Sunteți pe pagina 1din 11

ELEMENTE DE CRISTALOGRAFIE SI MINERALOGIE

Cristal - corp solid omogen, format dintr-o retea unica (pura sau mixta). Reteaua cristalina este definita printr-o structura atomica reticulara. Aceasta structura a fost pusa n evidenta experimental, cu ajutorul radiatiilor X. Astfel s-a observat ca particulele (atomi, ioni sau molecule), care compun substanta, se aranjeaza ordonat n spatiu, alcatuind o retea. Elementele unei retele sunt: - sirul reticular - planul reticular -celula reticulara. FORME CRISTALOGRAFICE Poliedru cristalin este un cristal delimitat de fete plane. Totalitatea fetelor unui poliedru cristalin constituie o forma cristalografica. Fetele de acelasi fel (forma) ale unui cristal definesc o forma cristalografica simpla. Daca fetele de acelasi fel nu delimiteaza complet poliedrul cristalin, se spune ca este o forma simpla deschisa, iar daca aceste fete delimiteaza complet poliedrul, forma este simpla nchisa. Exemple de forme simple: * deschise: piramida, prisma; * nchise: cub, octaedru, tetraedru, bipiramida, romboedru. n cazul n care cristalul este marginit de mai multe seturi de fete identice, forma cristalografica este compusa (deci rezulta din combinarea a doua sau mai multe forme simple). Formele compuse nu au o denumire proprie, aceasta rezultnd din numele formelor simple care le delimiteaza. ELEMENTELE POLIEDRULUI CRISTALIN Fetele de cristal corespund unor plane reticulare de mare densitate. Muchiile cristalului sunt liniile de intersectie a fetelor si corespund unor siruri reticulare cu mare densitate. Colturile cristalului reprezinta punctele de intersectie a muchiilor si corespund unor noduri de retea. SIMETRIA CRISTALELOR Dispunerea regulata a elementelor de simetrie ale poliedrului cristalin i confera acestuia proprietatea de simetrie. Simetria poate fi: a) simetrie punctuala care poate fi aplicabila la molecule. Se repeta partile componente ale moleculei sau a elementelor constitutive ale formei geometrice (F, M, C) prin operatii de simetrie; b) simetria cristalina (de retea sau de translatie) se refera la repetarea celulei elementare cu ntregul sistem de puncte materiale aferent ei. Particulele retelei sunt considerate sfere si centrele lor de gravitatie sunt asezate n nodurile retelei. Elemente de simetrie si operatii de simetrie asociate acestora a) Axa simpla de simetrie este o directie din cristal n jurul careia acesta, rotindu-se apare de n ori identic cu prima sa pozitie (n este un numar ntreg). Axele de simetrie sunt: - de ordinul 2, numite si axe binare, cnd repetarea primei pozitii se face dupa o rotire cu 180r; - de ordinul 3, numite si axe ternare, cnd repetarea primei pozitii se face dupa o rotire cu 120r; - de ordinul 4, numite si axe cuaternare, cnd repetarea primei pozitii se face dupa o rotire cu 90r; 1

