Sunteți pe pagina 1din 4

Imperiul Otoman Imperiul Otoman la 1481: era expansiunii Prima perioada a istoriei Imperiului Otoman era caracterizata de expansiune

teritoriala aproape continua, timp in care dominatia turca a pornit de la un principat Anatolian nordvestic spre a cuceri mare parte din sud-estul Europei si Anatoliei. Institutiile politice, economice si sociale ale clasei imperiilor islamice au fost amestecate cu cele mostenite de la Imperiul Bizantin si de la marile imperii otomane din Asia centrala si au fost restabilite in noi forme care sa integreze acea zona in timpuri moderne. Originile si expansiunile statului otoman, 1300 1402 in fazele initiale de expansiune, otomanii erau liderii razboinicilor turci pentru credinta islamica, cunoscuti sub numele de ghazis, care au luptat impotriva micsorarii Imperiului Crestin Bizantin. Predecesorii lui Osman I, formatorul dinastiei, au fost membri ai tribului Kay, care au patruns in Anatolia impreuna cu o masa de turci nomazi oguz. Acesti nomazi, fugind de mongolul Gighis Khan, au distrus Bizantul dupa lupta de la Manzikert (1071), au ocupat Anatolia centrala si de sud in timpul secolului al XII-lea. Ghazisii au luptat impotriva Imperiului Bizantin si apoi impotriva mongolilor, care invadasera Anatolia, urmand hotararea Imperiului IlKhanid din Iran si Mesopotamia in ultima jumatate a secolului al XIIIlea. Odata cu dezintegrarea puterii Seljuq si inlocuirea cu suzeranitatea mongola, impusa direct de ocupatia militara a majoritatii Anatoliei de est, principatele turce independente dintre care unul are condus de Osman au aparut in ramasitele Anatoliei. 37563myg17xdv3f Urmand infrangerii mongole asupra armatey Seljuq in 1293, Osman a aparut ca print al principatului de granita care a preluat Bithynia bizantina din nordvestul Anatoliei, pe langa Bursa, comandand ghazasii impotriva Bizantului in acea zona. Barat in est de principatul Germiyan, mult mai puternic, Osman si succesorii imediat apropiati s-au concentrat asupra atacurilor la teritoriile bizantine ce marginesc Stramtoarea Bosfor si Marea Marmara spre vest. Otomanii, cei mai mari rivali musulmani ai Bizantului, au atras mase de nomazi si oraseni someri, care au patruns prin Orientul Mijlociu, cautand sa dea un sens vietii lor, sa-si castige vitalitatea si sa caute sa-si implineasca dorintele religioase de asi extinde teritoriile islamice. Otomanii au putut sa profite de decaderea sistemului bizantin de aparare a granitelor si de nemultumirea crescuta in domeniul economic, religios si social in Bizant, incepand de la Osman si continuand pana la succesorul lui, Orkhan (1324 26) si Murad I (1360 89), au preluat teritoriile bizantine, la inceput dinspre vestul Anatoliei, si apoi in Europa de sudest. Doar sub conducerea lui Bayazid I (1389 1402) faima si puterea castigate in expansiunea initiala au fost utilizate pentru a asimila principatele turcesti din estul Anatoliei. Prin 1300 Osman conducea o zona din Anatolia care se intindea de la Eskisehir (Dorylaeum) pana la campiile iznik (Nicaea), au infrant mai multe eforturi organizate de catre Imperiul Bizantin, pentru ai opri expansiunea. Eforturile bizantine pentru a da ajutor lui IlKhanid impotriva otomanilor din est nu a avut succes, si folosirea de mercenari de catre imparatul Bizantului au cauzat pagube mai mari propriilor teritorii decat celor turcesti. Otomanii s-au lipsit de echipamentul de asediu si nu au fost capabili sa acapareze orasele majore din Bithynia. Nu au putut face nimic nici impotriva vecinilor lor turci tot mai puternici, Aydn si Karas, care au preluat preluat teritorii bizantine din sudvestul Anatoliei. Captura din Bursa a

lui Orhan in 1324 (alte surse spun 1326) a furnizat primele intelesuri pentru dezvoltarea administrativa, economica si forta militara necesara pentru a face principatele state sau pentru a creea o armata. Orhan a inceput politica militara, extinsa de succesorii sai, prin angajarea de trupe mercenare crestine, astfel diminuind dependenta sa de nomazi. Orhan a facut curand posibila capturarea ramasitelor oraselor bizantine din nordvestul Anatoliei : iznik (1331), izmit (1337) si skdar (1338). S-a mutat apoi impotriva celui mai mare vecin turc al sau, vecin inspre sud. Profitand de conflictele interne, Orhan sia anexat Karasul in 1345 si a castigat control asupra zonei cuprinse intre Golful Edremit si Kapdag (Cyzicus), ajungand la Marea Marmara. S-a pus astfel in pozitia de a incheia monopolizarea avantajoasa placuta in orasul Aydn, aceea in care aproviziona trupele mercenare pentru a concura factorilor bizantini din Thrace si Constantinopol. Expansiunea lea permis sa inlocuiasca orasul Aydn ca principal aliat al imparatului bizantin Ioan VI Cantacuzino. Intrarea importanta a trupelor otomane in Europa lea dat o sansa directa de a vedea posibilitatile cuceririi oferite de decadenta bizantina. Atacul suferit de Aydn urmat de moartea conducatorului lui, beiul Umur, i-au lasat singuri pe otomani, la fel ca si conducatorii ghazisilor, impotriva Bizantului. Orhan la ajutat pe Cantacuzino sa ia tronul bizantin de Ioan V Palaeologus, si drept rasplata ia asigurat sa distruga Thrace si sa se insoare cu fiica imparatului, Theodora. Partidele otmane care se ocupau cu raiduri au inceput sa se mute regulat prin Gallipoli inspre Thrace. Mari cantitati de prada capturata au intarit puterea otomana si au atras mii de dezradacinati dintre trupele otomane din Anatolia, spre a-i servi. incepand din 1354, Sleyman, fiul lui Orhan, a transformat Gallipoli, o peninsula de pe partea europeana a Stramtorii Dardanele, intr-o baza permanenta pentru expansiunea in Europa si refuza sa plece, impotriva protestelor lui Cantacuzino si a altora. De la Gallipoli trupa lui a plecat in susul raului Maritsa inspre sudestul Europei, efectuand raiduri pana la Adrianopol. Cantacuzino isi pierdu curand puterea, cel putin partial din cauza cooperarii cu turcii, si Europa incepuse sa fie prudenti cu privire la marirea pericolului turcilor. Murad I, fiul lui Orhan, a fost primul imparat otoman care a folosit Gallipoli pentru cucerirea permanenta a Europei. Chiar Constantinopolul a fost pus pe un drum secundar, in ciuda slabiciunii si a dezorganizarii aparatorilor lui, deoarece zidurile groase si defensivele bine pozitionate ramaneau prea puternice pentru armata nomada otomana, careia continua sa-i lipseasca echipamentul de asediu. Prima cucerire a lui Murad se extindea spre nord in Thrace, terminand cu capturarea in 1361 a Adrianopolului, al doilea oras din Imperiul Bizantin. Redenumit Edirne, orasul a devenit noua capitala otomana, furnizandu-le turcilor un centru pentru control administrativ si militar asupra Thracei. Fiind cea mai mare fortareata intre Constantinopol si Dunare, controla drumul principal al invaziei prin Muntii Balcani, a asigurat turcilor retentia cuceririlor Europei, si a facilitat expansiunea ulterioara spre nord. Murad a trecut prin valea raului Maritsa si a capturat Philippopolis (Philib sau Filibe; acum Plovdiv) in 1363. Controlul asupra principalelor surse de grau si a veniturilor din taxe ale Constantinopolului a facut posibila obligarea imparatului bizantin sa accepte suzeranitatea otomana. Moartea imparatului sarb Stefan Dusan in 1355 a lasat succsesorii sai prea divizati si prea slabi pentru a infrange turcii, in ciuda aliantei cu Louis I al Ungariei si tarul Shishman al Bulgariei in prima cruciada europeana impotriva otomanilor. imparatul bizantin Ioan V a incercat sa mobilizeze asistenta europeana prin unirea bisericilor din Constantinopol si Roma, dar acest efort doar a divizat mai departe Bizantul, fara a asigura un ajutor concret din partea vestului. Murad a fost astfel capabil in 1371 sa conduca aliatii spre Chernomen (irmen), pe

Maritsa, marindusi incredere si demoralizandusi dusmanii mai mici, care au acceptat rapid suzeranitatea, fara nici un fel de rezistenta. yd563m7317xddv Murad a incorporat ulterior in imperiul ce se dezvolta rapid multi vasali europeni. A retinut conducatorii locali, care in schimb ii acceptau suzeranitatea, plateau anual tribute si asigura posibili ostasi armatei sale, la cerere. Aceasta politica a inlesnit in general otomanilor sa evite rezistenta locala prin asigurarea legilor si subiectelor prin care vietile, proprietatile, traditiile si pozitiile vor fi pastrate daca acceptau regulile impuse fara rezistenta. A inlesnit guvernarea de catre turci a noilor regiuni cucerite fara construirea unui vast sistem sistem administrativ propriu. Grabinduse sa-si consoliedze imperiul din sudul Dunarii, Murad a cucerit Macedonia (1371), Bulgaria centrala - inluzand Monastir (1382), Sofia (1385) si Nis (1386) - si Serbia, toate terminanduse prin infrangerea datorata climatului produs de aliatii Balcanilor la batatlia de la Kosovo in 1389. in sudul Dunarii doar Bosnia, Albania, Grecia si fortul sarb din Belgrad iar in nordul Dunarii doar }ara Romaneasca au ramas in afara Imperiului Otoman, si spre nord, doar Ungaria a fost singura care lea blocat musulmanilor avansarea ulterioara. Murad a fost ucis in timpul bataliei de la Kosovo. Fiul si succesorul sau, Bayazid I (1389 1402), nu a putut profita de victoria tatalui sau de a cuceri in continuare teritorii din Europa; de fapt el a fost obligat sa returneze vasalii infranti si sa se intoarca in Anatolia. Aceasta intoarcere a fost precipitata de amenintarea marita pe care a reprezenta principatul turc Karaman, creat pe ruinele Imperiului Seljuq al Anatoliei, cu capitala la Konya. Predecesorii lui Bayazid au evitat anexarea cu forta a teritoriilor turce pentru a se concentra asupra Europei. Totusi, ei sau extins pasnic prin aliante matrimoniale si prin cumpararea de teritorii. Achizitia de teritorii din centrul Anatoliei de la emiratele Hamid si Germiyan i-au adus pe otomani in contact direct pentru prima data cu Karaman. Murad a fost obligat sa faca niste actiuni militare pentru a-l preveni de la ocuparea teritoriilor proaspat achizitionate din centrul Anatoliei, dar s-au intors in Europa, lasand problema nerezlvata in seama fiului sau succesor la tron. Karaman a cooperat de buna voie cu Serbia spre a incita opozitia Imperiului Otoman impotriva conducerii sale, printre care vasalii lui Murad din Europa si din Anatolia. Aceasta opozitie a intarit Uniunea Balcanilor care a fost condusa de otomani la Kosovo si a stimulat o revolta generala in Anatolia, astfel incat Bayazid a fost fortat sa dea un atac liber cat de curand putea. in 1390 Bayazid a distrus si anexat toate ramasitele principatelor turcesti din vestul Anatoliei. El l-a atacat si l-a invins pe Karaman in 1391, a anexat cateva state turce din estul Anatoliei si se pregatea sa-si incheie cuceririrle in acea zona cand a fost fortat sa se intoarca in Europa, unde avea de-a face cu o revolta a vasalilor sai din Balcani, incurajati si ajutati de Bizant. Bayazid a distrus repede rebelii (1390 - 1393), ocupand Bulgaria si instaland administratia directa otomana pentru prima data, si a asediat Constantinopolul. Drept raspuns, Ungaria a organizat o cruciada europeana majora impotriva otomanilor. Efortul a fost rasplatit de Bayazid la Nicopolis (Nigbolu) pe Dunare in 1396. Europa era teririzata iar conducerea otomana din sudul Dunarii era asigurata; prestigiul lui Bayazid in lumea islamica are atat de mare incat i-a fost acordat titlul de sultan de catre califul din Cairo, Abbasid, in ciuda opozitiei sefilor califilor Mamluk (conducatorii Egiptului, Siriei si a oraselor sfinte Mecca si Medina), care doreau sa-si retina titlul pentru ei.

intorcandu-se in Anatolia pentru a completa cuceririle abortate de miscarea sa impotriva cruciadelor, Bayazid il intrecu pe Karaman, ultimul principe turc, in 1397. Avantajele lui, totusi, i-au atras atentia lui Timur (Tamerlane), care a construit puternicul Imperiu Tatar in Asia centrala, Iran, Afghanistan si Mesopotamia si a carui invazie in India a foat oprita de frica sa fata de puterea crescanda a flancului drept otoman. incurajat de cativa principi turci care au fugit la curtea sa cand Bayazid le-a luat teritoriile, Timur s-a hotarat sadistruga imperiul lui Bayazid, inainte de a se rezuma la campaniei din India si astfel invadase Anatolia. Cand Bayazid si Timur se pregateau sa se lupte, fostii vasali turci si musulmani l-au parasit deoarece el a abandonat vechea traditie otomana ghazi aceea de a avansa impotriva infidelilor. Lasat doar cu forte din partea vasalilor crestini, Bayazid a fost distrus de Timur in batalia de la Ankara, in 1402. Luat prizonier, a murit un an mai tarziu.