Sunteți pe pagina 1din 6

REFERAT

Universitatea LUCIAN BLAGA Facultatea: SIMION BARNUTIU Specializare: DREPT

Materia: Istoria gandirii juridice europene Tema: Miscarea feminista in europa

Numele: Prenumele: STUDENT ANUL

Feminismul este doctrina care preconizeaza ameliorarea si extinderea rolului femeilor in societate, in tot ceea ce tine de profesie, sanse, relevanta sociala etc.; miscarea care militeaza in acest sens. Feminismul isi trage radacinile, istoric, din miscarile de eliberare si emancipare subsecvente Revolutiei Franceze. Incepand prin a fi o varianta "de gen" a doctrinelor fourrieriste sau saintsimoniene, feminismul incepe sa militeze pentru egalitatea de drepturi. Sub influenta mai cu seama a operei Simonei de Beauvoir, dar si a scrierilor unor scriitoare proeminente precum Virginia Woolf care dezvaluie conditia umilitoare si subalterna a femeii in societatile moderne, feminismul isi incepe drumul in anii '70 ca miscare militanta. In prima parte a anilor 70 au fost formate grupuri de sensibilizare- grupuri mici de femei care se intalneau pentru a povestii despre propriile experiente si sentimente fata de barbati, femei, iubire, casatorie, copii, soti, iubiti, prieteni. Miscarile feministe revendica dreptul esential al femeilor de a dispune de propriul lor corp - si abolirea tuturor formelor de discriminare, sociala, profesionala. Feminismul s-a cristalizat in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea dar a cunoscut o larga raspandire in secolul trecut, fiind generat de cauze de ordin intelectual, moral si economic, de efectele iluminismului si ale Revolutiei franceze, de expansiunea capitalismului pe plan universal. Debutul sau a coincis cu epoca revolutiei democratice si a reformelor politice in cateva din cele mai dezvoltate tari europene Franta si Anglia. Ca miscare internationala, feminismul in expresia sa sintetica si globala ambitiona la un tel mai general, propunandu-si sa contribuie la "progresul civilizatiei si fericirea umanitatii", sa lucreze pentru binele general si nu doar al femeii, a fost considerat "unica forma de progres social pe care istoria n-a inregistrat-o". Miscarea femeilor a inceput asadar prin a milita nu numai pentru apararea drepturilor femeilor, ci si a altor grupuri oprimate. Conceptul de feminism vehiculat in epoca a cunoscut diferite interpretari concretizanduse, in esenta, in emanciparea femeilor sub aspect intelectual, moral, economic, social, politic sau institutional, care sa duca la egalitatea cu barbatul in scoala, familie, in viata civila si sociala. Diferitele ipostaze ale feminismului afirmate n timp se includ si se presupun reciproc. Astfel, uneori se pornea de la necesitatea reglementarii prin lege a egalitatii in cadrul familiei, premisa pentru egalitatea in viata civila si cea sociala. Ca urmare, feminismul este o miscare in acelasi timp sociala si politica, dar nu-i pot fi refuzate nici valentele culturale. In ipostaza sa culturalizanta, feminismul presupunea emanciparea intelectuala a femeii, ridicarea nivelului de educatie si instructie, accesul la stiinta, la invatamant, arta si cultura in proportie egala cu barbatii. Din aceasta perspectiva feminismul a fost definit ca "nazuinta a femeilor culte din lumea intreaga catre o viata noua in favoarea sexului lor si in totala egalitate cu viata publica a barbatilor". Modul in care problematica sa a fost pusa - in opozitie cu interesul barbatilor - a impietat asupra evolutiei miscarii. Ca problema sociala insa, nu comporta doar "recunoasterea drepturilor femeii, sustinuta de femei culte dar si nevoile femeilor din popor". Aspectul politic al problemei implica participarea femeii la viaa de conducere. Excluderea ei din viata publica, echivalenta cu excluderea unei jumatati a natiunii, devine o imposibilitate:"...intrarea femeii in viata de conducere a statului apare ca ceva firesc. Lupta femeilor pentru realizarea acestui drept - feminismul - inceteaza a mai fi privita ca o gluma intelectuala sau ca o insurectie". Aceasta implica acordarea dreptului de vot femeilor, cerinta care a devenit suportul miscarii feministe engleze. Unii au riscat ridicolul, ramanand alaturi de femei. In Anglia, William Thompson a lansat un Apel catre o jumatate a rasei umane, iar John Stuart Mill a criticat Inrobirea femeilor, la fel ca si Friedrich Engels in Originea familiei, a proprietatii private si statului. In acceptiunea sa moderna, feminismul apartine secolului in care spiritul asocierii si ideea de solidaritate au triumfat. pretutindeni in Europa, miscarea feminista a debutat in prima jumatate a

