Sunteți pe pagina 1din 78

CAPITOLUL I

BANCILE VIITORULUI Analiza istorica a permis distingerea a trei factori esentiali ai evolutiei sistemului bancar: mijloacele de plata, activitatea economica si, indeosebi comerciala. La fel, si viitorul bancilor trebuie analizat pornind de la acesti factori determinanti. Dezvoltarea telematicii (totalitatea serviciilor informatice furnizate printr-o retea de telecomunicatii) si a cartelei cu memorie (cartela in grosimea careia sunt inserate un microprocesor si o memorie electronica), desemnate cu termenul general de memorie electronica, poate sa reprezinte pentru banci o revolutie asemanatoare inventiei cambieie in secolul al XIV-lea sau a monedei fiduciare in secolul al XIX-lea. Bancile se si pregatesc sa profite de aceasta pentru cresterea rolului lor in economie, dar nimic nu garanteaza faptul ca moneda electronica nu va conduce, dimpotriva, la o debancarizare a operatiunilo de plata. MUTATIILE TEHNOLOGICE CATRE MONEDA ELECTRONICA Dupa inventia cecului in secolul al XIX-lea, banca nu a cunoscut, spre deosebirede celelalte activitati economice, o evolutie tehnica semnificativa. Informatica nu a patruns efectiv in banci decat incepand cu anii 70. In loc sa fie tinute manual sau pe masini electromecanice, conturile clientelei si operatiunile contabile corespunzatoare au fost informatizate. Dar, aceste modificari nu au influentat decat activitatea interna a bancilor; mutatiile tehnologice in curs vor avea, desigur, consecinte mai profunde, intrucat se vor extinde la relatiile bancii cu clientela sa. NOILE TEHNICI La inceput, schimbarile au fost nesemnificative in ochii clientilor; a fost vorba, in principal, despre existenta cartelelor si de posibilitatea de a scoate bani prin distribuitoare automate de bancnote. Cresterea numarui acestor automate a fost impresionanta.

Cartela respectiva nu a facut altceva decat sa prefigureze pasul urmator. Banda sa magnetica nu continea decat informatiile necesare pentru a identifica posesorul, precum si data si suma ultimei retrageri de numerar. In continuare a aparut cartela inteligenta, adica dotata cu microprocesor (cartela cu microprocesor a fost inventata in 1974 de un inginer francez, M. Moreno, care a fondat societatea Innovatron) care-I va permite sa identifice cumparatorul (prin codul sau secret) si sa inregistreze operatiunile. O asemenea cartela poate fi incarcata regulat de la banca si apoi descarcata regulat la utilizare. Ea ar deveni, astfel, un inlocuitor al monedei fiduciare si deci un adevarat portofoliu electronic. Dar principalele modificari au in vedere, nu atat cartela, cat mai ales instalatia care o utilizeaza. Ea este in permanenta conectata la calculatoarele bancii (on line); permite, deci, efectuarea unui numar mai mare de operatiuni: consultarea soldului contului, ordin de virament, retragerea de numerar determinata de soldul contului Informatica patrunde si in magazine, unde casele de inregistrare clasice devin si ele terminale de calculator (terminale la punctele de vanzare), capabile sa efectueze citirea cartelelor, autentificarea platii facandu-se prin imprimarea codului secret de catre utilizator. Ceea ce este, insa, si mai novator, este faptul ca banca se instaleaza direct la utilizator. Astfel, intreprinderile pot sa dispuna de calculatoare care sa le asigure un contact permanent cu contul lor si pe care pot efectua operatiuni (viramente, ordine de bursa ), analize ale contului lor sau pot obtine diverse informatii. Banca la domiciliu (home banking) nu este apanajul intreprinderilor, persoanele particulare putand sa recurga la acest sistem. Moneda electronica sau mai degraba, circulatia electronica a monedei este deja pregatita. CONSECINTELE Prima consecinta a unei banci fara bancher se situeaza, evident, la nivelul personalului. Efectele informaticii se fac deja simtite intrucat, efectivele se mentin relativ stabile, desi volumul de munca a crescut simtitor. Deci, perspectivele deschise de mutatiile tehnologice nu mai pun problema mentinerii efectivelor, ci pe aceea a diminuarii acestora. Dar, daca intr-un fel sau altul, salariatii vor fi cei care vor suporta consecintele acestor sporuri de productivitate, invers, cine le va culege roadele? Reducerea costurilor intermedierii bancare si ale gestiunii mijloacelor de plata poate sa fie profitabila fie bancilor cresterea beneficiilor acestora-, fie beneficiarilor de credite (in principal intreprinderile) prin diminuarea dobanzilor, fie posesorilor de depozite (in
2

principal persoane fizice) printr-o dobanda mai ridicata pentru economiile lor. Dar mutatia tehnologica este perceputa de bancheri ca o ocazie istorica, cum nu va mai fi alta in curand, de resezare a costului gestiunii mijloacelor de plata si al intermedierii bancare. Bancile, sau mai degraba conducerile acestora, inteleg sa profite de ocazie pentru a-si mari beneficiile. Ele invoca ineficienta capitalurilor proprii, riscurile pe care si le asuma prin acordarea de credite si garantii asiguratorii, dezvoltarea cecurilor si a altor mijloace de plata pe care le administreaza in mod gratuit, toate acestea pentru a revendica o crestere a profiturilor. SPRE O DEZINTERMEDIERE? Desi, dupa sfarsitul ultimului razboi mondial, tendinta de bancarizare a fost semnificativa, unele indicii lasa sa se intrevada o inversare a acestei tendinte intr-un viitor apropiat. Intr-adevar, functia de intermediere a bancilor tinde sa se diminueze in favoarea dezvoltarii unor circuite scurte, in cadrul carora posesorii de moneda o incredinteaza direct celor care fac imprumuturile, fara sa tranziteze printr-o institutie de credit. Acesta este cazul pietei financiare, adica al schimburilor de actiuni si obligatiuni. Daca piata primara a actiunilor (emisiunea de actiuni noi) este mai importanta, piata obligatiunilor cunoaste, in prezent, o dezvoltare considerabila. Or, aceasta diminueaza proportional activitatea bancara, deoarece economiile astfel plasate provin, in principal, din depuneri bancare, iar obligatiunile reduc proportional necesarul de credite al intreprinderilor. Alte masuri si tehnici vor favoriza, de asemenea, circuitele scurte, cum ar fi instituirea fondurilor salariale, care permite salariatilor sa depuna o parte din economiile lor la intreprinderea unde lucreaza; si aici, circuitul este scurtat si bancile nu mai intervin. In plus, noile instrumente financiare introduse dupa 1985: biletele de tezaur, care vor permite intreprinderilor ce dispun de un surplus de lichiditati pe termen scurt sa le dea cu imprumut celor care au nevoie, precum si certificatele de depuneri creeaza o pseudopiata monetara alaturi de piata interbancara. Rezulta si aici o dezintemediere; intreprinderile au, astfel, acces la o piata a lichiditatilor, eventual regularizata prin piata pe termen a instrumentelor financiare, in conditii apropiate de cele ale pietei monetare si fara a tranzita prin banci.

CAPITOLUL II
GESTIUNEA CREDITELOR BANCARE TIPURI PRINCIPALE DE CREDITE ACORDATE BANCILOR Operatiunea de creditare este actul prin care banca pune la dispozitie (sau se obliga sa puna la dispozitie) clientilor fondurile solicitate sau isi ia un angajament prin semnatura in favoarea lor. Exista diferite tipuri de credite acordate de banca clientilor sai (separat se vor evidentia creditele evidentiate de Clasa I-operatiuni de trezorerie): 1.Cesiunea de creante materializate (sau nu) prin efecte care pot fi scontate, preluate in pensiune sau care fac obiectul unor avansuri. Unele din creantele cedate pot fi utilizate ca garantie pentru creditul acordat. 2.Punerea la dispozitie a fondurilor in cadrul unui contract cu particularitati privind: --- modul de utilizare a sumelor acordate ( o singura data, esalonat ); --- modul de rambursare ( in bloc, esalonat, progresiv ); --- garantiile ( reale, personale ). 3.Credite prin semnatura in care: ---banca se afla in una din urmatoarele situatii: se obliga sa acorde un credit, se angajeaza sa se substituie clientului cand acesta devine falit sau acorda garantie clientilor pentru a obtine credite de la alte institutii; ---clientul evita imobilizarea disponibilitatilor proprii pentru constituirea unor depozite privind garantiile. 4.Soldul descoperit in cont pentru a face fata unor nevoi de plati curente. In unele tari se utilizeaza, in altele nu. CATEGORII DE CREDITE ACORDATE CLIENTILOR: 1.Creante comerciale: a)scontul comercial prin care banca preia un efect de comert (cambie sau bilet la ordin) si in schimbul lui pune la dispozitie clientilor valoarea actuala VA=VN-AGIO, unde AGIO se obtine ca suma dintre scont (dobanda aferenta) si comision (de gir, de incasare si de trimitere la acceptare); b)operatiuni asimilate prin care biletele la ordin de mobilizare a efectelor comerciale sunt subscrise la ordinul bancii si se emit pe baza altor cambii sau bilete la ordin de care beneficiaza clientul respectiv. Se substituie

astfel, operatii de credit semnate de alti parteneri cu o creanta semnata de clientii bancii (rezulta relatii doar cu el, banca evita astfel angajarea in procesul cambial ca la pensiune). c)operatiunea de factoring: clientul aderent transfera proprietatea creantelor catre banca comerciala (factor). Banca indeplineste functia de urmarire a incasarii acestor efecte si de asumare a riscului in conditiile contractuale prevazute. Conditia este ca factorul sa preia toate creantele aderentului (altfel, aderentul poate selecta si oferi bancii doar creantele cu probleme). Poate exista in cadrul acestei relatii o alta atitudine nefavorabila pentru banca: si anume ca, clientul, avand un contract incheiat cu banca, sa incheie la randul lui contracte cu parteneri cu risc foarte mare. Banca plateste aderentului VN - AGIO imediat sau la scadenta contractului. 2.Creditele de trezorerie: -----sunt considerate ca, credite acordate clientelei pe termen scurt pentru acoperirea necesarului de lichiditati privind activitatea de exploatare curenta; -----pot fi derulate doar cu o anumita categorie de clienti. Unele banci isi sustin intreprinderile de grup (grup industrial, grupul si-a infiintat banca proprie). Banca poate procura tuturor compartimentelor grupului credite la nevoie. Astfel grupul isi asigura atragerea unor resurse din exteriorul sau, prin propria banca (banca atrage depozite, dar poate acorda credite si altora, nu numai grupului). ----bancile sunt interesate sa acorde credite sigure, si de aceea, in timp isi formeaza o clientela cunoscuta, selectand din randul clientilor unele firme care au potential eficient si fata de care banca poate avea o politica de credit distincta. De aici pot rezulta regimuri speciale de creditare (dobanzi mai mici pentru ca riscul este mai mic). ----aceste credite vin ca un sprijin oprtun pentru cerintele intreprinderii, firma poate cheltui fondurile cum vrea, fara sa i se impuna o destinatie anume. In categoria creditelor de trezorerie includem creditele pentru: vanzari in rate, cele acordate persoanelor fizice, acordate prin facilitati, permanente, globale, de finantare a stocurilor, avansurile temporare garantate cu certificate de depozit, credite pentru importuri. 3.Creditele de export: Scopul principal al acestor credite este promovarea exportului.

Sprijinul statului acordat exportatorilor consta in infiintarea institutiilor de garantare a creantelor din export si in creditarea prin subventionare a unei parti din dobanda. Potentialul economic al statelor e diferit, tarile dezvoltate confruntandu-se cu o concurenta reala din partea altor tari, fiecare dintre acestea sprijinind exportul prin subventii tot mai mari, si de aici aparitia unui climat de dumping. Tarile au stabilit o conventie (Consenssus) avand urmatoarele elemente: ---prevederea ca acordarea de credite pentru produsele contractate sa fie conditionata de plata imediata a minim 15% din valoarea creditului; ---duratele maxime si dobanzile minime pe categorii de tari erau stabilite atat pe linia duratelor maxime ale creditelor de export, cat si pe linia ratelor minime ale dobanzilor, afectandu-se astfel elementele esentiale conditiilor de competitie (duratele maxime fac ca nimeni sa nu poata acorda credite pe o perioada mai mare, iar ratele minime fac ca nici un concurent sa nu poata reduce rata dobanzii). Aceste conditii erau pe 3 categorii de tari: relativ bogate (dobanzi mai mari), clasa intermediara si relativ sarace (durate mai mari). ---rambursarea si plata dobanzilor sa se efectueze in transe periodice cu intervale de maxim 1 semestru, iar rambursarea sa inceapa cel mai tarziu la 6 luni de la creditare; ---limitarea sprijinului numai la creditele de export (utilaje, instalatii) propriu-zise si restrangerea creditelor de completare (credite financiare pentru acoperirea unor cheltuieli facute pentru procurarea de instalatii conexe) In functie de aceasta situatie, in tarile dezvoltate sunt 3 categorii de credite de export: a)creditele administrate cu garantii si dobanzi subventionate (supuse controlului si sprijinului guvernamental); b)credite cu garantie pura: pentru acele credite se practica dobanzi negociate (fara subventii); c)credite libere (fara subventii, fara interventia puterii publice). Creditele de export sunt: --- credite acordate prin cambii; --- credite acordate de banci: creditul furnizor acordat de exportator cumparatorului extern sub forma marfurilor ce fac obiectul contractului. Banca acorda un credit furnizorului. Deci, furnizorul se comporta nu numai

ca vanzator, ci si ca finantator, putand astfel corela conditiile de livrare cu conditiile de finantare a proiectului; --- credite de prefinantare: credite care se acorda exportatorilor (pentru achizitionarea printr-o retea a cerealelor pentru a fi exportate, constructia de nave pentru a fi vandute in exterior); --- credite acordate cumparatorului: acreditive, credit cumparator (are dreptul destinatar importatorul extern. Acesta se adreseaza bancii, care accepta proiectul, urmand sa achite contravaloarea producatorului intern. --- credite de echipament care se acorda beneficiarilor interni pentru finantarea investitiilor productive efectuate de clienti, pe termen mediu sau lung. Tot aici intra creditele acordate unitatilor agricole pentru investitii productive. --- credite pentru bunuri imobiliare. In cadrul acestei categorii exista 2 tipuri de beneficiari ceea ce duce la existenta a 2 categorii de credite: credite investitor (acordate investitorului, care achizitioneaza in scop propriu bunuri imobiliare) si credite promotor (pentru firmele care sprijina constructia de locuinte (achizitie de terenuri, efectuare de constructii, detinere de spatii de vanzare) 4.Operatiuni de pensiune care au loc pe baza depunerii la banca a valorilor mobiliare sub forma obligatiunilor sau a titlurilor de creanta negociate (bilete de tezaur); 5.Credite consortiale: Consortiul este o forma de asociere ocazionala a bancilor pentru realizarea unei operatii financiare speciale pentru a dispersa riscul bancar (credite de anvergura). Banca organizatoare se numeste Chef de Fille (sef de filiera). Participarea consortiala se foloseste pentru credite promotionale, credite de export, credite de tip Roll Over, acordate pe o perioada lunga, cu rata dobanzii modificabila periodic pe baza unui parametru determinat: LIBOR, PIBOR, BUBOR. Responsabilul colecteaza participarile si le acorda la termenele stabilite. La scadenta el renumereaza participantii in functie de participare (cu dobanzi, comisioane, rate). Cota de participare la trezorerie si cea la risc sunt 2 aspecte diferite privind participarea, care sunt renumerate separat.

CAPITOLUL III
INDICATORI DE PERFORMANTA BANCARA Un capitol important al lucrarii se va concentra asupra indicatorilor de performanta bancara. Aceasta actiune va utiliza analiza factoriala pentru a putea surprinde principalele cauze care determina modificarea favorabila sau nu a activitatii de ansamblu a bancii. Se va arata spre sfarsitul capitolului modul in care Banca Centrala a unei tari isi poate imbunatati sistemul de analiza si incadrare pe categorii de stabilitate, a bancilor din sistem. Obiectivul declarat al lucrarii fiind acela de a deschide o cale catre o noua gandire a sistemului financiar bancar romanesc, bazata in principal pe introducerea unor sisteme expert in conducerea activitatii bancare romanesti, ne vom axa eforturile catre prezentarea cunostintelor expertului uman in acest domeniu si a aparatului matematic folosit. Intr-o alta lucrare vom introduce efectiv sistemul expert care sa preia toate aceste cunostiinte si, alaturi de conducerea desemnata a bancii (personal uman mult diminuat), sa eficientizeze activitatea financiar bancara din tara noastra. Ideea de baza a acestui tip de abordare este ca omul invata foarte greu din greseli, si foarte rar din greselile altor. De aceea, apare ca absolut necesara, aparitia unui nou tip de abordare: obiectiv,rece, calculat, care nu poate apartine decat calculatorului. Calculul acestor indicatori poate fi facut foarte facil de catre calculator, putandu-se urmari evolutia acestora o perioada lunga de timp. Se pot crea mici programe de simulare a unor diferite scenarii legate de strategiile preconizate: modificarea ratelor de dobanzi, a comisioanelor etc. Pentru evaluarea starii economice si financiare a bancilor, se poate utiliza un sistem de indicatori de performanta bancara care sa aibe in vedere: --- marja neta din dobanzi; --- rata profitului; --- rata utilizarii activelor; --- rata rentabilitatii economice; --- efectul de parghie; --- rata rentabilitatii financiare. Problema utilizarii indicatorilor expresii sintetice ale situatiei de fapt este importanta si comporta nuante diverse:

--- exprimarea cifrica a nivelului anumitor indicatori ofera o imagine in acelasi timp sintetica si cuprinzatoare, dar in nici un caz o imagine completa a rezultatelor activitatii unei banci; --- calculul in dinamica a indicatorilor performantei bancare da posibilitatea, pe de o parte, de a compara nivelurile acestora fata de anumite perioade de referinta si a stabili astfel, tendinta de evolutie a activitatii bancare, iar pe de alta parte, se pot cuprinde analize pertinente si relevante in legatura cu factorii care au influentat evolutia, in sens pozitiv sau negativ a indicatorilor in cauza. In continuare se vor reprezenta modele de calcul pentru fiecare din indicatorii de performanta bancara, precum si dezvoltarea acestor modele pentru determinarea influentei factorilor, tinand seama de dinamica nivelului fiecaruia dintre indicatori. MARJA NETA DIN DOBANZI exprima raportul dintre venitul net din dobanzi (dobanzi incasate minus dobanzi platite) pe de o parte si activele valorificate, pe de lata parte. Activele valorificate reprezinta diferenta dintre totalul activului bilantier si suma urmatoarelor elemente de activ: --- casa; --- mijloace fixe, obiecte de inventar; --- decontari si debitori; --- alte active. De mentionat ca, elementele enumerate anterior insumate, formeaza activele nevalorificate. Conceptele active valorificate si active nevalorificate se refera la implicarea activului bancii in activitatea de acordare a creditelor. O valoare mare a acestui indicator, deci un venit net din dobanzi cat mai mare la acelasi nivel al activelor exprima o activitate profitabila (colectare si redistribuire de capital), deci un bun management al activelor si pasivelor. De asemenea, o marja neta de dobanzi ridicata poate fi obtinuta pe seama angajarii in activitati riscante. Un nivel redus al marjei poate reflecta cheltuieli mari cu dobanzile (dependenta de pasive volatile pe termen scurt), dar si o atitudine mai prudenta a bancii, care conduce la venituri din dobanzi mai mici. Marja de dobanzi ridicata este caracteristica bancilor de detaliu, care au o retea larga de sucursale, filiale, agentii in teritoriu, deci isi procura resursele la un pret redus, in timp ce bancile cu ridicata au o marja mai scazuta datorita unui cost al procurarii fondurilor mai ridicat. Rvd=(Di-Dp)/Av *100, unde Rvd este rata veniturilor din dobanzi
9

Di --- dobanzi incasate; Dp --- dobanzi platite; Av --- active valorificate. Av=TA-AN (TA sunt total active iar AN active nevalorificate in activitatea de acordare a creditelor) Pornind de la expresia ratei veniturilor din dobanzi vom scrie modelul de analiza factoriala a ratei veniturilor din dobanzi, astfel: Rvd=(Di1-Dp1)/(TA1-AN1)*100-(Di0-Dp0)/(TA0-AN0)*100, unde Ex. de referinta preluat din situatia bancii: Di0 =70 mld Dp0=50 mld TA0=800 mld AN0=100 mld Di1 = 100 mld Dp1= 60 mld TA1=900 mld AN1=150 mld

Rvd=(100-60)/(900-150) *100 (70-50)/(800-100)100==2,48 %, ceea ce arata o crestere a aratei veniturilor din dobanzi Rvd este evolutia ratei veniturilor din dobanzi in anul de calcul fata de anul de referinta; Di1/0 --- dobanzi incasate in anul de calcul si in anul de referinta; Dp1/0 --- dobanzi platite in anul de calcul si in anul de referinta; TA1/0 --- totalul activelor bilantirere in anul de calcul si in anul de referinta; AN1/0 --- active nevalorificate in anul de calcul si in anul de referinta. Factorii de influenta a dinamicii ratei veniturilor din dobanzi sunt urmatorii: a.1. venitul net din dobanzi --- D; a.1.1. dobanzi incasate --- Di; a.1.2. dobanzi platite --- Dp; a.2. active valorificate --- Av; a.2.1. totalul activelor --- TA; a.2.2. active nevalorificate --- AN. Utilizand modelul de analiza factoriala a ratei veniturilor din dobanzi, influenta factorilor se scrie astfel, utilizand metoda substituirii in lant:

10

a.1. influenta venitului net din dobanzi: Rvd (D) = D1/Av0 * 100 - D0/Av0 * 100= =(40/700)*100 - (20/700)*100=2,85% Deci, daca activele valorificabile ar fi ramas nemodificate, cresterea ar fi fost mai mare, modificarea bazei ducand la o crestere a acestui indicator usor diminuata. Aceasta crestere se datoreaza: a.1.1. influentei dobanzilor incasate: Rvd(Di)=(Di1-Dp0)/(TA0-AN0)*100 (Di0-Dp0)/(TA0-AN0)*100 Rvd(Di)=(50/700)*100 (20/700)*100 = = 4,28% a.1.2. influentei dobanzilor platite: Rvd(Dp)=(Di1-Dp1)/(TA0-AN0)*100 (Di1-Dp0)/(TA0AN0)*100 Rvd(Dp)=(40/700)*100 (50/700)*100= = - 1,42% Cresterea produsa de modificarea venitului net din dobanzi apare ca urmare a influentei pozitive exercitate de dobanzile incasate, probabil o crestere usor mai rapida a ratei dobanzilor de la credite fata de cea platita de banca la depozite. a.2. influenta activelor valorificate: Rvd(AV)=D1/Av1*100 - D1/Av0*100, din care datorita: Rvd(AV)=(40/750)*100 (40/700)*100= =5.33% - 5,71% = - 0.38% a.2.1. influenta totalului activelor: Rvd(TA)=D1/(TA1-AN0)*100 - D1/(TA0-AN0)*100; Rvd(TA)=(40/800)*100 (40/700)*100= =5% - 5.71% = - 0.71% a.2.2. influenta activelor nevalorificabile: Rvd(AN)=D1/(TA1-AN1)*100 - D1/(TA1-AN0)*100. Rvd(AN)=(40/750)*100 (40/800)*100 = = 5.33% - 5% = 0.33%

11

Rata profitului se calculeaza si in domeniul bancar ca expresie a raportului dintre profitul bancar si veniturile totale: Rpr = Pn/Tv*100, unde: Rpr --- rata profitului; Pn --- profitul net; Tv --- total venituri. Marimea acestui indicator depinde, in primul rand, de raportul intre veniturile si cheltuielile bancare si in al doilea rand de structura veniturilor si costurilor bancare. Se poate calcula si pe diferite grupe de activitati bancare. Modelul de analiza a ratei profitului va fi: Rpr=(Di1+Comi1+Rv1) - (Dp1+Comp1+Ach1+Chadm1+R1+Pv1+i1) __ Di1+Com1+Rv1 __ (Di0+Com0+Rv0) - (Dp0+Com0+Ach0+Chadm0+R0+Pv0+i0) Di0+Com0+Rv0 Di 1/0 --- dobanzi incasate in anul de calcul si in anul de referinta; Com 1/0 --- comisione incasate in anul de calcul si in cel de referinta; Rv 1/0 --- alte venituri in anul de calcul si in anul de referinta; Dp 1/0 --- dobanzi platite in anul de calcul sin anul de referinta; Comp 1/0 --- comisione platite in anul de calcul si cel de referinta; Ach 1/0 --- alte cheltuieli in anul de calcul si cel de referinta; Chadm 1/0 --- cheltuieli administrative in cei doi ani; R 1/0 --- rezerve in anul de calcul si cel de referinta; Pv 1/0 --- prelevari in anul de calcul si cel de referinta; I 1/0 --- impozit pe profit in anul de calcul si cel de referinta. Modelul se poate scrie si sub forma simplificata: Rpr = TV1-TC1 * 100 __ TV0-TC0 * 100 TV1 TV0

In aceste conditii, factorii de influenta asupra ratei profitului sunt urmatorii: b.1 profitul net --- Pn; b.1.1. total venituri --- Tv; b.1.1.1. dobanzi incasate --- Di;
12

b.1.1.2. comisioane incasate --- Comi; b.1.1.3. alte venituri --- Rv; b.1.2. total cheltuieli --- Tch; b.1.2.1. dobanzi platite --- Dp; b.1.2.2. comisioane platite --- Comp; b.1.2.3. alte cheltuieli cu operatiuni bancare --- Ach; b.1.2.4. cheltuieli administrative --- Chadm; b.1.2.5. rezerve --- R; b.1.2.6. prelevari --- Pv; b.1.2.7. impozit pe profit --- i/pr. Avand in vedere modelul de analiza factoriala a ratei profitului influentele factorilor se vor scrie astfel: b.1. influenta profitului net: Rpr(pr net) = (Pn 1 /TV 1)*100 (Pn 0 /TV 0)*100, din care datorita: b.1.1 influenta totalului veniturilor: Rpr(TV) = [(TV 1- TC 0) /TV 1] *100 [(TV 0 TC 0) /TV 0)*100 din care datorita: b.1.1.1. influentei dobanzilor incasate: Rpr(Di) = [(Di1+Comi0+Rv0) - (Dp0+Comp0+ Ach0+Chadm0 +R0+ Pv0+ i/pr0)]/(Di1+Comi0+Rv0)*100 [(Di0+Comi0+Rv0) (Dp0+Comp0+Ach0+Chadm0+R0+Pv0+i/pr0)]/(Di0+Comi0+Rv0)*100 b.1.1.2. influentei comisioanelor incasate: Rpr(Comi) = [(Di1+Comi1+Rv0) (Dp0+Comp0+Ach0+Chadm0 +R0+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv0)*100 [(Di1+Comi0+Rv0) (Dp0+ Comp0+Ach0+Chadm0+R0+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi0+Rv0)*100 b.1.1.3. influentei altor venituri Rpr(Rv) = [(Di1+Comi1+Rv1) (Dp0+Comp0+Ach0+Chadm0+ R0+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv1)*100 [(Di1+Comi1+Rv0) (Dp0+Comp0+Ach0+Chadm0+R0+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv0)*100 b.1.2. influentei totalului cheltuielilor

13

Rpr(TC) = (TV1-TC1)/TV1 *100 (TV1-TC0)/TV1 * 100 , din care datorita: b.1.2.1. influentei dobanzilor platite Rpr(Dp) = [(Di1+Comi1+Rv1) (Dp1+Comp0+Ach0+Chadm0+ R0+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv1) *100 [(Di1+Comi1+Rv1) (Dp0+ Comp + Ach0+Chadm0+R0+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv1) *100 b.1.2.2. influentei comisioanelor platite: Rpr(Comp) = [(Di1+Comi1+Rv1) (Dp1+Comp1+Ach0+Chadm0+ R0+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv1) *100 [(Di1+Comi1+Rv1) (Dp1+ Comp0+Ach0+Chadm0+R0+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv1) *100 b.1.2.3. influentei altor cheltuieli cu operatiuni bancare Rpr(Ach) = [(Di1+Comi1+Rv1) (Dp1+Comp1+Ach1+Chadm0+ R0+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv1) *100 [(Di1+Comi1+Rv1) (Dp1+ Comp1+Ach0+Chadm0+R0+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv1) *100 b.1.2.4. influentei cheltuielilor administrative: Rpr(Chadm)=[(Di1+Comi1+Rv1) (Dp1+Comp1+Ach1+Chadm1+ R0+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv1) *100 [(Di1+Comi1+Rv1) (Dp1+ Comp1+Ach1+Chadm0+R0+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv1) *100 b.1.2.5 influentei volumului rezervelor constituite: Rpr(R) = [(Di1+Comi1+Rv1) (Dp1+Comp1+Ach1+Chadm1+ R1+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv1) *100 [(Di1+Comi1+Rv1) (Dp1+ Comp1+Ach1+Chadm1+R0+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv1) *100 b.1.2.6. influentei volumului prelevarilor: Rpr(Pv) = [(Di1+Comi1+Rv1) (Dp1+Comp1+Ach1+Chadm1+ R1+Pv1+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv1) *100 [(Di1+Comi1+Rv1) (Dp1+ Comp1+Ach1+Chadm1+R1+Pv0+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv1) *100 b.1.2.7. influentei impozitului pe profit: Rpr(i/pr) = [(Di1+Comi1+Rv1) (Dp1+Comp1+Ach1+Chadm1+ R1+Pv1+i/pr1)]/(Di1+Comi1+Rv1) *100 [(Di1+Comi1+Rv1) (Dp1+ Comp1+Ach1+Chadm1+R1+Pv1+i/pr0)]/(Di1+Comi1+Rv1) *100

14

Rata utilizarii activelor este un indicator al performantelor bancare asociat cu precedentul rata profitului. Marimea acestui indicator depinde de marimea dobanzii pe piata si de structura activelor bancare. Maximizarea indicatorului se realizeaza pentru un anumit nivel dat al ratei dobanzii pe piata prin cresterea ponderii activelor care aduc cele mai mari venituri (cele mai rentabile). Aceste active sunt, insa, si cele mai riscante, deci cresterea ponderii lor determina cresterea riscului bancar. Aceasta crestere nu poate fi nelimitata pentru ca si posturile de active nevalorificate sunt necesare pentru desfasurarea normala a activitatii bancare. Rata utilizarii activelor reda ponderea veniturilor din activitatea bancara in totalul activelor bilantului. Deci: Rua = (TV/TA)*100 Rua --- rata utilizarii activelor Tv --- total venituri Ta --- total active. Avand in vedere definitia ratei de utilizare a activelor, modelul de analiza factoriala a ratei utilizarii activelor va fi: Rua = (TV1/TA1)*100 (TV0/TA0)*100 sau mai dezvoltat, avand in vedere structurile bilantiere, se poate scrie: Rua = (Di1+Comi1+Rv1)/(Cr1+Da1+Mbcv1+PT1+AN1) *100 (Di0+Comi0+Rv0) /( Cr0+Da0+Mbcv0+PT0+AN0) *100 Rua=(Di1+Comi1+Rv1)/(Ag1+Pop1+Da1+Mbcv1+PT1+AN1) * 100 (Di0 +Comi0+Rv0) /( Ag0+Pop0+Da0+Mbcv0+PT0+AN0) *100 Rua = (Di1+Comi1+Rv1)/(Ds1+Ags1+Agml1+Pops1+ Popml1 +Dbnr1+ DA1+Mbv1+Crv1+Pt1+AN1) *100 (Di0+Comi0+Rv0) / ( Ds0+Ags0+Agml0 +Pops0+Popml0+Dbnr0+DA0+Mbv0+Crv0 +Pt0+ AN0 ) *100 Ds --- credite preluate de stat in datoria publica conform legii 80/1991; Ags --- credite acordate pe termen scurt agentilor economici; Agml --- credite acordate pe termen mediu si lung agentilor economici; Pops --- credite acordate pe termen scurt populatiei; Popml --- credite acordate pe termen mediu si lung populatiei; Dbnr --- rezerva obligatorie la BNR; Da --- disponibilul in lei la alte banci comerciale; Mbv --- mijloace banesti (disponibil) in valuta; Pt --- participatii la capitalul altor societati bancare;

15

AN --- active nevalorificate. Factorii de influenta vor fi urmatorii: c.1. total venituri TV, din care: c.1.1. dobanzi incasate Di; c.1.2. comisioane incasate Comi; c.1.3. alte venituri Rv; c.2. total active TA, din care: c.2.1. credite acordate in lei CR, din care: c.2.1.1. credite acordate in lei agentilor economici Ag, din care: c.2.1.1.1. credite de compensare acordate in lei agentilor economici; c.2.1.1.2. credite acordate agentilor economici pe termen scurt Ags; c.2.1.1.3. credite acordate agentilor economici pe termen mediu si lung Agml; c.2.1.2. credite acordate in lei populatiei Pop, din care: c.2.1.2.1. credite acordate populatiei pe termen scurt Pops; c.2.1.2.2. credite acordate populatiei pe termen mediu si lung Popml; c.2.2. disponibilitati in lei la alte banci DA, din care: c.2.2.1. disponibilitati la BNR Dbnr; c.2.2.2. disponibilitati in lei la alte banci comerciale romanesti Da; c.2.3. mijloace banesti, creante si cresite in valuta Mbcv, din care: c.2.3.1. mijloace banesti in valuta Mbv; c.2.3.2. disponibil in valuta in conturile deschise la banci straine corespondente Db; c.2.3.3. credite acordate in valuta CRv; c.2.4. participatii la capitalul social al altor societati bancare Pt; c.2.5. active nevalorificate AN. Influentele factorilor asupra ratei utilizarii activelor, se vor scrie astfel: c.1 influenta totalului veniturilor: Rua(TV) = (TV1/TA0)*100 (TV0/TA0)*100, din care datorita: c.1.1. influentei dobanzilor incasate: Rua(Di) = (Di1+Comi0+Rv0)/(Cr0+Da0+Mbcv0+PT0+AN0) *100 (Di0+Comi0+Rv0) /( Cr0+Da0+Mbcv0+PT0+AN0) *100 c.1.2. influentei comisioanelor incasate: Rua(Comi) = (Di1+Comi1+Rv0)/(Cr0+Da0+Mbcv0+PT0+AN0) *100 (Di1+Comi0+Rv0) /( Cr0+Da0+Mbcv0+PT0+AN0) *100
16

c.1.3. influentei altor venituri: Rua(Rv) = (Di1+Comi1+Rv1)/(Cr0+Da0+Mbcv0+PT0+AN0) *100 (Di1+Comi1+Rv0) /( Cr0+Da0+Mbcv0+PT0+AN0) *100 c.2. influentei totalului activelor: Rua(TA) = (TV1/TA1)*100 (TV1/TA0)*100, din care datorita: c.2.1. influentei creditelor acordate in lei: Rua(CR) = (Di1+Comi1+Rv1)/(Cr1+Da0+Mbcv0+PT0+AN0) *100 (Di1+Comi1+Rv1) /( Cr0+Da0+Mbcv0+PT0+AN0) *100, din care datorita: c.2.1.1. influentei creditelor acordate in lei agentilor economici: Rua(Ag)=(Di1+Comi1+Rv1)/(Ag1+Pop0+Da0+Mbcv0+PT0+AN0) * 100 (Di1 +Comi1+Rv1) /( Ag0+Pop0+Da0+Mbcv0+PT0+AN0) *100, din care datorita: c.2.1.1.1. influentei creditelor de compensare acordate in lei agentilor economici, preluate de stat in datoria publica, conform legii 80/1991: Rua(Ds) = (Di1+Comi1+Rv1)/(Ds1+Ags0+Agml0+Pops0+ Popml0 +Dbnr0+ DA0+Mbv0+Crv0+Pt0+AN0) *100 (Di1+Comi1+Rv1) / ( Ds0+Ags0+Agml0 +Pops0+Popml0+Dbnr0+DA0+Mbv0+Crv0 +Pt0+ AN0 ) *100 c.2.1.1.2. influentei creditelor acordate in lei agentilor economici pe termen scurt: Rua(Ags)= (Di1+Comi1+Rv1)/(Ds1+Ags1+Agml0+Pops0+ Popml0 +Dbnr0+ DA0+Mbv0+Crv0+Pt0+AN0) *100 (Di1+Comi1+Rv1) / ( Ds1+Ags0+Agml0 +Pops0+Popml0+Dbnr0+DA0+Mbv0+Crv0 +Pt0+ AN0 ) *100 c.2.1.1.3. influentei creditelor acordate in lei agentilor economici pe termen mediu si lung: Rua(Agml)=(Di1+Comi1+Rv1)/ (Ds1+Ags1+Agml1+Pops0+Popml0 +Dbnr0+ DA0+Mbv0+Crv0+Pt0+AN0) *100 (Di1+Comi1+Rv1) / ( Ds1+Ags1+Agml0 +Pops0+Popml0+Dbnr0+DA0+Mbv0+Crv0 +Pt0+ AN0 ) *100

17

c.2.1.2. influentei creditelor acordate populatiei in lei: Rua(Pop)=(Di1+Comi1+Rv1)/ (Ag1+Pop1+Da0+Mbcv0+PT0+AN0) * 100 (Di1 +Comi1+Rv1) / ( Ag1+Pop0+Da0+ Mbcv0+PT0+AN0) *100 c.2.1.2.1. influentei creditelor acordate populatiei in lei pe termen scurt: Rua(Pops)=(Di1+Comi1+Rv1)/(Ds1+Ags1+Agml1+Pops1+Popml0 +Dbnr0+ DA0+Mbv0+Crv0+Pt0+AN0) *100 (Di1+Comi1+Rv1) / ( Ds1+Ags1+Agml1 +Pops0+Popml0+Dbnr0+DA0+Mbv0+Crv0 +Pt0+ AN0 ) *100 c.2.1.2.2. influentei creditelor acordate populatiei pe termen mediu si lung: Rua(Popml)=(Di1+Comi1+Rv1)/ (Ds1+Ags1+Agml1+Pops1+Popml1 +Dbnr0+ DA0+Mbv0+Crv0+Pt0+AN0) *100 (Di1+Comi1+Rv1) / ( Ds1+Ags1+Agml1 +Pops1+Popml0+Dbnr0+DA0+Mbv0+Crv0 +Pt0+ AN0 ) *100 c.2.2. influentei disponibilitatilor in lei la alte banci: Rua(DA)=(Di1+Comi1+Rv1)/(Ag1+Pop1+Da1+Mbcv0+PT0+AN0) * 100 (Di1 +Comi1+Rv1) /( Ag1+Pop1+Da0+ Mbcv0+PT0+AN0) *100, din care datorita: c.2.2.1. influentei rezervelor statutare ale BNR, conform legii de organizare bancara: Rua(Dbnr)=(Di1+Comi1+Rv1)/(Ds1+Ags1+Agml1+Pops1+Popml1 +Dbnr1+ DA0+Mbv0+Crv0+Pt0+AN0) *100 (Di1+Comi1+Rv1) / ( Ds1+Ags1+Agml1 +Pops1+Popml1+Dbnr0+DA0+Mbv0+Crv0 +Pt0+ AN0 ) *100 c.2.2.2. influentei disponibilului in lei la alte banci comerciale romanesti: Rua(DA)=(Di1+Comi1+Rv1)/(Ds1+Ags1+Agml1+Pops1+Popml1 +Dbnr1+ DA1+Mbv0+Crv0+Pt0+AN0) *100 (Di1+Comi1+Rv1) / ( Ds1+Ags1+Agml1 +Pops1+Popml1+Dbnr1+DA0+Mbv0+Crv0 +Pt0+ AN0 ) *100

18

c.2.3. influentei mijloacelor banesti, a creantelor si creditelor acordate in valuta: Rua(Mbcv)=(Di1+Comi1+Rv1)/ (Ag1+Pop1+Da1+Mbcv1+PT0+AN0) * 100 (Di1 +Comi1+Rv1) / ( Ag1+Pop1+Da1+ Mbcv0+PT0+AN0) *100 c.2.3.1. influntei mijloacelor banesti in valuta: Rua(Mbv)=(Di1+Comi1+Rv1)/(Ds1+Ags1+Agml1+Pops1+Popml1 +Dbnr1+ DA1+Mbv1+Crv0+Pt0+AN0) *100 (Di1+Comi1+Rv1) / ( Ds1+Ags1+Agml1 +Pops1+Popml1+Dbnr1+DA1+Mbv0+Crv0 +Pt0+ AN0 ) *100 c.2.3.2. influentei disponibilului in valuta deschise la banci straine corespondente: Rua(Db)=(Di1+Comi1+Rv1)/(Ds1+Ags1+Agml1+Pops1+Popml1+ Dbnr1+ DA1+Mbv1+Db1+Crv0+Pt0+AN0)*100(Di1+Comi1+Rv1) / ( Ds1+Ags1+Agml1 +Pops1+Popml1+Dbnr1+DA1+Mbv1+Db0+Crv0 +Pt0+ AN0 ) *100 c.2.3.3. influentei creditelor acordate in valuta Rua(DA)=(Di1+Comi1+Rv1)/(Ds1+Ags1+Agml1+Pops1+Popml1 +Dbnr1+ DA1+Mbv1+Crv1+Pt0+AN0) *100 (Di1+Comi1+Rv1) / ( Ds1+Ags1+Agml1 +Pops1+Popml1+Dbnr1+DA1+Mbv1+Crv0 +Pt0+ AN0 ) *100 c.2.4. influentei participatiilor la capitalul social al altor societati bancare: Rua(Pt)=(Di1+Comi1+Rv1)/(Ds1+Ags1+Agml1+Pops1+Popml1 +Dbnr1+ DA1+Mbv1+Crv1+Pt1+AN0) *100 (Di1+Comi1+Rv1) / ( Ds1+Ags1+Agml1 +Pops1+Popml1+Dbnr1+DA1+Mbv1+Crv1 +Pt0+ AN0 ) *100 c.2.5. influentei activelor nevalorificabile: Rua(AN)=(Di1+Comi1+Rv1)/(Ds1+Ags1+Agml1+Pops1+Popml1 +Dbnr1+ DA1+Mbv1+Crv1+Pt1+AN1) *100 (Di1+Comi1+Rv1) / ( Ds1+Ags1+Agml1 +Pops1+Popml1+Dbnr1+DA1+Mbv1+Crv1 +Pt1+ AN0 ) *100

19

Rata rentabilitatii economice este un indicator ce reflecta efectul capacitatii manageriale de a utiliza resursele bancii pentru a obtine profit; mai este denumit profit la active. Se apreciaza in literatura de specialitate ca rata rentabilitatii economice este cel mai relevant indicator al eficientei bancare, deoarece exprima rezultatul profitul net in functie de modul specific la procesul intermedierii bancare de optimizare a operatiunilor active, in conditiile unui volum dat al resurselor. Deci: Rre=(Prn/TA)*100, unde: Rre --- rata rentabilitatii economice; Prn --- profit net; TA --- total active. Modelul de analiza factoriala se poate scrie pornind de la expresia: Rre = (Prn1/TA1)*100 (Prn0/TA0)*100 Efectul de parghie exprima raportul dintre activele totale si capital. Este un indicator de structura care se exprima in unitati de masura absolute si are in general valori mai mari de 10. Reflecta gradul in care utilizarea unor resurse suplimentare serveste cresterii rentabilitatii capitalului (a rentabilitatii financiare). Acest indicator variaza invers proportional cu ponderea capitalului in totalul pasivelor bancare. Cu cat ponderea capitalului este mai mare, cu atat riscul bancar este mai mic si efectul de parghie,, de asemenea. O pondere mai mica a capitalului semnifica un risc bancar si un efect de parghie mai mare. Efp=TA/Cap, unde: Efp --- efect de parghie; TA --- total active; Cap --- capital. Modelul de analiza factoriala se poate scrie astfel: Efp=(TA1/Cap1) (TA0/Cap0) Efp=(CR1+DA1+Mbcv1+Pt1+AN1)/Cap1 (CR0+DA0+Mbcv0 + Pt0 + AN0)/Cap0 Modelul de analiza factoriala este rezultatul: 1. influentei variatiei volumului creitelor acordate: Efp(CR)=(CR1+DA0+Mbcv0+Pt0+AN0)/Cap0 Mbcv0 + Pt0 + AN0)/Cap0 (CR0+DA0+

20

2. influentei volumului disponibilitatilor in lei la alte banci: Efp(DA)=(CR1+DA1+Mbcv0+Pt0+AN0)/Cap0 (CR1+DA0+ Mbcv0 + Pt0 + AN0)/Cap0 3. influentei variatiei volumului mijloacelor banesti, creantelor si creditelor acordate in valuta: Efp(Mbcv)=(CR1+DA1+Mbcv1+Pt0+AN0)/Cap0 (CR1+DA1+ Mbcv0 + Pt0 + AN0)/Cap0 4. influenta variatiei participantilor la capitalul social al altor banci: Efp(Pt)=(CR1+DA1+Mbcv1+Pt1+AN0)/Cap0(CR1+DA1+ Mbcv1 + Pt0 + AN0)/Cap0 5. influentei variatiei activelor nevalorificate: Efp(AN) = (CR1 + DA1+ Mbcv1+Pt1 +AN1)/Cap0 (CR1+DA1+ Mbcv 1 + Pt1 + AN0)/Cap0 Rata rentabilitatii financiare este un indicator sintetic care exprima raportul dintre profitul net si capital. Este cea mai semnificativa expresie a profitului care masoara rezultatele managementului bancar in ansamblul sau si arata pentru actionari efectul angajarii lor in activitatea bancii. Este de dorit ca rata rentabilitatii financiare sa fie mai mare decat rata medie a dobanzii de pe piata pentru a face mai atractive actiunile bancii si a creste cursul lor bursier. Rrf=(Prn/Cap)*100 Rpr=(Prn1/Cap1)*100 (Prn0/Cap0)*100 Rpr=[(TV1-Tch1-i/pr1)/Cap1*100 [(TV0-Tch0-i/pr0)/Cap0]*100 Relatia reprezinta suma urmatoarelor influente: 1. influenta variatiei totalului veniturilor Rpr=[(TV1-Tch0-i/pr0)/Cap0*100 [(TV0-Tch0-i/pr0)/Cap0]*100 2. influenta variatiei cheltuielilor Rpr=[(TV1-Tch1-i/pr0)/Cap0*100 [(TV1-Tch0-i/pr0)/Cap0]*100 3. influenta variatiei impozitului pe profit Rpr=[(TV1-Tch1-i/pr1)/Cap0*100 [(TV1-Tch1-i/pr0)/Cap0]*100

21

Indicatori globali de apreciere a pozitiei de risc a bancii Aprecierea calitatii unei banci din sistem de catre banca centrala nu se poate in mod disparat prin urmarirea separata a modului de incadrare in limitele stabilite de autoritatea bancara. Aceasta pentru urmatoarele motive: activitatea bancara se realizeaza global si implica riscuri globale, la nivel de firma; de multe ori obiectivele urmarite sunt divergente; aprecierea bancii centrale trebuie sa fie nuantata pentru a permite gruparea bancilor in clase de calitati diferite si pentru a putea avea fata de ele o atitudine diferita: impunerea unor sanctiuni, crestere/reducerea frecventei inspectiilor bancare, modificarea primelor de asigurare, limitarea sau blocarea aprobarii unor participatii de capital sau fuziuni. In SUA, de exemplu se foloseste un sistem de calificative denumit CAMEL (capitalizare, calitatea serviciilor, management, si lichiditate). Pentru fiecare elment se atribuie calificative de la 1 la 5. La bancile cu calificative cel putin egale cu 3 se fac examinari cel putin o data pe an. Celelalte banci sunt examinate o data la 24 luni. CAMEL este un acronim format pe baza principalelor elemente componente ale procesului de examinare a sigurantei si soliditatii bancilor: solvabilitate; calitatea activelor; conducerea; veniturile; lichiditatea.

CAPITOLUL IV
RISCUL DE CREDIT Riscul de credit (credit risk) este unul dintre cele mai mari riscuri cu care se confrunta o institutie financiara. Riscul de creditare exprima posibilitatea ca imprumutatii sau emitentii de titluri sa nu-si onoreze obligatiile la scadenta.
22

Pentru imprumutat, riscul de credit exprima intr-o forma mai larga, degradarea situatiei financiare a acestuia. O mare varietate de motive legate fie de situatia generala a economiei, fie de conditiile afacerii imprumutatului, dintre care multe sunt imprevizibile si afecteaza situatia financiara a acestuia, pot contribui la riscul de credit. Pierderile in cazul instrumentelor de piata depind de valorile acestor instrumente si de gradul lor de lichiditate pe piata. Masurarea riscului de creditare este relativ simpla pentru instrumentele cotate pentru ca ele sunt lichide si negociabile. Detinatorul poate pierde valoarea totala a acestuia daca slabiciunea titlului este grava. Daca degradarea este progresiva, cedand instrumentele de piata, inregistreaza o pierdere partiala. Aceste doua riscuri (total si partial) exista doar pe o perioada limitata, perioada in care sunt detinute. Pentru instrumentele derivate (swaps, options) problema este mai complicata, fiind vorbade instrumente a caror lichiditate nu este asigurata deoarece operatorii conserva angajamentele lor pe perioada lungi. Aceste instrumente nu se bucura de facilitatea de a fi cedate pe piata in orice moment pentru a reduce pierderea inregistrata in cazul degradarii lor. Masurarea expunerilor la risc pune probleme particulare si ea devine un obiect foarte important o data cu dezvoltarea spectaculoasa a acestor instrumente (swap de rata a dobanzii, swap de rata de schimb, optiunile pe baza de rate, indici bursieri etc.). Pentru instrumente de piata distingem doua tipuri de riscuri: riscul curent si riscul potential. Riscul curent este aferent valorii de piata (valoarea lichiditativa) curente, adica cea calculata pe baza valorii prezente a parametrilor pietei. Riscul potential este legat de valorile viitoare posibile pe care le poate lua instrumentul pe parcursul existentei sale, valori viitoare ce sunt determinate de deviatiile viitoare ale parametrilor pietei in raport cu valoarea lor curenta. Riscul total este suma celor doua riscuri, curent si potential, si el masoara riscul de credit total al instrumentului considerat. GESTIUNEA RISCULUI DE CONTRAPARTIDA Aceasta gestiune are ca obiect: limitarea pierderilor in cazul deprecierii situatiei debitorilor, evitarea ca slabiciunile unor debitori sa antreneze dificultati prea importante pentru imprumutator. Prima etapa presupune o gestiune anterioara momentului luarii deciziei de angajament, bazata pe criterii calitative si cantitative ce conduc la stabilirea deciziei privind acordarea autorizarilor de angajament. Majoritatea autorizatiilor si toate conditiile particulare depind de aprecierea calitatii debitorilor (soliditatea lor financiara) in momentul analizarii dosarelor

23

respective, de catre banci corespondente sau de agentii pentru referinte de creditare. A doua etapa presupune urmarirea debitorilor si estimarea riscurilor la portofoliul de active. Este vorba de o gestionare cantitativa a riscului de contrapartida, bazata pe statistici ale situatiilor debitorilor, estimari ale expunerilor la risc si ale pierderilor in cazul inrautatirii situatiilor clientilor si portofoliilor de clienti diversificate. Deci riscul de contrapartida este cel al inregistrarii pierderilor in cazul imposibilitatii debitorilor de a-si onora obligatiile. Aceste pierderi depind de expunerile la risc si de garantiile eventuale. Expunerile se prezinta sub forma de profile temporale ale expunerii de risc. Pentru fiecare din perioadele viitoare ale acestor profile, pierderile depind de: expuneri, de probabilitatea de inrautatire a situatiei debitorului, de rata de recuperare in cazul imposibilitatii debitorului de onorare a obligatiilor. Demersul general consta in estimarea provizioanelor statistice si a pierderilor neprevazute. Pierderile neprevazute depind de volatilitatea pierderilor la care se aplica un multiplu k. Cand facem judecata pentru un portofoliu de angajamente, metoda cea mai directa si mai simpla pentru estimarea pierderilor neprevazute consta in plecarea de la ratele anuale de depreciere si de la instabilitatile lor in timp. Aceasta instabilitate este masurata de volatilitatea lor. Deducem apoi o rata maximala de depreciere la un prag de toleranta dat, aplicabil la portofoliu. Deci, scopul este de a determina ratele de depreciere: medie (D medie) si maximala (D maxim) valabile pentru un portofoliu de angajamente la un prag de toleranta dat si pe o perioada determinata. Aceste rate de depreciere sunt apoi aplicate la expunerile nete de garantii pentru obtinerea pierderii medii si maximale pe portofoliu. Pentru pierderea medie corespund provizioanele economice, iar diferenta pana la pierderea maximala corespunde fondurilor proprii economice. Statisticile interne si externe privind ratele de depreciere si ratele de recuperare sunt disponibile si ele sunt exploatabile cu efecte diferite in functie de expunerea fiecarei banci. Aceste calcule se pot face pe diferite perioade prezente si viitoare. In continuare sunt prezentate coordonatele principale ale gestionarii riscului de credit. Expunerile se prezinta sub forma de profile temporale ale expunerii la risc. Acestea pot fi foarte diferite, in functie de natura angajamentelor. Profilurile temporale ale expunerii la risc constituie baza de calcul a pierderilor posibile medii sau maximale.

24

Incertitudinea privind expunerrile viitoare si operatiunile nonclasice complica elaborarea lor. In toate cazurile aceste profile temporale reprezinta un punct de plecare in calculul fondurilor proprii economice. Profilurile temporale ale expunerii la risc ale instrumentelor derivate sunt de doua tipuri. Atunci cand fluxurile indepartate sunt mai importante, riscul creste in timp, caci valoarea fluxurilor evolueaza tinand seama ca orizontul este indepartat (ex: swap de devize). Daca efectele amortismentului sunt importante, numarul fluxurilor ramase se diminueaza cu timpul si acest efect de amortisment compenseaza faptul ca deviatiile valorilor acestor fluxuri sunt tot atat de importante pentru ca orizontul este indepartat (swap de rata a dobanzii). GARANTIILE SI CLAUZELE CONTRACTUALE Garantiile sunt de multiple tipuri , grupate in doua mari categorii: reale si personale si au ca scop reducerea pierderilor in cazul riscului de creditare. Clauzele contractuale asigura o protectie suplimentara a imprumutatorului prin fixarea unor praguri in respectarea unor indicatori (rata de indatorare) care fragilizeaza situatia sa financiara (precum noi datorii sau angajari in alte activitati). Garantiile si clauzele contractuale moduleaza riscul de contrapartida si acopera pierderile. O recuperare este inca posibila la expunerea neta de garantii. Pentru garantarea portofoliului de instrumente de piata, o modalitate curenta este cea a sistemelor de colaterale (sub forma de lichiditati sau titluri). Fara estimarea cel mai bine a acestor parametri este imposibila masurarea pierderilor survenite prin riscul de creditare. METODA CORELATIILOR Corelatiile intre defectele intreprinderilor individuale pot fi masurate prin corelatii intre datele de defaut sectoriale ale sectoarelor carora ele apartin. Aceste rate de defaut Di sunt determinate pe baza unor serii temporale. Valorile variabilelor Di sunt procentaje anuale care variaza in timp, sub efectul conjuncturilor generale si sectoriale. Expunerile de risc depind de rata de defaut Di aleatoare, de speranta E(Di) si volatilitatea (Di). Pierderea totala a unui portofoliu este suma pierderilor pe fiecare portofoliu specializat. Speranta sa ramane suma sperantelor. E(P)=E(Pi)=E(Pi)=EiPi
25

Ea depinde de expunerile pe sector si de rata medie de defaut sectoriala. Variatia pierderilor este variatia sumei pierderilor sectoriale. V(P)=V(Pi) Daca riscurile sunt corelate, variatia pierderilor totale este suma variatiilor si covariatiilor intre pierderile Pi si Pj ale sectoarelor respective (i,j). V(P)=V(Pi) + cov(Pi,Pj) Daca riscurile sectoriale sunt independente, variatia se reduce la suma variatiilor caci toate civariatiile sunt nule. Fiecare pierdere este egala cu DiEi cand Di este o variabila aleatoare ca ia valoarea 1 in caz de defaut si 0 in caz de non defaut. V(P)=V(Ei*Di)+cov(Ei*Di,Ej*Dj) V(P)=(Ei*Ei*V(Di))+Ei*Ej*cov(Di,Dj) V(P)=(Ei(Di))+EiEj(Di)(Dj) Este formula de baza obisnuita de calcul a variatiei ca suma a variabilelor aleatoare. METODE INFORMATICE UTILIZATE IN STABILIREA DECIZIEI DE CREDITARE In perioada actuala, epoca a bancarizarii masive, in care nu numai agentii economici, dar si marea majoritate a familiilor si persoanelor au devenit clienti obisnuiti ai bancilor, in conditiile majorarii explozive a volumului de operatiuni si desfasurarii ample pe teritoriu a retelei de filiale si agentii, activitatea bancara implica utilizarea pe scara larga a informaticii si telecomunicatiei. Deciziile de creditare sunt astazi supuse unor alte cerinte, fiind orientate, in primul rand, in scopul evitarii riscurilor. Multiplicarea conditiilor de garantare prin avere, prin venituri, prin profil profesional si comportament, fiecare situate pe alte scari de valori, implica dificultati in ierarhizare. Adaptarea metodelor informatice in activitatea bancara necesita rezolvarea a 2 probleme distincte: a) construirea unui sistem de cuantificare si ierarhizare a conditiilor si premiselor de acordare a creditului (credit scoring); b) implementarea unui sistem informatic si de prelucrare electronica a datelor care sa asigure o ierarhizare obiectiva a fiecarei solicitari.

26

Rezultatele acestor actiuni (anterioare luarii deciziei de acordare a creditului), reprezinta numai o baza a procesului de stabiliare a deciziei. In marea majoritate a cazurilor, decizia revine omului, in toata plenitudinea raspunsurilor ce si le asuma, mai ales cand fundamentele sunt exprimate, prin folosirea acestor metode, fara echivoc. a)Folosirea metodei credit scoring la acordarea unui credit pe termen scurt In cazul neefectuarii varsamintelor de catre imprumutat, ratele si creditul ajuns la scadenta ramase nerambursate se trec la restante in ziua lucratoare urmatoare scadentei. La creditul restant, banca percepe dobanda majorata. Banca are dreptul sa verifice la debitorul sau modul de utilizare a creditului respectiv. Astfel se verifica: --- respectarea destinatiei creditului; --- realizarea veniturilor estimate pentru rambursarea creditelor si plata dobanzilor; --- existenta si starea bunului adus in garantia creditului. Concluzia care se desprinde din acest mecanism de acordare a creditelor pe termen scurt este ca sistemul creditului scoring este expresia politicii de creditare a bancii plecand de la reconstituirea periodica a datelor statistice si prelucrate prin metode specializate: a regresiei multiple sau a analizei descriminatorii multiple. b)utilizarea unui sistem informatic si de prelucrare a datelor la fundamentarea unei decizii de creditare pe termen scurt pe baza indicatorilor din situatia patrimoniala a solicitantului. In gestiunea financiara a firmei se inregistreaza pe parcursul anului decalaje intre necesarul si existentul de disponibilitati banesti. Aceste declaje sunt generate de doua cauze majore: --- diferenta dintre imobilizarile totale ale firmei (mai mari) si fondurile proprii (mai mici); --- dereglari in incasarea rezultatelor economice, dereglari care determina un deficit de trezorerie. Prima cauza este prezenta in majoritatea intreprinderilor, ca un principiu de lucru generat de existenta in economie a unor surse ce pot fi solicitate (creditul, bugetul de stat, agenti economici) pentru a realiza o activitate economica mai mare decat o poate acoperi capitalul propriu al firmei precum si de motivatia costului de atragere a capitalului de lucru. De aceea, activele curente (circulante) sunt acoperite doar partial din capitalul propriu (fondul de rulment). Cea mai mare parte a acestor active au

27

drept corespondent in pasiv obligatiile firmei catre furnizori (pasive stabile) si fata de banci (creditul pe termen scurt). A doua cauza provine din deficientele destul de frecvente ale decontarilor cu clientii in conditiile blocajului financiar tot mai accentuat din economie. Prelungirea peste limitele normale ale perioadei in care activele curente ale intreprinderii raman sub forma de creante (incasarile nu intra in firma in momentul T1, ci in momentul T2) face ca trezoreria firmei sa inregistreze un deficit in defavoarea capitalului de lucru. Avand in vedere aceste fenomene, banca raspunde prin acordarea de credite pe termen scurt adecvate decalajelor dintre activele curente, pe de o parte, si resursele proprii si pasivele stabile, pe de alta parte. Punctul de plecare in stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt il reprezinta situatia patrimoniului la sfarsitul trimestrului precedent si previziunile de crestere a activelor in trimestrul prognozat. Pornind de la necesitatile firmei si de la oferta bancii se procedeaza la fundamentarea si adoptarea deciziei de creditare. Procesul decizional in materie de credite cuprinde urmatoarele etape: 1)Analiza manageriala si economico-financiara a firmei solicitatoare de credit; 2)Analiza solicitarii de credit; 3)Adoptarea deciziei de credit; 4)Analiza periodica a calitatii portofoliului de credite pe termen scurt detinut de banca. Parcurgerea acestor etape se realizeaza cu ajutorul unui fond de informatii economice, financiare,monetare,manageriale, provenite din sistemul bancar, din economia nationala si din intreprindere. 1. Analiza manageriala si economico-financiara a firmei solicitatoare de credit pe termen scurt. In momentul in care o intreprindere se adreseaza bancii cu o solicitare de credit pe termen scurt, acesta procedeaza la realizarea unei analize detaliate si in domenii de activitate diferite privind firma respectiva. Pentru a incepe analiza, intreprinderea este solicitata sa depuna o documentatie economica si financiara complexa. --- cererea de credite semnata de persoanele autorizate din intreprindere; --- situatia stocurilor si cheltuielilor pentru care se solicita creditarea (cantitati, valori, termene de valorificare); --- ultimul bilant contabil;
28

balanta de verificare; --- contul de profit si pierdere; --- lista bunurilor materiale si a valorilor ce constituie garantii asiguratorii pentru creditul solicitat; --imputernicire din partea AGA pentru conducerea unitatii in vederea contractarii imprumutului cu banca. In fata bancii, firma trebuie sa vina cu, in primul rand, cu o activitate economica care sa nu prezinte riscuri majore in perioada de utilizare a creditului. In acest scop, intregul univers intern si extern al intreprinderii este supus unei anlize si interpretari riguroase pentru a fi depistate efectele posibile ale unor evenimente politice, sociale, economice, militare sau unor schimbari tehnologice, in evolutia cererii, precum si sub influenta inflatiei, recesiunii. Toate aceste subdomenii ale managementului firmei sunt analizate de inspectorul bancar si comunicate, spre interpretare finala Comitetului de creditare a bancii. Comitetul de credite acorda informatiilor privind managementul firmei anumite puncte, utilizate, alaturi de cele privind performantele economico-financiare, la luarea deciziei de creditare. Pentru acceptarea cererii de creditare rolul hotarator il au performantele economice si financiare realizate de interprinderea solicitatoare in perioada precedenta si cele estimate pentru perioada de angajare a creditului. Luarea in calcul a cererii de credit presupune o analiza concreta a bonitatii agentului economic pe baza indicatorilor de lichiditate, solvabilitate, rentabilitate si de echilibru. Baza de date necesara pentru determinarea indicatorilor respectivi este reprezentata de informatiile cuprinse in situatia patrimoniului intocmita de interprindere la sfarsitul trimestrului. Principalii indicatori economico financiari care redau performantele firmei, stabiliti pe baza datelor din situatia patrimoniala intocmita de interprindere, si a celor constatate de inspectorul bancar, sunt reprezentati de: 1.Lichiditatea curenta este data de raportul intre activele curente ce pot fi transformate in disponibilitati banesti (in caz de lichidare a firmei) si pasivele curente (obligatii si credite pe termen scurt). Active curente Ic = -------------------Pasive curente

29

2.Sovabilitatea reprezinta o componenta a lichiditatii totale; ea are in vedere capacitatea firmei de a transforma in disponibilitati in termen de 90 de zile stocurile de materii prime si productie neterminata, pentru a face fata platilor devenite scadente in aceeasi perioada (salarii, aprovizionari, obligatii financiare, rambursari de credite). Activ total (30 zile) S = --------------------------Pasive totale (30 zile) 3.Rata rentabilitatii generale se determina ca raport intre profitul net si cheltuielile totale Profit net Rg = -------------------- * 100 Cheltuieli totale 4.Rata rentabilitatii capitalului propriu este cea mai semnificativa expresie a profitului, care masoara rezultatele managementului firmei, in ansamblul sau, si arata pentru actionari, efectul angajarii lor in activitatea bancii. Profit net Rcp = -------------------------- * 100 Capital propriu 5.Grad de indatorare, arata gradul de acoperire a datoriilor de catre capitalul propriu Pasive totale (datorii) G = ----------------------------Capital propriu La punctele obtinute prin insumarea celor obtinute pentru fiecare indicator se mai aduna si un punctaj acordat factorilor subiectivi. Inainte de a trece la analiza concreta a cererii de credit, prudenta bancara solicita si o analiza in dinamica a bonitatii agentului economic. Sub aspect economico-financiar, bonitatea se exprima prin mai multi indicatori stabiliti pe baza diferitelor elemente ale situatiei trimestriale a patrimoniului. Indicatori de lichiditate --- rata curenta exprima gradul de acoperire a pasivelor curente de catre activele curente Active curente 1
30

Rc1 = ------------------Pasive curente 1 Active curente 0 Rc0 = -------------------Pasive curente 0 --- rata rapida exprima gradul de acoperire a pasivelor curente de catre activele curente mai putin stocurile Active curente 1 Stocuri 1 Rr1 = ----------------------------------Pasive curente 1 Active curente 0 Stocuri 0 Rr0 = ----------------------------------Pasive curente 0 --- Stocul de incredere exprima cat din valoarea stocurilor, la valoarea contabila, este necesar a fi vanduta pentru a acoperi datoriile curente neacoperite de activele rapide Pasivele curente 1 Activele rapide 1 S1 = ----------------------------------------------Stocuri 1 Pasivele curente 0 Activele rapide 0 S0 = ----------------------------------------------Stocuri 0 Daca din calculele efectuate rezulta ca rata curenta este peste 1, inseamna ca agentul economic are o activitate buna deoarece activele lichide depasesc datoriile. In ceea ce priveste rata rapida a lichiditatii si stocul de incredere, daca se constata ca au valori subunitare, aceasta arata ca agentul economic se afla intr-o situatie nesatisfacatoare pentru ca a imobilizat o parte din fondurile provenite din credite pe termen scurt si alte datorii. Daca stocul de incredere inregistreaza o scadere in perioada curenta fata de perioada pecedenta, aceasta arata ca s-a diminuat proportia din valoarea stocurilor care este necesar a fi vanduta pentru a acoperi datoriile curente.

31

--- Rata capitalului propriu arata eficienta cu care este utilizat capitalul propriu Profit net 1 Rcp 1 = -----------------------Capital propriu 1 Profit net 0 Rcp 0 = ------------------------Capital propriu 0 --- Rata capitalului social arata eficienta cu care este utilizat capitalul social Profit net 1 Rcs 1 = ------------------------Capital social 1 Profit net 0 Rcs 0 = --------------------------Capital social 0 --- Rata activelor exorima eficienta folosirii activelor totale Profit net 1 Ra 1 = -------------------------Active totale 1 Profit net 0 Ra 0 = ---------------------------Active totale 0 --- Rata marjei brute (profitabilitatea societatii) exprima cat la suta din vanzari revine societatii dupa acoperirea cheltuielilor Profit brut 1 Rmb 1 = ---------------------Cifra de afaceri 1 Profit brut 0 Rmb 0 = ----------------------Cifra de afaceri 0

32

Din calculele efectuate poate rezulta o imbunatatire sau o inrautatire a activitatii curente fata de cea precedenta. Indicatori de activitate --- Rotatia activelor exprima numarul de rotatii pe care le efectueaza activele totale in perioada analizata ( de obicei un an) Cifra de afaceri 1 Ra 1 = ----------------------Active totale 1 Cifra de afaceri 0 Ra 0 = ----------------------Active totale 0 --- perioada de recuperare a creantelor arata numarul mediu de zile in care se incaseaza creantele fata de cifra de afaceri realizata in perioada respectiva Creante 1 Prc 1 = --------------------Cifra de afaceri 1 Creante 0 Prc 0 = ---------------------Cifra de afaceri 0 --- perioada de rambursare a datoriilor exprima numarul de zile in care se ramburseaza datoriile fata de cifra de afaceri realizata Obligatii 1 Prd 1 = ----------------------Cifra de afaceri 1 Obligatii 0 Prd 0 = -----------------------Cifra de afaceri 0 Analiza efectiva a solicitarii de credit Odata cu acceptarea solicitantului printre clientii bancii se acorda firmei respective o recunoastere oficiala a performantelor sale, exigenta analizei bancare fiind de prim rang.
33

A. Identificarea scopului si a nivelului creditului solicitat Scopul solicitarii trebuie specificat foarte clar sub forma deficitului de resurse pe care il va solicita creditul cerut. De asemenea cererea de credit trebuie sa se incadreze in prevederile legislatiei bancare si in normele metodologice ale bancii. Dupa precizarea si acceptarea scopului solicitarii de credit, echipa de decizie trece la analiza nivelului cantitativ al cererii. In acest sens, firma analizata intocmeste Fluxul de incasari si plati cu defalcare pe luni. Dupa stabilirea si acceptarea nivelului valoric al creditului, echipa de decizie trece la negocierea dobanzii si a comisioanelor ce revin bancii. Dobanzile stabilite de banca au in vedere dobanda de referinta practicata la BNR si dobanda de depozit acordata firmelor si persoanelor fizice care isi pastreza disponibilitatile banesti in conturi la banca respectiva. La aceste dobanzi, banca adauga dobanda proprie (care ii acopera cheltuielile si profitul), rezultand dobanda propusa solicitatorului de credit. B. Identificarea surselor de rambursare a creditului In cazul creditelor cu risc redus, banca solicita o singura sursa de achitare; pentru celelalte tipuri de credite cu risc ridicat, banca solicita si o a doua sursa de rambursare. Prima sursa este reprezentata de lichiditatea ce rezulta din circuitul economic normal al firmei. Sursa colaterala reprezentata de regula de garantia depusa de firma, trebuie identificata clar si corect de catre inspector si echipa de decizie. Echipa de decizie apreciaza mersul conversiei activelor firmei in numerar in corelatie cu planul de esalonare a rambursarii negociat in procesul decizional al creditarii. C. Identificarea garantiilor creditului Un moment important in procesul de adoptare a deciziei de creditare este prezentat de identificarea si verificarea atenta a garantiilor pe care firma solicitatoare de credit le prezinta. Banca in acest scop va solicita imprumutatilor garantii asiguratorii, care pot fi oferite atat de debitori cat si de terte persoane fizice sau juridice denumite garanti. Valoarea minima a garantiilor acceptate de banca va fi in toate cazurile cel putin egala cu datoria cea mai mare a debitorului formata din creditul acordat plus dobanda datorata pana la rambursarea primei rate de imprumut. Pentru majoritatea garantiilor, banca incheie cu solicitantul de credite contracte de gaj, de depozit bancar, de cesiune sau de garantie imobiliara specificandu-se baza legala si obligatiile firmelor creditate de a pastra in bune conditii bunurile gajate si de a le folosi, in caz de producere a riscului, la rambursarea creditului primit.
34

Adoptarea deciziei de creditare pe termen scurt Dupa parcurgerea etapelor de fundamentare, echipa de decizie realizeaza actul final al procesului decizional, adoptarea deciziei. A. Corelarea cu disponibilitatile de resurse Pentru orice banca exista restrictia de creditare data de limitarea resurselor sale si a celor procurate de pe piata interna si externa. O administrare efiienta presupune o prognoza realista a resurselor de creditare pe termen scurt, cuplata cu preocuparea de largire a gamei de resurse la un cost optim dat de dobanzile de depozit platite de banca, de dobanda creditelor cumparate de la BNR si de rezervele minime obligatorii ce trebuiesc depuse la BNR. In procesul de acordare a creditelor, bancile urmaresc si respectarea unor reglementari de ordin juridic. Astfel, Legea privind activitatea bancara interzice acordarea de credite unui singur agent economic intr-un volum mai mare de 20% din capitalul bancii respective. B. Adoptarea si comunicarea deciziei de creditare Avand la dispozitie intrega analiza a agentului economic si a solicitarii concrete de credit, Comitetul de credite condus de Directorul sucursalei, iar in lipsa acestuia de Directorul adjunct desemnat in acest scop, care ia decizia privind aprobarea creditelor. Dupa adoptare, decizia de creditare este comunicata solicitantului. Acesta impreuna cu unitatea bancara care acorda efectiv creditul, procedeaza la incheierea Contractului de credit. C. analiza realizarii deciziei de creditare Pe parcursul perioadei de utilizare a creditului, banca analizeaza evolutia starii economice si financiare a debitorului, precizand nivelul riscului de nerambursare a creditului angajat. Aceasta analiza este efectuata de Serviciul datoriei care a constatat la agenul economic analizat ca nu exista credite restante la data respectiva si de asemenea nu exista plati restante si din care catre furnizori. In perspectiva, in functie de situatia concreta a agentului economic si de strategia propusa se vor urmari: evolutia volumului de activitate (cifra de afaceri; volumul productiei); evolutia rezultatelor financiare (cresterea profitului; diminuarea pierderilor); prioritati ale restructurarii (eforturi si efecte, volume de investitii, surse de finantare); imbunatatirea pozitiei pe piata interna si externa;

35

pregatirea pivatizarii atragerea de investitori).

(clarificarea

situatiei

patrimoniale,

Reglementari privind riscul de credit Principalul factor perturabator in activitatea unei banci sunt creditele acordate, sau mai precis, cele neperformante. Creditarea este o activitate de baza intr-o banca si principalul mod prin care bancile obtin venituri, si deci, profit. Insa, in cazul in care o banca acorda unui client, iar acesta, din anumite motive, nu-si va putea achita obligatiile fata de banca 9restituirea creditului si dobanda aferenta), banca va inregistra pierderi pe care va trebui sa le suporte din profit. Pentru a reduce la minimum pierderile din credite neperformante si a proteja in acest fel depozitele persoanelor fizice si juridice, lucratorii bancari implicati in activitatea de creditare trebuie sa procedeze cu responsabilitate la evaluarea riscurilor pe care le presupune acordarea imprumuturilor si sa depuna toate eforturile pentru a-si incasa debitorii. Iata de ce se impun in aceasta directie cateva masuri prudentiale, unele stabilite de fiecare banca si altele de catre Banca Centrala (sau autoritatea de supraveghere, cand aceasta este o institutie separata). La acordarea creditelor, bancile urmaresc ca solicitantii sa prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenta. In acest scop, desi cerintele sunt unitare, toate societatile bancare procedeaza la o analiza a bonitatii clientilor si solicita garantarea creditelor in conditiile stabilite prin normele de creditare. Pentru limitarea riscului de credit, Banca Centrala poate stabili urmatoarele reguli: limitarea creditarii unui singur debitor; limitarea imprumuturilor mari acordate; constituirea de provizioane. Expunerea maxima fata de un singur debitor Normele romanesti stabilesc ca imprumuturile acordate de o societate bancara unui singur debitor nu pot depasi, cumulate, 205 din fondurile proprii ale acesteia. Se considera un singur debitor orice persoana sau un grup de persoane fizice sau juridice care beneficiaza, impreuna sau cu titlu individual, de imprumuturi si garantii acordate de aceeasi societate bancara si care sunt legate economic intre ele, in sensul ca:

36

una din persoane exercita asupra celorlaltor persoane, direct sau indirect, putere de control; nivelul cumulat al imprumuturilor acordate reprezinta un singur risc de credit pentru societatea bancara, intrucat persoanele sunt legate intr-o asemenea masura incat, daca una dintre ele va intampina dificultati de rambursare, alta sau celelalte vor intampina dificultati similare. De asemenea, sunt restrictionate imprumuturle acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca. De exemplu, volumul creditelor care pot fi acordate de o banca actionarilor sai este de minim 20% din fondurile proprii. Cand clientul este actionar semnificativ (detine mai mult de 5% din capitalul bancii) restrictia se accentueaza, dreptul restrangandu-se la 20% din fondurile propriipentru toti actionarii semnificativi la un loc. In aceste conditii, posibilitatea bancii de a intra in relatii bancare cu astfel de clienti este mult mai redusa. aCesti actionari sunt obligati sa mearga, pentru satisfacerea propriilor nevoi de creditare, la alte banci. Expunerea maxima agregata Potrivit reglementarilor prudentiale ale BNR suma totala a imprumuturilor mari acordate debitorilor nu poate depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale societatii bancare. Un imprumut este considerat mare atunci cand suma tuturor imprumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv a garantiilor si a altor angajamente asumate in numele acestuia depaseste 10% din fondurile proprii ale societatii bancare. Imprumuturile mari pot fi acordate numai pe baza unei decizii luate in unanimitate de catre comitetul de directie, iar suma acestora trebuie comunicata BNR. La stabilirea imprumuturilor mari, ca si la expunerea maxima pentru un debitor, nu se iau in calcul imprumuturile garantate de bugetul de stat si imprumuturile acordate altei societati bancare sau garantate de alta banca. Aceasta regula se aplica oricaror acordari de noi credite, indiferent de suma, care cumulate cu angajamente provenite din perioada anterioara, depasesc limita de 10% din fondurile proprii ale bancii. Stabilirea performantelor financiare a imprumuturilor si constituirea de provizioane In scopul determinarii riscului de credit si limitarii acestuia, societatile bancare trebuie sa-si clasifice creditele acordate in una din urmatoarele cinci categorii: performante, in observatie, sub standard, incerte si cele clasificate ca pierderi.

37

Clasificarea creditelor se va face in functie de performantele financiare ale clientilor (evaluate pe baza unor criterii stabilite de fiecare societate bancara) si de capacitatea acestora de a-si onora obligatiile la scadenta. Categoria Imprumut curent Imprumut cu Imprumut Cuantum Imprumutatul scadenta restant provizioane ui intarziata (%) 1. Imprumut Credite Credite in Credite 0% categoria A performante observatie restante 2. Imprumut Credite in Credite sub Credite 5% categoria B observatie standard incerte 3. Imprumut Credite sub Credite Credite cu 20 % categoria C standard incerte pierderi 4. Imprumut Credite incerte Credite cu Credite cu 50 % categoria D pierderi pierderi 5. Imprumut Credite cu Credite cu Credite cu 100 % categoria E pierderi pierderi pierderi In urma evaluarii performantelor financiare ale clientilor, creditele vor fi incadrate in una din urmatoarele categorii: categoria A in cazul in care performantele financiare sunt foarte bune si permit achitarea la scadenta a dobanzii si a ratei. Totodata se prefigureaza mentinerea si in perspectiva a performantelor financiare la un nivel ridicat. In cadrul acestei categorii se afla imprumutati cu o activitate economico-financiara rentabila, avand asigurate toate conditiile de aprovizionaredesfacere, tehnologice, organizatorice si de personal ce determina rambursarea la termen a ratelor scadente aferente creditelor contractate cat si a dobanzilor bancare; categoria B in cazul in care performantele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot mentine acest nivel intr-o perspectiva mai indelungata. Imprumutatii au o buna situatie economico-financiara in prezent, isi realizeaza indicatorii de bonitate la un nivel superior, dar pentru perioada urmatoare nu sunt perspective privind mentinerea performantelor financiare la acelasi nivel, existand fie probleme de natura organizatorica, tehnologica, de personal, fie legate de natura si obiectul activitatii. Categoria C in cazul in care performantele financiare sunt satisfacatoare, dar au o evidenta tendinta de inrautatire. In prezent,

38

situatia financiara si economica este satisfacatoare, existand tendinta de inrautatire a indicatorilor de productie, eficienta a activitatii, organizatorice si de personal. Categoria D in cazul in care performanta financiara este scazuta si cu o evidenta ciclitate la intervale scurte de timp. Situatia economico- financiara este caracterizata prin indicatori inferiori, osciland in perioadele relativ scurte de timp intre o activitate nesatisfacatoare si una satisfacatoare. Categoria E in cazul in care performantele financiare arata pierderi si exista perspective clare ca nu pot fi platite nici ratele, nici dobanzile. Activitatea este nerentabila, inregistrandu-se pierderi ce implica incertitudine privind capacitatea de a rambursa creditul si dobanzile. Cuprinderea agentilor economici intr-o categorie sau alta din cele cinci, trebuie facuta pe baza analizei performantelor economico-financiare potrivit unui set de criterii si anume: Forma de organizare a agentilor economici; Sectorul in care-si desfasoara activitatea si pozitia unitatii in cadrul ramurii sau subramurii; Lichiditatea patrimoniala; Rata autonomiei financiare; Structura economico-financiara; Rotatia activelor circulante; Garantii asiguratorii; Sezonalitatea activitatii desfasurate; Dependenta de pietele de aprovizionare si desfacere; Nivelul sprijinului guvernamental; Calitatea conducerii; Perspectiva economico-financiara a unitatii. Delimitarea creditelor acordate in functie de respectarea termenelor de rambursare stabilite prin contracte, se face astfel: a) imprumuturi curente, la care termenele stabilite prin contracte si dobanda aferente, nu au ajuns la scadenta sau ratele au fost achitate la datele convenite in contracte; b) imprumuturi cu scadenta intarziata, la care ratele scadente ale creditului sau dobanzile aferente nu au fost achitate la termenul contractual, cu pana la 30 de zile; c) imprumuturi restante, la care dobanzile si ratele scadente ale creditului au depasit cu mai mult de 30 de zile.
39

Din analiza imprumuturilor conform metodologiei prezentate se poate determina calitatea portofoliului de credite astfel: 1. Credite performante (cu risc redus) sunt acele plasamente ce nu implica deficiente si riscuri care ar putea periclita administrarea datoriei in maniera convenita prin contractul de credit si care se acorda clientilor solvabili pentru afaceri bune; 2. Credite in observatie acordate clientilor cu rezultate economicofinanciare foarte bune, dar care in perioade scurte de timp intampina greutati in rambursarea ratelor scadente si a dobanzilor aferente. In acestea se include si acele credite neajunse la scadenta sau cu scadente din imprumuturi si dobanzi aferente rambursate la termen, dar care au fost acordate unor clienti pentru a caror activitate banca prevede in viitor o reducere a cifrei de afaceri ca urmare a unor posibile probleme din punct de vedere al aprovizionarii tehnico-materiale, a perspectivei de reducere a cererii produselor pe piata, a conditiilor tehnice si tehnologice (utilaje, instalatii uzate moral sau fizic) sau a unor probleme organizatorice si de personal. 3. Credite sub standard: sunt acele plasamente ce prezinta deficiente si riscuri clare, care pericliteaza lichidarea datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea neta a capitalului si/sau capacitatea de plata a beneficiarului de imprumut. Aceste credite se caracterizeaza prin posibilitatea reala a bancii de a prelua partial unele pierderi, daca deficientele creditului nu sunt corelate pe parcurs, ca urmare a imposibilitatii recuperarii integrale a imprumutului. 4. Credite incerte (cu risc major): rambursarea sau lichidarea lor pe baza conditiilor, valorilor si garantiilor existente este foarte discutabila fiind practic neprotejate sau protejate intr-o mica masura de valoarea realizabila a garantiei lor. 5. Credite clasificate drept pierderi: nu pot fi restituite bancii. In functie de categoria de credite se poate aplica si un sistem de ierarhizare a dobanzii, astfel: Pentru credite performante: dobanda normala; Pentru credite in observatie: o dobanda cu 3 puncte peste cea normala; Pentru credite substandard: o dobanda cu 5 puncte peste cea normala;

40

Pentru credite incerte: o dobanda cu 10 puncte peste dobanda normala.

CAPITOLUL V
INTRODUCERE IN PROBLEMATICA ANALIZEI DATELOR Cunoasterea stiintifica in domeniul activitatilor de constituire a portofoliului de credite in cadrul unei banci presupune o complexa si riguroasa analiza cantitativa a fenomenelor si proceselor care fac obiectul cercetarii. Principiile, criteriile, metodele si instrumentele utilizate in activitatea de creditare cunosc o mare varietate si sunt diferentiate in functie de natura, de caracteristicile particulare ale debitorului, de specificul domeniului de care apartine acesta. Activitatea de creditare, ca orice activitate economica, si miscarea sa in timp si spatiu, are o caracteristica care o face sa se deosebeasca esential de fenomene si procese specifice altor domenii de activitate. Aceasta caracteristica este data de faptul ca manifestarea la nivel observabil a indicatorilor caracteristici firmelor care solicita credite, este extrem de complexa si imbraca o varietate deosebit de mare de forme, fiecare categorie solicitatoare existand sub forma multiplicata pe o scara foarte mare. Proprietatea de multiplicictate la o scara foarte mare pe care o au existenta si manifestarea fenomenelor economice si sociale este cunoscuta in literatura de specialitate sub numele de cracter de masa al fenomenelor si proceselor economico sociale. Formele sub care se manifesta fenomenele economice si sociale apar, de regula, ca o amalgamare de aspecte esentiale si neesentiale , legate direct sau indirect de continutul fenomenului, de ceea ce este esential si stabil in comportamentul acestuia, fiind caracterizate in timp, cel putin la suprafata, de un grad relativ ridicat de instabilitate. Partea consistenta, semnificativa si stabila a unui fenomen economico-social este, de obicei ascunsa de aceastamultitudine de manifestari, astfel incat cunoasterea acesteia nu se poate face decat rareori prin observare directa, fiind necesar, de cele mai multe ori, un extrem de complex demers logic in cadrul caruia se urmareste eliminarea a ceea ce este accidental, conjunctural, neesential si nesemnificativ in manifestarea

41

fenomenului, retinandu-se ceea ce este trainic, cu caracter de regularitate, esential si semnificativ. Complexitatea deosebita ce insoteste manifestarea fenomenelor economico-sociale si a transformarilor acestora in timp si spatiu este o caracteristica a domeniului economico-social si are drept cauze o multitudine de factori a caror specificitate tine tot de acest domeniu. FACTORUL SUBIECTIV IN LUAREA DECIZIEI DE CREDITARE Unul din factorii care determina complexitatea ridicata a manifestarii fenomenelor de creditare, este dat de faptul ca miscarea fenomenelor economice si sociale este rezultatul intersectiei unor influente de natura obiectiva cu influente de natura subiectiva. Implicarea factorului subiectiv in activitatea de creditare are loc sub mai multe forme, dupa cum este prezentat in continuare. In primul rand, activitatea de creditare, ca orice fenomen economic si social nu este altceva decat insasi manifestari directe sau indirecte ale caracteristicilor, comportamentelor, actiunilor si obiectivelor factorului uman. In al doilea rand, factorul uman este principala resursa a activitatilor economice si sociale, ea conditionand, mai mult decta orice altceva, desfasurarea oricarui proces economic si social. Activitatea de acordare a creditelor este in fond determinata de nevoia de finantare a diferitilor agenti economici (producatori si consumatori), care apeleaza astfel la surplusul de resurse financiare colectat de diferite institutii financiar bancare. In alcatuirea acestor fenomene se regasesc in mod obligatoriu actiuni si comportamente subiective, proprii factorului uman. In al treilea rand, orientarea si sensul evolutiei acivitatilor de creditare reprezinta, efectul unor decizii constiente, dar subiective si conjuncturale, ale oamenilor, intreaga activitate economico-sociala fiind o activitate constienta si dirijata. In al patrulea rand, finalitatea desfasurarii activitatii de finantare a diferitor nevoi financiare prin creditare sunt subordonate necesitatilor, asteptarilor, dorintelor, aspiratiilor si scopurilor, de asemenea subiective, proprii oamenilor. SIMPLIFICAREA SPATIULUI CAUZAL IN ACTIVITATEA DE CREDITARE Comparand diferite modele folosite in cadrul sistemului bancar romanesc pentru acordarea de credite, se pot remarca cu usurinta folosirea unui numar diferit de indicatori si parametri, fiecare cu pondere mai mare su mai mica in luarea deciziei efective de acordare a creditului.
42

Utilizarea nerationala a acestor indicatori este evidenta, mai ales ca urmare a existentei unui numar foarte mare de credite neperformante in portofoliul unor banci. De aceea, apare ca absolut necesara introducerea unui sistem care sa optimizeze activitatea de creditare. Pentru aceasta vom folosi in primul rand aparatul matematic dat de analiza de date, urmand ca, ulterior, sa cream un sistem informatic care sa preia o parte din sarcinile decidentului uman. Acest program ar avea ca principala trasatura, posibilitatea de a invata din greseli, si nu in ultimul rand, de a evita situatia de neperformanta specifica sistemului bancar romanesc actual. In analiza multidimensionala a datelor furnizate de indicatorii de performanta ai solicitatorilor de credite, apare frecvent necesitatea de a obtine o reducere, o simplificare informationala a cauzalitatii investigate. Una dintre cele mai performante tehnici statistico-matematice, deosebit de eficienta in rezolvarea problemelor legate de simplificarea informationala a legaturilor cauzale complexe si de necesitatea evidentierii unei structuri simple si clare a dependentei, este cea cunoscuta sub numele de analiza componentelor principale. Ca tehnica de analiza multidimensionala, analiza componentelor principale este folosita, in cele mai multe cazuri, pentru reexprimarea variabilitatii continute in observatiile unui numar semnificativ mai redus de variabile, variabile numite componentelor principale. NECESITATEA SIMPLIFICARII SPATIULUI CAUZAL Demersul stiintific implicat in cadrul acestei analize a indicatorilor de performanta, include, ca o etapa importanta a sa, o detaliata investigare a legaturilor functionale dintre variabilele explicative, variabile ce se considera a defini un anumit spatiu de cauzalitate. Legaturile functionale dintre variabilele explicative pot fi evidentiate prin intermediul definirii unei structuri a dependentei acestor variabile (indicatorii de performanta) si masurate, de obicei, cu ajutorul coeficientilor de covarianta si corelatie. Pentru a facilita o interpretare sugestiva a cauzalitatii este necesar ca structura dependentei unei multimi de variabile sa fie cat mai simplu si clar exprimata. De cele mai multe ori insa, complexitatea legaturilor si natura informatiilor ce caracterizeaza variabilele analizate fac dificila o astfel de exprimare, fiind necesara utilizarea unor instrumente specifice cu ajutorul carora sa se poata face o anumita simplificare a spatiului cauzal determinat de variabilele explicative. Caracteristica principala a celor mai multe probleme de analiza si prognoza din domeniul creditarii este data de faptul ca dimensiunea
43

spatiului cauzal investigat, dimensiune determinata de numarul de indicatori utilizati initial care pot fi apreciati ca cauze care determina evolutia unui fenomen efect, este foarte mare. Rerinerea in cadrul unui model matematic de analiza sau prognoza a unui numar foarte mare de variabile este dificila si incomoda din mai multe puncte de vedere: --- semnificatia fiecarei variabileintr-un model care include foarte multe variabile este foarte mult diminuata; --- obtinerea informatiilor necesare estimarii unui model care contine un numar foarte mare de variabile ar ridica si un cost prohibitiv; --- este posibil ca in cazul unui numar mare de variabile sa avem o probabilitate ridicata de existenta a unor variabile foarte puternic intercorelate; --- un numar foarte mare de variabile retinute intr-un model ar ridica serioase probleme de complexitate a calcului. Pe de lata parte, pentru spatiul cauzal initial format dintr-un numar relativ ridicat de parametri functionali specifici unitatii solicitatoare de credite (se aplica atat persoanelor fizice si juridice), este dificil a evidentia o dependenta structurala care sa evidentieze cu claritate contributiile nete ale variabilelor analizate la formarea variabilitatii intregului spatiu cauzal, mai ales cand aceste variabile sunt intercorelate. In sfarsit, variabilitatea continuta in spatiul initial nu este la fel de semnificativa in toate directiile, de-a lungul tuturor axelor spatiului, existand situatii in care, dupa o anumita directie, variabilitatea sa fie neglijabila din punct de vedere al magnitudinii. Situatiile mentionate mai sus reprezinta argumente in favoarea efectuarii unei simplificari, unei reduceri a complexitatii cauzalitatii, fara a pierde insa prea mult din informatia semnificativa, relevanta. O astfel de simplificare este echivalenta cu o reducere, de dorit semnificativa, a dimensiunii spatiului cauzal, o trecere de la un spatiu cu un numar foarte mare de dimensiuni la un spatiu cu un numar mai redus de dimensiuni asigurand prin aceasta trecere un procent cat mai ridicat de conservare a informatiei continuta in spatiul cauzal initial. Singura posibilitate de a face o astfel de simplificare, sub restrictiile mentionate mai sus, este a definirii unor noi variabile, mai putine ca numar decta variabilele initiale, care sa exprime intro maniera consistenta semnificatia informationala a variabilelororiginale si care sa asigure intr-o masura suficient de mare conservarea informatiei continuta in variabilele initiale.

44

SIMPLIFICAREA SPATIULUI CAUZAL CU AJUTORUL ANALIZEI COMPONENTELOR PRINCIPALE Tehnica specifica folosita pentru reducerea dimensiunii spatiului cauzal initial, in sensul prezentat anterior, poarta numele de analiza componentelor principale, iar noile variabile care definesc spatiul redus de cauzalitate se numesc componente principale. In mod concret, tehnica pe care se bazeaza analiza componentelor principale este o metoda de analiza multidimensionala care are ca scop determinarea unor noi variabile, numite componente principale si exprimate sub forma combinatiilor liniare de variabilele originale, astfel incat aceste variabile sa fie caracterizate de o variabilitate maxima. In mod firesc, numarul de combinatii liniare posibil a fi formate cu variabilele originale este foarte mare. Deoarece, din punct de vedere al principiilor pe care se bazeaza activitatea de analiza a datelor, prezinta interes deosebit numai combinatii liniare semnificative din punct de vedere informational, caracterizate de o mare variabilitate, este necesara o triere, o selectare a acestor combinatii liniare. Efectuarea acestei selectari presupune definirea unui criteriu care sa stea la baza deciziei de retinere sau de eliminare a unei combinatii liniare. In cadrul analizei componentelor principale acest criteriu este bazat pe magnitudinea variantei fiecarei combinatii liniare si poate fi formulat astfel: se elimina combinatiile liniare cu varianta mica, nesemnificativa, si se retin pentru studiu acele combinatii liniare cu o varianta maxima. Componentele principale sunt variabile vectoriale abstracte definite sub forma unor combinatii liniare de variabilele originale si care au urmatoarele doua proprietati fundamentale: --- sunt necorelate doua cate doua si suma patratelor coeficientilor care definesc combinatia liniara ce corespunde unei componente principale este egala cu unitatea; --- prima componenta principala este o combinatie liniara normalizata a carei varianta este maxima, cea de-a doua componenta principala este o combinatie liniara necorelata cu prima componenta si care are o varianta cat mai mare posibila, insa mai mica decat cea a primei componente etc. cu alte cuvinte, componentele principale sunt vectori care preiau cat mai mult din varianta variabilelor vector originale astfel: prima componenta principala preia maximul posibil din varianta variabilelor originale, a doua componenta preia maximul din varianta ramasa dupa de este eliminata varianta preluata de prima componenta etc. DEFINIREA MODELULUI MATEMATIC AL ANALIZEI COMPONENTELOR PRINCIPALE
45

Toate ratele de rentabilitate si de structura a capitalurilor prezinta mai multe fatete ale rentabilitatii si echilibrului financiar. Cercetatorii si practicienii au agregat aceste rate pentru a obtine o marime complexa, o functie scor de estimare a rezultatelor intreprinderii. Ei au elaborat combinatii liniare de 5-8 rate pentru a determina marimea scor a performantelor intreprinderii. Funtia scor da o aproximare a riscului de faliment pentru o intreprindere data, respectiv care este probabilitatea de a fi o intreprindere normala sau una falimentara. Ratele trebuie sa fie independente intre ele, altfel un anumit grad de corelatie intre rate ar conduce la inregistrarea in functia scor a unor influente repetate ale aceluiasi fenomen economico-financiar. Modelul functiei scor este: Z=A0+A1*R1+A2*R2++An*Rn, in care A0 --- constanta de proportionalitate a functiei R1,R2,Rn rate de rentabilitate si de structura a capitalurilor considerate semnificative pentru aprecierea performantelor intreprinderii A1,A2,,An coeficienti de corelatie ai acestor rate cu functia scor Metoda scorurilor se bazeaza pe tehnicile statistice ale analizei discriminante, ale caracteristicilor financiare determinate cu ajutorul ratelor. Aplicarea ei presupune observarea unui ansamblu de intreprinderi grupate in intreprinderi cu functionare normala si intreprinderi cu dificultati financiare. Aceasta combinatie liniara a ratelor care diferentiaza cel mai bine posibil intreprinderile sanatoase de cele falimentare conduce la determinarea indicatorului scor. Indiferent de modelul functiei discriminante, se vor regasi aproape in toate, rate referitoare la fondul de rulment, la indatorare, la solvabilitate, la cheltuieli financiare, la cheltuieli de personal. In teoria economica au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, dintre care cele mai cunoscute sunt: Modelul ALTMAN cu 5 variabile; Modelul CONAN cu 6 variabile; Modelul bancii Frantei cu 8 variabile. Modelul altman este reprezentat de urmatoarea functie scor: Z=1,2*R1+1,4*R2+3,3*R3+0,6*R4+R5 R1,,R5 sunt indicatori economico financiari iar constantele cu care sunt amplificati indicatorii sunt de natura statistica si exprima intr-o masura semnificativa importanta sau ponderea variabilei in legea economica a evaluarii riscului de faliment.
46

Cei 5 indicatori sunt: R1=Fond de rulment/Total activ R2=Profit reinvestit/Total activ R3=Profit(inainte de plata impozit si dobanda)/Total activ R4=Capitalizare bursiera/Datorii pe termen lung R5=Cifra de afceri/Total activ Din continutul informational al indicatorilor rezulta ca nivelurile lor sunt cu atat mai bune cu cat inregistreaza valori mai mari. In scopul formularii modelului matematic ce sta la baza analizei componentelor principale vom considera ca spatiul cauzal initial supus investigarii este determinat de un numar de variabile explicative, respectiv ponderea fiecarui parametru analizat in stabilirea deciziei de acordare a creditului. Aceste variabile le vom nota cu X1,X2,,Xn, variabile aleatoare repartizate normal, media si varianta fiecarei variabile Xi fiind i, respectiv i. Considerand ca aceste variabile aleatoare reprezinta componentele vectorului aleator n-dimensional X si presupunand ca acesta are o distributie normala multivariata de medie si matrice de covarianta : X - N(,), Putem privi cele N componente principale specifice spatiului cauzal analizat sub forma unui vector w: t W=(W1,W2,,Wn) fiecare coordonata Wi a acestui vector reprezentand o componenta principala definita, in raport cu variabilele originale, cu ajutorul combinatiei liniare: Wi=Ai1*X1+Ai2*X2++Ain*Xn, i=1,2,,n Determinarea componentei principale Wi presupune determinarea coeficientilor Aij ce definesc combinatia liniara corespunzatoare acestei componente principale. Conform definitiei componentelor principale, determinarea acestor coeficienti trebuie sa se faca in asa fel incat componenta principala Wi sa aiba varianta maxima. Considerand ca cei n coeficienti Ai1,Ai2,,Ain ai combinatiei liniare de mai sus sunt coordonatele vectorului n-dimensional Ai: Ai=(Ai1,Ai2,,Ain), i= 1,2,,n putem defini componenta principala Wi sub forma: t
47

Wi=Ai*(X1,X2,,Xn) unde componentele vectorului Ai sunt astfel incat maximizeaza varianta componentei principale Wi. Deoarece componenta principala Wi este o transformare liniara a elementelor vectorului X, presupus a fi repartizat normal de medie si matrice de covarianta , rezulta ca ea este o variabila aleatoare repartizata normal cu media si varianta date de relatiile: E(W)=Ai* t Var(Wi)=Ai**Ai Adica: t Wi --- N[Ai*,Ai**Ai ], i=1,2,,n

Daca vom considera ca vectorii Ai reprezinta coloanele unei matrici U de dimensiune N*N de forma:

U=

A11 A21 ... A n1

A12 A22 ... An 2

... A1n ... A2 n ... ... ... Ann

, ca X este vectorul ale carui coordonate sunt variabile X1,X2,,Xn si ca W este vectorul ale carui coordonate sunt componentele principale W1,W2, ,Wn atunci combinatiile liniare care definesc componentele principale pot fi scrise sub forma:

W1 A11 W2 A21 ... = ... W A n n1

A12 A22 ... A

... ... ... ...

