Sunteți pe pagina 1din 4

Debutant la sfarsitul secolului al XlX-lea, Arghezi e modernist prin sinteza pe care , poezia sa o realizeaz .

Ea conserv ecouri eminesciene (in unele Creioane si in erotica elegiaca), influente simboliste (Agate negre, Flori de mucigai), , anuntand, prin anumite aspecte ale creatiei sale (cerebralitatea, sensibilitatea zbuciumata, amploarea teritoriilor sale lirice, voluptatea metamorfozei) | avangarda care va vedea in el un precursor. Chiar teme lirice adjudecate de , traditionalisti (lirica mistica, paradisul naturii rustice, cu gazele si buruienile sale, poezia sociala) primesc expresie moderna, in esentiala renovare a j expresiei lirice si a viziunii poetice argheziene. indeosebi prin interesul acordat lexicului extras din toate registrele limbii - arhaic, bisericesc, cotidian, rural, mahalagesc, argotic, filosofic - prin vocatia sa de poeta artifex, reflex artistic al unei constiinte zbuciumate de contradictii, prin exploatarea resurselor esteticii uratului", ca si prin extraordinara elibe-rare a liricului de prejudecati, clisee si constrangeri, poezia argheziana I depaseste epigonismul eminescian si se afirma ca fundamental modernista.

Scri i la intervale mari de timp, Psalmii sunt o constant a inspira iei poetice argheziene, ei figurnd, majoritar, n Cuvinte potrivite, volumul din 1927, dar prelungindu-se pn la volumele, Frunze (1961), Silabe (1965), Noaptea (1967), Frunzele tale (1968). Psalmii lirici sunt dubla i de psalmi n proz , ace tia din urm publica i n volumul VI, Scrieri, ale operei argheziene complete, sub titlul Printre Psalmi. Apar innd, pe harta lirismului arghezian, teritoriului fiorului religios", ei sunt completa i de poezii cu aceea i tematic , dar cu titluri individualizate, precum Duhovniceasc , Inscrip ie pe Biblie, Muntele M slinilor, Ruga de vecernie, Mhniri, Heruvim bolnav, ntre dou nop i .a. Consecven a cu care tema religioas este reluat pe parcursul unei crea ii longevive (de mai bine de apte decenii) e o m rturie a tensiunii sufletului arghezian. Departe de a fi imnuri de slav aduse unei divinit i necontestate, psalmii dau expresie tenta iilor negatoare, impulsurilor eretice i demolatoare, ca i unor surprinz toare accese de adora ie toate izvorte dintr-o con tiin cutreierat de contradic ii.. Eul poetic e, a adar, omul modern ndep rtat de sacru, dar care resimte absen a sacrului ca pe o tragic frustrare. Pentru el, credin a nu e gra ie acordat prin iluminare mistic , ci nevoia unei min i ce se define te astfel: - Dubito, ergo cogito, cogito ergo sum, sum, ergo Deus est" - asumndu- i ndoiala ca tr s tur definitorie ce reclam , ca o consecin a logic , tocmai setea de certitudine. Psalmii alc tuiesc un ciclu (poate nu la fel de unitar ca Florile de mucigai) ce are consecven ele sale. Paradoxal, cea mai evident dintre acestea e ns i atitudinea oscilant a eului uman ntre credin " i t gad ",ntre adora ie i negare blasfemiatoare. Metafora vn torii, recurent n Psalmi, subliniaz dramatismul unei ndelungi, acerbe, h ituiri a pr zii" mult visate. Manevra are doi poli: chemarea am gitoare lansat de o divinitate ce nu se arat , ci doar se las b nuit , pentru a ntre ine jocul, i examinarea ecoului acestei chemari de catre psalmistul ce-i ascult ecourile n propriu-i suflet: Te dr muiesc n zgomot i t cere / i te pndesc n timp, ca pe vanat, / S v d: e ti oimul meu cel c utat? / S te ucid? Sau s -ngenunchi a cere." Psalmistul modern se angajeaz n c utarea divinului ca ntr-o competi ie. Visul" suprem este un rvnit trofeu: Te caut drz i f r de folos. / E ti visul meu, din toate, cel frumos / i nu-ndr znesc s te dobor din cer gr mad . // Ca-n oglindirea unui drum de ap , / Pari cnd a fi, pari cnd c nu mai e ti; / Te-ntrez rii n stele, printre pe ti, / Ca taurul s lbatic cand I se-adap . // Singuri, acum, n marea ta poveste, / R mn cu tine s m mai m sor, / F r s vreu s ies biruitor, / Vreau s te pip i i s urlu: Este!". Jocul de-a v-ati-ascunselea" al Creatorului cu crea ia sa strne te uneori mnia, alteori nd r tnicia acestuia din urm . P catul" c ut rii bunului oprit", de i recunoscut ca atare n limbajul smerit al poc in ei, e multiplicat, prin m rturisire, i, astfel, afirmat ca o constant a firii psalmistului: Sunt vinovat c am ravnit / Mereu numai la bun oprit. / [...] Pacatul meu adevarat / E mult mai greu i neiertat. / Cercasem eu, cu arcul meu, / S te r storn pe tine, Dumnezeu! // Tlhar de ceruri, mi f cui solia / S - i jefuiesc cu vulturii T ria. / Dar eu, rvnind n tain la bunurile toate, / i-am auzit cuvntul zicnd c nu se poate." (Paradoxal, divinitatea ce transmite interdic ia, acel nu se poate" , nu este considerat ca fiindsemnul" a teptat.) Distant i sever, Dumnezeul psalmilor arghezieni nu are niciun atribut christic, nou-testamentar. Mila, iubirea, sacrificiul pentru r scump rarea omenirii, proprii lui Iisus, nu sunt asociate cu divinitatea invocata de psal-

