Sunteți pe pagina 1din 4

Concurenta neloiala

Concurenta neloiala consta in orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea industriala si de comercializare a produselor, de executie a lucrarilor, precum si de efectuare a prestarilor de servicii (art. 2 din Legea nr. 11 din 1991 privind combaterea concurentei neloiale, completata si modificata de Legea nr. 298 din 7 iunie 2001). Prin urmare, avem de-a face cu o definitie care permite o apreciere extrem de larga a faptelor de concurenta neloiala. Art. 4 si 5 din Legea nr. 11/1991 definesc principalele acte de concurenta neloiala de natura penala si contraventionala, insa aceasta lista nu este si nu poate fi exhaustiva in privinta practicilor anticoncurentiale. O conditie prealabila a actiunii in concurenta neloiala este ca actul care genereaza raspunderea sa fie un act de concurenta, un act savarsit in cadrul unui raport de concurenta. Acest lucru inseamna ca partile trebuie sa fie comercianti, sa se adreseze aceleiasi clientele sau domeniul lor de activitate sa fie identic sau similar. Prejudiciul consta in indepartarea sau pierderea clientelei si, in consecinta scaderea vanzarilor si implicit a cifrei de afaceri. Tinand cont ca in cazul concurentei neloiale prejudiciul este greu de evaluat (pierderea imaginii nu produce un prejudiciu imediat), in unele cazuri instantele admit ca este suficient un prejudiciu eventual. Este evident ca atunci cand obiectul actiunii il constituie interzicerea actelor neloiale si nu obligarea la daune-interese, dovada prejudiciului nu va fi necesara. Cu toate acestea, atunci cand leagea concurentei neloiale interfereaza cu legile care protejeaza drepturile de proprietate intelectuala, de multe ori s-a admis actiunea in concurenta neloiala promovata in lipsa oricarei culpe. De exemplu, sunt numeroase situatiile in care pericolul de confuzie se produce fara nici o intentie. Reaua-credinta devine un element important si decisiv in actiunile in concurenta neloiala in cazul in care lipseste dovada prejudiciului. In orice caz, se poate sustine ca ceea ce este esential in concurenta neloiala nu este intentia, ci elementul obiectiv, si anume rezultatul. Potrivit art.12 din legea nr.11/1991, dreptul la actiune in concurenta neloiala se prescrie in termen de 1 an de la data la care cel lezat a cunoscut sau trebuia sa cunoasca dauna si pe cel care a cauzat-o, insa nu mai tarziu de 3 ani de la data sanctionarii faptei.

In dreptul concurentei comerciale, prin confuzie se intelege actul de concurenta neloiala care consta in disimularea credibila a propriei activitati de piata a autorului, sub aparenta semnelor distinctive ale concurentului lezat sau ale unui colectiv de concurenti. Conform art. 5 lit. a din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la doi ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei folosirea unei firme, inventii, mrci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natur s produc confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant. Avand in vedere ca atat firma, cat si emblema au scopul de a atrage clientela, art. 5 lit. a, din Legea nr. 11/1991, incrimineaza ca infractiune de concurenta neloiala si sanctioneaza cu inchisoare de la o luna la doi ani sau cu amenda, intrebuintarea unei firme sau unei embleme de natura a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant. Confuzia poate fi provocata nu doar de o contrafacere sau o imitatie servila a semnelor distinctive ale altui comerciant. Aceasta imitatie poate sa fie numai partiala, dar, in masura in care atinge elemente caracteristice, poate crea confuzie. De exemplu, instanta a considerat ca marca Santal produce un risc de confuzie cu bine cunoscuta marca Sante , intrucat creeaza impresia unei origini comune a produselor. Cele mai raspindite cazuri de contrafacere si concurenta neloiala sunt incercarile de a crea confuzie in mintea consumatorilor. De exemplu, aparind pe piata cu un produs necompetitiv, o firma oarecare incearca sa aplice o marca ce se aseamana foarte mult ("pina la confunzie") cu marca binecunoscuta a concurentului, produsele caruia se bucura de un succes constant pe piata. Au devenit deja banale confuziile de genul REEBOK REABOK, PANASUNIC - PANASONIC, MULINEX - MOULINEX, ABIBAS - ADIDAS etc. In asemenea cazuri se mizeaza pe faptul ca in mintea consumatorului se produce involuntar o asociatie a marfii din vitrina cu buna calitate a produsului inscriptionat cu o marca renumita. Metodele folosite in acest scop sunt diferite, cum ar fi de exemplu, afirmatia in materialale publicitare ca un produs este de aceeasi calitate cu produsul cunoscut al unui concurent, referirea la faptul de a fi lucrat un timp indelungat in intreprinderea concurenta, etc. Astfel, utilizarea semnelor distinctive ale unui alt comerciant, insa pentru

