Sunteți pe pagina 1din 34

CAPITOLUL II

UNITATEA AGRICOLA 2.1. Unitatea agricola - concept, proprietate si exploatare, exploatatie agricola si ntreprindere n agricultura noastra, n urma reconstituirii si a constituirii proprietatii private asupra pamntului, s-au creat diverse forme de entitati n care se desfasoara activitati de obtinere a produselor agricole si agroalimentare. Pentru denumirea acestor entitati se folosesc, n mod curent, fara a se face distinctiile necesare, conceptele de: unitate, exploatatie agricola sau ntreprindere. Conceptul de unitate agricola are, asa cum arata si abordarile teoretice din unele tari, o acceptiune larga, urmnd sa denumeasca orice entitate n care se obtin produse agricole. El poate surprinde o realitate din agricultura reprezentata, asa dupa cum s-a aratat, prin faptul ca, n conditiile noului tip de proprietate, apar si se dezvolta entitati agricole cu grad diferit de complexitate, cu functionalitate specifica si cu finalitate diversa a activitatii. Denumirea de ntreprindere , n ntelesul sau strict, nu poate fi atribuit multora dintre acestea, iar cel de exploatatie, prin ceea ce desemneaza el chiar n tarile cu agricultura dezvoltata, nu poate sa se substituie celui de ntreprindere, deoarece, asa cum se va vedea, nu ntruneste toate trasaturile apartinnd acesteia. Unitatea agricola reprezinta "locul" n care ntreprinzatorul, indiferent care ar fi el, combina factori de productie n vederea obtinerii de produse agricole. Dar gradul de complexitate al activitatii, finalitatea acesteia (obiectivele urmarite) si deschiderea catre piata (integrarea n fluxurile si circuitele economice) sunt diferite n cazul variatelor forme de unitati, fiecare ndeplinind un numar mai mare sau mai mic de functiuni ale ntreprinderii sau de componente ale acestora. Este evident ca nu pot fi puse pe acelasi plan, potrivit elementelor de mai sus, o exploatatie (gospodarie) familiala, cu o ferma sau cu o

ntreprindere agricola. O exploatatie familiala prezinta trasaturi care o apropie si de o go spodarie n care predomina consumul din productie proprie, n timp ce o ntreprindere produce, aproape, n exclusivitate, pentru a vinde. Daca finalitatea activitatii unei exploatatii agricole este, asa dupa cum se apreciaza "venitul just la factorii de productie consumati"(75), cea a unei ntreprinderi este redata prin profitul obtinut, ca o conditie a viabilitatii sale. Totodata, este de subliniat faptul ca, n timp ce, n cazul exploatatiilor familiale, utilizarea muncii salariate este accidentala, n ntreprindere se foloseste munca veritabil salariata. O definitie care sa cuprinda toate tipurile de unitati agricole este greu de formulat, deoarece ar trebui integrate toate elementele care le caracterizeaza intr-o singura fraza, ncercarile de definire, ar fi, deci, de o mare varietate. Oricum, unitatile reprezinta "locuri", mai mult sau mai putin complexe, n care se obtin produse agricole, care, n conditiile noastre, ncep cu gospodaria (exploatatia) familiala, ajungndu-se pna la unitati de tip holding. In tarile n care exploatatia familiala estre consolidata, reprezentnd unitatea de baza din agricultura, se face distinctie, cnd lucrurile sunt privite n mod riguros, ntre aceasta si ntreprindere. O exploatatie familiala este o unitate care pune n valoare pamntul, n care lucreaza indivizi avnd, adesea, legaturi familiale (75). Cu tot nivelul lor de dezvoltare, ele prezinta, totusi, unele trasaturi care fac sa fie privite si n calitate de gospodarii. Se apreciaza, nsa, ca, n tarile dezv oltate, exploatatia traditionala bazata pe policultura, cu activitate foarte diversificata, individualista si independenta si, de aceea, scapnd, ntr-o anumita masura, legilor economiei de piata, este pe cale de disparitie, fiind nlocuita de unitati care practica o agricultura comerciala, racordata la nevoile pietei. Terenurile pe care se constituie (se organizeaza) o exploatatie se afla n proprietate, se arendeaza sau se nchiriaza,

n ultimele doua situatii, proprietatea separndu -se de exploatare. Pot fi utilizate simultan toate cele trei forme. Prin arendare si nchiriere de terenuri se mareste dimensiunea exploatatiei agricole si sporesc posibilitatile acesteia de a se manifesta viabil din punct de vedere economic. In conditiile noastre Legea arendei (16/1994), modificata prin Legea 65/1998, creeaza cadrul necesar procesului de arendare, care constituie o modalitate prin care sa se asigure o mai buna punere n valoare a pamntului, crescnd, desigur, dimensiunea exploatatiei. Exploatatia agricola este, cel mai adesea, familiala. Familia furnizeaza cea mai mare parte a fortei de munca utilizate. Exista o singura trezorerie, patrimoniul familiei si cel al exploatatiei se confunda. Daca asimilam exploatatia unei ntreprinderi, atunci faptul ca patrimoniu sau se identifica cu cel al familiei constituie deosebirea fundamentala dintre ea si o ntreprindere industriala, al carui patrimoniu este complet reparat de cel al ntreprinzatorului. n mod sintetic, trasaturile distinctive dintre o exploatatie agricola si o ntreprindere, n adevaratul nteles al acesteia din urma, se apreciaza a fi urmatoarele (75): a) ntreprinderea utilizeaza forta de munca (mna de lucru) veritabil salariata, n timp ce o exploatatie familiala functioneaza, de regula, pe baza mu ncii sefului acesteia si a membrilor familiei (ajutor familial), care pot fi ocupati, n mod permanent sau cu timp partial, n agricultura; b) finalitatea activitatii unei ntreprinderi o constituie profitul, iar a unei exploatatii venitul obtinut, corelat cu factorii de productie consumati; venitul si cheltuielile generate de factori de productie utilizate sunt elemente cu ajutorul carora se poate calcula, respectnd cerintele unei metodologii specifice, asa dupa cum va vedea marja bruta standard, cu ajutorul ei fiind redata dimensiunea economica (marimea) exploatatiei. Ca urmare, se poate spune ca prin ntreprindere se desemneaza un grup de persoane, organizate potrivit anumitor cerinte juridice, economice, tehnologice si manageriale, care

prin intermediul unor procese de munca combina factori de productie pentru a obtine produse, care vndute sa conduca la un profit ct mai mare (48). ntreprinderea este organizata de catre un centru de decizie, gestioneaza un patrimoniu, are autonomie juridica, structura organizatorica interna, contabilitate proprie si cont la banca, are relatii cu mediul ambiant, n special cu piata de desfacere a produselor si cu cea a factorilor de productie. Distinctie se face si ntre ntreprinderea individuala si societate . n situatia unei ntreprinderi individuale ntreprinzatorul este o persoana fizica, el detinnd capitalul si, implicit, puterea de decizie. n aceasta categorie intra aproape totalitatea exploatatiilor familiale, daca le privim ca ntreprinderi de acest fel (familiale). Cnd ntreprinzatorul este o persoana juridica ntreprinderea apartine unei societati. Patrimoniul si trezoreria unei ntreprinderi individuale, n acceptiunea de mai sus a acesteia din urma, coincid cu cele ale gospodariei, ceea ce nu se ntmpla cnd avem de a face cu o ntreprindere persoana juridica, unde patrimoniul fiecaruia dintre cei care au contribuit la crearea ei este distinct de cel al ntreprinderii. Acestia au anumite aporturi (financiare, materiale etc.) la crearea ntreprinderii. 2.2. Tipurile si formele de unitati din agricultura n conditiile aplicarii Legii fondului funciar (l8/l99l), terenurile facnd obiectul dreptului de proprietate privata sau al altor drepturi reale, avnd ca titulari persoane fizice sau juridice, ori apartinnd domeniului public sau celui privat, au avut loc schimbari radicale n ceea ce priveste tipurile de unitati, ca element al politicii structurilor din aceasta ramura. Astfel, unitatile care functionau n agricultura, n perioada precedenta promulgarii legii mentionate, fie au fost desfiintate, fie supuse, prin masuri adecvate, unui proces de adaptare la noile realitati economice (transformate n societati comerciale, ulterior,

