Sunteți pe pagina 1din 79

UNIVERSITATEA „AL.I.CUZA” IAŞI RECTORAT Nr. …………… Din …………………… Către …………………………………….

Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi, Facultatea de Biologie, vă face cunoscut că

în data de ……………………………. ora ………., în sala ………., va avea loc

susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată AVIFAUNA ŞI PARAZIŢII SĂI DIN

BAZINUL MIJLOCIU AL RÂULUI SIRET”, elaborată de drd. Burghelea Costel în

vederea obţinerii titlului ştiinţific de „doctor în biologie”.

Comisia de doctorat are următoarea componenţă:

Preşedinte: Conf. dr. Luminiţa Bejenaru, Prodecan Facultatea de Biologie, Univ.

„Al.I.Cuza”, Iaşi;

Conducător ştiinţific: Prof. univ. dr. Iordache Ion, Facultatea de Biologie, Univ.

„Al.I.Cuza”, Iaşi;

Referenţi:

-

Române;

- Prof. univ. dr. Ioan Moglan, Facultatea de Biologie, Univ. „Al.I.Cuza”,

Iaşi;

Academiei

C.P.I.

dr.

Dan

Munteanu,

membru

corespondent

al

- Conf. dr. Ioan Coroiu, Universitatea Babeş Bolyai, Cluj-Napoca

1

CUPRINS

 

INTRODUCERE …………………………………………………

3

CAPITOLUL I

CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICĂ A BAZINULUI

MIJLOCIU AL SIRETULUI ……………………………………….

4

POZIŢIA GEOGRAFICĂ …………………………………………

4

RELIEFUL……………………………………………………

……

4

CLIMA……………………………………………………………… 4

Regimul termic înregistrat la Staţia Meteo Bacău ……………

……

5

Regimul eolian ……………………………………………………

6

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ …………………………………… 7

Apele curgătoare ………………………………………… ………

7

Lacurile ………………………………………………….…………

7

VEGETAŢIA ……………………………………….……………… 8

FAUNA ……………………………………………………………

8

CAPITOLUL II

ISTORIC PRIVIND CERCETĂRILE ÎN ORNITOLOGIE ……… 9

CERCETĂRI ROMÂNEŞTI PRIVIND ECOLOGIA PĂSĂRILOR ……………………………………………………….

9

CAPITOLUL III

METODE DE CERCETARE FOLOSITE ………………………….

12

CAPITOLUL IV

STABILIREA UNOR CRITERII DE APRECIERE A SPECIILOR DE PĂSĂRI DIN PUNCT DE VEDERE FENOLOGIC ŞI A MODULUI DE HRĂNIRE ……………………………………… ECOSISTEME CERCETATE, REZULTATE OBŢINUTE ŞI

15

DISCUTAREA ACESTORA ………………………………………. 15

ECOSISTEME FORESTIERE …………………………………… Analiza sinecologică a comunităţilor de păsări din padurile cu cvercinee

15

studiate

19

ECOSISTEMELE ACVATICE ……………………………………. 40 CONCLUZII CU PRIVIRE LA AVIFAUNA STUDIATĂ ……… 50

CAPITOLUL V

STUDIUL PARAZIŢILOR EXTERNI PREZENŢI PE CORPUL

 

PĂSĂRILOR DIN BAZINUL MIJLOCIU AL SIRETULUI ……

53

ISTORICUL CERCETARILOR ASUPRA PARAZIŢILOR EXTERNI ÎN ROMÂNIA …………………………………………

53

CAPITOLUL VI

METODE DE CERCETARE FOLOSITE ÎN STUDIUL PARAZIŢILOR EXTERNI ………………………………………… 54

COLECTAREA ŞI CONSERVARE MALOFAGELOR ………… CALCULUL UNOR PARAMETRI FOLOSIŢI ÎN STUDIILE

54

CAPITOLULVII

PARAZITOLOGICE ……………………………………………… STUDIUL MALOFAGELOR PARAZITE PE PĂSĂRI DIN BAZINUL MIJLOCIU AL SIRETULUI, REZULTATE OBŢINUTE ŞI

55

DISCUTAREA ACESTORA …………………… 56

LISTA SISTEMATICĂ A SPECIILOR DE MALOFAGE IDENTIFICATE …………………………………………

64

………. CONCLUZII CU PRIVIRE LA PARAZITOFAUNA PĂSĂRILOR DIN BAZINUL MIJLOCIU AL SIRETULUI ……………………

68

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ……………………………………

70

2

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă, prezintă studiul ce se înscrie în tema lucrării de doctorat ײAvifauna şi paraziţii săi din bazinul mijlociu al râului Siret”. Am considerat că se justifică un studiu dedicat avifaunei din bazinul mijlociu al Siretului, aceasta fiind o zonă intens populată şi transformată de om, dar care poate oferi o şansă de supraveţuire atât păsărilor şi implicit paraziţilor acestora. În cazul paraziţilor , atât cei interni cât şi cei externi, ce se găsesc pe păsări, apartenenţa lor la diferite grupe taxonomice impun metode de colectare şi determinare foarte variate,de aceea in cadrul studiului am vizat doar malofagele. Întrucât avifauna bazinului mijlociu al Siretului este influenţată atât de condiţiile de mediu, ce suportă variaţii ample în ultimii ani, cât şi de transformările antropice am considerat necesară continuarea studiilor efectuate în această zonă, dintre cele mai recente şi de amploare fiind făcute de Rang C. (2002), Feneru F. (2002), Ion C.

(2006).

