Sunteți pe pagina 1din 118

M1 UNITATEA DE NVATARE 1 DOMENIUL DE REFERINTA, OBIECTUL SI DEFINITIA PSIHOLOGIEI

PLAN DE IDEI: 1. CONDITIILE EPISTEMOLOGICE ALE AROCAREI STIINTE; 2. DE CE ESTE CONTESTAT STATUTUL DE STIINTA AL PSIHOLOGIEI? ; 3. SPECIFICUL DE PSIHOLOGIE CA STIINTA: 3.1. DOMENIUL DE REFERINTA; 3.2. OBIECTUL PSIHOLOGIEI; 3.3. DEFINITIA PSIHOLOGIEI; 3.4. RAMURILE PSIHOLOGIEI; 4. REZUMAT

1.CONDITIILE EPISTEMOLOGICE ALE ORICAREI STIINTE


Rigoarea epistemological impune ca accesul la statutul de stiinta al unui corpus de cunostinte sa fie conditionat de: - delimitarea unui domeniu de investigare specific, unic si neintersectabil cu al altor stiinte; - stabilirea unui obiect de studiu, caruia sa-i identifice aspectele esentiale, relativ stabile si repetabile; - utilizarea unei metodologii autentice, specifice domeniului si obiectului de studiu abordat; - stabilirea unui set de concepte, formularea unor legi proprii si a unor principii pe baza carora sa realizeze descrieri, clasificari, explicatii si predictii asupra evolutiei fenomenelor investigate; - obiectivitatea discursului teoretic si practic asupra fenomenelor investigate, care trebuie sa aiba un minimum de concretete si determinari sensibile, nemijlcit perceptibile si observabile, pretabile operatiei de masurare/cuantificare care asigura posibilitatea reproducerii si reluarii demersului de alti cercetatori. Si la momentul actual, fiecare din aceste aspecte este subiect de disputa; respectiv, psihologia este contestata ca stiinta, fiind acuzata a fi tributara speculatiei filosofice din care s-a desprins (abia la finele sec. al XIX-lea), medicinii prin necesitatea explicatiilor anatomo - fiziologice necesare descrierilor functionale ale sistemului nervos (n calitatea sa de suport al fenomenelor psihice) ,practic, tuturor stiintelor despre om, de la biologie si istorie, pna la sociologie si antropologie. * EPISTEMOLOGIE s.f. Parte a gnoseologiei care studiaza procesul cunoasterii umane n cadrul diferitelor stiinte; teorie a cunoasterii stiintifice. [G.-D. epistemologiei] /<fr. Epistemologie,

A se vedea ct de " concreta" este fizica (de exemplu) si ct de "altfel" este psihologia. Fizica se ocupa de "palpabil", domeniul sau de referinta fiind lumea obiectiva, concreta Afirma ceva de genul: "un corp scufundat ntr-un lichid este mpins de jos n sus cu o forta proportionala cu volumul.. " ( vezi LEGEA lui ARHIMEDE). Pe cnd psihologia afirma relativ ca "un subiect cu acest profil psihologic, n situatia ca este obosit va fi probabil irascibil, cu un comportament inadaptat social". Asa cum se va vedea pe parcursul studiului, amplul proces de restructurare a psihologiei din ultimele decenii, simultan cu al celorlalte stiinte, se afla sub influenta permanenta a noilor teorii si metodologii derivate din teoria generala a sistemelor, cibernetica, teoria organizarii si, nu n ultimul rnd, teoria si practica IT. Psihologia (ca si alte stiinte), se "rescrie" continuu dupa fiecare mare descoperire stiintifica (vezi, spre exemplu, implicatiile actuale ale fizicii cuantice si ale teoriei relativitatii,n definirea psihicului, dar si n biologie si biochimie). Statutul incert si natura "imponderabila" a obiectului sau de studiu au facut ca abia din a doua jumatate a sec. XX ( anii 50), dupa mai multe etape de ezitari si clarificari epistemologice, sa fie circumscris domeniul si sa fie formulat mai precis obiectul de studiu al psihologiei.

2. DE CE ESTE CONTESTAT STATUTUL DE STIINTA AL PSIHOLOGIEI :


Psihologia este contestata ca stiinta pentru ca, fata de alte stiinte: - domeniu sau de investigare pare a nu fi unic si neintersectabil cu al altor stiinte; si alte stiinte studiaza omul (medicina, sociologia, istoria etc.) ; - metodologia si metodele sale nu par a fi autentice, specifice strict obiectului investigat; observarea, experimentul, ancheta , spre exemplu, sunt metode valide si pentru alte stiinte etc; - conceptele, legile proprii si principiile sale sunt vagi, speculative; - fenomenelor investigate (numite fenomene psihice) nu au un minimum de concretete si determinari sensibile/ palpabile, nemijlcit perceptibile si observabile; psihicul poate fi studiat/ investigat numai indirect (prin teste psihologie, spre exemplu), pe cnd creierul, inima, sngele, ficatul sau bila - sunt concrete, palpabile , substantiale pentru ca apartin REALITATII OBIECTIVE, pe cnd psihicul uman este REALITATE SUBIECTIVA, informationala n primul rnd. Ce este REALITATEA? Ce este realitatea OBIECTIVA? Ce este realitatea SUBIECTIVA? ntrebarile de mai sus sunt din domeniul FILOSOFIEI! Foarte generale si dificil de explicat. Totusi, sa ncercam sa acceptam, n prima instanta, urmatoarele afirmatii: - REALITATEA reprezinta TOT CEEA CE EXISTA, sau fiinteaza! O ramura a filosofiei, numita ontologie ( gr. ontos- existenta; logos discurs despre) are acest domeniu de referinta. n esenta, tot ceea ce exista este simultan INFORMATIE, ENERGIE si MATERIE / SUBSTANTA.

- Tot ceea ce exista, indiferent de forma este fie REALITATE OBIECTIVA (exista in afara vointei noastre si este ,n primul rnd, APARENT substantiala/ materiala), fie REALITATE SUBIECTIVA ( o reflectare interna / psihica, INFORMALA a realitatii obiective).

- REALITATEA reprezinta TOT CEEA CE EXISTA, sau fiinteaza! O ramura a filosofiei, numita ontologie ( gr. ontos- existenta; logosdiscurs despre) are acest domeniu de referinta. n esenta, tot ceea ce exista este simultan INFORMATIE, ENERGIE si MATERIE / SUBSTANTA - Tot ceea ce exista, indiferent de forma este fie REALITATE OBIECTIVA (exista in afara vointei noastre si este ,n primul rnd, APARENT substantiala/ materiala), fie REALITATE SUBIECTIVA ( o reflectare interna / psihica, INFORMATIONALA a realitatii obiective).

3. SPECIFICUL PSIHOLOGIEI CA STIINTA :

3.1. DOMENIUL DE REFERINTA Considernd ntreaga existenta (Ex), lumea n vastitatea si diversitatea sa, ca fiind simultan materie/substanta (S), energie(E) si informatie (I), domeniul de referinta al psihologiei circumscrie fenomene de natura energetic - informationala (denumite FENOMENE PSIHICE) sau REALITATEA SUBIECTIVA (PSIHICA), n expresiile sale interne si externe ca fapte, procese, stari, structuri, operatii etc. orientate spre realizarea adaptarii specifice a unei entitati biologice (animal sau om) la mediul sau de existenta.
PRECIZARE: Exista tot attea posibile psihologii cte specii de animale exista, psihologia omului fiind evident diferita de cea a calului, cinelui sau maimutei. Concret, o specie sau individ apartinator unei specii identificat ca avnd sistem nervos, sigur, va implicit avea si "psihic" si o "psihologie".

Domeniului psihologiei umane l reprezinta omul sub ASPECTUL PARTICULARITATILOR SALE PSIHO-COMPORTAMENTALE determinate de specificul sau ca individ apartinator speciei homo sapiens, caracterizat de rationalitate, inteligenta si vointa (homo sapiens sapiens), producator si utilizator de unelte (homo faber), membru al unei societatii care l integreaza (homo socius) prin comunicare (homo comunicant), cultura si valori pe care le produce/reproduce si dupa care se orienteaza (homo valens), utiliznd resursele potentiale de creativitate. CONCLUZIE: Domeniul de referinta al psihologiei omului este reprezentat de fenomenele subiective ( psihice ) care se manifesta si exprima ca procese psihice, aspecte psiho-comportamentale, activitati specific uman de adaptare la mediul natural si social de existenta, la care se adauga sistemul personalitatii, cu determinarile sale biologice, psihologice, socio-culturale si spirituale, cu trasaturile, structurile si particularitatile acesteia.

3.2. OBIECTUL PSIHOLOGIEI

Ca stiinta fundamentala despre om, psihologia are ca obiect cunoasterea stiintifica, specializata a omului, sub aspectul REALITATII SALE SUBIECTIVE, interne, aspectele de natura energetic-informationala (viata psihica), conduita si comportamentul sau ca fiinta concreta (denumita personalitate), n mediul social, aflat in situatii si mprejurari de viata habituale (normale) sau critice (situatii limita). Multe alte stiinte se ocupa cu studiul existentei umane, a omului si umanitatii. Psihologia omului studiaza, descrie, explica si ncerca sa formuleze legi despre fenomenele si nsusirile sale psihice. Circumscrierea si definirea obiectului de studiu al psihologiei a suferit frecvente amendari si reveniri, fiecare viznd stabilirea problematicii abordate ntr-o etapa istorica sau alta, ct si statutul disciplinei n sistemul general al stiintelor. Termenul, ca atare, de psihologie a fost introdus de nvatatul german Rodolphe Goclenius n sec. XVI, utilizarea lui fiind sporadica pna n secolul XVIII; decoderea lui se facea pur etimologic: psihe = psihic; suflet; duh , la care se adauga logos = discurs; vorbire despre. Adica, psihologia este discursul sau vorbirea despre psihic (suflet). Desprinderea de filosofie (1879), a fost foarte trzie (ultima din corpul stiintelor despre om!) si, paradoxal, desi omul a facut totdeauna apel la cunostintele (empirice) de psihologie, stiinta ca atare a avut o alta conditie. Altfel spus, psihologia are o viata lunga si o istorie scurta si este nca tributara filosofiei, din care s-a desprins, medicinii care o completeaza cu aspectele de psihiatrie ( iartos = vindecare), biologiei pentru partea de bios din individul uman, practic, tuturor stiintelor despre om si umanitate. La debutul ca stiinta independenta, obiectul sau a fost considerat a fi studiul exclusiv al sferei constiintei, care era definita si interpretata fie din punctul de vedere substantialist, constiinta fiind considerata ca un conglomerat de functii si procese particulare avnd o existenta de sine statatoare, fie n viziune epifenomenist spiritualista - n care constiinta era descrisa ca o lume pur subiectiva, de natura spirituala, ermetica, fara nici o legatura cauzala cu lumea externa, fiind accesibila numai pe calea introspectiei. O asemenea ntelegere a psihologiei era nsa incompatibila cu metodele obiective de

cercetare, fapt ce a determinat, n prima parte a sec. XX, reluarea disputelor si controverselor privind obiectul acesteia. Cel mai radical punct de vedere a fost cel exprimat de J.B. Watson, care a impus comportamentul ca fiind realitatea psihologica autentica, constiinta fiind declarata o simpla fictiune, un epifenomen asupra carei stiinta nu se poate pronunta. Numai comportamentul ( behavior ), ca ansamblu de reactii de raspuns al organismului la stimulii externi, era acceptabil ca obiect al psihologiei, dupa schema cauzala univoca S R, ce permitea integrarea psihologiei n stiintele obiective. Reactiile comportamentale - motorii si verbale - pot fi masurate si cuantificate (intensitate, latenta, ritm, directie s.a.), iar predictibilitatea era asigurata de legatura cauzala ntre stimul si reactie: un stimul (S) va determina o reactie (R) ce poare fi prevazuta ( va fi predictibila); asa cum si observnd o reactie (R), putem cu usurinta sa indicam stimulul care a determinat-o. Fara a putea nlatura din psihologie constiinta, behaviorismul i-a ngustat mult sfera. Contributii ulterioare au corectat relative behaviorismul. Formula S -> R, a devenit: C = f ( Ci x Is), unde C (comportamentul ) este functie de Ci (conditii interne) si Is (intensitatea stimularii). Prin aceasta corectie s-a relativizat negarea constiintei ca realitate ( Watson fundamentase o psihologie fara suflet), s-a admis rolul starilor interne ca variabile intermediare ( Ci), s-a recunoscut diferentele calitative ntre psihicul uman si cel animal, s-a ncercat recuperarea rolului factorilor socio-culturali n determinismul psihicului uman. B.F Skinner, C. Hull, S. Stevens, J. Bruner, K. Pribram, C. Tolman ( n SUA), K. Lorenz ( n Germania) si H. Piron ( n Franta) sunt considerati ca reprezentanti ai neo-behaviorismului. Puncte de vedere diferite, ce s-au impus n definirea obiectului psihologiei, au venit si din partea orientarii psihanalitice (S. Freud, C. G. Jung , A. Adler, M. Ericsson s.a.) care au ncercat sa demonstreze ca realitatea psihica nu se reduce la constiinta, ci ea include si o importanta componenta inconstienta, care trebuie sa devina obiect al psihologiei -(inconstientul fiind considerat componenta esentiala a vietii psihice). ntreaga dinamica a personalitatii si comportamentului, apreciaza psihanaliza, depinde de inconstient, iar central de greutate al cercetarii psihologice trebuie deplasat la acest nivel.

Fiecare din etapele prezentate mai sus ( asociationismul, behaviorismul, psihanaliza) a fost limitativa; psihologia nu dispunea de obiect de studiu unitar delimitat si definit; practic, fiecare scoala si determina propriul sau obiect, care, de cele mai multe ori, reprezenta exact opusul obiectului propus de alta scoala. A patra etapa (nceputa n anii 50) si care continua si astazi circumscrie obiectul psihologiei si defineste psihologia - stiinta care studiaza legile generale ale existentei, devenirii, functionarii si structurarii mecanismelor organizarii psihocomportamentale, pe scara animala si umana. Particularizat la om, obiectul de studiu al psihologiei l reprezinta organizarea psihica interna n unitate contradictorie a constientului si inconstientului ( sistemul psihic uman - SPU ), precum si reactia circulara dintre structurile psihice interne si actele comportamentale externe. Sau, altfel spus, psihologia si propune cunoasterea stiintifica, specializata a omului, a realitatii sale subiective, interioare, aspectele de natura energeticinformationala (viata psihica), conduita si comportamentul sau ca fiinta concreta (denumita personalitate) n mediul social, aflat in situatii si mprejurari de viata habituale (normale) sau critice (situatii limita). Functie de orientarea filosofica a "scolilor" de psihologie si a autorilor, de epoca n care s-a realizat cercetarea exista, n sinteza patru perspective de abordarea a obiectului psihologiei (cf. M. Zlate, Introducere n psihologie, Ed."Sansa"-SRL, Bucuresti, 1996, p.60-82): a) viata psihica interioara; b) comportamentul; c) activitatea; d) omul concret.

3.3. DEFINITIA PSIHOLOGIEI


TIPURI POSIBILE DE DEFINITII :

Butada: stiinta studiata de psihologi (Max Meyer, cf. M. Zlate (1996), p. 15); Metafora: stiinta ce trebuie facuta cu arta; o lumina indispensabila ntelegerii, apropierii si ascensiunii umane (V. Pavelcu , Drama psihologiei, p. 312); Negare : nu este fizica; nu este fiziologie; nu este sociologie (idem,p.16); Etimologie: psyche (psihic); logos (stiinta, logos); Comprehensiv logice; Stiinta vietii mentale, a fenomenelor si conditiilor vietii reale (W.James, Principii de psihologie, p. 16); O stiinta care se ocupa de fenomene si capacitati psihice urmarind descrierea si explicarea acestora n baza unui ansamblu de legi, regularitati sau modalitati determinative (Paul Popescu - Neveanu, 1987, p. 7); Stiinta ce explica conduita organismului ntr-o maniera verificabila (Maurice Reuchlin, Psihologie, P.U.F. ,1988, p. 11); Formal: studiul stiintific al comportamentului si proceselor mentale ale oamenilor si ale altor animale ( Crooks & Stein, 1991, p. 40). Concluzie: Psihologia este stiinta psihicului si comportamentului omului, ct si ale tuturorfiintelor dotate cu psihic; stiinta care studiaza legile generale ale existentei, devenirii, functionarii si structurarii mecanismelor organizarii psihocomportamentale, pe scara animal si umana.
FINALITATEA PSIHOLOGIEI OMULUI :

GENERALA - a stii ceva valid, autentic despre psihic si comportament, pentru a putea mentine sau schimba cele constatate. SPECIALA - mbunatatirea conditiei umane.

3.4. RAMURILE PSIHOLOGIEI


PSIHOLOGIA GENERALA- umana; - animala. PSIHOLOGIA UMANA - normala; - patologica. NORMALA - a individului; - sociala A INDIVIDULUI - Evoluat; - n dezvoltare - a vrstelor - a dezvoltarii EVOLUAT TEORETICA - analitica ( generala, fiziologica) - sintetica - a persoanei PRACTICA - a muncii, a sportului; a transporturilor; cumparatorului etc. - medicala; pedagogica; judiciara etc. - militara, a artei, a creatiei etc.

4. REZUMAT
DOMENIUL DE REFERINTA al psihologiei omului este reprezentat de fenomenele subiective ( psihice ) care se manifesta si exprima ca procese psihice, aspecte psiho - comportamentale, activitai specific umane de adaptare la mediul natural si social de existenta, la care se adauga sistemul personalitatii, cu determinarile sale biologice, psihologice, socio-culturale si spirituale, cu trasaturile, structurile si particularitatile acesteia. Ca stiinta fundamentala despre om, psihologia are ca OBIECT DE STUDIU cunoasterea stiintifica, specializata a omului, sub aspectul REALITATII SALE SUBIECTIVE, interne, aspectele de natura energetic-informationala (viata psihica), conduita si comportamentul sau ca fiinta concreta (denumita personalitate), n mediul social, aflat in situatii si mprejurari de viata habituale (normale) sau critice (situatii limita). Particularizat, obiectul de studiu al psihologiei umane l reprezinta organizarea psihica interna n unitate contradictorie a constientului si inconstientului ( sistemul psihic uman - SPU) , precum si reactia circulara dintre structurile psihice interne si actele comportamentale externe. DEFINITIA PSIHOLOGIEI : stiinta care se ocupa de fenomene si capacitati psihice urmarind descrierea si explicarea acestora n baza unui ansamblu de legi, regularitati sau modalitati determinative; in esenta, studiaza legile generale ale existentei, devenirii, structurarii si functionarii mecanismelor organizarii psihocomportamentale, pe scara animala si umana.

M1 UNITATEA DE NVATARE 2 PRINCIPII, LEGI, TEORII SI STRATEGII DE CERCETARE IN PSIHOLOGIE

PLAN DE IDEI: 1. PERSPECTIVE POSIBILE N PSIHOLOGIE; 2. PRINCIPIILE PSIHOLOGIEI CA STIINTA; 3. SPECIFICUL LEGILOR PSIHOLOGICE; 4. DESCRIERI, EXPLICATII SI PREDICTII IN PSIHOLOGIE; 5. PSIHOLOGIE NOMOTETICA SAU IDIOGRAFICA; 5.1. TEORIILE PSIHOLOGICE; 6. REZUMAT.

1. PERSPECTIVE POSIBILE N PSIHOLOGIE


Complexitatea si specificul non-material, imponderabil al psihicului fac ca identificarea unui set de principii metodologice generale sa fie dificila, sa genereze dispute si puncte de vedere diferite si, nu de putine ori, diametral opuse ntre autori apartinatori unor scoli si curente filosofice sau psihologice. Se apreciaza ca de acest aspect depinde unitatea interna a psihologiei ca stiinta de sine statatoare. Nevoia unui cadru epistemologic coerent impune o optiune cu privire la ce studiaza psihologia, cum se constituie obiectul sau de studiu , daca poate si cum poate sasi argumenteze statutul sau ntre celelalte stiinte. O sinteza foarte esentializata indica cel putin urmatoarele abordari / perspective diferite, existente n psihologie, fara a fi totdeauna explicite: a. perspectiva biologista centrata pe studiul material, neuropsihologic al proceselor mintale si expresiilor comportamentale; b. perspectiva comportamentista (behaviorista) axata pe studiul comportamentului uman si animal; c. perspectiva cognitivista orientata pe cercetarea cu prioritate a proceselor mintale, cognitive; d. perspectiva psihanalitica cu merite mari n psihologia referitoare la bazele biologice ale instinctelor si instantele functionale ale psihicului - inconstient, subconstient, constient; e. perspectiva fenomenologica/ experieniala focalizata pe experienta traita de individ ; f. perspectiva umanista a omului capabil sa atinga maximum potenelor de evoluie; g. perspectiva trans-personala, o ncercare de reunire a elementelor filosofice,religioase si terapeutice orientale cu pozitivismul fizicii subatomice si limbajul psihologiei occidentale prin care sa fundamenteze antropomaximologia teorie si metodologie a comunicarii, a personalitatii eficiente, modalitate de interventie pentru optimizatoarea psihicului si comportamentului uman.

2. PRINCIPIILE PSIHOLOGIEI CA STIINTA


Numarul concret al principiilor este si el discutabil, dar nevoia de ordine epistemica si coerenta logica converg la a accepta ca relativ evidente si obligatorii pe urmatoarele: [*PRINCPIU, principii, s.n. 1. Element fundamental, idee, lege de baza pe care se ntemeiaza o teorie stiintifica, un sistem politic, juridic, o norma de conduita etc. Totalitatea legilor i a noiunilor de baza ale unei discipline; (concr.; cu determinari) tratat care cuprinde astfel de legi i de noiuni. 2. Element primordial, cauza primara sau punct de plecare a ceva; spec. element primordial considerat n trecut drept origine a lumii fizice . Determinismul extern n conformitate cu care psihicul este rezultatul unor influente, imediate si interactioniste, n care pe prim plan sunt influentele externe ce interactioneaza cu conditiile interne, pe o scala evolutiva, att filogenetica ct si ontogenetica. La om determinismul vietii psihice atinge cel mai nalt grad de complexitate din lumea viului, fapt datorat att mediului extern, ct si conditiilor interne. La componenta naturala initiala se adauga cea socio-culturala, practica si axiologica. Conditiile interne au si ele o dubla determinare - odata complexitatea organizarii structural functionale a sistemului nervos central, n primul rnd a creierului uman, apoi experienta foarte diversa a vietii in cursul ontogenezei. Determinismul extern, odata acceptat, conditioneaza ntregul demers metodologic de abordare a psihicului ca obiect al psihologiei. Relationarea neuro psihica conform caruia psihicul apare si evolueaza permanent ca functie a sistemului nervos. Creierul este suportul material al psihicului, dar nu izvorul sau sursa sa; psihicul nu poate fi redus sau identificat cu acesta; orice proces psihic este cu totul altceva dect procesele nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia) care l mijlocesc. Reflectarea si modelarea informationala - afirma si explica ce reprezinta psihicul din punct de vedere ontic, ca realitate specifica si ireductibila. In conformitate cu acest principiu, psihicul este o modalitate de reflectare si modelare informationala a obiectelor si fenomenelor externe siesi. Modelul intern, informational al lumii este deopotriva izomorf si homomorf, respectiv exista o corespondenta biunivoca intre elementele multimii externe si cele ale lumii interne, dar si selectie, o comprimare a acestora .

Principiul actiunii si al unitatii constiinta activitate postuleaza doua teze principale ce scot psihicul uman din sfera speculatiilor abstracte si sterile: prima forma primordiala, initiala de existenta si manifestare a psihicului este actiunea n plan extern, dezvoltarea structurilor psihice se desfasoara dinspre exterior spre interior; a doua - ntre constiinta (ca organizare subiectiva interna) si activitate (ca manifestare obiectiva externa) exista o relatie de dependenta si conditionare reciproca permanent . La debutul experientei cunoasterii, formarea unor structure psihice noi este precedata de actiunea externa cu obiecte, scheme sau imagini; actiunea precede constiinta si numai pe masura ce schemele de baza ale constiintei se constituie ele ncep sa preceada, sa pregateasca si sa planifice actiunea, care devine mediata, intentionata, deliberata, anticipata ca rezultat si efecte. Constiinta va subordona activitatea, impunndu-i schemele sale logice de organizare/desfasurare numai de atunci cnd va fi suficient de stabila si operanta n plan abstract; interactiunea dintre interior (constiinta)- exterior (activitate) este circulara, complementara si reciproc convertibila n succesiunea secventelor temporare, a subiectivului si a obiectivului. Principiul genetic si al istorismului consacra ideea ca psihicul nu este un dat pre-format, imuabil, ci un produs al evolutiei filogenetice si ontogenetice, el reprezinta rezultanta maxima a lumii viului de a se informa si de a se adapta la mediul de existenta (aspectul filogenetic); evolutia stadiala, de maturizare a sistemului nervos si istoria personala a individului uman, prin experienta cunoasterii si adaptarii la mediul sociocultural n care vietuieste marcheaza forma de evolutie a vietii psihice (aspectul ontogenetic). Sistemicitatea n conformitate cu care psihicul, n ansamblul sau, precum si diferitele sale elemente componente trebuie considerate sisteme; abordarea sa pe baza metodologiei sistemice, impune si respectarea exigentelor ce deriva din specificul sau calitativ, natura sa informational-energetica.