privatizate etc.), aici opernd: Legea 15/1990, Legea 31/1990, Legile privatizarii 58/1991, 55/1995 si Legea privatizarii din 1998, Ordonanta de urgenta privind privatizarea societatilor comerciale ce detin n administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa, 198/1999. Cooperativele agricole de productie si, odata cu acestea, asociatiile economice intercooperatiste s-au desfiintat, n urma reconstituirii si a constituirii proprietarii private asupra pamntului, fenomenul fiind nsotit de aparitia unui numar foarte mare de exploatatii familia le, statistica denumindu -le gospodarii individuale. Fostele ntreprinderi agricole de stat, inclusiv cele fara pamnt (I.S.C.I.P.-uri, ntreprinderi avicole etc.) au fost transformate n societati comerciale, potrivit prevederilor Legii l5/l99o, iar cteva mari combinate industriale s constituit n -au holding-uri. Pentru fostele asociatii economice de stat si cooperatiste sa prevazut fie desfiintarea lor, fie transformarea n societati comerciale agricole (Legea 3l/l990), acestea din urma constituind o parte a sectorului privat din agricultura. Statiunile de mecanizare a agriculturii s-au metamorfozat, sub diverse denumiri, n societati comerciale prestatoare de servicii pentru agricultura, sub forma lucrarilor agricole, sau pentru repararea tehnicii agricole. Prin asociere, potrivit Legii 36/l99l, privind societatile agricole si alte forme de asociere n agricultura, s-au constituit, de catre proprietarii de terenuri, unitati de tip asociativ -asociatii familiale si asociatii agricole cu personalitate juridica (societati agricole). Proprietarii amintiti pot constitui si societati comerciale, n conditiile Legii 3l/l990 (pot exista diferite tipuri de astfel de societati, mai numeroase sunt cele de tip SRL). Aceste societati sunt rodul manifestarii spiritului ntreprinzator (antreprenorial) n agricultura. ntreprinzatorul (antreprenorul) are initiativa, si asuma anumite riscuri, ce-i drept, calculate si are o anumita motivatie.

Alaturi de unitatile prezentate mai nainte exista: statiuni si institu te de cercetari agricole, statiuni didactice experimentale, unitati agricole anexe de pe lnga ntreprinderi industriale sau unitati militare etc., anumite suprafete de teren fiind detinute de consiliile locale . Unitatile agricole sunt variate, asa dupa cum s-a vazut, nu numai prin statutul lor juridic, ci si prin dimensiune (o societate comerciala agricola are o suprafata mult mai mare dect o gospodarie familiala). Chiar si ntre societatile comerciale exista deosebiri n ceea ce priveste dimensiunea lor (ex.: o societate comerciala cu profil cerealier si alta cu profil pomicol sau viticol). Diferentieri sunt si n ceea ce priveste repartizarea unitatilor agricole pe teritoriu si, de aici, deosebirile n profilul si specializarea lor si a subdiviziunilor organizatorice (unde acestea exista). Unitatile agricole se mai deosebesc ntre ele si n ceea ce priveste nivelul de nzestrare tehnica, exercitarea proceselor si a actelor decizionale sau comportamentul lor n raport cu mediul ambiant (manifestarea lor ca sisteme deschise, partial deschise etc.). 2.2.1. Exploatatiile agricole familiale Exploatatiile familiale reprezinta o forma de organizare, ca raspuns la cadrul legislativ pe baza caruia s-au constituit, si de utilizare a pamntului pentru obtinerea de produse agricole, necesare pentru satisfacerea diferitelor nevoi. Exploatatiile (gospodariile) familiale sunt predominante numeric (peste 4 milioane) si n ceea ce priveste suprafata totala si alte resurse detinute. Astfel, 74% din suprafata agricola se afla n proprietate privata, exploatatiilor familiale revenindu -le 64,5%. n cazul suprafetelor arabile 86% se afla n proprietate privata, exploatatiile familiale si asociatiile simple dispunnd de 71,1%. n ceea ce priveste animalele si pasarile este de remarcat ca exploatatiile familiale detin: 76% din efectivul de bovine, 98% din cel de ovine, 81% din efectivul de porcine si 79% din

numarul total de pasari. Sectorul privat (inclusiv exploatatiile familiale) asigura: 96,9% din productia totala de carne, 98,4% din cea de lapte si 99% din carnea de ovine. Productia vegetala se obtine n procent de 80% n sectorul privat. n exploatatiile familiale lucreaza cea mai mare parte din populatia activa ocupata n agricultura. n aceste conditii, relansarea agriculturii, nivelul sau de dezvoltare si rezultatele sale economico-financiare vor depinde, n mare masura, de activitatea acestor unitati, de capacitatea lor de a raspunde cerintelor pietei, rol important avnd, aici, dimensiunea lor, marimea mijloacelor financiare utilizate, care sa le permita accesul la factori de productie, si de favorabilitate unor elemente de politica agrara venite din mediul ambiant. n aceste exploatatii, producatorii desfasoara activitati diferite, de cultivare a plantelor si de crestere a animalelor, n principal a acelor pentru care exista conditii, pricepere si traditie. De asemenea dezvolta activitati pentru care dispun de unele posibilitati financiare, ntruct ciclul biologic, de exemplu, al unor culturi, necesita un nivel considerabil al volumului cheltuielilor, chiar si pe suprafete reduse. Prin urmare, exploatatiile familiale organizate potrivit Legii 18/1991 au urmatoarele caracteristici: o suprafata redusa cuprinsa ntre 1-10 ha, media fiind de 2,47 ha; o structura de productie diversificata, determinata de necesitatile alimentare ale familiei si de obtinerea acelor venituri care sa contribuie la continuarea activitatii si la acoperirea cheltuielilor de productie (arat, discuit etc.); nzestrarea tehnica redusa si rudimentara n unele zone, ceea ce mpiedica efectuarea tehnologiilor de productie. Ele au posibilitatea de a actiona n mod liber pe piata. Ca urmare, pot intra si iesii de pe piata dupa considerente proprii. Ei iau decizii privind ce vor produce, n ce cantitate si destinatia produselor. De asemenea, hotarasc asupra momentului aparitiei pe piata, acesta fiind influentat, de regula, de preturile de

conjunctura din celelalte zone de vnzare. Informatiile privind cererea si oferta sunt extrem de putine, uneori distorsionate, bazate pe presupuneri empirice, ceea ce face ca previziunile producatorilor sa fie, n mare parte, nefondate. Producatorii individuali comercializeaza produsele pe piete traditionale, incerte din punct de vedere al obtinerii veniturilor scontate. Pentru unii dintre ei piata nseamna doar un loc n care si vnd produsele, n mod ad-hoc, n cantitati mici, unor potentiali cumparatori, si n conditii de concurenta specifice pietei mentionate. Ca urmare, este nevoie de consolidarea lor, care poate fi facuta nu numai prin cresterea dimensiunii, ci si prin nivelul de alocare a factorilor de productie la unitatea de suprafata. n cazul unor culturi, cum sunt cele legumicole, avnd n vedere specificul lor, prevaleaza investitiile n raport cu cresterea dimensiunii. O anumita importanta s-ar putea sa se acorde si obtinerii de produse ecologice n aceste exploatatii, pentru care sunt necesare masuri de ndrumare, de respectarea unor cerinte ecologice si actiuni de orientare a consumatorilor spre astfel de produse care sunt mai scumpe. Produsele ecologice n cazul exploatatiilor familiale reprezinta un element de noutate att n ceea ce priveste procesul de productie, ct mai ales piata. De aceea, este necesar ca pe masura dezvoltarii diferentei pentru aceste produse, sa se creeze conditiile necesare formarii pietei produselor ecologice. Pentru producatori aceasta presupune: informarea populatiei cu privire la calitatea produselor, prin intermediul spoturilor publicitare, a brosurilor; identificarea consumatorilor din diferite zone geografice; stabilirea unui segment de piata semnificativ, astfel nct producatorul sa patrunda cu o cantitate de produse care sa -i asigure rentabilitatea .

