Sunteți pe pagina 1din 119

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE MANAGEMENT

LUCRARE DE DIPLOMA

“ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

A UNUI

PROIECT DE INVESTITII CU PRILEJUL

AVIZARII SI APROBARII

SALE”

Coordonator stiintific Prof. univ. dr. Stoian Marian

Absolvent Rabinca Dan Lucian

BUCURESTI

-

2000 -

1

CUPRINS

CAPITOLUL 1 – “INVESTITIILE IN ROMANIA CONTEMPORANA”

1.1. Rolul investitiilor in contextul economiei de piata in Romania

1.2. Investitiile – conditie esentiala a modernizarii economiei si introducerii progresului tehnic

1.3. Impactul modernizarii si al restructurarii economiei nationale asupra eficientei

economice

1.4. Atragerea investitiilor straine in Romania

CAPITOLUL 2 – “ ASPECTE PRIVIND INVESTITIILE”

2.1. Definirea investitiilor si clasificarea lor

2.2. Riscul investitional si calcularea lui

2.2.1.

Definirea incertitudinii si a riscului; tipuri de risc

2.2.2.

Forme de manifestare a riscului in activitatea firmei

2.2.3.

Evaluarea riscului in procesul de fundamentare a deciziilor de

investitii

 

2.2.3.1. Implicarea probabilitatilor in criteriile de evaluare a

proiectelor

 

2.2.3.2. Speranta matematica a indicatorilor de eficienta

2.2.3.3. Indicatori pentru masurarea riscului proiectelor de investitii

2.2.4.

Analiza de senzitivitate a proiectelor de investitii

2.3. Surse de finantare a investitiilor

2.3.1. Finantarea intreprinderilor

2.3.2. Surse proprii pentru investitii

2.3.3. Surse externe firmei

2.3.3.1. Surse autohtone pentru investitii

2.3.3.2. Surse externe tarii

CAPITOLUL 3 – “EFICIENTA ECONOMICA A INVESTITIILOR; CRITERII SI INDICATORI DE APRECIERE”

3.1. Necesitatea calculelor de eficienta economica

3.2. Conceptul de eficienta economica a investitiilor. Caracteristici ale eficientei

investitiilor

3.3. Indicatori statici de evaluare a eficientei investitiilor

3.3.1. Indicatori cu caracter general

3.3.2. Indicatori de baza

3.4. Necesitatea cuantificarii factorului timp

3.4.1. Actualizarea la momentul inceperii lucrarilor de investitii (n)

3.4.2. Actualizarea la momentul punerii in functiune a noului obiectiv (p)

2

CAPITOLUL 4 – “METODOLOGIA B.I.R.D.”

4.1. Organisme internationale de resort

4.2. Aspecte specifice ale metodologiei BIRD de evaluare a proiectelor de

investitii

4.3. Indicatori de apreciere a eficientei economice a proiectelor de investitii

CAPITOLUL 5 – “ANALIZA DIAGNOSTIC – S.C. ELECTRICA S.A. GIURGIU”

5.1. Descrierea generala a firmei

5.2. Prezentarea firmei

5.2.1.

Scurt istoric

5.2.2.

Descrierea sistemului organizatoric

5.2.3.

Descrierea sistemului financiar-contabil

5.2.4.

Descrierea sistemului informational. Dotarea cu tehnica moderna de

calcul

5.3. Analiza performantelor firmei in perioada 1997 – 1999

5.4. Evidentierea punctelor slabe si a punctelor forte. Necesitatea implementarii

unui sistem informatic

CAPITOLUL 6 – “ASPECTE PRIVIND PROIECTUL DE INVESTITII”

6.1. Descrierea proiectului de investitii

6.2. Prospectarea pietii tehnicii moderne de calcul

6.3. Testarea calculelor pe exemplul Electrica SA Giurgiu

6.3.1. Calculul indicatorilor statici

6.3.2. Calculul indicatorilor dinamici

6.3.3. Calculul indicatorilor BIRD

CAPITOLUL 7 – “ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARA”

7.1. Analiza economica

7.2. Analiza financiara

7.3. Analiza de senzitivitate a proiectului

CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

3

CAPITOLUL 1

“INVESTITIILE IN ROMANIA CONTEMPORANA”

1.1. ROLUL INVESTITIILOR IN CONTEXTUL ECONOMIEI DE PIATA DIN ROMANIA

In orice domeniu: economic, social, cultural - investitiile sunt asociate ideii de dezvoltare. Dezvoltarea oricarei societati comerciale necesita si investitii corespunzatoare. In mod logic, la nivelul economiei nationale, dezvoltarea aparatului de productie si largirea suportului material al activitatilor social- culturale sunt in dependenta directa de fondurile de investitii pe care societatea isi permite sa le aloce intr-o anumita perioada. Dar cresterea economica nu este in functie numai de volumul investitiilor. Ea este si urmarea modului in care fondurile banesti disponibile sunt repartizate pe obiecte concrete, a manierei in care aceste fonduri sunt esalonate in timp, a felului cum sunt gestionate. Eficienta investitiilor este o conditie la fel de importanta, daca nu chiar mai importanta, care apare in activitatea economica. Actul decizional avand ca obiect dezvoltarea economica trebuie, intotdeauna, sa se motiveze prin directionari precise reiesite din asemenea operatii. In economie, prin investitii, in sens larg, se intelege orice cheltuiala baneasca facuta cu scopul de a obtine profit. In sens mai restrans, prin investitii se inteleg cheltuielile care vizeaza construirea de cladiri, achizitionarea de utilaje si altele asemenea. La nivelul unei societati comerciale, investitiile vizeaza cresterea patrimoniului acesteia. Investitiile reprezinta suportul material al dezvoltarii economico-sociale a tarii. Prin ele se asigura sporirea capitalului fix, cresterea randamentului tehnic si economic al celor existente dar si crearea de noi locuri de munca. In acest context, investitiile reprezinta elementul decisiv al cresterii economice, al promovarii factorilor intensivi, calitativi si de eficienta. Investitiile au un pronuntat caracter novator deoarece prin ele se creaza conditiile materiale necesare promovarii progresului tehnic si a rezultatelor activitatii de cercetare stiintifica in toate domeniile de activitate, iar prin aceasta se asigura perfectionarea mijloacelor de productie, tehnologiilor, formelor de organizare a productiei, precum si innoirea produselor. Promovarea progresului tehnic prin investitii trebuie privita din trei puncte de vedere: tehnic, economic si social. Din punct de vedere tehnic investitiile alocate conduc la perfectionarea bazei tehnice a unitatii economice si in general a societatii; sub aspect economic, investitiile contribuie la cresterea volumului productiei realizate si implicit vor duce la o crestere uneori considerabila a indicatorilor de eficienta economica; iar sub aspect social prin investitii se asigura cresterea nivelului de trai, usurarea muncii depuse si in general, cresterea eficientei sociale. Toate acestea sunt posibile ca urmare a faptului ca prin investitii se asigura mecanizarea, automatizarea si robotizarea proceselor de productie, modernizarea utilajelor existente, crearea de

4

noi mijloace de munca, mai perfectionate, elaborarea de noi tehnologii moderne,

crearea si folosirea de noi materiale mai ieftine, etc. In dezvoltarea economiei nationale au un rol hatarator in asigurarea modernizarii intregii activitati economice ca o conditie indispensabila de adaptare

a sistemelor tehnice si economice la conditiile de trecere a economiei nationale la o

economie de piata, de particiare a tarii noastre la relatiile economice internationale in conditii de concurenta si competitivitate. Prin investitii se poate asigura dotarea locurilor de munca cu utilaje performante, perfectionarea proceselor tehnologice, realizarea unor masuri de natura tehnico-organizatorica, extinderea si generalizarea conducerii activitatii cu ajutorul mijloacelor de prelucrare a datelor. Prin investitii se asigura cresterea gradului de utilizare a resurselor materiale si de munca ale societatii, avand un rol deosebit de important in dezvoltarea economico-sociala a tarii, rol pe care l-a avut in toate perioadele istorice pe care le-

a parcurs omenirea. Principalul aspect care vizeaza deciziile in domeniul investitiilor, in economia de piata, il constituie necesitatea descentalizarii acesteia. Deciziile de investitii trebuie sa fie luate la nivelul unitatilor, adica al agentilor economici, in functie de nivelul surselor de finantare ale acestora, precum si de raportul existent intre cerere si oferta la produsele respective. In acest caz, statul are drept de decizie numai pentru investitiile finantate integral sau partial de la buget si rol de regulator asupra deciziilor individuale prin politica de credite pe care o promoveaza. De aceea, se prevede ca in urmatorii ani sa se diminueze rolul statului in orientarea dezvoltarii economico-sociale, se va actiona prin intermediul unor programe elaborate in special la nivel microeconomic, care sa contina informatii privind strategia si orientarea capitalurilor de investitii, sa asigure incurajarea sau descurajarea unor investitii prin orientarea capitalurilor, impozite diferentiate pe tipuri de activitati, impozite progresive sau regresive pe cifra de afaceri sau profit. Programe cu caracter directional vor exista pentru obiectivele ce se executa din fondurile statului, pentru celelalte investitii, ele avand un caracter orientativ. Oricum, aceste programe se vor limita la fundamentarea necesitatii si oportunitatii investitiilor si vor cuprinde un numar restrans de indicatori. In schimb, programele microeconomice, elaborate deci de regiile autonome, societatile comerciale, alti agenti economici, se vor referi la indicatori, cum ar fi: volumul investitiilor, consumurile specifice de materiale, lista obiectivelor "comanda de stat", care asigura dezvoltarea strategica a economiei nationale. Este necesar ca programele operative sa se refere, in special, la aspecte ce vizeaza evolutia probabila a cererii pietei interne si externe, la principalele grupe de produse si servicii. De asemenea, la nivelul agentilor economici, se impune cunoasterea cu exactitate a evolutiei veniturilor si cheltuielilor, a cererii si ofertei la produsele ce fac obiectul propriei activitati, a evolutiei eficientei economice pe fiecare produs si pe total activitate. Elaborarea, la nivelul fiecarei unitati, a unor programe privind dezvoltarea si restructurarea unitatii permite cunoasterea din timp, de catre salariati si actionari, a orientarilor consiliilor de administratie si faciliteaza participarea acestora la cresterea eficientei actiunilor propuse.

5

Un rol important pentru activitatea viitoare trebuie sa-l capete generalizarea criteriilor de eficienta economica in luarea deciziilor de investitii. Pe viitor, agentii economici vor urmari realizarea unor investitii care au o eficienta ridicata, care asigura un grad ridicat de competitivitate pe piata interna si externa. In acest scop este oportuna infiintarea unor colective de cercetare si prognoza in cadrul firmelor care sa prezinte informatii reale privind nivelul cererii la unele produse, genurile de investitii ce urmeaza a se realiza - indiferent de sursa de finantare - pentru a se crea, in acest fel, o concurenta loiala, bazata pe o buna cunoastere a realitatii curente si de perspectiva. Este de asteptat ca intr-o perioada de circa 5-10 ani sa se formeze agenti economici puternici capabili sa-si constituie trainice colective de cercetare, analiza si prognoza care sa proiecteze propriile strategii de dezvoltare cu orizont de timp indelungat si grad de certitudine ridicat. Un alt aspect care vizeaza cresterea eficientei economice a investitiilor il constituie liberalizarea finantarii acestora prin crearea posibilitatii utilizarii de catre agenti economici a oricaror surse de finantare. In general, apreciem ca acestea ar putea fi sursele proprii care se constituie din profitul repartizat in acest sens, fondul de amortizare, emisiuni de actiuni, incasarile obtinute in urma dezafectarii sau vanzarii unor utilaje si alte surse; capitalul particular (intern sau extern); creditele bancare (interne sau externe); alocatii de la buget pentru obiectivele economice "comanda de stat". In conditiile trecerii la economia de piata, fiecare agent economic isi va face o dimensionare stricta a numarului salariatilor si a fondului de salarizare. In acest context poate sa apara situatia ca un anumit numar de salariati sa-si piarda locul de munca. Ca urmare, statul are un rol deosebit de important in asigurarea protectiei sociale a salariatilor. Unele masuri de protectie se infaptuiesc prin investitii, cum sunt sprijinirea de catre stat a dezvoltarii societatilor comerciale mici si mijlocii, a serviciilor si prestarilor de servicii in vederea atragerii persoanelor disponibile si asigurarii unor noi locuri de munca.

1.2. INVESTITIILE - CONDITIE ESENTIALA A MODERNIZARII ECONOMIEI SI INTRODUCERII PROGRESULUI TEHNIC

In conditiile actuale ale conjuncturii economice interne, ale trecerii la economia de piata, o atentie deosebita trebuie sa se acorde dezvoltarii economiei pe baza cererii reale de bunuri materiale, servicii etc. si nu printr-o dezvoltare fortata a unor ramuri sau sfere de activitate in detrimentul altora. La baza intregii activitati de modernizare si restructurare a economiei nationale trebuie sa stea principiile rentabilitatii si eficientei economice, nu este posibil ca in unele ramuri sa se consume mai mult decat se produce, sa se execute lucrari de slaba calitate si, in acest fel, sa se lucreze cu pierderi. Pe viitor activitatea de modernizare si restructurare trebuie sa conduca la actiuni eficiente si nu orice fel de eficienta ci numai o eficienta maxima pentru a asigura competitivitate produselor ramanesti atat pe piata interna, dar, in mod deosebit, pe piata externa.

6

Privita la nivelul unitatilor economice, activitatea de modernizare si restructurare, impune, in primul rand, luarea unor masuri tehnico-organizatorice care sa asigure cresterea eficientei economice aacestora. In cadrul acestor masuri un loc important il ocupa perfectionarea metodelor de conducere care sa asigure un cadru stimulator pentru toti salariatii unitatii economice. Activitatile de conducere trebuie sa se bazeze, din ce in ce mai mult, pe folosirea mijloacelor de prelucrare a datelor. Cresterea eficientei economice prin intermediul modernizarilor la nivelul societatilor comerciale presupune si o mai buna amplasare a sectiilor si atelierelor de productie astfel incat sa se asigure o circulatie normala a materiilor prime, semifabricatelor si produselor finite, dar si a fortei de munca. Activitatea de modernizare la nivelul firmelor reclama asigurarea unei imbinari stranse intre caracterul polifunctional pe care trebuie sa-l capete cladirile din cadrul unitatii si specializarea acestora. Caracterul polifunctional presupune impartirea spatiului in zone functionale care sa asigure o prelucrare complexa a materiilor prime, iar specializarea presupune o impartire dupa caracteristicile procesului tehnologic. In ceea ce priveste activitatea de modernizare a cladirilor, aceasta trebuie sa asigure reducerea gradului de nocivitate, a pericolelor de incendii, concomitent cu imbunatatirea generala a conditiilor de munca ale salariatilor ce isi desfasoara activitatea in aceste sectii. Un aspect deosebit de important care face obiectul modernizarii la nivelul unitatilor economice il constituie perfectionarea structurii productiei. In conditiile trecerii la o economie de piata este necesar ca structura productiei sa fie adaptata nevoilor reale ale pietei, sa raspunda solicitarii partenerilor interni si externi. Deci, azi, mai mult ca oricand se impune ca beneficiarul sa determine structura productiei si nu invers, asa cum se intampla pana acum. Dar modificarea structurii productiei necesita si modificarea structurii fortei de munca atat in ceea ce priveste componenta meseriilor cat si nivelurile de calificare profesionala. O productie de calitate nu se poate realiza decat cu o forta de munca avand un caracter ridicat de calificare si care da dovada de inalta disciplina si constiinciozitate a muncii Activitatea de modernizare a locului de munca prezinta o importanta deosebita deoarece aici se afla nucleul activitatii de productie si de modul cum se organizeaza si conduce acest segment al societatii comerciale depinde imbunatatirea eficientei economice. La nivelul locului de munca un rol important in cadrul activitatii de modernizare il are dotarea acestora cu noi utilaje, mai performante, cu parametri tehnico-economici superiori celor existente in dotare. Aceasta reutilare a locurilor de munca este cu atat mai necesara cu cat in ultimii ani procesul de dotare a unitatilor si de modernizare prin achizitionarea de noi utilaje a fost incetinit sau chiar oprit. In acest sens este de semnalat existenta unor societati comerciale dotate cu utilaje care au depasit de mult durata normala de serviciu si care sunt intr-un stadiu avansat de uzura fizica si morala. Modernizarea locurilor de munca prin achizitionarea de noi utilaje presupune si o perfectionare a dotarii cu utilaje de masura si control care sa asigure nu numai o verificare si un control operativ, dar si de inalta precizie. Un loc important in cadrul modernizarii locurilor de munca il ocupa introducerea unor masuri tehnico-organizatorice care sa permita mecanizarea,

7

automatizarea, cibernetizarea si robotizarea proceselor de productie.asa dupa cum este cunoscut, gradul de promovare a progresului tehnico-economic in unitatile romanesti este foarte redus, fapt ce impune cu stringenta retehnologizarea acestora la nivelul unitatilor similare eistente pe plan mondial.

Retehnologizarea nu se poate face decat printr-un efort investitional deosebit si o conlucrare loiala cu parteneri straini competitivi si interesati in calaborarea cu unitati romanesti. Un alt aspect pe care trebuie sa-l vizeze modernizarea locurilor de munca il constituie reamplasarea utilajelor si reorientarea transportului intern corespunzator modificarilor ce apar atat in stuctura utilajelor cat si a tehnologiilor

de productie. Indiferent de nivelul la care se realizeaza activitatea de modernizare ea

cuprinde cu prioritate modernizarea fortei de munca prin imbunatatirea structurala

a acesteia si ridicarea nivelului de calificare; modernizarea utilajelor prin

inlocuirea celor uzate, imbunatatirea parametrilor tehnico-functionali la capitalul

fix existent si dezvoltarea, extinderea lor; modernizarea produselor finite prin introducerea in fabricatie a noi produse cu un grad ridicat de eficienta,

perfectionarea parametrilor si ridicarea nivelului calitativ la cele existente. De remarcat este faptul ca activitatea de modernizare nu se poate face decat prin intermediul investiilor ca suport material al cresterii economice. Corelatia dintre investitii si modernizare este fundamentala pentru orice activitate economica, indiferent de ramura in care aceasta se desfasoara. In fond dotarea cu utilaje si instalatii cu parametri tehnico-economici ridicati este o problema care, in mod conventional, a fost asezata la nivelul locurilor de munca,

ea

interesand in egala masura dezvoltarea pe baze eficiente a sectiilor si atelierelor

de

productie, a societatii comerciale in ansamblul ei, a fiecarei ramuri economice

in

parte si in final a intregii economii nationale. Problematica investiilor si a

impactului asupra modernizarii activitatii economice este departe de a se rezuma numai la cele cateva aspecte expuse mai sus si de aceea corelatia dintre investitii si modernizare va fi reluata si adancita in capitolele urmatoare unde se va analiza cu precadere eficienta economica a investitiilor. Deoarece intotdeauna activitatea de modernizare presupune o noutate, o materializare a gandirii omenesti, un loc important in reusita ei il are activitatea de cercetare stiintifica si de proiectare. In cadrul activitatii de cercetare trebuie sa apara idei noi, solutii eficiente, variante posibile care sa duca la cresterea eficientei economice prin modernizare. Dar, un loc la fel de important il ocupa si beneficiarul lucrarii de cercetare (societatea comerciala producatoare). Numai in masura in care acesta este deschis la nou, solicita si colaboreaza cu unitatea de cercetare si proiectare, poate sa asigure modernizarea activitatii cu efecte benefice asupra acesteia. Activitatea de modernizare intotdeauna are ca scop cresterea eficientei economice a unitatii in care s-a realizat si ea permite o mai buna folosire, din punct de vedere calitativ, a factorilor de productie. In aceste conditii, activitatea de modernizare poate fi considerata ca activitate de tip intensiv, neutru si extensiv. Tipul intensiv de modernizare asigura o crestere mai accelerata a productivitatii muncii in raport cu gradul de inzestrare tehnica a muncii (valoarea capitalului fix

8

deservit de un salariat), si reflecta o buna orientare a activitatii de modernizare deoarece potenteaza cu prioritate factorii calitativi. Tipul neutru caracterizeaza acea modernizare la care ritmul de crestere a productivitatii muncii corespunde ritmului de crestere a volumului de capital fix deservit de un salariat. Activitatea de modernizare indiferent de nivelul la care se face si obictivul ce il vizeaza nu este obligatoriu si eficienta. Astfel, in cazul in care prin modernizare accentul se pune pe factorii cantitativi, asa cum eate cazul modernizarii de tip extensiv la care ritmul de crestere al productivitatii muncii este inferior celui al dotarii tehnice a muncii, nivelul eficientei economice poate fi necorespunzator si reflecta folosirea cu eficienta scazuta a resurselor.

1.3. IMPACTUL MODERNIZARII SI AL RESTRUCTURARII ECONOMIEI NATIONALE ASUPRA EFICIENTEI ECONOMICE

Modernizarea si restructurarea economiei nationale este o actiune complexa care vizeaza toate nivelurile activitatii economice, si anume: ansamblul economiei nationale, ramurile propriu zise, unitatea economica si locul de munca. Activitatea de modernizare si restructurare este un proces dinamic si complex care asigura perfectionarea capitalului fix, crearea unei structuri complxe si mobile a productiei, introducerera celor mai performante metode si tehnici de munca etc. Actiunea de modernizare pe baza investitiilor privita la nivelul economiei nationale si a ramurilor trebuie sa se refere, in special,la structurile economiei nationale, dezvoltarea pe baza principiilor moderne a ramurilor economice, infaptuirea unor raporturi corespunzatoare fiecaruia dintre aceste ramuri, realizarea unor transformari pe plan social. In cadrul activitatii de modernizare a economiei nationale, un loc important trebuie sa i se acorde imbunatatirii activitatii fiecarei ramuri in parte, dezvoltarii pe principii noi a agriculturii, cresterii gradului de participare la circuitul economic a firmelor mici si a activitatilor de servicii, intensificarii actiunilor in vederea realizarii unor profunde transformari pe plan uman. Investitiile privite ca punct de plecare pentru modernizarea si restructurarea activitatii economice influenteaza in mod benefic eficienta economica atat prin intermediul eforturilor facute pentru promovarea cailor de modernizare cat si a efectelor economice obtinute in urma acestor actiuni. In cazul investitiilor pentru modernizare se pleaca de la o baza tehnico- materiala existenta care asigura deja o serie de utilaje, scule, dispozitive, constructii, utilitati care nu mai necesita eforturi suplimentare pentru realizare ci eventual pentru unele modificari in vederea punerii lor in consonanta cu celelalte lucrari care se vor face, dar este clar ca aceste adaptari vor costa mult mai putin decat in cazul realizarii unor obiective economice. Atingerea scopului propus intr- un interval de timp mai scurt are avantajul ca asigura in avans efectele propuse, atunci cand ele sunt cel mai intens solicitate, se realizeaza un profit suplimentar ca urmare a productiei obtinute in economia de timp realizata si, de asemenea, conduce la livrarea in avans a produselor pe piata si eventual ocuparea acestor piete de desfacere.

9

In cadrul societatilor comerciale, cheltuielile pentru realizarea investitiilor sunt mai judicios repartizate in sensul ca ele sunt orientate cu prioritate pentru construirea, adaptarea sau imbunatatirea structurala a capitalului fix activ, adica a acelora care participa nemijlocit la obtinerea rezultatelor economice cum sunt:

utilajele, constructiile speciale, liniile tehnologice. In cazul investitiilor, capitalul fix pasiv (cladirile) solicita un volum de resurse mai mic deoarece se aduc numai mici modificari, uneori ambientale, sau deloc, ceea ce creaza conditiile ca fondurile constituite si alocate pentru investitii sa fie orientate in special spre acele activitati care duc la cresterea rezultatelor economice ale firmei. Prin investitii, indiferent de nivelul la care se realizeaza, se aplica solutii si idei noi deoarece modernizarea, prin esenta ei, are un caracter novator, este purtatoare si generatoare de progres tehnic. Ca urmare, prin investitii se asigura reducerea consumurilor specifice de materiale, dar si de munca, care va duce la diminuarea efortului cu modernizarea dar in special a celor cu productia prin reducerea cheltuielilor de productie. Investitiile in modernizare asigura reducerea rebuturilor, precum si diminuarea deseurilor prin cresterea gradului de prelucrare a materiilor prime ca urmare a folosirii unor utilaje si solutii tehnologice mai bune. Din punct de vedere al efectelor economice la nivelul economiei nationale, investitiile prezinta mai multe avantaje dar cel mai important se considera ca este influenta pe care o exercita asupra laturilor calitative ale factorilor participanti la viata economico-sociala. Principala influenta calitativa asupra utilajelor (a capitalului fix, in general) asigurandu-le acestora imbunatatirea parametrilor tehnico-economici. O alta influenta se exercita asupra calitatii tehnologiilor prin modernizarea fluxurilor existente, prin gasirea de noi solutii tehnologice sau adaptarea celor existente la noile conditii create de modernizarea utilajelor, spatiilor de productie etc. In unitate directa o imbunatatire a calitatii utilajelor si a tehnologiilor are loc si ridicarea nivelului calitativ al fortei de munca, atat din punct de vedere al continutului cat si al structurii acesteia. Ca un corolar al perfectionarii factorilor de productie prezentati se ajunge si la o imbunatatire a calitatii produselor, ca scop final al activitatii de investitii. Ca urmare a avantajelor pe care le prezinta activitatea de investitii, apare si imbunatatirea cantitativa si calitativa a efectelor economice. Un efect direct in constituie cresterea productiei obtinute atat ca urmare a realizarii unei productii suplimentare, datorita ridicarii parametrilor utilajelor cat si a imbunatatirii calitatii produselor finite si a structurii acestora. Cresterea valorii productiei si in general a tuturor efectelor economice se datoreaza si imbunatatirii structurii resurselor consumate in sensul folosirii unor materii prime si materiale bine dimensionate si de calitate corespunzatoare, conform cerintelor procesului tehnologic. Orice neconcordanta intre cele trei niveluri calitative (randamentul utilajului, clasa de calitate a produselor si calificarea salariatului) poate avea efecte negative in procesul de productie. Investitiile constituie principala cale de imbunatatire a eficientei economice la toate nivelurile deoarece prin ea se asigura modificarea raportului dintre eforturi

10

si efecte. Eforturile cunosc o scadere relativa in timp si efectele economice cresc, atat prin volum cat si prin structura. Investitiile sunt un proces dinamic care presupune o buna cunoastere a realitatilor economice in vederea asigurarii unei interconditionari viabile a ramurilor economiei nationale dar si asigurarea punerii de acord cu economiile altor tari. Modernizarea si restructurarea economiei nationale constituie o cerinta vitala pentru asigurarea cresterii eficientei economice la nivel micro si macroeconomic, un factor obiectiv de sine statator, o conditie sine qua non pentru asigurarea cresterii economice a tarii in conditiile de dezvoltare pe care le cunoaste lumea contemporana.

1.4. ATRAGEREA INVESTITIILOR STRAINE IN ROMANIA

Competitia internationala pentru atragerea de investitii straine este mare. Constiente de avantajele investitiilor straine, pentru cresterea bunastarii nationale, tari dezvoltate sau in dezvoltare, mari sau mici, concureaza pe piata mondiala prin procedee si tehnici specifice sau comune, care stimuleaza nu numai investitiile straine directe, ci si cresterea propriilor lor economii. De aceea, in ultimul deceniu Romania a pus tot mai mare accent pe politicile de atragere a investitiilor staine directe, care reprezinta o parte importanta a fluxurilor de capital privat in aceste tari.

Aceasta se face la nivelul politicii economice de ansamblu, care trebuie sa fie orientata in contextul evolutiei economiei moderne, al relatiilor internationale tot mai interdependente, al construirii unei economii nationale eficiente. Fiecare tara are obiective de dezvoltare economica, politica si sociala si politicile de ansamblu care sa conduca la atingerea obiectivelor, sistemul promotional si normativ pentru operationalizarea acestor politici, ca si structurile administrative si procedurile pentru aplicarea lor. Cadrul de politici nationale al Romaniei cuprinde un set concret de obiective, politicile pentru atingerea acestor obiective, sistemul de facilitati si sistemul administrativ, inclusiv structurile administrative, proceduri, valori, recompensarea si capacitatea personalului de a operationaliza masurile acestui sistem. La al doilea nivel, in cadrul politicii economice nationale, Guvernul stabileste un set de politici specifice privind regimul investitiilor straine directe si a liberalizarii miscarii capitalului. Acest set de politici, stimulative, normative si institutionale, se interfereaza si interactioneaza cu politica generala, influentandu- se de multe ori reciproc. In acelasi timp, se interactiveaza cu conditiile internationale, care determina anumite evolutii economice, sociale si politice. Impactul mare pe care investitiile straine directe il are asupra multor aspecte ale dezvoltarii economice, sociale si politice din tara noastra, a determinat adaptarea unor politici specifice, intr-un cadru destul de larg, care sa concentreze, sub aspect normativ si institutional, numai asupra investitiilor straine directe. Elementele regimului privind investitiile straine cuprind:

11

a) accesul investitiilor straine directe in anumite sectoare. In principiu, intreprinderile multinationale se bucura de regimul national al tarii gazda, iar investitiile straine directe se pot face in toate sectoarele. b) facilitatile si criteriile de performanta au un caracter global, urmarind marirea volumului si cresterea beneficiilor pe termen lung, a investitiilor straine directe. Pot sa fie diferentiale, functie de sectoarele strategice, mai importante

pentru economia tarii gazda. Recurgerea la facilitati fiscale (reduceri de impozit si taxe vamale, etc.) se face si este efectiva atunci cand se urmareste atragerea investitiilor straine directe.

c) transferul profitului si al capitalului intreprinderilor multinationale este de

regula liber si garantat si se incadreaza in liberalizarea regimului circulatiei capitalurilor. Dincolo de cadrul politic si economic general, si a politicilor specifice pentru investitori straini, Romania acorda si asistenta speciala unor investitori importanti pentru a trece mai usor procedurile birocratice, negociaza acorduri bilaterale pentru promovarea si incurajarea investitiilor si evitarea dublei impuneri, precum si acorduri comerciale si alte instrumente juridice bilaterale sau multilaterale de natura sa stimuleze fluxurile investitionale reciproce. Dar atragerea investitiilor straine directe cere eforturi in multe alte domenii, iar tehnicile de promovare sunt un mecanism important pentru a transmite investitorului potential toate aceste eforturi, promovarea inseamna tehnici specifice de reclama si publicitate, contacte directe sau prin posta, seminarii specializate, misiuni economice, participari la targuri si expozitii internationale, difuzarea de literatura si materiale tiparite, pregatirea vizitelor si insotirea investitorilor potentiali, facilitarea intalnirilor dintre investitori straini si parteneri locali, obtinerea aprobarilor si dezlegarilor necesare de la organele guvernamentale, pregatirea propunerilor de proiecte, elaborarea de studii de fezabilitate, furnizarea

de servicii investitorilor straini dupa efectuarea investitiilor, etc. ce fac obiectul unor strategii nationale de promovare. In strategiile de promovare a Romaniei ca loc de investitii pentru intreprinderile multinationale se urmareste atingerea urmatoarelor obiective:

a) furnizarea de informatii investitorilor potentiali;

b) oferirea de servicii la dispozitia investitorilor existenti si potentiali;

c) crearea unei imagini atractive pentru tara, ca un loc bun pentru investitii.

De regula, Guvernul combina cele trei tehnici de promovare, in diferite proportii, dar functie de obiectivul pe care il urmaresc la un moment dat, pot sa se concentreze pe o anumita categorie. In functie de aceasta, Guvernul poate sa se orienteze, la un moment dat, pe un program care sa creeze imaginea tarii, sau pe un program care sa genereze direct mai multe investitii. Pe masura ce eforturile se concretizeaza pe activitati de generare directa de investitii, atunci tehnicile cele mai des folosite sunt cele directionate, care vizeaza direct investitorul potential, care de altfel sunt si cele mai eficiente.

12

CAPITOLUL 2

“ASPECTE PRIVIND INVESTITIILE”

2.1. DEFINIREA INVESTITIILOR SI CLASIFICAREA LOR

Notiunea de investitie, intr-o acceptiune larga, este sinonima cu: alocare, plasare, dotare, iar intr-un sens mai restrans (financiar-contabil) reprezinta o cheltuiala facuta pentru obtinerea de bunuri materiale cu valoare mare si durata de folosinta indelungata. In conditiile conducerii economiei prin plan centralizat, pe principii administrative, investitia reprezinta numai ceea ce se aloca pentru crearea si dezvoltarea bazei materiale de productie si a celei pentru sectorul social-cultural. Potrivit unei definitii, cu larga circulatie in tara noastra, investitia reprezinta "totalitatea cheltuielilor prin care se creaza, se achizitioneaza noi fonduri fixe productive si neproductive, se perfectioneaza sau se reconstruiesc fondurile fixe existente". Trecerea la economia de piata implica o schimbare a opticii privind notiunea de investitie, determinata de circulatia capitalului pe piata, de lupta de concurenta, de castigul (profitul) asteptat etc.; in aceste conditii, problematica investitiilor este abordata de la sursa ce acopera cheltuielile respective. Astfel, investitiile sunt intelese ca reprezentand partea de venit destinata pentru formarea capitalului. Utilizarea venitului pentru cresterea capitalului si a stocurilor reprezinta investitiile nete; daca alaturi de veniturile destinate a fi investite se utilizeaza si amortizarile, obtinem investitia bruta. A investi inseamna a aloca resurse pentru sporirea capitalului real existent la un moment dat. Tot o investitie poate fi utilizarea de venituri pentru a cumpara hartii de valoare (actiuni, obligatiuni etc.) de pe piata capitalurilor, cu scopul final de a obtine un castig in viitor. Operatiunile de cumparare a hartiilor de valoare - forme ale capitalului in circulatie - dau nastere, atunci cand bursele sunt organizate pe baze capitaliste, la speculatii pure, rupte de tranzactiile reale. Desi apare la inceput ca o cheltuiala de bani, investitia nu poate fi rupta de continutul sa material concre, crearea elementelor de capital fix; scopul sau final, insa, este castigul. Asa cum subliniaza unii specialisti, investitia reprezinta: "angajarea resurselor, facuta cu speranta realizarii unor beneficii in decursul unei lungi perioade de timp in viitor" sau "actiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse in speranta ca in viitor se vor incasa sume mai mari de bani sau se vor obtine alte beneficii". Aceste formulari pun in evidenta continutul concret, material al investitiei (resurse materiale, financiare etc.) si scopul final - beneficiul (profitul). Notiunii de investitie ii este imanent timpul - element definitoriu al caracterului dinamic al procesului investitional. In acest sens, este relevanta sublinierea facuta de Pierre Masse potrivit careia investitia este: "o cheltuiala facuta pentru un viitor incert", din care reiese ca investitiei ii este inerent riscul.

13

Dupa Pierre Masse, investitile echivaleaza cu a renunta la satisfactia imediata si sigura, pe seama economiilor si veniturilor de care dispunem in prezent contra unei sperante viitoare, al carei suport il reprezinta tocmai bunul investit. Daca vom avea in vedere motivatiile care stau la baza investitiilor, acestea apar ca suport material al proceselor de productie, in vederea adaptarii productiei la cererea pietei, la nevoile economice si sociale, dar si al consolidarii pozitiei si competitivitatii acestora in concurenta cu alti agenti economici. Adica, investitiile se realizeaza pentru adaptarea capacitatilor de productie si servicii la cerere si pentru a dispune de o oferta concurentiala. Au caracter de investitie si cheltuielile referitoare la formarea si perfectionarea elementului uman al procesului de munca. Este vorba nu numai de cheltuielile legate nemijlocit de obiectul ce se construieste, ca cele pentru instruirea personalului, ci si de cheltuielile pentru invatamant pe baza carora se formeaza si perfectioneaza forta de munca. Consideratiile facute ne permit sa apreciem ca investitia reprezinta totalitatea resurselor (materiale, tehnice, umane, financiar tc.) alocate pentru dezvoltarea-modernizarea fortei productive a societatii, a intregii vieti sociale, astfel incat sa se creeze conditii necesare obtinerii unor efecte utile in viitor. Acumularea de capital fix e menita sa asigure in viitor un nivel de trai, de civilizatie superioare comparativ cu situatia actuala, cand se fac investitiile. De mare insemnatate in zilele noastre este rolul investitiilor in realizarea actiunilor si proiectelor destinate eliminarii noxelor din sectii si sectoare de productie poluate, cu efecte sociale si economice benefice, conservarii si protejarii mediului ambiant, precum si de combatere a poluarii mediului. Pentru nevoile de comparatii in privinta investitiilor, retinem acceptiunea data de ONU acestor cheltuieli, si anume: investitiile brute includ cheltuielile pentru realizarea de noi mijloace fixe, cheltuielile cu reparatiile capitale, cele pentru cresterea mijloacelor circulante si soldul miscarii capitalului strain, iar investitiile nete cuprind cheltuielile pentru cresterea capitalului fix si a celui circulant. Mentionam ca soldul miscarii capitalului strain apare ca diferenta intre fondurile intrate sub forma de imprumuturi, plasamente, investitii directe si sumele

ce reprezinta rambursari de rate si plata dobanzii, incasari din profituri si dividende din partea detinatorilor de capital strain, repatrierea capitalului strain. Sintetizand consideratiile mentionate, definirea investitiilor trebuie sa releve faptul ca:

- reprezinta o plasare de fonduri banesti intr-o actiune, intr-un proiect sau

operatie pentru a crea un spor de avutie, atat la nivelul individului, cat si al societatii;

- scopul urmarit nu consta numai in obtinerea sporului de bunuri si capacitati

de productie si de folosinta indelungata, ci si a unui castig, a unui profit;

- reprezinta un flux al valorilor care au ca punct initial, de pornire, fondurile

financiare, o parte a veniturilor si economiilor realizate; transformarea fondurilor banesti necesare presupune existenta unor materiale de constructii, utilaje si

14

echipamente tehnologice ce se vor manta in cadrul viitoarelor unitati, precum si capacitatile de productie de constructii-montaj etc,;

- exista un decalaj in timp, intre momentul investirii si cel al obtinerii

rezultatelor si veniturilor scontate;

- sunt o cheltuiala efectuata in prezent, certa, in scopul obtinerii unor efecte

viitoare, adesea incerte; din acest punct de vedere investitiile constituie o resursa

avansata care comporta un risc;

- pentru a produce, in timp,acumularea viitoare de capital fix, este necesara functionarea normala a intregului sistem economic.

Clasificarea investitiilor se face in functie de anumite criterii tehnice si economice.

a) Dupa destinatia cheltuielilor, investitiile se impart in:

- investitii directe: care se reflecta la construirea cladirilor, achizitionarea utilajelor etc. pentru noul obiectiv;

- investitii colaterale: destinate asigurarii de utilitati (apa, energie electrica, gaze, cai de acces, canalizare etc.);

- investitii conexe: cheltuielile de investitii in obiective pentru asigurarea

materiilor prime, energiei, combustibilului, diverselor prestari de servicii etc.,

precum si cele aferente unor lucrari pregatitoare pentru noul obiectic (consolidari de terenuri, lucrari de aparare impotriva inundatiilor etc.).

b) Dupa destinatia obiectivelor de investitii:

- investitii productive;

- investitii neproductive.

Pe baza acestui criteriu putem vorbi de investitii pe sectoarele: primar

(ramuri extractive), secundar (ramuri prelucratoare) si tertiar (servicii).

c) Dupa modul de executie a lucrarilor, avem:

- investitii executate in regie (de investitor, cu forte proprii);

- investitii executate in antrepriza (de catre unitati specializate);

- Investitii realizate in sistem mixt.

d) Dupa stadiul de realizare a lucrarilor, avem:

- investitii neterminate (valoarea lucrarilor realizate la obiectivele in curs de

executie);

- investitii restante: se refera la obiective ale caror termene au fost depasite;

- investitii terminate: la care toate lucrarile sunt incheiate. e) Dupa structura lor tehnologica, investitiile se impart in urmatoarele categorii:

- lucrari de constructii montaj (cladiri, constructii speciale, montaje ale unor utilaje, care reclama aceasta operatiune);

- achizitii de utilaje care necesita montaj (fixarea de fundatii, pe piloni sau

postamente) sau care nu necesita montaj (mijloace de transport, tractoare si masini

agricole etc.);

- lucrari si explorari geologice, in care se cuprind prospectiunile, explorarile pentru conturarea si extinderea zacamintelor in masiv, lucrari de foraj si exploatare, studii si cercetari geologice etc.;

15

- alte cheltuieli de investitii (cele privind proiectarea, cele cu personalul la obiectivele noi). f) Dupa caracterul lucrarilor, investitiile se impart in:

- investitii pentru construirea de unitati noi;

-investitii pentru reconstructia (refacerea), dezvoltarea (extinderea), amenajarea (transformarea), innoirea unitatilor existente. Investitiile pentru constructia de unitati noi sunt cele ce se fac pentru obiective care nu au existat anterior; pe baza lor se construiesc si achizitioneaza toate elementele care conduc la obtinerea obiectivului proiectat. Investitiile pentru reconstructie se efectueaza la obiectivele existente, care au suferit in urma unor calamitati; lucrarile respective implica modificarea constructiei, transformari ale procesului tehnologic. In caz de refacere, se urmareste doar readucerea constructiei la starea ei initiala. Lucrarile de amenajare si transformare se fac la obiective existente, in scopul creerii de conditii mai bune desfasurarii activitatii (reimpartirea spatiilor in cadrul perimetrului construit, consolidarea unor parti sau elemente de constructie, introducerea de utilitati necesare procesului tehnologic, transformarea unor cladiri pentru a li se da alta destinatie, amenajari exterioare, drumuri, pavaje etc.). Investitiile de dezvoltare constau in cheltuielile ce se fac in vederea maririi capacitatii de productie, depozitare etc., prin supraetajari, noi spatii adaugate celor existente etc. Investitiile de innoire sau reutilare constau in introducerea de utilaje noi, in locul celor care sunt uzate fizic sau moral. Intre investitiile de dezvoltare si cele de innoire exista o mare apropiere,

ambele bazandu-se pe achizitionarea de masini noi. Se face, totusi, delimitarea intre ele in functie de destinatia ce li se da masinilor sau utilajelor achizitionate: in primul caz, acestea se adauga celor vechi; in cel de-al doilea caz ele se substituie unora vechi, devenite inutilizabile. Investitiile de dezvoltare si innoire a utilajelor prezinta unele avantaje fata de investitiile noi, si anume: solicita resurse financiare relativ mai mici; conduc la imbunatatirea structurii tehnologice a capitalului fix (cresterea ponderii masinilor si utilajelor); perioada de executie este mai scurta, deci efectele economice si financiare sunt obtinute mai devreme. g) Dupa destinatia lor si natura rezultatelor activitatii, investitiile se impart in:

- investitii materiale in cladiri, masini, echipamente etc., a caror natura s-a

modificat substantial in zilele noastre, in sensul cresterii rapide in volum a

cheltuielilor cu tehnica informatica si cu echipamentele de productie automatizate, in defavoarea constructiilor mecanicce si a cladirilor;

- investitii nemateriale (intangibile), acele eforturi destinate sa pregateasca

viitorul: cheltuieli de logica informatica, de dezvoltare comerciala, de pregatire a fortei de maunca, de cercetare-dezvoltare; investitiile intangibile sunt destinate oricaror elemente in masura sa amelioreze competitivitatea intreprinderii in perspectiva; datorita evolutiei rapide inregistrata in deceniul trecut, aceste investitii

16

detin, in tarile dezvoltate ale lumii, aproape 50% din valoarea investitiei totale,

indiferent de tendinta generala a investitiilor. h) Dupa modul cum investitiile influenteaza economia firmei, dezvoltarea, rentabilitatea si eficienta activitatii agentilor economici, acestea se clasifica in:

- investitii cu efecte directe, reflectate in gestiunea firmei investitoare;

- investitii cu efecte indirecte asupra economiei firmei investitoare.

In categoria investitiilor cu efecte directe ce se vor regasi in gestiunea firmelor intra investitiile pentru constructia de noi unitati, pentru extinderea capacitatilor existente in functiune la un moment dat, pentru eliminarea locurilor inguste, completarea dotarii si introducerea progresului tehnic, inclusiv a

informaticii de gestiune, investitiile pentru retehnologizari, precum si cele pentru mentinerea capacitatii de productie la un nivel dat. Din categoria investitiilor cu efecte indirecte fac parte:

- investitiile in obiective destinate protejarii mediului, prevenirii poluarii si

combaterii acesteia; ele servesc la conservarea mediului si protectia ecologica;

- investitiile pentru realizarea de obiective cu caracter social si cultural;

- investitiile strategice (intangibile), cu efecte utile in perspectiva, pentru

investitori. In concluzie, o investitie presupune, intotdeauna, cheltuirea de resurse materiale si umane. Pentru a investi, e necesar sa economisesti, sa acumulezi o parte din venit, deci sa te abtii de la a consuma intregul vanit pentru nevoi personale, in speranta obtinerii unor venituri mai mari in viitor.

2.2. RISCUL INVESTITIONAL SI CALCULAREA LUI

Orice investitor, fie el autohton sau strain, isi pune intrebarea: ce se va intampla cu banii pe care ii cheltuieste sub forma de investitii? Desigur, el afecteaza in acest scop o parte din venituri in speranta obtinerii unei cresteri a productiei, realizarii de profituri sporite intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat, dupa intrarea in functiune a obiectivului de investitii. Cu toata previziunea efectuata, investitiile sunt riscante, deoarece profitul depinde de un viitor nesigur. Deci, in activitatea firmei isi fac loc incertitudinea si riscul.

2.2.1. DEFINIREA INCERTITUDINII SI A RISCULUI; TIPURI DE RISC Intr-o conceptie generala, riscul inseamna hazard, primejdia unor eventuale pierderi, sau "posibilitatea de a te expune la pierderi" (The Oxford English Dictionary) sau o pierdere posibila "pe care politica moderna se straduie sa o previna sau sa o repare" (Petit Larousse ilustre). Perceperea riscului, conturarea dimensiunilor sale, presupune o constientizare a pericolului unei actiuni, asumarea responsabilitatii de catre o persoana, atunci cand se afirma ca rezolva o anumita problema sau ca face un lucru "pe riscurile sale". In abordarea incertitudinii si riscului se au in vedere, de regula, consecintele anticipate ale uneia sau alteia din variantele de actiune si doar uneori cauzele care

17

determina consecintele actiunilor. Incertitudinea are la baza numarul redus al

cunostintelor certe sau chiar lipsa acestora referitoare la consecintele unei actiuni,

in timp ce riscul presupune un calcul bazat pe o experienta trecuta extrem de vasta

sau pe date informationale, putandu-se face astfel estimari privind probabilitatea consecintelor unor actiuni sau a ivirii unui eveniment. Dupa natura sigura sau nesigura a cunostintelor pe care le avem asupra unor fenomene ale pietei ca cerere, vanzari, preturi etc., putem spune ca le studiem intr- un viitor sigur sau intr-un viitor nesigur (probabil). Astfel, daca este vorba de produse ce se vand usor, cum sunt cele alimentare, cererea viitoare poate fi considerata ca sigura. Pentru alte produse, care se vand relativ greu, cererea este apreciata ca nesigura. In economia de piata, al carei mecanism de reglare se bazeaza pe concurenta, pe oscilatia preturilor etc., incertitudinea si riscul sunt niste variabile de care trebuie tinut seama, suprimarea lor nefiind posibila. Oricat ar fi de precauti,

de chibzuiti, oricata informatie ar avea, agentii economici nu vor putea niciodata sa elimine in intregime incertitudinea din activitatea lor, sau sa evite aparitia riscului. Tot ceea ce pot face ei este sa studieze si sa calculeze riscul, pentru a-l cunoaste si

a alege varianta de activitate mai putin riscanta. Calculul riscurilor, insa, nu

scuteste agentul economic de asumarea sau acceptarea lor, ci ii da doar posibilitatea sa le infrunte in cunostinta de cauza. Riscul se constituie ca un rau necesar in procesul de dezvoltare, ocolirea lui genereaza piedici acestui proces. Astfel, in cazul introducerii pe piata de noi produse exista incertitudini in legatura cu reactia concurentilor, preturile la care se vor vinde produsele, veniturile scontate, de unde si eventualele riscuri. Pentru a face fata riscului, agentul economic va cauta sa introduca procedee tehnologice dintre cele mai moderne, care sa-i permita scaderea costurilor si fabricarea unor produse de calitate superioara. Fabricile sunt preocupate mereu de modul cum sa-si vanda produsele. In vederea atingerii acestui scop, ele inoveaza, inventeaza, isi innoiesc periodic modelele, stabilesc termenele de garantie a functionarii produselor, perfectioneaza sistemele de productie, numai si numai pentru a-si pastra clientele si a atrage cumparatorii. Aceasta grija a fabricilor este accentuata odata cu deschiderea economiei spre exterior, cand produsele straine inunda piata. In aceste conditii, se da o batalie pentru costuri mai mici si pentru o calitate mai buna. Desi este foarte greu de a face o distinctie clara intre incertitudine si risc, s-a ajuns totusi sa fie delimitate, pentru nevoile practice, astfel: incertitudinea ca o situatie careia nu i se pot asocia probabilitati, iar riscul o situatie careia i se pot asocia (stabili) probabilitati intr-o anumita distributie. Agentii economici, actionarii, partenerii firmei (furnizori, clienti) percep riscul ca un rezultat nefavorabil, cu o probabilitate anume. Ceea ce se considera pierdere probabila se refera, bineinteles, la ceea ce se asteapta in viitor, pe baza unor estimari previzionate. Riscul este gandit ca o probabilitate a pierderii atasata unui castig. In vestitorul va accepta riscul, o anumita pierdere, prevazand ca va putea sa o compenseze cu un castig aditional, anticipat, cu o anumita probabilitate. Astfel, marimea riscului este o functie de variatie a profitului.

18

Riscul in economie se poate caracteriza si estima in functie de factorii care il determina si de dimensiunile pe care le cunoaste in manifestarea sa. Dupa factorii care il genereaza, se disting doua tipuri de risc si anume:

* Riscul in afaceri este generat de evolutia progresului tehnic in ritm rapid si consecintele sale greu de stapanit; incertitudinile pietei referitoare la evolutia cererii, schimbarea gusturilor consumatorilor, modificarea preturilor, a politicii vanzarilor promovate de unele firme etc.; instabilitatea economica si politica (situatii de criza economica, de inflatie, de somaj, greve, etc.). Chiar si atunci cand intreprinderea dispune de strategii privind asimilarea de produse noi si modernizarea proceselor de productie, dotarilor tehnice etc., exista un risc al afacerii, mai mare sau mai mic. El este legat de succesiunea, la intervale de timp scurte, a noilor cuceriri stiintifice. La randul lor, preturile nu pot fi nici controlate si nici stapanite, cu toate ca se fac unele eforturi din partea statului de a struni cresterile de preturi. Evolutia preturilor este influentata de lupta de concurenta, intelegeri ale producatorilor, jocul cerere-oferta (determinat de starea productiei, de venituri, de tendinta spre castig mai mare). Factorii enumerati mai inainte actioneaza unii asupra altora, iar efectul lor combinat da nivelul riscului de intreprindere sau calitatea ce se atribuie previziunilor referitoare la profiturile viitoare. De retinut faptul ca riscul de afaceri este un element definitoriu in activitatea agentilor economici, fie de a-i dinamiza, fie de a-i aduce in stare de faliment. Acest risc poate fi diluat de catre agentii economici, daca vor cunoaste bine piata, pe baza unor studii de marketing, daca aplica strategii si metode de promovare a vanzarilor, de adaptare a ofertei si preturilor la conditiile pietei. * Riscul financiar pentru o firma decurge din proportia mare a imprumuturilor sale luate de la banci. Acest gen de risc consta in aceea ca, in cazul ivirii unei conjuncturi nefavorabile, profiturile se volatizeaza, cedand locul pierderilor. Adica, intreprinderea ajunge in situatia ca din rezultatele sale financiare sa nu poata achita nici dobanzile la imprumuturile contractate. In cazul in care intreprinderea nu are datorii bancare, nivelul beneficiilor din exploatare este egal cu cel al beneficiilor nete, iar riscul de tip financiar este mic. In schimb, ponderea mare a imprumutului in cadrul surselor de finantare diminueaza volumul beneficiilor nete prevazute, sporeste riscul pentru actionari de a-si incasa dividendele. Intr-un viitor incert, existenta cheltuielilor fixe si privilegiate, ca dobanzile la imprumut, diminueaza siguranta asupra beneficiilor ramase. Coeficientul de risc este foarte mare atunci cand este vorba de un risc independent de agentul economic, adica determinat de conjunctura economica defavorabila. Tocmai de aceea, pentru a preintampina riscul legat de imprumut, insesi bancile finantatoare au luat masuri in aceasta directie, si anume: nu se acorda imprumuturi decat pana la cel mult 50% din costul investitiei proiectate, urmand ca diferenta sa fie acoperita din surse proprii si emiterea de actiuni. Dupa dimensiunile pierderilor pe care le presupune, riscul poate fi incadrat in cateva categorii reprezentative, legate de altfel de tipul investitiei, si anume:

19

-riscul de nivel minim sau zero, la investitiile de plasament in obligatiuni, in imprumuturi pe termen lung, a caror rata de dobanda se mentine; -riscul de grad redus, la investitiile de inlocuire, la care modificarile in procesul de productie sunt relativ reduse; -riscul de grad mijlociu, la investitiile de productivitate, care presupun modificarea productiei, rationalizarea locurilor de munca; -riscul de grad ridicat, la investitiile de dezvoltare (expansiune), ce implica incertitudinile pietei, legate de lansarea noilor produse, privind reactia concurentei, nivelul preturilor, volumul vanzarilor; -riscul de grad foarte ridicat, la investitiile de cercetare-dezvoltare, ale caror rezultate sunt deosebit de incerte. Masurarea riscului, indiferent de natura sa, este o operatie necesara in estimarea eficientei activitatii firmei, indeosebi cu prilejul efectuarii unor investitii. In acest sens, vor trebui luate in considerare strategiile adoptate de firma atat in privinta activitatii firmei, indeosebi cu prilejul efectuarii unor investitii. In acest sens, vor trebui luate in considerare strategiile adoptate de firma atat in privinta activitatii economice, cat si in legatura cu modul de finantare a dezvoltarii. Dispunand de o estimare a evolutiei intreprinderii si cunoscand riscul asociat, managerul poate fundamenta decizii proprii, poate evalua lucid orientarea sa economica.

2.2.2. FORME DE MANIFESTARE A RISCULUI IN ACTIVITATEA FIRMEI

Dupa gravitatea primejdiei si consecintele asupra situatiei firmei, riscul cunoaste mai multe feluri:

* riscul de ruina (faliment) apare atunci cand intreprinderea ajunge intr-o

situatie deosebit de grea, practic fiind condamnata la disparitie, urmand sa dea faliment, ceea ce inseamna ca salariatii isi pierd posturile, creditorii isi pierd creantele (in totalitate sau partial), actionarii isi pierd sumele de bani pe care le-au investit. Acest risc este cel mai de temut. Desigur, decizia de investitie se ia pentru o perspectiva sanatoasa a dezvoltarii economice. Dar, daca dupa punerea in functiune a proiectului, conjunctura economica se dovedeste mai putin favorabila decat cea prevazuta, incasarile scontate nu se realizeaza, in timp ce obligatiile de rambursare a creditului si de plata a dobanzilor aferente continua sa curga. Intreprinderea ajunge in situatia de a nu-si putea onora obligatiile fata de banca, fata de furnizori etc., fiind nevoita, in cele din urma, sa dea faliment. Criza de insolvabilitate, care este incapacitatea firmei de a-si onora angajamentele, constituie o mare primejdie pentru buna functionare a

mecanismului economic. Cand semnele falimentului au devenit evidente (incetarea platilor) este sesizat tribunalul si se angajeaza procedurile de protejare a intereselor partilor afectate: salariati, fisc, creditori, furnizori etc.

* riscul de insolvabilitate survine atunci cand intreprinderea nu mai poate

face fata platilor. Incapacitatea de a-si achita angajamentele (criza de insolvabilitate) poate conduce fie la lichidare, cand nu mai este nici o sansa de salvare (manifestandu-se riscul de ruina), fie ca se solutioneaza printr-o investitie

20

de conjunctura, pe baza unui credit suplimentar de la banca, sau firma respectiva se

asociaza cu o alta intreprindere susceptibila de a o ajuta. In acest ultim caz, este vorba de o pierdere a independentei, care, in unele situatii poate deveni definitiva. Un asemenea eveniment lasa inevitabil o impresie de fragilitate a firmei, care va constitui un handicap in viitor.

* riscul pierderii autonomiei se manifesta inainte de declansarea crizei de

insolvabilitate; el se manifesta atunci cand intreprinderea observa ca, prin mijloace proprii, nu mai are capacitatea de a-si conserva in viitor pozitia sa in productie sau sub aspect comercial. Altfel spus, resursele de autofinantare se dovedesc insuficiente in raport cu nevoile de dezvoltare. Pentru managerul proprietar apare dilema: sa ramana o intreprindere mica sau mijlocie, mentinandu-se independent, ori sa-si mareasca dimensiunile capitalului prin afilierea la o firma mai puternica.

* riscul scaderii rentabilitatii este un risc de natura mai mult financiara,

care exprima faptul ca la o crestere de capital, beneficiul net nu creste in aceeasi proportie, semnalandu-se astfel fenomenul de diluare. Acesta este riscul care planeaza asupra noilor investitii sau legat de acestea; el trebuie sa fie calculat de conducerea firmei, atunci cand elaboreaza strategia financiara. Cu toate ca acest risc are consecinte mai putin grave, trebuie totusi estimat, pentru ca fluctuatiile pe care le determina s-ar putea sa fie neplacute intr-o conjunctura financiara defavorabila. Pentru a-si asigura sansele de reusita, intreprinderile fac investigatii asupra viitorului, impreuna cu alti factori interesati, pentru ca decizia de investitie sa se bazeze pe o anumita incredere in viitorul proiectului. Este important atat pentru manageri, cat si pentru actionari, pentru banca, furnizori, etc. sa se faca aprecierea riscului global al intreprinderii, fara a se neglija analiza riscului pe sectoare de activitate, permitandu-le astfel o mai buna apreciere a amploarei acestuia. Dimensionarea riscului in economie, a riscului investitional, are un rol informativ, aratand celor interesati cat de mari vor fi eventualele pierderi in afacerea pe care o preconizeaza.

2.2.3. EVALUAREA RISCULUI IN PROCESUL DE FUNDAMENTARE A DECIZIILOR DE INVESTITII

2.2.3.1 IMPLICAREA PROBABILITATILOR IN CRITERIILE DE

EVALUARE A PROIECTELOR Evaluarea proiectului de investitii in conditii de risc se bazeaza in analiza economica si in analiza financiara, de indicatori si criterii de eficienta economica calculati tinand seama de caracterul probabilistic al finalitatii proiectelor de investitii, al indicatorilor si criteriilor de eficienta pe variante de factori reglabili. De aceea, problema care se pune consta in a stabili probabilitatea aparitiei in practica a uneia sau alteia din situatii, in viitor, pe durata de viata economica. In continuare, pe baza probabilitatilor stabilite, pentru fiecare din situatiile posibile in viitor, se calculeaza avantajele economice si costurile pe variantele de proiect elaborate, iar in final, indicatorii de eficienta economica.

21

In acest mod se evalueaza riscul proiectelor si impactul acestora in cadrul analizei economice si financiare. Probabilitatile folosite in calculele indicatorilor si parametrilor proiectelor stabilite prin consultarea expertilor sunt interpretate in sensul unui grad de incredere, in faptul ca un anumit fenomen se va produce, ca se va atinge un anumit cost sau se va obtine un anumit venit,profit, cash-flow, etc. Astfel, pentru

depistarea variantelor si stabilirea proiectelor se apeleaza la speranta matematica, la aplicarea testului ecartului tip (abaterea standard) si a ratei rentabilitatii asteptate. Ca metode de masurare a gradului de risc se pot utiliza cu bune rezultate arborele decizional, iar in cazul complexitatii proceselor economice tehnica simularii.

O serie de fenomene naturale, economice si sociale pot fi caracterizate prin

date statistice obiective, pe baza carora se stabilesc probabilitatile de evolutie a lor in viitor.

In domeniul investitiilor, pentru probleme de evaluare a proiectelor, informatiile din perioada trecuta ajuta mai putin. Aceasta pentru ca fiecare decizie de investitii este unica; ea insa face parte dintr-un grup de cazuri similare. Nu exista, in consecinta, posibilitatea de a determina cu precizie, pe baza prelucrarii unor date statistice, posibilitatea realizarii parametrilor investitiei si in final a rentabilitatii asteptate. Conceptia probabilista de evaluare a riscului pe care il prezinta proiectele de investitii este o componenta a metodelor rationale, moderne de fundamentare a deciziilor. Astfel se poate apela la probabilitatile emise de specialisti (cu puternic

caracter subiectiv), stabilindu-se de fapt sansele de realizare a unor parametri, prin aprecierea proportiei sansei care poate fi 10%, 30%, 50% etc. Aceste aprecieri se bazeaza pe intuitia si experienta specialistilor in domeniu. In abordarea probabilista a proiectelor se pot avea in vedere urmatoarele situatii:

* volume diferite ale cererii de produse si servicii pe piata;

* accentuarea concurentei manifestata prin aparitia de noi tehnologii, de noi produse competitive (de exemplu de tipul inlocuitorilor);

* aparitia de dificultati in asigurarea de resurse valutare, de anumite materii prime etc.;

* variatia ratei dobanzii, a preturilor, a inflatiei etc.

Sansa este definita ca posibilitate a realizarii unor niveluri ale parametrilor si indicatorilor in atingerea unui scop.

Notam cu:

M - numarul de sanse care favorizeaza fenomenul, evenimentul;

N - numarul total de sanse favorabile si nefavorabile posibile;

P - probabilitatea. Probabilitatea masoara raportul dintre numarul de sanse egal posibile care favorizeaza fenomenul avut (M) si numarul total de sanse (N):

P = M / N

22

In acest caz riscul este masurat de q:

Q = 1 - P Valorile sanselor:

* 0 - eveniment imposibil;

* 1 - eveniment sigur, cert;

* 0,5 - cea mai corecta pentru cazurile practice.

2.2.3.2. SPERANTA MATEMATICA A INDICATORILOR DE EFICIENTA

In procesul de evaluare a proiectului, criteriul speranta matematica de castig

ia forma concreta de speranta matematica a sumei de fluxuri financiare actualizate, pentru diferite solutii posibile, ponderand fluxurile anuale cu probabilitatile de realizare pe ani, in functie de imprejurarile concrete, de eventualele evenimente etc.

Relatia de calcul pentru exprimarea avantajelor economice si costurilor probabile asociate unui proiect de investitii este de tipul:

U i =

ij

* p ij

in

care:

U

- valoarea probabila a avantajului economic sau a costurilor la varianta/

alternativa "i" de proiect (speranta matematica a producerii acestuia);

ij - avantajul economic sau costul corespunzator variantei "i" de proiect in cazul aparitiei situatiei "j" in viitor;

p ij - probabilitatea aparitiei in practica a situatiei "i" la varianta "j" de

investitii. Speranta matematica cuprinde informatii privind parametrii si indicatorii proiectelor, ponderati; ea este o medie stochastica. Se observa ca valorile probabile ale avantajelor economice si ale costurilor proiectelor de investitii depind de varianta "i" de investitii si de starea sau situatia "j" din viitor.

2.2.3.3. INDICATORI PENTRU MASURAREA RISCULUI PROIECTELOR DE INVESTITII In cazul in care speranta matematica este egala pe variantele de proiect, apare necesitatea alegerii variantei cele mai plauzibile. Astfel, pentru depistarea variantelor si stabilirea proiectelor se apeleaza la aplicarea testului ecartului tip (abaterea standard) si a ratei rentabilitatii asteptate. Valoarea medie sau valoarea neta actualizata se calculeaza pe baza relatiei:

VNA = E (VNA) =

n

CF h

h=0 ---------

(1+a)h

Dispersia

2 (VNA) si respectiv abaterea standard

conform relatiilor de calcul:

23

(VNA) se calculeaza

n

2 (VNA) =

2

h=0 ---------

(1+a) 2h

2 (VNA) = [

2 (VNA) ] ½

unde: CF h - valoarea estimata a cash-flow-urilor; h 2 - dispersia cash-flow-urilor la anul h.

Rata rentabilitatii asteptate se calculeaza folosind procedeul de calcul al rentabilitatii interne. Notatiile corespunzatoare sunt:

C

- cheltuielile in anul 0;

R

- rezultatele din incasari in anul 1;

r

- rata rentabilitatii;

a

- rata de actualizare;

r'

- rata rentabilitatii asteptate.

Beneficiul (actualizat cu rata a) va fi:

- C + R / ( 1 + a ) = 0

Din relatia de mai sus se obtine expresia ratei rentabilitatii:

R / (1+r) = C, de unde

r = R / C - 1

Speranta matematica a beneficiului la rata "a" va fi:

E(R) - E(C) + ---------

(1+a)

Din relatia de mai sus se deduce rata rentabilitatii asteptate r' in urma egalizarii cu 0: E(R) - E(C) = --------- = 0

(1+r')

Rata rentabilitatii asteptate este rata de actualizare pentru care speranta beneficiului actualizat este egala cu zero. In cazul in care procesul de investitii creste in complexitate, calculul indicatorilor mentionati este insotit de suportul oferit de tehnica simularii Monte Carlo care prezinta, prin generarile in situatii comparabile, o serie de variante ce vor fi examinate ulterior de catre decident. Aceasta presupune folosirea unor variante aleatoare de distributie continua si anumita repartitie corespunzatoare valorilor unor parametri precum costurile, rata dobanzii, veniturile etc.

2.2.4.ANALIZA DE SENZITIVITATE A PROIECTELOR DE INVESTITII

Orice decizie a agentilor economici in ceea ce priveste dezvoltarea ori restructurarea productiei, retehnologizarea sau modernizarea fondurilor fixe antreneaza un risc in obtinerea rezultatelor estimate initial datorita influentei schimbarilor ce se manifesta neincetat in mediul tehnic, economic si social, intern si extern. De aici, necesitatea ca studiile de fezabilitate sa analizeze sensibilitatea

24

variantelor studiate fata de schimbarile probabile, precum si coeficientul de risc sub influenta factorilor ce nu au putut fi luati in considerare in mod explicit. In studiile de fezabilitate este necesar sa se evidentieze sensibilitatea variantelor fata de schimbarile ce pot interveni pe parcursul functionarii obiectvului. Aceste schimbari pot proveni din:

* cresterea pretului materiilor prime;

* cresterea costului echipamentului (intre momentul elaborarii proiectului si achizitionarea acestuia);

* cresterea salariilor;

* cresterea valorii investitiilor pe parcursul realizarii acesteia;

* diminuarea valorii investitiei prin imbunatatirea solutiilor tehnologice;

* variatia pretului de vanzare al produselor;

* neatingerea capacitatii de productie proiectate;

*prelungirea nejustificata a duratei de executie fata de prevederile proiectului. Indicatorul folosit frecvent in analiza sensibilitatii este rata interna de

rentabilitate financiara, care se calculeaza pentru varianta de baza a proiectului (RIR 0) si pentru fiecare din variantele care include ipotezele de mai sus. La

calculul acestora se admite aceeasi perioada de analiza (t = 1,2,

procentul mediu al cresterii sau reducerii factorului respectiv. Analiza de senzitivitate a proiectelor este o proceduta iterativa, indelungata, pe parcursul careia se evalueaza diferitele modificari posibile ale factorilor

exogeni si impactul asupra indicatorilor de eficienta economica si financiara. Prin aceasta se evalueaza cele mai probabile rezultate ale proiectelor si se creaza premisele de a retine variantele cele mai plauzibile de desfasurare a acestora. In analiza senzitivitatii proiectelor se pot avea in vedere urmatoarele alternative:

si se apreciaza

,n)

* variatia (cresterea) costurilor de exploatare pe elemente si pe total, cu mentinerea la nivel constant a veniturilor anuale previzionate; * variatia (scaderea) veniturilor cu mentinerea la un nivel constant a costurilor previzionate;

* modificarea simultana a costurilor de exploatare si a veniturilor anuale;

* variatia duratei de functionare eficienta, etc.

Prin aceasta se urmareste stabilirea variatiei performantelor si indicatorilor economici la posibile modificari, in sens negativ, a unor factori critici identificati pe parcursul derularii proiectului de investitii (schimbarea tendintei preturilor pe piata materiilor prime, aparitia unor materii prime alternative, cresterea salariilor fortei de munca, uzura morala a echipamentului tehnologic, etc.). Sunt analizate variantele admisibile de proiect situate in zona solutiilor aferente, apropiate de varianta performanta si diferentiata fata de aceasta prin valoarea criteriului de alegere in limite acceptabile.

2.3. SURSE DE FINANTARE A INVESTITIILOR

25

2.3.1. FINANTAREA INTREPRINDERILOR Finantarea operatiunilor curente ale societatii si a programelor sale de dezvoltare este, neindoielnic, elementul-cheie al viitorului oricarei societati comerciale. In planul de finantare, specialistii societatii trebuie sa includa acele

instrumente financiare, modalitati de utilizare si conditii care sa fie atractive pentru potentialii creditori/investitori, dar care sa ofere, in acelasi timp, cele mai avantajoase conditii pentru societatea respectiva. Societatile comerciale isi finanteaza activitatea curenta si programele de dezvoltare din doua surse principale: din fondurile generate de insasi desfasurarea unei activitati profitabile, retinand din profit sume destinate continuarii activitatii sau din fondurile atrase din afara societatii. Instrumentele financiare utilizate in mobilizarea de fonduri din afara societatii se pot grupa in doua mari categorii:

* instrumente financiare de tipul imprumuturilor (credite bancare, obligatiuni);

* instrumente financiare de tipul actiunilor.

In orice moment al procesului de selectare a unui instrument financiar, trebuie sa se tina seama de faptul ca vorbim de atragerea banilor altora, deci este necesara imbinarea intereselor societatii cu ale investitorilor. Prin urmare, selectarea instrumentului financiar ce va fi utilizat si modalitatea de plasare a

acestuia catre investitori se realizeaza plecand de la aceste premise si, in general, tinand cont de patru factori importanti care se analizeaza atat independent, cat si prin relatiile dintre acestia:

* Caracteristicile tipului de instrument financiar avut in vedere;

* Modalitatile de plasare;

* Disponibilitatea fondurilor pe pietele financiare, interna si internationala; * Situatia prezenta si viitoare a societatii, pespectivele de crestere ale

acesteia. In alegerea tipului de instrument financiar se iau in considerare trei variabile esentiale:

* dreptul investitorului asupra veniturilor viitoare ale societatii;

* dreptul investitorului de a participa la luarea deciziilor;

* dreptul investitorilor asupra activelor societatii in cazul lichidarii.

OBLIGATIUNEA, ca instrument financiar, este o forma de imprumut; ea ofera investitorilor un venit fix, dar sigur (in limita riscului asumat cu privire la posibilitatea aparitiei insolvabilitatii societatii), se poate oferi celor interesati in pachete mici si are un risc mai mic pentru investitor, cu precizarea ca, intr-un mediu inflationist, riscul creste considerabil. ACTIUNILE sunt titluri de valoare care ofera detinatorului un venit rezidual - adica dreptul sau se exercita numai asupra unei parti din veniturile societatii, respectiv acea parte care ramane dupa plata tuturor obligatiilor societatii, inclusiv dupa plata inprumuturilor de orice tip si a dobanzilor aferente. Investitia in actiuni ofera investitorului doua forme de venituri:

26

* dividendele;

* veniturile suplimentare obtinute din cresterea valorii actiunilor cumparate.

Neoferind un venit fix, riscul investitiei in actiuni este mult mai mare, dar obtinerea unor venituri mai mari este probabila. Obtinerea finantarii necesare prin

emisiune suplimentara de actiuni si plasarea acesteia pe piata (interna sau internationala) este o solutie viabila daca avantajele pur economice sunt corelate cu anumite considerente de ordin strategic:

* atragerea unor investitori, fie strategici, fie financiari;

* privatizarea societatii comerciale astfel incat plasarea unei parti din capital catre sectorul privat sa constituie un prim pas in atingerea acestui obiectiv;

* expunerea societatii pe plan international si facilitarea accesului viitor al

societatii respective la aceasta piata, atat ca piata de desfacere si aprovizionare, cat si ca piata pe care se pot obtine viitoare finantari. Succesul acestora depinde in mare masura de cateva elemente esentiale:

1) situatia financiara a societatii - care trebuie prezentata cu acuratete potentialilor investitori; 2) programele de dezvoltare, cu alte cuvinte destinatia pe care o vor lua fondurile atrase in urma efectuarii operatiunii, care trebuie sa fie temeinic si realist fundamentate; 3) volumul finantarii - care trebuie corelat cu viitoarea capacitate de generare de venituri fundamentata pe baza programelor de dezvoltare; 4) calitatea managementului; 5) posibilitatea de vanzare rapida a actiunilor astfel dobandite, in cazul investitorilor financiari. Exista, bineinteles, si alti factori care influenteaza alegerea celei mai eficiente modalitati de finantare, dar unul dintre acestia - factorul timp - este determinant; o solutie la un moment dat poate fi foarte buna, dar, intr-o alta perioada de timp, total neinspirata.

2.3.2. SURSELE PROPRII PENTRU INVESTITII Fondurile proprii ale agentilor economici (ceea ce reprezinta, in esenta, autofinantarea lor) exprima capacitatea acestora de a produce resurse de investitii din activitatea de exploatare si din alte activitati. Elementul definitoriu al autofinantarii il reprezinta asigurarea dezvoltarii activitatii pe seama resurselor financiare proprii. Se considera ca intreprinderea se autofinanteaza, intr-un orizont de timp mediu (un ciclu de productie si investitional), daca ea are capacitatea de a obtine asemenea rezultate financiare care sa-i permita rambursarea creditelor si plata dobanzilor aferente. Prin urmare, politica de autofinantare a intreprinderii nu inseamna renuntare la imprumuturi bancare. Profitul net rezultat din exercitiul financiar este repartizat atat pentru dezvoltare, cat si pentru alte destinatii: dividendele actionarilor, premii pentru salariati etc. Agentul economic se autofinanteaza atunci cand obtine un profit care poate servi, in acelasi timp, ca remunerare a capitalurilor angajate si ca sursa de

27

investitii, care sa contribuie la marirea sau mentinerea competitivitatii sale pe piata.

In vederea dezvoltarii afacerii, firmele aloca acestui scop o parte din profit, constituind, astfel, o parte din capitalul pentru expansiune. Un anumit sprijin ce se poate acorda firmelor, ar fi aplicarea unui sistem fiscal rezonabil, adica o impozitare a profiturilor la cote care sa nu descurajeze acumularea pentru investitii. In aceasta idee s-a luat masura de inlocuire a sistemului de inlocuire a sistemului de impozitare bazat pe cota de 45% cu unul bazat pe o cota de 38% intr-o prima faza, pentru ca apoi sa se ajunga la cota de 25%. Odata cu aceasta, au fost desfiintate scutirile si reducerile de impozite pe profit.

Reducerea cotei de impozitare a profitului are urmari favorabile pe un plan mai larg si anume: posibilitatea mai mare de acumulare pentru firma; prin investitii creste potentialul intreprinderii; are loc cresterea cifrei de afaceri, a profitului, deci a bazei de impozitare, ceea ce implica bani mai multi pentru bugetul de stat. Micsorarea sarcinii fiscale pe profitul intreprinderii, ca si scutirea de impozitul aferent profitului reinvestit, reprezinta sau ar trebui sa reprezinte o strategie a oricarui stat unde se doreste o relansare a economiei. Amortismentul cumulat serveste intreprinderii pentru finantarea innoirii activelor fixe (imobilizarilor) ajunse la limita duratei lor de functionare, precum si pentru nevoile de dezvoltare - modernizare. In principiu, disponibilitatile banesti provenite din amortismente sunt destinate investitiilor. Se poate insa, ca o parte din amortismente sa fie intrebuintata pentru rambursarea imprumuturilor, pentru finantarea activitatii de exploatare (cresterea stocurilor, creditarea clientilor etc.). Politica de amortizare este folosita in vederea sprijinirii procesului de dezvoltare a productiei. Teoretic, exista trei metode de calcul al amortizarii:

* liniara;

* regresiva;

* accelerata.

Ultima metoda are o anumita valoare practica. In tara noastra se aplica, in general, metoda liniara. Reglementarile legale prevad posibilitatea pentru unele firme sa aplice amortizarea accelerata. Astfel este grabita recuperarea valorilor imobilizate, intreprinderea formandu-si intr-un timp mai scurt disponibilitati banesti necesare consolidarii sale economice. Incasarile din vanzarea utilajelor scoase din functiune servesc drept capital pentru investitie. Unele elemente de active fixe sunt vandute inainte de incheierea duratei lor de functionare sau la sfarsitul acesteia, ca materiale vechi. Sumele incasate alimenteaza fondul de dezvoltare din care se finanteaza investitiile. Este important ca de aceste sume sa se tina seama la aprecierea necesarului de capital pentru achizitia unui nou utilaj. Pentru acesta ele se scad din pretul de achizitie al noului utilaj. Pot fi situatii cand unele masini, cladiri etc., existente in proprietatea firmei, sunt utilizate la un nou proiect al sau de dezvoltare-modernizare. In acest caz, valoarea reziduala a respectivelor active reprezinta o economie de capital banesc,

28

legata de noul proiect. Aceste utilaje, insa, constituie un element al efortului investitional, valoarea lor ramasa este inclusa in totalul cheltuielilor de investitii initiale. Activele fixe devenite disponibile, datorita restructurarii activitatii firmei, dar inca bune de exploatare, sunt vandute, inchiriate, date in locatie de gestiune etc., avand loc fenomenul de dezinvestire. Emiterea si vinderea de actiuni Economisirile de bani se fac atat de catre populatie, cat si de catre agentii economici. Conditia esentiala a economisirii o constituie dezvoltarea productiei materiale, cresterea in ritm sustinut a produsului intern brut. Se disting doua segmente ale pietei de capital: unul in care nu se folosesc hartiile de valoare (gestionat de bancile comerciale) si altul in care sunt folosite hartiile de valoare (actiuni, obligatiuni etc.), segment in care actioneaza bursa de valori.

Piata de capital cuprinde:

a) bancile si institutiile financiare specializate, care, pe langa rolul lor principal de finantare a agentilor economici, ajuta in a lansa emisiunile de actiuni si obligatiuni; in aceasta situatie, bancile joaca un rol intermediar; b) bursele de valori mobiliare, care creaza posibilitatea cotarii si negocierii titlurilor; joaca un rol de intermediar atunci cand detinatorul de titluri doreste disponibilitati, acesta putand sa le vanda altor persoane prin intermediul burselor; c) alti intermediari (companii de asigurare): intre cei care ofera capital si cei care solicita capital relatia are loc pe o piata, la care se disting doua componente:

* piata primara, care include emisiunile titlurilor de valoare (actiuni, obligatiuni etc.) si achizitionarea acestora de catre diferiti agenti ai cumparatorilor care poseda capital; * piata secundara, care se bazeaza pe bursele de valori mobiliare unde se negociaza actiuni si obligatiuni. Emiterea si vinderea de actiuni pe piata constituie o alta cale importanta de finantare a investitiilor, asigurand procurarea de lichiditati. Actiunea este un titlu de valoare care atesta dreptul de proprietate al unei persoane asupra unei "parti" dintr-o societate pe actiuni. Valoarea nominala a unei actiuni este data de sporul de capital social preconizat si de numarul de actiuni in care este impartit capitalul depus pentru infiintarea societatii comerciale. Pretul de piata sau cursul actiunii este dat de performantele economice ale societatii care a emis-o. Daca o intreprindere este subcapitalizata si ea lucreaza cu o tehnologie veche, evident ca nu are sanse sa realizeze venituri foarte mari, din care apoi sa se dezvolte si, implicit, sa-si creasca valoarea actiunilor. Numai atunci cand devine puternica, o intreprindere poate vinde bine actiunile sale, la un pret mult mai mare decat valoarea lor nominala. Finantarea societatilor comerciale prin emiterea de actiuni, prezinta avantajul ca investitorul este recompensat numai atunci cand firma realizeaza profit si este capabila sa plateasca dividende. In plus, capitalul investit nu trebuie

29

returnat decat in momentul in care firma este lichidata (in masura in care aceasta are posibilitati). Cresterea de capital a firmei presupune fie majorarea valorii nominale a actiunilor vechi (o metoda mai putin folosita), fie emisiunea de actiuni noi. Aceasta se face la valoarea nominala a vechilor actiuni sau la o valoare majorata, determinata de valoarea bursiera a vechilor actiuni sau la o valoare majorata, determinata de valoarea bursiera a actiunilor vechi. La randul sau, pretul actiunii este influentat de numarul de actiuni care se emite, la un volum al castigurilor totale ale firmei si al dividendelor de platit, castigurile si dividendele la o actiune sunt afectate de numarul de actiuni. Astfel, o firma care preconizeaza o emisiune de actiuni pentru prima data poate stabili pretul la care actiunea va fi vanduta prin numarul de actiuni oferite. Bursa de valori este o institutie caracteristica economiei de piata, constituind "ringul" pe care se intalnesc cererea si oferta de capital, astfel incat pretul la care se efectueaza tranzactiile financiare sa fie cel de piata. In conditiile unei stari normale a pietei, firma cu beneficii mari si in crestere reuseste sa mantina si chiar sa sporeasca pretul actiunilor sale, pentru ca ea reprezinta interes pentru public, pentru investitori. Daca, insa, firma intampina o serie de dificultati, care se reflecta in profituri scazute, actionarii devin sceptici, pierd increderea in firma, dispare interesul fata de firma din partea celor ce ar dori sa investeasca. In cazul unei astfel de intreprinderi, scade cererea fata de actiunile sale, se inregistreaza scaderea cursului actiunilor sale. Sunt si perioade cand pretul scazut al actiunilor la bursa se datoreaza starii deprimate a pietei, conjuncturii economice proaste si nu situatiei deficitare a firmei. In acest caz, nu are loc o micsorare a masei profiturilor, ci doar modificarea evaluarii lor pe piata, scaderea cursului datorandu-se cresterii ratei dobanzii sau a ratei de capitalizare. Un segment al pietei de capital este piata OTC (Over The Counter), piata extrabursiera, care inlesneste mult accesul la o sursa continua de capital lichid, impunand exigente mai mici societatilor comerciale, comparativ cu piata bursiera. Societatile comerciale au incredere mai mare in bursa, deoarece aici exista mai multa informatie, exista mai multe reglementari. Pe piata extrabursiera, dimpotriva, este o informare mai redusa si, deci, un grad de risc mai ridicat. Bursa de valori va juca rolul de piata reprezentativa - deschisa celor mai importante firme din sectorul privat - in timp ce piata OTC, mai permisiva si dinamica, ar trebui sa asigure un mecanism reglementat si supravecheat de tranzactionare pentru masa de actiuni detinute in mod public. Posesorul de actiuni isi poate vinde aceste titluri, daca firma este cotata la bursa, si poate obtine profit din aceasta vanzare. Desigur, exista si posibilitatea ca vanzarea sa se faca in pierdere, insa avantajul acestui plasament este ca se poate schimba oricand actiunea pe bani lichizi. Practica tarilor dezvoltate arata ca numai unele intreprinderi pot sa fie cotate la bursa de valori. In tara noastra Normele Metodologice pentru admiterea societatilor comerciale la Cota Oficiala a Bursei prevad faptul ca firma trebuie sa respecte regulile de lichiditate si de garantare a titlurilor.

30

Intreprinderile ce pot accede la cotarea bursiera trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

* sa fie societati deschise (cu actionariat diversificat si public);

* sa aiba un anumit capital;

* performante financiare (profituri nete in ultimii doi ani de activitate);

* o rentabilitate financiara minima (de 15% fara inflatie) si capacitatea de a

distribui dividende (pe cel putin 3 ani in urma); * sa dispuna de un management profesionist (personal de conducere recunoscut pentru competenta profesionala si integritate morala). Cotarea si tranzactionarea actiunilor la bursa poate aduce avantaje majore unei companii in crestere. Printre acestea se numara posibilitatea strangerii de noi capitaluri in timpul ofertei publice sau in emisiuni ulterioare, cresterea lichiditatii valorilor mobiliare, cresterea rapiditatii efectuarii transferului dreptului de proprietate, cresterea prestigiului societatii, cresterea interesului investitorilor straini, cointeresarea angajatilor prin vanzarea cu prioritate de actiuni. Mijloacele de finantare a unei investitii pot fi constituite de catre firma si prin imprumuturile obligatare, adica pe baza obligatiunilor emise. Pentru detinatorul acestor titluri se creaza dreptul de a primi dobanda, de obicei anuntata in timpul momentul emisiunii, cumparatorul de obligatiuni stiind astfel ce venit va avea in viitor. Spre deosebire de actiuni, care dau dreptul celor ce le detin de a participa la conducerea intreprinderii, obligatiunile nu genereaza acest drept. In schimb, in calitate de creditori ai societatii comerciale, detinatorii de obligatiuni primesc din partea acesteia promisiunea ca li se va plati valoarea obligatiunii plus dobanda. In anumite situatii, detinatorilor de obligatiuni le sunt platite datoriile inaintea dividendelor actionarilor. Din acest motiv, obligatiunile sunt considerate de multe ori mai avantajoase decat actiunile. Un rol important pentru constituirea resurselor de investitii il au fondurile mutuale. Acestea sunt institutii financiare care colecteaza economiile banesti ale populatiei pe calea emiterii si vanzarii de actiuni. Aceste economii sunt fructificate prin plasamente de capital pe piata financiara. Detinatorii de actiuni incaseaza anual dividende. Aceste actiuni pot fi vandute fie fondului mutual, care le va rascumpara, fie prin intermediul Bursei de valori. Bursa poate fi o sursa de finantare pentru marile proiecte de investitii (de dezvoltare sau strategice) nu numai pentru firme, ci si pentru stat. Se preconizeaza ca pe piata bursiera sau pe piata extrabursiera sa fie tranzactionate si titlurile de stat (bonurile de tezaur), la care sa aiba acces nu numai bancile comerciale, ci si alte catgorii de investitori (de exemplu fondurile mutuale). Aceste valori imobiliare vor fi foarte atractive, datorita faptului ca sunt garantate de stat.

2.3.3. SURSE EXTERNE FIRMEI

2.3.3.1. SURSE AUTOHTONE PENTRU INVESTITII

31

ALOCATIILE DE LA BUGETUL DE STAT PENTRU INVESTITII Aceste alocatii au ca destinatie realizarea unor proiecte de anvergura, in ramuri vitale ale economiei nationale, a caror existanta este necesara in dezvoltarea economico-sociala a tarii. In conditiile economiei de piata, de la bugetul de stat se aloca fonduri pentru investitii, de regula in volume cat mai mici posibil, asigurand resurse doar pentru domenii care nu pot face fata pietei si concurentei, deci nu prezinta interes pentru investitorii particulari. In general, aceste fonduri sunt folosite pentru domeniile ce trebuie tinute sub controlul statului. Datorita crizei, starii de declin in care se afla, multe intreprinderi industriale duc lipsa de resurse proprii pentru investitii. In aceste conditii, societatile comerciale cu capital de stat, care au perspective de viabilitate, sunt sprijinite prin subventii de la buget, garantari de credite etc., in timp ce altele, care nu mai au nici o sansa de redresare, vor da faliment. De asemenea, se intervine cu fonduri de la buget pentru facilitarea acordarii de credita bancare unor agenti economici. Este vorba de credite cu dobanzi stimulative (reduse), diferenta pana la nivelul ratei de pe piata capitalurilor fiind suportata de stat. Astfel guvernul sprijina agentii economici din agricultura si industrie care se dovedesc viabili in noua structura economica. In anumite cazuri, ajutoarele de stat pot facilita ajustarile structurale din economie prin incitatiile pe care le ofera pentru a incuraja ramuri insuficient de competitive in a-si reduce capacitatea excedentara de productie sau pentru a determina retragerea unor intreprinderi din domenii neprofitabile de activitate. La fel de bine, insa, subventiile pot induce comportamente neeconomice, intarziind sau impiedicand masuri de ameliorare a productivitatii sau de rationalizare a operatiilor productive. Principalele efecte negative ale ajutoarelor de stat rezulta din distorsionarile modului de alocare a resurselor in economie si afectarea mediului concurential, cu generari de pierderi de eficienta. In unele cazuri, cu totul particulare, ajutoarele de stat pot servi, insa, mobiluri economice, atunci cand sunt indreptate in domeniile unde utilizarea lor poate duce la o crestere a eficientei economice pe termen lung, mai mare decat cea care ar rezulta natural, din functionarea nealterata a mecanismelor economice (cazul investitiilor care genereaza "efecte de antrenare", de regula cele din cercetare-dezvoltare sau infrastructura). In prezent se impune aplicarea unui program de restructurare in economie, care sa decida ferm ce anume este viabil si ce nu, in baza unor repere clare. Astfel va fi posibila dirijarea resurselor existente exclusiv spre intreprinderile viabile, cu sanse de redresare. Desigur, unele intreprinderi de stat vor da faliment, antrenand cresterea somajului. Tocmai de aceea este necesara conjugarea programului de restructurare cu politici ferme de creare a unor conditii optime de dezvoltare a capitalului privat (autohton sau/si strain), sectorul privat fiind singurul capabil sa absoarbe resursele de forta de munca disponibilizate de sectorul de stat. Doar un sector particular puternic poate sustine, prin taxele pe care le plateste, suportul financiar necesar dezvoltarii activitatilor bugetare.

32

IMPRUMUTURILE BANCARE PE TERMEN LUNG SI MIJLOCIU In structura resurselor de finantare a unei investitii, o anumita proportie pot sa o detina imprumuturile bancare pe termen lung si cele pe termen mijlociu. Firmele apeleaza la aceste credite bancare atunci cand resursele proprii sunt insuficiente, in cazul unora cu activitati mai putin rentabile, iar in cazul altora, cu activitate prospera, atunci cand isi propun proiecte de mare anvergura. Functionarea normala a sistemului bancar si a structurilor pietei de capital constituie o conditie absolut necesara pentru mobilizarea resurselor financiare necesare dezvoltarii economice. Nu se poate vorbi de afaceri de anvergura fara o institutie a creditului puternica si fara acele mijloace de mobilizare rapida a capitalului pe care trebuie sa le asigure piata de capital. Imprumutul bancar pe termen lung si mediu reprezinta unul din principalele canale de functionare a pietei capitalurilor; prin el se mobilizeaza resurse banesti disponibile temporar, ce se creaza in economie. Intreprinderile apeleaza la credite pe termen lung sau mijlociu atunci cand resursele proprii sunt insuficiente, fie din cauza rentabilitatii scazute, fie tocmai pentru ca sunt rentabile si isi propun proiecte de anvergura pentru extinderea activitatii. Recurgerea la imprumuturi bancare este subordonata unor cerinte specifice pietei financiare, in sensul de a respecta principiul echilibrului financiar al firmei si solvabilitatii sale in caz de conjunctura nefavorabila. Asadar, firma va trebui sa tina seama de structura fondurilor de finantare, pentru a nu se ajunge la favorizarea riscului financiar. Dupa cum se stie, o pondere ridicata a imprumutului bancar in totalul resurselor de finantare ale firmei slabeste potentialul acesteia de a face fata variatiilor conjuncturale, cand se pune problema de a avea lichiditati, necesare achitarii datoriilor. Alegerea unei structuri a capitalului firmei depinde de talia si maturitatea ei. Daca firma este de dimensiuni mari si are o putere sporita pe piata, desigur poate permite o pondere mare a datoriei pe termen lung si mijlociu, pentru ca va putea sa faca fata eventualelor dificultati cu multa usurinta. Explicatia consta in eficienta ridicata a operatiunilor financiare pe care le realizeaza, in castigurile mari obtinute. Finantarea bancara implica solvabilitatea intreprinderii. Este foarte important ca firma sa fie sigura ca va dispune, la datele prevazute, de lichiditatile necesare returnarii imprumutului si platii dobanzilor aferente. De aceea, in utilizarea acestei surse, intreprinderea va trebui sa tina seama de marimea beneficiilor pe care le va genera proiectul de investitie. Ea nu va putea sa se indatoreze pentru o suma superioara profiturilor sale. Cu cat ecartul dintre imprumutul bancar si nivelul profitului firmei va fi mai strans, cu atat riscul lipsei de lichiditati va fi mai mare. Exista mai multe forme de credite, in functie de garantiile care stau la baza

lor:

a) Imprumuturi bancare ce se acorda pe baza de garantii materiale. Aceste garantii se refera la capitalul sau patrimoniul firmei, in special unele elemente ale activului imobilizat, care ar putea fi valorificate la nevoie pentru recuperarea datoriei.

33

b) Credite ipotecare. Cel ce solicita creditul ipotecheaza o valoare, in general cladiri, terenuri si mijloace circulante cu mare transferabilitate (convertire rapida in lichiditati). Aceasta categorie de credite este, in general, mai restransa, fiind legata de micii investitori si se refera la locuinte, la micile investitii din agricultura, la micile investitii ale antreprenorilor care lucreaza pe cont propriu, asociatii familiale, S.R.L.-uri etc. c) Creditele de cash-flow. Aceste credite nu sunt garantate material. Singura garantie este studiul de fezabilitate al proiectului. In tarile dezvoltate, creditul de cash-flow este categoria de credit cea mai raspandita. Orice intreprindere, indiferent de dimensiunile sale, poate beneficia de imprumut cu garantie de cash- flow, acordat in conditii avantajoase, daca finantatorul va fi convins ca la termenul convenit isi va putea recupera banii si incasa dobanda aferenta pentru aceasta prestare de servicii. In principiu, creditul de cash-flow implica cele mai mari riscuri, comparativ cu celelalte categorii de credite. Astfel, daca volumul creditelor acordate cu garantie materiala doar 5% ajung la pierdere, la creditele cash-flow pierderea este de 20% si chiar mai mare. Acest lucru este de inteles si acceptat de catre banci, constituindu-si societati de asigurare si provizioane de risc. Desi pot fi riscuri la unele afaceri, ele sunt compensate prin rentabilitatea pe care o asigura proiectele finantate prin creditele de cash-flow, luate in ansamblul lor. Proiectele respective au o contributie deosebit de importanta la dezvoltarea economiei nationale. De altfel, creditele de cash-flow se acorda pentru proiecte bine definite, in care fluxul de numerar previzibil este fundamentat pe baze realiste. In concluzie, subliniem faptul ca orice imprumut inseamna un efort financiar pentru societatea comerciala, implicand plati la scadenta la care bancile adauga diverse cerinte - de la garantii pana la controlul societatii. De aceea, intreprinderile recurg la solutia emiterii de actiuni si plasarea lor in randul salariatilor si/sau in public (la persoane fizice si juridice), precum si la emisiunea de obligatiuni. Operatiunile de credit efectuate de unitatile bancare au la baza prudenta bancara - prin limitarea riscului insolvabilitatii - ca principiu fundamental de politica bancara pentru investitiile pe termen scurt si mediu. Pentru creditele acordate, banca percepe dobanzi si comisioane, care se stabilesc in functie de destinatia si durata de rambursare, elemente ce se insciu in contractele de credit. Pentru creditele restante, agentii economici platesc dobanzi majorate. Conform prevederilor Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancara, la acordarea creditelor, societatea bancara urmareste ca solicitantii sa prezinte credibilitate si toate operatiunile de credit si de garantie sa fie consemnate in documente contractuale din care sa rezulte clar toti termenii si toate conditiile respectivelor tranzactii. In situatia incalcarii conditiilor contractuale stabilite, inclusiv a celor referitoare la destinatia creditului sau in cazul in care situatia economico-financiara a solicitantului de credit nu mai asigura conditiile de rambursare, banca poate

34

intrerupe imediat, fara preaviz, utilizarea creditului aprobat, conform art.20 din Legea nr.33/1991. Imprumuturile mari acordate unui singur debitor, nu pot depasi cumulate 20% din fondurile proprii ale bancii, conform prevederilor art.29 din Legea nr.33/1991 privind activitatea bancara si Normele Bancii Nationale a Romaniei nr.5/1992 si nr.2/1994. Un imprumut este considerat mare in sensul acestor prevederi, atunci cand suma tuturor imprumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv a garantiilor si a altor angajamente asumate in numele acestuia, depaseste 10% din fondurile proprii ale societatii bancare. Se considera un singur debitor, orice persoana sau grup de persoane fizice sau juridice care beneficiaza impreuna, sau cu titlu individual, de imprumuturi si garantii acordate de aceeasi societate bancara si care sunt legate economic intre ele.

Regiile autonome pot contracta credite in proportie de cel mult 20% din veniturile brute realizate de acestea in anul precedent, conform prevederilor art.9 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat.

Banca acorda credite de investitii agentilor economici in vederea cresterii eficientei acestora, a profitabilitatii lor, in conditiile asigurarii profitului bancar cu risc minim. Creditele solicitate pentru activitatea de investitii pe termen scurt sau mediu, se acorda numai in limita plafoanelor comunicate de Directia de Trezorerie si Titluri. Unitatile bancare acorda agentilor economici, in completarea surselor proprii, credite necesare acoperirii cheltuielilor pentru realizarea investitiilor de natura celor de mai jos:

- achizitionarea si montarea de utilaje independente, echipamente sau linii

tehnologice, achizitionarea de mijloace de transport, cladiri, spatii productive si comerciale, terenuri sau alte mijloace fixe prevazute in Legea nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale;

- construirea de noi spatii productive si comerciale;

- amenajarea, dezvoltarea, modernizarea sau retehnologizarea unor obiective

existente, precum si asigurarea utilitatilor necesare functionarii acestora. Regiile autonome si societatile comerciale cu capital majoritar de stat pot beneficia de credite de pana la 75% din valoarea investitiei, determinata pe baza preturilor din ofertele prezentate in Nota de fundamentare tehnico-economica a investitiei, sau in studiul de fezabilitate, dupa caz. Societatile comerciale cu capital majoritar privat, infiintate in baza Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, pot beneficia de credite de pana la 80% din valoarea investitiei determinata pe baza preturilor din ofertele prezentate in Nota de fundamentare tehnico-economica a investitiei sau in studiul de fezabilitate, dupa caz. Diferentele de 25%, respectiv 20% se acopera din surse proprii. In cazul in care societatea a demarat investitia inaintea solicitarii creditului, pot fi considerate ca aport propriu al acesteia la investitie si cheltuielile deja efectuate, dovedite cu

35

acte justificative, cu conditia sa fie achitate si inregistrate in contabilitatea societatii. Agentii economici in primul an de activitate (care au desfasurat activitate minim 6 luni), pot beneficia de credite de investitii numai daca au un capital social varsat de peste 5.000 mii lei. Nivelul maxim al creditului acordat este de 60% din valoarea invastitiei. Diferenta de 40% se acopera din surse proprii. TRASATURILE CARACTERISTICE ALE CREDITULUI Creditul este operatiunea prin care se ia in stapanire imediata resurse, in schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, in mod normal insotite de plata unei dobanzi ce remunereaza pe imprumutator. Operatiunea priveste doua parti. Oparte acorda creditul, cealalta parte il primeste, sau altfel spus se indatoreaza. Operatiunile de credit pot interveni intr-o gama ampla de relatii de la cele intre indivizi sub forma unor acorduri personale simple, pana la tranzactiile formalizate ce se efectueaza pe piete monetare sau financiare foarte dezvoltate si formulate in cadrul unor contracte complexe. O parte importanta a relatiilor de credit priveste mobilizarea capitalurilor disponibile si a economiilor. Esenta raportului de credit se dezvaluie prin trasaturile caracteristice urmatoare:

1. Subiectele raportului de credit: creditorul si debitorul prezinta o mare diversitate in ceea ce priveste apartenenta la structurile social-economice, motivele angajarii in raportul de credit si durata angajarii sale, astfel ca ierarhizarea acestor laturi, in amanunt, este dificila. O apreciere generala asupra naturii participantilor

la procesul de creditare: creditori si debitori, contureaza trei categorii principale si de ampla cuprindere: intreprinderile, statul si populatia. Raportul de credit implica primordial redistribuirea unor capitaluri aflate in stare de disponibilitate, ceea ce presupune existenta unor procese de economisire sau acumulari monetare. In economie actioneaza trei mari categorii de participanti:

* unitati excedentare;

* unitati deficitare;

* unitati cu situatii alternative, respectiv uneori excedentare, alteori deficitare. Cresterea veniturilor populatiei prin angajarea masiva in procesele economice, prin nivelul inalt al productivitatii muncii si prin amplitudinea spiritului de prevedere si economisire, caracteristici ale evolutiei contemporane in toate tarile dezvoltate, a facut din populatie un factor major in desfasurarea raporturilor de credit, in primul rand, in postura de creditor. Aceste tendinte, de crestere absoluta si relativa a economiilor populatiei, pun noi probleme optimizarii procesului de mobilizare si utilizare a acestor economii. Pe acest fundal se desfasoara modificari calitative printre care transformarea economiilor din disponibilitati monetare in economii financiare, fapt ce influenteaza radical activitatea intermediarilor - bancile. In calitate de debitori alaturi de intreprinderi si populatie se afirma amplu, in toate tarile dezvoltate, statul.

36

2. Promisiunea de rambursare, element esential al raportului de credit,

presupune riscuri, si necesita in consecinta, adesea, angajarea unei garantii. In raporturile de credit, riscurile probabile sunt:

* riscul de nerambursare;

* riscul de imobilizare.

Riscul de nerambursare consta in probabilitatea intarzierii platii sau incapacitatii de plata datorita conjuncturii, dificultatilor sectoriale, sau deficientelor imprumutatului. Pentru prevederea riscului trebuie sa se analizeze temeinic imprumutatul prin prisma cerintelor respectarii raportului de credit sub diverse aspecte: umane (competenta, moralitate), economice (situatia internationala, nationala, cadrul profesional), financiare (situatia financiara, indatorarea existenta, capacitatea de rambursare), juridice (forma juridica, legaturile juridice cu alte intreprinderi). Se poate actiona pentru diviziunea riscului prin colaborari cu alte institutii de credit. Evident, prevenirea riscului este strict legata de procedurile de garantare a imprumutului. Riscul de imobilizare survine la banca, sau la detinatorul de depozite, care nu este in masura sa satisfaca cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni nereusite a creditelor acordate. Efectele negative ale unei asemenea situatii, care afecteaza major pe deponent, pot fi prevenite prin administrarea judicioasa a depozitelor si creditelor de catre banci; angajarea de credite pe baza hartiilor de valoare, mobilizarea efectelor (la piata monetara), prin rescont si alte operatiuni. Creditele care se acorda, de regula, prin banci, angajeaza fonduri ce nu apartin bancii. De aici necesitatea, in scopul unei ferme gestiuni a fondurilor ce ii sunt incredintate, ca bancherul sa-si intareasca pozitia sa de creditor prin garantii personale sau reale. Garantia personala este angajamentul luat de o terta persoana de a plati, in cazul in care debitorul este in incapacitate de plata. In cazul garantiei simple, garantul are dreptul de a discuta asupra indeplinirii obligatiei sale, de a cere executarea primordiala a debitorului si, in cazul in care exista mai multi garanti, sa raspunda numai de partea sa. In cazul garantiei solidare, garantul poate fi tras la raspundere pentru a plati, concomitent sau chiar inaintea debitorului, daca aparent prezinta conditii preferabile de solvabilitate. Garantiile reale cuprind retinerea, gajul, ipoteca si privilegiul. Dreptul de retinere asigura creditorului posibilitatea de a retine un bun corporal, proprietate a debitorului atat timp cat creditul n-a fost achitat integral. Pentru aceasta trebuie indeplinite anumite conditii: bunul corporal detinut de creditor sa aiba legatura cu creanta; iar creanta trebuie sa fie certa si exigibila. Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun in garantia creditului - gajul. Gajarea poate avea loc cu sau fara deposedare. Daca gajarea are loc fara deposedare, creditorul primeste un titlu de recunoastere a gajului care face obiectul publicarii (de exemplu gajarea fondurilor de comert).

37

Creditorul titular al gajului are, in virtutea gajarii, anumite drepturi: de preferinta (de a fi platit inaintea altora, in cazul vanzarii bunului ce reprezinta garantia), de urmarire (daca se schimba proprietarul bunului), de retinere (pastrarea obiectului gajului) si de vanzare. Ipoteca este actul prin care debitorul acorda creditorului dreptul asupra unui imobil, fara deposedare si cu publicitate. Ipoteca confera creditorului dreptul de preferinta si dreptul de urmarire. Ipoteca poate fi legala (prevazuta de lege),convenita (consimtita prin contract) sau judiciara (acordata de organele judecatoresti).

Privilegiul este dreptul conferit de lege unor creditori de a avea prioritate in a fi platiti atunci cand dispun de o garantie asupra unei parti sau asupra totalitatii patrimoniului debitorului. Creditorul privilegiat dispune de dreptul de preferinta si de dreptul de urmarire. Privilegiile pot fi generale si speciale, respectiv mobiliare si imobiliare. Oricare ar fi garantiile oferite, creditorul nu poate sa piarda din vedere ca o buna garantie nu trebuie sa fie decat o precautie suplimentara, si nu un suport al unui risc mai mult decat probabil. Creditorul, respectiv bancherul, este interesat in primul rand de derularea normala a procesului de creditare si mai putin de anomaliile acestuia, chiar daca acestea ii aduc unele recompense.

3. Termenul de rambursare ca trasatura specifica a creditului are o mare

varietate, de la termene foarte scurte (24 ore, termen practicat intre banci pe pietele monetare) pana la 30 - 50 ani. Pentru creditele pe termen scurt, credite acordate intreprinderilor, sau credite de consum, este caracteristica rambursarea integrala la scadenta. Creditele pe termen mijlociu si lung implica adesea rambursarea esalonata, fapt ce inseamna ca,

pe parcurs, la termene stabilite (lunare, trimestriale etc.), o data cu platile cuvenite pentru dobanzi se ramburseaza o parte din imprumut.

4. Dobanda este o caracteristica esentiala a creditului. Intr-o economie

stabila, in cadrul acordului de credit s-a incetatenit clauza dobanzii fixe, respectiv

dobanda cuvenita in cadrul acordului de credit este acceptabila pentru ambele parti, pentru intregul imprumut si pe toata durata creditului. In conditiile presiunii inflationiste din anii '70, s-a instituit regimul dobanzilor variabile (sensibile), situatie in care dobanzile se modifica periodic (de regula semestrial) functie de nivelul dobanzii pe piata.

2.3.3.2. SURSELE PENTRU INVESTITII EXTERNE TARII Resursele financiare interne ale tarii sunt insuficiente in raport cu nevoile mari de investitii, determinate de cerinta restructurarii economiei, indeosebi pe plan tehnologic. Odata cu solutionarea problemei resurselor, prin atragerea de capital strain, este facilitat accesul la tehnologie. In fond, apelarea la surse externe pentru investitii reprezinta import de capital. Atragerea capitalului strain are loc prin credite si prin investitii directe de capital.

38

CREDITELE EXTERNE Creditele externe se clasifica in:

* credite guvernamentale sau cu garantie guvernamentala, in spatele carora este statul;

* credite bancare, unde riscul este exclusiv al bancilor;

* credite acordate de institutii internationale, precum Fondul Monetar International, Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare. Creditele guvernamentale se intemeiaza pe conventia incheiata intre guvernul tarii care va acorda credite si guvernul celei care va primi credite, stabilindu-se totodata si plafoane de garantii ale imprumuturilor. In cadrul plafoanelor stabilite se pot primi credite pentru a se achizitiona masini, utilaje, echipamente etc. numai din tara creditoare. Guvernul Romaniei este autorizat sa contracteze si sa garanteze, impreuna cu B.N.R., credite financiare externe, necesare aprovizionarii cu materii prime de baza si finantarii investitiilor. Dreptul de a contracta si garanta este limitat la suma de 2 mld.$. Creditele externe pe termen lung sunt acordate conditionat de catre institutiile si organismele internationale de specialitate in vederea atingerii obiectivelor propuse. De exemplu, Fondul Monetar International, nu cere decat garantii generale, de politica economica, adica aplicarea anumitor masuri, in perioada de timp pentru care s-a luat imprumutul, care permit inaintarea pe linia reformei economice, astfel incat sa se redreseze balanta de plati a tarii si sa se inapoieze imprumutul. La fel, Banca Mondiala si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare acorda credite conditionat, adica numai imprumuturi "pe proiect" pentru a finanta proiecte de investitii. Toate celelalte banci pretind o garantie materiala (angajarea aurului, legarea finantarii de un flux comercial si garantarea cu produsele respective). Acestea acorda creditul pe baza unor studii de fezabilitate si in conditiile unor puternice garantii de solvabilitate. Investitiile directe de capital strain sunt una din caile cele mai profitabile pentru procesul redresarii. Ele antreneaza schimbari substantiale pentru ca astfel sunt atrase tehnici si tehnologii moderne, se aplica managementul adevarat. Pe langa participarea la capital si sustinerea retehnologizarii, firma straina poate asigura comenzi si piete, chiar o pregatire mai eficienta a fortei de munca. Activitatea de investitii poate beneficia de unele facilitati create prin schimburile de marfuri dintre tari, referitoare la bunurile pentru investitii. Pentru a construi o fabrica sau a reutila o intreprindere se pot folosi credite pe termen lung (10 - 15 ani) acordate de furnizorii externi.

Importul de capital se reflecta adesea intr-un deficit de cont curent, deci prin deficitul balantei de plati externe. In aceste situatii sunt afectate rezervele de valuta ale tarii. Deficitul de cont insa, poate fi compensat printr-un excedent la contul de capital. Pentru aceasta, trebuie avute in vedere doua conditii esentiale:

* sa se puna accent pe investitii directe de capital strain;

39

* intrarile de capital sa gaseasca in interiorul tarii o anume organizare

structurala, in sensul de sistem institutional, de mecanisme, cum ar fi cele financiare, bancare, piata de capital, pana la intreprinderi. In perioada actuala, tara noastra nu isi acopera deficitul de cont propriu prin excedent la contul de capital, pentru ca intreprinderile asigura un procent redus, deci atractivitatea pentru investitii straine este mica. Daca investitiile straine

directe si intrarile de capital prin imprumut ar fi mari, atunci nu s-ar mai apela la credite publice sau la imprumuturi ale Bancii Nationale pe pietele externe ca sa acopere deficitul de cont curent. Pentru atragerea investitorilor straini si/sau obtinerea de credite, o tara trebuie sa indeplineasca unele conditii, si anume:

* sa aiba un grad cat mai mare de solvabilitate;

* sa aiba asigurate, prin lege, posibilitatea recuperarii in caz de faliment a sumelor imprumutate;

* sa aiba o rata a inflatiei care sa poata fi prognozata;

* sa aiba o legislatie corespunzatoare.

In acelasi timp, proiectele ce urmeaza sa fie finantate trebuie sa asigure

rentabilitate ridicata, ceea ce inseamna ca, pe langa recuperarea banilor sa permita obtinerea unui castig substantial. Realizarea acestui deziderat presupune indeplinirea unor conditii si criterii cum sunt:

* costuri de productie competitive;

* existenta mainii de lucru calificate sau a posibilitatii de recrutare si

instruire;

* existenta posibilitatii legale de desfacere a contractului de munca in cazul

celor indisciplinati;

* cadrul legal adecvat pentru actiuni revendicative;

* posibilitatea realizarii unor produse de calitate;

* facilitati privind taxele si impozitele pe perioada de realizare a investitiei;

* siguranta ca statul nu va nationaliza investitia;

* posibilitatea transferarii legale a profitului pentru care s-a platit impozitul.

Prin reglementarile adoptate in tara noastra s-au creat conditii pentru atragerea capitalului strain in economia romaneasca, stabilindu-se garantii importante investitorilor din strainatate, dar si controlul necesar al guvernului in acest domeniu. Din profiturile in lei, cuvenite partii straine, o cota stabilita prin lege poate fi transferata in strainatate in valuta convertibila prin schimb valutar, daca plata acestei cote nu se face din contul in valuta al societatii comerciale. De asemenea, investitorii straini pot efectua repatrierea capitalului investit si a produsului lichidarii sau vanzarii investitiei. De mentionat ca participarea capitalului strain la finantarea intreprinderilor

noastre este benefica nu numai prin asigurarile de capitaluri, ci si in alte privinte, cum ar fi:

* procurarea de materii prime, a unor tehnologii si masini moderne;

* accesul pe piete de desfacere etc.

40

Afluxul de investitii straine in Romania este conditionat de asigurarea stabilitatii pe plan politic si social, de inaintarea ferma pe calea unei reale reforme economice.

INVESTITIILE DIRECTE DE CAPITAL Activitatea economica de realizare a investitiilor in context international a devenit o preocupare din ce in ce mai ampla. Ea se infaptuieste in legatura cu construirea sau dezvoltarea de intreprinderi, obiective sociale, culturale si administrative, instalatii militare, prospectiuni geologice. Obiectivele construite, in cazul unei investitii internationale directe, raman definitiv sau pentru o anumita perioada in proprietatea investitorului strain. Tara beneficiara a investitiei prin agentii economici rezidenti, poate participa la realizarea obiectivului finantat in context international intr-o proportie stabilita prin negociere si in conformitate cu legislatia din tara respectiva (si atunci avem o

societate mixta) sau nu participa, firma rezultata fiind in totalitate in proprietatea investitorului strain. Realizarea de obiective prin investitii straine are loc pe baza unor strategii economice, financiare si sociale ale investitorului si ale beneficiarului investitiei respective. Pentru investitorul strain realizarea unui obiectiv este motivata, in primul rand, de avantajele economice pe care le estimeaza:

- cucerirea unui segment de piata in tara unde se realizeaza investitia,

evitand barierele tarifare si netarifare;

- folosirea unor materii prime, a fortei de munca si a altor resurse existente

in tara beneficiara a investitiei, fara a face cheltuieli suplimentare de transport, cheltuieli cu pregatirea fortei de munca, etc.;

- intrarea cu produse finite pe piata limitrofa tarii unde se face investitia, cu cheltuieli reduse de transport si service, etc; Pentru agentul economic local si tara sa, apelarea la investitia straina se bazeaza pe o serie de avantaje previzionate:

- introducerea in firma existenta sau in firma noua a unor utilaje, solutii

tehnologice si organizatorice de varf, cu efecte favorabile in intrega economie nationala;

- amplificarea folosirii capacitatilor de productie existente prin largirea

pietei, noile produse putand fi exportate sub noua marca, mai cunoscuta pe piata

internationala;

- valorificarea unor resurse locale (materiale, de forta de munca, constructii, in domeniul trasportului, telecomunicatiilor, culturale, etc.).

Motivatia financiara este la fel de importanta ca si cea economica. Ea fundamenteaza decizia de investitii atat pentru investitor, cat si pentru tara beneficiara. Pentru investitorul strain conteaza:

- avantajele financiare sub forma dividendelor pe care poate sa le repartizeze

in totalitate sau in anumite proportii, conform legislatiei din tara primitoare a

investitiei;

41

- avantajele fiscale sub forma reducerilor si scutirilor de impozite, taxe

vamale, etc.;

- avantajele monetare in privinta schimbului valutar, serviciilor bancare, etc. Pentru tara beneficiara a investitiilor strategia financiara are in vedere

cresterea profitului la firmele realizate prin investitia straina, posibilitatea incasarii de impozite imediat (TVA, impozit pe salarii, terenuri, etc.) sau in perspectiva, dupa trecerea unei eventuale perioade de scutire a impozitului pe profit. In multe cazuri, motivatia realizarii unei investitii in strainatate are drept continut principal dorinta investitorului de a penetra intr-o zona de interese strategice (de ordin politic, militar) pentru tara sa. La randul sau, primitorul investitiei conteaza pe rolul social al investitiei (cresterea numarului locurilor de munca), dar si pe schimbarea raporturilor de forte

in plan regional, odata cu investitia tara investitorului schimbandu-si atitudinea

fata de securitatea in zona.

De exemplu, dificultatile economice si monetare care au marcat economia Mexicului in anul 1995 au atras interventia Administratiei SUA. Circa 35 miliarde

de dolari din rezerva guvernamentala au fost puse la dispozitia Mexicului pentru a

opri caderea monedei mexicane. Gestul SUA a fost justificat, in principal, de

apararea intereselor investitorilor sai care dispun de numeroase investitii in Mexic.

O cadere prea mare a monedei mexicane afecta si interesele acestor investitori,

riscul valutar afectand castigurile la capitalul investit in Mexic. Orice investitie in context international este insotita de strategii severe de reducere sau eliminare a riscurilor. Gama riscurilor care ameninta o investitie

straina este foarte larga. Ea cuprinde riscuri economice, fiscale, monetare, sociale, politice, naturale, etc. Pentru fiecare categorie de risc, investitorul solicita garantii din partea partenerului si a tarii sale. Aceste garantii vizeaza:

- asigurarea ca obiectivele construite nu vor fi nationalizate, expropriate sau rechizitionate; - asigurarea unor despagubiri reale in cazurile in care, din motive exceptionale, se face un transfer de proprietate;

- asigurarea posibilitatii de transfer in strainatate a dividendelor, a sumelor rezultate din vanzarea de actiuni si din lichidarea investitiei;

- asigurarea unui regim fiscal care sa prevada facilitati in primii ani de functionare si pe parcurs;

- existenta unui regim juridic clar si ferm, cu prevederi care sunt in

concordanta cu dreptul international. La randul sau, tara primitoare va trebui sa se asigure in privinta situatiei

financiare a investitorului, a functionarii obiectivului pentru o perioada care sa fie mai mare decat perioada de scutire de impozite, a dorintei investitorului de a reinvesti in tara respectiva o parte din profit, a respectarii angajamentelor care pot

sa aduca avantaje economice, financiare, sociale promise. Toate aceste strategii vor face obiectul legislatiei privind regimul investitiilor straine (pentru Romania, Legea nr.35/1991) si al contractelor si acordurilor de plati incheiate la nivel de state si de agenti economici.

42

Realizarea obiectivelor de investitii in strainatate pune probleme financiare

deosebit de complexe. In primul rand, este necesar sa se stabileasca structura aportului investitorului strain. In conformitate cu Legea nr.35/1991, aportul investitorului strain in Romania poate consta in:

- capital in valuta liber convertibila;

- masini, utilaje, mijloace de transport, subansambluri, piese de schimb si

alte bunuri;

- servicii, drepturi de proprietate industriala si intelectuala - brevete, licente,

know-how, marci de fabrica si de comert, drepturi de autor, traducator, editor, cunostinte si metode de organizare si conducere;

- venituri si profituri din activitati realizate in Romania, precum si bunuri si

valori dobandite in conditiile legii, dupa plata impozitelor si a taxelor prevazute de lege.

In tarile care doresc atragerea de capital strain, au fost infiintate institutii specializate, de tipul Agentiei Romane de Dezvoltare care functioneaza in tara noastra. Ele analizeaza bonitatea investitorului, domeniul si modalitatea in care urmeaza a fi efectuata investitia, cuantumul capitalului investit, respectarea legislatiei locale si a conditiilor ecologice, sociale, morale, etc. Pe baza acestei analize, ARD acorda calitatea de investitor strain solicitantilor, eliberandu-le un Certificat de investitor. Acest certificat este opozabil autoritatilor romane pentru dovedirea drepturilor investitorului strain. In SUA, de problematica finantarii investitiilor din strainatate se ocupa institutia O.P.I.C. (Overseas Private Investment Corporation). Creata in 1971, O.P.I.C. finanteaza si promoveaza investitiile viabile in strainatate, pe baza de imprumuturi pe termen lung si subscrieri de obligatiuni. De asemenea, institutia

respectiva acorda garantii agentilor economici care fac investitii in strainatate. Criteriile urmarite, de regula, de investitorii straini, conform unui studiu al Universitatii Harvard din SUA sunt reprezentate de:

* Restrictiile privind repatrierea capitalului strain;

* Permisiunea pentru penetrarea capitalului strain;

* Existenta unor discriminari in raport cu firmele locale;

* Starea de convertibilitate si stabilitatea monedei;

* Stabilitatea politica din tara beneficiarului de investitii straine;

* Protectia vamala pentru produsele obtinute din viitoarea investitie;

* Nivelul si posibilitatile de acces la piata locala de capital;

* Nivelul inflatiei anuale pe ultimii cinci ani.

In Japonia, de sprijinirea si promovarea investitiilor in strainatate, se ocupa mai multe institutii, cum ar fi: Banca de Export-Import a Japoniei, Oficiul Japonez de Comert Exterior, Fondul de cooperare economica cu strainatatea. Statul francez acorda sprijin si garantii pentru investitorii francezi care doresc sa investeasca in strainatate prin Banca Franceza de Comert Exterior si prin COFACE (fond de cooperare si asigurare a comertului exterior, folosit in special pentru sprijinirea si garantarea investitorilor care determina, prin investitia lor in strainatate, o suplimentare a exportului francez).

43

CAPITOLUL 3

"EFICIENTA ECONOMICA A INVESTITIILOR. CRITERII SI INDICATORI DE APRECIERE"

3.1. NECESITATEA CALCULELOR DE EFICIENTA A INVESTITIILOR

In conditiile economiei de piata, exista doua motivatii principale pentru efectuarea investitiei: cresterea cererii de produse pa piata si tendinta de sporire a profitului. Investitia este utilizata ca mijloc de crestere a cantitatii de produse, dar si de imbunatatire a calitatii produselor, de lansare a altora noi, de reducere a costurilor etc. Mai mult decat orice activitate, afacere etc., in cazul investitiei compararea rezultatelor cu eforturile/costurile aferente este o cerinta esentiala a conducerii rationale si rentabile. Niciodata scopurile urmarite, ca si efectele care le exprima si le concretizeaza, nu vor putea fi evaluate si apreciate daca sunt luate in mod separat, independent de cheltuielile si resursele necesare pentru realizarea lor. Calculele de eficienta necesita stabilirea atat a cheltuielilor, cat si a efectelor sau rezultatelor aferente proiectului. Cheltuielile de investitii se stabilesc cu rigurozitate, pentru ca, din momentul concretizarii lor in constructii, utilaje etc., ele devin ireversibile, nu mai este posibil, in general, de a reveni asupra lor in conditii avantajoase. Erorile savarsite in privinta investitiilor sunt deosebit de costisitoare, generand irosirea unor resurse sau cheltuieli mari pentru remedieri, refaceri etc. Efectele economice ale proiectului nu pot fi calculate decat pornindu-se de la cele obtinute la intreprinderile similare din tara sau strainatate. Pentru estimarea nivelului lor, se opereaza cu informatii previzionate prospectiv, pe un orizont de timp destul de indelungat, specific duratei de viata a obiectivului, referitoare la:

performantele si parametrii de functionare ai viitoarelor capacitati de productie si servicii; aspectele comerciale ale activitatii, legate atat de conditiile aprovizionarii cu resurse, cat si cele privind vanzarea produselor (piata, cererea, preturile si incasarile); aspectele si rezultatele financiare finale. Insasi durata de viata economica a produselor ce se vor realiza, precum si durata de functionare eficienta a activelor fixe sunt parametrii previzionati. Deci, in domeniul investitiilor se opereaza cu informatii privind costurile de investitii, pe de o parte, si valori-marimi; niveluri; intensitati-previzionate referitoare la efectele ce se vor obtine pe seama investitiilor, pe de alta parte. Pentru orice actiune sau operatie de investitii cunoastem, din strategia de dezvoltare adoptata, scopul si obiectivele urmarite. Putem determina cu suficienta exactitate efortul investitional necesar. Insa, obtinerea efectelor scontate pe seama investitiilor, a eficientei si rentabilitatii acestora apartine viitorului si prezinta un apreciabil grad de incertitudine, de risc. Intrucat rezultatele investitiei depind de un viitor incert, sunt necesare investigatii asupra viitorului, pentru a vedea care este gradul de risc in obtinerea

44

lor. In acest scop, se fac aprecieri in legatura cu schimbarile ce pot surveni in privinta tehnologiilor de fabricatie, a preturilor si a cererii produselor pe piata etc., estimand, in functie de acestea, nivelul rentabilitatii ce se poate obtine. Explicatia riscului din domeniul investitiilor este legata de faptul ca solutiile tehnice si tehnologice, care pot fi moderne in momentul proiectarii, se invechesc intr-un timp scurt, datorita noilor perfectionari ce apar. De asemenea, poate apare o uzura morala a produsului, parametrii sai calitativi, functiile, etc. nemaicorespunzand noilor cerinte. Pentru a preveni sau a cunoaste consecintele nefavorabile, se fac o serie de calcule, bazate pe probabilitati si simulari, prin care se estimeaza modificari in privinta pretului de desfacere, a evolutiei cererii pe piata, a fluxurilor de venituri anuale, cantitatii ce va fi produsa in fiecare an, duratei de viata economica a proiectului sau produsului, gradul de utilizare a capacitatii de productie etc. Pe langa aspectele si elementele mentionate, in domeniul investitiilor exista si actioneaza anumiti factori contradictorii, care trebuie avuti in vedere in fundamentarea deciziilor. Adica, mereu cererea de investitii este, practic, mai mare, depaseste posibilitatile de a fi satisfacuta cu fondurile si resursele disponibile. Prin urmare, resursele de investitii au un caracter limitat, restrictiv pentru multe societati comerciale si regii autonome, iar obtinerea de credite bancare in acest scop presupune un cost relativ mare. In acest context, si intreprinderile si bancile care acorda credite cauta sa analizeze mai multe directii si proiecte in care sa fie plasate si fructificate fondurile lor, care se pot finaliza cu efecte utile diferite de la o actiune la alta. Practic, chiar pentru atingerea unui scop dat si a realizarii unor obiective concrete formulate in strategiile agentilor economici, exista posibilitatea de a concepe proiectele intr-o diversitate de variante, caracterizate prin solutii tehnice, tehnologice si de constructie diferite si care, in final, conduc la diferentierea variantelor de proiect prin nivelul angajamentului de capital, marimea efectelor economice, dinamica costurilor si veniturilor etc. Este posibil ca intr-o varianta de proiect cu acelasi capital angajat sa se obtina venituri mai mari sau mai repede. De asemenea, este posibil ca intr-o alta varianta, rezultatele dorite de investitor sa fie obtinute cu eforturi mai mici, privind costurile de investitii. In acest mediu complex, in care urmeaza sa se adopte decizia de investitii, corelat cu interesul primordial al oricarui investitor de a asigura o profitabilitate cat mai mare a investitiei sale, este evidenta necesitatea evaluarii oricarui proiect din punct de vedere al eficientei economice. Promotorul investitiei, interesat in obtinerea unui castig (profit) cat mai mare, studiaza conditiile in care va functiona noul obiectiv, factorii care vor influenta asupra rezultatelor acestuia. Pentru aceasta apeleaza la studiul de marketing, in care se cerceteaza evolutia cererii si consumului viitoarelor sale produse, evolutia preturilor, problemele aprovizionarii cu materii prime. Analizele si comparatiile ce se fac asupra investitiei scot la iveala eventualele costuri suplimentare sau lucrari de prisos, conduc la dezvaluirea unor posibilitati de imbunatatire a solutiilor tehnico-economice cuprinse in proiect. Totodata, se analizeaza modul cum investitia raspunde cerintelor de dezvoltare

45

economica pe o linie moderna si eficienta. In acest sens, trebuie tinut seama de multiplele obiective ale dezvoltarii economico-sociale a tarii, cum sunt: cresterea numarului angajatilor, cresterea bunastarii, ameliorarea balantei de plati externe, dezvoltarea infrastructurii economice si sociale etc. Astfel de obiective sunt cuprinse in programele de dezvoltare economica si sociala a Guvernului; ele faciliteaza eforturile agentilor economici privind identificarea si promovarea cailor si modalitatilor de realizare a investitiilor oportune si eficiente. Evaluarea proiectelor de investitii urmareste, pe de alta parte, costurile si incasarile pentru agentul economic (intreprindere), iar pe de alta parte eforturile si avantajele pentru economia nationala. Alaturi de aspectele financiare proprii obiectivului in cauza, trebuie relevate implicatiile acestuia in ansamblul economiei nationale, contributia lui la acumularea totala pentru societate, prin compararea "costurilor sociale" cu "efectele sociale". Intrucat viitorul este incert, in calculele de evaluare intra si evaluarea riscului pe care il implica investitia, risc ce urmeaza sa fie asumat de intreprindere, banca, stat, etc., practic de cei care fac cheltuiala respectiva.

3.2. CONCEPTUL DE EFICIENTA ECONOMICA A INVESTITIILOR. CARACTERISTICI ALE EFICIENTEI INVESTITIILOR

Trecerea la economia de piata si restructurarea economiei tarii noastre sunt pravazute a se infaptui in conditiile eficientei si rentabilitatii. Insasi dezvoltarea pe mai dparte a economiei nationale, potrivit cerintelor pe plan mondial, depinde, in masura hotaratoare, de sporirea eficientei in toate domeniile, de imbunatatirea laturilor calitative ale activitatii productive. In sistemul concurential, al pietei libere, actiunile intreprinzatorilor sunt competitive in masura in care au o eficienta inalta, adica asigura obtinerea unor efecte cat mai mari, in raport cu resursele alocate sau consumate. Orice activitate umana este, in acelasi timp, consumatoare de resurse si producatoare de efecte. Dezvoltarea economico-sociala s-a bazat, mult timp, pe conceptia ca omenirea dispune de un adevarat "corn al abundentei" de resurse naturale. Dar, socurile produse de crizele de energie si materii prime, precum si degradarea evidenta a mediului natural, datorita exploatarii sale nerationale, au condus la abordarea cat mai realista a problemelor privind dimensiunea reala a resurselor disponibile pe plan mondial, cat si la nivelul fiecarei tari. Protejarea rezervelor, utilizarea cat mai rationala a resurselor - necesitati stringente ale perioadei actuale - impun cresterea rolului criteriilor de eficienta in adoptarea deciziilor economice. Nivelul limitat al resurselor materiale si de munca genereaza cerinta economicitatii folosirii lor, in sensul asigurarii unor randamente maxime si a unor cheltuieli minime. Exista o relatie obiectiva, cauzala si functionala intre efectele economico- sociale utile si efortul de resurse materiale, de munca si financiare pe care-l face societatea. Eficienta activitatii productive exprima tocmai necesitatea economisirii muncii sociale, ca o conditie a progresului economico-social.

46

Pornind de la sensul lingvistic al notiunii de eficienta (a produce efectul util asteptat), se poate spune ca eficienta este atributul oricarei actiuni umane de a produce efectul util dorit. Eficienta economica inseamna obtinerea efectelor economico-sociale utile, in conditiile cheltuirii rationale, economicoase a resurselor tehnice, materiale, de munca si financiare, folosindu-se, in acest scop, metode stiintifice de conducere si organizare a activitatii productive. Caile si formele in care se materializeaza eficienta in sfera productiva sunt:

cresterea productivitatii muncii, reducerea consumului de materii prime, materiale si combustibili, scaderea cheltuielilor de transport, cresterea rentabilitatii intreprinderilor, imbunatatirea calitatii produselor etc. Dupa cum vedem, eficienta se exprima, dupa caz, prin diferitele sale forme sau aspecte partiale si, indeosebi, prin seria reunita a acesteia. Daca dorim sa comensuram exact eficienta productiei, acel castig maxim in toate acceptiunile sale, nu trebuie sa lipseasca sau sa fie subapreciata nici una din formele sale. Iar pentru realizarea ei este necesara indreptarea tuturor eforturilor spre laturile sale componente. Uneori, intalnim o interpretare sau intelegere a eficientei productiei foarte apropiata de cea a rentabilitatii. Insa, intre aceste notiuni nu se poate pune semnul egalitatii, pentru ca eficienta economica, dupa cum s-a vazut, are un continut mai cuprinzator. In functie de natura efectelor, putem vorbi de eficienta economica, sociala, ecologica, tehnica etc. Avand in vedere teza potrivit careia, mai devreme sau mai tarziu, orice actiune, indiferent de natura sa, se va transforma in efecte economice, specialistii recunosc rolul major al eficientei economice in activitatea economico-sociala. Acceptiunea notiunii de eficienta economica poate fi intalnita, in studiile de specialitate si in practica, in doua sensuri:

a) performante (rezultate dintre cele mai mari) ale unei activitati; b) efecte maxime ale unei activitati in raport cu resursele alocate sau consumate. Acesta din urma este mai edificator, exprimand efectul util la unitatea de efort sau, invers, efortul depus la unitatea de efect util. Nivelul eficientei este cu atat mai ridicat cu cat este mai mare efectul util la o unitate de cheltuiala de munca sociala, sau cu cat este mai mic efortul de munca sociala pe o unitate de efect util. In expresia ei cea mai generala, eficienta economica este redata de relatia dintre rezultatele obtinute intr-o anumita activitate economica si cheltuielile efectuate in activitatea respectiva. Totusi, eficienta prusupune raportarea la o baza de comparatie spatio-temporala, adica analiza ei se face in comparatie cu nivelul atins in activitati similare sau pe variante de proiect cu parametri diferiti: volum de investitii, nivel al cheltuielilor de exploatare, durata de viata etc. Analiza eficientei economice raspunde la intrebarile: cum se folosesc resursele si cat se consuma din ele; se urmareste, deci, atat gradul de valorificare cat si economisirea acestora. In acest context, este necesar ca resursele sa fie cat mai riguros structurate dupa criterii care sa corespunda cerintelor analizei economice.

47

1) Dupa criteriul regenerarii in timp, avem:

a) resurse regenerabile - resurse umane, materiale de natura vegetala, unele

resurse energetice (energia valurilor, eoliana, solara etc.); b) resurse neregenerabile - resurse materiale si energetice de natura

anorganica in general. 2) Dupa modul de participare la circuitul economic, avem:

a) resurse potentiale - neintrate in circuitul economic;

b) resurse intrate in circuitul economic, care pot fi:

- avansate: cele existente in patrimoniul intreprinderilor, chiar daca nu sunt

efectiv folosite (investitii, mijloace fixe si circulante, forta de munca etc.); - ocupate: cele care contribuie la producerea efectelor utile in perioada

respectiva (sunt resursele avansate exclusiv investitiile, mijloacele fixe in rezerva sau conservare, mijloacele circulante fara miscare etc.);

- consumate: cele efectiv cheltuite pentru obtinerea efectelor economice si care se regasesc in costuri.

3) Dupa natura lor, resursele pot fi:

a) umane;

b) materiale;

c) energetice;

d) financiare;

e)

tehnice, etc.

4)

Dupa tipul de resursa luat in considerare, putem vorbi de:

a) eficienta economica a resurselor avansate (aici se include si eficienta investitiilor);

b) eficienta resurselor ocupate, care, in functie de natura resursei, poate fi:

- eficienta folosirii fortei de munca;

- eficienta folosirii mijloacelor fixe;

- eficienta folosirii resurselor materiale, banesti, valutare, etc.

c) eficienta resurselor consumate - a costurilor de productie.

In general, cand abordam eficienta economica a resurselor avansate sau alocate, criteriul de eficienta este de economisire a lor. Pentru resursele consumate, insa, se pune problema gradului de valorificare, adica obtinerea unor efecte economice cat mai mari pe unitatea de resursa connsumata. Efectele economice pot fi directe - identificabile la obiectivul realizat pe baza investitiei, si indirecte - ca rezultat al efectului de propagare in alte sectoare de activitate. In raport cu scopul urmarit, ele pot fi: de baza sau complementare. Corelatia dintre eforturi si efecte, din punct de vedere cantitativ, se exprima prin indicatori de eficienta, care, de regula, imbraca forma de raport matematic. Este necesar sa se foloseasca un sistem de indicatori de eficienta, pentru a evidentia toate corelatiile posibile. Constructia sistemului de indicatori presupune o munca atenta de identificare si cuantificare a tuturor resurselor alocate sau consumate si a tipurilor de efecte generate. De un real folos este, in aceasta munca, matricea efect/efort. Este o matrice patratica, in care numarul de linii/coloane este cel al indicatorilor de efort si de efect identificat ca fiind caracteristice activitatii ce se analizeaza. Ordonarea acestora permite partitionarea matricii in patru cadrane.

48

Fiecare cadran va contine un anumit tip de indicatori de eficienta economica, astfel:

a) indicatori de tip efort/ efort (cadran I), cum ar fi: costul unui loc de

munca, valoarea fondurilor fixe la 1 leu investitie, grad de inzestrare tehnica a

muncii etc.;

b) indicatori de tip efect/efort (cadran II), cum ar fi: beneficii la 1 leu

investitii, productie la 1000 lei fonduri fixe etc.;

c) indicatori de tip efort/efect (cadran III), cum ar fi: investitia specifica,

cheltuieli la 1000 lei productie marfa etc.;

d) indicatori de tip efect/efect (cadran IV): profit la 1000 lei cifra de afaceri,

curs de revenire etc.

Dimensiunile matricii variaza in functie de activitatea pe care o caracterizeaza, de gradul de detaliere folosit in analiza, de nivelul decizional pe care-l deserveste. In urma efortului de investitii se obtin diverse efecte economice, reflectate si pe plan financiar. Nivelul acestor efecte, in raport cu efortul investitional, da masura eficientei investitiei. Efectele economice obtinute, in functie si de caracterul investitiei, pot fi:

- reducerea costurilor de functionare a utilajelor (cheltuieli de intretinere si

reparatii) pe seama investitiilor de inlocuire a masinilor si utilajelor; - diminuarea cheltuielilor cu forta de munca, obtinute mai ales pe baza investitiilor de modernizare si de aplicare a inovatiilor;

- sporirea rentabilitatii (randamentului) activitatii firmei, prin investitii de

expansiune, care conduc la cresterea capacitatii de productie si/sau la adaugarea unui nou produs gamei existente; pe baza unor astfel de investitii se asteapta castiguri suplimentare mult mai mari decat cele din micsorarea costurilor;

- obtinerea unor efecte in perioade mai indepartate si adesea indirecte, la

investitii strategice sau de interes general. De exemplu, cheltuielile facute pentru sistemul anti-poluant dintr-o uzina, care au efecte economice si sociale pe un plan mai larg. Desigur, prin investitie se urmareste un efect sau altul, insa efectele sunt, de obicei, legate intre ele, adaugandu-se unul altuia, iar pentru calculul eficientei se ia in considerare cumulul lor. Este foarte important sa nu se faca, in nici un caz, rabat la calitatea produselor, atunci cand in realizarea acestora se urmareste economicitatea. Eficienta investitiilor unei firme trebuie apreciata si in corelatie cu interesele de ansamblu ale economiei nationale, adica sa se tina seama de multiplele efecte create in avalul si amontele domeniului respectiv al productiei materiale. Sensul eficientei activitatii productive, a utilizarii resurselor difera dupa nivelurile organizatorice ale economiei, interesele care se urmaresc, locul unde se desfasoara actiunea etc. Astfel, pe ansamblul economiei, eficienta se exprima prin sporul de venit national pe unitatea de efort, iar la scara unei intreprinderi prin nivelul productivitatii muncii, al costurilor unitare de productie, al rentabilitatii. Marimea eficientei economice prinde contur, se materializeaza, in cadrul intreprinderii, dar ea are importanta si pentru economia nationala in ansamblul ei.

49

Astfel, cresterea productivitatii muncii, reducerea costurilor si sporirea rentabilitatii isi gasesc expresia si in sporirea venitului national. Marimea eficientei economice este apreciata in functie de conditiile concrete in care se desfasoara productia. Aceasta inseamna ca trebuie sa luam in considerare caracterul ei dinamic, modificarile determinate de influenta revolutiei tehnico- stiintifice contemporane.

O eficienta economica ridicata se obtine in conditiile unei tehnologii moderne, care valorifica la maximum materiile prime si energia, asigura produse de calitate superioara, la un cost redus. Eficienta productiei si mai ales a utilizarii produselor in economia nationala sau a valorificarii lor pe piata externa depinde, astazi, nu numai de productivitatea muncii care realizeaza aceste produse, ci si de nivelul consumurilor materiale si energetice, care reprezinta un parametru hotarator al calitatii si un factor al competitivitatii pe piata externa. In domeniul investitiilor, trebuie sa avem in vedere unele caracteristici ale eficientei economice:

a) Eficienta economica a investitiei este o parte a intregii activitati

productive. Ea depinde, in ultima analiza, de actiunea in comun a tuturor factorilor si fazelor procesului de productie. Ca urmare, eficienta cheltuielilor de investitii

reflecta atat modul cum au fost concepute si realizate lucrarile de investitii, cat si elementele (factorii) procesului de productie. Desigur, un rol esential revine procesului de investitii, pentru ca acesta contribuie la impulsionarea progresului tehnico-stiintific.

b) Eficienta economica a investitiilor isi contureaza continutul prin

raportarea diverselor efecte scontate sau obtinute la cheltuielile necesare obtinerii lor. Formele ei de manifestare se amplifica, in raport cu natura efectelor si efortului de investitii, in cadrul unei game largi de indicatori. c) Nivelul eficientei economice a investitiilor se stabileste pe baza de previziune, deoarece calculele respective se fac intr-o etapa care precede atat executarea obiectivului, cat si functionarea acestuia. Previziunile se refera la nevoia sociala pentru anumite produse sau servicii, modificari ale volumului si structurii productiei, ale cerintelor de consum, ale preturilor, ale tehnologiilor de fabricatie. Se fac de asemenea previziuni asupra duratei vietii produselor intreprinderii (termenele la care va fi necesara modernizarea radicala a produselor, a metodelor de productie si reconstructie). Sunt mari incertitudini in prevederea modificarilor in preturile produselor, materiilor prime, energiei, serviciilor etc., mai ales ale celor de pe pietele externe. Pe baza previziunilor se determina, in ultima analiza, dimensiunea efectelor economice si cea a efortului de cheltuieli. d) Raportul efect/efort se ia in stransa corelatie cu factorul timp, datorita existentei decalajului intre momentul cheltuirii resurselor de investitii si cel al obtinerii efectelor economice. Influenta factorului timp se ia in considerare mai ales prin folosirea tehnicilor de actualizare a valorilor viitoare. Astfel, putem sa estimam nivelurile eficientei economice cat mai aproape de dimensiunile ei potentiale.

50

e) Eficienta economica a investitiilor imbraca, in procesul realizarii sale, o forma absoluta, dar se calculeaza si in forma relativa, pentru a face comparatii intre variantele de proiect. Nivelul eficientei economice absolute este in functie de parametrii de efort si efect ai fiecarei variante. Dintre aceste doua forme, prima este cea care se regaseste si dainuie in decursul activitatii productive, care sta la baza ritmului de crestere. In decursul functionarii obiectivului avem de-a face cu eficienta economica absoluta, insa marimea acesteia este determinata si de nivelul eficientei relative care a ajutat la alegerea variantei mai bune de investitii. f) Determinarea eficientei economice a investitiei sa se bazeze pe o abordare sistematica, datorita interdependentei dintre procesele economice, dintre intreprinderi si ramuri. Aceasta pentru ca efectele favorabile ale investitiilor privind modernizarea unei intreprinderi, de exemplu, nu se manifesta doar asupra activitatii acesteia, ci si in economia altor intreprinderi cu care se afla in relatii de cooperare productiva. Aici este vorba de efecte economice propagate de la unele intreprinderi la altele. Iata de ce este necesar ca in evaluarea eficientei economice sa se cuprinda si dimensionarea in spatiu, sa se tina seama si de interdependentele dintre ramuri si subramuri, intre intreprinderi pe linie de productie. Din acest unghi de vedere, un proiect de investitie este cu adevarat eficient, nu numai pentru ca el se incadreaza avantajos in criteriile de eficienta, ci si pentru efectele propagate favorabile asupra altor sectoare de activitate cu care se afla in relatie de cooperare economica. Abordarea eficientei proiectului de investitie intr-o viziune sistematica si dinamica implica, totodata, luarea in considerare a unor premise esentiale cum sunt: gospodarirea rationala si protejarea resurselor, mai ales a celor epuizabile, neregenerabile, pastrarea echilibrului ecologic, ocrotirea starii de sanatate a oamenilor. Pentru toate categoriile de resurse (alocate, ocupate, consumate) calculele de eficienta trebuie sa reflecte rezultatele scontate, posibile de obtinut, in concordanta cu volumul si structura nevoii sociale reale, sa vizeze efectele atat la nivelul proiectului insusi, cat si la cel al economiei nationale in ansamblul ei. Eficienta economica si rentabilitatea sunt notiuni strans legate intre ele, dar si delimitate, determinarea lor implicand solutionarea problemelor referitoare la tehnica, la combinatiile factorilor de productie, la cantitatea de produse oferite pe piata etc. Desfasurarea unei activitati eficiente presupune utilizarea rationala, judicioasa a factorilor de productie. Daca poti sa produci aceeasi cantitate de produse cu acelasi numar de masini, dar intr-un interval de timp mai scurt, inseamna ca realizezi o eficienta economica. Alegerea celei mai bune combinatii tehnice, pe baza criteriilor de economicitate, cade in sarcina inginerilor. Odata aleasa tehnica eficienta, ramane sa se decida cantitatea de fabricat, care sa asigure cerintele pietei in conditiile unei rentabilitati ridicate. In stabilirea cantitatii de produse, nu este suficient de stiut cat este posibil de vandut, ci si care sa fie oferta in conditiile unor preturi date. In functie de costul de fabricatie (costul marginal) si pretul de vanzare, se va elabora o curba a ofertei. Studierea acestor aspecte cade in sarcina economistilor.

51

3.3. INDICATORI STATICI DE EVALUARE A EFICIENTEI INVESTITIILOR

Indicatorul este un instrument cu ajutorul caruia se poate reda starea unui sistem la un moment dat. Rolul indicatorului este de a atrage atentia asupra conditiilor concrete in care functioneaza sistemul intr-o anumita perioada de timp. Indicatorii eficientei economice a investitiilor sunt de fapt instrumente adecvate folosite in vederea evitarii situatiilor extreme de luare a unor decizii inadecvate conctetizate prin esecuri economice. Este foarte important ca la realizarea unei investitii sa se studieze in

prealabil mai multe variante de investitii, fiecare cu avantajele si dezavantajele sale, incercand ca prin intermediul indicatorilor de eficienta a investitiilor sa se poata alege varianta cea mai convenabila, mai eficienta. Sistemul indicatorilor statici ai eficientei economice a investitiilor cuprinde patru grupe de indicatori:

1. indicatori cu caracter general;

2. indicatori de baza;

3. indicatori specifici diferitelor obiective si ramuri;

4. indicatori suplimentari.

3.3.1. INDICATORI CU CARACTER GENERAL 1) Capacitatea de productie Acest indicator exprima productia maxima ce poate fi obtinuta intr-o perioada de timp, in conditii normale de functionare a capitalului fix, de utilizare a resurselor umane si a unui anumit coeficient de schimburi. Capacitatea de productie se noteaza cu q si se exprima, in general, in unitati fizice de productie, respectiv: bucati, tone, ml., mc, etc. Poate fi exprimata si valoric:

Q =

n

j=1 q j *p j

unde:

Q - capacitatea de productie exprimata valoric;

q i - capacitatea fizica de productie a sortimentului "j";

p j - pretul sortimentului "j" de productie.

Capacitatea de productie este un indicator de volum, care arata o imagine de ansamblu, asupra marimii obiectivului si concretizeaza un prim efect al efortului investitional facut. 2) Numarul de salariati Numarul de salariati este un indicator care trebuie cunoscut inca din faza de proiectare. Se stabileste pornindu-se de la productie, productivitatea muncii si coeficientul de schimburi. Acest indicator este cunoscut si in structura. 3)Costul de productie Costul de productie arata conditiile concrete de efort economic, in care se va realiza productia proiectata.

52

Costul de productie trebuie cunoscut la nivelul intregii productii, la nivelul fiecarui sortiment, precum si pe unitatea de produs. Una din caile cresterii profitului este reducerea costului de la o perioada la alta. 4) Profitul Profitul este scopul desfasurarii activitatii oricarui agent economic. Firma trebuie sa urmareasca in permanenta maximizarea acestuia; profitul

trebuie apreciat inca din faza de proiectare a unui obiectiv deoarece are o influenta decisiva in luarea unei decizii de investitii privind realizarea unui anumit obiectiv. 5) Productivitatea muncii

In calculele de eficienta, productivitatea muncii trebuie privita din ce in ce

mai mult ca o cauza a productiei si nu ca efect al acesteia. La dimensionare numarului de salariati si a productiei trebuie sa se porneasca de la o anumita productivitate a muncii. Exista mai multe relatii de calcul pentru acest indicator de baza:

W=F t /q ; W=q/F t ; W=q/N s ; W=N s /q ; W=Q/N s

unde:

W - productivitatea muncii;

F t - timpul necesar obtinerii unei cantitati de productie;

q

- cantitatea de productie obtinuta intr-o unitate de timp;

N

s - numarul de salariati;

Q

- valoarea productiei obtinute.

6) Ratele de rentabilitate. Sunt cei mai importanti indicatori de eficienta economica. In general se calculeaza raportand profitul obtinut la elementul care a dus la realizarea lui (capital permanent, capital propriu, costuri, cifra de afaceri, etc). In analiza economica se va opta pentru varianta cu cea mai mare rentabilitate.

3.3.2. INDICATORI DE BAZA

Indicatorii de baza sunt indicatori proprii analizei eficientei economice a investitiilor. Acestia constituie una din cele mai importante grupe de indicatori, la care apeleaza investitorii pentru adoptarea celei mai avantajoase decizii de investitie. 1) Volumul capitalului investit Este un indicator care reflecta efortul total economic pentru realizarea unui anumit obiectiv economic de investitii. Formula de calcul a volumului capitalului investit este urmatoarea:

I t = I d + I c + M o + C s

in care:

I t - volumul total al capitalului investit;

Id - volumul destinat investitiilor directe;

I c - volumul destinat investitiilor colaterale;

M o - necesarul initial de mijloace circulante;

C s - cheltuieli suplimentare.

53

Materializarea propriu-zisa a investitiilor se concretizeaza atat in capitalul fix activ cat si in capitalul fix pasiv. Capitalul fix activ contine masini, utilaje, instalatii care participa la procesul de productie si care decid evolutia acestuia, iar capitalul fix pasiv contine hale, cladiri, etc. ce asigura functionarea in bune conditii a capitalului fix activ. Desfasurarea unei activitati investitionale eficiente presupune ca ponderea cea mai mare a cheltuielilor de capital sa fie dirijata catre capitalul fix activ. 2) Durata de realizare a lucrarilor de investitii Este perioada de timp in care are loc materializarea eforturilor investitionale in capital fix. Ideal este ca durata de realizare sa fie cat mai mica, atat pentru a micsora efectul imobilizarii capitaluluiu in aceasta perioada, cat si pentru a evita risipa si degradarile la care se adauga evitarea demodarii produselor realizate. 3) Durata de functionare a obiectivului Durata de functionare a obiectivului incepe in momentul in care acesta este pus in functiune si se termina odata cu scoaterea sa din functiune. In cadrul duratei de functionare a obiectivului distingem trei perioade de

timp:

- perioada da atingere a parametrilor proiectati;

- perioada de functionare;

- perioada de declin.

Perioada de atingere a parametrilor proiectati trebuie sa fie cat mai scurta cu putinta. Perioada normala de functionare trebuie sa fie cat mai scurta cu putinta. Perioada normala de functionare trebuie sa fie permanent in atentia investitorului. Dupa punerea in functiune a unui obiectiv, acesta desfasoara o activitate eficienta in sensul ca toate cheltuielile de productie vor fi acoperite, asigurandu-se si obtinerea unui profit pe durata eficienta de functionare. 4) Investitia specifica Investitia specifica reprezinta raportul dintre efortul investitional si efectul obtinut. Investitia specifica se calculeaza pentru trei variante:

a) In cazul obiectivelor noi:

s = I t / q h in care:

s - investitia specifica; I t - volumul investitiei; q h - capacitatea de productie exprimata in unitati fizice. In acest caz, indicatorul respectiv arata cati lei-efort de capital investit revin la un leu-productie obtinuta. b) In cazul modernizarii, dezvoltarii sau retehnologizarii unor obiective existente, :

s m = I m / ( qm i - q 0 )

unde:

s m - investitia specifica pentru modernizari, dezvoltari, retehnologizari;

54

I m - valoarea capitalului investit pentru modernizarea, dezvoltarea, retehnologizarea unui obiectiv existent; qm i - capacitatea de productie exprimata in unitati fizice dupa modernizare, dezvoltare etc.; q 0 - capacitatea de productie existenta inainte de modernizare, dezvoltare,

etc.

Numitorul relatiei reprezinta sporul fizic de productie rezultat in urma activitatii de retehnologizare, modernizare, etc. Indicatorul reflecta cati lei-efort de capital investit revin pe unitate fizica - spor de capacitate rezultata in urma modernizarii. In functie de sporul valoric de capacitate:

s m = I m / ( Qm i - Q 0 ) in care:

Qm i - capacitatea de productie exprimata valoric dupa modernizare, dezvoltare, retehnologizare; Q 0 - capacitatea de productie exprimata valoric inainte de modernizare, dezvoltare, retehnologizare, etc. In acest caz indicatorul exprima cati lei capital investit revin la un leu spor de capacitate exprimat valoric.

c) Pentru compararea mai multor variante:

s c = ( I i - I j ) / ( q i - q j )

unde:

s c - investitia specifica in cazul compararii variantelor de investitii; I i - capitalul investit in varianta "i" de investitie; I j - capitalul investit in varianta "j" de investitie; q i - capacitatea anuala de productie obtinuta in varianta "i" de investitie; q j - capacitatea anuala de productie obtinuta in varianta "j" de investitie.

Indicatorul "investitia specifica" are o sfera larga de aplicabilitate si un grad de relevanta ridicat. 5) Termenul de recuperare a investitiei Acest indicator realizeaza o corelatie intre efortul de capital investit si efectul obtinut sub forma profitului anual. Termenul de recuperare a investitiei se calculeaza pentru trei variante de investitii:

a) In cazul constructiei de obiective noi:

T = I t / P h

unde:

T - termenul de recuperare a capitalului investit; I t - valoarea capitalului investit; P h - profitul anual. Acest indicator se calculeaza pentru determinarea perioadei de timp in care se recupereaza capiatalul investit din profitul anual obtinut. b) In cazul modernizarii, dezvoltarii sau retehnologizarii unor obiective existente.

55

Spre deosebire de varianta constructiei de obiective noi, in acest caz

corelatia se realizeaza intre capitalul investit si sporul de profit anual obtinut in urma modernizarii, dezvoltarii sau retehnologizarii obiectivului.

T = I m / ( P hm - P h0 )

unde:

T - termenul de recuperare a capitalului investit in cazul unor modernizari,

dezvoltari, retehnologizari de capacitati de productie; I m - valoarea capitalului investit pentru modernizarea, dezvoltarea, retehnologizarea unui obiectiv existent; P hm - profitul anual obtinut in urma modernizarii, dezvoltarii, retehnologizarii obiectivului existent; P h0 - profitul anual obtinut de obiectivul existent inainte de realizarea investitiei pentru modernizare, dezvoltare, retehnologizare. In cazul reducerii costului de productie, formula de calcul este prezentata in continuare:

T = I m / ( Ch0 - C hm )

unde:

C h0 - costurile de fabricatie inainte de modernizare;

C hm - costurile de fabricatie dupa modernizare.

O a doua relatie de calcul este urmatoarea:

T=(I m +A –V +P p )/(P hm -C hm )

unde:

T- termenul de recuperare;

I m - capitalul investit pentru modernizare;

A

- amortizarea recuperata;

V

- veniturile obtinute prin vanzarea utilajelor vechi;

P p - pierderea de profit din timpul realizarii investitiei. c) In cazul compararii diverselor variante de investitii, formula folosita este:

T = ( I t +

P - P' ) / P h

unde:

T- termenul de recuperare;

P - diferenta dintre profitul prognozat si profitul realizat in perioada de atingere a parametrilor prognozati;

P' - profitul suplimentar ce se realizeaza daca se pun in functiune capacitati

partiale de productie; P h - profitul anual. Daca o varianta are un efort de capital investit mai mare dar si efectul de

profit obtinut este semnificativ mai mare, formula de calcul este urmatoarea:

T = ( I i - I j ) / ( P hi - P hj )

unde:

T - termenul de recuperare;

I i -I j - diferenta dintre capitalul investit in prima varianta fata de a doua varianta; P hi -P hj - diferenta, adica sporul de profit care se obtine in prima varianta fata

de cea de-a doua.

56

Rezultatul exprima numarul de ani in care se recupereaza diferenta de capital dintre cele doua variante prin sporul de profit obtinut. 6) Coeficientul de eficienta economica a investitiilor Este un indicator care exprima corelatia dintre profitul anual obtinut in urma realizarii investitiei si efortul capitalului investit. Ca si in cazul indicatorilor "investitia specifica" si "termenul de recuperare a

investitiei", coeficientul de eficienta economica a investitiilor se va calcula separat pe cele trei variante, astfel:

a) In cazul obiectivelor, formula de calcul este:

e = P h / I t

unde:

e - coeficientul eficientei economice a investitiilor;

P h - profitul anual obtinut in urma realizarii investitiei; I t - valoarea capitalului investit. b) In cazul modernizarii, dezvoltarii sau retehnologizarii unor obiective existente:

e = ( P hm - P h0 ) / I m

unde:

e - coeficientul de eficienta economica a investitiilor; P hm - P h0 - sporul de profit obtinut; I m - valoarea capitalului investit.

In acest caz, mai exista o formula echivalenta daca scopul este reducerea costurilor de productie:

e = ( C h0 - C hm ) / I m

C h0 - C hm - reprezinta economiile care se obtin prin micsorarea costurilor de

productie.

c) In cazul compararii mai multor variante de investitii:

e = ( P hi - P hj ) / ( I i - I j )

P hi - P hj - sporul de profit care se obtine in prima varianta comparativ cu cea de-a doua; I I - I j - reprezinta diferenta dintre capitalurile investite in cele doua variante. 7) Cheltuieli echivalente sau recalculate Problema care se pune este alegerea intre o varianta cu un efort investitional mai mic ( de capital) si o varianta cu un cost anual de exploatare mai mic. Indicatorul "cheltuieli recalculate" cuantifica efortul total de investitii si din exploatare.

K = I t + C h * D e

unde:

K - cheltuieli recalculate; I t - valoarea investitiei;

C h - costurile anuale de productie;

D e - durata de functionare eficienta.

O a doua formula de calcul a acestui indicator este:

K = I t + C h * T

unde:

57

T - termenul de recuperare a investitiei.

Comparabilitatea variantelor este valabila daca in cazul variantelor capacitatile de productie sunt egale. In caz contrar, indicatorul se va calcula intr-o forma specifica:

k = K / ( q * D e )

unde:

k

- cheltuieli echivalente specifice;

K

- cheltuieli echivalente;

q

- productia fizica obtinuta;

D e - durata de functionare eficienta; 8) Randamentul economic al investitiei

Raportul dintre profitul final si capitalul investit reprezinta randamentul economic al investitiei.

R = P f / It

Acest indicator calculeaza cati lei profit final se vor realiza cu un leu capital investit. Profitul final se calculeaza dupa recuperarea investitiilor:

P f = P t - P r Deoarece P r = I t , relatia de mai sus se poate formula si dupa cum urmeaza:

P f = P t - I t Profitul total Pt se calculeaza astfel:

P t = P h * D e

unde:

P t - profitul total; P h - profitul anual; D e - durata de functionare eficienta. Profitul anual P h se va calcula:

P h = Q h - C h

unde:

Q h - valoarea anuala a productiei (exprimata in preturi de vanzare); C h - costul anual al productiei.

Randamentul economic al investitiilor se calculeaza in practica in functie de profitul total:

R = ( P t - I t ) / I t

Relatia este echivalenta cu:

R = ( P t / I t ) - 1

Nici in aceasta forma, randamentul economic al investitiei nu isi modifica semnificatia sa de baza, si anume: cati lei-profit se obtin la un leu investit. Acest indicator reflecta o situatie ca atat mai convenabila, cu cat nivelul sau este mai ridicat.

58

3.4. NECESITATEA CUANTIFICARII FACTORULUI TIMP

Ca si in alte activitati economice, si in domeniul investitiilor timpul reprezinta un factor de o deosebita importanta deoarece procesul de materializare a investitiilor in capital fix si apoi procesul de obtinere a productiei dar si de recuperare a cheltuielilor este dinamic, se desfasoara pe o perioada mare de timp.

De aceea, efectele utile ale investitiilor vor fi puternic influentate de factorul timp. Legatura dintre investitii si timp se urmareste pe mai multe segmente ale procesului investitional. Timpul este, deci, un factor de legatura dintre investitii si progresul general al societatii, timpul actioneaza ca un multiplicator al efectelor investitionale. In mod concret timpii operatori in procesul investitional sunt:

a) durata necesara pentru proiectarea si elaborarea documentatiei tehnico-

economice;

b) durata de executie a lucrarilor de investitii;

c) durata atingerii parametrilor proiectati;

d) durata de recuperare a fondurilor de investitii cheltuite;

e) perioada stabilita pentru restituirea creditelor;

f) durata de functionare a obiectivului respectiv; imobilizarile de fonduri

banesti sunt mici. Procesul investitional se desfasoara intr-o perioada indelungata de timp. De la data adoptarii deciziei de a se construi un obiectiv este necesar sa treaca 6 - 12 luni, uneori chiar mai mult pentru elaborarea documentatiei tehnico-economice de executie a investitiei respective, dupa care urmeaza o perioada de circa 2 ani, pentru realizarea lucrarilor de constructii si de montaj ale utilajelor pe santier. Punerea in functiune a obiectivului de investitii marcheaza trecerea sa la o alta etapa, aceea de desfasurare a procesului de productie, care se poate intinde pe durata a zeci de ani. Durata de fuctionare a obiectivului reprezinta al treilea principal timp operator din cadrul procesului investitional deoarece acum se verifica eficienta economica. Daca pana la inceperea duratei eficiente de functionare obiectivul respectiv consuma resurse materiale si umane, exprimate de fondurile de investitii cheltuite, fara sa furnizeze nici un efect util, in aceasta perioada are loc procesul de livrare catre societate a efectelor economice. Odata cu punerea in functiune a obiectivului de investitii viata economica a acestuia trece intr-o noua faza, aceea de concretizare in produse finite. Prin vanzarea produselor finite se obtine profit. In calculele de eficienta economica se compara marimea profitului ce se preconizeaza a fi obtinut dintr-o actiune productiva, cu fondurile de investitii necesare. Trebuie luat in calcul faptul ca fondurile de investitii se cheltuiesc intr-o anumita perioada de timp relativ scurta de 1-2 ani, diferita de perioada in care se obtine profitul, de 15-20 ani in cazul utilajelor si de 60-80 ani in cazul cladirilor. Pana acum s-a facut o analiza statica, adica s-a facut abstractie de influenta timpului asupra efectelor finale, iar de acum inainte cuantificam tocmai influenta factorului timp asupra intregului proces investitional sub forma unei analize dinamice.

59

In analiza dinamica se aduc valorile dispersate in timp la un singur moment.

Procedeul folosit se numeste tehnica actualizarii sau tehnica discontarii. Astfel:

- daca o suma de un leu care este investita productiv intr-un anumit

domeniu, la inceputul unui an, dupa trecerea primului an, ca urmare a folosirii ei in procesului de productie, va aduce un profit "a". In anul urmator fondul utilizat va fi 1+a, iar rezultatul este (1+a) 2 si asa mai departe astfel incat dupa h ani suma de un leu devine (1+a) h , adica:

1 I

an 1

1 leu

31

XII

an 1

1+a=(1+a)lei

31

XII an 2

(1+a)+a(1+a)=(1+a) 2 lei

31

XII an 3

(1+a) 2 +a(1+a) 2 =(1+a) 3 lei

31

XII an h

(1+a) h lei

O

investitie de 1 leu facuta astazi echivaleaza peste "h" ani nu tot cu suma

de 1 leu ci cu (1+a) h lei daca se tine cont de influenta factorului timp. Expresia

(1+a) h se numeste factor de fructificare si se noteaza cu z'. Factorul de fructificare z' se foloseste la aducerea in prezent a unor sume investite in trecut sau la ducerea in viitor a sumelor investite, marind aceste sume, deoarece intotdeauna z'>1. Dar problema se poate pune si invers, adica, valoarea unui leu ce se va obtine in anul "h", in prezent va fi de 1/(1+a) h care este factorul de actualizare z folosit la aducerea in prezent, din viitor a sumei de 1 leu; acest lucru se realizeaza micsorand aceste sume, deoarece intotdeauna z<1. Simbolul "a" reprezinta eficienta anuala a sumei unitare cheltuite; el corespunde eficientei medii la obiective similare, din ramura sau subramura unde se cheltuieste suma respectiva si in literatura de specialitate este denumit coeficient de actualizare. Semnificatia economica a coeficientului "a" este urmatoarea: el reprezinta profitul ce poate fi obtinut intr-un an ca urmare a sumei de un leu investita productiv la inceputul acelui an. Specialistii O.N.U. recomanda ca in conditii normale ale economiei nationale acest coeficient sa fie 0,15 sau 15% (cu diferente pe ramuri si subramuri). In cazul in care se apreciaza ca in perioadele urmatoare va interveni o inflatie pe piata interna sau internationala, o sporire considerabila a dobanzilor la capital sau cand investitiile se efectueaza in conditii de risc accentuat, marimea coeficientului "a" trebuie corectata in mod corespunzator. In consecinta, la stabilirea marimii coeficientului "a" trebuie sa se respecte urmatoarea conditie:

a > r p + r a + r r

in care:

a - reprezinta coeficientul de actualizare; r p - reprezinta rata modificarii pretului (rata inflatiei); r a - reprezinta rata dobanzii;

r r - reprezinta rata de risc investitional.

60

Desi toate calculele de actualizare se bazeaza pe formula dobanzii compuse, ele nu au un caracter pur camataresc, de recuperare a sumelor cheltuite si obtinerea, in final, a unui cuantum minim de profit. Aceasta metoda in practica este cunoscuta sub numele de tehnica actualizarii. Se recomanda ca pentru calculele de eficienta economica a investitiilor tehnica actualizarii sa se aplica pentru fiecare zi. Deoarece acest calcul este foarte laborios se recurge la o conventie care permite adaptarea unui mod facil de prezentare si conduce la utilizarea unor formule. Aceasta simplificare consta in urmatoarele: desi intr-un an fondurile de investitii se cheltuiesc in 365 de zile, vom considera ca fenomenul investitional are loc intr-o singura zi si anume la data de 31 decembrie a anului respectiv. Tot la fel se procedeaza in ceea ce priveste obtinerea profitului: desi procesul de productie si de vanzare are loc zilnic, se considera ca profitul se obtine intr-o singura zi a anului si anume la 31 decembrie.

3.4.1. ACTUALIZAREA LA MOMENTUL INCEPERII LUCRARILOR DE INVESTITII (n)

Pentru actualizarea eforturilor investitionale si a efectelor economice, respectiv, a profitului, se inscriu pe axa timpului cele trei momente m, n, p. 1)Investitii totale actualizate Se stabilesc cu formula:

unde:

I n ta =

d

1

h=1 ----------- * Ih (1+a) h

I n ta - investitia totala actualizata la momentul inceperii lucrarilor de investitii. Investitiile astfel calculate exprima valoarea efortului investitional total, facut pe durata de executie, adusa la acest moment "n". 2) Profitul total actualizat In calculul profitului total actualizat se va folosi factorul de actualizare z deoarece profitul se afla la un moment viitor fata de momentul ales pentru actualizare. In acest caz, vom avea formula:

P n ta =

d+D

1

h=1 --------- * Ph

(1+a)h

P n ta - profitul actualizat la momentul "n".

In perioada de executie a obiectivului, daca nu se dau partial in folosinta capacitati de productie, nu se obtine si profit si relatia prezentata anterior devine:

P n ta =

d+D

1

h=1 --------- * P h - (1+a) h

d

1

h=1 --------- * P h = (1+a) h

61

d+D

1

h=d+1 --------- * P h (1+a) h

Profitul astfel calculat arata ce valoare are azi, la momentul inceperii executiei, profitul obtinut pe intreaga durata de functionare a obiectivului (D). P n ta reprezinta valoarea discontata la momentul "n" a profiturilor totale, ce se vor obtine in viitor. In cazul in care profitul este egal in timp (P h =constant), profitul total actualizat la momentul inceperii lucrarilor de investitii se poate scrie:

d+D

1

1

D

1

P n ta = P h

h=d+1 --------- = P h --------- -

h=1 --------- =

 

(1+a) h

(1+a) d

(1+a) h

1

(1+a) D - 1

= P h --------- * --------------

(1+a) d

a (1+a) D

Cu ajutorul ultimei relatii se poate calcula mai usor profitul total actualizat la momentul inceperii lucrarilor de investitii. 3) Randamentul economic actualizat al investitiilor Formula randamentului economic actualizat al investitiilor pentru momentul inceperii lucrarilor de investitii este:

in care:

P

R n a = -------- - 1

n ta

I n ta

R - randamentul economic actualizat al investitiilor. Aceasta formula se poate scrie in functie de relatiile de calcul ale investitiilor actualizate si profitului actualizat la momentul inceperii executiei obiectivului, pentru cele doua situatii, si anume: cazul general si cazul in care profitul este egal in timp (P h =constant).

d+D

1

h=d+1 --------- * P h (1+a) h R n a = ---------------------------

d

1

h=1 --------- * I h (1+a) h

1 (1+a) D - 1

62

--

1

-- ------ * -------------- * P h

(1+a) d

a (1+a) D

R n a = -----------------------------------

d

1

h=1 --------- * I h (1+a) h

--

1

Randamentul economic actualizat la momentul inceperii functionarii obiectivului este egal cu cel calculat pentru momentul luarii deciziei. De altfel, randamentul economic al investitiilor, indiferent de momentul de referinta ales, va avea aceeasi valoare. 4) Termenul de recuperare a investitiilor La calculul termenului actualizat de recuperare a investitiilor se pleaca de la relatia:

I n ta =

d+T n a

h=d+1

1

--------- * P h (1+a) h

unde T n a - termenul actualizat de recuperare a investitiei. Aplicand formula restransa pentru suma factorilor de actualizare rezulta:

1 (1+a) Tna

- 1

I n ta = P h --------- * -----------------

 

(1+a) d

a (1+a) Tna

d

1

1

(1+a) Tna - 1

h =1 --------- * I h = P h * --------- * ----------------

(1+a) h

(1+a) d

a (1+a) Tna

Din prima relatie de mai sus se poate scoate, pentru cazul general, formula de calcul a termenului actualizat de recuperare a investitiei, astfel:

a (1+a) d I n ta (1+a) Tna = P h (1+a) Tna - P h

de unde rezulta:

P h

(1+a) Tna = ------------------------ P h - I n ta (1+a) d * a

63

Termenul actualizat de recuperare a investitiilor se afla din relatia de mai

jos:

log P h - log [P h - I n ta (1+a) d * a] T n a = ---------------------------------------- log (1+a)

Intotdeauna termenul actualizat de recuperare a investitiilor este mai mic decat cel static. 5) Cheltuieli actualizate recalculate

In

forma statica, acest indicator se calculeaza pe baza relatiei:

K = I t + C h * D

in care:

K

C h - cheltuielile anuale de productie;

D - durata de functionare a obiectivului economic.

- cheltuieli statice recalculate;

In forma dinamica, indicatorul se calculeaza prin insumarea investitiilor totale de productie, de asemenea actualizate. Formula de principiu va fi:

K a = I ta + C ta

in care:

K a - cheltuielile statice recalculate; I ta - investitiile totale actualizate;

C ta - cheltuielile de productie totale actualizate.

In cazul actualizarii la momentul "n", relatia de mai sus devine:

K ta n = I ta n + C ta

n

Pentru investitii, relatia este:

I n ta =

d

1

h=1 --------- * I h

(1+a) h In cazul cheltuielilor de productie se procedeaza in acelasi mod ca si la profit, deoarece si ele se produc in aceleasi momente, deci:

C n ta =

in care:

d

1

h=1 --------- * C h (1+a) h

C h - reprezinta cheltuielile anuale de productie. Cum in perioada de executie a obiectivului economic nu se obtine profit, nu se fac nici cheltuieli cu productia, si relatia devine:

C n ta =

d+D

h=1

1

---------- * C h - (1+a) h

d

1

h=1 ---------- * C h = (1+a) h

64

d+D

1

h=d+1 ---------- * C h (1+a) h

In cazul in care cheltuielile anuale de productie sunt egale pe toata durata de

functionare a obiectivului,

C n ta = C

h

d+D

h=d+1

1

1

D

--------- * C h = C h * ---------

(1+a) h

(1+a) h

1

1

(1+a) D - 1

h=1 --------- = --------- * ------------- *

(1+a) h

(1+a) h

a(1+a) D

Efortul total, cu investitia si cu productia, difera in functie de marimea capacitatilor de productie. Este normal ca pentru o capacitate mai mare sa se faca si un efort mai mare. Pentru a se asigura comparabilitatea variantelor se calculeaza un indicator derivat, specific. 6) Cheltuieli specifice actualizate recalculate Formula de principiu va fi:

I n ta + C n ta

K n a = ---------------- q h * D

ceea ce este echivalent cu:

I n ta + C n ta

K n a = -----------------

d+D

h=d+1 q h

unde:

K n a - cheltuieli specifice actualizate recalculate;

q h - capacitatea de productie anuala;

D - durata de functionare a obiectivului.

Indicatorul astfel calculat exprima efortul total actualizat, cu investitia si cu productia, ce revine la o unitate de capacitate de productie. Formula de calcul este:

d

1

h=1 --------- * I h + (1+a) h

d+D

1

h=d+1 --------- * C h (1+a) h

K n a = ----------------------------------------------

d+D

h=d+1

q h

Pentru cheltuieli anuale de productie egale in timp relatia devine:

d

1

1

(1+a) D - 1

h=1 --------- * I h + C h * --------- * --------------

(1+a) h

(1+a) d

a(1+a) D

K n a = ------------------------------------------------------------

d+D

65

h=d+1 q h

Acest indicator se poate calcula si in functie de valoarea productiei, cu aceleasi avantaje ca cele ale indicatorilor de baza ai eficientei investitiilor. In acest caz, valoarea productiei se va actualiza in aceleasi conditii ca si profitul sau costurile de productie. Formula, pentru situatia in care costurile si valoarea anuala a productiei sunt constante, este:

d

1

1

(1+a) D - 1

h=1 --------- * I h + C h * ---------- * --------------

(1+a) h

(1+a) d

a(1+a) D

K n a = -------------------------------------------------------------

unde:

1 (1+a) D - 1

---------- * -------------- * Q h

(1+a) d

a(1+a) D

Q h - valoarea anuala a productiei. Indicatorul astfel calculat exprima efortul total actualizat ce se face pentru obtinerea unui leu productie, tot actualizata.

3.4.2. ACTUALIZAREA LA MOMENTUL PUNERII IN FUNCTIUNE A NOULUI OBIECTIV (p)

1) Investitii totale actualizate Fata de momentul ales, investitiile sunt cheltuite intr-o perioada trecuta, fapt pentru care sumele se vor mari prin actualizare si se va folosi relatia de multiplicare a factorului z', respectiv:

in care:

I p ta =

d-1

h=0

z' * I h =

d-1

h=0 (1+a) h * I h

I p ta - investitia totala actualizata la momentul punerii in functiune a noului obiectiv (p).

Investitia astfel calculata, exprima valoarea productiei ce s-ar fi obtinut in conditiile in care investitiile nu erau imobilizate in cadrul procesului investitional, ci erau folosite intr-o activitate economica la care nivelul eficientei economice este egal cu a. 2) Profitul total actualizat Perioada in care se obtine profitul este o perioada viitoare in raport cu momentul de referinta ales (n), deci profitul se va micsora prin actualizare. Formula de calcul va fi:

P p ta =

D

1

h=1 ---------- * P h (1+a) h

66

in care:

P p ta - profitul total actualizat la momentul punerii in functiune a noului obiectiv. In cazul in care profitul este constant, relatia de mai sus devine:

P p ta = P h *

D

1

(1+a) D - 1

h=1 ---------- * P h = P h * --------------

(1+a) h

a(1+a) D

Profitul astfel calculat exprima cuantumul, in acest moment, al profitului obtinut pe durata de functionare a viitorului obiectiv economic. 3) Randamentul economic actualizat al investitiilor Calculul acestui indicator se va face avand la baza formula de principiu:

P p ta

R p a = -------- - 1

in care:

I p ta

R p a - randamentul economic actualizat al investitiilor la momentul punerii in functiune a noului obiectiv. Relatia se mai poate scrie:

D

1

h=1 ---------- * P h (1+a) h R p a = ---------------------------- - 1

d-1

h=0 (1+a) h * I h

Pentru P h =constant:

(1+a) d - 1 -------------- * P h a(1+a) D R p a = ----------------------------

d-1

h=0 (1+a) h * I h

-

1

Randamentul economic actualizat al investitiilor arata cati lei profit final actualizat se obtin de la un leu investitii actualizate. 4) Termenul actualizat de recuperare a investitiilor Egaland investitiile actualizate la momentul punerii in functiune a noului

obiectiv cu profiturile actualizate pe termenul actualizat de recuperare obtinem:

I p ta =

Tpa

1

h=1 ---------- * P h (1+a) h

67

unde:

I p ta - termenul actualizat de recuperare a investitiilor. Daca profitul anual este constant, relatia se scrie:

(1+a) Tpa - 1 I p ta = P h * ------------------ a(1+a) Tpa

de unde rezulta termenul de recuperare:

log P h – log [P h - a * I p ta ] T = -------------------------------------- log (1+a)

68

CAPITOLUL 4

"METODOLOGIA B.I.R.D."

4.1. ORGANISME INTERNATIONALE DE RESORT

La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial relatiile monetar financiare intre tarile care luasera parte la conflict se aflau intr-o stare precara. Tarile castigatoare cheltuisera extrem de mult, productia de bunuri se redusese la minimum, trezoreriile se golisera de aur, balantele de plati erau dezechilibrate, creditul era in suferinta. Tarile invinse aveau in plus economia distrusa, datorii de razboi, lipsa de credibilitate. Conferinta de la Bretton Woods, organizata sub egida O.N.U. a fost aceea care a pus bazele unui nou sistem monetar international. Importanta acestei conferinte consta in schimbarea completa a conceptiei de pana atunci, prin introducerea spiritului intelegerii mutuale, al cooperarii cat mai largi in problemele activitatii financiar-valutare. Conferinta a initiat infiintarea a doua organisme financiar-valutare internationale: Fondul Monetar International (FMI) si Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare (BIRD). F.M.I., conceput ca o institutie pentru promovarea cooperarii monetare intre tarile membre si a stabilitatii valutare, stabilea un sistem multilateral de plati internationale, echilibrarea balantelor de plati ale tarilor membre. B.I.R.D. a fost planuita ca un organism de tip nou, destinat finantarii

investitiilor in tarile membre, acordarea de imprumuturi pentru reconstructie si dezvoltare. Ulterior, B.I.R.D. s-a dezvoltat prin infiintarea unor institutii afiliate si specializate si anume Asociatia Internationala de Dezvoltare (A.I.D.) si Corporatia Financiara Internationala (C.F.I.), devenind, de fapt, un grup de banci interconectate, cunoscut sub numele de Banca Mondiala. F.M.I. are 148 tari membre care sunt in acelasi timp si membre O.N.U.; Romania a devenit membra la 7 decembrie 1972. Obiectivele F.M.I. sunt urmatoarele:

* promovarea cooperarii monetare internationale prin intermediul unei

institutii specializate care sa faca posibile consultari permanente intre tarile membre;

* facilitarea desfasurarii echilibrate a schimburilor internationale, care sa contribuie la folosirea eficienta a resurselor tarilor membre; * evitarea manipularii cursurilor valutare in scopuri incorecte;

* eliminarea restrictiilor valutare cere franeaza dezvoltarea comertului

international. F.M.I. este condus de urmatoarele organisme:

- Consiliul Guvernatorilor, format din reprezentantii tarilor membre, se reuneste o data pe an, avand rolul adunarii generale a actionarilor intr-o societate pe actiuni.

69

- Consiliul Administratorilor este format din 21 de membri din care 6 sunt reprezentantii cu cele mai mari cote parti, iar restul sunt desemnati de tarile membre. - Directorul general, ales prin consens, conduce efectiv activitatea Fondului. Organismele internationale care acorda credite pentru investitii in conditii rentabile sunt: F.M.I., B.I.R.D. si B.E.R.D. Aceste organisme acorda credite pentru investitii cu o dobanda redusa si pe termen lung in special tarilor in curs de dezvoltare, sprijinind astfel dezvoltarea economico-sociala a acestora. Proiectele de investitii sunt riguros analizate, finantandu-se numai cele eficiente. Fondul Monetar International reprezinta una din creatiile cele mai importante ale acordului de la Bretton Woods. Creat pentru a asigura premisele pentru o larga dezvoltare a relatiilor economice internationale, prin facilitarea schimburilor valutare, echilibrarea si amortizarea balantelor de plati si in esenta stabilitatea cursurilor valutare. Insa Fondul Monetar International este organismul care reprezinta, pentru majoritatea tarilor, in special pentru tarile in curs de dezvoltare, o importanta sursa de creditare si sprijin economic. Pentru a juca acest rol, F.M.I. mobilizeaza si constituie resurse corespunzatoare. Aportul tarilor membre constituie o sursa de baza. Contributia tarilor membre se stabileste in cote parti procentuale a caror marime depinde de potentialul fiecarei tari (cota parte are rolul unor detineri de actiuni in ceea ce priveste administrarea F.M.I., respectiv exprimarea voturilor privind deciziile semnificative). Aceste cote se pun la dispozitia fondului, de catre fiecare tara, in proportie de 25% in devize si 75% in moneda nationala. Pe parcursul Conferintei, desfasurata intre 1 si 22 iulie 1944 la Bretton Woods s-a intrevazut posibilitatea infiintarii unei banci. Data fiind noutatea pe care o reprezenta conceptul de banca internationala, noua institutie a aparut pur si simplu, ca o descoperire importanta a Conferintei. Acesta institutie, o data infiintata s-a remarcat, potrivit previziunilor, printr- o activitate concreta pe planul reconstructiei si dezvoltarii economice a tarilor membre. Sub denumirea de Banca Mondiala se reunesc doua institutii de inalta utilitate: Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.) si Asociatia Internationala pentru Dezvoltare (A.I.D.). O a doua afiliata a B.I.R.D. este Corporatia Financiara Internationala (C.F.I.). Aceste trei entitati actioneaza pentru obiective distincte, bine precizate, dar cu un scop comun: cresterea standardului de viata in tarile in curs de dezvoltare prin canalizarea resurselor financiare ale tarilor dezvoltate. Numarul acestora a crescut in ultima vreme, astfel forta economica si prestigiul mondial de instituire de ajutor financiar s-a marit. Un stat poate dobandi calitatea de membru al bancii atunci cand accepta regulile de conduita in ceea ce priveste finantele internationale, respectiv sa adere mai intai la Fondul Monetar International. Inscrierea unei contributii la fondul statutar constituie o conditie necesara pentru ca o tara sa poata deveni membru al acestei banci. Subscriptia fixata unei tari interesata sa devina membru al B.I.R.D. se negociaza, nivelul ei fiind stabilit in functie de situatia economica si financiara a tarii solicitante, care intra in corelatie cu participarea la F.M.I.