mistul arghezian. Dimpotriv , figura conturat e cea din Vechiului Testament. Dumnezeu e mnios i r zbun tor: Pentru ca n-a putut sa te-n eleag / De ert ciunea lor de vis i lut, / Sfin ii-au lasat cuvnt c te-au vazut / i c purtai toiag i barba-ntreaga. // Te-ai aratat adeseori f pturii / i-ntotdeauna-n haine de-mp rat, / Amenin nd i numai sup rat, / C se sfiau de tine i vulturii. // n paradisul Evei, prin p dure, / Ca i n vecii tri ti de mai tarziu, / Gura ta sfnt , to i p rin ii tiu, / Nu s-a deschis dect ca s ne-njure."

Reprezentativ, prin asumarea creatoare a esteticii uratului", volumul Flori de mucigai este publicat in 1931, la un an dupa cel de proze intitulat Poarta neagra. Ambele opere circumscriu aceeasi experienta-limita, privarea de libertate a fiintei umane, acelasi univers - penitenciarul. Si una, si cealalta sunt reflexe artistice ale unui fapt de viata: lunile de detentie traite de poet la inchisoarea Vacaresti, in urma procesului intentat ziaristilor colaborationisti", filogermani, in 1918 (poetul avandu-1 ca tovaras pe aceeasi banca a acuzatilor pe Ioan Slavici). Unitar sub aspect tematic, ciclul Florilor de mucigai transfigureaz lumea ntunecat , pitoreasc a pu c riei, creioneaz galeria de figuri barbare care o populeaza, scrie cronica ntmpl rilor ei halucinante. Destine umane eronate, f pturi mutilate fizic i moral invadeaz , pentru prima oar n literatura romn , spa iul liric. Dincolo de orice considerente etice, toat aceast lume dec zuta emo ioneaz prin cutremur toarea suferin tr it i prin palpairea de omenesc ce, chiar in absenta oricarei sperante, refuza sa moara. E cu adevarat emotionanta figura unui psihopat, maniac religios, in Candori: E de lege crestina. / Se inchina. / E smerit, bate metanii, / Da acatiste, face sfestanii, / Liturghii si sarindare. / Plange la icoana mare. / Stie tipicul pe-de-rost, / Zilele de harti si de post, / [...] Ar putea fi staret / Nepizmataret / Si arhimandrit / Neprihanit. / E numai credincios / Al Domnului Nostru Isus Hristos. // Talcuie Sfintele Scripturi / Cu soapte si tremuraturi / Si-i nevinovat ca un trandafir / in odajdii de serasir... // Are patru spargeri la dosare. / Noua furturi de buzunare, / Si un pacat neiertat: / Un asasinat.". De un tragism impresionant este i povestea tn rului ran Ion Ion, ncarcerat pentru nesupunere fa de boieri" i mort n a teptarea eliber rii: n beciul cu mor i, Ion e frumos, / ntins gol pe piatr , c-un fraged surs. / Trei nop i obolanii l-au ros / Si gura-i b loas ca de sacs. // Cand cioclu-1 ridic -n spinare, / Ion parc-ar fi de p mnt. / De-1 pui poate sta n picioare, / Dar bra ul e moale i frnt. // n ochii-i deschi i o lumina, / A satului unde-i n scut, / A-ncremenit acolo strain . // Departe de vatr i prins de boieri, / Departe de jalea m muchii, / Pe trupu-i cu pete i peri, / n carduri sunt morti i p duchii.". Poezia Mortii surprinde imaginea evacu rii cadavrelor din incinta nchisorii, halucinanta procesiune ce, n regimul penitenciar, apare ca fapt divers: Ies mor ii... / Sub bolta cu clopot a por ii, / Sunt zece la num r / i, um r la um r, / Se duc, cte doi, n co ciuge, / F r mum , f r pop , f r cruce. /[...] Fl mnzi, ei nu tiu de foame / i, epeni, uitat-au de ger, / R ni vinete, semne infame, / Vor fi vindecate la cer. // Portarul n drum i-a oprit / i-i num ra-n bolt cu b ul. / Mort pare i calu-nlemnit / i omul ce mnuie h ul. // Drum bun! C tre groapa comun . / rna v fie mai bun / Ca domnii ce v-au osndit / Ca preo ii care nu v-au citit." n acest spa iu infernal, asemenea Casei mor ilor a lui Dostoievski (roman tradus de Arghezi), condamna ii tr iesc laolalta cu viermii, obolanii, p duchii, n ntunericul care-i acoper i-i reprezint . Dobort de p cat, viciu, boal sau moarte, omul din subteran pare c i ncearc chiar limitele suferin ei i ale puterii de a ndura. Arghezi surprinde, cteodata, n lumea intunecat a pu c riei o nea teptat raz de lumin . A a e, de exemplu, viziunea unui muribund, transpus in versuri suave: La patul vecinului meu / A venit az-noapte Dumnezeu. / Cu toiag, cu ingeri si sfinti. /[...] Doi ingeri au adus o carte / Cu copcile sparte / Doi o icoana, doi o carja, doi o coroana. / Diaconi in stihare / Veneau de sus, din departare / Calcand pe calcaie / Cu fum de smirna si tamaie. // Lumanari de ceara / Se incrucisara, / Scara din cereas-ca-mparatie / Scobora in infirmerie, / Pe trepte de clestar, / Langa patul lui de talhar. / Cei de fata vorbeau pe deste / Cu el, si bisericeste. / in tinda, / Cresteau plopi de oglinda / Si o luna cat o cobza de argint. / L-am auzit soptind. / Si toata noaptea a vorbit cu ei, / Si cu icoana Dumneaei / A de-a pururea fecioare, / De Dumnezeu Nascatoare. // - Lasati-1; nu poate sa v-asculte, / Nu vedeti? Azi are vizite multe, / Domnule grefier. / Zabrele s-au indopat cu faguri de cer / Si atarnau candele de stele / Printre ele. / Ferestrele inchise / S-au acoperit cu

