Metode ale cercetarii stiintifice a fenomenului juridic

Drept

Metode ale cercetarii stiintifice a fenomenului juridic Pe parcursul dezvoltarii stiintei, in istoria acesteaia se observa o dezvoltare permanenta a cunoasterii stiintifice, o dezvoltare considerabila a tehnologiilor utilizate in procesul cunoasterii fapt ce a influentat si asupra modificarii metodelor de cunoastere. Termenul metoda exprima procedeul gasit cu cale de a fi urmat, mijlocul potrivit de a ajunge la un anumit rezultat, plecind de la o situatie data.Logica Juridica, p.24, 1998 Asa deci, aratam ca prin metode intelegem un ansamblu de operatii intelectuale (ce pot consta din principii, norme) care sunt folosite pentru atingerea unuia sau a mai multor obiective privind cunoasterea unui fenomen. In acest scop, pot fi folosite si anumite procedee tehnice, care sunt unelte auxiliare ale metodelor si nu trebuie confundate cu acestea. Studiul metodelor de cercetare in domeniul stiintelor juridice, a valorii lor euristice pentru descoperirea unor cunostinte noi, revine teoriei dreptului. Aceasta nu elimina i 858j91i nsa posibilitatea ca si celelalte ramuri ale stiintei dreptului sa contribuie la perfectionarea metodologiei juridice in domeniul lor de investigatii. Astfel, pot fi deosebite metode generale, metode particulare (sau regionale) si metode specifice de cercetare. Diferenta dintre aceste trei tipuri de metode, dupa cum mentioneaza V. Tapoc, este sesizabila atunci cind tinem cont de sfera de utilizare. In conformitate cu acest criteriu, afirma acelasi autor (p167) metodele generale sunt considerate si metode filosofice. Din categoria acetora fac parte urmatoarele metode: - metoda realist-empirica a lui Aristotel; - metoda dialectica, utilizata in dialogurile lui Platon, in filosofia lui Hegel, etc.; - Metoda inductiva, formulata explicit de catre F. Bacon si dezvoltata de John Stuart Mill; - Metoda deductiva formulata in Discurs despre metoda de Rene Descartes; - Metoda analitica a lui John Lock, dezvoltata in cadrul neopozitivismului si al empirismului logic; - Metoda fenomenologica, promovata de Edmund Husserl; Metoda hermeneutica; - Metoda structural-functionala, s.a. Innocentius Maria Bochenski (Citat de V. Tapoc, Melentina Toma, p.31) evidentiaza urmatoarele metode generale: - metoda fenomenologica; - metoda semiotica; - metoda axiomatica; - metoda reductiva. Constantin Noica ( Scrisor despre logica lui Hermes, Bucuresti, Cartea Romaneasca, 1986) vorbeste despre demersuri stiintifice de maxima generalitate, in care include: deductia, inductia, aplicatia, inventia, integrarea, formalizarea sau simbolizarea.

In cadrul stiintelor juridice sunt utilizate metode, care traditional sunt utilizate in cadrul filosofiei dreptului, teoriei dreptului, la fel metodele, elaborate intr-o anumita disciplina juridica. Daca ne referim la domeniul dreptului, in acest caz studierea unui text juridic a unei spete se poate realiza in diverse moduri. Dar pentru simplificarea sarcinii trebuie cunoscuta calea, drumul catre aceasta. Calitatea rezultatelor unei cercetari depinde de metoda folosita pentru ca dupa cum remarca Descartes, ratiunea si puterea de a judeca sunt comune la toti oamenii. In acest context putem mentiona ca obiectul metodologiei il reprezinta elaborarea unor procedee cognitive care sa dea nastere unor propozitii cu valoare de adevar. In general, realitatea este foarte complexa, iar realitatea juridica la rindul sau se caracterizeaza prin acelasi grad de complexitate. Din aceasta cauza concursul de metode folosite in cunoasterea acestuia poate releva diferite aspecte ale aceluiasi fenomen. Pentru realizarea scopurilor este nevoie de a face selectarea anumitor metode care ar putea avea diferit grad de relevanta pentru una sau alta problema. Astfel metodele vor fi alese in functie de obiectul studiat. Gh. Mateut si Ar. Mihaila dezvolta si analizeaza un spectru destul de larg de metode, printre care: metoda logica; metoda hermeneutica;metoda dogmatica; metoda dialectica; metoda carteziana; metoda conceptualista; metoda intuitiva. Acestea efectuind analiza metodelor specifice domeniului dreptului (Gh. Mateut si A. Mihaila ( p. 24-26) ) mentioneaza ca avem foarte multe metode, care pot fi sistematizate in functie de anumite criterii ce pot fi utilizate in clasificarea acestora. Astfel, in functie de gradul de generalitate deosebim: Metode generale, aplicabile in toate stiintele socio-umane (cum ar fi metoda hermeneutica, sau cea logica, etc.) Metode speciale, de ramura aplicabile doar intr-o stiinta ( metodologia juridica) sau intr-o ramura a stiintei respective (metodologia dreptului civil)