În realizarea acestui studiu, pentru obţinerea datelor, am folosit observaţiile personale,efectuate în perioada 2003 – 2007, în toate anotimpurile anului, precum şi literatura existentă, prezentată în lista bibliografică, urmărind acele aspecte ce privesc diversitate specifică , unele aspecte calitative şi cantitative la nivelul avifaunei şi malofagelor parazite pe aceasta. Mulţumesc domnului Prof. Univ. dr. Iordache Ion, conducătorul ştiinţific al acestei teze, pentru încrederea pe care mi-a acordat-o atunci când mi-a oferit această temă de studiu şi pentru întregul sprijin acordat în aceşti ani, mai ales în momentele grele când m-a încurajat să termin ceea ce am început. Sunt recunoscător domnului Conf. dr. Cătălin Rang, pentru sfaturile şi sprijinul acordat în activitatea de teren , pentru bibliografia pe care mi-a puso la dispoziţie precum şi domnului Prof. Univ. dr. Neculai Barabaş pentru sfaturile şi bibliografia referitoare la caracterizarea zonei de studiu. De asemenea, mulţumesc domnului Lect. dr. Constantin Ion , pentru sfaturile competente şi pentru ajutorul pe care mi l-a oferit la redactarea finală a tezei, cât şi domnului dr. Costică Adam pentru materialul bibliografic referitor la malofage şi pentru verificarea materialului parazitologic.

3

CAPITOLUL I CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICĂ A BAZINULUI MIJLOCIU AL SIRETULUI

POZIŢIA GEOGRAFICĂ

Bazinul mijlociu al Siretului se întinde în jurul văii mijlocii a râului, cu afluenţii

care se varsă pe această porţiune, din care cei mai importanţi sunt Moldova, Bistriţa

şi Trotuşul. Toate aceste râuri se găsesc pe partea dreaptă a Siretului. Limita nordică

a ariei cercetate este stabilită convenţional la

paralela 47° lat. N, iar cea sudică la 46° lat. N.

La est de valea Siretului, aria de interes pentru

cercetarea noastră cuprinde doar două iazuri

situate în podişul Bârladului, la 8 – 10 km de

iazuri situate în podi ş ul Bârladului, la 8 – 10 km de valea râului. Figura

valea râului.

Figura 1. Harta României cu conturul regiunii de studiu

RELIEFUL

Teritoriul cercetat aparţine celor două unităţi geostructurale ce

caracterizează ţara noastră, de orogen şi de platformă, al căror regim tectonic diferit

a jucat un rol determinant asupra înfăţişării lor morfologice.

CLIMA

Aspecte despre clima zonei de studiu

Ca şi în privinţa reliefului, clima bazinului mijlociu al Siretului prezintă mari

variaţii, atât de la nord la sud, cât mai ales de la vest la est.

Valorile principalilor factori climatici de la staţia meteo Bacău în perioada 2003-2007.

Temperatura medie

9°C

Temperatura medie în luna iulie

20,8°C

Temperatura medie în luna ianuarie

– 4,3°C

Temperatura maximă absolută

38,8°C

4

Temperatura minimă absolută

 

– 32,5°C

Data medie a primului îngheţ toamna

 

15.

10

Data medie a ultimului îngheţ primăvara

 

24.

04

Durata medie a intervalului fără îngheţ

 

174

zile

Durata intervalului cu temperaturi medii zilnice:

>5°C

229

zile

 

>10°C

182

zile

Precipitaţii atmosferice medii

 

544,3 mm

Luna cu precipitaţii maxime (iunie)

 

90,3 mm

Umezeala relativă a aerului:

medie

69%

 

minimă (august)

59%

 

maximă(noiembrie)

82%

Vânturi predominante din

N

şi NV

37%

 

S

şi SE

27%

Indicele de ariditate

 

28

Regimul termic înregistrat la Staţia Meteo Bacău

30

20

10

0

-10

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
I
II
III
IV
V
VI
VII
VIII
IX
X
XI
XII
2003 2004 2005 2006 2007
2003
2004
2005
2006
2007

Figura 2. Temperatura aerului (°C) , înregistrată la Staţia Meteo Bacău.

250

200

150

100

50

0

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

250 200 150 100 50 0 I II III IV V VI VII VIII IX X
2003 2004 2005 2006 2007
2003
2004
2005
2006
2007

Figura 3. Precipitaţiile (mm). Media lunară 2003-2007, înregistrate la Staţia Meteo Bacău.

5

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII 500 Medii lunare
I
II
III
IV
V
VI
VII
VIII
IX
X
XI
XII
500
Medii
lunare
multianuale 1986-2006
0
Precipitaţ
ii maxime lunare
1986-2006
Figura 4. Regimul precipitaţiilor , înregistrat la Staţia Meteo Bacău.
I
II
III
IV
V
VI
VII
VIII
IX
X
XI
XII

20

15

10

5

0

2003 2004 2005
2003
2004
2005

Figura 5. Numărul zilelor cu precipitaţii > 0,1 mm, înregistrate la Staţia Meteo

Bacău.

100

80

60

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

2003 2004 2005
2003
2004
2005

Figura 6. Umiditatea relativă medie lunară, înregistrată la Staţia Meteo Bacău

(2003-2007).

Regimul eolian

Curenţii dominanţi sunt din direcţia şi N şi NV şi se localizează pe valea Bistriţei.

i N ş i NV ş i se localizeaz ă pe valea Bistri ţ ei. Figura

Figura 7. Roza vânturilor, înregistrate la Staţia Meteo Bacău

6

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Apele curgătoare

Principalele râuri de pe teritoriul cercetat sunt Siretul, Bistriţa şi Trotuşul. Toate apele curgătoare sunt tributare Siretului, conturând bazinul mijlociu al acestui râu.