3. SPECIFICUL LEGILOR PSIHOLOGICE


Ca orice stiinta, psihologia pentru a aspira la acest statut destiinta si a-si dovedi ratiunea de a fi, trebuie sa identifice un set de legi proprii fenomenelor pe care declara ca le studiaza (fenomenele psihice, activitatea psihica, subiectivitatea umana, organizarea psihica). Determinismul, ca teorie a conexiunii universale si temei metodologic al explicatiilor si previziunilor, cu care opereaza stiintele, cunoastera umana n general, a fost si nca mai este tributar (uneori) mecanicii fizicii clasice, n care definirea conceptului de lege a fost circumscrisa exclusiv relatiei cauzale univoce. Daca legea este interpretata ca legatura / relaie necesara, repetabila, invarianta ntre ceva (conditie, obiect, parte etc.) si altcevacu care este n relatie, atunci ea guverneaza doar acolo unde nu exista dect raporturi strict cauzale, univoce, de la cauza la efect (spre expl. legile mecanicii ceresti pe baza carora astronomia poate face previziuni foarte exacte cnd va avea loc o eclipsa de soare etc.), dar cnd relatiile dintre elementele avute n vedere sunt considerate ca integrative, deschise, plurisi multicazale sau sunt fenomene de masa, explicatia nu mai functioneaza. Aceasta nu nseamna ca acolo nu exista legitate, ci ca relatiile sunt de alta natura: complexe, pluricauzale si multiplu determinate. Orice aspect al fiintarii, al lumii abiotice sau biotice, orice realitate obiectiva sau subiectiva (ca cea psihica), practic, tot ce exista este guvernat de legii. Exista legi universale (ale universului, ale lumii), legi generale si legi particulare (dupa sfera de cuprindere); legi dinamice si legi statistice etc. Stiintele , oricare le-ar fi obiectul de studiu, au ca obiectiv de prim plan sa identifice legi ale domeniului investigat, sa formuleze si sa verifice teorii, pe baza carora sa descrie, sa explice, sa interpreteze fenomene din domeniul lor de referinta. Legile se manifesta fie ca sunt sau nu sunt cunoscute. Cunoscndu-le, pot fi utilizateAceeasi lege , a electricitatii, spre exemplu, se manifesta si cnd aprindem o lampa electrica si luminam o ncapere si cndsuntem curentati si izbiti de pereti! Nu confunda legile naturii, cum este legea gravitatiei, cu conventiile sociale (legi / acte normative emise de diferite foruri legiuitoare parlament, guvern, minister).

Legile psihologiei sunt legi statistice, legi de probabilitate, deosebite de legile dinamice proprii altor stiinte, cum este fizica mecanica, astrofizica etc. n care fenomenele studiate pot fi considerate de tip organizare absoluta, prioritare fiind aspectele cantitative si dominant dependentei univoce, unicauzala. Legile psihologice pot fi si ele generale ale psihicului (aparitiei, functionarii si organizarii lui) si particulare ale subsistemelor componente identificate la nivelul diferitelor procese etc. Ce legi generale poate invoca psihologia? a. Legea dezvoltarii stadiale ascendente a organizarii psihice; b. Legea comunicarii si schimbului energetico - informational cu lumea externa; c. Legea organizarii sistemice a vietii psihice; d. Legea interiorizarii si exteriorizarii ce guverneaza raportul activitate-constiinta; e. Legea motivatiei potrivit careia deficitul/excesul de energie interna determina impulsul spre activitate. Legi particulare n psihologie: a. L. senzatiilor (l. intensitatii, l. contrastului, l. adaptarii, l. exercitiului etc.); b. L. perceptiei (l. integralitaii si structuralitatii, l. semnificatiei, l. selectivitatii, l. constantei, l. configuratiei); c. L. memoriei (legea seriei, l. urmelor, l. inductiei etc.); d. L. gndirii (l. generalizarii, l. integrarii conceptuale ierarhice,l. convergenteidivergentei etc.); e. L. nvatarii (l. exercitiului, l. exemplificarii-concretizarii, l. ntaririi, l. esalonarii optime a repetitiilor etc.).

Specificul legilor n psihologie deriva din natura plurideterminata si supradeterminata a psihicului, respectiv un fenomen psihic oarecare poate fi produs de fiecare dintre alte fenomene, prezenta lor facnd ca el sa fie supradeterminat; n fiecare moment al existentei, psihicul este determinat sincronic si diacronic de totalitatea din care rezulta si pe care o reflecta, iar legile existentei sale sunt nu numai probabilistice, ci si statistice. Cauzalitatea n psihologie trebuie acceptata ca fiind si teleologica sau finalista, data de constiinta de sine a omului, de intentionalitatea sa, aspecte evidente n cazul motivatiei si atentiei care implica un scop si/sau efort voluntar. Francezul M. Pradines argumenteaza existenta a trei tipuri de legi ale fenomenelor psihice: a. legi de functionare a fenomenelor psihice; b. legi de compozitie, de organizare sau structura; c. legi de dezvoltare ( psihogenetice ) asa cum sunt si multe alte puncte de vedere. La limita, legile psihologiei nu sunt pur psihologice, ci sunt mixte,constatare derivata din acceptarea psihicului ca aspect al vietii de relatie, ca interfata informational-energetica ntre ceva si altceva; astfel, identificam: legi psihoneurologice, psihofizice, legi psihofiziologice, legi psihocomportamentale etc. Practic, ca orice realitate, si realitatea subiectiva, psihica este supusa legitatii, dificultatea este numai a cunoasterii stiintifice de a le formula satisfacator si riguros. Problematica legilor n psihologie ramne deschisa si actuala;complexitatea extraordinara a domeniului investigat face ca orice pretentie de elucidare exhaustiva sa fie, practic, putin posibila, dar ncercarea este absolut necesara pentru a construi modele descriptive, explicative si interpretative.

4. DESCRIERI, EXPLICATII SI PREDICTII IN PSIHOLOGIE


O conditie fundamentala a acceptarii existentei unei stiinte este aceea de a fi capabila sa explice fenomenele studiate si sa faca predictii cu privire la cursul viitor al naturii investigate. Altfel spus, psihologia este somata sa realizeze descrieri, explicari si previziuni satisfacatoare despre natura umana. Descrierea (D) unui fenomen psihic implica raspunsul la ntrebarea ce este? si cum se desfasoara fenomenul psihic respectiv. Acest demers nu este deloc simplu n psihologie data fiind natura realitatii psihice; fenomenele psihice, n esenta lor, nu sunt accesibile observatiei directe, masurarii si numararii. Stabilirea descriptorilor, a criteriilor n functie de care se va face clasificarea, ierarhizarea sau ordonarea implica serioase probleme depinznd decisiv de modul n care se accepta a fi natura psihicului. A descrie un fenomen nseamna a reproduce cu mijloace verbale sau alfel de simboluri o realitate tinznd spre o prezentare ct mai concreta, detaliata si sugestiva. Spre deosebire de definitie sau caracterizare, descrierea este extensiva, detaliata si capabila de particularizari prin care sa se comunice inteligibil ce si cum este fenomenul descris. Aceasta implica o ordonare si sistematizare a cunostintelor, precum si stabilirea unor criterii de relevare-grupare a nsusirilor (descriptori), demers ce se soldeaza cu un model descriptiv (vezi descrierea senzatiei, perceptiei, gndirii etc.). Un tip special de d. ntlnit n psihologie este d. fenomenologica (E. Husserl), bazata pe metoda fenomenologica si teoria constiintei intentionale(constiinta ndreptata /orientata spre ceva).Daca intentia stiintei este sa ajunga la fenomen (aici cu sensul de esenta data apriori , independent de subiectul cunoscator si obiectul cunoasterii) metoda recomanda: a) reductia fenomenologica sau punerea n parantezea lumii sensibile si a tuturor cunostintelor stiintifice si filosofice (epoch); astfel lumea nceteaza de a mai fi obiect de cunoastere; b) intuirea esentelor, prin care, independent de procesul cunoasterii logice, se sesizeaza nemijlocit esenta pura. Metoda fenomenologica n psihologie consta n prezentarea intuitive a ceea ce este ireductibil si esential referitor la un fenomen psihic ce contine n orice forma intentionalitatea, orientarea spre ceva . Descrierea fenomenologica renunta la demonstratie n favoarea prezentarii intuitive si la sistematizare n favoarea explicitarii structurilor intentionale implicite ale experientei directe. In conceptia fenomenologica, adevarul este totul, ntregul; el nu poate fi schimbat sau conceptualizat, poate fi doar intuit, perceput, simtit.

Explicatia n psihologie, ca si n alte stiinte, presupune o descriere concreta a ceea ce este de explicat (explicandum), la care se adauga relevarea modului de determinare a unui fenomen sau categorii de fenomene, pentru identificarea determinarii producerii fenomenului explicat. Psihologia utilizeaza diverse tipuri de explicatii si modele explicative cauzale,structurale, genetice, teleologice, probabilistice etc., prin care se raspunde la ntrebarea de ce? si se vizeaza surprinderea dinamicii si interactiunii fenomenelor psihice si a comportamentelor. O explicatie ofera un plus de ntelegere, se origineaza ntr-o teorie prin care sunt specificate cauzele si conditiile aparitiei fenomenului, ct si factorii de care se leaga, inclusiv de posibila interventie a hazardului prin intersectia a doua serii cauzale independente (efectul Cournot, Bourdon-1948). Predictia (pre-nainte; dicere- spunere (lat.) sau previziunea este una din conditiile esentiale ale unei stiinte. A prevedea nseamna a anticipa intelectiv modul cum va evolua un fenomen, ceea ce implica cunoasterea legilor care l regizeaza si ceea ce l conditioneaza. Taria unei teorii si a unei stiinte sta n asigurarea posibilitatii unor previziuni corecte, validate de practica. PREDICTIA se ntemeiaza pe un proces logic discursiv si consta n formularea unor propozitii ordonate ntr-o descriere ce anticipeaza un eveniment sau succesiune de evenimente, procese, schimbari nainte de producerea lor efectiva; este o functie principala a teoriilor stiintifice, alaturi de explicatie, sistematizare etc. In domeniul stiintelor socioumane, inclusiv al psihologiei p. implica un grad de incertitudine si, mai mult, adusa la cunostinta publicului poate modifica chiar cursul evenimentelor prin efectul Oedip ( tendinta de modificare a cursului evenimentelor prin p. si conformare la ceea ce s-a prezis!).

Intelegerea ( lat. intellectio) este mai mult dect explicatie ( pe care o presupune), este o modalitate de a opera cu vechile cunostinte n vederea dobndirii unor cunostinte cu ntelesuri noi. Are grade diferite - de la nivelul ntelegerii implicite, prin care se poate realiza o descriere globala, nesistematica, superficiala, apoi nivelul descrierii si explicatiei autentice, pna la interpretari formulatoare de legi sau teorii noi. Interpretarea consta n activitatea intelectiva de stabilire a unor semnificati si sensuri; o decodificare conceptuala sistematica; cea de-a patra faza a procesului perceptiv prin care ceea ce se percepe (perceputul) este integrat verbal si semnificat categorial. Prin re-interpretarea unor cunostinte se poate ajunge la re-semnificarea unui domeniu si formularea unei noi teorii, inclusiv n psihologie. I. este si un instrument psihoterapeutic, ca n cazul psihanalizei, prin care psihoterapeutul determina subiectul bolnav sa constientizeze propriile tendinte inconstiente, sa le puna n legatura cu starea sa prezenta si cu efectele sale asupra conduitei, sau n psihoterapia fenomenologica, n care actul terapeutic consta si n re-semnificarea lumii.

5. PSIHOLOGIE NOMOTETICA SAU IDIOGRAFICA


Disputa dintre nomotetic si idiografic n psihologie ramne o problema discutata si disputata. Pozitia psihologiei nomotetice (gr. nomotetikos = promovarea legilor) implica asertiuni ca: explicatiile cauzale sunt si n psihologie la fel de valide ca si n alte stiinte, printr-un limbaj analitic bazat pe operationalizarea variabilelor si conceptelor; pe modelele de tip strict cauza - efect; se urmareste cuantificarea proceselor mentale si comportamentale; propozitiile cauzale sunt formulate pe baza studiului subiectilor alesi la ntmplare; foloseste n larga masura experimentul de laborator; prin studiul cu metodele idiografice se pot face doar ilustrari, deoarece aceste date sunt nesistematice, bazate pe bunul simt si, mai ales, sunt calitative; legile descoperite sunt deductive si probabiliste, ofera explicatii functionale ale fenomenelor. Psihologia idiografica ( gr. idios = propriu, specific; a nu se confunda cu ideografic care deriva din idee ) se bazeaza pe metode si asertiuni opuse: studiaza extensiv si profund, un timp ndelungat un singur caz, observa si evalueaza curentele singulare ale acestuia n toata complexitatea lor; exploreaza specificatiile individuale, deoarece tocmai diferentele individuale sunt considerate determinantii primari ai comportamentului; favorizeaza n cercetare unele metode relativ nestructurate, deschise, proiective si interpretative (analiza documentelor, a biografiilor, cercetarea naturalista etc.), doar acestea permitnd subiectului sa fie el nsusi, sa fixeze ntelesurile proprii siesi, sa constieintizeze experientele personale.

Controversa dintre nomotetic si cea idiografic a fost preluata si n antropologie. Astfel, Keneth Pike (1954), P. J.Pelto (1970), introduc distinctia dintre investigatiile de tip etic si cele de tip emic ( denumiri preluate din termenii fonetic si fonemic, folositi n lingvistica pentru a diferentia cercetarile controlate de observator de cele care reflecta modelele constiente sau inconstiente ale subiectilor investigati) . Cercetarile de tip etic sunt exterioare, comparative, transculturale, centrate pe surprinderea si evidentierea a ceea ce este comun, universal si nu pe ntelegerea configuratiilor specifice, unice din interiorul unei culturi. Studiile antropologice de tip emic, dimpotriva, studiaza ntelesurile culturale din interior, cautnd sa acopere categoriile cognitive si sistemele de clasificare pe care membrii culturii respective le utilizeaza. Deci, investigatiile etice generalizeaza, cele emice particularizeaza; primele cauta absoluturi, celelalte surprind singularul si particularul, extrag si evidentiaza relativitatea. Eticul corespunde n psihologie nomoteticului, iar emicul ideograficului. Contributii interesante n controversa dintre nomotetic si ideografic au (si) americanul Gordon W. Allport si francezul J.P. Sartre (1963). Primul, referindu-se la psihologia personalitatii, spune: Psihologia persoanei nu este exclusiv nomotetica, nici exclusiv ideografica. Ea cauta un echilibru ntre cele doua extreme orice viata individuala are legi, caci ea dezvaluie propriul ei proces ordonat si necesar de dezvoltare. Supunerea fata de lege nu depinde de frecventa sau de uniformitate, ci de necesitatea interna ( Structura si dezvoltarea personalitatii, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1981, p. 566-567) . Francezul J.P.Sartre propune o metoda progresiv - regresiva prin care cauta sa nteleaga un subiect sau o clasa de subiecti n cadrul unui moment istoric dat. Deplasnd-se nainte si napoi, prin studiul n timp si spatiu al subiectului sau clasei sunt dezvaluite diferentele unice din viata persoanei, ct si elementele umane si similitudinile proprii celorlalti (clasei). Metoda sartriana este concomitent analitica si sintetica, nomotetica si idiografica, etica si emica. Concluzie: Nu exista o solutie unica; disputa nomotetic - idiografic poate fi, probabil, solutionata numai printr-un compromis ntre cele doua extreme, lund n considerare si scopul cercetarii, specificul diferitelor ramuri ale psihologiei si, poate, rafinarea metodelor de sondare a psihicului.

5.1. TEORIILE PSIHOLOGICE


Teoria psihologica (t.p) reprezinta o constructie conceptuala ce sintetizeaza, generalizeaza si sistematizeaza cunoasterea psihologica n vederea formularii unor principii explicative, orientarii cercetarii si organizarii datelor empirice, astfel nct sa fie posibile identificari, descrieri, explicatii, interpretari si/sau predictii asupra fenomenelor psihice. Prin teorii, o stiinta si legitimeaza statutul si si ndeplineste functiile de cunoastere. Tipologia t.p. este generata de mai multi factori / criterii.
9

Dupa specificul demersului parcurs n constituire- inductiv sau deductiv - pot fi catalogate: t. inductive-intuitive (pleaca de la fapte si constatari empirice si tinde sa se subordoneze logicii inductive); t. deductiv-formale (pleaca de la premise si conventii abstracte si se proiecteaza asupra faptelor pe care tind sa le integreze si asimileze printr-o logica formala, deductiva); Dupa gradul de generalitate, exprimat prin continut si sfera de aplicabilitate: t. de maxima generalitate(ale psihicului, ale personalitati, ale comportamentului; t. de medie generalitate (ale cognitiei, ale motivatiei, ale afectivitati ; t particulare unui proces (expl. teoriile senzatiei, perceptiei, gndirii . Dupa modul de ntelegere si definire a naturii obiectului investigat (psihicul uman),identificam: t. biologistice si culturologice; t. nativiste si t. genetice; t. psihofiziologice ; t. psihoneurologice .

O teorie, fie ea si psihologica, trebuie sa fie capabila sa asigure: condensarea si sistematizarea informatiilor, explicarea prin principii si legi si prevederea viitorului curs al fenomenului la care se refera. Ca expresie a cunoasterii stiintifice, ea are functii referentiale (se refera la fenomene si procese psihice), descriptive ( face posibile descrieri adecvate, realiste ale fenomenelor psihice), explicative (fundamenteaza o explicatie coerenta, logica si relativ completa) si predictive ( pe baza ei, cu grade diferite de precizie/incertitudine se pot face predicii, anticipari ale evolutiei fenomenului teoretizat). Sub influenta filosofiei cunoasterii stiintifice (epistemologiei), ndeosebi a realismului critic (K. Popper), n evaluarea lor critica se poate distinge si ntre: teorii ale realului psihologic si teorii despre teorii sau metateorii. Dupa acest criteriu legat de specificul activitatii explicative a cercetatorului se disting (cf. Ernest Nagel, 1961): t. analogice (vezi, spre expl. analogia si relatia de similitudine dintre inteligenta naturala si inteligenta artificiala) ; t. descriptive ce nu depasesc limitele datelor empirice concrete (expl. Teoria calitatilor senzoriale circumscrisa proprietatilor perceptibile ale stimulilor modali specifici etc.) ; t. instrumentaliste (unde se utilizeaza concepte formal-abstracte si relativ fictive, dar care aici au functia de unelte de lucru, de operatori ideali n procesul rationalizarii (ex. subiect idealetc.) ; t. realiste, bazate pe generalizari de rang superior, conceptele lor exprimnd determinatii esentiale si necesare ale fenomenului, relevate nu att senzorialconcret ct logic-formal( ex. teoria recunoasterii formelor, teoria generala a rezolvarii problemelor etc.) .

O metateorie are ca obiect de referinta sistemul de teorii apartinator unui domeniu sau altul cunoasterii. In cazul psihologiei, metateoria vizeaza sa stabileasca si sa explice modul de elaborare si natura teoriilor despre realitatea psihica, sa realizeze o analiza critica asupra conditiilor de acceptanta ale acestora, adica daca ntrunesc urmatoarele conditii:
au consistenta si coerenta logica interna (prezinta sau nu contradictii ntre afirmatii, ntre conditii, premise si concluzii, ntre date si generalizarii etc.); ndeplinesc functia de adevar pretinsa ( adica exista compatibilitate ntre ceea ce afirma teoria si realitatea nsasi; secvential si pe ansamblu afirmatiile sale sunt verificabile; gradul de confirmare a predictiilor este satisfacator); gradul de formalizare sau nivelul de maturitate al teoriei este suficient ( aici este vulnerabilitatea maxima a teoriilor psihologice, spre deosebire de teoriile fizicii; fiind exprimate n limbaj natural si nu unul matematic-formalizat, gradul lor de maturitate aste redus semnificativ. La momentul actual, psihologia sufera cel mai mult n plan teoretic din cauza relativitatii preciziei conceptuale;polisemantismul termenilor este o piedica serioasa n calea unificarii conceptuale si comunicarii veritabile n domeniu.

6. REZUMAT
1.PERSPECTIVE POSIBILE N PSIHOLOGIE: perspectiva biologista centrata pe studiul material, neuropsihologic al proceselor mintale si expresiilor comportamentale; perspectiva comportamentista (behaviorista) axata pe studiul comportamentului uman si animal; perspectiva cognitivista orientata pe cercetarea cu prioritate a proceselor mintale, cognitive; perspectiva psihanalitica cu merite mari n psihologia referitoare la bazele biologice ale instinctelor si instantele functionale ale psihicului - inconstient, subconstient, constient; perspectiva fenomenologica/experientiala focalizata pe experienta traita de individ; perspectiva umanista a omului capabil sa atinga maximum potentelor de evolutie; perspectiva trans-personala, o ncercare de reunire a elementelor filosofice si terapeutice orientale cu pozitivismul fizicii subatomice si limbajul psihologiei.

2. PRINCIPIILE PSIHOLOGIEI CA STIINTA determinismul extern psihicul este rezultatul unor influente , imediate si interactioniste, n care pe prim plan sunt influentele externe ce interactioneaza cu conditiile interne. relationarea neuro- psihica conform caruia psihicul apare si evolueaza permanent ca functie a sistemului nervos. Creierul este suportul material al psihicului, nu izvorul sau sursa sa. reflectarea si modelarea informational psihicul din punct de vedere ontic este o modalitate de reflectare si modelare informationala a obiectelor si fenomenelor. principiul actiunii si al unitatii constiinta activitate conform caruia forma primordiala, initiala de existenta si manifestare a psihicului este actiunea n plan extern, dezvoltarea structurilor psihice se desfasoara dinspre exterior spre interior; ntre constiinta (ca organizare subiectiva interna) si activitate (ca manifestare obiectiva externa) exista o relatie de dependenta si conditionare reciproca. principiul genetic si al istorismului consacra ideea ca psihicul nu este un dat pre-format, imuabil, ci un produs al evolutiei filogenetice si ontogenetice. sistemicitatea n conformitate cu care psihicul, n ansamblul sau, precum si diferitele sale elemente componente trebuie considerate sisteme.

3. SPECIFICUL LEGILOR IN PSIHOLOGIE Specificul legilor n psihologie deriva din natura plurideterminata si supradeterminata a psihicului, psihicul este determinat sincronic si diacronic de totalitatea din care rezulta si pe care o reflecta, iar legile existentei sale sunt nu numai probabilistice, ci si statistice. Cauzalitatea n psihologie trebuie acceptata ca fiind si teleologica sau finalista. Si realitatea psihica (subiectiva) este guvernata de legi (generale si particulare), legi de functionare a fenomenelor psihice; legi de compozitie, de organizare sau structura; legi de dezvoltare ( psihogenetice ) etc. Mai mult, legile psihologiei nu sunt pur psihologice, ci sunt legi mixte-, legi psihoneurologice, psihofizice, legi psihofiziologice, legi psihocomportamentale etc. Practic, ca orice realitate, si realitatea subiectiva, psihica este supusa legitatii, dificultatea este numai a cunoasterii sale riguros stiintifice.
4 DESCRIERI, EXPLICATII SI PREDICTII IN PSIHOLOGIE

DESCRIEREA (D.) unui fenomen psihic implica raspunsul la ntrebarea ce este? si cum se desfasoara fenomenul psihic respectiv. A descrie un fenomen nseamna a reproduce cu mijloace verbale sau alfel de simboluri o realitate tinznd spre o prezentare ct mai concreta, detaliata si sugestiva; EXPLICATIA n psihologie utilizeaza diverse tipuri si modele explicative - cauzale,structurale, genetice, teleologice, probabilistice etc., prin care se raspunde la ntrebarea de ce?. O explicatie stiintifica ofera un plus de ntelegere si se origineaza ntr-o teorie; PREDICTIA (pre-nainte; dicere- spunere (lat.) sau previziunea este una din conditiile esentiale ale unei stiinte. Se ntemeiaza pe un proces logic discursiv si consta n formularea unor propozitii ordonate ntr-o descriere ce anticipeaza un eveniment sau succesiune de evenimente, procese, schimbari nainte de producerea lor efectiva; este o functie principala a teoriilor stiintifice. INTELEGEREA ( lat. intellectio) este mai mult dect explicatie ( pe care o presupune), este o modalitate de a opera cu vechile cunostinte n vederea dobndirii unor cunostinte cu ntelesuri noi; INTERPRETAREA consta n activitatea intelectiva de stabilire a unor semnificati si sensuri; o decodificare conceptuala sistematica; cea de-a patra faza a procesului perceptiv prin care ceea ce se percepe (perceputul) este integrat verbal si semnificat categorial. Prin re-interpretarea unor cunostinte se poate ajunge la re-semnificarea unui domeniu si formularea unei noi teorii, inclusiv n psihologie lumii.

