Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU Facultatea de SPRISE Specializarea Studii de securitate

ORGANIZAIA PENTRU SECURITATE SI COOPERARE N EUROPA (OSCE)

St udenti: Irimie Agatha Iuga Amalia Pavel Nadia Sibiu

2012
Introducere
Organizatia pentru Securitate si Cooperare n Europa este cea mai cuprinzatoare organizatie de securitate de tip regional, numarnd 55 de state membre din Europa si America de Nord si singura din Europa considerata un aranjament regional n sensul enuntat de Capitolul VIII din Carta Natiunilor Unite. Activitatea sa presupune alerta timpurie, prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor si reconstructia postconflict. Deciziile sale implica statele membre doar la nivel politic, nu si juridic. Toate statele membre au statut egal, iar deciziile se iau prin consens. Desi OSCE are (sub aceasta denumire) o istorie destul de scurta, radacinile ei se regasesc n anii '70 ai secolului XX, sau chiar mai devreme, existenta sa fiind indisolubil legata de perioada "razboiului rece".

1. Evolutie istorica
C.S.C.E.

Ororile celui de-al doilea razboi mondial au determinat statele lumii sa consacre o reflectie sporita cooperarii la nivel international n domenii ct mai variate. n aceasta logica, anii '50 aveau sa aduca mutatii importante pe scena europeana si mondiala, cooperarea dintre state traducndu-se prin crearea unui numar important de organizatii internationale: Consiliul Europei, Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECA), Comunitatea Economica Europeana (CEE)Uniunea Europei Occidentale (UEO), Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE). Tot n aceasta perioada, n Europa ncepe sa cstige teren ideea organizarii unei securitati paneuropene, prima propunere concreta n acest sens fiind adresata de Uniunea Sovietica n 1954 (aceasta propunea semnarea, de catre statele europene, a unui tratat si crearea unei structuri institutionale permanente). Statele vest-europene au respins nsa aceasta idee, iar n urma unor evenimente precum invadarea Ungariei sau construirea Zidului Berlinului, concretizarea ei parea tot mai putin posibila. Destinderea din anii '60 permite fostei URSS sa avanseze noi propuneri asupra unei viitoare conferinte a carei ncununare ar fi trebuit sa fie adoptarea unui text cu valoare juridica, menit sa confirme granitele existente n Europa si sa puna bazele unei cooperari economice Est-Vest. Dupa o perioada de rezerve, NATO si anunta, n 1969, disponibilitatea de a participa la o astfel de conferinta, aceasta disponibilitate fiind nsa una conditionata; astfel, Alianta cerea participarea, cu drepturi depline, a SUA si Canadei, reconfirmarea statutului legal al Berlinului, discutii asupra dezarmarii n Europa, includerea unui capitol asupra drepturilor omului. nceputul anilor '70 pare fast acestui proiect si, la 22 noiembrie 1972, ncep discutiile de la Helsinki, ncheiate pe 8 iunie 1973 si a