A1n X 1 A2 n X 2 * ... ... X Ann n

48

iar modelul matematic al analizei componentelor principale poate fi definit astfel: W=U * X Var(W)=max Asa cum vom vedea in continuare, cele n linii ale matricii U reprezinta de fapt vectorii proprii normalizati ai matricii de covarianta , iarvarianta maxima a componentelor principale Wi este reprezentata chiar de valorile proprii i ale aceleiasi matrici. FUNDAMENTE STATISTICO-MATEMATICE ALE ANALIZEI COMPONENTELOR PRINCIPALE In paragraful precedent am vazut ca cele n componente principale ale spatiului cauzal determinat de variabilele originale X1,X2,,Xn sunt definite de combinatiile liniare: Wi=Ai1*X1 + Ai2*X2 + + Ain*Xn, i=1,2n ale caror Aij se determina in asa fel incat sa maximizeze varianta componentelor principale Wi. In scopul simplificarii notatiilor, vom renunta la unii indici considerand, in continuare, ca W este notatia generica pentru o anumita componenta principala, iar A este notatia generica pentru vectorul coeficientilor ce definesc combinatia liniara pentru aceasta componenta principala, avand grija sa specificam clar, la fiecare aparitie a notatiei W, daca este vorba de vectorul W sau de componenta principala w si sa mentionam explicit indicele componentei principale atunci cand o privim ca pe un element al vectorului componentelor principale W. Cu aceasta simplificare a notatiilor, varianta componentei principale W poate fi scrisa: t Var(W)=A**A Determinarea necunoscutelor reprezentate de componentele vectorului A astfel incat varianta componentei principale W, adica Var(W), sa fie maxima este, in mod evident, o problema nedeterminata. Astfel, admitand ca A este o solutie a problemei rezulta ca si produsul a*A, unde a este o constanta arbitrara, este o solutie a aceleiasi probleme, iar varianta comoponentei
49

principale W este cu atat mai mare cu cat luam o valoare mai mare pentru constanta a. Pentru a avea asigurarea ca problema enuntata este bine determinata va trebui sa impunem o restrictie asupra vectorului necunoscut A, cea mai naturala restrictie fiind data, in acest caz, de conditia: t A*A =1 In aceste conditii, problema determinarii componentelor vectorului A ce definesc combinatia liniara reprezentand componenta principala W se reduce la rezolvarea urmatoarei probleme de extrem cu legaturi: / t max A**A t \ A*A = 1 unde necunoscutele sunt componente vectorului A. Functia Lagrangean asociata problemei de extrem si folosita pentru rezolvarea indirecta a acestei probleme de extrem are forma urmatoare: t t L(A,) = A**A (A*A 1) Conditiile necesare de extrem pentru functia Lagrangean sunt date de anularea derivatelor partiale in raport cu componentele vectorului A si cu multiplicatorul , respectiv: / L(A,) = 0 A adica: L(A,) = 0 rezulta ca solutia A* , aproblemei de extrem este chiar unul din vectorii proprii ai matricii de covarianta , anume cel asociat valorii proprii * a aceleiasi matrici. t Mai mult, se observa ca valoarea maxima a formei patratice A**A este, in punctul de extrem A*, egala cu : t Var (W* ) =(A*) (A*) = * 2A 2A = 0 t A*A 1 =0

50

Rezultatele obtinute mai sus arata ca determinarea coeficientilor combinatiei liniare ce defineste componenta principala W, in conditiile maximizarii variantei acestei componente principale, este echivalenta cu a alege dintre cele n valori proprii ale matricii de covarianta pe cea mai mare si a determina componentele vectorului de ponderi A ce defineste respectiva componenta principala prin calculul vectorului propriu al matricii asociat cu acea valoare proprie. Asa cum vom vedea in continuare, pentru fiecare valoare proprie i din cele n valori proprii ale matricii de covarianta vom avea cate o solutie a problemei de maxim de mai sus , adica cate un vector Ai si deci cate o componenta principala Wi. Presupunand ca cele n valori proprii ale matricii de covarianta sunt ordonate astfel incat 1>2> >n, prima componenta W1, care va avea varianta maxima 1, este dat de combinatia liniara: W1=A1*X, unde A1 este vectorul propriu al matricii de covarianta corespunzator valorii proprii 1, deci vectorul care verifica restrictiile de mai jos: t (- 1*I)*A1 = 0 si t A1*A1 = 1 1 este radacina a ecuatiei caracteristice: - I = 0 iar I este notatia pentru matricea unitate. Determinarea in acest fel a componentei principale W1, face ca aceasta sa aiba proprietatile ilustrate prin relatiile urmatoare: E(W1) = A1*, si Var(W1) = 1 Dupa determinarea primei componente W1, urmeaza determinarea celei de-a doua componente principale W, componenta care trebuie sa fie caracterizata, la randul sau, de urmatoarele proprietati: sa aiba varianta maximala si sa fie necorelata cu prima componenta principala W1.

51

Aceasta inseamna ca, in acest caz, in comparatie cu problema determinarii primei componente principale Wi, avem in plus urmatoarea restrictie: t Cov(W1,W2) = A1**A = 0 Unde cea de-a doua componenta W este definita astfel: W=A*x A fiind vectorul care defineste cea de-a doua combinatie liniara cu varianta maxima si ale carui componente trebuiesc determinate. Detreminarea componentelor vectorului A in conditiile restrictive de mai sus conduce la o noua problema de extrem cu legaturi definita astfel: t Max (A**A ) t A*A = 1 t A1**A = 0 Functia Lagreangean asociata cu aceasta problema de extrem cu legaturi are forma urmatoare: t t t L(A,,)= A**A - (A*A -1) (A1**A ) Iar conditiile necesarede extrem, date de anularea derivatelor sale partiale in raport cu componentele vectorului A si cu multiplicatorii , respectiv , sunt: L(A,,) = 0 A L(A,,) = 0 L(A,,) = 0 adica: t 2**A 2**A **a1 t t A*A = 1 ,si A1** A = 0 Efectuand o serie de transformari simple asupra conditiilor de extrem si tinand seama ca vectorii A(transpus) si A1 sunt ortogonali si ca sunt adevarate egalitatile:
52

t t *A1 = 1*A1 , si A1 * * A = 0, conditiile necesare pot fi reduse la forma: t *A1**A1 = *1 = 0 Deoarece 1 este cea mai mare valoare proprie a matricii simetrice si pozitiv definite rezulta ca ea este strict pozitiva, adica 1 > 0, si deci =0. Faptul ca multiplicatorul este nul face ca prima ecuatie din conditiile necesare de extrem sa devina identica cu cea pe care am intalnit-o la determinarea primei componente principale si anume: t t *A = *A, t ceea ce inseamna ca vectorul A , solutie a problemei de extrem ce defineste cea de-a doua componenta principala este vector propriu al matricii de covarianta corespunzator valorii proprii a aceleiasi matrici si ca varianta celei de-a doua componente principale este egala cu valoarea proprie . Pentru a obtine si in cazul celei de-a doua componente principale W2 varianta maxima, dar mai mica decat varianta primei componente principale W1, va fi suficient sa consideram ca valoarea proprie pe baza careia se defineste aceasta noua componenta principala, este cea de-a doua valoare proprie, a matricii , adica 2. t Daca vectorul propriu asociat acestei valori proprii este A2 , atunci combinatia liniara ce defineste a doua componenta principala este urmatoarea: W2= A2*X Felul in care a fost definita cea de-a doua componenta principala W2 si modul in care ea a fost determinata implica urmatoarele proprietati pentru aceasta componenta principala: a. E(W2) = A2* b. Var(W2) = 2 c. Cov(W1,W2) = 0 Procedand similar modului de determinare a primelor doua componente principale W1 si W2, putem determina si restul celor n componente principale: W3,W4,,Wn. In final, sintetizand procesul de definire si determinare a componentelor principale, putem face urmatoarele observatii: Cele n componente principale W1,W2,,Wn corespunzatoare variabilelor originale X1,X2,,Xn sunt date de combinatiile liniare de varianta maxima:
53

Wi=Ai1*X1+Ai2*X2++Ain*Xn i=1,2,,n unde vectorul Ai de componente Ai1,Ai2,,Ain este vectorul propriu asociatvalorii proprii i a matricii de covarianta , cele n valori proprii ale matricii avand urmatoarea ordine 1>2>>n; Componentele principale au urmatoarele proprietati: a. Var(Wi)=i, i=1,2,,n b. Cov (Wi,Wj)=0, i<>j, proprietati care arata ca cele n componente principale au varianta maximala de magnitudine descrescatoare si sunt necorelate doua cate doua; Cei n vectori Ai ce definesc cele n componente principale au proprietatea ca sunt ortogonali si normalizati Daca vom considera ca vectorii Ai(tr) reprezinta coloanele unei matrici U de dimensiune n*n, ca vectorul X este vectorul ale carui coordonate sunt variabilele originale X1,X2,,Xn si ca vectorul ale carui coordonate sunt componentele principale W1,W2,,Wn, atunci combinatiile liniare care definesc componentele principale pot fi scrise sub forma matriceala: W=U*x unde liniile matricii Usunt vectorii proprii ai matricii de covarianta . PROPRIETATILE COMPONENTELOR PRINCIPALE Asa cum am vazut mai sus, componentele principale au o serie de proprietati care decurg chiar din modul lor de definire. Una din proprietatile mentionate se refera la faptul ca varianta fiecarei componente principale este maxima si este egala cu o valoare proprie a matricii de covarianta. Alta proprietate a componentelor principale este aceea ca sunt necorelate doua cate doua, aceasta proprietate fiind echivalenta, in cazul in care componentele principale sunt distribuite dupa lege de probabilitate normala, cu proprietatea de independenta. In afara acestor proprietati, implicate de insasi modul lor de definire, componentele principale au o alta serie de proprietati deosebit de importante pentru modelarea matematica, in general, si pentru analiza economica, in particular: a. vectorul componentelor principale W este repartizat normal: W---N(U*, *),

54

unde * este matricea diagonala ale carei elemente sunt valorile proprii 1,2,,n ale matricii de covarianta . b. componentele principale W1, W2, , Wn conserva integral variabilitatea variabilelor originale X1,X2,,Xn: Var(Xi)=Var(Wi) ij=i c. componentele principale Wi,W2,,Wn conserva integral varianta generalizata a variabilelor originale X1,X2,,Xn: V(X)=V(W) d. componenetele principale W1,W2,,Wn si variantele acestora depind de unitatile de masura in care sunt masurate variabilele originale x1,X2,,Xn ESTIMAREA COMPONENTELOR PRINCIPALE Algoritmul de determinare a principalelor componente se rezuma, in principal, la urmatoarele etape: 1. se calculeaza valorile proprii ale matricii de covarianta , valori proprii ce alcatuiesc structura ordonata: 1>2>>n; 2. pentru valorile proprii 1,2,,n determinate la pasul precedent se determina vectorii proprii ai matricii , A1,A2,,An 3. cu ajutorul vectorilor proprii A1,A2,,An se calculeaza componentele principale W1,W2,,Wn pe baza relatiilor: Wi= Ai1*X1+Ai2*X2++Ain*Xn , i=1,2,,n Este evident, din aceasta succinta prezentare a algoritmului de determinare a componentelor principale, ca este necesara existenta matricii de covarianta sau, asa cum se va vedea in continuare, existenta matricii de corelatie R. Deoarece matricea de covarianta nu este, de obicei, cunoscuta pentru intreaga populatie ce este caracterizata de variabilele X1,X2,,Xn, apare necesitatea estimarii acesteia pe baza unor informatii obtinute prin esantionare. In plus, pentru a se putea face calculul efectiv al observatiilor

55

componenetelor principale este necesar sa se dispuna de observatii cu privire la variabilele originale X1,X2,,Xn. Avand in vedere cele de mai sus, vom presupune ca dispunem de un esantion de T observatii efectuate celor n variabile originale supuse analizei. Matricea de observatii X, continand esantioanele de volum T ale celor n variabile X1,X2,,Xn va avea forma urmatoare:

X 11 X 21 X= ... X T1

X 12 X 22 ... XT2

... ... ... ...

X 1n X 2n ... X Tn

Dispunanad de aceste date, estimatorii de maxima verosimilitate pentru vectorul mediilor si matricea de covarianta vor fi: T t t X = (1/T)*Xi si, * = (1/T)*X*X - X*X i=1 Presupunand ca dispunem de un algoritm de calcul al valorilor si vectorilor proprii pentru matricea *, care este simetrica si pozitiv definita, fie 1*,2*,,n* cele n vectori proprii asociati. Deoarece matricea de covarianta este pozitiv definita, si deci si estimatorul ei de maxima verosimilitate *, cele n valori proprii determinate vor fi pozitive. Estimatiile observatiilor componentei principale Wi , numite si scoruri, vor fi calculate astfel:

Wi1 X 11 Wi 2 X 21 ... = ... W X i 2 n1


i=1,2,,n,

X 12 X 22 ... X n2

... ... ... ...

X 1n Ai1 X 2 n Ai 2 * ... ... A X nn i n

56

unde (Ai1,Ai2,,Ain) sunt estimatiile componentelor vectorului propriu Ai al matricii *. Daca vom nota cu W* matricea ale carei linii reprezinta estimatiile observatiilor celor n componente principale, atunci aceasta matrice se poate determina cu ajutorul relatiilor: W11 W12 W1T W21 W22 W2T . Wn1 Wn2 WnT A11 A12 A1n = A21 A22 A2n ... An1 An2 Ann X11 X12 X1T X21 X22 X2T .. Xn1 Xn2 XnT

unde o linie i a matricii din membrul intai reprezinta estinmatiile observatiilor, sau scorurile, pentru componenta principala Wi, iar o linie I a primei matrici din membrul al doilea reprezinta coordonatele estimatiei vectorului propriu A1. ROLUL MODELARII MATEMATICE IN ANALIZA DATELOR Complexitatea ridicata ce caracterizeaza domeniul economico-social si celelalte elemente de specificitate ale fenomenelor aprtinand acestuia determina ca orice demers stiintific intreprins in scopul adancirii cunoasterii in acest domeniu, sa presupuna, cu necesitate, utilizarea unor metode si tehnici de lucru corespunzatoare. Din randul instrumentelor de investigare stiintifica, a caror utilitate in contracararea dificultatilor ridicate de gradul sporit de complexitate al domeniului studiat este de neinlocuit si a caror utilizare insoteste astazi demersul stiintific din aproape oricare domeniu al cunoasterii umane, se detaseaza modelarea matematica si tehnica de calcul. Impulsionata in principal de dezvoltarea exploziva pe care a cunoscut-o tehnica de calcul in ultimii ani, modelarea matematica a devenit astazi principalul mijloc prin intermediul caruia cercetatorul din domeniul economic si social incearca sa extraga semnificativul si esentialul din marea varietate de forme de manifestare si interdependente specifice fenomenelor economice si sociale, sa ordoneze si sa sistematizeze uriasa si eterogena cantitate de informatii cu care este confruntat. MODELUL MATEMATIC IN ANALIZA DATELOR Ca unul dintre cele mai utile si eficiente instrumente de cunoastere a realitatii, modelarea matematica reprezinta procesul de descriere a
57

comportamentului unor fenomene din natura si societate sub o forma sintetica, logica si formalizata matematic. Descrierea sub o forma matematica a comportamentului fenomenelor si proceselor din cele mai diverse domenii a devenit astazi dorinta si, de cele mai multe ori scopul oricarui cercetator, indiferent de domeniul in care acesta activeaza. Surprinderea interdependentelor, a legitatilor si functionalitatilor ce carcterizeaza fenomenele sau procesele din lumea ce ne inconjoara sub forma sintetica a unui model matematic este poate cea mai relevanta masura a nivelului la care a ajuns gradul de cunoastere umana. Rezultatele deosebite obtinute in domeniul economico-social ca urmare a utilizarii metodelor si tehnicilor oferite de modelarea matematica au facut ca aceasta sa cunoasca de-a lungul ultimilor ani o dezvoltare spectaculoasa. O masura ilustrativa a acestei dezvoltari este reprezentata de aparitia si autonomizarea unui numar mare de noi discipline al caror continut si obiect de studiu este asimilabil modelarii matematice din domeniul econimic: cercetarea operationala, teoria deciziei, teoria informatiei, analiza datelor, econometria, teoria algoritmilor, calculul numeric, teoria sistemelor si cibernetica. Dezvoltarea deosebita cunoscuta in ultimele decenii de aceste discipline a condus la crearea unei extraordinare varietati de metode, tehnici si instrumente statistico-matematice utilizabile in procesul cunoasterii sau coordonarii desfasurarii proceselor economice si sociale si la stabilirea riguroasa a unor norme si principii generale pentru intreaga si complexa activitate de construire si utilizare a modelelor matematice. Sintetizarea comportamentului unui fenomen sub forma unui model matematic este, in primul rand, importanta pentru faptul ca modelul matematic este un instrument eficient de adancire a procesului de cunoastere, de descoperire a unor noi proprietati cantitative si calitative ale obiectului studiat cu ajutorul sau, proprietati care, in cazul fenomenelor si proceselor economice si sociale, nu pot fi detectate prin observare directa, pe cale experimentala sau pe baza unui rationament fara suport matematizat. In al doilea rand, importanta modelarii matematice in domeniul economi si social este data de faptul ca modelul matematic este singurul instrument coerent cu ajutorul caruia se poate determina suficient de exact modul in care comportamentul unui fenomen se modifica odata cu scimbarea conditiilor ambientale , a relatiilor de cauzalitate sau a obiectivelor in raport cu care se defineste finalitatea evolutiei respectivului fenomen.
58

