Sunteți pe pagina 1din 6

SCOALA SARITURII,- IMPORTANTA, INVATAREA SI CORECTAREA DEPRINDERILOR SPECIFICE,TENDINTE SI SOLUTII

http://www.sportscience.ro/html/articole_conf_2004_-_15.html

Conf. Univ. Drd. Gheorghe DANIEL FEFS Spiru Haret Introducere Cat de importante sunt aceste deprinderi nu trebuie sa mai comentam. Orice om trebuie sa stapaneasca la un nivel minim energetic si tehnic aceste mecanisme. La 10 luni in medie copilul invata sa se mentina pe picioare si sa faca primii pasi, iar la 2 ani invata sa alerge. In jur de 4 ani face primele incercari la pasul sarit, pana la 6-7 ani invata si se perfectioneaza imitand pe ceilalti semeni. De abia la 10-11 ani din pacate, in actualul sistem de invatamant putem actiona activ asupra acestor deprinderi. Iata de ce actiunea profesorului de educatie fizica are o importanta covarsitoare inca de la primele contacte cu miscarea organizata. Aceasta insa depinde de pregatirea acestuia (teoretica de specialitate, psihologica, pedagogica, fiziologica etc.), si de multe ori nu poate face fata problemelor care se ridica pentru corectarea deprinderilor si priceperilor gresit formate. Si astfel se ajunge ca in ciclul gimnazial si liceal in loc sa se corecteze viciile de saritura, acestea sa fie intarite de data aceasta in mod organizat. Este adevarat ca la acest lucru contribuie si situatia materiala, unde un loc central il ocupa spatiile si terenurile neadecvate aproape in toate scolile orice teren s-a bitumizat sau asfaltat fapt pentru care este chiar contraindicat sa exersezi scoala atletismului, avand in vedere accidentele la care expui copilul in crestere. Evolutia societatii, tot mai informationala si mai sedentara, nu lasa loc prea mult miscarii in general si a miscarii in aer liber in mod special. Se stie ca pentru orice act motric, este necesara pe langa o minima instruire tehnica si de o baza tot minimala de dezvoltarea a calitatilor motrice de baza: viteza, forta, rezistenta, indemanare si mobilitate. In lipsa acestor cerinte este imposibil de executat o deprindere motrica. In acest sens trebuie actionat in paralel atat asupra invatarii miscarii propriu-zise cat si asupra dezvoltarii globale a calitatilor motrice cu accent mai mare asupra acelor calitati si structuri motrice necesare in deprinderea pe care vrem s-o corectam. Scop: Imi propun sa aduc o modesta contributie la activitatea practica de invatare, corectare si consolidare a deprinderilor corecte din scoala sariturii. Ipoteze: - Conditiile materiale si sociale diferite din mediul urban fata de cele din mediul rural, se reflecta si in activitatea cu copiii si tinerii. - Cresterea numarului de studenti in profil, prin infiintarea de noi facultati, influenteaza calitatea procesului instructiv-educativ. - Individualizarea activitatii didactice se impune ca o cerinta de baza pentru progresul subiectului pe plan motric. - Selectarea metodelor cele mai adecvate si dozarea celor mai eficiente mijoace vor conduce la progrese in executia actului motric.

- Evaluarea corecta a rezultatelor are implicatii certe in programarea si algoritmizarea mijloacelor viitoare. Subiecti si locurile de desfasurare Subiectii au fost elevi de gimnaziu si liceu intalniti in practica pedagogica si la inspectiile de grad I din tara. De asemenea studiul a cuprins si studentii Academiei Nationale de Educatie Fizica si Sport Bucuresti. Apreciem in acest context ca lucrarea este de tip constatativ longitudinal si transversal, datele fiind recoltate atat la data evenimentului cat si de-a lungul anilor pe studentii si elevii care i-am avut in instruire. Metodele folosite: 1. Studiul bibliografiei de specialitate. In acest sens am studiat lucrari de specialitate, printre autori numarandu-se: Ardelean Tiberiu, Alexandrescu D.C., Plocon Elena, Tifrea Corina, Stoica Marius, etc. 2. Metoda observatiei. Am studiat si notat comportamentul si principalele greseli tehnice ale copiilor si studentilor cu care am intrat in contact instructiv-educativ. De asemenea, am retinut principalele metode si mijloace (in dozajul corespunzator) care conduc la eficientizarea miscarii. Am urmarit cu atentie cazurile speciale, care nu puteau fi corectate prin mijloacele clasice, si s-a incercat rezolvarea lor. 3. Explicatia si demonstratie. In cadrul acestor metode am cautat sa formez subiectilor o imagine cat mai fidela de idealul actului motric respectiv. Explicatia trebuie sa contina termeni de specialitate, clar formulati si sa redea elementele fundamentale ale miscarii. Demonstratia continua sa completeze imaginea formata. In cadrul acesta un accent aparte se pune pe formatiile de lucru si pe tonul explicatiei. Elevii si studentii trebuie sa aiba o pozitie in formatie favorabila urmaririi cu claritate a profesorului. Tonul profesorului trebuie sa fie clar si sa accentueze pe alocuri elementele esentiale. Demonstratia trebuie sa puna in valoarea nu numai actul motric in ansamblu ci si elementele principale si eventualele greseli mai importante, pentru ca subiectii sa fie atenti la executie. 4. Repetarea si corectarea actiunii motrice. Se vor gasi formatiile de lucru cele mai eficiente in cadrul mijloacelor folosite. Se vor respecta cu strictete principiile pedagogice in invatare si vom forma grupe separate pe niveluri de invatare. Foarte important la acest nivel este ca subiectul sa observe si sa-si explice cauzele care conduc la greselile de executie. Aici feedback-ul profesor elev trebuie sa functioneze la maxim (pregatirea profesorului se pune in valoare). 5. Evaluarea rezultatelor obtinute si programarea activitatii viitoare. Profesorul va nota permanent, atat in timpul lectiei cat si imediat dupa, elementele cele mai importante din lectie (atat cele pozitive cat mai ales cele negative), urmand ca in baza acestora sa ia masurile corespunzatoare. Din pacate acest aspect scapa de multe ori din activitatea didactica observata in scolile de toate gradele.