In functie de calea aleasa pentru a ajunge la adevar metodele pot fi clasificate in doua mari grupe: - metode conceptualiste sau rationaliste, care se caracterizeaza prin formularea de concluzii din situatii deja admise ca adevarate, din care ele sunt inferate; metode intuitive, numite si directe, deoarece ele nu sunt mijlocite de rationamentesi de necesitatea demonstratiei.

Primul tip de metode mai pot fi numite indirecte, de inferenta sau probatiune logica. Caracteristica de baza a acestora este de a trage concluzii din situatii deja admise ca adevarate, din care ele sunt inferate.

Cea dea doua categorie pot fi numite directe sau de credinta, mersul lor catre obiect nefiind mijlocit de rationamente si de necesitatea demonstratiei. K. Adjukiewicz distinge in functie de obiectul investigatiei doua tipuri de metode: metode pragmatice, interesate in studierea proceselor cognitive care pot duce la adevar, in calea efectiva care trebuie urmata pentru a avea certitudinea unui rezultat valid: metode apragmatice, care sunt interesate de rezultatele cognitive ale cercetarii si determina validitatea lor fara sa cerceteze calea care a dus de la fundamente la rezultate.

Intrebindu-se asupra rolului si tipologiei metodelor utilizate in cadrul dreptului autorul I. Biris mentioneaza ca progresul tehnico- stiintific, procesele prin care trec stiintele contemporane aduc dupa sine cunostinte teoretice si metode noi de cercetare. Cercetarile sociale sunt in conexiune cu aplicarea, folosirea aparatului categorial si metodologic al filosofiei, sociologiei, psihologiei, logicii, matematicii etc. Stiintele juridice tind sa aplice toate acestea in realizarea propriilor scopuri. Pe masura perfectionarii cercetarilor legate de crearea si aplicarea sistemelor informational-automatizate in domeniul dreptului, obtin o importanta tot mai mare metodele cibernetice, analiza matematica, formalizarea si metodele legate de semiotica. Acestea sunt nevalabile in domeniul dreptului pina nu sunt adaptate specificului domeniului. In ultimul timp, atentia juristilor a fost atrasa de asa metode de cercetare ca cea matematica, logico-matematica, sistemica si semiotico-informationala. Fenomenele ce au loc in alte domenii, se rasfring si asupra dreptului, caci intre toate stiintele exista un paralelism care se confirma prin experienta. Discernind metodele de studiu in domeniul dreptului, G. Del Vecchio, dealtfel ca si alti autori, le imparte in metode generale si in metode proprii, specifice stiintelor juridice, un loc important atribuind metodelor generale ( inductia si deductia)[1]. Efectuind o analiza a metodelor de cercetare, I.Biris indica urmatoarele metode, traditionale in filosofia dreptului[2]: - Metoda deductiva, cu forma sa tipica de manifestare silogistica. Intr-o lunga traditie, pornind de la o definitie initiala a lui Aristotel, silogismul a fost identificat cu inferenta. In prezent, este acceptata ideea ca silogismul reprezinta un gen de inferenta clasica. Astfel inferenta obtine un caracter universal, functionind in orice domeniu de cunoastere, de la stiintele naturii pina la cele sociale si juridice, istorie si mituri, considera K. Hubner[3]. - Metoda inductiva. P.Botezatu subliniaza ca, traditional, logica se impartea intre deductie si inductie. Dar dezvoltarea stiintei moderne nu mai face atit de sigura aceasta diviziune. A fost atenuata atit certitudinea obtinuta prin deductie, cit

