiale pe treitoriul altor state, practic aceste filiale trebuie sa fie supuse legislatiei statului pe teritoriul statului in care s-au constituit. Prcatica internationala a demonstrt ca aceste societati si raporturile in care intra ar cadea sub incidenta dreptului international economic si a dreptului international privat. Totusi in literatura de specialtate s-a subliniat existenta unui drept transnational. 12. Organizatiile neguvernamentale Reprezinta asocieri dintre persone fizice sau juridice inregistrate pe teritoriul unui stat fara scop lucrativ. Problema statutului lor la nivel intrenational porneste de la raporturile care se stebilesc intre NGO si statul pe teritoriul carora s-au constituit precum si de la activitatea pe care o desfasoara aceste organizatii pe langa orgaiztiile

interguvernamentale. Org neguvernametale nu sunt subicet de drept international, acestea se supun legislatiei statului pe teritoriul carora s-au format. Org neguvernamentale sunt implicare la nivel international in activitati privin dreptul umanitar si protectia internationala a drepturilor omului. Populatia D.I Dupa cum s-a observat conform conventiei de la Montevideo pt ca o autoritate sau o persoana juridica de tip statal trebuie sa existe o populatie pe teritoriul asupra carora isi exercita autoritatea. Populatia unui stat cuprinde: cetateni, strain, bipatrizi, apatrizi, refugiati ; Statul are dreotul de astabili prin legislatia interna dar in conformitate cu instrumentele internationale statutul juridic aplicabil fiecarei categori. Totusi exista anumite situatii pe protectia international caum ar fi protectia drepturilor omului, dplomatica, refgiati apatrizi etc.

CURS 9 Totalitatea persoanelor care se afla pe teritoriul unui stat si sunt supuse jurisdictiei statului respectiv alcatuiesc populatia statului. Analizand populatia unui stat putem identifica mai multe categorii de persoane: cetateni ai statului strainii (cetateni ai altui stat) apatrizi refugiati Statul are competenta de a stabili prin legislatia interna statutul juridic aplicabil fiecarei categorii. Totusi sunt anumite categorii de persoane care nu se supun jurisdictiei statului respectiv, cum ar fi: personalul diplomatic, precum si

reprezentantii statelor pe langa organizatiile internationale si functionarii acestora. Desi o mare parte din drepturile si obligatiile acestor categorii de persoane deriva din legea interna, exista o serie de efecte care au legatura cu tratatele internationale si normele elaborate pe cale cutumiara. Cetatenia In sens larg, cetatenia reprezinta legatura politica si juridica permanenta dintre un stat si cetateanul sau care genereaza o serie de drepturi si obligatii pentru acea persoana. De asemenea, conform Conventiei asupra cetateniei, adoptate la Strasbourg in 1991, cetatenia reprezinta legatura juridica dintre o persoana si un stat si nu arata originea etnica a acelei persoane. Cetatenia unei persoane se pastreaza indiferent de locul unde se afla persoana respectiva, ea pastrandu-se fata de statul de origine, pe teritoriul altor state, dar si in spatii care nu sunt supuse suveranitatii statelor. Cetateanul unui stat beneficiaza de un statut juridic complex si complet si de asemenea de protectie diplomatica. Prin urmare, statul isi exercita protectia diplomatica asupra cetatenilor sai prin intermediul reprezentantelor diplomatice si consulare dar si in cadrul raspunderii in plan international. Analizandu-se legislatiile interne de stat referitoare la stabilirea modurilor de dobandire si pierdere a cetateniei, se pot desprinde o serie de regului. Referitor la modurile de dobandire a cetateniei, se stabileste ca acestea se pot dobandi prin nastere si prin naturalizare. In cadrul dobandirii cetateniei prin nastere se contureaza doua principii: principiul dreptului sangelui (jus sanguinis) principiul dreptului solului (jus soli) Dobandirea cetateniei prin naturalizare este rezultatul manifestarii de vointa a unei persoane care indeplinind conditiile stabilite de legislatia interna poate dobandi cetatenia

acelui stat. In cadrul naturalizarii sunt incluse moduri de dobandire a cetateniei prin infiere, redobandire a cetateniei, reintegrare, transferul de teritorii sau de populatie. Referitor la modalitatile de pierdere a cetateniei se precizeaza ca exista: renuntarea retragerea, care este defapt o sanctiune care se aplica persoanelor respective La nivel european, incercand sa se realizeze o armonizare a normelor privind cetatenia, s-a adoptat Conventia Europeana asupra cetateniei la Strasbourg in 1997. Prin conventie se stabilesc o serie de principii avand caracter general, dar si liniile generale care trebuiesc respectate de statele parti in vederea eliminarii tuturor discriminarilor in ceea ce priveste acordarea cetateniei si modul de executare a obligatiilor militare in cadrul pluricetateniei. Totodata se stabilieste prin Conventie ca legislatia interna a statelor parti trebuie sa fie in acord cu dispozitiile Conventiei in domeniu, in conformitate cu normele cutumiare internationale si cu principiile generale de drept. Cetateanul unui stat se bucura de protectia diplomatica a acelui stat cu urmatoarele conditii: existenta legaturii de cetatenie epuizarea cailor interne de solutionare a cauzei cauza sa nu fie rezultatul comportamentului ilicit al persoanei respective Desi la nivel international si regional se stabilesc anumite principii care ar trebui sa determine uniformizarea legislatiilor interne ale statelor privind cetatenia, totusi apar neconcordante, ceea ce determina aparitia conflictul pozitiv si negativ de cetatenie. Conflictul pozitiv de cetatenie are in vedere dubla cetatenie (bipatria), precum si pluricetatenia; astfel un copil nascut din cetateni ai unui stat in care se aplica jus sanguinis, pe teritoriul unui stat in care se aplica jus solis, este bipatrid. Daca ulterior

