Sunteți pe pagina 1din 32

Studiul de caz nr.4

Managementul deşeurilor

4.1 Operatori în managementul deşeurilor şi identificarea surselor de generare

Sesizarea pericolului pe care îl reprezintă acumularea deşeurilor, a declanşat în România acţiunea de cunoaştere, urmărire şi dorinţa de îmbunătăţire treptată a circuitului deşeurilor, de la apariţia lor, la sursa, şi până la eliminarea lor finală.

În prezent, în practica eliminării deşeurilor se parcurge însa o perioadă dificilă prin creşterea continuă a cantităţii de deşeuri şi lipsa mijloacelor tehnice (instalaţii, utilaje adecvate) pentru colectare, prelucrare, reciclare şi valorificare. Conştientizarea acestei situaţii obligă la eforturi pentru unirea posibilităţilor interne cu sprijinul extern – material sau financiar – în scopul creării bazelor unui sistem de gestiune care, în timp, sa conducă la „ecologizarea”, din punct de vedere al deşeurilor, a tuturor activităţilor.

O strategie coerentă privind gestiunea deşeurilor necesita atingerea mai multor obiective, printre care se numără:

cunoaşterea cantităţii şi calităţii deşeurilor produse în România, a

producătorilor şi a proceselor din care acestea rezultă, a traseului şi a

destinaţiei finale a acestora;

reducerea cantităţii de deşeuri la producător, prin intervenţii în

tehnologie sau prin valorificarea acestora printr-o veriga intermediară

inclusă între producătorul şi gospodarul de deşeuri;

stabilirea, pentru deşeurile a căror apariţie nu se poate evita sau

care nu se pot recicla, a unor modalităţi de eliminare sau reintegrare în mediu, cât mai puţin dăunătoare acestuia.

Managementul mediului

Pentru punerea în practică a strategiei, este necesară specializarea în domeniul prelucrării deşeurilor a unor colective de cercetare, proiectare, execuţie, în vederea adaptării pentru România a unor soluţii moderne, cunoscute pe plan mondial. Concomitent, trebuie asigurat suportul financiar care să susţină managementul deşeurilor, precum şi cadrul organizatoric. Se propune cointeresarea în activităţile de reciclare a deşeurilor, atât a agenţilor economici, cât şi a cetăţeanului, prin instituirea unui sistem de plăţi şi reducere de taxe în raport cu acţiunile ce conduc la reducerea cantităţii de deşeuri. O grijă deosebită trebuie acordată educaţiei civile şi ecologice a cetăţenilor. În acest scop, dar şi în unele acţiuni practice, se poate folosi sprijinul organizaţiilor neguvernamentale cu profil ecologic. Producerea de deşeuri este rezultatul activităţilor economice şi gospodăreşti. Cantitatea şi calitatea deşeurilor urbane depinde de standardul de viaţă şi de modul de consum al populaţiei, iar deşeurile industriale – atât cele periculoase, cât şi cele nepericuloase – depind de tehnologiile folosite pentru prelucrarea materiilor prime în cadrul proceselor de fabricaţie. Organizarea gestiunii deşeurilor este responsabilitatea celor care le-au generat. Producătorii de deşeuri industriale îşi folosesc facilităţile proprii de colectare/transport, eliminare sau contractează serviciile respective cu firme specializate şi autorizate conform legii. În prezent, numărul firmelor specializate în oferirea de servicii de gestiune a deşeurilor industriale este mic, iar activitatea acestora este limitată, atât ca domeniu, cât şi ca cifră de afaceri. De aceea, producătorii de deşeuri industriale contractează gestionarea acestora mai ales cu firmele de salubrizare urbana. Majoritatea deşeurilor de producţie se elimină fie pe depozitele industriale ale producătorilor, fie pe depozitele reintroduse în circuitul economic în cadrul aceluiaşi proces tehnologic (reciclarea industrială) ori utilizate ca materii prime secundare sau combustibile în alte procese tehnologice ale aceleiaşi întreprinderi (acţiuni de minimizare). Anumite tipuri de deşeuri sunt vândute ca materii prime secundare altor întreprinderi, care fie le reciclează direct, fie le pregătesc în vederea reciclării (agenţi economici tip REMAT).

Managementul deşeurilor

În prezent, există peste 400 societăţi autorizate în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, aprobată prin Legea nr. 426/2001, referitoare la valorificarea deşeurilor industriale reciclabile.

Acestea desfăşoară activităţi de colectare, sortare, prelucrare în vederea transformării în materii prime secundare a următoarelor grupe de deşeuri industriale, deşeuri metalice feroase, deşeuri metalice neferoase, deşeuri de hârtie/carton şi plastic. Organizarea gestiunii deşeurilor urbane este obligaţia Consiliilor Locale care îşi îndeplinesc aceasta sarcina fie direct, fie indirect, prin delegarea anumitor responsabilităţi. Gestiunea directă se realizează prin intermediul unor compartimente ale Consiliilor Locale, organizate ca servicii publice (de stat) şi autorizate conform legii. Delegarea gestiunii se face prin licitaţie publica şi pe baza unui contract de concesionare încheiat cu societăţi comerciale atestate (licenţiate de organismele în drept), care au fost alese prin licitaţie. Activitatea de salubrizare a unei localităţi poate fi concesionată unei singure firme prestatoare de servicii sau mai multora, prin divizarea teritoriului sau concesionarea separată a diferitelor tipuri de servicii (de exemplu:

salubrizare menajeră, curăţenie stradală, operarea rampelor de depozitare etc.).

Consiliile Locale sau Judeţene pot delega, integral sau parţial, doar activităţile de operare/administrare a activităţilor de salubritate, colectarea taxelor de la beneficiarii de servicii sau pregătirea şi realizarea investiţiilor. Ele îşi păstrează prerogativele de adoptare a strategiilor de dezvoltare a serviciilor şi cele de supraveghere/control referitor la:

calitatea serviciilor prestate; administrarea/dezvoltarea sistemelor de infrastructura încredinţate pe baza contractului de concesionare; modul de stabilire a tarifelor pentru serviciile prestate.