Lacurile Pe teritoriul bazinului mijlociu al Siretului luat în studiu, unităţile lacustre sunt în majoritate de origine antropogenă. Singurul lac natural, care a apărut în 1883, este Bălătăul.

Lacul Gârleni este următorul lac de acumulare de pe Bistriţa. Are o suprafaţă de 233,5 ha, din care circa 10 ha la coada lacului sunt acoperite cu stuf şi papură. Volumul total: 5,08 milioane m³. Lacul Lilieci, cunoscut şi sub numele de Iteşti , are 261,7 ha, din care circa 40 ha sunt reprezentate de suprafeţe de apă puţin adâncă, întinderi de stuf şi papură şi de insule de vegetaţie arborescentă. Volumul de apă este de 7,4 milioane m³.

arborescent ă . Volumul de ap ă este de 7,4 milioane m³. Figura 8. Lacul Lilieci

Figura 8. Lacul Lilieci – insule cu stuf (foto original). Lacul Bacău II este situat la marginea municipiului Bacău. Are o suprafaţă de 390 ha şi un volum de apă de 15,6 milioane m³. Lungimea lacului este de 5560 m, iar lăţimea maximă este de 600 m. Din întreaga suprafaţă, o mare parte este acoperită astăzi de stuf, papură şi sălcii tinere.

ă ast ă zi de stuf, papur ă ş i s ă lcii tinere. Figura 9.

Figura 9. Bistriţa în amonte de lacul Bacău II (foto original).

7

Lacul Bereşti este ultimul din seria lacurilor de acumulare. Lungimea măsoară 16 km, lăţimea maximă depăşeşte 1 km, suprafaţa fiind de 2800 ha. Volumul de apă este de 120 milioane m³. La fel ca în cazul lacului Răcăciuni, malul drept este betonat, iar cel stâng este reprezentat de terasa înaltă şi abruptă a Siretului. Suprafaţa cu vegetaţie palustră instalată pe terenurile de colmatare este relativ redusă. VEGETAŢIA Datorită condiţiilor climatice, pedologice şi de relief diferite, în funcţie de localizarea lor, apele din bazinul mijlociu al Siretului sunt populate sau înconjurate de o vegetaţie foarte diversă, de la cea specifică munţilor şi apelor montane, până la vegetaţia zonelor de luncă şi bălţi de câmpie şi dealuri joase. FAUNA Fauna bazinului mijlociu al Siretului este foarte diversificată şi bogată, Principalele grupe de nevertebrate sunt: rotifere, viermi oligocheţi, hirudinee, gastropode, crustacee, larve de coleoptere, de chironomide, de trihoptere, de efemeroptere, heteroptere, etc. Atât în lacuri cât şi în râuri trăiesc: scoica de lac (Anodonta cygnea), scoica de talie mică Dreissena polymorpha şi racul de râu (Astacus fluviatilis). În pâraiele de munte trăiesc boişteanul (Phoxinus phoxinus) şi păstrăvul de munte (Salmo trutta). Cele mai comune specii de peşti din zona cercetată sunt carasul (Carassius auratus gibelio) şi bibanul (Perca fluviatilis), ştiuca (Esox lucius), şalău (Stizostedion lucioperca), somn (Silurus glanis), crap (Cyprinus carpio), plătică (Abramis brama), (Alburnoides bipunctatus), obleţul (Alburnus alburnus), roşioara (Scardinius erythrophtalmus), zvârluga (Cobitis taenia), porcuşorul (Gobio gobio). Ghiborţul (Acerina cernua) ca şi bibanul au devenit specii dominante. Dintre amfibieni, specii comune sunt broaştele de lac (Rana esculenta şi Rana ridibunda ), iar în zonele montane Bombina variegata. Alte specii de amfibieni sunt tritonii Triturus vulgaris şi T. cristatus prezenţi la altitudini mici, T. alpestris şi T. montandoni la altitudini mai mari, salamandra (Salamandra salamandra ) şi broaştele roşii de pădure : Rana temporaria şi R. dalmatima. Reptilele cele mai comune prezente sunt: ţestoasa de apă (Emys orbicularis), guşterul (Lacerta viridis), şopârla cenuşie (Lacerta agilis), năpârca (Anguis fragilis), şarpele de casă (Natrix natrix). Ca noutate pentru Moldova a fost semnalat şarpele de apă (Natrix tesselata). (Speciile de reptile după Ion 1996)

8

Carnivorele sunt reprezentate de vulpe (Vulpes vulpes), vidră (Lutra lutra), hermină (Mustela erminea) şi nevăstuică (Mustela nivalis). Dintre rozătoare, bizamul (Ondatra zibethica) şi şobolanul de apă (Arvicola terrestris), prezent în toate bazinele acvatice de la altitudinii mici. Pe văile râurilor Siret şi Bistriţa mai trăiesc şobolanul de câmp (Apodemus agrarius), şoarecele de câmp (Microtus arvalis) şi popândăul (Citellus citellus). Şobolanul cenuşiu (Rattus norvegicus) este prezent în apele din apropierea aşezărilor umane. (Speciile de mamifere după Pop şi Homei 1973.