formuleaza cerere pe teritoriul unui alt stat in vederea dobandirii cetateniei respective, avem pluricetatenie. Conflictul negativ de cetatenie are in vedere persoanele fara cetatenie si anume apatridul. Apatridului i se aplica pe teritoriul unui stat regimul juridic aplicabil strainilor fiind asimilat notiunii de strain. In consecinta apatridul beneficiaza de o serie de drepturi si obligatii, insa spre deosebire de un strain, nu beneficiaza de cetatenie si implicit de protectie diplomatica. Considerandu-se o situatie dezavantajoasa pentru persoanele care au acest statut, la nivel international si regional se stabilesc o serie de reguli privind eliminarea conceptului de apatrizi. (ex. copilul nascut pe teritoriul unui stat din parinti necunoscuti dobandeste cetatenia statului respectiv). Regimul juridic aplicabil strainilor Prin strain intelegem persoana care are cetatenia unui alt stat decat a statului pe teritoriul caruia se afla. Desi la nivel international nu exista o serie de regului privind conditiile in care un stat poate permite introducerea si stabilirea pe teritoriul sau al strainilor, totusi statele trebuie sa stabileasca conditii nediscriminatorii in concordanta cu respectarea drepturilor omului si cooperarea statelor in plan international. Din practica statelor, observam aplicarea mai multor tipuri de regimuri strainilor si anume: regimul national prin care strainul beneficiaza de toate drepturile in afara de cele politice; regimul clauzei natiunii celei mai favorizate prin care statul respectiv isi asuma obligatia de a aplica cetatenilor unui stat un tratament asemanator cu cel aplicabil cetatenilor altor state; regim special prin care se stabilesc anumite drepturi de care beneficiaza un strain, acest statut stabilindu-se de obicei pe baza acordului dintre state; regim mixt care este rezultatul unei combinatii dintre regimul national si cel special.

Conform legislatiei interne, regimul strainilor e stabilit prin OUG 194/2002. Prin urmare, OUG 102/2005 cu modificarile ulterioare reglementeaza libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor UE, a spatiului economic european. Refugiatii Sunt persoanele care datorita unor temeri bine justificate de a fi persecutate pe motive de rasa, religie, nationalitate, apartenenta la un grup social sau opinii politice nu pot sau nu doresc sa se reintoarca pe teritoriul statului a carui cetatenie o poseda. Aceste aspecte pot fi avute in vedere si in ceea ce priveste apatrizii, raportandu-ne in acest caz la statul une isi are resedinta. Pentru prima data problema protectiei refugiatilor a fost avuta in vedere in cadrul Societatilor Natiunilor (1920). In acea perioada, exploratorul norvegian, Boresen a fost numit sef al comitetului pentru refugiati ceea ce ulterior a determinat numele acordat primului document pe baza caruia se stabilea statutul refugiatilor. Ulterior problema refugiatilor a fost reluata in carta ONU, costituita in 1947, organizatie care in 1951 a fost inlocuita cu ONU pentru refugiati. Totodata in 1951 a fost adoptata Conventia privind statutul refugiatilor la care ulterior sa adaugat protocolul din 1967.

CURS 10

Dreptul de azil:este un drept suveran al fiecarui stat care hotaraste acordarea protectiei unor persoane care sunt persecutate politic,religios pe teritoriul statului a carui cetatenie o detine. Dr de azil este o expresie a suveranitatii unui stat care poate accepta acordarea dr de azil sau poate refuza acest lucru.Datorita faptului ca dr de azil are la baza motive umanitare se considera ca acesta nu este un act inamical.

