UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTAN A FACULTATEA DE TIIN E ECONOMICE SPECIALIZAREA: ASIGURAREA CALIT II N AFACERI

FORME DE OLIGOPOL
COORDONATOR Conf.univ.dr. POPOVICI VERONICA

MASTERAND HRISTU ELIZA-VIOLETA

Cuprins Introducere2 Capitolul 1 Consideratii generale privind oligopolul si principalele tipuri ale acestuia .4 1.1 Oligopolul- definitie..4 1.2 Trasaturi caracteristice ale oligopolului5 1.3 Pretul de oligopol...6 1.4 Principalele tipuri de oligopol7 1.5 Pretul in cazul oligopolului perfect coordonat.10 1.6 Oligopolul partial coordonat13 1.7 Oligopolul cu o curba a cererii indoita.15 1.8 Oligopolul de conjectura...17 Capitolul 2- Oligopolul necooperativ18 2.1 Oligopolul necooperativ si teoria jocurilor...18 2.2 Modele clasice de oligopol.20 2.3 Duopolul Cournot..20 2.4 Duopolul Stackelberg.24 2.5 Duopolul Bertrand..27 2.6 Modelul Edgeworth.28 Concluzii ..31 Bibliografie.32
1

Introducere
Odata cu trecerea de la economia naturala si autoconsum la schimb si economia de piata, intreprinzatorii, de la micii mestesugari cu atelierele lor din trecut pana la gigantii industriali din vremurile noastre, toti au fost interesati in a rezista cat mai mult in batalia concurentiala, avand ca obiectiv principal maximizarea profitului. Bineinteles ca nu le-a fost usor! Regulile jocului sunt dure si cel ce greseste sau cel ce nu poate tine pasul cu ceilalti este de cele mai multe ori eliminat, lasand insa altuia posibilitatea de a-i tine locul. Desigur ca au existat si inca exista unii care triseaza si pe care arbitrul ( statul ) nu-i observa si care nu numai ca fac ca scorul sa se intoarca in favoarea lor ci si scot pe altii din competitie. In batalia concurentiala rezista cel mai puternic. Cel care este atent, cel care isi urmareste adversarul si cel care nu se lasa doborat de actiunile altora. Totul este un joc in care fiecare urmareste actiunile adversarului si actioneaza in consecinta. O astfel de dinamica face dupa parerea mea studiul economiei atat de interesant. Prin jocul concurential se intelege ansamblul relatiilor competitie, de rivalitate dintre agentii economici, fie ei producatori sau consumatori, avand ca rezultat maximizarea eficientei economice precum si a satisfactiilor resimtite de actantii jocului concurential, mai precis maximizarea utilitatii resimtite ( in cazul consumatorului ) respectiv a profitului obtinut ( in cazul producatorului ). Intr-o lume in care totul se invarte in jurul banilor, fiecare greseala costa. Celebra afirmatie Time is money! incepe sa fie inteleasa din ce in ce mai bine, iar libera concurenta, una din pietrele de temelie ale economiei de piata, este mecanismul prin care se regleaza si stimuleaza productia, astfel incat comportamentul producatorilor orientat catre maximizarea profitului devine chiar mijlocul prin care se realizeaza scopul sistemului economic optimizarea consumului si maximizarea satisfacerii trebuintelor consumatorilor. Relatiile concurentiale impun producatorilor promovarea progresului tehnic, scaderea costurilor si a preturilor, cresterea cantitatii, calitatii si diversitatii bunurilor economice. Iata ca sistemul economiei de piata si concurenta reprezinta motorul evolutiei noastre ca specie caci, trebuie sa recunoastem, ca de la inceputul manifestarii primului mare curent al gandirii economice moderne, mercantilismul, si pana acum, dar in special in ultima suta de ani,

imbunatatirea nivelului nostru de trai s-a bazat in primul rand pe criteriile enuntate mai sus: progres tehnic, imbunatatirea calitatii, eficienta. Structurile pietelor sunt in primul rand diferentiate de numarul si forta economica a producatorilor si consumatorilor, implicit de posibilitatea ca una din aceste categorii sa influenteze pretul. Factori specifici unei anumite structuri de piata sunt si gradul de diferentiere al produselor dintr-o anumita categorie, gradul de mobilitate al factorilor de productie ( munca, natura, capital ), gradul de transparenta a pietelor ( de certitudine a cunoasterii cererii si ofertei ). Dupa acesti parametri se pot deosebi trei mari structuri principale : piata cu concurenta perfecta, model teoretic prin excelenta la care economistii se raporteaza pentru a explica mai bine unele fenomene, piata de monopol, foarte contestata din punctul de vedere al raportului beneficiu social / cost social si piata cu concurenta imperfecta ( concurenta monopolistica si oligopolul ) model ce predomina, el caracterizand realitatea economica cotidiana, infatisand principalele doua mari structuri de piata.

Capitolul 1- Consideratii generale privind oligopolul si principalele tipuri ale acestuia 1.1 Oligopolul- definitie
Oligopolul desemneaz a cererii se men ine). Deseori n aceast categorie se includ ramurile i pie ele dominate de cteva firme de dimensiuni mari f r a exclude posibilitatea existen ei i ac iunii unui num r mai mare sau mai redus de mici produc tori. Cele care stabilesc pre ul sunt marile firme, acesta fiind pentru celelalte un dat exterior, ele neputnd s -l influen eze n nici un fel, iar din acest punct de vedere comportamentul lor este similar celor ce ac ioneaz pe o pia cu concuren perfect . Ideea de baz este aceea c fiecare firm aflat n pozi ie de oligopol dispune, pe de o parte, de puterea de a influen a pre ul pie ei, iar pe de alt parte, deciziile pe care le ia nu pot fi i nu sunt complet independente de deciziile celorlalte firme aflate n aceia i postur . Firmele oligopoliste nu sunt, de regul , nici receptoare de pre (price takers) ca i n concuren a perfect , dar nici cele care stabilesc unilateral pre ul (price makers) ca i n condi ii de monopol. Ele sunt firme care caut pre ul convenabil tuturor (price seekers), pentru c , pe de o parte, exist mai multe firme i nici una nu este de regul suficient de puternic pentru a impune pre ul s u celorlalte, iar pe de alt parte, orice decizie unilateral de fixare a pre ului de ofert impune luarea n considerare a posibilelor reac ii ale concuren ilor. Situa ia n care oferta (produc ia) i p streaz caracterul de atomicitate iar cererea este redus la un num r restrns de agen i economici poart denumirea de oligopson. Un caz particular al oligopolului (respectiv oligopsonului) este acela n care pe pia exist i ac ioneaz doar doi produc tori-ofertan i (respectiv doi cump r tori), situa ie denumit Oligopolurile reprezint forme tipice de concentrare a produc iei i a capitalurilor. duopol (respectiv duopson). Explica ia apari iei i dezvolt rii lor este n principal legat de puterea economic , n special n leg tur cu pia a, ce nso e te cre terea dimensiunii unei firme n ritmuri superioare cre terii 4 situa iile unor pie e n care exist un num r restrns de

produc tori/ofertan i i un num r relativ ridicat de cump r tori (caracterul de atomicitate

ramurii i de existen a i manifestarea economiilor de scar . Oligopolurile reprezint forme stabile de organizare a pie ei, datorit faptului c o cre tere a volumului produc iei peste o anumit limit nu mai asigur o sc dere a costurilor i deseori nici m car men inerea acestora la nivelele anterioare i, ca urmare, firma oligopolist nu este stimulat pentru a ncerca ob inerea pozi iei de monopol. Astfel de cazuri sunt n general denumite oligopoluri naturale.

