Sunteți pe pagina 1din 35

PERSONALITATEA INDIVID. PERSOANA. PERSONALITATE. Termenul de personalitate este deseori folosit.

Spunem despre cineva ca are o personalitate puternica sau ca este un individ cu personalitate, intelegand prin aceasta ca este vorba despre cineva care se deosebeste de ceilalti in mod vizibil. Incercam sa ne definim , sa ne conturam in raport cu ceilalti. Vrem sa fim noi, sa avem personalitatea noastra, sa avem propriul comportament, trasaturile noastre personale. In limba latina persona inseamna masca actorului, rolul acestuia sau personajul unei drame. Def. Personalitatea este definita pe baza unor caracteristici care ne deosebesc de celelalte persoane si care persista in timp. Trasaturile care contribuie la definirea personalitatii sunt: 1. Particularizarea : fiecare dintre noi este unic, fiecare dintre noi are trasaturi, aptitudini, sentimente, un mod de a fi si de a actiona. Acest mod ne individualizeaza, aproape ca si amprentele. 2. Durabilitatea : reprezinta constanta trasaturilor care ne particularizeaza. Trecand de la un context la altul, de la o situatie la alta, putem sa identificam elemente care ne reprezinta. Personalitatea nu este ceva cu care ne nastem. La nastere, copiii mici seamana mult intre ei. Pe masura ce cresc, ei se diferentiaza prin dezvoltarea unor trasaturi personale. Dezvoltarea personalitatii este influentata de o serie de factori: - factorii socio- culturali ( familia, scoala, prietenii, societatea, etc) - factorii economici - factorii geografici Termenul personalitate se refera la anumite caracteristici. Se pune intrebarea daca aceste caracteristici se refera la individ, persoana, personalitate. Termenul om este intrucatva limitativ pentru ca el poate insemna si numai barbat. Ar fi astfel posibil sa intelegem ca personalitatea se refera numai la trasaturile barbatesti, ceea ce nu este corect. Sa presupunem ca sunt caracteristicile indivizilor. Si in acest caz apar dificultati deoarece nu orice este individ intr-o specie are personalitate. Fiecare om este individ in specia sa, dar nu tot ce este individ intr-o specie are personalitate. In consecinta, putem vorbi numai despre persoane atunci cand descriem personalitatea.
1

A fi persoana inseamna ca esti om, individ al speciei umane, si, ca ai, in mod sigur, o personalitate. Nu exista fiinta umana fara personalitate asa cum nu exista alta fiinta despre care sa se poata afirma ca are personalitate. Daca cineva este persoana, atunci sigur are personalitate si, invers, daca putem vorbi despre personalitatea cuiva, atunci sigur este vorba despre o fiinta umana.

PSIHICUL Psihicul atat de diferit comparativ cu alte fenomene existente in univers atat de complex in structura si functionalitatea sa concreta atat de admirat , dar si contestat ca obiect de sine statator al unei stiinte, a suscitat si suscita in continuare discutii contradictorii care depasesc cu mult cadru propriu-zis al obiectelui psihologie de abordarea problematicii psihicului fiind interesate si alte domenii cum ar fi religia, filologie, mitologia etc. Complexitatea psihicului provine din natura sa contradictorie din ipostazele diferite sub care apare, dar mai ales din dinamica functionalitatii sale. El este interiorizat, adica ascuns latent virtual , dar este si exteriorizat adica manifest real. Dispune de desfasurari normale specifice firesti, dar si de desfasurari surprinzatoare, patologice (vise, halucinatii, evocarii spontane, starii emotionale bizare). El este determinat, dat, produs al imprejurarilor, dar si determinant prin el, oamenii propaganda-si forta de inteligenta si actiune experienta si vointa.

Psihicul este locul de organizare a tuturor proceselor care intervin intre stimul si reactie. El exista si la animal, dar la om el se diferentiaza prin: - greutatea relativa a creierului aparitia functiei simbolice constiinta La om psihicul conduce si influenteaza viata, mijloceste depasirea naturii prin cultura. In aceste conditii era firesc sa apara conceptii, teorii, orientari contrdictorii cu privire la psihicul uman, in acest context cercetarii lungi si minutioase au reusit sa descifreze complexitatea psihicului stabilind o serie de caracteristici ale acestora: a) Psihicul ca forma a vietii de relatie b) Psihicul ca fenomen inseparabil de structurile materiale cuantice si energetice c) Psihicul ca forma de reflectare ideal subiectiva si constructiva a realitatii d) Psihicul ca fenomen conditionat si determinat social istoric Psihicul ca forma a vietii de relatie Organismele vii exista in virtutea legii adaptarii , este important sa intelegem ca numai in relatie cu ceva omul aude vede el elaboreaza ganduri face miscarii, elaborandu-si si construindu-si in felul acesta propria sa interioritate psihica, acest lucru a fost demonstrate atat teoretic,verbal, dar si experimental faptul ca psihicul este o forma a vietii de relatie.

Acest lucru a fost demonstrat de catre Bexton Heron si Scott, in 1954, in laboratorul lui Hebb, prin intermediul experimentelor de izolare si privare senzoriala. Subiectilor li s-a cerut sa nu faca nimic, ci sa stea culcati confortabil pe un divan, intr-o camera in care s-a interupt orice contact senzorial cu realitatea inconjuratoare. Dupa 20 de ore de absenta a contactului cu lumea exterioara, erau tulburati, nefiind capabili sa gandeasca si sa se comporte normal ca rezultat al acestui experiment subiecti prezentau tulburari emotionale, scaderea performantelor intelectuale si aparitia halucinatiilor. Prin acest experiment s-a constat ca suspendarea relatiei cu ambianta duce la perturbarea vietii psihice facand viata imposibila in general. Ca atare putem spune ca psihicul nu exista si nu functioneaza normal decat in relatie cu exteriorul, cu lumea obiectelor, fiind expresia vietii de relatie. Psihicul nu este in relatie numai cu lumea fizica, cu lumea obiectelor ci si cu universul uman, lumea oamenilor. Suspendarea relatiei dintre psihic si social duce la conservarea structurilor biologice ale omului chiar la accentuarea acestora in timp ce atributele sociale ale omului nici nu apar. Asadar lipsa relatiei cu semenii se repercuteaza negative asupra dezvoltarii psihicului ceea ce inseamna ca psihicul este produsul acestor relatii. Psihicul ca forma de reflectare ideal subiectiva si constructiva a realitatii Modul de infiintare a psihicului este imaginea, ca proces primar, constructorul generalizat abstract, ca produs secundar, trairea ca vibratie a intregului organism, efortul, incadrarea, ca mobilizare a resurselor neuropsihice. Psihicul are proprietatea de a reproduce obiectivul in subiectiv a realitati inconjuratoare in plan ideal. Reflectarea este o cantitate generala a intregii materii fie ea organica sau anorganica. Reflectarea psihica se distinge de alte forme de reflectare intalnite la alte niveluri, prin caraterul sau ideal, activ si subiectiv. Intelegerea caracterului reflectoriu la psihicului reprezinta un castig important al psihologiei. A ramane insa doar la acest nivel ar fi insuficient deoarece psihicul are nu numai capacitatea de oglindi, de a reproduce realitatea ci si de a o creea, oferind la iesire mai multe informatii decat sau constata la intrare. Concluzionand putem spune ca psihicul este un model informational intern al lumii externe cu rol adaptativ specific. Aparitai lui se inscrie ca un moment de apogeu pe scara evolutiei animale, psihicul se supune legii generale a dezvoltarii, modificandu-si de-a lungul timpului organizarea si functiile, esenta psihicului care nu poseda nici o proprietate substantiala (greutate, volum, miros, gust) ramane de natura ideala. El este o entitate de ordin rational, communicational si informational.