Din pct de vedere a pers care solicita azil acesta este considerat un dr fundamental al omului,aspect consacrat in declaratia universala a dr omului din 1948 dar si in declaratia privind azilul teritorial adoptata de adunarea generala in 1967. Din practica internationala se identifica existenta azilului diplomatic,spre deosebire de azilul teritorial care se acorda pe teritoriul statului unde se face solicitarea,azilul diplomatic se acorda de catre misiunile diplomatice.In general acest tip de azil nu e acceptat de state considerandu-se o incalcare a suveranitatii de stat. Explulzarea si extradarea:dupa cum s-a vazut,fiecare stat are dreptul de a stabili conditiile de intrare si de iesire a strainilor si totodata are posibilitatea de a hotara parasirea teritoriului sau de catre un strain considerat indezirabil.In acesta conditii conform regulilor stabilite la nivel international dar si a legislatiei interne,organele de stat vor analiza individual fiecare cerere de expulzare motivand aplicarea acesteia. In hot de expulzare a unui strain tre sa se tina cont de respectarea dr fundamentale ale omului si de situaita fiecarei persoane in parte luandu-se in considerare toate aspectele atunci cand se hot expulzarea intr-un anumit stat. Extradarea:302/2004 republicat in 2011(legea in care se stabilesc anumite conditii in legatura cu extradarea cetatenilor straini). Extradarea este considerata un act de asistenta juridica prin care un stat solicita altui stat extradarea unei persoane pentru a fi judecata sau pentru a fi pusa in executare o pedeapsa.Nu pot fi extradati din Romania cetatenii romani(unele exceptii),pers carora li s-a acordat dr de azil,pers straine care se bucura in Rom de imunitate de jurisdictie.Conform art 20 din legea 302/2004 republicata in 2011 cetatenii romani pot fi extradati in baza unor conventii multilaterale la care statul roman este parte sau pe baza de reciprocitate daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:persoana extradabila domiciliaza pe teritoriul statului solicitant

la data formularii cererii de extradare. -pers extradabila are si cetatenia statului solicitant -pers extradabila a comis fapta pe teritoriul sau impotriva unui cetatean al unui stat membru al U.E,daca statul solicitant este un stat membru al U.E. Teritoriul in dreptul international Teritoriul de stat reprezinta spatiul geografic in limitele caruia un stat isi exercita suveranitatea deplina si exclusiva. O entitate nu poate dibandi persoanlitate juridica de tip statal daca nu are un teritoriu. Marimea teritoriului nu produce efecte asupra dobandirii personalitatii juridice de tip statal. Elementele componente ale teritoriului de stat: Teritoriul de stat e format din sol si subsol(spatiul terestru),spatiul acvatic si spatiul aerian. In pct de vedere al spatiului terestru avem state care sunt formate dintr-o singura suprafata terestra dar si state formate din mai multe zone terestre ceea ce determina existenta statelor arhipelag cum ar fi Indonezia sau Filipine. In categoria spatiului acvatic st incluse apele interitoare dar si zonele maritime asupra carora statul isi exercita suveranitatea.Prin urmare cad sub suvernaitatea statului apele raurilor,fluviilor,apele marilor interioare daca exista astfel de mari precum si apele maritime interioare si marea teritoriala. In ceea ce priveste zonele maritime mentionam existenta unor zone asupra carora statele care au iesire la mare nu exercita suveranitate ci doar anumite drepturi,astfel facem referire la zon contigua,zona economica exclusiva si platoul continental. Spatiul aerian reprezinta coloana de aer situata deasupra zonelor terestre care cad sub suveranitatea staului respectiv si coloana de aer de deasupra marii teritoriale pana la limita inferioara si anume 100-110 km deasupra marii. Delimitarea teritoriului de stat:se realizeaza prin frontierele de stat,frontiera de stat este considerata limita juridica in

interiorul caruia statul isi extinde suveranitatea. REGIMUL JURIDIC AL DUNARII-subiect de examen. Frontiera de stat mai e definita ca fiind acea linie care delimiteaza teritoriile dintre statele vecine,marea teritoriala de zona contigua,spatiul aerian de spatiul extraatmosferic. Delimitarea frontierelor de stat de realizeaza prin: -in mod unilateral,avandu-se in vedere spatiile maritime care cad sub jurisdictia unui stat -pe care conventionala prin incheierea acordurilor intre state vecine -pe cale jurisdictionala,in situatia in care statele nu se inteleg recurg la arbitraj sau la curtea internationala de justitie. Frontierele de stat in fct de modul de stabilire al acestora se clasifica in frontiere naturale,geometrice si astronomice.Pe de alta parte in fct de elementele care stau la baza delimitarii avem frontiere terestre,fluviale,maritime sau aeriene. Regimul juridic al frontierei de stat in Rom e stabilit prin ordonanta de urgenta a guvernului 105/2001 cu modificarile ulterioare. Ordonanta invocata cuprinde norme aplicabile frontierei de stat dar stabileste si reguli privind desfasurarea activitatilor in culoarul de frontiera,in fasia de protectie sau in zona de frontiera. In ceea ce priveste delimitarea frontierelor de stat in lit. de specialitate se utilizeaza 2 termeni care desi sunt diferiti se confunda in mod constant.Avem in vedere termenul de delimitare pe deoparte iar pe de alta parte termenul de demarcare a frontierei de stat.Daca delimitarea se realizeaza prin acordul statelor stabilindu-se larg spatiul ce cade sub suveranitatea unui stat demarcarea e o operatie care se realizeaza in mod concret prin stabilirea semnelor de frontiere. Fluviile internationale:conform definitiilor elaborate in doctrina dr international fluviile internationale constituie acele crusuri de apa care traverseaza teritoriul unui stat sau care separa teritoriile a 2 state si sunt navigabile pana la varsarea