si validitatea inferentei inductive. Dar contextul, in care noi le folosim (in drept), ne duce la efectuarea unei abstractii de la o serie de dificultati intilnite, luind in consideratie aspectele clasice ale problemei[4]. Stind lucrurile asa, stiinta dreptului, ca si celelalte stiinte, a fost nevoita intotdeauna sa faca apel la inductie, aceasta fiind aplicata cu folos si in activitatea de legiferare si in activitatea de aplicare a dreptului. Daca in cazul deductiei se parcurge calea regula caz rezultat, atunci pentru inductie este caracteristica o trecere de la caz rezultat regula. - Metoda combinata. Abordarea combinata, adica si deductiva, si inductiva, se impune in analiza fenomenelor empirice, asa ca in cazul dreptului. In cercetarea juridica, magistratul construieste faptele, interpretind marturiile, vestigiile, semnele. Acest demers presupune constructia unui fapt necunoscut, plecind de la fapte cunoscute. Aplicarea acestei metode se caracterizeaza prin trei faze: explorativa, descriptiva si explicativa. Astfel metoda combinata se dovedeste a fi mai productiva pentru sfera dreptului, pentru ca uneste aspectele teoretice cu cele empirice, implicind o legatura structurala. - Metoda comparativa. Daca in traditia hegeliana metodele apar ca o concretizare a regulilor logice, in cercetarea contemporana primatul ii revine mai degraba metodologiei. In opera lui K.Popper, chiar unele teze si idei filosofice sunt in cele din urma ipostazieri ale unor reguli metodologice[5]. G. Del Vecchio considera ca metoda inductiva, in cele din urma, se imparte intr-o metoda genetica si intr-o metoda comparativa[6]. Mai sigur este ca dimensiunea genetica poate fi subordonata celei comparative, asa cum a procedat orientarea structuralista in secolul nostru. Unii autori numesc metoda comparativa drept metoda prin excelenta pentru stiintele sociale. Ea este productiva si pentru drept, caci permite largirea variabilelor intr-o cercetare, ofera replica la alte studii, realizate in alte contexte, generalizarea unor cunostinte verificate initial intr-un anumit context si dezvoltarea de enunturi noi[7]. - Metoda hermeneutica isi are originea intr-o traditie filosofica si intr-o traditie teleologica. Intemeietorul acestei metode este Schleiermacher, metoda fiind desfasurata de Dilthey, care afirma ca ea este specifica si aplicabila tuturor stiintelor spiritului. Prin afirmarea hermeneuticii ca metodologie a devenit clara disjunctia dintre specificul metodologic al stiintelor naturii si acel al stiintelor socio-umane (axate pe intelegerea scopurilor si finalitatilor). Specificul traditiei metodologice hermeneutice poate fi redat prin urmatoarele momente: 1) actiunile oamenilor sunt realitati sui generis, ireductibile la evenimente; 2) actiunile sunt determinate de intentii; 3) este posibila si necesara o explicatie teleologica a actiunilor[8]. Metoda hermeneutica. A judeca inseamna a incadra faptul omenesc in dispozitiile legii spre a-l aprecia si sanctiona din punct de vedere juridic. A interpreta, insa, inseamna a smulge dispozitiilor legale sensul lor propriu si