caror consacrare a fost facuta prin documentul intitulat Recomandarile finale de la Helsinki (cunoscut si sub numele de The Blue Book). Conferinta pentru Securitate si Cooperare n Europa a fost formal deschisa pe 3 iulie 1973, lansnduse astfel procesul Helsinki. Acesta, incluznd 35 de state din zona europeana si euroatlantica, a cunoscut trei momente majore: - 3-9 iulie 1973 (Helsinki): adoptarea Recomandarilor Finale; - 18 septembrie 1973-21 iulie 1975 (Geneva): elaborarea Actului Final de la Helsinki; - 30 iulie - 1 august 1975 (Helsinki): semnarea, de catre cele 35 de state membre, a Actului Final de la Helsinki. Acesta este un document politic, nonconstrngator juridic, avnd trei coordonate majore: aspectele politico-militare ale securitatii (principiile care ghideaza relatiile dintre statele participante si masuri de sporire a ncrederii n plan militar) (A se vedea, n Anexa II, "Decalogul" de la Helsinki), cooperarea n domeniul economic, tehnico-stiintific si a mediului nconjurator si "cooperarea n domeniul umanitar si n alte domenii" (erau vizate aici: drepturile omului, redate prin formula "contacte umane", "informarea", "cooperarea culturala" si "cooperarea n probleme de educatie"). Procesul de la Helsinki a reprezentat, fara ndoiala, o sansa unica oferita statelor membre de a ramne n contact, de a avea un cod de conduita n relatiile lor internationale, precum si un program de cooperare pe termen lung. Conferinta a constituit un cadru de dialog ntre "state suveranesi independente n conditiile deplinei egalitati" ntr-un moment n care pe scena internationala se confruntau doua blocuri politice si militare mpartasind valori diferite si a permis abordarea unui subiect pna atunci exclus de pe agenda reuniunilor comune ale reprezentantilor din Est si din Vest: problema drepturilor omului. n planul securitatii, crearea CSCE a determinat reducerea tensiunilor militare prin adoptarea masurilor de ncredere militara, implicnd transparenta si controlul armamentelor. Prabusirea comunismului si ncheierea "razboiului rece" au nsemnat, pentru CSCE, asumarea unui nou tip de misiuni, legate de aceasta data de construirea cadrului institutional democratic si respectul drepturilor omului n fostele state comuniste. Consacrarea noii orientari a Conferintei a constituit-o Carta de la Paris pentru o Noua Europa, adoptata n 1990, la summit-ul sefilor de stat si de guvern. Pornind de la premisa ca "ntreaga Europa libera este chemata pentru un nou nceput", documentul stabilea consultari politice la nivel de sefi de stat si de guvern din doi n doi ani, un Consiliu alministrilor de externe cel putin o data pe an, precum si posibilitatea unor ntlniri periodice ntre reprezentanti ai ministerelor de externe. Aceste ntlniri

beneficiau de suportul unui aparat administrativ permanent, incluznd un Secretariat, un Centru de Prevenire a Conflictelor si un Oficiu pentru Alegeri Libere. n aprilie 1991 a fost constituita Adunarea Parlamentara a OSCE. Organizatia si dezvolta, n aceasta perioada (ntre 1989 si 1991 au loc reuniuni la Viena, Paris, Copenhaga, Moscova), dimensiunea umana, incluznd alegeri libere, libertatea presei, protectia minoritatilor. n perioada 1991-1994, CSCE va fi nzestrata cu noi institutii si structuri: Forumul pentru Cooperare n Domeniul Securitatii ,naltul Reprezentant pentru Minoritati Nationale ), Forumul Economic, Presedintele n exercitiu nsarcinat cu "coordonarea consultarilor curente n domeniile de interes ale CSCE", Secretarul General. Aceasta dezvoltare institutionala a transformat CSCE dintr-un proces ntr-o organizatie, noua denumire - Organizatia pentru Securitate si Cooperare n Europa - fiind adoptata n urma summit-ului de la Budapesta, din 5/6 decembrie 1994, si devenind efectiva de la 1 ianuarie 1995.
O.S.C.E.

Prin structura si activitatile sale, Organizatia se recunoaste a fi un "instrument primar de alerta rapida, prevenire a conflictelor si gestionare a crizelor".Locul special pe care aceasta Organizatie l ocupa pe scena internationala se regaseste n particularitatile sale: abordarea n cooperare a securitatii, instrumentele de prevenire a conflictelor, dialogul si consensul, valorile comune mpartasite de statele membre, modelele de cooperare cu celelalte organizatii si institutii internationale. Prioritatile pe care OSCE si le-a stabilit pentru perioada actuala vizeaza: - consolidarea valorilor comune ale statelor membre si sprijinirea acestora n edificarea unei societati civile complet democratice, sprijinita pe domnia legii; - prevenirea conflictelor locale, restaurarea ordinii si a pacii; - acoperirea deficitului de securitate si evitarea crearii unor noi sciziuni politice, economice sau sociale prin promovarea securitatii cooperative. OSCE contribuie activ la promovarea democratiei, consolidarea statului de drept si respectul drepturilor si libertatilor fundamentale n aria sa de activitate. n toata aceasta perioada, OSCE a dat dovada de o capacitate sporita de flexibilitate, adaptndu-se schimbarilor si noilor provocari la nivel international. n

1997, OSCE a instituit un Reprezentant pentru libertatea presei si si-a consolidat dimensiunea economica, iar n 1998 a nceput monitorizarea politica. n noiembrie 1999 a fost semnata, la Istanbul, Carta pentru Securitatea Europeana, document care precizeaza, pe de o parte, rolul Organizatiei n viitoarea arhitectura europeana si, pe de alta parte, are drept scop sporirea capacitatilor acesteia n prevenirea conflictelor si reconstructia postconflict a societatilor afectate de razboi.

