chirurgicale_part5

915 Rezidentiat 2004 GRUPA SPECIALITATILOR CHIRURGICALE - INTREBARI - PARTEA a V a
Tema nr. 34
Herniile abdominale
BIBLIOGRAFIE:
1. N. Angelescu, subredactia - Tratat de patologie chirurgicala – vol. I si II – Editura Medicala, 2001
INTREBARI TIP COMPLEMENT SIMPLU
C1234001. Care forma de hernie este carcterizata prin ciupirea laterala a ansei herniate:
A. hernia strangulata femurala;
B. hernia Richter;
C. hernia Maydl;
D. hernia ombilicala;
E. hernia inghinala.
(pag. 1308)
C1234002. Hernia inghinala are urmatoarea frecventa intre tipurile de hernii:

A. 10-20%;
B. 30-40%;
C. 80-90%
D. 15-30%;
E. 50-60%.
(pag. 1309)
C1234003. Care dintre urmatoarele caracteristici morfopatologice sunt valabile in cazul herniilor
abdominale:
A. exteriorizarea viscerelor peritoneale se face in zone slabe parietale aparute secundar;
B. viscerele patrund in spatii anatomice peritoneale (fosete, hiatusuri, inele), fara exteriorizare;
C. defectul parietal preexista real sau virtual;
D. apar la nivelul unor zone slabe, la limita a doua cavitati;
E. invelisul herniei este reprezentat de seroasa peritoneala.
(pag. 1305)
C1234004. In evolutia herniei, complicatia cea mai nefasta este:

A. pierdere dreptului de domiciliu;
B. incarcerarea herniara;
C. strangularea herniara;
D. retentia acuta de urina;
E. ireductibilitatea la palpare.
(pag. 1307)
C1234005. Care dintre urmatoarele situatii nu constituie o complicatie a herniilor:

A. peritonita herniara;
B. tuberculoza herniara;
C. hernia hiatala;
D. tumorile herniare;
E. corpi straini intrasaculari.
(pag. 1308-1309)
C1234006. In care forme de hernii sacul contine mai multe anse intestinale:
915 Baza de date cu intrebari pentru Concursul National de Rezidentiat, sesiunea 2004 www.rezidentiat2004.ro
A. hernia epigastrica;
B. hernia femurala;
C. hernia Maydl;
D. hernia Richter;
E. hernia obturatorie.
(pag. 1308)
C1334007. Cea mai frecventa si cea mai nefasta complicatie a herniilor este:
A. incarcerarea
B. tuberculoza herniara
C. peritonita herniara
D. tumorile herniare
E. strangularea
(pag. 1307)
C1334008. Care este cea mai frecventa varianta topografica a herniei liniei albe?
A. hernia epigastrica
B. hernia juxtaombilicala
C. hernia subombilicala
D. hernia ombilicala
E. hernia spiegeliana
(pag. 1316)
C1334009. Organul herniat cel mai frecvent este:

A. vezica urinara
B. colon
C. epiplon
D. stomac
E. uter
(pag. 1306)
C1334010. Procentul cel mai mare dintre tipurile de hernii abdominale il detine:
A. hernia femurala
B. hernia ombilicala
C. hernia inghinala
D. hernia obturatorie
E. hernia liniei Spiegel
(pag. 1309)
C1334011. Pensarea sau "ciupirea laterala" a ansei herniate (hernia Richter) este specifica herniilor:
A. cu inel herniar mic
B. cu inel herniar larg
C. herniilor cu pierderea dreptului de domiciliu
D. cand in sacul herniar se gaseste diverticulul Meckel
E. cu saci multipli
(pag. 1308)
C1434012. Bazinul cu diametrul transversal mai mare explica frecventa mai mare la femei a:
A. Incontinentei urinare;
B. Herniilor femurale;
C. Trombozei venoase profunde prin compresiune pelvina;
D. Coxartrozei;
E. Neoplasmului rectal.
(pag. 1305)
C1434013. Hernia aparuta la un bolnav varstnic, care a slabit mult intr-o perioada de timp scurta, ridica
suspiciunea unei:
A. Boli consumptive, de regula neoplazica;
B. Complicatii in patologia respiratorie;
C. Afectiuni cronice urologice;
D. Recidive herniare;
E. Scaderi a rezistentei peretelui posttraumatic.
(pag. 1306)
C1434014. Procedeul Shouldice in cura herniilor inghinale se bazeaza pe:

A. O buna colaborare cu pacientul;
B. Absenta strangularii;
C. Principiul operatiei Bassini;
D. Lipsa de continut al sacului herniar;
E. Nici una din cele de mai sus.
(pag. 1312)
C1434015. Diverticulii laterali ai sacului herniar reprezinta:

A. Ingustari prin bride;
B. Saci multipli;
C. Stadiul incipient herniar;
D. Zone de strangulare herniara;
E. Contraindicatie de rezectie a sacului.
(pag. 1306)
C1534016. Examenul clinic obiectiv al pacientului in vederea diagnosticului de hernie abdominala:

A. evidentiaza prezenta unei formatiuni tumorale la nivelul unei zone herniare a peretelui abdominal;
B. se efectueaza cu bolnavul in pozitie sezanda;
C. fixitatea formatiunii la schimbarea pozitiei este un argument important pentru diagnosticul de hernie;
D. nu necesita explorari suplimentare;
E. constatarea impulsiunii la efort exclude diagnosticul de hernie abdominala.
(pag. 1306)
C1534017. Tratamentul herniilor abdominale:

A. beneficiaza, de regula de procedee conservatoare;
B. la adultul tanar, fara tare organice este suficienta purtarea unei centuri ortopedice pentru rezolvarea
herniei si prevenirea complicatiilor;
C. este exclusiv chirurgical, exceptand unele situatii particulare;
D. este simptomatic;
E. herniile abdominale reductibile nu necesita tratament.
(pag. 1309)
C1534018. Herniile inghinale directe:

A. se produc la nivelul fosetelor inghinale mijlocii si sunt supranumite "de slabiciune“;
B. se produc la nivelul fosetelor inghinale laterale;
C. se produc la nivelul fosetelor inghinale interne;
D. se produc prin persistenta canalului peritoneo-vaginal;
E. sunt determinate de un defect parietal congenital.
(pag. 1311-1312)
C1534019. Herniile abdominale reprezinta:

A. exteriorizarea partiala sau totala a unuia sau mai multor viscere, din cavitatea peritoneala, la nivelul unor
zone slabe ale peretelui abdominal, preexistente anatomic;
B. exteriorizarea partiala sau totala a unuia sau mai multor viscere, din cavitatea peritoneala la nivelul unei
dehiscente musculo-aponevrotice postoperatorii;
C. exteriorizarea partiala sau totala a unuia sau mai multor viscere din cavitatea peritoneala posttraumatic;
D. exteriorizarea partiala sau totala a unuia sau mai multor viscere, din cavitatea peritoneala postoperator;
E. iesirea viscerelor abdominale la exterior printr-o solutie de continuitate a peretelui abdominal posttraumatic
sau postoperator.
(pag. 1304)
C1534020. Tratamentul herniilor abdominale strangulate:

A. este exclusiv chirurgical si reprezinta o urgenta majora;
B. rezolvarea prin taxis este suficienta;
C. tratamentul ortopedic este suficient;
D. nu reprezinta o urgenta chirurgicala, putand fi aplicat si in regim de chirurgie programata;
E. in cazul herniilor strangulate este totdeauna necesara rezectia organului herniat.
(pag. 1309)
C1534021. Complicatia cea mai frecventa, care apare in evolutia herniilor abdominale se refera la:
A. peritonita herniara;
B. corpii straini intrasaculari;
C. ireductibilitatea herniei, ce imbraca doua aspecte anatomo-clinice distincte: incarcerarea herniara si
strangularea herniara;
D. tumorile herniare;
E. traumatismele in zona herniara.
(pag. 1306-1307)
C1634022. Herniile femurale, ca frecventa sunt:

A. de trei ori mai frecvente la barbati decat la femei
B. de trei ori mai frecvente la femei decat la barbati
C. egale ca frecventa la femei si barbati
D. de doua ori mai frecvente la barbati decat la femei
E. de doua ori mai frecvente la femei decat la barbati
(pag. 1313)
C1634023. Peretele anterior al canalului inghinal este reprezentat de:

A. fascia transversalis
B. tendonul conjunct
C. muschiul transvers abdominal
D. aponevroza muschiului oblic extern
E. muschiul oblic intern
(pag. 1310)
C1634024. Herniile inghinale oblice interne se produc:

A. la nivelul fosetei inghinale laterale
B. la nivelul fosetei inghinale mediane
C. la nivelul inelului femural
D. la nivelul fosetei inghinale mediale
E. la nivelul inelului ombilical
(pag. 1312)
C1634025. Hernia Laugier se produce:
A. prin inelul si apoi canalul femural

B. prin loja vasculara, inapoia vaselor femurale
C. prin loja vasculara, printre vasele femurale
D. printre fibrele ligamentului Gimbernat
E. prin loja vasculara, inaintea vaselor femurale
(pag. 1314)
C1634026. Cea mai frecventa si nefasta complicatie a herniilor este reprezentata de:
A. tuberculoza herniara
B. corpii straini intrasaculari
C. strangularea herniara
D. tumorile herniare
E. peritonita herniara
(pag. 1307)
C1634027. Herniile liniei albe reprezinta aproximativ:

A. 1% din totalul herniilor
B. 2% din totalul herniilor
C. 3% din totalul herniilor
D. 4% din totalul herniilor
E. 5% din totalul herniilor
(pag. 1316)
C2234028. Herniile abdominale reprezintă:

A. exteriorizarea parţială sau totală a viscerelor din cavitatea peritoneală la nivelul unor zone slabe ale
peretelui abdominal preexistente anatomic
B. exteriorizarea viscerelor din cavitatea peritoneală la nivelul unor zone slabe parietale apărute secundar
unor plăgi operatorii
C. exteriorizarea viscerelor din cavitatea peritoneală la nivelul unor zone slabe parietale, secundar unor plăgi
traumatice
D. afecţiuni de tip protruziv la nivelul diafragmului
E. herniile în care viscerele nu se exteriorizează pătrunzând în spaţii anatomice rezultate din modalitatea de
dispunere a organelor şi a continuităţii seroasei peritoneale
(pag. 1304 – 1305)
C2234029. Hernia Littre este definită ca hernia al cărei sac herniar conţine:
A. epiploon
B. colon
C. diverticul Meckel
D. apendice
E. diverticuli colonici
(pag. 1306)
C2234030. Epiploocelul este definit ca prezenţa în sacul herniar de:

A. epiploon
B. intestin subţire
C. testicul
D. diverticul Meckel
E. stomac
(pag. 1306)
C2234031. După mecanismul de producere, herniile ombilicale se clasifică în:

A. hernii directe( de slăbiciune) ce apar mai ales la bărbaţi
B. hernii directe(de slăbiciune) ce apar mai ales la femei obeze, multipare prin îngustarea inelului ombilical şi
protruzia sub tegument a viscerelor acoperite de peritoneu şi fascia Richet
C. hernii indirecte (de forţă) mai frecvente la femei obeze şi multipare prin hernierea viscerelor acoperite de
peritoneu şi fascia Richet prin inelul ombilical
D. hernii indirecte (de forţă), mai frecvente la bărbaţi, la care viscerele acoperite de peritoneu şi fascia Richet
traversează tunelul ombilical ajungând sub tegument
E. nici o variantă nu este corectă
(pag. 1315- 1316)
C2234032. Care dintre următoarele hernii nu este caracterizată ca hernii rare:

A. hernia spiegelniană
B. hernia epigastrică
C. hernia lombară
D. hernia peritoneală
E. hernia ischiatică
(pag. 1316 - 1317)
C2234033. În herniile ombilicale examenul clinic obietciv descoperă în regiunea ombilicală o

formaţiune pseudotumorală :
A. de consistenţă inegală
B. neboselată
C. uşor reductibilă
D. nedureroasă
E. acoperită cu tegumente
(pag. 1316)
C2234034. Lacuna vasculară:

A. conţine vasele femurale: artera medial, vena lateral
B. conţine vasele femurale: artera anterior, vena posterior
C. conţine vasele femurale: artera lateral, vena medial
D. este mărginită lateral de ligamentul lacunar Gimbernat
E. este mărginită posterior de ligamentul lacunar Gimbernat
(pag. 1314)
C2234035. Hernia Maydl este caracterizată prin:

A. i se mai spune şi hernia în “W” sau “strangulare retrogradă”
B. interesarea a două bucle intestinale
C. interesarea a trei bucle intestinale, prezente toate în sacul herniar
D. interesarea a trei bucle, una în sac, iar celălalte două intraabdominale
E. strangularea prin pensare laterală
(pag. 1308)
C2234036. Bubonocelul reprezintă situaţia în care sacul herniar al unei hernii inghinale se găseşte:
A. la nivelul orificiului herniar profund
B. în plin canal inghinal
C. sacul depăşeşte orificiul inghinal superficial
D. fundul sacului se găseşte la nivelul orificiului inghinal superficial
E. sacul a ajuns la nivelul bursei scrotale
(pag. 1311)
C2234037. În hernia inghino-superficială:

A. testicolul blochează orificiul superficial
B. o parte a sacului se insinuează între peritoneu şi fascia transversalis
C. o parte a sacului se insinuează între muşchiul oblic extern şi cel intern

D. o parte a sacului se insinuează între aponevroza muşchiului oblic intern şi tegument
E. testicolul blochează orificiul profund
(pag. 1311)
C2234038. În strangularea herniară:

A. stadiul de congestie este stadiul final
B. în stadiul de echimoze inelul de stricţiune stânjeneşte circulaţia venoasă, determinând edem parietal şi
transudaţie în lumenul ansei ca şi în interiorul sacului
C. lichidul din sac este seros sau sanghinolent în stadiul de gangrenă
D. în stadiul de echimoze, ansa intestinală este inertă, flască, de culoare cenuşie, cu tentă verzuie pe alocuri,
extrem de friabilă
E. în stadiul de congestie, macroscopic, ansa este edemaţiată, cu luciul seroasei dispărut, iar la locul
stricţiunii se remarcă şanţul de strangulare, cu leziuni morfologice mai avansate decât restul ansei
(pag. 1307)
C2234039. În cazul examenului clinic al unei hernii inghinale:

A. palparea corectă presupune a pătrunde cu indexul prin orificiul inghinal superficial începând de la baza
scrotului şi mergând ascendent, superior şi lateral
B. palparea pulsaţiilor arterei epigastrice inferioare lateral de sac o definesc ca oblică externă
C. palparea pulsaţiilor arterei epigastrice inferioare medial de sac o definesc ca directă
D. percuţia sacului evidenţiază sonoritate în cazul epiploocelului
E. percuţia sacului evidenţiază matitate în cazul enterocelului
(pag. 1312)
C2534040. Herniile abdominale reprezintă:

A. exteriorizarea parţială sau totală a unuia sau mai multor viscere din cavitatea peritoneală, la nivelul unor
zone slabe ale peretelui abdominal, preexistente anatomic
B. exteriorizarea parţială sau totală a unuia sau mai multor viscere din cavitatea peritoneală, la nivelul unei
dehiscenţe musculo-aponevrotice postoperatorii
C. exteriorizarea parţială sau totală a unuia sau mai multor viscere din cavitatea peritoneală, posttraumatic
D. exteriorizarea parţială sau totală a unuia sau mai multor viscere din cavitatea peritoneală, postoperator
E. exteriorizarea parţială sau totală a unuia sau mai multor viscere din cavitatea peritoneală, postoperator sau
postraumatic
(pag. 1304)
C2534041. Examenul clinic obiectiv al pacientului în vederea diagnosticului de hernie abdominală

necomplicată:
A. evidenţiază prezenţa unei formaţiuni tumorale la nivelul unei zone herniare a peretelui abdominal
B. se efectuează cu bolnavul numai în poziţie şezândă
C. fixitatea formaţiunii la schimbarea poziţiei este un argument important pentru diagnosticul de hernie
D. nu necesită explorări suplimentare
E. constată impulsiune la efortul de tuse, ceea ce exclude diagnosticul
(pag. 1306)
C2534042. Complicaţia cea mai frecventă care apare în evoluţia unei hernii este:
A. peritonita herniară
B. ireductibilitatea, ce îmbracă două aspecte: încarcerarea şi strangularea
C. tumorile herniare
D. traumatismele în zona herniară
E. corpii străini intrasaculari
(pag. 1306-1307)
C2534043. În cazul strangulării unei hernii abdominale:
A. conţinutul sacului se modifică rapid prin interceptarea pediculilor vasculari la nivelul sacului
B. leziunile intrasaculare interesează numai mezoul ansei intestinale
C. sacul herniar nu prezintă modificări specifice
D. hernia rămâne reductibilă în clinostatism dar este foarte dureroasă
E. ansele intestinale supraiacente nu suferă modificări
(pag. 1307-1308)
C2534044. Tratamentul herniilor abdominale:

A. beneficiază, de regulă, de tratament conservator
B. la adultul tânăr, fără tare organice, este suficientă purtarea unor centuri ortopedice pentru rezolvarea
herniei şi prevenirea complicaţiilor
C. este numai chirurgical, cu excepţia unor situaţii particulare
D. este unul simptomatic
E. herniile abdominale reductibile nu necesită tratament
(pag. 1309)
C2534045. Tratamentul herniilor abdominale strangulate:

A. este exclusiv chirurgical
B. rezolvarea prin taxis este suficientă
C. tratamentul ortopedic este suficient
D. nu reprezintă o urgenţă chirurgicală, putând fi aplicat şi în regim de chirurgie programată
E. necesită totdeauna rezecţia ansei intestinale strangulate, indiferent de aspectul acesteia
(pag. 1309)

A. se produc la nivelul fosetei inghinale mediale şi sunt supranumite,, de slăbiciune,,
B. se produc la nivelul fosetei inghinale laterale
C. se produc la nivelul fosetei inghinale interne
D. se produc prin persistenţa conductului peritoneo-vaginal
E. sunt determinate de un defect parietal congenital
(pag. 1311-1312)
C2534047. Procedeul retrofunicular Postempski pentru cura chirurgicală a unei hernii inghinale, este:
A. refacerea peretelui abdominal într-un singur plan, înapoia funiculului spermatic, cu realizarea unui orificiu
inghinal unic, supero-extern
B. aşezarea funiculului spermatic profund, retroperitoneal
C. un procedeu anatomic de refacerea peretelui abdominal
D. procedeul chirurgical cel mai folosit actual pentru cura herniei directe
E. un procedeu care permite izolarea mai bună a sacului herniar
(pag. 1313)
C2534048. Elementul comun al învelişurilor herniei abdominale este:

A. fascia transversalis
B. grăsimea properitoneală
C. grăsimea retroperitoneală
D. sacul herniar
E. aponevroza muşchiului oblic mare
(pag. 1305)
C2534049. Sacului herniar i se descriu următoarele segmente:

A. gâtul sacului, corpul sacului, fundul sacului
B. defectul parietal în care este angajat sacul, învelişurile sacului, conţinutul sacului
C. segmentul intraparietal, segmentul subtegumentar, segmentul migrat în altă zonă anatomică

D. segmentul tubular, segmentul diverticular şi segmentul circular, când acesta există
E. inelul herniar, traiectul herniar şi diverticulul peritoneal
(pag. 1306)
C2534050. Hernia Littre este tipul de hernie în care organul herniat este reprezentat de:
A. epiploon
B. intestin subţire
C. diverticul Meckel
D. cecul cu apendicele cecal
E. vezica urinară
(pag. 1306)
C2534051. Examenul clinic obiectiv al unui pacient cu hernie abdominală necomplicată, evidenţiază
următoarele semne caracteristice
A. reductibilitatea şi expansiunea la efort
B. prezenţa circulaţiei colaterale în zona herniară
C. prezenţa mişcărilor de reptaţie la nivelul peretelui abdominal
D. îngroşarea tegumentului în zona herniară
E. prezenţa cicatricelor postoperatorii abdominale
(pag. 1306)
C2534052. În tratamentul chirurgical al unei hernii abdominale strangulate:

A. drenajul cavităţii peritoneale este obligatoriu
B. se rezecă organului herniat şi se reface anatomic peretele
C. se rezecă obligatoriu marele epiploon angajat în sacul de hernie
D. rezecţia unei anse cu viabilitatea la limită se face dacă, după deschiderea sacului şi incizia inelului de
stricţiune, nu îşi reia culoarea normală şi mobilitatea
E. se poate proceda, de regulă, la reducerea herniei prin taxis, pentru a amâna intervenţia chirurgicală
(pag. 1309)
C2534053. Procedeul Bassini de refacerea peretelui abdominal constă în:

A. sutura tendonului conjunct şi a lamboului cranial din fascia transversalis la marginea posterioară a arcadei
inghinale
B. întărirea peretelui şi aşezarea planurilor de sutură prefunicular
C. întărirea peretelui şi aşezarea cordonului spermatic properitoneal
D. întărirea peretelui şi aşezarea cordonului spermatic subtegumentar
E. modificarea tehnicii descrise de Shouldice
(pag. 1312)
C2634054. Factorii determinanţi în producerea herniilor abdominale sunt:

A. obezitatea
B. eforturi mici, dar repetate
C. discolagenoze
D. boli consumptive
E. hipotiroidia
(pag. 1305)
C2634055. Cel mai frecvent organ herniat este reprezentat de:

A. vezica urinară
B. trompa uterină
C. epiploon
D. apendice cecal
E. diverticulul Meckel
(pag. 1306)
C2634056. Hernia Laugier se produce:

A. înaintea vaselor femurale
B. înapoia vaselor femurale
C. printre fibrele ligamentului Gimbernat
D. printre vasele femurale
E. prin inelul şi apoi canalul femural
(pag. 1314)
C2634057. Peretele posterior al canalului inghinal este reprezentat de:

A. aponevroza muşchiului oblic extern
B. muşchiul oblic intern
C. muşchiul transvers abdominal
D. fascia transversalis
E. teaca muşchilor drepţi abdominali
(pag. 1310)
C2634058. Herniile inghinale reprezintă dintre tipurile de hernie:

A. 60-70%
B. 70-80%
C. 80-90%
D. 90-95%
E. 20-30%
(pag. 1309)
C2834059. Hernia femurala Laugier se caracterizeaza prin:

A. Herniere printre fibrele ligamentului Gimbernat
B. Herniere anterior de vasele femurale
C. Herniere inapoia vaselor femurale
D. Herniere printre vasele femurale
E. Herniere prin loja musculo-nervoasa
(pag. 1314)
C2834060. Hernia Richter reprezinta:

A. O hernie ombilicala strangulata la un cirotic
B. Pensarea laterala a marginii antimezostenice a ansei herniate
C. Un inel herniar neobisnuit de larg
D. Apendicita intrasaculara
E. Existenta diverticulului Meckel in sacul herniar
(pag. 1308)
C2934061. Factorul determinant in producerea herniilor abdominale e reprezentat de:

A. obezitate
B. eforturi mici si repetate
C. boli consumptive
D. sexul masculin
E. discolagenoze
(pag. (1) pag 1305)
C2934062. In hernia Littré,organul herniat e reprezentat de:
A. epiploon
B. diverticul Meckel
C. apendice
D. intestin subtire
E. vezica urinara
(pag. (1) pag 1306)
INTREBARI TIP COMPLEMENT MULTIPLU
C1234063. Cele doua caracteristici patognomonice ale herniei peretelui abdominal sunt:
A. durerea vie accentuata de efort;
B. formatiune tumorala in zona herniara;
C. reductibilitatea;
D. consistenta dura cu matitate la percutie;
E. tendinta de expansiune la efort.
(pag. 1306)
C1234064. Care dintre formele enumerate sunt considerate hernii inghinale dobandite:
A. hernii peritoneo-vaginale;
B. hernie vaginala inchistata;
C. hernie interstitiala;
D. bubonocel;
E. hernie funiculara cu chist al cordonului.
(pag. 1311)
C1234065. Modificarile morfopatologice ale viscerelor din hernia strangulata caracteristice stadiului al
doilea sunt:
A. edemul parietal si transudatia sero-sangvinolenta;
B. ansa intestinala inerta, flasca, cenusie, verzuie;
C. multiple echimoze subseroase, cu false membrane;
D. anse supraiacente destinse;
E. perforatia intestinala.
(pag. 1307-1308)
C1234066. Herniile abdominale reprezinta:

A. exteriorizarea partiala a continutului retroperitoneal;
B. exteriorizarea partiala sau totala a unuia sau a mai multor viscere peritoneale;
C. exteriorizarea viscerelor peritoneale prin zone bine consolidate ale peretelui abdominal;
D. exteriorizarea viscerelor peritoneale prin zone slabe ale peretelui abdominal preexistente anatomic;
E. exteriorizarea viscerelor peritoneale secundara unui act operator.
(pag. 1304)
C1234067. Peretele posterior al canalului inghinal este format din urmatoarele elemente anatomice:
A. tendonul conjunct reunit al muschilor oblic intern si transvers abdominal;
B. fascia transversalis-portiune a fasciei endoabdominale;
C. ligamentul inghinal format de insertia aponevrozei oblicului extern;
D. ligamentul Henle si Hasselbach;
E. muschiul cremaster.
(pag. 1310)
C1334068. Peretele posterior al canalului inghinal primeste intariri fibroase sub forma ligamentelor:
A. ligamentul Henle
B. ligamentul Hasselbach
C. ligamentul Cooper
D. ligamentul rotund
E. ligamentul Gimbernat
(pag. 1310)
C1334069. Herniile abdominale pot fi:

A. ereditare
B. congenitale
C. dobandite
D. infectioasa
E. degenerativa
(pag. 1305)
C1334070. Evolutia herniilor poate fi spre:

A. vindecare spontana
B. complicatii cu risc vital
C. sporire progresiva in dimensiuni
D. suprainfectia
E. degenerare maligna
(pag. 1306-1307)
C1334071. Caracteristicile patognomonice care eticheteaza o formatiune tumorala la nivelul unei zone
herniare drept hernie sunt:
A. tegument cu aspect de coaja de portocala
B. contururi neregulate
C. reductibilitate
D. consistenta dura
E. tendinta de expansiune la effort
(pag. 1306)
C1334072. Hernia inghinala directa este:

A. hernie de "slabiciune"
B. hernie de "forta"
C. hernie cu sac globulos
D. hernie cu sac situat medial de vasele epigastrice inferioare
E. hernie exceptional de rara
(pag. 1311-1312)
C1334073. Herniile femurale sunt:

A. hernii de "slabiciune"
B. mai frecvent la barbati
C. exteriorizate prin inelul femural
D. mai frecvent la femei
E. predispuse la strangulare
(pag. 1313-1314)
C1334074. Tratamentul chirurgical al herniilor are drept obiective:

A. excizia tegumentului
B. izolarea sacului herniar
C. conservarea sacului herniar
D. tratarea continutului sacului herniar

E. refacerea peretelui abdominal cat mai anatomic
(pag. 1309)
C1334075. Examenul clinic obiectiv evidentiaza in hernia strangulata:

A. ireductibilitatea herniei
B. durere la palparea herniei
C. regiunea herniara mult destinsa
D. abdomen excavat
E. tegument modificat prin aspect inflamator progresiv
(pag. 1308)
C1434076. Procedeul retrofunicular Postempski:

A. Reface peretele intr-un singur strat;
B. Este similar cu procedeul Bassini;
C. Se adreseaza herniei obturatorii;
D. Se adreseaza herniei inghinale;
E. Nici una dintre cele de mai sus.
(pag. 1313)
C1434077. Forme patologice particulare in procesul strangularii herniare inghinale:

A. Pensarea sau “ciupirea laterala” a ansei herniate (hernia Richter);
B. Volvularea cu invaginatie;
C. Strangularea retrograda (hernia Maydl sau hernia in W);
D. Oprirea testiculului din migrare;
E. Dilatarea inelului herniar si protruzia sub tegument a viscerelor.
(pag. 1308)
C1434078. Herniile femurale:

A. Ocupa locul doi ca frecventa;
B. Sunt asociate frecvent cu herniile ombilicale;
C. Sunt intalnite de doua ori mai des la femei;
D. Nu sunt influentate niciodata de obezitate;
E. Sunt intalnite de trei ori mai des la femei.
(pag. 1313)
C1434079. Dupa infiltratia mezenterului cu xilina sau procaina 1% si lavaj cu ser fiziologic, in
tratamentul herniei strangulate, revenirea viabilitatii ansei strangulate se urmareste timp de:
A. ¼- ½ ore;
B. 15-30 secunde;
C. 60-90 minute;
D. 15-30 minute;
E. 2 ore.
(pag. 1309)
C1434080. Alegeti structurile anatomice dispuse la nivelul ombilicului:

A. Ligamentul Hesselbach;
B. Uraca;
C. Peritoneul parietal anterior;
D. Ligamentul rotund al ficatului;
E. Fascia Richet.
(pag. 1315)
C1434081. Printre varietatile de hernie femurala se numara si:

A. Hernia Laugier;
B. Hernia Spiegel;
C. Hernia prin loja musculo-nervoasa;
D. Hernia femurala clasica;
E. Hernia prin loja vasculara.
(pag. 1314)
C1434082. Din categoria herniilor rare fac parte:

A. Herniile obturatorii;
B. Herniile spiegeliene;
C. Herniile lombare;
D. Herniile postoperatorii;
E. Herniile Richter.
(pag. 1317)
C1434083. Semnul clinic subiectiv care domina tabloul clinic in herniile abdominale poate fi:
A. Dispneea;
B. Incetinirea tranzitului;
C. Durerea resimtita de bolnav ca o senzatie de greutate, tractiune;
D. Impotenta functionala;
E. Durerea vie accentuata de eforturi sau ortostatism prelungit.
(pag. 1306)
C1434084. Herniile liniei albe:

A. Sunt cel mai frecvent la nivel suprapubian;
B. Se intalnesc cel mai rar la nivel epigastric;
C. Au hernia epigastrica drept cea mai frecventa forma;
D. Sunt exceptionale la nivel subombilical;
E. Se trateaza frecvent nechirurgical.
(pag. 1316-1317)
C1534085. Herniile abdominale congenitale:

A. au transmitere ereditara dominanta;
B. sunt aparente de la nastere sau pot fi observate ulterior;
C. pot fi datorate dezvoltarii incomplete a peretelui abdominal;
D. pot fi datorate existentei canalului peritoneo-vaginal neobliterat;
E. se produc in momentul nasterii.
(pag. 1305)
C1534086. Caracteristicile clinice patognomonice ale unei hernii abdominale necomplicate sunt:
A. duritatea formatiunii herniare;
B. fixitatea formatiunii herniare;
C. reductibilitatea;
D. tendinta de expansiune la efort;
E. durerea intensa, cu caracter colicativ.
(pag. 1306)
C1534087. Obiectivele tratamentului chirurgical al unei hernii abdominale sunt:

A. izolarea sacului herniar;
B. rezectia intestinului continut in sac;
C. tratarea continutului sacular;
D. refacerea peretelui abdominal la nivelul regiunii herniare, cat mai anatomic cu putinta;
E. suprimarea cauzei.
(pag. 1309)
C1534088. Hernia epigastrica:

A. este cea mai frecventa varietate topografica de hernie a liniei albe;
B. are o simptomatologie caracteristica, ce nu necesita explorari suplimentare;
C. durerea imputabila tumefactiei herniare poate ascunde o suferinta viscerala;
D. in prezenta simptomatologiei dureroase se impune explorarea paraclinica a organelor din etajul
supramezocolic;
E. uneori, impune laparotomie exploratorie.
(pag. 1316-1317)
C1534089. Dupa traiectul intraparietal herniile inghinale se impart in:

A. hernii inghinale oblice externe;
B. hernii inghinale directe;
C. hernii inghinale complete;
D. hernii inghinale oblice interne;
E. herniile inghinale mixte.
(pag. 1311)
C1534090. Herniile rare ale peretelui abdominal sunt reprezentate de:

A. herniile ombilicale;
B. herniile lombare;
C. herniile femurale;
D. herniile ischiatice;
E. herniile spiegeliene.
(pag. 1317)

A. sunt cele mai rare hernii abdominale;
B. sunt recunoscute ca hernii de slabiciune;
C. sunt mai frecvente la femei, datorita diametrului transversal al pelvisului si deci si al inelului femural mai
mare;
D. se exteriorizeaza la nivelul regiunii femurale, clasic prin inelul femural, dar si prin alte puncte slabe ale
acesteia;
E. inelul femural este larg, ceea ce face ca strangularea sa fie o complicatie rara.
(pag. 1313-1314)
C1534092. Herniile femurale, in unele situatii, pot fi dificil de diferentiat de:

A. o hernie inghinala;
B. adenopatie femurala;
C. hidrocel;
D. anevrism al arterei femurale;
E. ectazia crosei venei safene.
(pag. 1314)
C1534093. In morfopatologia oricarei hernii, clasic, se descriu urmatoarele elemente:

A. defectul parietal;
B. invelisurile herniare;
C. inelele Ramonede;
D. continutul herniar;
E. prezenta unei tumori herniare.
(pag. 1305-1306)
C1634094. Herniile ombilicate directe, apar mai ales:

A. la barbati
B. la femei obeze
C. la copii
D. la femei si barbati in egala masura
E. la femei multipare
(pag. 1316)
C1634095. Obiectivele tratamentului chirurgical al herniilor sunt:

A. reducerea continutului herniar prin taxis
B. izolarea sacului herniar
C. tratarea continutului sacului herniar
D. contentia herniei prin bandaje sau centuri
E. refacerea peretelui abdominal la nivelul regiunii herniare
(pag. 1309)
C1634096. Herniile congenitale sunt determinate de:

A. dezvoltare incompleta a peretelui abdominal
B. existenta canalului peritoneo/vaginal, neobliterat
C. obezitate
D. hipotiroidia
E. boli consumptive
(pag. 1305)
C1634097. Factorii determinanti in producerea herniilor sunt:

A. afectiuni inflamatorii acute
B. neoplazii
C. eforturi mici si repetate
D. eforturi mari brutal efectuate
E. afectiuni inflamatorii cronice
(pag. 1305)
C1634098. Herniile lombare se produc prin spatiul delimitat de:

A. creasta iliaca
B. marginea laterala a masei musculare sacro-lombare
C. ultima coasta
D. linia Spiegel
E. coloana vertebrala lombara
(pag. 1317)
C1634099. Lacuna vasculara este delimitata:

A. anterior, ligamentul inghinal
B. posterior, ligamentul pectineal Cooper
C. lateral, ligamentul lacunar Gimbernat
D. medial, tractul iliopubian
E. superior, ligamentul Hesselbach
(pag. 1314)
C1634100. In categoria herniilor rare, sunt incluse:

A. herniile femurale
B. herniile lombare
C. herniile ischiatice
D. herniile liniei albe
E. herniile obturatorii
(pag. 1317)
C1634101. Organele cel mai frecvent herniate sunt:

A. epiploon
B. intestin subtire
C. trompa uterina
D. vezica urinara
E. apendicele cecal
(pag. 1306)
C1634102. Sacul herniei ombilicale, contine cel mai frecvent:

A. epiploon
B. intestin subtire
C. colon transvers
D. vezica urinara
E. apendice cecal
(pag. 1316)
C2234103. Rezistenţa peretelui abdominal este determinată de modul de alcătuire şi de calitatea

structurilor sale şi este dependentă de factori generali ce influenţează calitatea acestora, favorizând
apariţia herniilor.Aceşti factori sunt:
A. discolagenoze
B. neoplazii, alte boli comsumptive
C. obezitatea
D. sexul masculin, ce predispune la hernii femurale
E. hipertiroidia
(pag. 1303)
C2234104. În morfopatologia oricărei hernii, clasic se descriu următoarele elemente:

A. defectul parietal
B. învelişurile herniei
C. organul herniar
D. nici unul dintre cele anterioare
E. doar primele două variante
(pag. 1305)
C2234105. Categoria factorilor determinanţi ai herniilor, dictată de elementul presional este

reprezentată de:
A. eforturi mici unice
B. eforturi mici dar repetate
C. eforturi mari efectuate brutal în condiţii ce se opun traiectelor liniilor de forţă ce caracterizează
biomecanica musculaturii abdominale
D. eforturi moderate , efectuate gradat cu direcţionarea tensiunii generate în paralel cu liniile de forţă
menţionate anterior
E. nici un răspuns corect
(pag. 1305)
C2234106. Sacul herniar:

A. este parte a seroasei peritoneale angajată odată cu organul ce herniază prin defectul parietal
B. dimensiunea şi structura sa nu sunt modificate de factorul timp

C. herniile recente sunt în general mici, sacul fiind un mic diverticul al peritoneului visceral
D. herniile vechi de regulă au dimensiuni mici ale sacului, acesta devenind din ce în ce mai fibros spre exterior
E. în herniile vechi îşi modifică structura, devenind din ce în ce mai fibros spre exterior şi contractând
aderenţe cu viscerele pe care le conţin
(pag. 1305 – 1306)
C2234107. Sacul herniar:

A. poate prezenta diverticuli laterali, ce reprezintă zone de strangulare herniară
B. în herniile inghino-peritoneale poate fi multiplu
C. i se descrie un segment iniţial, la nivelul inelului profund prin care se exteriorizează, numit fuindul sacului
D. în herniile ombilicale embrionare poate lipsi
E. i se descrie un segment intermediar, variabil în traiectul parietal ( corpul sacului)
(pag. 1306)
C2234108. Organele herniate cel mai frecvent sunt reprezentate de:

A. intestin subţire
B. colon
C. stomac
D. epiploon
E. apendice
(pag. 1306)
C2234109. Sacul herniar prezintă:

A. îngustări prin bride, diafragme, aşezate succesiv în interiorul sacului în herniile inghinale dobândite
B. saci multipli în herniile ombilicale de tip embrionar
C. aderenţe cu viscerul pe care îl conţin, în herniile vechi
D. diverticuli laterali, ce reprezintă zone de strangulare herniară
E. conţinut de epiploon (= enterocel)
(pag. 1306)
C2234110. Caracteristicile patognomonice necesare pentru etichetarea unei formaţiuni tumorale de la

nivelul unei zone herniare a peretelui abdominal drept hernie sunt:
A. lipsa de modificare la effort
B. prezenţa de semne celsiene local
C. reductibilitatea
D. tendinţa de reducere la effort
E. tendinţa de expansiune la effort
(pag. 1306)
C2234111. În cazul examinării unui bolnav cu hernie abdominală:

A. elementul dominant este prezenţa unei zone excavate la nivelul unei zone herniare a peretelui abdominal
B. în ortostatim, la inspecţie se poate contura prezenţa unei formaţiuni tumorale la nivelul unei zone
recunoscută ca zonă slabă a peretelui abdominal
C. la palpare în ortostatism se constantă consistenţa variabilă după conţinut: renitent elastică, granulară, în
cazul în care în sac se găseşte epiploon
D. prin palpare blândă, în ortostatism se poate aprecia reductibilitatea
E. simptomul care domină de obicei tabloul clinic este durerea
(pag. 1306)
C2234112. În categoria herniilor abdominale rare sunt incluse:

A. herniile spiegeliene
B. herniile ombilicale
C. herniile lombare
D. herniile obturatorii exteriorizate la rădăcina coapsei pe faţa laterală
E. herniile ischiatice
(pag. Pagina1306)
C2234113. În cazul herniilor liniei albe:

A. excluzând herniile ombilicale, care alcătuiesc o entitate anatomo-clinică distinctă , se deosebesc patru
variaţii topografice de hernii ale liniei albe
B. hernia epigastrică este cea mai frecventă formă
C. hernia subombilicală este cea mai frecventă formă
D. hernia juxtaombilicală se produce printr-o breşă aponevrotică situată la 2 cm deasupra sau dedesubtul
ombilicului
E. hernia epigastrică este excepţională
(pag. 1316)
C2234114. În cazul herniilor ombilicale:

A. în formele necomplicate semnele clinice sunt minore
B. caracteristică este evoluţia diiscontinuă
C. strangularea este o complicaţie rară, dar totodată cea mai gravă
D. conţinutul sacului este cel mai adesea epiploon sau intestin subţire
E. sacul herniar este gros şi rezistent
(pag. 1316)
C2234115. În hernia ombilicală:

A. complicaţia cea mai frecventă şi totodată cea mai gravă este strangularea
B. tratamentul este de principiu ortopedic, cel chirurgical fiind recomandat rar
C. caracteristică este evoluţia continuă
D. coletul sacului aderă strâns la inelul ombilical inextensibil, constituind un factor de risc pentru strangularea
conţinutului
E. herniile indirecte ( de slăbiciune) apar mai frecvent la bărbaţi
(pag. 1316)
C2234116. Herniile spiegeliene:

A. se produc prin angajarea unui viscer în canalul obturator
B. apar în spaţiul cuprins între creasta iliacă, marginea laterală a masei musculare sacro-lombare şi ultima
coastă
C. se exteriorizează rar sub piele, cel mai frecvent rămânând între planurile muşchilor laţi ai abdomenului
D. impun diagnosticul diferenţial cu tumorile peretelui ( fibrom, lipom), cu un abces sau un hematom
E. sunt determinate de persistenţa fundului de sac Douglas primitiv
(pag. 1317)
C2234117. Care afirmaţii referitoare la hernii sunt adevărate:

A. herniile liniei albe reprezintă aproximativ 2% din totalul herniilor, fiind mai frecvente la femei
B. herniile ischiatice apar mai ales la femei
C. herniile peritoneale apar mai ales la femei
D. herniile ombilicale directe apar mai ales la femei obeze, multipare
E. herniile ombilicale indirecte ( de slăbiciune) sunt mai frecvente la bărbaţi
(pag. 1316 -1317)
C2234118. Herniile ischiatice:

A. se exteriorizează în regiunea fesieră prin marea sau mica scobitură ischiatică
B. apar mai ales la femei
C. apar în spaţiul cuprins între creasta iliacă, marginea laterală a masei musculare sacro-lombare şi ultima
coastă
D. apar de-a lungul liniei Spiegel
E. cura chirurgicală se face pe cale mixtă: abdominală sau perineală
(pag. 1317)
C2234119. Examenul clinic obiectiv al unui pacient cu hernie ombilicală decoperă în regiunea
ombilicală o formaţiune pseudotumorală cu următoarele caracteristici:
A. mărime variabilă
B. acoperită de tegumente destinse sau chiar violacee
C. consistenţă uniformă
D. moderat dureroasă
E. greu reductibilă datorită aderenţelor precoce
(pag. 1316)
C2234120. La nivelul regiunii ombilicale întâlnim următoarele elemente vestigiale:

A. uraca
B. arterele ombilicale obliterate
C. ligamentul rotund al ficatului cu arterele ombilicale cu traiect ascendent
D. ligamentul rotund al ficatului cu vena ombilicală obliterată cu traiect descendent
E. ligamentul rotuind al ficatului cu arterele ombilicale obliterate cu traiect descendent
(pag. 1315)
C2234121. Fascia Richet reprezintă un element anatomic al regiunii ombilicale caracterizat prin:
A. acoperă parţial sau total inelul ombilical
B. este formată din peritoneul parietal anterior
C. reprezintă un element vestigial conţinând vena ombilicală obliterată
D. are forma unei lame patrulatere
E. este o densificare a ţesutului celulo-adipos properitoneal
(pag. 1315)
C2234122. După locul de debut al herniei se întâlnesc mai multe varietăţi ale herniei femurale. Care
sunt acelea?
A. hernia femurală clasică, prin inelul şi apoi canalul femural
B. hernia Laugier, printre fibrele ligamentului Gimbernat
C. hernia prin loja musculo-nervoasă
D. hernia prin loja vasculară
E. hernia obturatorie
(pag. 1314, 1316)
C2234123. Varităţile de hernie femurală sunt:

A. hernia Laugier, printre fibrele ligamentului pectineal Cooper
B. hernia prin loja musculo-nervoasă
C. hernia Laugier prin inelul şi apoi canalul femural
D. hernia Laugier printre fibrele ligamentului inghinal
E. hernia prin loja vasculară
(pag. 1314)
C2234124. Locul clasic de producere a herniilor femurale este inelul femural. Acesta are următoarele
caracteristici:
A. situat lateral de vena femurală
B. este acoperit de un sept fibros derivat din fascia transversalis
C. la acest nivel se găseşte ultimul ganglion inghinal profund, ganglionul Cloquet – Roenmuller
D. se prelungeşte inferior şi lateral de teaca vaselor femurasle, către hiatusul safen al fasciei cribrosa
E. inelul şi canalul femural sunt spaţii virtuale, devenind reale în condiţiile apariţiei unei hernii
(pag. 1314)
C2234125. Lacuna vasculară a vaselor femurale este delimitată

A. anterior – ligamentul inghinal
B. posterior – ligamnentul lagunar Gimbernat
C. lateral – tractul ilio-pubian
D. posterior- ligamentul pectineal Cooper
E. lateral - ligamentul lacunar Gimbernat
(pag. 1314)
C2234126. În tratamentul herniilor femurale:

A. de regulă se suturează tendonul conjunct împreună cu arcada inghinală la ligamentul Cooper, bine
individualizat prin disecţie
B. cale de abord poate fi inghinală, femurală sau mixtă
C. refacerea defectului parietal nu va ţine cont de ligamentul Cooper
D. atunci când structurile fibroase nu sunt suficient de solide se impune plasarea de proteze sintetice special
confecţionate
E. uneori, pentru izolarea sacului herniar este nevoie de secţionarea ligamentului inghinal
(pag. 1314-1315)
C2234127. În hernia femurală:

A. sacul herniar este de regulă mic
B. organele conţinute în sac sunt predispuse la strangulare
C. simptomatologia este comună, fenomenele dureroase fiind însă mai discrete
D. uneori diagnosticul de hernie femurală devine dificil de diferenţiat de o hernie inghinală sau adenopatie
femurală
E. strangularea intestinelor în sac se face mai des total, datorită dimensiunilor şi inextensibilităţii inelului
(pag. 1314)

A. ocupă locul doi ca frecvenţă între hernii
B. sunt cele mai frecvente hernii
C. sunt de trei ori mai frecvente la femei decât la bărbaţi
D. sunt de trei ori mai frecvente la bărbaţi decât la femei
E. sunt recunoscute ca hernii de slăbiciune
(pag. 1313)
C2234129. Evolutiv, după poziţia sacului faţă de traiectul inghinal, herniile oblice externe se clasifică în:
A. punct herniar, în care sacul se află la nivelul orificiului inghinal profund
B. hernie interstiţială, cu sacul în plin canal inghinal
C. hernie inghino-funiculară – sacul depăşeşte orificiul inghinal superficial
D. hernie inghino-scrotală, în care fundul sacului se găseşte la nivelul orificiului inghinal superficial
E. hernie inghino-scrotală, cu sacul la nivelul orificiului herniar profund
(pag. 1311)
C2234130. După traiectul intraparietal, herniile inghinale se împart în:

A. oblice interne
B. oblice externe
C. directe
D. hernii Glasser
E. hernii Laugier
(pag. 1311, 1314)
C2234131. În hernia inghino-properitoneală

B. testicolul se opreşte în plin traiect inghinal
C. o parte a sacrului se insinuează între peritoneu şi fascia transversalis
D. testicolul blochează orificiul profund
E. sacul se insinuează între aponevroza muşchiului oblic extern şi tegument
(pag. 1311)
C2234132. În hernia inghino-interstiţială:

B. testicolul se opreşte în plin traiect inghinal
C. o parte a sacului se insinuează între peritoneu şi fascia transversalis
D. o parte a sacului se insinuează între aponevroza muşchiului oblic extern şi tegument
E. o parte a sacului se insinuează între muşchiul oblic extern şi cel intern
(pag. 1311)
C2234133. Herniile inghinale congenitale pot fi:

A. peritoneo-vaginale
B. peritoneo-funiculare
C. vaginale închistate
D. hernie funiculară cu chist al cordonului
E. câştigate
(pag. 1311)
C2234134. Herniile inghinale oblice externe:

A. pot fi congenitale sau dobândite
B. sunt numai dobândite
C. au sacul herniar printre elementele funiculului spermatic la bărbat
D. sacul herniar se află totdeauna medial de pulsaţiile perceptibile clinic ale arterei epigastrice inferioare
E. sacul herniar se află uneori medial de de pulsaţiile perceptibile clinic ale arterei epigastrice inferioare
(pag. 1311)
C2234135. Foseta inghinală laterală:

A. este situată lateral de vasele epigasdtrice inferioare
B. corespunde orificiului inghinal superficial
C. corespunde orificiului inghinal profund
D. corespunde triunghiului Hesselbach
E. este situată înapoia ligamentului Henle
(pag. 1310, 1311)

A. se produc la nivelul fosetei inghinale mediale
B. se produc la nivelul fosetei inghinale laterale
C. se produc la nivelul fosetei inghinale mediane
D. se mai numesc şi hernii de slăbiciune
E. se produc prin inelul femural
(pag. 1311)
C2234137. Complicaţiile herniilor includ:

A. încarcerarea herniară
B. strangularea herniară
C. peritonită herniară
D. corpi străini intrasaculari
E. tendinţa de expansiune la effort
(pag. 1307 - 1309)
C2234138. În tabloul clinic al unei hernii strangulate, de regulă sunt implicate ansele intestinului
subţire, iar simptomatologia include:
A. bolnavul purtător al unei hernii, în mod brusc, în urma unui efort, remarcă imposibilitatea reducerii acesteia
B. apare un sindrom de ocluzie intestinală joasă
C. durerile sunt violente şi îmbracă un caracter de colici de luptă ce încep şi se sfârşesc la nivelul obstacolului
D. vărsăturile apar tardiv şi sunt fecaloide de la început
E. tranzitul intestinal pentru fecale şi gaze poate fi încă prezent în primele ore ale strangulării, din segmentul
de sub obstacol
(pag. 1308)
C2234139. Cura chirurgicală a herniilor inghinale include următoarele procedee:

A. procedeul anatomic Bassini, care respectă traiectul inghinal
B. procedeul anatomic Shouldice, care respectă traiectul inghinal
C. procedeul anatomic Postempski, care respect; traiectul inghinal
D. procedeul retrofunicular Forgue ce desfiinţează traiectul inghinal
E. procedeul prefunicular Postempski ce desfiinţează traiectul inghinal
(pag. 1312, 1313)
C2234140. Ligamentele ombilicale mediane, mediale şi laterale au ca substrat anatomic:

A. uraca
B. vasele epigastrice superioare
C. porţiunile obliterate ale arterelor ombilicale
D. vasele epigastrice inferioare
E. ligamentul inghinal
(pag. 1310)
C2534141. Herniile abdominale congenitale:

A. au transmitere ereditară
B. sunt aparente de la naşterte sau pot fi observate ulterior
C. pot fi datorate persistenţei canalului peritoneo-vaginal
D. se produc în momentul naşterii
E. pot fi datorate dezvoltării incomplete a peretelui abdominal
(pag. 1305)
C2534142. Herniile abdominale dobândite ca urmare a scăderii rezistenţei peretelui abdominal

recunosc ca factori de risc:
A. structurile anatomice specifice care cartacterizează zonele herniare
B. discolagenoze, în care ţesutul conjunctiv de susţinere este calitativ inferior
C. efortul mare, brutal efectuat
D. boli consumptive( neoplazii, boli inflamatorii acute sau cronice) care afectează troficitatera peretelui
abdominal
E. decompensări ascitice, de origine cardiacă sau hepatică
(pag. 1305-1306)
C2534143. În morfopatologia oricărei hernii, se descriu calsic următoartele elemente:

A. defectul parietal
B. învelişurile herniare
C. inelele Ramonede
D. organul herniar
E. prezenţa unei tumori herniate
(pag. 1305-1306)
C2534144. Caracteristicile clinice patognomonice ale unei hernii abdominale necomplicate sunt:
A. duritatea unei formaţiuni în zona herniară
B. fixitatea formaţiunii herniare
C. expansiunea la efort de tuse
D. reductibilitatea prin taxis şi în decubit dorsal
E. durerea intensă cu caracter colicativ
(pag. 1306)
C2534145. Obiectivele tratamentului chirurgical al unei hernii abdominale sunt:

A. izolarea sacului herniar
B. rezecţia organului conţinut în sac
C. tratarea conţinutului sacular
D. refacerea peretelui abdominal
E. herniile abdominale nu beneficiază de tratament chirurgical
(pag. 1309)
C2534146. După traiectul intraparietal herniile inghinale se clasifică în:

A. hernii inghinale oblice externe
B. hernii inghinale directe
C. hernii inghinale congenitale
D. hernii inghinale oblice interne
E. herniile inghinale nu au traiect intraparietal, defectul aponevrotic fiind reprezentat de un orificiu
(pag. 1311)

A. sunt cele mai rare hernii abdominale
B. sunt recunoscute ca hernii de slăbiciune
C. sunt mai frecvente la femeie, datorită diametrului transversal al bazinului mai mare şi deci şi al inelului
femural mai mare
D. se exteriorizează la nivelul regiunii femurale, clasic prin inelul femural, dar şi prin alte puncte slabe ale
acestuia
E. prezintă totdeauna un sac voluminos de hernie
(pag. 1313-1314)
C2534148. În herniile femurale strangularea intestinului în sac:

A. nu determină manifestări clinice
B. se datorează dimensiunilor şi inextensibilităţii inelului femural
C. mai des, realizează pensarea laterală (Richter)
D. este cea mai rară complicaţie a herniei femurale
E. impune totdeauna rezecţia ansei intestinale strangulate, indiferent de aspectul intraoperator al intestinului
(pag. 1314)
C2534149. Ruptura învelişurilor herniare în herniile ombilicale:

A. este o complicaţie frecventă
B. este o complicaţie rară
C. impune intervenţia chirurgicală de urgenţă
D. nu este o urgenţă chirurgicală
E. se tratează conservator
(pag. 1316)
C2534150. Hernia epigastrică:

A. este cea mai frecventă varietate topografică de hernie a liniei albe
B. are o simptomatologie caracteristică şi nu necesită explorări suplimentare
C. durerea atribuită tumefacţiei parietale poate ascunde o suferinţă viscerală
D. în prezenţa simptomatologiei dureroase se impune explorarea paraclinică a viscerelor din etajul
supramezocolic
E. uneori, impune intraoperator realizarea unei laparotomii exploratorii pentru elucidarea diagnosticului
diferenţial
(pag. 1316-1317)
C2534151. Herniile rare ale peretelui abdominal sunt reprezentate de :

A. herniile ombilicale
B. herniile lombare
C. herniile femurale
D. herniile ischiatice
E. herniile spiegeliene
(pag. 1317)
C2534152. Herniile femurale, în unele situaţii, pot fi dificil de diferenţiat de:

A. o hernie inghinală
B. adenopatia femurală
C. hidrocel
D. anevrism al arterei femurale
E. ectazia crosei venei safene interne
(pag. 1314)
C2534153. Diagnosticul difertenţial al unei hernii abdominale se face cu:

A. eventraţia
B. sarcina
C. evisceraţia
D. tumorile abdominale
E. hernia internă
(pag. 1305)
C2534154. În etiopatogenia unei hernii abdominale dobândite se iau în considerare:

A. rezistenţa peretelui abdominal
B. creşterea presiunii intraabdominale
C. factori constituţionali
D. intervenţii chirurgicale anterioare
E. traumatisme abdominale în antecedente
(pag. 1305)
C2534155. Într-o hernie abdominală dobândită, calitatea structurilor anatomice parietale este
influenţată de:
A. discolagenoze
B. neoplazii
C. obezitate
D. factorul profesional
E. boli cronice pulmonare
(pag. 1305)
C2534156. Clasic, descrierea morfopatologică a unei hernii abdominale cuprinde următoarele elemente
A. prezenţa tumefacţiei
B. defectul parietal
C. funiculul spermatic sau ligamentul rotund al uterului
D. învelişurile sacului herniar
E. organul herniat
(pag. 1305)
C2534157. Într-o hernie abdominală, defectul parietel se poate prezenta ca:

A. zonă fluctuentă a peretelui
B. inel herniar
C. traiect herniar
D. tumoare parietală depresibilă
E. depresiune a peretelui
(pag. 1305)
C2534158. Herniile abdominale vechi, necomplicate, se caracterizează prin:

A. dimensiunile mai mari ale sacului
B. structura fibrozată a sacului
C. prezenţa aderenţelor între sacul herniar şi organul herniat
D. predispoziţia mai mare la strangulare
E. atrofierea organului herniat
(pag. 1306)
C2534159. Aspectele morfologice particulare al sacului herniar care pot fi întâlnite sunt:
A. îngustări prin bride şi diafragme
B. diverticuli laterali ai sacului
C. saci multiplii
D. transformare în cordon fibros
E. transformare chistică
(pag. 1305)
C2534160. Simptomele unei hernii abdominale necomplicate sunt reprezerntate de:

A. durerea sub formă de greutate sau tracţiune
B. durerea vie accentuată de efort fizic sau ortostatism prelungit
C. scaune diareice
D. meteorism
E. vărsături bilioase
(pag. 1306)
C2534161. Sediul şi caracterul durerii în herniile ombilicale şi ale liniei albe, pot mima o altă afecţiune,
cum ar fi:
A. pneumopatia bazală
B. suferinţa de tip biliar
C. suferinţa de tip ulceros
D. infarctul de mezenter
E. pancreatita acută
(pag. 1306)
C2534162. La palparea unei hernii, după reducerea conţinutului sacului, se apreciază:

A. dimensiunile defectului parietal
B. traiectul defectului parietal şi consistenţa structurilor învecinate

C. prezenţa sau absenţa revărsatului intraperitoneal
D. prezenţa sau absenţa tumorilor intraperitoneale
E. tendinţa la expansiune la un efort pe care îl solicităm bolnavului
(pag. 1306)
C2534163. Examenul clinic general al bolnavului cu hernie abdominală este important pentru că:
A. aduce date de orientare terapeutică şi prognostică
B. evidenţiază factorii constituţionali predispozanţi
C. asocierea cu varicele, hemoroizii sau piciorul plat încadrează hernia într-o tulburare metabolică
D. prezenţa unei afecţiuni cronice respiratorii sau a constipaţiei cronice, obligă la cura chirurgicală a herniei în
regim de urgenţă
E. scăderea ponderală, vârsta mai înaintată şi prezenţa herniei ridică, de regulă, suspiciunea unei boli
neoplazice,
(pag. 1306)
C2534164. Hernia Richter este:

A. specifică zonelor cu inel mic
B. pensarea sau,, ciupirea laterală,, a ansei herniate
C. tipul de hernie strangulată cu tranzit prezent sau chiar accelerat
D. tipul de hernie strangulată cu evoluţie lentă, bine tolerată
E. tipul de hernie strangulată care nu produce necroză ischemică
(pag. 1308)
C2534165. Strangularea unei hernii conţinând ansă jejunală proximală, se manifestă prin:
A. vărsături precoce şi abundente
B. oprirea imediată a tranzitului intestinal
C. dureri colicative abdominale
D. meteorismul poate lipsi
E. meteorismul important şi simetric
(pag. 1308)
C2534166. O hernie inghinală oblică externă:

A. este numai congenitală
B. este numai dobândită
C. este congenitală şi dobândită
D. are un sac globulos
E. se produce prin inelul inghinal profund
(pag. 1311)
C2534167. După poziţia sacului herniar faţă de traiectul inghinal, o hernie inghinală oblică externă se
poate prezent ca:
A. punct herniar
B. hernie interstiţială
C. epiplocel
D. bubonocel
E. enterocel
(pag. 1311)
C2534168. O hernie inghinală directă are urnătoarele particularităţi:

A. sacul este piriform
B. gâtul sacului este larg
C. traiectul este oblic în jos şi medial
D. defectul parietal se găseşte medial de pulsaţiile arterei epigastrice inferioare

E. se produce la nivelul triunghiului Hesselbach
(pag. 1311-1312)
C2534169. Herniile inghinale oblice interne au următoarele caracteristici:

A. sunt excepţional de rare
B. se produc la nivelul unde peretele este întărit de ligamentul Colles, tendonul conjunct şi ligamentul Henle
C. se produc prin foseta mediană
D. sunt varietatea de hernie fără sac peritoneal
E. sunt complet asimptomatice, fiind descoperite întâmplător
(pag. 1312)
C2534170. O formaţiune tumorală din regiunea inghinofemurală poate fi:

A. hernie dacă este reductibilă şi prezintă expansiune la efort
B. hernie cu pierderea dreptului de domociliu dacă este voluminoasă şi se reduce doar parţial
C. hernie strangulată dacă formaţiunea devine brusc dureroasă şi nereductibilă
D. varicocel dacă are dezvoltare inghinoscrotală şi creşte brusc
E. hidrocel dacă se palpează cordoane varicoase pe traiectul funuculului spermatic
(pag. 1312-1306-1308)
C2534171. Procedeul Forgue de refacerea peretelui abdominal într-o hernie inghinală este:
A. un procedeu prefunicular
B. un procedeu anatomic
C. un procedeu retrofunicular
D. un procedeu care aşează funiculul spermatic properitoneal
E. un procedeu în care se suturează toate planurile musculoaponevrotice la arcada inghinală şi anterior de
funiculul spermatic
(pag. 1313)
C2534172. Procedeele care folosesc materiale sintetice biocompatibile se aplică în anumite cazuri de
hernie abdominală, cum ar fi:
A. herniile mici şi dureroase
B. herniile bilaterale
C. herniile recidivate
D. herniile inghinale la femeie
E. pacienţii care depun un efort fizic mare
(pag. 1313)
C2534173. Hernia Berger este definită ca fiind:

A. hernia printre fibrele ligamentului Gimbernat
B. hernia prin loja vasculară
C. hernia prin distensia inghinei
D. hernia în care coexistă hernia femurală şi hernia inghinală
E. hernia in W cu strangulare retrogradă
(pag. 1314)
C2534174. Caracterele particulare ale sacului de hernie ombilicală sunt:

A. sacul herniar este foarte subţire
B. stratul adipos este foarte bine reprezentat
C. tegumentul este subţire şi se poate ulcera
D. coletul sacului aderă strâns la inelul herniar
E. se insinuează în teaca dreptului
(pag. 1315-1316)
C2534175. Herniile spiegeliene se deosebesc prin aceea că:

A. se exteriorizează rar sub piele
B. se dezvoltă cel mai frecvent între muşchii laţi ai abdomenului
C. se pot confunda cu abcesul, hematomul sau lipomul parietal
D. nu prezintă sac peritoneal
E. sacul peritoneal conţine totdeauna epiploon
(pag. 1317)
C2534176. Herniile ischiatice:

A. sunt mai frecvente la bărbaţi
B. se exteriorizează prin regiunea fesieră
C. cura chirurgicală se face numai pe cale fesieră
D. cura chirurgicală se face numai pe cale abdominală
E. cura chirurgicală se face pe cale fesieră sau abdominală
(pag. 1317)
C2634177. Formele patologice particulare ale strangulării herniare sunt:

A. pensarea laterală a ansei herniate (hernia Richter)
B. peritonita herniară
C. strangularea retrogradă (hernia Maydl)
D. tuberculoza herniară
E. tumorile herniare
(pag. 1308)
C2634178. Herniile inghinale oblice externe, după poziţia sacului faţă de traiectul inghinal, se clasifică
înŞ
A. punct herniar
B. hernie interstiţială
C. bubonocel
D. hernie inghino-funiculară
E. hernie inghino-properitoneală
(pag. 1311)
C2634179. Herniile inghinale congenitale pot fi:

A. hernii peritoneo-vaginale
B. hernii inghino-funiculare
C. hernii peritoneo-funiculare
D. hernii vaginale inchistate
E. hernii funiculare cu chist al cordonului
(pag. 1311)
C2634180. Următoarele afirmaţii, cu privire la herniile ombilicale sunt false:

A. ocupă locul al 3-lea, după cele inghinale şi femurale
B. constituie aproximativ 5-10% din totalul herniilor
C. ocupă primul loc, ca frecvenţă
D. reprezintă 50% din totalul herniilor
E. herniile ombilicale se clasifică, după mecanismul de producere, în hernii directe şi hernii indirecte
(pag. 1315)
C2634181. Herniile rare sunt reprezentate de:

A. herniile inghinale
B. herniile lombare
C. herniile obturatorii
D. herniile ischiatice
E. herniile peritoneale
(pag. 1317)
C2634182. Factorii favorizanţi în producerea herniilor abdominale sunt:

A. eforturi mari brutal efectuate
B. decompensări ascitice de origine cardiacă sau hepatică
C. boli consumptive
D. hipertiroidia
E. obezitate
(pag. 1305)
C2634183. Următoarele afirmaţii, cu privire la herniile femurale, sunt adevărate:

A. ocupă locul doi ca frecvenţă
B. de 3 ori mai frecvente la bărbaţi decât la femei
C. sunt cunoscute ca hernii de slăbiciune
D. sunt precedate de obezitate
E. sunt de 3 ori mai frecvente la femei decât la bărbaţi
(pag. 1313)
C2634184. Herniile inghinale oblice interne se caracterizează prin:

A. se produc prin foseta inghinală laterală
B. apar prin foseta inghinală mediană
C. sunt excepţional de rare
D. se produc prin foseta inghinală medială
E. sunt frecvente
(pag. 1312)
C2634185. În hernia inghinală strangulată, stadiul de congestie al intestinului strangulat se

caracterizează macroscopic prin:
A. culoare violacee închisă cu multiple echimoze subseroase
B. ansă intestinală inertă, flască, cenuşie cu tentă verzuie pe alocuri, extrem de friabilă
C. ansă edemaţiată, cu luciul seroasei dispărut
D. la nivelul şanţului de strangulare peretele este subţiat, uneori redus la seroasă
E. leziunile sunt reversibile după îndepărtarea agentului cauzator
(pag. 1307)
C2634186. Herniile ischiatice se caracterizează prin:

A. apar mai ales la femei
B. apar la nivelul liniei semilunare Spiegel
C. se exteriorizează în regiunea fesieră
D. sunt determinate de persistenţa fundului de sac Douglas
E. cura chirurgicală se face pe cale fesieră sau abdominală
(pag. 1317)
C2834187. Selectati elementele definitorii pentru hernia Maydl:

A. Este o forma aparte de hernie inghinala strangulata
B. Sunt interesate trei bucle intestinale, doua intraabdominal si una intrasacular
C. De regula se stranguleaza ansa din abdomen constituind o capcana pentru operator
D. Se mai numeste hernie in W
E. Ansele intrasaculare nu sufera niciodata leziuni ischemice

(pag. 1308)
C2834188. Selectati din enumerarea urmatoare herniile oblice externe:

A. Hernia vaginala inchistata
B. Punctul herniar
C. Hernia peritoneo-vaginala
D. Hernia Laugier
E. Hernia inghino-superficiala
(pag. 1311)
C2834189. Herniile ombilicale directe au urmatoarele caracteristici:

A. Sunt hernii de forta
B. Apar mai frecvent la femei obeze
C. Apar mai frecvent la femei multipare
D. Sacul herniar se insinueaza sub fascia Richet
E. Inelul ombilical este dilatat
(pag. 1316)
C2834190. Incarcerarea herniara are urmatoarele elemente definitorii:

A. Reprezinta o complicatie a herniilor
B. Elementele din sacul herniar nu mai pot fi reduse
C. Integritatea viscerelor herniate este afectata prin tulburarile acute de vascularizatie
D. Este apanajul herniilor mici
E. Motivele ireductibilitatii sunt contractarea de aderente intre sac si continutul sau
(pag. 1307)
C2834191. Precizati care sunt elementele comune tehnicilor Bassini si Shouldice, utilizate in cura
chirurgicala a herniilor:
A. Se utilizeaza in herniile inghinale
B. Sunt procedee retrofuniculare
C. Fac uz de plase din materiale sintetice biocompatibile
D. Deschid fascia transversalis
E. Refac peretele posterior al canalului inghinal prin doua duble surjeturi
(pag. 1312)
C2834192. Selectati elementele anatomice care delimiteaza lacuna vasculara a regiunii femurale:
A. Ligamentul interfoveolar Hesselbach
B. Ligamentul inghinal
C. Ligamentul ilio-pubian
D. Ligamentul pectineal Cooper
E. Ligamentul lacunar Gimbernat
(pag. 1314)
C2834193. Diagnosticul diferential al herniei femurale se face cu:

A. Hernia obturatorie
B. Hernia ischiadica
C. Ectazia crosei safene mici
D. Abcesul rece osifluent
E. Adenopatia femurala
(pag. 1314)
C2834194. Selectati elementele anatomice care se sutureaza de regula in cura unei hernii femurale:
A. Arcada inghinala
B. Fascia Richet
C. Tendonul conjunct
D. Ligamentul lacunar Gimbernat
E. Ligamentul Cooper
(pag. 1314)
C2934195. Referitor la hernia Maydl,urmatoarele afirmatii sunt corecte:

A. de obicei,ansa intraabdominala sufera leziuni ischemice
B. evolueaza rapid spre sfacel si flegmon piostercoral
C. este o forma de strangulare retrogradata
D. caracterizeaza zonele herniare cu inel mic
E. intereseaza trei bucle intestinale
(pag. (1) pag 1308)
C2934196. Urmatoarele afirmatii despre evolutia herniilor inghinale oblice externe sunt adevarate:
A. punct herniar-sacul se afla in plin canal inghinal
B. bubonocel-sacul la nivelul orificiului inghinal superficial
C. hernia interstitiala-sacul in plin canal inghinal
D. hernia inghino-funiculara-sacul depaseste orificiul inghinal superficial
E. hernia inghino-scrotala-sacul la nivelul orificiului inghinal profund
(pag. (1) pag 1311)
C2934197. Forme rare de hernia abdominale sunt:

A. hernia epigastrica
B. hernia lombara
C. hernia juxtaombilicala
D. hernia obturatorie
E. hernia peritoneala
(pag. (1) pag 1317)
C2934198. In herniile ombilicale:

A. sacul herniar este foarte subtire
B. continutul sacului este frecvent epiploon
C. complicatia cea mai frecventa este ruptura invelisurilor herniare
D. tratamentul principal este ortopedic
E. tegumentul se poate ulcera
(pag. (1) pag 1316)
C2934199. Factorii care tin de actul chirurgical si influenteaza negative procesul de cicatrizare al plagii
operatorii sunt:
A. varsta inaintata
B. obezitatea
C. supuratia plagii
D. hipoproteinemia,anemia
E. tipul de laparatomie
(pag. (1) pag 1318)
C2934200. Referitor la evisceratiile posttraumatice sunt adevarate urmatoarele afirmatii cu exceptia:

A. consecutive plagilor abdominale penetrante
B. se opereaza cu maximum de urgenta
C. in afara mediului spitalicesc nu se va aplica panasament steril

D. pot determina starea de soc
E. se opereaza sub anestezie locala
(pag. (1) pag 1320)
Tema nr. 35
Herniile hiatale
BIBLIOGRAFIE:
C1235001. Principala complicatie a volvulusului gastric din hernia hiatala paraesofagiana este:
A. ulcerul stomacului herniat;
B. hemoragiile digestive superioare cu anemie secundara;
C. strangularea gastrica;
D. necroza cu perforatia stomacului;
E. refluxul gastro-esofagian.
(pag. 1389)
C1235002. In volvulusul gastric strangulat din hernia hiatala paraesofagian, la examenul radiologic
toraco-abdominal simplu, se evidentiaza:
A. o imagine hidroaerica supradiafragmatica;
B. doua imagini hidroaerice subfrenice;
C. doua imagini hidroaerice subdiafragmatice;
D. doua imagini hidroaerice, dintre care una supradiafragmatica, retrocardiac;
E. doua imagini hidroaerice, dintre care una supradiafragmatica, precardiac.
(pag. 1389)
C1235003. Metoda clasica pentru cura chirurgicala a herniei hiatale prin rostogolire consta in:
A. ingustarea inelului hiatal, suturand pilierii posterior de esofag;
B. toracotomie posterolaterala dreapta in spatial V-VI;
C. ingustarea inelului hiatal, suturand pilierii anterior de esofag;
D. metode identice cu hernia hiatala prin alunecare.
E. hemifundoplicatura Toupet.
(pag. 1389)
C1235004. Cea mai frecventa complicatie a herniei hiatale prin rostogolire este:
A. hemoragiile digestive superioare masive;
B. hemoragiile oculte cu anemie secundara;
C. ulcerul stomacului herniat;
D. volvulusul gastric;
E. strangularea gastrica.
(pag. 1389)
C1335005. Cea mai frecventa complicatie a herniei hiatale paraesofagiene este:

A. ulcerul stomacului herniat
B. volvulus gastric
C. strangulare gastrica
D. gastrita acuta
E. sangerari oculte (hemoragie oculta cu anemie secundara)
(pag. 1389)
C1335006. Care este elementul caracteristic al herniei hiatale paraesofagiene?
A. sac herniar voluminos cu colet

B. absenta sacului herniar
C. nu se complica cu strangulare
D. se asociaza obligatoriu cu refluxul gastro-esofagian
E. cardia situata in torace
(pag. 1389)
C1435007. Cea mai grava complicatie a herniei hiatale prin rostogolire e:

A. necroza cu perforatie a stomacului strangulat
B. hemoragia digestiva masiva prin ulceratii gastrice
C. cancer esofagian
D. strictura esofagiana totala
E. fistula gastrpulmonara
(pag. 1389)
C1435008. In tratamentul chirurgical al herniilor prin rostogolire sint adevarate urmatoarele cu

exceptia:
A. se practica excizia sacului peritoneal
B. se practica sutura pilierilor anterior de esofag
C. prezenta perforatiei implica rezectii polare superioare
D. se poate practica toracotomia posterolaterala dreapta in spatiul VII-VIII intercostal
E. se pot asocia procedee antireflux
(pag. 1389)
C1535009. Care din urmatoarele complicatii ale herniilor hiatale prin alunecare predispus la
degenerescenta maligna?
A. brahiesofagul secundar;
B. stenoza esofagiana peptica;
C. volvulusul gastric;
D. ulcerul esofagian perforat;
E. esofagul Barrett.
(pag. 1383)
C1535010. La care din urmatoarele explorari paraclinice se recurge in vederea diagnosticarii unei
hernii hiatale paraesofagiene?
A. tomografie computerizata;
B. ultrasonografie transparietala;
C. pH-metrie;
D. rezonanta magnetica nucleara;
E. tranzitul baritat esogastric.
(pag. 1389)
C1535011. In care din urmatoarele situatii herniile hiatale prin alunecare nu prezinta indicatie de abord
toracic?
A. pacient cu hernie hiatala caruia ii va fi necesara si miotomie esofagiana concomitenta pentru achalazie;
B. pacient normoponderal cu esofagita peptica severa rebela la tratamentul medicamentos;
C. pacientul prezinta o stenoza esofagiana dilatabila asociata cu brahiesofag;
D. asocierea unei boli pulmonare care necesita biopsie tisulara locala;
E. obezitatea extrema a pacientului.
(pag. 1385)
C1535012. In herniile hiatale mari, pe imaginea de profil a tranzitului baritat esogastric, stomacul apare:
A. precardiac;
B. retrocardiac;
C. in aria pleurala dreapta;
D. paracardiac drept;
E. paracardiac stang.
(pag. 1383)
C1635013. Dintre operatiile de fundoplicatura, cel mai folosit procedeu este:

A. procedeul Nissen
B. procedeul Gavriliu
C. procedeul Dor
D. procedeul Toupet
E. procedeul Belsey-Mark IV
(pag. 1385)
C1635014. Incidenta herniei hiatale este:

A. 5 ‰ locuitori
B. 10 ‰ locuitori
C. 20 ‰ locuitori
D. 25 ‰ locuitori
E. 30 ‰ locuitori
(pag. 1381)
C1635015. Semnele radiologice in herniile hiatale mari, prin alunecare, sunt urmatoarele, cu exceptia:
A. masa opaca rotunda sau ovala, situata imediat supradiafragmatic stang
B. semne de "ulcer de colet"
C. din profil imaginea apare dispusa retrocardiac
D. esofagul toracic este flexuos
E. esofagul toracic este rectiliniu
(pag. 1383)
C1635016. Principala complictie a volvulusului gastric din hernia hiatala paraesofagiana este:
A. strangularea gastrica
B. hemoragia digestiva
C. varsaturile
D. pancreatita acuta
E. infarctul entero-mezenteric
(pag. 1389)
C1635017. Avantajele vagotomiei cu antrectomie si diversie duodenala totala sunt urmatoarele, cu

exceptia:
A. facilitate tehnica
B. morbiditate si mortalitate reduse
C. suprimarea refluxului bilio-pancreatic
D. stabilitatea efectului terapeutic
E. potentialul ulcerogenic
(pag. 1388)
C2235018. Gastroplastia Collins utilizata in tratamentul herniei hiatale este :

A. o operatia de alungire a esofagului scurt
B. un procedeu de fundoplicatura
C. un procedeu de hemifundoplicatura
D. este o operatie de scurtare a esofagului lung
E. un procedeu de gastropexie
(pag. 1387)
C2235019. Avantajele diversiei duodenale totale sunt:

A. suprimarea regurgitaţiei alimentare cu riscul aspiraţiei nocturne
B. facilitatea tehnica
C. morbilitatea si mortalitatea redusa
E. suprimarea refluxului biliopancreatic
(pag. 1388)
C2235020. Prezenţa refluxului gastroesofagian in hernia hiatala este legata ( dupa De Meester ) :
A. prezenţa segmentului distal al esofagului in torace supus presiunii pozitive intratoracice
B. absenţa segmentului distal al esofagului din abdomen nefiind supus presiunii pozitive intraabdominale
C. prezenţa segmentului distal al esofagului in torace supus presiunii negative abdominale
D. prezenţa segmentului distal al esofagului in torace supus presiunii negative toracice
E. nici o varianta
(pag. 1381)
C2235021. Radiologic, in hernia hiatala cu brahiesofag congenital si porţiune herniata de stomac de

calibru asemanator cu al esofagului :
A. este usor de pus in evidenţa diagnosticul intotdeauna
B. numai examenul in strat subţire poate diferenţia pliurile gastrice de cele esofagiene
C. pliurile gastrice sunt foarte fine
D. pliurile esofagiene sunt groase
E. diagnosticul poate fi precizat si numai prin examen baritat monostrat
(pag. 1383)
C2235022. Volvulusul gastric este apanajul exclusiv:

A. al herniei hiatale paraesofagiene mari
B. al herniei hiatale paraesofagiene mici
C. al herniei hiatale prin alunecare mici
D. al herniei hiatale prin alunecare necomplicate
E. al herniilor liniei albe
(pag. 1389)
C2235023. “Cardia mobilă” reprezintă:

A. o varietate specială de hernie hiatală, foarte voluminoasă, “upside down” a autorilor anglo-saxoni (stomac
“întors pe dos”)
B. o varietate de hernie hiatală prin alunecare, intermitentă, cu reflux gastro-esofagian intermitent
C. o varietate de hernie hiatală prin brahiesofag
D. o hernie hiatală permanentă
E. o hernie hiatală mixtă
(pag. 1381)
C2235024. Sindromul Rovisalta cuprinde:

A. asocierea ( la nou – născuţi) între hernia hiatală şi hipertrofia pilorică
B. asocierea ( la nou – născuţi) între hernia hiatală şi hemoragia digestivă superioară
C. asocierea patologică dintre hernia hiatală, litiază biliară şi diverticuloza colică
D. semnele cancerului esofagian apărut pe un esofag Barret
E. nici una din varientele enunţate
(pag. 1382)
C2235025. Următoarele simptome pot apare în tabloul clinic al herniei hiatale prin alunecare, mai puţin:
A. tulburări respiratorii
B. crizee de dispnee în timpul meselor
C. tulburări cardiace – crize de angor sau tulburări de ritm legate de effort
D. sughiţ incoercibil
E. semnele bolii ulceroase, mai ales duodenale, cu care este frecvent asociată
(pag. 1382)
C2235026. Indicaţiile absolute ale tratamentului chirurgiucal al herniei hiatale (după Ginsberg şi Griffith
Pearson) cuprind următoarele variante, mai puţin una:
A. perforaţia pe ulcer Barrett
B. perforaţia iatrogenă (instrumentală)
C. malignizarea dovedită
D. malignizarea suspectată pe esofag Barrett
E. încarcerarea simptomatică în hernia hiatală paraesofagiană
(pag. 1383-1384)
C2235027. Singura operaţie de orientare anatomistă în cadrul tratamentului herniei hiatale de

alunecare, care dă rezultate bune dacă se asociază cu un procedeu de valvuloplastie ( cardioplastie)
este:
A. procedeul Lortat – Jacob pe cale abdominală
B. procedeul Allison pe cale toracică
C. gastropexia Niessen la peretele anterior al abdomenului
D. gastropexia la ligamentul arcuat median ( procedeul Lucius Hill)
E. procedeul Boerema
(pag. 1385)
C2235028. Următoarele procedee fac parte dintre procedeele moderne ( anatomo – fiziologice) de
tratament chirurgical al herniei hiatale, mai puţin
A. fundoplicatura Nissen
B. hemifundoplicatura anterioară Dor
C. hemifundoplicatura posterioară Toupet
D. procedeul Belsey Mark IV
E. gastropexia la peretele anterior al abdomenului ( Nissen)
(pag. 1385-1386)
C2235029. Operaţia Belsey – Mark IV este o:

A. hemifundoplicatură anterioară abdominală
B. hemifundoplicatură posterioară abdominală
C. intervenţie antireflux pe cale toracică
D. intervenţie care constă în recalibrarea hiatusului pe cale toracică şi fixarea supradiafragmatică a cardiei
E. intervenţie care constă în recalibrarea hiatusului pe cale toracică şi fixarea supradiafragmatică a cardiei
asociată cu hemifundoplicatură cu porţiunea posterioară a fornixului
(pag. 1387)
C2535030. Care dintre următoarele entităţi patologice constituie o consecinţă a unei hernii hiatale prin
alunecare?
A. Ulcerul gastric.
B. Stenoza hipertrofică de pilor.
C. Cancerul gastric.
D. Prolapsul mucoasei gastrice transpiloric.
E. Refluxul gastroesofagian.
(pag. 1382)
C2535031. Care dintre următoarele afecţiuni se asociază frecvent cu hernia hiatală prin alunecare?
A. Cancerul gastric.
B. Boala ulceroasă gastroduodenală.
C. Chistul hidatic hepatic.
D. Hepatita cronică.
E. Pseudochistul pancreatic.
(pag. 1382)
C2535032. Care dintre factorii de mai jos constituie elementul patogenic principal al refluxului
gastroesofagian la un pacient cu hernie hiatală prin alunecare?
A. Creşterea presiunii intragastrice.
B. Incompetenţa sfincterului fiziologic esofagian inferior.
C. Asocierea unei gastrite cronice.
D. Creşterea presiunii intraabdominale.
E. Asocierea colesterolozei.
(pag. 1383)
C2535033. În care dintre următoarele situaţii, herniile hiatale prin alunecare nu necesită nici un fel de
tratament?
A. Herniile hiatale asociate cu diverticuloza colică.
B. Herniile hiatale neasociate cu boala ulceroasă duodenală.
C. Herniile hiatale asimptomatice.
D. Herniile hiatale asociate cu esofag Barrett.
E. Herniile hiatale asociate cu reflux gastroesofagian.
(pag. 1383)
C2535034. Procedeul Lucius Hill pentru cura herniei hiatale prin alunecare presupune:
A. Gastropexie la ligamentul arcuat median combinată cu o cardioplastie.
B. Gastropexie la peretele anterior al abdomenului.
C. Hemivalva anterioară.
D. Valvuloplastie completă cu fornix gastric în jurul esofagului abdominal.
E. Gastropexie cu ligament rotund al ficatului.
(pag. 1385)
C2535035. Care dintre afirmaţiile de mai jos constituie un element caracteristic pentru herniile hiatale
paraesofagiene?
A. Existenţa refluxului gastroesofagian.
B. Prezenţa intratoracică a cardiei şi a fornixului.
C. Se datorează alterării mecanismului de susţinere a joncţiunii eso-gastrice.
D. Prezintă un sac herniar voluminos.
E. Se pot însoţi de brahiesofag.
(pag. 1389)
C2635036. Indicaţiile absolute ale tratamentului chirurgical în herniile hiatale prin alunecare sunt, cu
excepţia:
A. perforaţiei
B. hemoragiilor digestive necontrolate
C. necroza gastrică
D. complicaţii ale refluxului, de exemplu esofagita peptică ulcerativă
E. obstrucţia prin volvulus organo-axial
(pag. 1383)
C2635037. Factorii etiopatogeni în herniile hiatale prin alunecare sunt, cu excepţia:

A. obezitatea
B. traumatisme abdomino-toracice
C. hipertiroidia
D. deformări rahidiene
E. hipertensiunea intraabdominală din sarcină
(pag. 1382)
C2635038. Triada Saint, ca asociere patologică în hernia hiatală prin alunecare, se caracterizează prin
asociere:
A. hernie hiatală, litiază biliară, diverticuloză colonică
B. hernie hiatală, hipertrofia pilorică
C. hernie hiatală, anemie hipocromă
D. hernie hiatală asociată cu hematemeză sau melenă
E. hernie hiatală asociată cu ulcer duodenal
(pag. 1382)
C2635039. Fundoplicatura Nissen realizează o înmanşonare a esofagului abdominal pe:

A. 90 °
B. 180 °
C. 270 °
D. 360 °
E. 45 °
(pag. 1385)
C2635040. Complicaţiile posibile după fundoplicatura Nissen sunt, cu excepţia:

A. disfagia tranzitorie
B. sindromul de distensie gazoasă gastrică
C. desfacerea suturii
D. inabilitatea de a eructa
E. volvulus organo-axial
(pag. 1386)
C2835041. Volvulusul gastric complet este definit clinic prin triada:

A. Borchard-Lenormant
B. Gavriliu
C. Saint
D. Akerlund
E. Roviralta
(pag. 1389)
C2835042. Dezavantajele diversiei duodenale totale in boala de reflux gastro-esofagian sunt

urmatoarele, cu exceptia:
A. Riscul aspiratiei nocturne
B. Persistenta refluxului biliopancreatic
C. Necesitatea efectuarii vagotomiei si antrectomiei
D. Potentialul ulcerogenic
E. Gastropareza postoperatorie
(pag. 1388)
C2935043. Sindromul frenopiloric Rovialta implica asocierea herniei hiatale cu:

A. diverticuloza colonica
B. atrezia pilorica
C. stenoza pilorica
D. hipertrofia pilorica
E. litiaza biliara
(pag. (1) pag 1382)
C2935044. In herniile hiatale prin alunecare:

A. se modifica unghiul His
B. se slabeste mecanismul de valva antireflux
C. sfincterul esofagian inferior devine incompetent
D. apare refluxul gastro-esofagian
E. toate variantele sunt corecte
(pag. (1) pag 1382)
C2935045. Examenul radiologic in strangularea gastrica evidentiaza:

A. doua niveluri hidroaerice supradiafragmatic retrocardiac si subfrenic
B. doua niveluri hidroaerice supradiafragmatice precardiac
C. doua niveluri hidroaerice supradiafragmatic precardiac si subfrenic subfrenic
D. un nivel hidroaeric retrocardiac gigant
E. doua niveluri hidroaerice subfrenice
(pag. (1) pag 1389)
C1235046. Din grupul de interventii antireflux in tratamentul herniilor hiatale, procedeul Belsey-Mark IV
se distinge prin:
A. inmansonarea esofagului abdominal pe 360 grade
B. recalibrarea hiatusului esofagian cu fixarea subdiafragmatica a cardiei
C. valvuloplastia incompleta pe 180 grade
D. fundoplicatura pe 240-270 grade
E. fundoplicatura cu portiunea anterioara a fornixului
(pag. 1386)
C1235047. Avantajele operatiei Belsey-Mark IV in hernia hiatala prin alunecare sunt:

A. se executa pe cale abdominala;
B. asigura un abord direct asupra esofagului distal;
C. asigura o bariera impotriva refluxului gastro-esofagian;
D. este componenta esentiala a operatiilor pentru brahiesofag;
E. este o gastroplastie usor de executat.
(pag. 1386-1387)
C1235048. In cazul tratamentului chirurgical al herniilor hiatale, indicatiile pentru calea de abord
toracica sunt:
A. stenoza esofagiana dilatabila asociata cu brahiesofag;
B. obezitate extrema a pacientului;
C. asocierea unor boli pulmonare care, eventual, ar putea fi biopsiate;
D. ulcer Barrett pe esofag cu epiteliu columnar;
E. sindrom de aspiratie cronica.
(pag. 1385)
C1235049. In cadrul tratamentului chirurgical al herniilor hiatale, urmatoarele interventii pot fi efectuate:
A. fundoplicatura Nissen;
B. hemifundoplicatura posterioara Dor
C. hemifundoplicatura anterioara Dor;
D. hemifundoplicatura posterioara Toupet;
E. hemifundoplicatura anterioara Toupet.
(pag. 1386)
C1235050. In tratamentul herniei hiatale prin alunecare, metodele chirurgicale moderne, anatomo-
fiziologice, vizeaza:
A. ingustarea inelului hiatal, suturand pilierii anterior de esofag;
B. reducerea herniei hiatale;
C. ingustarea inelului hiatal cu doua-trei fire neresorbabile innodate retroesofagian;
D. procedee de valvuloplastie completa sau incompleta;
E. metode chirurgicale miniinvazive.
(pag. 1385,1387)
C1235051. Indicatiile relative ale tratamentului chirurgical in herniile hiatale paraesofagiene sunt:
A. stenoza peptica foarte stransa;
B. suspectare de malignizare pe esofag Barrett;
C. volvulus cu obstructie intermitenta;
D. ulcer gastric cronic;
E. sindrom de ocupare de spatiu.
(pag. 1384)
C1235052. In cazul herniilor hiatale prin alunecare, urmatoarele afirmatii sunt adevarate:
A. modificarea unghiului lui His;
B. prezenta unui sac herniar peritoneal;
C. slabirea mecanismului de valva antireflux;
D. este o entitate rara de hernie hiatala;
E. hemoragiile oculte cu anemie secundara sunt cele mai frecvente.
(pag. 1382)
C1335053. Herniile hiatale prin alunecare:

A. sunt cele mai frecvente
B. sunt foarte rare
C. sunt forme castigate
D. se pot insoti de RGE (semne de reflux)
E. se pot asocia cu litiaza biliara si diverticuloza colica (triada Saint)
(pag. 1382)
C1335054. Dupa mecanismul de producere, hernia hiatala se clasifica in:

A. prin alunecare (axiale, slidding hernia, cardioesofagiana)
B. prin rostogolire (paraesofagiana, rolling hernia)
C. mixte
D. prin gravitatie
E. prin angajare
(pag. 1381)
C1335055. Tranzitul baritat constata in herniile hiatale paraesofagiene pure (prin rostogolire sau
derulare):
A. stomacul herniat in torace
B. cardia in abdomen
C. stomacul si cardia in abdomen

D. esofag dilatat
E. esofag tortuos
(pag. 1389)
C1335056. Simptomatologia herniei hiatale paraesofagiene prin rostogolire sau derulare poate fi:
A. total asimptomatica
B. dureri epigastrice posturale
C. tuse chintoasa
D. eructatii
E. rectoragie
(pag. 1389)
C1435057. Indicatii chirurgicale absolute in herniile hiatale axiale sint

A. sindrom de aspiratie cronica
B. anemie prin deficienta cronica de fier
C. ulcer Barret
D. necroza gastrica
E. suspiciune de malignizare
(pag. 1383)
C1435058. Herniile hiatale paraesofagiene:

A. asociaza frecvent un mecanism de alunecare
B. pot fii asimptomatice
C. se diagnosticheaza ecografic
D. prezinta un sac herniar voluminos
E. au intotdeauna indicatie operatorie
(pag. 1389)
C1435059. Triada Saint cuprinde:

A. hernie hiatala congenitala
B. ulcer duodenal
C. litiaza biliara
D. cancer esofagian
E. diverticulpza colonica
(pag. 1382)
C1435060. Refluxul gastroesofagian poate fii provocat prin

A. manevra Valsalva
B. pozitia Brombart
C. manevra Munscht
D. ingestie de lichide
E. pozitia Trendelenburg
(pag. 1383)
C1435061. Diversia duodenala totala:

A. suprima regurgitatia alimentara
B. presupune vagotomie
C. vindeca esofagita in 6 luni
D. determina constipatie postoperatorie
E. are potential ulcerogen
(pag. 1388)
C1435062. Indicatii relative ale tratamentului chirurgical in herniile hiatale sint:

A. strictura peptica
B. ulcer gastric cronic
C. reflux necomplicat
D. anemie
E. suspiciune de malignizare
(pag. 1384)
C1435063. Herniile hiatale prin alunecare:

A. reprezinta majoritatea herniilor hiatale
B. pot fii determinate de factori endocrini
C. uneori sint intermitente
D. unghiul His ramine constant
E. apare reflux gastroesofagian
(pag. 1383)
C1535064. Care din urmatorii factori sunt implicati in etiopatogenia herniilor hiatale?
A. factori infectiosi;
B. obezitatea;
C. factori endocrini;
D. deformari rahidiene;
E. factori toxici.
(pag. 1382)
C1535065. Care sunt semne clinice revelatoare pentru diagnosticul unei hernii hiatale paraesofagiene
strangulate ?
A. dispnee;
B. varsaturi;
C. diminuarea murmurului vezicular;
D. dureri epigastrice intense;
E. pirozis.
(pag. 1389)
C1535066. Care sunt coplicatii ale herniei hiatale paraesofagiene?

A. esofagita peptica;
B. hemoragii oculte cu anemie secundara;
C. volvulusul gastric complet;
D. strangularea gastrica;
E. gastrita antrala.
(pag. 1389)
C1535067. Care din urmatoarele semne clinice se datoreaza volumului sporit al unei hernii hiatale prin
alunecare?
A. pirozisul;
B. tulburarile respiratorii
C. sughitul incoercibil;
D. disfagia;
E. tulburari cardiace.
(pag. 1382)
C1535068. Care din urmatoarele afectiuni constituie triada Saint?

A. ulcer gastric;
B. hernie hiatala;
C. ulcer duodenal;
D. litiaza biliara;
E. diverticuloza colica.
(pag. 1382)
C1535069. Clasificarea completa a herniilor hiatale presupune urmatoarele varietati:

A. hernia hiatala paraesofagiana;
B. hernia hiatala posttraumatica;
C. hernia hiatala prin alunecare;
D. hernia hiatala prin brahiesofag;
E. hernia hiatala mixta.
(pag. 1381)
C1535070. Care din urmatoarele enunturi reprezinta incidente si complicatii in chirurgia mini-invaziva a
herniilor hiatale prin alunecare?
A. hemoragii digestive superioare;
B. perforatii esofagiene;
C. pneumotorax;
D. pneumomediastin;
E. evisceratia.
(pag. 1387)
C1535071. Care sunt complicatiile postoperatorii posibile ale fundoplicaturii Nissen:

A. esofagita peptica ulcerativa;
B. disfagia tranzitorie;
C. sindromul de distensie gazoasa gastrica;
D. telescoparea;
E. desfacerea suturii cu recidiva refluxului gastro-esofagian.
(pag. 1386)
C1535072. Care din urmatoarele manifestari clinice pot fi intalnite intr-o hernie hiatala paraesofagiana?
A. pirozisul;
B. sialorea;
C. dureri epigastrice posturale;
D. tuse chintoasa;
E. eructatii.
(pag. 1389)
C1635073. Indicatiile pentru calea de abord toracica in tratamentul chirurgical al herniilor hiatale sunt:
A. necesitatea efectuarii unei gastrectomii polare superioare sau a unei gastrectomii totale pentru cancer
gastric
B. obezitatea extrema a pacientului
C. asocierea unei boli pulmonare, ce necesita biopsie tisulara locala
D. reinterventii dupa cura chirurgicala nereusita a herniei hiatale pe cale abdominala
E. pacientul prezinta o stenoza esofagiana dilatabila, asociata cu brahiesofag
(pag. 1385)
C1635074. Complicatiile in hernia hiatala paraesofagiana sunt reprezentate de:

A. hemoragii oculte cu anemie secundara
B. ulcerul stomacului herniat
C. volvulusul gastric
D. malignizarea gastrica
E. esofagita
(pag. 1389)
C1635075. Triada Saint din herniile hiatale prin alunecare, cuprinde:

A. hernie hiatala
B. polipoza colonica
C. litiaza biliara
D. diverticuloza colonica
E. rectocolita ulcero-hemoragica
(pag. 1382)
C1635076. Semnele datorate complicatiilor sau asocierilor patologice, in hernia hiatala prin alunecare,
sunt:
A. semnele anemiei hipocrome caracteristice hemoragiei oculte
B. hemoragie digestiva superioara manifestata ca hematemeza, melena
C. semnele bolii ulceroase, mai ales duiodenale
D. semnele cancerului esofagian, aparut pe un esofag Barrett
E. semnele cancerului pulmonar
(pag. 1382)
C1635077. Indicatiile absolute ale tratamentului chirurgical in herniile hiatale prin alunecare sunt:
A. perforatia pe ulcer Barrett
B. hemoragii digestive necontrolate pe ulcer Barrett
C. obstructie prin volvulus organoaxial
D. strictura peptica
E. sindrom de aspiratie cronica
(pag. 1383)
C1635078. Indicatiile operatiilor antireflux in herniile hiatale:

A. esofagita severa, persistenta sau progresiva, cu intoleranta la tratamentul medical
B. triada Saint
C. sindromul freno-piloric Roviralta
D. aparita de HDS
E. asocierea herniei hiatale de alunecare cu cea paraesofagiana
(pag. 1384)
C1635079. Factorii etiopatogenici in herniile hiatale prin alunecare sunt:

A. obezitatea
B. deformari rahidiene
C. traumatisme abdomino-toracice
D. factori endocrini
E. boli infectioase acute
(pag. 1382)
C1635080. Avantajele operatiei Belsey-Mark IV sunt reprezentate de:

A. durerea postoperatorie mai redusa
B. abordul toracic la obezi este mai facil
C. corect executata asigura o bariera eficienta impotriva RGE
D. asigura un abord direct asupra esofagului distal
E. este o componenta esentiala a operatiei Pearson pentru brahiesofag
(pag. 1386)
C2235081. Dintre complicaţile posibile ale fundopicaturii Nissen, fac parte:

A. Recidivele frecvente ale refluxului gastroesofagian.
B. Disfagia tranzitorie
C. Sindromul de distensie gastrica gazoasa
D. Telescoparea
E. Imposibilitatea de a voma
(pag. 1386)
C2235082. Operaţia Belsey – Mark IV, in tratamentul herniei hiatale prin alunecare:
A. consta in recalibrarea hiatusului cu fixarea supradiafragmatica a cardiei
B. consta in recalibrarea hiatusului cu fixarea subdiafragmatica a cardiei
C. include o fundoplicatura cu portiunea anterioara a fornixului
D. include o fundoplicatura cu portiunea posterioara a fornixului
E. include crearea unui segment esofagian intraabdominal
(pag. 1386)
C2235083. Dezavantajele operatiei Belsey – Mark IV, sunt:

A. durerea postoperatorie mai intensa
B. abordul toracic este mai dificil la obezi
C. sunt bine ilustrate de aforismul lui Orringer: este o operatie usor de facut, dar greu de facut bine
D. calea toracica nu asigura un abord direct asupra esofagului distal
E. nici o varianta din cele anterioare nu este corecta
(pag. 1387)
C2235084. La examenul radiologic in hernia hiatala prin alunecare:

A. tranzitul baritat esogastric se face in poziţie standard
B. tranzitul baritat esogastric se face in poziţii de provocare a refluxului
C. se evidentiaţa greu herniile mari, fixate
D. herniile mici sunt relativ usor de diagnosticat
E. herniile mari, fixate sunt usor de diagnosticat
(pag. 1383)

A. facilitatea tehnica
B. morbiditatea si mortalitatea redusa
C. necesitatea practicarii vagotomiei si antrectomiei
E. potenţialul ulcerogenic
(pag. 1388)

A. suprimarea refluxului biliopancreatic
B. necesitatea practicarii vagotomiei si antrectomiei
C. persistenţa regurgitaţiei alimentare
D. facilitatea tehnica
E. lipsa sechelelor motorii reprezentate de gastropareza postoperatorie sau dumping si diaree
(pag. 1388)
C2235087. Dezavantajele diversiei duodenale totale sunt:

A. potenţialul ulcerogenic
B. instabilitatea efectului terapeutic
C. morbiditatea si mortalitatea crescute
D. lipsa suprimarii refluxului biliopancreatic

E. persistenţa regurgitaţiei alimentare cu riscul aspiraţiei nocturne
(pag. 1388)
C2235088. Triada Borchard – Lenormand din volvulusul gastric complet cuprinde:

A. durere epigastrica intensa
B. durere epigastrica moderata
C. efort de varsatura fara eficienta
D. imposibilitatea de a trece o sonda in stomac
E. efort de varsatura eficient
(pag. 1389)
C2235089. Herniile hiatale:

A. sunt hernii ale peretelui anterior abdominal
B. sunt o varietate speciala de hernii diafragmatice
C. constau in migrarea transdiafragmatica, in abdomen a esofagului toracic mijlociu
D. sunt hernii ale peretelui superior al abdomenului
E. sunt hernii in care migrarea stonmacului se face dintr-o cavitate inchisa (abdomen ) spre o alta cavitate
inchisa ( mediastin anterior )
(pag. 1381)
C2235090. Herniile hiatale prezinta:

A. o varietate speciala de hernii diafragmatice
B. o migrare transdiafragmatica a stomacului in abdomen
C. sunt hernii ale peretelui superior al abdomenului
D. o migrare a stomacului ce se produce in mediastinul poseterior
E. o migrare a stomacului ce se produce in mediastinul mijlociu
(pag. 1381)
C2235091. In simptomatologia herniei hiatale prin alunecare, semnele provocate de volumul herniei
includ:
A. tulburari respiratorii
B. tulburari cardiace
C. sughiţul incoercibil izolat
D. triada Saint
E. sindromul frenopiloric Roviralta
(pag. 1382)
C2235092. In simtomatologia herniei hiatale prin alunecare, semnele provocate de volumul herniei nu
includ:
A. crize de dispnee in timpul meselor
B. tulburari de ritm cardiac sau crize de angor legate de effort
C. sindromul frenopiloric Roviralta
D. tulburari de ritm cardiac si criza de angor legate de alimentaţie
E. sughiţul incoercibil izolat
(pag. 1382)
C2235093. In tratamentul chirurgical al herniei hiatale prin alunecare :

A. a fost o perioada in care a fost la mare voga utilizarea protezei Angelschick
B. chirurgia laparoscopica este contraindicata
C. chirurgia laparoscopica este indicatie de electie pentru rezolvarea herniei hiatale cu boala de reflux
gastroesofagian
D. de chirurgie miniinvaziva pot beneficia mai ales cei obezi
E. chirurgia miniinvaziva este lipsita de insuccese sau riscuri

(pag. 1387)
C2235094. Herniile hiatale paraesofagiene :

A. sunt rare ( sub 5% din herniile hiatale )
B. sunt frecvente
C. sunt totdeauna pure
D. in majoritatea cazurilor exista si un mecanism de alunecare
E. cand este in forma pura, simtomele si complicatiile rezulta din defectul anatomic si nu din cel fiziologic
datorat scaderii competenţei gastroesofagiene
(pag. 1388-1389)
C2235095. Diagnosticul herniei hiatale paraesofagiene:

A. unele hernii pot fi total asimptomatice
B. pot apare dureri epigastrice posturale
C. poate apare tuse chintoasa
D. pot apare eructaţii
E. diagnosticul este subliniat de tranzitul baritat esogastric ce evidenţiaza stomacul herniat in torace impreuna
cu cardia
(pag. 1389)
C2235096. Triada Borchard – Lenormand nu cuprinde:

A. dureri epigastrice intense
B. posibilitatea trecerii unei sonde in stomac
C. imposibilitatea trecerii unei sonde in stomac
D. dureri epigastrice de intensitate mica sau moderata
E. tuse chintoasa
(pag. 1389)
C2235097. In volvulusul gastric din hernia hiatala paraesofagiana:

A. principala complicaţie este stangularea gastrica
B. strangularea este favorizata de prezenţa unui orificiu herniar mic si a unui stomac gol
C. semnele revelatoare sunt abdominale si toracice
D. examenul radiologic simplu toracoabdominal arata doua niveluri hidro-aerice, unul subfrenic, celalalt
supradiafragmatic retrocardiac
E. daca se reuseste trecerea unei sonde gastrice care sa goleasca conţinutul gastric, intervenţia poate fi
temporizata
(pag. 1389)
C2235098. In tratamentul herniei hiatale paraesofagiene:

A. metodele clasice de tratament difera de cele pentru hernia hiatala de alunecare
B. in cele necomplicate obiectivul major este restabilirea anatomiei normale a regiunii
C. daca stomacul nu este perforat sau necrozat se reintroduce in cavitatea abdominala
D. nu se practica toracotomii niciodata
E. simpla refacere anatomica este suficienta totdeauna
(pag. 1389)
C2235099. Clasificarea Akerlund a herniilor hiatale:

A. este strict anatomică
B. se face după mecanismul de producere
C. cuprinde tipul I – hernie hiatală prin brahiesofag
D. cuprinde tipul II – hernie hiatală axială, în care cardia rămâne pe loc, migrând numai o parte din fornix
E. cuprinde tipul III – hernie hiatală paraesofagiană, în care cardia şi o parte din fornix migrează
transdiafragmatic
(pag. 1381)
C2235100. Clasificarea Allison şi Sweet din 1951 a herniilor hiatale, după mecanismul de producere,
cuprinde următoarele tipuri:
A. prin brahiesofag
B. prin alunecare (axiale sau sliding hernia)
C. prin alunecare (axiale sau rolling hernia), sunt herniile cu sac peritoneal
D. prin rostogolire (paraesofagiană sau rolling hernia)
E. mixte
(pag. 1381)
C2235101. Clasificarea completă a herniilor hiatale cuprinde următoarele tipuri:

A. prin brahiesofag
B. paraesofagiană ( prin alunecare, axiale)
C. paraesofagiană (prin rostogolire, laterale, prin derulare)
D. prin alunecare (axiale, cardio-esofagiene)
E. mixte
(pag. 1381)
C2235102. Între principalii factori etiopatogenetici ai herniei hiatale prin alunecare intră şi:
A. obezitatea
B. traumatismele abdomino – toracice
C. hipertensiunea intraabdominală din sarcină, constipaţia cronică, tuse cronică, eforturi fizice mari
D. defectele parietale ale regiunii inghinale
E. factori endocrini
(pag. 1382)
C2235103. Triada Saint cuprinde asocierea patologică dintre:

A. litiaza biliară
B. diverticuloza colonică
C. ulcer duodenal
D. cancer esofagian
E. hernia hiatală
(pag. 1382)
C2235104. Hernia hiatală prin alunecare

A. este o formă câştigată
B. se datorează alterării mecanismului de susţinere a joncţiunii eso-gastrice
C. este mai rară decât cea prin rostogolire (paraesofagiană)
D. nu realizează o modificare a unghiului His
E. prin menţinerea sfincterului esofagian inferior în abdomen se întăreşte mecanismul de valvă antireflux al
acestuia
(pag. 1382)
C2235105. În hernia hiatală prin alunecare:

A. complicaţiile de ordinul doi includ: ulcerul esofagian, brahiesofagul secundar
B. brahiesofagul secundar este complicaţie de ordinul trei
C. ulcerul esofagian este o complicaţie de gradul trei
D. complicaţiile de gradul trei cuprind şi perforaţia, stenoza esofagiană peptică şi cicatrizarea cu stenoză
E. perforaţia este complicaţie de ordinul doi
(pag. 1383)
C2235106. În herniile hiatale prin alunecare

A. cele asimptomatice nu necesită nici un fel de tratament
B. cele asimptomatice necesită tratament medicamentos
C. cele simptomatice datorită refluxului gastro-esofagian nu necesită tratament
D. cele simptomatice datorită refluxului gastro-esofagian beneficiază de măsuri generale şi tratament
medicamentos
E. indicaţiile chirurgicale sunt absolute la pacienţii la care simptomele nu interferează cu stilul normal de viaţă
(pag. 1383)
C2235107. Indicaţiile absolute ale tratamentului chirurgical al herniilor hiatale ( după Ginsberg şi
Griffith Pearson) includ:
A. perforaţia
B. hemoragia digestivă controlată
C. volvulusul organo-axial
D. anemia prin deficienţă cronică de Fe
E. esofagita peptică ulcerativă
(pag. 1383-1384)
C2235108. Indicaţiile relative ale tratamentului chirurgiucal al herniei hiatale includ (după Ginsberg şi
Griffith Pearson) :
A. esofagita peptică ulcerativă
B. strictura peptică
C. sindromul de aspiraţie cronică
D. încarcerarea simptomatică în hernia hiatală paraesofagiană
E. perforaţia
(pag. 1383-1384)
C2235109. Indicaţiile relative ale tratamentului chirurgiucal al herniei hiatale (după Ginsberg şi Griffith
Pearson) nu cuprind:
A. malignizarea
B. perforaţia
C. anemia prin deficienţă cronică de Fe în hernia hiatală paraesofagiană
D. simptome suportabile ( reflux necomplicat, conrol medical inadecvat)
E. esofagita peptică ulcerativă
(pag. 1383-1384)
C2235110. Indicaţiile operaţiilor antireflux în hernia hiatală (după Rossetti şi Libermann-Meffert) includ:
A. esofagită severă remitentă sau neprogresivă
B. esofagită severă persistentă sau progresivă
C. esofagită juvenilă cu remisiuni spontane sau accentuarea simptomelor sub tratament medical
D. reflux gastro-esofagian masiv, fără esofagită, dar cu risc ridicat de complicaţii pulmonare
E. asocierea herniei hiatale de alunecare cu cea paraesofagiană
(pag. 1384-1385)
C2235111. Indicaţiile operatorii ale herniei hiatale pentru calea de abord toracică includ ( după Toom
De Meester)
A. reintervenţie după cură chirurgicală nereuşită a herniei hiatale pe cale abdominală (cu esofagită recurentă)
B. asocierea unei boli pulmonare care necesită biopsie tisulară locală
C. emaciere, caşexie a pacientului
D. obezitate moderată a pacientului
E. pacientului îi este necesară o miotomie esofagiană concomitentă pentru acalazie sau spasm difuz
(pag. 1385)
C2235112. Indicaţiile operaţiilor antireflux în hernia hiatală (după Rossetti şi Libermann-Meffert) sunt:
A. esofag Barrett cu complicaţii actuale
B. esofag Barrett fără complicaţii actuale
C. reflux recurent ( esoagită recurentă)
D. reflux gastroesofagian moderat
E. esofagită juvenilă cu remisiuni spontane
(pag. 1384-1385)
C2235113. Indicaţiile operatorii ale herniei hiatale pentru calea de abord toracică includ ( după Toom
De Meester):
A. pacientul prezintă o stenoză esofagiană dilatabilă, asociată cu brahiesofag
B. pacientul prezintă hernie hiatală paraesofagiană care se reduce sub diafragm la examenul radiologic baritat
C. pacientul prezintă hernie hiatală de alunecare care se reduce sub diafragm la examenul radiologic baritat
D. pacientul prezintă obezitate extremă
E. pacient emaciat, caşectic
(pag. 1385)
C2235114. Procedeele chirurgicale pentru tratamentul herniei hiatale de alunecare, de orientare

anatomistă sunt:
A. Lortat Jacob pe cale abdominală
B. Allison pe cale toracică
C. Allison pe cale abdominală
D. Lortat Jacob pe cale toracică
E. Gastropexia la ligamentul arcuat median asociată cu cardioplastie ( procedeul Lucius Hill)
(pag. 1385)
C2235115. În tratamentul chirurgical al herniei hiatale prin alunecare:

A. procedeele din etapa de orientare anatomistă au o rată de recidivă a refluxului gastro – esofagian foarte
scăzută
B. procedeele din etapa de orientare anatomistă au o rată de recidivă a refluxului gastro – esofagian foarte
crescută
C. procedeele din etapa de orientare anatomistă se adresează strict mecanismului extrinsec de continenţă
D. procedeele din etapa de orientare anatomistă reprezintă metodele chirurgicale moderne
E. procedeele moderne sunt procedee de orientare anatomo- fiziologică
(pag. 1385)
C2235116. Procedeele chirurgicale moderne în tratamentul herniei hiatale prin alunecare:

A. sunt de orientare anatomo – fiziologică
B. după reducerea herniei hiatale, recalibrarea hiatusului esofagian cu 2-3 fire neresorbabile înnodate
retroeofagian adaugă un procedeu de valvuloplastie completă sau incompletă cu fornix gastric
C. se adresează strict mecanismului extrinsec de continenţă
D. cuprind fundoplicaturile
E. cuprind procedeul Lucius Hill
(pag. 1385)
C2235117. Valvuloplastiile cuprind:

A. fundoplicatura Nissen
B. hemifundoplicatura anterioară Dor
C. hemifundoplicatura posterioară Dor
D. hemifundoplicatura posterioară Toupet
E. hemifundoplicatura anterioară Toupet
(pag. 1386)
C2235118. Fundoplicatura Nissen, utilizată în tratamentul chirurgical al herniei hiatale prin alunecare:
A. realizează o înmanşonare a esofagului abdominal pe 360 0
B. şi-a demonstrat eficacitatea imediată şi în timp ( indice de rezultate bune în peste 90% din cazuri la 10 ani)
C. are cea mai mare rată de recidivă a refluxului gastro-esofagian
D. procedeul iniţial din 1956 se realiza cu asocierea vagotomiei tronculare bilaterale şi a miomectomiei
pilorice anteriorare extramucoase
E. în varianta Nissen –Rossetti cuprinde şi ligatura vaselor craniale din epiploonul gastro – splenic
(pag. 1386)
C2535119. Care dintre următoarele poziţii constituie poziţii speciale de provocare a refluxului la un
pacient cu hernie hiatală prin alunecare?
A. Poziţia oblic anterior stâng.
B. Poziţia oblic anterior drept.
C. Poziţia Anti -Trendelenburg.
D. Poziţia Brombart.
E. Poziţia Trendelenburg.
(pag. 1382)
C2535120. Care dintre următoarele situaţii patologice constituie indicaţii absolute pentru tratamentul
chirurgical la un pacient cu hernie hiatală prin alunecare?
A. Perforaţia unui ulcer Barrett.
B. Stenoza peptică esofagiană foarte strânsă.
C. Volvulusul organoaxial cu strangulare.
D. Ulcerul duodenal cronic.
E. Esofagită peptică ulcerativă.
(pag. 1384)
C2535121. Care dintre următoarele situaţii patologice se constituie drept indicaţie relativă a
tratamentului chirurgical la un pacient cu hernie hiatală de alunecare?
A. Ulcerul gastric cronic asociat.
B. Ulcerul cronic pe esofag Barrett.
C. Malignizare dovedită pe esofag Barrett.
D. Manifestări de reflux cu sindrom de aspiraţie cronică.
E. Stenoza peptică foarte strânsă.
(pag. 1384)
C2535122. În care dintre următoarele situaţii se impune, cu precădere abordul toracic pentru cura unei
hernii hiatale prin alunecare?
A. Asocierea cu o litiază veziculară.
B. Reintervenţia după cura chirurgicală nereuşită, pe cale abdominală a unei hernii hiatale.
C. Pacient longilin, astenic.
D. Asocierea brahiesofagului.
E. Obezitatea extremă a pacientului.
(pag. 1385)
C2535123. Care dintre afirmaţiile de mai jos, referitoare la fundoplicaturi efectuate la pacienţii cu hernii
hiatale prin alunecare sunt false?
A. Nu previne refluxul gastroesofagian.
B. Menţine subdiafragmatic esofagul abdominal.
C. Realizează o înmanşonare a esofagului abdominal pe 360 °.
D. Realizează totodată o gastropexie la ligamentul arcuat median.
E. Nu generează complicaţii.
(pag. 1385-1386)
C2535124. Hemifundoplicatura anterioară Dor practicată în cura herniilor hiatale prin alunecare se
caracterizează prin:
A. Valvuloplastie completă.
B. Valvuloplastie incompletă de 180 °.
C. Generează frecvent disfagie.
D. Dă un indice de esofagită recurentă mai mare.
E. Este scutită de complicaţia gen gas bloat-syndrome.
(pag. 1386)
C2535125. Procedeul Belsey-Mark IV practicat în cura herniilor hiatale prin alunecare se caracterizează
prin:
A. Recalibrarea hiatusului cu fixarea subdiafragmatică a cardiei.
B. Fundoplicatura pe 360 °.
C. Se creează un segment abdominal esofagului pentru asigurarea competenţei antireflux.
D. Abordul toracic la obezi este mai facil.
E. Realizează fundoplicatura pe 240 ° - 270 °.
(pag. 1386-1387)
C2535126. Dezavantajele diversiei duodenale totale folosite în terapia refluxului duodenogastric ce

însoţeşte o hernie hiatală prin alunecare sunt:
A. Persistenţa regurgitaţiei alimentare, cu riscul aspiraţiei nocturne.
B. Morbiditate şi mortalitate crescute.
C. Generează sechele motorii precum gastropareza postoperatorie, dumping şi diaree.
D. Dificultăţi tehnice de realizare.
E. Potenţial ulcerogenic.
(pag. 1388)
C2535127. Care sunt elementele caracteristice triadei Borchard-Lenormant din cadrul volvulusului
gastric complet ce complică o hernie hiatală paraesofagiană?
A. Durerea epigastrică intensă.
B. Vărsături incoercibile.
C. Imposibilitatea de a trece o sondă în stomac.
D. Absenţa opacifierii stomacului la radiografia baritată.
E. Efort de vărsătură fără eficienţă.
(pag. 1389)
C2635128. După mecanismul de producere herniile hiatale se clasifică în:

A. hernii hiatale prin alunecare (axiale)
B. hernii hiatale prin rostogolire (paraesofagiene)
C. hernii hiatale mixte
D. hernii hiatale prin brahiesofag
E. hernii hiatale intermitente
(pag. 1381)
C2635129. Semnele datorate complicaţiilor sau asocierilor patologice în hernia hiatală prin alunecare
sunt:
A. semnele anemiei hipocrome
B. hemoragie digestivă superioară
C. tulburări respiratorii
D. tulburări cardiace
E. semnele cancerului esofagian apărut pe un esofag Barrett
(pag. 1382)
C2635130. Procedeele de valvuloplastie incompletă în hernia hiatală sunt:

A. hemifundoplicatura anterioară Dor
B. fundoplicatura Nissen
C. hemifundoplicatura Toupet
D. procedeul Belsey-Mark
E. procedeul Gavriliu
(pag. 1386)
C2635131. Avantajele vagotomiei cu antrectomie şi diversie duodenală totală sunt:

A. facilitate tehnică
B. morbiditate şi mortalitate reduse
C. suprimarea refluxului bilio-pancreatic
E. lipsa potenţialului ulcerogenic
(pag. 1388)
C2635132. Triada Borchard-Lenormant din volvulusul gastric complet, include:

A. vărsături incoercibile
B. durere epigastrică intensă
C. imposibilitatea de a trece o sondă în stomac
D. efort de vărsătură fără eficienţă
E. pirozis retrosternal
(pag. 1389)
C2635133. Indicaţiile operaţiilor antireflux sunt următoarele:

A. esofagita severă cu intoleranţă la tratamentul medical
B. esofagita juvenilă de lungă durată, fără remisiuni spontane
C. esofagita Barrett
D. refluxul recurent
E. esofagita moderată persistentă
(pag. 1384)
C2635134. Indicaţiile pentru calea de abord toracică în operaţiile antireflux:

A. reintervenţie după cura chirurgicală nereuşită pe cale abdominală
B. hernie hiatală de alunecare ce se reduce sub diafragm la examenul radiologic baritat
C. asocierea unei boli pulmonare ce necesită biopsie tisulară locală
D. obezitatea extremă a pacientului
E. asocierea unei stenoze esofagiene dilatabilă asociată cu brajhiesofag
(pag. 1385)
C2635135. Indicaţiile relative ale tratamentului chirurgical în hernia hiatală:

A. esofagita peptică ulcerativă
B. ulcer gastric cronic cu hernie hiatală paraesofagiană
C. hernie hiatală paraesofagiană asociată cu anemie prin deficienţă de fier
D. perforaţia pe ulcer Barrett
E. hemoragii digestive necontrolate pe ulcer Barrett
(pag. 1384)
C2635136. Dezavantajele diversiei duodenale totale (DDT) sunt:

A. persistenţa regurgitaţiei alimentare
B. necesitatea practicării vagotomiei şi a antrectomiei
C. mortalitate crescută
D. gastropareză postoperatorie
E. potenţialul ulcero-genetic
(pag. 1388)
C2635137. Complicaţiile herniei hiatale paraesofagiene sunt:

A. hemoragii oculte
B. ulcerul stomacului herniat
C. volvulusul gastric
D. cancerul esofagian apărut pe esofag Barrett
E. asocierea, la nou-născut, cu hipertrofia pilorică
(pag. 1389)
C2835138. Tipul II de hernie hiatala conform clasificarii anatomice a lui Akerlund se caracterizeaza prin
urmatoarele elemente:
A. Brahiesofag
B. Cardia migrata intratoracic, fornixul ramas subdiafragmatic
C. Esofag de lungime normala, sinuos
D. Cardia si o parte din fornix situate supradiafragmatic
E. Cardia situata intraabdominal si fornixul migrat supradiafragmatic
(pag. 1381)
C2835139. Herniile hiatale prin alunecare se mai numesc si:

A. Hernii hiatale prin brahiesofag
B. Hernii hiatale axiale
C. Hernii hiatale cardio-esofagiene
D. Hernii hiatale congenitale
E. Hernii hiatale cardio-toracice
(pag. 1381)
C2835140. Selectati factorii etiopatogenici ai herniei hiatale prin alunecare:

A. Obezitatea
B. Slabirea brusca in greutate
C. Ulcerul duodenal
D. Deformari rahidiene
E. Tusea cronica
(pag. 1382)
C2835141. Precizati care sunt elementele triadei Saint:

A. Sughit incoercibil
B. Hernie hiatala
C. Anemie hipocroma
D. Litiaza biliara
E. Diverticuloza colonica
(pag. 1382)
C2835142. Selectati elementele care prin asociere definesc cel mai bine sindromul Roviralta:
A. Ulcer duodenal
B. Diverticuloza colonica
C. Nou nascut
D. Hipertrofie pilorica
E. Hernie hiatala
(pag. 1382)
C2835143. Operatia Gavriliu pentru hernie hiatala consta in asocierea dintre:

A. Hemifundoplicatura anterioara Dor
B. Vagotomia tronculara bilaterala
C. Fundoplicatura Nissen
D. Miomectomia pilorica anterioara extramucoasa
E. Operatia Belsey-Mark IV
(pag. 1386)
C2835144. Hernia hiatala prin rostogolire, in forma sa pura, are urmatoarele caracteristici:
A. Reprezinta peste 90% din totalul herniilor hiatale
B. Simptomatologia este dominata de refluxul gastro-esofagian
C. Stomacul este herniat in torace, si cardia ramasa in abdomen
D. Simptomatologia se datoreaza mai mult defectului anatomic
E. Se poate complica cu volvulus gastric
(pag. 1388,1389)
C2835145. Selectati elemente definitorii pentru operatia Belsey-Mark IV:

A. Este o hemifundoplicatura realizata pe cale abdominala
B. Este o fundoplicatura realizata pe cale toracica
C. Este o operatie antireflux
D. Recalibreaza hiatusul esofagian
E. Este o componenta esentiala a operatiei Pearson
(pag. 1386,1387)
C2935146. Indicatiile absolute ale tratamentului chirurgical in herniile hiatale sunt:

A. perforatia pe ulcer peptic cu stomac intratoracic
B. obstructie prin volvulus organoaxial
C. esofagita peptica ulcerativa
D. necroza gastrica
E. anemie prin deficienta cronica de fier
(pag. (1) pag 1383)
C2935147. Urmatoarele afirmatii privind herniile hiatale sunt:

A. incidenta este de 5 la 1000 locuitori
B. 10% sunt asimptomatice sau dezvolta complicatii
C. se produc prin alunecarea si/sau rostogolire
D. pot fi permanente sau intermitente
(pag.
(1) pag 1381)
C2935148. Urmatoarele sunt avantaje ale operatiei Belsey-Mark IV:

A. este indicata in hepatosplenomegalie
B. posibilitatea de a ecruta
C. refacerea barierei antireflux dupa miotomie esofagiana
D. durerea postoperatorie redusa
(pag. (1) pag 1387)
C2935149. Dezavantajele diversiei duodenale totale in tratamentul esofagitelor grave,complicate cu

stenoza si esofag Barett sunt:
A. suprimarea refluxului bilio-pancreatic
B. necesitatea practicarii vagotomiei si antrectomiei

C. potentialul ulcerogenetic
D. persistenta regurgitatiei alimentare
E. toate raspunsurile sunt corecte
(pag. (1) pag 1388)
Tema nr. 36
Boala varicoasa
BIBLIOGRAFIE:
C1236001. Sistemul de clasificare CEAP a bolii varicoase cuprinde urmatoarele criterii:

A. clinic, etiologic, terapeutic, complicatiile
B. fiziopatologic, diagnostic, evolutiv, prognostic
C. congenital, etiologic, localizare,
D. clinica, etiologia, anatomia, disfunctia fiziopatologica
E. genetic,
(pag. 2232)
C1236002. Ulcerele venoase sunt consecinta doar a:

A. teleangiectaziilor
B. venelor reticulare
C. venelor subdermice
D. venelor intradermice
E. venelor varicoase
(pag. 2233)
C1236003. Explorarile paraclinice minim invazive, utile precizarii diagnosticului bolii varicoase sunt:
A. arteriografia
B. flebografia
C. limfografia
D. radiografia
E. tomografia computerizata
(pag. 2234)
C1236004. In fiziopatologia bolii varicoase se constata:

A. hemodinamica venoasa nu este modificata
B. edemul extremitatii
C. tromboze extinse
D. insuficienta venoasa superficiala, profunda, mixta
E. hipercoagulabilitate
(pag. 2231)
C1236005. Clasificarea Hach imparte insuficienta venei safene mari in:

A. 2 grade
B. 3 grade
C. 4 grade
D. 5 grade
E. 6 grade
(pag. 2232)
C1436006. Urmatoarele vene nu sunt profunde:

A. poplitee
B. nonsafeniene
C. femurala comuna
D. vena iliaca comuna
E. vena iliaca externa
(pag. 2233)
C1436007. Grad 4 din clasificarea HACH a insuficientei venei safene mari:

A. dilatare pana la gamba dub genunchi
B. dilatare deasupra gambei
C. reflux si dilatare pana distal de maleola cu varice de grosmea unui deget
D. refulx si dilatare proximal de maleola
E. ulceratii de dilatare la niv gambei
(pag. 2232)
C1436008. Clasa 2 din clasificarea clinica(CEAP) a bolii varicoase a membrelor inferioare reprezinta:
A. edem
B. vene varicoase
C. vene reticulare
D. modificari cutanate datorate bolii venoase(pigmentare,eczeme venoase)
E. modificari cutanate prezenta ulceratiilor
(pag. 2232)
C1436009. Venele reticulare sunt:

A. vene intradermice dilatate cu diametrul pana la 1mm
B. vene intradermice dilatae cu diametru de peste 1 mm
C. vene subdermice nepalpabile du diametrul de pana la 4 mm
D. vene subdermice nepalpabile du diametrul de peste 4 mm
E. vene sucutanate dilatate care sunt palpabile si cu diametrul sub 4mm
(pag. 2233)
C1536010. In cazul bolii varicoase complicate cu tromboflebita varicoasa poate apare tromboflebita
profunda?
A. nu, deoarece sistemul venos profund este independent de sistemul venos superficial;
B. nu, pentru ca viteza de circulatie a sangelui in sistemul venos profund este mult mai mare decat in cel
superficial;
C. da, dar doar prin intermediul trombozei venelor perforante;
D. da, dar doar prin intermediul trombozei crosei;
E. da, atat prin tromboza crosei cat si prin tromboza venelor perforante.
(pag. 2235)
C1536011. Gradul II de insuficienta a venei safene mari reprezinta conform clasificarii Hach:
A. deschiderea valvei ostiale a venei safene magna cu dilatarea portiunii initiale a safenei;
B. dilatarea retrograda a safenei la coapsa cu insuficienta valvulara si dilatatia anevrismala deasupra
genunchiului;
C. dilatarea pana distal de maleola si reflux vertical;
D. dilatarea pana sub genunchi;
E. dilatarea safenei mari pe tot traiectul ei.
(pag. 2232)
C1536012. In etiopatogenia varicelor primitive factorii locali de importanta determinanta sunt:

A. obezitatea;
B. gravitatia;
C. sarcina;
D. caldura;
E. umiditatea si temperaturile scazute.
(pag. 2231)
C1536013. Din punct de vedere clinic teleangiectaziile reprezinta:

A. vene reticulare;
B. vene subdermice dilatate pana la 4mm;
C. varice ale colateralelor venelor safene;
D. venule intradermice dilatate mai putin de 1 mm;
E. varice tronculare.
(pag. 2232)
C1536014. In tromboflebita varicoasa extinsa ce afecteaza intreaga vena safena inclusiv crosa si
venele perforante este necesar:
A. mobilizarea activa;
B. tratament compresiv;
C. tratament chirurgical;
D. tratament anticoagulant;
E. antibioterapie.
(pag. 2236)
C1636015. Testul functional care examineaza sisteuml venos profund este:

A. Trenddelenbourg.
B. Mahoner-Ochsner.
C. Pertez.
D. Schwarz.
E. Marmasse.
(pag. 2235)
C1636016. In clasificarea Hach a insuficientei venei safene mari gradul II reprezinta:

A. Dilatare retrograda a safenei la coapsa pana deasupra genunchiului.
B. Dilatarea preponderent a varicelor gambei.
C. Varice de grosimea unui deget.
D. Insuficienta exclusiv a valvulei ostiale.
E. Tulburari trofice.
(pag. 2232)
C1636017. Clasa III in clasificarea CEAP a boli varicoase se caracterizeaza prin:

A. Ulcer de gamba.
B. Vase reticulare.
C. Vene varicoase.
D. Edem.
E. Tulburari trofice
(pag. 2232)
C1636018. Procedeul Babckok in cura varicelor membrului inferior consta in:

A. Extirpare safenei la vedere.
B. Strippingul safenei.
C. Extirpari etajate ale safenei.
D. Revalvulari venoase.
E. Mansonari ale venelor superficiale.
(pag. 2235)
C1636019. Telenangiectaziile reprezinta:

A. Dilatatii venose cu calibru peste 2 cm.
B. Dilatatii venoase sub 2 cm.
C. Dilatatii arteriale.
D. Venule intradermice dilatate sub 1 mm.
E. Vene subdermice pana la 4 mm.
(pag. 2232)
C2236020. Factori locali care influenţează apariţia varicelor primitive sunt:

A. avitaminozele
B. gravitaţia
C. căldura
D. infecţiile
E. obezitatea
(pag. 2231)
C2236021. Factori generali ereditari care influenţează apariţia varicelor primitive sunt:
A. avitaminozele
B. gravitaţia
C. căldura
D. infecţiile
E. obezitatea
(pag. 2231)
C2236022. Semne subiective ce apar în perioada prevaricoasă sunt:

A. semnele celsiene
B. uneori edem juxtamaleolar sau gambier mai accentuat vesperal
C. cordoane neregulate dilatate ce proemină sub tegumente
D. purpură la nivelul gambelor
E. prurit
(pag. 2232)
C2236023. Sistemul CEAP de clasificare a bolii varicoase a membrelor inferioare cuprinde următoarele
tipuri de criterii de clasificare:
A. E = extensia
B. E = embriologia
C. C = circulaţia
D. C = clinica
E. P = prezenţa pulsului arterial
(pag. 2232)
clase în cadrul clasificării clinice:
A. Clasa 2 – edem
B. Clasa 3 – edem
C. Clasa 2 – teleangiectazii
D. Clasa 4 – modificări cutanate cu ulceraţie activă
E. Clasa 6 – modificări cutanate cu ulceraţie vindecată
(pag. 2232-33)
C2236025. În cadrul scorului clinic din sistemul CEAP de clasificare a bolii varicoase a membrelor
inferioare se acordă zero puncte în următoarele situaţii:
A. durere moderată, nu necesită analgezice

B. edem absent
C. mărimea ulcerului < 2cm diametru
D. durata ulcerului < 3 luni
E. numărul ulcerelor – unic
(pag. 2233)
inferioare se acordă câte două puncte în următoarele situaţii:
A. durere severă, necesită analgezice
B. edem uşor/ moderat
C. claudicaţie venoasă – uşor/moderat
D. lipodermatoscleroză – localizată
E. recurenţa ulcerelor – o dată
(pag. 2233)
C2236027. Testul Perthes:

A. este identic cu testul Linton
B. este identic cu testul Trendelenburg-Brodie
C. utilizează trei garouri
D. utilizează un garou plasat în treimea distală a coapsei
E. utilizează ultrasonografia Doppler
(pag. 2233-34)
C2236028. În cadrul diagnosticului diferenţial al varicelor sunt adevărate următoarele afirmaţii:

A. edemul renal este unilateral, fiind dificil astfel de diferenţiat
B. edemul tromboflebitei acute este întotdeauna indolor
C. edemul din insuficienţa arterială se recunoaşte pe baza lipsei pulsului
D. lipodistrofiile determină scăderea de volum a membrelor inferioare
E. edemul din insuficienţa arterială este întotdeauna indolor
(pag. 2234)
C2236029. Tratamentul curativ al varicelor:

A. este cu viză etiologică
B. afectează istoria şi evoluţia naturală a bolii varicoase
C. scopul tratamentului este funcţional, morfologic şi estetic
D. scopul tratamentului este exclusiv funcţional
E. scopul tratamentului este exclusiv morfologic
(pag. 2235)
C2236030. Tratamentul scleroterapic în boala varicoasă:

A. utilizează antiinflamatorii nesteroidiene
B. utilizează tehnica de stripping
C. utilizează flebotonice şi flebotrofice
D. realizează tromboză locală a venei injectate urmată de fibroză
E. poate utiliza şi tehnica de congelare – “crioevenare”
(pag. 2235)
C2236031. Următoarele afirmaţii privind tratamentul medical în boala varicoasă sunt adevărate:
A. utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene nu ameliorează simptomatologia
B. este recomandată utilizarea moruatului de Na
C. flebotonicele acţionează prin creşterea tonusului peretelui venos
D. cuprinde procedeul Babcock

E. poate utiliza şi tehnica de congelare – “crioevenare”
(pag. 2235)
C2336032. In sindromul Parks-Weber se constata

A. edem de gamba
B. ulceratii premaleolare pe fata interna a gambei
C. prezenta unor fistule arteriovenoase congenitale
D. obstructii ale arterelor piciorului
E. claudicatie de tip venos
(pag. 2230)
C2336033. Testul Perthes deceleaza

A. tromboflebita superficiala
B. tromboza profunda a sistemului profund gambier
C. tromboza profunda ilio-femurala
D. insuficienta de perforante gambiere
E. insuficienta ostila de safena interna
(pag. 2234)
C2336034. La testul Schwartz

A. reperam prin palpare traiectele venoase subcutanate invizibile la palpare
B. reperam insuficienta ostiala de safena mare
C. reperam insuficienta ostiala de safena mica
D. reperam perforantele gambei
E. reperam vena Giacomini
(pag. 2234)
C2336035. Complicatia cea mai grava a trombozei venoase superficiale este

A. ulcerul venos
B. flegmatia alba dolens
C. flegmatia coerulea dolens
D. sindromul postrombotic
E. embolia pulmonara
(pag. 2235)
C2336036. Operatia CHIVA inseamna

A. ligatura crosei safenei si plasarea de ligaturi pe safena distal de perforantele insuficiente
B. ligatura crosei safenei si plasarea de ligaturi pe safena proximal de perforantele insuficiente
C. plasarea de ligaturi pe safena distal de perforantele insuficiente
D. plasarea de ligaturi pe safena proximal de perforantele insuficiente
E. ligatura crosei safenei
(pag. 2235)
C2336037. Vena Giacomini face legatura intre

A. venele perforante gambiere
B. vena safena magna si vena safena parva
C. sistemul venos superficial si profund
D. venele accesorii ale coapsei
E. venele accesorii ale gambei
(pag. 2232)
C2336038. Teleangiectaziile sunt definite ca venule intradermice cu diametrul de

A. 4 mm
B. 2-4 mm
C. 2 mm
D. 1 mm
E. 1-4 mm
(pag. 2233)
C2336039. Venele reticulare sunt vene subdermice dilatate

A. sub 1mm
B. pina la 4mm
C. de 5-8mm
D. de 6-10mm
E. peste 4mm
(pag. 2232)
C2336040. Boala varicoasa este foarte frecventa;afecteaza

A. 30% din adulti
B. 25% din adulti
C. 60% din adulti
D. 30-50%din adulti
E. 20-50% din adulti
(pag. 2231)
C2536041. Marea vena anastomotică Giacomini este:

A. o anastomoză femuro-poplitee care coboară oblic în eşarfă pe faţa posterioară a coapsei
B. o anastomoză femuro-poplitee care coboară oblic pe faţa anterioară a coapsei
C. o arcadă venoasă între vena safenă internă şi externă
D. o arcadă venoasă între trunchiul safenei interne şi vena Leonardo
E. o anastomoză între crosele celor două safene cu traiect posterior la nivelul coapsei
(pag. 2225)
C2536042. Venele plonjante Delater sunt:

A. comunicante ale sistemelor safeniene la nivel gambier
B. perforante care fac legătura directă între venele tegumentului (extrasafeniene) şi sistemul venos profund
C. perforante care conectează venele profunde cu trunchiul venei safene
D. aparţin grupului de perforante Cockett II
E. sunt perfornate indirecte
(pag. 2225)
C2536043. Durerile de cauza venoasa la nivelul membrelor inferioare:

A. sunt favorizate de ortostatismul prelungit
B. sunt favorizate de compresiunea elastică
C. se accentuează iniţial la mers
D. se remit la mobilizarea articulară pasivă
E. se însoţesc de cianoza membrului afectat
(pag. 2227)
C2536044. Sindromul Klippel-Trenaunay-Weber se datorează:

A. persistenţei sistemului vascular sciatic (dorsal)
B. involuţiei intrauterine a sistemului vascular ventral (artera şi vena primitivă femurală)
C. perturbaţiilor de angiogeneză
D. blocarea vasculogenezei în luna a II-a intrauterină

E. alungirii tisulare a membrului inferior
(pag. 2229)
C2536045. Sindromul Parks-Weber se defineşte prin:

A. prezenţa unor fistule arterio-venoase congenitale
B. angioame tuberoase multiple
C. hemangiom difuz cavernos
D. angiom cutanat lateral şi posterior
E. fibroză intensă perivenoasă
(pag. 2230)
C2536046. Varicele reprezintă modificări ale morfologiei venoase de tipul:

A. dilataţiilor saculare permanente ale venelor epifasciale
B. dilataţiilor tubulare ale venelor epifasciale
C. trombozelor intraluminale organizate ale venelor epifasciale
D. neoangiogenezei venoase
E. inflamaţiei parietale
(pag. 2231)
C2536047. În boala varicoasă staza sângelui în ortostatism este urmată de:

A. deschiderea şunturilor arterio-venoase cu supraîncărcare venoasă
B. deschiderea canalelor arteriale cu supraîncărcare tisulară
C. deschiderea valvulelor şi ineficienţa lor cu refluxul sângelui de sus în jos la nivelul croselor
D. deschiderea valvelor şi ineficienţa lor curefluxul sângelui la nivelul perforantelor indirecte
E. deschiderea şi ineficienţa valvelor sistemelor profund şi superficial
(pag. 2232)
C2536048. In gradul II în clasificarea Hach a insuficienţei venei safene mari se intalneste:

A. reflux şi dilatare până distal de maleolă cu varice de grosimea unui deget
B. dilatare până la gambă (sub genunchi)
C. deschiderea valvei ostiale a venei safene magna cu dilatarea porţiunii iniţiale a safenei
D. dilatarea retrogradă a safenei la coapsă cu insuficienţă valvulară şi dilatare anevrismală până deasupra
genunchiului
E. nici una din cele de mai sus
(pag. 2232)
C2536049. Semnul Homans în tromboflebita membrului inferior constă în:

A. durere la compresiunea musculaturii plantare mediale
B. durere apărută la nivelul gambei prin efectuare pasivă a flexiei dorsale a piciorului
C. durere la scurtarea muşchiului gambei
D. durere în gambă la compresiune cu manşeta tensiometrului
E. durere la compresia gambei
(pag. 2237)
C2536050. Sursa cea mai frecventa a emboliei pulmonare este:

A. tromboflebita de gambă, coapsă sau pelvină
B. cordul drept
C. măduva osoasă a membrelor inferioare
D. lichidul amniotic
E. o formaţiune tumorală
(pag. 2238)
C2536051. In etiologia emboliei grasoase pot fi incriminate:

A. masajul cardiac intern
B. transplantul hepatic
C. arsurile grave
D. traumatismele extremitaţilor cu menţinerea integritaţii osoase
E. plaga penetranta abdominală
(pag. 2247)
C2736052. In boala varicoasa, clasa clinica 3 inseamna:

A. teleangiectazii
B. edem
C. lipodermoscleroza
D. ulceratie vindecata
E. ulceratie activa
(pag. vol. II pag. 2232-2233)
C2836053. In clasificarea Hach a insuficientei venei safene mari, dilatarea acesteia pana la gamba (sub
genunchi), este incadrata in gradul:
A. I
B. II
C. III
D. IV
E. V
(pag. 2232)
C2836054. Clasa 6 CEAP de clasificare a bolii varicoase se deosebeste de clasele anterioare prin
prezenta:
A. teleangiectaziilor
B. edemului
C. ulceratiilor vindecate
D. ulceratiilor active
E. venelor reticulare
(pag. 2232,2233)
C1236055. Etapele evolutiei bolii varicoase sunt:

A. perioada acuta
B. perioada prevaricoasa
C. perioada de stare
D. perioada varicelor constituite
E. perioada complicatiilor bolii
(pag. 2232)
C1236056. Tipurile de varice sunt:

A. telangiectaziile
B. vene reticulare
C. ale colateralelor venelor safene
D. varice tronculare
E. ulcerele varicoase
(pag. 2232)
C1236057. Indicatiile tratamentului chirurgical al varicelor sunt:

A. functionale
B. profilactice
C. etiologice
D. cosmetice
E. complicatiile
(pag. 2235)
C1236058. Teoriile asupra etiopatogeniei bolii varicoase sunt:

A. teoria hidrostatica
B. teoria hipercoagularii sanguine
C. teoria perturbarii productiei endoteliale de prostanoizi si endotelina
D. teoria disfunctiei muschiului neted venos
E. teoria genezei bolii varicoase prin hipoxie
(pag. 2231)
C1236059. Etiopatogenetic, varicele pot fi:

A. congenitale
B. primitive
C. secundare
D. aterosclerotice
E. infectioase
(pag. 2231)
C1236060. Varicele secundare sunt consecinta:

A. ereditatea
B. posttrombotic
C. compresiune pe trunchiurile principale
D. traumatisme externe ale venelor
E. fistule arteriovenoase
(pag. 2231)
C1236061. Complicatiile bolii varicoase netratate sunt:

A. infectia
B. insuficienta venoasa cronica
C. sindrom posttrombotic
D. embolia pulmonara
E. tromboflebita varicoasa
(pag. 2234)
C1236062. In perioada prevaricoasa, semnele subiective sunt:

A. greutate, tensiune in gambe la mers sau ortostatism
B. temperatura 38 grade Celsius
C. cordoane venoase dilatate neregulate
D. edem juxtamaleolar sau gambier
E. tromboflebita varicoasa
(pag. 2232)
C1236063. Scopul tratamentului curativ al varicelor este:

A. functional
B. etiologic
C. morfologic
D. estetic
E. fiziopatologic
(pag. 2235)
C1436064. Varicele secundare apar:

A. post ortostatism prelungit
B. post trombotic
C. prin compresiune pe trunchiurile principale
D. fistule arteriovenoase
E. traumatisme externe ale venelor
(pag. 2231)
C1436065. Teorii asupra etiopatogeniei bolii varicoase:

A. anomalie enzimatica
B. teoria genezei bolii varicoase prin hipoxie
C. teoria disfunctiei muschiului striat venos
D. teoria hihrostatica
E. teoria perturbarii productiei endoteriale de prostanoizi si endotelina
(pag. 2231)
C1436066. In evolutia bolii varicoase apar:

A. tensiune in gambe in decubit
B. edem juxtamaleolar sau gambier
C. parestezii si jena dureroasa in gamba dupa mers sau ortostatism prelungit
D. cordoane neregulate dilatate ce proemina sub tegument
E. complicatii
(pag. 2232)
C1436067. Care din urmatorii factori externi favorizeaza aparitia varicelor:

A. caldura
B. obezitate
C. umiditate
D. avitaminoze
E. ortostism prelungit
(pag. 2231)
C1436068. Care din urmatoarele sunt vene profunde:

A. vena iliaca comuna
B. vena iliaca externa
C. vena safena mare sub genunchi
D. poplitee
E. nonsafeniene
(pag. 2233)
C1436069. Criterii de clasificare CEAP a bolii varicoase a membrelor inferioare:

A. anatomopatologic
B. etiologic
C. morfopatologic
D. clinic
E. anatomic
(pag. 2232)
C1436070. Indicatiile tratamentului chirurgical al varicelor sunt:

A. cosmetice
B. complicatiile bolii varicoase
C. orice forma de varice
D. pentru varice voluminoase cu simptome majore neameliorate medical
E. pentru varice voluminoase fara simptome
(pag. 2235)
C1436071. Tratamentul medical al varicelor cuprinde:

A. antiinflamatorii nesteroidiene
B. flebotrofice si flebotonice
C. IEC
D. compresiv(fase elastice)
E. anticoagulante
(pag. 2235)
C1436072. Complicatiile bolii varicoase:

A. tromboflebita varicoasa
B. insuficienta venoasa cronica evolutie a bolii varicoase timp de 5-10 ani
C. insuficienta venoasa cronica evolutie a bolii varicoase timp de 15-20 ani
D. rupturi ale venelor varicoase
E. gangrena
(pag. 2234)
C1436073. Diagnosticul diferential al varicelor se face cu:

A. adenopatie inghinala
B. hernie ombilicala
C. neuropatii
D. dureri lomboscitice
E. adenopatie axilara
(pag. 2234)
C1436074. Caracteristicele varicelor:

A. frecventa crescuta mai ales la femei (60%)
B. produc ulterior tulburari de hemodinamica
C. sunt dilatatii saculare arteriale permanente
D. produc tulburari de hemodinamica fara alterare parietala
E. au frecventa redusa
(pag. 2231)
C1536075. Care din urmatoarele medicamente utilizate in tratamentul medical al bolii varicoase au
efect flebotonic si flebotrofic:
A. moruat de Na;
B. vitamina E;
C. detralex;
D. antiinflamatoare nesteroidiene;
E. salicilat de Na.
(pag. 2235)
C1536076. Complicatiile bolii varicoase netratate sunt:

A. insuficienta venoasa cronica printr-o evolutie a bolii de 1-5 ani;
B. insuficienta venoasa cronica printr-o evolutie a bolii de 15-20 ani;

C. tromboflebita varicoasa;
D. rupturi spontane ale varicelor;
E. rupturi post-traumatice ale venelor varicoase.
(pag. 2234)
C1536077. Din punct de vedere morfopatologic venele varicoase sunt:

A. sinuoase, formand pachete varicoase;
B. dilatate omogen;
C. dilatate neomogen;
D. cu valve hipertrofiate;
E. cu valve atrofiate.
(pag. 2231)
C1536078. Scleroterapia este indicata in boala varicoasa in urmatoarele situatii:

A. in varice nesistematizate;
B. in varicele mari (in asociatie cu tratament chirurgical);
C. in varicele mari (ca terapie unica);
D. in complicatiile bolii varicoase;
E. in varice voluminoase cu simptome majore neameliorate de tratamentul medical.
(pag. 2235)
C1536079. Sistemul CEAP cuprinde urmatoarele criterii de clasificare a bolii varicoase:

A. etiologia;
B. disfunctia fiziopatologica;
C. clinica;
D. histologia;
E. anatomia.
(pag. 2232)
C1536080. Edemele datorate bolii varicoase au urmatoarele caracteristici:

A. apar cel mai frecvent bilateral;
B. apar la bolnavi cu varice voluminoase;
C. nu cedeaza in repaus;
D. cedeaza la ridicarea membrului inferior deasupra nivelului orizontal;
E. lipsa pulsului la artera pedioasa.
(pag. 2234)
C1536081. Perioada prevaricoasa are urmatoarele simptome:

A. tensiune in gambe la mers sau ortostatism prelungit;
B. claudicatie intermitenta;
C. edem juxtamaleolar sau gambier matinal;
D. edem juxtamaleolar care nu cedeaza in repaus;
E. edem juxtamaleolar sau gambier mai accentuat vesperal, care se remite la repaus.
(pag. 2232)
C1536082. Care din afirmatiile referitoare la varicele primitive sunt adevarate?

A. sunt varice hidrostatice gravitationale;
B. au cauza cunoscuta;
C. apar in prezenta unor factori de risc locali, ereditari si de mediu;
D. au cauza necunoscuta;
E. sunt congenitale.
(pag. 2231)
C1636083. Semnele clinice de referinta pentru calcularea scorului clinic in boala varicoasa sunt:
A. Lungimea dilatarilor venoase.
B. Grosimea pachetelor varicoase.
C. Durerea.
D. Edemul.
E. Numarul pachetelor varicoase.
(pag. 2233)
C1636084. Varicele congenitale apar in:

A. Sindromul Raynaud.
B. Sindromul scalenic.
C. Sindromul Klippel -Trenonaud.
D. Sindromul Paks-Weber.
E. Aplazia congenitala a valvulelor venoase.
(pag. 2231)
C1636085. Tratamentul profilactic al bolii varicoase include.

A. Evitarea sedentarismului.
B. Protejare prin ciorap elastic.
C. Evitarea ortostatismului.
D. Evitarea onstipatieie.
E. Evitarea condimentelor.
(pag. 2235)
C1636086. Tratamentul de urgenta a rupturii varicelor consta in.

A. Repaos cu ridicarea membrului afectat.
B. Bandaj compresiv.
C. Hemostaza chirurgicala.
D. Plasarea unui garou proximal de ruptura.
E. Sclerozare in urgenta.
(pag. 2236)
C1636087. Tulburarile trofice ce apar in fazele avansate ale bolii varicoase sunt:
A. Ulcerul de gabmba.
B. Hiperpigmentatia.
C. Zone de atrofie alba.
D. Scaderea temperaturii cutanate.
E. Dermoepidermita.
(pag. 2232)
C2236088. Varicele pot fi:

A. congenitale
B. primitive
C. terţiare
D. secundare
E. de ordinul patru
(pag. 2231)
C2236089. Varicele congenitale apar în:

A. sindromul Klipel-Feil
B. sindromul Klippel-Trenaunay
C. sindromul Pierre Robin
D. sindromul Parks-Weber
E. sindromul Werner
(pag. 2231)
C2236090. Factori generali care influenţează apariţia varicelor primitive sunt:

A. avitaminozele
B. gravitaţia
C. căldura
D. topografia venelor epifasciale
E. obezitatea
(pag. 2231)
C2236091. Factori generali externi care influenţează apariţia varicelor primitive sunt:
A. avitaminozele
B. gravitaţia
C. căldura
D. infecţiile
E. obezitatea
(pag. 2231)
C2236092. Teoriile asupra etiopatogenezei bolii varicoase sunt:

A. teoria hidrostatică
B. teoria disfuncţiei muşchiului neted venos
C. teoria genezei bolii varicoase prin hipoxie
D. anomalii enzimatice
E. teoria radicalilor liberi de oxigen
(pag. 2231)
C2236093. Varicele secundare pot să apară:

A. în aplazia congenitală a valvelor venoase
B. prin compresiune pe trunchiuri principale
C. consecutiv unor traumatisme externe ale venelor
D. în situaţia unor fistule arteriovenoase
E. posttrombotic
(pag. 2231)
C2236094. Din punct de vedere morfopatologic varicele se caracterizează prin următoarele:

A. valvele venoase sunt hipertrofiate
B. peretele venos prezintă plăci de endoflebită vegetantă
C. dilatarea venelor este omogenă
D. microscopic apare fleboscleroza parietală
E. în jurul venelor apar leziuni de scleroză ale limfaticelor tegumentelor
(pag. 2231)
C2236095. Etape ale evoluţiei bolii varicoase sunt:

A. etapa varicelor secundare
B. perioada complicaţiilor bolii
C. perioada varicelor secundare
D. perioada varicelor constituite
E. perioada varicelor primare
(pag. 2232)
C2236096. Următoarele entităţi reprezintă tipuri de varice:

A. varice tronculare
B. varice în teritoriul unor vene perforante insuficiente
C. vene reticulare
D. vene macroreticulare
E. teleangiectaziile
(pag. 2232)
C2236097. Conform clasificării Hach a insuficienţei venei safene mari se descriu următoarele grade:
A. gradul II – dilatarea până la gambă
B. gradul III – dilatarea până la gambă
C. gradul IV – dilatarea până la gambă
D. gradul I – dilatarea retrogradă a safenei la coapsă
E. gradul IV – reflux şi dilatare până distal de maleolă
(pag. 2232)
C2236098. Conform clasificării Hach a insuficienţei venei safene mari se descriu următoarele grade:
A. gradul IV – dilatarea până la gambă
B. gradul III – dilatarea până la gambă
C. gradul II – dilatarea retrogradă a safenei la coapsă
D. gradul I – dilatarea retrogradă a safenei la coapsă
E. gradul IV – reflux şi dilatare până distal de maleolă
(pag. 2232)
tipuri de criterii de clasificare:
A. E = extensia
B. E = etiologia
C. P = disfuncţia fiziopatologică
D. P = morfopatologia
E. P = prezenţa pulsului arterial
(pag. 2232)
clase în cadrul clasificării clinice:
A. Clasa 1 – teleangiectazii sau vene reticulare
B. Clasa 3 – vene varicoase
C. Clasa 2 – vene varicoase
D. Clasa 3 – modificări cutanate cu ulceraţie activă
E. Clasa 4 – modificări cutanate cu ulceraţie vindecată
(pag. 2232-33)
C2236101. Sistemul CEAP de clasificare a bolii varicoase a membrelor inferioare cuprinde în cadrul
clasificării etiologice:
A. EP – primar – cu cauze cunoscute
B. EP – primar – cu cauză nedeterminată
C. ES – secundar – cu cauze cunoscute
D. ES – secundar – cu cauză nedeterminată
E. EC – congenital
(pag. 2233)
C2236102. Sistemul CEAP de clasificare a bolii varicoase a membrelor inferioare cuprinde între venele
superficiale din clasificarea anatomică:
A. vena iliacă externă
B. vena safenă mică
C. vena safenă mare sub genunchi
D. vena iliacă internă
E. vena poplitee
(pag. 2233)
C2236103. Sistemul CEAP de clasificare a bolii varicoase a membrelor inferioare cuprinde între venele
profunde din clasificarea anatomică:
A. vena iliacă externă
B. vena safenă mică
C. vena safenă mare sub genunchi
D. vena iliacă internă
E. vena poplitee
(pag. 2233)
C2236104. Sistemul CEAP de clasificare a bolii varicoase a membrelor inferioare cuprinde în cadrul
clasificării fiziopatologice:
A. reflux
B. mecanism primar
C. mecanism secundar
D. obstrucţie
E. obstrucţie şi reflux
(pag. 2233)
C2236105. Scorul disfuncţiei venoase cronice din cadrul sistemului CEAP de clasificare a bolii
varicoase a membrelor inferioare se bazează pe următoarele criterii individuale:
A. etiologic
B. anatomic
C. fiziopatologic
D. clinic
E. scor de incapacitate
(pag. 2233)
C2236106. Scorul clinic din cadrul sistemului CEAP de clasificare a bolii varicoase a membrelor
inferioare cuprinde următoarele simptome şi semne:
A. claudicaţie venoasă
B. durere
C. temperatură locală
D. durata ulcerului
E. localizarea ulcerului
(pag. 2233)
inferioare se acordă câte un punct în următoarele situaţii:
A. durere severă, necesită analgezice
D. durata ulcerului > 3 luni
E. numărul ulcerelor – multiple
(pag. 2233)
(pag. 2233)
inferioare se acordă câte un punct în următoarele situaţii:
A. durere absentă
B. edem sever
C. pigmentaţie localizată
D. recurenţa ulcerului – o dată
E. numărul ulcerelor – unic
(pag. 2233)
B. pigmentaţie extinsă
C. lipodermatoscleroza localizată
(pag. 2233)
C2236111. Între testele venoase funcţionale se numără:

A. testul Trendelenburg-Brodie
B. testul Mahorner-Ochsner
C. testul Klippel-Trenaunay
D. testul Linton
E. testul tusei
(pag. 2233-34)
C2236112. Testul Mahorner Ochsner:

A. studiază funcţia venoasă
B. este identic cu testul Trendelenburg-Brodie
D. permite o mai exactă reperare a refluxului şi localizarea perforantelor
(pag. 2233-34)
C2236113. Testul Marmasse:

A. studiază funcţia venoasă
B. este identic cu testul Linton
D. utilizează percuţia în regiunea poplitee la pacientul cu genunchiul uşor flectat
(pag. 2233-34)
C2236114. Dintre explorările paraclinice utilizate în patologia venelor:
A. ultrasonografia Doppler este o metodă neinvazivă

B. ultrasonografia Doppler este o metodă invazivă
C. flebografia este o metodă neinvazivă
D. flebografia se practică de rutină
E. flebografia este o metodă minim invazivă
(pag. 2234)
C2236115. Complicaţii care apar în evoluţia bolii varicoase netratate sunt:

A. insuficienţa venoasă cronică
B. tromboflebita varicoasă
C. rupturi spontane ale venelor varicoase
D. purpura
E. apariţia de angiosarcoame
(pag. 2234)
C2236116. În tromboflebita varicoasă:

A. apar dureri la nivelul unor pachete varicoase anterior permeabile
B. vena trombozată se palpează ca un cordon dur, nedepresibil
C. procesul de tromboflebită se poate extinde şi la sistemul venos profund
D. tromboflebita nu se extinde niciodată la sistemul venos profund
E. edemul tegumentului este necaracteristic
(pag. 2235)
C2236117. Tratamentul profilactic al varicelor cuprinde:

A. evitarea sporturilor cu efort fizic static
B. balneofizioterapia
C. evitarea obezităţii, sedentarismului, ortostatismului, constipaţiei
D. endochirurgia venoasă
E. flebotonice şi flebotrofice
(pag. 2235)
C2236118. Metode de tratament curativ în boala varicoasă sunt:

A. chirurgia
B. tratament medical
C. tratament profilactic
D. balneofizioterapia
E. scleroterapia
(pag. 2235)
C2236119. Tratamentul medical în boala varicoasă cuprinde:

A. scleroterapia
B. tehnica de stripping
C. antiinflamatorii nesteroidice
D. flebotonice şi flebotrofice
E. tehnica de congelare – “crioevenare”
(pag. 2235)
C2236120. Tratamentul chirurgical în boala varicoasă cuprinde:

A. scleroterapia
B. tehnica de stripping
C. antiinflamatorii nesteroidice
D. flebotonice şi flebotrofice
E. tehnica de congelare – “crioevenare”

(pag. 2235)
C2236121. Indicaţiile chirurgicei în boala varicoasă sunt:

A. funcţionale (varice voluminoase cu simptome majore neameliorate medical)
B. exclusiv cosmetice
C. cosmetice
D. complicaţiile bolii varicoase
E. exclusiv complicaţiile bolii varicoase
(pag. 2235)
C2236122. Următoarele afirmaţii privind tratamentul chirurgical în boala varicoasă sunt adevărate:
A. scleroterapia reprezintă o variantă de stripping
B. cuprinde şi tehnici de revalvulări venoase
C. operaţia CHIVA reprezintă o tehnică de revalvulare venoasă
D. tratamentul chirurgical clasic urmăreşte suprimarea refluxului
E. tratamentul chirurgical clasic este reprezentat de revalvularea venoasă
(pag. 2235)
C2236123. Următoarele afirmaţii privind scleroterapia în boala varicoasă sunt adevărate:

A. scleroterapia reprezintă o variantă de stripping
B. injectarea substanţei poate fi ghidată prin eco-doppler
C. realizează tromboza locală a venei injectate urmată de fibroză
D. expune pacientul la mai puţine riscuri decât chirurgia în sclerozarea croselor
E. utilizează substante ca polietilenetoxisclerol, moruat de Na
(pag. 2235-36)
C2236124. Următoarele afirmaţii privind tratamentul tromboflebitei varicoase sunt adevărate:

A. tratamentul anticoagulant este întotdeauna considerat ca fiind excesiv
B. constă în repaus şi evitarea ortostatismului
C. cuprinde operaţia CHIVA
D. local poate utiliza unguente cu lasonil
E. se pot utiliza antiinflamatorii (fenilbutazonă)
(pag. 2235-36)
C2236125. Următoarele afirmaţii privind tratamentul rupturilor venelor varicoase sunt adevărate:
A. ca prim ajutor se va plasa un garou proximal de ruptură
B. se recomandă repaus cu ridicarea membrului afectat
C. se recomandă bandaj compresiv cu o pelotă aplicată direct pe plagă
D. în caz de ruptură externă se utilizează operaţia CHIVA
E. în caz de ruptură externă se utilizează tehnica Kistner
(pag. 2235-36)
C2336126. Edemul venos apare

A. in conditii de stres
B. la mars fortat
C. in ortostatism prelungit
D. se reduce la repaus in decubit dorsal
E. este accentuat seara si redus dimineata
(pag. 2227)
C2336127. Insuficienta valvulara ostiala determina
A. trecerea singelui din sistemul venos profund in cel superficial

B. trecerea singelui din vena safena mare in vena femurala
C. trecerea singelui din vena safena externa in vena poplitee
D. trecerea singelui din vena femurala in vena safena mare
E. trecerea singelui din vena poplitee in vena safena mica
(pag. 2232)
C2336128. Testul Trendelenburg-Brodie deceleaza

A. insuficienta ostiala de safena interna
B. tromboza venoasa profunda
C. tromboza venoasa superficiala
D. Insuficienta unor vene perforante gambiere
E. insuficienta de perforanta hunteriana
(pag. 2233)
C2336129. Tromboflebita varicoasa se manifesta prin

A. eritem la nivelul tegumentelor de deasupra si edem la inspectie
B. ulceratie superficiala
C. dureri localizate la nivelul unor pachete varicoase anterior permeabile
D. cordon dur nedepresibil la palpare
E. dureri in stinghie
(pag. 2235)
C2336130. Procesul de tromboza superficiala se extinde

A. retrograd
B. anterograd
C. la vena safena interna si externa
D. prin intermediul crosei in sistemul venos profund
E. la venele piciorului
(pag. 2235)
C2336131. Scopul tratamentului curativ al varicelor este

A. functional(suprimarea refluxului)
B. hemodinamic(scaderea presiunii in derm)
C. morfologic (desfiintarea venelor)
D. fiziopatologic(desfiintarea presiunii ostiale)
E. estetic
(pag. 2235)
C2336132. Detralex actioneaza prin

A. cresterea tonusului si calitatii peretelui venos
B. restabilirea permeabilitatii capilare
C. cresterea fluiditatii singelui
D. ameliorarea drenajului limfatic
E. reducerea edemelor
(pag. 2235)
C2336133. Scleroterapia se realizeaza cu

A. glucoza hipertona
B. polietilenetoxisclerol
C. moruat de sodiu
D. solutie Ringer
E. salicilat de sodiu
(pag. 2235)
C2336134. Tratamentul chirurgical clasic presupune

A. insailari cu catgut
B. crosectomie de safena interna sau externa
C. ligatura perforantelor insuficiente pe cale directa sau laparoscopica
D. grefa de piele peste ulceratie
E. excizia venelor accesorii
(pag. 2235)
C2336135. Indicatiile chirurgie sunt

A. functionale
B. hemodinamice
C. cosmetice
D. complicatiile bolii varicoase
E. fiziopatologice
(pag. 2235)
C2336136. Interventia clasica a varicelor se realizeaza

A. cu anestezie rahidiana
B. peridurala
C. intubatie orotraheala
D. anestezie locala si sedare
E. anestezie intravenoasa de scurta durata
(pag. 2236)
C2336137. Crosa venei safene interne se sectioneaza si ligatureaza

A. razant la abusarea in vena femurala
B. la 1 cm deasupra abusarii in vena femurala
C. odata cu colateralele care dreneaza in ea
D. fara colateralele ce varsa la acest nivel
E. la 5 cm inainte de abusare in vena femurala
(pag. 2236)
C2336138. Clasificarea CEAP cuprinde patru tipuri de criterii:

A. clinica
B. disfunctia fiziopatologica
C. anatomica
D. disfunctia presionala
E. etiologica
(pag. 2232)
C2336139. Tratamentul anticoagulant in tromboflebita superficiala

A. este excesiv si contraindicat in formele localizate
B. se aplica in toate situatiile
C. devine necesar in formele extinse
D. devine necesar cind venele perforante sunt insuficiente
E. Il asociem cu antibioterapie
(pag. 2236)
C2336140. In cazul rupturilor venoase
A. se aplica garou sub ruptura

B. se aplica garou deasupra rupturii
C. se ridica membrul afectat
D. se aplica bandaj compresiv cu o pelota
E. se trec 1-2 fire pe sub vena
(pag. 2236)
C2336141. Testul Mahorner-Ochsner (3 garouri);

A. permite localizarea refluxului ostial al safenei interne
B. permite localizarea refluxului ostial al safenei externe
C. inseamna aplicarea a doua garouri la coapsa si unul la gamba
D. permite localizarea refluxurilor venelor perforante
E. inseamna aplicarea a doua garouri la gamba si unul la coapsa
(pag. 2234)
C2536142. Venele membrelor inferioare se împart,în funcţie de raportul cu fascia în:

A. vene superficiale
B. vene intermediare
C. vene profunde
D. vene comitante
E. vene de legatură
(pag. 2225)
C2536143. La gambă vena safenă internă primeşte urmatorii afluenţi:

A. vena Giacomini
B. vena safenă anterioară superficială
C. vena Cruveilhier
D. vena Leonardo
E. vena safenă accesorie profundă
(pag. 2225)
C2536144. Vena safena externa prezintă o variabilitate de varsare în vena poplitee :

A. printr-o crosă orientată ventral
B. vena safena externa se uneşte cu vena gastrocnemianului lateral
C. vena safena externa se varsa la un la nivel jos sau înalt în fosa poplitee
D. uneori există o vena superficială în continuarea safenei
E. vena safena externa se varsa in poplitee printr-o retea plexiforma
(pag. 2225)
C2536145. Dintre perforantele gambei fac parte:

A. perforantele Cockett
B. perforanta Boyd
C. perforantele Dodd
D. perforanta Bassi
E. perforanta Hach
(pag. 2226)
C2536146. Factorii care îngreunează circulaţia venoasă sunt:

A. vis-a-tergo
B. forţa de forfecare pe valve
C. forţa gravitaţională
D. viscozitatea sângelui
E. presa abdominală
(pag. 2227)
C2536147. În tabloul clinic al bolilor venelor, edemul membrelor afectate:

A. este un simptom funcţional
B. apare imediat la trecerea din clino în ortostatism
C. este neremisiv odată instalat
D. apare după ortostatism prelungit
E. se remite la repaos în decubit dorsal
(pag. 2227)
C2536148. Sindromul Klippel-Trenaunay-Weber se caracterizează prin:

A. alungirea hipertrofică a membrului
B. varice
C. angiom cavernos
D. agenezie venoasă
E. angiom plan tuberos
(pag. 2229)
C2536149. Leziunile venoase în sindromul Klippel-Trenaunay-Weber constau în:

A. agenezie, atrofie, stenoză venoasă
B. fibroză perivenoasă cu strangularea venei
C. tromboza secundară venoasă
D. bridă congenitală
E. hipertrofie periostală
(pag. 2229-2230)
C2536150. Factorii locali incriminaţi în etiopatogenia varicelor primitive sunt:

A. gravitaţia
B. viscozitatea sanguină
C. obezitatea
D. multiparitatea
E. situarea epifascială a venelor insuficient valvulate fără sprijin muscular
(pag. 2231)
C2536151. În boala varicoasă leziunile microscopice sunt de tipul:

A. flebosclerozei parietale
B. displaziei endoteliale
C. displaziei ţesutului elastic cu fragmentarea reticulinei
D. displaziei ţesutului conjunctiv cu aranjament neregulat al fibrelor
E. transformarea miocitelor contractile în miocite metabolice
(pag. 2231)
C2536152. Următoarele elemente clinice nu intră în clasele CEAP (sistemul de clasificare a bolii
varicoase):
A. eritemul
B. teleangiectazii sau vene reticulare
C. edemul
D. necroză cutanată parcelară
E. pigmentarea
(pag. 2232)
C2536153. Percuţia se foloseşte în următoarele teste venoase funcţionale:

A. Linton
B. Schwartz
C. Pertes
D. Mahorner
E. Marmasse
(pag. 2233)
C2536154. Complicaţii ale bolii varicoase pot fi urmatoarele:

A. tromboflebita varicoasă
B. insuficienţa cardiacă
C. insuficienţa venoasă cronică
D. hematomul subfascial
E. gangrena uscată
(pag. 2234)
C2536155. Tratamentul chirurgical în boala varicoasă include:

A. crosectomii
B. stripping
C. operaţia Chiva
D. revalvulări venoase tehnica Kistner
E. trombectomia
(pag. 2235)
C2536156. Factorii determinanţi în boala tromboembolică sunt:

A. traumatismele
B. leziunea parietală venoasă
C. staza venoasă
D. anticoncepţionalele
E. hipercoagulabilitatea
(pag. 2236)
C2536157. Tromboflebita migratorie apare în:

A. infecţii de focar
B. neoplazii
C. sindrom Leriche
D. boala Buerger
E. ricketsiioze
(pag. 2238)
C2536158. Care din următoarele complicaţii apartin bolii tromboembolice:

A. sindromul posttrombotic
B. insuficienţa venoasă cronică
C. gangrena arterială
D. embolia pulmonară
E. nici una dintre cele de mai sus
(pag. 2238)
C2536159. Diagnosticul diferenţial al emboliei pulmonare se face cu:

A. infarctul miocardic
B. hernia hiatală voluminoasă
C. astmul bronşic
D. anevrismul disecant de aortă

E. sindromul Mallory-Weiss
(pag. 2239)
C2536160. Posibilităţile de evoluţie ale trombului în sindromul posttrombotic sunt:

A. organizare fibroconjunctivă
B. repermeabilizare completă - de regulă
C. repermeabilizare prin canale colectoare
D. repermeabilizare unicanalară
E. repermeabilizare multicanalară
(pag. 2239)
C2536161. Tipuri de sindrom posttrombotic sunt următoarele:

A. tipul obstructiv
B. tipul ocluziv
C. tipul restrictiv
D. tipul cu reflux
E. tipul constrictiv
(pag. 2239)
C2536162. Contraindicaţiile fibrinolizei în tromboza acută venoasa sunt urmatoarele :

A. vîrsta pacientului peste 65 ani
B. infarctul miocardic acut
C. operaţii recente
D. ulcer gastric
E. BPCO
(pag. 2240)
C2536163. În stadiul III al emboliei pulmonare:

A. simptomatologia constă în dispnee şi colaps
B. necesita investigare rapidă angiografică
C. obliterarea arterei pulmonare sub 50% impune intervenţia chirurgicală
D. apare şocul şi dispnee accentuată
E. nu se administrează heparină
(pag. 2241)
C2536164. Tromboflebita secundară a membrului superior poate apare:

A. după tumori axilare sau adenopatii
B. după cateterizarea venei safene pentru masurarea PVC
C. prin compresiunea în defileul toracic a venei jugulare
D. dupa traumatismele directe
E. dupa radioterapia
(pag. 2241)
C2536165. Sindromul Budd-Chiari:

A. este tromboza venei porte
B. se caracterizeaza prin hepatomegalie,ascită,insuficienţa hepatică
C. tratamentul constă în anastomoză porto-cavă
D. simulează abdomenul acut de tip ocluziv
E. evoluţia este spre infarctul intestinal
(pag. 2242)
C2536166. Intre cauzele determinante ale insuficienţei venoase cronice se numara:

A. malformaţiile arteriale congenitale
B. fistulele arterio-venoase
C. varicele hidrostatice cu sistem venos superficial si profund compensat
D. sindromul postflebitic
E. boala Paget Schroetter
(pag. 2242)
C2536167. La examenul local al membrelor inferioare cu insuficienţa venoasă cronică se poate

constata:
A. edem extins,persistent în repaus
B. ulcertrofic plantar
C. dermatită de staza
D. pigmentaţii brune
E. atrofia albă
(pag. 2243)
C2536168. Care dintre urmatoarele sindroame nu se incadreaza in formele clinice particulare de

insuficienţă venoasă cronică:
A. sindromul Klippel-Trenaunay
B. sindromul Cockett
C. sindromul Parks-Weber
D. sindromul Martorell
E. sindromul solear
(pag. 2244)
C2536169. In etiologia sindromului de obstrucţie al venei cave superioare pot fi implicate urmatoarele
boli:
A. cancerul lobar superior al plamînului stîng
B. hematom mediastinal compresiv
C. boala Hodgkin
D. guşă nodulara mare
E. mediastinită fibroasă
(pag. 2246)
C2536170. Simptomatologia emboliei grasoase poate include:

A. diplopie sau cecitate
B. hematurie masivă care este regulă
C. insuficienţă cardiacă dreaptă
D. peteşii hemoragice ale dermului
E. hemoragii subconjunctivale
(pag. 2247)
C2736171. Diagnosticul diferential al bolii varicoase se face cu:

A. adenopatii inghinale
B. hernia inghinala
C. arteriopatii
D. neuropatii
E. lipodistrofii
(pag. vol. II pag. 2234)
C2736172. Testul Trendelenburg- Brodie in diagnosticul bolii varicoase:

A. utilizeaza 3 garouri
B. este pozitiv sub 30 sec.

C. reflecta insuficienta ostiala
D. reflecta insuficienta venelor perforante
E. reflecta obstructia axului venos profound
(pag. vol. II pag. 2233-2234)
C2836173. Etiologia varicelor congenitale include:

A. sindromul Parks-Weber
B. sindromul Gilbert
C. sindromul Klippel-Trenaunay
D. sindromul posttrombotic
E. sindromul Peutz-Jeghers
(pag. 2231)
C2836174. Factori etiologici generali ai varicelor primitive sunt:

A. gravitatia
B. profesia
C. obezitatea
D. fistulele arterio-venoase
E. sarcina
(pag. 2231)
C2836175. Care din urmatoarele tipuri de varice nu duc la ulceratii:

A. varice ale colateralelor venelor safene
B. varicele tronculare
C. teleangiectaziile
D. varicele din teritoriul unor vene perforante
E. venele reticulare
(pag. 2232)
C2836176. Clasa 4 CEAP de clasificare a bolii varicoase include:

A. eczeme venoase
B. edem
C. ulceratii vindecate
D. lipodermoscleroza
E. vene reticulare
(pag. 2232,2233)
C2836177. Semnul trendelenburg i:

A. apare in cadrul testului Linton
B. apare in cadrul testului Trendelenburg-Brodie
C. indica insuficienta ostiala
D. indica insuficienta unor vene perforante
E. nici un raspuns corect
(pag. 2233,2234)
C2836178. Diagnosticul diferential al varicelor include:

A. hernia crurala
B. adenopatiile axilare
C. dureri lombosciatice
D. dureri articulare
E. neuropatii
(pag. 2234)
C2836179. Extirparea venelor patologice prin stripping este utilizata in urmatoarele procedee:
A. Babcock
B. Kistner
C. Terier-
D. Muller
E. Branzeu
(pag. 2235)
C2836180. Indicatiile chirurgiei varicelor sunt:

A. functionale
B. cosmetice
C. complicatiile bolii varicoase
D. tromboza axului venos profund
E. pileflebita
(pag. 2235)
Tema nr. 37
Reechilibrarea hidro-electrolitica a bolnavului chirurgical
BIBLIOGRAFIE:
C1237001. Reglarea hormonului antidiuretic (ADH) se realizeaza prin:

A. Scaderea osmolaritatii stimuleaza secretia de ADH
B. Deshidratarea spatiului extracelular stimuleaza productia de ADH
C. Distensia atriala stanga stimuleaza productia de ADH
D. Corticoizii si Ca au efect inhibitor asupra ADH
E. Agentii adrenergici au efect inhibitor asupra secretiei de ADH
(pag. 302)
C1337002. Necesarul zilnic de Na este de:

A. 1 - 4 mmol/kgc/24ore
B. 10 - 40 mmol/kgc/24ore
C. 100 mmol/kgc/24ore
D. 0,1 - 0,4 mmol/kgc/24ore
E. 0,7 - 3 mmol/kgc/24ore
(pag. 306)
C1337003. Sectorul intravascular reprezinta:

A. 5% din greutatea corporala
B. 10% din greutatea corporala
C. 15% din greutatea corporala
D. 20% din greutatea corporala
E. 25% din greutatea corporala
(pag. 301)
C1337004. Aldosteronul actioneaza la nivelul:

A. Tubului proximal
B. Ramului descendent al ansei Henle
C. Segmentului subtire al ansei Henle
D. Tubului distal
E. Tubului colector
(pag. 301)
C1337005. Apa organismului este dispersata in doua sectoare principale:

A. Sectorul intracelular si sectorul intravascular
B. Sectorul intracelular si sectorul transcelular
C. Sectorul intracelular si sectorul extracelular
D. Sectorul interstitial si sectorul intravascular
E. Sectorul extracelular si sectorul interstitial
(pag. 301)
C1337006. Necesarul bazal de lichide la adult este de:

A. 5 ml/kgc/24ore
B. 10 - 15 ml/kgc/24ore
C. 30 - 40 ml/kgc/24ore
D. 80 - 90 ml/kgc/24ore
E. 100 - 120 ml/kgc/24ore
(pag. 305)
C1337007. In tratamentul deshidratarii intracelulare sunt indicate:

A. Macromolecule
B. Solutii hipertone de NaCl
C. Solutii hipotone (glucoza 2,5%, 5%)
D. Sange si plasma
E. Albumina umana
(pag. 304)
C1437008. Care dintre urmatoarele semne clinice nu apare in cadrul deshidratarii intra si extracelulare
A. pliu cutanat persistent
B. edeme
C. sete
D. uscaciunea mucoaselor
E. febra
(pag. 304)
C1437009. Urmatoarele afirmatii referitoare la hormonul antidiuretic sunt adevarate, cu o exceptie:

A. este un polipeptid cu 7 aminoacizi
B. este sintetizat de nucleii supraoptici neuro-hipofizo-talamici
C. mecanisme de reglare a secretiei de ADH in sensul stimularii acesteia sunt: cresterea osmolaritatii,
stressul, durerea
D. distensia atriala stanga stimuleaza secretia de ADH
E. PG E inhiba secretia de ADH
(pag. 302)
C1437010. In cadrul tulburarilor bilantului hidric, cauze ale excesului de apa sunt urmatoarele, cu o
exceptie:
A. aport crescut de apa
B. insuficienta cardiaca congestiva
C. insuficienta renala acuta oligoanurica
D. insuficienta hepatica cu ascita
E. Insuficienta renala acuta in faza poliurica
(pag. 302)
C1437011. Necesarul zilnic de K+ normal este de:

A. 0,5 mmol/kg/zi
B. 5 mmol/kg/zi
C. 0,7-3 mmol/kg/zi
D. 0,1-0,4 mmol/kg/zi
E. 25-40 mmol/kg/zi
(pag. 307)
C1437012. Dupa Bergman cantitatea de lichide administrata unui bolnav este suma dintre necesarul
hidric de repaus si:
A. 300ml daca turgorul este scazut , pliul cutanat persistent
B. 500 ml daca limba , axilele si tegumentele pubiene sunt usacte
C. 1200 ml daca globii oculari sunt hipotoni, infundati
D. 500 ml daca bolnavul este in soc