Marea lor majoritate se caracterizeaza prin putere economica redusa si prin orientarea spre consumul din productie proprie, avnd mai mult caracter de unitati de semisubzistenta. Deschiderea lor catre piata este relativ redusa att n ceea ce priveste achizitionarea de factori de productie, ct si vnza rea unor cantitati (excedente) din diferite produse. Toate acestea sunt urmare si a unui slab grad de capitalizare a exploatatiilor familiale. Daca avem n vedere situatia din UE, numai n sens larg sau n mod conventional le putem denumi exploatatii agricole familiale. Strategia de dezvoltare a agriculturii n perspectiva aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana contine prevederi referitoare la exploatatiile familiale. Astfel, se arata ca n vederea dezvoltarii si consolidarii exploatatiilor agricole, capabile sa atinga parametrii privind randamentele si calitatea produselor existente pe plan european, sunt necesare masuri viznd (94): a) formarea exploatatiilor agricole familiale comerciale, care vor reprezenta forma dominanta de organizare a productiei agricole, un rol important l va avea, n acest sens, crearea unei cooperatii plurifunctionale de: aprovizionare, stocare, prelucrare industriala, de creditare, de asigurare pentru productie etc.: b) promovarea formelor de asociere n productia agricola, pe baza competitivitatii si a intereselor producatorilor agricoli; c) sprijinirea cresterii dimensiunii exploatatiilor agricole, prin: arendare, cumparare de pamnt, facilitati financiare si fiscale; d) elaborarea si aprobarea setului de legi care sa stimuleze dezvoltarea exploatatiilor agricole si armonizarea legislatiei interne cu cea comunitara. Strategia Nationala de Dezvoltare Economica a Romniei pe Termen Mediu vine cu o serie de elemente, care sa contribuie la realizarea obiectivelor prezentate mai nainte, cum ar fi: stimularea formarii de exploatatii de dimensiuni optimale din punct de vedere economic; politica n domeniu va avea ca tinta cresterea suprafetelor, prin: asociere, schimb si

cumparare, descurajndu-se diviziunea proprietatii sub o anumita limita; totodata, se vor promova forme asociative, de parteneriat, de integrare si manageriat, pe baza competitivitatii si a intereselor producatorilor agricoli, inclusiv practicarea arendarii si concesionarii pe durata ndelungata, n scopul promovarii progresului tehnic n productia agricola; adncirea reformelor structurale, cu accent deosebit pe consolidarea exploatatiilor agricole; se va perfectiona cadrul legal si institutional pentru functionarea pietelor agricole si rurale esentiale piata produselor, a materiilor prime si serviciilor pentru agricultura, piata creditului si cea funciara si se va sprijini dezvoltarea infrastructurii necesare pentru functionarea acestor piete; consolidarea exploatatiilor agricole de dimensiuni optimale si diversificarea activitatilor complementare cu caracter nonagricol, prevedere continuta de politica rurala, axata n principal pe sustinerea financiara din programul SAPARD al Uniunii Europene; acordarea de consultanta si instruirea producatorilor agricoli, ceea ce are rol important n exercitarea managementului exploatatiilor agricole. 2.2.1.1. Managementul exploatatiilor agricole familiale Desi exploatatiile familiale detin ponderi nsemnate n totalul unor resurse, totusi, la nivelul fiecareia, revin, de regula, cantitati reduse, deoarece ele (exploatatiile) sunt foarte numeroase. Cu toate acestea, problema modului n care sunt utilizate resursele si pastreaza valabilitatea. Gestionarea rationala a resurselor poate constitui o modalitate prin care sa se asigure aportul lor, n conditiile existente, la obtinerea productiei si a unor rezultate financiare corespunzatoare. De altfel, managementul exploatatiei agricole (fermei) este privit ca procesul de alocare a resurselor limitate n vedere a maximizarii veniturilor necesare familiei(105).

Managementul din agricultura si, cu att mai mult, cel al exploatatiei familiale nu poate fi identic cu cel practicat n alte domenii, deoarece se tine seama de specificul productiei agricole, al cererii fata de produsele agroalimentare, al modelelor de consum alimentar etc. Mai mult, daca avem n vedere resursele umane din agricultura, care au rol esential n exercitarea managementului si asupra carora se rasfrng actele si procesele decizionale, cel putin doua caracteristici ale acestor resurse nu sunt favorizante pentru aplicarea managementului de un anumit nivel; a) vrsta si b) nivelul de cunostinte generale si de specialitate , al celor care lucreaza n exploatatiile agricole familiale . Ponderea mare a populatiei n vrsta este un fenomen cunoscut (n agricultura noastra sefii de exploatatii care au peste 65 de ani, detin 40,2% din numarul total al acestora), ntlnit, de altfel, si n tarile dezvoltate economic. Din aceasta poate sa decurga lipsa de interes pentru consolidarea si modernizarea exploatatiilor pe care le gestioneaza, pentru diversificarea activitatilor sau pentru manifestarea spiritului ntreprinzator, care presupune si asumarea unor riscuri, de multe ori destul de mari, si care, odata produse, pot afecta situatia familiilor. Vrsta producatorilor, insuficienta mijloacelor de financiare si nivelurile preturilor unor factori de productie si ale tarifelor lucrarilor efectuate mecanizat, s-ar putea sa aiba drept urmare recurgerea la metode traditionale de practicare a agriculturii, la empirism n luarea deciziilor si la orientarea structurilor de productie, n principal, n functie de satisfacerea nevoilor de consum alimentar din gospodarie si a celor referitoare la desfasurarea altor activitati. Un asemenea mod de a gestiona exploatatiile nu este deloc ncurajator pentru un altfel de agricultura, careia trebuie sa i se imprime un caracter comercial, urmnd sa produca pentru piata. Desigur ca, pe astfel de exploatatii, specifice agriculturii de subzistenta, nu se poate conta prea mult n realizarea prosperitatii producatorilor agricoli. Este

posibil ca timpul sa le elimine, durata procesul fiind greu de evaluat, sau sa le mentina ntr-o quasi izolare. De mare utilitate, n aceasta situatie, este formarea (educatia) manageriala a sefilor de exploatatie . Este adevarat ca ei dispun de anumite cunostinte, de multe ori, empirice, de ceea ce le ofera traditia, experienta proprie acumulata si a comunitatii rurale, privind cultivarea plantelor si cresterea animalelor , dar, din punct de vedere managerial, acestea sunt departe de a fi multumitoare. Lipsa cunostintelor manageriale si a informatiilor impieteaza, alaturi de alti factori, asupra orientarii productiei potrivit diferitelor cerinte, a deschiderii catre piata, a aplicarii unor tehnologii performante, a comunicarii cu diverse organisme sau cu beneficiarii. Daca avem n vedere, ntre altele, numarul mare al sefilor de exploatatii, vrsta lor si nivelul de pregatire generala, procesul de dobndire de catre ei a unor cunostinte manageriale nu pare a fi usor. Lipsa cunostintelor manageriale, dificultatile de asigurare a lor pot fi atenuate prin actiuni de ndrumare si de consultanta . Este necesar sa se intensifice actiunile de ndrumare manageriala a exploatatiilor, din partea organismelor abilitate (Agentia Nationala de Consultanta n Agricultura, directii judetene agricole si de industrie alimentara, centre agricole etc.). Concomitent, trebuie sa existe mai multa receptivitate din partea sefilor de exploatatii fata de ceea ce se urmareste prin ndrumare. Recurgerea la solutii, rezultate n urma ndrumarii, este inhibata, uneori, de insuficienta diferitelor mijloace : financiare, tehnice etc. Consolidarea economica, cel putin a unei parti din exploatatii, devine favorizanta pentru a le gestiona pe principii manageriale, nlaturnd ceea ce nu corespunde mersului spre integrarea lor n sistemul economic, cu care sa intre n relatii de schimb. Pregatirea manageriala este necesara si complexa, lipsa ei putnd avea consecintele nedorite pentru gestionare unei exploatatii, cu referire la:

metodele utilizate pentru cultivarea plantelor si cresterea animalelor; lipsa de orientare spre soiuri de plante si rase de animale de mare randament; masura n care se asigura calitatea si igiena produselor; utilizarea necorespunzatoare a unor substante chimice (doze, moment de aplicare etc.) si o pregatire asemanatoare a ngrasamintelor naturale, n calitate de componenta a unei agriculturi alternative la cea bazata pe un grad de chimizare ridicat; masura n care exista receptivitate fata de informatiile venind din mediul extern al exploatatiei; perceperea si utilizarea instrumentelor economice continute de politica de sprijin a agriculturii. Cele de mai sus sunt doar cteva domenii de activitate carora sefilor exploatatiilor trebuie sa le gaseasca solutii viabile (sa ia decizii cu fundamentare stiintifica), ele avnd un puternic impact asupra economiei unitatilor pe care le gestioneaza. Or, acest lucru solicita cunostinte manageriale. Este necesar ca, n timp, sa se puna conditii privind nivelul de pregatire (scoala avnd, aici, rolul sau bine cunoscut) al celor care vor sa gestioneze exploatatii agricole, dobndite fie pe cale succesorala, fie create prin arendare sau alte modalitati specifice noului tip de economie. Acest lucru (regasit n politicile agricole ale unor tari) este cu att mai necesar, daca avem n vedere ca exploatatia agricola familiala este privita ca un sistem ce are un singur centru de decizie (puterea de decizie apartine unei singure persoane) (93). Modernizarea agriculturii si gestionarea eficienta a exploatatiilor presupun, alaturi de multe alte aspecte, si existenta unui producator agricol cu un anumit nivel al formarii profesionale si generale, care sa vizeze att modul n care practica agricultura, cu referire la caracterul stiintific al activitatilor desfasurate, ct si un minim de cunostinte economice, ori la posibilitatea de a se informa. Pe aceasta ba za,

el intra ntr-un proces de comunicare cu organismele, care au atributii de coordonare a agriculturii, de elaborare a politicilor agricole, evitndu-se izolarea exploatatiilor, manifestarea lor ca sisteme nchise, derularea unor relatii sporadice de schimburi cu mediul ambiant si aparitia altor fenomene, care nu sunt specifice unei agriculturi comerciale. Eforturi mai mari n ceea ce priveste ndrumarea, informarea si, n general, comunicarea consideram ca pot atenua influenta unor insuficiente ntlnite, cu o anumita probabilitate, n cazul diversilor producatori agricoli, n orientarea activitatii lor, generate de vrsta si de nivelul de pregatire. Pna se va ajunge la un alt comportament productiv si economic al celor care gestioneaza exploatatiile agricole familiale, situatia impune ca, prin modalitati adecvate, (n rndul carora pot fi cuprinse si cele redate mai sus) sa se ncerce orientarea producatorilor spre obiectivele specifice agriculturii n perioada de tranzitie si n perspectiva aderarii la U.E. Noul tip de economie presupune abordari mult mai profunde ale problematicii care vizeaza rezultatele de productie si economico-financiare obtinute. Un minim de cunostinte si de informare apar ca utile si n domeniul economic. Gestionare a exploatatiei presupune, ntre altele, sa se urmareasca nivelul cheltuielilor si al veniturilor, sa se utilizeze rational resursele existente si sa se amelioreze structura acestora. O contabilitate, orict de simpla, serveste unor asemenea scopuri, dar recurgerea la aceasta tine, desigur, de pregatire. Oricum, fenomenele trebuie mentinute sub control, eliminndu se hazardul si desfasurarea activitatilor dupa cum crede un producator sau altul. Transformarile nu sunt usor de realizat, pasii spre altceva dect ceea ce este acum, par a fi facuti cu timiditate si cu putina sustinere , lipsindu-le siguranta. Organismele de coordonare a agriculturii urmeaza sa-si faca mai mult simtita prezenta, prin specialistii care lucreaza n domeniu. Daca avem n vedere ca multe activitati din exploatatiile agricole familiale se desfasoara aproape la voia

ntmplarii, ndrumarea, consultanta si coordonarea se manifesta cu actiune contracaratoare. Exploatatiile pot fi sprijinite n alegerea produselor, organizarea activitatii, sau n rezolvarea unor probleme care apar n relatiile cu diversi agenti economici (furnizori, beneficiari, prestatori de servicii etc.). Repartizarea proprietatii funciare pe exploatatii agricole, n rndul carora predomina cele care detin pna la 3 ha (peste 70%), este, de asemenea, un factor putin favorizat pentru exercitarea unui management performant. Va fi nevoie, si, aici, experienta tarilor dezvoltate este graitoare, de o lunga perioada de timp pentru a se concentra pamntul n proprietate (prin modalitati specifice economiei de piata) sau n exploatare, mai cu seama daca vor lipsi politicile de sprijin. 2.2.2. Societatile comerciale agricole pe actiuni Societatile comerciale agricole au fost create n, urma reorganizarii fostelor ntreprinderii agricole de stat, potrivit prevederilor Legii 15/1990. Ele detin mpreuna cu unitati apartinnd domeniului public, 17,6% din suprafata agricola si 16,4% din cea arabila. Capitalul lor este partial sau total de stat. Prin actul de nfiintare s-a aprobat statutul societatii si s-au stabilit: forma juridica, obiectul de activitate, denumirea si sediul principal al societatii; capitalul social subscris, structura si modul de constituire a acestuia; modalitatea de preluare a activului si a pasivului unitatii economice de stat care s-a constituit n societate comerciala. Aceste societati au un anumit rol n asigurarea unor cantitati de produse agricole, care raspund diverselor nevoi. Actualmente, societatile agricole comerciale pe actiuni se afla n procesul de privatizare, realizat prin diferite metode, cum ar fi: vnzarea de active si concesionarea terenurilor. Reglementarile privind privatizarea societatilor comerciale care detin n administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa sunt continute n Ordonanta de Urgenta 189/1999. Societatile comerciale fara pamnt ( complexe agricole si de cresterea porcilor au fost privatizate sau lichidate).

2.2.2.1. Aspecte privind managementul societatilor agricole pe actiuni Managementul societatilor comerciale agricole pe actiuni este exercitat de organisme manageriale (adunarea generala a actionarilor, consiliul de administratie, comitetul de directie etc.) si de persoane fizice (manageri). Exista, deci, o structura manageriala ie rarhizata, posturile si functiile pe care aceasta le contine fiind ocupate de persoane cu pregatire universitara, fiecarui nivel fiindu-i stabilite competente si responsabilitati. Ca urmare, sunt create premise care sa favorizeze aplicarea, pe alte baze, a managementului societatilor comerciale agricole pe actiuni. Fara a avea atributii manageriale, comisia de cenzori detine un rol important n ceea ce priveste controlul asupra activitatii economico-financiare a societatii. Adunarea generala a actionarilor este organul de management superior al societatii agricole comerciale si are o serie de atributii, cum sunt: discuta, aproba sau modifica bilantul contabil, dupa ascultarea raportului administratorilor si cenzorilor si fixeaza dividendul; alege pe administrator si cenzori; fixeaza remuneratia cuvenita pentru exercitiul n curs, administratorilor si cenzorilor, daca nu a fost stabilita prin actul constitutiv; se pronunta asupra gestiunii administratorilor; stabileste bugetul de venituri si, dupa ca z, programul de activitate, pe exercitiul financiar urmator; hotaraste gajarea, nchirierea sau desfiintarea uneia sau a mai multor unitati ale sale. Aceste probleme se rezolva cu ocazia unor adunari generale ordinare . Adunarea generala extraordinara are atributii cum ar fi: schimbarea obiectului de activitate al societatii; majorarea capitalului social; hotaraste fuziunea cu alte societati sau divizarea societatii; etc. Consiliul de administratie are, la rndul lui, o serie de atributii, printre care: elaboreaza si dezbate programul anual de productie si bugetul de venituri si cheltuieli; analizeaza si supune