1.2 Tr s turi caracteristice ale oligopolului

Pia a oligopulului, n compara ie cu celelalte sisteme de pia , prezint o serie de tr s turi caracteristice: Gradul nalt de concentrare economic a industriilor oligopoliste. n aceste industrii, dou , trei sau patru mari firme asigur ntre 50 i 95 din totalul vnz rilor. Din acest punct de vedere, oligopulul se afl ntre cele dou sisteme extreme, pia a concuren ei perfecte, care se caracterizeaz printr-un grad foarte sc zut de concentrare i monopolul care asigur o concentrare absolut , ntr-un grad de 100. O alt particularitate se refer la condi iile de intrare pe pia a oligopolului. n industriile oligopoliste, noii competitori, pentru a intra i mai ales pentru a rezista o perioad ndelungat de timp, trebuie s ndeplineasc concomitent o serie de condi ii: de natur financiar , economic , tehnic , etc.; Condi iile financiare se refer la volumul fondurilor financiare de care trebuie s dispun poten ialii rivali pentru achizi ionarea bunurilor de capital, n structurile cantitative i calitative necesare, pentru a fi competitivi cu firmele deja existente; Condi iile economice vizeaz n special diferen a de costuri. n eventualitatea intr rii de noi firme ele nu pot produce bunuri mai ales pe o perioad scurt de timp cu acela i nivel al costului total mediu pe care l nregistreaz firmele existente. A adar, economiile de scar (cre tere) reprezint o barier important n calea intr rii de noi firme; Condi iile tehnice se refer la necesitatea producerii de c tre noile firme intrate pe pia a oligopolurilor de bunuri diferen iate; Firmele care vor s intre ntr-o industrie de tip oligopol ntmpin dificult i deosebite i n leg tur cu amplasarea teritorial . 5

Dac

locurile de amplasament disponibile sunt la mari distan e de pie ele de

aprovizionare cu resursele economice necesare, pe pie ele de comercializare a bunurilor, noile firme vor fi, n compara ie cu firmele tradi ionale tot timpul defavorizate. n situa ia n care pe pia a unui oligopol statul reprezint principalul cump r tor, prin contractele pe termen ndelungat se restrng dimensiunile pie ei prezente i viitoare, se reduc posibilit ile pentru un poten ial nou competitor de a opera pe pia a respectiv . Atunci cnd sunt ncheiate noi contracte, de regul sunt preferate firmele, marile firme tradi ionale. Aceste firme sunt favorizate de sistemul de taxe care asigur mari facilit i de reinvestire ale profitului realizat. n concluzie putem spune c , intrarea de noi firme pe pia a oligopolului este posibil teoretic, dar practic imposibil . Liberalizarea progresiv nu a determinat acelea i consecin e n toate rile. n Statele Unite a avut loc o simplificare a regulilor care a dus, n anumite cazuri, la o suprimare total a tutelei administrative i n alte cazuri , la o restrngere a regulilor control. n rile europene (Fran a, i n special Anglia), procesul de liberalizare a luat mai ales aspectul unei privatiz ri a ntreprinderilor publice prin cesiunea activelor; ncrederea pe care guvernele Thatche i Chriac afirm c o au n superioritatea sistemului privat nu au dus la inhibarea mecanismelor de reglementare. 1.3 Pre ul de oligopol Pe pia a oligopolist , concentrarea i centralizarea produc iei i a capitalului n marile firme, ce domin pia a, transform pre urile n mijloace de informare, n importante instrumente de influen i putere. Subliniind rela ia dintre dimensiunile firmei i mecanismul form rii pre urilor, John Galbraith arat : ...cu ct este corpora ia mai mare, cu att este mai mare puterea pe care o are: o putere mai mare asupra pre urilor... i, de asemenea, asupra costurilor salariale, a guvernului i, n fine, asupra c tigurilor sale. n condi iile oligopolului, firma este deci un c ut tor de pre , ea exercitnd o anumit influen asupra pre ului, dar neputndu-l alege ca n cazul monopolului deoarece trebuie s in seama de reac iile, uneori viguroase, ale celorlalte firme i de consecin ele lor asupra propriei 6

activit i. Lumea oligopolului seam n cu un joc de ah cu mut ri contra mut ri imprevizibile. Replicile, reac iile celorlal i sunt imprevizibile pentru c este vorba despre concuren i puternici i, nu rareori, sensibil egali, concuren i care cunosc bine regulile jocului nerecurgnd la mut ri simple i clare a a cum se ntmpl n condi iile concuren ei perfecte sau ale monopolului. n derularea opera iunilor de c utare a pre urilor de echilibru n condi ii de oligopol pot s apar dou situa ii diametral opuse: -recunoscndu- i interesul comun, firmele oligopoliste se n eleg cu privire la nivelul i dinamica pre urilor, ac ionnd ca i cnd ar de ine mpreun monopolul absolut; -alteori ns oligopoli tii abandoneaz platforma comun n favoarea interesului tipuri de comportament individual, lund decizii proprii privind volumul produc iei create sau nivelul pre ului. Aceste situa ii constituie, de fapt, materializarea a dou oligopolist: Cooperant, n cazul cartelului, de exemplu care mparte pia a; Necooperantul oligopol asimetric, cu cerere specific . n cazul cartelului, pe baza estim rii cererii totale, se realizeaz n elegerea formal ntre firme cu privire la pre , la mp r irea pie elor. n situa ia oligopolistului necooperant, fiecare firm ncearc , pe cont propriu, independent deci de celelalte, s - i maximizeze profitul, urmnd ca echilibrul pie ei s se realizeze fie dinspre cantit ile bunurilor create, fie dinspre pre uri. Deci firma regleaz fie volumul produc iei, fie pre ul, mi carea celuilalt element fiind l sat la latitudinea pie ei.