PARTEA I

CAPITOLUL II ISTORIC PRIVIND CERCETĂRILE ÎN ORNITOLOGIE

CERCETĂRI ROMÂNEŞTI PRIVIND ECOLOGIA PĂSĂRILOR Studii faunistice de bază. Cursul urmat de cercetările ornitologice în România nu s-a desfăşurat cu totul separat de contextul mondial şi mai ales european Pentru începuturile publicaţiilor ornitologiei originale româneşti cităm pe Carol WALSTEIN (1855) cu: "Elemente de ornitologie. " Apar lucrări sub forma listelor de specii oglindind structura calitativă a comunităţilor de păsări în diverse regiuni ale ţării: BIELTZ (1856, 1888) pentru Transilvania; LUZECKI (1891, 1892, 1894, 1898, 1902, 1905) pentru nordul Moldovei; SIMPSON (1860, 1877), PELZEIN (1864), SINTENIS (1877, 1879) pentru Dobrogea şi Delta Dunării; RADAKOFF (1879) pentru Moldova şi Muntenia. Cele mai complete lucrări privind avifauna României sunt cele ale lui DOMBROWSKI (1912), DOMBROWSKI şi LINŢIA (1946) şi LINŢIA (1954) , VASILIU (1939), VASILIU şi RODEVALD (1940), VASILIU (1968), ROSETTI-BĂLĂNESCU (1956, 1957), VASILIU şi ŞOVA (1968). Numeroase lucrări faunistice conţin şi elemente de studiu ecologic cum ar fi:

schimbările calitative condiţionate de sezoane sau schimbarea aspectului vegetaţiei, cuibăritul în colonii, ca şi unele aspecte ale migraţiei etc. Cităm din această categorie lucrările semnate de: KIMAKOWICZ (1896), BUDA (1891), HAUSMANN (1860-1901), CZYNK (1863, 1899), CSATO (1860-1905), KLEMM (1939-1970) CĂTUNEANU (1930-1966), LINŢIA (1903-1951) MUNTEANU (1957-1969), PAPADOPOL (1954-1973), FILIPAŞCU (1958-1972), PAŞCOVSCHI (1930-1970),

9

RADU (1958-1973), KORODI-GAL (1956-1970), TĂLPEANU (1958-1972), MANOLACHE (1953-1973). Contribuţii româneşti privind ecologia păsărilor Migraţiile ca fenomen au format obiectul studiilor care la început s-au mărginit la sesizarea unor fapte: BUDA (1891), CZYNK (1892), SALZER (1855, 1863), SCHENK (1899-1920). Ulterior aceste cercetări s-au amplificat: RODEWALD (1940-1952), RADU (1964), PAŞCOVSCHI (1934-1972), CĂTUNEANU (1930-1971), PAPADOPOL (1956-1970) Hrana păsărilor a constituit, de asemenea, un obiect destul de important asupra căruia şi-au îndreptat atenţia mulţi cercetători români: CĂTUNEANU (1950, 1966, 1970), KISS şi POPOV (1969), ION (1971), HOMEI (1969) dar mai ales KORODI- GAL (1960-1962, 1965-1968, 1970). Studiul unor populaţii de păsări precum şi a structurii cantitative şi calitative a unor comunităţi de păsări ca aspect al cercetărilor ornitologice este şi el reprezentat în literatura noastră de specialitate. Amintim câţiva dintre autorii ce au studiat structura cantitativă şi calitativă a unor populaţii de păsări:

BECZY (1965-1969), CĂTUNEANU (1936, 1939, 1967), FILIPAŞCU (1959, 1966, 1970), ION (1982), KORODI-GAL (1957, 1958, 1960, 1964), KOVATS (1965), MĂTIEŞ (1968, 1969), MUNTEANU (1961-1963, 1965, 1971, 1973), PAŞCOVSCHI (1943, 1956, 1967), RADU (1962), RANG (1968, 1970, 1972), STĂNESCU (1972, 1973), TĂLPEANU (1963, 1965, 1969), VESPREMEANU (1965, 1968, 1969). Despre iernatul păsărilor au publicat PAŞCOVSCHI şi alţii (1968), PAPADOPOL (1957, 1960), TĂLPEANU (1969, 1970), În afară de modificări parţiale în unele trasee de pasaj, a fost semnalată instalarea a numeroşi oaspeţi de iarnă atât pe suprafaţa lacurilor cât şi în zonele învecinate: MUNTEANU (1963, 1965, 1968, 1969), MĂTIEŞ şi KOHL (1965), RADU (1962, 1964), RANG (1967), TĂLPEANU (1969, 1970 MUNTEANU D. şi MATEAŞ M. ( 1983 ) Biologia cuibăritului, a fost tratată de autori ca KORODI-GAL (1969, 1962, 1965-1967, 1969, 1970), PAŞCOVSCHI (1942, 1944, 1955, 1958, 1959, 1961, 1965, 1970), RADU (1952, 1955, 1960, 1966, 1970, 1971), CĂTUNEANU (1963-1970) KALABER (1972-1974) etc Succesiunile din comunităţile de păsări, în condiţiile nou create de modificările datorate construcţiilor hidrotehnice. Amintim aici pe: PAŞCOVSCHI (1956, 1958, 1967), MUNTEANU (1963-1965, 1968), RANG (1968, 1970, 1971), MUNTEANU D. şi MATEAŞ M. ( 1983 )