spre aprobarea adunarii generale a actionarilor activitatea societatii pe anul expirat, pe baza bilantului; elaboreaza bilantul anual si supune spre aprobare repartizarea profitului net; angajeaza salariatii si ncheie contractul colectiv de munca etc. Comisia de cenzori este constituita din trei cenzori si tot attia supleanti, daca prin actul constitutiv nu se prevede un numar mai mare. Cel putin unul dintre ei trebuie sa fie contabil autorizat, n conditiile legii, sau expert contabil. Ca atributii ale cenzorilor amintim: supravegheaza gestionarea societatii; verifica daca bilantul si contul de profit si pierderi sunt legal ntocmite si n concordanta cu registrele; verifica legalitatea evaluarii patrimoniului; fac controlul casei si verifica existenta titlurilor sau valorilor care sunt proprietatea societatii sau au fost primite n gaj. Actele si procesele decizionale, n cazul structurii manageriale ierarhizate a societatilor comerciale agricole pe actiuni, apartin unor organisme, dar si unor manageri (administratori) si cadre de specialitate, potrivit competentelor atribuite. Cunostintele manageriale detinute de acestia sunt obtinute prin studii universitare si perfectionate, n multe cazuri, prin studii postuniversitare. n aceste conditii este de presupus ca, functiile managementului (previziunea, organizarea, coordonarea, antrenare-motivatie, controlevaluare) vor fi executate potrivit exigentelor stiintei managementului. Existenta mai multor centre de decizie (ferme, sectoare, birouri etc.) face necesara coordonarea, de catre managementul superior, a tuturor activitatilor decizionale, astfel nct ele sa actioneze n sensul realizarii obiectivelor, convergenta deciziilor fiind absolut necesara, pentru ca sistemul societate comerciala agricola pe actiuni sa evolueze pe traiectoria fixata, de functia de previziune a managementului. Asigurarea informatiilor necesare luarii deciziilor constituie un domeniu de preocupare deosebit, recurgndu-se la surse variate, ele fiind detectate si culese, recurgnd la diferite modalitati. n atentia managerilor se afla, mai cu seama,

informatiile referitoare la cererea fata de produsele agricole , necesare fundamentarii deciziilor privind structura de productie, prin intermediul careia societatea ncerca sa se adapteze la mediul economic (n acest sens, actioneaza, desigur, si alti factori), n special la cerintele pietei, daca se are n vedere caracterul comercial al acestor societati. Atingerea unui asemenea obiectiv are n vedere, ntre altele, cultivarea relatiilor cu diferiti beneficiari de produse agricole, ceea ce permite societatilor sa-si asigure o anumita cota de piata. Acelasi interes manifesta mangerii si fata de informatiile privind factorii de productie pe care urmeaza sa -i utilizeze n desfasurarea proceselor de productie. Scopul urmarit este acela de a asigura achizitionarea de factori de productie n conditii ct mai avantajoase, avnd n vedere influenta consumului lor asupra nivelului cheltuielilor de productie ale societatii. Fiind vorba de societati comerciale, alaturi de actele si procesele decizionale exercitate de catre organismele, posturile si functiile manageriale, cu respectarea competentelor care le sunt atribuite, se poate recurge si la metode de management. De altfel, managementul participativ este institutionalizat, existnd, asa dupa cum s-a aratat, organisme care l operationalizeaza, crescnd sansele de asigurare a unei fundamentarii riguroase a deciziilor. La fel, se pot avea n vedere si alte metode recomandate de stiinta managementului, mai potrivit fiind managementul prin obiective, fermele de productie comportnduse ca centre de cheltuieli. Astfel, li se pot fixa obiective n functie de specificul activitatii (specializare), nivelul cheltuielilor si al profitului. Componentii fermei vor fi atrasi la fixarea obiectivelor si vor fi motivati n functie de realizarea acestora. Se asigura totodata, o crestere a disponibilitatii personalului fata de activitatea fermelor. Strategia Nationala de Dezvoltare Economica a Romniei pe Termen Mediu are n vedere adncirea reformelor structurale, n cadrul carora se regaseste si privatizarea societatilor

comerciale din mediul rural, n care statul este detinator majoritar de capital. 2.2.3. Unitatile de tip asociativ Asociatiile familiale, cuprinse n unitatile de tip asociativ, sunt forme simple de asociere (ntelegerea ntre doua sau mai multe familii), avnd ca scop: exploatarea terenurilor agricole; cresterea animalelor; aprovizionarea, depozitarea, conditionarea, prelucrarea si vnzarea produselor. Au la baza ntelegerea verbala sau scrisa, fara alta formalitate juridica. n anul 2001 existau 6494 asociatii familiale, care aveau n exploatare 790 000 ha, suprafata medie fiind de 122 ha. Societatea agricola (asociatia cu personalitate juridica) este o unitate de tip asociativ, bazata pe proprietatea privata asupra pamntului, cu capital variabil si cu un numar nelimitat si variabil de asociati, avnd ca obiect: a) exploatarea agricola a pamntului, a uneltelor, a animalelor si a altor mijloace aduse n societate si b) realizarea de investitii de interes agricol. n anul 2001 existau 4376 societati agricole, care detineau n exploatare 1685 mii ha, n medie, pe o societate, revenind 385 ha. Uneltele si alte utilaje, mijloacele materiale si banesti, precum si animalele pot fi aduse n societate, dupa caz, n proprietate sau n folosinta. Tere nurile agricole se aduc numai n folosinta, asociatii pastrndu-si dreptul de proprietate asupra acestora. La intrare n societatea agricola bunurile mobile si imobile, precum si animalele se vor evalua pentru a se determina partile sociale subscrise de fiecare membru asociat. Obligatiile societatii agricole sunt garantate cu patrimoniul social, asociatii fiind raspunzatori numai cu partile sociale. Prin statutul societatii se stabilesc: conditiile pentru admiterea asociatilor n societate; numarul minim de asociati (10); capitalul social, format din parti sociale (valoarea minima a unei parti sociale este de 10.000 lei); numarul de parti sociale pe

care l poate avea un asociat; modul de evaluare a partilor sociale n cazul aportului n natura, inclusiv a folosintei pamntului. Orice asociat poate face subscrieri de noi parti sociale. El si poate retrage din partile sociale o anumita valoare. n urma unei asemenea actiuni, asociatul trebuie sa ramna, totusi, cu minimum de parti sociale, admise de statut. Pe lnga aspectele mentionate, legea mai prevede: modul n care se constituie societatea, administrarea societatii (Consiliul de administratie, ales, de Adunarea generala, pe un anumit termen); Consiliul poate alege, daca este cazul, un Comitet de directie din care fac parte si persoane care nu sunt asociati, n conditiile prevazute de statut), dizolvarea, fuzionarea si lichidarea societatii etc. 2.2.4. Societatile comerciale prestatoare de lucrari agricole Societatile comerciale prestatoare de servicii pentru agricultura, de tip AGROMEC, sau organizat pe structurile fostelor S.M.A.-uri, sau ca unitati noi. Obiectul lor de activitate l constituie: executarea de lucrari agricole la toti detinatorii de pamnt; efectuarea de lucrari de transport; executarea de reparatii la utilaje agricole, tractoare, masini si combine; etc. Desfiintarea C.A.P.-urilor, care erau principalul beneficiar al lucrarilor pe care le executau S.M.A.-urile, si farmitarea suprafetelor au creat numeroase probleme actualelor AGROMEC-uri, n ceea ce priveste: posibilitatile de a efectua lucrari; utilizarea tractoarelor si a masinilor agricole si a fortei de munca; nivelul veniturilor pe care le obtin; sansele lor de supravietuire. Strategia adoptata de multe dintre ele a avut n vedere, alaturi de alte componente, diversificarea domeniului de activitate, trecndu-se la efectuarea de lucrari de constructii metalice, prelucrari mecanice prin aschiere, bobinaj, autorizatii de registru auto, mergnd pna la activitati de natura comerciala. Este vorba de un proces de reprofilare a lor si, implicit, a fortei

de munca, desi, avnd n vedere nevoile care se resimt n agricultura, activitatea lor de baza ar trebui sa fie formata din prestarile de servicii, n principal, sub forma lucrarilor agricole. n acelasi timp, existenta lor si asigurarea volumului de lucrari au loc n conditii de concurenta. Initiativa privata n domeniu se poate constitui intr-o alternativa, demna de luat n seama, la activitatea societarilor de tip AGROMEC. n plus, multi proprietari de terenuri si-au cumparat tractoare si masini avnd posibilitatea sa-si lucreze singuri pamntul. n urma actiunii de privatizare a acestor societati este de asteptat o mbunatatire a activitatii lor, n ceea ce priveste: cooperarea cu proprietarii de terenuri si asigurarea frontului de lucru, disponibilitatea fiecarui component al societatii fata de activitatea pe care o desfasoara, pentru rezultatele si calitatea muncii prestata de fiecare dintre ei etc. Pe aceasta baza, se poate face fata concurentei din sistem, dar si celei provenite din afara lui (initiativa particulara n domeniul crearii de unitati prestatoare de lucrari agricole). Managementul lor este exercitat de catre organisme, posturi si functii manageriale asemanatoare cu cele ntlnite la societatile comerciale agricole pe actiuni . 2.3. Functiunile exploatatiilor agricole Intr-o unitate agricola, n functie de tipul sau, se desfasoara un numar mai mare sau mai mic de activitati, fiecare avnd o influenta bine determinata asupra realizarii obiectivelor. Cunoasterea acestor activitati, care presupun consumuri de munca fizica si intelectuala, permite sesizarea caracteristicilor componentelor lor si evidentierea masurii n care ele sunt omogene sau complementare. Dupa aceste caracteristici ele pot fi grupate, ajungndu-se la functiunile ntreprinderii. Functiunea reprezinta un ansamblu de activitati specifice, relativ omogene sau complementare si care, desfasurate, contribuie la realizarea obiectivelor ntreprinderii (48). n cazul societatilor comerciale agricole pe actiuni, functiunile, privite ca subsisteme, constituie fundamentul pe care

se cladeste structura lor organizatorica, n diferitele ei componente, care asigura functionarea corespunzatoare a ntregului sistem. Functiunile sunt exercitate, de catre diferite exploatatii, n mod specific, n ceea ce priveste numarul sau componentele lor. Daca societatile comerciale agricole nfaptuiesc functiunile prin intermediul compartimentelor organizatorice, exploatatiile familiale realizeaza o parte din acestea sau din componentele pe care le contin diferitele functiuni (n situatia ultimelor unitati nefiind ntlnite toate functiunile care revin unei ntreprinderi), prin activitatile desfasurate de sefii lor. Pe lnga munca sa fizica seful exploatatiei are si responsabilitatea de ntreprinzator, calitate n care decide (75): structura culturilor, factorii de productie care vor fi achizitionati si consumati, perioadele pentru vnzarea produselor, modul de efectuare a lucrarilor etc. n acelasi timp, el si asuma si riscurile productiei. Ca urmare, sefii exploatatiilor agricole apar ca persoane "polivalente", cu rol n ceea ce priveste conceperea, aplicarea si executarea diferitelor activitati ale exploatatiei. Pentru aceasta el are nevoie de cunostinte pe care le poate dobndi printr-o pregatire scolara sau prin intermediul unor actiuni de consultanta. Dispunnd de informatii tehnice si economice, seful exploatatiei poate parcurge "drumul" spre practicarea unei agriculturi moderne, racordate la cerintele pietei, n general, ale mediului ambiant n care actioneaza. Unitatile de tip asociativ (asociatii familiale, societati agricole), n raport de complexitatea activitatii pe care o desfasoara, pot exercita un numar mai mare sau mai mic de functiuni, sau de componente ale acestora. Sunt cunoscute, n principal, cinci functiuni, devenite, s-ar putea spune, clasice, care revin unei ntreprinderi: functiunea de cercetare -dezvoltare; functiunea de productie; functiunea comerciala, functiunea financiar-contabila; functiunea de personal. Acestora le putem asocia, dintre propunerile de noi

functiuni, existente n literatura de specialitate, pe cea referitoare la protectia mediului nconjurator. Functiunea de cercetare-dezvoltare are un rol deosebit, prin activitatile pe care le presupune contribuie la introducerea elementelor de natura stiintifica si tehnica superioare n exploatatia agricola, ceea ce imprima un anumit dinamism tuturor componentelor acesteia. n acest scop, sunt necesare studii proprii (societatile agricole comerciale pot sa -si organizeze activitati de cercetare) sau prin cooperare cu unitati de cercetare privind: organizarea stiintifica a productiei si a muncii; urmarirea comportamentului diferitelor soiuri recomandate de cercetarea stiintifica si generalizarea celor de nalt randament; activitati de selectie a animalelor; perfectionarea tehnologiilor (retehnologizare), modernizarea sistemului informational, ca baza pentru luarea unor decizii stiintifice; elaborarea de strategii; etc. n domeniul economic-organizatoric sunt necesare actiunile de cercetare pentru a se obtine solutii viznd: optimizarea structurii de productie, astfel nct ea sa corespunda variatelor cerinte endogene si exogene unitatii; alocarea si combinarea optima a factorilor de productie; identificarea cailor de rationalizare a costurilor si de sporire a profitului; etc. Activitatile de investitii, n calitate de componente ale functiunii de cercetare dezvoltare, contribuie la amplificarea rezultatelor de productie si economice, ale exploatatiilor, fiind necesare, nsa, solutii fundamentate n ceea ce priveste: capacitatile construite, marimea si modul de alocare a investitiilor, eficienta acestora. Aplicarea n practica a cerintelor acestei functii contribuie la mbunatatirea performantelor economice ale unei exploatatii agricole si i mareste sansele sale de succes, ntr-un mediu concurential. Functiunea de productie se regaseste n cazul tuturor exploatatiilor agricole. Cuprinde activitati menite sa contribuie la

obtinerea produselor agricole, prin intermediul muncii omului, a combinarilor de factori si a interventiei proceselor naturale. Exercitarea acestei functiuni presupune, ca o conditie prealabila, alegerea produselor ce urmeaza sa fie obtinute ("afacerile ce trebuie ntreprinse"), si care vor fi integrate ntr-un sistem de productie de un anumit tip, potrivit posibilitatilor exploatatiei si a influentei diferitilor factori. Procesul de alegere este nsotit si de alte activitati, cum sunt: organizarea productiei vegetale si/sau animale; pregatirea si programarea productiei (program de investitii, planul de asolament, de aplicare a ngrasamintelor, calendarul de executare a lucrarilor); urmarirea utilizarii rationale a tuturor mijloacelor de care dispune exploatatia; ntretinerea si repararea agregatelor, instalatiilor, masinilor si tractoarelor, a cladirilor etc.; asigurarea unor conditii corespunzatoare de securitate si igiena a muncii (75). Desfasurarea productiei presupune, desigur, efectuarea transporturilor de factori de productie (seminte, ngrasaminte, furaje, alte materii si materiale), asa cum, dupa obtinerea produselor, este necesar sa se asigure vehicularea acestora spre locul de depozitare si pastrare sau spre cel de vnzare. Manifestarea functiunii de productie presupune asigurarea tuturor resurselor solicitate, iar, prin conditiile create, de acest proces, trebuie sa se aiba n vedere o buna punere n valoare a lor, astfel nct sa se obtina produsele, pentru care s-a optat, la parametri calitativi si n cantitatile dorite, ceea ce poate constitui un element necesar pentru rezultate economico-financiare ridicate. Functiunea comerciala cuprinde grupe de activitati referitoare la: asigurarea de factori de productie, desfacerea (vnzarea) produselor pe piata interna si externa si, privita n sens mai larg, elaborarea unor studii de marketing viznd produsele, dar si factorii de productie. Autonomia exploatatiilor agricole, deplina a celor bazate pe proprietate privata si larga a celor cu capital total sau partial de stat, conduce la exercitarea directa, de catre ele, a acestei

functiuni. n conditiile actuale producatorul are responsabilitatea adoptarii ofertei la cerere, iar activitatea de desfacere a produselor nu mai depinde de decizii externe, ci reprezinta de fapt, o "punte" intre cerere si oferta (93). n ceea ce priveste asigurarea factorilor de productie, sunt avute n vedere mai multe activitati, cum ar fi: stabilirea necesarului de bunuri de achizitionat (tinnd seama de consumurile specifice, de suprafata cultivata si de numarul de animale); identificarea furnizorilor; cunoasterea preturilor practicate de diferiti ofertanti; ncheierea de contracte cu furnizorii sau cu societati comerciale de aprovizionare; asigurarea ritmicitatii aprovizionarilor; crearea stocurilor de diferite materii si materiale si dimensionarea lor optima; depozitarea si conservarea bunurilor achizitionate; urmarirea nivelului cheltuielilor de aprovizionare; etc. Vnzarea produselor obtinute trebuie sa se desfasoare n cele mai bune conditii. Acest lucru presupune cunoasterea pietei diferitelor produse pe baza unor studii sistematice, ceea ce reduce riscul si incertitudinea legate de activitatea economica. Vnzarea produselor, ca parte a functiei comerciale, mai cuprinde si alte activitati, cum sunt: ncheierea de contracte si respectarea prevederilor contractuale; pregatirea si livrarea produselor n conditii ct mai bune; ncadrarea cu vnzarea produselor n perioadele conjuncturale favorabile, cnd nivelul preturilor este mai ridicat . Aceasta functiune este exercitata ntr-o proportie sau alta, de toate tipurile de exploatatii agricole, chiar si cele de subzistenta realizeaza anumite componente ale ei, desi intensitatea lor este redusa. Functiunea financiar-contabila cuprinde activitati din cele doua domenii. Astfel, se urmaresc: asigurarea capitalului necesar pentru investitii si pentru achizitionarea de bunuri necesare procesului de productie; repartizarea capitalului pe domenii de activitate; folosirea profitabila a capitalului, n general, o buna