intelesul lor adevarat, in lumina carora fapta omului va capata solutia juridica de rigoare. In senslarg, interpretarea consta in atribuirea unei semnificatii fenomenului cercetat. In sistemul juridic-normative este obisnuit sa se considere ca interpretarea este doar un moment, o faza a procesului de aplicare a dreptului. In realitate semnificatia termenului interpretare pentru domeniul stiintelor juridice este mult mai extins, deoarece evidentiaza insati ratiunea de a fi a interpretarii textelor de lege aplicate situatiilor date, texte a caror interpretare se prezinta ca parte organica a interpretarii juridice. Ioan Huma, Cunoastere si interpretare in drept, p.28 ) interpretarea este de o importanta majora pentru jurist, deoarece bine realizata reprezinta un instrument de seama al judecatorilor in aplicarea legii si distribuirea dreptatii. Stiinta care se ocupa de expunerea principiilor, a normelor si regulilor dupa care trebuie sa se faca o buna interpretare a legii se numeste hermeneutica juridica. Hermeneutica juridica reprezinta partea teoretica a interpretarii dreptului pozitiv, indicind doar normele dupa care se va interpreta legea.
- Metoda comprehensiva. Interpretarea, ca demers hermeneutic, vizeaza si intelegerea. Efortul interpretativ ridica o serie de probleme epistemologice. In practica juridica, de exemplu, demersul interpretativ asupra unei fapte poate avea o latura demonstrativa, de probare a vinovatiei unui inculpat in conformitate cu o anumita lege, dar poate avea si o latura persuasiva, de convingere a juratilor despre adevarul celor sustinute. Aceasta corelatie interpretare - convingere, interpretare - intelegere ii face pe multi autori sa considere hermeneutica drept o parte a comprehensiunii. Exista totusi diferenta intre ele. Diferenta consta in aceea ca in hermeneutica accentul il punem pe interpretare, iar in cazul comprehensiunii accentul adesea cade pe subiectivitatea intelegerii, a trairii actului, pe o dimensiune psihologizanta. O alta diferenta ar fi aceea ca hermeneutica se adreseaza planului epistemologic, iar comprehensiunea ne trimite mai degraba la planul ontologic. Deci comprehensiunea reprezinta o cale de acces la psihicul celui ce actioneaza drept ofera solutii si rezultate.

[9]. Toate metodele mentionate indica faptul ca integrarea intre filosofie si

In cele ce urmeaza ne vom referi succint la fiecare metoda in parte: Metoda logica - Metoda logica nu este, propriu-zis, o cale catre obiect, un obiect mod autonom de aflare a acestuia, ci un mod de exprimare a obiectului, de formulare a unui rezultat. Gh. Mateut, Ar. Mihaila, Logica juridica, p.27) Prin caracterul sau deductiv, stiintele juridice se folosesc de categoriile, rationamentele logicii. Asa cum preciza Athanasie Joja (Athanasie Joja 'Studii de logica' Editura Academiei , Bucuresti 1960, pag. 154 ) - 'procedeele stiintelor variaza, insa nu si formele si esenta rationamentului, de aceea nu se poate vorbi decat cu o reservatio mentalis despre o deductie juridica'. [5] Logica nu este acelasi lucru cu cunoasterea. Logica nu intreprinde descoperirea probei, ci ea decide daca aceasta a fost gasita. Logica nu observa, nu inventeaza, nu descopera, ea judeca. Ea nu arata ca un anume fapt particular probeaza un alt fapt, ci ea indica conditiile generale in care unele fapte pot proba pe alteleLogica, deci, este stiinta operatiilor intelectuale, care slujesc la apreciere, la estimatiunea probei (John Stuart Mill, Sistem de logica deductiva si inductiva). In genere, un proces de gindire este logic, daca in momentul compararii a doua sau mai multor concepte intre ele cu scopul de a vedea daca sunt sau nu contradictorii, daca contin un anumit concep, daca un rationament valabil