In domeniul economico-social acest lucru are o importanta extraordinara deoarece aici, spre deosebire de alte domenii, experimentarea, a modalitate concreta de investigare, nu se poate realiza in mod real decat in situatii de exceptie si in conditii limitate. De cele mai multe ori, in domeniul economico-social, singura posibilitate de a studia modul cum se comporta un sistem in anumite conditii ipotetice, conditii imposibil de creat in realitate, este cea oferita de tehnica simularii. Simularea comportamentului unui fenomen economic sau social presupune insa existenta unor instrumente statistico-matematice adecvate, modelul matematic de descriere a comportamentului acestui fenomen fiind cu siguranta cel mai important dintre acestea. Importanta modelarii matematice pentru domeniul economico-social consta, in al treilea rand, in aceea ca descrierea sub o forma matematica a fenomenelor si proceselor economice sau sociale reprezinta o modalitate eficienta de reducere a complexitatii ce caracterizeaza domeniul socialeconomic si de simplificare informationala a modului in care este reflectata realitatea economica si sociala. Din punct de vedere informational, modelul matematic, in forma sa finala, poate fi privit ca un concentrat informational, avand atat calitatea de acumulator al informatiei receptate din segmentul de realitate economica sau sociala pe care il descrie, cat si de generator de informatie noua, inexistenta in momentul construirii lui. Modelul matematic contine informatie , insa nu informatie bruta, empirica, fara relevanta. Informatia acumulata intr-un model matematic reprezinta o sinteza informationala si este rezultatul unui proces complex si succesiv de selectare a informatiei esentiale, semnificative, de prelucrare a acesteia in scopul cresterii gradului ei de relevanta si de filtrare a informatiei neesentiale, perturbatorii sau redundante. Utilizarea modelarii matematice este frecvent intalnita in toate activitatile de prognoza din domeniul economico-social, indiferent de nivelul, macro sau micro, vizat de aceste activitati. Necesitatea utilizarii modelelor matematice in acest domeniu este mai stringenta decat in alte genuri de cativitati, modelul matematic fiind principalul instrument cu ajutorul caruia sunt elaborate si fundamentate prognozele. Tot modelul matematic este cel care sta la baza celor mai multe procese de cuantificare si evaluare socio-economica. A masura, de exemplu, care este contributia factorilor primari ai cresterii economice la crearea produsului intern brut inseamna, inainte de toate, a dispune de un model matematic care sa descrie evolutia acestui indicator macroeconomic in
59

functie de acesti factori. A evalua impactul evolutiei cursului de schimb al leului, in raport cu dolarul, asupra preturilor de consum este, de asemenea, echivalent cu construirea unui model matematic de descriere a acestui proces. DEFINIREA MODELULUI MATEMATIC Orice demers stiintific, avand ca scop cunoasterea sau adncirea cunoasterii comportamentului unor fenomene din lumea reala, este finalizat prin formularea unor teorii referitoare la obiectul cunoasterii. Procesul de alegere a deciziei optime, in conditiile existentei unui numar foarte mare de variante decizionale si de combinatii ale acestora sau procesul de determinare a solutiei optime intr-o problema de optimizare economica in care numarul solutiilor este extrem de mare, uneori chiar infinit, reprezinta probleme care depasesc cadrul normal al intuitiei sau bunului simt, ca modalitati de rezolvare, si care nu pot fi rezolvate decat cu ajutorul modelelor matematice. Teoriile rezultate in urma unui proces de cunoastere sintetizeaza caracteristicile definitorii si esentiale ale realitatii studiate si factorii semnificativi care contribuie la schimbarea configuratiei acesteia in timp si spatiu si exprima principalele legitati care carcaterizeaza compunerea si miscarea fenomenelor ce alcatuiesc respectiva realitate. Indiferent de domeniul vizat de procesul cunoasterii, scopul oricarei teorii este caela al construirii unui model care sa descrie comportamentul fenomenelor individuale care apartin unei anumite realitati, care face obiectul teoriei respective. Un model este o reprezentare simplificata a unei parti din realitatea inconjuratoare, incluzand caracteristicile principale ale acestei parti de realitate. Constructia unui model implica, in esenta, efectuarea unui demers de abstractizare a realitatii. Gradul de abstractizare la nivel de model a unei parti din realitatea inconjuratoare depinde, in principal, de natura scopului urmarit de modelul respectiv. Procesul de abstractizare este o componenta esentiala a oricarei activitati de cunoastere este de o complexitate deosebita. Abstractizarea nu trebuie inteleasa ca o departare de realitatea supusa cunoasterii ci ca o simplificare a acestei realitati. Necesitatea abstractizarii consta in faptul ca o realitate complexa nu poate fi totdeauna abordata si cunoscuta direct, in forma sa concreta. Aceasta deoarece, pe de o parte, procesul de cunoastere ar deveni extrem de

60

complicat si ineficient, iar pe de alta parte, rezultatul cunoasterii si-ar pierde generalitatea, ar capata o nuanta de particularitate, de individualitate. De regula, procesul de abstractizare presupune formularea unor ipoteze privind realitatea modelata,ipoteze care trebuie sa se caracterizeze printr-o semnificatie ridicata si printr-o consistenta corespunzatoare. Ipotezele utilizate in procesul de abstractizare a realitatii au ca scop crearea premiselor necesare pentru a facilita constructia unei reprezentari simplificate a realitatii modelate, realitate caracterizata printr-o mare complexitate. Aceste ipoteze trebuie sa aiba un caracter necontradictoriu, sa fie concordante cu realitatea la care se refera si sa aiba un grad ridicat de generalizare si esentializare. Gradul de simplificare a realitatii la nivelul unui model, adica nivelul de detaliere la care modelul reprezinta realitatea determina nivelul de agregare al modelului si depinde de scopul pentru care modelul este construit. Modelul matematic al unui fenomen sau proces economico-social poate fi definit ca fiind o descriere logica, formalizata si generalizatoare, cu grad ridicat de fidelitate, a aspectelor reprezentative, esentiale si relativ stabile ce cracterizeaza structura, functionalitatea si finalitatea respectivului fenomen sau proces. In activitatea de analiza a datelor constructia oricarui model de descriere a unei ralitati poate avea doua scopuri principale: analiza si predictia. Analiza este activitatea al carei scop consta in explicarea comportamentului unor fenomene din realitatea inconuratoare, adancirea cunoasterii caracteristicilor pe care acestea le au si deducerea unor regularitati, unor legitati, care descriu si explica, la un nivel de generalizare ridicat, comportamentul fenomennelor apartinand respectivei realitati. Predictia este reprezentata de activitatea care creeaza posibilitatea de a anticipa schimbarea in timp si spatiu a comportamentului fenomenelor reale, ca urmare a variatiilor induse asupra acestuia de influenta exercitata de o serie de factori cauzali. Gradul de fidelitate cu care un model reprezinta o realitate data defineste asa numita validitate a modelului. Se poate spune ca, in general, validitatea unui model este echivalentul calitatii acestuia ca mijloc de exprimare formalizata si ca instrument de cunoastere a unui segment de realitate. Validitatea unui model este apreciata prin intermediul mai multor criterii: claritatea si simplitatea sa, gradul sau de generalitate, consistenta si

61

realismul ipotezelor pe care se bazeaza, cantitatea de informatie pe care o asigura despre realitatea modelata, puterea predictiva pe care o ofera. Intr-o acceptiune sugestiva, insa limitativa si strict cantitativa, gradul de generalitate a unui model este reprezentat de numarul de cazuri individuale al caror comportament poate fi descris cu ajutorul sau. Validitatea modelului matematic poate fi verificata cu ajutorul unor instrumente statistico matematice riguroase, putandu-se determina chiar gradul, masura in care modelul poate reprezenta realitatea care face obiectul modelarii. Dezvoltarea exploziva a modelarii matematice, ca instrument de simplificare a complexitatii si de sintetizare a cauzalitatii din diverse domenii de activitate, a fost stimulata atat de necesitatile celor mai diverse domenii de activitate, dar, mai ales, de dezvoltarea mijloacelor de calcul. Aparitia calculatoarelor bazate pe microprocesoare si larga accesibilitate a acestora din punct de vedere al pretului si software-ului aplicativ au facut ca sa nu existe domeniu de cercetare in care calculatorul electronic sa nu fie instrumentul cel mai frecvent folosit pentru rezolvarea celor mai diverse probleme. Calculatorul electronic a devenit instrumentul predilect si de neinlocuit in procesul de analiza a datelor, in activitatea de prognoza si, in general, in orice activitate stiintifica bazata pe modelarea matematica. Prelucrarea unui volum urias de informatii, pe baza unor algoritmi de o complexitate deosebita si in conditii de precizie ridicata, nu se poate realiza decat cu ajutorul calculatorului electronic, chiar a unui calculator performant. O relativ recenta si spectaculoasa utilizare a calculatorului electronic este cea legata de analiza, prelucrarea si sintetizarea grafica a informatiei. Posibilitatile extraordinare pe care le ofera tehnica de calcul actuala in acest domeniu reprezinta un motiv care face ca utilizarea calculatorului electronic in orice problema de analiza a datelor sa devina indispensabila. REPREZENTAREA DATELOR PRIMARE PRIN MATRICEA DE OBSERVATII Datele cantitative sau calitative supuse unui proces de analiza reprezinta, de regula, masuratori efectuate asupra unor obiecte ce poseda una sau mai multe caracteristici. Aceste date sunt prezentate in analiza de date sub forma unei matrici de observatii.

62

O matrice de observatii este un tablou rectangular in care liniile reprezinta obiectele supuse masuratorilor, iar coloanele reprezinta caracteristicile obiectelor. Elementele tabloului reprezinta valori inregistrate in procesul de masurare pentru caracteristicile obiectelor supuse masuratorilor. Pentru o analiza de date in care numarul obiectelor supuse analizei este T, iar numarul de caracteristici ale obiectelor este n, matricea de observatii are forma urmatoare:

X=

X 11 X 21 ... X T1

X 12 X 22 ... XT2

... ... ... ...

X 1n X 2n ... X Tn

unde un element Xij reprezinta valoarea inregistrata pentru cea de-a j-a caracteristica a obiectului i. O linie i a matricii de observatii X defineste un obiect Oi si reprezinta valorile inregistrate de acest obiect la cele n carcateristici pe care le poseda. O coloana j a matricii de observatii X reprezinta valorile inregistrate de caracteristica j pe multimea tuturor celor T obiecte supuse analizei. De regula, in analiza de date, fiecare linie a matricii de observatii X este numita observatie si fiecare coloana a acestei matrici este numita variabila. O modalitate, relativ simpla, utilizabila in scopul favorizarii sau defavorizarii contributiei informationale a unei categorii de obiecte, de observatii, o reprezinta tehnica ponderarii observatiilor. In acest scop, se defineste un vector de ponderare W=(W1,W2,,Wn), o componenta Wi a acestui vector reprezentand reprezentand ponderea acordata obiectului, observatiei reprezentata de linia i a matricii de observatii X. in cazul in care nu se doreste ponderarea unor anumite obiecte, pentru aceste obiecte valoarea ponderilor se ia egala cu unitatea, adica Wi=1. DEFINIREA ANALIZEI DATELOR Analiza datelor are ca obiectiv fundamental extragerea informatiei relevante, semnificative, care este continuta in date, in informatia primara. Aceasta informatie este utilizata in continuare pentru rezolvarea unor probleme specifice ale analizei datelor:testare,estimare, interpetare, predictii etc.
63

Activitatea de analiza a datelor poate fi definita ca reprezentand o succesiune de operatii de prelucrare si interpretare, operatii efectuate asupra unor informatii primare referitoare la fenomene si procese din realitatea econimico-socilae si bazate pe o mare varietate de metode si tehnici specifice, in scopul adancirii cunoasterii acestor fenomene si procese si al formularii unor concluzii cu privire la specificitatea manifestarii lor. Conceptul general de analiza a datelor este un concept extrem de surprinzator si dificil de definit din punct de vedere al sferei de cuprindere, iar metodele si tehnicile utilizate in analiza datelor variaza de la cele mai simple modalitati de prezentare grafica a datelor si calcul a unor indicatori specifici, pana la cele mai sofisticate metode de analiza multidimensionala. De regula, procesul de analiza a datelor este o succesiune de etape, cu continut bine determinat, ale caror scopuri pot fi foarte variate: de la formularea ipotezelor, culegerea informatiilor primare si verificarea consistentei lor, pana la construirea modelului matematic ce descrie fenomenul analizat si formularea concluziilor referitoare la comportamentul acestui fenomen. ACTIVITATI SPECIFICE ANALIZEI DATELOR Privit intr-un mod foarte general, procesul de analiza a datelor poate fi prezentat ca o succesiune de operatii sintetizate sub forma urmatoarelor activitati: formularea ipotezelor cu privire la comportamentul fenomenului ce constituie obiectul studiului; organizarea experimentelor necesare masurarii caracteristicilor fenomenului studiat; culegerea datelor privind fenomenul studiat; analiza si interpretarea datelor disponibile; formularea concluziilor, efectuarea predictiilor si luarea deciziilor. Scopul urmarit in cele mai multe probleme de analiza a datelor este legat de crearea conditiilor informationale necesare pentru efectuarea de predictii cu privire la comportamentul fenomenelor investigate. Desi intre activitatea de analiza a datelor si cea de predictie sunt similare celor urmarite in analiza datelor, totusi, scopul final al oricarei activitati de predictie este legat in mod direct de prefigurarea evolutiei viitoare a fenomenelor si proceselor economice sau sociale, a modificarilor structurale ce pot fi inregistrate in viitor da aceste fenomene si procese. Atingerea acestui scop este insa conditionata de desfasurarea unei laborioasa activitati de analiza a datelor cu privire la realitatea fenomenului

64

care face obiectul predictiei, activitate care, de regul, precede procesul de predictie propriu-zis. PROBLEMATICA ANALIZEI DATELOR Sub cea mai generala forma a sa, o problema de analiza a datelor este formulata ca o problema de testare a uneia sau mai multora ipoteze nule. Informatiile cantitative sau datele manipulate intr-o astfel de analiza, date reprezentate de un esantion de observatii provenite dintr-o observare cu caracter partial, sunt utilizate in scopul de a verifica semnificatia statistica a ipotezei nule. In mod concret, verificarea semnificatiei statistice a ipotezei nule presupune construirea, pe baza informatiilor reprezentate de esantion, a unui test statistic, a carui marime serveste la luarea deciziei cu privire la acceptarea sau respingerea ipotezei nule. Continutul activitatii de analiza a datelor din domeniul economicosocial este strans legat de natura claselor de probleme supuse rezolvarii. In functie de aceasta natura, analiza datelor poate presupune o anumita succedare de activitati specifice, utilizarea unei anumite game de metode si tehnici de lucru, urmarirea anumitor obiective. In randul categoriilor de probleme a caror rezolvare conduce la efectuarea unui proces de analiza a datelor mentionam: identificarea legitatilor ce guverneaza miscarea fenomenelor si proceselor economice si sociale, a principalelor tendinte si regularitati specifice evolutiei acestora; identificarea principalilor factori sub a caror influenta se formeaza comportamentul unor fenomene si procese; stabilirea sensului si intensitatii legaturilor cauzale manifestate intre diferite fenomene si procese; determinarea gradului in care o multime de factori de influenta contribuie la formarea unui anumit efect; verificarea unor ipoteze cu privire la existenta unor legaturi de tip cauzal, la posibilitatea ca anumite caracteristici ale unor fenomene sa inregistreze anumite valori specifice; ierarhizarea factorilor care determina un anumit efect in functie de importanta si semnificatia influentei acestora; stabilirea modului in care comportamentul fenomenelor este afectat de anumite decizii sau masuri de politica economica si sociala; identificarea principalelor posibilitati prin intermediul carora comportamentul fenomenelor sa poata fi influentat intr-un sens dorit;
65

determinarea sensurilor in care comportamentul unui anumit fenomen poate evolua, a starilor posibile in care acesta se poate afla in spatiu si timp sau efectuarea de predictii privind starile si evolutia acestui fenomen. In functie de specificul fiecareia din aceste clase de probleme, activitatea de analiza a datelor se poate concretiza printr-un anumit gen de operatii de modelare statistico-matematica si prelucrare informationala vizand: simplificarea si sintetizarea relatiilor de cauzalitate; masurarea interdependentelor, cuantificarea influentelor si verificarea semnificatiei acestora; descrerea statistico-matematica a comportamentului fenomenelor; efectuarea de predictii; masurarea gradului de omogenitate sau eterogenitate pentru anumite categorii de fenomene; clasificarea si ierarhizarea fenemenelor. Fiecare din aceste tipuri de operatii presupune utilizarea unor instrumente de lucru corespunzatoare, eficiente in raport cu specificul problemei considerate. Dintre principalele metode si tehnici proprii analizei multidimensionale a datelor si utilizate pentru rezolvarea problemelor enumerate anterior mentionam: analiza componentelor principale, analiza factoriala, analiza corespondentelor, tehnicile de scalare multidimensionala, metodele si tehnicile de estimar, analiza corelatiei, analiza orelatiilor canonice, analiza variantei, analiza regresiei liniare si neliniare, metodele si tehnicile de recunoastere a formelor,analiza discriminantului si analiza cluster. ANALIZA PRELIMINARA A DATELOR Una dintre cele mai importante etape ale procesului de analiza a datelor din domeniul economico-social este cea a analizei preliminare. In cadrul acestei etape, informatiile primare disponibile sunt supuse unui proces de prelucrare in cadrul caruia are loc o filtrarea informatiilor din punct de vedere al semnificatiei si utilitatii pe care le au acestea din punct de vedere al scopurilor urmarite. Activitatea de analiza preliminara a datelor presupune utilizarea unei game variate de metode si tehnici statistico-matematice in scopul obtinerii unei sugestive caracterizari statistice a acestor informatii.

66

Preponderenta ca utilizare in faza de analiza preliminara a datelor, cu o utilitate de necontestat in activitatea stiintifica din aceasta etapa, este analiza grafica. Utilizarea tehnicilor de analiza grafica in faza preliminara a analizei datelor vizeaza, in principal, urmatoarele categorii de probleme: identificarea principalelor tendinte manifestate la nivelul observatiilor disponibile, depistarea principalelor legaturi existente intre variabilele supuse analizei, detectarea valorilor extreme, izolate, a caror aparitie in multimea datelor analizate nu se justifica din punct de vedere statistic. ACTIVITATI SPECIFICE ANALIZEI PRELIMINARE Privite in general, operatiile efctuate in cadrul analizei preliminare a datelor au ca scop rezolvarea urmatoarelor categorii de probleme: centralizarea si sintetizarea informatiilor primare cu ajutorul metodei gruparilor, a tehnicilor de clasificare sau a altor tehnici de analiza multidimensionala; calculul indicatorilor statistici necesari caracterizarii empirice a observatiilor disponibile pentru variabilele analizate; in cadrul acestei activitati sunt calculati, analizati si interpretati principalii indicatori de masurare a nivelului si gradului de imprastiere: media, mediana, modulul, abaterea standard, coeficientul de variatie etc; cele mai noi produse informatice dedicate analizei datelor ofera largi posibilitati pentru reprezentari grafice complexe ale acestor categorii de indicatori statistici; verificarea legii de probabilitate dupa care se distribuie observatiile variabilelor analizate; de cele mai multe ori aceasta verificare vizeaza legea de probabilitate normala; in aceste cazuri, verificarea normalitatii este facuta prin intermediul calcului unor indicatori care arata gradul de abatere de la normalitate, sau prin intermediul unor teste statistice specifice; foarte utila si comoda pentru verificarea tipului repartitiei unei serii empirice de observatii este utilizarea acelui tip de de reprezentare grafica in cadrul caruia peste histograma frecventelor se suprapune curba densitatii de probabilitate ce se doreste a fi verificata, astfel incat sa se observe vizual abaterile de la legea respectiva; identificarea principalelor relatii de interdependenta dintre variabilele analizate si verificarea semnificatiei statistice a acestora; scopul principal al operatiilor din aceasta etapa este legat de depistarea principalilor factori de influenta si de masurarea semnificatiei pe care o are influenta acestora asupra efectului