Sistemul de delegare/concesionare a serviciilor de salubritate prezintă o serie de avantaje, printre care:

calitatea mai bună a serviciilor, datorită mediului concurenţial în care se efectuează;

Managementul mediului

eficienţa şi flexibilitatea mai mare; efort redus din partea autorităţilor locale, ale căror atribuţii se restrâng la elaborarea politicilor de dezvoltare, controlul respectării contractelor de concesionare şi organizarea periodică de licitaţii. Ca urmare, există tendinţa (menţionată, de altfel, ca posibilitate de dezvoltare în Ordonanţa 87/2001), ca prestatorii de servicii organizaţi sub forma de compartimente în cadrul Consiliilor Locale să se transforme în societăţi comerciale de stat, care pot fi privatizate în condiţiile legii. Hotărârea de privatizare aparţine Consiliului Local sau Judeţean, sub a cărui autoritate activează operatorul respectiv. În finalizarea contractelor, un criteriu important îl reprezintă cantitatea şi structura deşeurilor, în funcţie de care se dimensionează şi se structurează baza tehnicii materiale pentru gestionarea deşeurilor. Cantitatea totală de deşeuri generată reflecta eficienţa folosirii resurselor naturale, respectiv raportul dintre producţia şi consumul de bunuri. Eficienţa folosirii resurselor naturale rezultă din raportarea cantităţilor de deşeuri de producţie, care depind în principal de activităţile industriale, la deşeurile urbane, care în general urmează nivelul consumului populaţiei. Structura deşeurilor generate în România este prezentată în tabelul de mai jos.

Structura cantităţii totale de deşeuri

 

Tabel 1

Categoria de deşeuri

1997

1998

1999

2000

2001

2002

Total deşeuri generate, din care:

353,11

114,0

217,8

83,1

77,0

55,15

- deşeuri de producţie (mil. tone)

346,27

107,3

211,9

77,7

70,3

47,0

- deşeuri urbane (mil. tone)

6,84

6,69

5,9

5,4

6,73

8,15

Total deşeuri generate/deşeuri urbane

51,6

17,0

36,9

15,4

11,4

6,8

Deşeuri de producţie/deşeuri urbane

50,6

16,0

35,9

14,4

10,45

5,8

Managementul deşeurilor

Evoluţia structurii deşeurilor în România

60 50 40 30 20 10 0
60
50
40
30
20
10
0

1997 1998 1999 2000 2001 2002

Deş euri generate/ şeuri generate/

Deseuri generat e /

deşeuri urbane

deseuri urban e

Deş euri de produc ţ ie/ şeuri de producţie/

Deseuri productie /

deşeuri urbane

deseuri urbane

Figura 4.1

În funcţie de durata pentru care se negociază contractul, vor fi furnizate informaţii privitoare la prognoza, volumul şi structura deşeurilor necesare fundamentării investiţiilor în infrastructura de gestionare a deşeurilor.

În acest sens, vor fi avute în vedere evoluţiile posibile ale sistemului socio-economic generator de deşeuri, dar şi tendinţele înregistrate în alte ţări. De exemplu, raportul dintre deşeuri de producţie/deşeuri urbane, tabelul 2, ne oferă informaţiile necesare structurării bazei tehnico-materiale în domeniu.

Valorile descrescătoare ale raportului deşeuri de producţie/deşeuri urbane demonstrează atât o reducere a pierderilor de material şi energie cât şi o îmbunătăţire a eficientei în utilizarea resurselor naturale.

Managementul mediului

Raportul deşeuri de producţie/deşeuri urbane în câteva ţări

Central şi Est Europene – 2000

Tabel 2

Ţara

Deşeuri de producţie

Deşeuri urbane

Deşeuri de producţie/ deşeuri urbane

Bulgaria

219,0

3,2

68,4

Cehia

39,6

4,6

8,6

Estonia

13,2

0,56

23,6

Ungaria

73,9

5,0

14,8

Lituania

7,1

1,5

4,8

Polonia

133,1

12,3

10,8

România

77,7

6,2

15,4

Slovenia

1,4

1,2

1,2

În comparaţie cu alte ţări Central şi Est Europene, România ocupă o poziţie de mijloc din punct de vedere al raportului deşeuri de producţie/deşeuri de consum. O poziţie mai buna ocupă Slovenia, Cehia, Lituania, Polonia şi Ungaria, în timp ce Estonia şi Bulgaria au o poziţie mai puţin bună decât a României

Comparaţia cu ţările UE indică faptul că, în România, asemenea ţărilor Central şi Est Europene, raportul producţie/consum este de câteva ori mai mare decât în ţările UE.

Este de menţionat că, în ţările cu „economie post-industrială”, aşa cum sunt ţările membre ale Uniunii Europene, raportul producţie/consum este foarte scăzut (0.95-3.5). Aceasta se datorează atât faptului ca aceste ţări folosesc tehnologii de producţie „curate” (inclusiv reciclarea internă), cât şi diferenţei în structura industriei. Majoritatea ramurilor industriei grele din ţările Europei de Vest au fost închise în ultimele decenii, iar importul de materii prime şi energie practicat de aceste ţări evită generarea unor mari cantităţi de deşeuri.

Managementul deşeurilor

Managementul deşeurilor de ambalaje

În conformitate cu angajamentele asumate în Documentul de Poziţie

CONF-RO 37/01, a fost aprobată HG nr. 349/2002, privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, prin care au fost preluate în

legislaţia română prevederile Directivei 94/62/EC, privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, ale Deciziei 97/138/EC, privind sistemul de raportare şi Deciziei 97/129/EC, privind sistemul de identificare a materialelor pentru ambalaje.

A fost aprobat Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului

nr. 1190/2002, privind procedura de raportare a datelor privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (M. Of. nr. 2/07.01.2003). Conform prevederilor acestui OM, sunt raportate anual date privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje de către:

şi

importatorii de produse ambalate – date privind ambalajele; unităţile specializate care preiau direct de la generatori deşeurile de ambalaje în vederea valorificării şi consiliile locale – date privind deşeurile ambalate. HG nr. 349/2002 şi Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 1190/2002 transpun în legislaţia română 98% din prevederile Directivei 94/62/EC. Cele 2% ramase până la transpunerea totală a Directivei în legislaţia naţională sunt reprezentate de preluarea definiţiei acordului voluntar, care va fi realizată prin amendarea HG nr. 349/2002, în semestrul I 2004. Agenţii economici care introduc pe piaţă ambalaje şi produse ambalate, consiliile locale, precum şi unităţile specializate, care preiau direct de la generatori deşeurile de ambalaje în vederea valorificării, au raportat, în luna februarie 2003, date privind cantităţile de ambalaje şi deşeuri de ambalaje gestionate în anul 2002, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 1190/2002. De asemenea, a fost realizată o bază de date atât la nivelul autorităţii judeţene de protecţie a mediului, cât şi la nivel naţional (MAPAM) pentru centralizarea datelor raportate.

producătorii

şi importatorii de ambalaje, producătorii

Managementul mediului

Rata de răspuns a fost de circa 65%. Estimările la nivel naţional s-au realizat pe baza datelor raportate, a datelor existente, precum şi a datelor furnizate de către asociaţiile patronale. Validarea datelor a fost realizata în cadrul grupurilor de lucru din cadrul Proiectului de Twinning PHARE (RO/00/IB/EN/01) România-Franţa. Datele obţinute sunt prevăzute în tabelele 3 şi 4.

Cantitatea de ambalaje introduse pe piaţă în anul 2002

Tabel 3

[kt]

 

Hârtie şi

         

carton

Plastic

Sticla

Metal

Lemn

Total

Sursa-raport MAPM

196

192

41

32

87

548

Sursa-compoziţia

227

405

189

54

-

875

deşeurilor

Cantităţi estimate

225

225

200

100

100

850

 

Deşeuri de ambalaje generate

 

Tabel 4

[kt]

 

Hârtie şi

         

carton

Plastic

Sticla

Metal

Lemn

Total

Cantităţi de ambalaje introduse pe piaţă [kt]

225

225

200

100

100

850

Marja de eroare (%)

35

35

10

10

10

25

Deşeuri de ambalaje generate

346

346

222

111

111

1137

Deşeurile de ambalaje provin în proporţie de circa 70% de la populaţie, regăsindu-se în deşeurile menajere şi 30% de la agenţii economici.

Managementul deşeurilor

4.2 Prognozarea, prelucrarea, depozitarea, reciclarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje

Se estimează o creştere a cantităţii de ambalaje introduse pe piaţâ cu 5% pe an până în anul 2012, când consumul va fi de 67 kg/cap de locuitor/an (nivelul actual al unor ţări ca Polonia, Ungaria, Republica Cehă şi Slovenia), apoi de 4% pe an până în 2022, ceea ce va conduce la un consum de 101 kg/cap de locuitor/an.

Cantităţile de deşeuri de ambalaje generate anual vor avea aceeaşi creştere procentuală ca şi cantităţile de ambalaje introduse pe piaţă.

De altfel, conform acestor ipoteze, cea mai mare parte a creşterii prognozate pentru deşeurile menajere (0,8% pe an şi pe cap de locuitor) este determinată de creşterea cantităţilor de deşeuri de ambalaje.

Conform datelor statistice, în România se produc 14 milioane tone deşeuri industriale, din care cca. 9 milioane tone se depozitează.

Prognoza privind cantitatea de deşeuri de ambalaje valorificate s-a realizat în următoarele ipoteze:

cantităţile de deşeuri de ambalaje reciclate, rezultate din industrie

şi comerţ, vor creşte cu 10% pe an până în 2007. Această creştere corespunde unei importante şi realiste îmbunătăţiri a circuitelor industriale existente, ce funcţionează pe o bază exclusiv economică. Începând cu anul 2007, o parte din cantitatea de deşeuri reciclate va proveni din aplicarea colectării selective a deşeurilor de către populaţie. Creşterea cantităţilor reciclate în circuitele industriale ar trebui, astfel, sa fie mai mica şi a fost reţinută o ipoteză de 7% în 2012. Cum cantităţile de ambalaje introduse pe piaţă vor scadea cu cel puţin 1% (trecerea de la 5% la 4%), aceeaşi reducere a creşterii se va aplica şi pentru cantităţile reciclate în circuitul industrial (trecerea de la 7% la 6%);

deşeurile de ambalaje reciclate, rezultate de la populaţie, vor fi cele colectate selectiv;

evoluţia valorificării energetice va rămâne marginală (mai mică

de 2%) până în 2010, şi se face în cea mai mare parte, pentru lemn. În anul 2013, valorificarea se va realiza, în cea mai mare parte, tot pentru lemn,

Managementul mediului

circa 5%. Se estimează că, în anul 2022, valorificarea energetică va reprezenta circa 10%, ţinând seama de dezvoltarea metodei de incinerare a deşeurilor. Valorificarea energetică a deşeurilor de ambalaje (în special plastic) în cuptoarele de ciment va rămâne scăzută, ţinându-se cont de costurile acestei metode şi de necesitatea de a rezerva capacităţile existente pentru deşeuri care pun mai multe probleme pentru mediu, atunci când sunt eliminate.

Prognozarea ratei de reciclare, respectiv valorificare pentru perioada 2003-2013, sunt prezentate în tabelul nr. 5

Planul evoluţiei ratelor de reciclare şi al valorificării deşeurilor de ambalaje

 

Tabel 5

Anul

2003

2006

2007

2010

2012

2013

Rata de reciclare (%)

21

24 25

 

36

44

49

Rata de valorificare (%)

21

25 27

 

38

48

54

Colectarea deşeurilor

Reuşita colectării selective a deşeurilor are la bază, în primul rând, modul de comportare al fiecărui cetăţean. Eficienţa investiţiilor realizate depinde de sensibilizarea întregii populaţii, referitor la necesitatea colectării selective.