secolului al XIX-lea. S-a transformat si a devenit mai bine organizata, evoluand spre asociationismul de tip modern fundamentat pe criterii social-profesionale sau nationale spre a doua jumatate a secolului trecut. Revolutia din 1848 reactiveaza miscarea feminista si sub aspectul organizarii sale. Daca la inceput, femeile isi fac cunoscuta cauza prin intermediul cluburilor revolutionare - Club Lyonnais, Club de lemancipation des Peuples - treptat isi constituie propriile asociatii, a caror denumiri le exprima interesele: Club de lemancipation des femmes sau Le Club des femmes. Integrandu-se acestora, ziarul "La voix des Femmes" functioneaza ca un loc de intrunire si intrajutorare, publica situatia grea a femeilor in industrie si inegalitatea salariala la care sunt supuse si le sustine revendicarile. In consecinta, urmarindu-se imbunatatirea situatiei lor economice, s-au organizat ateliere pentru femei, dar si ateliere municipale, care isi propuneau sa preintampine somajul feminin. Este cert ca organizarea miscarii feministe si presa feminista au fost doi factori care s-au influentat reciproc, determinand dinamizarea mentalitatilor si o relativa democratizare a societatii. In Anglia problema emanciparii intelectuale, civile si politice a femei a fost mereu prezenta. Specificitatea miscrii feministe este data de statutul privilegiat al femeii engleze, singura care inca sub regimul feudal beneficia de drepturi civile. Fenomenul a cunoscut insa o involutie, astfel ca, spre jumatatea secolului al XIX-lea femeile au pierdut drepturile politice - fiind excluse din randurile electorilor - si cele municipale. Urmare a situatiei existente, femeile engleze au luptat de-a lungul secolului al XIX-lea pentru redobandirea drepturilor pierdute. Intre acestea, dreptul la vot a devenit revendicarea principala. Din a doua jumatate a secolului al XIX-lea femeile se organizeaza intr-o serie de societati cu caracter politic: Societatea pentru votul femeilor, London national Society for Women Suffrage, cu 46 de filiale n provincie, Primrose League, Women s liberal Federation si Womens franchise League of Great-Britain and Ireland. Riguror organizata la nivel national, miscarea feminista engleza adera la sfarsitul secolului al XIX-lea la Consiliul International al femeilor. In aceeasi masura in care s-a validat in domeniul invatamantului. Societatile pentru invatamant superior al femeilor au creat si in Anglia miscarea feminista in domeniul instructiei. Spre deosebire de majoritatea tarilor europene, unde miscarea feminista a fost sustinuta mai mult sau mai putin de institutii laice sau ecleziastice, in Anglia rolul preponderent revine initiativei private. Specifica feminismului englez este si tenacitatea dusa in lupta pentru a determina participarea femeilor la viata politica si la instructie, pentru acordarea drepturilor de care au fost private. Miscarea propriu-zis feminista germana s-a dezvoltat mai tarziu, la mijlocul secolului al XIX-lea cand revolutia de la 1848 a impus un spirit nou fata de instructie in general, la care a apelat si ideologia feminista. Un prim program al miscarii feministe germane a fost dezvoltat la 1847 in cartea lui Robert Blum Vorwartz, care dezvolta ideea necesitatii acordarii drepturilor politice pentru femei. Astfel, participarea la viata statului nu este considerata un drept ci o obligatie a femeii. In egala masura, feminismul german si-a incorporat si problematica educatiei, pledand pentru necesitatea accentuarii spiritului national. Asadar, idealul de la care trebuia sa porneasca educatia femeii era unui social si national. La baza organizarii feministe au prezidat insa necesitati de ordin economic, ideea ca numai organizarea muncii poate asigura o situatie mai buna femeii muncitoare. In sustinerea revendicarilor specifice un rol important a revenit presei feministe, in primul rand ziarul Frauen Zeitung editat de Louise Otto, care a prefatat organizarea propriu-zisa a miscarii. Drept urmare, la 1865 s-a organizat "Asociatia generala a femeilor germane" cea mai veche organizatie feminista. Odata cu 1880, miscarea feminista germana intra intr-o noua faza, in care accentul cade pe instructie si educatie, pe culturalizarea femeilor. Instructia a fost pusa tot in sprijinul emanciparii, intrucat se revendica cerinta ca femeile sa se cultive pentru ele insele, sa devina personalitati de sine statatoare pentru a realiza educatia, misiunea lor culturala. In realizarea acestui scop, s-a urmarit o