pentru unul dintre conceptele comparate este valabil si pentru celelalte asemanatoare, etc. Acest procedeu al logicii generale este frecvent intilnit in cadrul dreptului. Elaborarea normelor juridice trebuie sa se realizeze - pentru ca norma sa aiba consistenta- prin respectarea principiilor logicii formale. In acelasi timp, o norma procedurala de drept obliga pe acela care face o afirmatie in fata instantei s-o dovedeasca, stabilind si reguli ce alcatuiesc tehnica dovezii. S-a discutat mult in legatura cu existenta logicii juridice ca logica regionala. Punctele de vedere sunt diferite: profesorul Gh. Enescu considera ca exista o logica judiciara in cadrul logicilor normative (Gheorghe Enescu 'Filozofie si logica' Editura stiintifica, Bucuresti, 1973, pag.138) iar profesorul Petre Botezatu recunoaste rolul dreptului in construirea teoriei argumentarii. In general, se are in vedere utilizarea regulilor in activitatea practica de realizare a dreptului (logica judiciara) si mai putin un domeniu distinct de aplicare a logicii in procesul specific de cunoastere juridica. Metoda dogmatica. Dogmatismul este o metoda thetica, adica o metoda a regulilor despre care se pretinde ca exista prin ele insele. Cuvintul thetic provine de la grecescul theticos, care inseamna ceea ce se impune ca o regula. Metoda dogmatica nazuieste spre obiect cu ajutorul unei cunoasteri filosofice, pure, extrase din anumite principii, pe care ratiunea le intrebuinteaza, fara sa cerceteze cum a ajuns la ele. (Gh. Mateut, Ar. Mihaila, Logica juridica. P-31) In drept metoda dogmatica este in esenta o metoda logica, deductiva care utilizeaza in demonstratiile sale anumite principii, a caror legitimitate nu a fost cercetata in prealabil. Premisele de la care porneste metoda dogmatica sunt constructiilejuridice,teoretice, principii afirmate de juristi, cu pretentia de a fi valabile oricind si oricum. Aceasta metoda accentuiaza importanta elementului teoretic in aplicarea dreptului. Dreptul se aplica unor stari de fapt careate dintr-un concret in permanenta labilitate si in acest cadru constructia teoretica a juristului este doar un simplu instantaneu asupra unei realitati care aluneca, refuzindu-se incremenirii. (V. Georgescu in Pandectele romane, 1964, partea a IV-a) . din cele expuse deducem ca constructiile juridice au o valoare limitata in timp si spatiu. Acest fapt impune necesitatea verificarii conceptiilor juridice, c u scopul de a vedea care dintre constructiile teoretice au supravetuit in timp si care deja nu mai sunt valabile. Metoda dialectica dialectica este stiinta demonstrativa a principiilor dogmaticii. Metoda dialectica inseamna aflarea adevarului din imbinarea infatisarilor lui contradictorii, sinteza pozitiilor antitetice, jocul diferentelor si asemanarilor, cunoscuta tehnologie a celor trei termeni (teza, antiteza, sinteza). (Gh. Mateut, Ar. Mihaila, p-33) acesta metoda a fost considerata de multi o cheie universala a aflarii adevarului. Acesta pozitie este exagerata deoarece astfel se impun anumite generalizari fara temei stiintific, iar procedee a ratiunii in explicatii a naturii.

Metoda careteziana, este o metoda de cercetare a tot ceea ce nu este determinat intr-o stiinta. La baza acestei metode se afla indoala, neincrederea, care este urmata de tendinta de a reexamina premisele oricarei cercetari si de ai revizui concluzia. Elaborata de Descartes in lucrarea Discurs despre metoda sunt fixate principiile acestei metode, sau regulule de urmat: - primirea ca adevarate numai a lucrurilor evidente, asupra carora sa nu existe indoiala, ceea ce ar fi recomandabil in practica dreptului atunci cind se interpreteaza vinta legiuitorului si a partilor.;- definirea dificultatilot in parti infime si cercetarea fiecareia in parte; - ordine in gindire, in sensul ca trebuie sa incepem cu lucrurile cele mai simple si8 mai usor de cunoscut si sa urcam pina la cele mai complexe, procedeu ce ar da minunate rezultate in predarea dreptului in facultati;- revederea cit mai des a materioalului si a concluziilor , ceea ce ar prinde foarte bine judecatorilor cind redacteaza hotaririle judecatoresti. Metoda conceptualista a lui Imm. Kant kant considera ca cunoasterea inseamna organizarea continutului divers al experientei cu ajutorul datelor apriorice ale intelectului si in perceperea acestuia ca unitate. Cunoastem dor ceea ce includem noi in lucruri, independent de orice experienta. Fenomenele, in genere, nu sunt nimic in afara reprezentarilor noastre, spune Kant. La fel, in drept, o fapta tine de juridicitate nu mai in masura in care i-am permis noi mai dinainte. O judecata de valoare se adauga lucrului si-l face sa apartina sau nu dreptului. E juridic si just numai ceea ce ratiunea noastra crede ca atare. Metoda kantiana se refera nu la continutul obiectelor ci la forma sub care acestea sunt cunoscute de intelect. Scopul metodei kantiene este cercetarea analitica si critica a instrumentului cunoasterii. Caracteristica acestei cugetari este de a nu se referi la faptele ratiunii, ci la ea insasi ca instrument de investigatie. In cadrul dreptului aceasta metoda a fost probata de Francois Geny, In lucrarea Methodes et sources en droit prive positif capitolul La libre recherche scientifique. Metoda intuitiva. Intuitia este o determinare complementara a intelectulio in sensul ca ea activeaza pentru a suplini, in anumite imprejurari, anumite goluri, sau incapacitatea intelectului. Intuitia incepe acolo unde se opreste inteligenta. Intuitia este o determinare spontana, in sensul ca ea porneste de la sine. Intuitia este originara, primara, in sensul ca ea formeaza majora unei judecati, nefiind precedata de nici un rationament. In timp ce in telectul, prin concepte si categorii tinde spre unitate, intuitia merge spre diversitate, variabilitate si evolutie. In cadrul dreptului intuitia la fel este complementara, in sensul ca ea nu trebuie intrebuintata decit atunci cind majorele legii nu sunt suficiente pentru dezlegarea unei situatii noi. Utilizarea acestei metode in drept ar putea duce uneori la eroare. Intuitia trebuie sa lucreze decit atunci cind textele legii nu prevad situatia ce trebuie de rezolvat. De asemenea, este necesar ca metoda intuitiva sa fie