Psihicul ca fenomen conditionat si determinat social- istoric Dat fiind faptul ca omul este prin excelenta o fiinta sociabila, relationala, traind si actionand alaturi de alti oameni, inseamna ca imprejurarile si contextele situationale in care este implicat ii modeleaza simtirea, gandirea, vointa si comportamentul. La om nu exista un biologic pur ci filtrat prin social. Societatea ii furnizeaza omului nu doar mijloace ce urmeaza a fi asimilate, interiorizate, preluate ci si continuturile ca care acesta va opera. Comportamentul individual este impregnant de obiceiuri, traditii, mentalitati si prejudecati. Treptat comportamentul individului, implicit procesele psihice, se institutionalizeaza, devin norme comportamentale larg acceptate de membrii grupului sau si a societatii. Fenomenele psihice sunt inegal influentate social, aceasta inseamna ca cele primare, comune si pentru om si pentru animale, sunt doar conditionate social-istoric in timp ce cele superioare umane sun determinate social-istoric. Primele se pot dezvolta doar pana la un anumit nivel calitativ si in afara influentelor lor sociale pe cand celelalte nu pot fi concepute indiferent de factorii socio-istorici.

SENZATII SI PERCEPTII Def. Senzatiile reprezinta cunoasterea unei insusiri separate a unui obiect sau fenomen, in momentul in care acestea actioneaza asupra simturilor. Senzatiile pot fi grupate in urmatoarele categorii: 1. senzati exteroreceptive (includ informatiile venite din afara noastra) : - senzatii tactile - senzatii gustative - senzatii olfactive - senzatii auditive - senzatii vizuale 2. senzatii interoreceptive ( includ informatiile despre starile noastre interne): - foamea - setea - oboseala - greata, etc. 3.senzatii proprioceptive ( referitoare la pozitia membrelor, a capului si a corpului) Producerea senzatiilor este legata de prezenta si de actiunea unui stimul. Def. Perceptia este un proces psihic prin care se da sens unor informatii dobandite nemijlocit pe calea simturilor. Perceptia poate fi interpretata ca fiind: - produs al procesului psihic: concretizat in imaginea care se formeaza sub actiunea nemijlocita a stimulilor asupra simturilor. - proces cognitiv: in masura in care sunt integrate informatiile primite prin intermediul simturilor despre lumea inconjuratoare si despre noi insine. Fazele procesului perceptiv: - detectia: se sesizeaza prezenta obiectului in campul perceptiv. - discriminarea: obiectul este diferentiat de altele din campul perceptiv.
6

- identificarea: consta in recunoasterea obiectului. In aceasta faza, are importanta mare experienta trecuta a cunoasterii. - interpretarea: se da semnificatie obiectului. Def. Stimulul reprezinta orice forma de energie la care noi reactionam: unde luminoase, unde sonore, presiune exercitata asupra pielii, etc. Def. Simturile sunt subsisteme fiziologice ale corpului nostru care fac posibila reactia la actiunea unui stimul. Cele cinci simturi sunt: vazul, auzul, mirosul (olfactiv), gustul si simtul tactil. Perceptia ca proces psihic, presupune actiunea subiectului, implicarea experientei lui anterioara, a preferintelor, aspiratiilor si dorintelor lui. Subiectul decodifica, da semnificatii, integreaza informatiile venite pe calea simturilor. Perceptia este influentata de proprietatile fizice ale subiectului, de integritatea si particularitatile simturilor lui. LEGILE PERCEPTIE 1. Legea integralitatii perceptive: ea ilustreaza faptul ca noi organizam informatia venita pe cale senzoriala, continuand si completand mesajele sugerate de stimuli. 2. Legea selectivitatii perceptive: ilustreaza ca raportul dintre obiectele percepute intr-o imagine nu este foarte clar. Atentia noastra se indreapta spre un obiect perceput dintr-un camp perceptiv mai vast. 3. Legea semnificatiei: perceperea unui obiect este infulentata de semnificatia pe care obiectul perceptiei o are pentru noi. 4. Legea constantei perceptive: in anumite conditii, forma, marimea sau textura sunt percepute ca fiind constante, desi imaginea propriu-zisa nu ni le arata astfel din cauza distantei, a perspectivei. Perceptiile denaturate 1. Deficientele senzoriale: - sunt deseori intalnite - sunt subsisteme fiziologice ale corpului nostru ce se pot afla intr-o stare critica. In asemenea situatii se recomanda tratamente si remedii specifice.
7

2. Halucinatiile: - sunt datorate : - emotiilor puternice - intoxicatiilor cu anumite substante - tulburarilor psihice 3. Iluziile: - sunt cauzate de inexistenta unui conflict de semnificare Forme complexe ale perceptiei 1. Perceptia spatiului. Spatiul ca atare, fiind infinit, nu poate fi perceput. Se pot percepe insusiri spatiale ale obiectelor: forma, marime, dimensiuni, distante, relief, etc. Perceptia caracteristicilor spatiale se realizeaza prin mai multe modalitati senzoriale: vizuala, tactila, auditiva. Rolul esential il are vazul. In perceperea caracteristicilor spatiale, un rol important il are experienta cu obiectele, care duce la fixarea de etaloane prin invatare. 2. Perceptia timpului. Fiind infinit, nici timpul nu poate fi perceput ca atare. Se pot percepe doar caracteristici temporale ale evenimentelor: continuitate- discontinuitate, succesiune, simultaneitate, durata. Perceptia timpului presupune memoria, care face posibila axa trecut- prezentviitor. Experienta traita este foarte importanta pentru ca fragmenteaza continuumul temporal obiectiv masurabil ( secunda,ora, zi, an, etc.) 3. Perceptia miscarii. Pentru a percepe miscarea, care presupune spatiu- timp, sunt necesare: - schimbarea de pozitie - schimbarea de viteza Observatia si spiritul de observatie Observatia este o activitate perceptiva constienta si sistematica ce implica acuitate senzoriala si inteligenta Spiritul de observatie este aptitudinea de a sesiza rapid ceea ce este relevant, desi nu apare in mod foarte evident.

REPREZENTAREA Creierul uman are functia perceptiei, care reproduce obiectul prezent aici si acum (hic et nunc).Dar are si functia reprezentarii, adica functia de a evoca obiectul absent ( reprezentare = prezentare din nou). Reprezentarea este procesul psihic de cunoastere care reproduce sub forma de imagini concrete obiecte absente, pornind de la experienta perceptive pastrata in memorie. In esenta, reprezentarea este evocarea in imagini concrete a obiectului absent. Procesul reprezentarii este opus procesului perceptiv, care presupune ca obiectul sa fie prezent. In timp ce imaginea perceptive este stabile ( dureaza atat timp cat dureaza receptia stimulului), cea a reprezentarii este fluctuanta. De asemenea, imaginea perceptiva este mai bogata in continut, iar cea mintala a reprezentarii este schematica. (ex.reprezentati-va scoala in care invatati, incercati sa o vedeti in minte si apoi ganditi-va cum ati vedea-o daca ati privi-o direct). Imaginea perceptive este numai a obiectului individual cu care suntem in contact sensorial, iar imagine a mintala a reprezentarii poate sa fie si pentru toate obiectele de acelasi fel, deci este generala.(fig.1) Persistenta mentala a obiectelor si fenomenelor, in lipsa prezentei fizice a acestora, este o situatie frecvent intalnita in viata noastra cotidiana. Imaginea unui loc de joaca, a familiei raman prezente in mintea noastra, desi ne putem afla la mare distanta in spatiu sit imp de ele. In acest caz, ceea ce ramane sunt representarile. Ele actioneaza atat in stare de veghe, cat si in somn. Intre perceptii si reprezentarii exista o relatie de interdependenta. Astfel spus,spre exemplu, persistenta imaginii locului in care am facut o excursie are ca efect faptul ca, dupa un timp, revenind in locul respective, avem o perceptie mai vie a lui. Putem afirma in aceasta privinta ca reprezentarile imbogatesc perceptiile, le dau un contur mai clar. La fel cum, spre exemplu, cu cat suntem stimulati perceptive mai puternic, cu atat imaginea va fi mai clara.
9