mai mare participare la invatamantul stiintific in ciclul mediu si superior al scolilor inalte de fete si necesitatea ca pregatirea profesionala sa fie sustinuta de stat. Activitatea desfasurata pe acest teren a avut rezultate mai fertile decat pe cel al emanciparii politice. Astfel, in 1893 la Karlshruhe s-a infiintat primul gimnaziu pentru fete, iar la inceput de secol XX la Universitatea din Heidelberg au fost primite primele fete. Independent de aceasta miscare laica, feminismul s-a manifestat in Germania si in cadrul vietii confesionale prin organizarea unor asociatii asemanatoare. Pe teren confesional, miscarea feminista s-a dezvoltat pe cele doua planuri: protestant i catolic, bazandu-se pe o reinterpretare a traditiei crestine. Scopurile urmarite au fost identice cu ale miscarii laicepolitice si sociale privite insa dintr-un alt spirit. Aidoma miscarii feministe sau engleze, miscarea feminista germana adera, prin organizatiile sale (Liga asociatiilor femeilor evanghelice) la organizatia internationala Liga Internationala a femeilor cu sediul la Londra. In 1910 dieta din Wurtemburg a acordat femeilor dreptul de vot si eligibilitatea in Camera de Agricultura. Cu toata insistenta cu care se revendica dreptul de vot in secolul al XX-lea, caracteristic feminismului german este pledoaria pentru instructie, accesul la diferite meserii si mai ales necesitatea ca femeile sa se cultive pentru ele insele in vederea cresterii gradului de educatie. In centrul Europei miscarea feminista debuteaza mai tarziu, abia spre jumatatea secolului al XIX-lea. Exceptie face Ungaria, tara in care existenta unei problematici feministe a fost potentata de influenta ideologiei Revolutiei franceze. Existenta ei se manifesta inca din 1790, de cand dateaza trei documente in care se revendica participarea la viata publica si la instructie. In aceste documente sunt sintetizate pentru prima oara principiile de baza ale miscarii feministe maghiare. Din cadrul miscarii se detaseaza cateva militante ale feminismului maghiar. Intre ele Mate Janosne dezvolta o pledoarie in favoarea sexului sau, bazata pe ideea dreptului natural. De aici s-a dezvoltat ideea femeii - om care este o individualitate, o personalitate. In Polonia feminismul s-a manifestat mult mai tarziu (sfarsitul secolului XIX) si nu atat de puternic. In istoriografia miscarii feministe internationale s-a ncercat o etapizare a miscarii feministe din Polonia, dupa criteriul scopului urmarit, fara a-i stabili durata de timp. Dintr-o asemenea perspectiva, o prima etapa a vizat ridicarea femeilor din clasele superioare in spiritul natiunii si dupa aspiratiile ei proprii. O a doua insurectie in scopul emanciparii sociale, iar ultima revendicari economice. In rasaritul Europei, miscarea feminista nu a intalnit un teren atat de fertil. In Rusia, spre exemplu, nu poate fi vorba de o miscare propriu-zisa, organizata. Singura asociatie cunoscuta a fost Societatea femeilor din Petersburg, a carei activitate s-a limitat la stimularea curajului si a devotamentului la femei. Organizatiile feministe, parcurgand drumul spre autonomie s-au aflat la inceput sub patronajul vreunei organizatii politice sau religioase. In majoritatea tarilor si-au atras simpatizanti din randul ganditorilor vremii. Politizarea miscarii feministe la scara internationala este si consecinta impactului acesteia cu miscarea socialista, ce si-a incorporat problematica feminista, accentuandu-i semnificatia sociala si politica. Una din directiile propagandei socialiste viza tocmai aceasta categorie, antrenand deseori militantismul feminist in lupta pentru revendicari socialeconomice si politice generale. Secolul al XIX-lea a avut de inlaturat o mentalitate bine construita prin chiar sistemul educational, care legifera superioritatea masculina, eliminand posibilitatea fetelor de a frecventa cursurile liceale sau universitare. Educatia primita in familie dar si in scoala, departe de a corecta acest sistem, a consolidat bazele unei instructii inegale, bazate pe sex. In consecinta, femeilor le erau rezervate locurile de munca considerate inferioare din spitale, sectorul social, in vreme ce barbatii, beneficiind de instructia necesara, deveneau preoti sau functionari civili.