1.4 Principalele tipuri de oligopol

Oligopolul este o form a concuren ei imperfecte caracterizat prin existen a unui num r mic de firme ce produc bunuri similare - ex. industria o elului sau diferen iate ex. industria automobilelor - firme care, datorit ponderilor pe care le de in n ansamblul ofertei, reu esc s influen eze formarea pre ului n scopul maximiz rii profiturilor. Spre deosebire de concuren a perfect unde consecin ele ofertei unuia sau altuia dintre produc tori asupra pie ei sunt irezistibile, n condi iile oligopolului, dimpotriv , ac iunile fiec rei firme au un impact semnificativ asupra pie ei n general. Concentrarea i centralizarea produc iei 7

i a capitalului n mari firme ce domin pia a, transform pre urile din mijloace de informare n importante instrumente de influen i putere. Pie ele o elului, automobilului, ale produselor chimice, aluminiului, aparatelor electrice, ma inilor-unelte, elementelor prefabricate, b uturilor alcoolice i ale altor produse de baz intr nu n sfera de activitate a unui num r mare de produc tori, ci n sfera unui num r restrns de produc tori ce de in ntr-o mare m sur puterea de control asupra pre urilor. Drept urmare, firma oligopolist este obligat s prevad reac iile celorlalte i s in seama de ele; firmele oligopoliste sunt de fapt mutual dependente, i deci, fiecare este sensibil la modificarea unor decizii ale concuren ilor privind pre ul sau cantitatea produs . n condi iile oligopolului firma este deci un c ut tor de pre , ea executnd o anumit influen asupra pre ului dar neputndu-l alege ca n cazul monopolului, deoarece trebuie s propriei activit i. Primul se refer la caracteristicile produsului. Sub acest aspect se disting firme care domin pia a unor produse omogene sau aproape omogene o el, aluminiu, ciment, ngr produs de baz automobile. Un al doilea criteriu este reprezentat de gradul de coordonare i oligopoluri f r coordonare. Principalele forme de oligopol eviden iate n literatura economic sunt urm toarele: a) n func ie de existen a sau absen a diferen ierii produselor se vorbe te de oligopol pur i oligopol diferen iat. Dac produsele sunt identice (ciment, o el sau aluminiu) avem de a face cu o situa ie de oligopol pur. Interdependen ele reciproce vor fi mai mari n acest caz, pentru c orice eventual modificare a pre ului unei firme va produce cu certitudine efecte substan iale asupra vnz rilor concuren ilor i i va determina pe ace tia s reac ioneze. Fundamental pentru situa iile de oligopol pur este concuren a prin pre . Pe de alt parte, n condi iile oligopolului diferen iat modific rile de pre vor avea n mai mic m sur un efect direct asupra celorlal i competitori. Imaginea se apropie de concuren a monopolist , dar marcat de restric ii privind num rul firmelor. Cu ct gradul de diferen iere este mai ridicat cu att mai redus va fi dependen a reciproc . Situa iile de oligopol diferen iat 8 minte chimice, acid sulfuric respectiv firme care produc i comercializeaz tipuri diferite ale aceluia i in seama de reac iile cererii foarte viguroase ale celorlalte firme i de consecin ele lor asupra

caracterizeaz o mare parte din economie, incluznd majoritatea produselor industriale de larg consum. b) Dac se are n vedere modul de manifestare a leg turilor reciproce, respectiv gradul de coordonare, se ntlnesc oligopoluri bazate pe n elegeri directe (complet coordonate), oligopoluri bazate pe coordonare spontan sau tacit (par ial coordonate) i oligopoluri f r coordonare. n elegerile directe presupun negocierea i ncheierea unor acorduri explicite ntre concuren i (formale sau oficiale - carteluri i sindicate - sau cu caracter informal sau secret "gentlemens agreement"). Astfel de acorduri cresc stabilitatea oligopolului, n m sura n care altfel firmele puteau doar s - i bazeze propriile ac iuni preponderent pe estimarea erorilor de comportament ale concuren ilor. Acordurile pot avea n vedere exclusiv nivelul pre urilor sau att pre urile de vnzare ct i nivelul produc iei. Se poate avea n vedere regula stabilirii pre urilor func ie de o anumit firm (firm lider, iar pre ul astfel convenit poart numele de pre director) sau acceptarea unor metode unitare de determinarea a pre urilor care s conduc vnzare pentru fiecare firm pe o anumit pia i la o uniformizare a pre urilor. Fixarea ofertei poate viza stabilirea unor cote fixe de produc ie i/sau sau mp r irea pie elor de desfacere (fiecare ce ia revenit). O firm putnd beneficia de o pozi ie de monopol pe pia a sau segmentul de pia

variant a stabilirii de cote de produc ie o reprezint sistemul cotelor fixe pentru majoritatea participan ilor i stabilirea unei cote variabile (tampon) pentru o anumit firm (de regul firma lider), situa ie n care aceasta i va cre te sau restrnge produc ia i oferta func ie de fluctua iile cererii de o asemenea manier nct s men in pre ul pie ei la un anumit nivel prestabilit. Totu i, n mod obi nuit, oligopolul presupune mai degrab o coordonare spontan dect acorduri directe. Fiecare firm ia n considerare pur i simplu r spunsul a teptat din partea concuren ilor vis-a-vis de propriile ac iuni i i stabile te propriile politici comerciale n func ie de, i n concordan cu, acesta. Atta timp ct fiecare firm urmeaz aceast cale, pre urile i nivelul produc iei vor fi stabilite la nivele acceptabile pentru to i. n aceste cazuri pot apare dou tipuri de rela ii concuren iale: - existen a i acceptarea unei firme lider a c rei influen inspir etc.), este dominant (determinat de dimensiunea i ponderea sa n cadrul unei pie e/ramuri n raport cu celelalte, ncrederea pe care o

- cooperare voluntar (f r cadrul organiza ional, acorduri sau firm lider) determinat de interese comune, etica afacerilor i toleran reciproc . n cadrul oligopolurilor f r concuren iale: - rela ii de concuren oligopolurile omogene, - rela ii concuren iale cu accent pe calitatea/noutatea produsului i reclam , caracteristice oligopolurilor diferen iate, - rela ii concuren iale legate (nl n uite) n cadrul unor ramuri cu un num r mai mare de firme dar extrem de diferen iate din punct de vedere a m rimii i puterii lor economice - astfel nct o firm A este dominant n raport cu firmele B i C, iar C este dominant n raport cu D i E, .a.m.d. c) Din punct de vedere a situa iei maximiz rii profiturilor se distinge oligopolul complet i oligopolul par ial. Oligopolul complet apare atunci cnd leg turile reciproce sunt att de puternice nct profiturile cumulate ale tuturor firmelor (privite ca un grup) sunt maximizate. Dac acest lucru nu este realizat avem un oligopol par ial. Oligopolul economic complet se ntlne te rareori, dar analiza sa prezint oligopoliste. Marea varietate a situa iilor posibile de oligopol face dificil determinarea pre ului i produc iei ca model general, iar n m sura n care o astfel de analiz general este realizabil ea poate oferi prea pu in n raport cu cazurile concrete. importan datorit faptului c exprim "idealul" urm rit de firmele agresiv n domeniul stabilirii pre urilor i a desfacerii n general (ce pot conduce la "r zboaie a pre urilor") sau n cel al aprovizion rii - ele apar mai ales ntre coordonare se pot manifesta trei tipuri de rela ii

