Sunteți pe pagina 1din 14

Arta medieval se ntinde de-a lungul a peste 1000 de ani de istorie a artei n Europa, Orientul Mijlociu i nordul Africii.

Ea include importante curente artistice i perioade, arte naionale i regionale, genuri, renateri, lucrri ale artitilor i artitii nii. Istoricii artei clasific arta medieval n: arta paleocretin, arta popoarelor migratoare, arta celtic, arta preromanic i arta romanic, arta gotic, arta bizantin i arta islamic. n plus, fiecare naiune i cultur a Evului Mediu are stiluri artistice distincte care sunt studiate individual (spre exemplu arta anglo-saxon, arta viking). Arta medieval include multe domenii artistice, dar a fost n special axat pe sculptur, decorarea manuscriselor i arta mozaicului; mai mult, existau mai multe stiluri artistice, cum ar fi stilul cruciat sau stilul zoomorf. Arta medieval european s-a dezvoltat pe baza motenirii artistice a Imperiului Roman i a influenei Bisericii cretine timpurii. Aceste surse, alturi de viguroasa cultur artistic barbar a Europei de Nord au condus nspre o remarcabil cultur artistic. ntr-adevr, istoria artei Evului Mediu poate fi privit ca o istorie a mixturii dintre elementele artei clasice, a artei paleocretine i a artei pgne. [modificare] Principalele micri artistice Arta paleocretin este cuprins cu aproximaie ntre anul 200 (nainte de care nu se cunoate nici o form de manifestare artistic a cretinismului) i anul 500, la inaugurarea unui stil pur bizantin. De-a lungul acestei perioade, artitii au adoptat subiecte i metode specifice artei romane n pictur, mozaic i sculptur. Arta bizantin se nate din ceea ce numim arta paleocretin n jurul anului 500. n timpul crizei iconoclaste (730-843) marea majoritate a icoanelor au fost distruse, astfel nct, pentru un studiu efectiv al acestei arte n zilele noastre orice nou descoperire ascunde o mai bun nelegere a acesteia. Dup reluarea produciei de icoane, din 843 i pn n 1453, arta bizantin a suferit foarte puine adugiri, n ciuda sau poate tocmai din cauza declinului lent al Imperiului. Cu centrul artistic n Constantinopol, arta bizantin este deseori identificat dup calitatea materialului folosit i a miestriei artistului. Aceast art a atins apogeul prin monumentalele fresce i mozaicuri realizate n biserici sub form de dom, (marea majoritate a acestora fiind pierdut, fie din cauza dezastrelor naturale, fie din cauza transformrii bisericilor n moschee). Arta celtic a Evului Mediu descrie arta popoarelor celtice din Irlanda i Marea Britanie din secolul al Vlea, odat cu retragerea administraiei romane i pn n secolul al XII-lea la instaurarea artei romanice. Secolul al V-lea i secolul al VII-lea au fost n principal o continuarea a artei culturii La Tne cu cteva adugiri romane, n timp ce secolul al VIII-lea a marcat fuziunea tradiiilor germanice cu cultura anglosaxon, nscndu-se astfel ceea ce se numete stilul hiberno-saxon sau arta insular. Mult mai trziu, n Irlanda pot fi observate i anumite influene vikinge. Arta popoarelor migratoare descrie arta populaiilor migratoare de neam germanic i a celor din estul Europei ntre anii 300-900, n aceast perioad fiind inclus i arta hiberno-saxon. Acest stil artistic a interacionat att cu arta cretin, ct i cu stilul zoomorf i cu cel policromatic. Arta preromanic definete arta dezvoltat de la ncoronarea lui Carol cel Mare n anul 800 i pn la nceputurile artei romanice n secolul al XI-lea. Ea cuprinde arta carolingian, arta ottonian, arta anglosaxon, precum i arta Franei, Italiei i Spaniei. De-a lungul acestei perioade, i fac simit prezena influenele artei romane clasice, iar arta carolingian devine smna din care mai trziu se vor dezvolta arta romanic i arta gotic. Arta romanic se refer la perioada dintre anul 1000 i naterea artei gotice n secolul al XII-lea. Acest art s-a dezvoltat odat cu naterea monarhiilor Europei de vest (Frana mai ales), dar a cuprins i Spania cretin, Anglia, Flandra, Germania, Italia i alte regiuni. Arhitectura ei este dominat de perei groi, structuri joase i ndesate i arcuri i ferestre cu capt rotunjit. Denumirea acestui curent a fost dat de istoricii artei din secolul al XIX-lea i este influenat de faptul c doar n aceast perioad mai sunt folosite formele arhitecturale motenite din Roma antic. Arta gotic este un termen variabil n funcie de opera de art, loc i timp. El i are originea odat cu naterea arhitecturii gotice n anul 1140, dei pictura de stil gotic nu a aprut dect n jurul anului 1200, cnd s-a desprins total de stilul romanic. Sculptura gotic s-a nscut n Frana n 1144 odat cu renovarea abaiei Saint-Denis i s-a rspndit n Europa devenind, n secolul al XIII-lea un stil internaional care nlocuia stilul romanic. Goticul internaional descrie arta gotic dintre anii 1360 i 1430, dup care aceasta se va transforma, n momente diferite i n timpuri diferite n art renascentist. Arta islamic a Evului Mediu este reprezentat de o varietate de lucrri precum manuscrise ilustrate, textile, ceramic i sticl. Ea se refer la arta popoarelor musulmane din Orientul Apropiat, a Spaniei islamice i a celor din nordul Africii. Arta islamic a trecut printr-o perioad iniial de formare ntre anii 600-900 i s-a dezvoltat n diverse regiuni dup anul 900. Tema 3. Cultura medieval n Europa Occidental. 1. Particularitile formrii culturii medievale n Europa Occidental

.2. Cretinismul 2. Principalele tendine ale culturii medieval 3. .4. Cultura Bizanului. Particularitile formrii culturii medievale n Europa Occidental. nceputul perioadei medievale a coincis cu apusul culturii antice, iar sfritul cu renaterea valorilor antichitii n Epoca nou (sec.V - XIV).Din punct de vedere al relaiilor social-economice aceast perioad corespunde feudalismului.Pn nu demult epoca medieval era considerat ca o perioad ntunecat i obscur, dominat de violen i c r u z i m e . E v u l M e d i u e r a a s o c i a t c u s l b t i c i a i n a p o i e r e a , c u s t a g n a r e a i s t o r i c i l i p s a t o t a l a e l e m e n t e l o r luminoase i mbucurtoare.La crearea imaginii obscurantismului medieval au contribuit n mare msur nii reprezentanii acestei epoci. Scriitorii, istoricii, teologii, oamenii de stat din aceast perioad au reflectat n operele lor o imagine sumbr a perioadei, ai crei contemporani au fost. n descrierile lor lipsesc optimismul i bucuria de a tri, nu exist dorina de mbuntire a lumii existente.Dimpotriv, persist un pesimism profund, predomin teama i oboseala, senzaia sfritului lumii, care este aproape. De aici o atenie mrit pentru tema morii, care apare ca un mijloc de izbvire de greutile vieii. Fericirea i linitea pot fi gsite doar pe cealalt lume.La crearea imaginii unui Ev Mediu sumbru au contribuit n mare msur reprezentanii Renaterii. Ei au proclamat Evul mediu drept perioada ntunecat a istoriei omenirii, iar Renaterea care a urmat - rsritul,trezirea la via dup un somn de o mie de ani.Perioada medieval era considerat de acetia drept secole pierdute, caracterizate doar prin distrugeri i care nu au pstrat nimic din realizrile culturii antice.O a s t f e l d e atitudine fa de Evul medi u nu este ndreptit n totalitate. Cercetrile de ultim o r a l e specialitilor demonstreaz c Evul mediu a fost o perioad original i interesant n istoria dezvoltrii civilizaiei europene. Anume n aceast perioad au aprut premisele i unele elemente ale civilizaiei moderne. n Evul mediu ncepe ntemeierea naiunilor europene. Tot atunci se formeaz primele state moderne i limbile n care, cu unele modificri, se vorbete pn astzi.Sigur, liderul istoriei i culturii universale din acea e poc nu a fost Occidentul, ci Bizanul i China, dar i n lumea occidental s-au petrecut evenimente importante. n materie de dezvoltare a tiinelor, filosofiei, artei, epoca antic a depit Evul mediu. Totui, per ansamblu perioada medieval nu poate fi caracterizat drept una de stagnare,reprezentnd mai curnd una de progres.La baza culturii medievale se afl tradiiile Imperiului Roman de Asfinit, care reprezint baza roman. n motenirea cultural a Romei o importan major au avut -o dreptul, nalta cultur juridic, tiina, arta, filosofia,cretinismul.Aceste tradiii s-au nrdcinat n timpul luptelor romanilor cu barbarii triburile din Europa Occidental(francii, bretonii, saxonii, goii, .a.). n rezultatul interaciunii elementelor barbare i romane a aprut dialogul cultural, care a reprezentat un impuls pentru nfiinarea i dezvoltarea culturii medievale occidentale. 2. Cretinismul. Elementul de baz al culturii medievale a fost cretinismul , care a proclamat egalitatea tuturor oamenilor n faa lui Dumnezeu, ceea ce a contribuit n mare msur la abolirea sclaviei innd cont de leciile amare ale societii romane, n care s-au nrdcinat cultul plcerilor fizice, cretinismul a pus accentul pe suflet baza spiritual a omului, ndemnndu-l pe acesta s se limiteze n toate, s-i nfrng poftele fizice, senzuale ale trupului i s adopte un ascetism benevol.La nceputul perioadei medievale istoria cretinismului numra deja aproape cinci secole. A aprut ierarhia bisericeasc, a fost introdus dogma despre Sfnta Treime, rsplata dup moarte i altele. Totui n perioada Evului m e d i u t i m p u r i u i p n n s e c X . , c h i a r i n a s t f e l d e r i c a A n g l i a , F r a n a , I t a l i a , S p a n i a , c r e d i n e l e p g n e continuau s exercite alturi de cretinism o influen destul de important, n mod special printre oamenii simpli.n cultura medieval exist o deosebire clar dintre credina savant i credina popular. Relaia dintre ele este caracterizat prin elementul legitimitii, cel agrarian i prin intoleran. Legitimitatea cretinismului. Dup anul 382 poporul roman, la fel ca i triburile slave i germanice au primit credina cretin prin botezarea conductorilor lor. Cretinarea conductorilor era echivalent cu cretinarea triburilor i a popoarelor n conformitate cu principiul poporul mprtete credina regelui. Supunerea fa de conductorul laic i spiritual a avut drept consecin legitimarea cretinismului. Elementul agrarian. Teologia cretin reprezint un sistem de reprezentri despre univers i natur. Conform principiilor sale, Dumnezeu a creat universul i reprezint garantul existenei sale. Prin urmare, este Divinitatea naturii, de care depinde roada i prin urmare bunstarea oamenilor. Iat de ce elementul agrarian e s t e a d o u a trstur.

