Sunteți pe pagina 1din 2

FURUNCUL Furunculul este infecia necrotic a zonelor profunde ale unui folicul pilos, localizat pe fese, fa, gt;

; este dureros, sensibil i se pot nsoi de febr i alte manifestri generale. Furunculul si variantele sale clinice sunt stafilodermii perifoliculare deoarece infectia stafilococica, realizata de suse microbiene mai intens patogene, reuseste sa depaseasca bariera reprezentata de sacul folicular si disemineaza in dermul din jur, eventual pana in tesutul adipos subcutanat, producand necroza si o importanta colectie purulenta. Clinic se constata aparitia unui nodul inflamator cu toate semnele celsiene prezente, cu o pustuleta in varf.In cateva zile nodulul devine fluctuent iar varful sau se necrozeaza, devenind un "dop" galbui numit burbion.In urmatoarele cateva zile burbionul se elimina spontan, urmat de eliminarea continutului necrotico - purulent si constituirea unei ulceratii, durerea si celelalte semne inflamatorii cedeaza si se vindeca de regula printr-o cicatrice vicioasa, care deforomeaza planul tegumentar. Furunculul apare mai frecvent ca eruptie unica, la adulti tineri, barbati, pe teritorii bogate in foliculi pilo sebacei si supuse frictiunii ( brate, coapse, fese, ano - genital ). Odata dezvoltat un furuncul, va recidiva de regula, persoana in cauza ramanand purtatoare temporara de stafilococi patogeni. Diagnosticul diferential in toate formele de furunculi se face cu chiste cutanate suprainfectate, hidrosadenita si antrax cutanat, gomele sifilitice sau tuberculoase. HIDROSADENITA Definitie Reprezint inflamatia piogen acut a glandelor sudoripare apocrine, cu localizare la nivelul hipodermului, cel mai frecvent n axile. Cauze Agentul etiologic cel mai frecvent este stafilococul auriu, iar infectia este favorizat de: igiena precar a tegumentelor, iritatii mecanice ale pielii (folosirea lamei de ras), teren propice (diabet, avitaminoze, alcoolism, stress). Simptome Localizarea cea mai frecvent a hidrosadenitei este n axile, dar poate aprea si la nivelul glandelor sudoripare ale areolei mamare, pubelui, labiilor sau regiunii anale. Leziunea este localizat n hipoderm, si intereseaz initial glomerulul glandei sudoripare. Este caracterizat de: multiplicitatea leziunilor n diverse faze de evolutie, aparitie simultan sau succesiv pe o perioad lung de timp i tendint la recidiv. Se deosebeste de furuncul prin faptul c nu este centrat de firul de pr. Debutul se face prin aparitia unui nodul hipodermic dureros si pruriginos, de consistent crescut, aderent la piele si mobil cu straturile profunde. n evolutie apare ramolirea central cu tegumente de culoare rosu-violaceu si senzatie de fluctuent. n perioada de stare apar multiple formatiuni n diferite grade de evolutie, care fistulizeaz eliminnd un continut seros tulbure sau puroi cremos. Se nsoteste de semne generale de mai mic intensitate dect n cazul furunculelor. Evolutia obisnuit este spre extindere si fistulizare. Diagnostic Diagnosticul se face pe baza examenului clinic. Tratament n foarte putine cazuri apare vindecarea spontan. n faza de abcedare, se practic tratamentul chirurgical local, ce const n: incizie, evacuarea puroiului si drenaj (cu mese de tifon). n cazurile cu evolutie zgomotoas se asociaz antibioterapia si vaccinoterapia.

Abces cald
Acesta traduce cel mai des o reactie inflamatorie a organismului la dezvoltarea anumitor bacterii (stafilococi, streptococi) sau a unei amibe (Entamoeba histolytica), care poate provoca formarea unui abces in ficat. Bacteria sau microorganismul sunt vehiculati de circulatia sangvina sau limfatica si ajung astfel intr-un tesut unde, gasindu-se incarcerati, provoaca infectia. Un alt mod de a patrunde este prin piele, in caz de lezare (intepare, ranire) Simptome si semne - Abcesul cald se formeaza rapid si se inconjoara frecvent de o membrana, camasa sau carcasa, care il delimiteaza; el prezinta toate semnele locale ale unei inflamatii (roseata, caldura, umflare, durere), carora li se adauga semnele generale (febra, frisoane, insomnie) si, adesea, o adenopatie (umflarea ganglionilor limfatici). Supurarea antreneaza o crestere in volum a tesuturilor, o durere intermitenta si, daca abcesul este superficial, o fluctuenta (deplasarea puroiului la palpare). Abcesul cald se poate resorbi spontan, se poate inchista sau se poate sparge in tesuturile invecinate (fistulizare). Tratament - Un abces cald trebuie sa fie drenat. - Atunci cand este superficial, tratamentul abcesului este chirurgical: incizarea, evacuarea puroiului si drenarea cavitatii. Inainte de formarea abcesului, luarea de antibiotice si aplicarea de pansamente calde si impregnate cu alcool sunt suficiente adesea pentru a resorbi inflamatia. Acest tratament poate totusi sa se dovedeasca insuficient, riscand sa transforme inflamatia intr-un abces cronic. - Atunci cand este profund, abcesul cald trebuie sa fie drenat fie chirurgical, fie prin punctie sub control radiologic (ecografie sau scanografie). Tratat corect, abcesul cald se vindeca repede, dar, in anumite cazuri (germene foarte virulent, stare precara a organismului, diabet), infectia se extinde local (flegmon difuz), adesea chiar migreaza la distanta.