compatibila cu legea, adica sa nu fie contrara ei. La fel, ea nu trebuie sa contrazica legile gindirii. Dupa Geny, calauza generala in materia aplicarii metodei intuitive in drept este natura lucrurilor, inteleasa ca sursa a dreptului pozitiv si intemeiata pe postulatul ca raporturile sociale sau elementele de fapt ale oricarei organizari juridice poarta in ele insele conditiile echilibrului lor, descoperind norma care trebuie sa le conduca. Din aceasta natura a lucrurilor se poate constitui printr-un efort stiintific un fel de drept comun, general prin natura sa, care sa suplineasca lacunele izvoarelor si care sa conduca intreaga miscare a vietii juridice.. Conditia primordiala a echilibrului social, de care trebuie sa tina seama judecatorul in aplicarea metodei intuitive sau personale este ideea de justitie. La general, mentioneaza profesorul A. Gorun, metoda poate fi definita drept un ansamblu concertat de operatii intelectuale (ce pot consta in principii si norme) care sunt utilizate pentru cunoasterea unor elemente ale unui fenomen sau a fenomenului in intregul sau. Principalele metode ale cercetarii juridice sunt : metoda logica, metoda comparativa; metoda istorica; metoda sociologica; metode cantitative. Metoda comparativa Comparati este operatia ce urmareste constatarea unor elemente similare sau diferite la doua fenomene. Metoda comparativa a determinat aparitia si recunoasterea, in cele mai multe sisteme de invatamant juridic a unei ramuri stiintifice numita dreptul comparat, indeosebi ca urmare a amplificarii interdependentelor economice, culturale institutionale si militare dintre state. In forma initiala, conceptia asupra necesitatii dreptului comparat apare in primele decenii ale sec XX, o data cu criza evidenta a liberalismului-cand se avanseaza si primele idei referitoare la o forma metodologica universala de studiere a dreptului. Apar apoi lucrari ce pun bazele atat pentru o metoda a dreptului comparat, cat si ale unei stiinte autonome a dreptului comparat. (L. J Constantinesco, R. David, V.D. Zlatescu). Scopurile specifice ale metodei comparative sunt determinate de raporturile existente intre proprietatile obiective ale categoriilor comparate. Comparatia presupune utilizarea unor instrumente logice precum: clasificari, definitii, analogii. Stiinta dreptului comparat a fixat deja anumite reguli care vizeaza utilizarea metodei comparative in drept, printre care : 1. A compara exclusiv ceea ce este comparabil; regula presupune in primul rand constatarea referitoare la apartenenta sistemelor comparate la acelasi tip istoric de