În cazul României, colectarea deşeurilor nu este încă generalizată. În prezent, pentru mediul urban dens (mai mare de 50000 de locuitori), coeficientul de colectare a deşeurilor se consideră 100%. Pentru mediul urban (mai mare de 3000 de locuitori), coeficientul de colectare este de 90%, acesta estimându-se că va rămâne constant până în 2007, după care creşterea va fi de 2%/an până în anul 2012, când se va ajunge la colectare de 100%. Pentru mediul rural, coeficientul de colectare este de circa 10%, estimându-se o creştere de 1%/an până în 2007 şi de 7-8% până în 2012, după care 10%/an până în 2017, data la care se va considera că procesul de realizare a colectării deşeurilor va ajunge la 100%.

Managementul deşeurilor

Se intenţionează ca implementarea unui sistem de colectare selectivă să înceapă din anul 2008, deşeurile de ambalaje fiind colectate separat şi tratate în staţii de sortare.

Sistemul de colectare selectivă, adaptat la diferite zone, va cuprinde:

o colectare specializată a deşeurilor de ambalaje, în cea mai mare

parte prin depunerea voluntară a ambalajelor menajere, cu separarea celor din sticlă (din motive tehnice, sticla va fi colectată exclusiv prin aport

voluntar);

o colectare specializată a deşeurilor biodegradabile, cu excepţia celor din mediul rural;

o colectare clasică (reziduuri menajere).

Implementarea sistemului de colectare selectivă se va realiza după cum urmează:

mediu urban dens – în anul 2008, coeficientul de colectare

selectivă va fi de circa 7%, creşterea urmând a fi de 7%/an până în anul

2012, de 9%/an în perioada 2012-2017 şi de 2%/an în perioada 2017-2022, când se va atinge un coeficient de colectare selectivă de 90%;

mediul urban – în anul 2008, coeficientul de colectare selectivă

va fi de 8%, creşterea urmând a fi de 8%/an până în anul 2012 şi de 10%/an în perioada 2012-2017 când se atinge un coeficient de 90%, care va rămâne constant până în anul 2022.

mediul rural – în anul 2008, coeficientul de colectare selectivă va

fi 6%, creşterea urmând a fi de 6%/an până în anul 2012 şi de 12%/an în perioada 2012-2017, când se atinge un coeficient de 90%, care va rămâne constant până în anul 2022.

Implementarea colectării selective se va realiza în mai multe cazuri, concomitent cu introducerea sau modernizarea serviciului de colectare, deci, informarea şi conştientizarea cetăţenilor asupra acestui proces este esenţial.

Pentru implementarea selectării colective se va adopta o abordare etapizată, pe trei perioade:

2003-2006: experimentare (proiecte pilot), conştientizare

populaţie ;

Managementul mediului

2007-2017: extinderea colectării selective la nivel naţional;

mai

dificile (locuinţe colective, mediu rural dispersat, zone montane).

Creşterea colectării selective în mod raţional şi gradual este cu atât mai justificată cu cât permite:

desfăşurarea în timp a investiţiilor de asigurat, evitându-se astfel

o creştere prea mare şi rapidă a costurilor gestionarii deşeurilor faţă de

economia generală a ţării;

consolidarea şi extinderea capacităţilor de reciclare, care pot

astfel să urmărească mai bine evoluţia cantităţilor colectate, contribuind la o

valorificare optimă, dezvoltarea industriei de reciclare şi o reducere semnificativă a cantităţilor de materii prime importate.

2017-2022:

implementarea

colectării

selective

în

zone

Depozitarea deşeurilor

În conformitate cu angajamentul asumat în documentul de poziţie CONF-RO 37/01, România a transpus Directiva 1999/31/CE prin HG nr. 162/2002, privind depozitarea deşeurilor. Prevederile Directivei 99/31/CE nu se aplica deşeurilor miniere. Directiva privind gestiunea deşeurilor rezultate din industria extractivă va fi transpusă în România, după aprobarea şi publicarea actului comunitar.

Nivelul de transpunere a Directivei 99/31/CE este de 98%, urmând ca, la revizuirea actului normativ naţional, prevăzută pentru trimestrul III 2004, transpunerea sa fie realizată în totalitate.

Toată legislaţia adoptată pentru depozitarea deşeurilor va fi revizuită şi îmbunătăţită în Proiectul PHARE Twinning cu Germania RO 2001 – „Convenţia de Twinning pentru gestiunea deşeurilor” – Pachetul S, care se desfăşoară în perioada septembrie 2002–septembrie 2004. Îmbunătăţirea şi completarea instrumentelor operaţionale pentru implementarea actului legislativ privind depozitarea deşeurilor va conduce la întărirea capacităţii administrative a APM-urilor, instrumente operaţionale îmbunătăţite pentru autorizarea depozitelor, operare, control, monitorizare şi urmărire post

Managementul deşeurilor

închidere, aprobate prin ordine ale ministrului mediului şi gospodăririi apelor. De asemenea, se vor îmbunătăţi instrucţiunile/normele tehnice pentru realizarea şi funcţionarea depozitelor.

Reglementarea activităţii de depozitare are drept scop prevenirea sau reducerea pe cât posibil a efectelor negative asupra mediului, în special poluarea apelor de suprafaţă, subterane, a solului, aerului, inclusiv a efectului de seră, precum şi a oricărui risc pentru sănătatea populaţiei, pe întreaga durată de viaţă a depozitului, cât şi după expirarea acestuia.

În funcţie de natura deşeurilor depozitate, depozitele se clasifică în:

depozite pentru deşeuri periculoase;

depozite pentru deşeuri nepericuloase;

depozite pentru deşeuri inerte.

Conform OM 867/2002, privind definirea criteriilor care trebuie îndeplinite de deşeuri pentru a se regăsi pe lista specifică unui depozit şi pe lista naţională de deşeuri acceptate, în fiecare clasă de depozit de deşeuri, există unele categorii de deşeuri care nu sunt acceptate la depozitele de deşeuri.

următoarele

instrumente financiare:

dovada depunerii unei garanţii bancare de bună execuţie, conform legislaţiei în vigoare;

constituirea unui fond pentru închiderea şi urmărirea

post-închidere a depozitului, denumit „Fond pentru închiderea depozitului de deşeuri şi urmărirea acestuia post-închidere”. Fondul constituit este purtător de dobândă, iar dobânda obţinută constituie sursa suplimentară de alimentare a fondului.

