INTRODUCERE IN MICROBIOLOGIE Microbiologia este o ramura a biologiei, este stiinta care se ocupa cu studiul microorganismelor, ce nu pot fi vazute cu ochiul

liber ci numai cu ajutorul microscopului. Termenul microorganisme (microbiologie) cuprinde in exprimarea curenta; bacteriile, ciupercile microscopice, inclusive levurile, unele alge si protozoare. Virusurile constituie o clasa speciala de agenti infectiosi, entitate bio, cu un singur acid nucleic, lipsite de metabolism, reproduce de celula gazda, nu sunt cuprinse in scest termen. Organismele sunt unitati ale lumii vii cu o existenta independenta, reprezentand sisteme autoreglabile care reactioneaza ca un tot unitar la diferite schimbari ale mediului. Sunt macromolecule complexe alcatuite din: - acizi nucleici AND care detine determinarile genetice specifice; ARN care serveste intermediar in procesul complex de fixare in structura proteinelor a proprietatilor definitive ale speciei; - proteine sau protide; - glucide; - lipide; - enzime. Organismele vegetale si animale sunt sediul unor reactii chimice integrate (metabolism). Prin intemediul acestor reactii chimice integrate din elementele chimice luate din mediul exterior, sunt sintetizati constituientii organismului, este produsa energia necesara si celorlalte functiuni ale organismelor. Lumea vie este impartita in regn animal si vegetal. Unitatea microscopica de structura a organismelor este celula. Organismele se clasifica in raport de organizarea celulara in trei grupe: - organisme unicelulare, uninucleate; - organisme pluricelulare, macro/microscopice; - organisme cenocitice unicelulare plurinucleate. La randul lor celulele pot fi deosebite prin doua tipuri de organizare interna: - celule procariote (atipice); - celule eucariote (tipice). Haekel a emis ideea unui al treilea regn intermediar regnul protistelor. Microorganismele celulare sunt protiste. 1. Protistele superioare sunt microorganisme cu nucleu eucariot: protozoarele, micetele, unele alge; 2. Protistele inferioare sunt microorganisme cu nucleu procariot: unele alge si bacteriile. In afara de aceste microorganisme cu structura celulara exista o mare categorie de microorganisme cu structura subcelulara denumite virusuri care nu sunt considerate organisme. Virusurile cu un singur acid nucleic sunt multiplicate de celula gazda. Sunt observate microscopic o clasa speciala de agenti infectiosi ce alcatuiesc un grup independent denumit virale sau vira.

IMPORTANTA MICROBIOLOGIEI SI LEGATURA EI CU CELELALTE DISCIPLINE MEDICALE Microbiologia este o stiinta relativ tanara care a aparut si s-a dezvoltat in stransa legatura cu dezvoltarea stiintelor naturii, fizicii si chimiei. La randul ei, microbiologia a imbogatit si adus un raport insemnat la dezvoltarea biologiei generale, biochimiei, fiziologiei si mai ales a geneticii careia microbiologia ia oferit modele experimentale fundamentale fara de care progresele realizate astazi in domeniul cunosterii ereditatii nu ar fi fost posibila. Microbiologia poate imbraca unele aspecte cu caracter aplicativ. - m. solului (agricola) studiaza organismele din sol si folosirea activitatii biologice in cresterea activitatii agricole. - m. tehnica (industriala) se ocupa cu elaborarea metodelor de utilizare a microorganismelor in procesele fermentative, in sinteza vitaminelor, in producerea antibioticelor. - m. geologica se ocupa cu studierea microorganismelor in formarea unor depozite de minereu, petrol, gaze. - m. marina cerceteaza microorganismele din mari si oceane; - m. insectelor studiaza microorg. normale si patogene intalnite la insecte. - m. cosmica cerceteaza influenta agentilor din spatiul cosmic asupra unor organisme. - m. medicala studiaza microorg. care produc imbolnaviri la om. Rezistenta omului si a animalelor fata de microorganismele patogene este studiata de imunologie. Astazi nu se poate concepe o conduita corecta in tratarea majoritatii infectiilor, fara rezultatul examenului microbiologic. Determinarea sensibilitatii tulpinelor bacteriene izolate de la bolnavi are o mare importanta in alegerea tratamentului stiintific. Microbiologia are o stransa legatura cu celelalte discipline medicale: - boli contagioase; - dermatovenerice; - boli interne; - chirurgie; - ginecologie; - pediatrie. EPOCA PASTEURIANA Louis Pasteur este intemeietorul microbiologiei ca stiinta. El a demonstrat ca fermentatiile sunt cauzate de microorganisme. Dovedeste falsitatea teoriei generatiei spontane. Descopera bolile vinului si al berii, descopera pasteurizarea si bolile viermilor de matase. Pasteur a preparat primele vaccinuri contra holerei gainilor, carbunelui si turbarii, deschizand o noua si importanta etapa in lupta pentru prevenirea bolilor infectioase. El formuleaza teoria originii microbiene a bolilor contagioase. El a cultivat prima data bacteriile in supa de carne. Robert Koch a contribuit impreuna cu Pasteur la fondarea microbiologiei ca stiinta. Prin descoperirea metodelor bacteorologice el a deschis calea cercetarii stiintifice in microbiologie. A descoperit medii de cultura solide, izolarea tulpinelor bacteriene, a facut cercetari asupra infectiilor plagilor. Postulatele lui Henll Koch pentru ca un microorganism sa fie considerat responsabil de producerea unei boli trebuie sa fie indeplinite anumite conditii:

1 Sa fie prezent in toate organismele care prezinta semne de imbolnavire asemanatoare. 2 Bacteria izolata introdusa experimental intr-un animal sensibil sa provoace boala. 3 Sa fie reizolat din leziunile specifice provocate. Descopera agentul cauzal al tuberculozei si holerei si clarifica impreuna cu descendentii lui, etiologia multor boli contagioase. Ilici Mecinicov descopera fagocitoza, este parintele imunologiei, punand baza imunitatii celulare. Victor Babes intre 1854 1926 este unul dintre fondatorii microbiologiei moderne. A lucrat in laboratorul lui Pasteur la Paris unde l-a cunoscut si pe Macinicov, iar mai tarziu a lucrat in laboratorul lui Koch. A fost profesor de patologie si bacteorologie la facultatea de medicina din Bucuresti, unde a creat si institutul care ii poarta numele. In 1885 a scris primul tratat de bacteorologie din lume, Les Bacteries (Bacteriile si rolul lor in anatomia si histologia bolilor infectioase in colaborare cu A.V. Cornil, profesor de anatomie patologica la facultatea de medicina din Paris. Victor Babes a publicat peste 1300 lucrari, un tratat asupra turbarii, lucrari importante asupra pelagrei. Babes a adus contributii importante la studiul turbarii, tuberculozei, holerei, difteriei, scarlatinei. A descoperit peste 50 de germeni noi, unii dintre ei constituind astazi clasa Babesia. A pus in evidenta in celulele nervoase ale animalului bolnav de turbare, corpusculii babes negri, descoperit corpusculii metacromatici: babes ernst la bacilii difterici. A introdus metoda coloratiei vitale a bacteriilor. Este primul microbiolog care sustine posibilitatea imunizarii cu ser provenit de la animale vaccinate fiind initiatorul seroterapiei (imunizare pasiva). A introdu prima data seroterapia antidifterica. A studiat turbarea si vaccinarea antirabica, morva, lepra, numeroase parazitoze. A creat primul centru antibacterial din tara noastra si al treilea din Europa. Ion Cantacuzino colaborator al lui Mecinicov, a organizat scoala romaneasca de microbilogie si a infiintat institutul de seruri si vaccinuri ce-i poarta numele. In acest institut a preparat serul antistreptococic, antidizinteric, antiholeric, anticarbunos, antituberculos, BCG; tara noastra fiind a doua din lume ce a folosit acest vaccin. Ivanovschi descopera virusul mozaicului tutunului, demonstrand existenta virusului si punand bazele virusologiei. Constantin Levadichi a fost elevul lui Babes so colaborator al lui Mecinicov. A studiat poliomelita, sifilisul. Este unul din fondatorii inframicrobilogiei moderne. A introdus bismutul in chimioterapia sifilisului. Alexander Fleming a pus in evidenta in 1928 primul antibiotic, penicilina produsa de ciuperca penicilium notatum. Acest antibiotic a fost introdus in terapie abia in anul 1940. Alexandru Slatineanu este primul profesor de microbiologie la Iasi. A studiat epidimiologia tifosului exantematic, malaria, febra tifoida, scarlatina, lepra, tuberculoza. Constantin Ionescu Mihaesti a fost elevul si colaborator apropiat continuand opera prof. Ion Cantacuzino. A facut cercetari in domeniul tuberculozei, poliomelitei, streptococului hemolitic, holerei, tifosului exantematic. Stefan Nicolau a fost elevul si cilaboratorul lui Levaditi. Este creatorul scolii romanesti de inframicrobiologie si fondatorul institutului de inframicrobilogie din Bucuresti care ii poarta numele.

VIRUSOLOGIA GENERALA Def: Virusologia sau inframicrobiologia este stiinta ce se ocupa cu studiul virusurilor sau al inframicrobiologiei si cu efectele provenite din acestea. Constituie un regn aparte Vira, sunt microorganisme lipsite de organizare celulara si care se deosebesc fundamental de organismele eucariote sau procariote. Caracterele generale ale virusurilor Virusurile sau inframicrobii sunt germeni extremi de mici, foarte putin evoluati, situati pe primele trepte ale vietii. Aceste forme primitive de viata au o organizare rudimentara, incompleta astfel ca nu-si pot realiza un metabolism propriu multiplicarea fiind legata de parazitarea obligatorie a celulelor vii. Particularitati ale virusurilor: - sunt particule de dimensiuni mici, de aceea sunt vazute numai cu ajutorul microscopului electronic. Poseda un singur tip de acid nucleic (ADN sau ARN); - sunt filtrabile si ultrafiltrabile, pe baza acestui caracter, virusurile, pot fi separate de bacterii; - sunt paraziti intracelulari obligatorii; - virusurile nu pot fi cultivate pe mediile de cultura folosite in mod obisnuit in bacteorologie; - inmultirea virusurilor se face prin replicare. - sunt specifice, fiecare virus da o anumita boala; - produc incluzii in celulele parazitare. Prezenta acestor incluzii nucleare, citoplasmatice sau concomitente in nucleu si citoplasma in anumite tesuturi, usureaza diagnosticul de laborator a unor viroze deoarece sunt caracteristice; - fiecare virus prezinta o structura antigenica specifica; - omul si animalele infectate cu un anumit virus produc anticorpi specifici, iar imunitatea dobandita este solida si de lunga durata; - virusurile sunt in general insensibile la antibioticele uzuale si la unele substante chimice care distrug bacteriile. Clasificarea virusurilor si virozelor Virusurile patogene pentru om si eventual pentru unele animale sunt obiecte de studiu al virusologiei medicale. Dupa aspectul clinic al bolii, virozele se pot incadra in doua mari categorii: 1. Infectii virotice generalizate in cursul acestor imbolnaviri, virusurile se raspandesc pe cale sangvina in tot organismul si poate determina eruptii caracteristice pe piele si mucoase. In acest grup sunt cuprinse: variola, rujeola, rubeola, varicela. 2. Infectii cu localizare primara in anumite organe pentru care virusul respectiv are afinitate raspandirea virusului se face pe cale sangvina, nervilor periferici sau pe amandoua caile. Din acest grup fac parte: - inf ale sist nervos central: poliomelita si turbarea; - inf ale ap respirator: gripa, guturai; - inf localiz pe piele: herpesul, zona zoster; - inf ale ficatului: hepatita epidemica; - inf ale glandelor salivare: parotidita epidemica. Morfologia, structura si compozitia chimica a virusurilor Virionii reprezinta unitatea virulenta, forma virusurilor este variata. Ea a fost determinata cu ajutorul microscopului electronic. In compoz chimica se intalnesc urmat elemente: proteine, acizi nucleici, lipide, hidrati de carbon. Virusurile cele mai simple sunt constituite din proteina si un acid nucleic.

V. poliomelitic este constit din proteina si acid ribonucleic iar bacteofagii din proteina si acid dezosiribonucleic. V. mai complexe (v.gripal, vaccinul) au genomul viral protejat de un invelis constit dintr-o parte proteica si una lipoproteica. Cultivarea v. se face pe animale de lab, oua embrionate, culturi de celule. Cultivarea v pe animale de lab. animalele de lab utilizate in diag de lab sunt: soarecele, sobolanul, iepurele, cocosul, maimuta. Se aleg animale sanatoase. Cultiv. v. pe oua embrionate Tesuturile si lichidele embrionare constituie medii de cultivare excelente pt microorganisme. Embrionul de gaina este utilizat cel mai frecvent in acest scop. Se folos oua fecundate, proaspete. Inainte de inoculare, ouale sunt examinate pt a vedea poz embrionului. Cultiv.v. pe cultura de celule aceasta met se bazeaza pe faptul ca unele celule sau tesuturi pot supravietui si multiplica daca sunt mentinute in medii de cultura convenabile. Virusurile gripale - se cunosc 3 tipuri de v gripale: a,b,c care difera intre ele prin structura nucleopotreinei. Gripa este o boala infectioasa acuta caract prin manifestari severe a ap respirator si a organismului in general si epidemiologic iar epidemiologic printr-o contagiozitate mare si rappandire cat mai larga. Poate fi pe intreg globul sub forma de pandemii. Patogenitate - V gripal patrunde in organism prin intermediul aerosolilor si afecteaza mucoasa cailor respiratorii. Neuraminidaza (glicoproteina) scade vascozitatea stratului mucos expunand receptorii de la suprafata celulelor la patrunderea virusului gripal care produce leziuni distructive urmate de descuamarea celulelor ciliate. Cand procesul afecteaza si parenchimul pulmonar apar leziuni de tip interstitial. Starea toxica generala (febra, astenie, dureru musculare) insoteste sindromul v. gripal dar viremia apare in cazul cand organismul este complet lipsit de aparare. Decesele si cazurile grave se intalnesc la copii mici si la batranii cu afectiuni pulmonare sau cardiovasculare cronice. Unele animale de lab (dihor, soarece) sunt sensibile la infect gripala dar in practica cultivarea virusului se face pe oul de gaina embrionat prin inoculare in cavitatea amniotica. Epidemiologia gripei transmiterea gripei de la un om la altul se realiz direct prin picaturi din secretia noso-faringiana si mai rar indirect prin interm ob proaspat contaminate cu secretii infectante. Contagiozitatea este mare, transmiterea agentului patogen facandu-se rapid mai ales in colectivitati. In numai cateva sapt, gripa se poate propaga in numeroase tari si continente. Receptivitatea fata de gripa este generala putand afecta toate grupele de varsta. Imunitatea in gripa este specifica pt tipul de virus care a produs-o. In convalescenta apar in sange anticorpi specifici fata de antigenul nucleocapsidic si fata de antigenele de invelis ale virusului antihemaglutinina si antineuraminidiaza. Rezistenta fata de boala este data in principal de anticorpi care au capacit de a neutraliza virusul gripal. Vaccinarea antigripala cu v integrale inactivate sau preparate din subunitati sau cu vaccinuri cu virus viu atenuatse face i caz de profilaxie specifica. Tinand cont ca 80% din cazuri si aceasta numai cand corespunde tipului de virus circulant pt prevenirea gripei se pot utiliza chimioterapice cu act antigripala. Masuri generale in caz de epidemie - izolarea bolnavilor la domiciliu sau spital pe durata bolii acute; - limitarea circulatiei persoanelor expuse; - educatia sanitara.

Virusul rabic (turbare) rabia (turbarea) este o encefalomielita comuna omului si unor animale. Este provocata de virusul rabic care este transmis de la animalul bolnav la om, aproape exclusiv prin muscatura. Evol clinica este rapida iar sfarsitul totdeauna letal. Patogenie v. rabic introdus in organism pe cale cutanta (muscatura, intepatura, plaga) se propaga prin nervii periferici spre sistemul nervos central si se multiplica provocand o encefalita acuta, totdeauna mortala. Microscopic se constata infiltratii cu mononucleare, perivasculare si perineuronale insotite de fenomene de degenerescenta. In neuroni apar incluzii intracitoplasmatice caracteristice encefalitei rabice, denumite corpusculi babes negri. De asemenea apar leziuni degenerative in maduva spinarii, glandele salivare si lacrimare si in pancreas. Incubatia bolii este variabila; de la 7-8 zile la cateva luni si chair ani. In faza de debut apare cefalee, indispozitie si alte fenomene neuropsihice. Boala poate imbraca forma furioasa cu hidrofobie agitatii, halucinatii, crize spasmodice sau forma paralitica cu parestezii, somnolenta, paralizii. Moartea survine dupa cateva zile, cel mult 10 zile de la debutul bolii cu insuficienta respiratorie si circulatorie. Tratament turbarea la om, odata aparuta si totdeauna fatala si de aceea tratamentul se adreseaza persoanelor suspecte de a fi infectate cu virus rabic si are dr scop blocarea si neutralizarea agentului patogen pt a impiedica declansarea bolii. Tratamentul local trebuie instituit imediat. Consta in toaleta plagii, spalarea ambundenta a locului cu apa si sapun, aplicarea unor antiseptice locale si infiltratii locale cu ser antirabic. Tratamentul specific cu vaccin si ser antirabic va fi aplicat cat mai repede. Epidemiologie rezervorul de virus este constituit din speciile de anim cu sange cald dar care fara exceptie sunt susceptibile de a se imbolnavi de turbare si de a tramsmite virusul existent in saliva prin muscatura. Deoarece in tara noastra rabia este transmisa prin muscatura de caine, se recomanda vaccinarea sistematica si tinerea sub supraveghere a acestor animale.

