Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI”

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ Specializarea Teologie Sistematică-Biblică

HRISTOLOGIA SFÂNTULUI ATANASIE CEL MARE

Îndrumător:

Pr. Prof. Univ. Dr. Valer Bel

Cluj-Napoca

2008

Masterand:

Chiciudean Septimiu

Viaţa şi opera

Sfântul Atanasie s-a născut în Alexandria Egiptului în anul 295, întucât potrivit unui elogiu coptic, în momentul urcării pe tronul episcopal al Alexandriei, în 8 iunie 328, avea 33 de ani. 1 Despre copilăria lui aflăm dintr-o frumoasă legendă, potrivit căreia episcopul Alexandriei îl vede oficiind un botez creştin asupra altui copil în calitate de “ierarh” înconjurat de un sobor de “preoţi”. După ce episcopul îi cercetează, fiind uimit de complexitatea botezului îl recunoaşte valid. 2 Cu siguranţă a primit o educaţie aleasă clasică şi creştină, cea din urmă datorându-se prestigioasei şcoli catehetice alexandrine. Îndeplineşte timp de 6 ani funcţia de lector în Biserica Alexandriei, după care în 318 devine diacon şi secretarul episcopului Alexandru. Tot în acest an preotul bisericii din Baucalis, Arie începe să-şi răspândească ereziile prin care contesta dumnezeirea Fiului. După moartea ierarhului Alexandru, este ales în scaunul episcopal, în 8 iunie 328, fiind socotit deja cel mai aprig opozant al lui Arie. Datorită acestei poziţii a suferit cinci exiluri, vreme de aproximativ 20 de ani. Fire dârză, temperament adesea vulcanic, greu de stăpânit, mult mai ponderat spre sfârşitul vieţii, când lucrările lui au un caracter biografic, ascetic sau exegetic, Sfântul Atanasie scrie o pagină cu totul specială în istoria Bisericii universale. 3 A făcut mereu dovada unei sinteze ideale între severitate şi blândeţe în toate actele de administraţie bisericească. Vehemenţa cu care a combătut erezia ariană, îi aduce admiraţie dar şi invidia celorlalţi. A plecat la Domnul la 2 mai 373, fiind unul din primii episcopi nemartiri care au primit un cult public 4 . La această dată biserica noastră prăznuieşte Aducerea moaştelor sfinţiei sale, dar de asemenea îl mai pomeneşte o dată, în 18 ianuarie, împreună cu alt mare ierarh alexandrin, Sfântul Chiril.

1 Prof. Dr. Ioan G. Coman, vol. III, Bucureşti, 1987, p. 97, apud. Dr. Nicu Dumitraşcu , Teologi Pre- şi -Post Niceeni, Ed. Napoca Star, Cluj 2002, p. 108

2 Pr. Ştefan C. Alexe, Sfântul Atanasie cel Mare, împlinirea a 1600 de ani de la moatea sa, în „ Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, nr. 11- 12, 1973, p. 783

3 Dr. Nicu Dumitraşcu , Teologi Pre- şi -Post Niceeni, Ed. Napoca Star, Cluj 2002, p. 110

4 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Ed. Sf. Mânăstire Dervent, 1999, p. 94.

2

Scrieri şi opera

Opera sa este extrem de complexă orientânu-se spre un scop pe care l-a atins prin întreaga sa viaţă şi anume apărarea creştinismului tradiţional al Bisericii. Sfântul Atanasie a fost unul dintre cei mai prolifici autori ai vremii sale, abordând aproape toate genurile. Compoziţia lucrărilor sale este: ordonată şi sobră, autorul lor dispunând de o elocinţă caldă şi o bună persuasiune. 5 Opera sa nu ni s-a păstrat în întregime. Principalele sale lucrări apologetice: Cuvânt contra păgânilor (grecilor), Cuvânt despre Întruparea Logosului, dogmatico-polemice: Cuvinte contra arienilor, Despre Întrupare şi contra arienilor, Expunerea credinţei istorico-polemice: Apologie contra arienilor, Contra lui Valens şi Ursaciu, Apologie despre fuga sa şi Istoria arienilor către monahi, exegetice – explicări la Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor, Pslami, Iov, Matei, epistole oficiale: Scrisorile pascale, Scrisoare asupra credinţei, Scrisoare către episcopii africani, Enciclice, doctrinare: Scrisoarea despre hotărârile Sinodului de la Niceea, Scrisoare despre învăţătura lui Dionisie (episcopul Alexandriei), Scrisori către Serapion, Scrisori către Epictet, ascetic sau disciplinar Scrisori către Dracontios, Rufinian şi Amun 6 . Cea mai importantă operă a sa o constituie cele “Trei Cuvinte împotriva arienilor”, arătând netemeinicia ariană, trasând în acelaşi timp şi bazele hristologiei şi ale soteorologiei oficiale ale Bisericii. De asemenea el este autorul celui mai vechi document despre viaţa ascetică în lumea monahală, descriind viaţa Sfântului Antonie în 94 de capitole în anul 357, care se individualizează în peisajul ascetic prin capitolele de demonologie. Sfântul dă o temelie hristologică întregii ascetici şi spiritualităţi creştine prin unirea caracteristicilor umane ca slăbiciunea foamei, frica de moarte, rugăciunea cu afirmaţiile puterii Lui formulând învăţătura despre puterea lui Dumnezeu prin care se biruie moartea. 7 Au existat alţi părinţi care au scris mai profund, sau mai frumos, dar nici unul nu a făcut-o cu atâta autoritate. Atanasie a scris direct, aproape întotdeauna atingând miezul problemelor tratate, onţinutul lucrărilor sale dovedesc o credinţă şi o încredere în adevărurile tradiţiei creştine de neegalat. 8

