Sunteți pe pagina 1din 13

CAPITOLUL V ACUSTICA

V.1 Introducere n acustic

Acustica este stiinta sunetului, considerat ca fiind acea parte a fizicii care se ocup cu studiul fenomenelor privind producerea, propagarea, receptia sunetelor precum si efectele acestora. n folosirea curent, termenul sunet se refer nu numai la fenomenul din aer responsabil pentru senzatia de auzire dar si la om sau animal. Sunt considerate ca sunet si perturbatiile cu frecvente joase (infrasunetele) sau cu frecvente nalte (ultrasunetele) care sunt receptionate de un organ auditiv uman sau animal; se poate vorbi de sunet subacvatic, sunet n solide sau sunet n structuri. Domeniul larg al acusticii si al ariei de interes sunt atribuite multiplelor aplicatii ca: a) existenta naturii omniprezent a perturbatiilor mecanice generate de cauze naturale si de activitatea uman; b) existenta senzatiei de auzire, a abilittii vocale umane, a comunicrii prin sunet mpreun cu varietatea de influente psihologice pe care sunetul le are asupra organului auditiv. Domenii ca vorbirea,muzica, nregistrarea si reproducerea sunetului, telefonia, audiologia, acustica arhitectural si controlul zgomotului au o puternic asociere cu senzatia auditiv. Sunetul este un mijloc de transmitere a informatiei, independent de abilitatea noastr natural de a auzi, este un factor semnificativ mai ales n acustica subacvatic. Efectele fizice ale sunetului asupra substantelor si corpurilor cu care interactioneaz reprezint alte arii de interes si de aplicatie. n figura V.1 sunt artate domeniile acusticii si disciplinele cu care aceasta se asociaz. Primul inel arat subdiviziunile traditionale ale acusticii iar cel exterior prezint cmpurile tehnice si artistice n care se aplic acustica.

152

Istoric Consideratia c sunetul e un fenomen de und a luat nastere din observatiile referitoare la ste undele de ap. Notiunea de und nseamn o perturbatie oscilatorie care se deplaseaz departe de surs si nu transport nici o cantitate de materie la distante mari de propagare. Interpretarea undei a fost deasemenea compatibil cu afirmatia lui Aristotel (384 - 322 .H.) referitoare la faptul c miscarea aerului este generat de o surs care mpinge nainte ntr-o asemenea manier aerul nvecinat nct sunetul se propag nealterat pe distante mari pn cnd perturbatia aerului se stinge. Un rezultat experimental pertinent cu antecedente de pe vremea lui Pitagora (550.H) arat c miscarea aerului generat de un corp (surs) care oscileaz avnd o singur not muzical este deasemenea o miscare oscilatorie si are aceeasi frecvent ca si corpul (sursa); istoric aceasta este legat de dezvoltarea legilor pentru frecventele naturale ale corzilor vibratoare si pentru interpretarea fizic a consonantelor muzicale. Principalii autori ai acestor interpretri au fost filozoful francez Marin Mersenne (1588 - 1648) care a fost denumit printele acusticii si Galileo Galilei (1564 - 1642) a crui carte Mathematical Discourses Concerning Two New Sciences (1638) contine cea mai credibil afirmatie, dat pn atunci, privind echivalenta frecventei. Descrierea lui Mersenne n cartea Harmonic universelle (1636) a primei determinri absolute a frecventei unui ton audibil (la 84 Hz) denot faptul c el deja a demonstrat c raportul frecventelor absolute a dou corzi care oscileaz radiind n spatiu (aer) un ton muzical si octavele acestuia este 1 : 2; raportul frecventelor oscilatiilor este deasemenea 1 : 2 care este compatibil cu ipoteza echivalentei dintre sursa n aer si frecventa de miscare a aerului. 153

Analogia cu undele de ap a fost ntrit de convingerea c miscarea aerului asociat cu sunetele muzicale este oscilatorie si de observatia c sunetul se propag cu o vitez finit. O alt problem cunoscut a fost aceea c sunetul se ndoaie la colturi,care sugereaz difractia, un fenomen deseori observat n undele de ap. Deasemenea, experimentul clasic al lui Robert Boyle (1640) asupra radiatiei sunetului cu ajutorul unui ceas destepttor introdus ntr-un vas de sticl partial gol, asigur faptul c aerul este necesar pentru producerea si propagarea sunetului. Un punct de vedere deosebit asupra undei l a avut Gassendi (contemporan cu Marsenne si Galileo) care a sustinut c sunetul se datoreaz unei furtuni de atomi emisi de corpul care emite sunet, viteza sunetului este viteza atomilor iar frecventa reprezint numrul de atomi emisi n unitatea de timp. Conflictul aparent dintre teoriile razei si a undei a jucat un rol important n istoria stiintei surori, optica, ns teoria sunetului s-a dezvoltat nc de la nceput ca o teorie a undei. Cnd s-au folosit conceptele de raz pentru a se explica fenomenul acustic, asa cum au fcut Reynolds si Rayleigh n secolul XIX, acestea au fost privite ca apoximatii matematice ale teorie undei. ncluderea cu succes a opticii geometrice n teoria undei a demonstrat c modelele aproximate, viabile, ale fenomenului de und pot fi experimentate n termeni ai conceptelor de raz.(Aceast recunoastere a influentat puternic dezvoltrile din secolul XX n acustica arhitectural, subacvatic si controlul zgomotului.) Teoria matematic a propagrii sunetului artat n lucrarea lui Isaac Newton (1642 - 1727) intitulat Principia (1686) a inclus o interpretare matematic a sunetului ca fiind pulsuri de presiune transmise prin particule de fluid nconjurtoare. Diagramele din figura V.2 arat divergenta fronturilor de und dup ce acestea trec printr-o fant. Analiza matematic a fost limitat la unde de frecvent constant deoarece necesita un numr de dispozitive,circuite si aproximatii care puteau influenta variabilitatea frecventei.Un progres substantial al dezvoltrii unei teorii viabile a propagrii sunetului care s se bazeze pe conceptele matemetice si fizice s-a produs n secolul XVIII de ctre Euler (1707 1783), Lagrange (1736 - 1813) si de dAlembert (1717 - 1783) cnd teoria cmpului a nceput s primeasc o structur matematic definit; teoriile moderne pot fi privite ca mbunttiri ale teoriei dezvoltate de Euler si de contemporanii lui.

154

V.2 Calittile sunetului

Calittile sunetului desemneaz tipurile de efecte subiective corespunztoare caracteristicilor cantitative ale undei incidente. Sunetul prezint urmtoarele calitti: nltimea corespunztoare frecventei; tria corespunztoare intensittii; timbrul corespunztor continutului n armonici al unui sunet compus.

V.2.1 nltimea sunetului

Aceast calitate a sunetului a fost studiat pentru prima dat de Galileo Galilei si reprezint calitatea senzatiei auditive determinat de frecvent. Datorit acestei calitti dou sau mai multe sunete de aceeasi trie pot fi diferentiate printr-o scal subiectiv astfel nct poate apare organului auditiv mai nalt (acut) sau mai profund (grav), adic de la sunete nalte la sunete joase; ns, corespunztor unei scale obiective a frecventelor, rezult frecvente nalte (mari) si respectiv frecvente joase (mici). n acest caz, dou sunete sunt considerate ca avnd nltimi egale dac au aceeasi frecvent. Datorit dependentei de frecvent a nltimii s-au putut defini cele trei tipuri de sunete: - infrasunete (1Hz -16Hz); 155

- sunete (16Hz - 16KHz) si ultrasunete (16KHz - 200MHz); - hipersunete (> 200 MHz). Teoretic, aceast dependent de frecvent duce la aplicarea expresiei frecventei unei surse acustice si n cazul acestei calitti a sunetului, fiind de forma:

f=

1 = 2 2

k m

(V.1)

unde m este masa sursei oscilante care nmagazineaz energie cinetic iar k este constanta de elasticitate a elementului de legtur care nmagazineaz energie potential. Astfel producerea unui sunet mai nalt duce la o ct mai mare frecvent a procesului ondulatoriu. Un corp solid (material) posed o serie de frecvente proprii de oscilatie dintre care una o putem considera ca fundamental, care determin nltimea sunetului si corespunde unui ton pur. Organul auditiv uman poate aprecia dac dou sunete sunt de aceeasi nltime cu toate c ele sunt produse de instrumente si intensitti diferite. Corespondenta de cauzalitate dintre frecvent si nltime este stabil, astfel nct la aceeasi nltime, adic acelasi sunet ca senzatie. Aceast proprietate de fidelitate a organului auditiv uman fat de frecvent a fcut posibil existenta scrii muzicale si chiar a muzicii.Astfel nltimea sunetului reflect sensibilitatea organului auditiv uman la variatii ale frecventei; la tonuri pure apare o diferent de 0,2% n intervalul de frecvent 400Hz 4000Hz care se manifest sub forma unei modificri a nltimii. n afara intervalului de frecvent considerat, sensibilitarea scade cu variatia frecventei. Aceast sensibilitate dependent de frecvent implic anumite restrictii asupra etalonrii si reglrii frecventei aparatelor de radio, instrumentelor muzicale sau electronice. Receptia nltimii sunetului se face logaritmic, iar diferenta de nltime dup frecvent este determinat dup raportul frecventelor. Dup scara nltimilor aceast frecvent dintre nltimile a dou tonuri cu frecvente diferite poart denumirea de interval iar n muzic de interval muzical. Experimental , nltimea sunetului se determin prin diferite metode dintre care mentionm metoda nregistrrii si metoda btilor. Metoda nregistrrii. Se nregistreaz oscilograma sunetului a crui nltime dorim s-o determinm si tot pe aceeasi band se nregistreaz si oscilograma unui pendul care bate secunda. n acest fel se poate determina pe grafic numrul de perioade pe secund al sunetului cercetat.

156

Metoda btilor. Se cunoaste fenomenul de bti explicat la capitolul Oscilatii. Frecventa btilor fb este egal cu diferenta frecventelor celor dou sunete comparate, adic

fb = f2 - f1 unde sunetul de frecvent f1 este cunoscut, cel de frecvent f2 trebuie determinat iar frecventa btilor fb se determin auditiv.

V.2.2 Intensitatea (tria)sunetului

Se defineste intensitatea sunetului ntr-un punct al cmpului sonor ca fiind cantitatea de energie sonor care strbate n unitatea de timp unitatea de suprafat plan situat n acel punct si orientat perpendicular pe directia de propagare a sunetului.n capitolul Unde elastice expresia intensittii I este: I = 2 2f2A2v (V.2)

pentru o suprafat unitar, fiind proportional cu ptratul frecventei si a amplitudinii locale care caracterizeaz sistemul oscilator (sursa) si cu dou mrimi care caracterizeaz mediul de propagare si anume densitatea si viteza sunetului v. Intensitatea sunetului este o mrime fizic obiectiv avnd ca dimensiune fizic

[ I] =
iar ca unitate de msur : I SI =

[ F] [ L] [ L] 2 [ T]

W m2

adic reprezint o putere raportat la suprafat. Pentru definirea presiunii acustice, considerm un mediu elastic continuu de propagare a sunetului. Dac fenomenul ondulatoriu n acest mediu este nul (nu exist sunet) atunci presiunea local este dat numai de presiunea static pst; dac prin mediul elastic se propag unde acustice (sunet) longitudinale, atunci ntr-un punct al mediului presiunea total pt va oscila armonic si apare fenomenul ondulatoriu. n acest caz pesiunea dinamic pdin care s-ar datora numai efectului ondulatoriu are expresia de forma: pdin = pt - pst iar n functie de distanta de propagare x si de lungimea de und a sunetului,se obtine relatia: 157

t x p din = p max cos2 T

(V.3) 2AEac (vezi capitolul unde

pentru o perioad T a oscilatiilor la un moment dat t si unde p max = elastice)

Expresia de mai sus (V.3) reprezint presiunea acustic momentan la o distant oarecare x de sursa de unde acustice longitudinale si care actioneaz asupra organului auditiv (timpanul) dnd nastere la senzatia auditiv. n functie de presiunea acustic maxim (pmax), intensitatea acustic are expresia: p2 I = max 2v (V.4)

iar in functie de viteza maxim a particulelor materiale care compun mediul elastic vmax , exist relatia: I= 1 2 v v 2 max (V.5)

Aceste relatii sunt importante n practic , deoarece permit determinarea intensittii acustice pe baza msurtorilor de presiune acustic sau de viteza particulelor materiale. Fcnd raportul p max = v v max (V.6)

se obtine o lege analog pe plan acustic cu legea lui Ohm din electricitate, dac se consider c presiunii acustice maxime i corespunde tensiunea electric , iar vitezei i corespunde intensitatea curentului;apare deci , o impedant , dar acustic de forma: Z = v (V.7)

care reprezint impedanta acustic specific mediului elastic de propagare.

V.2.3 Timbrul sunetului Timbrul prezint definitii diferite dar toate se refer la continutul spectral al sunetului compus. Astfel, dup STAS 1957-66, timbrul este o caracteristic a senzatiei auditive care permite s se disting diferite sunete compuse avnd aceeasi frecvent fundamental si intensitate dar compozitii spectrale diferite iar dup STAS 1957-74 timbrul reprezint calitatea sunetelor compuse de intensitti sensibil egale de a putea fi diferentiate n functie de compozitia lor spectral. Din aceste definitii rezult faptul c timbrul este o caracteristic unic , structural a unui sunet care permite identificarea si urmrirea unei anumite surse dintr-un grup de surse sonore. 158

Explicarea obiectiv a acestei calitti a sunetului ,timbrul , se poate realiza studiind clasificarea sunetelor dup rezultatul analizei lor armonice sau indirect dup senzatia auditiv pe care o produce. Astfel definim: a) sunetul pur (ton)caracterizat de o singur frecvent si amplitudine si care corespunde oscilatiei celui mai simplu corp material (surs ).In reprezentarea grafic elongatie - timp ,sunetul pur este o sinusoid iar n reprezentarea intensitate-frecvent sunetul pur este o linie vertical dus n dreptul frecventei respective(Fig. V.3 )

In natur, sunetele pure se pot obtine foarte rar ; cel mai des pot fi obtinute n laborator cu ajutorul generatoarelor de ton si utilizate n msurtori acustice si audiometrie; b) sunetul muzical -este produs de oscilatia periodic a unui corp oarecare . Acest sunet este compus dintr-un sunet pur , fundamental urmat de un numr oarecare de armonici care reprezint un multiplu al sunetului f ndamental . Deci, sunetul muzical este un sunet complex format u dintr-o fundamental si mai multe armonici obtinute de la un corp material de o anumit form geometric (instrumente muzicale ).Datorit timbrului se poate distinge o not muzical produs de un instrument muzical , de aceeasi not produs de alt instrument ( vioar si flaut ). c) zgomotul -este un sunet prin excelent complex ,alctuit din componente foarte numeroase dar haotic distribuite pe banda frecventelor. Oscilograma unui zgomot nu prezint periodicitate iar componentele sale sunt nearmonice. Ca efect fiziologic , zgomotul produce o senzatie auditiv neplcut. In concluzie, toate aceste trei calitti ale sunetului, nltimea,intensitatea, timbrul sunt definite numai n prezenta organului auditiv uman. Studiile experimentale au evidentiat faptul c exist si influente

159

secundare ntre trie si frecvent ntre nltime si intensitate iar timbrul este influentat de intensitate si frecvent.

V.3 Introducere n acustica fiziologic

Producera si propagarea undelor elastice provenite de la o surs mpreun cu receptionarea acestora sub form de sunete reprezint un proces continuu, legat, indisolubil. Toate aceste informatii receptionate sunt preluate n timp real de ctre creerul uman care creiaz si senzatia de sunet. Astfel, pentru ca o und elastic (mrime obiectiv) s fie transformat n senzatia de sunet (mrime subiectiv) trebuie ndeplinite conditii de frecvent si de sensibilitate.

V.3.1 Organul auditiv uman Organul auditiv uman (urechea ) este un organ specializat care analizeaz excitatiile , le sorteaz si le clasific dup frecvent, dnd senzatia de nltime, dup intensitate, dnd senzatia de trie si dup compozitia spectral dnd senzatia de timbru. De aceea, urechea uman este si un spectroscop sau analizor selectiv senzorial deoarece printr-un proces de analiz si sintez a stimulilor externi (undele elastice) creeaz senzatia de sunet. Simplu, urechea este un organ auditiv intermediar care transform undele elastice n senzatia de sunet.(Fig.V.4) Prin figura V.4 se explic faptul c excitatia (element obiectiv) reprezentat prin intensitatea sonor Is, cruia i corespunde o anumit presiune sonor, se transform prin ureche, U, ntr-un element subiectiv (perceptia) reprezentat prin intensitatea auditiv la.

Ca sistem psiho - fizic de receptie si prelucrare a sunetelor, organul auditiv al omului, urechea, prezint trei regiuni principale: urechea extern - Ue, 160

urechea mijlocie - Um, urechea intern - Ui

regiuni care sunt sediul unor procese fizice care le justific forma si dimensiunile.

V.3.2 Limitele de audibilitate Urechea uman poate percepe sunetele dac undele elastice se ncadreaz ntre anumite limite de frecvent , intensitate si durat . Limitele de frecvent. Organul auditiv uman are ca interval de audibilitate 16Hz (20Hz) 16KHz (20KHz) deoarece depinde n mare msur de individ; cu vrsta limita superioar ncepe s scad. Limitele de intensitate. Acestea depind n principal de frecvent dar si de individ.pentru o anumit frecvent exist o limit inferioar de intensitate sonor , dar si o limit superioar cnd sunetele produc o senzatie dureroas si duntoare. Sensibilitatea cea mai mare a urechii umane este pentru sunete normale (sunete de frecvent 1000Hz), deoarece diferenta dintre limitele superioar si inferioar este maxim.Pentru aceste sunete normale , amplitudinea presiunii acustice pe timpan este de pmin = 2,84 10-5N/m2 iar intensitatea sonor minim Ismin = 10 aer pentru o und plan este de A min = 0,123 A pentru frecventa de 1000Hz si o densitate a aerului de 1,29Kg /m3. Aceast limit inferioar Ismin = 10
-12 -12

W/m2. n aer, amplitudinea oscilatiilor de

W/m2 reprezint pragul de audibilitate care este

valoarea minim a presiunii acustice sau a intensittii sonore pe care urechea uman o mai receptioneaz sub form de sunet. n functie de frecvent , pragul de audibilitate are valoarea minim (sensibilitate maxim) n intervalul 1000Hz 3000Hz, care este practic o valoare constant. Msurtori recente au artat c sensibilitatea urechii umane este maxim n jurul frecventei de 2500Hz iar la frecvente nvecinate pragul de audibilitate creste considerabil. Cu caracter statistic putem arta c la f = 50Hz, P.A (pragul de audibilitate) creste de 5 105 ori iar la f = 20Hz P.A creste de 108 ori fat de valoarea minim. Deasemenea sensibilitatea urechii umane scade de 104 ori fat de valoarea maxim , pentru f = 100Hz iar la f = 400Hz scade doar de 10 ori.

161

Se defineste pragul superior de audibilitate ca fiind valoarea maxim a presiunii sau intensittii sonore Ismax corespunztoare sunetului normal (f = 1000Hz); adic pmax = 2 102N/m2 iar Ismax = 102 W/m2. La valori mai mari omul simte o apsare puternic si neplcut pe timpan care se transform n durere (pragul de durere). Raportul dintre valorile intensittii sonore pentru cele dou praguri superior si respectiv inferior este: Is max 10 2 = 12 = 1014 Is min 10 iar cel al presiunilor este: p max 2 10 2 7 = 5 = 10 p min 2 10 ceea ce arat c domeniul intensittii auditive este foarte larg. Curbele care delimiteaz cele dou praguri de audibilitate (superior si inferior) n functie de frecvent sunt reprezentate n figura V.5 care delimiteaz n interiorul lor suprafata (domeniul ) de audibilitate. Mrimea acestei suprafete (domeniu) este un indicator al capacittii auditive a unei persoane (suprafata scade la persoane cu defectiuni auditive ).