Perceptiile influenteaza calitatea reprezentarii prin claritate si intensitate. Intre perceptii si reprezentarii exista asemanari, dar si deosebirii. Atat reprezentariile , cat si perceptiile ne ofera imagini concrete asupra realitatii, ce pot conduce uneori la tulburari fiziologice. Persoanelor sensibile li se face rau la vederea sangelui, in fata unui accident, Dar si la reamintirea acestor imaginii. Un dansator poate repeta un element de spectacol, spre exemplu, prin exersarea efectiva in sala de studii, dar si intins in pat si apeland la imaginea fiecarei miscari. Scopul este acelasi: perfectionarea dansului sau. Aceasta inseamna ca atat perceptiile, cat si reprezentarile sunt legate de miscari Sa analizam si cateva elemente distinctive, care deosebesc reprezentarile de perceptii. Perceptiile se formeaza doar in prezenta actiunii stimulului asupra simturilor. Reprezentarile exista in afara acestei actiuni. Stim, de exemplu, ca reproducerea unei imagini nu este niciodata absolute fidela, si aceasta pentru ca in reprezentare intervine prelucrarea datelor, intervin elemente de schematizare, de abstractizare ce fac sa dispara unele detalii sis a iasa in evidenta elemente mai importante, care sunt accentuate, contribuind adeseori la formarea imaginii- tip. Imaginea perceptive nu este schematica, ea putand avea toate detaliile senzoriale posibile. In genera, putem afirma existenta diferentelor individuale in formarea si functionarea reprezentarilor. Ele apar datorita particularitatilor subiectului, motivatia lui in raport cu obiectul anterior perceput, gradul de emotie in raport cu acesta, modul de realizare a perceptiei anterioare. Clasificarea reprezentarilor Reprezentarile pot fi clasificate dupa mai multe criterii. 1. In functie de prezenta/ absenta elementului de noutate, distingem intre: a) reprezentare reproductiva : atunci cand prin reprezentare ne amintim o perceptie avuta anterior b) reprezentare anticipative : atunci cand ne formam imaginea unui obiect in baza unor informatii primate, fara sa fi avut anterior o perceptie a lui. 2. In functie de predominanta senzoriala, distingem reprezentari: a) vizuale b) auditive c) gustative d) motorii
10

Putem distinge mai multe tipuri de subiecti in functie de predominantele ssenzoriale, si anume; - tipul vizual (pictorul care transpune in imaginea plastica intreaga realitate, dar si oricare intre noi care retine, de exemplu, imaginea de ansamblu a paginilor citite) - tipul auditiv (muziceanul, cei care retin o inf. si o inteleg mai bine atunci cand li se spune decand cand o citesc) - tipul verbo-motor ( sportivii, dansatorii) COMUNICARE SI LIMBAJ Def. Comunicarea este procesul de transmitere si schimb de informatii ( mesaje) intre persoane. Emitatorul vrea sa comunice o idee cu privire la un obiect, lucru, teorie, etc. si alege cel mai potrivit limbaj pentru a-l transpune intr-un mesaj. Mesajul- trebuie sa fie compatibil cu, canalul pe care il utilizeaza emitatorul. Receptorul- primeste mesajul, il decodifica trecand de la cuvinte (simboluri) la idee si incepe sa reactioneze la mesaj. Feedback - receptorul raspunde mesajului initial sau exercita o actiune ca raspuns. - receptorul devine transmitator - emitatorul verifica daca mesajul a fost perceput conform intentiei lui Scopurile comunicarii: 1. sa fim receptionati (auziti, vazuti) 2. sa fim intelesi 3. sa fim acceptati 4. sa provocam o reactie ( o schimbare de comportament sau de atitudine) Def. Limbajul este o activitate psihica specific umana care presupune folosirea unui sistem de semene in comunicarea cu ceilalti. Mecanismul vorbirii presupune existenta a trei componente: - energetica: consta in aparatul respirator si sistemul muscular aferent lui - fonatoare: constituita din corzile vocale fixate in laringe - de rezonanta: compusa din muschiul limbii, buze, in general din cavitatea bucala si din cea nazala. Pentru a avansa in analiza psihologica a limbajului este necesar sa distingem intre limbaj si limba. Limbajul si limba sunt strans legate, dar nu sunt echivalente.
11

Limba este, in general, inteleasa ca un ansamblu de semen cu ajutorul carora comunica oamenii intr-o societate. In alcatuirea sa se recunosc : - un sistem de semene ( vocabular) - reguli de combinare a acestora ( gramatica) In mod current ne referim la limba naturala, inteleasa ca un sistem de semen adoptat de o anumita comunitate, avand un pronuntat caracter social si istoric. Limba naturala este ceea ce copilul invata de la adulti in experienta cotidiana. Cuvintele orcarei limbi sunt doar semene, tinand locul unor obiecte, fiinte, fenomene, actiuni. Functiile limbajului. 1. Functia de comunicare: se realizeaza prin transmiterea de informatii, dorinte, prin evocarea unor evenimente, obiecte, persoane, situatii. Fiecare element din sfera generala a comunicarii isi are rolul sau: - emitator - canal de comunicare - receptorul 2. Functia de dialog: presupune discutii cu argumente pro si contra. 3. Functia pragmatica: se realizeaza prin folosirea limbajului ca instrument de influentare a actiunilor celorlalti, de modificare a conduitelor lor. - in plan individual este vorba de autosugestie - in plan social este vorba de persuasiune, de manipulare 4. Functia ludica: se manifesta prin jocul de cuvinte (propriu atat copilului, cat si adultului) si prin rolul cuvantului in intermedierea altor jocuri, sportive spre exemplu. Limbajul verbal si cel nonverbal pot contribui la realizarea functiei emotionale sau expresive, prin tonul adoptat, prin mimica, gestica, toate oferind date despre starea emotionala a persoanei ce emite sau recepteaza un mesaj. 5. Functia de detensionare nervoasa, cathartica: se realizeaza prin modalitati specifice care tin de tipurile de personalitate. Prin vorbire omul isi descarca tensiuni interioare, acumulate in timp, relative la situatii si persoane, concepe si trimite scrisori, da telefoane, replici si puneri la punct, pentru a se linisti in legatura cu anumite probleme. Formele limbajului. 1. Limbajul pasiv : cand ne aflam in situatia de a recepta mesje si de a le descifra
12

2. Limbajul activ : cand participam, ca emitatori in comunicare, formulam idei, transmitem informatii 3. Limbajul verbal: ocupa locul si rolul cel mai important in comunicarea umana: dialogul ( presupune existenta a cel putin doua persoane care schimba intre ele opinii sau incearca sa se convinga una pe cealalta), si monologul (consta in adresarea unei persoane catre un auditoriu). 4. Limbajul scris: lipseste controlul nonverbal, un motiv in plus si foarte serios pentru ca tot ce este scris sa fie cu atat mai bine gandit, sa fie chiar recitit, pentru evitarea confuziilor sau a greselilor de interpretare si pentru anticiparea reactiilor cititorului. 5. Limbajul nonverbal: reprezinta limbajul corpului : mimica, gestica, postura, expresia faciala, tonul si ritmul vocii, etc.