Teologia treimică a Sfântului Atanasie cel Mare

5 Ibidem, p. 98

6 Ibidem, p. 95-96.

7 Pr. Dumitru Stăniloae, Studiu introductiv, la Sfântul Atanasie cel Mare în colecţia P.S.B. nr 15: P.S.B., Ed. I.B.M.B.O.R., p. 25

8 Dr. Nicu Dumitraşcu, Teologi Pre- şi -Post Niceeni, Ed. Napoca Star, Cluj 2002, p. 114

3

Episcopul alexandrin, cu toate că nu a fost un scriitor sistematic, în demersurile sale anti- ariene, abordează problemele majore ale teologiei epocii sale. Arie recunoaşte cel trei ipostasuri dar le concepe ca separate şi de naturi diferite, străine ca substanţă. 9 Combătându-i şi ironizându-i pe arieni, Sfântul Atanasie zice că dacă Logolul nu coexistă din veşnicie cu Tatăl, nu există Treime veşnică. 10 Raţionalizarea tainei lui Dumnezeu în funcţie de diverse influenţe filosofice, pe fondul neprecizării conţinutului termenilor utilizaţi de teologii primelor veacuri creştine, a dus mereu la erezie. Sfântul le reproşează arienilor că au încetat de a mai filosofa în spiritul apostolic. 11 Pentru Atanasie, ousia este încă sinonimă cu ipostas, deosebirea lor arătându- o părinţii capadocieni. Cu toate că nu i-a acordat o lucrare specială, Sfânta Treime este prezentă în întreaga sa operă. El este teologul prin excelenţă al identităţii esenţiale dintre Tatăl şi Fiul, exprimată printr-un termen controversat, όμοούσιος, care îşi va găsi locul atât în Simbolul de Credinţă de la Niceea, cât şi în conştiinţa Părinţilor Bisericii şi credincioşilor creştini. 12 Problema lui όμοούσιος, este înainte de toate o problemă hristologică ce priveşte direct mântuirea omului. Teologia trinitară atanasiană se completează cu învăţătura despre omousia Duhului Sfânt cu Tatăl şi cu Fiul. Pnevmatologia este dezvoltată de Sfântul Atanasie în confruntarea cu pnevmatomahii, extinzând la Duhul Sfânt apologia Fiului. Fie Duhul Sfânt este creatură şi atunci Treimea nu există, fie Dumnezeu este Treime, iar atunci Duhul este de-o-fiinţă cu Tatăl. În Duhul, omul reproduce Chipul Fiului, El fiind cel Care întipăreşte în noi dorinţa asemănării. Tatăl fiind lumină şi Fiul fiind strălucirea Sa, putem vedea de asemenea, în Fiul, pe Duhul Sfânt prin Care suntem luminaţi. 13 Prin acestea Sfântul ne arată că întreaga iconomie dumnezeiască în lume este treimică, tăgăduind pe Fiul, tăgăduiesc şi pe Tatăl şi grăind rău de Duhul Sfânt grăiesc rău şi de Fiul. Împărţindu-şi împotrivirea faţă de adevăr: unii cugetând împotriva Cuvântului, ceilalţi împotriva Duhului, îndreaptă aceeaşi hulă împotriva Sfintei Treimi. 14

9 Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvântul întâi împotriva arienilor, în P. S.B. vol. 15, Ed. I.B.M.B.O.R.

10 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Ed. Sf. Mânăstire Dervent, 1999, p. 97

11 Dumitru Popescu, Dorul Costache, Introducere în dogmatica ortodoxă, Ed. Libra, Bucureşti, 1997, p. 67

12 Pr.prof. dr. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. III, Bucureşti, Ed. I.B.M.B.O.R. 1987, p. 183

13 Către Serapion, I, 19

2005, p. 263.

14 Sfântul Atanasie cel Mare, Epistola întâi către Serapion episcop de Thmuis, împotriva celora care hulesc şi spun că Duhul Sfât este creatură, în: P.S.B., vol. 16 Ed. I.B.M.B.O.R., p.23

Pr. Boris Bobrinskoy, Taina Preasfintei Treimi, Ed. IBMBOR, Bucureşti,

4

Gândirea Sfântului este treimică, plecând de la slava Tatălui şi Fiului, ajunge să dea o asemenea slăvire şi Duhului în formula generalizată: Slavă Tatălui prin Fiul în Duhul Sfânt. Treimea nu este formată din Creator şi creatură, ci este în întregime: Putere creatoare, producătoare, asemenea ei însăşi, neîmpărţită prin firea Ei, unică în acţiunile Ei. Dacă Fiul nu este din veci împreună cu Tatăl, nu e Treimea din veci, ci mai înainte a fost monadă, deci conştiinţa lui Dumnezeu despre Sine a crescut şi s-a constituit cu înaintarea vremii. 15 Importanţa decisivă a Sfântului a constat în menţinerea ideei unui Dumnezeu unic, iar pe de altă parte existenţa unei vieţi a iubirii în El însuşi, datorită Persoanelor Treimice, care prin iubirea Lor desăvârşită fac înţeleasă unitatea desvârşită a lui Dumnezeu, cât şi a aducerii lumii la existenţă. 16

Hristologia Sfântului Atanasie

Hristologia Sfântului Atanasie este centrată pe adevărul potrivit căruia Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, la plinirea vremii şi-a luat trup la fel ca al nostru dintr-o Fecioară. Conflictul cu Arie s-a declanşat când acesta a contestat învăţătura episcopului Alexandru al Alexandriei, care susţinea că Fiul este coetern cu Tatăl, Atanasie susţinând că Hristos are o singură personă în care subzistă ambele firi, dumnezeiască şi omenească, accentuează aproape cu obstinaţie importanţa trupului pe care, ca să-l scoată din cursa morţii Cuvântul a lua trup. Astfel încât toată creaţiunea materială o include Logosul dumnezeiesc în Sine: mai întâi prin întrupare apoi prin înviere. Dacă toată materia e un logos plasticizat, trupul e mai mult decât atât. În el modelându-se plasticizarea prin suflet care pune în vibraţie conştiinţa turpului şi viceversa. 17 Trasând de asemenea şi consecinţele dogmatice ale unirii ipostatice.

15 Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvântul întâi împotriva arienilor, în P. S.B. vol. 15, Ed. I.B.M.B.O.R. , p.

175

16 Pr. Dumitru Stăniloae, Studiu introductiv, la Sfântul Atanasie cel Mare în colecţia P.S.B. nr 15, Ed. I.B.M.B.O.R., p. 12

17 Pr. Dumitru Stăniloae, Notă explicativă la Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvântul întâi împoriva

arianismului

p. 210

5

făptura trăieşte din împărtăşirea cu Cuvântul întrupat. Arie dimpreună cu adepţii lui voind să pătrundă taina Sfintei Treimi şi pe cea a persoanei divino umane a lui Hristos, le-au coborât la nivelul lor de înţelegere, micşorând divinitatea Logosului încât aceasta s-a limitat la o adopţie din partea Tatălui. Arie are o perspectivă hristologică ascendentă, pornind de la filosofie la teologie, de la om la Dumnezeu, în timp ce Sfântul Atanasie abordează hristologia de la Dumnezeu la creatură, la om ca prin Om să ridice întreg omul la Dumnezeu 18 . Arianismul distorsonează atât divinitatea cât şi omenitatea Mântuitorului. Prima perioadă a activităţii doctrinare a Sfântului Atanasie se desfăşoară sub semnul apărării dumnezeirii Cuvântului şi al afirmării plinătăţii mântuirii dobândite prin Întruparea Cuvântului dumnezeiesc. Taina întrupării nu aduce nici un prejudiciu dumnezeirii Fiului şi deofiinţimei Acestuia cu Tatăl Tema lui favorită e Întruparea Cuvântului, din iubire pentru noi şi pentru a noastră mântuire; şi a dumnezeirii Lui, realitatea somatică a Mântuitorului şi relaţia Fiului cu Tatăl. Sfântul Atanasie combate erezia ariană în înregimea ei apărând ortodoxia în întregimea ei, afirmând că:

Logosul cel netrupesc şi-a însuşit cele ale trupului ca pe ale Sale. Întrupându-se, El nu S-a schimbat în nicio privinţă, ci a rămas ceea ce era şi mai înainte 19 . Sfântul deduce învierea chiar din întrupare. Cuvântul lui Dumnezeu a luat trupul ca să-l scape de moarte, adică să-l învie. El era ferm convins că în credincioşi Hristos este prezent şi lucrează în ei. Cel ce nu crede în învierea trupului se dovedeşte necunoscând puterea Cuvântului şi Înţelepciunea lui Dumnezeu. Hristos a murit ca un muritor, dar a înviat pentru Viaţa care din El, Hristos suferă moartea pentru nemurirea tuturor. 20 La acuzaţia adusă creştinilor că sunt idolatrii pentru că adoră trupul lui Iisus. Sfântul răspunde: Noi adorăm Logosul lui Dumnezeu, Domn al creaturii, întrupat, noi nu adorăm trupul lui Dumnezeu aparte, ci noi îl recunoaştem ca Dumnezeu existând în trup 21 . Sfântului Atanasie şi Părinţilor Capadocieni le revine meritul de a fi pus datele principale ale problemelor hristologice: integritatea celor două firi, unirea lor, greutatea de a înţelege felul acestei uniri, comunicarea însuşirilor, titlul de Născătoare de Dumnezeu dat Sfintei Fecioare Maria. 22

18 Nicolae Dragoş Kerekes, Iisus Hristos consubstanţial al Tatălui după Sfântului Atanasie cel Mare în în Iisus Hristos Fiul Omului şi Mântuitorul Lumii după Sfântul Atanasie cel Mare, Ed. Renaşterea, Cluj- Napoca 2007, p109

19 Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvântul întâi împotriva arienilor, în P. S.B. vol. 15, Ed. I.B.M.B.O.R.