lor in mare sau in ocean. Referitor la cursurile de apa mentional dispozitiile conventiei cu privire la utilizarea cursurilor de apa internationale in alte scopuri decat navigatia adoptata la New York in 1927 care in art 2 defineste termenul de curs de apa si respectiv termenul de curs de apa international. Conform art invocat prin curs de apa se intelege un sistem de ape de suprafata si subterane care constituie un ansamblu unitar si au un pct comun de sosire. Prin termenul de curs de apa intrenational se refera la acele ape care se gasesc pe teritoriul mai multor state. Mentionam si dispozitiile conventiei de la Helsinki adoptata in 1992 prin care defineste termenul de apa transfrontiera. Navigatia pe fluviile internationale: Principiul libertatii de navigatie pe fluviile internatinal a fost recunoscut mult mai tarziu,odata cu dezvoltarea rel dintre state si a comertului international.La ineput se stabilea ca fiecare stat exercita un dr absolut asupra portiunii de fluviu care-i traverseaza teritoriul.Mai tarziu a fost promovat conceptul de resursa naturala partajabila adoptandu-se un set de reguli pt promovarea acestui concept. Principiul libertatii de navigatie pe fluviile internationale a cunoscut consacrarea in sec.18-19,in acest sens mentionanduse tratatul de pace de la Paris din 1814 privind regimul juridic al Rinului,actul final al congresului de la Vinena din 1815 care a stabilit regimul de fluviu international pt Dunare si l-a extins la alte fluvii europene precum si alte momente inregistrate in evolutia dr international care au dus la stabilirea unui regim juridic pt fluvii cum ar fi Kongo,Niger,Elba,Oder si Dunare.

CURS 11

Principalele tratate(instrumente)privind formarea si afirmarea principiului: -tratatul de pace de la Paris 1814-libertatea de navigatie perina. -actul final al congresului de la Viena 1815 care recunoaste Dunarea ca fluviu international si extine acest principiu si pt alte fluvii europene. -congresul de la Paris 1856 care stabieste pt prima oara regimul international de navigatie pe Dunare -conferinta de la Berlin 1885-libertatea de navigatie pe fluviile africane(Kongo,Niger) -tratatul de la Versailles -coferinta de la Barcelona 1921-3 componenteconventia,statulul si portocolul aditional. S-au dezvoltat o serie de cutime in functie de interese geografice: Cutume: -libertatea de navigatie pe fluviile internationale-accesul liber al navelor comerciale ale tuturor statelor riverane sau neriverane. -egalitatea de tratament a navelor comerciale indiferent de pavilion(statul al carei tari apartine nava) -interzicerea accesului nevelor militare vamale si de politie ale statelor neriverane. -statele riverane sunt singurele care au competenta de a stabili si dr de a reglementa conditiile de navigare(dr de control vamal si dr de a percepe taxe necesare efectuarii lucrarilor de intretinere) Obligatie: -mentinerea fluviului in stare de navigatie si... Instrumente juridice: -rezolutia institutului de dr internaitonal:1961 cu privire la utilizarea apelor internationale nemaritime -regulile de la helsinki 1966 -conventia de la NY in 1997-e o conventie cadru care cuprinde principiile si regulile generale in ceea ce priveste apele

internationale. Conform art 34 al conventiei statele pot incheia pt fiecare curs de apa pt intregul curs de apa,o parte din cursul de apa,un anumit proiect sau pt o utilizare specifica. Principiile acestei cinventii(NY 1997): -utilizarea si impartirea echitabila si rezonabila a cursului de apa -obligatia generala de a coopera -obligatia de a nu provoca daune altui stat -obligatii specifice de a face un schimb regulat de informatii privind starea cursului de apa -respectarea raportului intre utilizari In conventii st prevazute si o serie de masuri pt protectia si gestionarea cursurilor de apa in: -in conditii normale. -in caz de urgenta. -in caz de conflict armat. Regimul juridic al Dunarii: -tratatul de la Paris-1856:imparte Dunarea in: -Dunarea maritima -Dunarea fluviala -conventia de la Paris -1921:s-a extins regimul si asupra afluentilor Dunarii(Mures,Tisa,Morava).Creaza 2 organe de administratie in ceea ce priveste Dunarea:-comisia internationala al Dunarii pt sectorul Ulm-Braila -comisia europeana a Dunarii pt Dunarea maritima Braila-varsarea in mare pe bratul Sulina. -tratatul/conventia de la Belgrad-1948 intrat in vigoare in 1949:-libertatea de navigatie pt navele comerciale ale tuturor statelor in condtii de egalitate. -navele militare ale statelor riverane au dr de a naviga numai in portiunea de fluviu cuprinsa in granitele proprii iar in afara acestora,pot naviga numai pe baza unei intelegeri prealabile