COMUNICAREA

NONVERBALA

Indici nonverbali: - expresia fetei: un zambet, o incruntare - gesturi: miscare mainilor si a corpului pentru a accentua mesajul verbal - pozitia corpului: modul cum stam, in picioare sau asezati,etc. - orientare: pozitia corpului fata de interlocutor - proximitatea: distanta la care stam fata de interlocutor - contactul vizual: daca privim sau nu interlocutorul, intervalul de timp in care il privim - contactul corporal: strangerea mainilor, o bataie usoara pe umar, etc - miscarile corpului: pentru a indica aprobarea/ dezaprobarea pentru a incuraja interlocutorul - aspectul exterior: infatisarea fizica sau alegerea vestimentatiei - aspecte non- verbale ale limbajului oral: imaltimea sunetelor, taria si rapiditatea lor, calitatea si tonul vocii (paralimbaj) - semnificatia tacerii: este legata de ascultarea si receptionarea corecta a mesajelor; stimuleaza comunicarea si incurajeaza raspunsurile

13

- ascultarea: proces activ care presupune intelegerea, interpretarea si integrarea informatiei in modele de cunoastere proprie Paralimbajul: - punte de legatura intre formele nonverbale de comunicare si cele verbale - obiect de studiu al lingvisticii ( sintaxa, morfologie, vocabular, pronuntie,etc.) - prefixul para- sugereaza efectele vocale care sunt secundare intrucat nu afecteaza intelesul emis de vorbitor - este deseori determinantul principal al comportamentului intr-o interactiune ( ex : Nu ce a spus ci modul in care a spus m-a facut sa .......) Contactul vizual - puternic indiciu nonverbal. Motive: - aprecierile noastre cu privire la alte persoane se bazeaza pe durata si timpul cpntactului vizual pe care il avem cu acea persoana - este un puternic indicator al starilor interioare ( dragoste, ura,indiferenta, etc.) - are o mare putere de influentare a sentimentelor si vointei ( de la privirea sincera care convinge pana la efectele hipnozei) Expresiile faciale : reprezinta cel mai puternic mijloc nonverbal de comunicare a ideilor si emotiilor. Se disting trei grupe de trasaturi faciale: a) Statice: structura osoasa, dentitie, riduri, relieful fetei, etc. b) Mobile, dar lente: pigmentatia pielii c) Mobile, dar rapide: tmperatura, culoarea fetei Ofera informatii despre temperament, inteligenta, emotie, dispozitie, varsta, starea sanatatii, etc. Postura: Pozitia corpului poate indica, uneori involuntar< o multime de indici: - starea sociala - dorinta de dominare, supunere, etc
14

Gesturile: Gesturile servesc in comunicare la realizarea a cinci scopuri principale: a) comunicarea informatiei: prin completarea intelesului cuvintelor sau pentru a inlocui discursul b) comunicarea emotiei: prin gesturi specifice cum ar fi palmele puse peste gura ca semn al surprizei c) sustinerea discursului: gesturi care coreleaza cu discursul d) exprimarea imaginii de sine: folosirea gesturilor exprima tipul de personalitate ( introvertit, extrovertit) imaginea de sine: Imaginea de sine se refera la modul subiectiv de reprezentare si evaluare pe care individul si la face asupra lui insusi, in diferite etape ale dezvoltarii sale si in diferite situatii in care el se afla etapele ce sunt parcurse in formarea imaginii de sine: EUL : este modul in care ne descriem pe noi insine, tipul de persoana care credem ca suntem ( ce consideram ca ne caracterizeaza, ca ne defineste) - material: corpul, imbracamintea, casa, obiectele, etc. - social: impresiile pe care le facem asupra celorlalti (mama, tata, bunicii,etc.) - spiritual : capacitatea de autoreflectie (idei, volori, experiente anterioare, etc.) CELALALT :imaginea pe care celalalt si-o formeaza despre noi (poate corespunde sau nu cu imaginea creata de noi) REFLECTIA EULUI :corespondenta/ noncorespondenta intre parerea mea si parerea celuilalt. Cunoasterea de sine :totalitatea perceptiilor si cunostintelor pe care oamenii le au despre calitatile si caracteristicile lor - se dezvolta odata cu varsta si experienta prin care trecem - nu se incheie cu adolescenta Elevilor li se dau fise cu intrebari referitoare la cunoastere de sine Stima de sine: componenta evaluativa a eului cre se refera la auto-evaluarile pozitive si negative ale persoanei Individul are stima de sine inalta , pozitiva daca: are o buna impresie despre el, se respecta, se accepta, se evalueaza pozitiv

15

Individul are o stima de sine slaba, negativa daca: se depreciaza, se considera respins, se evalueaza negativ e) exprimarea prieteniei: se realizeaza prin imitare ( empatie fata de persoana care vorbeste)

Comunicarea tactila: Tipuri de comunicare tactila: a) atingeri ce transmit emotii pozitive: mama care alapteaza copilul, seful care bate pe umar un subaltern, sotia care isi saruta sotul, etc. b) Atingeri in joaca: un bobarnac, palmuirea in gluma ( semnifica incurajarea, apropierea, solidaritatea) c) Atingeri de control : vizeaza dirijarea comportamentului sau atitudinilor persoanei atinse ( ex: un semn tactil prin care atentionam interlocutorul sa ne priveasca) d) Atingerea rituala: : strangerea mainilor in semn de salut, sarutul pe obraz in ocazii speciale, etc. e) Atingerea in alt scop decat comunicarea propriu- zisa: sprijinirea unei persoane care urca sau coboara dintr-un vehicul, atingerea fruntii unui bolnav, etc.

Reflectii si maxime:
"E n zadar sa vorbesti celui care nu vrea sa te asculte." M. Eminescu "Cuvntul este sunet si culoare, e mesagerul gndului uman." T. Vianu "Ct de puternice sunt cuvintele drepte. " Biblia "Cuvintele sunt cele mai puternice droguri folosite de omenire." Rudyard Kipling "Pana de scris este mai puternica de ct sabia" Shakespeare
16

"Ca sa pregatesti o buna cuvntare spontana ti trebuie mai mult de trei saptamni. " Mark Twain "Scrierea la persoana a treia deseori ne permite sa ne ascundem n spatele organizatiei. " H. Schwartz "Precizarea ntelesului termenilor este cea dinti precautie care se ia n orice discutie." P. P. Negulescu "O cuvntare fara scop specificat este ca o calatorie fara destinatie." Ralph C. Emedley

17

ATENTIA Atentia poate fi definita ca fiind concentrarea si orientarea proceselor psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen. Atentia nu este legata de un anumit proces psihic, este prezenta in toate procesele psihice cognitive: perceptie, memorie, gandire. Multi psihologi considera atentia ca pe o proprietate a constintei ce se manifesta prin focalizare si concentrare. Atentia este relationata cu miscarea sau cu absenta miscarii. Atentia este privita ca o functie de sinteza care organizeaza procesele psihice intr-o directie precisa, intr-un flux intens si dirijat. Formele atentiei: 1. In functie de obiectul atentiei, deosebim: a) Atentia expectativa: se manifesta atunci cand ne aflam in asteptarea producerii unui fapt, eveniment, in raport cu care urmeaza sa avem o reactie. Aceasta este insotita intotdeauna de ceea ce numim stare de vigilenta, inteleasa ca stare de reactivitate maxima a organismului. Este starea de asteptare a marcarii golului mult dorit, la care vom reactiona conform obiceiului si firii noastre. b) Atentia exterioara: este cea care se manifesta prin urmarirea evenimentelor, obiectelor, fenomenelor din mediul inconjurator sau chiar a actiuniilor si miscarilor noastre ce au repercursiuni in exterior. c) Atentia interioara: consta in concentrarea asupra propriilor stari, sentimente, ganduri, imagini, etc. Este proprie momentelor de cercetare interioara, de introspectie intima, fie ca urmeaza a fi sau nu impartasite.
18