Revolutia industriala accentuand diferentele dintre femeia de la sat si cea de la oras, dar mai ales dintre lumea feminina in ansamblul ei si cea masculina, a determinat modificarea statutului social al femeii. In aceeasi mssura in care a determinat accesul femeilor spre noi profesiuni, industrializarea a dus si la cresterea numarului femeilor casnice. Un argument in acest sens este oferit de faptul ca forta de munca functionareasca a inceput sa se feminizeze, chiar daca ii erau rezervate doar munci de executie. "Elitei" masculine, care forma varful piramidei serviciului civil ii reveneau atributii ce tineau de munca intelectuala, de "comanda". In consecinta acestei stari de lucruri, pana in perioada interbelica, cand a crescut numarul femeilor care au intrat in administratie, nu a existat nici o femeie care sa-si exercite autoritatea asupra unui barbat. Chiar daca performantele muncii femeilor au fost apreciate si a crescut numarul celor admise in serviciul civil, ele erau angajate doar pe un interval limitat de timp. Asa s-a ajuns ca revendicarile social-economice ale miscarii feministe din aceasta perioada sa solicite egalitatea in toate aspectele muncii lor, respectiv aceleasi conditii de angajare, promovare si transfer, dar si aceeasi salarizare. La sfarsitul secolului trecut, prin constituirea scolilor pentru fete s-a facut primul pas in stabilirea unui proiect profesional feminist. S-a vorbit chiar de meserii rezervate femeilor: in sistemul postal, in serviciul civil, scoli si spitale. Cu deosebire ca profesii tipic feministe s-au considerat a fi profesoarele si asistentele sociale. Vazute ca o prelungire a muncii domestice, ele imbinau muncile casnice (ingrijirea si educatia) si idealurile feministe, oferind femeilor posibilitatea de a aspira la o cariera profesionala. Pornind de la aceste profesiuni s-au creat doua "grupuri de feminitati": primul, reprezentat de asistente, mai putin receptive la ideea emanciparii, data fiind provenienta lor (majoritatea erau din mediul rural) dar si faptul ca era o activitate exclusiv feminina. Cel de-al doilea grup, al profesoarelor, a castigat tot mai mult teren intr-o lume care fusese rezervata barbatilor. Ajungand sa domine scolile primare, ele au fost familiarizate cu gandirea mondena, urbana si mult mai receptive la ideile emanciparii. Sub aspect individualist, unitatea de baza a societatii este considerata femeia (copilul), iar revendicarea majora este de natura economica. Aspectul relational considera cuplul unitatea de baza si porneste de la rolul femeii, subliniind necesitatea de a-i acorda drepturi conforme cu particularitatile impuse de "diviziunea sexuala a muncii" si de conceptele de familie, cuplu, mamacopil. Secolul XX a inregistrat mai multe variatii sau variatiuni ale conceptiilor feministe, adeseori in combinatie cu alte ideologii, ca socialismul sau anarhismul. Reprezentantele feminismului socialist, de exemplu, afirmau ca femeile pot fi libere pana cand capitalismul nu va fi inlocuit cu socialismul. Feminismul anarhic sustinea ca femeile vor fi opresate atata timp cat va exista statul. Am putea spune ca protectia care functioneaza real este cea asigurata barbatilor de catre femei prin multitudinea de strategii de supravietuire pe care acestea le produc in imprejurari oricat de vitrege.Lor le revine managementul domestic, administrarea resurselor in general sarace, munca fizica istovitoare cu unelte gospodaresti preponderent manuale.Aceasta calitate li se recunoaste prin sintagma impersonala femeile sant mai muncite si se premiaza cu reducerea varstei de pensionare cu trei ani in raport cu cea a barbatilor. Participarea lor la activitatea productiva, reproductiva si comunitara nu le lasa timp pentru dezvoltarea altor capacitati.Pentru cele mai multe femei functioneaza realitatea unui slogan de strista amintire liberatea inseamna munca. Fiind protectoare ale familiei, femeile creeaza si un efect mai putin intentionat: cel al infantilizarii barbatilor in raport cu viata cotidiana. Ei depind excesiv de femei si tind spre neautorare. Dincolo de ochelarii de cal ai metaforelor utilizate de misogini- sexul slab- femeile dovedesc multa rezistenta si abilitate, doar ca aceasta se consuma in sensul strategiilor de supravietuire si nu al celor de dezvoltare si autoafirmare.

Uniunea internationala a femeilor cu sediul la Londra, reunind principalele miscari feministe nationale reflecta gradul de maturizare la care a ajuns miscarea, dar si cresterea ca pondere si insemnatate a miscarilor nationale in viata interna a statelor respective. De la afirmarea dreptului femeii la libertate, rostit de revolutia democratica universala la organizarea ei internationala, miscarea feminista a parcurs o lunga si complexa evolutie, sub semnul progresului general in plan doctrinar si organizatoric, depasind granise nationale, convingeri politice, origini sociale, confesiune sau nivel de instructie si educatie, devenind una din principalele forte ale opiniei publice internationale.

Bibliografie: