Conciliul Vatican I a fost convocat de ctre Papa Pius al IX-lea prin scrisoarea apostolic Aeterni Patris din 29 iunie

1868. Prima edin a avut loc n Bazilica Sfntul Petru n ziua de 8 decembrie 1869. Acesta a fost cel de al douzecelea conciliu ecumenic al Bisericii Catolice. La conciliu au participat aproape 800 de reprezentai din numeroase dieceze. Au avut loc 93 de edine ale conciliului ntre 8 decembrie 1869 i 1 septembrie 1870. Sarcinile primordiale pe care i le-a pus Papa Pius al IX-lea, au fost definiia dogmei Infalibilitii Papale i confirmarea poziiei Bisericii Catolice fa de raionalism, relativism, liberalism i materialism. n primele edine au fost discutate i aprobate dou constiuii: prima Dei Filius, Constituia Dogmatic a Credinei Catolice, i a doua Pastor Aeternus, Prima Constituie Dogmatic a Bisericii lui Cristos care definete primatul i infalibilitatea Papei. nceputul rzboiului franco-prusian a ntrerupt edinele conciliul. A fost suspendat dup ntrarea armatei italiene n Roma, i nu a mai fost continuat. n ziua de 20 septembrie 1870 Papa Pius al IX-lea, prin bulla Postquam Dei munere, a declarat conciliul ntrerupt pe o perioad nedefinit (sine die). Nu a fost anunat oficial nchiderea conciliului, dect n 1960 de Papa Ioan al XXIII-lea, care pregtea deschiderea celui de al doilea Conciliu Vatican. Dup Conciliul Vatican I s-a observat o cretere a numrului de convertii n catolicism, au fost restructurate unele ordine monahale. S-a impus o implicarea mai intens a laicilor n misiuni de binefacere. Conciliul a stimulat Micarea Liturgic care a nflorit sub Papa Pius al X-lea.

Cuprins
[ascunde]

1 Infailibilitatea 2 Condiiile infailibilitii papale 3 Bibliografie 4 Note 5 Legturi externe

[modificare] Infailibilitatea
Una din doctrinele adoptate la Primul Conciliu Vatican a fost infailibilitatea Papei de la Roma. Infailibilitatea pontificului se extindea i asupra nvturii Bisericii Catolice. Definiia acestui concept a fost controversat, nu att de faptul c muli nu credeau n desvrirea Papei, dar deoarece cei care credeau n perfeciunea Papei nu considerau ca e nevoie i de o doctrinizare formal. Aproximativ 60 de participani s-au abinut i au

prsit Roma cu o zi nainte de alegeri. Arhiepiscopul Antonio Mara Claret y Clar, confesorul familiei ragale din Spania i fondatorul Misionarilor Claretieni, a fost unul din cei mai ardeni aprtori ai infailibilitii papale i ai primatului Sfntului Scaun. El a fost singurul participant la Conciliu care a fost canonizat ulterior de Papa Pius al XII-lea n 1950. La conciliu au participat din partea Bisericii Romne Unite cu Roma mitropolitul Ioan Vancea i episcopul Iosif Pop Silaghi. Mitropolitul Vancea a fcut parte, mpreun cu majoritatea covritoare a episcopatului din Austro-Ungaria, din gruparea care s-a opus adoptrii dogmei infailibilitii papale. Favorabili infailibilitii au fost doar trei episcopi din Austria i unul singur din Ungaria, respectiv episcopul unit de Oradea Mare, Iosif Pop Silaghi. Episcopii romano-catolici de Oradea, Istvn Lipovniczky, respectiv de Alba Iulia, Mihly Fogarassy, fcut parte din grupul episcopilor austro-ungari care s-au opus dogmatizrii infailibilitii, i care n data de 17 iulie 1870 au prsit lucrrile conciliului.
[1]

Pentru teologia catolic, infailibilitatea papal este un izvor pentru infailibilitaea Bisericii. nvturile infailibile ale Papei snt bazate, sau cel puin nu contrazic Sfnta Tradiie sau Sfnta Scriptur. Infailibilitatea papal nu nseamn c Papa este impecabil, dar c el este mai puin supus pcatului. n practic Papii rar au folosit puterea infailibilitii, dar s-au bazat pe noiunea c Biserica permite oficiului papal de a avea puterea maximal n luarea de decizii despre credin i dogme. Aceast putere a fost folosit numai o singur dat ex cathedra: n 1950 cnd Papa Pius al XII-lea a definit nlarea la cer a Fecioarei Maria ca articol de credin pentru Romano-catolici.

[modificare] Condiiile infailibilitii papale

Declaraiile unui Pap care exercit infailibilitate snt referite ca definiii papale solemne sau nvturi ex cathedra. n conformitate cu nvturile Conciliului Vatican I i a tradiiei catolice condiiile pentru o nvtur ex cathedra sunt: 1. "Pontificul Roman" 2. "vorbete ex cathedra" ("cnd este n ipostaza de Pstor i nvtor pentru toi Cretinii i n virtutea autoritii sale apostolice.") 3. "i definete" 4. "c o doctrin despre credin sau moral" 5. "trebuie primite de ntreaga Biseric" (Pastor Aeternus, cap. 4)

Pentru ca nvturile unui pap sau conciliu ecumenic s fie recunoscute infailibile, aceasta va exprima clar c Biserica o consider final i definitiv. Nu exist vre-o formulare specific, dar este urmat de cuvintele "Noi declarm, decretm, definim..." sau s fie referit la o anatem, care declar c oricare care se opune cu bun voin este n afara Bisericii Catolice. Spre exemplu, Munificentissimus Deus, care este definiia infailibil a Papei Pius al XII-lea despre nlarea Feciorei Maria, se ncheie cu cuvintele : "Astfel oricine, Domnul s ne pzeasc, care va nega sau va pune la ndoial ce am declarat Noi, va fi considerat ca czut de la Dumnezeu i de la Credina Catolic."

[modificare] Bibliografie

Klaus Schatz, Vaticanum I. 1869-1870, 3 volume, Paderborn 1992.

INFAILIBILITATEA

PAPEI

Infailibilitatea: imposibilitatea de a gresi sau deceptiona.

CONCILIUL I VATICAN Daca ar fi sa analizam cu strictete acest cuvant am putea spune ca este un atribut divin, comunicat, prin inspiratie, si Sfintei Scripturi. Biserica este infailibila, deoarece capul ei este Hristos, iar portile iadului nu o vor birui niciodata. insa daca un om se socoteste pe sine vicarul lui Hristos, pretinzand a fi infailibil, substituinduse, deci, Bisericii, ce-ar fi de spus? Majoritatea ar zambi, totusi papa este tratat cu seriozitate. Cu ocazia acestui Conciliu, privit de catolici ca ecumenic, s-a reintarit primatul papal si s-a decretat infailibilitatea papei, imposibilitatea acestuia de a gresi sau deceptiona. Daca ar fi sa analizam cu strictete acest cuvant am putea spune ca este un atribut divin, comunicat, prin inspiratie, si Sfintei Scripturi. Biserica este infailibila, deoarece capul ei este Hristos, iar portile iadului nu o vor birui niciodata. in 1854, cu cativa ani inainte de convocarea Conciliului, papa Pius al IX-lea proclama, fara convocarea sinodului, prin enciclica "Ineffabilis Deus", dogma Imaculatei Conceptii. Tot in acest spirit, se inscrie si enciclica "Ad Orientalis, in Suprema Petri Sade" din 1848, prin care, accentuandu-se primatul papal, li se cere ortodocsilor sa reintre "in comuniune cu Sfantul Scaun al lui Petru, in care este temelia adevaratei Biserici a lui Hristos, cum adeveresc si traditia vechilor parinti si insesi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos cuprinse in Sfintele Evanghelii... Caci nu este si nu va fi niciodata posibil, insista papa, ca sa fie in comuniunea Bisericii una, sfanta, catolica si apostolica aceia care vor sa fie separati de taria pietrei, pe care Biserica a fost in chip divin zidita". Raspunsul patriarhilor rasariteni, dat pe 6 mai, socoteste pretentia papei un lucru "nelegiuit si pierzator de suflet". De asemenea, ei au respins Conciliul I Vatican ca fiind ecumenic. Desi nu a fost facut public acest lucru, din faptele premergatoare Conciliuliu, acestea amintite anterior, cat si din unele scrieri iezuite, era clar ce se va discuta la acest Conciliu. incepand cu primul Conciliu Vatican, din 1870, prin votul a 535 din 700 de participanti, si nu fara proteste, unul din visele papalitatii prinde viata.

Facand o paranteza, ar fi bine de mentionat ca incepand cu secolul al V-lea, Imperiul Roman va pierde una din cele doua capitale, respectiv Roma, cand imparatul Romulus Augustus va fi luat prizonier de tribul german condus de Odoacru. in acest caz, Roma a ramas fara imparat, singura autoritate morala si apoi politica din Apus devenind Papa. Iar pentru ca imparatii romani ajunsesera sa se proclame zei inca in viata fiind, si cum zeii nu pot gresi, nici pacatui, Episcopul de Roma, devenit acum Papa, si-a insusit la randu-I aceasta calitate. De aceea, Sfantul Iustin Popovici afirma ca "dogma infailibilitatii papei nu este altceva decat renasterea paganismului si a politeimului, renasterea axiologiei si criteriologiei idolatre. Prin dogma infailibilitatii papei a fost ridicat la rangul de dogma umanismul inchinator la idoli, si intai de toate cel elin: poezia, filosofia, arta, politica. Paganatate rigicata la rangul de dogma. Dogma aceasta are o insemnatate cat se poate de mare pentru intreaga soarta a Europei, mai ales pentru apocalipsa ei, in care deja a pasit. Prin dogma aceasta, toate umanismele europene si-au atins idealul si idolul: omul a fost propovaduit ca cea mai mare zeitate; panteonul european si-a dobandit Zeus-ul". Dar odata cu declararea infailibilitatii papei este afirmata si cea a Bisericii Catolice. Asadar, fiind infailibila, Biserica Catolica singura detine mijloacele mantuirii, cum a declarat si papa Ratzinger in vara lui 2007. Dar doctrina infailibilitatii, mai implica printre altele si anatemizarea celui ce ar gandi contrar papei. Dupa pronuntarea acestuia intr-o problema sau alta, automat vine si blestemul celui ce nu este intr-un cuget cu vicarul lui Hristos. De asemenea, suveranul pontif poate pronunta o dogma nu numai in cadrul sinoadelor ci si in afara lui, printr-o enciclica, o bula sau o simpla adresa. Doctrina infailibilitatii a fost dezaprobata si de unii catolici, printre care si de prof. Dr. Schulte, profesor de drept canonic la Universitatea din Praga. Acesta a scris o carte in care arata ca dogma promulgata de Conciliul I Vatican, nu se regaseste in istorie, nici in Traditie, nici in Scriptura. Acestei opere I-a raspuns episcopul catolic Fessler, care, pe un ton dispretuitor, sofist si ironic rastalmaceste afirmatiile prof. Schulte. Iata o mostra: "Toti se iau dupa propria judecata; unul gandeste ceva, altul altceva; fiecare striga Am gasit adevarul, vino la mine. Asa au aparut toate invataturile gresite si este modul necatolic de gandire, pe care si l-a asumat, care sta la baza intunecarii mintii in aceasta problema dupa cum rezulta si din cuvintele sale cand zice Nu prin rugaciunile sale episcopul sau preotul ma ridica la Rai, daca eu insumi nu cred in Hristos si nu duc un mod de viata crestinesc". Asadar dr. Schulte indeamna la pastrarea credintei predanisite, la ferirea de inovatii in timp ce episcopul Fessler il acuza de parere de sine si neascultare, adica exact de ce sufera si papii moderni, in frunte cu papa Pius IX care a decretat infailibilitatea. De altfel, papa Pius IX isi arata multumirea fata de Fessler, prin adresa din 27 aprilie 1871, in care zice: "Consideram a fi un lucru oportun si binevenit reducerea audientei profesorului Schulte, care, ca de obicei, incita puterile seculare impotriva dogmei infailibilitatii, asa cum a fost ea promulgata de Conciliul Ecumenic de la Vatican. Deoarece este vorba de adevaratul sens despre care, nu toti oamenii, mai ales nu toti laicii, au o intelegere temeinica, iar adevarul, atunci cand este revelat cu intelepciune, are darul de a alunga din prejudecatile pe care unii le-au baut odata cu laptele matern, pentru a confirma cele spuse de cei intregi la minte si pentru a-I intari pe acestia impotriva atacurilor viclene. Pentru care lucru, daca vei continua sa respingi astfel de plasmuiri, vei bine-merita de la prea sfanta noastra religie si de la toti crestinii, recunostinta ca, precum un pastor bun, ii feresti de pasunea otravita. Facem cunoscuta, deci, marea satisfactie pe care ne-ai acordat-o, atat prin cele scrise in carte cat si pe cele amintite in scrisori; si ne rugam in primirea unei rasplatiri bogate pentru devotamentul fata de noi si pentru sustinerea acordata". Profesorul Schulte a intuit bine si alta consecinta a infailibilitatii, punand punctul pe I atunci cand a spus ca: "Biserica n-a fost intemeiata ca ierarhia sa

guverneze iar laicii sa se supuna, ci Domnul a intemeiat Biserica Sa ca fiecare sa gaseasca in ea instrumentele necesare in lucrarea de mantuire". Aceasta afirmatie va fi confirmata decenii mai tarziu la Conciliul II Vatican, cand toti invitatii au putut constata cum papa este deasupra sinodului. Conciliul I Vatican a dus la ruperea Vechilor Catolici de Roma, iar prin capitolele referitoare la infailibilitate si primat - De apostolici primatus in beato Ptro institutione (Sfantul Apostol Petru a fost investit cu calitati primatiale de catre Mantuitorul Hristos); De perpetuitate primatus beati petri in Romanis pontificibus (primatul Sfantului Petru s-a transmis urmasilor lui pe scaunul apostolic din Roma); De vi et ratione primatus Romani pontificis (expunerea argumentelor primatului); De Romani pontificis infailibili magisterio (papa in materie de credinta si morala este infailibil prin sine, si nu prin consensul Bisericii, iar cei care ar contrazice aceasta definitie sa fie loviti cu anatema) - a compromis relatiile cu Biserica Ortodoxa, mai ales ca papa Leon al III-lea, prin enciclica "Satis cognitum" din 29 iunie 1896, prezenta aceste dogme noi ca adevar doctrinar existent dintotdeauna, care nu a adus nimic nou cipur si simplu a intarit credinte mai vechi. Biserica Ortodoxa Romana, prin Comunicatul Sfantului Sinod (publicat in Ortodoxia, nr. 4/1950) a respins hotararile Conciliului, precum si enciclica papei Leon al III-lea.