Dreptul la respectarea vietii private si de familie prin prisma art. 8 al Conventiei europene pentru Drepturile Omului. Comentariu.

(Extras)
Articolul 8 1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in executarea acestui drept decit in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora. Activitati sau masuri care fac parte din viata privata Este oare interceptarea discutiilor telefonice intotdeauna identificata cu ingerinta in viata privata? Recurgerea la aparatele de urmarire electronica cu scopul de a intercepta convorbirile private a fost considerata ca depinzind de domeniul vietii private, oricare ar fi citeodata continutul conversatiei in cauza. In cazul A. v. Franta, (A. v. Franta, hotarire din 23 noiembrie 1993.) Guvernul pirit a sustinut ca conversatia interceptata tinea exclusiv de un omor si nu deriva din viata privata. Comisia a respins aceasta teza pe motivul ca o conversatie telefonica nu pierde caracterul sau privat din simplul fapt ca continutul sau vizeaza sau poate sa vizeze interesul public. In cazul Halford v. Regatul Unit (Halford v. Regatul Unit, caz din 25 iunie 1997.) conversatiile telefonice, care erau totodata de ordin personal si privat, au fost ascultate, la fel si telefoanele care se aflau in birourile reclamantului. Din contra, in cazul in care o persoana utilizeaza o banda de frecventa radio rezervata aviatiei civile, interceptarea acestor mesaje nu constituie un amestec ilegal in viata privata, conversatia fiind dusa pe o lungime de unda accesibila si altor persoane si neputind, in consecinta, sa fie calificata drept o discutie privata (Cererea nr. 21353/93, 27 februarie 1985.). Este oare colectarea de catre stat a informatiilor cu caracter personal intotdeauna asociata cu o ingerinta in viata personala? Colectarea informatiilor cu privire la individ de catre functionarii statului fara consimtamintul lui afecteaza viata sa privata si decurge din prevederile articolului 8 (1). In aceasta categorie de activitati intra in special: Un recensamint oficial (Cererea nr. 9072/82, X. v. Regatul Unit, 6 octombrie 1982, 30 DR 229) ce contine intrebari obligatorii cu privire la sex, statutul matrimonial, locul nasterii si alte detalii personale.

Luarea amprentelor digitale si efectuarea unei fotografii de identitate, precum si colectarea altor date personale de catre politie (Murray v. Regatul Unit, hotarire din 28 octombrie 1994, seria A nr. 300-A), fie si intr-un registru tinut secret (Leander v. Suedia, hotarire din 26 martie 1987, seria A nr. 116.). Colectarea datelor medicale si perfectarea unor dosare medicale (Cererea nr. 14661/81, 9 iulie 1991, 71 DR 141.). Tendinta serviciilor fiscale de a afla detalii despre cheltuielile personale ale contribuabililor (si despre detaliile intime din viata lor privata) (Cererea nr. 9804/82, 7 decembrie 1982, 31 DR 231.). Un sistem de identificare precum cel folosit in domeniul administrativ si civil (domeniul sanatatii, serviciilor sociale, fiscale etc.). Accesul la datele cu caracter personal Imposibilitatea de a avea acces la dosarele statului poate uneori sa fie analizata ca fiind o ingerinta in viata privata, in functie de tipul informatiilor detinute. In cazul Gaskin v. Regatul Unit (Gaskin v. Regatul Unit, hotarire din 7 iulie 1989, paragraful 89.) judecatorii de la Strasbourg au estimat ca dosarul reclamantului continea precizari asupra unor aspecte cit se poate de personale cu privire la copilarie, educatie si antecedentele sale. Acestea reprezentau principala sa sursa de informatie in ceea ce priveste trecutul si formarea sa. Asadar, imposibilitatea de a le consulta dadea prilejul unei discutii sub unghiul articolului 8. Reglementarea utilizarii numelor poate fi echivalata cu o ingerinta in viata privata? Cu toate ca articolul 8 nu contine nici o referinta explicita la nume, patronimicul unei persoane tine de viata privata si de familie, in masura in care acesta constituie un mod de identificare. Faptul ca statul are interesul de a reglementa uzul nu este suficient pentru a exclude problema numelui unei persoane din domeniul vietii private si de familie (Stjerna v. Finlanda, hotarire din 25 noiembrie 1994, seria A nr. 299-B.). Acelasi rationament este valabil