20 Idem, p. 127

21 Sfântul Atanasie cel Mare, Scrisoarea către Adelfiu, apud. Pr.Ioan G. Coman, Şi Cuvântul s-a făcut trup, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara 1993, p. 52

22 Pr.Ioan G. Coman, Şi Cuvântul s-a făcut trup, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara 1993, p. 58

6

Deofiinţimea Fiului cu Tatăl în învăţătura hristologică a Sfântului Atanasie cel Mare

Sfântul a fost până la un punct un creator de teologie, dacă ţinem seama de rolul său important pe care l-a avut la sinodul I ecumenic. Victoria Simbolului Niceean şi a învăţăturii despre deofiinţimea Fiului cu Tatăl se datorează Sfântului Atanasie cel Mare. Aşa cum Sfântul Evanghelist Ioan împrumută termenul Logos din mediul cultural elevat al timpului, aplicându-i un conţinut creştin, şi Sfântul Atanasie utilizează termenul όμοούσιος, (aproximativ de 70 de ori în toată opera) socotind că exprimă cel mai bine conţinutul învăţăturii revelate despre consubstanţialitatea şi egalitatea Fiului cu Tatăl 23 , descriind relaţia fiinţială, ontologică, intimă a Tatălui cu Fiul. Teologia Sfântului Atanasie cel Mare se plasează pe linia care vine direct de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan cel care in prologul său exprimă pe de-o parte divinitatea Logosului, a Fiului lui Dumnezeu, şi întruparea Lui pentru mântuirea lumii. Acest termen este principalul element al doctrinei atanasiene, în jurul căruia gravitează întreaga dispută ariană. Căci ei putând folosi şi preface în mod sofistic toate, numai de acest cuvânt se tem, căci dă pe faţă erezia lor. 24 Prin όμοούσιος, Sfântul asigură atât transcendenţa lui Dumnezeu faţă de lume, cât şi unitatea vie şi iubirea Lui interpersonală internă, care poate aduce fericirea unirii cu El în iubire. Numai pentru că Tatăl are un Fiu etern şi de o fiinţă cu El, creatul este creat cu adevărat ca o realitate produsă din nimic. Prin acest fapt că Dumnezeu este un Tată care are un Fiu de o fiinţă cu El, e depăşit atât arianismul, cât şi origenismul neoplatonic în concepţia despre Dumnezeu şi

23 Pentru o privire de ansamblu, vezi: Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, Studii de Teologie Patristică, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004, p. 57-81.

24 Sfântul Atanasie cel Mare, Despre sinoade, XLV, p. 161, apud. Grigore Costin, Hristologia Sfântului Atanasie cel Mare în confruntare cu arianismul, în Iisus Hristos Fiul Omului şi Mântuitorul Lumii după Sfântul Atanasie cel Mare, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca 2007, p17

7

lume. 25 De accea spune Sfântul, numele de Tată pe care i-L atribuie lui Dumnezeu creştinii înfiaţi şi îndumnezeiţi în Hristos, este cu mult mai mare decât numele de Creator. Numele de Tată, implică o relaţie a lui Dumnezeu cu El Însuşi în Sfânta Treime, pe când numele de Creator implică o relaţie a lui Dumnezeu cu lumea creată. 26 Dacă Fiul nu S-ar fi revelat făpturilor ca viaţă în Sine, ca sfinţenie în Sine, dacă nu ar fi de o fiinţă cu Tatăl nu L-ar face cunoscut pe Tatăl însuşi în Sine. 27 Ori arianismul susţinea că Logosul este creat din voinţa Tatălui, din nimic, pentru a crea lumea, fiind imposibil ca Dumnezeu să-şi comunice esenţa. Pentru că El fiind subordonat Tatălui nu este deofiinţă cu Tatăl, deci nu este Dumnezeu. Arie era susţinut de către Eusebie de Nicomidia şi puţin mai camuflat Eusebie de Cezareea cel puţin în privinţa ereziei sale că Fiul are un început, şi a fost făcut din nimic. Împotriva lor Sfântul Atanasie scrie: Acesta este Fiul adevărat al Tatălui, prin fire, propriu fiinţei Lui, Înţelepciunea, unic născută şi Cuvântul adevărat şi unic al lui Dumnezeu. Nu este creatură şi făptură, ci Născutul propriu al fiinţei Lui. 28 Divinitatea Fiului, deci omousia cu Tatăl, implică veşnicia Lui, de unde putem concluziona limpede că că nu poate fi considerat ca aparţinând lumii, întrucât aceasta este făcută prin El. Cu toate că Fiul este deofiinţă cu Tatăl, Tatăl nu se confundă cu Fiul şi nici Fiul cu Tatăl deşi sunt deofiinţă. Fiul este în Tatăl ca strălucirea în lumină, fiind necauzat asemenea Tatăului. Acesta îl numeşte pe Tatăl „ Domn”, nu pentru că era rob, ci pentru că era chip de rob. Omul este „rob” al lui Dumnezeu pentru că are totul de la El, fiind făcut din nimic, dar şi pentru că e făcut să slujească pe Dumnezeu pentru că fiind din puterea Lui trebuie să rămână deschis Lui. Tatăl şi Fiul sunt pur şi simplu o comuniune liberă sau o unitate nelipsită de comuniune din eternitate, o Persoană născând şi alta născându-se, cea dintâi neslăbind caracterul de Subiect a Celei de a doua. 29 Din întreaga operă a Sfântului reiese faptul că el promovează şi apără deofiinţimea Fiului cu Tatăl deşi nu foloseşte decât numai o singură dată în Cel trei Cuvinte împotriva arienilor acest termen. Relaţia chip prototip este diferită în teologie şi filosofie. Christoph Schönborn spune că

25 Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu ,Ibidem p. 16

26 Sandu Tarsia, Argumentarea Dumnezeirii lui Iisus Hristos, din perspectivă soteriologică la Sfântul Atanasie cel Mare, în Iisus Hristos Fiul Omului şi Mântuitorul Lumii după Sfântul Atanasie cel Mare, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca 2007, p 23

27 Pr. Dumitru Stăniloae, Notă explicativă la Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre Întruparea Cuvântului p. 85

28 Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvântul întâi împotriva arienilor, în P. S.B. vol. 15, Ed. I.B.M.B.O.R. , p.

163

29 Pr. Dumitru Stăniloae, Notă explicativă la Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvântul al doilea împoriva

arianismului

p. 296

8

conceptul de chip, nu-l putem aplica lui Dumnezeu şi creaţiei fără să accentuăm în acelaşi timp diferenţa. În Dumnezeu ne întâlnim cu un chip desăvârşit, al unui chip căruia nu-i lipseşte nimic din desăvârşirea modelului. 30 Arie susţinea că dacă Dumnezeu este esenţial nenăscut, un Dumnezeu născut prin comunicare de fiinţă este o contradicţie în termeni. El spune: noi recunoaştem un singur Dumnezeu, singur veşnic, singur adevărat, Dumnezeul Legii, al profeţilor şi al Noului Testament 31 . Concepţia ariană nu făcea distincţia dintre născut sau nenăscut şi creat şi necreat, raţionament din care concluzionează el, nu pot fi doi necreaţi, două principii, sau doi Dumnezei. Orice naştere implicând in aserţiunea pur umană un început. Sfântul introduce pentru prima dată în teologie distincţia netă între naşterea dinainte de veci a Fiului din Tatăl şi între creaţia lumii în timp. Naşterea arată că Fiul are aceeaşi fiinţă cu Tatăl, că ceea ce se spune despre Tatăl se spune şi despre Fiul, afară de aceea că Acesta este Fiu, nu Tată. Născut din veşnicie Fiul este cu necesitate din fiinţa Tatălui, această expresie constituie condamnarea expresă a arianismului. 32 Fiul are tot ce are Tatăl, de aceea este în chip necesar deofiinţă şi nu asemănător cum susţineau semiarienii care sugerează o asemănare exterioară. Principala idee expimată prin όμοούσιος este unitatea fiinţei divine. Acest termen reuşeşte admirabil să asigure pe de o parte, egalitatea între Tatăl şi Fiul, iar pe de alta parte, distincţia dintre Ei. Toată teologia Sfântului Atanasie cel Mare e o teologie a Logosului văzut ca persoană dumnezeiască care este egal cu Tatăl.

Soteriologia teologului răscumpărării creştine, Hristos calea spre mântuire a omului

30 Christoph Schönborn, Icoana lui Hristos, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996, p.16

31 Thalia, Despre sinoade apud. Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, Studii de Teologie Patristică, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004, p. 59.

32 Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, Studii de Teologie Patristică, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004, p. 77, nota explicativă 58

9

Sfântul Atanasie cel Mare îşi orientează soteorologic demonstraţia teologică a divinităţii Cuvântului întrupat. Învăţătura sa este de cel mai profund umanism, dezvoltând pe baza hristologiei, soteorologia sa, arătând ce a câştigat omenirea prin întruparea Cuvântului: înfierea, îndumnezeirea, desăvârşirea, nemurirea. Dar tocmai în aceasta se arată mărirea lui Dumnezeu: că poate ridica prin smerenia Sa la atâta înălţime o făptură creată din nimic. Iar aceasta o împlineşte Dumnezeu mergând în smerenie nu numai până la întrupare, ci până la moarte din iubire pentru om 33 . Hristos lucrează în om, care cu toate că este aşa de slab este capabil să încapă pe Dumnezeu în el, mântuirea lui. Dar Dumnezeu nu încape în omul care se umflă în sine prin mândrie. Minunea omului se arată că Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-e poate îmbrăca în el şi se poate manifesta prin el. Dar micimea omului se arată în aceea că nu ne putem mântui închizându-ne în omenesc. 34 Şi precum Domnul îmbrăcând trupul, S-a făcut om aşa noi oamenii suntem îndumnezeiţi fiind preluaţi de Cuvântul prin trupul Lui, şi de aceea moştenim viaţa veşnică. 35 Soteorologia atanasiană ocupă un loc capital în gândirea Sfântului Părinte. Mântuirea se realizează prin Dumnezeu adevărat care s-a făcut om adevărat, întrucât mântuirea presupune o transformare lăuntrică, internă a omului şi nu una exterioară. 36 Ea are ca punct de plecare întruparea Domnului care ne deschide şi nouă perspectiva îndumnezeirii. Fiul lui Dumnezeu nu a venit să Se divizeze după opiniile subiectiviste ale oamenilor, ci ca să unească şi să ridice oamenii la asemănarea cu Dumnezeu prin caracterul unitar şi obiectiv al Persoanei şi lucrările Sale teandrice. 37 Dacă înainte de întrupare Fiul lucra numai din afară asupra oamenilor pentru a menţine între ei o raţionalitate şi iubire, prin Întrupare se face purtătorul interior al umanului. Făcându-se El însuşi om îl îndumnezeieşte pe om. 38 Această raţionalitate se manifestă ca relaţionalitate, şi este rezultatul creării fiecărei fiinţe prin Logos. 39 Fiinţa lui Dumnezeu este una relaţionară, iar relaţia noastră cu Dumnezeu nu este una de fuziune ci una de comuniune.

33 Pr. Dumitru Stăniloae, Notă explicativă la Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvântul al doilea împoriva

arianismului

34 Idem

35 Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvântul al treilea împoriva arianismului, în P. S.B. vol. 15, Ed.

I.B.M.B.O.R

36 Pr. Cristian Sonea, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat în viziunea Sfăntului Atanasie, în în Iisus Hristos Fiul Omului şi Mântuitorul Lumii după Sfântul Atanasie cel Mare, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca 2007, p 98

37 Pr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2005, p. 187

38 Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu , Ibidem p. 25

39 D.Popescu, şi Doru, Costache, op. cit., p. 196

p. 208

p. 365

10

Prin întruparea Cuvântului, însăşi trupul nostru a fost asumat de El, devenind atât de cinstit prin deofiinţimea cu trupul Cuvântului că a devenit şi el templu al lui Dumnezeu 40 . Astfel că în trupul Lui Hristos ni se face nouă conducător spre Împărăţia cerurilor şi spre Tatăl Său. Pe cât este de important pentru noi oamenii faptul că Cuvântul este Dumnezeu, pe atât de important este faptul că a luat trupul nostru. Sfântul Atanasie este şi cel care a lansat celebra sintagmă “Logosul S-a întrupat pentru ca noi să fim îndumnezeiţi”. 41 Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Omului pentru ca fiii omului, adică a lui Adam, să se facă fiii lui Dumnezeu. Numai pentru faptul că Fiul lui Dumnezeu este şi om cu adevărat a putut să ne aducă mântuirea lumii întregi. Omul este după chipul lui Dumnezeu, pentru că doreşte să ajungă în unire cu El la veşnicie, cine gândeşte afirmă Sfântul nu poate să nu dorească veşnicia în aceasta constă chipul lui Dumnezeu în om. Sfântul Atanasie foloseşte sintagma “prin participare” pentru a arăta relaţia omului cu Dumnezeu- Cuvântul şi pe cea a Tatălui cu Fiul. El intuieşte foarte bine faptul ca arianismul deformează în ultimă instanţă învăţătura ortodoxă despre mântuire, care se caracterizează în mântuirea prin Dumnezeu-Omul cel de o fiinţă cu Dumnezeu, şi mijlocirea Lui pentru întreaga omenire. 42 Răscumpărarea omului s-a făcut cu adevărat numai dacă Hristos este cu adevărat om şi Dumnezeu. Nu aşa cum învăţau arienii despre Logos că ar avea caracter divin de rang secund, luând un trup fără suflet. El pune accentul pe răscumpărare care e esenţială dreptei înţelegeri a dumnezeirii şi umanităţii lui Hristos. 43 Şi de asemenea dacă Fiul nu este deofiinţă cu Tatăl mântuirea noastră este iluzorie, căci mântuirea înseamnă unirea firii omeneşti cu Tatăl, ea este o consecinţă a Întrupării. Dacă Logosul nu este persoană cu adevărat divină, şi Iisus Hristos, Cuvântul întrupat, nu este Dumnezeu, nu mai poate avea loc mântuirea reală, nemaifiind o lucrare teandrică, ci una mai mult umană şi doar de ordin moral şi nu ontologic. La polul opus arianismului se află apolinarismul care relativizează umanitatea lui Hristos, care amputează de asemenea creştinismul de însăşi misiunea sa fundamentală: mântuirea adusă lumii prin patimile, moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu. 44

40 Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvântul întâi împotriva arienilor, în P. S.B. vol. 15,

208

41 Dr. Nicu Dumitraşcu, Hristologia Sfântului Atanasie cel Mare în contextul controverselor ariene şi post ariene, , Ed. Napoca Star, Cluj 1999, p. 144-149

42 Pr. Vlad Sofron, Prologul Evangheliei a patra, studiu critic-exegetic, tipografia “Universala” Cluj, 1937, p 24.

43 Pr. Dumitru Stăniloae, Studiu introductiv, la Sfântul Atanasie cel Mare în colecţia P.S.B. nr 15: P.S.B., Ed. I.B.M.B.O.R. , p. 9

44 Pr.Ioan G. Coman, Şi Cuvântul s-a făcut trup, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara 1993, p. 45

Ed. I.B.M.B.O.R. , p.