Pentru autorizarea activităţii de depozitare a deşeurilor este necesar ca în acordul şi autorizaţia de mediu să se prevadă:

Pentru

constituirea

unui

depozit

sunt

necesare

clasa depozitului;

lista cuprinzând tipurile de deşeuri şi cantitatea totală de deşeuri care este autorizată să fie depozitată;

Managementul mediului

dovada depunerii unei garanţii bancare, ca asigurare că depozitul se realizează conform proiectului;

încredinţarea managementului depozitului unui operator cu

atribuţii în acest domeniu, care să exploateze depozitul în condiţii de

maximă siguranţă pentru mediu şi sănătatea populaţiei;

obligaţia operatorului depozitului de a raporta la autoritatea

competenta tipurile şi cantităţile de deşeuri eliminate şi rezultatele

programului de monitorizare.

Amplasarea unui depozit de deşeuri este posibilă ţinându-se seama de planurile de urbanism general şi planurile de urbanism zonal.

Alegerea unui amplasament se face conform următoarei scheme:

se defineşte clasa de depozit care se intenţionează să se realizeze;

se identifică şi se inventariază amplasamentele posibile;

se analizează amplasamentele, în funcţie de clasa de depozit şi de

tipurile de deşeuri ce vor fi acceptate la depozitare, pe baza unei comparaţii

pluricriteriale;

amplasamentul considerat în urma analizei pluricriteriale ca fiind

cel mai favorabil realizării obiectivului propus trebuie evaluat din punct de

vedere ecologic, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, prin întocmirea studiului de impact, după care solicitantul va parcurge etapele legale pentru obţinerea acordului de mediu;

autoritatea competentă analizează studiul de impact şi stabileşte

în colectivul de analiză tehnică oportunitatea alegerii amplasamentului, în

funcţie de care se ia decizia realizării obiectivului.

Analiza amplasamentelor posibile se face în funcţie de următoarele

criterii:

1. Criterii geologice, pedologice şi hidrogeologice:

caracteristicile şi dispunerea în adâncime a straturilor geologice;

folosinţele actuale ale terenurilor şi clasa de fertilitate, evaluarea lor economică, financiară şi socială pentru populaţia din zonă;

structura, adâncimea şi direcţia de colectare a apei subterane;

Managementul deşeurilor

distanţa faţă de cursurile de apă, faţă de albia minoră şi majoră a

acestora, faţă de apele stătătoare, faţă de ape cu regim special şi surse de alimentare cu apă;

starea de inundabilitate a zonei;

aportul de apă de pe versanţi la precipitaţii.

2.

Criterii climatice:

direcţia dominantă a vânturilor în raport cu aşezările umane sau

cu alte obiective ce pot fi afectate de emisii de poluanţi în atmosferă;

regimul precipitaţiilor.

 

3.

Criterii economice:

capacitatea depozitului şi durata de exploatare;

 

distanţa

pe

care

sunt

transportate

deşeurile

de

la

sursa

de

producere la locul de depozitare;

necesitatea unor amenajări secundare pentru depozit (drumuri de acces, utilităţi).

4. Criterii suplimentare:

vizibilitatea amplasamentului;

accesul la amplasament.

Proiectarea şi realizarea unui depozit trebuie sa respecte următoarele cerinţe generale:

dimensiunile depozitului trebuie sa fie corelate cu volumul total

de deşeuri ce urmează a fi acceptat la depozitarea din zona sau zonele deservite, pe baza prognozelor de dezvoltare municipală sau zonală;

perioada de exploatare sa fie de minim 10 ani.

Proiectul unui depozit trebuie să conţină:

natura şi provenienţa deşeurilor ce urmează sa fie depozitate;

cantităţile de deşeuri;

tehnologii de tratare a deşeurilor înainte de depozitare şi/sau în incinta depozitului;

Managementul mediului

modul de realizare a bazei depozitului, adică:

o

modul de impermeabilizare a cuvetei depozitului (baza şi pereţii laterali);

o

modul de protecţie a sistemului de impermeabilizare;

o

sistemul de drenare, colectare, epurare şi evacuare a apelor exfiltrate;

o

sistemul de colectare, înmagazinare şi valorificare a gazelor de fermentare, unde este cazul;

o

organizarea tehnică a depozitului, utilităţi;

 

o

instrucţiuni de exploatare a depozitului;

o

procedura de închidere a depozitului;

o

sistemul de control şi supraveghere a depozitului;

o

măsurile de siguranţă în timpul exploatării, cum ar fi:

prevenirea incendiilor, prevenirea şi combaterea exploziilor şi planul de intervenţie în caz de accidente sau avarii într-un depozit;

o

măsuri

pentru

asigurarea

condiţiilor

igienico-sanitare:

deratizare, dezinsecţie;

 

o

măsuri de protecţie a muncii.

Soluţia tehnologică ce va fi adoptată este opţiunea proiectantului, acesta asumându-şi răspunderea că depozitul nu va prezenta riscuri pentru factorii de mediu.

După atingerea cotei finale de depozitare trebuie realizată acoperirea finală, cu continuarea acţiunii de captare a gazelor de fermentare şi a drenării apelor infiltrate prin stratul de sol vegetal.

Materiale folosite pentru impermeabilizarea depozitelor de deşeuri

sunt :

argile sau alte materiale minerale cu caracteristici similare argilei

şi o impermeabilizare artificială cu geomembrană sau alt material similar,

care trebuie să asigure un coeficient de permeabilitate K = 1x 10

m/s şi

9

Managementul deşeurilor

condiţiile de rezistenţă fizico-chimică şi de stabilitate în timp cerute de proiectant.