2. Organele decizionale, structurile si institutiile OSCE


Modul n care OSCE si-a organizat structura interna permite identificarea a doua tipuri de organe: pe de o parte, corpul decizional si, pe de alta parte, institutiile si structurile operationale, ntre cele d oua "componente" existnd o permanenta cooperare.
Structura decizionala

Reuniunile la vrf sunt ntlniri periodice ale sefilor de stat si de guvern si au drept rol trasarea prioritatilor si orientarilor politice ale Organizatiei. Astfel de reuniuni au loc la 2-3 ani. Consiliul Ministerialeste format din ministrii de afaceri externe ai statelor membre si se reuneste cel putin o data pe an (nu n acelasi an n care are loc si summit-ul). Rolul sau este de a evalua problemele relevante pentru OSCE, de a urmari n ce masura activitatile OSCE concorda cu scopurile politice ale Organizatiei, precum si luarea masurilor adecvate. Consiliul Permanent este organul principal de consultare politica si luare a deciziilor; de asemenea, este responsabil cu activitatile curente ale Organizatiei. Sediul sau este la Viena. n urma summit-ului de la Istanbul, din 1999, s-a decis crearea unui comitet pregatitor plasat sub conducerea Consiliului Permanent si avnd drept rol consolidarea procesului de consultare politica si transparenta n cadrul Organizatiei. Aspectele militare ale securitatii sunt dezbatute n cadrul Forumului pentru Cooperare n domeniul Securitatii, care se reuneste saptamnal la Viena. Principalele sale obiective sunt: a) negocierea privind controlul armamentelor, dezarmarea si sporirea ncrederii securitare; b) consultari periodice si cooperare sporita n probleme legate de securitate; c) reducerea riscurilor de conflict, d) implementarea masurilor adoptate. Consiliul Superior /Forumul Economic, format din reprezentantii diferitelor directii politice ale ministerelor de externe, are drept misiune sa pregateasca si sa implementeze deciziile adoptate de Consiliul Ministerial si, ntre sesiunile acestuia, sa urmareasca, gestioneze si coordoneze activitatileOSCE.

n urma dezvoltarii structurii institutionale a Organizatiei, Consiliul actioneaza, din 1997, doar ca Forum Economic.

Structuri si institutii operationale

Presedintele n exercitiu este responsabil pentru activitatea executiva si coordonarea activitatilor curente ale OSCE. Principalele sale misiuni implica actiuni de coordonare, de reprezentare si de supervizare a actiunilor legate de prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor si reabilitarea postconflict. Presedintele este asistat, n activitatea sa, de fostul si viitorul presedinte ai Organizatiei, cei trei formnd asa-numita Troika.Functia de presedinte al OSCE este detinuta, pentru un an, de ministrul de afaceri externe al unuia dintre statele membre. Originile acestei institutii se regasesc n Carta de la Paris pentru o noua Europa, dar ea a fost formal recunoscuta la summit-ul de la Helsinki, din 1992. Secretarul Genera si Secretariatul Secretarul General l sprijina si l reprezinta pe Presedintele n exercitiu. Activitatea lui presupune gestionarea structurilor si operatiunilor OSCE, inclusiv Secretariatul, sprijinul acordat Presedintelui n exercitiu pentru pregatirea si organizarea ntlnirilor din cadrul OSCE, implementarea deciziilor OSCE, promovarea politicii si a practicilor OSCE la nivel international, mentinerea contactelor cu alte organizatii internationale, consiliere n domeniul financiar etc. Secretariatul General este asistat de un Birou, cu sediul la Praga. Conducerea Secretariatului este asigurata de Secretarul General, desemnat de Consiliul Ministerial. Mandatul sau este de trei ani. Secretariatul General este plasat sub conducerea Secretarului General; acesta asigura suportul operational al Organizatiei. Sediul Secretariatului OSCE este la Viena.