Intolerana. Conexiunea puternic dintre biseric, stat i comunitate a dus la aceea c fiecare om, care dorea s triasc n societate, trebuia s fie cretin. Conform perceptelor din acele vremuri, indiferena fa de religie sau o practicarea unei alte credine (religii) perturbau ordinea naturii, ceea ce putea a v e a c o n s e c i n e c a t a s t r o f i c e . Neprimirea credinei era pedepsit de gloat, dar i de instana cunoscut sub numele de Inchiziie (organizaie creat n sec. XII-XIII, care a acionat pn n prima jumtate a sec. XIX, avnd rol de poliie internaional). Intolerana (fanatismul religios) este a treia trstur.D e j a l a n c e p u t u l s e c . V e p i s c o p i i r o m a n i i - a u a t r i b u i t t i t l u l d e c a p a l b i s e r i c i i p a p , c o n s i d e r n d u - s e succesori ai sfntului Petru, care ar fi fost primul episcop roman. Profitnd de absena unei puteri laice n Occident, papii au devenit conductori religioi i laici independeni ai Romei i ai eparhiei. Ei au adunat proprieti funciare i n anul 756 au ntemeiat un stat laic regiunea Papal. Grigore I cel Mare (590 -604) se autointituleaz episcop universal, nerecunoscnd titlul similar pentru patriarhul de la Constantinopol.Papii au ncercat s supun influenei lor biserica din recent cr etinatele ri slave (inclusiv Bulgaria). n acest context apare conflictul dintre papa Nicolae I (856-867) i patriarhul Photius, care a determinat de facto schisma n materie de dogm i cult dintre biserica de la Roma i cea din Constantinopol.Astfel au aprut dou biserici romano-catolic i ortodox (greco-catolic). Prima era suveran, a doua se afla n subordinea puterii mpratului.n a doua jumtate a sec. IX au fost determinate diferenele dogmatice i de cult. Esena acestora const n urmtoarele:Conform dogmei romano-catolice, al treilea reprezentant al treimii Duhul Sfnt provine n egal msur del a Dumnezeu-Tatl i de la Dumnezeu-Fiul; conform celei ortodocse Sfntul D u h p r o v i n e d o a r d e l a Dumnezeu-Tatl , iar Dumnezeu-Fiul este ntrupat prin Duhul Sfnt.Catolici i fac semnul crucii cu toate cinci degete, iar ortodocii doar cu trei.Biserica catolic iart orice pcat i druiete sufletelor mntuire venic, n timp ce biserica ortodox respinge o astfel de cale de mntuire.Principala diferen de rit este cea a mprtaniei. La ortodoci i preoimea i mirenii primesc mprtania sub ambele forme pine i vin, n timp ce la catolici mirenii primesc mprtania doar cu pine.Slujba catolic este oficiat doar n limba latin, cea ortodox n oricare dintre limbile locale.Biserica de Rsrit nu recunoate supremaia Papei i a instituiei cardinalilor.Rspndirea cretinismului n Europa medieval a schimbat din rdcin ntregul mod de gndire, crend idealuri i valori noi. Sub influena cretinismului a nceput formarea unitii cultural-politice, care astzi se numeteEuropa. 3. Principalele tendine ale culturii medievale. n perioada medieval alturi de religie au existat i s-au dezvoltat alte domenii ale culturii spirituale, printre care filosofia i tiina. tiina suprem a Evului Mediu a fost teologia. Filosofia era declarat servitoare a teologiei. Dar chiar i n aceste condiii vitrege gndirea filosofic a progresat. Putem identifica dou tendine n dezvoltarea acesteia. Prima n c e r c a s a p r o p i e l a m a x i m u m f i l o s o f i a i t e o l o g i a . A c e s t g e n d e f i l o z o f i e a p r i m i t d e n u m i r e a d e scolastic, deoarece sarcina sa principal nu consta n cutarea i dezvoltarea unor tiine noi, ci nsuirea la nivel de coal a ceea ce fusese deja acumulat. Dar chiar i aceast abordare a fost util: graie ei s-a pstrat motenirea gnditorilor antici. Teologia n sine devine tot mai raional: simpla credin n dogmele bisericii nu mai este suficient, ci este nevoie de o argumentare logic. Unul dintre reprezentanii de vaz ai acestei tendine a fost dominicanul Toma dAquino (s. XIII).A doua tendin dimpotriv, ncearc s scoat filosofia n afara teologiei, s confirme independena acestei tiine n general i a tiinelor naturale n particular. Un reprezentant de seam al acestei tendine a fost franciscanul Roger Bacon (sec. XIII), care a promovat metoda experimental.nvmntul avea un caracter religios, care decurgea din instituiile ce l propagau bisericile i mnstirile.Teologia predomina i n nvmntul laic din colile citadine, iar din sec. XI i n primele universiti. n sec. XV nEuropa existau 65 de universiti, unde n afar de teologie se preda dreptul, medicina, arta, iar mai trziu i tiinele naturale.n epoca Evului mediu timpuriu predomin arta francilor (arta Merovingienilor), deoarece statul francilor ocup n a c e a s t perioad aproape nt reg teritoriul Europei. Aceasta era o art barbar, precretin, c u e l e m e n t e d e pgnism i idolatrie. n aceast perioad se dezvolt intensiv arta aplicat, utilizat la confecionarea hainelor, a armelor, a harnaamentului pentru cai, ornamentelor.Foarte populare devin miniaturile ilustraii din cri, care aveau n general un caracter ornamental i nu unul artistic, de pictur. Miniaturile nfrumuseau crile religioase i Evanghelia. Crile laice erau destul de rare.Apogeu dezvoltrii artei n Evul mediu timpuriu este atins n perioada Carolingienilor (sec. VIII IX). naceast epoc arta exploateaz activ motenirea antic, iar caracterul barbar este eludat

pas cu pas. Din aceast cauz perioada respectiv este numit renaterea carolingian. n s e c . X I X I I crete rolul mnstirilor, care devin principalele centre culturale. Pe lng m n s t i r i funcioneaz coli, biblioteci, sunt scrise i copiate cri. Mnstirile sunt principalii clieni, care comand opere de art. Cultura din aceast perioad este cunoscut sub denumirea mnstireasc.n cultura medieval situaia artei a fost una destul de complicat i contradictorie. Aceast stare de fapt este determinat de relaia cu ideologia cretin. Cretinismul respingea idealurile, care inspiraser pictorii Antichitii(bucuria de a tri, senzualitatea, frumuseea corpului, adevrul), distrugnd armonia antic a sufletului i trupului. Pictorii medievali acordau o atenie sporit lumii de dincolo, lui Dumnezeu. Arta lor era considerat o Biblie pentru netiutorii de carte, un mijloc de a-l aduce pe om n snul credinei n Dumnezeu.Trecerea de la lumea exterioar la cea interioar, spiritual acesta era scopul artei. Sfntul Augustin red foarte bine i concis acest lucru prin fraza devenit celebr: Nu rtci n afar, ci ptrunde nluntrul tu.Aceast idee este reflectat i n arhitectonica bisericeasc. Dac templele antice erau lcauri pentru zei , iar grecii se rugau n preajm, n Evul mediu situaia se schimb radical. Catedralele din aceast perioad primeau credinciosul n interior, acionnd asupra lui prin frumuseea mpodobirii nu att a celei interioare, ct mai ales a acelei exterioare.n secolele XI XII n Europa Occidental are loc nlocuirea stilului arhitectural romano-latin cu cel gotic. Termenulroman ( s a u romano-latin) a fost introdus n circuitul tiinific la nceputul sec. XIX de ctre arheologii francezi, care au remarcat stilul similar al construciilor descoperite cu al celor din Roma antic (arcade nform de semicerc, boli cilindrice i n form de cruce, elementele ornamentale).Esena stilului roman este reprezentat de formele geometrice, predominarea liniilor verticale i orizontale, a figurilor geometrice simple i a suprafeelor extinse. n construcii sunt folosite pe larg arcadele, iar ferestrele i uile sunt nguste. Partea extern a construciilor se remarc prin exactitate i simplitate, mreie i sobrietate, iar uneori capt chiar o tent sumbr.A d e s e o r i s u n t folosite coloane, care au o funcie pur decorativ, necontribuind cu nimic la c o n s o l i d a r e a edificiilor. Din spusele sculptorului francez din sec XIX Au. Rodin, arhitectura romanolatin ngenuncheaz omuli este perceput ca o tcere grea, apstoare, profund.Stilul roman s-a rspndit cu precdere n Frana biserica din Cluny (sec. XI), catedrala Notre-Dame du Porredin ClermontFerrand (sec. XII ).Arhitectura laic a stilului roman cedeaz vizibil n faa celei bisericeti, fiind caracterizat prin forme simpliste i prin lipsa aproape total a ornamentelor decorative. Tipul principal de construcie este castelul-cetate, care servete simultan drept locuin i refugiu pentru aprare. De cele mai multe ori acesta reprezint o curte cu un turn n centru(castelul Chateau-Gaillard pe Sena, sec. XII )Cultura roman se afirma, subliniind influena motenirii Romei antice. Astfel putem remarca tentativa omului medieval de a gsi, prin intermediul antichitii, confirmarea contemporaneitii.La finele sec. XII XIII n Europa Occidental stilul roman este nlocuit de cel gotic(din italian gotico gotic, dup numele tribului germanic al goilor). Aceast denumire a aprut n epoca Renaterii, cnd tot ceea ce e r a gotic nsemna barbar, fiind considerat opusul a ceea ce era definit ca i roman , a d i c a r t e i n s p i r i t u a l tradiiilor antice.Interesul pentru stilul gotic a reaprut doar n sec. XIX. Acesta a fost supranumit simfonie n piatr pentru supleea i sculptura n piatr asemntoare broderiei. (Victor Hugo se exprima astfel despre Catedrala Notre-Damedin Paris A.J.)S o b o r u r i l e , c a t e d r a l e l e g o t i c e s e d e o s e b e s c r a d i c a l d e b i s e r i c i l e n s t i l r o m a n , a c e s t e a d i n u r m a v n d o arhitectur greoaie, i fiind destul de joase; n timp ce catedralele gotice sunt zvelte i se avnt ctre cer. Baza cldirilor n stil roman o constituia nsi masa acesteia, susinut de arcade, stlpi, coloane. Printre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta n arc frnt, sau ogiva, care este de fapt o intersecie longitudinal a doua boli clasice ale stilului romanic, arcul de susinere al ogivei, aa numitul arc butant,contraforturile (stlpii care susineau arcurile butante). Un alt element definitoriu, care apare la multe cldiri gotice, nefiind ns omniprezent,este rozeta, p r e z e n t a t t n basoreliefuri c t i n a l t e f o r m e o r n a m e n t a l e . P e r e t e l e n c e t e a z s m a i f i e b a z a construciei, prin urmare grosimea sa devine mai mic. Acest lucru a permis arhitecilor s mreasc spaiul intern al edificiilor, s fac o mulime de ferestre, arcade, galerii.Graie arcadelor gotice nlimea cldirilor crete (catedrala de la Amiens 42 m, - pentru comparaie nlimea maxim a construciilor romane era de 20 m).n arhitectura gotic grania dintre elementele individuale ale construciei dispare. Acestea sunt nfrumuseate cu vitralii, cu nelipsitul trandafirul deasupra portalului, cu statui i basoreliefuri. La fel ca i catedrala, sculptura se nal, figurile sunt alungite. Prile corpului devin disproporionate. Tema principal n reprezentarea lui Hristos este suferina Sa, iar disproporionalitatea i confer o expresivitate foarte mare. Sculptura evoc cultul Fecioarei, care demulte ori se suprapune celui al damei inimii personaj caracteristic Evului mediu.Stilul gotic determin i renaterea arhitecturii laice.n sec. XIV apare o tehnic nou goticul flamboaiant.

Pentru aceast tehnic era caracteristic exagerarea abundenei detaliilor, adic cu o sculptur rafinat n piatr (unele moti ve decorative amintesc flcrile). Erau utilizate pe larg desenele complexe i ornamentele. n aceast perioad aproape c nu se construiesc edificii noi, ci sunt finisate cele deja nlate. Capodopere ale goticului flamboaiant sunt considerate catedralel e din Amber,Amiens, Conche, Corby.Cele mai cunoscute monumente ale stilului gotic din Frana (leagnul stilului gotic) sunt catedralele Notre-Dame de Paris (stilul gotic timpuriu), catedrala din Chartres (sec. XII XIV), din Reims (a.a. 1211 1330), n Germania catedrala din Koln (sec. XIII XIX), n Anglia catedrala din Canterbery (sec. XII XV) i catedrala din abaiaWestminster (sec. XIII XV).Arta gotic reprezint una dintre cele mai mari realizri ale Evului mediu.Pictura medieval era considerat ca o propovduire fr cuvinte, o Biblie pentru netiutorii de carte. Genul cel mai rspndit pictura iconografic. Icoanele reprezentau conexiunea emoional cu Dumnezeu, devenit accesibil maselor ignorante. Imaginile trebuiau s fie percepute ca i ntruchiparea dumnezeiescului, s nu trezeasc emoiiomeneti, ci s demonstreze ntristarea i suferina lui Dumnezeu pentru pctoii si. Elementul principal al picturiisunt ochii, corpurile sunt de cele mai multe ori rupte de la pmnt. Pictorii neglijeaz fundalul, peisajul dispare pentru muli ani din pictur (cretinismul nu acord atenie naturii). Cultura medieval ocup un loc destoinic n istoria culturii universale. Epoca Renaterii a dat o not critic Evului mediu. ns perioadele care au urmat au adus modificri semnificative aceste aprecieri severe. Romantismul din sec. XVIII XIX s-a inspirat din cavalerismul medieval, descoperind n el adevratele idealuri i valori umane.C r i z a m o d e r n a s p i r i t u a l i t i i n e d e t e r m i n s n e a d r e s m e x p e r i e n e i m e d i e v a l e p e n t r u a s o l u i o n a d i n n o u problema etern a trupului i sufletului. Cultura in evul mediu (SEC. V-XI) VIII.1. O tipologie a culturii medievale VIII. 1. 1. Cultura orala, cultura scrisa In evul mediu, numarul stiutorilor de carte este foarte mic, si dupa epoca migratiilor, pentru cateva sute de ani, acestia se recruteaza aproape exclusiv din randul clericilor. Acestia stiu sa scrie, sa citeasca, sa vorbeasca in latina si detin prin aceasta monopolul asupra culturii scrise, care pana prin secolul XII are un caracter savant. Numarul lor este foarte mic, cateva procente din totalul populatiei, ei reprezentand o foarte subtire elita intelectuala. Majoritatea populatiei are acces la cultura prin intermediul transmiterii orale, fie a operelor de expresie latina si cu continut esential religios, fie a lucrarilor in limbile vernaculare (din secolele XI-XII). De aceea, este gresit a pune semnul egalitatii intre nestiutor de carte si necultivat. Intr-o lume in care lectura se face prioritar cu voce tare si are un caracter public (aceste caracteristici vor fi pastrate pana cel putin in secolele XVII-XVIII) multi oameni iau contact prin intermediul altora cu o serie de productii culturale. De exemplu, esentialul invataturii crestine este transmis oral, prin predicile preotilor si ale calugarilor, ceea ce ingaduie oamenilor medievali sa fie foarte bine familiarizati cu continutul Bibliei fara a o fi citit ei insisi vreodata. De asemenea, cantecele epice sau romanele cavaleresti, ca si poezia curteneasca au beneficiat in primul rand de o transmitere orala, care se adresa atat aristocratiei cat si celor de rand, uniti cu totii prin nestiinta de carte. VIII. 1. 2. Cultura savanta, cultura populara Trebuie de asemenea precizat ca se poate vorbi de o cultura savanta, in general a clericilor, care foloseste ca vehicol limba latina (in Occident) si face apel la scris, in opozitie cu o cultura populara, a marii majoritati a populatiei, care nu stie sa scrie si sa citeasca si/sau nu intelege limbile de cultura. O astfel de cultura populara caracterizeaza nu doar paturile de jos, ci si aristocratia, atata vreme cat membrii ei nu se mai indeletnicesc cu studiul literelor. Cultura savanta a devenit din secolele VI-VIII apanajul oamenilor bisericii, excluzandu-i aproape cu desavarsire pe laici, astfel incat in latina laicus era sinonim cu illiteratus, nestiutorul de carte. Cultura populara poate fi influentata de cultura savanta, mai ales prin intermediul predicilor care ajung sa marcheze puternic spiritualitatea oamenilor meidevali. Pe de alta parte, aceasta cultura populara se dezvolta si independent, hranindu-se din traditiile orale, folclorice. Acestea, precum legendele celtice sau germanice, pot fi prelucrate intr-o literatura specifica elitei (epopeile, romanele cavaleresti), transpusa in scris, dar care isi pastreaza si dupa aceea caracterul popular, care este dat mai degraba de destinatar decat de caracterul mai mult sau mai putin elaborat. De aceea, opere cu caracter popular se pot remarca printr-o virtuozitate stilistica evidenta. VIII. 1. 3. Cultura rurala Cultura din mediul rural este una orala, folclorica. Mediul rural este unul al basmelor si legendelor transmise din generatie in generatie, cu riscul modificarilor sau chiar al disparitiei daca nu sunt fixate in scris si daca la

un moment dat ies din 'moda'; o lume a cantecelor si a dansurilor populare care initial erau comune atat taranilor cat si aristocratilor. Treptat, elita, care in primele secole medievale rezideaza tot in mediul rural, isi reconstituie o cultura proprie, prin care sa se diferentieze de neprivilegiati, ale carei componente sunt fixate in scris si urmeaza deci un drum de acum diferit de cea folclorica. Elementele folclorice continua sa influenteze insa aceasta cultura scrisa, mai ales la nivelul literaturii si muzicii, si la randul ei, cultura paturilor de sus constituie model si sursa de inspiratie pentru cea a maselor neprivilegiate. Un exemplu al acestei intrepatrunderi este oferit de legendele din ciclul Mesei Rotunde, cu larga circulatie in spatiul celtic din Anglia si Bretania franceza, care au inspirat numeroase romane cavaleresti, dar dintre care unele se pare ca au fost la randul lor inspirate fie de aceste romane, fie de o pretinsa istorie a regilor Britaniei compusa in secolul al XI-lea. Cultura orala ramasa predominanta contribuie la mentinerea vreme indelungata a unor conceptii mitologice despre timp si spatiu, ca si a unor idei particulare despre lumea supranaturala si raporturile ei cu cea reala. Lumea satului ramane mult timp una a credintelor in balauri, diavoli, strigoi si vrajitoare, si doar interventia conjugata a bisericii si scolii a eliminat aceste reziduuri ale mentalitatilor arhaice. In Europa rasariteana, unde biserica n-a procedat cu aceeasi insistenta la vanatoarea de vrajitoare ca in Occident, lumea satului a mai pastrat si in secolele XX-XXI structuri de gandire care au caracterizat in alte spatii evul mediu. VIII. 1. 4. Cultura urbana Ocupatiile caracteristice, mentalitatea aparte dezvoltata la adapostul zidurilor si in peisajul urban atat de deosebit s-au oglindit si intr-o cultura urbana specifica. La nivelul arhitecturii si al artelor plastice, expresia ei cea mai desavarsita este catedrala, opera comunitara care subliniaza cel mai bine identitatea orasului. In planul educatiei, trebuie amintita o relativa laicizare a invatamantului, gazduit acum de scoli urbane care nu mai sunt patronate neaparat de biserica si care sunt orientate spre formarea deprinderilor practice necesare unor cetateni activi si priceputi intr-ale mestesugurilor, negotului si schimbului de bani (scris, citit, cunostiinte matematice necesare contabilitatii etc.). Literatura depaseste stadiul oralitatii, fixind in scris productii tipice, precum cronicile si istoriile urbane, destinate glorificarii orasului natal (exemplele cele mai cunoscute fiind ale lucrarilor lui Machiavelli sau opera lui Villani). Fabliaux, povestirile comice cu tenta moralizatoare sunt un alt produs specific orasului, dupa cum tot in acest spatiu se afirma literatura de moravuri, de tipul Romanului vulpii sau Decameronului lui Boccacio. Aceasta cultura ofera bazele dezvoltarii ulterioare a umanismului si Renasterii, fenomene urbane prin excelenta, care proslavesc demnitatea si libertatea omului, care in interpretarea lor apare insa aproape exclusiv ca un locuitor al orasului. VIII. 2. Cultura in secolele V-XI VIII. 2. 1. Evolutia culturala in Antichitatea tarzie Cultura greco-romana, specifica Antichitatii clasice, incepuse sa evolueze in urma transformarilor de ansamblu petrecute in Imperiul roman, intre altele si datorita influentei din ce in ce mai puternice a crestinismului. Daca la inceput existau unii crestini intransigenti care sustineau ca toate achizitiile culturale pagane sunt lipsite de valoare, pe masura ce crestinismul atingea elitele s-a conturat conceptia care permitea valorificarea celor mai de seama elemente ale culturii clasice. In secolele al II-lea si al III-lea, intelectualii crestini, care beneficiasera de o educatie de tip greco-roman, trebuiau sa dea replica in scrieri polemice unor adversari educati, de aceea, chiar atunci cand fondul scrierilor lor este unul profund crestin, expresia formala este una clasica. Din secolul al IV-lea, o data cu oficializarea crestinismului, convertirile ating cele mai diferite straturi ale societatii, si lucrarile cu caracter crestin se adreseaza unor diferite categorii de public. In vreme ce Augustin compune opere teologice si filosofice intr-un stil de o eleganta clasica, Ieronim alege in mod deliberat o latina simpla si usor de inteles pentru a traduce Biblia (Vulgata) care trebuia sa fie accesibila tuturor. Crestinarea nu a insemnat disparitia totala si definitiva a culturii pagane. Intelectuali pagani si crestini coexista o vreme de o maniera pasnica, intretinand unii cu altii relatii de prietenie bazate pe respect reciproc, asa cum ne demonstreaza corespondenta Sfantului Vasile din Caesareea cu retorul pagan Libanios. Crestinii insa au inceput in mod deliberat sa selecteze acele elemente ale culturii clasice care nu intrau in contradictie cu credinta lor sau care le puteau fi de folos. Ieronim arata intr-o scrisoare ca asa cum in Vechiul Testament era permis evreilor sa se casatoreasca cu femei straine daca le radeau parul si le taiau unghiile, tot asa si crestinii pot prelua elementele culturii pagane purificate de tot ce e idolatru sau imoral. Istoria primelor secole crestine este marcata deci de efortul de a pastra elementele judecate valoroase, dar si de a distruge sau pur si simplu de a ignora ceea ce intra in contradictie cu noua credinta. In

paralel, se produc unele transformari care pot fi puse numai partial pe seama crestinismului, desi acesta infuzeaza si influenteaza toate palierele vietii sociale. VIII. 2. 2. Scoala Istoria scolii de tip greco-roman este strans legata de cea a orasului si a elitelor urbane. Civilizatia romana clasica fusese caracterizata de existenta unui invatamant public, prin intermediul scolii, dublat de unul particular, prin pedagogi. Declinul orasului conduce la disparitia treptata a scolilor publice, pe la sfarsitul secolului al VI-lea in Galia, probabil ceva mai tarziu in Hispania sau Italia. In compensatie, se infiinteaza scoli pe linga centrele episcopale sau pe linga manastiri, destinate insa in primul rand educarii clerului. Aceasta conduce la disparitia tipului laic de cultura, si la instalarea treptata a monopolului cultural al bisericii. Semnul cel mai evident al restrangerii stiintei de carte la cler este recrutarea functionarilor stiutori de carte doar dintre oamenii bisericii in epoca lui Carol cel Mare, comparativ cu perioada merovingiana in care majoritatea lor erau laici. Diminuarea numarului stiutorilor de carte este insa relativa, caci si in lumea greco-romana acestia reprezentau o patura subtire a populatiei. In secolul al V-lea, Martianus Capella, in lucrarea sa De nuptiis Mercurii et Philologie (Despre nunta lui Mercur si a Filologiei) stabilea, pe baza unei traditii deja seculare, care sunt domeniile de interes demne de un om liber, numite de aceea arte liberale. Educatia trebuia, in viziunea lui, devenita apoi a intregului ev mediu, sa cuprinda mai intai gramatica (regulile de baza ale latinei), retorica (arta de a compune discursuri, de a vorbi) si dialectica (arta de a rationa, logica). Dupa aceste cai ale cunoasterii, numite mai tarziu trivium, se puteau studia alte patru, quadrivium: aritmetica, geometria, astrologia si muzica. Trivium si quadrivium stau la baza sistemului de invatamant medieval, inclusiv in cel din universitati. Ele reprezentau insa cai prin care omul educat putea sa acceada apoi la studiul filosofiei si al teologiei. VIII. 2. 3. Cartea Crestinismul este o religie revelata, care presupune existenta unei carti sfinte, ce trebuie sa fie la indemana credinciosilor care sa poata gasi oricand pasajele dorite. De aceea, forma cea mai potrivita nu era cea a anticului rulou de papirus, mai greu de manevrat, ci a codexului de pergament, usor de rasfoit. Mai maniabil si mai rezistent, codexul este si mai scump, ilustrand si pe aceasta cale caracterul elitist al accesului la cultura. Cartile sunt copiate in ateliere manastiresti (scriptorii) si imbogatesc mai intai biblioteca propriului asezamant monahal, apoi pot fi oferite altor manastiri, biserici sau chiar laici piosi. Cum in marea lor majoritate sunt carti sfinte, glorificarea divinitatii se face si prin impodobirea lor cu miniaturi sau initiale foarte elaborate, prin scrierea cu aur sau argint si prin ferecaturi pretioase. VIII. 2. 4. Expresia lingvistica Antichitatea tarzie este caracterizata in Occidentul Europei prin mentinerea latinei ca limba de comunicare generala. Avand ca orice limba vorbita paliere diferite, in functie de nivelul cultural al celui care o foloseste, latina permite inca locuitorilor fostului Imperiu roman sa se inteleaga unii pe altii indiferent de locul de provenienta. De prin secolul al VI-lea se pare insa ca nu mai era atat de folosita in provinciile orientale ale Imperiului, unde greaca se afirma viguros. Pe de alta parte, greaca, limba cunoscuta de orice intelectual de marca din Occident, inceteaza tot cam din acea perioada sa mai fie inteleasa in partea apuseana. Mentinerea latinei ca limba de comunicare se datoreaza preluarii de catre regii barbari a sistemului administrativ roman, intelegerii pe care cei mai multi dintre acestia au aratat-o culturii latine, si crestinismului, care a impus-o alaturi de greaca drept limba a bisericii. Sunt insa si zone in care latina nu este o limba materna, ca in spatiul german sau in insulele britanice, dar este totusi o limba vorbita (de exemplu in manastiri). Fiind destinata atat comunicarii scrise cat si celei orale, de zi cu zi, latina evolueaza indepartandu-se de standardele clasice (de altfel acestea nu se aplica decat creatiei culturale a epocii lui Augustus). Pe de alta parte, clericii, chiar daca au deprins in mod livresc o latina de buna calitate, pentru a fi intelesi de enoriasii cu un nivel mai scazut de instructie, folosesc in predicile lor o limba mai simpla, sermo humilis. Astfel, intre nivelul popular si cel savant al limbii continua sa existe comunicare si influenta reciproca. VIII. 2. 5. Creatia literara Dupa oficializarea crestinismului si mai ales dupa transformarea sa in religie unica, creatia literara care conteaza nu mai poate fi decat crestina. Inca din secolul al II-lea aparuse o literatura crestina, care in mod conventional este denumita patristica, adica apartinand parintilor bisericii. Primele lucrari crestine aveau un caracter apologetic, deoarece urmareau sa convinga pe imparati si pe intelectualii pagani de valoarea crestinismului, de compatibilitatea sa cu valorile romane si chiar de superioritatea sa in raport cu