pentru prenumele care tin de viata privata si de familie, in masura in care ele constituie un mijloc de identificare in familie si societate (Guillot v. Franta, hotarire din 24 octombrie 1996, RJD 1996-V, nr. 19.). Intruziunea presei poate fi oare asimilata cu o ingerinta in viata privata? Lipsa unei protectii contra intruziunii presei sau divulgarea in mediea a detaliilor foarte intime ale vietii private, care nu sint insa defaimatoare, nu au fost examinate niciodata in fond de catre organele de la Strasbourg. Unele cereri precum cazul irlandez, in care reclamanta se plingea de faptul ca compania sa de asigurari a fotografiat-o in afara casei sale, fapt ce constituia o ingerinta in viata sa privata (Cererea nr. 18760/91, E.N. v. Irlanda, 1 decembrie 1993.) sau cererea inaintata de contele si contesa Spencer care viza afisarea vietii lor private in presa (Cererile nr. 28851/95& 28852/95, Spencer v. Regatul Unit, 16 ianuarie 1998.) au fost declarate inadmisibile din lipsa epuizarii cailor interne de recurs. Probabil ca pentru a rezolva mai repede o astfel de problema, judecatorii tineau cont de masura in care reclamantul a anuntat media, de natura si de gradul de intruziune in sfera privata si de capacitatea diverselor remedii prevazute de dreptul intern pentru a obtine o reparatie efectiva si adecvata. Viata privata Jurisprudenta privind dreptul la respectarea vietii private cuprinde o serie de subiecte, care variaza de la culegerea si memorizarea informatiei, accesul la informatiile cu caracter personal, reglementarea utilizarii numelor patronimice la protejarea integritatii

fizice si morale. Intrebarile cu privire la corespondenta, in care unele aspecte specifice se refera la viata privata, reprezinta obiectul unei sectiuni separate de la finalul acestei parti. Gruparea si stocarea informatiei cu caracter personal Masurile in care statul poate sa grupeze, sa stocheze si sa utilizeze informatia de ordin personal cu privire la un individ fara consimtamintul acestuia, depinde de compatibilitatea actiunilor cu articolul 8. Aceste actiuni se impart in mod general in doua categorii: gruparea si stocarea informatiei de catre politie in cadrul prevenirii si reprimarii criminalitatii si constituirea dosarelor de catre serviciile de securitate cu scopul protejarii securitatii statului. Tipurile de informatii care pot fi colectate si stocate de catre politie Fotografii Pentru a sti daca fotografiile indivizilor facute de catre politie constituie o intruziune in viata lor privata sau nu, acestia trebuie sa determine daca ele contin scene din viata privata sau incidente publice si daca serviciul in cauza intentiona sa le foloseasca limitat sau, din contra, sa le faca accesibile publicului larg (Cererea nr. 5877/72, 12 octombrie 1972.). Cazul Friedl v. Austria (Friedl v. Austria, raport al Comisiei, 19 mai 1994, p.20.) trata problema fotografiilor facute de politie in Viena in timpul si la finalul unei manifestatii la care a participat si reclamantul. Aceste fotografii au permis in consecinta politiei sa stabileasca identitatea reclamantului si sa arhiveze datele cu caracter personal intr-un dosar administrativ cu privire la acele evenimente. Comisia, bazindu-se pe trei motive, a refuzat totusi sa considere aceste acte ca aducind atingere dreptului reclamantului privind respectarea vietii sale private: Autoritatile nu au patruns in domiciliul reclamantului pentru a face acolo fotografii, astfel nu a existat o intruziune in cercul intim al vietii sale private. Fotografiile aveau legatura cu un incident public, o manifestatie a mai multor persoane intr-un loc public, la care reclamantul a participat voluntar. Fotografiile au fost facute doar in scopul inregistrarii caracterului manifestatiei si al comportamentului participantilor pentru a putea lansa mai tirziu proceduri de anchetare cu privire la infractiunile comise de catre acestia. Cu toate acestea, in concluzia sa finala, Comisia a atribuit in mod egal o anumita importanta asigurarii Guvernului, conform caruia: [...] politia nu a identificat manifestantii fotografiati. Mai mult decit atit, informatiile cu caracter personal inregistrate in fotografii nu au fost introduse in nici un sistem de informatii. Dosare cu privire la cazuri penale vechi Comisia a estimat ca ingerinta in viata privata a unui individ provocata de pastrarea cazurilor penale mai vechi este relativ lejera si poate fi considerata, in consecinta, ca fiind necesara intr-o societate democratica moderna pentru a putea lupta contra criminalitatii (Cererea nr. 1307/61, 4 octombrie 1962, culegerea 9, p.53.). In cazul Friedl v. Austria, autoritatile au stabilit identitatea reclamantului cu scopul de a incepe impotriva lui urmariri in justitie pentru incalcarea Codului rutier, in pofida abandonarii urmaririlor din cauza caracterului redus al infractiunilor comise. Comisia a relevat faptul ca informatiile obtinute au fost doar plasate intr-un dosar administrativ general care consemna evenimentele in cauza si nu au fost introduse intr-un sistem de informatii. In caz contrar, ar fi fost din nou pusa in discutie compatibilitatea ingerintei cu articolul 8. Informatiile cu privire la activitatile teroriste

Informatiile pe care politia poate in mod legal sa le detina in dosarele sale se refera uneori la infractiunile comise in trecut si la informatiile obtinute in urma investigatiilor, care nu au lasat loc unei urmariri, nu au permis aparitia banuielilor rezonabile cu privire la comiterea unei infractiuni specifice de catre individul in cauza. Acest al doilea tip de masuri este autorizat, in particular, deoarece considerentele speciale, precum lupta impotriva terorismului organizat, pot justifica pastrarea documentelor in cauza. In cazul McVeigh v. Regatul Unit (McVeigh, ONeill & Evans v. Regatul Unit, 18 martie 1981, DR 24, p.15.) reclamantii au fost interogati, perchezitionati, supusi dactiloscopiei si fotografiati in cadrul legislatiei antiteroriste. Ei pretindeau ca pastrarea ulterioara a dosarelor in cauza constituie o ingerinta in viata lor privata. Cu toate acestea, Comisia a acceptat teza Guvernului conform careia aceste informatii se inscriau in cadrul activitatilor de informare, iar lupta impotriva terorismului reprezinta o necesitate sociala imperativa fata de prejudiciile minore aduse drepturilor reclamantilor. In cazul Murray v. Regatul Unit (Murray v. Regatul Unit, hotarire din 28 octombrie 1994.) judecatorii de la Strasbourg au estimat ca consemnarea informatiilor de ordin personal ale reclamantului si a fotografiei sale (facute la momentul arestarii) puteau fi considerate ca inscriindu-se in limitele legitime ale procesului de anchetare a crimelor teroriste. In viziunea lor, nici o informatie de ordin personal retinuta nu era deplasata din cadrul procedurilor de arestare si interogare. Acest caz sugereaza ca Curtea conteaza sa examineze caracterul si extinderea informatiilor consemnate de catre politie si fortele de securitate, tinind cont de vasta marja de apreciere conferita in mod normal unui stat in cazurile de acest gen. Colectarea datelor cu caracter personal in scopul protectiei securitatii nationale Curtea accepta ideea ca, pentru a proteja securitatea nationala, statele au nevoie de legi care ar permite autoritatilor sa colecteze si sa memorizeze in fisiere secrete informatii despre persoane (Leander v. Suedia, hotarire din 26 martie 1987, paragraful 59.). In plus, este acceptabil ca autoritatile sa poata folosi aceste informatii pentru evaluarea candidatilor la posturi importante care implica securitatea nationala. Statului ii revine, in mod normal, sarcina de a identifica aceste conditii exceptionale si aceste situatii speciale. Totusi, in cazurile de acest gen, Curtea a declarat ca ea trebuie sa se convinga de existenta garantiilor adecvate si suficiente contra abuzului. Aceasta ar fi necesar, deoarece un sistem de supraveghere secreta destinat asigurarii securitatii nationale creeaza un risc de subminare, chiar de distrugere a democratiei pe motivul apararii acesteia (Leander v. Suedia, hotarire din 26 martie 1987, paragraful 60.). Statele trebuie sa formeze, in consecinta, un cadru adecvat al asigurarii garantiilor care ofera un minim de norme de protectie pentru a impiedica abuzul de putere al autoritatilor publice si incalcarea drepturilor protejate de articolul 8. Garantiile procedurale cerute In cazul Leander v. Suedia (Ibidem.) Curtea a evocat in detaliu