Oficiul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului Avnd drept misiune promovarea alegerilor democratice, consolidarea institutiilor democratice, alerta rapida si prevenirea conflictelor, Oficiul a fost consacrat n actuala formula ncepnd din 1992. naltul Comisar pentru Minoritati Nationale Acest post a fost creat n 1992 cu scopul de a raspunde, n cel mai scurt timp posibil, tensiunilor etnice care implica un potential conflict. Sediul naltului Comisar pentru Minoritati Nationale se afla la Haga.

Reprezentantul pentru Libertatea Presei Creat n 1996, n urma summit-ului de la Lisabona (si oficializat n urma Consiliului din 5 noiembrie 1997), acest post confera mandat pentru observarea libertatii de expresie a mass-media n statele membre, acordnd o atentie sporita factorilor care pot ngradi libertatea presei, precum si conditiilor nefavorabile de munca pentru jurnalisti. De asemenea, Reprezentantul pentru Libertatea Presei are misiunea de a reactiona rapid n cazul unei nonconcordante ntre actiunile statelor membre si principiile OSCE privind libertatea presei. Mandatul sau este de trei ani. El nu are o functie juridica.
Adunarea Parlamentara a OSCE

Reprezentnd dimensiunea parlamentara a Organizatiei, Adunarea Parlamentara si are originile n Carta de la Paris pentru o Noua Europa, care reafirma importanta parlamentelor n procesul de la Helsinki si invita la crearea unui organism parlamentar n cadrul Organizatiei. Cei 315 parlamentari din statele membre au drept misiune promovarea participarii parlamentare n activitatile OSCE, facilitarea dialogului interparlamentar si a cooperarii. Prima sesiune formala a OSCE a avut loc la Budapesta, n 1992. Criteriul de reprezentare este direct legat de marimea populatiei. Principalele activitati ale Adunarii concentreaza dezbaterile asupra diferitelor activitati ale OSCE (la sfrsitul fiecarei Adunari anuale se adopta o Declaratie finala, precum si rezolutii si recomandari transmise Consiliului Ministerial), asistenta n vederea consolidarii democratiei n fosta URSS (Adunarea a dezvoltat un Program de Asistenta Democratica), ncurajarea jurnalismului liber (Adunarea decerneaza anual Premiul pentru Jurnalism si Democratie). Sediul Adunarii Parlamentare este la Copenhaga.

3. Dimensiunea politico-militara a securitatii


OSCE propune o abordare specifica a securitatii, si anume securitatea globala (acopera cele trei aspecte ale securitatii: umana,politico-militara si economica si de mediu) si de cooperare (toate statele participante au statut egal, iar deciziile, adoptate prin consens, sunt constrngatoare doar la nivel politic). Aceasta perspectiva asupra securitatii presupune adoptarea, n plan politico-miliar, a unor mecanisme antrennd deschiderea, transparenta si participarea statelor membre. Instanta n responsabilitatea careia intra negocierile si consultarile n probleme ce tin de aspectele politico-militare este Forumul pentru Cooperarea n Domeniul Securitatii, compus din reprezentanti ai statelor membre ce se reunesc saptamnal la Viena. Activitatea de negociere si consultari a Forumului se circumscrie unei tematici diverse, precum: controlul armamentelor, dezarmarea, construirea cadrului securitar, contactele la nivel militar, problemele regionale etc.