10

CĂTUNEANU I. şi IACOB V.(1972) , publică despre deplasările locale şi sezoniere ale păsărilor, efectuate prin metoda inelărilor . PAPADOPOL A. şi RANG C.(1972) publică despre avifauna colinelor Tutovei, în acelaşi an RANG C. publică rezultatele cercetărilor sale asupra avifaunei bazinului Trotuş în corelaţie cu unele aspecte de poluare. În anii următori se remarcă contribuţia ştiinţifică prin publicarea unor studii asupra vertebratelor din masivul Ceahlău, studiu privind regimul de hrană al păsărilor din Moldova publicate de către MUNTEANU ( 1973,1974), MUNTEANU şi TEODOREANU ( 1977,1979) În 1992 apare primul atlas al păsărilor clocitoare pe teritoriul României ( CIOCHIA 1992) iar în 1994 apare un atlas provizoriu al păsărilor clocitoare din România care sintetizează cele mai noi date provenite de la ornitologi din toată ţara inclusiv din Moldova ( MUNTEANU , WEBER şi PAPADOPOL 1994 ). În 1997 ION I. şi GACHE C. publică un studiu referitor la dinamica păsărilor din parcurile oraşului Bacău. Pentru perioada 1997-1999 putem menţiona unele articole de mai mică amploare publicate de FENERU O menţiune scurtă a relaţiei păsărilor acvatice cu poluarea unor lacuri din bazinul mijlociu al Siretului apare într-un raport al Universităţii din Groningen ( FEDDEMAN , HARTEVELD şi BOS -2000) Cele mai importante şi recente publicaţii care conţin referiri la avifauna acvatică din bazinul mijlociu al Siretului sunt ediţia a doua a Atlasului păsărilor clocitoare ( MUNTEANU, PAPADOPOL şi WEBER -2002) , care aduce la zi situaţia multor specii din zonă şi valoroasă teză de doctorat a dl. RANG (2002). De asemenea, o contribuţie importantă la studiul paseriformelor de talie mică din zonele umede ale Moldovei o aduce studiul lui ION C. (2007).Alte lucrări cu privire la avifauna zonelor umede sunt cele publicate de către RANG C. -2004 cu privire la cunoaşterea hranei pe baza conţinuturilor stomacale la unele specii existente in colecţia Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Bacău.

11

CAPITOLUL III METODE DE CERCETARE FOLOSITE

METODA TRASEELOR În funcţie de aspectul şi dimensiunea pădurii în care se face observaţia (de regulă un traseu are circa 1 km), se poate aprecia, pe lângă diversitatea specifică şi numărul de indivizi existenţi pe 10 ha (1. 000 m lungimea traseului x 100 m lăţimea cumulată a benzilor de câte 50 m, stânga-dreapta = 100. 000 m 2 ). Se pot apoi extrapola datele obţinute la o suprafaţă obişnuită de studiu de 100 ha. METODA PUNCTELOR DE OBSERVAŢII

- Observaţia directă. În puncte fixe - a fost utilizată de obicei în timpul perioadelor de cuibărit sau a momentelor de hrănire (în apropierea punctelor specifice). Pe parcursuri lungi - a fost utilizată în special în perioadele de pasaj sau de iernare.

- Identificarea după manifestări sonore, s-a utilizat în perioadele de cuibărit. În afara cântecelor teritoriale au fost urmărite şi semnalele de asociere sau alertă pe care multe specii de păsări le utilizează mai ales în timpul zborului. Indici ecologici utilizaţi Efectivul Caracteristica de bază a fiecărei populaţii este efectivul ei numeric, prin care înţelegem numărul de indivizi dintr-o specie dată ce populează un biotop, într-un moment dat al timpului. Cu cât efectivul se apropie de limita optimă, cu atât sistemul este mai bine organizat şi contribuţia populaţiei în funcţionalitatea ecosistemului este mai eficientă. (Varvara, 2001). Abundenţa relativă Abundenţa relativă exprimă în procente, participarea fiecărei specii în biocenoza studiată (Varvara, 2001). Dispersia Fiecare specie are un model de împrăştiere în teritoriul biotopului pe care-l populează, condiţionat atât de factori externi – repartiţia microbiotopurilor preferate, cât şi de factori interni – instinctul gregar sau solitar imprimat genetic. Dispersia populaţiei unei specii, reprezintă descrierea modului în care sunt distribuiţi indivizii în spaţiu (Varvara, 2001).

12

Dispersia asupr a mărimii

intras pecifice.

este un in dicator ec ologic impo rtant, furn izând infor maţii

populaţiei ş i densităţii sale, prec um şi desp re intensita tea compe tiţiei

populaţiei

ş i desp re intensita tea compe ti ţ iei popula ţ iei Fi gura 10.
ş i desp re intensita tea compe ti ţ iei popula ţ iei Fi gura 10.

Fi gura 10. Ti puri de dist ribuţie (dup ă Fowler şi c olaboratorii , 1998). A - Dis tribuţie reg ulată cu sp aţii mari în tre indi vizi; b - Dis tribuţie reg ulată cu sp aţii mici între i ndivizi; c - Distribuţie întâ mplătoare ( randomică ); d - Distrib uţie grupată

de 95% ( după Fowl er şi

colab oratorii, 19 98). Dominan ţa (D) Acest ind icator este folosit în c azul când

în car e se folose şte estima rea vizuală ) sau se ca lculează p ornind de l a abundenţ ă. În

fapt,

rapor tul dintre

unei speci i, reprezen tând

probele pre levate sun t calitative (caz

Fig ura 11. Zo nele de di spersie cu

un prag d e încrede

dominanţa exprimă a şa numita

efectivele

unei specii

abundenţă

relativă a

şi suma efectivelor celorlalte specii din aria

studia tă (Gomoi u şi Skolka , 2001). Constanţ a (C):

Exprimă

continuitate a apariţiei unei specii în biotopul dat.

Această

caracteristi că este co nsiderată a

fi un indi cator struc tural, deoa rece

arată în ce prop orţie o sp ecie oarec are particip ă la realiz area struct urii biocen ozei.

este mai m are, cu at ât se

Cu câ t valoarea indicatorul ui ce cara cterizează constanţa

13

consideră că specia dată este mai bine adaptată la condiţiile oferite de biotop (Varvara, 2001). Indicele de semnificaţie ecologică (W):

Propus de Dzuba acest indice reprezintă relaţia dintre indicatorul structural (C) şi cel productiv (D), oglindind mai elocvent poziţia unei specii în biocenoză (Varvara,

2001).