drept. Daca sistemele de drept din care fac parte institutiile si procedurile comparate sunt din punct de vedere ideologic opuse, procesul comparativ nu este relevant decat in sensul stabilirii diferentelor A se vedea V.D. Zlatescu, Regulile metodei comparative in studiul dreptului, Studii de Drept Romanesc, I, 1989). 2. Termenii supusi comparatiei trebuie analizati in conexiunile lor reale, in contextul social, politic, cultural din care au rezultat. De aici apare necesitatea ca in procesul de comparare sa se plece de la cunoasterea principiilor de drept si a regularitatii care comanda sistemele de drept comparate. 3. In aprecierea termenului de comparat sa se tina seama nu numai de sensul initial al normei, ci si de evolutia anterioara in timp, in procesul aplicarii normei. In acest proces-mai ales cand textul supravietuieste unor perioade social-istorice diferite, forma initiala a regulii de conduita poate evolua intr-atat incat sensul normei apare complet diferit. 4. La baza tuturor comparatiilor trebuie sa stea descoperirea unui numar suficient de indici comuni, a caror existenta permite discutia despre o identitate de fenomene. In concluzie, comparatia faciliteaza constructia tipologiilor juridice si clasificarilor, iar in procesul de legiferare, prin aceasta metoda, se asigura furnizarea de informatii (pentru legiuitor), in legatura cu reglementarile cuprinse in alte sisteme de drept sau in documente juridice internationale. Metoda istorica Se imbina cu istoria dezvoltarii sociale (deci si institutionale) si prezinta importanta prin dezvaluirea sensului evenimentelor trecute, a regularitatilor ce conduc la succesiunea acestora, regularitati ce-si exercita influenta si asupra dreptului, determinand modificari in continutul reglementarilor si fizionomiei specifice institutiilor juridice. Fiecare lege corespunde unei necesitati reale a vietii si exprima o anumita stare a moravurilor. In general, dreptul reflecta evolutia sociala si exprima nivelul vietii culturale a unei societati. Teoria generala a dreptului si stiintele de ramura abordeaza dimensiunea istorica a conceptelor si categoriilor cu care opereaza. Astfel, plecand de la datele pe care le ofera istoria, in cercetarea institutiilor juridice stiinta dreptului, constatand vechimea lor, le urmareste evolutia, configuratia, functiile, etc.. De asemenea, originea si aparitia statului si dreptului nu pot fi studiate fara sa se porneasca de la studiile elaborate de istorici. Sunt situatii in care, pe baza unor date istorice, se realizeaza reconstituirea imaginii unor institutii ale dreptului, activitate ce permite o analiza retrospectiva cu implicatii in intelegerea pozitiei respectivelor institutii in dreptul actual.(Nicolae Popa, op.cit., pag. 34-35. ) Metoda sociologica

Existenta dreptului este corelata existentei sociale si toate fenomenele juridice sunt fenomene sociale. Dreptul este social prin continutul sau, intrucat, oricare ar fi formele si genurile sale, este intotdeauna fondat pe recunoasterea colectiva (comuna) , fara de care nu s-ar putea stabili acea corespondenta intre obligatiile unora si pretentiile altora. Daca initial majoritatea sociologilor excludeau dreptul din cadrul sau de cercetarea apoi mai tirziu, prin contributia unor sociologi precum Gabriel Tarde, Emile Durkheim, Max Weber, Georg Simmel dar si a unor specialisti in drept precum Theodor Geiger, Rudolf Stammler, H. Levy Bruhl, Maurice Hauriou, Renato Treves Jean Carbonier, cercetarea sociologica ia amploare. In spatiul romanesc cercetarea sociologica in abordarea fenomenului juridic s-au remarcat asa autori ca Petre Andrei, Mircea Djuvara, Eugeniu Sperantia, Mircea Manolescu, Traian Herseni. Metoda sociologica aplicata in drept ofera o perspectiva noua in studiul realitatii juridice, ca realitate sociala, verificand modul in care societatea influenteaza dreptul si accepta la randu-i influenta din partea acestuia. Atat stiintele juridice cat si sociologia juridica au ca obiect dreptul insa, primele il studiaza din interior, sociologia juridica apare ca abordarea extrinseca. Conform afirmatiei lui Jean Carbonier, cercetarea sociologica a dreptului evidentiaza ca intre fenomenele sociale exista unele care au un caracter juridic deosebit - legile, activitatea jurisdictionala, activitatea administrativa- denumite uneori si fenomene juridice primare, intrucat esenta lor evident juridica le face sa se identifice cu dreptul.( Jean Carbonierr 'Sociologie juridique' A.Colin, Paris, 1977, pag. 17-18 Folosind metode specifice precum observatia, sondajul de opinie, ancheta sociologica, chestionarul, interviul sociologia juridica abordeaza domenii precum: crearea dreptului, gradul de cunoastere a legilor de catre cetateni si organele de stat, pozitia subiectilor fata de reglementarile juridice in vigoare, cercetarea cauzelor concrete ale incalcarii dreptului, limitele reglementarii juridice, raportul dintre sfera reglementarilor juridice si extrajuridice etc. Cercetarea sociologica juridica (metoda sociologica) poate fi utilizata de catre legiuitor pentru a obtine informatii in legatura cu masura in care legea este respectata, si in ce proportie isi gaseste suport din partea sentimentului juridic comun. Metodele cantitative Descifrarea, explicarea, propunerea de decizii si prognozele se bazeaza pe aprecieri teoretice argumentate prin experienta dobandita de studiul cazurilor singulare. In statele occidentale s-a dezvoltat o ramura specializata- jurometriacare pleaca de la procedeul cazuistic, ca un mod de abordare orientat spre cazul singular. Necesitatea introducerii unor metode cantitative in cercetarea stiintifica si in practica dreptului a izvorat din nevoia de a conferi valente noi cercetarii, in corelatie cu unitatile practice. Utilizarea calculatorului si constituirea informaticii juridice conduce la cresterea eficientei procesului decizional.