VIRUSURILE HEPATITICE Hepatitele virale acute sunt boli specific umane ce se manifesta prin fenomene generale infectioase, digestive si hepatice insotite sau nu de icter. Ele sunt provocate de 5 v hepatotropesi aptogene pt om. VHA, VHB, VHC, VHD, VHE. VHA - Principalul antigen este AgHA, iar anticorpii corespunzatori sunt IgE si IgM. Este o boala usoara fara manifestari extrahepatice si asimtomatica. Agentul patogen este excretat prin fecale iar transmiterea se face apropae exclusiv pe cale fecalorala prin contact direct sau indirect prin intermediul alimentelor sau apei contaminate. Receptivitatea la boala este generala iar imunitatea specifica este solida si durabila. Profilaxia bolii se face prin izolarea bolnavilor si controlul contactiilor, educatie sanitara, protectia apei si alimentelor, controlul igienico-sanitar al colectivitatilor si lacalitatilor. Profilaxia specifica se poate face cu gamaglobulina normala. VHB Are o structura complexa, antigenul HB constituie invelisul extern al virusului hepatitei B, anticorpii antiAgHB si indica prezenta unei infectii sigure. Ei dispar la vindecarea bolii. Antigenul HB apare in sangele bolnavilor de timpuriu cand evolutia bolii este favorabila dupa o luna de la aparitia icterului apar anticorpii. VHC Se transmite prin sange si derivate de sange. Anticorpii corespunzatori apar in convalescenta sau in hepatita cronica. VHD (delta) Este agentul etiologic al H virale delta. Apare ca o suprainfectie la bolnavii cu H virala D agravand mersul bolii. Existenta acestui tip de infectie conditionata se explica prin faptul ca virusul delta este un virus defectiv care nu se poate replica decat in prezenta virusului B. VHE Este transmis pe cale enterala. Epidemiologie principalul rezervor de virus este omul bolnav si purtatorii cronici si asimtomatici care in unele regiuni repr 10-20 din populatie. Principalele cai de transmitere a agentului patogen sunt calea orala in special prin intermediul alimentelor si apei contaminate si calea parenterala prin transfuzii de sange sau derivate de sange contaminat, utilizarea unor seringi nesterilizate sau incorect sterilizate, folosirea instrumentarului stomatologic sau chirurgical la mai multi pacienti fara sterilizare. Receptivitatea la boala este generala, iar imunitatea dobandita fata de un anumit tip de virus hepatitic este solida si durabila. Profilaxie Depistarea precoce a bolnavilor si izolarea lor precum si o evidenta corecta a contactilor si purtatorilor de virus cu plicarea unor masuri adecvate, constit obiective importante in combaterea hepatitei virale. Prevenirea transmiterii virusurilor se face prin controlul corect al sangelui destinat transfuziilor, folosirea unor seringi de unica intrebuintare si a instrumentarului stomatologic de investigare sau chirurgical corect sterilizate. Prevenirea transmiterii virusurilor pe cale orala se face prin luarea unor masuri de ordin igienic prin protectia alimentelor si apei potabile dar si masuri generale de educatie sanitara si igiena individuala. In stadiul actual protejarea se face prin vaccinare specifica, un anumit grad de protectie poate fi obtinut si cu gamaglobulina normala ce trebuie aplicata selectiv.

V poliomelitei este o boala provocata de virusul poliomelitic.

Patogenie V patrunde in organism pe cale orala prin mucoasa orofaringiana si a tractului respirator superior. Aici probabil in celulele sist reticuloendotelial se prod prima multiplicare dupa care prin intermediul secretiilor orale patrunde in stomac. Din stomac trece nealterat nefiind afectat de aciditatea gastrica in intestinul subtire unde urmeaza o noua faza de multiplicare. Majoritatea cazurilor se opresc in aceasta faza, clinic inaparenta, cand insa bariera intestinala este depasita se produce stadiul de viremie. In acest stadiu v poliomelitic poate fi neutralizat de anticorpii specifici circulanti si v poate invada sist nervos central si apare boala clinica. V poliomelitic poate ajunge prin maduva pana la creier. In sist nervos central v se multiplica in celulele nervoase in special in neuronii motori pe care ii distruge. In fctie de nr neuronilor afectati si de localizarea acestora se produc pareze sau paralizii ce pot fi uneori urmate de contracturi spastice. Diagnosticul de laborator se bazeaza pe izolarea si tipajul v poliomelitic la care se adauga teste serologice. SIDA Este al 4 lea stadiu si ultimul al evolutiei infectiei cu virusul imunodeficientei umane, ce se caract prin depresie imuna acutizarea infectiei virale, bacteriene, parazitare, fungice. Epidemiologie sursa de infectie este repr de omul infectat, boala evoluand cronic si invariabil catre deces. Cai de transmitere: a) inoculare de sange prin: - transfuzii de sange;- preparate de sange; intepaturi cu acul, plagi deschise; - expunerea mucoaselor la contactul cu sange; - infectii cu ace sau seringi nestirilizate. b) pe cale sexuala: - homosexuala; - heterosexuala. c) de la mama infectata la fat. Transmiterea infectiei prin intepaturi de insecte, saliva, utilizarea in comn a unor tacamuri sau vesela nu a fost demonstrata. Rceptivitatea la infectie nu este bine cunoscuta. Tratament SIDA nu beneficiaza de o medicatie eficace. Prevenirea infectiei cu HIV se face o ancheta pt grupele de risc din care fac parte: contactii sexuali ai cazurilor de SIDA si ai celor HIV pozitivi asimtomatici; pers cu comportament sexual modificat; pers cu boli transmisibile sexual; pers ce vin din tari straine. Se va face educatie sanitara in licee si alte institutii de tineret.

MORFOLOGIA BACTERIANA

Forma si structura bacteriilor sunt studiate cu ajutorul microscopului optic si al celui electronic. Microscoapele sunt de mai multe feluri: 1. Optic (fotonic) permite observarea ca forma si asezare a majorit microbilor cu exceptia virusurilor atat in frotiuri colorate cat si in preparate umede ca si examinarea celulelor organismului. 2. M cu fond negru cu lumina indirecta, numit ultramicroscop, permite examinarea organismelor celulare vii in preparat umed intre lama si lamele. 3. M cu raze ultraviolete permite examinarea microbilor dupa impregnarea cu subst fluorescente. 4. M cu contrast de faza permite examin celulelor vii. 5. M electronic se ocupa de studiul structurilor interne a microorganismelor. Preparate microscopice Pt examin la microscop se folosesc suspensii din culturi, fie mici esantioane obt de la bolnav produse patologice. Examin microscopica se poate face in: - preparate umede (o picat de suspensie depusa pe o lama de sticla si acoperita cu o lamela care evident forma si mobilit); - frotiuri colorate (prod este intins in strat subtire pe o lama de sticla , uscata la temp camerei pt a nu se altera forma microbilor fixat prin caldura sau alcool si apoi colorat). Pt colorare sunt utilizate subst colorante care patrund prin invelisuri si coloreaza protoplastul facandu-l vizibil la microscop. Se folosesc: - coloratii simple - colorare cu un singur colorant (tot ce exista pe frotiu se coloreaza intr-o unica colorare); - coloratii diferentiale coloreaza diferit microbii cu structuri de pereche clinic diferite. Morfologia bacteriana studiaza forma, dimensiunile si asezarea celulelor in urma diviziunii. Se considerea morfologie tipica, aspectul sau in culturi tinere in faza de crestere activa pe medii de cultura adecvate si in conditii optime de temperatura. Forma bacteriilor 1. Sferica (Coch) se pot prezenta si sub forma ovoidala, lanceolata (pneumococul). Genococul si meningococul sunt ca o sfera turtita cu o fata convexa si una concava. Cochii se prez rar izolati cel mai adesea se grupeaza in perechi (diplocochi), in lanturi (streptocochi), cate patru (tetracochi), in ciorchine (stafilocochi); 2. Cilindrica (de bastonas, bacil) in maj cazurilor au forma de cilindri cu capete rotunjite (escherichia coli), cu capete taiate drept (bacilis antracis), cu capete in forma de haltera, piscot (bacilul difteric); 3. Incurbata (vibrioni, spirili, spirochete). Bacilul tetanic datorita sporului are aspect debat de tobosar sau ac de gamalie, aspect de fus. Cocobacilul sunt forme de trecere intre bacili si coci, diam longitudinal si transversal fiind apropiate ca dimensiune (genul brucela). 4.Spiralata celula este invartita in spire: a) vibrion celula este invartita intr-o singura spira, ca o virgula (vibriocolere) b) spirili adevarati cu mai multe spire dar cu perete rigid (celula nu este flexibila) c) spirochete de forma spiralata dar cu mai multe spire care sunt flexibile, se strang si se relaxeaza (tremponema pallidum) Clasificarea dupa marime

Bacterii mici coch, cocobacili, bacili, vibrioni, spirili. Bacterii mari - spirochete, actinomicete. Clasificarea dupa necesitatea fata de oxigenul molecular Germeni strict aerobi ce se dezv in prez de O - strict anaerobi fara O - aerobi - facultativ anaerobi Microaerofili ce se dezvolta in prezenta unei cantitati mici de O (spirochete) Structura microbilor Def: Bacteriile sunt organisme unicelulare, procariote (nucleu alc dintr-un unic cromozom) si fac parte din protistele inferioare. In anatomia bacteriei se diferentiaza: 1. Structuri esentiale: - nucleu, citoplasma, membrana citoplasmatica formand impreuna protoplastul inconjurat de perete bacterian rigid care este o structura ce protejeaza protoplastul. 2. Structuri neesentiale prezente numai la unele specii (capsula, cili, fimbrii) Sporul este forma de rezistenta, apare in conditii neprielnice de inmultire. Peretele celular este o membrana protectoare rigida care da forma celulei gratie compozitiei, este antigen, joaca un rol important in schimburile dintre celula si mediu. Intervine in fenomenul de diviziune celulara. Citoplasma bacteriana apare ca un sist coloidal format din proteine, enzime, glucide, lipide. In citoplasma se gasesc corpusculii metacromatici ai lui babes ernst. Nucleul bacterian poseda un nucleu rudimentar fara o membrana proprie, contine ADN iar in citoplasma ARN. Capsula si stratul mucos sunt constit dintr-o subst vascoasa, gelatinoasa de nat polizaharidica. Cilii sau flagelii sunt filamente subtiri de nat proteica si joaca rol in mobilitate. Fimbriile ajuta laatasarea bacteriilor de un suport rigid. Sporii sunt forme de rezistenta. Fiziologia microbilor Constitutia celulelor bacteriene nu difera de cea a fiintelor superioare. Principalii constituienti sunt: a) apa in proportie de 80 85 % - joaca rol de solvent al componentilor celulari; - transporta subst nutritive si vehiculeaza subst rezultate din metabolism. b) subst proteice repr 40 80 % din reziduul uscat al microbilor c) glucidele 15 25 % din corpii bacterieni uscati si sunt repr din glucoza ca sursa energetica principala d) lipidele repr fie subst de rezerva fie prod de degenerescenta e) subst minerale conditioneaza permeabilitatea membranei celulare f) enzimele celula bacteriana elaboreaza nenumarate enzime. Dintre acestea un rol important in metabolism il au hidrolizele si dezmolazele. Nutritia microorganismelor Pt asigurarea nevoilor de crestere, inmultire si metabolism, bacteriile au nevoie de subst plastice si energetice.Dupa capacit de a-si sintetiza subst necesare, bacteriile se impart in: a) b autotrofe ce pot sa-si sintetizeze metabolitii necesari utilizand CO2 si amoniac din mediul nutritiv si o sursa de energie. b) b heterotrofe care sintetizeaza o parte din subst necesare fiind nevoite sa utilizeze o parte din componenta organismelor pe care le paraziteaza.

Metabolismul glucidelor la bacterii - alimetele introduse in celula sunt supuse transformarilor metabolice caracteristice. Glucidele au rol energetic reprezentand combustibilul necesar celulei si rol plastic furnizand carbonul pt sinteza componentilor celulei bacteriene. Enzimele elaborate de bacterie, transf polizaharidele pana la monozaharide. Metabolismul lipidelor la bacterii - sub act lipazelor, grasimile sunt transformate in acizi grasi si glicerol. Acestea din urma putand strabate membrana celulara. Metabolismul proteic la bacterii proteinele repr cei mai importanti constituienti celulari dar prin molecula mare nu pot strabate peretele celular decat dupa schimbarea in molecule mici. Aceasta se face sub act proteinazelor pana la faza de peptide asupra carora act peptidazele si le transf in aminoacizi. Degradarea acestora se face prin dezaminare cu producerea de amoniac, fie prin decarboxilare cu producerea de amine. Respiratia microbiana Dupa necesit de O2 molecular, germenii se impart : 1) strict aerobi care se dezv numai in prezenta O2 2) strict anaerobi care nu se dezvolta in prez O2 liber 3) germenii aerobi si facultativ anaerobi - care se pot dezvolta atat in prezenta cat si in absenta oxigenului molecular 4) germeni microaerofili necesita o cantita mica de O2 molecular spre a se dezvolta. Inmultirea bacteriilor se realiz prin diviziune simpla, prin inmugurire si ramificare si prin reproducere sexuata. a) Diviziunea simpla ajunsa la un anumit stadiu maxim de dezvoltare, bacteria se scindeaza in 2 celule noi, identice cu celula parentala. b) Inmultirea prin inmugurire si ramificare in faza adulta pe suprafata bacteriei apare un mugure ce se dezvolta treptat apoi se detaseaza de celula mama. O varianta a inmultirii prin inmugurire este cea in care celulele fiice nu se detaseaza, ele formeaza noi muguri, colonia astfel formata luand un aspect ramificat. c) Reproducere sexuata a fost pusa in evidenta E Coli. Aceasta modalit arata ca doua celule se alipesc prin extremitatile lor si se creeaza o punte prin care materialul genetic trece de la celula mascula (donatoare) la cea femela (receptoare). - se face in mai multe etape: 1) faza de legatura sau de crestere zero de ccirca 2 ore timp in ca bacteria se adapteaza la noile conditii, germenii nu se divid; 2) faza de accelerare a ritmului de crestere in care celula adaptata incepe sinteza subst plastice si incepe sa se divida din ce in ce mai repede. 3) faza de multiplicare logaritmica dezvolt este optima si survine in progresie logaritmica rapida. 4) faza stationara unele celule continua sa creasca, eltele mor rezultand un echilibru 5) faza de declin multiplicarea scade progresiv ajungand la zero. Celulele capata aspecte variate, necaracteristice atat morfologic cat si tinctorial (de afinitate). Cultura se poate in final steriliza. Pe baza modificarilor fizice si chimice, se poate face identificarea germenilor dezvoltati atat pe mediile lichide cat si pe cele solide unde apar colonii vizibile cu ochiul liber. Colonia pornita pe mediul solid de la un singur germene cuprinde mai multe miliarde de germeni.

Actiunea agentilor fizici si chimici asupra microorganismelor 1. Factorii fizici a) temperatura joaca un rol important in viata bacteriilor. Fiecare specie microbiana are o temperat minima, optima si maxima de dezvoltare.Dupa temperat de dezv microorg se impart in: - microorg criofile dezvolt sub 200 C dar inceata - - - termofile se dezv peste 560C, unele chir la peste 90-980 - - - nezofile temperat optima de dezv intre 30-400 Bacteriile patogene pt om si animale cu sange cald sunt mezofile dar si foarte multe alte bacterii saprofite. Uscaciunea, pierderea de apa prod concentrarea sarurilor, oprirea nutritiei si altor procese vitale in final moartea. Sporii rezista la uscaciuni. b) radiatiile in mod obisnuit stimuleaza procesele fiziologice dar in anumite conditii pot fi nocive. Cele ionizate au efect sterilizant, cu cat lungimea de unda este mai mica (radiatiile spectrului solar). Radiatiile ultraviolete sunt nocive pt bacterii, cele din spectrul vizibil necesare bacteriilor fatotrope. Razele infrarosii sunt inactive. c) Lumina solara e bactericida dat radiatiilor ultraviolete ce distrug atat formele vegetative cat si sporii bacterieni. Act bactericida a ultravioletelor este folosita in sterilizarea apei, a veselei, a aerului, in salile de operatie, in saloanele bolnavilor septici, laboratorul de micro si inframicrobiologie. Undele sonore au efect bactericid producand dezintegrarea bacteriei. 2. Factorii chimici dupa act lor biologica subst chimice se impart in 2 grupe: - subst bacteriostatice si fungistatice care impiedica inmultirea bacteriilor sau ciupercilor (fungilor) sunt numite subst antiseptice; - subst bactericide sau fungicide ce produc moartea bacteriilor sau fungilor si sunt num dezinfectante. Subst care modifica permeabilit peretelui celular prin modificarea tensiunii superficiale sunt: fenolul, sapunurile, detergentii. Sapunurile nu au rol bactericid, emulsioneaza grasimile de pe tegumente si substrat indepartandu-le si prin aceasta si bacteriile. Exista o categorie de substante chimioterapice care in concentratie mica au efect bactericid sau bacteriostatic.