caracteristicile garantiilor procedurale necesare pentru protejarea drepturilor detinutilor de catre un individ in sensul articolului 8. Reclamantul se plingea de faptul ca nu a ocupat un post permanent si ca a fost eliberat de la un post provizoriu din cauza informatiilor secrete care l-ar fi prezentat ca fiind periculos din punct de vedere al securitatii. El a alegat ca atit memorizarea cit si comunicarea informatiilor in cauza, insotita de refuzul de a-i acorda posibilitatea de a le combate, aduceau atingere dreptului sau la respectarea vietii private, garantat de articolul 8 (1). Admitind ca sistemul de control al personalului constituia o ingerinta in viata

privata a reclamantului, judecatorii de la Strasbourg au estimat in cadrul analizei garantiilor puse in actiune pentru a proteja persoanele in cauza contra abuzului ca un astfel de sistem era necesar intr-o societate democratica. In conformitate cu cele douasprezece garantii citate de catre Guvernul suedez ca avind scopul asigurarii protectiei adecvate contra abuzului, Curtea a relevat mai multe dispozitii destinate sa reduca la minimum efectele procedurii de control al personalului: In pofida competentei discretionare acordate Consiliului national al politiei cu privire la tipul de informatie care poate sa fie notata in registru, aceasta functiune era reglementata de lege si precizata prin dispozitii. Notarea informatiilor intr-un registru secret al politiei nu era posibila decit daca acestea erau necesare serviciului special al politiei si destinate sa previna si sa depisteze infractiunile contra securitatii nationale. Textul legislativ pertinent (o ordonanta) continea, de asemenea, dispozitii explicite si detaliate asupra naturii informatiilor care pot fi comunicate, autoritatile destinatare, circumstantele unei asemenea comunicatii si procedura pe care Consiliul national al politiei trebuie s-o urmeze inainte de a se decide. In final, utilizarea informatiilor inscrise intr-un registru secret al politiei in alte domenii decit controlul personalului se limita, in practica, la anumite cazuri de urmariri penale si la cazuri de naturalizare (Ibidem, paragraful 62.). In cazul Leander v. Suedia judecatorii de la Strasbourg au acordat o mare importanta faptului ca controlul bunei functionari a sistemului ii revenea Parlamentului si institutiilor independente precum Cancelaria Justitiei, mediatorul parlamentar si Comisia parlamentara a Justitiei (Ibidem, paragraful 65.). In plus, in ceea ce priveste functionarea Consiliului national al politiei, Curtea a relevat cu satisfactie ca deputatii care fac parte din acest organism: [...] participa la luarea oricarei decizii cu privire la faptul daca trebuie sau nu furnizate informatii autoritatii reclamante. In mod special, fiecare dintre ei are un drept de veto care impiedica in mod automat Consiliul sa faca o asemenea comunicare. Numai guvernul poate ordona aceasta, insa doar daca a fost sesizat de catre directorul politiei nationale sau la cererea unui deputat [...]. Acest control direct si regulat asupra celui mai important aspect al registrului comunicarea informatiilor ofera o garantie apreciabila contra abuzului (Ibidem, paragraful 65.). Aplicarea combinata a garantiilor atribuite sistemului suedez de control al personalului este, deci, suficient, in aceasta imprejurare, pentru a satisface exigentele articolului 8 (2). In ansamblu, judecatorii de la Strasbourg au examinat detaliile fiecarui caz si s-au abtinut sa faca referinte la sistemele instituite in alte jurisdictii. Rolul lor in materie se limiteaza la determinarea faptului daca sistemul examinat satisface garantiile minime impuse de catre Conventie si instaureaza un anumit echilibru intre cerintele apararii societatii democratice si drepturile individului. Accesul la datele cu caracter personal pastrate de stat Se intimpla frecvent ca petitia sa se refere mai mult la imposibilitatea pentru persoana in cauza de a avea acces la informatiile care o privesc, precum cele detinute de catre stat, decit asupra principiului acestei detineri. In cazul Gaskin v. Regatul Unit (Gaskin v. Regatul Unit, hotarire din 7 iulie 1989) reclamantul, care s-a aflat in custodie de la o virsta foarte frageda si pina la majorat, a dorit sa acceseze dosarul cu referire la perioada in care s-a aflat in responsabilitatea serviciilor sociale. In mod contrar reclamantului din