M1 UNITATEA DE NVATARE 1 CONCEPTE FUNDAMENTALE DIN PSIHOLOGIE

PLAN DE IDEI:

1. INFORMATIE 2. PSIHIC UMAN 3. CONSTIINTA 4. STRUCTURA 5. PROGRAMUL 6. STARE PSIHICA 7. CIBERNETICA 8. PROCES PSIHIC 9. PERSONALITATE 10. COMPORTAMENT 11. CONDITIA 12. ACTIVITATE 13. MOTIVUL 14. SCOPUL 15. OPERATIA

1. INFORMATIE
Informatie este o categorie de maxima generalitate ce semnifica unul din cele trei aspecte ale existentei (substanta/cmp, energie, informatie) si desemneaza un tip de relatie (informationala) ce face posibila comunicarea ntre doua sau mai multe entitati (sisteme), din care cel putin unul este capabil de codificare/ decodificare si semnalizare a proprietatilor celorlalte; orice relatie informationala este mijlocita prin purtatori materiali (semne si semnale) si modificari energetice (N.Wiener-1948), dar nu depinde cu necesitate de natura suportului substantialenergetic; acelasi mesaj putnd fi transmis pe variate cai si stocat prin diverse mijloace. Prin natura sa, psihicul este informatie, ce implicit produce si este produs de modificari substantial-energetice n suportul sau material(sistemul nervos) si, totodata, este un aspect si o forma a vietii de relatie. Cele mai evidente relatii sunt cele dintre psihic si materia superior organizata (creier), a carei functie este, cele dintre psihic si organism , al carui instrument de adaptare este; psihic si realitatea fizica, ontica pe care o reflecta ca imagine subiectiva, ca traire, vibratie a ntregului organism, ca efort de adaptare la o anumita situatie, ct si cea dintre psihic si mediul sociocultural, din care, prin stimuli sociali, in cursul ontogenezei, omul preia norme comportamentale si valori socioculturale.

2. PSIHIC UMAN
Psihic uman (p.u) este o realitate subiectiva de natura informational energetica; un sistem de maxima complexitate, dotat cu posibilitai perfectionate de autoorganizare, autoreglaj si autoprogramare prin nsasi functionarea sa, a carei finalitate este informarea, comanda si control interactiunii dintre om si mediul sau de existenta. Altfel spus, psihicul este instrument al adaptarii specific umane; este determinat filogenetic (prin informatia ereditara ce determina aspecte majore ale anatomiei si fiziologiei sistemului neuro-umoral) si ontogenetic (prin procesarea informatiei n cursul experientei vietii si permanenta nregistrare, prin nvatare, a noi programe de functionare). Ca sistem de natura informationala, p.u. este un sistem deschis (apartinator lumii vii), hipercomplex (aspect evidentiat cel putin de complexitatea suportul sau material-creierul uman, ce include cteva miliarde de unitati anatomo-functionale/neuroni aflate ntr-o si mai complexa retea de conexiuni/sinapse) si subiectiv-ideal (:un model subiectiv al lumii obiective).

Fiind system viu, este si energetic, pentru ca implica modificari si transformari bioenergetice (impulsuri nervoase), tensiuni si modalitati neuropsihice permanente. Totodata, este caracterizat de: ambilateralitate informationala (relatiile informationale specifice sunt ntretinute simultan cu exteriorul/lumea obiectiva si cu propriul organism sau persoana; se cunoaste pe sine concomitent cu cunoasterea realitatii obiective; antiredundata capacitate operatorie de a se autoproteja prin selectia informatiei si eliminarea informatiei de prisos( vezi si rolul SRAA); prezenta dispozitivelor antialeatorii, prin care elimina haosul informationalsi pune ordinein cmpul informatinal care l asalteaza; principalul dispozitiv antialeatoriu este ratiunea- constructie subiectiva, mentala, riguroasa (relativ) prin care se asigura adoptarea deciziei si face ca omul sa aibe acces la libertate si autodeterminare; autoreglaj si coordonare, realizate prin comenzi si control, prin retroaferentatie (conexiune inversa dintre un subsistem executiv si un altul dirigent prin care se asigura relativa identitate ntre cerinta continuta n comanda si starea reala n care se afla subsistemul executiv); calitate ce face ca S.P.U. sa fie un sistem cibernetic.

3. CONSTIINTA
Constiinta este o expresie a activitatii ansamblului de functii, stari si procese psihice senzoriale, intelective si reglatorii n unitatea lor functionala; o sinteza integratoare de fenomene psihice ce permit subiectului (individul uman) sa fie capabil sa aibe pereceptia imediata si continua a existentei sale, a actelor sale comportamentale si a consecintelor lor n lumea exterioara. Prin c. datele si informatiile din simturi si memorie sunt organizate astfel nct ne autopercepem ca situare n spatiu si timp, sa avem cunostinta de starea prezenta si sa ne raportam la lumea perceputa, direct si imediat. C. este fara interioritate si exterioritate, pentru ca ea se raporteaza la lumea perceputa si nu exista dect acum si aici;este

conditionata decisiv de starea specifica de constienta (vigilenta si atentie), opusa celei de somn si inconstientului. H. Bergson o asimila cu atentia, S. Freud cu perceptia, C.G. Jung cu starea de veghe, iar neuropsihologii cu functia de vigilitate. Etimologic, notiunea con-stiinta- evidentiaza faptul ca actul constient este expresia unei cunoasteri (stiinta) sociale (con-cu altii) si este un raport / relatie informationala mijlocita de cunostinte si experienta anterioara de care subiectul dispune deja. Altfel, la baza c. stau memoria selectiva, starea de vigilenta si atentie, iar sub raport energetic c. este sustinuta de motive si emotii . Sunt prezente intentia si vointa care orienteaza cmpul c. spre scopuri ce impun efort voluntar n situatii dificile, iar imaginatia extinde cmpul de constiinta (rezultanta a suprapunerii peste cmpul perceptiv a unui cmp semantic caracterizat de semnificatii acordate perceptiilor) ce asigura constiintei o tematica globala, dar si una selectiva, cu anumite dominante si focalizari. Tot ce devine constientizat dobndeste un nume si are o semnificatie, proces n care se produc salturi sau efecte specifice proprii diferitelor stari de constiinta ( stare de iluminare prin apariia unei corelati noi ntre fenomenele percepute si semnificatia lor; integrare verbala si recorelare a imaginilor cu semnificatia lor pentru subiect; ntelegere si coordonare de semnificatii, altfel spus re-semnificarea lumii). Avnd caracter procesual, c. exista n diferite grade si nivele de constiinta. J. Delay distinge sapte nivele de constiinta rezultat al activitatii creierului n diferite stari de frecventa. Cel mai nalt corespunde hiperrectivitatii creierului (vigilenta excesiva asociata cu emotii puternice), iar cel mai de jos starii de coma, n care excitatiile senzoriale nu provoaca dect foarte slabe reactii motrice. Intre aceste extreme se situeaza vigilenta atenta, vigilenta difuza, reveria sau semi-adormirea, somnul usor si somnul profund. Ceea ce numim de obicei constiinta se situeaza deasupra nivelului ce precede somnul.

4. STRUCTURA
Structura este un concept ce desemneaza modul relativ stabil de organizare a elementelor unui sistem; n psihologie,termenul se refera la configuratiile perceptive (modelul schematic al imaginii), schemele intelectuale, organizarea emotionala, dispozitia trasaturilor de character etc. Practic, orice obiect sau fenomen este un sistem ce include o structura, adica un mod de dispunere a elementelor care l compun.

5. PROGRAMUL
Programul psihicului - un ansamblu de structuri invariante (constante) si stocul de informatii aferent de care acesta dispune; ca sistem cibernetic, psihicul functioneaza n multe din aspectele sale algoritmic, dupa un program nscris n memoria speciei (instinct, reflex necondiionat etc.), sau nvatat, dobndit (reflex conditionat, deprindere etc.)

6. STARE PSIHICA
Stare psihica sunt caracteristicile de ansamblu ale vietii psihice ntr-un moment al existentei, cu sensul de regim energetic si functional n care se afla sistemul psihic ( concentrare,relaxare,oboseala, echilibru-dezechilibru etc.). 7. CIBERNETICA Cibernetica este o stiinta care se ocupa de comanda si controlul n sistemele informationale vii sau artificiale; din perspectiva c. putem explica cum informatia se poate transforma n informative de comanda care se adreseaza unei instante de executie, cum este posibil autoreglajul sistemelor informationale, autooraganizarea si autoprogramarea psihicului.

8. PROCES PSIHIC
Proces psihic (p.p) este un concept care denumeste o succesiune de faze n functionarea psihicului; orice p.p. constituie un subsistem de activitate informationala care este dotat cu autoreglaj. P.p. se diferentiaza dupa: - continutul lor informational; - structurile functionale si operatorii; - modul n care se organizeaza si functioneaza.

Psihologia studiaza procese psihice. Lund n considerare cele trei aspecte, se constata existenta urmatoarelor procese: senzaii, perceptii, reprezentari, gndire, memorie, imaginatie, emotie, vointa. La acestea se adauga atentia si limbajul, care nu sunt p.p. propriu - zise pentru ca nu furnizeaza informatii specifice, ci faciliteaza desfasurarea altor procese. P.p. nu se desfasoara niciodata izolat, ci n interactiune, simultan, sistemic; n consecinta, un p.p. include un ansamblu (sistem) de elemente de natura informationalenergetica aflate n interactiune ordonata (non-aleatorie), din care rezulta proprietati si caracteristici ale ansamblului, diferite de proprietatile elementelor componente. Numai din ratiuni didactice, p.p. pot fi divizate si studiate unul cte unul,ca procese psihice cognitive si procese psihice reglatorii etc. P.p. cognitive sunt : - psihosenzoriale (senzatii, perceptii, reprezentari); - intelective sau logice/ superioare (gndire,memorie, imaginatie). P.p. reglatorii includ emotiile, motivatia si vointa.. Un p.p. este definit prin trei parametri: - continutul informational; - functii si structuri operationale specifice de realizare; - modalitati subiective de existenta si evolutie: - imaginea pentru perceptie; - ideea pentru gndire; - trairea subiectiva pentru emotie; - orientarea spre scop si efortul pentru vointa.

9. PERSONALITATE
Personalitatea desemneaza omul n totalitatea determinarilor sale biopsiho-sociale si spiritual-cosmice; din p.d.v. psihologic p. reprezinta ceea ce este stabil, sintetizat, cristalizat n sistemul psihic uman ( nsusiri psihicetemperament, caracter, aptitudini, Eu integrator).

10. COMPORTAMENT
Comportament este un ansamblul reactiilor adaptative, obiectiv observabile, pe care un organism, prevazut cu sistem nervos, le executa ca raspuns la stimulii din mediu (ambianta), care sunt, deasemenea, obiectiv- observabili. Echivalent (engl.) al termenului behaviour. In sens larg, reacie globala a unui organism, prin care el raspunde la o situatie traita, n functie de stimularile mediului si de tensiunile sale interne si ale carui miscari succesive sunt orientate ntr-o directie semnificativa ( Lenhardt). H. Piron, evidentiaza ca (c). este modul de a fi al animalelor si omului; manifestari obiective ale activitailor lor globale, iar P. Janet introduce termenul de conduita, caruia i acorda o semnificatie mai complexa.

11. CONDITIA
Conduita semnifica activitatea sau actiunea sub toate formele lor internsubiective si externmotorii, aspect prin care P. Janet evidentiaza unitatea dintre psihic si faptele de comportament. In definirea c. accentul se pune pe modul de a se conduce si de a actiona mintal si motor al subiectului ntr-o situatie data. Spre deosebire de comportament, care include sfera reactiilor obiective si obsevabile, c. cuprinde si fenomenele interne subiective, deci reuneste organic faptele psihice cu cele de comportament. In aceasta perspectiva, procesele psihice (senzoriale, intelective, emotionale si volitionale) sunt conduite. C. se ierarhizeaza ca elementare, intermediare si superioare ( primare, secundare si tertiare). Dupa P.Janet, c. constituie obiectul psihologiei. Astfel, se disting si c. individuale si c. sociale. Filosoful si psihologul romn M. Ralea releva faptul ca factura si mediul socio-cultural determina c. individuale si constiinta, chiar autoreglajul activitatii intelectuale este derivat din sistemul de autoreglaj social, c. intelectuale rezulta din interiorizarea unor c. motorii structurate social etc., iar comunicarea umana este, de exemplu, o conduita psihosociala ce vizeaza transmiterea cate ceilalti a unei informatii, prin utilizarea limbajului, mimicii, atitudinilor, gesturilor etc.

12. ACTIVITATE
Activitate desemneaza, la om, modul n care care este organizat comportamentul si sunt integrate faptele psihocomportamentale. A. include ierarhic mai multe actiuni, care sunt nvatate n cursul vietii, sunt determinate sociocultural, au o complexitate variabila, implica existenta unui motiv, a unui scop si a unei structuri operationale.

13. MOTIVUL
Motivul este un impuls, un imbold care declanseaza, sustine energetic si orienteaza actiunea.

14. SCOPUL
Scopul este anticiparea mintala a rezultatului actiunii sau a efectelor acesteia ; unui scop i- se asociaza, de regula, mijloce si procedee de actiune si un scenariu de derulare a actiunii ; aparitia mintala a scopului asociaza si un acceptor psihologic( P.K.Anohin) al actiunii dupa care se evalueaza secvential si final rezultatele si efectele actiunii.

15. OPERATIA
Operatia este un mod de actiune, un instrument de lucru; ca expresie interna, psihologica aceasta este un mod specific de prelucrare a informatiilor (asociere-disociere, selectie, reunire-separare, seriere, identificare de asemanari si deosebiri etc.)

M1 UNITATEA DE NVATARE 1 METODE SI METODOLOGII IN PSIHOLOGIE

PLAN DE IDEI :

1. METODA OBSERVATIEI; 2. METODA AUTOOBSERVATIEI; 3. METODA EXPERIMENTULUI; 4. METODA CONVORBIRII; 5. METODA ANCHETEI; 6.METODA BIOGRAFICA; 7. METODA ANALIZEI PRODUSELOR ACTIVITATII; 8. METODELE PSIHOMETRCE; 9. METODA SIMULARII SI MODELARII.

In conformitate cu rigorile cercetarii stiintifice obiective si necesare demersului teoretic si practic, teoria cunoasterii stiintifice (epistemologia) impune delimitarile conceptuale necesar a fi realizate ntre metoda, metodologie, tehnica de lucru si procedeu. Astfel: metoda reprezinta chiar calea, itinerariul, structura de ordine sau programul dupa care se regleaza demersul teoretic - intelectiv si/sau practicinstrumental adoptat n vederea atingerii unui scop; metodologia (gr.metodos & logos- discurs, stiinta, cunoastere) cercetarii denumeste stiinta despre metode derivata din teoria stiintifica a metodelor de cercetare si conceptia generala (filosofia) despre obiectul investigat. Sub acest aspect, fiecare din curentele sau scolile psihologiei prezinta si o m. ce apare ca origine a doctrinei lor; procedeu sau tehnica de cercetare - un mijloc, un mod de operare n cadrul unei metode (modus operandi). Complexitatea, natura ideala, subiectiva a obiectului de cercetare al psihologiei se repercuteaza si asupra metodelor pe care aceasta le utilizeaza. Spre desebire de stiintele naturii, denumite exacte, al caror obiect este material, concret, bine delimitat, iar cecetatorul este n afara lui, n domeniul stiintelor socio-umane, n care se nscrie si psihologia, gradul de obiectivitate este mai redus, faptul psihosocial studiat l include pe cercetator, de la starea sa de moment si experienta personala, pna la nevoile, asteptarile si idealurile sale. Ab initio,primul este pe tarmul concret al materialitatii si obiectivitatii, n timp ce al doilea (cercetatorul faptelor psihologice) trebuie sa demonstreze ca este n zona obiectivitatii etc. Astfel, cunoastere psihologica are ca specific urmatoarele caracteristici:- nu se realizeaza direct, ci indirect, mediat prin manifestarile exterioare ale subiectului, care sunt considerate indicatori ai starilor de moment, interne, subiective;- depinde att de capacitatea si posibilitatea de exteriorizare a subiectului cercetat, ct si de capacitatea de evaluare si de interpretare a cercetatorului - exista situatii, cum ar fi imaginea despre sine, cunoasterea de sine, constiinta de sine, n care obiectul de cercetat se identifica cu subiectul care cerceteaza. Exista mai multe criterii dupa care se pot clasifica metodele psihologiei. Dupa scopul vizat, metodele pot fi mpartite n mai multe categorii: - metode de recoltare a informatiilor si metode de prelucrare si interpretare; - metode de investigare intensiva si extensiva; - metode de diagnoza si metode de prognoza; - metode de cercetare si metode aplicative.

Metodologiile sunt, de asemenea, clasificate dupa mai multe criterii (ex. Metodologii obiective, despre comportament si metodologii interpretative; metodologii mixte,obiectivsubiective. METODELE PSIHOLOGIEI Caracterul obiectiv si mijlocit al cercetarii psihologice se coreleaza cu adoptarea unei conceptii stiintifice despre psihic si natura umana. Ca stiinta experimentala, psihologia a trecut pe plan secund introspectia si s-a orientat spre adaptarea la specificul sau a metodelor proprii stiintelor naturii. Intre biologie, neurofiziologie, medicina, sociologie, etnologie, antropologie, pedagogie si psihologie exista un permanent schimb de metode. In acelasi timp s-a consolidat sistemul disciplinelor care se raporteaza la mixajul dat de psiho, ce indica dependentele si relatiile psihicului cu expresiile sale mai concrete: psihofiziologia, psihoneurologia, psihofizica, psiholingvistica, psihopedagogia, psihosociologia, psihocibernetica etc. Metodele psihologiei, pentru a asigura caracterul obiectiv al cercetarii, pleaca de la urmatoarele consideratii: - faptele de comportament sunt indicatori ai starilor si relatiilor interne, subiective; - natura stimulilor si evaluarea lor sunt obiecte ale reflectarii; - este necesara confruntarea datelor subiective(dependente evident de cercetator) cu cele obiective; - subordonarea aspectelor functionale celor genetice (datele genetice considerate ca prioritar implicate in functionarea psihicului si determinarea starilor sale); - abordarea precumpanitor sistemica - personologica a faptelor elementare si aprecierea dialectica a relatiei constiinta-activitate; - considerarea psihicului ca instrument al adaptarii specific umane; - fiinta umana este demna de respect; tehnicile si procedeele de cercetare vor fi noninvazive, iar demnitatea subiectilor va fi ntotdeauna respectata; - nici o metoda nu este infailila; cunoasterea psihologica este relativa, ca orice alt tip de cunoastere, iar pentru obiectivitatea cercetari este indicata utilizarea mai multor metode corelate; - prezenta cercetatorului poate modifica datele si informatiile colectate; - diagnoza si prognoza pot determina modificarea fenomenelor investigate; - psihologia este stiinta cu cele mai numeroase, diversificate si plastice metode de cercetare, diagnoza si aplicare.

1. METODA OBSERVATIEI
Observatia (lat. ob- nainte, servare- a se pastra, situa, tine) consta n urmarirea atenta, intentionata si nregistrarea exacta, sistematica a diferitelor manifestari ale individului, ca si a contextului situational n care acestea se produc, n scopul identificarii unor aspecte esentiale ale vietii psihice; implica perceptia si ntelegerea, iar ca demers practic, poate fi auxiliata (armata) de mijloace tehnice ( microscop, luneta, calculator, film, magnetofon etc.) care amplifica posibilitatile de perceptie si asigura fixarea informatiilor. Continutul observatiei: simptomatica stabila - trasaturile bio-constitutionale ale individului si trasaturile fiziognomice; simptomatologia labila - comportamentele si conduitele flexibile, mobile ale individului (conduita verbala, motorie, mnezica, varietatea expresiilor:gesturile, mimica, mersul, particularitatile limbajului etc. atitudinile si comportamentul social - modalitatile n care interactioneaza cu ceilati in diferite contexte sociale; aspecte care releva unele din caracteristicile personalitatii celui observat. Obsevatia este o metoda comuna mai multor stiinte si ramne un instrument stiintific valid al psihologiei; nu reclama o aparatura sofisticata si este prima n ordine cronologica pe care cunoasterea psihologica le-a utilizat. Dupa ce psihologia s-a constituit ca stiinta, s-a impus necesitatea distingerii ntre observatia spontana sau cotidiana si cea stiintifica;prima apartine cunoasterii comune, nu se planifica, se declanseaza situational si nu vizeaza obiective precise, anticipate. Observatia stiintifica se desfasoara pe baza de plan de cercetare, n care se mentioneaza obiectivul sau scopul, conditiile de loc si de timp, durata generala a actiunii, modul de nregistrare-fixarea a manifestarilor (imediat sau post hoc, cu ce aparatura etc.), ct si modalitatile de prelucrare-interpretare. De regula, cercetatorul se instuieste anterior de cel ce eventual conduce un program de

cercetare, ocazie cu care se stabileste si o modalitate unitara de actiune. Pentru eficienta si autenticitatea informatiilor colectate, observatia mai trebuie sa ndeplineasca si alte conditii, cum ar fi: discretia, desfasurarea sistematica, veridicitatea (data de nregistrarea cu exactitatea faptelor observate), sistematizarea datelor sesizate si retinute care sa permita un minim de cuantificare si prelucrare statistico-matematica, sa se poata repeta pentru a permite relevarea aspectelor semnificative, esentiale, relativ invariabile. Avantajele acestei metode sunt naturaletea si autenticitatea fenomenelor investigate, economicitatea si simplitatea efectuarii. Dezavantajele decurg din insuficienta rigoare n izolarea variabilelor, mascarea relatiilor dintre cauza si efect, limitarea posibilitatilor de a comunica cu subiectul investigat, asteptarea ndelungata (uneori) a producerii fenomenelor vizate. Formele observatiei - pot fi clasificate dupa diverse criterii: orientarea observatiei: observatie externa (orientata spre exterior spre ceilalti) si autoobservatie (orientata spre propria persoana); prezenta sau absenta observatorului: directa, indirecta, cu observator ignorat (uitat), cu observator ascuns; implicarea sau neimplicarea cercetatorului: pasiva, participativa; durata observatiei: continua (diacronica), discontinua; obiective urmarite: integrala (viznd mai multe aspecte de conduita),selectiva. Calitatile observatiei depind de mai multi factori, majoritatea incluznd calitatile de observator ale cercetatorului, experienta sa anterioara: particularitatile psihoindividuale ale observatorului (calitatile atentiei, n principal); tipul de perceptie al cercetatorului: tipul descriptiv (minutios, exact, sec); tipul evaluativ (tinde sa faca estimari, interpretari); tipul erudit (tinde spre enciclopedism si generalizari) tipul imaginativ-poetic (tinde sa nlocuiasca si sa deformeze realitatea prin imaginative. Conditiile unei observatii stiintifice: - claritatea si precizia scopului; - selectia corecta a formelor utilizate, a conditiilor si mijloacelor necesare; - rigoarea planului (stabilirea ipotezelor, durata si locul desfasurarii); - evitarea omisiunilor sau distorsiunilor, prin notarea imediata; - numarul optim de observatii n conditii ct mai diverse; - discretia cercetatorului ( subiectul sa nu constientizeze ca este observat).

2. METODA AUTOOBSERVATIEI
Absolutizata la debutul psihologiei ca stiinta si declarata ca singura autentica de catre psihologia subiectivist-spiritualista, introspectia a fost respinsa ca metoda de cunoastere stiintifica (A.Comte), cu argumentul ca subiectul cunoscator nu poate fi simultan obiect si observator. Spre deosebire de introspectia clasica, autoobservatia devine o modalitate de cunoastere mijlocita, prin care se vizeaza descrierea si relevarea manifestarilor comportamentale si a trairilor afective proprii diferitalor situatii. In cercetarea curenta se foloseste ca metoda auxiliara, asociata cu o alta considerata de baza sau principala. Definita ca privire n interior, efectuata cu ochii mintii asupra trairilor si starilor interne ale constiintei, aceasta metoda tinde sa fie reconsiderata de psihologia actual.

3. METODA EXPERIMENTULUI
Experimentul consta n provocarea unui fapt psihic, n conditii bine determinate cu scopul de a verifica o ipoteza. Alaturi de observatie, este o metoda centala in psihologie. Deosebirile dinte observatie si experiment sunt date, n principal, de posibilitatea cercetatorului de: - a provoca fenomenul prin interventie activa; - izolarea variabilelor independente de variabile dependente; - modificarea conditiilor de manifestare a fenomenelor pentru a sesiza mai bine relatiil dintre variabile; - repetarea experimentului pentru stabilirea legitatilor de manifestare; - compararea rezultatelor obtinute de grupul experimental cu cele ale grupului martor sau de control. Variabila este orice fapt obiectiv sau subiectiv care poate fi modificat fie cantitativ, fie calitativ. Exista urmatoarele tipuri de variabile: - independente, la care variatia este influentata direct de experimentator pentru a nregistra consecinte; - dependente, la care variatia este n functie de variabila independenta. La grupul experimental variabila independenta este prezenta, iar la cel de control este absenta.

Tipuri de experiment posibile: e. de laborator, se realizeaza n conditii artificiale, subiectul este scos din ambianta cotidiana si introdus ntr-un loc special amenajat (laborator pentru experimentare, iar sarcinile cu care se confrunta sunt de asemenea artificiale). Avantajul pentru cercetare consta n precizia si controlul riguros a situatiei experimentale de catre cercetator. e. natural se realizeaza n conditii naturale, firesti; sarcina este naturala, deoarece subiectul se manifesta in vivo; este mai imprecis dect primul, dar mai autentic, mai realist. Pentru limitarea distorsiunii rezultatelor si evitarea greselilor sa se aiba n vedere: - motivatia subiectilor inclusi n grupele experimentale; - asigurarea reprezentativitatii esantionului de subiecti; - stabilirea unor grupe experimentale echivalente.

4. METODA CONVORBIRII
Convorbirea (sau interviul ) este o discutie premeditata dintre un specialist (psiholog) si subiectul investigat si presupune: Relatia directa dintre cercetator si subiect; Schimbarea locului si rolului partenerilor; Sinceritatea subiectului, evitarea raspunsurilor incomplete si a tendintei de disimulare; Se bazeaza pe capacitatea de introspectie a subiectului si pe capacitatea de empatie a psihologului; Necesita o motivatie corespunzatoare a subiectilor; Crearea unei atmosfere de compatibilitate dintre partener si psiholog. Deosebiri dintre convorbire si observatie sau experiment: convorbirea vizeaza aspectele interioare ce determina comportamentul (intentii, opinii, atitudini, interese, convingeri, aspiratii etc.), iar observatia si experimentul reactiile exterioare.

Formele convorbirii: C. standardizata, dirijata, structurata se bazeaza pe formularea acelorasi ntrebari, n aceeasi forma si aceasi ordine pentru toti subiectii; C. semistandardizata sau semistructurata, n care se poate schimba forma intrebarilor, succesiunea sau se pot pune intrebari suplimentare; C. libera sau spontana nu presupune folosirea unor ntrebarii anterior standardizare, ci se adapteaza situatiei hic et nunc; C. psihanalitica (S.Freud) se bazeaza pe metoda specifica psihanalizei denumita asociatia libera de idei si este folosita pentru analiza si interpretarea viselor sau a diferitelor probleme ale pacientului; C. non-directiva ( propusa de C. Rogers) implica crearea conditiilor psihologice ce faciliteaza relatarile spontane ale subiectului, fara ca acesta sa fie permanent interogat. Conditiile unei c. metodice: preocuparea psihologului spre esential, autentic, real psihologic; adecvarea continua la relatarile subiectului; atmosfera permisiva, destinsa, favorabila comunicarii autentice.

5. METODA ANCHETEI
Ancheta psihologica consta n inventarierea sistematica a unor informatii despre viata psihica a unui individ sau grup social si interpretarea acestora n vederea desprinderii unor semnificatii relevante stiintific. Tipuri de ancheta psihologica: Ancheta bazata pe chestionar implica mai multe etape: stabilirea obiectului (scopului); documentarea; formularea ipotezei; determinarea populatiei; esantionarea; alegerea tehnicilor de redactare a chestionarului; pretestarea; definitivarea chestionarului; alegerea metodelor de administrare a chestionarului; analiza rezultatelor; redactarea raportului de ancheta.

Dupa continutul ntrebarilor incluse n chestionar pot fi: factuale sau de identificare (vrsta, sex, studii etc.); de opinie, atitudini, cunostinte etc. Dupa tipul de ntrebari utilizate: cu raspunsuri nchise ( da, nu); cu raspunsuri deschise ( la initiativa subiectului/ respondenului); cu raspunsuri n evantai ( mai multe raspunsuri din care subiectul alege); Greseli posibile la formularea ntrebarilor: limbaj greoi, artificializat, prea generale, tendentioase, care sugereaza raspunsul etc. Ancheta pe baza de interviu implica derularea unui dialog pe o tema data, fiecare participant pastrndu-si locul de emitator sau receptor. Tipuri de interviu: individuale; de grup; clinice (centrate pe persoana); focalizate (centrate pe tema investigata). Ancheta, de orice fel, are avantajul ca permite investigarea unui numar mare de subiecti, ntr-un timp scurt, cu obtinerea unui material bogat, relativ usor de prelucrat.

6.METODA BIOGRAFICA
Vizeaza colectarea informatiilor esentiale despre evenimentele principale din viata unui subiect, relatiile dintre aceste evenimente traite de individ si stabilirea semnifica-tiilor lor, n vederea cunoasterii istoriei personale a subiectului. Este prin excelenta evenimentiala, nu se confunda cu autobiografia, se centreaza pe evenimente scop, pe evenimente mijloc, pe evenimente macaz ( care n opinia subiectului i-au schimbat viata). Poate fi si o forma de (auto)terapie, subiectul constientiznd leitmotivul vietii personale ( vezi Mitul personal- I. R-Tomsa). Contestata de unii autori, metoda are avantajul naturaletii si autenticitaii, reconstituind trecutul, poate explica atitudini si comportamente din prezent si din viitor.

7. METODA ANALIZEI PRODUSELOR ACTIVITATII


Sunt vizate potentele, fortele psihice, nsusirile si capacitatile subiectului asa cum ele sunt materializate n produsele oricarui tip de activitate, de la desene, simple adnotari sau compuneri, pna la creatii literare sau stiinifice. Prin aceasta metoda se obtin numeroase informatii despre dinamica si nivelul de dezvoltare psihica, atitudinea fata de sine, fata de munca si utilitatea sa sociala. Fiind desprins de subiect, produsul investigat poate fi obiectul analizei psihologice si a unor personalitatii disparute.

8. METODELE PSIHOMETRCE
Aici sunt incluse toate demersurile metodice destinate masurarii capacitatilor psihice individuale n vederea evaluarii prezentei/absentei lor si mai ales a gradului de dezvoltare a acestora la un subiect. Cea mai cunoscuta si raspndita metoda este cea a testelor psihologice. Testul psihologic este o proba relativ scurta ce permite cercetatorului strngerea unor informatii obiective despre subiect, pe baza carora sa poata diagnostica nivelul capacitatilor masurate si formula un prognostic asupra evolutiei sale ulterioare. Termenul de test a fost introdus n psihologie de J.Mc Keen Cattell (1860-1944); testele au fost mai ni utilizate n determinarea dezvoltarii intelectuale a copiilor de catre Binet (1857- 1911), apoi s-au extins la cele mai diverse functii si domenii de activitate. Obiectivitatea testelor impune sa se ndeplineasca urmatoarele conditii: validitatea (adica sa masoare exact ce si propune); fidelitatea ( sa permita obtinerea unor performante relativ stabile si la o noua aplicare); standardizarea ( sa puna toti subiectii n aceleasi conditii). etalonarea (adica stabilirea unui etalon, a unei unitati de masura a rezultatelor obtinute) Fac obiectul standardizarii: continutul probei; modul de conduita al cercetatorului; durata probei.

Criterii si clasificari ale testelor: - dupa durata: a. cu timp strict limitat; b. autotempou ( la initiativa subiectului); dupa modul de aplicare: a. individuale; b. colective. - dupa materialul folosit a. verbale; b. nonverbale; - dupa scopul urmarit si continutul masurat: a. teste de performanta; ( cu subdiviziuni-t. de cunostinte; t.de nivel intelectual; t. de aptitudini); b. teste de comportament . Dintre acestea cele mai complexe sunt testele de personalitate sub forma de chestionar sau inventar de personalitate. Chestionarele de personalitate pot fi bifactoriale sau multifactoriale. J.H.Eysenck a stability printr-un chestionar cu 57 de itemi tipurile de personalitate extravertite si introvertite;Woodworth si Metheus, pe baza a 76 de ntrebari, au determinat 8 tendinte psihonevrotice ale personalitatii (hiperemotivitate, impulsivitate, instabilitate tec), R. Cattell, cu un chestionar de 187 de ntrebari, a stabilit 16 factori de personalitate ( chestionarul denumit PF 16) . Aplicarea lor necesita luarea unor masuri speciale: solicitarea subiectului sa se refere la nsusirile dominante; cerinta de a fi sincer n raspunsurile date; asigurarea confidentialitatii etc. In afara chestionarelor sau inventarelor se pot utiliza teste prin care se solicita completarea unor propozitii (fraze) sau o descriere (vezi testul celor 20 de propozitii ce ncep cu formularea Eu sunt- propus de H.M. Kuhn si T.S.Mc Portland-1954).

Multe din limitele testelor de personalitate deriva si din posibilitatea diverselor distorsiuni aparute la aplicarea lor pentru alte populatii dect cele pentru care au fost create, ignorarea diferentelor socioculturale, confuziile si ambiguitatile pe care unele le contin. Pentru ca eficienta lor sa creasca este necesara respectarea urmatoarelor conditii: utilizarea testelor n baterie ( nu singular); corelarea rezultatelor cu informatiile obtinute prin alte metode; coroborarea rezultatelor cu produsele activitatii practice; crearea unor teste noi n concordanta cu specificul sociocultural al populatiei ce urmeaza a fi investigata.

9. METODA SIMULARII SI MODELARII


Deriva din progresul general al stiintelor, n special din dezvoltare ciberneticii si inteligentei artificiale. Prin modelare se vizeaza crearea unor copii operational paradigmatice sau obiectuale ale unor functii si procese psihice care sa includa principii, reguli si criterii de ordin logico-matematic si statistic ce limiteaza distorsiunile si ambiguitatea sau reproduce analogic (homomorfic) diferite componente psihice si simuleaza derularea lor. Modelarea simulativa a inceput cu procesele perceptive, cele rezolutive ale gndirii, trecndu-se recent la simularea unor procese complexe afectiv-motivationale si chiar ale dinamicii generale a personalitatii!

M1 UNITATEA DE NVATARE 1 PSIHICUL UMAN DOMENIU DE CERCERARE AL PSIHOLOGIEI

PLAN DE IDEI:

1. CARACTERIZARE GENERALA; 2. PSIHICUL FORMA A VIETII DE RELATIE; 3. MODELE EXPLICATIV- INTERPRETATIVE PRIVIND RELATIA PSIHIC- CREIER;
4. REZUMAT .

1. CARACTERIZARE GENERALA
Psihicul uman este o realitate subiectiva de natura informational-energetica, ce poate fi conceput ca un sistem de maxima complexitate, dotat cu posibilitati perfectionate de autoorganizare, autoreglaj si autoprogramare prin nsasi functionarea sa. Ratiunea sa de fiintare (finalitatea) este informarea, comanda si control interactiunii dintre om si mediul sau de existenta. Altfel spus, psihicul este instrument al adaptarii specific umane; cu determinari filogenetice (prin informatia ereditara ce determina aspecte majore ale anatomiei si fiziologiei sistemului neuroumoral) si ontogenetice (prin procesarea informatiei n cursul experientei vietii si permanenta nregistrare, prin nvatare, a noi programe de functionare). Ca sistem de natura informationala - este un sistem deschis (apartinator lumii vii), hipercomplex (aspect evidentiat cel putin de complexitatea suportul sau materialcreierul uman, ce include cteva miliarde de unitati anatomo - functionale/neuroni aflate ntr-o si mai complexa retea de conexiuni/sinapse) si subiectiv-ideal (un model subiectiv al lumii obiective). Fiind sistem viu, este si energetic, pentru ca implica modificari si transformari bioenergetice (impulsuri nervoase), tensiuni si modalitati neuropsihice permanente. Totodata, este caracterizat de ambilateralitatea informationala - relatiile informationale specifice sunt ntretinute simultan cu exteriorul/lumea obiectiva si cu propriul organism sau persoana; se cunoaste pe sine concomitent cu cunoasterea realitatii obiective. Dispune de dispozitive de antiredundata - capacitate operatorie de a se autoproteja prin selectia informatiei si eliminarea informatiei de prisos- si de prezenta dispozitivelor antialeatorii, prin care elimina haosul informationalsi pune ordinein cmpul informational care l asalteaza. Principalul dispozitiv antialeatoriu este ratiunea - constructie subiectiva, mentala, riguroasa (relativ) prin care se asigura adoptarea deciziei si face ca omul sa aibe acces la libertate si autodeterminare. Psihologia comparativa afirma ca ratiunea este principal caracteristica a omului ( homo sapiens) . Avnd capacitate de autoreglaj si coordonare, realizate prin comenzi si control, prin retroaferentatie (conexiune inversa dintre un subsistem executiv si un altul dirigent prin care se asigura relativa identitate ntre cerinta continuta n comanda si starea reala n care se afla subsistemul executiv), putem spune ca S.P.U.( sistemul psihic uman) are toate caracteristicile unui sistem cibernetic.

O caracteristica evidentiata de ultimele cercetari este polaritateasa. Cele mai semnificative polaritati sunt: caracterul concomitent obiectiv si subiectiv; este obiectiv din punct de vedere ontologic, ca fiintare existenta independent de vointa si reprezentare noastra si subiectiv ca existenta efectiva; psihicul este deopotriva material si ideal; este material prin suportul sau, sistemul nervos central - si ideal prin natura lui, fiind saturat de un continut imagistic si ideatic, idei dobndite n procesul cunoasterii si experimentarii vietii; este deopotriva proces, ct si produs; exista si functioneaza ca succesiune de stari ( proces), dar n fiecare moment este si produs, rezultanta a functionarii; cele doua aspecte trec unele n altele, ceea ce la un moment dat este un produs se instituie ca premisa sau veriga ntr-o succesiune viitoare; psihicul are att o stare lenta (ascunsa, interiorizata), ct si una manifesta (exteriorizata); cele doua nu sunt totdeauna convergente, starea latenta, virtuala nu coincide cu starea manifesta, ceea ce creaza mari dificultati n interpretarea comportamentului, a relatiilor dintre trairile psihice si corelatele lor comportamentale. functioneaza normal, firesc, dar si surprinzator, patologic; practic granita dintre normalitate si patologic este dificil de trasat; pe un fond normal putem ntlni manifestari bizare, ciudate, fara ca persoana sa fie psihopata; la fel pe un fond patologic ntlnim suficiente momente de normalitate si luciditate, fara ca subiectul sa poata fi catalogat ca normal; cercetatorii propun sa se renunte la delimitarea unei granite fixe, rigide dintre normal si patologic, n locul acesteia vorbind de un continuum, de o trecere treptata, graduala de la unele la altele; psihicul este att determinat (produs si influentat de factori si conditii din afara si interiorul sau), ct si determinant, cu initiative modificatoare de factori si conditii;la nivelul sau determinari polimorfe trec n autodeterminari, cu diverse forme de libertate, creatie si autotransformare. La toate aceste aspecte de bipolaritate se adauga relatia spirit-corp si psihic - creier, astfel spus, poate determina o anumita stare psihica modificari n plan somatic, corporal? Cu certitudine, da. Cele mai evidente argumente sunt din domeniul psihosomaticii, psihoneuroimunologiei, al matematicii inimii, al terapiei stresului etc

2. PSIHICUL FORMA A VIETII DE RELATIE


Legea universala a vietii este legea adaptarii; fiintele vii exista doar att timp ct pot sa ntretina un permanent schimb de informatii, energie si substanta cu mediul de existenta. Pentru aceasta ele dezvolta functii de semnalizare, de mediere a reactiilor si comportamentelor vitale pentru supravietuire. Semnalizarea poate fi de diferite niveluri ( iritabilitate, excitabilitate, sensibilitate, reflectivitate etc.) si face parte din sfera viatii de relatie. nca din antichitate, Heraclit din Efes, spre exemplu, distingea ntre diferite niveluri ale organizarii psihicului si legatura lui cu lumea externa, cu legea universala (logos). Alemon se pare ca a fost primul care a afirmat legatura dintre psihic si creier si senzatia de organele de simt. Aristotel (De anima) exprima ideea despre psihic ca mod specific de interactiune dintre un organism viu si mediul ambiant etc, care este reluata curent pe parcursul evolutiei cunoasterii stiintifice. Psihicul este expresie a relatiei cu ambianta, cu cevade care depinde si pe care, uneori, l poate transforma. Suspendarea relatiei cu ambianta, perturba viata psihica si face imposibila normalitatea psihica specific umana. Un experiment crucial n acest sens este cel efectuat de Hebb, Heron si Scott, n anul 1954, prin care s-a dovedit ca ntreruperea contactului cu lumea exterioara a obiectelor conduce la tulburari emotionale, scaderea evidenta a performantelor intelectuale, inclusiv pierderea constiintei propriului corp etc. Psihicul este expresie a relatiei cu socialul, cu ceilalti oameni, n absenta socializarii el nu devine specific uman; suspendarea relatiilor cu mediul social conserva structurile biologice ale omului, chiar le dezvolta, dar atributele sociale nu apar sau se diminueaza. Copii - lup (de care literatura de specialitate abunda) nu pot achizitiona limbajul si nu pot deveni oamenicu caracteristicile normalitatii psihice etc. S-a dovedit, de asemenea, cu certitudine relatia strnsa dintre psihic si structurile materiale, cuantice si energetice ale creierului si ntregului sistem neuroumoral.

Distrugerea sau nlaturarea diferitelor zone ale creierului, stimularea directa a creierului cu curent electric, modifica structurile anatomo- functionale si totodata functiile psihice si comportamentul. Mai mult, modificarile n fiziologia organismului, inclusiv a creierului (chimismul cerebral) modifica si altereaza tabloul activitatii psihice.
EXPRESII RELATIONALE ALE PSIHICULUI

Psihicul, neurofiziologia si biochimsmul cerebral Relatia psihicului cu creierul a fost de mult timp constientizata, psihicul fiind considerat un rezultat al existentei si functionarii creierului, fiind inseparabil de acesta. Psihicul este o functie a materiei superior organizate (creier), dar nu se identifica cu aceasta. Acesta premisa conduce la urmatoarele DELIMITARII: de hylozoism ( gr. hyle-substanta; materie; zoe- viata), conform careia ntreaga materie, chiar si cea anorganica dispune de psihic; de biopsihism psihicul este atribut al oricarei forme de viata; de antropopsihism- psihicul este atributul exclusiv al omului. Concluzie: psihicul apartine regnului animal, dar nu n totalitate; cea mai simpla forma de psihic exista acolo unde exista, fie si incipienta / rudimentara forma de system nervos. Acesta afirmatie sugereaza caracterul evolutiv al psihicului, ct si posibile implicatii ale modificarii functionarii psihicului determinat de modificari in suportul sau material. Astfel, o ablatie/ rezectie/ extirpare a unei zone din creier produce modificari psihocomportamentale (expl. cnd este afectata zona lobului occipital apar tulburari de vedere; zona posterioara a lobului prefrontal influenteaza afazia motorie etc.); dupa 5- 7 min. de moarte clinic, creierul fiind neoxigenat neuronii/sinapsele se altereaza

Chimismul cerebral modificat prin ingerarea de alcool sau substante psihoactivatoare (spre expl.)produce o gama vasta de modificari psihocomportamentale- de la tulburari usoare, pasagere la abolirea psihicului. Anoxia (reducerea aportului de oxygen) Psihicul si lumea fizica Procesele psihice reflecta lumea fizica (vezi principiul determinismului extern), nsusirile obiective ale acesteia fiind convertite n modele subiective, forme / modalitati psihice senzoriale (imagini), intelective (notiuni, concepte), afective (trairi afective- emotii, sentimente etc.), volitive. Reflectarea psihica, spre deosebire de cea fizica, chimica sau biofiziologica se disting prin: o Idealitate o Activism o Subiectivitate Psihicul si mediul socio - cultural Omul raspunde nu numai unor stimuli naturali, ci si sociali- la alti oameni, la norme si valori socio-culturale ( omul este zoon politikon- fiinta sociala- n expresi lui Aristotel). Isi modeleaza simtirea, gndirea, vointa si comportamentul dupa socioorganizarea n care traieste. Comportamentul si limbajul, spre exemplu, sunt diferite n cultura occidentala fata de cea orientala. Un japonez este diferit de un european nu numai ca morfofizionomie ci si ca modaliate de a vedea lumea!.. Practic, la om nu exista biologic pur, totul fiind filtrat sociocultural! Influenta socialului este (totusi) inegala asupra psihicului. Functiile primare, commune oamenilor si animalelor (cum este senzorialitatea) sunt conditionate socio-istoric, cele superioare (ca limbajul si gndirea) dunt determinate socio-istoric. Primele se dezvolta la om pna la un anumit nivel calitativ si n afara influentelor sociale, nsa cele superioare nu pot fi concepute dect ca total dependente de factorii socioculturali. Vezi copiii-lup-crescuti ntmplator de animale- si-au dezvoltat capacitate senzoriale si motrice (ce imitau parintii adoptivi), dar nu au putut fi recuperate capacitatile superioare specific umane (gndirea si limbajul). A se vedea si reciproca: nu numai mediul socio-cultural influenteaza capacitatile si functiile psihice (individuale si colective), ci si produsele psihice (individuale si colective), de genul religiilor, ideologiilor, teoriilor, strategiilor, actiunilor..etc. creaza, schimba, restructureaza mediul natural si social.

3. MODELE EXPLICATIV- INTERPRETATIVE PRIVIND RELATIA PSIHIC- CREIER


Disputa nu este att pentru dovedirea argumentata a relatiei dintre psihic si creier ct n explicarea si interpretarea naturii acestei legaturi. Astfel,s-au conturat n istoria psihologiei relativ recente patru modele explicativ-interpretative ale relatiei psihic-creier. 1.Modele dualiste disting net ntre cele doua entitati, acestea fiind de sine statatoare (teza ce se origineaza n filosofia lui Platon, reluata ulterior n dualismul cartezian) : a) Dualismul paralelist conform caruia procesele neurale si cele psihice se desfasoara n paralel, legatura ntre ele fiind doar accidentala si exterioara, n limitele opozitiei spirit corp si suflet-materie. Constiinta si creierul se deosebesc prin natura lor, prima este de natura spirituala, chiar divina, al doilea este de natura materiala, care prin functionarea sa pune doar n valoare un dat spiritual. Argumente invocate - nu totdeauna ablatiile si extirparile ale unor parti din materia cerebrala conduc la disparitia functiilor psihice, starile mentale sunt n mare parte independente de starile fiziologice ale sistemului nervos ( reprezentantii acestor teorii sunt n cea mai mare parte neurofiziologi; Ch. Sherrinngton (1857-1972); Karl Lashley (1880- 1958);W. Penfild si J. Fodor, mai recent etc.); b) Dualismul interactionist, teorie sustinuta de J. C. Eccles, laureat al premiului Nobel pentru medicina (1963), conform caruia psihicul si creierul nu numai ca sunt entitati independente, dar sunt si n lumi diferite si universuri diferite, aflate in interdependenta. Spiritul si puterea gndirii pot influenta fiziologicul si materia (vezi fenomenele de psihokinezie), iar spiritul constient de sine asigura unitatea experientei constiente; c)Dualismul epifenomenist (A. Huxley), considera psihicul ca un epifenomen fata de procesele cerebrale, pe care doar le nsoteste ca un dublet gratuit; b)Dualismul apriorist, conform caruia, lumea mintiieste o interfata ntre o lume materiala a obiectelor si substantei si o lume a ideilor; psihicul este noosfera, un dat apriori, iar creierul un suport al principiilor si constructelor spirituale preexistente (K. R. Popper- 1972).

2. Modelele moniste se origineaza n materialismul mecanicist vulgar (gndirea este o secretie a creierului asa cum bila este secretia ficatului!), n conformitate cu care psihicul nu se deosebeste radical de substratul sau neural si, n consecinta poate fi redus la el. Variantele de monism sunt: Monismul emergentist, elaborat de filosoful stiintei Mario Bunge (1978), concepe psihicul ca pe o emergenta, o expresie finala a organizarii si functionarii biologice, un pisc al piramidei functionale.; starile psihice sunt un subgrup al starilor creierului cu care coincid; Monismul psihoneural, adoptat de J. P. Changeux (1983), afirma si sustine identitatea fenomenelor psihice cu cele neurale, ca si materialitatea obiectelor mentale(imagini, idei, concepte) . Monismul neutral,propus de K. H. Pribram (1986) si influentat de psihologia cognitiva, afirma ca ceea ce au n comun operatiile mentale si procesele cerebrale este structura informatica de baza,ambele componente fundamentale care pentru univers nu sunt nici materiale, nici mentale, ci sunt neutre 3. Modelele interactionist - emergentiste sunt o solutie de compromis intre dualism si monismul emergentist. Un astfel de model l promoveaza R.W. Sparry, laureat al premiului Nobel pentru medicina (1982), prin cercetarile care au demonstrat specializarea emisferelor cerebrale (emisfera stnga este sediul rationalitatii, iar cea dreapta al intuitiei). Ideea centrala a acestei teorii este cea de ierarhie organizationala, al carei vrf este constiinta ca proprietate dinamica emergenta a excitatiei cerebrale. Asa cum proprietatile moleculelor cerebrale sunt incluse n dinamica superioara a organizarii celulare, proprietatile celulelor cerebrale sunt emergente din cele ale circuitelor n care sunt nserate s.a.m.d., iar constiinta este n mod riguros o proprietate a circuitelor cerebrale specifice menita sa produca efecte particulare constiente n diferitele regiuni cerebrale.

4.Modelul interactionist - sistemic tinde sa depaseasca limitarile unilaterale si contradictorii anteriore, presupune si concluzioneaza, n principal, cele afirmate n secventa.definitia si caracterizarea generala a psihicului uman, la care putem adauga urmatoarele idei explicativ - interpretative, ce tind sa fie validate de cunoasterea stiintifica: o exista o singura realitate, ea nu este nici materiesubstanta, nici energie, nici informatie, ci cmp; o modul de a fi al cmpului este miscarea, ritmul, vibratia; o exista cmpuri magnetice, cmpuri coulombice si cmpuri leptonice; o leptonii sunt entitatile cele mai subtile, iar psihonii sunt unitatile de existenta si functionale pe care le vehiculeaza gndirea-spirit. exista o singura realitate, ea nu este nici materie-substanta, nici energie, nici informatie, ci cmp; modul de a fi al cmpului este miscarea, ritmul, vibratia; exista cmpuri magnetice, cmpuri coulombice si cmpuri leptonice; leptonii sunt entitatile cele mai subtile, iar psihonii sunt unitatile de existenta si functionale pe care le vehiculeaza gndirea-spirit. In aceasta perspectiva, abordam n continuare principiile organizarii si functionarii psihicului ca sistem de natura informational - energetica, ct si indicatorii calitati organizarii psihice.

4. REZUMAT Psihicul uman este o realitate subiectiva de natura informational-energetica, un sistem de maxima complexitate, dotat cu posibilitai perfectionate de autoorganizare, autoreglaj si autoprogramare prin nsasi functionarea sa. Finalitate / rol- informarea, comanda si control interactiunii dintre om si mediul sau de existenta. Psihicul este instrument al adaptarii. S.P.U.( sistemul psihic uman) are toate caracteristicile unui sistem cibernetic. O caracteristica evidentiata de ultimele cercetari este polaritateasa. Cele mai semnificative polaritati sunt: caracterul concomitent obiectiv si subiectiv; psihicul este deopotriva material si ideal; este deopotriva proces, ct si produs; psihicul are att o stare lenta (ascunsa, interiorizata), ct si una manifesta (exteriorizata); functioneaza normal, firesc, dar si patologic; granita dintre normal si patologic este dificil de trasat; psihicul este att determinat, ct si determinant. PSIHICUL FORMA A VIETII DE RELATIE Psihicul este expresie a relatiei cu ambianta; Psihicul este expresie a relatiei cu socialul; Cu certitudine exista o relatie intre psihic si structurile materiale, cuantice si energetice ale creierului si ntregului sistem neuroumoral.

MODELE EXPLICATIV- INTERPRETATIVE PRIVIND RELATIA PSIHIC- CREIER

1.MODELE DUALISTE : a) Dualismul paralelist b) Dualismul interactionist c) Dualismul epifenomenist d )Dualismul apriorist 2.MODELELE MONISTE: a) Monismul emergentist b) Monismul psihoneural c) Monismul neutral 3. MODELELE INTERACTIONISTE a) Emergentist b) interactionist - sistemic

M1 UNITATEA DE NVATARE 1 PRINCIPIILE ORGANIZARII SI FUNCTIONARII SISTEMULUI PSIHIC UMAN

PLAN DE IDEI:

1. ENUMERARE SI DESCRIERE-PRINCIPIILE ORGANIZARII SPU; 2. INDICATORI AI CALITATII ORGANIZARII SISTEMULUI PSIHIC ; 3. REZUMAT

1. ENUMERARE SI DESCRIERE-PRINCIPIILE ORGANIZARII


Principiul actiunii; integrarii si ierarhizarii; compensatiei; teleologiei; economiei; identitatii, principiulverigii slabe : a) Principiul actiunii exprima si afirma mecanismul genezei si evolutiei structurilor psihice. Astfel, forma initiala de manifestare a psihismului o reprezinta actiunea n plan extern a individului, lucrul cu obiectele, care amorseaza sensibilitatea, ulterior gndirea, ratiunea si intelectul. nainte de a exista ca interioritate, ca structuri mentale, functiile si procesele psihice subzista n forma operatiilor concret practice. Organizarea psihica este si un continuu proces de interiorizare a operatiilor asupra obiectelor reale prin medierea imaginilor lor mentale si prin sistemul de semne si semnale reprezentat de limbaj. Chiar si instantele psihice supreme - constiinta si Eul personal - sunt si rezultatul actiunii si interactiunii sociale; motivatia si afectivitatea apar ca expresii ale reglarii actiunii, iar intentionalitatea si vointa nici nu au sens n afara actiunii. b) Principul integrarii si ierarhizarii sugerat chiar de definirea psihicului ca sistem integral, afirma si explica modul de ordonare si coordonare a multitudinii de elemente componente, precum si nivelurile de prelucrare si interpretare a informatiei despre starile mediului intern si extern al organismului. Integrarea este proprie att unui nivel de organizare, ct si ansamblului general de elemente psihice; ea nu se poate explica dect asociata cu ideea de ierarhizare structural - functionala. Att integrarea, ct si ierarhizarea sunt ntemeiate pe legaturi informationale de comanda si control, care asigura att stabilitatea ct si dinamismul psihicului. Organizarea ierarhica face posibila autoreglarea si echilibrul propriu fiecarei structuri psihice si a ntregului ansamblu, pentru ca ea implica si principiul convergentei (spre centru) si divergentei ( spre margini). Informatia reglatoare emisa de centru ( spre exemplu, zona de proiectie de pe neocortex) se ramifica si se detaliaza la nivelul structurilor locale, iar cea aferenta care circula invers - de la periferie spre centru - este selectata, filtrata la nivel local n asa fel nct acesta sa fie ocupat numai cu ceea ce este de maxim interes pentru sistem n ansamblu ( asa putem explica aspectul de antiredundantaal SPU).

Diversitatea si complexitatea psihicului impun si prezenta unor functii si structuri comutatoare prin care se schimba prioritatile, sensurile si tipurile de informatie psihica. [Atentia, spre exemplu, necesita focalizarea informatiei si anumite prioritatii de prelucrare a informatiei, la fel si fenomenul afectivitati sau motivari. Numarul mare de receptori, de centri de comanda, dar si de efectori (executori) si nivele impune cu necesitate asigurarea permanenta a coordonarii, organizarii si re-organizarii, a adecvarii si prioritatii unor anumite scheme de functionare, ct si evitarea bruiajuluireciproc, concurentei disfunctionale si interferentei. Instana suprema a SPU se apreciaza a fi ceea psihologia numeste constiinta de sine - o structura operationala cu functie integrativ - comutativa n realizarea corelatiei dinamice a actiunii umane, adica a motivului si scopului actiunii cu mijlocele de realizare a ei si cu acceptorul psihologic. c) Principiul compensatiei explica posibilitatea suplinirii unor absentei structurale sau defecte functionale prin preluarea de catre alte structuri a unor functii deficitare. Compensatia este una dintre legile fundamentale ale co - echilibrarii organismelor vii cu mediul ambiant. Ea se realizeaza sub urmatoarele forme de baza: regenerarea organica, vicariere si restructurare functionala. Toate celulele tesuturilor vii se regenereaza pna la o anumita limita (inclusiv cele nervoase, asa cum s-a demonstrate recent); un organ lezat sau involuat poate fi suplinit de organul pereche ( ca n cazul rinichilor, plamnilor sau ochilor) ramas integru si activ functional si- n cazul psihicului - o functie psihica afectata se compenseaza, relativ, prin restructurarea schemelor functionale ale psihicului n ansamblul sau. d) Principul teleologiei *afirma finalitatea psihicului, aceea de a asigura atingerea unui scop final, total, acela de a face posibila vietuirea si supravietuirea ca individ si ca specie a organismelor nzestrate cu sistem nervos si implicit cu psihic. n cazul specific al omului, finalitatea SPU este adaptarea specific umana. Psihicul uman este instrument al adaptarii omului la mediul natural/ social, la lume si la sine. [* teleologie (limba greaca compus din tlos scop si lgos nvatatura) este o teorie, un studiu sau un discurs care are n vedere finalitatea lucrurilor si a fiintelor n natura. Scopul este unul din termenii cheie n discutiile teleologice. Care este scopul existentei omului ? Cu ce scop am fost creati ? sunt doua posibile ntrebari care pot primi un raspuns printr-o teorie teleologica].

e) Principiul economiei exprima tendinta generala de a economisi energia psihica prin obtinerea unui echilibru cu un minimum de pierdere energetica. Automatismele psihice si/ sau comportamentale formate prin repetitii ( vezi deprinderile, obisnuintele si atitudinile) sunt efectul acestui principiu. f) Principiul identitatii exprima faptul ca, n ciuda dinamismului sau, psihicul si conserva o anumita identitate, ramne relativ constant structural si functional. Orice influenta care tinde sa modifice una din conditiile de baza ale echilibrului psihicului va fi receptata astfel nct efectul sau sa fie minimalizat si integrat n starea prezenta. g) Principiul verigii slabe afirma ca si sistemul psihic, ca orice alt sistem, are puncte vulnerabile n care legaturile dintre elemente sunt mai putin consolidate. O organizare noua are, de regula, ca punct de plecare o dezorganizare, o destramare a structurilor mai putin consolidate, cele mai vechi sau mai intens solicitate sunt mai rezistente la schimbare. Principul are mare valoare practica n influentarea psihologica benigna sau maligna, n educatie sau psihoterapie. ** principiul valabil pentru orice sistem, indiferent de natura sa abiotica sau biotica .

2.INDICATORI AI CALITATII ORGANIZARII SI SISTEMULUI PSIHIC


Capacitatea functionala si implicit calitatea psihicului uman sunt relevate de ctiva indicatori ai performantelor adaptive si ai valorii instrumental - pragmatice ai acesuia. Cei mai importanti sunt: capacitatea de receptie a informatiilor despre mediul intern si extern; capacitatea de selectie a informatiei necesara adaptarii; rezistenta si stabilitatea la perturbatii :capacitatea de refacere functionala; polivalenta operationala. a) Capacitatea de receptie a informatiilor despre mediul intern si extern este un indicator al calitatii psihicului tocmai prin natura sa informationala si finalitatea sa practica. Prin psihic sunt admise, extrase, selectate, interpretate si utilizate informatiile necesare adaptarii specific umane. Existenta unui evantai de alternative implica o diversitate de situatii de necesitate la care o buna adaptare implica alegerea, compararea si promovarea celei mai bune conduite ca raspuns la solicitarile prezente la un moment dat.

b) Rezistenta si stabilitatea la perturbatii este un indicator al eficientei superioare a psihicului datorita capacitatii sale de a suporta variatii foarte mari ale influentelor externe, fie si imprevizibile. In teoria informatiei se opereaza cu termenul de zgomot, adica acel efect perturbator al unui sistem informational, fata de care n fiabilitatea sa trebuie sa se protejeze. Capacitatea sa functionala la nivel de performanta va fi data si de ct reuseste sa functioneze fara erori semnificative la zgomote mai puternice si timp ct mai ndelungat. c) Capacitatea de refacere functionala exprima potenta informationala si fiziologica a retelelor neurocorticale de a-si reface energia necesara functionarii optime dupa efort. d) Polivalenta operationala este indicatorul care exprima posibilitatea de utilizare a aceleasi structuri n efectuarea mai multor categorii de sarcini. Cu ct o structura are un grad mai mare de disponibilitate functionala cu att acopera o diversitate de posibile sarcini. Polivalenta operationala este implicata n caracteristica SPU denumita creativitate.

3. REZUMAT
a) Principiile organizarii SPU: principiul actiunii; principul integrarii si ierarhizarii; principiul compensatiei; principiul identitatii; principul teleologiei; principiul economiei; principiul verigii slabe. b) Indicatori ai calitatii organizarii sistemului psihic: capacitatea de receptie a informatiilor; rezistenta si stabilitatea la perturbatii; capacitatea de refacere functionala; polivalenta operational .

M1 UNITATEA DE NVATARE 1 ORGANIZAREA STRUCTURAL- DINAMICA SI IERARHICA A PSIHICULUI

PLAN DE IDEI:

1. DE LA ASOCIATIONISMUL SI VIATA PSIHICA ORIZONTALA/PLANA LA VIATA PSIHICA PIRAMIDALA, STRUCTURAL DINAMICA II IERARHICA; 2. CONTRIBUTIA LUI S. FREUD; 3. SPECTRUL CONSTIINTEI IN CEL AL INCONSTIENTULUI (K. WILBER IN PSIHOLOGIE TRANSPERSONAKUKUI); 4. REZUMAT.

1. DE LA ASOCIATIONISMUL SI VIATA PSIHICA ORIZONTALA/PLANA LA VIATA PSIHICA PIRAMIDALA, STRUCTURAL DINAMICA II IERARHICA
1. O scurta incursiune istorica n aceasta problematica poate include (cel putin) urmatoarele repere. Asociationismul curent de gndire filosofico - psihologica concepe viata psihica a individului ca o asociere sau concomitenta planaa unor capacitati, procese sau functii cum sunt memoria, atentia, afectivitatea, inteligenta, vointa, gndirea s.a.m.d. Astfel, Thomas Hobbes (1588-1679) , John Locke (1632- 1704), David Hume (1711-1776) sau David Hartley (1705-1757) au permis elaborarea si impunerea conceptiei asociationiste asupra psihicului. Ulterior, James Mill (1773-1836) a extins principiile asociatiilor la domeniul actiunii. Principiile afirmate de asociationism sunt contiguitatea, asemanarea si contrastul valabile pentru fenomenele psihice simple (memorie, deprinderi), nu si pentru cele complexe care ramneau neexplicate. Considerate sub raport cantitativ, nu si calitativ, viata psihica propusa spre studiu era una plana sau orizontala. Ideea organizarii verticale a psihicului o ntlnim la Leibniz (1646- 1716), prin conceptul de perceptii obscure, cu care numea senzatiile, perceptiile sau miscarile ce se ntuneca n virtutea obisnuintei sau a lipsei de atentie a spiritului. John Stuart Mill (1803- 1873), este cel care, prin ideea compusa, descrie proprietati diferite de acelea ale ideilor simple [ asa cum sarea de bucatarie (NaCl) dispune de proprietati diferite fata de cele ale elementelor chimice ce o compun ( sodiu si clor)]. Metoda, de fapt metafora ilustrativa a lui Stuart S. Mill, conduce la elaborarea unei chimii mentale si sugereaza importanta relationarii elementelor ntre ele. Dupa Stuart S. Mill, ar exista cel putin doua nivele de organizare a psihicului: unul elementar, continnd elemente ireductibile unele la altele; altul structural, cu elemente interrelationate, cu noi proprietati, distincte fata de cele ale elementelor componente. Organizarea nivelara a psihicului este si mai evidenta la Pierre Janet, cel care desprinde existenta nivelului constient de nivelul inconstient al psihicului ( 1894). Atunci cnd puterea coordonatoare a constiintei slabeste ( n caz de boala psihica), ntre elementele supuse acesteia se produce o de - compozitie intelectuala sau slabire a sintezei psihice ( ca n cazul isteriilor, ideilor de sinucidere, de omucidere, fobiilor etc).

Dupa Janet, deducem ca exista o sinteza activa a tuturor elementelor psihice realizata la individul uman de constiinta, cu rol integrator, care, daca slabeste (boala psihica), poate fi invadata de idei fixe (fobii) sau automatisme ce acapareaza conduita s.a.m.d. Acele elemente ale vietii psihice devin autonome (sisteme emancipate), exercitnd influente obscure si confuze. Astfel, lumea inconstientului a fost evidentiata la nceput de psihiatrie, de patologia psihica; Janet considera constientul si inconstientul doua moduri de organizare ale vietii psihice, coexistente unul cu altul. 2. Pasul decisiv n domeniu l-a facut Siegmund Freud, cel care va considera ca organizarea vietii psihice implica o infrastructura aflata n conflict cu instantele superioare de control. Se fundamenta astfel psihanaliza, o teorie si o psihiatrie deosebit de fecunda. Freud porneste dela ideea ca viata psihica a individului are la baza dualitatea pulsiunilor sexuale care tind, pe de o parte, la conservarea spatiului si a pulsiunilor Eului iar, pe de alta parte, la conservarea individului. In consecinta, autorul contesta absolutizarea datului constient si propune mpartirea topografica a psihicului si, implicit, o organizare pe verticala a vietii psihice ( M. Zlate, 1996, p.215- 218). Constiinta nu este dect suprafata aparatului psihic; acesta include ca nivele supraetajate: inconstientul, preconstientul si constientul . Primul - inconstientul - este rezervorul trairilor si actelor refulate, al instinctelor sexuale; al doilea - preconstientul - este un fel de filtru cu functie de cenzura, ce permite accesul selectiv n constiinta doar a acelor impulsuri acceptabile pentru ea; cel de al treilea - constientul-este un strat superficial, de fapt, extensia unor adncuri n care predominant este inconstientul. Inconstientul guverneaza gndurile, actiunile, imaginile, reprezentarile. Constiinta este suprafata, pe cnd inconstientul este baza, esenta aparatului psihic. Tendintele refulate n cursul dezvoltarii sexuale infantile se satisfac n vis sau n simptome nevrotice.

2. CONTRIBUTIA LUI S. FREUD


Dupa 1920, S. Freud, si revizuieste opiniile cu privire la pulsiunile vietii ( sexualitate, libidou, Eros) pe care le opune pulsiunilor mortii (Thanatos). Pulsiunile mortii, chiar mai puternice dect cele ale vietii, tind, prin reducerea pulsiunilor, spre restabilirea unei stari anterioare biologice si spre repetitie. Ele sunt prezente n mecanismele de aparare, n diferitele forme de proiectie (paranoia), n fuziunile cu pulsiunile libidinale (sadism, masochism) sau n orientarea lor contra Eului (melancolia). Tot acum, Freud si revizuieste si conceptia cu privire la structura si dinamica aparatului psihic, acesta din urma fiind interpretat n lumina mecanismelor de aparare ale Eului si a operatiilor de refulare. Acum, fondatorul psihanalizei revede ideea de conflict de baza pe care, daca n prima teorie l situa ntre preconstient constient, acum l situeaza ntre Sine si Eu, iar refularea o considera o operatie tot inconstienta. Noua structura a aparatului psihic este formata din Sine, Eu si Supraeu, n care locul central revine Eului. Sinele (partea profunda care guverneaza viata umana, sediul pulsiunilor nnascute si al dorintelor refulate) se diferentiaza n contact cu sursele corporale ale trebuintelor si emotiilor, Eul se dezvolta si se diferentiaza n contact cu realitatea externa; el fiind concomitant inconstient, pre-constient si constient. In triada Sine, Eu, Supraeu - ultimul, Supraeul, include constiinta morala si se instituie pe parcursul vietii prin interiorizarea fortelor represive ale familiei si societatii. De obicei acesta din urma este expresia identificarii copilului cu parintii idealizati. Altfel spus, Eul este determinat de experienta actuala, prezenta a individului uman (practic, el se situeaza ntr-un permanent prezent), iar Sinele si Supraeul sunt influentate de trecut - Sinele este ereditatea, iar Supraeul este socialul interiorizat.

S. Freud a fost primul care a elaborat o conceptie structurata asupra raporturilor dinamice dintre instantele psihice, pe care a demonstrat-o pe baza cercetarilor psihanalitice. Psihologia adncurilor relevata prin teoria psihanalitica include trei contributii majore: Topic - descriptiv, realizeaza o prezentare a functionarii psihicului; Dinamic - calitativ, explica dinamismul vietii intrapsihice; Economic - cantitativ, explica circuitul si modul de investire a energiei psihice. Astfel, total ignorat pna la Freud, inconstientul devine adevaratul obiect al psihologiei, iar Eul este propus ca integrator esential al sistemului personalitatii. Contributii n domeniu teoriei Eului si organizarii structural - dinamice a psihicului au si Alfred Adler, C. G. Jung, discipoli dizidenti ai lui S. Freud, ca si Ludwig Klages (1872- 1956) cu teoria straturilor vietii psihice; E Rothacker (1938) cu teoria stadiilor persoanei vitale, H. Thome (1951) care propune termenul de arie a personalitatii ( aria propulsiva; aria impulsiva si aria prospectiva) etc. 3. Toate acestea au impus ideea de organizare ierarhica, nivelara a psihicului, idee care revine n actualitate si este adncita n prezent de reprezentantii psihologiei trans-personale. Acestia ncerca sa realizeze si o ierarhie n cadrul fiecarui nivel.

3. SPECTRUL CONSTIINTEI IN CEL AL INCONSTIENTULUI (KEN WILBER IN PSIHOLOGIE TRANSPERSONAKUKUI)


Astfel, Ken Wilber (1984) considera ca alaturi de o philosofia perennis (filosofie eterna) exista si o psihologia perennis (psihologie perena), ce consta n conceptia universala asupra constiintei umane. Fidel doctrinei filosofiei eterne, universale asupra naturii umane si realitatii, propune - lund n considerare si aporturile psihologiei egoului, psihologiei jungiene, psihologiei umaniste si interpersonala - si stabileste un spectru al constiintei format din cinci nivele.Fiecare nivel traverseaza mai multe gradatii si i este caracteristic un sentiment diferit de identitate personala, de la identitatea suprema a constiintei universale la sentimentul particular de identitate asociat constiintei eului. Nivelele spectrului constiintei sunt: nivelul Spiritului, identic cu realitatea absoluta si ultima a universului, cu constiinta cosmica, universica- este nivelul suprem de identitate al omului; nivelul transpersonal, supraindividual, se asociaza cu sentimentul identificarii cu un arhetip (vezi C.G.Jung); omul la acest nivel al constiintei, nu este constient de identitatea sa cu universul, dar nici nu se confunda cu organismul individual; nivelul existential, la care omul se identifica cu organismul sau perceput total, asa cum exista el acum si aici; demarcatia sine/ altul si organism/ mediu este clar trasata; la acest nivel ncep sa se dezvolte procesele gndirii rationale si vointa personala sub influentele factorilor biosociali si culturali interiorizati ( norme sociale, limba, etica, ); nivelul egou-lui , unde omul se identifica cu organismul sau total, cu psihofiziologia sa asa cum o are ca reprezentare mentala; deci, cu eul si cu imaginea de sine; nivelul umbrei, cel la care omul se identifica cu umbre vagi ale imaginii sale de sine, cu o parte a egoului, care este persoana sa.