- de ordinul 6, numite si axe senare, cnd repetarea primei pozitii se face dupa o rotire cu 60r; Operatia de simetrie asociata acestui element de simetrie se numeste rotatie. b) Plane de simetrie. Planul de simetrie taie forma cristalului n doua jumatati n asa fel nct acestea se afla ntre ele ca un corp fata de imaginea sa n oglinda. Operatia de simetrie asociata acestui element de simetrie se numeste reflexie. c) Centrul de simetrie. Este un punct n interiorul cristalului fata de care toate elementele echivalente ale formei (C, M, F) sunt simetrice, fiind dispuse coliniar si la distante egale fata de el. n cazul unui cristal cu centru de simetrie fiecarei fete trebuie sa-i corespunda o fata paralela opusa. Operatia de simetrie asociata centrului de simetrie se numeste inversiune. Cristalele se deosebesc prin compozitia mineralogica si/sau prin structura reticulara. Aceste doua proprietati esentiale pot fi reflectate prin proprietati optice. 1. Proprietati optice 1.1. Transparenta cristalelor Aceasta proprietate este n functie de modul n care unda luminoasa interactioneaza cu suprafata substantei minerale. Se pot considera doar trei posibilitati de interactiune: daca lumina intra si iese prin suprafata analizata fara o modificare importanta se poate vorbi de transparenta. Exemple: unele cristale de cuart, calcit, muscovit, gips etc. sunt transparente. Daca lumina intra si iese prin suprafata mineralului dar sufera distorsiuni se apreciaza ca acel mineral este translucid. Exemple: cristale semitransparente de cuart, baritina etc. n cazul n care lumina nu poate strabate substanta mineralului fiind absorbita n totalitate se considera ca acel mineral este opac. Exemple: cristale de pirita, magnetit etc. Transparenta nu se poate considera o proprietate foarte importanta deoarece sunt minerale care, desi sunt transparente, pot contine diverse imperfectiuni (incluziuni, fisuri) care vor determina o distorsionare att de puternica nct acel mineral va aparea ca translucid. Se poate ntmpla, foarte rar, ca unele minerale opace sa se prezinte uneori ca minerale translucide. Un astfel de exemplu l poate constitui sfaleritul. n mod normal sfaleritul sau blenda este un mineral opac. 1.2. Culoarea cristalelor Se datoreaza absorbtiei selective a unor radiatii monocromatice din spectrul luminii albe. Dupa ce traverseaza cristalul, lumina alba (policromatica) poate sa aiba una din urmatoarele stari: Csi pastreaza toate radiatiile monocromatice, cu acelasi raport al intensitatilor. n acest caz, spunem ca, n cristal, nu a avut loc o absorbtie selectiva, iar cristalul se numeste incolor. CLumina, dupa traversare, nu-si pastreaza toate radiatiile cu acelasi raport de intensitati initiale. Aceasta nseamna ca unele radiatii sunt absorbite selectiv, iar altele trec, practic neabsorbite. Radiatia neabsorbita da culoarea cristalului. De aceea toate cristalele care determina absorbtii selective sunt colorate. Absorbtia selectiva (si implicit culoarea) poate fi cauzata de compozitia chimica proprie a cristalului si structura specifica a acestuia. n acest caz spunem ca substanta cristalina are culoare proprie (idiocromatism). n alte cazuri culoarea este data de impuritati chimice sau de defecte cristaline, fiind o culoare nespecifica (alocromatism). Exemple de cristale cu culori specifice (cristale idiocromatice): cristalele de sulf (galbene), cristale de hematit (rosii) etc. Exemple de cristale alocromatice: cristalele de cuart pot fi transparente incolore (cristal de stnca) sau colorate: n violet si poarta numele de ametist, galben-auriu (citrin), fumurii, negre (morion); cristalele de corindon: rosu si este cunoscut sub numele de rubin, albastru (safir), verde (smarald). Pseudocromatismul este prezent la unele minerale sub forma unui joc de culori determinat de reflexia si interferenta undelor luminoase pe suprafetele interioare ale planelor de clivaj si suprafete de separatie. Exemplu: muscovitul n practica, pentru determinarea culorii se recurge la aprecieri comparative cu culoarea unor obiecte sau substante cunoscute. Pentru diferentierea mai exacta a culorii se utilizeaza si denumiri duble ca de exemplu alb-laptos.

1.3. Culoarea urmei reprezinta culoarea pulberii fine a unui mineral. Culoarea mineralului cnd este n pudra desemneaza culoarea urmei. Prin spargerea si maruntirea unui mineral se elimina efectele transmise n culoarea mineralului de impuritati. Cel mai usor se obtine aceasta urma daca se trece mineralul pe suprafata unui material ceramic nesmaltuit si mai dur. La unele minerale culoarea pulberii coincide cu cea a mineralului (exemplu la cinabru). La alte minerale culoarea urmei difera de culoarea mineralului (la pirita, de exemplu, culoarea mineralului este galben de arama n timp ce culoarea urmei este neagra).Exemple: neagra la: grafit, pirita, magnetit, calcopirita;gri la galena;rosie la hematit. 1.4. Luciul cristalelor Lumina care cade normal asupra unui cristal, poate fi reflectata partial sau total. Intensitatea luminii reflectate, exprimata prin "capacitatea de reflexie", da taria luciului. Aceasta capacitate depinde de indicii de refractie, de coeficientul de absorbtie si de netezimea suprafetei refractate. Gradarea luciului se face, de obicei, n functie de indicele de refractie al cristalului. Termenii uzual folositi pentru a descrie tipurile de luciu nu sunt stiintifici ci pur descriptivi. n urmatoarele exemple vom face referire la cei mai utilizati termeni: - luciu sticlos, specific substantelor sticloase, cu indicele de refractie n = 1.3 1.9: cristale de gheata, fluorina, cuart, granat etc.; - luciu adamantin, specific cristalelor cu suprafete ct mai netede, cu indici de refractie cuprinsi ntre 1.92.6: cristale de diamant, zircon, rutil, blenda etc.; - luciu mat (sau fara luciu) este ntlnit n cazul mineralelor care nuprezinta nici o suprafata de reflexie; - luciu pamntos se atribuie mineralelor care au aspect de lut, cndcapacitatea de reflexie tinde la zero; - luciu gras este atribuit mineralelor care au aspect grasos; - luciu sidefos, matasos ca n cazul cristalelor de asbest; - luciu rasinos de tipul celor ntlnite la rasini ordinare; - luciu metalic se ntlneste n cazul cristalelor cu indici de refractie cuprinsi ntre 2.6 3, cnd se mai poate aprecia ca este un luciu semimetalic ca, ncazul indicelui de refractie "3, sa se poate face aprecierea unui luciu metalic real: cristale de pirita, galena. 2. Proprietati legate de forma cristalelor Pentru a putea analiza aceasta sectiune trebuie sa definim termenul de habitus: este o caracteristica morfologica a unui cristal prin care se defineste modul de dezvoltare (forma, aspectul) n raport cu cele trei dimensiuni spatiale. Se va descrie habitusul cristalelor izolate. n cazul agregatelor de minerale este dificil de a aprecia care este habitusul unui individ mineral. n acest caz se va folosi, pentru a descrie aspectul pe care l prezinta agregatul, termeni de genul dendritic. Acesti termeni sunt destul de subiectivi si nu pot constitui un diagnostic, n adevaratul sens, n ceea ce priveste morfologia cristalului. Sunt totusi unele minerale care sunt caracterizate de un habitus anume. Mineralele care prezinta o dezvoltare mai mare pe una din directiile spatiale se pot caracteriza folosind termeni ca: habitus columnar, prismatic, acicular, fibros. Daca mineralele au o mai buna dezvoltare pe suprafata n raport cu a treia dimensiune se poate vorbi de un habitus tabular. n cazul cristalelor care sunt relativ echilibrat dezvoltate n cele trei directii spatiale se poate folosi termenul de habitus izometric. n cazul agregatelor minerale se pot folosi expresii de tipul: mineralele se pot prezenta sub forma unor agregate arborescente, dendritice, cruste, geode, agregate granulare, agregate lamelare, agregate masive, agregate nodulare, agregate oolitice, agregate dispuse radiar, agregate stalactitice. Maclarea este proprietatea pe care o pot cunoaste doua sau mai multe monocristale ce apartin aceleiasi specii minerale de a concreste mpreuna. Se pot ntlni macle de contact (polisintetice) si de ntrepatrundere (cnd asocierea are loc dupa o suprafata nedefinita). La ortoza ntlnim macla Carlsbad, la rutil, macla n genunchi, la staurolit, macla n cruce. Aceste dezvoltari sunt datorate unor erori ce apar n timpul cristalizarii. 3