cazul Leander, cel din cazul Gaskin nu denunta cert faptul ca informatiile cu privire la el au fost culese si memorizate: el din contra protesta impotriva refuzului de a i se acorda accesul la informatiile in cauza, fapt pe care il echivala cu o incalcare a dreptului sau la respectarea vietii private in sensul articolului 8. Curtea a facut concesiuni asupra faptului ca informatiile continute in dosar se refereau la viata privata si de familie a reclamantului si ca imposibilitatea de a avea acces la ele provoca probleme in sensul articolului 8. In continuare ea trebuia sa determine daca s-a obtinut un echilibru just, in aceasta imprejurare, pe de o parte intre interesul general al societatii (protectia confidentialitatii dosarelor serviciilor sociale) si interesele individului (accesul la informatiile cu privire la viata lui privata). Asupra acestui ultim punct, judecatorii de la Strasbourg au relevat ca persoanele care se afla in situatia reclamantului au un interes primordial de a obtine informatii care le trebuie pentru a sti si a intelege copilaria si anii de formare. In ceea ce priveste interesul general, totusi, ei releva in mod egal ca caracterul confidential al dosarelor oficiale capata importanta daca se doreste culegerea informatiilor obiective si demne de incredere. Din acest punct de vedere, ei estimeaza ca un sistem ce subordoneaza accesul la dosare cu acceptarea informatorilor poate fi in principiu compatibila cu articolul 8, luind in consideratie marja de apreciere a statului. Exista totusi riscul aparitiei unor probleme cu privire la protectia intereselor individului, care doreste sa consulte piesele cu privire la viata lui privata si de familie, cind un informator nu este disponibil sau refuza in mod abuziv acordul sau. Conform judecatorilor de la Strasbourg, un astfel de sistem nu se incadreaza in principiul de proportionalitate, decit... [...] daca aceasta ii revine unui organ independent, in cazul in care informatorul nu raspunde sau nu isi da consimtamintul de a lua decizia finala privind accesul (Ibidem, paragraful 49.). In lipsa unei asemenea proceduri, are loc incalcarea articolului 8. Divulgarea datelor cu caracter personal unei terte parti sau publicului Protectia informatiilor cu caracter personal are o importanta fundamentala pentru dreptul la o viata privata, astfel incit divulgarea acestor informatii publicului sau unei terte parti poate sa constituie o ingerinta mai putin dificil de justificat decit simpla lor memorizare. In general, interesul public asociat cu divulgarea trebuie sa prevaleze asupra dreptului individului la respectarea vietii sale private, tinindu-se cont de scopul urmarit si garantiile ce insotesc modalitatile de divulgare. Divulgarea in cadrul anchetei si cercetarii unui caz penal In cazul Doorson v. Olanda (Doorson v. Olanda, 29 noiembrie 1993, DR 75, p.231.), Comisia a trebuit sa decida daca ingerinta in viata privata care a rezultat din prezentarea fotografiei (extrase din dosarul politiei) reclamantului tertilor era justificata in sensul articolului 8 (2). Judecatorii de la Strasbourg au estimat ca aceasta ingerinta, care viza prevenirea criminalitatii, era proportionala acestui scop conform urmatoarelor motive: - fotografia nu a fost utilizata decit in cadrul anchetei; - ea nu a fost accesibila publicului larg; - ea a fost facuta legal de catre politie in cursul unei arestari precedente si, in consecinta, fara intruziunea in viata privata a persoanei interesate. Divulgarea facuta de catre politie presei Dezvaluirea de catre politie a detaliilor unei arestari presei poate crea probleme in functie de circumstantele cazului. In 1995, un reclamant se plingea de faptul ca in presa au aparut detalii cu privire la arestarea sa, in urma arestarii sale pentru suspectarea de atentat la pudoarea unui tinar si in special aluzia la confiscarea la domiciliul sau a numeroaselor