Se va folosi geomembrană netedă la baza depozitului şi rugoasă pe talazuri şi pentru acoperirea finală.

pentru separarea straturilor de drenare şi impermeabilizare de

corpul depozitului se vor folosi geotextile cu rol de protecţie;

tuburile de drenaj folosite pentru drenarea levigatului trebuie să fie de polietilena şi trebuie să fie prevăzute cu fante;

diametrul

granulelor între 16-32 mm.

Un depozit trebuie să fie amplasat şi proiectat astfel încât să satisfacă condiţiile necesare pentru a preveni poluarea solului, apei subterane sau de suprafaţa şi a asigura colectarea eficientă a levigatului. Aceasta se realizează prin combinarea barierei geologice naturale cu o impermeabilizare a bazei depozitului în timpul fazei de exploatare/active şi, prin combinarea unei bariere geologice, cu o impermeabilizare superioară în cursul fazei pasive/post-închidere.

Bariera geologică este creată de condiţiile geologice şi hidro- geologice de sub şi din vecinătatea unui depozit şi trebuie sa confere o capacitate suficientă de atenuare şi prevenire a unui potenţial risc ecologic pentru sol şi apa subterană.

Bariera geologică a bazei şi talazurilor depozitului va consta dintr-un strat mineral care îndeplineşte cerinţele de permeabilitate şi grosime, cu un efect cel puţin echivalent cu cel rezultat din următoarele condiţii:

m/s;

grosime >=5 m;

m/s;

grosime >=1 m;

m/s;

grosime >=1 m.

stratul

drenat

constă

dintr-un

strat

de

pietriş

cu

depozit

depozit

depozit

pentru

pentru

pentru

deşeuri

deşeuri

deşeuri

periculoase:

K<=1,0

x

x

10

10

10

7

9

9

nepericuloase:K<=1,0

inerte:

K<=1,0

x

Managementul mediului

Metoda folosită pentru determinarea coeficientului de permeabilitate pentru depozite, pe suprafaţa analizată şi pentru tot amplasamentul, trebuie sa fie metoda standardizată sau recunoscută internaţional.

Acolo unde bariera geologică nu îndeplineşte, în mod natural, condiţiile de mai sus, ea poate fi completata cu argilă (sau cu alt material natural cu proprietăţi de impermeabilizare echivalente). O barieră geologică de impermeabilizare naturală nu trebuie sa fie mai subţire de 0,5 m.

În afara barierei geologice descrise mai sus, depozitul este prevăzut cu o impermeabilizare artificială, care îndeplineşte condiţiile de rezistenţă fizico-chimică şi de stabilitate în timp, corespunzător condiţiilor de etanşare cerute, şi un sistem etanş de colectare a levigatului, pentru a se asigura că acumularea de levigat la baza depozitului se menţine la un nivel minim.

Categoria depozitului

Deşeuri nepericuloase

Deşeuri periculoase

Impermeabilizare artificială

necesara

necesară

Strat drenat = 0,5 m

necesar

necesar

Dacă autoritatea centrală sau teritorială pentru protecţia mediului, după evaluarea potenţialelor pericole faţă de mediu, consideră că este necesară prevenirea formarii de levigat, se poate prescrie o impermeabilizare a suprafeţei superioare. Recomandările pentru etanşare a suprafeţei sunt:

Categoria depozitului

Deşeuri nepericuloase

Deşeuri periculoase

Strat filtrant gaze

necesar

nu este necesar

Impermeabilizare artificială

nu este necesara

necesară

Impermeabilizare naturală

necesara

necesară

Strat drenant > 0,5 m

necesar

necesar

Acoperire superioară cu pământ > 1 m (din sol vegetal > = 0,3 m)

   

Managementul deşeurilor

Sistemul de control şi urmărire a calităţii factorilor de mediu se prezintă astfel:

Datele meteorologice

Nr.

 

În faza de funcţionare

În faza de urmărire postînchidere

crt.

Date meteorologice

1

Cantitatea de precipitaţii

zilnic

zilnic, dar şi ca valori lunare medii

2

Temperatura minimă şi maximă la ora 15.00

zilnic

medie lunară

3

Direcţia şi viteza dominante ale vântului

zilnic

nu este necesar

4

Evapotranspiraţia

zilnic

zilnic, dar şi ca valori lunare medii

5

Umiditatea atmosferică la ora

zilnic

medie lunară

15.00

Controlul apei de suprafaţă, al levigatului şi al gazului de depozit

Nr.

 

În faza de funcţionare

În faza de urmărire postîncheiere

crt.

Parametrii urmăriţi

1

Volumul levigatului

lunar

la 6 luni

2

Compoziţia levigatului

trimestrial

la 6 luni

3

Volumul şi compoziţia apei de suprafaţă

trimestrial

la 6 luni

4

Posibile emisii de gaz şi presiune atmosferică, CH4, CO2, H2S, H2 etc.

lunar

la 6 luni

fost

identificate 249, din care:

11 depozite de deşeuri cu capacitate liberă de depozitare, care se conformează cu cea mai mare parte a prevederilor Directivei 99/31/CE şi care au fost autorizate înainte de transpunerea acesteia;

În

urma

inventarierii

depozitelor

de

deşeuri

urbane

au

Managementul mediului

235 depozite de deşeuri cu capacităţi libere variabile, care nu îndeplinesc cerinţele Directivei 99/31/CE;

trei depozite de deşeuri în construcţie la momentul actual.

Pentru cele 235 de depozite care nu îndeplinesc cerinţele Directivei 99/31/CE, clasificarea, în acord cu prevederile actului comunitar, s-a realizat în funcţie de deţinătorul şi operatorul depozitului, tipul deşeurilor depozitate, tipul activităţilor industriale care se desfăşoară în zona amplasamentului. Astfel, a rezultat faptul că 249 de depozite inventariate se încadrează în clasa de depozit „b” (depozite pentru deşeuri nepericuloase).

Din cele 235 de depozite care ar trebui închise, au fost identificate nouă depozite care, prin condiţiile de amplasament şi de capacitate libera, ar putea fi folosite pentru extinderea şi dezvoltarea unor depozite zonale, care ar putea include în proiectul de închiriere ecologică zona depozitelor vechi.