-navele militare ale statelor neriverane nu au dr de a naviga pe Dunare. Acest tratat a format Comisia Dunarii formata de un reprezentant al fieccarui stat riveran. Statele ruverane au suvernaitate deplina pe sectorul de fluviu aflat pe teritoriul national. In 1998 la Budapesta au fost semnate 2 protocoale aditionale prin care Germania,Croatia si Rep. Moldova au devenit parti la conventia de la Belgrad si membrii ai comisiei Dunarii. Regimul de utilizare in scopuri energetice si de protectie a apelor Dunarii: Instrumente juridice:-acordul romano-iugoslav din 1963 pt portile de fier 1 si in 1976 pt portile de fier 2 -conventia privind cooperarea pt protectia si utilizarea durabila a fluviului Dunarea semnata la Sofia in 1994 in vigoare din 1998.Utilizeaza si se refera la bazinul hidrografic al Dunarii. Principiile de baza in acest domeniu sunt: 1.principiul poluatorul plateste 2.principiul precautiei 3.principiul informarii publicului asupra calitatii mediului riveran al fluviului Dunarea. Comisia internationala pentru protectia fluviului Dunarea. Parti la conventia din 1994 sunt nnu numai statele riverane ci si cele ale bazinului Dunarii:Republica ceha si Slovenia si o parte din U.E. Regimul juridic al spatiului aerian: - spatiul aerian al statelor-sub suveranitatea statului. - spatiul aerian international-e guvernat de principiul libertatii. In istorie s-at dezvoltat 2 terorii: -libertatea aerului

-suveranitatea deplina a statului asupra spatiului aerian de deasupra teritoriului de stat.-este consacrata pt prima oara de catre conventia de la Paris in 1919 privind naviagatia aeriana.Aceasta dispoztitie o gasim si in conventia de la Havana din 1928 si conventia de la Chicago 1944. Statul poate prin legislatia sa interna sa: -stabilasca regimul de zbor si desfasurarea activitatilor nationale si internationale -stabileasca care sunt zonele interzise zborurilor aeronavelor straine. -reglementeze regimul intrarii si iesirii adica a navigatiei in spatiul aerian. -ia masuri impotriva aeronavelor care utilizeaza neautorizat spatiul aerian national. -sa exercite dr de jurisdictie asupra aeronavelor civile aflate in limitele teritoriului sau,exceptand cazurile altfel reglementate prin acorduri internationale.Exercita dr de contol vamal,sanitar,de imigrare stabilit de aeroporturile deschise traficului aerian international. Regimul juridic al navigatiei aeriene: Conventia de la chicago din 1944-conventie cadru in viirtutea caruia s-u incheiar aprox 2500 de acorduri bilaterale. Conventia privind aviatia civila internaitonal. Acordul cu privire la tranzitul serviciilor aeriane internationale. Acordul cu privire la transportul aerian international. Se aplica numai aeronavelor civile. Nicio aeronava de stat nu poate survola teritoriul unui altui stat si nici ateriza pe teritoriul altui stat fara o autorizatie prealabila,decat in caz de forta majora. In cazul serviciiloe aeriene neregulate:-li se recunoaste survolul si aterizarea in scopuri necomerciale direct prin conventie. In ceea ce priveste serviciile aeriene internat. Regulate conventia cere in mod imperativ necesitatea autorizarii. Conform conventiei din 1944 aeronavele:

-au nationalitatea statului in care st inmatriculate -nu pot fi valid inmatriculate decat intrun singur stat. -trebuie sa poarte semnele nationalitatii si pe cele de inmatriculare care ii sunt proprii. Acordul celor 2 libertati si celor 5 libertati consacra libertatile pe care statele contractante si le acorda pe baza multilaterala in ceea ce priveste serviciile aeriene internationale regulate. Cele 5 libertati ale aerului: -libertatea de a survola teritoriul statului contractant dar fara aterizare -libertatea de a ateriza pt scopuri necomerciale -libertatea de a debarca pasageri,posta si marfuri pe teritoriul statului a carei nationalitate o poseda aeronava -libertatea de a imbarca pasageri,posta si marfuri cu destinatia teritoriului statului a carui nationalitate o poseda aeronava. -libertatea de a imbarca pasageri,posta si marfuri cu destinatia pe teritoriul oricarui alt stat contractant. Organizatia aviatiei civile internationale: (OACI) E creata i baza conventiei,devenind totodata institutie specializata a ONU cu sediul in Canada la Montreal. Structura institutionala e tripartita:adunare,consiliu si secretariat Adunarea e alcatuita din delegati ai tuturor statelor membre(185). Consiliu e alcatuit din reprezentanti a 33 de state membre alesi de adnunare pe o perioada de 3 ani cu atributii jurisdictionale.Prin consiliu se mai incheie si alte acorduri sau organizatii internationale. Secretariatul are atributii administrative si are ca obiecte dezvoltarea principiilor si tehnicilor navigatiei aeriene internationale precum si siguranta si extinderea transporturilor aeriene internationale. OACI asigura transporturi aeriene,sigure,eficace.