religia si filosofia paganismului. Dintre acesti scriitori, s-au remarcat si prin arta lor literara Tertullian (160222), manifestata mai ales in Apologeticum, sau Lactantius (250-cca.320), cu De mortibus persecutorum (Despre moartea persecutorilor). Din secolul al IV-lea, literatura crestina isi cristalizeaza si mai mult specificul propriu intr-un imperiu in care operele literare pagane erau inca posibile si gustate de public. Sfantul Hilarius din Poitiers (+368) contribuie semnificativ la crearea poeziei crestine latine, prin compunerea unor imnuri religioase inspirate de cele grecesti. Sfantul Ambrozie al Milanului (333-397) consacra definitiv imnologia crestina latina, creind o poezie liturgica simpla, adecvata cantarii in biserica. Poezia crestina mai este reprezentata la aceste inceputuri ale ei de Prudentius (cca. 350-410), autor de imnuri, polemici (Contra Symmachum) si creatorul epopeei crestine, Psychomachia, (Lupta sufletului) care ilustreaza conflictul dintre vicii si virtuti. Paulinus din Nola si Nicetas din Remesiana sunt de asemenea autori care au ilustrat poezia crestina. Sfantul Ieronim (cca. 340-420), adevarat director de constiinta al aristocratiei crestine romane, s-a impus mai ales prin activitatea sa de traducator in latina al unor lucrari fundamentale. In afara de Biblie, a mai tradus si a completat Cronica lui Eusebius din Caesareea, oferind astfel Occidentului modelul de istorie universala ce avea sa domine evul mediu. De asemenea, prin Viata lui Paulus, el introduce in literatura latina noul gen al Vietilor sfintilor (vitae), ilustrat deja in greceste de Atanasie al Alexandriei, care scrisese Viata Sfantului Antonie. Se nastea astfel hagiografia, gen specific literaturii crestine, pentru care modelul este reprezentat totusi de opera unui istoric, Sulpicius Severus, (sfarsitul sec. al IV-lea), care a scris Viata Sfantului Martin, considerat apostolul Galiei. Cel mai talentat scriitor crestin si fara indoiala unul dintre cei mai valorosi autori latini din toate timpurile este Aurelius Augustinus (354-430), cunoscut ca Sfantul Augustin pentru catolici si Fericitul Augustin la ortodocsi. Orator desavarsit, profesor de gramatica, el da masura talentului sau literar intr-o vasta opera teologica, didactica, filosofica, istorica, epistolara. Confesiunile, Solilocviile, si mai ales Cetatea lui Dumnezeu, reprezinta opere monumentale care au influentat profund civilizatia medievala. In aceasta din urma opera, Augustin analizeaza sensul istoriei umane, sustinand ideea ca mai presus de statul roman (cetatea oamenilor) se gaseste comunitatea credinciosilor (cetatea lui Dumnezeu), si ca devenirea umana nu este ciclica, ci orientata spre un sfarsit stabilit si cunoscut doar de divinitate. VIII. 3. Renasterea carolingiana Disparitia unitatii romane, fragmentarea administratiei, regionalizarea dreptului, decaderea oraselor, diminuarea procentului celor alfabetizati, clericalizarea culturii caracterizau civilizatia occidentala incepand din secolul al V-lea. Readucerea la viata a Imperiului in vremea lui Carol cel Mare impunea masuri de consolidare a unitatii printr-un aparat administrativ bine pus la punct si prin raspandirea unei ideologii comune tuturor, care nu putea fi reprezentata decat de crestinism. Carol a inteles ca administrarea eficienta a unui teritoriu atat de vast presupune apelul la actul scris, ceea ce facea necesara dezvoltarea scolilor. De asemenea, crestinarea zonelor ramase pagane si consolidarea unui crestinism oficial in celelalte erau considerate mijloace de omogenizare a populatiilor atat de diferite ale Imperiului si necesitau un cler educat, in stare sa se ridice la nivelul misiunii sale. La indemana functionarilor, care acum incep sa se recruteze masiv din randul clericilor, si oamenilor bisericii trebuia sa fie puse o serie de instrumente. Mai intai limba, care trebuia sa fie inteleasa de catre toti, indiferent de locul de origine. Aceasta limba universala nu putea fi decat latina, dar ea evoluase deja intr-o anumita masura catre limbile romanice. Desi existau diferente intre latina simplificata vorbita de clerici si graiurile populare ce aveau sa dea nastere limbilor romanice de mai tarziu, cele doua nivele ale limbii inca mai comunicau. Astfel, un simplu taran din Francia putea inca sa inteleaga predica pe care i-o tinea un preot in latina. Carol a considerat insa ca este nevoie de o revenire la normele clasice ale latinei, care sa fie respectate in intregul sau Imperiu. De aceea el a facut apel la cei mai de seama oameni de cultura ai timpului, pe care i-a invitat sa vina in Galia din regiuni in care traditia antica se pastrase mai bine. Alcuin din York, calugar anglo-saxon, a fost cel mai apropiat colaborator al sau, care a directionat si impulsionat reforma culturala. Tocmai pentru ca in insulele britanice latina nu mai era o limba vie, nemaiexistand vorbitori nativi, ea se pastrase mai bine, fiind invatata doar pe baza cartilor. Din Hispania vine la curtea sa vizigotul Theodulf, aducand cu sine cunostinte despre cultura antica facute posibile de renasterea culturala promovata in secolul al VII-lea de catre Isidor din Sevilla. Din Italia il invita pe Petru din Pisa, gramatic vestit, care ii invata pe cei din anturajul imparatului latina de buna calitate ce se mai vorbea in orasele din spatiul care fusese leaganul acestei limbi. Tot din Italia poposeste o vreme la curte si istoricul Paul Diaconul. Rezultatul actiunii desfasurate in domeniul lingvistic este intoarcerea la normele clasice ale latinei, 'purificata' de alterarile din ultima vreme. Rezultatul este o limba unica, pe care o inteleg toti intelectualii

de pe cuprinsul imperiului, dar numai ei. Vorbitorii nativi nu mai inteleg aceasta limba savanta in care li se predica in biserica si in care sunt redactate actele oficiale. De acum inainte latina culta si vorbirea populara evolueaza separat, aceasta din urma conducand la conturarea deplina a noilor limbi romanice. Acestea sunt de altfel consemnate in scris in secolele IX-X (Juramintele de la Strasbourg pentru limba franceza, etc.). O alta directie in care se manifesta atentia lui Carol cel Mare este scoala. Prin capitulariile sale incearca sa impuna infiintarea pe intregul imperiu a unor scoli care sa-i instruiasca pe tineri in studiul latinei si al altor domenii care sa le fie folositoare mai ales pentru o cariera preoteasca. Aceste scoli, destinate mai ales viitorilor clerici, erau infiintate pe linga biserici si manastiri, ceea ce arata ca disparuse deja conceptia despre un invatamant laic. Manastiri precum Fulda, Saint-Gall, Reichenau si altele devin astfel importante centre culturale. Si la curtea sa functioneaza o Scoala palatina, destinata copiilor din familia imperiala si din familiile apropiatilor sai, unde s-au format intelectuali de sorginte locala, din Francia, precum Ludovic cel Pios, urmasul sau la tron, Eginhard, biograful sau, Hrabanus Maurus, Lupus din Ferrires si altii, care au constituit o a doua generatie a efervescentei culturale. Tot aici exista o Academie Palatina, care nu era de fapt decat un fel de cenaclu, in care Carol si apropiatii sai purtau discutii pe diferite teme sau ascultau lecturi din lucrari antice sau contemporane. Reinnoirea interesului pentru studiul latinei, ca si necesitatile unei administratii care face apel la actul scris au impus si o reforma a scrierii. Se raspandeste acum o scriere clara, usor de citit, asa numita 'minuscula carolingiana', in care sunt redactate documentele oficiale sau sunt copiate manuscrisele antice. Foarte aspectuoasa, era insa o scriere inceata, care arata ca totusi scrisul nu era o indeletnicire la indemana prea multora. (Spre comparatie, cursiva merovingiana era o scriere mai greu lizibila, asemanatoare scrisului nostru de mana, dar care arata ca in acea societate inca se scria foarte mult). Unificarea imensului teritoriu intrat in componenta imperiului carolingian presupunea si o uniformizare a ritualului bisericesc, intrucat existau diferente de la o regiune la alta. Luind ca model practica de la Roma, Carol impune pretutindeni acelasi mod de desfasurare a slujbei religioase si apelul la aceleasi carti sfinte. Aceasta presupunea insa copierea manuscriselor continand lucrarile considerate de referinta. Ia astfel avant activitatea de copiere a manuscriselor vechi, in primul rand a celor religioase, dar si a unora laice. Interesul pentru latina clasica presupunea si copierea autorilor pagani considerati modele din acest punct de vedere, ca si a unor opere practice (lucrari de gramatica, istorii, tratate stiintifice). Perioada carolingiana este deci momentul decisiv in transmiterea catre noi a mostenirii clasice grecoromane. Majoritatea operelor pagane care ni s-au pastrat au supravietuit in manuscrise din perioada carolingiana. Este valabil insa si reversul: cele care nu ni s-au pastrat fie ca disparusera mai demult, fie ca nu au fost considerate interesante de catre cei ce stabileau ce sa se copieze, si ca atare nu au mai fost salvate. Importanta renasterii carolingiene nu consta deci in opere originale, care au fost destul de putine si de o valoare discutabila, ci in imensul efort de sistematizare si de salvare a mostenirii antice. Momentul acesta este decisiv si in mentinerea institutiei scolii, care insa se clericalizeaza din ce in ce mai mult (fiul lui Carol, Ludovic cel Pios, interzice chiar primirea in scolile episcopale si manastiresti a celor ce nu doreau sa devina clerici) contribuind astfel la finalizarea procesului de clericalizare a culturii. VIII. 4. Cultura in secolele X-XI In cel mult doua generatii de la disparitia lui Carol cel Mare, in contextul framantat al luptelor interne si al invaziilor externe, efervescenta culturala amorsata de el se stinge. Ramaneau insa scolile bisericesti, in care se continua studiul triviumului si quadriviumului, ramaneau manastirile echipate cu scriptorii (ateliere de copiat manuscrise) in care multiplicarea cartilor oferea instrumente, chiar daca modeste, supravietuirii culturii. Incep chiar sa se contureze genuri noi, aflate la confluenta dintre cultura populara si traditia culta. Astfel, teatrul liturgic se naste pe baza cantecelor dialogate ce insoteau slujba bisericeasca, la care se adauga joc de scena si costume. Primele astfel de reprezentatii erau inspirate de miracolele ce intovaraseau viata sfintilor sau a profetilor. Ludus Danielis, o drama despre istoria proorocului Daniil, ilustreaza foarte bine imbinarea dintre vers, muzica si miscare caracteristica acestui teatru religios incipient. In secolul al X-lea, calugarita saxona Hroswitha scrie piese cu subiect religios (Gallicanus, Dulcitius, Callimachus) construite insa dupa modelul comediilor lui Terentiu. Filosofia este reprezentata de Ioannes Scottus Eurigena, calugar irlandez, cunoscator al limbii grecesti, ceea ce i-a facilitat contactul cu operele din acest spatiu cultural, devenit din ce in ce mai strain occidentalilor. Pozitiile sale teoretice se indeparteaza intr-o anumita masura de cele ale bisericii oficiale,

sustinand o predestinare universala catre mantuire si insistand asupra rolului ratiunii omenesti in care salasluieste Cuvantul lui Dumnezeu. Hagiografia reprezinta un domeniu al creatiei foarte bine reprezentat. In afara de traditionalele creatii in proza, incep sa apara si Vieti scrise in proza rimata, ceea ce ilustreaza existenta un cautari in domeniul expresivitatii care anunta realizarile artistice de mai tarziu. Literatura laica este reprezentata de creatii epice in latina sau in limbile vorbite. Alaturi de mai vechiul Beowulf anglo-saxon, se remarca poemul epic latin Waltharius, in care se reamintesc vremurile lui Attila, prin intermediul prizonierilor sai care reusesc sa fuga: Walter, fiul regelui Acvitaniei, Hildegunda, logodnica sa, si Hagen, regele francilor. Poemul este interesant prin topirea in expresie latina a fondului legendar germanic. VIII. 5. Artele plastice si arhitectura In ultima perioada a Imperiului de Apus se realizase patrunderea crestinismului si in domeniul artelor vizuale. Bisericile din secolul al V-lea preluau planul si numele basilicii imperiale, cel mai de seama monument public din perioada anterioara. Basilica crestina este o constructie rectangulara, impartita prin coloane in mai multe nave, si avand o absida in partea unde se gasea altarul. Acoperisul era realizat din sarpanta, ceea ce limiteaza dimensiunile edificiilor, in functie de lungimea lemnului disponibil pentru grinzi. Sub Constantin si urmasii sai, constructia de basilici se raspandeste pe intreg cuprinsul imperiului. Din secolele IV-V se cristalizeaza si planul in cruce, semnificativ pentru destinatia religioasa a acestor edificii. Multe din constructiile secolelor V-VI si chiar de mai tarziu utilizeaza elemente constructive preluate de la monumente mai vechi, adesea pagane ( situatie evidentiata cu claritate la Roma, la basilici precum Santa Sabina pe Aventin, San Giovanni de la Lateran sau chiar forma arhaica a lui San Pietro). Basilicile epocii imperiale sau cele din vremea regatelor succesoare nu sunt de foarte mari dimensiuni, deoarece cunostintele tehnice nu permiteau realizarea unor acoperisuri de lemn prea ample. Decorul lor este insa somptuos, realizat prin intermediul sculpturilor sau al mozaicurilor. La Ravenna s-au pastrat astfel de constructii decorate cu mozaicuri din vremea lui Teodoric si mai ales din timpul restauratiei bizantine (San Apollinare Nuovo, Baptisteriul arienilor, Baptisteriul catolicilor, etc). S-au pastrat din aceasta epoca si unele, foarte putine, constructii cu caracter laic, precum mausoleul Gallei Placidia sau Mausoleul lui Teodoric, tot la Ravenna. In secolul al VI-lea apare ca element constructiv deosebit de insemnat cupola zidita din piatra, care permite sporirea dimensiunilor edificiului. Sfanta Sofia ridicata de Iustinian la Constantinopol reprezinta modelul pentru multe constructii realizate ulterior in Orient dar si in Occident. De exemplu, capela palatina de la Aachen preia modelul octogonal al unor constructii italiene de epoca bizantina, pe care arhitectii epocii carolingiene le considerau antice. Artele decorative sunt reprezentate in primele secole crestine mai ales de arta funerara, din catacombe sau de pe sarcofage. Dupa momentul de tranzitie reprezentat de secolele III-IV, in care decorul acestor opere este frecvent neutru, putand sa convina in egala masura si crestinilor dar si paganilor (de exemplu motivul Bunului Pastor sau motivul vitei de vie), se constata o crestinare completa a motivelor din artele plastice. Artele decorative sunt puse in serviciul aproape exclusiv al impodobirii bisericilor. Intr-un anumit sens face exceptie orfevraria de traditie barbara, care realizeaza unele podoabe de o deosebita realizare artistica, si care aveau o functie laica (desi puteau fi oferite si ca ofrande in biserica). Podoabele barbare sunt caracterizate prin folosirea masiva a metalelor pretioase, prelucrate cu o deosebita maiestrie, si prin prezenta pietrelor semipretioase multicolore. De asemenea, barbarii introduc in spatiul european stilul animalier, caracterizat prin decorul zoomorf si stilizarea geometrica, ca si printr-o deosebita animatie a compozitiei. In perioada carolingiana, cele mai remarcabile realizari artistice ajunse pana la noi sunt cele din domeniul miniaturii. Manuscrisele carolingiene sunt impodobite cu splendide miniaturi, reprezentand de regula scene biblice, dar si suverani franci si apropiati ai acestora. Influenta irlandeza s-a manifestat prin decorul floral extrem de exuberant care reprezinta chenarul acestor miniaturi sau chiar al paginilor scrise. Epoca ottoniana se individualizeaza in plan artistic mai ales prin constituirea unui nou stil arhitectural, si anume romanicul. Revenirea ideologiei ottoniene la sursele romane si carolingiene a influentat crearea unei arte care, afirmand revenirea la traditie, era de fapt prima cu adevarat originala a evului mediu. Arhitectura se caracterizeaza prin simplitatea si monumentalitatea constructiilor, care pastreaza planul basilical si acoperisul in sarpanta, la inceput, pentru a folosi apoi din ce in ce mai frecvent bolta de piatra. Aceasta permite cresterea dimensiunilor edificiilor, insa acestea raman intunecate datorita dificultatilor de a asigura iluminarea (ferestrele sunt mici strapungeri in zidurile masive). Decorul romanic

este sobru, pictura in fresca inlocuieste treptat mozaicul, iar sculptura monumentala, care disparuse din vremea lui Iustinian, reincepe sa decoreze constructiile. Constructiile romanice pastrate sunt in principal cu caracter religios, de aceea si sculptura trateaza o iconografie crestina, cu teme si motive strict controlate de catre clerici, doritori sa foloseasca imaginile in piatra pentru instruirea si impresionarea credinciosilor. Un rol important in difuzarea artei romanice l-a avut ordinul de la Cluny, care prin raspandirea sa in intreaga Europa a contribuit la impunerea noului program artistic in secolele XI-XII. Gotii, Ostrogotii, Hunii, longobarzilor, Francii, Popoarele migratoare, triburile anglilor si saxonilor Popoarele migratoare Profitand de declinul Imperiului Roman, popoare barbare venind din nordul si estul Europei si din Asia au inceput sa se aseze pe teritoriul acestuia dupa numeroase lupte, incepand cu secolul III. 23425etq47mlg4r Primii au fost gotii, care, din cauza unor schimbari de clima au migrat din nordul Dunarii si al Rinului inspre imperiu. In secolul III, au inceput atacurile asupra imperiului. Ramura vestica a gotilor, vizigotii, s-au asezat in spatiul locuit de daco-romani, la nord de Dunare. Au devenit federati dupa infrangerea lor de catre Constantin cel Mare, in anul 332 si au fost crestinati, majoritatea in erezia ariana. In anul 376, in urma unei invaziia hunilor, vizigotii au intrat in Imperiul Roman si i-au invins pe romani la Adrianopol, in 378. Au fost acceptati ca federati si asezati in provincia Moesia. Ramura estica a gotilor, ostrogotii, tot in urma invazei hunilor, s-au refugiat in Pannonia, unde vor fi dominati de aceiasi huni. Acestia erau un popor de origine turcica, veniti din Asia centrala si-au format in Pannonia un centru de putere, un regat, de unde au atacat in mod constant Imperiul Roman. Grupurile germanice din campia pannonica le erau subordonate si le plateau tribut. Vizigotii condusi de Alaric I (395-410) au parasit Moesia si au atacat Italia, jefuind Roma. Apoi, au plecat in Galia si au intemeiat primul regat barbar pe teritoriul Imperiului Roman in anul 418, regat care avea capitala la Tolosa (Toulouse). Teoretic, regatul era federat si recunostea autoritatea imperiului, dar in realitate, regatele barbare au devenit cu timpul independente. Teodoric I (418-451), cel care intemeiase regatul de la Tolosa a fost cel care a rupt legaturile cu imperiul, in anul 439. Statul vizigot s-a extins inspre Hispania, iar dupa infrangerea suferita in fata francilor, in 507, Galia a fost pierduta, iar regatul vizigot a ocupat o mare parte din peninsula Iberica. Statul vizigot a fost condus dupa un cod de legi inspirat de cel roman, codul Liber Iudiciorum, alcatuit de regele Recesvint(649-672) in anul 654. Vizigotii au fost asimilati de catre romanicii din peninsula. La sfarsitul secolului VII, regatul vizigot a intrat in declin, iar in anul 711, a fost cucerit de catre arabi. In regatul vizigot a trait un remarcabil carturar medieval, Isidor din Sevilla (cca 560636), autor al unor scrieri teologice, istorice si enciclopedice care au influentat profund cultura medievala. Ostrogotii, care pana atunci traisera sub dominatia hunilor, s-au revoltat in anul 453, dupa moartea regelui Attila. Au castigat batalia de la Nedao in anul 454 si au luat in stapanire Pannonia. Au fost recunoscuti ca federati iar in anul 472, s-au stabilit in sudul Dunarii. De acolo, au declansat mai multe atacuri asupra provinciilor balcanice. Imparatul Zenon(476-491) i-a acordat conducatorului lor, Teodoric functia de magister militum per Italiam si l-a insarcinat sa cucereasca Italia de la Odoacru, conducatorul care desfiintase Imperiul Roman de Apus. Teodoric cel Mare(471-526) a intemeiat regatul ostrogotilor in Italia. Acest stat a fost condus dupa model roman. Dupa moartea sa, regatul a intrat in declin si desfiintat in urma razboiului din 535-552 cu Imperiul Roman de Rasarit. Francii erau un trib din estul Rinului. Ei au luptat adeseori ca aliati ai Imperiului Roman, inclusiv in batalia impotriva hunilor lui Attila castigata la Campiile Catalaunice, in anul 451. Ei s-au extins in toata Galia in timpul regelui Clovis(481-501). Acesta a fost fondatorul dinastiei Merovingiene si a adoptat catolicismul inb anul 496, spre deosebire de ceilalti regi barbari care erau arieni. Acest lucru a fost baza unor relatii politice apropiate cu Imperiul Roman de Rasarit. Regatul franc a fost impartiti intre cei patru urmasi ai lui Clovis, la moartea acestuia. Chlotar I (511-561), unul dintre ei a reusit unificarea, dar dupa moartea sa au urmat o serie de conflicte intre fiii sai. Au aparut cateva state mai mici : Austrasia, Burgundia si Neustria. In anul 613, regatul a fost din nou unificat de catre Chlotar al II-lea, regele Neustriei, dar dupa 639 s-a ajuns iarasi la trei regate. Urmatorii regi merovingieni au lasat guvernarea in seama dregatorilor majordomi, care au ajuns sa preia puterea. Unul dintre acestia a fost Pepin cel Scurt (751-768), care l-a inlaturat pe untimul merovingian, Childeric la III-lea si a dus o politica ofensiva impotriva longobarzilor si arabilor. Fiul sau, Carol cel Mare va transforma regatul franc intr-un imperiu care a preluat mostenirea romana. tl425e3247mllg Un alt popor migrator a fost cel al longobarzilor. Acestia si-au facut aparitia la sfarsitul secolului V in vestul Pannoniei. Au fost aliati ai impeiului Roman de Rasarit si dusmani ai gepizilor. In anul 567, ii inving pe acestia din urma cu ajutorul avarilor si se stabilesc in nordul Italiei., in anul urmator, unde intemeiaza un stat cu capitala la Pavia. Pana la sfarsitul secolului VII o mare parte din Italia a intrat sub stapanirea lor. Cel mai important rege a fost Liutprand(712-744). El a introdus o legislatie bazata pe dreptul roman si a respectat

stapanirea papala asupra Romei. Urmasul sau, Aistulf, a dus insa o politica impotriva papalitatii. De aceea, francii, chemati de papa, le-au desfiintat regatul in anul 774. In secolul al V-lea, gepizii, un grup germanic, erau suusi hunilor. Apoi, dupa batalia de la Nedao din 454, ei ajung sa stapaneasca Pannonia. Apoi se stabilesc in Transilvania, in urma unei infrangeri suferite in fata gotilor. Au fost distrusti de catre alianta longobarzilor cu avarii. Acestia din urma erau un trib nomad de origine turcica, inruditi cu hunii. Au ajuns an nordul Marii Negre in anul 560. Au creat un stat in Pannonia, dupa infrangerea gepizilor. Acest stat a reprezentat un mare pericol pentru Imperiul Roman de Rasarit si pentru franci. Au devastat peninsula Balcanica pana dupa 626, cand puterea lor a inceput sa decada. Regatul lor a fost desfiintat de catre franci in secolul VIII. Vandalii populau valea Tisei in secolele III-IV. Ei au fugit din calea hunilor in secolulV si s-au asezat in Hispania in anul 409, trecand apoi in nordul Africii, in 429, sub conducerea lui Genseric (428-447). Acolo ei ataca si cuceresc Cartagina si isi constituie un regat, recunoscut ca fiind independent in anul 442. In 455, o expeditie a vandalilor devasteaza Roma, de atunci cuvantul vandal desemneaza un individ salbatic care distruge valorile civilizatiei. La in secolul urmator, ststul este cucerit de Belisarius, generalul imparatului bizantin Iustinian. In Britania, dupa parasirea ei de catre romani, nu mai ramane nici o piedica pentru triburile germanice ale anglilor si saxonilor. Acestia s-au stabilit acolo in secolele V-VI. Au aparut mai multe regate mici caree au fost unificate de regele Alfred cel Mare (871-899). In timpul migratiilor, in Europa s-a creat o anumita stabilitate, in ciuda confictelor. Barbarii au fost crestinati si asimilati. Din legaturile lor cu bastinasii a aparut o noua elita militara, din care se va forma nobilimea feudala. Regatele barbare au fost mostenitoare ale organizarii statale romane, organizare pe care au incercat sa o adopte la o scara mica. Barbarii au incercat mai degraba sa se integreze in lumea romana decat sa o distruga. Barbarizarea lumii romane a fost mai degraba o tranzitie spre o noua civilizatie si perioada istorica. Carol cel Mare organizeaza imperiul sau impunand aceleas norme de drepttuturor supusilor sai,dar respectand oboceiurile locale,sprijinindu-se peguvernarea locala,sefii diferitelor regiuni ale Imperiului,reunindu-se annual in ADUNAREA GENERALA care se tinea la AACHEN.La aceasta unificare identitara contribuie si renasterea culturala animata de teologul ALCUIN care traieste intre 735-804,care copiaza manuscrisele latine existente in Italia si in fostele provincii ale Imp.Roman de Apus si le foloseste pentru intemeierea a 2 noi institutii: Cancelaria Imperiala si asa-numitele scoli palatirale care functionau in cadrul manastirii.Aceasta valorificare a culturii antice va da nastere ulterior la aparitia unei tensiuni intre cele 2 culturi(pagana si crestina),insa fara reforma culturala,Europa Moderna ar fi ramas deconectata,desprinsa de antichtate.In paralel cu Imp.Occidental,pe teritoriul EUropei de astazi se dezvoltau sialte entitati culturale: in Rasarit-Imp.Bizantin, In Spania-Califatul arab deCordoba, Imp. Bulgar si Imp. Romanobulgar(imp.Asarestilor) in regiuneaDunarii de Jos si Imp. KHAZAR in sudul Rusiei si stalele slave. .Dupa MOARTEA LUI CAROL, imperilu sau se destrama in 3 parti(anul843),prin asa-zisa INTELEGERE de la VERDUN:-in partea occidentala-statele care azi formeaza Beneluxul si Germania-in partea orientalastateleromei(Italia) Secolele IX-X aduc noi invazii in Eoropa:invazia vikingilor,invaziamaghiarilor(huni).Germania se imarte in mici entitati politice,ca si Italia.Dupa incetarea acestor invazii are losc o renastere urbana ,o dezvoltare aoraselor in centrul si vestul Eoropei.Relativ economice,dinamice si prospere,orasele care se vordezvolta in sec XII-XIV vor fi focareledezvoltarii capitalismului european. Ideologic,clasa nobililor profita deaceasta ameliorare economica datorata raspindirii oraselor libere,acreditandideea concentrarii puterii din nou in mainile nimanui ,absolut lui D-zeu.Puterea centralizata dupa disparitia Imp. Lui Carol cel Mare fusesefaramitata si dispersata intre marii feudali.Pt. a concentra din nou puterea, nobilii sprijiniti de biserica, opuleaza ideeatranscendentei statului, fata de indivizii care il servesc.Conform acestei teze,statele,care urmau sa fie reprezentate de regi monarhisunt entitati durabile exterioare persoanelor guvernate.Putereamonarhilor(regilor) urma sa fie astfel legitimata prin considerarea ei ca fiindde esenta divina. Religia catolica s-a impus ca o aspiratie universala,ca ocredinta ce urma sa fie impartasita de toti oamenii.Dincolo de diviziunileadministrative si de diversitatea culturala,Biserica Catolica promova unitateaspirituala. Aceasta noua forma de integrare ,cea spirituala,se exprima in 3 forme deunitate:-unitatea credintei si identitatea institutiilor ecleziastice-unitatea organizarii sociale si interdependenta celor 3 categorii care formausocietatea crestinea(clericii=cei care se roaga,cavalerii=cei care selupta,populatia de rand=cei care muncesc)-unitatea scrierii si a limbii latine,folosita atat in biserica,cat si ineducatie,administratie si cultura profana.In intentia Bisericii Catolice de a face unitate europeana,Europa ar fi avutdrept capitala spirituala