Indicele de afinitate cenotică Acest indice evidenţiază afinităţile existente între speciile unui grup dintr-o biocenoză dată, stabilite în baza preferinţelor comune pentru condiţiile aceluiaşi mediu de viaţă, aceasta fiind condiţia de bază privind asocierea speciilor într-o anume biocenoză.Indicele de afinitate cenotică arată procentul de legătură (afinitate) între speciile unei cenoze existente într-o biocenoză comparate două câte două. Pentru aceasta am recurs la calcularea indicelui de disimilaritate Bray-Curtis. Calculul afinităţii se bazează pe compararea speciilor, două câte două (Stiling, 2002). Indicele de diversitate Shannon-Wiever Diversitatea reală (observată) se află prin calcularea indicelui de diversitate conform formulelor. Când numărul de specii este mare, indicele de diversitate are valoare mai mare; când numărul de specii este mic, indicele de diversitate este mic. O echitabilitate crescută, mai bună determină o valoare mai mare a indicelui de diversitate decât la acelaşi număr de specii, dar cu o echitabilitate mică, adică cu câteva specii dominante a căror indivizi totalizează 80-85 % din totalul indivizilor tuturor speciilor (Stiling, 2002). Calculul dominantei biomasei totale pentru fiecare specie Pentru aflarea biomasei totale a indivizilor adulţi aparţinând unei specii, s-a înmulţit numărul total al acestora cu greutatea medie a fiecărei specii. Am considerat că, aproximativ 75% din puii rezultaţi dintr-o pontă medie ajung să zboare din cuib, iar puii rezultaţi au cam 75% din greutatea medie a adulţilor. Înmulţind numărul de perechi dintr-o specie cu numărul mediu de pui rezultaţi şi cu greutatea medie a acestora am obţinut biomasa totală a puilor de la fiecare specie. Această biomasă se adună cu cea a adulţilor şi obţinem pentru fiecare specie biomasa totală, raportată, de obicei, la suprafaţa de 100 de hectare de pădure. Raportate separat la sumele totale pe parametrii urmăriţi am obţinut evaluări ca: dominanţa numerică a adulţilor cuibăritori, dominanţa biomasei adulţilor cuibăritori şi dominanţa biomasei totale pentru fiecare specie în parte.

14

STABILIREA UNOR CRITERII DE APRECIERE A SPECIILOR DE PĂSĂRI DIN PUNCT DE VEDERE FENOLOGIC ŞI A MODULUI DE HRĂNIRE Categoria fenologică Punctul de vedere privind fenologia unei specii de păsări, deşi în general reflectă o caracteristică constantă, poate diferi foarte mult atunci când este corelat cu areale având suprafeţe sau structuri mult diferite. Regimul trofic Pentru anumite momente din viaţa păsărilor, aparent, regimul trofic poate fi stabilit cu destulă uşurinţă. Pe parcursul unui an sau în funcţie de existenţa fiecărui individ în parte, aspectul acesta se complică nebănuit de mult.

CAPITOLUL IV

ECOSISTEME CERCETATE, REZULTATE OBŢINUTE ŞI DISCUTAREA ACESTORA ECOSISTEME FORESTIERE

Ca vegetaţie, cele trei( Heltiu, Păltinata ,Cornăţel) păduri se încadrează în categoria goruneto – făgete situate în zona Subcarpaţilor de Est, subregiunea ecologică forestieră B 3 (Bistriţa - Tarcău) (DONIŢĂ, 1980). Suprafeţele ocupate de astfel de formaţiuni de tipuri sunt destul de restrânse şi au o repartiţie insulară, încadrându-se în categoria pădurilor est carpatice de gorun cu carpen şi fag.

p ă durilor est carpatice de gorun cu carpen ş i fag. Figura 12. Delimitarea zonei

Figura 12. Delimitarea zonei de studiu pentru ecosistemele forestiere

15

Pădurea Păltinata (UP V Păltinata, O. S. Căiuţi, D. S. Bacău). Suprafaţa 958 hectare. Speciile principale forestiere sunt gorunul şi fagul. Vârstele pe unităţi amenajistice sunt cuprinse între 10 şi 100 de ani. Starea fitosanitară a pădurii este satisfăcătoare, de menţionat faptul că în aceste arborete au fost efectuate tratamente de combatere a defoliatorilor în cazul infestărilor sucesive cu Apetimus sp. , a cotarilor şi moliei verde a stejarului (Tortrix viridana). Subarboretul este foarte rar, iar regenerarea naturală este aproape inexistentă. Stratul de zăpadă s-a depus începând după jumătatea lunii ianuarie şi s-a păstrat până la jumătatea lunii martie cu o grosime variind între 2-3 şi 15-20 cm. Arbuştii cu fructificaţii sunt aproape inexistenţi în acest arboret. Amplasarea în imediata apropiere a Combinatului Petro-chimic Borzeşti şi al Termocentralei este o cauză pentru care în permanenţă atmosfera din zonă să fie poluată. Pădurea Heltiu (UP VI Heltiu, O. S. Căiuţi, D. S. Bacău). Suprafaţa 3238 hectare. Specia principală care constituie arboretul este gorunul, dar în expoziţiile nordice sunt şi suprafeţe importante cu fag. Ca şi pădurea Păltinata trupul Heltiu se află plasat pe versantul estic al văii râului Trotuş. Vârstele arborilor sunt cuprinse în diferite unităţi amenajistice între 30 şi 150 de ani. Lipseşte subarboretul constituit din diferite specii de arbuşti şi din regenerare naturală.Starea fitosanitară a pădurii este satisfăcătoare, de menţionat faptul că în aceste arborete au fost semnalate infestări succesive cu Apetimus sp. , molia verde a stejarului (Tortrix viridana) şi cotari. Perioada de acoperire cu un strat de zăpadă între 5 şi 20 cm a fost cuprinsă între lunile ianuarie - martie. Şi în pădurea Heltiu, deoarece este amplasată la sud de Păltinata în continuarea versantului, se simte influenţa poluantă a atmosferei de la Combinatul Petro-chimic şi Termocentrala Borzeşti. Pădurea Cornăţel (UP VI Cornăţel, O. S. Căiuţi, D. S. Bacău). Suprafaţa 196 hectare. Specii principale forestiere sunt fagul şi gorunul. Vârstele pe unităţi amenajistice sunt cuprinse între 40 şi 80 de ani. Arboretul este amplasat pe versantul drept al râului Trotuş la circa 20 de kilometri de Complexul Petro-chimic Borzeşti. Nu se simte influenţa poluării.