1.5 Pre ul n cazul oligopolului perfect coordonat

Coordonarea este o strategie utilizat atunci cnd mai multe firme de talie compatibil domin pia a unui produs. Pentru a evita un r zboi al pre urilor, ele caut s se n eleag asupra unui pre care permite maximizarea profiturilor. Coordonarea se poare face prin acorduri tacite 10

sau acorduri explicite. n aceast ultim categorie, formele cele mai cunoscute sunt cartelul i trustul. Cartelul desemneaz un acord ntre firme care- i p streaz individualitatea care are ca obiectiv principal limitarea concuren ei pe o anumit pia la alte elemente. Trustul este o aglomerare de capitaluri, grupate sub aceea i conducere. Conducerea comun este adesea asigurat de o societate holding, denumit societate de participare sau societate de portofoliu. Cartelul are dou importante func ii: fixarea pre urilor, care se realizeaz dup mecanismul monopolului; mp r irea pie ei ntre formele componente ce se poate face prin mai multe procedee: c tigarea pie ei de c tre fiecare firm la pre ul fixat, procedeul cotelor, minimizarea costului total, p r i egale, etc. Dac avem n vedere cazul cel mai simplu de oligopol care urm re te maximizarea profitului global, ramura func ioneaz ca un monopol ce dispune de mai multe ntreprinderi. Profitul total este deservit prin diferen a ntre venitul total VT care depinde de produc ia fiec rei firme componente Q1, Q2, ..., Qn i costul total, CT, func ia costului total derivnd din func ia de cost al unit ilor. Cea mai simpl situa ie de oligopol este duopolul i avem: P =VT (Q1+Q2) CT1(Q1) CT2(Q2) Cartelul alege cantit ile Q1 i Q2 n a a fel nct s maximizeze valoarea func iei profitului P. Profitul total este maxim la nivelele de produc ie Q1 i Q2 pentru care se anuleaz derivatele par iale ale expresiei precedente: dP dVt dCtl !  !0 dQ1 dQ1 Dq1 dP dVt dCt 2 !  !0 dQ 2 Dq 2 dQ 2 De aici rezult : Vmg = Cmg1 = Cmg2, prin stabilirea pre urilor produc iei i

11

ceea ce nseamn c oligopolul cartel conduce la realizarea egalit ii ntre costul marginal al fiec rei firme cu venitul marginal al ramurii. Solu ia grafic este prezentat n figura urm toare n care sunt tratate curbele de venit i de cost.

Fig. 1 Oligopolul perfect coordonat Curba cererii pentru ramura D, nu este disociat n curbe par iale corespunz toare fiec rei firme din componen a cartelului. Pentru cantitatea total Qo = Q1 + Q2 + Q3 costul marginal al ramurii este egal cu costul marginal al fiec rei firme pentru cantit ile produse Cmg = Cmg1 = Cmg2 = Cmg3. Prin ns i construc ia ei, curba Cmg apare ca fiind curba ofertei activit ii de produc ie a cartelului. Cantitatea optim a ramurii, Qo, corespunde verticalei din Eq, punctul de intersec ie al curbei costului marginal total i a veniturilor marginale. Cantit ile Q1, Q2, Q3 reprezint cotele de produc ie fixate astfel nct Vmg = Cmg. n punctul Eq, profitul global al cartelului este maxim, iar pre ul pie ei este Po, ce corespunde punctului M de pe curba cererii. Masa profitului total este reprezentat fiec ruia. Pot s apar dificult i n interiorul cartelului dac disciplina nu este perfect . Fiecare firm i p streaz controlul unei p r i din produc ie i consimte sau nu ca vnzarea s fie f cut 12 de dreptunghiul PoMEqN. Profitul total este distribuit ntre firmele componente potrivit unui plan convenit n prealabil, probabil n func ie de dimensiunea i for a

de c tre ea sau de c tre o firm specializat n cadrul cartelului. Cel mai simplu este de a repartiza profitul total propor ional cu vnz rile fiec rei firme. Un acord de coordonare perfect n cadrul cartelului presupune disciplina, exactitate i colaborare. Aceast stare de spirit este mai u or de realizat pe termen scurt, dar pe perioad lung se dovede te precar . Cotele de produc ie i de vnzare sunt nc lcate de unele firme pentru a spori profitul. Dac oligopolul are la un moment dat interes n reducerea produc iei totale pentru a men ine pre ul dorit, firmele pot ac iona n sens contrar, ceea ce poate determina n ultima instan distrugerea cartelului.

1.6 Oligopolul par ial coordonat

ntre firmele unei ramuri se poate realiza o cooperare voluntar determinat de existen a unor interese comune sau bazat pe etica afacerilor i o toleran na te rela ii de concuren reciproc . Totodat , se pot ntre firme, din care este nving toare una singur . Aceasta, printr-o

atitudine activ , ncearc s organizeze colaborarea n cadrul ramurii. ncerc rile de coordonare apar sub forma modelului firmei lider i a modelului de oligopol ntr-o curb de cerere ndoit (cerere pliat ). Firma lider Cnd o structur oligopolist este caracterizat prin coexisten a unor firme dominante i in num r de firme mici, lider impune concuren ilor pre ul pie ei, adic pre ul care o avantajeaz . Ea se comport ca un autor de pre . Toate firmele i aliniaz pre urile lor la pre ul care a fost anun at la nceputul sezonului de c tre firma conduc toare. Firma lider, ca firma barometru al pre urilor, cunoa te cel mai bine starea pie ei i dispune de mijloace pentru a domina adversarii. n oligopol sunt situa ii cnd dou sau trei firme dau semnalul modific rii pre ului sau realizarea prin cota ie a acestui rol. Firma lider nu este n mod necesar cea mai puternic , dar cel pu in cel mai bine informat , cel mai bine organizat . Cu se determin pre ul pe care caut s -l impun firma dominant ?

13

Fig.2 Firma lider Fie AB curba cererii globale la nivel de ramur iar PoS curba ofertei firmelor mici care este i curba costurilor pentru ele. Dac pre ul este P2, micile firme nu pot s ofere nimic pentru c pre ul este insuficient pentru a le asigura un profit minim, iar alimentarea pie ei se face de c tre firma dominant . n Po, oferta este nul pentru c pre ul este egal cu costul total, care este format doar din costurile fixe. Pe m sur ce cre te produc ia, n costul total se include i costul variabil. Dac , dimpotriv , pre ul P1, micile firme sunt n m sur s ofere o cantitate Q1, i n aceste condi ii ar nsemna c firma dominant s nu produc nimic. n punctul E se echilibreaz cererea pie ei i oferta firmelor mici. Curba ofertei P2S pune n eviden partea firmei dominante se diminueaz faptul c atunci cnd pre ul trece de la Po la P2, i cre te partea firmelor mici. De aici rezult urm torul i care i maximizeaz profitul, este nevoie de

fapt: Curba cererii la firma dominant nu este AB, ci este o curb ndoit , adic PIBB. Pentru a vedea care este pre ul impus de firma dominant a fi cunoscute curbele venitului marginal Vmg i a costului marginal Cmg.