BACTEOROLOGIE SPECIALA COCH GRAMI POZITIVI STAFILOCOCUL (Genul Stafilococus) Stafilos = ciorchine de strugure Cuprinde coch grami pozitivi dispusi in gramezi neregulate, catalaza pozitivi, faculativ anaerobi si aerobi. Are 3 specii: 1) stafilococus aureus coagulazo pozitivi, de regula hemolitici, majoritatea tulpinilor produc un pigment galben auriu ce fermenteaza manita. Este un germene conditionat patogen. 2) stafilococus epidermidis coagulazo-negativi, este un germen conditionat pathogen, intalnit in enterocolitele bacteriene subacute in interventii chirurgicale cardio-vasculare, este numit stafilococus albus(alb). 3) stafilococus saprofiticus coagulazo-negativi, nu fermenteaza glucoza, este saprofit, poate contamina pielea si mucoasele. Procesul infectios stafilococic Sursa de infectie o constituie in mod obisnuit, purtatorul infectios de stafilococ (stafilococus aureus) fiind present frecvent pe tegumentele sau mucoasele purtatorilor sanatosi (mai ales din mediul spitalicesc). Aceste pers pot transmite germenii, unor pers cu un deficit imunitar care se imbolnavesc ori se pot imbolnavi in conditii de slabire al apararii organismului. Omul bolnav poate constitui sursa de infectie, germenii pot fi transmisi prin contact direct sau indirect prin diverse obiecte, lenjerii, pe calea aerului sau pe cale fecal-orala (in enterite, toxinfectia alimentara stafilococica). Prezenta germenului nu este suficienta pt a produce infectia. In situatia in care inoculul stafilococic este moderat cantitativ si calitativ, mecanismele normale de aparare reusesc sa elimine in cateva zile inoculul infectant si tesutul invadat se restabileste. Orice conditie accidentala sau patologica care modifica achilibrul natural intre macro si micro organism, favorizeaza instalarea procesului infectios stafilococic. Astfel, plagile traumatice, arsurile, interventiile chirurgicale, infectiile virale, diabetul, obezitatea, imunosupresoarele, creeaza posibilitatea de acces larg a stafilococilor concomitent cu slabirea reactivitatii organismului. In urma unor infectii stafilococice repetate poate aparea la unii indivizi o alergie (hipersensibilitate) fata de antigenele stafilococice ce are ca rezultat infectii stafilococice recidivante. Infectiile stafilococice se manifesta sub diverse forme: a) Infectii cutanate sunt cele mai frecvente deoarece stafilococus aureus poate patrunde usor in organism la nivelul foliculului pilos determinand infectia acestuia (foliculita). Propagarea infectiei la mai multi foliculi pilosi determina furunculul. Confluenta mai multor furuncule si patrunderea in stratul subcutanat constituie carbunculul. Focarele initiale se pot extinde fie direct la tesutul sanatos invecinat, fie pe cale hematogena formand abcese in diferite tesuturi si organe. Pot patrunde in organism si prin intermediul glandelor sebacee sau sudoripare, cu localizari mai frecvente in zona axilara (hidrosadenita) unde sunt mai multe glande sudoripare. b) Infectii respiratorii se intalnesc frecvent la nou-nascut si copilul mic dar si la adulti si varstnici dupa o infectie virotica respiratorie energizanta (gripa) determinand diferite forme de angine, faringite, abcese periamigdaliene, sinuzite otite dar si forme mai grave cum sunt: staficocobacil pleuropulmonar a nou-nascutului; pneumonii, bromhopneumonii si abcese pulmonare la copii si batrani. c) Infectii genitale pot fi: metrite, anexite, mastite, septicemia, post-abortum. d) Infectia aparatului urinar cistite, piclocistite, pielonefrite, prostatita, abces renal si pararenal.

e) Infectii enterale sindromul de enterocolita stafilococica apare prin dezechilibru biocenozei intestinale in urma unui tratament indelungat cu un antibiotic cu spectrul larg cand este posibila patrunderea si multiplicarea in intestine a unei tulpini de stafilococ. Atunci cand enterotoxinele patrund in tubul digestiv printr-un aliment contaminat se realizeaza sindromul de toxinfectie alimentara stafilococica. Stafilococii se inmultesc in orice aliment la temperature camerei dar alimentele cele mai frecvent contaminate sunt: preparate din oua, prajitura cu crema si frisca, laptele si derivatele din lapte, inghetata, mezelurile si preparate din carne. Odata acumulata in aliment toxina stafilococica rezista la eventualele prelucrari termice culinare. Un aliment contaminat cu stafilococ enterotoxigen, daca este pastrat la o temperature sub 5 grade nu este periculos. Gravitatea intoxicatiei este in functie de cantitatea enterotoxinei ingerate. Incubatia scurta, 2-6 ore arata caracterul de intoxicatie cu toxina si permite o diferentiere de toxiinfectiile cauzate de alti germeni. Simtomatologie este caracteristica, debuteaza cu greturi, varsaturi, cefalee si scaune diareice. Evolutia este de scurta durata, 24-48 ore apoi bolnavul se vindeca spontan in urma eliminarii toxinei din intestine. Un aspect epidemiologic important al izbucnirii este declansarea simultana a simtomelor la toti indivizii care au consumat alimental contaminat. f) Infectia nozocomiala este alta forma de infectie stafilococica, epidemiologica. Aceasta este conditionata de prezenta purtatorilor de stafilococ patogen de obicei multirezistent la antibiotice. Lizotopia tulpinelor izolate de la bolnav si purtatori, permite stabilirea cu precizie a purtatorilor ce constituie sursa de infectie. Diagnosticul etiologic se practica la bolnavul infectat si la purtatorul sanatos. Prima etapa este recoltarea produsului patologic care este foarte variat in functie de localizarea infectiei. Cele mai frecvente sunt: puroiul, lichidele purulente, sputa si urina. A 2 a etapa consta in realizarea insamantarii produsului in vederea izolarii in cultura pura. Se prefera insamantarea produsului pe geloza-sange folosind sange de oaie. Dupa termostatare la 18-20 ore la 37 grade C, coloniile de stafilococ se dezvolta abundent si caracteristic pe geloza-sange.Coloniile dezvoltate pe geloza-sange pot fi inconjurate de o zona circulara de hemoliaza completa. A 3 a etapa este identificarea si diagnosticul diferentiat. Identificarea speciei se bazeaza pe cateva criterii majore: aspectul coloniilor, aspectul hemolizei pe gelozasange, producerea de pigment galben-auriu, testul coagulazei, fermentarea manitei, toleranta la sare. Tratament in infectiile stafilococice obisnuite, evacuarea puroiului prin incizie si pansamentele cu antiseptice locale sunt suficiente pt vindecarea in cateva zile a infectiei. In formele clinice mai severe se impune un tratament antiinfectios cat mai precoce. Antibioticele de electie sunt: oxicilina, cefalosporinele, rimfapicina. Se mai folosesc si vaccinuri. Profilaxia nespecifica are ca obiective:- Prevenirea infectiei nozocomiale, prevenirea toxiinfectiilor alimentare, intarirea rezistentei nespecifice, sterilizarea purtatorilor de stafilococus aureus.

STREPTOCOCUL

In genul streptococus intra numeroase specii patogene pentru om si animale, precum si specii saprofite si conditionat patogene. Sunt kochi grami pozitivi izolati in diplo sau lanturi scurte catalaza negativi. In raport de hemoliza avem: 1.Streptococ betahemolitici in care se includ maj speciilor patogene, produc o zona intinsa si clara de hemoliza. 2.Streptococ alfaprimhemolitici produs pe geloza sange o hemoliza incompleta de aspect voalat incetosat. 3.Streptococi alfahemolitici (viridans) produs in jurul coloniei, o hemoliza incompleta cu inverzirea mediului. 4.Streptococi gamahemolitici nu produc hemoliza. In functie de habitat avem 4 grupe: streptococi lactici, fecali, orali, piogeni cuprinde speciile obligat patogene pt om si animale. Au ca habitat tractusul respirator, maj fiind betahemolitici. Patogenitatea streptococii hemolitici pot det numeroase forme de imbolnaviri: Inf respiratorii acute forma eruptiva scarlatina, sau neeruptiva angine, faringite care pot fi urmate de complicatii precoce, supurative - abces periamigdalian, otita medie, sinuzita, meningita, pneumonie, bronhopneumonie, plurezie, endocardita acuta. La 2-3 saptamani de la debutul infectiei streptococice incorect tratata sau netratata se poate instala una din complicatiile grave nesupurative: reumatismul articular urmat de cardita reumatismala sau glomerulo-nefrita acuta. Inf cutanate mai frecvent intalnite in zonele calde: intertrigo, impartrigo, zabaluta. Erizipelul infectie streptococica cutanata la nivelul gambelor si fetei si cu caracter recidivant. Inf genitale pot fi date de orice streptococ dar mai frecvent de gr B care prezinta un pericol in infectarea fatului in timpul travaliului. Patogenitatea streptococilor hemolitici se bazeaza in primul rand pe carcact virulentei (invazivitatii) si toxigenitatii. Aceste doua componente stau la baza instalarii formelor de infectie streptococica acuta si a complicatiilor supurative precoce. Reumatismul articular acut cu sau fara cardita reumatismala sunt complicatii tardive ale infectiei streptococice grup A cu localizare respiratorie. Expus la infectii streptococice infectate de grup A (angine, faringite) cu diferite tipuri si netratate sau tratate incorect, organismul raspunde prin formare de anticorpi specifici. La titruri (nr de anticorpi) care se mentin pozitivi si cresc cu fiecare noua infectie ajungand la titruri foarte mari dar nu este capabil sa elimine streptococul si componentele sale. Exotoxinele exercita o actiune toxica asupra miocardului, valvelor cardiace, articulatiilor. Organismul gazda raspunde prin formare de anticorpi fata de structurile proprii (autoanticorpi) cat si fata de antigenle streptococice. Cele doua tipuri de anticorpi sunt crossreactive si produc noi leziuni asupra endocardului. Imunitatea anticorpii anti M, sunt singurii anticorpi capabili sa protejeze organismul de o noua infectie streptococica dar numai fata de acelasi tip. Se explica astfel posibilitatea instalarii infectiilor streptococice repetate cu tipuri diferite de streptococ grup A (exista intre 60-65tipuri). Anticorpii anti M apar relativ tarziu la 3-4 sapt de la debutul infectiei acute dar se mentin luni si ani de zile. Anticorpii ASLO apar cei dintai dupa o infectie streptococica acuta (7-8zile, titrul creste pana la 3-4 sapt apoi descreste daca boala evolueaza spre vindecare). In cazul in care apare o noua infectie streptococica sau daca boala evolueaza spre o complicatie tardiva titrul nu mai revine la normal ajungand la titruri foarte mari peste o mie de unitati aslo pe ml la debutul complicatiei reumatismale sau renale. Sub influenta unui tratament adecvat titrul revine la normal marcand intrarea bolnavului in per de acalmie sau vindecare a bolnavului. Pt zonele temperate, titrul limita normal este

de 200 unitati ASLO pe ml. Purtatorii de streptococi hemolitici care nu dezv si o infectie, nu prez o crestere a titrului de anticorpi. Tratamentul si profilaxia infectiei streptococice antibioticul de electie este penicilina G. In infectii streptococice acute se adm 400 mii unitati la 6 ore interval timp de 7-10 zile continuat cu penicilina depozit cate 600 mii unitati pana la 14 ani sau doza dubla peste 14 ani la interval de 7 zile timp de 3 sapt de la debutul inf acute. In cazul pers sensibile la penicilina se va adm eritromicina in doza de 1,5 gr /zi la adult; doza va scade corespunzator la copii timp de 10 zile. Penicilina V orala trebuie adm cu o ora inaintea meselor. Se recomanda in special la contacti in aceleasi doze la intervale de timp si durata. Bolnavilor de febra reumatismala dupa terminarea puseului acut se recomanda un tratament profilactic cu penicilina depozit timp de 5 ani de la debutul primului puseu sau pana la implinirea varstei de 20-25 ani sau eritromicina o tableta/zi. Diagnosticul de laborator are in vedere izolarea si identificarea agentului etiologic (diag bacteorologic sau investigarea raspunsului imun al organismului gazda). Primul se efectueaza in primele zile de boala inainte de inceperea tratamentului cu antibiotice. Al 2 lea se practica incepand din a 2 a sapt de boala, are rol de confirmare a diag etiologic. Diagnosticul bacteorologic 1. Recoltarea si insamantarea produselor patologice. Prod patologice sunt tot atat de variate ca si afectiunile produse de acesti germeni: exudat faringian si nazal, sputa, lichid cefalorahidian, puroi, exudat pleural, secretie vaginala si a colului uterin, secretie otica, urina, sange. Rezultatele examenului depind de modul de recoltare a prod patologice. Prod patologice se insamanteaza pe geloza-sange. Placile se incubeaza la 37 grade C in cond aerobe. Pt prod care provin din cavitati inchise incubarea se face in anarobioza. 2. A 2 a zi se face citirea placilor si notarea rezultatelor. Identificarea tulpinii de streptococ se realizeaza astfel: - identificarea grupului se face prin testul abacitracina (gr A sensibil restul inexistent) dar acest test poate da o serie de reactii fals-pozitive. Identificarea sigura a grupului se face cu ajutorul trusei STREPTIC (grupurile A,B,C,G). Titrul limita normal este 200unit/ml. Determinarea anticorpilor se face prin reactia ASLO.

PNEUMOCOCUL Streptococus Pneumonic numit si Diplococus Pneumonic face parte din genul streptococus grupa streptococilor piogeni. Este un germen conditionat patogen avand ca habitat aparatul respirator superior la om si animale. In conditii de scadere a rezistentei

organismului deteremina mai ales la copiii si batrani imbolnaviri severe: pneumonie lobara, bronhopneumonie, meningita, otita medie. Caractere morfologice si culturale - Sunt kochi gram pozitivi dispusi in diplo pe axul longitudinal langeolati, incapsulati, imobili. Tulbura omogen bulionul, iar pe geloza sange dau colonii rotunde, mucoase, cu marginile regulate (colonii tip S) cu hemoliza alfa (tip viridans), asemanatoare cu a streptococilor Viridans. Pneumococii avirulenti care si-au pierdut capsula, cresc sub forma de colonii R lasand bulionul limpede cu sediment granular si degradati antigenic, nu mai reactioneaza cu serul specific de tip. Prin tratare cu ser antipolizaharidic specific de tip are loc reactia de umflare a capsulei. Aceasta reactie este folosita pentru tipajul serologic al pneumococilor. Caractere metabolice - Sunt aerobi si facultativ anaerobi. Cresterea este favorizata in atmosfera de CO2 5%. Au cerinte nutritive crescute, creste bine in bulionul cu sange sau pe geloza sange. Elaboreaza o serie de enzime zaharolitice, proteolitice si lipolitice. Se autolizeaza repede atat in produsul patologic cat si in culturi mai vechi. Enzimele proteolitice sunt distruse la 60 grade C sub actiunea razelor ultraviolete. Germenii omorati nu se mai autolizeaza.Autoliza poate fi indusa si accelerata de bila, saruri biliare etc. (biloliza). Nu produc catalaza. Unele tulpini produc hialuronidaza. Se cultiva pe geloza sange. Pot supravietui luni de zile in sputa uscata si la intuneric, in organele uscate ale soarecilor morti cu septicemie pneumococica. Sunt foarte sensibili la optochin, test care sta la baza identificarii si diferentierii pneumococului de streptococi Viridans. Testul se poate realiza asemanator testului la bacitrocina. Se insamanteaza un sector de geroza sange cu tulpina de pneumococ punand in mijlocul ariei insamantate un disc impregnat in solutie de optochin sau optochin in pulbere de amidon. Totul se face cu o ansa. Pneumococii sunt inhibati iar in jurul pulberii de optochin apare o zona de inhibitie de 18-20mm. Pneumococii sunt foarte sensibili antibiotice si sulfamide. In ultimii ani s-au semnalat tulpini rezistente la penicilina si la alte antibiotice. Antigene capsulare. Capsula pneumococilor este formata dintr-un polizaharid denumit SSS substanta solubila specifica. Se cunosc 83 de serotipuri de pneumococi. Patogenitate patogenitatea pneumococului este data de virulenta. Capacitatea de adaptare si multiplicare in tesuturi. Principalul factor de virulenta este capsula. Numai tulpinile incapsulate sunt patogene pt om si animalele de lab. Pneumococii virulenti pot determina la om indeosebi la copii si batrani imbolnaviri la niv ap respirator (pneumonia lobara, bronhopneumonia, pleurita) la niv meningelui (meningita pneumococica), la niv urechii medii(otita, sinuzita, artrite, pericardite, infectii oculare, cutanate, abcese. In toate cazurile de infectii pneumococice initial este o faza bacteriemica tranzitara foarte importanta pt izolarea pneumococului in cultura pura din sange prin hemocultura. Izolarea pneumococului din sange constituie indicatia sigura de diagnostic etiologic. Exista multi sanatosi purtatori de pneumococ. Imunitate vindecarea naturala coincide de obicei cu aparitia anticorpilor specifici de tip care cresc eficienta fagocitozei si limiteaza diseminarea germenilor din organism. O noua infectie pneumococica este data de un nou serotip cu exceptia bolnavilor cu deficit imunitar.