2. In functie de criteriul proprietatii intrinsece ale acesteia: a) Atentia voluntara: se manifesta in focalizarea asupra unui eveniment, a unui obiect, in mod nedirijat de catre constiinta, fiind realizata de la sine, fara efort. Se declanseaza fara sa vrem, sub actiunea neasteptata a unui stimul. b) Atentia voluntara: presupune un efort bine directionat, intentionat, sustinut uneori in pofida unor dorinte de moment, cu aportul vointei care ne impune sa perseveram pentru a atinge un tel, fie el si indepartat. c) Atentia postvoluntara: recunoscuta numai de unii psihologi, se refera la efectuarea in momentul actual a unor actiuni care au devenit in timp placute, dupa mule efort, concentrare si exercitii sustinute. Atentia poate fi favorizata de anumite conditii, de factori care provoaca concentrarea exterioara sau interioara. In acest sens, se pot evidentia factorii externi, cu rol favorizant: - intensitatea stimulului: zgomot puternic, lumina intensa, culoare vie, in general, ceea ce este contrastant - noutatea stimulului, a situatiei: ne atrag atentia prin curiozitate - miscarea obiectelor: mai ales in context static Insusirile atentiei:
1. Capacitatea de concentrare: intensitatea atentiei se poate masura prin

rezistenta manifestata la excitantii perturbatori ( zgomotul tribunei il poate deranja pe jucator). 2. Volumul atentie: se refera la cantitatea, la numarul de elemente care pot fi cuprinse in acelasi timp in focarul de concentrare al atentiei. 3. Selectivitatea atentiei: reprezinta proprietatea acesteia de a retine in campul ei doar anumite informatii. 4. Distributivitatea: este o insusire care se refera al faptul ca nu putem fi atenti la mai multe sarcini deodata.

19

MOTIVATIA Motivatia in sens general, se refera la cauza pentru care oamenii actioneaza si gandesc asa cum o fac. Intrebandu-ne de ce oamenii fac ce fac si, legat de aceasta, cum fac ceea ce fac, constatam ca este vorba de cauze ale conduitei normale sau ale celei anormale. Motivul este un fenomen psihic cu rol esential in declansarea, orientarea si modificarea conduitei, o cauza interna. Motivatia reprezinta un ansamblu structurat al motivelor. Nu orice cauza este insa si un motiv. Motivul declanseaza sau opreste, orienteaza sau sustine energetic comportamentul. Orice motiv are doua laturi: - aparitia unui dezechilibru intern, a starii de necesitate ca atare. Este latura obiectiva a motivului. - trairea starii de necesitate la nivel psihic, devenind mobil psihic al comportamentului ( declanseaza, orienteaza si sustine energetic comportamentul). Este latura subiectiva a motivului. Cele doua laturi nu pot fi despartite, lipsa orcareia insemnand o stare de normalitate ( ex: daca nu ar exista senzatia de foame care sa semnalizeze deficitul de hrana in organism, comportamentul de hranire ar lipsi, iar organismul ar pieri.) Clasificarea motivelor (trebuintelor) 1. Innascute: trebuinte primare: sunt prezente la toti oamenii si la toate varstele, de satisfacere lor depinde supravietuirea individului si a speciei, avand forta de activare mare daca nu sunt satisfacute la timp. Ex. nevoia de

20

hrana, de odihna, de pastrare a sanatatii, de miscare, de sex, de siguranta a vietii, de a fi cu altii, etc. 2. Dobandite in timp: trebuinte secundare: nu sunt aceleasi pentru toti indivizii, au semnificatie psihologica si nu biologica. In general, trebuintele secundare se formeaza pe baza satisfacerii celor primare. Ex. pe baza trebuintei de odihna se formeaza si trebuinta de confort. Cea mai cumoscuta clasificare a trebuintelor poarta denumirea de Piramida lui Abraham Masolw. Piramida se bizuie pe doua seturi de motive: - trebuinte de baza: aer, apa, hrana, somn, sex, siguranta, securitate - trebiunte de autorealizare: iubire si apartenenta, incredere in sine si in altii, ordine, sens, autosuficienta, bogatie, simplitate, perfectiune, individualitate, frumusete, bunatate, adevar. Nevoile situate la baza ierarhiei sunt cele ce trebuie satisfacute primele, inaintea celor situate la nivelurile superioare. Nevoile situate la nivelurile superioare sunt dezvoltate mai tarziu.

Varietatea motivelor foamea si setea: sunt considerate trebuinte homeostatice, fiziologice, innascute, dar cu importante trasaturi invatate. Sunt influentate de alti factori: obiceiul, ambianta, sanatatea, prioritatile, educatia, etc. - frica si tendinta de aparare: (teama de esec, de pedeapsa, etc.) sunt clasate de psihologi ca emotii. Este important sa distingem intre frica momentana ( legata de anumite situatii) si frica permanenta (se transforma in sentiment de perpetua insecuritate, care prin accentuare poate deveni stare patologica). - frustarea: este starea psihica a celui care este privat de o satisfactie legitima sau care este inselat in sperantele sale. - stresul: este starea de dezechilibru care reprezinta o amenintare pentru intergritatea corporala sau morala a individului. - conflictele: apar atunci cand simultan se nasc tendinte alternative, de intensitate relativ egala, ce devin motivatii incompatibile, ce nu pot fi realizate competent. - atasamentul: este un ansamblu de legaturi intre indivizi.
-

21

- motivatia erotica: are atat baze biologice, cat si sociale. Este strans legata de sentimental iubirii. - motivatia realizari de sine: se manifesta atunci cand individul stie ca actiunile sale vor fi apreciate printr-un standard al performantei sale.

VOINTA Vointa poate fi inteleasa ca : - modalitate de coordonare a activitatii in general - proces superior de autoreglaj - aptitudine de a actiona in vederea realizarii unui scop constient propus Impulsul este o manifestare necontrolata, care determina anumite fapte, de multe ori regretabile. In multe cazuri, impulsul apare ca raspuns prompt, de satisfacere a unor trebuinte impetuoase ( cum ar fi foamea, setea, prevenirea si eliminarea durerii). Oamenii isi stapanesc reactiile impulsive sub influenta educatiei. De aceea, faptul de a reactiona la primul impuls este calificat drept un indiciu al lipsei de educatie. Cel mai aspru sanctionate sunt manifestarile agresive, violente. Actiunile efectuate sub imboldul impulsurilor sunt considerate ca fiind scapate atat de sub controlul constiintei, cat si de sub cel al vointei. Caracteristica pentru vointa este antrenarea energiei in vederea atingerii unor scopuri constient propuse. Etapele procesului volitiv Depasirea obstacolelor si atingerea scopurilor propuse implica parcurgerea mai multor etape. 1. Articularea motivationala, prefigurarea intentiei. 2. Lupta motivelor ( motivele intra in relatie de concordanta sau de opozitie) 3. Luarea hotararii ( realizata in urma deliberarii, face posibila elaborarea planului de actiune)
22