Fig. IV. 5

Limitele de durat Pentru ca sunetul s fie auzit, oscilatia care produce undele elastice trebuie s aib o anumit durat minim. Aceasta este apreciat la 60ms ceea ce nseamn pentru un sunet normal (f = 1000Hz) o persistent pe timpan de 60 de perioade. Urechea uman poate s perceap ntre dou sunete

162

diferente de durat de pn la 10ms. Dac undele elastice incidente au o durat mai mic atunci acesta este nterpretat de ureche sub forma unui pocnet cu caracteristici nedefinite. V.4 Legea Weber - Fechner

Aceast lege reprezint o legtur ntre i tensitatea sonor Is (element obiectiv) si intensitatea n auditiv Ia (element subiectiv). Weber si Fechner au artat c variatia intensittii auditive Ia este proportional cu variatia relativ a intensittii sonore Is si are relatia: dIa = k dIs Is (V.8)

Integrnd relatia de mai sus, obtinem: Ia = k ln Is + C Pentru determinarea valorii constantei C se scrie relatia pentru intensitatea sonor ce corespunde pragului inferior de audibilitate (Ismin), adic: Ia0 = k ln Ismin + C dar , cum Ia0 = 0, se gseste valoarea constantei de integrare C ca fiind: C = - k ln Ismin Introducnd valoarea constantei C n relatia initial se obtine : Ia = k ln Is k ln Is min = k ln Is Is min (V.9)

care reprezint legea Weber - Fechner, care este o lege logaritmic specific sistemului de msurare a intensittii sonore. Legea Weber - Fechner arat c dac inensitatea sonor creste n progresie geometric atunci intensitatea auditiv creste n progresie aritmetic.

V.5 Nivele acustice

V.5.1 Nivelul intensittii sonore Experientele n electroacustic au dus la stabilirea unei legturi cantitative ntre intensitatea excitatiei obiective si intensitatea excitatiei subiective. Astfel s-a definit nivelul intensittii sonore Ns ca fiind intensitatea sonor raportat la pragul inferior de audibilitate (Ismin). Dar, cum exprimarea acestui raport prezint numere foarte mari , de pn la 1014, s-a convenit ca scara liniar s fie nlocuit cu o scar logaritmic, astfel nct relatia pentru nivelul intensittii sonore este: 163

Ns = log

Is Is min

(V.10)

unde reamintim c Ismin reprezint intensitatea sonor minim (pragul inferior de audibilitate) si are valoarea Ismin = 10
-12

W/m2 pentru o frecvent de 1000Hz. Unitatea de msur pentru nivelul

intensittii sonore este Bel-ul (B) , dup Graham Bell inventatorul telefonului. Deoarece Bel-ul este considerat ca fiind o unitate de msur prea mare , se utilizeaz o alt unitate care este a zecea parte din Bel, adic deciBel (dB) care reprezint diferenta minim de nivel ce poate fi perceput de ureche. n acest caz, nivelul intensittii sonore are expresia: Ns = 10 log Is p 20 log max ( dB) Is min p min (V.11)

Nivelul intensittii sonore corespunztor pragului senzatiei dureroase este: Ns = 10 log Is max = 10 log 1014 = 140dB Is min (V.12)

V.5.2 Nivelul intensittii auditive Deoarece intensitatea senzatiei auditive depinde de intensitatea sonor si de frecventa sunetului se defineste nivelul de intensitate auditiv Na al unui sunet considerat ca fiind nivelul intensittii sonore al unui sunet normal (f = 1000Hz) care produce la urechea normal aceeasi intensitate de senzatie auditiv ca si sunetul considerat. Acest nivel al intensittii auditive are relatia: Na = 10 log

(p max )n Isn 20 log Is min p min

(V.13)

unde Isn si (pmax)n reprezint intensitatea sonor si respectiv amplitudinea presiunii sonore a unui sunet normal de 1000Hz. Unitatea de msur este phon-ul. Un phon corespunde aproximativ puterii de rezolutie a urechii relativ la tria sunetului. Tria sunetului exprimat n phoni este egal cu nivelul intensittii sonore exprimat n decibeli al sunetului normal de 1000Hz care produce aceeasi intensitate a senzatiei auditive.

164

Evaluare