Fiecare nivel se caracterizeaza prin modele specifice de cunoastere, prin tipuri distincte de dualisme (ca organism - mediu, sine - nonsine, subiect - obiect), prin clase diferite de procese inconstiente asociate lor ca si prin modalitati terapeutice proprii. De asemenea, fiecare nivel n parte dispune de o organizare structural - dinamica si functionala proprie, deoarece este format dintr-o structura profunda si o alta de suprafata. In structura profunda rezida toate principiile limitative si potentialitatile nivelului respectiv, inclusiv o structura de suprafata ca manifestare particulara a sa. Modificarile ce se produc n structurile de suprafata sunt numite de Wilbner translatie, iar cele profunde transformare. La fel ca nivelul constient al vietii psihice si cel inconstient este diferentiat si neomogen, si anume: inconstientul fundamental (o potentialitate ce poate oricnd sa devina constienta); inconstientul arhaic ( nu provine din experienta personala ci este o mostenire filogenetica identica cu un arhetip comun cu al altor oameni); inconstientul submergent ( include structuri, cndva constiente, dar actual refulate, evacuate de constiinta cu care nu au fost compatibile); inconstientul pecete (structurile nerefulate dar care oricnd pot fi refulate); inconstientul emergent (structurile profunde existente de la origine si nereiesite nca la suprafata inconstientului fundamental).

Se observa cu usurinta influentele psihanalitice ale lui S. Freud ( organizarea structuraldinamica, nivelara a inconstientuluii, inconstientul submergent pare a fi preconstientul freudian, iar inconstientul pecete este Superegoul aceluiasi) si C.G. Jung ( teoria arhetipurilor). Exploatnd ideea de aparat psihic introdusa de psihanaliza, Wolman (1986) introduce termenul de protoconstient ca nivel intermediar ntre constient si inconstient, ce caracterizeaza acele fenomene psihice care nu sunt n ntregime nici constiente, nici inconstiente ( visele lucide, meditatia, deprivarea senzoriala, telepatia, clarviziunea, precognitia, fobiile, somnambuluismul, emotiile excesive de excitare sau panica). Ideea pe care am dorit sa o ilustram este aceea ca , desi cu limite si inconsecvente multiple, teoria organizarii interne a psihicului, a dinamismului sau conduce la o viziune calitativ noua ce deschide perspectiva abordarii sistemice a psihicului uman, cu trei instante: a) constientul; b) subconstientul; c) inconstientul.

4. REZUMAT
1.Asociationismul concepe viata psihica a individului ca o asociere sau concomitenta plana a unor capacitati, procese sau functii cum sunt memoria, atentia, afectivitatea, inteligenta, vointa, gndirea s.a.m.d. Principiile afirmate de asociationism sunt contiguitatea, asemanarea si contrastul - valabile pentru fenomenele psihice simple (memorie, deprinderi), nu si pentru cele complexe care ramneau neexplicate. Viata psihica propusa de asociationism era una plana sau orizontala. Ideea organizarii verticale a psihicului o ntlnim la G.W.Leibniz (sec. XVII), prin conceptual de perceptii obscure, cu care numea senzatiile, perceptiile sau miscarile ce se ntuneca n virtutea obisnuintei sau a lipsei de atentie a spiritului. Apoi, John Stuart Mill (1803- 1873), este cel care, prin ideea compusa, descrie proprietati diferite de acelea ale ideilor simple. Dupa Stuart S. Mill, ar exista cel putin doua nivele de organizare a psihicului: unul elementar, continnd elemente ireductibile unele la altele; altul structural, cu elemente inter-relationate, cu noi proprietati, distincte fata de cele ale elementelor componente. Organizarea nivelara a psihicului este si mai evidenta la Pierre Janet, cel care desprinde existenta nivelului constient de nivelul inconstient al psihicului ( 1894). Acesta considera constientul si inconstientul doua moduri de organizare ale vietii psihice, coexistente unul cu altul. 2. Pasul decisiv n domeniu l-a facut Siegmund Freud, contesta absolutizarea datului constient si propune mpartirea topografica a psihicului si, implicit, o organizare pe verticala a vietii psihice ( M. Zlate, 1996, p.215- 218). Constiinta nu este dect suprafata aparatului psihic; acesta include ca nivele supraetajate: inconstientul, preconstientul si constientul . Primul -62 inconstientul - este rezervorul trairilor si actelor refulate, al instinctelor sexuale; al doileapreconstientul - este un fel de filtru cu functie de cenzura, ce permite accesul selectiv n constiinta doar a acelor impulsuri acceptabile pentru ea; cel de al treilea - constientul- este un strat superficial, de fapt, extensia unor adncuri n care predominant este inconstientul.

Inconstientul guverneaza gndurile, actiunile, imaginile, reprezentarile. Constiinta este suprafata, pe cnd inconstientul este baza, esenta aparatului psihic. Aparatului psihic este formata din Sine, Eu si Supraeu, n care locul central revine Eului. Sinele (partea profunda care guverneaza viata umana, sediul pulsiunilor nnascute si al dorintelor refulate) se diferentiaza n contact cu sursele corporale ale trebuintelor si emotiilor, Eul se dezvolta si se diferentiaza n contact cu realitatea externa; el fiind concomitent inconstient, pre-constient si constient. In triada Sine, Eu, Supraeu ultimul, Supraeul, include constiinta morala si se instituie pe parcursul vietii prin interiorizarea fortelor represive ale familiei si societatii. De obicei acesta din urma este expresia identificarii copilului cu parintii idealizati. S. Freud a fost primul care a elaborat o conceptie structurata asupra raporturilor dinamice dintre instantele psihice, pe care a demonstrat-o pe baza cercetarilor psihanalitice. Psihologia adncurilor relevata prin teoria psihanalitica include trei contributii majore: topic - descriptiv, realizeaza o prezentare a functionarii psihicului; dinamic - calitativ, explica dinamismul vietii intrapsihice; economic - cantitativ, explica circuitul si modul de investire a energiei psihice. 3. Toate acestea au impus ideea de organizare ierarhica, nivelara a psihicului, idee care revine n actualitate si este adncita n prezent de reprezentantii psihologiei trans-personale. Acestia ncerca sa realizeze si o ierarhie n cadrul fiecarui nivel. Astfel, Ken Wilber (1984), fidel doctrinei filosofiei eterne, universale asupra naturii umane si realitatii, propune - lund n considerare si aporturile psihologiei egoului, psihologiei jungiene, psihologiei umaniste si interpersonala - si stabileste un spectru al constiintei format din cinci nivele. Fiecare nivel traverseaza mai multe gradatii si i este caracteristic un sentiment diferit de identitate personala, de la identitatea suprema a constiintei universale la sentimentul particular de identitate asociat constiintei eului.

Nivelele spectrului constiintei sunt: nivelul spiritului; nivelul transpersonal; nivelul existential; nivelul egou-lui; nivelul umbrei. La fel ca nivelul constient al vietii psihice si cel inconstient este diferentiat si ierarhizat astfel : inconstientul fundamental; inconstientul arhaic; inconstientul submergent inconstientul pecete inconstientul emergent. Se observa cu usurinta influentele psihanalitice ale lui S. Freud ( organizarea structuraldinamica, nivelara a inconstientuluii, inconstientul submergent pare a fi preconstientul freudian, iar inconstientul pecete este Superegoul aceluiasi) si C.G. Jung ( teoria arhetipurilor). Cu limite si inconsecvente multiple, teoria organizarii interne a psihicului, a dinamismului sau conduce la o viziune calitativ noua ce deschide perspectiva abordarii sistemice a psihicului uman, cu trei instante: a) constientul; b) subconstientul; c) inconstientul.

M1 UNITATEA DE NVATARE 1

CONSTIENTUL SI INCONSTIENTUL

PLAN DE IDEI: 1. CONSTIENTUL-CONSTIENTA-CONSTIINTA;

2. DEFINITIA SI FUNCTIILE CONSTIINTEI;

3. TIPURI POSIBILE DE EXPERIENTE SI ROLUL LOR;

4. INCONSTIENTUL;

5. SUBCONSTIENTUL;

6. RELATIA DINTRE CONSTIENT SI INCONSTIENT; 7. REZUMAT

1. CONSTIENTUL-CONSTIENTA-CONSTIINTA
A) CONSTIENTUL Constiinta si nivelul corespondent ei constientul (termen impus de psihanaliza) a fost cnd redusa la o simpla functie psihica numita vigilenta, cnd extinsa si asimilata cu Eul si personalitatea, cu esenta umana si vointa; cnd supralicitata, ca la introspectionisti pentru care toata viata psihica este constienta, cnd eliminata din psihologie ca la behavioristi etc. Mai mult, unele lucrarile de psihologie (generala) nu o fac delimitarea conceptuala ntre constiinta si constienta. Imediat, mai jos sunt cteva consideratii privind constienta si raportul sau cu constiinta. B) CONSTIENTA Starea de constienta implica cu necesitate starea de veghe, diferita de cea de relaxare profunda sau cea de somn si activarea cortexului de catre formatiunea reticulata (FR). Astfel, exista patru frecvente in care poate functiona bio-hardul denumit creier: (delta) cu frecventa 0- 2 cicli / sec.; (theta) cu frecventa 4-7 cicli / sec.; (alpha) cu frecventa 7- 14 cicli /sec.; (beta) cu frecventa 14- 65 cicli/ sec.

Starea de veghe sau vigilenta corespunde functionarii creierului in frecventa _ (beta), stare ce este conditionata de activarea cortexului prin formatiunea reticulata (F.R.) sau sistemul reticulat (S.R.), cu cele doua ramuri - SRAA (sistemul reticulat activator ascendent) si SRDP (sistemul reticulat difuz de proiectie).

FR sau sistemul reticular (S.R.) este un lant de nuclei ce se ntinde de-a lungul maduvei spinarii, prin trunchiul cerebral , pna la diencefal si cortex. Rolul acestuia (printre altele) este de regla excitatia cortexului, implicit tranzitia de la starea de veghe la cea de relaxare si de somn. Se compune din peste o suta de mici retele neuronale, cu functii variate cum sunt: controlul motricitatii somatice; controlul cardiovascular; modularea senzatiei de durere; somnul si constiinta; atentia (concentrare si distributivitatea). Anatomic, FR este alcatuita din neuroni de dimensiuni foarte variate ( de la 12 la 90 ), cu un contur stelat, triunghiular sau fuziform, cu dendrite ramificate lungi si divergente. Axonii au aspect sinuos si bifurcat n forma de T, proiectati longitudinal, cu 1- 2 ramuri ascendente si una descendenta. Au un numar relativ mare de sinapse ,ceea ce indica potenta polivalenta, sub raport informational. Nefiind o organizare precis orientata, FR este considerata o formatiune nespecifica, att structural, ct si functional (P. Popescu - Neveanu, op.cit., p.279). Structural si functional realizeaza convergenta excitatiilor diferitelor modalitati senzoriale si ierarhizarea nivelurilor functionale ale psihicului.

Toate acestea au determinat pe neuropsihologi ( Wilder Penfild, spre exemplu) sa considere FR ca axa vietii psihice).

Pentru aceasta consider a fi util prezentarea tuturor functiilor FR, asa cum concluzioneaza studii de neuropsihologie: 1. Controlul motricitatii somatice - anumiti neuroni motori fac sinapse cu axonii nucleilor FR- astfel se realizeaza si se mentine tonusul, echilibrul si postura necesare miscarilor corpului. Prin FR se integreaza semnalele primite de la analizatorul vizual, cel auditiv si cel vestibular si se coordoneaza motricitatea, inclusiv respiratia si deglutitia; 2. Controlul cardiovascular - FR include centrii cardiaci si vasomotori din bulbul rahidian; 3. Modularea senzatiei de durere - FR este unul din mijloacele (caile) prin care semnalele aferente senzatiei de durere sunt transmise la creier (cortexul cerebral); de asemenea, este calea descendenta - de la cortex la locul durerii a efectului analgezic ( poate bloca accesul semnalelor durerii la cortex prin segmentul FR din maduva spinarii); 4. Somnul si constiinta - FR are proiectii la nivelul talamusului si cortexului prin care controleaza semnalele senzoriale ce sunt transmise la creier, mijlocind atentia constienta. Ea joaca un rol major in starea de vigilenta si de trecere la cea de relaxare si somn[ distrugerea FR poate antrena o stare de coma ireversibila}. 5. Antiredundanta si atentia selectiva - este vorba de procesul prin care creierul (si constiinta) poate ignora stimulii repetitivi, ritmici, anosti, dar ramne sensibil la cei neobisnuiti, speciali. [ Astfel, putem atipi intr- un autobuz, in trafic zgomotos, dar ne trezim rapid la un semnal de alarma sau la plnsul unui copil]. Nucleii FR care moduleaza activitatea cortexului cerebral se mai numesc sistemul de activare reticulara sau de control extratalamic de modulare. Implicatii patologice : Lezarea nucleilor FR din trunchiul cerebral produce alterarea grava a nivelului de constiinta, pna la stare de coma ; distrugerea nucleilor FR de la nivelul mezencefalului produce stari de coma ireversibila sau moartea . Leziuni ale FR s-au identificat, de asemenea, la persoane care prezinta sindromul de stres post - traumatic (PTS), iar unele studii de imagerie neuronala au indicat prezenta afectarii nucleilor FR la persoane diagnosticate ca fiind marcate de sindromul de oboseala cronica

C) CONSTIINTA Dificultatea definirii constiintei provine din faptul ca este pura subiectivitate, se manifesta n experientele personale si, de regula, nu este accesibila altora. O mai buna cale ar fi sa raspundem la ntrebarea: ce nseamna a fi constient?. Cele mai frecvente raspunsuri date de psihologie au fost urmatoarele: a fi constient nseamna a gndi, a stabili relatii ntre diferite experiente (Spencer- 1875; W.James 1906; Walon-1924 etc.); a dispune de capacitatea de a face sinteze ( W. Wundt concepea constiinta ca pe o sinteza creatoare); a te putea autosupraveghea si controla (P. Janet); a te adapta flexibil la multiple solicitari ( E. Claparde-1920); a fi constient nseamna a ntelege ( V. Pavelcu- 1982); a fi constient nseamna a fi capabil de interogari/ntrebari ( n.n. I. Radu).

2. DEFINITIA SI FUNCTIILE CONSTIINTEI


Raspunsurile la aceasta ntrebare pentru psihologie evidentiaza pe lnga functiile constiintei ( relatia, sinteza, autocontrolul , adaptarea) si posibile modalitati de abordare, din care se desprinde cea a psihologiei functionale - deschisa spre analiza operationala ( n perspective nomotetica) si cea a fenomenologiei care acorda constiintei intentionalitate, aspiratie, dezvoltare complexa, iar omului un mod unic de-a- n- lume (Karl Jaspers) si de a trai particularitatea experientei proprii, fiecare dintre oameni dispunnd de un model personal al lumii ( perspectiva idiografica) . Etimologia cuvntului ( con-scientia; con-science; so-znanie) este cea mai propice n a arata ca ea (constiinta) este o reflectare a lumii si a sinelui propriu cu stiinta, adica lumea perceputa sau imaginata de om este descifrata, nteleasa si interpretata; prin constiinta omul si da seama de ceva,pe care l reproduce n interioritatea sa ca imagini, notiuni, impresii.

Aceasta particularitate a sa evidentiaza functia informational - cognitiva a constiintei. Prin constiinta omul si formuleaza scopurile, scenariile de actiune si criteriile de eficienta; acesta fiind functia finalista, teleologica a constiintei. Constiinta face posibila anticiparea realitatii si predictia evolutiei acesteia ( functia anticipativ - predictiva), prin ea si planifica existent (functia reglatoare a constiintei) si schimba lumea, o adapteaza necesitatilor sale, adauga realitatii noi elemente conforme cu scopurile si vointa sa ( functia creativ - proiectiva a constiintei ). Dupa precizarea continutului si functiilor constiintei o putem defini ca fiind o forma superioara de organizare psihica a omului, prin care se reflecta si se realizeaza integrarea activ - subiectiva a tuturor fenomenelor vietii psihice si care permite raportarea continua a individului la mediu si, implicit, adaptarea specific umana.

3. TIPURI POSIBILE DE EXPERIENTE SI ROLUL LOR


Exista multe modele explicative n istoria psihologiei, din care n contemporaneitate cele mai bine structurate si valoroase sunt doua: unul de inspiratie cognitivista, celalalt apartine psihologiei umaniste. Modelul cognitivist are ca premisa informatia psihica si procesarea sa, n care constiinta este responsabila de doua procese cognitive fundamentale: nregistrarea si selectia stimulilor din mediul extern si cel intern, astfel nct datele mnezice (actualizate din memorie), perceptiile si reprezentarile sa fie mentinute n prim planul vietii psihice; sa fie activata capacitatea reflexiva; sa fie posibil controlul propriului corp si al mediului prin activitati cognitive si comportamentale; sa fie posibila reprezentarea posibilitatilor viitoare ale faptelor proprii si evenimentelor exterioare care nu sunt prezente ( Kihlstrm, 1984). Modelul psihoumanist al constiintei pleaca de la premisa ca modelul topografic al lui Freud este imprecis, cel psihanalist renovat (Id, Ego, Superego) este insuficient, ca si cele trei perspective de abordare a constiintei - behaviorism, psihanaliza, umanism - sufera de reductionism. In consecinta, definesc constiinta ca fiind numele dat experientei unice a organismului pe care o personalizam.

Cu alte cuvinte, constiinta este experienta unui set de operatii ale eului a carei actiune personalizata este aplicata ( Mansell, Kahan, 1986, p. 205). Experienta constiintei , dupa acesti autori,se produce prin interactiunea a trei tipuri de variabile: Experienta primara ( un substrat de baza al vietii format prin stimularea organismului de obiectele fizice sau de diferite persoane); Experienta cunoasterii ( strns legata de prima, rezultata din activarea si functionarea unor mecanisme psihice ca atentia selectiva si memoria actualizata; Experienta personala ( privata, unica, tot ceea ce reprezinta prim planul experientei). Experienta personala este esentiala pentru constiinta si se compune, la rndul ei, din doua forme de experienta a Eului- un tip denumit Me, un altul denumit I (ambele n limba romna se traduc Eu). Experienta de tip Me este cea care apartine stric individului - experienta mea personala, care daca lipseste sau se deterioreaza duce la depersonalizarea individului. Ea este legata mai mult de sistemul corpului ( cenestezia - perceperea propriului corp; alterata de o boala psihica perceptia propriului corp devine cenestopatie- vezi G.W. Allport). Tipul de experiente I se refera si rezulta din procesarea informatiilor de catre individ, depinde de nivelul atins n dezvoltarea constiintei si de continutul cunoasterii. Modurile constiintei - de la cele normale, la cele de constiinta modificata si cele patologice - rezulta din asocierea diferitelor operatii ale Eului cu operatiile auto-memoriei. De altfel, sistemul operatilor Ego-uluieste influentat de sistemul corp, [care prin diferite formatiuni neural din creier - amygdala (sistemul limbic) si cotexul cerebral- mijlocesc n calitate de biohard diferite tipuri de interpretari- interpretarea supravietuirii ( amygdala), interpretarea emotionala ( sistemul limbic), interpretarea ideationala (cortexul cerebral)]- si de sistemul auto-memoriei. Acesta din urma include: memoria conectarii active- din care se detaseaza Superego-ul si Ego-ul ideal; memoria istorica dispusa pe experienta memoriei- toate aceste expresii mnezice edifica constructul self.

4. INCONSTIENTUL
Inainte de investigatiile si cercetarile directe asupra inconstientului, au fost multiple referiri la acest aspect al vietii psihice n operele marilor filosofi germani din epoca post kantiana (Fichte, Hegel, Schopenhauer), pentru care filosofia inconstientului era o constanta. La acestia, era considerat aici fie de natura irationala, necaracteristica normalului, fie era conceptualizat ca o adevarata forta ce guverneaza intreaga viata a individului (A. Schopenhauer). Astfel, pentru A.Schopenhauer (1818, Lumea ca vointa si reprezentare) inconstientul se identifica cu vointa, cu forta irationala si activa, omul nsusi fiind o vointa fara constiinta- Vointa este profesorul, iar intelectul servitorul. Carl Gustav Carus ( 1931, Prelegeri de psihologie) considera ca viata psihica si are cheia n regiunea inconstientului, iar pentru E.von Hartman (1869, Filosofia inconstientului) viata organica ct si cea spirituala (psihica) sunt dominate de inconstient. In aceasta perioada au fost intense cercetari clinice experimentale la Scoala de la Salpetrire condusa de Charcot si cea de la Nancy ( Bernheim) asupra isteriei, hipnotismului, somnambulismului si disocierii personalitatii care au conturat mai bine premisele unei psihologii a inconstientului. Acesta era acceptat de clinicieni ca reversul constiintei, ca slabiciune a Eului, ca o deficienta psihica sau automatism psihic. Clinic si filosofic drumul spre psihanaliza si psihologia inconstientului era deschis. Pasul decisiv l-a facut S. Freud, cel care vorbeste de trei tipuri de inconstient ( Sinele, Eul, SupraEul), marcate de conflicte si tensiuni, unele refulate sau pe cale de a fi refulate. Acesta a descoperit un inconstient dinamic, conflictual, tensionat, corelat cu procesul refularii ,pe care l-a adjectivat ca pe o calitate psihica, aceea de a fi chiar inconstiente - amintirile, mecanismele de refulare, tot ce porneste de la Supraeu. Practic, Freud distinge trei tipuri de inconstient (Sinele sau inconstientul propriu zis; o parte a Eului; Supraeul - unde primul este inconstientul refulat, celelalte doua, inconstientul nerefulat).

Dupa primele ncercari de utilizare a psihanalizei ca metoda terapeutica, considerata valida, n anul 1910, se constituie Asociatia psihanalitica internationala al carui presedinte a fost ales C.G. Jung, avnd alaturi pe primii freudieni (Alfred Adler, Otto Rank, Theodor Reik s.a.). Acum se contureaza si primele dizidente din freudism si ncepe o perioada post-freudiana. Contributiile dizidentilor au fost fertile pentru psihanaliza si freudism. Astfel, pentru A. Adler, psihismul inconstient este determinat de vointa de putere si sentimentul de inferioritate, acestea fiind mecanismele compensatorii fie ale unor deficiente psihice percepute ca dezagreabile, fie ale inferioritatii reale sau presupuse ale Eului. Inconstientul adlerian este marcat de conflictul dintre o tendinta negativa ( sentimentul de inferioritate) si o alta pozitiva (tendinta de a fi superior), aceasta din urma fiind orientata spre compensare ( fenomen cu acelasi rol ca la Freud). Influentat de Adler, C. G. Jung reia analiza inconstientului individual si considera libidoul ca fiind constituit, pe de o parte, din ansamblul instinctelor dominante, inclusiv instinctul de putere iar, pe de alta parte, ca fiind orientat n doua directii opuse: centripet si centrifug, spre lume si spre sine. Acest aspect conduce la ideea de personalitate introvertita si extravertita. Tot Jung introduce conceptul de inconstient colectiv si pe cel de arhetip. Inconstientul colectiv este interpretat ca o zona profunda non-individuala, supraindividuala a psihicului ce contine imagini ancestrale care dormiteaza n zonele profunde ale inconstientului ca arhetipuri - cele care dau posibilitatea individului de a avea acces la sufletul istoriei colective, la Dumnezeu sau la Diavol. Daca la S. Freud, n orice inconstient exista complexe (vezi complexul Oedip), la C.G. Jung inconstientul colectiv este preexistent individului, se naste cu el etc.

Dincolo de diversitatea opiniilor si teoriilor despre inconstient ramne de abordat natura inconstientului. Este el pur afectiv asa cum au crezut cei mai multi autori? Daca nu este afectivitate pura nseamna ca include si elemente de natura cognitiva, ceea ce naste o noua ntrebare: inconstientul este constituit din imagini sau din cuvinte? Solutia: asa cum constiinta nu este exclusiv rationala, nici inconstientul nu poate fi pur afectiv, el trebuie interpretat ca fiind preponderent afectiv. Acest fapt a fost sesizat de Jung care credea ca arhetipurile, imaginile condensate si colective, desi instinctive, sunt deopotriva sentiment si idee. Apoi, daca inconstientul este asa cum l-a conceput Freud - autonom, total irational, deci, format numai din imagini, din perceptii interne sau fantasme ce scapa oricarei formulari constiente, cum se poate dialoga cu el? Solutia a dat-o H. Ey (1983). Inconstientul este structurat ca un limbaj si, deci,se e poate comunica cu el, nsa cu conditia de a-l auzi. El vorbeste n om si, pentru a-l auzi este necesar sa sesizam Inconstientul ca o respingere, ca o negare, ca o condamnare a unui trecut care nu poate fi depasit si ca o ncarcerare n fantasmele unui mod de a vorbi pentru a nu spune nimic (ibidem, p.353). Fiind opac, criptat, interzis dezvaluirii directe, tocmai descifrarea lui prin metoda asociatiilor verbale libere (teoretizata si utilizata de psihanaliza) este calea de eliberare si de nsanatosire psihica. Verbalizarea imaginilor ( prin interactiunea imagine - cuvnt), a fantasmelor abisale, refulate reprezinta tocmai cheia psihanalizei ca terapie. Iluminat de constiinta, inconstientul se elibereaza, conflictele se estompeaza pna la disparitie, psihicul se fluidizeaza. Psihologia contemporana defineste inconstientul ca fiind o entitate psihica ce include tendintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale personalitatii. El nu este amorf, lipsit de organizare, dar este structurat dupa alta ordine dect cea a constiintei, adica ordinea bazala proprie subiectivitatii. Dispune de o schema dinamica deschisa permanent spre lume, unde, cu prioritate, n debutul vietii persoanei (copilarie, adolescenta) se structureaza elemente cu rezonanta biologica, culturala, sociala. Asadar, experienta psihosomatica inconstienta, rezultata din functionarea sistemului neurovegetativ sau autonom (respiratie, circulatie, digestie etc.), automatismele psihologice rezultate din experienta cunoasterii (inconstientul subliminal) si functionarea normala a cmpului constiintei, practic, toate formele primitive ale existentei persoanei sunt sisteme de forte care onstituie inconstientul.