OACI evita risipa economica provocata de concurenta excesiva OACI evita orice discriminare intre statele contractante. OACI asigura dezv ordonata si sigura a viatiei internationale. 1.Conventia referitoare la infractiuni si alte acte savarsite la bordul aeronavelor.Tokio 1963. 2.Conventia pt reprimarea capturarii ilicite de aeronave.Haga 1970. 3.Conventia pt reprimarea actelor ilicite indreptate contra securitatii aviatiei civile.Montreal 1971. Raspunderea transportatorului pt prejudiciile cauzate.1929 conventia de la Varsovia. In transportul aerian international raspunderea este obiectiva adica nu raspunde pt culpa fara prevedere. Acum se aplica conventia de la Montreal din 1999 care inlocuieste convenita de la Varsovia.Aceasta clarifica regulile si conditiile raspunderii transportatorului pt: -decesul sau vatamarea pasagerilor si daunele produse bagajelor -daunele produse marfii -daune de intarziere Ridicarea plafonului compensarii daunelor:Romania a ratificat noua conventie de la Montreal prin ordonanta 107/2000 si intr ain vigoare in 2004.Reglementarile acestei conventii au prioritate fata de orice regula care se aplica ,...international. Rasp pt daunele cauzate la sol: e guvernata de conventia de la Roma din 1952. Regimul spatiului aerian al Romaniei: 1997 apare noul cod aerian al Romaniei adoptat printro ordonanta din 1997 aprobat prin lege 130/200 si modoficat in 2005.

CURS 12 Modificarea teritoriala si succesiunea statelor

Desi termenul de succesiune este preluat din dreptul intern continutul institutiei succesiunii statelor este total diferit de succesiunea din dreptul intern. Problema succesiunii statelor este legata de modificarile teritoriale cum ar fi: formarea unui stat ca urmare a unificarii altor doua state, aparitia mai multor state prin dezmembrarea unui stat, separarea teritoriului unui stat si formarea unui nou stat, precum si cazul transferului de teritorii. Avand in vedere importanta succesiunii statelor la nivel international si pe baza lucrarilor comisiei de drept international au fost adoptate doua conventii prin care s-au codificat normele formate pe cale cutumiara dar totodata au pus bazele si unor norme noi, astfel avem in vedere: Conventia de la Viena din 1978 privind succesiunea statelor la tratate Conventia de la Viena din 1983 privind succesiunea statelor la bunuri, arhiva si datoriile de stat Conform celor doua conventii, succesiunea este definita ca ca fiind substituirea unui stat de catre alt stat cu privire la raspunderea in relatiile internationale. Substituirea unui stat de catre alt stat nu inseamna preluarea automata a tuturor drepturilor si obligatiilor statului predecesor de catre statul succesor. In cadrul succesiunii, ordinea juridica a statului predecesor este inlocuita de ordinea juridica a statului succesor, de asemenea suveranitatea statului predecesor este inlocuita de suveranitatea statului succesor, fiecare entitate beneficiind de o personalitate juridica internationala proprie. In consecinta, succesiunea in dreptul international prezinta anumite trasaturi specifice in functie de modificarile teritoriale intervenite dar si de problemele care trebuie clarificate. In cazul unificarii precum si in cazul dezmembrarii, cele doua conventii stabilesc un set de reguli specifice. Astfel, referitor la tratate se stabileste ca anumite categorii de tratate vor fi mentinute in vigoare si vor fi preluate de statul succesor si anume: tratatele care privesc regimuri teritoriale;

tratatele care stabilesc regimuri obiective, adica creaza obligatii erga omnes; tratatele prin care se creaza norme imperative; tratatele care reprezinta un interes deosebit pentru comunitatea internationala. Totodata nu se mentin in vigoare tratatele politice sau tratatele prin care se stabilesc aliante militare. In ceea ce priveste succesiunea la bunuri si creante, Conventia din 1983, statul succesor preia bunurile mobile si imobile precum si creantele corespunzatoare teritoriului preluat. Preluarea datoriilor se realizeaza prin acord intre cele doua state, iar daca acest acord nu exista se aplica principiul proprortiei echitabile. De asemenea preluarea arhivelor de stat se realizeaza conform acordului dintre cele doua state.

Dreptul marii o mila = 1852 de metrii In ceea ce priveste codificarea privind aspectele importante din dreptul marii avem in vedere urmatoarele momente: Conferinta de la Geneva din 1958 care a avut drept scop adoptarea a patru conventii referitoare la marea teritoriala, zona contigua, platoul continental, marea libera, precum si pescuitul si conservarea resurselor statelor riverane; Conferinta de la Geneva din 1960 care desi printre obiectivele urmarite avea in vedere stabilirea latimii marii teritoriale, acestea nu au fost realizate; Conferinta desfasurata intre anii 1973-1982 care s-a finalizat prin adoptarea Conventiei asupra dreptului marii de la Montego-Bay, Jamaica. Desi conventia a fost semnata in 1982 aceasta a intrat in vigoare in anul 1994 odata cu adoptarea acordului de la New York privind aplicarea dispozitiilor din conventie privitoare la zona internationala