n 1992, la Helsinki, s-a propus adoptarea unui Cod de conduita viznd aspectele politico-militare ale securitatii. Acest Cod a fost adoptat n 1994, n cadrul summit-ului de la Budapesta, si reafirma determinarea statelor membre de a actiona solidar n cazul violarii normelor OSCE si de a contribui la gasirea unor solutii concertate la provocarile securitare. Documentul face referire la pastrarea capacitatilor militare care acopera nevoile reale de securitate n statele membre; acestea din urma au, potrivit Codului, libertatea de a-si defini, n mod liber, interesele si aranjamentele securitare (inclusiv tratate si aliante). n 1999, la summit-ul de la Istanbul, statele membre ale OSCE au elaborat Carta Europeana de Securitate, document care identifica noile amenintari la nivel securitar si traseaza rolul Organizatiei n viitoarea arhitectura europeana. Considernd ca riscul conflictelor ntre state nu a fost complet eliminat si ca au aparut noi provocari (terorismul international, extremismul violent, criminalitatea organizata, traficul de droguri), Carta propune un raspuns comun tuturor acestor sfidari la adresa securitatii. Plecnd de la ideea ca nici un stat sau nici o organizatie nu poate face fata singur(a) riscurilor si amenintarilor, OSCE se angajeaza sa intensifice cooperarea cu organizatiile competente, pe picior de egalitate si ntr-un spirit de cooperare, sa dezvolte si sa mentina coerenta politica si operationala, pe baza valorilor comune, ntre diferitele organisme ce se ocupa de problemele de securitate, pentru a raspunde crizelor specifice si, n acelasi timp, pentru a defini o riposta la noile riscuri si amenintari. n aceasta logica, OSCE si asuma un rol integrator-cheie, constituindu- se ntr-un cadru suplu de coordonare n vederea favorizarii cooperarii gratie careia diferitele organizatii pot contribui la consolidarea lor reciproca, profitnd de atuurile lor specifice. Carta recunoaste, de asemenea, importanta cooperarii subregionale si situeaza n centrul conceptului de securitate globala promovat de OSCE respectul drepturilor omului si al libertatilor fundamentale, al democratiei si al statului de drept. n ceea ce priveste instrumentele pentru consolidarea dialogului si a cooperarii, OSCE va face apel sporit la practicile deja consacrate si va dezvolta operatiunile de teren, ct si capacitatea sa de Raspuns Rapid (REACT). Principalele domenii de aciune ale dimensiunii politico-militare sunt: controlul armamentelor, managementul frontierelor, combaterea terorismului, prevenirea conflictelor, reforma sectorului de aprare. OSCE acioneaz pentru deschidere, consolidarea ncrederii, creterea transparenei i a cooperrii n vederea asigurrii securitii statelor participante OSCE.

OSCE, a cunoscut transformri substaniale deoarece este evident c nici o instituie regional nu-i poate asuma gestionarea ntregului complex de probleme cu care se confrunt continentul. n etapa actual, OSCE se afl n faza de definire a identitii de securitate european. Avantajele OSCE n aceast privin rezid n: abordarea atotcuprinztoare a securitii, n cele trei dimensiuni specifice; participarea, pe baz de egalitate, a tuturor rilor participante; principii, norme, valori i standarde comune; instrumente, mecanisme i experien unic n domeniul diplomaiei preventive. Datorit capacitaii i experienei sale unice n domeniul diplomaiei preventive, prevenirii conflictelor i gestionrii crizelor; consolidrii respectrii drepturilor omului, a democraiei i statului de drept i promovrii tuturor aspectelor societii civile, OSCE va continua s joace un rol important n promovarea unui spaiu comun de securitate i s contribuie la consolidarea ncrederii n domeniul militar i promovarea securitii prin cooperare.
4. Romnia si CSCE/OSCE

Relatiile Romniei cu CSCE debuteaza n acelasi timp cu nceputurile Conferintei nsesi, tara noastra fiind unul dintre promotorii orientarii democratice a procesului lansat la Helsinki. n viziunea Romniei din acea vreme, securitatea presupunea un sistem de angajamente clare si precise, asumate liber de state, nsotite de masuri si garantii concrete care sa le protejeze de eventuala folosire a fortei n relatiile interstatale, dar si sa le permita o dezvoltare libera, corespunzatoare propriilor interese si crearea de legaturi de cooperare pe baza normelor de drept international. De asemenea, Romnia a fost cea care a initiat, n cadrul Conferintei, regulile democratice ale procesului de la Helsinki, fondate pe egalitatea suverana a statelor si instituind principiul rotatiei la conducerea reuniunilor, precum si adoptarea deciziilor prin consens. Dupa 1989, noile realitati internationale au impus noi abordari n cadrul Conferintei, schimbari carora Romnia le-a raspuns printr-un document prezentat la Consiliul Ministerial al CSCE de la Berlin, din 1991, si care reflecta conceptia sa despre securitatea europeana si rolul CSCE n acest domeniu; securitatea europeana trebuie conceputa, n viziunea Romniei, ca o retea de structuri interconectate armonios si care se sustin reciproc.