Etapizat până în anul 2020, în funcţie de deschiderea unor noi depozite ecologice, vor trebui închise cele 249 de depozite municipale (Anexa A a Planului de Implementare al Directivei 99/31/CE).

Pentru implementarea Directivei, în ceea ce priveşte realizarea depozitelor de deşeuri conforme cu cerinţele actului comunitar, situaţia se prezintă astfel:

finalizarea construcţiei, în conformitate cu prevederile Directivei

99/31/CE şi darea în funcţiune a celor trei depozite aflate la momentul actual în construcţie;

începerea construcţiei depozitului zonal Arad;

condiţionarea conform unor programe de conformare până în

2007 a celor 11 depozite, care îndeplinesc în mare măsură cerinţele Directivei 99/31/CE; condiţionările privesc în special tratarea levigatului şi arderea controlată a biogazului;

construirea şi darea în exploatare a celor două depozite pentru

care este aprobată finanţarea ISPA (Piatra-Neamţ – celula nouă şi Râmnicu-Vâlcea);

construcţia şi darea în exploatare a proiectelor de depozite, în

conformitate cu lista de proiecte care au solicitat aplicaţie ISPA.

Managementul deşeurilor

Depozitele pentru care acordul de mediu a fost emis înainte de aprilie 2002, data intrării în vigoare a HG 162/2002, vor trebui sa realizeze investiţiile de conformare până la 16.07.2009. Costurile de condiţionare estimate se ridică la circa 1 milion Euro.

Conform evaluării necesarului de capacităţi de depozitare care a fost realizat, se estimează că România va construi, până în 2020, un număr de circa 50 de depozite de deşeuri nepericuloase, conforme cu cerinţele Directivei, acţiune urmată de închiderea celor neconforme din zona respectivă.

Costurile de investiţie estimate pentru realizarea acestora până în anul 2020 sunt de 1.082 milioane Euro, iar cele de operare vor fi de 1.677 milioane Euro.

Din scenariul realizat până în anul 2020 inclusiv, costurile de închidere/reabilitare pentru depozitele de deşeuri menajere se ridică la 199 milioane Euro.

În afara depozitelor de deşeuri municipale, au fost inventariate 3453 de spaţii de depozitare neamenajate în zona rurală pentru depozitarea deşeurilor de tip menajer, suprafeţele acestor zone fiind, în proporţie de 95%, mai mici de 2 ha. Aceste spaţii vor fi igienizate etapizat, începând din 2010, pe măsura ce vor fi realizate staţiile de transfer şi se va organiza colectarea deşeurilor în zona respectivă.

Spaţiile de depozitare vor fi cartate şi vor fi incluse în planurile judeţene de gestiunea deşeurilor, în vederea estimării costurilor de igienizare sau de închidere. Costurile medii de închidere sunt de 50.000 Euro pentru cele cu risc scăzut pentru mediu şi de 150.000 Euro pentru cele cu risc crescut pentru mediu, şi se ridică la un total de 192 milioane Euro.

deşeuri

periculoase, aşa cum sunt definite în Directiva 1999/31/CE.

Deşeurile industriale generate de societăţile comerciale sunt depozitate în depozite proprii, aceste depozite fiind reprezentate de bataluri, iazuri, halde, platforme, bazine. Aceste spaţii de depozitare nu au fost realizate ţinând cont de cerinţele directivei, nici din punct de vedere al

În

România

nu

există

până

în

prezent

depozite

de

Managementul mediului

deşeurilor admise la depozitare (lichide, inflamabile, corozive etc.) şi nici din punct de vedere constructiv. Din inventarul realizat pe baza chestionarelor statistice pentru realizarea bazei de date pentru deşeuri, la nivelul anului 2001 au fost înscrise 425 de astfel de depozite (acest număr nu include depozitele miniere) şi conţin atât depozite de deşeuri periculoase cât şi nepericuloase. În baza chestionarelor ce vor fi completate de agenţii economici pentru instalaţiile industriale inventariate sub Directiva IPPC, în baza unor programe de conformare, aceste depozite vor trebui clasificate conform Ordinului Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 867/2002 privind criteriile de acceptare a deşeurilor la depozitare (pentru periculoase, nepericuloase şi inerte) şi se vor închide sau vor continua să funcţioneze, daca vor fi renovate, pentru a se conforma Directivei IPPC (cele care nu corespund condiţiilor de capacitate, conform anexei I a Directivei IPPC). Cele care nu se înscriu în condiţiile Directivei IPPC vor trebui sa se conformeze cerinţelor Directivei privind depozitarea până în 16.07.2009; în caz contrar, acestea vor trebui să-şi înceteze activitatea şi să se realizeze închiderea şi reabilitarea zonei, iar cele care se supun Directivei IPPC se vor închide până în 2015. Costurile de închidere şi reabilitare vor fi suportate de agenţii economici care au în proprietate sau în administrare acele depozite.

Închiderea/reabilitarea celor 425 de depozite de deşeuri industriale necesita un efort investiţional de 433 milioane Euro, până în anul 2015.

Costurile de investiţie estimate până în anul 2020, pentru extinderea capacităţii de depozitare sau realizarea unor capacităţi noi pentru deşeurile industriale banale (asimilabile celor menajere) sunt de 1.169 milioane Euro, iar cele de operare vor fi 1.559 milioane Euro.

Estimarea costurilor în implementare a Directivei s-a realizat în cadrul Proiectului PHARE Twinning RO-2000 cu Franţa – „Dezvoltarea unei strategii de aproximare în domeniul mediului cu referire particulară asupra mecanismului financiar”, început în noiembrie 2002 şi sunt prezentate în Anexa B a Planului de Implementare al Directivei 99/31/CE.

Managementul deşeurilor

Estimarea costurilor a luat în considerare necesitatea existenţei colectării, inclusiv a colectării selective, realizarea staţiilor de transfer, platformele de compostare, închidere, condiţionare a depozitelor de deşeuri.