E. 1200 ml daca bolnavul este in soc
(pag. 305)
C1437013. In care din urmatoarele situatii nu apare hipopotasemia:

A. diaree
B. aport insuficient de potasiu
C. insuficienta renala acuta si cronica
D. alcaloza metabolica
E. poliurie
(pag. 303)
C1437014. Semne de laborator in deshidratarea intracelulara sunt urmatoarele cu exceptia:

A. hiponatremie
B. hipercloremie
C. hiperosmolaritate plasmatica
D. hipernatremie
E. Ht normal
(pag. 304)
C1537015. Apa organismului este dispersata in doua sectoare: intracelular si extracelular. Ce procent
din greutatea corporala reprezinta sectorul extracelular:
A. 30%;
B. 20%;
C. 15%;
D. 40%;
E. 25%.
(pag. 301)
C1537016. Tulburarile bilantului hidric prin exces de apa pot sa apara in:
A. insuficienta cardiaca congestiva;
B. ocluzii intestinale;
C. come;
D. insuficienta cortico-suprarenala;
E. diabet insipid.
(pag. 302)
C1537017. Pentru reechilibrarea hidro-electrolitica este necesara calcularea pierderilor prin:

A. varsaturi, diureza, aspiratii, febra;
B. sputa;
C. rinoree;
D. rinolicvoree;
E. otoragie.
(pag. 305)
C1537018. Diagnosticul de hiperhidratare intracelulare este evocat de:

A. hiponatremie;
B. hipernatremie;
C. hipercloremie;
D. hipopotasemie;
E. hipermagneziemie.
(pag. 305)
C1537019. Corpul uman contine apa in proportii variabile, in functie de varsta, sex, grad de obezitate,
etc. La barbatul tanar acest procent este de:
A. 55-60%;
B. 70-80%;
C. 80-85%;
D. 80-90%;
E. 75-85%.
(pag. 301)
C1537020. Semnul EKG caracteristic in hiperpotasemie este:

A. QRS largit cu T inalt, ascutit, simetric;
B. bradicardie sinusala;
C. flutterul atrial;
D. ritmul idioventricular;
E. aritmia extrasistolica ventriculara.
(pag. 303)
C1637021. Deficitul de Na+ se calculeaza dupa formula:

A. (mEqNa+ total – Na+ actual)xGx0,6
B. (mEqNa+ normal – Na+ actual)xGx0,3
C. (mEq Na+ normal – Na+ actual)xGx0,6
D. (mEqNa+ total – Na+ actual)xGx0,3
E. (mEqNa+ normal – Na+ actual)xGx0,4
(pag. 306)
C1637022. Doza orara maxima de K+ este:

A. 10 mEq din cauza riscului de stop cardiac
B. 20-50 mEq
C. 20-40 mEq
D. 100 mEq
E. 50-60 mEq
(pag. 307)
C1637023. Necesarul zilnic de fosfati este de:

A. 10-15 mmol/24h
B. 25-40 mmol/24h
C. 30-50 mmol/24h
D. 40-60 mmol/24h
E. 20-25 mmol/24h
(pag. 307)
C1637024. Necesarul zilnic de magneziu al unui adult este de:

A. 0,5 mmol
B. 0,5-1 mEq/kg
C. 1-2 mEq/kg
D. 0,2-0,5 mmol/kg
E. 0,1-0,4 mmol/kg
(pag. 307)
C1637025. Cand Kaliemia este sub 3mEq/l, pentru cresterea potasemiei cu 1mEq/l se recomanda:
A. 50-100 mEq K+
B. 200-300 mEq K+
C. 200-400 mEq K+
D. 300-500 mEq K+
E. 20-50 mEq K+
(pag. 307)
C1637026. Cind calculul necesarului hidric sumeaza o cantitate care depasesete toleranta
organismului, lichidele vor fi esalonate astfel:
A. in primele 24 ore
B. pe 3-5 zile
C. pe 2-3 zile
D. pe o saptamana
E. in primele 24-48 ore
(pag. 305)
C2237027. Următoarele afirmaţii privind aldosteronul sunt adevărate:

A. este un hormon glucocorticoid
B. acţionează la nivelul celulelor renale tubulare distale
C. acţionează la nivelul celulelor renale tubulare proximale
D. este sintetizat în medulara suprarenalei
E. antagonizează resorbţia sodiului
(pag. 301)
C2237028. Reprezintă ipoteze privind mecanismul de acţiune al aldosteronului:

A. efect inotrop negativ
B. inactivează pompa de sodiu
C. ipoteza permeaţiei – scade permeabilitatea celulei la sodiu
D. reabsorbţia sodiului în schimbul fosfatului
E. activează pompa de sodiu
(pag. 302)
C2237029. Hiponatremia poate să apară:

A. datorită aportului insuficient de apă
B. post agresiune (paradoxul sodiului)
C. în traheostomii
D. în traheostomii
E. în transpiraţii
(pag. 303)
C2237030. Următoarele afirmaţii despre hiperpotasemie sunt adevărate:

A. apare la o diureză mai mare de 1200 ml/24 ore
B. apare în alcaloza metabolică
C. pe ECG se poate evidenţia T aplatizat
D. poate să apară în hemoliză
E. apare în fistule digestive
(pag. 303)
C2237031. În deshidratare poate să apară:

A. edem pulmonar
B. tahicardie
C. edem cerebral
D. ARDS
E. TA crescută
(pag. 303)
C2237032. Cauze ale deshidratării intra şi extracelulare sunt:

A. hipersecreţie de ADH
B. coma hiperosmolară
C. insuficienţa renală
D. ciroza ascitogenă
E. insuficienţa cardiacă
(pag. 304-5)
C2237033. Cauze ale hiperhidratării intra şi extracelulare sunt:

A. hipersecreţie de ADH
B. coma hiperosmolară
C. poliuria osmotică
D. acido-cetoza diabetică
E. diareea
(pag. 305)
C2237034. Conform schemei Bergman pentru cazurile pentru care nu se poate face un calcul al
pierderilor sunt adevărate următoarele afirmaţii:
A. se adaugă 500 ml dacă limba, axilele, tegumentele pubiene sunt uscate
B. se adaugă 700 ml dacă limba, axilele, tegumentele pubiene sunt uscate
C. se adaugă 500 ml dacă turgorul este scăzut, pliul cutanat persistent
D. se adaugă 700 ml dacă turgorul este scăzut, pliul cutanat persistent
E. se adaugă 300 ml dacă globii oculari sunt hipotoni, înfundaţi
(pag. 305)
C2237035. Următoarele afirmaţii despre reechilibrarea electrolitică sunt adevărate:

A. necesarul zilnic fosfaţi este de 2,5-4 mmoli/24 h
B. necesarul zilnic de K+ normal este de 20-40 g/24 h
C. necesarul zilnic de magneziu este de 0,1-0,4 mmol/kg/24 h
D. necesarul zilnic de calciu este de 1-4 mmol/kg/24 h
E. necesarul zilnic de sodiu normal este de 0,1-0,4 mmoli/kg/24 h
(pag. 306-7)
C2237036. În deshidratarea extracelulară poate să apară:

A. Ht scăzut
B. Hb scăzută
C. hemoconcentraţie
D. ureea sangvină scăzută
E. creatinina sangvină scăzută
(pag. 304)
C2237037. Cauze renale ale deshidratării intracelulare sunt:

A. glomerulonefrita acută
B. hipotiroidia
C. hipercorticismul
D. diureza osmotică
E. hiperaldosteronismul
(pag. 304)
C2237038. În hiperhidratarea extracelulară poate să apară:

A. Ht crescut
B. PVC scăzut
C. Ht scăzut
D. Hb crescută
E. proteinele crescute
(pag. 304)
C2337039. Apa organismului este dispersata in doua sectoare principale:

A. Sectorul intracelular si sectorul intravascular
B. Sectorul intracelular si sectorul transcelular
C. Sectorul intracelular si sectorul extracelular
D. Sectorul interstitial si sectorul intravascular
E. Sectorul extracelular si sectorul interstitial
(pag. 301)
C2337040. Sectorul intravascular reprezinta:

A. 5% din greutatea corporala
B. 10% din greutatea corporala
C. 15% din greutatea corporala
D. 20% din greutatea corporala
E. 25% din greutatea corporala
(pag. 301)

A. Tubului proximal
B. Ramului descendent al ansei Henle
C. Segmentului subtire al ansei Henle
D. Tubului distal
E. Tubului colector
(pag. 301)
C2337042. In tratamentul deshidratarii intracelulare sunt indicate:

A. Macromolecule
B. Solutii hipertone de NaCl
C. Solutii hipotone (glucoza 2,5%, 5%)
D. Sange si plasma
E. Albumina umana
(pag. 304)
C2337043. Necesarul bazal de lichide la adult este de:

A. 5 ml/kgc/24ore
B. 10 - 15 ml/kgc/24ore
C. 30 - 40 ml/kgc/24ore
D. 80 - 90 ml/kgc/24ore
E. 100 - 120 ml/kgc/24ore
(pag. 305)
C2337044. Necesarul zilnic de Na este de:

A. 1 - 4 mmol/kgc/24ore
C. 100 mmol/kgc/24ore
D. 0,1 - 0,4 mmol/kgc/24ore
E. 0,7 - 3 mmol/kgc/24ore
(pag. 306)
C2537045. Corpul uman contine apa in proportii variabile in functie de varsta, sex, grad de obezitate
etc. La barbatul tanar, normoponderal, acest procent este de:
A. 70-80%
B. 75-85%
C. 55-60%
D. 80-85%
E. 50-70%
(pag. pag 301)
C2537046. Mentinerea constanta a echilibrului hidroelectrolitic necesita aport continuu si echilibrat de:
A. saruri minerale
B. apa si electroliti
C. ioni de Ca, Mg, Zn
D. glucide si proteine
E. apa
(pag. pag 301)
C2537047. Apa organismului este dispersata in doua sectoare: intracelular si extracelular. Ce procent
din greutatea celulara reprezinta sectorul extracelular?
A. 30%
B. 20%
C. 10%
D. 15%
E. 25%
(pag. pag 301)
C2537048. Cati ml/kgc reprezinta solutiile din sistemul extracelular:

A. 10 ml/kgc
B. 8 ml/kgc
C. 20 ml/kgc
D. 24 ml/kgc
E. 15 ml/kgc
(pag. pag 301)
C2537049. Aldosteronul este un hormon

A. epifizar
B. tiroidian
C. mineralocorticoid
D. glucocorticoid
E. sexual
(pag. pag 301)

A. tubului contort proximal
B. tubului distal, celulelor renale tubulare
C. ansei Henle
D. fibrei musculare netede din peretele arterial
E. vezicii urinare
(pag. pag 301)
C2537051. Aldosteronul se leaga de o macroproteina - receptor renal, de pe care poate fi dislocat de:
A. spironolactona
B. acidul etacrinic
C. furosemid
D. adrenalina
E. cortizol
(pag. 302)
C2537052. Hormonul antidiuretic (ADH) se secreta si se sintetizeaza in:

A. talamus
B. cerebel
C. sistemul limbic
D. hipofiza
E. nucleii supraoptici neurohipofizo-talamici
(pag. 302)
C2537053. Tulburarile bilantului hidric prin exces de apa pot sa apara in:
A. insuficienta cardiaca congestiva
B. ocluzia intestinala
C. come
D. heoragii digestive
E. diabet insipid
(pag. 302)
C2537054. Semnele EKG de hiperpotasemie cuprind:

A. tahicardie sinusala
B. flutter atrial
C. QRS largit cu T inalt simetric
D. aritmie extrasistolica ventriculara
E. BRD
(pag. 303)
C2537055. La ce valori ale diurezei/24 ore se poate exclude practic hiperpotasemia?

A. 1000ml/24 ore
B. 800 ml/24 ore
C. 500 ml/24 ore
D. 1200 ml/24 ore
E. nici una din acestea
(pag. 303)
C2537056. Ce semne psihice si neuromusculare se pot asocia tulburarilor hidroelectrolitice:

A. astenie, agitatie, convulsii, coma
B. delir
C. rigiditate musculara
D. opistotonus
E. depresie psihica
(pag. 303)
C2537057. Diagnosticul de laborator al hiperhidratarii evidentiaza urmatoarele date de laborator:

A. hipernatremie
B. hipercloremie
C. hipopotasemie
D. hiponatremie si hipocloremie
E. hipermagneziemie
(pag. 305)
C2537058. Pentru reechilibrarea hidroelectrolitica este necesara calcularea pierderilor prin:

A. hemoragii
B. rinoree
C. rinolicoree
D. diureza
E. varsaturi, diureza, aspiratii, febra
(pag. 305)
C2537059. Necesarul zilnic de sodiu la un adult este de:

A. 7 mmol/ kgc
B. 1-4 mmol/ kgc
C. 5 mmol/ kgc
D. 12 mmol/kgc
E. 10 mmol/ kgc
(pag. 307)
C2537060. Necesarul zilnic de potasiu al unui adult este de:

A. 0,5-0,7 mmol/ kgc
B. 3-5 mmol/kg
C. 4-7 mmol/kgc
D. 0,7-3 mmol/ kgc
E. 1-1,5 mmol/ kgc
(pag. 307)
C2537061. Corectia brutala a hiponatremiei poate determina:

A. insuficienta cardiaca
B. insuficienta renala acuta
C. sindrom neurologic sever cu suferinta bulbo-pontina
D. agitatie psihomotorie
E. delir
(pag. 307)
C2537062. Pentru corectarea rapida a hipopotasemiei, se administreaza solutie de KCl 7,4% iv, in 5
minute. Care este doza de KCl in mEg/Kgc necesara?
A. 1 mEg/kg
B. 10 mEg/ Kg
C. 15 mEg /Kg
D. 5mEg /Kg
E. 8-10 mEg/kg
(pag. 307)
C2637063. Cea mai frecventă manifestare clinică a RCUH este:

A. Durerea abdominală
B. Diareea
C. Rectoragia
D. Scăderea ponderală
E. Tenesmele rectale
(pag. 1704)
C2637064. Cel mai fidel şi specific examen imagistic în RCUH este:

A. Irigografia baritată
B. Tranzitul baritat gastrointestinal
C. Radiografia abdominală cu dublu contrast
D. Rectosigmoidoscopia
E. CT
(pag. 1705)
C2637065. In diagnosticul diferenţial al RCUH faţă de boala Crohn, următoarele elemente patologice
macroscopice nu au incidenţă 0% în RCUH:
A. Ulceraţii liniare confluente
B. Fisuri adânci ale mucoasei
C. Leziuni disparate
D. Îngustarea lumenului
E. Aspect pavimentos al mucoasei
(pag. 1705)
C2637066. In diagnosticul diferenţial al RCUH faţă de boala Crohn, elementele patologice microscopice
care nu apar deloc în RCUH şi apar în toate cazurile de boală Crohn sunt:
A. Inflamaţia transmurală
B. Îngroşarea submucoasei
C. Fisuri
D. Creşterea celularităţii submucoasei
E. Granuloame
(pag. 1705)
C2637067. Doza de Prednison utilizată pentru remisiunea puseului acut de RCUH este de:
A. 5 mg/zi în doză unică
B. 10-20 mg/zi în doză unică
C. 20-40 mg/zi în doză unică
D. 40-60 mg/zi în doză unică
E. 80-100 mg/zi în doză unică
(pag. 1706)
C2637068. Doza de Salazopyrină în tratamentul RCUH este de:

A. 100 mg/zi
B. 1g/zi
C. 2-4 g/zi
D. 4-6 g/zi
E. 10 mg la 4 ore în perfuzie
(pag. 1706)
C2637069. Complicaţiile RCUH care nu necesită tratament chirurgical sunt:

A. Rectoragii masive ce nu pot fi oprite prin metoe conservatoare
B. Megacolonul toxic cu semne clare de perforaţie
C. Megadolicocolonul
D. RCUH acută fulminantă ce nu răspunde la terapia cu cortizon
E. Ocluzia prin stricturi colonice
(pag. 1707)
C2637070. Raportul pe sexe al RCUH arată o frecvenţă:

A. De 1,5 ori mai mare la bărbaţi decât la femei
B. De 1,5 ori mai mare la femei decât la bărbaţi

C. Identică pentru ambele sexe
D. Mai mică la femei faţă de bărbaţi
E. Mai mică la bărbaţi faţă de femei
(pag. 1702)
C2837071. Deficitul de apa poate apare in:

A. insuficienta renala acuta oligurica
B. insuficienta renala cronica oligurica
C. insuficienta renala acuta in faza poliurica
D. ascita
E. anasarca
(pag. 302)
C2837072. Conform schemei lui Bergman, daca globii oculari sunt hipotoni, infundati, la necesarul
hidric de repaus se adauga:
A. 300 ml
B. 500 ml
C. 700 ml
D. 900 ml
E. 1200 ml
(pag. 305)
C1237073. Necesarul zilnic de Na este:

A. 1-4 mmol/kg/24h
B. 4-8 mmol/kg/24h
C. 6-7 g NaCl
D. 9-14 g Na Cl
E. 100 mEg/24h
(pag. 306)
C1237074. Urmatoarele afirmatii referitoare la hiperpotasemie sunt adevarate:

A. Hiperpotasemia se poate exclude la o diureza mai mare de 1200 ml/24h
B. Poate apare in hemoliza si distructii tisulare
C. Poate apare in insuficienta medulosuprarenalei
D. Se poate asocia cu alcaloza metabolica
E. Tulburarile ECG pot fi reprezentate de ritm nodal sau chiar asistola
(pag. 303)
C1237075. Referitor la reglarea hidroelectrolitica realizata de aldosteron apreciati urmatoarele afirmatii:

A. Aldosteronul actioneaza la nivelul celulelor renale tubulare proximale
B. Secretia de aldosteron este stimulata de hipernatremie
C. Aldosteronul are efect inotrop negativ
D. Aldosteronul activeaza pompa de Na
E. in caz de hiperaldosteronism raportul Na/K in urina apare inversat
(pag. 301, 302)
C1237076. Tratamentul hiperaldosteronismului consta in:

A. intreruperea administrarii de NaCl
B. Regim hiposodat
C. Administrare de KCl
D. Spironolactona
E. Furosemid
(pag. 302)
C1237077. Concentratii de Na de peste 120 mmoli/l contin urmatoarele secretii:

A. Suc gastric
B. Bila
C. Scaun
D. Suc pancreatic
E. Saliva
(pag. 307)
C1237078. Care din urmatoarele afirmatii sunt corecte referitoare la K+:

A. Necesarul zilnic normal de K+ este de 10-15 mmol/kg/zi sau 10g/24h
B. Nu se administreaza K+ daca bolnavul are oligurie (diureza sub 500 ml/24h)
C. Administrarea de sange mai vechi poate duce la scaderea concentratiei K+ seric
D. Cand K este sub 3 mEg/l nu se administreaza mai mult de 20-40 mEg/h deoarece determina risc de stop
cardiac
E. Tratamentul de electie al hiperpotasemiei consta in administrarea de glucoza plus insulina
(pag. 307)
C1237079. "Falsa natremie” apare atunci cand:

A. Concentratia plasmatica a glucozei este crescuta
B. Concentratia plasmatica a glucozei este scazuta
C. Concentratia plasmatica a lipidelor este crescuta
D. Concentratia plasmatica a lipidelor este scazuta
E. Concentratia plasmatica a protidelor este crescuta
(pag. 306)
C1237080. Stimularea secretiei de ADH se face prin:

A. Scaderea osmolaritatii spatiului extracelular
B. Cresterea osmolaritatii spatiului extracelular
C. Deshidratarea spatiului extracelular
D. Hiperhidratarea spatiului extracelular
E. Distensia atriala stanga
(pag. 302)
C1337081. Controlul administrarii potasiului se face prin:

A. Cantarire zilnica
B. Monitorizare ECG
C. Masurarea tensiunii arteriale
D. Determinarea ionogramelor sangvina si urinara
E. Gradul de hidratare a mucoaselor
(pag. 307)
C1337082. Corectarea brutala a hiponatremiei poate determina:

A. Anurie
B. Palpitatii
C. Variatii bruste de osmolaritate
D. Hipoglicemie
E. Demielinizare secundara cu suferinta bulbo-pontina

(pag. 307)
C1337083. Simptomatologia clinica a deshidratarii intracelulare include:

A. Edem pulmonar acut
B. Sete
C. Hipertensiune
D. Uscaciunea mucoaselor
E. Repulsie fata de apa
(pag. 304)
C1337084. Necesarul zilnic de potasiu este de:

A. 0,7 - 3 mmol/kgc/24ore
C. 2 - 4 mmol/24ore
D. 2 - 4 g/24 ore
E. 10 - 20 mmol/24ore
(pag. 307)
C1337085. In inhibarea secretiei de ADH intervin:

A. Osmolaritatea crescuta
B. Hipovolemia
C. Distensia atriala stanga
D. PGE
E. Stresul, durerea, drogurile
(pag. 302)
C1337086. Cauze de hiperhidratare extracelulara:

A. Hiposecretie de ADH
B. Hiperaldosteronism
C. Hipotiroidie
D. Hipoaldosteronism
E. Hipertiroidie
(pag. 304)
C1337087. Semnele ECG de hiperpotasemie include:

A. Unda U
B. Unda T aplatizata
C. Unda T inalta, simetrica
D. Unda P mitrala
E. Complex QRS largit
(pag. 303)
C1337088. Metode de corectare a hiperpotasemiei:

A. Administrarea de antiaritmice
B. Administrarea de solutie de glucoza cu insulina
C. Administrarea de rezine schimbatoare de ioni
D. Hemodializa
E. Administrarea de solutii hipotone
(pag. 307)
C1437089. Factori de etiologie iatrogena in hiperhidratarea intracelulara sunt:
A. perfuzii hipotone abundente (fara NaCl)

B. aport de apa la cirotici
C. aport de Manitol per os
D. aport de lactuloza
E. aport de apa la cei cu insuficienta cardiaca
(pag. 304)
C1437090. Ipoteze ale mecanismului de actiune al aldosteronului sunt:

A. secretia tubulara a H + alaturi de K+
B. ipoteza permeazei (creste permeabilitatea celulei la sodiu)
C. efect inotrop negativ
D. cresterea excretiei HCO3 – la schimb cu H+
E. activeaza pompa de sodiu
(pag. 302)
C1437091. In cadrul tulburarilor bilantului hidric, deficitul de apa prin cauze renale apare in:
A. insuficienta renala acuta in faza poliurica
B. nefropatii
C. febra
D. diabet insipid
E. absenta apei
(pag. 302)
C1437092. In cadrul reechilibrarii electrolitice necesarul de Na+ si Cl-:

A. se calculeaza pe baza ionogramei sanguine si urinare
B. ia in calcul si ionograma din lichidele pierdute
C. pentru a corecta natremia se foloseste formula : Na corectat = Na actual + [(glicemia (mmol/l) –5) /3]
D. necesarul zilnic normal este de 0,5 g NaCl
E. necesarul zilnic normal este de 6-7 g NaCl
(pag. 306)
C1437093. In cadrul reechilibrarii electrolitice, corectarea potasemiei presupune:

A. administrarea parenterala de solutie molara de KCl 7,4%
B. nu se administreaza K+ daca bolnavul are oligurie (diureza sub 500 ml / 24h)
C. pentru corectarea rapida a hipopotasemiei se administreaza 30 mEq KCl 7,4% i.v. in 5 minute
D. controlul administrarii K+ se face prin ECG si ionograma sanguina si urinara
E. pentru corectarea rapida a hipopotasemiei se administreaza 15 mEq KCl 7,4% i.v. in 5 minute
(pag. 307)
C1437094. Tulburarile ECG in hiperpotasemii sunt:

A. QRS largit
B. T inalt , simetric
C. T aplatizat
D. Subdenivelare ST
E. Bradicardie
(pag. 303)
C1437095. Semne clinice in deshidratarea extracelulara sunt:

A. pliu cutanat persistent
B. lipsa senzatiei de sete
C. torpoare
D. lipsa persistentei pliului cutanat
E. sete
(pag. 303-304)
C1437096. Tratamntul hiperhidratarii intra si extraelulare consta in:

A. restrictie hidrica
B. restrictie de NaCl
C. administrarea de albumina si diuretice
D. aport de apa fara NaCl
E. aport de NaCl ,apoi de apa
(pag. 305)
C1537097. Cauzele renale care duc la aparitia deshidratarii intracelulare sunt:

A. diabetul insipid;
B. diabetul nefrogenic;
C. diureza osmotica;
D. insuficienta renala acuta;
E. glomerulonefritele acute.
(pag. 304)
C1537098. Hiperhidratarea intracelulare se intalneste in urmatoarele situatii:

A. aport de apa excesiv la cirotici;
B. sindrom Schwartz-Barter (hipersecretie de ADH);
C. boala membranelor celulare;
D. hiperaldosteronism;
E. enterocolitele acute.
(pag. 304)
C1537099. Explorarea de laborator in hiperhidratarea extracelulara indica:

A. hemoglobina si hematocritul scazute;
B. hipoproteinemie;
C. valori normale ale Na si Cl;
D. hiponatremie;
E. hemoconcentratie.
(pag. 304)
C1537100. Pentru calcularea necesarul de Na si Cl in reechilibrarea electrolitica este necesara

cunoasterea urmatorilor parametri:
A. ionograma sangvine;
B. ionograma din lichidele pierdute;
C. ionograma urinare;
D. nivelul seric al bicarbonatului;
E. nivelul plasmatic al creatininei.
(pag. 306)
C1537101. Deshidratarea extracelulara se recunoaste clinic dupa urmatoarele semne si simptome:

A. pliu cutanat persistent;
B. hipotonie oculara;
C. presiune venoasa centrala scazuta;
D. cefalee;
E. vasodilatatie cutanata.
(pag. 303)
C1537102. Ce masuri terapeutice se impun pentru corectarea hiperkaliemiei:

A. administrarea de rezine schimbatoare de ioni;
B. hemodializa;
C. administrarea de glucoza + insulina;
D. administrarea de NaCl;
E. administrarea de MgSO4.
(pag. 307)
C1537103. Hiponatremia survine in urmatoarele imprejurari:

A. lipsa de aport;
B. hiperhidratarea globala;
C. postagresiune;
D. expunerea indelungata a viscerelor intraoperator;
E. excesul de aport.
(pag. 303)
C1637104. In diagnosticul hiperaldosteronismului recunoasteti:

A. Un raport Na+/K+ seric inversat
B. Hipernatremie de retentie
C. Kaliureza
D. Hiponatremie de dilutie
E. Hipemagneziemie
(pag. 302)
C1637105. Tratamentul deshidratarilor intra si extracelulare recunoaste:

A. Refacerea volemiei cu solutiimacromoleculare
B. Aport de glucoza 5%
C. Solutii de NaCl 0,9%
D. Solutii Ringer lactat
E. Solutii hipertone
(pag. 305)
C1637106. In hiperhidratarea intracelulara recunoasteti:

A. Sete
B. Poliurie
C. Pierdere ponderala
D. Convulsii
E. Coma
(pag. 304)
C1637107. Intre complicatiile hiperhidratarii recunoasteti:

A. Insuficienta renala acuta functionala
B. Edemul cerebral
C. Insuficienta respiratorie acuta si ARDS
D. Tahicardia, hipotensiunea
E. Cresterea temperaturii
(pag. 303)
C1637108. In reechilibrarea hidroelectrolitica a paceintului chirurgical, urmatoarele sunt adevarate, cu

exceptia:
A. Aldosteronul este secretat in zona medulara a corticosuprarenalei
B. Denumirea initiala a aaldosteronului a fost electroglobina.
C. Aldosteronul actioneaza la nivelul celulelor tubulare proximale

D. Aldosteronul este secretat in zona glomerulara a cortexului suprarenalei
E. Aldosteronul resoarbe si retine Na+
(pag. 301)
C1637109. Componentele sectorului extracelular sunt:

A. Sectorul intravascular 5%
B. Sectorul extratubular 2%
C. Sectorul interstitial 15%
D. Sectorul interstitial 25%
E. Sectorul extracitoplasmatic 2%
(pag. 301)
C1637110. In etiologia deficitelor de apa recunoasteti:

A. Insuficienta cardiaca congestiva
B. Insuficienta hepatica cu ascita
C. Hiperglicemiile
D. Tulburarile de deglutitie
E. Diabetul insipid
(pag. 302)
C2237111. Următoarele afirmaţii despre sectoarele în care este dispersată apa organismului sunt
adevărate:
A. sectorul extracelular este împărţit în sectorul interstiţial respectiv intravascular
B. sectoarele sunt interconectate funcţional
C. sectorul intracelular este împărţit în sectorul interstiţial respectiv intravascular
D. există şi al III-lea sector - transcelular
E. sectorul extracelular coincide cu sectorul transcelular
(pag. 301)
C2237112. Următoarele afirmaţii privind sectorul al III-lea din cadrul distribuţiei apei organismului sunt
adevărate:
A. reprezintă sectorul extracelular
B. reprezintă sectorul transcelular
C. reprezintă sectorul intravascular
D. creşte în ocluziile intestinale
E. scade în ascită
(pag. 301)
C2237113. Stimularea aldosteronului în stres se realizează prin următoarele tipuri de reglare:

A. reglarea scurtă
B. reglarea imediată
C. reglarea lungă – prin acţiunea ACTH
D. reglarea lungă – în caz de hipovolemie şi hiponatremie
E. reglarea medie
(pag. 301-2)
C2237114. Următoarele afirmaţii privind hormonul antidiuretic(ADH) sunt adevărate:

A. reglarea ADH se face prin stimulare la creşterea osmolarităţii
B. reglarea ADH se face prin stimulare la scăderea osmolarităţii
C. corticoizii au efect permisiv asupra ADH
D. este sintetizat de nucleii supraoptici
E. reglarea ADH se face prin inhibare la creşterea osmolarităţii

(pag. 302)
C2237115. Factori care influenţează biosinteza hormonului antidiuretic (ADH) sunt:

A. osmolaritatea
B. stres
C. hipovolemie
D. durere
E. PGE
(pag. 302)
C2237116. Excesul de apă poate să apară:

A. în diaree
B. în insuficienţă renală cronică oligoanurică
C. în insuficienţă renală acută oligoanurică
D. în insuficienţă cardiacă congestivă
E. în insuficienţă hepatică cu ascită
(pag. 302)
C2237117. Deficitul de apă poate să apară:

A. în insuficienţă renală cronică oligoanurică
B. în insuficienţă renală cronică în fază poliurică
C. în insuficienţă renală acută oligoanurică
D. prin aport scăzut
E. în insuficienţă corticosuprarenală
(pag. 302)
C2237118. Hipernatremia poate să apară:

A. post agresiune (paradoxul sodiului)
B. datorită aportului insuficient de apă
C. prin hiperhidratare globală
D. în diabet insipid
E. prin lipsă de aport
(pag. 303)
C2237119. Hipopotasemia poate să apară:

A. în alcaloză metabolică
B. prin aport insuficient
C. în pancreatite – sechestrare în spaţiul III
D. în acidoză metabolică
E. în fistule digestive
(pag. 303)
C2237120. Tulburările ECG în hipopotasemie sunt:

A. S-T supradenivelat
B. S-T subdenivelat
C. Q-T scurtat
D. T-U prelungit
E. Q-T prelungit
(pag. 303)
C2237121. Hiperpotasemia poate să apară:
A. în alcaloză metabolică
B. în insuficienţă cortico-suprarenală
C. în acidoză metabolică
D. în fistule intestinale
E. în insuficienţă renală acută şi cronică
(pag. 303)
C2237122. Tulburările ECG în hiperpotasemie sunt:

A. tahicardie
B. bradicardie
C. QRS lărgit
D. bradicardie ventriculară
E. T aplatizat
(pag. 303)
C2237123. În hiperhidratare poate să apară:

A. edem pulmonar
B. TA scăzută
C. edem cerebral
D. şoc hipovolemic
E. insuficienţă renală acută funcţională
(pag. 303)
C2237124. Semne generale specifice pentru spaţiul intravascular în tulburările hidro-electrolitice sunt
reprezentate de:
A. persistenţa pliului cutanat, edeme
B. timpul de umplere a venelor după coborârea membrului cercetat
C. modificări ale PVC, pulsului, tonusului vascular, pulsului capilar
D. tensiunea globilor oculari
E. variaţiile tensiunii arteriale, starea de umplere a venelor
(pag. 303)
C2237125. Semne generale specifice pentru spaţiul interstiţial în tulburările hidro-electrolitice sunt
reprezentate de:
A. persistenţa pliului cutanat, edeme
B. timpul de umplere a venelor după coborârea membrului cercetat
C. modificări ale PVC, pulsului, tonusului vascular, pulsului capilar
D. tensiunea globilor oculari
E. variaţiile tensiunii arteriale, starea de umplere a venelor
(pag. 303)

A. hipotonie oculară
B. uscăciunea mucoaselor
C. hipernatremie
D. hemoconcentraţie
E. oligurie
(pag. 303-4)
C2237127. În deshidratarea intracelulară poate să apară:

A. dispnee
B. uscăciunea mucoaselor
C. hipotonie oculară
D. mucoasele nu sunt uscate
E. hipercloremie
(pag. 303-4)
C2237128. Cauze ale hiperhidratării extracelulare sunt:

A. sindrom Schwarz-Bartter 1957
B. insuficienţa cardiacă congestivă
C. perfuzii hipotone abundente
D. ciroze ascitogene
E. hipercorticism
(pag. 2233)
C2237129. Cauze ale hiperhidratării extracelulare sunt:

A. hipotiroidia
B. insuficienţa cardiacă congestivă
C. tulburări ale membranei celulare
D. neoplasme hepatice
E. hipocorticism
(pag. 304)
C2237130. Cauze ale hiperhidratării intracelulare sunt:

A. hipotiroidia
B. perfuzii hipotone abundente
C. tulburări ale membranei celulare
D. neoplasme hepatice
E. hipercorticism
(pag. 304)
C2237131. În deshidratarea intra şi extracelulară apare:

A. hemodiluţie
B. hiponatremie
C. hipoosmolaritate plasmatică
D. hipernatremie
E. hemoconcentraţie
(pag. 304-5)
C2237132. În hiperhidratarea intra şi extracelulară apare:

A. hemoconcentraţie
B. hipernatremie
C. hiponatremie
D. hipoosmolaritate
E. hemodiluţie
(pag. 305)
C2237133. În deshidratarea extracelulară şi hiperhidratare intracelulară apare:

A. hemodiluţie
B. hiponatremie
C. hipernatremie
D. hipoosmolaritate
(pag. 305)
C2237134. În hiperhidratarea extracelulară cu deshidratare intracelulară apare:

A. hemodiluţie
B. hiponatremie
C. hipernatremie
D. hiperosmolaritate
(pag. 305)
C2237135. Următoarele afirmaţii despre reechilibrarea hidrică sunt adevărate:

A. nevoile bazale : 30-40 ml/kgc/24 ore
B. nevoile bazale la vârstnici: 100-120 ml/kgc/24 ore
C. în cadrul calculului pierderilor spaţiul III este greu de apreciat
D. în calculul pierderilor se cuprind şi drenajele
E. drenajele nu se iau în considerare în calculul pierderilor
(pag. 305)
C2237136. Următoarele afirmaţii despre reechilibrarea hidrică sunt adevărate:

A. forţarea diurezei cu aport mare de lichide duce la hiperhidratare
B. indiferent de tranzitul intestinal hidratarea se face exclusiv intravenos
C. retenţia de apă postoperator nu va influenţa aportul lichidian
D. hematocritul reprezintă un criteriu de orientare obiectiv
E. nu există riscul edemului pulmonar nici în cazul hiperhidratării
(pag. 305-6)
C2237137. Următoarele afirmaţii despre reechilibrarea electrolitică sunt adevărate:

A. necesarul zilnic de K+ normal este de 2-4 g/24 h
C. necesarul zilnic de magneziu este de 1-4 mmol/kg/24 h
D. necesarul zilnic de calciu este de 1-4 mmol/kg/24 h
E. necesarul zilnic de calciu este de 0,1-0,4 mmol/kg/24 h
(pag. 306-7)
C2237138. Următoarele afirmaţii despre reechilibrarea electrolitică (în ceea ce priveşte potasiul) sunt
adevărate:
A. nu se administrează K+ dacă bolnavul are oligurie
C. controlul administrării K+ se face prin electrocardiogramă şi ionogramă
D. în ziua operaţiei concentraţia K+ extracelular scade
E. parenteral se administrează soluţie de KCl 14,8%
(pag. 307)
C2237139. Următoarele afirmaţii despre reechilibrarea electrolitică (în ceea ce priveşte fosfaţii) sunt
adevărate:
A. necesarul de fosfaţi este de 25-40 mmol/24 h
B. se administrează sub formă de fosfat de K sau Na
C. în nutriţia parenterală fosfaţii scad
D. în nutriţia parenterală fosfaţii cresc
E. se administrează sub formă de fosfat de Ca sau Mg
(pag. 307)
C2237140. Semne clinice în hipopotasemie sunt:

A. parestezii
B. hiperdinamie
C. atonie intestinală
D. tranzit intestinal accelerat
E. sunt mascate întotdeauna de simptomatologia bolilor cauzatoare
(pag. 303)
C2237141. În deshidratarea intracelulară poate să apară:

A. hipernatremie
B. hipercloremie
C. hiponatremie
D. hiperosmolaritate plasmatică
E. hipocloremie
(pag. 304)
C2237142. Cauze renale ale deshidratării intracelulare sunt:

A. arsurile
B. administrarea de lactuloză
C. diabetul insipid
D. diureza osmotică
E. hipertermia
(pag. 304)

A. Ht scăzut
B. hipotonie oculară
C. edem cerebral
D. PVC scăzut
E. Hb scăzută
(pag. 303-4)
C2237144. Cauze ale deshidratării extracelulare sunt:

A. aspiraţii gastro-duodenale
B. hipotiroidia
C. insuficienţă renală cronică
D. administrarea de diuretice
E. hipercorticismul
(pag. 303-4)
C2237145. Cauze ale deshidratării intracelulare sunt:

A. hipotiroidia
B. diabetul insipid
C. insuficienţa cardiacă congestivă
D. arsuri
E. hiperaldosteronism
(pag. 304)
C2237146. Următoarele afirmaţii privind hiperhidratarea intracelulară sunt adevărate:

A. poate să evolueze cu hipernatremie
B. poate să evolueze cu hiponatremie
C. poate să evolueze cu hipocloremie
D. poate să evolueze cu hipercloremie
E. poate să evolueze cu apariţia de convulsii şi comă
(pag. 304)
C2237147. Următoarele afirmaţii privind deshidratarea extracelulară cu hiperhidratare intracelulară

sunt adevărate:
A. apare hemodiluţie
B. apare hemoconcentraţie
C. apare hipernatremie
D. apare hiponatremie
E. apare hipoosmolaritate
(pag. 305)
C2237148. Următoarele afirmaţii privind hiperhidratarea extracelulară cu deshidratare intracelulară

sunt adevărate:
A. apare hemoconcentraţie
B. apare hemodiluţie
C. apare hipernatremie
D. apare hiponatremie
E. apare hipoosmolaritate
(pag. 305)
C2337149. In inhibarea secretiei de ADH intervin:

A. Osmolaritatea crescuta
B. Hipovolemia
C. Distensia atriala stanga
D. PGE
E. Stresul, durerea, drogurile
(pag. 302)
C2337150. Intre cauzele de hipopotasemie se numara si:

A. Fistulele digestive
B. Distructiile tisulare
C. Varsaturi, aspiratie gastrica
D. Insuficienta renala cronica
E. Acidoza metabolica
(pag. 303)
C2337151. Semnele ECG de hiperpotasemie includ:

A. Unda U
B. Unda T aplatizata
C. Unda T inalta, simetrica
D. Unda P mitrala
E. Complex QRS largit
(pag. 303)

A. Edem pulmonar acut
B. Sete
C. Hipertensiune
D. Uscaciunea mucoaselor
E. Repulsie fata de apa
(pag. 304)
C2337153. Cauze de hiperhidratare extracelulara:
A. Hiposecretie de ADH
B. Hiperaldosteronism
C. Hipotiroidie
D. Hipoaldosteronism
E. Hipertiroidie
(pag. 304)
C2337154. Corectarea brutala a hiponatremiei poate determina:

A. Anurie
B. Palpitatii
C. Variatii bruste de osmolaritate
D. Hipoglicemie
E. Demielinizare secundara cu suferinta bulbo-pontina
(pag. 307)
C2337155. Necesarul zilnic de potasiu este de:

A. 0,7 - 3 mmol/kgc/24ore
C. 2 - 4 mmol/24ore
D. 2 - 4 g/24 ore
E. 10 - 20 mmol/24ore
(pag. 307)
C2337156. Controlul administrarii potasiului se face prin:

A. Cantarire zilnica
B. Monitorizare ECG
C. Masurarea tensiunii arteriale
D. Determinarea ionogramelor sangvina si urinara
E. Gradul de hidratare a mucoaselor
(pag. 307)
C2337157. Metode de corectare a hiperpotasemiei:

A. Administrarea de antiaritmice
B. Administrarea de solutie de glucoza cu insulina
C. Administrarea de rezine schimbatoare de ioni
D. Hemodializa
E. Administrarea de solutii hipotone
(pag. 307)
C2537158. Metabolismul apei si electrolitilor constituie una din functiile vitale ale organismului alaturi
de:
A. functia respiratorie
B. functia renala
C. functia cardiovasculara
D. functia reproductiva
E. functia imunitara
(pag. pag 301)
C2537159. Care sunt sectoarele de distributie a apei in organism?

A. intracelular
B. extracelular
C. intravascular
D. interstitial
E. transcelular
(pag. pag 301)
C2537160. Sectorul al III-lea numit transcelular, consta in apa distribuita in:

A. tubul digestiv
B. LCR
C. sistemul biliar si limfatic
D. colon
E. nici unul dintre acestea
(pag. pag 301)
C2537161. Volumul sectorului transcelular poate sa creasca in:

A. pleurezii
B. hemoragii digestive
C. ascita
D. uremie
E. pericardita
(pag. pag 301)
C2537162. Prin ce mecanism realizeaza aldosteronul corectarea hipovolemiei?

A. reabsortia Na
B. retinerea Na
C. eliminarea Na si apei in exces
D. retinerea K
E. favorizarea eliminarea excesului de
(pag. pag 301)
C2537163. Stimularea aldosteronului in stress se realizeaza in urmatoarele feluri:

A. scurta
B. medie
C. lunga
D. scurta si lunga
E. nici unul din raspunsurile anterioare
(pag. pag 301-302)
C2537164. Cine stimuleaza secretia si eliberarea de aldosteron?

A. hipovolemia
B. hiponatremia
C. hiperpotasemia
D. hipertensiunea arteriala
E. hipernatremia
(pag. 301-302)
C2537165. Angiotensina II determina:

A. vasoconstrictie
B. stimuleaza sinteza de aldosteron
C. stimuleaza eliberarea de aldosteron
D. vasodilatatie
E. poliurie
(pag. 301-302)
C2537166. Mecanismul de actiune al aldosteronului consta in:

A. efect inotrop pozitiv
B. activeaza pompa de sodiu
C. creste permeabilitatea celulei pentru sodiu
D. sensibilizeaza vasele la angiotensina si catecolamine
E. creste reabsorbtia de bicarbonat in schimbul H+
(pag. 302)
C2537167. Diagnosticul de laborator al hiperaldosteronismului presupune prezenta raportului Na/K

inversat in urina, explicat prin:
A. Na se depoziteaza in celula
B. hiponatremie de dilutie
C. hipernatremie
D. kaliureza prin exces renal de potasiu
E. nici una din acestea
(pag. 302)
C2537168. Tratamentul hiperaldosteronismului se face prin administrarea de:

A. diuretice tiazidice
B. spironolactona
C. K Cl
D. bicarbonat de sodiu
E. manitol
(pag. 302)
C2537169. Ce factori stimuleaza biosinteza ADH

A. cresterea osmolaritatii
B. deshidratarea spatiului extracelular
C. stressul
D. durerea
E. aldosteronul
(pag. 302)
C2537170. Prin ce mecanisme intervine paratormonul in controlul echilibrului hidroelectrolitic:

A. stimuleaza eliminarile de fosfati si K
B. retine Ca si Na
C. favorizeaza eliminarea excesului de apa
D. elimina Ca si Na
E. elimina K
(pag. 302)
C2537171. Deficitul de apa prin aport scazut poate fi cauzat de:

A. absenta apei
B. hipotermie
C. come
D. tulburari de deglutitie
E. psihoze
(pag. 302)
C2537172. Deficitul de apa prin pierderi crescute apare in:

A. varsaturi
B. diaree
C. drenaje
D. poliurie
E. aspiratii gastrointestinale
(pag. 302)
C2537173. Cauzele renale asociate tulburarilor hidroelectrolitice prin deficit de apa sint:
A. diabet insipid
B. nefropatie
C. insuficienta renala acuta sau cronica
D. hiperglicemii
E. insuficienta corticosuprarenala
(pag. 302)
C2537174. Conditiile aparitiei hiponatremiei cuprind:

A. lipsa de aport
B. hiperhidratare globala
C. postagresiune
D. acidoza metabolica
E. transpiratii
(pag. 303)
C2537175. Hipopotasemia se poate intilni in conditii de:

A. aport insuficient
B. pierderi digestive
C. pierderi renale
D. alcaloza metabolica
E. hemodilutie
(pag. 303)
C2537176. Aspectul EKG in conditii de hipopotasemie cuprinde:

A. S-T subdenivelat
B. extrasistole ventriculare
C. T aplatizat
D. T-U fuzionat
E. QT scurtat
(pag. 303)
C2537177. Hiperpotasemia se intilneste in clinica in conditii de:

A. insuficienta renala acuta si cronica
B. sindrom de zdrobire musculara
C. acidoza metabolica
D. aport insuficient de apa si electroliti
E. diabet insipid
(pag. 303)
C2537178. Semnele clinice ale sindroamelor de deshidratare sunt:

A. puls filiform, tahicardic
B. agitatie, confuzie
C. hipertemie
D. paloare
E. edeme
(pag. 303)
C2537179. Hiperhidratarea este insotita de:

A. insuficienta cardiaca acuta
B. edem pulmonar acut
C. edem cerebral
D. coma
E. insuficienta respiratorie acuta
(pag. 303)
C2537180. Afectarea spatiului intravascular de catre o tulburare hidroelectrolitica se recunoaste clinic

dupa:
A. variatiile tensiunii arteriale
B. starea de umplere a venelor periferice
C. modificarea PVC
D. diureza orara
E. tensiunea globilor oculari
(pag. 303)
C2537181. Deshidratarea extracelulara se recunoaste dupa urmatoarele semne si simptome:

A. cefalee
B. vasodilatatie cutanata
C. hipotonie oculara
D. pliu cutanat persistent
E. paloare
(pag. 303-304)
C2537182. Cauzele renale care duc la aparitia deshidratarii intracelulare pot fi:
A. diabetul insipid
B. insuficienta renala acuta
C. glomerulonefrite acute
D. diabetul nefrogen
E. diureza osmotica
(pag. 304)
C2537183. Explorarile paraclinice in hiperhidratarea extracelulara indica:

A. hemoglobina si hematocrit scazute
B. hiponatremie
C. hemoconcentratie
D. hipoproteinemie
E. valori normale ale Na si Cl
(pag. 304)
C2537184. Etiologia hiperhidratarii intracelulare cuprinde:

A. enterocolite acute
B. aport excesiv de apa la renali si cirotici
C. boala membranelor celulare
D. hiperaldosteronism
E. sindromul Schwarz Barter (hipersecretie de ADH)
(pag. 304)
C2537185. Cum se calculeaza necesarul de Na si Cl pentru reechilibrarea hidroelectrolitica:

A. pe baza ionogramei sanguine
B. pe baza electroforezei
C. echilibru acidobazic
D. ionograma din lichidele pierdute
E. ionograma urinara
(pag. 306)
C2537186. Administrarea potasiului se face sub controlul:

A. diurezei
B. EKG
C. ionogramei
D. echilibrului acidobazic
E. electroforezei
(pag. 307)
C2537187. Ce masuri terapeutice se impun in vederea corectarii hiperkaliemiei:

A. poate fi necesara administrarea de glucoza si insulina
B. hemodializa
C. administrarea de NaCl
D. administrarea de MgSO4
E. enzime schimbatoare de ioni
(pag. 307)
C2537188. Aportul de oligoelemente per 24 de ore trebuie sa cuprinda:

A. Fe
B. Cu
C. F
D. I
E. numai B si C
(pag. 307)
C2537189. Cand apare "falsa natremie"?

A. cand creste concentratia plasmatica a glucozei
B. cand creste concentratia plasmatica a lipidelor
C. cand creste concentratia plasmatica a proteinelor
D. cand creste diureza
E. nici una
(pag. 306)
C2637190. Din punct de vedere anatomopatologic, macroscopic RCUH se caracterizează prin:

A. Ulceraţii granulare superficiale
B. Leziuni inflamatorii granulomatoase
C. Formaţiuni pseudopolipoide mici
D. Abcese superficiale
E. Cheaguri mucoase
(pag. 1704)
C2637191. Reguli de efctuare a irigografiei în RCUH:

A. Nu se efectuează pregătirea colonului, care ar putea exacerba fenomenele colitice
B. Când diareea este absentă pregătirea se poate face printr-o dietă lichidiană de 3 zile
C. Irigografia se efectuează cu blândeţe
D. Nu se efectuează irigografia în prezenţa semnelor de megacolon toxic
E. Se repetă la 6 luni, alternativ cu colonoscopia cu biopsie, timp de 10 ani
(pag. 1705)
C2637192. Imuosupresoarele folosite în tratamentul RCUH sunt:

A. Azatioprina
B. Ciclosporina
C. 6-mercatopurina
D. Cicloserina
E. 5-fluorouracilul
(pag. 1706)
C2637193. Operaţiile de elecţie în tratamentul chirurgical al RCUH sunt:

A. Rectocolectomia totală cu ileostomie tip Brooke
B. Rectocolectomia subtotală cu anastomoză ileo-anală
C. Rectocolectomia subtotală cu anstomoză ileo-rectală
D. Colostomia
E. Operaţia Dixon
(pag. 1707)
C2637194. Complicaţiile tratamentului chirurgical în RCUH sunt:

A. Infectarea ansei de ileostomie
B. Recidiva bolii pe segmentul intestinal din amonte
C. Ocluzia ansei ileale anastomozate
D. Sindromul de malabsorbţie
E. Diareea
(pag. 1707)
C2637195. Perioada de vârstă în care apare RCUH este:

A. Între 10-35 ani
B. Între 35-55 ani
C. Între 55-60 ani
D. Sub 10 ani
E. Peste 60 de ani
(pag. 1702)
C2637196. În etiopatogenia RCUH a fost pus în evidenţă rolul următorilor factori:

A. Epidemiologici
B. Infecţioşi
C. Alergici
D. Imunitari
E. Toxici
(pag. 1702-1703)
C2837197. Care din urmatoarele afirmatii despre aldosteron sunt adevarate:

A. actioneaza la nivelul celulelor renale tubulare distale
B. determina resorbtia K+
C. in mecanismul de reglare lunga a secretiei de aldosteron intervine angiotensina II
D. in hiperaldosteronism raportul Na+/K+ in urina este inversat
E. spironolactona este utila in tratamentul hiperaldosteronismului
(pag. 302)
C2837198. Excesul de apa poate apare in:

A. cancer bronsic
B. febra
C. diabet insipid
D. anasarca
E. insuficienta renala acuta oligoanurica
(pag. 302)
C2837199. Hiperpotasemia poate apare in:

A. alcaloza metabolica
B. acidoza metabolica
C. diaree
D. hemoliza
E. insuficienta cortico-suprarenala
(pag. 303)
C2837200. Hiperhidratarea poate determina:

A. cresterea temperaturii
B. soc hipovolemic
C. edem pulmonar
D. ARDS
E. edem cerebral
(pag. 303)

A. lipsa senzatiei de sete
B. sete
C. lipsa persistentei pliului cutanat
D. pliu cutanat persistent
E. dispnee
(pag. 304)
C2837202. Tratamentul hiperhidratarii intracelulare include:

A. aport de NaCl
B. aport de apa si NaCl
C. aport de apa fara NaCl
D. apa pura per os
E. restrictie hidrica: aport de macromolecule
(pag. 304)
C2837203. Etiologia hiperhidratarii intra si extracelulare cuprinde conditiile de mai jos:

A. coma hiperosmolara
B. hipersecretie de ADH
C. acidoza ceto-diabetica
D. insuficienta cardiaca
E. ciroza ascitogena
(pag. 305)
C2837204. Pentru corectarea hiperpotasemiei se pot utiliza:

A. 15 mEq KCl 7,4% i.v. in 5 minute
B. 500 ml glucoza 10% + 20-30 UI insulina in 30 minute
C. rezine schimbatoare de ioni
D. hemodializa
E. fosfat de K
(pag. 307)
Tema nr. 38
Traumatismele splinei
BIBLIOGRAFIE:
C1238001. Diminuarea numarului de pneumonii severe dupa splenectomie a fost posibila dupa:
A. introducerea procedeelor conservatoare in chirurgia splinei traumatice
B. introducerea vaccinului pneumococic polivalent in tratamentul precoce post splenectomie
C. introducerea tehnicii de implant a micilor fragmente splenice in omentul mare
D. introducerea vaccinului antimeningococic polivalent in tratamentul precoce post splenectomie
E. introducerea pe scara larga a antibioprofilaxiei cu acoperire pe durata lunga post splenectomie
(pag. 2105)
C1238002. Monitorizarea dinamica a hematocritului si hemoglobinei in forma acuta a traumatismului

splenic se face:
A. din 6 in 6 ore
B. din 4 in 4 ore
C. din 2 in 2 ore
D. din ora in ora
E. din sfert in sfert de ora
(pag. 2104)
C1238003. Diagnosticul de leziune splenica traumatica poate fi confirmat cu certitudine de:

A. radiografia abdominala simpla
B. ecografie
C. tranzitul baritat
D. tomografia computerizata abdominala
E. scintigrama splenica
(pag. 2104)
C1238004. Incidenta sepsisului sever postsplenectomie la copii este de maximum:

A. 20%
B. 10%
C. 5%
D. 3%
E. 0,6%
(pag. 2105)
C1238005. Dupa clasificarea “Comitetului Asociatiei Americane a chirurgilor traumatologi”, ruptura cu

profunzime de 1 – 3 cm din parenchim splenic, fara interesarea vaselor trabeculare, intra in:
A. tipul V
B. tipul IV
C. tipul III
D. tipul II
E. tipul I
(pag. 2104)
C1338006. Urmatoarele afirmatii referitoare la traumatismele splinei sunt adevarate, cu exceptia:

A. majoritatea traumatismelor sunt inchise
B. agentul traumatic actioneaza mai frecvent prin mecanism direct
C. in 70-80% din cazuri, ruptura splinei se datoreste accidentelor de circulatie
D. deseori lezarea splinei survine in cadrul politraumatismelor
E. "ruptura spontana" a splinei reprezinta o situatie frecventa.
(pag. 2066)
C1338007. Aspectele morfologice ale rupturilor splenice se asociaza de prognostic sumbru prin
gravitatea imediata a hemoragiei, cu exceptia:
A. Hematomul perisplenic
B. Rupturile splenice cu hemoperitoneu
C. Smulgerea pediculului splenic
D. Hematomul subcapsular
E. Plagile cu sectionarea pediculului splenic.
(pag. 2066)
C1338008. Urmatoarele afirmatii, cu privire la radiografia simpla toracoabdominala la traumatizatul

splenic, sunt adevarate, cu exceptia:
A. poate releva largirea umbrei splenice sau a lojei splenice
B. poate releva dislocarea stomacului si/sau colonului
C. poate releva ridicarea hemidiafragmului stang
D. poate releva revarsat pleural stang, atelectazie bazala si fracturi costale inferioare
E. nu exista leziune splenica fara modificari radiologice
(pag. 2067)
C1438009. Hematomul subcapsular poate evolua spre:

A. resorbtie
B. hemoperitoneu
C. ruptura capsulara
D. pseudo chist
(pag. 2066)
C1438010. Smulgerea pediculului splenic survine in urma unor traumatisme aplicate pe fata:
A. mediana a hemitoracelui stang
B. pe fata laterala a hemitoracelui stang
C. la nivelul liniei axilare medii stangi
D. la nivelul hipocondrului stang
(pag. 2066)
C1438011. Localizarea si intinderea leziunilor splenice depind de:

A. forta de acctiune a agentului traumatic
B. directia de acctiune a agentului traumatic
C. pozitia splinei sub rebordul costal
D. stare parenchimului splenic
(pag. 2060)
C1438012. Manifestarile clinice ale traumatismelor splinei sunt conditionate de:

A. severitatea si rapiditatea hemoragiei
B. natura traumatismului
C. coexistenta leziunilor traumatice abdominale
D. timpul scurs de le traumatism
(pag. 2067)
C1538013. Leziunile traumatice ale splinei se produc cel mai frecvent prin:
A. arme albe;
B. arme de foc;
C. contuzii;
D. arme chimice;
E. arme de nimicire in masa.
(pag. 2103)
C1538014. Tratamentul leziunilor traumatice ale splinei cu soc hemoragic necesita:

A. numai tratament medical;
B. tratament chirurgical de urgenta;
C. tratament cu hemostatice;
D. aspiratie nazo-gastrica;
E. sonda de oxigen.
(pag. 2104)
C1538015. In ruptura de splina punctia abdominala poate arata:

A. prezenta de sange coagulabil;
B. prezenta de limfa;
C. prezenta de sange incoagulabil;
D. prezenta de suc gastric;
E. prezenta de bila.
(pag. 2104)
C1538016. Dupa clasificarea Comitetului Asociatiei americane a Chirurgilor Traumatologi, tipul IV de

leziune a splinei cuprinde:
A. hematom subcapsular care intereseaza intre 10% si 50% din suprafata; ruptura cu profunzime de 1-3 cm
din parenchim fara interesarea vaselor trabeculare;
B. hematom subcapsular sub 10% din suprafata; ruptura sub 1 cm din parenchim;
C. ruptura profunda cu interesarea vaselor hilare cu devascularizare a peste 25% din organ;
D. smulgerea pediculului splenic, explozia parenchimului;
E. hematom subcapsular ce intereseaza peste 50% din suprafata sau hematom intraparenchimatos cu
diametrul peste 5 cm.
(pag. 2104)
C1638017. Care este cea mai frecventa forma clinica de manifestare a leziunii splenice traumatice?
A. hematomul perisplenic
B. hematomul subcapsular
C. hemoragia intraperitoneala
D. hemoragia fudroaianta
E. hemoragia "in doi timpi“
(pag. 2067)
C1638018. Care gest chirurgical trebuie sa reprezinte ultima optiune terapeutica in traumatismele
splinei?
A. utilizarea adezivilor hemostatici
B. tehnicile de coagulare
C. splenografia
D. splenectomia
E. rezectia splenica partiala
(pag. 2072)
C1638019. Care este metoda de electie pentru controlul viabilitatii fragmentelor splenice transplantate,
dupa extirparea splinei traumatizate?
A. ecografia
B. computer tomografia
C. scintigrafia
D. laparoscopia
E. radiografia abdominala simpla
(pag. 2072)
C1638020. Cate faze evolutive putem recunoaste in evolutia unei rupturi traumatice a splinei cu
hemoragie "in doi timpi“?
A. o faza evolutiva
B. doua faze evolutive
C. trei faze evolutive
D. patru faze evolutive
E. nici o faza evolutiva
(pag. 2067)
C2238021. În ultimii ani, incidenţa leziunilor traumatice ale splinei:

A. a scăzut
B. a crescut
C. a rămas constantă
D. s-a modificat ca tip de leziune
E. s-a modificat ca gravitate
(pag. 2065)
C2238022. Cauza principală a leziunilor traumatice splenice sunt:

A. traumatismele exogene pe splină normală
B. traumatismele exogene pe splină patologică
C. traumatismele iatrogene
D. traumatismele toracice
E. ruptura spontană a splinei patologice
(pag. 2065)
C2238023. Cea mai adecvată metodă imagistică de monitorizare a leziunilor traumatice splenice sau
intra-abdominale este:
A. rezonanţa magnetică
B. tomografia computerizată
C. ecografia
D. laparoscopia
E. lavajul peritoneal
(pag. 2068)
C2238024. În rupturile splinei, splenorafia este indicată:

A. în toate tipurile de rupturi splenice
B. în leziunile splenice de gradul 0-I, fără ţesut splenic devitalizat
C. în leziunile splenice de gradul II-III, fără ţesut splenic devitalizat
D. în leziunile splenice de gradul II-III, limitate la unul din polii splinei
E. nu se indică în rupturile splinei

(pag. 2071)
C2238025. În traumatismele splinei, rezecţia splenică parţială este indicată:

B. în leziunile splenice de gradul 0-I, fără ţesut splenic devitalizat
C. în leziunile splenice de gradul II-III, fără ţesut splenic devitalizat
D. în leziunile splenice de gradul II-III, limitate la unul din polii splinei
(pag. 2071)
C2238026. Transplantul heterotopic de ţesut splenic în traumatismele splinei presupune:

A. transpunerea splinei în alt loc din abdomen fără secţionarea pediculului său vascular
B. transpunerea splinei în alt loc din abdomen cu reanastomozarea pediculului său vascular
C. implantarea de fragmente de ţesut splenic în pungi peritoneale sau epiploice
D. implantarea de fragmente de ţesut splenic intramuscular la nivelul antebraţului
E. transpunerea splinei în pelvis, la nivelul vaselor iliace
(pag. 2072)
C2238027. Reuşita transplantului heterotopic de ţesut splenic în traumatismele splinei se verifică prin:
A. ecografie
B. tomografie computerizată
C. scintigrafie
D. arteriografie
E. analize biochimice
(pag. 2072)
C2238028. În cazul traumatismelor abdominale, puncţia exploratoare negativă:

A. infirmă diagnosticul de leziune splenică
B. nu infirmă diagnosticul de leziune splenică
C. indică laparoscopia
D. indică laparotomia
E. arată că nu există o ruptură splenică
(pag. 2104)
C2238029. Ruptura traumatică a splinei se datoreşte cel mai frecvent:

A. accidentelor sportive
B. accidentelor casnice
C. accidentelor de muncă
D. accidentelor de circulaţie
E. agresiunilor
(pag. 2066)
C2238030. Leziunea tip în toate traumatismele închise ale splinei este:

A. hematomul subcapsular
B. hematomul perisplenic
C. ruptura splenică
D. plaga splinei
E. inundaţia peritoneală
(pag. 2066)
C2238031. Hematomul splenic subcapsular:
A. apare exclusiv după traumatismele exogene închise

B. apare exclusiv după traumatismele exogene deschise
C. apare exclusiv după traumatismele iatrogene
D. poate apărea în orice tip de traumatism splenic
E. este întotdeauna mic şi profund
(pag. 2066)
C2338032. Următoarele afirmaţii referitoare la traumatismele splinei sunt adevărate, cu excepţia:

A. majoritatea traumatismelor sunt închise
B. agentul traumatic acţionează mai frecvent prin mecanism direct
C. în 70-80% din cazuri, ruptura splinei se datoreşte accidentelor de circulaţie
D. deseori lezarea splinei survine în cadrul politraumatismelor
E. "ruptura spontană" a splinei reprezintă o situaţie frecventă.
(pag. 2066)
C2338033. Aspectele morfologice ale rupturilor splenice se asociază de prognostic sumbru prin
gravitatea imediată a hemoragiei, cu excepţia:
A. Hematomul perisplenic
B. Rupturile splenice cu hemoperitoneu
C. Smulgerea pediculului splenic
D. Hematomul subcapsular
E. Plăgile cu secţionarea pediculului splenic.
(pag. 2066)
C2338034. Următoarele afirmaţii, cu privire la radiografia simplă toracoabdominală la traumatizatul

splenic, sunt adevărate, cu excepţia:
A. poate releva lărgirea umbrei splenice sau a lojei splenice
B. poate releva dislocarea stomacului şi/sau colonului
C. poate releva ridicarea hemidiafragmului stang
D. poate releva revărsat pleural stâng, atelectazie bazală şi fracturi costale inferioare
E. nu există leziune splenică fără modificări radiologice
(pag. 2067)
C2538035. Organul cel mai frecvent interesat în traumatismele abdominale este:

A. Ficatul
B. Duodenul
C. Stomacul
D. Splina
E. Pancreasul
(pag. 2103)
C2538036. Leziunile traumatice ale splinei se produc mai frecvent prin:

A. Arme albe
B. Arme de foc
C. Contuzii
D. Arme chimice
E. Arme de nimicire in masa
(pag. 2103)
C2538037. În ruptura de splină puncţia abdominală poate arăta:

A. Prezenţa de sânge coagulabil
B. Prezenţa de limfă
C. Prezenţa de sânge incoagulabil

D. Prezenţa de suc gastric
E. Prezenţa de bilă
(pag. 2104)
C2538038. După clasificarea Comitetului Asociaţiei Americane a Chirurgilor Traumatologi, tipul I de

A. Smulgerea pediculului splenic, explozia parenchimului
B. Ruptură profundă cu interesarea vaselor hilare cu devascularizare a peste 25% din organ
C. Hematom subcapsular sub 10% din suprafaţă; ruptură sub 1 cm din parenchim
D. Hematom subcapsular ce interesează între 10% şi 50% din suprafaţă; ruptură cu profunzime de 1-3 cm
din parenchim fără interesarea vaselor trabeculare
E. Hematom subcapsular ce interesează peste 50% din suprafaţă sau hematom intraparenchimatos cu
diametrul peste 5 cm; ruptură de parenchim cu adâncime mare de 3 cm sau care interesează vasele
trabeculare
(pag. 2104)
C2538039. După clasificarea Comitetului Asociaţiei Americane a Chirurgilor Traumatologi, tipul III de
A. Hematom subcapsular ce interesează peste 50% din suprafaţă sau hematom intraparenchimatos cu
trabeculare
B. Hematom subcapsular ce interesează între 10% şi 50% din suprafaţă; ruptură cu profunzime de 1-3 cm
C. Hematom subcapsular sub 10% din suprafaţă; ruptură sub 1 cm din parenchim
D. Ruptură profundă cu interesarea vaselor hilare cu devascularizare a peste 25% din organ
E. smulgerea pediculului splenic, explozia parenchimului
(pag. 2104)
C2538040. După clasificarea Comitetului Asociaţiei Americane a Chirurgilor Traumatologi, tipul II de

A. Smulgerea pediculului splenic, explozia parenchimului
B. Hematom subcapsular ce interesează peste 50% din suprafaţă sau hematom intraparenchimatos cu
trabeculare
C. Ruptură profundă cu interesarea vaselor hilare cu devascularizare a peste 25% din organ
D. Hematom subcapsular ce interesează între 10% şi 50% din suprafaţă; ruptură cu profunzime de 1-3 cm
E. Hematom subcapsular sub 10% din suprafaţă; ruptură sub 1 cm din parenchim
(pag. 2104)
C2538041. După clasificarea Comitetului Asociaţiei Americane a Chirurgilor Traumatologi, tipul IV de

A. Hematom subcapsular ce interesează între 10% şi 50% din suprafaţă; ruptură cu profunzime de 1-3 cm
B. Hematom subcapsular sub 10% din suprafaţă; ruptură sub 1 cm din parenchim
D. Smulgerea pediculului splenic, explozia parenchimului
E. Hematom subcapsular ce interesează peste 50% din suprafaţă sau hematom intraparenchimatos cu
diametrul peste 5 cm
(pag. 2104)
C2538042. După clasificarea Comitetului Asociaţiei Americane a Chirurgilor Traumatologi, tipul V de

A. Hematom subcapsular ce interesează peste 50% din suprafaţă sau hematom intraparenchimatos cu
diametrul peste 5 cm
B. Smulgerea pediculului splenic, explozia parenchimului
D. Hematom subcapsular sub 10% din suprafaţă
E. Hematom subcapsular ce interesează între 10% şi 50% din suprafaţă; ruptură cu profunzime de 1-3 cm
(pag. 2104)
C2538043. Diminuarea numarului de pneumonii severe dupa splenectomie a fost posibila dupa :
A. Introducerea procedeelor conservatoare in chirurgia splinei
B. Introducerea vaccinului pneumococic polivalent in tratamentul precoce post splenectomie
C. Introducerea noilor preparate hemostatice locale
D. Introducerea vaccinului antimeningococic polivalent in tratamentul precoce post splenectomie
E. Introducerea pe scara larga a antibioprofilaxiei cu acoperire pe durata lunga post splenectomie
(pag. 2105)
C2538044. Splina poate fi lezata in cursul interventiilor chirurgicale pe :

A. Pancreas
B. Ficat
C. Uter
D. Ureter
E. Esofag
(pag. 2194)
C2538045. Splina patologica este expusa mai frecvent leziunilor traumatice datorita :
A. A. Friabilitatii crescute
B. Violentei impactului
C. Hipomobilitatii sale
D. Prezentei pancitopeniei
E. Absentei capsulei splenice
(pag. 2104)
C2538046. Diagnosticul de leziune splenica traumatica poate fi confirmat cu certitudine de :

A. Radiografia abdominala simpla
B. Urogafie i v
C. Endoscopie digestiva superioara
D. Tomografie computerizata abdominala
E. Scintigrama splenica
(pag. 2104)
C2538047. Obiectivele majore ale terapiei actuale a traumatismelor splinei normale sunt :
A. Reechilibrarea functiilor vitale, daca acestea sunt afectate
B. Administrarea de prednison
C. Administrarea de concentrant plachetar
D. Adminsitrarea plasmei proaspete
E. Interventia pe cale laparoscopica
(pag. 2069)
C2538048. Leziunile intraoperatorii sunt cauzate de:

A. Prezenta unei spline marite de volum
B. Aderente perisplenice
C. Intubatia oro-traheala dificila
D. Stomac marit de volum

E. Friabilitate crescuta a splinei
(pag. 2066)
C2538049. In peste 80 % din cazuri cu rupturi splence izolate se constata:

A. VSH peste 12 mm la o ora
B. Amilazemie peste 256 UI/L
C. Leucocitoza 30-40000/mmc
D. Trombocitoza peste 400.000 mmc
E. Calcemie sub 2 mmoli /l
(pag. 2068)
C2538050. Cel mai mare numar de contuzii splenice este provocat de

A. Accidente navale
B. Accidente de circulatie
C. Calamitati naturale
D. Activitati sportive
E. Interventii chirurgicale
(pag. 2103)
C2638051. Din totalulu tubului digestiv, neoplaziile intestinului subţire reprezintă:

A. 0,5-1%;
B. 1-5%:
C. 5-10%;
D. 10%;
E. 25%.
(pag. 1579)
C2638052. Enteroclazisul reprezintă:

A. clismă cu substanţă de contrast iodată;
B. scoaterea intestinului la peretele abdominal;
C. intubaţia şi infuzia intestinului cu substanţă de contrast;
D. radiografie intestinală cu dublu contrast;
E. distrugerea prin cauterizare a mucoasei intestinale.
(pag. 1583)
C2638053. Frecvenţa adenocarcinomul intestinului subţire, din totalul tumorilor maligne ale
intestinului subţire, este de:
A. 5%;
B. 10%;
C. 30%;
D. 50%;
E. 80%.
(pag. 1586)
C2638054. Carcinoidul intestinului subţire este o tumoră dezvoltată din:

A. celulele cromafine;
B. celulele vilozităţilor;
C. celulele plexului Auerbach;
D. celulele carcinoide intestinale;
E. celulele seroasei intestinale.
(pag. 1589)
C2638055. Cel mai important semn obiectiv în carcinoidul intestinal este:

A. durerea;
B. diareea;
C. palparea unei tumori abdominale;
D. hemoragia;
E. scăderea în greutate.
(pag. 1590)
C2638056. Care este metoda de elecţie pentru controlul viabilităţii fragmentelor splenice transplantate,
după extirparea splinei traumatizate?
A. laparoscopia
B. scintigrafia
C. radiografia abdominală simplă
D. ecografia
E. computer tomografia
(pag. 2072)
C2638057. Care gest chirurgical trebuie să reprezinte ultima opţiune terapeutică în traumatismele
splinei?
A. rezecţia splenică parţială
B. splenografia
C. splenectomia
D. tehnicile de coagulare
E. utilizarea adezivilor hemostatici
(pag. 2072)
C2638058. Câte faze evolutive putem recunoaşte în evoluţia unei rupturi traumatice a splinei cu
hemoragie "în doi timpi“?
A. nici o fază evolutivă
B. o fază evolutivă
C. două faze evolutive
D. trei faze evolutive
E. patru faze evolutive
(pag. 2067)
C2638059. Care este cea mai frecventă formă clinică de manifestare a leziunii splenice traumatice?
A. hemoragia "în doi timpi“
B. hemoragia intraperitoneală
C. hematomul perisplenic
D. hematomul subcapsular
E. hemoragia fudroaiantă
(pag. 2067)
C2638060. În cazul leziunilor splinei, splenorafia se indică în următoarele condiţii:

A. hematom perisplenic
B. hematom intraparenchimal rupt, cu hemoragie activă
C. ruptura unui vas hilar
D. leziuni de gradul II şi III
E. fragmentarea polului splinei
(pag. 2071)
C2638061. Care este expresia clinică a semnului SAEGESSER, în cadrul rupturii posttraumatice a
splinei?
A. matitatea deplasabilă în flancuri
B. durerea din hipocondrul stâng
C. durerea de la baza gâtului
D. durerea subscapulară stângă
E. durerea din umărul stâng
(pag. 2067)
C2838062. Rupturile spontane veritabile ale splinei pot apare in urmatoarele conditii:
A. la gravide in cursul travaliului
B. in urma unor agresiuni prin arme albe
C. in cursul unor rezectii gastrice
D. prin punctie splenica
E. in cursul colonoscopiei
(pag. 2066)
C2838063. Iradierea durerii la baza gatului constituie semnul lui:

A. Courvoisier-Terrier
B. Kehr
C. Saegesser
D. Ballance
E. Murphy
(pag. 2067)
C1238064. Dupa clasificarea “Comitetului Asociatiei Americane a chirurgilor traumatologi”, care din
urmatoarele leziuni splenice intra in tipul III?
A. ruptura profunda cu interesarea vaselor hilare
B. smulgerea pediculului splenic
C. hematom subcapsular ce intereseaza peste 50% din suprafata
D. ruptura sub 1 cm din parenchim
E. ruptura de parenchim ce intereseaza vasele trabeculare
(pag. 2104)
C1238065. Ca explorari paraclinice in leziunile traumatice ale splinei cu evolutie in 2 timpi se pot
efectua:
A. arteriografia selectiva
B. ecografia abdominala
C. splenoportografia
D. tomografia computerizata abdominala
E. scintigrama splenica
(pag. 2104)
C1238066. Substratul lezional al formei clinice de traumatism splenic cu evolutie in 2 timpi poate fi:
A. ruptura secundara a unui hematom intrasplenic
B. ruptura intarziata a unui hematom perisplenic blocat initial de aderentele din jurul organului
C. desprinderea secundara a cheagului ce obstrua o plaga vasculara uscata juxtahilar
D. ruptura capsulei splenice in cursul transportului accidentatului spre spital
E. smulgerea pediculului splenic
(pag. 2104)
C1238067. Splina poate fi lezata in cusul interventiilor chirurgicale pe:

A. pancreas
B. ficat
C. stomac
D. colon
E. esofag
(pag. 2104)
C1238068. Splina patologica este expusa mai frecvent leziunilor traumatice datorita:
A. friabilitatii crescute
B. violentei impactului
C. hipomobilitatii sale
D. prezentei pancitopeniei
E. volumului sau mare
(pag. 2104)
C1238069. Corectarea volemiei in caz de leziune splenica posttraumatica acuta:

A. trebuie facuta pe masa de operatie, numai dupa realizarea hemostazei
B. se face numai cu sange integral izogrup, izoRh
C. se impune inca de la camera de garda
D. se poate face si cu substituenti plasmatici macromoleculari
E. se poate face si cu concentrat eritrocitar
(pag. 2104)
C1238070. Infectiile severe, deseori mortale, aparute la copii cu varste sub 6 luni splenectomizati
pentru anemii hemolitice congenitale sunt cuzate cel mai frecvent de germeni ca:
A. E. Coli
B. Pneumococcus
C. H. influenzae
D. Rickettsia prowazekii
E. Clostridium perfringens
(pag. 2105)
C1338071. Urmatoarele afirmatii referitoare la forma cu hemoragie in doi timpi in cadrul traumatismelor
splinei, sunt adevarate:
A. hemoragia in doi timpi este expresia rupturii secundare a hematoamelor intra si perisplenice
B. in tabloul clinic poate exista o etapa initiala a leziunii splenice cu formarea hematomului, o perioada de
ameliorare incompleta (2-3 zile sau mai mult) si o faza de reluare a hemoragiei
C. reluarea hemoragiei poate sa duca la instalarea socului hipovolemic
D. reluarea hemoragiei este anuntata prin scaune diareice
E. reluarea hemoragiei intraperitoneale se asociaza de hemoragie digestiva.
(pag. 2067)
C1338072. Tratamentul chirurgical conservator prin splenorafie este recomandat in urmatoarele

situatii:
A. hematom subcapsular cu ruptura secundara
B. ruptura capsulara izolata cu instabilitate hemodinamica
C. leziuni parenchimatoase superficiale cu instabilitate hemodinamica
D. distructia unui pol splenic
E. detasarea hilului splenic.
(pag. 2071)
C1338073. Salvarea splinei fara hemostaza chirurgicala este posibila in cazuri selectionate, dupa
urmatoarele criterii:
A. la pacienti cu ciroza si hipersplenism
B. pacientul sa fie stabil hemodinamic
C. leziunile splenice sa se incadreze in gradul 0 sau cel mult in gradele I-II
D. sa se excluda leziunile abdominale concomitente
E. pacientul sa nu prezinte alterarea starii de constienta prin traumatim, medicatie, alcool sau droguri.
(pag. 2070)
C1338074. Obiectivele majore ale terapiei actuale a traumatismelor splinei normale sunt:
A. reechilibrarea functiilor vitale, daca acestea sunt afectate
B. oprirea rapida, eficienta si definitiva a hemoragiei splenice
C. administrarea de concentrat plachetar
D. administrarea plasmei proaspete
E. conservarea, pe cat este posibil, a parenchimului splenic functional.
(pag. 2069)
C1338075. Urmatoarele afirmatii cu privire la ecografia abdominala in traumatismele splinei, sunt

adevarate:
A. nu este indicata la toti pacientii cu traumatisme abdominale, ci numai in cazurile severe
B. ecografia arata cresterea in volum a splinei, stuctura neomogena cu zone hipoecogene
C. uneori apar neregularitati de contur, colectii extrasplenice, lichid liber in cavitatea peritoneala
D. ecografia poate decela si leziuni asociate hepatice, pancreatice, retroperitoneale
E. ecografia nu poate decela leziuni asociate renale.
(pag. 2068)
C1338076. Urmatoarele afirmatii referitoare la examenele de laborator ale traumatizatului splenic sunt
adevarate:
A. leucocitoza de 10000-15000/mm3 in cele mai multe cazuri
B. trombocitoza de peste 400000/mm3 in cele mai multe cazuri
C. scaderea hematocritului si a hemoglobinei, reflectand nota sangerarii
D. indicele de protrombina are totdeauna valori scazute
E. bilirubina creste inca de la debutul rupturii splenice
(pag. 2067)
C1338077. Tomografia computerizata este utila pentru leziunile splenice posttraumatice, deoarece:
A. precizeaza cu mai multa acuratete leziunile splenice
B. aspectul computertomografic are predictibilitate buna in tratamentul de salvare a splinei
C. TC are rol in monitorizarea evolutiei hematoamelor intra- si perisplenice
D. TC poate decela perforatii asociate ale tubului digestiv
E. TC poate decela fistule arteriovenoase constituite imediat posttraumatic
(pag. 2068)
C1338078. Urmatoarele afirmatii referitoare la hematomul intra si perisplenic sunt adevarate:

A. poate debuta imediat dupa traumatism printr-o stare sincopala
B. alteori debutul este marcat de frison si stare febrila
C. uneori simptomele initiale sunt discrete si se accentueaza treptat, dominate de dureri in hipocondrul stang
D. examenul local constata sensibilitate si impastare in hipocondrul stang, alteori o formatiune sensibila
E. in evolutie, pacientul poate prezenta dureri discrete in hipocondrul stang, paloare, mici lipotimii, tahicardie.
(pag. 2067)
C1338079. Urmatoarele manifestari clinice in traumatismele splinei sunt adevarate:

A. Frecvent, socul initial raspunde temporar la terapia volemica, pacientul ramanand cu instabilitate
hemodinamica
B. La un traumatizat, durerea in hipocondrul stang si/sau flancul stang, cu iradiere in umarul stang, pledeaza
pentru o leziune splenica
C. La un traumatizat, durerea din hipocondrul stang, iradiata subscapular stang sau la baza gatului, pledeaza
pentru o leziune splenica
D. Sensibilitatea la palpare sau decompresiunea hipocondrului stang cu sau fara aparare sau contractura
musculara, pledeaza pentru leziune splenica
E. Febra cu valori mari la un traumatizat sugereaza o leziune splenica.
(pag. 2067)
C1438080. Radiografia simpla toraco abdominala poate releva:

A. ruperea splinei
B. largirea umbrei splenice
C. dislocarea ficatului
D. ridicarea hemidiafragmului stang
E. dislocarea stomacului sau a colonului
(pag. 2068)
C1438081. Rezectia splenica partiala sau hemisplenectomia se bazeaza pe:

A. segmentatia splinei
B. este indicata in leziunile de gr.II si III
C. este indicata in leziunile de gr.I si II
D. sunt limitate la unul din polii spenici
E. hemostaza pe suprafata de rezectie se realizeaza prin combinarea suturii manuale cu agenti hemostatici
(pag. 2071)
C1438082. Tehnica transplantului heterotopic de tesut splenic se realizeaza astfel:

A. parenhimul splenic aparent sanatos este sectionat in felii subtiri
B. parenhimul splenic aparent sanatos este sectionat in felii groase de 6-7 cm
C. fara tesut capsular si fixat in pungi confectionate pe suprafata epiploonului mare, in bursa omentala,
mezocolon
D. cu tesut capsular si fixat in pungi confectionate pe suprafata epiploonului mare, in bursa omentala,
mezocolon
E. viabilitatea fragmentelor splenice transplantate poate fi controlata prin scintigrafie
(pag. 2071)
C1438083. Leziunile intraoperatorii sunt cauze:

A. unei spline marite de volum
B. aderenta perisplenice
C. tehnici chirurgicale intempestive
D. stomac marit de volum
E. friabilitate crescuta a splinei
(pag. 2066)
C1538084. Formele clinice de ruptura de splina sunt:

A. forma cronica;
B. forma supraacuta;
C. forma acuta;
D. forma cu evolutie in doi timpi;
E. forma cu evolutie in trei timpi.
(pag. 2104)
C1538085. La bolnavii splenectomizati ce dezvolta infectii severe, germenii cei mai frecvent identificati
in hemoculturi sunt:
A. Escherichia coli;
B. pneumococ;
C. bacili Koch;
D. Haemophilus influenzae;
E. bacilul tetanic.
(pag. 2105)
C1538086. Radiografia abdominala simpla in ruptura de splina poate evidentia:

A. opacifierea primei anse jejunale;
B. marirea de volum a opacitatii splenice;
C. ascensionarea diafragmului stang;
D. reducerea mobilitatii hemidiafragmului stang;
E. ganglioni perihepatici calcificati.
(pag. 2104)
C1538087. Semnele locale abdominale in ruptura de splina sunt:

A. durere spontana in hipocondrul stang;
B. aparare musculara in hipocondrul stang;
C. matitate deplasabila pe flancuri;
D. abdomen de lemn;
E. matitate fixa in flancul stang.
(pag. 2104)
C1538088. Semnele generale de hemoragie in ruptura de splina sunt:

A. paloare;
B. tahicardie;
C. hipotensiune arteriala;
D. lipotimie;
E. palpitatii.
(pag. 2104)
C1538089. Splenectomia este indicata in:

A. leziuni vasculare in hil;
B. hematom minim subcapsular;
C. rupturi multiple si profunde;
D. ruptura sub 1 cm din parenchim;
E. continuarea hemoragiei.
(pag. 2105)
C1538090. In ruptura de splina in doi timpi se pot practica:

A. ecografia abdominala;
B. radiografie eso-gastro-duodenala;
C. duodenografia hipotona;
D. irigoscopie;
E. scintigrama splenica.
(pag. 2104)
C1538091. Copiii cu varste sub 6 luni splenectomizati pentru anemii hemolitice congenitale dezvolta:
A. osteomielite;
B. meningite;
C. pneumonii;
D. pancreatite;
E. septicemii.
(pag. 2105)
C1638092. Care sunt factorii care limiteaza extinderea hemoragiei in cazul unui hematom perisplenic
posttraumatic?
A. sediul splinei intre rebordul costal si coloana vertebrala
B. existenta unei capsule splenice subtiri, dar rezistente
C. dispozitia ligamentelor peritoneale ale splinei
D. existenta aderentelor perisplenice
E. inchistarea hematomului perisplenic
(pag. 2066)
C1638093. Care sunt modalitatile evolutive ale unui hematom subcapsular?

A. vindecare prin resorbtie
B. constituirea unui hematom perisplenic
C. explozia parenchimului cu hemoragie abundenta
D. formarea unui abces splenic
E. autolimitare, in cazul existentei aderentelor perisplenice
(pag. 2066)
C1638094. Care sunt conditiile necesare aplicarii tratamentului conservator nechirurgical, in cazul
traumatismelor splenice?
A. pacientul sa fie stabil hemodinamic
B. sa se excluda leziuni abdominale concomitente care ar necesita laparatomie
C. repaus absolut la pat 24 ore
D. ecografie abdominala sau CT zilnic
E. monitorizare stricta cardio-respiratorie si hemodinamica
(pag. 2070)
C1638095. Care sunt semnele locale care pledeaza pentru o leziune traumatica a splinei?
A. durere care iradiaza in umarul stang
B. durere care iradiaza la baza gatului
C. sensibilitate la palparea hipocondrului stang
D. durere spontana localizata in flancul stang
E. bombarea Douglasului
(pag. 2067)
C1638096. Care sunt obiectivele majore ale terapiei actuale a traumatismelor splinei?
A. reechilibrarea functiilor vitale
B. oprirea definitiva a hemoragiei
C. efectuarea de urgenta a splenectomiei
D. toaleta minutioasa a cavitatii abdominale
E. drenajul corect al lojei splenice
(pag. 2069)
C1638097. Care este substratul lezional al rupturii de splina cu evolutie in "doi timpi“?
A. ruptura survenita pe o splina patologica
B. desprinderea unui cheag ce obstrua o plaga vasculara uscata
C. ruptura unui hematom perisplenic blocat de aderente
D. ruptura secundara a unui hematon intrasplenic
E. ruptura unui anevrism preexistent al arterei splenice
(pag. 2014)
C2238098. În traumatismele abdominale, ecografia:

A. nu este utilă
B. trebuie indicată sistematic
C. se efectuează în urgenţă
D. se efectuează numai după lavajul peritoneal
E. nu se indică la pacienţii comatoşi
(pag. 2068)
C2238099. Semnele ecografice ale leziunilor splenice traumatice includ:

A. creşterea în volum a splinei
B. structura neomogenă cu zone hipoecogene
C. adenopatii în hilul splinei
D. neregularităţi de contur
E. conturul dublu
(pag. 2068)
C2238100. Semnele ecografice ale leziunilor splenice traumatice includ:

A. colecţii extrasplenice
B. lichid liber în cavitatea peritoneală
C. leziuni asociate panceatice sau renale
D. pericardită exudativă
E. adenopatii inflamatorii în hilul splinei
(pag. 2068)
C2238101. Tomografia computerizată se indică în traumatismele abdominale în următoarele situaţii:

A. în toate cazurile cu suspiciune de ruptură splenică
B. în politraumatisme, pentru precizarea leziunilor asociate
C. la pacienţii cu ecografie neconcludentă
D. la pacienţii cu lavaj peritoneal pozitiv
E. pentru monitorizarea evoluţiei hematoamelor intrasplenice
(pag. 2068)
C2238102. Semnele tomografice care pledează pentru leziuni splenice traumatice sunt:
A. focare hipodense în parenchim
B. focare hiperdense în parenchim
C. focare intraparenchimatoase care nu se intensifică după administrarea i.v. a contrastului
D. focare intrahepatice
E. colecţie perisplenică
(pag. 2068)
C2238103. În traumatismele splenice, arteriografia selectivă:

A. se indică de rutină
B. se indică doar în cazurile cu hemoperitoneu
C. are indicaţii rare
D. se efectuează numai după ecografie şi tomografie
E. vizează triajul pacienţilor candidaţi la embolizare
(pag. 2068)
C2238104. Semne angiografice ale traumatismelor splenice sunt:

A. extravazarea substanţei de contrast în faza arterială
B. lărgirea şi estomparea conturului splenic

C. focare intraparenchimatoase care nu se intensifică după administrarea i.v. a contrastului
D. arii avasculare intrasplenice în faza parenchimatoasă
E. ruptura capsulară
(pag. 2068)
C2238105. În traumatismele abdominale, lavajul peritoneal este indicat:

A. întotdeauna
B. pentru confirmarea hemoperitoneului suspectat clinic
C. pentru diagnosticul hemoragiilor intraperitoneale oculte
D. la pacienţii comatoşi
E. este contraindicat
(pag. 2068)
C2238106. În traumatismele abdominale, laparoscopia diagnostică este indicată:

A. întotdeauna
B. la pacienţii cu traumatisme închise
C. la pacienţii cu traumatisme deschise
D. când indicaţiile laparotomiei de urgenţă nu sunt clare
E. este contraindicată
(pag. 2068)
C2238107. Tratamentul pacienţilor cu leziuni traumatice ale splinei şi hemoragie patentă este:
A. de extremă urgenţă
B. de competenţa Secţiei Terapie Intensivă
C. chirurgical, numai după stabilirea unui diagnostic exact
D. diferenţiat în funcţie de statusul hemodinamic, severitatea traumatismului şi leziunile asociate
E. centrat pe conservarea splinei
(pag. 2069-2070)
A. splenectomie pentru oprirea rapidă, eficientă şi definitivă a hemoragiei
B. reechilibrarea funcţiilor vitale
C. oprirea rapidă, eficientă şi definitivă a hemoragiei splenice
D. conservarea parenchimului splenic funcţional
E. externarea cât mai rapidă a pacientului
(pag. 2069)
C2238109. În traumatismele splenice, terapia intensivă vizează:

A. rezolvarea insuficienţei respiratorii acute
B. tratarea hipovolemiei
C. refacerea funcţiilor vitale şi deşocare
D. terapia de conservare a splinei
E. oprirea hemoragiei
(pag. 2070)
C2238110. Tratamentul conservativ nechirurgical al traumatismelor splinei este posibil în următoarele

situaţii:
A. leziuni splenice de gradul 0-II
B. leziuni splenice de gradul III-IV
C. prezenţa altor leziuni abdominale concomitente
D. pacient comatos
E. pacient conştient
(pag. 2070)
C2238111. Tratamentul conservativ nechirurgical al traumatismelor splinei presupune:

A. repaus la pat la domiciliu
B. internarea în Secţia Terapie Intensivă
C. examen clinic tot la 2 zile
D. examen clinic de 2 ori pe zi
E. monitorizare hemodinamică
(pag. 2070)
C2238112. Recomandările la externare după tratamentul conservativ nechirurgical al traumatismelor

splinei includ:
A. repaus la pat 2-3 luni
B. activitate fizică restrânsă 4-6 săptămâni
C. activitate fizică normală
D. control imagistic la 6-8 săptămâni după externare
E. control imagistic la 6 luni după externare
(pag. 2070)
C2238113. În cursul tratamentului conservativ nechirurgical al traumatismelor splinei, la pacientul

monitorizat clinic şi imagistic, laparotomia poate fi indicată de:
A. reapariţia instabilităţii hemodinamice
B. transfuzarea a peste 2U sânge/24 ore
C. constatarea imagistică a extinderii hematomului din loja splenică
D. necesitatea administrării prea multor antialgice
E. conturarea tabloului de abdomen acut chirurgical
(pag. 2070)
C2238114. Utilizarea adezivilor hemostatici (fibrină, colagen etc.) în traumatismele splinei se indică:
B. în hemoragiile prin rupturi de gradul I şi II
C. în hemoragiile prin rupturi de gradul III şi IV
D. în grade lezionale mai mari în combinaţie cu splenorafia sau splenectomia parţială
(pag. 2071)
C2238115. Splenectomia se indică în traumatismele splenice:

A. în toate situaţiile, pentru controlul eficient al hemoragiei
B. în leziuni vasculare hilare
C. în fragmentaţia splenică extinsă
D. în traumatismele splinei patologice
E. niciodată, fiind prohibită
(pag. 2072)
C2238116. În rupturile splinei, contenţia compresivă a splinei presupune:

A. utilizarea unei plase sintetice resorbabile
B. utilizarea unei plase sintetice neresorbabile
C. mobilizarea completă a splinei
D. mobilizarea parţială a splinei
E. utilizarea de adezivi tisulari
(pag. 2105,2071)
C2238117. Sepsis-ul sever post-splenectomie:

A. este o complicaţie frecventă
B. este o complicaţie rară
C. poate fi prevenit prin utilizarea vaccinului pneumococic polivalent
D. poate fi prevenit prin utilizarea antibioticoterapiei profilactice
E. rolul antibioticoterapiei profilactice este discutabil
(pag. 2105)
C2238118. În clasificarea leziunilor traumatice ale splinei dată de "Comitetul Asociaţiei Americane a
chirurgilor traumatologi”, tipul II presupune:
A. hematom subcapsular ce interesează sub 10% din suprafaţă
B. hematom subcapsular ce interesează între 10 - 50% din suprafaţă
C. ruptură sub 1 cm din parenchim
D. ruptură cu profunzime 1-3 cm din parenchim, fără interesarea vaselor trabeculare
E. ruptură care interesează vasele trabeculare
(pag. 2104,2069)
C2238119. Simptomatologia hematomului perisplenic în cadrul traumatismelor splinei:

A. poate debuta imediat după traumatism printr-o stare sincopală
B. implică dureri intense în hipocondrul stâng
C. poate fi un şoc hipovolemic de scurtă durată, din care pacientul îşi revine complet
D. se poate manifesta progresiv, insidios, spre agravarea simptomatologiei
E. durerea în hipocondrul stâng poate lipsi
(pag. 2067)
C2238120. Majoritatea traumatismelor splenice sunt:

A. închise (contuzii)
B. deschise (plăgi)
C. prin mecanism direct
D. prin mecanism indirect (contralovitură)
E. iatrogene
(pag. 2065-2066)
C2238121. Cauza rupturii splenice "spontane” (traumatisme minore nesesizate, afecţiuni splenice
preexistente) poate fi:
A. friabilitatea crescută a parenchimului
B. volumul splenic excesiv de mare
C. valori mari ale tensiunii arteriale
D. hipertensiunea portală
E. infarctul splenic recent
(pag. 2066)
C2238122. Ruptura spontană veritabilă a splinei (absenţa traumatismului exogen, splină fără leziuni
preexistente):
A. nu există
B. este rară
C. poate apărea la marii hipertensivi
D. poate apărea la diabetici
E. poate surveni la gravide în timpul naşterii
(pag. 2066)
C2238123. Leziunile iatrogene ale splinei:
A. sunt foarte rare (sub 5% din splenectomii)

B. au o incidentă mare (peste 50% din splenectomii)
C. frecvenţa lor nu este neglijabilă ( 10-20 % din splenectomii)
D. sunt mai frecvent intraoperatorii
E. sunt favorizate de aderenţele perisplenice
(pag. 2066)
C2238124. Hematomul splenic subcapsular poate evolua spontan spre:

A. ruptură capsulară cu hematom perisplenic
B. ruptură capsulară cu hemoperitoneu
C. infarct splenic
D. pseudochist
E. vindecare
(pag. 2066)
C2238125. Autolimitarea hematomului perisplenic este favorizată de:

A. hipovolemie
B. hipercoagulabilitatea sângelui
C. hemoragia mai lentă
D. aderenţele perisplenice
E. stomac şi colonul stâng
(pag. 2066)
C2238126. Manifestările clinice ale traumatismelor splinei sunt condiţionate de:

A. natura traumatismului
B. severitatea hemoragiei
C. coexistenţa altor leziuni
D. timpul scurs de la traumatism
E. sexul bolnavului
(pag. 2067)
C2238127. Ruptura splinei cu hemoragie intraperitoneală patentă:

A. este forma cea mai frecventă de traumatism splenic (75 % din cazuri)
B. este relativ rară (sub 15 % din cazuri)
C. prezintă semnele şocului hemoragic
D. prezintă semnele revărsatului peritoneal
E. prezintă semnele iritaţiei peritoneale
(pag. 2067)
C2238128. În ruptura splinei cu hemoragie intraperitoneală, semne de hemoragie severă sunt:

A. coma
B. instalarea brutală a şocului
C. rezistenţa la reechilibrarea volemică
D. febra
E. oliguria
(pag. 2067)
C2238129. Datele anamnestice care orientează spre un traumatism splenic sunt:

A. contuzie forte a hipocondrului stâng
B. strivirea bazei hemitoracelui stâng
C. plăgi cu traiect prin loja splenică
D. fracturi la nivelul braţului stâng
E. fracturi costale stângi inferioare

(pag. 2067)
C2238130. Semnele locale care pledează pentru o leziune splenică în cadrul unui traumatism sunt:
A. tumefierea hipocondrului stâng
B. durere spontană în hipocondrul stâng
C. iradierea durerii în umărul stâng
D. iradierea durerii în lomba stângă
E. sensibilitate la decompresiunea hipocondrului stâng
(pag. 2067)
C2238131. În rupturile splinei, apărarea sau contractura musculară abdominală:

A. apar constant
B. pot fi o expresie a contuziei parietale
C. pot fi datorate lezării unui viscer cavitar
D. pot fi datorate hemoperitoneului
E. nu fac parte din tabloul clinic
(pag. 2067)
C2238132. Semnele clinice ale hemoperitoneului în rupturile splinei sunt:

A. distensie abdominală
B. matitate deplasabilă
C. diaree
D. bombarea fundului de sac Douglas
E. contractură abdominală
(pag. 2067)
C2238133. În majoritatea cazurilor de rupturi splenice izolate, analizele de laborator constată:

A. leucocitoză
B. leucopenie
C. trombocitoză
D. trombopenie
E. anemie
(pag. 2067)
C2238134. În rupturile splinei, radiografia toraco-abdominală simplă poate releva:

A. pneumoperitoneu
B. lărgirea umbrei splenice
C. ridicarea hemidiafragmului stâng
D. nivel hidroaeric (ansa santinelă)
E. revărsat pleural stâng
(pag. 2067)
C2238135. Semne radiologice întâlnite în rupturile splinei sunt:

A. separarea intestinului de conturul parietal
B. atelectazie bazală stângă
C. fracturi costale inferioare
D. deplasarea umbrei sternului
E. mărirea umbrei inimii
(pag. 2068)
C2338136. Există o serie de explorări utile uneori în precizarea diagnosticului la pacienţii cu
traumatisme abdominale închise:

A. laparoscopia diagnostică
B. lavajul extraperitoneal
C. puncţia şi lavajul peritoneal
D. rezonanţa magnetică nucleară
E. endoscopia digestivă superioară.
(pag. 2068)
A. reechilibrarea funcţiilor vitale, dacă acestea sunt afectate
B. oprirea rapidă, eficientă şi definitivă a hemoragiei splenice
C. administrarea de concentrat plachetar, dextrani si morfina
D. administrarea plasmei proaspete
E. conservarea, pe cât este posibil, a parenchimului splenic funcţional.
(pag. 2069)
C2338138. Salvarea splinei fără hemostază chirurgicală este posibilă în cazuri selecţionate, după
următoarele criterii:
A. la pacienţi cu ciroză şi hipersplenism
B. pacientul să fie stabil hemodinamic
C. leziunile splenice să se încadreze în gradul II, exceptional în gradele 0 si I
D. să se excludă leziunile abdominale concomitente
E. pacientul să nu prezinte alterarea stării de conştienţă prin traumatim, medicaţie, alcool sau droguri.
(pag. 2070)
C2338139. Tratamentul chirurgical conservator prin splenorafie este recomandat în următoarele

situaţii, exceptand:
A. hematom subcapsular cu ruptură secundară
B. ruptură capsulară izolată cu instabilitate hemodinamică
C. leziuni parenchimatoase superficiale cu instabilitate hemodinamică
D. distrucţia unui pol splenic
E. detaşarea hilului splenic.
(pag. 2071)
C2338140. Chirurgia de conservare a splinei prin tehnicile de coagulare este recomandată în o serie de
situaţii, cu excepţia:
A. coagularea de contact cu infraroşii în leziunile de graddul I-II
B. termocoagularea cu jet de aer fierbinte în leziuni de gradul I-II
C. electrocoagularea cu frecvenţă înaltă în leziuni de gradul III
D. coagularea cu Argon în leziuni de gradul I
E. lasercoagularea în leziuni de gradul I care nu sângerează abundent.
(pag. 2071)
C2338141. Rezecţia splenică este recomandată pentru unele situatii, exceptand:

A. leziuni de gradul II şi III limitate la unul din polii splenici
B. rezecţia splenică subtotală în cazuri foarte rare cu leziuni splenice de gradul IV care păstrează polul
superior
C. hematom subcapsular
D. ruptură capsulară izolată la un pacient stabil hemodinamic
E. ruptură capsulară izolată la un pacient instabil hemodinamic.
(pag. 2071)
C2338142. Următoarele manifestări clinice în traumatismele splinei sunt adevărate:
A. Frecvent, şocul iniţial răspunde temporar la terapia volemică, pacientul rămânând cu instabilitate
hemodinamică
B. La un traumatizat, durerea în hipocondrul stâng şi/sau flancul stâng, cu iradiere în umărul stâng, pledează
pentru o leziune splenică
C. La un traumatizat, durerea din hipocondrul stâng, iradiată subscapular stâng sau la baza gâtului, pledează
pentru o leziune splenică
D. Sensibilitatea la palpare sau decompresiunea hipocondrului stâng cu sau fără apărare sau contractură
musculară, pledează pentru leziune splenică
E. Febra cu valori mari la un traumatizat sugerează o leziune splenică.
(pag. 2067)
C2338143. Următoarele afirmaţii referitoare la hematomul intra şi perisplenic sunt adevărate:

A. poate debuta imediat după traumatism printr-o stare sincopală
B. alteori debutul este marcat de frison şi stare febrilă
C. uneori simptomele iniţiale sunt discrete şi se accentuează treptat, dominate de dureri în hipocondrul stâng
D. examenul local constată sensibilitate şi împăstare în hipocondrul stâng, alteori o formaţiune sensibilă
E. în evoluţie, pacientul poate prezenta dureri violente în hipocondrul stâng, rush, sincope, tahicardie.
(pag. 2067)
C2338144. Următoarele afirmaţii referitoare la forma cu hemoragie în doi timpi în cadrul traumatismelor
splinei, sunt adevărate:
A. hemoragia în doi timpi este expresia rupturii secundare a hematoamelor intra şi suprasplenice
B. în tabloul clinic poate exista o etapă iniţială a leziunii splenice cu formarea hematomului, o perioadă de
ameliorare incompletă (2-3 zile sau mai mult) şi o fază de reluare a hemoragiei
C. reluarea hemoragiei poate să ducă la instalarea şocului hipovolemic
D. reluarea hemoragiei este anunţată prin scaune diareice
E. reluarea hemoragiei intraperitoneale se asociază de hemoragie digestivă.
(pag. 2067)
C2338145. Următoarele afirmaţii referitoare la examenele de laborator ale traumatizatului splenic sunt
adevărate:
A. leucocitoză de 10000-15000/mm3 în cele mai multe cazuri
B. trombocitoză de peste 400000/mm2 în cele mai multe cazuri
C. scăderea hematocritului şi a hemoglobinei, reflectând nota sângerării
D. indicele de protrombină are totdeauna valori scăzute
E. bilirubina creşte încă de la debutul rupturii splenice
(pag. 2067)
C2338146. Următoarele afirmaţii cu privire la ecografia abdominală în traumatismele splinei sunt

adevărate, cu exceptia:
A. nu este indicată la toţi pacienţii cu traumatisme abdominale, ci numai în cazurile severe
B. ecografia arată creşterea în volum a splinei, stuctură neomogenă cu zone hipoecogene
C. uneori apar neregularităţi de contur, colecţii extrasplenice, lichid liber în cavitatea peritoneală
D. ecografia poate decela şi leziuni asociate hepatice, pancreatice, retroperitoneale
E. ecografia nu poate decela leziuni asociate renale.
(pag. 2068)
C2338147. Tomografia computerizată este utilă pentru leziunile splenice posttraumatice, deoarece:
A. precizează cu mai multă acurateţe leziunile splenice
B. aspectul computertomografic are predictibilitate bună în tratamentul de salvare a splinei
C. TC are rol în monitorizarea evoluţiei hematoamelor intra- şi perisplenice
D. TC poate diagnostica leziuni traumatice asociate
E. TC poate decela fistule arteriovenoase constituite imediat posttraumatic
(pag. 2068)
C2538148. Leziunile traumatice ale splinei cu şoc hemoragic necesită:

A. Numai tratament medical
B. Indicaţie absolută de tratament chirurgical
C. Corectarea volemiei
D. Aspiraţie nazo-gastrică
E. Sondă de oxigen
(pag. 2104)
C2538149. Splenectomia este indicată în:

A. Leziuni vasculare în hil
B. Hematom minim subcapsular
C. Rupturi multiple şi profunde
D. Ruptură sub 1 cm din parenchim
E. Continuarea hemoragiei
(pag. 2105)
C2538150. Cel mai mare număr de contuzii splenice este provocat de:
A. Accidente aviatice
B. Accidente de circulaţie
C. Accidente de muncă
D. Activităţi sportive
E. Intervenţii chirurgicale
(pag. 2103)
C2538151. Semne generale de hemoragie în ruptura de splină sunt:

A. Paloare
B. Tahicardie
C. Hipotensiune arterială
D. Lipotimie
E. Palpitaţii
(pag. 2104)
C2538152. Semne locale abdominale în ruptura de splină sunt:

A. Durere spontană în hipocondrul stâng
B. Apărare musculară în hipocondrul stâng
C. Matitate deplasabilă pe flancuri
D. Abdomen de lemn
E. Matitate fixă în flancul stâng
(pag. 2104)
C2538153. Diagnosticul paraclinic în forma acută de ruptură de splină se pune pe:

A. Valoarea hemoglobinei în dinamică
B. Valoarea VSH
C. Valoarea proteinemiei
D. Valoarea hematocritului
E. Valoarea glicemiei
(pag. 2104)
C2538154. Radiografia abdominală simplă în ruptura de splină poate evidenţia:

A. Opacifierea primei anse jejunale
B. Mărirea de volum a opacităţii splenice

C. Ascensionarea diafragmului stâng
D. Reducerea mobilităţii hemidiafragmului stâng
E. Ganglioni perihepatici calcificaţi
(pag. 2104)
C2538155. În ruptura de splină în doi timpi se pot practica:

A. Ecografia abdominală
B. Radiografie eso-gastro-duodenală
C. RMN
D. Irigoscopie
E. Scintigramă splenică
(pag. 2104)
C2538156. Forme clinice de ruptură de splină sunt:

A. Forma cronică
B. Forma supraacută
C. Forma acută
D. Forma cu evoluţie în doi timpi
E. Forma cu evoluţie în trei timpi
(pag. 2104)
C2538157. Splenectomia parţială, segmentară şi splenorafia la bolnavi în echilibru hemodinamic, fără

alte leziuni organice se aplică:
A. Bolnavilor cu leziuni de splină tip V
B. Numai bolnavilor cu leziuni tip II-III
C. Numai bolnavilor cu leziuni tip IV
D. Bolnavilor cu leziuni tip I
E. Bolnavilor cu leziuni tip II
(pag. 2105)
C2538158. Copiii cu vârste sub 6 luni splenectomizaţi pentru anemii hemolitice congenitale dezvoltă:
A. Osteomielite
B. Meningite
C. Pneumonii
D. Pancreatite
E. Septicemii
(pag. 2105)
C2538159. La bolnavii splenectomizaţi ce dezvoltă infecţii severe germenii cei mai frecvent identificaţi
în hemoculturi sunt:
A. Escherichia coli
B. Pneumococ
C. Bacili Koch
D. H. influenzae
E. Bacilul tetanic
(pag. 2105)
C2538160. In ruptura de splina in doi timpi se pot practica :

A. Laparatomia exploratorie
B. Radiografie eso-gastro-duodenala
C. Duodenografia hipotona
D. Laparoscopia exploratorie
E. Scintigrama splenica
(pag. 2104)
C2538161. Care sunt conditiile necesare aplicarii tratamentului conservator nechirurgical in cazul
A. Pacientul sa fie stabil hemodinamic
B. Sa se excluda leziuni abdominale concomitente care ar necesita laparatomie
C. Repaus absolut la pat 24 ore
D. Internare in sectia de terapie intensiva
E. Mobilizarea precoce
(pag. 2070)
C2538162. Plagile splenice produse prin arme albe se caracterizeaza prin :

A. Intotdeauna se asociaza cu leziuni ale stomacului si pancreasului
B. Menajeaza cel mai adesea hilul splinei
C. Este afectata splina marita de volum
D. Sunt frecvente
E. Splina este lezata mai frecvent in plagile toraco-abdominale
(pag. 2066)
C2538163. Splenorafia se indica in urmatoarele circumstante:

A. Leziuni de gradul II
B. Hematom perisplenic
C. Leziuni de gradul III
D. Ruptura unui vas hilar
E. Fragmentarea polului superior al splinei
(pag. 2071)
C2538164. Un hematom subcapsular poate evolua astfel :

A. Vindecare prin resorbtie
B. Constituirea unui hematom perisplenic
C. Sectionarea arterei splenice
D. Formarea unui abces splenic
E. Autolimitare, in cazul existentei aderentelor perisplenice
(pag. 2066)
C2538165. Splenorafia se poate efectua prin :

A. Sutura manuala cu Vicryl sau Dexon 2-0
B. Sutura normala cu nylon gros
C. Sutura cu inglobarea epiploonului
D. Plastie cu perete gastric
E. Revascularizarea arterei splenice
(pag. 2071)
C2538166. Urmatoarele afirmatii referitoare la traumatismele splinei sunt adevarate :

A. Majoritatea traumatismelor sunt inchise
B. Agentul traumatic actioneaza mai frecvent prin mecanism direct
C. In 70-80- % din cazuri ruptura splinei se datoreaza accidentelor de circulatie
D. Deseori lezarea splinei survine in cadrul politraumatismelor
E. ”Ruptura spontana”a splinei reprezinta o situatie frecventa
(pag. 2066)
C2538167. Precizarea diagnosticului in traumatismele abdominale inchise se poate face prin :

A. Laparoscopie diagnostica
B. Lavaj peritoneal
C. Scintigrafie splenica cu sulf coloidal marcat cu Tc radioactiv
D. Rezonanta magnetica nucleara
E. Tomografie computerizata
(pag. 2068)
C2538168. Arteriografia selectiva in traumatismele splenice :

A. Se va efectua numai dupa evaluare ecografica
B. Poate fi efectuata atat inainte cat si dupa efectuarea ecografiei abdominale
C. Vizeaza triajul pacientilor candidati la tratamentul conservator
D. Este utilizata ca metoda terapeutica conservatoare
E. Vizeaza triajul pacientilor supusi la embolizarea hemostatica
(pag. 2068)
C2538169. Semnele angiografice ale traumatismelor splenice sunt :

A. Extravazarea substantei de constrast in faza arteriala
B. Focare hipo- sau hiperdense in parenchimul splenic
C. Largirea si estomparea conturului splenic
D. Structura neomogena cu zone hiperecogene
E. Arii vasculare intrasplenice in faza parenchimatoasa
(pag. 2068)
C2538170. Laparoscopia diagnostica in traumatismele splinei se indica la :

A. Pacientii cu traumatisme inchise, stabilizati hemodinamic
B. Pacienti cu semne de ocluzie intestinala
C. Pacienti la care indicatiile laparotomiei de urgenta nu sunt clare
D. Paciente gravide
E. Pacienti tarati
(pag. 2068)
C2538171. Rezectia splenica este recomandata pentru :

A. Leziuni de gradul II limitate la unul din polii splenici
B. Hematom subcapsular
C. Ruptura capsulara izolata la un pacient stabil hemodinamic
D. Leziuni de gradul III limitate la unul din polii splenici
E. Leziuni splenice de gradul II si III fara tesut splenic devitalizat
(pag. 2071)
C2638172. Factorii care intervin în rezistenţa intestinului subţire la tumori sunt:

A. descuamarea şi înlocuirea rapidă a celulelor mucoasei intestinale;
B. transportul rapid şi spălarea criptelor de către chim;
C. dezvoltarea locală a unui bun sistem imun indus de IgA;
D. pH-ul alcalin;
E. contactul prelungit al mucoasei intestinale cu substaţele cancerigene din alimente.
(pag. 1578)
C2638173. Adenomul intestinului subţire, forma cea mai frecvent întâlnită se prezintă sub următoarele
forme:
A. adenom polipoid;
B. adenomul glandelor Brunner;
C. adenoame insulare.
D. adenomul simplu;
E. adenomul glandelor Barţolin.
(pag. 1579)
C2638174. Transformarea malignă a polipilor adenomatoşi nu este corelată cu următoarele aspecte

interdependente:
A. mărimea polipului;
B. localizarea polipului;
C. structura histologică;
D. severitatea displaziei epiteliale;
E. metastazarea pe cale limfatică.
(pag. 1580)
C2638175. Sindromul Peutz-Jeghers se caracterizează prin:

A. polipi hamartomatoşi intestinali, gastrici, duodenali, colici sau extradigestivi;
B. hemoragii digestive superioare repetate;
C. exfolieri ale epidernului;
D. lentiginoză cutaneo-mucoasă;
E. tulburări de tranzit.
(pag. 1581)
C2638176. Hemagioamele intestinale pot fi:

A. teleangiectazii;
B. hemangioame Gerstney;
C. hemangioame capilare;
D. hemangioame venoase;
E. hemangioame cavernoase.
(pag. 1581)
C2638177. Modalităţile de evoluţie a unei tumori benigne intestinale în raport cu lumenul intestinal
sunt:
A. dezvoltarea intraluminală;
B. dezvoltarea intraparietală;
C. dezvoltarea subseroasă;
D. dezvoltarea extraseroasă;
E. dezvoltarea circumferenţială.
(pag. 1582)
C2638178. Semnele comune ale tumorilor maligne intestinale sunt:

A. anorexia;
B. anemia hipocromă;
C. scăderea forţei musculare;
D. perioade febrile cu caracter intermitent;
E. tulburările de tranzit.
(pag. 1585)
C2638179. Anatomopatologic, limfoamele non-hodgkiniene intestinale se prezintă sub următoarele

forme:
A. limfoame non-hodgkiniene de tip occidental;
B. limfoame non-hodgkiniene de tip mediteraneean;
C. limfoame non-hodgkiniene de tip asiatic;
D. limfoame non-hodgkiniene de tip african;
E. limfoame cu celule T.
(pag. 1587)
C2638180. Care din următoarele manifestări este întâlnită în sindromul carcinoidului malign:
A. hepatomegalia;
B. flush-ul;
C. afectarea valvulară cardiacă;
D. sindromul Konig;
E. bronhospasm cu dispnee expiratorie.
(pag. 15591)
C2638181. Tratamentul limfoamelor maligne constă în:

A. transplant de măduvă osoasă;
B. radiochimioterapie;
C. chimioterapie;
D. imunoterapie;
E. enterectomie cu limfadenectomie regională.
(pag. 1588)
C2638182. Care sunt condiţiile necesare aplicării tratamentului conservator nechirurgical, în cazul
A. să se excludă leziuni abdominale concomitente care ar necesita laparatomie
B. repaus absolut la pat 24 ore
C. ecografie abdominală sau CT zilnic
D. monitorizare strictă cardio-respiratorie şi hemodinamică
E. pacientul să fie stabil hemodinamic
(pag. 2070)
C2638183. Care sunt modalităţile evolutive ale unui hematom subcapsular?

A. explozia parenchimului cu hemoragie abundentă
B. autolimitare, în cazul existenţei aderenţelor perisplenice
C. vindecare prin resorbţie
D. constituirea unui hematom perisplenic
E. formarea unui abces splenic
(pag. 2066)
C2638184. Menţionaţi particularităţile plăgilor splenice produse prin arme albe:

A. menajează cel mai adesea hilul splinei
B. au o profunzime variabilă
C. de obicei sunt complexe, ducând la fragmentarea splinei
D. splina este lezată mai frecvent în plăgile toraco-abdominale
E. sunt frecvente
(pag. 2066)
C2638185. Care sunt circumstanţele apariţiei rupturii veritabile a splinei?