4. Implicarea in asigurarea securitatii


Este de domeniul evidenei atenia pe care UE a acordat-o cooperrii practice i eficace cu OSCE, pe baza Platformei securitii cooperative, anexate la Charta securitii europene, ce favorizeaz consolidarea mutual a organizaiilor nsrcinate cu promovarea securitii globale n zona de competen a OSCE. UE a considerat, invariabil, OSCE ca un actor indispensabil n peisajul european de securitate i i-a exprimat ataamentul la valorile, normele i principiile OSCE, n cele trei dimensiuni ale securitii. Avnd n vedere unul dintre documentele fundamentale ale OSCE, Charta securitii europene, adoptat la summit-ul de la Istanbul, din 1999, care trasa ca obiectiv ntrirea securitii i stabilitii Europei, a capacitilor operaionale ale Organizaiei, UE a putut coopera cu OSCE n cele trei funcii eseniale pe care organizaia i le asum n prezent: activiti de mediere, dialog politic cvasipermanent i organizarea de misiuni de lung durat n unele state din Europa de Sud-Est i din fosta URSS. Fiind definit, n sensul Chartei ONU, ca organizaie de prim recurs n reglementarea diferendelor n regiune, OSCE a jucat i joac rolul de for de reflecie asupra structurii europene de securitate, de instrument de alert, prevenie, gestionare a crizelor i relevment dup conflict i de instan de consultare, luare de decizii i cooperare, dar i de forum transatlantic, european i euroasiatic, prin parteneriatele ncheiate cu state din Asia, ce au calitatea de observatori, cum sunt Coreea de Sud, Japonia sau Thailanda. n temeiul Chartei, organizaia a cutat s-i creasc rolul n materie de securitate, prin consacrarea orientrii sale operaionale. Prin noul su instrument, Capacitatea civil de reacie rapid (REACT), are posibilitatea s contribuie la gestionarea crizelor i altor misiuni, ca organizaie de sprijin n caz de catastrofe, s creeze echipe de asisten i cooperare rapid n materie civil i de poliie, s rspund ct mai rapid posibil la cereri de asisten i pregtire a operaiilor de anvergur n teren. Charta a condus la o ntrire a rolului OSCE pentru tot ce nseamn operaii de poliie civil, importante att pentru prevenirea conflictelor, ct i pentru gestiunea crizelor i postconflict. Implicarea n asemenea activiti a obligat organizaia s dezvolte aciuni de formare a poliiei, reform a forelor paramilitare, modernizare a lor, achiziionare de competene noi, cum sunt cele pentru lupta antidrog i anticorupie sau promovarea respectului drepturilor omului. Analitii trebuie insa s accepte c eficiena sczut a demersurilor proprii nu deriv din slbiciunile relaiei cu alte organizaii, inclusiv UE, ci din extinderea sarcinilor i restrngerea posibilitilor financiare, precum i din obstrucia exercitat de unele state membre, prin folosirea dreptului de veto n adoptarea deciziilor importante.