4. Aplicare planului ( executarea gradate a etapelor pe care acesta le

presupune conduce la o implicare directa in actiune) 5. Verificarea, evaluarea performantelor ( daca rezultatele sunt cele asteptate, atunci exista sansa ca actiunea sa fie repetata, avand astfel loc o invatare din experienta. Se invata insa si din greseli) Dezvoltarea vointei La o vointa puternica se poate ajunge treptat, pe masura ce se realizeaza confruntari cu obstacole si depasiri ale acestora. Se considera ca supraprotejarea copiilor de catre familie conduce la o vointa slaba, explicandu-se astfel imposibilitatea de a finalize cele propuse. In evolutia sa, copilul invata comenzile verbale ale adultului, pe care ulterior si le interiorizeaza, ajungand sa-si dea singur comenzi. Adultii constituie pentru copii exemple de comportament si chiar exemple de vointa.

o CALITATILE VOINTEI Cele mai importante calitati voluntare, ce se dezvolta prin exercitiu si implicare in situatii diverse , sunt: PUTEREA VOINTEI- capacitatea de a depune efort voluntarpana la atingerea scopului propus, rezolvarea sarcinii date. SLABICIUNEA VOINTEI- imposibilitatea de a realiza efort voluntar sustinutpentru finalizarea sarcinii ori atingerea scopului.( incepi o actiune, dar nu o finalizezi, abandonezi!) PERSEVERENTA- realizarea efortului voluntar o lunga perioada de timp, insistenta cu care doreste cineva sa finalizeze actiunea. INCAPATANAREA urmarirea unui scop atunci cand este clar ca imprejurarile de realizare( succes) sunt minime , imposibile chiar( are la baza , adesea, lipsa flexibilitatii in gandire si actiune, prejudecati).

23

INDEPENDENTA VOINTEI- tendinta de a lua hotarari pe baza chibzuintei proprii, a rationamentelor personale, fara a ignora , insa , parerea celorlalti;capacitatea de a adoptare a unei atitudini critice fata de opinia sa ori a celorlalti. SUGESTIBILITATEA preluarea necritica a ideilor, opiniilor celorlalti, actiunea in functie de ce spun si cer altii, diminuarea implicarii personale. PROMPTITUDINEA DECIZIEI rapiditatea si corectitudinea cu care cineva delibereaza in situatii de criza( si nu numai!) , adoptand hotararea potrivita;cere precizie, gandire pozitiva,curaj. NEHOTARAREA/TERGIVERSAREA- se manifesta ca oscilatie nejustificata intre mai multe motive ( nu se depaseste lupta motivelor!) TEMA: 1). Identificati si descrieti aceste calitati ale vointei prin imagini sugestive( realizati un colaj) 2). Identificati trei metode de optimizare a vointei personale. 3).Autocaracterizati-va din punct de vedere al calitatilor vointei!

24

IMAGINATIA Imaginatia este una dintre cele mai importante caracteristici ale unei persoane. Imaginatia se manifesta sub forma unei constructii imagistice, rezultata in urma operarii cu imagini mentale. Ceea ce este semnificativ este caracterul de noutate al rezultatelor ei. Personalitatea celui care dispune de o astfel de imaginatie poate fi apreciata ca originala, exprimandu-se intr-o maniera originala, interesanta, chiar surprinzatoare. In actele creatoare, in rezolvarea de probleme, chiar in intelegere, imaginatia este asociata inteligentei, creativitatii, capacitatii mintii umane de a stablii interrelatii, de a corela elemente distincte si aparent fara legatura. In dezvoltatea personala, gandirea si imaginatia se intrepatrund: imaginatia foloseste operatiile gandirii; acestea devin creatoare mai ales atunci cand procedeaza euristic. Un rol deosebit in declansarea si sustinerea actelor imaginative il joaca afectivitatea. Implicarea emotionala nu poate fi usor deosebita de cea motivationala. Motivatia puternica spre reusita, de exemplu, antreneaza trairi specifice si declanseaza un adevarat film interior, in care suntem, gratie imaginatiei, atat protagonistul principal, cat se cel care organizeaza actiunea. In plan imaginativ apar evenimente, obiecte care corespund dorintelor si asteptarilor noastre. Starile afective pe care le produc sunt dragostea, ura, invidia, recunostinta, placerea, neplacerea, ele impulsionand imaginatia. Socurile emotionale pot declansa fantasme. Starile afective intense pot sa inhibe imaginatia, sa-i impiedice manifestarea. Fiecare dintre noi isi creaza in plan mental o lume proprie, in concordanta cu motivatiile si nevoile pe care le are, cu strategiile adoptate pentru satisfacerea acestora. Reglarea propriului comportament, prin anticiparea asteptarilor celorlalti, prin previzibilitatea reactiilor pe care el le provoaca, subliniaza rolul important al imaginatiei. Ea se implica, in maniere mai mult sau mai putin vizibile, in toate formele de activitate, avand un specific proiectiv (ex.

25

jocurile de rol ne permit sa fim asistenti medicali, profesori, ingineri, manageri, etc.) Prin intermediul imaginatiei se pot dobandi cunostinte noi, printr-o intelegere si integrare superioara, facilitand, asadar, invatarea. Confruntarea cu situatii noi, necesitatea de a anticipa activitatea in detaliile sale specifice fac indispensabil apelul la imaginatie.

FORMELE IMAGINATIEI 1. Dupa criteriul originalitatii produsului: a) Imaginatia reproductiva: este folosita frecvent in activitatea scolara, atunci cand, la o indicatie verbala, ne reprezentam obiecte, fenomene, intamplari. Putem reconstituii, pe plan mental, de pilda, cum ne-am petrecut sfarsitul de saptamana trecut. Imaginatia reproductive permite o reconstituire a realitatii trecute sau prezente, care nu poate fi cunoscuta direct, nemijlocit. b) Imaginatia creatoare: presupune elaborarea unor noi reprezentari si idei noi, prin combinarea originala a unor elemente ale experientei trecute. Dupa unele acceptiuni, fantezia constituie un termen sinonim pentru imaginatie. 2.Dupa criteriul implicarii vointei in actul imaginative:
a) Imaginatie voluntara ( formele prezentate mai sus) b) Imaginatie involuntara :

- visul din timpul somnului ( visul este un mijloc de suprimare a excitatiilor, a ceea ce este susceptibil sa tulbure somnul. De asemenea, visarea permite creierului sa organizeze multitudinea de impresii senzoriale, selectandu-le pe cele care merita sa fie retinute.) - reverie sau visul diurn: are loc in stare de veghe ( apare ca avand ca suport dorinte, sperante, nazuinte si este destul de putin cenzurat rational. Apare ca visare cu ochii deschisi si are efecte relaxante) PROCEDEELE IMAGINATIEI

26

1.Aglutinarea: combinarea mentala a unor parti preluate de la lucruri diferite ( ex. centaurul, sirena) 2. Amplificarea sau diminuarea: modificare de proporitii ( ex. Superman, Degetica) 3. Multiplicarea sau omisiunea: modificarea numarului de elemente prin adaugare sau prin scadere ( unicornul, balaurul cu sapte capete) 4. Empatia: punerea imaginara in locul altcuiva, o modalitate de cunoastere si intelegere a altora, o forma de comunicare afectiva. CREATIVITAREA Creativitatea este o trasatura general umana ce poate fi definite prin produsul actului creator. Creatia este un proces complex pe parcursul caruia pot fi delimitate mai multe etape: a) Prepararea: se desfasoara la nivelui constientului. Creatorul stie ca este o problema, isi pune o problema de rezolvat. Se pregateste, aduna material pentru rezolvare. b) Incubatia: se desfasoara la nivelul inconstientului, este o perioada de asteptare ( grecii intelegeau prin incubatie sonm in pestera sacra) c) Iluminarea: solutia problemei, ideea, apare pe neasteptate, este ca o strafulgerare. d) Verificarea: se elaboreaza produsul creatiei, se testeaza, se pune la punct. Metode de cultivare a creativitatii: - Tehnica Brainstorming- furtuna de idei sau efervescenta creierului. Se provoaca un curs liber si necritic de asociatii de idei, fara sa se faca nici o evaluare a produsului. - Tehnica sinectica- strangerea laolalta a unor elemente diverse. Se produc astfel idei si asociatii noi.