A. necroză tumorală post-chimioterapie
B. în cursul travaliului la gravide
C. la copii în perioada neonatală
D. volum splenic excesiv de mare
E. infarct splenic recent
(pag. 2066)
C2638186. Care sunt factorii care limitează extinderea hemoragiei în cazul unui hematom perisplenic
posttraumatic?
A. existenţa unei capsule splenice subţiri, dar rezistente
B. dispoziţia ligamentelor peritoneale ale splinei
C. inchistarea hematomului perisplenic
D. sediul splinei între rebordul costal şi coloana vertebrală
E. existenţa aderenţelor perisplenice
(pag. 2066)
C2638187. Care sunt obiectivele majore ale terapiei actuale a traumatismelor splinei?
A. efectuarea de urgenţă a splenectomiei
B. toaleta minuţioasă a cavităţii abdominale
C. reechilibrarea funcţiilor vitale
D. oprirea definitivă a hemoragiei
E. drenajul corect al lojei splenice
(pag. 2069)
C2638188. Care sunt semnele locale care pledează pentru o leziune traumatică a splinei?
A. durere spontană localizată în flancul stâng
B. bombarea Douglasului
C. sensibilitate la palparea hipocondrului stâng
D. durere care iradiază la baza gâtului
E. durere care iradiază în umărul stâng
(pag. 2067)
C2638189. Care sunt cele mai utile explorări paraclinice pentru monitorizarea evoluţiei hematoamelor
intra şi perisplenice posttraumatice?
A. laparascopia diagnostică
C. radiografia simplă toraco-abdominală
D. lavajul peritoneal
E. ecografia abdominală
(pag. 2067)
C2638190. Care este substratul lezional al rupturii de splină cu evoluţie în "doi timpi“?
A. desprinderea unui cheag ce obstrua o plagă vasculară uscată
B. ruptura survenită pe o splină patologică
C. ruptura secundară a unui hematon intrasplenic
D. ruptura unui hematom perisplenic blocat de aderenţe
E. ruptura secundară a unui hematon intrasplenic
(pag. 2014)
C2838191. Clasa II din clasificarea TC a traumatismelor splenice (Bountain si Gould) cuprinde:

A. efractie capsulara
B. hematom subcapsular
C. ruptura capsulara unica sau multipla
D. leziuni ale parenchimului, fara interesarea hilului
E. zdrobirea splinei cu fragmentarea si privarea sa de aport sanguin
(pag. 2068)
C2838192. Gradul 3 din clasificarea rupturilor splenice dupa autorii germani, include:
A. hematom subcapsular
B. ruptura capsulara
C. rupturi superficiale ale parenchimului fara interesarea hilului
D. rupturi parenchimale profunde interesand partial hilul si arterele segmentare
E. fragmentarea totala a unui pol splenic
(pag. 2069)
C2838193. Criterii pentru tentarea tratamentului conservativ nechirurgical al leziunilor splenice sunt:
A. pacient stabil hemodinamic
B. leziuni splenice de grad 0 sau I-II
C. leziuni splenice de gradul III
D. fara leziuni abdominale concomitente care sa necesite laparotomie
E. starea de constienta pastrata
(pag. 2070)
C2838194. Indicatia de laparotomie in cursul tratamentului conservativ nechirurgical al leziunilor

splenice se bazeaza pe:
A. instabilitate hemodinamica datorita unor afectiuni cardiace asociate
B. instabilitate hemodinamica prin hemoragie in doi timpi
C. necesitatea transfuzarii a peste 2U sange in 24 ore
D. extinderea hematomului din loja splenica documentata imagistic
E. tablou clinic de abdomen acut chirurgical evocand leziuni abdominale coexistente
(pag. 2070)
C2838195. Tratamentul conservativ chirurgical in cazul distructiei unui pol splenic include:
A. adezivi hemostatici
B. splenectomie partiala
C. hemisplenectomie
D. splenectomie subtotala
E. splenectomie totala
(pag. 2071)
C2838196. Ruptura capsulara splenica izolata a splinei cu instabilitate hemodinamica beneficiaza de:
A. tratament conservativ nechirurgical
B. splenorafie
C. adezivi hemostatici
D. hemisplenectomie
E. tehnici de coagulare
(pag. 2071)
C2838197. Splenorafia este indicata in:

A. leziuni splenice de gradul I
B. leziuni splenice de gradul II
C. leziuni splenice de gradul III
D. leziuni splenice de gradul IV
E. leziuni splenice cu tesut splenic devitalizat
(pag. 2071)
C2838198. Splenectomia in traumatismele splenice este indicata in:

A. distructii splenice complete
B. leziuni vasculare hilare care devascularizeaza splina
C. avulsia splenica extinsa
D. hematom subcapsular cu lavaj peritoneal negativ
E. esecul tehnicilor de conservare

(pag. 2072)
Tema nr. 39
Hemoragii digestive
BIBLIOGRAFIE:
C1239001. Reprezinta una din cauzele cele mai frecvente de hemoragie digestiva inferioara:
A. Polipza recto-colonica
B. Hemoroizii
C. Cancerul ano-rectal
D. Diverticuloza colo-rectala
E. Boala Crohn
(pag. 2165)
C1239002. Criteriile pentru stabilirea unei hemoragii digestive superioare grave dupa Seufert includ:
A. Tahicardie sub 90 batai/minut
B. TAS sub 120 mmHg
C. Hemoglobina mai mare sau egala cu 8 g ‰
D. Hematocrit peste 30%
E. Diureza orara sub 40ml
(pag. 2161)
C1239003. Delimitarea anatomica intre hemoragiile digestive superioare si hemoragiile digestive

inferioare este realizata de:
A. Esofag
B. Stomac
C. Unghiul duodeno-jejunal
D. Ileonul terminal
E. Cec
(pag. 2154)
C1239004. Metoda de electie in diagnosticul de urgenta al unei HDS este reprezentat de:
A. Examenul radiologic eso-gastro-duodenal cu substanta de contrast
B. Endoscopia digestiva
C. Examen radiologic al abdomenului pe gol
D. Arteriografia selectiva
E. Splenoportografia
(pag. 2159)
C1239005. Urmatoarele afirmatii referitoare la investigatiile hematologice dintr-o hemoragie digestiva

sunt adevarate:
A. Hemoleucograma este un test valoros dar nu este obligatorie in urgenta deoarece nu furnizeaza informatii
asupra gravitatii hemoragiei
B. Hematocritul reprezinta metoda de evaluare cea mai precisa de evaluare a unei anemii acute
postemoragice
C. La dozarea hemoglobinei se evidentiaza valori superioare normalului
D. Numarul reticulocitelor scade dupa o hemoragie la subiectii cu functie medulara normala
E. Testele de coagulare sunt importante deoarece tulburarile de coagulare reprezinta cele mai frecvente
cauze de HDS
(pag. 2158)
C1339006. Care dintre modificarile hematologice de mai jos pot apare secundar unei hemoragii
digestive?
A. scaderea imediata a hematocritului prin pierderea de masa eritrocitara
B. scaderea hemoglobinei
C. scaderea rapida a reticulocitelor prin depasirea capacitatii regenerative medulare
D. agravarea tulburarilor de coagulare preexistente prin coagulopatia de consum asociata procesului normal
de hemostaza
E. stabilizarea hematocritului dupa prima jumatate de ora de la debutul simpotmatic
(pag. 2158)
C1339007. Folosirea examenului baritat in diagnosticul hemoragiilor digestive superioare este limitat
deoarece
A. pretul de cost este semnificativ mai mare fata de examenul endoscopic
B. metoda nu se poate aplica mai repede de 5 zile de la debutul hemoragiei
C. metoda a fost criticata pentru ca nu poate evidentia leziunile superificiale
D. substanta baritata determina reactivarea leziunilor ulceroase care au sangerat
E. nu permite evidentierea leziunilor cu diametru mai mic de 3 cm
(pag. 2160)
C1339008. Care dintre urmatoarele afirmatii cu privire la melena NU sunt adevarate?

A. melena este cea mai frecventa forma de manifestare a hemoragiilor digestive superioare
B. scaunul melenic este lucios, moale, negru ca pacura
C. melena semnifica in toate cazurile o hemoragie proximala de unghiul duodeno-jejunal
D. melena se poate asocia cu hematemeza
E. melena poate fi singura forma de manifestare a unei hemoragii digestive
(pag. 2158)
C1339009. In hemoragiile digestive inferioare sursa hemoragiei este situata

A. intre unghiul duodeno-jejunal si anus
B. distal de valvula ileo-cecala
C. distal de portiunea de 3-a a duodenului
D. la nivelul colonului transvers si descendent
E. pe colonul ascendent
(pag. 2165)
C1439010. Hemoragii cu etiologie extradigestiva sunt urmatoarele, cu EXCEPTIA:

A. Teleangiectaziile
B. Hipertensiunea portala
C. Trombastenia Glanzman
D. Amiloidoza
E. Insuficienta renala cu uremie
(pag. 2157)
C1439011. In clasificarea Forrest FIIb inseamna:

A. Baza de culoare neagra a leziunii;
B. Vase vizibile;
C. Cheag aderent;
D. Scurgere lenta nepulsatila a sangelui din leziune;
E. Stigmat de sangerare.
(pag. 2160)
C1439012. Semnele hipovolemiei acute generate de pierderea de sange sunt urmatoarele, cu

EXCEPTIA:
A. Sete
B. Dispnee
C. Vertij
D. Astenie
E. Puls bradicardic
(pag. 2158)
C1439013. Pentru diagnosticul de hemoragie digestiva superioara grava (Seufert) pledeaza

urmatoarele elemente clinice, mai putin:
A. Tensiunea arteriala sistolica < 100 mmHg;
B. Extremitatile calde;
C. Tahicardie > 100 batai/min.;
D. Diureza orara < 40 ml;
E. Hematocrit < 30%.
(pag. 2161)
C1539014. Hematemeza este urmata intotdeauna de:

A. hematochezie;
B. hemoptizie;
C. melena;
D. rectoragie;
E. metroragie.
(pag. 2158)
C1539015. In care din urmatoarele circumstante apare hematochezia:

A. cind hemoragia digestiva superioara depaseste 100ml;
B. cind hemoragia digestiva are sursa la nivelul colonului descendent;
C. cind hemoragia digestiva superioara depaseste 1000ml si se produce intr-un interval scurt de timp;
D. cind hemoragia digestiva nu depaseste 500ml si se produce intr-un interval mai lung de timp;
E. in cazul unei hemoragii masive, produsa la nivelul rectului.
(pag. 2158)
C1539016. Care dintre urmatoarele semne clinice nu sunt revelatoare pentru o hipovolemie acuta
generata de pierderea de singe:
A. meteorismul abdominal;
B. setea;
C. dispneea;
D. transpiratiile profuze;
E. astenia.
(pag. 2158)
C1539017. Care din urmatoarele elemente semnifica rasunetul circulator si hematologic al

hemoragiilor digestive:
A. scaderea tensiunii arteriale sistolice sub 80 mm Hg sau cu 4 unitati la persoanele hipertensive;
B. proteinemie mai mica de 5g%;
C. ionograma in limite normale;
D. necesitatea unei transfuzii de sange sub 3 unitati
E. hemoglobina mai mare de 11g%.
(pag. 2155)
C1539018. Care din urmatoarele afectiuni nu reprezinta cauza a unei hemoragii digestive superioare:
A. tumori benigne esofagiene;

B. diverticuli gastrici;
C. volvulusul gastric;
D. angiodisplaziile duodenale;
E. tumorile ampulei Vater.
(pag. 2157)
C1639019. In aprecierea importantei si gravitatii hemoragiei digestive, care dintre urmatoarele valori
sunt considerate criterii biologice ?
A. leucocitoza
B. VSH
C. bilirubina
D. hemoglobina
E. amilaze
(pag. 2161)
C1639020. Hemoragia digestiva superioara reprezinta hemoragia avand sursa:

A. la nivelul regiunii bucale
B. la nivelul faringelui
C. la nivelul stomacului
D. intre regiunea faringoesofagiana si unghiul duodeno-jejunal
E. la nivelul intestinului subtire
(pag. 2154)
C1639021. Hemoragia digestiva reprezinta:

A. hemoragia nazala
B. hemoragia la nivelul cavitatii bucale
C. hemoragia de la nivelul regiunii faringo-esofagiene pana la anus
D. hemoragia gastrica
E. hemoragia exteriorizata prin melena indiferent de sursa sangerarii
(pag. 2154)
C1639022. In aprecierea importantei si gravitatii hemoragiei digestive, care dintre urmatoarele valori
sunt considerate criterii biologice ?
A. leucocitoza
B. VSH
C. bilirubina
D. hemoglobina
E. amilaze
(pag. 2161)
C1639023. Hemoragia digestiva superioara reprezinta hemoragia avand sursa:

A. la nivelul regiunii bucale
B. la nivelul faringelui
C. la nivelul stomacului
D. intre regiunea faringoesofagiana si unghiul duodeno-jejunal
E. la nivelul intestinului subtire
(pag. 2154)
C1639024. Cea mai frecventa forma de manifestare a hemoragiei digestive superioare este:
A. hematemeza
B. hematochezia
C. melena
D. rectoragia
E. nici una dintre acestea
(pag. 2158)
C1639025. Cea mai frecventa forma de manifestare a hemoragiei digestive superioare este:
A. hematemeza
B. hematochezia
C. melena
D. rectoragia
E. nici una dintre acestea
(pag. 2158)
C1639026. Hemoragia digestiva reprezinta:

A. hemoragia nazala
B. hemoragia la nivelul cavitatii bucale
C. hemoragia de la nivelul regiunii faringo-esofagiene pana la anus
D. hemoragia gastrica
E. hemoragia exteriorizata prin melena indiferent de sursa sangerarii
(pag. 2154)
C1639027. Metoda de electie imagistica in diagnosticul HDS o reprezinta:

A. radiografia standard
B. ecografia
C. endoscopia
D. arteriografia
(pag. 2159)
C1639028. Metoda de electie imagistica in diagnosticul HDS o reprezinta:

A. radiografia standard
B. ecografia
C. endoscopia
D. arteriografia
(pag. 2159)
C2239029. Hemoragiile digestive reprezintă pierderi de sânge în lumenul tubului digestiv, de la nivelul:
A. regiunii faringo-esofagiene şi până la cardie
B. cardiei şi până la unghiul duodeno-jejunal
C. cardiei şi până la joncţiunea recto-sigmoidiană
D. regiunii faringo-esofagiene şi până la rect
E. regiunii faringo-esofagiene şi până la anus
(pag. 2154)
C2239030. În hemoragiile digestive inferioare, cauza hemoragiei se situează între:

A. cardie şi anus
B. regiunea faringo-esofagiană şi anus
C. unghiul duodeno-jejunal şi anus
D. unghiul duodeno-jejunal şi rect
E. flexura colică dreaptă şi anus
(pag. 2154)
C2239031. Hemoragiile digestive superioare reprezintă hemoragiile a căror sursă este situată între:
A. regiunea faringo-esofagiană şi cardie
B. regiunea faringo-esofagiană şi pilor
C. cardie şi pilor
D. regiunea faringo-esofagiană şi joncţiunea duodeno-jejunală
E. cardie şi joncţiunea duodeno-jejunală
(pag. 2156)
C2239032. Frecvenţa hemoragiilor digestive superioare este de :

A. 25/100000 de locuitori
B. 30/100000 de locuitori
C. 50/100000 de locuitori
D. 60/100000 de locuitori
E. 70/100000 de locuitori
(pag. 2156)
C2239033. Pentru ca o parte a hemoragiilor digestive superioare să se manifeste prin hematemeză,

trebuie să se piardă circa:
A. 600-800 ml sânge
B. 800-1000 ml sânge
C. 1000-1200 ml sânge
D. 1200-1400 ml sânge
E. 1000-1500 ml sânge
(pag. 2157- 2158)
C2239034. Forma cea mai frecventă de exteriorizare a hemoragiilor digestive superioare este :
A. hematemeza
B. melena
C. hematemeza şi melena
D. hematochezia
E. hematemeza şi hematochezia
(pag. 2158)
C2239035. Într-o hemoragie digestivă superioară, metoda cea mai precisă de evaluare a unei anemii
acute posthemoragice este:
A. determinarea hematocritului
B. dozarea hemoglobinei
C. determinarea numărului de reticulocite
D. hemoleucograma
E. efectuarea testelor de coagulare
(pag. 2158)
C2239036. Într-o hemoragie digestivă superioară, valoarea hematocritului se modifică după:

A. 60 de minute de la debutul hemoragiei
B. 30 de minute de la debutul hemoragiei
C. 120 de minute de la debutul hemoragiei
D. 90 de minute de la debutul hemoragiei
E. 60-90 de minute de la debutul hemoragiei
(pag. 2158)
C2239037. Metoda de elecţie în diagnosticul de urgenţă al hemoragiilor digestive superioare este:

A. arteriografia selectivă
B. scintigrama cu hematii marcate

C. spleno-portografia
D. endoscopia
E. examenul radiologic eso-gastro-duodenal cu substanţă de contrast
(pag. 2159)
C2239038. Într-o hemoragie digestivă superioară, momentul optim de examinare endoscopică este
între:
A. 6-12 ore de la debutul hemoragiei
B. 12-24 ore de la debutul hemoragiei
C. 24-36 ore de la debutul hemoragiei
D. 24-48 ore de la debutul hemoragiei
E. în primele 6 ore de la debutul hemoragiei
(pag. 2159)
C2239039. Ulceraţia simplă ( boala Dieulafoy) reprezintă:

A. o leziune hemoragică situată subcardial care de obicei semnifică o malformaţie vasculară sângerândă
B. o hemoragie produsă în interiorul mucoasei
C. puncte roşii observate la nivelul mucoasei, care se datorează dilataţiei capilarelor de la acest nivel sau
hemoragiei capilarelor submucoase
D. soluţii de continuitate liniare ale mucoasei
E. soluţii de continuitate ovalare ale mucoasei, acoperite de cruste roşii maronii
(pag. 2160)
C2239040. Într-o hemoragie digestivă superioară, momentul optim al examinării radiologice este după:
A. 12-24 ore de la oprirea hemoragiei
B. 24-48 ore de la oprirea hemoragiei
C. 48-72 ore de la oprirea hemoragiei
D. 24-36 ore de la oprirea hemoragiei
E. 6-12 ore de la oprirea hemoragiei
(pag. 2160)
C2539041. În hemoragiile digestive superioare, prezenţa sângelui în intestin poate determina:

A. Oprirea tranzitului intestinal.
B. Regurgitaţii.
C. Accelerarea tranzitului intestinal.
D. Încetinirea tranzitului intestinal.
E. Pirozis.
(pag. 2155)
C2539042. Care dintre următoarele investigaţii hematologice reprezintă cea mai precisă metodă de
evaluare a unei anemii acute posthemoragice?
A. Dozarea hemoglobinei.
B. Valoarea hematocritului.
C. Determinarea numărului de trombocite.
D. Determinarea timpului de coagulare.
E. Determinarea numărului de reticulocite.
(pag. 2158)
C2539043. Care dintre următoarele afirmaţii referitoare la determinarea numărului de reticulocite într-o
H.D.S. este falsă?
A. Valoarea normală a numărului de reticulocite este între 5% şi 30%.
B. Această investigaţie permite observarea răspunsului medular la pierderea de sânge.
C. Numărul de reticulocite creşte după hemoragie.

D. Valoarea normală a numărului de reticulocite este între 5% şi 15%.
E. Această investigaţie permite aprecierea capacităţii organismului de a reface volumul normal de sânge prin
forţe proprii.
(pag. 2158)
C2539044. Care dintre următoarele investigaţii imagistice reprezintă metoda de elecţie în diagnosticul
de urgenţă al H.D.S.?
A. Splenoportografia.
B. Tranzitul baritat esogastroduodenal.
C. Endoscopia digestivă.
D. Echoendoscopia digestivă.
E. Irigografia.
(pag. 2159)
C2539045. În H.D.S., momentul optim pentru efectuarea unui examen radiologic barital este:
A. La 48-72 ore de la debutul hemoragiei.
B. La 24-36 ore de la oprirea hemoragiei.
C. La 2-3 ore de la debutul hemoragiei.
D. După 48-72 ore de la oprirea hemoragiei.
E. La 4 zile de la debutul hemoragiei.
(pag. 2160)
C2539046. Care dintre următoarele enunţuri privitoare la efectuarea scintigrafiei cu hematii marcate la
un pacient cu H.D.S. este falsă?
A. Este o metodă ce se poate aplica la pacienţii la care endoscopia şi arteriografia nu se pot efectua.
B. Nu are contraindicaţii la femeile gravide.
C. Poate evidenţia hemoragii cu debit mic.
D. Poate decela hemoragii intermitente.
E. Poate oferii relaţii importante în vederea intervenţiei chirurgicale.
(pag. 2160)
C2639047. Hemoragiile digestive superioare reprezintă acele hemoragii ale căror sursă este situată:
A. la nivelul esofagului
B. la nivelul esofagului şi stomacului
C. între regiunea faringo-esofagiană şi joncţiunea duodeno-jejunală
D. la nivelul ficatului cirotic
E. toate răspunsurile sunt corecte
(pag. 2156)
C2639048. Vărsătura cu aspect de "zaţ de cafea" din HDS se numeşte:

A. hematemeză
B. melanemeză
C. hematochezie
D. melenă
E. hemoragie ocultă
(pag. 2158)
C2639049. Hematochezia reprezintă:

A. evacuarea prin vărsătură a sângelui din stomac
B. evacuarea prin scaun a HDS
C. exteriorizarea pe cale transanală a sângelui cu cheaguri
D. exteriorizarea pe cale rectală a ngelui deglutit
E. nici un răspuns corect

(pag. 2158)
C2639050. Metoda de elecţie în diagnosticul de urgenţă al HDS este:

A. endoscopia digestivă
B. examenul radiologic eso-gastro-duodenal cu substanţă de contrast
C. arteriografia selectivă
D. scintigrafia cu hematii marcate
E. splenoportografia
(pag. 2159)
C2639051. Obiectivul esenţial în tratamentul HDS, îl reprezintă:

A. montarea sondei naso-gastrice
B. repausul digestiv absolut în plină hemoragie
C. hemostaza
D. transfuzia sanguină
E. tratamentul medicamentos cu viză patogenă
(pag. 2162)
C2739052. Melena nu se caracterizeaza prin:

A. scaun negru lucios
B. miros de gudron
C. consistenta moale
D. asociere cu hematemeza
E. origine strict proximala de unghiul duodenojejunal
C2839053. In hemoragiile digestive mijlocii, pierderea de sange este pana la:

A. 10%
B. 20%
C. 30%
D. 40%
E. 50%
(pag. 2154)
C2839054. In clasificarea Forrest a hemoragiilor digestive superioare, fiib semnifica:

A. sangerare in jet cu origine arteriala
B. sangerare in jet cu origine venoasa
C. vase vizibile
D. cheag aderent
E. baza de culoare neagra a leziunii
(pag. 2160)
C2939055. Momentul optim de examinare endoscopica la bolnavul cu HDS este:

A. intre 8-10 ore de la debut
B. intre 12-24 ore de la debut,daca hemoragia nu este prea mare
C. in plin puseu de hemoragie
D. imediat dupa oprirea HDS
E. in orice moment
(pag. (1) pag 2159)
C1239056. Urmatoarele afirmatii referitoare la melena sunt adevarate:

A. Este forma cea mai frecventa de exteriorizare a unei HDS
B. Apare doar in hemoragiile digestive inferioare
C. Scaunul melenic are aspect de cheaguri cu sange proaspat
D. Melena precedata de hematemeza este intotdeauna semn de HDS
E. Melena izolata mai poate aparea in urma sangelui ingerat si chiar in sangerari distale de unghiul duodeno-
jejunal
(pag. 2158)
C1239057. Pot determina "ulcer de stres” urmatoarele afectiuni:

A. Traumatismele cranio-cerebrale
B. Policitemia vera
C. Socul toxico-septic
D. Arsuri grave
E. Operatii neuro-chirugicale
(pag. 2157)
C1239058. Clasificarea hemoragiei in functie de cantitatea de sange pierdut este:

A. Mica: daca pierderea este peste 10% din cantitatea totala de sange
B. Mijlocie: daca pierderea este pana la 20%
C. Mare: cand se pierde pana la 40%
D. Cataclismica cand se pierd pana la 50% din cantitatea totala de sange
E. Cataclismica cand se pierd peste 50% din cantitatea totala de sange
(pag. 2154)
C1239059. Factorii care influenteaza in mai mica masura gravitatea unei hemoragii sunt:
A. Varsta sub 50 de ani
B. Existenta unei insuficiente viscerale
C. Tipul hemoragiei
D. Hemoragii de cauza necunoscuta
E. Hemoragii postoperatorii
(pag. 2156)
C1239060. Dupa ritmul de pierdere hemoragiile se clasifica in

A. Hemoragii acute
B. Hemoragii supraacute
C. Hemoragii cronice
D. Hemoragii cronice acutizate
E. Hemoragii silentioase
(pag. 2154)
C1239061. Medicatia care are efect in HDS produsa de hipertensiunea portala este:
A. Etamsilat
B. Vasopresina
C. Fitomenadion
D. Propranolol
E. Somatostatin
(pag. 2162)
C1339062. Hemoragiile digestive inferioare care pot evolua sever necesitand hemostaza de urgenta
includ
A. enterocolita acuta
B. tumorile ulcerate
C. ruptura hemoroidala
D. angiodisplaziile colonice
E. boala Crohn
(pag. 2167)
C1339063. Care dintre urmatoarele afirmatii cu privire la hemoragiile digestive superioare iatrogene
sunt adevarate?
A. numarul hemoragiilor digestive superioare iatrogene este in scadere
B. pot apare in urma dilatatiilor esofagiene terapeutice
C. endoscopia digestiva superioara diagnostica poate genera hemoragii digestive iatrogene
D. manevrele de prelevare de biospii endoscopice nu determina hemoragii iatrogene
E. numarul de manevre endsocopice a crescut intr-un ritm superior celui al hemoragiilor digestive iatrogene
induse de acest gen de explorari
(pag. 2156)
C1339064. Gravitatea unei hemoragii digestive superioare depinde de

A. posibilitatea compensarii pierderilor de catre organism
B. forma de manifestare clinica
C. ritmul pierderii sanguine
D. cantitatea de sange pierdut
E. repetarea sangerarii
(pag. 2161)
C1339065. Care dintre urmatoarele modificari sunt considerate elemente obiective in evaluarea
rasunetului circulator si hematologic al hemoragiei?
A. scaderea tensiunii arteriale sub 80mmHg, sau cu 4 unitati la persoanele hipertensive, sugereaza o stare
de colaps
B. manifestarea ca hematemeza cu sange proaspat
C. necesitatea unei transfuzii de sange mai mare de 5 unitati pentru restabilirea si mentinerea unei tensiuni
arteriale
D. scaderea hemoglobinei sub 12 mg%
E. scaderea hematocritului sub 30%
(pag. 2155)
C1339066. Hemoragiile digestive superioare se pot manifesta prin

A. hematemeza
B. hematochezie
C. hematom subcapsular
D. hemoptizie
E. melena
(pag. 2157)
C1339067. Care dintre urmatoarele modificari ale probelor de laborator NU apar secundar unei
hemoragii digestive?
A. scaderea sideremiei
B. scaderea amoniemiei la pacientii cu ciroza hepatica
C. scaderea creatininei serice
D. scaderea hemtocritului dupa 30 de minute de la instalarea hemoragiei
E. scaderea hemoglobinei
(pag. 2159)
C1339068. Care dintre urmatorii parametri NU caracterizeaza o hemoragie digestiva grava?

A. tahicardie peste 100/min
B. diureza orara <40 ml
C. hemoglobina <8g%o
D. hematocrit sub 35%
E. presiune venoasa centrala > 2 cm H20
(pag. 2161)
C1339069. Intr-o hemoragie digestiva superioara endoscopia poate preciza:

A. existenta unei hemoragii active in teritoriul examinat
B. cauza sangerarii
C. momentul debutului
D. daca exista una sau mai multe surse de sangerare
E. volumul de sange pierdut pana la efectuarea manevrei
(pag. 2159)
C1339070. Care dintre urmatoarele semne clinice sunt sugestive pentru hipovolemia acuta generata de
pierderea de sange dintr-o hemoragie digestiva superioara?
A. hipotensiunea arteriala mergand pana la colaps
B. dispnea
C. prezenta sangelui prosapat in aspiratul gastric
D. setea
E. vertijul
(pag. 2158)
C1339071. Care dintre urmatoarele medicamente sunt indicate in tratamentul hemoragiilor digestive
superioare?
A. somatostatinul
B. sucralfatul
C. blocantii receptorilor H2
D. prostaglandinele
E. inhibitori ai pompei de calciu
(pag. 2162)
C1439072. Cu privitre la examenele imagistice in HDI se pot afirma urmatoarele:

A. Rectoscopia este explorarea de baza in patologia rectala
B. Colonoscopia permite tratarea unor afectiuni
C. Arteriografia nu are importanta practica in HDI
D. Scintigrafia are un caracter istoric
E. Examenul radiologic poate decela unele surse de HDI
(pag. 2166)
C1439073. Factorii care sugereaza un prognostic favorabil sunt:

A. Hematemeza nu se mai repeta;
B. Diureza orara normala ;
C. F I si F II dupa clasificarea Forrest;
D. Reluarea tranzitului cu scaune normale;
E. Cresterea ureei sangvine.
(pag. 2161,2162)
C1439074. Tratamentul conservator in Hemoragiile Digestive Superioare cuprinde:
A. Vasopresina 20 U in bolus la 10 min

B. Propanolol 200 mg in 3 prize/zi
C. Famotidina 200 mg la 8 ore pana la oprirea hemoragiei
D. Omeprazol 40 mg la 12 h
E. Somatostatin 250 mg in bolus
(pag. 2162, 2163)
C1539075. Care dintre urmatoarele boli infectioase sunt incriminate in etiologia hemoragiilor digestive
inferioare:
A. TBC intestinal;
B. luesul;
C. febra tifoida;
D. dizenteria;
E. enterocolita acuta.
(pag. 2166)
C1539076. Care dintre urmatoarele leziuni poate fi sursa de hemoragie digestiva inferioara:
A. fisura anala;
B. fistula perianala;
C. hemoroizii;
D. cancerul anorectal;
E. abcesul intrasfincterian.
(pag. 2165)
C1539077. Hemoragiile digestive inferioare cu singe proaspat provin de obicei din urmatoarele
segmente de tub digestiv:
A. jejun;
B. anus;
C. sigmoid inferior;
D. cec;
E. rect.
(pag. 2165)
C1539078. Care dintre urmatoarele enunturi constituie indicatii in vederea interventiei chirurgicale de
urgenta la un pacient cu hemoragie digestiva superioara:
A. hemoragii grave de la inceput, cind se pierde rapid peste 30% din cantitatea totala de singe;
B. hemoragii medii care se repeta la interval de o saptamina;
C. hemoragii care nu se opresc printr-un tratament conservator corect;
D. hemoragii in care stabilitatea hemodinamica nu se obtine sau se obtine pentru o scurta durata;
E. virsta peste 60 de ani.
(pag. 2164)
C1539079. Care dintre urmatoarele medicamente sunt incriminate in producerea hemoragiilor digestive
inferioare:
A. anticoagulantele;
B. citostaticele;
C. antitiroidienele de sinteza;
D. medicatia antiinflamatorie;
E. tabletele cu clorura de potasiu.
(pag. 2165)
C1539080. Care din urmatoarele gesturi ofera posibilitatea stabilirii gravitatii unei hemoragii digestive:
A. dozarea proteinemiei;
B. masurarea pulsului;
C. determinarea greutatii corporale;
D. masurarea tensiunii arteriale;
E. dozarea hematocritului.
(pag. 2155)
C1639081. Masurile de urgenta obligatorii in fata unui pacient cu HDS:

A. repaus la pat
B. determinare de grupa sanguina
C. ECG
D. asigurare cale venoasa
E. sondaj uretral
(pag. 2162)
C1639082. Dintre metodele conservatorii de oprire a hemoragiei digestive superioare se numara:

A. medicamente neutralizante ale secretiilor gastrice (antiacide)
B. blocanti ai receptorilor de histamina-2
C. administrarea suclarfat
D. medicatie hipotensoare
E. hemostaza endoscopica
(pag. 2163)
C1639083. Din punctul de vedere al cantitatii sangelui pierdut, hemoragiile digestive pot fi:
A. mici - pana la 10% din sangele circulat
B. mijlocii - pana la 20%
C. mari - se pierde pana la 30%
D. cataclismice - peste 50% din cantitatea de sange
E. nici un raspuns nu este corect
(pag. 2154)
C1639084. Masurile de urgenta obligatorii in fata unui pacient cu HDS:

A. repaus la pat
B. determinare de grupa sanguina
C. ECG
D. asigurare cale venoasa
E. sondaj uretral
(pag. 2162)
C1639085. Cele mai utilizate elemente in stabilirea gravitatii hemoragiei digestive sunt.
A. hematocrit sub 30%, hemoglobina sub 10 mg%
B. tensiunea sistolica sub 80 mmHg sau cu mai mult de 4 unitati la hipertensivi
C. transfuzie mai mare de 5 unitati de sange pentru mentinerea TA
D. recidiva unei hemoragii in primele 4-5 zile de la debut
E. varsta peste 70 ani
(pag. 2156)
C1639086. Dintre bolile sistemice care pot da hemoragii cu etiologie extradigestiva:

A. pancreatita cronica
B. mielomul multiplu
C. sarcoidoza
D. insuficienta renala
E. insuficienta cardiaca
(pag. 2157)
C1639087. Cele mai importante elemente care trebuie stabilite in diagnosticul hemoragiei digestive
superioare sunt.
A. daca este sau nu hemoragie digestiva
B. bolile asociate
C. importanta si gravitatea hemoragiei
D. etiologia hemoragiei
E. tratamente medicamentoase ce preced episodul hemoragic
(pag. 2157)
C1639088. Care dintre urmatorii parametri - conform clasificarii Seufert caracterizeaza o HDS grava ?
B. tensiune sistolica sub 100 mmHg
C. tendinta la colaps ortostatic
E. diureza orara sub 40 ml
(pag. 2161)
C1639089. Factori de prognostic favorabil in HDS sunt:

A. reluarea tranzitului cu scaune normale
B. cresterea ureei serice
C. stabilitate hemodinamica
D. stare generala alterata
E. diureza orara normala
(pag. 2161)
C1639090. Factori de prognostic favorabil in HDS sunt:

B. cresterea ureei serice
C. stabilitate hemodinamica
D. stare generala alterata
E. diureza orara normala
(pag. 2161)
C1639091. Cele mai importante elemente care trebuie stabilite in diagnosticul hemoragiei digestive
superioare sunt.
A. daca este sau nu hemoragie digestiva
B. bolile asociate
C. importanta si gravitatea hemoragiei
D. etiologia hemoragiei
E. tratamente medicamentoase ce preced episodul hemoragic
(pag. 2157)
C1639092. Care dintre urmatorii parametri - conform clasificarii Seufert caracterizeaza o HDS grava ?
B. tensiune sistolica sub 100 mmHg
C. tendinta la colaps ortostatic
E. diureza orara sub 40 ml
(pag. 2161)
C1639093. Dintre bolile sistemice care pot da hemoragii cu etiologie extradigestiva:
A. pancreatita cronica
B. mielomul multiplu
C. sarcoidoza
D. insuficienta renala
E. insuficienta cardiaca
(pag. 2157)
C1639094. Cele mai utilizate elemente in stabilirea gravitatii hemoragiei digestive sunt.
A. hematocrit sub 30%, hemoglobina sub 10 mg%
B. tensiunea sistolica sub 80 mmHg sau cu mai mult de 4 unitati la hipertensivi
C. transfuzie mai mare de 5 unitati de sange pentru mentinerea TA
D. recidiva unei hemoragii in primele 4-5 zile de la debut
E. varsta peste 70 ani
(pag. 2156)
C1639095. Din punctul de vedere al cantitatii sangelui pierdut, hemoragiile digestive pot fi:
A. mici - pana la 10% din sangele circulat
B. mijlocii - pana la 20%
C. mari - se pierde pana la 30%
D. cataclismice - peste 50% din cantitatea de sange
E. nici un raspuns nu este corect
(pag. 2154)
C1639096. Dintre metodele conservatorii de oprire a hemoragiei digestive superioare se numara:

A. medicamente neutralizante ale secretiilor gastrice (antiacide)
B. blocanti ai receptorilor de histamina-2
C. administrarea suclarfat
D. medicatie hipotensoare
E. hemostaza endoscopica
(pag. 2163)
C2239097. Hemoragiile digestive mici se caracterizează prin:

A. pierderi mici de sânge, repetat, care au expresie clinică tardiv
B. pierderi de până la 10% din cantitatea totală de sânge a organismului
C. pierderi de sânge de până la 20% din cantitatea totală de sânge a organismului
D. pierderi de până la 30% din cantitatea totală de sânge a organismului
E. pierdere de peste 50 % din cantitatea totală de sânge a organismului.
(pag. 2154)
C2239098. Hemoragiile digestive acute se definesc prin:

A. pierderea unei cantităţi mari de sânge
B. pierderea de sânge într-un timp foarte scurt
C. pierderi mici de sânge, în mod repetat
D. pierderea de sânge este de până la 30 % din cantitatea totală de sânge a organismului
E. hemoragia este de obicei mortală, dacă nu se intervine terapeutic rapid şi eficient
(pag. 2154)
C2239099. Prezenţa sângelui în tubul digestiv determină o serie de modificări fizio-patologice:

A. modificări de motilitate
B. modificarea echilibrului ecologic al florei microbiene intestinale
C. hematemeză
D. melenă
E. inundaţie traheo-bronşică
(pag. 2155)
C2239100. În faţa unei hemoragii digestive superioare sau inferioare, conduita care trebuie adoptată în
urgenţă, se referă la efectuarea unor gesturi care să ofere posibilitatea stabilirii gravităţii hemoragiei:
A. determinarea grupei sangvine şi a testelor de compatibilitate
B. măsurarea pulsului, accelerarea sa la peste 120 bătăi/minut reprezintă primul semn de colaps
C. măsurarea tensiunii arteriale, scăderea maximei sub 80 mm Hg, de obicei semnifică instalarea colapsului
şi a şocului hipovolemic
D. montarea unei sonde uretro-vezicale care permite supravegherea diurezei
E. dozarea hematocritului şi a hemoglobinei
(pag. 2155)
C2239101. Gesturile care vizează tratamentul simptomatic de urgenţă într-o hemoragie digestivă sunt:
A. determinarea grupei sangvine şi a testelor de compatibilitate
B. măsurarea pulsului
C. montarea unui cateter central pentru perfuzii, transfuzii de sânge şi măsurarea presiunii venoase centrale
D. măsurarea tensiunii arteriale
E. montarea unei sonde uretro-vezicale care permite supravegherea diurezei
(pag. 2155)
C2239102. În stabilirea gravităţii unei hemoragii digestive, mai obiective sunt elementele care
semnifică răsunetul circulator şi hematologic al hemoragiei şi anume:
A. accelerarea pulsului la peste 120 bătăi/minut reprezintă primul semn de colaps
B. scăderea tensiunii arteriale sistolice sub 80 mm Hg sau cu 4 unităţi la persoanele hipertensive, element
care poate să însemne starea de colaps
C. hematocritul mai mic de 30% sau hemoglobina sub 10 mg %
D. necesitatea unei transfuzii de sânge mai mare de 5 unităţi pentru restabilirea şi menţinerea unei tensiuni
arteriale normale
E. recidiva unei hemoragii în primele 4-5 zile de la debut
(pag. 2155-2156)
C2239103. Există şi alţi factori care influenţează în mai mică măsură gravitatea unei hemoragii
digestive şi anume:
A. vârsta peste 60 de ani
B. vârsta peste 40 de ani
C. existenţa unei insuficienţe viscerale majore
D. tipul hemoragiei
E. hemoragii de cauză necunoscută
(pag. 2156)
C2239104. Diagnosticul hemoragiilor digestive superioare, trebuie să precizeze următoarele elemente:

A. dacă este sau nu o hemoragie digestivă superioară
B. importanţa şi gravitatea hemoragiei
C. etiologia hemoragiei
D. prezenţa patologiei supraadăugate
E. prezenţa hemoroizilor simptomatici
(pag. 2157)
C2239105. Într-o hemoragie digestivă superioară, anamneza trebuie să precizeze:

A. dacă bolnavul suferă de o boală cunoscută cu potenţial hemoragic
B. dacă bolnavul a utilizat recent medicamente care pot genera o gastrită hemoragică
C. dacă bolnavul suferă de boli cronice, ce pot agrava prognosticul hemoragiei
D. dacă bolnavul prezintă circulaţie venoasă superficială

E. dacă bolnavul prezintă semne de hipertensiune portală
(pag. 2157)
C2239106. Într-o hemoragie digestivă superioară, este obligatorie efectuarea tuşeului rectal, care:
A. permite aprecierea mucoasei rectale
B. permite aprecierea tonicităţii sfincterului
C. va recolta materii fecale pentru a vedea dacă este sau nu un scaun melenic
D. decelează prezenţa hemoroizilor simptomatici
E. poate diferenţia hemoragia digestivă superioară de cea inferioară
(pag. 2157)
C2239107. Exteriorizarea unei hemoragii digestive prin hematemeză sugerează:

A. o hemoragie mare
B. de obicei, din segmentele superioare ale tubului digestiv
C. uneori chiar şi o sângerare mare dintr-un ulcer duodenal
D. sânge proaspăt, aerat
E. sânge care se exteriorizează prin cavitatea bucală, de obicei după un acces de tuse
(pag. 2158)
C2239108. Care dintre afirmaţiile de mai jos sunt corecte:

A. scaunul melenic este roşu, amestecat sau nu cu alimente
B. scaunul melenic este lucios, moale
C. scaunul melenic este negru, ca păcura, cu miros de gudron
D. scaunul melenic este roşu, amestecat cu fragmente de cheaguri negricioase
E. exteriorizarea unei hemoragii digestive prin melenă sugerează o hemoragie mare, de obicei din
segmentele superioare ale tubului digestiv
(pag. 2158)

A. hematemeza este precedată totdeauna de melenă
B. melena precedată de hematemeză este totdeauna semn de hemoragie digestivă superioară
C. melena izolată mai poate apare şi în urma sângelui ingerat
D. melena izolată mai poate apare şi din sângerări cu sediul distal de unghiul duodeno-jejunal
E. hematemeza este forma cea mai frecventă de exteriorizare a hemoragiilor digestive superioare
(pag. 2158)
C2239110. Hematochezia apare atunci când:

A. cauza hemoragiei este de origine gastrică
B. hemoragia depăşeşte 1000 ml sânge
C. hemoragia se produce într-un interval scurt de timp
D. recidiva unei hemoragii este în primele 4-5 zile de la debut
E. hemoragiile sunt mici şi repetate
(pag. 2158)
C2239111. Principalele explorări de laborator, care se efectuează în hemoragiile digestive superioare

se referă la:
A. investigaţii hematologice
B. investigaţii imagistice
C. investigaţii ale funcţiei hepatice
D. investigaţii ale funcţiei renale
E. investigaţii radiologice
(pag. 2158)

A. hemoglobina este constant scăzută în hemoragiile digestive superioare
B. hemoleucograma trebuie repetată zilnic, iar uneori, chiar de mai multe ori pe zi
C. testele de coagulare reprezintă metoda cea mai precisă de evaluare a unei anemii acute posthemoragice
D. numărul reticulocitelor scade după hemoragie, în mod normal, arătând o funcţie medulară normală
E. numărul reticulocitelor creşte după hemoragie, în mod normal, arătând o funcţie medulară normală
(pag. 2158)
C2239113. Într-o hemoragie digestivă superioară, sunt obligatorii următoarele explorări:

A. timp de sângerare
B. timp de coagulare
C. timpul Quick
D. timpul Howel
E. tabloul sangvin
(pag. 2158)
C2239114. Într-o hemoragie digestivă superioară, pentru testarea funcţiei hepatice se efectuează:
A. transaminazele
B. sideremia
C. bilirubinemia
D. fosfataza alcalină
E. lactico-dehidrogenaza
(pag. 2159)
C2239115. La bolnavii cu hemoragie digestivă superioară investigaţia funcţiei renale este necesară
deoarece:
A. rinichiul are un rol esenţial în metabolismul proteic
B. se poate diagnostica şi trata precoce orice alterare funcţională renală, pentru a preveni instalarea leziunilor
organice definitive
C. pentru combaterea efectelor insuficienţei renale deja instalate
D. pentru ajustarea dozelor de medicamente în cazul existenţei insuficienţei renale
E. pentru aprecierea riscului anestezico-chirurgical
(pag. 2159)

A. ureea sangvină este constant crescută în hemoragiile digestive superioare în urma digestiei şi resorbţiei
proteinelor sangvine din lumenul intestinal
B. ureea sangvină are valori normale în hemoragiile digestive superioare
C. la începutul hemoragiei, ureea sangvină are valori normale, valoarea ei scade odată cu reducerea
importantă a volumului circulant
D. ureea sangvină scade constant atunci când bolnavul cu hemoragie digestivă superioară varsă
E. creatinina la început are valori normale în hemoragiile digestive superioare, dar poate să crească dacă
apar alterări glomerulare în urma hipovolemiei
(pag. 2159)
C2239117. Într-o hemoragie digestivă superioară, creşterea în dinamică a valorilor ureei sangvine arată:
A. continuarea hemoragiei
B. posibilitatea unei recidive
C. oprirea hemoragiei
D. apariţia stării de şoc hemoragic
E. că bolnavul cu hemoragie digestivă superioară varsă
(pag. 2159)
C2239118. În ultimii ani, în diagnosticul pozitiv şi etiologic al hemoragiilor digestive superioare s-au
impus o serie de investigaţii ca:
A. endoscopia digestivă
B. examenul radiologic eso-gastro-duodenal cu substanţă de contrast
C. arteriografia selectivă
D. rezonanţa magnetică nucleară
E. scintigrama cu hematii marcate
(pag. 2159)
C2239119. Într-o hemoragie digestivă superioară, endoscopia poate preciza:

A. sediul hemoragiei
B. intensitatea hemoragiei
C. existenţa unei hemoragii active sau oprite
D. dacă este o singură sursă de hemoragie sau sunt mai multe
E. poate evidenţia hemoragii cu rata foarte mică de sângerare
(pag. 2159)
C2239120. Într-o hemoragie digestivă superioară, dacă endoscopia se efectuează în timpul sângerării,
se pot deosebi următoarele aspecte:
A. sângerare punctiformă
B. hemoragii cu rata foarte mică de sângerare
C. hemoragii intermitente
D. pată hemoragică
E. sângerare difuză a mucoasei
(pag. 2159-2160)
C2239121. Într-o hemoragie digestivă superioară, dacă endoscopia se efectuează în timpul sângerării,
se pot deosebi următoarele aspecte:
A. sângerare punctiformă
B. prezenţa de cheaguri sangvine
C. pată hemoragică
D. peteşii
E. sângerare difuză a mucoasei
(pag. 2159-2160)
C2239122. Într-o hemoragie digestivă superioară, posibilitatea recurenţei hemoragiei în funcţie de

clasificarea Forrest, se întâlneşte în stadiile:
A. FI
B. FIIc
C. FIIa
D. FIIb
E. FIII
(pag. 2160)
C2239123. Într-o hemoragie digestivă superioară, stadiul FII după clasificare Forrest semnifică:
A. cheag aderent
B. vase vizibile
C. sângerare în jet, cu origine arterială
D. stigmat de sângerare
E. baza de culoare neagră a leziunii
(pag. 2160)
C2239124. În hemoragiile digestive superiare, examenul radiologic baritat:

A. poate decela hemoragii intermitente
B. nu poate evidenţia leziunile superficiale
C. nu poate fi utilizat în urgenţă
D. poate evidenţia hemoragii cu rată foarte mică de sângerare
E. rămâne şi astăzi examenul de bază pentru diagnosticul hemoragiilor digestive superioare în spitalele care
nu dispun de o dotare corespunzătoare
(pag. 2160)
C2239125. Gravitatea unei hemoragii digestive superioare depinde de:

A. cantitatea de sânge pierdut
B. ritmul pierderilor
C. repetarea sângerării
D. prezenţa hematemezei şi/sau melenei
E. posibilitatea compensării pierderilor sangvine de către organism
(pag. 2161)
C2239126. Criteriile clinice ce pot stabili gravitatea unei hemoragii digestive superioare sunt:
A. prezenţa şi intensificarea semnelor care traduc o hipovolemie acută
B. hematocrit mai mic de 30%
C. aprecierea anamnestică a sângelui pierdut
D. hemoglobină mai mică de 8 g%
E. diureza sub 40 ml/oră
(pag. 2161)
C2239127. Care dintre criteriile biologice enunţate pot stabili gravitatea unei hemoragii digestive
superioare:
A. hematocrit < 30%
B. hematocrit< 40%
C. hemoglobina < 8g%
D. hemoglobina > 8g%
E. diureza sub 40 ml/oră
(pag. 2161)
C2239128. După Seufert, parametrii care caracterizează o hemoragie digestivă superioară gravă sunt:
A. tahicardie peste 100 bătăi/minut
B. tensiune arterială sistolică < 100 mm Hg
C. hemoglobina < 8g%
D. presiune venoasă centrală > 2 cm apă
E. diureza orară < 40 ml/oră
(pag. 2161)
C2239129. Factorii care sugerează un prognostic favorabil într-o hemoragie digestivă superioară sunt:
B. diureza sub 40 ml/oră
C. stabilitate hemodinamică
D. hemoglobina şi hematocritul scad
E. alterarea stării generale
(pag. 2161-2162)
C2239130. Factorii de prognostic nefavorabil într-o hemoragie digestivă superioară sunt:

A. repetarea sângerării
B. diureză orară normală

C. alterarea stării generale
D. pulsul se accelerează şi devine filiform
E. hemoglobina şi hematocritul scad
(pag. 2162)
C2239131. Hemostază endoscopică în hemoragiile digestive superioare nevariceale se face prin

următoarele modalităţi:
A. tehnici ce folosesc substanţe cu acţiune vasoconstrictoare
B. tehnici termale
C. tehnici mecanice
D. injectare de microsfere
E. perfuzie intraarterială de vasopresină
(pag. 2163)
C2239132. Hemostaza angiografică în hemoragiile digestive superioare variceale se realizează prin

diverse modalităţi:
A. perfuzie intraarterială de vasopresină
B. embolizarea vasului care sângerează, cu ajutorul unor substanţe introduse pe cateter
C. injectarea directă de substanţe sclerozante
D. injectarea indirectă (perivariceală) de substanţe sclerozante
E. ligatură endoscopică
(pag. 2164)
C2239133. Transfuzia sangvină are indicaţii absolute în:

A. hemoragiile mici şi repetate
B. hemoragiile grave de la început
C. hemoragiile care nu se opresc sub tratament
D. hemoragiile care se repetă la intervale scurte
E. hemoragiile ce survin la anemici
(pag. 2165)
C2239134. Hemostaza de urgenţă în hemoragiile digestive inferioare se impune în următoarele situaţii:

A. ruptura hemoroidală
B. diverticuloza recto-sigmoidiană
C. angiodisplaziile colonice
D. tumorile ulcerate
E. fisură anală
(pag. 2167)
C2539135. Care dintre următoarele gesturi oferă posibilitatea stabilirii unei hemoragii digestive?
A. Măsurarea tensiunii arteriale.
B. Efectuarea unei paracenteze.
C. Dozarea bilirubinemiei.
D. Dozarea calcemiei.
E. Dozarea hematocritului.
(pag. 2155)
C2539136. Hemoragiile digestive superioare pot avea sediul în următoarele segmente ale tubului
digestiv:
A. Ileon.
B. Esofag.
C. Diverticulul Meckel.
D. Stomac.
E. Jejun.
(pag. 2156)
C2539137. Care dintre următoarele afecţiuni digestive reprezintă cauze ale H.D.S.?
A. Apendicita acută congestivă.
B. Invaginaţia ileocecală.
C. Ileita terminală.
D. Diverticuli duodenali.
E. Herniile hiatale.
(pag. 2156-2157)
C2539138. Care dintre următoarele afecţiuni ale căilor biliare se poate manifesta, în cursul evoluţiilor
lor, prin hemobilie?
A. Litiaza veziculară.
B. Traumatismele căilor biliare.
C. Traumatismele hepatice.
D. Oddita scleroasă.
E. Colesteroloza.
(pag. 2157)
C2539139. Care dintre următoarele afecţiuni extradigestive reprezintă cauza de H.D.S.?

A. Arsurile grave.
B. Guşa nodulară.
C. Mastoza fibrochistică.
D. Sarcoidoza.
E. Insuficienţa cardiacă.
(pag. 2157)
C2539140. Diagnosticul hemoragiilor digestive superioare trebuie să precizeze următoarele elemente:

A. Importanţa şi gravitatea hemoragiei.
B. Etiologia hemoragiei.
C. Prognosticul hemoragiei digestive superioare.
D. Prezenţa patologiei supraadăugate.
E. Existenţa diverticulilor esofagieni în antecedentele heredocolaterale.
(pag. 2157)
C2539141. Examenul local la un pacient cu H.D.S. poate evidenţia:

A. Existenţa bolii hemoroidale.
B. Existenţa varicelor hidrostatice.
C. Prezenţa unui cancer rectal.
D. Prezenţa circulaţiei venoase superficiale.
E. Prezenţa ascitei.
(pag. 2157)
C2539142. În cazul unui pacient cu H.D.S., efectuarea tuşeului rectal urmăreşte următoarele aspecte:
A. Prezenţa sau nu a materiilor fecale la nivelul ampulei.
B. Prezenţa sau nu a rectoragiei.
C. Prezenţa sau nu a melenei.
D. Prezenţa sau nu a unor scaune acolice.
E. Prezenţa sau nu a hematocheziei.
(pag. 2157)
C2539143. Care dintre următoarele manifestări clinice reprezintă semne ale unei hipovolemii acute
generate de pierderea de sănge într-o H.D.S.?
A. Vărsăturile.
B. Setea.
C. Dispneea.
D. Vertijul.
E. Transpiraţiile profuze.
(pag. 2158)
C2539144. La pacienţii cu H.D.S., investigaţia funcţiei renale este necesară deoarece:

A. Se poate diagnostica şi trata precoce orice alterare a funcţiei renale, pentru a preveni instalarea unor
leziuni organice definitive.
B. Pentru combaterea efectelor insuficienţei renale deja instalate.
C. Pentru ajustarea dozelor de medicamente în cazul existenţei insuficienţei renale.
D. Pentru depistarea unei eventuale malformaţii renale.
E. Pentru aprecierea riscului anestezico-chirurgical.
(pag. 2159)
C2539145. Care dintre următorii parametrii caracterizează o H.D.S. gravă?