16

Subarboretul lipseşte, regenerarea fiind slabă. Lizierele pădurii sunt mărginite

cu tufărişuri în care predomină măceşul şi păducelul pe care s-au păstrat fructe până

la sfârşitul lunii martie. Stratul de zăpadă depus începând cu luna ianuarie a atins

grosimi de 50-60 cm şi s-a păstrat până la sfârşitul lunii martie. Arbuştii cu fructificaţii

sunt aproape inexistenţi în acest arboret. Amplasarea în imediata apropiere a

Termocentralei este o cauză pentru care în permanenţă atmosfera din zonă să fie

poluată.

Starea fitosanitară a pădurii este satisfăcătoare, aici gorunul prezentând

formaţiuni insulare mărginite de formaţiuni de amestec în care predomină carpenul,

nu favorizează infestări puternice ale defoliatorilor asigurând totodată resurse

importante de hrană pentru păsări.

Tabel 1. Speciile întâlnite în arboretele studiate : Heltiu, Cornăţel şi Păltinata

       

Arborete studiate

 

Origine geografica

2006

 

2007

   

Nr. crt.

Specie

Regim trofic

Heltiu

Cornatel

Paltinata

Heltiu

Cornatel

Paltinata

Categorie

fenologica

1

 

2

3

4

5

6

7 8

 

9

10

11

Ordinul Falconiformes Familia Accipitridae

 

1

Accipiter gentilis (L) 1758

Tp

C

+

 

+ +

 

+

+ S

 

2

Accipiter nisus (L) 1758

Tp

C,I

+

   

+ +

 

+ S

 

3

Buteo buteo (L) 1758

Tp

C,I

+

+

   

+

 

S

Ordinul Columbiformes Familia Columbidae

 

4

Columba palumbus (L) 1758

E

G,V,

+

+

 

+ +

   

+ OV

 

F

 

5

Streptopelia turtur

(L) 1758

E

G,V

+

+

+ +

 

+

 

+ OV

 

Ordinul Cuculiformes Familia Cuculidae

 

6

Cuculus canorus

(L) 1758

Tp

I

+

+

+ +

 

+

 

+ OV

 

Ordinul Strigiformes Familia Strigidae

 

7

Strix aluco

(L) 1758

E

C,I

+

   

+

   

S

Ordinul Apodiformes Familia Upupidae

 

8

Upupa epops

(L) 1758

E

I,N

 

+

 

+

+

 

+ OV

 

Ordinul Piciformes

 

Familia Picidae

9

Picus canus

(Gmel. ) 1788

E

I,F,G,

+

+

+ +

 

+

+ S

 

N

10

Picus viridis (L) 1758

E

I,G

 

+

   

+

 

S

11

Dryocopus martius (L) 1758

S

I

+

 

+ +

   

+ S

 

12

Dendrocopos major (L) 1758

Tp

I,G,F

+

+

+ +

 

+

+ S

 

13

Dendrocopos medius (L) 1758

E

I,G,F

+

+

+ +

 

+

+ S

 

17

Ordinul Passeriformes Familia Hirundinidae

 

14

Hirundo rustica

(L) 1758

Tp

I

 

+

   

+

 

OV

Familia Troglodytidae

 

15

Troglodytes troglodytes

(L) 1758

E

I,F

+

+

+

+

+

+

S

Familia Turdidae

 

16

Erithacus rubecula

(L) 1758

E

I,F,G,

+

+

+

+

+

+

OV

N

17

Luscinia megarynchos

E

I,F,N

+

+

+

+

+

+

OV

(Brehm)1831

 

18 Turdus merula

(L) 1758

E

I,F,N

+

+

+

+

+

+

OV

 

19 Turdus pilaris

(L) 1758

S

I,F,N

+

   

+

 

+

OV

20

Turdus philomelos (Brehm )1831

E

I,F,N

+

+

+

+

+

+

OV

21

Turdus viscivorus

(L) 1758

E

I,F,N

+

 

+

+

 

+

OV

Familia Sylviidae

 

22

Sylvia atricapilla

(L) 1758

E

I,F,N

+

+

+

+

+

+

OV

23

Phylloscopus collybita (Vie. )1817

Tp

I,F

+

+

+

+

+

+

OV

24

Phylloscopus sibilatrixs (L) 1758

E

I,F

 

+

   

+

 

OV

Familia Muscicapidae

 

25

Muscicapa striata (Pall. )1764

E

I,F

+

+

+

+

+

+

OV

26

Ficedula albicollis (Temm. ) 1815

E

I,F

+

+

+

+

+

+

OV

27

Ficedula coelebs (Pall. ) 1764

E

I,G,F

+

+

+

+

+

+

OV

1

 

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

Familia Paridae

 

28

Parus palustris

(L) 1758

SI

I,G,V

+

+

+

+

+

+ S

 

,N

29

Parus caeruleus

(L) 1758

E

I,F,G

+

+

+

+

+

+ S

 