Departe de a avea un rol negativ, inconstientul : a) este sursa de energizare si dinamism a ntregii vieti psihice ( nu este niciodata scos din priza, spre deosebire de constiinta!!); b) faciliteaza si conditioneaza procesul creator prin combinari si recombinari spontane; c) asigura unitatea Eului ca depozitar al programelor informationale si a tensiunilor motivationale bazale; d) da continuitate vietii psihice n toate ipostazele sale existentiale normale sau patologice; e) n starile modificate de constiinta, se pare ca se poate cupla la sursa universala, unica de energie si informatie ( vezi cercetarile de psihologie trans - personala, teoria rezonantei morfice, filosofiile si terapiile neconventionale etc.).

5. SUBCONSTIENTUL
Cei mai multi autori concep acest nivel al organizarii psihice ca pe o virtualitate psihica - adica un rezervor al constiintei, locul unde se condenseaza si se conserva amintirile, automatismele, deprinderile, ticurile, montajele intelectuale sau perceptive si toate acele acte psihice ce au trecut prin filtrul constiintei, au fost si s-au realizat constient, apoi au intrat n latenta, pentru a fi oricnd posibil a fi activate de constiinta. Th. Robot l-a numit constiinta stinsa, P. Janet si Pierce il acceptau ca pe constiina inferioara, situata la limita constiintei cu care coexista. S. Freud, dupa ce ntr-o prima faza a cercetarilor sale l-a acceptat si utilizat pentru a desemna si descrie inconstientul, ulterior l-a respins cu argumentul ca subconstientul sugereaza existenta unei constiinte subterane care, orict de atenuata, este n continuare calitativ compatibila cu fenomenul constient. Deci, ntre constient si subconstient n-ar exista o diferenta calitativa si, n consecinta, poate fi exclus din structura psihicului. Ideea a fost corijata de Henri Wallon (1879-1962), care a subliniat caracterul dinamic al subconstientului, datorat multiplelor sale cauze si diferentierii individuale, ceea ce contureaza pregnant idea existentei lui ca nivel de sine statator, distinct de constient ct si de inconstient.

Care sunt principalele trasaturi ale subconstientului? La aceasta ntrebare a raspuns inspirat Paul Popescu - Neveanu ( 1976) numindu-l servo-mecanism al constiintei caracterizat de proximitatea fata de constiinta si compatibilitatea cu ea, ca rezerva de informatii si de operatii din care se constituie, uneori, faptele de constiinta, cu toate ca acestea si au izvorul n afara ei, n realitatea materiala si sociala. Subconstientul nu este n centrul atentiei, dar poate avea efecte asupra constiintei. Mai mult, nu este doar un rezervor al acesteia, are capacitatea proprie de prelucrare a informatiilor stocate, pe care le poate restructura. In consecinta, automatismele, deprinderile, amintirile accesate de constient de aici nu vor fi absolut identice cu intrarile n subconstient.

6. RELATIA DINTRE CONSTIENT SI INCONSTIENT


73

In mod curent, ntre inconstient si constient exista relatii dinamice vitale ce asigura integritatea vietii psihice; cele doua instante sunt momente functionale inseparabile ale psihicului uman. Continuturile psihice constiente se pot stoca n inconstient, care nsoteste permanent constiinta si o tensioneaza n functie de mprejurari. Altfel spus: Inconstientul face parte din fiinta noastra, este corpul ei ( H. Ey, Ibidem, p. 357). Inconstientul activeaza, modifica si orienteaza descarcarile energetico - informationale ale constientului, iar constientul restrictioneaza, cenzureaza si stabilizeaza inconstientul. Coordonate si/sau alternate cele doua instante ale psihicului sunt caracterizate de relatii de tipurile urmatoarele tipuri: relatii dinamice/circulare, de trecere a uneia n alta, fara ca una din ele sa goleasca total pe cealalta; respectiv, nu ntregul continut al inconstientului a fost vreodata constient, asa cum numai unele continuturi ale constientului provin din inconstient;

de subordonare integrativa, ceea ce presupune subordonarea si dominarea uneia de catre cealalta - cu dominarea inconstientului de catre constient ( acesta stapneste, contracareaza, conduce pornirile inconstientului, mai ales cele n contradictie cu valorile morale acceptate, interiorizate de catre subiect) sau invers, dominarea constientului de catre inconstient ( spre exemplu: starile de afect extrem, de transa creatoare sau mistica, n starile de inspiratie, n unele stari patologice cnd inconstientul devine principalul reglator al conduitei, ca n cazul psihozelor): de echilibrare, de usor balans, fara predominanta uneia asupra celeilalte ( starile de reverie, de spontaneitate, contemplatie). La om, n dinamica constientului si inconstientul principalul reper ramne constiinta, doar prin ea se reflecta adecvat realitatea, iar conduita poate ramne n limitele acceptabile ale constiintei morale. In functie de conceptia relatiilor dintre constient si inconstient se formuleaza si se explica diferite forme de psihoterapii, astfel: cura psihanalitica - fundamentata de Freud, are la baza conceptia privind un inconstient dinamic, n care inconstientul are rolul dominant n raport cu constiinta; psihoterapia fenomenologica existentiala - are la origine fenomenologia, un current filosofic fundamentat de E. Husserl (19oo) si existentialismul (J.P. Sarte, M. Merleu - Ponty), o filosofie si o psihologie a sensului vietii, a angoasei si semnificatiilor sale, a personalitatii condamnata sa aleaga, inclusiv prin re-semnificarea lumii; psihanaliza umanista ( E. Fromm, K. Horney,O.Rank, Fairbain, Winncot),pentru care nevrozele sunt date de angoasa alegerii, de exercitiul vointei restrictionate; psihologia umanista promovata de C. Rogers, A.H. Maslow, Bugental s.a., unde accentul cade pe valorile proprii omului autentic - libertate, creativitate, constiinta de sine, potential uman.

7. REZUMAT
Constienta si constiinta: Constienta - implica cu necesitate starea de veghe, diferita de cea de relaxare profunda sau cea de somn si activarea cortexului de catre formatiunea reticulata (FR). Exista patru frecvente in care poate functiona bio-hardul denumit creier (delta), cu frecventa 0- 2 cicli / sec.; (theta), frecventa 4-7 cicli / sec.; (alfa), frecventa 7- 14 cicli /sec.; (beta), cu frecventa 14-65 cicli/ sec. Starea de veghe sau vigilenta corespunde functionarii creierului n frecventa _ (beta), stare ce este conditionata de activarea cortexului prin formatiunea reticulata (F.R.) sau sistemul reticulat (S.R). FR sau sistemul reticular (S.R.) este un lant de nuclei ce se ntinde de-a lungul maduvei spinarii, prin trunchiul cerebral , pna la diencefal si cortex. Rolul acestuia (printre altele) este de regla excitatia cortexului, implicit tranzitia de la starea de veghe la cea de relaxare si de somn. Nefiind o organizare precis orientata, FR este considerata o formatiune nespecifica, att structural, ct si functional; functional realizeaza convergenta excitatiilor diferitelor modalitati senzoriale si ierarhizarea nivelurilor functionale ale psihicului. Constiinta. Etimologia cuvntului ( con-scientia; con-science; so-znanie) este cea mai propice n a arata ca ea (constiinta) este o reflectare a lumii si a sinelui propriu cu stiinta; prin constiinta omul si da seama de ceva,pe care l reproduce n interioritatea sa ca imagini, notiuni, impresii. Functii: informational - cognitiva; finalist - teleologica; anticipative - predictiva, reglatoare; creativ - proiectiva. Definitie - forma superioara de organizare psihica a omului, prin care se reflecta si se realizeaza integrarea activ - subiectiva a tuturor fenomenelor vietii psihic, care permite raportarea continua a individului la mediu si, implicit, adaptarea specific umana. Posibile modele interpretative: modelul cognitivist si modelul psihoumanist al constiintei.

Experienta constiintei, dupa ultimul model implica: experienta primara; experienta cunoasterii ;experienta personala. Experienta personala este esentiala pentru constiinta si se compune, la rndul ei, din doua forme de experienta a Eului- un tip denumit Me, un altul denumit I (ambele n limba romna se traduc Eu). Subconstientul - mai multi autori concep acest nivel al organizarii psihice ca pe o virtualitate psihica - adica un rezervor al constiintei, locul unde se condenseaza si se conserva amintirile, automatismele, deprinderile, ticurile, montajele intelectuale sau perceptive si toate acele acte psihice ce au trecut prin filtrul constiintei, au fost si s-au realizat constient, apoi au intrat n latenta, pentru a fi oricnd posibil a fi activate de constiinta. Psihologia contemporana defineste inconstientul ca fiind o entitate psihica ce include tendintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale personalitatii. El nu este amorf, lipsit de organizare, dar este structurat dupa alta ordine dect cea a constiintei psihologice rezultate din experienta cunoasterii (inconstientul subliminal) si functionarea normala a cmpului constiintei, practic, toate formele primitive ale existentei persoanei sunt sisteme de forte care constituie inconstientul. Rolul Inconstientului : a) este sursa de energizare si dinamism a ntregii vieti psihice; b) faciliteaza si conditioneaza procesul creator; c) asigura unitatea Eului ca depozitar al programelor informationale si a tensiunilor motivationale bazale; d) da continuitate vietii psihice; e) intervine decisiv n starile modificate de constiinta.

Relatia dintre constient si inconstient. Cele doua instante ale psihicului sunt caracterizate de relatii de tipurile urmatoarele tipuri: relatii dinamice/ circulare, de trecere a uneia n alta, fara ca una din ele sa goleasca total pe cealalta; de subordonare integrativa, ceea ce presupune subordonarea si dominarea uneia de catre cealalta - cu dominarea inconstientului de catre constient sau invers, dominarea constientului de catre inconstient; de echilibrare, de usor balans, fara predominanta uneia asupra celeilalte ( starile de reverie, de spontaneitate, contemplatie). La om, n dinamica constientului si inconstientul, principalul reper ramne constiinta, doar prin ea se reflecta adecvat realitatea, iar conduita poate ramne n limitele acceptabile ale constiintei morale.

M1 UNITATEA DE NVATARE 1

PROVOCARI SI PERSPECTIVE NOI DE ABORDARE A PSIHICULUI

PLAN DE IDEI:

1. TEORIA INFORMATIEI; 2. COGNITIVISMUL; 3. SISTENISMUL SINERGETIC; 4. GESTALTISMUL; 5. STRUCTURALISMUL PSIHOLOGIC

1. TEORIA INFORMATIEI
Perspectiva moderna asupra psihicului este si rezultatul aplicarii n domeniul psihologiei a teoriei generale a sistemelor, a ciberneticii, a organizarii dinamice si a teoriei si tehnologiei informatiei. Cea mai importanta mutatie este aceea ca s-a introdus ideea de determinatia informationala a psihicului, considerat ca sistem sinergetic, avnd ca finalitate informarea,comanda si controlul interactiunii dintre individ ( omul, n cazul psihicului uman) si mediul de existenta natural si social. Altfel spus, psihicul uman este instrumentul adaptarii individului uman la mediul existential, asa cum el este perceput, interpretat si acceptat. In consecinta: psihicul nu poate fi redus la fenomenele substantial-energetice ale creierului, dar nu poate fi/ exista n afara lui; asa cum informatia este lipsita de proprietati sensibile si nu poate fi direct perceputa, ci indirect prin efectele sale, pe care le produce n dinamica si comportamentul sistemului, nici psihicul nu se evidentiaza direct ci, mediat, prin actele comportamentale; informatia include procese de reglare - organizare proprii diferitelor tipuri de sistem, ceea ce n sistemul psihic se traduce prin componenta reglatoare, de mediere a raporturilor individului cu lumea externa si cu sine; informatia nu exista dect n procesul comunicarii, n afara lui nu exista dect ca poteta; n consecinta, nici psihicul nu este un dat imanent, el se formeaza n si prin interactiunea (comunicare) individului cu lumea.

2. COGNITIVISMUL
In anii 70 ai secolului trecut s-a conturat n psihologie o noua orientare, cognitivismul, care se dorea a fi o noua viziune integratoare asupra psihicului, propunea o noua terapie si o noua teorie asupra personalitatii. Psihologia cognitiva era originata n studiile lui N. Chomsky asupra gramaticilor generative si transformationale, cele consacrate inteligentei artificiale si, nu n ultimul rnd, studiile lui J. Piaget asupra inteligentei artificiale. Ulterior, P. Fraisse, considera ca neo- behavioristul Tolman ar fi adevaratul initiator al psihologiei cognitive prin aceea ca el a introdus variabilele intremediare ntre S(stimul) si R ( reactie). Alti autori considera ca unul dintre precursorii cognitivismului este W. James (1890) care a introdus distinctia dintre memoria primara ( referitoare la prezentul psihologic) si memoria secundara ( trecutul psihologic), distinctie reluata peste ani de cognitivistii ce diferentiau ntre memoria de scurta durata si cea de lunga durata (Eysenck, Keane s.a.), la care se adauga ncercarile logicianului M Turing care, cu masina de calcul inventata de el, a putut simula n 1953 jocul de sah , ulterior solutionarea euristica a problemelor pe computer (calculator PC-{PERSONAL COMPUTE}). Reperul central al noii orientari n psihologie este lucrarea lui Ulrich Neisser, Cognitive Psychologie ( 1967), n care se sintetiza ncercarile anterioare de aplicare a teoriei informatiei n psihologie ( Miller si Cherry), se propunea ideea de tratare a informatiilor printr-un bioprocesor ( creierul), avnd ca finalitate gndirea si rezolvarea problemelor. Ideile fundamentale ale cognitivismului sunt urmatoarele: organismul uman, n general, si sistemul cognitiv, n special, sunt sisteme de prelucrare a informatiilor; ca orice sistem de prelucrare a informatiilor este, n esenta, un sistem de prelucrare a semnelor si semnalelor; arhitectura proprie sistemului cognitiv poate fi stabilita prin analogie cu arhitectonica functionala a computerului ( metafora computer) sau prin analogie cu functionarea creierului ( metafora creier);

sistemul cognitiv se compune din trei elemente - reprezentari cognitive, structuri sau scheme cognitive, operatii sau prelucrari cognitive - interrelationate ntre ele; performantele intelectuale ale omului si problemele sale pot fi modelate artificial si ncredintate masinilor pentru a le solutiona ( prin sistemul expert); psihologia cognitiva se intersecteaza cu inteligenta artificiala n constructia sistemelor expert care includ: baza de cunostinte, masina de interfete, modul de nvatare, interfata). Metaforele: computer , sistemul expert, inteligenta artificiala sugereaza foarte bine mprumuturile reciproce dintre psihologie si stiinte computationale psihologia cognitive preia conceptele de procesare a informatiilor, potential informational, set de informatie, virus informational din teoria informatiei si tehnologia computerelor, care preluasera din psihologie conceptul de inteligenta. Psihologia cognitiva ramne un moment important n evolutia stiintelor despre om, are un obiect de studiu ( procesele cognitive, ca sisteme dinamice de prelucrare a informatiilor), o metoda tehnica preluata din tehnologia computerelor, chiar o psihoterapie valida ( psihoterapia cognitiva). Mai mult, dupa ce ea ( psihologia cognitiva, n.n. R-T, I.) a explicat tot ce a putut fi explicat pe baza teoriilor anterioare, dar, n plus, explica si ceea ce acestea nu au putut explica( Mircea Miclea, 1994, Psihologie cognitiva, Cluj- Napoca, Casa de Editura Gloria, p.7), deschide calea spre integrarea n psihologie si a altor cuceriri ale stiintelor, n general, ale stiintelor despre om, n special. Asa cum remarca si laureatul Premiului Nobel pentru medicina (1981), Roger W. Sparry, neurobiolog, care a demonstrat specializarea emisferelor cerebrale: Revolutia cognitiva ramne o certitudine reala, solida si reprezinta ceva cu totul special n psihologiePsihologia cognitiva a nlocuit euforia reductionista a mijlocului anilor 60 cu viziunea si explicatia ei holista, cosmosul anterior searbad sustinut de stiinta, strict fizicalist, gol de orice valoare si de spirit, este acum infuzat de calitati cognitive si subiective, valori si macrofenomene emergente mbogatite n toate modurile.

3. SISTENISMUL SINERGETIC
Premisele abordarii sistemice a psihicului este de data relativ recenta, dar originile ei sunt mult n trecut (filosofie, biologie, fiziologie, neurologie, lingvistica, cibernetica s.a.). Inca n sec. XVI, matematicianul si filosoful R. Descates (1596- 1650), n Tratatul despre om avansa ideea de om ca masina vie, idee ce a fost preluata peste un secol de materialismul francez, de medicul si filosoful La Metrie (1709- 1751), cel care, n lucrarea Omul masina, considera functiile proprii fiziologiei organismului uman ca un agregat similar organelor unei masini. Punctul de vedere cel mai apropiat de idea de sistem cibernetic a fost exprimat n fiziologie si neurologie. Avem n vedere, n principal, pe genialul precursor al ciberneticii rusul P. K. Anohin, cel care nca n 1935 s-a preocupat de studiul aferentatiei prin care a prefigurat unele din principiile ciberneticii. Anohin clasifica aferentatia n trei grupe: aferentatia situationala sau circumstantiala ( influenta externa a tuturor agentilor care, n conditiile date, au o relativa constanta pentru om sau animal); aferentatia declansatoare ( impulsul, stimulul care produce o excitatie n sistemul nervos central si conduce la manifestare exterioara a organismului); aferentatia inversa ( care informeaza asupra rezultatelor actiunii efectorii, dnd organismului posibilitatea informarii asupra gradului de reusita al actiunii efectorii). Interesul major a fost n rndul fiziologilor, al ciberneticienilor si psihologilor. Pentru psihologie, se consacra conceptul de acceptor psihologic al actiunii(P.K.Anohin), se reformuleaza teoria activitatii reflex - conditionate a lui I. P. Pavlov si se reafirma principiul nervismului, dupa care neuronul cerebral este suportul material al proceselor psihice. Studiind activitatea reflex - conditionata a creierului a formulat teoria sistemului functional n care verigile de baza care intervin n functionarea actelor reflexe sunt centri nervosi din etajul cortical si cel subcortical dupa algoritmul urmator: 1.sinteza aferenta; 2. luarea deciziei;

3. programul aferent al actiunii; 4. anticiparea parametrilor viitorului rezultat de catre acceptorul actiunii; 5. obtinerea rezultatului; 6. aferentatia inversa despre parametrii rezultatului; 7. comparatia parametrilor rezultatului realmente obtinut cu cei prognosticati de acceptorul actiunii. Cel ce sanctioneaza definitiv informatia despre actiunea efectorie este acceptorul psihologic, care, daca rezultatele nu sunt cele asteptate, relanseaza un nou lant de actiuni ( comportamente), ntr-o noua sinteza aferenta ce poate include noi elemente de informare, de memorie, de motivatie etc. Aparitia ciberneticii ca stiinta controlului si comunicarii la animal si la om, cum a definit-o Norbert Wiener (1894- 1964), a avut un impact deosebit aspra filosofiei si stiintelor secolului XX. Cibernetica propune notiunile de reglare si deviatie, cele de control si de programare, precum si alte concepte operationale prin care se explica si se ntelege functionarea celor mai diverse masini si mecanisme, inclusiv cele biologice si sociale. Cea mai revolutionara este notiunea de feedback ( conexiune inversa) cu diversele sale varietat ( feed-back-ul negative care anuleaza orice deviatie de la norma; feedback-ul pozitiv care, dimpotriva, creste deviatia) - ce generalizeaza raporturile implicate n autoreglarea organismelor vii sau nevii (automate), permite formalizarea pe baza matematicilor superioare si modelarea functiilor si activitatilor organismelor. In psihologie ecoul a fost, de asemenea, deosebit modifica aparatul sau conceptual, metodele de investigatie si mai ales viziunea despre psihic, pna la fundamentarea unei cibernetici psihologice si a psihociberneticii (Maxwel Maltz). Aproape simultan a fost si impactul teoriei generale a sistemelor, care a impus noi corelatii si puncte de vedere, inclusiv metoda sistemica de abordare a psihicului si sistemismul ca metodologie de cercetare. Viziunea sistemica asupra psihicului include si contributii din chiar interiorul psihologiei. Cele mai importante par a fi cea a psihologiei gestaltiste (configurationista) si cea a structuralismului psihologic (J.Piaget ).

4. GESTALTISMUL
Ca reactie mpotriva asociationismului incapabil sa explice unitatea si dinamismul vietii psihice, consacra prioritatea formei, a totalitatii asupra partilor, a integralitatii asupra continutului. Formele totale nu erau sinteze ale unor elemente mai simple ci datumuri, adica fapte primare de esenta inconstienta si de natura fiziologica sau psihologica. M. Wertheimer (1880- 1943), W. Kohler (1887- 1967) sau K. Koffka (1886- 1941) impun gestaltismul nu numai n psihologie ci si n antropologie, sociologie si chiar medicina. Legea pregnantei sau a bunei forme reuneste ntr-o explicatie coerenta doua categorii de factori unii apartinnd subiectului ( atitudini, interese, prioritati etc.) altii mediului, faptul facilitator al instalarii unui echilibru fiind cmpul de forte creat la interactiunea lor.

5. STRUCTURALISMUL PSIHOLOGIC
Impune ideea de structura, de ordine si de tot organizat. Roger Mucchieli ( 1966, Introducere n psihologia structurala) si mai ales Jean Piaget ( 1968, Structuralismul) contribuie la ideea de structura ca totalitate si set de transformari, iar Raymond Bourdon la definirea structurii n functie de context. Ceva mai recent n psihologie a intervenit o noua abordare neclasica a organizarii numita sinergetica ( gr. sin , mpreuna cu; ergon - actiune, efect cooperativ). Herman Haken (1971) numeste stiinta pe care o fundamenteaza (sinergetica)-stiinta autoorgani-zarii sau autostructurarii sistemelor, independent de natura lor ( fizica, chimica, biologica, sociala). Prin sinergetica se explica nu numai organizarea ci si autoorganizarea, nu numai structura sistemului ci si functionarea lui prin mecanisme interne de interactiune sinergetica. Interactiunea sinergetica este deosebit de fertila n psihologie; prin conceptul de cooperare sincrona, interpretat ca functionarea mpreuna si deodata a elementelor ( unele prin altele, nu unele dupa altele) si cel de cooperarea interactiunilor ( nu doar a elementelor care interactioneaza) se poate explica si interpreta mai exact procesualitateadeosebit de complexa a fenomenelor psihice

M1 UNITATEA DE NVATARE 1

PARAPSIHOLOGIA SAU DESPRE MANIFESTARILE SI POTENTELE EXTRAORDINARE ALE PSIHICULUI UMAN

PLAN DE IDEI:

1. PERCEPTIA EXTRASENZORIALA; 2.PSIHOKINESIA; 3. TELEPATIA; 4. CLARVIZIUNEA; 5. PRECOGNITIA; 6. RETROCOGNITIA; a) REDIESTEZIA: b) PARADIAGNOZA; 7.PSIHOMETRIA.