a teritoriilor submarine. Romania a participat la intregul proces de elaborare a Conventiei devenind parte la conventie prin legea 110/1996 prin care tot odata a aderat si la acordul de la New York din 1994. Conventia asupra dreptului marii din 1992 reprezinta o codificare completa a regulilor privind dreptul marii, stabilind marirea zonelor maritime reglementate si regimul juridic aplicabil. Prin Conventie au fost instituite concepte noi, ca de exemplu zona economica exclusiva si zona internationala a teritoriilor submarine, infiintandu-se totodata autoritatea internationala a teritoriilor submarine dar si tribunalul international pentru dreptul marii. 1. Apele maritime interioare Reprezinta suprafata de apa situata intre tarmul statului riveran si linia de baza de la care se masoara marea teritoriala. In categoria apelor maritime interioare sunt incluse: apele porturilor, apa situata in raza portului, apa porturilor si bailor adiacente statului riveran. Apa porturilor reprezinta suprafata de apa dintre tarmul statului riveran si linia care uneste cele mai avansate instalatii portuare ce fac parte din sistemul portuar unic. Apa din raza portului este suprafata de apa unde navele stau in asteptare, sau se refugiaza in caz de forta majora sau avarii. Conform Conventiei din 1982, prin golf se intelege crestatura in tarmul unui stat astfel incat suprafata de apa sa fie inconjurata de tarm. Golful trebuie sa aiba forma unui semicerc, pentru a fi considerat ca atare si a se aplica dispozitiile specifice din Conventie. Statul riveran exercita suveranitatea deplina si exclusiva asupra apelor maritime interioare, avand dreptul de a stabili conditiile de acces si de stationare a navelor. Regulile sunt elaborate in functie de categoria din care fac parte navele astfel

avem in vedere departajarea intre nave comerciale si nave de stat, in special militare. In principiu, navele comerciale straine au dreptul de a naviga in apele interioare ale unui stat insa trebuie respectate drepturile recunoscute de conventie statului riveran. In ceea ce priveste navele de stat, in special navele militare, statele au dreptul ca prin legislatia interna, sa stabileasca restrictive in ceea ce priveste acceptul acestora in apele maritime interioare, de exemplu se solicita o autorizatie cu 30 de zile inainte de data la care se doreste intrarea in apele maritime interioare. Statul riveran poate sa refuze intrarea navei respective, poate sa limiteze termenul de stationare sau poate sa limiteze manevrele efectuate. Referitor la jurisdictia penala, jurisdictia statului riveran se aplica asupra infractiunilor savarsite la bordul navelor comerciale, care se afla in apele maritime interioare. Marea teritoriala reprezinta suprafata de apa care se intinde pe o distanta de 12 mile marine, de la linia de baza; statul riveran exercita suveranitatea deplina si exclusiva asupra marii teritoriale, asupra spatiului aerian de deasupra acesteia precum si asupra solului si subsolului de sub marea teritoriala. Stabilirea liniei de baza de la care se delimiteaza marea teritoriala se realizeaza in functie de configuratia tarmului. Astfel, daca avem un tarm plin, fara crastaturi, linia de baza este linia refluxului, iar in cazul tarmului care prezinta crestaturi, linia de baza este linia care uneste cele mai avansate crestaturi inspre larg. Fiecare stat are dreptul sa stabileasaca marea teritoriala in limita de 12 mile marine. In cazul in care avem state situate fata in fata, marea teritoriala se delimiteaza prin acordul intre cele doua state, iar daca acesta nu exista, se ia in calcul linia mediana dintre cele doua tarmuri. Spre deosebire de apele maritime interioare, in marea teritoriala se recunoaste dreptul de trecere inofensiva cf dispozitiilor conventiei.

CURS 13

2. Dreptul de trecere Prin trecere se intelege traversarea marii teritoriale a unui stat fara a se intra in apele maritime interioare ale sale, sau traversarea marii teritoriale in scopul de a ajunge in apele maritime ale statului riveran inclusiv in porturi. Se afirma ca trecerea trebuie sa fie neintrerupta rapida si inofensiva. Se poate accepta stationarea sau oprirea in caz de forta majora, avarie sau in scopul salvarii unor persone sau bunuri aflate in pericol. Nava straina poate pierde dreptul de trecere atunci cand trecerea nu mai este inofensiva, cum ar fi, conform art. 19 din Conventie: cand se desfasoara activitati prin care se poate aduce atingere suveranitatii si integritatii teritoriale a statului respectiv; amenintarea cu forta sau cu utilizarea acesteia; executarea de manevre cu arme de orice fel; culegerea de informatii in detrimentul statului riveran; propagande impotriva pacii si securitatii statului riveran; lansarea, imbarcarea, debarcarea de aeronave fie de tehnica militara fie de marfuri, fonduri banesti, persoane contrar legilor statului riveran; poluarea masiva; orice activitate care nu are legaturi cu trecerea prin marea teritoriala a statului riveran. 3. Regimul juridic aplicabil navelor in marea teritoriala Pentru a stabili regimul juridic aplicabil navelor in marea teritoriala distingem pe de-o parte categoria navelor comerciale, de categoria navelor de razboi sau a navelor de stat afectate unor scopuri necomerciale, iar pe de alta parte distingem intre jurisdictia penala si jurisdictia civila.