Estimarea acestor costuri s-a realizat în baza elaborării unor scenarii de gestiune a deşeurilor pentru România şi selectării scenariului optim, ţinând cont de factorii economici, sociali, demografici şi de educaţie (detalii se regăsesc în Planul de Implementare al Directivei).

Costurile totale de investiţie, operare şi reabilitare se vor ridica la 6.307 milioane Euro, până în anul 2020.

Dacă la aceasta sumă se adaugă costurile de investiţie şi operare pentru operaţiile de colectare selectivă a fracţiei biodegradabile, costurile de realizare a stadiilor de transfer arondate la un depozit şi de realizare a platformelor de compostare, pentru implementarea totală a directivei rezultă un necesar de 8.916 milioane Euro.

Costurile de implementare pentru realizarea cerinţelor directivei privind depozitarea deşeurilor reprezintă mai mult de 50% din totalul costurilor de investiţie şi operare pentru sectorul „Managementul deşeurilor”.

Costul implementării Directivei se va resimţi la nivelul locuitorilor printr-o creştere până în 2020 de cca. 3 ori a taxei de depozitare (de la 8 Euro în prezent la cca. 25 Euro/locuitor/an).

Valorificarea deşeurilor de ambalaje

Rata aproximativă de reciclare a deşeurilor de ambalaje a fost în anul 2002 de 20%, în cadrul acesteia fiind incluse numai deşeurile de ambalaje provenite din consumul intern. Cantităţile reciclate provin, în principal, de la agenţii economici şi, într-o mai mică măsură, de la populaţia care primeşte bani în schimbul materialelor predate unităţilor specializate.

Managementul mediului

Reciclarea deşeurilor de ambalaje

 

Tabel 6

 

Hârtie şi

         

carton

Plastic

Sticlă

Metal

Lemn

Total

Ambalaje

225

225

200

100

100

850

introduse pe

piaţa [kt]

Deşeuri de

106

7

25

32

 

- 170

ambalaje

reciclate [kt]

Ratele de

47

3

12

32

- 20

 

reciclare (%)

Pentru fiecare tip de material, cantităţile de ambalaje reciclate au fost analizate împreună cu reprezentanţii industriei respective, pentru a identifica ceea ce provine din ambalajele post-consum colectate în România, din import, şi din deşeurile rezultate din procesul de fabricare şi transformare a ambalajelor. Au fost de asemenea, analizate capacităţile de reciclare în anul 2002, prevăzute în tabelul 7.

Capacităţi de reciclare existente

Tabel 7

[kt]

Hârtie şi

carton

Plastic

Sticlă

Metal

Lemn

Capacităţi de reciclare în anul

2002

170

38

55

Ambalaj

marginal

0

Având în vedere perspectiva redusă a valorificării energetice pe termen mediu şi faptul că cea mai mare parte a deşeurilor de ambalaje se regăseşte în deşeurile menajere, atingerea obiectivului de valorificare de 50%, stabilit în Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, trebuie să se bazeze pe o rată de colectare selectivă crescătoare, cu dinamică accentuată, a deşeurilor de ambalaje de la populaţie.

Managementul deşeurilor

Cadrul legislativ, care are ca obiectiv colectarea şi valorificarea deşeurilor este format dintr-o serie de directive: Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor, Directiva 75/439/CEE privind uleiurile uzate, Directiva 86/278/CEE privind nămolurile de epurare utilizate în agricultură.

Conform angajamentelor asumate în documentul de poziţie CONF-RO 37/01, Directiva 2000/76/CE a fost transpusa prin HG nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor.

De asemenea, a fost emis Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 1215/2002 pentru aprobarea „Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor”, normativ care include şi cerinţele specifice de autorizare a activităţilor de incinerare şi co-incinerare.

Nivelul de transpunere a Directivei este de 98%, urmând ca la revizuirea actului normativ naţional, prevăzută pentru trimestrul III 2004, transpunerea sa fie realizata în totalitate.

Legislaţia emisă pentru incinerarea deşeurilor va fi revizuită şi îmbunătăţită în Proiectul PHARE Twinning cu Germania RO 2001 <<Convenţie de Twinning pentru susţinerea în continuare a României în transpunerea şi implementarea legislaţiei privind gestiunea deşeurilor>>.

Acest proiect va conduce la întărirea capacităţii administrative din Agenţiile teritoriale de Protecţia Mediului, realizarea unor instrumente operaţionale îmbunătăţite pentru operarea, controlul, monitorizarea şi autorizarea incineratoarelor aprobate prin Ordine ale ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor. În cadrul programului, se vor promova concepte şi se vor elabora materiale de instruire cu ajutorul cărora personalul din Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi din Agenţiile de Protecţie a Mediului va fi instruit pentru implementarea cerinţelor Directivei

2000/76/CE.

România a reevaluat situaţia existentă în domeniul incinerării şi co- incinerării deşeurilor şi solicită o perioada de tranziţie de trei ani, până în 2010, pentru implementarea Directivei, după cum urmează:

a) pentru incinerarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale

Managementul mediului

În România există în prezent 336 de instalaţii de tratare termică a deşeurilor periculoase rezultate din activităţi medicale, respectiv 331 „crematorii” şi cinci incineratoare:

„crematoriile” funcţionează într-un sistem de „ardere mocnită”, la

temperaturi de 300°C - 800°C, nu sunt echipate cu două arzătoare, echipamente de monitorizare a proceselor de ardere şi a valorilor concentraţiilor emisiilor în atmosferă; ele sunt de capacitate de 0,01 – 1 t/zi

şi sunt amplasate în fiecare unitate sanitară care gestionează deşeuri medicale periculoase;

din incineratoarele existente, trei pot fi recondiţionate pentru a se

alinia la cerinţele Directivei până la 31.12.2006 (Bucureşti, Timişoara, Suceava). Celelalte incineratoare nu sunt tipizate şi nu pot fi modernizate corespunzător cerinţelor Directivei;

cantităţile de deşeuri periculoase rezultate din activităţi medicale

(infectate, resturi anatomice şi deşeuri înţepătoare – tăietoare) sunt preluate

din lucrarea elaborată de Institutul de Sănă