27

MEMORIA
Cum ar fi viaa omului fr memorie ?

Memoria reprezinta functia psihica datorita careia sunt posibile fixarea, conservarea, recunoasterea ( reproducerea) informatiilor, trairilor. Fixarea este o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru actualizare. Se refera la intrarile in sistemul de memorare si depinde de stimularea senzoriala. Conservarea este o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru actualizare. Se refera la procesul prin care informatia senzoriala este retinuta in memorie. Actualizarea presupune redarea, intr-o forma cat mai fidela, a informatiei fixate si stocate pana in acel moment. Se refera la iesirile prin care informatiile stocate sunt recunoscute sau reproduce. Radacinile memoriei se afla in proprietatile materiei. Memoria este prezenta in tot ceea ce este viu, sub forma memoriei inferioare. Memoria inferioara este prezenta si la om ca memorie mecanica. Formele memoriei
1. Memoria senzoriala (memorie de foarte scurta durata) consta in

parcurgerea, de catre excitatia provocata de organele de simt, a drumului pana la nivelul cortexului, drum a carui durata este intre 0,20 si 0,30 secunde. Se refera la scurta inertie a stimularii. 2. Memoria de scurta durata : consta in fixarea unei parti din stimularile senzoriale, care se pastreaza in imagine la acest nivel, pana la 18

28

secunde. Caracteristica sa este limitarea ca volum si durata a conservarii. 3. Memoria de lunga durata: (este nelimitata) presupune o persistenta foarte mare a informatiei.

Caracteristicile memoriei
1. Volumul: se refera la cantitatea de informatie ce poate fi stocata.

Aceasta difera de la o persoana la alta. 2. Mobilitatea: se refera al capacitatea de a acumula cunostinte noi, de a le corela cu alte cunostinte, de a le modifica. 3. Rapiditatea fixarii: vizeaza usurinta intiparirii, efortul presupus pentru realizarea ei. 4. Fidelitatea redarii: se refera la masura in care informatia actualizata corespunde cu cea intiparita. 5. Rapiditatea acutualizarii: se refera la viteza cu care reusim sa actualizam un material invatat. Aceste proprietati se concretizeaza diferit la fiecare individ. Uneori, atunci cand trasaturile sunt sau foarte puternice, sau foarte slabe, ele pot deveni elemente distinctive in descrierea personalitatii noastre. UITAREA Uitarea se manifesta in situatia in care individul nu poate nici sa recunoasca, nici sa reproduca elemente stocate anterior. Ca si memoria, uitarea are un caracter selectiv, ce este influentat de inerese, sentimente, de faptul ca un anume lucru este considerat la un moment dat mai putin important. Sfaturi utile. cand invatati: - structurati logic materialul - faceti repetitii in functie de volumul materialului - fixati- va un scop precis
29

- evitati a memora in ambianta nefavorabila - evitati memorarea cand sunteti obositi - sa nu fiti indiferenti fata de materialul pe care il memorati - stabiliti-va repere - sistematizati materialul - nu va multumiti numai sa cititi, incercati si sa vizualizati - exersati-va memoria acumuland voluntar noi si noi informatii TEMPERAMENTUL Def. Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetica a personalitatii care se manifesta cel mai pregnant in conduita. Caracteristici: - Personalitatea umana se structureaza in jurul unor caracteristici dominante, atat inascute, cat si dobandite. Atunci cand ne referim la cele preponderent ereditare vorbim despre temperament, iar cand ne referim la cele construite socio-cultural, despre caracter. - Temperamentul si caracterul sunt in relatie de complementaritare. - Temperamentul vizeaza fenomene caracteristice firii unui individ, reactivitatea la stimuli emotionali, forta si rapiditatea raspunsurilor, dispozitia afectiva. - Afectivitatea este un parametru important in conturarea temperamentului. - Temperamentul nu se schimba in mod radical in timpul vietii dar el poate fi modelat sub influluenta anumitor factori. - Temperamentele pure sunt rare. Fiecare persoana manifesta caracteristici specifice mai multor tipuri temperamentale, dar predomina un singur tip. - Nu exista temperamente bune sau rele, fiecare tipologia are caracteristici si bune si rele. Factorii care infuenteaza modelarea temperamentului: - socio-culturali, - economici, - geografici, etc Tipuri temperamentale
30

1. Tipologia lui Hippocrate:

a) coleric: -pozitive: vointa accentuata, procese afective intense, pasionalitate, diversitatea si intensitatea reactiilor, optimist, activ, darz, actioneaza repede in toate situatiile, sigur pe sine, este convins ca va finaliza orice actiune care depinde de el, rareori ezita sau oscileaza, vorbeste direct si fara rezerve, comanda, isi asuma riscuri convins de propriile aptitudini si de succesul sau, pare sa aiba putina nevoie de ajutor, decis (ia repede si definitiv o hotarare), conducatorul pe care altii il urmeaza, nu se lasa pana nu realizeaza scopurile pe care si le-a propus. -negative: iritabilitate, agresivitate, inegalitatea trairilor, neastamparat, schimbator, impostor, considera ca este greu de crezut ca cineva sa faca treaba mai bine decat el, neanduplecat, se impotriveste sau ezita sa urmeze alta cale decat cea proprie, nu suporta sa astepte, nu este interesat de ce spun altii sau de activitatile altora, trufas ( o stima de sine puternica), curaj uneori in sens negativ, dependent de munca, pe care ar faceo incontinuu, lipsit de tact ( jigneste usor), inflexibil ( nu accepta punctele de vedere ale altuia sau atitudinile altuia), ajunge usor sa fie nemultumit, chiar daca nu ajunge la un nivel emotional inalt, incapatanat, dominator, isi manifesta furia cand ceilalti nu actioneaza destul de repede, judeca adesea exprimand reactii negative, poate sa actioneze pripit. b) sangvinic: -pozitive: sociabilitate, buna dispozitie, reactivitate accentuata, dinamism, spirit de grup, aptitudini de conducere, hazliu, optimist, entuziast, energic, voios, amabil, antrenant ( ii face pe altii sa se simta bine), are farmec in relatiile cu altii, intotdeauna bine dispus. -negative: fluctuatia si inegalitatea trairilor, superficialitatea, inconstanta trairilor, obraznic, obositor prin repovestirea de istorii pentru a amuza, ii lipseste disciplina mintala, mai mult vorbeste decat asculta, ii intrerupe pe altii, vrea sa fie in centrul atentiei, promite ca ajuta dar uita, se supara usor dar uita usor, se da in spectacol, incearca sa-i manipuleze pe cei din anturajul sau, nestatornic ( cauta noi activitati, noi relatii, are nevoie de schimbari ca sa nu se plictiseasca), inconsecvent, flecar. c) melancolic: - pozitive: procese afective intense si durabile, sarguinta, perseverenta, responsabilitate si simt al datoriei, ii place sa analizeze pentru a vedea relatiile logice, convinge prin logica si fapte,
31