A. Tensiune arterială sistolică < 100 mm Hg.
B. Hematocrit < 30%.
C. Tahicardie între 80-100 bătăi/min.
D. Hemoglobina > 8 g%.
E. Diureza orară între 45-60 ml.
(pag. 2161)
C2539146. Care dintre următorii factori sugerează un prognostic favorabil într-o H.D.S.?
A. Hemoragia nu se mai repetă.
B. Stabilitate hemodinamică (puls şi TA normale).
C. Glicemia în limite normale.
D. Diureza orară normală.
E. Reluarea tranzitului intestinal cu scaune normale.
(pag. 2161)
C2539147. Care dintre următorii factori sugerează un prognostic nefavorabil la pacienţii cu H.D.S.?
A. Creşterea valorilor glicemiei.
B. Creşterea ureei sanghine.
C. Puls accelerat, peste 120/min, filiform.
D. Scăderea hematocritului şi a hemoglobinei.
E. Tendinţa spre oligurie.
(pag. 2162)
C2539148. De care dintre factorii enumeraţi mai jos depinde succesul metodelor conservatoare de
hemostază la pacienţii cu H.D.S.?
A. Efectuarea în prealabil a unei radiografii baritate esogastroduodenale.
B. Cauza sângerării.
C. Repetarea hemoragiei într-un interval scurt de timp.
D. Efectuarea prealabilă a unei splenoportografii.
E. Vârsta peste 60 ani.
(pag. 2164)
C2639149. Care dintre afecţiunile de mai jos se pot complica cu ulcer de stress:
A. arsurile grave
B. fibroza chistică pulmonară
C. traumatismele cranio-cerebrale
D. ingestia cronică de aspirină
E. şocul toxico-septic
(pag. 2157)
C2639150. Potasiul seric în HDS poate prelua următoarele valori:

A. hipopotasemie prin vărsături
B. valori modificate nesemnificativ în evoluţia unei HDS
C. creşteri ale nivelului seric prin vărsături
D. hipopotasemie în urma transfuziilor masive
E. hiperpotasemie odată cu instalarea insuficienţei renale
(pag. 2159)
C2639151. Investigaţia funcţiei renale în evoluţia HDS, presupune evaluarea:

A. hematocritului
B. ureei sanguine
C. creatinina
D. transaminazele serice
E. ionograma serică
(pag. 2159)
C2639152. Investigaţia funcţiei hepatice în HDS, presupune efectuarea:

A. transaminazelor serice
B. bilirubinemiei
C. creatinina
D. amoniemia
E. leucograma
(pag. 2159)
C2639153. Endoscopia digestivă precizează:

A. sediul hemoragiei
B. intensitatea acesteia
C. sursa unică sau multiplă a hemoragiei
D. semne de pancreatită acută
E. hernia hiatală - ca sursă a hemoragiei
(pag. 2159)
C2639154. Conform clasificării Seufert criteriile de evaluare a gravităţii unei HDS sunt:
B. tensiune arterială sub l00 mmHg
C. hematochezie
D. hematocrit de sub 30%
E. diureză orară sub 40 ml
(pag. 2161)
C2639155. Factorii de prognostic ne4favorabil ai HDS sunt:

A. repetarea sângerării
B. alterarea stării generale
C. menţinerea semnelor de hipovolemie acută
D. vârsta şi starea bolnavului premergătoare hemoragiei
E. prezenţa hematocheziei
(pag. 2158)
C2639156. Boli sistemice în care pot apărea hemoragii digestive sunt:

A. sarcoidoza
B. infecţii grave (holera, antraxul, etc.)
C. mielomul multiplu
D. insuficienţa renală
E. insuficienţa pulmonară
(pag. 2157)
C2639157. Care sunt situaţiile în care transfuzia sanguină are indicaţii absolute:
A. hemoragiile grave încă de la început
B. hemoragiile care survin la anemici
C. hemoragiile ce nu se opresc sub tratament
D. hemoragiile care se repetă la intervale scurte
E. hemoragiile oculte
(pag. 2165)
C2639158. Indicaţiile tratamentului chirurgical în HDS sunt:

A. hemoragii grave de la început, când se pierde peste 30% din cantitatea totală de sânge
B. HDS care nu se opresc printr-un tratament conservator corect (mai mult de 5 unităţi de sânge transfuzat)
C. pacienţi care refuză transfuziile
D. Htc sub 25%
E. la bolnavii peste 60 ani
(pag. 2164)
C2739159. Hemoragia digestive superioara grava se defineste prin:

A. puls > 100/ min
B. TA sistolica < 60 mmHg
C. Hematocrit < 30%
D. Presiune venoasa centrala > 2 cm H2O
E. Diureza orara < 10 ml
C2739160. Hemostaza endoscopica in hemoragiile digestive superioare nevariceale se face cu:

A. vasoconstrictoare
B. sclerozare
C. ligaturi elastice
D. clipsuri vasculare
E. laser
C2839161. In stabilirea gravitatii unei hemoragii digestive sunt utilizate urmatoarele criterii:
A. cantitatea de sange exteriorizata
B. scaderea tensiunii arteriale sitolice sub 80 mmHg
C. hematocritul mai mic de 30%
D. hemoglobina sub 10 mg%
E. recidiva unei hemoragii in primele 4-5 saptamani de la debut
(pag. 2155,2156)
C2839162. Hemobilia poate apare in urmatoarele afectiuni:
A. sindrom Mallory-Weiss
B. ulcere duodenale
C. traumatisme hepatice
D. traumatisme ale cailor biliare
E. dupa transplant hepatic
(pag. 2157)
C2839163. In tentativele de hemostaza endocopica pentru hemoragiile digestive superioare

nevariceale, se injecteaza urmatoarele substante:
A. alcool absolut
B. polidocanol
C. adrenalina
D. acid tromexamic
E. N butil-2 cynoacilat-histoacryl
(pag. 2163)
C2839164. Interventia chirurgicala de urgenta in cazul hemoragiilor digestive superioare este indicata
in urmatoarele situatii:
A. hemoragii grave de la inceput, cand se pierde rapid peste 30% din cantitatea totala de sange
B. hemoragii care nu se opresc printr-un tratament conservator corect
C. hemoragii care se repeta dupa intervale scurte
D. hemoragii digestive aparute postoperator, inainte de a se aplica mijloacele conservatoare de terapie
E. varsta peste 40 de ani
(pag. 2164)
C2839165. Indicatii absolute pentru transfuzia sanguina in hemoragiile digestive sunt:

A. hemoragii moderate susceptibile de a raspunde bine la tratamentul conservator
B. hemoragii ce survin la poliglobulici
C. hemoragii care nu se opresc sub tratament
D. hemoragii care se repeta la intervale scurte
E. hemoragii care survin la persoane cu tulburari de coagulare in antecedente
(pag. 2165)
C2839166. Leziuni colorectale rare care pot genera hemoragii digestive inferioare:
A. hemoroizii
B. neoplasmele
C. ulcerul solitar de rect
D. diverticulul Meckel
E. endometrioza colonica
(pag. 2165)
C2839167. Cauzele medicamentoase ale hemoragiilor digestive inferioare includ:

A. tratamente cu anticoagulante
B. tratamente cu substante antiiinflamatorii
C. tratamente cu antibiotice
D. tratamente cu KCl tablete
E. tratamente cu KCl injectabil
(pag. 2166)
C2839168. Posibilitati de hemostaza in sangerarea din diverticuloza rectosigmoidiana sunt:

A. arteriografia selectiva de artera mezenterica superioara cu precizarea vasului care sangereaza si
embolizarea lui
B. clisma baritata
C. lavajul cu solutii hemostatice pe sonda nazo-gastrica

D. hemostaza chirurgicala
E. nici un raspuns corect
(pag. 2167)
C2939169. Metode de hemostaza a HDS nevariceal prin injectare sunt:

A. alcool absolut 0,2 ml intre 3-4 puncte perilezional
B. utilizarea de acid tromexamic
C. polidocanol 3-6 ml
D. Adrenalina – sol 1/10000 1.5ml+polidocanol 3-6ml
E. utilizare de N butyl – 2 cyonacilat – histoacryl
(pag. (1) pag 2163)
C2939170. HDS se exteriorizeaza prin:

A. sangerare oculta
B. hematemeza
C. melena
D. hematochezie
E. hemoptizie
(pag. (1) pag 2157)
C2939171. Parametrii care caracterizeaza o HDS grava:

B. tensiune arteriala sistolica sub 120 mmHg
C. hemoglobina sub 8 g‰
E. presiune venoasa centrala sub 4 cm H2O
(pag. (1) pag 2161)
C2939172. Cauzele iatrogene ale hemoragiilor digestive gastrice sunt:

A. gastroscopia
B. biopsii
C. hemostaza in situ a ulcerului
D. gastronomie efectuata endoscopic
E. dupa vagotomie selectiva
(pag. (1) pag 2156)
C2939173. Dupa clasificarea Forrest, HDS poate fi cu exceptia:

A. F I b – scurgerea lenta,nepulsatila a sangelui dintr-o leziune
B. F II c – baza de culoare neagra a leziunii
C. F II b – cheag aderent
D. F III – scurgere in jet,cu origine arteriala
E. F I a – stigmat de sangerare
(pag. (1) pag 2160)
Tema nr. 40
Invaginatia intestinala la copil
BIBLIOGRAFIE:
C1240001. Diagnosticul diferential al invaginatiei intestinale la sugar nu include:

A. diverticul Meckel complicat
B. enterocolita dizenteriforma
C. apendicita acuta
D. peritonita tuberculoasa
E. polipoza recto-colica.
(pag. 2691)
C1240002. Cea mai frecventa localizare a invaginatiei intestinale la copilul mare este:
A. ileo-ceco-colica
B. colo-colica
C. ileo-ileala
D. jejuno-jejunala
E. ileo-cecala.
(pag. 2692)
C1240003. Care din urmatoarele nu este cauza favorizanta in aparitia invaginatiei intestinale la copilul
mare:
A. tumora maligna intestinala
B. polip intestinal
C. ghem de ascarizi
D. diverticul Meckel
E. hiperperistaltismul intestinal.
(pag. 2692)
C1240004. Examinarile paraclinice de laborator in invaginatia intestinala la sugar evidentiaza

urmatoarele modificari, cu exceptia:
A. scaderea hemoglobinei
B. scaderea cloremiei
C. scaderea potasemiei
D. scaderea sodemiei
E. uree extrarenala crescuta.
(pag. 2690)
C1240005. Care din afirmatiile urmatoare privind invaginatia intestinala la copil este adevarata:
A. este mai frecventa la sexul masculin
B. apare cu aceeasi frecventa la fete si baieti
C. incidenta maxima a invaginatiei este dupa varsta de 2 ani
D. la copilul mare cea mai frecventa localizare este cea ileo-ceco-colica
E. la sugar cea mai frecventa localizare este ileo-ileala
(pag. 2689, 2690, 2692)
C1340006. Cele mai frecvente invaginatii acute ale sugarului sunt:

A. Ileo-ileale
B. Colo-colice
C. Jejuno-jejunale
D. Apendiculare
E. Ileo-ceco-colice
(pag. 2689)
C1340007. Invaginatia acuta a sugarului apare:

A. La 1 - 2 luni
B. La 12 luni
C. in primele 7 zile de viata
D. Cel mai frecvent intre 4 - 10 luni
E. in primele ore dupa nastere
(pag. 2689)
C1340008. Cauza determinanta a invaginatiei intestinale la copilul mare este:

A. Diverticul Meckel
B. Parazitozele
C. Tumorile benigne
D. Tumorile maligne
E. Hiperperistaltismul intestinal
(pag. 2692)
C1340009. Tratamentul invaginatiei intestinale la copilul mare:

A. Implica derivatii digestive
B. Este conservator sau chirurgical in functie de caz
C. Este intotdeauna conservator
D. Este intotdeauna chirurgical
E. Implica transplant intestinal
(pag. 2693)
C1340010. Diagnosticul de certitudine in invaginatia intestinala a copilului mare se pune:

A. Doar pe examenul clinic
B. Pe radiografia abdominala simpla, irigografie, echografie abdominala
C. Doar pe radiografia abdominala simpla
D. Doar pe irigografie
E. Doar pe echografie abdominala
(pag. 2693)
C1440011. Cauza determinanta a invaginatiei intestinale a sugarului este:

A. Dezvoltarea anormala a regiunii ceco-colice in raport cu intestinul subtire
B. Lipsa de acolare a ceco-colonului ascendent la peritoneul parietal posterior
C. Hiperperistaltismul intestinal
D. Diversificarea alimentatiei
E. Malrotatia intestinala
(pag. 2689)
C1440012. Urmatoarele afirmatii despre invaginatia sugarului sunt false, cu exceptia:

A. Incidenta este mai mare la sexul feminin 3/2
B. Cauza determinata este dezvoltarea anormala a regiunii ceco-colice in raport cu intestinul subtire
C. Tratamentul este conservator si/sau chirurgical
D. Dezinvaginarea se face prin tractiune in cele 2 directii ale cadrului colic , de sub invainatie si de deasupra
E. Presiunea sub care se introduce clisma la invaginatie trebuie sa fie mare
(pag. 2691)
C1440013. Cauza determinanta a invaginatiei la copilul mare este:

A. Diverticulul Meckel
B. Parazitoze (ghem de ascarizi )
C. Tumori maligne
D. Hiperperistaltismul intestinal
E. Polipoza intestinala
(pag. 2692)
C1540014. Decesul unui copil cu invaginatie intestinala neglijata poate surveni prin:
A. fenomene de peritonita;
B. fenomene de hemoragie interna;
C. infarct entero-mezenteric;
D. soc anafilactic;
E. hemoragie meningo-cerebrala.
(pag. 2691)
C1540015. Care dintre urmatoarele modificari ale parametrilor de laborator poate fi intalnita in
invaginatia intestinala la copil:
A. hipocloremie;
B. hiperbilirubinemie;
C. scaderea valorilor ureii sanghine;
D. hipokalemie;
E. hiperglobulinemie.
(pag. 2690)
C1540016. Din punct de vedere anatomo-patologic tumora de invaginatie poate prezenta mai multi
cilindri. Apreciati care poate fi numarul minim de cilindri:
A. 2;
B. 3;
C. 4;
D. 5;
E. 7.
(pag. 2690)
C1540017. Care considerati ca este etapa de varsta cea mai frecvent intalnita pentru debutul
invaginatiei intestinale:
A. la nastere;
B. 4-10 luni;
C. 1-3 ani;
D. dupa 3 ani;
E. 1-2 ani.
(pag. 2689)
C1640018. I.I.C.Simptomatologia:
A. se accentueaza dupa 12-24 ore
B. se amelioreaza dupa 12-24 ore
C. cedeaza dupa 12-24 ore
D. inceteaza dupa 6-12 ore
E. ramane constanta
(pag. 2689-2690)
C1640019. In I.I.C. ansa invaginala are aspectul intraoperator:

A. floare de nufar
B. foaie de dafin
C. galbuie
D. rosu brun
E. trident
(pag. 2689-2690)
C1640020. I.I.C. cauza determinanta a bolii este:

A. intarcarea
B. schimbarea laptelui
C. obstructia nasala
D. hiperperistaltismul
E. diareea sau constipatia
(pag. 2689-2690)
C1640021. In invaginatia intestinala, incidenta este:

A. mai mare la sexul feminin
B. mai mare la sexul masculin
C. egala
D. 4/1 baieti-fete
E. nesemnificativa
(pag. 2689-2690)
C1640022. Investigatia intestinala apare mai frecvent:

A. intre 4-10 luni
B. intre 3-16 luni
C. intre 4-12 luni
D. intre 6-8 luni
E. la sugari
(pag. 2689-2690)
C2240023. După vârstă, invaginaţia apare cel mai frecvent la vârsta de:
A. primele zile de viaţă
B. între 1 şi 3 ani
C. între 4-10 luni
D. între 4-10 săptămâni
E. prima lună de viaţă
(pag. 2689)
C2240024. Din punct de vedere anatomo-patologic, în invaginaţia simplă cilindrul intern este format de:
A. ansa receptoare
B. ansa receptoare şi ansa invaginată
C. mezenterul ansei receptoare
D. ansa invaginată
E. capul de invaginare
(pag. 2690)
C2240025. Clisma baritată în tratamentul invaginaţiei intestinale utilizează bariu în concentraţie de:
A. 1-2%
B. 30%
C. 25%
D. 8-10%
E. 40-50%
(pag. 2691)
C2240026. Cea mai frecventă formă de invaginaţie la copilul mare este:

A. ileo-cecală
B. ileo-ileală
C. apendiculară
D. jejuno-jejunală
E. colo-colică
(pag. 2692)
C2240027. Tratamentul conservator prin clismă baritată la un sugar de 3 luni cu invaginaţie intestinală
trebuie să respecte următoarele principii:
A. se face la dispensar
B. poate fi făcut de părinţi
C. clisma trebuie să fie hiperosmolară
D. se poate face la 48 ore de la debut
E. irigatorul nu trebuie ridicat mai mult de 1 metru deasupra mesei radiologice
(pag. 2691)
C2240028. Tratamentul conservator prin clismă baritată în invaginaţia intestinală ileo-ileală la sugar:
A. se efectuează în secţia de chirurgie
B. se face în primele 24 ore de la debut
C. nu se face
D. clisma nu este hiperosmolară la prematur
E. poate fi executată de un medic radiolog
(pag. 2691)
C2240029. La copilul mare, cea mai frecventă formă de invaginaţie intestinală este:
A. ceco-colică
B. ileo-ceco-colică
C. colo-colică
D. ileo-ileală
E. apendiculară
(pag. 2692)
C2240030. În tratamentul chirurgical al invaginaţiei intestinale se preferă incizia:

A. transversală sub rebordurile costale
B. transversală la ½ distanţei rebord costal-ombilic
C. longitudinală mediană subombilicală
D. longitudinală mediană supraombilicală
E. longitudinală pararectală dreaptă
(pag. 2692)
C2240031. În cazul unei invaginaţii intestinale vechi, la un copil cu stare generală gravă, se recomandă:
A. rezecţie şi anastomoză
B. apendicectomie
C. clismă baritată
D. dezinvagnare manuală
E. ileostomie, colostomie
(pag. 2692)
C2240032. Dacă diagnosticul de invaginaţie intestinală se pune în primele 24 ore, procentul de

vindecări este:
A. 50%
B. 30%
C. 100%
D. 85-90%
E. 25%
(pag. 2692)
C2240033. Prima reducere radiologică a invaginaţiei inetstinale cu substanţă de contrast a fost

raportată în 1913 de:
A. Hutchinson
B. Hirschprung
C. Ladd
D. Stephens
E. Pellerin
(pag. 2689)
C2240034. Cauza determinantă a invaginaţiei intestinale la sugar este:

A. diversificarea alimentaţiei
B. virozele sezoniere
C. trecerea de la alimentaţie lichidă la alimentaţie solidă
D. hiperperistaltism intestinal
E. alimentaţia naturală
(pag. 2689)
C2340035. Tratamentul conservator in invaginatia intestinala nu se aplica in forma:

A. ileo-ileala
B. ileo-ceco-colica
C. ceco-colica
D. jejuno-jejunala
E. apendiculara
(pag. 2691, vol. II)
C2340036. Cauza determinanta in invaginatia intestinala la copilul mare, este:

A. hiperperistaltismul intestinal
B. parazitoze
C. tumori benigne
D. tumori maligne
E. diverticul Meckel
(pag. 2692, vol II)
C2340037. Tratamentul invaginatiei intestinale la copilul mare:

A. este intotdeauna conservator
B. este intotdeauna chirurgical
C. este conservator sau chirurgical
D. implica transplant intestinal
E. implica derivatii digestive
(pag. 2693, vol II)
C2340038. Diagnosticul de certitudine in invaginatia intestinala la copilul mare se va pune pe:

A. radiografia abdominala simpla
B. irigografie
C. ecografia abdominala
D. semnele clinice
E. radiografia abdominala simpla, irigografie, ecografie abdominala
(pag. 2693, vol II)
C2540039. Cine a descris primul invaginaţia intestinală în urmă cu 300 de ani?

A. Martinson
B. Ombredanne
C. Ambroise Parre
D. Paul Babette
E. Avicena
(pag. 2689)
C2540040. Prima operaţie pentru invaginaţia intestinală efectuată cu succes aparţine lui:
A. Roux
B. Hutchinson
C. Bilrot
D. Pean
E. Fredet
(pag. 2689)
C2540041. Primul autor care a utilizat dezinvaginarea prin presiune hidrostatică in invaginaţia
intestinală la copil a fost:
A. Hirschprung
B. Ombredanne
C. Paul Babette
D. Duhamel
E. Kasai
(pag. 2689)
C2540042. Frecvenţa invaginaţiei intestinale, în conformitate cu datele furnizate de John Hopkins

Hospital Baltimore este:
A. 50-70cazuri/an
B. 5-8 cazuri/an
C. 10-20 cazuri/an
D. 1-2 cazuri/an
E. 100 cazuri/an
(pag. 2689)
C2540043. Compresiunea exercitată la nivelul inelului de strangulare în invaginaţia intestinală

interesează în primul rând :
A. circulaţiea limfatica
B. structurile nervoase
C. circulaţia arteriala
D. circulaţia venoasa
E. structurile glandulare
(pag. 2689)
C2540044. Care este semnificaţia semnului lui Dance (absenţa clapotajului cecal):
A. invaginaţie colo-colică
B. tumora palpabilă periombilical
C. invaginarea cecului
D. invaginarea ileonului
E. invaginarea jejunului
(pag. 2690)
C2540045. La ce interval de timp pot să apară scaunele cu sânge în invaginaţia intestinală?

A. 30 de minute
B. 12-14 ore
C. 10-12 ore
D. 4-5 ore
E. 6-8 ore
(pag. 2690)
C2540046. Invaginaţia intestinală la copil debutează cel mai frecvent la:

A. nastere
B. 4-10 luni
C. 1-3 ani
D. 1-2 ani
E. dupa 3 ani;
(pag. 2689)
C2540047. Care sunt cele mai frecvente forme de invaginaţii intestinale la copil?
A. colo-colice
B. ileo-ceco-colice
C. ileo-ileale
D. jejuno-jejunale
E. jejuno-ileale
(pag. 2690)
C2540048. Din câţi cilindri este formată invaginaţia simplă la copil?

A. 5
B. 4
C. 3
D. 2
E. 7
(pag. 2690)
C2540049. Care este forma de invaginaţie intestinală care nu beneficiază de tratament conservator?
A. jejunocecală
B. ileojejunală
C. ileoileală
D. ileocecală
E. jejunojejunală
(pag. 2691)
C2540050. Reluarea alimentaţiei la copiii operaţi pentru invaginaţie intestinală intestinală, la care s-a
practicat rezecţie intestinală cu anastomoză termino-terminală se face la:
A. o săptămână
B. 3-4 zile
C. 48 de ore
D. 24 de ore
E. 2-3 ore
(pag. 2692)
C2540051. Care este procentul de vindecare în invaginaţia intestinală diagnosticată in primele 24 ore?
A. 100%
B. 20 – 30%
C. 85 – 90%
D. 65 – 75%
E. 70 – 80%
(pag. 2692)
C2540052. Care este rata mortalităţii in invaginaţia intestinala diagnosticată tardiv (după 3 zile)?
A. 60 – 75%
B. 50 – 60%
C. 25 – 35%
D. 40 – 53%
E. 10 – 20%
(pag. 2692)
C2740053. Cauzele favorizante pentru producerea unei invaginatii intestinale la copii sunt toate în
afara de:
A. Lipsa de acolare a ceco-colonului ascendent la peritoneul parietal posterior
B. Hiperperistaltismul intestinal
C. Dezvoltarea anormala a regiunii ceco-colice în raport cu intestinul subtire
D. Diversificarea alimentatiei
E. Virozele sezoniere
(pag. 2689)
C2840054. Cauze determinante ale invaginatiei intestinale la copil sunt:

A. dezvoltarea anormala a regiunii ceco-colice in raport cu intestinul subtire
B. lipsa de acolare a ceco-colonului ascendent la peritoneul parietal posterior
C. hiperperistaltismul intestinal
D. virozele sezoniere
E. diversificarea alimentatiei
(pag. 2689)
C2840055. Semnul lui Dance in invaginatia intestinala la copil consta in:

A. refuzul alimentatiei
B. prezenta clapotajului la palparea fosei iliace drepte
C. lipsa clapotajului la palparea fosei iliace drepte
D. palparea tumorii de invaginatie subhepatic
E. se mai numeste si semnul biberonului
(pag. 2690)
C2840056. In cazul invaginatiei intestinale, imaginea obtinuta la examenul irigografic de profil este de:
A. nisa
B. tuburi de orga
C. cuiburi de randunele
D. semiluna
E. cocarda
(pag. 2691)
C1240057. Forma cronica recidivanta a invaginatiei intestinale la copilul mare cuprinde in tabloul clinic
urmatoarele semne si simptome:
A. dureri abdominale colicative neregulate
B. tumora fantoma la palparea abdomenului
C. meteorism accentuat
D. abdomen nedureros
E. emisie de sange prin anus.
(pag. 2693)
C1240058. Dupa 24 ore de la debutul invaginatiei intestinale la sugar, tabloul clinic include.
A. abdomen meteorizat
B. varsaturi fecaloide
C. rectoragie
D. abdomen elastic, cu sensibilitate difuza
E. tranzit prezent, scaun de aspect normal.
(pag. 2690)
C1240059. Tratamenul chirurgical in invaginatia intestinala la copil:

A. este de preferat incizia mediana longitudinala supra- si subombilicala
B. pentru cazurile vechi de invaginatie, cu stare generala grava, se prefera realizarea unei ileostomii sau
colostomii
C. la un copil cu stare generala buna, daca la explorarea cavitatii abdominale se gaseste si un diverticul
Meckel, diverticulectomia se temporizeaza
D. tranzitul se reia dupa 3-4 zile postoperator
E. este indicat in cazul esecului tratamentului conservator.
(pag. 2692)
C1240060. Dezavantajele clismei baritate ca metoda de tratament in invaginatia intestinala la copil sunt:
A. intarzierea actului operator
B. cresterea temperaturii corporale
C. posibilitatea reinvaginarii
D. dezinvaginare incompleta
E. deshidratarea pacientului.
(pag. 2692)
C1240061. Tabloul clinic al invaginatiei intestinale la sugar in primele 12 ore include:

A. la tuseul rectal: ampula este intotdeauna goala
B. abdomen meteorizat
C. varsaturi datorate ocluziei
D. semnul biberonului
E. semnul Dance.
(pag. 2690)
C1240062. Cauze favorizante in aparitia invaginatiei intestinale la sugar sunt:

A. acolarea ceco-colonului la peritoneul parietal posterior
B. alimentatia naturala
C. virozele sezoniere
D. alergizarea ganglionilor mezenterici cu toxine bacteriene, virale
E. dezvoltarea anormala a regiunii ceco-colice in raport cu intestinul subtire.
(pag. 2689)
C1240063. Tabloul clinic si paraclinic al invaginatiei intestinale la copilul mare (forma pseudo-
apendiculara) cuprinde:
A. la palparea flancului drept: impastare profunda
B. febra
C. leucocite normale
D. scaun cu glere muco-sanghinolente
E. dureri in flancul drept.
(pag. 2693)
C1240064. Efectuarea clismei baritate ca metoda de tratament in invaginatia intestinala la copil trebuie
sa respecte urmatoarele principii:
A. se poate efectua dupa 36 de ore de la debutul bolii
B. se realizeaza cu apa calduta in care se dizolva bariu in concentratie de 30%
C. este utila in invaginatia ileo-ileala
D. sa nu fie hiperosmolara la prematur
E. trebuie efectuata in sectia de chirurgie.
(pag. 2691)
C1340065. Cauzele favorizante pentru invaginatia intestinala acuta a sugarului sunt:

A. Diversificarea alimentatiei
B. Varsaturile alimentare
C. Dezvoltarea anormala a regiunii ceco-colice in raport cu intestinul subtire
D. Lipsa de acolare a ceco-colonului ascendent la peritoneul parietal posterior
E. Virozele sezoniere
(pag. 2689)
C1340066. Invaginatiile acute ale sugarului se produc prin:

A. Prolaps
B. Traumatism abdominal
C. Prolaps si rasturnare
D. Rasturnare
E. Termometrizare intrarectala
(pag. 2690)
C1340067. Invaginatia intestinala acuta a sugarului poate prezenta:

A. Forme enterocolitice
B. Forme recidivante
C. Forme precoce
D. Forme toxico-septice
E. Forme clinice cu simptomatologie saraca
(pag. 2691)
C1340068. Diagnosticul diferential al invaginatiei intestinale acute a sugarului se face cu:

A. Apendicita acuta
B. Stenoza hipertrofica de pilor
C. Polipoza recto-colica
D. Enterocolita dizenteriforma
E. Diverticul Meckel sangerand prin ulcer peptic
(pag. 2691)
C1340069. Tratamentul chirurgical in invaginatia intestinala acuta a sugarului poate implica:
A. Dezinvaginatie prin "stoarcere"

B. Dezinvaginatie prin tractiune in cele 2 directii ale cadrului colic
C. Rezectie intestinala pana in ansa viabila
D. Anastomoza termino-terminala
E. Ileostomie, colostomie
(pag. 2692)
C1340070. Care dintre urmatoarele afirmatii referitoare la tratamentul conservator al invaginatiei

intestinale acute a sugarului sunt adevarate ?
A. Se face prin clisma baritata
B. Tratamentul conservator prin clisma baritata se face cu mare presiune
C. Se face prin insuflare de aer
D. Clisma baritata se poate efectua la domiciliu
E. Intervalul de timp de la debut la efectuarea tratamentului sa fie sub 24 ore
(pag. 2691)
C1340071. Prin palparea abdomenului in invaginatia acuta a sugarului:

A. Se constata aparare musculara
B. Se constata contractura musculara
C. Se poate palpa tumora de invaginatie
D. Se constata hepatosplenomegalie
E. Nu se evidentiaza clapotajul cecal (semnul Dance)
(pag. 2690)
C1440072. Cauze favorizante in producerea invaginatiei intestinale a sugarului sunt:

A. Polipozele intestinale
B. Virozele sezoniere
C. Diverticulul Meckel
D. Hiperperistaltismul intestinal
E. Lipsa de acolare a ceco-colonului ascendent la peritoneul parietal posterior
(pag. 2689)
C1440073. Simptomatologia in cadrul invaginatiei sugarului cuprinde:

A. Durere abdominala colicativa
B. Durere abdominala continuua
C. Varsaturi alimentare
D. Varsaturi albe, explozive , in jet
E. Scaune cu sange sau serozitati sanghinolente
(pag. 2690)
C1440074. Urmatoarele afimatii despre invaginatia sugarului sunt adevarate:

A. Radiografia abdomnala simpla arata imagni hidro-aerice sau ’’tuburi de orga’’
B. Irigogafia se efectueza dupa 36 ore de la debutul bolii
C. Echografia releva un aspect de zona ecogena centrala inconjurata de un halou hipoecogen
D. Clisma baritata se efectueaza cu apa calduta in care se dizolva bariu in concentratie de 8-10 %
E. Irigatorul se ridica la peste 1 m deasupra mesei radiologice
(pag. 2691)
C1440075. Se descriu urmatoarele forme clinice in invaginatia intestinala a copilului mare:

A. Forma entero-colitica
B. Forma tumorala
C. Foma pseudo-apendiculara
D. Forma hemoragica
E. Forma cronica – recidivanta
(pag. 2692-2693)
C1440076. Tratamentul conservator cu clisma baritata in invaginatia intestinala se face in urmatoarele

conditii:
A. Intervalul de timp de la debut la efectuarea tratamentului sa fie sub 24 ore
B. Toate tipurile de invaginatie beneficiaza de tratament conservator
C. Clisma baritata trebuie sa fie hiperosmolara la sugarul sub 4-6 luni
D. Clisma se face cu presiune mica
E. Se exercita manual presiune pe colon pentru a favoriza avansarea bariului pe cadrul colic
(pag. 2691)
C1440077. Diagnosticul diferential in invaginatia intestinala a sugarului se face cu:

A. Entero-colita dezinteriforma
B. Megacolon congenital
C. Diverticul Meckel sangerand prin ulcer peptic
D. Atrezii intestinale
E. Polipoza recto-colonica
(pag. 2691)
C1440078. Diagnosticul de certitudine in invaginatia intestinala a copilului mare se pune pe:

A. Rezonanta magnetica nucleara
B. Radiogafie abdominala simpla
C. Irigografie
D. Tomografie computerizata
E. Echografie abdominala
(pag. 2693)
C1440079. Tratamentul chirurgical in invaginatia intestinala consta in:

A. Incizie transversla la ½ distantei rebord costal –ombilic sau longitudinal supra- si subombilical
B. Dezinvaginare prin tractiune in cele 2 directii ale cadrului colic de sub invaginatie si de deasupra
C. Rezectie intestinala si anastomoza termino-terminala in caz de esec al dezinvaginarii
D. Ileostomie sau colostomie in invaginatii vechi
E. Diverticulectomie Meckel la copiii cu stare generala precara
(pag. 2692)
C1440080. Invaginatiile intestinale se produc prin urmatoarele mecanisme:

A. Prin rasturnare
B. Prin transpozitie
C. Prin prolaps
D. Prin mecanism mixt (prolaps si rasturnare )
E. Prin telescopare
(pag. 2690)
C1440081. Explorarile de laborator in invaginatia intestinala a sugarului releva:

A. Hipokaliemie
B. Ureea extrarenala este scazuta
C. Anemie
D. Hipercloremie
E. Hiponatremie
(pag. 2690)
C1540082. Invaginatia intestinala la copilul mare poate imbraca mai multe forme clinice. Mentionati
care din cele enumerate mai jos pot fi:
A. forma tumorala;
B. forma pseudoapendiculara;
C. forma cronica recidivanta;
D. forma toxica;
E. forma acuta descrisa la sugar.
(pag. 2693)
C1540083. Dezavantajele clismei baritate efectuate in primele 24 ore pot fi:

A. dezinvaginarea incompleta;
B. deshidratare;
C. aparitia febrei;
D. intarzierea actului operator;
E. reinvaginare.
(pag. 2692)
C1540084. Care investigatii paraclinice sunt utilizate pentru punerea diagnosticului pozitiv de
invaginatie la sugar:
A. radiografia abdominala simpla;
B. irigografia cu substanta de contrast;
C. ecografia;
D. tomografia computerizata;
E. rezonanta magnetica.
(pag. 2691)
C1540085. Mecanismul prin care se pot produce invaginatiile intestinale la copil sunt:
A. prolaps;
B. volvulus;
C. rasturnare;
D. strangulare;
E. mixte.
(pag. 2690)
C1540086. In ce conditii se face tratamentul conservator prin clisma baritata in invaginatia intestinala
la copil:
A. daca intervalul de timp de la debut pana la efectuarea clismei baritate este mai mic de 24 ore;
B. clisma baritata sa fie efectuata de un medic radiolog cu mare experienta;
C. sa se efectueze in apropierea unei sali de operatie pentru a interveni in caz de perforatie;
D. sa se evite presiunea si hiperosmolaritatea;
E. clisma baritata poate fi utilizata in orice forma de invaginatie la sugar.
(pag. 2691)
C1540087. Care sunt elementele fizio-patologice pe care le intalnim la nivelul ansei intestinale intr-o
invaginatie intestinala la copil:
A. compresie la nivelul circulatiei venoase;
B. afectarea circulatiei limfatice;
C. afectarea circulatiei arteriale;
D. compresiune pe nervi;
E. vasodilatatie datorita durerii.
(pag. 2690)
C1640088. In invaginatia foarte veche se recomanda:

A. ileostomie
B. colostomie
C. gastrostomie
D. jejunostomie de alimentare
E. ileo-colostomie
(pag. 2689-2690)
C1640089. Confirmarea dezinvaginarii este data de:

A. se observa conturul cecului
B. bariul patrunde in ileonul terminal
C. presiunea in irigator scade brusc
D. se aud zgomote hidroaerice clare
E. varsaturile dispar
(pag. 2689-2690)
C1640090. I.I.C. Tratamentul conservator are indicatii:

A. sub 24 ore de la debut
B. in formele usoare, in primele 48 ore
C. in lipsa posibilitatilor de anestezie
D. in formele cu hemoragie mica
E. in sectia de chirurgie
(pag. 2689-2690)
C1640091. Reducerea invaginatiei intestinale se face prin:

A. sonda cu dublu curent
B. sonda speciala "pig-tail"
C. manevre conservatoare
D. manevre chirurgicale
E. sonda Cantor
(pag. 2689-2690)
C2240092. Modificările ionogramei în cazul invaginaţiei intestinale includ următoarele, cu excepţia:

A. scade clorul
B. creşte K
C. scade Na
D. scade K
E. creşte Na
(pag. 2690)
C2240093. În perioada de debut ( primele 12 ore) a invaginaţiei intestinale, la examenul abdomenului se

constată următoarele:
A. abdomen meteorizat
B. abdomen de aspect normal
C. subhepatic se poate palpa uneori tumora de invaginaţie
D. abdomen elastic
E. clapotaj cecal
(pag. 2690)
C2240094. Invaginaţia intestinală la copilul mare se prezintă sub mai multe forme clinice:
A. forma tumorală
B. forma cronică recidivantă
C. forma pseudo-apendiculară
D. forma dizenteriformă
E. forma malignă
(pag. 2692-3)
C2240095. Cauze favorizante în producerea invaginaţiei intestinale la sugar sunt:

A. lipsa de acolare a ceco-colonului ascendent la peritoneul parietal posterior
B. peristaltica intestinală redusă
C. diversificarea alimentaţiei
D. alimentaţia naturală
E. virozele sezoniere
(pag. 2689)
C2240096. Prin palparea abdomenului la un copil cu invaginaţie intestinală se constată următoarele:

A. semnul Dance
B. este posibilă palparea tumorii de invaginaţie
C. clapotaj cecal la nivelul fosei iliace drepte
D. hepatosplenomegalie
E. sensibilitate difuză
(pag. 2690)
C2240097. Care din următoarele modificări anatomo-patologice caracterizează invaginaţia intestinală

prin răsturnare:
A. inelul de invaginaţie este fix
B. inelul nu va permite ca ansa supraiacentă să se invagineze mult
C. capul de invaginare este fix
D. ansa se poate invagina mult
E. inelul de invaginare este mobil
(pag. 2690)
C2240098. Diagnosticul diferenţial al invaginaţiei intestinale la copilul mare se face cu:

A. apendicita acută
B. stenoza hipertrofică de pilor
C. ulcerul duodenal
D. tumori abdominale
E. peritonita TBC
(pag. 2693)
C2240099. Mecanismele de producere a invaginaţiei intestinale la copil sunt:

A. răsturnare
B. prolaps
C. răsturnare şi prolaps
D. strangulare
E. volvulare
(pag. 2690)
C2240100. Formele clinice a invaginaţiei intestinale la sugar includ:

A. forma pseudo-tumorală
B. forma recidivantă
C. forma enterocolitică
D. forma malignă precoce
E. forme cu simptomatologie clinică săracă
(pag. 2691)
C2240101. La copilul de 2-16 ani următoarele cauze sunt favorizante în apariţia invaginaţiei intestinale:
A. diverticul Meckel
B. polipi pe tubul digestiv
D. viroze sezoniere
E. ghem de ascarizi
(pag. 2692)
C2240102. Tabloul clinic în perioada de debut a invaginaţiei intestinale include:

A. abdomen meteoristic
B. facies suferind
C. febră
D. vărsături bilioase
E. refuzul alimentaţiei
(pag. 2690)
C2240103. Care din afirmaţiile următoare privind invaginaţia intestinală la copil sunt adevărate:
A. apare numai la sugarul cu vârsta 4-10 luni
B. este mai frecventă la sexul masculin
C. se produce întotdeauna pe intestinul subţire
D. poate apare sub formă cronică recidivantă la copilul mare
E. cea mai frecventă formă la sugar este ileo-ceco-colică
(pag. 2689, 2690, 2693)
C2240104. Diagnosticul diferenţial al invaginaţiei intestinale la sugar nu se face cu:

A. diverticulul Meckel necomplicat
B. megacolonul congenital
C. apendicita acută
D. atrezia duodenală
E. polipoza recto-colică
(pag. 2691)
C2240105. Tabloul clinic al invaginaţiei intestinale la sugar, forma cu simptomatologie săracă

(invaginaţie ileo-ileală) poate include:
A. hiperpirexie
B. dureri de intensitate mică
C. văsături constante
D. rectoragie importantă
E. hemoragie digestivă superioară
(pag. 2691)
C2240106. Examinările paraclinice în invaginaţia intestinală la sugar pot indica:

A. radiografia abdominală simplă: tuburi de orgă
B. irigografie: imagine de semilună
C. irigografie: imagine de coardă
D. ecografie: imagine de amputaţie
E. ecografie: zonă hiperecogenă înconjurată de halou ecogen
(pag. 2691)
C2240107. Dezavantajele clismei baritate în tratamentul invaginaţiei intestinale la copil sunt:

A. întârzie actul operator
B. creează o stare de agitaţie

C. hiperhidratare
D. scade temperatura corporală
E. trebuie efectuată întotdeauna înaintea intervenţiei chirurgicale, indiferent de timpul scurs de la debutul bolii
(pag. 2692)
C2240108. Indicaţiile tratamentului chirurgical în invaginaţia intestinală la copil sunt:

A. se face întotdeauna la copilul mare
B. în primele 6- 12 ore
C. când tratamentul conservator a eşuat
D. după 36 ore de la debutul bolii
E. la pacienţii la care s-a produs reinvaginarea
(pag. 2692-3)
C2240109. Forma pseudo-apendiculară a invaginaţiei intestinale la copilul mare se poate manifesta

prin:
A. vărsături
B. febră
C. leucocitoză
D. la palparea flancului drept: senzaţie de împăstare
E. durere în fosa iliacă dreaptă
(pag. 2693)
C2240110. Următoarele manifestări apar în forma tumorală a invaginaţiei intestinale la copilul mare –
forma ileo-ileală:
A. vărsături precoce
B. tranzitul nu se opreşte complet
C. la palparea abdomenului: tumora uşor sensibilă
D. hematochezie
E. tranzit oprit
(pag. 2692-3)
C2240111. Tratamentul postoperator în invaginaţia intestinală cuprinde:

A. reechilibrare hidro-electrolitică
B. aspiraţie gastrică
C. antibiotice
D. alfa blocante
E. betablocante
(pag. 2693)
C2240112. Prognosticul invagnaţiei intestnale este bun dacă este produsă de:
A. polipi
C. tumoră benignă
D. tumoră malignă
E. este întotdeauna rău
(pag. 2693)
C2240113. Crizele dureroase abdominale la debutul invaginaţiei intestinale au următoarele

caracteristici:
A. durează 30-60 minute
B. se repetă la 5-10 minute
C. alternează cu perioade de linişte
D. asociază vărsături reflexe

E. durerea este produsă de avansarea ansei invaginate
(pag. 2690)
C2240114. Simptomatologia în perioada de debut a invaginaţiei intestinale include:

A. facies suferind
C. vărsături fecaloide
D. refuzul alimentaţiei
E. la tuşeul rectal: ampula rectală este goală
(pag. 2690)
C2240115. Simptomatologia invaginaţiei intestinale după 12- 24 ore de la debut include:

A. vărsături rare, reflexe
C. rectoragie spontană
D. abdomen elastic cu sensibilitate difuză
E. vărsături bilioase
(pag. 2690)
C2240116. Anatomo-patologic, invaginaţiei intestinale simple i se descriu trei cilindri:

A. extern, format de ansa receptoare
B. intern, format de ansa invaginată
C. mijlociu, format de ansa receptoare şi ansa invaginată
D. intern, format de ansa receptoare
E. extern, format de ansa invaginată
(pag. 2690)
C2240117. Tabloul clinic după câteva zile de la debutul invaginaţiei intestinale include.
A. stare de agitaţie
B. apatie
C. puls rapid, filiform
D. extremităţi reci
E. abdomen scafoid
(pag. 2690)
C2240118. Care din următoarele semne radiologice indică dezinvaginarea:

A. observarea conturului cecului
B. bariu în ileonul terminal
C. pneumoperitoneu subdiafragmatic
D. coardă
E. semilună
(pag. 2691)
C2240119. Tratamentul conservator în invaginaţia intestinală la copil:

A. se poate face prin insuflare de aer
B. poate utiliza clisma baritată
C. este indicat la 48 ore de la debut
D. nu se face niciodată la sugar
E. nu este indicat în tratament invaginaţiei ileo-ileale
(pag. 2691-2)
C2240120. Formele clinice ale invaginaţiei intestinale la sugar includ:

A. forme recidivante
B. forme enterocolitice
C. forme hemoragice
D. forme tolerate
E. forme tardive
(pag. 2691)
C2240121. Forma pseudoapendiculară a invaginaţiei intestinale la copilul mare este caracterizată de:
A. dureri în fosa iliacă dreaptă şi flancul drept
B. leucocite crescute
C. tranzitul este întotdeauna oprit
D. împăstare profundă la palparea flancului drept
E. palparea tumorii fantomă
(pag. 2693)
C2240122. Cauze favorizante ale invaginaţiei intestinale la copilul mare sunt:

A. polipi pe tubul digestiv
C. parazitoze
D. hiperperistaltism intestinal
E. viroze sezoniere
(pag. 2692)
C2240123. Care sunt modificările fizio-patologice care apar în invaginaţia intestinală la copil:
A. la nivelul ansei, prima care suferă compresie este circulaţia venoasă
B. apare necroza ansei prin hipoxie
C. apar vărsături reflexe datorită durerii
D. apare vasodilataţie datorită durerii
E. în final ansa ia un aspect de frunză moartă
(pag. 2690)
C2240124. La câteva zile de la debutul invaginaţiei intestinale, faciesul sugarului bolnav suferă
anumite modificări:
A. ochii încercănaţi
B. buze prăjite cu fuliginozităţi
C. limba are aspect normal
D. faciesul este nemodificat
E. faciesul este toxic
(pag. 2690)
C2240125. Formele clinice ale invaginaţiei intestinale la sugar sunt:

A. forma pseudo-apendiculară
B. forma cronică recidivantă
C. forma cu simptomatologie săracă
D. foprma entrocolitică
E. forma recidivantă
(pag. 2690)
C2240126. Diagnosticul diferenţial al invaginaţiei intestinale la copilul mare se face cu:

A. peritonita TBC- forma tumorală
B. tumorile abdominale
C. ulcerul gastro-duodenal
D. apendicita acută
E. limfadenita mezenterică
(pag. 2693)
C2240127. În cazul unui sugar cu invaginaţie intestinală la care s-a practicat rezecţie intestinală cu
anastomoză termino-terminală, sunt adevărate următoarele afirmaţii:
A. tranzitul se reia după o săptămână
B. tranzitul se reia după 3-4 zile
C. alimentaţia per os se poate începe la 6-8 ore de la intervenţie
D. alimentaţia orală se poate începe numai după ce s-a reluat tranzitul intestinal
E. alimentaţia orală se reia la început cu lichide
(pag. 2692)
C2240128. Tratamentul chirurgical al invaginaţiei intestinale la sugar:

A. dezinvaginarea manuală se face prin tracţiune atentă în cele două direcţii ale cadrului colic de deasupra şi
de sub invaginaţie
B. dacă ansa este devitalizată, dezinvaginarea manuală nu se mai face
C. incizia mediană supra şi subombilicală creşte pericolul de evisceraţie
D. dezinvaginarea manuală se face prin "stoarcere” din amonte în aval
E. rezecţia intestinală se face până în ansă viabilă şi este urmată de anastomoză
(pag. 2692)
C2240129. Tratamentul conservator al invaginaţiei intstinale prin insuflare de aer cu presiune:

A. este o metodă mai nocivă decât clisma baritată
B. nu se poate face la sugar
C. rezultatele sunt tot atât de bune ca şi în cazul clismei baritate
D. în cazul perforării ansei, se observă pneumoperitoneul subdiafragmatic
E. dezinvaginarea este urmărită pe ecranul radiologic
(pag. 2692)
C2340130. Diagnosticul diferential in invaginatia intestinala se face cu:

A. enterocolita dizenteriforma
B. diverticul Meckel sangerand prin ulcer peptic
C. apendicita acuta
D. polipoza rectocolica
E. stenoza hipertrofica de pilor
(pag. 2691, vol II)
C2340131. Care dintre urmatoarele afirmatii referitoare la tratamentul conservator al invaginatiei

intestinale sunt adevarate:
A. se face prin clisma baritata
B. se face prin insuflare de aer
C. intervalul de timp de la debut la efectuarea tratamentului sa fie sub 24 de ore
D. tratamentul conservator prin clisma baritata sa se faca cu mare presiune
E. clisma baritata se poate efectua la domiciliu
(pag. 2691, vol II)
C2340132. Tratamentul chirurgical in invaginatia intestinala a sugarului, poate implica:

A. dezinvaginatie prin "stoarcere"
B. dezinvaginatie prin tractiune in cele doua directii ale cadrului colic
C. rezectia intestinala pana in ansa viabila
D. anastomoza termino-terminala
E. ileostomie, colostomie
(pag. 2692, vol II)
C2340133. Simptomatologia invaginatiei intestinale include:

A. apetit crescut
B. dureri colicative puternice
C. uneori, scaune cu sange
D. perioade de agitatie cde alterneaza cu perioade de liniste
E. varsaturi alimentare
(pag. 2690, vol II)
C2340134. Prin palparea abdomenului in invaginatia intestinala:

A. nu se evidentiaza clapotajul cecal (semnul Dance)
B. se poate palpa tumora de invaginatie
C. se constata aparare musculara
D. se constata contractura
E. se constata hepatosplenomegalie
(pag. 2690, vol II)
C2340135. Invaginatia intestinala prezinta:

A. forme clinice cu simptomatologie saraca
B. forme enterocolitice
C. forme recidivante
D. forme toxico-septice
E. forme precoce
(pag. 2691, vol II)
C2340136. Irigografia in invaginatia intestinala:

A. nu este necesara
B. furnizeaza semne nete in invagniatia ileo - ceco - colica, sau colo - colica
C. nu trebuie facuta dupa 24 - 36 de ore
D. da imagine de amputatie sau de semiluna
E. se face doar dupa 24 - 36 de ore
(pag. 2691, vol II)
C2540137. Invaginaţia intestinală la copilul mare poate îmbrăca următoarele forme clinice:
A. forma acută descrisă la sugar.
B. forma tumorală
C. forma toxică
D. forma cronică recidivantă
E. forma pseudoapendiculară
(pag. 2693)
C2540138. În invaginaţia intestinală clisma baritată (irigografia) poate evidenţia:

A. imagine în cocardă
B. depozite calcare la nivelul abdomenului inferior
C. imagine de semilună
D. imagine de amputaţie a substanţei de contrast
E. stază gastrică
(pag. 2691)
C2540139. Care sunt investigaţii radiologice şi imagistice folosite pentru stabilirea diagnosticului
pozitiv de invaginaţie la sugar :

A. radiografia abdominală simpla
B. rezonanţa magnetică
C. ecografia
D. irigografia
E. tomografia computerizată
(pag. 2691)
C2540140. Condiţiile necesare tratamentului conservator al invaginaţiei intestinale prin clismă baritată
sunt:
A. intervalul dintre debut şi efectuarea clismei baritate mai mic de 24 ore
B. în orice formă de invaginaţie la sugar
C. să fie efectuata de un medic radiolog cu mare experienţa
D. să se efectueze în apropierea unei săli de operaţie pentru a interveni în caz de perforaţie
E. să evite presiunea şi hiperosmolaritatea
(pag. 2691)
C2540141. Clisma baritată efectuate în scop terapeutic în primele 24 ore în invaginaţia intestinală are
următoarele dezavantaje:
A. deshidratare
B. dezinvaginarea incompletă
C. reinvaginare
D. apariţia febrei
E. întârzierea actului operator
(pag. 2692)
C2540142. Invaginaţia intestinală prin prolaps are urmatoarele caracteristici:

A. este interesată numai circulaţia venoasă nu şi cea arterială
B. inelul de invaginaţie este fix
C. inelul de invaginaţie este mobil
D. odată ansa invaginată pătrunde în inel şi mezenterul
E. în inelul de strangulare pătrunde doar ansa intestinală
(pag. 2690)
C2540143. Care este aspectul ansei intestinale suferinde în invaginaţia intestinală la copil?
A. ansă colorată roşu brun
B. ansă turgescentă edemaţiată
C. ansă palidă, decolorată datorită ischemiei vasculare
D. ansă cu aspect de “frunză moartă”
E. ansă negricioasă brună
(pag. 2690)
C2540144. Care dintre semnele clinice de mai jos marchează agravarea evoluţiei copilului cu
invaginaţie intestinală după 12-14 ore
A. vărsăturle se accentuează
B. abdomen meterorizat
C. rectoragii
D. diminuarea stării de agitaţie
E. bolnavul devine agitat
(pag. 2690)
C2540145. Care sunt formele clinice ale invaginaţiei intestinale la copilul mic
A. forma enterocolitică
B. forma cu simtomatologie săracă (ileo-ileală)

C. forma peudoapendiculară
D. forma recidivantă
E. forma tumorală
(pag. 2691)
C2540146. În ce constă tratamentul conservator al invaginaţiei intestinale la copil?

A. administrarea de substaţe colinergice
B. administrarea de alfa-blocante
C. clismă baritată
D. insuflare cu aer
E. administrarea de miostin 100 mg/kgc
(pag. 2691)
C2540147. Care sunt cauzele favorizante ale invaginaţiei intestinale la copil:

A. viroze sezoniere
B. polipi intestinali
C. tumori inflamatorii
D. diversificarea alimentaţiei
E. ghem de ascarizi
(pag. 2689)
C2540148. Care sunt mecanismele de producere a invaginaţiei intestinale la copil?

A. volvulusul
B. mixt
C. răsturnare
D. strangulare
E. prolaps
(pag. 2690)
C2540149. Care sunt modificările fizio-patologice de la nivelul ansei intestinale într-o invaginaţie
intestinală la copil ?
A. afectarea circulaţiei arteriale
B. vasodilataţie datorită durerii
C. compresiune pe nervi
D. compresiune la nivelul circulaţiei venoase
E. afectarea circulatiei limfatice
(pag. 2690)
C2540150. Invaginaţia intestinală la copil se manifestă clinic prin urmatoarele simptome:

A. febra
B. varsături alimentare
C. dureri colicative puternice însoţite de perioade de acalmie
D. tumoră abdominală la palpare
E. scaune cu sânge
(pag. 2690)
C2540151. Care dintre modificările constantelor biologice de mai jos pot fi intâlnite în invaginaţia
intestinală la copil?
A. hiperbilirubinemie
B. hiperkalemie
C. hipocloremie
D. hiperglobulinemie
E. scăderea valorilor ureii sanghine
(pag. 2690)
C2540152. Principalele cauze de deces la copii cu invaginaţie intestinală sunt:

A. tulburări importante ale constantelor sangvine
B. fenomene de peritonită
C. hemoragie internă
D. infarct entero-mezenteric
E. şoc anafilactic
(pag. 2691)
C2540153. Diagnosticul diferenţial al invaginaţiei intestinale la copil se poate face cu :

A. purpura reumatoidă
B. apendicita acută
C. enterocolita dizenteriformă
D. ulcerul diverticulului Meckel
E. polipoza recto-colică
(pag. 2690)
C2540154. Care este atitudinea terapeutică recomandată într-o invaginaţie foarte veche la un copil cu
stare generală gravă?
A. colostomie
B. dezinvaginare manuală
C. rezecţie cu anastomoză
D. ileostomie
E. jejunostomie
(pag. 2692)
C2540155. În perioada postoperatorie terapie intensivă a bolnavului cu invaginaţie intestinală

presupune:
A. aspiraţie digestivă superioară
B. administrare de α blocante
C. administrare de ß blocante
D. antibioterapie
E. reechilibrare hidroelectrolitică
(pag. 2692)
C2540156. Dezinvaginarea prin clismă baritată este considerată completă când :

A. bariul pătrunde până la nivelul cecului
B. bariul pătrunde în ileonul terminal
C. nu se mai palpează tumora de invaginaţie
D. conturul cecului este vizibil pe radiografie
E. starea generală a bolnavului se ameliorează brusc
(pag. 2691)
C2540157. Forma tumorală a invaginaţiei intestinale la copilul mare are următoarele caractere clinice:
A. vărsături fecaloide tardive
B. vărsături precoce
C. tranzitul nu se opreşte complet
D. dureri de intensitate variabilă
E. dureri intense
(pag. 2693)
C2540158. Forma pseudoapendiculară a invaginaţiei intestinale la copilul mare are următoarele

caracteristici:
A. afebrilitate
B. vărsături
C. întreruperea completă a tranzitului intestinal
D. durere în fosa iliacă dreaptă şi flancul drept
E. hiperleucocitoză
(pag. 2693)
C2540159. Forma cronică recidivantă a invaginaţiei intestinale la copilul mare secaracterizează prin:
A. este cea mai frecventă formă de invaginaţie întâlnită la copilul mare
B. dureri de intensitate redusă
C. dureri de tip colicativ
D. durerile se repetă în mod regulat
E. tumoră fantomă care apare şi dispare la palparea adomenului
(pag. 2693)
C2540160. Următoarele afirmaţii referitoare la invaginaţia intestinală la copil sunt adevărate:

A. este mai frecventă în ţările mediteraneene
B. este mai frecventă în ţările nordice
C. cauza determinantă este reprezentată de hiperperistaltismul intestinal
D. cauza determinantă este dezvoltarea anormală a regiunii cecocolice în raport cu intestinul subţire
E. cauza determinantă este rlipsa de acolare a cecocolonului ascendent la peritoneul parietal posterior
(pag. 2689)
C2540161. Următoarele afirmaţii referitoare la tratamentul chirurgical al invaginaţiei intestinale sunt

adevărate:
A. incizia de preferat este incizia transversală la 1/2 distanţei rebord costal-ombilic
B. incizie subcostală dreaptă
C. dezinvaginarea se face prin "stoarcere" din aval în amonte
D. dezinvaginarea se face prin "stoarcere" din amonte în aval
E. dezinvaginarea se face prin tracţiune în cele două direcţii
(pag. 2692)
C2540162. Următoarele afirmaţii referitoare la cilindrii de invaginaţie din invaginaţia intestinală simplă
sunt false:
A. cilindrul extern este reprezentat de ansa invaginată
B. cilindrul extern este reprezentat de ansa receptoare
C. cilindrul intern este reprezentat de ansa receptoare
D. cilindrul intern este reprezentat de ansa invaginată
E. cilindrul mijlociu cuprinde ambele segmente
(pag. 2690)
C2540163. Forma clinică cu simptomatologie săracă a invaginaţiei intestinale la sugar se

caracterizează prin:
A. dureri de intensitate mică
B. absenţa vărsăturilor
C. vărsături constante
D. absenţa scaunului cu sânge
E. subfebrilitate
(pag. 2691)
C2740164. Dupa 12-24 ore de la debut simptomatologia în invaginatia intestinala a copilului se

caracterizeaza prin:
A. Dureri colicative puternice pentru 2-3 minute
B. Stare de agitatie diminuata
C. Meteorism abdominal
D. Varsaturi bilioase
E. Rectoragie spontana
(pag. 2690)
C2740165. Conditiile în care se face tratamentul conservator prin clisma baritata în invaginatia
intestinala la sugarii sub 6 luni sunt:
A. Mai putin de 24 de ore de la debut
B. Numai intru-un serviciu chirurgical
C. Efectuata de un medic radiolog cu experienta
D. Efectuata cu solutie hiperosmolara
E. Irigatorul nu mai mult de 1 m deasupra mesei radiologice
(pag. 2691)
C2740166. Forma pseudo-apendiculara a invaginatiei intestinale la copilul mare se manifesta prin:

A. Dureri de tip colicativ, de intensitate redusa
B. Varsaturi
C. VSH normal sau usor crescut
D. Tranzit intestinal prezent de obicei
E. Impastare profunda la palparea flancului drept
(pag. 2693)
C2840167. Frecventa invaginatiei intestinale la copil este:

A. 5-8 cazuri pe an
B. mai mare la sexul feminin (3/2)
C. maxima intre 4-10 luni
D. mai mare in Anglia decat in tarile nordice
(pag. 2689)
C2840168. Cauze favorizante ale invaginatiei intestinale la copil sunt:

A. dezvoltarea anormala a regiunii ceco-colice in raport cu intestinul subtire
B. lipsa de acolare a ceco-colonului ascendent la peritoneul parietal posterior
D. virozele sezoniere
E. diversificarea alimentatiei
(pag. 2689)
C2840169. In invaginatia prin rasturnare:

A. inelul de invaginatie este fix
B. inelul de invaginatie este mobil
C. capul este fix
D. capul este mobil
E. ansa invaginata nu poate patrunde mult in ansa subiacenta
(pag. 2690)
C2840170. Compresia nervoasa la nivelul ansei invaginate determina:

A. staza in submucoasa
B. colici abdominale
C. sangerare in lumenul ansei
D. paloare
E. varsaturi reflexe
(pag. 2690)
C2840171. Diagnosticul diferential al invaginatiei intestinale la copil se face cu:

A. entero-colita dizenteriforma
B. diverticulul Meckel sangerand prin ulcer peptic
C. apendicita acuta
D. ulcerul duodenal
E. polipoza recto-colica
(pag. 2691)
C2840172. Conditiile pentru tentativa de tratament conservator a invaginatiei intestinale la copil, prin
clisma baritata includ:
A. intervalul de timp de la debut sa depaseasca 24 de ore
B. sa fie efectuata in sectia de chirurgie
C. sa fie facuta de un medic radiolog cu mare experienta
D. sa fie hiperosmolara la sugarii sub 4-6 luni
E. sa nu se insiste manual prin exercitarea de presiune mare pe colon
(pag. 2691)
C2840173. Tratamentul chirurgical al invaginatiei intestinale la copil poate cuprinde:

A. dezinvaginatia prin "stoarcere”
B. dezinvaginatia prin tractiune
C. rezectie intestinala
D. colostomia
E. apendicectomia
(pag. 2692)
Tema nr. 41
Stenoza hipertrofica congenitala de pilor
BIBLIOGRAFIE:
C1241001. Tehnica operatorie in stenoza hipertrofica de pilor consta in:

A. pilorotomie extramucoasa transversala
B. tehnica Fredet
C. pilorotomie extramucoasa longitudinala
D. gastrojejunostomie
E. gastrostomie
(pag. 2657)
C1241002. Stenoza hipertrofica de pilor este:

A. ocluzia inalta situata la nivelul ampulei lui Vater;
B. ocluzia joasa situata la nivelul pilorului;
C. ocluzia inalta situata la nivelul pilorului datorita hipertrofiei mucoasei;
D. ocluzia inalta situata la nivelul pilorului datorita hipertrofiei musculaturii;
E. ocluzia joasa situata la nivelul pilorului datorita hipertrofiei musculaturii.
(pag. 2654)
C1241003. In tratamentul chirurgical al stenozei hipertrofice de pilor anestezia este:

A. locala cu xilina 1%
B. generala
C. peridurala
D. caudala
E. rahidiana
(pag. 2657)
C1241004. In stenoza hipertrofica de pilor ionograma evidentiaza:

A. hipercloremie
B. hipernatremie
C. hiperpotasemie
D. hipopotasemie
E. uree sangvina neproteoca scazuta
(pag. 2655)
C1241005. Tratamentul in stenoza hipertrofica de pilor este:

A. exclusiv chirurgical
B. exclusiv medicamentos
C. initial medicamentos si ulterior chirurgical
D. initial chirurgical si ulterior medicamentos
E. chirurgical imediat dupa nastere
(pag. 2656-2657)
C1241006. In stenoza hipertrofica de pilor varsatura este:

A. precoce in primele ore dupa nastere
B. la 14-21 zile dupa nastere

C. fecaloida
D. bilioasa
E. fara repercursiuni asupra dezvoltarii staturo-ponderale a copilului.
(pag. 2655)
C1341007. Varsaturile cauzate de stenoza congenitala de pilor asociate cu malpozitiile eso-cardio-

tuberozitare apar in:
A. Achalazia cardiei
B. Sindromul Budd-Chiari
C. Sindromul Pierre-Robin
D. Sindromul Roviralta
E. Sindromul Debre-Fibiger
(pag. 2656)
C1341008. In stenoza hipertrofica de pilor, copilul:

A. Creste brusc in greutate
B. Scade brusc in greutate
C. Stagneaza, apoi scade in greutate
D. Are scaune diareice
E. Are urini hipocrome
(pag. 2655)
C1341009. Modificarile parametrilor serici in stenoza hipertrofica de pilor includ:

A. Hipercloremie, hipernatremie,ureea sangvina neproteica scazuta, cresterea potasiului
B. Hipocloremie, hiponatremie, ureea sangvina neproteica crescuta, scaderea potasiului
C. Hipercalcemie, hipermagneziemie, trombocitopenie
D. Hipocalcemie,hipomagneziemie, trombocitopenie
E. Cresterea transaminazelor
(pag. 2655)
C1341010. Proportia afectarii baieti / fete in stenoza hipertrofica de pilor este:

A. 2 / 5
B. 1 / 1
C. 4 / 1
D. 1 / 10
E. 3 / 4
(pag. 2654)
C1341011. In diagnosticul clinic al stenozei hipertrofice de pilor, semnul de certitudine este:

A. Varsatura
B. Pliul cutanat lenes
C. Constipatia
D. Falimentul cresterii
E. Palparea olivei pilorice
(pag. 2655)
C1341012. Semnul radiologic de certitudine in stenoza hipertrofica de pilor este:

A. Canal piloric filiform, alungit, situat central
B. Staza gastrica mare
C. Canal piloric dilatat
D. Canal piloric situat excentric
E. Unde gastrice puternice pe marea si mica curbura, in regiunea antrala

(pag. 2655)
C1441013. Urmatoarele afirmatii despre stenoza hipertrofica de pilor sunt adevarate, cu exceptia:
A. Teoria maformativa sustine ca nou-nascutul se naste cu tumora pilorica
B. Semne de certitudine in stenoza hipertrofica de pilor sunt canalul piloric filiform , alungit , central situat
C. Varsatura in stenoza hipertrofica de pilor contine uneori si striuri de sange
D. Varsaturile in stenoza hipertrofica de pilor sunt in jet, explozive, bilioase
E. Tratamentul chirurgical consta in pilorotomie extramucoasa
(pag. 2654-2657)
C1441014. Semnul de certitudine in cadrul examenului radiologic la bolnavii cu stenoza hipertrofica de

pilor este:
A. Staza gastrica mare
B. Stagnarea substantei de contrast peste 24 ore in stomac
C. Unde gastrice puternice pe marea si mica curbura
D. Canal piloric filiform , alungit , situat central
E. Imaginea de ’’cocarda’’
(pag. 2655)
C1441015. Echografic in cadrul stenozei hipertrofice de pilor se evidentiaza:

A. Imagine ’’in tirbuson ’’
B. Imagine ’’in lacuna ’’
C. Nisa gastrica
D. Imagine de ’’ cocarda ’’
E. Imagine ’’in taler de balanta ’’
(pag. 2656)
C1441016. Urmatoarele afirmatii despe stenoza hipertrofica de pilor sunt false, cu exceptia:
A. Pilorotomia extramucoasa se practica de obicei in anestezie peridurala
B. Dezvoltarea staturo-ponderala a sugarilor operati pentru stenoza hipertrofica de pilor va fi in viitor deficitara
C. Tratamentul initial medicamentos se instituie pentru o perioada de 1-2 luni
D. Sindromul Roviralta consta in asocierea stenozei hipertrofice de pilor cu malpozitii eso-cardio- tuberozitare
E. Afectiunea este mai frecventa la rasa galbena
(pag. 2656)
C1441017. In cadrul stenozei hipertrofice de pilor nou nascutul se naste cu tumora pilorica conform:
A. Teoriei endocrine
B. Teoriei vasculare
C. Teoriei spasmului hipertrofiat
D. Teoriei malformative
E. Teoriei neuronale
(pag. 2654)
C1441018. In cadrul sindromului Roviralta stenoza hipertrofica de pilor se asociaza cu:

A. Hernia diafragmatica
B. Malpozitiile eso-cardio-tuberozitare
C. Atrezie de esofag
D. Ulcer gastric
E. Fistula eso-traheala
(pag. 2656)
C1541019. Semnul de certitudine al examenului radiologic in stenoza hipertrofica de pilor este:

A. prezenta unui canal piloric, filiform, alungit, situat central;
B. imagini hidroaerice;
C. imagini “in talere de balanta”;
D. staza gastrica – stomac de lupta;
E. imagine “in cascada”.
(pag. 2655)
C1541020. Care este teoria cu suport stiintific in explicarea aparitiei stenozei hipertrofice de pilor?
A. teoria malformativa;
B. teoria spasmului hipertrofiant;
C. teoria endocrina;
D. teoria ereditara;
E. teoria aganglionozei.
(pag. 2655)
C1541021. Diagnosticul diferential al stenozei hipertrofice de pilor se face in primul rand cu:
A. dispepsia alimentara;
B. traumatisme craniene obstetricale;
C. atrezia duodenala;
D. spasm piloric;
E. ileus meconial.
(pag. 2656)
C1541022. Care este elementul semiologic cel mai important la debutul stenozei hipertrofice de pilor?
A. dureri abdominale colicative;
B. constipatie;
C. febra;
D. refuzul alimentatiei;
E. varsatura alimentara "in jet", exploziva.
(pag. 2655)
C1541023. In stenoza hipertrofica de pilor varsatura apare:

A. pana la varsta de 1 an;
B. peste varsta de 6 luni;
C. dupa varsta de 1 an;
D. in jurul varstei de 14-21 de zile;
E. la orice varsta.
(pag. 2655)
C1641024. Stenoza hipertrofica congenitala de pilor. Postoperator in primele 24 de ore, sugarul:

A. nu se alimenteaza peroral
B. se adminisreaza exclusiv perfuzii
C. se reia alimentatia dupa 6-8 ore
D. se reia alimentatia dupa 1-2 ore
E. se reia alimentatia imediat
(pag. 2654-2655)
C1641025. Stenoza hipertrofica congenitala de pilor. Tratamentul chirurgical consta in:

A. pilorotomie
B. pilorotomie + piloroplastie
C. vagotomie + pilorotomie
D. piloroplastie
E. gastrojejunostomie
(pag. 2654-2655)
C1641026. In stenoza hipertrofica congenitala de pilor musculatura ingrosata poate atinge:

A. 1,5 cm
B. 0,5 cm
C. 2,5 cm
D. 3,0 cm
E. 6-8 cm
(pag. 2654-2655)
C1641027. In stenoza hipertrofica congenitala de pilor, interventia chirurgicala se face:

A. in anestezie locala
B. anestezie generala cu Ketalar
C. anestezie generala cu IOT (intubatie oro-tracheala)
D. anestezie loco-regionala
E. fara anestezie deosebita
(pag. 2654-2655)
C2241028. Prima pilorotomie extramucoasă longitudinală fără a sutura transversal

musculaturapilorului, cu rezultate foarte bune în tratamentul stenozei hipertrofice congenitale de pilor
a fost realizată de:
A. Condrea
B. Loleker
C. Fredet
D. Duhamel
E. Weber şi Ramstedt
(pag. 2654)
C2241029. Vărsătura în stenoza hipetrofică congenitală de pilor poate conţine striuri de sânge care
provin din:
A. varice esofagiene
B. esofagită corozivă
C. gastrită cu Helicobacter pylori
D. ulcer de stres
E. efracţia capilarelor din mucoasa gastrică, care se edemaţiază, hipertrofiază
(pag. 2655)
C2241030. Semnul de certitudine în stabilirea diagnosticului de stenoză hipetrofică congenitală de

pilor, care face inutile alte explorări radiologice şi ecografice este:
A. caracterul vărsăturilor
B. scăderea ponderală imp ortantă
C. modificările caracteristice ale ionogramei
D. palparea olivei pilorice
E. evidenţierea undelor de contracţie gastrice
(pag. 2655)
C2241031. Intervenţia chirurgicală care se practică pentru tratamentul stenozei hipertrofice

congenitale de pilor este:
A. gastrostomie
B. ileostomie
C. pilorotomie extramucoasă urmată de sutura transversală a musculaturii pilorului
D. pilorotomie extramucoasă longitudinală

(pag. 2654, 2657)
C2241032. Stenoza hipertrofică de pilor se defineşte ca:

A. Ocluzie înaltă la nivelul pilorului, datorită hipertrofiei musculaturii pilorului
B. Ocluzie înaltă la nivelul pilorului, datorită hipertrofiei şi hiperplaziei musculaturii musculaturii pilorului
C. Ocluzie înaltă la nivelul pilorului, datorită prezenţei unui diafragm incomplet la nivelul pilorului
D. Ocluzie înaltă la nivelul pilorului, datorită hiperplaziei musculaturii pilorice
E. Ocluzie joasă la nivelul pilorului, datorită hiperplaziei musculaturii pilorice
(pag. 2654)
C2241033. În tratamentul stenozei hipertrofice de pilor, anestezia de preferat este:

A. peridurală
B. rahidiană
C. locală cu Xilină
D. generală, IOT cu Halotan
E. nu se face
(pag. 2657)
C2241034. Semnul radiologic de certitudine în diagnosticul stenozei hipertrofice congenitale de pilor

este:
A. canal piloric filiform, situat excentric
B. canal piloric filiform, situat central
C. stază gastrică importantă la 24 ore
D. unde gastrice puternice pe marea curbură gastrică
E. canal piloric dilatat, situat central
(pag. 2655)
C2241035. Ecografic în stenoza hipertrofică congenitală de pilor apare imagine de:

A. lacună
B. bulă dublă
C. coardă
D. cocardă
E. amputaţie
(pag. 2656)
C2241036. Vărsăturile din stenoza hipertrofică congenitală de pilor asociate cu malpoziţii eso-cardio-
tuberozitare constituie sindromul:
A. Budd-Chiari
B. Roviralta
C. Debre-Fibije
D. Weber-Ramstedt
E. Fredet
(pag. 2656)
C2241037. Semnul clinic de certitudine în stenoza hipertrofică congenitală de pilor este:

A. scăderea severă în greutate
B. urinile hipercrome
C. palparea olivei pilorice
D. dispariţia bulei lui Bichat
E. dispariţia bulei lui Bichat
(pag. 2655)
C2241038. La examinarea abdomenului unui pacient cu stenoză hipertrofică congenitală de pilor

constatăm:
A. în epigastru: o bombare care dispare după ce sugarul varsă
B. oliva pilorică, care se poate palpa în hipogastru
C. contractură musculară
D. semnul Blumberg pozitiv
E. oliva pilorică, palpabilă în flancul stâng
(pag. 2655)
C2241039. În diagnosticul diferenţial al stenozei hipetrofice congenitale de pilor nu intră următoarele

afecţiuni:
A. spasmul piloric
B. hernia hiatală
C. diafragmul piloric complet
D. sindromul Debre-Fibije
E. malpoziţia cardio-tuberozitară
(pag. 2656)
C2241040. În sindromul Roviralta, vărsăturile cauzate de stenoza hipetrofică congenitală de pilor sunt
asociate cu:
A. hernie hiatală prin alunecare
B. hernie hiatală prin rostogolire
C. volvulus intestinal
D. malpoziţie eso-cardio-tuberozitară
E. atrezie duodenală
(pag. 2656)
C2341041. In stenoza hipertrofica de pilor, proportia baieti / fete este:

A. 4 / 1
B. 1 / 1
C. 2 / 5
D. 1 / 10
E. 3 / 4
C2341042. In stenoza hipertrofica de pilor, copilul:

A. creste in greutate
B. scade brusc in greutate
C. stagneaza, apoi scade in greutate
D. are scaune diareice
E. are urini hipercrome
(pag. 2655, vol II)
C2341043. In diagnosticul clinic al stenozei hipertrofice de pilor, semnul de certitudine este:

A. palparea olivei pilorice
B. varsaturile
C. pliul cutanat lenes
D. constipatia
E. falimentul cresterii
(pag. 2655, vol II)
C2341044. Modificarile parametrilor serici in stenoza hipertrofica de pilor sunt:

A. hipocloremie, hiponatremie, ureea sanguina neproteica crescuta, scaderea K este frecventa
B. hipercloremie, hipernatremie, ureea sanguina neproteica scazuta, cresterea K este frecventa
C. hipocloremie, hipernatremie, ureea sanguina neproteica crescuta, cresterea K este frecventa
D. transaminaze crescute
E. transaminaze scazute
C2341045. Semnul radiologic de certitudine in stenoza hipertrofica de pilor este:

A. canal piloric filiform, alungit, situat central
B. canal piloric dilatat
C. staza gastrica mare
D. canal piloric situat excentric
E. unde gastrice puternice pe marea si mica curbura in regiunea antrala
(pag. 2655, vol II)
C2341046. Varsaturile cauzate de stenoza congenitala de pilor asociate cu malpozitiile eso-cardio-

tuberozitare apar in:
A. sindromul Roviralta
B. achalazia cardiei
C. sindromul Budd - Chiari
D. Sindromul Pierre Robin
E. Sindromul Debre - Fibiger
(pag. 2656, vol II)
C2541047. Care dintre teoriile etiopatogenice ale stenozei hipertrofice de pilor este considerată ca
având un suport ştiinţific real?
A. teoria spasmului hipertrofiat
B. teoria ereditară
C. teoria malformativă
D. teoria aganglionozei
E. teoria endocrină
(pag. 2655)
C2541048. Care este elementul clinic patognomonic în stenoza hipertrofica de pilor?