3. Proprietati legate de coeziunea dintre particulele retelei cristaline 3.1. Duritatea cristalelor Duritatea cristalelor exprima gradul de rezistenta pe care l opune cristalul la zgriere, sfredelire etc. si, n ultima instanta, reflecta lucrul mecanic necesar pentru a rupe o portiune de retea, din ansamblul ei. Duritatea depinde de particularitatile structurii mineralelor, valorile duritatii acestora variind pe diferitele fese ale aceluiasi mineral. n cele mai multe laboratoare, determinarea duritatii unui mineral se realizeaza prin zgrierea acestuia cu ajutorul unui mineral iar diferenta de duritate se apreciaza pe baza unei scari ntocmite de mineralogul F. Mohs (1812). Scara lui Mohs cuprinde 10 minerale etalon, selectionate dupa criteriul frecventei lor n natura si n ordinea crescnda a duritatii: talc, gips, calcit, fluorina, apatit, ortoza, cuart, topaz, corindon si diamant. 3.2. Clivajul cristalelor Clivajul, n mineralogie, reprezinta procesul de desprindere a unui singur cristal de-a lungul unor plane naturale de separatie, daca asupra lui se exercita o forta de forfecare. n functie de perfectiunea planului de despicare, clivajul poate avea diferite intensitati, exprimate prin termeni ca: perfect, bun, slab, foarte slab. Exemple: - clivaj perfect: cristale de mica, gips, calcit etc.; - clivaj bun: cristale de feldspati, piroxeni, baritina etc.; - clivaj slab: cristale de olivina, sulf etc.; - clivaj inexistent: cristale de cuart, granat etc. Planul de clivaj este paralel cu un plan de maxima densitate reticulara si corespunde unei fete reale sau posibile a cristalului. De aceea pe acelasi cristal pot exista doua sau mai multe directii de clivaj, cu intensitati egale sau foarte diferite. Se pot enunta cteva reguli cu privire la clivaj: - primul clivaj asupra unui cristal este reproductibil adica, un cristal poate fi desfacut iarasi n lungul unui plan paralel cu cel initial (dupa care s-a produs clivajul); - toate suprafetele de clivaj trebuie sa fie paralele cu o posibila fata de cristal; reciproca nu se aplica deoarece poate fi o fata de cristal care sa nu constituie o paralela la o suprafata de clivaj; - acelasi mineral va avea mereu acelasi clivaj. Se cunosc cteva tipuri de clivaj: - clivajul bazal este acel clivaj format fata de baza cristalului sau pe un plan perpendicular la axele majore (un exemplu l poate constitui cristalul de muscovit); - clivajul prtismatic este acel clivaj ce apare paralel la axele majore ale cristalului; - clivajul cubic se caracterizeaza prin suprafete de clivaj paralele cu fetele unui cub (se observa, de exemplu, la cristalul de sare) - clivajul romboedric este caracterizat de desprinderea dupa fetele unui romboedru un exemplu clasic constituindu-l cristalele de calcit. 3.3. Spartura cristalelor Cnd legaturile dintre atomi sunt aceleasi n toate directiile, n cuprinsul unui mineral, prin spargere se va obtine o suprafata neregulata sau suprafete curbe, rotunjite (spartura concoidala). 4. Densitatea cristalelor (greutatea specifica) Greutatea specifica a mineralului este raportata la greutatea unui volum egal de apa distilata, la temperatura de 4rC. Daca se considera densitatea apei egala cu un gram pe cm3 atunci un mineral care are o densitate specifica egala cu 2 va fi de doua ori mai dens dect apa. Aceasta apreciere nu este ntotdeauna cea mai fericita. Pentru determinarea densitatii cristalelor se foloseste, de regula, o balanta de precizie si un cilindru gradat. Densitatea relativa exprima densitatea cristalului dat n functie de densitatea unei alte substante, luata ca etalon. De obicei, se folosesc ca etaloane substante lichide cu densitati diferite (un cristal care pluteste ntr-un astfel de lichid are densitatea mai mica dect reperul, iar cel care se scufunda, are densitate mai mare).

Crusta terestra, de unde colectam cel mai des esantioane, este frecvent alcatuita din minerale cafeldspat, cuart, calcit. Aceste minerale au densitatea (greutatea specifica) de aproximativ 2.75. De aceea se apreciaza, cu aproximatie ca densitatea crustei terestre este de 2.75. O problema ar fi compararea din punct de vedere a gr. specifice a doua minerale necunoscute (nedeterminate nca). S-ar putea folosi diferenta dintre mineralele care au luciu metalic si cele care au luciu nemetalic. Mineralele cu luciu nemetalic au de regula o densitate scazuta si ne asteptam sa fie asa. Mineralele metalice, cu o compozitie mai des ntlnita, avnd o densitate mai mare ca a mineralelor nemetalice valoarea regasindu-se n jurul valorii de 4.5. Greutatea specifica mai poate diferi si n cazul mineralelor care alcatuiesc o serie de solutii solide1. Un astfel de exemplu se poate observa la olivine: cnd Mg predomina (Mg2SiO4) olivina are greutatea sp. aproximativ 3.3. Daca predomina Fe (Fe2SiO4), olivina va avea greutatea specifica aproximativ 4.2. Pentru a putea deosebi mineralele mai sunt si alte proprietati macroscopice ce pot fi instrumente utile mineralogului amator. Magnetism unele minerale au proprietatea de a atrage sau de a fi atrase de un magnet. Deoarece este o proprietate mai rara probabilitatea de a face o determinare corecta este destul de mare Gustul n particular, minerale precum halitul au un gust sarat ceea ce face ca determinarea sa se faca destul de simplu si corect. ATENTIE: nu toate mineralele se pot gusta unele sunt toxice. De regula, cele colorate n nuante de rosu sau portocaliu nu se gusta. Reactia cu HCl diluat. n cazul mineralelor care contin anionul carbonat, cnd se picura HCl diluat apare o reactie de efervescenta, mai intensa sau mai putin intensa n functie de continutul n carbonati. Explicatia este data de eliberarea CO2. Calcitul are o reactie foarte vizibila. Dolomitul reactioneaza numai n pulbere.