produse complet diferite de cele pentru care marca a devenit notorie, nu constituie o concurenta propriu-zisa, dar reprezinta o practica parazitara. Cel ce recurge la practici parazitare nu urmareste intotdeauna deturnarea clientelei comerciantului, ci urmareste de regula sa profite de succesul unei intreprinderi, fie ca este sau nu concurenta, fara a face eforturi financiare, intelectuale sau promotionale proprii, ci utilizand munca altui comerciant, fara acordul acestuia. Uneori, publicitatea parazitara devine un mijloc de denigrare. De exemplu, cand reclama se face recunoscand ca produsul concurentului este bun, dar aratand ca produsul propriu este si mai bun sau mai ieftin. In asemenea cazuri, jurisprudenta pune accentul pe denigrare si nu retine retasarea parazitara decat atunci cand se aduce atingere unui semn distinctiv. Marcile notorii se bucura de o protectie cu depasirea principiului specialitatii, considerandu-se ca este anormal ca tertii sa beneficieze de renumele unei marci in promovarea careia nu au nici un merit. Astfel, cand intreprinderea pirat si intreprinderea piratata opereaza in sectoare diferite, neloialitatea celei dintai nu se concretizeaza in deturnarea clientelei celei de-a doua deoarece ele nu se adreseaza aceleiasi clientele. Consecinta neloialitatii si a confuziei publicului o constituie castigarea de clientela fara efort propriu. Parazitarea marcilor notorii mai imbraca si o alta forma, prin imitarea parazitara a metodelor de publicitate, a tipului de promovare, referiri abuzive la companii sau marci de prestigiu. Anumite actiuni vizeaza transferarea imaginii favorabile create de reputatia unor marci asupra propriilor produse sau servicii. Cei care recurg la astfel de practici neloiale utilizeaza, in contextul comercializarii si al publicitatii produselor lor, expresii ca: gen, de tipul, ca si produsul X, mod, stil, marca, gust, dupa reteta sau alte mentiuni asemanatoare. Cu alte cuvinte, incearca sa atraga asupra produselor lor avantajele garantiilor de calitate conferite de marci consacrate. O serie de legi speciale, cum ar fi H.G. 106/7.02.2002, privind etichetarea alimentelor, interzic expres utilizarea unor astfel de termeni. Aceste restrictii isi au originea tocmai in ideea de a reprima manifestarile neloiale ale concurentei care, folosind o astfel de publicitate si practicand, eventual,

preturi mai scazute, poate deturna o parte din clientela celor care, prin eforturile lor, au consacrat marcile respective. Fapta de concurenta neloiala in forma confuziei este sanctionata cu inchisoare de la sase luni la doi ani sau cu amenda de la 2.500 RON la 5.000 RON. Comerciantul care savarseste un act de concurenta neloiala va fi obligat sa inceteze sau sa inlature actul si dupa caz, sa plateasca despagubiri pentru daunele pricinuite. De asemenea, instanta poate dispune publicarea hotararii pe cheltuiala faptuitorului si confiscarea speciala. Marfurile supuse confiscarii vor putea fi vandute dupa distrugerea falselor mentiuni. Pentru prejudiciile cauzate, titularul are dreptul la despagubiri potrivit legii.