Un bun exemplu l reprezint cel de-al XV-lea Consiliu Ministerial al organizaiei, din noiembrie 2007, de la Madrid, care i-a ncheiat lucrrile eund n adoptarea Declaraiei Finale i a Declaraiei cu privire la Moldova. Tot n coad de pete s-au terminat i lucrrile reuniunii de iarn a Adunrii Parlamentare a OSCE, din 21-22 februarie 2008, de la Viena. n pofida ntinderii teritoriale imense a organizaiei, din Europa, pn n America de Nord i Asia Central, i a mulimii misiunilor de gestionare a crizelor, colaborarea i cooperarea strnse cu UE, ONU i alte organizaii internaionale de securitate au fcut ca activitile extinse din cadrul celor trei dimensiuni ale OSCE (politico-militar, uman i economic, precum i de mediu) s aib, totui, o finalitate apreciabil, ajutnd la transformarea societilor statelor respective n comuniti democratice, mai stabile, mai panice i mai prospere. Pe canevasul complex al noilor riscuri i ameninri la adresa statelor i popoarelor, OSCE se ntlnete cu UE i atunci cnd i asum un rol important n coordonarea voinei statelor participante la lupta contra terorismului internaional, cnd adopt decizii pentru combaterea acestuia, asigurarea securitii transportului ncrcturilor, securitii documentelor de cltorie, controlului transferului de arme mici i uoare, lupta cu corupia i cu intolerana, combaterea xenofobiei,rasismului, discriminrii etnice i religioase. n Raportul anual 2006 asupra activitii OSCE, se evideniaz, ca repere ale preocuprilor comune ale celor dou organizaii: includerea problemei cooperrii dintre acestea pe agenda celor dou serii de reuniuni ale organizaiei; desfurarea de reuniuni bilaterale referitoare la situaia din Asia Central, Caucazul de Sud, Moldova i Balcani; furnizarea de informaii Consiliului permanent al OSCE de nali responsabili ai UE asupra activitilor Misiunii de asisten a UE la frontiera moldo-ucrainean, asupra Balcanilor i lrgirii UE; vizita de evaluare comun la Novobohdanivka, n Ucraina, pentru lansarea unui proiect asupra distrugerii armelor uoare i de mic calibru, ca i a muniiilor convenionale,etc. Acelai document inventariaz ca activiti de cooperare n teren ntre cele dou organizaii: conlucrarea pe parcursul celor 4 misiuni ale OSCE pentru refugiai din Croaia, BiH, Serbia i Muntenegru; susinerea, de ctre Centrul de prevenire a conflictelor, a unui proiect regional asupra strategiilor de gestiune integrat a frontierelor, finanat de UE, n cadrul Programului comunitar de asisten pentru reconstrucie, dezvoltare i stabilizare (CARDS); cooperarea cu CE n domeniul reformei electorale i ntririi capacitilor civile i a ONG n Kosovo; conlucrarea misiunii din Croaia cu CE pentru promovarea unui cadru juridic de dezvoltare a societii civile; finanarea de ctre Agenia european pentru reconstrucie i implementarea Planului de aciune al OSCE pentru integrarea romilor din Serbia; cooperarea cu Biroul de asisten fiscal i vamal al UE n cadrul programului de gestiune a frontierelor din Serbia. n ultimele decenii, n perimetrul conflictelor din Balcani, OSCE a sprijinit promovarea normelor democratice, monitorizarea alegerilor, facilitarea dialogului ntre diferitele comuniti etnice sau religioase, reforma sistemului educaional, elaborarea unor msuri de ntrire a securitii i ncrederii

ntre prile implicate n conflict, elaborarea recomandrilor pentru detensionarea relaiilor dintre diverse comuniti etc. Dup o ncercare de implicare direct, din pcate nereuit, n anii 1998-1999, n soluionarea crizei din spaiul iugoslav, s-a dorit s i se atribuie OSCE un rol mai semnificativ n conflictele din R. Moldova, Georgia i Azerbaidjan, dar aceasta nu s-a ntmplat. Explicaia trebuie cutat n aceea c, spre deosebire de NATO i UE, OSCE nu dispune de resursele necesare, materiale i umane, care s-i permit s preia misiuni independente n spaiul unor conflicte i, de asemenea, dei are sprijinul SUA, este mereu obstrucionat de Rusia, alt actor internaional-cheie, n finalizarea dosarelor unor conflicte. n zonele de vecintate apropiat ce se suprapun peste spaiul OSCE, implicarea mai larg a UE las un spaiu ngust de micare pentru cealalt organizaie, fcnd-o mai puin vizibil n plan acional. De aceea, studiul relaiei UE OSCE i sugereaz necesitatea unei diviziuni mai clare a muncii, n cadrul creia fiecare organizaie s se concentreze pe o anumit arie sau pe un anumit domeniu, ceea ce ar duce la creterea valorii adugate, a influenei i rolului celor dou organizaii. Totodat, trebuie artat c eficiena activitii OSCE poate cpta noi dimensiuni calitative doar n perimetrul acional al unui sistem multilateral de structuri de securitate (incluznd ONU, NATO, UE, OSCE), cu funcionaliti nnoite, i ntr-un cadru normativ adecvat, care cunoate o optimizare i o corelare continu a cooperrii.

S-ar putea să vă placă și