gestionare a sa; elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli; respectarea legislatiei n vigoare si a disciplinei financiare. De asemenea, functiunea amintita presupune organizarea contabilitatii, cu atributii de control, de asigurare a inventarului, de analiza a activitatii economice; gestionarea bunurilor materiale si a resurselor financiare. Modul n care se realizeaza aceste activitati influenteaza, n mare masura, profitabilitatea societatii. Functiunea financiar-contabila este ntlnita, n special, n societatile comerciale agricole pe actiuni. n cazul exploatatiilor familiale contabilitatea este sporadica sau mentala. Functiunea de personal include activitati prin care se asigura forta de munca si folosirea eficienta a acesteia, dezvoltarea profesionala a personalului, salarizare etc. n cazul societatilor comerciale agricole, unde functiunea este regasita, activitatile sunt cuprinse, n principal, n doua grupe: administrarea personalului (recrutare, selectie, ncadrarea salariatilor, evidenta personalului, apreciere si promovare, salarizare) si pregatirea, perfectionarea profesionala si asigurarea conditiilor de protectie sociala a acestuia. Functiunea de protectie a mediului nconjurator contine activitati menite sa evite poluarea solului, a pnzei de apa freatica, a rurilor si a produselor. Este vorba de a practica un sistem rational de agricultura, mentinnd sub un control strict administrarea, n special, a substantelor chimice care sunt poluantul principal. Responsabilitati revin, n acest sens, tuturor exploatatiilor agricole, mediul nconjurator trebuind sa fie protejat, urmarindu-se interesele pe termen lung (avnd n vedere obligatia noastra fata de generatiile viitoare). 2.4. Exploatatia agricola - sistem complex si dinamic O unitate agricola, chiar si sub forma de exploatatie familiala, poate fi privita n mod sistemic. Ea prezinta o serie de componente (subsisteme), ntre care exista relatii strnse, iar prin functionarea lor intercorelata se realizeaza obiectivele pe care si

le-a formulat unitatea. n calitatea sa de sistem, exploatatie agricola ca, de altfel, orice unitate economica, prezinta o serie de trasaturi care o deosebesc de alte forme de organizare: a) Este un sistem complex, determinat de particularitatile activitatii agricole, de mijloacele angajate n productie, de modul de combinare a factorilor si de complementaritatea dintre acestia, de necesitatea mbinarii ramurilor etc. Nu numai ca ncorporeaza o mare varietate de resurse, dar unele dintre ele sunt biologice, ceea ce creste complexitatea activitatii si, implicit, pe cea a functionalitatii sistemului. b) Exploatatia agricola este un sistem economic, dar si social. Sub actiunea muncii omului si a proceselor naturale si biologice se obtin produse agricole. Concomitent, intre participantii la procesele de munca se stabilesc anumite relatii. Climatul relational, masura n care sunt create conditii favorabile de desfasurare a activitatii si de viata pentru componentii exploatatiei, conditioneaza rezultatele obtinute. Creste tot mai mult rolul factorilor psihosociali n procesul muncii, ale caror cerinte trebuie satisfacute pentru a mari productivitatea celor care executa diferite lucrari, generate de domeniul de activitate al exploatatiei. c) Exploatatia agricola, mai ales sub forma de societate comerciala, societate agricola etc., poate fi privita ca un sistem programat, ea urmnd sa -si desfasoare activitatea pe baza unui program. Continutul programului si modul sau de elaborare trebuie sa fie adaptate economiei de piata. Este vorba de a fixa, n mod realist si n concordanta cu cerintele pietei, obiective a caror realizare are menirea sa asigure adaptarea exploatatiei la mediul ambiant - conditie de baza a supravietuirii ei. d) Exploatatia agricola este un sistem deschis, n relatii foarte puternice cu mediul sau ambiant, exprimat prin fluxul de "intrari" (pamnt, apa, energie, seminte, informatii etc.) si prin "iesirile" sale (produse agricole), destinate sistemului din care face parte.

Gospodaria familiala poate fi privita ca un sistem partial deschis, mai mult spre "intrari" si mai putin catre vnzarile de produse. e) n strnsa legatura cu trasatura precedenta, se poate afirma ca exploatatia agricola este un sistem adaptiv. Ea se schimba permanent sub influenta factorilor endogeni si exogeni, adaptndu-se la evolutia mediului ambiant n care si desfasoara activitatea, mai cu seama cnd avem de a face cu o exploatatie agricola cu caracter comercial (o gospodarie de subzistenta "traieste" si fara o asemenea adaptare, daca se are n vedere consumul din productie proprie, specific acesteia). Adaptarea presupune masuri n plan economic, tehnologic, organizatoric, informational-decizional sau al relatiilor interumane . f) Exploatatia agricola este un centru de decizie , orientat spre urmarirea de obiective. Deciziile sunt rodul activitatii celor care au competente (manageri, ntreprinzatori etc.), n acest domeniu. Prin deciziile lor se are n vedere asigurare a functionarii corespunzatoare a sistemului, evitndu-se abaterile acestuia de la scopul urmarit. g) Orice exploatatie agricola este un sistem tehnicomaterial, dar si biologic. Este caracterizat, din acest punct de vedere, de folosirea de mijloace tehnice si de diverse materiale, ntre ele existnd anumite legaturi determinate de tehnologiile utilizate. Aspectul biologic se refera la utilizarea, n procesele de productie, a organismelor vii - plante si animale. h) Este un sistem probabilistic - activitatea sa fiind supusa influentei factorilor naturali si biologici, ea putnd fi previzionata numai cu un anumit grad de probabilitate. i) n sistemul "exploatatie agricola" ntlnim entropia , specifica, dupa cum se cunoaste, tuturor sistemelor economice. Entropia unui sistem caracterizeaza gradul sau de dezordine (termenul este luat din termodinamica si reprezinta o marime care permite sa se evalueze degradarea energiei unui sistem). O societate comerciala agricola pe actiuni sufera influenta entropiei din subsistemele sale (ferme si sectoare). Recurgerea la

masuri organizatorice nlatura starea de dezorganizare, adica fenomenele entropice. Exploatatia agricola, ca sistem are si trasaturi care i sunt specifice, generate de particularitatile agriculturii. Dintre acestea pot fi amintite: a) Organizarea exploatatiei agricole pe ramuri, spre deosebire de situatia din industrie, unele ramurile sunt organizate pe ntreprinderi, trasatura care decurge din neconcordanta dintre timpul de munca si cel de productie agricultura, ceea ce si n pune amprenta asupra utilizarii diferitelor resurse de productie tehnice, economice, sau de forta de munca. Prin organizarea pe ramuri pot fi nlaturate sau atenuate efectele negative generate de neconcordanta amintita, n ceea ce priveste eficienta cu care sunt folosite resursele de productie, se contribuie la asigurarea rotatiei culturilor, care are un anumit aport la protejarea solului ; etc. b) n exploatatiile agricole se desfasoara procese biologice, ceea ce face necesara utilizarea unor masuri energice de reglare si prevenire a abaterilor de la dezvoltarea normala a plantelor si a animalelor, generate de boli si daunatori. Sesizarea acestor perturbatii, ca si masurile care se initiaza pentru nlaturarea lor depind, la un moment dat, de nivelul cunostintelor n domeniu, dar si de posibilitatile materiale ale producatorului. c) Desfasurarea proceselor de productie din exploatatiile agricole pe suprafete ntinse (a se avea n vedere si dispersarea teritoriala a parcelelor de teren detinute de gospodariile familiale) imprima un caracter complex organizarii productiei si a muncii, folosirii mijloacelor tehnice si a fortei de munca si cuprinderii activitatilor, care se desfasoara, n procesul managerial. n aceasta situatie devin importante conditiile existente pentru deplasarea mijloacelor tehnice, a altor factori de productie si a produselor obtinute, care influenteaza consumul de timp, starea tehnica a masinilor si a tractoarelor si calitatea produselor.