30

Parus major

(L) 1758

E

I,F,G

+

+

+

+

+

+ S

 

Familia Sittidae

 

31

Sitta europaea

(L) 1758

Tp

I,G,N

+

+

+

+

+

+ S

 

Familia Aegithalidae

 

32

Aegithalos caudatos

(L) 1758

Tp

I

+

+

+

+

+

+ S

 

Familia Certhidae

 

33

Certhia familiaris

(L) 1758

E

I,N

+

+

+

+

+

+ S

 

Familia Oriolidae

 

34

Oriolus oriolus

(L) 1758

E

I,F

+

+

+

+

+

 

+ OV

Familia Laniidae

 

35

Lanius collurio (L) 1758

E

I,C

 

+

   

+

 

OV

Familia Corvidae

 

36

Garrulus glandarius

(L) 1758

E

C,G,I

+

+

+

+

+

+ S

 

37

Pica pica

(L) 1758

E

C,I,G

+

+

 

+

+

 

S

38

Corvus frugilegus (L) 1758

E

I,G,C

 

+

   

+

 

S

39

Corvus cornix

(L) 1758

E

I,C,N

 

+

   

+

 

S

40

Corvus corax

(L) 1758

Tp

C,I,G

+

+

+

+

+

+ S

 

Familia Sturnidae

 

41

Sturnus vulgaris

(L) 1758

E

I,V,F,

+

+

+

+

+

 

+ OV

G,N

Familia Passeridae

 

42

Passer domesticus (L) 1758

Tp

I,G,V

       

+

 

S

,N

43

Passer montanus

(L) 1758

Tp

I,G,V

     

+

 

+ S

 

,N

Familia Fringillidae

 

44

Fringilla coelebs (L) 1758

E

I,G,F

+

+

+

+

+

 

+ OV

45

Pyrrhula pyrrhula (L) 1758

SI

G,F,I

+

   

+

   

S

46

Coccothraustes coccothraustes (L) 1758

E

F,G

+

 

+

+

+

+ S

 

Familia Emberizidae

 

47

Emberiza citrinella (L) 1758

E

I,G,N

+

+

+

+

+

+ S

 

18

TOTAL SPECII

TOTAL SPECII 37 37 32 36 40 35
TOTAL SPECII 37 37 32 36 40 35

37

37

32

36

40

35

TOTAL SPECII 37 37 32 36 40 35

După cum se observa din tabelul 1, făcând analiza taxonomică a păsărilor, din cele trei păduri au fost identificate un număr de 47 specii aparţinând la 23 familii încadrate in 7 ordine. Ordinul cu reprezentarea cea mai mare îl au passeriformele cu 15 familii şi un total de 34 de specii. Comparativ cu lucrările anterioare ce au vizat aceiaşi zonă de studiu (Rang C., 2002) referitor la componenţa specifică a populaţiilor de păsări întâlnite nu am întâlnit schimbări. Referitor la diversitatea specifică, numărul cel mai mare de păsări a fost identificat în arboretele din pădurea Cornăţel (36 specii de păsări ), în arboretele din pădurea Heltiu fiind identificate 33 de specii , iar în arboretele din pădurea Păltinata un număr de 29 de specii de păsări (figura 27). Acest aspect s-ar explica prin faptul că pădurea Cornăţel nu a fost supusă nici unui fel de tratament pentru combaterea dăunătorilor astfel oferind resurse bogate de hrană . În cazul pădurii Păltinata, diversitatea specifică redusă s-ar putea explica prin poluarea constantă a acesteia de către Combinatul Petro-chimic şi Termocentrala Borzeşti, precum şi prin aplicarea sistematică a tratamentelor de combatere a defoliatorilor

50 47 45 40 36 35 33 29 30 25 20 15 10 5 0
50
47
45
40
36
35
33
29
30
25
20
15
10
5
0
HELTIU
CORNATEL
PALTINATA
TOTAL

Figura 13. Numărul speciilor identificate în cele trei păduri studiate

Analiză sinecologică a comunităţilor de păsări din pădurile cu cvercinee studiate Analiza sinecologică poate oferi o imagine despre relaţiile ce se stabilesc între diversele comunităţi de specii şi ierarhiile ce se stabilesc între diferitele specii. Dispersia Tabel 2. Valorile indicelui de dispersie în cele trei păduri studiate

19

SPECIA

 

HELTIU

CORNĂŢEL

 

PĂLTINATA

Aegithalos caudatus

2.00

(aglom)

-

0.00

(uniformă)

Buteo buteo

0.00

(uniformă)

0.66

(uniformă)

-

Coccothraustes

0.00

(uniformă)

0.33

(uniformă)

1.33

(aglom)

coccoth.

     

Columba palumbus

-

0.44

(uniformă)

0.00

(uniformă)

Corvus cornix

-

0.33

(uniformă)

-

Cuculus canorus

0.00

(uniformă)

0.53

(uniformă)

0.00

(uniformă)

Dendrocopos major

7.87

(aglom)

0.44

(uniformă)

1.33

(aglom)

Dendrocopos medius

3.00

(aglom)

-

0.00(uniformă)

Dryocopus martius

0.00

(uniformă)

-

-

Erithacus rubecula

5.13

(aglom)

1.02

(aglom)

0.80

(întâmpl)

Ficedula albicollis

1.00

(întâmpl)

-

0.00

(uniformă)

Fringilla coelebs

4.79

(aglom)

0.00

(uniforma)

2.57

(aglom)

Garrulus glandarius

0.60

(uniformă)

0.26

(uniformă)

-

Luscinia megarhinchos

0.00

(uniformă)

0.26

(uniformă)

0.00

(uniformă)

Muscicapa striata

3.00

(aglom)

1.33

(aglom)