14

Profitul firmei dominante este maximizat dac venitul este egal cu costul marginal. Pentru aceasta ea va c uta s produc cantitatea Q2 i s impun pre ul P2. La acest pre , firele satelit vor completa aprovizionarea pie ei producnd YA, respective Q3-Q2. Pre ul pe pia a P2 este mai sc zut dect P1, pre ul convenabil pentru firmele mici i este mai mare dect Po, pre ul la care ar putea livra firma lider. n cazul pre ului P2, firmele mici nu se retrag de pe pia , ele continu s produc dar sunt obligate s se alinieze la pre ul pie ei. Ele renun s - i maximizeze profitul pentru a nu- i pierde pozi ia i clientela. Deoarece punctul P2 dep e te costul marginal i costul mediu, firma lider ob ine supraprofit att pe perioada scurt ct i pe perioad lung , fapt ce o apropie de situa ia de monopol. Dar ea nu controleaz ntreaga pia i profitul suplimentar ncasat este mai redus dect cel care ar putea fi ob inut de c tre un monopol.

1.7 Oligopolul cu o curb a cererii ndoit

Coordonarea poate s nu reu easc sau nici nu este c utat ntotdeauna. n asemenea situa ii poate s existe incertitudinea firmelor privind reac iile concurentelor. Aceasta genereaz rigiditatea pre urilor practicate. Nu n elegea, ci nsufle ea coordonare dintre produc tori, st la baza rigidit ii pre urilor.

Fig. 3 Oligopolul cu curba cererii ndoite De i ac ioneaz separat , oligopoli tii, prin ajust ri succesive, ajung la pre uri Po, care le asigur posibilitatea de a ob ine un profit satisf c tor. Acest pre Po tinde a fi men inut chiar dac intervin schimb ri n costuri i cerere, pentru a evita reac iile imprevizibile i nefavorabile ale rivalilor. 15

Firma, chiar dac se teme de o sc dere a cifrei de afaceri, nu mic oreaz pre ul pentru a- i relansa vnz rile de teama c unii dintre concuren i vor proceda la fel pentru a-l mpiedica s - i m reasc pia a. De asemenea, firma ezit s m reasc pre ul dac nu este convins c alte firme o vor urm ri, l snd-o s ac ioneze singur , ceea ce ar avea ca efect reducerea segmentului s u de pia . Elasticitatea cererii c tre firm apare, deci, mai accentuat n cazul cre terii pre urilor, dect n cel al reducerii lor. Curba cererii prezint atunci o pliere la nivelul pre ului Po i reflect incertitudinea asupra reac iei concuren ilor. Alura curbei cererii este elastic , are o tendin o cre tere sensibil a vnz rilor sale, imitate. Curba venitului marginal este discontinu . Pentru pre uri superioare lui Po, veniturile marginale sunt ridicate, iar pentru pre uri inferioare lui Po, ele sunt sc zute sau chiar negative. O discontinuitate n curba venitului marginal apare pentru un venit de produc ie q, corespunz tor la pre ul Po. La acest pre , cererea nu are o elasticitate bine definit , face saltul TT i este diferit n cele dou p r i. Atunci cnd curba costului marginal trece prin saltul TT al venitului marginal, modificarea costului nu afecteaz pre ul i cantitatea care r mne Po i q. Pn cnd va persista firma s men in pre ul Po? Men inerea neschimbat sau modificarea pre ului este n func ie nu numai de lipsa de previzibilitate a comportamentului firmelor rivale, ci i de limitele de varia ie ale costului mediu i costului marginal n raport cu Po. Dac costul marginal TT ia valori peste Po, nseamn c firma nregistreaz pierderi care pentru a fi evitate, oblig la sporirea pre urilor. Ridicarea pre ului nu este posibil dac firmele rivale nu procedeaz asem n tor, ntruct firma ar risca s i piard clientela, care se orienteaz spre bunuri de substituire i care sunt mai ieftine. Curba ndoit a cererii ia o alur diferit n func ie de faza ciclului economic: depresiune sau expansiune. n caz de expansiune, forma curbei cererii este cea indicat mai nainte. n caz de expansiune economic , se inverseaz . Reclinarea curbelor de o parte i de alta a pre ului curbelor Po. Por iunea DD situat deasupra pre ului Po, este inelastic : orice cre tere de pre este imitat de rivali, ca urmare a optimismului, care domne te n afaceri. Dimpotriv , por iunea DD, de orizontal i reflect credin a oligopolistului c va fi imitat de concuren i dac scade pre ul i nu va nregistra

16

sub Po, este elastic : sc derile de pre nu sunt imitate de concuren i care, n atmosfera de optimism i de prosperitate, g sesc clien i la pre ul anterior mai ridicat.

1.8 Oligopolul de conjectur

Func ionarea unei firme n cadrul unei pie e oligopoliste implic luarea n considerare, n formularea propriei strategii, a comportamentului celorlalte firme concurente. Cum se realizeaz aceasta, este o problem complex i poate merge de la a considera oferta celorlalte firme ca de propria fiind dat de pn la demersul ce ine seama de reac iile directe i indirecte fa Cournot, iar n al doilea se consider c exist conjecturi ra ionale. Conjecturile sunt parametrii instabili, de natur unei previziuni, pe care agen ii na ionali, gospodarii i ntreprinderi, trebuie s -i modifice n func ie de experien a lor i de erorile comise. n consecin , o stare de echilibru conjectural este aceea n care agen ii economici au ini iativa de a propune pre uri pe baza propriilor conjecturi. Oligopolurile de conjectur se fundamenteaz pe elemente ale teoriei influen ei economice aleatorii. Conceptul de elasticitate ncruci at porne te de la ipoteza posibilit ii de extindere a ac iunii firmei sau firmelor ter e asupra unei firme sau invers. Aceast idee trebuie l rgit pentru a deveni o teorie general a diferen ei economice i care va avea drept comportamente: raportul dintre cunoa tere i ac iune, clasele de indivizi, ac iunea parametric , elasticitatea autonom i elasticitatea conjectural . Noua teorie a influen ei economice pare a fi determinat de ideea cunoa terii i cea a ac iunii, n raport cu care realitatea ocup o pozi ie complex . Pe de o parte, pe terenul cunoa terii suntem nici complet ignoran i, nici perfect cunosc tori. Pe de alt parte, sub aspectul ac iunii, nu suntem nici total puternici i nici neputincio i. n raport cu acestea, individul, grupul uman i chiar na iunea este ngr dit de dou tendin e contrare: de a domina pe al ii sau a ceda. Pe aceast dubl alternativ , ntre cunoa tere i ignoran , i ntre domina ie i resemnare, se edific noua teorie a ac iunii umane, considerat mai apropiat comportamentului ntreprinz torului dect curbele cererii, ofertei, venitului marginal i costului marginal.