70

Ca urmare a numarului diferit de parti subscrise, tarile care participa cu

fonduri mari dispun in Consiliul Bancii de cele mai multe voturi, implicit de posibilitatea reala de luare sau influentare a hotararilor in propriu interes. Romania a aderat la B.I.R.D. in 1972. In perioada comunista, relatiile cu Banca Mondiala s-au degradat treptat, ajungandu-se pana la rambursarea, fara nici o justificare economica, inainte de termen, a imprumuturilor obtinute de la aceasta.

Potrivit statutului bancii, varsamintele initiale de capital se fac in cota de 1% in aur sau dolari SUA, sumele putand fi utilizate liber pentru oricare din operatiunile sale si 9% in moneda statului subscriitor. In virtutea aceluiasi statut, cota de 9% in moneda nationala se poate utiliza numai cu acordul tarii membre a carei moneda e in discutie, diferenta de 90% serveste la protectia obligatarilor. Necesitatea realizarii programelor de imprumut, in conditiile maririi sprijinului acordat tarilor in curs de dezvoltare, a determinat Banca, ca pe langa angajarea fondurilor sale proprii, sa recurga la fonduri suplimentare de pe piata internationala.

In vederea constituirii fondurilor necesare acordarii de imprumuturi, sursele

de formare se constituie in surse primare si surse suplimentare. Sursele primare se constituie din subscriptii utilizabile in capital, imprumuturi nete facute de banca de

pe pietele financiare internationale si venituri nete obtinute din activitatea proprie. Sursele suplimentare se constituie din rambursari din imprumuturile date de banca si vanzarile de creante ale altor investitori. Constituirea fondurilor pe seama surselor suplimentare adica rambursarea imprumuturilor date de banca devine o problema tot mai dificila dat fiind faptul ca datoriile sunt pentru tarile in curs de dezvoltare o problema ce tinde sa se agraveze tot mai mult. Rata dobanzii perceputa de banca pentru imprumuturile acordate este influentata de cererea si oferta existenta pe piata financiara, fluctuatia acestora oglindindu-se in nivelul dobanzii percepute. Cresterea costului capitalului pe piata financiara mondiala influenteaza marimea dobanzii percepute de banca la imprumuturile acordate. Duratele de rambursare si termenele scadente se ajusteaza in functie de balanta de plati a fiecarei tari ce beneficiaza de credite. Veniturile totale ale bancii pot fi calculate cu ajutorul relatiei:

Vt = ( Va + Vi + Dc + Ca + Cvr ) - ( Cad + Di + Ce + Cc )

in care:

Vt

= venituri totale;

Va

= venituri din plasamente;

Vi

= venituri din imprumuturi;

Dc

= dobanzi si comisioane;

Cc

= comisioane din angajamente

Cvr = comisioane varsate la rezerva speciala;

Cad = cheltuieli administrative;

Di

= dobanzi platite la imprumuturile luate de banca;

Ce

= cheltuieli de emisiuni ale bancii;

Cc

= cheltuieli pentru cedari de creante.

71

Forul conducator al B.I.R.D. este reprezentat de Consiliul Guvernatorilor, care se intruneste o data pe an si este constituit din cate un reprezentant al fiecarei tari membre. Intre sedinte drepturile lor sunt delegate Directorilor Executivi, in numar de 20, din care 5 sunt alesi de actionarii cu numarul cel mai mare de actiuni, iar ceilalti 15 sunt alesi de ceilalti membri. Directorii executivi aleg un presedinte al bancii care este si membru al comitetului administrativ de coordonare din cadrul O.N.U. Acordarea imprumuturilor de catre B.I.R.D. necesita respectarea anumitor conditii, si anume: fondurile solicitate sa se orienteze cu prioritate spre obiective investitionale ce asigura dezvoltarea infrastructurii economice, agriculturii, industriei alimentare, etc.; imprumuturile trebuie sa fie garantate de beneficiarul acestora si orientate spre investitii cu eficienta economica ridicata; procurarea de utilaje, materii prime, tehnologii se va face numai pe baza de licitatii internationale, la care au prioritate beneficiarii de credite, creditele se acorda numai dupa examinarea de catre o echipa de specialisti ai bancii a proiectului tehnico-economic al viitorului obiectiv; evaluarea eficientei economice a proiectului se face numai prin metodologia B.I.R.D. de catre specialistii acesteia si de catre tara solicitanta a creditului. Cererea de credit trebuie insotita de un raport economic care sa justifice ratiunea acordarii creditului, nivelul eficientei viitorului obiectiv pentru care se solicita creditul, existenta posibilitatilor de acoperire a necesarului de materii prime si materiale, toate necesare a-i asigura bancii certitudinea restituirii creditului acordat.

4.2. ASPECTE SPECIFICE ALE METODOLOGIEI B.I.R.D. DE

EVALUARE A PROIECTELOR

DE INVESTITII

Evaluarea proiectelor finantate de B.I.R.D. se face de catre specialistii bancii, avandu-se in vedere urmatoarele aspecte:

* aspectul economic, prin care se urmareste folosirea cu eficienta maxima a resurselor disponibile. In acest scop se analizeaza comparativ efectele economice prevazute a se obtine la viitorul obiectiv si eforturile totale investitionale si de productie, reliefandu-se totodata si influenta viitorului obiectiv asupra mediului inconjurator; * aspectul tehnic cuprinde date referitoarte la amplasament, dimensionarea capacitatilor de productie, solutii tehnologice, echipamentul care va fi folosit, graficul de executare a investitiei; B.I.R.D. acorda asistenta beneficiarului de credit pentru intocmirea proiectului, pentru ca acesta sa corespunda conditiilor impuse de cuceririle stiintifice si tehnice la momentul respectiv. Pentru aceasta, banca pune la dispozitia beneficiarului oferte de utilaje si echipamente, informatii privitoare la solutiile tehnice si tehnologice ce pot fi adoptate, informatii privind calitatea si performantele produselor similare existente pe piata; * aspectul institutional, organizatoric si de conducere, care se refera la existenta fortei de munca, posibilitatea de a pregati cadrele necesare, organizarea intreprinderii, alte probleme legate de conducerea viitorului obiectiv;

72

* aspectul comercial si al achizitiilor, prin care se evidentiaza posibilitatea de cumparare a materiilor prime si de desfacere a produselor finite, nivelul consumurilor specifice la principalele materiale. Pentru fundamentarea cat mai corecta a eficientei economice se fac simulari de variante privind eventualele modificari ce pot aparea la pretul materiilor prime si al produselor finite; * aspectul financiar, in care, pe baza evaluarii fondurilor consumate si incasarilor ce se vor realiza, cuantifica nivelul rezultatelor financiare. Expertii bancii fac aprecieri asupra politicii financiare si de investitii practicata in tara noastra. Pentru aceasta ei studiaza modul de utilizare a resurselor proprii si a celor atrase, iar pe baza acestor studii elaboreaza propuneri in vederea dezvoltarii intr-un ritm mai rapid al economiei tarii respective. Principala caracteristica a metodologiei B.I.R.D. de analiza a eficientei proiectelor de investitii, o constituie separarea analizei economice propriu-zise de analiza financiara. Analiza economica are drept scop evidentierea oportunitatii si eficientei investitiilor, prin compararea efortului total efectuat pentru realizarea productiei obiectivului (efortul investitional si cheltuielile de productie) cu efectele ce se vor obtine, prin intermediul calculelor de actualizare. Analiza economica ia in considerare diferite solutii tehnologice, diferite capacitati de productie, stabilind rentabilitatea proiectului la nivelul intregii economii nationale. Aceasta analiza nu tine cont deci de natura resurselor angajate si nici de cine beneficiaza de rezultatele obtinute, insa ia in calcul preturile care domina in economie, in conditiile concurentei loiale. In cazul in care nu exista concurenta, se analizeaza preturile de pe piata mondiala. In cazul tarii noastre, la transformarea preturilor existente pe piata mondiala din valuta in lei, trebuie luat in calcul un curs valutar cat mai real al leului. In cadrul analizei economice se neglijeaza subventiile, taxele, impozitele din dimensionarea cheltuielilor si veniturilor. Analiza financiara se face din punct de vedere al investitorului (unitati de stat, mixte, particulare) tinandu-se seama de faptul ca fiecare investitor este interesat in obtinerea unor profituri la fondurile cheltuite. In cadrul acestei analize se folosesc pentru utilaje, materii prime, salarii etc. preturile practicate pe piata externa, atat pentru produsele din tara cat si pentru cele din import. Spre deosebire de analiza economica, in cadrul analizei financiare se are in vedere orice transfer de moneda cum ar fi taxele, impozitele, subventiile etc. O alta caracteristica a metodologiei B.I.R.D. o constituie determinarea veniturilor si a cheltuielilor pentru fiecare an in parte, incepand din momentul deschiderii santierului pana la scoaterea din functiune a obiectivului, deci pe intreaga durata de serviciu a utilajelor. Pe aceasta baza se poate stabili venitul net pe fiecare an, iar prin insumare, venitul net obtinut de obiectiv pe intrega durata de functionare. De remarcat ca fondul de amortizare nu se include in cheltuielile de productie, el fiind inregistrat ca si cheltuiala cand s-a facut investitia. De asemenea, orice proiect economic trebuie insotit de o analiza de senzitivitate prin care se stabileste gradul de viabilitate economica a proiectului respectiv. Prin aceasta analiza este evidentiata sensibilitatea obiectivului la unele modificari

73

nefavorabile ce pot aparea pe parcursul duratei sale de functionare cum ar fi:

scumpirea materiilor prime, cresterea salariilor, scaderea pretului la produsele finite.

Toate calculele necesare pentru evaluarea eficientei economice a investitiilor efectuate pe baza metodologiei B.I.R.D. au la baza tehnica actualizarii, actualizarea facandu-se la momentul inceperii lucrarilor de executie a viitorului obiectiv economic. Marimea coeficientului de actualizare este diferita de la o tara la alta, fiind influentata de factori cum sunt: nivelul dobanzii la creditul primit, rata inflatiei, deprecierea monetara, etc.

4.3. INDICATORI DE APRECIERE A EFICIENTEI ECONOMICE A PROIECTELOR DE INVESTITII, SPECIFICI METODOLOGIEI B.I.R.D.

Metodologia B.I.R.D. utilizeaza, pentru aprecierea eficientei proiectelor de

investitii, un sistem complex de indicatori de eficienta care asigura evaluarea eficientei economice atat la nivel de agent economic cat si la nivelul economiei nationale. Acesti indicatori sunt:

a) Veniturile brute

Reprezenta volumul total al incasarilor dintr-o anumita perioada. Veniturile brute sunt constituite in principal din valoarea productiei marfa la care se pot

adauga eventualele incasari din productia auxiliara, parti din mijloacele fixe care se vand, incasari din vanzarea surplusurilor de materii prime. In cadrul analizei financiare, in categoria veniturilor brute sunt surpinse si creditele primite, considerandu-se surse atrase ce intregesc fondurile agentului economic.

b) Cheltuielile totale

Caracterizeaza atat efortul investitional cat si cheltuielile cu productia. Deci, pe langa cheltuielile propriu-zise pentru realizarea obiectivului, aici se includ si cheltuielile cu aprovizionarea materiilor prime necesare la prima dotare, cheltuielile cu pregatirea fortei de munca, cheltuielile cu salariilor personalului care asigura supravegherea desfasurarii procesului investitional si alte cheltuieli de acest gen. In cheltuielile cu productia sunt incluse toate costurile ce se fac pentru realizarea productiei mai putin cheltuielile cu amortizarea capitalului fix care au fost incluse in cheltuielile de investitii. Pentru efectuarea analizei financiare, in costuri se includ si o serie de impozite, taxe, dobanzi pe care le face intreprinderea, precum si sumele necesare rambursarii creditelor si dobanzile aferente.

C th = I h + C h

in care:

C th = cheltuieli totale pentru anul "h"; I h = cheltuieli cu investitia din anul "h"; C h = cheltuielile de productie ale anului "h".

74

c)

Raportul dintre venituri si costuri (indicator cunoscut si sub denumirea

beneficiu-cost) Permite o comparatie intre suma incasarilor realizata pe intreaga durata de functionare a obiectivului economic si totalul cheltuielilor efectuate atat cu realizarea obiectivului dar si cu productia. Pentru a permite comparabilitatea acestor indicatori, care se obtin in perioade diferite de timp, se foloseste tehnica actualizarii. Relatia de calcul este:

d+D

V h

h=1 ----------

(1+a) h

R = ---------------------------

in care:

d+D

I h +C h

h=1 ------------

(1+a) h

R - reprezinta raportul dintre veniturile actualizate si costurile totale actualizate; V h - reprezinta venitul total obtinut in anul "h" (se au in vedere veniturile

anuale, realizate din vanzarea productiei de baza, precum si cele din alte activitati); I h - reprezinta investitia anuala; C h - reprezinta cheltuielile anuale de productie; a - reprezinta coeficientul de actualizare; d - reprezinta durata de realizare a obiectivului de investitii;

D - reprezinta durata de functionare a obiectivului;

h = 1,2, ,d, Sub raportul eficientei economice proiectul de investitii poate fi acceptat numai in cazul in care R > 1. Aceasta relatie exprima legea fundamentala a activitatii economice care presupune ca in orice activitate trebuie sa se recupereze

integral cheltuielile efectuate si sa se realizeze un anumit profit pentru investitor si societate.

In situatia in care R = 1, rezulta ca viitoarea intreprindere isi va acoperi toate

cheltuielile dar nu va obtine nici un profit. Iar daca R < 1 proiectul este respins. Acest indicator depinde si de marimea

coeficientului de actualizare "a" luat in calcul. Cu cat acest coeficient este mai mic, cu atat raportul dintre veniturile actualizate si costurile actualizate, in aceleasi conditii considerate, este mai mare.

d) Fluxul de numerar (cash-flow)

Acest indicator exprima "situatia la zi", respectiv care este castigul sau pierderea pentru fiecare an luat in calcul. Si acest indicator poate fi calculat la nivelul economiei nationale sau la nivelul agentului economic, iar impozitele si taxele constituie cheltuieli si se iau in calcul ca atare. Relatia de calcul pentru fluxul de numerar este:

75

F h = V h - ( C h + I h )

in care:

F h - reprezinta fluxul de numerar pentru anul "h";

V h - reprezinta incasarea (venitul) anului "h";

C h - reprezinta cheltuiala de productie pentru anul "h";

I h - reprezinta investitia pentru anul "h".

e) Venitul net actualizat

Acest indicator permite a se face o comparatie intre volumul total al incasarilor obtinute pe intrega perioada de functionare a obiectivului si costurile

totale.

Expresia analitica a indicatorului este urmatoarea:

VNA =

d+D

V h

h=1 ---------- - (1+a) h

d+D

I h + C h h=1 ------------- = (1+a) h

d+D

V h - I h +C h h=1 ------------------ (1+a) h

in care:

VNA - reprezinta venitul net actualizat;

V h - reprezinta incasarea (venitul) anului "h";

I h - reprezinta investitia anuala pentru anul "h";

C

h - reprezinta cheltuieli anuale de productie pentru anul "h";

a

- reprezinta coeficientul de actualizare;

d

- reprezinta durata de realizare a obiectivului de investitii;

D

- reprezinta durata de functionare a obiectivului;

h

= 1,2, ,d,

In functie de acest indicator sub raportul eficientei pot fi acceptate numai variantele la care venitul net actualizat este mai mare decat zero. Acest indicator este deosebit de semnificativ pentru aprecierea eficientei viitorului obiectiv economic, deoarece in conditiile unei economii de piata ne intereseaza sa obtinem un profit cat mai mare; ori, acest indicator exprima tocmai

venitul net, profitul net obtinut de intreprindere pe intrega perioada de functionare a obiectivului si in conditiile cuantificarii influentei factorului timp.

f) Rata interna de rentabilitate a investitiilor (RIR)

Rata interna de rentabilitate a unui proiect de investitii exprima rata de discontare care egalizeaza valorile actualizate ale productiei cu costurile (de productie si de investitii) pe intreaga perioada de functionare a obiectivului. Rezulta ca rata interna de rentabilitate este acea rata de discontare la care valoarea venitului net actualizat (VNA) este zero, respectiv productia actualizata este egala cu costurile actualizate. Acest indicator nu trebuie confundat cu rata de rentabilitate financiara folosita in tara noastra care se calculeaza ca raport intre profitul anual si costurile anuale de productie. Stabilirea nivelului de rentabilitate se poate face prin prezentare grafica sau calculul analitic.

76

Prin prezentarea grafica exista doua posibilitati de stabilire a ratei interne de rentabilitate:

Prima posibilitate prezentata in figura anterioara este:

- stabilirea unui venit net actualizat pozitiv (v1) care corespunde unei rata minime (amin) si unui venit net actualizat negativ (v2) care sa corespunda unei rate maxime (amax).

A doua posibilitate prezentata este:

- stabilirea unui venit net actualizat pozitiv (v1 si v2), atat pentru rata minima cat si pentru rata maxima. Intersectia dreptei lui amin cu amax exprima rata interna de rentabilitate a obiectivului respectiv. La folosirea calculului analitic se aplica relatia:

V1

RIR = a min + (a max - a min ) * ------------- V1 +|V2|

relatie ce decurge din asemanarea triunghiurilor din *figura 1* si *figura 2*.

77

g) Cursul de revenire net actualizat

Este un indicator cunoscut si sub numele de rata interna de schimb sau Testul Bruno, reflecta eforturile totale actualizate, cu investitia si cu productia, exprimate in lei, ce se fac pentru obtinerea unei unitati valutare nete. Se calculeaza cu ajutorul relatiei:

d+D

I h + C h

h =1 ------------------ (1+a) h

R n a = -----------------------------

d+D

V' h - C' h - I' h

h =1 ------------------ (1+a) h

R na - reprezinta cursul de revenire net actualizat;

I h - reprezinta investitiile anuale exprimate in lei;

C h - reprezinta cheltuielile de productie facute in anul "h" exprimate in lei;

V' h - reprezinta cheltuielile de productie si de investitii exprimate in valuta;

C' h si I' h - reprezinta cheltuielile de productie si de investitii, exprimate in

valuta;

a - reprezinta coeficientul de actualizare;

d si D - reprezinta durata de executie si respectiv durata de functionare a viitorului obiectiv economic.

Prin

acest

indicator se urmareste costul intern al valutei si alegerea

variantelor

de investitii care asigura promovarea exportului si diminuarea

importului.

h) Pragul de rentabilitate

Modul in care este folosita capacitatea de productie influenteaza eficienta economica a investitiilor, de el depinzand posibilitatea recuperarii investitiilor din profitul obtinut. B.I.R.D. acorda o importanta deosebita acestui punct critic sub care gradul de utilizare a capacitatii de productie nu poate fi coborat, intreprinderea intrand astfel in zona de ineficienta in care investitiile nu mai pot fi recuperate. La obiectivele de investitii se impune o analiza prin care sa se stabileasca gradul minim de folosire a capacitatii de productie pentru care intreprinderea sa obtina profit sau sa nu lucreze cu pierdere. Acest punct critic al nivelului productiei pentru care profitul societatii comerciale este nul, se numeste prag al rentabilitatii. Cunoscandu-se nivelul cheltuielilor fixe CF, al cheltuielilor variabile CV, profitul corespunzator ratei de rentabilitate stabilite Ph si valoarea productiei marfa PM se poate trasa graficul urmator:

78

Pe baza acestei figuri, din triunghiurile ABC si DEF rezulta:

x/100 = y/CV si x/100=(y+CF)/PM

100y=xCV

100y=xPM-100CF, de unde:

x=[CF/(PM-CV)]*100

Acest indicator exprima nivelul minim de folosire a capacitatii de productie astfel incat societatea comerciala sa nu inregistreze pierderi, sa recupereze investitia si sa realizeze profit net.

79

CAPITOLUL 5

"ANALIZA DIAGNOSTIC - S.C. ELECTRICA S.A. GIURGIU"

5.1. DESCRIEREA GENERALA A FIRMEI

Denumirea şi statutul juridic. Mod de constituire Conform decretului 379 din 13 octombrie 1983 Secţia de distribuţie a Energiei Electrice Giurgiu din cadrul I.R.E. Bucureşti devine Întreprinderea de Exploatare şi Întreţinere a Reţelelor, Instalaţiilor Energetice şi de Distribuire a Energiei Electrice şi Termice Giurgiu. Obiectul de activitate Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Giurgiu are ca obiect de activitate transportul şi distribuţia energiei electrice către beneficiari săi (consumatori casnici, industriali, terţi). Economia trebuie să asigure realizarea distribuţiei de energie electrică la nivelul negociat, în condiţii de maximă eficienţă tehnico-economică, cu incadrarea în indici şi indicatori tehnico-economici prevăzuţi în cadrul SEN. Deasemenea trebuie să asigure programul de reparaţii şi să raspundă de recepţionarea calitativă a acestora. Pentru a-şi putea desfăşura activitatea la parametri ridicaţi cu obţinerea unor

rezultate eficiente, în cadru Filialei de Distribuţie a Energiei Electrice Giurgiu, au fost constituite o serie de compartimente care conduc la buna desfăşurare a activităţii: Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Giurgiu are în componenţă următoarele:

A) Centre de Distribuţie a Energiei Electrice cu gradul III de organizare in

număr de 5: Centrul Urban Giurgiu, Centrul Rural Giurgiu, Centrul Bolintin, Centrul Ghimpaţi, Centrul CălugărenI;

B) Centrul PRAM cu gradul IV de organizare, care asigură întreţinerea

instalaţiilor de circuite secundare, teleconducere şi telecomunicaţii din gestiunea filialei, aflate pe raza judeţului Giurgiu, reparaţii contori şi transformatori;

C) Atelier de exploatare şi reparaţii mijloace de transport cu gradul I de

organizare, avînd în componenţă o coloană auto şi o formaţie de reparaţii;

D) Secţia pentru reparat şi lucrări noi, având în componenţă două puncte de

lucru ( la Giurgiu şi la Bolintin) care asigură realizarea lucrărilor de reparaţii şi

montaj pentru instalaţiile de medie tensiune şi joasă tensiune din gestiunea FDE Giurgiu;

E) Atelier de Studii de Proiectare Investiţii şi Retehnologizare care asigură

elaborarea studiilor energetice şi de dezvoltare precum şi a documentelor de reparaţii capitale şi investiţii (proprii şi terţi) pentru instalaţii până la 20 kv;

F) Compartimentul de Marketing şi Utilizarea Energiei Electrice care

asigură o evidenţă clară a consumului de energie electrică înregistrat, fiind în permanentă legătură cu consumatorii.

80

Sistemul de tarifare a energiei electrice. Modificările radicale ale principiilor ce au generat economia României în ultimii 40 de ani, au condus la necesitatea revizuirii politicii energetice şi implicit a sitemului de tarifare pentru electricitate potrivit economiei de piaţă. Problema tarifării nu trebuie lăsată izolat ci făcind parte integrantă din noul concept de influenţare activă a sarcinii DSM (Demand - Side - Management ) concept bazat pe o strategie de conducere flexibilă şi diversificată, menită să asigure succesul în condiţiile unei pieţe nesigure şi marcată de o concurenţă crescîndă. Pentru furnizor, tariful este un mesaj economic adresat clientului. De aceea acest mesaj trebuie să fie simplu şi clar pentru a fi inţeles de client şi a da rezultate optime. Astfel în cadrul FDE Giurgiu se determină pe baza unor studii de piaţă, care va fi cererea de electricitate intr-o perioadă de timp şi care va fi graficul de consum în condiţiile unui acces liber al consumatorului. Astfel de elemente sînt esenţiale în studiile de cercetare.

Sistemul de citire, încasare, şi evidenţă a consumului de energie electrică la consumatori.

Actele normative care stau la baza organizării acestui sistem sunt:

a) Regulamentul pentru Furnizarea şi Utilizarea Energiei Electrice aprobat

prin art. 1 al H.C.M. nr. 2763/1993;

b) Ordonanta de urgenta a Guvernului nr 29/1998 privind organizarea si

functionarea autoritatii nationale de reglementare in domeniul energiei ANRE

c) Decizia nr 12 / 18.05.1999 publicata in MO nr 227 / 21.05.1999 care a

stabilit noile tarife pentru energie electrica

Conţinutul sistemului de bază

În cadrul sistemului de încasare, citire, facturare, se efectuează o serie de operaţiuni absolut necesare unei bune desfaşurări a activităţii FDE Giurgiu.

I. Stabilirea consumului de energie electrică realizat de abonat, care se

poate determina prin citirea indexului contorului de către lucrătorul din cadrul Compartimentului “Abonaţi”, prin autocitirea indexului contorului de către abonat, prin stabilirea unui index din oficiu pe baza consumului realizat în perioada precedentă pentru cazurile cînd abonatul nu este găsit la domociliu şi deci nu s-a putut efectua citirea contorului şi de asemenea cînd se constată că, contorul nu

funcţionează sau funcţionează cu erori de înregistrare (urmînd a fi înscrişi pe lista locurilor de consum cu contoare defecte în vederea demontării şi introducerii în laborator pentru verificare). Deasemenea se mai efectuează şi stabilirea unui consum în sistem pauşal pentru perioada lipsei contorului sau prin stabilirea unui consum prezumat în conformitate cu prevederile art. 183 din F.R.U.E.E. pentru cazurile de sustrageri de energie electrică.

II. Periodicitatea de citire este de 30 de zile, cu o deviere de max +3 zile.

III. Facturarea energiei electrice aferente perioadei dintre două citiri consecutive se face la domiciliul abonaţilor pe facturi editate la calculator cu datele

81

de identificare ale consumatorului şi ultimul index facturat.După citirea contorului se inscrie în factură noul index, se stabileşte consumul şi se calculază suma de plată.

IV. Factura editată în prealabil la calculator cuprinde 3 părţi:

- factura propriu-zisă care se înmînează abonatului după încasare;

- cotorul facturii care ţine loc de borderou al facturilor emise;

- lista de citiri contoare.

Factura conţine informaţii privind:

numărul facturii;

datele de identificare ale abonatului;

seria constantă a contorului;

indexarea contorului la începutul şi la sfîrşitul perioadei de facturare;

data facturării;

preţul unitar;

consumul realizat pe ultima perioadă .

V. Incasarea energiei electrice facturate se realizează în două moduri:

a) La domiciliul abonaţilor, concomitent cu citirea contoarelor.

b) La ghişeele centrelor de abonaţi:

- Facturile neîncasate pe teren, aflate în portofoliu;

- Facturile întocmite manual

Fluxul tehnologic Pentru conducerea şi desfăşurarea normală a activităţii de furnizare a energiei electrice a abonaţil