d) Factorii naturali au impact asupra unor laturi importante ale activitatii exploatatiei, cum ar fi: alegerea sistemului de productie, a structurii de productie si utilizarea mijloacelor tehnice. De asemenea, influenta lor se regaseste si n ceea ce priveste: respectarea perioadei optime de efectuare a lucrarilor agricole si nivelul productiei, mai cu seama n sistemele extensive de productie. n abordarea ntreprinderii ca sistem, diversi autori vad n componenta acesteia doua subsisteme - conducator si condus, trei subsisteme - operational, economico -decizional, informational, sau patru subsisteme - operational, decizional, informational, relational, asa cum se observa, n ultimul caz, din schema de mai jos (34):
Materii energie
Produse

Bani

Subsistemul operational

Bani

Mna de lucru

Subsistemul decizional

Subsistemul info rmational

Informatii

Ordine e Informatii

Ordine
Subsistemul relational

Se constata ca au loc "intrari" n sistem, care conditioneaza functionarea acestuia, si "iesiri", n principal, sub forma de produse. Intereseaza functionalitatea sistemului (S), prin prisma

raportului dintre "iesiri" (y) si "intrari" (x), cunoscut sub nu mele de transmitanta (52,90): S=
y x

Este de dorit ca functionalitatea sa fie supraunitara. Daca ea se exprima n unitati fizice, atunci lucrurile sunt diferite, dupa cum este vorba de productia vegetala sau cea animala. n cazul celei dinti, functionalitatea este supraunitara, fiind cunoscut faptul ca y > x, n productia vegetala. n zootehnie, functionalitatea este subunitara, consumurile exprimate, de exemplu, n unitati energetice, sunt mai mari dect productia obtinuta, redata n acelasi fel de unitati (x > y). Din punct de vedere valoric, indiferent de domeniul de productie, functionalitatea trebuie sa fie supraunitara, rezultatele (py), la un produs, trebuie sa fie mai mari dect cheltuielile generate de producerea sa ( cx ); p - pretul de vnzare al produsului; c - costul unitar al unui factor utilizat la obtinerea produsului. Cerinta decurge din necesitatea ca activitatea exploatatiei sa fie profitabila. Functionarea exploatatiei agricole, ca sistem, are loc s ub influenta unei multitudini de factori, care pot determina o stare optima a sistemului sau abateri ale sale de la nivelul parametrilor prestabiliti. Acesti factori provin din interiorul sistemului sau din mediul sau ambiant, prin componentele economice, tehnice, sociale etc. ale acestuia. Este necesar sa se cunoasca influenta factorilor, mai cu seama a celor economici, si sa fie nlaturata, atunci cnd ea este negativa, prin decizii de corectie, luate de sistemul de management al unitatii. Procesul influenteaza adaptarea unitatii la mediu si-i amplifica rezultatele de productie si economice.

Cuvinte si expresii cheie


reconstituirea si constituirea proprietatii private asupra pamntului unitate, exploatatie si ntreprindere agricola proprietate si exploatare patrimoniul exploatatiei si al familiei ntreprinderea individuala si societate politica structurilor gospodarie individuala societate comerciala pe actiuni

asociatie familiala societate agricola statutul societatii capital social subscris parti sociale functiunile exploatatiei agricole sistem economic si social sistem deschis functionalitatea sistemului

1. 2.

3. 4. 5. 6.

ntrebari de verificare Ce se ntelege prin unitatea agricola, care sunt formele sub care poate fi regasita si prin ce se caracterizeaza ele ? Ce semnificatie are distinctia dintre proprietatea asupra pamntului si punerea ei n valoare si care sunt consecintele sale pentru dimensiunea exploatatiei agricole? Care sunt principalele tipuri si forme ale exploatatiilor agricole din tara noastra, cum s-au constituit si prin ce se caracterizeaza ele ? Care sunt aspectele specifice ale manifestarii functiunilor ntreprinderii n cazul diferitelor forme de exploatatii agricole ? Care sunt trasaturile exploatatiei agricole privita ca sistem complex si dinamic ? n ce consta functionalitatea exploatatiei agricole si care este comportamentul sau n productia vegetala si n cea zootehnica ?

Teste de autoevaluare 1. Patrimoniul familiei si al exploatatiei se confunda, n cazul (1 p): a. asociatiilor familiale b. societatilor agricole c. societatilor comerciale agricole pe actiuni d. exploatatiilor familiale e. societatilor comerciale agricole create pe baza de initiativa privata 2. Profitul, ca finalitate a activitatii, este un atribut esential al existentei (1 p): a. ntreprinderii agricole b. gospodariei agricole de semisubzistenta c. oricarui tip de unitate agricola d. asociatiei familiale e. exploatatiei agricole familiale, fara caracter comercial 3. Pe baza unor ntelegeri verbale sau scrise, fara alte formalitati juridice, se pot constitui (1 p): a. societatile agricole b. exploatatiile familiale c. societatile comerciale agricole pe actiuni d. asociatiile simple (familiale) e. societatile comerciale agricole bazate pe initiativa privata 4. Partile sociale subscrise de fiecare membru se ntlnesc n cazul nfiintarii (1 p): a. exploatatiei agricole familiale comerciale b. societatii agricole c. asociatiei familiale d. societatii comerciale agricole pe actiuni e. oricarui tip de exploatatie agricola 5. Din punct de vedere managerial, ca un sistem monocentrist integrator se manifesta (1 p): a. exploatatia agricola familiala b. societatea agricola c. asociatia familiala d. societatea comerciala agricola pe actiuni e. a + c 6. Orice tip de unitate din agricultura noastra exercita, n totalitate, urmatoarele functiuni ale ntreprinderii (1 p): a. de cercetare - dezvoltare b. comerciala c. de productie

d. financiar-contabila e. de personal
y (y x output-uri, x input-uri ), exprimata v aloric, trebuie sa fie n toate cazurile (1 p): a. s> 1 b. s<1 c. 0 < s < 1 d.1 < s < 2 e. s 2 8. Exploatatia agricola este un sistem complex deoarece (1p): a. obtine mai multe produse de calitate dife rita b. utilizeaza o multitudine de resurse de natura umana, materiala, financiara, alaturi de cele naturale c. urmareste sa obtina un profit ct mai mare d. executa lucrari agricole variate, utiliznd att energia mecanica, ct si pe cea biologica a animalelor de munca si a oamenilor e. efectueaza cheltuieli de productie n structura diversa si n volum mare 9. Exploatatia agricola este un sistem (2 p): 1. complex, determinat de particularitatile activitatilor agricole, de alocarea si combinarea mai multor factori, de necesitatea mbinarii ramurilor 2. programat, n cazul tuturor exploatatiilor, acestea desfasurndu-si activitatea pe baza de programe formalizate, optimizate si adaptate cerintelor pietei produselor agricole 3. adaptiv, mai cu seama n cazul celor cu caract r comercial e 4. de productie att n cultura plantelor, ct si n cresterea animalelor 5. tehnico-material, dar si biologic, utiliznd mijloace tehnice dar si organisme vii plante si animale 6. nchis, trasatura regasita la toate tipurile si formele de exploatatii 7. decizional, cuprinznd organisme si posturi manageriale, n care se iau decizii cu fundamentare stiintifica 8. a carui transmitanta este supraunitara, pentru toate exploatatiile, indiferent de unitatile de masura naturale sau valorice, n care se exprima input-urile si output-urile a 2,4,8; b 1,2,3; c 4,6,7; d 1,3,5; e 5,6,7.

7. Functionalitatea

sistemului exploatatie agricola, s =