Profesorul Vladimir Hanga, vorbind despre rolul ordinatorului in deciziile cu caracter 'repetitiv' subliniaza deschiderea lumii juridice catre domeniul unei stiinte cu impact imediat- informatica, indeosebi in domeniul deciziilor administrative, caracterizate prin faptul ca in continutul lor se face aplicarea mecanica si identica (pentru aceleasi categorii de fapte) a unor norme juridice la situatii reductibile in formele matematice finale. ( Vladimir Hanga 'Calculatorul in ajutorul deciziei, Studii de cercetari juridice', I , 1989, pag.73-78) Pe plan mondial cercetarile de informatica juridica au fost orientate in urmatoarele directii: elaborarea si sistematizarea legislatiei; evidenta legislativa; evidenta deciziilor de practica judecatoreasca (precedentele judecatoresti); stocarea si sistematizarea informatiei stiintifice juridice; evidente criminologice; evidente infractionale si contraventionale etc. In planul evidentei legislative, calculatorul ofera datele necesare aprecierii exacte a corelatiilor dintre reglementari, realizand recensamantul exhaustiv al normelor ce pot intra in conflict, incompatibilitate si disfunctiile posibile. S-a pus chiar problema utilizarii calculatorului in pronuntarea unor solutii in procesul judiciar, al substituirii judecatorului, fapt imposibil ca urmare a nevoii individualizarii faptei, precum si a individualizarii pedepsei; instanta trebuie sa realizeze o evaluare a fiecarei spete, sa ia in considerare circumstantele atenuante si agravante, circumstantele personale, particularitatile fiecarui participant in proces ( reclamant, parat, inculpat, parte civila, parte responsabila civilmente). In general, metodele cantitative aplicate in drept au meritul de a contribui efectiv la perfectionarea reglementarilor juridice, la sporirea eficientei lor sociale, la imbunatatirea activitatii practice de realizare a dreptului.

[1] G.Del Vecchio. Opere cit. - p.71-74. [2] I.Biris. Valorile dreptului si logica intentionala. - Cluj: Editura Servo-Sat , 1996, p.11 13. [3] K.Hubner. Die Wahrheit des Mythos. - Munchen: Beck, 1985, p.58. [4] P. Botezatu. Introducere in logica. - Iasi: Editura Graphix, 1994, p.159. [5] Vezi. K. Popper. Logica cercetarii. - Bucuresti: Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1981. [6] Vezi. G. Del Vecchio. Opere cit. [7] A.Mihu. Introducere in sociologie. - Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1992, p.128-129. [8] Vezi. G.H. von Wright. Explicatii si intelegere. - Bucuresti: Editura Humanitas, 1995.

[9] I.Biris. Valorile dreptului si logica intentionala. - Cluj: Editura Servo-Sat, 1996, p.16.