ripide si antimise, / Si odaia cu mucegai / A mirosit toata noaptea a rai. // L-am gasit / Zgarcit. / El sta acum in pat. / Unde-i sufletul lui? Nu stiu. A plecat." (Cntec mut). Unic n cadrul ciclului, pentru ca prezint r scump rarea nfaptuita, poezia Cntec mut s-ar putea regasi mai potrivit n Psalmi, c ci, n ciuda eforturilor mereu reluate, psalmistul arghezian n-a avut parte de o ar tare Dumnezeiasc ca cea petrecut n odaia n care mirosul mucegaiului este ters, f cnd loc sacrului ce transfigureaz locul i f ptura uman . Ispasind condamnarea omeneasca a vinei lor pe pamant, nenorocitii temnitei vor pleca mantuiti spre o lume mai buna. Acelasi e, in definitiv, si sensul demersului poetic arghezian: prin poezie, universul carcerei, al caderii si al descompunerii umanului intra in mantuit azur ~ cum ar spune Ion Barbu -pentru a se sublima in arta. Pe de alt parte, ciclul arghezian al Florilor de mucigai numara douazeci si cinci de poeme in editiile definitive, aparute sub directa ingrijire a autorului, unele dintre ele adevarate bijuterii lirice: Fatalaul, Tinca, Rada, Ion Ion, Cina, Streche, Cantec mut s.a. Interzis in scoli, repudiat de sensibilitatea samanatorista prin vocea lui Iorga (acelasi care, cu autoritatea sa, intervenea pentru gratierea lui Arghezi din temnita, in 1919), volumul Flori de mucigai a aparut, in epoca, drept o erezie estetica", un act profanator si de ultraj la adresa bunelor moravuri si conventii poetice. Sfidarea e, de la inceput, una tematica: lumea insalubra a temnitei cu personajele" sale diforme, monstruoase, in ordine sociala, morala sau fiziologica, a fost considerata, prin traditie, o sursa de inspiratie nerecomandabila si o tema nepoetica". La violarea conventiei tematice se adauga si extrema fortare a prozodiei si barbarizarea lexicului. Limbajul mahalagesc, termenii argotici, lexicul trivial sau cel arhaic-bisericesc, cu exploatarea efectelor umorului negru, produc, prin intoarcerea spre primitivism, efectul paradoxal al rafinamentului, stangacia prozodica si rima primitiva, neslefuita, reflexele de vulgaritate ale sintaxei orale si ale argoului, absenta sentimentului", toate aceste elemente subliniaza modernismul ciclului arghezian. Poezia care ocupa locul artei poetice in volum si-i imprumuta titlul, Flori de mucigai, difera de restul poeziilor din ciclu prin asumarea persoanei intai, care mediaza vocea eului liric - masca a poetului insusi. Textul poeziei este o reflectie asupra actului de creatie, in acest caz, damnare lipsita de atribute romantice, si asupra conditiei degradate a poetului, intemnitat impartasind soarta proscrisilor. Poezia temnitei, floare palida de mucegai nascuta in intunericul sufocant, e rod al fiintei vulnerate, jelanie a singuratatii exas-perate. Titlul volumului aminteste de Les fleur du mal(Florile raului) a lui