11

De acum înainte trupul nu mai este pământesc ci este făcut cuvânt, verbificat, prin mijlocirea Cuvântului care s-a făcut trup. Sfântul Atanasie ne spune că Dumnezeu nu ne-a făcut ca pe nişte animale neraţionale, ci ne-a împărtăşit ceva şi din Logosul Său, pentru ca fiind raţionali să se poată menţine în fericire în comuniunea cu Dumnezeu. 45 Nimeni nu are sens ca existenţă izolată, ci numai în comuniunea lui cu ceilalţi, în articularea reciprocă a tuturor. Faptul acesta îşi are întemeierea supremă în Sfânta Treime 46 . Atanasie consideră că realizarea idealului creştin este înfăptuirea comuniunii cu Dumnezeu în Cuvântul Întrupat, în Hristos cel Care a învins păcatul şi moartea, comunicând firii create premisele nestricăciunii şi îndumnezeirii viitoare. 47 Comuniunea în general nu face pe cei aflaţi în ea dependenţi unul de altul. Pornirea spre existenţa individuală este considerată ca o formă a patimilor, care prin acestea îşi primesc o justificare, dar justificarea foarte relativă a unei plăceri de o clipă. 48 Răul sub toate formele lui duce la însingurare, ea deschizând perspectiva unei noi forme. Omul e făcut “după chipul Lui”, -arătând că este chemat să se ridice deasupra patimilor care îl robesc. Noi avem capacitatea de viaţă veşnică, prin faptul că am fost creaţi ca fiinţe raţionale şi cuvântătoare. Pe Sfântul Atanasie îl interesează mântuirea omului personal în Dumnezeu, cel personal care durează în veci. Cine raţionează şi vorbeşte, gândeşte şi comunică nu se satură niciodată pentru că e pus în legătură cu infinitatea lui Dumnezeu, care nu se termină niciodată de a o cunoaşte şi a o comunica. El însuşi S-a făcut om, pentru ca noi să fim făcuţi dumnezei, şi El însuşi S-a făcut văzut prin trupul Său, pentru ca noi să avem idee despre Tatăl cel nevăzut, şi a îndurat batjocura oamenilor pentru ca noi să ne facem părtaşi nemuririi. 49 Logosul a luat trup creat şi omenesc pentru ca reînnoindu-l în calitatea lui de Creator, să-l îndumnezeiască în El însuşi şi pe noi pe toţi să ne introducă în Împărăţia Cerurilor, după asemănarea cu El 50 . Sfântul vede mântuirea noastră ca statut la care avem toţi acces, îndumnezeirea noastră prin înomenirea Logosului, imagine a celui nevăzut. A reintra în “moştenirea cea nestricăcioasă” şi

45 Pr. Ioan Chirilă, Componenta anastasică a persoanei umane, în Sensul vieţii, al suferinţei şi al morţii, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia 2008, p. 142

46 Pr. Dumitru Stăniloae, Studiu introductiv, la Sfântul Atanasie cel Mare în colecţia P.S.B. nr 15: P.S.B., Ed. I.B.M.B.O.R. , p. 19

47 Vladimir Lossky, Vederea lui Dumnezeu, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1995, p. 95

48 Pr. Dumitru Stăniloae, Notă explicativă la Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvântul al doilea împotriva

arianismului

49 Pr. Pavel Florensky, La Collone et le fondement de la Vèritè, Lausanne, 1975, p. 42 apud. Pr. Boris

Bobrinskoy, Taina Preasfintei Treimi, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2005, p. 260.

50 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Ed. Sf. Mânăstire Dervent, 1999, p. 98

p. 251

12

nepieritoare, înseamnă să deveniţi părtaşi ai firii celei dumnezeieşti (I Petru 1, 4), prin Biserică, Sfintele Taine şi comuniune sfântă unii cu alţii 51 . El vede chenoza Logosului nu ca pe o micşorare a Sa, ci în special ca o îndumnezeire a ceea ce a îmbrăcat, iar acest dar al îndumnezeirii ni L-a dăruit nouă tuturor. Lui i se datorează meritul de a formula concepţia despre mântuire detaşată de filosofia antică, expunându-o într-o perioadă în care dogmele nu erau foarte clar precizate. Taina mântuirii noastre se petrece însă în trupul ecclezial şi în Persoana Una a Logosului în care suntem şi noi zidiţi şi enipostaziaţi după şi în măsura lepădării noastre de sine, baptismală şi ascetică totodată. Între persoana lui Iisus Hristos şi iconomia mântuirii există o legătură ontologică, neputând vorbi despre mântuire în afrara Mântuitorului Iisus Hristos Importanţa permanent actuală a Sfântului Atanasie cel Mare stă în înţelegerea mântuirii persoanei prin Hristos - Fiul lui Dumnezeu făcut om Cale, Adevărul şi Viaţa, împotriva oricărei forme de dualism şi panteism. 52 Ori arianismul, duce la o concepţie impersonală şi panteista despre Dumnezeu 53 . Contestâd această evidenţă punea în discuţie însăşi fiinţa creştinismului ca religie a mântuirii. Putem să afirmăm că Atanasie este teologul răscumpărării creştine 54 . Prin troposul lui Sfântul Atanasie ne spune peste veacuri faptul că problema capitală nu este suferinţa şi nici chiar moartea ci de a nu fi despărţiţi de Mântuitorul Hristos, cel care a biruit şi suferinţa şi moartea prin cruce şi înviere. De aceea pe bună dreptate a fost numit teologul mântuirii, el nefiind numai un hristolog ci mai degrabă un soteorolog, cel al cărui întreagă viaţă a mărturisit şi apărat credinţa în Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii, ca laudă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru mântuirea dăruită prin Fiul Său 55 .