orasul ROMA, care s-ar fi aflat in centrul unei retelede episcopii, orase episcopale,inzestrat fiecare cu o catedrala,scoli , biblioteci si de asemenea o retea numeroasa de parohii,care ar fi reprezentatsediul unor scoli primare.Biserica Catolica urmarea intemeierea unor republici crestine, in care ar fifost inclusa Europa. Aceasta unificare spirituala era insa doar relativa, cacise limita la elita care era capabila sa scrie si sa citeasca. Din aceastaunificare s-au nascut 3 CULTURI DISTINCTE CU VOCATIEEUROPEANA alaturi de cultura taraneasca, folclorica, care era etnocentrica, periferica si locala:-Cultura scolastica era promovata de clerici ,transmisa prin institutiile deinvatamant,aflate sub patronajul Bisericii,prin cele 4 discipline clasicecunoscute sub numele de CVADRIUM:teologia,filosofia,dreptul simedicina.Aceasta cultura a propus personalitati ilustre ca THOMASDAQUINO,DUNS SCOTT.-Cultura cavalereasca-era partial laica, avand ritualurile sale: ucenicia,initierea, juramantul,turnirurile,codurile de onoare, aceasta cultura fiind promovarea unor modele de comportament fondate pe valorile si virtutiilefeudale:fidelitatea fata de suveran si suzeran, loialitatea, camaradenia,onoarea, apararea celor defavorizati, curtoazia si curtarea femeilor, curajul,interesul pt literatura epica si poezia trubadurilor(de dragoste).-Cultura burgheza(oraseneasca) s-a dezvoltat indeosebi in orase si era inmare parte laicizata.Este cultura orasenimii bogate ,indeosebi din oraseleitaliene,din orasele Flandrei, orasele de pe valea Rinului, asa-numitele orasehauseatice(Hamburg, Bremen, Dantz,Brugges). Institutia de baza era scoalaunde se invata scrisul ,cititul, aritmetica, limbile rationale, contabilitate,geografie, aceste scoli dezvoltand si neincurajand interesul pt istoria locala si patriotismul local.Aceste 3 culturi se intrepatrund, exemplu tipic fiind Italia.Cele 3 culturi au coexistat si au asigurat armonia crestinatatii pana cand,inurma reformei religioase promovate in sec Xvi de Martin Luther si Jean Calvin,apar conflicte intre papi si monarhi,intre clerici si burghezi,intrenobili si tarani. Dupa INCHEIEREA MARILOR INVAZII ,la sfarsitul sec X, in Europa s-acreat si a functionat o tesatura culturala si sociala intensa (care a functionat pana in epoca noastra).Pot fi mentionate urmatoarele tipuri de retele activecare au favorizat unitatea Europei :-CRUCIADELE: au difuzat idealul cavaleresc si valorile medievale.Intimpul cruciadelor au aparut o serie de ordine militare,cu institutii care leerau subordonate castele,spitale, stabilimente pt saraci,ptorfani,biblioteci.Dintre cele mai imprtante ordine amintim: Ordinul Sf.IoanAl Cavalerilor din Malta,Ordinul Cavalerilor Templieri(1119), ordinulteutonic fondat in anul 1198,deosebit de activ in Prusia,Polonia,TarileBaltice. -CALUGARII CISTERCIENI(fondat in 1098): erau calugari constructoricare au extins stilul gotic in toata Europa,au realizat mari defrisari deterenuri, au intemeiat sute de abatii din Portugalia pana in Lituania.PELERINAJELE intreprinse de credinciosi la locurile consideratasfinte.Unul din acestea e drumul Romei,iar al 2-lea e pelerinajul la Santiagode Compostella(Spania) la care participau crestini din toata Europa.-MARILE TARGURI EUROPENE care dezvoltau rutele comerciale aleEuropei, uneau negustorii si comerciantii europeni, gazduiau asociatii denegustori(care se grupau in ligi: Liga Saxonilor,etc)RETEAUA UNIVERSITATILOR: primele univ au fost infiintate laBologna(sec XII),Oxford, Paris ca institutii multiculturale.Univ. reuneaustudenti dint toate tarile Europei,grupati pe nationes.Curriculum-ul eracentrat pe teologie,drept si medicina iar studentii di profesorii erauitinerati(se mutau de la o facultate la alta).Dupa inventarea tiparului la mijsec XV de catre JohanGutenberg,circulatia cartilor se intensifica, suntincurajate limbile nationale iar cunoasterea depaseste cu mult frontiereleteritoriale.Toate aceste retele formeaza cea de-a 3-a unificare europeana. Renastereaitaliana si iluminismul sunt momentele de varf ale acestei evolutii.Apar institutii transnationale noi: Academiile de Stiinte, SaloaneleLiterare,opera

CRUCIADELE
Caracterul si cauzele cruciadelor Cruciadele pot fi definite ca expeditii militare ale feudalilor apuseni cu scopul de a cuceri si coloniza regiuni din Orientul Apropiat, ndeosebi Palestina cu Ierusalimul. Ele au aparut ntr-o societate aflata n plina expansiune politic 242d31c a si militara si sunt o ntregire a procesului de colonizare petrecut n Europa, la ele participnd toate clasele si paturile sociale. Aspectul religios consta n faptul ca aceste expeditii au fost nsotite, la nceput, de o ideologie crestina. Proclamate ca "razboaie sfinte", ele au fost organizate n numele eliberarii asa numitelor "locuri sfinte" (Ierusalimul), de sub dominatia musulmana. Caracterul religios al cruciadelor explica de ce conducerea lor a revenit papalitatii al carei rol, pe plan international, se afirma n secolul al XI-lea.

Orientul Apropiat (Bizantul, Siria, Palestina, Egiptul), fiind mai dezvoltat din punct de vedere economic si cultural dect Occidentul, exercita, la sfrsitul secolului al XI-lea, o puternica atractie asupra claselor sociale din apusul Europei, care la acea data trecea printr-o perioada de criza ca urmare a ncheierii procesului de aservire a taranimii, a cresterii puterii principilor, a instituirii "ordinului" cavaleresc, a sporului demografic, precum si a unor factori naturali: inundatii, seceta, foamete, molime etc. Anarhia politica aducea prejudicii att economiei domaniale, pe cale de a se dezvolta, ct si celei orasenesti. Canalizarea spiritului razboinic al cavalerilor n afara Europei, aparea tuturor o solutie fericita. La ideea de cruciada au aderat repede si orasenii, care ntrezareau posibilitatea unor noi piete de desfacere si aprovizionare. Participarea masiva a taranimii la cruciade se explica, pe de o parte, prin pauperizarea ei, pe de alta parte, prin spiritul de colectivitate li solidaritate foarte puternic n evul mediu, fapt dovedit cu prisosinta n timpul cruciadelor copiilor. Principii s-au alaturat si ei cruciadelor deoarece nu puteau ramne n afara unei lupte care le-ar fi adus noi stapniri, prestigiu si glorie, dar, de la nceput, ntre idealul nobiliar si cel popular a existat o prapastie. Posibilitatea unor actiuni militare n rasarit si a unor deplasari da mase a fost creata de nsasi situatia politica din Orientul Apropiat. n a doua jumatate a secolului al XI-lea, turcii selgiucizi, dupa ce au cucerit Bagdadul (1055), au naintat n Asia Mica, n Siria si Palestina, pe atunci stapnite de Califul din Egipt, iar n anul 1070 a fost cucerit Ierusalimul. Formarea emiratului de Damasc si a celor trei sultanate, Capadocia, Rum si Smirna reprezentau o mare primejdie pentru Bizant, ntr-un moment n care cumanii, pecenegii, maghiarii si normanzii atacau imperiul. n aceasta situatie mparatii bizantini au fost nevoiti, n mai multe rnduri, sa ceara ajutor militar n Occident. Asa s-a nascut initiativa papalitatii de a organiza expeditii n urma carora scaunul apostolic si-ar fi marit sfera de influenta, mai nti prin nlaturarea schismei, din anul 1054, dintre bisericile catolica si ortodoxa, apoi, prin raspndirea catolicismului n noi regiuni. n conciliile de la Piacenza si Clermont (10959, apelul de cruciada a fost lansat de catre papa Urban al II-lea.

Urmarile cruciadelor Cruciadele au avut consecinte negative si pozitive, cele negative decurgnd din distrugerile de bunuri si masacrele ce aveau loc n timpul razboaielor, din exploatarea populatiei supuse, cele pozitive constnd n contactul dintre doua civilizatii, care s-au influentat reciproc. Statele crestine formate, desi au avut un caracter efemer, au contribuit ca timp de doua sute de ani, zeci de mii de cruciati sa se deplaseze n Orientul Apropiat si, o data cu ei, au patruns si moravurile apusene, pe care clasa dominanta din Orient le-a adoptat. La rndul lor, feudalii apuseni au mprumutat forme ale rafinamentului si luxului oriental, pe care le-au adus apoi n Europa. Cruciadele au contribuit la dezvoltarea legaturilor dintre Orient si Occident. Relatiile comerciale ale europei apusene cu orientul s-au accentuat, fapt de care au profitat orasele, mai ales cele din Italia si sudul Frantei. n veacul al XIII-lea, Venetia si Genova faceau comert cu Orientul prin porturile Siriei si Egiptului. Ele aduceau marfuri din Orientul musulman, din China, insulele Sonde, din India. Venetia si Genova au nfiintat factorii comerciale la Caffa si la Tana, de unde faceau negot cu Rusia si Polonia, astfel ca n perioada amintita se poate vorbi de o suprematie maritima si comerciala a celor doua orase n ntreg bazinul Mediteranei. Prin mijlocirea oraselor s-au raspndit unele procedee orientale n domeniul industriei textile si al prelucrarii metalelor. n Europa s-au introdus unele culturi noi ca: orezul, pepenele, caisul, lamiul. Din punct de vedere politic, cruciadele au nlesnit, n Europa apuseana, procesul de centralizare si de afirmare a regalitatii, ca urmare a slabirii unei parti a nobilimii si a stirbirii adusa autoritatii papale. Pentru taranime expeditiile n Orient au nsemnat o sporire a obligatiilor, pentru a acoperi cheltuielile ce le faceau nobilii. Dar, n acelasi timp, ele au stimulat procesul de eliberare a taranilor din serbie, eliberarea prin rascumparare fiind si ea o sursa de venit. Aceeasi nevoie de bani a facut ca nobilii sa cedeze presiunii oraselor de a-si rascumpara libertatea. Cultura a fost si ea influentata de cruciade. Din a doua jumatate a secolului al XII-lea, se pun bazele oreintalisticii. Cunoasterea Orientului a dat gndirii filosofice, ncepnd cu Raymond Lulle si Thomas d'Aquino un nou impuls si o noua orientare. Cruciadele au dus la mbogatirea literaturii europene cu noi teme si la dezvoltarea ei n limba materna. Arhitectura din secolele XIII-XIV, mai ales n Italia, se resimte de influentele orientale, tot asa cum n Siria si Palestina stilul renan si romanic din norul Frantei au lasat vestigii (castelele Beaufort, Kerak, Ibelin, manastirea de lnga Bethleem).

S-ar putea să vă placă și