Rezultatele obtinute si interpretarea lor: Au fost studiati peste 100 elevi de scoala generala si liceu, precum si 36 studenti din grupele de baza anul I din cadrul Academiei de Educatie Fizica si Sport Bucuresti. S-a studiat metodica predarii, desprinzandu-se in final urmatoarea succesiune de mijloace:

1. Invatarea pasului saltat. Reprezinta saritura cu bataie si aterizare pe acelasi picior si amortizare specifica. Scop: Invatarea bataii blocate (specifice sariturii in inaltime). Mijloace principale pentru invatarea amortizarii: Sarituri ca mingea de pe loc; Sarituri de pe obiecte inalte, pe doua picioare sau pe unul; Sarituri pe scari de sus in jos, pe unul sau/si pe doua picioare.

Mijloace principale pentru invatarea pasului saltat alternativ: Din stand in linie pe un singur rand, in scara, coordonarea membrelor superioare cu membrele inferioare: ridicarea membrelor inferioare alternativ odata cu pendularea inainte-sus a membrului superior opus; Din pozitie de pas saltat, executarea unui pas saltat; Aceeasi pozitie initiala cu executarea a 2 pasi aaltati; Pasi saltati pe 30-50 m.

Mijloace principale pentru invatarea pasului saltat alternativ intrerupt de mers sau de alergare: Pas saltat alternativ cu 3 pasi de mers pe 70-100 m.; Acelasi exercitiu cu 3 pasi de alergare; Pas saltat alternativ cu 5 pasi de mers pe 70-100 m.; Acelasi exercitiu cu 5 pasi de alergare; Acelasi exercitiu cu numar impar de pasi, mai mare de 5.

Mijloace principale pentru invatarea pasului saltat succesiv: Pas saltat succesiv cu 2 pasi de mers pe 60-80 m.; Acelasi exercitiu cu 2 pasi de alergare; Pas saltat succesiv cu 4 pasi de mers pe 80-100 m.; Acelasi exercitiu cu 4 pasi de alergare; Acelasi exercitiu cu numar de pasi pari, mai mare de 4.

Indicatii meodice: - Se vor executa atat cu mana si piciorul opus cat si cu ambele brate sus; - Intensitatea de lucru va creste progresiv; - Se va executa in conditii variate de teren (moale, intermediar, tare); - Se va pune accent pe blocarea inertiei orizontale si transformarea acesteia in impuls vertical.

2. Invatarea pasului sarit. Reprezinta actiunea de trecere de pe un picior pe celalalt cu un moment de asteptare in faza de zbor (membrele inferioare au o faza de inghetare" a miscarii). Scop: Invatarea bataii pe trecere (specifica sariturii in lungime, triplusalt si prajina). Mijloace principale de invatarea amortizatii specifice si a pasului sarit alternativ:

Saritura in lungime de pe loc cu amortizare specifica; De pe loc, cu un pas inainte, executarea unui pas sarit in groapa, cu amortizarea specifica; De pe loc, cu un pas inainte, executarea a 2 pasi sariti, unul pe culoar si al doilea in groapa; Triplusalt de pe loc; Pentasalt de pe loc; Decasalt de pe loc; Pas sarit pe distante de 50-100 m.

Mijloace principale de invatarea pasului sarit alternativ, intrerupt de pasi de alergare: Pas sarit alternativ cu 2 pasi de alergare pe 80-100 m.; Acelasi exercitiu cu 4 pasi de alergare; Acelasi exercitiu cu mai multi pasi pari de alergare.

Mijloace principale de invatarea pasului sarit succesiv: Pas sarit succesiv la un pas de alergare pe 80-100 m.; Acelasi exercitiu la 3 pasi de alergare; Acelasi exercitiu mai multi pasi impari de alergare.

Indicatii metodice: Intensitatea de lucru va creste progresiv; Se va executa in conditii variate de teren; Se va pune accent pe actiunea de amortizare eficienta si pastrarea vitezei orizontale.

3. Pasul saltat de triplu salt. Reprezinta o saritura modificata, pe trecere, care preia bataia de la pasul sarit si lucrul pe acelasi picior de la pasul saltat. Scop: Eficientizarea sariturii prin imbunatatirea bataii si coordonarii. Mijloace principale: De pe loc cu un pior inainte, avantarea piciorului de balans din spate si scoaterea din inertie a intregului corp, zbor si aterizare pe piciorul de bataie; Acelasi exercitiu cu impingere-balans si efectuarea amortizarii specifice; Acelasi exercitiu cu executarea a 2 pasi saltati; Pas sarit de triplusalt executat consecutiv in mod progresiv (ca numar).

Indicatii metodice: Se va insista pe coordonarea brate-picioare; Se vor executa repetari pe terenuri diferite ca duritate si la intensitati progresive; Se va lucra atat pe tehnica mana si picior opus, cat si cu pendularea ambelor brate; Se va urmarii cu insistenta derularea corecta a piciorului pe sol si eficientizarea bataii.

Concluzii:

1. Copiii din mediul rural sunt mai dotati atat din punct de vedere tehnic cat si al calitatilor motrice decat cei din mediul urban, la aceasta contribuind si terenul pe care-si desfasoara activitatea. 2. Cresterea numarului de studenti din profil este invers proportionala cu calitatea motrica a acestora. 3. Progresul tehnic este strans legat de individualizarea procesului didactic (demixtarea colectivelor, lucrul pe echipe, etc.). 4. Folosirea unor grupe de metode si mijloace specifice temelor si caracteristicilor subiectului asigura succesul invatarii. 5. Caracteristicile motrice (nivelul calitatilor motrice) ale subiectilor isi pun amprenta asupra evolutiei tehnice fiind direct proportionale cu acestea. 6. Evaluarea corecta si exacta a procesului instructiv-educativ creeaza premisele unei bune si eficiente programari a mijloacelor viitoare.

Propuneri: - Coborarea nivelului de instruire motrica de la 10-11 ani in prezent (clasa a V-a) la 6-7 ani (clasa a I-a). Un prim pas s-a facut prin numarul mai mare de ore de educatie fizica la nivelul ciclului primar, dar din pacate nu s-a dus activitatea pana la capat, invatatorii preferand alte ore in locul celor de miscare. Ca prim obiectiv se impune de urgenta un control sistematic asupra desfasurarii orelor de educatie fizica cum sunt ele prevazute in programa, imbunatatindu-se in perspectiva imediata nivelul cunostiintelor de specialitate. - Asigurarea la nivelul fiecarei scoli a unui teren de cel putin 200 m2, cu sol moale in care sa poata fi desfasurata activitatea de invatare si corectare din cadrul scolii atletismului. Trebuie sa ne gandim ca acesti copii sunt in crestere iar lucrul pe beton conduce la deformari ale sistemului osos sau mai rau la fracturi. Aceasta trebuie sa ne de-a serios de gandit cu cat in actuala etapa de dezvoltare a tarii, familia nu asigura aportul suficient de alimentatie, iar organismul este slabit. - Profesorii de educatie fizica sa priveasca cu mai mult interes activitatea din cadrul scolii atletismului, deoarece este o deprindere in primul rand utilitar-aplicativa folosita peste tot in societate. Prezenta sariturilor este prezenta in aproape toate sporturile, iar executarea corecta trebuie sa constituie o prioritate absoluta. Se impune deci perfectionarea permanenta a cadrelor, si consultarea specialistilor din atletism. - La nivelul Invatamantului superior de profil, in actuala criza de valori, se impune cu necesitate asigurarea independentei financiare a cadrului didactic, pentru o corecta evaluare si promovare a studentilor. Bibliografie: Alexandrescu, D.C., Tatu, T., Ardelean, T. Atletism. Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1983 Barbu, C., Stoica, M. Atletism, Metodica predarii exercitiilor de atletism in lectia de educatie fizica. Bucuresti, Editura Printech", 2000

Plocon, E., Atletism. Metodica predarii exercitiilor. Bucuresti, Editura Fundatiei Romania de maine