67

analizat; in cadrul acestei etape sunt calculate o serie de marimi cu ajutorul carora sunt evidentiate interdpendentele, intensitatea si sensul acetora: coeficienti de covarianta si corelatie, indicatori de asociere, concordanta si discordanta etc. depistarea si eliminarea valorilor aberante, extreme, aparute in mod accidental in cadrul esantioanelor de observatii. Dupa efectuarea operatiilor ce alcatuiesc continutul analizei preliminare, urmeaza etapa de analiza propriu-zisa a datelor. Activitatile cele mai importante ale acestei etape sunt concretizate in folosirea unor tehnici si instrumente de analiza complexa, cu ajutorul carora este identificat modelul matematic ce descrie fenomenul analizat, sunt estimati parametrii acestuia si sunt interpretate rezultatele obtinute. SUMARIZAREA DATELOR PRIMARE De cel mai multe ori in analiza datelor nu sunt utilizate datele primare, brute, ci date derivate obtinute din transformarea celor primare. Analiza datelor presupune ca datele de intrare au o anumita forma specifica, in fuctie de natura metodelor, instrumentelor si procedurilor de analiza folosite. In scopul obtinerii informatiilor sub forma care este necesara pentru o analiza a datelor, pe baza datelor primare disponibile pentru o analiza, se calculeaza o serie de marimi statistice cum ar fi: media, suma de patrate, varianta, covarianta, corelatia etc. Aceste marimi reprezinta esentializari particulare ale datelor primare, caracterizeaza anumite aspecte ale datelor primare, reprezentand, in acelasi timp, elemente de intrare pentru orice analiza de date. Pe de alta parte, prin intermediul acestor marimi sunt obtinute o foarte mare varietate de date, dificil de interpretat din punct de vedere al intelegerii si interpretarii semnificatiei pe care ele le reprezinta. Se asigura o sintetizare informationala, o rezumare numerica a acestei varietati, sintetizare facila atat ca mod de prezentare a unor date extrem de variate, cat si ca mod de intelegere a semnificatiei reprezentata de datele respective. MASURAREA TENDINTEI CENTRALE una dintre masurile cele mai importante si mai relevante pentru caracterizarea valorilor unei caracteristici este cea reprezentata de tendinta centrala. Masurarea tendintei centrale are ca scop principal determinarea unei marimi care sa sintetizeze, sa rezume, multitudinea de valori reprezentate de observatiile efectuate asupra unor variabile, din punct de vedere al magnitudinii acestora. Este evident ca, pentru a fi relevanta marimea utilizata pentru masurarea tendintei centrale trebuie sa fie un fel de centru de greutate al
68

observatiilor disponibile, valorile observatiilor fiind repartizate in jurul acestei marimi. Aceasta inseamna ca numarul c care exprima tendinta centrala ce caracterizeaza observatiile verifica restrictia: N Ci=(1/T)* Xti t=1 In concluzie, se poate spune ca, marimea care exprima in mod optimal tendinta centrala este media aritmetica. La randul sau, tendinta centrala poate fi evidentiata prin intermediul unor indicatori statistici, intre care cei mai importanti sunt: media, mediana si modulul. Fiecare dintre acesti indicatori exprima, intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin sugestiv, nivelul caracteristicii analizate de-a lungul obiectelor. MEDIA Media aritmetica este principalul indicator utilizat pentru exprimarea tendintei centrale continuta la nivelul observatiilor efectuate asupra unei variabile. Ea evidentiaza nivelul pe care il inregistreaza caracteristica, in medie, la nivelul unui obiect. Ca expresie a tendintei centrale, media sintetizeaza nivelul, potentialul pe care caracteristica masurata il inregistreaza de-a lungul obiectelor analizate, potential exprimat la nivel individual prin intermdiul observatiilor. Presupunand ca analiza de date implica existenta unui numar de n variabile si a unui numar de T observatii, media valorilor reprezentate de observatiile variabilei Xi este data de relatia: T Xi = (1/T)* Xji j=1 unde Xij reprezinta valoarea celei de-a j-a observatie efectuata asupra celei de-a I-a variabile. MASURAREA VARIABILITATII O alta masura importanta pentru analizarea valorilor unei caracteristici este aceea a variabilitatii ce caracterizeaza observatiile variabilei, a imprastierii, a dispersiei acestor valori. Un indicator sintetic, utilizat pentru masurarea si exprimarea variabilitatilor valorilor unei caracteristici este varianta. Variabilitatea care caractrizeaza multimea observatiilor efectuate asupra unei anumite caracteristici este evidentiata prin diferentele care exista intre valorile pe care le inregistreaza carcateristica pe multimea subiectilor, prin marimea variatiilor valorilor caracteristicii de la un subiect la altul.
69

Variabilitatea este importanta atat din punct de vedere informational, cat si ca marime in contextul careia poate fi judecata relevanta mediei. Cu cat variabilitatea unei multimi de observatii este mai mica, cu atat media constituie o sintetizare, o rezumare mai potrivita si mai relevanta pentru multimea de observatii. Pe de alta parte, cu atat mai putin media poate fi considerata ca o expresie sintetica relevanta a valorilor observate. Prin urmare se poate spune ca increderea mai mare sau mai mica pe care o putem acorda mediei ca marime ce sintetizeaza valorile observate depinde de marimea variabilitatii acestor valori. Aceasta inseamna ca pentru a avea o masura a relevantei mediei este necesar sa se stabileasca o masura a variabilitatii. In principiu, o masura a variabilitatii valorilor unei caracteristici s-ar putea deduce prin luarea in considerare a variatiilor succesive, de la un individ la altul, inregistrate de valorile acestei caracteristici. O astfel de caracteristica nu ar fi insa consistenta si masura rezultata in urma acestei constructii nu ar fi relevanta din cauza faptului ca variatiile succesive ale valorilor caracteristicii pe multimea indivizilor analizati nu ar avea comparabilitate, ele fiind determinate de fiecare data in raport cu un reper variabil. Pentru a asigura luarea in considerare a variatiilor in conditii de comparabilitate, in constructia unei marimi adecvate pentru masurarea variabilitatii, este necesar a fi utilizate variatii determinate in raport cu un reper unic si semnificativ, in raport cu un numitor comun bine definit, care sa asigure comparabilitate deplina acestor variatii. Mai mult decat atat, avand in vedere ca variabilitatea se manifesta, de regula sub forma unor abateri, intr-un sens sau altul, mai mari sau mai mici de la tendinta centrala, cel mai potrivit si semnificativ reper utilizabil pentru determinarea variatiilor necesare deducerii unei masuri relevante pentru caracterizarea variabilitatii este cel reprezentat de media aritmetica. Din acest motiv, majoritatea indicatorilor utilizati pentru a masura variabilitatea sunt determinati, luandu-se in calcul, in forme diferite, abaterile fat de medie ale valorilor individuale ale caracteristicii studiate. Varianta este direct proportionala cu marimea variatiei valorilor caracteristicii masurate sau cu marimea informatiei care este continuta se observatiile disponibile pentru analiza de date. 2 In conditiile notatiilor naterioare, varianta variabilei Xi, notata cu Si, se determina cu ajutorul formulei urmatoare: 2 T 2 Si = (1/T-1) * (Xti Xi) t=1
70

In mod concret, varianta reprezinta suma patratelor abaterilor valorilor individuale in raport cu media ce revine, in medie, pe fiecare valoare individuala, adica pe fiecare observatie efectuata asupra variabilei. Ca rezultat al faptului ca variabilitatea poate exista sau nu poate exista, varianta, ca masura a acestei variabilitati, este totdeauna o marime nenegativa. Acesta este si unul din motivele pentru care varianta poate fi considerata ca o masura informationala, ca o masura a cantitatii de informatie continuta in informatiile disponibile. Pornind de la modul in care varianta masoara variabilitatea si de la importanta pe care o are aceasta variabilitate in analiza datelor, se poate face afiramtia ca, intr-un anumit sens, varianta reprezinta o masura a informatiei continuta in datele analizate. Aceasta proprietate remarcabila a variantei poate fi simplu intuita daca ne gandim ca o multime de date de variabilitate nula, pentru care, implicit, varianta este egala cu zero, nu spune nimic din punct de vedere statistic, nu explica nimic din ceea ce se intampla cu fenomenul la care se refera. De fapt, in acest caz, deoarece toate observatiile sunt egale, exista o redundanta informationala maxima, toate informatiile reprezentand de fapt aceeasi informatie.. Pe de alta parte, o mare variabilitate a datelor este semnul ca fiecare observatie este purtatoarea unei informatii specifice, diferita de informatia continuta in celelalte observatii. Cu cat variabilitatea este mai mare, cu atat observatiiledifera mai mult intre ele si fiecare din ele evidentiaza o informatie cu relevanta mai mare, explicand intr-o masura din ce in ce mai mare natura fenomenului analizat si modul de miscare a acestuia. O deficienta majora a variantei, ca indicator de masurare a variabilitatii, a cantitatii de informatie continuta in datele primare, este legata de faptul ca variantele a doua caracteristici sau a doua variabile exprimate in unuitati de masura diferite nu pot fi comparate. Comparatia variantelor este totusi posibila numai in cazul in care masuratorile caracteristicilor sunt in aceleasi unitati de masura. Tot in acest sens, exista si o alta deficienta importanta a variantei:aceea ca este o marime nescalata. Cu toate ca marimea variantei este limitata inferior, ea avand o margine inferioara reprezenta de valoarea zero si evidentiind lipsa variabilitatii sau constanta, ea nu este limitata superior, nu are o margine superioara. Din acest motiv, apar dificultati legate de interpretarea magnitudinii covariantei si de utilizarea acesteia pentru efectuarea de comparatii.

71

O alta problema dificila care apare in legatura cu varianta este aceea ca unitatile de masura ale observatiilor efectuate asupra caracteristicii a carei variabilitate o masoara. De fapt, varianta este masurata in unitati de masura care reprezinta patrate ale unitatilor de masura ale observatiilor efectuate asupra caracteristicii considerate. Aceasta trasatura a variantei creeaza o serie de dificultati legate de interpretarea corecta a marimii acestui indicator al variatiei. Datorita lipsei de semnificatie a unitatilor de masura ale variantei, pentru masurarea variatiei se utilizeaza si un alt indicator, derivat din varianta si reprezentat de radacina patrata a variantei. Acest indicator este cunoscut sub numele de abatere standard si se calculeaza cu ajutorul relatiei: T 1/2 Si=[(1/T-1)* (Xti-Xi)] t=1 spre deosebire de varianta, exprimata in unitati de masura nefiresti, nenaturale, abaterea standard este exprimata in aceleasi unitati de masura ca si observatiile efctuate asupra caracteristicii. MASURAREA LEGATURII DE TIP LINIAR Intensitatea si sensul legaturii sau asocierii de tip liniar dintre doua caracteristici ale unor obiecte sau indivizi reprezinta o alta masura importanta utilizabila in sintetizarea numerica a datelor. Masura asocierii de tip liniar poate fi exprimata prin intermediul corelarii variatiilor simultane sau covariatiilor a doua caracteristici pe o multime de obiecte sau indivizi. Aceasta masura evidentiaza cum se coreleaza, cum se asociaza valorile a doua caracteristici la nivelul unei multimi de indivizi care poseda aceste caracteristici. Marimea de baza utilizata pentru exprimarea variatiilor simultane a doua carcateristici este reprezentata de indicatorul cunoscut sub numele de covarianta. Pentru cazul a doua variabile Xi si Xj, covarianta acestora se calculeaza cu ajutorul formulei: T __ Sij = (1/T-1) * (Xti Xi)*(Xtj Xj) t=1 Dupa cum se poate observa, in cazul in care cele doua variabile coincid, adica Xi=Xj, covarianta coincide cu varianta: T __ __ 2 Sii=(1/T-1) (Xii-Xi)(Xii-Xi)=Si t=1
72

Covarianta este o masura a variatiei simultane a doua variabile, ea fiind, in valoare absoluta, cu atat mai mare cu cat valorile absolute ale variatiilor celor doua variabile in jurul mediei sunt mai apropiate ca magnitudine, evidentiind o anumita proportionalitate pe multimea subiectilor studiati. Covarianta este considerata a fi o expresie numerica a gradului de asociere a doua caracteristici ca urmare a faptului ca, in toate cazurile in care doua variabile sunt semnificativ legate intre ele, o variatie intr-un sens a uneia dintre ele va determina o variatie proportionala de acelasi sens (in cazul legaturii directe) sau de sens contrar (in cazul legaturii inverse) a celeilalte variabile. Cu cat variabilele sunt mai legate intre ele, cu atat gradul de proportionalitate dintre variatiile acestora este mai ridicat, mergand pana la situatia de legatura perfecta, cand variatiile in valoare absoluta sunt identice. Este util a face observatia ca in dimensionarea gradului de asociere prin intermediul covariantei nu marimea variatiilor celor doua variabile este importanta, ci masura in care valorile acestora se apropie, verificandu-se o anumita stabilitate, o anumita constanta a proportionalitatii acestor valori de la un caz la altul, de la un obiect la altul. In mod similar cu varianta, si in cazul exprimarii covariantei apare problema unor unitati de masura nefiresti, nenaturale. Dupa modul in care este definita, covarianta este exprimata in unitati de masura care sunt de fapt produs al unitatilor de masura ale caracteristicilor considerate. Ca si in cazul variantei, covarianta are o margine inferioara, reprezentata de valoarea zero si care evidentiaza lipsa asocierii de tip liniar, ea nu este limitata superior, nu are o margine superioara: 0<Sij< Ca urmare a acestei proprietati, apar dificultati legate de interpretarea magnitudinii covariantei si de utilizarea acesteia pentru efectuarea de comparatii. O masura scalata a gradului de asociere liniara intre doua variabile care elimina unele deficiente ale covariantei ca indicator de masurare a asocierii de tip liniar, o reprezinta coeficientul de corelatie perason. Pentru cazul a T observatii existente cu privire la doua variabile Xi si Xj, coeficientul de corelatie pearson este dat de relatia: Sij Rij = ----------Si * Sj
73

Spre deosebire de covarianta, coeficientul de corelatie este o marime scalata in intervalul inchis: - 1 < Sij < 1 O valoare nula a coeficientului de corelatie evidentiaza absenta legaturii de tip liniar intre cele doua variabile, dupa cum o valoare absoluta egala cu unitatea evidentiaza o legatura liniara perfecta, directa daca valoarea este egala cu 1 si inversa daca valoarea este egala cu -1. MATRICI UTILIZATE IN ANALIZA MULTIDIMENSIONALA A DATELOR Vom presupune ca cele T observatii efectuate asupra n variabile sunt organizate sub forma matricii X:

X 11 X 21 X= ... X T1

X 12 X 22 ... XT2

... ... ... ...

X 1n X 2n ... X Tn

cunoscuta sub numele de matrice de observatii. Din aceasta matrice a datelor primare sunt deduse alte trei matrici foarte importante in analiza datelor: matricea variabilelor centrate, matricea variabilelor standardizate si matricea produselor incrucisate. MATRICEA VARIABILELOR CENTRATE Matricea observatiilor centrate poate fi obtinuta ca diferenta intre matricea de observatii si matricea X ale carei coloane sunt mediile celor n variabile: Xc=X-X= X11-X1 X12-X2 X1n-Xn X22-X1 X22-X2 X2n-Xn .. XT1-X1 XT2-X2 XTn-Xn X1 X2 Xn X1 X2 Xn . X1 X2 Xn

X=

MATRICEA VARIABILELOR STANDARDIZATE


74

Matricea observatiilor standardizate poate fi obtinuta ca produs intre matricea variabilelor centrate si inversa matricii diagonale V, ale carei elemente sunt abaterile standard ale celor n variabile: (X11-X1)/S1 (X12-X2)/S2 (X1n-Xn)/Sn (X21-X1)/S1 (X22-X2)/S2 (X2n-Xn)/Sn .. (XT1-X1)/S1 (XT2-X2)/S2 (XTn-Xn)/Sn PREZENTAREA CONTABILA A ACTIVITATII DE CREDITARE In cadrul reformei bancare, un element important il constituie introducerea noului sistem contabil bancar incepand cu 1 ianuarie 1998. Planul de conturi pentru banci si normele de utilizare ale acestuia contin conturile necesare inregistrarii in contabilitate a operatiunilor patrimoniale ce pot avea loc in cadrul bancii, continutul si functia fiecarui cont SCURTA MONOGRAFIE PRIVIND INREGISTRAREA IN ONTABILITATEA BANCARA A OPERATIUNILOR DE CREDITARE SPECIFICE CAZ: credite acordate altor banci --- inregistrarea angajamentelor de acordare a creditelor 901=999 --- acordareacreditelor 1411,1412,1413=111,121,122 --- concomitent, 999=901 --- dobanzi calculate cuvenite 1417=7014 --- rambursarea creditelor 111,121,122= % 1411,1412,1413 1417 CAZ: credite acordate altor banci pe baza valorilor primite in pensiune --- credite acordate altor banci pe baza valorilor primite in pensiune 1511,1 512 = 111,121,122 --- dobanzi calculate cuvenite 1517 = 7015

75

--- rambursari de credite acordate altor banci pe baza valorilor primite in pensiune, precum si incasarea dobanzilor aferente 111,121,122=% 1511,1512 1517 CAZ: credite acordate clientelei --- inregistrarea angajamentelor de acordare a creditelor 903=999 --- acordarea creditelor 2021,2031,2041,2051,2052,2061=2511 concomitent 999=903 --- dobanzi calculate 2027,2037,2047,2057,2067 = 7021 --- rambursarea creditelor si incasarea dobanzilor 2511 = % 2021,2031,2041,2051,2052,2061 2027,2037,2047,2057,2067 SISTEMUL VISUALBANKING by GANEASOFT Acest program isi propune cateva obiective indraznete legate de: Luarea deciziei privind acordarea creditelor; Analiza financiara asupra situatiei debitorului; Cresterea precautiei privind platile si optimizarea plasamentelor; Evaluarea indicatorilor de performanta bancara si analiza factoriala a acestora; Simularea de catre conducerea bancii a diferite scenarii legate de viitorul acesteia etc Progresul societatii contemporane a fost posibil datorita asumarii unor riscuri. Economiile libere contemporane utilizeaza

ANEXA 1

76

PREZENTAREA SITUATIEI CONTABILE 1998 1999 (PE CLASE SI PE GRUPE) CLASA 1 Operatiuni de trezorerie si operatiuni interbancare Grupa 10 Casa si alte valori Grupa 11 Decontari cu BNR Grupa 12 Conturi de corespondent Grupa 13 Depozite interbancare Grupa 14 Credite si imprumuturi interbancare Grupa 15 Valori primite sau date in pensiune Grupa 16 Valori de recuperat si alte sume datorate Grupa 18 Creante restante si indoielnice Grupa 19 Provizioane pentru creante CLASA 2 OPERATIUNI CU CLIENTELA Grupa 20 Credite acordate clientelei Grupa 23 Credite si imprumuturi catre clientela financiara Grupa 24 Valori primite sau date in pensiune Grupa 25 Conturile clientelei Grupa 26 Valori de recuperat si alte sume datorate Grupa 28 Creante restante si indoielnice Grupa 29 provizioane pentru creante din operatiuni cu clientela CLASA 3 OPERATIUNI CU TITLURI Grupa 30 Operatiuni cu titluri Grupa 32 Datorii constituite prin titluri Grupa 33 Conturi de decontare Grupa 34 Decontari interbancare Grupa 35 Debitori si creditori Grupa 36 Conturi de stocuri Grupa 37 Conturi de regularizare Grupa 38 Creante restante si indoielnice Grupa 39 Provizioane privind operatiuni cu titluri CLASA 4 VALORI IMOBILIZATE Grupa 40 Credite subordonate Grupa 41 Parti in cadrul soc. com. legate Grupa 42 Dotari pentru unitatile proprii din strainatate Grupa 43 Imobilizari in curs Grupa 44 Imobilizari ale activitatii de exploatare
77

Grupa 45 Imobilizari in afara activitatii de exploatare Grupa 46 Amortizari privind imobilizarile Grupa 47 Leasing, locatie simpla Grupa 48 Creante restante si indoielnice Grupa 49 Provizioane pentru valori imobilizate CLASA 5 CAPITALURI PROPRII Grupa 50 Capital Grupa 51 Prime legate de capital si rezerve Grupa 52 Fonduri Grupa 53 Datorii subordonate Grupa 54 Subventii si fonduri publice Grupa 55 Provizioane pentru riscuri si cheltuieli Grupa 56 Provizioane reglementate Grupa 58 Rezultatul reportat Grupa 59 Rezultatul exercitiului CLASA 6 CHELTUIELI Grupa 60 Cheltuieli de exploatare bancara Grupa 61 Cheltuieli de personal Grupa 62 Impozite si taxe Grupa 63 Cheltuiel cu materialele executate de terti Grupa 64 Cheltuieli diverse de exploatare Grupa 65 Cheltuieli cu amortizarile

78

S-ar putea să vă placă și