A. febra
B. diareea
C. dureri abdominale cu semne de deshidratare
D. varsaturi în “jet”, explozive, la distanta cu lapte brânzit
E. palparea olivei pilorice
(pag. 2655)
C2541049. Semnul radiologic de certitudine în stenoza hipertrofica de pilor este:

A. imagini “în talere de balanta”
B. prezenţa unui canal piloric, filiform, alungit, situat central
C. imagini hidroaerice
D. staza gastrică – stomac de lupta
E. imagine “în cascadă”
(pag. 2655)
C2541050. Diagnosticul diferenţial al stenozei hipertrofice de pilor se face în primul rând cu:
A. spasmul piloric
B. ileus meconial
C. dispepsia
D. traumatisme craniene obstetricale
E. atrezia duodenală
(pag. 2656)
C2541051. Care este elementul semiologic cel mai important la debutul stenozei hipertrofice de pilor?
A. febra
B. durerile abdominale colicative
C. constipaţia
D. varsatura alimentară "în jet", explozivă
E. refuzul alimentaţiei
(pag. 2655)
C2541052. In stenoza hipertrofică de pilor vărsătura apare:

A. până la vârsta de 1 an
B. in jurul varstei de 14-21 de zile
C. peste vârsta de 6 luni
D. la orice vârstă
E. după varsta de 1 an
(pag. 2655)
C2541053. Care a fost rata mortalităţii la începutul erei tratamentului stenozei hipertrofice de pilor?
A. 60-70%
B. 50-60%
C. 100%
D. 80-90%
E. 70-80%
(pag. 2654)
C2541054. Care este incidenţa stenozei hipertrofice de pilor la copii de rasă albă?
A. 1/300-400 nou-născuţi
B. 1/3000 nou-născuţi
C. 1/100 nou-născuţi
D. 1/850-1000 nou-născuţi
E. 1/10000 nou-născuţi
(pag. 2654)
C2541055. Care este incidenţa stenozei hipertrofice de pilor la copii din rasă neagră?
A. 1/5000 naşteri
B. 1/2073 naşteri
C. 1/250 naşteri
D. 1/3000 naşteri
E. 1/1200 naşteri
(pag. 2654)
C2541056. În ce situaţie plexul nervos Ramon Y Cajal este absent?

A. absenţa CA 125
B. absenta elastinei
C. absenţa proteinei C reactive
D. absenţa proteinei C Kit
E. absenţa proteinei B Kit
(pag. 2655)
C2541057. Care ar fi cauza producerii spasmului în stenoza hipertrofică de pilor după Price?
A. hipersecreţia de noradrenalină
B. hipersecreţia de acetilcolină
C. scăderea acetilcolinesterazei
D. hiposecreţia de adrenalină
E. hipersecreţia de adrenalină
(pag. 2655)
C2541058. Teoria endocrină susţine că stenoza hipertrofică de pilor este determinată de disfuncţia:
A. glandei suprarenale
B. hipofizei
C. glandelor placentare ale mamei
D. hipotalamusului
E. tiroidei
(pag. 2655)
C2541059. Care este incidenţa factorului ereditar în stenoza hipertrofică de pilor?

A. 10%
B. 7%
C. 1%
D. 5%
E. 3%
(pag. 2655)
C2541060. Care este evoluţia curbei ponderale în stenoza hipertrofică de pilor?

A. stagnare şi apoi scădere în greutate
B. creştere şi apoi prăbuşire bruscă
C. scădere progresivă în greutate
D. stagnare şi apoi creştere în greutate
E. aspect oscilant
(pag. 2655)
C2541061. Care este aspectul scaunelor în stenoza hipertrofică de pilor?

A. rare, crescute cantitativ
B. scaune diareice alternând cu constipaţia
C. decolorate, de constipaţie
D. rare, de constipaţie, sub formă de scibale
E. scaune cu striuri sangvinolente
(pag. 2655)
C2541062. Care dintre explorările imagistice de mai jos permit precizarea diagnosticului în stenoza
hipertrofică de pilor, în afară de radiografia cu contrast?
A. radiografia cu dublu contrast
C. ultrasonografia
D. radiografia abdominală simplă
E. rezonanta magnetică
(pag. 2656)
C2541063. În stenoza hipertrofică de pilor ultrasonografia evidenţiază:

A. imagine de cocardă cu con de umbră posterior
B. imagine de cocardă cu centru hiperecogen şi o coroană hipoecogenă

C. la examinare Doppler exces de vascularizaţie a pilorului
D. imagine de cocardă cu centru hipoecogen şi o coroană hiperecogenă
E. imagine de bident hiperecogen
(pag. 2656)
C2541064. Care este accidentul intraoperator cel mai frecvent în stenoza hipertrofică de pilor?
A. perforaţia mucoasei gastrice
B. hemoragia
C. perforaţia mucoasei pilorului
D. perforaţia jejunului
E. lezarea duodenului
(pag. 2657)
C2541065. Perforaţia mucoasei pilorului în cursul operaţiei pentru stenoza hipertrofică de pilor
necesită:
A. patch cu epiploon
B. sutura în două planuri
C. sutura cu fire neresorbabile
D. artificiul Lambson
E. sutura cu fire resorbabile
(pag. 2657)
C2641066. În clasificarea Hach a insuficienţei venei safene mari gradul II reprezintă:

A. Dilatare retrogradă a safenei la coapsă până deasupra genunchiului.
B. Dilatarea preponderent a varicelor gambei.
C. Varice de grosimea unui deget.
D. Insuficienţa exclusiv a valvulei ostiale.
E. Tulburări trofice.
(pag. 2232)
C2641067. Procedeul Babckok în cura varicelor membrului inferior constă în:

A. Extirpare safenei la vedere.
B. manşonări ale venelor superficiale.
C. Extirpări etajate ale safenei.
D. Revalvulări venoase.
E. Strippingul safenei
(pag. 2235)
C2641068. Testul funcţional care examinează sisteuml venos profund este:

A. Trenddelenbourg.
B. Mahoner-Ochsner.
C. Perţez.
D. Schwarz.
E. Marmasse.
(pag. 2235)
C2641069. Tratamentul profilactic al bolii varicoase nu include.

A. Evitarea sedentarismului.
B. Protejare prin ciorap elastic.
C. Evitarea ortostatismului.
D. Evitarea onstipaţieie.
E. Evitarea condimentelor.
(pag. 2235)
C2641070. Telenangiectaziile reprezintă:

A. Venule intradermice dilatate sub 1 mm.
B. Dilataţii venoase sub 2 cm.
C. Dilataţii arteriale.
D. Dilataţii venose cu calibru peste 2 cm.
E. Vene subdermice până la 4 mm.
(pag. 2232)
C2641071. Clasa III în clasificarea CEAP a boli varicoase se caracterizează prin:

A. Ulcer de gambă.
B. Vase reticulare.
C. Vene varicoase.
D. Edem.
E. Tulburări trofice
(pag. 2232)
C2741072. Care din teoriile etiopatogenice poate explica hipertrofia musculaturii pilorice din stenoza
hipertrofica congenitala de pilor?
A. Intarzierea în maturarea plexului nervos mienteric
B. Spasmul musculaturii pilorice prin acţiunea hipergastrinei
C. Absenta proteinei C-Kit din structurile peretelui piloric
D. Spasmul determinat de hipersecretia de adrenalina
E. Nici una
(pag. 2655)
C2841073. In teoria malformativa a etiopatogeniei stenozei hipertrofice congenitale de pilor sunt

incriminate:
A. hipersecretia de adrenalina
B. hipersecretia de gastrina
C. intarzierea in maturarea plexului nervos mienteric
D. disfunctii ale glandelor suprarenale
E. factori ereditari
(pag. 2654)
C2841074. Semne radiologice de certitudine pentru stenoza hipertrofica congenitala de pilor sunt:
B. staza gastrica mare
C. stagnarea substantei de contrast peste 24 ore
D. unde gastrice puternice pe marea si mica curbura in regiunea antrala
E. imaginea de "cocarda”
(pag. 2655,2656)
C1241075. In stenoza hipertrofica de pilor pot exista malformatii asociate:

A. meningocel
B. osteogeneza imperfecta
C. fisura labiala
D. picior stramb congenital
E. scolioza congenitala
(pag. 2655)
C1241076. Stenoza hipertrofica de pilor este mai frecventa:

A. la rasa galbena
B. la rasa neagra
C. la baieti
D. in Europa de nord
E. la fete
(pag. 2654)
C1241077. In stenoza hipertrofica de pilor din punct de vedere anatomopatologic:

A. pilorul este marit in dimensiuni, moale la palpare
B. pilorul este micsorat in dimensiuni, dur la palpare
C. pilorul este marit in dimensiuni, dur la palpare
D. prezinta o zona avasculara mediana
E. prezinta o vascularizatie evidenta data de arterele si venele epiploice
(pag. 2655)
C1241078. In stenoza hipertrofica de pilor varsatura este:

A. precoce la nastere
B. bilioasa
C. alba, in jet, exploziva
D. apare la 14-21 zile de la nastere
E. apare la 14-21 de ore de la ultima masa
(pag. 2655)
C1241079. La examenul fizic in stenoza hipertrofica de pilor se evidentiaza:

A. oliva pilorica la palpare
B. pliu cutanat lenes
C. bula Bichat poate fi absenta
D. ontractura musculara abdominala
E. durere la palpare in hipogastru
(pag. 2655)
C1241080. In stenoza hipertrofica de pilor

A. copilul creste normal in greutate
B. copilul stagneaza apoi scade in greutate
C. urinile sunt hipercrome
D. urinile sunt hipocrome
E. scaunele sunt abundente
(pag. 2655)
C1241081. Diagnosticul pozitiv de stenoza hipertrofica de pilor se pune pe baza:
A. semnelor clinice
B. examen radiologic
C. endoscopie
D. ecografie
E. RMN
(pag. 2656)
C1241082. In etiopatogenia stenozei hipertrofice de pilor sunt acceptate:

A. teoria malformativa
B. teoria spasmului hipertrofiat
C. teoria relaxarii musculare
D. teoria endocrina
E. factorul ereditar
(pag. 2654-2655)
C1341083. Tehnica operatorie in stenoza hipertrofica de pilor include:

A. indepartarea celor doua margini ale transei musculare
B. Rezectie partiala de mare epiploon
C. Fundoplicatura gastrica
D. Pilorotomia extramucoasa prin incizia seroasei si partial a musculaturii pilorului in zona avasculara
E. Gastrojejunostomia
(pag. 2657)
C1341084. Diagnosticul diferential in stenoza hipertrofica de pilor se face cu:

A. Megacolonul congenital
B. Regurgitatiile
C. Greseli de alimentatie
D. Spasmul piloric
E. Stenoze duodenale incomplete
(pag. 2656)
C1341085. Perforatia accidentala a mucoasei pilorului, in cursul interventiei chirurgicale pentru

stenoza hipertrofica de pilor:
A. Necesita efectuarea unei gastrostomii
B. Se observa usor prin exteriorizarea in plaga a catorva bule de aer
C. Necesita sonda naso-gastrica 3 - 4 zile
D. Implica efectuarea unei gastroenteroanastomoze
E. Se sutureaza
(pag. 2657)
C1341086. In stenoza hipertrofica de pilor modificarile anatomo-patologice includ:

A. Pilor marit in dimensiuni
B. Pilor de dimensiuni reduse
C. Pilor dur la palpare
D. Mucoasa pilorica normala
E. Musculatura pilorica ingrosata
(pag. 2655)
C1341087. Varsatura in stenoza hipertrofica de pilor:

A. Este rar intalnita
B. Apare in jurul varstei de 14-21 de zile
C. Se observa numai la baieti
D. Este alba
E. Poate contine striuri de sange
(pag. 2655)
C1341088. Stenoza hipertrofica de pilor:

A. Este o ocluzie inalta
B. Este o ocluzie medie
C. Este o ocluzie joasa
D. Nu este ocluzie
E. Este datorata hipertrofiei musculaturii pilorului
(pag. 2654)
C1341089. Stenoza hipertrofica de pilor prezinta:

A. Forme precoce
B. Forme comune
C. Sindromul Sandifer
D. Forme cu debut tardiv
E. Forme hemoragice
(pag. 2656)
C1341090. Examenul fizic in stenoza hipertrofica de pilor evidentiaza:

A. Pliu cutanat lenes
B. Tegumente icterice
C. Atitudine in "cocos de pusca"
D. Edem al extremitatilor
E. Fata de "om batran"
(pag. 2655)
C1341091. Care dintre urmatoarele teorii au fost propuse pentru a explica etiopatogenia stenozei
hipertrofice de pilor ?
A. Teoria malformativa
B. Teoria spasmului hipertrofiat
C. Teoria endocrina
D. Teoria repermeabilizarii tubului digestiv
E. Teoria factorului ereditar
(pag. 2654)
C1441092. In stenoza hipertrofica de pilor se decriu urmatoarele forme clinice:

A. Forme precoce
B. Forme diareice
C. Forme cu debut tardiv
D. Forme hemoragice
E. Toate cele mentionate mai sus
(pag. 2656)

A. Greseli de alimentatie
B. Hernia diafagmatica
C. Atrezia de esofag
D. Stenozele duodenale incomplete
E. Hernia hiatala
(pag. 2656)
C1441094. Examenele de laborator in stenoza hipertrofica de pilor releva:

A. Alcaloza metabolica hipercloremica
B. Hipocloremie
C. Hiponatremie
D. Uree sangvina neproteica crescuta
E. Hipernatremie
(pag. 2655)
C1441095. Simptomatologia de debut in cadrul stenozei hipertrofice de pilor cuprinde:

A. Varsatura bilioasa , in jet , exploziva
B. Varsatura alba , in jet, exploziva
C. Urini hipercrome
D. Varsatura fecaloida , in jet , exploziva
E. Scaune rare , sub forma de scibale
(pag. 2655)
C1441096. Urmatoarele afirmatii referitoare la stenoza hipertrofica de pilor sunt false:

A. Evolutia spotana in formele grave este spre vindecare
B. Formele comune clasice de stenoza hipertrofica de pilor au debut in ziua 15-20 dupa nastere
C. Tratamentul chirurgical consta in piloroplastie Heinecke – Mikulitz
D. Sindromul Roviralta asociaza stenoza hipertrofica de pilor si hernia diafragmatica
E. Dezvoltarea post-operatorie a bolnavilor cu SHP va fi in viitor deficitara
(pag. 2656-2657)
C1441097. Urmatoarele afirmatii despre stenoza hipertrofica de pilor sun false:

A. Stenoza hipertrofica de pilor apare mai frecvent la sexul masculin
B. Stenoza hipertrofica de pilor este mai frecventa in Europa de Nord
C. Pacientul prezinta scaune diareice
D. Varsaturile albe , in jet , explozive apar de obicei in jurul varstei de 30 zile
E. Palparea olivei pilorice este un semn de certitudine in diagnosticul pozitiv al stenozei hipertrofice de pilor
(pag. 2654-2655)
C1441098. Examenul fizic in cadrul stenozei hipertrofice de pilor releva:

A. tesuturi moi reduse
B. tesuturi moi bine reprezentate
C. Persistenta bulei Bichat
D. Posibilitatea palparii olivei pilorice sub rebordul costal drept
E. Pliu cutanat lenes sau persistent
(pag. 2655)
C1441099. Urmatoarele afirmatii despre stenoza hipertrofica de pilor sunt adevarate:

A. La copiii albi frecventa este in medie de 1/850- 1/1000 nou-nascuti
B. La copiii negri afectiunea ete intalnita mai rar 1/2073
C. Afectiunea este mai frecventa la rasa galbena
D. Stenoza hipertrofica de pilor este mai frecventa in Europa de Nord
E. Afectiunea este aproape necunoscuta la rasa galbena
(pag. 2654)
C1541100. In ingrijirile postoperatorii ale bolnavului operat pentru stenoza hipertrofica de pilor sunt
necesare:
A. realimentarea cu lichide dupa 6-8 ore;
B. realimentarea cu lapte de mama dupa 7 zile;
C. aprecierea curbei ponderale;

D. regim 0 pana la reluarea tranzitului;
E. sonda nazo-gastrica de aspiratie permanenta 48 de ore.
(pag. 2657)
C1541101. Elementele care ne atrag atentia in cazul unei evolutii nefavorabile dupa perforarea
accidentala a mucoasei duodenale, in timpul actului chirurgical, sunt:
A. febra;
B. cresterea numarului leucocitelor in sange;
C. meteorismul abdominal;
D. instalarea brusca a icterului;
E. melena.
(pag. 2657)
C1541102. Semnele de probabilitate in examenul radiologic din stenoza hipertrofica de pilor sunt:
A. staza gastrica mare si stagnarea substantei de contrast peste 24 de ore;
B. unde gastrice puternice pe marea si mica curbura;
C. dilatare antrala;
D. reflux duodeno-gastric;
E. evacuarea rapida a stomacului si duodenului.
(pag. 2655-2656)
C1541103. Care sunt masurile ce trebuie luate in cadrul tratamentului initial medicamentos al stenozei
hipertrofice de pilor?
A. administrarea de antispastice;
B. spalaturi gastrice dupa varsaturi;
C. medicatie anti-acida;
D. reechilibrare hidroelectrolitica;
E. administrare de vitamina K.
(pag. 2656)
C1641104. Stenoza hipertrofica congenitala de pilor are frecventa:

A. foare rara
B. 4/1 baieti /fete
C. aproape necunoscuta la rasa galbena
D. mai frecventa la rasa neagra
E. numai la copiii albi
(pag. 2654-2655)
C1641105. Formele clinice in stenoza hipertrofica congenitala de pilor sunt:

A. precoce
B. cu debut tardiv
C. comune
D. hemoragice
E. cu deshidratare
(pag. 2654-2655)
C1641106. Semne radiologice in stenoza hipertrofica congenitala de pilor:

A. staza gastrica
B. canal piloric filiform
C. niveluri hidroaerice gastrice
D. amprenta pilorului hipertrofiat
E. golire in jet spre duoden

(pag. 2654-2655)
C1641107. Stenoza hipertrofica congenitala de pilor. Pilorotomia este si se poate efectua:

A. extramucoasa
B. extraperitonial
C. retroperitoneal
D. laparascopic
E. deschis (clasic)
(pag. 2654-2655)
C1641108. Stenoza hipertrofica de pilor. Ionograma arata:

A. hipocloremie cu hipernatremie
B. hipercloremie cu hipernatremie
C. hiponatremie cu hipokalemie
D. hiponatremie cu hipocloremie
E. hipercalcemie
(pag. 2654-2655)
C1641109. Stenoza hipertrofica congenitala de pilor. Copilul afectat are:

A. scaune rare
B. constipatie scibale
C. sub forma de scibale
D. scaune subtiri, rare
E. scaune la 3-4 saptamani
(pag. 2654-2655)
C1641110. Stenoza hipertrofica congenitala de pilor este:

A. ocluzie inalta
B. situata la nivelul pilorului
C. situata la nivelul duodenului
D. asociata cu spasm
E. se datoreste hipertrofiei musculaturii
(pag. 2654-2655)
C2241111. Care din afirmaţiile următoare privind incidenţa stenozei hipertrofice congenitale de pilor
este adevărată:
A. este mai frecventă la rasa neagră decât la rasa albă
B. în Europa de nord este o afecţiune foarte rară
C. mai frecventă la băieţi decât la fete
D. la copiii de rasă galbenă afecţiunea este aproape necunoscută
E. la rasa galbenă afecţiunea este foarte frecventă
(pag. 2654)
C2241112. Teoria malformativă a stenozei hipertrofice congenitale de pilor susţine că:

A. tumora pilorică apare la 4 săptămâni de la naştere
B. edemul mocoasei contribuie la obstruarea completă a lumenului piloric
C. microscopia electronică, la anumiţi copii, a evidenţiat celule ganglionare mici imature şi celule ganglionare
normale
D. s-ar datora lipsei totale a plexului nervos mienteric
E. această teorie a fost infirmată parţial de studiile recente de microscopie electronică
(pag. 2654)
C2241113. Care din următoarele teorii au fost elaborate privind etiopatogenia stenozei hipertrofice
congenitale de pilor :
A. teoria malformativă
B. teoria spasmului hipertrofiat
C. teoria virală
D. teoria endocrină
E. teoria nervoasă
(pag. 2654-5)
C2241114. Examinările paraclinice utile în stabilirea diagnosiculului de stenoză hipetrofică congenitală

de pilor sunt:
A. radiografia abdominală cu substanţă de contrast
B. clisma baritată
C. radiografia abdominală pe gol
D. endoscopia digestivă superioară
E. ecografia abdominală
(pag. 2655)
C2241115. Semne de probabilitate în diagnosticul stenozei hipertrofice congenitale de pilor la

examinarea radiologică cu substanţă de contrast sunt:
A. stază gastrică mare
B. stagnarea substanţei de contrast 12 ore
C. unde gastrice puternice pe marea şi mica curbură în regiunea antrală
D. imaginea de cocardă
E. canal piloric filiform
(pag. 2655)
C2241116. Incizia pentru realizarea pilorotomiei extramucoase în tratamentul stenozei hipetrofice

congenitale de pilor se poate face:
A. în fosa iliacă dreaptă
B. longitudinală pe linia mediană în hipogastru
C. transversală sub rebordul costal drept imediat în afara liniei mediene
D. longitudinală de 5-7 cm pe linia mediană în epigastru
E. supraombilicală în omega
(pag. 2655)
C2241117. Pilorotomia extramucoasă în tratamentul stenozei hipertrofice de pilor:

A. se realizează în anestezie locală
B. se poate face prin celioscopie
C. constă din incizia muscularei, seroasei şi a mucoasei pilorului
D. incizia se practică în zona avasculară
E. ca şi complicaţie, se poate produce perforarea mucoasei pilorului spre duoden, unde există un fund de sac
(pag. 2657)
C2241118. Care din afirmaţiile următoare despre leziunea mucoasei pilorice în timpul pilorotomiei
extramucoase pentru stenoza hipertrofică de pilor sunt adevărate:
A. se observă prin împingerea aerului din stomac în duoden şi exteriorizarea câtorva bule de aer în plagă
B. se observă prin exteriorizarea spontană a câtorva bule de aer în plagă
C. pentru diagnostic este necesară realizarea unei radiografii abdominale pe gol
D. pentru tratamentul acesteia este suficientă aducerea unui lambou triunghiular din muşchiul piloric
E. postoperator se lasă sonda naso-gastrică 3-4 zile
(pag. 2657)
C2241119. Următoarele semne clinice şi paraclinice indică apariţia peritonitei după pilorotomia
extramucoasă pentru stenoza hipertrofică congenitală de pilor:
A. oligurie
B. reapariţia vărsăturilor
C. abdomenul se meteorizează
D. cresc leucocitele
E. apare temperatura
(pag. 2657)
C2241120. Tratamentul în stenoza hipertrofică congenitală de pilor:

A. este exclusiv chirurgical
B. este exclusiv medicamentos
C. se poate face şi prin celioscopie
D. este iniţial medicamentos, ulterior chirurgical
E. tratamentul medicamentos nu este necesar
(pag. 2656- 2657)
C2241121. Tabloul clinic în stenoza hipertrofică congenitală de pilor nu include:

A. scaune frecvente, abundente
B. scădere ponderală
C. creştere în greutate
D. vărsături fecaloide
E. urini hipercrome
(pag. 2655)
C2241122. Următoarele afirmaţii despre stenoza hipertrofică congenitală de pilor sunt adevărate, cu
excepţia:
A. tratamentul este exclusiv chirurgical
B. vărsăturile sunt explozive, reflexe, ulterior devin hemoragice
C. tratamentul chirurgical constă din pilorotomie extramucoasă transversală
D. palparea olivei pilorice este un semn de certitudine şi este suficientă pentru susţinerea diagnosticului
E. ecografia este utilă în stabilirea diagnosticului
(pag. 2655- 2657)
C2241123. Stenoza hipertrofică congenitală de pilor apare:

A. numai la rasa albă
B. foarte rar la copiii de rasă galbenă
C. la copiii albi, are o incidenţă de 1/850-1000 nou-născuţi
D. la copiii negri cu o incidenţă de 1/500 nou-născuţi
E. mai frecventă la primul nou-născut de sex masculin dintr-o familie
(pag. 2654)
C2241124. Vărsătura din stenoza hipertrofică congenitală de pilor, forma comună clasică, are
următoarele caracteristici:
A. apare în primele ore de la naştere
B. apare imediat după masă sau la 10-15 minute
C. asociază scaune diareice
D. nu influenţează starea de nutriţie a sugarului
E. este în jet, explozivă
(pag. 2655)
C2241125. Din punct de vedere anatomo-patologic, pilorul în stenoza hipertrofică congenitală de pilor
poate fi descris ca:
A. mărit de volum, cât o nucă

B. cu o zonă albă pe linia mediană
C. cât o măslină
D. de consistenţă dură
E. pe secţiune musculatura pilorică este îngroşată
(pag. 2655)
C2241126. Examenul clinic al unui sugar cu stenoză hipertrofică congenitală de pilor evidenţiază:
A. faţă de maimuţă
B. în hipogastru o bombare care dispare după ce sugarul varsă
C. stare de nutriţie deficitară
D. tegumente icterice
E. agitaţie din cauza foamei
(pag. 2655)
C2241127. Oliva pilorică se palpează la un sugar cu stenoză hipertrofică congenitală de pilor:

A. când copilul este liniştit
B. numai intraoperator
C. sub rebordul costal drept
D. cu copilul în ortostatism
E. la marginea externă a muşchiului drept abdominal
(pag. 2655)
C2241128. La debutul stenozei hipertrofice de pilor vărsătura are următoarele caracteristici:

A. este explozivă
B. nu a apărut încă
C. nu este proiectată la distanţă
D. conţine alimente de la masa precedentă
E. apare la 10-15 minute de la masă
(pag. 2655)
C2241129. Diagnosticul pozitiv de stenoză hipertrofică de pilor se pune pe seama :

A. semnelor clinice
B. examenului fizic al bolnavului
C. examenului radiologic cu substanţă de contrast
D. ecografiei
E. ionogramei
(pag. 2656)
C2241130. Forma hemoragică a stenozei hipertrofice congenitale de pilor:

A. este rară
B. este forma comună
C. este cauzată de leziuni ale mucoasei gastrice
D. este cauzată de avitaminoza K
E. apare în cadrul sindromului Roviralta
(pag. 2656)
C2241131. Diagnosticul diferenţial al stenozei hipertrofice de pilor include următoarele afecţiuni, cu

excepţia:
A. regurgitaţii
B. stenoze duodenale complete
C. stenoze duodenale extrinseci
D. hernia hiatală
E. duplicaţia chistică a intestinului subţire
(pag. 2656)
C2241132. Din punct de vedere anatomo-patologic, pilorul din stenoza hipertrofică congenitală de pilor
are următoarele caracteristici:
A. este crescut de dimensiuni
B. pe suprafaţă prezintă o vascularizaţie evidentă
C. pe linia mediană se evidenţiază ramuri din artera pilorică
D. are consistenţă scăzută
E. în lumen: mucoasa este edemaţiată
(pag. 2655)
C2241133. Malformaţii asociate stenozei hipertrofice de pilor sunt:

A. menigocel
B. fisură labială
C. picior strâmb
D. malformaţii ano-rectale
E. megacolon
(pag. 2655)
C2241134. Caracteristicile vărsăturii la debutul stenozei hipertrofice congenitale de pilor sunt:

A. apare în jurul vârstei de 14-21 de zile
B. după ea, copilul este agitat din cauza foamei
C. este în jet, explozivă
D. este bilioasă
E. apare înaintea mesei
(pag. 2655)
C2241135. După un timp de la debutul stenozei hipertrofice congenitale de pilor, vărsăturile au

A. apar tardiv, la 30-40 minute de la masă
B. sunt proiectate cu forţă la distanţă mare
C. sunt în cantitate mai mare
D. pot conţine striuri sanghinolente
E. cantitativ sunt reduse
(pag. 2655)
C2241136. Tabloul clinic al stenozei hipertrofice congenitale de pilor include:

A. vărsături
B. scădere ponderală
C. urini hipercrome
D. diaree
E. scaun sub formă de schibale
(pag. 2655)
C2241137. La examenul fizic al unui pacient cu stenoză hipertrofică congenitală de pilor constatăm:
A. pliu cutanat care persistă
B. turgor normal
C. stare de nutriţie bună
D. pliu cutanat leneş
E. faţă de om bătrân
(pag. 2655)
C2241138. La un pacient cu stenoză hipertrofică congenitală de pilor, ionograma evidenţiază:

A. hiponatremie
B. hipocloremie
C. hipercloremie
D. ureea sangvină neproteică crescută
E. creşterea potasiului este frecventă
(pag. 2655)
C2241139. Diagnosticul pozitiv în stenoza hipertrofică congenitală de pilor se pune pe seama:

A. ecografiei
B. ionogramei
C. tabloului sanguin
D. tomografiei computerizate
E. semnelor clinice
(pag. 2656)
C2241140. Evoluţia spontană a stenozei hipetrofice congenitale de pilor în formele grave este spre
exitus prin:
A. denutriţie
B. meningoencefalită
C. tulburări hidro-electrolitice minore
D. bronhopneumonie de aspiraţie
E. ileus meconial
(pag. 2656)
C2241141. Diagnosticul diferenţial al stenozei hipertofice congenitale de pilor se face cu:

A. greşeli de alimentaţie
B. intoleranţă la anumite forme de lapte
C. duplicaţia de pilor
D. stenoza anală
E. hernia diafragmatică
(pag. 2656)
C2241142. Stenoza hipetrofică congenitală de pilor are mai multe forme clinice:
A. forme cu debut tardiv
B. forme precoce
C. forme cronice recidivante
D. forme hemoragice
E. forme maligne
(pag. 2656)
C2241143. Formelor clinice ale stenozei hipetrofice de pilor cu debut tardiv nu le corespund
A. debutează în a 20-a zi
B. vărsăturile sunt alimentare, în cantitate redusă
C. sugarul stagnează în greutate
D. radiologic: canalul piloric are dimensiuni normale
E. anatomo-patologic: oliva este hipotonă
(pag. 2656)
C2241144. Tratamentul medicamentos iniţial în stenoza hipetrofică congenitală de pilor constă în:
A. sistarea totală a alimentaţiei orale

B. administrare de antispastice
C. vitamina K
D. nu se face tratament medicamentos
E. sunt interzise spălăturile gastrice
(pag. 2656-7)
C2241145. Care din afirmaţiile următoare privind forma precoce a stenozei hipetrofice congenitale de
pilor sunt adevărate:
A. se manifestă din primele zile după naştere
B. este produsă de un diafragm incomplet la nivelul pilorului
C. vărsăturile sunt explozive, în jet
D. vărsăturile sunt în cantitate redusă, emise fără forţă
E. oliva este mică
(pag. 2656)
C2241146. Îngrijirile postoperaorii la sugarul cu stenoză hipertofică congenitală de pilor la care s-a
intervenit chirurgical şi s-a practicat pilorotomie extramucoasă şi nu s-a produs perforarea fundului de
sac duodenal, includ:
A. plasarea în incubator încălzit
B. se alimentează numai endovenos o săptămână
C. antibiotice
D. sondă de aspiraţie 3-4 zile
E. se administrează glucoză + vitamina K
(pag. 2657)
C2241147. Alimentaţia postoperatorie a sugarului cu stenoză hipertofică congenitală de pilor la care s-

a intervenit chirurgical şi s-a practicat pilorotomie extramucoasă şi nu s-a produs perforarea fundului
de sac duodenal respectă următoarele principii:
A. în prima zi se administrează numai perfuzii endovenoase
B. la 6-8 ore de la intervenţia se poate da lapte fără ceai
C. la 6-8 ore de la intervenţie se dă ceai din 2 în 2 ore
D. din a doua zi postoperator se administrează 100 ml lapte la fiecare masă
E. din a doua zi postoperator sugarul poate fi pus la sân
(pag. 2657)
C2341148. Stenoza hipertrofica de pilor este:

A. ocluzie inalta
B. ocluzie medie
C. ocluzie joasa
D. nu este ocluzie
E. datorata hipertrofiei musculaturii pilorului
(pag. 2654, vol.II)
C2341149. Care dintre urmatoarele teorii au fost propuse pentru a explica etiopatogenia stenozei
hipertrofice de pilor:
A. teoria malformativa
B. teoria spasmului hipertrofiant
C. teoria endocrina
D. factorul ereditar
E. teoria repermeabilizarii tubului digestiv
(pag. 2654 - 2655, vol. II)
C2341150. In stenoza hipertrofica de pilor, modificarile anatomopatologice includ:

A. pilor marit de volum
B. pilor dur la palpare
C. musculatura ingrosata
D. pilor cu dimensiuni reduse
E. mucoasa pilorica normala
(pag. 2655, vol II)
C2341151. Varsatura in stenoza hipertrofica de pilor:

A. apare in jurul varstei de 14 - 21 zile
B. este alba
C. poate contine striuri de sange
D. este rar intalnita
E. apare numai la baieti

A. regurgitatii
B. greseli de alimentatie
C. spasm piloric
D. stenoze duodenale incomplete
E. megacolon congenital
(pag. 2656, vol II)
C2341153. Tehnica operatorie in stenoza hipertrofica de pilor include:

A. pilorotomia extramucoasa prin incizia seroasei si partial a musculaturii pilorului in zona avasculara
B. indepartarea celor doua margini ale transei musculare
C. rezectie partiala de mare epiploon
D. fundoplicatura gastrica
(pag. 2657, vol II)
C2341154. Stenoza hipertrofica de pilor prezinta:

A. forme precoce
B. forme comune
C. forme cu debut tardiv
D. forme hemoragice
E. sindromul Sandifer
(pag. 2656, vol II)
C2541155. Semnele radiologice de probabilitate în stenoza hipertrofica de pilor sunt:

A. staza gastrică mare şi stagnarea substantei de contrast peste 24 de ore
B. reflux duodeno-gastric
C. evacuare rapidă a stomacului şi duodenului
D. dilataţie antrală
E. unde gastrice puternice pe marea si mica curbură
(pag. 2655-2656)
C2541156. Care sunt elementele anatomo-patologice caracteristice în stenoza hipertrofică de pilor:

A. tumora albicioasă cu vascularizaţie evidentă şi zona mediană albă avasculară
B. prezenţa unei tumori pilorice de forma şi dimensiunile unei masline
C. tumoare de consistenţă moale, elastică, mobilă, sensibilă la palpare
D. regiune antrală cu pereţi cartonaţi, infiltraţi

E. hipertrofia musculaturii regiunii pilorice
(pag. 2655)
C2541157. Elementele care atrag atenţia asupra evoluţiei nefavorabile datorită perforaţiei accidentala a
mucoasei duodenale, în timpul actului chirurgical, sunt:
A. instalarea brusca a icterului
B. meteorismul abdominal
C. melena
D. creşterea numărului leucocitelor în sânge
E. febra
(pag. 2657)
C2541158. Care sunt semnele clinice obţinute la examenul local al unui copil cu stenoză hipertrofică
de pilor?
A. palparea olivei pilorice sub rebordul costal drept
B. bombare epigastrică
C. unde peristaltice vizibile pe suprafaţa abdomenului
D. abdomen escavat, suplu, nedureros după ce sugarul varsă
E. durere locală la palpare
(pag. 2655)
C2541159. Care sunt semnele clinice care pledează pentru stenoza hipertrofică de pilor?
A. supt vorace datorită senzaţiei de foame
B. scăderea turgorului cutanat
C. persisţenta pliului cutanat abdominal
D. creştere în greutate
E. facies ridat, simian
(pag. 2655)
C2541160. Care dintre modificările biologice patologice de mai jos sunt întâlnite în stenoza hipertrofică
de pilor?
A. hiponatremie
B. hipokalemie
C. uree scazută
D. hiperbilirubinemie
E. hipocloremie
(pag. 2655)
C2541161. Care din urmatoarele afirmaţii referitoare la stenoza hipertrofică de pilor sunt adevarate?
A. necesită corectarea hipoprotrombinemiei
B. spălătura gastrică cu ser fiziologic este obligatorie
C. reechilibrare hidro-electrolitica obligatorie
D. necesită corectarea anemiei
E. este o urgenţă chirurgicală
(pag. 2656-2657)
C2541162. Tratamentul iniţial al stenozei hipertrofice de pilor este medicamentos şi constă în:
A. medicaţie anti-acidă
B. reechilibrare hidroelectrolitică
C. spălături gastrice după vărsături
D. administrarea de antispastice
E. administrare de vitamină K
(pag. 2656)
C2541163. Care dintre măsurile terapeutice enumerate mai jos fac parte din îngrijirile postoperatorii ale
bolnavului operat pentru stenoza hipertrofica de pilor?
A. regim 0 până la reluarea tranzitului
B. sondă de aspiraţie nazo-gastrica permanentă 48 de ore
C. realimentarea cu lichide după 6-8 ore
D. aprecierea curbei ponderale
E. realimentarea cu lapte de mama dupa 7 zile
(pag. 2657)
C2541164. În istoria stenozei hipertrofice de pilor, care sunt numele care pot fi legate de aceasta?
A. Farabeuf
B. Juvara
C. Hirschprung
D. Feuvre
E. Breadsley
(pag. 2654)
C2541165. Primele încercări de tratament în stenoza hipertrofică de pilor au fost:

A. excizia pilorului
B. îngrijiri medicale
C. rezecţia gastrică
D. excizia pilorului
E. gastrojejunostomia
(pag. 2654)
C2541166. Care sunt autorii primei tehnicii chirurgicale pentru rezolvarea stenozei hipertrofice de
pilor?
A. Fredet
B. Loleker
C. Condrea
D. Ramstedt
E. Weber
(pag. 2654)
C2541167. Studiile recente de microscopie electronică au decelat în stenoza hipertrofică de pilor:

A. fibre musculare cu elemente hipertrofiate
B. celule ganglionare diminuate ca număr
C. celule ganglionare stelate
D. celule ganglionare normale
E. celule ganglionare mici, imature
(pag. 2654)
C2541168. Teoria spasmului hipertrofiat în stenoza hipertrofică de pilor afirmă că:

A. spasmul apare datorita modificării ph-ului gastric
B. spasmul apare ca efect al acţiunii pepsinei
C. spasmul apare ca urmare a acţiunii hipergastrinei
D. apare edem mucos şi submucos creat de trecerea laptelui prin pilor
E. musculatura pilorică se hipertrofiază prin hiperfuncţie
(pag. 2654)
C2541169. Care sunt structurile nervoase care participă la peristaltica pilorică şi pe baza cărora se
explică spasmul piloric în stenoza hipertrofică de pilor?
A. plexul celiac
B. plexul nervos Ramon Y Cajal
C. plexul mienteric Meissner
D. nervul vag, nerv dilatator
E. simpaticul - constrictor al musculaturii pilorice
(pag. 2655)
C2541170. Anatomopatologic, pilorul mărit în dimensiuni din stenoza hipertrofică de pilor prezintă pe
suprafaţa sa:
A. o zonă albă, deprimată central
B. o zonă albă, avasculară pe linia mediană
C. striuri transversale datorate plicaturării mucoasei
D. vascularizaţie evidentă din artera pilorică
E. vascularizaţie din arterele epiploice
(pag. 2655)
C2541171. Care sunt malformaţiile asociate stenozei hipertrofice de pilor?

A. extrofia de vezică
B. meningocelul
C. piciorul strâmb
D. fisura labială
E. malformaţii ano-rectale
(pag. 2655)
C2541172. Examenul fizic general în stenoza hipertrofică de pilor constată:

A. faţă de om bătrân
B. ţesuturi moi, reduse
C. pliu cutanat leneş, persistent
D. hipertrofia bulei lui Bichat
E. faţă zbârcită, cu riduri
(pag. 2655)
C2541173. Semnele de probabilitate pentru stenoza hipertrofică de pilor obţinute la examenului

radiologic cu bariu sunt:
A. amputarea coloanei de bariu la nivelul pilorului
B. refluxul gastroesofagian
C. încetinirea coloanei de bariu
D. unde peristaltice puternice pe mica şi marea curbură
E. stază gastrică mare
(pag. 2655)
C2541174. Forme clinice ale stenozei hipertrofice de pilor, în afara formei clasice, sunt:
A. forme cu debut tardiv
B. forme subacute
C. forme hemoragice
D. forme precoce
E. sindromul Roviralta
(pag. 2656)
C2541175. Care sunt elementele pe baza cărora se stabileşte diagnosticul de stenoza hipertrofică de
pilor?
A. examene de laborator
B. examenul radiologic
C. examenul fizic
D. tomografia computerizată
E. echografia
(pag. 2656)
C2541176. Care sunt cauzele de deces în formele grave de stenoză hipertrofică de pilor?
A. decompensare hepatică
B. denutriţie
C. şoc hemoragic
D. tulburări hidroelectrolitice
E. bronhopneumonie de aspiraţie
(pag. 2656)
C2541177. În ce constă tratamentul iniţial în stenoza hipertrofică de pilor?

A. perfuzii cu glucoză, ser fiziologic, vitamina K
B. ingerare de lapte în cantitate redusă
C. administrarea de antispastice
D. spălături gastrice
E. alimentaţie rară
(pag. 2656)
C2541178. Copiii cu stenoză hipertrofică de pilor, care nu au fost trataţi conservator preoperator
necesită o pregătire preoperatorie constând din:
A. clisme evacuatorii
B. antibioterapie
C. reechilibrare hidroelectrolitică
D. spălătură gastrică
E. vitamina K
(pag. 2657)
C2541179. Care este tipul de anestezie recomandat pentru stenoza hipertrofică de pilor?
A. anestezie intravenoasă
B. cu halotan
C. rahianestezie înaltă
D. anestezie generală, IOT
E. cu sevoflurane
(pag. 257)
C2541180. Care este tipul de incizie preferat în stenoza hipertrofică de pilor?

A. pararectală stângă
B. longitudinală, mediană, supraombilicală, de 5-7 cm
C. transversală sub rebordul costal drept
D. subombilicală în omega
E. Kocher
(pag. 2567)
C2641181. Semnele clinice de referinţă pentru calcularea scorului clinic în boala varicoasă sunt:
A. Lungimea dilatărilor venoase.
B. Grosimea pachetelor varicoase.
C. Durerea.
D. Edemul.
E. Numărul pachetelor varicoase.
(pag. 2233)
C2641182. Diagnosticul diferenţial al boli varicoase se face cu:

A. Hernia femurală.
B. Edemul linfatic.
C. Ulcerul de gambă din arteriopatii
D. Lipodistrofiile.
E. Boala Pertez.
(pag. 2234)
C2641183. Tratamentul trombofebitei varicoase constă în:

A. Repaos cu evitarea ortostatismului.
B. Tratament medicamentos cu antiinflamatorii nesteroidiene.
C. Prişniţ local şi ungvent heparinat.
D. Tratament anticoagulant în toate formele.
E. Tratament chirurgical de urgenţă.
(pag. 2236)
C2641184. Tratamentul de urgenţă a rupturii varicelor nu constă în.

A. Repaos cu ridicarea membrului afectat.
B. Bandaj compresiv.
C. Hemostază chirurgicală.
D. Plasarea unui garou proximal de ruptură.
E. Sclerozare în urgenţă.
(pag. 2236)
C2641185. Tulburările trofice ce apar în fazele avansate ale bolii varicoase sunt:
A. Ulcerul de gabmbă.
B. Hiperpigmentaţia.
C. Zone de atrofie albă.
D. Scăderea temperaturii cutanate.
E. Dermoepidermită.
(pag. 2232)
C2641186. Varicele congenitale nu apar în:

A. Sindromul Raynaud.
B. Sindromul scalenic.
C. Sindromul Klippel -Trenonaud.
D. Sindromul Paks-Weber.
E. Aplazia congenitală a valvulelor venoase.
(pag. 2231)
C2641187. Auscultaţia în boala varicoasă nu pune în evidenţă.

A. Suflu sistolic.
B. Suflu la ridicarea membrului inferior.
C. Suflu la ridicarea în ortostatism.
D. Nu poate pune în evidenţă modificări patologice.
E. Suflu diastolic.
(pag. 2234)
C2641188. Printre factorii generali ce nu sunt implicaţi în etiologia bolii varicoase primitive se numără:
A. ortostatismul
B. obezitatea
C. sarcina
D. topografia venelor epifasciale
E. valvulele insuficiente
(pag. 2231)
C2641189. Semnele clinice ale perioadei prevaricoase includ:

A. Edem juxtamaleolar mai accentuat vesperal.
B. Claudicaţia intermitentă.
C. Greutate sau tensiune în gambă la ortostatism.
D. Tulburări trofice.
E. Prezenţa cordoanelor vricoase dilatate.
(pag. 2232)
C2741190. Ingrijirile postoperatorii ale sugarului operat pentru stenoza hipertrofica congentiala de
pilor fara incidente intraoperatorii implica:
A. Plasarea în incubator incalzit, oxigenat
B. Culcat în decubit lateral
C. Ssonda nazo-gastrica mentinuta pentru 3-4 zile
D. Alimentatia reluata dupa 6-8 ore de la interventie
E. Administrarea de antibiotice
(pag. 2657)
C2741191. Simptomatologia în stenoza hipertrofica congentiala de pilor se caracterizeaza prin:

A. Varsaturi albe
B. Varsaturi imediat sau la 10-15 minute de la masa
C. Stagnare în greutate
D. Refuzul biberonului dupa varsatura
E. Vârsta debutului simptomatologiei în jur de 14-21 de zile
(pag. 2655)
C2741192. Semnele de certitudine pentru diagnosticul stenozei hipertrofice congenitale de pilor sunt:
A. Palparea olivei pilorice sub rebordul costal drept
B. Canalul piloric filiform, alungit, situat central la radiografia cu substanta de contrast
C. Staza gastrica mare la radiografia cu substanta de contrast
D. Unde peristaltice puternice pe marea şi mica curbura la radiografia cu substanta de contrast
E. Stagnarea substantei de contrast în stomac peste 24 de ore
(pag. 2655)
C2841193. Varsatura in stenoza hipertrofica congenitala de pilor:

A. apare in jurul varstei de 2 luni
B. este alba
C. este in jet, exploziva
D. se produce la 2-3 ore dupa masa
E. poate contine striuri de sange
(pag. 2655)
C2841194. Examenul obiectiv in stenoza hipertrofica congenitala de pilor poate decela:

A. pliu cutanat lenes
B. fata de batran
C. disparitia bulei lui Bichat

D. bombare hipogastrica cu contur de stomac
E. palparea olivei pilorice sub rebordul costal drept
(pag. 2655)
C2841195. Ionograma in stenoza hipertrofica congenitala de pilor arata:

A. hiponatremie
B. hipernatremie
C. hipocloremie
D. hipercloremie
E. hipopotasemie
(pag. 2655)
C2841196. Semne radiologice de probabilitate pentru stenoza hipertrofica congenitala de pilor sunt:
B. staza gastrica mare
C. stagnarea substantei de contrast peste 24 ore
D. unde gastrice puternice pe marea si mica curbura in regiunea antrala
E. imaginea de "cocarda”
(pag. 2655,2656)
C2841197. Sindromul Roviralta curpinde:

A. hematemeza
B. varsaturi cauzate de stenoza congenitala de pilor
C. malformatii ale cailor biliare
D. malpozitii eso-cardio-tuberozitare
E. dextrocardie
(pag. 2656)
C2841198. Tratamentul medicamentos initial al stenozei hipertrofice congenitale de pilor include:

A. prokinetice
B. antispastice
C. anticoagulante
D. spalaturi gastrice
E. perfuzii endovenoase cu glucoza si ser fiziologic
(pag. 2656)
C2841199. In caz de perforatie accidentala a mucoasei in cursul pilorotomiei extramucoase, se vor lua
urmatoarele masuri:
A. reluarea alimentatiei per os la 6-8 ore postoperator
B. pastrarea sondei de aspiratie nazo-gastrica 3-4 zile
C. lavaj gastric repetat
D. administrarea de antibiotice
E. observatia clinica atenta si repetata a sugarului
(pag. 2657)

Limbă

Bine ați venit la Scribd!

chirurgicale_part5

Încărcat de

Informații document

Data încărcării

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

chirurgicale_part5

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Titluri conexe

915 Rezidentiat 2004 GRUPA SPECIALITATILOR CHIRURGICALE - INTREBARI - PARTEA a V a

INTREBARI TIP COMPLEMENT SIMPLU

C1234002. Hernia inghinala are urmatoarea frecventa intre tipurile de hernii:

C1234004. In evolutia herniei, complicatia cea mai nefasta este:

C1234005. Care dintre urmatoarele situatii nu constituie o complicatie a herniilor:

C1334009. Organul herniat cel mai frecvent este:

C1434014. Procedeul Shouldice in cura herniilor inghinale se bazeaza pe:

C1434015. Diverticulii laterali ai sacului herniar reprezinta:

C1534016. Examenul clinic obiectiv al pacientului in vederea diagnosticului de hernie abdominala:

C1534017. Tratamentul herniilor abdominale:

C1534018. Herniile inghinale directe:

C1534019. Herniile abdominale reprezinta:

C1534020. Tratamentul herniilor abdominale strangulate:

C1634022. Herniile femurale, ca frecventa sunt:

C1634023. Peretele anterior al canalului inghinal este reprezentat de:

C1634024. Herniile inghinale oblice interne se produc:

C1634025. Hernia Laugier se produce:

A. prin inelul si apoi canalul femural

C1634027. Herniile liniei albe reprezinta aproximativ:

C2234028. Herniile abdominale reprezintă:

C2234030. Epiploocelul este definit ca prezenţa în sacul herniar de:

C2234031. După mecanismul de producere, herniile ombilicale se clasifică în:

C2234032. Care dintre următoarele hernii nu este caracterizată ca hernii rare:

C2234033. În herniile ombilicale examenul clinic obietciv descoperă în regiunea ombilicală o

C2234034. Lacuna vasculară:

C2234035. Hernia Maydl este caracterizată prin:

C2234037. În hernia inghino-superficială:

C. o parte a sacului se insinuează între muşchiul oblic extern şi cel intern

C2234038. În strangularea herniară:

C2234039. În cazul examenului clinic al unei hernii inghinale:

C2534040. Herniile abdominale reprezintă:

C2534041. Examenul clinic obiectiv al pacientului în vederea diagnosticului de hernie abdominală

C2534043. În cazul strangulării unei hernii abdominale:

C2534044. Tratamentul herniilor abdominale:

C2534045. Tratamentul herniilor abdominale strangulate:

C2534046. Herniile inghinale directe:

C2534048. Elementul comun al învelişurilor herniei abdominale este:

C2534049. Sacului herniar i se descriu următoarele segmente:

C. segmentul intraparietal, segmentul subtegumentar, segmentul migrat în altă zonă anatomică

C2534052. În tratamentul chirurgical al unei hernii abdominale strangulate:

C2534053. Procedeul Bassini de refacerea peretelui abdominal constă în:

C2634054. Factorii determinanţi în producerea herniilor abdominale sunt:

C2634055. Cel mai frecvent organ herniat este reprezentat de:

C2634056. Hernia Laugier se produce:

C2634057. Peretele posterior al canalului inghinal este reprezentat de:

C2634058. Herniile inghinale reprezintă dintre tipurile de hernie:

C2834059. Hernia femurala Laugier se caracterizeaza prin:

C2834060. Hernia Richter reprezinta:

C2934061. Factorul determinant in producerea herniilor abdominale e reprezentat de:

C2934062. In hernia Littré,organul herniat e reprezentat de:

INTREBARI TIP COMPLEMENT MULTIPLU

C1234066. Herniile abdominale reprezinta:

C1334069. Herniile abdominale pot fi:

C1334070. Evolutia herniilor poate fi spre:

C1334072. Hernia inghinala directa este:

C1334073. Herniile femurale sunt:

C1334074. Tratamentul chirurgical al herniilor are drept obiective:

D. tratarea continutului sacului herniar