documente pornografice cu copii, care incalcau dreptul la respectarea vietii private. El contesta veridicitatea detaliilor divulgate presei de catre politisti si se plingea de faptul ca anumite detalii suplimentare dezvaluite de acestia erau de natura sa permita vecinilor sa-l identifice. Comisia a estimat ca un astfel de comportament putea constitui o ingerinta, el era justificat in masura in care dezvaluirile rezumau evenimentele ce au avut loc: ele se inscriau astfel in cadrul urmaririi scopului legitim al informarii publicului asupra problemelor de interes general. Divulgarea datelor medicale si incalcarea caracterului lor confidential Pentru Curte, respectarea caracterului confidential al informatiilor cu privire la sanatate constituie un principiu esential al sistemului juridic al tuturor Partilor contractante la Conventie (Z. v. Finlanda, hotarire din 25 februarie 1997.). Este esential nu doar pentru protejarea vietii private a bolnavilor, dar si pentru pastrarea increderii lor in corpul medical si serviciile de sanatate in general. In lipsa unei asemenea protectii, persoanele care necesita ingrijiri medicale ar putea fi descurajate sa furnizeze informatii cu caracter personal si intim necesare pentru prescrierea tratamentului adecvat si chiar pentru consultarea unui medic. O reactie asemanatoare ar putea pune in pericol sanatatea lor in cazul bolnavilor de maladii transmisibile, chiar cea a colectivitatii. In care circumstante pot fi divulgate informatiile medicale? In cazul Z v. Finlanda (Ibidem.) reclamanta se plingea ca detalii cu privire la starea sanatatii sale, inclusiv informatia despre seropozitivitatea sa, au fost divulgate in cadrul unui proces penal in fata unei curti de apel. Ea pretindea incalcarea dreptului sau la respectarea vietii private in sensul articolului 8. Judecatorii de la Strasbourg au estimat ca: Tinindu-se cont de caracterul extrem de intim si sensibil al informatiilor cu privire la seropozitivitatea sa, orice masura intreprinsa de catre un stat pentru a constringe cu scopul de a comunica sau a divulga asemenea informatii fara consimtamintul persoanei in cauza, cere o examinare mai riguroasa a Curtii, care trebuie sa aprecieze garantiile cu privire la asigurarea unei protectii efective (Z. v. Finlanda, hotarire din 25 februarie 1997, paragraful 96.). Curtea a admis, in paralel, ca protectia confidentialitatii datelor medicale, care sint in interesul pacientului, precum si al colectivitatii in ansamblu, poate uneori sa treaca neobservata in fata anchetarii infractiunilor penale, a urmaririi autorilor si a protectiei publicitatii procedurilor judiciare. Fiecare caz trebuie, in consecinta, examinat separat, tinindu-se cont de marja de apreciere conferita statului in domeniul in cauza. In cazul Z v. Finlanda judecatorii de la Strasbourg au ajuns la concluzia ca divulgarea dosarului medical al reclamantei era necesar in sensul articolului 8 (2) in cadrul procesului in care ea participa in calitate de martor. Totusi, ei au precizat ca publicarea numelui martorului si a seropozitivitatii sale in cazul curtii de apel nu se justifica prin nici un motiv imperativ. Totodata, ei au depistat o incalcare a articolului 8 al Conventiei in decizia de a face dosarul judiciar inclusiv detaliile cu privire la starea sanatatii reclamantei si seropozitivitatea sa accesibil publicului peste zece ani: o aminare la finalul careia interesata avea sanse sa mai fie inca in viata. Divulgarea datelor medicale unei companii de asigurare In cazul MS v. Suedia (MS v. Suedia, hotarire din 27 august 1997) judecatorii de la Strasbourg au estimat ca transmiterea efectuata de catre serviciile medicale de stat a detaliilor cu privire la starea sanatatii reclamantului care pretindea plata unei alocatii de

la Casa securitatii sociale era legitima. Aceasta masura a fost, de fapt, proportionala, deoarece detaliile transmise erau pertinente in cadrul examinarii cererii de alocatie, caracterul lor confidential era protejat si personalul informat era pasibil de urmarirea civila si penala in caz de abuz. (Dreptul la respectarea vietii private si de familie. Ghid privind punerea in aplicare a articolului 8 al Conventiei europene pentru Drepturile Omului. Directoratul General pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, 2001. Editat de Biroul de Informare a Consiliului Europei in Republica Moldova, Chisinau 2003)