ROCI MAGMATICE
Roci magmatice - sunt roci rezultate prin consolidarea magmelor. Roci magmatice plutonice - sunt roci consolidate prin cristalizarea lenta a magmei, n adncimea crustei terestre. Se deosebesc de celelalte roci magmatice (vulcanice) prin structura faneritica: aranjament natural de cristale minerale cu dimensiuni vizibile cu ochiul liber (mai mare de 0.2 mm). Dupa gradul de cristalizare a mineralelor componente se disting urmatoarele tipuri de structuri: - structura holocristalina - structura hipocristalina - structura vitroasa Dupa marimea absoluta a cristalelor ce intra n alcatuirea rocii magmatice: - structura faneritica - structura afanica Dupa marimea relativa a cristalelor ce alcatuiesc roca: - structura echigranulara- structura inechigranulara sau porfirica. O particularitate de structura inechigranulara este structura grafica. Dupa compozitia mineralogica, se separa mai multe tipuri petrografice, acestea putndu-se grupa n familii. ROCI MAGMATICE VULCANICE Definitie: Rocile magmatice rezultate prin consolidarea rapida a lavelor. Clasificarea principala a rocilor magmatice vulcanice are la baza continutul n silice si prezenta alcaliilor (sodici si potasici). Pentru specialisti devine interesant si continutul n fier. Rocile vulcanice formate n lungul dorsalelor oceanice sau care intra, n gneral, n alcatuirea crustei oceanice sunt ncadrate n categoria rocilor magmatice mafice (de tipul bazalte si gabrouri) si ultramafice. O diversitate de roci magmatice se ntlneste n cazul regiunilor vulcanice legate de marginile continentelor. Aceste roci au ca proprietati specifice una din cele trei tipuri de structuri: holocristalin afanitica (masa complet cristalizata dar cu cristale de dimensiuni invizibile cu ochiul liber); vitroasa (sticloasa); hipocristalina (amestec de masa sticloasa si masa cristalina). Un aspect particular l au rocile vulcanice poroase (scoriacee). Sub aspectul compozitiei mineralogice, se poate considera aceeasi varietate mineralogica ntlnita si la rocile plutonice. Examinarea rocii si determinarea structurii este utila pentru a face o determinare macroscopica rapida. Daca structura este vitroasa (sticloasa) sau scoriacee nu se poate stabili compozitia mineralogica. n acest caz se poate vorbi de sticla vulcanica (pentru structura vitroasa) sau de piatra ponce/scorie pentru o structura scoriacee. Pentru structurile faneritice si usor afanice trebuie ncercata o determinare a compozitiei mineralogice. Deseori este suficient sa se determine mineralele importante si nu neaparat toate mineralele. De exemplu, prezenta cuartului si a feldspatului potasic restrnge aria de determinare la granit si la riolit. Amfibolii se gasesc din abundenta la diorite sau andezite n timp ce la granite sunt o prezenta minima. O discutie aparte o prezinta piroclastitele. Aceste roci se situeaza la intersectia rocilor magmatice cu cele sedimentare purtnd denumirea de roci vulcanogen-sediemntare deoarece sunt alcatuite din fragmente de provnienta vulcanica cimentate (consolidate) dupa modelul rocilor sedimentare. Pentru structurile faneritice si usor afanice trebuie ncercata o determinare a compozitiei mineralogice. Deseori este suficient sa se determine mineralele importante si nu neaparat toate mineralele. De exemplu, prezenta cuartului si a feldspatului potasic restrnge aria de determinare la granit si la riolit. Amfibolii se gasesc din abundenta la diorite sau andezite n timp ce la granite sunt o prezenta minima. O discutie aparte o prezinta piroclastitele. Aceste roci se situeaza la intersectia rocilor magmatice cu cele sedimentare purtnd denumirea de roci vulcanogen-sediemntare deoarece sunt alcatuite din fragmente de provnienta vulcanica cimentate (consolidate) dupa modelul rocilor sedimentare.

ROCI SEDIMENTARE
Rocile sedimentare se formeaza prin acumularea fragmentelor derivat din roci preexistente indiferent de originea acestora (fie magmatice, fie metamorfice fie tot sedimentare) precum si prin acumularea materialului organic sau a celui rezultat n urma precipitarii din solutii concentrate. Principalele roci sedimentare se clasifica pe baza proportiilor si a modului de aranjare n spatiu a urmatorilor componenti: a. componenti epiclastici (detritici = terigeni) b. componenti minerali neepiclastici 1. minerale argiloase 2. minerale carbonatice 1. Rocile epiclastice: sunt formate la temperaturi si presiuni scazute, conditii ntlnite la suprafata Pamntului. Sunt formate din fragmente apartinnd altor roci: Aceste fragmente poarta denumirea de claste. Clastele rezulta n urma procesului de eroziune, transportului realizat de apa sau vnt si depozitarii ntr-un bazin de sedimentare. Dupa ceva timp clastele se litifica (n limba greaca lithos nseamna piatra). n bazinul de sedimentare se poate face o analiza a gradului de maturare. Un indicator l poate constitui gradul de sortare a materialului: cnd materialul prezinta o buna sortare se apreciaza ca a fost vorba de o depunere ce apresupus o energie considerabila n timp ce o slaba sortare presupune o energie slaba (ca n cazul prabusirii malului). Cea mai importanta clasificare a acestor roci are n vedere dimensiunea clastelor. Conglomeratul este format din pietris (claste rotunjite). Brecia este alcatuita n urma cimentarii fragmentelor angulare, cu muchii ascutite. Dimensiunea diametrului clastelor care intra n alcauirea comglomeratelor sau a breciilor poate fi cuprinsa ntre 2 mm si 4 m. Se mai considera, de catre petrografi, raportul n care se gasest liantul cu particulele: daca predomina particulele se aplica prefixul orto de ex. ortoconglomerate. Cnd liantul este dominant prefixul para marcheaza acest aspect de ex. paraconglomerat. Omogenitatea clastelor determina o alta clasificare a rocilor epiclastice. Daca roca este alcatuita din litoclaste ce apartin unui singur tip genetic se poate retine termenul de oligomitic. Daca roca este alcatuita din fragmente ce apartin mai multor tipuri genetice atunci se foloseste termenul de polimictic (ex. conglomeratul de Bucegi este un conglomerat polimictic). Gresia se poate clasifica mai departe n functie de clastele componente. n functie de aceste componente se identifica si tipurile majore de gresii: gresia cuartoasa (cnd granulele sunt cuartoase), arcoza (granoclastele sunt feldspatice) si graywacke (sau arenit litic, la care granoclastele sunt fragmente litice). Compozitia mineralogica poate constitui un indicator cu privire la timpul n care arealul de sedimentare a functionat ca bazin de depunere (si chiar un indicator al paleoclimei). Prezenta cuartului este un indicator al unui timp suficient de lung pentru acel bazin de sedimentare, cuartul fiind un mineral foarte stabil. Putea sa fie un climat umed. Arcoza presupune un timp redus n bazinul depozitional deoarece feldspatul se altereaza destul de usor trecnd n argila. Se poate considera chiar un indicator pentru un climat arid, o eroziune activa, o zona cu activitate tectonica importanta, pante cu nclinare mare. Graywacke implica o eroziune rapida si un climat temperat sau arid. O alta probleme care se analizeaza n cazul rocilor epiclastice este liantul care uneste clastele. Liantul poate fi ciment sau matrice. La rndul lui cimentul poate fi carbonatic, silicios s.a. Dupa ponderea matricei n liant distingem - cnd matricea reprezinta sub 15% din liant se poate considera gresie respectivul arenit; - daca matricea reprezinta mai mult de 15% din liant, arenitul este graywacke. Loess - roca epiclastica, alcatuita din fragmente siltice de cuart, mice, feldspati, cimentate predominant cu carbonat de calciu (calcit, mai rar aragonit).

Daca revenim asupra piroclastitelor, din perspectiva unei roci sedimentare, retinem procesele n urma carora se pot acumula aceste depozite: - cadere gravitationala; - curgere gravitationala; - val piroclastic. Aceste procese pot avea loc n mediu subacvatic sau subaerian. n alcatuirea piroclastitelor pot intra: - componenti care rezulta n urma degazeificarii magmei, n timpul avtivitatii vulcanice explozive; - fragmente de roci magmatice antrenate de magma, din aparatul vulcanic, n timpul eruptiilor violente; - componenti nemagmatici antrenati de lava. 2 Rocile argiloase Nu insistam asupra rocilor argiloase. Proprietatile lor le veti descoperi singuri n cadrul orelor de laborator. Vom defini urmatorii termeni cu privire la rocile argiloase: - argila - roca slab coeziva formata predominant din cristale minuscule (adesea coloidale) de filosilicati; argila fosilifera - argila cu resturi sau urme de vietuitoare -argila oligomictica - argila formata dintr-o anumita specie de filosilicati; - argila polimictica argila formata din doua sau mia multe specii de filosilicati; - argilit - sinonim cu sist argilos; - ml argilos - roca mobila formata predominant din cristale micronice foioase de filosilicati (caolin, illit etc.). Aceste cristale au un nvelis de apa absorbita care permite att coeziunea, ct si mobilitatea relativa a particulelor; - sist argilos - roca coeziva (dura) rezultata din compactizarea unei argile, avnd o structura sistoasa. 3 Rocile carbonatice Sunt produse intrabazinale rezultate prin precipitarea chimica, biotica si biochimica a carbonatilor componenti. Particulele carbonatice sunt consolidate prin liant, care poate fi: - ciment (numit si sparit)- caz n care cristalele de calcit au Z> 4 microni; - matrice (numita si micrit) ce reprezinta un agregat de particule carbonatice submicroscopice. Sunt cunoscute mai multe tipuri de roci carbonatice: - calcare microcristaline (micrite) este un calcar foarte fin; poate avea culori deschise dar la fel de bine poate sa fie negru; - calcare oolitice - calcar format predominant din oolite; - calcare fosilifere n matricea calcarului sunt prinse diferite tipuri de fosile. O forma particulara l-ar reprezenta lumaselul (un calcar bioacumulat) care reprezinta acumulare naturala cimentata de teste carbonatice; - calcare recifale denumire ce desemneaza un corp carbonatic recifal (calcar bioconstruit); - creta - roca carbonatica formata predominant din teste carbonatice de microorganisme; - travertin - calcar poros, ai carui pori sunt partial cimentati cu calcit sau aragonit; - tuf calcaros - calcar cu porozitate foarte mare; - dolomit roca alcatuita din dolomit; poate proveni din precipitare din solutii suprasaturate situate n bazine n care procesele de evaporare sunt intense sau ca urmare a diagenezei calcarului. Mineralele care predomina n rocile carbonatice sunt calcitul (CaCO3) si dolomitul (CaMg(CO3)2 ). Amintiti-va care reactioneaza usor cu HCl si care reactioneaza numai n pulbere. ntre tipurile mari de roci sedimentare prezentate pna acum pot exista roci intermediare. O astfel de pozitie intermediara ocupa marna. Aceasta roca este alcatuita att din filosilicati (ca si o argila) ct si din calcit (ca n cazul unui calcar). Roci silicioase ( = silicolite). Sunt formate esential din opal si/sau cuart criptocristalin. Unele silicolite sunt, evident, organogene, fiind formate din schelete organice. Speciile petrografice poarta numele vietuitoarelor fosile: a) diatomite (alcatuite din scheletele silicioase ale diatomeelor); b) radiolarite (formate din teste de radiolari). 8

Alteori, silicolitele nu contin teste silicioase. Silicolitele dure, cu spartura aschioasa, sunt numite jaspuri. Corpurile petrografice de silicolite cu dimensiuni mici, incluse n alte roci, sunt desemnate prin termenul de accidente silicioase. Cele incluse n calcare se numesc silexuri, iar cele incluse n roci argiloase, menilite. Corpurile de silex stratiforme sunt numite silexite. Roci oxido-metalice. Sunt roci care contin, ca minerale principale specifice, oxizi si/sau hidroxizi de Fe, Al, Mn. Aceste minerale rareori depasesc 50% din volumul total, asociindu-se, de regula, cu componenti epiclastici sau cu minerale argiloase. Asocierea cu epiclastele genereaza paraepiclastite cu ciment oxidic. Dupa natura oxidului (hidroxidului) dominant, se deosebesc: a) roci feruginoase (ferolite oxidice); b) manganolite; c) allite (roci aluminoase, formate n special din hidroxizi de Al). Allitele compacte se numesc bauxite. d) roci oxidice mixte: fer-allite, fer-manganolite etc.

Rocile feruginoase au culori n nuante de galben-brun-rosu, cele manganolitice sunt predominant negre. Bauxitele pure (foarte rare) sunt albe; cel mai frecvent se coloreaza, mai ales, datorita prezentei oxizilor de Fe si Mn. Allitele si fer-allitele sunt roci care intra n alcatuirea crustelor de alterare de tip allitic. Manganolitele se gasesc att n cruste de alterare, ct si n depozite marine.

ROCI MAGMATICE
Rocile metamorfice sunt roci rezultate n urma transformarilor n stare solida a rocilor preexistente (magmatice, sedimentare sau alte roci metamorfice). Metamorfitele se recunosc si se clasifica dupa compozitia mineralogica si dupa structura. ntr-un metamorfit sunt componenti minerali primari (relicte din roca preexistenta), dar si minerale neoformate (minerale metamorfice). n general, mineralele care se gasesc n rocile metamorfice sunt minerale formate numai la temperaturi si presiuni nalte, proprii proceselor de metamorfism. Printre aceste minerale amintim: staurolit, silimanit, andaluzit si granati. Alte minerale ca: olivina, piroxenii, amfibolii, micele, feldspatii si cuartul pot sa nu fie rezultatul unui proces de metamorfism. Se formeaza n procese de cristalizare ce au loc n rocile magmatice si ramn stabile la temperaturi si presiuni nalte, n domeniul metamorfic, fara sa-si schimbe chimismul. n urma metamorfismului se pot schimba dimensiunile particulelor. De exemplu n calcar calcitul se prezinta sub forma unor cristale de mici dimensiuni. n urma metamorfismului vor trece n cristale mari iar noua roca se numeste marmura. Sau cristalele de curt din gresia cuartoasa, prin procese de metamorfism vor deveni compacte ntr-un cuartit. n diagnosticul si clasificarea metamorfitului se tine cont, mai ales, de mineralele neoformate, deoarece acestea dau indicatii asupra conditiilor de metamorfism. Mineralele sau asociatiile de minerale care indica conditiile de metamorfism, sunt considerate tipomorfe. Pe baza mineralelor tipomorfe se poate aprecia gradul de metamorfism. Exemplu: asociatia clorit + albit + epidot indica un grad scazut de metamorfism, pe cnd asociatia amfibol + plagioclaz indica grad mediu de metamorfism. Tot astfel, asociatia disten + muscovit + biotit indica o presiune mai nalta dect asociatia andaluzit + muscovit + biotit. Structura metamorfitelor poate fi definita din mai multe puncte de vedere, dar trei criterii sunt mai relevante: a) gradul de orientare al cristalelor din metamorfit si din acest punct de vedere se separa: - structura izotropa se ntlneste n cazul rocilor metamorfice la care nu se nregistraza o orientare preferentiala a fregmentelor minerale. Rocile cu o astfel de atructura pot contien fragemente echigranulare ale unui singur mineral ca de exemplu cuartul (roca se numeste cuartit) sau calcitul (marmura). - structura anizotropa. Aceasta structur aeste cauzata de orientarea preferentiala a cristalelor. Cristale precum mica sau cloritul cresc n lungul axelor perpendiculare la directia fortei deformatoare O roca ce are o astfel de structura este ardezia la care apare tendinta de separare n lungul planelor. A nu se confunda cu clivajul mineralelor caretine de structura interna a acestora. Structura sistoasa -(fig. 8) poate fi: - liniara minerale prismatice (de ex. amfiboli) sunt prinse ntr-o masa, de exemplu de mica si dau o orientare pe directie; - planara mineralele unt dispuse paralelntre ele formnd plane paralele, plane care pot fi drepte sau ondulate; - planar-liniara situatie n care se pot ntlni ambele cazuri descrise mai sus. Tot ca structura anizotropa se poate retine structura fibroasa (creionata) care este data de agregate de cuart sau feldspat dispuse pe o directie sub forma unor creioane. b) dupa dimensiunea relativa a cristalelor neoformate (cristaloblaste) - echigranulara (homeoblastica) - inechigranulara (heteroblastica) c) dupa dimensiunea absoluta a cristalelor neoformate - microgranulara - mezogranulara - macrogranulara. 10

Rocile preexistente nu se topesc, transformarea avnd loc n stare solida iar schimbarea starii se realizeaza prin unul sau ambele procese prezentate n continuare: -schimbarea mineralelor cresc noi minerale care sunt mai stabile n conditii de temperatura si presiune crescute. - modificarea structurii recristalizarea, alinierea mineralelor ca rezultat al aplicarii inegale a fortei de deformare

BIBLIOGRAFIE 1. N. Anastasiu, D. Grigorescu, V. Mutihac, Gh. C. Popescu Dictionar de geologie; Editura Didactica si Pedagogica R.A. Bucuresti, 1998 2. Richard C. Finch Study Guide of Putnams GEOLOGY (a patra editie); Oxford University Press; New York/Oxford; 1982 3. Anca Luca, Cornelia Marin, Monica Popescu, 2000 Geologie generala si geologia Romniei Caiet de lucrari practice, Editura Fundatiei Romnia de Mine 4. Gertruda Rado, Basarab Dragomir ndrumator pentru lucrarile practice de paleontologia nebertebratelor; Universitatea Bucuresti, Facultatea de Geologie si Geografie, 1980 5. M. Seclaman, C. Marin, A. Luca Introducere n geologie generala (pentru studentii geologi si geografi), Edition du Goland, 1999

11