Concluzii

Începutul perioadei de cristalizare şi dogmatizare a doctrinei creştine este Sinodul I Ecumenic, iar cel mai emblematic pentru hotărârile acestui sinod rămâne pentru veşnicie Sfântul

51 Radu Marius, Întruparea Logosului Hristos la Sfântul Atanasie cel Mare, în Altarul Banatului, nr. 1-3, an 1997, p. 23

52 Pr. Valer Bel, Prefaţa, la volumul Iisus Hristos Fiul Omului şi Mântuitorul Lumii după Sfântul Atanasie cel Mare, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca 2007, p7

53 Pr. Dumitru Stăniloae, Notă explicativă la Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvântul întâi împoriva

arianismului

54 Constantin Voicu, Studii de Teologie Patristică, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004, p. 67

55 Pr Valer Bel, ibidem p.8

p. 171

13

Atanasie cel Mare. Arătând că iubirea este fundamentul întregii activităţi mântuitoare, că ea este expresia cea mai înaltă prin care spiritul uman poate să se apropie şi să simtă pe Dumnezeu mai mult”. 56 El are importantul rol de a cristaliza învăţătura creştină ortodoxă despre Sfânta Treime şi despre Hristos, învăţătură care a început să fie contestată de către arieni. L-a mărturisit cu preţul vieţii pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, dedicându-şi întreaga energie afirmării şi cristalizării adevăratei credinţe mântuitoare, evidenţiind deofiinţimea Fiului cu Tatăl, el este un înaintemergător al formulării dogmei de la Calcedon. Sfântul a fost foarte preocupat de unitatea Bisericii, preocupare care izvora din dragostea lui fierbinte faţă de Hristos, toate acestea arătându-l, deşi o parte a teologilor apuseni ar nega o asemenea idee, drept cel mai mare ecumenist din epoca patristică. Ortodoxia nu este exclusivistă, nu trăieşte în izolare, ci, din contră, într-un ecumenism promovat chiar din primul său veac de existenţă, al cărui promotor este şi Sfântul Atanasie cel Mare. Pornind de la unitatea Persoanelor dumnezeieşti, pentru care a luptat atât de mult Sfântul Atanasie cel Mare, noi putem să tragem o concluzie valabilă pentru întreagă creştinătate: şi anume reîntoarcerea la unitea bisericească din timpul Mântuitorului. 57 Nevoia realizării acestui lucru se simte în întreaga lume creştină. Într-o lume în care se evidenţiază atâtea propuneri hristologice proprii, personalitatea şi gândirea Sfântului Atanasie este de mare actualitate. Hristologia Sfântului Atanasie e, mai întâi de toate, soteriologică, iar antropologia este hristologică şi stă pe relaţia om-Dumnezeu şi nu pe necesitatea afirmării unui suflet uman în Hristos. Adâncimea cugetării sale teologice, cunoaşterea perfectă a problemelor şi capacitatea de mânuire a elementelor acestor probleme fac din Sfântul Atanasie un corifeu al teologiei secolului al IV-lea 58 .

Bibliografie

56 Drd. Constantin M. Iana, Învăţătura despre Întrupare în „Marele cuvânt catehetic” al Sf. Grigorie de Nyssa, în «Studii Teologice», nr. 5-6/1967, p. 312.

57 Constantin Voicu, ibidem. p. 81

58 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, p. 96.

14

Atanasie, Sfântul, Despre Întruparea Cuvântului, în col. PSB, vol. 15, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987.

Bobrinskoy, Pr. Prof. Boris, Taina Preasfintei Treimi, traducere de Măriuca şi Adrian Alexandru, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2005. Coman, Pr. Prof. Ioan G., Şi Cuvântul trup s-a făcut, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1993. Coman, Pr. Prof. Dr. Ioan G., Patrologie, Editura Sf. Mânăstire Dervent, 2000. Dumitraşcu, Dr. Nicu, Hristologia Sfântului Atanasie cel Mare, în contextul controverselor ariene şi post-ariene, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 1999. Dumitraşcu, Dr. Nicu, Teologi pre- şi post- niceeni, Editura Napoca Star, Cluj- Napoca, 2002. Popescu, Pr. Prof. Dr., Iisus Hristos Pantocrator, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti,

2005.

Popescu, Dumitru şi Costache, Doru, Introducere în dogmatica ortodoxă, Editura Libra, Bucureşti 2007. Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Ioan, Şesan, Pr. Prof. Dr. Milan, Bodogae, Pr. Prof. Dr. Teodor, Istoria Bisericească Universală, vol. I, ed. a III-a, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987. Schönborn, Cristoph, Icoana lui Hristos, Traducere şi prefaţa de Pr. Vasile Răducă, Editura Anastasia, Bucureşti, 2005. Voicu, Arhid. Prof. Dr. Constantin, Studii de Teologie Patristică, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004. *** Iisus Hristos Fiul Omului şi Mântuitorul Lumii după Sfântul Atanasie cel Mare, Volum coordonat de Pr. Prof. Dr. Valer Bel, Ediutura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2007.

15

Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus:

- Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul.

Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi. A deschis una dintre usi iar omul a privit inauntru. In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda. Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa. Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi. Pareau a fi infometati. Tineau linguri cu

manere foarte lungi care le erau legate de brate si astfel putea ajunge la vas pentru a le umple cu tocana; dar din cauza manerelor mai lungi decat propriile maini, nu puteau duce la gura lingurile pline. Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor. Atunci Dumnezeu a spus:

- Acum ai vazut Iadul!

Au mers apoi catre cealalata camera si au deschis usa. Arata la fel ca si prima. Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa. Oamenii de la masa erau

echipati cu acelasi gen de linguri dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, radeau si vorbeau intre ei. Omul pios a spus:

- Nu inteleg!

- Este foarte simplu, a spus Dumnezeu. Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au

invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gandeau doar la ei insisi. Cand Iisus a murit pe cruce, el se gandea la tine. Se estimeaza ca 93% din oameni nu vor trimite mai departe acest mail. Daca esti unul din cei 7% trimite acest mail cu titlul "7%".

Si tine minte ca eu mereu voi imparti lingura cu Mancare cu tine.

16