Referitor la navele comerciale, din punct de vedere al jurisdictiei penale, ca regula generala asupra navelor comerciale se aplica jurisdictia statului pavilion. Totusi legea stabileste anumite exceptii, aplicandu-se in aceste cazuri jurisdictia statului riveran: cand consecintele infractiunii se extind asupra teritoriului statului riveran cand fapta comisa are ca efect afectarea pacii, securitatii si ordinii statului riveran cand sunt solicitate in mod expres de comandantul navei serviciile statului riveran cand actele de urmarire necesare trebuie facute in vederea traficului ilicit de stupefiante cand fapta e savrasita de un cetatean al statului riveran sau de un apatrid cu resedinta pe teritoriul statului riveran Din punct de vedere al jurisdictiei civile, statul riveran exercita jurisdictia asupra navelor comerciale straine in legatura cu executarea obligatiilor asumate pe cale contractuala si a neexecutarii acestora. Astfel statul riveran poate sa ia masuri de executare silita si de retinera navelor pana la executarea obligatiilor existente. In ceea ce priveste navele de razboi si de stat afectate unor scopuri necomerciale, acestea beneficiaza de imunitate de jurisdictie penala si civila. 4. Zona contigua Este suprafata de apa adiacenta marii teritoriale ce se intinde pe 24 de mile marine, masurate de la linia de baza de la care se masoara marea teritoriala. In aceasta zona Conventia recunoaste statelor riverane dreptul privind luarea masurilor necesare referitoare la prevenirea incalcarii reglementarii vamale, fiscale, sanitare si de trecere a frontierei precum si luarea de masuri privind reprimarea actelor savarsite in domeniile mentionate.

5. Zona economica europeana (ZEE) Se bucura de un regim juridic specific si nu se incadreaza intr-o anumita zona. ZEE a fost recunoscuta si consacrata pentru prima oara in Conventia din 1982 prin care s-a stabilit un regim juridic special aplicabil. In baza dispozitiilor Conventiei statele exercita drepturi economice exclusive asupra tuturor resurselor din zona si pot desfasura activitati in scopuri economice, cum ar fi producerea energiei prin utilizarea apei care a curentilor marini. In concluzie, statele nu exercita suveranitatea in aceasta zona ci doar drepturi economice exclusive si jurisdictie aferenta aceastora. De asemenea stetele riverane au dreptul de a construi si a amplasa insule artificiale si instalatii in vederea explorarii si a exploatarii resurselor din zona. Recunoasterea dreputurilor in favoarea statelor riverane nu afecteaza exercitarea libertatilor recunoscute de Conventie celorlalte state. Astfel celorlate state li se recunoaste: libertatea de navigatie in ZEE libertatea de survol libertatea de a pune cabluri si conducte submarine Introducerea platoului international in dreptul international a avut loc prin Conventia de la Geneva din 1951. (grila varianta a) 6. Platoul continental Din punct de vedere geologic, platoul continental e definit ca fiind prelungirea naturala a tarmului unui stat intr-o panta usor inclinata sau chiar abrupta pana acolo unde marginea continentala atinge adancimi ale apelor de 150 - 200 de metrii si de unde incep marile adancimi ale marilor si oceanelor. Conform definitiei Conventiei din 1982 platoul continental al sratului riveran cuprinde fundul marilor si subsolul regiunilor submarine situate dincolo de marea teritoriala pana la limita extrema a continentului sau la o distanta de 200 de mile marine

masurate de la limia de baza de la carese masoara latimea marii teritoriale atunci cand limita exterioara a marginii continentale e inferioara acesteia. Statul riveran exercita dreptul suverane in platoul continental privind exploatarea acestuia si exploatarea resurselor sale naturale. Drepturile invocate sunt exclusive in sensul ca daca statul riveran nu exploreaza platoul continental sau nu-i exploateaza resursele, nimeni nu poate face acest lucru fara consimtamantul acestuia. Exercitarea drepturilor statului riveran nu depind de ocupatia acestuia efectiva sau fictiva si nici de vreo declaratie expresa in acest sens. Exercitarea drepturilor statului riveran in platoul continental nu aduce atingere regimului aplicabil apelor situate deasupra acestuia. 7. Regimul juridic aplicabil insulelor In general insulele sunt supuse suveranitatii statelor riverane carora apartin; de multe ori pozitia acestor insule determina aparitia diferentelor intre statelor vecine sau statelor situate fata in fata. Conventia distinge intre insule locuibile si insule nelocuibile. In cazul insulelor locuibile putem vorbi de existenta celor patru zone: marea teritoriala zona contigua ZEE platoul continental Stancile care nu sunt propice locuirii umane sau vietii economice proprii nu au ZEE si platou continental. 8. Marea libera Conceptul de mare libera e definit de Conventia din 1982 prin eliminare si anume se afirma ca dispozitiile Conventiei se aplica tuturor partilor marii care nu sunt cuprinse nici in ZEE nici in marea teritoriala sau in apele interioare ale unui stat si

nici in apele arhipelagige ale unui stat arhipeleag. In marea libera se aplica principiul libertatilor, si anume: libertatea de navigatie libertatea de survol libertatea de a pune cabluri si conducte submarine libertatea de a construi insule artificiale si alte instalatii autorizate de dreptul international libertatea de a pescui in conditiile stabilite de Conventie libertatea de a face cercetari stiintifice Statele trebuie sa respinga actele de piraterie, trafic de stupefiante, arme, etc. In marea libera se exercita jurisdictia statului de pavilion, adica a statului unde a fost inmatriculata nava. In Conventie termenul utilizat este termenul de zona, prin acesta intelegandu-se solul si subsolul situat dincolo de limitele jurisdictiei nationale.