ac iune. n primul caz, cel analizat n paragrafele anterioare, se vorbe te de conjecturi ale lui

17

Sub aspectul comportamentului, indivizii pot fi activi, care nu imit pe nimeni, sau pasivi, influen a i de cei activi, propor ional cu num rul celor cu care ei sunt n contact i ntr-o propor ie mai mic de al i indivizi pasivi. Ac iunea parametric , potrivit lui R. Frisch, reprezint determinare a echilibrelor economice. Fenomenul de parametru este asociat cu ideea de m sur a posibilit ilor de ac iune a poli tilor. Polistul reprezint unul sau c iva vnz tori sau o atitudine politic n sensul de mobil al ac iunii. Ac iunea parametric implic punerea n ordine i exprimarea numeric a parametrilor. atitudinea activ actual de

Capitolul 2- Oligopolul necooperativ 2.1 Oligopolul necooperativ si teoria jocurilor

Spre deosebire de concurenta perfecta si monopol, care se modeleaza intr-un singur fel, in cazul oligopolului exista numeroase modele, care difera in principal prin comportamentul agentilor economici, care nu mai depind exclusiv de deciziile proprii, ci si de cele ale rivalilor. Deci, firmele oligopoliste nu pot face abstractie de activitatea celorlalte firme de pe piata, asa cum se intampla in cazul firmelor concurentiale acceptatoare de pret sau in cazul monopolului, fixator independent de pret. Fiind un numar redus de firme pe piata, fiecare firma este constienta de faptul ca poate influenta atat deciziile cat si profitul rivalilor. De exemplu, Ford nu poate ignora Honda atunci cand isi ia deciziile de cantitate si / sau pret. Pe o piata oligopolista, in general, pretul pietei este intre pretul concurential si cel monopolist, iar firmele isi maximizeaza profitul pe piata reziduala care li se adreseaza si care depinde de comportamentul celorlalte firme. Profitul unei firme oligopoliste este maxim atunci cand incasarea marginala reziduala egaleaza costul marginal al firmei. Cererea reziduala a unei firme se determina ca diferenta intre cererea totala a pietei si oferta concurentilor. 18

Orice oligopol poate fi privit ca un exemplu de teoria jocurilor (Von Neumann si Morgenstern), care analizeaza cu ajutorul unor modele formale conflictele si cooperarea dintre jucatorii interdependenti, adica dintre decidentii strategici (firme) in cazul oligopolului. Jocul reprezinta o asemenea situatie concurentiala in care comportamentul strategic are un rol important. Fiecare firma elaboreaza o strategie sau un plan de lupta privitor la actiunile pe care le va intreprinde (de exemplu, cantitatea pe care o va produce, pretul pe care il va alege) pentru a putea concura cu succes, avand in vedere si reactia probabila a rivalilor. In final, premiul (profitul) firmei depinde de actiunile tuturor jucatorilor (firmelor) de pe piata. Cele mai cunoscute modele de oligopol au fost elaborate de Cournat, Stackelberg, Bertrond si Edgeworth. In modelul lui Cournat si Stackelberg firmele decid in privinta nivelului de output, pe cand in modelele Bertrond si Edgeworth decid in privinta pretului. Unele modele sunt statice, altele dinamice. Un model static se poate utiliza, de exemplu, cand firma se intalneste cu o singura ocazie cu celelalte firme la un targ special sau intr-un sezon si in momentul respectiv aceste firme decid ce cantitati sa vanda si / sau la ce pret. Ele nu sunt capabile sa observe dinainte comportamentul rivalilor pentru ca ulterior sa-si poata adapta propriul comportament (de exemplu, piata pepenilor in toamna unui an). Modelele dinamice sunt necesare atunci cand firmele concureaza pe piata pe parcursul mai multor ani zi de zi, caz in care jocul este repetitiv si experienta acumulata se poate utiliza ulterior in ajustarea strategiei proprii. Pe parcursul timpului firmele isi pot schimba comportamentul si pot aplica strategii mai complicate decat in cazul unui model static, cand jocul nu este repetitiv. Atunci cand o firma face presupuneri privitoare la reactia rivalilor, trebuia sa aiba in vedere numai reactiile credibile, adica cele care sunt in concordanta cu interesele acestora. De exemplu, daca un concurent anunta ca va fixa intotdeauna preturi sub cost pana cand elimina rivalii de pe piata, nu poate fi vorba despre o strategie credibila deoarece ar conduce firma data la faliment.

19

In concluzie, teoria jocurilor analizeaza interdependentele unor decidenti rationali, care nu sunt neaparat capabili sa prevada perfect consecintele deciziilor lor. Jocurile oligopoliste au trei trasaturi comune: numarul jucatorilor este mai mare fiecare jucator se straduieste sa-si maximizeze profitul (premiul) fiecare jucator stie ca actiunile rivalilor ii influenteaza profitul. Dintre aceste trasaturi, cea mai importanta este, desigur, cea de a treia. Modelele oligopoliste folosesc notiunea echilibrului Nash (John F. Nash). O multime a strategiilor se numeste echilibru Nash daca in conditiile strategiei date a rivalilor (considerate fixe) o firma nu-si mai poate mari profitul alegand oricare alta strategie. Cu alte cuvinte, o firma este in echilibru Nash cand nu are nici un interes sa-si modifice strategia, deoarece tinand cont de strategia rivalilor tocmai cu actuala strategie are cel mai mare profit posibil. Orice schimbare de strategie i-ar deteriora deci situatia.

2.2 Modele clasice de oligopol

Profitul unei firme oligopoliste nu depinde numai de deciziile proprii referitoare la pret si cantitate, ci si de presupunerile sale privind comportamentul rivalilor. Decizia ei este optima atunci cand aceste presupuneri se dovedesc ulterior a fi corecte. Exista numeroase modele de oligopol, care se deosebesc, in principal, prin modul in care gandesc firmele de pe piata una despre cealalta, respectiv prin capacitatea lor de a prognoza comportamentul concurentilor lor.

2.3 Duopolul Cournot

Matematicianul francez Augustin Cournot a elaborat primul si cel mai larg utilizat model de oligopol necooperativ. El a presupus ca firmele de pe piata actioneaza independent si prin

20

alegerea output-ului lor ele incearca sa-si maximizeze profitul, avand insa in vedere in momentul deciziei proprii si reactiile (deciziile) probabile ale rivalului. Ipotezele modelului Cournot sunt: y y y y pe piata activeaza doua firme; piata este aparata de bariere de intrare; ambele firme cunosc cererea totala a pietei; in momentul deciziei proprii ambele firme presupun ca rivalul nu-si modifica output-ul actual; y deciziile se iau concomitent.