SCURT ISTORIC: Fenomene cum ar fi telepatia, clarviziunea, precognitia, retrocognitia, psihokinesia sunt denumite si explicate cu diferiti termeni si diferite modele interpretative. Cei mai multi cercetatori le denumesc fenomene parapsihologice, fenomene exotice, fenomene PSI sau psihotronice. Termenul de parapsihologie a fost introdus si explicat de Dessoir (1889) pentru a defini disciplina care urma sa cerceteze aspectele ce nu se ncadrau n contextul normal al vietii psihice a individului. Etimologic definit, termenul desemneaza ceea ce se situeaza lnga, dincolo de [ para ( gr.) ] contextul normal al vietii psihice. Total ignorate de unii, supralicitate de altii sau declarate fenomene pseudostiintifice, exagerari si conceptii naive sau spiritiste, acest domeniu constituie o provocare pentru psihologia actuala care, pe de o parte, nu poate nega realitatea lor, pe de alta nu o poate explica ntr-un mod satisfacator. Retinem ca repere teoretice majore contributiile n domeniu ale lui Thouless si Wiesner, care prin termenul de fenomen PSIdenumesc capacitatea psihicului uman de a realiza indo- si ex- somatic procese de perceptie extrasenzoriala, ct si meritul lui J.B. Rhine (1895- 1980), cel care, ntr-una din cartile sale [ Parapsihologia: stiinta de frontiera a psihicului- cu cinci editii publicate n sute de mii de exemplare], clasifica fenomenele parapsihologice n doua mari categorii: cele ale perceptiei extrasenzoriale si cele psihokinetice.

1. PERCEPTIA EXTRASENZORIALA
Cuprinde fenomene ca: telepatia, clarviziunea, precognitia, retocognitia.

2.PSIHOKINESIA
Se refera la fenomene legate de kinesia, adica miscarea unor obiecte cu puterea mintii, materializari, dematerializari, aparitii etc.

3. TELEPATIA ( tele- departe; pathe- simtire)


Denumeste simtirea la distanta, o forma de comunicare ntre doi sau mai multi indivizi, un transfer de informatii ntre ei, n afara canalelor senzoriale cunoscute. Studiul ei implica raspunsul la ntrebari de genul : ce se transmite si receptioneaza ( gnduri, idei, notiuni, simboluri, emotii); capacitatile personale ale subiectilor receptori ( capacitate de sugestie, susceptibilitate emotionala,afectivitate simpatetica); caracteristicile elementelor receptionate ( simbolica, distorsiunea, fragmentaritatea); influenta mediului si a distantei ( mediul de propagare, ecranarea mesajului, decalajul temporal etc.).

4. CLARVIZIUNEA ( fr. claire- clar ; voyance- viziune)


Desemneza viziunea corecta, clara pe care o are un subiect, capacitatea sa de a achizitiona informatie direct de la sursa exterioara, fara ca acesta sa fie un alt subiect. Cele mai des descrise sunt imaginea unor locuri si evenimente ndepartate n spatiu [dar actuale n timp], apoi cpriptoscopia ( descifrarea continutului unui mesaj nchis intr-o cutie).

5. PRECOGNITIA ( lat.prae- nainte; cognoscere- a cunoaste)


Denumeste capacitatea de a cunoaste, de a achizitiona informatii anticipate despre evenimentele viitoare; nu se confunda cu deductia sau speculatia logica. Se manifesta spontan, presupune un decalaj temporal ntre momentul declansarii evenimentului si cel al achizitiei informatiei despre el; practic se inverseaza determinismul cauzal ( se cunoaste efectul naintea cauzei) si se manifesta att telepatic, ct si prin clarviziune. Aici se nscrie si fenomenul de deja vu, adica deja vazut, n care o persona, aflata prima oara ntru - un loc oarecare, are impresia ca a mai fost acolo, toate obiectele si persoanele fiindu-i cunoscute. Precognitii pot fi cu privire la orice eveniment, dar, se pare ca evenimentele nefericite sunt mai frecvent obiectul lor. O mare ncarcatura emotionala conditioneaza precognitiile ce pot sa apara att n stare de veghe, ct si n somn, sub forma viselor.

6. RETROCOGNITIA ( lat. Retro - napoi; cognoscere - a cunoaste)


Adica cunoasterea napoi n timp;informatii direct din trecut asupra unor evenimente din trecutul imediat sau ndepartat:

a) RADIESTEZIA ( detectarea a ceva anume, ca apa, metale, petrol )


Cu ajutorul unei baghete, anse sau pendul.

b) PARADIAGNOZA
Capacitatea unor subiecti total lipsiti de pregatire medicala de a diagnostica o afectiune, cauza sa, tratamentul fara a consulta pacientul si fara a detine date despre starea lui.

7.PSIHOMETRIA
Adica stimularea capacitatilor subiectului si evocarea unor evenimente care nu se deruleaza n prezent [furturi, disparitii etc.]. Debutul cercetarii sistematice a fenomenelor parapsihologice este amplasat n anul 1882, cnd la Londra a luat fiinta Societatea de cercetari psihice ( SPR), care deschide o filiala n SUA n anul 1885 (ASPR), urmat de nfiintarea Institutului International de Cercetari Metapsihice ( 1918, Paris) si Laboratorul de studiu al fenomenelor parapsihologice, nfiintat n 1934 n cadrul Universitatii Duke ( Carolina de Nord) de care si leaga numele si activitatea lui Rhine).

La momentul actual, numarul cercetatorilor este destul de mare, iar raspndirea lor se constata n multe tari.
Consacrarea existentei lor o aduce cercetarea statistico - matematica, din care rezulta concluzii interesante pentru stiintele despre om. Asfel, s-a relevat faptul ca:

starile de constiinta alterata, cu un grad redus de control, induse prin hipnoza sau prin substante psihoactivatoare faciliteaza fenomenele de perceptie extrasenzoriala; subiectii spontani, extravertiti, adaptabili social sunt mai compatibili cu fenomenele parapsihologice; desi, nu exista o teorie unificatoare valida stiintific n domeniul socio-uman, provocarile vin din partea unor stiinte ale naturii, n principal ale fizicii cuantice, holografiei, teoria cmpurilor, cea a naturii luminii si teoria rezonantei morfice.

M1 UNITATEA DE NVATARE 1

STARILE DE CONSTIINTA MODIFICATA (SCM)

PLAN DE IDEI: 1. MODELUL STARILOR NORMALE SI AL CELOR ALTERNATIVE DE CONSTIINTA; 2. STARILE DE CONSTIINTA MODIFICATA; 3. TIPURI DE CONSTIINTA MODIFICATA :
a) SOMNUL; b) VISUL; c) HIPNOZA; d) SOMNAMBULUISMUI.

SCURT ISTORIC
Accesul la acest domeniu este mai facil daca ne reamintim ce este constiinta, ce este constienta ( fenomen psihofiziologic) si nivelul constient de ierarhizare structuralfunctionala a psihicului uman. Astfel, se stie ca nivelul constient si constiinta implica treceri de la o stare la alta, fapt care face ca si rolul lor sa fie n fiecare moment altul. n consecinta, cercetatorii s-au orientat spre studiul, cu precadere a celor care sunt numite stari de constiinta modificata (SCM). Pentru multi cercetatori, explicatia subzista n a considera constiinta ca un gen de energie psihica ce actioneaza sub si prin structuri specifice pe care le activeaza. Procesul derularii constiintei activeaza structurile psihice, pe care le modeleaza ntr-un numar crescut, dar limitat,de moduri de functionare ( Charles Tart, 1984, p. 159). n cursul ontogenezei, individul nascut ntr-un mediu socio- cultural va selectiona si dezvolta un numar restrns de asemenea potentialitati, unele fiind ignorate sau altele respinse. Rezulta de aici si rolul factorilor socio- cultuali, care mpreuna cu alti factori aleatori constituie elementele structurale de la care se vor construi starile de constiinta. Cultura si valorile internalizate n ontogeneza cenzureaza si particularizeaza edificiul starilor de constiinta, pe care le putem desemna ca fiind configuratia elementelor componente ale constiintei, asa cum se prezinta ele la un moment dat si pentru o perioada determinata de timp ( M. Zlate, 1996, p.250). Acestea au o dubla determinare: una ereditara, filogenetica si o alta ontogenetica, data prin experienta vietii ntrun mediu socio- cultural. Roland Fischer (1977) delimiteaza sase stari de constiinta, Anne Chassaing (1977) reduce numarul lor la patru ( veghe, vise, somn, extaz), iar psihologul romn M. Zlate (1996) le include n doua mari categorii: unele obisnuite, ordinare, numite si normale si altele neobisnuite, ne-ordinare, numite si alterate. Astfel, include n termenul de stare de constiinta modificata (SCM) starile ne-ordinare ale constiintei ( Somn, Vis, Hipnoza) si n termenul de stare de constiinta alterata (SCA) acele stari de tulburare calitativa a constiintei care ies din sfera normalului si intra n cea a patologicului ( obtuzia, torpoarea, obnubilarea, stuporul etc.).

Interesanta este si opinia lui L. E. Unestahl (1987), care influentat (probabil) de descoperirea lui R. W. Sperry (1981) privind specializarea emisferelor cerebrale, afirma opinia dupa care constiinta dispune de doua modalitati de functionare: modul dominant ( D ) de functiune bazat pe logica si ratiune, cu activarea dominanta a emisferei cerebrale stnga; modul alternativ ( A) de functiune bazat pe insight sau intuitiecu activarea prioritara a emisferei cerebrale drepte.

1. MODELUL STARILOR NORMALE SI AL CELOR ALTERNATIVE DE CONSTIINTA


La fel de raspndita este si ideea trecerii de la o stare la alta a constiintei, de la un mod de functionare la altul prin parcurgerea [pe verticala] a unui continuum vertical al existentei umane ( Dement, 1967) cu doua extreme [ veghea si somnul] si multe verigi intermediare care ar echivala cu trecerea de la veghe la somn sau invers, de la somn la veghe. In opinia noastra ( I.R-T), plasarea la un moment dat a organismului pe acest continuum vertical se face n functie de cantitatea stimularilor primite de la cortex, de angajarea sistemului reticular activator ascendent (SRAA) si starile de frecventa ale functionarii creierului: beta [ 13 la 30 de cicli pe secunda starea de veghe]; alfa [ 8 la 12 cicli / sec.- relaxare, reverie hipnagogica, tranzitie spre starea de somn superficial]; teta si delta [ 2 la 8 cicli / sec.- stare de somn moderat, profund sau foarte profund], cu trecerea la limita n starea de coma.

2. STARILE DE CONSTIINTA MODIFICATA


Primul pas n inducerea SCM presupune doua operatii: modificarea starii prezente, alterarea integralitatii sale; actiune psihologica si fiziologica pentru integrarea ntr-un nou sistem. Revenirea la normalitate implica utilizarea unor forte structurante [ psihice si fiziologice] ca: repetitia stimulilor; monotonia; retinerea miscarilor; oprirea unor stimuli; concentrarea mentala; pasivitatea; detasarea; substante psihoactivatoare. Principalele efecte ale functionalitatii constiintei alterate sunt (A.M. Ludwig, 1966): alterarea gndirii ( mixturi ntre cauze si efecte; variatii n concentrarea atentiei; n memorie; rationament); alterarea perceptiei timpului; abandonarea controlului; explozia expresiilor emotionale ( acestea sunt mai vii, mai directe, mai puternice); schimbarea perceptiei corpului (cenesteziei); perceptie distorsionata ( vizuala, auditiva, tacila, gustativa si olfactiva); alterarea semnificarii ( individul simte si crede ca atinge adevarata semnificatie a vietii); verbalizare dificila ( starea este greu de exprimat); ntinerirea ( se simt renascuti, ntineriti); hipersugestibilitatea ( pierd contactul cu realitatea imediata, se anuleaza simtul critic).

Dupa Colin Martindale (1981), n sinteza, SAC au urmatoarele caracteristici: a) produc modificari n procesele gndirii ( n structurarea si analiza informatiilor se ramne, de obicei, la nivelul concret al obiectelor si imaginilor); b) se schimba frecvent experienta Eului ( Eul si realitatea externa se mbina, se amesteca); c) scad capacitatile de control si autocontrol (capacitatea de retentie diminuiaza; creste gradul de sugestibilitate); d) antreneaza un clivaj ntre realitatea externa si perceptii ( subiectul vede si aude ceea ce nu exista n realitate); e) continutul constiintei devine mai viu ( culorile devin mai luminoase, sunetele mai acute, emotiile sunt traite mai intens). In concluzie, efectele SAC sunt si pozitive si negative; cele pozitive, deloc neglijabile, conduc pe unii autori la ideea ca unele SAC pot deveni, prin educare si modelare, instrumente de adaptare la solicitarile vietii cotidiene. Exista, de altfel, modalitatii culturale, etnologice de a accesa aceste stari : unele triburi africane (bosimanii) intra n transa cu ajutorul dansului; malaezienii folosesc sistematic visele pentru a-si educa relatiile interpersonale; comunitatile arhaice romnesti folosesc efectul matragunei sau dansului (calus) etc.

3. TIPURI DE CONSTIINTA MODIFICATA


a) SOMNUL - este o stare si o functie vitala cu implicatii fiziologice, un fenomen fundamental pozitiv de revitalizare a organismului. Este si o conditie de baza a vietii, ce asigura relaxarea si ncarcarea energetica; privarea de somn epuizeaza rezervale functionale ale organismului,modifica dramatic tabloul psihocomportamental (iritabilitate, confuzie, dezorientare etc.) si altereaza tesuturile neurale dupa un timp[acceptat conventional ca fiind de 72 de ore]. Stare de somn este opusa celei de veghe, fiind constata si la animale, inclusiv cea de hibernare, cu modificarea mecanismelor de termoreglare, anularea coordonarii reflexe controlate, reducerea consumului energetic etc. Exista mai multe teorii privind inducerea starii de somn cu variantele sale: somnul pasiv si somnul activ. Somnul pasiv se instaleaza ca urmare a suprimarii reducerii informatiilor senzoriale, iar somnul activ se produce prin raspndirea n cortex a unui proces inhibitor activ, ce se difuzeaza din aproape n aproape. Producerea somnului activ poate fi obtinuta prin stimularea receptorilor senzoriali cu stimuli capabili sa induca inhibitia (monotoni, repetitivi, de intensitate scazuta). n afara mecanismului inhibitiei active, propus de Pavlov, n explicarea somnului activ au fost formulate si alte teorii: exista un centru al somnului ( centrul tropotrop) localizat n hipotalamus care se activeaza n timpul somnului [ Hess, 1954]; somnul se datoreaza oboselii sinaptice care invadeaza structurile functionale responsabile cu mentinerea starii de veghe [ Bremer, 1961]; somnul se datoreaza inactivitatii cortexului cerebral, este rezultatul reducerii impulsurilor eferente care vin n special de la musculatura scheletica [Kleitman];

somnul si are originea n faptul ca n anumite momente functionale din fiziologia creierului , se produce retractia dendritelor, se ntrerupe contactul ntre neuroni si functie centrilor corticali este suspendata [teoria neuronala]; somnul este produs de reducerea debitului sanguin cerebral [ teoria ischemiei cerebrale]; responsabile de aparitia somnului ar fi o serie de substante chimice ( acumularea de acid n snge, scaderea cantitatii de bromhormon n glanda hipofiza si de serotonina n glanda pineala) [ teoriile chimice]. Toate aceste teorii sunt, ntr-o forma sau alta, de sorginte fiziologica; cercetarile moderne iau n consideratie si aspectele psihologice pentru a explica: adormirea sau scufundarea n somn; ntretinerea somnului; trezirea din somn; mpiedicarea somnului. Noile cercetari s-au orientat pe reluarea studiului activismului cerebral n timpul somnului, pe activitatea bioelectrica a creierului posibil a fi nregistrata prin electroencefalograme. Astfel, cele patru ritmuri ale scoartei cerebrale ( alfa- relaxare senzoriala si mintala; beta specifica starilor de excitatie si de veghe; teta si delta expresii ale starii de somn sau a unor stari patologice cerebrale) reprezinta indicatorii activismului cerebral.

Se diferentiaza nu numai sarea de somn de cea de veghe, ci si diferite stadii (faze) ale somnului. Acestea sunt: stadiul A: declinul starii de veghe, trecerea de la veghe la somnolenta; stadiul B: faza de somn usor, cu unde din banda teta a carei frecventa scade la trecerea spre somnul profund; stadiul C: somn de profunzime medie caracterizat de aparitia n salve de scurta durata a fusurilor de unde cu o frecventa de 13 c / sec. si de prezenta complexului K ( un accident electric ca raspuns la un stimul senzorial); stadiile D si E : faze de somn profund caracterizate de unde ce devin tot mai lente pna la 1- 2 c / sec. Aceste cinci stadii ale somnului ( descrise nca din 1937 de Loomis & colab.) caracterizeaza somnul lent [ 60-70 % din timpul total de somn], dar exista si somnul rapid [18-22 % din durata somnului] cu o aparitie episodica, o activitate electrica a cortexului desincronizata, care difera putin de cea de veghe si, mai ales,prin manifestari comporta-mentale specifice. Somnul rapid apare cu o periodicitate de 90-120 minute si are o durata de 5-10 minute; este expresia activitatii onirice a psihicului; rolul sau este de a rennoii (refrisa ) creierul. Somnul lent [cu durata mai mare] are rol reparator, odihnitor, restaurator asupra ntregului organism si doar partial pentru creier, care se restaureaza prin somnul rapid, timp n care si memoria de lunga durata prelucreaza informatiile primite n starea de veghe [ cu deosebire a informatiilor fierbinti, cu ncarcatura afectiva].

b) VISUL el reprezinta un fenomen absolut natural, dincolo de orice mister, superstitie sau fantezie. Ca stare modificata de constiinta el este mai complicat dect somnul, desi apare pe fondul lui. Ce determina? Cum se produce? Ce functii are? Poate fi controlat constient?- sunt tot attea ntrebari pentru cercetatori. Considerat a treia stare a constiintei, visul are drept scop nu tulburarea, ci mentinerea somnului. Astfel, dupa S. Freud, visul , departe de a fi un factor de tulburare a somnului, ndeplineste functii foarte utile: functia hedonica ( este un joc ce permite realizarea dorintelor); functia de protectie a Eului [protejeaza Eul constient de presiunea pulsiunilor refulate]; functia comunicativa [ asigura comunicarea dintre constient si inconstient]; functia sintetizatoare [ reuneste memoria infantila cu experienta de viata si mostenirea ancestrala]. La rndul sau, C. G. Jung. are opinii diferite privind visele, sistemul sau de analiza si interpretare a viselor fiind recunoscut n comunitatea psihologilor ca o posibila cale de diagnostic si terapie.

c) HIPNOZA Reprezinta starea in care subiectul, datorita interventie unei alte persoane, ajunge sa ignore realitatea exterioara. Este legata de fenomene foarte obisnuite: citirea unui roman fara sa auzi zgomotul din jur, destinderea fara a te gandi la nimic, intrarea intr-un fel de alta stare inainte de a incerca sa bati un record. Cuvantul hipnoza este relativ recent. A aparut pentru prima data in 1862, la douazeci si unu de ani dupa ce cuvantul hipnotism fusese creat, in 1841, de scotianul James Braid, pornind de la cuvantul grecesc hypnos, care inseamna somn. Braid inventase acest cuvant pentru a descrie un fenomen uimitor pe care-l descoperise cand isi adormise asistentul, facandu-l sa priveasca fix gatul unei sticle! Continuindu-si experientele, Braid si-a dat seama ca orice obiect stralucitor are acelasi efect: e suficient ca subiectul sa priveasca fix obiectul si, automat, pupilele i se dilata, apoi pleoapele i se inchid. Subiectul este hipnotizat. Pentru a intelege mai bine hipnoza, este important mai intai sa tinem seama de activitatea creierului omenesc. Creierul uman isi desfasoara activitatea pe patru niveluri diferite. Primul nivel, sau stadiu, este numit beta. Acesta este nivelul constiintei complete. Noi functionam la acest nivel aproximativ 16 ore pe zii. Al doilea nivel este ceea ce denumim alfa. Nivelul alfa corespunde subconstientului si acesta este cel cu care se ocupa hipnoza. Acest nivel este caracterizat printr-un procent de 95-100% eficienta a concentrarii, fata de cel de 25% al nivelului beta. Celelalte doua nivele sunt teta si delta, care caracterizeza somnul superficial respectiv somnul profund. d) SOMNAMBULUISMUI Se manifesta prin comportamente complexe si automate, si presupune scularea din pat in timpul uneia dintre etapele cele mai profunde ale somnului, somnul lent profund. Somnambulii se trezesc aproape intotdeauna in timpul primei jumatati a noptii, in special la doua ore dupa ce au adormit. In majoritatea cazurilor, somnambulii se limiteaza la plimbarea prin propria camera. Atunci cand ies, adesea merg la bucatarie. In aceste cazuri rare, ei pot iesi din casa si chiar conduce masina.

In general, somnambulii se intorc spontan in camera lor. Atunci cand sunt treziti, ei sont confuzi si le trebuie un pic de timp inaite sa-si revina la normal. Aproape o treime din somnambuli reactioneaza agresiv daca sunt treziti brusc. Dintre persoanele care consulta un medic, aproximativ 50% s-au ranit in timpul unui episod de somnambulism si tot cam atatia au avut comportamente violente asupra unei alte persoane sau obiecte. Somnambulismul este o problema destul de frecventa, mai ales in randul copiilor. Acesta debuteaza de obicei pe la 4 sau 5 ani, iar la varsta de 11 ani se estimeaza ca 7% dintre copii au episoade frecvente. Adultii care sufera de somnambulism sunt mult mai putini, in jur de 1-2%. Episoadele de somnambulism se caracterizeaza prin urmatoarele: Genetice: Principala cauza a somnambulismului este de ordin genetic. Studiile au aratat ca in cazul gemenilor identici riscul ca ambii sa sufere de somnambulism este de 6 ori mai ridicat decat in cazul gemenilor non-identici. Factori declansatori: Exista anumiti factori care declanseaza episoadele de somnambulism, fara sa se stie exact de ce: stresul, privarea de somn, efort fizic excesiv sau neobisnuit. Tulburari neurologice : Anumiti cercetatori studiaza posibilitatea ca somnambulismul sa aiba cateva mecanisme in comun cu epilepsia. In anumite forme de epilepsie se manifesta de asemenea plimbarile nocturne. Tulburari psihologice : In cazul somnambulilor la care boala si-a facut aparitia dupa varsta de 20 ani, cauzele pot fi de ordin psihologic, un traumatism de exemplu. Acestea nu sunt de vina insa pentru somnambulismul copiilor.

Simptome Marea majoritate a persoanelor isi misca picioarele in somn. Ceea ce e neobisnuit la somnambuli este ca acestia isi misca picioarele sincron, realizand actiuni complexe . Inainte de a incepe plimbatul propriu zis, somnambulii pot sta mai intai ridicati in pat, privind in jur confuz. Pot alerga sau chiar fugi de o amenintare pe care au visat o sau doar si au imaginat o. Actiunile lor sunt ciudate sau realizate in locuri nepotrivite. Pot muta mobilele din casa, sari pe fereastra sau pot avea chiar un comportament agresiv sau violent. Probabil ca fiecare din noi identifica somnambulul cu parodia prezentata in desene animate: cu ochii inchisi si mainile intinse. In realitate, acestia au ochii deschisi si prezinta o expresia de sticla . Daca este chestionat, subiectul va raspunde greoi, de obicei intr o maniera greu inteligibila. E foarte greu sa trezesti un somnambul. De obicei, daca se realizeaza asta, acesta va fi confuz si nu si va aminti partial sau total despre acest episod. La barbati se manifesta un comportament violent, daca sunt treziti in timpul acestor episoade. Alti somnambuli se pot intoarce spontan in pat, fara a se fi trezit deloc . Mecanismul de producere Problema care determina aparitia acestei tulburari e legata de reglarea somnului profund. Aparitia unei disocieri intre minte si corp, disociere care in mod normal nu ar trebui sa existe e legata de activarea unor cai talamocingulate cu persistenta deactivarii unor parti din jurul sistemului talamocortical. Individul respectiv se trezeste brusc in timpul somnului profund, astfel incat atonia musculara care trebuia realizata in timpul acestei faze nu mai are loc, declansand episodul de somnambulism. Aceste episoade apar frecvent la copii si sunt considerate o lipsa de maturitate a sistemului nervos central. Depresia sau anxietatea perturba ciclul normal al somnului. Au mai aparut o serie de ipoteze inca nedemonstrate referitoare la aceea ca dopamina sau acetilcolina sunt prezente in cantitati crescute la cei cu parasomnii, sau ca acestia ar avea chiar o deficienta de neuromediator care determina in mod normal atonia musculara. Somnambulismul este o problema care ridica multe semne de intrebare, uneori chiar imbraca aspecte legale si cu care omenirea s a confruntat din vremuri shakesperiene (sa ne amintim de lady MacBeth) si pana in zilele noastre, amintindu ne ca , in continuare , creierul ramane o zona mult prea unknown.