Tratament Penicilina G reprezinta medicamentul de electie pt toate manifestarile infectiei pneumococice. Dozele precum si durata tratamentului se stabilesc in functie de gravitatea afectiunii. Cefalosporinele adm per-os 1-2gr/zi pot fi eficace. Asocierea unei sulfamide sau unui alt antibiotic are un efect negativ. Persoanele sensibile la penicilina vor lua alte antibiotice conform antibiogramei:

eritromicina 1,6gr/zi, sulfamidece au un efect redus iar aminoglicozidele (gentamicina, canamicina, streptomicina) sunt contraindicate. Diagnosticul de laborator Se efectueaza ca pt alti streptocochi tinand cont de caracteristicile pneumococului. Produsele patogenice frecvent examinate sunt: sputa, exudatul faringian, secretie otica, lichid pleural si sange pt hemocultura. Trebuie sa tinem seama ca pneumococii se autolizeaza repede deci sa insamantam cat mai repede. Sputa se spala mai intai in ser fiziologic, se omogenizeaza cu perle de sticla. LCR ul so lichidul pleural se centrifugheaza in prealabil. Produsele patologice astfel prelucrate se examineaza prin microscop, se insamanteaza pe geloza sange si se inoculeaza la soarece. Un indiciu important este insamantarea produsului prin metoda semicantitativa (descaracarea tamponului intr-un cadran, termostatare la 37 grade C timp de 16-20 ore). Citirea placii se face a2a zi. Daca apar colonii suspecte insamantam pe sectoare cu optochin se pune din nou la termostat 18h. Daca apare o zona fara crestere de 18-20mm este pneumococ. Se face antibiograma si se da rezultatul. Paralel cu testul cu optochin se poate face testul bilolizei tot din cultura bogata in bulion glucozat.

GENUL NEISSERIA Cuprinde specii saprofite si patogene pt om :gonococul si meningococul. Obisnuit intracelular si mai multe specii saprofite, obisnuit extracelular. Apar ca 2 boabe de cafea oxidazo pozitivi, catalazo-pozitivi. O singura specie se prez sub forma de bacili, poseda la exterior o capsula. Naiseriile patogene au cerinte nutritive

deosebite, necesitand factori de crestere speciali iar cele saprofite se dezvolta pe medii obisnuite. Naiseriile sunt strict aerobe si poseda un echipament enzimatic destul de complex. GONOCOCUL - este un parazit strict pt om, se grefeaza pe mucoasa genitala si accidental pe alte mucoase: rectala, faringeana, conjunctivala. L abarbat principala forma de boala este uretrita gonococica, la femei vaginita si metrita. Sunt kochi grami negativi, reniformi, asezati in perechi ca doua boabe de cafea in general intracelular. Germenii virulenti au pini pe suprafata celulara cu rol in atasarea germenului de celula gazda si contribuie la invadarea mucoasei infectate. Rezistenta fata de ag fizici, chimici si biologici gonococul este foarte putin rezistent inafara organismului, este sensibil la uscaciune, moare in 1,2 ore, este distrus in cateva min de fenol 1%, sau de sublimat 1 la mie, este sensibil la variatii de temperatura si ph, la sulfamide si foarte sensibil la penicilina. Cu timpul sensibilitatea a scazut. Multe tulpini sunt rezistente la sulfamide unele tulpini sunt rezistente si la penicilina. In acelasi timp a scazut sensibilitatea si la alte antibiotice ca eritromicina, streptomicina si cloramfenicol. Patogenitatea este legata de virulenta germenului. Cu ajutorul pililor se ataseaza de celula gazda. Pilii de asemenea impiedica fagocitoza. Infectia gonococica contaminarea este in primul rand prin contact intim dar se poate realiza si prin maini murdare, lenjerie. Nou-nasc se contamineaza la nastere de la mama infectata in timpul travaliului odata cu trecerea prin filiera genitala. Incubatia in uretrita acuta la barbat este de 2-5 zile dar uneori poate depasi si 10 zile. Dupa contaminare inca din perioada de incubatie, bolnavul devine infectant. Aparitia semnelor de boala secretie purulenta, jena locala, stare generala usor alterata, un procent ridicat dintre femei (50%) pot trece printr-o infectie asimtomatica, la barbati procentul este mai mic de 5-10%. La barbati inf gonococica incepe cu o uretrita anterioara acuta cu secretie galbuie mucoida care devine purulenta, mictiuni dureroase, arsuri. In aceasta faza boala este foarte usor de tratat. Netratata infectia se extinde la uretra posterioara producand prostatita, epidimita, anorectita ducand la sterilitate. La femei inf gonococica intereseaza in special colul uterin, uneori incepe cu vaginita (leucoree, usturime). Cervicita poate dura ani de zile cu secretie mucopurulenta sau poate progresa dand metrite, salpingite, infectii ce duc la sterilitate. La nou-nascut inf gonococica incepe cu o conjunctivita acuta, purulenta ce se extinde si poate da oftalmia gonococica onfectie se poate repeta la acelasi individ. Nu exista un vaccin cu proprietati profilactice eficiente. Tratament penicilina ramane antibioticul de electie. In general se face o asociere penicilina + efitard sau eritromicina + efitard timp de 3-5 zile. Control in a 3 a zi si inca un control dupa o sapt de la intreruperea tratamentului.

MENINGOCOCUL - parazit al omului, se produce pe cale aerogena direct de la om la om fara gazde intermediare. In conditii de scadere a rezistentei organismului, germenul traverseaza bariera mucoasa intrand in curentul sangvin si poate ajunge la locul de electie, invelisurile sistemului nervos central de la baza creierului.Inflamatia se manifesta astfel: febra, cefalee, stare generala alterata, semne de iritatie meningeala (redoarea cefei)fotofobie, varsaturi, convulsii si uneori coma.

Morfologie koch grami negativi, izolati sau in perechi, se cultiva foarte bine pe Muller-Hinton, pe geloza chocolat si pe geloza sange. In medii lichide (bulion Muller Hinton) creste sarac tulburand usor bulionul lasand un mic depozit grunjos. Este foarte sensibil la variatii de temperatura de aceea transportul produsului patologic trebuie facut rapid si la temperaturi de 35-37 grade sau insamantat la patul bolnavului si termostat la 37 gr in atm cu bioxid de carbon. Imunitate trecand prin boala organismul dezvolta anticorpi. Tratament antibioticul de electie este penicilina in cazuri de sensibilitate la penicilina se poate da eritromicina, canamicina sau cloramfenicol. Profilaxie in focar se urmareste sterilizarea purtatorilor sau profilaxia specifica prin vaccinare cu vaccin polizaharidic. Examenul direct este f.important. Insamantarea se face pe geloza sange, geloza chocolat sau Muller Hinton. Incubarea se face in atmosfera cu CO2. Examinarea coloniilor se face la 24-48 ore dupa care se face antibiograma.

FAMILIA ENTEROBACTERIACEIE Cuprinde toti bacilii gram-negativi, aerobi si facultativ anaerobi, ce au ca habitat intestinul patogene pt om sau animale (salmonela si gelayersinia) si conditionat patogene (eserihia, protens, clepsiela). D.p.d.v. al patogenitatii enterobacteria se diferentiaza in bacterii: a) inalt patogene (salmonela Tiphi)

b) patogene (restul salmonelelor si gelelor) c) conditionat patogene Alte enterobacterii care in anumite conditii devin patogene In prezent fam enterobacteriacee este definita ca o grupare ce cupr bacili gram negativi, mobili sau imobili, aerobi si facultativ anaerobi ce se dezvolta pe medii peptonate dar au capacitatea de a creste si pe medii cu saruri biliare. Fermenteaza glucoza, maj speciilor sunt catalaza pozitivi, oxideaza negativ. Cultivare toate speciile cresc pe medii simple, bulion si geloza cu usurinta. Pe geloza sange dezvolta colonii mari cu sau fara hemoliza. Patogenitate enterobacteriile poseda atribute de patogenitate comune: enterotoxinele, producerea de exotoxine, capacitatea de a se multiplica si invada tractul intestinal si urinar, proprietatea de a se multiplica intracelular sau intramacrofagic si de a determina infectii generalizate. GENUL ESCHERICHIA. Reprezentant Escherichia Coli Cuprinde germeni comensali constituienti obisnuiti ai florei intestinale la om si animale dar care in anumite conditii da diverse infectii. In intestinul omului germenii joaca un rol imortant in sinteza unor vitamine din grupul B. Specia tip a genului este Escherichia Coli sau Colibacilul. Sunt bacili gram negativi mobili sau imobili, fermenteaza glucoza, maj tulpinilor fermenteaza lactoza, caractere morfologice, bacilii gram negativi prezinta forme filamentoase alteori forme cocobacilare. Unele tulpini prezinta capsule, multe tulpini prezinta fimbrii (pili). Eche Coli produce 2 tipuri de infectii: enterale sau extraenterale. 1. Infectii Enterale mai multe grupe de E. Coli produc asemenea infectii: a) E.Coli enteropatogen (EPEC) produce diareee la sugari si copii mici pana la 3 ani, da dezechilibru electrolitic; b) E. Coli enteroenvaziv (EIEC) det leziuni ulcerative in rectosigmoid si simtomatologie asemanatoare cu aceea produsa de sigela. c) E. Coli enterotoxigen (ETEC) prod dezechilibru hidroelectrolitic prin pierdere de apa si electroliti. Boala evolueaza de la forme usoare la forme grave. d) E. Coli enterohemoragic (EHEC) se izoleaza de la bolnavi de rectocolita hemoragica. e) E.Coli enteroadezivi (EAEC) se cerceteaza in epidemii mari de la vitei. 2. Infectii Extraenterale - infectii ale tractului urinar sunt date inpeste 90% de enterobacterii dintre care primul loc il ocupa E.Coli peste 65%, urmata de proteusmirobilis, clepsiela-pneumonic. Germenii din genul Esch pot produce infectii ale cailor aeriene superioare, infectii supurative digestive, toxinfectii alimentare, septicemii.

Urocultura in anumite afectiuni se practica urocultura calitativa si anume in: febra tifoida (in primele 2 sapt de boala); - in TBC (cautam bacilul koch); - in leptospiroza si uneori in bruceloza. In aceste situatii se cere o cantitate mare urina ( la febra tifoida 10-25ml), urina se centrifugheaza 30min. In infectii urinare nespecifice se practica urocultura cantitativa; 10% din bolnavii internati in servicii de urologie sufera de infectii urinare iar din bolnavii operati 75-80% fac infectii urinare, 20% din populatia ce se prezinta la policlinica sunt gasiti cu infectie urinara. Cele mai multe infectii urinare par sa fie la

gravide. Infectia urinara netratata poate da urmari grave conucand la nefrite cronice, insuficienta renala cronica si la deces. Infectia urinara se poate manifesta clinic prin simtome - obiective: polakiurie, disurie, hematuria, piurie, bacteriuria; - subiective: oboseala, colici. De regula piuria (bacteriuria) este cel mai important semn. Celelalte semne pot fi intalnite si in alte afectiuni (in afectiuni neurologice sau in arterite, pot fi: polakiuria, disuria. Infectia urinara poate fi asimtomatica, nu se simte bolnav dar sedimentul pune in evidenta piuria (bacteuria+leucocituria). Bacteriuria fara leucociturie este exceptional de rara (in deficiente imunologice). Factori favorizanti Afectiuni generale: diabet; - Afectiuni neurologice: varsta (copii si batrani); - Afectiuni ginecologice; - Graviditatea; - Litiaza vezicala, renala; - Constipatia cronica; - Igiena intima; - Malformatii congenitale ale ap urinar. Etiologia este nespecifica. Practic orice microorganism poate sa produca inf urinara: bacterii, protozoare, ciuperci. Dintre etiologia bacteriana cel mai frecvent se intalnesc bacilii gram negativi din care Esch Coli 41%, protens 31%, clepsiela 16%, pseudomonas 4%. Dar se pot intalni si alti germeni koch grami pozitivi-enterococi, stafilococi, streptococi; micotico-candida albicans; protozoare-tricomonas. Patogenia cea mai frecventa endogena:flora intestinala pe cale hepatica; hepatogena. Daca germenii nu se fixeaza pe caile urinare nu produc infectie urinara ci sunt eliminati din organism. Dar poate fi exogena pe cale ascendenta in urma unei vaginite, uretrite. Urina se recolteaza in vase sterile prin emisie spontana de la mijlocul jetului dupa toaletarea regiunii meatului urinar. La barbati recoltam si primul jet de urina. Spalatura uretrala este de cea mai mare importanta intr-o uretrita cronica la barbati. La femei este f important sa recoltam si o secretie vaginala. De multe ori germenii patrund in vezica din vagin si mentin infectia urinara. Poate fi in acelasi timp o infectie genito-urinara. Urina recoltata prin emisie spontana trebuie transportata de urgenta la laborator unde trebuie lucrata cu rapiditate. Urocultura cantitativa se face de regula cu o metoda semicantitativa care ne permite aprecierea daca este sau nu nr semnificativ de germeni. Sub 100 mii nu este luat in seama, peste 100 mii germeni pe ml urina este semnificativa. Se fac si insamantari pe mediu de cultura.

SHIGELLA (bacilul dizenteric) Genul Shigella este format din bacili gram negativi, imobili fermentand glucoza fara producere de gaz, lactozo-negativi, ureaza negative, nu pot utilize citratul si manonatul ca unica sursa de carbon, nu produc hidrogen sulfurat. Bacilii dizenterici produc dizenteria bacilara, boala infectioasa a omului caracterizatain forma sa acuta, tipica,prin scaune muco-sangvinolente, colici abdominali si fenomene generale ca febra si deshidratare. Forme atipice de boala, f usoare cu scaune diareice deseori fara alta

simtomatologie se intalnesc foarte frecvent. Formele grave de boala cu fenomene tipice insotite de stare toxica, deseori cu sfarsit letal sunt det de Shigella dizenterie tip I (shiga). Habitat- bacilii dizenterici sunt prezenti in intestinul si scaunele bolnavilor de dizenterie si ale purtatorilor de germeni (temporari sau cronici). In functie de cond de mediu si rezistenta germenilor, shigele pot fi izolate din apa, alimente prin intermediul carora se poate transmite boala. Genul Shigella are 4 subgrupuri: -A:Shigella dizenterie; -B:Sh. Flexneri; -C:Sh. Boydi; -D: Sh Sonei. Patogenitate pt ca boala sa se produca este necesara penetrarea epiteliului intestinal de catre agentul patogen. Tulpinele patogene de Sh. Produc in 24h o congestie conjunctivala cu secretie seroasa si apoi muco-purulenta si o opacifiere a corneei pana la cherato-conjunctivita. In mecanismele patogene Sh produc liza stratului muco-polizaharidic, apoi patrund in citoplasma intrand in interactiune cu diferite organite celulare. Sh in parte sunt inconjurate de o membrana asemanatoare fagozomilor, in timp ce o parte raman libere multiplicandu-se. Reactia epiteliala si imunitara locala duce in cazul vindecarii la eliminarea agentului patogen, la regenerarea epiteliului si dezvoltarea unei stari de imunitate locala post infectioasa. Bacilul dizenteric tip I sau bacilul Shiga este singur bacil dizenteric ce prod exotoxina puternica neurotroza ce are rol important in gravitatea bolii si procentul ridicat de letalitate uneori pana la 35%. Bolnavul are 20-100 scaune/zi cu mucus si sange sau chiar scaune hemoragice cu deshidratare si simptome neurologice. Aceasta exotoxina proteica cu intensa actiune neurotropa si enterotropa si toxicitate ridicata se deosebeste net de endotoxina glucido-lipido-polipeptidica cu toxicitate scazuta si actiune neurotropa si enterotropa mult mai redusa. Celelalte serotipuri de Shgelle produc forme mai usoare de boala pana la 10-20 scaune/zi cu mucus si sange mai ales la sugari si batrani vulnerabili sau cateva scaune diareice/zi fara alterarea starii generale mai ales la adulti. Letalitatea este mica, germenii dispar in 1-2 sapt fara tratam etiologic. Uneori boala se cronicizeaza cu mentinerea leziunilor ulcerative timp de 1-3 luni si cu mentinerea starii de purtator. Contaminarea colonului necesita conditii favorizante. Un rol important il are doza infectanta. Levin a reusit sa produca boala la om cu tulpini Shiga chiar in doza de numai 10 germeni. 200 bacili Shgella flexneri ar imbolnavi 25% din voluntarii sanatosi iar 100 mii germeni ar imbolnavi 75%. Depasirea barierei acide gastrice si a actiunii bilei este favorizata de ingestia de mari cantitati de lichide mai ales alcaline, bicarbonat de natriu. Bacilii dizenterici care depasesc bariera gastrica se inmultesc in jejun si invadeaza celulele epiteliale ale ileonului terminal si colonului. Inmultirea intensa din stratul superficial al mucoasei duce la o foarte mare mobilizare de polimorfonucleare, neutrofice si monocite, formare de micro si macro abcese. Bacilii dizenterici distrusi elibereaza endotoxina in mucoasa. Manifestarile clinice locale (infiltrat masiv, edem, necroza mucoasei) si generale (necroze in corticala renala) se datoresc foarte probabil efectelor antigen-anticorp pe organisme sensibilizate anterior la endotoxine eliberate de germeni intestinali. Imunitate imunitatea antidizenterica, post infectioasa nu este intensa si nici de lunga durata. Ea are un caracter local in care un rol preponderent il joaca intregul sistem tisular limfoid intestinal: ganglioni mezenterici, placile payer, foliculii limfatici cu submucoase. La aceasta se adauga interventia unei vaste populatii limfoplasmacitare, difuze in producerea de imunoglobuline A (IGA) secretorie. Anticorpii circulanti au un rol protector. Tratament in prezent cel mai activ chimioterapic este cotrimazolul (biseptol, septrin), timp de 4-5 zile cate 2 comprimate la 12 ore la adult iar la copii 8-10

trimetoprim pe Kg/zi repartizat in 2 prize pe cale orala. Un comprimat contine 80mg trimetoprim si 400mg sulfametoxazol. Se mai poate da ampicilina, furazolidon, cloramfenicol (fiind mai toxic decat tetraciclina nu se recomanda). Genul Salmonella cuprinde bacili gram negativ mobili, ce produc hidrogen sulfurat. Aici intra agentii etiologici ai febrei enterice (salmonela tifi ce da febra tifoida, salmonela paratifi A,B, C, ce da febrele paratifodice). Habitat salmonelele sunt larg raspandite, in natura toate serotipurile cunoscute fiind parazite pt om si animal. Au fost izolate de la insecte, reptile, pasari, mamifere si mediul inconjurator: ape de suprafata, sol, alimente, furaje. In anotimpurile calde se pot multiplica in alimente, furaje si chiar mediul inconjurator. Cele doua rezervoare naturale de germeni sunt omul si animalul (bolnavi sau purtatori sanatosi). Alimentele, apele de suprafata si furajele joaca un rol esential in circuitul salmonelelor in natura. Rezistenta salmonelelor fata de agentii fizici, chimici si biologici salmonelele fiind microorganisme nesporulate sunt putin rezistente la caldura. La 60 grade, culturile mor in 15-20 min iar la 100grade mor in 5-7 min. In alimentatie supravietuirea este variabila, 10-180 zile in functie de concentratia in saruri si ph. Cea mai indelungata supravietuire a fost semnalata in produsele alimentare sub forma de pulbere, 4 ani in pulberea de oua. Supravietuirea in alimente congelate este de cateva luni, in sucurile acide de fructe ori tomate, de 6ore-10zile, la ph-urile sub 3,5 si peste 9 dezvoltarea este inhibata. Dezinfectantele curente le omoara in 30min-2ore. Concentratiile saline mai mari de 8% nu permit cresterea salmonelelor. In saramura continand 30% clorura de natriu ele sunt omorate in 7 zile. Antibioticele si chimioterapicele active pe bacteriile gram negativ au actiune bacteriostatica sau bactericida si asupra salmonelelor. In mod electiv salmonella tifi este sensibila la cloramfenicol, cotrimazol si ampicilina. Celelalte serotipuri mai frecvent intalnite la om sunt sensibile la ampicilina, colimicina (polimixina), tetraciclina, cefalosporina, canamicina si gentamicina. Patogenitatea - toate serotipurile de salmonela sunt patogene pentru om. Unele serotipuri (salmonela tifi) sunt inalt patogene pentru om iar altele pentru animale. Febrele enterice sunt imbolnaviri tipic umane cu o evolutie febrila caracteristica de durata variabila fara tratament cu antibiotice 1-6 saptamani. Agentul atiologic al febrei tifoide intra in organism pe cale digestiva (orala), rareori pe cale respiratorie.

Boala evolueaza in mai multe etape: In faza initiala, salmonelele patrund in submucoasa, de aici pe calea limfatica intr-o serie de formatiuni limfoide ale intestinului (placile Payer) si ulterior trec in ganglionii mezenterici. In faza a 2a se multiplica activ (per de incubatie). In perioada de deput (prima sapt de boala bacteriile trec din ganglionii mezenterici prin canalul toracic in sange. Apar cicluri bacterienice zilnice si invadeaza toate formatiunile limfatice, maduva osoasa, splina, ficatul si alte organe.

Multiplicarea in aceste organe determina o bacteriemie masiva cu eliminarea germenilor prin bila si urina. Daca rezistenta organismului este slaba pacientul moare prin coagularea intravasculara a sangelui. In primele 2 sapt de boala putem izola germenul din sange si din urina (hemocultura, urocultura calitativa). Totodata bacteriile care ajung in maduva osoasa si sistemul limfoid incep sa stimuleze producerea de anticorpi. Daca bolnavul primeste antibiotice poate sa se vindece fara sa gandeasca ca a facut febra tifoida dar ramane cu un titru mare de anticorpi. O buna parte dintre bolnavi face o forma pulmonara tifoida, neavand diaree, acesti bolnavi scapa investigatiei bactereologice. Pozitivarea reactiilor serologice este posibila din a 2a sapt de boala si dureaza un an. Din foliculii limfatici intestinali, necrozati si abcedati in lumenul intestinal si din bila, la sfarsitul primei saptamani, salmonella tifi se elimina prin materiile fecale per in care putem izola germenul prin coprocultura (din a 2a sapt de boala). Acesti bolnavi totdeauna fac angiocolita si colecistita tifica care se pot croniciza si in convalescenta bolnavul ramane excreptor de lunga durata dar discontinum de germeni, in unele cazuri pt tot restul vietii. In convalescenta putem pune diagnosticul numai prin coprocultura, 20% raman purtatori de salmonele tifi unii pt tot restul vietii. Simtomatologia generala - stare febrila prelungita, alterarea starii generale, stare de soc. Simtomatologia digestiva anorexia, dureri abdominale, constipatie, se explica prin agresiune asupra intestinului, ficatului si vezicii biliare. Perforatia (peritonita tifica) o complicatie de temut in formele netratate se datoreste necrozarii si abcedarii foliculilor limfatici intestinali. Evolutia prelungita a bolii si diseminarea larga sunt explicate prin capacitatea salmonelei tifi de a se multiplica intramacrofagic. Gastroenterita se datoreste ingestiei unei cantitati mari de germeni de regula prin intermediul unui aliment contaminat. Simtomatologia digestiva apare brusc la 6-48 ore si consta din: anorexie, varsaturi, diaree (scaune voluminoase). Fenomenele digestive sunt insotite in mod constant in toxiinfectia salmonelozica de o simptomatologie gen: febra, cefalee, astenie prelungita. In formele severe pot apare fenomene grave de dezhidratare si soc infectios. Septicemia apare la copii sau organisme handicapate in cursul unei toxiinfectii alimentare dar pot apare si fara semne de interesare a tractului digestiv. Imunitatea febrele enterice confera o imunitate de lunga durata care persista in majoritatea cazurilor toata viata. In gastroenterite imunitatea este de scurta durata. Diagnosticul de laborator urmaraste izolarea germenului din produsele patologice iar pe de alta parte punerea in evidenta a anticorpilor serici. In functie de stadiul evolutiv se practica: hemocultura, medulocultura, coprocultura, urocultura. In septicemie, examenul de baza ramane hemocultura. La purtatori examenul de rutina pt depistare si control este coprocultura. La fostii bolnavi de febra tifoida alaturi de coprocultura se face si bilicultura. Diagnosticul serologic se face din prima sapt de boala prin urmarirea anticorpilor.

GENUL MYCOBACTERIUM Sunt bacili gram pozitiv, imobili, rectilinii, usor incurbati. Cele mai importante specii patogene pt om sunt: 1) Mycobacterium tuberculozis (Robert koch-1882) este principalul agent cauzal al tuberculozei umane. 2) Mycobacterium bovis produce tuberculoza bovinelor si a altor mamifere. 3) Mycobaterium lepre este agentul etiologic al leprei umane. Rezistenta la agentii fizici si substante chimice

Micobacteriile datorita compozitiei complexe bogate in lipide au o rezistenta mult mai mare fata de ag fizici si chimici la celelalte bacterii patogene nesporulate. Bacilul tuberculozei rezista luni de zile in produse patologice mai ales in conditii de umiditate si racoare. Ramane viabil mai multe saptamani in lapte si produse de lapte. Rezista la temperaturi joase, intuneric si uscaciune. Rezista mai mult si la caldura. In sputa rezista la fierberetimp de cateva min, deci pasteurizarea laptelui nu asigura distrugerea bacilului koch. Mycobacterium tuberculozis sunt bacili in forma de bastonase, subtiri, drepti sau usor incurbati, necapturati, nesporulati, in frotiuri apar izolati sau grupati cate 2, 3, dand aspect de litere in unghiuri:N, X, Y, Z. Se coloreaza prin coloratia Ziehl-Neelsen. Infectia experimentala tuberculoasa Inoculand bacili tuberculosi in camera anterioara a ochiului de iepure se poate urmari succesiunea fenomenelor declansate. In primele zile de la inoculare exista o faza nespecifica ce consta intr-un aport de polimorfonucleare. Acestea fagociteaza bacilii inoculati pe care nu-i pot distruge iar micobacteriile omoara celulele respective eliberandu-se din nou in mediul extracelular. In faza urmatoare, cea specifica, bacilii sunt fagocitati de macrofage. In interiorul macrofagului bacilii se multiplica nestingheriti dar pe masura ce animalul se sensibilizeaza, multiplicarea este oprita treptat, macrofagul a devenit macrofag activat. In tuberculoza, fagocitarea nu inseamna totdeauna distrugere. Bacilii tuberculosi pot ramane in stare vie in interiorul macrofagului si isi pot relua multiplicarea in anumite conditii de modificare a terenului gazda. In continuare procesul tuberculos modifica morfologia celulelor macrofage. Acestea isi maresc volumul si se dispun in formatiuni mai mari, celule epiteloide. Monocitele nu se mai divid complet si apare cel giganta care poate avea in centru material cazeos. Diagnostic bacteorologic stabileste sursa de infectie activa precum si mom cand bolnavul nu mai prezinta pericol de a transmite bacilul koch. Prelevarile variaza in rap cu localizarea tuberculozei: a) in tuberculoza pleuropulmonara sputa, aspirat bronsic, lichid de spalatura bronsica, lichid pleural. b) in tub urogenitala urina, sange, biopsie de endometru; c) in tub ganglionara proba de biopsie sau de punctie; d) in tub osteoarticulara lichid articular, puroi; e) meningita tuberculoasa lichid cefalorahidian. Tuberculoza pulmonara este cea mai frecventa iar expectoratia (sputa) repr cea mai importanta sursa de contaminare. Prelevarea se face inaintea inceperii tratamentului, daca acesta este in curs, se face i intrerupere de 3 zile a medicatiei, moment adecvat al recoltarii este dimineata la sculare. Se recomandarecoltarea in 3-4 zile total in cantitati de 5-10ml. Examinarea macroscopica a sputei este importanta. Sputa mucoida translucida in care la examen microscopic se gasesc celule epiteliale si numeroase bacterii saprofite, practic nu trebuie lucrata. Se va lucra sputa purulenta sau particulele purulente din sputa mucopurulenta. Examinarea microscopica are o importanta foarte mare deoarece detecteaza bacili. Rezultatul examinarii microscopice se va exprima printr-o apreciere cantitativa: - 0 bacili la 300 campuri - absenta bacililor; - 1-3 bac la 300 campuri prezenta bacililor; - 4-9 bac la 100 campuri prez bac +; - 10-100 bac la100 camp prez bac ++; - peste 100 bac la 100 camp prez bac +++. Insamantari pe medii de cultura mareste sansele unui diagnostic pozitiv. Din sputa in prealabil prelucrata se fac insamantri pe mediile: Lowenstein sau Tipogava sunt medii solide selective. Aceste medii permit dezvoltarea micobacteriilor cat si inhiba bacteriile contaminate. Se termostateaza la 37C timp de 30-60zile in aerobioza. O proportie de CO2 10% favorizeaza cresterea micobacterium tuberculozis. Coloniile

apar tarziu dupa 30-40zile. Coloniile dezvoltate se controleaza microscopic si ulterior se fac testele de diferentiere si de identificare de specie precum si antibiograma. Profilaxia Lupta antituberculoasa urmareste ridicarea rezistentei specifice a organismului prin vaccinare cu BCG (bacil calmete guerin). Limitarea continua a posibilitatii de contaminare prin cunoasterea surselor, izolarea si tratarea lor. Vaccinarea BCG astazi avem un vaccin BCG liofilizat intra dermic produs de Institutul Cantacuzino. Acest vaccin contine bacili vii, varianta avirulenta dar imunogena obtinuta de Calmete si Guerin prin cultivarea in seria pe medii cu bila. Astazi vaccinarea se face cu un vaccin liofilizat pe cale intradermica, in prima luna de viata. Poate fi facuta dupa 3-4zile de la nastere cand nou-nascutul nu mai are icterul fiziologic. La toti nou-nascutii care au atins greutatea de 3kg aprox 80% din copii, devin rezistenti la infectia tuberculoasa dupa prima vaccinare ceea ce se constata prin pozitivarea reactiei la tuberculina. Vaccinarea se repeta la copii cu reactie negativa la tuberculina testati la varstele de 3,7,14,18 ani. Testul la tuberculina se face pt testarea persoanelor susceptibile de a face tuberculoza prin IDR (reactie intradermica la tuberculina). In aces scop se folosesc tuberculina purificata in vol de 0,1ml pe fata anterioara a antebratului. Citirea se face dupa 72ore. Reactia poz se trad prin induratie locala la min 6mm diametru, eritem.La pers neimunizate reac este negativa. In acest caz se repeta testarea dupa 15 zile de la prima testare. Daca si aceasta reactie este negativa se face revaccinarea cu BCG pe cale intradermica. Principala sursa de infectie e repr tusitorii cronici. Bolnavul de tuberculoza activa va utiliza scuipatori cu dezinfectant si batista de hartie ce v fi arsa. O alta sursa de infectie in tuberculoza umana o repr laptele insuficient fiert care poate contamina copii pe cale digestiva. Acesti copii fac tuberculoza digestiva. Protectia indivizilor expusi contaminarii cu bacilul koch priveste in primul rand nou-nascutul si copii in general. La acestia se face chimio-profilaxia tuberculozei de regula cu izoneazida. Ed sanitara a populatiei cu privire la respectarea normelor de igiena precum si intarirea rezistentei nespecifice a organismului. Sunt masuri importante in prevenirea tuberculozei. Micobacterium Lepre (Bacilul Leprei) Lepra este o boala a omului cunoscuta din antichitate. Bacilii leprei ca si bacilii tuberculozei sunt polimorfi in raport de forma clinica. Stadiul evolutiv Imbraca forme variate, poarta de intrare pare sa fie mucoasa nasofaringiana unde apar primele leziuni ulcerative. Cel mai usor se pune pe mucoasa septului nazal, dr au fost pusi in evidenta si in ficat, splina, rinichi, testicule, sange. Diagnosticul bactereologic punerea in evidenta a bacililor. Lupta impotriva leprei se bazeaza pe depistarea si tratarea bolnavilor de lepra.

GRUPUL BACTERIILOR ANAEROBE PATOGENE Bacteriile anaerobe sunt germeni catre nu cresc in conditii aerobe pe suprafata unui mediu solid care nu contine reductori chimici Notiune de tehnica anaeroba sunt mai multe categorii de procedee pt inlaturarea O2 din mediu si de la suprafata acestuia si mentinerea conditiilor de anaerobioza. 1. Anaerobioza prin procedeie fizice cel mai simplu procedeu este regenerarea mediilor iar dupa regenerare, recipientele se racesc brusc in apa. Impiedicarea ulterioara a aerului se realizeaza prin: - rap redus suprafata-volum, prin acoperirea mediului cu un strat de ulei, prin consistenta semisolida a mediului sau cu o

subst chimica reducatoare introdusa in mediu; - inlocuirea aerului cu un gaz inert mai greu decat aerul (nitrogen) sau un amestec de gaze. 2. Anaerobioza prin procedeie chimice a) introducerea reductorului chimic in mediul de cultura. In acest caz avem nevoie de o substanta care sa nu fie nociva pt microorganism. Pt obtinerea coloniior izolate, deci pt izolarea germenilor anaerobi avem nevoie de mediu solid. b) in acest caz reductorul este utilizat inafara mediului de cultura intr-un spatiu inchis. Una din substante cu mare putere de absorbtie a O2 este pirohalolul. Amestecul reductor se livreaza de institutul Cantacuzino in flacoane parafinate (o doza pt o palca). Amestecul fin de culoare gri-cenusie se pune intr-un pliculet din hartie de filtru de forma unui patrat cu latimea de 5cm. Pliculetul se lipeste cu doua benzi de leucoplast de capacul cutiei petri peste care se pune partea de placa cu mediul insamantat. Se parafineaza cu parafina topita, se termostateaza cu fundul placii petri in sus. In cursul incubarii, din mediu , cad picaturi de apa pe plic, pirogalolul intra in reactie si absoarbe O2 din spatiul ermetic inchis producand anaerobioza necesara dezvoltarii germenilor anaerobi. 3. Anaerobioza pe o jumatate de placa se insamanteaza un germen aerob foarte avid de O2 iar pe cealalta jumatate un germen anaerob. Se realizeaza o simbioza. Aerobul consuma O2 permitand cresterea anaerobului. Recoltarea si transportul materialului exista o serie de chei care trebuie sa ne faca sa cautam germeni anaerobi din care cele mai nesemnificative sunt: mirosul fetid, localizarea infectiei in apropierea unei supraf mucoase, infectii secundare, muscaturi de om sau animale, prezenta gazului in proba. Produsele patologice trebuie insamantate in 1,2 ore de la recoltare, in caz contrar, germenii mor. Se folos modul de transport CaryBlair in care se cufunda tamponul dupa recoltare.

GENUL CLOSTRIDIUM Sunt bacili gram pozitivi anaerobi, in general mobili cu spori ovoizi sau sferici subtermali sau termali. Sunt agenti patogeni ai tetanosului, gangrenei gazoase si botulismului dar pot produce si alte infectii grave: abcese cerebrale, infectii ale vezicii biliare, diferite abcese si septicemie post-abortum. CLOSTRIDIUM TETANI (BACILUL TETANIC) Germenul este ag patogen al tetanosului.

Habitat este un reprezentant clasic al florii teluriece. Este prezent in intestinul omului si al multor animale. Morfologie si fiziologie este un bacil cu capete nerotunjite cu spor terminal rotund, mai rar ovolar. Este foarte mobil, prezentand fenomenul de catarare pe suprafata gelozei in cond anaerobe asemanatoare cu cel al proteusului in conditii aerobe. Caractere de cultura se cultiva bine in bulion anaerob la 37-39C producand o tulburare uniforma si degajand cateva bule de gaz cu miros caracteristic de corn ars. Pe suprafata gelozei cresterea este delicata, subtire, prezentand fenomenul de catarare in cond de anaerobioza. Pe geloza sange se constata hemoliza. Nu fermenteaza glucidele. Formele vegetale sunt sensibile la actiunea ag fizici si chimici, dar sporii prezinta o mare rezistenta. Sunt sensibile la antibiotice majorepenicilina, cloramfenicol, eritromicina. Patogenitatea este dominata de toxina tetanica care este prototipul exotoxinelor. Orice tulpina de clostridium tetani in mediu lichid produce in 48 -72 ore suf toxina pt a provoca o intoxicatie tetanica mortala la animalul de lab. Toxina tetanica a fost preparata in stare pura sub forma cristalina. Toxina se fixeaza exclusiv si ireversibil de sistemul nervos mai ales central. Infectata la soarece, toxina reproduce boala provocand o paralizie spastica ce incepe de partea si cu membrul in care s-a injectat. Membrul este fixat in extensie fortata, corpul se curbeaza de aceeasi parte. Ulterior se generalizeaza contractura este tetanosul ascendent. La om si animalele mari, tetanosul incepe cu contractura muschilor masticatori (trismus) indiferent de locul de patrundere in organism a toxinei sau infectiei tetanice. Este tetanosul descendent care afecteaza nervul cel mai scurt si apoi se generalizeaza. Imunoprofilaxia pt profilaxia pasiva se recomanda 3-10mii unitati ser antitoxic de cal sau 400-800unitati imunoglobulina antitetanica umana. - profilaxia activa se realizeaza cu anotoxina tetanica. La 5-10 ani se practica rapelul de rutina iar in cazul unei plagi, rapelul de urgenta care duce la o crestere marcata si rapida a titrului antitoxic sangvin. Tratament in mom declansarii simptomelor, toxina tetanica este fixata pe sist nervos central. De aceea baza tratam ramane cel nespecific: sedatie, respiratie asistata. CLOSTRIDIUM PIERFRINGENS Cel mai raspandit dintre toti germenii bacterieni care pot provoca infectii la om. Germenul provoaca la om o varietate de infectii incepand de la gangrena gazoasa continuand cu infectia uterina post-abortum, abcesul cerebral, inf sinuzala, toxiinfectia alimentara. In organism este inconjurat de o capsula vizibila un halo subtire. Tratam va fi complex, antibacterian, toaleta radicala a plagii, antibiotice (penicilina) si antitoxic:adm serului specific. Antibioticele si antitoxina vor fi adm pe cale venoasa prin perfuzie. Alte specii de clostridii care nu pot provoca monoinfectii, sindroame de tip gangrena gazoasa, agraveaza simptomatologia inf provocate de speciile majore. CLOSTRIDIUM BOTULINUM Izolat in 1896 in cursul unei intoxicatii alimentare cu carnati. Habitat germenele este foarte raspandit in solul tuturor regiunilor geografice si se gaseste in intestinul omului si animalelor. Cele 7 feluri ale germenului (A,B, C, D, E,F, G), dupe specificul toxic al fiecarui tip prezinta o raspandire geografica variabila, in tara noastra cel mai rasp fiind tipul B. Morfologie - bacil lung si gros, gram pozitiv, mobil cu spor subterminal clostridian. Rezistenta sporilor este remarcabila ceea ce le asigura supravietuirea in conserve (de obicei de casa) incorect sterilizate. Numai temp de 120C distruge sigur sporii acestui germen. Iradierea in special cu raze gama, singura sau combinata cu

caldura pare sa fie in prezent metoda cea mai buna de sterilizare a conservelor sau semiconservelor. Antigenitate cele 7 tipuri de clostridium botulinum, produc toxine care sunt antigenic distincte desi toate provoaca aceeasi boala, botulismul. Toxinele sunt strict specifice de tip fiind neutralizate numai de antitoxinele corespunzatoare. Patogenitate tipurileA,B,E,F, provoaca botulismul la om, iar tipurile C si D prod botul pasarilor si altor animale. Tipul G nu prod imbonaviri nici la om nici la animale. Toate toxinile botulinice sunt exotoxine tipice. Toxina tip A este cea mai puternica otrava cunoscuta pana in prezent. La om toxina botulinica si cea tetanica are un neurotropism exclusiv blocand transmiterea nervoasa producand paralizii ale muschiului capului. De regula diag de lab ale intoxicatiei botulinice se face prin punerea in evidenta a toxinei si determinarea tipului acesteia, test denumit toxinotipie. Toxina se cauta in serul sangvin, lichidul de spalatura gastrica sau varsatura, continutul intestinal ca si in lichidul din conserva alimentara incriminata. In afara de intoxicatii botulinice alimentare sau inregistrat cazuri de botulism al plagilor, cand germenul se multiplica si secreta toxina in organism precum si botulismul infantil (producerea toxinei in intestinul sugarului sub 6 luni). Tratamentul - se bazeaza pe adm urgenta a serului antitoxic. La noi serul bivalent A+B specific, tinand seama de faptul ca la fel ca in cazul tetanusului, antitoxina nu mai poate inlatura toxina de pe substratul sistemului nervos central dupa fixarea acesteia. ANAEROBI NESPORULATI Infectiile date de anaerobii nesporulati sunt de 10 ori mai frecvente ca cele provenite de la clostridii si fara indoiala repr inf bacteriene celm mai frecvent nediagnosticate sau gresit diagnosticate. Reprezinta flora fundam a tuturor cavitatilor umane precum si a invelisurilor. La un moment dat slabirea rezistentei organismului pot da orice tip de imbolnavire infectioasa localasau generala. Cultivarea este f dificila datorita asociatiei in care se gaseste, cresterii lente si necesitatea de a folosi medii complexe.Exista o mare variabilitate morfologica chiar in sanul aceleiasi culturi. Se deosebesc: koch gram pozitv anaerobi(stafilococh si streptococh anaerobi), koch gram negativi, bacili gram pozitiv nesporulati, bacili gram negativi nesporulati. Insamantarea se face pe medii solide, selective care sa inhibe cresterea aerobilor si sa favorizeze cresterea anaerobilor. Este suf sa spunem de ce grup apartin si sa facem antibiograma.

TOXIINFECTII ALIMENTARE Sunt afectiuni acute cu manifestari digestive, in majoritatea cazurilor apar sub forma de imbolnaviri sporadice sau ca izbucniri epidemice explozive in urma ingerarii de alimente contaminate cu anumite specii microbiene sau ale toxinelor acestora. Clasificare 1. Clasificare etiologica germenii care au fost insamantati ca agenti cauzatori ale toxiinf sunt: a) koch patogeni enterotoxici: stafilococh enterotoxici, streptococh enterotoxici; b) enterobacteriacee: salmonela, arizona, shgella, escherichia protens; c) genul vibrio: vibrio parahemoliticus;

d) bacili aerobi formatori de spori: bacilus subtilis, bacilus cerus, bacilus antracis; e) bacili anaerobi formatori de spori: clostridium perfringens, clostridium botulinum; f) bacterii care degradeaza unele substante din alimente pana la formarea de substante toxice:bacterii protolitice. 2. Clasificare patologica dupa caracterul esential de patogenitate, toxiinf alim pot fi impartite in 2 tipuri: a) Tipul infectios dat inmultirii in organismul bolnavilor a germenilor introdusi cu alimentele. Per de incubatie este prelungita (8-24ore) cu evol febrila. Boala incepe cu dureri de cap, urmate de greturi, varsaturi, dureri abdominale, diaree, terminandu-se cu moartea. b) Tipul toxic datorita resorbtiei toxinei elaborata de germeni in aliment. Este caracterizata printr-o per de incubatie scurta(1-6ore) cu usoara febra sau afebrilitate, boala debutand cu varsaturi violente, diaree intensa. Inafara de botulism, unde evolutia bolii este lunga, celelalte toxiinfectii de tip, dureaza putin. Uneori 24 ore si chiar mai putin. In aceasta categ intra celelalte toxiinfectii alimetare. Incidenta toxiinfectiilor alimetare exista mari dificultati in stabilirea unei incidente reale. Multe cazuri de izbucniri nu se interneaza si nu se declara. Cazurile sporadice tratate sau netratate si neinvestigate bacteriologic, la acestea se adauga circa 40-50% din toxiinfectii cu o etiologie necunoscuta. Morbiditate si mortalitate in toxiinfectiile alimentare sunt variabile in raport de specia microbiana, nr de germeni pe gramul de aliment ingerat, violenta germenilor, cantitatea alimentului consumat, varsta si starea consumatorilor, rezistenta naturala saun imunitatea dobandita (prin boala sau vaccinare). Morbiditatea variaza de la o izbucnire la alta in raport de conditiile enumerate mai sus. In toxiinf cu salmonele, morbiditatea variaza intre 40-50% pana la 100%. In toxiinf alim cauzate de stafilococul enterotoxic se inregistreaza morbiditatea cea mai mare. Cand toxina din aliment a fost elaborata in cantittate mare nr. imbolnavitilor se apropie de 100%. In botulism toxiinf cauzata de clostridium botulinum, morbiditatea variaza dupa repartitia si cantitatea de toxina din aliment. Toxiinfectii alimentare produse de stafilococ boala la om - perioada de incubatie este de scurta durata variind intre 1-6ore de la ingerarea alimentului rareori 30min sau peste 6ore. Aspectul clinic predomina tulburari gastro intestinale, boala debuteaza cu salivatie, greata, varsaturi, crampe abdominale si diaree, in cazurile grave: tenesme, scaune numeroase, sangvinolente, deshidratare. Bolnavul mai prezinta: dureri de cap, crampe musculare, temperatura este de obicei normala sau subnormala. Evolutia bolii este scurta de obicei fenomenele se anuleaza in cateva ore 9-48 ore. Patogenia tixiinfectia stafilococica este produsa de toxina cu afinitate enterotropa, elaborata de germen in aliment. Tratam este simtomatic. Izvorul de infectie animalele bolnave mai ales cele producatoare de lapte, omul bolnav izvor de infectie, contamineaza alimentul prin infectii stafilococice cutanate, furuncule, eczeme, arsuri, diverse leziuni deschise infectate cu stafilocucul enterotoxic. Toxiinfectia alimentara cu salmonela- boala la om perioada de incubatie se situeaza intre 5 -24ore cu limite 3ore jumatate pana la 48 ore sau mai mult 17zile. Debutul este brusc, dureri de cap, stare generala rea,febra, ameteli, la care se adauga tulburari digestive acute, greturi, varsaturi, dureri epigastrice, scaune diareice. Patogenia controversata, agentul cauzal al toxiinf prin salmonele sunt serotipurile care au raspandirea cea mai mare la un mom dat. In prezent pe locurile 1,2

se situeaza salmonelea tifimurium si salmonela enteritidis la care se adauga si alte serotipuri comune omului, animalelor si pasarilor. Izvorul de infectie cel mai important il constituie pasarile(ratele prin carne si oua, gainile, puii, curcanii sunt frecvent infectati cu salmonele mai ales in marile unitati de tip industrial. Starea de purtator la pasari cu eliminarea germenilor prin fecale a fost demosnstrata pe per lunga (luni de zile). Alte animale: porci (rezervor important), rozatoarele (fac inf acute cronice inaparente). Al 2 lea rezervor principal il constit omul bolnavpurtator, convalescent sau sanatos. Starea de purtator convalescent nu depaseste cateva saptamani. S-au inregistrat si purtatori care au excretat salmonele timp de 6 luni. Toxiinfectia botulinica dupa o perioada de incubatie de 14-36ore, boala incepe cu discrete tulburari gastrointestinale: greata, dureri abdominale, varsaturi, diaree, constipatie, cefalee, ameteli, pareze si paralizii. Prezinta forme clinice usoare in care paraliziile dispar dupa cateva saptamani. Prezinta si forme medii incare paraliziile se mentin si cateva luni. In formele grave apar paralizii respiratorii cu evolutie letala. Decesele survin in functie de specia microbiana incriminata si cantit de toxina ingerata. Toxiinfectia alimentara streptococica in majoritatea izbucnirilor perioada de incubatie a avut o durata scurta in medie de 4-5ore pana la 12ore. Diversele stereotipuri de streptococi (betahemolite, viridans, enterococ) det rareori toxiinf alimentara. Toxiinfectia cu bacterii aerobe sporulate au de obicei incubatia scurta in medie 12-13ore cu simtomatologie digestiva variabila: greturi, varsaturi, tenesme, diaree. Fenomenul cedeaza in 6-12ore. Pe langa toxiinf botulinica, clostridium perfringens, alt anaerob formator de spor ce produce toxiinf in care fenom digestive aparute dupa o incubatie scurta se axeaza tot pe greturi, colici, diaree ce dureaza 12ore. Scaunele prez miros putred si sunt insotite de evacuari masive de gaze. Vibrioparahemoliticus produce la om fie diaree apoasa sau cu mucus si sange. Alimente incriminate carnea si preparatele din carne mai ales cea de pasare, vita, porc, miel; peste si produse de peste proaspate, afumate, in conserva in ulei; oua si produse din oua, indeosebi ouale de rata dar si cele de gaina; lactate si prod din lactate; produse de cofetarie: inghetata, crema de vanilie, prajitura cu frisca, budinci; alimente de origine vegetala, fructe congelate, paste fainoase, conserve vegetale, fasole verde, mazare, spanac, sfecla, rosii, muraturi, alimente preparate in gospodarie: salata de cartofi, beof, coliva. Unele alimente pot declansa imbolnaviri atunci cand contin un nr mic de germeni (shigella) Morbiditatea este printre consumatori de 75-100% pt stafilococ, 90-100% pt salmonele, 30-90% pt toxiinf botulinica. Caile de transmitere alimentele contaminate cu ag etiologici, toxinele lor sau unele produse de degradare. Modul de contaminare a alimentelor poate exista de la origine sau sa survina secundar prin contactul cu o sursa. Alimentul trebuie sa contina fie un nr mare de germeni fie o anumita cantitate de toxina. Diagnosticul de laborator trebuie sa precizeze originea bacteriana a toxiinf. Se va tine seama de posibilitatea unor intoxicatii de alta etiologie cu alimente ce contin in mod natural substante toxice: icre de mreana, unele specii de ciuperci, unele substante toxice prezente in alimente: pesticide, detergenti, eventual stari alergice de origine alimentara sau intoxicatie de tip histaminic. Mai exista substante toxice produse de unele mucegaiuri in alimente sau prezente in acestea (samanta de canepa).

SPIROCHETELE Caractere generale ale spirochetelor sunt bacterii in forma de spirala subtire, flexibila cu miscari active, cu dimensiuni diferite, apartin ordinului spirochetales. Acest ordin este reprez de doua familii: spirochetacee si treponematacee. Genul treponema germenii din genul treponema se caracterezeaza prin faptul ca au spirile uniforme cu extremitatile ceva mai subtiri. Specia reprezentativa a acestui gen, treponema palidum, produce sifilisul, boala specifica omului. Pe langa o serie de specii saprofite intalnite pe mucoasele genitale, bucale sau in unele infectii locale, genul cuprinde 3 specii patogene pt om: 1) Treponema palidum este agentul etiologic al sifilisului venerian. 2) Treponema pertenul ag etiologic al pianului (afectiune neveneriana). Inf este mai des intalnita la copii sub 15 ani si se realizeaza prin contact direct nesexual. Tratamentul se face cu penicilina.

3) Treponema careteum este ag etiologic al pintei, boala neveneriana, tropicala raspandita in America Centrala si de Sud si este transmisa prin contact direct nesexuala si printr-o musca, afectand persoanele de toate varstele cu piele de culoare inchisa. Treponemele saprofite au o morfologie asemanatoare celor patogene dar sunt cultivabile pe medii artificiale in conditii de anaerobioza. Treponema palidum Habitat este un parazit exclusiv al omului care nu se intalneste in mediul extern dat rezistentei sale foarte reduse. Transmiterea neveneriana repr calea aproape exclusiva de contagiune (93% pt sifilis) Morfologie are o forma de spirala elicoidala in spire stranse si regulate. Cultivare nu s-a reusit pana in prezent cultivarea treponemelor patogene pe medii acelulare. Rezistenta este f sensibila la caldura, moare in 1,2 ore la 40-41C si rapid la 41,5-42C, mor repede la uscaciune, supravietuiesc 1,2 zile in plasma, ser, sange la temperatura frigiderului +4C congelate la -70C in mediu cu 15% glicerol, raman viabile ani. Sunt foarte sensibile la toate antisepticele inclusiv cele slabe. Apa si sapunul le omoara instantaneu. Patogenitate afecteaza omul, boala transmisa mai ales prin contact sexual si mult mai rar nesexual. Modalitatea de contact direct nesexual: - doica sanatoasa alapteaza copil cu sifilis congenital; - doica bolnava alapteaza copil sanatos; - transfuzie cu sange infectat; - inf la personal medical prin contaminare accidentala (bolnavi sau produsele lor); - infectarea indirecta prin obiecte contaminate este exceptionala (0,01cazuri).

Sifilisul este o boala cronica care in lipsa tratamentului evolueaza in 3 perioade: 1) Sifilisul primar se caracterizeaza prin leziunea numita sancru dur sau :tare: (spre deosebire de sancrul moale produs de bacilul ducry) in contaminare apare la poarta de intrare in medie la 2-6 sapt de la contaminare. Treponemele trec din leziune pe cale limfatica si sangvina chiar din per de incubatie. In serozitatea sancrului se gasesc numeroase treponeme. Leziunea primara se vindeca spontan in decurs de 4-6 sapt. In 2 a jumat a per primare sunt evidentializate serologic anticorpii. 2) Sifilisul secundar apare la 2,3 luni de la contagiune (la 40-50 zile) de la producerea sancrului. Inf este generalizata. Treponemele se gasesc in tesuturi si umori. Leziunile secundare se prezinta ca un exantem maculo-papulos rosu (rezeola sifilitica) sia unor papule umede si palide prezente in regiunea anogenitala, axilara sau gura. Leziunile pot duce la moarte, dar se pot si vindeca spontan dupa cateva luni. Urmeaza o lunga faza de sifilis latent care poate dura ani sau zeci de ani. La 20-30% dintre bolnavi netratati manifestarile tertiare nu mai apar.

3) Sifilisul tertiar la bolnavii tratati insuficient sau netratati apar manifestari tertiare. Localizarea la anumite nivele, ele sunt sarace in treponeme. Sunt intalnite leziuni granulomatoase (gome) cutanate si osoase: leziuni degenerative in sist nervos central, leziuni cardiovasculare, hepatice, renale, testiculare, laringiene,etc. In prezent este frecvent intalnit sifilisul asimtomatic sau decapitat cand treponemele trec in ganglionii regionali fara sa dea sancrum ca urmare a unui tratament intamplator (inf mixta: sifilis-gonoree). Boala se manifesta doar ca sifilis secundar sau tertiar mult mai greu de tratat. Sifilisul congenital - Daca o mama este bolnava de sifilis in mom conceptiei, de obicei avorteaza sau naste un fat mort. Daca mama contracteaza inf in a 2 a jumatate a sarcinii da nastere unui copil cu sifilis congenital. Treponemele strabat placenta deci fatul este infectat intrauterin.Tratamentul corect al mamei in cursul sarcinii permite dezvolatrea normala a fatului si previne sifilisul congenital. Imunitate existenta unei rezistente naturale fata de sifilis nu s-a putut dovedi. Imunit in sifilis constit o problema inca neelucidata. In cursul inf sifiliticeapar anticorpi care se pot evidentia prin reactii serologice inca din mujlocul per primare. Diagnostic serologic urmareste evidentierea anticorpilor aparuti in organism in urma contactului cu treponema palidum, prin doua grupe de teste: teste cu antigene cardiolipinice; teste cu antigene treponemice. Tratament treponema palidum este sensibila la maj antibioticelor cu exceptia unor grupe ca: strptomicina, canamicina. Antibioticul de elctie este penicilina. Schema de tratament variaza in functie de vechimea bolii, vindecarea este insotita in general de negativarea serologica. Epidemiologie sursa de infectie este omul bolnav iar calea de transmitere este in maj cazurilor, contactul sexual. Asistam la o recrudescenta masiva a acestei boli mai ales la tinerii sub 20 ani, fapt ce este in legatura cu comportamentul moral. Ca morbiditate, sifilisul se situeza pe plan mondial pe unul din primele locuri printre bolile infectioase. Profilaxia vizeaza in primul rand bolnavul: depistare, tratament obligatoriu. Alte masuri: control periodic al salariatilor, control prenuptial. Educatie sanitara privind comportamentul moral fiecare caz este anchetat pt depistarea si tratamentul sursei de inf; pt profilaxia specifica se studiaza posibilitatea de preparare a unui vaccin viu atenuat, problema cea mai dificila este imposibilitatea actuala a cultivarii treponemei patogene.

GENUL LEPTOSPIRA (leptos=subtire, fin) Cuprinde spirochete subtiri cu spire fine si dese cu capete indoite in forma de carlig, aerobe, cultivabile pe medii lichide si solide. Sunt larg raspandite in natura: la saprofite in apa, sol umed si ca parazite ale animalelor domestice si salbatice.Leptospirele sunt dintre cele mai raspandite zoonoze de pe glob, omul contaminandu-se accidental. Genul leptospira are 2 specii: a) leptospira interogans cuprinde toate leptospirele patogene pt animale si om. Habitat - leptospirele patogene sunt larg raspandite la multe specii de rozatoare si animale domestice (taurine, ovine, caprine, cabaline, porcine, caini). La om apare accidental. Se localizeaza in corticala renala de unde sunt eliminate prin urina in mediul inconjurator. Persistenta leptospirelor patogene in apa si sol umed se explica prin eliminarea repetata a leptospirelor de catre animalele bolnave sau purtatoare.

Leptospirele nepatogene sunt adaptate la viata libera in mediul exterior avand o rezistenta mai mare la variatiile fizico-chimice si biologice. Morfologie in preparate proaspete, leptospirele vii sunt vizibile la microscopul fotonic pe camp intunecat ca filamente foarte fine, subtiri, luminoase, foarte mobile cu spire mici si dese cu capete indoite in forma de carlig. Patogenitate deosebim doua mari grupuri de leptospire si intereseza medicina veterinara si umana. b) saprofite nepatogene rozatoarele fac o boala usoara si au un rol important in mentinerea leptospirelor in natura. Animalele domestice fac forme clinice manifestate prin icter, diaree, febra. Boala la om leptospirele patogene patrund in organism prin tegumente, mucoasa conjunctivala, mucoasa tubului digestiv, trecand in circulatia sangvina in primele 10min. In perioada de incubatie (3-14zile) leptospirele se multiplica in ficat. Tabloul clinic imbraca aspecte variate ceea ce duce adeseori la diagnosticarea eronata a imbolnavirilor. Se descriu 5 sindroame: febril, hepatic, renal, hemoragic, meningeal. In formele beningne evolutia este cu febra si semne meningeale. Moartea se datoreste leziunilor hepatice, cardiovasculare si renale. Imunitate inf cu leptospire induce productia de anticorpi specifici. Anticorpii de tip apar din a 5 a, a 7 a zi de boala atingand valori maxime in a 3 a, a 4a saptmana. Se mentin la titruri mici chiar ani de zile dupa vindecare si participa la protectia specifica de tip. Anticorpii fixatori sunt evidentiati din a 3 a, a 5 a zi si se mentin numai pe durata bolii. Tratament consta in adm penicilinei, tetraciclinei in primele zile de boala. Diagnosticul de laborator D bacteorlogic izoleaza si identifica leptospirele - D serologic evidenteaza anticorpii specifici Pt izolarea leptospirelor se fac insamantari pe medii speciale si inocularea la animale receptive.

RECOLTARI DE PRODUSE BIOLOGICE PT EXAMENE DE LABORATOR Valoarea datelor de laborator oferite medicului clinician sau terenului sunt conditionate de modul in care se efectueaza corecta recoltare a produselor patologice sau biologice si modul cum sunt transportate la laborator. Se intelege prin produse patologice, fie produse inflamatorii de secretie sau excretie provenind de la persoane bolnave sau sanatoaase dar purtatoare de germeni, fie produse de la cadavre sau produse in care se presupune prezenta unui agent patogen. Reguli generale privind recoltarea si transportul produselor patologice 1) recoltarea in recipiente sterile; 2) la crecoltare se va evita pe cat posibil si dupa caz folosirea antisepticelor; 3) produsul va fi insotit de un bilet de trimitere; 4) in cursul transportului la laborator, produsul nu trebuie sa sufere vreo contaminare sau alterare ulterioara;

5) daca nu poate fi deplasat in timp util va fi tinut la o temperatura care sa permita mentinerea calitatilor produsului. Recoltarea produselor patologice a) prin punctionarea cu o seringa sterila; b) prin aspiratie in pipeta Pasteur introdusa aseptic prin tegumentul destins sau prin traiectul creat dupa fistulizare; c) cu tamponul de vata dupa incizia colectiei, produsul se trimite la laborator in timp scurt dupa recoltare, 1,2 ore de preferat imediat. In laborator se fac frotiuri ce se coloreaza dupa caz urmate pe insamantari pe medii adecvate. Secretii uretrale si vaginale - Prelevarea la barbati se face dimineata inainte de mictiune prin exprimarea postero-anterioara a uretrei si comprimarea glandului. Picatura de secretie care apare pe meatul urinar se preleveaza cu ansa sau un tampon subtire. Se efectueaza frotiuri pe lame de sticla si insamantari pe medii de cultura adecvate. La femeie recoltarea se face in primele 10 zile dupa ciclul menstrual pe masa ginecologica din locul de electie: orificiul glandelor Bartolin; orificiul canalului uterin; meiatul urinar. Obligatoriu se folosesc speculum sau valve sterile. Recoltarea se face cu tamponul sau ansa, iar la fetite numai cu ansa. Transportul probelor in 1, 2 ore de preferat pe un mediu special Stuart. Cand se suspecteaza o gonoree, insamantarea se face pe medii incalzite la 37C imediat dupa recoltare. Urina prelevarea se poate efectua la nivelul oricarei unitati sanitare sau la domiciliu cu respectarea conditiilor de recoltare. Se face o toaleta a organelor genitale exterioare cu apa si sapun si stergerea cu un tampon de vata imbibata cu ser fiziologic sau apa fiarta si racita. Recoltarea se face din jetul mijlociu direct intr-un vas steril cu gatul larg, vol necesar este de 10-15ml, la barbat eventual intr-o eprubeta. Se recolteaza inafara tratamentului cu antibiotice. Transportul se face in decurs de o ora, intrucat urina fiind un mediu bun de cultura, permite inmultirea microbilor. Daca nu sunt conditii de transport poate fi stocata cateva ore la frigider.

Secretia bucofaringeana - Prelevarea se face dimineata pe nemancate sau la 4 ore dupa ingerarea unui aliment. Asezat pe scaun si cu capul aplecat pe spate in apropierea unei surse puternice de lumina, subiectul deschide gura la maxim, se apasa limba cu o spatula pt a se evidentia fundul gatului (faringe), amigdale, pilieri. Recoltarea se face cu tamponul de pe zonele de eritem, puncte purulente, secretie de pe peretele posterior al faringelui. Se recolteaza cel putin doua tampoane, iar la suspiciunea de difterie 3 tampoane. Transportul se face in doua ore de la recoltare. Secretia nazala pt starea de portaj(purtator) se introduce in fosele nazale un tampon mai subtire si se roteaza usor spre a se desprinde secretia din ambele nari. In caz de leziune a vestibulului nazal se ridica lobul nazal cu policele si palma pe frunte prelevarea facandu-se de pe leziuni. Pt leziunile din fosele nazale sau sinusuri, recoltarea se face de catre specialist, in mod obisnuit cu un tampon. Se recolteaza din nara dreapta, se sufla apasand pe cealalta si invers. Transp se face ca la secretia faringiana in 1,2 ore. Prelevarea sputei se face din expectoratia matinala dupa toaleta bronhiilor, se recomanda o gargara cu ser fiziologic steril si obtinerea in continuare a sputei fara

amestec de saliva sau secretie nazala. Produsul se depune intr-o cutie Petri sau in balonas cu gat larg. Alte metode de recoltare aspiratia nazotraheala sau spalatura bronsica sunt folosite de catre specialist; transportul in cel mult 2 ore evitandu-se varsarea produsului si udarea dopului. Materiile fecale Se folosesc pt recoltare recipiente speciale din polistiren cu lingurita atasata la dop, numite coprorecoltare sau coprocultoare de unica utilizare. Se mai foloseste sonde nelaton sau eventual tampoane. Produsul care permite cele mai multe izolari indiferent de situatia clinica este scaunul proaspat emis spontan. Pt sanatosi sau purtatori se recolteaza scaunul dupa un purgativ salin de 30gr sau 15gr de sulfat de sodiu si magneziu dizolvat in 25ml apa calduta. Pt purtatori de bacili tifi se adm un singur purgativ, prelevarea facandu-se de 3 ori in 3 zile consecutiv. In caz ca nu se poate obtine un scaun emis spontan se apeleaza la recoltarea cu sonda nelaton. Sonda umectata se introduce in rect 15-20cm, la copii 10-12cm si se descarca intr-un mediu de conservare si transport Carry-Blair ce permite transportul la temperatura exterioara intrun interval mult mai lung de2 -24ore. Acest mediu nu este nutritiv ci sintetic, semisolid in care este introdus cu lingurit dupa care se omogenizeaza obligatoriu. Cantitatea recoltata este 1,2gr Recoltarea sangelui sangele venos se preleva de obicei fara anticoagulant prin punctia unei vene de la plica cotului sau alta vena accesibila. La copilul foarte mic prelevarea se face din vena jugulara sau de la nivelul fontanelei. Procedeu se antisepsiseaza degetele cu alcool in acelasi mod si tegumentul in zona aleasa. Se aplica un garou circa o palma deasupra cotului, se palpeaza cu degetele vena cea mai buna. Cu seringa sterila de unica folosinta se strabate pielea pana in vena, ajuns in lumen, acul se dirijeaza paralel cu pielea, se aspira cantitatea necesara 5-10ml dupa caz. Dupa umplerea seringii se scoate garoul iar sangele este depus intr-un flacon sterilizat de preferat la autoclav. Locul punctionat se comprenseaza cu un tampon imbibat in alcool cateva min. Unele examene bilogice sau chimice cer recoltare pe o substanta anticoagulanta: citrat de sodiu, oxalat. Recoltarea apei se face in functie de sursa de cercetat: centrale, locale, de suprafata. Probele de alim se recolteaza pt controlul de cal al sarjelor de produse in caz de suspiciune sau termen depasit (cons, semicons), in toxiinf alim. In acest ultim caz se recolteaza alimente suspecte de a provocat imbolnavirea in recipiente sterile, inchise cu capac.

PARAZITOLOGIA Parazitologia este o ramura a biologiei, stiinta care se ocupa cu studiul parazitilor, precizand relatiile care se stabilesc intre paraziti si gazdele lor. Prin parazit intelegem fiinta care se hraneste pe seama alteia, intelegem vietuitoarea care traieste temporar sau permanent in interiorul sau la suprafata corpului altei vietuitoare pe seama careia se hreneste si se dezvolta. Parazitismul este acel mod de viata in care o fiinta foloseste in parte sau in totalitate o alta fiinta. Gazda este fiinta pe seama careia traieste parazitul iar parazitul, fiinta care traieste pe seama gazdei. PARAZITISMUL ADEVARAT Este caracterizat prin faptul ca gazda sufera din cauza parazitului care se hraneste si se dezvolta pe seama sa. Relatiile care se stabilesc intre gazda si un parazit pot fi de 3 feluri:

a) actiunea parazitului asupra gazdei poate depasi puterea de aparare a gazdei care se imbolnaveste si poate muri; b) actiunea parazitului asupra gazdei este mai redusa in raport de capacitatea de aparare a gazdei care ramane sanatoasa rezistand agresiunii parazitare; c) actiunea parazitului asupra gazdei este slaba si treptat organismul gazdei elimina parazitul. Entomologia se ocupa cu studiul ectoparazitilor ce traiesc la suprafata corpului altei vietuitoare. Protozoologia si helmintologia se ocupa cu studiul endoparazitilor care traiesc in interiorul gazdei. PROTOZOOLOGIA Protozoologia medicala studiaza protozoarele, parazite ale organismului uman, sunt organisme unicelulare de tip eucariot. Celula este formata dintr-o masa protoplasmatica, un nucleu, o membrana de invelis si uneori, atunci cand miscarea nu este ameoboida au organite speciale pentru locomotie flageli sau cili. Protozoarul poate imbraca forma vegetativa cand isi desfasoara toate functiile organismului, dar in conditii de viata nefavorabila se transforma in forma chistica cu o membrana mai rezistenta si o viata latenta pana in momentul in care intalneste din nou conditii prielnice de viata. Functiile vitale principale ale unui protozoar: a) asimilarea si dezasimilarea; b) locomotia se realizeaza cu ajutorul unor pseudopode ca un melc sau alte protozoare cu ajutorul unor organite speciale numite flageli sau cili; c) inmultirea la protozoare se face sexuat si asexuat.