Cererea pietei este: DD: p(Q) = a bQ, unde Q = q1 + q2, iar MC = c (constant). Cum isi iau deciziile cele doua firme? Firma F1 isi maximizeaza profitul cand MR1 = MC1 = c. Deci, firma isi determina functia incasarilor marginale, in functie de oferta firmei F2 astfel:

Deoarece firma F2 nu isi modifica outputul, expresia

, de unde:

21

Expresia

este outputul monopolist

, iar ecuatia r1(q1) se numeste ecuatia de

reactie a firmei F1, care indica alegerile optime ale firmei date in functie de oferta rivalului. Firma F2 rationeaza la fel si fiind perfect identica cu F1 ajunge la:

Duopolul Cournot va fi in echilibru, cand nici o firma nu mai are interesul sa-si modifice outputul, deoarece nu-si mai poate ameliora situatia. Acest echilibru se refera la intersectia curbelor de reactie a celor doua firme, deci cantitatile de echilibru le aflam rezolvand sistemul r1(q2) si r2(q2):

iar In concluzie, la echilibrul Cournot outputul total al ramurii formate din cele doua firme este mai mare decat outputul concurential, dar mai mic decat outputul monopolist:

Cum functioneaza in practica acest model? Sa luam, de exemplu, piata pepenilor galbeni dintr-o localitate izolata, pe a carei piata lucreaza doar doua firme F1 si F2 si nu pot intra alte firme, deoarece nimeni nu mai are teren propice pentru cultura pepenilor. Produsul este omogen si Q=q1+q2. Pepenele nu se poate stoca, deci piata functioneaza doar in sezon si putem aplica un model static. Cererea pietei este Q(p)=1000 1000p. Ambele firme au FC=0 si MC=0,28 u.m. / pepene. Ambele firme sunt capabile sa satisfaca intreaga cerere a pietei si independent. Ce strategie sa aleaga firmele in determinarea output-ului lor. Raspunsul depinde de comportamentul rivalului. Deoarece sunt indeplinite premisele duopolului Cournot, ele vor folosi acest model in determinarea ofertei lor. Productia fiecarei firme poate lua valori intre oferta competitiva si cea monopolista: 22

Q : MR = MC = 0,28 p(Q) = 1-0,001Q, deci MR = 1-0,002Q = 0,28, deci Q Qc: DD = SS = MC = 0,28 1-0,001Q = 0,28, deci QC = 720 Curbele de reactie a celor doua firme vor fi: r1(q2) = 360 - 0,5q2 r2(q1) = 360 - 0,5q1 Deci, la echilibrul Cournot, avem: =360.

q Pretul pietei este 0,52.

=q

= 240 si Q = 480 =

x 720

La acest echilibru insa se ajunge doar treptat: din aproape in aproape. Daca firmele nu se inteleg in prealabil, ele doar pot presupune cat va fi output-ul rivalului, dupa care isi determina cererea reziduala si MR rezidual. Daca, de exemplu, firma F1 presupune ca q2=100, isi determina astfel cererea reziduala conform graficului 12.5. , dupa care determina output-ul propriu: q = 360 - 0,5 x 100 = 360 50 = 310.

23

Putem verifica ca intr-adevar este vorba despre oferta optima in conditiile date: MR = MC = 0,28. Cererea reziduala: DDr = DD - q2 = 1000 - 1000p 100 = 900 - 1000p p(q1) = 0,9-0,001 x q1 MR1 =0,9-0,002 x q1 = 0,28 q = 310 si p1 = 0,9-0,001 x 310 = 0,9-0,31 = 0,59 Problema cu care se confrunta firmele Cournot este: cum sa isi formuleze presupunerile privind output-ul rivalului? De obicei, ele se bazeaza pe observarea evolutiilor din trecut, pe experienta lor anterioara, deoarece nu dispun de o metoda formala. Tocmai din aceasta cauza realizarea echilibrului Cournot este destul de putin probabila. Echilibrul Cournot este de fapt un caz special al echilibrului Nash, in care firmele elaboreaza strategii referitoare la cantitate si nu la profit. Se mai numeste si echilibrul Cournot Nash sau echilibrul Nash referitor la cantitate, deoarece in punctul de echilibru Cournot nici o firma nu mai are interesul sa-si modifice output-ul (nu si-ar mai putea ameliora situatia). In cazul echilibrului Cournot firmele sunt dezavantajate, iar consumatorii sunt avantajati fata de cartel: oferta este mai mare si pretul este mai mic. La fel, indicele Lerner este mai mic, ceea ce inseamna ca firmele Cournot ar fi intr-o situatie mai buna daca ar forma un cartel profitul lor ar fi mai mare. Dimpotriva, fata de firmele concurentiale, situatia firmelor Cournot este mai favorabila (pretul este mai mare 0,52 > 0,18 si oferta totala mai mica 480 < 720), dar consumatorii sunt dezavantajati.

2.4 Duopolul Stackelberg

Heinrich von Stackelberg a elaborat un model de oligopol necooperativ foarte asemanator, singura deosebire consta in faptul ca firmele nu decid concomitent: una din firme, 24

numita firma lider, actioneaza inaintea celeilalte firme - firma urmaritoare. Cu alte cuvinte, firma lider este cea care dezvolta un produs nou, deci ea are dreptul sa decida prima nivelul productiei, dupa care firma urmaritoare, cunoscand productia liderului, isi alege propriul output ca o firma Cournot, pe baza ecuatiei sale de reactie:

r2(q1) =

Care este ecuatia de reactie a firmei lider? Liderul isi maximizeaza profitul la MR = MC = 0,28.

Expresia deci este egal cu

este prima derivata a ecuatiei de reactie a firmei F2: , de unde: .

Rezolvand sistemul format din cele doua ecuatii avem:

si

, deci:

In concluzie, firma lider ofera output-ul monopolist (dublul firmei competitive), iar impreuna cu firma urmaritoare dau din output-ul competitiv firmei lider, fiind dublul ofertei firmei urmaritoare si profitul ei va fi de doua ori mai mare. Si acum sa revenim la firma pepenilor galbeni. Firma F1 intra prima pe piata, fiind prima care a reusit sa cultive pepeni in zona. Ea va considera ca este indreptatita sa se comporte ca un monopol, deci pune conditia de profir maxim: MR = MC = 0,28 si ofera q1 = 360 la pretul 0,64. 25

Firma F2 reuseste sa imite firma F1 si devine firma urmaritoare. Ea considera ca F1 va produce in continuare q1 = 360, reactie produce q2 = 180. Cele doua firme impreuna ofera Q = q1 + q2 = 360 + 180 = 540, cantitate care se cere la: p(Q) = 1 0,001Q = 1 0,001 x 540 = 0,46. La acelasi rezultat se ajunge si daca lucram cu ecuatiile de reactie a celor doua firme: deci pe baza ecuatiei sale de va

Sa comparam situatia pietei in cazurile studiate pana acum:

26

2.5 Duopolul Bertrand

Bertrand a criticat modelele in care firmele decid in privinta output-ului, spunand ca nu se spune nimic despre evolutia reala a preturilor. In modelul pe care l-a elaborat, firmele decid in privinta preturilor si nu a cantitatii. Daca cumparatorii dispun de informatii perfecte si recunosc omogenitatea produselor oferite pe piata, vor cumpara de la firma care ofera produsul cel mai ieftin. In acest model, fiecare concurant presupune ca rivalul nu-si modifica pretul, deci in urma reducerii modeste a propriului pret ei spera sa-si poata spori cota de piata in detrimentul rivalului. Sa vedem ce se va intampla pe piata pepenilor galbeni conform modelului Bertrand. Sa presupunem ca firma F1 alege un pret p1mai mare decat MC = 0,28 si la acest pret vinde o cantitate q1 care-i aduce un profit pozitiv. Deoarece produsul oferit de cele doua firme este omogen, un anumit numar de consumatori vor cumpara de la F1daca pretul ales de ea este putin sub p1, nimeni nu va cumpara de la F2 daca p2>p1 si cererea se va imparti aproape egal intre cele doua firme daca p1=p2. Ca urmare, cererea reziduala a firmei F2 va arata astfel precum in figura 12.8. Daca ambele firme ar fixa p1=p2=MC, nici una din firme nu ar mai castiga din reducerea pretului, iar daca o firma ar mari pretul nu ar vinde nimic. Cum vor alege firmele deciziile lor de pret? La orice p1 dat, despre care F2 presupune ca va fi ales de F1, F2 va stabili un pret p2 cu putin sub p1, presupunand ca p1>MC=0,28. Deci, curba reactiei firmei F2 este cu putin sub dreapta de 450 (pe care cele doua preturi ar fi identice). Daca insa p1=0,28 firma F2 nu va reactiona, deoarece nici un p2<p1 nu i-ar aduce profit. 27

Acelasi lucru se poate spune si despre curba de reactie a firmei F1. Cele doua curbe de reactie au un singur punct de intersectie posibil, deci de echilibru, acolo unde p=MC. Daca ambele firme stabilesc p1=p2=MC=0,28, vor avea . Echilibrul Bertrand coincide deci cu

optimul social (echilibrul concurential). In concluzie, pentru consumatori echilibrul

Bertrand este mai favorabil decat echilibrul Cournot sau Stackelberg. Singura problema pentru firmele Bertrand se refera la alegerea pretului de catre jucatori deoarece nu exista un model formalizat. Firmele se pot baza doar pe experienta, fler sau intuitie.

2.6 Modelul Edgeworth

Este vorba, de fapt, tot de modelul Bertrand, cu singura deosebire ca in acest caz exista si o limita de capacitate. Firmele nu pot produce oricat, deoarece capacitatea lor de productie este limitata. Daca, de exemplu, producatorii de pepeni galbeni au suprafete de teren limitate si pot produce impreuna maxim 360 de bucati, inseamna ca nu pot oferi decat jumatate la Qc = 720. Aceasta inseamna ca curba MC este orizontala la p = 0,28 pana la Q = 360, dupa care devine perpendiculara. In aceste conditii se va mai mentine echilibrul Bertrand la ?

Teoretic, cele doua firme pot produce impreuna tocmai Qc = 720, dar aceasta solutie nu ar mai fi un echilibru. Pentru a fi echilibru, nici o firma nu ar trebui sa fie incitata sa-si schimbe comportamentul. Dar 28

in situatia de mai sus ambele firme ar dori sa mareasca pretul. Firma F1 presupune ca F2 mentine p2=0,28. La acest pret Q=360+360=720 si capacitatea celor doua firme este integral ocupata. Daca F1 ridica pretul peste p1=0,28, nu-si va pierde cumparatorii deoarece acestia nu au alta alternativa (F2 nu poate produce mai mult decat 360). Deci, F1 se confrunta si in continuare cu o cerere reziduala pozitiva, egala cu DD-q2=DD-360 (pentru F1 este interesanta doar partea aflata deasupra lui MC=0,28). F1 isi maximizeaza profitul daca pe piata ei reziduala se comporta ca un monopol si ofera la MR=MC (punctul A). Cererea reziduala:

si

In acest caz, F1 va obtine un profit pozitiv (zona hasurata), deci are o situatie mai buna decat la p1=0,28 cand =0. =0.

Dimpotriva, F2 care vinde la p2=0,28 are in continuare

Deci, echilibrul Bertrand nu mai este echilibru cand capacitatile de productie sunt limitate.

29

Exista un pret de echilibru? Daca p1=0,46 si p2 este fixat cu putin sub acest pret (conform curbei de reactie a lui F2), toti ar dori sa cumpere de la F2. Din cauza capacitatii limitate, F2 nu poate insa satisface intreaga cerere. Argumentarea fiind valabila si pentru F1, rezulta ca nu exista un pret care ar asigura echilibrul static al pietei.

30

Concluzii
Stim ca uneori guvernul poate ameliora rezultatele pietei. Acest principiu al economiei se aplica si la oligopol. Am vazut ca cooperarea dintre membrii unui oligopol este socialmente nefavorabila, deoarece conduce la o productie suboptimala si la preturi mai ridicate. Interventia politica trebuie sa incerce sa incite intreprinderile sa se concureze mai degraba decat sa se inteleaga. In zilele noastre, Ministerul Justitiei si persoanele fizice pot intenta actiuni in justitie pentru a se opune practicilor anticoncurentiale: fuziuni care conduc la o putere de piata excesiva a unei singure intreprinderi, actiunea concertata a firmelor oligopolistice cu scopul limitarii concurentei dintre ele, etc. In practica, se ridica insa multe probleme. Una dintre acestea se refera la a sti ce tip de comportament poate interzice legea antitrust. Exista un consens majoritar cu privire la interzicerea acordurilor de fixare a preturilor dintre firmele concurente. Totusi, unele practici care nu par a fi apriori criticabile, fac obiectul condamnarii. In concluzie, unele practici comerciale care par sa ingusteze concurenta (par sa mareasca puterea de piata a unei firme) pot avea obiective perfect legitime, ceea ce face dificila aplicarea legilor antitrust. Economistii, avocatii si judecatorii trebuie sa defineasca acele comportamente care ingusteaza realmente jocul concurential, ceea ce este departe de a fi usor.

31

Bibliografie

1. Aurel Iancu Tratat de economie, vol.3 Pia . Concuren . Monopol, Bucure ti, Ed.
Economica, 1993 2. Catedra de Economie, Colectivul de Micro si Macroeconomie Microeconomie (note de curs), Editia a II-a, Editura Universitatii de Vest, Timisoara, 2009 3. Monica Dudian Bazele Economiei, Editura All Beck , 2001 4. Paul Cocioc Teoria concuren ei n retrospectiv , Cluj-Napoca, Presa Universitar Clujean , 1999 5. Tatiana Mo teanu, Theodor Purc rea Concuren a. Ghidul afacerilor performante, Bucure ti, Ed. Economic , 1999 6. http://www.eumed.net/ecorom/VIII.%20%20Pietele%20neconcurentiale/3%20oligopolul.htm

32