Baudelaire, dar ideea sugerata este aceea ca frumos poate creste si din urat, asa cum florile cresc deasupra mucegaiului. Poezia centrala volumui, aleasa ca prefata, este arta poetica a acestuia, asa cum Testament indeplineste acelasi rol pentru volumul Cuvinte potrivite.Tema poeziei o constituie conditia artistului nevoit sa creeze intr-un mediu ostil, intr-un adevarat infern uman, care lasa urme adanci asupra acestuia.Sub aspect structural, poezia Flori de mucegai este constituita din doua parti asimetrice: prima parte este alcatuita din 16 versuri, iar cea de-a doua este un catren. Prima parte a poeziei pune in evidenta conditiile speciale in care se desfasoara actul creatiei: fara cele necesare scrierii le-am scris cu unghia pe tencuiala/ pe un perete de firida goala, in singurate pe intuneric, in singuratate, fara implicarea gratiei divine cu puterile neajutate/nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul, care au lucrat imprejurul, lui Marcu, lui Luca si lui Ioan. Epitetul firida goala, enumeratiile substantivale pe tencuiala, pe un parete, pe intuneric, in singuratate genereaza ambianta nefavorabila actului poetic si generaza impresia de captivitate a sufletului.Eul liric isi pierde simtul duratei temporale stihuri fara an si resimte apropierea de moarte prin senzatia de sete de apa/ si de foame de scrumStihurile de acum ale poetului sunt lipsite de gratia divina, de har, de speranta pentru ca unghia ingereasca s-a tocit..Credinta poetului ca actul creator v-a fi posibil am lasato sa creasca este zadarnica, intrucat inspiratia pare a se fi retras, totul paran de nerecunoscut si nu a mai crescut/ sau nu o am mai cunoscut

Simbolurile religioase(taurul, leul si vulturul) trimit la cei trei evangheli(Luca, Marcu si Ioan) semnificand jertfa(taurul), domnia lui Iisus(leul) si imaginea sfantului duh(vulturul). In partea a doua a poeziei se creaza o atmosfera sumbra, apasatoare, in stil simbolist( era intuneric, ploaia batea departe afara) iar poetul traieste cu acuitatea unei dureri fizice, neputinta realizarii actului creatiei si ma durea mana ca o ghiara/ neputincioasa sa se stranga).De aceea, sarcina creatiei, a comunicarii, este preluata de unghiile de la mana stanga, simbol al maleficului, al demonicului. Semantic, substantivul gheara sugereaza disperarea si chiar agresivitatea unei fiinte damnate, care se agata de orice nadejde de libertate si de supravietuire. Sunt conturate cu aversiunea, repulsia fata de vitregiile la care este supus creatorul, dar si disperarea poetului aflat in postura omului claustrat, constrans si in imposibilitatea de a-si exprima liber ideile. Ultimul vers releva increderea poetului in fortele proprii, caci el va continua sa scrie, in ciuda oricaror adversitati ale soarte, cuunghiile de la mana stanga,astfel poezia reusind sa invinga timpul.