renunta din proprie initiativa la interesele sale ( altruist), respectuos ( ii trateaza pe ceilalti cu respect si onestitate), sensibil ( se intereseaza de ceilalti), prevazator, nu provoaca usor o conversatie, organizat, ordonat, statornic (devotat), diplomat, sensibil, cu tact, are aspiratii intelectuale si artistice, idealist ( simte nevoia sa se ridice la standarde inalte), profund ( ii displac conversatia si lucrurile superficiale), iubitor de muzica ca forma a artei iar nu ca spectacol, politicos, loial, nu este invidios, face totul in modul cel mai discret. - negative: adaptabilitate si mobilitate redusa, neincredere in sine, pesimism, rezervat, nesociabil, linistit, are complexe de inferioritate, capabil sa poarte ranchiuna, nu iarta usor, poate sa se supere pentru ofense imaginare, manifesta sentimente de neancredere fata de ceilalti, anxios, interiorizat ( nu-si arata deschis trairile, sentimentele, tandretea), uneori pune standarde atat de inalte ca este greu de satisfacut, vede intai partea neagra a lucrurilor ( pesimist), se simte marginalizat, susceptibil ( se simte jugnit cu usurinta), nu are incredere ca va reusi, traieste in el insusi ( introvertit), suspicios ( nu crede, se intreaba cu privire la motivul din spatele cuvintelor), singuratic, razbunator, ii pedepseste pe cei care l-au jignit, impaciuitor, chiar cand are dreptate isi slabeste pozitia. d) flegmaticul: - pozitive: toleranta, rabdare, perseverenta, echilibru, demn de incredere, calm, controlat, adaptabil ( se simte confortabil in orice situatie), pasnic, accepta punctul de vedere al altuia, nu-si manifesta trairile emotionale decat rar, nepretentios, rabdator, ramane calm, nu este afectat de intarzieri, organizat, meticulos, stabil emotional, inofensiv ( nu spune si nu provoaca ceva nedorit), umor sec, pacificator, tolerant, bun ascultator, multumit, nu ii plac extremele. - negative: reactivitate redusa, adaptabilitate redusa, ingandurat, salb expresiv, apatic, nu se implica, neatent datorita lipsei de interes, nehotarat, ezitant, lent, anost ( nu-si manifesta in nici un fel sentimentele), placid ( nu-si stabileste obiective), are o perspectiva simplista asupra vietii, inchistat, las, indiferent, impasibil ( se opune implicarii). 2.Tipologia lui Carl Gustav Jung: a) Extravertitul: -firi deschise, sociabili, binevoitori, se inteleg sau se cearta cu cei din jur, dar raman in relatii cu ei, sunt independenti, pragmatici, se adapteaza usor unor noi conditii de viata, sunt orientati spre lumea exterioara.
32

b) Introvertitul : -firi inchise, timizi, putin comunicativi, greu adaptabili, orientati spre lumea lor launtrica, rezervati, lipsiti de incredere in sine. Intermediar intre cele doua categorii este ambivertul, care imprumuta caracteristici si de la extravertiti, si de la introvertiti.

CARACTERUL Def. Caracterul reprezinta componenta relational- valorica a personalitatii. Caracterul rezulta si prin cultivarea trasaturilor innascute, prin valorificarea insusirilor sistemului nervos, a organizarilor instinctive. In sistemul de personalitate caracterul este latura de care individul este responsabil intr-un grad foarte inalt. Temperamentul este in masura hotaratoare determinat ereditar. La fel aptitudinile, nivelul de creativitate sau de inteligenta. Dar lipsa omeniei, a corectitudinii, a spiritului de respunsabilitate, a cinstei, etc. in relatiile cu ceilalti oameni sunt rezultatul propriei alegeri, nu se datoreaza constitutiei innascute a unei persoane, ci dispretul acelei persoane pentru valorile morale. Caracterul este nucleul moral-spiritual al personalitatii. Cuvantul caracter deriva din cel grecesc care inseamna gravare. Daca raportam termenul la etimologia termenului persona care deriva din personare = a rationa prin intermediul, deducem ca prin caracterul personal se intelege amprenta proprie, forma, modelul unei finite umane. Deci, fiecare om are caracterul sau, fie ca acesta este bun sau rau. Caracterul este rezultatul educatiei si influentelor culturale si se poate modifica in timp. Caracterul persoanei se vede in atitudinile sale. Se pune intrebarea: orice atitudine a cuiva este un indiciu al personalitatii sale, indica o trasatura caracteriala a personalitatii sale? Raspunsul este nu. Nu orice atitudine poate sa fie considerate ca atitudine caracteriala. Unele atitudini sunt intamplatoare, nu sunt caracteristice pentru persoana respective. La formarea caracterului uni om contribuie mai multi factori: - socio- culturali ( cei mai relevanti) - economici
33

- geografici Modul cum un anumit om isi manifesta receptivitatea fata de normele si valorile existente la un moment dat in societate marcheaza premisele in conturarea caracterului sau. Individul constient este pe deplin responsabil de caracterul pe care il manifesta. Intre temperament si caracter se stabilesc raporturi de complementaritare. Insusirile temperamentale pot fi implicate in formarea trasaturilor de caracter, atat a celor pozitive, cat si a celor negative (ex. un temperament dinamic, mobil poate conduce la o personalitate cu un caracter adaptabil, sociabil sau, dimpotriva, la o personalitate cu un caracter defectuos, nestatornic, inconsecvent). Trasaturile de temperament pot fi compensate prin dezvoltarea la nivel de caracter a unor insusiri care sa suplineasca eventualele neajunsuri. Asa se face ca un nivel energetic mai scazut poate fi compensate printr-o organizare buna a actiunilor, prin invatarea unor strategii de atingere a scopurilor, prin dezvoltarea aptitudinilor si a deprinderilor necesare. Caracterul se construieste pe baza temperamentului, este ulterior acestuia. Caracterul este cu atat mai independent, cu cat individul dispune de o vointa puternica, este capabil de decizie si de actiune. De asemenea, el manifesta o consistenta si o constanta atitudinala, care sunt prezente dincolo de dificultatile si de restrictiile cu care se confrunta. Se poate vorbi chiar de o anume fermitate atitudinala. Individul uman dispune de capacitate de autoreglaj, inclusiv la nivel caracterial. Prin ele sunt respinse manifestarile care sunt sanctionate de catre colectivitate, orice om facand eforturi spre o cat mai buna integrare sociala. In structura caracterului intra, pe langa vointa, si trasaturi ale intelectului si afectivitatii. Sentimentele pe care le nutrim, gradul de sensibilitate de care dispunem, modul in care raspundem, mai mult sau mai putin implicate emotional, solicitarilor mediului definesc anumite aspecte caracteriale. Insusirile de caracter pot fi: tenacitatea, ingaduinta, ambitia, zgarcenia, cinstea, ipocrizia, etc. Atitudinile si rolul lor in formarea caracterului Caracterul se refera la un complex de atitudini proprii subiectului, pe care acesta le exprima in mod constant la nivel comportamental. Atitudinea este inteleasa ca un invariant al conduitei, prin care aceasta se orienteaza, este directionata spre anumite valori ( ceea ce este
34

considerat semnificativ si dezirabil). Atitudinile sunt semnificative din punctul de vedere al dimensiunii valorice a personalitatii. Ele se formeaza treptat, definitivandu-se aproximativ spre sfarsitul adolescentei. Caracterul are o anumita dinamica datorata necesitatilor de adaptare continua la mediu intern si extern. Modificarile sale sunt realizate gradat, de obicei imperceptibil, pe fondul unei stabilitati conservatoare. Exista atitudini personale ( pe care le exprimam individual) dar si atitudini sociale ( cum sunt optiunile politice). Opiniile unei persoane sunt semnificative in ceea ce priveste caracterul sau, informand despre sistemul de valori la care a aderat, despre rigiditatea sau flexibilitatea atitudinilor sale. Opinia implica atitudini, valori.

35