Protozoare mai importante dpdv medical se impart in 4 clase: 1) C rizopodelor reprezentant: entameoba dyzenteria cuprinde protozoare fara membrana de invelis cu un contur in continua schimbare. Ele se misca si se hranesc cu cjutorul pseudopodelor 2) C flagelatelor reprezentant: tricnomonas vaginalis, giardia sau lamblia au un corp cu o forma definita, ele se misca si se hranesc cu ajutorul flagelilor; 3) C sporozoarelor representant: hematozoavul palustru (plasmodium malarie) se caracterizeaza prin modul particular de inmultire sexuata urmata de elaborare de spori si prin faptul ca sunt o parte din viata lor parazite intracelulare. 4) C ciliatelor (a infuzorilor) reprezentant: bolantidium coli care au o membrana de invelis bine dezvoltata acoperita in parte sau in totalitate cu cili vibratili. CLASA RIZOPODELOR cuprinde acele protozoare care au corpul format din nucleu si protoplasma. Ele emit pseudopode cu ajutorul carora se deplaseaza si inglobeaza particularitati elementare. Conturul amibelor este in continua schimbare. Entameoba dizenterie este un parazit al intestinului gros al omului si produce boala denumita dizenteria amibiana. Forma vegetativa se poate gasi in intestin

in 2 stadii: f minuta si f magna. Forma chistica este forma de rezistenta, rezista la lumina solara 5,6 zile, 2,3 saptamani in fecale umede iar in apa 2,3 luni. Ciclul biologic purtatorul sanatos elimina odata cu fecalele chisturi care ajunse de ex in apa vor putea fi ingerate de omul sanatos care se imbolnaveste. Nu are nevoie de gazda intermediara. Raspandire geografica boala cea mai frecventa este in zonele tropicale, dar in ultimul timp s-au semnalat si in zonele temperate. Patogenie amibele (forma magna) elibereaza enzime, ataca peretele intestinal, patrunzand in submucoasa unde se inmultesc masiv formand o punga de puroi in profunzimea peretelui intestinal. Punga formata se mareste continuu si da aspectul caracteristic de abces in buton de camasa sau sticla. Treptat canalul de comunicare intre abcesul din submucoasa si lumenul intestinal, se largeste si abcesul se deschide in intestin formand o ulceratie intinsa si profunda care se intinde continuu putand produce multiple perforatii intestinale. Amibele pot patrunde in circulatia sangvina si pot fi diseminari in diverse organe, mai frecvent in ficat, plamani si creier formand abcese. Abcesul clinic debuteaza cu 5-6 scaune mucosangvinolente pe zi insotite de tenesme, febra. Bolnavul prezinta o stare de intoxicatie si deshidratare din ce in ce mai grava. Pot surveni complicatii ca perforatii intestinale, abcese la distanta ce agraveaza starea bolnavului deseori pun in pericol viata lui. Diagnosticul este confirmat de evidentierea parazitului fie a formei vegetative din scaune diareice proaspat examinate fie a formei chistice in perioada de acalmie in scaunul format. In formele cronice pot fi recoltate probe prin examen rectoscopic. In amibiaze extra intestinale se examineaza lichidul de punctie din abces si mai nou se pot decela anticorpii din circulatie. Se poate cultiva pe mediul Loefferr. Tratament metronizadol, fasigim Profilaxie masuri de igiena depistarea si tratarea tuturor purtatorilor, dezinfectia apei, spalarea atenta a legumelor si fructelor. CLASA FLAGELATELOR Flagelatele sunt protozoare care au drept caracteristica prezenta flagelilor cu care se deplaseaza. Giardia (lamblia) este agentul giardiozei o parazitoza digestiva intalnita la toate varstele dar cu precadere la copii de varsta mica. Este contagioasa si prezinta un caracter de colectivitate. Morfologie parazitul se prezinta sub doua forme: trofazoid si chist. Ciclul biologic parazitul traieste in lumenul duodenal si al jejunului sub forma de trofozoid. Exista niste receptori de recunostere a celulei intestinale. Se hranesc din celule epiteliale. Parazitii au tendinta de se fixa si de a patrunde in mucoasa. Patrunzand in mucoasa stimuleaza producerea de anticorpi ce actioneaza prin blocarea receptorilor impiedicand fixarea parazitului si favorizand eliminarea parazitului din organism sub forma de chisti. Acestia sunt infectiosi chiar in momentul eliminarii ceea ce explica caracterul contagios al bolii. Ingerati odata cu alimentele poluate sau adusi cu mainile murdare, parazitii se deschisteaza iar trofozoitii rezultati se inmultesc in noua gazda prin diviziune. Rol patogen in infestari masive, parazitul este practic unul langa altul. Se fixeaza cu discul de mucoasa si lezeaza celulele intestinale. Sufera functia membranei celulare va fi un deficit de lactoza si in consecinta intoleranta la lapte la sugari. Prezinta si o bariera mecanica impiedicand absorbtia substantei nutritive. Are capacitate invadanta, producand microulceratii. Clinic se manifesta nespecific prin dureri abdominale, scaderea poftei de mancare, gaze abdominale, sugarii nu mai cresc in greutate, apoi intoleranta la lapte. Pot dispare spontan atat parazitul cat si simptomele pt ca apare imunitatea de tip celular. Intoleranta la lapte ramane pentru mult timp dupa vindecare.

Diagnosticul este dificil. El se bazeaza pe decelerarea trofozoitilor in lichidul duodenal sau a chistilor in scaun. Examenul lichidului duodenal deceleaza trofozoitii care sunt usor de depistat si recunoscut datorita miscarilor parazitului. Examenul coprologic evidenteaza chistul. Examenul imunologic controlul dupa tratament se face prin 4-6 examene coproparazitologice prin tehnici directe sau de concentrare la intervale de 7-10 zile incepand dupa 7-1- zile de la terminarea tratamentului. Tratament metronidazol. Boala se raspandeste numai prin chisti. Acestia se transmit direct de la om la om sau indirect. Sunt apidemii hidrice si la noi. Apa sa fie fiarta mai ales pt copii, 5080% copii au giardoza. Se transmite si prin caine mai ales cel de parc.

TRICOMONAS VAGINALIS Este un protozoar flagelat, piriform, citoplasma are o structura granulara, anterior prezinta un nucleu mare cu un mic cariozom central. Tot anterior se afla si grupul de bleforoplasti, din care pornesc anterior patru flageli liberi si un flagel posterior care urmeaza in lungul corpului o membrana ondulanta. Parazitul este cunoscut numai ca trofozoid, nu prezinta chisti, uneori apar si forme rotunde fara flagel, imobile dar fara perete de chist. Unii considera ca ar fi forme degenerative. Puse in mediu de cultura isi recapata forma normala mobila. Pot fi confundate cu celule epiteliale, leucocite. Se multiplica asexuat prin diviziune. Este putin rezistent in mediul exterior de aceea se transmite in exclusivitate direct venerian si in mod exceptional pe cale indirecta prin lenjerie, scaunul de toaleta. Rezista cateva ore in conditii de umiditate. Femeia este rezervorul, iar barbatul diseminatorul de parazit. Se hraneste cu glicogen si bacterii. Boala la om tricomoniaza urogenitala sau tricomonoza vaginala - la femeie, forma de manifestare cea mai frecventa este vaginita care se insoteste de leucoree permanenta, abundenta, fluida insotit de parazit vulvar. La inceput este o secretie spumoasa, galben verzuie ce se atenuiaza in cateva zile, ramane pruritul

si o secretie necaracteristica. Se exacerbeaza in timpul sarcinii si imediat dupa menstruatie in functie de ciclul hormonal. In multe cazuri, tulburarile vaginale se insotesc de manifestari uretrale si vezicale (cistita). Poate provoca eroziune la colul uterin care duce la carcinom. Poate produce sterilitate secundara la femei. - la barbat, se manifesta sub forma de uretrita uneori asemanatoare cu cea gonococica cu prurit, senzatie de arsura la mictiune, secretii abundente iar alteori apare o simpla iritatie a meatului insotita de o picatura matinala. Uneori produce prostatita la barbat. In unele cazuri atat la femeie cat si la barbat, tricomonas vaginalis nu determina manifestari clinice. Se asociaza frecvent cu candida, gonococ sau piogeni banali. Diagnosticul de laborator: A. Evidentierea parazitului prin examen direct intre lama si lamela cu ajutorul microscopului optic din secretia vaginala sau secretia uretrala dimineata. Examenul direct cu ser fiziologic se face cat mai rapid dupa recoltare. Formele imobile se pot confunda cu leucocite sau celule epiteliale. Coloratia Giemza sol 1/10 diluata cu ser fiziologic cu pH 7,2-7,6. Citoplasma se coloreaza in bleu, flagelul in rosu, nucleul in violet. B. Cultivarea pe mediu Leoffler (mediu solid) sau in bulion glucozat + tiogliconat de Na cu sau fara adaos de antibiotic. C. Test imunologic in ultimul timp se practica decelarea antigenelor de tricomona prin metoda ELIZA in uretritele barbatilor. Prin reactie serologica (cercetarea anticorpilor) titrul semnificativ 1/80 Tratament metronidazol, se recomanda 8 comprimate intr-o singura zi sau 3x1 comprimate/zi timp de 7 zile. La femei se asociaza cu tratamentul local (tricomicon). Fasigin, 2 gr doza unica cu conditia tratarii ambilor parteneri. Nu se da in caz de sarcina.

HELMINTIOLOGIA Helmatodele sunt belminti cilindricifuziformi sau filiformi. Corpul este alc dintr-o cuticula iar evolutia larvelor se face prin naparlire. ASCARIS LUMBRICOIDES Este cel mai mare nematod interstitial al omului. Boala se numeste ascariaza. Parazitoza este cosmopolita la toate varstele dar mai ales la copii. Ciclul biologic adultii traiesc in intestinul subtire unde fiecare femela depune un numar mare de oua pana la 250 mii. Ouale nu sunt embrionate, embrionarea oualelor are loc in mediul exterior sub influenta factorilor din natura, umiditate. Infestarea omului are loc cu oua embrionate aduse cu zarzavaturile consumate crude. In tubul digestiv al omului larva iese din ou dar nu ramane in intestin ci strabate peretele intestinal incepand un lung ciclu migrator parenteral. Pe cale transperitoniala ajunge in ficat unde in 3-4 zile trece in vasele hepatice apoi prin circulatia de intoarcere este purtata spre plamani. Larva se opreste in capilarele pulmonare pe care le rupe, cade in alveola si se ridica in sus prin caile pulmonare. Trecerea prin plamani dureaza 5-7 zile. Ajunsa in faringe larva este inghitita si o intalnim din nou in tubul digestiv unde de asta data se opreste. Viermii crec, devin adulti, se cupleaza iar femela incepe depunerea

de oua. Din momentul infestarii si pana cand femela incepe depunerea de oua trec aprox 2 luni. Femelele traiesc in jur de 8-10 luni interval dupa care se elimina moarte odata cu scaunul. Masculii au viata mai scurta. Rol patogen in cursul ciclului parenteral, ascariaza se insoteste de manifestari clinice pulmonare. In faza intestinala parazitul poate determina manifestari abdominale variate. Incarcarile parazitare masive pot avea repercursiuni asupra starii de nutritie a organismului. Pot aparea complicatii chirurgicale variate: -migratii anormale, ocluzii intestinale. Diagnostic 1) Anamneza ne poate oferi date importante, persoanele parazitate pot vedea si recunoaste cu usurinta un ascarid eliminat mort odata cu scaunul/limbric. In unele cazuri pentru a avea un diagnostic actual trebuie sa recurgem la un control coproparazitologic. Acesta il facem dupa cateva zile sau dupa administrarea unui purgativ salin ca sa grabim curatirea tubului digestiv de ouale restante. 2) Examinarea macroscopica se face de pilda in cazuri chirurgicale mai ales cand ascarizii sunt gasiti extraintestinal. 3) Examenul microscopic pune in evidenta oua;e parazitului. 4) Examenul hematologic poate fi o usoara anemie, limfocitoza, euzinofile. Aceasta din urma este precoce si incepe din ziua 6-8 de la infestare. Profilaxie folosirea wc igienic, apele de canalizare nu vor fi folosite decat dupa decantare sau filtrare, educatie sanitara pentru a arata modul de infestare, necesitatea spalarii mainilor murdare cu apa inainte de consum a fructelor si zarzavaturilor care se consuma crude.

OXIURIS VERMICULARIS (oxiur, vermisor) Ciclul biologic adultii traiesc in cerc, viata e scurta, femela 30 zile, masculul mai putin. Oxiurul este singurul nematod intestinal al omului care nu depune ouale pe rand ci dimpotriva ouale raman in uterul femelei unde se embrioneaza. La capatul a 30 zile de viata, femela migreaza prin tubul digestiv spre anus unde depune toate ouale odata in nr de 10 mii in cutele mucoasei anale si in jur si apoi moare. Fenomenul are loc mai ales in cursul noptii in primele ore de somn a copilului. Foarte repede pana la max cateva ore, embrionul din ou se transforma intr-o larva vermiforma intestinala de unde decurge caracterul contagios al bolii. Purtatorul de parazit datorita pruritului anal, ia ouale pe degete prin grataj iar ulterior daca nu se spala le duce la gura. In tubul digestiv larvele din oua coboara in ileon, devin adulti, se cupleaza, femelele raman in cec pana la maturarea oualelor iar apoi ciclul continua la fel. De aici intelegem de ce nu avem de a face cu o infestare cronica propriu zisa, ci de reinfestari permanente si de ce nu gasim oua in materii fecale. Rol patogen al oxiurului, este variat putand determina semne de enterocolita uneori apendicita prin actiune iritativa si bacterifera. Femelele parazitului determina iritatii anale, congestii perianale iar la fetite iritatii vulvare. Semnele generale sunt frecvente si sunt determinate prin mecanisme reflexe si toxice: prurit anal, nervozitate, somn agitat iar in timpul zilei somnolenta. Mentionam de asemenea nevroza adultului care se stie parazitat si care persista uneori si vindecare parazitologica, este nevroza postoxioroza.

Diagnostic 1) Anamneza in multe cazuri, mai ales la copii, mama vine cu diagnostic precizat, parazitii fiind usor de recunoscut dupa marime si culoare. 2) Examen macroscopic in general nu este necesar, decat in cazul in care suspectam confuzii din partea bolnavului. 3) Examen microscopic este eficient in examenele amprentei anale. In caz de rezultat negativ, recoltarea se repeta de 3 ori la 7-10 zile interval. 4) Ocazional la femei si fetite intens parazitate, oxiurii si ouale pot fi antrenate prin spalare de jetul urinar si se deceleze in sediment. Tabloul sangvin nu este caracteristic, unii au semnalat o usoara lecocitoza, iar euzenofilia numai la 11% din bolnavi. Controlul dupa tratament se face dupa 20-30 zile. Profilaxie tinand seama de marea contagiozitate, odata cu tratarea bolnavului vor fi tratati toti membrii familiei indeosebi copii. Respectarea regulilor de igiena personala in special in institutiile de copii (crese, camine, gradinite). Zarzavaturile si fructele vor fi bine spalate.

EXAMENUL MICROBILOR Examenul microscopic in bactereologie, indiferent de metoda produsa de examinator se poate efectua in doua moduri: 1) in stare proaspata, efectuand un preparat umed intre lama si lamela; 2) dupa coloratia preparatului umed, a celui uscat sau sectiunilor histologice. Prima metoda ne da indicatii privind mobilitatea germenilor si mai putin in legatura cu morfologia lui. Prepararea frotiurilor se intelege prin frotiu, intinderea pe lama intr-un strat foarte subtire a produsului de examinat. Pe mijlocul lamei se depune o cantitate mica de produs. Fixarea se face la caldura trecand lama de 3 ori prin flacara unui bec de gaz cu produsul in sus. Fixarea se poate face si cu agenti chimici. Colorarea poate fi impartita in: simple, compuse sau diferentiale si speciale (pt spori, capsula, cili, nucleu, perete celular). Coloratia simpla ne permite sa recunoastem usor si repede morfologia gen a microbilor, colorantul folosit este rosu sau albastru. Coloratiile compuse pot fi: coloratia gram, coloratia Ziehl-Neelsen. Tehnica coloratiei gram 1) Colorarea se acopera frotiul fixat cu violet de gentiana timp de 1-2 min. 2) Mordansarea, se varsa colorantul si fara spalare se acopera cu solutie Lugol12 min.

3) Diferentierea se elimina solutie Lugol si tot fara spalare se decoloreaza cu sol de alcool - acetona pana cand din frotiu nu se mai antreneaza colorantul violet. Spalare rapida cu apa. 4) Recolorarea se coloreaza pt contrast cu sol de fuxina diluata 1/10 sau sol safrinina 30sec 1min. 5) Se spala cu apa de robinet, se usuca si se examineaza cu imersia. Examinarea produselor 1) Preparat umed intre lama si lamela pe o lama curata se depune cu pipeta sau ansa o mica picatura din produs intr-o picatura de apa, se acopera cu o lamela curata. Lichidul nu trebuie sa depaseasca marginile lamelei. 2) Preparat colorat executare de frotiu (este cel mai bine) Din identificarea unui germene este insamantarea si izolarea lui intelegand prin insamantare, trecerea microbului pe mediu de cultura in scopul de a-l multiplica iar prin izolare, obtinerea unui microorganism in stare pura (cultura pura). Insamantarea se face in functie de produs si germenele insamantat pe medii simple, medii de imbogatire, medii selective sau diferentiale. Din coloniile respective, germenele izolat in stare pura este cercetat pentru evidentierea proprietatilor culturale si biochimice identificat dupa caz cu seruri, teste specifice sau teste suplimentare. In final se face antibiograma.

MEDIILE DE CULTURA Cultivarea microbilor mediul de cultura este un amestec de substante organice, anorganice, saruri minerale dizolvate in anumite proportii in apa distilata. Sunt sintetice, sunt folosite pentru izolare si identificare. Mediul de cultura trebuie saindeplineasca urmatoarele conditii: - sa fie nutritiv, sa contina toate substantele energetice si plastice care sunt necesare pentru dezvoltarea microbului insamantat; - sa aiba un ph alcalin cuprins intre 7-8; - sa fie perfect steril pt a permite obtinerea de culturi pure. Clasificare 1) Dupa consistenta: medii lichide si solide 2) Dupa compozitie: simple sau uzuale Medii de conservare si transportare: medii de imbogatire, medii diferentiale, medii selective, medii speciale de diagnostic, medii pt anaerobi, medii pt culturi celulare. Insamantarea pe medii de cultura: cu ansa de platina cu bucla, cu pipeta, cu tamponul si ansa, cu ansa prin intepare.